Studiul Privind Taxa pe Valoare Adaugata In Romania

Studiul privind taxa pe valoare adăugată în România

Cuprins:

Cap 1: Introducere

Cap 2: Literatură de specialitate

Conținutul și rolul impozitelor

Elementele impozitelor

Clasificarea impozitelor

Definirea și trăsăturile impozitelor indirecte

Taxa pe valoare adăugată

Cap 3: Studiu de caz privind taxa pe valoare adăugată în România

Cap 4: Concluzii

Bibliografie

Rezumat: Titlul lucrării prezentate se intitulează ”Studiul taxei pe valoare adăugată în România”. Tema abordată în cadrul acestei lucrări se referă în ansamblu la caracterizarea taxei pe valoare adăugată. Astfel pe parcursul lucrării se va face referire la subiecte cu privire la taxa pe valoare adăugată în România, operațiuniile impozabile, contribuabili precum și la activitatea economică.

Cuvinte cheie: impozit, taxa pe valoare adăugată, persoane impozabile, operațiuni impozabile, cota de impozit,

Clasificare JEL: H20, H25

1.INTRODUCERE:

2. LITERATURĂ DE SPECIALITATE

2.1 Conținutul și rolul impozitelor

Impozitele reprezintă o modalitate de prelevare a unei părți din averea și/sau veniturile persoanelor fizice și persoanelor juridice la dispoziția statului cu scopul de a acoperi cheltuielile publice. Aceaste prelevari se realizează în mod obligatoriu, cu titlul definitiv (nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului.

Caracterul indispensabil al acestor impozite este înțeles în sensul în care plata acestora către stat este un angajament impus tuturor persoanelor juridice și/sau persoanelor fizice care posedă un anumit gen de avere sau realizează venit dintr-o anumită sursă pentru care, conform legii, datorează impozit. Statul are dreptul de a introduce impozite iar acest drept se exercită, în majoritatea cazurilor prin intermediul puterii legislative, iar uneori prin intermediul organelor de stat locale. Parlamentul decide cu privire la introducerea impozitelor de stat de importantă națională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite, în favoarea unitățiilor administrativ-teritoriale. Conform Constituției, în România, consiliile județene sau locale stabilesc taxele și impozitele locale, în limitele și condițiile legii.

Impozitele de stat au un rol important, care se manifestă pe plan economic, financiar și social. Cel mai important rol al impozitelor se manifestă pe plan financiar întrucât acesta constituie mijlocul principal de procurare a resureselor pecuniare, pentru acoperirea cheltuielilor publice.

O caracteristică importantă pentru evolutia impozitelor și taxelor este tendința continuă de creștere a acestora, atât în mărime absolută, cât și în mărime relativă. Creșterea volumului încasărilor din impozite și taxe s-a realizat prin creșterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere, precum și prin majorarea cotelor de impunere.

În perioada aniilor 1970 – 1980 s-a putut observa o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizată într-o încercare a statului de a utiliza mai multe impozite ca mijloc de intervenție în activitatea economică. În funcție de această intervenție a legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare, sau de frânare a unei activități economice, de creștere ori de scădere a producției, sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de îngrădire a comerțului exterior. Altfel spus, impozitele pot fi folosite pentru a influenta deciziile economice ale persoanelor fizice și persoanelor juridice.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părti importante din produsul intern brut între grupurile sociale și indivizi, între persoanele fizice si juridice. Prin urmare impozitele, constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune, pentru redistribuirea veniturilor și averii.

2.2 Elementele impozitului

Deoarece prin impozite se realizează obiectivele financiare, economice și sociale urmarite de către stat este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Drept urmare, în legile prin care se stabilesc impozitele, se precizează persoanele obligate la plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitelor, termenele de plată, sancțiuniile ce se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termene stabilite, sustrag materia impozabilă de a impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementarilor fiscale.

Printre elementele impozitelor se numără: denumirea, subiectul, suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitelor, asieta fiscală, termenele de plată etc.

Denumirea reprezintă numele prelevarii fiscale în legatură stransă cu țara care o instituie, așa cum reiese aceasta din dispozitiile legale. Această componentă face referire de regulă la conținutul economic al prelevării obligatorii, însă există și multe situații în care acest lucru nu se intamplă.

Subiectul impozitului ilustrează persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o cu totul altă persoană. Acest lucru este posibil, fiindcă sunt diverse mijloace și căi pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora. În aceste condiții se ajunge în situația în care în final cel care suportă efectiv impozitul să nu fie întotdeauna contribuabilul desemnat oficial prin lege.

