Subiectele Raspunderii Internationale

Înca din dreptul internațional contemporan s-a dorit recunoașterea răspunderii internaționale in calitate de instituție de sine statatoare. Pentru realizarea acestui scop Comisia de drept internațional a adoptat Proiectul de Articole privind răspunderea statelor pentru fapte internaționale ilicite, anexat la Rezoluția 56/83 din 12 decembrie 2001 a Adunării Generale a ONU.

Literatura de specialitate oferă diverse defintii referitoare la răspunderea internațională. Răspunderea internațională este o “ instituție a dreptului internațional public în temeiul căreia statul sau alt subiect al dreptului internațional, care săvârșește fapte internaționale ilicite, este răspunzător față de statul lezat prin aceste fapte sau față de toate statele lumii, în cazul crimelor internaționale”.

De asemenea, este definită și ca “obligație pentru cei care au încălcat normele acestuia de a suporta consecințele conduitei lor ilicite, obligație care le este impusă sub forma sancțiunilor stabilite de către state”. “Răspunderea internațională a statului , subiect principal al acestei instituții, înseamnă că cel care a săvârșit o faptă internațională ilicită sau o acțiune legală de natură să producă prejudicii altui stat de drept internațional public este dator să suporte consecințele stabilite de dreptul internațional public”.

Ca și consecință a nerespectării regulilor de drept internațional public este sancționarea acestora, fiind răspunzătoare pentru prejudiciul creat, de unde și rezultă o trăsătură fundamentală a răspunderii statelor , caracterul sancționator.

Sunt existente două tipuri de răspundere : prima este răspunderea pentru fapte sau acte ilicite conform dreptului internațional atunci când se încalcă normele dreptului internațional convențional sau cutumiar, iar cel de-al doilea tip este răspunderea pentru consecințele prejudiciabile ce rezultă din activități care nu sunt interzise de dreptul internațional.

Pentru a exista răspundere internațională este necesară existența unui raport juridic între subiectul de drept internațional public vinovat și cel lezat ( există în special răspundere între state). Răspunderea internațională este și atunci când un stat produce prejudiciu altui stat, dar și atunci când prejudiciul este cauzat de către un stat cetățenilor altui stat.

Răspunderea internațională se declanșează atunci când se întrunesc simultan 3 elemente esențiale: conduita ilicită , care este atunci când se încalcă o normă de drept internațional public, al doilea element este imputabilitatea conduitei unui subiect de drept internațional și ultimul element, ce constituie o consecință ca urmare a conduitei ilicite, este producerea unui prejudiciu. Primele două elemente se regăsesc în articolul 1 al proiectului de articole elaborat de Comisia de Drept internațional, referitor la răspunderea internațională a statelor : “orice fapt internațional illicit al unui stat angajează răspunderea sa internațională”.

Doctrina și practica în materie solicită, pe un filon tradiționalist de gândire insiprat din dreptul privat, existenta condițiilor:

-culpa, care, nefiind complet înlăturată, lasa tot mai mult loc teoriei răspunderii obiective;

-prejudiciul: Comisia de Drept Internațional a arătat că nu existența prejudiciului este esențială, ci încălcarea unei obligații internaționale (art. 2 din proiectul de articole adoptat în 2001);

-legatura cauzală: dacă se admite prejudiciul ( ca o condiție a existenței faptului illicit) și legătura cauzală apare, la rândul ei, ca o condiție în acest sens.

Curtea Permanentă de Justiție Internaționala a subliniat ca “este un principiu de drept internațional și chiar o concepție mai largă a dreptului, că orice încălcare a unui angajament implica obligația de a-l repara (cazul privind Uzinele Chorzow, P.C.J.I. Series A, no.17, 1928, pg 29, Vezi, de asemenea , speța privind Canalul Corfu, judecată de curtea Internațională de Justiție, ICJ Reports 2949, p. 4,23).

Evoluția concepțiilor răspunderii internaționale a statelor

Într-o primă perioadă a evoluției concepțiilor referitoare la răspunderea internațională a statelor, pentru declanșarea acesteia erau luate în considerare actele persoanelor fizice care cauzaseră prejudicii unui stat străin. H. Grotius evidenția faptul că: “Statul devine responsabil în două situații. Mai întâi, dacă știe că o persoană particulară pregătește o acțiune delictuoasă împotriva unui stat străin și nu ia măsuri să o împiedice. Cea de-a doua situație survine în cazul în care un stat a primit pe teritoriul său persoana vinovată și o sustrage pedepsei”.

În epoca modernă, chiar până în prima jumătate a secolului al XX-lea, răspunderea statelor se transfera aproape exclusiv în domeniul protecției străinilor, pornind de la ideea că prejudiciul suferit de un străin prin conduita organelor de stat, conduită prin care este încălcată și o obligație internațională, declașează răspunderea internațională a acelui stat.

În perioada posteblica, în cadrul preocupărilor de codificare întreprinse de Comisia de Drept Internațional a ONU, domeniul răspunderii internaționale a statelor este extins și generalizat, inclusiv obligația statelor de a se abține de la utilizarea forței sau a amenințării cu forța împotriva altui stat.

Deși, așa cum s-a arătat, doctrina clasică a dreptului internațional recunoaște principiul că statele răspund unele față de altele pentru diverse acțiuni sau omisiuni, formarea unor norme general aplicabile în stabilirea răspunderii internaționale a evoluat lent. De-abia în secolul al XIX-lea, în urma unor numeroase arbitraje internaționale, s-au cristalizat unele reguli cutumiare privind condițiile de stabilire a răspunderii internaționale a statelor. Tentative de codificare a acestei materii au fost întreprinse, în prima jumătate a secolului al XX-lea, atât într un cadru neoficial ( de exemplu, proiectul din 1927 al Institutului de Drept Internațional), cât și sub egida Societății Națiunilor (în cadrul Conferinței generale de codificare din 1930).

În cadrul ONU, codificarea normelor privind răspunderea internațională a statelor s-a aflat pe agenda CDI încă din 1949. Începând cu anul 1963, lucrările de codificare, conduse succesiv de mai mulți raportori speciali sunt în curs de finalizare. S-a ajuns, până în prezent, la elaborarea a trei proiecte de codificare : două proiecte de articole asupra “Răspunderii statelor” și asupra “Prevenirii daunelor transfrontiere rezultate din activități periculoase” și a unui set de “Principii pentru atribuirea pierderilor în cazul daunelor transfrontiere rezultate din activități periculoase”.

2. Subiectele raspunderii internationale

Principalele subiecte ale raspunderii internaționale sunt urmatoarele: Statul, Organizațiile internaționale interguvernamentale si persoana fizica pe care le vom analiza in urmatoarele rânduri.

2.1.Statul, subiect primar

Statul reprezintă un fenomen politico-social, datorită întrunirii celor trei elemente: teritoriul, populația și guvernul, și juridic , deorece statul deține o trăstura importantă aceea de suveranitate, puterea de stat având caracter suprem și necondiționat atât pe plan intern cât și în raporturile cu celelalte state.

Statul fiind subiect de drept internațional este titularul unui ansamblu de drepturi și obligații internaționale.

Drepturile și îndatoririle fundamentale ale statelor sunt cuprinse într-o serie de rezoluții ale Adunării Generale a O.N.U: Declarația privind acordarea independenței țărilor și popoarelor coloniale (1960); Declarația privind interzicerea amenințării cu forța (1966); Declarația relativă la principiile dreptului internațional (1970). În 1974, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat sub formă de declarație “Carta drepturilor și îndatoririlor economice ale statelor”.