Studiul Profilului Ecologic Care Caracterizeaza Ecosistemul Viticol Amenajat la Dabuleni

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….1

Cap I – Agroecosistemul viticol…………………………………………………………….7

1.1. Generalitati……………………………………………………………………………..6

1.2. Biocenoza viticola………………………………………………………………………8

1.2.1. Relatii in biocenoza viticola…………………………………………………………..8

1.3. Biotopul viticol………………………………………………………………………….9

1.4. Subsistemul agrofitotehnic…………………………………………………………….10

1.4.1. Sisteme tehnologice de viticultura……………………………………………………11

1.5. Subsistemul socioeconomic……………………………………………………………12

Cap II – Material si metoda…………………………………………………………………18

2.1. Caracterizarea generala a centrului viticol Dăbuleni…………………………………..18

2.2. Indicatori utilizati pentru studiul profilului ecologic care caracterizează

agroecosistemul viticol Dăbuleni………………………………………………………27

Cap III – Rezultate obținute…………………………………………………………………34

3.1. Evaluarea profilului climatic care caracterizează agroecositemul viticol Dăbuleni…….34

3.2. Evaluarea profilului edafic care caracterizează agroecosistemul viticol Dăbuleni……..41

Concluzii…………………………………………………………………………………….53

Bibliografie………………………………………………………………………………….56

INTRODUCERE

Vița de vie este o plantă de cultură cu cea mai veche istorie, este cea mai studiată și cea mai bogat documentată.

Ca urmare a relativ recentelor descoperiri arheologice, se poate afirma azi cu certitudine că practicarea cultivarii vitei de vie se pierde în negura vremurilor. În înscrierile biblice, unde vița de vie și vinul sunt întâlnite de peste 500 de ori, se arată că Noe a fost întâiul viticultor al lumii, deoarece, ca supraviețuitor al potopului din anul 2347 î.Chr. el a sădit pentru prima oară vița de vie, iar cele mai vechi vestigii viti-vinicole stabilite științific, indică o vechime a acestor practici încă de acum 7000 de ani, cifră mai mare cu circa doua milenii, față de cât se estima până nu cu mult timp în urma (Editorial: 7000 ans de culture en Espagne, La lettre de l`O.I.V. nr 73/1974).

Primele fosile aparținând genului Vitis provin din era terțiară, perioada neogenă, epoca miocenului inferior. Trecerea de la vița de vie sălbatică (Vitis silvestris) la cea cultivată (Vitis vinifera) s-a facut prin activitatea conștientă a oamenilor de cultivare a acestei plante (Oșlobeanu I. și colab. 1980).

[NUME_REDACTAT] N. citat de Neagu 1968, centrul de origine și de diversificare a viței de vie cultivate sunt platourile înalte din arealul geografic alcatuit din Transcaucazia, [NUME_REDACTAT], R. Turkmenă și Iranul (teoria monocentristă).

În prezent este acceptată teoria policentristă care admite existența mai multor centre de origine și diversificare a viței de vie cultivate în Asia, Europa pontică și arealul mediteranean ([NUME_REDACTAT]. și colab. 1976)

Despre vița de vie s-a scris și s-a vorbit atât de mult, de la Hipocrat și Columela, de la Pliniu și Horațiu până în zilele noastre, specialiști și scriitori, medici și igieniști, oamenii de știință și gânditori ai tuturor timpurilor, relevând însușirile strugurilor și vinului le-au adus un elogiu binemeritat. Poeții, scriitorii, pictorii și sculptorii au preamărit strugurii și vinul.

Astfel de-a lungul veacurilor, vița de vie și vinul, și-au adus contribuția lor directă la dezvoltarea civilizației și au contribuit direct sau indirect la progresul omenirii, purtând evident amprenta treptelor de dezvoltare a societății umane.

Viticultura a constituit una din principalele îndeletniciri ale geto-dacilor, cele mai multe vii, ocupând versanții colinari ai Moldovei, Transilvaniei și Olteniei, cu condiții naturale potrivite pentru obținerea vinurilor de calitate.

Documentele găsite referitoare la practica viticulturii, monezile vechi, descoperite în diverse regiuni ale țării, precum și inscripțiile găsite la Sarmisegetusa, atestă faptul că viticultura se practică în România din cele mai vechi timpuri, fiind o îndeletnicire a populației și o bogăție a românilor, România, beneficiind de condiții pedoclimatice foarte bune pentru cultura viței de vie.

Referiri scrise, asupra soiurilor și tehnologiilor de cultura, au apărut pentru prima dată în operele istoriografilor [NUME_REDACTAT] în lucrarea [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] Moldovei.

Strugurii prezintă o mare importanță din punct de vedere alimentar, terapeutic, economic și social.

Producția de struguri este afectată de o serie de agenți patogeni și dăunători, care în lipsa mijloacelor de combatere provoacă însemnate pierderi de producție și deprecieri calitative. Filoxera, semnalată pentru prima dată în Franța (1863), a distrus între anii 1863-1900 aproape toată viticultura Franței. Refacerea noilor plantații, prin folosirea vițelor altoite, a deschis o nouă etapă a viticulturii moderne.

Pentru obținerea unor producții ridicate, atât cantitative, cât și calitative un rol important revine protecției plantelor, de a semnala la timp principalii agenți patogeni și dăunători și de a stabili cele mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor plantațiilor viticole.

Pentru a asigura o bună stare fitosanitară a plantațiilor viticole este necesară aplicarea măsurilor de combatere integrate prin îmbinarea armonioasă a metodelor agrotehnice, fizice, mecanice, chimice și biologice (utilizarea entomofagilor, utilizarea produselor biologice, crearea de noi soiuri rezistente etc.).

IMPORTANȚA CULTURII VIȚEI DE VIE

Vița de vie este cunoscută și cultivată de om din cele mai vechi timpuri și datorită plasticității sale ecologice, în prezent este cultivată aproape pe toate continentele.

Vița de vie se comportă ca o cultură economică în climatele temperat, subtropical și tropical și este considerată o ramură de producție intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor.

Poate fi cultivată pe pante și pe solurile nisipoase, slab solificate, considerate improprii pentru alte culturi, având un randament ridicat, asigurându-se o valorificare superioară a acestor categorii de terenuri agricole. Pe plan mondial aproape jumătate din plantațiile viticole sunt situate pe terenuri în pantă, iar în țara noastră mai mult de 85 % din vii se găsesc pe asemenea terenuri.

Principalul produs al viței de vie este strugurele. Strugurii sunt folosiți ca materie primă în alimentație și pentru obținerea vinului care la rândul lui reprezintă materia primă pentru obținerea de vermuturi, șampanie, distillate (fig. 1).

Fig. 1 Destinația producției de struguri

Din semințele strugurilor se extrag uleiuri. Tescovina, în amestec cu îngrășămintele chimice, se poate administra ca îngrășământ organomineral. Coardele eliminate prin tăieri se pot folosi la înmulțirea viței de vie și ca îngrășământ sau ca lemn de foc.

De asemenea, cantități importante de struguri sunt prelucrate în industria alimentară la fabricarea compoturilor, gemurilor, dulcețurilor, a stafidelor și a sucului de struguri.

Produsele viti-vinicole sunt mult solicitate și la export, multe țări asigurându-și importante resurse valutare prin valorificarea de produse rezultate din cultura viței de vie și reprezintă de asemenea o importantă sursă de venituri pentru o mare parte a populației care trăiește în regiunile de cultură ale acesteia, constituind și unul din factorii de stabilitate a populației respective.

În același timp, strugurii prin compoziția lor chimică, constituie un aliment valoros alături de celelate fructe, care se consumă în stare proaspătă.

Strugurii fac parte din categoria produselor alimentare bogate în substanțe nutritive. La maturare strugurii conțin mari cantități de zaharuri (150 – 300 g/l must), ușor asimilabile și acizi organici (tartric, malic, citric ș.a.). Dintre principalele săruri minerale bobul are în compoziție potasiu (cel mai important element din miez), calciu, magneziu, fosfor, fier ș.a. Compoziția chimică deosebit de complexă a strugurilor le conferă acestora valoare energetică (potențial caloric ridicat, între 60 – 116 kcal/100 g struguri), valoare alcalinizantă (prin existența acizilor care determină formarea de carbonați și fosfați, contribuind la menținerea echilibrului acido-bazic), valoare remineralizatoare, iar fondul bogat de vitamine (C, B2, provitamina A ș.a.) imprimă proprietăți vitaminizante, la acestea adăugându-se și valoarea terapeutică.

Conținutul bogat în substanțe nutritive necesare organismului uman, cum sunt: zaharuri ușor asimilabile, acizi organici, săruri minerale, compuși azotați, vitamine, enzime, polifenoli etc., având un rol energetic, mineralizant, reconfortant și chiar terapeutic pentru organism.

Cura de struguri sau de must, are efecte dietetice și terapeutice, fiind indicată în afecțiunile hepatice, renale, cardiovasculare, anemii etc; iar prin acțiunea combinată, diuretică și laxativă, strugurii contribuie la dezintoxicarea organismului. La rândul său vinul ca produs principal obținut din struguri, consumat rațional este necesar organismului contribuind și la lupta împotriva alcoolismului, care în multe țări, ia proporții îngrijorătoare, datorită utilizării pe scară largă a distilatelor.

Un hectar cultivat cu viță de vie poate asigura obținerea unui profit ridicat, variabil de la an la an, în funcție de soi, sistemul de cultură și centrul viticol.

Strugurii și vinul reprezintă de asemenea, o apreciabilă sursă de acumulări și de stimulare a schimburilor economice internaționale.

Deoarece vinul are o pondere însemnată în ceea ce privește consumul, protecția sănătății consumatorului este una din preocupările de bază ale viticultorilor, tendința actuală fiind obținerea de vinuri fără reziduri de pesticide prin aplicarea unor tehnologii de cultură în care segmentul de combatere a dăunătorilor și bolilor viței de vie să se bazeze îndeosebi pe combaterea integrată a acestora.

CAPITOLUL I

AGROECOSISTEMUL VITICOL

1.1 GENERALITĂȚI

Agroecosistemul viticol reprezinta unitatea functionala a biosferei, construita si exploatata de om in vederea transformarii energiei si substantei pentru obtinerea unei recolte utile, superioara cantitativ si calitativ, in conditii de profit. In acesta se introduce o cantitate suplimentara de energie, denumita energie culturala, care se reflecta in realizarea circuitelor de substanta, energie si informatie.

Constituite in plantatii la dimensiuni de centre viticole si podgorii, vitele influenteaza sesizabil si important mediul lor de viata. Ele modifica favorabil pentru organismele consumatoare de oxigen, compozitia atmosferei, reduc amplitudinea de temperatura zilnica, lunara si anuala, regleaza umiditatea atmosferica, opun rezistenta pierderii fertilitatii solului prin eroziune, infrumuseteaza peisajul s.a. Toate aceste influente exercitate de vite – direct si indirect – asupra mediului se rasfrang si asupra lor.

Influentele reciproce dintre vite si mediu sunt diferite in functie de mediul natural si cel imbunatatit de om, precum si de sistemul de cultura. O plantatie in care vitele sunt sustinute pe pergola – bolta – influenteaza in cu totul alt mod temperatura si umiditatea mediului decat intr-o plantatie cu vite cultivate cu tulpina scurta si plantate la distante mari. In primul caz, umbrirea permanenta a solului din vie reduce: pierderea de apa prin evaporare, temperatura de absorbtie a radacinilor, temperatura de asimilare a frunzelor si mareste umiditatea relativa a aerului, cu consecinte favorabile in locurile aride, cu temperaturi ridicate si, sunt cu totul nefavorabile, in locurile cu suficiente precipitatii si temperaturi moderate.

In decursul sutelor de ani de cultura a vitei de vie, podgorenii au cautat si au stabilit sisteme de cultura adecvate conditiilor de mediu si mijloacelor lor de cultura. Concomitent, au intervenit factori noi (mana, filoxera, soiuri noi, mecanizarea s.a.), care au determinat schimbarea sistemelor de cultura. In acelasi timp s-a modificat ecosistemul viticol.

Agroecosistemul viticol rezulta din integrarea biocenozei viticole in fragmentul de mediu ocupat numit biotop, mediul fizic in care biocenoza semiartificiala locuieste delimitat dupa criterii socio-economice.

1.2 BIOCENOZA VITICOLĂ

Este o biocenoza semiartificială, constituita din plantația viticola si toate organismele ei (microorganismele solului, boli, dăunători s.a.) prezente in spațiul de cultura (biotop), care trăiesc in corelații trofice si de alta natura, stabile. Aceasta, este mai simpla decât biocenoza naturala (pajiște, pădure s.a.) deoarece are in componenta un singur producător primar (vita de vie). Ea, prezintă o stabilitate si complexitate mai redusa decât biocenozele.

