Sub aspect istoric, în dezvoltarea sa , populația care a trăit în spațiul carpato -danubiano – [600085]

2
INTRODUCERE

Sub aspect istoric, în dezvoltarea sa , populația care a trăit în spațiul carpato -danubiano –
pontic, a parcurs toate etapele principale din evoluția omenirii, de la ceata primitivă la ginta
matriarhală și de la organizarea patriarhală la organismele politice. Încă din epoca pietrei
cioplite, din ceata primitivă s -au desprins grupuri mari de rude, treptat, relațiile dintre sexe au
fost mai întâi reduse, iar apoi interzise între rude de genearații diferite. Ulterior, aceste căsătorii
pe grup e în cadrul familiei înrudite prin sânge au făcut ca grupele conjugale să fie împărțite pe
gener ații (toți bunicii și toate bunicile erau soți între ei, la fel fiind și copii lor). Astfel, căsătoria
pe grupe nu mai suparviețuiește, iar în neolitic încep să apară germenii familiei care își are
originea în căsătoria pereche, aceasta repezentând unirea unui cuplu pentru o anumită perioadă,
de obicei suficient de scurtă.
O dată cu trecerea timpului, soțul se va stabili la o soție – adică își va lua o soție – în
sistemul numit matrilocal, fără a avea o gospodărie comună și vreu n drept asupra copiilor. Spre
sfârșitul epocii fierului, căsătoria pereche nu mai rezistă, ea dovedindu -se slabă și instabilă.
Această etapă marchează finalul unei perioade care a început cu promiscuitate , a continuat cu o
căsătorie pe grupe și a ajuns la tipul de căsători e pereche . Încet, dar cu siguranță, instituția
familiei se îndrepta spre întemeierea unei familii de formă monogamă, aceasta desemnând o
uniune solidă între un bărbat și o femeie, împreună cu toți urmașii lor. Desigur, se mai mențin
încă câteva urme ale matriarhatului, mai ales sub forma reunirii definitive a copiilor sau numai
temporare a soției la ginta maternă sau a legăturilor dintre nepoți și unchiul matren (avunculat).
Apoi urmează o peroadă în care încheierea unei căsătorii se face numai din inițiativa
bărbatului, iar femeia care încă mai reprezenta o forță de muncă, trebuia răscumpărată de la
familia ei, oferindu -se bunuri, și ele evaluate, sau prestându -se anumite servicii echivalente.
Pentru cetățenii romani, deci inclusiv pentru cei care locuiau în Dacia romană, căsătoria
și divorțul urmau regulile dreptului roman.
În timpul migra țiilor, locuitorii autohtoni din spațiul carpato -danubiano -pontic s-au
ghidat după norme juridice proprii, care îmbinau probabil vechile obiceiuri geto -dacice cu
prevederile dreptului roman provincial.

3
Familia românescă tradițională este cunoscută ca o familie de tip ,,lăstar” (sau ,,butuc”),
ca un sistem patriliniar și patrilo cal, deosebită nu doar calitativ, ci și cantitativ, de comunitatea
casnică partiarhală generatoare de exogamie vicinală. Această structură de familie dovedește
inconsistența teoriei conform căreia locuitorii de la nord de Dunăre au migrat dinspre sud și
aduce unele lămuriri asupra ponderii relativ reduse a elementului slav de la nordul Dunării, spre
deosebire de unele regiuni din sud unde ponderea slavă a fost atât de mare, că a și impus forma
de familie specifică, zadrugală.
În Evul Mediu la baza familiei românești stătea instituția căsătoriei, care, așa cum rezultă
din concepția populară transmisă în timp, era un element obligatoriu în ciclul vieții, celor morți
necăsătoriți (în special fetelor care nu au ajuns să fie mirese) , făcându -li-se o nuntă simbolică –
,,nunta mortului” – cu îmbrăcăminte adecvată, brad și uneori chiar cu muzică. Perioada Evului
Mediu a fost marcată de existența, sub aspectul căsătoriei și divorțului, a două sisteme care se
îmbinau pentru a stabili reg lementarea. Pe de o parte este vorba de un sistem juric popular,
păstrat din generație în generație și transmis de cele mai multe ori pe cale orală, iar pe de altă
parte, de o serie de legiuiri medievale românești.
Astfel, trepat, încep să apară unele cond iții prealabile nec esare încheierii unei căsătorii
(invocarea unor impedimente, îndeplinirea unor formalități ), iar aceste condiții trebuiau
respec tate sub sancțiunea nulității v iitoarei căsătorii . În general, familia din societatea feudală
românească a pr ezentat toate regiunile istorice o anumită unitate de regim juridic, fiind guvernate
de aceleași norme cuprinse în nomocanoanele și pravilele pe care Biserica Ortodoxă, din toate
aceste provincii, le -a folosit pentru reglementarea problemelor legate de via ța de familie.
Domeniul relațiilor de familie spre s fârșitul feudalismului și începutul României moderne
se caracterizează prin apariția și existența în mod consistent a numeroase legiuiri scrise, care au
dat o reglementare detaliată atât căsătoriei, cât ș i divorțului, precum și relațiilor de familie.
Biserica s -a implicat în permanență și complet dând o importanță deosebită funcției
religioase a căsătoriei. Aceasta este perioada în care orice căsătorie care nu fusese oficiată din
punct de vedere religios nu era cunoscută, ea devenind astfel nimic altceva decât o uniune liberă,
un concubinaj.
Unirea Principatelor (1859) și perioada imediat următoare, caracterizată și sub aspectul
familiei prin numeroase reforme, au marcat practic schimbarea aproape în întregime a edificiului
juridic al familiei.

4
Codul civil român promulgat de Alexandru Ioan Cuza la 4/16 decembrie 1864 a fost
principalul izvor care a stat la baza reglementării raporturilor de familie pen tru aproape o sută de
ani. Apariția Codului F amiliei (Legea nr. 4/04.01.1954) a dat pentru perioada contemporană o
primă reglementare suficient de unitară a raporturilor de familie. Este adevărat că timp de
aproximativ 60 de ani de când s -a aplicat acest cod, el a fost modificat și completat de
nenumărate ori, dar în prezent a intrat deja în vigoare Noul Cod civil (01.10.2011).
În România, căsătoria fiind o instituție juridică importantă, ea a fost mereu în atenția
științei dreptului și foarte mulți teore ticieni s -au ocupat de definirea ei. Pe de altă parte se
constată și faptul că acest termen este folosit cu sensuri diferite. Astfel, în primul rând , noțiunea
de căsătorie semnifică o situație juridică pe care persoanele care se căsătoresc o dobâdesc și pe
care (măcar ca principiu) se presupune că o vor păstra toată viața. Cel de al doilea sens, evident
cel mai important, este acela conform căruia căsătoria este un act juri dic pe care îl încheie cei
care vor să se căsătorească. În al treilea rând, termenul de căsătorie mai este folosit în știința
juridică drept ansamblul normelor juridice referitoare la modul de încheiere a actului juridic al
căsătoriei, pecum și starea lega lă de căsătorie, fiind în mod obligatoriu – una din cele mai
importante instituții ale dreptului familiei. În sfârșit, conceptul de căsătorie se mai utilizează și
pentru a desemna o situție juridică, respectiv ceremonia propriu -zisă care are loc, cu fastul de
rigoare, atunci când se încheie actul juridic al căsătoriei.
În aceste condiții, fiind respectate reglementările legale, înțelesul și scopul căsătoriei, dar
ținând cont și de numeroasele definiții, dr. Ioan Chelaru definește căsătoria drept ,,o alianță liber
consimțită între două persoane, încheiată potrivit dispozițiilor legale, în principiu pe viață, cu
scopul de a întemeia o familie și reglementată de normele imperative ale legii .” 1
În același sens, dr. Ioan Trifa și dr. Florin I. Moldovan e xplică noțiunea de căsătorie
astfel : ,, Termenul de căsătorie are mai multe accepțiuni. În primul rând căsătoria reprezintă
dreptul fundamental al persoanei fizice ajunse la vârsta nubilă de a -și întemeia o familie.
Libertatea de a se căsători presupune și posibilitatea de a pune capăt acestei legături juridice,
prin divorț, în condițiile legii. Căsătoria devine aplicabilă prin încheierea actului juridic al
căsătoriei și există pe tot timpul cât durează raporturile de căsătorie. Scopul căsătorie i este
întem eierea unei familii. ” 2

1 I. Chelaru, Căsătoria și divorțul, p. 546.
2 I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 20.

5
În noul Cod civil (art. 259, alin. 1), căsătoria este definită ca ,, uniunea liber consimțită
între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.” 3
Conform reglementărilor românești actuale, instituția căsătoriei are următoarele
caracteristici 4:
 căsătoria este o alianță între două persoane;
 căsătoria este monogamă;
 căsătoria este un acord de voință liber exprimat;
 căsătoria are un caracter solemn;
 căsătoria are un caracter civil (laic);
 căsătoria se încheie, în principiu, pe viață;
 căsătoria se bazează pe deplina egalitate în drepturi și obligații dintre cei doi soți
(bărbat și femeie);
 căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.
Din pu nctul de vedere al specialiștilor români, opiniile cu privire la căsătorie converg în a
susține că aceasta nu este un contract, ci o instituție distinctă, cu caracteristici clar stabilite, cu un
scop unic, încheiată cu respectarea strictă a unor condiții d e fond și formă prevăzute cu caracter
obligatoriu în legislația specifică.
Aceste condiții de fond 5sunt :
 vârsta minimă necesară (18 ani, bărbații și 16 ani, femeile);
 diferența de sex;
 comunicarea reciprocă a stării sănătății;
 consimțământul.
În ceea ce privește impedimentele6, acestea sunt precizate în Codul familiei din România,
după cum urmează :
 existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți;
 existența unui grad de rudenie (fiind interzise căsătoriile între rude în linie
dreaptă, precum și colaterală, până la gradul IV);
 existența unor raporturi rezultate din adopție și din tutelă.

3 Noul Cod Civil a intrat în vigoare la 01.10.2011.
4 I. Chelaru, Căsătoria și divorțul, p. 546.
5 I. Chelaru, op.cit , p. 546 .
6 Idem, ibidem .

6
Legislația din România mai prevede și îndeplinirea unor condiții de formă
(premergătoare sau concomitente încheierii căsătoriei), ea recunoscând și posibilitatea opoziției
la căsătorie.
O căsătorie încheiată legal este valabilă și poate fi probată doar cu Certificatul de
căsătorie , însă ea produce două categorii de efecte :
 efecte cu privire la persoana soților și la raporturile personale dintre aceștia;
 efecte cu privire la patrimoniul soților.
Efectele din prima categorie se referă la numele soților, obl igația de sprijin moral, cea de
fidelitate și cea de coabitare, iar efectele din a doua categorie vizează raporturile cu privire la
contribuția soților la cheltuielile căsniciei, cele cu privire la bunurile din proprietatea lor și cele
cu privire la obligațiile reciproce de întreținere. Regimul legal specific în ceea ce privește
relațiile patrimoniale este comunitatea de bunuri ca efect al căsătoriei, fiecare bun dobândit în
timpul căsătoriei de către oricare di ntre soți este prezumat ca fiind comun, chiar dacă numai unul
dintre ei a contribuit efectiv la dobândirea lui.
Divorțul reprezintă disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul vieții soților,
fie datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor soți, fie, în cazuri
excepționale, datorită dorinței expimate a ambilor soți.
Statul și societate sunt în mod esențial interesate în menținerea căsătoriei și se urmărește
protejarea familiei, ca și celulă de bază a societății, c a grup social, dorindu -se totodată protejarea
în mod special a intereselor copiilor rezultați din căsătorie. Totuși divorțul este admis numai
pentru motive temeinice, în mod excepțional când nu există copii rezultați din căsătorie și a
trecut un termen min im de un an, se admite și divorțul prin consimțământul soților (acordul). În
sfârșit, divorțul nu se poate face decât printr -o hotărâre judecătorească, chiar și atunci când este
vorba de un divorț prin acordul ambilor soți, instanța de judecată verificând îndeplinirea
condițiilor legale. Esența morală a căsătoriei constituie fundamentul stabilității ei, adică
afecțiunea și înclinația reciprocă a soților, completată atât cu sentimentul datoriei morale față de
familie și societate, cât și cu comuniunea spirit uală dintre soți. Ca o consecință a unității dintre
interesele personale și cele obeștești, în căsătorie se realizează, în principiu, armonia dintre
datoria morală a soților, sentimentele și înclinațiile lor reciproce. Pe de altă parte, fără o
comunitate spirituală, fără o mare prietenie între soți, nici nu poate să existe cu adevărat o
dragoste pe care să se întemeieze o căsătorie trainică.

7
I. CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA NULITATEA CĂSĂTORIEI

O căsătorie încheiată cu nerespectarea unor condiții care țin de esența acesteia devine
nulă dacă delegatului de stare civilă, care nu și -a îndeplinit atribuțiile în conforitate cu
dispozițiile legale cu ocazia încheierii căsătoriei, i se vor aplica sancțiuni de ordin administr ativ
și dacă soților care au făcut declarații false la încheierea căsătoriei li se pot aplica sancțiuni de
drept penal. Datorită importanței căsătoriei și consecințelor grave pe care le generează
desființarea acesteia, legiuitorul a creat un regim juridic aparte. În primul rând a fost luată
măsura preventivă a refuzului delegatului de stare civilă de a celebra căsătoria, ori de cîte ori
acesta va constata că ,,cerințele legii nu sunt îndeplinite”, adică indiferent dacă este vorba de
cerințe dirimante sau nu mai prohibitive7. Acestă măsură evidențiază preocuparea amintită a
legiuitorului de a preîntâmpina încheierea unor căsătorii nevalabile sau nesănătoase8.
Nerespectarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea unei căsătorii valabile, ca act
juridic, se sancționează ca ș i în dreptul comun, cu nulitatea9. Astfel, pot fi aplicate sancțiuni
administrative pentru ofițerul de stare civilă, sancțiuni penale pentru soțul sau soții care s -au
făcut vinovați de fals în declarații sau de bigamie și în fine, poat e fi aplicată sancțiunea nulității
căsătoriei10, în cazul neîndeplinirii cerințelor sau formalităților acesteia. În practică, cazurile de
nulitate a căsătoriei sunt foarte rare, mai ales datorită verificărilor prealabile care se fac, menite a
înlătura orice impediment care face imposibilă încheierea căsătoriei11.
Nulitatea căsătoriei nu trebuie confundată cu divorțul. Între nulitatea căsătoriei și divorț
există totuși asemănări, dar și deosebiri esențiale. Astfel, prin ambele instituții juridice (nulitatea
căsătoriei și divorțul), încetează actul căsătoriei, însă între ele există deos ebiri s tucturale, de
cauze și efecte. Cauzele care determină nulitatea căsătoriei constau în nerespectarea unor condiții
impuse de lege, anterior sau concomitent încheierii ei, efectele ei fiind retroactive ( ex tunc ), pe
când cauzele care duc la divorț sun t posterioare încheierii căsătoriei, care a fost valabil încheiată,
și produc efectele numai pentru viitor ( ex nunc )12.

7 I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 91.
8 I. Albu, Nulitatea căsătoriei în practica judiciară, p. 83.
9 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 80.
10 I. Trifa, Fl. I. Moldovan , op. cit . p. 91.
11 A. Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruța Hageanu, Dreptul familiei , p. 172.
12 I. Albu, op. cit. , p. 149-155.

8
Cu toate acestea, în privința căsătoriei legiuitorul a instituit unele dispoziții derogatorii de
la dreptul comun, având în vedere import anța căsătoriei și gravitatea consecințelor pe care le
implică desființarea ei. Așadar, particularitățile nulității căsătoriei se regăsesc în cazurile de
nulitate a căsătoriei, în regimul juridic al nulităților și în efectele acestora.
Codul civil reglementează nulitatea căsătoriei în Capitolul IV din Titlul II al Cărții a II -a,
în articolul 293 -306. Anterior, cazurile de nulitate a căsătoriei erau prevăzute în articolul 19 și
articolul 21 din Codul familiei și articolul 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare
civilă (nulitatea căsătoriei pentru necompetența materială a ofițerului de stare civilă).
Referitor la nulitatea căsătoriei, un caracter specific au următoarele dispoziții legale13 :
 restângerea cazurilor de nulitate, mai ales prin nesancționarea cu nulitate a căsătoriei
încheiate prin neobservarea condițiilor și impedimentelor prohibitive;
 scurtarea termenului de prescripție în anularea căsătoriei;
 posibilitatea acoperirii chiar a unor cazuri de nulitate absolută a căsătoriei;
 atenuarea efectelor desființării căsătoriei putative;
 înlăturarea efectelor nulității față de copiii rezultați dintr -o căsătorie desființată;
 în caz de nulitate sau de anulare a căs ătoriei, procedura de urmat este cea de drept comun,
prevăzută în Codul civ il, pentru procesul civil obișnuit (art. 41 -330).

