Studiul Potențialului Turistic Al Județului Hunedoara.marian Alexandru Godeanu Cicea [311265]

[anonimizat], JURIDICE ȘI SOCIALE HUNEDOARA

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific :

Conf.univ.dr.[anonimizat]: [anonimizat]

2016

[anonimizat], JURIDICE ȘI SOCIALE HUNEDOARA

Specializarea: [anonimizat], serviciilor și managementul calității

Studiul potențialului turistic al județului Hunedoara

Coordonator științific :

Conf.univ.dr.[anonimizat]: [anonimizat]

2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..3

Capitolul 1. Turismul – delimitări conceptuale………………………………………………..6

1.1.Conceptul de „turism”……………………………………………………………………………..6
1.2.Tipuri de „turism”……………………………………………………………………………..8
1.3.Conceptul de „turism” în viziune românească…………………………………………………10
1.4.Clasificări ale tipurilor de „turism” ce se desfășoară și promovează în România……………..12

Capitolul 2. Conceptul de „potențial turistic”. Aspecte teoretice…………………….………17

2.1.Definiția „potențialului turistic” și tipologia „potențialului „turistic”……….….…………….17

2.2 Conceptul de „potențial turistic” natural……………….…………………………………….21

2.3 Conceptul de „potențial turistic” antropic………….…………………………………………33

Capitolul 3. Analiza „potențialului turistic” al județului Hunedoara………………………39

3.1. [anonimizat]…………………………….39
3.2. Analiza potențialului turistic natural în județul Hunedoara…………………………………44
3.3. Analiza potențialului turistic antropic în județul Hunedoara…………………………………52

Concluzii și propuneri………………………………………………………………………….65

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..67

INTRODUCERE

Realizarea unei lucrări cu tematică turistică nu trebuie să se rezume numai la simpla prezentare a [anonimizat] a [anonimizat], să găsească posibilitățile prin care turismul ca și activitate economică poate să revitalizeze o comunitate locală și de ce nu o regiune sau o țară.

În alegerea acestei teme, a [anonimizat] a economiei naționale. [anonimizat]-o bună zi acest potențial să fie în primul rând protejat și apoi inclus în circuitele turistice.

[anonimizat] a acestuia.

[anonimizat] o acțiune pentru fiecare dintre aceste obiective dar și rezultatele scontate a fi atinse.

Lucrarea este structurată în trei capitole care la rândul lor au mai multe subcapitole. Astfel, [anonimizat], sunt prezentate tipurile de turism și conceptul românesc despre turism din literatura de specialitate din România. Un alt subcapitol al acestui prim capitol va prezenta o clasificare a tipurilor de turism care se practică în țara noastră.

Capitolul secund, prezintă aspecte teoretice privitoare la conceptul de potențial turistic. Acest al doilea capitol este structurat în două subcapitole, unde sunt prezentate diferite definiții ale potențialului turistic și în al doilea subcapitol tipologia potențialului turistic.

Ultimul capitol, are patru subcapitole, în primul dintre acestea este realizată o analiză generală a cadrului fizico-geografic a județului Hunedoara, este analizat apoi potențialul turistic natural și cel antropic, cu o descriere a obiectivelor turistice cunoscute și deja apreciate, dar este nevoia și de descoperirea altor obiective turistice care renovate și conservate pot fi puse în valoare.

Prezenta lucrare este propria mea muncă realizată în strânsă colaborare cu profesorul coordonator. Este o lucrare care abordează o temă modernă și necesară a timpurilor noastre, perioadă în care impactul activităților umane asupra mediului natural a devenit tot mai evident.

Lucrarea respectă normele oficiale de redactare, a fost realizată prin îmbinarea muncii pe teren cu studiul la bibliotecă. Am utilizat surse bibliografice din diferite perioade, chiar din perioada anilor 1950-1960 dar și surse bibliografice mai noi, recente și actuale. În anumite situații, am utilizat și surse de pe internet, dar numai site-uri specializate, acolo unde pot fi analizate informații din surse științifice credibile și verificate.

Unul dintre argumentele acestei lucrări a fost precizată mai sus, munca în echipă cu coordonatorul științific, apoi multitudinea surselor de informare, toate vor fi precizate prin note de subsol, la tabele sau prin precizarea surselor imaginilor utilizate în această lucrare. Îmbinarea muncii pe teren cu studiul individual la bibliotecă m-a ajutat să remarc anumite schimbări pozitive sau negative privind turismului din cadrul județului Hunedoara, elemente care vor fi prezentate în această lucrare. Menționez că nu toate pozele sunt realizate de mine, am utilizat și imagini din alte surse, în afară de arhiva personală, poze care au fost alese cu grijă și la fiecare se va specific autorul. Citatele sunt marcate corespunzător în text și întotdeauna cu precizarea autorului.

Lucrarea reprezintă o îmbinare între geografie, istorie, turism, marketing. În redactarea acestei lucrări am utilizat mai multe metode de lucru pe care le voi prezenta succint în acest subcapitol.

Observația – a fost utilizată pentru a percepe cele mai valoroase aspecte naturale și antropice din județul Hunedoara, dar și pentru a studia materialele bibliografice, hărțile și imaginile care mi-au fost utile în realizarea lucrării. Observația nu trebuie să se rezume numai la o simplă privire sau observare a unui fenomen ci trebuie să se constituie într-un proces complex, de observare a unor elemente reprezentative, de identificare a punctelor de interes. Observația poate să fie liberă sau dirijată. Observația liberă se materializează prin notarea unor elemente de interes și chiar realizarea unor schițe. Observarea poate fi vizuală (prin intermediul simțurilor), instrumentală (realizată cu ajutorul unor instrumente – busolă, observarea meteorologică). De asemenea, observația poate fi staționară sau expediționară. După parcurgerea etapelor metodologiei observării independente dirijate, urmează etapa prelucrării informațiilor care se cer analizate, interpretate, explicate; se elaborează apoi grafice, scheme, desene, tabele, hărți și fotografii.

Lucrul cu harta – a fost una dintre metodele indispensabile extrem de utile în lucrul la tema de față. Au fost analizate numeroase hărți zonei de studiu. Unele dintre aceste hărți vor fi incluse, sub formă de imagini și în textul lucrării.

Problematizarea – implică ridicarea problemelor ivite de-a lungul cercetării, identificarea cauzelor acestora și descoperirea modalităților de rezolvarea a acestor derapaje. Este o metodă de cercetare. Problematizarea implică mai multe secvențe: perceperea dificultății, depistarea și definirea ei, sugerarea unor soluții posibile, desprinderea concluziilor din soluția probabilă, efectuarea observațiilor și a experimentelor care verifică soluția probabilă.

Sintetizarea informațiilor – este o metodă foarte importantă, în condițiile în care, există numeroase surse de informare (bibliografie selectivă, hărți de specialitate, internet, imagini) este foarte utilă și necesară în egală măsură.

Comparația – va fi utilizată pentru analiza unor elemente din mai multe surse bibliografice. Este folosită pentru a descoperi anumite inadvertențe dar și pentru a afla mai multe opinii despre un anumit fenomen, despre istoria unui obiectiv turistic sau despre anumite evenimente istorice.

Conservația și dialogul sunt două metode active utilizate de către autor pentru obținerea de noi informații din diferite surse, mai ales în cadrul studiului pe teren, pentru identificarea anumitor aspecte de interes.

Caracterizarea este o metodă foarte utilă pentru analiza unor aspecte de țin de un peisaj, o formă de relief, un obiectiv turistic, și se materializează prin analiza analitică, din toate punctele de vedere dar și analiza sistemică care implică o caracterizare sintetizată, bazată pe sinteza informațiilor.

Analiza SWOT, va fi utilizată într-unul dintre subcapitolele lucrării și este o metodă foarte bună de analiză complexă a unor realități.

Alte metode utilizate în mod secundar în redactarea prezentei lucrări sunt:

Descrierea: oferă posibilitatea autorului să prezinte direct realitatea geografică, să redea imaginea unor obiecte, fenomene, procese din cadrul natural sau social; este o expunere expresivă, realizată pe baza observației, prezentând aspectele exterioare specifice obiectelor și faptelor geografice (formă, mărime, culoare, relații), în consecință, poate fi considerată o metodă utilizată în geografie ca știință, se recomandă ca descrierea să prezinte comparativ obiectele, procesele, fenomenele, observațiile descrise să fie obținute prin măsurare, să prezinte aspectele și formele cele mai reprezentative specifice unui teritoriu, să explice geneza obiectelor, faptelor, să fie conformă și concisă, să sugereze imagini cât mai apropiate de realitate, să respecte rigorile științei și un limbaj științific;

Explicația: are în vedere dezvăluirea unor date noi pe baza unei argumentații deductive. Se enunță pentru început o definiție, o regulă, un principiu, un fenomen, un termen nou, o situație geografică, după care se analizează exemplele și argumentele (premise, cauze, relații, sensuri, interpretări, aplicații practice); poate fi deductivă (de la necunoscut la cunoscut), inductivă (de la situații particulare la situații generale), analogică (asemănarea a două obiecte);

Deși reprezintă un cumul de metode, acestea nu au fost utilizate haotic ci fiecare la timpul ei, atunci când a fost necesar. Am pus foarte mult accentul pe imagini și pe verificarea informațiilor din mai multe surse pentru o mai bună veridicitate. Am utilizat baze de date, cărți în format letric și pe suport electronic. Am preferat notele de subsol pentru precizarea surselor, așa cum de-altfel se precizează și în ghidul de tehnoredactare.

Metoda studiului de caz, se impune ca metodă activă cu valoare euristică și aplicativă. presupune o confruntare directă cu o situație reală din natură și societate. În acest caz este vorba despre Castelul Corvineștilor și importanța lui turistică.

CAPITOLUL 1

TURISMUL- DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1 Conceptul de turism

Turismul exprimă o activitate complexă care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile cu scop precum recreerea, odihna, tratamentele balneare, manifestări științifice sau de afaceri.

Turismul exclude prestarea de servicii și este un proces social complex cu puternice angajări economice iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului.

Turismul implică deplasarea turistului într-un alt loc decât domiciliul, pe o anumită durată în vederea satisfacerii unor cerințe în timpul călătoriei. Aceasta din punct de vedere spațial, dacă privim turismul din punct de vedere temporal și ca scop el este o activitate de ordin economic. Astfel, prin natura lui, turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferența altor ramuri, ceea ce determină o serie de dificultăți în încercarea de al defini.

Termenul de turism, vine din limba engleză To Tour – a călătorii, a colinda, având deci semnificația de excursie.

De-a lungul timpului au existat numeroase încercări de a defini turismul. Cea mai simplă definiție a fost enunțată de M. Peyromaure Debord, ..turismul este acțiunea, dorința, arta de a călători pentru propria plăcere.

O altă definiție a enunțată de J.Medecin, care a spus că: turimul este o activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și a culturii datorită cunoașterii unor noi aspecte ale activității umane și a unor peisaje necunoscute.

Prima încercare de a defini turismul aparține lui Guy Treuler, potrivit părerii acestuia, turismul este un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumușețile naturii… rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport . Dar această definiție este mai degrabă o caracterizare a turismului decât o definiție.

În anul 1938, de Leville-Nizerolle, aduc o definiție mai expresivă, potrivit căruia, turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință. Definiția este însă foarte generală. În același an, economistul francez Marc Boyer, are o altă definiție: turismul este schimbul de valori economice, contra achiziției unor valori culturale, estetice și de agrement. Toate aceste definiții încearcă să cuprindă printr-o singură definiție atotcuprinzătoare caracteristicile reliefului.

