Studiul Privind Dezvoltarea Calitatii Morice Viteza la Nivelul Copiilor 11 12 Ani Tenis Prin Mijloace Atletice

=== 1757d515b862c97f00a8feb680de65f4b3e10971_19257_1 ===

CAPITOLUL 3

CAPACITATEA MOTRICĂ VITEZA

3.1. Motricitatea în contextul pregătirii fizice

Nivelul particularităților motrice ale elevilor de vârstă mică, poate fi studiat prin prisma calităților motrice de bază. La 7 – 11 ani, se constată disponibilități motrice mari, ceea ce permite formarea corectă a deprinderilor motrice de bază, cu caracter aplicativ și specific diferitelor ramuri de sport, iar pentru sportul de performanță – posibilitatea pregătirii sistematice de timpuriu.

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului, materializate prin posibilitatea acestuia de a executa acțiuni care pretind intr-o oarecare măsură forță, rezistență, viteză ori îndemânare. Ele prezintă particularități distincte pe trepte de vârstă și de pregătire sportivă.

În ordine prioritară a vârstei, distingem următoarele calități motrice:

Forța, viteza (întâlnite cu precădere la școlarul mic), îndemânarea și rezistența.

Viteza – reprezintă capacitatea organismului sau a segmentelor sale de a efectua acte sau acțiuni motrice, cu indici crescuți de rapiditate. Valoarea ei depinde de zestrea ereditară și se perfecționează prin pregătire sistematică, mai ales la vârsta școlarului mic.

La 9 – 10 ani perioada latentă a reacției motrice se îmbunătățește, cea mai scurtă perioadă latentă constituindu-se la mișcarea mâinilor, iar cea mai lungă la mișcările de trunchi. Viteza mișcării singulare crește ușor, diferențele dintre flexări și extensii fiind nesemnificativă. Pe distanțe mici (30 m), viteza de alergare se îmbunătățește spre 10 ani. La această vârstă se poate dezvolta cu precădere viteza de reacție motrică și viteza de execuție.

Dezvoltarea capacității de generalizare și folosire conștientă a cunoștințelor priceperilor și deprinderilor motrice însușite in cadrul unor acțiuni globale.

Întâlnim următoarele tipuri de deprinderi motrice: mersul, alergarea, săritura, aruncarea – prinderea, echilibrul, târârea, cățărarea, escaladarea, ridicarea și transportul de greutăți, tracțiunile și împingerile.

Unele dintre acestea sunt folosite chiar din vârsta preșcolară, atât in relația cu mediul înconjurător, cât și in procesul de învățământ preprimar. La clasele mici se urmărește însușirea execuției corecte, economice și conștiente a acestor deprinderi, iar prin exersarea lor se vizează dezvoltarea acestor calități, a coordonării generale.

Alergarea este un act motric natural ce execută cele mai mari influențe asupra capacității de rezistență a organismului. Ea se compune dintr-o serie de structuri motrice executate de membrele inferioare, la care participă și celelalte segmente și reprezintă o modalitate de locomoție cu o viteză de deplasare mai mare decât prin mers.

Este necesar ca până la 9 – 10 ani să se formeze deprinderea de alergare corectă, deoarece in această perioadă se încheie ultima etapă de coordonare a actelor motrice. Deprinderea corectă in alergare constă in: mișcări largi, libere, ușurință de contractare, împingere energetică, ridicare suficient de înaltă a coapsei piciorului înainte de așezare a piciorului pe sol.

3.2. Capacitatea motrică viteza – concept, forme de manifestare, demers metodologic

Viteza reprezintă o calitate motrică importantă, semnificativă pentru toate sporturile. Viteza depinde și de factori ereditari, însă ea poate fi dezvoltată, urmând o pregătire strictă, de la vârsta de 7-8 ani.

Vâsrta cea mai importantă pentru această calitate motrică este 11-14 ani, când treuie să i se acorde o mare importanță, fiind vârsta optimă de realizare a progreselor de ordin calitativ.

De la vârsta de 13 ani exercițiile de viteză vor fi asociate cu exerciții de forță, iar de la 14 ani, se continuă și cu exerciții de viteză-rezistență.

