Studiul Privind Recuperarea Discopatiei Lombare cu Ajutorul Mijloacelor Hidrokinetoterapiei

=== 024a3bc69457392513180a850a5198cbfe220779_37184_1 ===

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .

Din momentul în care medicina alături de kinetoterapie au avansat și au început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice.

De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .De-a lungul anilor s-au efectuat numeroase cercetări în care atât medicina cât și noțiunile de kinetoterapie au căpătat un conținut tot mai întins și mai adânc.Utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de evaluare disponibile oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a pacientului respectiv, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

În această lucrare am încercat găsirea unor modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor recuperatorii prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate sau pierdute de un bolnav adult cu cifoză dorsală.

1.1. Actualiatea temei

Lucrarea STUDIUL PRIVIND RECUPERAREA DISCOPATIEI LOMBARE CU AJUTORUL MIJLOACELOR HIDROKINETO tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care sunt implicați jucătorii sporturilor de iarnă, fiind structurată în 5 capitole :

Capitolul 1 – aprofundează pe larg fundamentarea teoretică punând accent pe delimitarea conceptuală privind recuperarea discopatiei lombare cu ajutorul mijloacelor hidrokineto, făcând o scurtă prezentare.

Capitolul 2- evidențiează anatomia ,evaluarea coloanei lombare .De asemenea acest capitolse atribuie un rol important tabloului clinic al suferinței, insistand pe elementele dizabilității.

Capitolul 3-prezintă tratamentele clasice cunoscute în domeniul făcând o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă implicările in recuperarea discopatiei lombare cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Capitolul 4 -se implică în organizarea si desfasurarea cercetarii

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile.

Bibliografia este selectivă și de actualitate ,dând posibilitatea acestei lucrări să fie prezentată în anul 2016.

1.2. Motivarea alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivul acestei lucrări este:

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților kinetoterapeutice care se aplică în discopatia lombara cu ajutorul hidrokinetoterapiei,în vederea unei recuperări eficiente.

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în kinetoterapie necesare recuperării adultului cu discopatia lombara;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală;

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor.

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

2.1.Noțiuni de anatomie și fiziologie ale coloanei vertebrale

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului, fiind dispusă posterior și pe linie mediană. Ea este formată din 33-34 de vertebre, repartizate astfel: 7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene.

Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale. Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral.

Arcul vertebral este alcătuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos.

Gaura vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor canalul vertebral, care adăpostește măduva spinării.

Figura.1.Corpul osos aici

( I. Petricu,I.C.Voiculescu-Anatomia și Fiziologia omului)

Pentru o elasticitate și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale: lordoza cervicală, convexa anterior cifoza toracală, convexa posterior lordoza lombară, convexa anterior cifoza sacro-coccigiana, convexa posterioară.

La acestea se adaugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu care scrii). Pentru asigurarea mobilității și rezistenței coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral si ligamentele coloanei.(Victor Papilian,anatomia ,vol.I,pg.20,1999)

2.1.1.Particularitățile vertebrelor coloanei vertebrale

SACRUL (os sacrum ) este un os median și nepereche, situate în continuarea coloanei lombare .

Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte față concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis .(Figura 1 )

Figura.nr.2.Os sacrum-vedere laterală (Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia omului , vol. I)

Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .

Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină )prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali .

Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate pelvine se inseră mușchiul piriform .Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale .

Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).

Lateral de creasta sacratămediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din Fața dorsală a sacrului și a coccigelui.

Orientare :Se pune în sus baza , iar înainte fața concavă

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați.

Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fața posterioară (dorsală):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată (Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.

Menționăm că în Nomenclatura Anatomică termenul de față laterală a sacrului, termen utilizat de noi, nu există, în nomenclatura anatomică apare termenul de Parslateralis, care include atât fața laterală descrisă de noi,cât și acele porțiuni ale fețelor pelvină și dorsală caresunt situate lateral de găurile sacrate.Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse, a rudimentelor costale și a diferitelor ligamente anexate acestora și osificate.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

●lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare.

Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral.

Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară.

Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebrale.

Conductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.

Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie.

COCCIGELE (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV).

Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate.

Este un os median și nepereche, prezentând de studiat două fețe, o bază, un vârf și două margini.

Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fațaconcavă.Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum).

După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

●curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

●curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal.

La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posteriftlră și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de ocoloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multăușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului.

La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebraproeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poatenumerota fiecare vertebră. în continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană, iar inplică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate, coarnele coccigelui și hiatul sacrat.

De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale.

Canalul vertebralse continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat. Canalul vertebral urmăreștetoate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitateamai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. în regiuneatoracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mairedusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici .

2.1.2. Biomecanica articulară și bilanț articular

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci) articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare.

Intre vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în :

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixa, el mobilizandu-se în cursul miscarilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de continutul de apa.

Nucleul se afla astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.

Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia).

Discurile intervertebrale au formă unor lentil biconvex care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.

Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).

Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind format din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exaggerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloaneiu vertebrale de la osul occipital la S2.

Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibiție, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos.

Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

Fig.3.Articulațiile coloanei vertebrale ( Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională, )

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situate pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.137,2003)

Articulațiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente:

Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.

Primele se găsesc între doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale.

In regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se inseră pe protuberanța occipitală externa; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta inainte.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervical și toracală.

Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003)

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul; scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se impart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat postero-inferior;

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale.

Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații.

Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul

Importanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.

Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare.

Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor). .(Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003)

În procesul de degenerescență discală,nucleul își ăierde turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală.

Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficial ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilr discale,prin țesuturi de aceeași valoare.

În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

Literatura de specialitate crede că acest process de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.

Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului .

În anul 1962,Naylor a emis ipoteza după care la originea discopatiilor ar sta un proces intermediar de hiperhidratare nuceară;depolimerizarea discale (sub influența unor enzime de tipul hialuronidazei) ar mări absorbția apei de către nucleu.

Testarea bilanțului articular și muscular oferă datele obiective necesare elaborării planului de recuperare a mișcărilor fundamentale ale coloanei astfel:

Figura.3 Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională

Flexia

-La nivelul coloanei cervical:bărbia ia în mod normal contact cu sternul.Din cele 30-450 amplitudine,200 au sediul în articulațiile sub-occipitale.

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilateral,sinergică flectează coloana cervical,în timp ce contracția unilateral rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilateral ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilateral ,se rotează active capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b. Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăz’nd lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexă ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mîinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații.

Extensia

-La nivelul coloanei cervical este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare global a extensorilor coloanei cervical și extensorilor dorso-lombari.Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervical ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .

Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).

Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.

Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .

Subiectul apucă cu mâinile marginile mesei și ridică de pe masă regiunea sacrată ,accentuând lordoza lombară.

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între oriyontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.

Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.(.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003)

Rotația

-La nivelul coloanei cervical:menținând bazinul fix și orientând privirea lateral,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

-Bilanțul muscular analitic:

a.contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului.

Ținând seama de acțiunile mușchilor din regiunea spatelui și acefei , ei pot fi grupați astfel:

-mușchii rotatori ai capului : oblicul interior ( mare) al capului , marele drept posterior al capului , splenius ( al capului și al gâtului) și semispinalului capului ;

-mușchii extensori ai capului :trapezul , marele drept posterior al capului,micul drept posterior al capului și micului oblic al capului;

Mușchii care determină mișcări de lateralitate ale capului:micul oblic al capului , splenius , marele drept posterior al capului și trapezul;

-mușchi extensori ai coloanei vertebrale :semispinalul cervical , semispinalul toracal și iliocostalul;

-mușchii rotatori ai regiunii cervicale : rotatorii și multifidul;

-mușchii care fac mișcări de lateralitate ale coloanei vertebrale :interspinoșii și multifidul;

-mușchii inspiratori: micul dințat posterior și superior;

-mușchii expiratori :micul dințat posterior și inferior și iliocostalul;

-mușchii ridicători ai umărului:trapezul ;

– mușchii ridicători ai trunchiului în acțiunea de cățărat: marele dorsal;

-mușchii adductori ai brațului :marele dorsal.

.

2.2. Discopatia lombară

2.1.2. Etiopatogenia discopatiei vertebrale lombare

Degenerescența discală apare la început ca un process cu un grad redus de cognoscibilitate. Această caracteristică este consecința posibilităților de urmărire a procesului degenerative din punct de vedere anatomopatologic,urmărire care este tributară unor factori improprii cercetării:

●posibilitatea discontinuă de observare a evoluției lezionale ( bazată exclusive pe coroborarea datelor morfologice obținute pe discurile extirpate chirurgical );

●dependența anatomopatologului de chirurg , de a cărui experiență intraoperatorie depinde aprecierea cazurilor dificile de leziunile discală.