În anul 1942, Hunziker și Kraft au definit pentru prima oară turismul ca fiind o sumă de realități și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât deplasarea și sejurul nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare. Această definiție este considerată acum incompletă pentru că nu se includ și activitățile turistice cu timp limitat, de exemplu excursiile. Tot Hunziker enunță o altă definiție a turismului ca fiind un ansamblu de raporturi și fenomene rezultate din voiajul și sejurul nonrezidențialilor, în măsura în care acest sejur nu duce la o stabilire de durată și nici nu decurge dintr-o activitate lucrativă.

Definiția dată în anul 1953 de către Academia de turism, este : turism – termen care se aplică la călătoriile de agrement; ansamblul activităților umane puse în funcțiune pentru realizarea acestor categorii de călătorii; industria care contribuie la satisfacerea necesităților turiștilor; turismul se diferențiază de simpla călătorie prin faptul că persoana care călătorește, pe de o parte, are alegerea liberă a destinației și, pe de altă parte, scopul ei este de a-și satisface o plăcere.

Pentru sociologul Olivier Bugelin, turismul reprezintă un sistem de imagini pe care turistul și le-a format din citirea ghidurilor, prospectelor, cataloagelor turistice și pe care le confruntă cu realitatea.

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) a dat în anul 1991 o definiție cuprinzătoare a turismului, conform căreia turismul reprezintă activitățile efectuate de o persoană ce călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă de timp nespecificată al cărui scop principal este altul decât cel de a efectua o activitate remunerată în interiorul locului vizitat. Cu alte cuvinte, turismul exprimă un fenomen datorită căruia un număr din ce în ce mai mare de persoane părăsesc temporar, de regulă pentru mai mult de 24 ore, locul domiciliului stabil pentru a efectua sau presta activități neremunerate transformându-se în consumator de bunuri și servicii în alte localități sau țări.

O reflectare sugestivă a conținutului și complexității activităților turistice poate fi redată astfel: turismul este latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitate prestată are ca scop organizarea și desfășurare călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni; include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor.

Fenomen deosebit de dinamic, definirea turismului trebuie deci adaptată permanent schimbărilor în viața economică și socială. Ansamblu al proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniul distinct de activitate, constituindu-se în ramură a economiei naționale.

Deși sunt numeroase definiții, ideea de bază este că turismul exprimă o activitate complexă, care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile și realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune a unui scop precum recreerea, odihna, tratamentele balneare, instrucția specifică, manifestări științifice sau de afaceri. Deci, e exclude prestarea de servicii și activități pe care turistul le desfășoară cotidian prin meserie, calificare etc.

Turismul reprezintă un proces social complex cu puternice angajări economice iar în ultimul timp și de protejare și conservare a mediului. Implică cel puțin trei direcții distincte care se interferează spațial și temporal și ca scop.

Rezultatele de ordin economic, sunt în mare măsură influențate de nivelul de dezvoltare al bazei materiale și al serviciilor ce pot fi asigurate într-un spațiu mult mai larg decât cel în care turistul ajunge dar și în timp. De aici o diversitate de aspecte care conduc la împliniri graduale ale cerințelor, aspirațiilor turistului dar și la nivele de participare a turismului la dezvoltarea unor regiuni. Acest ultim este de altfel determinat nu numai de valoarea resurselor naturale care capacitează turiștii ci și tot ceea ce se face (infrastructură, dotări și servicii) pentru ca acestea să poată fi valorificate cât mai bine și organizat.

Exploatarea condițiilor de mediu implică însă și îndeplinirea unui minim de cerințe în concordanță cu normele ecologice. Trebuie asigurată astfel, protejarea nu numai a elementelor naturale și social-culturale care pot prezenta interesul turiștilor dar și ansamblul mediului în care aceștia sunt prezenți în timp. În graba unui profit imediat se pot produce daune de multe ori ireparabile în sistemul natural sau pot conduce la condiții de disconfort pentru localnici și pentru vizitatori. De aici necesitatea ca turismul să capete un caracter ecologic bazat atât pe reglementări dar și pe o educație adecvată și cu caracter de masă.

Pornind de la premisa că fiecare ramură economică reprezintă locul unei producții de bunuri și servicii care sunt consumate într-un mod specific, turismul are ca obiect o producție și un consum de bunuri eterogene care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor, a nonrezidenților.

Trecerea în revistă a principalelor puncte de vedere referitoare la noțiunea de turism,

consemnate, în literatura de specialitate, evidențiază faptul că acesta este un fenomen deosebit de dinamic, care își lărgește continuu sfera de activitate, imprimând definițiilor un caracter limitat. Noțiunea de turism trebuie, deci, adaptată permanent schimbărilor în viața economică și socială, confruntată și corelată cu activitatea practică, cu celelalte domenii ale economiei.

Astfel, în ce privește conținutul, turismul cuprinde în sfera sa de acțiune o serie de activități de natura serviciilor și anume: furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de transport, cazare, alimentație, agrement și tratament.

Totodată, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice, ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei (transport, alimentație publică, tratament balneo-medical), conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență. De aici, amploarea și complexitatea legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei. De exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri ca: materialele de construcție, sticlă, lemn, metalurgie, industrie chimică, energetică, alimentară; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, gospodăria comunală, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, contribuie nemijlocit la asigurarea consumului și sănătății populației, împărțind această sarcină cu ocrotirea sănătății și comerțul.

În corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii. Cererea turistică determină o adaptare a ofertei, ce se materializează printre altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și indirect prin stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea unor mijloace de transport, de instalații pentru agrement.

Turismul apare și ca un mijloc de diversificare a structurii economiei, prin crearea unor activități sau ramuri proprii acestuia (industria agrementului, spațiile de voiaj) sau dezvoltarea la noi dimensiuni a unora dintre cele existente.

Dezvoltarea turismului exercită influență pozitivă și asupra utilizării forței de muncă, în sensul înființării de noi locuri de muncă.

Turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă, lucrătorul în turism trebuie să aibă un orizont cultural- științific larg, să cunoască o limbă de circulație internațională, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic.

În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul are consecințe și asupra utilizării forței de muncă în alte ramuri ale economiei: agricultura, industria alimentară, industria ușoară și construcțiile.

Turismul este o activitate complexă, capabil să determine mutații și în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară națională. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă.

Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor. Are un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației și reprezintă una din principalele destinații ale timpului liber de la sfârșitul săptămânii sau al vacanțelor.

1.2.Tipuri de „turism”

Numeroasele posibilități de valorificare a resurselor turistice au condus la conturarea unor tipuri și forme de turism principale din care ulterior au derivat și alte forme secundare, care au cunoscut traiectorii de dezvoltare proprii. Există mai multe criterii după care se pot clasifica tipurile de turism, dar cele mai importante sunt cele după proveniența turiștilor, după durata sejurului, după volumul fluxului turistic, după vârstă, stare civilă, profesie, stare socială, după cum urmează:

1. Criteriul provenienței turiștilor:

– Turism intern: reprezentat de populația proprie a unei țări care se deplasează la nivelul teritoriului național pentru sejururi și vacanțe; în statele cu o puternică industrie turistică (Franța, Spania, Germania, Olanda, Cehia, Polonia, etc.), turismul intern reprezintă 60-80% din totalul

circulației turistice. Rolul turismului intern se manifestă mai ales în perioadele când fluxul turistic internațional este mai scăzut. Turismul intern permite ca cetățenii șă-și cunoască propriile valori naturale și culturale.

– Turismul internațional: reprezintă deplasarea turiștilor în afara granițelor țării de origine pentru mai mult de 24 de ore. Turismul internațional prezintă câteva motivații din care se pot menționa: dorința de a cunoaște locuri noi, de a trăi experiențe noi, aglomerația existentă în stațiunile turistice interne sau lipsa de servicii de calitate în țara de origine, prețurile atractive practicate de multe state cu potențial turistic ridicat, existența unor obiective naturale și culturale înscrise în Patrimoniul Cultural Mondial. La nivelul unei țări se pot înregistra două direcții de bază a fluxurilor turistice: flux turistic de sosiri și flux turistic de plecări. Turismul internațional joacă un rol esențial în echilibrarea balanței de plăți valutare.

2. Criteriul volumului de participanți

– Turismul individual: este practicat de persoane izolate, cu posibilități materiale bune, de familii sau în grupuri de maxim 4 persoane; turiștii folosesc de regulă mijloacele personale de deplasare sau mijloacele comune.

– Turismul de grup: este mult mai solicitat, practicat de un număr mare de turiști care pot beneficia de o serie de înlesniri financiare.

3. Criteriul modului de desfășurare

– Turism organizat și semiorganizat: pentru aceste două forme de turism, agențiile de turism sunt preocupate în a asigura în condiții cât mai bune, cu servicii complete și atractive a produselor turistice vândute clienților; prin facilitățile atractive, comoditatea serviciilor și prin buna utilizare a capacităților de cazare și alimentație, acest tip de turism ca avea întotdeauna bune perspective de dezvoltare.

– Turismul neorganizat: acest tip de turism s-a dezvoltat mai ales în ultimele trei decenii ca urmare a creșterii duratei vacanțelor și a veniturilor individuale; clientul are libertatea de a-și alege propriul circuit sau destinația turistică, mijlocul de transport folosit iar turiștii care practică acest tip de turism duc venituri mult mai substanțiale țării de primire.

4. Criteriul sezonalității:

Sezonalitatea este determinată de factorii climatici și de dotarea, respectiv calitatea serviciilor turistice.

– Turismul continuu (permanent): practicat în stațiunile balneare cu dotări ce permit un regim permanent și în marile centre urbane, unde spațiul citadin oferă toate facilitățile de vizitare și sejur.

– Turismul discontinuu (sezonier): practicat îndeosebi în stațiunile montane pentru sporturi de iarnă, în cele balneare de interes local cu regim sezonier, cele de litoral, fiind de fapt împărțit în turism de vară și turism de iarnă; în cadrul acestei forme de turism este inclus și turismul practicat la sfârșit de săptămână.

– Turism liber (de circumstanță): se derulează în funcție de propriile motivații ale turiștilot, sau în funcție de anumite evenimente științifice, culturale, sportive.

5. Criteriul duratei de sejur:

Durata de sejur este în funcție de timpul liber al turiștilor, venituri acestora și atractivitatea și accesibilitatea destinației turistice, se pot adăuga astfel trei tipuri de turism:

– Turism de lungă durată: se practică în stațiunile balneare și montane îndeosebi, de turiștii de vârsta a treia sau de către tineri și copii în cadrul vacanțelor; se pot include sejururi de 30 zile și chiar mai mult; presupune servicii de foarte bună calitate, la prețuri atractive, care să permită fidelizarea clientelei.

– Turism de durată medie: se practică până la 30 de zile dar cel mai des pentru o perioadă de 21 de zile care corespunde tratamentelor balneare; la nivelul celorlalte tipuri de stațiuni turistice sau localități există posibilitatea unor sejururi mai lungi cu condiția ca serviciile de agrement și divertisment, animația să fie bine organizate și variate.

– Turism de scurtă durată: se desfășoară pe perioada de 2 -3 zile mai ales la finalul săptămânii sau cu prilejul unor manifestări culturale, sportive, sărbători religioase (pelerinaje).