Obiectul impunerii il reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi dupa caz venitul sau averea . În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi productia care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat.

Sursa impozitului indică din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide cu sursa în toate cazurile. În schimb la impozitul pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidență, deoarece, de regulă impozitul se achită din venitul obținut de pe urma averii în cauză și numai arareori acesta diminuează averea propriu-zisă. Pentru exprimarea mărimii obiectului impozabil se utilizează o anumită unitate de masură, care poartă denumirea de unitate de impunere.

Drept unitate de impunere putem întalni: unitatea monetara în cazul impozitului pe venit, metrul pătrat de suprafață utilă, la impozitul pe clădiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litru la unele taxe de consumație.

Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Acesta poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale, progresive sau regresive).

Asieta fiscală (modul de așezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor pe care le iau organele fiscale, în legatură cu fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea acestuia până la termenul stabilit prin lege, atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti dobânzi și penalități de întârziere. De altfel, prin lege sunt prevăzute și alte sancțiuni care se aplică contribuabililor rău platnici, cum ar fi popriri, sechestrarea unor bunuri, de valoare identică cu suma impozitului, neachitată la termen.

2.3 Clasificarea impozitelor

Realitatea economică actuală a stabilit că în teoria și practica internațională să se evidențieze o varietate de categorii de impozite, taxe și contribuții.

Impozitele pot fi în principal structurate prin utilizarea urmatoarelor criterii de clasificare: formă și fond, mod de așezare, obiectul impozabil, tehnica de impunere, scopul urmarit de autorități prin practicare, frecvența de colectare, nivelul de administrare și repartizare a sarcinii fiscale pe contribuabili.

După formă si fond:

Impozite directe;

Impozite indirecte.

După modul de așezare:

Impozite reale sau obiective;

Impozite personale sau subiective.

După obiectul impozabil:

Impozit pe venit;

Impozit pe avere;

Impozit pe cheltuieli/consum.

După tehnica de impunere:

Impozite în sumă fixă;

Impozite proporționale;

Impozite progresive;

Impozite regresive;

Impozite degresive.

După scopul urmărit de autoritățiile publice prin practicarea acestora:

Impozite financiare;

Impozite de ordine.

După frecventa de colectare:

Impozite permanente sau ordinare;

Impozite incidentale sau extraordinare.

După nivelul autoritații publice care le administrează:

În state de tip federal;

În state de tip unitar;

În uniunii statale.

După repartizarea sarcinii fiscale pe contribuabili:

Impozite de repartiție;

Impozite de cotitate.

Taxele pot fi tipologizate folosind criteriul naturii serviciului instituțional prestat de către stat sau criteriul modalității de încasare.

După natura serviciului prestat:

Taxe judiciare;

Taxe administrative;

Taxe industriale;

Taxe ecologice.

După modalitatea de încasare:

Taxe în numerar;

Taxe de timbru.

Contribuțiile se structurează pe două mari categorii: contribuții speciale si contribuții generale în funcție de obiectivul urmărit de stat prin introducerea acestora.

2.4 Definiția și trăsăturile impozitelor indirecte

Impozitele indirecte sunt prelevari fiscale care nu au incidență imediată asupra capacității contributive și se stabilesc nenominativ în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcție de cheltuielile pe care acestea le efectuează, percepându-se astfel indirect de la respectivii subiecți-suportatori reali (consumatori finali de bunuri și/sau servici) prin intermediul unei terțe persoane.

Relevante pentru conținutul imozitelor indirecte sunt câteva trăsături de bază, după care aceste prelevari fiscale sunt:

Nenominative: nu sunt cunoscute cu exactitate persoanele fizice sau persoanele juridice care datorează debite fiscale

Fară incidentă imediată: lovesc în mod indirect și mijlocit capacitatea de plată a consumatorilor finali de bunuri și/sau servicii, aceștia fiind doar suportatorii debitelor fiscale, nu și plătitorii acestora.

Aplicate asupra cheltuielilor: obiectul supus impunerii e cheltuiala, adică consumul de bunuri și/sau servicii în expresie valorică.