Această experiență este bazată de factori subiectivi (simț tactil),în lipsa unor metode obiective de determinare a gradului de degenerescență discală ( lipsă care începe să fie umplută, însă numai parțial,de apariția discografiei);

●imposibilitatea realizării unor leziuni discale evolutive în vitro, unde se pot realize decât determinări statice ( aparținând unui anumit moment din istoria leziunii) ale unor caractere morfopatologice: biochimice, hidrofilice , histologice.

Tabloul morfologic al degenerării discale.Procesul de degenerare a discului trebuie separate și diferențiat de modificările morfologice secundare vârstei.

Până la un punct, etapele și aspectele morfopatologice ale acestor procese sunt foarte asemănătoare, mai ales în fazele inițiale,senescența reprezentând,de fapt , tot un fenomen degenerativ.

Diferența dintre senescență și degenerescență constă din apariția unor leziuni avansate la vârste care nu le justifică, precum și depășirea, în cazul herniei, a limitelor anatomice ale discului-procesul de exteriorizare în canalul spinal.

De remarcat că un anumit grad de senescență discală nu mai este compatibil cu apariția herniei.

Într-adevăr ,pentru deplasarea transinelară a fragmentelor de țesut nuclear,acestea trebuie să-și păstreze ,până la un punct integritatea:în cazul fenomenelor avansate de senescență nucleară ( desicație ,scleroză),nucleul își pierde mobilitatea și nu se mai poate deplasa.

În aceeași ordine de idei, trebuie subliniat faptul că hernia discală înseamnă degenerescență, inversul nefiind însă valabil. Într-devăr, discul degenerate se poate menține în limite anatomice, simptomatologia acestor cazuri fiind generată de micșorarea spațiului intervertebral, dereglarea funcționării articulațiilor intervertebrale, leziunile associate ale rahisului.

Acestea sunt cazurile care furnizează ,în lipsa unui diagnostic diferențial exact, laminectomiile ,, albe,, .

Discul, deși degenerate ,,nu herniează în canalul spinal și chirurgical uneori nu are ce să extirpe ,alteori,dacă beneficiează de privilegiul experienței ,poate diferența palpator discul degenerate de cel normal și îl poate extirpa.

Senescența discală evoluează după o schemă ale cărei principale repere se cunosc astăzi: nucleul își pierde turgescența și omogenitatea,ia un aspect uscat,apoi fibros și se retracă.

În inelul fibros apar fisuri,la început circulare interlamentare,apoi radiare translamelare-mai ales posterioare-care se măresc,comunică și constituie un system de fante prin care nucleul degenerate poate migra la un moment dat,spre periferie.

Modificările nucleului preced pe cele ale inelului fibros.

În plus,această dezorganizare structurală a discului interferează biomecanica lui,tulburările mecanice agravând la rândul lor leziunile degenerative,intrându-se într-un fel de cerc vicios.

Deteriorarea discală se pare că debutează foarte precoce ( în adolescență,înaintea sfârșitului creșterii ).

.Între 20 și 30 de ani apar primele fante circumferențiale ale inelului , o tendință la retracție a nucleului pulos,proliferare condrocitară la joncțiunea nucleu-inel.

Spre deosebire de degenerescență,hernia discală este un process degfenerativ care evoluează în mai multe etape,deosebite calitativ și cantitativ de cele ale procesului de îmbătrânire.

Trebuie subliniată comportarea extrem de inegală a diferitelor discuri în procesul de îmbolnăvire.

În decada a 5 a numai 4 din 11 discuri prezentau semne de degenerescență,în decada a 7° , 13 din 27 .

Van der Hoff (1964),într-un studiu biochimic al inelului fibros de diferite vârste , constată că fibrele colagene , care la tineri se colorează atât cu bleu alcion ( mucopolizaharide acide),cât și cu PAS ( polizaharide neutre),pierd această ultimă colorație după vârsta de 40 de ani.

În timp ce fibrele colagene își pierd dispoziția regulată ,în jurul și de-a lungul lor se observă apariția unor granule colorabile PAS ,pe care autorul le identifică cu pigmentul brun.

Van der Hoff compară modificările discale de senescență cu cele care apar într-un tendon supus la condiți de activitate anormală.

Într-adevăr,dacă un tendon,ca urmare a unei dispoziții anatomice anatomice vicioase,nu mai lucrează în extensie,ci în compresiune între două planuri oasoase,apar modificări de structură : fibrele din groase și orientate monodirecțional devin fine și multidirecționale,pierd colorația de proteine –fluxină- și de glucide neutre (PAS),devenind colorabile cu bleu alcion și bleu-toluidină ( mucopolizaharide acide).

Celulele se rotunjesc,evoluând spre un aspect condrocitar.Practic are loc o metoplazie cartilaginoasă.

După Van der Hoff,modificările discale ,analoge celor de mai sus , s-ar datora modificării solicitării mecanice a inelului fibros,care nu mai este supus unei distensii laterale de origine nucleară,ci unei cxompresiuni directe de sus în jos.

În acest mod este emisă ipoteza etiologiei biomecanice a degenerescenței discale : leziune nucleară-tulburare funcțională a discului-degenersecență discală.

Naylor,Happey și Macrae (1954) au studiat , prin difractometrie cu raze Rontgen , organizarea spațială a colagenului discal.

Rezultatele discale obținute arată existența unei traume fibrilare care , cu vârsta, devine din ce în ce mai densă și mai orientată , până la stadiul de cristalizare la discurile oamenilor în vârstă.

Spre deosebire de senescență,hernia discală este un proces degenerativ care evoluează în mai multe etape,deosebite calitativ și cantitativ de cele ale procesului de îmbătrânire.

Stadiul de degenerare nuclear (stadiul 1 al lui Seze).

Modificările nucleului preced modificările inelului fibros.Extensia procesului lezional de la nucleu la inel se explică prin mai multe ipoteze:

-nucleul și inelul fibros fiind-așa cum am văzut – nu două formațiuni separate , ci continuându-se practice unul cu celălalt , factorul pathologic care condiționează alterarea nuclear își extinde apoi acțiunea și la inelul fibros;

-degenerarea nuclear alterează funcția principal a nucleului de egalizare a presiunilor,care datorită,existenței lordozei lombare devin exaggerate pe porțiunea posterioară a discului.

Tocmai această porțiune va fi cea care suferă leziuni degenerative inițiale;
-nucleul pe cale de degenerare s-ar îmbiba excesiv cu fluid, realizând o presiune intranucleară exagerată care duce la leziuni inelare .

b. Stadiul de deplasare nuclear (stadiul II al lui Seze). Fragmentele nucleului degenerate migrează prin fisurile radiale ale inelului fibros către periferia discului.

Deplasarea este permisă,pe de o parte,de fragmentarea nucleului,iar pe de altă parte,de disatrugerea rețelei de ancorare a țesutului nuclear de plăcile cartilaginoase .

Ajunse la periferia discului, fragmentele nucleare nu pot fi reținute de ligamentul longitudinal posterior; acesta, cu o structură anatomică slabă tocmai la nivelul zonelor vulnerabile ale discului,este implicat de cele mai multe ori în procesul de degenerare.

Atât zona de fisurare a inelului fibros,cât și punctual slab al ligamentului longitudinal posterior fiind lateral de linia median,se înțelege de ce herniile laterale sunt obișnuite,iar cele mediale se întâlnesc mai rar .

După o perioadă de rezistență, în care ligamentul longitudinal posterior este împins de țesutul discal herniat, proeminând în canal, el se rupe, hernia devenind exteriorizată (stadiul III al lui Seze).

Uneori, rezistența ligamentului este mare și atunci țesutul discal herniat îl decolează de pe corpul vertebral supra-sau subiacent,migrând în spațiul creat și realizând hernia ,, disecantă,,.

Tabloul biochimic al degenerării discale.

Compoziția discului normal a fost elucidată aproape complet prin cercetări successive în ultimii 15 ani. Principalii constituienți sunt, în afara apei, mucopolizaharidele, proteinele, lipidele.

Procesul de îmbătrânire discală se caracterizează biochimic prin câteva modificări importante atât la nivelul polizaharidelor importante ,cât și în raportul dintre acestea și collagen.

