Studiul Privind Tratarea Supraponderalitatii la Adolescenti Prin Dietoterapie Si Mijloace Atletice

Cuprins

Lista abrevierilor

ARSO – Asociația Română pentru Studiul Obezității

ASO – Association for the Study of Obesity

BAT – Brown adipose tissue

BMI – Body Mass Index

CA – Circumferința abdominală

CF – Coxofemural

CNEPSS – Centru Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate

DD – Diagnostic diferențiat

EASO – European Association for the Study of Obesity

ECGO – European Childhood Group Obesity

FAT – Procentul de țesut adipos

IASO – International Association for the Study of Obesity

IMC – Indice de Masă Corporală

IOTF – International Obesity Task Force

ISP – Institutul de Sănătate Publică

MCR4 – Receptor 4 melanocortin

NCHS – National Center for Health Statistics

NHANES – National Health and Nutrition Examination Survey

NHES – National Health Examination Survey

OMS – Organizația Mondială a Sănătății

RA – Rebound adipozitar

RMN – rezonanță magnetică nucleară

TEME – Terapie, Educație, Monitorizare, Evaluare

VAT – Visceral Adipose Tissue

WHR – Waist-Hip-Ratio

Capitolul 1. Introducere

Obezitatea este termenul medical care definește acumularea de țesut adipos corporal în exces. Privită de multe ori ca o problemă estetică, obezitatea este de fapt o boală cronică ce nu trebuie neglijată. Obezitatea este o afecțiune complexă, multifactorială, caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos. În ultimele decade, a devenit una din cele mai frecvente boli de nutriție din lume, având amploarea unei pandemii.

În lume există peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriție, se arată în raportul OMS din 2014. Cel puțin 300 de milioane de adulți sunt obezi. Dacă în China, Japonia și în unele țări africane procentul acestora este mic, sub 5%, în unele zone urbane din Samoa, numărul acestora depășește 75%.

În Statele Unite, 30% dintre adulți sunt considerați obezi, circa 60 de milioane de persoane. În Europa, recordul la obezitate este deținut de Marea Britanie cu 23%, față de Germania cu 12% și Italia cu 8%. Obezitatea progresează și în rândul copiilor: în lume există 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporții alarmante în Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali și numărul acestora crește anual cu aproximativ 400.000.

Hrana prea bogată în zaharuri și grăsimi nocive și activitatea fizică redusă sunt principalele cauze ale obezității, care la rândul ei este principala cauza a unor maladii cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, accidentele vasculare cerebrale, bolile articulare și unele forme de cancer.

În România, aproximativ 30% din populație suferă de obezitate și 20% este supraponderală. Numărul copiilor supraponderali este cu 18% mai mare in ultimii zece ani. Cele mai afectate sunt persoanele cu vârsta între 15-64 de ani.

Conform studiilor Centrului de calcul si statistica sanitara din cadrul Ministerului Sănătății Publice 40% dintre copii sunt supraponderali, 60% dintre adulți sunt supraponderali, iar 30% sunt obezi. Procentul bărbaților obezi este de 27%, iar cel al femeilor de 29%.

Conform studiilor Societății de Endocrinologie 7,7% din totalul populației masculine este obeză și 9,5% din totalul populației feminine este obeză.

Conform studiilor Eurostat (Biroul European de statistică) obezitatea este factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane. Un român din trei este supraponderal și unul din patru este obez. În România sunt peste 3,5 milioane de obezi, doar 10% dintre aceștia merg la un control medical și numai unu la sută dintre ei sunt incluși intr-un program național de educație împotriva obezității.

Obezitatea reprezintă un factor de risc pentru boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, diabet zaharat tip 2, sindrom de apnee în somn, depresii și unele forme de cancer. Pe lângă faptul în sine de a avea o greutate prea mare, este foarte important și modul în care este distribuită aceasta. Numeroase cercetări au indicat că o creștere a circumferinței abdominale (un marker al obezității abdominale) se asociază cel mai des cu întreaga patologie dependentă de excesul ponderal. Cea mai strânsă legătura este între obezitatea abdominală și așa-zisul sindrom de rezistență la insulină, care duce la apariția diabetului zaharat de tip 2. Mai mult, riscul pentru acest tip de diabet se leagă de circumferința abdominală în mod direct și independent de indicele de masă corporală. O categorie de afecțiuni strâns corelate cu obezitatea sunt afecțiunile cardiovasculare. Între obezitate și bolile de inimă există multe legături, îndeosebi când vorbim de cardiopatia ischemica sau insuficiența cardiacă congestivă. Se știe, totuși, că și rinichiul joacă un rol important, prin intermediul sistemului renina-angiotensina.

Apariția obezității presupune interacțiuni multiple între factori genetici, sociali, comportamentali, metabolici, celulari și moleculari în urma cărora se produc modificări ale balanței energetice. Creșterea la nivel global a prevalenței obezității și supraponderii se datorează, pe de o parte, creșterii aportului energetic, în special de alimente cu densitate calorică crescută, bogate în grăsimi, zaharuri, iar pe de altă parte, scăderii activității fizice ca urmare a creșterii sedentarismului.

Nutriția sănătoasă, mișcarea, exercițiul fizic constant și combaterea obezității sunt priorități de sănătate publică. Crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase de timpuriu este cea mai eficientă metodă de păstrare a stării de sănătate pe termen lung.

Tema abordată în această lucrare aparține unui domeniu prioritar de sănătate publică din Uniunea Europeană și România, fiind inclusă în Programul Național de Prevenție lansat de Ministerul Sănătății.

Elaborarea unei lucrări cu această temă este o încercare de a atrage atenția cu privire la una dintre cele mai importante probleme mondiale la această oră în materie de sănătate. Obezitatea este ”răspunzătoare” pentru majoritatea deceselor cu implicații cardiace, demonstrându-se că viața persoanei obeze este redusă cu cel puțin 10 ani datorită acestei afecțiuni. Statisticile centrului american de sănătate arată că obezitatea este o problemă mai alarmantă decât fumatul sau etilismul cronic.

Cultul aspectului fizic nu a reprezentat o concepție constantă de-a lungul secolelor, aceasta impunandu-se în alternanță cu promovarea aspectului corpolent, cel puțin în artele plastice. Canoanelor estetice li se adauga, în zilele noastre, imperativul prioritar al menținerii și îmbunătățirii stării de sănătate,asociată,de cele mai multe ori, cu un aspect fizic armonios.

Specialiștii OMS susțin că obezitatea infantilă este, în mod deosebit, un motiv de îngrijorare. Se estimează că există în prezent trei milioane de elevi obezi în Europa, iar alți circa 85.000 de copii devin obezi în fiecare an,cifra care se dovedește alarmantă.

Lucrarea își propune să evidențieze efectele exercițiilor fizice aplicate persoanelor supraponderale la adolescenti prin dietoterapie si mijloace atletice, în sensul scăderii în greutate și inducerii stării de confort psihic în timpul activităților fizice. De asemenea, se încearcă stabilirea unor metode profilactice împotriva obezității prin reguli de conduită fizică și de aport alimentar.

Rezolvarea acestei probleme înseamna rezolvarea unei probleme de sănătate importante, cu repercursiuni asupra propriei imagini, cu efect pozitiv asupra încrederii in sine, permițând un stil de viața mai dinamic.

Capitolul 2. Noțiuni teoretice privind supraponderalitatea la adolescenți

2.1. Noțiuni de anatomie și fiziologie

Obezitatea este privită ca o afecțiune complexă care ridică pragul mortalității și morbidității, influențând negativ calitatea vieții. S-a demonstrat că mortalitatea crește proporțional cu creșterea greutății. Unele cauze de deces apar mai frecvent la persoanele cu exces ponderal decât la indivizii normoponderali și hipoponderali. Singura influență favorabilă a obezității este scăderea incidenței mortalității cauzate de tuberculoză. Obezitatea a devenit o problemă de sănătate răspândită în întreaga lume, fiind la ora actuală cea mai frecventă afecțiune de nutriție.

Un subiect obez este acela la care țesutul adipos este hipertrofiat. Nu este deci vorba numai de o greutate mai mare, comparativ cu media persoanelor de același sex, vârstă, talie ci de o hipertrofie a țesutului adipos. Dar partea pe care o ocupă țesutul adipos într-un organism este foarte variabilă la subiectul normal. Autorii dau cifre ce variază între 10-15% la bărbați și 17-32% la femei.

O altă definiție este aceea de existența unui dezechilibru între aportul caloric și pierderile energetice ale organismului. Aportul caloric provine din alimentele pe care le ingerăm, iar pierderile energetice se produc ca urmare a contracțiilor musculare și a activității organelor interne. Ori de câte ori aportul caloric este mai mare decât pierderile energetice, se poate instala obezitatea. Ea este o stare patologică și poate să apară indiferent de vârstă și sex, ca o tulburare a funcției de nutriție constituind un defect morfologic și funcțional.

Studiile asupra copiilor obezi afirmă că ei au un număr mai mare de celule adipoase decât copii normali (celule lor adipoase sunt și mai mari ca dimensiuni). Celulele lor adipoase ajung la dimensiuni normale pentru adulții care nu sunt obezi chiar înainte ca acești copii să atingă vârsta pubertății. Copiii cu cel mai mare număr de celule adipoase au puține șanse să piardă din greutate mai târziu.

Indicele de masă corporală (IMC) și indicele Quetelet reprezintă o măsurătoare statistică care compară greutatea și înălțimea unei persoane. Deși nu măsoară procentul de țesut adipos este util pentru a estima greutatea corporală normală în funcție de cât de înaltă este. B.M.I. = G(kg) / T2(m)

Tabelul 2.1. Clasificare după valoarea BMI

Raportul talie / sold ( Waist-Hip-Ratio, WHR) ignoră înălțimea și greutatea corporală, azi este luat in considerare dar numai corelat cu alți indici.

Perimetrul abdominal este o metodă ce exprimă raportul perimetrului abdominal față de înălțime, ignorând greutatea corporala.

În diagnosticarea obezității, ca diagnostic diferențial (DD), trebuie eliminate :

graviditatea

S/P (status-post) tratament cu corticoizi

boli de excreție (insuficiență renală)

boli cardio-limfo-vasculare (ascită)

boli parazitare (elefantiasis- bilharzia/ schistosomiasis, chisturi hidatice)

Măsurătorile antropometrice și examinarea standard sunt necesare pentru persoanele cu afecțiuni multisistemice cum este obezitatea.

Circumferința taliei și cea a coapselor pot estima țesutul adipos visceral. Circumferința gâtului este predictivă pentru aprecierea riscului apneei de somn.

Raportul talie / coapse se calculează prin măsurarea circumferinței taliei împărțită la valoarea circumferinței coapselor. Valorile normale pentru femei și bărbați sunt de 0,7 și respectiv 0,9, fiind corelate strâns cu starea de sănătate generală și fertilitatea. Femeile cu valoarea 0,7 prezintă nivele optime de estrogen și sunt mai puțin succeptibile la boli majore precum diabetul, afecțiunile cardiovasculare și cancerul ovarian. Bărbații cu valoarea 0,9 au un risc mai scăzut de cancer la prostată și cancer testicular. b#%l!^+a?

Diametrul abdominal sagital măsoară obezitatea viscerală și reprezintă distanța dintre spate și abdomenul superior la nivelul ombilicului. Se măsoară în poziție de supinație.

Indexul volumului corporal este o alternativă la indexul masei corporale. În timp ce IMC – ul calculează masa corporală totală, fără localizarea acesteia, indexul volumului corporal se bazează pe relația dintre masă și distribuția corporală. Este o aplicație care poate fi folosită la un scaner 3D corporal în timp ce un hardware va folosi informații optice luminoase pentru a determina riscul individual de odual de obezitate. Programul poate diferenția între persoanele cu același IMC dar care au o formă corporală diferită. Un dispozitiv va scana suprafața corporală a persoanei determinând un model 3D care este utilizat de calculator pentru a calcula volumele diferitelor părti ale corpului și compoziția diferită a acestora.

Metoda pliului cutanat se bazează pe măsurarea pliului cutanat în anumite zone ale corpului pentru a determina grosimea stratului de țesut adipos subcutanat. Valorile sunt convertite pentru a estima procente de țesut adipos printr-o ecuație. Metoda caliperului (caliperometria) prin care se apreciază țesutul adipos pe baza măsurării a 3, 5 sau 7 plici cutanate. Indiferent de numărul plicilor măsurate acestea sunt înalt corelate (se poate utiliza oricare combinație de sumă, pierderile de precizie fiind minime).

Cele 5 plici de țesut adipos care se măsoară sunt: a tricepsului, subcapulară, supraspinală, abdominal și a coapsei:

plica tricepsului – se prinde pielea în zona mușchiului triceps brahial, adică la jumătatea distanței între umăr și cot în partea din spate, astfel încât să se formeze o cută verticală;

plica subscapulară – se prinde pielea pe spate, imediat sub omoplat, astfel încât să formeze o cută oblică;

plica supraspinală – se prinde pielea de la nivelul ficatului, deci în dreapta, astfel încât să formeze o cută oblică;

plica abdominală – se prinde pielea la 5 cm de buric către dreapta, astfel încât să formeze o cută verticală;

plica coapsei – se prinde pielea la nivelul coapsei, la jumătatea distanței între șold și genunchi, astfel încât să formeze o cută verticală;

Suprafața corporală este calculată în raportul staturii/greutate și se citește pe nomograma Dubis Roymond. Formula de calcul procentual a țesutului adipos (TA în %) este următorul:

TA(%) = suma a celor 5 plici (mm)x 0,15 + 5,8 + suprafața corporală.