6. Criteriul mijloacele de transport folosite

Atragerea unui număr cât mai mare de turiști este mult influențată de rețeaua de căi de comunicație cu care este dotată fiecare țară. Densitatea acestora, înzestrarea tehnică, modernizarea mijloacelor de transport, diversitatea și calitatea serviciilor oferite constituie un punct forte în determinarea turiștilor pentru alegerea unei destinații turistice. Turiștii, în funcție de posibilitățile materiale, timp disponibil, folosesc toate categoriile de transport existente: feroviar, rutier, aerian, naval sau pedestru. În acest moment cele mai folosite mijloace de transport folosite sunt cele feroviare și rutiere.

7. După gradul de mobilitate al turiștilor se detașează:

– Turismul de sejur: când turiștii își petrec în același loc mai multe zile de vacanță sau concediu care se poate desfășura de la 30 de zile la o săptămână;

– Turismul de circulație: implică programe complexe, ce includ circuite, excursii tematice cu popasuri de 1-2 zile într-o localitate turistică;

– Turismul de tranzit: cuprinde turiștii care se găsesc în tranzit printr-o anume regiune sau țară.

8. Criteriul structurii pe vârste și stare civilă

În funcție de vârsta turiștilor există un turism practicat de copii în tabere școlare, sau de tineret în tabere de profil sau stațiuni dedicate lor și un turism destinat cu precădere vârstei a treia, specializat, în stațiunile balneare.

9. Criteriul particularităților sociale ale cererii

– Turismul particular: include persoanele cu venituri mari, care solicită servicii turistice de lux sau cu înalt grad de confort și care practică forme mai deosebite de turism (vânătoare, croziere, artă și cultură);

– Turismul social: este destinat celor cu venituri modeste și a celor care beneficiază de sistemul asigurărilor sociale; turiștii cu venituri modeste și cei cu familii, tinerii care pot să beneficieze de anumite facilități și gratuități;

– Turismul de masă: practicat în zilele de sfârșit de săptămână, în concedii sau vacanțe, în unități de confort modest sau mai redus, pe toată durata anului.

10. Criteriul motivației:

Se referă la cauzele obiective sau subiective care determină deplasările turiștilor dintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta. Astfel există:

– turism de recreere și odihnă;

– turismul cultural – istoric;

– turism balnear și de sănătate;

– turism recreativ – sportiv;

– turism pentru tineret;

– turism cultural – religios și de pelerinaj;

– turism de afaceri și reuniuni;

– turism științific și ecologic.

1.3. Conceptul de „turism” în viziune românească

Înzestrată cu un potențial turistic de excepție, în care se încadrează diverse și spectaculoase forme de relief, armonios îmbinate, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cuprinsul anului, cu o floră și o faună bogată, cu numeroase monumente istorice, de artă și arhitectură, România poate satisface – prin turismul montan, balnear, litoral, cultural etc.- cerințele diverselor segmente ale cererii turistice interne și internaționale.

Varietatea și bogăția resurselor turistice naturale și antropice conferă României mari disponibilități pentru turism. Depresiunea Transilvaniei este înconjurată de Munții Carpați. Aceștia posedă ape minerale și termominerale, care, împreună cu alți factori de cură, constituie baza dezvoltării unor stațiuni balneare.

România este bogată în locuri istorice, situri și cetăți dacice și romane, biserici și

mănăstiri, palate și castele medievale, sate și orașe păstrătoare de vechi tradiții. La toate acestea se adaugă multe dintre realizările economice, sociale și edilitare moderne și contemporane, de mare interes pentru orice vizitator iar tradiționala ospitalitate a poporului român este de mult timp recunoscută.

După Revoluția din decembrie 1989, turismul românesc s-a înscris pe calea reformei economice, de tranziție spre economia de piață, concretizată în privatizarea întreprinderilor și unităților de turism, descentralizarea și automatizarea acestora, de venite societăți comerciale cu capital de stat, privat sau mixt. Treptat, din anul 1991, aceste societăți se transformă în societăți pe acțiuni, cu răspundere limitată, aliniindu-se în acest fel la structurile existente în țările cu turism dezvoltat.

Restructurarea turismului românesc este un proces profund, încă în derulare, al desăvârșirea căruia participă din plin administrațiile de stat dar și investitorii străini. Se adaugă agenții economici interni și investitorii români. Tot în anul 1991, s-a trecut la clasificarea pe stele a unităților turistice de cazare și de alimentație publică, în conformitate cu standardele internaționale și cu criteriile stabilite în acest sens pe plan intern.

Realitatea actuală a turismului românesc reclamă participarea din ce în ce mai consistentă a investiției de capital străin în acest domeniu, contribuind, astfel, la valorificarea bogatului potențial și la creșterea calității întregii activități de turism din România.

Ținând cont de amplasare și concentrarea spațială a obiectivelor turistice, de valorificarea și funcționalitatea potențialului turistic, lucrările de specialitate din România folosesc următoarele trepte taxonomice:

– Obiectivul turistic: categoria cea mai mică, este reprezentată de către o singură unitate, un singur element cu caracter turistic, al cărui potențial constituie o valoare de atracție. Poate fi localizat în intravilanul așezărilor omenești dar și în afara acestuia, poate fi natural, istoric, economic, etnografic, arhitectonic (Cheile Turzii, Lacul Sf. Ana, Lacul Roșu, Castelul Peleș);

– Localitatea turistică (centrul turistic): reprezintă o așezare urbană sau rurală în care sunt mai multe obiective turistice constituite în puncte de atracție a turiștilor (Alba Iulia, Slănic Prahova, Agapia, Bran);

– Complexul turistic: se suprapune teritorial peste o suprafață restrânsă care concentrează un număr mare de obiective diferite și chiar localități sau centre turistice (Complexul turistic Mangalia, Semenic, Trei Ape, Pârâul Rece);

– Arealul turistic (zona turistică): în acest caz suprafața teritoriului se extinde, cuprinzând numeroase obiective și complexe turistice; se remarcă diversitatea potențialului turistic natural, dar și o oarecare omogenitate a dotărilor, definind un anume tip de turism (recreativ, sportiv, itinerant)- Depresiunea Maramureșului, Culoarul Rucăr-Bran, Munții Poiana Ruscă, Delta Dunării);

– Regiunea sau provincia istorică: este reprezentată de un teritoriu întins, caracterizat printr-o concentrare evidentă a obiectivelor turistice, în care sunt incluse masive forestiere, ape, forme de relief variate, centre și complexe turistice, areale turistice.

În literatura geografică turistică românească au existat încercări de regionalizare turistică încă din anul 1945, când N.Al. Rădulescu delimitează, la nivelul țării 24 de regiuni turistice. Mai târziu, în anul 1969, M.Iancu,- pe baza analizei fondului turistic și utilizarea acestuia a delimitat pe teritoriul României un număr de 23 de zone, departajate astfel:

– Zone de interes turistic internațional: București, Brașov;

– Zona de interes turistic național: Ceahlău, Maramureș;

– Zone de interes local sau regional: Vrancea, Bacău, Mureș.

1.4.Clasificări ale tipurilor de „turism” ce se desfășoară și promovează în România

În România s-au dezvoltat, în timp și spațiu, tipuri și forme de turism tradiționale, clasice, reprezentate prin turismul montan, litoral, balnear, cultural-itinerant, cu evoluția ulterioară a unor subtipuri. Acestea sunt reprezentate în principal de:

Turismul montan

Se bazează pe existența arcului carpatic, unde varietatea peisajului și posibilitățile de practicare a unor variate activități turistice au constituit puncte de atracție. Un număr important de stațiuni montane și-au realizat puternice structuri turistice: Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, Bușteni, Durău, Borșa, Păltiniș etc. Aceste stațiuni au o poziție foarte bună în plan național

alături de care se găsesc și alte stațiunii montane de interes regional sau local (Azuga, Izvoarele, Cheia). La nivel global, stațiunile montane concentrează aproape 12% din capacitatea de cazare și în medie 9% din cererea turistică internațională .

Turismul pentru sporturi de iarnă

Acest tip de turism se bazează pe existența unui domeniu schiabil. Acest tip de turism este favorizat de altitudinile de peste 1 000- 1 500 m, durata mare a stratului de zăpadă, grosimea acestuia, orientarea sper nord a pârtiilor de schi.

În România, domeniul schiabil însumează o suprafață de aproximativ 400 ha, peste 50% din domeniul schiabil se află situat în județele Brașov, Prahova, Dâmbovița, în masivele montane Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Clăbucetele Predealului, Munții Baiu, Munții Parâng și Vâlcan, cu stațiunile Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Rânca, Straja. Alte stațiuni din județele Hunedoara, Sibiu, Caraș-Severin, Suceava, Maramureș sunt în curs de dezvoltare.

La noi în țară pârtiile sunt amenajate pentru schi alpin, și nu există amenajări pentru schi nordic. Doar un număr mic de pârtii corespund parametrilor ceruți de organizarea unor concursuri internaționale. Există peste 15 stațiuni de interes regional și local cu un real potențial turistic care pot să devină atracții pentru statele vecine: Ucraina, Serbia sau Ungaria. Ele au condiții de practicare a sporturilor de iarnă și a drumețiilor.

Agrementul pentru sporturile de iarnă se sprijină doar pe un procent de 25% de pârtii ușoare și foarte ușoare, predominând cele de mare dificultate cu toate că în ultima perioadă se pune accentul pe amenajarea pârtiilor pentru începători.

Turismul balnear

Are cea mai bună reprezentare în teritoriu, ca urmare a bogăției de resurse balneare. Prin stațiuni sunt valorificate aproape toate tipurile de ape minerale, mofetele, nămolurile organice și anorganice, climatul salinelor și calitățile terapeutice ale litoralului.

Pe teritoriul României se găsesc circa 1/3 din resursele balneare europene. Dintr-un total de 160 stațiuni balneare, doar 25 sunt de interes național, restul având un rol secundar pe piața turistică internă și europeană. Cele mai cunoscute sunt: Covasna, Tușnad, Călimănești, Olănești, Buziaș, Sinaia, Băile Felix, Neptun, Eforie Nord. Un număr de 7 stațiuni sunt cunoscute și pe piața turistică internațională: Băile Herculane, Băile Felix, Călimănești- Căciulata, Covasna, Băile Tușnad, Slănic Moldova, Vatra Dornei. La nivel național, stațiunile balneare dispun de 16% din capacitatea de cazare și 60% din cererea turistică internațională.

Turismul de litoral

Se sprijină pe prezența țărmului marin, pe o lungime de 245 km; între Sulina și Capul Midia cu relief jos, iar între Capul Midia și Vama Veche cu un relief înalt de tip faleză. Funcția turistică a litoralului este dată de cele 15 stațiuni turistice cu factorii de cură marină. Unele stațiuni și-au diversificat oferta turistică prin tratamente balneare (Mangalia, Eforie Nord și Neptun), practicarea unor forme de turism specifice: turism pentru tineret (Costinești), tabere pentru copii (Năvodari). Litoralul deține 41% din totalitatea capacității de cazare și doar 8% din cererea turistică internațională.

Turismul cultural-itinerant

Are mai multe subtipuri: religios, pelerinaj, etnografie, arheologie, etc. Se axează pe un număr ridicat de monumente, dar care nu au fost valorificate la același nivel. Se remarcă dispersia lor mare în teritoriu fapt ce necesită o rețea de căi de comunicație bine pusă la punct.