La nivelul polizaharidelor, schimbarea cea mai important are loc în raportul kerato-sulfat de condroitină .

Concluzia cunoștințelor biochimice asupra discului intervertebral pare a fi că atât îmbătrânirea ,,simplă,, cât și cea ,, prematură,, sunt legate, dacă nu chiar determinate, de schimbări importante în arhitectura biochimică discală;modificări în constelația mucopolizaharidelor cu inversări procentuale între diferite grupări și un transfer de protein între complexul mucopolizaharide – proteine nefibrilare și colagen,în favoarea celui din urmă .

Clinica discopatiei lombare.Istoria clinică a bolnavului cu discopatie lombară se poate rezuma la câteva caractere principale :progresivitate, periodicitate, variabilitatea semiologică.

Discopatia lombară este o afecțiune cu simptomatologie bipolară ( lombă -membru inferior) corespunzătoare grosolan celor două principale procese patologice de la nivelul rahisului ( alterarea discală) și răsunetul acestei alterări asupra conținutului canalului lombar ( rădăcinile cozii de cal).

Debutul afecțiunii se face prin simptome care fac referire la unul din acești poli.

1.Lombalgia este forma de debut cea mai frecventă a afecțiunii.Instalarea acestei lombalgii este , de obicei,insiduoasă și ea poate evolua ca o jenă continuă ,cu exacerbări periodice constituind episoadele dureroase propriu-zise acuzate de bolnav sau se poate manifesta strict intermitent,fără nici o cauză între perioadele dureroase.

Durata episoadelor dureroase este de la câteva zile la 2-3 săptămâni,amendarea lor făcându-se ,în funcție de intensitatea simptomelor,fie spontan ( bolnavul își continuă activitatea),fie prin repaus la pat.

Episodul dureros este ,într-o anumită măsură,automutilant,el impunând păstrarea unui repaus care atrage diminuarea ,până la dispariția simptomelor .

Păstrarea repausului devine obligatoriu ,pe măsură ce episoadele dureroase sunt mai intense, nerespectarea lui ducând la prelungirea și remiterea incompletă a durerilor.

2.Sciatalgia constituie mai rar manifestări de debut al afecțiunii.Durerea poate îmbrăca cursul descendent,cel mai obișnuit (fesă,coapsă,gleznă) sau cel,,inversat,, .mai rar ,în care durerea apare în degetele piciorului ,gleznă,,cu extensie ulterioară spre șold.Dat fiind că pentru apariția ei este necesară iritația radiculară ,produsă de fragmentele discale deplasate posterior,este dificil de explicat de ce acești bolnavi nu au prezentat inițial semene din categoria lombalgiei.După Armstong ,ar fi vorba de cazuri cu un defect de inervație a inelului fibros și structurilor adiacente.

3.Lombosciatica. Nevralgia sciatică este o algie radiculară,care traduce suferința unei rădăcini a nervului sciatic,mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propiu-zis.

Ea rezultă,în majoritatea cazurilor,dintr-un conflict discoarticular consecutiv unei hernii intrarahidiene la nivelul discului intervertebral L4-L5- sau L5-S1

.În general,debutul lombosciatalgic ,ca și cel sciatalgic pur ridică întrebarea absenței prealabile a simptomelor înalte ( lombalgie),legate de fazele inițiale ale degenerării discale.

4.Debutul neurologic reprezintă ,în sfârșit, o ultimă posibilitate de manifestare inițială a discopatiei lombare.Excepțional,în comparație cu frecvența celorlalte debuturi,el traduce o dislocare masivă a materialului discal, în canalul spinal .

Rezultatul este un sindrom parțial sau total de coadă de cal cu paraplegie ,tulburări mari sensitive și sfincteriene.

De obicei,acest debut se întâlnește în herniile lombare înalte ( unde canalul spinal raportat la conținut este relative mai îngust) și este secundar unui traumatism violent.Una dintre cele mai izbitoare particularități a evoluției clinice a unei discopatii este intermitența simptomelor.

Explicația retrocedării temporare a durerii nu este definitivă stabilită,dar sunt suficiente motive să credem că ea rezistă în 3 categorii de factori: discali propiu-ziși, radiculari și vasculari.

Nu este rară observația reapariției unor reflexe abolite,retrocedarea unei pareze discrete,dispariția unei zone de hipo-sau anestezie.

Ca și pentru durere,însă,repetarea fenomenelor duce la stabilizarea acestor deficite neurologice care devin definitive.

a.Factorii discali ai periodicității.Teoria reducerii discopatiei nu mai poate fi admisă azi.Există contraargumente atât de ordin anatomopatologic,cât și biomecanic (presiunea în spațiul intervertebral),care fac imposibilă reintrarea în disc a unui fragment hernial.

b.Factori radiculari ai periodicității

c.Factori vasculari ai periodicității.Sunt poate cei mai importanți,deși cei mai puțin cunoscuți.

Clasificarea simptomatologiei discopatiei lombare.Durerea este simptomul central al discopatiei.Într-adevăr,dacă pentru neurolog discopatia lombară înseamnă deficite senzitivo-motorii,pentru psihiatru psihotoleranță la durere,pentru ortoped tulburări posturale, pentru medicul de medicină generală,care vine în contact cu cei mai mulți bolnavi,durerea este simptomul care îi este prezentat cel mai adesea și pe care este chemat să-l interpreteze și să-l claseze.

Durerea și semnele de patogenie dureroasă,cuprind 3 subdiviziuni:

-în primul rând,studiul durerii propiu-zise,cu interes general,ca simptom major al afecțiunii,și cu interes diagnostic,întrucât furnizează date asupra sediului procesului patologic discal;

-în al doilea rând,grupul semnelor de patogenie dureroasă.O parte importantă din semiologia discopatiei lombare este formată din simptome determinate de durere sau de tendința structurilor implicate spre diminuarea acestei dureri,un fel de adaptare antalgică a organismului.

Tot din acest grup fac parte și testele de durere provocată,ansamblu de semne care precizează sau evidențiează o durere latentă sau slab exprimată;

-în al treilea rând,abordarea durerii lombosciatice din punct de vedere psihic,abordare cu atât mai importantă,cu cât poate aduce importante indicații terapeutice și chiar diagnostice.

Durerea în discopatiei lombare.Este simptomul central al afecțiunii.Manifestarea bipolară impune studierea separată a lombalgiei și sciaticei,cu toate că cele două tipuri de durere coexistă cel mai adesea în perioada de stare a bolii,manifestându-se separat doar în fazele inițiale ale discopatiei.

Lombalgia este prima și cea mai comună manifestare a discopatiei lombare.

Apariția și dispariția,de cele mai multe ori bruscă ,a acestui sindrom de blocaj lombar este explicată de unii autori prin extruzia nucleară posterioară bruscă ( pentru faza de apariție a blocajului) și apoi,deplasarea frgmentului extruzionat fie înapoi în spațiul intravertebral ,fie lateral prin decolarea ligamentului longitudinal posterior,permițând deblocarea segmentului lombar .Teoria este vulnerabilă,dat fiind imposibilitatea din punct de vedere mecanic a revenirii unui fragment nuclear deplasat.

Un ultim simptom de durere lombară este aceea de ,,mobilizare,,.

Cauzele și mecanismele producerii durerilor.Din punct de vedere macroscopic se observă o diminuare a înălțimii discurilor,o scleroză a platourilor vertebrale și ,,ciocuri osoase,,(osteofite).

În această regiune intervin și modificările uncusului vertebral,adică o margine reliefată a platoului vertebral superior care se articulează ca o fațetă a corpului vertebral de deasupra.

Dintre celelalte simptome,unele sunt întâlnite chiar la nivelul coloanei lombare,altele la distanță.

Atrofiile musculare sunt datorate mai ales compresiunilor radiculare,ceea ce poate aduce și dispariția reflexului biciptal,triciptal sau de supinație.

Simptomele de iritație apar sub formă de dilatație pupilară,palpitații,vărsături și sindromul Claude Bernard-Horner.Insuficiența vertebrală bazilară se traduce prin vertije,disartrie,ataxie și diplopie.

