Sua Si Japonia – Marile Forte In Economia Mondiala

Capitolul I

Uniunea Europeana

Uniunea Europeana – scurt istoric

,,Constructia Uniunii Europene este însemnată de procese de integrare complexe, insa acest capitol va prezenta doar momentele cele mai importante pentru procesul integrarii europene, incepand din anii 1950 si mergand pana in prezent, cand ratificarea Tratatului de la Lisabona va marca aprofundarea Uniunii. ,,Parintii fondatori’’ au conceput constructia europeana începând de la cultura antica romana, conform careia relatiile dintre oameni trebuie guvernate de preceptele unui drept construit cu rigoare si claritate, in acest sens dreptul comunitar devine fundamentul constructiei europene, la fel cum este el determinat in Tratate , sau in hotararile adoptate de institutiile abilitate, fixând competente pentru institutii, reguli ale raporturilor reciproce dintre ele, precum si dintre ele si statele membre. La fel ca oricare alt sistem de drept si cel comunitar se modifică în acelaș timp cu evolutia sociala, imbogatindu-se mereu, in principal prin producerea de revizuire a Tratatelor. Tratatele Uniunii Europene au o componenta politica si economica , sunt deschise (permit aderarea la UE), sunt incheiate intre state si organizatii internationale, precizand modul de functionare a intitutiilor UE ,cât si principiile care stau la baza functionarii lor.’’

La 1 noiembrie 1993 a luat nastere Uniunea Europeana (UE), fiind noua denumire a Comunitatii Economice Europene (CEE), constituita in martie 1957.

Etapele de formare ale Uniunii Europene sunt:

In aprilie 1951 s-a semnat Tratatul de la Paris prin care s-a format fundatia Comunitatii Europene a Otelului si a Carbunelui (CECO).

Obiectivul CECO a fost elaborarea unei piete comune a carbunelui si otelului intre cele sase tari care furnizau impreuna o ampla productie de otel si carbine din Europe de Vest.

In martie 1957 Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos semnează, la Roma, tratatele de înființare a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom). Debutând cu această zi, acestea vor fi desemnate „Tratatele de la Roma”.

Tratatul de la Roma a intuit fundamentarea unei uniuni vamale in cursul unui interval de tranzitie. De astfel a pus bazele liberei circulatii de marfuri, a persoanelor, a capitalurilor si a serviciilor si a unui anumit grad de coordonare a politicilor macroeconomice.

Principalul scop al Comunitatii Economice Europene a fost constituirea, pana la incheierea anului 1992, a unei Piete Comune in cadrul careia sa se creeze libera circulatie a bunurilor, serviciilor capitalurilor si persoanelor.

La 1 iulie 1967,, Tratatul de fuziune intră în vigoare, ducând la fuzionarea organelor executive ale Comunităților Europene (CECO, CEE,Euratom). Începând din acest moment, Comunitățile Europene vor deține o Comisie și un Consiliu unice.

Insa, cele doua institutii continua sa functioneze in concordanta cu normele aplicabile Comunitatilor Individuale.

Notiunea de uniune europeana si succesele economice importante au dus la extinderea accelerata a CEE, Comunitatii Europene, de asemenea in 1973 adera Danemarca, Marea Britanie si Irlanda. In 1981 adera Grecia iar in 1986 Spania si Portugalia.

La 7 februarie 1992 : ,,Se semnează Tratatul privind Uniunea Europeană la Maastricht. Acesta desemna o adevărată piatră de temelie a UE, fixând reguli clare pentru viitoarea monedă unică cât și pentru politica externă și de securitate precum și pentru o colaborarea mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne. Potrivit tratatului, fosta denumire de „Comunitate Europeană" este substituită, în mod oficial, cu cea de „Uniune Europeană".’’

La 1 ianuarie 1995 adera la Uniunea Europeana Austria, Finlanda si Suedia.

16-17 iunie 1997 : ,, Consiliul European se aduna la Amsterdam și ajunge la un acord cu privire la un proiect de tratat. Aprobă diferite propuneri de facilitare a tranziției la cea de a treia etapă a uniunii economice și monetare, adoptă o rezoluție care se referă la creșterea economică și ocuparea forței de muncă și constituie condițiile favorabile lansării procesului de extindere. La 22 iulie Consiliul extraordinar al Uniunii Europei Occidentale adoptă o declarație care se referă la rolul și relațiile sale cu UE și Alianța Atlantică, care urmează a fi anexată Actului final al Tratatului de la Amsterdam. In octombrie Miniștrii afacerilor externe din țarile membre ale Uniunii Europene semnează Tratatul de la Amsterdam si Comisia adoptă raportul final al comitetului temporar de anchetă al Parlamentului care se referă la monitorizarea recomandărilor referitoare la encefalopatia spongiformă bovină (ESB). Iar in noiembrie Hotărârea Marschall/Landul Rinul de Nord-Westphalia. Curtea Europeană de Justiție stabilește o lege națională care asigură prioritatea femeilor la promovări în sectorul public, în situații în care există candidați de ambele sexe cu același nivel de calificare pentru postul desemnat, nu contravine legislației comunitare dacă sunt îndeplinite condițiile impuse. La Luxemburg are loc un Consiliu European extraordinar care se referă la ocuparea forței de muncă. Sunt stabilite orientările privind politicile de ocupare a forței de muncă în țarile membre în 1998’’.