Turismul urban

Este o formă nouă de turism, axată pe centre istorie vechi. Acestea păstrează încă mărturii de civilizație și viață spirituală pe vechi vetre istorice. Dezvoltarea funcției turistice, la nivelul marilor orașe este legată de calitatea managerială urbană. Este nevoie ca instituțiile culturale și muzeale, monumentele de arhitectură să se găească în anumite forme de conservare și funcționare optimă.

Principalele orașe românești care îți pot dezvolta o funcție turistică sunt: Suceava, Iași, Constanța, Brașov, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Baia Mare, Timișoara, Drobeta Turnu-Severin.

Turismul de afaceri și congrese

Formă de turism mult neglijată înainte de anul 1989, a devenit una dintre cele mai practicate forme de turism în prezent odată cu racordarea României la diversitatea problemelor internaționale, creșterea interesului oamenilor de afaceri străini pentru România dar și datorită expansiunii acestui tip de turism pe piața turistică internațională. Aceste întruniri se axează pe servicii turistice de lux (4-5*), introducerea unor trenuri de mare viteză, modernizarea aeroporturilor, realizarea electronică a rezervărilor, conectarea la marile sisteme de transport. Există câteva localități, multe și cu funcție turistică care s-au specializat în această formă de turism: Sinaia (Hotel Mara, Palace), Mangalia (Hotel President), București (Hotelurile București, Athene Palace, Lebăda, Parc, World Trade Center, Centrul Internațional de Conferințe din Clădirea Parlamentului) Centrul de Conferințe din Snagov.

Turismul rural

A avut o evoluție inconstantă în perioada 1960-1989 determinată de politica privind regimul circulației turiștilor străini, când puține sate au fost integrate în anumite circuite turistice (13 localități rurale). Constituirea A.N.T.R.E.C. și a altor asociații turistice non-guvernamentale a determinat dezvoltarea acestei forme de turism. Astfel, într-un număr de 31 de județe integrate în catalogul rural, există circa 2 000 de gospodării și ferme agricole dispuse să primească turiști, oricum o cifră mică față de cele 6 milioane de gospodării sătești.

Turismul de vânătoare și pescuit sportiv

Are o veche tradiție în România, datorat, în principal, bogatului fond cinegetic. În multe județe precum: Suceava, Maramureș, Brașov, Neamț, Harghita, Vâlcea, Caraș-Severin, Bihor, Alba, Sibiu, există cabane de vânătoare iar ocoalele silvice pot organiza partide de vânătoare la cererea turiștilor.

Pescuitul sportiv este practicabil în Delta Dunării, Marea Neagră, pe cursurile râurilor mari, în unele lacuri naturale și antropice din spațiul montan și colinar.

Alături de aceste forme majore de turism, în timp s-au conturat și alte forme: alpinism, croaziere, speologic, ecologic și științific, echitație, etc.

Turismul de tineret

A apărut încă de la începutul secolului XX, mai ales pentru drumețiile montane, când au fost construite și primele cabane. Ulterior, în anul 1968, a luat ființă B.T.T (Biroul de Turism pentru Tineret) care între timp s-a modificat în Biroul de Turism și Tranzacții. Baze pentru acest tip de turism mai există încă la Pârâul Rece, Costinești, Bușteni, Câmpulung Moldovenesc, Izvorul Mureșului, campingul Roșu-Delta Dunării.

Turismul de sfârșit de săptămână

Este o formă de turism cu o anumită tradiție, fiind legată de nivelul mai redus la turiștilor care își pot permite vacanțe scurte de numai 2-3 zile. Cele mai solicitate rămân zonele de recreere și odihnă, stațiunile turistice din apropierea principalelor centre urbane. Sunt necesare noi investiții, modernizări prin care zonele periurbane să ofere servicii turistice de calitate, ecologizarea zonelor respective și protecția spațiilor verzi.

Turismul ecologic și științific

Se practică în ultima perioadă în țările cu o mare tradiție turistică, ca forme de diversificare a activităților turistice și a modalităților de valorificare a altor resurse turistice. În literatura de specialitate este denumit și ecoturism și se practică în mod deosebit în zonele naturale protejate: parcuri naționale, rezervații naturale, peisagistice, rezervații ale biosferei. Pentru România, reprezentative sunt echipamentele turistice din Munții Retezat, Delta Dunării, Munții Rodnei.

Agroturismul

Se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare care există în numeroasele gospodării țărănești; ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite direct de gospodăriile țărănești spre consumul persoanelor care, pe o perioadă de timp determinată, vin în așezările rurale pentru odihnă, recreere, agrement sau chiar pentru cură balneară, afaceri, studii de documentare. Activitatea turistică desfășurată în cadrul gospodăriei are un caracter secundar, ocazional.

Toate aceste tipuri și forme de turism trebuie susținute de către o puternică bază de cazare. Deși este un indicator esențial, numărul unităților de cazare nu este foarte relevant, mai aproape de imaginea concretă a potențialului de cazare se înscrie capacitatea de primire a județului. În acest sens, în urma practicării tipurilor și formelor de turism descrise mai sus a fost întocmită o situație paralelă a numărului de sosiri și înnoptări pentru perioada 1995-2013. În paralel se va face o comparație asupra capacității de cazare existente (număr de locuri) și a celei în funcțiune (locuri-zile). Ultima coloană este rezervată analizei procentuale a indicilor de utilizare netă a capacității în funcțiune. Principalele unități de cazare sunt:

a) Hoteluri:

Cel mai important dintre toate forme de cazare, în număr mai mare se concentrează în stațiunile turistice și centrele urbane; pot fi: mici (1-70 locuri), mijlocii (71-150 locuri), mari (peste 150 locuitori); ca importanță pot fi de interes local, regional, național sau internațional; unitățile hoteliere se concentrează mai ales în stațiunile turistice și centrele urbane;

b) Moteluri:

Sunt de capacitate medie, cu un confort de 2-3 stele, sunt utilizate mai ales în cazul turismului de tranzit, sunt originale din America de Nord și extinse în Europa după perioada postbelică; sunt amplasate în apropierea șoselelor, în apropierea stațiunilor sau orașelor; ele nu se înalță mai mult de trei nivele

c) Vilele:

Destinate odihnei și tratamentului, caracterizează mai ales stațiunile turistice, au capacități reduse (sub 50 locuri), grad de confort diferit (1-5*), sunt prezente în stațiunile montane, pe litoral unde se integrează armonios cu peisajul natural;

d) Hanurile turistice:

Sunt forme tradiționale de cazare, apărute la sfârșitul sec.XVII și începutul sec.XVIII; ocupă de regulă vechi construcții (conace, castele, palate și case boierești) dar amenajate și dotate corespunzător turismului; numărul lor a scăzut considerabil după anul 1990; oferă condiții modeste de cazare și meniuri simple;

e) Cabanele:

Sunt forme mult mai simple, modeste sub aspectul calității, situate cu precădere în spațiul montan, de-a lungul unor axe turistice; au dimensiuni variabile (de la câteva locuri- 100/200 locuri); au poziții și funcționalități diferite (puncte de penetrație spre munte, puncte intermediare spre zonele montane înalte, puncte în zonele înalte); sunt accesibile prin șosele, drumuri forestiere sau numai poteci turistice;

f) Alte tipuri: campinguri, bungalouri, sate de vacanță, tabere, refugii montane, spații de cazare pe nave, pensiuni turistice și agroturistice (au cunoscut în ultima perioadă o dezvoltarea accentuată determinată de cerințele turismului internațional pentru spațiile rurale, pure.

Tabel 1.1

Baza de cazare a României, anul 2015

Sursa: tempo-online, INSSE

Interesantă este situația pe categorii de confort, situație prezentată în tabelul 1.2

Tabel 1.2

Baza de cazare a României după clasificare, anul 2015

Sursa: tempo-online, INSSE

Fig.1.1 Capacitatea de cazare, România (2015) Sursa: tempo-online, INSSE

O situație a bazei de cazare, mai exact a capacității de cazare poate fi realizată pe destinații turistice, în graficul 2.2 este prezentată capacitatea de cazare pe principalele zone turistice ale României. Totalul este de 328 313 locuri de cazare (2015).

Fig.1.2 Capacitatea de cazare pe destinații turistice, România, 2015, sursa:INS

CAPITOLUL 2

CONCEPTUL DE „POTENȚIALULUI TURISTIC”.

ASPECTE TEORETICE

2.1 Definiția „ potențialului turistic” și tipologia „ potențialului turistic”

În viziunea Organizației Mondiale a Turismului și a altor organisme de profil din cadrul Comunității Europene, potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, culturale și socio-economice . Potențialul turistic exprimă posibilitățile de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premise pentru dezvoltarea activităților de turism. Astfel, un anumit spațiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse care în urma amenajării pot fi puse în valoare.

În anul 1996, G.Erdeli și I.Istrate, consideră potențialul turistic al unui teritoriu ca fiind ansamblul elementelor naturale, economice, și cultural-istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică, dau o anumită funcționalitate pentru dezvoltarea activității de turism. Aspectul limitativ al definiției decurge din faptul că autorii se opresc doar la o parte din elementele cu valoare pentru turism și anume la cele binecunoscute, ce oferă posibilități de valorificare în această direcție. Prin acestea se exclud acelea care au importanță locală sau sunt știute de un număr limitat de vizitatori. De aici necesitatea de a separa în cadrul potențialului turistic a cel puțin două grupe de componente: cunoscute și valorificate și slab cunoscute și încă puțin vizitate (în stare latentă)

În viziunea lui Mihai Ielenicz (2006), potențialul turistic reprezintă ansamblul de elemente naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând a realizarea unor activități turistice .

Componentele mediului natural natural sau cele ale mediului antropizat prin valoarea lor calitativă sau catitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni atracții turistice, constituindu-se în adevărate resurse turistice pentru industria turistică.

Conceptul de atracție turistică, considerat de unii sinomim cu resursă turistică , exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic care produc impresii de o intensitate deosebită. Turiștii pot fi atrași de imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, versanți abrupți, picturi deosebite, clădiri impozante, elemente floristice).

Conceptul de resursă turistică este mult mai complexă și mai completă, incluzând pe lângă atracțiile turistice pretabile pentru vizitare și elemente naturale și antropice care pot fi valorificate direct în activitățile turistice ca materie primă, generând diferite forme de turism (izvoarele minerale și nămolul favorizează turismul balnear; vântul, zăpada, oglinzile de apă generează turismului sportiv, diferitele tipuri de bioclimat și aerul ozonat- turismul climateric, agricultura montană- agroturismul, satele- turismul rural).

Conceptul de resursă turistică a fost introdus în ultimele decenii, când turismul a evenit o adevărată industrie și care, ca orice activitate economică se bazează pe exploatarea și valorificarea unor resurse, Prin conținutul, specificul și valoarea sa orice resursă turistică poate să devină în timp și spațiu, punct de atracție pentru piața turistică.

În paralel cu noțiunile de potențial turistic și resursă turistică, circulă și termenul de fond turistic, ca fiind totalitatea resurselor naturale, social-culturale și istorice de valorificare turistică ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu. O. Snak (1976) îl numește oferta turistică primară, premisa esențială în amenajarea turistică a unei zone și în dezvoltarea anumitor forme de turism.

Potențialul turistic al României, constituie oferta turistică primară (potențială) care împreună cu structurile turistice existente (structura de primire și infrastructura specifică) alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic. La toate acestea se adaugă și factorii generali ai existenței umane: ospitalitatea, obiceiurile, varietatea, calitatea serviciilor prestate.

