Studiul Privind Ameliorarea Evolutiei Unei Cifolordoze la Tanar

LUCRARE DE DISERTAȚIE

STUDIUL PRIVIND AMELIORAREA EVOLUȚIEI UNEI

CIFOLORDOZE LA TÂNĂR

-PREZENTARE CAZ-

Cuprins

Introducere

Motivul alegerii temei

Capitolul 1. Fundamentare teoretică

1.1 Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale

1.1.1 Scheletul

1.1.2 Articulațiile

1.1.3 Vascularizația măduvei spinării

1.1.4 Mușchii

1.1.5 Biomecanica

1.2 Deficiențele coloanei vertebrale în plan sagital

1.2.1 Cifoza

1.2.2 Lordoza

Capitolul 2. Studiul privind ameliorarea evoluției unei cifolordoze la tânăr

2.1 Prezentare caz- aspecte generale ale deficienței

2.2 Metode și mijloace folosite în examinarea pacientului

2.2.1 Examenul clinic general

2.2.2 Examenul somatoscopic

2.2.3. Examenul antropomctricde simetrie CAS

2.2.4 Examenul radiografic

Capitolul 3. Tratament

3.1 Tratament corectiv aplicat

3.1.1 Obiectivele tratamentului

3.1.2 Indicațiile terapeutice

3.1.3 Particularitățile pacientului

3.2 Corectarea cifolordozelor prin kinetoterapie

3.2.1 Obiectivele kinetoterapiei

3.2.2 Principii în aplicarea kinetoterapiei

3.2.3 Mijloace kinetoterapeutice

3.3 Programul de recuperare

Capitolul 4. Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Motivul alegerii temei

Am ales această tema deoarece, în opinia mea, coloana vertebrală reprezintă cel mai important segement al aparatului locomotor; de aceasta fiind legate toate celelalte segmente componente ale trunchiului , dar și membrele superioare și inferioare.

Pe parcursul lucrării am dorit să prezint principala cauza a apariției cifolordozei în zilele noastre, o deficiență tot mai des întâlnită la tineri, din cauza posturii neadecvate acasă, la locul de muncă și în orice alte împrejurări.

Pe lângă postura incorectă a spatelui, un alt element important ce cauzează apariția cifolordozei este lipsa practicării regulate a sportului, ce ajută la întărirea musculaturii spatelui. O deficiență a coloanei netratată la timp, poate duce inevitabil la modificări ireversibile ale structurilor osoase și ale articulațiilor, ce mai târziu ar putea fi soluționate doar prin intervenții chirurgicale.

În cadrul experimentului mi-am propus corectarea deviațiilor vertebrale și a celor însoțitoare, dar și ameliorarea funcțiilor mari ale organismului – respirație și circulație- și implicit a mobilității coloanei vertebrale.

Prin urmare, am ales kinetoterapia în recuperarea subiectului, deoarece reprezintă un mijloc corectiv de baza ce nu poate fi egalat de nici un alt mijloc terapeutic, motiv pentru careintră în toate programele de tratament ale cifolordozelor, fie singur, fie în asociere cu celelalte mijloace.

Capitolul 1. Fundamentare teoretică

1.1 Anatomia și biomecanică coloanei vertebrale

Coloana vertebrală reprezintă cel mai important segement al aparatului locomotor; de această fiind legate toate celelalte segmente componente ale trunchiului , dar și membrele superioare și inferioare.

Coloana vertebrală este un segment complex cu o mare importantă funcțională. Este alcătuită din 33-34 de vertebre, 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează 730 de mușchi cu acțiune directă, la care se adaugă și formațiunile nervoase și vasculare.

1.1.1 Scheletul

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de piese osoase suprapuse, numite vertebre. După modul lor de alcătuire, vertebrele au caracteristici comune, particularități regionale șiparticularități speciale.

Vertebrele au o parte anterioară, numită corp și una posterioară, numită arc; aceste două părți închid între ele canalul vertebral.

Partea cea mai voluminoasă este reprezentată de corpul vertebrei și are formă unui cilindru scurt ce prezintă două fete, superioară și inferioară, și o circumferința. Cele două feteale corpului sunt alcătuite dintr-o lama de țesut osos fibros, numită placă terminală.

Arcul vertebral prezintă o formă neregulată cu patru apofize articulare dispuse vertical. Posterior și median are o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse, iar deasupra șidedesubt are câte două apofize articulare. Între apofiză spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Arcul vertebral este legat de corpul vertebral prin porțiuninumitepediculi.

Coloana vertebrală se împarte în 5 regiuni, fiecare dintre acestea fiind alcătuite dintr-un număr fix de vertebre; astfel avem:

– Regiunea cervicală : 7 vertebre;

– Regiunea toracala (dorsală) : 12 vertebre;

– Regiunea lombară : 5 vertebre;

– Regiunea sacrală : 5 vertebre;

– Regiunea coccigiană : 4-5 vertebre.

Vertebrele fiecărei regiuni au caracteristici morfofunctionale importante în îndeplinirea celor doua funcții de baza ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului,trunchiului si a membrelor superioare,dar si funcția de a asigura o mobilitate suficienta.

„Suprafețele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebră la altă, formă acestora fiind determinată de solicitările dinamice, în regiunea cervicală și în cea lombară, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proporțional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce explică posibilitățile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mișcările de flexiune și extensie.

Vertebrele cervicale au corpul alungit transversal, canalul vertebral este mare și triunghiular, apofizele spinoase scurte și puțin înclinate, iar cele transverale prezintă la baza lor un orificiu pentru arteră vertebrală.”

Prima vertebră cervicală, numită atlas, este formată din două mase laterale unite printr-un arc anterior și un arc posterior. Atlasul nu are corp, acesta fiind reprezentat de dintele axisului. Pe față superioară a maselor laterale se găsește o față articulară concavă pentru articularea cu condilii occipitalului, iar pe față inferioară, o față articulară pentru apofizele articulare ale axisului (cea de-a două vertebră cervicală). Pe arcul anterior și pe cel posterior se găsește câte un tubercul, anterior și posterior.

A două vertebră cervicală, numită axis, are un corp alungit transversal. Pe față superioară a vertebrei se află apofiză odontoidă care are 12-16 mm înălțime, acesta reprezintă un pivot cilindric în jurul căruia se rotește atlasul, în mișcările de rotație ale capului.

A șaptea vertebră cervicală se deosebește de celelalte vertebre cervicale deoarece apofiză spinoasă a acesteia nu se bifurcă, este lungă și proemina sub piele, de unde și denumirea ce i se mai da de vertebră proeminentă.

„Traiectele nervoase spinale că și rețeaua vasculară a coloanei vertebrale, apar înaintea formării pereților canalelor osoase, care le vor găzdui ulterior. Materialul sclerotomic destinat să formeze pereții canalelor vertebrale se scurge în jurul țesutului neural și vascular preexistent, că o masă de lavă.

Traiectele nervoase spinale cuprind rădăcinile anterioare, rădăcinile posterioare cu ganglionii lor spinali, trunchiurile nervilor și începuturile ramurilor lor anterioare șiposterioare.

Toate aceste formațiuni nervoase sunt acoperite de învelișuri meningeale, lângă care se află și arteră vertebrală.

Atât traiectele nervoase, cât și arteră vertebrală sunt înconjurate de plexuri venoase bogate, care pot și considerate, dat fiind caracterul lor macro și microscopic, adevăratesinusuri venoase periradiculare și periarteriale. Sinusurile comunica larg cu sinusul venos epidural din canalul medular. Rețelele venoase periradiculare joacă un rol important înprotecția traseelor nervoase și a arterelor vertebrale, în timpul mișcărilor de mare amplitudine ale coloanei cervicale.”

Apofizele transverse ale zonei cervicale de la C2 până la C7, îndeplinesc nu numai funcția de inserție a mușchilor, ci și cea de stabilizare a coloanei, printr-un mecanism de “zăvorâre”. Sub ele se află apofizele articulare, ce sunt orientate, față de apofizele transverse, sub un unghi de 50-90 grade, în care pătrund apofizele articulare superioare ale vertebrelor subiacente. În mișcarea de extensie, înclinare laterală și rotația vârfurilor apofizelor articulare ale vertebrelor subiacente, acestea se blochează în apofizele transverse ale vertebrelor supraiacente.

Vertebrele toracale prezintă un corp rotund, cu canalul vertebral îngust și circular, și apofizele spinoase mult înclinate înapoi. Apofizele transverse prezintă pe față anterioară ofațetă articulară pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare.

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, acestea au corpul ușor lățit transversal cu apofizele spinoase dispuse orizontal și apofizele transverse atrofiate. Văzute din profil, corpurile vertebrelor lombare sunt mai înalte la partea anterioară decât la cea posterioară.

1.1.2 Articulațiile

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în:

– Articulațiile corpurilor vertebrale (intersomatice);

– Articulațiile apofizelor articulare;

– Articulațiile lamelor vertebrale;

– Articulațiile apofizelor spinoase;

– Articulațiile apofizelor transverse.

„Articulațiile corpurilor vertebrale sunt amfiartroze perfecte.

Suprafețele articulare sunt date de fetele superioare și inferioare, ușor concave, ale corpurilor vertebrale. Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.

Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase, formate dintr-o porțiune periferică fibroasă -inelfibros- și una central –nucleu pulpos.

„Discul intervertebral și părțile componente ale acestuia încep să se formeze încă de la embrionul de 40mm. Țesutul mezenchimatos care formează vertebrele se diferențiază la nivelul discurilor intervertebrale, într-o porțiune periferică fibroblastică, din care va proveni inelul fibros și o porțiune central cartilaginoasă, care degenerează și din care va proveni nucleul pulpos.”

Discurile intervertebrale au mai multe roluri:

a. Prin rezistență lor, contribuie la menținerea curburilor coloanei;

b. Prinielasticitateailor,ifavorizeazăirevenireailaistareaideiechilibruiaicorpului dupăiterminareaimișcării;

c. Ajută la transmiterea greutății corpului în toate direcțiile;

d. Amortizează șocurile și presiunile la care este supus fiecare segment, mai ales în cursul mișcărilor și eforturilor.

“ Studiile se complică în timpul efectuării mișcărilor, dar menajarea discurilor intervertebrale rămâne indispensabilă. Tehnică unui exercițiu fizic este cu atât mai corectă, cu câtrespectă mai mult legile biomecanicii de protecție împotriva solicitărilor discurilor intervertebrale. Un exemplu demonstrativ ni-l oferă tehnică corectă de ridicare a halterelor, încadrul căreia succesiunea pozițiilor se conformează necesităților funcționale de menajare a discurilor intervertebrale.”

„ Tehnică de ridicare respectă integral următoarele deziderate biomecanice și funcționale:

Distanță de la halteră la corp rămâne totdeaunta minimă, cu excepția fazei finale, când halteră este aruncată și susținută pe verticală, în continuarea coloanei, Această face căbrațul de pârghie al rezistenței să fie foarte redus, iar solicitarea coloanei vertebrale, de asemenea.