Pentru femei limitele normale sunt 12-19%.

Țesutul adipos(în kg) = greutatea corpului x țesutul adipos (%)

Un subiect obez este acela la care țesutul adipos este hipertrofiat. Nu este deci vorba numai de o greutate mai mare, comparativ cu media persoanelor de același sex, vârstă, talie ci de o hipertrofie a țesutului adipos. Dar partea pe care o ocupă țesutul adipos într-un organism este foarte variabilă la subiectul normal. Autorii dau cifre ce variază între 10-15% la bărbați și 17-32% la femei.

O altă definiție este aceea de existența unui dezechilibru între aportul caloric și pierderile energetice ale organismului. Aportul caloric provine din alimentele pe care le ingerăm, iar pierderile energetice se produc ca urmare a contracțiilor musculare și a activității organelor interne. Ori de câte ori aportul caloric este mai mare decât pierderile energetice, se poate instala obezitatea. Ea este o stare patologică și poate să apară indiferent de vârstă și sex, ca o tulburare a funcției de nutriție constituind un defect morfologic și funcțional.

Studiile asupra copiilor obezi afirmă că ei au un număr mai mare de celule adipoase decât copii normali (celule lor adipoase sunt și mai mari ca dimensiuni). Celulele lor adipoase ajung la dimensiuni normale pentru adulții care nu sunt obezi chiar înainte ca acești copii să atingă vârsta pubertății. Copiii cu cel mai mare număr de celule adipoase au puține șanse să piardă din greutate mai târziu.

Prognoza este diferită pentru o persoană care se îngrașă în timpul maturității. O astfel de persoană, conform teoriei celulelor adipoase, probabil are un număr normal de celule adipoase și, prin urmare, o bună reglare a metabolismului. Creșterea greutății implică doar o creștere o mărimii celulelor adipoase. Această persoană are nevoie doar să reducă mărimea celulelor la normal și să revină la greutatea normală.

O altă ipoteză este cea a punctului inițial, care reprezintă punctul în care se stabilesc reglajele metabolice. În cazul greutății corporale punctul inițial este acel prag peste care corpul tinde să piardă greutate și sub care corpul tinde să ia în greutate. Cercetătorii susțin ideea că fiecare corp individual are o greutate biologică determinată, stabilită de factori genetici și ambientali. b#%l!^+a?

Spre deosebire de temperatura corpului, gama de valori ale greutății la oameni este foarte variată. Aceasta este o privire de ansamblu atunci când vorbim de populație. O perspectivă asupra indivizilor ne arată alt tipar. Gama de valori ale greutății corporale a unui singur individ rămâne destul de limitată pe perioade lungi de timp. Se consideră că corpul transmite semnale pentru a stabili, a regla și a menține greutatea inițială. Totuși acești reglatori inițiali fac mai mult decât să mențină o greutate corporală constantă; ei mențin greutatea corporală atunci când e amenințată.

Teoriile metabolice, precum teoria punctului inițial, au fost formulate pentru a explicate modul în care corpul poate fi capabil „să aleagă” dacă să conserve sau să disipe energie și poate furniza indicii asupra modului în care corpul își menține greutatea. O persoană care mănâncă mai mult decât de obicei își poate conserva mai bine energia în acea zi, astfel pierzând mai puțin în greutate decât este de așteptat. Astfel de mecanisme pot ajuta la explicarea modului în care câștigul și pierderea în greutate sunt la fel de dificil de realizat pentru o persoană la greutatea din punctul inițial și pot de asemenea ajuta la explicarea modului pentru care atât cei care vor să câștige în greutate, cât și cei care vor să piardă depășesc cu greu un anumit prag limită.

În mod evident, satisfacerea senzației de foame este adecvată atunci când aceasta este internă, dar ea poate fi de asemenea declanșată uneori de stimuli externi, caz în care ea nu mai este adecvată. Unii oameni obezi tind să mănânce ca răspuns la stimulii externi. Neascultând doar de stimulii interni, viscerali ai senzație de foame, aceștia par să nu se poată abține în fața unor factori externi. Experimentele efectuate în niște condiții controlate confirmă această teorie. Oamenii normoponderali și cei supraponderali răspund diferit la hrana oferită într-o formă lichidă, monotonă.

Obezitatea comună, poligenică este cea mai frecventă formă de obezitate în care, pe fondul unei predispoziții genetice, datorită unei alimentații hipercalorice și/sau diminuării activității fizice, apare un exces ponderal care, în absența intervenției terapeutice, se accentuează progresiv. Este deseori asociată cu prezența unor alți factori de risc în cadrul sindromului metabolic, conferindu-i astfel rolul de factor de risc important pentru boli cardiovasculare și alte patologii frecvent asociate cu obezitatea.

Obezitatea reactivă este rezultatul tulburărilor de comportament alimentar induse de:

perioade de stres (familial, profesional);

schimbări ale modului de viață (ex. căsătorie), ale obiceiurilor alimentare;

sevraj tabagic;

sarcină, menopauză, tratament hormonal, avort, histerectomie;

tulburări „afective sezoniere”, ce apar în general la femei în sezoanele reci, cu dispariție primăvara, constând în tulburări de comportament alimentar, manifestate prin exacerbarea apetitului pentru hidrați de carbon, mai ales între mese;

sindromul premenstrual, manifestat printre altele prin creșterea apetitului și consumului de hidrați de carbon și / sau de grăsimi.

O anamneză avizată poate decela aceste forme, managementul clinic bazându-se pe îndepărtarea factorilor cauzali (acolo unde este posibil), educația specifică fiind extrem de importantă. Renunțarea la fumat trebuie încurajată.

Obezitatea ciclică este reprezentată de succesiunea de episoade scădere/creștere în greutate, determinată de cure de slăbire incorect sau insuficient conduse, care în final determină tulburări de comportament alimentar și, de obicei, creșteri ponderale la fiecare episod.

Obezitatea rezistentă la tratament, în sens strict, obezitatea refractară este definită atunci când nu se obține scădere ponderală nici în condițiile unei diete foarte reduse caloric (600-800 kcal/zi) de câteva săptămâni. Explicația ar consta în egalizarea la nivel foarte scăzut a aportului caloric cu cheltuielile energetice (rezistență adaptativă), astfel încât balanța energetică nu se negativează.

În sens mai larg, obezitatea rezistentă se referă la incapacitatea de scădere în greutate sau de menținere a noii greutăți, în ciuda repetatelor intervenții terapeutice. Cauzele implicate ar fi: reducerea metabolismului bazal ca urmare a unor diete sever hipocalorice repetate, lipsa de complianță, descurajarea, reluarea unor obiceiuri alimentare negative, repetate cure de slăbire greșit conduse.

Obezitatea endocrină și hipotalamică: Obezitatea poate fi prezentă în patologia endocrină și hipotalamică. Determinismul, evoluția și managementul clinic al acestor forme sunt în legătură cu boala de bază. Mai frecvent, cauzele sunt următoarele: tumorile hipotalamice, sindroamele hipotalamo-hipofizare, sindromul ovarului polichistic, hipotiroidism și sindromul Cushing.

Tratamentul bolii de bază (excizia tumorii, tratament substitutiv cu hormoni tiroidieni) are de obicei efecte favorabile asupra statusului ponderal.

Obezitatea din sindroame genetice este o serie de sindroame determinate genetic prin transmitere autosomal recesivă, care includ și obezitatea în tabloul lor clinic:

sindromul Prader-Willi: creștere rapidă în greutate de la 2-3 ani, hiperfagie, statură mică, hipogonadism, mâini și picioare mici;

sindromul Bardet-Biedl: obezitate, retardare mintală, displazie renală, retinită pigmentară, polidactilie, sindactilie, hipogonadism;

sindromul Laurence-Moon: obezitate, degenerescență retiniană, retardare mintală, polidactilie, hipogonadism;

sindromul Alstrom.

Sindroamele genetice sunt foarte rare și sunt diagnosticate încă din copilărie.

2.2. Etiopatogenia afecțiunii și incidența

Obezitatea are următoarele forme clinice:

1. Obezitatea exogenă apare datorită supra alimentării și lipsei efortului fizic, cheltuielile energetice ale organismului fiind prea scăzute. Cei ce trec de la efort fizic intens la o viață comodă, sau cei care trăiesc în condiții de macroclimat și microclimat cu pierderi scăzut de calorii (gros îmbrăcați, staționarea în încăperi prea bine încălzite, cu imobilizare de boală) sunt predispuși la obezitate.

2. Obezitatea endogenă este provocată de unele tulburări nervoase sau de un dezechilibru glandular (endocrino-metabolic). De cele mai multe ori, cauzele obezității nu sunt evidente, fapt ce îngreunează diagnosticul etiologic. Nu putem face cu ușurință o demarcație între obezitatea exogenă și cea endogenă. Totuși, printr-o analiză minuțioasă modului de viață și de muncă a celui consultat, se poate stabili factorul exogen, iar cel endogen se poate găsi cu ajutorul unor semne discrete neuro-endocrine.

O altă formă a obezității este cea simplă. Ea poate beneficia de un tratament sigur, dacă acesta este complex și instituit la timp. Această obezitate de natură exogenă, crește ca frecvență cu vârsta, existând chiar predispoziții familiale. În obezitatea comună excesul de greutate apare în majoritatea cazurilor fără alte modificări În starea de sănătate, se consideră obezitatea ușoară depășirea greutății ideale cu 10%; depășirea cu 20% indică o obezitate mijlocie, iar cu 30% o obezitate mare. Aceste clasificări sunt aproximative și corespund după unii autori următoarele grade de obezitate: obezitatea mică sub 90 kg; obezitate medie de la 90-120 kg, monstruoase peste 200 kg.

Cauzele principale ale obezității pot fi:

Bilanțul de azot în obezitate alături de bilanțul energetic a fost mult cercetat în ultimii 10 ani. În obezitatea hiperfagică, cu ingestia calorică crescută, se observă și o creștere paralelă a ingestiei proteice. Deși la marea majoritate a subiecților proteinele sunt de slabă valoare biologică (cereale, fructe,legume), aceasta nu are nici o importanță asupra bilanțului de azot, atât timp cât este asigurat un minim de 30 grame proteine și 150 grame carbohidrați.

Problema ingestiei calorice este cu totul diferită la obezitățile metabolice. În această categorie se găsesc persoane cu numeroase secvențe de regimuri restrictive calorico-azotate și reduceri parțiale ale proteinelor corporale mobilizabile. Studiile arată la majoritatea persoanelor care au urmat regimuri disociate, regimuri tip Zenn și regimuri hidrice (regimuri ce duc la o scădere a rezervelor proteice mobilizabile), au simptologia de denutriție proteică medie.

Regimurile hiperproteice în obezitate au un efect cetogen prin lipsa relativă a oxalocetatului și acumularea de corpi cetonici în cantitate mică. Aceste regimuri acidifiante sunt însă anorexigene. Prescrierea unor regimuri restrictive hipoproteice în obezitate produce o diminuare a masei active, prin bilanțul de azot negativ. Această diminuare afectează relația masă celulară/suprafață cutanată/masă grasă.

Modificarea raportului țesut adipos/masă celulară scade și consumul de oxigen celular adică arderile metabolice mitocondriale. Scad astfel cheltuielile bazale și costul energetic de efort al organismului. Modificarea raportului masă celulară/consum energetic față de o masă adipoasă face deosebit de dificilă rezolvarea echilibrelor metabolice ulterioare. Astfel o persoană obeză care și-a „ars” în timpul regimurilor restrictive masa celulară, a realizat o echilibrare ponderală prin micșorarea țesutului muscular ci nu cel adipos. La această persoană echilibrele energetice sunt deosebit de readuse la normal, deoarece baza metabolică este amputată. Astfel se explică rezultatele slabe din tratamentul obezității cu regimuri hipoproteice. b#%l!^+a?

Realizarea reeducării „arderilor” energetice în timpul perioadei de regimuri de echilibrare este intercondiționată de nivelul bilanțului proteic și de masa proteică a unui organism. În concluzie există relații fundamentale între metabolismul energetic și cel proteic al organismului.

Nivelele de intercondiționare a acestor două metabolisme celulare sunt multiple. Deși compunerea lor a fost făcută separat, în practica curentă ele nu pot fi separate și neglijarea unuia atrage după sine exagerarea celuilalt bilanț.

Cele de mai sus au scopul de a atrage atenția asupra faptului că orice regim restrictiv sau de echilibrare în tratamentul obezității trebuie să conțină o cantitate minimă de proteine de înaltă valoare biologică, pentru echilibrarea bilanțului de azot. Este irațional și nefiziologic de a crede în realizarea unei stabilizări metabolice a arderilor celulare și un bun randament fizico-psihic fără respectarea acestui deziderat. Trebuie evitate cu orice preț regimurile hipoproteice sau aproteice, atât în obezitate, cât și la persoanele normoponderale, pentru a preveni amputările prokinenzimelor corporale.

Celularitatea țesutului adipos: Posibilitatea măsurării celulelor adipoase a adus o nouă dimensiune în studiile diferitelor entități chimice de obezitate cu perturbări ale metabolismului glucidic și lipidic.

Asemănător oricărei metode noi în medicină măsurarea celularității adipoase a cunoscut la început un optimism exagerat. Înainte ca aceste date să fie aplicate în clinică, este necesar să scoatem în evidență unele dificultăți actuale. S-a emis ipoteza că variațiile țesutului celular subcutanat pot fi datorate numărului sau taliei celulare adipoase. Acest concept a fost verificat pentru prima oară de Reh pe material bioptic. Bjorluf a fost acela care a încercat o asociere între celularitate și perturbările clinice ca de exemplu ateroscleroza. Ambii credeau că obezitatea este generată de creșterea numărului de celule adipoase sau de combinarea acestor două fenomene.