Mulți autori includ în potențialul turistic și infrastructura turistică, structurile de primire și serviciile complementare, punând semnul egalității între potențialul turistic și patrimoniul turistic.

Există deci o mare varietate de opinii și controverse în ceea ce privește definirea noțiunii de potențial turistic. De asemenea, există o serie de încercări de estimare a potențialului turistic al unui teritoriu prin formule matematice, prin valori cifrice care deși sunt interesante pot să devină foarte subiective.

Potențialul turistic (P) rezultă în opinia lui P.Cocean (1996) din asocierea spațială a fondului turistic cu baza tehnico-materială eferentă și, sintettic, poate fi exprimat prin formula:

P = F + Bm

(P- potențial turistic, F- fond turistic, Bm- baza tehnico-materială)

Aurelia Susan (1980) consideră potențialul turistic ca fiind premisa afirmării fenomenului turistic, care include atât premisele de localizare- fondul turistic cu funcție de atracție, de polarizare a cererii, cât și premisele de realizare- care permit transformarea fondului turistic într-un factor activ al turismului, respectiv exploatarea fondului turistic.

Potențialul turistic poate să fie clasificat după o serie de criterii (M.Grigore, 1974):

1. Criteriul genetic, implică două mari categorii:

a) Potențialul turistic natural (relief, climă, ape, vegetație, faună, zone protejate);

b) Potențialul turistic antropic (obiectivele istorice, religioase, culturale, sportive, etnografice), activitățile și manifestările antropice cu funcție turistică.

2. Criteriul funcționalității, diferențiază:

a) Potențialul turistic funcțional sau activ, intrat în circuitul turistic;

b) Potențialul turistic latent sau disponibil, fiind acele componente naturale sau antropice care nu au devenit elemente de polarizare turistică.

3. Criteriul capacității, diferențiază

a) Potențialul turistic total sau absolut, care are în vedere intrarea în circuitul turistic a tuturor componentelor dintr-un teritoriu;

b) Potențialul turistic relativ, reprezintă numai o parte a potențialului turistic dintr-un teritoriu dat care poate funcționa și independent ca element de atractivitate turistică, cum sunt de exemplu Babele și Sfinxul- în cadrul complexului turistic Bucegi, Muzeul de Istorie a României- în cadrul potențialului turistic al Bucureștiului.

4. Criteriul limitei de consum, deosebim:

a) Potențial turistic inepuizabil (condiții climatice, relieful, apele);

b) Potențial turistic epuizabil (elemente faunistice, floristice, monumente istorice, obiective arheologice).

Mihai Ielenicz propune o nouă clasificare a potențialului turistic în geosituri și antroposituri . În multe științe (istorie/arheologie, geografie, turism) este folosit conceptul de sit care cunoaște diferite conceptualizări. Termenul de sit , din limba engleză, înseamnă loc, pe care I. Mac (2000) îl definește ca „o porțiune de teritoriu (spațiu) de o anumită formă care are un conținut material, energetic, și informațional”.Este un concept nou dar atotcuprinzător.

Fig. 2.1 Structura potențialului turistic (după Melinda Cândea , 2001, România-Potențial turistic și Turism)

Geositurile (Mihai Ielenicz, 2012) sunt obiectivele care aparțin cadrului natural care asociază geomorfosituri (cele mai spectaculoase și solicitate în multe activități turistice), hidrosituri, ecosituri (care au un regim aparte de valorificare turistică), litositurile etc. Antropositurile (Mihai Ielenicz, 2012) sunt obiectivele rezultate din creația științifică, culturală, artistică, ecumenică sau sunt legate de evenimente istorice, sportive și care precumpănesc în spațiul așezărilor umane.

Spațial un antroposit poate fi legat de un loc/punct izolat (ex. o cetate pe un vârf) sau poate să se înscrie într-un areal extins împreună cu altele de același gen sau cu geosituri(ex. într-o localitate există un conac, mai multe biserici cu importanță istorică, arhitectonică și de cult, edificii laice apaținând unei etape de evoluție, o statuie) ceea ce multiplică însemnătatea spațiului pentru turism.

Potențialul turistic natural (fond turistic natural, ofertă turistică primară) este alcătuit din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de către cadrul natural al unui spațiu: tipuri și forme de relief, tipuri și subtipuri climatice, ape de suprafață și subterane, etaje de vegetație sau asociații vegetale. În foarte multe situații componentele cadrului natural au un rol predominant în determinarea valorii potențialului turistic al unui teritoriu și a dezvoltării industriei turistice.

Atractivitatea cadrului natural poate fi definită în principal prin:

-Valoarea peisagistică a unităților de relief;

-Calitățile terapeutice, relaxante ale unor factori climatici;

-Calitatea, repartiția și densitatea elementelor componente ale hidrosferei;

-Biodiversitatea floristică și faunistică, care pot oferi elemente de cunoaștere științifică și ecologică dar poate avea și valoare estetică, cinegetică, piscicolă.

-Disparitățile între zonele înalte și cele joase, energia de relief, care crează în multe cazuri spectaculozitate;

-Ineditul anumitul anumitor forme de relief.

Criteriile de identificare ale potențialului turistic al reliefului, sunt acele care le fac atractiv pentru turism:

-Dispunerea treptelor de relief;

-Complexitatea treptelor și unităților de relief (glaciar, vulcanic, carstic, eolian);

-Prezența formelor de relief deosebite: puncte de belvedere, abrupturi, stâncării, defilee, chei, pasuri, peșteri, avene etc.;

-Gradul de accesibilitate;

-Aspectul microformelor de relief: creste, vârfuri ascuțite, plate, rotunjite etc.;

-Modul de concentrare sau de dispersie al formelor de relief;

-Energia formelor de relief;

-Analiza treptelor hipsometrice;

-Dispunerea și valoarea pantelor.

Fig.2.2 Clasificarea siturilor (după Mihai Ielenicz, 2010, Geomorfosituri)

Din figura 2.2, se observă clasificarea siturilor în geosituri- pentru obiectivele turistice naturale și antroposituri pentru obiectivele turistice antropice. Siturile naturale se împart la rândul lor în: sit de importanță comunitară (Natura 2000), geoparcurile care sunt situri de importanță universală, cele de importanță națională- rezervațiile științifice, parcuri și siturile geologice. Se adaugă siturile istorice care se împart în situri arheologice și industriale. O altă categorie sunt siturile culturale și siturile umane care sunt de două categorii: situri rurale și situri urbane.

2.2 Conceptul de „ potențial turistic” natural

a) Potențialul turistic al reliefului

Relieful reprezintă elementul major în structura potențialului turistic al oricărui teritoriu, fiind suportul material al oricărui teritotiu, el fiind suportul material al desfășurării activităților turistice. Se caracterizează printr-o mare varietate genetică, dimensională și fizionomică. Fiecare unitate majoră de relief are propriul său potențial turistic.

Element esențial în distribuția celorlalte componente ale învelișului geografic (climă, ape, vegetație, faună). Relieful prezintă el însuși atractivitate în domeniu, grație complexității genetice și distribuției în spațiu. Se impune relieful montan, urmat de cel deluros și de podiș urmat de cel de câmpie.

Obiectivele turistice naturale reprezintă acele elemente ale cadrului natural fizico-geografic dintr-un anumit loc care prezintă vocație pentru turism, sunt numeroase și frecvent asociate, mai importante sunt:

– Vârfurile: prezintă atractivitate prin fizionomie și vedere panoramică;

– Cheile, defileele și cascadele: se caracterizează prin pitoresc și fizionomie, sunt foarte căutate pentru drumeție și alpinism;

– Formele de relief carstic pe calcare: peșterile, dolinele, avenurile, lapiezuri și polii, impresionează prin spectaculos și inedit, multe fiind și rezervații naturale; câteva dintre acestea prezintă picturi rupestre și urme de viață materială din pleistocen; alte forme carstice care sunt atractive pentru turism sunt platourile, crestele și barele calcaroase, masivele din calcar;

– Forme de relief carstic dezvoltate pe sare, gips și brecia sării: asemănătoare cu fomele de relief anterioare, se impun în relief mai ales în zona Subcarpaților;

– Formele de relief vulcanic: conuri, cratere și platouri vulcanice, măguri, sunt mai bine conservate în Grupa Centrală a Carpaților Orientali;

– Formele de relief create de vânt: câmpurile de dune din Delta Dunării, din sudul Câmpiei Olteniei, Carei sau la Hanu Conachi;

– Formele de relief glaciare: create de către ghețarii pleistoceni (circuri, văi, morene), se impun peisajul glaciar carpatin la peste 2 000 m;

– Formele de relief din lungul țărmurilor: faleze, plaje, cordoane de nisip, delte;

– Formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare și gravitaționale: alunecări de mari proporții, coloane și blocuri rotunjite, hornuri, hrube și văi de sufoziune, ravenări de mari dimensiuni;

– Forme de relief rezidual: prezente la nivel altitudinal alpin, creste zimțate, turnuri și abrupturi cu cu baza acoperită cu grohotișuri;

– Stânci cu forme deosebite rezultate în urma eroziunii diferențiate și acțiunea mai multor agenți externi: dezvoltate mai ales pe conglomerate și calcare, caracteristice spațiului montan;

– Vulcanii noroioși: forme de relief create prin acumularea și solidificarea noroiului argilos scos la zi de către gazele din adânc;

– Platourile și conurile vulcanice: rezultate în urma proceselor de acumulare și consolidare a diverselor produse vulcanice.

Potențialul turistic montan

Munții Carpați ocupă 1/3 din suprafața României și reprezintă baza potențialului turistic natural. Potențialul turistic deosebit de bogat este dat de următoarele aspecte:

structură geologică variată care generează tipuri specifice de relief (vulcanic, structural, petrografic);

Altitudini cuprinse între 1 000 și peste 2 500 m, premisă pentru practicarea diferitelor forme de turism: alpinism, drumeții, cicloturism, sporturi de iarnă, climatoterapie; pasurile și trecătorile asigură o intensă circulație turistică;

Prezența unor fenomene postvulcanice (emanații de bioxid de carbon numite și mofete, emanații sulfuroase-sulfatare), mofetele au rolul hotărâtor în formarea apelor minerale carbogazoase, legate de lanțul vulcanic neogen din vestul Carpaților Orientali;

Pitorescul peisajului montan;

Climatul alpin și montan, oferă posibilitatea practicării turismului pe tot parcursul anului; persistența stratului de zăpadă, aerul ozonat, gradul înalt de însorire, toate se constituie în elemente benefice pentru turism;

bogată rețea hidrografică, o gamă largă de izvoare minerale și lacuri naturale diversifică activitățile turistice; remarcabile sunt marile culoare de vale care prin alternanța zonelor cu chei cu sectoafe mai largi sporesc pitorescu peisajelor; lacurile glaciare, vulcanice sau de baraj natural sunt numai câteva dintre atracțiile majore;

Multitudinea etajelor de vegetație, bogăția speciilor faunistice; prezența pădurilor de conifere și foioase, a pajiștilor montane; o valoare deosebită au și parcurile naționale, rezervațiile naturale, speciile de animale cu valoare cinegetică și piscicolă.