2. Lordoză lombară se menține chiar în fazele de ridicare deasupra capului, la valorile ei normale.

3. Restul coloanei vertebrale se menține în poziție rectilinie, deci discurile intervertebrale suportă o încărcare uniform repartizată.

4. Coloana vertebrală de fixează prin contracția întregului corset muscular, ceea ce pune în funcțiune presă musculară a trunchiului.

Respectându-se aceste condiții biomecanice și funcționale, cu toată solicitarea maximală a coloanei vertebrale în timpul ridicării halterelor se previn accidentele de herniere ale discurilor intervertebrale.”

Aparatul ligamentar este format din două ligamente, cel vertebral comun posterior și cel vertebral comun anterior, care alcătuiesc două benzi ce se întind pe întreagică de ridicare respectă integral următoarele deziderate biomecanice și funcționale:

Distanță de la halteră la corp rămâne totdeaunta minimă, cu excepția fazei finale, când halteră este aruncată și susținută pe verticală, în continuarea coloanei, Această face căbrațul de pârghie al rezistenței să fie foarte redus, iar solicitarea coloanei vertebrale, de asemenea.

2. Lordoză lombară se menține chiar în fazele de ridicare deasupra capului, la valorile ei normale.

3. Restul coloanei vertebrale se menține în poziție rectilinie, deci discurile intervertebrale suportă o încărcare uniform repartizată.

4. Coloana vertebrală de fixează prin contracția întregului corset muscular, ceea ce pune în funcțiune presă musculară a trunchiului.

Respectându-se aceste condiții biomecanice și funcționale, cu toată solicitarea maximală a coloanei vertebrale în timpul ridicării halterelor se previn accidentele de herniere ale discurilor intervertebrale.”

Aparatul ligamentar este format din două ligamente, cel vertebral comun posterior și cel vertebral comun anterior, care alcătuiesc două benzi ce se întind pe întreagă lungime a coloanei vertebrale.

Ligamentele vertebrale, dar mai ales cel anterior, au inervatia alcătuită din trunchiuri nervoase amielinice și terminații nervoase. Astfel, atitudinea de flexie este cea maifrecvența în afecțiunile coloanei, în această poziție ligamentele fiind destinse.

„Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simplă alunecare a suprafețelor articulare una pe cealaltă.

Suprafețele articulare sunt date de apofizele articulare. Suprafețele articulare ale corpului vertebrale subiacente privesc oblic în sus și înapoi, iar cele ale corpului vertebral supraiacent privesc oblic în jos și înainte.

Aparatul capsuloligamentar este alcătuit dintr-o capsulă fibroasă subțire, întărită în regiunea dorsală și lombară printr-un ligament posterior.

Sinovială este foarte laxă și prezintă unele prelungiri.”

Nucleul pulpos joacă rolul unei bile pe care corpii vertebrali se pot mișcă, iar articulațiile apofizelor articulare joacă rolul unor ghizi ai mișcărilor ce limitează deplasareaexcesivă a vertebrelor. În poziția stand, articulațiile preiau 20 % din încărcătură vertebrală, iar atunci când trunchiul este înclinat înainte acestea nu mai preiau nimic dinîncărcătură vertebrală, lăsând întreagă sarcina exclusiv discurilor intervertebrale.

Articulațiile lamelor vertebrale

Între lamele vertebrale nu există articulații propriu-zise. Acestea sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene ce sunt alcătuite din fascicule de fibre elastice,care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de altă.

Ariculatiile apofizelor spinoase

Apofizele spinoase sunt unite între ele prin două tipuri de ligamente, ligamentele interspinoase și ligamente supraspinoase. Pe primele le găsim între două apofize spinioase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe toată coloana vertebrală. În zona cervicală, ligamentul supraspinos este foarte bine dezvoltat și în extremitatea lui proximală se insera pe protuberantă occipitală externă. Acesta este denumit ligamentul cervical posterior, are rolul de amenține pasiv capul și gâtul, pentru a nu se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse

„Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.

Articulația occipitoatlantoida este o diartroză bicondiliana.

a. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc de jos înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele două cavități glenoide, ce privesc în sus, înainte și înăuntru și au o formă concavă în toate sensurile. Toate acestepatru suprafețe articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin.

b. Suprafețele articulare sunt unite între ele printr-o capsulă subțire, întărită de două ligamente, unul anterior și unul posterior.

La baza mobilității coloanei vertebrale se află segmentul motor, alcătuit din discul intervertebral și ligamentele acestuia, găurile de conjugare, articulațiile interapofizareșiapofizele spinoase cu ligamentele lor.

Segmentul motor poate fi împărțit într-un stâlp anterior și unul posterior. Stâlpul anterior este mai puțin mobil, mai mobil, mai solid, prezintă relativ rare inserții musculare șiconstituie elementul principal de susținere mecanică pasivă a coloanei. Stâlpul posterior prezintă numeroase inserții musculare și reprezintă elementul principal motor al coloanei vertebrale.”

1.1.3 Vascularizatia măduvei spinării

Irigația măduvei spinării se face printr-o manieră cu totul aparte, iar cunoașterea acesteia este indispensabilă înțelegerii sindroamelor ischemice cu deficitele lor neurologice grave, care pot să apară în urmă diverselor afecțiuni. Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante care provin din arterele spinale anterioare și posterioare. Măduvalombară este irigată de artere ce provin din arterele sacrate laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare.

Zona vasculară cea mai critică se află la nivelul D4, la limita celor două teritorii vasculare, deasupra locului de pătrundere a arterei Adamkiewicz; la nivelul acesta, canalul rahidian are diametrul cel mai redus.

1.1.4 Mușchii

Mișcările coloanei vertebrale sunt realizate de un număr mare de mușchi ce se insera pe coloana sau la distanță de această.

Mușchii gâtului

Strenocleidomastoidianul este localizat pe față laterală a gâtului, sub mușchiul pielos al gâtului și este îndreptat diagonal de sus în jos, dinapoi- înainte și dinafară- înăuntru. Proximal, se insera pe apofiză mastoidă a osului temporal, iar distal prin două capete: unul pe manubriul sternal-capătul sternal și celălalt pe pătrimea internă a claviculei-capătulclavicular. Sternocleidomastoidianulflecteaza capul pe coloana, îl înclină pe partea lui și îl rotește îndepărtând bărbia de partea opusă.

Mușchii scaleni, de laapofizeletransverse ale ultimelor 6 vertebre cervicale până la primele două coaste. Sunt în număr de trei: anterior, mijlociu și posterior. Înclină de partealor coloana vertebrală cervicală.

Mușchii prevertebrali sunt în număr de trei și se găsesc pe față anterioară a coloanei vertebrale.

Dreptul anterior al capului se insera pe osul occipital, înaintea găurii occipitale și se împarte în patru fascicule, distal se insera pe tuberculii anteriori ai vertebrelor cervicale C3, C4, C5 și C6. Mușchiul este un flexor al capului pe coloana cervicală și al primelor vertebre cervicale pe celelalte.

Micul drept anterior al capului este situat imediat în spatele precedentului și se insera pe osul occipital, înaintea găurii occipitale și pe masele laterale și pe apofizele transverse ale atlasului. Acesta flecteaza capul pe coloana vertebrală.

Lungul gâtului se întinde de la tuberculul anterior al atlasului până la corpurile vertebrale ale primelor trei vertebre dorsale. Acesta face mișcarea de flexie și rotație a coloanei vertebrale cervicale.

Mușchii abdominali anterolaterali

Mușchii abdominali anterolaterali închid cavitatea abdominală înainte și pe lături. Au un rol deosebit de important în statică și dinamică coloanei veretebrale, contributindlarealizarea „presei musculare”. După cum urmează, avem: trei mușchi lați: marele oblic, micul oblic și transversul și un mușchi lung, numit marele drept al abdomenului.

„Marele drept al abdomenului este situat în afară liniei mediane și prezintă proximal trei langhete: externă, mijlocie și internă. Langheta externă se insera pe cartilajul costal al coastei a5a, langheta mijlocie pe cartilajul costal al coastei a6a, iar cea interna pe cartilajul costal al coastei a7a, pe ligamentul costoxifoidian si uneori chiar pe apendicele xifoid.

Aceste trei langhete se unesc și formează corpul muschiului, care este aplatizat și întrerupt din loc în loc de benzi transversale aponevrotice-intersecțiunile aponevrotice. Distal,mușchiul se insera pe marginea superioară a corpului pubisului prin intermediul unui tendon larg de 2-3 cm.”

Marele drept al abdomenului coboară coastele, este un mușchi expirator și flecteaza toracele pe bazin, deci este și flexor al coloanei vertebrale. Când își ia punct fix pe coaste, flecteaza bazinul pe torace. Marele drept este deosebit de solicitat în mișcările abdomenului. Prin contracția lui ajută împreună cu ceilalți mușchi abdominali, ajută la acțiunea demictiune, defecatie sau vărsături.

Marele oblic al abdomenului, numit și oblicul extern, este cel mai superficial mușchi lat abdominal. Se insera proximal pe ultimele 7-8 coaste. Aceste digitații se încrucișează cădouă degete cu digitatiile corespunzătoare ale muschiului mare dintat și ale marelui dorsal.

De la inserțiile superioare costale, marele oblic se întinde că un evantai, îndreptându-se în jos, înainte și înăuntru. Are trei grupe de fascicule: posterioare, mijlocii, șianterioare.

Fasciculele posterioare pleacă de la ultimele coaste, coboară spre bazin și se insera pe marginea externă a crestei iliace. Fasciculele mijlocii și anterioare se continuă cuaponevroză marelui oblic și se insera pe spînă iliacă anterosuperioara, pe marginea anterioară a osului coxal, pe pubis și pe linia albă.

Când ia punct fix pe bazin și se contracta pe ambele părți, marele oblic abdominal coboară coastele, flecteaza toracele pe bazin și comprimă viscerele abdominale, precum marele drept.Când se contracta pe o singură parte, face mișcarea de rotație a coloanei vertebrale, îndepărtând față anterioară a corpilor vertebrali de partea opusă muschiului care se contracta.

Când ia punct fix pe torace și se contracta pe ambele părți, marele oblic abdominal face mișcarea de flexie a bazinului pe torace, iar daaca se contracta pe o singură parte, duce lamișcarea de contracție a coloanei vertebrale, îndreptând față anterioară a corpurilor vertebrale spre mușchiul care se contracta.

Micul oblic al abdomenului este situat sub marele oblic. Se insera distal pe treimea externă a arcadei crurale, pe spînă iliacă anterosuperioara pe cele două treimi anterioare alecrește iliace, iar prin aponevroză posterioară a micului oblic ajunge să se insere pe apofizele treansversale ale primei vertebre sacrate și ale ultimelor vertebre lombare.

De pe această linie de inserție, mușchiul se desface că un evantai și se îndreaptă în sus, înainte și înăuntru. I se pot descrie trei grupe de fascicule: posterioare, mijlocii șianterioare.

Fasciculele posterioare se îndreaptă relativ vertical către vârfurile și marginile inferioare ale ultimelor 3-5 coaste, cele mijlocii se îndreaptă oblic, iar fasciculele anterioare seîndreaptă aproape orizontal și se insera pe pubis.