In mai 1998,, Un Consiliu extraordinar hotărăște că 11 state membre îndeplinesc condițiile de adoptare a monedei unice la 1 ianuarie 1999. În urma acestei decizii, Consiliul adoptă două regulamente care se referă la specificațiile tehnice ale monedelor euro și introducerea monedei euro, iar miniștrii și guvernatorii băncilor centrale din țarile membre adoptă euro ca monedă unică. Comisia și Institutul Monetar European întocmesc condițiile de determinare a ratelor de conversie definitive pentru moneda euro’’.

In data 31 decembrie 1998 s-a lansat oficial moneda unica europeana euro, eveniment considerat de importanta istorica .

La 1 ianuarie 2002 ,, Sunt introduse bancnotele și monedele euro. Tipărirea, baterea și distribuirea acestora în 12 țări reprezintă o operațiune logistică de mare amploare. Sunt puse în circulație peste 80 de miliarde de monede. Bancnontele sunt identice pentru toate statele. Monedele au o față comună, cea care indică valoarea și una pe care tronează emblema națională. Toate circulă liber. Folosirea monedei euro finlandeze (sau a oricărei alte monede euro) pentru a cumpăra un bilet de metrou la Madrid a devenit ceva banal’’.

La data de 1 mai 2014 adera la UE inca 10 tari : Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Malta si Cipru.

La 1 ianuarie 2007, alte doua state din Europa de Est, Romania si Bulgaria adera la UE, numarul tarilor membre ajungand la 27.

La 13 decembrie 2007 ,, Cele 27 de state membre UE semnează Tratatul de la Lisabona, care transformă Tratatele precedente. Noul act este conceput pentru a aduce un plus de democrație, eficiență și transparență în cadrul UE, și astfel, competența de a rezolva probleme globale cum ar fi modificarea climei, securitatea și dezvoltarea durabilă. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate țarile membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009’’.

La 1 iulie 2013 Croatia devine cea de a 28-a tara membra a Uniunii Europene .

In februarie-martie 2015 ,, Liderii UE se întalnesc în cadrul unui Consiliu European informal la Bruxelles, pentru a vorbi despre trei provocări cu care se confruntă Europa: restabilirea păcii în Ucraina, combaterea terorismului și optimizarea uniunii monetare europene, în special ținând cont de înlocuirea guvernului grec, al cărei nou prim-ministru, Alexis Tsipras, solicită o reexaminare a situației Greciei. Comisia Europeană prezintă un pachet de măsuri care se referă la transparența fiscală, ca parte a programului său de combatere a concurenței dăunătoare și a evaziunii fiscale în rândul întreprinderilor din UE’’.

Tot ceea ce s-a infaptuit pana in momentul de fata este rezultatul unei stradanii comune, apartinand natiunilor componente, fondul proectului european fiind continuitatea, conform principiului ,,ever closer union’’ emis de fondatorii Uniunii Europene. Cele doua criterii majore ale proiectului european sunt aprofundarea si extinderea, procesele presupuse sunt de natura complexa: economica, politica, sociala si culturala.

Cei trei piloni

Indeletnicirea Uniunii Europene este sugestiv reprezentata prin ,,cei trei piloni’’:

Comunitatea Europeana

Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

Cooperarea in materie de justitie si afaceri interne (JAI)

Intaiul pilon vizeaza cooperarea economica a statelor membre,mizand pe inglobarea ramurilor din agricultura, mediu, comert, fiscalitate si uniune monetara si pe cele ,,patru libertati’’:

Libera circulatie a persoanelor;

Libera circulatie a capitalului;

Libera circulatie a serviciilor;

Libera circulatie a bunurilor;

In aceste sectoare, unitatile comunitare au putere legislativa, deoarece tarile membre le-au imputernicit anumite competente, care ilustreaza marci ale suveranitatii nationale.

Uniunea Europeana este diferita de celelalte organisme internationale, prin faptul ca directivele Uniunii Europene actioneaza independent in tarile membre, iar colaborarea se realizeaza la standard supra-national, in sectoarele delimitate de primul pilon.

