Subiectul 1. (paginile 34 -41) ………………………….. ………………………….. …………………………….. [602450]

1
Cuprins
Subiectul 1. (paginile 34 -41) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 2
Subiectul 2.T (pag.213 -217) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 3
Subiectul 3. pag.272 -276) ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 5
Subiectele 4. si 5 . ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 7
Subiectul 6. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 9
Subiectul 7. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
Subiectul 8. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 16
Subiectul 9. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 20
Subiectul 10. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 21
Subiectul 11. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 24
Subiectul 12. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 26
Subiectul 13. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 28
Subiectul 14. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 34
Subiectul 15. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 37
SUBIECTUL 16 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 39
SUBIECTUL 17 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 43
SUBIECTUL 18 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 46
Subiectul 19. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 54
SUBIECTUL 20 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 56
Subiectul 21. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 62
Subiectul 22. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 64
Subiectul 23. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 67
Subiectul 24. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 70
Subiectul 25 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 72
Subiectul 26. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 77
Subiectul 27. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 84
Subiectul 28. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 87
Subiectul 29. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 101
Subiectul 30. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 113
Subiectul 31. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 136
Subiectul 32. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 145
Subiectul 33. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 147
Subiectul 34. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 150
Subiectul 35. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 150

2
SUBIE CTUL 36 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 156

Subiectul 1. Factorii genetici ai fenomenul ui turistic ( demografici, economici,
psihologici, sociali, politici): caracteristici, rol, impact. (paginile 34-41)
În afirmarea fenomenului turistic o contribuție decisivă își aduc următorii factori
-factorii demografici
-factorii economici
-factorii psihologici
-factorii sociali
-factorii politici
1.1 Factorii demografici – acționează prin creșterea numerică a populației globului, aceasta
fiind privită ca rezervor potențial de practicanți ai drumețiilor și călătoriilor.
Produsul turistic, indiferent d e structură și compoziția sa, de concentrarea sau dispersia lui
teritorială, este gtenerat și utilizat de factorul uman, în consecință, cu cât numarul persoanelor,
al populației actuale este mai mare, cu atât probabilitatea existenței unui număr mai ridica t de
practicanți al turismului crește.
Rolul factorului demografic în generarea unor importante fluxuri turistice convergente este
bine evidențiat cu deosebire în cazul țărilor dezvoltate, dar și în întreținerea amenajărilor
turistice, care absorb o forță de muncă semnificativă.
1.2 Factorii economici – pot influența direct și indirect afirmarea și promovarea turismului
Influența directă se manifestă prin creșterea productivității muncii și a veniturilor populației.
Ca urmare, crește rata timpului socialmen te necesar altor activități decât cele productive,
respectiv resursele financiare ale oamenilor. Nivelul veniturilor dectează nu numai forma de
turism și calitatea serviciilor turistice ci și distanța la care se practică acesta.
Influența indirectă – O eco nomie avansată presupune o largă dezvoltare a infrastructurii, a
caiilor de comunicație, dotăriilor edilitare, o sporire a confortului și securității sociale. Aceste
aspecte se repercutează indirect, dar și favorabil, asupra dezvoltării turismului.Ca urmar e,
posibilitățiile financiare ale populației sunt hotărâtoare în generarea unor fluxuri turistice
semnificative.

3
1.3 Factorii psihologici au un rol din ce în ce mai important în promovarea acivităților
turistice. Avem în vedere presiunea exercitată asupra psihicului uman de către ansamblul de
factori ai stresului cotidian, de îndepărtarea treptată a omului de natură, adică de mediul în
care acesta a apărut și s -a afirmat ca specie cu caractere superioare, de imperativele
cunoașterii altor locuri și realită ți. Tot pe filieră psihologică se manifestă adesea nevoia
biologică de refacere și menținere a sănătății sau cea de evadare din obișnuitul de fiecare zi.
1.4 Factorii sociali – în cadrul acestei categorii, la loc de frunte se situează timpul liber al
popul ației. În functie de durata și perioada desfășurării sale, timpul liber poate apărea în
cadrul fiecărei zile, la sfârșitul săptămânii și în perioada afectată concediului sau vacanțelor.
În corelație cu durata timpului liber se pun în evidență trei forme ma jore de turism
-Turism de îngrijire a sănătății , desfășurat în concedii și vacanțe, pe o perioadă mai lungă și
la distanțe mai mari.
-Turism de recreere, frecventat la sfârșitul săptămânii. Se desfă șoară la distanțe reduse
-Turism ocazional desfășurat în zilele săptămânii, în interiorul metropolei sau în imediata ei
vecinătate.
1.5 Factorii politici – pot contribuii adesea pe perioade diferite de timp – la afirmarea sau
restrângerea activitățiilor turistice prin regimul impus deălasărilor între sate aflate în conflict
sau cu orânduri social -politice diferite.
Turismul este un produs al atmosferei de înțelegere internațională, el contribuind, prin
propria desfășurare, la adâncirea și extinderea conlucrării între popoare, idiferent de
particularitățiile soci ale și politice. Nu de puține ori însă, factorii politici intervin brusc și
brutal în sfera turismului și pot avea consecințe de durată, datorită efectelor de produse asupra
altor componente cu implicare directă sau indirectă în derularea activitățiilor tu ristice.

Subiectul 2.Tipuri si forme de turism : elemente de definire, individualizare si
diferentiere a tipului de turism in raport de forma de turism, tipologia tipurilor de
turism ( de recreere, curativ, cultural si mixt) si caracteristicile lor princi pale. (pag.213-
217)Apreciind că orice structurare în domeniul turistic trebuie să se sprijine pe elementele
declanșatoare ale fenomenului respectiv, pe nevoia umană de recreeere, refacere și
culturalizare, actul turistic poate îmbrăca una din următoarele ex presii tipologice

4
2.1 Turism de recreere
2.2 Turism de îngrijire a sănătății(curativ)
2.3Turism cultural
2.4 Turism complex( de recreeere și refacere a sănătății, de recreere și informare)
2.1 Turism de recr eere – are ca scop fundamental al practicării sale, satisfacerea nevoilor
recreative ale populației antrenată în munci solicitante, cu mare consum de energie fizică și
psihică sau locuind în habitate recunoscute prin stresul lor cotidian.
Principalele trăsătur i ale turismului de recreere sunt
-antrenează cel mai mare număr de persoane, majoritatea provenind din țările puternic
dezvoltate și urbanizate
-ponderea decisivă a particularităților se recrutează din rândul populației urbane
-este practicat de toate gru pele de vârstă(îndeosebi tineret și pop. matură )
-eficiența economică a urismului de receere este dintre cele mai ridicate.
2.2 Turismul de îngrijire a sănătății(curative) – poate fi considerat ca cel mai vechi tip de
practicare a activitățiilor turistice . Necesitățile legate de refacere și tratament au condus
oamenii antichității să caute efectele tămăduitoare ale apelor termale și minerale , ale
nămolurilor și curei heliomarine. Turismul curativ se adresează unei categorii aparte de
persoane, majoritatea aparținând grupei de vârstă batrână, când degradarea bilogică se
accentuează.
Trăsăturile acestui tip sunt urmaătoarele
– Numărul practicanțiilor este mai redus decât în cazul precedent, implicând doar
populația suferindă, sau cea dornică de a prevenii anum ite afecțiuni
– Spre deosebire de turismul de recreere și de agrement, cel curativ se desfășoară cu
oscilații nesemnificative, pe întreaga durată a anului.
– Durata actului recreativ este și ea dictată de natura afecțiunii și eficacitatea
tratamentului curativ .

5
2.3 Turismul Cultural – este numit adesea și turism de vizitare deoarece practicarea sa
presupune – invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupe de obiective sau resurse atractive .
Menirea acestui tip de turism este complexă: în primul rând este instruirea prin îmbogățirea
cumoașterii, în al doilea rând este recreerea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor
adevăruri și cunoașterea unor fenomene noi.
Dintre însușirile turismului cultural enumerăm:
-antrenează ambele categorii de popula ție, urbană și rurală
-durata este de obicei limitată, majoritatea exursiilor destinate cunoașterii fiind cuprinse între
3-7 zile
-eficiența economică a turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile analizate.
-turismul cultural vizează, în principal, obiective turistice de provenință antropică, spre
deosebire de turismul de recreere sau curativ.
2.4 Turismul polivalent (mixt) – Întrunește atributele din asocierea recreerii cu refacerea
fizică și psihică de ordin curativ, sau ale recreerii c u culturalizare , etc.
Caracteristici:
-un număr de participanți în continuă creștere ca urmare a uzurii fizice și psihice a populației
active.
-fiind practicat cu predilecție în perioada vacanțelor și concediilor el va prezenta „vârfuri”
atenuate numai în contextul profilării bazelor pe un astfel de turism, deci nesolicitare de
celelalte categorii de vizitatori
– cea mai reprezentativă formă de turism mixt este cel estival din zonele temperate, axat pe
recreere și cultură heliomarină.
-îmbinând valențe mul tiple, eficiența sa economică este ridicată.
Subiectul 3.Fenomene si procese de risc turistic – definire, cauze ale apritiei fenomenelor
de risc , tipologia riscurilor : naturale( climatice, alunecarile de teren etc.) si antropice(
afectarea structurii, de precierea calitativa a resursei atractive, epuizarea resurselor,
exploatarea neadecvata, ineficienta exploatarii, supralicitarea infrastructurii, uzura
morala, accentuarea sezonalitatii, nesatisfacerea cererii, incompatibilitatea turismului
cu alte forme d e valorificare economic, poluarea turistica) pag.272-276)

6
Dezvoltarea fără precedent a activităților recreative și perspective deosebite , presiunea
exercitată asupra peisajului, cu intensități crescânde, conduce la suprasolicitarea structurii
acestuia și implicit la apariția fenomenului de risc.
Cauzele apariției fenomenelor de risc sunt multiple, ele pot fi grupate în trei categorii
destincte și anume: naturale , antropogene și endogene.
O primă grupă de factori generatori aparținând cadrului natural și s unt conținuți adesea în
matricea evolutivă a componentelor peisajului(relief,hidro,climat, vegetașie, faună).Astfel,
spre exemplu, modificările climatice induse de cauze astronomice vor perturba nu numai
„atmosfera” de desfășurare, de lungă durată, a actul ui recreativ, ci vor afecta și valențele
atractive ale unor elemente proprii.
În mod similar, alunecările de teren pot distruge infrastructura turistică, prăbușirile de peșteri
pot afecta pitorescul lor, dispariția faunei, prin schimbarea sau distrugerea l anțurilor trofice,
afectează turismul cinegetic .
Determinărilor de ordin natural li se adaugă, intr -o proporșie covârșitoare, cele de proveniență
antropică.Acțiunea umană exercitată în sfera turistică se multiplică paralel cu lărgirea acesteia
și se divers ifică în strânsă corelație cu nuanțarea dezideratelor cererii.
Premisele riscului antropogen sunt îmaganizate în manifestarea abuzivă a intervenției asupra
elementelor naturale constituente ale mediului înconjurător. O ultimă categorie de cauze
generatoare de risc turistic sunt cele de natură endogenă, ele sunt rezultanta erodării
sistemului turistic, a stagnării evoluției sale, a contradicțiilor permanente în raporturile cerere –
ofertă.
Excesiva dezvoltare a turismului în unele areale și intensa exploatare a unor resurse poate
conduce la epuizarea timpurie a factorului care a condiționat implantarea activitățiilor de acest
tip în regiune ,avem în vedere, în primul rând, resursele greu regenerabile, cum ar fi
nămolurile sapropelice, apele minerale și termale.
Practica amenajării și exploatării turistice a unui teritoriu sau grupări de obiective pune uneori
în evidență riscul exploatării neadecvate.
Ineficiența exploatării este un risc ce planează asupra tuturor obiectivelor a căror integrare în
circuitele turistice nu ține seama de particularitățile cererii.

7
Supralicitarea infrastructurii apare de regulă în perioadele „de vârf” ale cererii, ca urmare a
accentuării fenomenului de sezonalitate, respectiv în contextul insuficienței unor oferte
compatibile cu d ezideratele fluxurilor de turiști în regiunea dată.
Orice bază turistică, încă de la punerea sa în exploatare, este supusă procesului de uzură
morală , răsfrântă până la cele mai simple articulații ale structurii sale.
Fenomenul sezonalității se transformă adesea într -un suport al eficienței exonomice a
bazelor cu un coeficient de ocupare infierior. Acest risc își are rădăcinile disipate în mediul
social din care se recrutează ponderea majoră a vizitatorilor, dar și în incapacitatea
infrastructurii de profil de a oferii servicii permanente la nivele calitative superioare.
Nesatisfacerea cererii turistice poate îmbrăca accente felurite, de la insuficiență în conținut a
factorului atractiv la standardele infrastructurii. Este un risc major a cărui materializare este
sinonimă cu reversul oricărei acțiuni pro moționale de promovare a turismului în zona
aferentă.
Deși definit ca o „industrie fără fum”, turismul contribuie, direct și indirect, la creșterea
poluării , globale. Utilizarea mijloacelor auto în transportul turistic de mare anvergură
poluează atmosfera, avioanele ridică nivelul poluării sonore, turismul neorganizat și gradul de
culturalizare redus al turiștilor sunt sursele unei poluări cu diverși agenți a peisajului.

Subiectele 4. si 5 Etapele principale s i activitatile aferente unui studiu general de
prospectare turistica/ organizarea studiului de prospectare a pietei turistice: etape, faze
si activitati. (225-231)
Etape și faze principale , nuanțate și adaptate, disigur, în funcție de specificul fiecărui tip de
resurse atractive și de ingerința, în varii maniere și ponderi, a altor elemente cu influență
directă sau indirectă asupra acestora.
a.Demersul prospectiv debutează, invariabil, cu punerea în evidență a resurselor atractive din
teritoriul vizat, adi că a „materiei prime” a turismului, în lipsa cărora apariția șiafirmarea
acestuia în zona dată este de neconceput. Practic, această etapă a prospectării vizează
inventarierea tuturor elementelor de interes turistic actual sau de perspectivă.
b.După cerific area existenței resurselor atractive, se trece într -o a doua etapă a unui demers de
acest tip, care presupune analiza detaliată a structurii și consistenței acestora. Și aceasta
deoarece orice obiectiv ce urmează a fi amenajat și introdus în circuitele tur istice are propria

8
sa structură internă, propriile, propriile sale caracteristici fizice sau chimice, propriile lui
interferențe cu elementele peisajului limitrof.
c.O a treia etapă impune realizarea unei estimări cantitative a resurselor inventariate în p rima
etapă. Fiind vorba de însușiri, de caracteristici calititative, estimarea valorică în manieră
cantitativă este dificil de realizat, cunoscut fiind faptul că atractivitatea unui obiectiv este o
trăsătură greu cuantificabilă, riscul intervenției factoru lui subiectiv fiind frecvent.
d.Calcularea expresii valorice ale gradului de atractivitate a obiectivelor din regiunea supusă
analizei este urmată este urmată îndeaproape de ierarhizarea atracțiilor turistice, o acșiune de
mare importanță promoțională.Demersul de ierarhizare va viza fiecare tip de resurse
inventariat și estimat anterior(chei,peșteri,castele,cetăți,etc.), respectiv toate acestea luate la
un loc.
Cunoașterea structurii fondului atractiv și tipul obiectivelor integrate geosfer ei turistice
facilitează, de asemenea, creionarea formelor de turism proprii teritoriului studiat.Abrupturile
vor stimula alpinismul, peșterile speoturismul, fauna sălbatică, sporturile de iarnă, etc.
e.Prospectarea nu înseamnă numai cunoașterea în profunz ime a particularităților fondului
atractiv, dar și a sistemului de interrelații creionat la nivelul cererii și ofertei turistice.Nevoia
de recreere, de refacere fizico -psihică și de culturalizare a populației va fi raportată permanent
la standardul ei econ omic și social, astfel încât prognozele de dezvoltare a turismului în
regiunea dată să aibă un suport real.
f.Menirea ei nu se oprește însă aici, introspecțiile de profil vor căuta decelarea rolului pe care
urmează să -l îndeplinească în viitorul sistem tur istic regional,, identificarea riscurilor actuale
și potențiale , analiza circumstanțelor punerii lor în valoare, respectiv de elaborarea
propunerilor și a deciziilor de promovare a turismului.
g.Analiza va continua cu reliefarea turismului în ierarhia ramu rilor economice ale regiunii,
fâșiile de suprapunere teritorială și punctele critice de interferență a acestuia cu alte tendințe
de valorificare a resurselor solului sau subsolului. Numai atunci promovarea se va beneficia
de o motivație logică și va avea o bază de susținere asigurată.
Impactul economic este, indiscutabil, o componentă esențială a analizei turistice, știut fiind
faptul că, păe lângă finalitatea fiziologică li psihologică, desfășurarea fenomenului turistic are
și o importantă consecință econo mică, consumul produsului turistic aducând venituri
importante.

9
De asemenea , cunoașterea ponderii turismului în economie este deosebit de importantă,
urmărirea acestui indicator fiind posibilă prin intermediul unei serii de variabile statistice:
– Balanța d e plăți – care înregistrează operațiile financiare derulate între diferite state;
– Bilanțul turistic – rezultat din diferența între operațiile financiare derulate între
diferitele state,
– Consumul turistic, corespunzător ponderii cheltuirlilor de profil în co nsumul total
– Ponderea turismului în balanța utilizării forței de muncă
Turismul este o ramură economică aparte a cărei dezvoltare și eficiență se bazează pe o
geoinformare de profil riguroasă.Acțiunea în sine presupune două componente cu
adresabilitate dif erită, dar cu nimic inferioare una alteia.
Pe de o parte, informațiile acumulate în urma prospectării minuțioase a resurselor atractive și
cererii turistice, vor trebuii să ajungă, nemijlocit, pe masa de lucru a celor care sunt
îndreptă țiți să formuleze d eciziile.
Pe de altă parte, este cunoscut faptul că turismul nu poate exista fără practicanții săi, recrutați
din toate categoriile sociale, din toate categoriile de vârstă, cu standarde culturale nuanțate.
Posibilii practicanți trebuie să fie informați în detaliu asupra tuturor fațelor ofertei turistice,
astfel încât, la nivel mental, aceștia să -și poată formula opțiunile pentru o anumită bază de
agrement sau cură, pentru anumite servicii.
Geoinformarea devine astfel cel mai consistent element promoțional, definit prin credibilitate,
oportunitate și obiectivism, adică tot atâtea însușiri invocate de o cerere turistică extrem de
sensibilă la nou, la inedit,la certitudini.
În concluzie, grație rațiunilor expuse mai sus, prospectarea turistică se constituie în tr-un
suport și practic indispensabil tuturor celor care își propun să inițieze activități productive în
geosfera turismului, începând de la amenajarea unui obiectiv izolat și construirea primelor
baze de cazare sau alimentație publică, la promotorii dezvo ltării unor regiuni turistice
complexe ca potențial atractiv și dotării lor cu o infrastructură de profil polivalentă.
Subiectul 6.
Implicațiile turismului asupra dezvoltării rurale – avantajele și dezavantajele practicării
turismului rural

Avantajele practicării turismului rural:

10
– stabilizarea populației prin fixarea forței de muncă
– crearea de noi locuri de muncă
– diversificarea modului de utiliare a forțelor de muncă
– pluriactivitatea
– promovarea și dezvoltarea serviciilor
– susținerea economică a agricultorilor
– promovarea și susținerea artei populare și a industriei locale de artizanat
– reabilitarea patrimoniului edilitar
– ameliorarea gradului de utiliare a forței de muncă feminine
– atragerea de noi investiții.

Dezavantajele practicării turismului rural:
– presiunea asupra mediului
– presiunea socio -culturală
– caracterul limitat al disponibilităților de cazare
– pasivitatea față de presiunile intreprinzătorilor exteriori
– probleme de planificare, control local, participare publică si pa rtenierat
– diferențierea teritorială a potențialului turistic rural
– reticențele agricultorilor
– lipsa sau insuficiența competenței turistice a agricultorilor
– complementaritatea deficitară a intreprinderilor și absența strucutrilor de cooperare

11
Subiectul 7. Clasificarea principalelor sisteme de transport utilizate in turism – feroviar,
rutier, aerian si pe apa – si caracteristicile lor majore, avantaje si dezavantaje.
Caile si mijloacele de transport asigura efectuarea calatoriei, adica a acelu i segment al
actului recreativ fara de care turismul ca fenomen este de neconceput. Turismul actual
datoreaza extreme de mult modernizarii si diversificarii cailor si mijloacelor de transport.
Principalele cai si mijloace de transport implicate in turism s unt: rutiere, feroviare, navale si
aeriene.
Transporturile rutiere
-au vechime mare si raspandirea cea mai larga.
-se intalnesc in toate tarile, in stadii variate de organizare si modernizare.
-turismul utilizeaza reteaua de drumuri edificate cu scop economic, social si strategic, dar
presupune si construirea unor sectoare a caror singura motivatie este deschiderea accesului
spre resursele atractive.
-lungimea acestor tronsoane si conditiile adesea dificilein care sunt trasate, ridica mult cost ul
investitiilor turistice, indicator de care promotorii activitatilor de recreere vor tine intotdeauna
seama.
Evolutia ttransporturilor rutiere cunoaste o curba ascendenta, cu o crestere accentuata
dupa al 2 -lea razboi mondial, cand autoturismul devine principalul mijloc de locomotive al
turistilor. Folosirea autoturismelor a determinat aparitia si dezvoltar ea unor forme noi de
turism (turismul neorganizat, individual; turismul de distanta scurta si medie), respective
amplificarea unor tipuri de baze de cazare adaptate nevoilor traficului intens (ex. motelurile
sau campingurile).
Transporturile rutiere implica o viteza medie de deplasare de circa 60 km/h (aceste valori
cresc simtitor in cazul utilizarii autostrazilor si se reduce drastic in interiorul marilor
metropole).
Siguranta circulatiei difera mult intre automobile si autobuze , cu coefici enti minimi
pentru cele din prima grupa. Viteza excesiva, oboseala, consumul de alcool, defectiunile
tehnice, conditiile meteorologice nefavorabile se inscriu printre cauzele majoritatii
accidentelor inregistrate. Regularitatea traficului este mai pronunta ta la autobuze in

12
comparatie cu autoturismele, cele din urma raspunzand unui orar de circumstanta, stabilit de
fiecare proprietar in parte.
Confortul este mai limitat in cazul autoturismelor (ca urmare a spatiului interior redus) si
mai ridicat la autocare, cu dotari interioare menite a spori confortul (aer conditionat, grupuri
sanitare, aparate video, bar…).
Autobuzele ce deservesc turismul pot avea un orar fix (atunci cand realizeaza transportul
persoanelor in general) sau un regim special (cele cu destinatie exclusiv turistica, folosite
pentru transportul unor grupuri compacte de vizitatori). In cazul grupurilor restranse se
apeleaza la microbuze.
Autoturismul s -a impus decisiv in transportul intern de persoane (87% in SUA, 78% in
Italia). Cresterea isi reduce indicii ca urmare a interventiei unor elemente perturbatoare
(poluare, lipsa locurilor de parcare, diminuarea sigurantei circulatiei paralel cu intensificarea
traficului).
Tinerii apeleaza si la alte mijloace de transp ort- ex. motocicletele. Acestea predomina in
cazul turismului de scurta durata, desi performantele ultimelor tipuri permit deplasari rapide la
distante mari.
Transporturile rutiere de turisti reclama . pe langa reteaua de drumuri modernizate si o
serie de dotari complementare, indispensabile derularii lor in conditii optime: statiile pentru
carburanti, statiile service, telefoane de securitate a traficului, moteluri, indicatoare rutiere si
de orientare… Modernizarea cailor rutiere isi are expresia maxima in construirea
autostrazilor, fata de care turismul actual este greu de conceput. Densitati apreciabile ale
autostrazilor se remarca in SUA si sud -estul Canadei, Europa de Vest, Japonia. Cea mai
cunoscuta autostrada europeana cu valente turistice ce rte (peisagistice si de facilitare a
accesului inspre principalele regiuni turistice destinate turismului estival heliomaritim) este
cea care urmeaza riviera mediteraneeana intre Trieste si Gibraltar , trecand prin nordul Italiei
(Venetia -Milano -Genova), s udul Frantei (Coasta de Azur, Coasta Piratilor, Coasta de
Ametist) si partea septentrionala a Spaniei (Costa Brava, Costa Calida, Costa del Sol). Din
aceasta se ramifica alte autostrazi spre centrul si nordul Europei. Un rol important in
fluidizarea circul atiei si directionarea fluxurilor turistice in si dinspre obiectivele turistice
localizate in cadrul marilor orase il detin centurile periferice construite in jurul marilor orase.
Principalele avantaje ale transportului rutier:

13
-detine cel mai ridicat grad de mobilitate, depasind, comparativ, conditiile oferite de
transporturile feroviare, aeriene sau navale, reusind sa patrunda in cele mai indepartate locuri,
in raport cu amenajarile efectuate, relative rapid, conducand, astfel, la o import anta economie
de timp si mijloace financiare (fapt neintalnit la celelalte tipuri de transport). Gradul de
mobilitate are valori superioare in cazul autoturismelor si autobuzelor speciale, singura
conditie fiind existenta retelei de drumuri practicabile.
Principalele dezavantaje sunt:
-capacitatea de transport este modesta: 2 -6 pentru automobile; 40 -100 locuri la autobuze.
-nu se pot transporta marfuri de mare volum si tonaj.
-este supus conditiilor climatice.
-efort fizic si psihic sporit din parte a conducatorilor auto pe traseu si, implicit, siguranta mai
redusa.
-obligativitatea posesorilor de autoturisme de a -si rezolva singuri anumite necesitati legate de
desfasurarea calatoriei (aprovizionarea cu combustibil, reparatii…)
Transportul f eroviar
S-au dezvoltat dupa construirea primei locomotive cu aburi si a construirii primei linii de
cale ferata din Anglia anului 1825. Au luat avant deosebit in a doua jumatate a secolului 19 si
inceputul secolului 20 cand, in toate continentele, apar magistrale feroviare importante.
Caile ferate de penetratie au insemnat pentru turism tot atatea trasee spre interiorul unor
vaste regiuni neexploatate din punct de vedere atractiv (ex. transsiberianul, liniile
transcontinentale din America, A ustralia sau Africa).
Prin capacitatea lor superioara de transport trenurile au raspuns in mod convingator
dezideratelor turismului de masa.
Costul calatoriei este diferentiat pe clase de confort. Turistii in grupuri beneficiaza de
reduce ri ale preturilor biletelor.
Calatoria cu trenul presupune completarea acestui tip de transport cu servicii conexe,
care sa permita deplasarea turistilor din gari spre centrul oraselor sau spre obiectivele turistice
mai indepartate (autobuze, taxi ).

14
Caile ferate inguste din muntii inalti, cu viaducte si tunele, asigura vizitarea multor locuri
pitoresti, inaccesibile in alt mod.
Principalele avantaje ale transportului feroviar:
-viteza mai mare – cea medie, de 60 -80 km/h, fiind cu mult depasita (250 -500 km/h), pe unele
tronsoane si cu anumite garnituri (TGV, Hikari).
-o capacitate de transport superioara tuturor celorlalte tipuri de vehicule (600 -1000 persoane)
si marfuri de mare volum. In perioadele cu trafic de varf, dimensiunea garniturilor poate
creste prin atasarea de vagoane suplimentare.
-siguranta calatoriei este maxima, probabilitatea producerii accidentelor fiind de circa 4 ori
mai mici decat la avioane si de aproape 12 ori mai redusa in comparatie cu autoturismele.
-regul aritatea traficului este asigurata, influenta conditiilor meteorologice resimtindu -se putin
-confortul este mai ridicat decat in cazul transporturilor rutiere, prin dotarea trenurilor cu
vagoane de dormit, vagoane restaurant, baruri, saloane, grupuri sanitare…
-cel mai ieftin mijloc de transport terestru
Principalul dezavantaj este dependenta vizitatorilor de un anumit traseu (limitat la calea
ferata).

Transporturile aeriene
Au diversificat paleta modalitatilor de deplasare turistica incepand cu primele decenii
ale secolului 20. Avionul a insemnat si pentru turism o veritabila revolutie permitand
deplasari rapide dintr -un loc in altul, survolarea regiunilor nepopulate sau inospitaliere,
introducerea in exploatare a unor resurse izolate. Calatoria cu avionul aduce turistului modern
un benificiu remarcabil: consumul minim de timp liber, ce va fi utilizat pentru recreere la
locul de sejur, facilitand participarea la activitatile turistice si a persoanelor ce beneficiaza de
un cuantum limitat de timp liber.
Siguranta calatoriei se apropie de cea a transporturilor feroviare, printre factorii
perturbatori numarandu -se conditiile meteorologice, defectiunile tehnice si de
comanda/pilotaj, terorismul international.

15
Transporturile aeriene se adapteaza si ele particularitatilor de dezvoltare ale fenomenului
turistic. Astfel, au intrat in folosinta elicopterele, avioanele charter sau cele personale cu
capacitate limitata, dar cu o fiabilitate sporita. Un tip de transport turistic aerian mai recent
este cel cu deltaplanul si parapanta, practicat de o anumita categorie de turisti sportiv.
Principalele avantaje ale transportului aerian:
-viteza apreciabila de deplasare (850 -1000 km/h la avioanele obisnuite , peste 2000 km/h la
cele supersonice), care face din avion cel mai rapid mijloc de transport.
-capacitatea de transport ajunge la 300 -350 persoane. Asociata cu viteza de deplasare si
posibilitatea efectuarii mai multor curse intr -o anumita unitate de timp , capacitatea globala de
transport o depaseste pe cea a trenurilor sau vapoarelor.
-siguranta calatoriei este ridicata.
Principalele dezavantaje sunt:
-pretul biletelor este ridicat ceea ce face ca avionul sa fie preferat de turistii cu venituri
superioare mediei.
-dependenta maxima fata de ruta aeriana (prestabilita si riguros respectata).
-escalele sunt scurte si nu permit desfasurarea unor actiuni recreeative de anvergura.
-confort mediu (variind in functie de tipul de avion si de conditiile de zbor)
Transporturile navale
Au, in zonele litorale, o vechime similara celor rutiere, desi tenta turistica si -au castigat -o
mai tarziu. Pe langa transporturile maritime se impugn cele pe marile fluvii sau lacuri
interioare (ambele tipuri asigurand transportul turistilor dintr -un loc in altul) si navigatia de
agrement propriu -zisa. Intensitati superioare se constata pe tronsoanele intraurbane ale
fluviilor ce strabat orasele mari sau pe lacurile cu suprafete notabile (Tamisa, Sena, Rin,
Dunare, Marile Lacuri americane) sau in c azul navigatiei de cabotaj de -a lungul tarmurilor,
interconectand salbele de statiuni litorale. Intre transportul turistilor pe cai fluviale si maritime
si agrementul nautic, prioritatea absoluta revine celui din urma, fapt atestat de numarul
apreciabil al porturilor ce adapostesc ambarcatiunile de lux ale Mediteranei, Caraibelor sau
Pacificului. Tendinta transformarii unor vapoare comerciale in hoteluri plutitoare (“Queen
Mary”, “Queen Elisabeth”) se manifesta frecvent, data fiind rentabilitatea reconverti rii si
prelungirea utilizarii vaselor.

16
Principalele avantaje ale transportului naval:
-capacitatea de transport cea mai mare (produse de mare tonaj si peste 1000 persoane).
-patrund pana in interiorul continentelor
-confortul cel mai ridicat dato rita unor dotari variate si complexe (inclusive piscine, discoteci,
cluburi, sali de proiectie).
Principalele dezavantaje sunt:
-viteza redusa de circulatie (15 noduri / ora; 1 nod = 1825m), fapt ce se repercuteaza negative
asupra bugetului de ti mp liber al turistilor.
-regularitatea circulatiei este influentata de conditiile meteo (furtuni, ingheturi…)

Subiectul 8. Potentialul turistic al reliefului glaciar din Romania: creste si circuri
glaciare.
-definirea reliefului glaciar si geneza acestuia
-componentele de atractivitate
-caracteristicile crestelor glaciare si sectoarele reprezentative din masivele si unitatile
montane
-geneza si definirea circurilor glaciare si tipologia acestora
-componentele cu atractivitate turistica a circurilor glaciar e
-masive si circuri reprezentative
Relieful glaciar este rezultatul activitatii ghetarilor cuaternari, mai ales din ultimele doua
glaciatiuni, Riss, Wurm, care au actionat prin intermediul ghetarilor de circ si vale in regiunile
cele mai inalte d in Carpatii Meridionali si Carpatii Orientali. Prin actiunea lor modelatoare au
creat forme specifice, cu fizionomii variate. Aceste nuante, pe fondul general de actiune a
eroziunii ghetarilor, numita exaratie, se diferentiaza, la randul lor, in functie de substratul
litologic, afectat ulterior in postglaciar si detaliat de procese de eroziune periglaciara.
a) Partile cele mai inalte, varfurile , adeseori de forma piramidala, de peste 2000 m din
Carpatii Meridionali si Muntii Rodnei si Calimani, in C arpatii Orientali au ramas si in

17
Pleistocen deasupra ghetarilor de circ, detasandu -se in partea superioara. In aceasta categorie
sunt varfuri precum Pietrosu Rodnei, Ineu, Gargalau, in Muntii Rodna; sau varfurile de peste
2000 m din Masivul Bucegi, cele di n creasta nordica a Fagarasului, din Parang si Retezat,
care, detaliate ulterior de procese de dezagregare periglaciara, se constituie astazi ca obiective
esentiale si destinatii pentru turismul pietonal montan, oferind o panorama larga asupra inregii
regiuni montane si chiar asupra unor parti intinse din spatial inter si extra carpatic.
b) Crestele alpine sunt rezultatul procesului de eroziune conjugate in Pleistocen, a
ghetarilor de circ de pe ambii versanti. Acestea devin astfel abrupte,cu o spin are ingusta,
puternic fragmentata ulterior de procese glaciare si de nivodenudatie. Componenta cea mai
spectaculoasa a crestelor alpine o formeaza custurile, sectoare de creasta foarte inguste in
lama de fierastrau (purtand denumirea stiintifica consacrata de gipfelfluhr). Din crestele
principale se desprind, sub forma de contraforturi, creste secundare, modelate in acelasi fel
doar ca, in cazul acestora, au intervenit, pentru detalierea peisajului, si ghetarii de cuib,
suspendati. Se remarca creasta princi pala a Muntilor Rodnei, dezvoltata de la est la vest, lunga
de 30 km, cuprinzand in aliniament varfuri de peste 2000 m, culminand la extremitati cu
Varfurile Pietrosu Rodnei, iar la est Ineu 2280. In Muntii Fagaras, creasta nordica, principala
ce se desfa soara tot pe directia est -vest, pe o lungime de 60 km, prezinta un caracter
asemanator cu cel din Muntii Rodnei, doar ca crestele secundare de tip contrafort sunt mult
mai numeroase, mai fragmentate, mai spectaculoase, demonstrand intensitatea mult mai mar e
a glaciatiei. Procesele periglaciare ulterioare au accentuat fragmentarea atat a crestei
principale cat si a celor secundare, iar sectoarele de custura, mult mai numeroase, prezinta in
arealul acestora forme de relief dominante, precum Turnurile Podragul ui, Paltinu, Acele
Cleopatrei, Strunga Dracului. In masivul secundar sud -estic Iezerul se impugn sectoare de
custura, prezentand o fragmentare maxima in Coltii Cremenei si Coltii lui Andrei.
In Masivul Parang se detaseaza creasta principala, lunga de 10 km, desfasurata intre
Parangul Mare si Varful Mohorul unde sunt intalnite forme de relief asemanatoare, apartinand
complexului creasta principala – custuri secundare de tip contrafort
In Muntii Retezat, creasta principala, lunga de 18 km se de sfasoara intre Varful Zlata in
vest si Lazarului, in est. In acest sector, creasta glaciara prezinta frecvente sectoare de custura,
mai ales in jurul varfurilor Peleaga si Papusa. In toate cazurile amintite, modelarea glaciara si
postglaciara (pe un fond d e neotectonism, manifestat mai ales in Carpatii Meridionali) s -a
realizat pe roci metamorfice.

18
In Muntii Bucegi, calcarele si conglomeratele au condos, datorita reactiei specifice, la
fenomenul de dezagragare, la forme asemanatoare, dar mai putin c onservate. Ele sunt
prezente, mai ales in sectorul nordic, in bazinele superioare ale vailor Malaiesti si Tiganesti:
hornurile Malaiesti si Tiganesti, coloane precum Braul Caprelor, Poarta din Tiganesti, toate cu
o valoare peisagistica deosebita.
c) Circurile glaciare dau o nota dominanta morfologiei glaciare ca si extensiune spatiala
si complexitate morfologica, desi reprezinta matricea negative. Acestea pot fi considerate ca
si o componenta de baza a peisajului glaciar montan. Se remarca prin vas titate, complexitate
si diversitate. Principalele caracteristici sunt: abrupturi care diferentiaza crestele de talvegul
cursurilor superioare. In versantul circurilor majore, complexe, se disting si circuri suspendate
sau de cuib, care adeseori adapostesc lacuri glaciare de mai mici dimensiuni. La baza circului
glaciar exista acumulari mari de grohotisuri, iar in punctual de minima altitudine relativa a
circurilor, de cele mai multe ori s -au creat conditiile pentru acumulari lacustre glaciare, de
dimensiuni mari si cu adancimi de la cativa metri, pana la maximul de 29 m, cat are lacul
(Zanoaga din Muntii Retezat).
-Circurile glaciare complexe au extensiuni mari, incluzand in complexul lor morfologic
2-4 circuri suspendate (de cuib), precum si nise, nivale postglaciare. Versantii acestor circuri
au la baza mari trene de grohotis. Marimea circurilor este legata de cantitatea de gheata
acumulata, de puterea de subsapare a ghetarului, de panta, precum si de succesiunea de roci
cu o rezistenta mai mare s au mai mica la actiunea de eroziune (gelivitatea rocilor).
Dimensiunea maxima a circurilor glaciare poate depasi in diametru 500 m.
In categoria circurilor glaciare complexe, avand in componenta elemetele morfologice
amintite, se remarca pe vers antul nordic al Muntilor Rodnei, Buhaiescu si Repedea; in Muntii
Fagaras circurile din partea superioara a vailor Capra, Buda, Topolog, cel de pe raul Doamnei,
toate pe versantul sudic, precum si circul Bale ape versantul nordic.In Muntii Parang, cele mai
representative circuri complexe sunt la obarsiile vailor Lotru, Jiet si afluentii: circul Mija,
Sloveiu, Rosiile, Gauri. Galcescu, Iezerul. In Muntii Retezet se impune cel mai reprezentativ
circ complex Bucura, avand in componenta circuri suspendate, ce ad apostesc lacuri glaciare
(Taul Agatat, Taul Portii, Ana, Lia, Florica, Viorica), toate debusand in cel mai intins lac
glaciar din Carpati, Bucura, obarsie a vaii Lapusnicului. Asemanator cu acesta este circul
glaciar complex Peleaga.
-Circurile g laciare simple au fost create de ghetari de mai mici dimensiuni. Au forma
semicirculara si sunt de regula amplasate in vaile cu expozitie sudica si sud -vestica, sau se

19
constituie ca “loje” suspendate pe versantii marilor circuri complexe. Desi se impugn ma i
putin in prisal, isi aduc contributia la completarea ambientei de ansambluri glaciare, formata
din varfuri, creste, circuri complexe.
Astfel de circuri simple sunt frecvente in Muntii Rodnei, in jurul varfului Ineu (pe vaile
Lala, Gagi, Bila), continuand spre vest cu succesiunea de circuri simple de pe vaile Putredu,
Bistricioru, Izvorul Cailor, Negoiescu, Puzdele, Repedea.
In muntii Bucegi, chiar daca nu sunt foarte bine conservate, exista in partea de nord a
acestora circuri simple pe vaile Malaiesti si Tiganesti, dar si in partea vestica in bazinul
Ialomitei, pe cursul superior al vaii Sugarilor.
In Muntii Parang, cele mai multe circuri simple se inalnesc in bazinul superior al vaii
Lotrului: Muntinul, Urdele, Plescoaia, dar si in bazinul Oltetului, Galbenul.
In Retezat, circurile glaciare simple s -au dezvoltat si conservat in vaile Zanoaga,
Zanoguta, Radesu, Slaveiu, iar pe versantul nordic pe vaile Stanisoara, Pietrele, Valea Rea,
Galesu. In spatiul circurilo r apar microforme sub forma unor trepte, praguri, berbeci glaciari,
roci mutonate si morene.
In evolutia initiala a complexelor glaciare montane a existat singular sau, in mai multe
cazuri, componenta de diferentiere (ruptura) intre sectorul gla ciar de circ sic el de vale – limba
ghetarului. Acesta s -a individualizat sub forma unui prag, abrupt, care a delimitat cele doua
componente de baza. Acest prag, determinat de prezenta unor pachete de roci rezistente la
eroziunea ghetarului, se individualiz eaza astazi printr -o componenta distincta, de origine
morfohidrografica, marcata de cascade , facand trecerea intre sectorul superior al reliefului
glaciar si cel inferior glacio -fluvial, sub aspectul altitudinal. Tipice dim acest punct de vedere
sunt pragu ri si cascade, precum Izvorul Cailor din Muntii Rodnei sau cascada Balea din
Muntii Fagaras sau Loloaia in Retezat.
d) Vaile glaciare sunt rezultatul traseului terminal al ghetarilor, prelungiri ale masei
glaciare din circuri. Lungimea acestora oscileaza intre 2 si 8 km. sunt frecvent intalnite in
Muntii Rodna din Carpatii Orientali, Fagaras, Parang, Retezat, dar si Bucegi din Carpatii
Meridionali.
In cazul unor massive cu altitudini mai reduse, poate fi urmarita peisagistic modelarea
postglaciara, care a transformat in unele masive vechea topografie pleistocena, precum in
Muntii Maramures, Sureanu, Tarcu, in care formele glaciare tipice sunt mult mai putin
reprezentate.

20

Subiectul 9. Potențialul turistic al obiectivelor cu atractivitate turistică antropică: bisericile de
lemn din Maramureș
– contextul istoric -social de individualizare a civilizației lemnului în regiunea carpatica și în
Maramureș
– caracteristicile arhitectonice, fizionomice și de integrare în peisaj
– repartiția teritorială și obiective reprezentative
– obiectivele monastice Bârsana și Săpânța -Peri

Potențialul turistic al obiectivelor cu atractivitate turistică antropică: bisericile de lemn din
Maramureș
– contextul istoric -social de individualizare a civilizației lemnului în regiunea carpatica și în
Maramureș
– caracteristicile arhitectonice, fizionomice și de integrare în peisaj
– repartiția teritorială și obiective reprezentative
– obiectivele monastice Bârsana și Săpânța -Peri
Preluat din Nicolae Ciangă, Româ nia. Geografia Turismului (2006), p.126
Bisericile din lemn
Acestea reprezintă chintesența civilizatiei multimilenare a lemnului, de o inspiratie
aparte si un rafinament estetic elevat. Sunt realizari tehnico -arhitecturale de exceptie, folosind
in exclusiv itate lemnul. Pe teritoriul României au fost recenzate un numar de 600 biserici din
lemn.
Regiunea tipică pentru aceste monumente istorice si de arhitectura o reprezinta
Maramuresul cu un patrimoniu de cateva zeci de biserici din lemn, in cadrul carora se
manifesta influente reale ale goticului tarziu, mai ales individualizat in turle. Acestea au fost
edificate incepand cu secolul XIV (Ieud, Barsana), constructia lor continuand pana in sec.
XVIII. Bisericile din lemn sunt concentrate cu deosebire in Depresi unea Maramures, dar au
fost realizate si in zona exteriaora acestuia, pe versantul sudic al muntilor vulcanici.
In Depresiunea Maramures, cele mai multe biserici sunt in bazinul Izei: Rona, Vadu
Izei, Rozavlea, Barsana, Sieu, Botiza, Ieud (cea mai veche bi serica de lemn din Maramures,
atestata documentar in 1364), Bogdan Voda (fosta Cuhea, capitala voievodului Bogdan I,
devenit domnitorul Moldovei), Dragomiresti, Salistea de Sus, Sârbi, Sat Sugatag; cu deosebire
in partea superioara a acestuia, in bazinul M arei: Giulesti, Harnicesti, Desesti, Budesti,
Calinesti, Brebu.In bazinul Viseului, acestea sunt mai putine si exista la Moisei, Borșa. Se
remarca complexul monastic nou de la Bârsana, care poate fi considerat prin originalitatea
componentei acestuia, si m ai ales prin biserica construita in cel mai autentic stil maramuresan,

21
unul dintre cele mai originale din Romania. Turla bisericii de 56 m situeaza acest monument
pe primul loc in tara. Materialul folosit, lemn in exclusivitate, solutiile tehnice de imbina re ale
componentelor, pozitia complexului accesibil prin drumul judetean din Valea Izei ii va conferi
in perspectiva postura de prim centru monastic din Maramures si o destinatie de pelerinaj de
prima importanta. La acesta se adauga complexul monastic Săpâ nța-Peri a carui biserica
depaseste, prin inaltime si stil tot ceea ce s -a realizat pana acum in acest domeniu.
Pe langa valoarea arhitecturala, aceste obiective adapostesc si colectii de icoane,
manuscrise foarte rare (Codicele de la Ieud, sec. XIV), pic turi pe panza.
In partea sudica a muntilor vulcanici se remarca biserica de la Șurdești, a carei turla la
54 m inaltime o situeaza pe locul II intre bisericile de lemn din Romania. In arealul periferic
judetului Maramures, in Lăpuș si Chioar, exista de asemenea numeroase biserici de lemn,
printre care se remarca Rogoz, Cupseni, Libotin, Sacalaseni, Plopis, ceva mai recente decat
cele din Maramures, edificate in sec. XVII si XVIII.
(Arealul cu biserici din lemn este extins in judetul Salaj cu bisericile d e la Fildu de
Sus, Creaca, Hida, Purcaret, Ileanda, Zimbor, Sânmihaiu Almasului (sec. XVII – XVIII).
Acestea nu lipsesc de asemenea din Muntii Apuseni, cu atat mai mult cu cat Tara Motilor este
comparativ reprezentativa pentru civilizatia lemnului, cu Mara muresul. Bisericile de lemn, cu
o arhitectura usor diferita fata de cea din Maramures, sunt la Vidra, Ponorel, Lupsa, Garda de
Sus, precum si in Beius, la Lazuri si Rieni.
Areale cu biserici de lemn isi fac manifestata prezenta si in partea estica a Carpat ilor
Orientali, la Bilbor, Brosteni, Targu Ocna, dar si in partea sudica a tarii, unde sunt in numar
de cateva zeci. Aici se remarca cea mai veche biserica de lemn din Tara Romaneasca, la
Marița -Funduri, in cadrul comunei Vaideeni, construita in 1532.)
Bisericile din lemn cele mai reprezentative si bine conservate vestigii ale civilizatiei
carpatice a lemnului, cu o arie de raspandire foarte mare, predominante in Carpati, dar si in
regiunea deluroasa periferica, reprezinta inca o data un factor de continuit ate, si legatura
intrinseca.

Subiectul 10. Principiul eficienței (rentabilității) amenajărilor turistice
Definirea unei srategi de amenajare turistica presupune stabilirea unor oviective clare,
precise si coaerente care sa urmaresca:
Valorificarea superio ara echilibrata a potentialuilui turistic

22
Reducerea amplitudini sezonalitati turistice si efectele sale negative prin extinderea si
diversificarea ofertei cu echipamente si dotari exploatabile si functionale pe toata durata unu
an calendaristic.
 Sporirea n umarului si largirea ariei geografice de provenienta a turistilor straini.
 Conservarea resurselor turistice si a mediului inconjurator.
 Conturarea unei strategi de amenajare turistica viabile concepute ca o strategie a
ofertei turistice va avea la baza ansamblui de decizii si instrumente de transpunere in
practica si acctiuni concrete care sa permita realizarea obiectivelor mentionate
 .Ca urmare elaborarea si aplicarea unei astfel de strategii trebuie sa urmaresca
respectarea consecventa a unor principii ale procesului de amenajare turistica.
Principiul rentabilitati directe si indirecte stipuleaza faptul ca orice amenajare
turistica trebuie sa vizeze in permanenta o valorificare superioara a resurselor atractive ale
unui teritoriu prin care sa se asigur e o eficienta ridicata a investitiilor.
Astfel rentabilitatea directa (reflectata in crestrea vanzarilor produselor turistice oferite pietei
si a cifrei de afaceri)implica o continua adaptare si reajustare a ofertei turistice in functie de
modificarile dec elate in structura si caracteristicile cereri turistice(in urma unor studii de piata
derulate in permanenta)in vederea eficientizari la maximum a activitati turistice pe tot
parcursul anului.
In schimb rentabilitatea indrecta face referire la efectul mult iplicator al turismului care
influienteaza amortizarea investitiilor reclamate de amenajarea turistica si antreneaza o serie
de efecte economice benefici asupra tuturor ramurilor economice care s -au implicat si se
implica in continuare in derularea optima a activitatilor turistice dintr -un teritoriu dat(industria
constructiilor, prelucrarea lemnului si mobila, cresterea animalelor,agricultura si industrei
alimentara,artizanat constructii de masini, mijloace de transport , poligrafica,
telecomunicatiile , co nfectii, materiale si echipamente sportive).
Acest indicator permite evidentierea incidentei globale a cheltuililor efectuate de
turisti asupra unitatilor de turism implicate direct sau indirect in deservirea cererii pe de o
parte si asupra economiei natio nale pe de alta parte (produsul intern este direct vandut
turismului strain ,,export,, fara taxe vamale, T.V.A.) utilizand modelul Clemet(1970)R=1/1 –
delta a
Prin valorificarea resurselor naturale, umane materiale si finaciare puse la dispozitia sa
turismul genereaza alaturi de efectele ecoomice (mai usor de decelat si cuantificat)si efectele
sociale.Din aceasta cauza in elaborarea unei strategii de amenajare turistica trebuie abordate
ambele aspecte ale eficientei turisticce atat cea sociala cat si cea econ omica.