1.2.1 Relații în biocenoza viticolă

Fiecare plantă, luată în parte, are posibilități diferite de aprovizionare și prelucrare a substanțelor din mediul înconjurător. Ele intră în concurență pentru acestea, trebuind să împartă factorii de vegetație. Ca urmare, concurența este cu atât mai mare, cu cât plantele vecine sunt mai apropiate, mai abundente și mai bine dotate.

Relațiile dintre vițe

Relații de concurență. Vițele vecine pot fi din același soi sau din soiuri diferite, altoite pe același portaltoi sau pe portaltoi diferiți, pot fi de aceeași vigoare sau de vigori diferite. Dacă vițele vecine sunt uniforme din toate punctele de vedere, participă în mod egal la folosirea factorilor de vegetație. De obicei, vițele nu sunt uniforme și, ca urmare, se produce o concurență între ele, cu atât mai importantă, cu cât vițele sunt la distanțe mai mici, mediul este mai sărac și deosebirile dintre vițe sunt mai mari.

Relații de ajutor . În viticultură se folosesc soiuri funcțional femele și soiuri sensibile la condițiile de mediu privind diferențierea organelor florale. De aceea, pentru ca acestea să rodească, trebuie să fie plantate în amestec biologic cu soiuri bune producătoare de polen. Plantarea în amestec este folositoare și în cazul soiurilor autofertile. Totuși, plantarea nu se recomandă, deoarece intervin dificultăți de ordin tehnologic și economic.

Relațiile dintre vițe și alte plante

Relații de concurență. Vițele se aprovizionează cu mai puține substanțe nutritive și apă din sol, în cazul prezenței altor plante pe același teren, decât în absența acestora. Cantitatea în minus este însă cu atât mai mare, cu cât plantele vecine sunt mult mai numeroase, au un aparat de absorbție mai bine dotat, mai adânc repartizat și, sunt capabile să absoarbă mai bine apa și substanțele nutritive.

Concurența dintre vițe și plantele vecine nu are aceleași efecte în orice condiții. Acolo unde condițiile de hrană și alimentare cu apă sunt minime, vițele înregistrează importante deficite de creștere și rodire.

La concurența pentru substanțele din sol se poate adăuga concurența pentru lumină și dioxid de carbon. Plantele mai înalte concurează pe cele cu talie mai redusă (umbrindu-le) iar acestea, concurează în dioxid de carbon pe cele mai înalte.

Relații de ajutor . Este bine cunoscută influența pozitivă a perdelelor de protecție de pe nisipuri asupra creșterii și rodirii vițelor (Oprean M., 1964). Vițele dinspre perdeaua vestică (perdea care protejează pe nisipurile din Oltenia plantele împotriva vântului uscat din apus) au produs circa 100 % mai mulți struguri decât cele așezate spre perdeaua estică.

Este, de asemenea, cunoscută influența negativă a copacilor din arboretele vecine viilor, asupra vițelor din imediata lor apropiere ([NUME_REDACTAT] T., Oprean M., 1947). Reiese deci, că influența pozitivă cât și influența negativă a perdelelor încep, fiind mai mari lângă perdele și, descresc treptat, cu cât vițele sunt mai departe de perdele. Lângă perdele, influența negativă este mai puternică decât cea pozitivă, dacă nu intervine un alt factor (umbrirea în orele de arșiță). Ea însă, descrește mult mai repede decât influența pozitivă. Influența pozitivă se simte de obicei până la 20 de ori înălțimea perdelei, iar cea negativă până la 6 – 8 m.

Raporturile dintre vițe -boli și dăunători

Principalele boli ale vițelor sunt: mana, făinarea, putregaiul cenușiu, virozele și ariceala. Dăunătorii periculoși sunt: moliile strugurilor, păianjenul roșu și anomala pentru soiurile roditoare și filoxera galicolă pentru vițele portaltoi. La atacul agenților fitopatogeni și dăunătorilor, vițele suferă deoarece posibilitățile de folosire a condițiilor din complexul pedoclimatic se reduc.

1.3 BIOPTOPUL VITICOOL

Biotopul reprezintă locul ocupat de biocenoza viticolă, cuprinzând mediul abiotic (lumina, căldura, apa, aerul, solul ș.a.). Într-o plantație viticolă, acesta este format din totalitatea factorilor climatici, edafici, geografici și expoziționali. Componentele biotopului variază în timp și spațiu în anumite limite. O primă categorie de variație o constituie variația cu o anumită periodicitate și anumită amplitudine (alternanța zi – noapte, succesiunea anotimpurilor ș.a.). A doua categorie, variația fără o anumită periodicitate, are caracter perturbator pentru biocenoză (de ex.: temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate ș.a.).

Stabilitatea și autoreglarea în ecosistemul viticol sunt realizate de către om. Pentru optimizarea acestora, se recomandă controlul permanent în agroecosistem prin lucrări ale subsistemului agrofitotehnic (tăieri, fertilizare ș.a.) și cele ale subsistemului economico-social (materiale, baza energetică ș.a.).

Însușirile ecosistemului viticol (informațional, de programare și de conexiune inversă) permit controlul permanent al factorilor din biocenoză și biotop. De aceea, cuantificarea și abordarea cibernetică a acestora (Oșlobeanu M. și colab., 1983) asigură posibilități de simulare, modelare pe calculator și optimizare a tehnologiilor în funcție de existența factorilor de stres .

De-a lungul anilor au existat patru perioade ale ecosistemului viticol: natural, primitiv, tradițional și dezvoltat. În cadrul ecosistemului dezvoltat, studiile au fundamentat influența energiei solare și a altor factori de biotop, au evidențiat influența factorilor agrofitotehnici și a celor din subsistemul economico-social. Cunoașterea cerințelor agrobiologice ale soiurilor a determinat delimitarea arealelor de cultură ale soiurilor și asocierea lor.

Între vițe și factorii de mediu există multiple relații și raporturi dar, între vițe și mediu există o unitate. Relațiile și raporturile sunt directe și indirecte, esențiale și secundare, condiționale, necesare și întâmplătoare.

Dacă aceste relații și raporturi nu ar exista, intervențiile tehnologului viticultor ar fi fără rezultate, iar creșterea și rodirea ar fi aceleași, fără posibilități de modificare.

1.4 Subsistemul agrofitotehnic

Acestea sunt determinate de folosirea în plantația viticolă a unor cantități excesive de fertilizanți chimici, pesticide, erbicide ș.a. Administrarea exagerată a acestora produce și modificări calitative ale recoltei.

Fertilizanții chimici. Utilizarea lor în exces, pe lângă producerea de efecte poluante la vița de vie (creșteri vegetative exagerate – [NUME_REDACTAT]., 1978), determină și poluarea cu nitrați a apelor freatice ș.a.

Pesticidele. Potențialul de absorbție al viței de vie pentru aceste substanțe este redus (10 – 30 % din soluția folosită pentru combatere). Restul din cantitate rămâne în atmosferă și sol. Fracțiunea depusă în sol constituie elementul poluant pentru mediul microbian al solului.

Pentru combaterea manei, la vița de vie se folosește sulfatul de cupru. Cuprul reprezintă unul din elementele chimice poluante pentru sol. Când acesta depășește valorile normale se constată prezența lui în vin.

Pentru combaterea oidiumului se utilizează sulful. Aplicarea acestuia în doze necorespunzătoare, sau înainte de recoltare, nu este recomandată. La păstrarea strugurilor pentru consum în stare proaspătă se poate însă folosi, dar nu în cantități exagerate.

Erbicidele. Poluarea solului prin erbicidare îndelungată produce efecte nedorite. În țările cu viticultură dezvoltată administrarea se face rațional și apariția reziduurilor de erbicide în alte medii sau în produsul finit, nu este remarcată.

Activități tehnice viticole neraționale. Vița de vie se plantează pe terenuri în pantă. Lucrările tehnice executate în contradicție cu evitarea eroziunii solului sunt interzise. Cu timpul, pe terenurile în pantă, dacă nu se execută lucrări de combatere a eroziunii, nu se va realiza o viticultură cu valoare de profit biologic și economic. Aceleași efecte se pot produce și prin extinderea suprafețelor de hibrizi producători direct la șes.

Activitățile tehnice din plantațiile viticole pot determina efecte poluante, cum ar fi tasarea solului, produsă prin folosirea utilajelor grele ș.a.

În scopul prevenirii și reducerii poluării se vor practica următoarele măsuri: utilizarea fertilizanților chimici în funcție de diagnoză și aportul nutrițional al solului, evitarea combaterii buruienilor prin erbicidare, combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor ș.a.

1.4.1 Sisteme tehnologice de viticultură

În evoluția sa, viticultura a trecut prin ecosistemele: primitiv, tradițional și industrial.

Viticultura modernă apropiată de modelul biologic (integrat) asigură: maximizarea cantității și calității producției, a profitului prin minimizarea costurilor de producție în condițiile conservării habitatului prin eliminarea factorilor perturbatori.

Viticultura viitorului se va dezvolta în arealele de maximă favorabilitate cu respectarea cerințelor viticulturii biologice (ecologice) pentru obținerea de produse sănătoase și de calitate nepoluante.

Calitatea se definește prin nivelul la care ansamblul însușirilor fiecărui produs corespunde destinației. Calitatea produsului final depinde de calitatea strugurilor la recoltare. Aceasta este influențată de: factori naturali (climă, sol, expoziții, vecinătăți) și antropici (areale favorabile, modalități de cultivare și moment de recoltare).

Tehnologiile cu input în dirijarea creșterii și rodirii pentru o viticultură apropiată de modelul biologic (integrată) impun:

– alegerea arealelor de maximă favorabilitate pentru calitate;

– minimizarea presiunilor tehnologice asupra mediului și maximizarea profitului;

– optimizarea mediului receptor de energie solară;

– moduri de cultivare apropiate de modelul natural.

Folosirea arealelor de maximă favorabilitate se realizează prin:

– cercetări multidisciplinare ale factorilor ecologici care condiționează obținerea produselor de calitate în viticultură în vederea fundamentării științifice a lucrărilor de delimitare a arealelor cu denumire de origine controlată și trepte de calitate (VDOC și VDOCC) cu vocație recunoscută;

– delimitarea cartografică și în teren a arealelor cu denumire de origine a arealelor în conformitate cu legislație existentă;

– controlul permanent în ecosistem pentru a se evita dezavantajele produse de caracteristica de monocultură îndelungată a viței de vie;

– inventarierea impactului areal-soi, a impactului tehnologie-produse viticole sănătoase și de calitate;

– eficiența resurselor naturale la mărirea productivității.

1.5 Subsistemul socioeconomic

Subsistemul socio-economic este alcătuit din totalitatea mijloacelor mecanizabile si a materialelor de producție (îngrășăminte, pesticide, materiale necesare, mijloacelor de susținere etc.) introduse in ecosistem de către societatea omeneasca pentru menținerea echilibrului acestuia. Bioproductivitatea ecosistemelor viticole poate fi sporita printr-o raționala gestionare a resurselor social-economice: combustibili, baza energetica, materiale de producție, si nu in ultima instanță, concepția științifică a ecosistemelor viticole in ansamblul lor.

In viticultura moderna, preocupările de optimizare a ecosistemului viticol urmăresc maximizarea producției, a calității si a profitului, minimizarea costurilor si a forței de munca, folosirea raționala a resurselor ecologice si economice, conservarea habitatului împotriva poluării.

Gestionarea ecologică a solurilor

Acestea, ca suport și mediu biologic, reprezintă un mediu viu, care poate fi ireversibil alterat prin intervențiile antropice.

Sistemele de cultivare impuse de viticultura viitorului necesită o exploatare controlată pentru menținerea solului viticol cu calități biologice. Aceasta se asigură prin stabilirea:

– pretabilității solurilor pentru viticultură;

– sistemelor de lucrări de întreținere minime ale solului;

– resurselor trofice compatibile cu obținerea de produse sănătoase.

Pentru optimizarea acestor cerințe determinate de caracteristicile agroecosistemului viticol de monocultură se urmărește:

– reducerea gradului de eroziune a solului și a conținutului în materie organică;

– evitarea degradării însușirilor fizice, chimice și biologice;

– reducerea compactării solurilor datorate deplasării mașinilor în perioada cu umiditate în exces;

– excluderea dezechilibrelor nutritive.

Terenul viticol ca suport și mediu ecologic, prin caracteristicile orografice, fizice și biologice influențează mobilitatea elementelor nutritive și funcționalitatea sistemului absorbant (SR) cu determinări pentru cel asimilant (S.F).