În tabloul clinic obișnuit al bolii sunt cuprinse forme clinice în care pot domina anumite tulburări.Un element este comun tuturor acestora- durerea .Se pot menționa astfel :

● durerea de origine musculară,în care domină contractura musculară ;

●durerea musculoligamentară,în care durerea este însoțită de tulburări psihice (anxietate,depresie,tulburări de memorie –este denumită și sindrom nevrotic vertebral);

Pe lângă aceste fenomene clinice se remarcă altele ,care au un caracter particular, sugerând tulburări viscerale la distanță.Este vorba în primul rând,de sindromul lombar superior.În semnele paraclinice lipsesc semnele de activitate biologică.Examenul radiologic este deosebit de important .Cele mai multe modificări se găsesc la L5-L6. Durerea face dificile sau imposibile ortostatismul și mersul.De asemenea creează poziții vicioase .Cu alte cuvinte durerea este persistentă și localizată și corelată cu discul intervertebral herniar.Compresia sau presiunea intermitentă sau continuă, unică sau repetată este determinantă în anumite condiții a nervului sciatic.Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

Deficitul motor este semnul major al leziunii nervului atât pentru diagnostic, cât și pentru aprecierea tratamentului și prognosticului.

În discopatia lombară deficitul motor se caracterizează astfel :

●Discul L5 :

Deficit senzitiv –partea laterală a tălpii și piciorului;

Reflex modificat-Reflexul achilian care este scăzut;

Deficit motor-flexie plantară și picior.

●Discul L4-L5 :

Deficit senzitiv-Partea dorsală a piciorului;

Deficit motor-Dorsiflexia halucelui

●Discul L3-L4 :

Deficit senzitiv-Partea anterioară a coapsei și regiunea tibială;

Reflex modificat-Reflexul rotulian scăzut

Deficit motor-Extensia genunchiului și flexia coapsei

Semene spontane.

1.Ștergerea lordozei lombare.Realizează aspectul de spate ,,plat,, ușor de apreciat din profil.

2.Contractura musculă.A fost prezentată la 97 % la bolnavi.

3.Scolioza lombară.Este reacția la întinderea de către hernie a unei rădăcini.

4.Postura și mersul.În punctul dureros al afecțiunii ,bolnavul păstrează o poziție caracteristică: corpul aplecat în față, coapsa piciorului afectată în flexie ,laba piciorului în flexie plantară ,sprijinul făcându-se pe degete .Șoldul proemină în cazul prezenței scoliozei.

Evoluția este în general lentă și relativ bine tolerată ,cu pusee mai dureroase ,pe un fond dureros de intensitate variabilă dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a durerilor, agravarea instabilități, și reducerea perimetrului de mers.În general ameliorarea radiografică este rară. Evoluția simptomelor este foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent împortant de cazuri.

Evoluția și prognosticul discopatiilor lombare sunt foarte variate și depind foarte mult de anumiți factori,cum ar fi:

●Etiologia bolii;

●Localizarea îi intinderea ei;

●Momentul diagnosticării :când aceasta se face în stadiile inițiale,când nu apar modificări organice (ci numai functionale),evoluția și prognosticul sunt favorabile

Investigația paraclinică în discopatia lombară.Completarea examenului neurologic apare ca o necesitate și nu ca o opțiune ,având în vedere două aspecte importante ale sindromului lombosciatic.În principiu ,examenele paraclinice în discopatia lombară se efectuează pe trei planuri: radiologic, lichidian și electromiografic.Valoarea lor nu este egală cu importanță și nici concurentă ca scop: radiologia precizează felul leziunii și sediul ei.

Examenul radiologic determină prezența eventualelor anomalii de tranziție ( existența coastei 13, sacralizarea vertebrei L3,lombalizarea vertebrei S1).

Discografia lombară permite diagnosticul corect al etiologiei în 80 % din cazuri ,iar localizarea corectă în 67 % din cazuri.Frumusețea și exactitatea imaginilor discografiei sunt impresionante.Se poate spune chiar că discografia este prea exactă: dispersarea substanței de contrast sesizează procesul degenerativ discal chiar în fazele incipiente.De aceea , în mod frecvent,toate cele trei discuri lombare apar ca fiind bolnave.

Diagnosticul diferențial în discopatia lombară.Momentul diagnosticului diferențial îmbracă în discopatia lombară două aspecte diferite: diagnosticul și formele atipice și diagnosticul în formele atipice.

Tratamentul discopatiei lombare.Beneficiează de tratament conservator:

-bolnavii în faza de lombalgie și blocaj al segmentului lombar;

– bonavii în faza de lombosciatică la primele 3-4 puseuri;

-bolnavii fără tulburări neurologice

-bolnavii cu puseuri dureroase a căror durată nu depășește 2 luni ( penultimul puseu a fost de scurtă durată),iar intervalul dintre ultimele două puseuri a fost mare ( luni-ani).

Factorii responsabili de reușita tratamentului conservator par a fi :

-dispariția edemului rădăcinilor și ligamentelor

-ruperea cercului vicios durere-spasm muscular și relaxarea ligamentară

-deshidratarea tisulară și reducerea ptruziei discale.

Tratamentul complex încearcă să cuprindă unele aspecte și are două scopuri:

●Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice ,manifestate printr-un tratament simptomatic;

●Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice,care constituie cauza instalării durerii în zona lombară.

Deoarece manifestările clinice pot avea un mare răsunet psihic și visceral asupra bolnavilor sensibili,este bine să li se explice procesul nosologic. De asemenea trebuie să evite eforturile sau mișcările care provoacă dureri sau suprasolicitări în coloana lombară.Anumite profesiuni legate de poziția flectată a coloanei pot determina sau agrava suferința.

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale deoarece acestea pot să reducă la minim suferința.

Se va face pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomandă :

●Cunoașterea cauzelor și a înprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc.

●Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;

●Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

Tratamentul medicamentos.Este indicat în pusee când durerile sunt numai cu aspect mecanic și apar în repaus. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.Se utilizează întotdeauna medicația antiinflamatoare în asociere cu medicația antalgică și sedativă.Activitatea antalgică,antiinflamatoare justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic.Medicamentele antalgice și antiinflamatoare sunt medicamente cu acțiune imediată.

Deoarece această medicație urmărește reducerea și sedarea durerilor,este considerată ca fiind elementul cel mai important în recuperare deoarece permite menținerea funcției articulare și musculare precum și aplicarea măsurilor de kinetoterapie .

●Salicilații și în special ASPIRINA, introduși în terapeutică și-au dovedit eficiența în combaterea durerilor.La nevoie se mai poate administra ALGOCALMIN, PARACETAMOL, TRAMAL,NUROFEN

● Derivații pirazolonici , PIRAMIDONUL – au efecte antipiretice și antalgice .

●Produșii antiinflamatori de sinteză – FENILBUTAZONĂ ,ALINDOR.IBUBOPROFEN,BRUFEN (Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic)

●Medicamente cu acțiune lentă :Medicație de fond ,fără efecte antiinflamatorii ,dar care ar modifica evoluția procesului morbid .Este medicație pe termen lung ,de luni și ani de zile al cărei efect poate deveni manifestat cel puțin după 3-6 luni .

Sunt utile și medicamente miorelaxante și sedative –CLOROXAZONA,DIAZEPAM.În zonele de spasm muscular infiltrațiile locale cu xilină pot fi utile .Metodele fizioterapice sunt necesare cu condiția să nu fie contraindicate neurologic.În cazurile suspecte de compresiune medulară ,fără control al specialistului nu se poate pune problema tracțiunilor ,elongațiilor sau chiar a unor simple exerciții.

Tratamentul igieno-dietetic trebuie să fie bogat în proteine,săruri minerale( Calciu,fosfor,magneziu) și vitamine .Laptele, carnea , zarzavaturile și fructele sunt alimente de bază.Se urmărește ca în cazul pacienților obezi cu discopatie lombară,introducerea unui regim hipocaloric,care să asigure scăderea treptată în greutate.

Alte indicații :

● regim de odihnă adecvat (pe pat tare);●viața în aer liber, cu multă mișcare, cura heliomarină, sport (înnot, volei ,gimnastică, etc.);●menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;

●corectarea tulburărilor de statică.

Prognosticul poate fi influențat de anumiți factori.Deși afecțiunea are o evoluție progresivă ea nu ajunge decât rareori în formele grave, infirmizante și dureroase.

CAPITOLUL 3

STUDIUL PRIVIND RECUPERAREA DISCOPATIEI LOMBARE CU AJUTORUL MIJLOACELOR HIDROKINETOTERAPIEI

TRATAMENTUL KINETIC ÎN DISCOPATIA LOMBARĂ

Tratamentul recuperator urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

●Realiniamentul coloanei lombare,

● Recâștigarea mobilității lombare,

● Tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente

Obiective și programul kinetic

3.1.Tratamentul kinetic.