23
Analiza impactului activitătii turistice, a incidentelor globale ale cheltuielilor turistice
asupra
economiei unei tări este cunoscută în practica turistică sub denumirea de efect multiplicator .
Efectul multiplicator indică repercusiunile turismulu i asupra venitului national generate de
influenta cheltuielilor turistice în activitatea sectoarelor productive. Turismul este una din
activitătile economice, de ale cărui venituri beneficiază aproape toate sectoarele economice,
curentul monetare provocat de cheltuielile turiștilor „curgând” către aceste sectoare
(agricultură, industrie, comert, etc.).
Venitul turistic antrenează noi cheltuieli, acestea devenind la rândul lor, venituri ale acestor
activităti economice. O cheltuială initială, continuă să se transforme , până când, prin diverse
pierderi (importuri, tezaurizare), banii sunt eliminati din circuitul economic.
Incidenta cheltuielilor turistice asupra economiei unei tări poate fi analizată prin intermediul
efectelor directe, indirecte sau induse, asupra altor ramuri economice. Efectele directe sunt
generate de primul circuit monetar provenit de la turist, cele induse de salariile angajatilor din
turism cheltuite pentru procurarea unor bunuri și servicii.
Prin urmare, cheltuielile turistice creează un venit, care, la rândul său, duce la un lant
de
cheltuieli – venituri – cheltuieli și așa mai departe, până când scurgerile opresc acest lant. Ca
urmare, impactul venitului initial derivat din cheltuiala turistului este de obicei mai mare
decât venitul i nitial, pentru că generează cheltuieli ulterioare legate de acesta. De exemplu, un
schior cumpără un bilet de telescaun, cu utilizare de o zi, de 10$. Acești bani vor fi folositi
pentru plata salariilor operatorilor din firma de telescaune; operatorii chel tuiesc banii la
magazinul alimentar. Proprietarul magazinului folosește o parte din bani pentru a plăti
chiria pentru terenul pe care este amplasat magazinul.
Proprietarul terenului folosește banii pentru achizitionarea hranei. Ciclul se oprește
atunci când banii sunt pierduti din economia locală, ultima tranzactie fiind denumită
„scurgere” din economie. Practica demonstrează că se realizează un număr de aproximativ 13 –
14 tranzactii înainte ca banii să dispară și că 5 -6 din tranzactii se pro duc în cursu l primelor 12
luni.
Impactul cheltuielilor turistice este determinat de combinatia efectelor directe, indirecte și
induse ale unui model de cheltuieli. În multe situatii, nu toate veniturile generate în fiecare
fază sunt recheltuite. O parte din aceste ven ituri tind să fie economisite și, o altă parte tind să
fie cheltuite în afara economiei locale. Cu cât proportia venitului cheltuit local este mai mare,
cu atât multiplicatorul va fi mai mare.

24
Gradul în care o zonă locală este capabilă să retină venitul tu ristic depinde de cât poate
să asigure economia locală. Dacă economia locală este capabilă să producă bunurile și
serviciile pe care turiștii le cumpără, efectul multiplicatorului va fi mai mare. Cu cât se
importă bunuri din afara zonei, cu atât multiplica torul va fi mai mic.

Subiectul 11. Tendințe ale amenajărilor turistice în Romania în perioada contemporană.
Comparativ cu tendințele manifestate pe plan mondial trecute în revistă mai sus,
amenajaările turistice ăn România au parcurs aproximativ aceleși etape, însă decalate puțin ca
timp.
Perioad a contemporană include intervalul de timp de după a doua conflagrație mondială, care
la rândul său este împărțită în două etape distincte marcate de sisteme social -economice și
ăplitice diferite.
În intervalul 194 5-1990 s -a impus componenta etatizată asupra tuturor mijloacelor de
producție astfel că (din iunie 1948) întreaga evoluție a vieții social -economice din România a
fost schimbată fundamental.Ca urmare și în turism, unde se impuse -se o tradiție deja secular ă
în amenajare au intervenit modificări de substanță .
După un regres determinat de deteriorarea generală a vieții social -economice, începe
să se manifeste o tendință de redresare prin sprijinirea turismului de masă, prin reabilitarea
bazei materiale a pr incipalelor stațiuni , dar și prin ,,dispariția,, unei mari părți din micile
stațiuni de importanță locală apărute în perioada interbelică.
Ca fapt remarcabil este de semnalat totuși nașterea, ca urmare a organizării în 1951 a
Universiadei de iarnă de la B rașov, a stațiuni Poiana Brașov, care va deveni reprezentativă
pentru turismul montanși sporturile de iarnă din România.
Pe un fond de creștere economică de relativă stabilitate și deschidere către Occident ar loc
între 1960 -1975, cea mai dinamică perioad ă din istoria turismului românesc.În acest interval
de timp și în cadrul planurilor de dezvoltare economică generală are loc cea mai puternică
infuzie de amenjări turistice, prin care s -a creat o bază materială devenită în mare măsură
competitivă pentru c ererea turistică internațională aflată într -o dinamică activă.
Se detașează câteva componente, secvențe care dau măsură efortului real făcut în această
direcție:
Litoralul Românesc al Mării Negre, jumătatea sa Sudică, este edificat în dou
etape.Într -o prim ă parte sunt create ca stațiuni de impact asupra turismului maritim stațiunile
Mamaia, eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, pentru ca în al doilea,,val,, să fie edificate
grupul de stațiuni aparținând complexului Mangalia(Olipm,Neptun,Jupiter,Cap
Aurora,V enus,Saturn).au fost puse în practică diferite soluții de proiectare, amplasare,

25
amenajare reflectând, adeseori adoptarea spațiului construit la condițiile concrete specifice din
îngusta fâșie litorală.
O a doua componentă majoră a proiectului de amenajare turistică coplexă a României pentru
aceeași perioadă a constat din modernizarea stațiunilor balneo -turistice treadiționale din
România.A fost astfel modificat profilul fizionomic -urbanistic a stațiunilor și așezărilor –
stațiuni, în unele cazuri în mod esen țial (Covasna.Poiana Brașov,Călimănești,Căciulata,Băile
Herculane,Băile Felix).
În aceași perioadă se mai remarcă și dezvoltarea unor noi s tațiuni de mai mici
dimensiuni, valorificând ape minerale sau termale(Amara,Lacul
Sărat,Călacea,Beliș,Bizușa,OgnaSugat ag) sau în spațiul montan(Borșa,Durău,Izvorul
Muntelui Sinaia Pârâul Rece).
Această tendință se accentuează și după 1990 deși România ar fi avut o șansă deosebită de
relansare, dacă reforma social -economică și moral ar fi fost realizată într -un timp foart e
scurt.S -ar f i evidențiat astfel o tranziție prelungită cu efecte paguboase de –a dreptul
dramatice în toate domeniile.În aceste condiții, întreaga bază materială turistică s -a deteriorat
în continuare, fiind afectate în principal două categorii clasice :vilele existente în cea mai
mare parte a staținilor și cabanele din zona montană.
Categoria hoteluri a fost și ea afectată, dar începând din 1995 -1996 se manifestă
efectele eforturilor de reabilitare a unei părți a acesteia, atât cu capital autohton cât și
străin.Legislația parțială din turism ,fără eleborare și aplicarea unei legi atotcuprinzătoare și
moderne a prelungit prea mult intrarea într -o normalitate, iar relansarea a fost împiedicată și
de deteriorarea climatului social -economic accentuat, de ne restructurarea componentei
economice rămase în mare măsură necompwtitivă, cu efecte directe reflectate în scăderea
nivelului de trai, șomajul, inflația.Toate au determinat și scăderea cereri pentru o ofertă
turistică neatrăgătoare și scumpă.
Pe acest fond se produce totuși, marea privatizare a bazei materiale turistice,
declanșată dupa 1998 și aproape finalizată la finela anului 2002, începerea reabilitări bazei
turistice hoteliere, declanșarea modernizării infrastructurii de comunicație și începerea
materi alizări inițiativei particulare prin noi unități turistice private, amplasate în regiuni de
tradiție și atractivitate turistică, precum și amenjările turistice din mediul rural, refectând
introducerea în circuit a unei din șansele turistice ale României.

26
Subiectul 12. Generații de amenajări turistice de tip statiune în regiunea alpină
Amenajările turistice în spatiul monatan Francez
Experiența franceză in domeniul este cea mai prestigiuasa, s -a desfasurat pe o perioada mai
mare de un secol si a inclus, in amenajare, spatii montane intinse, cu deosebire in regiunea
alpina, dar si in Pirinei, Vosgi, si Masivul central.Realizarile revelatoare ca dimensiuni , areal
implicat si solutii aplicate sau constitui in timp intr.un model insusit ulterior adesea amend at
si perfectionat de alte tari.atat sub aspectul derulari in timp cat si prin prisma conceptelor de
amenajare turistica a spatiului montan sau impus cele 3 generati de amenajari compexe
(statiuni si sisteme de statiuni la care s.a adaugat a 4 a , semnific and o revenire la alte
dimensiuni si concepte la amenajare ecologica reimplicand asezarilor rurale montane).
Amenajarile din prima generatie corespund ca timp cu realizarea primelor dotari din
zona montana din a doua parte a secolului XIX -lea pana in peri oada interbelica.Acestea au
fost determinate initial de termalism, climatism, drumetie montana sau sejururi moderne.Au
fost factori care au determinat nasterea si apoi extinderea si diversificarea amenajarilor in
primele statiuni montane(Chamonix,Pralognan , Val d`Isere)Extensiunea acestora, determinata
de cererea crescanda a fost sprijinita, de comunitatile locale si s -a concretizat in dotari
multiple si de o calitate tot mai buna, care initial erau utilizate in sezonul estival pentru ca
ulterior sa fie com plectate cu echipamente pentru sporturile de iarna in expansiune, astfel
incat timpul de functionare turistica sa se dilate la cel putin doua treimi de an.
Organizarea primei ,,Olimpiade albe,, in 1924 la Chamonix a dat un impuls deosebit
pragticari sport urilor de iarna.Ca premiere in acest sens se impune Megeve urmata de Alpe
d`Huez(urmate ca exemplu si in Italia si Elvetia).La acestea se constata expansiunea in
altitudine a amenajarii domeniului schiabil(cu partii si mijloace de transport pe cablu) pana la
200 m ,depasind nivelul asezarilor rurale montane,dar si ca inovatie amenajarea suprafetei
unor ghetari pentru practicarea schiului si in sezoanele de tranzitie chiar si vara.
Expansiunea statiunilor din prima generatie este in general haotica,fara o p roiectare pe
termen mediu si lung si fara a se face o precisa distributie a responsabilitatilor.Se remarca
implicarea alaturi de comunitatile rurale in amenajari turistice, acompaniilor feroviare
regionale care au edificat mai ales mari unitati hoteliere s i a companiilor de echipament
hidroelectric care direct sau indirect a contribuit cu investitii la dotatrea cu echipament si
chiar lansare de statiuni,exemplu Saint Lary(Cazes 1992)
Statiuni din a 2 a generatie avand ca model cu parti pozitive si negative, statiuni din
prima generatie,carora in continuare li s -au aplicat amendamente conform noilor
orientari,tendinte si exigente raportate la impactul amenajarilor cu mediul sunt edificate

27
statiunile din generatia a 2 a.Aceasta reprezinta faza intermediara in p rivinta tendintelor de
concentrare a amenajarilor si serviciilor cu maxim impact enviromental din a 3 a etapa.
Statiuni reprezentative pentru a 2 a generatie sunt Courchevel,Les Deux Alpes,Meribel,Serre
Chevalier,Chamrousse,avand capacitati de primire intr e 15000 locuri ,(Chamrousse) si
maximul 32000 locuri(Courchevel)
In edificarea acestora s -au remarcat ca imperative existenta in prealabil a unor proiecte
de amenajare a siturilor statiunilor extinse pana la scara regionala,in cadrul carora s -au impus
solutii de amplasare rationala si mai ales functionala a obiectivelor construite.S -a tinut seama
de armonizarea cu amenajarile anterioare fie cu caracter general habitual sau turistic.
Importanta si accentul pus pe amenajarile specifice pentru sporturile de ia rna a
crescut,fapt remarcat si prin cresterea ponderii populatiei tinere in cererea turistica pentru
noile statiuni.Se remarca initiativa crescand adotarii cu hoteluri particulare.Extinderea este
stimulata de cresterea importantei accesului pe cai rutiere cu mijloace auto particulare al caror
numar este intr -o crestere exploziva,dupa 1950.
Exmplu edificator pentru acesta generatie de statiuni in Franta este Courcheval,rezultat al unui
complex de factori implicati.Consiliul General al Savoiei prin supervizar ea,in elaborare,a
sprijinit un plan global de amenajare care a condus la punerea in valoare a unei intregi regiuni
si unde au conlucrat organisme publice si din domeniu privat.S -a recurs la solutii tehnice
revelatoare(pentru deceniu sase al secolului trecu t)cum au fost realizarea de complexe de
amenajari adaptate cererii predominante pentru sporturi de iarna si practicarea intensiva si
eficienta a acestora pe spatii intinse cu conditii naturale favorabile(expozitie,panta,strat de
zapada)chiar daca a necesit at investii substantiale pentru accesul la acestea.
Statiuni din generatia a 3 a se impun ca ce -a mai impresionanta amenajare turistica
de statiuni in spatiul montan.Au fost realizate 15 statiuni de mare amploare si
complexitate,dupa 1961 aceasta apartinan d categoriei statiunii integrate (numite si ,,uzine de
schi,,)constituind o experienta franceza unica cu impact multiplu atat asupra Alpilor
francezi,cat si asupra domeniilor montane amenajate ulterior dupa acest model de tari
europene,nord americane si no rd africane si chiar est asiatice(Japonia)
Aceste generatii ii apartin staiunile de marimi de 25000 locuri (Pra Loup)la cele intre 20000 si
40000 locuri(Val Thores,Tignes,Les Arcs)pana la gigantica La Plagnes cu peste 52000
locuri.Proiectul de amenajare si punerea in aplicare a acestora s -a constituit intr -o actiune de
dimensiuni unice in spatiul montan al Alpilor.S -a caracterizat printr -o echipare tehnico –
infrastructurala de avangarda pentru acel timp(lucru valabil si astazi dupa 4 decenii)avand ca
scop pr acticarea schiului pe spatii imense unde s -au amenajat partii si trasee de toate
categoriile de schi si pentru toate categoriile de practicanti,mijloace moderne si diverse de

28
treansport pe cablu si capacitati de gazduire imbracand cele mai variante forme(h otelarii,vile
resedinte secundare,pensiuni familiale)ca si arhitectura,apartenenta dar si dimensiuni adeseori
foarte concentreate.
Domeniul schiabil incluzand partiile,traseele si mijloacele de transport pe cablu a
avansat in altitudine,incluzand adeseori versanti intregi cu expozitie nordica pana in
sectoarele de culme.Se extind astfel partiile in lungime si cresc energiile acestora intre
punctele extreme(pornire si terminus).Etapele amenajarii acestor generatii de statiuni au fost
complexe,pozitive,dar ad eseori contestate asupra mediului,asupra comunitatilor
rurale,montane si habitatelor.
Urmare a reactiilor referitoare mai ales la antropizarea excesiva si impunerea din ce in
ce mai motivata a principiului dezvoltarii durabile,dupa 1980 se contureaza o nou a conceptie
de amenajare materializabila prin a 4 a generatie de statiuni montane .Acesta este rezultatul
analizei retrospective prin care in mod diferentiat se preiau componentele experientelor
pozitive anterioare pe care se grefeaza noile tendinte si obie ctive,o piata imobiliara montana
avand baza in statiunile internationale cu extensiune moderata concretizata prin amenajarea de
mici statiuni adaptate ruralului,optimizarea dimensiunilor statiunilor montane noi,dotarile din
hiterlandul statiunilor care sa lezeze cat mai putin mediul,conceperea si valorificarea eficienta
de echipament in regim peren.
Toate acestea ar trebui sa raspunda unui deziderat cu impact multiplu -prioritate a dezvoltarii
fata de promovare si amenajari turistice(ca si proces complex cu conotatii
multiple)comparativ cu echiparea.
Subiectul 13. Apariția fenomenului turistic:
– motivațiile care au determinat circulația turistică;
– etapizarea dezvoltării turismului, cu caracteristicile fiecărei perioade: antichitatea greco –
romană, feudalismul, epoca modernă și contemporană. (apariția profesiunilor din turism,
infrastructura de cazare -restaurare, turoperatorii, apariția stațiunilor turistice, a ghidurilor și
asociațiilor turistice, instituții naționale cu rol în turism, factorii care au impulsionat mișcarea
turistică – concediile plătite, acțiunile de marketing etc).
Motivatiile care au determinat circulatia turistica sunt foarte diverse. Primele
motivatii pentru efectuarea calatoriilor sunt: deplasarile pentru procurarea hranei in comuna
primitive, apoi deplasarile privind schimbul de produse, razboaiele, care nu pot fi identificate
ca fiind calatorii cu scop turistic, dar imbinatate cu curiozitatea oamenilor, au starnit dorinte
de deplasare pentru cunoastere. In antichitate este ce rta aparitia calatoriei turistice.

29
In Grecia antica, grecii doreau sa aiba o siguranta in vizitarea oraselor mai indepartate
si incheiau niste contracte de vizite reciproce intre oamenii cu aceeasi ocupatie. Vizitarea
locurilor sfinte, frecventarea bailor curative si participarea la jocurile sportive adunau un
numar mare de oameni. Exemple sunt: templele de la Dodona si Delfi (pelerinaje), jocurile
sportive de la Delfi (o data la 4 ani), Corint (jocuri istmice), Nemeea (jocuri hipice). Jocurile
olimpice re prezinta primele mari manifestari de propaganda si de organizare a calatoriilor.
Aparitia turismului sacru, caracterizeaza o activitate antica fundamental, aceea de a
vizita locuri sacre, temple. Asadar, turismul ca fenomen social este inscris in intiparit in
memoria oamenilor si a locurilor inca din antichitate.
In Roma antica, sistemul social a creat premisele unei categorii bogate din sociatate sa
calatoreasca din placer sau pentru imbogatirea cunostintelor. Majoritatea calatoriilor aveau
scopu ri comerciale, militare si culturale. Constructia de drumuri a favorizat circulatia si
deplasarea oamenilor, astfel, prin edificarea unui sistem veritabil de drumuri, pe langa
marfurile transportate sau deplasarea militarilor, se favoriza deplasarea in sco puri de recreere,
fie spre zone litorale (Roma – Ostia), fie spre centre cu ape termale (Herculane, Balie Geoagiu,
etc). Ulterior, agentii particulare se ocupau de organizarea siu desfasurarea calatoriilor, in
timp ce puterea imperial favoriza construirea h anurilor, locurilor de popas si odihna. Strainii
care calatoreau in Roma purtau o insigna de bronz sau fildes “tessera hospitalis” care le
asigura siguranta si ospitalitate si ghizi instruiti (perigeta sau exegeta) care ii conduceau si le
prezentau locuril e de interes. Este intensacirculatie spre baile termale din cadrul imperiului.
Daca grecii practicau o hoteltarie se stat, romanii au favorizat initiativa privata punand bazele
hotelariei modern (tabernae)
In Eveul mediu, paleta sociala a calatoriilor se largeste, in cadrul lor enumeram
ambasadorii, comerciantii, preotii, pelerinii, oamenii de stiinta, calfele si studentii care se
indreptau spre marile centre universitare. In aceasta perioada siguranta drumurilor era incerta,
iar calatoria in sine nu era o placere, astfel apare primul ghid turistic, cartea calugarului
Aimeri Picaud din 1130, care propunea cel mai sigur drum pelerinilor care mergeau spre
Santiago de compostella.
Aparitia centrelor manufacturiere vestite (Lyon, Milano, Bruges, Cordoba, Nurn berg)
det intensificarea schimburilor comerciale si implicit creste numarul deplasarilor in aceste
scopuri. Bazinul Marii mediterane polariza drumurile comerciale: orasele italiene: Venetia,
Genova, orasele franceze: Marsilia, Lyon, Bordeaux, cele germane: Nurnberg, Munchen, etc.
Mai apoi, comertul se extinde spre est ( osarele din Liga Hanseatica si Lumea Noua).
Ca urmare a accentuarii diviziunii muncii se dezvolta comertul intern si international,
produsele se transforma in marfa, se dezvolta circulatia banilor si economia naturala se

30
transforma in economie de piata. Descoperirea Lumii Noi si adrumului spre Indii favorizeaza
dezvoltarea unor vaste imperii colonial cu repercusiuni in dezvoltarea comertului dintre
metropole si colonii.
Deplasari mari de oa meni s -au facut si in scop religios, atat crestinii care se deplasau
spre o serie de centru de pelerinaj (Roma, Ierusalim, etc), cat si alte semintii: musulmanii
(Mecca), brahmanii (Benares). Intre anii 1478 -1480 pelerinajul pentru sfintirea Bisericii
Frauenkirche din Munchen a adunat 124000 de persoane.
In parallel cu transportul marfurilor si calatoria in grup cu trasura se dezvolta
transportul pe apa. Incepand din secolele XV – XVI misionarismul ia o amploare osebita.
Misionarii calatoresc din ce in ce mai departe, luand contact cu alte spatii culturale a caror
descriere incepe sa trezeasca curiozitatea si interesul.
Patura sociala a burgheziei care incepe sa se dezvolte dinspune de o mobilitate mai
mare, nefiind legata de un domeniu funciar. O data cu formarea statelor centralizate si
cresterea autoritatii regale, majoritatea nobililor se muta la curte, deplasandu -se spre
latifundii, primavara si toamna, generand astfel primele voiaje vilegiaturistela care participa si
burghezia timpului.
O noua motiva tie de calatorie este enuntata de francezul Michel de Motaigne care
anticipeaza mobilul motivational din epoca actuala, marturisind ca “a calatorit ca sa vada tari
noi, sa castige noi experiente, sa invete si sa se distreze”.
Dupa afirmarea puterii martim e a Angliei si libertatea sa de a stabili contacte
permanente cu propriile colonii, se incetateneste cutuma de a trimite tanara generatie sa isi
desavarseasca educatia in strainatate si prin calatorii. Cu aceasta ocazie apar termenii de
turism si turist.
O data cu cresterea traficului de calatori apar si primele stabilimente hoteliere,
incepand din secolele XVI – XVII si se dezvolta comunicatiile, drumurile si mijloacele de
transport. In Europa de Vest se resimte mai acut lipsa drumurilor astfel ca, in Ang lia
constructia de drumuri incepe in 1663, in Franta in 1716 si in Germania din 1751.
Daca drumurile se construiau incet, evolutia mijloacelor de transport este mai rapida.
In Franta, utilizarea trasurilor collective a inceput la mijlocul secolului al XV -lea. Intre
Londra si orasele limitrofe, primul postalion a fost introdus in 1609, ulterior se dezvolta
treptat astfel ca la sfarsitul secolului al XVIII -lea erau 3 curse saptamanale spre Paris. Alte
exemple: Paris – Bruxelles (o cursa zilnica), Augsburg – Roma (o cursa saptamanala), in
parallel, datorita progresului tehnic, sporeste si viteza calatoriilor pe noile drumuri construite,
de la 50 km/zi, la 80 km/zi la sf sec XVIII -lea.

31
Transformarea circulatiei de calatori in turism a inceput la sfarsitul razb oaielor
napoleoniene, initial manifestandu -se prin cresterea numarului de turisti englezi, in special
spre Italia, prin Franta si Elvetia. Exemplul lor este preluat si de francezi, de germane, de
austrieci si de olandezi.
Descoperirea motorului cu aburi s i aplicarea sa la vapoare si trenuri au dat un impul
puternic dezvoltarii turismului. Inventatorul amerac Robert Fulton a facut prima demonstratie
in 1807 (vaporul Clermon pe raul Hudson), iar vaporul Savannah in 1818 trece Atlanticul. In
Europa, in 1829 i a fiinta Societatea pentru navigatie pe Dunare, iar intre Pesta si Viena primul
vapor pus in miscare de energia aburului a pornit in sept 1830.
Prima linie ferata cu locomotive cu aburi s -a deschis circulatiei in Anglia in 1830,
intre Liverpool si Manches ter trenul a parcurs distant de 51 km in 2 ore. Extensiunea cailor
ferate din Europa, care s -a realizat intre 1830 -1880, este inventia scotianului MacAdam. In
parallel cu dezvoltarea transporturilor se dezvolta statiunile balneare spre care se indreptau un
numar insemnat de turisti, in secolul al XiX -lea fiind consemnate circa 160 de statiuni
balneare in Europa. Initial denumite spa, printre vechile statiuni cu bai termominerale
figureaza Baden – Baden, Wiesbaden, Aachen, Kissingem – din Germania, Gastern – Austria,
Karlsbad si Marienbad – Cehoslovacia, Ramlosa – Suedia, Spa – Belgia, Bath – Anglia,
Ischia – Italia, unele cu frecventa de cateva zeci de mii de turisti pe an. Apoi, moda dicteaza si
voiajele la mare, apar astfel statiuni pe malul Marii Nordului si al Marii Baltice precum si la
Mediterana, pe tarmurile franceze si italiene, luand nastere vestitele riviere.
In sec al XIX -lea s -au construit si drumuri prin trecatorile Alpilor (Simplon 1801 –
1805, Saint Bernad cel Mic si Stilfser 1824, Gotthard si Alpenzellerstrasse in 1830) Elvetia si
Austria fiind invadate de turisti.
Inca din prima jumatate a sec al XIX -lea au inceput sa apara sis a fie uzitate ghidurile
turistice, care se studiau inaintea calatoriei si care apoi se consultau in fiecare etapa a
periplului. Lucrarea de referinta este cea a germanului Karl Baedeker, aparuta in 1865 si care,
va acoperi o buna parte din descrierea itinerariilor turistice din lume, din Egipt si pana in
India. Englezii vor avea propriul lor ghid, Murray, aparut in 1836 , iar francezii pe a lor Guide
Joanne, aparut in 1865.
In prima jumatate a sec al XIX -lea, dezvoltarea turismului este precedata de
ameliorarea conditiilor de cazare in hoteluri. In marile metropole europene (Paris, Londra,
Viena) preturile erau ridicate. , favorizand turistii cu venituri mari, celelalte categorii sociale
foloseau locuintele particulare inchiriate. In Italia, Elvetia si Austria dificultatile de calatorie
erau cauzate si de sistemele lor monetare, care ii defavorizau pe turisti, fenomenul er a agravat
de faramnitarea statala (in Italia fiecare stat avea alte regulamente, iar in Elvetia fiecare

32
canton avea alte regulamente). In Austria, sistemul vamal si politiensesc era mult mai greoi su
chiar restrictive, caci strainii nu puteau intra pe teri toriul austriac decat avand un pasaport cu
viza consulatului austriac din tara de origine. Pentru cei care vizitau Viena era obligatory
prezentarea la politie unde in schimbul pasaportului si al unei taxe primeau un permis de
sedere.
Circulatia turistica international continua sa se dezvolte in pofida acestor masuri
restrictive si a obstacolelor (perioada revolutiilor din 1848).
Tot acum apar primele masuri de stavilire a scurgerii veniturilor prin limitarea
plecarilor turistice, acel out -going. Din sec X IX-lea, putem vorbi de aparitia indstriei turistice,
de care se leaga si o serie intreaga de noi activitati, fie din industria hoteliera, fie din editarea
ghidurilor, sau meseria de ghid, restaurator, crupier, etc. In a doua sa jumatate, are loc
deschidere a primului birou de voiaj, al carui scop a fost organizarea calatoriilor in grup si al
carui fondator a fost englezul Thomas Cook. Initial organizarea calatoriilor a avut scopuri
social -morale, adica participarea la o serie de reuniuni cu caracter religios . Thomas Cook intra
in tratative cu societatea feroviara Midland pentru transportul cu pret redus, dus -intors, al unor
grupuri de persoane, acceptandu -se experimental in 1841, societatea de cai ferate a transportat
un grup de 570 de persoane participante l a o adunare din Loughborrough, care a platit un
siling pe o distant de 24 de mile dintre Leicester si Loughborrough. Ideea vizionara a lui Cook
prinde viata si se naste prima firma cu acelasi nume, ulterior cu ramificatii pe tot mapamondul
si de care se le aga dezvoltarea turismului international in a doua jumatate a sec XIX. In 1851
firma Cook organizeaza vizitarea Expozitiei Universale de la Londra (165000 de vizitatori),
iar Oorganizarea Expozitiei Universale de la Paris din 1855 marcheaza debutul activit atii sale
peste hotare. In 1972 firma Cook organiza deja tururi ale Elvetiei, Italiei, iar din acelasi an
organizeaza primul voiaj in jurul lumii. Succesul firmei Cook se datoreaza introducerii
sistemului unitary de bilete de calatorie, legaturii stranse c u prestatorii de turism si grijii fata
de calator. Exemplul sau a fost urmat si de alte birouri de voiaj din Anglia, Germania, Franta,
etc. Din 1872 biroul American de voiaj “American Express” si -a extins activitatea si in
Europa, prin sosirea aici a primu lui grup de turisti americani. Ultimele decenii ale sec XIX si
inceputul sec XX sunt dominate de turisti englezi care au modelat dezvoltarea turismului.
Perfectionarea vapoarelor si a navigatiei maritime au impusionat calatoriile
transcontinentale. Este e poca marilor calatorii care traverseaza oceanele lumii. Edificarea
retelei de cai ferate a fovorizat mult circulatia turistica, aceasta devenind mai rapida si mai
ieftina, mai comoda si mai sigura pentru mase din ce in ce mai largi, apar legaturi pe calea
ferata intre punctele extreme ale continentului.

33
Se dezvolta infrastructura hoteliera, apare o specializare a sa: hoteluri destinate
calatorilor in transit, situate in punctele de mare traffic, hoteluri de lux in marile metropole,
hoteluri din statiunile balneare si climaterice. Sfarsitul sec XIX si inceputul sec XX constituie
un veritabil boom al constructiei hoteliere. Creste numarul vilegiaturistilor din statiuni termale
si climaterice (Vichy, Biarritz, Nisa, Cannes, etc.) , apar cazinourile (Monte Carl o 1855).
Un factor stimulator pt dezvoltarea circulatiei turistice, care incepe sa se faca simtit
din a 2 -a jumatate a sec XIX, a fost sportul, iar dintre ramurile sale alpinismul a avut un rol
precumpanitor la inceput. Iau nastere asociatii de alpinism in Anglia, Franta, Elvetia, Austria,
Italia ai caror membri vor atrage atentia asupra potentialului zonelor montane, stimuland
circulatia interna si international. Incep sa apara cabane de refugiu, hoteluri, cai ferate cu
cremaliera, pt a usura accesul. Mi scarea spotiva se amplifica, Pierre de Coubertin renaste
spiritual olimpic, care hotaraste in 1894 la Paris ca incepand din 1896, la fiecare an sa se
desfasoare jocurile olimpice. Mase mari vor fi atrase de aceste JO. Apoi, alte ramuri sportive
se vor afir ma ca modalitati de amplificare a fluxurilor turistice. Astfel, schiul, ciclismul,
cursele auto largest orizontul cunoasterii si trezesc curiozitatea pt noi spatii, pt noi culture si
civilizatii. Dupa primul razboi mondial avionul incepe sa devina un mijlo c de transport
destinat calatorilor, iar automobilul cucereste noi segmente de populatie.
La inceputul sec XX a inceput sa se contureze o specializare in domeniu turismului. In
Franta, Elvetia, Italia, Austria si Germania, pe langa initiative private, au inceput sa se
organizeze sis a se diversifice ofertele turistice prin implicarea comunitatilor locale, aparand
asociatii si cooperative locale profilate pe activitatea turistica. In Franta se creeaza corporatii
de initiative care coordoneaza pe plan local activitatea firmelor turistice si care vor crea in
1914 primul Oficiu National de Turism cu rol in coordonarea si recomandarea actiunilor din
domeniul turismului si cu un oarecare rol in propaganda turistica.
Primul razboi mondial intrerupe activitatea tu ristica, ce se reia dupa 1919 cu o serie de
transformari cauzata de aparitia unor noi state pe harta Europei. Oferta turistica s -a
restructurat, cererea turistica s -a amplificat prin includerea unor noi mase de calaltori si prin
aparitia unor noi motivatii de calatorie, s -au multiplicat destinatiile turistice, urmare a
evolutiei mijloacelor de transport.
Activitatea turistica nu mai este privita doar ca o activitate economcia private, ci este
privita ca o activitate economica ce poate oferi solutii pentru iesirea din criza, statele se
implica printr -o serie de organism proprii, specializate, in orientarea politica generala de
dezvoltare a turistumului.
Tot acum apar o serie de facilitate acordate turistilor straini pentru ridicarea
copetitivitatii turismul ui: reduceri de 50 -80% la costul transportului pe caile derate in

34
Cehoslovacia, Austria, Franta, Romania si Italia, tari precum Belgia, Franta acorda bonuri
pentru benzina automobilistilor. Toate aceste masuri comerciale reprezinta stimulente pt
turisti si fac oferta turistica mai tentanta.
O data cu dezvoltarea transportului auto si aerian, circulatia turistica s -a deplasat
dinspre caile ferate spre sosele si aeroporturi, dezvoltandu -se infrastructura acestor tipuri de
transport, legat de aceasta dezvoltare apar statiile de aprovizionare cu combusibili si
motelurile. Apare si turismul de camping.
Mijloacele modern de transport reduc timpul afectat calatoriei, turistul avand
posibilitatea sa viziteze cat mai multe locuri si astfel turismul de vileg iatura se transforma
partial in turism de circuit, turismul pasiv se transforma intr -un turism activ, dynamic.
Legiferarea concediilor platite creeaza premise favorabile dezvoltarii turismului,
primele legiferari, care apar in Italia (1927), Germania (193 4), Belgia si Franta (1936), acorda
perioade diferite de vacant (in functie de tara) angajatilor industriali. Apar noi organizatii,
pentru organizarea timpului liber al acestor noi categorii sociale care intra in masa turistilor,
asa cum a aparut in 1922 i n Anglia Workers Travel Association, care in 1927 a organizat
excursii pt 60000 de turisti.

Subiectul 14. Evoluția circulației turistice internaționale și principalele „bazine turistice:
– evoluția numerică a deplasărilor turistice internaționale în per ioada 1938 -2010;
– evoluția raportului sosiri turistice internaționale (STI) pe încasări turistice;
– repartiția regională a STI și a veniturilor obținute din turismul internațional;
– dinamica spațială a STI și principalele bazine turistice (4); coment ariul raportului
STI/locuitor.
Putine fenomene socio -economice au cunoscut in cursul ultimelor decenii un ritm de
crestere comparabil cu cel al turismului: deplasarile international au crescut de peste 54 de ori
din 1948 cand se inregistrau 15 milioane tur isti. Numarul de 50 de milioane a fost atins in
1955, cel de 100 de milioane in 1964, 200 de milioane in 1975, 300 de milioane de turisti
internationali in 1984, 400 de milioane in 1989, 500 de milioane in 1994, 600 de milioane in
1998 sau o crestere de 10 0 de milioane pe un deceniu in ultimul sfert din sec XX.
Cresterea foarte puternica a sosirilor, dar si a incasarilor turistice mondiale din 1950 si
pana in 2004, a inregistrat perioada de dezvoltari subunitare (1982, 1986, 2001), conssecinte
conjuncturale ale recesiunii economice si atentatelor teroriste. Regiunile mai puternic afectate
au fost Africa si America. Intervalul 1950 -2004 poate fi structurat in 6 mari etape ale evolutiei
turismului mondial, etape care corespund urmatoarelor decade.

35
Putem despr inde cateva concluzii: (vezi tabel 10 pag 78, Turism international)
– Ritmul mediu annual al sosirilor turistice inregistreaza o scadere continua, fapt ce
probeaza ca fenomenul turismului international a intrat in faza de maturitate, de
echilibrare
– Ritmul me diu annual al incasarilor inregistreaza cresteri si scaderi conjuncturale, unele
economice – criza energetica, inflatie, devalorizarea dolarului, altele politice –
conflicte zonale, eliberarea Europei de Est de sub tirania comunismului, liberalizarea
regim ului de vize, etc.
– Raportul incasari/sosiri are o tenta de crestere, mai accentuate in deceniile 8 si 9, si in
primul deceniu al mileniului III, fapt ce probeaza cresterea economica mondiala prin
sporirea puteri de cumparare a turistilor.
In 2004, venituri le, tot in moneda curenta, s -au cifrat la 633 mld de dolari SUA.
Comparatiile cu alte fenomene economice sunt interesante: astfel, valoarea schimburilor
turistice echivaleaza cu 1/3 din cea a schimburilor petroliere si cu 40% din cea a schimburilor
mondial e din domeniul agroalimentar.
Evolutia veniturilor din turismul international pe marile ansambluri continentale, intre
2000 -2004, reda urmatoarele: Europa absoarbe peste jumatate din veniturile din turismul
international (52%), continental American (Nord si Sud) 20,8%, iar Asia – Pacific 20,2%.
Africa inregistreaza doar 3%, iar tarile din Orientul Apropiat, bogate in petrol, 4%.
Fata de valoarea medie a veniturilor pe o STI la nivel mondial, care in 2004 a fost de
830 USD, America a inregistrat un randament mai bun, valoarea situandu -se la 1050 USD
fiind urmata de Asia – Pacific cu 880 USD si Europa cu 780 USD. Africa a inregistra t cel mai
mic venit mediu pe o sosire de 565 USD.
In privinta STI pe mari ansambluri continentale si regionale, Europa detine 55,4% din
totalul sosirilor, urmata de regiunea Asia – Pacific cu 19,0%, care insa este cea mai dinamica
cu cresteri mari fata de 2003, de peste 27%. Urmeaza continental American, cu o pondere de
16,5% si cu o crestere fata de anul 2003 de 20,9%. Pe ultimul loc se plaseaza Africa cu o
pondere de 4,4%, dar cu o crestere de 8,5% fata de anul 2003.
In privinta dinamicii spatial a TI, pt primii ani ai mileniului III, se inegistreaza,
conform OMT, urmatoarele ritmuri medii anuale ale STI in marile regiuni turistice: Asia –
Pacific 6,9%, Africa 4,4%, America de nord si de sud 0,5%, Europa 1,8% si Orientul Mijlociu
9,5% fata de o medie mondi ala de 2,7%. Diferentierea care se poate remarca se datoreaza

36
unui fenomen de saturatie a pietii, dar si a dorintei turistilor de a merge mai departe in locuri
exotice. In Asia – Pacific si Africa, turismul se afla la inceputul afrimarii sale ca sector de
productie si ramura de export, inregistrand ritmuri inalte. In Europa si America, turismul s -a
constituit deja ca un sector economic traditional, exportul turistic se realizeaza in principal in
interiorul continentelor, iar saturarea cererii imprima un rit m scazut cresterii STI. In plus, in
continentul American reculul inregistrat in circulatia turistica cauzat de atentatul din 11 sept
2001 inca produce efecte.
In ceea ce priveste “harta TI” , ea se structureaza in 4 mari bazine, care sunt zonele
principale asupra carora converg, din zonele furnizoare, majoritatea fluxurilor turistice. Din
ansamblul acesta major al fluxurilor se desprind o serie de ramuri cu o mai mica intensitate a
fenomenului spre Africa Neagra si Asia Interioara, etc.
Principalele bazine turistice sunt: bazinul Mediteranean, bazinul Caraibelor, bazinul
Asia – Pacific si Europa de Est.
Bazinul Mediteranean s -a dezvoltat primul in ordine cronologica si se afla pe primul
loc, cu circa 250 mil de intrari turistice international, gratie unei ex ceptionale densitati a
atractiilor sale si a accesului usor dinspre marile zone emitatoare din nordul Europei; pe langa
trioul major de atractie: Spania – Franta – Italia, fluxul a cuprins si parta oriental a bazinului,
Grecia – Israel, apoi tarmurile afri cane, din Egipt pana in Maroc, ca si insulele, din Baleare
pana in Cipru.
Bazinul Caraibelor care, din punct de vedere chronologic s -a dezvoltat in a doua etapa,
dar in prezent detine locul 3, turistii provin in marea majoritate din America de Nord, fluxul
deverseaza annual asupra arhipelagului antilez, de la Bahamas la Trinidad – Tobago sip e
tarmurile Americii Centrale, 45 mil de turisti straini.
Al treilea mare bazin, aparut mai tarziu, dar care cunoaste o expansiune turistica
spectaculoasa care l -a prom ovat pe locul 2 este bazinul Asia – Pacific. Din Japonia in Noua
Zeelanda, integreaza diversele ansambluri continentale si insulare care jaloneaza acest arc
asiatic, cu circa 146 mil de sosiri turistice inregistrate, adica 69% din totalul mediteranean, de
5 ori din totalul african, cifra care depaseste de aproape 2 ori intrarile din toate tarile Europei
de Est, cu ai sai 86 mil turisti straini in 2004
Al patrulea mare bazin, format dupa caderea “cortinei de fier” survenita in 1990, il
reprezinta Europa de E st, cu un volum annual al STI de circa 100 mil, unde Polonia, Cehia,
Croatia, Bulgaria si Ungaria sunt destinatiile predilecte.
Daca raportam numarul STI la populatie, situatia ne apare intr -o cu totul alta forma,
fiind dominata de tarile mici si de terito riile specializate intr -o forma sau alta de turism
international. In acest caz, Andorra se situeaza pe primul loc, cu cele 4953 STI/locuitor, ea

37
este urmata de Macao cu 1422 si Insulele Virgine cu peste 1330. Se poate observa ca
predomina statele insulare din Marea Caraibelor si din Oceanul Pacific, unde turismul
reprezinta component economica principala a societatii. Se mai remarca micile entitati statale
europene: Malta, Luxemburg, Monaco si Cipru, ca si cele arabe: bahrein, care isi valorifica
exceptiona lele oportunitati naturale, antropice, financiare si de pozitie. Excepie fac doar
Austria, Hong Kong si Emiratele Arabe Unite, tari cu o populatie mai numeroasa, dar cu aflux
mare de STI, deci cu indici sosiri/100 locuitori de 228, 227 si 223.

Subiectul 1 5. Tipologia regiunilor turistice: regiunile turistice litorale, itemii de atins
sunt:
– tipologia generală a regiunilor turistice (montane, litorale, de turism itinerant);
– criteriile de clasificare a regiunilor turistice litorale (amploarea fenomenulu i turistic,
vechimea amenajărilor pentru turism a litoralului, numărul, repartiția și profilul stațiunilor);
– tipologia regiunilor turistice litorale, cu exemplificări: a) mari sectoare turistice litorale
(riviere); b) sectoare turistice litorale polariz ate; c) sectoare turistice litorale difuze.

Regiunile turistice s -au constituit ca urmare a unei densitati redicate a atractiilor
turistice care au determinat afluxuri turistice notabile. Ele pot fi regiuni turistice montane,
litorale si regiuni de turis m itinerant.
Regiunile turistice litorale s -au dezvoltat in perioade deiferite”in unde concentric
succesive” plecand de la cateva statiuni litorale vechi. Jean Pierre Lozato -Giotart clasifica
regiunile turistice litorale dupa o serie de criteria, cum ar fi: amploarea fenomenului turistic,
vechimea amenajarii pt turism a litoralului. Numarul, repartitia si profilul statiunilor turistice
litorale. Astfel, el identifica 3 tipuri de regiuni litorale si anume, mari sectoare turistice
litorale, sectoare turisti ce litorale polarizate si sectoare turistice litorale difuze.
Marile sectoare turistice litorale (riviere) sunt intinse pe sute de km de -a lungul
coastelor litorale, cu o mare densitate de statiuni turistice de marime, tipologie si capacitate
turistica va riate, dispuse intr -un sir neintrerupt intr -o zona urbanizata. Astfel de regiuni
turistice litorale se intalnesc in Europa, in sectorul Nordic al marii Mediterane si in Sua.
– Litoralul francez de la Saint -Tropez la Menton, flancat la nord de lantul Alpilor
Maritimi, respective masivele montane Maures si Esterel, care se intinde pe 150km pana la
frontier cu Italia. Asezarile urbane vechi care polarizeaza activitatea turistica su nt Cannes,
Antibes, Grasse si Nisa, intre care se insira o multime de statiuni turistice de marimi diferite.

38
– Sectoarele de litoral Adriatic din Italia zonele Rimini, Venetia, rivierele ligure dintre
Ventimiglia – Savona, Rapallo -Viarreggio si litoralul na politan.
– Sectoarele de litoral spaniol de la Mediterana: andaluz cu Costa del Sol dintre Almeria
si Algeciras, cu mari statiuni ca Malaga si Marbella; Costa de la Luz in jurul centrului Cadiz.
Tendinta actual este de dezvoltare a turismului interior, la 60 -100 km de coaste unde se afla
un valoros patrimoniu care se preteaza a fi exploatat turistic. Alte sectoare de litoral spaniel ar
fi Costa Brava si Costa Dorada, la nord si sud de Barcelona, ca si sectorul litoral valencian
unde Valencia este centrul noda l.
– Intinsele sectoare litorale din California si Florida din SUA, sunt de varsta mai
recenta, au o forma pregnant liniara intre frontal de mare si autostrada de acces, cu hoteluri
mari, cu lotizari ale litoralului, cu numeroase porturi cu ambarcatiuni. In Florida primele
statiuni au aparut in anul 1920, ea s -a dezvoltat mai ales dupa 1950 pe mai bine de 150 km
intre Miami si West Palm Beach la Golful Mexic. Spre Oceanul Atlantic, sectorul este mai
discontinuu. Sub aspectul densitatii statiunilor, cu concent rari mai mari in jurul centrelor Fort –
Pierce si Daytona Beach. California este mai recent amenajata pentru turismul litoral
(incepand din 1950) este “vitrina” SUA in acest domeniu. Statiunile se insira pe 300 km de -o
parte si de alta a orasului Los Angeles , pana la San Diego in sud si Santa Barbara la nord.
Printre statiunile célèbre se numara Oceanside, Ventura si Malibu. Mai spre nord, apar
concentrari de statiuni turistice maritime la Golful Monterrey, intre Santa Cruz si Big Sur.
Sectoarele turistice li torale polarizate in jurul unei statiuni turistice principale
sunt mai reduse ca intindere si frecventa, sunt mai segmentate si fragmentate si prezinta o
urbanizare interstitiala, adica intre nodurile urbane se intrepatrund spatii rurale, agricole. Ca
tipologii pot fi:
Statiuni turistice vechi, aflate in centrul unei regiuni turistice litorale, ca Dubrovnic
(coasta Dalmatiei – Croatia), Rodos (Grecia), Taormina (Sicilia), Palma de Mallorca (Insulele
Baleare), Deauville (Franta), Brighton (litoralul englez) sau Ostende (centrul turistic major
intre cele 25 de statiuni maritime de pe litoralul belgian).
O astfel de tipologia apare si pe tarmul unor mari lacuri, ca Leman (Lausanne centru
turistic principal), Balaton (Siofok – centru turistic).
Chiar in jurul u nor statiuni turistice noi s -au dezvoltat alte statiuni turistice, in zonele
litorale aflate intr -o dezvoltare sustituta a turismului receptor. Astfel de situatiise inregistreaza
pe litoralul vestic Corsica, (in jurul statiunilor Ile Rousse si Calvi), Cost a Smeralda din
Sardinia, cu numeroase statiuni dezvoltate intre Porto Cervo si Olbia, respective Porto
Rotondo, Golfo Aranci s.a., deservite de aeroportul si portul din Olbia, pe sectoarele litorale
Marii Egeedin Grecia sau Turcia, in jurul unor poli turis tici ca Volos si Kavale, sau Izmir si

39
Kusadasi, pe litoralul Marii Baltice, intre Rostock (Germania) si Sopot (Polonia), pe litoralul
atlantic francez in jurul unor statiuni ca Sable d`Olonne, La Rochelle sau Royan s.a.
Salbe de statiuni turistice, aparute in urma unor mari lucrari planificate de amenajari
turistice pe sectoare de litoral. Ele sunt frecvente, citam -litoralul romanesc al Marii Negre
edificat intre anii 1970 -1980 intre Olimp si Mangalia (Olimp, Cap Aurora, Neptun, Jupiter,
Venus, Saturn), pe tarmul bulgaresc al Marii Negre la Nisipurile de Aur, in sud -estul Frantei
in Languedoc -Rousillon, unde pe 200 km s -au edificat 7 statiuni pe litoralul mediteranean
intre Perpignan si Montpellier, sau in SUA, in Noua Anglie, la nord de Boston, apoi pe
sectoarele litorale ale Golfului Mexic, atat in SUA, intre Galvester si Corpus Christi, cat si in
MExic, la nord si sud de Veracruz, in Republica Africa de sud in proximitatea oraselor Cap si
Durban, ca si in Australia, in proximitatea oraselor Sydney, Brisban e si Perth.
Odata cu dezvoltarea turismului in tarile in curs de dezvoltare, s -au amenajeat pentru
turism numeroase sectoare de litoral cu statiuni care s -au impus pe piata turismului
international, emeplele sunt numeroase. Printre ele citam litoralul thai landez de la Marea
Andaman din golful Phuket, Bali din Indonezia, litoralul ceylonez din sud -vestul insulei,
litoralul uruguayan din zona Punta del Este sau Mar del Plata din Argentina s.a.
Sectoare litorale cu putine statiuni turistice, raspandite punctua l sau difuz de-a
lungul tarmului. De regula, ele se afla in afara marilor aglomerari turistice, a marilor “lacuri
de vacanta”, iar activitatea turistica se adauga altor activitati, ca pescuitul oceanic sau
transportul maritime (cabotajul). Majoritatea stat iunilor de pe tarmul Marii baltice (din
Polonia, Germania, Suedia, Danemarca) se incadreaza in aceasta tipologie, ca si statiunile
canadiene din estuarul Sfantului Laurentiu, sau de pe coasta Pacifica, din jurul Vancouverului,
ca si cele din Norvegia, sau de pe tarmul Marii Negre al Turciei (Samsun, Trabzon, Sinop)

SUBIECTUL 16
Etapele dezvoltării turismului European:
– Motivațiile care au determinat circulația turistică;
– Etapizarea dezvoltării turismului, caracteristicile fiecărei epoci ( antichitatea
greco -romană, feudalismul, epocile modernă și contemporană); apariția
profesiunilor din turism, infrastructura de cazare -restaurare, apariția To, a
stațiunilor turistice, a ghidurilor și asociațiilor instituțiilor cu rol în turism,
factori care au impulsionat m ișcarea turistică (concediile plătite, acțiuni de
marketing, etc).