Când se contracta de o singură parte, rotește coloana vertebrală de partea muschiului care se contracta.

Transversul abdomenului este alcătuit din fascicule dispuse orizontal. Acestea pornesc de la ultimele coaste, apofizele transverse ale coloanei lombare, marginea internă a crestei iliace și treimea externă a arcadei crurale.

Rolul transversului este de a comprimă viscerele abdominale pe coloana vertebrală. Secundar acționează că mușchi expirator.

Mușchii lomboiliaci sunt priviți că mușchi abdominali, deoarece închid posterior cavitatea abdominală. Aceștia se întind între coloana lombară și osul iliac și sunt în număr de doi:pătratul lombelor și psoasul iliac.

a. Pătratul lombelor – mușchi plat de formă pătrată, situat pe laturile coloanei lombare, alcătuit din trei grupe de fascicule: iliocostale, iliotransversale și costotransversale.Pătratullombelor este un coborâtor al ultimei coaste, este deci un mușchi expirator și înclină coloana lateral de partea muschiului care se contracta. Când ia punct fix pe torace,înclină bazinul lateral pe torace.

b.Psoasul iliac este situat în partea posterioară a abdomenului, în fosă iliacă internă și în partea anterioară a coloanei și este alcătuit din două porțiuni: psoasul și iliacul.

„Psoasul iliac are acțiuni complexe: când se contracta în totalitate luând punct fix pe inserțiile centrale, flecteaza coapsă pe bazin, dar în același timp imprimă coapsei și o ușoarămișcare de adductie și de rotație externă; când își ia punct fix pe inserția periferică, flecteaza coloana vertebrală și bazinul pe coapsă în sfârșit când se contracta de o singurăparte, este tot flexor al trunchiului pe bazin, dar, în același timp, imprimă coloanei vertebrale o mișcare de înclinare laterală de partea muschiului care se contracta și o mișcarede rotație de partea opusă.

Cele două porțiuni ale psoasului iliac au acțiuni diferite, iliacul conferind forță de acțiune, iar psoasul amplitudinea de acțiune.

Psoasul iliac este unul dintre cei mai importanți mușchi în statică și dinamică trunchiului. Împreună cu mușchii abdominali, cu mușchii spatelui și cu mușchii ischiogambieri, psoasul iliac asigura echilibrul trunchiului pe coapsă.”

Mușchii posteriori sunt reprezentați de numeroși mușchi, de forme foarte variate:

Trapezul este cel mai superficial dintre mușchii spatelui, este lat și are formă triunghiulară. Corpul muschiului prezintă trei grupe de fascicule: superioare, mijlocii și inferioare.

Prin vârful lui, trapezul se insera pe cele două oase ale centurii scapulare. Fasciculele superioare se insera pe față superioară și marginea posterioară a claviculei, cele mijlociise insera pe marginea posterioară a acromionului și a spinei omoplatului, iar cele inferioare se insera pe partea internă a spinei omoplatului.

Acțiunea trapezului este complexă. Când ia punct fix pe inserția vertebrală, mobilizează centură scapulară și umărul, ridicându-le și apropiind omoplatul de coloana. Când ia punct fix pe inserția scapulară, acțiunile trapezului sunt diferite, în funcție de fasciculele care intervin. Fasciculele inferioare intervin atunci când persoană se cațără sau se găsește înpoziția atârnând. Prin contracția lor, coloana dorsală este înclinată spre omoplatul de aceeași parte.

Marele dorsal este tot un mușchi plat și triunghiular, prin baza lui se insera pe față externă a ultimelor patru coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și ale vertebrelor lombare și pe buza externă a crestei iliace. Fasciculele care se insera pe față externă a ultimelor coaste reprezintă digitatiile marelui dorsal și se încrucișează cu digitatiile marelui oblic.

Corpul muscular prezintă trei grupe de fascicule superioare: superioare (orizontale), mijlocii (oblice în sus și în afară) și inferioare (verticale). Aceste trei fascicule seîndreaptă către

un tendon comun care, după ce se răstoarnă la 180 grade, ocolește humerusul pe dinăuntru și se insera pe extremitatea superioară a acestuia, în fondul culisei bicipitale. Când iapunct fix pe coloana,marele dorsal este adductor,proiector înapoi și rotator înăuntru brațului, iar când ia punct fix pe humerus, tractioneaza asupra coastelor și trage trunchiul sprebraț, că în mișcarea de atârnare sau cățărare.

Romboidul este un mușchi lat și subțire, ce se găsește în partea inferioară a cefei și în partea superioară a regiunii dorsale. El se insera median pe partea inferioară a ligamentului cervical, pe proeminentă și apofizele spinoase ale primelor cinci vertebre dorsale. Se duce oblic în jos și în afară și se insera pe marginea vertebrală a omoplatului.

Atunci când ia punct fix pe coloana, trage omoplatul înăuntru și îl basculează, apropiind vârful omoplatului de coloana, iar atunci când ia punct fix pe omoplat, trage coloana spre omoplat.

Unghiularul are formă triunghiulară și este localizat pe partea laterală a cefei.Se insera pe apofizele transverse ale primelor cinci vertebre cervicale, iar distal se insera pe unghiul superointern al omoplatului.

Când ia punct fix pe coloana cervicală, trage omoplatul înăuntru și în sus, iar când ia punct fix pe omoplat, înclină coloana cervicală de partea lui.

Micul dintatposterosuperior are formă de patrulater, este situat sub romboid. se insera proximal pe apofizele spinose C5-D3,se îndreaptă în jos și în fără și se insera distal pe coaastele 2-5.Este un mușchi inspirator.

Micul dintat posteroinferior este tot un patrulater ce se insera distal pe apofizele spinoase D11-L3, se îndreaptă în sus și în afară și se insera proximal pe ultimele patru coaste.Este tot un mușchi inspirator.

Mușchii cefei sunt situați sub trapez, romboid,micul dintat și deasupra unghiularului și apofizelor transverse ale coloanei cervicale. Acești mușchi sunt în număr de opt:splenius, marele complex, micul complex, transversal gâtului, marele drept și micul drept posterior al gâtului, marele oblic și micul oblic posterior al gâtului. Printr-o acțiune cmplexașicombinată contribuie la efectuarea mișcărilor de extensie, de înclinație lateral și de rotație a capului.

Dintre aceștia, cea mai mare importantă o are mușchiul spleniu. Este situat pe toată lungimea cefei și a regiunii toratice superioare, sub trapez, romboid și micul dintatposteosuperior și se insera distal pe jumătatea inferioară a ligamentului cervical posterior, pe apofizele spinoase ale primelor cinci vertebre dorsale,se îndreaptă în sus și înafară. Se împarte în două porțiuni: una medială voluminoasă, ce se insera pe occipital și pe apofiză mastoidsi și una laterală,mai puțin voluminoasă, ce se insera pe apofizele transverse ale atlasului și axisului.

„Când ia punct fix central,dacă se contracta de ambele părți,spleniusul este extensor l capului; dacă se contracta de o singură parte,înclină și rotează capul pe partea să.În ceea ceprivește mișcarea de rotație și de înclinare a capului,mușchiul splenius este atagonistalsternocleidomastoidianului de aceeași parte și synergist cu el de partea opusă.În mers,și maiales în alergare,realizaza–împreună cu marele dintat – unul din principalele lanțuri musculare care intervin în propulsia încrucișată a membrelor.”

Mușchii spinali se află în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste. Sunt trei: iliocostalul,lungul dorsal și spinotransversal, și formează la nivelul regiunii lombare inferioare, un corp comun (sacrospinalul).Sunt mușchi extensori ai coloanei cu un rol important în a menține ehilibrulintrinesc al coloanei vertebrale. Omul prezintă cea maiînalta formă de dezvoltare a mușchilor spinali, datorită poziției ortostatice.

Mușchii intertransversali și mușchii interspinosi sunt muchi mici, subțiri, patrulateri. Sunt mușchii ce unesc apofizele transverse și apofizele spinose între ele. Mușchiiintertransversali înclină coloana laterală de partea lor, iar mușchii interspinosi sunt extensori ai coloanei.

1.1.5 Biomecanica

„Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea usoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt limitate de rezistență ligamentelor, formăarticulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.

Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezenței nucleului pulpos, care trebuie să aibă consistentă, formă și așezare normale. Mișcările vertebrale se execută pe nucleul pulpos că pe un ax, nucleul jucând rolul unei adevărate bile mecanice (rulment). Se poate înțelege că pe un astfel de suport toate mișcările sunt posibile; totuși, acestea vorfi limitate ori călăuzite de feluritele conformații și poziții ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale și de corsetul muscular al acesteia.

Prin tensiunea lichidului ce se află între elementele sale componente, nucleul pulpos are proprietatea de a fi elastic. Datorită acestei proprietăți sunt posibile mișcările coloanei vertebrale și sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale șocurilor suferite de rahis. Într-o atitudine de flexie forțată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea ușoară posterioară a nucleului pulpos, în extensielucrurile se petrec invers. Dacă nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se execută mișcările coloanei vertebrale, inelul fibros rămâne elementul cel mai important aldiscului intervertebral, care rezistă forțelor de compresiune și decompresiune.”

„Din punct de vedere al goniometriei, coloana vertebrală prezintă mișcări complexe rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale: flexie –extensie, înclinare laterală, rotația, și ca o rezultantă a acestora – circumducția.

Mișcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se realizează prin participarea nu numai a coloanei vertebrale ci și a soldurilor.

Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate să execute în întregime o mișcare de flexie, dar nu toate segmentele participa în aceeași măsură. Amplitudinea cea mai mare în flexieserealizează în regiunea cervicală și în cea lombară. Mișcarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor două vertebre dorsale și al vertebrelor lombare.

Arcul cu concavitatea anterioară pe care-l formează coloana în întregul ei, nu este un arc de cerc, ci o linie curbă, compusă din trei segmente, și anume: unul cu rază mai mică, pecare îl formează coloana cervicală, unul cu rază mai mare pe care-l formează coloana dorsală, și unul cu rază mică, al regiunii lombare.”

„În mișcarea de flexie, porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune.

În poziție ortostatică, mușchii care inițiază mișcarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal, mai ales dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și mușchiisubhioidieni și sternocleidomastoidieni. Odată mișcarea inițiată, grupul antagonist al extensorilor intră în acțiune și gradueazaflectarea trunchiului, învingând forțelegravitaționale.

În ceea ce privește mișcarea de extensie în poziție ortostatică, în extensie, lucrurile se petrec exact invers. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei careinițiază mișcarea, apoi mișcarea este controlată de grupul anterior. Dacă însă mișcarea de extensie se realizează în poziția de decubit ventral, extensorii vor continuă să susținămișcarea.

În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia esteblocată în ultima faza de intrare în contact a apofizelor articulare și în ultima instanța și a apofizelor spinoase.”

„Mișcarea de înclinare laterală are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Când are loc și un oarecare grad de răsucire a coloanei, atunci trunchiul se înclină și mai multlateral.