In domeniul viticulturii rezultatele cercetărilor anterioare au permis:

– trecerea de la plantațiile tradiționale înființate în șanțuri la o nouă tehnologie care permite mecanizarea tuturor lucrărilor;

– îmbunătățirea sortimentului de soiuri, alături de soiul Roșioară, care este soiul local cu cea mai mare răspândire, fiind introduse soiurile [NUME_REDACTAT] și Rkațiteli pentru vinuri albe și Sangiovese, [NUME_REDACTAT] de la Ca1mette pentru vinuri roșii;

– elaborarea tehnologiilor de producere a materialului săditor viticol pe rădăcini proprii, de înființare a plantațiilor și de întreținere și exploatare a plantațiilor pe rod. S-au stabilit formele de conducere, distanțele de plantare, măsurile de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor, precum și sistemul de fertilizare și irigare a plantațiilor;

– stabilirea calității vinurilor.

În viticultură în perioada 2004-2013 au fost efectuate cercetări cu privire la comportarea unor soiuri de viță de vie cu struguri de masă și struguri pentru vin în colecția ampelografică și unele cercetări tehnologice cu privire la fertilizarea suplimentară foliară cu compuși organici ai borului și combaterea chimică a buruienilor.

Rezultatele cercetărilor referitoare la comportarea soiurilor Băbească neagră, Pinot noir, Negru aromat, Novac, Negru de Drăgășani, Blauerzweigelt, Merlot, [NUME_REDACTAT], Pandur și Haiduc s-au comparat cu soiul Sangiovese, existent în sortimentul de pe solurile nisipoase.

La maturitatea deplină a strugurilor, din punct de vedere cantitativ, soiul Sangiovese nu a putut fi depășit de soiurile cu care s-a comparat, fapt evidențiat de producția de struguri, și anume 12 500 Kg/ha față de 5400 Kg/ha cât s-a înregistrat la soiul Pinot noir și 11 700 Kg/ha la soiul Băbească neagră. S-au mai evidențiat soiurile Negru aromat (10 800 Kg/ha) și Negru de Drăgășani (10 200 Kg/ha). În schimb conținutul total de zaharuri, la maturitatea deplină a strugurilor, a fost superior soiului Sangiovese (167 g/l) la toate celelalte soiuri. Cel mai mare conținut de zaharuri s-a înregistrat la soiurile Pinot noir (219 g/l) și Merlot (215 g/l).

În noua colecție ampelografică se studiază, începând din anul 2010, următoarele soiuri: Silvania, Timpuriu de Cluj, Muscat de [NUME_REDACTAT]. 4 Pt., Tamina, Someșan, Splendid, Napoca, Otilia, Victoria, [NUME_REDACTAT]. 1022, Coarnă neagră selecționată, Muscat de [NUME_REDACTAT]. 202, Transilvania, Afuz-Ali, Italia, Perla de Zala, Moldova. În primul an de rod (anul 2013) s-au evidențiat prin timpurietate soiurile [NUME_REDACTAT]. 1022 și Otilia. Strugurii acestor soiuri au ajuns la maturitatea de consum în perioada 15-20 iulie. Prin nivelul producției s-au evidențiat soiurile Victoria (17,5 t/ha) și Otilia (18,5 t/ha).

Vița de vie se numără printre plantele care valorifică în mod economic condițiile ecopedoclimatice oferite de zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Prin cercetările efectuate a fost posibilă trecerea de la plantarea tradițională, ce consta în amplasarea viței cu baza la adâncimea de 3-4 m, în șanțuri executate manual, la o metodă nouă, cu plantarea viței cu baza la 60 cm, care permite mecanizarea tuturor lucrărilor.

Sortimentul de viță de vie roditoare a fost îmbunătățit și diversificat, fiind introduse în sortiment, alături de soiul Roșioară, soiuri precum Riesling italian și Rkațiteli, pentru vinuri albe, Sangiovese, [NUME_REDACTAT] și Grand noir de la Calmette, pentru vinuri roșii cât și soiuri pentru struguri de masă Perla de Csaba, Afuz-Ali, Coarnă neagră selecționată.

Pentru luna august și începutul lunii septembrie consumul de struguri de masă este asigurat de soiurile Perla de Csaba și Coarnă neagră care au avut, pe parcursul experimentării, un potențial de producție mediu de 9,5 t/ha și respectiv 12,5 t/ha.

Conveerul varietal de struguri de masă pentru luna septembrie și pentru păstrare pe timpul iernii este asigurat de soiul Afuz-Ali. Acesta a avut un potențial de producție mediu de 10,6 t/ha și maxim de 15,6 t/ha și a acumulat un conținut de 170 g/l de zaharuri în medie.

S-a elaborat tehnologia de înființare și de exploatare a plantațiilor de viță de vie pentru solurile nisipoase. S-au stabilit metoda de plantare, distanțele de plantare, formele de conducere a butucilor, măsurile de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor, metoda de irigare, sistemul de fertilizare.

Cercetările s-au efectuat în majoritatea cazurilor pe soiul Roșioară iar cele referitoare la sortiment în colecția ampelografică și câmpurile de concurs.

Mobilizarea terenului înainte de plantarea vițelor prin lucrarea de desfundat contribuie la afânarea solului favorizând creșterea și dezvoltarea unui sistem radicular puternic, condiție esențială pentru realizarea unei plantații viguroase.

Fertilizarea de bază se execută concomitent cu lucrarea de desfundat folosind 60 t/ha gunoi de grajd, 33 kg/ha N, 160 kg/ha P2O5 și 160 kg/ha K2O,

Gunoiul de grajd poate fi administrat atât la suprafața solului, înaintea efectuării desfundatului cât și pe fundul brazdei, concomitent cu lucrarea de desfundat.

Spațiul de nutriție și distanțele de plantare ale butucilor, s-au stabilit în funcție de vigoarea și forma de conducere a butucilor. Distanțele de plantare sunt de 2,2/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare redusă și medie și 2,5/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare mare. Pentru soiurile ai căror butuci au vigoare mare și își formează rodul pe tulpini semiânalte și înalte distanțele de plantare sunt de 3,0 m între rânduri și 1,2 m între butuci pe rând.

Adâncimea de plantare a vițelor este de 60 cm, pe solurile nisipoase cu peste 0,5% humus și sub 55% nisip grosier, și 130 cm, pe solurile slab evoluate cu un conținut în nisip grosier de peste 75% și o fertilitate naturală foarte scăzută. Fertilizarea plantațiilor viticole. În anul I, cele mai bune rezultate s-au obținut în varianta în care s-a folosit combinația 160 kg/ha N + 160kg/ha P2 O5 + 160 kg/ha K2O.

În anul al II-lea și al III-lea valori superioare s-au obținut în varianta fertilizată cu 160 kg/ha N, 80-160 kg/ha P2O5 ți 80-160 kg/ha.

Pentru fertilizarea organică periodică, odată la 4 ani, s-au utilizat, alături de gunoiul de grajd, tescovină proaspătă și tescovină compostată, în doze de la 20 la 80 t/ha.

O altă sursă de materie organică, pentru solurile nisipoase, o reprezintă îngrășământul verde, constituit din plante anuale precum secară, lupin și mazăre furajeră. Deși prin folosirea îngrășămintelor verzi sporurile de producție sunt relativ mici, acumulările cantitative de materie organică, în trei ani de folosire consecutivă a acestora, sunt importante: 18 t s.u./ha, prin folosirea secarei, 7,0 t s.u./ha, prin folosirea mazărei furajere ți 3,0 t s.u./ha, prin folosirea lupinului.

Forma de conducere și înălțimea tulpinii: În cazul formei de conducere joasă (clasică), înălțimea tulpinii de 30 cm a fost cea mai bună. Înălțimea tulpinii de 80 cm a fost optimă în cazul formei de conducere semiânalte, iar pentru forma de conducere înaltă cea mai convenabilă înălțime a fost de 120 cm.

Încărcătura de rod optimă a fost de 50-56 ochi/butuc respectiv 17-19 ochi/m2, repartizată pe 4-5 verigi de rod cu coarde lungi de 10-14 ochi, situație în care procentul de ochi porniți în vegetație a fost de 68%. În acest caz producția de struguri realizată a fost cuprinsă între 10,1-11,3 t/ha.

Tipul de tăiere aplicat butucilor influențează într-o măsură foarte mare producția de struguri. Prin adoptarea tipurilor de tăiere cordon unilateral și bilateral la soiurile cu struguri pentru vin sporurile de producție realizate au fost semnificative față de tipul Guyot.

Irigarea plantațiilor viticole este necesară în cazul tehnologiei moderne de cultivare a viței de vie pe solurile nisipoase. S-a stabilit că, prin aplicarea unei norme de irigare egală cu 2100 m3 /ha, administrată în 5 norme de udare producția de struguri a sporit cu 4,3-45,8%.

Sporul de producție obținut în varianta irigată prin picurare față de aspersiune a fost egal cu 1,8 t/ha, fiind nesemnificativ din punct de vedere statistic.

În domeniul protecției plantelor cercetările efectuate au evidențiat mana, putregaiul cenușiu și făinarea, ca fiind cele mai periculoase boli și molia strugurilor sau eudemisul și cărăbușul marmorat, ca fiind principalii dăunători ai viței de vie pe solurile nisipoase.

Cele mai bune rezultate în combaterea moliei strugurilor le-au dat tratamentele chimice aplicate la avertizare pe baza dinamicii zborului adulților înregistrată cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali. Pentru combaterea biologică se utilizează entomofagul Trichogramma sp. Pentru fiecare generație de molie se efectuează câte două lansări. Prima lansare se face în momentul înregistrării maximului curbei de zbor a adulților iar a doua lansare se face la 7 zile după prima. Norma de Trichogramma sp. necesară pentru o lansare oscilează între 50.000 și 100.000 de exemplare pe hectar, în funcție de nivelul populațiilor de molie.

În domeniul valorificării strugurilor cercetările întreprinse prin vinificare au evidențiat superioritatea vinurilor obținute din amestecuri tehnologice față de cele obținute din soiuri pure.

Prin amestecuri tehnologice realizate din struguri sau din must se înlătură unele deficiențe ale vinurilor pure și se păstrează componente valoroase.

Pe baza studiilor efectuate asupra vinurilor obținute s-au stabilit tipurile de vin care se obțin din soiurile cultivate pe solurile nisipoase și valorile principalilor constituienți.

Astfel, tăria alcoolică determinată oscilează în limite largi cuprinse, la nivelul datelor mediei generale, între 8,4 ți 12% volume, cu o medie a soiurilor studiate de 10,6 % volume. Un conținut bun, au prezentat vinurile albe, obținute din soiurile Riesling italian și Rkațiteli, precum și vinurile roșii de Sangiovese și [NUME_REDACTAT].

Aciditatea vinurilor prezintă valori mici (3,3-4,6 g/l H2 SO4 ), o mai bună aciditate prezentând vinurile albe de Rkațiteli și cele roșii de Sangiovese și Grand noir de la Calmette.

O altă însușire ce caracterizează vinurile, este cea a bogăției în extract, influențată în mare măsură de factorii tehnologici. Media generală a soiurilor pentru extractul redus este de 21,6 g/l.

Cenușa, prezintă valori medii de 2,0 g/l, reprezentând un raport nu tocmai favorabil datorită conținutului insuficient în substanțe minerale.

CAPITOLUL II

MATERIALUL SI METODA DE CERCETARE

2.1 . PROFILUL SCDCPN DABULENI SI CARACTERIZAREA AGROCLIMATICA A SOLURILOR NISIPOASE

SCDCPN Dabuleni functioneaza in subordinea Academiei de [NUME_REDACTAT] si Silvice "[NUME_REDACTAT]-Sisesti" – Bucuresti. Are sediul in comuna Dabuleni, judetul Dolj, pe [NUME_REDACTAT] – Bechet-Corabia, la 75 km de Craiova si 40 km de Corabia.

SCDCPN Dabuleni si-a desfasurat si isi desfasoara activitatea, in principal, in zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, soluri cu textura grosiera, continut de argila coloidala sub 12 % si de humus redus (0,1-1,6%). Solurile nisipoase au o fertilitate naturala scazuta, fiind slab aprovizionate cu azot si fosfor si mediu aprovizionate cu potasiu.

Nisipurile si solurile nisipoase ocupa in Romania suprafata de 439 mii ha, din care suprafata agricola este de 381 mii ha. Aproape 2/3 din aceasta suprafata este localizata in [NUME_REDACTAT], cu pondere în partea vestica (nisipurile din sudul Olteniei).

Din punct de vedere agronomic, solurile nisipoase prezintă cel puțin pe 50 cm adâncime (dar de regulă, pe mai mult de 2 m), textură grosieră (nisipoasă, nisipo-lutoasă), cu un conținut în argilă coloidală sub 12% și redus de humus, sub 2%.

Solurile nisipoase au orizonturi clar diferențiate, conțin substanțe nutritive în cantități mici, au capacitate redusă de reținere a apei și deci și a substanțelor nutritive, însușiri care le deosebesc de nisip, care din punct de vedere al folosinței agricole este o rocă.