Două criterii de clasificare a nulității căsătoriei rezultă din examinarea dispozițiilor legale
aplicabile14 :
a) după modul cum sunt reglementate de lege , nulitățile sunt fie exprese , fie virtuale (care nu
sunt expres prevăzute de lege). Sub imperiul Codului Familiei, în literatura juridică și în
jurisprudență s -au admis două cazuri de nulitate virtuală, și anume : căsătoria între persoane al
căror sex nu este diferențiat și căsătoria fictivă. Codul civil a convertit aceste nulități virtuale în
nulități exprese, acesta fiind un element de noutate important.
b) în funcție de interesul ocrotit , atât în vechea reglementare, cât și în contextul Codului
Civil , nulitățile căsătoriei sunt absolute și relat ive.

13 Cf. I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 92 .
14 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 80.

9
II. C AZURI DE NULITATE A CĂSĂTORIEI (DESFIINȚARE)

II.1. Nulități absolute care sancționează încălcarea unor condiții de fond pozitive

Reglementare : Nulitatea absolută a căsătoriei este reglementată de articolul 293-295 Cod civil .

II.1.1. Impubertatea / Încălcarea dispozițiilor legale cu privire la vârsta matrimonială
Potrivit articolului 294 , alineatul (1) din Codul civil (anterior, articolul 19 coroborat cu
articolul 4 din Codul Familiei ), căsătoria încheiată de către minorul care nu a împlinit vârsta de
16 ani este lovită de nulitate absolută. Căsătoria încheiată înainte de împlinirea vârstei
matrimoniale, adică în timpul impubertății legale, este nulă absolut. În dreptul românesc, vârsta
matrimonială este, de 18 ani împliniți atât pent ru bărbat, cât și pentru femeie.
Bărbatul și femeia se pot căsători dacă au împlinit vârsta de 16 ani, în baza unui aviz
medical, cu încuviințarea părinților sau, după caz a tutorelui și cu autorizarea Direcției Generale
de Asistență Socială și Protecția C opilului în a cărei rază teritorială își are domiciliul.
Deși această nulitate este absolută, spre deosebire de dreptul comun poate fi acoperită ,
potrivit articolului 294 , alineatul (2) din Codul civil (anterior, articolul 20 din Codul Familiei ),
în următo arele două cazuri15 :
 dacă până la declararea nulității de către instanța de judecată ambii soți au
împlinit vârsta de 18 ani, atunci desființarea căsătoriei într -o asemenea ipostază ar
fi pur formală, fiindcă imediat după declararea nulității căsătoriei pe acest motiv,
foștii soți se pot recăsători;
 dacă până la declararea nulității de către instanța de judecată soția a dat naștere
unui copil sau a rămas însărcinată, nulitatea căsătoriei se acoperă pentru aceste
motive nu doar atunci când femeia nu a împli nit vârsta de 16 ani, dar și atunci
când bărbatul este cel care nu a avut împlinită vârsta la încheierea căsătoriei ,
deoarece textul nu face nicio distincție. În plus, dacă soțului impuber i se aplică
prezumția de paternitate, atunci trebuie să se aplice ș i prezumția de pubertate, în
cazul în care soția a dat naștere unui copil sau a rămas însărcinată.

15 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 81.

10
Această cauză de acoperire a nulității a fost prevăzută în interesul copilului născut sau
care urmează să se nască. Căsătoria se menține chiar dacă s -a născu t un copil mort sau dacă
femeia a întrerupt cursul sarcinii, deoarece s -a ovedit astfel că, în ciuda vârstei impubere, soții au
fost apți să aibă relații conjugale normale.

II.1.2. Bigamia
Conform articolului 293 din Codul civil , încălcarea impedimentului rezultând din starea
de persoană căsătorită constituie bigamie, termen care în domeniul juridic evocă cea de a doua
căsătorie sau subsecventa căsătorie, poligamă sau poliandră16.
Pentru a exista bigamie trebuie însă ca prima căsătorie să aibă o existență juridică
valabilă, adică să nu fie sub incidența nulității, sau să nu fi încetat, fie prin moartea, fie prin
declararea judecătorească a morții prezumate, ori să nu fi fost desfăcută, prin divorț, la data
încheierii celei de a doua căsătorii. De asemenea, cea de -a doua căsătorie, trebuie să fi fost
efectiv încheiată potrivit legii. Tentativa la infracțiunea de bigamie nu se pedepsește ( articolul
303 din Codul Penal ). Scopul nulității în cazul bigamiei este de a apăra principiul monogamiei
căsăt oriei. Acțiunea în nulitate poate fi intentată de orice persoană interesată, ea este
imprescriptibilă și nu este condiționată de exercitarea acțiunii de divorț17.
În practica judiciară s -a decis că ,, în cazul bigamiei, buna -credință poate fi invocată
numai de soțul iocent, deoarece altminteri ar însemna să se recunoască soțului bigam, deci unei
persoane care s -a făcut vinovată de un act contrar legii, dreptul de a dovedi că a comis cu bună –
credință o ilegalitate în ignorarea legii sau căsătoriei sale anteri oare” 18.

II.1.3. Incestul
Atunci când se î ncalcă impedimentul rezultat în urma în rudirii de sânge are loc incestul,
deci căsătoria între rude în linie dreaptă sau în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv,
este incestuoasă, iar copiii rezultați dintr -o asemenea căsătorie sunt incestuoși19.
O căsătoria incestuoasă este lovită de nulitate absolută cu excepția cazului dispensiei
prealabile de rudenie, acordată pentru căsătoria verilor primari cu verișoare primare.

16 I. Albu, Nulitatea căsătoriei în practica judiciară , p. 89.
17 Cf. C.S.J. Secția civilă, dec. nr. 1602/1992 în Dreptul , nr. 8/1993.
18 Tribunalul Suprem, secția civilă, dec. nr. 1605/1974, în R.R.D. , nr. 5/1995, p. 65.
19 Cf. I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 95 .

11
O asemena căsătorie este nulă indiferent dacă rudenia este din căsătorie sau din afara ei,
după cum este oprită căsătoria dintre adoptat și rudele sale firești, după cum prevede articolul
21, alineatul 3 , din Ordonanța de Urgență nr. 25/1997 cu privire la adopție.

II.1.4. Lipsa diferențierii de sex
Din coroborarea dispozițiilor articolului 293 cu cele ale articolului 271 Cod civil reiese
faptul că este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea condiției de fond
potrivit căreia căsătoria se încheie între bărbat și femeie. P ractic , condiția de fond pentru
încheierea unei căsătorii constând în diferența de sex impo rtă în cazul unor malformații genitale
grave care constituie o lipsă de diferențiere sexuală (hermafroditism) și care împiedică atât
posibilitatea de procreare, cât și relațiile normale dintre soți.
,,Diferențierea de sex este un element esențial pentru ca o căsătorie să aibă loc. În cazul
în care o malformație genitală gravă reprezintă o nediferențiere de sex, soluția care se impune
este aceea a unei nulități absolute a căsătoriei. Drept urmare, instanțele judecătorești trebuie să
stabilească de la caz la caz dacă o malformație genitală constituie sau nu o lipsă de diferențiere
sexuală de natură a împiedica relațiile conjugale dintre soți .”20

II.1.5. Lipsa consimțământului
În lumina articolului 293 coroborat cu articolul 271 Cod civil , lipsa consimțământului se
sancționează cu nulitatea absolută. Dacă avem în vedere formalitățile speciale ale încheierii
căsătoriei, în special celebrarea acesteia în fața ofițerului de stare civilă, cazurile de lipsă a
consimțământului în practică sunt foa rte rare.

II.1.6. Lipsa încuviințării persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite
drepturile părintești
Dacă nu există nici părinți și nici tutore care să poată încuviința căsătoria minorului c are
a împlinit vârsta de 16 ani și totuși aceasta a avut loc, o asemenea căsătorie este nulă absolut.

20 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 1196/1972, în C.D. , p. 199.

12
II.1.7. Lipsa totală de discernământ
Căsătoria încheiată cu alienatul sau debilul mintal21 este oprită din motive biologice, iar
nesocotirea acestei prohibiții este sancționată cu nulitatea absolută a unei astfel de căsătorii, chiar
dacă a fost încheiată într -un moment de luciditate. De asemenea este nulă și căsătoria încheiată
de cel lipsit vr emelnic de facultățile sale mintale cât timp nu are discernământul faptelor sale.
Datorită acestor motive, este esențial să se stabilească dacă, din cauza bolii psihice de
care suferă, o persoană face parte din categoria celor care nu pot încheia căsătoria , indiferent de
starea de luciditate în momentul căsătoriei, la această dată trebuind să existe starea de alienație
sau de debiliate mintală22.
Împrejurarea că soțul a cunoscut sau nu, anterior căsătoriei, existența stării de alienație
sau debilitate minta lă a celuilalt soț, este lipsită de relevanță și deci nulitatea absolută care
sancționează căsătoria nu poate fi înlăturată, ea fiind justificată printr -un interes de ordin social23.
Deși epilepsia este o maladie care afectează sistemul nervos, ea nu reprez intă o formă de
alienație mintală și nu se încadrează în categoriile de boli expres prevăzute de lege.24

II.1.8. Lipsa de solemnitate la încheierea căsătoriei
Căsătorie va fi lovită de nulitate absolută atât în sitația în care lipsește numai un element
al solemnității, cât și atunci când solemnitatea lipsește integral25.
Lipsa ofițerului de stare civilă atrage de asemenea nulitatea absolută a căsătoriei26.
Nulitatea căsătoriei este determinată și de următorii factori : absența de la celebrarea
căsătoriei a unuia dintre viitorii soți, neexprimarea consimțământului, sau nedeclararea încheierii
căsătoriei de căt re ofițerul de stare civilă și lipsa celor doi martori.

II.1.9. Lipsa de publicitate
O căsătorie este clandestină dacă a fost încheiată fără publicitate, adică la oficierea
acesteia nu a fost permis accesul publicului și în consecință se sancționează cu nulitatea absolută.

21 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 816/1985, în R.R.D. , nr. 1/1986, p. 60 ; C.S.J., secția civilă, dec. civ . nr.
1980/1995, în Buletinul jurisprudenței , Culegere de decizii pe anul 1995 , p. 71 -73.
22 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 816/1985, în R.R.D. , nr. 1/1986, p. 60.
23 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 1873/1974, în R.R.D. , nr. 3/1975, p. 57.
24 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 1134/1974, în I. G. Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în materie
civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 -1975 , p. 15.
25 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 595/1981 , în R.R.D. , nr. 12/1981, p. 99.
26 I. Albu, Nulitatea căsătoriei în practica judiciară, p. 91.

13
Această condiție a fost impusă de legiuitor tocmai pentru a se asigura respectarea
celorlalte norme stabilite de lege pent ru valabilitatea căsătoriei.
Legea nr. 23/1999 prevede că : ,, În aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie,
ofițerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într -un loc special
amenajat, la sediul Primăriei unde urmează să se încheie căsătoria. Extrasul din declarația de
căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu : data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți,
precum și înștiințarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de
la data afișării ”.
Căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți, care sunt obligați să fie prezenți
împreună, însoțiți de doi martori, la sediul Primăriei, pentru a -și da consimțământul personal și în
mod public în fața ofițerului de stare civilă27. Căsătoria clandestină diferă de căsătoria secretă,
ultima deși este încheiată cu publicitate, soții o țin în secret și o ascund f ață de public.

II.1.10. Incompetența delegatului de stare civilă
Incompetența delegatului de stare civilă se precizează în trei cazuri :
 necompetența cu privire la teritoriul pe care se oficiază căsătoria;
 necompetența cu privire la calitatea sa de delegat de stare civilă;
 necompetența cu privire la persoanele a căror căsătorie o încheie.
Dacă necompetența privește teritoriul pe care instrumentează ofițerul de stare civilă,
căsătoria este valabilă, deoarece nici această formalitate nu este de esența căsătoriei28.
Conform articolului 7 din Legea nr. 119/1996 , necompetența delegatului de stare civilă
de a oficia căsătoria este sancționată cu nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate, cu
excepția cazului în care acea persoană a exercitat în public atribuții de delegat de stare civilă,
lăsând tuturor credința că avea astfel de atrbuții, creând o eroare comună invincibilă, ipoteză în
care căsătoria este valabilă. Atunci când a fost încălcată competența cu privire la persoanele a
căror căsătorie este oficiată, r espectiv a unor persoane care nu domiciliază și nici nu au reședința
pe teritoriul Primă riei unde s -a oficiat căsătoria, aceasta este valabil încheiată, deoarece și
această formaliate nu este de esența căsătoriei29.

27 I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 97.
28 I. Albu, Nulitatea căsătoriei în practica judiciară, p. 93.
29 I. Trifa, Fl . I. Moldovan, op. cit. , p. 98.

14
II.1.1 1. Frauda de lege
De drept comun, frauda de lege este reținută ca un caz distinct de nulitate absolută a
actelor juridice și în privința căsătoriei30.
Realizarea fraudei de lege, în cazul căsătoriei, duce implicit și la fictivitatea acesteia ca
de exemplu : ,, căsătoria încheiată în scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru
infracțiunea de viol nu poate să p roducă efectele frauduloase urmărite, ci trebuie să fie
considerată nulă. Într -un asemenea caz – nulitatea căsătoriei se impune pentru ca actul juridic
să nu producă efecte care contrazic scopul dispoziției legale încălcate, adică întemeierea unei
familii ”31.

II.1.1 2. Fictivitatea căsătoriei (Căsătoria fictivă)
Codul familiei nu reglementa acest caz de nulitate care era o creație a doctrinei și a
jurisprudenței, fiind unul dintre cazurile virtuale de nulitate a căsătoriei32.
Sub imperiul Codului Familiei s-a reținut că, deși între cauzele de nulitate a căsătoriei
legea nu prevedea în mod expres simulația sau fictivitatea, totuși din această împrejurare nu se
poate trage concluzia că o asemenea căsătorie ar fi nulă. A admite contrariul ar însemna că o
căsătorie încheiată în frauda legii, adică simulată sau fictivă, să fie considerată deplin valabilă și
să nu poată fi deființată pe temeiul fraudei, ceea ce este inadmisibil.
,, Astfel, din împrejurarea că nu în toate materiile dreptului există dispoziții pri n care să
fie sancționate cu nulitate actele încheiate în frauda legii, nu s -a tras nicicând concluzia că
asemenea acte ar fi valabile, ci, dimpotrivă, ele au fost considerate nule” 33.
Așadar, rezultă că o căsătorie simulată sau fictivă, adică încheiată î n orice alt scop decât
cel al creării unor relații personale și patrimoniale pe care le implică, este nulă34.

30 I. Albu, Nulitatea căsătoriei în practica judiciară, p. 152.
31 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 1342/1983, în C.D. , 1983, p. 98.
32 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 81 -82.
33 Marieta Avram, op. cit. , p. 82.
34 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 1732/1970, în C.D.,1970 p. 171; Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr.
410/1977, în R.R.D. , nr. 8/1977, p. 62.

15
Codul civil reglementează expres căsătoria fictivă în articolul 295 .

 Definiție

Potrivit articolului 295 , alineatul (1) din Codul civil , căsătoria fictivă este căsătoria
încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie.
În cazul căsătorie fictive consimțământul la căsătorie nu este sincer, deoarece numai
aparent, public, părțile declară că înțeleg să se căsătorescă, fără să ur mărescă în realitate să
întemeieze o familie. Căsătoria fictivă se încheie cu scopul de a realiza unele efecte secundare,
care nu sunt specifice căsătoriei, dar pentru care încheierea căsătoriei constituie o premisă.

 Natura juridică

Natura juridică a căs ătoriei fictive este controversată. Din păcate, nici Codul civil nu o
clarifică35. La prima vedere, căsătoria fictivă pare a fi o simulație36, fictivitatea fiind una dintre
formele simulației37 : bărbatul și femeia încheie o căsătorie în mod public (actul aparent,
micinos), dar – în realitate – convin că nu înțeleg să întemeieze o familie și să aibă relații de soț
și soție (actul secret, ocult). Simulația absolută (fictivitatea ) poartă asupra s a însăși existența
actului public, spre deosebire de simulația relativă care privește doar anumite elemente ale
actului juridic civil și care, la rândul ei, poate să fie simulație relativă obiectivă (poartă asupra sa
existența unui element obiectiv al actului juridic) și simulație relativă (ascunde una dintre părțile
actului juridic).
Atunci când prin încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât întemeierea enei
familii, cum ar fi obținerea unor avantaje fiscale sau sociale, dobândirea unei naționalități etc., ne
aflăm în prezența unei căsătorii fictive sau simulată deoarece, ca procedeu tehnic, constituie un
caz de aplicație particulară a ideii de simulație38.

35 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 82.
36 Codul civil din anul 1864 reglementa simulația în articolul 1175 . Noul Cod Civil reglementează această instituție
în articolele 1289 -1294 .
37 Fl. A. Baias, Scurte considerații privind reglementarea simulației în Noul Cod Civil în AUB, seria Drept,
Supliment 2012, în vol. Conferinței : ,, Reglementări fundamentale în Noul Cod civil și Noul Cod de procedură
civilă , 17-18 februarie 2012, Facultatea de Drept, Universitatea din București”, p. 222.
38 I. Trifa, Fl. I. Moldovan , Curs de dreptul familiei, p. 98.