Viteza se definește ca fiind „capacitatea de a executa rapid mișcarea” (N.G. Ozolin)

În definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiștilor caracterizează viteza prin iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile si combinațiile cele mai diverse. Viteza are următoarele forme de manifestare, care se exprimă distinct și în jocul de fotbal:

Viteza reacției motrice sau viteza de reacție, definită ca răspuns la stimuli și externi. Printre excitanți, în cadrul,jocului de fotbal avem: mingea, deplasările adversarului, ale coechipierului etc. Scăderea vitezei de reacție se datorează lipsei de concentrare, neatenției, stării de oboseala și determina „pierderea startului" în diferite acțiuni tehnico-tactice, a inițiativei și întâietății la minge;

Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe. În cadrul reacțiilor simple avem de-a face cu răspunsuri elaborate (însușite, exersate) la excitanți cunoscuți. Reacțiile complexe implica un proces de alegere, de selectare a răspunsurilor posibile. Ea nu a fost exersată în prealabil în aceeași relație cu semnalul. Această variantă a vitezei de reacție este prezenta în jocul de fotbal. Deseori, situațiile în raport de care se aleg acțiunile de răspuns trebuiesc anticipate, pregătind anumite răspunsuri posibile înaintea semnalelor.

Viteza de repetiție sau viteza de deplasare

Viteza de repetiție este implicată în acțiunile motrice care au în structura lor mișcări ciclice ce se repetă într-o succesiune rapidă depinzând de mobilitatea proceselor nervoase superioare (trecerea rapidă a centrilor nervoși din stare de excitare in stare de inhibiție și transmiterea influxului nervos spre grupele musculare agonisite și sinergice). Viteza de deplasare este necesară jucătorului de fotbal în majoritatea acțiunilor de joc. Distanța pe care o parcurge este relativ mică, până la 30-40 m și depinde de faze de joc și de specificul postului. Deplasările jucătorului in teren se efectuează cu mingea, dar mai cu seamă fără minge. Aceste deplasări se fac nu numai în linie dreaptă, ci de cele mai multe ori, însoțite de schimbări de direcție, de porniri și opriri bruște. Alegerile jucătorilor efectuate pentru primirea mingii, demarcările, demarcările de lângă adversar, urmărirea adversarului care conduce mingea spre poartă, schimbările de locuri etc. devin eficace numai atunci când sunt efectuate cu rapiditate.

Viteza de execuție măsoară viteza acțiunilor singulare. Ea este determinată de viteza de conducere a impulsului de la sistemul nervos central spre mușchi, excitarea lui si efectuarea mișcării. Frecvența maximă a pașilor poate ajunge la om la 5 repetări pe secundă (C. Florescu și colaboratori).

Cei mai importanți factori care asigură suportul biologic și psihic al vitezei sunt: mobilitatea proceselor nervoase superioare;

 alternanța rapidă în centrii corticali ai excitației și inhibiției;

 capacitatea genetică de viteză;

 viteza de transmitere a impulsurilor nervoase;

 acțiunea și precizia organelor receptoare ale semnalelor;

 ritmul optim de alternare a contracțiilor și relaxărilor grupelor musculare;

 calitatea fibrei musculare și valoarea surselor și proceselor energetice (A.T.P., fosfocreatină);

 nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (în mod special al forței);

 capacitatea de concentrare și mobilizare;

 intensitatea stimulului și puterea excitației (dozarea scurtă și puternică).

Dezvoltarea vitezei trebuie să se facă pe un fond de odihnă, prea multe repetări vor duce mai degrabă la dezvoltarea rezistenței sau in cel mai bun caz a vitezei în regim de rezistență. De asemenea, pentru dezvoltarea ei se cere o foarte bună încălzire a organismului, creându-se o stare de excitabilitate optimă de eforturile de viteză.

Intercalarea în partea de încălzire a lecției de antrenament a unor exerciții de streching va fi benefică, limitând mult posibilitatea producerii unor accidente musculare (rupturi, întinderi, contracții etc.)

Având în vedere aceste argumente, activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată imediat după veriga de încălzire, înaintea oricărei alte activități obositoare. Numai în aceste condiții se poate asigura intensitatea în excitațiile transmise de sistemul nervos central.