În obezitate, cercetările recente au confirmat lucrările lui Reh, după care există o mărire a taliei adipocitului (hipertrofie). Hirsch găsește că, pe lângă creșterea taliei, în obezitate e crescut și numărul adipocitelor, fapt confirmat de alte laboratoare. Astfel au apărut două entități deosebite și anume: obezitatea datorate hipertrofiei celulare (obezitate hipertrofică) și obezitatea datorate multiplicării numărului adipocitelor (obezitatea hiperplazică) sau forme mixte rezultate dintr-o combinare a acestor două mecanisme.

Se apreciază că numai numărul adipocitelor poate „fixa” cantitatea de masă grasă totală, iar talia s-ar opune acestor creșteri și deci ar exista un plafon (maxim de umplere celulară) peste care un individ nu mai poate trece. Aceste constatări stipulează că obezitățile severe trebuie să se însoțească automat de fenomene de hiperplazie, spre deosebire de obezitățile hipertrofice care sunt obezități moderate. Se pot deosebi deci, din punct de vedere anatomic, o obezitate hiperplazică și o obezitate hipertrofică. În cadrul obezității hiperplazice, la vârsta adultă se observă și o creștere a taliei celulare. b#%l!^+a?

Factori psihologici: Dacă obiceiul de a mânca este reglat în funcție de senzațiile de foame internă și nu este adecvat când este declanșat de oferte accidentale de alimente, este chiar și mai nerecomandabil atunci când este declanșat de stimuli psihologici. Totuși, comportamentul alimentar devine cu ușurință condiționat să apară automat ca răspuns la o gamă variată de stimuli neadecvați. Rutina este construită prin răspunsul creierului la elementele stresante precum durerea, conștiența, anxietatea, emoția și chiar prezența hranei. La experimentarea acestor stimuli creierul răspunde prin producerea substanțelor narcotice endogene. Ele calmează durerea și micșorează conștiență și au două efecte asupra echilibrului energetic:sporesc apetitul pentru alimente plăcute la gust și reduc activitatea.

Combinate aceste efecte cu tendința de a fi hipersensibili la anumiți factori stresanți va rezulta o creștere a probabilității ca indivizii să mănânce peste necesitățile normale și să câștige în greutate ca răspuns la orice tip de stres, pozitiv sau negativ.

Sedentarismul: Oamenii pot fi obezi deoarece mănâncă prea mult, dar o altă posibilitate este aceea că își consumă prea puțină energie. Controlul raportului foame-apetit funcționează foarte bine la indivizii activi și se dezechilibrează doar atunci când activitatea scade sub un anumit prag minim.

Obezitatea se însoțește de limitarea în mod cronic a tuturor funcțiilor organismului. Evidența faptului că obezitatea este un agent cauzal al afecțiunilor degenerative, l-a determinat pe Cristakis să aprecieze că dacă o persoană reușește să rămână normoponderală prin orice metodă, este puțin probabil să dezvolte o afecțiune degenerativă, în special cardio-vasculară.

Efectele obezității asupra bolilor cardio-vasculare sunt multe dintre care cea mai comună este hipertensiunea arterială. S-a estimat din studii ale populației, că peste 75% din cazurile de hipertensiune arterială sunt datorate obezității. Studiile recente privind asocierea obezității și a disfuncțiilor renale a evoluat din observații repetate ale relației dintre greutatea corporală și tensiunea arterială. Frecvența afecțiunilor degenerative cardio-vasculare și a obezității arată că raporturile dintre ele sunt multiple și se realizează la diferite nivele. Sunt modificări cardio-vasculare legate direct de obezitate și care sunt consecința modificărilor hemodinamice din obezitate; consecințe cardio-vasculare indirecte, legate de tulburările metabolice (diabet, H.L.P., cunoscuți ca factori de mare risc cardio-vascular).

2.3. Tabloul clinic și paraclinic

Tabloul clinic: la început este prezent doar excesul ponderal ca atare, evidențiat prin aspectul somatic, măsurarea pliului cutanat și prin cântărire. Treptat, din cauza încărcării hemodinamice și respiratorii, apar palpitații, dispnee de efort, edeme maleolare; dease-menea apar dureri articulare, în special în zonele suprasolicitate: glezne, genunchi, lombe. Ulterior trec pe primul plan simptomele legate de complicații.

Forme clinice. Obezitatea poate îmbrăca un aspect generalizat, sau un aspect seg-mentar: tipul „android”, în care țesutul adipos predomină la nivelul trunchiului și tipul „ginoid”, cu o predominanță a țesutului adipos în jumătatea inferioară a corpului. Unele forme particulare de obezitate se întâlnesc în cadrul sindroamelor genetice. De asemenea obezitatea există ca o manifestare secundară în cadrul mai multor boli și sindroame endocrine (sindrom Cushing, mixedem etc.).

Investigațiile paraclinice: pentru evaluarea riguroasă a masei țesutului adipos se pot folosi metode laborioase, cum ar fi diluția izotopică. În practică sunt utilizate unele forme de calcul, ca de exemplu formula asigurărilor Metropolitane din New York:

în care: GI = greutatea ideală (în Kg);

I = înălțimea (în cm);

V = vârsta (în ani).

Rezultatul obținut este valabil pentru bărbați. În cazul femeilor, acest rezultat trebuie înmulțit cu 0,9. Obezitatea este definită prin depășirea greutății ideale cu 20%.

2.4. Diagnostic

Screeningul obezității, respectiv identificarea persoanelor cu supragreutate și obezitate, trebuie să pornească de la cabinetele medicale, indiferent de specialitate. În acest sens asistența medicală primară are un rol deosebit. Acțiunile structurate de screening al obezității trebuie inițiate la nivel de comunități, instituții și grupe de vârstă, copiii și adolescenții fiind o categorie vizată în ultima perioadă. Metodele screeningului sunt larg accesibile, fiind necesară doar măsurarea greutății, înălțimii, circumferinței abdominale și calcularea IMC.

Evaluarea globală este necesară pentru individualizarea și adaptarea intervenției terapeutice. Aceasta vizează aspecte medicale, psiho-sociale și personale.

Aspectele medicale se referă la estimarea riscului cardio-metabolic, reprezentat de riscul de dezvoltare a patologiei cardiovasculare și riscul de apariție a diabetului zaharat tip 2.

O metodă simplă pentru practica medicală este estimarea riscului obezității prin calcularea IMC și a circumferința taliei:

• În cazul supragreutății, circumferința taliei între 94 și 102 cm la bărbați și între 80 și 88 cm la femei este asociată cu creșterea riscului, iar valori peste 102 cm la bărbați și peste 88 cm la femei sunt asociate cu un risc crescut.

• În cazul obezității, circumferința taliei între 94 și 102 cm la bărbați și între 80 și 88 cm la femei este asociată cu un risc crescut, iar valori peste 102 cm la bărbați și peste 88 cm la femei sunt asociate cu un risc foarte crescut.

Aspectele personale se referă la investigarea istoriei familiale și personale, a istoricului și evoluției creșterii ponderale, a stilului de viață și a factorilor de risc sau predispozanți. Aspectele psiho-sociale vizează prezența eventualelor tulburări de comportament alimentar, situația familială, profesională, financiară, aspecte ce se pot constitui în factori predispozanți ai creșterii ponderale sau bariere în aderența la managementul clinic.

2.5. Evoluție și prognostic

Abordarea în practică a supraponderii / obezității se bazează pe aplicarea „triadei îngrijirii”:

diagnosticul și evaluarea completă a persoanei cu BMP, în scopul stabilirii obiectivelor medicale și psihosociale;

managementul clinic, format din patru elemente care se regăsesc în acronimul TEME (Terapie, Educație, Monitorizare, Evaluare);

suportul psihosocial, organizatoric, economic și legislativ, importanță deosebită în cazul persoanelor cu suprapondere / obezitate, deoarece poate contribui decisiv la succesul managementului clinic.

În abordarea în practică a persoanei cu obezitate / suprapondere se descriu două perioade succesive:

Abordarea inițială (primul an), formată din:

Identificarea, evaluarea și selectarea persoanelor cu obezitate în clase de risc

Stabilirea obiectivelor pe termen scurt, adică

Scădere ponderală moderată de 5–10 % în timp de 3–6 luni, urmată în mod obligatoriu de

Menținerea ponderală 6–9 luni

Abordarea de lungă durată, care constă în

Stabilirea obiectivelor pe termen lung adică:

Menținerea greutății obținută anterior, încă un an, după care se apreciază posibilitatea unui

Nou ciclu "scădere – menținere ponderală" (1–3) în timp de 4–6 ani

Greutatea finală, care ar trebui să se mențină toată viața, poate să fie cea obținută după asemenea trepte. Aceasta depinde în special de posibilitățile și dorința pacientului, dar ea ar trebui să se însoțească de beneficii maxime posibile.

Scăderea ponderală moderată, de aproximativ 5–10 % din greutate, se asociază cu multiple efecte benefice asupra stării de sănătate:

reducerea cu 30-40 % a mortalității generale

reducerea glicemiei

reducerea tensiunii arteriale

ameliorarea profilului lipidic

ameliorarea stării proinflamatorii și pro-trombotice

ameliorarea sensibilității la insulină și a funcției endoteliale.

Pentru fiecare kilogram scăzut, mai ales în primul an de la debutul diabetului zaharat, speranța de viață crește cu 3-4 luni.

Obiectivele managementului ponderal trebuie să fie realiste și adaptate particularităților fiecărei persoane.Obiectivele ponderale ale managementului clinic sunt:

Scădere ponderală de 5-15 % din greutatea inițială în 6 luni (este un obiectiv realist și cu beneficii demonstrate asupra stării de sănătate).

Scădere ponderală 20 % sau chiar mai mult în cazul IMC ≥ 35 kg/m²

Menținerea noii greutăți și prevenția sau controlul comorbităților sunt cele două criterii ale eficienței.

În cazul supraponderii (IMC 25-29,9 kg/m²), prevenția câștigului ponderal este un obiectiv mai realist decât scăderea ponderală. b#%l!^+a?

2.6. Tratament complex

Pentru tratarea obezității există patru mijloace terapeutice: terapia medicamentoasă, regimuri restrictive, creșterea activității fizice și tratament chirurgical.

Alegerea celui mai bun tratament ca și individualizarea lui trebuie să țină seama în general de 5 principii:

1) Prescrierea unui tratament în obezitate se va face numai dacă există o motivație medicală sau psihologică importantă a acestui gest.

2) Pacienții trebuie să cunoască precis ritmul anticipat al scăderii în greutate.

3) Orice reducere ponderală cuprinde două stadii: un stadiu inițial de reducere propriu-zisă și un al doilea stadiu mult mai lung care se întinde pe o perioadă mai mare, stadiu de stabilizare.

4) Tratamentul medical nu poate fii separat de suportul psihologic pe care trebuie să-l acordăm subiecților obezi. Succesul tratamentului necesită de asemenea detectarea și corectarea cauzei inițiale a câștigului în greutate, indiferent dacă aceasta este psihologică, o tulburare de comportament alimentar sau o cauză energetică.

5) Este mult mai ușor de a preveni creșterile în greutate decât de a trata o obezitate stabilă și rezistentă.

În tratamentul medicamentos al subiecților obezi există trei posibilități medicamentoase: creșterea arderilor metabolice, scăderea foamei și a indigestiei alimentare și stimularea sistemului nervos central. În practica clinică nu există medicament care să realizeze complet unul dintre aceste trei deziderate.

Extractele tiroidiene: Extractele tiroidiene nu sunt indicate pentru tratamentul obezității, mai ales dacă nu există fenomene de insuficiență tiroidiană manifestată. Folosirea extractelor tiroidiene sau a hormonului pur a fost preconizată pentru a crește catabolismul în general, și catabolismul lipidic în special.

Extractele tiroidiene, așa cum se administrează în mod curent, sunt active la doze de la 5 până la 10 ori mai mari decât dozele opoterapice fiziologice (250-300mg/zi) și Într-adevăr ele slăbesc atât persoanele normoponderale cât și persoanele hiperponderale. Dozele eficace ale hormonilor tiroidieni realizează deci o hipertiroidie experimentală. În doze mici hormonii tiroidieni nu influențează cheltuielile energetice, însă stimulează apetitul prin acțiunea stimulatoare asupra sistemului nervos central.

Tratamentul cu extracte tiroidiene provoacă incidente ca: nervozitate, insomnie, tremurături și incidente cardiace care merg de la o simplă tahicardie până la fibrilație auriculară și la insuficiență cardiacă. La persoanele în vârstă există riscul accidentelor coronariene și chiar moartea subită. Extractele tiroidiene cresc cheltuielile energetice și produc o scădere în greutate. Însă această pierdere se face pe seama țesuturilor active, a rezervei de azot a organismului. Ele trebuie să fie rezervate numai persoanelor supraponderale cu hipotiroidie manifestă. Chiar și în aceste cazuri există contraindicații ale medicației tiroidiene: hipertensiune arterială stadiul II, III, valvulopatii, cardiopatia ischemică, sindromul nevrotic.

Diureticele: Unul dintre cele mai stabile echilibre este echilibrul hidromineral. Diureticele ca și sauna finlandeză nu fac altceva decât să strice acest echilibru, pentru ca în momentul opririi tratamentului organismul să-ți ia cantitatea de apă adițională. Este un tratament care produce diferite dezechilibre:

Hipokaliemia (adiția unei sări de potasiu). Produce astenie, constipație, crampe musculare, lipotimii, tulburări de repolarizare a fibrei miocardice.