Valorificarea superioară a solurilor nisipoase a constituit și constituie o preocupare importantă, atât pe plan mondial, cât și în țara noastră. Cultivarea terenurilor nisipoase cu plante de cultură a avut ca deziderat principal necesitatea creșterii producției agricole.

Răspândirea nisipurilor și a solurilor nisipoase

Nisipurile și solurile nisipoase din țara noastră sunt cantonate în perimetre de diferite mărimi, în cadrul mai multor unități geomorfologice .

Suprafața cu nisipuri și soluri nisipoase din România este estimată la 439 mii ha, din care cele cu folosință agricolă însumează 381 mii ha (321 mii ha sunt cultivate) și 58 mii ha sunt acoperite cu păduri.

Cele mai mari suprafețe nisipoase se găsesc răspândite în zona de stepă și silvostepă, pe câmpuri joase, în lunci, în [NUME_REDACTAT] și pe litoralul [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] Română de Vest, nisipurile și solurile nisipoase dețin ponderea cea mai mare – 166,4 mii ha; [NUME_REDACTAT] (stânga Jiului) – 79,6 mii ha; [NUME_REDACTAT] – 44,8 mii ha și [NUME_REDACTAT] – 42,0 mii ha. Aceste nisipuri și soluri nisipoase sunt cunoscute și sub denumirea de nisipurile și solurile nisipoase din sudul Olteniei.

[NUME_REDACTAT] Română centrală și estică se află 44,0 mii ha, din care 32,5 mii ha în [NUME_REDACTAT] și 11,5 mii ha în [NUME_REDACTAT].

Suprafețe însemnate cu nisipuri și soluri nisipoase se întâlnesc în Lunca și [NUME_REDACTAT] (30,2 mii ha) și în [NUME_REDACTAT]-Crișană (25,7 mii ha).

Suprafețe mai mici cu nisipuri și soluri nisipoase se află în [NUME_REDACTAT] (3,5 mii ha) și în [NUME_REDACTAT] (2,2 mii ha).

Din suprafața totală cu nisipuri și soluri nisipoase 272 mii ha s-au dezvoltat pe depozite de natură eoliană, iar 167 mii ha s-au dezvoltat pe depozite de natură aluvială.

Referitor la răspândirea pe județe, cele mai mari suprafețe cu nisipuri și soluri nisipoase dezvoltate pe depozite de natură eoliană, cu folosință agricolă, există în județele Dolj (104,4 mii ha), Mehedinți (36 mii ha), Tulcea (24 mii ha), Brăila (16,2 mii ha), [NUME_REDACTAT] (10,6 mii ha) și Galați (8,5 mii ha) .

Considerații generale ale folosirii agricole a solurilor nisipoase

Caracteristic terenurilor cu nisipuri și soluri nisipoase este relieful și distribuția materialelor parentale, ca rezultat al transportului eolian sau fluviatil.

Relieful terenurilor nisipoase este în general ondulat, sub formă de dune (înalte de 0,5-2,0 m și late de zeci sau sute de metri) și de interdune cu lățimi variabile.

Folosirea în producția agricolă a solurilor nisipoase este foarte mult influențată de însușirile fizice și chimice, determinate în principal de textura nisipoasă (peste 80 % nisip, frecvent nisip grosier cuarțos).

Textura materialului nisipos se modifică în condițiile reliefului eolian, în funcție de distanța față de sursa de nisip și de mezorelief.

Textura cea mai grosieră se găsește pe coama dunelor, devine nisipo-lutoasă în treimea inferioară a dunelor și în interdune și poate fi chiar luto-nisipoasă cu nisip grosier puțin, în interdunele largi.

Însușiri fizice. Solurile nisipoase, datorită texturii grosiere, au o mare permeabilitate pentru aer și apă, o capacitate ridicată pentru aer și o capacitate mică de reținere a apei.

Greutatea volumetrică prezintă valori mari, care uneori depășesc 1,5 t / m3, ca urmare a compoziției mineralogice și a lipsei de structură. Porozitatea totală, în mod obișnuit, între 43-46 %, are valori mai mari în stratul arat și mai mici în stratul nearat.

Datorită permeabilității excesive și capacității reduse de reținere, are loc fenomenul de levigare a apei și a elementelor nutritive, imprimând particularități privind aplicarea irigației și a îngrășămintelor chimice.

Solurile nisipoase au coeziune și adeziune mici, ceea ce determină o rezistență de lucru scăzută, lucrările solului executându-se ușor, într-o gamă mare de stări de umiditate și în intervale lungi de timp. Dar, datorită acestor proprietăți, pe nisipuri și soluri nisipoase este favorizat frecvent fenomenul de eroziune eoliană (deflație), mai ales primăvara și toamna când terenul nu este acoperit de vegetație.

Însușirile hidrofizice sau indicii hidrofizici au valori substanțial diferite de cele existente pe alte soluri. Astfel, coeficientul maxim de higroscopicitate prezintă valori mici, de 0,5-1,5 %, iar coeficientul de ofilire prezintă de asemenea valori mici ce nu depășesc 2 %.

Capacitatea de câmp sau capacitatea de reținere a apei corespunzătoare cantității maxime de apă capilară reținută în mod durabil de către sol, are valori ce variază în general între 6-10 %.

Însușirile chimice ale nisipurilor și solurilor nisipoase sunt determinate de particulele grosiere, de natura lor mineralogică și de conținutul scăzut în humus.

Conținutul redus de argilă și humus determină și conținuturi foarte mici în elemente nutritive.

Humusul în cantități mici, de 0,5-1,0 % îmbunătățește totuși condițiile trofice ale solurilor nisipoase, mărindu-le capacitatea de reținere și deci conținutul de apă și elemente nutritive.

Deficitul de umiditate are consecințe în dezvoltarea slabă a vegetației, astfel încât bioacumularea este relativ redusă, iar mineralizarea materiei organice este intensă (raportul C : N este relativ mic). Nisipurile și solurile nisipoase au o reținere mecanică mică, ceea ce permite migrarea sub influența apei a fracțiunii minerale fine din sol spre adâncime și formarea unor straturi argilo-iluviale sau de orștein.

Adsorbția mică face ca nisipurile și solurile nisipoase să opună o mică rezistență la modificarea proprietăților lor chimice, deci au o capacitate mică de tamponare. Aceste soluri se saturează ușor și excesul rămas liber modifică reacția solului.

Fertilitatea nisipurilor și solurilor nisipoase este determinată de unele proprietăți favorabile printre care se numără în special : coeficientul mic de ofilire, capacitatea și permeabilitatea bună pentru aer, lipsa crăpăturilor și a fenomenelor de gonflare și contracție, adeziunea mică și drenajul bun, dar și unele proprietăți nefavorabile : conținutul scăzut în humus și elemente chimice nutritive, conținutul mare în nisip și redus în argilă, ce determină eroziunea eoliană, levigarea intensă a elementelor chimice nutritive, amplitudinile mari de temperatură și mineralizarea intensă a materiei organice.

Proprietățile nefavorabile și în mod deosebit conținutul scăzut în elemente chimice nutritive, în humus și argilă, imprimă o fertilitate naturală redusă, apărând astfel, necesitatea folosirii unor măsuri agropedoameliorative care să conducă la mărirea fertilității și deci a capacității de producție a acestor soluri.

Clasificarea agronomică a solurilor nisipoase

[NUME_REDACTAT] român de clasificare a solurilor elaborat de ICPA, solurile nisipoase, formate pe depozite eoliene, aparțin la 4 clase de sol : soluri nedezvoltate, molisoluri, cambisoluri și argiluvisoluri.

Solurile nisipoase au fost clasificate după conținutul în humus în: slab humifere (sub 0,7 % humus), moderat humifere (0,71-1,20 % humus) și puternic humifere (peste 1,2 % humus).

În noua clasificare, avându-se în vedere conținutul în humus, prezența orizontului argiloiluvial Bt, decopertarea și intensitatea eroziunii eoliene, solurile nisipoase au fost clasificate în 5 grupe agronomice (ICPA, 1998) :

– soluri nisipoase slab humifere, fără benzi, cu două subgrupe : carbonatice și necarbonatice (psamosol, sol brun eumezobazic);

– soluri nisipoase moderat humifere fără benzi (sol bălan, cernoziom, cernoziom cambic);

– soluri nisipoase moderat humifere cu benzi (sol cenușiu, sol brun roșcat, sol brun argiloiluvial, sol brun roșcat luvic, luvisol albic);

soluri nisipoase puternic humifere fără benzi (cernoziom, cernoziom cambic);

– nisipuri slab humifere, rezultate prin nivelare – modelare – decopertare sau eroziune (erodisoluri, protosoluri antropice).

Ameliorarea acestor soluri presupune dirijarea rațională a unui complex de lucrări agropedoameliorative, agrofitotehnice și hidroameliorative bine fundamentate științific și riguros aplicate în practica agricolă. De aceea, se consideră că dezvoltarea în viitor a zonelor agricole cu nisipuri și soluri nisipoase din țara noastră, în contextul strategiei generale de adaptare a agriculturii la principiile agriculturii de piață, trebuie să aibă în vedere, atât ridicarea și conservarea potențialului productiv al acestor soluri, cât și eficiența lor economică.

Din punct de vedere climatic, zona solurilor nisipoase din stânga Jiului este incadrata, dupa Köppen, in provincia climatica CFax, având un pronuntat caracter continental cu usoara influenta mediteraneana, ce se manifesta printr-o uscaciune accentuata in lunile iulie – septembrie si o cantitate normala de precipitatii in lunile mai si iunie. Temperatura medie anuala este de 11,1 °C. Media multianuala a precipitatiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni si cu variatii mari de la un an la altul.

În zona terenurilor nisipoase din stânga Jiului învelișul de sol a fost supus unor modificări însemnate, ca urmare a lucrărilor de modelare-nivelare efectuate cu ocazia amenajării sistemului de irigație Sadova-Corabia.

Prin aceste lucrări s-a urmărit realizarea unor parametri stabiliți anterior, în scopul valorificării terenurilor nisipoase. În acest scop nu s-a mai putut ține seama de păstrarea și conservarea stării de fertilitate a solurilor. Astfel, în multe situații, orizontul de sol cu humus existent anterior la suprafața solului s-a amestecat cu masa solului sau s-a îngropat la adâncimi cuprinse între 0,3-1,5 m. Solurile neafectate de lucrările de modelare-nivelare, deci nemodificate antropic, se găsesc cu totul local .

Fertilizarea ameliorativă este una din lucrările agropedoameliorative de bază care trebuie avută în vedere în etapa de amenajare a solurilor nisipoase. Ea constă în aplicarea unor cantități sporite de îngrășăminte și are ca scop refacerea, menținerea și ridicarea potențialului de producție al solurilor nisipoase care au suferit procese intense (naturale sau antropice) de degradare a fertilității.

Influența fertilizării ameliorative asupra însușirilor

chimice ale solului, 0-20 cm Tabelul 2.1

Administrarea în cantități mari și anual a îngrășămintelor organice (gunoi de grajd, tescovină compostată) a potențat activitatea biologică a solului exprimată prin indicele global – activitatea dehidrogenazică, determinând și creșterea numărului de bacterii .

Influența fertilizării ameliorative asupra

activității biologice a solului, 0-20cm Tabelul 2.2

S-au efectuat cercetări privind stabilirea metodelor de sporire a materiei organice pe nisipurile ameliorate, prin înființarea unei experiențe, care a avut ca variante mai importante:

– orizontul humic menținut la suprafață;

– orizontul humic omogenizat pe 0 – 40 cm;

– orizontul humic încorporat la 20 – 40 cm;

– nivelare și administrarea a 60 t gunoi/ha;

– nivelare și încorporare de resturi vegetale;

nivelare fără încorporare de resturi vegetale.

Figura 2.1

Tabelul 2.3

Variația multianuală a vitezei vântului (%)

Clase de intensitate a deflației funcție de viteza vântului

Tabelul 2.4

Caracterizarea solurilor nisipoase din amenajarea complexă hidroameliorativă Sadova – Corabia privind conținutul în humus și în fracțiuni granulomentrice în stratul de suprafață și gradul de expunere al acestora la deflație

Tabelul 2.5

Astfel, din circa 46560 ha cu soluri ce prezintă texturi nisipoase, în ceea ce privește gradul de expunere la deflație avem următoarea situație:

– 28440 ha cu grad de expunere ''foarte mare'' – ''mare'' – nisipuri și psamosoluri;

– 7350 ha cu grad de expunere ''moderat'' – ''mic'' – cernoziomuri cambice;

– 2230 ha cu grad de expunere ''mic'' – brune argilo – iluviale;

– 8540 ha cu grad de expunere ''absent''- cernoziomuri, cernoziomuri cambice și brun-roșcate.