În metodica dezvoltării vitezei trebuiesc evitate eforturile monotone, repetate la nesfârșit deoarece vor avea răspunsuri negative ducând la plafonare, la atingerea unei bariere limită peste carte nu se mai poate trece. Pentru a evita plafonarea vitezei este indicat să se lucreze variat, din punct de vedere al metodelor si mijloacelor de pregătire și de foarte multe ori în condiții ușurate (alergări la vale, alergări cu handicap, cu avânt din spate, tractate etc.), pentru a se da senzația unei viteze crescute (posibil de memorat motric) și a învinge plafonul instalat abordând viteze crescute.

În literatura de specialitate căile de utilizare pentru dezvoltarea vitezei predomină din atletism, sub denumire ce diferă de la autor la autor.

În sistemul de acționare pe care l-am preconizat am folosit în mod special:

următoarele:

– Metoda repetărilor

– Metoda eforturilor variate

– Metoda sprinturilor cu intervale

Formele de manifestare a vitezei

Formele de manifestare a vitezei sunt:

– viteza de reacție

– viteza de execuție

– viteza de repetiție

– viteza de deplasare

Viteza de reacție sau timpul de latență a reacției motrice este timpul care se scurge de la perceperea unui obiect, a unui fenomen până la declanșarea acțiunii de răspuns. Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe. În cazul reacției simple avem de a face cu răspunsuri elaborate (însușite) la excitanți cunoscuți. Reacția complexă implică elaborarea răspunsurilor – alegerea, combinarea, corectarea acestora. Acțiunea de răspuns este selecționată din mai multe acțiuni posibile. Ea nu a fost selecționată în prealabil în aceeași relație cu semnalul.

În domeniul educației fizice școlare viteza de reacție este implicată în: orientarea în spațiu și timp (acțiunile de front și formație, unele ștafete și jocuri „Găsește-ți locul”, „Crabii și creveții” etc.), traseele aplicative, jocuri sportive etc.

Din studiile efectuate referitor la această formă de bază a manifestării vitezei rezultă:

– indicii vitezei de reacție nu corelează cu indicii celorlalte forme de manifestare a vitezei

– în cazul reacțiilor simple se constată un grad mare de transfer

– viteza de reacție nu este identică pentru toate segmentele corpului, membrele superioare prezentând indicii cei mai ridicați de viteza de reacție

Timpul de reacție în medie este 180 m/s din care aproape 50% aparține analizei și sintezei. La sportivii olimpici au fost găsite valori cuprinse între 140-160 m/s. Selecția viitorilor sportivi trebuie să se facă în funcție de dotarea genetică.

Pentru antrenarea vitezei de reacție se recomandă exerciții cu solicitare masivă, explozive și în condiții diferite de mediu. Viteza de execuție, denumită după Zațiorski și Ozolin, definesc viteza de execuție ca fiind iuțeala cu care se execută o acțiune motrică singulară, unitară ca structură motrică.

Este determinată în mod deosebit, în unele sporturi cu structuri motrice aciclice: sărituri, aruncări, slalom schi, elemente de gimnastică. În marea majoritate a acțiunilor motrice trebuie asigurat un raport optim între forță și viteză.

Timpul de manifestare este de 50-60 m/s (lovirea mingii, aruncarea suliței, ciocanului).

Viteza de repetiție – constă în frecvența de execuție a actelor motrice într-o unitate de timp. Este implicată în acțiunile motrice care au în structura lor mișcări ciclice ce se repetă într-o succesiune rapida într-un termen limitat alergări de marș, cadența pașilor. Această formă de bază a vitezei se manifestă corelat cu forța și rezistența.

Viteza de deplasare – este considerată suma celorlalte viteze – viteză generală. Este de fapt cea mai obiectivă componentă a vitezei. Viteza de alergare este produsul între frecvența pașilor și lungimea pasului. Frecvența este cea mai importantă.

Formele de manifestare a vitezei asociate cu alte calități motrice

Cu toate că doar trei forme de manifestare au ca suport funcțional unele procese care se diferențiază, acestea, în foarte multe situații, nu se manifestă independent una față de cealaltă. In efectuarea unor acțiuni motrice, formele de manifestare ale vitezei se corelează acționând simultan sau într-o anumită succesiune.

Totodată unele caracteristici ale efortului determină combinarea formelor de manifestare ale vitezei cu celelalte calități motrice:

– viteza în regim de forță

– viteza în regim de elasticitate

– viteza în regim de rezistență

– viteza în regim de îndemânare.