Hiperaldosteronismul secundar. Se produce o hipersecreție secundară de hormon antidiuretic. Aceste modificări produc hipotensiune ortostatică.

Hiperglicemia post tratament diuretic. Este frecventă la subiecții obezi și apare la tratamente prelungite cu salidiuretice.

Hiperuricemia la persoanele obeze tratate cu diuretice este frecventă și uneori se traduce printr-o criză de gută tipică.

Folosirea salidiureticelor în scopul de reducere ponderală este ilogică și înșelătoare, căci această pierdere de apă și sare nu corespunde unei slăbir reale. Acest tratament duce la lipotimii, la scăderi brutale de tensiune arterială și uneri chiar la moarte. Pe lângă aceasta, tratamentul diuretic are și implicații negative pe plan psihologic. Totuși, singura indicație a folosirii diureticelor în obezitate este situația de retenție hidrosalină supraadăugată(insuficiență cardiacă, insuficiență renală, edeme hepatice).

Anorexigenele constituie o clasă omogenă din punct de vedere chimic și al proprietăților farmacologice. Toate anorexigenele au un nucleu amfetaminic.

Amfetaminele și derivațiile de amfetamină sunt stimulanți ai sistemului nervos central și trebuie să fie administrate cu prudență, deoarece prezintă potențialul toxicomaniei. Anorexigenele acționează la nivelul hipotalamusului, dar nu avem încă informații certe asupra acestei activități. Se presupune că aceste substanțe au o acțiune importantă asupra centrului sațietății. Acestea ar avea un rol modulator prin stimularea corticală care ar include un control mai bun al reacțiilor diencefalice, favorizănd o atitudine „rezonabilă” a bolnavului confruntat cu probleme de nutriție. Se pare că efectul euforizant orientează subiectul către alte centre de interes, stimulează activitatea sa și în sfârșit au ca efect distragerea bolnavului de la preocupări de ingerare în exces a alimentelor.

Indicații: ele pot fii prescrise numai la persoanele fără antecedente psihotice și la care cererea psihologică este foarte mare. O anumită vigilență este necesară în a urmări abuzul terapeutic și fenomenele de obișnuință.

Contraindicații sunt pentru bolnavii care au antecedente psihotice sau depresive anterior creșterii ponderale, subiecții a căror motivații pentru cura de slăbire este în general nevrotică, subiecților cu H.T.A., cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă și valvulopatii, subiecților sub tratament cu infiltrări de monoaminooxidază la care amfetaminele provoacă hipertensiune gravă și subiecților cu regimuri foarte restrictive(între 220 și 900 calorii).

Biguanidele, medicamente hipoglicemiante orale sunt folosite în tratamentul diabetului asociat cu obezitate. În mod obișnuit derivații de biguanide produc anorexie atât la persoanele diabetice cât și la persoanele supraponderale și au fost utilizate în amândoua tipurile de afecțiuni pentru a ajuta la scăderea ponderală.

Avantajele folosirii biguanidelor în tratamentul obezității:biguanidele diminuă apetitul și ajută astfel la realizarea unui regim restrictiv.

Dezavantaje:în doze obișnuite produc tulburări gastro-intestinale ca: grețuri, senzații de arsură epigastrică, diaree pasageră. Există pericolul unei acidoze lactice la persoanele în vârstă și la cei cu leziuni renale care folosesc și diuretice în același scop de reducere ponderală.

Droguri psihotrope: Dacă factorii psihologici nu sunt întotdeauna ușor de găsit între agenții cauzali ai obezității, ei au rol în tratamentul ei. Pentru pacienții la care alimentația are o importanță emoțională, adiția unei medicații anxialitice are o mare importanță. Folosirea drogurilor psihotrope trebuie să fie foarte bine codificată.

Alimentația restrictivă: Punctul esențial al tratamentului dietetic în obezitate este restricția calorică și regimurile de echilibrare energetică. Cu cât prescripțiile unui regim alimentar vor fi mai simple cu atât succesul lui va fi mai mare. Orice regim alimemtar trebuie redactat în termeni simplii și să exprima clar echivalenții valorici.

Elemente constitutive ale unui regim:

Alimente indispensabile pentru a fi consumate în cantitate controlată în 24h

Echivalenți

Exemple de repartiții în curs de 24 de ore

Sfaturi care se referă la folosirea condimentelor, la alegerea alimentelor, la modul de preparare, indicații asupra administrării alimentelor, asupra evoluției și urmăririi regimurilor restrictive.

Criteriile unui bun regim restrictiv sunt:

Să aibă un nivel caloric redus

Să fie urmat obligatoriu de regimul de stabilizare

Să fie echilibrat nutrițional

Să fie acceptabil social

Să fie ușor de realizat economic

Să aibă un potențial permanent

Ceea ce caracterizează aceste regimuri este faptul că toate promit un succes ușor, îndepărtând bolnavul de la rigorile unui regim restrictiv sau de echilibrare științific, deplasând centrul de interes al bolnavului de la o relație precisă medic pacient spre soluții nefiziologice și fără rezultat.

Frecvența mare acestor situații se explică și prin faptul că obezul fuge ușor de la un regim restrictiv care are caracter punitiv spre metode nutriționale „miracol”. Se pot cita regimurile disociate, regimurile Zenn, pe bază de orez, pe bază de monoalimente, de bază de oțet, pe bază de polen. Aceste regimuri dezechilibrate pe toate planurile sunt greu de urmat și câteodată periculoase. Astăzi este demonstrat că reducerea ingestiei proteice, lipidice, săruri mineral, lichide este inutilă sau chiar periculoasă. Aceste regimuri sunt:

Disociate: Principiul lor de bază este că în fiecare zi să se consume un alt aliment. Aceste regimuri sunt dezechilibrate pe toate planurile și în special pe planul aportului protidic.

Vegetariene: Mare avantaj practic al acestor regimuri constă în faptul că produc o modificare de comportament, deoarece folosesc alimente de origine vegetală, care sunt calmante și sedative. Dacă însă persoana care urmează un regim restrictiv vegetarian este un obez, care ingeră în mod obișnuit 80-140g proteine/zi și mai ales de origine animală, practicarea unui regim restrictiv vegetarian va produce o distrugere severă a protein-enzimelor.

Monoalimente: Cu aceste regimuri se realizează pierderi ale masei active protoplasmatice. În momentul distrugerii masei proteice corporale procentajul obezității crește chiar dacă persoana a slăbit cu 2-3 kg în această perioadă. Bolnavii deși reușesc să slăbească realizează o denutriție proteică medie spre gravă.

Regimuri hidrice: Regimul constă în administrarea a 1-1,5 l apă/zi. Foamea și crampele gastrice dispar în 2 zile. Avantajele acestor regimuri au fost acelea că produc o pierdere rapidă în greutate(400g/zi timp de o lună) și produc anorexie din cauza acidozei. Dieta hidrică produce un catabolism proteic exagerat, pierderea brutală a azotului din organism, ceea ce face reechilibrarea ulterioară foarte dificilă. Acest regim crește gradul obezității prin creșterea masă grasă – masă activă.

Regimuri restrictive echilibrate trebuie să întocmească criteriile unui bun regim. În doilea rând, ele trebuie să răspundă scopului tratamentului de obezitate de a negativa de o manieră durabilă bilanțul energetic și de a echilibra bilanțul de azot.

În al treilea rând ele trebuie să fie urmate obligatoriu de regimuri de stabilizare. Prescrierea regimurilor restrictive trebuie să aibă o motivație medicală și să fie precedate de explicația clară a tehnicii de realizare, timpul precis de respectare a regimurilor, data controlului, ritmul scăderii în greutate.

Practicare unui regim restrictiv trebuie precedată de acordul bolnavului. Este necesar de a explica bolnavului că nerespectarea tuturor secvențelor de regimuri este urmată de reîngrășare prin fenomenul adaptării cheltuielilor energetice la aport.

Chirurgia estetică și lipectomia: Metodele tratamentul chirurgical al obezului se referă la chirurgia estetică, lipectomia și by-pass.

Indicațiile chirurgiei estetice în obezitate se referă la chirurgiile cu ptoze mamare, la operațiile de lifting facial și la îndepărtarea șorțului abdominal. Aceste indicații de dermo-lipectomii vizează mai ales ptozele inestetice la persoanele adulte după o scădere ponderală importantă. Șorțul abdominal „cade uneori” până la genunchi, realizând infirmități serioase. Dermo-lipectomia șorțului abdominal poate scoate și cantități mai mari de țesut adipos subcutanat, realizarea chirurgicală este însă însoțită de pericole imediate sau tardive și mai ales după o eventuală îngrășare.

Ca regulă generală timpul operator se situează după cel puțin un an de la stabilizarea ponderală. Intervențiile practicate înaintea stabilizării ponderale se pot acompania de riscuri postoperatorii tardive. Aceste riscuri se referă în special la tensiuni ce apar la nivelul punctelor de sutură după reîngrășare, mai ales după operațiile de ptoză mamară și șorț abdominal. b#%l!^+a?

Operațiile de by-pass constau în realizarea unui scurtcircuit intestinal și a unui sindrom de malabsorbție secundar. Acest sindrom realizează pierderea ponderală.

Alte intervenții chirurgicale:

Intervenții pe stomac – combină două variante de gastrectomie subtotală și cu scurtcircuit gastro-jejunal. Gastrectomia subtotală exclude 9/10 din stomac.

Scurtcircuit jejuno-colic: Metoda constă în anastomoză primei anse jejunale cu colonul transvers păstrând 75-80 cm de ileon. Această tehnică nu se mai practică din cauza complicațiilor nutriționale severe ce apar postoperator.

Scurtcircuit jejuno-ileal: Importanța activității fizice în tratamentul obezității este probabil subestimată. Atât la copilul supraponderal, cât și la obezul adult, diverși autori au notat o scădere a activității fizice comparativ cu loturile de normoponderali. În mod normal o persoană normoponderală cheltuiește în condiții bazale aproximativ 60-80 calorii/oră. În condiții obișnuite această persoană poate să-și multiplice de două sau de trei ori efortul pe oră, consumând 180-200 calorii/oră. Aceste 200 calorii/oră sunt echivalente la 28-30 g țesut adipos corporal consumat.

Exercițiul fizic are de asemenea un rol important în peristaltica corectă a tubului digestiv, afectat de regimuri restrictive.

Exercițiul fizic terapeutic: În toate perioadele de viață ale omului, de la sugar până la bătrân, educația fizică și sportul oferă mijloace dintre cele mai eficace pentru păstrarea și îmbunătățirea sănătății. Pentru adulți exercițiul fizic reprezintă nu numai un mijloc de repaus activ ci și un stimul al puteri de creație, pentru că mărește puterea de lucru a creierului, limitează inhibiția și ușurează înțelegerea. Exercițiul fizic face crească răbdarea, inițiativa, curajul, judecata și reduce sensibilitatea exagerată. Voința participă la efectuarea oricărui exercițiu fizic. Aceasta capătă mai multă forță cu cât este mai solicitată. Exercițiul fizic întreține funcționalitatea organismului, menținând claritatea și seninătatea gândirii, alungă neliniștea și preocupările negative și crește buna dispoziție.

În profilaxia îmbolnăvirilor exercițiul fizic are un rol indirect,dar foarte activ,contribuind la întărirea rezistenței și a capacității de apărare împotriva factorilor patogeni de agresiune.

Efectele terapeutice ale exercițiului fizic sunt legate de stimularea proceselor de însănătoșire. Cu ajutorul unor exerciții fizice se poate obține o vindecare completă, alteori ameliorări. În cazul pierderii sau alterării grave a unui organ sau a unei funcțiuni, încercăm să dezvoltăm prin exerciții unele mecanisme compensatorii.

Prin influențele morfologice contribuim la vindecarea sau ameliorarea anatomică, iar prin cele fiziologice putem restabili, întări sau regla funcțiunile tulburate.

Exercițiile fizice pot fii indicate ca mijloace terapeutice în diverse stadii de evoluție a bolilor. În stadiile acute ale bolilor, exercițiul fizic este mai mereu contraindicat. Durerile intense, contracturile musculare, inflamațiile microbiene, leziunile deschise, hemoragiile și alte fenomene acute impun mai degrabă repausul, relaxarea și liniștirea, decât mișcarea și încordările musculare. În schimb în stadiile subacute și mai ales in cele cronice ale bolilor, exercițiile fizice capătă din ce în ce mai multe indicații terapeutice.

În unele cazuri exercițiul fizic este folosit ca un factor terapeutic principal, fiind însoțit sau nu de alte mijloace terapeutice ajutătoare dar de cele mai multe ori este utilizat ca factor ajutător sau asociat altor mijloace curative, în cadrul unei terapii complexe.

Efectele psihice constau în: încrederea în sine, în posibilitățile proprii de recuperare, încrederea în terapeut sau în întreaga echipă medicală.

La baza influențelor psihogene stă elaborarea unor reflexe condiționate. Aceste reflexe numite „corticale pozitive” provoacă participarea activă a individului la executarea exercițiilor fizice, cu atât mai mult cu cât în situația de pacient, personalitatea lui suferă modificări de esență.

Efectele sociale constau în reintegrarea subiectului în mediul familial sau socio-profesional. Aceste efecte pot fii induse în condițiile cercetării, prin exercițiile fizice, a deficiențelor instalate, precum și prin limitarea, pe cât posibil a infirmităților și recuperarea capacității generale de efort.

Exercițiul fizic consta in repetarea sistematica a unor cicluri de miscari cu scopul influențării dezvoltării fizice și a capacității de mișcare a individului, fără producerea unor modificări morfologice vizibile.