40
Turismul în general și cel european în special sunt o activitate umană veche ;
literatura de specialitate consemnează precursori ai turismului încă din antichitate și
evul mediu timpuriu, odată ce au apărut motivțiile pentru turism.
Astfel, în GRECIA ANTICĂ, curiozitatea oamenilor pentru alte locuri și
obiceiuri, în general, pentr u orașele -state vecine (Atena, Sparta, Corint etc), pentru
întrecerile sportive: Corint – jocurile istmice, Nemeea – jocurile hipice, Olimpia -jocurile
olimpice; au fost ocazii de întălnire a unui număr mare de oameni. Poate cea mai
importantă motivație și formă de turism consemnată în Grecia Antică, este aceea a
”turismului sacru”, vizitarea locurilor sacre, a templelor și sanctuarelor – Delos,
Dodona, Delfi, Olimpia ș.a.
În ROMA ANTICĂ, sistemul social mai complex, în sensul structurării
societății în mai multe clase, soliditatea statului și a economiei, inclusiv și/sau mai ales
un sistem de drumuri care au facilitat deplasarea, au creat premizele amplificării
„activității” turistice. Sistemul social stabil a creat posibilitatea păturii sociale avute să
călătorească din plăcere în stațiuni numite „otium” ca Pompei, Capri, Puteoli, să iasă
din mediul urban. Romanii mai călătoreau pentru îmbogățirea cunoștințelor, pentru
îngrijirea sănătății în stațiunile spa și practicau pelerinajele la temple.
Deja, în R oma Antică, sunt consemnate „meserii” legate de activitatea
turistică. Astfel, călătorii ce vizitau Roma erau îndrumați de ghizi, numiți perigeta sau
exegeta. Călătorii aveau un semn distinctiv, un gen de insignă din aramă sau fildeș
numită tessera hospita lis care le asigura siguranța și ospitalitatea. Tomanii au încurajat
inițiativa privată în hotelărie și restaurare, considerându -se că au pus „bazele”
hotelăriei moderne. La modelul general, termenul „ tabernae ”, desemna toate formele
de cazare, gama hotelu rilor și restaurantelor era variat, astfel: punctele simple de haltă
erau „diversorium”, hanurile se numeau „caupona”, cele mai însemnate fiind
„hospita”, iar locurile de cazare (de mas) se numeau „stabulum”. Ierarhizarea
„restaurantelor” cuprindea formel e „popina”, „taberna vinaria” și „thermopolia”.
Modelul ”roman” al turismului s -a răspândit aproape în toată Europa, în Asia
Mică și în nordul Africii, odată cu extinderea teritorială a imperiului și a modelului
său de civilizație, deplasările turistice fiind favorizate de rețeaua de drumuri; sunt zeci
de stațiuni termominerale în Europa care sunt la origine romane, ca și o serie de
porturi la mările europene.

41
Dacă antichitatea greco -romană consemnează apariția germenilor fenomenului
turistic european, în EVUL MEDIU timpuriu, fenomenul aproape dispare sub valurile
popoarelor migratoare, a decăderii vieții urbane și a nesiguranței drumurilor.
Se menține turismul de facturp religioasă, însă mult diminuat ca amploare,
favorizat de înrădăcinarea creștinismu lui în spațiul european și al Asiei Mici. Noi
situri religioase legate de creștinism apar, se dezvoltă și se imprimă în conștiința
creștinilor, spre care converg fluxuri de pelerini din ce în ce mai importante: Roma,
Ierusalim, Santiago de Compostella. Li teratura de specialitate consemnează și primul
ghid turistic care se leagă de pelerinajul la Santiago de Compostella, adresat
pelerinilor, scris de călugăruș Aimeri Picaud și publicat în 1130.
Pe măsura cristalizării și centralizării statelor europene, pa leta socială a
călătorilor s -a lărgit: ambasadori, comercianți, preoți, misionari, pelerini, calfe și
studenți străbat Europa de la un capăt la altul, contribuind la răspândirea ideilor
renașterii și apoi a curentelor filozofice.
Perioada secolelor XV -XVII favorizează apariția premizelor dezvoltării
ireversibile a turismului. Apariția centrelor manufacturiere – Lyon, Milano pentru
țesături, Nurnberg, Toledo pentru oțeluri, conduce la intensificarea schimburilor
comerciale; Marea Mediterană și apoi, începâ nd din sec. XVI -lea, Oceanul Atlantic au
polarizat drumurile comerciale.
Încă din secolul al XV -lea – care a fost a misionarismului religios și comercial,
misionarii călătoreau din ce în ce mai departe, luând contact cu spații culturale exotice
a căror des criere a trezit curiozitatea și interesul europenilor. În sec. Al XVI -lea
eseistul francez Michel de Montaigne (1533 -1592) a enunțat noile motivații de
călătorie, mărturisind că „a călătorit în Italia ca să vadă țări noi, să câștige noi
experiențe, să înve țe și să se distreze”, Italia a devenit destinația predilectă a
europenilor. Cei mai fervenți „călători” europeni ai timpului au fost englezii, unde
tinerii aristocrați erau încurajați să călătorească pe continent în ceea ce se numea ”the
grand tour”, ca ș i în coloniile lor, ocazie cu care în Anglia au apărut termenii de
„turism ” și „turist” , la sf. Sec. XVIII -lea.
În sec. Al XVII -lea turismul european a cunoscut noi dimensiuni; pe de o parte
a crescut numărul turștilor, s -a diversificat profilul acestora , în sensul lărgirii
clientelei, iar pe de altă parte s -a lărgit și aria geografică a călătoriilor, prin includerea
zonelor montane.

42
Perioada secolelor XIX -mijlocul secolului XX a consemnat saltul de la
turismul claselor sociale avute (turismul elitist) , la cel de masă, având loc ceea ce
literatura denumește ” democratizarea ” clientelei turistice; turismul a cunoscut o
dezvoltare reală fără precedent. Transformarea circulației de călători în turism a
început la sfărșitul războaielor napoleoniene.
Descope rirea motorului cu aburi și aplicarea sa la vapoare și trenuri au dat un
impuls puternic dezvoltării turismului. Prima linie ferată pentru trenuri s -a deschis
circulației în Anglia în 1830 între Liverpool și Manchester, apoi extensiunea căilor
ferate în Eu ropa, care s -a realizat între 1830 -1880,a condus, la mărirea mobilității
oamenilor, a siguranței transportului și a reducerii timpului de deplasare. Consecința a
fost o „explozie” a stațiunilor balneo -maritime europene.
Secolul al XIX -lea, este secolulul inițiativei private în turism, fie că este vorba
de editarea primelor ghiduri turistice moderne, de edificarea marilor hoteluri sau de
apariția și dezvoltarea touroperatorilor, începând cu Thomas Cook în 1841.
La sf.sec.al XIX -lea, sportul se face simțit ca un factor stimulator pentru
dezvoltarea turismului.
În prima jumătate a secolului XX turismul european cunoaște și alte
transformări care au condus șa dezvoltarea sa. Astfel, statele care devin conștiente de
importanța turismului ca element de valoriza re a potențialului lor natural și antropic,
înființează organisme de stat care să coordoneze această activitate: în Franța a luat
ființă în 1914 Oficiun Național de Turism (ONT).
Progresul economic și social pe care l=a cunoscut Europa după Primul Răzvoi
Mondial s -a reflectat și în apariția primelor concedii plătite, cu repercusiuni pozitive în
turism: Italia -1927, Marea Britanie și Germania -1924, Belgia și Franța – 1936.
Pentru organizarea timpului liber al categoriilor sociale cu concedii plătite, au
apărut organizații ca Workers Travel Association din Anflia, înființată în 1922. Are loc
o veritabilă explozie a turismului, în special balnear, litoral și montan, in toate statele
europene, in paralel cu dezvoltarea turismului international, cu precadere a t urismului
popular, cu corolarul său de consecințe: creștere și diversificarea infrastructurii de
cazare, dezvoltarea unui marketism turistic – apar pe scară largă facilități acordate
turiștilor străini (reduceri de 50 -80% pe transportul pe calea ferată în I talia,
Cehoslovacia, Franța, România, Austria, bonuri de benzină – Belgia, Franța, România,

43
facilități financiare – Germania, Italia , Iugoslvia), care au făcut oferta turistică mai
tentantă.
Toate aceste măsuri conduc la un turism intern foarte dezvoltat î n Europa și la
un turism internațional intraeuropean, care a ajuns în 1938 la circa 12 milioane turiști.
Explozia fenomenului turistic se va petrece însă ăn Europa postbelică, după 1950.
SUBIECTUL 17
Parcurile de distracții și parcurile tematice din Europa
– Definirea conceptelor de parc de distracții și de parc tematic
– Generațiie de parcuri de distracții
– Parcurile tematice și regiunile de turism itinerant tematic cu exemplificări.
Parcurile de distracții au fost create ca un mijloc de agreement pentru populația de
toate vârstele. Edificarea acestora reclamă investiții importante în dotăritehnice tot mai
perfecționate, grație cărora reușesc să constituie puncte de focalizare a milio ane de
turiști anual. De inspiratie americană (lansarea acestui concet producându -se în 1955
în California, urmal de Orlando -Florina îm 1971), parcurile de distractii de tip
Disneyland au reusit sa se impuna in Japonia și chiar in unele tări care au manife stat
initial reticente in ”adoptarea” acestora. Nici România nu a fost ocolită de intentii
similar, dorinta autoritătilor de a instala un parc tematic ”Dracula parc” langa
Sighisoara, insotita de o vie dezbatere publica, precum si de protestele vehemente ale
organizatiilor ecologiste determinand, într -o primă fază, schimbarea locației – Snagov,
și , în final, abandonarea proiectului.
Robert Lanquar identifică mai multe generații de parcuri de distracții:
– Prima generație se leagă de parcurile in care s -au derulat diferite atractii sezonieer
legate se succesiunea anotimpurilor.
– Parcurile din a doua generație se leagă de formele de atracție antropice
spectaculoase: pârtii de schi, waterproof -uri, montagne -russe -uri.
– A treia generație s-a cristalizat la jumăta tea anilor 1950 când Walt Disney
lansează primele „Disneyland -uri”, parcuri de distracții în stil American.
– În anii 1960 apare a patra generație, acceea a parcurilor tematice, cu puternice
accente educative, formatice care popularizează știința pentru mare le public prin
demonstrații și jocuri tematice.

44
Orașele turistice, ca și siturile turistice natural și antropice isolate, acolo unde sunt mai
numeroase, pot constitui regiuni de turism itinerant, mai ales că determină afluxuri
turistice noabile.
Regiunile de turism itinerant se caracterizează printr -o mobilitate ridicată, ele s -au
constituit ca urmare a perfecționării mijloacelor de transport collective și
individuale; majoritatea turiștilor sunt din mediul urban și astfel se formează
fluxuri turi stice de tipul -urban -urban.
Circuitele sunt, de asemenea, foarte diverse, de la unele scurte, chiar „clasice”,
cum ar fi „Castelele Loirei” sau ale Rinului, centrele de prelucrare a sticlei din
proximitatea Veneției, mănăstirile bucovinene, nemțene sau ol tene, sau cele care
privesc obiective naturale spectaculoase din Alpi -Matterhon, Alpii Dolomitici, Munții
Pirin, până la circuite specializate, tematice, axate fie pe elemente ale naturii, ex.
Fiordurile norvegiene, țărmul de tip dalmatic, relieful vulcani c, pe elemente de artă –
castelele și vilele renascentiste din Toscana, castelele din Boemia, de arheologie –
situri megalitice din Franța, Danemarca sau Marea Britanie etc., sau combinații între
ele, vizitarea orașelor imperiale marocane cu zone ale litor alulu, a bisericilor saxone
întărite din Podișul Târnavelor cu podgoriile omonime etc.
Regiunile turistice care se pretează pentru turismul itinerant pot avea un singur
centru polarizator sau mai multe. Regiunile cu un sigur centru polarizant – capitala
sau un mare oraș regional, au itinerariile organizate cu plecare -sosire din aceste centre,
spre exemplu Paris pentru vizitarea castelelor de pe Valea Loirei, Milano pentru
lacurile glaciare din Nordul Italiei, Tulcea pentru Delta Dunării, Palermo pentru Va le
dei Templi din Sicilia, Bordeaux pentru podgoriile din estuarul Garonnei etc.
Regiunile multipolare dispun de mai multe centre în jurul cărora se organizează
itinerariile; în general statele care s -au format prin asocierea mai multor entități statale
mici prezintă această formă de organizare: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie.
Spre exemplu: în Anadaluzia, provincie din sudul Spanieie, centrele urbane regionale
de „comandament” în organizarea itinerariilor sunt Sevilla, Cordoba, Granada, Cadix.
În România pentru Moldova, spre exemplu sunt Iași și Suceava etc.
Dintre formele antropice de atracție turistică, monumentele sunt cele mai
importante, fie că sunt în areale dens populate, fie în zone mai puțin populate. Ele se
pot departaja în monumente istorice – situri și ansambluri arheologice, construcții

45
militare, construcții civile și religioase, palate, castele, monumente funerare, catedrale,
biserici și instalații industriale – vechi și/sau noi, moderne.
Siturile arheologice prestigioase sunt, de regulă, situate în cone mai puțin
populate în prezent. Ele sunt foarte diverse, se leagă de evoluția societății umane. Spre
exemplu, în Europa amintim ansamblul arhitectural minoic al Palatului Cnossos din
Creta, sanctuarul grecesc din Delfi, cetățile dacice din Munții Orăștiei (Blidaru,
Costești, Piatra Arsă ș.a.), Cartagina din Tunisia etc.
Construcțiile militare, ca și siturile unor celebre bătălii, sunt de asemenea atracții
turistice. Din numărul lor se detașează: Waterloo în Belgia pentru ultima lu ptă a lui
Napoleon, cetățile Moldovei de la Nistru – Hotin, Tighina, Cetatea Albă, castelul
Wawel din Cracovia etc.
Palatele și castelele, edificiile de cult și/ sau tombale sunt numeroase, ele sunt
atractive prin monumentalitatea și unicitatea lor: cast elele Loirei (Chenonceaux,
Chambord, Blois, din cele peste 60!), Mănăstirea din Parma (Italia) cu iconostasul său
din fildeș, castelele Pelișor, Peleș și Foișor din Carpați ai regilor României etc.
Instalațiile industriale au început să trezească curiozi tatea turiștilor după al II –
lea Război Mondial. Ele materializează geniul creator al inteligenței umane din
diferite epoci, spre exmeplu: exploatarea sării din România (Slănic Prahova, Turda),
pivnițele viticole de la Cricova -Chișcău (Basarabia -România), s au de prelucrarea
brânzei de la Rocquefort (Franța) etc.
Un interes aparte se manifestă prin megaconstrucții , fie hidrocentrale, cele din
Alpi sau de la Porțile de Fier din Carpați (România – Serbia), fie clădiri înalte – Torre
Europa la Madrid etc fie l ucrări legate de amenajarea teritoriului: barajele, digurile și
canalele din Olanda, noile poduri din Grecia etc.
Siturile turistice naturale sunt izolate, atrag prin unicitate sau/și caracterul lor
grandios; valoarea lor naturală poate fi însă alterată prin realizarea infrastructurii
turistice – căi de acces, infrastructură decazare.
Europa, un continent atât de divers, prezintă o mulțime de situri naturale celebre,atât
de diverse ca origine, constituție, forme de materializare. Dintre cele mai frecvente
cităm:

46
– Căderile de apă, cascadele, dintre care amintim: Månafoss, Voringfossen, De Syv
Søstre („Cele șapte surori”) din Norvegia
– Masivele montane, care sunt foarte diverse și atractive, unele prin
spectaculozitatea și măreția pe care le -o conferă altitud inea: Mont Blanc,
Matterhorn, Jungfrau, din Alpi; Moldoveanu, Negoie, Ceahlău din Carpați, iar
altele prin spectaculozitatea formelor: Etna (Sicilia), Hekkla (Islanda), Masivul
Central Francez; a reliefului glaciar: Mer de Glace în Alpi și Pirinei, a forme lor de
eroziune spectaculoase: Cheile Tarnului (Franța), defileul Dunării etc.
– Sectoarele montane litorale pot oferi un relief spectaculos, așa cum sunt fiordurile
norvegiene, țărmul de tip riass din Galicia (Spania) etc. Uneori, pur și simplu
țărmurile ab rupte oferp o spectaculozitate aparte, ca în Bretagne, Normandia,
Coasta ligurică (italia) etc.
– Relieful carstic este foarte „turistic”, adică foarte atractiv pentru turiști prin
multitudinea și spectaculozitatea formelor endo – și exocarstice, la scară mi că sau
mare. Așa sunt cheiurile râurilor, avenurile, ca Armand (Franța), Soarbele
(România), câmpurile cu lapiezuri, doline, uvale și poli -ile de diferite dimensiuni,
peșterile. Cele mai spectaculoase forme se ăntâlnesc în regiunea Karst din Alpii
Dinarici , în Munții Apuseni și ai Banatului din România, în regiunile Auvergne,
Savoie și Alpes -Côte d‟Azur din Franța.
SUBIECTUL 18
Elemente de atractivitate turistică a morfologiei vulcanice și forme de
valorificare turistică.
– Conținutul noțiunii de vulcanism (definiție, originea termenului)
– Morfologia vulcanică ( conuri vulcanice, platouri vulcanice, văi de tip
barancos, cratere vulcanice, caldere vulcanice, neck -uri, dyk -uri, insule
vulcanie, arcuri vulcanice, lanțuri vulcani ce).
– Resurse naturale asociate activității vulcanice: izvoare minerale, emanații
mofetice, gheizere, roci de construcție, minereuri;
– Tipuri de turism: turism științific, turism balnear și climato -turismul,
turismul cultural, turismul religios sau monahal, turismul de afaceri și
expozițional, turismul de aventură.
Vulcanismul este un termen ce definește procesele și fenomenele de ieșire a
magmei la suprafața terestră, a gazelor și a unor materiale solide rupte din pereții

47
coșului de ejectasre. Magma, prin ieșirea la suprafața terestră, pierde o parte din gaze,
devine fluidă și primește denumirea de lavă. Ieșirea magmei și lavei la suprafața
topografică este asociată cu explozii, zgomote, proiectarea unor fragmente de lavă s au
magmă sub formă de bombe,lapilii ori cenușă, erupții de gaze.
Morfolgia vulcanică
Relieful vulcanic se compune din forme de acumulare vulcanicăși forme de eroziune.
Materialele expulzate prin erupții se acumulează în jurul punctelor de emisie
construi nd un aparat vulcanic alcătuit din următoarele elemente: coș, crater, con.
Coșul vulcanic reprezintă orificiul de evacuare a materialelor expulzate iar craterul
reprezintă prelungirea sa externă, lărgită coșului
Conul vulcanic este edificiul propriu -zis sa u proiecția activității vulcanice de
construcție la nivelul suprafeței topografice. Reprezintă o formă de acumulare a cărei
morfologie depinde inițial de tipul activității vulcanice, iar apoi de evoluția subaeriană
a acestui edificiu sub impulsul eroziunii .
Modelarea externă sau exogenă a aparatelor vulcanice debutează singenetic cu
erupțiile, respectiv cu faza constructivă a conului vulcanic. Odată cu stingerea
activității vulcanice, procesele de eroziune devin predominante. Primele cursuri de
apă se ins talează în rigolele inițiale, generate de către torenții de noroi vulcanic
(lahare) și avalanșele uscate.
Rețeaua hidrografică este adaptată la structura conului.
Râurile care drenează flancurile interne ale conului, respectiv au o scurgere centripetă
pe pereții craterului, pot forma lacuri de crater (Lacul Sf. Ana din Masivul Ciomadul
Mare).
Văile fluviale prezintă un profil în ”v” accentuat, cu numeroase praguri și cascade,
denumite văi de tip barrancos care se adâncesc pe flancurile conului, fragmentân du-l.
Prima fază a modelării sau faza de tinerețe a vulcanului prezintă un stadiu al
vulcanului conservat cu o rețea hidrografică adaptată la structurp, respectiv radiar –
divergentă pe flancurile conului, inelară la baza conului și radiar -convergentă pe
pantele craterului.
Interfluviile largi, cu aspect triunghilar în plan și secțiune trapezoidală, numite planeze
, sunt treptat reduse ca suprafață, prin acțiune erozivă în adâncime a văilor barrancos,

48
și transformate în creste. Eroziunea din crater duce l a lărgirea acestuia, văile barrancps
pătrund regresiv în interiorul craterului, captând apele, realizând drenarea și
transformarea lui într -o calderă de eroziune.
Faza de maturitate este definită de craterele parțial distruse și transformate în bazine
de recepție, prin pătrunderea văilor de tip barrancos în interiorul craterului. Lacul de
crater dispare, morfologia și funcționalitatea craterului se schimbă prin instalarea
tulburprilor oligotrofe (Turbăria Mohoș, Munții Ciomadu Mare etc).
Accelerarea erozi uniii duce la îndepărtarea rapidă a rocilor mai moi, astfel că,până la
urmă, numai coșurile și filoanele vulcanice în care s -au consolidat lavă mai acidp,
vâscoasă, rămân în peisajul vulcanic, fiind reliefate prin eroziune selectivă. Vulcanul
intră în faza de bătrânețe, fază marcată prin distrugerea accentuată a conurilor
vulcanice și apariția unor inversiuni de relief de tipul neck -urilor și dyke -urilor ori al
unor mici platouri de sill, cum sunt cele din munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Bârgău ori
Detunatele d in Apuseni.
Evoluția reliefului poate ajunge până la distrugerea totală a aparatelor
vulcanice, în urma cărora poate rămâne doar o rețea hidrografică radiar -divergentă,
care colectează râurile al căror traseu inițial au marcat periferia fostelor conuri.
Apariția neck -urilor și dyke -urilor ca forme reziduale cu aspect de coloane, stâlpi
piramidali, piramide, ciuperci („Creasta Cocoșului” din Munții Gutinului,
„Doisprezece Apostoli” din Munții Călimani, Măgura Uroiu și Măgura Devei)
marchează faza scheleti că a vulcanului.
Platourile primare sau derivate de lavă bazică sunt și ele modelate intesn la fel ca și
conurile, în funcție de condițiile climatice ale regiunii în care sunt localizate.
Alterarea și dezagregarea din regiunile aride creează întinse câm puri de
blocuri, iar eroziunea fluvială din zonele umede realizează văi cu aspect de canion,
unele generate prin epigeneză directă, altele prin epigeneză inversă.
Produsele activității vulcanice
Produsele activității vulcanice (izvoarele fierbinți, ghei zerele, emanațiile gazoase,
curgerile de lavă, proiecțiile solide) confirmă stadiul și caracterul activității unui
vulcan, și reprezintă un indicator în confirmarea și delimitarea ariilor cu activitate
vulcanică.

49
Izvoarele fierbinți reprezintă ultimul stadiu al degajării de căldură de către magma din
adâncime , care mai emană încă gaze și vapori de apă suprațncălziți. Vaporii de apă, în
ascensiunea lor spre suprafață se răcesc, formând apele juvenile, care ies la suprafață
ca izvoare minerale.
Gheizer ele sunt izvoare fierbinți intermitente, a căror geneză este pusă pe
seama apelor vaduoase, inflitrate pe fisuri până la anumite adâncimi, unde sunt
încălzite până la fierbere.
Vapori de apă, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid clorhidric, hidrogen, azot,
reprezintă produsele gazoase ale activității vulcanice, care pot fi grupate în fumarole,
solfatare, mofete.
Proiecțiile solide cunoscute sub denumirea de piroclastice sunt reprezentate de
cenușă, piatra ponce, scorii, lapilii și bombe vulcanice. C enușa vulcanică reprezintă
materialul expulzat de vulcan în atmosferă la mii de metri înălțime pe timpul erupției.
Piatra ponce este o rocă cu densitate mică (uneori plutește în apa mării), ce se
formează din lave acide emise sub apa mării, prin decompri mare bruscă, realizând o
spumă cu bule mici și foarte abundentă.
Scoria sau zgura vulcanică prezintă o morfologie similară pietrei ponec, deosebirea
constă în spațiile cu aer mult mai mari, mai putin dense și greutate mai mare.
Lapiliile (pietricele, în italiană) vulcanice cu diametre intre 3mm si 3 cm, reprezintă
materiale fine expulzate, provenite din coș, lave ori zguri mai vechi.
Bombele vulcanice provin din bucăți de lavă rotite în aer, ceea cele imprimă un aspect
fusiform. Forma lor depinde de vâs cozitatea lavei, iar dimensiunele pot varia între
câțiva cm³ si mai mulți m³. Topiturile lor foarte fluide formează bombe de dimensiuni
mci, numite și lacrimi de lave , au aspect alungit asemenea picăturilor de plaoie,
alteori cu aspect filiform, cu aspect sticlos, care sunt cunoscute in Hawai sub
denumirea de „părul lui Pele”. Astfel de produse apar și în România, fiind cunoscute
sub denumirea de bombele de la Racoș.

Valorificarea turistică a reliefului vulcanic

50
Relieful vulcanic prezintă o paletă dive rsp de resurse turistice, resurse
științifice, resurse de peisaj (vulcanic, pseudovulcanic), resurse economice etc.
Studiul morfologiei ariilor vulcanice (conuri, caldere, platouri de lavă, batolite
etc.) a mecanismelor erupției ( explozii, ejecții, emana ții, erupții de gaze și explozii
freatice) ori tipului de activitate vulcanică ( islandez, hawaian, strombolian etc) dar și
studiul hazardelor și riscurilor ce sunt asociate erupțiilor (cutremurele, curgerile de
noroi, prăbușiri și alunecări, lacurile de b araj vulcanic, valurile tsunami, ploile cu
cenușă și ploile de erupție etc) pot constitui motivația dezvoltării și sustenabilității
turismului științific.
Erupția vulcanului Vezuviu a condiționat dispariția orașelor Pompei și Herculaneum,
iar erupția vulcanului Santorin a dus la dispariția cultuii și civilizației Minoice.
Vulcanul St.Helens (1980) a permis acumularea în apele freatice și lacurile din
vecină tatea a unor minerale care au modificat consumul de oxigen, au scăzut
fotosinteza, aducând modificări foarte importante lanțului trofic.
Erupția vulcanului Katmai din Alaska (1912) a declanșat ploi acide și a acoperit mari
suprafețe cu cenușă vulcanică, a stfel vegetația și în special mușchii, care formau hrana
renilor a fost distrusă. Din aceleași cauze au dispărut și o serie de specii de păsări, iar
peștii din râuri au murit datorită cantității mari de piatră ponce ajunsă în apă.
Modificările climatice g lobale își găsesc astăzi unele din explicații în studiile
vulcanologice. Cauzele glaciațiunilor ar putea fi reducerea temperaturilor medii
anuale, la nicel global, cauzate de mari cantități de cenușă, expulzate în atmosferă.
Degajarea cenușii vulcanice în atmosferă reduce valoarea radiației solare, astfel
erupția vulcanului Krakatowa în 1883 a ridicat ăn atmosferp 16km3 de cenușă, norul
înălțându -se pânp la 60 km înălțime. Pe o rază de 150 km s -a produs un întuneric total
de cîteva zile, iar valoarea radiaț iei globle s -a redus cu 15 -20% în anul 1884.
Temperatura medie anuală scăzut cu aproximativ 1șC, iar verile au fost mai reci și
ploioase. Timp de 5 ani de zile nu s -au putut observa răsărit și apus de Soare, iar Luna
a avut o culoare verzui -albăstruie.
Peisajele vulcanice se constituie ca resursă turistică prin conținutul morfologic (con,
crater, caldere, platouri de lavă, lacuri de crater), fenomenele postvulcanice și
pseudovulcanice (izvoare minerale, gheizere, mofete, fumarole, solfatare, vulcani
noroi oși).Componentele peisagistice ale ariilor vulcanice cu impact turistic sunt:

51
parcurile naturale ce adăpostesc fenomene postvulcanice ori mărturii ale erupțiilor din
timp istoric. (Gheizerele Islandei, Pompei, Fuji etc.)
Vulcanii continentali prin altitud inea și masivitatea conurilor, diametrul craterelor,
energia văilor de tip „barrancos”, treptelor și vadurilor din profilul longitudinal,
îngustărilor ori lărgirilor din sectoarele de defileu, cheilor din profilul transversal,
reprezintă ariile de cea mai mare atractivitate turistică. Aceste regiuni oferă o
diversitate de locații pentru desfășurarea unei palete diverse de activități turistice ori
forme de turism.
Erupțiile vulcanice din perioada contemporană au servit cercetătrilor
vulcanologice la elabor area unor modele de prognoză privind comportamentul eruptiv
al unor vulcani cu erupții în timpuri istorice, dar mai ales la prevederea erupțiilor într –
un viitor apropiat, pentru vulcanii aflați în condiții geografice și tectonice similare.
Turismul balnea r și climato -turismul sunt prin excelență formele de turism cele
mai bine reprezentate în regiunile vulcanice. Regiunile vulcanice prezintă cea mai
largă ofertă turistică pentru practicarea turismului balnear. Oferta turistică se compune
din apele termal e, cu mineralizație diversăș și diferite grade de radioactivitate, cu
valențe curative în tratamentul bolilor aparatului circulator, respirator, digestiv,
afecțiunilor reumatismale etc.
Stațiuni balneo -climaterice Baden -Baden, Karlovy -Vari, Gyula Covasna, Sângeorz
Băi etc., reprezentau în perioada interbelică destinațiile preferate de turiștii europeni.
Izvoarele minerale alături de cele termale sunt produse postvulcanice, mărturii ale
prezenței erupțiilor de odinioară, rezultate din mineralizarea apelor fratice prin
intermediul produselor mofetice, solfatarelor ori fumarolelor. Proprietățile terapeutice
asumate de aceste ape și confirmate de studiile balenologice, le recomandă în
profilaxia sau tratarea curativă a unei palete largi de afecțiuni: cardiovas culare,
dermato -venerice, neuro -musculare etc. Cele două tipuri de turism se asociază în
spațiul geografic vulcanic, întrucât profilaxia unei boli asociază pe lângă proprietățile
fizice și chimice ale apelor minerale și condițiile morfologice și climatice ale unui
mediu montan, submontan ori deluros, ce induc stări tonice, hipotonice, sedativ –
indiferente, excitante, tonic -stimulante. Exploatarea rațională a resurselor de ape
minerale și termale este opțiunea guvernelor, patronatelor, ONG_urilor care
monito rizează aplicarea politiclor de mediu pe termen mediu și lung, dar și a fiecărui
beneficiar în parte.

52
Infrastructura turistică și baza de tratament recuperator, profilactic, care asigură
pe lângă tratamentul efectiv și activități de agrement, servicii de cazare, servicii de
asistență generalizată etc oferă o imagine completă asupra turismului balnear și
climato -turismului la nivel mondial, european și implicit românesc.
Stațiunile balneare: Vichy, Biarritz, Băile Felix, Băile 1Mai, Geoagiu Băi, Moneasa,
Vatra Dornei, etc demonstrează larga reprezentare a turismului balnear în spațiul
european, dar și interesul turiștilor pentru oferta de turism balnear de întreținere,
recuperare, tratament prin diferite forme de practicare a turismului balnear și climato –
turismul.
Ape minerale carbogazoase folosite în cure de întreținere și tratament sunt la Fibiș și
Pișchia (Câmpia Banato -Crișană), la Valea Vinului, Parva (jud. Bistrița Năsăud), în
Depresiunea Oaș (Orașu Nou), în depresiunile intramontane (Bilbor, Biborțe ni), în
Culoarul Mureșului (Băcia, Banpotoc, Șoimuș, Vețel, Bretelin) apar ape bicarbonatate
carbogazoase (borvizuri) , prezența lor fiind legată atât de vulcanismul subsecvent
miocen și pliocen cât și de magmatismul intrusiv. Recomandate în afecțiunile
aparatului digestiv sunt apele feruginoase carbogazoase, prezente de asemenea în
aureola mofetică a Carpaților Orientali la Chiuzbaia, Ilva, Poiana Negrii etc.
Vulcanii continentali oferă prin gradul înalt de acoperire cu vegetație naturală, în
special pădu ri de foioase și conifere, posibilități deosebite pentru tratamente cu
aerosoli (cure de aer), prin practicarea drumeției, excursiilor. Activitățile în aer liber
(fotbla, volei, tenis etc) pot fi practicate cu succes, prin investiții realizate în urma unei
prospectări interdisciplinare a pieții și a unui management științific fundamentat.
Turismul cultural științific (monitorzarea ariilor vulcanice, studiul rocilor vulcanice,
studiul poluării aerului și apelor, studiul apelor minerale, studiul biodiversit ății ) se
poate practica cu succes în orice anotimp.
Turismul cultural – religios se asociază cu turismul tradițiilor și obiceiurilor
populare, cele două tipuri de turism prezente în regiunile vulcanice valorifică cultul
pentru zeul focului Vulcan, care c irculă sub forma unor legende sau mituri în insulele
vulcanice ale Arhipeleagului Lipari, Volcano, dar și la poalele vulcanului Vezuviu
(Napoli) ori Sicilia (vulcanul Etna), păstrării unor ritualuri străvechi de venerare a
focului ori de a diversifica ofer ta turistică printr -un spectacol dedicat originii locurilor,
de obicei interactiv (Mexic).

53
Turismul cultural -istoric este prezent prin formele de cultură materială și spirituală
moștenite de aceste regiuni: castre, cetăți, castele, drumuri istorice, artefacte etc.
Neck -urile și dyke -urile au fost preferate în amplasare unor cetăți și castele medievale
(Cetatea Devei, Ru pea), castre romane (Porolissum), pentru rolul strategic pe care -l
ofereau.
Turismul de afaceri și expozițional își găsesc căi și oportunități de dezvoltare, în
cadrul regiunilor vulcanice. Exotismul peisajelor insulelor vulcanice, oportunitatea de
a inv esti în apele minerale pentru consum, întreținere, tratament curativ și valorificarea
izvoarelor termale în tratatamentul recuperatoriu și profilaxia diverselor afecțiuni,
asigură interesul investițional (Thailanda, Hawai, Singapore, România etc).
Turismul de aventură (escaladări, parapantă, rafting) și turismul sportiv (schi, tir cu
arcul, canotaj pe lacurile vulcanice), practicate, fie ca turism de weekend fie
competițional, se desfășoară în interiorul craterelor, pe abrupturile zidurilor sau dyke –
urilor vulcanice, pe pantele conurilor, pe râurile ce drenează ariile vulcanice cu multe
cataracte, marmite, praguri de lavă.
Peisajele pseudovulcanice , fie de tipul vulcanilor noroioși ( Pâclele Mari și Mici) ori
craterelor meteorice (Meteor Crater – Arizona) s poresc atractivitatea unor regiuni din
afara spațiului vulcanic, fie prin mecanismele similare erupțiilor vulcanice în cazul
vulcanilor noroioși, fie prin dimensiunea craterelor de impact meteoritic care induc un
peisaj depresionar cu arii endoreice.
Vulc anii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici din Subcarpații Buzăului nu sunt
fenomene izolate în România. Apariția lor este legată de prezența gazelor naturale, ce
însoțesc zăcămintele de petrol, le mențin sub presiune (numite și cap de sondă), și a
depozitelor marno -argiloase din acoperiș. Gazele ies spre suprafață prin fisurile
generate de argilele contractile și întâlnesc apa de ploaie infiltrată dinspre suprafața
topografică, încărcată cu praf argilos, sub formă de noroi. Presiunea gazelor
acumulat ă, sub dopurile de noroi din fisuri, determină expulzarea noroiului la
suprafață printr -un „coș” și acumularea lui, finalizat cu construirea unui pseudocon.
Peisajul selenar rezultat sau de „badlands”, prezintă numeroase rigole de șiroire,
ravene, dar și p seudopoduri naturale generate de procesele de piping.
Vulcanii noroioși apar în Depresiunea Transilvaniei, în prezența gazului metan,
argilelor și marnelor din acoperișul zăcămintelor de gaz metan, din structurile de dom

54
și Brahianticlinal. Mecanismul de realizare este același, doar că aici gazul metan
asigură expulzarea noroiului și formarea conului. Astfel de vulcani noroioși apar la
Cuțna, Cut, Corund, Saroș etc.

Subiectul 19. Elemente de atractivitate turistică a morfologiei litoralelor și tipuri
de turism asociate.
– conținutul noțiunii de litoral (definiție, componente);
Litoralul este definit ca spatiul de interferenta a uscatului cu oceanul , marea, lacul,
fiind confundat foarte frecvent cu tarmul.
Tarmul trebuie perceput ca linia de demarcatie dintre apa si uscat, cu modificari
diurne, lunare, sezoniere, anuale, multianuale ori in timp geologic.

– morfologia litorală (agenți modelatori și forme de relief modelate: țărm, plajă,
faleză);
Morfologia litorala este dependenta de dinamica apelor marine si oceanice, de atractia
universala cosmica, de miscarile tectonice, de adancimea platformei litorale, de impactul
antropic ori gradul de antropizare a zonelor litorale etc. Din amica apelor marine (valuri,
maree, curenti), alaturi de eolizatie, pluviodenudatie, activitatea microorganismelor, vegetatie
si faunei marine modifica in permanenta linia tarmurilor, prin procese de eroziune si
acumulare.
Eroziunea marina (abraziunea) are ca rezultat faleza si platforma de abraziune marina.
Procesele si mecanismele care definesc abraziunea marina sunt coroziunea, socul mecanic,
spalarea tarmurilor prin jetul de resaca, procese de prabusire, surpare, alunecari, tasări,
sufoziuni; procese fi zico-chimice (dezagregari, alterari, dizolvari, carbonatari).
Acumularea marina are ca rezultat plaja , forma de constructie rezultata din
acumularea produselor abraziunii marine, respectiv nisipuri, pietrisuri, bolovanisuri, care vor
imprima plajei princip alele caracteristici morfometrice si morfologice (plaje cu nisip fin, cu
nisipuri grosiere, plaje stancoase sau in roca, plaje joase, inalte etc).
Regiunea litorala include zona de țărm aflata sub controlul apei, cu vari forme de
dinamica si nu trebuie con fundata cu mediul costier, a carui morfologie este un rezultat al
influentei si actiunii indirecte ale marii, prin intermediul vanturilor locale de tip briza, cu

55
actiune diurna, dar si proceselor de meteorizare cu actiune contrara, de umezire -uscare,
insol atie-umbrire. Umiditatea mai ridicata, amplitudinea termica mai redusa, ionizarea
aerului, activitatea scurgerilor subterane, dar si unele evenimente accidentale induse antropic
ori tectonic pot influenta evolutia morfologiei litorale si costiere.
Notiunea de tarm, dupa Summerfield (1997), se refera la zona aflata permanent sau
ocazional sub actiunea valurilor.
– regiuni litorale europene (riviera egeeană, riviera adriatică, riviera ligurică, riviera
franceză, riviera spaniolă);
Litoralul Egeean , puternic tectonizat, cu golfuri, insule, peninsule, faleze de creta,
plaje artificiale si naturale se inscrie intre optiunile turistilor europeni, asiatici si americani.
Tarile riverane litoralului egeean (Grecia, Turcia, Cipru) ofera in compensarea serviciilor
balneare si de cura heliomarina, o diversitate de obiective turistice si o paleta larga de servicii.
Litoralul Adriatic se remarca in preferintele turistilor prin diversitatea peisagistica:
tarmuri cu lagune, limane, cordoane litorale si delte, estuare, golfu ri, promontorii, peninsule,
insule, canale, plaje cu nisipuri fine, plaje pietroase, faleze calcaroase limitate de linii de falii,
cu o tectonica activa (cutremure, eruptii vulcanice). Acestei oferte turistice se adauga
numeroase vestigii istorice si arhit ectonice (cetati, colosseum -uri, domuri, basilici, biserici,
manastiri, palate), elemente ale culturilor si civilizatiilor preistorice si istorice etc.
Litoralul liguric se inscrie unui tarm puternic tectonizat, cu numeroase golfuri si
promontorii, iar pla jele sunt partial naturale.Orasele ligurice au avut economia axata pe
activitati comerciale, iar profilul turistic l -au castigat ulterior, implicand activitati stiintifice si
culturale: congrese stiintifice, festivaluri muzicale si expozitii florale, ateli ere de creatie.
Riviera franceza etaleaza in spatiul litoral mediteranean cea mai ofertanta regiune
litorala, cu cel mai mare flux de turisti, 100 turisti/loc. Peisajul litoral este intregit de relieful
antropic: terase artificiale, orase si asezari de tip stup, o infrastructura de acces auto facila,
porturi, piste de aerodromuri, aeroporturi, circuite de formula 1, lanturi hoteliere, cazonouri,
stadioane, magazine etc.
Litoralul mediteranean spaniol , organizat dupa modelul francez, grupeaza statiunile
balneare si de cura heliomarina dupa morfologia litorala si oferta turistica: Costa Brava, Costa
del Azahar, Costa Blanca etc. Se remarca o morfologie specifica tarmurilor inalte, articulate
cu promonto rii si golfuri, dar si cu plaje putin extinse. Potentialului turistic al litoralului

56
spaniol se adauga zona insulara a arhipelagului Balearelor, cu plaje extinse, nisipuri fine si
peisaje exotice.
– tipuri de turism:
turismul balnear și climato -turismul: este promovat de statiunile estivale grecesti,
de cel din Croatia, Slovenia, Muntenegru, Italia, Malta.
turismul cultural, stiintific, si religios se practica in bazinul egeean in egala masura
cu cel balnear. Pe litoralul adriatic este prezent prin toa te formele de manifestare, desi
domina turismul organizat, iar sejurul este planificat pe perioada concediilor.
turismul de aventură, de recreere si agrement, turismul sportiv este prezent in
„imperiul turistic venetian”. Se practica yahting, ski -jet, ski nautic.

SUBIECTUL 20
Metodologia de evaluare a potențialului turistic. Modelul PATN – 2009
I. Elemente de analiză de bază. PATN -ul (Planul de Amenajare a Teritoriului
Național) este un document -suport, obținut în urma unui studiu complex, pe care se
fundamentează programele de amenajare complexă și durabilă a teritoriului țării noastre.
Acest plan (PATN) se elaborează pe secțiuni dedicate, care ulterior sunt legiferate de
Parlamentul României.
Pentru evaluarea și ierarhizarea potențialului turistic al unităților administrativ –
teritoriale de bază (UAT) din România a fost aleasă, pornindu -se de la elementele
componente ale valențelor turistice ale țării, metoda arborilor de analiză ((procedeu de
cuantificare, bazat pe o serie de criterii principale și sub criterii, atribuirea nivelurilor de
apreciere făcându -se prin ponderarea unui total de 100 de puncte). Acordarea punctajelor pe
diferite componente a fost realizată în urma consultării specialiștilor din diferite domenii
(economia turismului, amenajarea te ritoriului, geografie, sociologie, arhitectură, geologie,
medicină etc.), operatori de turism în sectorul public și privat, autorități publice centrale sau
locale, asociații de profil din turismul românesc, universități etc.
Elaborarea metodologiei utiliza te pentru evaluarea potențialului turistic în unitățile
administrativ -teritoriale a fost structurată pe trei faze: identificarea elementelor de analiză de

57
bază, elaborarea unui model de clasificare a componentelor de potențial și infrastructură și
stabilir ea criteriilor de evaluare concretă a potențialului turistic.
Prima fază a elaborării metodologiei s -a concretizat prin identificarea următoarelor
elemente de analiză de bază :
a) potențial turistic natural;
b) patrimoniu cultural;
c) infrastructură specific turistică;
d) infrastructură generală.

II. Elaborarea unui model de clasificare a componentelor de potențial și
infrastructură. La cea de -a doua fază dedicată metodologiei utilizate în cadrul studiului,
fiecare echipă de specialiști desemnată să evalueze elementele de analiză de bază și-a stabilit
componentele ce urmează a fi utilizate la pentru stabilirea criteriilor de evaluare și ierarhizare
a resurselor turistice.

Astfel, potențialul turistic natural a fost structurat pe următoarele categorii, divizate,
la rândul lor, pe elemente componente:
a1) cadrul natural – cu următoarele elemente componente: relief (major),
geomorfologie, vegetație, fauna, hidrografie și peisaj;
a2) factorii naturali terapeutic i – cu componentele lor: ape minerale terapeutice, lacuri
terapeutice, nămoluri terapeutice, emanații naturale de gaze terapeutice, ansamblul
elementelor fizico -chimice ale litoralului marin, ansamblul elementelor climatice ale
litoralului marin, factorii sanogeni ai principalelor tipuri de bioclimă, inclusiv de la nivelul
peșterilor și salinelor etc.;
a3) ariile protejate, pentru care s -au stabilit următoarele componente: rezervații ale
biosferei, parcuri naționale, parcuri naturale și alte rezervații și m onumente ale naturii.
Analog s -a procedat și cu patrimoniul cultural , care a fost structurat pe mai multe
categorii, divizate si ele pe o serie de elemente:

58
b1) monumente istorice – cu următoarele componente: monumente propriu -zise,
ansambluri, situri (arh eologice, arhitecturale, de for public sau memorial -funerare);
b2) muzee și colecții publice – diferențiate pe: muzee, pe de o parte, și colecții publice,
pe de altă parte;
b3) artă și tradiție populară, resurse evaluate pe următoarele categorii, cu
subcom ponentele lor: – manifestări tradiționale (serbări, festivaluri, târguri, șezători, obiceiuri
și ritualuri tradiționale, sărbători etc.), meșteșuguri populare tradiționale (obiecte pe suport
textil – țesături, covoare, costume populare, cusături; pictură p e sticlă și pe lemn, gravură) și
ateliere de prelucrarea lemnului, metalelor, a pietrei, pielăriei;
b4) instituții de spectacole și concerte, avându -se în vedere: filarmonici, orchestre,
formațiuni instrumentale, corale ori vocal -instrumentale etc.;
b5) manifestări culturale anuale/repetabile: festivaluri sau evenimente culturale.
Pentru infrastructură specific turistică au fost stabilite categoriile care urmează:
c1) unități de cazare, divizate pe tipuri de structuri de primire turistică: hotel, motel,
hotel pentru tineret, hostel, cabană turistică, camping, vilă, bungalow, pensiune turistică,
popas turistic, sat de vacanță, navă fluvială;
c2) instalații de tratament – vizate fiind: numărul instalațiilor de tratament,
procedurile pe care le realizează in stalațiile de tratament, tipurile de aparate utilizate sau
prezența facilităților pentru wellness;
c3) săli de conferință, centre expoziționale etc. – contând: numărul spațiilor
individuale pentru reuniuni (săli) și capacitatea totală a acestor spații exp rimată în număr de
locuri;
c4) pârtii de schi și instalații de transport pe cablu – elementele urmărite fiind:
numărul pârtiilor de schi, respectiv a instalațiilor de transport pe cablu, diversitatea
instalațiilor de transport, lungimea și capacitatea opti mă de primire / transport;
c5. alte instalații de agrement (terenuri de golf, plaje omologate „Blue Flag”, instalații
de agrement nautic, parcuri de distracții, herghelii) – punctându -se: numărul și diversitatea
insta lațiilor de agrement.
Și, în fine, cel de-al patrulea element de bază – infrastructura generală – a fost urmărit
pe următoarele paliere:

59
d1) accesibilitatea la infrastructura majoră de transport, fiind luat in considerare
accesul la: aeroport, drum european, la drum național sau cale ferată ori la port.
d2) infrastructură edilitară – evaluată prin prisma a două elemente: apă și canalizare,
respectiv – alimentarea cu gaze naturale.
d3) infrastructură de telecomunicații – urmărindu -se: acoperirea serviciilor tip GSM
și telefonia la punct fix.
III. Criterii de evaluare a potențialului turistic. În ultima fază, recurgându -se, cum
s-a mai menționat, la metoda arborilor de analiză, s -a procedat la stabilirea criteriilor de
distribuire a celor 100 de puncte pentru fiecare dintre cele patru elemente de b ază, iar ulterior
în cadrul fiecărui element s -a recurs la distribuirea punctajului alocat pentru fiecare categorie
identificată și, mai departe, distribuirea pentru fiecare element în parte.
Având în vedere caracterul strict tehnic al distribuirii punctaj ului, vom sublinia doar
criteriile generale de alocare a acestuia, avute în vedere de specialiști, subliniind, pe alocuri,
logica alocării diferențiate a punctajelor.
La nivelul elementelor de bază, punctajul a fost distribuit astfel: câte 25 de puncte
(nediferențiat) resurselor turistice naturale și antropice, infrastructurii specific turistice – 20
puncte , în timp ce, pentru a sublinia importanța infrastructurii generale pentru economia
turismului, infrastructura care obstrucționează valorificarea efi cientă a potențialului turistic
atâta timp cât ea nu este dezvoltată la standarde corespunzătoare, celui din urmă element de
bază i -au fost alocate 30 puncte.
La evaluarea resurselor turistice naturale , cadrului natural i-au fost alocate 10
puncte, pondere mai însemnată, prin prisma punctajului, conferindu -i-se reliefului . De același
punctaj au avut parte și factorii naturali terapeutici , iar restul, de 5 puncte, fiind alocat ariilor
protejate. Evaluarea resurselor turistice naturale a fost realizată de spe cialiștii de la Institutul
de Geografie al Academiei Române.
La relief, diferențierea punctajului a fost dictată de atractivitatea formei de relief
predominante din cadrul UAT -ului, în baza următorului algoritm : 4 puncte – munte, litoral
sau deltă, 3 punct e – relief subcarpatic, 2 puncte – deal sau podiș și, doar 1 punct – poate și
acela prea mult – pentru monotonia unui relief de câmpie.
Evaluarea resurselor turistice antropice a fost atribuită unui colectiv de specialiști
de la mai multe instituții autorizate în domeniu ( Centrul de Studii și Cercetări în Domeniul

60
Culturii din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor în colaborare cu Institutul Național al
Monumentelor Istorice, Centrul Național pentru Păstrarea și Conservarea Culturii
Tradiționale, I nstitutul de Memorie Culturală). Cele 25 de puncte alocate au fost distribuite,
într-o manieră complexă, pe categoriile de resurse identificate, pe un ecart desfășurat între 4 și
9 puncte. La nivelul echipei de specialiști, s -a decis ca unităților administ rativ-teritoriale de
bază care dețin monumente UNESCO să li se acorde punctajul maxim, indiferent de prezența
sau absența celorlalte elemente cuantificabile.
Procedura de evaluarea a celui de -al treilea element de bază – infrastructura specific
turistică , pentru un maxim de 20 de puncte, a fost atribuită Institutului Național de Cercetare –
Dezvoltare în Turism (INCDT). Cum era și de așteptat, unitățile de cazare au fost mai bine
cotate rezervându -li-se 7 puncte, dar simpla prezență a unei importante unități de cazare (fie el
si hotel cu multe stele) nu conduce la obținerea punctajului maxim, acesta fiind ponderat și în
funcție de numărul locurilor de cazare exist ente (punctaj mai mare pentru un număr de locuri
de cazare mai ridicat și invers). Într -o manieră similară s -a procedat și cu cuantificarea
infrastructurii pentru conferințe, reuniuni, manifestări expoziționale , în baza căreia o unitate
administrativ -teritorială să mai obțină alte maxim 6 puncte, acest punctaj fiind rezervat sălilor
de conferințe de peste 10 .000 de locuri, în timp ce una cu sub 50 locuri a fost punctată doar cu
0,25 puncte.
Prezența instalațiilor de tratament (în funcție de număr, proceduri , facilități wellnes
etc.) putea mări zestrea punctajului unui UAT cu alte 5 puncte, iar a pârtiilor de schi și a altor
instalații de agrement facilitau accesarea altor 2 puncte (câte unul pentru fiecare element).
Menționăm la acest capitol că prezența fac ilităților wellnes aducea un bonus suplimentar
unității administrativ -teritoriale.
Ultimul element de bază – infrastructura generală – luat în considerare în cadrul
metodologiei de evaluare a potențialului turistic al unităților administrativ -teritoriale d e bază
nu este nici pe departe cel mai puțin important, ba dimpotrivă – a fost cotat cu cel mai mare
punctaj (30 puncte). Dintre categoriile identificate la acest capitol, cea mai importantă, în
viziunea specialiștilor de la Institutul Național de Cercetar e-Dezvoltare Urban Proiect,
desemnați pentru evaluarea aportului infrastructurii generale la potențialul turistic general, s -a
dovedit a fi infrastructura de transport , pe care au creditat -o cu un maxim de 16 puncte. S -a
avut în vedere prezența, pe teritor iul UAT -urilor, a unor căi și/sau noduri majore de transport
de călători (aeroport, drum european, drum național și cale ferată și, pentru 1 punct – portul,
în timp ce prezența celorlalte elemente se putea solda cu alocarea a 5 puncte pentru fiecare

61
elemen t în parte), condiție esențială pentru ca un teritoriu să poată fi inclus în activitatea
turistică.
Categoria infrastructura edilitară a fost evaluată cu până la 9 puncte, 5 puncte
acordându -se prezenței sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, cele lalte 4 puncte fiind
adjudecate de alimentarea cu gaze naturale. Este de subliniat că, într -o fază precedentă, s -a
avut în vedere includerea în ecuația evaluării și a alimentării cu energie electrică, însă, în
urma consultării informațiilor referitoare la acest aspect, s -a ajuns la concluzia că toate UAT –
urile sunt racordate la această formă de energie, fapt care nu ar fi favorizat sub nicio formă
posibilitatea ierarhizării UAT -urilor prin prisma criteriului respectiv, renunțându -se la
utilizarea lui.
Ultimei categorii identificate la acest capitol, infrastructura de telecomunicații, i-au
fost alocate 5 puncte, acoperirea GSM facilitând accesul la punctajul maxim, în timp ce
prezența doar a telefoniei la punct fix se solda cu jumătate din punctaj.