16
Cu toate acestea, există două diferențe între căsătoria fi ctivă și simulație :

A). În ceea ce privește structura acestor operațiuni juridice, simulația presupune
întotdeauna așa -numitul acord simulatoriu39, adică o convenție a părților în sensul că actul public
se încheie doar aparent , eventual pentru inducerea în eroare a terților, iar nu pentru a produce
efecte reale între părți. Dar, în practica judecătorească anterioară Codului civil s-a decis că
fictivitatea căsătoriei poate fi și unilaterală, adică numai unul dintre soți să fi încheiat căsătoria în
alt scop decât cel al întemeierii unei familii, celălalt soț fiind sincer la încheierea căsătoriei.
Într-o asemenea situație operațiuna juridică nu mai poate fi calificată ca o simulație în
sensul tehnic al noțiunii40. Codul civil nu clarifică expres problema dacă fictivitatea poate să fie
și unilaterală. Întrucât articolul 295 , alineatul (1) din Codul civil nu face distincție între cele
două ipoteze, considerăm că, în toate situațiile în care cel puțin unul dintre soți urmărește
încheierea căsătorie i în alte scopuri decât cel a l întemeierii unei familii, căsă toria este fictivă și
lovită de nulitate absolută.

B). Din punctul de vedere al naturii actului simulat și al sancțiunii , în principiu,
simulația este o operațiune întâlnită în cazul actelor patrimoniale. Dar, căsătoria este un act de
stare civilă, iar starea civilă este de ordine publică, unică și indivizibilă, fiind opozabilă erga
omnes41. Din această cauză nu se pot aplica în materia căsătoriei efectele specifice simulației :
între soți să se considere că nu există căsătoria, iar față de terți că există; de asemenea, nu se
poate admite nici ca terții de bună -credință să aibă un drept de opțiune între actul public și cel
secret. Așadar , inopozabilitatea , ca sancțiune specifică simulației, este incompatibilă cu natura
juridică a căsătoriei ca act de stare civilă. În acest sens , articolul 1294 din Codul civil prevede
expres că dispoziții le referitoare la simulație nu se aplică actelor nepatrimoniale, cum este și
căsătoria.
Prin urmare, deși la prima vedere s -ar părea că cele două noțiuni sunt într -o relație de la
parte (căsătoria fictivă) la întreg (simulația), în realitate deosebiri între acestea, în ceea ce
privește strucura, natura juridică a actului simulat și sancțiunea.

39 Cf. Trib. Suprem, în Dreptul , nr. 2 -3/1991, p. 47.
40 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 82.
41 Marieta Avram, op. cit., p. 83.

17
 Fundamentul nulității căsătoriei fictive
După adoptarea Codului civil , în prezența unei reglementări exprese a căsătoriei fictive,
cei mai mulți autori nu mai examinează aspectele legate de fundamentul nulității căsătoriei
fictive. Marieta Avram consideră că acest punct de vedere ,,este i mportant de desprins, tocmai
pentru a clarifica aspectele legate de unilateritatea sau bilateritatea fictivității ”42.
În doctrina juridică, anterior ă Codului civil , nulitatea căsătoriei era justificată în mod
diferit în Codul familiei :
1). Temeiul nulității îl poate constitui lipsa cauzei necesare, determinante a căsătoriei,
adică întemeierea unei familii , sau cauza ilicită , deoarece se urmărește un alt scop (contrar legii)
decât întmeierea unei familii. Totuși, această calificare nu poate fi reținută, deoarece, potrivit
articolului 1238 , alineatul (1) din Codul civil , lipsa cauzei nu mai atrage nulitatea absolută, ci
anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate
produce alte efecte juridice . Așadar, nulitatea absolută a căsătoriei fict ive nu mai poate fi
întemeiată, în contextul Codului civil , pe lipsa cauzei.
De asemenea, în ceea ce privește cauza ilicită sau imorală, alineatul (2) al articolului
1238 prevede că aceasta atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut -o sau după împrejurări, trebuia să o cunoască.
Dacă s -ar da această soluție, considerându -se că nulitatea căsătoriei fictive este altceva
decât o aplicație a nulității contractului pent ru cauza ilicită sau imorală, ar însemna că fictivitatea
nu ar putea fi unilaterală, ci doar bilaterală, fiind astfel necesar ca și celălalt soț să fi cunoscut sau
cel puțin să fi trebuit să cunoască faptul că nu se intenționează încheierea unei căsătorii în scopul
întemeierii unei familii.
Într-o asemenea interpretare, în cazul fictivității unilaterale, când celălalt soț a fost de
bună -credință la încheierea acesteia, s -ar putea lua în considerare cel mult dolul ca viciu de
consimțământ, nulitatea fiind, așadar, doar relativă.
Într-o astfel de situație, s -ar putea ajunge ca prin confirmarea nulității relative de către
soțul inocent, să rămână în ființă o căsătorie încheiată în alt scop decât cel al întemeierii un ei
familii, ceea ce, în op inia doamnei Mari eta Avram nu poate fi admis43, deoarece aceasta este și
rațiunea instituirii nulității absolute a căsătoriei fictive.

42 Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 83.
43 Idem, ibidem .

18
Cu alte cuvinte, în afara cazurilor de acoperire a nulității căsătoriei fictive expres
reglementată de lege, respectiv conviețuirea soților, faptul că soția a născut un copil sau a rămas
însărcinată și împlinirea unui termen de 2 ani de la încheierea căsătoriei, nu poate fi susținută
confirmarea nulității căsătoriei încheiate de unul dintre soți în alt scop decât cel al întemeierii
unei familii, pentru că s -ar ajunge în situația ca soțul de bună -credință la încheierea căsătoriei,
prin simpla confirmare a unei nulități relative, să se ralieze ulterior scopului ilicit, străin
căsătoriei, urmărit de soțul d e rea -credință, menținând astfel o căsătorie în afara unor relații reale
de familie și contrar scopului instituit de lege.
2). Temeiul nulității îl poate constitui chiar lipsa consimțământului , în sensul că există
doar voința declarată la încheierea căsăt oriei, dar nu și o voință internă, reală care nu este în
sensul întemeierii unei familii. Teza lipsei consimțământului este greu de admis , având în vedere
faptul că ace sta a existat, fiind constatat de către ofițerul de stare civilă care a celebrat căsător ia,
doar că a fost dat în alt scop decât cel al întemeirii unei familii44.
În acest caz, doamna Emese Florian, reflectând asupra fundamentului nulității absolute a
căsătoriei fictive, remarcă în mod pertinent ,,că absența consimțământului nu este completă, cu
tot <<decupajul>> psihologic, el nu lipsește cu desăvârșire ”45.
3). Temeiul nulității îl constituie și fraudarea legii . Aceasta este soluția admisă și în
jurisprudență anterior Codului civil .
Sub imperiul Codului familiei s-a reținut faptul că pentru nulitatea căsătoriei nu este
necesar ca un soț să fi participat la frauda desăvârșită de către celălalt soț46. Astfel, în practică s -a
constatat că părțile încheie o aemenea căsătorie atunci când urmăresc să eludeze o normă
imperativă. Căsătoria nu este un scop în sine, ci devine doar un mijloc licit pentru a obține un
rezultat ilicit.
De exemplu : ,,nu se poate reține fictivitatea căsătoriei din simplul motiv că locuința a
fost obținută de soțul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorț a fost atribuită,
potrivit legii, soției, fiindcă aceste fapte nu au nimic ilicit și nici nu dovedesc că scopul încheierii
căsătoriei ar fi fost, pentru soție, acela de a obține folosința locuinței și nu întemeierea unei
familii ” 47.

44 Cf. Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod Civil , p. 56.
45 Idem, ibidem .
46 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, dec. nr. 843/1970, în C.D. ,1970 p. 176.
47 Cf. C.S.J., secția civilă, decizia nr. 1890 din 15 mai 2002, în B.J., ( baza de date).

19
Codul civil reglementează frauda de lege în articolul 1237 , ca o varietate a cauzei ilicite,
când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative .
Așadar, în privința regimului juridic al nulității, s -ar aplica tot di spozițiile articolului
1238 , alineatul (2) . Problemele evide nțiate în jurul cauzei ilicite așa cum este ea reglemen tată de
noul Cod civil , se oglindesc și în ipoteza în care nulitatea s -ar fundamenta pe frauda de lege.
Pornind de la faptul că noul Cod civil consacră expres sancțiunea nulității absolute în
articolul 295 , alineatul (1) , fără însă ca din cuprinsul textului să rezulte cu claritate care este
temeiul nulității, se observă că articolul respectiv nu trimite la niciun text din dreptul general al
contractelor, nici în ceea ce privește cauza ilicită, nici frauda de lege, după cum nu precizează
dacă fictivitatea trebuie să fie bilaterală sau nulitatea operează doar în cazul fictivității
unilaterale. În cele din urmă, Marieta Avram conchide :
,,Prin urmare, s -ar putea, astfel, susține că întrucât legiuitorul nu distinge, dat fiind
caracterul special al materiei reglementate, nulitatea absolută intervine ori de câte ori cel puțin
unul dintre soți a urmărit un alt scop decât acela al întemeierii unei f amilii ”48.
Specificitatea este dată tocmai de natura juridică excepțională a căsătoriei ca și act
bilateral nepatrimonial. În acest sens, în literatura juridică s -a arătat că actele juridice
extrapatrimoniale au anumite caracteristici care le fac incompatibile cu rgimul de drept comun al
contractului, conceput pe tiparul raporturilor juridice patrimoniale.
Acest regim, juridic este consecința faptului că, întrucât actele nepatrimoniale sunt
expresia unor drepturi ale personalității umane (individu ale sau sociale), legiuitorul le
reglementează strict și limitativ, având la bază rațiuni superioare, în realizarea unui anumit scop
predeterminat49.
,,De aceea, tendința de <<relaxare>> a nulităților absolute în materia contractului, pe
care o reflectă într-o oarecare măsură și Codul civil în reglementarea cauzei juridice a
contractului, nu poate fi translatată geometric în materia actelor nepatrimoniale, în care
tendința este contrară, și anume de legiferare cu maximă exigență a sancțiunilor, pe fondul
asigurării unei cât mai eficiente protecții juridice a drepturilor personalității ”50.

48Marieta Avram, Drept civil. Familia, p. 84.
49 Cf. Cécile Lazarus, Les actes juridiques extrapatrimoniaux , p. 263 -275.
50 Marieta Avram, op. cit., p. 85.

20
Astfel, doamna Marieta Avram consideră că ,, de plano , avem serioase rezerve față de
<<importul>> tale quale în materia căsătoriei fictive a regimului de drept comun al nulităților
contractului pentru cauză ilicită sau imorală ori pentru fraudă la lege, pentru a soluționa
problema privind fundamentul nulității căsătoriei fictive și condițiile în care intervine a ceastă
sancțiune în raport cu scopul urmărit de unul sau de celălalt dintre viitorii soți ”51.
În cazul căsătoriei, dincolo de interesele sau motivațiile fiecăruia dintre viitorii soți, unica
rațiune superioară acesteia o constituie întemeierea unei familii pe care legiuitorul a instituit -o
drept o condiție specifică actului juridic al căsătoriei.
Libertatea individuală a fiecăruia dintre viitorii soți și dreptul fiecăruia la viața privată nu
pot fi sacrificate în numele unei legături juridice, decât dacă este justificată de un asemenea scop
superior. În consecință, nulitatea căsătoriei încheiată în alte scopuri decât ace la al înetemeierii
unei familii este o nulitate specifică , care excede discuțiilor în jurul cauzei din materia actelor
patrimoniale. În acest sens, fundamentul nulității căsătoriei fictive nu trebuie căutat în dreptul
contractelor, ci se regăsește chiar în articolul 259 , alineatul (2) din Codul civil , potrivit potrivit
căruia bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători cu scopul de a întemeia o familie .
Fără îndoială că textul instituie o normă de ordine publică, deoarece consacră însăși
esența căsători ei ca act nepatrimonial pe care legiuitorul îl permite exclusiv pentru realizarea
unui scop social, superior scopurilor individuale ale celor care se căsătoresc, și anume
întemeierea unei familii52.
Aceasta este practic distincția între căsătorie și contract. Dacă, în cazul contractului
scopul urmărit de fiecare dintre părți poate să fie diferit și legiuitorul îngăduie o paletă variată pe
care părțile o pot realiza, fiind exclus doar ,,scopul ilicit și imoral”, în cazul căsătoriei scopul este
unic și comun, expres instituit de legiuitor și singurul care justifică exercitarea dreptului de a se
încheia o căsătorie. Dreptul de a se căsători, ca și drept fundamental personal nepatrimonial nu
poate fi exercitat decât în scopul întemeierii unei familii, ca l imită legală imperativă.
Articolul 15 din Codul civil prevede că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a
vătăma sau păgubi pe altul ori într -un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei -credințe.
Autorul abuzului de drept denaturează dreptul de la finalitatea sa, adică de la limitele sale
interne, respectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege.

51 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 85.
52 Marieta Avram, op. cit. p. 85.

21
Prin urmare, se poate considera că nulitatea căsătoriei fictive constituie sancțiunea legală
specifică pentru exercitarea abuzivă53, de către oricare dintre viitorii soți, a dreptului
fundamental de a se căsători, în alt scop decât cel al întemeierii unei familii. Abuzul de drept are
multiple aplicații în materia drepturilor patrimoniale, fiind frecvent invocat în materia
proprietății. Dar, în egală măsură și cu atât mai mult s -ar putea spune că drepturile
nepatrimoniale sunt susceptibile de exercitare abuzivă. Fiindcă drepturile nepatrimoniale sunt
limitate, iar reglementarea lor este strictă, fiind recunoscute în scopul apărării unor valo ri
nepatrimoniale fundamentale afirmării persoanei, în cadrul privat, individual, dar și social, este
firească sancțiunea nulității actelor judiciare prin care exe rcițiul acestor drepturi este de trurnat de
la scopul pentru care au fost instituite și pentru realizarea căruia se bucură de protecție legală.
Astfel , rezultă că scopul întemeierii unei familii constituie ,,o condiție spcială, imperativă
a exercitării dreptului fiecăruia dintre viitorii soți de a se căsători și totodată o limită internă a
exercitării acestui drept, care trebuie respectată în persoana fiecăruia dintre viitorii soți. Pe
cale de consecință, nu este suficient ca numai unul dintre ei să respecte scopul exercitării
dreptului de a se căsători, având în vedere faptul că acest scop, respectiv înntemeierea familiei
prin căsă torie , prin ipoteză, nu poate realizat decât de cei doi soți împreună. Dacă cel puțin unul
dintre soți a încheiat căsătoria în alt scop decât acela al întemeierii unei familii, acest element
este suficient să denat ureze și să altereze de fictivitate căsătoria ”54.
Așadar, fictivitatea poate fi unilaterală, în măsura în care numai unul dintre viitorii soți
exercită dreptul de a se căsători în alte scopuri decât cel al întemeierii unei familii, iar sancțiunea
nulității absolute are astfel, o deplină justificare , actul căsătoriei fiind alterat integral, din
moment ce nu poate fi atins scopul întemeierii unei familii. Evident, celălalt soț, de bună –
credință, va avea beneficiul putativității unei asemenea căsătorii fictive.
 Dovada căsătoriei fictive
Dovada fictivității se poate face cu orice mijloc de probă , fiind vorba de împrejurări de
fapt. În realitate, proba este foarte dificilă, fiindcă trebuie să dovedească faptul că nu s -a urmărit
să se întemeieze o familie, ci scopul principal a fost acela de a se obține un rezultat sau un
avantaj care nu ar fi putut fi atins decât prin încheierea căsătoriei, care devine astf el doar un
instrument și un mijloc licit pentru un scop ilicit.

53 I. Deleanu, Drepturile subiective și abuzul de drept , passim.
54 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 86 .

22
 Acoperirea nulității
În cazul în care tem eiul nulității îl constituia fraudarea legii, în doctrina și jurisprudența
anterioare Codului civil s-a arătat că nulitatea poate fi acoperită dacă, după încheierea căsătoriei,
se stabilesc în fapt relații de familie, respectiv, soții duc o viață conjugală normală, chiar dacă la
încheierea căsătoriei nu au urmărit întemeierea unei familii.
Cu toate acestea, legiuitorul urmărește să asigure stabi litatea căsătoriei, chiar dacă
nulitatea căsătoriei simulate nu este prevăzută în mod expres, instanțele judecătorești au
posibilitatea să aprecieze dacă persoanele care au î ncheiat o căsătorie simulată au înțeles totuși,
să o confirme, prin stabilirea uno r relații conjugalle firești, înlăturând astfel elementul de fraudă
care a făcut -o ca inițial să fie nulă55.
Cu atât mai mult, soluția trebuie să fie aceeași dacă s -au născut ori au fost concepuți copii
dintr -o asemenea căsătorie, care nu mai poate fi decl arată nulă pe motiv de fictivitate. Așadar, se
considera că ,, fictivitatea poate să fie unilaterală numai la momentul încheierii căsătoriei, dar
raportat la perioada ulterioară, pentru a se putea declara nulitatea căsătoriei, fictivitatea
trebuie să fie bi laterală56, în sensul că nu s -au stabilit relații conjugale.
Articolul 295, alineatul (2) din Codul civil, menține, în esență, soluția și prevede expres
că nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a
intervenit conviețuirea soților, soția a nă scut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la
încheierea căsătoriei. Aceste cauze de acoperire a nulității sunt pe deplin justificate, dacă avem în
vedere faptul că, atâta timp cât s -au stabilit relații de f amilie în fapt, chiar dacă la încheierea
căsătoriei s -ar fi urmărit un alt scop, nulitatea nu se mai justifică, întrucât scopul urmărit de către
legiuitor s -a realizat.
De asemenea, dacă avem în vedere faptul că dovada fictivității căsătoriei, presupune
proba unui element subiectiv, (faptul că s -a urmărit un alt scop decât cel al întemeierii unei
familii), după trecerea unui interval semnificativ de timp (2 ani), o aseme nea sarcină procedurală
devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Așadar, f ictivitatea poate fi mai ușor decelată din conduita imediat ulterioară încheierii
căsătoriei, iar cu trecerea timpului ,,se atenuează”.