Cercetările efectuate la SCDCPN Dăbuleni pe soluri nisipoase slab evoluate (psamosoluri), prezente în teritoriu pe o suprafață de circa 106,5 mii ha au reliefat că din punct de vedere morfologic, solurile nisipoase se caracterizează printr-un orizont A, cu o slabă acumulare de materie organică, care trece relativ repede la orizontul C. Au o textură nisipoasă grosieră, (74-84% nisip grosier), conțin puțină argilă (0,7-3%) și praf (2-4%), au o textură slab formată și sunt sărace în substanțe nutritive.

Din punct de vedere hidrofizic, solurile nisipoase din sudul Olteniei se caracterizează prin valori reduse ale coeficientului de ofilire (1,2-2,1%), ale capacității de câmp (7,5-9,3%) și prin valori ridicate ale densității aparente (1,47-1,48 g/cm3). Au o mobilitate ridicată, o permeabilitate mare și capacitate de reținere a apei redusă.

În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei media multianuală a precipitațiilor P, este 540 mm, a temperaturii de 11,2oC și evapotranspirația potențială ETP de 700-755 mm. Aceste valori conduc la un indice de umezeală [NUME_REDACTAT] de I = 25-26, la indicii de ariditate P-ETP de -160… -210 mm și 100P/ETP de 72-75%. Valoarea indicilor încadrează zona solurilor nisipoase din amenajarea Sadova – Corabia în tipul de climat semiarid și excesiv uscat (Donciu C., 1986).

Caracterizarea climatică a zonei solurilor nisipoase din sudul Olteniei în perioada de vagetație (1985-2013) Tabelul 2.6

2.2 Indicatorii climatici stabiliți pentru analiza agroecosistemului viticol de la Dăbuleni

CONDIȚIILE CLIMATICE ÎN ANUL AGRICOL 2011 – 2012

Tabelul 2.7

NOTA SEPTEMBRIE 2011: Temp. Medie = 20,4°C; Temp. Min. = 3,9 °C; Temp. Max. = 35,2 °C ; Precipit.= 0,2 mm

Tabelul 2.8

Tabelul 2.9

Tabelul 2.10

[NUME_REDACTAT], efectele schimbărilor climatice au avut un impact deosebit asupra agriculturii. În ultimul deceniu, perioadele de secetă și inundațiile au devenit mai frecvente, cu efecte negative asupra productivității agricole, în special la vie și pomi, specii cu ponderea însemnată în structura culturilor.
Extinderea și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme diminuează anual producția agricolă cu cel puțin 30%-50%. [NUME_REDACTAT], pe aproximativ 14,7 milioane hectare teren agricol, din care 9,4 milioane hectare teren arabil (64% din suprafața arabilă), solurile sunt afectate, într-un grad mai mare sau mai mic, de secete frecvente, pe perioade lungi și în ani consecutivi.

Statisticile ne arată că fenomenul de secetă, fără a avea un caracter ciclic foarte strict, se produce în general la intervale de 10-15 ani, alternanță de ani extremi secetoși cu ani excedentari sub aspectul regimului pluviometric (1-3 ani) fiind din ce în ce mai evidentă.

Solurile nisipoase se incadreaza in grupa solurilor cu o manifestare mai pregnanta a fenomenelor extreme (seceta atmosferica, pedologica si agricola, arsita puternica si un deficit major in precipitatii cu repartizare neuniforma pe parcursul perioadei de vegetatie a plantelor). Toate acestea conduc in marea majoritate a anilor de cultura la diminuarea drastica a productiei la plantele de cultura.

Analizând condițiile climatice din toamna anului 2011, se constata că în toamnă, cantitatea de precipitații a fost foarte redusă (32,6 mm în octombrie din care în decada a III – 0 mm; 0,2 mm în noiembrie și 13,6 mm în decembrie). Lipsa precipitatiilor a accentuat deficitul de apa din sol.

Factorii climatici au avut influențe semnificative asupra culturilor agricole și în primăvară, după reluarea vegetației.

Pe parcursul lunii aprilie s-au înregistrat 66,6 mm precipitații din care 65,2 mm în decada a II-a. Temperatura medie pentru luna aprilie a fost de 13,9 °C, favorabilă înființării culturilor.

Pe parcursul lunii mai s-a înregistrat o cantitate ridicată de precipitații (93,8 mm). Excesul de umiditate corelat cu un nivel ridicat al temperaturilor (27,1-31,8 °C) a determinat instalarea bolilor foliare la vița de vie cu o evoluție rapidă, contribuind la pierderea aparatului foliar, cu implicații nefavorabile în realizarea unor producții ridicate de struguri..

Procesul de încălzire s-a accentuat pe parcursul lunii iunie, când s-au înregistrat frecvent temperaturi maxime de 35 – 37,8 °C, cu implicații nefavorabile asupra culturii viței de vie.

Temperaturile excesive corelate cu deficitul de precipitații au afectat culturile de viță de vie, în sensul dereglării principalelor procese și indici fiziologici ai plantelor.

În aceste condiții extreme de secetă și arșiță puternică în cadrul SCDCPN Dăbuleni, s-au analizat o serie de posibilități de a asigura într-o măsură cât de cât acceptabilă aprovizionarea cu apă a plantelor, chiar dacă nu la nivelul cerințelor acestora.

Importanța apei ca factor de vegetație în viața plantelor este cunoscută și apreciată ca atare din momentul în care omul a început să practice agricultura. Prezența apei în cantități controlate și la momentul optim, pentru a putea fi utilă plantelor, implică introducerea irigațiilor., care în condițiile solurilor nisipoase, constituie o verigă esențială pentru obținerea de producții economice pe aceste tipuri de sol. Valorificarea superioară a acestor terenuri în condițiile exploatațiilor agricole actuale, trebuie să țină seama de cerințele de organizare a teritoriului, particularitățile asolamentelor, profilul și structura culturilor, cerințele de exploatare eficientă a mașinilor agricole și a sistemului de irigație.

Pe solurile nisipoase, consumul total al plantelor s-a dovedit a fi în general cu 10-15% mai mare decât pe solurile zonale.

Irigarea culturilor a modificat evapotranspirația ca efect cumulat al tuturor elementelor ce concură la producerea ei: sol-apă-plantă-climă, cu efecte benefice asupra biotopurilor și biocenozelor, toate elementele ecosistemului zonal acționând unul asupra altuia în mod favorabil, benefic pentru om, în vederea atingerii scopului final: crearea unui sistem de agricultură modern, în cadrul căruia să se obțină producții mari și stabile, în condițiile asigurării securității biosistemului.

Cercetările efectuate pe solurile nisipoase, au scos în evidență că necesarul de apă care trebuie acoperit prin irigații, în unele cazuri acesta depășește 60% din consumul total al plantei.

CONDIȚIILE CLIMATICE ÎN ANUL AGRICOL 2012- 2013

Tabelul 2.11

2013 iulie

Pentru vița de vie, pe parcursul perioadei de vegetație (octombrie 2012-iunie 2013) s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 319,4 l/m² . Totuși precipitațiile au fost repartizate neuniform pe parcursul perioadei de vegetație, chiar în fenofazele de consum maxim. Cantitatea redusă de precipitații înregistrată în luna noiembrie – 4,2 l/m² a determinat completarea deficitului de apă din sol prin aplicarea unei irigări cu o normă de 300 m³ apă/ha.În primăvară pe parcursul lunilor martie-mai regimul pluviometric a fost optim pentru cultura viței de vie, parcurgerea principalelor fenofaze de vegetație făcându-se în optim. În luna iunie – a doua și a treia decadă – s-au înregistrat 103,2 l/m² care au determinat instalarea bolilor foliare cu efect negativ asupra aparatului foliar și în acumularea sustanțelor de rezervă în bob, conducând în final la deteriorarea calității boabelor.

CAPITOLUL III

REZULTATE OBȚINUTE

3.1. Evaluarea profilului climatic care caracterizează agroecositemul viticol [NUME_REDACTAT] de vie, datorită pretențiilor relativ mai reduse față de factorii de mediu, și-a găsit locul și în zonele cu soluri nisipoase, unde a devenit o cultură tradițională, cu elemente de tehnologie specifice. De-a lungul timpului, s-a dovedit a fi una dintre cele mai potrivite plante pentru punerea în valoare a solurilor nisipoase și una dintre cele mai rentabile plante care pot fi cultivate pe aceste terenuri (Oprean M., 1956; Baniță P. și colab., 1968; Oșlobeanu M., 1980; Rățoi I; 2009). Aceasta, și datorită faptului că vița de vie dispune de un sistem radicular puternic, care pătrunde în sol la adâncime mare, explorând un volum mare de sol, asigurând planta cu apă și substanțe nutritive (Pomohaci N., Pană A., 1969).

Deși își are originea în vița de vie sălbatică prezintă sensibilitate față de adversitățile climatice, fiind supusă riscurilor de orice natură în cursul unui an (Rățoi I., 2001).

Vița de vie, în perioada repausului activ, se află sub incidența temperaturilor minime negative și a poleiului, iar în perioada de vegetație, suportă eventualele înghețuri sau brume târzii de primăvară, grindinele, seceta și arșița din cursul verii și eventualele înghețuri sau brume târzii de toamnă. De asemenea, și abundența precipitațiilor este dăunătoare când se manifestă în timpul sau imediat după înflorit sau în perioada maturării strugurilor.

Mugurii principali ai viței de vie pot fi distruși în proporție de 75-100%, când la nivelul acestora se înregistrează temperatura de –22°C. La aceeași temperatură sunt afectate țesuturile vii din coardele anuale și chiar bianuale, iar la o temperatură de -24…-25°C, care se menține timp de 3-5 ore, suferă modificări puternice țesuturile vii din lemnul multianual (Martin T., 1968; Oprean M.,1975; Oșlobeanu M., 1980).

Efectul cumulat al acestor factori este mai rar întâlnit și când se întâmplă, producția de struguri poate fi compromisă pe o perioada de 2-3 ani.

Înghețurile și brumele târzii de primăvară pot afecta vița de vie, în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, în anumiți ani, numai în perioada dezmuguritului și a începutului creșterii lăstarilor care se suprapune cu perioada de formare și apariție a acestora.

Temperaturi minime negative care afectează organele vegetative și generative ale viței de vie, la soiurile cu struguri de masă, se înregistrează în 93% din ani la suprafața solului (zăpezii) și în 80,6-90% din ani la înălțimi cuprinse între 80-160 cm, iar la soiurile cu struguri pentru vin, pericolul se manifestă în 77% din ani la suprafața solului (zăpezii) și în 35,4-64% din ani la înălțimi cuprinse între 80-160 cm .

Frecvența temperaturilor minime negative pe înălțimea 0-200 cm

( Dăbuleni 1968-2013) Tabelul 3.1

Din datele înregistrate pe o perioadă de 7 ani (1973-1979) a rezultat că declanșarea fenofazei de dezmugurit a avut loc în perioada 24 III-24IV , astfel:

-la soiurile cu struguri de masă vegetația s-a declanșat cel mai timpuriu între 24.III-2.IV iar cel mai târziu între 14-21.IV;

-la soiurile cu struguri pentru vinuri albe declanșarea vegetației a avut loc cel mai timpuriu între 26-30. III, iar cel mai târziu între 13-21.IV;

-soiurile cu struguri pentru vinuri roșii au intrat în vegetație cel mai timpuriu între 25-28.III, iar cel mai târziu între 20-24.IV.

Declanșarea dezmuguritului la vița de vie în zona solurilor nisipoase

din sudul Olteniei (1973-1979) Tabelul 3.2

Din analiza datelor climatice în perioada 1968-1998 a reieșit că, înghețurile și brumele târzii de primăvară survin, în funcție de an, de la sfârșirtul lunii martie și până la sfârșitul lunii aprilie. La sfârșitul lunii martie înghețurile s-au manifestat în 53% din ani, iar brumele s-au format în 25% din ani. Efectul acestora a fost redus întrucât declanșarea vegetației a avut loc după 24 martie.

În această perioadă s-au înregistrat temperaturi cuprinse între 0 (zero) și -4,5°C.

Frecvența apariției înghețurilor și brumelor târzii de primăvară

(1967-1998) Tabelul 3.3

În perioada 1 – 10 aprilie, când s-au înregistrat temperaturi cuprinse între -0,5 și -2,5°C, pericolul asupra mugurilor și a lăstarilor tineri s-a manifestat în 25% din ani în cazul înghețurilor și în 31% din ani în cazul brumelor.

În perioadele 11 – 20 aprilie și 21 – 30 aprilie pericolul de vătămare a mugurilor și lăstarilor tineri a existat în 10% și respectiv 12% din ani, în cazul înghețurilor și în 22% din ani în cazul brumelor. În această perioadă s-au înregistrat valori de temperatură cuprinse între 0 (zero) și -2,3°C.