Potențialul turistic al unităților de deal și podiș

Această treaptă majoră se caracterizează prin atenuarea contrastelor și fragmentării, reducerea diversității petrografice, astfel potențialul turistic al formelor de relief este mai modest, de complexitate medie. În aceste condiții, valențele turistice sunt date de:

Alternanța mult mai evidentă a unităților deluroase cu zonele depresionare și culoarele de vale, care sporesc pitorescul acestor ținuturi;

Bioclimatul sedativ de cruțare, este un factor natural de cură, o importanța deosebită pentru turismul balnear din aceste zone prezintă bioblimatul subteran al vechilor saline, un real factor terapeutic prin ionizarea puternică a aerului; concentrația mare a aerosolilor din cavitățile subterane ale ocnelor de sare explică apariția sanatoriilor subterane pentru tratarea afecțiunilor respiratorii;

Climatul specific de deal și podiș cu creșterea sezonului cald până la 240 zile, temperaturi moderate (8-10 grade Celsius), precipitații reduse;

Existența unor bogate și atractive resurse de origine hidrologică, care au dus la dezvoltarea unui turism polivalent, dar cu predominarea tentelor recreativ-curative; arealul colinar și de podiș s-a dovedit bogat în resurse hidrominerale și lacuri cu valoare terapeutică cu evidente funcții balneare; iazurile au valoare pentru agrementul de sfârșit de săptămână și pescuit sportiv;

Prezența unor locuri cu fenomene geologice bizare sau structuri geeologice curioase, fac acestea să se constituie în veritabile areale de polarizare a fluxurilor turistice interne și chiar internaționale;

Forme de relief specifice unităților montane și deluroase și rolul lor în dezvoltarea turismului

Zonele montane, dar și cele deluroase și de podiș se caracterizează prin varietatea extrem de mare a formelor, dintre care unele se constituie în atracții turistice de prim rang cu funcții turistice multiple- generatoare de tipuri și forme de turism. Acestea sunt:

1. Abrupturile, crestele și piscurile: constituie elemente de discontinuitate evidente în peisaj, care impresionează turistul prin spectaculozitatea și măreția lor; abrupturile- sunt mai frecvente în zonele carstice, în cazul masivelor cristaline sau al defileelor și cheilor, se pot valorifica prin contemplare de la distanță și prin practicarea alpinismului; crestele și piscurile- sunt puncte de belvedere, se impun prin spectaculozitate, reprezintă domeniu pentru practicarea alpinismului; versanții despăduriți sunt pretabili pentru instalarea domeniilor schiabile.

2. Pasurile și trecătorile: facilitează creșterea potențialului de comunicație, oferind condiții optime pentru construirea unei dense căi de comunicație, concentrează și dirijează fluxurile turistice, pasurile sunt adesea puncte de belvedere cu diferite dotări turistice iar trecătorile se suprapun văilor râurilor și au valoare estetică și peisagistică.

3. Văile în chei și defilee: sunt îngustări morfohidrografice puternice ale râurilor, rezultate în urma adâncirii accentuate a văilor prin eroziunea în adâncime; văile în chei- se nasc în lungul râurilor ce străbat zonele calcaroase, în urma adâncirii puternice a rețelei hidrografice în pachetele groase de calcare sau conglomerate, au versanții abrupți, verticali și foarte înalți, uneori câteva sute de metri, cu izbucuri ce țâșnesc din peretele de piatră sau cascade mici; defileele sunt sectoare de vale transversală dar cu versanții mai evazați, sunt mai largi ca cheile și se remarcă prin frumusețea și măreția lor, sunt foarte căutate de către turiști pentru spectaculozitatea peisajelor.

4. Peșterile: adevărate palate subterane, apar în zonele calcaroase ca forme endocarstice ce au generat speoturismul; sunt foarte căutate de către turiști datorită atractivității determinate de forma deosebită golului subteran, dimensiunile sale, prezența speleotermelor, depozitelor de gheață fosilă, prezența unor picturi rupestre.

Tabel 2.1

Peșteri și munți din județul Hunedoara

Sursa: www.romaniaview.info

Legenda:

*****- obiectiv turistic foarte cunoscut, integrat în circuite turistice și echipat corespunzător;

****- obiectiv turistic cunoscut din literatura de specialitate, cu amenajări destinate valorificării turistice;

***- obiectiv turistic cunoscut la nivel regional dar și în literatura științifică, cu amenajări parțiale pentru valorificarea turistică;

**- obiectiv turistic cunoscut numai la nivel local și cu echipări minime pentru valorificarea turistică;

*- obiectiv turistic practic necunoscut, fără echipare turistică.

Potențialul turistic al câmpiilor și luncilor

Câmpiile se caracterizează prin altitudini joase, o evidentă notă de fizionomie, astfel valențele cadrului natural sunt reduse. Potențialul turistic al reliefului se leagă de prezența reliefului fluvial, albiile râurilor sunt locuri de polarizare turistică prin prezența limanelor, ostrovelor, meandrelor și plajelor. Malurile joase și nisipoase sunt favorabile pentru practicarea helioterapiei și înotului, brațele părăsite și limanurile se pretează pentru pescuit sportiv și sporturi nautice, sau alte activități desfășurate în cadrul turismului de sfârșit de săptămână. Lacurile ce apă dulce din zona intravilană a localităților și nu numai sunt utilizate pentru pescuit sportiv, agrement nautic, plajă și înot iar unele pentru tratemente balneare

Apele termominerale cu valențe terapeutice au susținut dezvoltarea stațiunilor balneare. Arealele împădurite se asociază uneori cu lacurile de câmpie și au devenit în timp obiective preferate pentru recreere și odihnă.

Potențialul turistic al zonei litorale

Se remarcă în primul rând Delta Dunării, cu un potențial dominat de elemente cadrului natural, marea varietate a peisajului, suprafețele acvatice alternând cu terenurile mlăștinoase și grindurile, sau cu dunele de nisip și plaja.

Un alt element de atractivitate este dat de vegetați specifică zonelor permanent umede, fauna piscicolă cu circa 160 specii, fond cinegetic organizat în 18 fonduri de vânătoarea, elemente care favorizează turismul de vânătoare și cel piscicol.

Potențialul turistic natural al litoralului este completat de plaja litoralului, apa mării, bioclimatul marin, apele mineralizate, nămolul terapeutic, lacurile cu apă dulce, spațiile protejate.

b) Potențialul climato-turistic (clima- resursa turistică)

Clima, alături de relief reprezintă o componentă de importanță majoră a potențialului turistic natural al României, favorizând, sau, dimpotrivă, inhibând organizarea și desfășurarea activităților turistice.

Elementele climatice (temperatura, precipitațiile, vântul, nebulozitatea, presiunea atmosferică), constituie pentru turism ambianța necesară desfășurării lui dar și o resursă importantă în procesul recreerii și tratamentelor balneoclimaterice și climaterice mai ales, o resursă care oferă posibilități multiple și variate de practicare a turismului (climateric, de agrement, etc.), toate acestea prezintă o importantă deosebită în cadrul activităților turistice prin influența asupra organismului uman:

a) Temperatura

Este un parametru important al condițiilor climatice. Semnificative pentru desfășurarea diferitelor forme de turism sunt temperaturile favorabile sau adecvate. Este cazul temperaturilor adecvate sporturilor de iarnă, helioterapiei sau pentru petrecerea timpului liber în natură.

Există însă și temperaturi extreme (cele foarte ridicate sau mult sub 0 grade Celsius) sunt nefavorabile pentru turism declansând stresul bioclimatic.

Cercetările bioclimatice apelează adesea la conceptul de confort termic- asigurat de temperaturi care variază între 16,8-20,6 grade Celsius; sub această limită se resimte inconfortul termic prin răcire iar peste această valoare inconfortul termin prin încălzire.

Vântul puternic și umezeala persistentă accentuează stările de inconfort care reprezintă un inconvenient în privința activităților turistice.

b) Precipitațiile

Dacă sunt lichide, constituie condiții climatice restrictive, nefavorabile derulării activităților turistice. Zăpada în schimb și acumularea ei sub forma unui strat de zăpadă persistent sunt elemente și fenomene climatice indispensabile practicării sportului de iarnă.

c) Nebulozitatea

Când este accentuată, slăbește vizibilitatea și reduce durata de strălucire a Soarelui, devenind chiar element de stres. Formațiunile noroase izolate sau cele constituite din nori subțiri

tip Cirrus- fie întregesc valoarea estetică a peisajelor fie reduc intensitatea radiației calorice.

d) Vântul

Influențează negativ activitățile turistice, accentuând disconfortul termic și stresul climatic cutanat (legat de senzația de cald sau de căldură), mai ales când se asociază cu temperaturi extreme.

Rolul pozitiv al vântului este evident în cazul zonei litorale unde devine un factor climatic cu evident caracter moderator și agent de transport și dispersie a aerosolilor cu efecte deosebite asupra sănătății.

e) Fenomenele atmosferice

Ceața, orajele sau chiciura, poleiului (din categoria celor hidrometeorologice) împiedică și ele practicarea diferitelor forme de turism deși ninsoarea de exemplu este foarte bine primită de către majoritatea turiștilor pentru crearea unui peisaj de basm dar și pentru jocuri în zăpadă. În general, condițiile climatice amintite, la care se pot adăuga și altele, pot fi apreciate global prin ceea ce în turism numim timp frumos sau timp urât, cu impact deosebit la nivelul psihologiei turistului.

Analiza distribuției lunare a elementelor meteorologice scoate în evidență faptul că turismul itinerant și drumeția, beneficiază de condiții optime de desfășurare în intervalul august-octombrie, iar intervalul iunie-septembrie pentru helio și aeroterapie, respectiv turism balnear; lunile noiembrie-aprilie sunt favorabile sporturilor specifice iernii.

Pe teritoriul României există următoarele tipuri de bioclimate:

1. Bioclimatul excitant-solicitant de stepă și litoral

Caracteristic zonelor de câmpie și de dealuri joase, sub 200 m altitudine dar și zonei de litoral între 0-35 m. Se caracterizează printr-un climat de câmpie cu un grad de însorire ridicat (până la 2 400 ore/an), nebulozitate redusă; temperaturi medii ridicate (10-11 grade Celsius, și chiar peste 11 grade Celsius), precipitații reduse cantitativ (400-600 mm/an, și chiar sub 400). Verile calde și secetoase, cu numeroase zile ce au temperaturi caniculare, ierni geroase, în general umiditatea relativă a aerului redusă și radiația solară globală mai ridicată conduc la declanșarea mecanismelor de autoapărare și adaptare a organismului în fața stresului climatic (cutanat, pulmonar sau termic). Adaptarea la cald și uscăciune influențează mecanismul de termoreglare, conduce la pierderea lichidelor din organism și determină o stimulare a sistemului nervos central și vegetativ, a funcțiilor endocrine și creșterea metabolismului ionului de calciu. Mecanismele de adaptare sunt cu atât mai evidente cu cât diferența de altitudine și distanța față de localitatea de reședință a turiștilor este mai mare.

2. Bioclimatul sedativ-indiferent (de cruțare)

Prezent în zonele de deal și podiș, în depresiunile intramontane, cu altitudini de 200-800 m cu un climat de dealuri și un covor vegetal variat. Valorile medii anuale (6-9 grade Celsius) și lunare ale temperaturii sunt mai moderate; nebulozitatea și gradul de umiditate mai ridicate față de zonele de câmpie, presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui și vânturile mai moderate- ceea ce face ca adaptarea organismului să se facă mai repede și principalele funcții biologice ale organismului uman să intre în repaus relativ. Este indicat în toate anotimpurile, nu are contraindicații pentru persoanele bolnave sau sănătoase.