55 Cf. Trib. Sup rem, secția civilă, decizia nr. 968 /1975, în R.R.D. , nr. 12/1975 , p. 45.
56 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 87 .

23
 Aplicații legale și jurisprudențiale
Cu ani în urmă, un caz frecvent întâlnit în practică era cel al încheierii căsătoriei între
autorul infracțiunii de viol și victimă, scopul urmărit de autorul infracțiunii fiind acela de a fi
exonerat de răspunderea pe nală în condițiile în care alineatul (5) al articolului 197 din Codul
penal , stabilea o cauză de nepedepsire a făptuitorului în ipoteza căsătoriei cu victima.
Prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea Codului penal , alineatul (5)
al articolului 197 a fost abrogat, astfel încât, din punct de vedere legal, acest caz de fictivitate a
căsăt oriei nu mai poate fi întâlnit. Jurisprudența recentă a înregistrat unele cazuri mai rare de
căsătorii fictive. Cu toate că î n jurispr udență s -a constatat totuși nulitatea căsătoriei fictive atunci
când soții au urmărit prin încheierea căsătoriei dobândirea calității legale pentru a beneficia de
facilitățile prevăzute de lege tinerilor căsătoriți la achiziționarea de locuințe57, precum și în cazul
în care soțul fiind preot, s -a căsătorit cu scopul exclusiv de a dobândi calitatea pentru a fi
promovat58. De asemenea, există o mențiune cu privire la încheierea unei căsătorii cu scopul de a
obține exclusiv schimbarea numelui de familie pentru a beneficia de o nouă identitate și de un
nou pașaport, întrucât, de exemplu, pentru anumite fapte ilicite, săvâșite în Grecia, unei persoane
autoritățile elene i-au menționat pe pașaport , interdicția de ședere pe teritoriul Greciei59.
La nivel legislativ, O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor ,
republicată60, cu modificările ulterioare, prevede o formă specială de căsătorie fictivă, și anume
,,căsătoria de conveniență ”, definită în articolul 2 , litera I) ca fiind căsătoria încheiată cu
singurul scop de a eluda condițiile de intrare și de ședere a străinilor în România și de a obține
dreptul de ședere pe teritoriul României. Potrivit articolului 63 din acest act normativ, Oficiul
Român pentru I migrări refuză prelungirea dreptului de ședere o bținut în baza căsătoriei dacă, în
urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.
Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot
fi următoarele :
 coabitarea matrimonială nu există;
 soții nu s -au cunoscut înaintea căsătoriei;
 lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;

57 Cf. Trib. Satu -Mare, secția civilă, decizia nr. 319/1994, apud G. Lupșan, Căsătorie fictivă. Nulitate absolută.
Efecte. Notă la sentința civilă nr. 60 din 3 februarie 2003 a Tribunalului Iași, în Dreptul , nr. 7/20004, p. 205.
58 Cf. Trib. Satu -Mare, secția civilă, decizia nr. 38/1994, apud G. Lupșan, loc. cit. , p. 205.
59 Cf. G. Lupșan, loc. cit. , p. 201 -210.
60 Republicată în M. Of. Nr. 421 din 5 iunie 2008.

24
 soții nu vorbesc o limbă înț eleasă de amândoi;
 există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
 soții sunt inconsecvenți sau există neconcordanțe în declararea datelor cu cracter
personal, a circumstanțelor în care s -au cunoscut ori a altor informații relevante
despre aceștia;
 încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu
excepția sumelor primite cu titlu de dotă.
Curtea Constituțională a statuat că aceste dispoziții legale din O.U.G. nr. 192/2002
,,institui e o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că
solicitantul dreptului de ș edere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă,
caracterul efectiv și neechivoc al căsătoriei a cărei existență a invocat -o în fundamentarea
cererii sale. Dispoziția legală în niciun fel dreptul la respectarea vieții private și de fam ilie, fără
vreo eventuală imixtiune a autorității, drept garantat de articolul 8, paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamenale, ci are menirea de a sancționa
acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s -au urmărit alte scopuri decât cele firești și
legale ”61. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut, că ,,protecția generală a cetățenilor
străini și a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituțional, are
semnificația garantării exercitării, de către aceștia, a tuturor drepturilor și libertăților, cu
excepția celor pentru care Constitu ția sau legea impune calitatea de cetățean român, însă în
egală măsură are și semnificația că aceeași categorie de persoane trebuie să se supună
legislației naționale și să îndeplineascăo bligațiile corelative acestor drepturi și libertăți.
Prin urmare, n u este contrar spiritului drepturilor și libertăților garantate de articolul
18, alineatul (1) și articolul 26 din Constituție ca prin lege specială să fie reglementate
condițiile în care cetățenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecția generală a statului
român, sub toate formele salei ”62.
Precizăm faptul că, în dreptul românesc actual, dota nu este reglementată , iar textul are în
vedere ipoteza căsătoriilor cu element de extraneitate și ipoteza în care legea străină aplicabilă
reglementează dota.

61 Curtea Constituțională, decizia nr. 1264 din 25 noiembrie 2008, cf. M. Of. nr. 871 din 23 decembrie 2008.
62 Curtea Constituțională, decizia nr. 385 din 19 martie 2009 cf. M. Of. nr. 293 din 5 mai 2009, sol uția s fost
menținută prin această decizie prin care s -a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 63,
alineatul (20, litera c).

25
Constatarea acestor elemete se realizează de către ofițerul de interviu și poate rezulta din
datele obținute în urma interviului, înscrisuri, declarațiile celor în cauză sau ale altor terțe
persoane, controale la domiciliul conjugal sau alte verifică ri suplimentare. Din perspectiva
normelor dreptului civil, o asemenea căsătorie este fictivă și ar trebui sancționată cu nulitatea.
Potrivit articolului 46 , alineatul (19) , acordarea vizei de lungă ședere pentru reăntregirea
familiei poate fi refuzată atun ci când solicitarea se întemeiază pe o căsătorie de conveniență
constatată anterior sau când se constată existența unei stări de bigamie sau poligamie.
O.U.G. nr. 194/2002 prevede însă numai o sancțiune administrativă, respectiv refuzarea
prelungirii drept ului de ședere sau a acordării vizei de lungă ședere pentru reîntregirea familiei.
De asemenea, potrivit articolul ui 77, Oficiul Român pentru I migrări anulează, prin decizie
motivată, dreptul de ședere pe termen lung sau temporară în România, dacă se const ată că
dreptul de ședere a fost obținut în baza unei căsătorii de conveniență.
Atitudinea legiuitorului este explicabilă fiindcă nu s -a preocupat în contextul
reglementării regimului juridic al străinilor de valabilitatea acestei căsătorii. Însă, căsătoria de
conveniență este tot o căsătorie fictivăși ar trebui sancționată cu nulitatea absolută ori de câte ori
va fi descoperită. Dacă nu se admite ideea că și o asemenea căsătorie este lovită de nulitate, se
ajunge la situația cel puțin bizară în car e o căsătorie produce anumite efecte și îi sunt refuzate
alte efecte. În acest sens, mariajul de conveniență, definit și sancționat administrativ de O.U.G.
nr. 194/2002 , continuă să producă efecte legale ca și o căsătorie valabilă, cu excepția celor legat e
de drepturile străinilor în România, reglementarea fiind criticabilă deoarece dă naștere la o
situație în care o căsătorie produce anumite efecte, iar altele îi sunt refuzate63.

63 Milena Tomescu , Dreptul familiei. Protecția copilului , p. 52.

26
II.2. Nulități absolute care sancționează încălcarea unor condiții
de fond negative (impedimente)

II.2.1. Încheierea căsătoriei de către o persoană căsătorită (articolul 293 coroborat cu
articolul 273 din Codul civil, anterior articolului 5 din Codul familiei) .

Existența unei căsătorii anterioare a unuia dintre soți este un impediment absolut și
dirimant la încheierea uni căsătorii. În acest caz, nulitatea căsătoriei apără principiul monogamiei
care este unul de ordine publică.Starea de bigamie se analizează în funcție de momentul în care
s-a încheiat a doua căsătorie și până la constatarea nulității ei : ,,Nulitatea căsătoriei nu se
acoperă, iar cea de a doua căsătorie este nulă, chiar dacă prima căsătorie este desfăcută prin
divorț sau încetează (prin moarte) după data încheierii celei de -a doua căsătorii ”64.
Articolul 5 din Codul familiei prevedea în mod imperativ că este oprit (interzis) să se
căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită, iar în articolul 19 din
același Cod se arată care este consecința încheierii unei asemenea că sătorii, deci care este
sancțiunea prevăzută de lege, în sensul că o asemenea căsătorie, încheiată cu încălcarea
prevederilor articolului 5 , este nulă de drept, fiind vorba de o nulitate absolută care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea căsătoriei. Nu are relevanță juridică nici împrejurarea că între timp
prima căsătorie a soțului a fost desfăcută prin divorț, deoarece admiterea acțiunii de desfacer e a
primei căsătorii nu acoperă ( nu înlătură ) nulitatea celei de a doua căsătorii.
Întrucât obiectul cauzei de față îl constituie anularea celei de a doua căsătorii, cererea de
anulare ar fi rămas fără obiect numai în ipoteza în care prima căsătorie ar fi fost declarată nulă (și
nu desfăcută prin divorț) pentru un alt motiv de nulitate prevăzut de lege, a dică ar fi fost
considerată ca și inexistentă65. A doua căsătorie poate fi declarată nulă, chiar dacă între timp ea a
încetat prin decesul oricăruia dintre soți sau a fost desfăcută prin divorț . De exemplu, nulitatea
căsătoriei pentru bigamie poate fi decla rată chiar dacă, între timp, soțul bigam a decedat. În acest
caz, soțul din prima căsătorie are tot interesul să ceară desființarea celei de a doua căsătorii
pentru bigamie, pentru a înlătura de la moștenire pe soțul supraviețuitor din cea de a doua
căsăto rie.

64 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 89.
65 Cf. C.S.J., sentința civilă, decizia nr. 1572/1995, în Dreptul nr. 3/1996, p. 85.

27
Dacă soțul din a doua căsătorie a fost de bună -credință , necunoscând cauza de bigamie,
păstrează totuși calitatea de soț până la desființarea căsătoriei, astfel încât la moștenirea soțului
bigam va veni atât soțul supraviețuitor din prima căsătorie, cât și cel din a doua căsătorie.
În cazul prevăzut de articolul 293, alineatul (2) din Codul civil , (anterior, articolul 22
din Codul familiei ), există bigamie și cea de a doua căsătorie este nulă, dacă soțul celui ce fusese
declarat mort și care a reapărut, obținând anularea hotărârii declarative de moarte, a fost de rea –
credință la încheierea celei de a doua căsătorii. Dacă a fost de bună -credință, prima căsătorie se
consideră desfăcută pe data încheierii celei de a doua căsătorii.

II.2.2 . Înc heierea căsătoriei între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege
(articolul 293 coroborat cu articolul 274 din Codul civil, anterior articolul 6 , Codul familiei)

Rudenia este un impediment relativ și dirimant dacă avem în vedere căsătoria încheiată
între rudele în linie directă, indiferent de grad, și în linie colaterală, numai până la gradul IV,
inclusiv, atât în cazul rudeniei firești, cât și al rudeniei rezultate din adopția c u efecte depline.
Căsătoria este nulă și în cazul în care s -a încheiat între rudele colaterale de gradul IV, dar
fără obținerea prealabilă a dispensiei , respectiv a încuviințării instanței de tutelă în a cărei
circumscripție își avea domiciliul cel care solicita încuviințarea, pe baza unui aviz medical
(anterior, potrivit Codului familiei , încuviințarea se acorda de către Președintele Consiluiului
Județe an sau de că tre Primarul General al Municipiului București).
În practica judecătorească anterioară s -a decis că această nulitate se acoperă dacă până, la
declararea nulității, este obținută dispensa de rudenie66.
Consideră m că această soluție trebuie menț inută, chiar dacă ea nu este expres prevăzută
în Codul civil , care face aplicația principiului acoperirii nulității numai în cazul în care nu a fost
dată încuviințarea sau autorizarea în cazul minorului cu vârsta de 16 ani împliniți.

66 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 90.

28
II.2.3 . Căsătoria încheiată de alienatul mintal / debilul mintal (articolul 293 coroborat
cu articolul 276 din Codul civil , anterior , articolul 19 coroborat cu articolul 9 , Codul familiei)
Alienația sau debilitatea mintală constituie un impediment dirimant și absolut. În cazul
alienației sau a debilității mintale nu are importanță dacă cel în cauză este sau nu pus sub
interdicție judecătorească. Conform articolul ui 9 din Codul familiei , era oprit să se căsătorească
alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât
timp nu are discernământul faptelor sale.
Interzicerea căsătoriei în cazul persoanei lipsite vremelnic de facultățile min tale operează
exclusiv pentru perioada în care nu are discernământul faptelor sale, deoarece în perioadele de
remisiune se prezumă că acționează cu discernământ și că își dă un consimțământ valabil. Starea
de boală trebuie însă comunicată viitorului soț ca re este liber să hotărască dacă acceptă sau nu să
se căsătorească în această situație. Inducerea în eroare prin ascunderea acestei stări constituie
viciu de consimțământ și atrage, la cererea celui indus în eroare, anularea căsătoriei. Nulitatea
este relat ivă și poate fi invocată numai de cel indus în eroare pe calea acțiunii ce trebuie
introdusă în termen de 6 luni. În cazul alienatului mintal și al debilului mintal nulitatea este
absolută, dată fiind lipsa totală de discernământ și poate fi invocată de or ice persoană interesată,
pe calea acțiunii în constatarea nulității care este imprescriptibilă.
Întrucât textul de lege invocat nu distinge, rezultă că nulitatea absolută a căsătoriei
încheiate de alienatul mintal sau debilul mintal operează indiferent da că este pus sub interdicție
sau dacă încheie căsătoria într -un moment de luciditate, astfel că este esențial ca pentru corecta
soluționare a cauzei să se stabilească pe calea unei expertize psihiatrice dacă soțul pârât era
alienat sau debil mintal la data încheierii căsătoriei. În cazul în care se va ajunge la concluzia că
la data încheierii căsăoriei soțul pârât nu era alienat mintal, se impune ca instanța să stabilească
prin administrare de probe dacă acesta a ascuns la acea dată starea sa de boală, induc ând în
eroare pe reclamant, caz în care ar urma să se analizeze dacă sunt întrunite condițiile cerute de
lege pentru a fi invocată nulitatea relativă a căsătoriei67.
Într-o altă cauză s -a decis că pentru elucidarea faptului dacă pârâtul este sau nu debil
mintal au fost efectuate două expertize medico -legale care, în mod unanim, au exclus existența
vreunuia din cazurile la care se referă articolul 9 din Codul familiei .

67 Cf. C.S.J., sentința civilă, decizia nr. 76/1993, în Lege 4 și în Dreptul nr. 12/1993, p. 88; Trib . Suprem, sentința
civilă, decizia nr. 152/1990, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 232.

29
Actele medicale invocate de reclamant, atât în apel, cât și în recurs nu sunt edificatoare și
justificau numai efectuarea unei expertize de specialitate, cum corect au procedat instanțele, iar
expertizele care s -au întocmit au concluzionat fără echivoc în sensul că pârâtul nu se află în
situația prevăzută în articolul 9 din Codul familiei68.
De asemenea, căsătoria este nulă, chiar dacă a fost încheiată înr -un moment de luciditate
pasageră, deoarece interdicția încheierii căsătoriei își găsește justificare într -un interes de ordin
social, respectiv prevenirea procreării unor copii cu deficiențe ps ihice. Se consideră că starea de
alienație sau debilitate mintală este incompatibilă cu statutul de persoană căsătorită, deoarece
căsătoria se încheie pe viață și presupune dr epturi și îndatoriri a căror exercitare, respectiv
executare, se realizează în timp. De aceea, starea de luciditate pasageră la încheierea căsătoriei
nu are importanță, cât timp aceasta este excepțională, iar starea de boală psihică exclude, de
regulă, disc ernământul.