Mușchii care fac înclinarea laterală sunt: pătratul lombar, psoasul, intertransveralii și dreptul lateral al capului. Împreună produc o mișcare de înclinare laterală pură. Contracțiaunilaterală a grupului flexor poate provoca deasemenea, mișcarea. Mai pot intervenii și mușchii șanțurilor vertebrale și în special sistemul transversospinos.

Mișcarea de rotație este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotește puțin și numai dacă se înclină lateral, în coloana lombară mișcarea de răsucire se execută cândcoloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectata, mișcarea de răsucire din segmentul lombar nu este posibilă, deoarece condilii vertebrelor suntașezați vertical în articulații și opresc mișcarea; din aceeași cauza, în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.

Răsucirea se execută prin oblicii abdominal și prin intercostali, care acționează folosind coastele drept pârghii. Ei sunt ajutați de sistemul spinotransvers al mușchilor șanțurilorvertebrale. Răsucirea de aceeași parte se datorează marelui dorsal, splenisului, lungului gâtului și oblicului mic abdominal, în timp ce răsucirea de partea opusă se datoreazăspinotransversului și marelui oblic abdominal.”

Biomecanicaarticulatieiatlantoaxoidiene

Mișcările dintre atlas și axis prezintă anumite particularități, deoarece între aceste două vertebre nu există nicio articulație între corpii vertebrali, atlasul fiind lipsit de corp vertebral. Acesta din urma nu prezintă nici apofize articulare inferioare, care sunt reduse la simple suprafețe articulare, aflate pe fetele inferioare ale maselor lui laterale.Împreună cu acestea, apofizele superioare ale axisului realizează articulațiile atlantoaxoidiene laterale, articulații plane ca și cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre.

Există în plus o articulație atlantoaxoidiana mediană de partea axisului realizată de apofiza lui odontoida, iar de partea atlasului de un inel osteofibros în care pătrundeapofiză odontoida.

„În articulația atlantoaxoidiana se face doar mișcarea de rotație a capului. În timpul mișcării apofiza odontoidă rămâne pe loc, în timp ce inelul atlasului se rotește în jurul ei. Pentru a face posibilă rotirea atlasului, acesta alunecă pe fetele articulare axoidiene laterale. Mișcarea de rotație permisă de complexul articular atlantoaxoidian este de numai 30º pe ambele părți (stg., dr. ). Rotațiile de amplitudini mari se fac prin participarea articulațiilor vertebrelor subiacente.”

Biomecanicaarticulatieioccipito-atlantoide

Articulați occipito-atlantoidă permite mișcări de flexie și extensie și mișcări de înclinare laterală a capului, dar nu permite mișcări de rotație.

Mișcarea de flexie – extensie se face în jurul unui ax transversal care trece prin partea superioară a cavităților glenoide ale atlasului, capul acționând pe coloană ca o pârghie de gradul I, in care forța este dată de mușchii cefei, iar rezistența de greutatea capului ce tinde să cadă înainte cu punct de sprijin pe coloana.

Amplitudinea de flexie a capului permisă de articulația occipitoatlantoidiana este de circa 20º, iar cea de extensie de 30º. Mărirea amplitudinii de flexie extensie este posibilă numai prin participarea vertebrelor subiacente.

Mișcarea de înclinare laterală este limitată la 15º în articulația occipitoatlantoida și se face în jurul unui ax sagital, ce trece prin fiecare condil occipital.

1.2 Deficiențele coloanei vertebrale în plan sagital

Coloana vertebrală este deosebit de importantă printre segmentele aparatului locomotor, deoarece asigura funcția statică, de susținere a corpului și a segmentelor sale din parteasuperioară, precum și cea dinamică, de asigurare a mobilității trunchiului, capului și gâtului.

În ortostatism, poziția coloanei vertebrale normale nu este rectilinie, ci sinoasa, ea prezentând în plan antero-posterior o serie de curburi ce favorizează menținerea echilibruluiacesteia pe bazin și atenuează șocurile pe verticală.

Atitudinea coloanei vertebrale nu este aceeași la toți indivizii normali. Că factori influenți amintim vârstă, sexul, profesia și starea de oboseală a subiectului.

„Până la vârstă de un an, coloana vertebrală a copilului în poziția șezând este cifotică; în jurul vârstei de un an, odată cu ridicarea în ortostatism, apare curbarea lordotica, iarla vârstă de 7 ani, coloana vertebrală a copilului devine asemănătoare cu cea a adultului.

La nivelul fiecărei interlinii articulare, de la nivelul coloanei vertebrale, acțiunea verticală a forței gravitației este descopusa într-o forță de apăsare perpendiculară și o forțăcare determina alunecarea vertebrei superioare pe cea inferioară. Pentru fiecare vertebră această tendința se execută în sensul accentuării curburilor fiziologice.

Curburile își păstrează însă formă și mărimea grație jocului și tonicității musculare, elasticității ligamentare și discurilor intervertebrale, precum și datorită îmbinării anatomice a celor 34 segmente osoase.”

Deviațiile coloanei vertebrale în plan sagital pot fi:

• de tip cifotic când deviația vertebrală realizează o curbură cu convexitatea îndreptată posterior;

• de tip lordotic când convexitatea curburii este orientată anterior:

Deviațiile coloanei vertebrale pot să apară și să evolueaze la orice vârstă, dar cele mai numeroase se observă în perioada de creștere. S-a constatat, în urmă unor cercetări, căcifozele sunt mai frecvente la băieți și lordozele mai frecvente la fete.

Cauzele acestor deviații sunt numeroase: pot fi predispozante (tipul morfologic, sexul, imaturitatea), favorizante (condițiile de viață și muncă, defecte de auz, văz, boli cronice,intervenții chirurgicale etc.) și determinante (malformații, congenitale, traumatisme, boli).

„Aprecierea formei clinice, a tipului și gravității deviațiilor coloanei vertebrale se face cu ajutorul examenului medical al subiectului. Examinarea clinică atentă, completată cu o serie de măsurători, ajută nu numai la stabilirea cu precizie a diagnosticului, ci și la urmărirea și aprecierea pe criterii obiective a evoluției și rezultatelor tratamentului.

Deviațiile în plan anteroposterior ale coloanei vertebrale se împart în două mari grupe, ținând seama de cauzele și mecanismele producerii lor: deviații funcționale și deviațiipatologice. Cele funcționale sunt deviații cu localizare tipică, ușoare, cu un început greu de precizat, cu evoluție lungă, lentă, dar cu prognostic favorabil; ele sunt provocate șiîntreținute de tulburările funcționale ale coloanei vertebrale, care produc o scădere a capacității de spijin și unele mici modificări de formă și structura a oaselor, ligamentelor șimușchilor. Aceste deviații, netratate la timp, creează în mecanismele neuromotorii ale deficiențelor un stereotip defectuos, care contribuie la adâncirea modificărilor morfologice și funcționale ce se produc în coloanavertebrală. Deviațiile patologice sunt mai accentuate și mai grave decât cele funcționale; ele sunt precedate sau însoțite întotdeauna de modificări profunde în formă și funcțiunilecoloanei vertebrale.

Originea deviațiilor patologice se poate preciza de la început și evoluția lor poate fi urmărită după semnele și manifestările evidente care le caracterizează. Această evoluție poatefi în unele cazuri accentuată sau în puseuri; alteori există tendința de fixare sau de angrenare și a altor elemente anatomice învecinate.”

1.2.1 Cifoza

Este o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitatea curburii orientată în plan posterior( kyfos”-lb. greacă= cocoșat, încovoiat).

Clasificarea se face după localizare, gravitate, întindere, momentul apariției și unghiul Cobb. Astfel avem:

1. După localizare:

Cifozele tipice, sunt exagerări ale curburii normale a coloanei vertebrale din regiunea dorsală , care în mod normal nu depășesc 20 grade.

Cifoze atipice se găsesc în regiunile cu lordoză fiziologică , prin inversarea curburii în regiunea lombară sau cervicală , sau în zonele supra/subiacente-cifoze totale.

Cifozele se întâlnesc cel mai des la vârstă școlară , mai ales la băieți , fiind determinate de diferitele activități școlare , de procesele active ale creșterii , precum și de lipsaautocontrolului asupra atitudinii corpului..

2.După gravitate:

a. Cifozele funcționale sunt deviații tipice , ușoare ,cu început greu de precizat care se instalează treptat , au o evoluție lungă și un pronostic favorabil. Ele sunt provocate șimenținute de tulburările funcționale ale coloanei vertebrale , care produc o scădere a capacității de sprijin și mici modificări de formă și structura a oaselor , articulațiilor șimușchilor. Cifozele funcționale netratate la timp creează un stereotip neuro-motor defectuos , care contribuie la accentuarea modificărilor funcționale și morfologice ale coloanei vertebrale.

Forme ale cifozelor funcționale: habituale, cifoze de creștere, cifoze profesionale și cifoze compensatorii . Toate acestea sunt ușor de corectat , deseori prin simplă încercare de aîndepărta cauzele care stau la baza producerii lor. Dacă nu sunt tratate pot deveni patologice.

b.Cifoze patologice sunt mai accentuate și mai grave decât cele funcționale . Acestea prezintă modificări profunde în formă structura și funcțiile coloanei vertebrale. Sunt de maimulte forme, acestea necesitând un tratament complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic) , susținut și individualizat și pot avea rezultate pozitive doar dacă se intervineprecoce prin înlăturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lungă durata

Forme ale cifozelor patologice : congenitale și ereditare,,cifoze traumatice, cifoze infecțioase, tumorale, endocrine, carentiale, distrofice , cifoză senilă/ presenilă, cifoze neuropsihice și cifoze paralitice.

3.După întindere avem:

-Cifoze scurte : angulare 2-3 vertebre

-Cifoze mijlocii : o regiune (dorsală , lombară )

-Cifoze lungi : cuprind întreagă coloana vertebrală

4.După momentul apariției :

-Cifoze primare : deficiență care apare că prima afecțiune

-Cifoze secundare : compensator altei deficiențe / acțiuni.

5.După unghiul lui Cobb:

-Cifoze ușoare : unghiul Cobb sub 30 grade

-Cifoze medii : unghiul Cobb între 30-60 grade

-Cifoze grave : unghiul Cobb 60-90 grade .

EVALUAREA COLOANEI VERTEBRALE

Se realizează prin :

– Examen somatoscopic

– Probe funcționale

– Examen somatometric

EXAMINAREA CIFOZEI

Se realizează prin examen somatoscopic cu aprecierea staturii , aliniamentului, reperelor anatomice din profil la linia mediană; examen cinetic prin proba funcțională de ridicare pevârfuri cu brațele sus din poziția stand , extensia capului din decubit ventral; examinarea cu firul cu plumb, la verticală firului cu plumb , sau linia 00 a CAS , aplicat tangent lavârful curburii se măsoară săgeata cervicală și săgeata lombară (normal = 30 mm ). Alte examinări ar mai fi: cea de mobilitate a coloanei vertebrale – indicele medius – sol pentru flexia anterioară , și pentru îndoirea laterală; examinarea capacității vitale calculată cu spirometru; măsurătorile antropometrice de înălțime , avergura , diametre / perimetre toracice cu compasul/ bandă metrică , în inspir , expir , normal; dar și examenul RX – se realizează pe radiografia de profil prin măsurarea unghiului Cobb.