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice

sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului si recuperării pacientului.

Postura dirijată are ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare;

●Prevenirea pozițiilor vicioase a segmentelor;

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat prin aplicarea unor proceduri fizioterapice;

Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și nu în poziții antalgice.

Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt :

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Obținerea stabilității ,care este de fapt principala funcție a coloanei lombare.

Metode de recuperare.Programele de recuperare în hernia de disc lombară prezintă o serie de diferențieri,în funcție de particularitățile anatomoclinice ale diverselor tipuri de afectare discală.

Lombosciatica prin hernie de disc posstraumatică ridică problem de recuperare funcțională diferite,pentru protruziile discale reductibile și cele ireductibile.La herniile discale reductibile,însoțite d inflamații radiculare și periradiculare importante,criza acută cedează,în general,în aproximativ 15-20 de zile,sub influența repausului la pat ( în poziție de suprarepaus) și a medicamentelor analgetice,antiinflamatoare și decontracturante.

Problema prevenirii recidivelor este deosebit de important.În acest scop,se recomandă un program prelungit de masokinetoterapie .

La lombalgiile sau lombosacralgiile cornice ,pe fond spondilozic,deși durerile și limitarea mobilității coloanei lombare sunt mai puțin intense ,totuși ele diminuă notabil capacitatea de muncă prin persistența lor și recidivarea frecventă .

Kinetoterapia prezintă în toate aceste cazuri un adevărat tratament de fond.

Oricare ar fi metoda folosită,programele de kinetoterapie e sistematizate astfel:

-explicăm mai întâi pacientului în ce constă defectul său postural și prin ce mecanisme se poate corija

-aplicăm apoi systematic programe de gimnastică postural ( adoptarea de posture de corecție în raport cu un plan fix,apoi fără reper)

– ulterior programele include exerciții de mobilizare activă (cu coloana în poziție corijată) pentru întărirea mușchilor necesari pentru menținerea poziției corijate

-în sfârșit ,în ultima etapă,programele kinetic le axăm pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale și profesionale ( menținând coloana în poziție corijată ,bolnavul fiind învățat cum să stea pe scaun,în picioare,cum să se îmbrace,cum să se spele ,cum să ridice un obiect,cum să îndeplinească gesturile profesionale specific locului de muncă).

Este vorba deci de o adevărată schimbare de stil a mișcării,o reeducație neuromotorie,cinestezică și stereognozică ,bolnavul trebuie să învețe să-și ,,simtă,, diversele grupe muscular,să le comande și să situeze segmentele vertebrale.

3.2.Hidrokinetoterapia

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari collective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .

Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specific sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specific ( sau densitatea relativă) a corpului .

După calculul lui Dupertzins și Pitts ,greutatea specific a corpului uman ,cu aer în plăm’n ,este de 0,974.

Diferența de 0,026 este suficientă pentru a asigura plutirea și a anhila aproape forțele gravitaționale.

Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe muscular reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare muscular pentru postura ortostatică și mers (în leziuni muscular sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.

Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.

Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa mineral.

Cu cât această apă mineral are o greutate specific mai mare ,plutirea corpului va fi mai ușoară.

Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.

Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.

Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corps au member de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței muscular.

Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperature între 33 și 360 .

Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu cifoză dorsală este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv, pecific ,antispastic

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .

La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul vcă dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant .

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea a substanțelor resorbite în organism.

3.3.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul discopatiei lombare, balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea discopatiei lombare, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al discopatiei lombare, va fi continuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în discopatia lombară, poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite în discopatia lombară,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.

Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.

Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

3.4.Gimnastica

Obiectivele gimnasticii în discopatia lombară sunt de a dirija creșterea coloanei lombare și a întregului organism în condiții în care cât mai apropiate de cele normale.Creșterea odată terminată,este foarte greu să se obțină redresări ale curburilor.

De asemenea,gimnastica în discopatia lombară urmărește ameliorarea funcțiilor vitale.

Principiile acestei gimnastici sunt următoarele

-lămurirea bolnavului asupra formei și gravității bolii sale, precum și asupra modalităților de evoluție și de influențare a acesteia prin tratament susținut,de lungă durată.

-reducerile pasive,prin elomgații și tracțiuni progresive,menite să asuplizeze aparatul musculo-ligamentar al coloanei.

-stimularea autocorecției bolnbavului atât prin mijloace statice,gimnastică posturală,cât și prin mijloace dinamice,în mișcare.

După un interval de timp variind între 2 și 10 zile,în raport cu evoluția sindromului dureros ,se adaugă progresiv și sistematic,exercițiile dinamice de gimnastică ,,în discopatie prin care urmărim:

1.Concentrarea atenției bolnavului și dezvoltarea controlului voluntar segmentului lombar,prin două grupe de exerciții printer care:

●Exerciții în decubit dorsal,în care bolnavul încearcă să diminue până la dispariție,distanța dintre coloana lombară și planul de sprijin în așa fel,încât să nu mai poată introduce palma între trunchi și planul de sprijin.Aceasta se obține prin contractarea mușchilor abdominali și fesieri.

2.Exerciții pentru întărirea mușchilor fesieri:bolnavul în decubit dorsal cu genunchii semiflectați și tălpile sprijinte își ia punct de sprijin pe tălpi și regiunea cervico-dorsală exectuând mișcări de ridicare și basculare anterioară a bazinului cu revenire lentă la planul orizontal.

În acest fel,după o perioadă de 4-5 săptămâni,toți bolnavii reușesc să se concentreze controlând volunrar poziția coloanei și mișcările pe care acesta le efectuează.

În ultima perioadă a tratamentului,cooperarea bolnavului,fiind mult mai mare,se trece la executarea de exerciții menite să corecteze pozițiile și gesturile vicioase profesionale,să contracareze efectul acestora,în vederea readaptării și reâncadrării bolnavilor la locul de muncă.

Aceasta este partea cea mai dificilă a kinetoterapiei și necesită cunoașterea amănunțită a profesiogramei bolnavului respectiv.

Bolnavul este învățat să execute gesturile profesionale în condițiile noii static vertebrale care se realizează prin blocajul lombar.

Procesul de readaptare la noile condiții poate fi mai simplu sau mai complex,în funcție de individ și de ocupațiile sale.

Scopul exercițiilor în cifoza dorsală prin hidrokinetoterapie ,este de a întări musculatura posterioară a spatelui și de a antrena bolnavul la păstrarea unei poziții permanente,,atât în ortostatism,în poziția șezând,în mers ,și în exercitarea profesiunii,inclusive atunci când se exercită mișcarea de flexie anterioară.

Menținerea în permanență în starea de cifoză dorsală ,asigură o pensare vertebrală posterioară a coloanei,însoțită de relaxarea zonelor intervertebrale anterioare , condiții biomecanice care se opun migrării și hernierii posterioare a nucleului pulpos.

După însușirea exercițiilor posturale se recomandă bolnavilor efectuarea unor mișcări în vederea creșterii forțelor mușchilor erector ai rahisului ,mișcări de basculare posterioară a bazinului,precum și exerciții de flexie a coapsei pe trunchi (excentrice) .

Din punctul de vedere al justificării fiziopatologice a gimnasticii ,ideea de bază a gimnasticii în cifoza dorsală este că prin exerciții speciale de întărire a musculaturii erectoare a rahisului să se determine fixarea segmentului lombar ,în așa fel,încât indiferent ce mișcări va efectua pacientul respectiv cu membrele inferioare sau cu coloana vertebrală,raporturile anatomice dintre diferitele vertebre lombare,adiacente discului afectat,să se schimbe cât mai puțin cu putință.

Lipsa schimbării raporturilor anatomice condiționează o stabilitate a condițiilor biomecanice și de repartizare a forțelor și în consecință o stabilitate a nucleului pulpos la locul său normal și în felul acesta o probabilitate redusă de migrare și de herniere a acestuia.

Un loc mai redus în cadrul metodelor kinetoterapice de reeducație vertebrală îl ocupă gimnastica patrupedică și exercițiile de relaxare.

Gimnastica patrupedică,care este o variantă a metodei Klapp,este metoda care permite exersarea electivă a unor segmente vertebrale și a unor grupe muscular paravertebrale și abdominale (mușchii transverși abdominali).

În ceea ce privește metoda relaxării ,se constată că indicația majoră este reprezentată de cazurile de discopatii hiperalgice,în care componenta inflamatorie radiculară este predominantă față de componenta mecanică discală.