Nontransparente: elementele care vizează asieta fiscală sunt cu greu desprinse de către subiecții impozați care „percep” cu destulă greutate sarcina fiscală

Nepretabile la dubla impunere: obiectul impozabil nu poate fi supus unei impunerii multiple

Nonpasibile de reacții psihologice: dat fiind faptul că subiectul pasiv nu este și suportator, probabilitatea manifestării unor componente adverse față de constrângerea fiscală, de natura evaziunii sau a eludării fiscale e relativ scăzută.

În fond se observă că impozitele indirecte se asează asupra vânzării de bunuri și/sau prestărilor de servicii, sunt incluse în prețul acestora, se percep la toți consumatorii respectivelor bunuri și/sau servicii și nu țin seamă întru-totul de principiile de echitate fiscală fiind puternic regresive.

2.5 Taxa pe valoare adăugată în România

Taxa pe valoare adăugată este definită ca fiind un impozit indirect datorat bugetului statului și care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.

Baza de impozitare cuprinde următoarele:

a) impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepția taxei pe valoarea adăugată;

b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat și care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

Operațiuni impozabile

Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) operațiunile care, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice;

Este considerată operațiune impozabilă și importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România. Sunt, de asemenea, operațiuni impozabile și următoarele operațiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România:

a) o achiziție intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acționează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de o derogarea, care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acționează ca atare și care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru.

b) o achiziție intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

c) o achiziție intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Cotele

Cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform 

b) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității;

c) livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor dentare;

d) livrarea de produse ortopedice;

e) livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

Persoana obligată la plata taxei

Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii.

Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România și care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României, chiar dacă este înregistrată în România.

Taxa este datorată de orice persoană înregistrată, căreia i se livrează produsele prevăzute, dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România.

De asemenea este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare.

Scutiri pentru operațiuni din interiorul țării

Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități; 

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi și de tehnicieni dentari;

c) prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;

d) transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entități autorizate în acest sens;

e) livrările de organe, sânge și lapte, de proveniență umană;  

f) activitatea de învățământ prevăzută în Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate; 

g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele și cantinele organizate pe lângă instituțiile publice și entitățile autorizate prevăzute în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activitățile scutite conform lit. f);

h) meditațiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului școlar, preuniversitar și universitar;

i) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistența și/sau protecția socială, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni; 

j) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și a tinerilor, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social; 

k) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență; 

l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate de organizații fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educația fizică; 

m) prestările de servicii culturale și/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituțiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii și Cultelor; 

n) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operațiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) și i) – m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurențiale; 

o) activitățile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât activitățile de natură comercială; 

p) serviciile publice poștale, precum și livrarea de bunuri aferentă acestora;  q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operațiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităților acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părți de cheltuieli comune, în limitele și în condițiile stabilite prin norme și în condițiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurențiale; 

3.STUDIU DE CAZ PRIVIND TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ ÎN ROMÂNIA

În sens larg prin metodologie se înțelege totalitatea metodelor folosite în cercetarea științifică sau, știința realizării cercetării. Etimologia cuvântului ne îndrumă către cuvintele grecești metodos (cale) și logos (știință). Mai exact prin metodologia cercetării se înțelege existența unei discipline ce dezvoltă metode de realizare a cunoașterii științifice și urmărește totalitatea elementelor ce intervin în cercetarea vieții sociale. Pentru a îndeplini funcția sa, metodologia cercetării științifice cuprinde definirea potrivită a domeniului studiat, o serie de reguli și principii de desfășurare a investigațiilor, instrumentarul de lucru pentru a interpreta și culege datele, dar și strategiile de construcție sau reconstrucție teoretică. Scopul esențial al metodologiei este acela de cunoaștere a procesului. Prin metodă se înțelege modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere a existenței sociale.

Obiectivul analizei economico-financiare este constituit de studierea sub aspect, static și dinamic, cantitativ și calitativ a procedeelor, fenomenelor, rezultatelor economico-financiare precum și a factorilor și cauzelor acestora, a corelațiilor dintre factorii de influentă și rezultate. În vederea realizarii obiectului de studiu analiza economico-financiară controlează fenomenele întâmplate și reflectate utilizand instrumente și metode speficice. Metodologia analizei economico-financiare este formată din ansamblul procedeelor, tehnicilor și metodelor folosite în analiza economico-financiară a activitații socetățiilor comerciale.

Procedeul reprezintă modul de efectuare a unei lucrari, de studiere a activitații sau de prelucrare a datelor dobândite în urma activitații de cercetare.

Tehnica este alcatuită din totalitatea procedeelor utilizate.