TRATAMENTUL GENERAL AL CIFOZELOR

Tratamentul este complex și depinde de : întindere, formă, gravitate, vârstă, sex , temperament, grad de antrenament, boli asociate, etc. , și poate fi :

• PROFILACTIC

• MEDICAMENTOS

• KINETIC

• ORTOPEDIC

• CHIRURGICAL

TRATAMENTUL KINETIC

Reprezintă terapia prin mișcare , tratament de baza în deficiențele fizice , se aplică exclusiv sau precede și consolidează tratamentul ortopedic/ chirurgical .

Mijloace:

• Specifice (posturări , exerciții fizice , ergoterapie , masaj)

• Nespecifice ( agenți fizici naturali : apă nămol , climă ; agenți artificiali : electroterapia ; mijloace psihice , sporturi ).

• Mijloace specifice :

• Exerciții statice : menținerea unor propoziții simetrice sau asimetrice corective sau hipercorective urmărind obiectivele de lucru.

• Exerciții dinamice :

• Libere : de trunchi , membre superioare , membre inferioare ;

• Cu obiecte portative : minge medicinală , gantere , corzi elastice , săculeți cu nisip , mingea physioball ;

• La aparate fixe : spailer, băncuță, bară, paralele, scripeți, aparatură de fitness;

• Redresări : presiuni și elongatii

• Exerciții aplicative : ex de mers , târâre , alergare , cățărare , echilibru

• Exerciții cu partener

• Exerciții preluate din ramuri sportive : înot , gimnastică , baschet , atletism , etc.

OBIECTIVELE RECUPERĂRII CIFOZEI

-Exercitarea componenței neuropsihice : ștergerea reflexului greșit de postura și crearea unui reflex neuromuscular nou , corect și stabil .

-Exercitarea componenței musculare:

-Tonifierea în condiții de alungire a musculaturii regiunii anterioare a toracelui (excentric în cursa externă )

-Corectarea deficiențelor compensatorii : cap și gât înclinate anterior , umeri addusi , omoplați alati , torace înfundat .

-Profilaxia formării unei curburi lombare lordotice compensatorii.

-Dezvoltarea elasticității toracelui și a coloanei vertebrale.”

1.2.2 Lordoza

Lordoză este o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital cu conexivitatea curburii orientată în plan anterior.

CLASIFICARE:

1.)După localizare :

-Lordozele tipice : accentuarea curburii fiziologice lombare / cervicale a coloanei vertebrale;

Lordoze atipice : în regiunile cu cifoză fiziologică , prin inversarea curburii în regiunea toracala , sau în zonele supra / subiacente .

2.)După gravitate :

a.)lordoze funcționale : atitudini lordotice sau lordoze nestructurale . Corectează sau hipercorecteaza prin autoredresare , la efectuarea examenului cinetic – proba de control . Forme ale lordozelor funcționale : habituale, de creștere, profesionale sau lordoze compensatorii – compensator cifotic.

b.)Lordoze patologice : structurale și prezintă deformații cu modificări morfologice , decelabile prin examen radiologic, nu se corectează la proba cinetică , cu tratament complex (kinetic , ortopedic , chirurgical , medicamentos ). Forme ale lordozelor patologice : congenitale și ereditare, traumatice, musculare, reumatismale și lordoze carentiale.

EXAMINAREA LORDOZEI

Examinarea lordozei se poate face prin : examenul somatoscopic cu aprecierea staturii , aliniamentelor reperelor anatomice din profil la linia mediană; examenul cinetic cu probafuncțională – șezând sau ghemuit, examinarea cu firul de plumb – la verticală firului cu plumb , sau linia 00 a CAS, aplicat tangent la la vârful curburii se măsoară săgeata lombară( normal = 30 mm ). Examinarea mobilității coloanei vertebrale prin proba indicelui medius-sol pentru flexia anterioară; examinarea rombului lui Michaelis : rombul format prinunirea cu markerul a punctelor: gropițe sacroiliace , L5 , șanț interfesiar .

TRATAMENTUL GENERAL AL LORDOZELOR

Tratamentul este complec și depinde de : întindere , formă , gravitate , vârstă , sex , temperament , grad de antrenament , boli asociate , etc. , și poate fi :

-PROFILACTIC

-MEDICAMENTOS

-KINETIC

-ORTOPEDIC

-CHIRURGICAL

TRATAMENTUL KINETIC

• Reprezintă terapia prin mișcare , tratament de baza în deficiențele fizice , se aplică exclusiv sau precede și consolidează tratamentul ortopedic / chirurgical.

• Mijlloace – Specifice ( posturări , exerciții fizice , ergoterapie , masaj)

-Nespecifize ( agenți fizici naturali : apă , nămol , climă , agenți artificiali , electroterapia ; mijloace psihice , sporturi ) .

• Exercitiistatice : menținerea unor poziții simetrice sau asimetrice corective suhipercorective urmărind obiectivele de lucru .

• Exerciții dinamice :

-Libere : de trunchi , membre superioare, membre inferioare ( ex. metodă Klapp )

-De respirație

-Cu obiecte portative : baston , minge medicinală , gantere , corzi elastice , săculeți cu nisip , mingea physioball )

-La aparate fixe : spalier , băncuță , bară , paralele , scripeți , aparatură de fitness

-Redresări : presiuni și elogatii

-Exerciții explicative : ex de mers , târâre , alergare , cățărare , echilibru

-Exerciții cu partener

-exerciții preluate din ramuri sportive : înot , gimnastică , baschet , atletism , etc .

OBIECTIVELE RECUPERĂRI LORDOZEI

• Exercitarea componenței neuropsihice : ștergerea refluxului greșit de postura și crearea unui reflex neuromuscular nou , corect și stabil .

• Exercitarea componenței musculare:

-tonifierea în condiții de alungire a musculaturii regiunii lombare (excentric în cursa externă )

-Corectarea deficiențelor compensatorii : coxă vara , bazin retroversat , genurecurvatum

-Profilaxia formării unuei curburi dorsale cifotice compensatorii.”

Capitolul 2. Studiul privind ameliorarea evoluției unei cifolordoze la tânăr

2.1 Prezentare caz – aspecte generale ale deficienței

În cadrul experimentului ne-am propus atât corectarea deviațiilor vertebrale și a celor însoțitoare, cât și, ameliorării funcțiilor mari ale organismului – respirație și circulație- și implicit a mobilității coloanei vertebrale. În general pacienții sunt preocupați, în astfel de cazuri, mai mult de fenomenele dureroase dorsolombare, care sunt supărătoareîndeosebi în cazul epifizelor vertebrale, dar în special de aspectul estetic, care le atrage în mod evident atenția, ei fiind prea puțin conștienți de aspectelefuncționale. Se știe că, în cifolordozele tipice curbură cifotică dorsală poate diminua, în funcție de gradul curburii și reducerea mobilității vertebrale, schimburile gazoase lanivel pulmonar, prin scăderea capacității vitale, precum poate tulbură chiar și dinamică activității cardiace și a circulației în vasele mari de la baza inimii. Curbură lordotica șianteversia bazinului pot modifică poziția organelor abdominale și a celor din micul bazin, mai ales în astfel de cazuri în care există o hipotonie musculară generală, dar în special a musculaturii abdominale, ceea ce are impact negativ asupra funcției organelor.

În vederea exeprimentului pe care ni l-am propus, am ales ca subiect, un tânăr în vârstă de 23 ani ce a căpătat această deficiență în perioada de creștere, în urmă posturii incorecte pe o perioada prelungită la birou.

Subiectul prezintă ca deficiență fizică principala o deviație vertebrală dublă, de aspect cifolordotic, cu localizare tipică, cu caractere pur funcționale, având incurbări accentuate, mult peste limita fiziologică. Pe lângă acestea, pacientul prezinta și alte dezechilibre corporale asociate, ca o consecință a modificărilor din cadrul cifolordozei, cum ar fi umeri addusi. Subiectul a fost examinat complex, în vederea evaluării stării de sănătate, stabilirii diagnosticului de dezvoltare fizică, inclusiv a deficiențelor fizice și pentru indicarea măsurilor și mijloacelor terapeutice. (Fig. 2.1)

Fig. 2.1

După luarea în evidență și tratament, subiectul a fost examinat periodic , pe toată durata experimentului, pentru a putea aprecia evoluția curburii vertebrale cifolordotice. În cele ce urmează sunt prezentate datele personale ale subiectului, datele antropometrice, capacitatea vitală și datele legate de evoluția cifolordozei.

Cazul nostru a fost luat în tratament la vârstă de 21 ani, după încheierea perioadei de creștere, pacientul prezentându-se la consult cu dureri în regiunea dorsală și rezistențăscăzută la efort fizic. Datorită vârstei, variantacorsetului ortopedic a fost eliminată, însă pacientul a fost luat în tratament în vederea obținerii unor efecte de natură funcționalăcum ar fi asuplizarea coloanei vertebrale, tonifierea întregii musculaturii și a spatelui în special, ameliorarea respirației, circulației și a capacității de efort, precum și pentru diminuarea sau eliminarea simtomelor dureroase. Lucrând, pacientul a reușit până în finalul perioadei de experiment, să realizeze pe lângă ameliorările de ordin funcțional, și o reducere cu 12° a cifozei dorsale, și cu 7° a lordozei lombare, ca urmare a îmbunătățirii supletei vertebrale și a tonusului musculaturii spatelui, a celei abdominale, fesiere șiischiogambiere. (FIg. 2.2)

Fig 2.2

2.2. Metode și mijloace folosite în examinarea pacientului

Subiectul luat în studiu a fost supus unui examen clinic general, completat de somatoscopie, antropometrie și de un examen radiologic. Examinările menționate au fost efectuate atât în momentul luării în evidență a subiectului, cât și ulterior, în mod periodic.

Pentru examinarea inițiala am avut ca obiective testarea stării de sănătate a pacientului, aprecierea dezvoltării fizice și a stării funcționale a organismului, stabilirea dianosticului deficiențelorfizice și indicarea mijloacelor terapeutice.

Prin acele examinări periodice ne dorim să urmărim evoluția obiectivelor propuse mai sus, dar în special a deviatiei vertebrale luate în studiu – cifolordoza.

2.2.1. Examenul clinic general

Examenul clinic general a constat din anamneză și un examen clinic obiectiv.Prin anamneză am strâns date în legătură cu eventuala încărcare genetică , precum și date în legătură cu acuzele subiective generate de această deficiență.

In privinta acuzele subiective prezente in acest caz, nu există nicioîndoială că deviația generează simptome caracteristice, în funcție de gradul incurbării și etiologia ei.

Simpatologia subiectivă este caracterizată de obicei prin două feluri de manifestări: un oarecare sentiment de jenă în societate, derivat din viciul de atitudine, respectiv din aspectul fizic corporal și senzația dureroasă, mai mult sau mai puțin accentuată.