Obiectivele realizabile prin practicarea exercițiilor fizice sunt clasificate după efectele induse asupra structurilor morfologice, laturilor funcționale (cardio-vasculare, respiratorii), neuropsihice(relaxare, coordonare, echilibru) și social-educaționale.

Obiectivele morfologice sunt:

favorizarea proceselor de creștere și dezvoltare fizica

prevenirea atitudinilor incorecte ale corpului

corectarea atitudinilor și deficiențelor corpului

Obiectivele funcționale sunt:

creșterea capacității generale de efort

creșterea capacității funcționale a aparatului cardio-vascular (minut/volum, debit sistolic, VO2 maxim);

creșterea capacității funcționale a aparatului respirator (volume și capacități pulmonare);

creșterea capacității funcționale a aparatului locomotor (amplitudini articulare, proprietăți musculare);

creșterea capacității funcționale a celorlalte aparate si sisteme ale corpului.

Obiectivele neuropsihice sunt:

dezvoltarea capacității de relaxare fizică (musculară, funcțională) si psihică

dezvoltarea capacităților coordinative;

dezvoltarea capacităților de învățare motrică, a expresivității și cursivității mișcărilor.

Obiectivele social-educaționale sunt:

favorizarea integrării sau reintegrării în grupurile sociale (familie, colectiv de munca, echipă);

formarea obișnuinței de a practica sistematic exercițiile fizice în scop profilactic și terapeutic;

formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.

Obiectivele cu caracter general și specifice se pot diferenția în alte obiective cu caracter intermediar sau pentru fiecare lecție sau ședință în parte. Cerința fundamentală în stabilirea obiectivelor constă în formularea cât mai precisă a acestora pentru a se putea deduce cu ușurință mijloacele, metodele și formele de organizare adecvată.

Exercițiul fizic exercită asupra organismului efecte ce se răsfrâng nu numai asupra organelor și funcțiunilor solicitate de efort, ci și asupra celorlalte părți ale lui, neangrenate direct în activitatea musculară. Pentru a ne da seama mai bine de aceste influențe este necesar să prezentăm efectele pe care le produce exercițiul fizic asupra aparatului locomotor, cardiovascular,respirator și digestiv, asupra nutriției și eliminărilor, asupra sistemului nervos și psihic.

Efecte la nivelul aparatului locomotor se răsfrâng asupra oaselor, periostului, articulațiilor, mușchilor, tendoanelor, fasciilor, producând următoarele modificări:

Asupra oaselor:

stimulează osteogeneza, prin creșterea fluxului de sânge;

influențează forma și structura intimă a oaselor, prin orientarea trabeculelor pe direcția forțelor mecanice, care acționează asupra osului;

previn osteoporoza de inactivitate, manifestată prin deteriorări microstructurale ale țesutului osos

Aceste efecte justifică indicația practicării exercițiilor fizice în scop profilactic,pentru dezvoltarea fizica armonioasă, păstrarea unei posturi corecte a corpului,prevenirea osteoporozei, cât și în scop terapeutic,în corectarea deformărilor osoase apărute în perioada de creștere.

Asupra articulațiilor:

influențează forma și întinderea suprafețelor articulare;

stimulează condrogeneza, respectiv grosimea cartilajului articular;

cresc rezistența și elasticitatea capsuloligamentară, prevenind dezorganizarea fibrelor de colagen și scăderea elastinei;

influențează structura ți orientarea sistemului fibros periarticular, pe direcția solicitărilor mecanice.

Asupra mușchilor:

influențează forma ți orientarea mușchilor, corespunzător amplitudinii și sensului mișcărilor pe care le execută;

produc hipertrofie musculară prin creșterea volumului fiecărei fibre, ca urmare a creșterii volumului sarcoplasmei, ceea ce va avea ca efect funcțional creșterea forței musculare.

Prin exercițiu fizic se produc îmbunătățiri nu numai în forma, volumul și structura mușchilor; ci mai ales în funcțiunile lor. Îmbunătățirile funcționale se datoresc intervenției unor factori fizico-chimici și neuro-umorali care intră în acțiune mai ales în timpul efortului fizic intens și prelungit.

Lucrul muscular al oamenilor antrenați este mai economicos. Un mușchi antrenat are in rezervă o mare cantitate de substanțe energetice pe care le poate utiliza în efort: glicogenul se găsește în cantitate mai mare, hemoglobina este mai abundentă și asigură în toate cazurile schimburi mai mari între oxigen și mușchi. Promptitudinea proceselor chimice din mușchiul antrenat și eficacitatea lor este demonstrată în bună măsură și de randamentul lui crescut. Coordonarea diverselor grupe de mușchi, crescută prin antrenament suprimă contracțiile inutile și diminuează cauzele de oboseală.

Capitolul 3. Elemente constitutive ale cercetării

3.1. Ipotezele cercetarii

Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel global, fiind în creștere în toate țările lumii, inclusiv în România, și atingând rate alarmante atât la adulți cât și la adolescenți și copii. Aportul alimentar excesiv și sedentarismul reprezintă principalii factori exogeni cu rol în apariția obezității.

Copiii și adolescenții obezi tind să devină adulți obezi și să prezinte risc crescut pentru boli acute și cronice, având o speranță de viață mai mică. Persistența obezității copilului și adolescentului la vârsta adultă este frecventă și asociată cu o creștere semnificativă a morbidității și mortalității, cu costuri ridicate pentru societate. Interesul pentru obezitatea adolescentului a crescut odată cu recunoașterea faptului că prognosticul său este nefavorabil și o mare parte din aceștia vor deveni adulți obezi. Fenomenul este într-o îngrijorătoare progresie având implicații sociale, medicale, economice deosebite.

Profilaxia obezității reprezintă o strategie a politicilor de sănătate, ce impune programe de supraveghere atentă a subiecților cu tendință de creștere în greutate. Strategiile de reducere a riscului de obezitate se concentrează adesea asupra îmbunătățirii obiceiurilor legate de alimentație și asupra menținerii unui nivel înalt al activității fizice.

Formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase de la vârstă mică este importantă pentru păstrarea sănătății pe termen lung și prevenirea obezității.

Sedentarismul sau lipsa de mișcare este o cauză a obezității. De aceea, în tratamentul acestei afecțiuni programele kinetice pot fi la fel de eficiente ca tratamentele chirurgicale sau dietele hipocalorice. Prin exercițiul fizic terapeutic crește capacitatea funcțională a organismului, poate fi stimulat metabolismul în sensul intensificării proceselor catabolice cu substart lipidic.

În elaborarea prezentei lucrări am pornit de la următoarea ipoteză: dacă prin aplicarea unui program de exerciții fizice terapeutice, asociate unei diete hipocalorice, se poate reduce greutatea corporală la un lot de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani neîmpliniți, cu inducerea stării de confort psihic.

Scopul acestei lucrării este acela de a evidenția importanța efectuării mișcării fizice într-un cadru organizat la orice vârsta adolescenței și de a atrage încă odată atenția asupra efectelor negative generate de obezitate în menținerea echilibrului fizic și psihic prin educarea consumului alimentar.

3.2. Obiectivele și sarcinile cercetării

Cercetarea și-a propus urmărirea unor corelații care există între obezitate, b#%l!^+a?suprapondere și stilul de viață al adolescenților și o cunoaștere mai bună, sub aspect etiopatogenic și clinic, a obezității la adolescenți, cu scopul de a eficientiza diagnosticul la vârste timpurii și de a elabora un program de promovare a stilului de viață sănătos.

Obiectivele cercetării:

Elaborarea și implementarea unui program de promovare a unui stil de viață sănătos la adolescenți pentru modificarea stilului de viață și scădere în greutate la adolescenții obezi și supraponderali.

Evaluarea factorilor de risc ai obezității

Evaluarea rezultatelor programului de promovare a unui stil de viață sănătos și de educație sanitară la adolescenți, la 4 luni de la inițiere, scopul fiind creșterea calității vieții adolescenților.

Pentru verificarea ipotezei ne-am propus următoarele sarcini:

• sistematizarea cunoștințelor și a datelor generale și specifice, existente în literatura de specialitate;

• alcătuirea lotului de studiu;

• selecționarea metodelor de cercetare și evaluare;

• individualizarea programelor de exerciții fizice terapeutice;

• selectarea metodelor statistico-matematice în vederea interpretării rezultatelor obținute.

3.3. Metodologia si organizarea cercetarii

3.3.1. Principii metodologice utilizate

Succesul cercetarilor empirice asupra comportamentului uman individual sau de grup presupune luarea în considerare a trei principii metodologice. Dupa S. Chelcea (2001), aceste principii sunt: (1) principiul unității teoretic-empiric, (2) principiul unității întelegere (comprehensiune) – explicație, și (3) principiul unității cantitativ-calitativ.

Studiul a fost realizat ținând seama de teoria și datele existente din literatura de specialitate. Studiul nu a intenționat să impună restricții asupra libertății de decizie a părinților sau adolescenților vizați de studiu, acesta s-a efectuat prin acceptul și liberul consimțământ al adolescenților. Cercetările din cadrul proiectului s-au desfășurat respectând normele de etică și deontologie medicală. S-a avut în vedere neafectarea mediului înconjurător. b#%l!^+a?

3.3.2. Subiecții și eșantioanele de lucru

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 14 săptămâni, între 5 ianuarie 2015 și 12 aprilie 2015, la o sală body-building și fitness, sală dotată cu aparatura necesară realizării programelor de exerciții terapeutice.

Lotul supus experimentului a inclus un număr de 18 persoane, 8 de sex feminin și 10 de sex masculin, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani neîmpliniți. Subiecții au fost grupați pe serii de lucru, după sex, obținând astfel 2 serii de lucru (respectiv A și B).

Tabelul 3.1. Tabel centralizator pentru subiecții studiului

3.3.3. Metode si tehnici utilizate

Programele de exerciții au fost individualizate după posibilitățile fizice ale fiecărui b#%l!^+a?subiect, neexistând diferențe de tehnică de lucru sau de tip de efort. Programele de lucru au avut aceeași durată (2 ore/zi), 4 zile pe săptămână.

Pe toată perioada experimentului, subiecților li s-a recomandat o alimentație hipocalorică și, în afara celor 4 zile de antrenament, un program individual de mers în ritm rapid sau jogging pentru a evita apariția eventualelor traumatisme la nivelul membrelor inferioare.

Exercițiile s-au efectuat folosind principiile și metodele de execuție din culturism. Acestea se referă la gradarea greutăților; la numărul repetărilor, la principiul relaxării și cel al încălzirii. Pauzele dintre serii au avut caracter activ, mobilizând prin stretching fluxul de sânge din mușchi precum și calitatea contracției musculare prin deschiderea capilarelor de rezervă. Pe perioada pauzelor dintre serii s-a asigurat hidratarea organismului prin ingestia de apă plată.

Scopul exercițiilor au avut ca referință înclinarea balanței calorii ingerate – calorii consumate în favoarea celei de-a doua, rezultând astfel scăderea în greutate din substratul lipidic.

Parametrii urmăriți în studiu:

Vârsta și sexul adolescentului;

Date anamnestice:

antecedente personale fiziologice și patologice;

anamneza familială, antecedente heredo-colaterale;

alimentația;

factorii favorizanți și declanșanți ai obezității;

vârsta la debutul obezității;

obezitatea asociată cu unii factori sociali.

Parametrii antropometrici:

Măsurarea greutății corporale (G), cu ajutorul cântarului,

Măsurarea taliei (T), cu ajutorul taliometrului

Determinarea indicelui de masă corporală:

IMC = G (Kg) / T2 (m2)

A fost calculat cu ajutorul programului EXCEL BMI Calculator, valoarea IMC este un punct pe hărțile de creștere IMC/pentru vârstă/ sex, pe baza acesteia se obține o clasificare. b#%l!^+a?

Ancheta nutrițională a fost realizată prin chestionarea privind stilul de viață și modul de alimentație a adolescenților, tipuri de alimente utilizate, obiceiuri alimentare: orele, numărul și frecvența meselor, cantitatea de alimente/masă/zi, mărimea porțiilor de mâncare, planificarea meselor în familie, mâncatul în timpul emisiunilor la televizor, hrana de la pachet/școală și cunoașterea noțiunilor despre igiena alimentației.

Ancheta activităților fizice a fost realizată prin:

evaluarea activității fizice și a comportamentului sedentar;

tipul de activitate fizică desfășurată la grădiniță/ școală în timpul orelor de educație fizică și sport dar și în timpul liber;

utilizarea mijloacelor de transport în comun (mașină, tramvai);

timpul petrecut în fața televizorului, computerului, jocurilor video;

numărul de ore de somn pe noapte;

activitatea fizică efectuată în ultimele 30 zile comparativ cu cea din ultimele 12 luni.

Influența factorilor de mediu a fost analizată prin:

influența reclamelor comerciale în alegerea unui anumit aliment;

internetul/ televizorul și influența lor în comportamentul alimentar al adolescenților;

dacă predomină interesul pentru vizionarea filmelor, emisiunilor la TV, jocurilor pe computer, în dauna activității fizice.

Promovarea unui stil de viață sănătos s-a realizat prin:

elaborarea și implementarea unui program de promovare a unui stil de viață sănătos la adolescenți și de educație sanitară pentru modificarea stilului de viață și scădere în greutate la adolescenții cu obezitate:

– elaborare și distribuire de pliante,

– inițierea de activități educaționale, noțiuni de educație sanitară.

evaluarea rezultatelor la 14 săptămâni de la inițierea studiului:

– evaluarea parametrilor clinici și antropometrici,

– evaluarea atitudinii familiei și a adolescentului față de necesitatea schimbării comportamentului alimentar,

– compararea rezultatelor obținute cu cele de la începutul studiului.