Cel de al doilea pilon vizeaza cooperarea in sectorul politici externe si de securitate. Uniunea Europeana, putere economica de calibru global,initiaza afirmarea in marea diplomatie internationala, fapt ce obliga la abordarea unei ,,voci unice’’.

Cel de al treilea pilon consista in colaborarea unitatilor nationale din zona justitiei si a afacerilor interne. Hotatararile pe care le poate lua,Consiliul European, la nivelul celui de al treilea pilon, vizeaza armonizarea legislativa.

Din cauza faptului ca amplificarea procesului de circulatie libera a persoanelor pe teritoriul Uniunii si a afirmarii,mult maiexpresiva, a idealului ,,cetateniei europene’’,colaborarea in acest sector ajungand foarte importanta.

Uniunea Europeana- idee politica

Competentele Uniunii Europene de guvernare sunt incatusate de dezvoltarea institutiilor sale politice . Evolutia sa se confrunta cu doua obstacole temeinice.

Unul ar fi ca Uniunea Europeana este un plan nou, un proiect fragil pentru dezvoltarea sa anevoioasa pe plan politic si economic, tinand cont ca tiparele politice pre-existente nu prea sunt eficiente.

Iar cel de al doilea si cel mai insemnat obstacol, se refera la deosebirile importante de caracter economic, standarde sociale si de interese politice,dintre statele membre.

,, Uniunea nu este si nici nu se va transforma un stat-natiune largit cu ajutorul instrumentelor legale. Evolutia sa nu poate fi modelata sub forma unui stat federal centralizat de marimea unui continent, asemănător Statelor Unite. Uniunea simbolizează mai mult o noua forma de entitate politica, la care nu se aplica usor categoriile constitutionale conventionale. Categoriile acestea au fost derivate din institutiile statului-natiune: la cel mai primar nivel, suveranitatea principalei legislaturi si subordonarea executivului central fata de legislativ. Din contra, Uniunea nu deține o singura sursa suverana legislativa , nici nu are un executiv central multifunctional, responsabil in mod democratic, printr-un singur canal, in fata reprezentantilor poporului (Harden 1995).

Uniunea Europeana nu corespunde formelor constitutionale ale statelor-natiune, aproape toate puterile sale s-au creat pe baza tratatelor dintre tarile membre.

Inrolarea initiativelor cu un suport comun, la nivelul tarilor membre si modul in care sunt respectate policticile comune de catre sectoarele executivului acestor tari sustin legislatia Uniunii. ,,Sistemul comun de luare a deciziilor depinde inca substantial de acordurile dintre guvernele nationale si de deliberarile relativ secrete, insa lipsite de caracter obligatoriu la nivel national, ale Consiliului de Ministri . Statele-natiune ale Europei au multe atributii guvernamentale distincte importante, iar natiunile au limbi diferite, traditii si sisteme legale care vor continua sa faca imposibila integrarea europeana deplina’’.

Progresul capacitatilor Uniunii Europene asupra actiunii coordonate comune a tarilor membre detine o importanta conventie in stabilirea guvernarii economiei mondiale.

Un proces caracteristic in economia mondiala postbelica este ilustrat de integrarea interstatala, ce simbolizeaza un model pentru intreaga omenire, aceasta extinzandu-se si pe continentul american, latino-american si asiatic.

Procesul de integrare economica executat pe continentul nord-american intre S.U.A, Canada si Mexic pentru conceperea unei zone de comert liber,intitulat NAFTA (North American Free Trade Agreement) , a refectat asupra ,,schimbarii de directie a Statelor Unite, dinspre multilateralism spre o politica economica externa multitrack, America a sustinut NAFTA pentru a-si imbunatatii pozitia de negociere fata de Uniunea Europeana, mai tarziu, regionalismul nord-american a devenit un scop in sine ’’.

NAFTA a impulsionat o modificare radicala a politicilor traditionale ale Mexicului si Canadei, de perpetuare a distantei fata de giganticul vecin, chiar daca aceste modificari au scopuri economice, factorii economici au fost esentiali in hotararile celor trei state.

Intaia actiune catre regionalismul nord american a constituit-o ,,Asociatia de liber schimb Canada-SUA (ALS) din 1988. In epoca postbelica fortele pietei au dat nastere unmor modificari in economia canadiana si cea americana si au determinat intensificarea legaturilor lor economice.

Dezvoltarea comertului si a investitiilor transfrontaliere a ajuns sa fie importanta, in special pentru economia canadiana. Statele Unite aspirau la acest Acord de Liber Schimb (ALS), pentru a stopa valul protectionist provocat de dezvoltarea deficitului comercial american.

Acordul de Liber Schimb Canada-SUA, contine dispozitii importante, care urmau sa urgenteze intensitatea integrarii economice a celor doua state. Pe langa micsorarea nivelului general al tarifelor si clasificarea problemelor legate de investitii, acesta cuprindea noutati esentiale in practicile de rezolvare a disputelor economice.