In cazul in care cifoza este foarte accentuata și anteversia bazinului pronunțată apare sentimentul de jenă, modificand forma normală a spatelui, pieptului și abdomenului. Trunchiul va avea astfel aspectul de semn de întrebare, cu spatele cocârjat, pieptul adâncit-scobit, iar abdomenul proeminent. Aspectul este accentuat prin asocierea înclinării anterioare a capului și gâtului și ducerii anterioare a umerilor.

Durerile sunt localizate în regiunea spatelui, paravertebral, adesea în zona dorsolombara, mediolombara, dar si în spațiul interscapulovertebral. Intensitatea durerii poate varia de la o simplă jenădureroasă, până la o durere puternica, obligând pacientul sa întrerupa activitatea și adaptarea clinostatismului dorsal. Durerile sunt declanșate de sedestarism sau ortostatism prelungit, munca fizica cu trunchiul aplecat, saumunca fizica grea, acestea apărând întotdeauna pe fond de oboseală.

Examenul clinic obiectiv al subiectului s-a făcut prin inspecție, palpare, percuție și auscultatie.

2.2.2. Examenul somatoscopic

Acest examen consta in examinarea vizuala a aliniamentului global si segmentar al corpului din fata, spate si profil, in stare statica si dinamica. Se efectueazainitial subiectiv, fara instrumente de masura si control. Cand se recurge la ajutorul acestora devine obiectiva, evaluarile globale si segmentare fiind in masura sa stabileasca un diagnostic precis al aliniamentului normal si al abaterilor de la acesta.

Pozitia ideala din care se realizeaza evaluarea este stand: cu umerii relaxati, membrele superioare pe langa corp, palmele in pozitie intermediara de pronosupinatie, degetele usorflectate, barbia orizontala, privirea anterior, membrele inferioare apropiate, genunchii extinsi, picioarele orientate anterior, calcaiele apropiate, varfurileusor sau chiar mai mult departate, fara sa depaseasca 45°.

Prin examenul somatoscopicam urmărit aprecierea globală și segmentară a proceselor de creștere și dezvoltare: talie, starea de nutriție, armonia în dezvoltarea țesutului celular subcutanat, a musculaturii și a diverselor dimensiuni și segmente corporale în raport cu talia și cu celelalte segmente. De asemenea, am urmărit atitudinea corpului și diversele vicii de aliniere a segmentelor corporale, a devierilor acestora de la poziția și formă normală.

Aprecierea somatoscopica a diverșilor parametri este mai mult sau mai putin subiectivă, de aceea am încercat să o obiectivizam prin cadrul antropometric, firul cu plumb, metoda lui Huc și fotografierea.

Cadrul antropometric a ajutat în raportarea diverselor repere corporale, la reperele orizontale și verticale ale sale, cu posibilitatea măsurării în centrimetri a diverselor deviații ale segmentelor corpului față de reperele cadrului.

Firul cu Pb a fost folosit pentru determinarea gradului incurbării cifotice dorsale și lordotice lombare, întrucât oferă posibilitatea măsurării săgeții cervicale și lombare.

Metodă Huc ne-a dat posibilitatea aprecierii poziției bazinului în plan sagital. Metodă constă din imaginarea unei linii drepte, orizontale la nivelul ombilicului, spinei iliace anteroposterioaresi a spinei iliace posterosuperioare. Pentru a le determina exact, se plasează câte un liniar în sens anteroposterior în dreptul punctelor amintite și semăsoară distanța dintre ele. Într-o poziție normală a bazinului, linia care trece în dreptul spinei iliace posterosuperioare se situează lajumătatea distanței dintre celelalte două linii. Dacă linia coboară inseamnaca bazinul este orizontalizat și curbura lordotică lombară este redusă, iar dacă linia urcă înseamnă căbazinul este înclinat anterior mai mult decât normal și lordoza lombară este mai mare decât în mod normal.

In cazul subiectului nostru linia amintită este plasată în jumătatea superioară a spațiului în cauza, adică este urcată, ceea ce înseamnă că bazinul acestuia este anteversat și că lordoză lombară este prea mare.

2.2.3. Examenul antropomctric de simetrie CAS

Examenul antropometric este o metodă obiectivă de măsurare a diferitelor dimensiuni corporale prin care am urmarit creșterea și dezvoltarea fizică,din momentul începerii tratamentului cât și periodic, evolutiv, pe parcursul acestuia.

3.2.4. Examenul radiografic

Din cadrul examenului radiografic am folosit radiografierea, întrucât constituie cea mai obiectivă metodă de apreciere a gravității uneideviații vertebrale, atât prin măsurarea gradului ei de incurbare, cât și prin evidențierea modificărilor structurale vertebrale. Aceasta metoda prezintă și un grad de risc prinexpunerea organismului la razele X , reze dăunătoare. Radiografierea s-a făcut din poziție latero-laterală, adică din profil, poziție în care se pot pune în evidențădeviațiile din plan sagital.(Fig. 2.3)

Fig 2.3

Gradul incurbării l-am determinat prin măsurarea unghiului cifozei și lordozei după metoda Cobb.

Metodă constă din localizarea vertebrelor extreme ale curburii și trasarea unor linii care prelungesc spre concavitate curbură platoului superior al vertebrei extreme superioare șiplatoul inferior al vertebrei extreme inferioare. La locul de intersecție a acestor linii se măsoară unghiul curburii. Dacă liniile nu se intersectează pe filmul radiografie, setrasează câte o perpendiculară pe ele și, unde se intersectează aceste linii se măsoară unghiul corespondent.

Capitolul 3. Tratament

3.3. Tratament corectiv aplicat

După cum știm, recuperarea deficiențelor coloanei vertebrale, se poate face prin trei mijloace terapeutice:kinetoterapie, tratament ortopedic și tratament chirurgical. Alegerea mijloacelor de recuperare depinde de caracteristicile deficienței, obiectivele urmărite și caracteristicile personale ale pacientului. In cazul subiectului nostru am ales sa folosim doar unul din mijloacele mentionate, acela fiind kinetoterapia.

3.1.1. Obiectivele tratamentului

In realizarea recuperarii ne-am propus următoarele obiective: ameliorarea deviatiei coloanei vertebrale, ameliorarea mobilității coloanei vertebrale, ameliorarea marilor funcții ale organismului (respirația și circulația), ameliorarea forței și rezistenței musculare, precum și corectarea celorlalte deficiențe asociate cifolordozei. Un obiectiv căruia i-am acordat o importantă majoră în corectarea cifolordozei a fost educarea simțului ținutei corecte, fără de care rezultatele nu ar fi posibile, deviațiarevenind ușor la situația precedentă tratamentului.

3.1.2. Indicațiile terapeutice

În stabilirea mijloacelor terapeutice, dar si in stabilirea programului de recuperare am ținut seama de caracteristicile cifolordozei(gradul de gravitate prognostică, evoluția deviatiei și suplețea vertebrală) si particularitățile pacientului (vârstă, sensibilitate psihică etc).

Gravitatea deviatiei vertebrale este dată de unghiul curburii: cu cât unghiul este mai mare, cu atât gravitatea este mai mare. În cazul cifozelor există două praguri de gravitate ce se respectă în alegerea mijloacelor terapeutice: curburile ce au până în 40-50 grade și se tratează prin kinetoterapie și cele situate între 40-50° până la 70-80° care setratează prin mijloace ortopedice asociate cu gimnastică medicala. Mai sunt cazurile ce depășesc 70-80°; acestea din urmă se pot recupera doar prin tratament chirurgical. Cazul subiectului nostru se încadrează în prima categorie, acesta având o incurbare ce nu depășește 50 grade, astfel tratamentul impus fiind doar cel prin kinetoterapie.

Evoluția deviatieiși gradul de mobilitate au reprezentat criterii importante în stabilirea planului terapeutic. În cazul nostru, deviația vertebrală a fost suplă, șiîndeajuns de mobilă încât să ne permită să folosim doar tratamentul dekinetoterapie.

3.1.3Particularitățile pacientului

Particularitățile pacientului au fost foarte importante în alegerea mijloacelor terapeutice. Între aceste particularități subliniem vârstă pacientului și sensibilitatea să psihică.

Vârstă pacientului a constituit un factor decisiv în alegerea mijloacelor de tratament. Se știe că tratamentul ortopedic are eficientă în prevenirea sau corectarea modificărilorstructurale vertebrale doar în perioada de creștere. Dacă însă pacientul nu mai este în perioada de creștere și nici măcar spre finalul acesteaia, cum este cazul nostru, tratamentul ortopedic nu mai are eficientă, astfel încât trebuie să nerezumăm doar la tratamentul prin kinetoterapie în vederea unor efecte strict funcționale: tonifierea musculară, asuplizarea vertebrală, ameliorarea funcției respiratorii șicirculatorii etc.

3.2. Corectarea cifolordozelor prin kinetoterapie

După cum stim deja, kinetoterapia este unul din mijloacele corective de baza ale deviațiilor coloanei vertebrale deci și acifolordozelor, ale cărei valori terapeutice nu pot fi egalate de nici un alt mijloc terapeutic, motiv pentru care intră în toate programele de tratament ale cifolordozelor, fie singur, fie în asociere cu celelalte mijloace.

3.2.1 Obiectivele kinetoterapiei

Obiectivele pe care le urmărim prin programul dekinetoterapie sunt :

a. Obiective pentru corectarea curburii cifotice dorsale prin care urmarimtonifierea în regim de scurtare a musculaturii paravertebrale dorsale;

b. Obiective pentru corectarea lordozei lombare prin care urmarim tonifierea în regim de scurtare a musculaturii retroversoare a bazinului, abdominale,ischio-gambier, fesierii mari și tonifierea în regim de alungire a musculaturii paravertebrale lombare, care va trebui să lucreze obligatoriu în afară segmentului de contracție;

c. Ca obiective pentru redresarea umerilor și omoplatiloravem: tonifierea în regim de scurtare a musculaturii adductoare a omoplatilor, tonifierea în regim de alungire a musculaturii de pe față anterioară a toracelui și tonifierea în regim de scurtare a musculaturii care fixează scapulă pe torace.

c. Obiectivele de ordin funcțional sunt reprezentate deasuplizarea coloanei vertebrale, mai ales în sensul convexității curburii cifolordotice, ameliorarea funcției respiratorii, ameliorarea funcției cardiace și ameliorarea capacității de efort.

3.2.2 Principiiîn aplicarea kinetoterapiei

Principalul mijloc de recuperare care ne-a preocupat, in cadrul acestui studiu a fost exercițiul fizic. Este singurul mijloc care se aplică obligatoriu în tratamentul tuturordeviațiilor vertebrale, fie de unul singur, fie în asociere cu tratamentele ortopedice sau chirurgicale, deoarece are efecte ce nu pot fi egalate sau nu pot fi realizate de către celelalte mijloace, cum sunt efectele de ordin funcțional.