3.3.4. Desfășurarea experimentului

Conștientizarea, de către subiecți, a modificării comportamentului alimentar este b#%l!^+a?primul pas pentru atingerea scopului propus.

Slăbirea este un proces greu de atins și foarte greu de menținut. Se indică slăbirea în trepte, adică perioade de slăbire de 3 luni alternate cu perioade de menținere a greutății de circa 3-6 luni, și nu este indicată o slăbire mai mare de 0,75 kg pe săptămână. O scădere prea mare în greutate într-un timp scurt nu va putea fi menținută și reprezintă un efort imens pentru inimă.

Figura 3.1. Piramida alimentației sănătoase

Modificarea stilului de viață constă în modificarea dietei, conform piramidei alimentelor, activitatea fizică și modificarea comportamentului. O dietă calorică scăzută (800 – 1200 kcal/zi) este recomandată față de o dietă calorică foarte scăzută (sub 800 kcal/zi). Dieta calorică scăzută reduce greutatea în medie cu 8%, determinând reducerea țesutului adipos după o perioadă de aproximativ 6 luni. Activitatea fizică, 3 – 7 ședințe/săptămână de 30 – 60 min, poate determina o reducere a greutății de 2 – 3%. Terapia comportamentală vizează de fapt modificarea comportamentului alimentar prin b#%l!^+a?identificarea stimulilor alimentari, autoevaluare, grupuri de susținere etc. Asocierea unei diete calorice scăzute, activității fizice și terapiei comportamentale va avea rezultate mai bune față de dieta sau activitatea fizică izolată.

3.3.5. Metode de acționare recuperatorie

3.3.4.1. Dieta alimentară

Dieta recomandată a fost una echilibrată, începând cu o perioadă de tranziție de la regimul alimentar anterior începerii acțiunii, această perioadă va începe de la o săptămână maxim două, în funcție de fiecare subiect.

Regimul hipocaloric echilibrat recomandat (în prima săpămână) de maxim 1200 kilocalorii (kcal) repartizate pe parcursul a trei mese principale și două gustări este exemplificat astfel:

Ora 7 – Cafea sau ceai îndulcite cu zaharină O felie de pâine graham (55 kcal) Brânză dulce de vaci 100 g – 150 kcal sau 2 felii șuncă presată 100 g – 150 kcal

Ora 10 – Iaurt 200 g – 140 kcal Fulgi de cereale 50 g (2 linguri) – 175 kcal

Ora 13 – O farfurie ciorbă de legume sau pui 200 ml– 100 kcal Friptură de vită 150 g – 180 kcal Garnitură fasole verde 200 g (70 kcal) sau mazăre 100 g (90 kcal) sau cartofi fier]i 100g (90 kcal) Salată de crudități (cu maxim o linguriță de ulei) 200 g – 100 kcal

Ora 16 – Un măr sau o piersică 100 g – 50 kcal

Ora 18 – Rasol pește (cod) 100 g – 90 kcal Garnitură orez 120 g – 150 kcal O portocală – 100 kcal

Minim doi litri băuturi nealcoolice, neacidulate pe parcursul întregii zile.

Sfaturi practice recomandate:

• Nu se sare peste micul-dejun. Mâncarea sănătoasă matinal asigură necesarul energetic pentru munca din prima parte a zilei și evită consumul ulterior de produse de patiserie sau fast-food.

• Se bea multă apă (ceai, sucuri naturale). Băuturile necarbogazoase asigură buna funcționare a rinichilor și „amăgesc foamea“.

• Se consumă carne „slabă“ (pasăre, pește). Mușchiul sau pulpa de porc și de vită conțin multă grăsime „ascunsă“, chiar dacă par „slabe“.

• Se consumă multe legume și fructe. Organismul se alimentează cu principalele surse de vitamine, cu conținut scăzut de calorii.

• Se evită produsele de tip fast-food, produse de patiserie și dulciuri în exces. Deși sunt b#%l!^+a?atractive și gustoase, aceste produse sunt adevărate „bombe“ calorice. Nu se consumă în week-end sau în timpul serviciului, în lipsă de altceva.

• Se mănâncă diversificat. Se înlocuiește o mâncare cu alta, cu număr asemănător de calorii. Repetarea creează plictiseală și abandon.

• Se evită să se mănânce după ora 18. Ultima masă a zilei să fie cu cel puțin 2 ore înainte de culcare. În timpul somnului nu se consumă prea multe calorii.

• Nu se ridică de la masă cu stomacul plin. Dacă se întâmplă acest lucru la una din mesele zilei, înseamnă că deja s-a mâncat prea mult. Trebuie să fie 4-5 mese pe zi, cu cantitate mică de alimente, pentru a reduce treptat dimensiunile stomacului și a nu lăsa să se depună „surplusuri“ de calorii.

Înlocuirea alimentelor din regimul anterior se face cu respectarea următoarelor condiții:

• cerealele tip musli au număr dublu de calorii față de fulgii obținuți din orz sau porumb;

• carnea de gâscă are un număr dublu de calorii față de cea de pui;

• fructele conservate, strugurii, prunele uscate și bananele au număr dublu de calorii/100 g față de mere;

• nu se îngroașă ciorbele cu produse făinoase.

După o săptămână de adaptare se recomandă următorul regim hipocaloric, cu un total de 4500 – 4900 calorii, în medie circa 650 – 700 calorii pe zi, prezentat în tabelul următor.

Tabelul 3.2. Model de regim hipocaloric săptămânal

Pentru zilele cu 600 calorii se pot folosi: circa 1,5l lapte sau 2 pachete de brânză de vaci slabă sau 2 bucăți de carne slabă (150g) sau combinații.

Lipidele nu trebuie să depășească 40 g pe zi, fiind de preferat cele de natură vegetală (ulei de porumb, de soia, de floarea soarelui), ținând seama că valoarea calorică a lipidelor este mai mult decât dublă în comparație cu glucidele. Pentru același individ ele nu trebuie să depășească 35 g pe zi, adică 0,50 kilocorp de greutatea ideală, această cantitate găsindu-se în grăsimea necesară preparării mâncărurilor.

Glucidele vor fi reduse la 110 – 130 g /zi, adică 1,5 – 2 kilocorp din greutatea b#%l!^+a?ideală. această cantitate rezultă din consumul de pâine, care nu trebuie să depășească 100 –120 g zilnic și din legumele și fructele prescrise. Se vor alege legumele a căror concentrație în zahăr nu depășește 3-5% (spanac, ștevie, salată, mărar, pătrunjel, andive, usturoi, ceapă, varză conopidă), iar fructele de preferate sunt citricele (portocale, mandarine, lămâi), sau zmeura, merele, căpșunile, fragii. Glucidele, datorită tendinței lor de a se transforma în lipide, sunt socotite inamicul principal al obezilor.

3.3.4.2. Programe de exerciții

Programele de exerciții au fost aplicate sistematizat, tuturor subiecților.

În cadrul acestor programe s-au folosit tehnicile de execuție din culturism, respectiv asocierea contracției musculare cu respirația specifică (contracție-expir, relaxare-inspir).

S-au folosit greutăți moderate respectiv 30% din posibilitatea maximă a fiecăruia. Posibilitatea maximă reprezintă ridicarea unei încărcături numai o singură dată, a doua execuție nu va mai fi posibilă datorită insuficienței forței musculare.

S-a utilizat un număr mare de repetări pentru a stimula procesele catabolice în substratul lipidic.

Programele s-au adresat în primul rând musculaturii abdominale datorită faptului că din această zonă apar cele mai numeroase modificări patologice ca: diminuarea funcțiilor organelor interne, insuficiență respiratorie prin scăderea mobilității diafragmului și a mușchilor inspiratori precum și modificarea orientării coastelor. Programele au fost adresate abdomenului și din ordin estetic.

Exerciții pentru musculatura abdominală:

1) flexii ale trunchiului din culcat dorsal pe saltea sau pe bancă orizontală;

2) flexii ale trunchiului pe coapse;

3) flexii ale membrelor inferioare pe trunchi cu genunchii extinși din decubit dorsal pe bancă orizontală;

4) flexii ale membrelor inferioare pe trunchi cu genunchii extinși din decubit dorsal pe bancă declinată;

5) flexii ale coapselor pe trunchi la „Aparat pentru abdomen inferior”;

6) flexii ale trunchiului pe coapse la „Aparat pentru abdomen superior”;

7) rotări ale trunchiului din șezând în ambele sensuri la „Aparat pentru musculatura abdominală”;

8) răsucirea trunchiului alternativ în ambele sensuri din decubit dorsal, cu genunchii b#%l!^+a?flectați, palmele la ceafă, atingându-se cu cotul genunchiul opus.

Pentru musculatura abdominală s-au folosit 5 serii ajungându-se a se efectua câte 50 de repetări. S-au utilizat câte 5 exerciții din cele prezentate mai sus la fiecare ședință. Astfel primele 4 au fost considerate exerciții de bază și nu au lipsit din nici o ședință, iar următoarele au fost introduse aleatoriu câte unul la un interval de 2 săptămâni.

Exerciții pentru musculatura spatelui:

1) tracțiuni la helcometru cu bara la ceafă;

2) ramat din șezând la „Aparat pentru ramat”;

3) tracțiuni la helcometru cu bara la torace;

4) extensia trunchiului din decubit facial cu gleznele fixe.

Pentru musculatura spatelui s-au utilizat 2 exerciții, nelipsind exercițiul 4 din nici o ședință (exercițiu de bază). Exercițiile 1, 2, 3 s-au efectuat în aceeași ordine timp de 4 săptămâni, în ultimele 2 săptămâni utilizându-se exercițiul 3. Seriile și numărul repetărilor au fost aceleași pentru toate grupele musculare. S-a insistat mult pe exercițiul 4 pentru evitarea problemelor de coloană, musculatura paravertebrală având un rol foarte important în susținerea acesteia.

Exerciții pentru musculatura coapselor:

1) semigenuflexiuni cu greutatea propriului corp;

2) extensii ale genunchilor la presa în 45;

3) extensii ale gambelor pe coapsă la „Aparat pentru cvadriceps”;

4) fandări frontale cu greutatea propriului corp;

5) exerciții la bicicleta staționară;

6) mers cu pași mari și cu ritm crescut pe banda de alergare.

Pentru exercițiile 5 și 6 s-au executat 2 reprize pe ședință câte 15 minute, la începutul și la sfârșitul fiecăreia. Acestea nu au lipsit din nici o ședință. Câte 3 exerciții au fost utilizate în afară de acestea în fiecare săptămână.

Exerciții pentru musculatura gambelor:

1) flexia plantară a picioarelor pe gambe din șezând la „Aparat pentru gambe”;

2) flexia plantară a picioarelor pe gambe din stând pe un prag de lemn;

3) flexia plantară a piciorului pe gambă din stând, alternativ cu un picior apoi cu celălalt. b#%l!^+a?

S-au utilizat câte 2 exerciții pentru această grupă musculară.

Exerciții pentru musculatura brațelor:

1) flexii ale antebrațelor pe brațe cu gantere, alternativ cu câte un braț;

2) flexii ale antebrațelor pe braț la banca „Larry Scott”;

3) extensii ale coatelor cu brațele in prelungirea trunchiului deasupra capului cu gantera;

4) extensii ale coatelor la helcometru din stând.

Aceste exerciții au fost utilizate pe toată perioada testării, în fiecare săptămână.

Exerciții pentru musculatura toracelui:

1) împins cu gantere de la piept pe banca orizontală;

2) adducții frontale sau fluturări ale brațelor din șezând la aparatul „peck-deck”;

3) fluturări la cablu.

Exercițiile pentru pectorali s-au efectuat toate trei pe întreaga durată a studiului.

Toate exercițiile s-au efectuat în 5 serii câte 50 repetări.

Programele s-au desfășurat în zilele de luni, marți, joi și vineri. Ambele serii A și B au efectuat aceleași exerciții neexistând nici o modificare a acestora în cadrul grupelor sau a indivizilor. Dar s-a ținut cont de particularitățile individuale ale fiecăruia.