După data de 30 aprilie vița de vie scapă de pericolul înghețurilor și al brumelor târzii de primăvară, astfel că, fenofaza de înflorit care se declanșează, în general, după data de 21 mai, nu este supusă riscului unor astfel de fenomene metorologice.

Probabilitatea ca înghețurile timpurii de toamnă să apară la sfârșitul lunii septembrie este de 1 an din 31, ceea ce reprezintă 3% iar probabilitatea ca brumele timpurii de toamnă să se formeze în aceeași perioadă este de 1 an din 15, respectiv 6% .

În prima decadă a lunii octombrie brumele s-au format în 28% din ani (9 din 31 ani) iar înghețurile s-au manifestat în 4 din cei 31 ani, ceea ce reprezintă 12,5%, când temperaturile înregistrate au avut valori de -0,4…-1,6°C, dar care nu au produs pagube datorită faptului că la aceste temperaturi strugurii nu îngheață.

După data de 20 octombrie brumele și înghețurile timpurii de toamnă, când s-au înregistrat valori de temperatură de -0,2…-4,4°C, au avut un efect favorabil asupra viței de vie întrucât au contribuit la căderea frunzelor, la definitivarea maturării lemnului și la pregătirea butucilor pentru perioada de repaus.

Frecvența apariției înghețurilor și brumelor timpurii de toamnă

(1967-1998) Tabelul 3.4

Apariția unor înghețuri cu valori de temperatură de peste -5°C, în luna noiembrie, surprind butucii de viță de vie nepregătiți, iar pagubele produse sunt cu atât mai mari cu cât valorile de temperatură minimă negativă sunt mai mari (peste -10°C), situație în care poate fi afectat chiar și lemnul anual.

Grindina este un fenomen meteorologic des întâlnit în zona solurilor nisipoase. Din cei 31 ani (1968-1998) grindina s-a manifestat în 17 ani, ceea ce reprezintă 55% .

În perioada sus menționată grindina s-a manifestat, în cursul perioadei de vegetație, din aprilie până în august. Prima dată de apriție a grindinei a fost 7 aprilie, în anul 1975, iar ultima dată a fost 25 august, în anul 1977.

Frecvența cea mai mare de apariție a grindinei, în cursul unui an, s-a înregistrat în luna iunie, și anume de 16 ori. În luna aprilie grindina s-a format de 8 ori, în luna mai de 6 ori, în luna iulie de 8 ori iar în luna august de 2 ori. De asemenea, se poate vorbi de frecvența grindinei în cursul unei luni, pentru că, sunt ani în care grindina s-a format de 2 ori în aceeași lună. Astfel, în luna iunie, în 4 din cei 31 ani, grindina s-a format de câte două ori.

În timp ce grindina formată în luna aprilie nu poate fi tot timpul dăunătoare, deoarece, în unii ani, dezmuguritul are loc spre sfârșitul lunii aprilie, grindina formată în lunile mai, iunie, iulie și august, în funcție de durată și intensitate determină pierderea parțială sau compromiterea producției anului respectiv. Grindina formată la începutul perioadei de vegetație este mai puțin dăunătoare decât cea formată în lunile iulie și în special august, când butucii afectați nu mai au nici timp și nici puterea de a se reface până la sfârșitul perioadei de vegetație (Martin T., 1968).

Precipitațiile, pe lângă efectul benefic pe care îl au, și anume acela de a aproviziona solul cu apă care ulterior va fi pusă la dispoziția plantelor în anumite perioade ale anului, mai ales atunci când sunt abundente, respectiv lunile mai-iunie și septembrie -octombrie și repartizate pe un număr mare de zile, reprezintă un pericol pentru vița de vie

Precipitațiile contribuie la mărirea umezelii relative a aerului, creând astfel condiții favorabile pentru dezvoltarea principalelor boli criptogamice,respectiv mana și făinarea, în special, imediat după înflorit și putregaiul cenușiu al strugurilor în perioada maturării acestora, când producția poate fi afectată în proocent de până la 100%. Ani cu precipitații abundente, de peste 200 mm în perioada mai-iunie au fost 1975, 1979 și 1981. Dintre aceștia s-a evidențiat anul 1979 cu o cantitate de precipitații de 289,3 mm.

În perioada mai-iunie, cele mai mari pagube se produc în luna iunie, lună în care în anumiți ani s-au înregistrat precipitații de peste 100 mm. Și din acest punct de vedere s-a detașat anul 1979, an în care, în luna iunie, s-au înregistrat 183 mm, urmat de anul 1975, cu 155,1 mm.

Ani în care, în luna septembrie, s-au înregistrat peste 100 mm precipitații au fost 1971,1972, 1992, 1996 și 1998. Dintre aceștia s-au evidențiat anii 1972 și 1998 cu 131,4 mm și respectiv 125,6mm, ani în care gradul de atac al putregaiului cenușiu a depășit 50%, la jumătatea lunii și peste 90% la sfârșitul acesteia.

Frecvența, durata și intensitatea grindinelor (Dăbuleni 1968-1998) Tabelul 3.5

Intensitatea grindinei: 0 (zero)= nesemnificativă, de 27 ori;1= semnificativă, de 11 ori; 2= foarte semnificativă, de 2 ori.

Precipitațiile, sub formă de ploaie, sunt dăunătoare și în perioada de iarnă, în lunile decembrie, ianuarie și februarie, acestea transformându-se, în condițiile unor temperaturi reduse, în polei. Astfel, se formează un strat de gheață în jurul coardelor și, în funcție de persistența în timp a acestuia. mugurii pot fi vătămați, prin asfixiere mai mult sau mai puțin.

Dăunătoare sunt și cantitățile reduse de precipitații, întrucât provoacă reducerea umidității solului. Perioadele lungi de secetă exercită o influență negativă asupra viței de vie și în special asupra rodului său (Martin T.,1968). Umiditatea redusă a solului determină micșorarea intensității asimilației clorofiliene, încetinește creșterea și maturarea strugurilor și a lemnului, iar frunzele tinere sustrag apa celor îmbătrânite care în ultimă instanță se îngălbenesc și dispar prematur (Martin T., 1968).

Condițiile climatice ale acestei zone teritoriale își pun amprenta asupra culturii de viță de vie influențând, în special, cantitatea de struguri.

Pentru vița de vie prezintă pericol toate fenomenele meteorologice când depășesc anumite limite (temperaturi mai mari de 35°C, temperaturi peste -15°C abundența precipitațiilor precum și lipsa acestora), și, de asemenea, anumite fenomene specifice anotimpului rece care intervin pe parcusul perioadei de vegetație, cum sunt bruma și înghețul. Din cei 29 ani în care s-a analizat producția de struguri în aproximativ jumătate din aceștia, ceea ce reprezintă 48,2%, aceasta a fost sub 5 t/ha (tabelul 4.6.7). În 44,8% din ani (13 din 29 ani), producția de struguri a fost cuprinsă între 5-10 t/ha, iar în 7% din ani (2 din 29 ani), producția de struguri a depășit 10t/ha ajungând la 14457 kg/ha, deși această producție reprezintă media a doar 35 ha, plantația aflându-se în anul II de rod.

Evoluția suprafețelor ocupate cu viță de vie și producția de struguri la

CCCCPN Dăbuleni (1970-2008) Tabelul 3.6

Deși în realizarea unor plantații viticole viguroase și a producției de struguri unul dintre dezavantaje îl reprezintă granulometria predominant grosieră și neuniformitatea fertilității naturale a solurilor nisipoase, totuși, cele mai mari dezavantaje le reprezintă fenomenele meteorologice. Astfel, în anul 1972, când producția medie de struguri a fost de 400 kg/ha, s-a format de 4 ori grindină, respectiv în lunile aprilie, mai, iunie și iulie, iar în luna septembrie s-au înregistrat precipitații abundente (131,4 mm), care au contribuit la un atac masiv de putregai cenușiu la struguri.

3.2. Evaluarea profilului edafic care caracterizeaza agroecosistemul viticol [NUME_REDACTAT] ocupată cu viță de vie în cadrul SCDCPN Dăbuleni a evoluat continuu, începând cu anul 1970 de la 30 ha până în anul 1985, când s-a ajuns la 693 ha. În anul 1987 s-a defrișat o parte din suprafață, iar până în anul 1990 a mai intrat pe rod o suprafață de 109 ha, după care a început regresul, ajungând ca în acest an, 2009, să mai existe în cultură doar 40 ha.

Tehnologia tradițională recomanda plantarea vițelor cu baza la adâncimea de 3-4 m, în șanțuri executate manual. Plantarea vițelor după o astfel de metodă, pe lângă avantaje avea și unele dezavantaje, printre care faptul că se consuma multă forță de muncă manuală, iar intrarea pe rod a butucilor avea loc târziu, în anul 6 sau 7 de la plantare (Baniță P. și colab., 1981; Rățoi I., Baniță P., 1998).

Sortimentul de viță de vie roditoare, existent pe solurile nisipoase în stare naturală, era foarte restrâns, fiind format din soiuri, adaptate condițiilor specifice zonei respective, care se prezentau sub forma de populații cu diverse biotipuri (Dvornic V. și colab., 1964).

Din strugurii soiurilor respective se obțineau vinuri slab alcoolice, deficitare în extract și aciditate și lipsite de armonie (Gheorghiță M., 1967; Gheorghiță M. și colab., 1969; Vlădoianu E., 1979; Baniță P., 1983).

Amenajarea solurilor nisipoase a făcut posibilă, atât stabilirea unei noi tehnologii de cultivare a viței de vie, cât și îmbunătățirea sortimentului de soiuri, inclusiv cu soiuri pentru struguri de masă, inexistente în vechiul sortiment.

În acest scop studiile și cercetările efectuate timp de 31 ani s-au referit la:

mobilizarea terenului înainte de plantare;

fertilizarea la pregătirea terenului;

fertilizarea la plantare;

desimea butucilor la unitatea de suprafață;

stabilirea adâncimii de plantare;

sortimentul de soiuri;

sistemul de tăiere, forma de conducere și încărcătura de rod;

asigurarea nutrienților prin fertilizarea chimică și organică în primii trei ani de la plantare și în perioada exploatării plantațiilor pe rod;

asigurarea necesarului de apă prin irigare;

principalele procese fiziologice;

prevenirea și combaterea agenților dăunători;

valorificarea strugurilor.

Principalele observații și determinări efectuate s-au referit la:

sistemul radicular;

vigoarea părții vegetative;

productivitatea butucilor.

Cercetările s-au efectuat în majoritatea cazurilor pe soiul Roșioară, iar cele referitoare la sortiment în colecția ampelografică și câmpurile de concurs.

Mobilizarea terenului se execută înainte de plantarea vițelor prin lucrarea de desfundat și contribuie la afânarea adâncă a solului, favorizând creșterea și dezvoltarea unui sistem radicular puternic, condiție esențială pentru realizarea unei plantații viguroase .

Influența mobilizării solului asupra vigorii și productivității butucilor soiului Roșioară în vârstă de 4 ani. Tabelul 3.7

Lucrarea de desfundat a terenului se poate executa primăvara, vara și toamna până la venirea înghețului, cu cel puțin 5-6 luni înainte de a planta.

În anul al patrulea de la plantare butucii existenți în varianta cu solul desfundat la 60 cm adâncime dispuneau de un sistem radicular care măsura 2460 cm/butuc, cântărea 930 g/butuc și avea la dispoziție un volum de sol de 4,58 m3/butuc, iar producția de struguri realizată a fost de 10900 kg/ha, valori superioare, atât față de butucii existenți în varianta cu teren nedesfundat, cât și față de butucii plantați în șanțuri adânci de 90 cm efectuate în teren nedesfundat.

Desfundatul constă în afânarea solului, prin răsturnarea brazdei, pe o adâncime de 60-70 sau chiar100 cm, iar efectul favorabil al acestei lucrări se manifestă pe întreaga durată de viață a plantei (Baniță P. și colab., 1981).

Fertilizarea la pregătirea terenului, este o lucrare obligatorie și se execută înainte sau simultan cu lucrarea de desfundat (tabelul 4.6.9). Administrarea, la fertilizarea de bază, a 60 t/ha gunoi de grajd, 33 kg/ha N, 160 kg/ha P2O5 și 160 kg/ha K2O, contribuie la realizarea unei rezerve suficiente de hrană pentru vițele tinere.

Prin fertilizarea doar cu îngrășăminte minerale rezultatele obținute sunt nesatisfăcătoare, iar sporirea cantității de gunoi de grajd la 120 t/ha nu este economică (Rățoi I., 1996).

Influența fertilizării de bază asupra vigorii și productivității butucilor soiului Roșioară în vârstă de 4 ani

Tabelul 3.8

* gunoi de grajd

Gunoiul de grajd poate fi administrat pe fundul brazdei, concomitent cu lucrarea de desfundat, cât și la suprafața solului, înaintea efectuării desfundatului, deoarece diferențele între cele două metode, referitoare la vigoarea butucilor, deși în favoarea administrării gunoiului pe fundul brazdei, sunt foarte mici.