Urmare a activității specialiștilor de la instituțiile amintite și a utilizării metodologiei
prezentate, în anul 2009 a fost aprobată, prin Legea nr. 190, Secțiunea a VIII -a – zone cu
resurse turistice. În cadrul secțiunii respective sunt stabilite unitățile admin istrativ -teritoriale
de bază (UAT) cu o concentrare mare și foarte mare a resurselor turistice, fiind evidențiată și
predominanță categoriilor de resurse, respectiv – naturale și antropice.
20. Metodologia de evaluare a potențialulu i turistic. Modelul PA TN – 2009
Elemente de conținut:
Elemente de analiză de bază
Elaborarea unui model de clasificare a componentelor de potențial și infrastructură
Potențialul turistic natural
Patrimoniul cultural
Infrastructură specific turistică
Infrastructură generală
Criterii de evaluare a potențialului turistic

62
Evaluarea resurselor naturale
Evaluarea resurselor antropice
Evaluarea infrastructurii specifice turistice
Evaluarea infrastructurii generale

Subiectul 21. Produsul turistic: concept, caracteristici, taxonomie, gama;
– Conceptualizari ale produsului turistic (definire);
Produsul turistic este un ansamblu de bunuri materiale și servicii reunite într -o formă specifică
– pachet de servicii – oferit spre vânza re clientului/turistului.

– Caracteristicile produsului turistic
– intangibil; – eterogen; – complex; – perisabil; – inelastic; – sezonier.
– Tipuri și formule de produse turistice (taxonomie), mod de functionare;
După numărul serviciilor pe care le integrează, produsele turistice se împart în:
• integral e (megaproduse) , care sunt produse complexe, constituite din toate genurile
de servicii de bază și auxiliare;
• compuse , di n a că r or c omp o ne nț ă li ps es c u n el e s e rvi ci i de b az ă (d e
t r an sp o rt , de cazare);
• simple, care presupun prestarea unui singur serviciu, restul nefăcând subiectul ofertei
turistice.
Ținând seama de modul în care se derulează, serviciile turistice se împart în:
• itinerante , când obiectivele turistice vizate de beneficiari sunt amplasate în locuri
diferite, ei trecând pe rând pe la fiecare (de regulă într-un circuit închis);
• de sejur , când beneficiarul le consumă în același loc.

– Gama de produse turistice: definire, componente, proprietati (lungime, latime,
profunzime/adan cime), rolul și funcția produselor în gamă, linia de produse.

63
Definire : Un ansamblu coerent de produse legate intre ele, grupate in linii, destinate sa
raspunda unei anumite nevoi generice (aceeasi), care se adreseaza acelorasi clienti, au la baza
aceleasi resurse, si sunt vandute prin intermediul aceleiasi retele de distributie.
Componente : Baza – constituita din produsul sau serviciul turistic caruia ii corespunde pretul
cel mai mic si calitatea cea mai slaba.
Trunchiul – format din produsele car e beneficiaza de cel mai bun raport calitate -pret, motiv
pentru care este cel mai cerut pe piata (asigura cea mai mare parte din cifra de afaceri a
firmei).
Varful – Produsul de lux, de foarte buna calitate avand continutul cel mai bogat de servicii,
pentru care cererea este mica dar care asigura prestigiul firmei care -l pune la dispozitia
clientilor.
Proprietati : Lungimea este data de numarul total al produselor di n componenta sa. Largimea
(latimea) este data de numarul total al produselor dintr -o linie. Profunzimea (adancimea) este
data de numarul liniilor pe seama carora sunt realizate produsele din gama.
Rolul si functia produselor in gama: Produs lider – care a sigura cea mai mare parte din cifra
de afaceri, din rentabilitate si din notorietatea antreprizei.
Produs de atragere sau de appeal – care atrage clientul fie prin pretul redus, fiind un produs
simplificat, degajat de servicii suplimentare si care determin a ulterior vanzarea unor produse
mai complexe sau complementare; fie prin performanta produsului, acele produse care au
capacitatea de a starni interesul clientelei.
Produs reglator – ale carui vanzari sunt regulate, care nu se supun fluctuatiilor sezonier e ale
cererii sau ale pietei, si care procura o cifra de afaceri regulata. Produsul prin intermediul
caruia sunt inlaturate efecte negative (reglate pierderi, mentinuta eficienta etc), precum
produsele extrasezon de alta natura care folosesc infrastructura de vacante.
Produs tactic – produs destinat sa jeneze concurenta sau sa ocupe un canal, un culoar
disponibil. Produs prin intermediul caruia firma initiaza un atac la adresa concurentei sau
raspunde la un astfel de atac.
Produs de viitor – produs la debu tul ciclului de viata reprezentand viitoarele produse lider.
Linia de produse: grupeaza produse care au un caracter comun foarte pronuntat, fiecare linie
fiind definita de un anumit element de baza, produse legate intre ele prin modul de

64
functionare, prin clientela careia se adreseaza. Ex: statiune, anumit gen de turism, sistem de
transport, o anumita modalitate de cazare.
Subiectul 22. Conceperea produselor turistice la cerere
Etapele întocmirii unui produs turistic la cerere:
– colectarea informațiilor/ cerințelor clientului (Caietul de sarcini al produsului);
– căutarea informațiilor;
– contactarea prestatorilor;
– conceperea produsului;
– analiza de preț;
– elaborarea ofertei de vânzare;
– vânzarea propriu -zisă;
– rezervarea;
– realizarea carnet ului de călătorie.

Comercializarea produsului turistic presupune următoarele etape:
Produsele turistice sunt realizate pe parcursul mai multor etape care se derulează pe o
perioadă cuprinsă între câteva luni și, uneori, mai mulți ani. Procedura urmată de tour –
operatori cuprinde urmă toarele etape:
 Studiile de piață au drept scop cunoaște rea și analizarea elementelor „cheie” ce
caracterizează piața și mediul concurențial. Dată fiind specializarea fiecărui produs
turistic, studiile de piață trebuie adaptate fiecărui produs în parte. Totuși, metodologia
general utilizată rămâne aceeași. Treb uie analizate astfel mediul extern, caracteristicile
cererii și ofertei, oportunitatea realizării, durata execuției, controlul și costurile
acestuia. Studiul de piață pornește de la o anchetă al cărei scop îl reprezintă testarea
ipotezelor și alegerea în f inal a celor mai realiste. Anchetele sunt realizate prin sondaje
efectuate pe eșantioane reprezentative de populație. Ele furnizează informații de ordin
cantitativ și calitativ. Pentru obținerea unor rezultate optime, stabilirea unui chestionar
adecvat est e foarte importantă. Acesta trebuie să cuprindă întrebări precise, cu variante
limitate de răspuns și întrebări deschise destinate unei mai bune cunoașteri a
motivațiilor și gusturilor consumatorilor. Studiile de piață furnizează un ansamblu de
informații care permite determinarea atitudinii față de un anumit produs, de exemplu,
reacțiile clienților potențiali în ceea ce privește țările de destinație (vizează aspecte
politice, culturale, climatice, sociale), reacții atât de numeroase în cadrul turismului
internațional.

65
 Negocierea contractelor cu diferiți prestatori de servicii – După ce prin studiile de
piață s -a realizat o cunoaștere suficient de precisă a cererii turistice, adică a dorințelor
și posibilităților, disponibilității clientelei potențiale, tour -operatorul trebuie să
înțeleagă ce produse corespund acestei cereri, să realizeze aceste produse prin
negocierea cu diferiți prestatori de servicii avuți în vedere și să încheie cu aceștia
acorduri, contracte de colaborare.
 Conceperea produsului – Datorită concurenței internaționale puternice, tour –
operatorul va tr ebui să găsească cea mai bună cale de adaptare a produselor sale la
nevoile și cerințele consumatorilor. Aceasta depinde de o bună cunoaștere a pieței
emițătoare și a raportului calitate -preț optim.
 Cunoșterea pieței – Această etapă este fondată pe ansambl ul informațiilor care pot fi
obținute prin studiile de piață. Privește în special:
Clientela: segmentarea după vârstă, categorii socio -profesionale, locul de reședință, venituri,
obiceiuri, gusturi.
Concurența: necesitatea adaptării elementelor component e ale produsului în vederea
diferențierii concurenților; necesitatea de a dispune de mijloacele de promovare și de
publicitate care să permit o mai bună influențare a clientelei vizate.
Resursele turistice ale locului de destinație: resurse naturale, cult urale, infrastructura, servicii
de agrement, excursii posibile. Aceste informații permit determinarea pieței -țintă, obiectivele
corespunzând segmentelor de consumatori cărora le sunt destinate produsele turistice astfel
adaptate.
 Găsirea celui mai bun rap ort calitate -preț – Rezultă dintr -o adevărată strategie a
producătorului de vacanțe. Are drept scop câștigarea competiției cu produsele
concurente și adaptarea ofertei la caracteristicile cererii diferitelor piețe emițătoare.
Această strategie comercială u rmărește trei obiective principale:
Competitivitatea: este componenta fundamental a raportului calitate -preț. Realizarea celei mai
bune competitivități presupune o concentrare și o gestiune riguroasă a produselor oferite,
astfel încât fiecărui segment de consumatori să -i corespundăun produs specific, având cel mai
favorabil raport calitate -preț. Lărgirea gamei de produse: permite atingerea următoarelor
obiective:
-propunerea mai multor variante de produs din care consumatorul poate alege;
-eliminarea conc urenței prin obținerea unei cote de piață extinse prin gama complexăde
servicii oferite:
•protejarea împotriva riscurilor legate de instabilitatea politică, fluctuațiile mari ale cursului
de schimb sau acțiunile neprevăzute ale concurenților.

66
Strategia: lărgirea gamei de produse turistice nu trebuie realizată în detrimentul
competitivității prețului sau eficacității gestiunii, iată de ce, diversificarea serviciilor impune
urmărirea anumitor strategii. Aceasta trebuie să fie dinamică pentru a putea adapta produsele
la evoluția gusturilor consumatorilor, variațiilor cursului de schimb, evoluției puterii de
cumpărare. În cadrul acestei strategii, creșterea sau scăderea puterii de cumpărare în țările de
reședință datorate diferențelor de prețsau fluctuațiilor cursului de schimb, joacă un rol
esențial, din moment ce acestea determină raportul calitate -prețal produsului propus pentru o
anumită destinație, unei anumite clientele și, deci, atracția pentru destinațiile în care diferența
de curs valutar este cea mai favorabilă.
Specificitatea produselor turistice și reputația producătorului permite firmei turistice să -și
întărească poziția în fața concurenței și joacă un rol important în strategia comercială
adaptată.
 Renegocierea în timpul realizării produsului
Pentru ca un produs turistic să fie competitiv, tour -operatorul trebuie să negocieze riguros cu
fiecare prestator pentru ca serviciul oferit de acesta să fie de cea mai bunăcalitate și la prețul
cel mai avantajos. Datorită faptului că elasticitatea cererii în funcție de prețeste considerabilă,
constatăm că, pe anumite piețe, o scădere a prețului cu 15 -20% poate dubla clienții potențiali.
Negocierea este desigur dificilă; are cu atât mai multe șanse de reușită cu cât tour -operatorul
dispune de o bună reputație (imaginea de marcă), de o cotă de piață însemnatăși de mijloace
financiare care -i permit să garanteze realizarea în bune condiții a operațiunilor, dar săși
plătească în avans serviciile dorite. Touroperatorii se află, deseori, în situația de a alege drept
destinații țările în care prețurile diferitelor servicii turistice sunt scăzute, din motive legate de
un cost salarial scăzut, facilitate redusă, facilități acordate de stat sau cursuri de schimb
valutar favorabile. Toate acestea, cu o singură condiție: d estinațiile care prezintă aceste
avantaje să corespundă preferințelor clienților iar raportul calitate -prețsă fie satisfăcător.
Astfel se explică de ce țările care practică prețuri de dumping pentru serviciile turistice oferite
nu au întotdeauna afluența t uristică previzionată. Tour -operatorii importanți dispun de o
putere de negociere particulară, în funcție de mijloacele financiare disponibile și garanțiile
oferite. Această calitate le permite obținerea de prețuri competitive. Pentru a depinde de
diferiți prestatori de servicii care ar trebui să contribuie la realizarea unui produs turistic, unii
tour-operatori își realizează produsele limitând anumite prestații. În toate situațiile prezentate
anterior, negocierea trebuie să contribuie la realizarea unui p rodus turistic care să aibă un preț
cât mai competitiv și să existe un raport calitate -prețsatisfăcător. Acest preț va trebui să
includă comisionul perceput de agenția de turism distribuitoare sau de alți intermediari,

67
cheltuielile de promovare și realizar e a produsului și să acopere eventualele riscuri de
necomercializare.
 Realizarea efectivă a produselor turistice
După încheierea negocierilor se trece la semnarea contractelor internaționale cu intermediarii
de serviciu turistic: contracte de reprezentare cu agențiile de turism din țările de destinație,
contracte cu hotelierii, contracte cu transportatorii etc.
Aceste contracte cuprind dispoziții cu privire la repartiția riscului comercial. În general, tour –
operatorul este responsabil de produsul turistic pe care l -a creat. El va trebui să plătească
serviciile pe care le -a contractat, inclusiv locurile de transport sau cazare pe care nu le
utilizează. Prețurile finale incluzând acest risc sunt calculate luând în calcul un grad de
ocupare de 80 -90%, ceea ce reduce o parte a riscului de neocupare pentru tour -operator. Este
motivul pentru care acesta trebuie să realizeze o gamă diversificată de produse pentru
destinații diferite, pentru a compensa astfel eventualele riscuri de instabilitate politică, de
fluctu ații ale cursului de schimb valutar etc. sau erori de alegere și realizare a unui produs.
Subiectul 23. INTRE ORIENT ȘI OCCIDENT.
STUDIU DE ANTROPOLOGIE CULTURAL STRATIGRAFICĂ.
LOCUL ELEMENTULUI TRACO -DAC
V.l.Cultura și civilizația Daco -Getică. Aspecte generale
IV. 1.1. Repere în storia și geografia daco -geților
Teritoriul ocupat de traci1 se suprapunea unui spațiu de largă extindere, desfășurat de
la Marea Egee până în Regiunea Podișului Boemiei, și din zona Iugoslaviei actuale până la
gurile Bugului.
Dacii și geții2, ramură a marelui popor indo -european3 al tracilor, întruchipau în fapt
un singur neam, a cărui coeziune era puternic accentuată de compatibilității lingvistice. Dintre
cele peste o sută de formațiuni tribale și gentilice ale tracilor, trib urile daco -geților se detașau
printr -o vigoare de excepție, trăsătură dezvoltată pe fondul mărimii demografice și a puterii
economice atașate.Lor le revenea geospațiul cuprins între Munții Balcani, la sud și Munții
Slovaciei, la nord și de la litoralul apu sean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei.

1 Tracii^ populațiile de limbă tracă situate la sud de Dunăre
Dacii și/sau geții ^populații de limbă tracă aflate la nord de Dunăre.
Indo-europenii nu erau constituiți dintr -o singură rasă sau altfel spus, din perspectivă antropologică, nu aparțineau cu toții aceluiași tip
fizic. Arheologia a adus dovada că în leagănul originar s -au aflat numeroase seminții care, trăind în strânse conta cte mii de ani, au ajuns
să vorbească o limbă comună, îndo -europeană. Dând curs unei alte informații aflăm că popoarele indo -europene erau decelate în funcție
de modul în care numeau numărul o sută în două ramuri diferite: centum( celții, germanicii, latini i, grecii și ilirii), respectiv satem
(indienii, iranienii, armenii, slavii, tracii și balticii).

68
Triburile numite dacice , locuiau unitatea teritorială circumscrisă arcului carpatic –
Transilvania și Banatul actual – iar, geții ocupau spațiul extracarpatic – Moldova și Dobrogea
de astăzi, precum și păm ânturile joase ale Câmpiei Române, respectiv ale Luncii Dunării –
până la sud de fluviu.
Nu se poate preciza o dată exactă, la care aceste ramuri tracice s -au stabilit în
ținuturile carpato -dunărene, dar este un fapt cert că primii autori antici îi conside ră autohtoni,
deci instalați aici din primele faze ale migrației indo -europene, iar mărturiile arheologice
pledează în același sens, adică pentru o sedentarizare de vârstă paleolitică.
Pe la începutul mileniului I î.Hr., daco -geții se individualizează din marele
conglomerat A
trac, odată cu cristalizarea unui profil cultural și de civilizație distinct. In legătură cu această
coordonată, literatura antică face din geți, aproape un popor fabulos, prin vitejia, înțelepciunea
și spiritul de dreptate. (V.Pârvan)
Câteva secole mai târziu, se angrenează într -o serie de acțiuni războinice, purtate
împotriva invaziei persane, condusă de regele Darius, apoi a sciților – din stepele de
miazănoapte ale Mării Negre, iar în 326 î. Hr. înfruntă deschis Marele Imperiu al Ma cedoniei.
După moartea lui Alexandru Macedon, unul dintre generalii săi, Lisimah, devenit rege al
Traciei, va fi învins 1 către anii 300 î. Hr. – de regele geților, Dromichaites.
Un progres deosebit, de afirmare politică, socială, economică și culturală vo r cunoaște
dacii din Transilvania, în jurul anilor 200 î.Hr., pe fondul invaziei dinspre apus a celților.
Caracterul belicos din prima fază va transcede într -o conviețuire pașnică, rezultat al asimilării.
în cadrul acestei simbioze s -a consumat un proces a ctiv de îmbogățire reciprocă a culturilor și
civilizațiilor celor două popoare. Astfel, dacii vor prelua de la celți – iscusiți meșteșugari –
tehnologia superioară a extragerii și prelucrării metalelor, precum și noi metode de modelare a
ceramici Relativ s incron, dincolo de Carpați, geții din Moldova se vor confrunta cu acțiunile
de cucerire ale populațiilor germanice, iar în Dobrogea apar stări conflictuale între autohtoni și
coloniștii greci de pe litoralul vestic al Mării Negre. Ca stare de fond, primeaz ă însă
stabilitatea, „âvorabilă întreținerii de ambele părți a relațiilor de schimburi comerciale și
culturale.
IV. 2. Repere identitare moștenite
Domeniile de cercetare, în acest sens, sunt multiple, accentul punându -se îndeosebi pe
dimensiunile religioas e și etno -folclorice. Probabil, cele mai numeroase indicii, în raport cu
antropologia culturală ni le procură portul popular, aici urmele daco -getice fiind, iară îndoială,
profunde și, foarte important, vii până în prezent. Urmărite în „iconografia” Column ei lui
Traian sau pe metopele de la Adamclisi, identificăm în vestimentația dacă, același set de

69
elemente comune, ce particularizează patrimoniul rural al „civilizației textile” actuale: cămașă
femeiască încrețită la gât; cămașa despicată lateral, a bărbaț ilor; cioareci din lână, strânși pe
coapse și pulpe; chimirul lat, din piele și/sau pânză; opincile; căciula țuguiată, de blană;
catrințele și/sau zadia etc.
La fel de longevive s -au arătat a fi anumite simboluri precreștine, legate, în special, de cultul
vieții: bradul, funia, pomul vieții, soarele, spirala, rozeta, zig -zagul, dinții de lup etc. regăsite
ca motive decorative comune în vestimentație, în ceramică, în lemn, în piatră, pe ouăle
„închistrite” etc
In această lumină, Aristotel spunea că tracii își versificau legile și le recitau cântându -le,
oratorul și istoricul grec Theopompos (sec.V î. Hr.) afirma că solii traci își expuneau textul
soliei cântându -1 și acompaniindu -se cu un instrument cu coarde. Din aceeași perspectivă,
Strabon scria: „Muzica în întregimea ei este socotită tracă și asiatică”, iar mai târziu, Iordanes
ne informează că preoții traci oficiau cântând și acompaniindu -se cu un instrument
asemănător chitarei. Dealtfel, din registrul inst rumentelor muzicale s -a detașat fascinantul nai,
considerat a -și avea rădăcinile în ancestralul flaut al lui zeului Pan.
In sfera artelor plastice este tot mai plauzibil că motivul „călărețului trac” a fost preluată de
iconografia creștină în imaginea Sfân tului Gheorghe omorând balaurul. O altă similitudine
frecventă este aceea care alătură pe zeul furtunii, Gebeleizis, profetului Ilie.
Tradițiile și ritualurile populare și -au continuat și ele evoluția, tot din substratul cultural traco –
dacic. Se înscriu ac estui cadru practicile magice de invocare a ploii, respectiv a fecundității
și/sau fertilității: Sângeorzul, Plugarul, Tânjaua, Paparudele, Drăgaica etc. In același registru,
al vechilor tradiții, se înscriu și jocurile populare, majoritatea cu valențe mag ico-medicale:
Călușarul, hora, jocurile bătrânești, bătutele etc. Din ritualul înmormântării s -au prezervat,
aproape la fel de active, obiceiurile priveghiului, ale ospățului funerar, inclusiv ritualurile cu
măști. Deosebit de convingătoare sunt urmele lăs ate de daci în limba română. „Din fondul
lexical, de cuvinte considerate multă vreme ca fiind de origine necunoscută, studiile
profesorului I.I.Russu aduc în discuție, susținând că ar putea fi de origine dacică un număr de
aproximativ 160 de cuvinte, total izând peste 600 -700 de derivate, inclusiv toponime și
antroponime… Repartizate pe grupe semantice, ele se referă la părțile corpului omenesc, la
funcții fiziologice și la boli, la stări afective, la vârstă și la relații familiale. Unele se referă la
îmbr ăcăminte și încălțăminte sau la Jocuinfă și gospodărie10. Altele numesc unelte diferite și
obiecte casnice11, forme și accidente de teren12, sau fenomene naturale și noțiuni de timp13.
Un număr apreciabil de cuvinte rămase de la daci în limba română sunt c ele care se referă la

70
floră și la faună14 sau cele legate de păstorit15.” (Recomandăm pentru detalii: O. Drimba –
1998.)

Subiectul 24. Muntii Apuseni – analiza de geografie regională: baza naturala de
sustinere, componenta demografică
și de habitat, analiza economică și perspectivele de dezvoltare, analiza chorematică

1.Baza naturală de susținere
Ca unitate teritorială, regiunea poate fi luată în considerare atât sub raportul
elementelor cadrului natural, cât și al potențialului de polarizare a condu cătorului umane.
Munții Apuseni sunt situați între valea Mureșului, la sud și văile Someșului și a
Barcăului la nord. La vest sunt delimitați printr -un racord diferențiat morfologic, în raport cu
Câmpia și slab diferențiat altimetric în cel cu Dealurile d e Vest. Către est limita unității este
clară, culoarul Mureșului și o salbă de depresiuni submontane separându -i de Podișul
Transilvaniei.
Caracteristic pentru această regiune este existență unei game extrem de variate de
forme de relief: depresiuni și cu loare, creste ascuțite, masive izolate.
Partea centrală este alcătuită din Munții Bihor, la S se înalță masivul cristalin Găina iar
la E Masivul Gilău – Muntele Mare. Spre N se înalță Munții Plopiș, alcătuiți din Munții
Meseș și înspre V se înalță Munții Pădurea Craiului.
Climatul general este cel specific montan, cu TMA între 2 -6 Celsius și precipitații
abundente 1000 mm/an. Depresiunile au un climat specific, cu frecvente fenomene de
inversiune termică, nebulozitate ridicată, ceață.
Hidrografic, Munții Apuseni sunt un adevărat “ castel de ape ”. Versantul vestic este
drenat de cele 3 Crișuri și de Barcău, spre E de Someșul Mic, Arieș, Ampoi. Potențialul
hidroenergetic bogat este valorificat prin lacurile de acumulare. Apele subterane cuprind
pânze freati ce, lipsite de continuitate. Apar și apele termale mineralizate, de o mare
importanță.
Vegetația naturală dominantă este cea de pădure, cu etajul fagului și cel al coniferelor.
O mare parte din economia tradițională a populației se bazează pe exploatarea și prelucrarea

71
lemnului. Fauna pădurilor montane cuprinde următoarele animale: ursul, cerbul și la altitudini
mai joase veverița, căprioara iar fauna acvatică este reprezentată de păstrăv.
În Munții Apuseni apar cambisolurile, la altitudini mai mari domin ante sunt
spodisolurile iar în depresiunile golf întâlnim soluri din clasa luvisoluri și aluvisoluri.
Dintre resursele subsolului de mare importanță sunt minereurile nemetalifere. În
Munții Pădurea Craiului există zăcăminte de bauxită iar în Masivul Gilău – Muntele Mare
zăcăminte de fier. Roci de construcție exploatate: granit, bazalt, andezit, pietriș, nisip.

2. Componenta demografică și de habitat a sistemului regional
Condițiile naturale relativ favorabile pentru o zonă montană au permis umanizarea
accentuată a acestei regiuni. Populația este repartizată inegal în teritoriu. Punctul maxim al
creșterii numerice a fost atins la jumătatea secolului XX. După anii 60 -70 ai secolului trecut
numărul populației începe să scadă ca urmare a migrărilor spre oraș ele dinafara spațiului
montan. Așezările rurale specifice sunt “crângurile ”, care sunt sate mici cu structură risipită.
Migrarea populației este determinat de cauze economice și sociale. Așezările urbane sunt
vechi târguri sau centre miniere. Principalul centru care polarizează regiunea este orașul
Câmpeni. Noul oraș Geoagiu are o funcție turistică bazată pe valorificarea apelor termale și
termo -minerale.

3. Economia regiunii și perspectivele de dezvoltare
Economia regiunii este relativ diversificată. Ag ricultura îmbracă un caracter mixt,
creșterea tradițională a animalelor depășind sectorul vegetal. Ponderea terenurilor arabile este
deosebit de redusă, mai semnificativă fiind ponderea pășunilor și fânețelor.
Principalele areale de cultivare a cerealelor sunt reprezentate de Vad – Borod, Beiuș și
Zarand, unde porumbul deține ponderea de 10 – 40 %.
Creșterea bovinelor se constituie ca o ramură agricolă omniprezentă, totuși pot fi
identificate câteva areale în c are densitatea specifică are valorile cele mai mari: depr. Huedin,
bazinul Arieșului.
Această regiune este caracterizată cu o agricultură a exploatațiilor individuale, cu
randamente inferioare atât în sectorul culturii plantelor cât și în cel al creșterii animalelor.

72
Industria este alcătuită din cea extractivă cu exploatările de aur și argint. Producția
energiei electrice se realizează în cadrul termocentralei de la Brad și a hodrocentralelor pe
Someșul Cald. Industria materialelor de construcție cu fabri cile de ciment de la Chiștag și
industria prelucrării lemnului la Câmpeni, Beiuș.
Turismul valorifică doar o parte nesemnificativă a potențialului atractiv natural și
antropic al regiunii. Un avânt deosebit a luat în ultimul timp turismul rural, anumite lo calități
din depr. Huedin, Beiuș devenind prin pensiunile lor ținte ale unui număr în creștere de
vizitatori.
Căile de comunicație sunt dense pentru o regiune montană și sunt axate pe principalele
văi. Munții Apuseni sunt traversați de un sector al magist ralei feroviare M3. Pe valea Crișului
Repede, dinspre Oradea spre Cluj este poziționat drumul național de importanță europeană
E60.
Pe valea Mureșului este prezentă o altă arteră de importanță europeană E68.
Din punct de vedere funcțional, apare o axă prin cipală, juxtapusă văii Arieșului cu
legătura spre depr. Beiuș. Axa Crișului Repede se remarcă în primul rând prin funcția de
tranzit pe care o îndeplinește.
O trăsătură particulară a regiunii este constituită de faptul că asupra teritoriului își
manifestă pregnant influența câteva centre polarizatoare extraregionale al căror rol este în cele
mai multe cazuri doar de „ atractori ” și mai puțin de „difuzori” de fluxuri materiale.

Subiectul 25. Regiunile turistice mediteraneene din Spania, Franța și Italia: l ocalizare,
factori naturali de cură,
resurse turistice antropice, dotări tehnico -materiale, zonare (coste, riviere) și centre
turistice

1. Regiunea turistică mediteraneană spaniolă
Este o regiune extinsă de la Strâmtoarea Gibraltar la frontiera cu Franța și include
riviera cu celebrele “ coste ” , precum și areale sau centre turistice învecinate ori
intercalate.
De la S -V spre N -E se succed:

73
a) Costa del Sol include stațiunile Torremolinos, Marbella, Estepona, La
Linea, Nerja și orașul istoric Malaga cu fortăr eața maură, catedrală, muzee, fiind
renumit pentru vinurile roșii dulci.
b) Costa Virgen cu Almeria, este o veche colonie feniciană și romană.
c) Costa Luminosa cu Aquilas, Mojacar, Mazarron până la Cartagena,
unde se află fortifcații romane și alte vestigii istorice, azi al treilea port din Spania.
d) Costa Blanca , de la sud de Elche și Alicante până la Golful Valencia
include marea stațiune Benidorm, apoi Calpe
e) Costa de Lavante cu Valencia, centru turistic complex, ce deține multe
monumente istorice și arhitecturale
f) Costa del Azahar cu stațiunile Castellon de la Plana, Burriana,
Benicarlo
g) Costa Dorada se desfășoară până la nord de Barcelona, având stațiuni
renumit e: Cambrils, Salon, Mataro
h) Costa Brava festonată de golfuri pitorești cu plaje atrăgătoare, cu o
mare densitate de stațiuni întregește spre nord, până la frontiera cu Franța, lanțul
„coastelor” spaniole.

Barcelona se impune ca nodul polarizator al nord -estului Spaniei, și în special al
Cataloniei, fiind cel mai mare centru economic al țării și cu tranzitul turistic cel mai
intens. Fondat în antichitate, are numeroase vestigiii istorice, palate, catedrale, biserici,
muzee, frumoase piețe, grădini și parcur i.
Zona turistică Sierra Nevada – Granada se atașează regiunii mediteraneene cel
puțin prin poziție. Sierra Nevada atinge înălțimea maximă din Spania.
Orașul Granada are un trecut de mare rezonanță istorică. Arhitectura orașului se
caracterizează printr -un interesant amestec de stiluri, remarcându -se palate fortificate cu
grădini și biserici, catedrale, moschei, muzee. Produsele artizanale și agricole completează
oferta turistică.
În partea estică a Spaniei alături de Granada și orașele litorale menționate, mai
multe centre istorice completează turismul balnear -maritim prin importanta lor ofertă de
tip cultural: Lorca, Murcia – vechi centru al mătăsii; Abacete – având importante
monumente istorice.

74
Zona turistică a Insulelor Baleare excelează prin climatul m editeranean deosebit
de sănătos și plăcut, plajele de calitate, peisajul natural pitoresc, fenomenele carstice
spectaculoase, așezările și porturile ospitaliere și insolite.
Ca stațiuni se remarcă: Palma de Mallorca, Puerto Soller.
2. Regiunea turistică m editeraneană francează
Se suprapune în mare parte provinciilor Languedoc –Roussilon și Provence.
Litoralul mediteranean francez se divide în 5 sectoare :
Coasta Vermeille se întinde de la frontiera cu Spania până la sud de Narboune,
este joasă cu limanuri ș i lagune, iar densitatea stațiunilor mai redusă: Leucate, Banyuls.
În sectorul Cote d Ametist, caracteristicile morfologice menționate anterior se
accentuează, dar densitatea stațiunilor crește: Narbonne Plage, Carnon, Grande Motte.
Cele două sectoare disp un de o puternică infrastructură, inclusiv mici porturi
turistice. Stațiunile litorale sunt dublate spre interior, la distanțe mici, de alte centre
turistice: Perpignan, cu multe vestigii medievale, catedrale, muzee; Carcassonne -, oraș cu
iz medieval;Narb onne – fondat de romani, beneficiază de apropierea unui liman maritim și
edificii medievale de valoare; Nîmes – numit Roma franceză, are vestigii istorice romane;
Beziers – mare piață de vinuri; Montpeller – centru cultural -istoric, cu palate, muzee.
Între gu rile Ronului și Toulon se desfășoară Coasta de Azur Varois , unde se
impune Marsilia, oraș de generație antică, având ca trăsătură majoră suprapunerea și
amestecul de stiluri cu numeroase vestigii arhitecturale, muzee, primul port comercial al
țării, mare c entru turistic. Toulon beneficiază de o amplasare pitorească, centru turistic de
importanță cultural –istorică și stațiune balneo – maritimă. Între ele se situează mici
stațiuni: Cassis, Bando.
Coasta Maurilor flanchează până la Capa Camarat Masivul hercini c omonim,
remarcându -se stațiunile: Les Salins, Cavaliere.
Perla Mediteranei Franceze o reprezintă Coasta Esterelului , desfășurată până la
frontiera cu Italia, care include și micul principat Monaco. Concentrează cele mai
numeroase stațiuni de talie mondială din bazinul mediteranean: Saint -Tropez, saint –
Raphael, Cannes, Nisa, Monte Carlo.

75
Cannes găzduiește anual Festiva lul Internațional de Film iar Nisa este principala
aglomerație urbană polarizatoare a Coastei Esterelului.
Sectoarele litorale de la est de Marsilia beneficiază de condiții naturale de
excepție, alături de clima mediteraneană însorită și apa marină, îmbin area muntelui cu
marea prin intermediul unei faleze calcaroase și vegetația tipică au un efect deosebit.
Apropierea de Alpi și clima blândă favorizează și turismul de iarnă, mai ales Nisa,
Cannes.
Insula Corsica are un farmec aparte, datorită relativei izo lări, a menținerii în
măsură mai mare a elementelor tradiționale în aspectul așezărilor și viața locuitorilor,
vestigiilor istorice și peisajului natural mai puțin alterat prin intervenția antropică. Ca
centre turistice se pot menționa: Bastia, Porto -Vecch io.
3. Regiunea mediteraneană vest -italiană
Cuprinde latura peninsulară de la Marea Ligurică și Marea Tireniană, Insulele
Sicilia, Sardinia și altele mai mici.
a) Importanță mai majoră au Riviera di Ponte și Riviera di Levante, unde
peisajele de mare frumusețe rezultă din conexiunea Alpilor Maritimi și
Apeninilor Lugurici cu litoralul Mării Ligurice.
În stațiunile renumite pentru clima, pa și plajele lor se îmbină turismul de cură
heliomarină și agrement cu turismul cultural: Sa n Remo, Savona.
Genova cel mai mare port al Italiei, frumos amplasat, dispune de numeroase
monumente arhitecturale, cartiere și piețe pitorești. Pe Riviera de Levante se succed: Porto
Fino, Rapallo, La Spezia.
b) Toscana Maritimă se caracterizează printr -un t urism complex.
Stațiunile litorale au densitate mai mică: Cecina, Marina di Pisa.
c) Fluxurile turistice din Lazio sun polarizate de Roma , însă turismul
litoral este intens și în această zonă, stațiunile balneo -marine fiind
frecventate îndeosebi de populația capitalei. Foarte importantă este
categoria stațiunilor climaterice și balneoclimaterice piemontane, ca loc
de recreere în principal a locuitorilor Romei: Tivoli, într -un areal cu
frumoase cascade. Dintre stațiunile balneare termale este cunoscută pe
plan internațional Viterbo.

76
Roma , prima metropolă a Italiei, este considerat orașul cu cele mai multe
monumente din lume, dintre care se impun: Collosseum, Forumul Roman,
Columna lui Traian, Arcurile de Triumf etc. Cuprinde piețe de un farmec deosebit
și fântâ ni, palate și vile, statui, poduri.

d) Activitățile economice în general și cea turistică în particular ale
Campaniei sunt polarizate de Napoli, a treia metropolă a Italiei. Așezat
la poalele Vezuviului, se remarcă prin agitația vieții cotidiene, dar și prin
valoroase monumente de artă: Domul, Clădirea Universității, palate etc.
Vulcanul Vezuviu reprezintă o arie de recreere și drumeții, fiind interesant din
punct de vedere științific. În apropiere, intens vizitate sunt ruinele orașului antic
Pompei, acoperi t cu un strat gros de cenuțșă în urma erupției vulcanului Vezuviu.
De cea mai mare importanță se bucură însă turismul litoral, de cură heliomarină și
agrement, cu mari posibilități de desfășurare atât pe litoralul peninsular cât și în
insulele din apropier e.
e) Calabria se înscrie mai mult prin potențialul său turistic natural: peisaje
montane, mari valențe pentru turismul litoral și cultural, adăpostit
îndeosebi de orașe ca: Reggio di Calabria, Crotone.
f) Insula Sicilia se caracterizează prin extinderea rapidă a activității
turistice în ultimele decenii, pe baza resurselor atractive naturale în
interior: peisajele montane, cu vulcanul Etna; ale obiectivelor cultural –
istorice, îndeosebi din centrele urbane polarizatoare: Palermo, Messina și
mai ales a turismului litoral, în numeroase stațiuni: Augusta, Gela,
Siracusa etc.
g) Insula Sardinia are caracteristici asemănătoare, turismul litoral
dezvoltându -se prin formarea unor stațiuni în anii 70, acestea acoperind
în prezent toate sectoarele estic, nord -vestic, sud -vestic.
În Sicilia și Sardinia au început să fie valorificate marile posibilități pentru
extinderea turismului rural, în funcție de potențialul peisagistic, etnografic și al
gradului mai ridicat de conservare al mediului rural tradițional.
4. Regiunea turisti că est -italiană

77
Prezintă o mare desfășurare latitudinală de -a lungul Mării Adriatice, ajungând în
sud până la Golful Taranto și Marea Ionică.
Turismul litoral deține și aici prioritate, îmbinându -se mai ales în extremitățile
regiunii cu turismul de tip cu ltural.
Sectorul lagunar dispune de mici stațiuni: Grado, Lignano și importantele centre
turistice Trieste și Veneția.
Veneția, orașul lagunei, cu un mileniu de istorie glorioasă își etalează unicitatea
prin amplasare și îmbinarea apă -spațiu habitual, construcții diferite ca tendințe
arhitecturale, dar perfect închegate într -un stil propriu și cu o mare aglomerare a
operelor de ar tă. Nodul polarizator, ca interes turistic și sub aspect spațial îl
constituie recunoscuta piață San Marco. Alături, Grand Canale este axa de
circulație majoră. Sunt specifice străzile înguste și canalele, poduriel și punțile
curbate, piațetele însolite, z ecile de biserici etc.
Intensitatea turismului cultural și densitatea stațiunilor este maximă la sud de
Ravenna.
În nordul Peninsulei Gargano se află un sistem lagunar, la est stațiunea Vieste, iar
în interior Muntele Gargano și stațiunea climaterică Monte San Angelo.

Între regiunea turistică est – italiană și zona turistică a Apeninilor este plasat statul
San Marino , care constituie un foarte puternic focar de receptare turistică. Situat
la marginea nord -estică a Apeninilor, are un relief colinar dominat de cele trei
vârfuri calcaroase ale lui Monte Titano.
Capitala, San Marino are numeroase obiective turstice: vestigii ale fortificațiilor
celor trei incinte și cele trei turnuri, porți vechi, biserici vechi, palate, case vechi,
muzee. San Marino atrage și prin peisajul contrastant, climatul plăcut și amenajări
sportive.

Subiectul 26 . Regiunea turistică a Munților Alpi: extensiune teritorială; zonele și
arealele turistice pe state, cu

78
caracteristicile proprii (masive montane, văi, lacuri glaciare, resurse antropice, stațiuni
turistice, dotări
specifice, tipuri și forme de turism)
Este regiunea care exprimă cel mai bine pe plan modial valențele turistice ale unei arii
montane complexe, valorificate la un nivel superior.
Alungiți, sub formă arcuită, pe 1200 km de la Coasta de Azur la Câmpia Panonică,
Munții Alpi se întind pe teritoriul a 7 state naționale: Franța, Italia, Elveția, Liechtenstein,
Austria, Germania și Slovenia.
Dezvoltarea turismului a pornit de la câteva comune și orășele bine plasate, care au
devenit stațiuni montane bine cunoscute în perioada posteblică. Munții Alpi constituie
leagănul și aria de amplă dezvoltare a turismului rural, iar în cadrul acestuia a agroturismului.
Se practică intens turismul pentru sporturile de iarnă, alpinismul și drumețiile, îmbinate cu
climatoterapia.
Se conturează 4 zone turistice în statele cu extensiune mai mare a Alpilor și areale
turistice în celelalte 3.
1. Zona turistică a Alpilor francezi – prezintă 2 sectoare diferite: Alpii Savoyei,
înalți, cu umiditate relativ ridicată, ft bine valorifcați turistic, respectiv Alpii Provensali, mai
joși și mai uscați, cu un grad moderat de atragere în circuitul turistic. Alpii Savoyei și
Dauphine se impun prin masivitate altitudinală, excelând Mont Blanc, Vanoise, peisaj ele
etajate, lacurile glaciare și cele antropice de acumulare, văile spectaculoase create de râuri.
Stațiunile turistice au mare densitate și varietate, dotări diversificate, ca forme de
cazare sau agrement – sport. Turismul rural și agroturismul au luat a mploare deosebită. Ca
stațiuni reprezentative se pot menționa: Chamonix, Les Contamines, Megeve,Albertville cu
monumente de artă; Grenoble cu multe vestigii medievale.
În Alpii Provensali se găsesc: Le Pra, Isola, St. Martin, St. Julien.
Chamonix, aproape de frontiera cu Italia și Elveția, este dominată de crestele
înzăpezite, circurile și văile cu ghețari ale Mont Blancului, fiind un cenntru celebru al
sporturilor de iarnă și al alpinismului.
Alături de arealul Mont Blanc se impune pentru sporturile de ia rnă, recreere și
climatoterapie complexul “Trois Vallees”.

79
2. Alpii Italieni ocupă aproape tot flancul sudic al lanțului alpin și cuprind 3 sectoare:
vestic, central și estic.
a) Sectorul vestic – de la Marea Ligurică până la râul Toce.
La sud de valea Do ra Riparia pe care se face legătura rutieră și feroviară între Torino
și Grenoble se individualizează Alpii Cozie.
Spre nord, Gran Paradiso, Gran Sessiere și Mont Blanc excelează în peisaje tipic
alpine. În jurul masivului Gran Paradiso, până spre Valea Aosta, se extinde al doile parc
național ca suprafață din Italia, ce ocrotește peisaje alpine, pădurea de conifere și o faună
bogată. Valea Aosta este spectaculoasă, cu multe stațiuni și reprezintă o axă imortantă de
circulație.
La frontiera cu Eveția se d esfășoară Alpii Penini, formați din 3 masive peste 4000 m:
Combin, Matterhorn, Monte Rosa.
Stașiuni renumite: Domodossola, Balme, isr Aosta are funcții complexe, fiind un
centru reprezentativ al sporturilor de iarnă.
b) Sectorul central – de la rîul Toce l a valea Aoste, este mai complex, cu extensiune
și altitudini crescânde spre nord -est. Specificitatea acestuia este dată de mărimea și mulțimea
lacurilor glaciare.
Alpii Italieni Centrali sun străbătuți de o rețea de căi de comunicație densă și
modernizată , ce asigură legături facile cu Elveția și Austria.
Peisajele alpine veritabile se desfășoară în partea central -nordică, de o parte și de alta a
cursurilor superioare ale râurilor Adda și Adige.
Între cursurile superioare ale Addei și Adigelui se întinde Parcul Național Stelvio, cel
mai mare din Italia. Aproape de izvoarele celor două râuri sunt frumasele stațiuni de altitudine
Bormis și San Valentino.
A doua categorie de stațiuni o formează cele situate la altitudini mai mici, în mod cu
totul prioritar p e țărmurile principalelor lacuri glaciare: Maggiore, Como, Garda.
c) Sectorul estic – atinge înălțimile maxime la est de Pasul Brennero, la frontiera cu
Austria: Gran Pilastro și Callaito, precum și în Alpii Dolomitici, scade în altitudine spre est.
Râuril e au creat văi spectaculoase, atât cu sectoare logitudinale cât și transversale.