II.3. Nulități absolute care sancționează încălcarea unor formalități
la celebrarea căsătoriei

 Precizare prealabilă
În general, cazurile de nulitate prevăzute de Codul civil se regăseau și în cuprinsul
reglementării anterioare din Codul familiei . Singura excepție o constituie cazul de nulitate
prevăzut de articolul 19 coroborat cu articolul 13 din Codul familiei care sancționa cu nulitatea
căsătoria încheiată fără respectarea formalității privind afișarea în extras, a declarației de
căsăt orie, la sediul organului de stare civilă competent.
Codul civil nu a mai preluat această sancțiune, care, de altfel era excesivă, neexistând
nicio rațiune pentru care sancțiunea neîndeplinirii obligației de publicitate, a declarației de
căsătorie de cătr e ofițerul de stare civilă să fie suportată de către soți prin deființarea căsătoriei,
în condițiile în care nu a existat niciun impediment la încheierea căsătoriei.

68 Cf. C.S.J., sentința civilă, decizia nr. 2980 din 29 noiembrie1995, în B.J.,1995, p.71.

30
II.3.1. Încălcarea competenței materiale a ofițerului de stare civilă
În temeiul articolului 293 coroborat cu articolul 287 , alineatul (1) din Codul civil
(anterior, articolul 7 din Legea nr. 119/1996 ), este nulă căsătoria celebrată de o persoană care nu
are calitatea de of ițer de stare civilă. Nulitatea se acoperă atunci când persoana a exercitat în mod
public atribuțiile respective, creând o aparență de legalitate care a determinat o eroare comună și
invincibilă ( error communis facit ius )69. Astfel, potrivit articolului 102 din Codul civil , acte le de
stare civilă întocmite de o persoan ă care a exercitat în mod public atribuțiile de ofițer de stare
civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea
această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul
întocmirii lor, lipsa acestei calități.

II.3.2. Încălcarea formalităților prevăzute de lege pentru celebrarea căsătoriei
Potrivit articolului 293 coroborat cu articolul 287 , alineatul (1) din Codul civil (anterior,
articolul 16 din Codul familiei ), căsătoria este nulă când s -a încheiat cu nerespectarea
dispozițiilor privind prezența și exprimarea personală a consimțământului viitorilor soți, în
prezența a doi martori și în mod public.
Căsătoria încheiată în lipsa unuia dintre soți este nulă. Nu a re relevanță faptul că
reclamantul a acceptat ca o altă persoană să se prezinte în fața ofițerului de stare civilă,
neputându -se susține că acțiunea în nulitate trebuie respin să, deoarece reclamantul invoca propria
sa culpă de a fi acceptat ca în locul vii toarei soții să se prezinte sora acesteia70.

69 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 92.
70 Cf. Trib. Suprem, sentința civilă, decizia nr. 473 din 7 martie 1985, în C.D., 1995, p. 119.

31
II.4. Regimul juridic al nulității absolute a căsătoriei

 Caracterizare generală
Ca și în dreptul comun, analiza regimului juridic al nulității absolute a căsătoriei
presupune determinarea cercului de persoane care pot să invoce, dacă acțiunea este sau nu
prescriptibilă și dacă nulitatea poate sau nu să fie acoperită.

 Titularul acțiunii
Potrivit articolului 296 din Codul civil , orice persoană interesată poate introduce acțiunea
în constatarea nulității absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce
acțiunea după încetarea sau desfacerea acesteia, cu excepția cazului care ar ac ționa pentru
apărarea drepturil e minorilor sau a persoanelor puse sub interdicție71.
Cu privire la posibilitatea procurorului de a formula acțiunea, din cuprinsul articolului
296 al Codului civil, rezultă că procurorul poate introduce acțiunea în nulitate atât în timpul
căsătoriei, cât și după încetarea sau desfacerea căsătoriei, dacă acționează în interesul minorilor
sau al persoanelor puse sub interdicție (de exemplu : moștenitorii sunt minori sau puși sub
interdicție în cazul încetării căsătoriei). Astfel, articolul 296 din Codul civil se co roborează, cu
dispozițiile Codului de procedură civilă , în sensul că acțiunea poate fi formulată și de către
Ministerul Public (adică de către procuror).
Potrivit articolului 45 , alineatul (1) din Codul de procedură civilă /1865 : ,,Ministerul
Public poat e porni acțiunea civilă ori de cîte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și
intereselor legitime ale minorilor , ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum
și în alte cazuri expres prevăzute de lege”.
Același conținut se regă sește în articolul 92, alineatul (1) NCPC . Astfel, rezultă că
articolul 45 din Codul de procedură civilă are în vedere și categoria dispăruților, la care
articolul 296 nu se referă. Textele se vor aplica deci coroborat, în sensul că articolul 92 ,
alineatul (1) NCPC completează ipoteza normativă a articolului 296 din Codul civil.

71 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 92.

32
 Imprescriptibilitatea acțiunii
Acțiunea în constatarea n ulității absolute este imprescriptibilă, potrivit articolului 2502
din Codul civil .

 Posibilitatea acoperirii nulității absolute a căsătoriei
În principiu, în dreptul comun, nulitatea absolută nu poate fi acoperită nici măcar prin
manifestarea de voință expresă a părților actului juridic lovit de nulitate sau a altor persoane, care
o pot invoca. Situația este diferită în materia căsătoriei, deoarece menținerea acesteia și a familiei
poate fi impusă de necesitatea ocrotirii interesului superior al copilului și a vieții de familie, în
general, valori care pot prevala asupra ideii formale de aplicare a sancțiunii nulității c u orice preț.
De aceea, sunt cazuri în care nulitatea absolută poate fi acoperită, după cum sunt unele
cazuri în care încălcarea legii este at ât de gravă și rațiunile instituirii regulii încălcate sunt atât de
importante, încât acoperirea nulității nu po ate fi acceptată.
Din prima categorie (în care nulitatea absolută poate fi acoperită) fac parte următoarele
cazuri de nulitate :
 cele determinate de încălcarea vârstei matrimoniale;
 cele impuse de nesocotirea impedimentului la căsătorie rezultate din gradul IV de
rudenie, chiar dacă dispensa derudenie s -a obținut după încheierea căsătoriei, dar înainte
de declararea nulității;
 căsătoria fictivă;
 încălcarea necompetenței materiale a ofițerului de stare civilă ( error communis facit ius ).
Din a doua categ orie (în care nulitatea absolută nu poate fi acoperită) fac parte
următoarele situații :
 căsătoriile între persoane de același sex sau al căror sex nu este suficient diferențiat;
 bigamia;
 cazul impedimentului la căsătorie care constă în rudenia pe linie directă sau colaterală
până la gradul III inclusiv.
 cazul impedimentului la căsătorie care constă în alienația sau debilitatea mintală;
 cazul încălcării formalităților privind celebrarea căsătoriei în mod public și fără prezența
martorilor.

33
II.5. Nulități relative a le căsătoriei

 Considerații generale. Reglementare
Potrivit Codului familiei , nulitatea relativă a căsătoriei intervenea în cazul viciilor de
consimțământ : eroarea, dolul și violența (mai puțin leziunea , care – având o determinare
patrimonială predominantă – nu își poate găsi locul printre cauzele de anulare a căsătoriei, act
juridic prin esența lui nepatrimonial). Aceste cauze de nulitate relativă erau expres prevăzute de
articolul 21 din Codul familiei care instituia și unele aspecte specifice față de dreptul comun.
Pe lângă aceste vicii de consimțământ, Codul civil reglementează drept cauze de nulitate
relativă a căsătoriei lipsa încuviințărilor cerute de lege pentru căsătoria minorului, lipsa
discer nământului și existența tutelei ( articolul 297 -300), menținând în același timp un regim
juridic special al nulității relative a căsătoriei, reflectat în termenul de prescripție ( articolul 301 ),
caracterul personal al acțiunii ( articolul 302 ) și acoperirea nulității ( articolul 30 3).

II.5.1. Cazurile de nulitate relativă a căsătoriei

II.5.1.1. Lipsa încuviințărilor cerute de lege

A. Justificarea reglementării
Condiția de fond referitoare la existența încuviințării părinților pentru căsătoria minorului
de 16 ani a fost introdusă prin Legea nr. 288/200772 fără însă ca în cuprinsul acestui act normativ
să existe și pevederi speciale referitoare la sancțiunea ce intervine în cazul căsătoriei încheiate cu
nesocotirea acestei cerințe. În acest caz ne referim doar la încuviințarea părinților , deoarece
,,aprobarea” organului administrativ competent exista și în precedenta formă a articolului 4 din
Codul familiei , pentru căsătoria femeii de 15 ani, în doctrină apreciindu -se că absența acesteia
trebuie sancționată cu nulitatea absolută, potrivit articolului 19 din Codul familiei73. Doamna
Emese Florian aprecia că obținrea încuviințării administrative, chiar după înc heierea căsătoriei,
face ca nulitatea să fie acoperită. De altfel, această soluție s -a regăsit și în practică74.

72 Publicată în M. Of. nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
73 Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod Civil , p. 53 -55.
74 Cf. Trib. Sup rem, secția civilă, decizia nr. 1611 /1978, în R.R.D. , nr. 3/1978 , p. 52.

34
Prevederile generale ale Codului familiei în materia încheierii căsătoriei impuneau
concluzia că, în absența încuviințării părinților, sancțiun ea nu poate fi decât nulitatea absolută a
căsătoriei (articolul 19 din Codul familiei ).
Întrucât interesul proteguit de norma legală în di scuție este unul particular, iar nu general,
public, s-a propus sancțiunea nulității relative , sancțiune specifică, prevăzută de dreptul comun,
care intervine în cazul încheierii de acte juridice de către minorul cu capacitate restrânsă de
exercițiu, fără să existe încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal. Codul civil reflectă această
orientare, reglementând în articolul 297 nulitatea relativă a căsătoriei încheiată de minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani, fără încuviințările sau autorizările prevăzute de articolul 272 ,
alineatele (2) , (4), și (5), respectiv fără încuviințarea părinților sau a părintelui care e xercită
autoritatea părintească sau, după caz a tutorelui ori a persoanei sau autorității care a fost abilitată
să exercite drepturile părintești și fără autorizarea instanței de tutelă.

B. Caz special de acoperire a nulității
În spiritul soluțiilor anterioare, consacrate sub imperiul Codului familiei , articolul 303 ,
alineatul (1) din Codul civil , prevede expres posibilitatea acoperirii anuabilității căsătoriei dacă,
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, s -au obț inut încuviințările și autorizarea
cerute de lege.

II.5.1.2. Viciile de consimțământ

A. Eroarea
Eroarea nu constituie viciu de consimțământ la căsătorie decât dacă poartă asupra
identității fizice a celuilat soț [ articolul 298 , alineatul (2) din Codul civil, anterior articolul 21 ,
alineatul (1) din Codul familiei ], împrejurare aproape imposibil de întâlnit în practică, datorită
condițiilor de formă extrem de riguroase prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei75.

75 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 95.

35
Spre deosebire de dreptul comun, unde la actele juridice bilaterale eroarea spontană poate
purta asupra identității fizice sau civile ori asupra calităților esențiale ale părților, în materie de
căsătorie, eroarea constituie viciu de consimțământ numai dac ă poartă asupra identității fizice76
a celuilalt soț . În practica judiciară77 s-a apreciat că nerecunoașterea de către soț a stării de
graviditate a soției, la data încheierii căsătoriei, nu constituie o eroare asupra identității fizice, dar
că ascunderea de liberată a sarcinii constotuie un caz de dol prin omisiune și poate duce la
anularea căsătoriei.

B. Dolul (viclenia)
Jurisprudența a identificat o serie de împrejurări de fapt constitutive de dol (inclusiv prin
reticență) la încheierea căsătoriei, cum ar fi : ascunderea stării de boală cronică, gravă;
ascunderea stării de graviditate de către viitoarea soție determinată – evident – de relațiile intime
cu un alt bărbat decât viitorul soț etc.
Potrivit articolului 10 din Codul familiei , viitorii soți au obliga ția de a -și comunica
reciproc starea lor de sănătate, căsătoria neputându -se încheia dacă nu are loc o asemenea
comunicare. Texul are în vedere punerea în cunoștință de cauză a viitorilor soți despre existența
unor maladii, dar pe care ei pot să le accepte , căsătorindu -se, excpție făcând alienația mintală și
debilitatea mintală, care opresc încheierea căsătoriei sub sancțiunea nulității absolute.
Nulitatea relativă care afectează necomunicarea cu rea -credință a altor maladii și deci
care sancționează activ itatrea dolosivă pe care o are în vedere textul citat, operează numai în
cazul ascunderii maladiilor. Atunci când nu au existat maladii sau când există unele afecțiuni
minore și vindecabile, sancțiunea nulității nu poate avea loc, deoarece s -ar lovi de îns ăși instituția
căsătoriei și s -ar promova sancțiuni pentru fapte lipsite de relevanță în raport cu scopul acțiunii,
ceea ce nu este posibil de promovat.
În astfel de cazuri, instanța poate administra orice probă admisă de lege, printre care
expertiza medico -legală, care prezintă o importanță deosebită, specificul obiectului acțiunii
putând fi lămurit print -o astfel de probă științifică mai bine decât prin celelalte probe. De pildă,
într-o speță, experții medico -legali, constituiți în comisie, au conchis că maladiile evocate de
reclamant nu sunt dovedite cu documente medicale. Deci, ele nu au existat.

76 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei, p. 100.
77 Cf. Trib. Jud. Timiș, decizia civilă nr. 37/1970 în R.R.D. , nr. 6/1971, p. 150; Cf. Trib. Suprem, secția civilă,
decizia nr. 1388/1986, în R.R.D. , nr. 5/1987, p. 60.

36
Documentele medicale prezentate în dosar relevă doar afecțiuni minore, considerate ca
atare în practica medicală, care sunt vindecabile78.
Într-o altă speță, soțul reclamant a cerut anularea căsătoriei pe motiv că soția pârâtă
suferea de nevroză astenică și unele afecțiuni ginecologice, maladii pe care nu i le -a comunicat
înainte de căsătorie, însă acestea sunt afecțiuni minore, vindecabile, nu maladii grave79.
Reclamantului îi revine obligația să facă dovada acțiunii sale, ori în această speță,
reclamantul care a cerut anularea căsătoriei pentru că pârâta i -ar fi ascuns boala de care suferea,
nu a făcut nicio dovadă că pârâta era bolnavă înainte de încheierea căsătoriei, nici că a ascuns
acest lucru, în ipoteza că ar fi fost bolnavă, și nici că el ar fi aflat de această împrejurare cu 7 zile
înainte de înregistrarea acțiunii, astfel cum a susținu t.
Dimpotrivă, din hotărârea prin care s -a pronunțat divorțul rezultă că motivul destrămării
relațiilor de familie a fost determinat de boala de care suferă pârâta, ale cărei simptome au
devenit tot mai frecvente în ultimii doi ani, deci la începutul căsă toriei. În actele noi depuse de
către pârâtă, respectiv în certificatul medical se arată în mod cert că boala a debutat în anul 1992,
în timpul căsătoriei, diagnosticul fiind de tulburare schizo -afectivă. Aceeași împrejurare,
respectiv că boala s -a declanș at în timpul căsătoriei, este atestată implicit prin sentința prin care
s-a pronunțat divorțul dintre părți, iar reclamantul din această cauză a fost obligat la plata unei
pensii de întreținere pentru pârâtă, pentru acest motiv. În asemenea situație, rezultă că pârâta s -a
îmbolnăvit s -a îmbolnăvit în timpul căsătoriei, iar reclamantul a cunoscut acest fapt. În
consecință, motivul de anulare a căsătorie, urmare a dolului prin prin retincență, nu a fost dovedit
și în mod temeinic a cțiunea a fost respinsă de către instanță80.
Codul civil din 1864, în articolul 960 , definea viclenia sau dolul (eroerea provocată) ca o
cauză de nulitate a actului juridic când mijloacele viclene, întrebuințate de una dintre părți, sunt
astfel încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n -ar fi contractat. Din dispozițiile
legale citate rezultă că, pentru a fi o cauză de anuabilitate a căsătoriei, mijloacele viclene folosite
de unul dintre soți trebuie să fie determinante pentru ca celălal t soț să -și manifeste
consimțământul.

78 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 614 din 11 aprilie 1978, în Lege 4 .
79 I. G. Mihuță, Probleme de drept din practica pe semestru I a an ului 1978 a tribunalului Suprem în materia
dreptului familiei , în R.R.D., nr. 2/1979. p. 29.
80 Cf. C.S.J., sentința civilă, decizia nr. 935 din 11martie 2003, în B.J., baza de date.