Vigoarea butucilor soiului Roșioară în funcție de modul de administrare a gunoiului de grajd la pregătirea terenului pentru plantare

Tabelul 3.9

Fertilizarea plantațiilor viticole în primii trei ani de la plantare și în perioada de exploatare contribuie la crearea unor condiții optime în sol pentru nutriția viței de vie.

Pentru fertilizarea viței de vie s-au folosit îngrășăminte minerale pe bază de N,P,K, în doze și raporturi variabile, și îngrășăminte organice.

Pentru a evidenția rolul și importanța fertilizării în primii trei ani de la plantare prezentăm datele obținute în anul al doilea de la plantare. Valori superioare ale suprafeței foliare și a lungimii lemnului maturat s-au realizat în varianta în care s-au administrat cele mai mari cantități de îngrășăminte, respectiv 320 kg/ha N + 160 kg/ha P2 O5+ 160 kg/ha K2O.

Influența fertilizării chimice asupra vigorii butucilor soiului Roșioară

în anul al II – lea Tabelul 3.10

Rezultate apropiate de cele ale variantei menționate s-au obținut în variantele fertilizate cu 160 kg/ha N, 80 kg/ha P2O5 și 80 kg/ha K2O respectiv varianta 3, la care valorile obținute au diferențe relativ mici față de varianta 10, în care s-au administrat cantități foarte mari de îngrășăminte chimice.

Începând cu anul al IV-lea, odată cu intrarea vițelor în plină producție, fertilizarea minerală uniformă cu N 100 P2O5 100 K2O 100 s.a. /ha pe fondul fertilizarii organice cu gunoi de grajd, în doze de 20-80 t/ha, administrat din 4 în 4 ani, a contribuit la îmbunătățirea stării de aprovizionare a solului.

Influența fertizării organice periodice asupra stării de aprovizionare a solului cu elemente nutritive pe adâncimea 0-60 cm

Tabelul 3.11

Conținutul de azot total a sporit cu 0,005% în varianta fertilizată cu 20 t/ha gunoi de grajd și cu 0,012% în varianta fertilizată cu 80 t/ha gunoi de grajd. De asemenea, conținuturile de fosfor și potasiu au sporit în toate variantele fertilizate cu gunoi de grajd.

O altă sursă de materie organică, pentru solurile nisipoase, atât pentru plantațiile tinere cât și cele pe rod, o reprezintă îngrășământul verde constituit din plante anuale.

Influența îngrășămintelor verzi asupra producției de struguri

la soiul Afuz – [NUME_REDACTAT] 3.12

Alături de secară, folosită anual ca sursă de materie organică și pentru prevenirea deflației care produce 30-40 t masă vegetală la un hectar, s-au încercat și alte specii anuale, lupin și mazăre furajeră. Fertilizarea chimică s-a făcut unitar în toate variantele cu 160 kg N + 160 kg P2 O5+ 160 kg K2O.

Deși prin folosirea îngrășămintelor verzi sporurile de producție sunt relativ mici, totuși, acumulările cantitative de materie organică, în trei ani de folosire consecutivă a acestora, sunt importante și anume 18 t s.u./ha, prin folosirea secarei, 7,0 t s.u./ha, prin folosirea mazărei furajere și 3,0 t s.u./ha, prin folosirea lupinului.

Fertilizarea foliară reprezintă o metodă de suplimentare a necesarului de elemente nutritive de care vița de vie are nevoie.

Fertilizarea foliară cu compuși organici ai borului, pe fondul fertilizării organo-minerale la vița de vie, contribuie la sporirea cantității producției de struguri.

Cercetările s-au efectuat în perioada 2011-2013 într-o plantație de viță de vie cu soiul Roșioară, în vârstă de 25 ani (în anul întâi de experimentare).

Fertilizarea foliară, la două momente, s-a efectuat pe fondul fertilizării cu îngrășăminte minerale solide și gunoi de grajd aplicate radicular.

Momentele de aplicare a îngrășămintelor foliare:

– tratamentul I, înainte de înflorit;

– tratamentul II, după încheierea fenofazei de înflorit.

Varianta cu cea mai mare producție (14833 Kg/ha), în care s-a realizat un spor de producție de 6628 Kg/ha, respectiv 80%, a fost varianta în care pe un agrofond de N 150 P2O5 100 K2O 100 s-a aplicat Folibor standard, 5 l/ha, 2 tratamente. Sporul de producție realizat a fost distinct semnificativ comparativ cu varianta martor, nefertilizată.

Același tratament foliar pe un agrofond de 30 t/ha gunoi de grajd a determinat realizarea unei producții de 13386 Kg/ha, cu un spor de 5181 Kg/ha (63%), spor distinct semnificativ, comparativ cu varianta martor, nefertilizată. Aproximativ aceeași producție de struguri (13282 Kg/ha) s-a realizat și în varianta fertilizată cu Folibor standard, 5 l/ha, aplicat pe un agrofond de N 75 P2O5 50 K2O 50, în care sporul de producție de 5077 Kg/ha (62%) a fost, de asemenea, distinct semnificativ comparativ cu varianta martor, nefertilizată.

Greutatea a 100 boabe a înregistrat valori de 200-213 g în variantele în care producția realizată a fost de 5 t/ha și de 179-188 g în variantele în care producția de struguri realizată a fost de peste 13 t/ha.

Producția de struguri în funcție de compușii organici ai borului pe fondul fertilizării organice și chimice radiculare la vița de vie

Tabelul 3.13

DL5% = 3620 Kg/ha

DL 1% = 4612 Kg/ha

DL 0,5% = 6730 Kg/ha

Conținutul de zaharuri totale de 183-188 g/l, în variantele în care s-a realizat o producție de struguri de 5 t/ha, a condus la obținerea unor vinuri cu o tărie alcoolică de 10,7-11,0 vol.% alcool, iar cel de 172-174 g/l, în variantele

cu o producție de peste 13 t/ha, a contribuit la obținerea unor vinuri cu o tărie alcoolică de 10,1-10,2 vol.% alcool.

Spațiul de nutriție și distanțele de plantare ale butucilor, s-au stabilit în funcție de vigoarea și forma de conducere a butucilor. Astfel, pentru soiurile cu butucii conduși în formă clasică (joasă), distanțele de plantare sunt de 2,2/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare redusă și medie și 2,5/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare mare. Pentru soiurile ai căror butuci au vigoare mare și își formează rodul pe tulpini semiânalte și înalte distanțele de plantare sunt de 3,0 m între rânduri și 1,2 m între butuci pe rând.

Distanțele de plantare în funcție de vigoarea și forma de conducere

a butucilor

Tabelul 3.14

Un mare rol în fortificarea sistemului radicular și a butucului, în general, îl are lucrarea de copcit, ce trebuie efectuată în anul I și anul II. Sporurile realizate , cu privire la creșterea sistemului radicular, a părții vegetative și a producției de struguri au fost net în favoarea butucilor la care lucrarea de copcit s-a efectuat corect și la timp față de butucii la care copcitul a fost neglijat. Astfel, lungimea creșterilor anuale a fost de 625 cm/butuc, la soiul Roșioară, 594 cm/butuc, la soiul Sangiovese și 872 cm/butuc, la soiul Riesling italian, la butucii copciți față de 216 cm/butuc la soiul Roșioară, 157 cm/butuc, la soiul Sangiovese și respectiv 298 cm/butuc la soiul Riesling italian, la butucii necopciți. Aceeași linie a urmat și producția de struguri care a fost în funcție de soi, cu 2,3-4,0 kg/butuc mai mare la butucii copciți față de butucii necopciți.

Lucrarea de copcit se recomandă a se efectua în două etape, atât în anul I cât și în anul II de la plantare, în decada a II-a a lunii iunie și în decada a II-a a lunii iulie.

Influența lucrării de copcit asupra sistemului radicular și a părții vegetative a butucilor de viță de vie

Tabelul 3.15

Adâncimea de plantare a vițelor, constituie cel mai important factor în reușita plantațiilor viticole pe solurile nisipoase datorită neomogenității acestora din punct de vedere granulometric și al fertilității naturale. Din datele înscrise în tabelul de mai jos reiese că, plantarea vițelor trebuie făcută diferențiat în funcție de compoziția granulometrică, prezența benzilor de material luto-argilos și conținutul în humus. Astfel, prin plantarea vițelor la adâncimea de 60 cm, pe solurile nisipoase cu peste 0,5% humus și sub 55% nisip grosier, se obțin butuci de vigoare mare și cu productivitate ridicată, spre deosebire de butucii plantați pe solurile nisipoase cu un conținut grosier cuprins între 56-75% și humus cuprins între 0,1-0,5%, care au o vigoare medie și butucii plantați pe solurile misipoase cu peste 75% nisip grosier și humus sub 0,1%, a căror vigoare este redusă.

Prin mărirea adâncimii de plantare la 130 cm, pe solurile slab evoluate cu un conținut în nisip grosier de peste 75% și o fertilitate naturală foarte scăzută s-au obținut butuci de vigoare medie spre mare, iar producția de struguri a fost apropiată de cea realizată de butucii plantați pe solurile cu un conținut scăzut de nisip grosier și cu humus peste 0,5%. Atât într-un caz, cât și în celălalt, sporurile de producție sunt foarte semnificative față de plantarea la 60 cm pe solurile cu un conținut ridicat de nisip grosier și practic lipsite de materie organică.

Influența adâncimii de plantare asupra sistemului radicular, a vigorii și a productivității butucilor soiului Roșioară în anul IV de la plantare, pe solurile nisipoase Tabelul 3.16

CONCLUZII

1 Agroecosistemul viticol reprezinta unitatea functionala a biosferei, construita si exploatata de om in vederea transformarii energiei si substantei pentru obtinerea unei recolte utile, superioara cantitativ si calitativ, in conditii de profit.

2. Agroecosistemul viticol rezulta din integrarea biocenozei viticole in fragmentul de mediu ocupat numit biotop, mediul fizic in care biocenoza semiartificiala locuieste delimitat dupa criterii socio-economice.

3. Stabilitatea și autoreglarea în ecosistemul viticol sunt realizate de către om. Pentru optimizarea acestora, se recomandă controlul permanent în agroecosistem prin lucrări ale subsistemului agrofitotehnic (tăieri, fertilizare ș.a.) și cele ale subsistemului economico-social (materiale, baza energetică ș.a.).

4. Între vițe și factorii de mediu există multiple relații și raporturi dar, între vițe și mediu există o unitate. Relațiile și raporturile sunt directe și indirecte, esențiale și secundare, condiționale, necesare și întâmplătoare.

5. Viticultura viitorului se va dezvolta în arealele de maximă favorabilitate cu respectarea cerințelor viticulturii biologice (ecologice) pentru obținerea de produse sănătoase și de calitate nepoluante.

6. Terenul viticol ca suport și mediu ecologic, prin caracteristicile orografice, fizice și biologice influențează mobilitatea elementelor nutritive și funcționalitatea sistemului absorbant (SR) cu determinări pentru cel asimilant (S.F).

7. Solurile nisipoase se incadreaza in grupa solurilor cu o manifestare mai pregnanta a fenomenelor extreme (seceta atmosferica, pedologica si agricola, arsita puternica si un deficit major in precipitatii cu repartizare neuniforma pe parcursul perioadei de vegetatie a plantelor). Toate acestea conduc in marea majoritate a anilor de cultura la diminuarea drastica a productiei la plantele de cultura.

8. Nisipurile si solurile nisipoase ocupa in Romania suprafata de 439 mii ha, din care suprafata agricola este de 381 mii ha. Aproape2/3 din aceasta suprafata este localizata in [NUME_REDACTAT], cu pondere în partea vestica (nisipurile din sudul Olteniei).

9. Din punct de vedere agronomic, solurile nisipoase prezintă cel puțin pe 50 cm adâncime (dar de regulă, pe mai mult de 2 m), textură grosieră (nisipoasă, nisipo-lutoasă), cu un conținut în argilă coloidală sub 12% și redus de humus, sub 2%.

10. Folosirea în producția agricolă a solurilor nisipoase este foarte mult influențată de însușirile fizice și chimice, determinate în principal de textura nisipoasă (peste 80 % nisip, frecvent nisip grosier cuarțos).

11. Proprietățile nefavorabile și în mod deosebit conținutul scăzut în elemente chimice nutritive, în humus și argilă, imprimă o fertilitate naturală redusă, apărând astfel, necesitatea folosirii unor măsuri agropedoameliorative care să conducă la mărirea fertilității și deci a capacității de producție a acestor soluri.