,,NAFTA a stârnit o dezbatere intensa si inversunata atat in Mexic cat si in SUA’’. Chiar daca ea s-a focalizat asupra termenilor acordului, in amandoua tarile au existat reactii puternice in raport cu liberalizarea pietei si globalizarea economica.

,, Oponentii americani dirijați de Ross Perot , se temeau ca acordul va conduce cert la ,,mexicanizarea’’ nivelului de trai american’’.

Efectele NAFTA

Obiectivul central al tratatului a fost liberalizarea comertului si facilitarea investitiilor externe directe,pe continentul nord american. Acesta cuprindea indicatii pentru indepartarea, intru-un interval de zece ani, a mai multor bariere comerciale asupra produselor industriale, iar in situatia produselor agricole, barierele trebuiau eliminate pe o perioada de cincisprezece ani.

,,Acordul cuprindea de asemenea, prevederi asupra liberalizarii pietei serviciilor financiare, a telecomunicatiilor si a altor piete de servicii. A fost întocmit un mecanism de solutionare a disputelor ,precum si garantii pentru drepturile de proprietate intelectuala. Prin acesta, regionalizarea serviciilor si a productiei s-au accelerat intr-un numar de sectoare cheie ’’.

Stradania intensificata de a integra fizic continentul , prin evolutia sistemelor transfrontalier, este un exemplu demn de constatat al restructurarii economiei continentale.

,,Crearea NAFTA a avut mai mulți predecesori în ceea ce privește noțiunea de comerț liber. Un exemplu în acest sens îl constituie experiența mexicană între anii 1942 și 1945, când economia mexicană a fost adânc integrată în eforturile de război ale SUA. Cele mai multe comparații ale zonei de liber schimb de pe continentul nord american se fac cu Uniunea Europeană. Observatorii procesului european și, în special, criticii NAFTA, notau că experiența europeană a fost una de lungă durată și deliberată, oferind fiecărui membru timpul necesar adoptării unu set de modificări înainte de a trece la următorul. O altă diferență importantă între NAFTA și CEE este lipsa mecanismelor compensatorii în cadrul acordului NAFTA. În Europa, fondurile erau destinate a ajuta pe cei care sufereau de pe urma creării CEE și pentru a construi infrastructura necesară în țările membre cel mai puțin dezvoltate. Dacă în cadrul CEE, în fiecare an după 1986 au fost cheltuite în aceste scopuri peste 5,4 miliarde USD, NAFTA nu a prevăzut aceste fonduri. O altă diferență este cea politică. Piața comună Europeană este un pas intermediar către unitatea politică. De asemenea, CEE cere ca națiunile să fie niște democrații stabile înainte de a intra în comunitate. NAFTA nu urmărește acest lucru, un exemplu în acest sens fiind și criticile sistemului politic mexican”.

CAPITOLUL II

SUA ȘI JAPONIA – MARILE FORȚE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Evenimentele din ultimul deceniu al sec. XX-lea(după destrămarea celui mai mare imperiu si anume U.R.S.S.) au propulsat S.U.A. într-o poziție singulară pe glob(o lume unipolara din punct de vedere geopolitic). Produsul Intern Brut al S.U.A. a fost de 14.5 mld.$ in 2009 reprezentand circa ¼ din cel mondial, deși populația constituia mai puțin de 5% din cea globala, americanii consumând ¼ din resursele planetei, având cea mai mare piață de desfacere, constituită ca o societate de consum. In 2011, Produsul Intern Brut al S.U.A. a fost de 14.9 mld.$, iar în trimestrul al patrulea al anului trecut, Produsul Intern Brut a înregistrat o crestere anuala de 0,4%

2.1 S.U.A. – LIDER ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

,,Statele Unite ale Americii sau pur si simplu Statele Unite este numele unei republici constitutionale federale,constand din 50 de state si un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C),situate aproape integral in America de Nord, intre Canada si Mexic, respectiv Oceanul Atlantic la est si Oceanul Pacific la vest.’’

S.U.A detine cel mai liberal sistem economic din lume,’’fiind un exemplu al antreprenoriatului liber, fiind o super putere economica, militara, tehnologica, informationala si culturala. Puterea Americana consta in capacitatea de a-si mobiliza resursele foarte mari economice, tehnologice si de a le adapta la conditii noii ale conjuncturii mondiale, precum si prin atractivitatea culturala a modului de viata american.’’

Populatia Statelor Unite ale Americii este de peste 312 milioane de personane, conform recensamantului din anul 2010.