80
Cunoscute pe plan mondial pt concursurile de ski se remarcă stațiunea Val Gadena din
Alpii Dolomiți. La altitudini moderate, spre sudul sectorului se remarcă Belluno, stațiune
climaterică iar Levico Terme are profil balneoclimateric.
Munții Alpi pătrund în nordul Sloveniei sub forma a3 culmi: Alpii Iulieni, Alpii
karawanken și Alpii pohorje, formând un areal turistic însemnat.
Alpii Iulieni etalează cele mai spectaculoase pei saje, mici ghețari, o gamă largă a
reliefului glaciar, lacuri glaciare, văi adânci. În cadrul lor se află Parcul Național Triglav.
Principalele stațiuni pentru sporturi de iarnă și climaterice din cadrul lor sunt: Bled, cu
dotări diversificate de cazare și agrement, vestigii istorice.
Ljubliana , capitala Sloveniei, este localizată la poalele Alpilor Iulieni, având o istorie
foarte zbuciumată. Deține primatul în toate domeniile importante ale vieții social -economice
slovene și numeroase monumente arhitecturale și vestigii istorice.
Maribor, are de asemenea bogate monumente istorice și de artă: catedrale, biserici.
Muntele Pohorje formează un complex turistic de recreere.
Aria premontană este favorabilă curei balneoclimaterice, în stațiuni ca: Rogoska
Slatina, Rudenska Slatina.
3. Zona turistică a Alpilor Elveției ocupă 58% din suprafața țării, este cea mai tipic
alpină, mai intens și mai complex valorificată.
Văile Rhonului și Rhinului separă Alpii Elveției în două părți, care la rândul lor
cuprind 3 sectoare turistice.
a) Arealul turistic sud -vesti c se desfășoară de -a lungul frontierei cu Italia
și Franța, incluzând Alpii Penini și valea Rhonului. Este sectorul montan cel mai înalt
din Europa, deorece la granița cu Italia se înalță Monte Rosa și Matterhorn. Ghețari
imenși se prelungesc din creasta p rincipală spre nord, abundă lacurile glaciare de vale
și văile glaciare tipice.
Este domeniul sporturilor de iarnă și alpinismului, secondate de climatoterapie.
Stașiunea Zermatt are cel mai lung sezon de schi din Europa.
Valea Rhonului are aspectul unui lung culoar, deosebit de pitoresc, cu un climat de
adăpost, favorabil turismului climateric și în special agroturismului. Este presărată cu

81
multe orășele, localități turistice sau stațiuni, ce dețin obiective cultural -istorice: Brig,
Sion.
b) Arealul turis tic vestic se suprapune Alpilor și Prealpilor Bernezi, coborând
către Podișul Elveției.
Alpii Bernezi culminează în Aletschhorn, Jungfrau și Fingsteraarhorn, acoperiți de
ghețari foarte extinși, flancați de stațiuni pentru sporturi de iarnă și recreere: G rindelwald,
Stechelberg.
Interlaken este o renumită stașiune climaterică, are vestigii medievale, un sat
turistic. Este foarte dezvoltat turismul rural, îndeosebi sub forma agroturismului.
c) Arealul turistic sudic al Alpilor Lepontini și a lavurilor Maggiore -Lugano, este
grefat pe bazinul râului Ticino, mărginit spre nord de o barieră montană înaltă.
Culmile pitorești scad în altitudine spre sud, fiind despărțite de văi de o rară
frumusețe, cu cascade și chei. Cele mai renumite centre turistice, stați uni sunt în partea
sudică a acestuia: Bellinzona, Locarno.
d) Arealul turistic sud -estic este străbătut de valea Innului, dar se întinde în nord –
vest până la valea Rhinului.
Valea Engandin, de o remarcabilă frumusețe, presărată cu lacuri glaciare spre
obârșie. Alpii Retici o flanchează spre granița cu Italia, acoperit de ghețari și pajiști alpine.
În valea Engandin se află renumita stațiune Sankt Moritz cu dotări hoteliere de lux,
amenajări ultramoderne pentru schi.
e) Arealul turistic central -nordic al A lpilor Elveției ocupă o suprafață mai
restrânsă decât celelalte. Altitudinile moderate, marea extindere a pădurilor de foioase și
conifere, climatul moderat, condiționează predominarea turismului climateric și de
recreere în orașe turistice ca: St. Gallen, Herisau.
Alpii Bavariei formează un areal turistic în extremitatea sudică a Germaniei,
alungit la frontiera acesteia cu Austria. Altitudinile sunt modeste, cresc spre sud, depășind
2500 m doar ăn câteva puncte de lângă frontieră. Cu toare acestea, sunt in tens frecventați
turistic, reprezentând singurul areal montan autentic din Germania.
Văile spectaculoase, lacurile glaciare și de acumulare antropică, apariția apelor
ternale la periferie, reprezintă alte lemente de interes turistic.

82
Culmile înalte și ve rsanții adiacenți sunt înzăpezite o bună parte din an, ceea ce
crează condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă, în stațiuni de importanță
internațională: Garmisch.
Liechtenstein reprezintă un ministat și un miniareal turistic, incluzând o
succesiu ne de trepte altitudinale. Predomină turismul de tranzit, principalele obiective
fiind capitala Vaduz cu castelul princiar, galeria de artă și muzeul poștal.
Zona montană are facilități deosebite pentru sporturile de iarnă, fiind cunoscută
stațiunea Malbun .
4. Zona turistică alpină din Austria
În cadrul Alpilor și Prealpilor Austriei se pot separa 5 areale turistice.
a) Arealul turistic Vorarlberg ocupă extremitatea vestică a Austriei până
la Pasul Arlberg. Peisajul este dominat de culmi înverzite de altitud ini mijlocii, ce scad
spre Lacul Boden. Centre turistice mari sunt: Bregenz, Bludenz.
b) Tirolul vestic și central are ca centru polarizator orașul Innsbruck și
este străbătut de Inn. Constiuie cel mai important areal turistic al Austriei prin
frumusețea peis ajelor și varietatea ofertei turistice a Alpilor Calcaroși și Centrali,
despărțiți de valea Innului: forme de relief variate și spectaculoase, râuri sălbatice și
lacuri glaciare, ape minerale, domenii de schi, așezări umane cu amplasare și
arhitectură pito rească și dotări turistice variate. Este posibil, astfel, un turism
polivalent: de sporturi de iarnă, alpinism, drumeții montane, de vânătoare de pescuit,
de cură climaterică sau balneoclimaterică, festivalier.
La N de Valea Innului se întind Alpii Calcaro și, ca o continuare a Alpilor
Bavariei, cu numeroase abrupturi, văi în chei, peșteri, lacuri glaciare, faună piscicolă.
Innsbruck, capitala Landului Tirol, este simbolul turismului tirolez și austriac,
centru internațional al sporturilor de iarnă, atrăgăto r prin arhitectura sa cu vestigii
medievale, catedrale, biserici și o veche univeristate. În apropiere de Unnsbruck și pe
valea Innului sunt o serie de stațiuni, dintre care menționăm: Schwaz, Pettnen.
c) Arealul turistic Tirolul de Est se întinde în part ea centrală a Alpilor
Austrieci, între râurile Inn -Ziller și Saalach -Gasteiner.
Partea de la nord de cursul superior al râului Salzach are altitudini moderate, ce
scad din Kitzbuheler Alpen spre frontiera cu Germania, sens în care curg numeroase

83
râuri, cu văi atrăgătoare și lacuri. Este un spațiu de drumeții montane, de petrecere a
vacanțelor, agrement și sporturi nautice.
La sud de valea deosebit de frumoasă a Salzachului se desfășoară sectorul
montan cel mai înalt din Austria, Hohe Tauern. Peisajele alpin e, cu ghețari de mari
dimensiuni sunt etalate în toată splendoarea lor. Ca stațiuni de mare altitudine se
remrcă: Enzinger -Boden, Kaprun.
d) Arealul turistic al Alpilor și Prealpilor Salzburgului
Alpii Salzburgului se desfășoară în continuarea Alpilor Calcaroși sub forma
unor masive separate de văi. Cel mai impunător este Masivul Salzkammergut, cu
peisaje alpine și forme carstice de anvergură.
Prealpii Salzburgului scad în altitudine spre nord, la contactul cu Podișul
Austriei înșiruindu -se o salbă de l acuri glaciare. Pe malul acestora se găsesc o serie de
stațiuni: Wolfgang, Ebensee.
Salzburg, pitoresc amplasat pe malurile Salzachului, constituie nodul
polarizator al acestui areal turistic, locul de manifestare plenară a turismului cultural.
Cunoscut ca orașul festivalurilor muzicale „Mozart” , are o serie de obiective cultural –
istorice: palate, muzee
e) Arealul turistic Carinthia -Stiria
Este cel mai extins, fiind localizat în sud -estul Alpilor Austriei. Caracteristicile
alpine sunt etalate în jumătate a vestică, unde sunt prezente multe stațiuni montane:
Kerschbach, Unter Tauern.
Orașele și centrele turistice principale din Stiria joasă sun așezate îndeosebi în
valea Murului: Leoben, Bruck.
Carinthia este străbătută de Drava și afluenții acesteia, într e rama sudică a
Alpilor Centrali și Alpii Carinthiei. Valea Dravei este însoțită de numeroase lacuri de
acumulare antropică sau glaciare. Centrele turistice mai mari sunt: Klagenfurt, Villach.

Alăturide regiunea turistică alpină, în Austria se mai indivi dualizează două
unități de rang mijlociu:

84
a) Arealul turistic Viena, puternicc polarizat de capitală, se suprapune
spațiului de contact dintre Depresiunea Vienei și podiș.
Viena, se întinde la poalele masivului Wienerwald, excelând prin vocația sa
cultura lă, dispunând de instituții de învățământ superior, biblioteci publice, muzee,
galerii de artă și teatre. Se impun palatele: Belvedere, Schonbrunn, Parlamentul,
Primăria etc.
Valea Dunării oferă priveliști foarte frumoase, este maractă de așezări
atrăgăto are, castele, biserici, mănăstiri.
Împrejurimile Vienei sunt arii receptoare pentru turismul de weekend și cu
mici stațiuni balneare.
b) Arealul turistic din vestul Podișului Austriei se întinde spre granița cu
Germania, de la valea Dunării până la conta ctul cu Prealpii Salzburgului. Acest
contact este marcat de prezența lacurilor glaciare: Attersee, Traunse și de apariția
apelor termo -minerale. Potențialul respectiv este valorificat în stațiuni sau localități
turistice ca Attersee, Bad Hall.
Dunărea str ăbate un frumos defileu după Passau, până în amonte de Linz. Deși
mare centru al industriei grele, Linz este un oraș plin de vegetație, cu cartiere vile,
dominat de un renumit dom.
Subiectul 27. Clasificarea serviciilor turistice – criterii: structura (conținutul)
serviciilor prestate în turism; fazele derulării actului turistic; momentul și forma cererii;
tipurile și formele de turism.
Problema grupării serviciilor turistice în subsisteme titpizate s -a impus de timpuriu ca
o necessitate în literatura d e specialitate, ajugându -se pe parcurs la abordarea acesteia prin
prisma unui complex de criterii: structrua serviciilor prestate, momentul derulării acestora,
specificul cererii, tipurile si formele de turism, modalitatile de plata.
In functie de fazele d erulării actului turistic, se diferentiaza doua categorii importante:
a) Servicii legate de calatorie
b) Servicii legate de sejur
Călătoria turistică presupune asigurarea in primul rand a serviciilor de transport cu
mijloace adecvate, apoi vizitarea unor obiecti ve de pe traseu, servirea mesei in locurile cele
mai potrivite si o serie de servici auxiliare (obtinerea vizelor, operatiuni legate de bagaje,
schimb valutar, corespondenta s.a.)

85
Sejurul turistic implica un complex heterogen de servicii, de la prestatii c u caracter
vital – cazare si alimentatie – ce nu suntcaracteristice numai turismului, dar carora trebuie sa
li se imprime o nunata de specificitate, pana la agrement – divertisment, menite sa asigure o
petrecere placuta a timpului. Intr -o buna parte din si tuatii, un loc prioritar il ocupa serviciile
de tratament balneo -medical. Se adauga o serie de alte prestatii (corespondenta, telefonie,
internet, inchirieri, reparatii, depozitarea bagajelor si a obiectivelor de valoare).
Caracterul apartenetei la turism , in masura mai mare sau mai mica, a serviciilor
oferite, conduce la o departajare relativa in servicii specifice turismului si servicii nespecifice ,
situatie reflectata si in Clasificarea Internationala Standard a Actvitatilor din Turism
(S.I.C.T.A.), prin atributele de „total” sau „partial” (turistic) acordate deiferitelor activitati.
Dupa momentul si forma cererii se diferentiaza:
a) Servicii solicitate ferm de catre turisti, anterior calatoriei , prin intermediul
agentiilor specializate; sunt caracteristice formelor de turism organizat si
semiorganizat;
b) Servicii solicitate spontan , in momentul ajungerii la destinatie sau cand turistul
vine in contact direct cu oferta; predomina in cazul turismului individual,
neorganizat. Cererea spontana de servicii (de obic ei suplimentare) se manifesta si
in cadrul turismului organizat si semiorganizat, iar diversificarea si adaptarea
ofertei contribuie la obtinerea unor incasari sporite.
Tipurile particulare de turism (recreativ, curativ, cultural), individualizate in funct ie
de motivatia principala a practicarii lor, presupun categorii specifice de servicii, si anume
servicii cu caracter recreativ, de agrement -divertisment, servicii de tratament balneo -medical,
servicii de tip cultural -informativ.
Criteriul principal de cla sificare ce se impune prin caraterul sau fundamental (de
continut), este structura serviciilor prestate in turism. In functie de aceasta, optam pentru
delimitarea a patru categorii:
1) Servicii de organizare si promovare a programelor turistice – intergreaza
activitati complexe, premergatoare actului turistic propriu -zis, si se bazeaza pe o
strategie concreta de marketing: in aceasta grupa se includ:
a) Conceperea de oferte turistice (sejururi, itinerarii, circuite)
b) Activitati de informare a clientelei potentiale , pe piata turistica – prin editarea
de materiale informative (ghiduri, plinate, harti turistice), publicitate ( reclame
scrise si audiovizuale), prin relatii cu publicul
c) Demersuri pentru organizarea efectiva a programului turistic ( pentru
pregatirea consu mului): achizitionarea de produse turistice – de la prestatori

86
individuali, intreprinderi turistice (hoteliere, de transport, alimentatie), asociatii
de turism (de exemplu, A.N.T.R.E.C.); rezervarea serviciilor de traseu si la
destinatie; procurarea docume ntelor de calatorie; inchirierea echipamentelor pt
turismul specializat (sportiv, de vanatoare, de pescuit).
Modul de derulare si satisfacere a activitatilor mentionate se constituie intr -o conditie
esentiala a reusitei programelor turistice.
2) Serviciile tu ristice de baza
a) Servicii de transport turistic (rutier, feroviar, aerian, fluvial, maritim) – asigura
circulatia (legatura) intre ariile emitatoare si centrele receptoare, de turisti;
b) Serviciile de cazare – satisfac necesitatile de odihna – prin innoptari – si
petrecerea confortabila a unui segment temporal consistent din durata
calitativa, in functie de formele de cazare si nivelul lor de confort;
c) Serviciile de alimentatie – se presteaza dintr -o retea variata de unitati de
alimentatie publica, pe traseele turistice (inclusiv la bordul unor mijloace de
transport) si in localitatile de destinatie (mai ales prin restauratia hoteliera)
3) Serviciile cu caracter special – caracterizeaza tipurile de turism cu specific mai
pronuntat: curativ, sportiv, rural, festival ier si de congrese. Ca pondere, se
evidentiaza serviciile de tratament balnear, cura hidrominerala si cimatoterapie,
asociate statiunilor turistice de diferite marimi, multe cu vechime si renume
deosebit.
4) Catergoria serviciilor complementare – include o ma re varietate de prestatii,
care vin in completarea serviciilor de baza. Din cauza hetereogenitatii lor, se pot
departaja in doua grupe:
a) Servicii specifice turismului complementare propriu -zise: de informare
culturala (prin vizitarea de muzee, galerii de ar ta, case memoriale, edificii, etc.)
agrement (plimbari, drumetii, etc.), divertisment cultural -artistic si sportiv
(spectacole, competitii), distractii, excursii; au o pondere crescanda in cadrul
cererii si ofertei, contribuind la diversificarea ei. Se ada uga o serie de servicii
asa-numite suplimentare, dar care completeaza nevoile turistilor: acordarea de
informatii variate (in primul rand de natura turistica), transfer auto, inchiriere
de echipamente si autoturisme, pastrarea obiectelor de valoare si a ba gajelor,
obtinerea vizelor, schimb valutar;
b) Servicii nespecifice (auxiliare ), comune cu cele prestate populatiei rezidente:
servicii postale si de telecomunicatii, financiar -bancare, comerciale, medicale,
de reparatii si intretinere, transport in comun, in chirieri de obiecte si

87
autoturisme, servicii personalizate (frizerie, coafura -cosmetica), comisioane
s.a.

Subiectul 28. Serviciile de cazare turistice: categorii de structuri de cazare,
clasificarea unităților decazare (după nivelul de confort, capacitatea de primire și
funcționalitate), marile grupuri hoteliere și lanțuri hoteliere integrate, funcțiile
unităților hotelier e, organizarea activităților hoteliere (pe departamente,
compartimente, servicii), indicatori de gestiune și eficiență economică ai activității
hoteliere.

Aceasta categorie de servicii de baza constituie conditia esentiala a prcaticarii unui
turism intens de sejur (de durata variabila), deci isi pune amprenta in mod hotarator asupra
volumului activitatii turistice si asupra incasarilor.
Sistemul unitatilor de cazare turistica include tottalitatea formelor ce pot asigura
gazduirea vizitatorilor. Se divid i n cele doua mari categorii:
– Structuri de cazare primara (de baza, de tip hotelier): hoteluri, moteluri, hoteluri
plutitoare, pensiuni si hanuri cu spatii individualizate de alimentatie in incinta;
– Structuri de primire secundara: vile, cabane, camere de oas peti, bungalow -uri,
campinguri, sate de vacanta, tabere scolare.
Clasificarea unitatilor de cazare se opereaza in functie de o serie de criterii, de ordin
calitativ sau cantitativ:
Pentru aprecierea calitativa se ia in considerare, in primul rand, nivelul de confort , care
duce la decelarea obiectivelor de cazare in cinci (sau chiar mai multe) categorii. In cazul
hotelurilor , categoria este identificata dupa numarul de stele acordat, de la una pana la cinci
stele (de lux). Unele hoteluri de lux deosebit de ridicat la nivel mondial sunt cotate cu un
numar mai mare de stele (ex. Burj Al Arab, 7*).
Desi de urmareste (indeosebi de catre OMT) gruparea unitatilor de cazare in clase, mai
mult sau mai putin, omogene, care ofera conditii apropiate, totusi, pe plan mo ndial nu exista
un sistem unitar de apreciere a categoriilor de confort, deoarece continutul acestora difera de
la o tara la alta, in functie de reglementarile interne.
Se constata (pe baza infortmatiilor statistice) ca majoritatea hotelurilor nu depasesc
conditia de 2*. In Franta hotelurile de 2* si 1* reprezinta 85% din numarul total.
Principalul criteriu cantitativ de clasificare este capacitatea de primire . In functie de
aceasta sunt stabilite mai multe clase (categorii):
– Unitati mici – cu pana la 40 lo curi de cazare (dupa altii pana la 70)

88
– Unit de cazare mijlocii – de la 40 (70), la 200 locuri
– Unit mari – 200 – 1000 locuri
Cele mai bune exemple de complexe gigantice sunt in Las Vegas: M.G.V. Grand
(5000 camere), Hilton (3200 camere), Le Bellagio (3000 c am). Alte complexe mari sunt
amplasate de obicei in marile capitale: New York, Moscova, Paris (Le Meridien), Singapore
etc.
Complexele turistice se caracterizeaza printr -o anumita personalitate urbanistia, avand
dotari diversificate capabile sa satisfaca s ervicii variate, amplasate de obicei in arii cu conditii
fizico -geografice atragatoare sau care permit extinderea spatiilor verzi.
Criteriul functionalitatii actioneaza in sensul adaptarii la diferite forme de turism, mai
ales in functie de tipurile de med ii si de transport. Astfel, motelul – adaptat pt sejururi scurte –
este specific ca amplasament principalelor cai rutiere (autostrazi), dezvoltandu -se pe masura
extinderii rapide a automobilismului; rotelurile – autocare de tipul motelurilor rulante, sunt
adaptate turismului de circuit; flotelurile si boatelurile sunt obiective de cazare plutitoare, pe
ambarcatiuni ancorate sau cu posibilitati de deplasare.
Unitatile de cazare cu activitatea permanenta formeaza categoria majoritara, dar nu
este neglijabila clasa celor de tip sezonier, cu intrerupre totala sau partiala a activitatii in
extrasezon (in special hotelurile din statiunile turistice litorale ale zonei temperate).
Cele mai lungi sejururi se inregistreaza in hotelurile de cura balenoclimaterica
(sana toriale) – amplasate de obicei in arii submontane si montane mai joase – si in celedin
statiunile litorale, de cura heliomarina. Sejururile scurte sunt specifice unitatilor de cazare de
tip tranzit, de pe autostrazi sau din proximitatea garilor, autogarilo r, aeroporturilor si
porturilor.
Pentru fundamentarea stiintifica a unei investitii hoteliere (care este de obicei de
valoare mare) este necesara realizarea unui proiect, iar primul demers in acest sens este
studiul de piata, care constituie baza de lucru pentru abordarea din punct de vedere tehnic a
acestuia si pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Studiul de piata presupune:
– Analiza mediului : geografic, demografic, contextul economic, infrastructura de
comunicatii, alte activitati si produse turist ice in afara de cazare;
– Oferta de cazare existenta (concurenta ): nr obiectivelor de cazare, capacitatea
acestora, repartitia teritoriala si pe categorii, nivelul de confort;
– Analiza cererii (clientelei ) – prin aspecte cantitative si calitative: nr de turisti si
provenienta lor geografica, desinatia (repartitia teritoriala si forma de cazare
aleasa), durata medie a sejurului si sezonalitatea, structura (socio -profesionala, pe

89
varste si sexe, dupa venitur i etc.), tipuri si forme de turism practicate, mijloace de
transport utilizate, modul de accesare a produsului turistic. Se face de obicei prin
metoda anchetei.
Pe baza studiului de piata se procedeaza la definirea produsului corespunzator si a
locului de amplasare.
Tipurile de amplasament cele mai frecvente ale unitatilor de cazare sunt arealele si
centrele de interes turistic unde exista cerere nesatisfacuta si in proximitatea cailor de
comunicatie (atuostrazi, drumuri nationale, gari, aeroporturi). Unit atile destinate oamenilor de
afaceri se amplaseaza de obicei in centrele oraselor, dar si in apropierea unor obiective
industriale sau comerciale in proces de extindere.
Una din tendintele de evolutie, care s -a accentuat in ultimele decenii, este aceea de
concentrarea progresiva – pe orizontala si pe verticala – a unitatilor de cazare de tip hotelier,
avand ca rezultat formarea unor mari retele (lanturi) hoteliere integrate . Concentratea
orizontala se face prin fuziune, achizitie, acorduri de asociere, in s copul cresterii beneficiilor,
unitatile reunindu -si conducerea, finantarea, marketingul si promovarea.
La nivelul superior, ca alternativa la societatea unica, se situeaza grupul de societati
(„trust”, „concern”).
Structura juridica – tip a unui mare grup de societati hoteliere include:
a) Societatea holding (societatea -mama) – are ca obiect dobandirea de titluri
suficiente pt a detine majoritatea si controlul operatiunilor;
b) Societatea financiara (societate subholding de finantare) – careia societatea
holding ii cedeaza dreptul de exploatare a elementelor de comert pe care le detine
in proprietate (concept, marca, „savoir -faire”); este cea care exercita directia si
controlul la nivelul grupului;
c) Societatea de participatie – subordonata societatii financiare – finanteaza crearea
de societati imobiliare si de exploatare a fondului de comert (filialele propriu -zise
acre exercita nemijlocit activitatea hotelierea);
d) Societatea de gestiune – exploateaza nemijlocit „savoir -faire” -ul care le este
concesionat de catre so cietatea finaciara, incheie contracte de locatie a gestiunii, de
management hotelier sau de franșiză;
e) Societatea de studii si dezvoltare – elaboreazxa studiul de piata si de fezabilitate,
asigura controlul lucrarilor, atrage investitori – ai caror hoteluri (dupa construire)
vor incheia contracte cu societatea de gestiune. Asistenta tehnica si ”savoir -faire” –
ul sunt concesionate societatii de studii de catre societatea financiara;

90
f) Societatea pentru finantarea investitiilor – este consituita de grup – prin so cietatea
financiara – in asociere cu alte institutii finaciare; finanteaza cumpararea terenului
si construirea hotelului (din fonduri proprii si credite bancare) si creeaza societatea
imobiliara aferanta;
g) Alte societati de servicii : societatea de aprovizio nare, birou de rezervari, institut de
formare profesionala.
Toate relatiile dintre societatile grupului se bazeaza pe contracte, iar remunerearea se
face pe baza de dividente, redeverinte sau onorarii de constructie.
Cea mai puternica concentrare de grupur i hotelerie se afla in S.U.A., care detin peste
25% din cele aproximativ 19 milioane de camere din unitati de tip hotelier existente la nivel
mondial (la inceputul anilor 2000) si controleaza o serie de lanturi din alte tari. Este urmata la
mare distanta d e Marea Britanie, Japonia, Germania, Spania si Franta.
Ierarhia mondiala a marilor grupuri hoteliere este in modificarea perpetua, prin
frecvente fuziuni, achizitii si apoi datorita constructiilor noi. Daca in 1970 pe primele locuri
se situau HOLIDAY INN., I.T.T. SHERATON si HILTON HOTELS, la sfarsitul secolului
(1998), ierarhia era condusa de CENDANT CORP. (cu 500.000 camere si 5.570 de hoteluri),
BASS HOTELS and RESORTS (466.000 camere) – care a preluat lantul (marca) HOLIDAY
INN. -, BEST WESTERN INTL. (30 0.000 camere si 3800 hoteluri), CHOICE HOTELS
INTL., MARRIOT INTL. si ACCOR (Franta). Nu mai putin de 11 din primele 12 grupuri au
cartierul general in SUA.
Un grup de societati, poate da nastere la unul sau mai multe lanturi hoteliere, in
functie de numar ul de marci comerciale de care dispune. Prin crearea mai multor lanturi
hoteliere integrate, gurpurile hoteliere realizeaza una dintre coordonatele majore al strategiilor
comerciale, si anume segmentarea ofertei (adica satisfacerea mai multor segmente de
clientela), ceea ce asigura un coeficient ridicat de ocipare al camerelor. La un nivel superior se
situeaza oferta destinata oamneilor de afaceri.
Lanturile hoteliere integrate se caracterizeaza prin adoptarea unei strategii comune,
ofera un produs coerent si omogen, sub directia unui stat major unic, care planifica extinderea
lantului, infiintarea de noi hoteluri, structura organizatorica, angajarea si pregatirea
profesionala a personalului, asigura un sistem comun de gestiune. Cu toate acestea, in cazul
lanturilor de hoteluri de categ superioara se inregistreaza o tendinta de asigurarea a unei
identitati proprii fiecarui hotel, prin eliminarea standardelor rigide – de exemplu, conceptia
unica de arhitectura si amenajare interioara fiind particularizata pent ru fiecare hotel, precum si
unele servicii.

91
La un nivel inferior fata de lanturile hoteliere integrate se situeaza lanturile hoteliere
simple, voluntare, constituite dintr -un ansamblu de hoteluri reunite sub aceeasi marca.
In privinta lanturilor hoteliere integrate (marci), HOLIDAY INN. si HILTON
HOTELS se mentin pe locuri fruntase (2, respectiv 4), pe primul loc situandu -se BEST
WESTERN, iar pe al treilea DAYS INN. OF AMERICA (apartinand de grupul hotelier
CENDANT).
Sub aspectul coerentei strategiei de seg mentare a ofertei hoteliere se remarca grupul
ACCOR, care utilizeaza 14 marci comerciale, intre care SOFITEL, NOVOTEL, MERCURE,
LES JARDINS DE PARIS (cu 13 hoteluri in capitala Frantei), PANNONIA, IBIS,
FORMULE 1, MOTEL 6.
SOFITEL cuprinde o vasta retea de hoteluri de lux, in primul rand in Europa (inclusiv
Bucuresti); FORMULE 1 este axat pe hotelarie foarte economica; MOTEL 6 este un lant de
moteluri din SUA, cu oferta foarte economica, in care ACCOR detine o mai mare parte din
actiuni.
NOVOTEL ofera un pr odus inalt standardizat, pe cand in cadrul lantului MERCURE
fiecare hotel are o identitate proprie in functie de amplasament, ambele lanturi functionand la
un nivel de ”confort international” si trei stele (la MERCURE si 4*).
Produsul traditional al grupul ui CLUB MEDITERANEE este satul de vacanta, orientat
catre destinatii externe (Europa, Africa, America de Sud).
Tendintele de evolutie ale formelor de cazare turistica in perspectiva sunt diversificate.
Se poate prevedea ca hotelul va ramane tipul de unitate preponderent, insa se va produce o
adaptare continua in functie de categ de cilentela si formele de turism, in privinta
dimensiunil or, a structurii si functionalitatii, pt a oferi servicii specializate si o gama mai larga
de servicii complementare.
O alternativa la hotelaria moderna, de mari dimensiuni si categ. superioare, este
cresterea nr hotelurilor de capacitate si categ. medie, apoi a hotelurilor -pensiune si a celor
familiale, cu clienti fidelizati, cu arhitectura specifica zonei si integrate ambiental, fenomen,
cunoscut sub denumirea de parahotelarie . Se preteaza indeosebi la turismul montan si rural,
manifestandu -se, in primul rand, in tarile europene cu traditie turistica indelungata.

Functiile unitatilor hoteliere
Unitatile de cazare in general sunt concepute in scopul asigurarii unui grad de confost
cat mai ridicat, dedicat sejurului clientilor, deziderat care se realizeaza in mare masura prin
diversificarea continua a serviciilor oferite si prin cresterea nivelul ui de prestare al acestora.

92
Asigurarea serviciilor respective atribuie obiectivelor de cazare, de la o anumita categorie in
sus, functii relativ complexe, fata de o conceptie clasica relativ simplista.
Functia de cazare se plaseaza, evident, pe primul plan si presupune asigurarea
conditiilor de odihna si de igiena , la parametrii cat mai apropiati de cei optimi. Punerea la
dispozitia clinetului a unui spatiu de cazare corespunzator ca dotare si marime, precum si
asigurarea linistii in imobil si spatiul din imediata vecinatate a acestuia, constituie elemente
esentiale pt intrunirea conditiilor de odihna . Realizarea conditiilor de igiena presupune
incaperi de baie dotate cu echipament sanitar modern, in buna stare de functionare, si obiecte
destinate acestui s cop (prosoape, sapun etc.) pentru fiecare persoana.
Functia de alimentatie (productiva si de servire) se realizeaza prin intermediul
unitatilor din incinta (restaurant, cofetarie, snack -bar, cafe -bar), si anume productia
preparatelor culinare in cadrul buc atariilor, iar comercializarea si servirea acestora si a
bauturilor in spatii amenajate adecvat.
Functia comerciala (alaturi de segmentul din categoria anterioara) consta in
aprovizionarea clientelei – prin intermediul unor puncte comerciale (magazine, chi oscuri,
standuri de carti si ziare) – cu o serie de bunuri necesare pe durata sejurului.
Functia de intermediere si informare include o mare varietate de operatii, de la
intampinarea clientului la aeroport sau gara si transferul acestuia la hotel, pana la operatia
inversa, si oferirea unei mari varietati de informatii, cu caracter turistic sau de alta natura:
prezentarea obiectivelor turistice din arealele invecinate, a traseelor de jogging, programele
unitatilor culturale (muzee, galerii de arta etc.), pro gramele manifestarilor culturale si
sportive, programele unitatilor de agrement, a unitatilor bancare, orariile mijloacelor de
transport de diferite tipuri, formalitatile vamale si de prelungire a vizelor.
Serviciile de informare sunt dublate de propaganda , sustinuta de publicitate prin
intermediul pliantelor, prospectelor, hartilor si ghidurilor turistice.
Functia de asigurarea a serviciilor complementare devint tot mai complexa pe masura
diversificarii acestora, avand in vedere caracterul lor nelimitativ. In marea lor varietate se
includ:
– Serviciile de seif, servicii de posta si telecomunicatii, schimb valutar, trezirea la
orele indicate de client, spalatul si calcatul obiectelor de uz personal, service –
room -ul, servicii oferite de saloanele de infumusetar e si frizerie, reparatii si
inchirierea de obiecte si autoturisme, parcaje acoperite si garaje;
– Servicii de agrement -divertisment si intretinere corporala prin: sali de jocuri
distractive (jocuri mecanice, biliard etc.), piscine, saune, sali de gimnastica, de
fitness, terenuri de tenis;

93
– Spatii si servicii pt organizarea de simpozioane, conferinte, congrese.
Un specific accentuat il prezinta hotelurile cu baza de tratament, ce asigura servicii
specializate de balneoterapie si medicale, prin intermediul unui personal medical si de
ingrijire calificat. In cazul respectiv, functia de tratament devine functie de baza.
Se apreciaza ca functia de servire complementara are o contributie tot mai mare la
asigurarea personalitatii si competitivitatii unui hotel.
Calita tea serviciilor hoteliere se imparte in doua categorii: intrinseca, respectiv
relationala.
Calitatea intrinseca include o latura materiala si una umana. Latura materiala se
refera la aspecte legate de: tipul si modelul materialelor, obiectelor si aparatelo r din dotarea
camerei, inclusiv a baii; reinnoirea aparaturii, intretinerea inventarului; starea de igiena,
normele de securitate.
Pe plan uman se iau in considerare aspecte cantitative (nr de angajati raportata la nr de
camere) si calitative (nivelul de i nstruire si calificare al personalului).
Calitatea relationala reflecta nivelul de satisfacere a pretentiilor clientului de catre
prestator si se mai manifesta prin atitudinea de incredre sau, dimpotriva, de respingere pe care
o manifesta acesta ulterior, fata de unitatea de cazare si personalul ei.

Organizarea activitatilor hoteliere
Activitatea unui hotel este organizata pe sectoare si compartimente, care presteaza
servicii specifice.
Serviciul front -office si de etaj formeaza departamentul de cazare. Es te condus de
directorul de cazare. Poate integra si alte dotari si servicii – spalatorie -calcatorie, frizerie –
coafura, piscina (departamentul de presatii).
Serviciul front -office isi desfasoara activitatea la nivelul holului de primire , catre care
converg toate serviciile dintr -un hotel. In cazul hotelurilor mici se utilizeaza termenul de
receptie deoarece este prezent doar acest compartiment. La hotelurile de capacitatea medie, in
cadrul front -office -ului se disting doua compartimente (servicii): receptie si concierge.
Receptia efectueaza primirea clientilor si atribuirea camerelor. Pt aceasta este necesara
cunoasterea in fiecare moment a starii fiecarie camere (ocupata, eliberata si necuratata, libera
si curata, in reparatie). Clientul primeste un tichet -legitimatie, pe baza caruia i se elibereaza
cheia de catre lucratorul concierge.
Receptia are si sarcina deschiderii unei fise-cont pt fiecare client, in care
compartimentul facturare va inregistra zilnic toate serviciile prestate clientului pe dura ta

94
sejurului, de catre fiecare compartiment (cazare, restaurant, bar, centrala telefonica, spalatorie
etc.)
Fisa-cont este debitata zilnic, aratand situatia centralizata a prestatiilor si decontarilor,
iar pe baza ei este eliberata nota de plata finala.
In hotelaria medie, personalul receptiei este format din sef receptie, receptioner,
telefonista, si lucreaza in spatele front -desk-ului.
Compartimentul (serviciul) concierge – dupa modelul european – are si replica
americana (Mail -information & Key desk; Bel l – captain; Bell -boys) sau este organizat sub
forma combinata.
Lucratorul – concierge ocupa postul -cheie, stand la dispozitia clientului din momentul
atribuirii camerei (uneori il intampina la aeroport sau gara si il transporta la hotel), pana la
plecarea din fata hotelului (sau dupa transefrul spre alt mijloc de transport – la aeroport, gara).
Este postat la front -desk, amplasat fie intr -un sector al front -office -ului, fie intr -un
amplasament distinct in cadrul holului. Are sarcina de a oferi cele mai div erse informatii,
inamneaza si primeste cheia camerei, asigura rezervarea de bilete la spectacole, milj de
transport, inchirierea de autoturisme etc., receptioneaza recamatiile de la clienti.
Un compartiment concierge complet (ce exista doar la marile hotel uri de lux) include
o serie de alte functii : sef concierge, lucrator concierge de noapte, casier, facturier,
comisionar, ghid local de transfer, voiturier, portar, bagajist, liftier, garderobiera.
Din serviciul front -office, la hotelurile mari, mai fac par te biroul de rezervari (uneori
fiind inclus intr -un departament complex de marketing -vanzari), casieria si centrala
telefonica .
Casieria are in atributii incasarea notelor de plata, schimb valutar, punerea la
dispozitia clientilor a seifurilor individuale amplasate intr -un spatiu distinct, preluarea in
pastrare a valorilor. Pentru a se asigura de validitatea puterii de plata a clientilor, marile
hoteluri dispun de un credit -manager, care verifica valabilitatea cartilor de plata si a cecurilor,
stabilesc sum a maximna a notei de plata si platile intermediare.
Serviciul de cazare propriu -zis (de etaj) reprezinta partea esentiala a activitatii unui
hotel, avand ca si caracteristica principala inchirierea de camere (sau chiar apartamente).
Deoarece camerele au fo st utilizate inainte de numeroase alte persoane, elementul de
prin ordin il constituie curatenia si intretinerea acestora, in asa fel incat clientul sa nu simta
ca saptiul respectiv a mai fost folosit de altcineva.
Corpul de cazare cuprinde: holurile de et aj – dotate cu fotolii si masute joase -,
culoarele, oficiile de etaj (ale cameristelor), oficiul room -service si spatiile de cazare.
Spatiul de cazare -tip este constituit din vestibul, grup sanitar si camera propriu -zisa.

95
Mobilierul camerei este mai simplu sau mai complex, in functie de categ de confort a
hotelului, dar nu trebuie sa lipseasca patul, noptierele, dulapul, masuta si fotoliile (sau cel
putin taburetii), iar dintre obiectele audiovizuale si de legatura, televizorul si telefonul.
Dotarile de la baie includ obligatoriu prosoape curate, sapun tip turist, hartie igienica,
banderola „steril” pe WC si cada, iar in functie de numarul de stele si alte obiecte (sampon,
casca de baie, periuta si pasta de dinti, servetele parfumate, halate de baie, manusi speciale).
In cadrul serviciilor de etaj se efectueaza zilnic activitatea de curatenie si amenajare a
spatiilor de folosinta individuala si comuna. Exista si formule de aranjament de inchiriere cu
efectuarea curateniei numai la eliberarea c amerei. Schimbarea lenjeriei si a prosoapelor se
face de obicei de cate ori este nevoie si in mod obligatoriu dupa plecarea fiecarui turist. In
hotelurile de cinci si patru stele are loc zilnic.
Personalul incadrat la serviciul etaj variaza ca nr de postur i si functii dupa capacitatea
si categoria hotelului. La nivelul hotelariei medii se inscriu: guvernanta, camerista, valet,
lenjereasa, menajera, lucrator intretinere. In marea hotelarie se mai includ functiile de
guvernanta generala, guvernanta de etaj, s efa lenjereasa, sef serviciu tehnic.
Guvernanatele au sarcini de organizare a muncii, gestiune si buget, control;
cameristelor le revine rolul principal in aranjarea si curatarea spatiilor de cazare si de
receptionare si rezolvare a problemelor clientilor; valetii lucreaza in echipa cu cameristele,
prestand munci mai dificile (curatenia geamurilor, a covoarelor si mochetelor, aspirarea
prafului, amenajarea spatiilor comune, transportul obiectelor de mobilier etc.)
Compartimentul servicii prestatii auxiliare este condus la hotelurile mari de un
director prestatii. Acest compartiment dispune in principal de spalatori -calcatorie, croitorie,
apoi frizerie, coafura -cosmetica.
Spalarea lenjeriei se poate efectua si in afara hotelului (cand acesta nu dispune de
spalatorie proprie), fie la o spalatorie organizata la nivelul societatii comerciale de care
apartine hotelul, fie la o intreprindere specializata. In SUA se practica si inchirierea lenjeriei
de la firme specializate, cu returnarea lenjeriei murdare si schimb area acesteia.
In categoria lenjeriei se include si inventarul textil utlizat in restaurant : fete de masa
de diferite dimensiuni, naproane (asezate peste fete de masa, mai mici, cu rol de protectie sau
decorativ), servete de diferite tipuri.

Serviciile de alimentatie constituie o latura importanta si specifica a ctivitatii
hoteliere, realizandu -se prin intermediul mai multor tipuri de unitati, in functie de marimea si
categoria hotelului: restaurant, bar (de zi, de noapte), cafenea, snak -bar, disco -bar, bu fet-bar.
La randul lor, acestea includ spatii de servire si consum (salonae de servire, baruri).

96
Bucataria restaurantului are rolul esential in asigurarea preparatelor culinare necesare
deservirii clientilor, acestea putand fi completate cu unele specialit ati comandata de alte
unitati sau cu semipreparate care stau la baza elaborarii produsului finit.
Hotelurile de categorie superioara si capacitate mare dispun de bucatarii mari, care
desrevesc mai multe unitati – cum ar fi restaurant clasic si restaurant c u servire rapida (de ex
SOFITEL din Bucuresti) – sau de o bucatarie centrala si bucatarie -satelit, in aceasta din urma
realizandu -se finisarea preparatelor livrate de bucataria cantrala si particularizarea ofertei. Pt
desfasurarea corespunzatoare a procesu lui de productie este necesara impartirea spatiului
bucatariei in zone de lucru, corespunzatoare fluxului thnologic: spatii frigorifice si economat
pt stocarea materiei prime; zone distincte de curatire si prelucrare preliminar (pt carne, peste,
legume, ou a); sector de prelucrare termica; laborator de cofetarie -patiserie; cofetarie, bufet
rece, spalator, oficiu de distributie.
Functiile specifice bucatariei sunt diferentiate pe categorii de restaurant (care la randul
lor sunt corelate cu categ hotelurilor), de la director alimentatie (la hotelurile mari) sau numai
bucatar sef, pana la lucrator bucatarie si spalator. Mai pot fi prezente functii ca baucatar
coordonator si cofetar sef.
Rolul cel mai important revine bucatarului sef, pe linia organizarii muncii, a
controlului si conceptiei (elaborarea fiselor tehnice de preparat si a listelor de meniu).
Salonul de servire al restaurantelor este amenajat in scopul asigurarii unor conditii
adecvate consumatorilor, sub aspectul extensiunii, ambiantelor si a normelor sanitare.
Personalul de servire calificate este indispensabil.
Alegerea unui mobilier potrivit si asigurarea un ei suprafete suficiente/loc la masa (in
medie 1,5 – 2 m²) reprezinta aspecte esentiale.
Existenta si complexitatea holului de intrare al restaurantului depinde de nivelul
acestuia, dispunand de obicei de grup sanitar si garderoba.
Structura si marimea nume rica a personalului de servire este, de asemenea, variata de
la o categorie de resturant la alta, incluzand de obicei sef de sala, barman, ospatari, picoli,
pivnicer, garderobier.
Meniurile sunt diversificate, implicand o anumita ordine de servire a prepar atelor si
bauturilor.
Servirea preparatelor culinare se face dupa anumite sisteme, in functie de tipul si
categoria restaurantului si a clientelei: serviciul direct, serviciul indirect, serviciul „la
farfurie”, fiind tot mai prezent si sistemul de autoserv ire de tip bufet.
Room -service -ul este mai larg practicat in hotelurile de lux, prezentand unele
dificultati pt prestator, datorita distantelor ce trebuie parcurse: productivitatea scazuta a

97
lucratorilor si probailitatea racirii preparatelor. La forma resp ectiva de servire se apeleaza mai
des in cazul micului dejun si apoi in situatii speciale. In afara hotelurilor de lux acest serviciu
este limitat la anumite intervale orare si ca nr de produse ce compun meniul.
In cadrul unui hotel functioneaza – alaturi de restaurant (clasic sau specializat, cu
autoservire) – si alte unitat i, profilate in primul rand pe desfacerea bauturilor alcoolice si
racoritoare, a produselor de cofetarie si cafetarie, uneori a produselor de fast -food: cafe -bar,
cofetarie, disco -bar, snack -bar.
Procesul de clasificare a unitatilor hoteliere include si realizarea unei corelatii intre
categoria acestora si unitatile de alimentatie pe care le integreaza (in primul rand a
restaurantelor), in general, dupa modelul urmator: hotelurile de cin ci stele dispun de unitati de
alimentatie de categoria lux; hotelurilor de 3 si 2 stele le corespund unitati de alimentatie de
categ I; unitatile de tip hotelier de o stea au in dotare unitati de alimentatie, de categ a II a si a
III-a.
Produsul hotelier se realizeaza prin intermediul unor dotari si servicii, cu atat mai
complexe cu cat este mai ridicata categoria unitatii. Serviciile hoteliere de baza se
organizeaza dupa mai multe sisteme:
– Servicii de cazare platite separat (planul european)
– Cazare + mic d ejun (planul continental)
– Cazare + demipensiune (plan american)
– Cazare + pensiune completa (plan american)

Serviciul marketing -vanzari are ca oiect de activit prospectarea pietei, prmomvarea
si vanzarea produsului hotelier. In mod mai concret, vizeaza as igurarea unui grad de ocupare
optim, la un tarif mediu real cat mai ridicat, si vanzarea serviciilor complementare ale
hotelului.
Activitatile departamentului marketing -vanzari consatu in studii si cercetari,
publicitate si promovare, relatii publice, vanz are. In situatia unitatilor componente ale
lanturilor hoteliere, o buna parte din aceste activitati sunt preluate la nivelul central al lantului.
Operatiunile serviciului respectiv sunt departajate pe trei paliere:
– Actiuni de comunicatie -informare
– Activita ti de vanzare
– Intocmirea si tinerea la zi a fisierului clientilor.
A. Actiunile de comunicatie -informare a clientelei cuprind:

98
a) Elemente de baza : semnalizarea rutiera (in intersectii, in spatii libere de alte
indicatoare), firma (luminoasa, cu litere de dimensiuniadecvate), aspectul exterior
al hotelului (fatada, parcare, spatii verzi), starea si decorul interiorului
b) Materiale publicitare (in incinta): pliant -carte de vizita, prospect cu tarifele, hartie
de scris cu emblema hotelului, brosura cu servicii complementare;
c) Actiuni legate de lansarea pe piata pt un hotel nou, pt a se face cunoscut pe plan
local, national sau international; inaugurarea sub forma unui cocteil;
d) Crearea si difuzarea imaginii , dupa darea in exploatare a hotelului, prin:
publicitate, promovarea vazarilor (de ex prin tarife promotionale), relatii publice
(invitatii, organizarea de evenimente), participarea la targuri si manifestari
expozitionale specializate.
B. Activitatea de vanzare propriu -zisa este precedata de definirea politicii de piata si a
politicii de pret.
Organizarea si coordonarea actiunilor de vanzare implica parcurgerea unor faze:
precizarea obiectivelor (cifra de afaceri, nr de innoptari); selectia potentialilor clienti si a
intermediarilor; prezentarea ofertei hotelului – prin contact direct, convorbiri telefonice,
scrisoare de oferta personalizata.
Vanzarea indirecta se realizeaza prin categoria agentilor economici intermediari din
turism (agenti de voiaj tuistic, agen tii touroperatoare organizatoare de voiaje forfetare) si a
prestatorilor directi de servicii de transport (societati de autocare, comanii aeriene, societi
feroviare, cluburi automobilistice).
Contractele care concretizeaza si autentifica relatiile cu agent iile de turism si
touroperatorii sunt de complexitate diferita, de la conventii de rezervare la cerere si contracte
„de comision”, la contracte cu garantie, unele pe baza de contingent (punerea la dispozitia
touroperatorilor a unui nr de locuri pe parcursu l unui sezon).
Avantajele relationarii hotelierului cu intermediarii se refera la atragerea de clienti noi
de pe piete indepartate sau in perioade de slaba afluenta, iar inconvenientele constau in
acordarea de catre hotelier a unor tarife preferentiale si plata cu intarziere.
C. Fisele clientilor – provizorii (daca clientul nu a revenit la hotel dupa o perioada de
12-18 luni) sau definitive – se tin pe calculator sau pe foi cartonate cuprind trei
parti: elem de identificare; informatii in legatura cu sejururil e petrecute in hotel;
observatii – informatii personalizate, care permit individualizarea cererii.
Fisele sunt grupate si regrupate dupa mai multe criterii, atribuinduli -se anumite coduri.
Unor clienti selectionati pe baza informatiilor din fisier li se ac orda o carte de fidelitate, care

99
le ofera anumite avantaje (reducerea tarifelor, facilitati in utilizarea dotarilor complementare
etc.)