3.3.4.3. Alte metode de recuperare

În funcție de greutate și de disponibilitate au mai fost recomandate următoarele metode de recuperare, care se pot aplica în centre specializate sau unele dintre ele chiar la domiciliu:

Tratamentul prin hidro-termoterapie se poate realiza prin:

hidroterapia este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi și sub diverse stări de agregare ca și unele tehnici strâns legate de acestea.

baia cu spumă: decoct din rădăcina plantei săpunului cu ajutorul generatorului de spumă se formează o spumă deasă care menține căldura apei. Este o procedură piretoterapică care încălzește corpul și duce la transpirația lui.

băile reci complete în cadă, piscină sau bazin la temperatura apei de 150. Înainte de aplicare, pacientul își spală fața și brațele cu apă rece pentru a evita congestia cerebrală. b#%l!^+a?Procedura durează 10-30 secunde, maxim 1 min. și se aplică în general după o procedură termică (saună). Se recomandă subiectului, să execute mișcării repezi sau fricțiuni puternice în timpul băi iar la sfârșit să se șteargă rapid cu un cearceaf uscat și să se fricționeze viguros. Modul de acțiune – factorul termic puternic excitat.

baia kineto – terapeutică este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile. Mișcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “Asupra unui corp scufundat într-un lichid acționează o forță de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit“. Tehnica de aplicare a băii kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380C. Subiectului se așeze în cadă și timp de 5 minute este lăsat liniștit să se obișnuiască cu ambianța. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulațiile subiectului în mod pasiv și activ toate mișcările posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puțin în repaus după care este invitat să repete singur mișcările arătate de tehnician. Durata băi este de 20-30 minute după care subiectului este șters și lăsat să se odihnească. Modul de actiune – factorul termic și mecanic. Mobilizarea în apă este cu mult mai ușoară de efectuat și mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderi greutății corpului conform legi lui Arhimede. Importanța mișcării pasive este esențială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înțelege că articulația este funcțională și recuperarea este posibilă.

sauna este o procedură termică, de mult cunoscută, ce se efectuează într-un spațiu închis. Aplicația clasică și originară utilizează o cabană din lemn de pin, în care sursa de căldură este reprezentată de pietre încinse peste care se toarnă apă. Mai pot fi utilizate și în încăperi obișnuite, din pereți zidiți, în care sursa de încălzire este electrică, dar unde se caută a fi respectate caracteristicile sale fizice. Astfel, în incinta ei se realizează o temperatură de 1000 C, cu o umiditate foarte mică (1-5%) care îi conferă caracter de aer cald, uscat, cu un gradient de temperatură spre organism foarte mare, de 600 C (de la 1000 C, temperatura aerului, la 400 C, temperatura tegumentului încălzit). În aceste condiții, fluxul termic nu este prea mare (5-10 cal/min/m2), temperatura „nucleului” crescând doar 10C în interval de 10-12 min. Fiind o procedură cu transfer moderat de căldură, atât cantitativ, cât și în timp (lent), nu este solicitată, fiind teoretic suportată și de indivizi cardiaci compensați. Aplicația se mai complectează prin turnarea de apă (câte 0,5 l) peste pietrele încinse, producându-se astfel aburii care se evaporă instantaneu. După înceierea ei se practică o imersiune în bazin mic, de circa 2m adâncime, cu apă rece (180 C – 200 C și chiar sub 180 C). Principalele scopuri și indicații ale saunei sunt: călirea organismului, b#%l!^+a?corectarea termoreglării deficitare; preâncălzirea înainte de aplicarea procedurilor de kinetoterapie recuperatorie.

băile ascendente complete sau băi piretoterapice au ca tehnică de aplicare – antipiretic împotriva călduri. Se umple cada cu apă la temperatura de 350 C subiectului se așează în baie în așa fel încât apa să îi acopere umeri. După 2 min. temperatura băi se crește prin adăugare de apă fierbinte din minut în minut se crește temeratura cu 10 C. Se poate ajunge astfel ca temperatura corpului subiectuluiui să fie de 390-400 C, iar temperatura apei să ajungă la 410-430 C. Durata băi poate fi de până la 1h. Modul de acțiune-baia hipertermă provoacă o vasodilatație tegumentară importantă care duce la supraâncălzirea organismului cu transpirația care are loc numai la nivelul suprafețelor neacoperite de apă (fața, capul) eventual partea superioară a pieptului. Supraâncălzirea duce la creșterea metabolismului.

dușul scoțian se practică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc mobile și orizontale prevăzute cu capete metalice de îngustare a coloanei de apă. Temperatura apei este de 18-200 C și 38-400 C. Subiectului este așezat în fața dușului la distanță de 2-4m în raport cu presiunea coloanei de apă care este de 1,5-2 atmosfere. Se aplică pe regiunea prescrisă, la început coloana de apă caldă 10-15 secunde apoi coloana de apă rece 5-10 secunde, alternativ de 2-4 ori. Dușul scoțian are o acțiune excitantă asupra sistemului nervos, tonifică sistemul neuro-muscular și activează foarte intens circulația. Se insistă mai mult pe depunerile grăsoase.

dușul masaj reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Durata masajului este de 8-15 minute. Dușul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv și de tonifiere prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.

dușul subacval constă în aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperaturi diferite a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apă la 35-380 C cu ajutorul unui duș sul mobil cu presiune mare. Dușul cu temperatură de 1-20 C mai mare decât apa din cadă se introduce în apă pe segment sub controlul uneia dintre mâinile asistentului până la 5-10 cm de regiunea de aplicat. Durata proceduri este de 5-10 minute. Acțiunea intensă a dușului subacval se datorează temperaturi diferite, baie plus duș precum și masajului puternic al coloanei de apă care comprimă puternic țesuturile. Efectul este asemănător dușului masaj dar este suportat mai bine datorită băi calde.

împachetarea uscată se efectuează numai cu pătură care se aplică fără cearșaf direct pe corp. Durata acestor împachetării este de 90 min. Sunt proceduri excitante și de sudație. b#%l!^+a?Aceste împachetării se pot aplica general sau parțial, prin acțiunea mecanică a păturii aspre aplicată direct pe corp, prin durata lungă cât și prin suprafața mare cuprinsă.

împachetarea cu nămol: se pregătește nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă. La temperaturi de 30-400 C se aplica nămolul pe cearșaf într-un strat gros de 2-3 cm. Se aplică nămolul pe părțile laterale și anterioare ale corpului evitând regiunea precordială. Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 minute. După terminare se practică o procedură de curățire.

Acțiunea nămolului: mecanic – producând excitația pieli datorită micilor particule componente; efect fizic – temperatura crescută a corpului cu 2-30 C; efect chimic – prin resorbția unor substanțe pe care le conține nămolul.

Nămolul activează producerea de histamină în piele, apare o transpirație abudentă cu eliminarea crescută de acid uric din metabolismul proteic. Sunt mobilizate depozite sancvine producându-se intensificarea circulației în anumite teritorii.

împachetarea cu nisip este o procedură termo-terapică intensă care se însoțește de transpirații abundente. Se practică prin învelirea corpului cu nisip cald în căzi special amenajate sau pe plajă. Acționează factorul termic și mecanic datorită temperaturi și greutății nisipului. Ele sunt proceduri intens sudorifice, nisipul absorbind transpirația produsă. Durata împachetării 20-40 minute. În timpul împachetării se pune o compresă rece pe cap apoi se face o baie rece de curățenie sau duș.

băile de abur sunt acele băi unde se folosește caldura umedă sub formă de vapori, ele aduc un aport mare de caldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului. Pentru ca băile de abur să fie mai ușor suportate se pleacă de la o temperatură inițială de 38-420 C. și se urcă treptat la 50-550 C. Durata lor variază în raport cu boala și rezistența organismului de la 5-30 min. iar dacă dorim să mărim transpirația dăm subiectuluiui 250-500 ml ceai sau apă. În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inima. Baia de abur se termină cu o procedură de răcire, baie sau duș rece. Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de 2-3 ori pe săptămână. Baia de abur este intens hipertermică și intens diaforetică, dar transpirația nu se poate evapora.

băile de aer cald se fac în același mod ca și băile de abur cald dar ele folosesc căldura uscată cu temperaturi între 60-1200 C, căldura uscată provine de la radiatoare supraâncălzite într-o atmosferă închisă. Băile de aer cald sunt mai ușor suportate ca cele de abur cald. Transpirația se instalează mai încet dar cantitativ mai abundentă decât la băile de b#%l!^+a?abur.

baia de lumina cu becuri electrice utilizează razele infraroși în spații închise și sunt și proceduri de sudație – de traspirație. Celelalte băi se utilizează mai ales în cadrul activoterapice adică terapia de bronzare. Baia de lumină cu becuri se efectuează: complete în dulapuri de lemn cu becuri, iar parțial în dispozitive adaptate. Durata este de 5-20 min. iar după terminarea lor se face o procedura de răcire. Caldura radiantă produsă de băile de lumina este mai penetrantă decât cea produsă prin băile de abur sau aer cald iar transpirația începe mai devreme. Băile de lumină scad tensiunea arteriala prin vazodilatația produsă treptat.

băile cu sare utilizează între 6-10 kg sare pentru o baie generală caldă.

Mod de acțiune: provoacă vazodilatație tegumentară, influențează procesele metabolice generale și eliminarea acidului uric. Au acțiune antiinflamatorie și rezorbtivă.

Acțiunea importantă a mantalei de sare care rămâne pe tegument după procedură și nu trebuie îndepărtată. Ioni din cristalele de sare pătrund prin tegument în urmatoarele ore după procedură.

Tratamentul prin masaj se poate realiza în centru specializat sau la domiciliul subiectului.

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, Ssubiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulații manuale variate aplicate sistematic pe suprafața organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire).

Masajul trebuie să fie executat de personal calificat și la indicația medicului.

Pentru efectuarea masajului se folosește: pudră de talc, diferite unguente (care conțin medicamente), uleiuri și săpun.

Se controlează starea tegumentului, eventuale echimoze. Se evită masarea alunițelor. Masajul se execută în sensul de circulație venoase de întoarcere de la periferie spre centru.

În obezitate masajul contribuie la ușurarea eliminării produselor rezultate din arderea grăsimilor. În obezitate trebuie executat un masaj tonifiant, se insistă cu manevrele de frământat, tapotament și ciupit.

Capitolul 4. Prezentarea și interpretarea rezultatelor

După perioada de testare s-a executat evaloarea finală, urmărind dacă s-au înregistrat modificări la nivelul parametrilor și implicit verificarea ipotezei.

Utilizând metoda statistică ne propunem ca pe baza unui eșantion reprezentativ să apreciem valoarea indicatorilor populației.

Structura eșantionului, un număr de 18 persoane, 8 de sex feminin și 10 de sex masculin, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani neîmpliniți, caracterizată prin indicatorii calculați permite formularea unor aprecieri asupra întregii populații.

Parametri statistici ai unei populații pot fi calculați doar cu aproximație pe baza rezultatelor obținute din experimente pentru că folosim eșantion reprezentativ și nu toată populația.

În final s-au înregistrat următoarele date expuse în tabelul care urmează:

Tabelul 4.1. Valorile inainte de începerea experimentului și la sfârșitul experimentului (inițiale și finale)

Pentru interpretarea rezultatelor s-a utilizat expunerea grafică și Microsoft Office – Excel.

În special au fost utilizate diagrame în formă de bare sau coloane cu ajutorul cărora s-a exprimat relația dintre două variabile. În graficele respective am relevat relația dintre parametri cei mai evidenți din obezitate ca: procentul de grăsime corporală, capacitatea vitală – un parametru frecvent întîlnit în această afecțiune.

Pentru început am observat diferențele dintre procentul de grăsime la testarea inițială și cea finală.

Figura 4.1. Reprezentarea procentului de grăsime la începutul experimentului și la sfârșitul experimentului

După cum se observă pe grafic există o evidentă scădere a procentului de grăsime corporală la fiecare subiect pornind de lao medie de 31,21% s-a ajuns la o medie de 27,62%. Acest lucru evidențiază că prin exercițiu fizic combinat cu un regim alimentar adecvat s-a ajuns la aceste valori, în toate cazurile studiate fiind scăderi de la un minim de 2,7% la un maxim de 4%, cu o medie, pentru lotul studiat, de 3,28%.

Mai departe vom studia mediile procentelor grăsimii corporale pe sexe pentru a depista eventualele diferențe între cele două sexe.

În figura următoare este reprezentat graficul privind evoluția procentului de grăsime corporală pentru bărbați.

Figura 4.2. Evoluția procentului de grăsime corporală la bărbații din lotul studiat

Analizând această reprezentare se observă o diferență între cele două valori de circa 3 procente de grăsime corporală pentru lotul subiecților din experiment. În perioada de 14 săptămâni s-a reușit o coborâre a mediei de la 28,1% la sub 25,2%, ceea ce reprezintă ieșirea din cadranul de diagnosticare al obezității și apropierea cu o treaptă spre normalitate.

În figura următoare este reprezentarea evoluției procentului de grăsime corporală pentru femei. Dorim să studiem dacă există sau nu o diferență între cele două sexe, pentru subiecții din experiment.

Figura 4.3. Evoluția procentului de grăsime corporală la femeile din lotul studiat

Din această reprezentare se poate obsera aceeași scădere a procentului de grăsime (tot aproximativ 3 procente) dar valorile sunt mai mari pornind de la o medie de 34,2% în evaluarea inițială și ajungând la o medie de 31,9% în evaluarea finală de la sfârșitul experimentului.

Deci practic nu există diferențe între cele două sexe. Cele două valori sunt sensibil egale.

În figura următoare sunt reprezentate valorile perimetrului abdominal în cm a subiecților din studiu la inceputul experimentului și la sfârșitul experimentului.

Figura 4.4. Reprezentate valorile perimetrului abdominal în cm

Analizând această reprezentare se poate constata că perimetrul abdominal a scăzut în urma experimentului la toți subiecții cu o medie de 108 cm la evaluarea inițială și de 95,7 cm la evaluarea finală. Maximul de scădere constatat la subiecții experimentului a fost de 15 cm și minimul înregistrat de 8 cm.

În figura următoare sunt reprezentate valorile perimetrului brațului în cm a subiecților din studiu la inceputul experimentului și la sfârșitul experimentului.

Figura 4.5. Reprezentate valorile perimetrului bratului în cm

Analizând reprezentarea anterioară se constată o scădere a perimetrului brațului la toți subiecții analizați pornind de la o medie de 34,28 cm în evaluarea inițială și ajungând la o medie de 31,6 cm în evaluarea finală. Această scădere pornește de la 2 cm pentru 38,89% dintre subiecți, 3 cm pentru 50% și 4 cm pentru 11,11% dintre participanții la studiu.

În figura următoare sunt reprezentate valorile perimetrului coapsei în cm a subiecților din studiu la inceputul experimentului și la sfârșitul experimentului.

Figura 4.6. Reprezentate valorile perimetrului coapsei în cm

Analizând reprezentarea anterioară se constată o scădere a perimetrului coapsei la toți subiecții analizați pornind de la o medie de 48,17 cm în evaluarea inițială și ajungând la o medie de 45,61 cm în evaluarea finală. Această scădere pornește de la 2 cm pentru 44,44 % dintre subiecți și 3 cm pentru 55,56 % dintre participanții la studiu.