Performanțele atinse de S.U.A. se datorează unui șir de factori și avantaje printre care se înscriu:

un teritoriu vast cu un potențial natural foarte mare;

S.U.A. nu a cunoscut orânduirea feudală, relatiile capitaliste au fost aduse cu primele corabii decolonizatori;

de la origini S.U.A. s-a constituit ca o societate deschisă, bazată pe tolerantă și acceptareadiversității;

societatea și economia au fost focalizate pe individ: individul și nu societatea/clasele este primar. Societatea americana se bazeaza pe conceptul „meritocrație” – mecanism de acces la putere în funcție de merite. Accentul în toate timpurile s-a pus pe individ si individualism – un avantaj deosebit pentru SUA, în condițiile unei societăți informaționale;

piață uriașă – un stimulent puternic al economiei S.U.A, piață care consuma 90% din volumul producției realizate în țară, dar și cantități uriașe de bunuri atât din țările dezvoltate, cât și ațărilor în curs de dezvoltare.

Creșterea economică a mai multor state din lume se datorează importurilor uriașe ale S.U.A.din aceste state. Chiar și formarea S.U.A. s-a realizat prin metode de piață liberă, americanii cumpărând cateva state: Lousiana de la Napoleon – în 1804, Oregon de la Anglia, în 1846, California de la Mexic – în1848, Alaska de la Rusia Țaristă – în 1867. In anul formarii SUA(1776), teritoriul ei era de 5 ori mai mic decât în prezent (9.4 mil km2, în 1776 -2.3 mil km2).

La cumpăna dintre secolele XIX-XX, doi mari președinți au elaborat doctrinele economico-politice ce urmau să definească relațiile S.U.A. cu restul lumii. Președintele William Howard Taft a lansat „Diplomația Dolarului” potrivit căreia interesele americane sunt economice și se manifestă la nivel mondial. Președintele Roosvelt a impus „Diplomația Big Stick” potrivit căreia S.U.A. își promovează cu forța sau își apără interesele economice oriunde în lume.Începutul secolului XX a marcat afirmarea S.U.A. ca prima mare putere economică a lumii.

2.1.1 S.U.A. – o economie tânară

Țară a tuturor posibilităților, S.U.A. a fost în permanență ținta emigranților proveniți de pe toate continentele. „The American Dream” – (o viață mai bună ce este rezultatul efortului personal) a fost posibil datorită sistemului economic ce perioadelor de expansiune economică a S.U.A. Emigranții s-au îndreptat cu precădere spre vest punând bazele agriculturii americane.

S.U.A. este un popor tânăr, cu o istorie recentă dar care a reușit într-o perioadă scurtă să aibă statutul de superputere. Un rol important al dezvoltării S.U.A. l-a jucat poziția geografică care a ținut-o la adăpost de marile conflagrații ajungând de la 26 de state în 1812 la 50 + 2 asociate(Porto Rico și Hawai). S.U.A. nu a cunoscut feudalismul trecând direct la capitalism, ceea ce a permis dezvoltarea ca o societate civilă deschisă. Fideli curentului expansionist americanii au cumpărat cu bani gheață: Louisiana de la Napoleon, Oregon de la Anglia 1946, California de laMexic 1848. După încheierea celui de-al II-lea război mondial (1948) SUA va iniția planul Marshall, pentru ajutarea țărilor europene. În 1949 se semnează tratatul NATO. După război americaniidețineau 2/3 din rezerva de aur a planetei

S.U.A. beneficiază de condiții naturale pentru agricultură de înalt randament. În secolul XIX, S.U.A. s-a afirmat ca mare putere agricolă. Tutunul, bumbacul, cerealele, produsele de origine animală au constituit principalele resurse de export. America a abandonat foarte repede agricultura de subzistență. Încă din secolul XIX, agricultura americană a devenit puternic specializată pe renumitele centuri – centura laptelui în nord.est, centura porumbului asociată cu cea a creșterii porcinelor în zona Marilor Lacuri, centura bumbacului precum și creșterea cornutelor mari în Sud. În nord-vest, creșterea animalelor este asociată cu cea a exploatării forestiere. La vest de Missouri începe centura grâului. Având ca punct de plecare agricultura, S.U.A. a devenit prima putere economică axată pe comerț și export. Industria americană a urmat aceeași cale, fiind perfect adaptată cerințelor pieței.

Faptul ca S.U.A. n-a cunoscut feudalismul, trecand direct la capitalism, a reprezentat pentru nord americani un avantaj de prim ordin. Acest lucru a permis ca, de la început, societatea americana sa se dezvolte ca o societate civila deschisa realizarii fiecarui cetatean. In acest context s-a format dupa cum spunea Lincoln – „an almost chosen nation” – principalul izvor de forta al Statelor Unite.

La începutul Războiului Rece, S.U.A. deveniseră superputerea economică, militară și politică dominantă în Occident.