Indicatori de gestiune si eficienta economica a activitatii hoteliere

Constituirea unui sistem de indicatori reprezint a un demres indispensabil pt
planificarea si evaluarea periodica a performatelor activitatii hoteliere. Economistii grupeaza
indicatorii de gestiune in 4 categorii:
1) Indicatorii investitiei
In functie de efectele urmarite, investitiile pot fi:
– Investitii de extindere (construirea de corpuri de cladiri, camere etc)
– Investitii de modrenizare
– Investitii de inlocuire
Indicatorii investitiei se deceleaza in cateva subcategorii:
a) Structura bugetului de investitie . In cadrul acesteia, terenul reprezinta pana la
10%, cheltuielie de constituirea a societatii – aproximativ – 8%, iar constructiile si
dotarile acesteia detin 70 -80%; se adauga elem de infrastructura si alte amenajari
b) Nevoia de fond de rulment – detine o pondere mica, in conditiile desfasurarii cu
fluiditat e a activitatii;
c) Investitia specifica pt o camera – e in functie de dotarile corespunzatoare
categoriei de clasificare;
d) Raportul intre nr de locuri la masa si nr de camere – se situeaza, in general, in
jurul valorii de 1,3 si 1,5, adica este mai mare decat nr de camere si mai mic decat
nr locurilor de cazare.
2) Indicatori ai volumului de activitate
Sunt foarte diversi, dar dintre acestia mai semnificativi se detaseaza a fi urmatorii:
a) Coeficientul de utilizare a capacitatii de cazare (gradul de ocupare) – e un
indicator fundamnetal si se exprima mai frecvent ca raport intre nr de innoptari
realizate si nr de locuri (paturi) in functiune, intr -o perioada determinata (luna, an):
C.u.c = (N.i.r./N.p.) x 100 (%)
Se utilizeaza si raportul dintre nr camerelor ocupa te si nr camerelor disponibile. In
Romania s -a produs o scadere a gradului de ocupare a hotelurilor in ultimele doua decenii,
acesta fiind in jur de 42 -44%. Evident, variaza si in functie de categoria hotelurilor, fiind mai
ridicat la cele de doua si trei stele.
b) Durata medie a sederii – reprezinta raportul dintre nr innoptarilor si nr clientilor;

100
c) Tariful mediu real al camerelor se determina prin relatia: cifra de afaceri anuala
din compartimentul cazare/nr de camere ocupate;
d) Pretul mediu al unei mese la res turant = cifra de afaceri in resturant/nr clientilor
serviti;
e) Cifra de afaceri totala anuala ce revine unei camere disponibile;
f) Repartizarea cifrei de afaceri totale a hotelului intre serviciile prestate – ofera
aproximativ urmatoarea structura a incasarilor in industria hoteliera internationala:
cazare – 55,1%; preparate culinare si bauturi – 34,6%; diverse alte servicii
(spalatorie, telefne, inchiriere auto, parcare etc) – 10,3% (dupa Cabinetul de studi u
si consultanta Horwath International, 1989).In medie, din cifra de afaceri din
alimentatie, preparatele culinare detin 2/3, iar bauturile 1/3.
Se ramerca o diferentiere in functie de categoria de clasificare a hotelurilor, cu o
pondere usor crescanda a i ncasarilor din cazare pe masura scaderii acesteia. In hotelurile
romanesti, ponderea cazarii este mai mare decat pe plan mondial.
3) Inidicatorii de cheltuiei
Au un rol esential in contabilitate hoteliera, fiind structurati pe sectoare.
a) Cheltuielile de person al – sunt ilustrate prin intermediul unor indicatori ca: nr
mediu anual al personalului; ponderea cheltuielilor de personal in cifra de afaceri;
nr de lucratori ce revin la o camera.
Cheltuielie de personal au o pondere insemnata din cifra de afaceri, in g eneral, peste o
treime, cu oscilatii mai ales in functie de tipul unitatilor de alimentatie (restaurant
clasic 35 -45%, restaurant de tip fast -food 20 -25%), dar si de marimea hotelului,
categoria de clasificare, coeficientul de ocupare, masura in care sa ap eleaza la
serviciile unor preatatori specializati, nivelul mediu al salarizarii in tara respectiva.
Raportul nr de licratori/camera este influentat de nivelul de organizare al muncii, de
gradul de mecanizare si automatizare, fiind mai ales in hotelurile di n cadrul lanturilor
intergate (0,8 -0,85) si mai mare in statele cu salarii mici (peste 2,0). In general,
raportul creste odata cu nivelul categoriei de calsificare.
b) Cheltuielile pt consumul de materii prime, alimentare si bautur i – se exprima prin
rata cos tului de achizitie – adica ponderea costului de achizitie din cifra de afaceri
din alimentatia hoteliera – si creste pe masura descresterii categoriei unitatii,
datorita adaosului mai mic la calcularea pretului de vanzare;
c) Cheltuielile fixe – nu sunt deter minate de volumul activitatii, si se refera la
mijloacele de exploatare si punere la dispozitie a patrimoniului imobiliar si
mobilar (cladiri, mobilier, utiliaje si echipamente, mijl auto, aparate etc). Includ:

101
chiria, redeventele, amortizarea patrimonului , impozitele pe cladiri si teren, taxa
asupra mijl de transport, taxe de comercializare si taxa pt eliberearea licentei de
fabricatie a produselor alimentare, tariful pt vizarea certificatului de clasificare.
d) Cheltuielile promotionale si de marketing – detin in medie 4 -5% din cifra de
afaceri, fiind mai sustinute la unitatile noi.
In contextul indicatorilor de cheltuieli, la un mod mai sintetic se utilizeaza termenul de
cheltuieli de circulatie, care reflecat costul activitatilor hoteliere.
La randul lor, s e diferentiaza in cheltuielile conventional constante, relativ
independente de volumul activitatii, respectiv cheltuieli variabile, ce depind direct de gradul
de ocupare al unitatii.
4) Indicatori de rantabilitate
a) Pragul de rentabilitate (punct critic sau pun ct mort) se apreciaza pe baza elem
mentionate anterior din cadrul cheltuielilor de circulatie si a pretului pe unitatea de
cazare ocupata. Reprezinta gradul de ocupare ce face egala functia incasarilor cu
cea a cheltuielilor, respectiv momentul de la care unitatea hoteliera incepe sa
devina rentabila.
b) Rata rentabilitatii – se calculeaza la modul cel mai genereal ca raport intre profitul
net si cifra de afaceri.
c) Productivitatea personalului – se exprima prin cifra de afaceri anuala/nr mediu de
personal. In general, creste pe masura marimii hoteluli si a categoriei acestuia.

Subiectul 29. Unitatea de cazare. Contractul de colaborare între unitatea de cazare și
agenția de turism

Contractele de colaborare, obligatorii între agenția de turism și prestatorul, pot fi
împărțite în: contracte de comision (de intermediere) și contracte de garanție (charter).
Criteriul de clasificare care este folosit este preluarea sau nu de către interm ediar a riscului
vânzării produsului turistic contractat cu prestatorul, către consumatorul final, aspect care
determină întregul conținut al relațiilor între cele două părți contractuale.
Cele două tipuri de contracte se suprapun în mare parte.

102
2.1. Obie ctul contractului
Este primul capitol al oricărui contract de colaborare și trebuie să menționeze
serviciile oferite spre comercializare agenției de turism de către prestator. Tot aici este
bine să fie precizate, în cazul în care acestea nu constituie subi ectele unor capitole separate,
natura relației între părți în legătură cu comercializarea produsului turistic (intermediere sau
contract de garanție), piața și modul de comercializare de către agenția de turism contractantă.
Descrierea completă și exactă a serviciilor este foarte importantă. Aceste informații
constituie baza documentării sau de multe ori chiar singura sursă de documentare utilizată de
agentul vânzător din agenția de turism în relația sa cu publicul, cu efecte directe asupra
posibilităților sau dorinței acestuia de a se implica în vânzarea produsului respectiv. De
asemenea, aceleași informații sunt preluate, câteodată parțial, în broșurile tipărite de agențiile
organizatoare.
Conținutul de informații al prezentării produsului trebuie să fie p ermanent împletit cu
cel de atractivitate. În prestația hotelieră, clientul nu caută, în principal satisfacerea nevoilor
de adăpost și hrană, ci o ambianță deosebită, în stare să satisfacă o diversitate de motivații.
Multe dintre serviciile suplimentare al e hotelului satisfac astfel de motivații (divertisment,
îngrijire a sănătății, practicare a sportului etc.). Mai mult, este esențială și prezentarea
resurselor turistice (primare), acestea constituind în mare parte mobilul deplasării turistului.
Deși esenț ial, acest capitol este slab conturat în contractele încheiate între prestatorii
români, situație explicabilă mai ales prin reticența prestatorilor față de definirea clară a
prestațiilor contractuale, acestea angajând direct răspunderea lor privind cantita tea și calitatea
serviciilor contractate.
2.2. Ce este durata contractului?

Derularea contractelor în turism începe, de obicei, la data semnării lor de către
reprezentanții abilitați ai părților. Durata contractului de turism poate fi precizată sau nu
(contracte pentru acțiuni izolate sau pentru care aceasta rezultă din precizarea obiectului
contractului, a prestațiilor sau a datelor la care vor fi asigurate). Atunci când este precizată,
durata contractului poate fi exprimată astfel:
– aproximativ („contract pentru sezonul de vară 2008”, „contract pentru sezo0nul de
iarnă 2007/2008” etc.);

103
– exact („contractul este valabil până la data de….”, „contractul este încheiat pentru
trimestrul I al anului…..”).
Durata contractului se stabilește în funcție de interv alele de timp la care apar sau pot
apărea schimbări ale produsului comercializat, ale tarifelor acestuia etc.
Durata contractului nu se suprapune ca timp pe perioada pentru care hotelierul
pune la dispoziția agenției de turism contingentul de locuri și alt e servicii turistice. De
obicei, durata contractului este mult mai mare decât perioada de exploatare a contingentului
(obligațiile părților privind producerea prestației, pregătirea bazei materiale pe de -o parte și
organizarea publicității și a vânzării pe de altă parte, presupun acțiuni și activități cu mult
anterioare începerii perioadei de exploatare). De aceea, contractarea spațiilor de cazare se face
cu mult înainte de producerea, vânzarea și consumul produsului turistic.
În practică, contractele pentr u un sezon viitor se încheie în jurul terminării sezonului
similar imediat anterior, lăsându -se astfel timp suficient pentru pregătirile necesare
menționate mai sus. Stabilirea perioadei optime de contractare variază în funcție de produsul
turistic ce se c ontractează, sezonalitatea și variațiile cererii în zona de desfacere, termenele
uzuale de lansare a cataloagelor de turism ale agențiilor organizatoare, programarea
expozițiilor, târgurilor specializate etc (de exp. TTB București se desfășoară în octombri e
pentru a contracta locurile de cazare pentru vara urmatoare de către intermediarii în turism,
dar este și un prilej de vânzare a pachetelor turistice pentru sezonul de iarnă apropiat, de la
tour-operatori către detailiști și de la TO și detailiști către clienți). Perioada optimă de
contractare este determinantă pentru succesul comercial și derularea contractului și se bazează
pe experiența și informațiile acumulate.
2.3. Importanța contingentului de cazare

Obiectul oricărui contractul este definit din pu nct de vedere cantitativ prin contingent .
Acesta poate fi exprimat prin:
– număr de locuri (sau paturi);
– număr de camere (pentru unitățile de cazare cu o structură diversă);
– număr de camere și număr de locuri.
În cazul în care, în cadrul aceleiași unități de cazare, între camere există deosebiri
importante de confort, dotare sau poziție, determinându -se și o tarifare separată, contingentul
poate fi defalcat după aceste criterii (exp.: camere cu vedere la mare etc.).

104
Există și contracte care nu stabilesc un co ntingent, în locul acestuia existând, de obicei,
o mențiune „la cerere”. Această situație este tipică pentru contractele de comision și
presupune că, înainte de a vinde un spațiu de cazare, agentul de turism trebuie să obțină
confirmarea prestatorului pent ru fiecare rezervare în parte și să facă mențiunile
corespunzătoare pe documentele de călătorie ale clientului.
Contingentele mari de locuri, cuprinzând câteodată întreaga capacitate de cazare a
hotelului, sunt caracteristice pentru contractele charter, ma i ales în stațiunile de vacanță cu un
turism de masă (exp.: Paralia Katerini, Halkidiki – Grecia, Antalya, Alanya, Kusadasi –
Turcia, litoralul românesc).
Numărul total al locurilor contractate într -un interval de timp trebuie analizat de agenția
de turism , atât ca ordin de mărime, cât și ca structură, pe grupe de produse turistice (sejur la
mare, la munte, în stațiuni de tratament, circuite etc.), pe perioade de sezon, dispersie
teritorială, situații de întâlnire cu concurența, în contextul politicilor de produs,
comercializare, publicitate.
2.4. Diferența între durata contractului și perioada de contingent

Clauzele referitoare la contingent cuprind de obicei și intevalul de timp, perioada pentru
care hotelierul îl pune la dispoziția agenției de turism, ia r aceasta îl poate utiliza pentru clienții
săi. Perioada de punere la dispoziție poate lipsi din unele contracte (când obiectul se referă la
acțiuni precise, clar delimitate în timp). Frecvent, perioada de punere la dispoziție a
contingentului este împărți tă în subperioade sau sezoane, după diferite criterii, cel mai utilizat
fiind cel al variației cererii și corespunzând unei variații a tarifelor.
Mărimea contingentului poate fi aceeași pentru întreaga perioadă de utilizare sau diferită
pe sezoane sau date de sosire.
Interesele prestatorului și cele ale agenției sunt net divergente:
– prestatorul încearcă (mai ales pentru produsele cu caracter sezonier) o exploatare cât
mai lungă sau „prelungirea sezonului” (exp. Paralia Katerini, unde sozonul estival începe în
mai sau chiar mai devreme și ține până în octombrie), în paralel cu un nivel de exploatare
ridicat și constant;
– agenția de turism, ar dori, dimpotrivă, eliminarea din perioada de exploatare a
extrasezonului și un contingent a cărui mărime să urmeze dina mica sezonalității cererii de
turism.

105
2.5. Exprimarea perioadei de exploatare a contingentului prin graficul de sosiri

Acesta este un mod uzual și ilustrativ de prezentare a perioadei de exploatare a
contingentului și cuprinde în ordine cronologică datele de sosire a turiștilor, în cazul
comercializării „pe serii”.
Seria este o durată predeterminată exprimată în zile a sejurului propus spre vânzare la
agenția de turism. În general, ziua de începere a unei serii trebuie să coincidă cu ziua
terminării celei precedente.
Acest mod de comercializare este propriu agențiilor generaliste, pentru destinații ce
promovează turismul de masă și unde sosirile de turiști depind de anumite zile de operare și
de o cadență a circulației mijloacelor de transport.
Este specifi că începutului turismului de masă ca fenomen social. A permis accesul unor
pături tot mai largi de populație la turism, prin tarife scăzute, care au putut fi oferite tocmai
datorită posibilităților de exploatare bună a mijloacelor de transport, importantă mai ales
pentru cursele charter, cât și a bazei materiale de cazare și a simplificării evidențelor în
agențiile de turism.
Pentru hotelieri, seriile au avantajul concentrării extreme a activităților în zilele de
început de serie, cu consecințe inevitabile asupra calității prestației și a primirii. În același
timp, limitarea posibilităților de opțiune a turistului la o singură zi de sosire este resimțită
negativ de o cerere ce a evoluat către individualism și personalizarea prestației.
Încercând să păstreze unele dintre avantajele comercializării pe serii, agențiile au căutat
mereu noi soluții. Astfel, în situația unui mijloc de transport cu cadență săptămânală, agenția
va propune pentru aceeași dată de sosire sejururi de 1, 2 sau 3 săptămâni. Prin combinarea , pe
cât posibil, a transportului pe companii diferite sau mijloace de transport diferite, se poate
asigura o diversitate largă de perioade de sejur și date de plecare. Toate acestea presupun
pentru agenție un efort sporit pentru organizarea și pentru urmă rirea evidențelor.
2.6. Caracteristicile tarifelor în turism și diferențele de tarife între contractele de
contingent și contractele de comision. Comisionul cedat

106
Caracteristică tarifelor în turism este diferențierea acestora, respectiv practicarea unor
tarife diferite pentru același produs. Astfel, același produs va fi comercializat la tarife diferite,
în funcție de:
– sezoanele turistice (extrasezon, sezon intermediar, sezon de vârf);
– cel care comandă și achită serviciile (intermediar: agenție de turism, societate pentru
salariați etc.);
– criterii socio -profesionale legate de consumatorul final (turist/om de afaceri,
străin/autohton, copil/adult/student/pensionar);
– volumul consumului (sejur lung/scurt, grup/individual, pachet de servicii/servicii
separate);
– momentul înscrierii sau plății.
Uzual, în contracte, tarifele sunt diferențiate:
– pe sezoane, de obicei două sau trei;
– pentru turiști individuali și pentru grupuri, cu precizarea numărului minim de persoane
care constituie un grup.
Tarifele sunt exprimate în unități monetare pe cameră sau loc de cazare, corelat cu
modul de exprimare a contingentului.
Contractele de comision se încheie la tarife brute cu menționarea comisionului exprimat
de obicei ca procent din tariful brut. Există și contracte care mențion ează tarife nete, cu
precizarea comisionului maxim pe care agenția de turism îl poate adăuga. Prin aceste
prevederi, contractele de comision asigură un anumit control al prestatorului asupra prețului
plătit de consumatorul final. În contractele charter sau cu garanție, tarifele contractuale
servesc în principal și sunt exprimate pentru a sta la baza calculului garanției, ele fiind mai
greu de reconstituit din prețurile de vânzare ale intermediarului. În afară de tarife pe cameră
sau pe loc de cazare, putem întâlni în aceste contracte și tarife pe zi -turist, de fapt o formă
echivalentă de exprimare a celor pe loc.
Deontologia relațiilor dintre prestatori și agențiile de turism a consacrat principiul ca
tariful cu care un intermediar vinde un serviciu să fie m ai mic sau cel mult egal cu cel
practicat de prestator (principiul se regăsește în Ord. MT 69/1993).
În același timp, deși hotelierul primește un tarif mai mic de la clienții trimiși prin
agenție, el trebuie să le acorde acestora un tratament egal cu cel a cordat clienților care plătesc
la fața locului.

107
Rar tarifele hotelierilor acoperă numai serviciile de cazare, adesea fiind inclusă valoarea
micului dejun în tarifele de cazare. În unele perioade mai aglomerate, hotelierul oferă
aranjamente ce includ și alt e servicii (demipensiune, pensiune completă etc.). Tariful acestora
este mai mic decât suma prestațiilor luate separat (la pensiune completă, tariful este cu
aproximativ cu 15% mai mic).
Privind confidențialitatea unor elemente ale clauzei de prețuri, pute m face următoarele
remarci, cu consecințe practice în completarea documentelor de călătorie (voucher, BOT):
– tarifele brute sunt tarife publice afișate în recepțiile și camerele de hotel, ele fiind la
nivelul celor încasate de prestatori de la turistul care li se adresează direct
– nivelul comisionului este un element confidențial al contractului și părțile nu îl pot
face public;
– același caracter confidențial îl au și tarifele nete contractuale, fie din contracte de
comision, fie din alte contracte.
Dacă părț ile nu convin altfel sau dacă legislația nu prevede obligații contrare, nivelul
comisionului sau tarifele de decontare nu vor apărea pe documentele eliberate clienților. Ele
pot apărea pe documentele de călătorie, dar numai pe cele cu circulație internă, î n cadrul
agenției sau între aceasta și partenerul contractual.
2.7. Implicațiile financiare al contractului de contingent

Garanția contractuală este o clauză specifică contractelor charter sau cu garanție.
Garanția este o sumă pe care agenția se obligă s ă o plătească hotelului în schimbul
punerii la dispoziție de către acesta, în mod ferm, a unui contingent de locuri, predeterminat
ca mărime și în timp și indiferent dacă utilizarea efectivă a acestuia este doar parțială.
Calculul garanției folosește eleme nte din clauzele anterioare ale contractului: durată,
contingent, tarife. Astfel, formula de calcul utilizată curent este:
Garanția contractuală = nr. zile x nr. locuri x tarif/loc x coeficient (de garantare)
Numărul de zile coincide cu perioada de punere la dispoziție a contingentului, iar
numărul de locuri este calculat în funcție de mărimea contingentului contractual. Numărul de
zile este defalcat pe perioade de sezonalitate care corespund unor tarife diferite.
În practica contractelor charter încheiate de agențiile din țara noastră, numărul de zile
este aproximativ 100 pentru hotelurile de pe litoral și 90 pentru hotelurile din stațiunile de

108
munte. Coeficientul de garantare poate fi unic sau diferențiat pe sezonalități, putând ajunge
chiar sub 50% în per ioada de extrasezon și 80% în vârful de sezon. Mărimea acestuia este
corelată de prestator cu cea a gradului de ocupare utilizat în fundamentarea tarifelor
contractuale și care, la rândul său, are ca repere gradul de ocupare realizat în anul sau în anii
precedenți și previziunile asupra circulației turistice pentru sezonul următor. Alături de tarife,
acest coeficient este un element important al negocierilor dintre părți. Prestatorul va urmări un
nivel care să fie cel puțin egal cu cel utilizat în antecalcu lul tarifelor care să -i asigure, în
condițiile unei conjuncturi stabile, obținerea a cel puțin aceluiași grad de ocupare ca în
sezonul anterior.
Prevederi speciale se referă la reduceri de tarife pentru spațiile de cazare ocupate peste
coeficientul de ocup are garantat, prevederi care urmăresc stimularea agenției de turism în
astfel de situații care sunt deosebit de profitabile pentru hotelier.
Plătind garanția, agenția de turism își asumă integral riscul comercializării
contingentului de locuri, toate clauz ele contractuale trebuind să fie gândite în acest
context. Trebuie subliniat că suma respectivă nu constituie o „garanție” pentru hotelier decât
dacă termenele de achitare (eșalonată) a ei asigură în permanență încasări anticipate față de
prestarea efectiv ă a serviciilor sau chiar față de începutul perioadei de închiriere a
contingentului.

Figura 4. Contingente de cazare (și transport) ale agențiilor de turism din Cluj -Napoca
în anul 2009
2.8. Accesul la contingent și administrarea acestuia

Prin contract, hotelierul acordă intermediarului un drept de folosință asupra
contingentului de locuri de cazare. Modul de obținere a acestui drept de folosință, utilizarea
lui sau renunțarea la el fac obiectul unor clauze grupate în capitolul numit „Condi ții de
rezervare”. Capitolul cuprinde: modalitățile de rezervare și prevederile referitoare la
decomandare sau anulare.
Rezervarea și opusul ei, decomandarea sunt tehnici proprii exploatării și
comercializării serviciilor de cazare și care permit o mai bun ă gestionare a producției
hoteliere, caracterizată prin rigiditate, deci greu de adaptat la variațiile calitative și cantitative
ale cerrerii. Timpul exprimat prin date, termene, intervale este numitorul comun al tuturor

109
clauzelor de acces la contingent și care, datorită perisabilității deosebite a produsului turistic,
amplifică dificultățile comercializării unei producții rigide.
Principalul reper temporal în clauzele de acces la contingent este cel până la care
intermediarul dispune de contingentul contra ctual și deci până la care poate fie să transmită
rezervările -vânzările, fie să decomande spațiile nevalorificate, fără penalizări. Termenul este
fixat față de ziua sosirii clienților. Zilele de sosire pot fi prestabilite prin contract, constituind
grafice le de sosire, corelate de obicei cu datele de operare ale transportatorilor sau fixate în
funcție de preferințele de plecare în vacanță ale turiștilor pentru anumite zile sau date.
Prestatorul dorește ca termenele de decomandare să îi lase timp suficient p entru
vânzarea directă a eventualelor locuri nevalorificate de intermediar. Agenția de turism în
schimb, urmărește să poată vinde cât mai aproape de data de sosire. Chiar și în contractele cu
contingent „la cerere”, prestatorul poate introduce un termen de transmitere a rezervărilor.
Deseori însă, hotelierii sunt nevoiți să accepte sau să ofere clauze atrăgătoare pentru
agenție (prestatori importanți, ani cu conjunctură nefavorabilă). Prestatorul poate
contrabalansa această situație introducând obligația pa rtenerului de a -l informa, la anumite
date predeterminate sau periodic despre situația vânzărilor, astfel de informații putându -i
permite să estimeze din timp numărul spațiilor din contingent ce vor rămâne nevândute și deci
care vor fi decomandate de inter mediar, lăsându -i acestuia din urmă impresia unei concesii
majore. Este doar un aspect al politicii de overbooking (suprarezervare) care, deși blamată,
este pretutindeni practicată și care aduce mari probleme, dar și mari câștiguri atunci când
devine o art ă în mâinile unui specialist în domeniul hotelăriei.
Teama de reclamațiile ce pot fi formulate de clienți face ca organizatorii din turism să
introducă clauze de soluționare a situațiilor de overbooking din vina hotelierului. Acesta se
poate vedea obligat să asigure cazare turiștilor în hoteluri apropiate, de categorie similară sau
superioară cu suportarea cheltuielilor ocazionate și fără a se putea sustrage prin aceasta
acțiunii de dare în judecată pentru prejudiciul moral suferit de turiști. De asemenea, prestatorii
pot introduce clauze de limitare a răspunderii lor pentru situații de overbooking datorate
agențiilor de turism. Decomandările comunicate după termenul de retrocesiune sunt
penalizate de prestator. Penalizările pot fi exprimate ca procente din valoarea sejurului în
cazul seriilor mai ales, sau pot reprezenta valoarea uneia sau mai multor nopți de cazare
pentru sosirile fără date fixe.

110
Tot la capitolul privind rezervarea -decomandarea -anularea, sunt grupate și precizări
privind termenele și modul de transmitere a confirmării rezervărilor sau infirmării lor de către
prestatori.
Mai puțin importantă în contractele charter, confirmarea serviciilor este obligatorie în
relațiile prestator -intermediar în contractele cu contingent negarantat sau cu rezerv ări „la
cerere”.
Chiar dacă o confirmare telefonică permite lucrătorilor dintr -o agenție, mai ales în cazul
unor relații de colaborare mai vechi cu un prestator, să elibereze operativ documentele de
călătorie clientului aflat în agenție, este foarte util ca aceasta să fie urmată de o confirmare
scrisă, care poate fi un fax sau un mail din partea prestatorului, un număr de confirmare în
cazul sistemului de rezervări sau copia voucher -ului cu funcție de confirmare returnat agenției
cu ștampila prestatorului.
Rapiditatea răspunsului și accesul ușor fără pierdere de timp la centralele de rezervări
ale prestatorilor, poate câștiga și menține colaborarea cu agențiile de turism; de aceea, modul
de tratare a cererilor de rezervare este un aspect al competitivității .
Atât cererea de rezervare cât și confirmarea trebuie să conțină suficiente elemente pentru
identificarea și delimitarea lor: serviciile la care se referă, data de sosire sa plecare, numele
prestatorului, numele agenției de turism, numele turistului, numă rul de persoane etc. Aceste
date sunt importante și pentru faptul că ele constituie baza pentru facturarea serviciilor și a
plății comisioanelor datorate de prestatori agențiilor de turism. Frecvent, la capitolul de clauze
de acces la contingent, sunt prec izate și documentele și eventual numărul acestora, în baza
cărora prestatorul recunoaște turistul trimis de agenția parteneră de contract și îi acordă
serviciile. Prin contract sau înainte de începerea colaborării, în scopul evitării unor falsuri,
agenția de turism prezintă prestatorului un specimen de voucher.
2.9. Plățile și decontările agenției de turism cu prestatorul direct

Acest capitol stabilește cine, când, cum și în baza căror documente plătește serviciile ce
fac obiectul contractului. În mod obiș nuit, agenția de turism datorează prestatorului valoarea
acestora. Excepția o constituie unele contracte de comision în care clientul plătește direct
hotelierului tariful brut al serviciilor rezervate prin agenția de turism; multe hoteluri lucrează
în aces t sistem, plătind periodic, de obicei la sfârșitul fiecărei luni, comisioanele aferente

111
rezervărilor făcute de aceștia (se evită circuitul plăților bancare client -agenție -prestator, se
aplică în cazul rezervărilor tardive).
Un risc major al prestatorului c onstă în posibilitatea ca valoarea serviciilor sau a
cheltuielilor de rezervare să nu fie recuperată după ce acestea au fost prestate sau rezervate.
Pentru eliminarea acestui risc, prestatorul va încerca stabilirea unei plăți anticipate, care să
acopere in tegral valoarea serviciilor care urmează să fie prestate. Pentru evitarea oricărei
neînțelegeri, este bine ca textul contractului să explice când anume plata se consideră
efectuată. Există 2 variante: prima, avantajoasă pentru agenția de turism, consideră plata
efectuată la data depunerii în bancă a documentelor de plată, iar a doua, prevede că plata este
făcută numai la data creditării contului bancar al prestatorului. Orice rezervare de servicii,
condiționată de plata unui avans poate să nu fie onorată de prestator, în cazul neîncasării
acesteia, cu consecințe neplăcute atât pentru turist, cât și pentru reputația agenției. Avizarea
partenerului asupra plăților efectuate cu indicarea tuturor datelor de identificare necesare
(agenția plătitoare, suma, client ul ale cărui servicii sunt plătite, banca prin care se face plata,
contul în care s -a dispus plata, data plății și documentul bancar) este binevenită în astfel de
situații. Riscul agenției este determinat de posibilitatea ca turistul să nu primească în
întregime și calitativ corespunzător serviciile plătite. De aceea, în negocierea clauzei de plată,
agenția de turism încearcă obținerea unor prevederi stipulând plata integrală după acordarea
serviciilor către turist, iar timpul scurs permite primirea unor ev entuale reclamații de la clienți.
În cazul în care acestea antrenează plata unor despăgubiri, agenția de turism va putea deduce
valoarea lor din factura prestatorului, desigur în limitele prevederilor legale și contractuale.
Există o anumită tendință a age nțiilor de turism de a tempera plățile către prestator.
Intermediarii din turism sunt agenți economici cu un volum redus de lichidități și care
lucrează cu marje beneficiare mici. În aceste condiții, rularea unor importante sume începând
cu momentul încasă rii lor – deseori mult înainte de plecarea în călătorie și de momentul plății
serviciilor – până la un termen cât mai îndepărtat de momentul încheierii călătoriei, poate
aduce o contribuție importantă la beneficiile agenției.
Termenii clauzei de plată sunt, de obicei, un compromis între situațiile extreme
prezentate mai sus, reducând la dimensiuni acceptabile riscul ambelor părți: plata unui avans
acoperind parțial valoarea serviciilor și plata soldului după acordarea serviciilor, pe baza
facturii prest atorului, însoțită de documente ce atestă prestarea serviciilor (BOT, voucher,
rooming list).
Pentru contractele charter, în care dependența prestatorului de realizarea contractului

112
este practic totală, acesta nu va putea accepta decât plata în avans, chia r și în mai multe rate
sau tranșe. Atât în cazul contractelor charter, cât și a celor cu contingente mari, părțile convin
asupra unui avans achitat prestatorului înaintea începerii sezonului și care trebuie considerat
ca un efort comun pentru buna pregătir e a sezonului. Acest avans este alimentat, din punctul
de vedere al agenției de turism de primele vânzări făcute, iar pentru prestator aduce un flux de
bani într -o perioadă în care acesta nu realizează venituri, dar în care cheltuielile cu reparațiile,
igienizările, mobilierul, constituirea de stocuri, sunt maxime.
Comerțul cu servicii apare astfel complicat și nesigur.
Raporturile de plată născute în urma unor relații contractuale de prestări de servicii
turistice sunt reglate printr -un număr redus de inst rumente de plată, în principal: ordinul de
plată și cecul, mai rar bani în numerar, cecuri de călătorie sau cărți de credit. ultimele trei
modalități sunt mult mai utilizate în relațiile de plată ale persoanelor fizice cu agențiile sau
prestatorii.
Cu inst rumente simple și puțin asiguratorii de plată, comerțul cu servicii turistice nu
poate fi conceput în afara unui climat de siguranță creat de respectarea strictă a eticii și
deontologiei în afaceri, a unor garanții legale și a unor clauze contractuale prec ise privind
răspunderile părților.
2.10. Îndatoririle și răspunderea contractuală a părților implicate în contractul de
colaborare

Îndatoririle și răspunderea contractuală a părților implicate în contractul de colaborare
se menționează în cadrul uni capit ol al contractului și reprezintă situațiile în care aceasta este
antrenată și măsurile reparatorii pe care părțile și le datorează.
Principalele obligații ale intermediarului de vânzare sunt cele legate de utilizarea
contingentului, plata serviciilor, pub licitatea produsului contractat. Măsurile reparatorii sunt
menționate de obicei la capitolele contractuale respective.
Principalele obligații ale prestatorului sunt legate de asigurarea accesului la contingent, de
prestarea serviciilor contractate atât can titativ, cât și calitativ, în concordanță cu prevederile
contractuale.
În contractele de turism de la noi a fost evident un dezechilibru între răspunderile
intermediarului, mai numeroase și cu prevederi clare și răspunderile prestatorului, cuprinse

113
câteod ată într -o singură frază cu formulări generale.
Aceasta era o reflectare a situației economice și politice în care penuria generală din economie
a marcat în mod direct, cantitativ și calitativ, prestația turistică și imaginea țării în exterior.
Subiectul 3 0. Pornind de la idea că “Ceea ce aflăm de la clienți, ne ajută să elaborăm oferte
originale, să negociem și să reducem la minimum sau chiar să evităm obiecțiile lor”,
enumerați și descrieți pe larg principalele tipuri de informații necesare pentru a stabi li
întrebările ce urmează a fi adresate clientului în procesul de vânzare a produsului turistic în
cadrul agenției de turism, cu scopul de a elabora oferte originale și de a reduce la minimum
obiecțiile
Primul contact
Pentru a reuși în domeniul vânzărilor, trebuie să depășim obstacolele existente în
mintea aproape oricărui cumpărător: prejudecata, dezinteresul, nehotărârea și rezistența la
schimbare. De fapt, trebuie să eliminăm aceste obstacole încă din primele etape ale procesului
de vânzare, învățând să le vedem din punctul de vedere al clientului.
Centrului atenției noastre de la cantitate la calitate Pentru cei mai mulți dintre noi,
obținerea unor rezultate pozitive în urma primului contact constituie una dintre cele mai
dificile probleme. Trimitem nume rose materiale publicitare, în care facem reclamă noilor
noastre produse, facem o listă a potențialilor clienți, dăm nenumărate telefoane, faxuri, e –
mailuri…Cu toate acestea, indiferent de ce am face, numărul răspunsurilor nu crește. De ce?
Pur și simplu pentru că nu am făcut nimic deosebit ca să captăm atenția.
Exemplu: un tel dat recent unui client potențial: cum v -ați prezentat, ce ați spus după
aceea, cum a reacționat cealaltă persoană? Răspunsurile sunt extrem de asemănătoare: numele
meu și al agenți ei, am vorbit despre produsul/ele companiei și am întrebat dacă
interesează…în general, răspunsul clientului este: nu sunt interesat!
Este ușor de renunțat în acest moment. Să recunoaștem în același timp că este greu să
vindem produse noi, care nu se sup rapun cu cererea generală a pieței, este greu să stârnești
interesul pentru un produs necunoscut sau puțin cunoscut. Acest lucru este valabil mai ales
atunci când începem discuția sau trimitem oferte exact ca și ceilalți colegi din turism.
Aceasta se întâm plă mai ales atunci când punem accentul pe cantitate și nu pe calitate,
pe numărul de vacanțe vândute. în definitiv, încă din trecut s -a profilat ideea conform căreia

114
vânzările sunt un joc al numerelor și într -o oarecare măsură este adevărat. Insă, studiin d mai
îndeaproape procesul de vânzare -cumpărare, vom ajunge să înțelegem că o strategie axată
exclusiv pe cantitate prezintă multe neajunsuri și este un model de vânzare care aparține
trecutului. In mediul competitiv de azi, dacă nu investim timp și energi e în realizarea unor
contacte serioase (fidelizare), este posibil să nu putem merge mai departe.
Plasarea centrului atenției noastre de la noi la ei
Tot legat de primul contact, există în general tendința de a scoate prea repede în
evidență produsele și se rviciile pe parcursul comunicării. înainte chiar de a pune întrebări,
oferim deja soluții care se pot potrivi sau nu cu nevoile clientului potențial. Clienții potențiali
vor avea impresia că facem acclași lucru ca și ceilalți colegi ai noștri, adică nu ne interesează
nevoile lor, ci doar să lc vindem pachetele de servicii. Nu îi oferim clientului soluția potrivită,
pe care i -am putea -o oferi dacă am înțelege cu adevărat nevoile sale.
Credibilitatea – o șansă de a fi diferit Clienții așteaptă de la noi să fa cem reclamă
avantajelor pe care le oferă produsele si serviciile noastre. Din acest motiv, mărturia unei terțe
persoane are un rol extrem de important când este vorba despre asigurarea clienților potențiali
în privința credibilității noastre și a agenției noastre. (Exemplu: Le Salon de Randonneur,
Lyon)
La aceasta contribuie declarația de credibilitate a unui client mulțumit. Ea face ca
accentul să se deplaseze dinspre noi spre clientul potențial, făcând referire la aspectele care -1
interesează pe acesta. î ncorporează de asemenea experiența unui client/turist care a folosit
deja cu succes serviciile agenției noastre, similare sau nu.
Ce credeți că are un efect meii puternic: a -i spune unui client potențial ce credem noi
despre capacitatea noastră sau a -i spu ne ce a observat altcineva în legătură cu serviciile oferite
de noi?
e O declarație de credibilități ja ¡abținem de la clienții noștri satisfăcuți. Aceasta
trebuie să cuprindă patru elemente:
– ce am făcut noi pentru alti clienți
– cum i -am ajutat
– cum l -am putea ajuta pe clientul potențial

115
ne angajăm că vom reveni (spunem potențialului client exact ce îi oferim lui, de data
aceasta).
Metode de inițiere a comunicării
* Scrisorile și broșurile, cărțile de vizită Deși comunicarea scrisă este necesară
într-un anumit moment al vânzării, de cele mai multe ori se apelează mai întâi la contactarea
telefonică. Motivația este legată de timpul de care dispun potențialii clienți pentru a analiza
documentul respectiv și a găsi un motiv întemeiat pentru a respinge soli citarea. Dar vina este
în acest caz a celui care încearcă să vândă prea repede ceva și eșuează în captarea atenției
potențialului client. De aceea este foarte important să redactăm corespondența de început
referindu -ne la ceea ce îl poate intereda pe poten țialul client, aceasta reprezentând primul pas
în familiarizarea clientului, pasul doi, fiind contactarea telefonică.
^Telefonul
Ce trebuie să știm când vorbim la telefon cu potențialii clienți?
La telefon, singurul lucru pe care -1 puteți împărtăși clientu lui este vocea dvs.
Deprindeți prin exercițiu abilitățile de a vorbi la telefon și veți profita la maximum de timpul
petrecut cu clienții. Gândiți -vă că puteți apela într -un moment absolut nefavorabil (clientul are
foarte mult de lucru, e nervos etc.)
*Fac torii principali ai reușitei unei convorbiri telefonice:
Atitudinea: crează -ți cadrul cel mai potrivit pentru a te simți bine, în largul tău și a
avea curaj. Tonul vocii: încrederea și amabilitatea sunt esențiale pentru a produce o bună
impresie. Succesul nostru nu depinde atât de cei pe care îi cunoaștem, ci de cei care doresc să
ne cunoască. Ar trebui să îi facem pe oameni să dorcscă să ne cunoască imediat, vorbindu -le
pe un ton prietenos și încrezător. De asemenea este bine să începem conversația printr -o
cerere politicoasă (îmi puteți acorda circa 2 minute pentru a discuta ceva cu dvs.?). O
asemenea întrebare, rostită pe un ton plăcut, este o dovadă de curtoazie și de profesionalism.
Astfel, clientul potențial poate ii mai receptiv.
Claritatea și concizi a: exprimarea într -o ordine clară și logică a tot ceea ce avem dc
spus.

116
Rostiți numele persoanei respective: numele cuiva este cel mai dulce și mai important
sunet intr -o limbă. Nu numai că oamenilor le place să -l audă, dar rostirea numelui unei
persoane n e ajută să ne -o amintim.
Entuziasmul: trebuie să vină în mod firesc, din convingerea fermă că cealaltă persoană
va avea de câștigat din ceea ce avem să îi oferim. Cum putem să așteptăm ca cineva să fie
încântat de produsul nostru, dacă noi înșine nu suntem ?
Umorul adecvat situației: dacă suntem degajați atunci când spunem ceva cu adevărat .
simpatic, acest lucru poate insufleți convorbirea telefonică.
ș Nu uitați:
Treceți direct la subiect. Cei care ascultă la telefon nu sunt atenți prea mult timp.
Zâmbiți, se va simți din tonul vocii dvs.
Fiți curtenitor, dar categoric.
Puneți calitatea înaintea cantității.
Fiecare „nu”, vă apropie de un „da”.
Exprimați -vă concis, clar si convingător. Vocea dvs. trebuie să fie un strălucit exemplu
de optimism, entuziasm, pr ofesionalism și credibilitate.
Stăruința îi răsplătește pe cei care o practică.
– ~Sa lasat i un mesai (cu Informații scurte și pertinente) în cazul în care nu ați
reușit să dați de clientul vizat, astfel acesta va afla că încercăm să ajungem la el. Lăsați și
numărul dvs. de telefon.
Păstrați permanent controlul asupra situației.
Sunați maTmulte persoane la rând.
– Folosiți un formular de evidență a contactelor (registrul clienților).
Stabiliți o întâlnire.

117
în toate acestea, esențial este să stârniți interes ul clientului potențial. Pentru aceasta
trebuie să spuneți sau să faceți ceva care să capteze atenția.
CJL. întrevederea Amabilitățile _
Acestea constituie o formă firească de curtoazie (indiferent că este prima sau a o suta
oară)! Acestea stabilesc un pun ct comun de unde poate să înceapă discuția. In majoritatea
cazurilor, timpul acordat amabilităților nu depășește 2 -3 minute. Totuși este bine să lăsați
clientului încheierea lor, urmărind a -1 lăsa pe acesta să se simtă în largul său.
Atenție: amabilitățile nu sunt văzute la fel peste tot în lume (numele mic/permisiune,
dna/dle prea protocolară, obligatorii/abatere de la discuție în unele țări…), Informați -vă și
încercați să nu le folosiți mereu pe cele mai obișnuite (comentarii despre vreme, evenimente
recente etc.). Pentru a vă diferența de concurență, fiți originali!
Niciodată nu vom avea a doua șansă de a produce o primă impresie. Acest lucru este
valabil și pentru captarea atenției. Dacă nu le vom stârni interesul în primele 30 secunde,
probabil că nu ni se va mai oferi o a doua șansă.
Captarea atentiei
TeRnicile acaparare a atenției sunt folosite de regulă în primele faze ale vânzării. Le
putem utiliza în orice moment, când simțim că cealaltă persoană își pierde interesul sau nu
mai este atentă. Ele n e dau șansa de a pune la punct și de a aplica o tactică nouă și interesantă.
Acestea sunt de fapt fraze sau acțiuni care ne ajută să distragem atenția potențialilor clienți de
la ceea ce fac și să lc -o îndreptăm spre ceea ce spunem noi. în aceleași timp, e le trebuie să fie
relevante și să aibă o anumită semnificație pentru clientul potențial. Astfel, unele metode dau
rezultate mai bune cu anumiți clienți, altele nu. lată câtcva dintre cele mai folosite tehnici de
captare a atenției:
Complimentele plac oricu i. Din păcate adesea pot acționa împotriva noastră, fiind
utilizate In mod exagerat. Dacă suntem sinceri, pe fază și ne pregătim înainte de a trece la
abordarea clienților potențiali, vom ajunge să facem în mod firesc complimente care să -i
impresioneze pe aceștia.
Puneți o întrebare care să aibă legătură cu o nevoie

118
Acesta este un mod direct pentru a demara o discuție. însă nu putem întreba orice. Ar
trebui să punem întrebări relevante pentru nevoile generale ale persoanei respective.
Referințele
Studiile e fectuate arată că referințele contribuie mai mult decât orice altă metodă la
îmbunătățirea comunicării noastre directe cu clienții potențiali. Înainte de a folosi această
metodă trebuie însă să ne asigurăm că între client și cunoștința noastră există relaț ii bune.
Cultivarea clienților
Această tehnică presupune ca noi să fim foarte informați, căutând informații și noutăți
care să fie utile clienților noștri, inclusiv lucruri pe care le aflăm de la alți clienți (nu bârfe).
Astfel, noi nu vom mai fi priviți d oar ca niște vânzători, iar atenția clientului sporește.
Informațiile trebuie însă să fie relevante.
Afirmațiile surprinzătoare
Dacă vom spune sau vom face ceva neobișnuit, șansele să captăm clientul vor spori.
(exp. 10h50).
Astfel, folosind mijloace precum referințe sau tehnici de captare a atenției și
concentrându -ne asupra clientului potențial, șansele noastre de a ieși în evidență vor crește
substanțial. Noi, la rândul nostru, vom avea o mai bună posibilitate de a -1 ajuta pe clientul
potențial și d e a pune bazele unei relații solide, pe termen lung, ducând la fidelizare și la
centrarea pe client.
Dacă toate lucrurile ar fi la fel, majoritatea oamenilor ar cumpăra ținând seama
exclusiv de preț. Sarcina agentului de turism este să -l ajute pe client să înțeleagă faptul că
lucrurile nu sunt toate la fel. Facem aceasta punând întrebările potrivite la momentul potrivit
și prezentând soluțiile potrivite în modul cel mai potrivit.
Am captat clientul, suntem așadar în contact direct cu acesta.
Nu va trebui în nici un caz să oferim în mod rapid o soluție. Majoritatea agenților de
turism au făcut deja acest lucru. în schimb multora dintre noi le vine greu să renunțe la această
obișnuință. Atenție: noi vindem practic „iluzii”, vise și încărcare de baterii!!!

119
Avem impresia că că suntem obligați să dăm cât mai multe informații despre serviciile
și pachetele noastre turistice, în speranța că potențialului nostru client îî va plăcea ceea ce -i
spunem și va dori să accepte oferta noastră. Chiar dacă începem să punem înt rebări, acestea
sunt adesea superficiale. Drept urmare, nu pătrundem niciodată suficient de adânc pentru a
obține informații prețioase, care ar putea să ne ofere un avantaj în raport cu concurenții noștri
în procesul de vânzare.
Așadar, înainte de a expune oferta agenției noastre, vom face următorii pași:
_ Stabilirea unei relații amiabile Dacă clientul nu ne simpatizează, există puține șanse
să devină turistul nostru. De aceea, este obligatoriu să stabilim repede și cu consecvență o
relație amiabilă,3 baza tă pe o combinație de aptitudini inteipersonale, știința de a asculta,
credibilitate și profesionalism. Este un proces pe parcursul căruia se câștigă încrederea și se
stabilește o legătură între cei doi interlocutori. Atmosfera devine mai prielnică și mai
relaxantă. Cleintul este mai înclinat să răspundă întrebărilor noastre și să ne dea mai multe
informații, lucru foarte important când culegem informațiile pentru găsirea ofertei celei mai
potrivite. De asemenea, clienții de vin mai deschiși la ideile și su gestiile noastre.
Studiile de specialitate arată că în aprox. 90% din cazuri, soarta întâlnirii se hotărăște
in primele 2 minute.
< Ce este bine să faceți:
inspirați încredere;
acordați atenție felului în care arătați;
pregătiți -vă să folosiți unele tehni ci de captare a a tcnțici; nu vă bazați pe inspirație;
când discutați cu mai multe persoane, adresați -vă fiecăreia dintre ele; fiți original în privința
amabilităților;
când apelați la umor, asigurațî -vă că o faceți pe socoteala dvs; nu exagerați vorbind
despre pasiunile clienților.
Trebuie să deveniți sincer interesați de ceilalți
Prea adesea privim oamenii exclusiv prin prisma calității lor de cumpărători potențiali
ai produiselor și serviciilor noastre. Ar fi bine să uităm ce anume poate însemna vânzarea unui

120
produs pentru agenția noastră, să nu ne gândim la comisioane în această etapă. Manifestați în
schimb un interes sincer pentru persoana care se află în fața dvs.
Opriți -vă, priviți, ascultați!
Opriți -vă din acțiunea de a vă gândi la dvs., la firma dvs . și la alte probleme pe care le
aveți de rezolvat. Conmcentrați -vă asupra celuilalt.
Priviți la cealaltă persoană. Aspectul fizic, purtarea și manierele dvs. trebuie să
producă o impresie deosebită. Creați -vă în minte imaginea unui asemenea individ
Ascult ați când cealaltă persoană se prezintă, fiți atenți la modul în care se pronunță,
dacă este necesar rugați -o să vi -l spună pe litere.
Felul în care ne prezentăm și îl salutăm pe celălalt dă tonul întâlnirii. Adesea suntem
atât de concentrați la problemele noastre, încât uităm de numele și nevoile celuilalt. Aceasta
înseamnă că ascultăm doar ca să răspundem, nu ca să înțelegem. S -ar putea ca aceasta să fie
diferența între câștigarea încrederii și pierderea ei.
Nu uitați să zâmbiți, astfel încât să sugerați d iscret faptul că sunteți încântați că aveți
ocazia să îl ajutați pe celălalt.
Vorbiți raportăndu -vă la ceea ce -l interesează pe celălalt și lăsați -l pe client să
vorbească mai mult
Gândiți -vă la ultima discuție avută cu cineva pe care l -ați considerat plic tisitor. Ce
anume a făcut ca acea persoană să vă fie antipatică? Cel mai probabil este ca aceasta să vă fi
vorbit despre experiențele sale personale. Asedea cei care vorbesc mult despre ei înșiși vor să
monopolizeze conversația. Aceasta nu schimbă însă fap tul că prezența lor nu prea este
agreată.
Atunci când încercăm să vindem, a discuta ținând seama de ceea ce -l interesează pe
celălalt înseamnă a culege informații în mod eficient. Când punem întrebări, iar conversația se
concentrează asupra intereselor cli entului există mari șanse ca acesta să se arate în mod firesc
interesat de ceea ce oferim noi.
Se spune adesea că avem două urechi și o gură pentru că ar trebui să ascultăm de cel
puțin două ori mai mult decât vorbim.

121
Intensitatea ascultării:
Nivelul 1: ignorăm: ignorăm ceea ce distrage atenția;
Nivelul 2: ne facem că ascultăm: clienții îți pot da seama că suntem neatenți,
oferta nu va fi
corespunzătoare așteptărilor lor;
Nivelul 3: ascultăm ca să putem răspunde: majoritatea agenților de turism intră în
această categorie. Imediat ce clientul spune ceva, agentul vrea să ofere o soluție. A învăța să îi
ascultăm pe clienți, înseamnă a nu mai gândi înaintea l or, ci odată cu ei. Nu trebuie să îl
întrerupem pe client dacă ne gândim la o soluție în timp ce discutăm cu el. In definitiv, cu cât
acesta vorbește mai mult, cu atât aflăm mai multe informații.
Nivelul 4: ascultăm ca să înțelegem: ascultăm în adevăratul sens al cuvânzului, nu
automat. Cum putem asculta cu mai multă atenție ceea ce ni se spune:
– concentrați -vă permanent atenția
fițiieceptivi la cuvinte și la stări sufletești (î: ce faci? R:…)
– nu întrerupeți (notițe, permisiune prealabilă)
rezistați tentației de a filtra in formațiile
rezumați mesajul (ca să fim siguri că am înțeles ceea ce trebuie)
Părerile clienților (Extras din David Ehlert „ | Customers Make List of Service”,
articol apărut în Paperboard Pac/caging Magazine, aprilie 1999):
– Răspundeți prompt la apelurile telefonice (putem să trecem cu vederea alte
lucruri dacă sunteți ușor de contactat și răspundeți cu promptitudine la mesajele transmise)
– Cunoașteți produsele vândute (trebuie să vă cunoașteți bine propriile produse și
servicii, precum și firma și cerinț ele clienților)
– Servirea exemplară a clienților (vrem să putem face ușor o comandă)

122
– informații referitoare la mersul lucrurilor, atunci când este cazul (dacă vă
sunăm să verificăm sau să întrebăm un lucru, așteptăm să ne informați)
– Răspundeți la nevo ile urgente (nu vă uităm ușor atunci când ne scoateți dintr -o
încurcătură)
– Respectați -vă promisiunile (vă ținem bine minte atunci când nu vă respectați
promisiunile, când vedeți că nu puteți respecta termenele, informați -ne)
– Nu ne obligați să acceptăm prețuri mai mari (țineți -ne la curent cu creșterile de
prețuri).
Elaborarea și oferirea pachetului de servicii turistice ;
Răspunsurile
Ceea ce aflăm de la client, ne ajută să elaborăm soluții originale, să negociem și să
reducem la minimum sau chiar să ev ităm obiecțiile. Astfel, obținem o imagine alumii
clientului nostru așa cum o vede el. Cei mai buni vânzători în turism, reușesc să se descurce
chiar și în această lume a clientului. înainte de a stabili întrebările pe care le punem, trebuie să
știm exact ce trebuie să aflăm la la clienții noștri. Informațiile respective se împart de obicei în
patru categorii:
– interesul principal (ce vor clienții): aceste informații ne spun exact ce produs
trebuie să le oferim, dar de reținut este faptul că nu produsul în sine, ci ceea ce produce
produsul este întotdeauna interesul principal!
– criteriile de cumpărare (cerințele ce trebuie îndeplinite): acestea sunt aspectele
concrete legate de produsul nostru turistic care trebuie incluse în soluție; dacă nu sunt
îndeplin ite, cumpărarea nu se va realiza. Criteriile de cumpărare pe care le aflăm de la clienții
noștri devin acele date legate de produsele și serviciile noastre pe care le transmitem în
momentul prezentării soluției (ofertei).
– alte considerente (ce -ar dori cl ienții să aibă): majoritatea agenților de turism fac
oferta turistică exclusiv uTfuncție de criteriile de cumpărare; deși importante, ele reprezintă
doar o parte a tabloului. Aici putem include: servicii speciale, facilități etc care pot fi factori
cheie î n elaborarea unei ofertei turistice originale care ne dau posibilitatea să arătăm prin ce
ne diferențiem de concurență.