37
Problema caracterului determinant al vicleniei se rezolvă însă de la caz la caz in concreto ,
instanțele de judecată trebuind să țină seama de experiența de viață, pregătirea și de alte date
privitoare la cel ce se p retinde victimă a mijloacelor viclene.
Astfel, din problemele administrative în cauză rezultă că, anterior încheierii căsătoriei,
părțile au trăit într -un concubinaj notoriu timp de 3 ani și că de o perioadă de 2 ani, recurentul o
prezenta pe intimată rude lor și cunoștințelor ca viitoare soție. Însăși sora recurentului audiată ca
martor a declarat instanței de fond în sensul că reclamantul i -a spus că se va căsători cu pârâta și
că era de acord să aibă un copil cu aceasta. Față de aceste împrejurări de fapt , tinând seama și de
experiența de viață a reclamantului, care este mai în vârstă cu 13 ani decât pârâta, a mai fost
căsătorit și are doi copii, se poate concide că pretinsele afirmații ale pârâtei în sensul că este
însărcinată și dacă nu acceptă căsătoria o va avea pe conștiință atât pe ea , cât și pe copilul
conceput, nu pot fi apreciate ca mijloace viclene de natura și gravitatea celor care să -l fi
determinat pe reclamant să consimtă la încheierea căsătoriei.81
Elementul asupra căruia poartă dolul trebuie să fie, desigur, determinat pentru luarea
deciziei privind căsătoria, în sensul că acela al cărui consimțământul a fost viciat nu ar fi
încheiat -o dacă ar fi cunoscut realitatea ascunsă prin manoperele dolosive, fie ele comisive ori
omisive . Motivul că so ția a ascuns soțului faptul că era însărcinată ca urmare a relațiilor avute cu
un alt bărbat nu constituie temei legal care să fi făcut imposibilă în mod obiectiv – și nu
subiectiv – căsătoria, după cum, de asemenea, nu poate constitui motiv de anulare a căsătoriei,
prin similitudine, nici împrejurarea necunoscută de unul dintre soți la data căsătoriei, că celălalt
soț are un copil dintr -o altă căsătorie sau din relații în afara căsătoriei82.
Dacă viitoarea soție a ascuns în mod voit boala de care suferea și care o făcea inaptă de a
avea copii, omisiunea ei poate constitui temei de anulare a căsătoriei.83
Într-o altă speță, instanța a arătat că, în cazul vicleniei, ca motiv de anulare a căsătoriei
este necesar, ca, prin dolul exercitat, să se ascundă de căt re unul dintre soți însușiri personale
esențiale de natură a periclita în mod obiectiv, iar nu subiectiv existența căsătoriei.

81 Cf. C.S.J., sentința civilă, decizia nr. 2196 din 16 iunie1999, în B.J., baza de date.
82 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 1119/1974, în , în I. G. Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în
materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 -1975 , p. 17.
83 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 6 29/1975, 83 I. G. Mihuță, Probleme de drept ul familieidin practica
Tibunalului Suprem pe anul 1975, în R.R.D., nr. 11/1976. p. 42.

38
Totdodată, putem reține faptul că malformația congenitală care nu constituie o
nediferențiere de sex84, dar care are caracterul unei maladii care nu a fost cunoscută de celălalt
soț întrucât i -a fost ascunsă, constituie motiv de anulare a căsătoriei ca s-a încheiat care urmare a
unui dol reticent85. Dar, pentru ascunderea existenței unei maladii să poată du ce la anularea
căsătoriei, ea trebuie să prezinte o anumită gravitate, această sancțiune neputând opera în cazul
unor afecțiuni minore și vindecabile86 în condiții obișnuite.
De asemenea, ascunderea, de către unul dintre soți, prin manopere dolosive, a adev ăratei
sale vârste, precum și a faptului că a mai fost căsătorit, nu constituie, însuțiri personale, esențiale
care ar periclita căsătoria, deoarece nu sunt în ordin obiectiv, ci au un pronunțat caracter
subiectiv, încât nu pot fi determinate în formarea a cordului de voință la încheierea căsătoriei.
De aceea, faptul că pârâta, în speță, avea la data căsătoriei vârsta de 32 de ani – iar nu
aceea de 22 de ani, cum rezultă din certificatul de naștere pe care l -a modificat – precum și faptul
că mai fusese căsă torită și divorțată, nu impietau, obiectiv, asupra existenței căsătoriei, astfel că
ascunderea acestor situații nu putea fi determinată la stabilirea acordului de voință dat de
reclamant la încheierea căsătoriei87.
În principiu, neputința de a realiza actu l sexual poate o cauză de nulitate relativă a
căsătoriei, în cazul în care se constată că, mai înainte de căsătorie soțul a cunoscut boala de care
suferă, dar nu a informat -o pe viitoarea soție, astfel că aceasta a acceptat să se căsătorească
numai datorit ă dolului prin omisiune care s -a exercitat asupra ei și i -a viciat consimțământul88.

C. Violența
Pentru a fi un viciu de consimțământ, violența trebuie să aibă un anumit grad de
intensitate sau gravitate, apt să siluiască voința celui care consimte la căsătorie. Ca și în dreptul
comun, violența poate fi fizică sau morală . Datorită acelorași condiții d e formă ale căsătoriei,
strict și riguros reglementate de lege, violența fizică este, practic, aproape imposibil de întâlnit în
această materie.

84 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei, p. 100.
85 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 11196 /1972, în C.D., 1972, p. 199 și decizia nr. 779/1981 în în R.R.D. ,
nr. 1/1982, p.53.
86 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 614/1978, în R.R.D. , nr. 9 /1978, p. 55.
87 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 499 din 8 martie 1977, în Lege 4 .
88 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 2042 /1976, în R.R.D. , nr. 5/19 77, p. 6 7.

39
Mai porobabilă poate fi existența unei cauze de violență morală, dar aceasta nu poate să
constea în simpla teme re revențiară față de părinți sau, eventual, față de alte rude care ar putea
exercita presiuni asupra viitorilor soți pentru închierea căsătoriei. În orice caz, în aprecierea
existenței și impactului violenței – indiferent de natura sa – asupra viitorilor soți trebuie să fie
avută în vedere situația concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul de educație etc.
Tot în condițiile dreptului comun, aplicate la specificul căsătoriei și violența poate
constitui motiv de anulare a căsătoriei. În acest sens, în literatura de specialitate89 s-a arătat că,
instanța judecătorească chemată să pr onunțe anularea căsătoriei pentru violență, va trebui să
cântărescă greutatea acțiunilor invocate drept violență în raport cu starea psihică a soțului a cărui
voință a fost al terată. Dacă răpirea va putea constitui un caz de violență – în măsura în care
persoana răpită nu va consimți, ulterior în mod liber, la căsătorie – seducția singură,
necoroborată cu alte acte materiale, nu va putea să constituie un viciu de consimțământ. Pe de
altă parte, căsătoria încheiată sub imperiul unor acte violente cum ar fi loviturile90, o puternică
constrângere, sau amenințarea cu moartea ori amenințarea cu arma, va putea fi anulată, deoarece
încheierea ei s -a făcut printr -un consimțământ viciat p rin violență.
În practica judiciară91, s-a decis că pentru a se reține violența ca viciu de consimțământ la
căsătorie trebuie ca actele de violentare să aibă un asemenea grad de intensitate și gravitate ,
încât cel în cauză să nu fi avut o altă posibilitate de eliberare din constrângere, decât exprimarea
consimțământului împotriva voinței sale libere .

D. Caz special de acoperire a nulității
Potrivit alineatului (2) al articolului 303 , căsătoria nu poate fi anulată dacă soții au
conviețuit timp de 6 luni de la data încetării violenței sau de la data descoperirii dolului, a erorii
sau a lipsei vremelnice a facu ltăților mintale. Cu alte cuvinte, conviețuirea soților92 are
semnificația unei confirmări a nulității relative a căsătoriei din partea soțului care ar fi putut
invoca o cauză de alterare a consimțământului său.

89 Tr. Ionașcu, Sancțiunile privitoare la neîndeplinirea condițiilor cerute pentru închei erea căsătoriei, în Căsătoria
în dreptul RPR, p. 91.
90 Cf. I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei, p. 101.
91 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 1119/1974, în , în I. G. Mihuță, Repertoriu de practică judiciară în
materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 -1975 , p. 17.
92 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 97.

40
E. Titularul acțiunii
Anularea căsătoriei pentru vicii de consimțământ poate fi cerută doar de către soțul al
cărui consimțământ a fost viciat.

II.5.1.3 . Lipsa discernământului

Anterior Codului civil , articolul 9 din Codul familiei , interzicea căsătoria alienatului sau
debilului mintal, precum și a celui vremelnic lipsit de facultățile mintale . În privința celui din
urmă, pentru constatarea nulității căsătoriei se considera că trebuie să se facă dovada că la
momentul încheierii căsătoriei nu avea discernământul faptelor, datorită unei boli grave – alta
decât alienația sau debilitatea mintală – stării de beție, hipnoză etc93.
De asemena, articolul 19 din Codul familiei prevedea că este nulă căsătoria încheiată cu
încălcarea articolului 9 din Codul familiei . Dacă reglementăm trimiterea fără distincție la ambele
ipoteze ale articolului 9 din Codul famili ei, rezultă că nulitatea absolută intervenea atât în cazul
celui care suferă de alienație sau debilitate mintală, cât și în cazul celui vremelnic lipsit de
facultățile sale mintale.
În juridprudență, fostul Tribunal Suprem s -a pronunțat în acest sens, deș i, ulterior, Curtea
Supremă de Justiție a considerat că, în cazul celui lipsit vremelnic de discernământ, sancțiunea
este nulitatea relativă. Potrivit articolului 9 din Codul familiei , este oprit să se căsătorească
alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel vremelnic lipsit de facultățile mintale , atâta timp
cât nu are discernământul faptelor sale. Interzicerea căsătoriei în czul persoanei lipsite vremelnic
de facultățile mintale operează exclusiv pentru perioada în care nu are discernământul faptelor
sale, deoarece în perioadele de remisiune se presupune că acționează cu discernământ și că
exprimă un consimțământ. Starea de boală trebuie însă comunicată viitorului soț, care este l iber
să hotărască dacă acceptă sau nu să se căsătorească în această situație. Inducerea în eroare, prin
ascunderea acestei stări, constituie un viviu de consimțământ și duce la anularea căsătoriei.
În cazul alienatului mintal și al debilului mintal nulita tea este absolută, dată fiind lipsa
totală de discernământ și poate fi invocată de oricine, pe calea acțiunii în constatarea nulității,
care este imprescriptibilă, sancțiunea nulității căsătoriei găsindu -și justificarea într -un interes de
ordin social, ace la de a se preveni procrearea unor copii cu deficiențe psihice.

93 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 97.

41
În schimb, în cazul celui lipsit vremelnic de facultățile mintale, nulitatea este relativă și
poate fi invocată numai de cel indus în eroare, pe calea acțiunii în anulare c are trebuie introd usă
în termenul de prescripție de 6 luni.
Într-adevăr, potrivit dreptului comun, lipsa discernământului atrage doar nulitatea relativă
a căsătoriei, dar față de regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici
interpretul nu trebuie să distingă, soluția nulității relative era discutabilă. Dar, chiar și în cazul în
care se admitea soluția nulității absolute , se discuta dacă această nulitate poate fi acoprită ulterior
de către cel care s -a aflat în această stare, ca o aplicație a principiu lui potrivit căruia în materia
căsătoriei nulitățile, fie și absolute, pot fi acoperite, în scopul salvării căsătoriei.
Codul civil a clarificat aceste aspecte, în sensul că ipoteza alienatului sau debilului
mintal, a fost reglementată distinct de ipoteza celui vremelnic lipsit de facultățile sale mintale.
Astfel, numai alienația sau debilitatea mintală constituie un impediment dirimant la încheierea
căsătoriei și se sancșionează cu nulitatea absolută ( articolul 293 coroborat cu articolul 276 din
Codul civil), în timp ce discernământul este doar o condiție de valabilitate a consimțământului,
lipa acestuia se sancționează, ca și în dreptul comun, cu nulitatea relativă a căsătoriei ( articolul
299 coroborat cu articolul 1205 din Codul civil ).

II.5.1.4 . Tutela
Potrivit Codului familiei , tutela constituia un impediment prohibitiv la încheierea
căsătoriei, în sensul că nu avea drept consecință nulitatea căsătoriei94. Codul civil a schimbat
soluția consacrând expres în articolul 300 că este lovită de nulitate relativă încheierea căsătoriei
între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa.

94 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 97.

42
II.6. Regimul juridic al nulității relative a căsătoriei

 Precizare prealabilă
La fel ca și în dreptul comun, regimul juridic al nulităților relative ale căsătoriei se
referă la persoanele care pot invoca nulitatea căsătoriei, la prescriptibilitatea sau
imprescriptibilitatea acțiunii și la posibilitatea de confirmare a căsătoriei nevalabile.
Acțiun ea pentru constatarea nulității căsătoriei poate fi intentată de orice persoană
interesată, adică de către oricare dintre soți, de terții care justifică un interes, de către procuror și
de către instanța de judecată din oficiu și este este imprescriptibilă95.
Compe tența materială în judecarea acțiunii pentru constatarea nulității sau pentru
anularea căsătoriei aparține instanței de tutelă. Căsătoria nulă va fi valabilă dacă soțul impuber a
împlinit vârsta matrimonială înainte de pronunțarea nulității, dacă soția a d at naștere unui copil
sau dacă a rămas însăcinată, iar căsătoria anulabilă poate fi confirmată oricând, expres sau tacit,
potrivit derptului comun.

II.6.1. Titularul acțiunii
Anulabilitatea căsătoriei are caracter personal și de aici rezultă două consecințe :

A). Acțiunea poate fi formulată, în principiu doar de cei în persoana cărora nu au fost
respectate condițiile care conuc la anulabilitatea căsătoriei.

Astfel, în cazul în care au lipsit încuviințările cerute de lege , potrivit alineatului (2) al
articolului 297 , nulitatea relativă poate fi invocată numai de către cel a cărui încuviin țare era
necesară, iar în cazul în care a lipsit autorizarea instanței de tutelă, devin aplicabile prevederile
articolului 46 , alineatul (4) , potrivit cărora ac easta va sesiza procurorul în vedera exercitării
acțiunii în anulare.
În cazul viciilor de consimțământ , anularea căsătoriei poate fi cerută numai de soțul al
cărui consimțământ a fost viciat. Aceeași era soluția dedusă din cuprinsul articolului 21 ,
alineatul (2) din Codul familiei .

95 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei, p. 102 .

43
Nulitatea relativă pentru lipsa discernământului poate fi cerută doar de soțul care a
încheiat căsătoria în lipsa vremelnică a facultăților sale mintale96.
Tot astfel, în cazul tutelei , anulabilitatea căsătoriei poate fi invocată doar de soțul care se
afla sub tutelă la data încheierii căsătoriei cu tutorele său97.
În ciuda caracterului ei strict personal, Ministerul Public (procurorul) poate formula, în
condițiile articolului 92 NCPC [anterior, articolul 45 , alineatul (1) din Codul de procedură
civilă ], acțiunea în anularea căsătoriei, dacă unul dintre soți este pus sub interdicție sau este
dispărut. Cât privește judecătorul, acesta nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă a căsătoriei,
dar poate pune în discuția părților eventuala cauză de nulitate de acest fel pe care o sesizează.

A). Potrivit articolului 302 din Codul civil , caracterul personal al acțiunii în anularea
căsătoriei are drept consecință imposibilitatea transmiterii acesteia moștenitorilor. Cu toate
acestea, dacă acțiunea a fost pornită de unul dintre soți, ea poate fi continuată de oricare dintre
moștenitorii să i.

II.6.2 . Prescriptibilitatea acțiunii
Articolul 301 din Codul civil cuprinde o suită de norme speciale, derogatorii de la dreptul
comun în ceea ce privește termenul de prescripție al acțiunii în anularea căsătoriei.

A). Termenul de prescripție
Alineatul (1) al articolului 301 din Codul civil instituie un termen special de prescripție
de 6 luni, derogatoriu atât de la regula potrivit căreia acțiunea privind apărea unui drept
nepatimonial este imprescriptibilă ( articolul 2502 din Codul civil ), cât și de la termenul general
de prescripție de 3 ani ( articolul 2517 din Codul civil ).

B). Data de la care începe să curgă termenul de prescripție
Termenul de prescripție de 6 luni începe să curgă, potrivit distincțiilor făcute de
alineatele (2) – (4) ale articolului 301 din Codul civil , după cum urmează :

96 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 99.
97 Idem, ibidem .

44
 în cazul lipsei încuviințării sau autorizării cerute de lege, termenul începe să curgă
de la data la care cei a căror încuviința re sau autorizare era necesară pentru încheierea
căsătoriei au luat cunoștință de aceasta;
 în cazul viciilor de consimțământ, termenul începe să curgă de la data încetării
violenței sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul sau eroarea.
Aceeași soluție era consacrată de articolul 21 , alineatul (2) din Codul familiei ; Acțiunea
în anularea căsătoriei, poate fi invocată numai de soțul al cărui consimțământ a fost viciat
în termen de 6 luni de la încetarea violenței ori de la descope rirea erorii sau a dolului. În
practica judiciară s -a decis că ,, termenul de 6 luni, în care poate fi introdusă acțiunea în
anularea căsătoriei pentru viclenie, curge de la data c ând partea al cărei consimțământ
a fost viciat a descoperit existența vicleni ei”98.
 în cazul lipsei discernământului, termenul începe să curgă de la data la care cel
interesat a cunoscut lipsa vremelnică a discernământului;
 în cazul tutelei, termenul începe să curgă de la data încheierii căsătoriei.