Cel de-al Doilea Război Mondial a demonstrat enorma putere economică și militară a Statelor Unite. Economia de război crease locuri de muncă și o creștere a produsului intern brut ce se putea autosusține, tranzitând din 1945 fără oprire spre o economie prosperă pe timp de pace. Dezvoltarea societății de consum, care fusese intreruptă de Marea Criză, a prins din nou forță în anii 1930 și o creștere economică sănătoasă a continuat în anii 1960. Pe plan intern, președintele democrat Harry Truman (1945-1953) a încercat să asigure bunăstarea socială prin politica New Deal, inițiată de predecesorul său, Franklin D. Roosevelt.

S.U.A. este considerată cea mai mare putere economică a lumii.

2.1.2 Sistemul economic american

Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat, caracter capitalist, bazat pe proprietatea privată și liberă inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie se manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o componentă ce vizează investiții în cercetare. Legislația economică americană permite implicarea guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și rolul de supervizor al creșterii economice.

„Imperiul american” este un sistem economic care înainte de criză oferea credibilitate, tocmai prin faptul că S.U.A. erau prima putere economică mondială.

Puterea economică dublată de capacitatea militară au transformat Statele Unite ale Americii în putere globală cu interese economico-comerciale și politico-militare în diferite colțuri ale lumii moderne. Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei, America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru Statele Unite. Chiar dacă SUA rămân în centrul sistemului internațional ca mare putere economică și militară, globalizarea economică permite multor altor puteri să se afirme și să concureze cu SUA, rolul acesteia de singură superputere fiind pus la îndoială de mai multe puteri în ascensiune economică, printre care, în primul rînd, se află Uniunea Europeană, care la capitolul populație și produs intern brut depășește SUA.

În linii mari, sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat, capitalist, bazat pe proprietatea privată și liberă inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie se manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o componentă ce vizează investiții în cercetare. Legislația economică americană permite implicarea guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american avînd și rolul de supervizor al creșterii economice.

Rezultatele dezvoltării industriale a Statelor Unite sunt recunoscute în lumea întreagă, industria fiind una modernă și tehnologizată concentrându-se pe sectoarele de producere a petrolului, oțelului, mașinilor, telecomunicațiilor, produselor chimice și electronice, bunurilor de larg consum. SUA deține importante rezerve de materie prima care permit dezvoltarea și valorificarea industriei extractive și de prelucrare. În ceea ce privește agricultura, SUA continuă să fie lider mondial în creșterea orezului, porumbului, grîului, boabelor de soia.

Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca Cola, Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald’s, reprezintă imaginea SUA în întreaga lume. În topul primelor zece corporații transnaționale la nivel global, primele cinci sunt din SUA. Companiile transnaționale influențează într-o mare măsură deciziile la nivel macroeconomic. De altfel, companiile transnaționale sunt vîrful de lance al ofensivei americane în contextul globalizării economice. Totodată aceasta din urmă transferă în exterior modelul american de planificare și de management a activității economice, și în egală măsură și noile tehnologii de mare randament și productivitate.

Pe parcursul ultimilor ani, nivelul înalt al productivității întîlnit în economia americană le-a permis Statelor Unite să atragă uriașe fluxuri de capital dar și să exporte resurse financiare americane peste tot în lume dar mai ales în Europa. Economia americană a cunoscut ritmuri stabile de creștere economică susținută de tehnologia performantă, inflație scăzută, capacitatea de a crea locuri de muncă și un nivel scăzut al șomajului. S.U.A. promovează un nou concept economic legat de productivitatea globală a factorilor de producție, concept ce pune accent pe eficacitatea cu care economia americană îmbină munca angajaților cu investițiile în cercetare și noile tehnologii. Secretul succesului economic american este legat și de sumele uriașe investite în cercetare și dezvoltare, atât de către companiile private dar și de către autoritățile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă gradul de pregătire și numărul personalului de cercetare.

Creșterea economică a impulsionat, în mod paradoxal, declinul dolarului din ultimii trei ani. Capacitatea înaltă de consum a cetățenilor americani a transformat Statele Unite într-o țară importatoare, ducînd la creșterea deficitelor comerciale și de cont curent pînă la niveluri record, iar îngrijorările privind acest tip de dezechilibre au început să afecteze dolarul din anul 2001 încoace. Potrivit datelor statistice publicate de Departamentul Comerțului al S.U.A., pe parcursul anului 2006, economia S.U.A. a dat dovadă de o performanță satisfăcătoare, în pofida pierderilor înregistrate pe piața imobiliara. Produsul național brut în 2006 a înregistrat valoarea de 12.98 trilioane de dolari, produsul intern brut a crescut cu 3,4%, iar cel pe locuitor a fost de 43,500 dolari. De asemenea, rata șomajului a fost de 4,5%, rata inflației de 2,5%, și rata creșterii producției industriale de 4,2%. Fondul Monetar Internațional „World Economic Outlook” a atestat faptul că, creșterea economică a SUA a continuat în ritm moderat pana la inceputul crizei. In 2011, Produsul Intern Brut al S.U.A. a fost de 14.9 mld.$, iar în trimestrul al patrulea al anului trecut, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere anuală de 0,4%.