Metoda de cercetare arată ce pași trebuie urmați pentru cunoașterea rațională a fenomenelor economice și este alcatuită din totalitatea tehnicilor și procedeelor folosite cu scopul de a explica și măsura relațiilor cauzale dintre factorii determinanți și fenomenele studiate. Metoda de cercetare pe care am selectat-o pentru acest studiu este cea a indicatorilor sintetici fiscali: presiunea fiscală și structura fiscală.

Presiunea fiscală este un indicator sintetic de măsurare a fiscalității și arată raportul în care se află ansamblul prelevărilor fiscale ale unui contribuabil față de capacitatea sa contributivă, precum și poziția fiscală a respectivului subiect față de stat.

Structura fiscală măsoară care este ponderea fiecărui tip de prelevare fiscală din totalul prelevărilor, indicatorul folosit fiind greutatea specifică.

gi=

unde: gi – greutatea specifică a prelevarii fiscale „i”

fi – presiunea fiscală „i”

F – ansamblul prelevarilor fiscale ale perioadei

Structura fiscală nu este o clasificație fiscală care să arate o ordonare a componentelor totalului de prelevari fiscale în funcție de anumite caracteristici, ci ilustrează o pondere a acestor componente în ansamblul total de prelevări fiscale.

Tabel 3.1: TVA și presiunea fiscală în perioada 2010-2013 în România

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Grafic 3.1: Presiunea fiscală a TVA în PIB

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.1

În perioada analizată presiunea fiscală crește de la 4,63% la 6,24% în anul 2011, iar în 2012 și 2013 scade la 6,05% respectiv 5,82%.

Grafic 3.2: Ponderea dinamicilor relative

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.1

În perioada analizată dinamica relativă a TVA a înregistrat o creștere în anul 2011 și în anul 2013 față de anul 2012 iar în 2012 a înregistrat o scădere față de anul anterior. Dinamica relativă a presiunii fiscale a înregistrat o creștere în anul 2011 și o scădere în 2012 și 2013.

Tabel 3.2: Impozite indirecte și ponderea TVA în perioada 2010-2013 în România

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Grafic 3.3: Ponderea TVA în impozitele indirecte

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.2

În perioada analizată ponderea TVA în impozitele indirecte a crescut de la 57,99% la 66,10% în 2011 și a înregistrat o scădere pană la 62,50% respectiv 60,93% în 2012 și 2013.

Tabel 3.3: Venituri fiscale și ponderea TVA în perioada 2010-2013 in România

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Grafic 3.4: Ponderea TVA în veniturile fiscale

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr.3.3

Grafic 3.5: Dinamica TVA în venituri fiscale

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.3

În perioada analizată dinamica TVA în totalul veniturilor fiscale a crescut cu 15, 95% în 2011 și a scazut cu -5,81% respectiv -2,97% în 2012 și 2013.

Tabel 3.4: Venituri fiscale și ponderea impozitelor indirecte în perioada 2010-2013 în România

Sursa: Ministerul Finantelor Publice

Grafic 3.6: Ponderea impozitelor indirecte în venituri fiscale

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.4

În perioada analizată ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale a crescut în 2011 față de 2010 de la 74,31% la 75, 59%, în 2012 față de 2011 a scăzut de la 75,59% la 75,28% iar nu 2013 a scăzut de la 75,28 la 74,93%.

Tabel 3.5: Impozitele și ponderea acestora în perioada 2010-2013 în România

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Grafic 3.7: Ponderea impozitelor directe si indirecte în veniturile fiscale

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul nr. 3.5

Bibliografie

Mutascu Mihai Ioan (2006), „Elemente de teorie fiscală”, Editura Mirton, Timișoara.

Buglea Alexandru (2011), „Analiză economico-financiară. Ed a II-a revizuită”, Editura Mirton, Timișoara.

Iulian Văcărel, Gh. D. Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria Bodnar, Florian Bercea, Tatiana Moșteanu, Florin Georgescu (2006), „Finanțe publice. Ed a IV-a”, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.

Doina Leonte, Mariana-Cristina Cioponea (2001), „Finanțe publice. Note de curs. Ed a II-a”, Editura Fundației România de Mâine, București.

Georgeta Vintilă (2006), ”Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale. Ed a II-a”, Editura Economica, Bucuresti.

Narcisa Roxana Moșteanu (2008), ”Fiscalitate. Impozite și taxe”, Editura Universitară, București.

Cod fiscal, Legea 571/2003 cu modificări și completări ulterioare.