123
– motivul dominant al cumpărării (de ce vor clienții ceea ce vor): este de fapt
temeiul afectiv irezistibil pentru care clientul va cump ăra. Cei mai mulți dintre noi credem că
știm de ce vor clienții noștri să cumpere. In realitate însă, motivul descoperit de noi s -ar putea
să nu aibă nici o legătură cu trăirea afectivă. Adică, interesul nostru principal ne împinge spre
decizia de cumpărar e, însă decizia finală de a cumpăra este determinată de sentimentele
noastre, chiar și atunci când luaăm o hotărâre în grabă (supraviețuire, siguranță, apartenență,
importanță, realizare de sine).
Rețineți: chiar dacă oamenii cumpără practic aceleași produ se și servicii, o fac dc
obicei din motive logice și afcctive diferite. Dacă vom învăța să punem întrebările potrivite și
să ascultăm, clientul ne va spune de fiecare dată exact ceea ce vrea și dc ce vrea să cumpere.
Pe baza acestor informații, vom putea s ă prezentăm în așa fel oferta, încât să facem dovada
interesului și a priceperii noastre dc a vorbi pe înțelesul clientului nostru.
Cum să le oferim clineților ceea ce își doresc?
Când ajungem să Ic oferim clincților noștri oferte, trebuie să ne asigurăm câ ne
diferențiem dc ceilalți agenți dc turism care se lupă să încheie același contract. Obiectivul îl
putem atinge ofcrindu -le clienților oferte care să se adreseze nevoilor și dorințelor lor concrete
și care să țină scama de motivele afective care i -au determinat să ia decizia dc cumpărare.
Chiar dacă am răspuns la toate criteriile enumerate mai sus, în realitate, este posibil ca
de multe ori clientul să nu știe de ce anume are nevoie. De aceea este foarte important să
culegem informații cât mai amănunțite, să le combinăm și să elaborăm o ofertă care să
depășească așteptările clientului. De exmplu:
– oferiți un serviciu suplimentare, care să depășească așteptările clientului, fără a
presupune cheltuieli în plus.
– oferiți clienților diferite facil ități financiare (rate etc.)
– acoprdați asistență turistică: faceți în așa fel încât să știe că vă interesați de
felul în care decurge sejurul său (telefon la hotel, pe mobil la sosire, în timpul șederii, la
întoarcere) etc.
Când elaborăm oferta trebuie s ă facem așa încât să risipim clientului toate îndoielile pe
care le are în privința ofertei noastre. Există șase componente ale ofertei care ne ajută să ne
asigurăm că vom elabora oferta corespunzătoare situației concrete: faptele certe, punțile de

124
legătur ă, beneficiile, utilitatea, dovezile și întrebările de verificare. Respectarea tuturor acestor
componente în elaborarea unei oferte pentru un client, ne va diferenția de concurență!
4,Negocierea și semnarea contractului cu clientul 1
Negocierea este pur și simplu o parte a procesului de vânzare, înjimpul căreia
încercăm să ajungem la un punct de vedere comun cu clientul nostru. Ca să punem bazele
unei relații pe termen lung, trebuie ca atât cumpărătorul, cât și agentul de turism să încheie
cea mai bună tran zacție posibilă. Trebuie să privim lucrurile în felul următor: dacă clienții vor
să negocieze cu noi, înseamnă că vor să cumpere de la noi.
In același timp, noi, ca agenți de turism sau directori de agenții de turism suntem
adesea obligați să negociem cu p artenerii (agenții de turism detailiste sau TO, prestatori).
Negocierile nu pot fi așadar evitate în activitatea unui lucrător în turism și ca atare trebuie să
fim pregătiți pentru un astfel de proces.
Pe parcursul procesului de vânzare am reușit să culege m informațiile necesare, însă
este util să înțelegem și alte lucruri ca:
1. diferența dintre negocieri și obiecții;
2. latura umană a negocierilor;
3. tipurile de negocieri;
4. importanța tehnicilor de negociere atât pentru client, cât și pentru agentul de
turism. Cunoscând toate aceste lucruri, negocierea poate fi chiar o parte distractivă -Dacă
cunoaștem cu adevărat nevoile și dorințele unui client și dacă înțelegem factorii care
acționează în cadrul unei negocieri, putem face față cu succes acestui proces . Prin urmare,
putem concepe o strategie care să facă din negociere o experiență pozitivă pentru toți cei
implicați: clienții noștri, agențiile noastre și chiar noi înșine.
4.1. Diferența dintre negocieri și obiecții
Dacă un client are obiecții în privința ofertei noastre, iar noi considerăm că acestea pot
face obiectul unei negocierei, este posibil să ne distrugem credibilitatea. In primul rând, dacă
încercăm să negociem, s -ar putea să dăm impresia că -1 forțăm pe client să ia o decizie într -un
moment în ca re problemele sale reale nu au fost atinse. In al doilea rând, nerăspunzând la o

125
obiecție, l -am putea face pe client să creadă că nu suntem atenți la ceea ce -1 preocupă pe el în
mod real (exp. clientul dorește o cameră cu vedere la marc, noi îi oferim un h otel situat în
centru, cu transfer gratuit până la plajă).
încrederea clienților va crește doar atunci când le dovedim că suntem atenți la
preocupările lor.
Câteva recomandări pentru a negocia cu un client:
– fiți convinși că oferta dvs. este cea mai bună dintre toate câte există pc piața
turistică;
– aveți curajul să renunțați la întreaga discuție;
• încercați să creați situații bcnefice pentru ambele părți.
4.2. Latura umană a negocierilor sau ce vor oamenii?
Cele mai productive negocieri vizează un singu r lucru: obținerea celui mai bun rezultat
posibil pentru toată lumea. Cu toții vrem să obținem ceea ce ne trebuie. Clienții noștri vor să
simtă că în urma procesului de negociere au obținut o ofertă care le servește cel mai bine
interesele. Noi vrem să sim țim că l -am ajutat pe client și că în același timp ne -am ajutat
propria firmă să obțină un profit acceptabil.
Negocierile devin neproductive atunci când ambele părți doresc prea mult să câștige.
De aceea, în calitate de agenți de turism profesioniști, treb uie să ne facem meseria și să
apelăm la aptitudinile pe care le avem în stabilirea relațiilor interumane. Ca de altfel în fiecare
etapă a procesului de vânzare, aceasta înseamnă să ascultăm cu atenție și să încercăm să
vedem lucrurile din punctul de vedere al clientului. Dacă negociem într -o atmosferă de
încredere și respect, sunt mari șanse ca discuția să se încheie cu succes pentru noi și clienții
noștri.
Câteva sfaturi:
– manifestați entuziasm;
– apelați la aptitudinile în domeniul relațiilor interumane;
– evitați discuțiile în contradictoriu;

126
– respectați părearea celuilalt, nu spuneți niciodată „Nu aveți dreptate.”;
– convingeți, nu manipulați;
– păstrați -vă integritatea.
Uneori, chiar și atunci când oferta pare să -l avantajeze pe client, este posibil ca
rezultatul final să -i lase acestuia un gust amar. Se spune adesea că percepția clientului
înseamnă de fapt realitatea, adică dacă o experiență nu -i provoacă un sentiment plăcut,
însemană că ea nu a fost benefică.
Toate acestea nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu clienții în orice privință, ci
doar că atât ei, cât și noi am putea fi nevoiți să dăm și să acceptăm ceva pentru ca zoată lumea
să fie mulțumită.
4.3Tipurile de negocieri
De ob icei. vom întâlni două tipuri de negocieri: simple și complexe.
O negociere simplă are loc într -un interval de timp scurt și este determinată de o
nevoie urgentă. Negocierea simplă este eficientă atunci când timpul este limitat, când avem
de-a face cu un singur cumpărător și când există o problemă importantă. In acest caz,
sentimentul este cel care determină adeseori decizia. De aceea, motivul dominant al
cumpărării este destul de clar.
Negocierile complexe sunt necesare atunci când timpul nu este limitat, iar numărul
întâlnirilor, al variabilelor și al factorilor de de cizie este mai mare.
De ce este necesară această diferențiere? Pentru că acest lucru ne ajută să negociem
mai bine. De exemplu, dacă suntem implicați într -o negociere simplă, știm că suntem mai în
măsură să ținem la preț și să nu facem sau să facem mai puț ine concesii clienților.
4.4. Tehnici de negocieri
In primul rând trebuie -Să avem în minte ceea ce anume dorim să obținem în final. In
al doilea rând, trebuie să avem. a^litudine corespunzătoare pe tot parcursul procesului de
negociere. Nu trebuie să ne pr opunem niciodată să folosim tehnicile de negociere ca să -i
manipulăm pe clienți. în condițiile actuale, vânzarea trebuie să vizeze în primul rand stabilirea

127
unei relații trainice, dorința de a obține „victoria” folosind tactici dure de negociere nu va face
altceva decât să îndepărteze clienții.
Câteva recomandări pentru a negocia cu un client:
– fiți convinși că oferta dvs. este cea mai bună dintre toate câte există pc piața
turistică;
– aveți curajul să renunțați la întreaga discuție;
• încercați să creați situații benefice pentru ambele părți.
4.2. Latura umană a negocierilor sau ce vor oamenii?
Cele mai productive negocieri vizează un singur lucru: obținerea celui mai bun rezultat
posibil pentru toată lumea. Cu toții vrem să obținem ceea ce ne trebuie. Cl ienții noștri vor să
simtă că în urma procesului de negociere au obținut o ofertă care le servește cel mai bine
interesele. Noi vrem să simțim că l -am ajutat pe client și că în același timp ne -am ajutat
propria firmă să obțină un profit acceptabil.
Negocie rile devin neproductive atunci când ambele părți doresc prea mult să câștige.
De aceea, în calitate de agenți de turism profesioniști, trebuie să ne facem meseria și să
apelăm la aptitudinile pe care le avem în stabilirea relațiilor interumane. Ca de altfe l în fiecare
etapă a procesului de vânzare, aceasta înseamnă să ascultăm cu atenție și să încercăm să
vedem lucrurile din punctul de vedere al clientului. Dacă negociem într -o atmosferă de
încredere și respect, sunt mari șanse ca discuția să se încheie cu succes pentru noi și clienții
noștri.
Câteva sfaturi:
– manifestați entuziasm;
– apelați la aptitudinile în domeniul relațiilor interumane;
– evitați discuțiile în contradictoriu;
– respectați părearea celuilalt, nu spuneți niciodată „Nu aveți dreptate.”;
– convingeți, nu manipulați;

128
– păstrați -vă integritatea.
Uneori, chiar și atunci când oferta pare să -l avantajeze pe client, este posibil ca
rezultatul final să -i lase acestuia un gust amar. Se spune adesea că percepția clientului
înseamnă de fapt realitat ea, adică dacă o experiență nu -i provoacă un sentiment plăcut,
însemană că ea nu a fost benefică.
Toate acestea nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu clienții în orice privință, ci
doar că atât ei, cât și noi am putea fi nevoiți să dăm și să acceptăm ceva pentru ca zoată lumea
să fie mulțumită.
4.3yTipurile de negocieri^
De ^icei. vom întâlni două tipuri de negocieri: simple și complexe.
O negociere simplă are loc într -un interval de timp scurt și este determinată de o
nevoie urgentă. Negocierea simplă este eficientă atunci când timpul este limitat, când avem
de-a face cu un singur cumpărător și când există o problemă importantă. In acest caz,
sentimentul este cel care determină adeseori decizia. De aceea, motivul dominant al
cumpărării este destul de c lar.
Negocierile complexe sunt necesare atunci când timpul nu este limitat, iar numărul
întâlnirilor, al variabilelor și al factorilor de decizie este mai mare.
De ce este necesară această diferențiere? Pentru că acest lucru ne ajută să negociem
mai bine. De exemplu, dacă suntem implicați într -o negociere simplă, știm că suntem mai în
măsură să ținem la preț și să nu facem sau să facem mai puține concesii clienților.
4.4. Tehnici de negocieri
In primul rând trebuie. -Să avem în minte ceea ce anume dorim să o bținem în final. In
al doilea rând, trebuie să avema^litudine corespunzătoare pe tot parcursul procesului de
negociere. Nu trebuie să ne propunem niciodată să folosim tehnicile de negociere ca să -i
manipulăm pe clienți. în condițiile actuale, vânzarea treb uie să vizeze în primul rand stabilirea
unei relații trainice, dorința de a obține „victoria” folosind tactici dure de negociere nu va face
altceva decât să îndepărteze clienții.

129
în continuarc vom prezenta câtcva dintre cclc mai utilizate tchnici dc negoci ere J
Tehnica renunțării
Renunțarea poate fi una dintre cele mai cficicnte tchnici. In cazul clientului, aceasta
înseamnă „Am mers cât dc departe am putut.”, iar în cazul agentului de turism: „Am făcut tot
ce puteam face.” A renunța nu înseamnă a ne retrag e oferta, ci doar a fi dispuși dc a o schimba
?n această fază a procesului de vânzare.
De asemenea, unii cumpărători vor folosi și ei renunțarea pentru a ne determina să
facem concesii. Aceștia ne vor spune foarte clar că se vor retrage și vor încerca la c oncurență,
dacă nu le vom satisface cererile.
Ce trebuie să facem în acest caz? Depinde de persoană, de relația existentă și de
chestiunile în discuție. Trebuie să ne bazăm pe judecata noastră și pe experiența căpătată în
relația cu clientul.
2 , Tehnica p ersuasiunii
gpl mult ori folosim această tehnică fară să ne dăm seama. Pentru a convinge mai ușor
un client, trebuie să știm că cea mai bună modalitate de a stâmi interesul cuiva pentru ideile
noastre este să fim noi interesați de ale lui. Cu alte cuvinte, trebuie să le punem clienților
suficient de multe întrebări pentru a afla ceea ce este important pentru ei. Trebuie să luăm
notițe și să folosim informațiile culese pentru a ne pregăti pentru întrebările și problemele ce
pot apărea în timpul procesului de negociere.

Tehnica tăcerii
De multe oncănd se negociază, clienții spun lucruri pe care în realitate nu le iau în
serios, ca să provoace o reacție emoțională din partea vânzătorului (exp. la prețul comunicat
de noi, un client poate spune cu emfază „cred că glumiți, este ridicol!”). Intr -o astfel de
situație, tăcerea este cel mai bun răspuns. Dacă tăcem, nu manipulăm, ci vrem doar ca
atmosfera să nu devină ostilă și să nu provocăm un conflict. Această tactică are succes
deoarece tăcerea provoacă neliniște, iar cei mai mulți dintre noi când sunt neliniștiți, tind să
vorbească, iar primul care vorbește, va face o concesie.
Tehnica întocmirii contractului

130
Vom apeia ia această tenmca daca discuția intră într -un impas și dacă credem că
întocmirea unor documente ar putea grăbi decizia clientului.
Tehnica amânări» sau a inartiviiăiii
în calitate de agenți de turism profesioniști trebuie să ne dăm seama dacă o amânare
anunțată de client este sau nu justificată sau este doar o tehnică utilizată pentru a ne determina
să facem o ofertă mai bună. Așadar nu trebuie să acceptăm amânarea, ci să întrebăm, de exp.
„îmi puteți spune ce anume vă face să ezitați?”. Când vom afla acele motive, vom înțelege
mai bine ce trebuie să facem în cursul negocierilor ca să -l ajutăm pe cli ent să se hotărască.
^ Tehinca ultimatumului
Unii confundă ultimatumul cu renunțarea, însă cele două tehnici sunt total diferite.
Ultimatumurile nu lasă nici o ieșire clienților. Ele reprezintă un atac la adresa sentimentelor
acestora și -i determină să ado pte o atitudine defensivă, așadar nu mai putem purta o discuție
rodnică cu clienții noștri. Dar și clienții ne pot da ultimatumuri, iar ele au menirea să ne facă
să recurgem la noi concesii. Dacă după pronunțarea unui ultimatum, mai credem că merită să
finalizăm vânzarea, trebuie să ne gândim să lăsăm „o ușă deschisă”. Uneori facem tot ceea ce
ne stă în putere pentru ca lucrurile să avanseze, iar continuarea discuției nu mai are rost.
Atunci vom trece din nou la un ultimatum, acesta fiind mai mult o tehnică de finalizare a
negocierilor și nu trebuie utilizat doar pentru a -i determina pe clienți să accepte un
angajament.
7 Tehinca adaosurilor
Această tehnic Im înseamnă oferirea de servicii suplimentare sau articole „gratuit”,
care ne fac să credem că pentru b anii dați vom primi o ofertă mai bună.
Accstc adaosuri nu trebuie însă să fie oferite dc la început, doar dacă fac parte dintr -o
campanie promoțională destinată tuturor clienților. T5c regulă, vom aștepta pentru a oferi
astfel dc adaosuri^până către finali zarea procesului de vânzare. In unele cazuri nu avem
nevoie de adaosuri, însă vom apela la ele doar pentr -i a-i dovedi clientului că -1 apreciem, ur
Atributele unei negocieri reușite:
toată lumea se simte mulțumită:
fiecare parte simte ca celeilalte părți u a păsat de ea;

131
toți cred că negocierile au fost corecte;
– ambele părți vor dori să mai facă afaceri împreună;
– "frecare parte crede că celălalt își va respecîaTpromisiunile.
în întreg procesul de vânzare esențial este să aflăm ce îi trebuie clientului, apoi să
stabilim unde anume se întâlnesc nevoile sale cu ofertele noastre.
Când suntem interesați să -i ajutăm pe clienții noștri, semnarea contractului nu este
greu de obținut. Agenții de turism profesioniști nu -i determină pe clienți să accepte oferte și
contracte pe care mai târziu le vor regreta. Celelalte etape ale procesului de vânzare au o
importanță la fel de mare, dacă nu chiar mai mare. Punem bazele unei relații amiabile,
ascultăm cu atenție, elaborăm soluții originale și sporim permanent încredere a clientului în
noi. Dacă facem aceste lucruri așa cum trebuie, vom obține comanda și semnarea contractului
clientului oferind cele mai bune informații, cele meii bune analize și cea mai bună soluție de
vacanță, ținând seama de fiecare dată de particularit ățile clientului nostru.
Când clienții se angajează să cumpere un serviciu, ei își exprimă de fapt încrederea că
le vom oferi soluții care vor răspunde nevoilor lor. Ca să aflăm dacă putem obține un
angajament al clientului, nu avem nevoie de tactici agres ive, ci doar trebuie să punem
întrebările potrivite sau, în unele cazuri să explicăm o ofertă.
Odată ce am stârnit interesul, am prezentat oferta și am făcut apel la motivul dominant
al cumpărării, cea mai potrivită modalitate de a trece la întocmirea come nzii și semnarea
contractului este aceea de a solicita acest lucru. De ce nu procedăm astfel? In principali pentru
că ne este teamă.
Trebuie însă să fim conștienți că și clienților noștri le este teamă: să -și cheltuiască
banii, de neîndeplinirea obligațiil or de către firma noastră etc. Un studiu arată că solicitând
pur și simplu semnarea unei comenzi și a contractului, putem stabili relații cu mai mulți
clienți, sporind ponderea contractelor încheiate.
Când încercăm să obținem un angajament este foarte favo rabil să cerem clientului să
aleagă între două variante, ambele fiind practic lipsite de importanță. în acest caz, se pleacă de
la ipoteza că respectivul client dorește să cumpere de la noi (exp. de întrebări: plătiți cash sau
cu cârdul? Ce preferați: acea stă ofertă sau cealaltă? etc.).

132
O altă variantă ar fi căderea de acord într -o chestiune minoră (exp. pe numele cui
întocmim actele? Să vă trimit actele prin poștă sau veniți după ele?).
Metoda ocaziei favorabile ne ajută de asemenea în drumul spre semnarea comenzii și
contractului. Ea este favorabilă mai ales când clienții sunt pregătiți să cumpere, dar
tărăgănează în mod evident lucrurile. In acest caz, pur și simplu, i se oferă clientului un
interval destul de redus în care poate beneficia de un anumit pr eț/sejur/vacanță etc.
Ca agenți de turism profesioniști, este de datoria noastră sp solicităm întocmirea
comenzii și semnarea contractului. Clienții așteaptă acest lucru și nu trebuie să așteptăm să
ne-o spună ei. Unii cumpărători experimentați vor fi chia r dezamăgiți dacă nu vom face
aceasta. Ei știu că natura muncii noastre ne obligă la aceasta. Nu trebuie niciodată să punem
punct vreunei întâlniri fără să solicităm întocmirea unei comenzi, astfel vom face dovada
încrederii pe care o avem în capacitatea n oastră de a da clienților cele mai bune oferte.
5. Desfășurarea și evaluarea pachetului dc scrvicii

5.1. Definitivarea acțiunii (fișa acțiunii)
Am finalizat procesul negocierii: clientul este bucuros pentru că obține la un preț bun
exact ceea ce -i trebu ie și își dorește. Noi suntem bucuroși pentru pentru că suntem pe punctul
de a câștiga un nou client și de a realiza o vânzare reușită pentru firma noastră, înainte însă de
a pune în biblioraft comenzile, confirmările și rezervările clientului respectiv, v om întocmi o
fișă a acțiunii, care îmnseamnă că am pus la punct toate amănuntele și că am trecut pe hârtie
toate punctele esențiale ale discuției. Dacă ignorăm această etapă, s -ar putea ca mai târziu să
ne pară rău de acest lucru. Dacă nu punem pe hârtie d etaliile, s -ar putea să uităm o parte dintre
acestea, pentru a descoperi în final că acestea erau cele mai importante pentru client și de
altfel reprezintă chiar motivul pentru care a cumpărat de la noi, alegând dintr -o piață turistică
care are aproximativ aceleași oferte, diferențiate doar prin detalii.
Dacă se va întâmpla să nu luăm în considerare tocmai acele detalii, credibilitatea
noastră și în egală măsură realația noastră cu clientul vor fi serios afectate.
5.2 Menținerea legăturilor cu clientul

133
Odat ă obținut angajamentul clientului, ni se oferă o ocazie și mai importantă, aceea de
a-1 avea din nou client. Numeroase studii efectuate asupra situației actuale din domeniul
vânzărilor susțin ideea că este mult mai greu și mai costisitor să îți faci un cli ent nou decât să –
l păstrezi pe unul satisfăcut.
Iată de ce este în interesul nostru ca acei clienți pe care îi avem să fie permanent
mulțumiți. In plus, vom obține referințe și vom avea noi clienți aduși de clienții noștri
mulțumiți dacă vom duce la capăt angajamentele asumate și vom dovedi că agenția noastră
oferă produsele și serviciile remarcabile pe care le -am promis.
în turism, indiferent dacă ne place sau nu, reputația noastră este strâns legată de ceea
ce se va întâmpla după încheierea contractului, adică atunci când începe prestarea serveiilor
turistice, în definitiv, spre deosebire de alte faze ale procesului de vânzare, activitățile
ulterioare încheierii contractului ne obligă să renunțăm într -o anumită măsură la controlul de
care dispunem.
Dar chi ar dacă nu avem control deplin asupra felului în care este prestat serviciul,
putem contribui la obținerea unor rezultate bune. Agenții de turism profesioniști fac tot ce le
stă în putință pentru a asigura o punere corespunzătoare în practică a angajamente lor asumate.
Aceasta nu înseamnă doar păstrarea unui contact permanent cu clienții (telefon, e -mail etc.),
ci și crearea unor relații adecvate cu prestatorii sau colaboratorii. De cele mai multe ori o
relație de amiciție cu un colaborator/prestator duce la atitudine favorabilă față de clientul tău.
Dacă ne vom respecta angajamentele asumate, impresia pe care clientul o va avea multă
vreme despre serviciile noastre nu va fi și ultima.
Păstrarea contactului cu clienții este cea mai bună modalitate de a ne asi gura că aceștia
sunt în permanență mulțumiți. Aceasta face ca numele nostru să se afle permanent în atenția
clienților, pentru ca ei să nu uite să ne recomande prietenilor și rudelor în momentul în care au
nevoie de servicii turistice. In orice caz, prin a ceasta dovedim că realmente ne pasă de clienții
noștri și că nu suntem acolo doar ca să încasăm.
Ținând seama de aceste considerații, iată câteva dintre lucrurile pe care le puteți face
pentru a păstra contactul cu clienții după încheierea contractului:
– duceți actele (copii după contract, coucher etc.) la domiciliul sau la sediul
clientului;

134
– verificați împreună cu colegii prestatori/colaboratori dacă toate componenetele
ofertei au fost furnizate, așa cum ați promis;
– sunați clienții și constatați dacă toate serviciile sunt acordate;
– asigurați clienții că în caz de nevoie sunteți la dispoziția lor;
| dați clienților spre completare un chestionar de avaluare a activității agenției dvs. sau
faceți chestionarul telefonic; luați în considerare toate sugest iile clienților dvs.;
| trimiteți -le clienților scrisori, e -mailuri sau dați -le telefon ca să le mulțumiți că au
cumpărat de la dumneavoastră și să reiterați ideea că satisfacția lor este importantă;
– țineți -i pe clienți la curent cu noile oferte pe care le aveți și de câte ori credeți
că ar putea fi interesați de serviiile dvs.
Dacă nu păstrăm legătura cu clienții după încheierea contractului, riscăm să -i pierdem
chiar și atunci când au fost mulțumiți. Aceasta pentru că le permitem concurenților să -și spu nă
cuvântul și să le acorde clienților noștri atenția pe care noi nu le -o mai acordăm. Nu trebuie să
uităm că, dacă absența noastră este observată, clientul poate trage concluzia că firmei
concurente îi pasă mai multe de el decaât nouă.
Când depunem efortu ri reale ca să comunicăm permanent cu toți clienții noștri,
stabilim o relație care depășește granițele profesionale. El va fi receptiv la mesajele noastre.
Poșta electronică este un mijloc eficient de menținere a contactului cu clienții,
ajutându -ne să ră mânem în legătură cu aceștia. La temelia oricărei inițiative reușite privind
menținerea legăturilor cu clienții stă o bază de date bine organizată și frecvent actualizată.
Pentru ca păstrarea legăturilor să nu presupună un efort deosebit, trebuie să avem l a îndemână
numere de telefon, de fax și adrese de poștă electronică. Baza de date, electronică sau
manuală, trebuie actualizată permanent.
Foarte puține lucruri îl deranjează pe un client mai mult ca imposibilitatea de a lua
legătura cu agentul de turism, în special după încheierea contractului. Din acest motiv este
absolut necesar ca, atunci când vor să ia legătura cu noi, clienții să poată face acest lucru cu
ușurință. Trebuie să creăm un sistem de comunicare care să funcționeze pentru toată lumea.
Trebui e să depunem toate eforturile pentru a -i informa pe clienți despre numerele de telefon
mobil, despre adresele de mail și despre orice alt mijloc prin care pot lua legătura cu noi în

135
caz de urgență. Nu numai că trebuie să aibă la îndemână aceste informații, dar trebuie să știe
și cum pot comunica cel mai ușor cu noi. De aceea, nu uitați niciodată să oferiți cărți de vizită,
calendare promoționale etc.
O strategie de menținere a contactului:
– creați o bază de date și actualizați -o permanent;
– stabiliți foa rte bine liniile de comunicație car pot fi utilizate;
– transmiteți informații interesante;
– dați informații de ultimă oră cu privire la ofertele dvs.
6. Obiecții și reclamații
Abordarea obiecțiilor clienților pare la început un lucru foarte complicat și cu multă
încărcătură deoarece trebuie să facem simultam o mulțime de lucruri.
Obiecțiile și reclamațiile ridică adesea obstacole de natură emoțională și mentală în
calea multor agenți de turism, chiar și a celor experimentați. Ele ne pot provoca chiar și
sentimente de ostilitate față de clienții noștri. In asemenea situații, s -ar putea să facem
greșeala de a le trata în așa manieră încât să -l jignim pe client.
Ca în orice fază a procesului de vânzare, atunci când abordăm obiecțiile și
reclamațiile, relația dintre noi și client se află pe primul plan. Aptitudinile pentru relațiile
interumane, sinceritatea și capacitatea de a ne pune în locul celuilalt sunt esențiale dacă vrem
să-l împiedicăm pe client să adopte o atitudine defensivă și să distrugă toate lucru rile bune pe
care le -am realizat până în momentul respectiv.
Regula de bază este: ca să respingi obiecțiile, să faci față reclamațiilor, să inspiri
încredere, să devii credibil, iar serviciile tale să fie apreciate, trebuie să tratezi întodeauna
clienții c u respect!
De aceea stabilirea și menținerea unei relații cordiale cu clientul reprezintă cheiea
succesului în aceste condiții.

136

Subiectul 31. Configurația geopolitică europeană (itemi: teritoriile cu statut indefinit;
teritoriile dependente; uniuni și or ganizații suprastatale europene)
La configuratia statala actuala s -a ajuns in urma unui proces evolutiv indelungat si
complex, in locul vechilor imperii si a entitatilor teritoriale cu statut dependent aparand statele
independente, care, care in majoritatea lor sunt centrate pe o natiune majoritara. Cu siguranta,
procesul evolutiv inca nu s -a incheiat, trendul avand o dubla orientare, respective: (1) aparitia
unor noi state omogene, prin desprinderea de entitati din cele federative eterogene si (2 )
crearea unor suprastructuri statale, ce au ca edziderat o dezvoltare economica echilibrata si o
omogenizare a cadrului politico -administrativ si economic ( ex. Uniunea Europeana )
Complexitatea procesului de interpretare a cadrului geografico -politic Eu ropean deriva
din doua aspect majore: (1) existent unor teritorii extraeuropene, cu statut de dependent fata
de o serie de state ale continentului analizat si (2) existent unor teritorii si regiuni
intraeuropene nesuverane (ex: regiuni autonome, republic i autonome), existent unor republici,
teritorii si regiuni recunoscute partial si a unor entitati teritoriale nerecunoscute oficial.
a) Teritoriile extraeuropene cu statut de dependent fata de unele state europene sunt
presarate pe intreaga suprafata a Terrei si reflecta starea mondiala de influenta a Europei din
anumite perioade (ex: perioada colonialist in principal). Exemple concludente in acest sens
sunt state precum Franta, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Danemarca,
Spania, etc., respe ctive marile puteri colonial europene de odinioara.
Spre exemplu, Franta detine un ansamblu de teritorii aflate sub suzeranitate proprie si
cunoscute sub denumirea generica de Franta de peste mari ( France d’outre -mer) , situate in
afara teritoriului metro politan. Toate acestea provin din fostele colonii franceze. Ele sunt
nominalizate prin abrevierile DOM -TOM ( Departament d’outre mer – Territoire d’outre -mer
, insemnand Departament de peste amri si respectiv Teritoriu de peste mari. Ele se afla in
jurisdic tia unui minister francez de specialitate.
Departamentele si regiunile de peste mari si tari au acelasi statut cu cel al
departamentelor si regiunilor Frantei metropolitan. Sunt parti integrante ale Frantei si ale
Uniunii Europene, fiind considerate regi uni ultraperiferice. Locuitorii de aici isi aleg
reprezentatnti in Senatul francez, Adunarea Nationala franceza si in Parlamentul European.
Cele ami importante sunt: Guadelupa, Guyana Franceza, Martinica, Mayotte, Reunion,
Poinezia Franceza, Noua Caledonie , Saint Pierre si Miquelon, Wallis si Futuna.
b)Teritoriile si regiunile intraeuropene nesuverane, recunoscute partial sau
nerecunoscute oficial, acompaniaza, pe harta politica a Europei, cele 46 state independente.

137
Dintre acestea se remarca: Insulele Aland ( provincie autonoma) demilitarizata si unilinguala
suedeza a Finlandei); Akrotiri si Dhekelia ( doua baze militare aflate sub suzeranitatea
Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, situate in Cipru); Gibraltar ( teritoriu
britanic de pe ste mari, singurul situate in Europa) ; Guernsey ( o dependenta “ Coroanei
Britanice” formata din cateva insule ale Canalului); Insulele Feroe ( regiune autonoma insular
a Regatului Danemarcei din 1948 si care, de -a lungul anilor, au preluat controlul asupra
majoritatii problemelor de stat, exceptand apararea, nu detin o armata proprie organizata, care
ramane in responsabilitataea Danemarcei, cu exceptia unei mici politici si a Pazei de Coasta,
precum si relatiile externe); Insula Mann (o insula depende nt de “ Coroana Britanica”, situata
in Marea Irlandei, intre Irlanda si Argentina nu apartine nici Regatului Unit si nici Uniunii
Europene); Jersey ( cea mai cunoscuta dintre Insulele Canalului Manecii, dependenta a “
Coroanei Britanice” – situate in largu l coastelor Normandiei); Statul Autonom Monastic al
Muntelui Sfant -Athos ( regiune autonoma din punct de vedere administrativ cu capital la
Kareia); Abhazia (republica autonoma in nord -vestul Georgiei, autoproclamata independenta);
Republica Turca a Ciprul ui de Nord (Nu este recunoscuta pe plan international decat e
Turcia); Osetia de Sud ( republica autonoma din Georgia care si -a proclamat unilateral
independent 1n 1990); Transnistria (republica separatist pe teritoriul Republicii Moldova);
Nagorno -Karabah (republica autoproclamata, de factor de independenta, aflata in Caucazul
sudic, intre Marea Neagra si Marea Caspica); etc.
Prezenta acestor entitati teritoriale cu statut relative incert, care si -au declarat intr -o
forma sau alta independent, alaturi de a ltele cu conotatii similar ( mult mai putine in Europa
decat in alte parti ale lumii) poate induce o stare generala de risc geopolitic in cardul
continentului. Pe o astfel de filiera conflictuala a aparut statul Kosovo, care s -a declarat
independent fata de Serbia in anul 2008, el fiind recunoscut la nivel mondial de un nr de 76
state, dintre care 75 membre ale Organizatiei Natiunilor Unite.
Referitor la denumirea oficiala a statelor ( atat in Europa cat si la nivel mondial)
dreptul international prevede posibilitatea mai multor formule legale si corecte de identificare,
respectiv: (1 ) forma conventionala lunga ( ex: Republica Macedonia; Regatul Unit al Marii
Britanii si Irlandei de Nord; Republica Federala a Germaniei etc); (2) forma conventionala
scurta ( ex: Macedonia, Marea Britanie, Germania etc); (3) forma locala lunga ( ex:
Republika Macedonija; Bundesrepublik Deutschland etc); sau (4) abrevieri (ex: UK, Regatul
Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord etc. In cazul statelor europene, formulele sunt
complexe, in cazul anumitor state sau simple, in cazul altora. Spre exemplu Romania,
Ucraina, Ungaria, Irlanda nu detin forma conventionala lunga, in timp ce altele reprezinta
toate posibilitatile de denumire ofciala.

138
Sistemele de guvernamant existent e in statele Europei atesta gruparea lor in
urmatoarele categorii: republici parlamentare; republici prezidentiale; republici semi –
prezidentiale; monarhii constitutionale sau teocratii.
Cele mai multe state europene (27, respectiv 58,70 % din total) au ad optat sistemul de
guvenamant de tip Republica parlamentara , definind ideologia de baza a continentului. Unele
dintre ele sunt fie sate federale (ex: Germania, Austria, Bosnia si Hertegovina, Elvetia etc) fie
state national -unitare (ex: Albania, Bulgaria, E stonia, Finlanda, Macedonia, Lituania,
Portugalia etc).
Cu sistem politic de guvernamant de tip republica prezidentiala se remarca un singur
stat (Belarus), in dese randuri presedintele tarii fiind acuzat de atitudine dictatorial.
Statele europene republic ane semi -prezidentiale sau semi-parlamentare , cu sistem
politic mixt (impartirea atributiilor de guvernare intre presedinte si parlament) sunt Croatia,
Franta, Romania, Rusia si Ucraina, in care, in dese randuri, functie de claritatea atributiilor
preziden tiale si parlamentare apar conflicte si disfunctionalitati in procesul de guvernare (ex.
Cazul Romaniei in anul 2012).
Un nr de 11 state europene (23,91% din total) sunt monarhii constítutionale , in care
palamentul este forul legislativ superior, monarhul avand ca prerogative constitutionale
principale, reprezentarea intereselor statului la nivel international, este garantul suveranitatii si
are rolul de mediator intre institutii. Monarhiile europene au o vechime indelungata si
character ereditar.
Un singu r stat european, respectiv Vatican, are ca sistem politic de guvenamant ,
teocratia , in varianta unei monarhii elective , rolul de monarh revenindu -i Suveranului Pontif ,
in urma unor alegeri a membrilor Comitetului Pontifical.
Unitatile administrative -teritoriale , ca forme de organizare la nivelul fiecarui stat
European, releva ideologii, criteria de delimitare, marimi, denumiri si complexitati diferite.
Unele state au adoptat politica de impartire administrativ -teritoriala in entitati de dimensiuni
mari (ex . Landurile in Germania; provinciile in Belarus; regiunile in Grecia; regiunile in
Franta etc.), in timp ce alte state au ales varianta unor unitati administrativ -teritoriale medii
sau reduse dimensional (ex. judetele in Romania; municipalitatile in Sloven ia; municipalitatile
in Letonia; localitatile in Malta etc). Situatii mai complicate din acest punct de vedere, releva
unele state mai mari si/sau eterogene din punct de vedere a comunitatilor umane si a existentei
unor teritorii cu statute diferite (ex. R egatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord;
Federatia Rusa; Bosnia si Hertegovina; Cipru; Ucraina; Spania), care au fost nevoite sa adopte
entitati administrativ teritoriale diferite in perimetrul statului, cu specific diferentiat in
anumite portiun i ale teritoriului national.

139
Monedele si sistemele fiscal actuale unifica intr -o oarecare masura spatiul European,
asa-numita zona euro (cu moneda unica) grupand un nr de 17 state central sau vest -europene
( Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Fran ta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania). Sunt statele europene
cele mai stabile din punct de vedere economic si cu rate ale inflatiei sub media intregului
continent. Cu toate ca actuala cri za economica mondiala a afectat serios o parte a acestor state
(Grecia, Italia, Irlanda, Spania), zona euro ramana un reper pt restul continentului. Si alte state
au adoptat euro ca moneda ofociala (Andorra, Kosovo, Muntenegru, Monaco, San Marino,
Vatican, insa fara a apartine sistemului monetar uniform al celor 17 state din zona euro. In
celelalte 23 state ale Europei Monedele nationale sunt altele decat euro, fie pt faptul ca nu au
dorit sa adopte aceasta moneda (ex. Regatul Unit al Marii Britanii si Irla ndei de Nord,
Norvegia, Elvetia etc), fie ca nu indeplinesc inca criteriile economice si fiscal pt a putea adera
de zona euro ( ex. Romania, Bulgaria, Ucraina , Ungaria etc.)
Configuratia forurilor europene legislative (a Parlamentelor) se pune in evident, in
principal, doua categorii de state: (1) cu institutii legislative supreme unicamerale (28 state,
mai ales din categoria celor medii sau reduse territorial) si (2) cu institutii legislative
supreme bicameral (18 state, cu teritorii mai extinse si mai complexe datorita comunitatilor
nationale si a grupurilor entice existente).

Organizatii si uniuni politico -economice suprastatale europene

In cadrul Europei s -au constituit, in decursul timpului, o serie de uniuni sau organizatii
suprastatale care au avut la baza rationamente de ordin geopolitic si economic. Dintre cele
functionale in present mentionam: Uniunea Europeana -UE; Asociatia Europea na a Liberului
Schimb – AELS; Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord -NATO; Comunitatea Statelor
Independente -CSI; Spatiul Economic European -SEE; Organizatoa pentru Securitate si
Cooperare in Europa -OSCE etc.
1) Uniunea Europeana
Reprezinta o constructie suprastatala europeana bazata pe un parteneriat economic si
politic unci in lume care runeste un nr de 27 state. In prima etapa a formarii sale s -a pus
accent pe conslolidarea cooperarii economice interstatale – tarile implicate in schimburi
comerciale au d evenit independente din punct de vedere economic.
Inceputurile Uniunii Europene isi au originea in Comunitatea Europeana a
Carbunelui Si Otelului (CECO) si in Comunitate Economica Eeuropeana (CEE), formata in
anul 1958 prin asocierea economica a unui nr de 6 state ( Belgi, Germani, Olanda, Luxemburg

140
, Franta si Italia). Ulterior, Uniunea Europeana s -a extins, prin aderarea altor state si si -a sporit
prerogativele prin adaugarea de noi domenii (ex. economic, social, politic, environmental,
strategic etc .) Tratatul de la Maastricht , din anul 1993 a stabilit titulatura ofociala – Uniunea
Europeana . Ultimul tratat de amendare a bazelor constitutionale ale UE a fost Tratatul de la
Lisabona , intrat in vigoare la 1 decembrie 2009. Uniunea Europeana functioneaza pru intr-un
sistem de institutii supranationale independente si interguvernamentale , care iau decizii prin
negociere intre statele member. Cele mai importante institutii ale Uniunii Europene sunt:
a) Comisia Europeana – este puterea executiva a Uniunii Europene si are
responsabilitatea initierii de proiecte legislative si conducerea permanenta
a acestei uniuni. Comisia este, de asemenea, motorul integrarii europene .
Este organizata ca si un cabinet guvernamental, cu 27 de comisari pt
diferite domenii de activitate, unul pt fiecare stat membru, ei avand
obligatia de a reprezenta interesele Uniunii Europene ca intreg si nu
interesele nationale ale fiecarui stat membru;
b) Consiliul European – stabileste directiile strategice ale Uniunii Europene, in
cadrul unor intruniri derulate de cel mai putin patru ori pe an. Este compus
din Presedintele Consiliul European, Presedintele Comisiei Europene si un
reprezentant din fiecare stat membru, seful de stat ori seful guvernului.
Consiliul European are rolul de a media disputele di ntre statele member si
dintre institutii, pt a rezolva crizele politice si dezacordurile referitoare la
politici si problem controversate. Actioneaza ca un sef de stat colectiv si
ratifica documentele importante ( ex. tratatele si acordurile international)
alaturi de Parlamentul European.
c) Consiliul Uniunii Europene – numit si Consiliul sau Consiliul de Ministri ,
este parte a legislativului Uniunii Europene, fiind format din ministrii
statelor membre. Se intruneste in diferite configuratii, functie de domeniu l
de activitate. Alaturi de atributele legislative detine prerogative in politica
relatiilor externe comune si politica de securitate
d) Parlamentul European – reprezinta cealalta jumatate a legislativului Uniunii
Europene (alaturi de Consiliul Uniunii Europen e). Membrii sai sunt alesi
direct de catre cetatenii Uniunii Europene la fiecare 5 ani, in baza unui
sistem de reprezentare proportional, functie de nr de voturi acumulat de
fiecare partid politic. Desi parlamentarii europeni sunt alesi la nivel
national, ei urmeaza politica grupului parlamentar din care fac parte.
Fiecare stat are un nr de mandate, impartite in circumscriptii nationale care

141
nu afecteaza natura proportional a sistemului de vot. Romania are in
present (2012) un nr de 33 de mandate in Parlam entu European.
e) Curtea Europeana de Justitie – atributiile sale constau in asigurarea
interpretarii uniforme a legislatiei europene . In anul 1989, pt a usura
activitate Curtii Europene de Justitie, a fost infiintata Curtea Europeana de
Justitie (CEJ -PI), iar ulterior, in 2004, o alta instanta, pt problemele care
privesc functionarii publici, respective Tribunalul functionarilor publici ai
Uniunii Europene . Astfel, Curtea Europeana de Justitie are competente
doar pt solutionarea cailor de atac inaintate de per soanele fizice si juridice
impotriva deciziilor luate de Curtea de Justitie de Prima Instanta si
raspunde de dosarele de chemare in judecata in prima instanta inaintate
de statele membre ale Uniunii Europene impotriva Comisiei Europene.
f) Banca Centrala Eur opeana – este banca central a Uniunii Europene, cu
functia de administrare a politicii monetare in cele 17 state cu moneda
euro.
Uniunea Europeana a dezvoltat o piata unica in cadrul unui sistem standardizat si
unificat de legi care se aplica tuturor statel or membre. Spre exemplu, in cadrul Spatiului
Schengen controalele vamale au fost desfiintate. Politicile Uniunii Europene sprijina si
garanteaza libera miscare a persoanelor, bunurilor, serviciilor si a capitalului. Au fost emise
legi in domeniul justitiei si afacerilor interne si se pastreaza politici comune in domeniul
comertului, agriculturii, pescuitului si al dezvoltarii regionale. A fost infiintata si o uniune
monetara, asa -numita zona Euro, compusa in present din 17 state. Exista si misiuni
diplomati ce permanente in mai multe state din lume, Uniunea Europeana fiind reprezentat in
cadrul ONU, Organizatia Nationala a Comertului, G8 si G -20.
In present, Uniunea Europeana include 27 de state membre respectiv Belgia, Bulgaria,
Cipru, Danemarca, Germani, Es tonia, Finlanda , Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Romania, Suedia,
Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de
Nord. Teritoriul sau este de 4 324 784 km 2, reprezentand circa 42,5% din suprafata totala a
Europei si detine o populatie de 503 824 373 locuitori, insemnand 68,2% din populatia
continentului.
2. Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) este o organizatie economica
international cu character regional, infiintata la data de 3 mai 1960, prin Conventia de la
Stckholm din 4 ianuarie 1960, in urma unui acord European de liber schimb, ca reactie la
formarea Comunitatii Economice Europene (CEE). Prin conventia AELS, statele sem natare

142
au stabilit o zona de liber schimb pt comertul marfurilor, conventia fiind completata ulterior
printr -un acord de integrare economica pt sectorul de servicii. Spre deosebire de Uniunea
Europeana, AELS nu este o uniune vamala, ceea ce inseamna ca fi ecare stat membru poate
stabili in principiu taxele vamale si politica comerciala externa privind statele terte, adica
tarile non -AELS.
Initiativa crearii AELS a revenit Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord,
ale carui interese au determinat initial respingerea participarii la Comunitatea Economica
Europeana. Tratatul de constituire AELS a fost semnat la Stockholm (ianuarie 1960) de catre
7 state – Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Suedia, Norvegia, Danemarca,
Elvetia, Austri a si Portugalia.
Principalele obiective vizate de Asociatia Europeana a Liberului Schimb sunt:
contributii la stabilitatea cresterii economice; stabilitatea financiara; utilizarea rationala a
resurselor; contributii la extinderea comertului mondial si lich idarea barierelor comerciale;
dezvoltarea comertului intre statele membre in conditiile unei concurente corecte; ocuparea
populatiei active in piata muncii; reducerea somajului; inlaturarea concurentei neloiale,
eliminarea taxelor vamale intre statele memb re si mentinerea acestora in raport cu statele non –
membre.
3. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
Este o alianta politico -militara transcontinentala formata prin semnarea la Washinton a
Tratatului Atlanticului de Nord, la data de 4 aprilie 1949. Cuprinde 28 state din Europa si
America de Nord ( Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Croatia, Republica Ceha, Danemarca,
Estonia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg,
Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord,
Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii si Turcia).
Alianta s -a format prin asocierea unor state independente, interesate de mentinerea
pacii si aparareapropriei independente prin solidaritate politica si printr -o forta militara
defensiva corespunzatoare, capabila sa descurajeze si, daca ar fi necesar, sa raspunda tuturor
formelor probabile de agresiune indreptate impotriva ei sau a statelor membre. Ideea de baza a
construirii alia ntei a fost realizarea unei aparari comune, credibile si eficiente.
Structura NATO este asigurata de urmatoarele organism operationale: Cartierul
General al NATO (cu sediul la Bruxelles); Consiliul NATO ( numit si Consiliul Atlanticului
de Nord, este insta nt superioara a conducerii aliantei. Acesta se poate intruni la nivelul
Reprezentantilor Permanenti sau poate fi compus din Ministrii de stat ai Apararii ori din
Primii -ministri ai statelor membre. Consiliul are aceeasi autoritate indifferent de nivelul de
reprezentare al componentilor si se intruneste de doua ori pe saptamana, astfel: in fiecare

143
marti – pentru discutii informale, si in fiecare miercuri -pentru sedinte ce vizeaza decizii) si
Adunare Parlamentara a NATO(a fost infiintata in anul 1955 sub denu mirea de Adunarea
Atlanticului de Nord si este un organism consultative interparlamentar format din membri ai
parlamentelor nationale din statele membre, nr reprezentantilor nationali fiind proportional cu
nr populatiei statelor membre si reflecta distribu tia politica a parlamentelor nationale.
4.Comunitatea Statelor Independente (CSI)
Este o structura de cooperare intre o parte a statelor din estul Europei si cateva din
Asia, considerate de comunitatea international drept o organizatie regional
interstatal a.Caracteristicile sale distinctive constau in organizarea de interactiune in aproape
toate sferele de comunicare interstatala, asigurarea flexibilitatii mecanismelor si formatelor
de cooperare colectiva. Flexibilitatea mecanismului organizatiei intersta tale si
interguvernamentale permite sa se ia in considerare diferite grade de pregatire a tarilor pentru
integrare si permite fiecaruia sa participe la procesele de integrare, in masura si in directiile
care corespund intereselor lor nationale. Interactiun ea in cadrul Comunitatii are loc prin
organelle sale statuare, respectiv Consiliul sefilor de stat, Consiliul sefilor de guvern,
Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, Consiliul Economic, Consiliul Ministrilor Apararii,
Consiliul comandantilor trupelor de granite, Adunarea Inter -Parlamentara, Curtea
judecatoreasca economica.
Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost infiintata la 8 decembrie 1991, prin
acordul dintre Belarus, Federatia Rusa si Ucraina. La data de 21 decembrie 1991, la Alma –
Ata, lid erii a unsprezece state suverane (cu exceptia statelor baltice si a Georgiei, care a denit
membru al CSI in 1993) au semnat un protocol de acord, in care au subliniat ca Republica
Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazashstan, Rep ublica
Kirgizstan, Republica Moldova, Federatia Rusa, Tadijkistan, Turkmenistan, Uzbekistan, si
Ucraina, pe baza de drepturi egale, infiinteaza Comunitatea Statelor Independente.
La 18 august 2008 Georgia s -a retras din CSI, fapt confirmat printr -o notificare
elaborate exact un an mai tarziu (18 august 2009). Pe 22 ianuarie 1993 la Minsk, la Summit -ul
CSI a fost adoptat Statutul Comunitatii. Acesta nu a fost semnat de catre Ucraina si
Turkmenistan, care, astfel, de jure, nu sunt state -membre ale CSI, putand fi considerate numai
state- fondatoare si state – participante ale Comunitatii.
Principalele obiective ale Comunitatii Statelor Independente sunt: cooperarea in
domeniul politic, economic, ecologic, umanitar, cultural si de alta natura; dezvoltarea globala
si echilibrata in domeniul economic si social a statelor membre in cadrul unui spatiu
economic comun, cooperarea intre state si integrare; asigurarea drepturilor si a libertatilor
fundamentale, in conformitate cu principiile general recunoscute si normele dreptului

144
international si a documentelor OSCE; cooperarea intre statele membre pentru mentinerea
pacii si securitatii international, punerea in aplicare a unor masuri eficiente de reducere a
inarmarilor si a cheltuielilor in domeniul militar, de e liminare a armelor nucleare si a altor
norme de distrugere in masa, realizarea dezarmarii generale si complete. Asistenta pentru
cetatenii statelo membre in comunicarea libera, stabilirea contactelor si circulatia in cadrul
Comunitatii; asistenta juridical reciproca si cooperarea in alte domenii ale relatiilor juridice;
solutionarea pasnica a diferentelor si conflictelor intre natiunile Comunitatii etc.