Fiind parte a grupului celor mai industrializate țări de pe glob (G8), S.U.A. continuă să joace rolul de locomotivă financiară a economiei mondiale.

2.2 JAPONIA – FORȚĂ ECONOMICĂ GLOBALĂ

Japonia, una din marile puteri economice ale lumii, continuă să uimească economiștii lumii prin particularitățile unice ale binecunoscutului “model japonez” și, mai ales, prin reușitele de netăgăduit ale acestuia. La început de mileniu III, economia, ca și întreaga viață socială japoneză, sunt puternic impregnate de vechile tradiții, simbioză care s-a dovedit profitabilă pentru marile companii private(edificatoare în acest sens sunt relațiile umane din marile întreprinderi). Săracă în resurse, Japonia a mizat pe resursele umane, pe disciplina seculară a populației, pe un orgoliu național deosebit, legat puternic de spiritul de sacrificiu japonez. Modelul japonez se mai caracterizează și prin rolul extrem de important jucat de stat.

2.2.1 Japonia – societatea și economia

Pentru a explica mai detaliat succesul socio-economic al Japoniei, analiștii analizează patru factori majori:

rate foarte mari de economisire și investire;

forță de muncă foarte bine antrenată;

absorția rapidă și utilizarea efectivă a tehnologiei, mare parte importată;

politica guvernamentală pro-creștere.

Dintre acestea poate cea mai importantă cauză a creșterii economice a Japoniei a fost incredibila rată a investițiilor. Între 1951 și 1973 stocul de capital al Japoniei a crescut cu peste la 9% pe an. Toate investițiile în Japonia au fost finanțate de economiile populației; în această țară rata economisirii populației fiind cea mai ridicată din lume.

Al doilea factor care a contribuit la succesul economic al Japoniei este calitatea forței de muncă. Prin anii 1950 cei mai mulți lucrători japonezi erau angajați în slujbe care cereau o productivitate foarte scăzută în raport cu educația și antrenamentul lor.

Deși economia japoneză se baza pe sistemul liberal american, guvernul a implimentat programul de creștere economică oferind împrumuturi cu dobîndă redusă pentru sectoarele economice.

Dezvoltarea economică a Japoniei a fost realizată datorită unicului sistem de menagement din întreaga lume, care este manipulat de trei particularități de bază: tehnologie, capital și oameni. Apariția și nerepetarea acestui sistem de menagement a fost generat din cauza unicității psihologice a japonezilor.

În Japonia începînd cu anii 1950 cota de economii în PNB constituia 30-35%(în comparație cu alte state capitaliste PNB-ul japonez este de 17-20 ori mai mare), dar cel mai mic nivel al consumului personal.

2.2. 2 Economia japoneză la începutul secolului XXI

Reforma pieței forței de muncă presupune flexibilizarea acesteia. Se încearcă apropierea de normele OCDE, prin aplicarea principiului: la aceeași muncă se acordă aceeași retribuție, indiferent dacă lucrătorul este angajat temporar sau permanent. Totodată, se abordează și problema angajării femeilor, printr-o relație mai echilibrată, muncă – viață particulară. Scăderea ratei fertilității a determinat autoritățile să identifice măsuri de retribuire mai consistentă a femeilor în perioada concediului natal și de îngrijire a copiilor în creșe și grădinițe.

Natalitatea scăzută și îmbătrânirea populației au dus la un deficit de forță de muncă. Au fost identificate trei resurse interne de acoperire a acestui deficit: femeile, vârstnicii și șomerii. Limitele acestora au impus necesitatea acceptării lucrătorilor străini, îndeosebi în sectorul medical. O primă încercare de introducere a forței de muncă din exterior a avut loc în anii 80, în perioadă de boom economic. În prezent, pentru acoperirea deficitului de lucrători se deschid mai mult granițele imigrației în anumite domenii de activitate.

Flexibilizarea pieței muncii se reflectă și în creșterea numărului de angajați temporari sau cu program redus.

Preocupată de deficitul cronic de energie determinat de catastrofa din martie 2011, Japonia și-a accelerat cercetările și investițiile în domeniul exploatării resurselor regenerabile de energie. Recent, Japan Times a anunțat că Japonia va cheltui 204 milioane de dolari pentru a instala o baterie uriașă, care va stoca energia produsă în mai multe centrale fotovoltaice situate în nordul Insulei Hokkaido.