Folosind metoda de relaxare (prin care se învață bolnavul să-și decontracte conștient grupa musculară afectată),după exerciții repetate s-a ajuns,în cazurile la care mai important de decontracturare a grupei musculare afectate (electiv),fără angajarea funcțională a grupelor musculare învecinate.

În discopatia lombară,cu recidive frecvente la eforturi minime și,în special,la pacienții mai în vârstă,cu hipotonia marcată a musculaturii lombo-abdominale,se recomandă purtarea lombostatului .

În general ,punerea în repaus a segmentului vertebral dureros atrage după sine o scădere a durerilor și a fenomenelor de tenomiozită;în plus prezintă un mijloc de profilaxie a recidivelor ,iar prin susținerea peretelui abdominal se normalizează presiunea intraabdominală,înlăturându-se staza venoasă în micul bazin.

3.4.1.Gimnastica de aucontrol

Gimnastica de aucontrol se desfășoară în grupe de mai mulți bolnavi,în fața oglinzii,solicitându-se din plin colaborarea bolnavului.În general se utilizează două procedee:

-poziția de drepți ,în fața oglinzii,cu membrele superioare în rotație externă și bărbia retropulsată.Bolnavii se controlează singuri, în oglindă,sau unii pe alții.

Diferite posturi dirijate prin poziționarea deosebită a membrelor superioare și inferioare,pentru corectarea curburilor coloanei :

-pentru curburile toracale,în decubit dorsal se va face abducția gradată a membrului superior de partea concavă,cu sac de nisip sub gibozitate

-pentru curbura lombară,în decubit ventral,se recomandă bascularea membrelor inferioare,unite ,către partea convexă a curburii.Șoldul de partea convexă va fi ridicat pe o pernă,pentru diminuarea rotației.

-pentru curbura toraco-lombară se combină cele două posturi de mai sus,în decubit ventral: membrul superior din partea concavă se ridică în abducție,iar membrele inferioare se translatează lateral,de partea convexă a curburii.

3.4.2.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice

Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice se face atât cu corsetul instalat ,cât și fără corset.În cazul rahialgilor mai accentuate se preferă exercițiile izometrice, statice,care sporesc forța muscular fără a deplasa segmentele corporale respecticve.

În cazurile de dureri reduse se prefer exercițiile izotonice,dinamice,constând din deplasări active și apoi contra unor rezistențe progressive.

Exercițiile pentru fesieri se fac în din decubit ventral,cu o pernă sub abdomen;în timpul inspirației,se ridică de pe sol coapsa ,cu genunchiul îndoit la 900,fără a ridica bazinul.

Se repetă aceleași exercițiu cu coapsa cealaltă ,apoi cu ambele membre inferioare ținute în extensie și în abducție inspiratorie ,după care membrele inferioare se apropie și se coboară ,în timp ce bolnavul face expirație.

Exercițiile se pot efectua apoi cu trunchiul sprijinit în procubitus pe masă și cu membrele inferioare în afara mesei .

Se execută ridicarea și abducția membrelor inferioare până la orizontală (dacă are tendință la hiperlordoză lombară,punem o pernă sub abdomen).

Exercițiile pentru abdominali sunt dominate de metoda izometrică (contracții statice abdominal,cu trunchiul imobil).

Progresiunea și rezistența se obțin prin contribuția membrelor superioare care exercită o tracțiune în sus sau a membrelor inferioare care tracționează bazinul în jos.

Dacă toți mușchii abdomino-spinali se contract simultan (cum este cazul eforturilor violente însoțite de apnee) masa hidroaerică deformabilă și compresibilă a viscerelor se transform într-un nucleu dur , pe care se sprijină mușchii abdomino-spinali și ai centurilor pentru a se contracta cu forță (presiunea abdominală crește brusc ,întreg trunchiul devine rigid).

Acest exercițiu în apnee este unul dintre cele mai eficace pentru tonificarea spinalilor ,dar este contraindicate la cei cu dehiscențe ale peretelui abdominal (diastasis ,hernii) ca și la cardio-pulmonari.

După o inspirație profundă,se flectează o coapsă pe torace, fără a decola fesa ,și se continuă expirația până când piciorul revine pe sol.Același exercițiu pentru coapsa opusă ,apoi cu ambele coapse simultan.

Progresiunea exercițiului se face prin întinderea gambei după flexia coapsei respective,prelungind expirația pe tot timpul mișcării; aceleași exerciții se fac apoi cu ambele coapse.

3.4.3.Masajul medical

Masajul medical , în discopatia lombară ,constă în mișcări manuale aplicate pe suprafața organismului în scop terapeutic sau igienic.Poate să fie automasaj sau făcut de un specialist .Manevrele de masaj sunt: netezirea,atingerea apăsată, sau alunecarea apăsată,frământatul,fricțiunea și vibrația.

Poate să se facă loco regional sau general.Acțiunea masajului este locală (calmantă și de activare a circulației locale) și general ( de stimulare a funcțiilor aparatului circulator și respirator,creșterea metabolismului bazal),efecte favorabile asupra stării generale a organismului,îmbunătățirea somnului,îndepărtarea oboselii musculare .

3.5.Scheme de kinetoterapie aplicabile

3.5.1.Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută

Obiectivele acetestei perioade sunt următoarele :

-reechilibrarea SNV,

-relaxarea generală

-scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral

-relaxarea musculaturii

Relaxarea generală este indicată pentru scăderea stării de tensiune psihică determinată de durere și care , prin ea însăși,scade pragul la durere,ca și pentru decontracturarea general, inclusive a musculaturii paravertebrale.

Scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral, când există un process pathologic la nivel vertebral intracanalicular ,prin:

1.Adoptarea unor posturi antalgice:

●decubit dorsal,cu capul și umerii ridicați pe o pernă,genunchii flectați cu un sul sub el,picioarele sprijinându-se pe tălpi

●decubit lateral,,în coș de pușcă

●decubit dorsal,cu șoldurile și genunchii la 900,gambele sprijinându-se pe un scăunel sau o cutie

●oricare altă postură,oricât ar părea de bizară,în care pacientul simte o netă ameliorare a fenomenelor alergice

Relaxarea contracturii musculaturii, care declanșează prin ea însăși durerea,realizând cercul vicios: contracție muscular voluntară de apărare → tulburări circulatorii muscular locale → tulburări circulatorii muscular locale → acumulare de metaboliți acizi → durere → contractură involuntară → tulburări circulatorii muscular → acumulare de metaboliți acizi → durere → etc.

Metoda Klapp.Din postura, în genunchi,,,Klapp descrise două tipuri de de poziționări ale trunchiului:

a.Poziții cifozante ,care,în funcție de înclinarea , trunchiului,facilitează mobilizarea unei anumite unei anumite zone vertebrale.

Există trei poziții redresate ( deasupra orizontalei),una orizontală și două coborâte ( sub orizontală).

Cum se vede și în figură,poziția 1-redresată-corespunde segmentului L4-L5;poziția 2,lui L1-L2; poziția 3,lui D11-12; poziția orizontală (4),lui D8-10;poziția 5, lui D7-6; poziția 6,lui D5-3.

Tehnica Cotrel (extensie-derotație-elongație (EDE)- flexie laterală) este cea mai apreciată în present: decubit ventral,cu membrele inferioare cât mai complet,membrele superioare întinse și ele pe lângă urechi; se întinde întregul corp,apoi treptat se extend brațele ,corpul se cifozează ,membrele inferioare se extend din șolduri ( arcuire pe extensie cât mai mare).

3.5.2. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada subacută

Relaxarea musculaturii contracturate pentru a permite mobilizarea liberă a trunchiului,care implică:

-continuarea,cu rezistență mai crescută,a izometriei în cadrul metodei,,ține-relaxează,,

-trecerea la executarea exercițiilor pe întregul parcurs al diagonalei Kabat ( contracție izotonă), kinetoterapeutul realizând o contrarezistență ușoară pe întreaga diagonală.

Asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei lombare ,basculări de bazin ,întinderea musculaturii paravertebrale.

1.Faza I a programului Williams cuprinde următoarele exerciții:

Exercițiu 1-Decubit dorsal :se flectează și se extend genunchii

Exercițiu 2-Decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchi la piept,încercând atingerea lui cu fruntea ;se procedează apoi la fel cu celălalt genunchi

Exercițiu 3- la fel ca exercițiul 2 ,dar concomitant cu ambii genunchi

Exercițiu 4-Decubit dorsal,cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult ,apoi celălalt ,apoi ambii concomitant

Exercițiu 5-Decubit dorsal ,cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 900,tălpile pe pat

Exercițiu 6-Decubit dorsal,cu genunchii flectați,tălpile jos: se apleacă ambii G spre dr,apoi spre stg ,până ating fundul bazinului.