Eficiență kinetoterapiei în deviațiile vertebrale, depinde aproape în totalitate de metodologia de aplicare a ei, metodologie în caretrebuie respectate obligatoriu anumite principii, a căror încălcare nu numai că îi reduce eficientă, dar poate induce si efecte negative, total opuse celor prevăzute, ceea ce poate duce la agravareadeviatiei. Astfel, pe parcursul experimentului ne-am ghidat dupaurmatoarele principii:

Aplicarea exercitiilor de kinetoterapie se va face în funcție de gravitatea, forma, stadiul evolutiv, modificările structurale si consecințelefuncționale ale pacientului nostru.

Dată fiind deviația cifolordotica funcțională, kinetoterapia a început prin educarea simțului ținutei corecte, respectiv prin exerciții de redresare posturală, deoarece acesta este o condiție obligatorie in realizărea și consolidarea efectelor corective favorabile ale kinetoterapiei.

Educarea simțului poziției corecte începe prin conștientizarea pacientului despre deviația sa și despre poziția corectă a corpului, către care el trebuie să tindă, deoarece înlipsa înțelegerii acestor noțiuni orice încercare de corecție este iluzorie.

Dupa cum stim deviația cifolordotica prezintă două curburi cu sensuri opuse, ceea ce face caactiunea corectivă asupra uneia sa aiba efecte de accentuare a celeilalte prin transmiterea mișcării coloanei vertebrale de la o regiune la altă. Pentru evitarea acestui lucru, când am încercat corectarea unei curburi, am fixat-o pe cealaltă în poziție corectivă.

Ne-au fost de ajutor si exerciții pentru mărirea mobilitatii coloanei vertebrale în sensul convexității curburilor și pentru a o micșora pe cea în sensul concavității, evitându-le pe cele care accentuează deviația, având în vedere că o curbură vertebrală este mai suplă în mișcarea care o accentuează decât în cea care o corectează și că mișcările în sensul concavității măresc presiunea asupra vertebrelor exact în partea în care este și așa mai accentuată, împiedicând asupra creșterii corpilor vertebrali în acest loc.

Prin exercițiu fizic am acționat asupra curburii primare, cea care o determina pe cea secundară, întrucât încercarea de corectare a curburii secundare, care are rol de reechilibrare a organismului, poate produce tulburări ale echilibrului static și dinamic al coloanei vertebrale.

Am evitat exercițiile cu efecte ambigue, folosindu-le doar pe cele de ale căror efecte am fost siguri, spre a nu vicia rezultatul terapeutic.

3.2.3 Mijloacekinetoterapeutice

Pentru realizarea obiectivelor mai sus menționate, am folosit mijoacekinetoterapeutice atât statice, cât și dinamice, si am acordat importantă prioritară exercițiilor active, mai exact a celor care solicitau contracția musculaturii cu rol în realizarea obiectivului urmărit.

A. Exerciții statice

Fixăm în poziție corectivă sau hipercorectivăo curbură, astfel încât poziția să ne dea posibilitatea de a lucra corectiv, static sau dinamic, cealaltă curbură. Membrelor superioare și inferioare ale pacientului au un rol deosebit de important în realizarea pozițiilor potrivite.

Fixarea curburii dorsale în poziție corectivăam obținut-o prin poziționarea în diferite moduri a membrelor superioare ale pacientului. Astfel avem:

– stand, șezând sau pe genunchi cu brațele lateral, jos sau sus; cu mâinile la ceafă și coatele trase înapoi sau ținând cu mâinile un baston peste omoplați;

– cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală și membrele superioare în continuarea trunchiului;

-culcat dorsal cu un rulou, săculeț de nisip sau minge medicinală sub regiunea dorsală.

– atârnat: – cu o șa sub regiunea dorsală.

Fixarea curburii lombare în poziție corectivă am obținut-o prin poziționarea variată a trunchiului și a membrelor inferioare, după cum urmează:

– stand cu trunchiul înclinat sau aplecat sau cu un picior fixat în plan anterior pe un suport;

– ghemuit;

– șezând: – cu genunchii flectati sau cu membrele inferioare depărtate;

– pe genunchi;

– pe călcâie șezând;

– culcat dorsal cu genunchii flectati sau cu membrele inferioare ridicate la 30-45°;

– culcat ventral cu un sul oarecare sub abdomen.

Un alt tip de exerciții statice pe care le-am folosit au fost opririle în momente ale mișcării, pentru câteva secunde, cu incurbarea respectivă a coloanei vertebrale în poziția corectă.

Redresările posturale au constituit un alt mijloc kinetologic de baza pe care l-am folosit în corectarea deviatieicifolordotice. Redresarile au fost realizate după o metodologie specială, cumenținere în poziție corectă o perioada de timp, in functie de posibilitățile pacientului.

Am început programul kinetoterapeutic corectiv al cifolordozei prin redresarea posturală și educarea simțului ținutei corecte.

O condiția esențială în tratamentulcorectiv este educarea ținutei corecte, deoarece numai astfel se pot realiza pozițiile corecte în lucru. Pacientul trebuie să înțeleagă încă de la început în ce constă atitudinea sa vicioasă, de care cel mai adesea nu este conștient, deoarece aceasta nu-i atrage atenția prindiferite simptome supărătoare cum ar fi durerea.

Persoanele cu aceste afecțiuni sunt sensibilizate în privința impactului nociv al deviatiei lor vertebrale, stării de sănătate și a capacității de efort, dar și asupraaspectelor estetice. Majoritatea tinerilor sunt preocupați de prezența lor în societate, ceea ce le poate trezi interesul pentru a întreprinde acest efort de corectare a atitudinii vicioase.

Redresarea posturală voluntară în cifolordoze – 4 timpi:

-timpulunu- bazinul a fost fixat în poziție corectă în plan anteroposterior, prin contracția statică a mușchilor abdominali, fesieri mari și ischiogambieri, care produc retroversia bazinului.. Timpul acesta este necesar deoarece poziția bazinuluiîn plan sagital determina curburile coloanei vertebrale din același plan și pentru că, de cele mai multe ori, o cifolordoză se asociază cu o exagerare a înclinării bazinului înainte.

– al doilea timp-Am realizat o întindere activă în sus a coloanei vertebrale, prin contracția mușchilor paravertebrali, ca și când pacientul ar fi încercat să se înalte.

– timpul al treilea-Umerii au fost poziționați in postură corectă prin tragerea lor înapoi și prin fixarea omoplatilor.

– timppatru- Gâtul și capul au fost dispuse pe verticală, cu bărbia trasă înspre piept și privirea îndreptată înainte.

Redresarea obținută astfel, a fost menținută prin contracții musculare izometrice timp de catevasecunde, după care urmează o relaxare treptată, cu menținereaîncontinuare a controlului voluntar al ținutei printr-un efort ușor, care să nu producă oboseală. Se face pauză, de 20-30 de secunde și se repeta redresarea posturală forțată. Se execută 5-6 astfel de exerciții.

După învățarea corectă a redresării in sala de kinetoterapie, i-a fost recomandat pacientului să repete exercițiul în diferite împrejurări: acasă, înautobuz, la locul de muncă, în mers pe stradă etc.

Pentru a ușura exercițiul de redresare posturalăs-au folosit următoarele procedee:

– autocontrol în oglindă;

– alipirea călcâielor, feselor, spatelui, umerilor și cefei de un perete în poziția stand, sau pe un plan dur în culcat dorsal.

Până la învățare, pacientul a fost controlat, ajutat și corectat de către kinetoterapeut.

Redresările posturale au avut ca scop dezvoltarea simțului ținutei corecte și tonifierea grupelor musculare care mențin ținută corectă.

B. Exerciții dinamice

Exercițiile dinamice de corectare a cifolordozelorsunt sub formă de mișcări active libere sau cu ingrunare, care să ajute la tonifiereamusculaturii necesare redresăriicoloanei vertebrale și a celorlalte deviații secundare, interesând omoplatii, umerii, gâtul și capul. Aceste exercitii constau in: mișcări de trunchi, cap și gât, membre superioare și membre inferioare.

Exerciții pentru trunchi: extensii în regiunea dorsală, îndoiri laterale, răsuciri spre dreapta și spre stânga, întinderi în axul longitudinal al coloanei vertebrale, circumducții în plan posterior a regiunii toracalecare să solicite musculatura paravertebrală.

. Exerciții pentru cap și gât, sub formă de extensii ale capului, extensii ale gâtului cu bărbia trasă cât mai mult spre gât, înclinări laterale ale capului și gâtului, rotiri ale capului și gâtului în ax longitudinal cu bărbia retrasă spre piept, circumducții ale capului și gâtului în plan posterior.

Exerciții pentru membrele superioare: duceri și mențineri în plan posterior ale brațelor, la nivelul umerilor sau deasupra lor, arcuiri dinainte înspre înapoi la un nivel mai înalt decât cel al umerilor, circumducții cu brațele dinainte-înapoi în plan posterior. Exercițiile s-au executat liber sau cu diferite obiecte portabile de gimnastică: bastoane, mingi medicinale, gantere, benzi elastice. Exercițiile cu membrele superioare au efecte asupra deviatiei umerilor și omoplatilor, dar și de amplificare a extensiei coloanei vertebrale dorsale.

Exercițiile pentru membrele inferioare: executate în plan anterior sub formă de forfecări în plan sagital, abductii, adductii, întinderi, flexii și extensii. Acestearedreseazapoziția bazinului prin tonifierea indirectă a musculaturii abdominale și implicit corectează lordoză lombară prin amplificarea flexiei acesteia.

Exercițiile pentru tonifierea mușchilor fesieri mari și inschiogambieri sunt exerciții ce au rol în redresarea bazinului și implicit în corectarea lordozei lombare. Ele constau in genuflexiuni cu trunchiul ușor înclinat în față, pentru evitarea lordozarii lombare; ridicarea până la orizontală a membrelor inferioare întinse din genunchi, din culcat ventral pe un pat cu picioarele înafara suprafeței de sprijin.

Exerciții sub formă de mers, echilibru, târâri și atârnări, toate fiind efectuate cu caracter corectiv. Aceste exerciții au avantajul de a fi mai puținplictisitoare și de a îmbunătăți îndemânarea pentru activitățile cotidiene.

C.Asuplizarea coloanei vertebrale

În cazul in care mobilitatea coloanei este redusă din cauza modificărilor structurale ale ligamentelor si mușchilor sau ale celor osoase, pacientul este împiedicat sa realizeze redresărilor posturale intr-o masura completă și corectă.

când am lucrat pentru mobilitatea cifozei dorsale am fixat curbură lombară în poziție corectivă și invers, când am lucrat pentru mobilitatea coloanei lombare am fixat coloana dorsală în poziție corectivă.