Japonia a început în 2012 să ofere stimulente pentru producția de energie verde pentru a-și diversifica resursele energetice. Între luna aprilie 2012 și sfârșitul lunii ianuarie a.c., au fost adăugați 1.394 MW în proiecte de energie verde, din care 1.329 MW doar în energie solară.

În martie 2013, autoritățile japoneze au anunțat că au extras cu succes hidrat de metan, supranumit și „gheața de foc” sau „gheața care arde”, din planșeul oceanic. Această reușită oferă Japoniei o nouă sursă de gaz pentru următorii ani. Un consorțiu coordonat de Japan Oil, Gas and Metals National Corporation a anunțat că, pentru prima dată în istoria omenirii, au reușit să extragă de la un kilometru sub nivelul mării acest combustibil fosil care este compus din metan înconjurat de molecule de apă.

Oficialii japonezi estimează că, în largul insulei Shikoku se găsește un strat imens de hidrat de metan, conținând 1,1 trilioane de metri cubi de gaz natural, cantitate ce ar asigura necesarul de gaz al Japoniei în următorii 11 ani.

Potrivit ultimului Raport al OCDE, favorizată de înviorarea piețelor externe, creșterea economiei japoneze este prognozată să atingă un ritm real de creștere de 1,6% în 2013 și 1,4% în 2014 concomitent cu aducerea ratei inflației pe „un teritoriu pozitiv”.La rândul său, FMI estimează în Raportul din aprilie 2013, un ritm de creștere a PIB de 1,5%.

Experții FMI au revizuit în creștere estimările privind evoluția economiei Japoniei în 2013 (de la 1,2% în ianuarie a.c.), datorită „politicii monetare agresive adoptate recent, care va duce la un avans mai rapid al economiei și a majorării inflației”.

În ședința de politică monetară din luna mai 2013, BoJ a decis menținerea măsurilor fiscale și monetare de stimulare a economiei, care au sporit încrederea consumatorilor și au dus la deprecierea yenului, oprind declinul exporturilor. De asemenea, Banca Japoniei a extins programul de relaxare cantitativă la 60.000 miliarde de yeni(583 miliarde de dolari) și a sporit achiziționarea de obligațiuni guvernamentale.

“Declinul exporturilor s-a oprit ca urmare a înviorării relative a economiei începută în ultimele luni ale anului trecut și se îndreaptă gradual spre redresare”, se arată în declarația BoJ. Conform datelor oficiale publicate la sfârșitul lunii mai, exporturile Japoniei au crescut în aprilie cu 3,8%, la 56,3 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 9,4%, la 64,9 miliarde de dolari. Astfel, deficitul comercial al Japoniei a ajuns la 8,6 miliarde de dolari.

La rândul său, producția industrială a sporit în luna martie cu 0,9%, pentru a patra lună consecutiv. Optimismul consumatorilor japonezi s-a ameliorat după revenirea la putere a conservatorului Shinzo Abe, după victoria Partidului liberal democrat în alegerile legislative din decembrie.

La 10 mai 2013, yenul japonez s-a depreciat, ajungând la cel mai scăzut nivel față de dolar din ultimii patru ani, moneda americană tranzacționându-se la 101,30 yeni, pentru prima dată din aprilie 2009. Deprecierea yenului a făcut exporturile nipone mai competitive, majorând profiturile companiilor din Japonia.

În declarația emisă la finele reuniunii G8 din iunie 2013 din Irlanda, liderii principalelor puteri economice au subliniat faptul că perspectivele economiei mondiale rămân slabe, chiar dacă riscurile de declin s-au redus, parțial datorită măsurilor adoptate în Statele Unite, Zona Euro și Japonia. În plus, s-a recomandat guvernului de la Tokyo să răspundă necesității de a elabora un plan fiscal pe termen mediu solid, detaliat și credibil. Se adăugă faptul că, politica fiscală a țărilor G8 ar trebui să permită o flexibilitate pe termen scurt pentru adaptarea la condiții economice deosebite. "Ar trebui făcute diferențe între ritmurile consolidării fiscale pentru condițiile diferite ale economiilor naționale", se precizează în declarație.

Principalul scenariu privind evoluția economiei japoneze: analiștii estimează că economia Japoniei va continua să se dezvolte gradual, pe baza:

sprijinului creșterii cererii pentru reconstrucție ca urmare a Marelui Cutremur din Estul Japoniei;

creșterii economiilor externe, în special S.U.A. si China;

măsurilor de facilitați monetare care vor fi luate de Banca Japoniei.

Riscurile care trebuie avute în vedere privind evoluția economiei nipone sunt:

adâncirea crizei datoriilor suverane europene;

creștere a prețurilor țiteiului determinata de riscuri geopolitice;

continuarea aprecierii yenului;

înregistrarea de solduri negative ale balanței comerciale.