Figura 4.7. Reprezentate valorile diferențelor dintre evaluările inițiale și cele finale a pliurilor (mm)

(triceps, subscapular, abdominal, coapsă, supraspinal și gambă)

În figura anterioară sunt reprezentate valorile diferențelor dintre evaluarea inițială și evaluarea finală a pliului în mm, masurători realizate pentru triceps, subscapular, abdominal, coapsă, supraspinal și gambă, a subiecților din studiu din experiment. Analizând aceste valori se poate constata că la toți subiecții s-au înregistrat scăderi pentru toate zonele măsurate cu următoarele diferențe medii: 12,11 mm pentru plica tricepsului, 12,11 mm pentru plica subscapulară, 12,33 mm pentru plica abdominală, 12,61 mm pentru plica coapsei, 12,33 mm pentru plica supraspinală și 13 mm pentru plica gambei.

În figura următoare sunt reprezentate valorile capacității vitale ale subiecților, valori din evaluarea inițială și din evaluarea finală a experimentului.

Figura 4.8. Evoluția capacității vitale pentru subiecții din studiu, valori inițiale și la sfârșitul experimentului (ml)

După analizarea acestei reprezentări se constată o creștere a capacității vitale a fiecărui subiect.

Prin proprietățile exercițiului fizic s-a reușit o creștere a funcției aparatului respirator ajungând la valori de 4300 ml, ceea ce reprezintă o apropiere de valorile normale. Îmbunătățind funcția respiratorie subiecții supraponderali pot efectua un exercițiu fizic mai riguros dar cel mai important își optimizează metabolismul, inclusiv și pe cel de catabolism lipidic.

În figura următoare este reprezentat graficul mediei capacități vitale la evaluarea inițială și la evaluarea finală, la sfârșitul experimentului.

Figura 4.9. Evoluția mediei capacității vitale a subiecților din lotul studiat (ml)

Acestă reprezentare dezvăluie o creștere a capacității vitale de la o medie de 3949 ml la o medie de 4174 ml, cu scăderi cuprinse de la un minim de 200 ml la un maxim de 250 ml.

Corelând toate aceste valori observăm că există o interdependență între capacitatea vitală și masa celulară adipoasă în sensul că îmbunătățirea uneia este dependentă de cealaltă (dacă reducem masa celulară adipoasă va crește și funcția respiratorie, iar dacă îmbunătățim funcția respiratorie vom putea reduce mai rapid masa celulară adipoasă). Reamintim că toate acestea s-au realizat numai prin mijloacele exercițiului fizic corelat cu schimbarea stilului de viață prin adoptarea unei diete alimentare gradual, trecând progresiv de la stilul alimentar anterior începerii experimentului.

Capitolul 5. Concluzii

Acest experiment a avut ca scop de a observa eventualele modificări produse la nivelul organismului supraponderal, prin administrarea exercițiului fizic sub diferite forme ale sale (exerciții la sala de forță, jogging, plimbări) și în urma unei diete alimentară echilibrate prin schimbarea stilului de viață.

Prin această cercetare s-a constatat că exercițiul fizic este foarte important în tratamentul obezității prin mărirea ratei catabolice din substratul lipidic, îmbunătățind funcționarea organismului, dar și oferind un aspect estetic mai plăcut al persoanei în cauză. Acesta este principalul factor care îi determină pe oameni să facă exercițiu fizic, foarte puțin gîndindu-se la efectele benefice pe care le are. Alături de exercițiul fizic schimbarea stilului de viață prin adoptarea unei diete alimentară echilibrate face ca organismul supraponderal să revină la un aspect și un confort normal.

Rezultatele obținute de subiecți sunt expresia unei perioade de pregătire și de motivare a acestora.

Din păcate, nu toți supraponderalii sunt pregătiți să renunțe la vechile obiceiuri pentru a adapta o nouă conduită de viață care este destul de strictă din unele puncte de vedere.

Experimentul a reușit să sublinieze exact aspectele pentru care a fost creat prin:

• trecerea din starea de sedentaritate la cea de activitate;

• echilibrarea balanței calorice în favoarea celor consumate și în detrimentul celor ingerate.

Prin urmare exercițiul fizic are un rol foarte importantîn tratarea obezității la adulți. Factorii de risc modificabili ai subiecților au fost reprezentați de către obezitate, dieta și cu procent mare de grăsimi, stilul de viață sedentar și obiceiurile alimentare. Pentru modificarea stilului de viață, psihoterapia reprezintă un ajutor important.

În urma celor 14 săptămâni de antrenament s-a constatat o reducere a greutății în medie de 13 kg (cu un maxim de 20 kg și un minim de 5 kg). IMC (indicele de masă corporală) s-a modificat proporțional.

Măsurătorile indicilor antropometrici au arătat o scădere spectaculoasă a circumferințelor și a pliurilor cutanate.

Procentul de grăsime corporală s-a redus cu 2-3%, ceea ce raportat la greutatea lor arată o pierdere preponderentă din masa grasă și doar în mai mică măsură din masa musculară.

Din punct de vedere psihologic, am constatat o îmbunătățire a tonusului psihic și a încrederii în sine.

Această perioadă trebuie privită doar ca începutul unui program de durată, în scopul revenirii la o greutate normală, care apoi să fie menținută toată viața printr-un stil de viață activ și echilibrat.

Bibliografie

Apostu, Mihaela., (2003), Modificări biochimice induse de efortul sportiv. Editura Arvin, București

Apostu, Mihaela., (2010), Bioenergetica în activitatea sportivă. Editura MOROSAN, București

Bilic, M., (2007), Trăiesc deci mă abțin. Editura Coreus Publishing, București.

Bota, Aura., (2002), Bioritmurile și performanța în educație fizică și sport. Editura Tibo, București

Bota, Aura, (2006), Exerciții fizice pentru viața activă: activități fizice de timp liber. Editura Cartea Universitară, București

Bota, A., Stănescu, M., Teodorescu, S., (2003), Educația fizică și sport adaptat pentru persoanele cu deficiențe senzoriale, mintale și defavorizate social. Editura Semne, București

Bueno, M, (1993), Infant nutrition and the development of obesity. Editiones Erogon.

Cordun, Mariana., (1999), Kinetologia medicală. Editura Aka, București

Cordun, Mariana., (2009), Antropometrie. Editura CD Press, București

Cretu Antoaneta, Anca Dana Popescu, (2014), Nutritie si sanatate, Editura Didactica și pedagogica R.A Bucuresti

Chelcea S., (2001), Metodologia cercetării sociologice, Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București

Clarence Dail, Charles Thomas, (1999), Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecțiuni obișnuite), Casa de Editură-Viață și Sănătate, București

Dumitru D., (1981), Ghid de reeducare funcțională, Ed. Sport-Turism, București

Dragnea, A., Bota, A., (1999), Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică R.A. București

El Bsat, R., (2000), Somatoscopia – metodă de depistare în masă a deficiențelor fizice. Nevoia de cercetare științifică a domeniului educației fizice și sportului. Conferința Științifică Națională, București

Flier J.S., Maratos-Flier E., (2008), Biology of obesity În Harrison’s Principles of Internal Medicine,17th Edition, McGraw Hill Medical

Gagea, A., (2009), Modalități adecvate României de atragere a tineretului în practicarea sportului recreativ, o alternativă la irosirea sau vicierea timpului liber. Conferința Internațională de Comunicări Științifice, București

Gerhard Venzmer, (1970), Noua carte a sănătății, Ed. Medicală, București

Geambașu, A., (2008), Kinetoterapia deficiențelor fizice și funcționale.Editura Didactică și Pedagogică, R. A. București

Ionescu A., (1994), Gimnastica Medicală, Ed. ALL, București

Lacațiș, D., Crețeanu, Gh., (1978), Obezitatea, Iași , Editura Junimea

Marcu V., (1983), Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism

Mogoș G., (1988), Mica enciclopedie de boli interne, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Păun R., (1997), Tratat de medicină internă Vol II (boli cardiovasculare și de nutriție), Ed. Medicală

Ranga V., I. Teodorescu, (1969), Anatomia și Fiziologia Omului, Ed. Medicală, București

Rădulescu, E., (2006), Ceva în plus despre surplus, București, Editura Viață și sănătate, Bucuresti

Stoica M., (2010), MDS Atletice, Editura Bren, Bucuresti

Stoica M., (2005), Atletism – Mijloc asociat al Kinetoterapiei. Editura Bren, București

***, Journal of Sport Sciences, (1997), nr.1. Identificarea copiilor cu înalt risc de obezitate ca adult.

***, Obesity Management Task Force of the European association for the Study of Obesity. Management of Obesity in adults: European Clinical Practice Guidelines. Obesity Facts 2008

www.boli-medicina.com/

www.OBESITYRESEARCH.org.

www.MEDICINENET.com/OBESITY_WEIGHT_LOSS.

www.SOSOBESITY.com/

www.WEB4HELTH.INFO/Eu.

www.LOWCARBFRIENDS.com

www.HEALTHIERUS.GOV/EXERCISE.html.

www.fitness.gov

www.EMCB.ro/article.

www.cdc.gov/healthyweight/BMI

http://www.interferente.ro/grupe-de-alimente-si-piramida-alimentatiei-sanatoase.html

http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/112736/1/9789240692763_eng.pdf?ua=1

http://www.ccss.ro/public_html/?q=content/cnsisp

http://www.sre.ro/

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Main_Page

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

Apostu, Mihaela., (2003), Modificări biochimice induse de efortul sportiv. Editura Arvin, București

Apostu, Mihaela., (2010), Bioenergetica în activitatea sportivă. Editura MOROSAN, București

Bilic, M., (2007), Trăiesc deci mă abțin. Editura Coreus Publishing, București.

Bota, Aura., (2002), Bioritmurile și performanța în educație fizică și sport. Editura Tibo, București

Bota, Aura, (2006), Exerciții fizice pentru viața activă: activități fizice de timp liber. Editura Cartea Universitară, București

Bota, A., Stănescu, M., Teodorescu, S., (2003), Educația fizică și sport adaptat pentru persoanele cu deficiențe senzoriale, mintale și defavorizate social. Editura Semne, București

Bueno, M, (1993), Infant nutrition and the development of obesity. Editiones Erogon.

Cordun, Mariana., (1999), Kinetologia medicală. Editura Aka, București

Cordun, Mariana., (2009), Antropometrie. Editura CD Press, București

Cretu Antoaneta, Anca Dana Popescu, (2014), Nutritie si sanatate, Editura Didactica și pedagogica R.A Bucuresti

Chelcea S., (2001), Metodologia cercetării sociologice, Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București

Clarence Dail, Charles Thomas, (1999), Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecțiuni obișnuite), Casa de Editură-Viață și Sănătate, București

Dumitru D., (1981), Ghid de reeducare funcțională, Ed. Sport-Turism, București

Dragnea, A., Bota, A., (1999), Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică R.A. București

El Bsat, R., (2000), Somatoscopia – metodă de depistare în masă a deficiențelor fizice. Nevoia de cercetare științifică a domeniului educației fizice și sportului. Conferința Științifică Națională, București

Flier J.S., Maratos-Flier E., (2008), Biology of obesity În Harrison’s Principles of Internal Medicine,17th Edition, McGraw Hill Medical

Gagea, A., (2009), Modalități adecvate României de atragere a tineretului în practicarea sportului recreativ, o alternativă la irosirea sau vicierea timpului liber. Conferința Internațională de Comunicări Științifice, București

Gerhard Venzmer, (1970), Noua carte a sănătății, Ed. Medicală, București

Geambașu, A., (2008), Kinetoterapia deficiențelor fizice și funcționale.Editura Didactică și Pedagogică, R. A. București

Ionescu A., (1994), Gimnastica Medicală, Ed. ALL, București

Lacațiș, D., Crețeanu, Gh., (1978), Obezitatea, Iași , Editura Junimea

Marcu V., (1983), Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism

Mogoș G., (1988), Mica enciclopedie de boli interne, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Păun R., (1997), Tratat de medicină internă Vol II (boli cardiovasculare și de nutriție), Ed. Medicală

Ranga V., I. Teodorescu, (1969), Anatomia și Fiziologia Omului, Ed. Medicală, București

Rădulescu, E., (2006), Ceva în plus despre surplus, București, Editura Viață și sănătate, Bucuresti

Stoica M., (2010), MDS Atletice, Editura Bren, Bucuresti

Stoica M., (2005), Atletism – Mijloc asociat al Kinetoterapiei. Editura Bren, București

***, Journal of Sport Sciences, (1997), nr.1. Identificarea copiilor cu înalt risc de obezitate ca adult.

***, Obesity Management Task Force of the European association for the Study of Obesity. Management of Obesity in adults: European Clinical Practice Guidelines. Obesity Facts 2008

www.boli-medicina.com/

www.OBESITYRESEARCH.org.

www.MEDICINENET.com/OBESITY_WEIGHT_LOSS.

www.SOSOBESITY.com/

www.WEB4HELTH.INFO/Eu.

www.LOWCARBFRIENDS.com

www.HEALTHIERUS.GOV/EXERCISE.html.

www.fitness.gov

www.EMCB.ro/article.

www.cdc.gov/healthyweight/BMI

http://www.interferente.ro/grupe-de-alimente-si-piramida-alimentatiei-sanatoase.html

http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/112736/1/9789240692763_eng.pdf?ua=1

http://www.ccss.ro/public_html/?q=content/cnsisp

http://www.sre.ro/

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Main_Page