3.3 Programul de recuperare

PROGRAMUL DE KINETOTERAPIE

Exerciții din pozitia stand și derivate

Din poziția inițială stând: mers cu mâinile la ceafă, cu coatele trase înapoi, ducerea alternativă a genunchilor la piept și arcuire la fiecare pas.(Fig. 3.1)
– dozare: 2 serii x 10 repetări 

Fig. 3.1

2. Din poziția inițială stând, mers cu brațele întinse în sus, trunchiul și bazinul în poziția corectă cu ridicarea alternativă a picioarelor înainte la 90 grade și simultan ducereabrațelor înapoi cu arcuire. (Fig. 3.2) 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 

Fig.3.2

3. Poziția inițială stând, mers cu un baston la spate susținut cu brațele îndoite la nivelul coatelor și cu trunchiul înclinat înainte. (Fig. 3.3)
-dozare 2 serii x 12 repetări 

Fig.3.3

4. Din poziția stând, mers cu trunchiul ușor înclinat înainte, cu un baston ținut înapoi peste omoplați. (Fig.3.4)
-dozare 2 serii x 6 repetări 

Fig 3.4

5. Stând rezemat cu spatele la un perete, cu regiunea lombară și umerii în contact cu peretele: genoflexiuni fără a dezlipi zona lombară și umerii de perete. ( Fig 3.5)
-dozare 2 serii x 12 repetări 

Fig. 3.5

6. Stând depărtat, cu un baston peste umeri, trunchiul înclinat la 45°: răsuciri de trunchi alternativ spre dreapta și spre stânga. (Fig. 3.6)
-dozare 2 serii x 12 repetări 

Fig.3.6

7. Stând depărtat, cu față spre spalier, mâinile apucând o sipcă la nivelul umerilor: înclinări de trunchi în față cu arcuirea umerilor, cu trunchiul și capul în extensie; 
-dozare 2 serii x 6 repetări 

Exerciții din poziția pe genunchi și derivate

1. Din poziția pe genunchi, cu un baston la spate, peste omoplați: înclinarea trunchiului în față și răsuciri dreapta-stânga. (Fig 3.7)

-dozare: 2 serii x 10 repetări

Fig.3.7

Pe călcâie, mâinile întinse înainte și sprijinite pe palme: mers tărăși cu alunecarea palmelor pe sol; 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 
3. Pe călcâie șezând, cu trunchiul înclinat în față, palmele în sprijin pe sol lângă genunchi: ducerea alternativă a brațelor lateral și sus, trăgându-le cât mai în spate; 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 

Exerciții în poziția șezând și derivate 

1. Din poziția șezând, pe sol, genunchii ușor flectati, brațele lateral, cu trunchiul în extensie în regiunea dorsală: rotari de brațe înainte și înapoi în plan posterior; 
-dozare 2 serii x 8 repetări 
2. Din șezând cu sprijin înapoi pe palme, trunchiul în extensie în regiunea dorsală: târâre înainte și înapoi prin mișcări de bazin, ajutându-se concomitent cu mâinile și picioarele; 
-dozare: 2 serii x 8 repetări 
3. Din șezând cu spatele lipit de spalier, genunchii îndoiți, mâinile apucând o sipcă sus: ducerea pieptului înainte cu arcuire; 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 
4. Din șezând depărtat, cu un baston la spate, susținut cu brațele îndoite la nivelul coatelor, rotirea trunchiului în plan anterior, având în permanentă trunchiul drept. 

-dozare: 2 serii x 12 repetări 

Exerciții din poziția culcat și derivate 

1. Pe spate cu o minge medicinală sub regiunea dorsală și genunchii flectati, menținând tălpile pe sol: întinderea alternativă și simultană a picioarelor la 45 , revenire; 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 

1. Din decubit dorsal cu brațele întinse lateral, cu un rulou sub regiunea dorsală a coloanei, picioarele ridicate la 90 grade: depărtări, apropieri, încrucișări, forfecări, îndoiriși revenire. 
-dozare 2 serii x 15 repetări 
3. Din decubit dorsal, cu o minge medicinală ținută între glezne sau între genunchi, ridicarea picioarelor la 45-90 grade cu revenire. 
-dozare 2 serii x 10 repetări 
4. Din decubit dorsal cu vârfurile picioarelor fixate la palier, brațele deasupra capului cu o minge medicinală, ridicarea trunchiului la verticală cu spatele drept și revenire. 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 
5. Pe spate cu genunchii flectati, coapsele atingând abdomenul: târâre cu ajutorul umerilor; 
-dozare: 2 serii x 6 repetări 

Exerciții din poziția decubit ventral 

1. Cu o minge medicinală sub abdomen, brațele lateral sau oblic sus: ridicarea trunchiului până la orizontală bazinului, presând brațele cât mai în spate; 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 
2. Din decubit ventral, cu picioarele în afară suprafeței de sprijin, pe o masă înalta, coborârea picioarelor la verticală, liber sau cu ajutor, cu arcuire. 
-dozare 2 serii x 6 repetări 

Exerciții din poziția atârnat și derivate 
1. Cu spatele la spalier, cu o pernă în zona cifozei: ridicarea alternativă a 
genunchilor la piept. 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 

3. Cu spatele la spalier, cu o pernă în zona cifozei, ridicarea simultană a genunchilor la piept și ducerea lor alternativă spre stânga și spre dreapta. 
– dozare: 2 serii x 10 repetări 
3. Cu spatele la spalier, cu o pernă în zona dorsală, ridicarea picioarelor întinse până la orizontală. 
-dozare: 2 serii x 10 repetări 
4. Cu spatele la spalier, cu o pernă în zona dorsală și o minge între glezne: ridicareagenunchilor la piept și ducerea lor alternativă spre dreapta și spre stânga. 
-dozare: 2 serii x 10 repetări. 

CONCLUZII

Pe parcursul lucrării am dorit să prezint principala cauza a apariției cifolordozei în zilele noastre, o deficiență tot mai des întâlnită la tineri, din cauza posturii neadecvateacasă, la locul de muncă și în orice împrejurări. Pe lângă postura incorectă a spatelui, un alt element important ce cauzează apariția cifolordozei este lipsa practicării regulate a sportului, ce ajută la întărirea musculaturii spatelui. O deficiență a coloanei netratată la timp, poate duce inevitabil la modificări ireversibile ale structurilor osoase și alearticulațiilor, ce mai târziu ar putea fi soluționate doar prin intervenții chirurgicale.

După cum știm, recuperarea deficiențelor coloanei vertebrale, se poate face prin trei mijloace terapeutice: kinetoterapie, tratament ortopedic și tratament chirurgical, dintre care încazul subiectului nostru am ales să folosim doar kinetoterapia.

Kinetoterapia este unul din mijloacele corective de baza al deviațiilor coloanei vertebrale deci și a cifolordozelor, ale cărei valori terapeutice nu pot fi egalate de nici un alt mijloc terapeutic, motiv pentru care intră în toate programele de tratament ale cifolordozelor, fie singur, fie în asociere cu celelalte mijloace.

În cadrul experimentului mi-am propus atât corectarea deviațiilor vertebrale și a celor însoțitoare, cât și, ameliorării funcțiilor mari ale organismului – respirație și circulație-și implicit a mobilității coloanei vertebrale.

Pentru examinarea inițială am avut că obiective testarea stării de sănătate a pacientului, aprecierea dezvoltării fizice și a stării funcționale a organismului, stabilirea dianosticului deficiențelor fizice și indicarea mijloacelor terapeutice.

Examenul clinic general a constat din anamneză și un examen clinic obiectiv. Prin anamneză am strâns date în legătură cu eventuală încărcare genetică , precum și date în legătură cu acuzele subiective generate de această deficiență, s-au făcut diferite investigații apoi s-a trecut la recuperarea propriu-zisă prin kinetoterapie.

În realizarea recuperării ne-am propus câteva obiective: ameliorarea deviatiei coloanei vertebrale, ameliorarea mobilității coloanei vertebrale, ameliorarea marilor funcții ale organismului (respirația și circulația), ameliorarea forței și rezistenței musculare, precum și corectarea celorlalte deficiențe asociate cifolordozei. Un obiectiv căruia i-am acordat o importantă majoră în corectarea cifolordozei a fost educarea simțului ținutei corecte, fără de care rezultatele nu ar fi posibile, deviația revenind ușor la situația precedentătratamentului.

În stabilirea mijloacelor terapeutice, dar și în stabilirea programului de recuperare am ținut seama de caracteristicile cifolordozei (gradul de gravitate prognostică, evoluțiadeviatiei și suplețea vertebrală) și particularitățile pacientului (vârstă, sensibilitate psihică etc.).

BIBILIOGRAFIE

Baciu, Cl., 1972, Anatomia funcțională a aparatului locomotor, Editura Stadion, București

Baciu, Cl., 1981, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București

Cordun, M., 1999, Kinetologiemedicală, EdituraAxa, București

Drosescu, P., 2004,  Anatomiaaparatululocomotor, EdituraPim, Iași

Dumitru, D., 1981, Ghid de reeducarefuncțională,Editura Sport – Turism, București

Flora, D., 2004,Tehnici de bazăînKinetoterapie,EdituraUniversității din Oradea,Oradea

Geambașu, A., 2008, Kinetoterapia deficiențelor fizice funcționale, Ed. DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ

Ionescu, A., 1964,Gimnasticamedicală, EdituraDidacticășiPedagogică, București

Kiss, I., 1999, Fizioterapieși recuperaremedicalăîn afecțiunile aparatului locomotor, EdituraMedicală, București

Mănuilă L., Mănuilă A., Nicoulin M., 1998, Dicționar medical, Editura Ceres,București,

Sbenghe, T., 1987, Kinetologie profilactică, terapeutică si de recuperare, Editura medicală, București

http://www.yumeiho.org.ro/articole-de-specialitate/notiuni-de-anatomie-si-biomecanica-ale-coloanei-vertebrale/lang/ro/

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Pediatrie/Conf.Georgeta%20Diaconu/curs%20rezidenti%20-%20dezvoltarea%20neuromotorie.doc

http://www.angelfire.com/folk/hansson/Oana_Hansson_uppsats.html

BIBILIOGRAFIE

Baciu, Cl., 1972, Anatomia funcțională a aparatului locomotor, Editura Stadion, București

Baciu, Cl., 1981, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București

Cordun, M., 1999, Kinetologiemedicală, EdituraAxa, București

Drosescu, P., 2004,  Anatomiaaparatululocomotor, EdituraPim, Iași

Dumitru, D., 1981, Ghid de reeducarefuncțională,Editura Sport – Turism, București

Flora, D., 2004,Tehnici de bazăînKinetoterapie,EdituraUniversității din Oradea,Oradea

Geambașu, A., 2008, Kinetoterapia deficiențelor fizice funcționale, Ed. DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ

Ionescu, A., 1964,Gimnasticamedicală, EdituraDidacticășiPedagogică, București

Kiss, I., 1999, Fizioterapieși recuperaremedicalăîn afecțiunile aparatului locomotor, EdituraMedicală, București

Mănuilă L., Mănuilă A., Nicoulin M., 1998, Dicționar medical, Editura Ceres,București,

Sbenghe, T., 1987, Kinetologie profilactică, terapeutică si de recuperare, Editura medicală, București

http://www.yumeiho.org.ro/articole-de-specialitate/notiuni-de-anatomie-si-biomecanica-ale-coloanei-vertebrale/lang/ro/

http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Pediatrie/Conf.Georgeta%20Diaconu/curs%20rezidenti%20-%20dezvoltarea%20neuromotorie.doc

http://www.angelfire.com/folk/hansson/Oana_Hansson_uppsats.html