3. Bioclimatul tonic- stimulent de munte

Caracterizează, în general, Carpații Românești (cu o bogată vegetație forestieră și întinse pajiști alpine și de munte, cu numeroase depresiuni și culoare de vale caracterizate prin climat de adăpost), având calități de mai mare solicitare a funcțiilor organismului în condițiile unei presiuni scăzute, concentrației de oxigen redusă, radiației ultraviolete mai intense, dar cu o mare puritate a aerului, frecvența și viteza mare a vântului, variații relativ mari de temperatură, umiditatea mai mare. Odată cu creșterea altitudinii, acest bioclimat devine și mai solicitant pentru organism, mobilizând toate mijloacele de adaptare. Crește ventilația pulmonară, ritmul cardiac, se activează mai intens sistemul nervos central și metabolismul renal, sporește imunitatea organismului prin aeroionii negativi și aerosolii terpenici, se intensifică procesul de formare a vitaminei D2 și de asimilare a calciului. Acest tip de bioclimat are o influență benefică asupra organismului, dar avizul medicului, este obligatoriu.

4. Bioclimatul salinelor și al peșterilor mari

Prezintă calități deosebite prin puritatea aerului, aerosolii negativi, temperatura, presiunea și umezeala relativă cu valori constante pe tot parcursul anului.

Anumite tipuri de climă, sau anumiți factori climatici, se constituie în resurse terapeutice cu influențe benefice în păstrarea și ameliorarea sănătății omului și favorizează dezvoltarea climatoterapiei. În cadrul elementelor climatice există mai multe grupe de factori care compun climatoterapia:

Factori climatici cu o acțiune tonică, excitantă sau de cruțare (temperatura, umezeala, viteza vântului, radiația solară) ce influențează direct starea de confort sau stresul bioclimatic;

Factori radiativi (radiațiile infraroșii și ultraviolete) sunt puternic absorbite de organism în cazul helioterapiei;

Ionizarea aerului (aeroionizarea)- se realizează prin aeroioni și aerosoli (sarcini electrice apărute la ruperea picăturilor de apă prin evaporarea ionică a apei sau în urma ozonificării atmosferei; aceștia au un efect favorabil asupra sistemului nervos și asupra mecanismelor de autoapărare a organismului cu un rol deosebit în tratamentul afecțiunilor otorinolaringologice și respiratorii.

Principalele forme de climatoterapie practicate la noi în țară sunt:

Aeroterapia (baia de aer)- indicată în multe afecțiuni deoarece are un caracter sedativ sau tonifiant; constă în expunerea parțială sau totală a corpului la acțiunea aerului, fără o influență directă a radiației solare, pentru antrenare sau călire termică, în scopul ameliorării proceselor de termoreglare; uneori se poate asocia cu gimnastica medicală sau cura internă cu ape minerale;

Helioterapia (baia de soare)- se bazează pe expunerea parțială sau totală a corpului la acțiunea radiației solare directe; se manifestă prin efectele cumulate ale razelor infraroșii (calorice), ultraviolete și luminoase, cu rol terapeutic în procese de termoreglare ale organismului;

Cura de teren- reprezintă o terapie mai complexă, care se bazează pe asocierea mișcării în aer liber cu băile de aer și de soare; presupune un mers echilibrat, dozat pe trasee amenajate cu unele pante și denivelări în scopul adaptării organismului la efort; rolul benefic este dat de reglarea ritmului respirator, adaptare graduală la efort a sistemului cardio-vascular, creșterea tonusului neuromuscular și a metabolismului prin eliminarea toxinelor și a surplusului de grăsimi; în prezent, cura de teren este asociată cu jogging, o alergare în pas mărunt cu aceleași efecte benefice și de durată asupra sănătății care se vor vedea la scurt timp după efectuarea constantă a unor elemente de climatoterapie indiferent de tip.

c) Potențialul turistic al apelor

Multe dintre elementele aparținând învelișului de apă se constituie în atracții turistice de prim rang. Valoarea turistică este dată de:

Litoralul marin: utilizate pentru cura heliomarină (folosirea în scop terapeutic a razelor solare ultraviolete în condițiile țărmurilor marine), talasoterapie (băi de mare asociate cu aerul marin); falezele, promontoriile, peninsulele, golfurile, estuarele, insulele sunt de asemenea puncte de atracție.

Cursurile de apă: cresc farmecul localităților traversate, malurile sunt locuri ideale pentru amenajările turistice; formele și fenomenele geologice și geografice care însoțesc cursurile de apă se constituie în reale resurse turistice (chei, defilee, cascade și cataracte); malurile joase ale râurilor interioare și ale Dunării atrag numeroși turiști iubitori de înot, plajă, pescuit sportiv sau sporturi nautice, astfel ele devin aliniamente de maximă polarizare în perioada caldă a anului, un loc aparte îl au sectoarele de luncă cu vegetație naturală; pe cursurile inferioare și mijlocii se pot practica sporturi nautice și expediții cu mijloace pneumatice; majoritatea râurilor ce străbat marile orașe ale țării sunt valorificate în scop turistic prin amenajări diverse: ștranduri, debarcadere, navigație de agrement;malurile joase ale râurilor din zonele deluroase și de munte cu pajiști de luncă oferă condiții excepționale pentru campare.

Lacurile: se remarcă cele glaciare (încadrate superb în peisaj), vulcanice (formă și pitoresc), carstice (atrag prin locație- la zi sau în adîncul peșterilor, modul inedit de alimentare, limpezimea apelor), sărate (calitatea curativă a apelor); prin geneză, dimensiuni, calitatea apelor, conținutul de săruri și integrarea în peisaj- prezintă o valoare turistică remarcabilă de venind adevărate oaze turistice; în strânsă corelație cu sezonul turistic, valoarea peisagistică sau terapeutică, estetică sau cognitivă, lacurile participă în forme variate la derularea diferitelor tipuri de turism, care pot fi incluse fie în turismul balnear-curativ, fie în turismul de agrement-recreativ; deși pe teritoriul României există o mare diversitatea de lacuri, ele pot fi grupate- din punct de vedere turistic- în lacuri cu funcții recreative și lacuri terapeutice (cu funcții balneare).

Tabel 2.2

Lista lacurilor de pe teritoriul județului Hunedoara

Sursa: e-calauza.ro

Apele minerale și termale: au un conținut variabil de săruri, gaze sau substanțe minerale radioactive care le conferă proprietăți terapeutice; ocupă un loc aparte în cadrul resurselor turistice potențiale, generaând una dintre cele mai vechi forme de turism- turismul balnear; importanța lor deosebită se datorește eficienței în prevenirea și tratamentul- prin

cura internă sau externă- a diferitelor afecțiuni, dar mai ales varietății lor hidrochimice și unui număr impresionant de izvoare ce debite exploatabile; reprezintă principalul factor natural de cură din România, atât prin volumul rezervelor cât și prin calitățile terapeutice recunoscute;

Prin calitățile lor fizico-chimice și valoare terapeutică, apele minerale și termale românești sunt similare și chiar superioare apelor minerale din vestite stațiuni Bolzano- Italia, Baden- Baden din Germania sau Karlovy- Vary din Cehia; izvoarele minerale au favorizat și susținut în timp apariția și dezvoltarea stațiunilor balneare.

d) Potențialul balnear al României

Este cea mai veche și caracteristică formă de turism practicată în România- balneoturismul. Cuprinde, în conformitate cu normele balneologice internaționale, apele minerale și termale, nămolurile și gazele terapeutice, lacurile și sarea terapeutică (salinele). Apele minerale și termale pot fi valorificate pein cură internă sau externă dar și îmbuteliate ca apă de masă, nămolurile sau peloidele sunt substanțe care se formează în condiții naturale sub influența proceselor geologice și biologice, fiind folosite în scopuri terapeutice ca atare sau după o prealabilă pregătire, gazele terapeutice au origine mofetică fiind și ele utilizate în tratamentul balnear fiind asociate cu apele minerale, fie separat, salinele teraputice constituie un element important al potențialului turistic balnear, se caracterizează prin microclimatul de salină, uțor răcoros ca temperatură (12-13 grade Celsius), umiditate de 60-80%, presiune constantă a aerului și curenți de aer cu viteze reduse.

Tabel 2.3

Lista localităților cu ape minerale din județul Hunedoara

Sursa: e-calauza.ro

e) Potențialul turistic al biosferei

Vegetația prezintă interes turistic datorită unor elemente care țin de anumite aspecte științifice sau inedite, cum sunt:

Compoziția asociațiilor vegetale: păduri cu o mare varietate de arbori, arbuști, plante cu flori, stepe și pajiști alpine;

Vârsta și dimensiunea arborilor: atrag în special pădurile cu arbori cu vârste de sute de ani sau arborii cu dimensiuni mari sau mici;

Prezența unor plante relicte: importante pentru faptul că au supraviețuit în decursul timpurilor geologice, pot fi planet endemice (trăiesc într-un spațiu foarte restrâns);

Elemente de ordin emotiv-spiritual: arbori (de regulă izolați, care amintesc de mari personalități ale unei țări sau regiuni, sau care ating dimensiuni și forme ce nu sunt caracteristice speciilor respective.

Potențialul natural al vegetației este deosebit de complex. De cele mai multe ori ea se asociază altor elemente, generând peisaje geografice deosebit de atractive, alterori asociațiile vegetale, compoziția și strcutura floristică a acestora pot deveni elemente atractive, obiective turistice specifice.

Fauna, în ceea ce privește importanța acesteia pentru turism trebuie avute în vedere de asemenea mai multe elemente ce țin de cunoașterea speciilor, importanța lor cinegetică, pescuit și colectarea de păsări și de insecte, valoarea lor științifică și raritatea lor.

Fauna se impune prin varietate, densitate și valoarea trofeelor, din punct de vedere turistic prezentând importanță prin valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică și științifică.

f) Potențialul turistic al zonelor ocrotite

Componentele învelișului biogeografic joacă un rol deosebit în diversificarea potențialului turistic natural și contribuie la susținerea fenomenului turistic, generând chiar anumite forme de turism. Vegetația și fauna se îmbină armonios iar prin prezența speciilor numite monumentelor naturii se constituie în atracții turistice.

Parcurile naționale ilustrează cel mai bine preocupările de protejre globală și dinamică a naturii, flora și fauna, peisajul în ansamblu, fiind conservate ca atare. Turiștii se pot bucura aici de clipe de destindere într-un mediu natural puțin alterat. Aceste teritorii sunt scutite de orice fel de exploatare. Sunt admise numai serviciile și instalațiile impuse de organizarea turismului.

O categorie aparte de rezervații naturale o constituie așa numitele rezervații de vânătoare, în care anumit specii sunt protejate în cea mai mare parte a anului. Între atracțiile naturale, zonele ocrotite se înscriu printre cele mai vizitate obiective turistice din România.

Tabel 2.4

Lista zonelor protejate din județul Hunedoara

Sursa: e-calauza.ro

Legenda:

*****- obiectiv turistic foarte cunoscut, integrat în circuite turistice și echipat corespunzător;

****- obiectiv turistic cunoscut din literatura de specialitate, cu amenajări destinate valorificării turistice;

***- obiectiv turistic cunoscut la nivel regional dar și în literatura științifică, cu amenajări parțiale pentru valorificarea turistică;

**- obiectiv turistic cunoscut numai la nivel local și cu echipări minime pentru valorificarea turistică;

*- obiectiv turistic practic necunoscut, fără echipare turistică.