Exercițiu 7-Decubit dorsal: călcâiul dr. se așează pe genunchiul stâng;se execută o abducție cât mai internă a șoldului drept,până se atinge cu G dr. patul , apoi se inversează.

3.5.3. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada cronică

Acestea au două obiective principale: continuarea asuplizării lombare și tonifierea musculaturii slabe.

Tonifierea musculaturii trunchiului ,respective a musculaturii abdominal și extensoare .

Scopul este că trunchiul inferior în ortostatism să realizeze ,în primul rând,menținerea unei poziții neutre a pelvisului și ,în al doilea rând , să creeze o presiune abdominală de preluare a unei părți din presiunea transmisă discurilor.

Exercițiu 1-În decubit dorsal,cu genunchii flectați la 900 și lipiți unul de altul ,tălpile pe pat: se încearcă ridicarea lor spre tavan ,dar asistentul contrează –tot timpul exercițiului lomba trebuie să fie în contact cu patul .

Exercițiu 2-în decubit lateral,cu coapsele ușor flectate; kinetoterapeutul face priză pe fața anterioară a umărului ,trăgând înapoi el,iar cu cealaltă mână ,concomitant ,aplică o priză pe pelvisul superior ,fața posterioară ,împingând înainte; pacientul se opune acestor forțe;imediat ,fără pauză ,kinetoterapeutul inversează prizele (umăr- posterior și pelvis-anterior) și apoi pacientul se relaxează.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece tratarea acestei afecțiuni trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament kinetoterapeutice specifice  pentru cazul prezentat ;

● Efectuarea explorărilor periodice,în vederea ameliorării durerilor ;

●Stabilirea strategiei de intervenție kinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce ;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat trastamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită .

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția subiecților în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Prevenirea apariției recidivelor prin kinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe kinetoterapeutice de întreținere.

4.2.Ipoteza cercetării

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

●În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin kinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere;

●Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament în discopatia lombară cu ajutorul mijloacelor hidrokinetoterapiei

●În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului hidrokinetoterapiei poate influența evoluția parametrilor de mișcare (mobilitate, forță, stabilitate).

4.3.Scopul cercetării

Scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea eficienței sale.

Așadar scopul fundamental a fost dublu :

●alcătuirea unui model de evaluare clinic-funcțională;

●alegerea unui program terapeutic optim,bazat pe hidrokinetoterapie;am încercat să stabilesc aportul exercițiilor hidrokinetice aplicate precoce și corect pentru recuperarea acestui tip de patologoie.

4.4. Metodele de cercetare

În vederea desfășurării cercetării, a acumulării datelor și prelucrării subiectului și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, am folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de un pacient cu discopatie lombară.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișei medicale al pacientului și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu pacientul s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a subiectului și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

4.5.Pacientul prezentat și etapele experimentului

Prin studiul prospectiv efectuat pe un pacient , am apreciat incidența discopatiei lombare la un pacient în vârstă de 47 de ani,precum și eficacitatea programului terapeutic conservator ,fundamentat pe programul hidrokinetic asociat cu tratamentul medicamentos recomandat de medicul specialist.

Criteriile de includere au fost :

●durerea mecanică trenantă a coloanei lombare

●prezența semnelor inflamatorii

●prezența altor afectări ale coloanei lombare

●absența altor programe de reabilitare hidrokinetic anterioare pentru statusul disfunțional.

Etapele experimentului au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cazurilor, am discutat pentru aceasta cu specialiștii implicați în echipa interdisciplinară de recuperare (medici de specialitate, kinetoterapeuți) asupra metodelor și mijloacelor aplicate și rezultatelor lor, care mi-au oferit informații pentru alcătuirea programului de hidrokinetoterapie.

În etapa a doua – am ales un pacient cu discopatie lombar. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării; apoi am trecut la alcătuirea fișei personale cu datele necesare pentru fixarea diagnosticului clinico-funcțional.

În etapa a treia – s-au aplicat metode și tehnici de hidrokinetoterapie în scopul observării evoluției pacientului în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției dinamice generale a subiectului.

4.6. Desfălurarea cercetării

În cadrul cercetării am prezentat studiul unui pacient de 47 de ani , sudor diagnosticat cu discopatie lombară stg., care a efectuat tratament recuperator sub urmărirea personală și a echipei interdisciplinare din cadrul Spitalului de Recuperare și s-a derulat timp de 3 luni

Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

●bazin pentru efectuarea exercițiilor de hidrokinetoterapie în diferite afecțiuni

Sala de hidrokinetoterapie este dotată cu aparate de gimnastică care mi-au fost de un mare folos.

Pentru buna desfășurare a activității de hidrokinetoterapie am urmărit și modul de respectare a regulilor de igienă.

Modelul de evaluare clinico-funcțională a fost realizat prin parcurgerea următoarelor etape :etiopatogenică,clinică ,paraclinică și funcțională.

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare pacientul ,în momentul unei noi experiențe dureroase.Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale și biomecanice,cu repercursiuni asupra funcționalității coloanei lombare.

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice pentru zona lombară dureroasă.

Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor durerii ,în contextul celorlalte suferințe pe care le-a prezentat pacienta.

Ulterior, am efectuat examenul obiectiv general ,apoi examenul obiectiv al regiunii lombare suferinde.

Regiunea lombară afectată a trebuit examinată în ansamblu,fără a neglija nici o regiune a sa,cu pacientul așezat în decubit dorsal și ortostatism și palpare.

Simptome:dureri lombare difuze,intermitente,de intensitate medie

– dureri și limitarea mobilității în toate planurile

-cefalee urmată de insomnii ,pacienta recurgând în repetate rânduri,la somnifere , în special Fenobarbital și antiinflamatorii ( algocalmin, ibuboprofen,antinefralgic) și unguente antiinflamatoare (Voltaren)

Evaluarea paraclinică a presupus un examen paraclinic complet-biologic,imagistic-radiologic (mai multe incidențe),ecografic și rezonanța magnetic nucleară.

Atenția medicală complexă a discopatiei lombare a urmărit obiective,componență și metodologie hidrokinetică.

Ca urmare a evaluării pacientul a avut mobilitate redusă din urmă:

●rotație externă-300

● rotație internă-500

Pe o scală a durerii de la 0 la 10, pacientul a menționat că are dureri constante.

Evaluarea scalei dureri a fost de 9 ceea ce înseamnă că durerea este severă.

Program de recuperare după discopatia lombară cu ajutorul hidrokinetoterapie

Obiective generale :

●combaterea durerii;

●refacerea mobilității;

●refacerea forței, stabilității și abilității;

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Obiectivele programului terapeutic conservator și de recuperare au fost hidrokinetoterapia unde s-au derulat exerciții successive

Efecte au fost Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice

Masaj: a constituit unul din prioritățile principale care a vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale,reducerea contracturilor muscular.

Netezirea și frământatul au fost elementele importante care au stat la baza recuperării .

Reeducarea prin gimnastică

Ținând cont de faptul că reeducarea gimnică vertebrală și respiratorie nu poate obține o redresare important a curburilor,sau când osificarea este pe cale de a se termina ,obiectivele reeducării prin gimnastică au fost :

– dezvoltarea și echilibrarea musculaturii paravertebrale

– ameliorarea funcției respiratorii

– refacerea și controlarea mișcării coloanei lombare

-combaterea durerii care s-a realizat prin corectarea poziției coloanei lombare;

-efectuarea exercițiilor passive sau active

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

După examinarea clinică completă am constatat faptul că la aceste cazuri prezentate programul de hidrokinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite, programele de hidrokinetoterapie le-am sistematizat, astfel:

● Prima dată i-am explicat pacientului în ce constă defectul lui și prin ce mecanisme se poate corecta.

● Am aplicat sistematic programe de gimnastică (adoptarea de posturi de corecție în raport cu un plan fix, apoi fără reper).

În ultima etapă, programele de hidrokinetoterapie le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare neuromotorie;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

La toate acestea, pacientul au fost nevoit să învețe să-și ,, simtă,, diversele grupe musculare.

Pentru pacient, metodele de hidrokinetoterapie au dominat programele de reeducare funcțională .