C). Confirmarea nulității
Ca orice nulitate relativă – și cu atât mai mult în materia căsătoriei, unde se poate trece și
peste unele cauze de nulitate absolută, în interesul menținerii familiei și al ocrotirii copiilor – și
nulitaea relativă a căsătoriei poate fi confirmată expres, prin declarația în acest sens a soțului
îndrituit să o invoce, sau tacit, prin neintroducerea acțiunii în anulare în termenul legal de
prescripție.

D.) Acoperirea nulității relative
În afara cazurilor speciale de acoperire a nulității relative a căsăto riei, articolul 303 din
alineatul (3) prevede că, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp ambii
soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soți a născut sau a rămas însărcinată.
În sensul textului, expresia <<între timp>> se referă la intervalul de timp până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s -ar anula căsătoria. Cazurile de acoperire
a nulității relative sunt aceleși cu cele prevăzute la articolul 294 din Codul civil , drept cauze de
acoperire a n ulității absolute pentru lipsa vârstei matrimoniale.

98 Cf. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 1490 /1969, în C.D., 1969, p. 171.

45

II.6.3. Aspecte de drept procesual

A.) Caracterul judiciar al nulității
Nulitatea căsătoriei are caracter judiciar , în sensul că aceasta trebuie să fie constatată, sau
după caz, pronunțată de instanța judecărorească. Spre deosebire de dreptul comun, unde nulitatea
unui act juridic poate fi invocată fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, nulitatea
căsătoriei implică întotdeauna o acțiune în justiție99, care are un caracter personal nepatrimonial
(este o acțiune în contestare de stare civilă).

B.) Competența instanței
Competența aparține instanței de tutelă și de familie, judecătoria fiind instanța
competentă din punct de vedere material potrivit noului Cod de procedură civilă [articolul 94 ,
punctul 1 , lietra a) ].

C.) Hotărârea judecătorească privind anularea căsătoriei
O căsătorie este desființată începând cu ziua rămânerii definitive a hotărârii.
Potrivit articolului 306 , alineatul (1) din Codul civil , hotărârea judecătorescă de
constatare a nu lității sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terțelor persoane, în condițiile
legii. În acest sens, textul se corelează cu dispozițiile articolului 99 , alineatul (3) din Codul
civil, potrivit căruia hotărârea judecătorescă dată cu privire la starea civilă a unei persoane este
opazabilă oricărei alte persoane cât timp printr -o nouă hotărâre nu s -a stabilit contrariul, precum
și cu prevederile articolului 43 , litera c) din Legea nr. 119/1996 , potrivit cărora se va face
mențiune pe actul de căsătorie despre deființarea căsătoriei.

Mențiunea se înscrie din oficiu, pe baza comunicării hotărârii judecătorești care a
constatat nulitatea sau a dispus anularea la cererea persoanei interesate ( articolul 48 din Legea
nr. 119/1996 ). De asemenea, teza a II -a, a articolului 306 , alineatul (1) prevede că dispozițiile
articolului 291 , ale articolului 334 și ale articolului 335 din Codul civil referitoare la publicitate

99 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 100 .

46
sunt aplicabile în mod corespunzător. Aceasta înseamnă că este obligatorie mențiunea pe actul de
căsătorie despre desființarea căsătoriei și în ceea ce privește încetarea regimului matrimonial,
potrivit articolului 319 , alineatul (1) , precum și înscrierea în registrul național notarial al
regimurilor matrimoniale.
Articolul 306, alineatul ( 2) din Codul civil prevede că nulitatea căsătoriei nu poate fi
opusă unei terțe persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soți, în
afară d e cazul în care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege cu privire
la acțiunea în constatarea nulității ori în anulare sau terțul a cunoscut, pe de altă parte, înainte de
încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei. Dispozițiile articolului 291 , ale articolului 334
și ale articolului 33 5 din Codul civil sunt aplicabile în mod corespunzător și publicității acțiunii
în constatarea nulității sau în anularea căsătoriei.

47
III. EFECTELE NULITĂȚII CĂSĂTORIEI

III.1. Precizări prealabile
Nulitatea căsătoriei produce aceleași efecte, indiferent dacă este absolută sau realtivă. În
principiu, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive, ceea ce înseamnă că drepturile și
obligațiile personale și patrimoniale dintre soți nu au existat niciodată. De la această regulă
există, însă unele excepții.
În cazul căsătoriei care a fost declarată nulă sau a fost anulată se aplică, în principiu,
regula de drept comun a desființării juridice nevalabile, atât pentru viitor cât și pentru trecut. De
aceea, căsătoria deființată se cons ideră că nu a existat niciodată, că soții nu au avut nicicând
această calitate juridică, ci numai pe aceea faptică de concubini, ceea ce face ca efectele produse
de căsătoria desființată să fie retroactiv înlăturate, iar pe viitor să nu se mai poată produ ce nici
chiar asemenea efecte aparente100. Drept urmare, foștii soți vor reveni la numele avut înainte de
încheierea căsătoriei, în relațiile dintre ei vor dispărea toate drepturile și obligațiile, pesonale și
patrimoniale, specifice căsătoriei. Bunurile dob ândite în timpul căsătoriei desființate vor fi
considerate, după împrejurări, fie proprii, fie comune pe cote -părți, donațiile făcute în vederea
căsătoriei vor deveni caduce, etc.
Declararea nulității căsătoriei nu are nicio urmare în privința copiilor care își păstrează
situația de copii din căsătorie. Prin această importantă derogare de la regula deființării retroactive
a căsătoriei, legiuitorul a dorit să protejeze interesele cop iilor rezultați dintr -o căsătorie deființată
și care vor păstra situația judică (statutul) de copii din căsătorie. Acelorași copii li se va aplica
prezumția legală de paternitate, se vor bucura de ocrotirea părintească și vor fi încredințați spre
creștere și educare ca și în cazul divorțului.
Așadar, căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea
căsătoriei trebuie cerută pe calea acțiunii, neputând fi declarată dacă a fost invocată prin mijlocul
excepției. Ambele feluri de nulități produc aceașie efecte. Nulitatea căsătoriei produce efecte nu
numai pentru viitor, ci și pentru trecut, deci retroactivează. Căsătoria se consideră ca și cum nu
s-ar fi încheiat. Acțiunea în nulitatea absolută se poate introduce, chiar dacă ante rior prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă fusese desfăcută prin divorț101.

100 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei , p. 102.
101 I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , p. 209.

48
III.2. Efectele retroactive ale nulității

III.2.1. Domenii de aplicare

Nulitatea căsătoriei, ca sancțiune, este distinctă de divorț. În acest sens, în practica
judiciară, s -a arătat că, deși atât nulitatea căsătoriei, cât și divorțul pun capăt căsătoriei, între ele
există deosebiri structurale de cauză și efecte.
Astfel, nulitatea sancționează căsătoria încheiată prin nerespectarea cerințelor de
valabilitate anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei, iar efectele sale se produc, în
principiu, retroactiv ( ex tunc ), pe când divorțul sancționează o căsătorie încheiată î n mod valabil,
dar pentru cauze posterioare încheierii sale, efectele divorțului fiind pentru viitor ( ex nunc ). În
cazul în care acțiunea conține atât elemente specifice divorțului, cât și elemente cu privire la
nulitatea căsătoriei, instanța are îndatorir ea să ceară reclamantului să își precizeze obiectul
acțiunii, cu respectarea principiului contradictorialității dezbaterilor, punându -se în discuția
părților, dacă, după conținutul ei, este vorba de o acțiune de divorț sau de nulitate a căsătoriei102.
Retroa ctivitatea efectelor nulității – similară aceleia din dreptul comun – trebuie analizată pe
diverse domenii : relațiile personale dintre soți, capacitatea de exercițiu, relațiile lor patrimoniale.
În condițiile în care legea reglementează căsătoria putativă ca și excepție de la efectul
retroactiv al nulității căsătoriei, înseamnă că, practic, acesta se produce pe deplin, față de ambii
soți, numai în măsura în care niciunul dintre ei nu a fost de bună -credință la încheierea căsătoriei
lovite de nulita te, adică nu a cunoscut cauza de nulitate a căsătoriei.

III.2.2. Efectele extrapatrimoniale ale nulității căsătoriei

Efectul retroactiv al nulității căsătoriei afectează relațiile personale nepatrimoniale ale
soților după cum urmează :
a) Soții nu au avut niciodată calitatea de persoane căsătorite și, pe cale de
consecință, nu au avut niciobligațiile rezutate dintr -o astfel de situație. de aceea ,
dacă unul dintre soți s -a recăsătorit până la data desființării primei căsătorii, cea
de a doua căsătorie r ămțne valabilă, neconstituind un caz de bigamie;

102 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, decizia nr. 58/1999, în Lege 4 .

49
b) Soții redobândesc numele avut înaite de căsătorie, dacă acesta se schimbase prin
căsătorie, deoarece legea nu prevede posibilitatea păstrării numelui, ca în cazul
divorțului și nici nu permite aplicarea pri n asemănare a dispozițiilor d e la divorț în
această materie;
c) Între soți nu a avut loc suspendarea cursului prescripți ei extinctive a dreptului la
acțiune, potrivit articolului 2532 , punctul 1 din Codul civil [anterior, articolul 14 ,
alineatul (3) din Decretul nr. 167/1958 ], și a dreptului de a cere executarea silită,
căci se consideră că ei nu au fost niciodată căsătoriți;
d) Dacă , până la desființarea căsătoriei, soțul minor nu a împlinit vârsta de 18 ani,
după desființarea căsătoriei nu poate păstra cap acitatea deplină de exercițiu
dobândită la încheierea căsătoriei dacă a fost de rea -credință, deoarece se
consideră că nu a fost căsătorit și nu a avut această capacitate nici pentru trecut. În
acest sens, articolul 39 , alineatul (2) din Codul civil preved e că, în cazul în care
căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună -credință la încheierea căsătoriei
păstrează capacitatea deplină de exercițiu. Per a contrario , în cazul în care
minorul a fost de rea -credință la încheierea căsătoriei, adică a cuno scut cauza de
nulitate, nu poate păstra capacitatea deplină de exercițiu dobândită ca efect al
căsătoriei.

III.2.3. Efectele patrimoniale ale nulității căsătoriei

Efectele nulității asupra relațiilor patrimoniale dintre soți privesc regimul matrimonial,
obligația de întreținere și dreptul de moștenire.
a) Regimul matrimonial nu a existat, fei legal, fie convențional. Dacă în perioada
cuprinsă între încheierea căsătoriei și declararea nulității căsătoriei s -au dobândit
anumite bunuri, se vor apli ca dispozițiile dreptului comun în materia proprietății
comune pe cote -părți.
b) Între soți nu a existat obligația legală de întreținere , astfel încât, dacă unul dintre
ei a prestat întreținere celuilalt poate să ceară restituirea contravalorii prestațiilor
sale, în temeiul plății lucrului nedatorat sau al îmbogățirii fără justă cauză, după
caz;

50
c) Soțul supraviețuitror nu are drept de moștenire . Acestă problemă se poate pune în
cazul în care nulitatea căsătoriei se pronunță după decesul unuia dintre soți.
d) nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donației făcute soțului de rea –
credință ( articolul 1030 din Codul civil ).

III.3. Excepții de la efectul retroactiv al nulității căsătoriei

III.3.1.Situația copiilor născuți dintr -o căsătorie nulă sau anulată

Potrivit articolului 305 , alineatul (1) din Codul civil [articolul 23 , alineatul (2) din
Codul familiei ], desființarea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor care își păstrează
situația de copii din căsătorie. Textul nu se referă la drepturile acestor copii, ci la modul de
stabilire a filiației deoarece – sub aspectl statutului său legal – nu există deosebiri între copilul
din căsătorie și cel din afara căsătoriei. Prin urmare, deși căsătoria este desființată, filiația
copilului născut și conceput până în momrntul desființării căsătoriei se stabilește ca și pentru
copilul din căsătorie, ceea ce înseamnă că acestui copil i se va aplica prezum ția de paternitate,
reglementată de articolul 414 din Codul civil (anterior, articolul 53 din Codul familiei ), potrivit
căreia <<soțul mamei este tatăl copilului>>.
Pentru că în această materie nulitatea nu produce efecte decât pentru viitor, articolul 3 05,
alineatul (2) din Codul civil [anterior, articolul 24 , alineatul (2) din Codul familiei ), prevede că,
în ceea ce privește drepturile și obligațiile dintre părinți și copii, se aplică, prin asemănare,
dispozițiile privitoare la divorț103.
Dacă instanța pronunță nulitatea căsătoriei, atunci trebuie să dispună măsurile cu privire
la exercitarea autorității părintești, să stabilească locuința copilului și contribuția fiecăruia dintre
foștii soți la întreținerea copilului. Potrivit articolului 23 , alineatul (2) și articolului 24 ,
alineatul (2) din Codul familiei [în prezent, articolul 305 din Codul civil ], declararea nulității
căsătoriei nu are nicio urmare în privința copiilor care î și păstrează situația de copii din căsătorie,
caz în care se aplică, prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț , în ceea ce privește
drepturile și obligațiile dintre părinți și copii.

103 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 103.

51
Așadar, instanța trebuie să hotărască, la constatarea nulității căsătoriei, căruia dintre
părinți îi va fi încredințat copilul minor, în care scop, urmau să fie ascultați părinții copilului și
autoritatea tutelară, precum și copilul minor dacă a împlinit vârsta de 10 ani, stabilind totodată
contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională104.

III.3. 2. Căsători a putativă

 Definiție
Pornind de la prevedrile articolului 304 din Codul civil [anterior, articolul 23 din Codul
familie ], căsătoria putativă este căsătoria care, deși lovită de nulitate absolută sau relativă,
produce anumite efecte față de soțul care a fost de bună -credință.
Noțiunea de căsătoria putativă evocă ideea faptului că aceasta a existat doar în
imaginația soțului de bună -credință car e a ignorat în mod inocent existența cauzei de nulitate.
Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate să fie bilaterală (când ambii soți au
fost de bună -credință) sau unilaterală (când numai unul dintre soți a fost de bună -credință).
Bună -credință nu acoperă cauza de nulitate, căsătoria rămânând lovită de nulitate și fiind
supusă deființării, dar efectele nulității se vor produce doar pentru viitor , iar nu și pentru trecut ,
fiind menținute efectele căsătoriei p ână la data desființării ei prin hotărâre judecătorească.
Căsătoria putativă este o creație a dreptului canonic care a apărut în secolul al XII -lea
(matrimonium putativum ), în sensul că, atunci când soții au fost de bună -credință, deființarea
căsătoriei n u schimba conviețuirea faptică de până atunci într -un <<păcat de neiertat>>. Acest tip
de căsătorie a luat naștere în dreptul feudal pentru a atenua efectele frecventelor cazuri de
nulitate a căsătoriei, provenite din numeroasele și excesivele impedimente și condiționări impuse
la căsătorie de dreptul canonic105.
În consecință, căsătoria putativă reprezintă106 o căsătorie nulă sau anulată căreia legea îi
păstrează efectele produse până la pronunțarea nulității, în folosul soțului sau al soților, dacă au
fost de bună -credință la încheierea acesteia.

104 Cf. C.S.J., secția civilă, decizia nr. 58 din 15 ianuarie 1993, în B.J., baza de date.
105 Adriana Corhan, Dreptul familiei, p. 220.
106 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei , p. 104.

52
 Condiți ile și dovada bunei credințe
În ceea ce privește buna -credință, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
a) Aparența juridică de căsătorie. Această condiție107, deși nu este pevăzută de lege,
rezult ă din necesitatea practică a existenței unui titlu aparent de căsătorie, care se
dovedește cu certificatul de căsătorie și pe care instanța de judecată trebuie să -l
constate și să -l desființeze. Buna -credință presupune o eroare din partea unuia
dintr e soți sau a ambilor, în sensul că nu au cunoscut cauza de nulitate. Eroarea
poate fi de fapt (de exemplu : nu a cunoscut faptul că sunt rude) sau de drept (de
exemplu : nu aucunoscut faptul că legea oprește căsătoria între veri – rude
colaterale de gradul IV). Deci, eroarea de drept are valoare juridciă în această
materie, prin excepție de la principiul nemo censetur ignorare legem . De
asemenea, eroarea are altă semnificație în această materie decât – eroarea viciu de
consimțământ . Eroarea ca viciu de consimțământ se invocă pentru a obține
anularea unui act, în timp ce eroarea ca și cauză a caracterului putativ al căsătoriei
se invocă, pentru a menține, pentru trecut, efectele căsătoriei lovite de nulitate. De
aceea, unul dintre soți poate să invoce dol ul – eroarea provocată – ca viciu de
consimțământ la încheierea căsătoriei și să aibă beneficiul putativității.
b) Buna -credință . Aceasta condiție108, expres prevăzută de lege, constă în credința
greșită a unuia sau a ambilor viitori soți că se pot căsători împ reună și că, au
încheiat o căsătorie valabilă. La fel ca și în dreptul comun, buna -credință trebuie
să existe numai în momentul încheierii căsătoriei, adică în momentul oficierii
căsătoriei, iar faptul că ulterior s -a aflat cauza de ineficacitate a căsător iei nu este
de natură a înlătura beneficiul putativității. Cel ce contestă putativitatea trebuie să
facă dovada relei -credințe a soților. Buna -credință trebuie să existe la momentul
încheierii căsătoriei. Buna -credință se prezumă, ca și în dreptul comun, c onform
articolului 14 , alineatul (2) din Codul civil [anterior, articolul 1899 din Codul
civil/1864 ], revenind celui ce afirmă existența relei -credințe sarcina să o
dovedească.