12. Din punct de vedere climatic, zona solurilor nisipoase din stânga Jiului este incadrata, dupa Köppen, in provincia climatica CFax, având un pronuntat caracter continental cu usoara influenta mediteraneana, ce se manifesta printr-o uscaciune accentuata in lunile iulie – septembrie si o cantitate normala de precipitatii in lunile mai si iunie.

13. Vița de vie, datorită pretențiilor relativ mai reduse față de factorii de mediu, și-a găsit locul și în zonele cu soluri nisipoase, unde a devenit o cultură tradițională, cu elemente de tehnologie specifice.

14. Temperaturi minime negative care afectează organele vegetative și generative ale viței de vie, la soiurile cu struguri de masă, se înregistrează în 93% din ani la suprafața solului (zăpezii) și în 80,6-90% din ani la înălțimi cuprinse între 80-160 cm, iar la soiurile cu struguri pentru vin, pericolul se manifestă în 77% din ani la suprafața solului (zăpezii) și în 35,4-64% din ani la înălțimi cuprinse între 80-160 cm .

15. Precipitațiile, pe lângă efectul benefic pe care îl au, și anume acela de a aproviziona solul cu apă care ulterior va fi pusă la dispoziția plantelor în anumite perioade ale anului, mai ales atunci când sunt abundente, respectiv lunile mai-iunie și septembrie -octombrie și repartizate pe un număr mare de zile, reprezintă un pericol pentru vița de vie

16. Amenajarea solurilor nisipoase a făcut posibilă, atât stabilirea unei noi tehnologii de cultivare a viței de vie, cât și îmbunătățirea sortimentului de soiuri, inclusiv cu soiuri pentru struguri de masă, inexistente în vechiul sortiment.

17. Amenajarea solurilor nisipoase a făcut posibilă, atât stabilirea unei noi tehnologii de cultivare a viței de vie, cât și îmbunătățirea sortimentului de soiuri, inclusiv cu soiuri pentru struguri de masă, inexistente în vechiul sortiment.

18. Spațiul de nutriție și distanțele de plantare ale butucilor, s-au stabilit în funcție de vigoarea și forma de conducere a butucilor. Astfel, pentru soiurile cu butucii conduși în formă clasică (joasă), distanțele de plantare sunt de 2,2/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare redusă și medie și 2,5/1,2 m, în cazul butucilor de vigoare mare. Pentru soiurile ai căror butuci au vigoare mare și își formează rodul pe tulpini semiânalte și înalte distanțele de plantare sunt de 3,0 m între rânduri și 1,2 m între butuci pe rând.

19. Condițiile climatice din perioada de vegetație au permis creșterea și dezvoltarea lăstarilor iar efectuarea în complex a lucrărilor în verde (plivit + desfrunzit parțial), au sporit cu 1 până la 4% la maturarea lăstarilor.

20. Irigarea plantațiilor viticole este necesară în cazul tehnologiei moderne de cultivare a viței de vie pe solurile nisipoase.

21. În condiții de irigare producția medie de struguri, la soiul Sangiovese, realizată pe solurile nisipoase a fost de 17,6 t/ha în cazul irigării prin picurare și de 15,8 t/ha în cazul irigării prin aspersiune. Diferențele de producție obținute prin irigare față de martorul neirigat au variat între 8,0-9,8 t/ha, fiind asigurate statistic ca foarte semnificative pozitiv.

22. Rezultatele de cercetare cu privire la momentul optim de încetare a udărilor în plantațiile viticole irigate de pe solurile nisipoase au pus în evidență faptul că umiditatea din sol trebuie menținută în jumătatea superioară a intervalului activ prin udări în caz de secetă, până când conținutul de zaharuri acumulate în bob atinge 120-130 g/l, la soiurile pentru vin și 100-110 g/l, la soiurile de masă.

23. Prin amestecuri tehnologice realizate din struguri sau din must se înlătură unele deficiențe ale vinurilor pure și se păstrează componente valoroase.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu V., Țârcomnicu M., 1989 – Modificarea unor indici agrochimici sub influența folosirii îngrășămintelor în plantațiile viticole de pe nisipurile amenajate. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.515-526.

2. [NUME_REDACTAT], Baniță P., Vlădoianu E., 1972 – Evoluția acumulării substanțelor colorante în timpul maturării strugurilor la unele soiuri negre din colecția ampelografică Bechet. Lucrări științifice SCCAN Bechet, vol.I, p.121-139.

3. Baniță P., Ștefănescu D., Ionescu E., 1968 – Stabilirea metodei de plantare la vița de vie pe nisipurile din podgoria Dăbuleni. Lucrări științifice ICVV [NUME_REDACTAT], vol.I.

4. Baniță P., Gârd D., Tudor A., Nicolescu M., Buzoianu V., Vlădoianu E., 1972 – Contribuții la stabilirea sortimentului de plante cultivate pe nisipurile irigate din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.I, p.21-38.

5. Baniță P., Vlădoianu E., Țâru V., Ciorâia O., 1981 – Cultura plantelor pe nisipuri. [NUME_REDACTAT] românesc, Craiova.

6. Baniță P., 1983 – Viticultura pe nisipuri. [NUME_REDACTAT], București.

7. Ciorâia O., 1984 – Cercetări privind formarea potențialului de rodire în funcție de sistemul de tăiere și forma de conducere la soiul Roșioară cultivat pe nisipurile ameliorate din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VI., p.375-390.

8. Ciorâia O., 1989 – Cercetări privind stabilirea celei mai corespunzătoare forme de conducere la soiul Roșioară cultivat pe nisipurile din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.527-542.

9. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Rățoi I., 2007 – Research concerning the quality determinations of peach tree fruits on sandy soils depending of crown form. Lucrări științifice CCDCPN Dăbuleni, vol. XVII, [NUME_REDACTAT] Craiova.

10. [NUME_REDACTAT], Toma V., [NUME_REDACTAT], Diaconescu A., Rățoi I., 2001 – Cercetări privind calitatea unor produse horticole pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.XIII.

11. [NUME_REDACTAT], V. Toma, I. Rățoi, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], A. Diaconescu, [NUME_REDACTAT], 2008 – Rezultate ale cercetării horticole pe solurile nisipoase în perioada 2004-2008, strategia pentru perioada 2008-2013 și perspectiva anului 2025. Revista horticultorilor și viticultorilor HORTUS, nr. 10. [NUME_REDACTAT]

12. Grumeza N., 1979 – Rezultate experimentale privind momentul optim de încetare a udărilor în plantațiile viticole irigate de pe nisipuri. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.III, p.487-492.

13. [NUME_REDACTAT], Rățoi I., 2002 – Cercetări privind dirijarea etabolismului prin aplicarea operațiunilor în verde la soiul Roșioară cultivat pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.XIV.

14. [NUME_REDACTAT], Rățoi I., 2003 – Cercetări privind dirijarea metabolismului prin aplicarea operațiunilor în verde la soiul Grand noir de la Calmette cultivat pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.XV.

15. Ploae P., 1994 – Cercetări privind regimul de irigare la vița de vie cultivată pe solurile nisipoase cu aport freatic din sistemul hidroameliorativ Sadova-Corabia. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VIII, p.215-224.

16. Ploae P., 1997 – Contribuții la stabilirea parametrilor tehnici de irigație localizată în condițiile nisipurilor din sudul Olteniei. Teză de doctorat, [NUME_REDACTAT] "Gh. Asachi", Iași.

17. Rățoi I., 1989 – Cercetări privind stabilirea sarcinilor de rod la tăierea în uscat la soiul Riesling italian cultivat pe nisipurile irigate de la Dăbuleni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.557-564.

18. Rățoi I., Ciorâia O., Țârcomnicu M., 1994 – Cercetări privind forma de conducere și sistemul de tăiere la soiul Roșioară din plantațiile viticole situate pe soluri nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.207-214.

19. Rățoi I., 1996 – Cercetări privind factorii care influențează creșterea și dezvoltarea sistemului radicular la vița de vie cultivată pe solurile nisipoase amenajate. Teză de doctorat. [NUME_REDACTAT].

20. Rățoi I., 1997 – Creșterea sistemului radicular în funcție de metoda de plantare la vița de vie cultivată pe solurile nisipoase slab evoluate. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.IX, p.317-332.

21. Rățoi I., 1998 – Cercetări privind uniformizarea vigorii și productivității butucilor prin metode agrotehnice pe soluri nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.X, p.204-219.

22. Rățoi I., Baniță P., 1998 – Evoluția sistemelor de înființare a plantațiilor viticole pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Al XVII-lea Simpozion de istorie și retrologie agrară a României, [NUME_REDACTAT].

23. Rățoi I., Șarpe N., 2001 – Eficacitatea și selectivitatea erbicidului Magnific 500 SC în combaterea buruienilor din plantațiile viticole de pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Proplant, Călimănești.

24. Rățoi I., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001 – Rolul îngrășămintelor cu potasiu la vița de vie pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.XIII.

25. Rățoi I., Rățoi P. R., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Cercetări privind influența operațiunilor în verde și a condițiilor climatice asupra soiului Sangiovese pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Anale ICVV [NUME_REDACTAT], vol. XVIII.

26. Rățoi I., Toma V., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2007 – Influența diferiților compuși organici ai borului asupra unor elemente cantitative și calitative a producției la vița de vie pe solurile nisipoase. Lucrări științifice CCDCPN Dăbuleni, vol. XVI, [NUME_REDACTAT] Craiova.

27. Rățoi Iulian1, Mihaela Croitoru1, Marieta Ploae1, Toma V1., Scorei R2., Lascu N2., 2007 – Cercetări privind influența tratamentelor foliare cu compuși organici ai borului asupra unor indici fiziologici la vița de vie pe solurile nisipoase. Lucrări științifice CCDCPN Dăbuleni, vol. XVI, [NUME_REDACTAT] Craiova.

28. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2008 – Cercetări privind utilizarea compușilor organici naturali ai borului pe fondul fertilizării chimice și organice la vița de vie pe solurile nisipoase. Lucrări științifice, Simpozion internațional Reconstrucția ecologică și necesarul de îngrășăminte în zona Gorjului

29. Rățoi I., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT], Rățoi P. R., 2005 – Behaviour of [NUME_REDACTAT] de la Calmette variety in accodance with the green works and the climatical conditions on sandy soils from southern Oltenia. [NUME_REDACTAT] din Craiova, vol. X (XLVI), pag. 81-86.

30. Rățoi I., Rățoi P. R., Dorneanu A., 2005 – The influence of foliar fertilizing with fertilizer rich in phosphorus at vineyard sandy soils. Agricultura durabilă, agricultura viitorului. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], ediția I.

31. Rățoi I., Toma V., [NUME_REDACTAT], 2007 – Establishing of influence some organic compounds of boron and of treatments number in vineyards on sandy soils. Lucrări științifice CCDCPN Dăbuleni, vol. XVII, [NUME_REDACTAT] Craiova.

32. Rățoi I., [NUME_REDACTAT], 2008 – Influenced of foliar fertilizing with boron organic compounds and a number of treatments upon some biochemical indexes in vineyards on sandy soils. [NUME_REDACTAT] din Craiova, vol. XIII (XLIX). [NUME_REDACTAT]

33. [NUME_REDACTAT], Rățoi I., 1994 – Vinul de Roșioară – materie primă pentru obținerea de vin pelin. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VIII, p.232-237.

34. [NUME_REDACTAT], 1997 – Cercetări privind maturarea strugurilor în centrul viticol Dăbuleni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.IX., p.351-357.

35. [NUME_REDACTAT], 1997 – Studiul obținerii unor vinuri aromatizate de tip aperitiv pe nisipurile din sudul Olteniei. Teză de doctorat, Universitatea din Craiova.

36. [NUME_REDACTAT], 1998 – Obținerea vinurilor de tip vermut, din unele soiuri de struguri cultivate pe nisipurile din sudul Olteniei. Lucrări științifice, vol.X, p.252-256.

37. Țârcomnicu M., Alexandrescu V., Rățoi I., [NUME_REDACTAT], 1994 – Cercetări privind fertilizarea plantațiilor viticole cu îngrășăminte chimice și organice pe solurile nisipoase. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.199-206.

38. Vlădoianu E., 1979 – Caracterizarea tehnologică a unor soiuri pentru vinuri albe cultivate pe nisipurile irigate de la Dăbuleni, Dolj. Analele SCCCPN Dăbuleni, vol. III.

39. Vlădoianu E., 1984 – Caracterizarea tehnologică a unor souiuri pentru vin cultivate pe nisipurile ameliorate de la Dăbuleni. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.VII, p.315-332.

40. [NUME_REDACTAT], Rățoi I., [NUME_REDACTAT], 2001 – Cercetări privind îmbunățirea calității vinului obținut din Roșioară pe solurile nisipoase din sudul Olteniei. Lucrări științifice SCCCPN Dăbuleni, vol.XIII