5. Spatiul Economic European (SEE )
A luat fiinta la data de 1 ianuarie 1994 in urma acordului (semnat la data de 2 mai
1992) dintre statele participante la Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) si statele
membre UE. Acest accord a stabilit bazele unei piete unice guvernate de aceleasi reguli de
baza, ce permit marfurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor sa circule liber in cadrul SEE,
intr-un mediu deschis si competitiv economic. Prin urmare, SEE este compus din cele 27 state
membre ale UE si cele tre (din patru) state participante la Asociatia Europeana a Liberului
Schimb ( Islanda, Liecht enstein si Norvegia).
Acordul SEE se bazeaza pe legislatia primara (Tratatul de la Roma) a Uniunii
Europene si pe legislatia secundara derivate (ex. regulamente, directive, decizii si anumite
instrumente non – obligatorii ale SEE, adoptate de institutiile U E in mod continuu -cunoscute si
sub denumirea de acquis -ul comunitar). Astfel, o mare parte a acordului SEE se identifica cu
partile corespunzatoare din Tratatul de la Roma din 1957 care guverneaza cele patru libertati
(libertatea de miscare a bunurilor, pe rsoanelor, serviciilor si a capitalului).
6. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE)
Este o organizatie international pentru securitate. Se concentreaza asupra prevenirii
conflictelor, administrarii crizelor si reconstructiei post -confl ictuale. Este formata din 56 state
participante din Europa, Caucaz, Asia entrala si America de Nord.
Organele de decizie ale organizatiei sunt Summitul, Consiliul Ministerial si Consiliul
Permanent ( cu rol de luare a deciziilor care se intruneste saptaman al).
Sediul OSCE este situate in Viena. Organizatia are birouri in Copenhaga, Haga,
Varsovia, Praga si Geneva. La cCopenhaga se afla sediul Adunarii Parlamentare a OSCE, la
Haga cel al Inaltului Comisar OSCE privind Minoritatile Nationale (ICMN), iar la Va rsovia
cel al Biroului OSCE pentru Institutii Democratice siDrepturile Omului (ODIHR). La Viena
se afla si sediul Reprezentatntului OSCE pentru Liberatea Presei (RFOM).

145
Subiectul 32. Structura etnica a populatiei Europei – principalele regiuni minoritare;
statele naționale; statele binaționale; statele multinationale; națiunile fără state .
Interpretarea structurilor de populație la nivelul continentului european pune în lumină
două aspecte majore:
• există o serie de state europene în care populația aparți ne aproape în întregime
naționalității corespunzătoare statului respectiv; în acest caz, minoritățile naționale dețin un
procentaj redus din populația totală (sunt denumite state național -unitare );
• există o altă categorie de state, în care populația este eterogenă, diverse grupuri
etnice deținând ponderi însemnate din populația totală (se numesc state multinaționale ).
Minoritate etnică – „un grup de oameni rezidenți într -o țară dar diferiți de majoritatea
locuitorilor acelei țări prin rasă, limbă, obiceiuri sociale sau simpatii naționale” (Goodall,
1987). Minoritățile naționale se disting în primul rând prin limbă, cultură și istoria gr upului
respectiv.
PRINCIPALELE REGIUNI MINORITARE DIN EUROPA
• Laponia;
• Kharelia (regiune situată în partea estică a Finlandei, pe teritoriul Rusiei;
populația majoritară este formată din finlandezi);
• Finlanda de Sud și Insula Åland (formate majoritar din populație suedeză; în
Finlanda există două limbi oficiale: finlandeza și suedeza. Ex. denumirea Turku (Åbo) vine
din limba suedeză;
• Scoția;
• Ulster (partea nord -estică a Irlandei);
• Wales (Țara Galilor); în cadrul Marii Britanii;
• Galicia (regiune situată în partea de NE a Spaniei; este populată cu o entitate
umană ce deține o limbă și o istorie proprie);
• Euskadi (Țara Bascilor)
• Catalonia (este o regiune cu o largă autonomie; centrul este Barcelona și
cuprinde și arealul Insulelor Baleare);

146
• Bretagne;
• Jura (regiune situată pe teritoriul Elveției, populată cu francezi);
• Vallonia (jumătatea sudică a Belgiei, populată cu francezi);
• Flandra (jumătatea de nord a Belgiei; populația majoritară este formată din
olandezi);
• Bozen (Bolzano), part ea nordică a Italiei; populația majoritară este formată din
germani;
• Krajna (Croația), majoritari sârbii;
• Slavonia Orientală (partea estică a Croației), sârbi;
• Kosovo (este regiunea care a constituit leagănul de formare a poporului sârb);
populația m ajoritară este formată din albanezi;
• Voivodina;
• Estul Transilvaniei (maghiari);
• Sudul Slovaciei (maghiari);
• Rutenia;
• Găgăuzia (partea de sud a Republicii Moldova);
• Transnistria;
• Partea estică a Estoniei.
Regiunilor minoritare menționate li s -ar putea adăuga: Corsica, Sicilia, Sardinia,
Kurdistan, Caucaz -Transcaucazia.

State naționale : Sunt acele state „a căror extensiune teritorială coincide cu cea
ocupată de națiunea sa, adică o națiune cu propriul său stat, în care nu există un grup
semnif icativ care să nu facă parte din națiune” (Bodocan, V., 1997, pag. 132). În cadrul
Europei, se remarcă din acest punct de vedere: Islanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Polonia
etc.

147
State binaționale : Cuprind statele în care două grupuri etnice formează pes te 65% din
populația lor. Ca exemple pot fi date aici: Belgia (flamanzi în partea nordică, vorbitori ai limbii
olandeze și valloni în jumătatea sudică, vorbitori ai limbii franceze) , Letonia.
State multinaționale: Aceste state prezintă un mare grad de fragmentare etnică: Elveția
(sunt prezente patru grupuri etnice, corespondente a patru limbi diferite: germani, francezi,
italieni, retoromani), Bosnia -Herțegovina, URSS, Iugoslavia etc.
Națiunile fără state: Există ș i asemenea situații anacronice, arealele respective
caracterizându -se printr -un mare grad de risc: kurzii, prezenți în Siria, Iran, Irak, Turcia,
Armenia; palestinienii, din teritoriile ocupate de către statul Israel; laponii, din părțile nordice
ale Finla ndei, Suediei, Norvegiei; bascii din Franța și Spania etc.

Subiectul 33. Tipuri de climat din spațiul european și importanța lor pentru activitățile
turistice (mediteranean, temperat de altitudine, temperat continental, temperat de țărm
vestic – după clasificarea lui B.P. Alisov) .
– localizarea geografică a tipului de climat;
– caracterizarea regimului principalelor elemente climatice: temperatura, durata de strălucire a
Soarelui / nebulozitatea, precipitațiile, vântul;
– fenomene climatice de risc posibile în climatul respectiv;
– aprecierea gradului de favorabilitate al c limatului respectiv pentru diferite tipuri și forme de
turism; a
– exemple concrete de activități turistice și localizarea lor spațială în zona tipului respectiv de
climat.
Climatul subtropical al țărmurilor de vest sau climatul mediteranean ocupă arealele cele
mai extinseîn zona bazinului Mării Mediterane (S Europei, V Asiei, N Africii), la care se
adaugă zone înguste de litoral în California, Chile central, provincia Cap din partea de SV a
Republicii Sud -Africane, SV Australiei.
Temperaturi le maxime zilnice în lunile de vară depășesc destul de frecvent 40 0C, în timp ce
iernile sunt blânde, cu media lunii celei mai reci peste 10 0C. Acest lucru nu exclude însă
posibiliattea producerii unor valuri de frig, când temperatura poate să coboare m ult sub 0 0C.
Cantitătile medii anuale de precipitații sunt cuprinse între 400 și <1000 mm, maximul
înregistrându -se toamna, iarna sau chiar primăvara.
Verile sunt foarte uscate, perioada secetoasă putându -se extinde la 4 -6 luni. Vara, durata mare
de stră lucire a Soarelui,temperaturile ridicate ale aerului și apei mării, precum și lipsa

148
precipitațiilor au favorizat dezvoltarea turismului în toate regiunile menționate, unde numărul
stațiunilor de litoral este foarte mare.
Exemple foarte cunoscute de la Mar ea Mediterană sunt: Costa del Sol în Spania, Côte
de‟Azur în Franța, coasta dalmată din Croația, Grecia insulară și continentală, insula Cipru,
țărmul turcesc de la Marea Egee (zona Kușadasi) și de la Marea Mediterană (zona Antalya),
litoralul estic al Tun isiei
Trebuie menționat și faptul că climatul mediteranean este deosebit de atractiv și în timpul
iernii,temperaturile ridicate ale aerului fiind principala motivație a acestui lucru.

Climatul temperat de altitudine se întâlnește în masivele muntoase îna lte din zona
temperată: Munții Stâncoși (fără sectorul lor sudic), din America de Nord; Munții Pirinei,
Munții Alpi, Munții Carpați, MunțiiBalcani, Munții Caucaz, din Europa;
Cantitatea de precipitații este dependentă depoziția lanțului muntos față de cir culația
dominantă, cantitățile cele mai mari înregistrându -se pe versanțiiexpuși circulației (versanți „în
vânt), în timp ce versanții adăpostiți („sub vânt”), afectați de mișcăridescendente de tip föhn,
sunt mai puțin umeziți.
Precipitațiile sub formă de ninsoare sunt predominante, iarmenținerea îndelungată a stratului
de zăpadă cu grosime mare reprezintă elementul esențial care a condus laapariția unui număr
foarte mare de stațiuni turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă. Lista acestora este
foarte lungă, chiar dacă ar fi să ne limităm numai la stațiunile din Munții Alpi, situate în Franța
(de exemplu,Chamonix), Elveția (Davos), Italia (Valea Aosta), Austria (Innsbruck) și
Germania (GarmischPartenkirchen).
Se poate spune că, pentru sporturile d e iarnă, climatul temperat de altitudine dispune cel
mairidicat potențial turistic.

Climatul temperat continental are o dezvoltare clasică în Emisfera Nordică, unde
suprafețele de uscat sunt cele mai extinse de pe întreg Globul. În Emisfera Sudică, la aceste
latitudini predomină net suprafețele oceanice, fapt care determină prezența climatului temperat
continental nu mai pe areale restrânse, situate în sudul Americii de Sud, pe teritoriul
Argentinei. Temperaturile medii lunare ale iernii sunt clar negative, (se face simțită influența
inversiunilor de temperatură, dezvoltate pe fondul unor presiuni atmosferice foarte ri dicate), în
timp ce vara media lunii iulie se situează în jurul valorii de 20 0C.

149
Precipitațiile înregistrează valori modeste, între 400 -600 mm, cu un maxim de vară (în
iunie sau iulie), datorat atât advecțiilor de aer maritim polar sau maritim tropical, cât și
intensificării convecției pe uscatul puternic
încălzit, respectiv un minim de sfâșit de iarnă (februarie) sau început de primăvară
(martie). Cantitătile de precipitații scad de la V spre E, pe măsura înaintării în interiorul
uscatului. Nu lipsesc ni ci perioadele secetoase, care pot să apară în orice anotimp.
Caracteristice pentru cliamtul temperat continental sunt și vânturile puternice, atât în timpul
verii (de exemplu, în Europa de Est, suhoveiul vara, respectiv crivățul iarna).
În Europa, climatul temperat continental este întâlnit în Europa Centrală (climat temperat
continental de tranziție) și Răsăriteană și în partea sudică a Peninsulei Scandinavice.

Climatul temperat al țărmurilor de vest este marcat de influența moderatoare a apei
oceanului: valorile termice sunt mai puțin ridicate vara (în iulie, media lunară depășește cu
puțin 15 C), iar media lui ianuarie este pozitivă, peste 5 C. Ca urmare, amplitudinea medie
anuală este mică, de numai 10 -12 C.
Zilele cuîngheț sunt puține, iar stratul de zăpadă apare foarte rar, și atunci fiind subțire și
de scurtă durată. Precipitațiile, în marea lor majoritate de natură frontală, depășesc 1000
mm/an, cu un maxim la sfârșitul toamnei și începutul iernii, când se intensifică activitatea
ciclonică generată de minimele subpolare, cum este de exemplu, Depresiunea Islandeză.
Vara, ploile sunt mai puțin frecvente, ca urmare a extinderii spre latitudini temperate a
dorsalelor anticiclonilor subtropicali de pe oceane (de exemplu, dorsala Anticiclonului
Insulelor Azore). În cazul prezenței pe litoral a unor lanțuri muntoase orientate perpendicular
pe direcția circulației vestice predominante, cantitățile anuale de precipitații cresc foarte mult.
Nebulozitatea este ridicată, astfel încât durata de strălucire a Soare lui nu depășește 1800 –
2200 ore/an. Ceața este frecventă, dar nu de durată, pentru că ea este predominant de origine
frontală, nu radiativă. Zone tipice pentru acest climat sunt: fațada atlantică a Europei de V și
de NV; litoralul pacific al Americii de Nor d între 40 -600 lat. N (mai răcoros în sectorul nordic,
în timp ce în sectorul sudic este tot răcoros, dar cu secetă de vară); litoralul chilian la S de
localitatea Valdivia (climat relativ blând iarna, respectiv mai răcoros și cu o instabilitate mai
mare v ara). Ca stație reprezentativă, a fost considerată stația Brest, din extremitatea vestică a
Franței

150
Subiectul 34. Relatia intre schimbarile climatic si activitatile turistice.
Turismul depinde de resursele attractive ale mediului dar in acelasi timp detin e potentialul
necesar pentru a -l distruge ori a -l degrada.
Schimbarile climatic pot afecta turistii dar si activitatile turistice. Sanatatea turstilor are cel
mai mult de suferit din cauza schimbarilor climatic prin: insolatie care este datorata caldurii
excessive, deshidratare prin pierderea unei cantitati inseminate de apa din corp,hipetermia sau
socul de caldura care apare atunci cand organismul uman nu isi mai poate mentine echilibrul
caloric si hopotermia care apare datorita temperaturilor foarte scazu te.
Efecte negative ale schimbarilor climatic care afecteaza activitatile turistice sunt valurile
de frig care patrund vara dinspre zonele arctice si polare care determina racirea vremii iar acest
lucru poate compromite activitatile turistice estivale. De asemenea valurie de caldura care
patrund iarna dinspre zonele tropicale, topesc zapada si compromit activitatile hibernale.
Caldurile puternice din timpul verii din lunile iulie -august pot afecta activitatile turistice prin
provocare unor furtuni puternice care la randul lor afecteaza turismul prin inundatii.
Turismul afecteaza clima prin emisii de gaze de sera in aer iar aceste emisii au inceput sa
creasca o data cu dezvoltarea tuturor ramurilor economiei,ceea ce determina o incalzire
globala accelerate, schimbari de anotimpuri si o crestere in frecventa si intensitate a
fenomenelor extreme precum furtuni sau seceta.
Dezvoltarea turismului si a activitatilor sale sa se desfasoare in asa fel incat sa nu se
apeleze la defrisari pentru constructia unor stati uni turistice,sau suprasolicitarea resurselor.
Turistii sunt si ei in mare parte vinovati pentru poluarea vegetatiei. Ei ar trebuii sa acorde o
atentie mai mare asupra conservarii vegetatiei prin depozitarea deseurilor in locuri special
amenajate.
Subiectul 35. Impactul turismului asupra biodiversitatii
: DIMINUAREA BIODIVERSITĂȚII GLOBALE (exprimare complexă a impactului uman
asupra lumii vii)
Complexitatea efectelor directe ori indirecte produse de activitățile umane asupra lumii vii
poate fi exp rimată sintetic prin modificarea biodiversității globale. Termenul biodiversitate,
derivat din expresia diversitate biologică, face referire la varietatea formelor de exprimare a
vieții pe Terra. În acest sens, expunem 2 definiții:
i. Varietatea vieții pe Pământ la toate nivelurile, de la gene la ecosisteme, precum și
procesele ecologice și evolutive care o susțin. (Laverty etal, 2008)

151
ii. Variabilitatea tuturor organismelor vii, din toate mediile de viață, incluzând, printre
altele, ecosisteme terestre și acvatice, precum și complexele ecologice din care fac parte;
aceasta include diversitatea din cadrul speciilor (intraspecifică), dintre specii (interspecifică)
și la nivelul ecosistemelor. (Convenția privind Diversitatea Biologică, Articolul 2, UNCED,
Rio de Janeiro, 1992)
Termenul biodiversitate este relevant pentru a defini varietatea, diversitatea biologică la
toate nivelurile taxonomice ale biosferei
a) diversitatea genetică – formele pe care le ia o genă într -un individ, precum și variația
genelor și a cromozomilor între indivizii aceleiași populații;
b)diversitatea organismică – variații de ordin anatomic, fiziologic și comportamental ale
indivizilor;
c)diversitatea populațiilor – variații în caracteristicile cantitative și spațiale ale populațiilor,
e.g. numărul de indivizi ai unei populații ori arealele geografice pe care aceasta le ocupă;
d) diversitatea speciilor – variații referitoare la numărul și diversitatea filogenetică a speciilor
dintr -un anumit areal;
e) diversitatea comunităților – variaț iile manifestate în derularea interacțiunilor ecologice (a
relațiilor ecosistemice) dintre organisme, populații și specii care împart același mediu de
viață;
TIPURI DE IMPACT ASUPRA VEGETAȚIEI
Impactul uman asupra vegetației s -a desfășurat în decursul ti mpului prin mai multe procese,
dintre care amintim: (a) incendierile și efectele lor asupra vegetației; (b) creșterea
animalelor/ pășunat; (c) defrișările; (d) poluarea aerului și apelor și efectele transmise
vegetației.
INCENDIEREA ȘI EFECTELE SALE ASUPRA VEGETAȚIE
Având în vedere spectrul larg de utilizare a focului, este evidentă recunoașterea faptului că
acest factor a fost unul foarte important și constant utilizat de către om în influențarea
componentelor mediului și implicit a vegetației (vezi figur a
următoare). Efectele pe care le au incendiile asupra vegetației

OCEANIA
Tendințe în manifestarea incendierilor de pădure (http://maps.grida.no/go/graphic/trends -in-
occurence -of-wild-fires)
– Reducerea unor specii vegetale și înlocuirea lor cu altele de productivitate mai mică
(specii derivate);
– Modificarea limitelor de extindere a vegetației;

152
– Accelerarea procesului de reducere a dimensiunilor plantelor;
– Prezența durității la nivelul țesuturilor plantelor nou instalate.
DEFRIȘĂRILE.
Reprezintă o practică îndelungată și continuă prin care omenirea a
modificat semnificativ mediul, realizându -se fie prin incendiere, fie prin tăiere.
S-a constatat că pădurile au început să intre într -un declin major încă din perioadele
pre¬agricole, reducându -se de la cca. 5 mld. ha la cca. 4 mld. ha (în jur de 1/5 din suprafața
totală a acestora). Din analiza pe tipuri de formațiuni vegetale, cele mai mari pierderi au fost
înregistrate de pădurile temperate (până la 32%), savana lemnoasă subecuatorială, pădurile de
conifere, etc.
Rata despăduririi se prezintă foarte diferit în zonele geografice ale Globului (vezi
figura următoare). Ariile puternic afectate în prezent sunt localizate în Asia de Est și Sud -Est
(Filipine, Malaezia, Indochina, Bangladesh), Australia, Afric a, (Africa de Vest, Madagascar)
(vezi figura următoare). O parte din aceste despăduriri s -au efectuat mai lent, ca de exemplu
în Guyana, Surinam, bazinul Zair, etc.
De asemenea, despădurirea participă la schimbarea climatului, prin diminuarea
precipitațiil or în ariile despădurite, reducerea biodiversității pe Glob, accelerarea proceselor
de lateritizare a solurilor, a substratului prin procesele de transformare a acestuia în scoarță de
tip lateritic, afectarea resurselor de apă etc. în ariile despădurite ap are fenomenul de
suprasedimentare a paturilor aluviale și de colmatare a lacurilor, aspecte care conduc la
inundații mari. Dintre alte efecte menționăm reducerea cantității de CO2 fixat în biota
terestră;
apar schimbări globale la nivelul temperaturii în t roposferă, la nivelul topoclimatului etc.
Incendiile, activitatea pastorală, defrișările modifică tipurile de vegetație, aspecte reflectate în
câteva forme de impact: instalarea pădurilor tropicale secundare,
extinderea savanelor,
extinderea ariilor de deș ert, apariția vegetației secundare
de tip maquis, garriga, scrubb (în climatele de tip mediteranean) etc.
Pădurea tropicală secundară. A luat naștere în urma defrișărilor făcute pentru obținerea de noi
terenuri pentru cultivarea sau pentru exploatarea lemn ului; după prima defrișare, terenurile
sunt abandonate apoi începe să se regenereze pădurea, dar aceasta nu va avea aceeași
compoziție cu cea inițială. Caracteristicile acestei păduri sunt:
– arborii sunt mai scunzi decât cei ai pădurii inițiale;
– copaci i au grosimea trunchiului mai mică, rezultând o masă lemnoasă mai redusă;

153
– este mai săracă în specii arborescente, în unele situații dominând o singură specie sau
un număr restrâns de specii; copacii instalați în faza a Il -a necesită mai multă lumină
(intoleranți la umbră), cresc mult mai repede (12 m în 3 ani); ca atare, lemnul este puțin
consistent iar utilizarea lor economică este diminuată.
Savanele. Savana este o biohoră3 formată din asociații ierboase mai mult sau mai puțin
xerofite, la care se adaug ă specii arborescente care variază ca densitate. În ceea ce
privește originea savanelor
există diferite opinii. Unii biologi sunt de acord că omul este un factor de menținere a savanei
prin incendiere pentru regenerare, distrugându -se astfel speciile arbor escente, savana
devenind din ce în ce mai tipică. Inițial savana era considerată ca fiind o consecință a unui
climat specific (subecuatorial). Koppen, care a utilizat termenul de savană, a considerat că un
tip specific de climă este asociat cu un tip speci fic de vegetație și este o expresie geografică a
unei interrelații (climat de savană/vegetație de savană). Adepții acestei teorii susțin că savana
este mai bine adaptată decât orice formațiune de plante la schimbările de materie, energie și
informație din învelișul geografic (printr -un ciclu vegetal bisezonal).
O altă teorie se referă la faptul că savana a apărut ca urmare a proceselor edafice, deci
solul prin compoziția și proprietățile sale a condus la formarea savanei. A treia teorie
consideră condițiile de uscăciune anterioară au condus la adaptarea vegetației ierboase. Este
vorba despre ariditatea din Pleistocenul Inferior, iar mai târziu a incendiilor care au apărut pe
cale naturală din cauza aridității sau cele provocate de om.
Dincolo de aceste teori i, savanele sunt în mod neîndoielnic, formațiuni naturale și
acest fapt este demonstrat prin analizele de polen efectuate în America de Sud, care dovedesc
apariția savanei înaintea civilizației umane. Sub impactul uman, extinderea lor s -a accentuat,
dar s -a modificat și caracterul compozițional, evidentă fiind dispariția elementelor
arborescente.
Deșertificarea și apariția fâșiilor de trecere dinspre deșert spre stepă. Deșertificarea
înseamnă un proces de deteriorare a ecosistemelor prin reducerea productiv ității plantelor, a
biodiversității și a calităților productive ale solurilor.
Deșertificarea derivă din: tăierea pădurilor, rezultând declinul vegetal (ex. în Sahel și Sudan
extinderea deșerturilor este datorată consumului de lemn, care reprezintă cca. 80 % din
combustibilul utilizat de populațiile autohtone); instalarea unor activități umane în zonele
fragile (predispuse la acest proces), precum mineritul sau, mai frecvent, suprapășunatul (vezi
figura următoare).
Extinderea deșerturilor urmează în general două căi:
1. din interiorul deșerturilor către ariile din proximitate;

154
2. din exteriorul deșerturilor, din sistemele fragile (stepe precare, formațiuni forestiere
rarefiate) care o dată înlăturate, conduc la apariția caracteristicilor deșerturilor.
Deșerti ficarea poate să apară fie pe fondul unor oscilații climatice (secete de
magnitudine mare), printr -o aridizare continuă a climatului terestru sau prin mutațiile
climatice apărute în urma activităților umane (ex. intensitatea transporturilor). Deci factorii
genetici ai deșertificării pot fi naturali sau artificiali. În consecință, deșertificarea poate fi
gândită ca o rezultantă a unor combinări naturale și antropice, combinări care dacă se
suprapun în anumite perioade critice, duc la instalarea regiunilor de șertice (ex. instalarea
concomitentă a unei secete cu o anumită activitate umană).
Dispariția lacului Ciad ca efect al suprapășunatului și despăduririlor din ultimele 4
decade (http://maps.grida.no/go/graphic/lake -chad -almost -gone)
Vegetația de tip maquis, garriga și scrubb
Aceste asociații vegetale au un caracter derivat (de tip spinifex), unele reprezentând doar o
etapă de trecere spre o adevărată pădure unde s -a ajuns la stadiul de climax, sau invers
datorită degenerării pădurilor în urma despăduririlor, pășunatului sau incendierilor.
Maquis -ul este o asociație vegetală de tufișuri xerofile veșnic verzi, cu ramuri scunde și cu
formațiuni foliare reduse sau chiar lipsă (Erica arborea, Quercus iiex).
Există și sisteme speciale de instalare a maquis -urilor l a marginea ariilor montane sau
la marginea ariilor semiaride din fâșia mediteraneană, unde utilizarea agricolă a terenurilor a
cunoscut un declin puternic în urma industrializării (ex. părăsirea terenurilor agricole a
favorizat apariția și dezvoltarea form ațiunilor de maquis).
Vegetația de tip maquis este în fond un răspuns la activitățile umane și ca dovadă, multe din
speciile de plante din această formațiune sunt adaptate incendiilor (ex. ele își formează un
sistem radicular foarte extins).
a. TIPURI DE IMPACT ASUPRA FAUNEI
Influența omenirii asupra faunei a fost multiplă în decursul timpului, însă ea poate fi grupată
în patru mari categorii de impact: (a) Domesticirea animalelor, (b)
Răspândirea/dispersia animalelor, (c) Extinderea areală a animalelor pe Glob, (d) Reducerea
numerică a animalelor prin vânat, braconaj etc.
DOMESTICIREA ANIMALELOR. A fost una din cele mai profunde modalități prin care
omenirea a afectat animalele, pentru că omul a inițiat un îndelung proces de selectare pentru
cele necesare supraviețuirii și evoluției sale. Consecințele domesticirii animalelor au fost
substanțiale, deoarece ele au înregistrat modificări morfologice, fiziologice și sub aspectul
biodiversității.

155
În mod concret, omenirea a schimbat, a modificat și a îmbunătățit caracteristicile diferitelor
rase de animale, crescând substanțial productivitatea acestora.
Impactul domesticirii a condus la substituirea speciilor sălbatice cu animale domesticite și
plante cultivate.
DISPERSIA ȘI INVAZIA ANIMALELOR. Societatea a contri buit fie în mod conștient și
direct, fie în mod indirect, neintenționat la dispersia animalelor, la mutarea acestora dintr -un
loc într -altul. Animalele cu o putere mare de adaptare și cu forme dispersive se răspândesc
foarte repede. Oamenii au introdus o n ouă ordine în ceea ce privește magnitudinea distanțelor,
prin prisma cărora se derulează dispersia animalelor, contribuind la dispersia faunei prin
modul de transport a acesteia, ducând cu sine, deliberat sau nu, organismele animale,
perturbând comunitățil e din habitatele lor inițiale. Acestea au condus la crearea altor habitate
și nișe ecologice pentru specii, contribuind în consecință la invazia și la colonizarea de către
animale în alte locuri decât în cele inițiale naturale.
EXTINDEREA AREALĂ A ANIMALEL OR PE GLOB
Forma actuală a arealelor zoogeografice dovedește schimbarea profundă în timp a spațiului de
viețuire. Di Castri (1989) a identificat 3 etape principale în cadrul procesului de invazie
biologică stimulată de activitățile și intervențiile umane:
(1) Prima etapă s -a desfășurat pe parcursul mai multor milenii, și a durat până în anul
1500 e.n. evenimentele istorice ale umanității favorizând invazia și migrarea faunei mai ales
în cadrul Lumii Vechi.
(2) A doua etapă a început în aproximativ anul 1500 A.D. și a constat în explorarea,
descoperirea și colonizarea de către omenire a noi teritorii contribuind la globalizarea
schimburilor atât în cadrul Lumii Vechi, cât și între aceasta și noile teritorii descoperite și
colonizate.
(3) A treia etapă se refe ră la ultimii 100 -150 ani, în care se remarcă o globalizare
multifocală mult mai intensă, în care rata schimburilor s -a amplificat. În același timp, focarul
european s -a diminuat.
Introducerea de noi animale în noi arii în mod deliberat s -a desfășurat din mai multe motive
(Roots, 1976) și cu mai multe scopuri: pentru hrană, sport, divertisment, pentru controlul unor
boli (ex. ciuma), din scopuri estetice etc. Asemenea acțiuni voluntariste au avut
un rol însemnat în distribuția laraă a păstrăvului în special odată cu dezvoltarea vaselor
oceanice (sec. XVIII). Spre deosebire de plantele domestice, care în marea lor majoritate nu
au fost capabile să supraviețuiască fără ajutorul oamenilor (care le -au modificat și răspândit),
animalele domestice au putut supravi ețui și s -au adaptat în noile lor medii, devenind sălbatice
fără intervenția umană.

156
Dispersia animalelor s -a produs și în mod involuntar printr -o serie de acțiuni precum poluarea
unor ecosisteme acvatice, care au determinat miararea spre ape curate a faune i acvatice ori
construirea canalelor ce leagă mările, favorizând omogenizarea faunistică.
SUBIRCTUL 36

Amenajările antropice ale resurselor de apă cu implicații în turism:
a) Amenajările antropice asociate apelor subterane:
În cadrul acestei categorii putem menționa realizarea unor fântâni arteziene , similare
izvoarelor arteziene, dispuse în cadrul unor metropole ca puncte de împrospătare a
microclimatului urban. Ulterior, prin dimensiune, stil arhitectonic, dinamica jeturilo r de apă,
fondul cromatic, fântânile arteziene au devenit ele însele obiective turistice.
Obiect de arhitectură urbană, fântâna arteziană are o istorie de mii de ani, ce începe în
Orientul Mijlociu. Egiptenii și persanii , inspirați de farmecul oazelor deșertice, și -au
împodobit grădinile cu fântâni. Au urmat apoi romanii , care au adăugat jocuri de apă în curțile
băilor publice. În timp, fântânile publice au evoluat ajungând la o arhitectură impresionantă și
efecte spectac uloase. Succesul unei astfel de construcții depinde nu numai de design -ul părții
de beton, ci și de felul cum se folosește apa și modul în care ea interacționează cu lumina și
celelalte elemente ale mediului înconjurător. Din caest punct de vedere, sunt cu noscute câteva
exemple de la scară mondială, care atrag zilnic mii de turiști: Fontana di Trevi, Fontana del
Tritone (Roma), Bellagio Fountains (Las Vegas), Jet d‟Eau (Geneva), Fântâna magică
Montjuic (Barcelona).
Dintre cele menționate, cele mai impresi onante prin înălțimea jeturilor de apă, dar și a
fondului muzical care însoțește coregrafia jerbelor de apă sunt fântânile hotelului Bellagio din
Las Vegas. Spectacolele se derulează cu o anumită frecvență orară pe fondul muzical al unor
melodii celebre.
La nivel național, numărul fântânilor publice capabile să fie analizate ca obiective
turistice sunt puține la număr. Astfel, putem să includem fântânile publice din București de pe
Bulevardul Unirii, fântânile muzicale din Cluj -Napoca, Craiova, Pitești, R eșița, etc.

b) Amenajări antropice asociate apelor curgătoare:
Valorificarea turistică a valențelor energetice pe care le posedă resursa acvatică se
realizează prin punerea în valoare a unor instalații și echipamente din domeniul hidro –
energetic la nive lul râurilor. Unele din cele mai vechi elemente antropice se referă la morile

157
de apă tradiționale, ce au devenit atracții turistice inedite. Astfel, se pot identifica mai multe
tipuri tradiționale de mori care au existat în satul românesc tradițional:
– morile ce poartă în limbajul popular denumirea de „mori cu ciutură” sau „cu făcaie”;
– mori cu roată verticală și cu aducțiune inferioară sau superioară;
– mori plutitoare pe vase, componente specifice ale peisajului etnografic al unor mari râuri.
Având o ve chime de peste 2000 de ani, ele au fost utilizate pentru măcinarea boabelor de
cereale sau pentru acționarea unor instalații de prelucrare a lemnului (gatere) și pietrei. Morile
de apă sunt dotate cu roți hidraulice ce valorifică energia râurilor pentru a produce lucru
mecanic.
Integrarea acestor instalații arhaice în sfera turismului rural a permis păstrarea unor
elemente de arhitectură tradițională specifică. Aici sunt cuprinse mori de apă, pive și vâltori.
Există mai multe tipuri constructive: mori de apă ce prezintă roți vertical legate la un
ax orixontal și mori de apă cu roți dispuse orizontal cu axul pe vertical.
Printre localitățile în care se mai păstrează astfel de construcții se numără: Ieud,
Călinești, Giulești, Săcel (Maramureș), Lisa, Coma na de Jos (Brașov), Bulz (Bihor), Cătina
(Buzău).
Alte construcții asociate apelor curgătoare sunt canalele fluviale de navigație.
Construite inițial pentru scurtarea unor trasee navale între diferite regiuni geografice, ulterior
ele au căpătat și valențe turistice prin asocierea peisajului fluvial cu aria limitrofă sectorului
tranzitat.
Astfel, s -a ajuns ca pe continentul european, sistemul fluvial reprezentat de canale să
ajungă la o lungime de peste 4900 de km.
Principalele canale fluviale de navigaț ie la nivel mondial sunt: Manîci (Rusia), Ron –
Rin (Franța), Canalul Central German (Germania), Dortmund -Ems (Germania), Canal du
Midi (Franța), Canalul Dunăre -Marea Neagră (România).
În sfera construcțiilor antropice dedicate valorificării apei se înscriu și stabilimentele
de tipul muzeelor dedicate apei. Un astfel de muzeu se află la Cluj -Napoca, fiind primul și
singurul muzeu de acest fel din România. Amenajat în clădirea primei stații de pompare a apei
potabile, muzeul a fost inaugurat în anul 1992. Col ecția muzeului cuprinde sute de obiecte,
țevi, conducte, pompe, documente, hărți, fotografii, planuri tehnice, registre, unelte și utilaje,
folosite în sisteme de alimentare cu apă. La nivel național mai putem cita Muzeul Balnear
Buziaș (jud. Timiș) și Muz eul Apelor Minerale din Tușnad.
La nivel mondial, cele mai cunoscute muzee dedicate apei sunt: Museu da Agua
(Lisabona), Museum of Water (New York), Museu de les Aigues (Barcelona), Muzeul Apei
(St. Petersburg).

158
Tot în cadrul obiectivelor antropice asoc iate apelor curgătoare se înscriu și apeductele,
reminiscențe ale fostelor mari imperii, care au construit în diverse provincii sau colonii,
instalații de aducțiune a apei spre centrele urbane sau bazele militare.
Cele mai vechi apeducte sunt de pe timpu l faraonului Ramses al II -lea și regelui
israelian Solomon. De asemenea, se mai pot aminti resturile apeductului din Palmyra (Siria) și
de pe insula Samos din sec. VI î.Hr. (Grecia), care sunt reprezentate prin canale subterane.
O perfecționare a constru cției acestor apeducte are loc în timpul romanilor, conductele
de apă erau din plumb, lemn sau canale din piatră. Mai cunoscute sunt apeductele romane ca
„Aqua Apia” din orașele Pompei și Roma. Pentru a asigura o cădere optimală (cca. 0,5%)
pentru scurger ea apei, apeductele erau construite pe mai multe nivele. Apeductele realizate pe
timpul Imperiului Roman s -au păstrat în bună parte până în zilele noastre, reprezentând tot
atâtea repere pentru promovarea turistică a siturilor în care se află localizate.
Principalele apeducte realizate în timpul romanilor: Pont du Gard (Franța), Barbegal
(Franța), Santa Clara Apeducto (Portugalia), Patras (Grecia), Aqua Augusta (Italia).

c) Amenajările antropice ale resurselor de apă asociate lacurilor:
Cea mai import antă valorificare a resurselor de apă, cu debut încă din anii antichității
se referă la amenajarea lacurilor de acumulare, formate prin bararea cursurilor de apă cu
diguri și baraje de diverse frome și mărimi.
Cele mai vechi lacuri antropice au fost cons truite în Orientul Apropiat și Africa de
Nord. Se presupune că în Egipt au existat lacuri de acumulare cu cca. 2000 de ani î.e.n. În Iran
au fost construite lacuri în perioada 558 -331 î.e.n. În Algeria, pe uedul Sig, în punctul numit „
Poarta apelor de câm pie”, a existat un baraj construit de către romani care a rezistat până în
secolul al cincilea.
Pentru România practica construirii lacurilor de acumulare este destul de veche. Se
pare că astfel de lacuri au existat încă de pe vremea romanilor, mai ales în Munții Apuseni,
unde au fost construite în vederea flotării minereurilor sau chiar pentru exploatarea sării.
Primele atestări documentare datează încă din secolul al XV -lea pentru unele iazuri din
Câmpia Transilvaniei și pentru cele din Câmpia Moldovei . În secolul al XVIII -lea sunt
semnalate două lacuri construite în scopuri miniere la Dognecea și alte două în secolul al
XIX-lea lângă Oravița.
Barajele sunt construcții hidrotehnice care ridică nivelul apelor, în scopul derivării lor
într-o aducțiune s au al acumulării lor în vederea regularizării debitelor. Tipologia barajelor,
este dictată de o serie de elemente ce se referă la forma și materialele de construcție utilizate.
În prezent cele mai multe baraje sunt realizate din materiale locale și beton.

159
În România cele mai multe baraje au fost ridicate în a doua jumătate a secolului XX,
astfel că în prezent numărul lor este de 246 de unități. Cele mai mari suprafețe sunt ocupate de
lacurile de acumulare ale barajelor dispuse pe Dunăre (complexul Porțile de Fier), urmate de
cele de pe râurile interioare: Prut, Olt, Siret, Argeș, Jiu, Someș.
O bună parte din aceste lacuri au intrat și în circuitul turistic, oferind facilități în acest
sens. Chiar dacă intră în sfera obiectivelor turistice economice, ele se constituie prin reperele
dimensionale, în puncte de atracție pentru fenomenul turistic. De altfel, pe lacurile de
acumulare amintite se derulează activități de recreere, asociate transportului nautic de
agrement, activități de pescuit sportiv, etc.
Cele mai multe dintre marile baraje ale lumii și -au dezvoltat și o funcție turistică, prin
crearea unor condiții propice vizitării unor porțiuni, componente, săli și instalații aferente
barajului. În acest scop se remarcă acuulările: Churchill (Canada), Kuiba șev (Rusia), Nasser
(Egipt -Sudan), Rabinsk (Rusia).
O categorie aparte în ceea ce privește valorificarea resursei de apă în domeniul turistic
prin amenajări antropice o reprezintă parcurile de apă. Aceste amenajări intră în categoria
parcurilor de distrac ții, în care principalele atracții sunt reprezentate de piscine de diferite
mărimi, instalații și infrastructuri de tipul toboganelor, trambulinelor, jeturi de apă, etc.
Parcurile de apă au crescut foarte mult în popularitate în ultimii ani, începând de la
introducerea lor în anii 1940. Cele mai multe parcuri de apă se găsesc în SUA, care dețin
peste 1000 de astfel de amenajări. Marea lor majoritate sunt poziționate în locații litorale, sau
în vecinătatea unor stațiuni turistice a căror profil principal est e reprezentat de valorificarea
resurselor de apă, cu funcționare predominant în sezonul estival.
Cele mai importante parcuri de apă la nivel mondial sunt: Water World (Denver,
Colorado), World Waterpark (Canada), Geneva World (Italia), Aquacity (Spania), Aqualand
(Franța), Adaland (Turcia).

d) Amenajări antropice asociate apei în stare solidă:
În această categorie au fost încadrate construcțiile de zăpadă și gheață, respectiv
pârtiile de schi artificiale acoperite.
Construcțiile de zăpadă și gheață reprezintă o categorie aparte în valorificarea
resurselor de apă în stare solidă materializate în realizarea unor stabilimente temporare de
cazare, inedite prin natura materialului de construcție utilizat. În România, cel mai cunoscut
exemplu îl constituie hotelul de gheață construit anual la Bâlea Lac, în perioada sărbătorilor
de iarnă, din blocuri de gheață extrase din lacul omonim, care atrage zeci de vizitatori.

160
La nivel mondial renumite sunt construcțiile similare din Norvegia (Ice Lodge Hotel,
Alta I gloo Hotel), Suedia (Jukkasjarvi Hotel), Canada (Duchesnay)
De asemena, se pot menționa locuințele de tip iglu din Laponia, care atrag numeroși
turiști. Un element la fel de inedit îl reprezintă și statuile de gheață sau chiar ansambluri de
forma unor clă diri (biserici de gheață), odelate fie singular, fie sub forma unor ansambluri mai
mari.
O formă similară de atracție este determinată de construcțiile sculptate în gheață,
efemere ca rezistență în timp. Aceste construcții pot fi abstracte sau realistice, funcționale sau
pur decorative. Ele sunt în general asociate cu anumite evenimente speciale sau festive.
Durata de viață a unei astfel de construcții este variabilă în timp, putând fi de la câteva zeci de
minute la câteva luni, în funcție de temperatura m ediului ambiant.
La nivel mondial cea mai cunoscută regiune pentru sculpturi de gheață este provincia
chineză Heilongjiang, renumită prin festivalul internațional de sculpturi și gheață și zăpadă,
ținut anual la Harbin. Tot în Asia, dar de data aceasta î n Japonia, în preajma anului nou, în
orașul Sapporo se organizează un carnaval al sculpturilor în gheață. O altă locație o reprezintă
orașul Fairbanks, din Alaska, unde se organizează un campionat mondial de artă în gheață
încă din 1989.
Un obiectiv ined it il constituie incintele în care sunt amenajate pârtii de schi în locații
exotice. Cea mai cunoscută dintre ele este Ski Dubai (Emiratele Arabe Unite), un stabiliment
ce deține o suprafață de circa 22.500 , unde au fost amenajate 5 pârtii de diverse dificultăți.
De asemenea, a fost amenajată și o pârtie pentru snowboarding. Cel mai mare complex
schiabil indoor se numește SnowWorld și este situat în orășelul Landgraaf, din sud -vestul
Olandei, integrând numer oase facilități, printre care și singura pârtie acoperită omologată de
federația internațională de schi.
Alte locații similare sunt: Ice Arena (Australia), Sheffield Ski Village (Marea
Britanie), Alpine Center (Germania).

e) Amenajările antropice ale r esurselor de apă marine și oceanice:
Canalele maritime reprezintă căi de apă navigabile, artificiale, construite pe teritoriile
statelor pentru a face legătura între mări și oceane. Principalele canale maritime de navigație
de la nivel mondial sunt: Canal ul Suez (Egipt), Canalul Caledonian (Scoția), Canalul Panama
(Panama), Canalul Corint (Grecia) și Canalul Nord -Ostee (Danemarca).
În aceeași categori se înscriu și canalele maritime realizate în sectorul unor strâmtori
care au avut ca scop reducerea dista nțelor între diverse destinații și porturi. Cele mai
importante canale maritime sunt Canalul Suez și Canalul Panama.

161
Primul dintre ele, finalizat în 1869, permite tranzitul navelor pe traseul dintre Europa
și Asia, scurtând drumul inițial care ocolea Afri ca pe la Capul Bunei Speranțe. Canalul nu are
ecluze și permite trecerea navelor a căror pescaj nu depășește 16 m.
Canalul Panama este un canal ce traversează istmul Panama din America Centrală,
legând oceanele Atlantic și Pacific. Deschis navigației în anul 1914, sub tutela SUA, canalul
este unul din cele mai solicitate puncte ale navigației internaționale.
Pornind de la un hobby larg răspândit (creșterea unor pești de mici dimensiuni în
acvarii de dimensiuni modeste), au apărut în timp, ca și obiective de atracție, bazine și incinte
acvatice din ce în ce mai mari, care conservă un număr ridicat de specii piscicole, dar și
animale iubitoare de apă.
În literatura de specialitate circulă o serie de termeni apropiați care definesc acest tip
de incinte: aq uarium, oceanarium, delfinarium și parc de mamifere marine.
Acvariile publice sunt cele mai numeroase dintre stabilimentele menționate având
dimensiuni mari, a căror bazine de apă, pot depăși volume mai mari de câteva de apă.
Astfel, cel mai mare ac variu public din lume este considerat a fi Georgia Aquarium din
Atlanta (SUA), cu un volum de peste 31 000 de de apă, gazdă pentru peste 100.000 de
viețuitoare din peste 500 de specii.
Cele mai cunoscute acvarii publice din lume sunt: Sea World (Flori da – SUA),
Vancouver Aquarium (Canada), Acqua Mundo (Brazilia), Aquarium Barcelona (Spania),
Alexandria Aquarium (Egipt).
Delfinariile au fost asociate doar acelor acvarii publice care dețin delfini din diverse
specii, dar și alte mamifere marine (balene, beluga). Aceștia sunt ținuți în bazine mari
acoperite sau în aer liber, unde sunt realizate reprezentații publice , în general cu acrobații
acvatice.
De obicei, construcția unui delfinariu destinat pentru reprezentații publice este
realizată dintr -un bazin circular, încadrat de tribune pentru spectatori. În unele cazuri, pereții
bazinului sunt construiți din sticlă, fapt ce permite vizualizarea mamifere lor în imersie.
Cele mai cunoscute delfinarii din lume sunt: Dolphins Plus (Florida – SUA),
Marineland (Canada), Delfinario Rimini (Italia), Ocean Park (China).
Parcurile de mamifere marine sunt parcuri tematice unde sunt prezentate mamifere
acvatice: del fini, balene, beluga, orce, lei de mare. Aceste parcuri sunt mult mai elaborate
decât delfinariile deoarece prezintă și alte specii marine și includ diverse alte atracții similare
parcurilor de distracții.
Cele mai cunoscute parcuri de mamifere din lume s unt: Discovery Cove (Florida –
SUA), Sea World (California – SUA), Mundo Marino (Argentina).

162
În spațiul litoral marin sau oceanic a apărut ca o necesitate, construirea unor spații
artificializate, reclamate din spațiul acvatic, datorită acutei lipse de ter enuri, sau a
supraaglomerării celor existente. Astfel, au fost realizate insule artificiale situate în imediata
vecinătate a zonei litorale, legate de continent prin poduri sau căi de comunicații navale.
Aceste construcții au apărut din timpuri străvechi, primele insule de acest gen fiind
regăsite sub forma unor „plauri antropici” la nivelul lacului Titicaca. Ulterior, alte insule au
apărut în aria orașelor portuare, pentru realizarea unor amenajări complexe: insula Dejima din
portul Nagasaki (Japonia), in sula Notre Dame din Montreal, Insulele Venețiene din Miami
Beach (Florida – SUA).
Cele mai importante insule artificiale la nivel mondial sunt: Treasure Island
(California – SUA), Whale Island (Marea Britanie), Flevoland (Olanda).