107 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei , p. 104.
108 Idem, ibidem .

53
Pentru că legea instituie un regim juridic special al căsătoriei încheiate în asemenea
condiții, prin aceeași hotărâre prin care se constată sau, după caz, se pronunță nulitatea căsătoriei,
instanța trebuie să stabilească buna -credință sau reaua -credință a soților la încheierea căsătoriei.
Soțul care a fost de bună -credință la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată,
păstrează până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă situația unui soț
dintr -o căsătorie valabilă. Așa f iind și spre a se evita pornirea unui nou proces de către soțul
interesat, în vederea stabilirii bunei sale credințe, instanța era datoare ca odată cu constatarea
nulității căsătoriei să fi verificat și să fi stabilit dacă soția reclamantă a fost sau nu de bună –
credință la încheierea căsătoriei109.
Deci, pentru a fi putativă, căsătoria nevalabilă trebuie să aibă aparența juridică de
căsătorie, iar soții sau chiar și numai unul dintre ei, să fi fost de bună -credință la încheierea ei.

 Efectele căsătoriei p utative

1.Conținut. Domeniu de aplicare

Potrivit articolului 304 , alineatu l (1) din Codul civil , soțul de bună -credință la încheierea
unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorescă rămâne
definitivă, situașia unui soț dintr -o căsătorie valabilă. Alineatu l (2) stabilește că în situația
prevăzută la alineatul (1) , raporturile patrimoniale dintre foștii soți sunt supuse, prin asemănare,
dispozițiilor privitoare la divorț.
În practică se pot întâlni două situații, și anume : una, când ambii soți au fost de bună –
credință și alta, când numai unul dintre ei a ignorat î n mod inocent existența cauzei de nulitate.
În ceea ce privește sfera de aplicare a acestui text, întrucât nulitatea căsătoriei produce efecte
numai pentru viitor, aceste efecte privesc atât raporturile personale, cât și raporturile
patrimoniale dintre so ți.

109 Cf. Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 3/1974, în C.D., 1974, p. 11. Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr.
852/1978, în R.R.D. , nr.12/1978, p. 58.

54
Problema de principiu care a fost ridicată în literatura juridică este aceea de a determina,
în raport cu alineatul (2) al articolului 304 , care este sfera <raporturilor patrimoniale> ,
genera tă de împrejurarea că, spre deosebire de reglementarea anterioară Codului civil , care limita
aceste efecte la regimul matrimoni al – obligația de întreținere și dreptul la moștenire –, Codul
civil extinde sfera efectelor extrapat rimoniale, instituind unele c onsecințe patrimoniale noi ale
divorțului, precum dreptul la despăgubiri și la prestația compensatorie.
Din redactarea generică a alineatul ui (2) al articolului 304 , s-ar putea deduce că soțul de
bună -credință în cazul căsătoriei putative este <asimila t> soțului di vorțat și cu privire la aceste
efecte pecuniare, în condi țiile în care articolele 385 -386 din Codul civil reglementează sub
titulatura <Efectele divoțului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți> , atât efectele cu
privire la regimul matrimonial, cât și dreptul la despăgubiri, obligația de întreținere între foștii
soți și prestația compensatorie.
Pe de altă parte, considerăm că <asemănarea> la care se raportează alineatul (2) se
referă la raporturile petrimoniale dintre foștii soți în măsura în care acestea sunt compatibile cu
instituția nulității căsătoriei și, prin urmare, pot și chiar trebuie făcute anumite distincții, deoarece
însuși legiuitorul invită la o asemenea operaț iune de interpretare, de decelare a <asemănărilor> .
Alineatul (2) al articolului 304 , din Codul civil are în vedere aplicarea prin asemănare a
acelor efecte ale divorțului care marchează încetarea pentru viitor a efectelor intrinseci căsătoriei.
Este caz ul regimului matrimonial și al obligației de întreținere .
În schimb, atât pestația compensatorie, cât și dreptul la despăgubiri sunt efecte specifice
divorțului care nu se pot produce decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege110.
Astfel, p otrivit articolului 388 din Codul civil , dreptul la despăgubiri se acordă soțului
nevinovat care suferă un prjudiciu <prin desfacerea căsătoriei> , ceea ce înseamnă stabilitatea
unei legături speciale între divorț și prejudiciu cauzat soțului inocent, de natură să atragă
răspunderea civilă a soțului care a provocat divorțul.
De asemenea, articolul 390 , alineatul (1) din Codul civil , reglementează prestația
compensatorie ca un efect special al divorțului, în condițiile în care acesta produce un
dezechilibru semnificativ în condițiile de viață ale soțului inocent care o solicită.
Ambele drepturi pecuniare sunt, așadar, efecte directe ale divorțului, ca mod de disoluție
a căsătoriei și care nu pot fi extinse în cazul căsătoriei putative.

110 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 105 .

55
Întrucât aceste efecte evocă natura juridică a divorțului ca sancțiunea pentru fapte
săvârșite în timpul căsătoriei de soțul vinovat de destrămarea vieții de familie, rezultă că
aplicarea lor prin analogie în cazul nulității căsătoriei nu are rațiune, din moment ce, în cazul
căsătoriei putative, chiar dacă unul dintre soți ar fi de rea -credință, este vorba de o conduită
manifestată la momentul încheierii căsătoriei, ca uza de nulitate fiind prin ipoteză anterioară sau
cel mult concomitentă acetui moment. Ori, pentru încălcarea dispozițiilor legale la momentul
încheierii căsătoriei, sancțiunea este însăși nulitatea căsătoriei.
Nu excludem, de exemplu, posibilitatea ca s oțul de bună -credință, în cazul putativității
unilaterale, să ceară despăgubiri, în măsura în care face dovada unui prejudiciu în legătură cu
însăși cauza de nulitate a căsătoriei, dar considerăm că temeiul nu îl poate constitui articolul 388
din Codul civ il, ci dreptul comun.
Prin urmare, păstrarea calității de soț dintr -o căsătorie lovită de nulitate constituie un
beneficiu al legii, dar numai în limitele unei excepții de la efectul retroactiv al nulității, ceea ce
înseamnă că pot intra în sfera de aplic are a acestei excepții doar acele raporturi patrimoniale care
sunt stict legate de căsătorie, cu excluderea efectelor pecuniare generate direct de divorț și pentru
care căsătoria și eventuale con diții ataș ate acesteia (de exemplu, durata de 20 de ani în cazul
prestației compensatorii sau rolul culpei) constituie situația pre misă111.
În acest contex, doamna Emese Florian consideră că, în principiu, aceste efecte pecuniare
ale divorțului sunt aplicabile și în cazul căsătoriei putative, cu unele nuanțe, după cum
putativitatea este unilaterală sau bilaterală.
În același sens, cu unele nuanțe în ceea ce privește prestația compensatorie, sub aspect
patrimonial, ambii soți sunt supuși dispozițiilor privitoare la di vorț în ceea ce privește raporturile
patrimoniale, inclusiv prestația compensatorie și dreptul la despăgubi ri, indiferent dacă amândoi
sau d oar unul dintre ei a fost de bună -credință la încheierea căsătoriei112.
În practica judiciară113 s-a decis că ,,atunci c ând prin hotărâre, instanța constată
nulitatea căsătoriei, ea are obligația să se pronunțe și cu privire la încredințarea minorilor
rezultați din acea căsătorie ”.

111 Emese Florian , Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod Civil , p. 69 -70.
112 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul familiei , p. 163.
113 Cf. C.S.J., secția civilă, decizia nr. 58/1993, în Dreptul , nr. 12/1993, p. 86.

56
2. Putativitatea bilaterală (ambii soți au fost de bună -credință )

A. Efectele extrapatrimoniale
Acestea pot fi analizate din următoarele perspective :
a). Între soți au existat obligațiile reciproce specifice căsătoriei : obligația de
sprijin moral, cea de a locui împreună, obligațiile conjugale și de fidelitate etc ;
b). Soțul care a luat numele de familie al celuilat soț la încheierea căsătoriei nu -l
poate menține după desființarea căsătoriei, deoarece articolul 304 , alineatul (2) din Codul civil ,
[anterior, articolul 24 , alineatul (1) din Codul familiei ], nu trimite la materia divorțului și în ceea
ce privește numele, ceea ce înseamnă că acest soț va reveni la numele avut înaninte de căsătorie;
c). Între soți a operat suspendarea cursului prescripției extinctive a dreptului la
acțiune, potrivit articolului 2532 , punctul 1 din Codul civil , [anterior articolul 14 , alineatul (3)
din Decretul nr. 167/1995 ], și a dreptului de a cere exercutarea silită. Articolul 2352 , punctul 1
din Codul civil , prevede că prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se
suspendă între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt.
d). Efectele cu privire la capcitatea de exercițiu . În cazul în care declararea
nulității are loc înainte ca soțul minor să fi împlinit vârsta de 18 ani, își menține capacitatea
deplină de exercițiu și pentru viitor, fiind aplicabile prevederile articolului 39 , alineatul (2) din
Codul civil .

B. Efecte cu privire la raporturile patrimoniale
Potrivit articolului 304 , alineatu l (2) din Codul civil , [anterior, articolul 24 , alineatul (1)
din Codul familiei ], aceste raporturi vor fi soluționate după cum urmează :
a). Între soți a existat regimul matrimonial legal sau, după caz , convențional, iar
împărțirea bunurilor se va face potrivit dispozițiilor din materia divorțului;
b). A existat , de asemenea, obligația de întreținere între soți și în viitor va putea
exista obligația de întreținere între foștii soți, ca și în cazul soților divorțați [articolul 389 din
Codul civil și anterior, articolul 41 , alineatele (2) -(5) din Codul familiei ];
c). Fiecare soț beneficiază de dreptul la moștenire , dacă decesul celuilalt soț a
avut loc înainte de desființarea căsătoriei prin hotărâre judecătorească.

57
3. Putativitatea unilaterală (doar unul dintre soți a fost de bună -credință)

A. Efectele extrapatrimoniale
Dacă numai unul dintre soți a fost de bună -credință, efectele analizate cu privire la
relațiile personale și capacitatea de exercițiu se vor produce numai în persoana acestuia.

B. Efecte patrimoniale

a). Efecte cu privire la regimul matrimonial.
Sub imperiul Codului familiei s-a pus problema dacă va beneficia de comunitate și soțul
de rea -credință. Doctrina juridcă a avansat mai multe soluții posibile. Astfel , s-ar putea considera
că beneficiază de comunitate doar soțul bună -credință, deoarece față de cel de r ea-credință
nulitatea produce efecte retroactive.
Soluția este însă ilogică. Dacă proprietatea devălmașă presupune doi titulari și dacă
numai soțul de bună -credință beneficiază de aceasta, atunci cu cine este el codevălmaș, dacă
soțul de rea -credință nu beneficiază și el de comunitate?
Pe de altă parte, se poate susține că numai soțul de bună -credință se poate prevala de
prezumția comunit ății114. Aceasta ar însemna să se facă distincție după cum bunurile au fost
dobândite în timpul căsătoriei de soțul de bună -credință sau de rea -credință, după caz, astfel :
 pentru bunurile dobândite de soțul de rea -credință , soțul de bună -credință se va
putea prevala de prezumția de comunitate;
 pentru bunurile dobândite de soțul de bună -credință , soțul de rea -credință nu va
putea invoca prezumția de comunitate, ci va fi tratat ca un concubin : dacă
pretinde că a contribuit la dobâdirea b unurilor de către soțu l de bună -credință va
trebui să facă dovada dreptului său , care va fi, după caz, o proprietate pe cote
părți sau un drept de creanță. Această soluție, deși judicioasă ridică numeroase
dificultăți în practică.
A treia soluție posibilă este în sensul că bene ficiază de comunitate și soțul de rea –
credință, deoarece regimul matrimonial este ,, o situație fatalmente non -divizibilă”115.

114 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 107 .
115 Emese Florian , Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod Civil , p. 70.

58
Astfel, potrivit fostului articol 24 , alineatul (1) din Codul familiei , în cazul prevăzut în
articol 2 3, alineatul (1) , cererea de întreținere a soțuli de bună -credință și raporturile
patrimoniale dintre bărbat și femeie sun t supuse, prin asemănare, dispozițiilor privitoare la
divorț. Articol ul 24, alineatul (1) din Codul familiei prevedea, așadar, că beneficiază de
dispozițiile pr ivitoare la divorț, în ceea ce privește pensia de întreținere numai soțul de bună –
credință, pe când în privința raporturilor patrimoniale nu prevedea că beneficiază de dispozițiile
legale privind aceste raporturi numai soțul de bună -crediță, de unde rezult ă că beneficiază de
comunitate și soțul de rea -crediță.
De asemenea, s -a arătat că nu poate exista regimul juridic matrimonial prvăzut de Codul
familiei pentru un soț, iar pentru celălalt regim juridic, ceea ce înseamnă că odată ce s -a invocat
comunitatea de către un soț, aceasta se răsfrânge și asupra celuilalt soț. Astfel ar însemna să se
recunoacă existența unui regim matrimonial sui generis , pe care Codul familiei nu îl reglementa.
Această soluție a fost împărtășită și în jurisprudență116.
Soluția consacrată de Codul civil în articolul 304 , alineatul (2) este fără echivoc în
sensul că, și în ipoteza în care numai unul dintre soți a fost de bună -crdedinț ă la încheierea
căsătoriei nule sau anulate se consideră că a existat regimul matrimonial legal sau, după caz,
convențional, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la divorț în ceea ce privește și lichidarea
regimului matrimonial.

b). Efecte cu priv ire la obligația de întreținere
Situația obligației de întreținere trebuie analizată distinct pentru perioada conviețuirii
dinainte de desființarea căsătoriei, respectiv pentru cea de după rămânerea irevocabilă a hotărârii
de desființare .
În prima situație, soțul de bună -credință a avut dreptul la întreținere din partea celii de
rea-credință, fără ca aceasta din urmă să se bucure, în mod reciproc, de același drept.
De aceea, dacă soțul de bună -credință a prestat, totuși, întreținere în fav oarea celui de rea –
credință, el poate cere restituirea prestațiilor în temeiul plății nedatorate sau al îmbogățirii fără
just temei, după caz.

116 Marieta Avram, Drept civil. Familia , p. 108.

59
În privința obligației de întreținere după desființarea căsătoriei, se aplică dispozițiile din
materia divorțu lui în ceea ce privește pensia de întreținere între foștii soți, reglementată de
articolul 389 din Codul civil [anterior, articolul 41 , alineatul (2) -(5) din Codul familiei ], ceea ce
înseamnă că soțul de bună -credință va beneficia de întreținere în aceleaș i condiții ca și soțul
divorțat care nu a avut nicio culpă în desfacerea căsătoriei.
Soțul de rea -credință nu are dreptul la întreținere după desființarea căsătoriei, nici măcar
în condițiile prevăzute de lege pentru soțul din a cărui vină s -a desfăcut căsătoria, pentru că, în
ceea ce îl privește el nu avut niciodată calitatea de soț.
Ori, articolul 304 , alineatul (2) din Codul civil , care trimite la dispozițiile din materia
divorțului, are în vedere ipoteza de la alineatul (1), adică a ,,soțului de bună -credință”, deoarece
numai acesta, păstrând calitatea de soț dintr -o căsătorie valabilă, poate să beneficieze de
drepturile unui ,,fost soț” divorțat, inclusiv de dreptul la întreținere.

c). Efecte cu privire la dreptul de moștenire
Soțul de bună -credință beneficiază de dreptul la moștenire a soțului de rea -credință, dacă
acesta din urmă decedează până la desființarea căsătoriei. În schimb, soțul de rea -credință nu se
bucură de același drept cu soțul de bună -credință.

 Nulitatea căsătoriei în dreptul internațional privat
În conformitate cu dispozițiile articolului 24 din Legea nr. 105/1992, lege care
reglementează cerințele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică și nulității căsătoriei și
efectelor acestei nulități117.
Nulitatea unei căsătorii încheiată în străinătate cu încălcarea condițiilor de formă poate fi
admisă în România numai dacă sancțiunea nulității este prevăzută în legea română.

117 I. Trifa, Fl. I. Moldovan, Curs de dreptul familiei , p. 104.

60
Concluzie

Nulitatea căsătoriei intervine ca sancțiune a nerespectării unora dintre cerințele prevăzute
de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În această materie, legea conține dipoziții derogatorii
de la dreptul comun al actelor juridice, dată fiind importanța căsătoriei și gravitatea deosebită a
consecințelor pe care le implică desființarea ei.
Aceste dispoziții derogatorii se referă la cauzele de nulitate și efectele acesteia, iar uneori,
la distincția între nulitățile absolute și cele relative.