Aceste premise teoretice, dar și experiența practică dobândita au condus la concluzia că se acționează mai eficient pentru dezvoltarea vitezei atunci când se folosesc sisteme de acționare care acționează cu toate formele ei de manifestare.

Totodată trebuie să se țină seama că dezvoltarea vitezei se realizează în mare măsură și pe fondul dezvoltării celorlalte calități motrice și de aceea mijloacele specifice pentru dezvoltarea acestei calități trebuie asociate și cu mijloacele nespecifice care să asigure și dezvoltarea celorlalte calități motrice.

Viteza în regim de forță – Între viteza mișcării și mărimea încărcăturii există o relație invers proporțională, viteza crescând odată cu învingerea rezistenței interne. Crescând forța se învinge mai ușor această rezistență.

Viteza în regim de elasticitate – O bună elasticitate musculară reduce frânarea mișcării de către mușchii antagoniști, iar în cazul vitezei de alergare se asigură câștigarea terenului în centrul fileului.

Viteza în regim de rezistență – Pentru a menține tempoul rapid, la nivel maxim de manifestare a capacității de viteză, pe o durată mai lungă este necesară o anumită rezistență specifică. Probele de viteză care se efectuează peste 5-6 s implică acest cuplu viteză-rezistență.

Viteza în regim de îndemânare – Acest factor limitativ trebuie analizat în strânsă dependență cu nivelul tehnicii de execuție a acțiunii motrice. Pe de altă parte, coordonarea excitației și inhibiției va asigura o cooperare eficientă a tuturor funcțiilor implicate în acțiune.

Metodica dezvoltării vitezei

Principalul mijloc pe baza căruia se învață perfecționează viteza sub formele de manifestare este însăși „alegarea”. Având în vedere multitudinea factorilor implicați în manifestarea vitezei și

perioadele de vârstă diferențiate în care se poate acționa cu șanse sporite, asupra unuia sau altuia dintre factori, se impune necesitatea amplificării și diversificării exercițiilor și activităților destinate dezvoltării vitezei.

Numai în condițiile optimizării și obiectivizării sistemelor de acționare utilizate și a obiectivelor urmărite se pot obține rezultate sporite în dezvoltarea acestei calități importante, puternic marcată de zestrea ereditară. Se poate realiza frecvența mare a mișcărilor atât timp cat organismul se află într-o stare optimă de excitabilitate.

Asupra vitezei de repetiție se poate acționa pe tot parcursul anului școlar, alergările accentuate fiind cele mai bune exerciții realizându-se bine creșterea progresivă a vitezei.

Sprinturile – alergări de viteză pe distanțe scurte și accelerările. Se pot relua după pauze cuprinse între 4-6 minute, adică atunci când organismul și-a refăcut optimă de efort. Distanțele trebuie să fie în raport cu vârsta elevilor, cuprinse între 20-30 m.

În cazul lecțiilor sprinturile și accelerările sunt executate individual, pe grupe și frontal. Condițiile de spațiu impun repetări în serii de 3-4 ori cu pauze de odihnă relativ scurte.

Viteza de execuție sau viteza mișcărilor singulare se manifestă în toate cazurile combinate cu celelalte forme de manifestare a vitezei sau cu forța. În cazul activităților motrice care au în componența lor mișcări aciclice avem de-a face cu acea viteză explozivă a cărei valoare este considerabil influențată de forță, apoi de mobilitate și tehnică.

Pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei de manifestare se recomandă folosirea întrecerii care sporește eficiența mijloacelor utilizate prin caracterul ei mobilizator și prin mărirea numărului de repetări. De o deosebită importanță pentru dezvoltarea vitezei este mărirea intervalului de odihnă între repetări. În pauzele dintre repetări organismul trebuie să se restabilească complet. Durata lor depinde de modificările intervenite în activitatea sistemului nervos central a cărui excitabilitate nu trebuie să scadă.

În educația fizică școlară a ultimilor ani au câștigat teren considerabil preocupările pentru dezvoltarea tuturor calităților motrice, pentru care în mod deosebit „viteza”. De astfel, școala fiind prima verigă în antrenarea elevilor la practicarea sportului, poate prin realizarea corectă a sarcinilor instructiv-educative specifice și profesării ramurii de sport, să asigure legătura funcțională intre modelul de instruire ca nivel în probele de alergări de viteză și modelele intermediare proprii ciclurilor de învățământ.