În alegerea exercițiilor de gimnastică pe care le-am executat cu pacientul, am ținut cont de :

●stadiul evolutiv al puseului respectiv;

●intensitatea sindromului dureros;

●dacă exercițiile pe care le-am impus exagerează sau nu durerile spontane acuzate de pacient.

Vizavi de exercițiile aplicate am încercat să elaborez o serie de programe de exerciții reeducative specifice, individualizate în funcție de gradul reductibilității deformației.

Metodologie :

●Bolnavul a luat cunoștință de defectele posturale și mecanismul lor de producere

●Corectarea activă a curburilor prin gimnastică posturală.Bolnavul a fost învățat să-și plaseze segmentele corpului simetric pe o linie dreaptă (paralelă cu un reper pe care l-am plasat pe sol),inițial sub control visual,apoi cu ochii închiși pentru a-și însuși sensul poziției diferitelor segmente ale corpului.

A fost sfătuit să ia poziția de drepți în fața oglinzii cu călcâiele lipite- genunchii în extensie,fesele contractate , abdomenul retractat,umerii coborâți și trași înapoi,brațele relaxate și în rotație externă,bărbia trasă. Aceasta este o poziție fundamentală ,tip care a permis o corecție bună a deviațiilor vertebrale în ansamblu fiind un punct de plecare pentru gimnastica kinetică.

Gimnastica kinetică a urmărit combaterea dezechilibrelor musculo-ligamentare și dezvoltarea grupelor musculare necesare menținerii corecției obținute prin gimnastica posturală.Exercițiile s-au făcut cu coloana în extensie, deoarece în flexie erau favorizate deviațiile laterale.

Segmentele care nu au participat la mișcare a fost nevoie să fie blocate pentru a evita mișcările compensatorii.

Astfel au fost efectuate exerciții corective cu ,, scurtare,, aplicate la nivelul convexității ,unde mușchii erau permanent contractați,surmenați și alungiți pentru a menține echilibrul rahidian.

Efectuarea exercițiilor au fost favorizate de masaj , raze ultrascurte,ultrasunete și undele centimetrice ,

Exercițiile corective cu,,alungire,, au fost aplicate la nivelul convexității curburii lordotice ,ajutate prin tracțiuni vertebrale,precedate de hidrokinetoterapie și urmate de masaj și suspendări asimetrice la spalier – cu brațul de partea concavității mai sus –demonstrația 1

Demonstrația 1

Exercițiile pentru gimnastica respiratorie aplicate bolnavului au fost utile deoarece s-au bazat pe localizarea exactă a efectului muscular cu maximum de eficiență la vârful curburii patologice.

●în poziția cvadrupetă orizontală – demonstrația 2-( planul coloanei cu podeaua) în orice flexie laterală a creat o curbură convexă opusă al cărei vârf se găsea la D8

Demonstrația 2

●când planul coloanei era oblic înainte și în jos-prin flexia coatelor ,poziția (prin flexia coatelor),poziția cvadrupedică semijoasă și flexia lateral au produs o curbură cu vârful lângă D6- demonstrația 3.

Demonstrația 3

Exerciții pentru ameliorarea durerii-demonstrațiile 4 și 5

Demonstrațiile 4 și 5

Reeducarea prin gimnastică s-a completat cu :

●repaus pe pat tare,în decubit dorsal,de mai multe ori,în timpul zilei

●tratamente medicamentoase în perioadele dureroase (antialgice),decontracturante,remineralizante.

Simptome finale:

●durerea s-a diminuat ;

●nu mai are insomnii ;

●continuă tratamentul ;

● revine la control ;

●starea fizică și psihică s-a îmbunătățit.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că principiile și obiectivele tratramentului hidrokinetic la pacienții cu discopatie lombară, are un rol bine definit pentru recuperarea pacienților.

O altă mențiune care trebuie făcută este aceea că în raport cu , cauza și modul de evoluție, pot apare mai multe deficiențe funcționale de intensități diferite.

Din prezentarea cazului clinic , se poate deduce faptul că după examinarea clinică completă programul de hidrokinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite, programele de hidrokinetoterapie le-am sistematizat, astfel:

● Am aplicat sistematic programe de gimnastică posturală (adoptarea de posturi de corecție în raport cu un plan fix, apoi fără reper).

În ultima etapă, programele de hidrokinetoterapie le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare neuromotorie;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

Pentru pacient, metodele de hidrokinetoterapie au dominat programele de reeducare funcțională .

În alegerea exercițiilor de gimnastică pe care le-am executat cu pacientul, am ținut cont de :

● localizarea înaltă sau joasă a durerii;

●stadiul evolutiv al puseului respectiv;

●intensitatea sindromului dureros;

Vizavi de exercițiile aplicate am încercat să elaborez o serie de programe de exerciții reeducative specifice, individualizate în funcție de gradul reductibilității deformației.

Totodată, am încercat să evidențiez principalele tipuri de exerciții, care s-au dovedit a avea o valoare practică mai mare.

Combinațiile diverselor mișcări analitice au permis o varietate de exerciții reeducative.

Inițial exercițiile au fost executate din poziția culcat, apoi șezând, apoi în picioare și în final s-a încercat efectuarea exercițiilor din mers.

În urma tratamentului recuperator efectuat, la sfârșitul ședințelor s-a observat o oarecare îmbunătățire pentru pacient.

BIBLIOGRAFIE

E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu-Anatomie Practică, Editura Universitară, Craiova,2009

Victor Papilian,-Anatomia omului ,vol.I,Editura Medicală,București,1999

Corneliu Zaharia –Lordoza-clinică-terapie-recuperare,Editura Medicală, București,1999

Ion Stroescu ,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta-Recuperarea funcțională în practica reumatologică,Editura Medicală,București,2000

Anghel Diaconu – Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

Anghel Diaconu -Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

C.Baciu – Programe de gimnastica medicală, Editura Științifică,București 2006

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008)

Kiss, I.,- Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală , Editura Medicală, București, 1999

=== 024a3bc69457392513180a850a5198cbfe220779_37184_2 ===

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII, SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

SPECIALIZAREA : KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

RECUPERAREA DISCOPATIEI LOMBARE CU AJUTORUL MIJLOACELOR HIDROKINETOTERAPIEI

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII, SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

RECUPERAREA DISCOPATIEI LOMBARE CU AJUTORUL MIJLOACELOR HIDROKINETOTERAPIEI

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

CAP.1.Introducere în problematica cercetării………………………………………………1

1.1.Actualiatea temei…………………………………………………………………………1

1.2. Motivarea alegerii temei ………………………………………………………………..2

CAP. 2.Fundamentarea teoretică a problemei studiate

anatomia și biomecanica coloanei vertebrale………………………………………………3

2.1.Noțiuni de anatomie și fiziologie ale coloanei vertebrale ……………………………………….3

2.1.1.Particularitățile vertebrelor coloanei vertebrale …………………………………………………..5

2.1.2. Biomecanica articulară și bilanț articular ……………………………………………5

2.2. Discopatia lombară…………………………………………………………………………………………..9

2.1.2. Etiopatogenia discopatiei vertebrale lombare ………………………………………………….19

CAP. 3 ,Srudiul privind recuperarea discopatiei lombare cu

ajutorul mijloacelor hidrokinetoterapiei …………………………………………………31

3.1.Tratamentul kinetic ……………………………………………………………………31

3.2.Hidrokinetoterapia ……………………………………………………………………..33

3.3.Balneoterapia …………………………………………………………………………..36

3.4.Gimnastica ……………………………………………………………………………..38

3.4.1.Gimnastica de aucontrol ……………………………………………………………..40

3.4.2.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice ………………………………………41

3.4.3.Masajul medical ………………………………………………………………………42

3.5.Scheme de kinetoterapie aplicabile…………………………………………………….43

3.5.1.Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută ……………………………….43

3.5.2. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada subacută …………………………..45

3.5.3. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada cronică ……………………………45

CAP. 4.Organizarea și desfășurarea cercetării…………………………………………….47

4.1.Obiectivele cercetarii ……………………………………………………………..……47

4.2.Ipoteza cercetării ………………………………………………………………………48

4.3.Scopul cercetării ………………………………………………………………………48

4.4. Metodele de cercetare …………………………………………………………………48

4.5.Pacientul prezentat și etapele experimentului ………………………………………..49

4.6. Desfălurarea cercetării ………………………………………………………………50

CAP. 5.Rezultate și discuții ………………………………………………………………53

CONCLUZII ………………………………………………………………………………58

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………60