Procedee eficiente de dezvoltare a vitezei în lecția de educație fizică

Viteza, cu diferitele ei forme de manifestare, este prezentă în majoritatea acțiunilor motrice. În definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiștilor caracterizând viteza prin iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează calitățile motrice în structurile și combinările cele mai diverse.

Formele de manifestare a vitezei :

·        Viteza de reacție- timpul minim necesar declansarii actului motric ca urmare a unui stimul extern;

·        Viteza de execuție –viteza de realizare a unei acțiuni singulare;

·        Viteza de repetiție- rapiditatea cu care se repetă actele motrice în unitatea de timp;

·        Viteza de deplasare reprezintă urmarea firească a repetării pașilor cu frecvență cât mai mare;

Deși nivelul său calitativ, depinde în bună măsura de fondul ereditar, aceasta se poate dezvolta (cu pregătire la vârsta 11-13 ani) dacă se acționează asupra ei în mod constant și cu mijloace atent selecționate.

În practica sportivă, viteza se poate manifesta prin combinarea propriilor forme de manifestare, viteza de reacție și execuție, viteza de reacție și deplasare sau prin combinarea calității viteză cu celelalte calități motrice, adică viteză-forță, din care rezultă detenta; viteză-rezistență, cea care permite menținerea vitezei de deplasare pe parcursul unor anumite distanțe (100-200 m); viteză-îndemânare pe care o întâlnim în efectuarea unor acțiuni de complexitate crescută. La rândul lor și calitățile de îndemânare, forță și rezistență se pot efectua cu o mai bună eficiență dacă se execută în regim de viteză. Interdependența între calitățile motrice este recunoscută, motiv pentru care profesorul trebuie să știe care calitati sau combinații de calități sunt prezente în conținuturile pe care le predă si să acționeze în mod corespunzător pentru dezvoltarea lor în forme variate și atractive.

În activitățile întreprinse pentru dezvoltarea vitezei trebuie avut în vedere faptul că această calitate nu se poate dezvolta pe un fond de oboseală. De aceea, după câteva repetări ale unor sisteme de acționare, trebuie să se acorde pauze pentru o refacere completă după care exersarea poate fi reluată. Pentru dezvoltarea viezei (sub toate formele ei) este necesar ca profesorul să abordeze acest obiectiv în întreaga sa complexitate, acționând în activitatea practică în mod corespunzător. Trebuie eliminată confuzia, aproape generalizată prin care concepțional și practic, dezvoltarea vitezei se rezumă în mod unilateral la dezvoltarea vitezei de deplasare, folosindu-se ca unic mijloc alergarea. În practica domeniului nu este posibil sa se acționeze în mod separate și constant cu mijloace specifice pentru dezvoltarea fiecărei forme de manifestare a vitezei; de aceea este recomandat ca sistemele de acționare să fie astfel selecționate încât să se solicite în diferite proporții cel puțin două forme de manifestare a vitezei, de exemplu: reacție-execuție; reacție-deplasare. Este important să se aibă în vedere mai ales în perioada consolidării unei deprinderi motrice când în procesul de exersare, pe lângă execuția propriu-zisă să se introducă concomitent și solicitarea unor forme de manifestare a vitezei. În funcție de spațiul în care se desfășoară activitatea și de specificul lecției respective, preocuaparea pentru dezvoltarea vitezei, în special la ciclul gimnazial, trebuie să se realizeze permanent atât prin mijloace specifice, cât și nespecifice. Vorbind de viteza de deplasare (cel mai frecvent întâlnită) trebuie să se precizeze că după obținerea vitezei maxime (în mod optim pe 20-30m) continuarea alergării cu aceeași intensitate depinde de calitatea rezistenței. Din acest punct de vedere se recomandă ca accelerările programate să fie realizate pe distanțe cuprinse între 15-30m repetate de mai multe ori cu pauze de revenire completă după fiecare serie.

Un rol important în activitatea elevilor pentru depunerea unor eforturi maxime prin care să se dezvolte viteza în întrecerile organizate în forme cât mai variate și atractive, la care să fie antrenat întregul colectiv al clasei sau pe grupe care exersează concomitent. În efectuarea exercițiilor de viteză un rol important îl are activitatea de concentrare a atenției..