Tabel 2.5

Lista principalelor specii de plante și animale protejate prin lege în rezervațiile de pe cuprinsul județului Hunedoara

Sursa: Mohan Gh.(1993) Rezervații și monumente ale naturii

2.3 Conceptul de „potențial turistic” antropic

Potențialul turistic antropic s-a conturat în timp istoric, îmbogățindu-se treptat în urna ascensiunii creative a omului care a produs mereu noi valori.

Deși în mare parte aceste obiective turistice au fost ridicate de om în alte scopuri, ele au ajuns în ipostaza de potențial turistic treptat, iar în societatea modernă și contemporană fenomenul s-a amplificat.

Principalele însușiri ale elementelor potențialului turistic antropic sunt:

– Unicitatea, singularitatea: sporește atractivitatea turistică, fie că este vorba despre un produs unicat fie că este vorba despre un obiectiv care în timp a rămas unic;

– Dimensiunea: polarizează atenția și interesul turiștilor, pot fi de dimensiuni foarte mici (obiecte de artă, cărți) sau de mari dimensiuni (clădiri monumentale, diferite construcții);

– Ineditul: se remarcă de exemplu prin natura materialului de construcție, culoarea specifică, amplasarea obiectivelor sau arhitectura deosebită;

– Vechimea: pot fi obiective prezente în cadrul muzeelor (obiecte antice, podoabe foarte vechi, elemente de veche tehnică populară) au obiective cu rezonanță istorică diseminate în spațiul geografic românesc;

– Funcțiile sau funcția îndeplinită: îndeplinite de anumite obiective care în timp pot să devină adesea o sursă de interes turistic.

Fondul turistic antropic reunește o gamă foarte largă și variată de componente, care pot fi grupate în:

1. Obiective cultural-istorice;

2. Obiective etnoculturale și etnofolclorice.

Potențialul turistic cultural-istoric

Cuprinde monumente, ansambluri și situri cu valoare excepțională din punct de vedere istoric, artistic, estetic, științific, antropologic cât și peisaje culturale reprezentative pentru o

anumită regiune geo-culturală clar definită. Bunurile imobile prezintă valoare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic, artistic, peisagistic, tehnico-științific, Bunurile mobile includ obiecte cu semnificație istorică și documentară, valoarea artistică și etnologică, științifică și tehnică.

Reglementările în vigoare stabilesc principalele categorii de monumente :

– Monumente și situri arheologice;

– Monumente și ansambluri de arhitectură;

– Rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri, monumente și ansambluri memoriale;

– Monumente de artă plastică și comemorativă;

– Monumente tehnice;

– Locuri istorice;

– Parcuri și grădini.

Dintre criteriile de identificare ale potențialului turistic cultural se pot menționa:

a) Locul- variabil prin poziție, accesibilitate, se poate referi la așezarea unui obiect sau monument, până la un sit, zonă istorică sau rezervație de arhitectură;

b) Geniul tehnic- se referă a mijloacele de care s-a slujit artistul pentru a-și realiza operele și monumentele;

c) Poziția etnologică- pornește de la origini până la contemporaneitate, în acest sens pot fi menționate câteva etape-origini: preistorie, perioada antică, evul mediu, romanicul, goticul, barocul;

d) Subiectul sau tema culturală- se referă la sursele de insprație care au stat la baza multor bunuri culturale și care poate caracteriza o anumită cultură; aici pot fi incluse: era, evul, secolul, etapa, filonul, perioada, faza, nucleul cultural;

e) Starea de conservare- are un rol major în valorificare, deoarece monumentele și bunurile culturale trebuie valorificate într-o bună stare de conservare pentru a fi vizitate de către turiști și periodic sunt supuse unor lucrări de restaurare și conservare; multe bunuri cultural-imobile și mobile nu sunt puse în valoare datorită stării de degradare în care se află.

Alături de criteriile enunțate mai sus se mai are în vedere:

– Valoarea istorică: exprimă ideea de vechime, raritate și unicitate a unui bun cultural;

– Valoarea estetică: dă măsura expresivității, coerenței stilistice, virtuozitatea tehnicii și a execuției;

– Valoarea urbanistică și constructivă: se referă la elemente de arhitectură și ornamentare a spațiilor construite și la modul de dispunere al acestora;

– Valoarea memorială: păstrarea unei anume identități culturale, legate de marile valori ale

culturii și civilizației românești.

Principalele categorii de obiective cultural istorice sunt:

Monumente și situri arheologice

Prin cercetările arheologice de peste 100 de ani au fost aduse la lumină multe obiective și bunuri culturale antice, care în parte s-au păstrat în situ, iar altele au fost conservate prin intermediul unor muzee sau colecții de arheologie. Oferta turistică din acest punct de vedere este deosebit de valoroasă.

Poziția geografică în spațiul central-european, a condus la interferența unor puternice civilizații euro-asiatice care și-au pus amprenta asupra primelor construcții civile și militare și a artei străvechi românești. Din această categorie sunt vestigii istorice care datează din diferite perioade istorice.

Această ofertă turistică poate fi pusă în evidență prin câteva programe turistice.

Monumente și ansambluri de arhitectură

În această categorie se înscrie numărul cel mai mare de bunuri culturale, care reprezintă diferite perioade istorice și curente artistice. Cele mai reprezentative aparțin evului mediu și perioadei premoderne, sunt cele care s-au păstrat cel mai bine. Ele includ bunuri de factură religioasă sau civilă, mărturii ale modului de evoluție a culturii și civilizației românești, din această categorie fac parte:

– Monumente și ansambluri religioase: numărul cel mai mare de monumente de arhitectură este reprezentat de cele de cult, fie ansambluri monahale, temple, biserici, catedrale sau mănăstiri; puține sunt satele și orașele care să nu dețină un astfel de monument, fie că sunt construite din piatră, lemn sau zid: biserici renumite (caracterizează centrele urbane și au o rezonanță istorică deosebită polarizând fluxuri turistice importante la marile sărbători religioase), marile catedrale (sunt puncte de atracție importante, dar caracterizează în marea lor majoritate marile centre urbane), sinagogi și moschei (sunt obiective turistice care aparțin altor culte și minorități având statut e monumente de interes național), mănăstirile (impresionează prin faima și vechimea edificiilor, prin stilurile construite, valoarea frescelor și culorile folosite la decorarea lor);

– Monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă: în această categorie se înscriu toate clădirile care au multiple funcționalități: locuințe, structuri de cazare și alimentație publică, tratament, sedii de instituții de stat sau private, bănci, tribunale, licee și școli, muzee și colecții diverse, palate de cultură, castele și conace; alături acestea se înscriu și elemente de factură populară (case, anexe gospodărești construite de meșteri populari, cu elemente de stil diferite de la o zonă etnografică la alta). Cele mai reprezentative monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă sunt castelele și palatele (au o putere de polarizare a fluxurilor turistice deosebită), palatele se impun prin monumentalism și arhitectură; muzeele, reprezintă instituții de cultură intens vizitate, care funcționează, în general, în ansambluri de arhitectură

valoroase, și sunt importante prin valențele lor științifice, artistice și culturale- din categoria muzeelor foarte apreciate sunt: muzeele istorice (obiecte și vestigii din diferite perioade istorice), muzee de artă (găzduiesc creații ale artiștilor români și străini), muzee de științe ale naturii (reunesc o serie de elemente de natură geologică, botanică, zoologică), muzeele mixte (se caracterizează prin complexitatea exponatelor prezentate), muzeele de profil (specializate în ilustrarea unor ocupații sau domenii de activitate).

Tabel 2.6

Lista mănăstirilor de pe teritoriul județului Hunedoara

Sursa:www.crestinortodox.ro

Rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri și case memoriale

Numărul acestora este cu mult mai mic și se referă, în mod deosebit la vechile centre istorice prezente în așezările urbane și rurale.

Celelalte monumente includ clădirile și casele memoriale care au aparținut unor valoroși artiști, scriitori, oameni de știință, medici care în acest moment sunt puțin valorificate în turism.

Atragerea lor în turism presupune acțiuni concertate de amenajare, conservare și acțiuni de achiziționare de noi valori, care au aparținut acestor personalități științifice și culturale.

Monumente de artă plastică și comemorative

Acestea ilustrează momente din istoria națională sau sunt dedicate unor eroi, oameni de marcă ai culturii și istoriei naționale. Ele cinstesc evenimente și personalități intrate în nemurire, fiind reprezentate de ansambluri monumentale, monumente, obeliscuri, plăci comemorative care se integrează în peisajul localităților.

Multe poartă pecetea talentului unor maeștrii ai sculpturii românești (C.Brâncuși, Oscar Han, Cornel Medrea, Frederick Storck, Ion Jalea, Vida Gheza, Romulus Ladea).

Altele, cele mai multe, aparțin unor artiști anonimi, dar toate sunt un prilej de aducere aminte pentru valorile istoriei și culturii naționale. Sunt înălțate în orașe, în câmpii, la poalele sau pe culmile dealurilor, la răscruce de drumuri, pe malurile apelor sau a unor drumuri. O semnificație aparte o au grupurile statuare, dedicate unor evenimente.

Monumente tehnice

În această categorie se înscriu toate realizările de tip industrial și tehnic care ilustrează evoluția gândirii inginerești și geniul creator al specialiștilor din țara noastră. Aici sunt incluse podurile de lemn, și metalice, vechi instalații de morărit, textile, prelucrări metalurgice, turbine energetice, mijloace de transport, amenajări hidrotehnice.

Numărul lor este relativ redus, cu o concentrare mai mare în centrele urbane cu o veche tradiție industrială.

Locuri istorice

Acestea se referă la spațiile unde s-au desfășurat importante bătălii, evenimente istorice (adunări populare, proclamații în spații publice, întruniri politice) și cimitirele militare. Numărul lor este mic și nu toate sunt cunoscute și menționate în materialele de promovare turistică.

Parcuri și grădini

De-a lungul evoluției multor așezări au fost realizate în intravilan numeroase parcuri și

grădini. Multe se găsesc în incinta sau în imediata apropiere a unor castele și palate iar altele apar ca parcuri dendrologice.

Numărul grădinilor publice este foarte redus.

Arta populară și manifestările etnofolclorice

Etnografia studiază originea, răspândirea în spațiu și în timp a artelor, credințelor și obiceiurilor din culturile populare, la care se adaugă și influențele datorate unor grupuri etnice distincte. Arta și cultura populară românească prezintă câteva trăsături distincte date de:

– Vechimea locuirii în acest spațiu geografic;

– Existența unui prcent ridicat de populație rurală cu ocupații și meșteșuguri specifice;

– Condiții fizico-geografice diverse;

– Prezența unui număr important de minorități naționale, care prin forme de cultură proprii îmbogățesc cultura națională;

– Procesul relativ mai lent de înnoire a credințelor și tradițiilor etno-culturale;

– Predominanța credinței ortodoxe;

– Păstrarea unui număr de obiceiuri și tradiții legate de marile evenimente sociale din viața omului: botez, nuntă, înmormântare, sau dedicte unor ocupații agricole;

– Adaptarea nooilor tendințe și a noilor tehnici contemporane la îmbogățirea artei populare.

În România, spre deosebire de alte state europene dezvoltate, satul și-a păstrat mult din autenticitate, rămânând un organism bine integrat, întemeiat pe numeroase datini și experiențe comune, prin care fiecare individ se simte încă legat de colectivitate din care face parte. Această apartenență a unui individ la o anume colectivitate e traduce prin acceptarea de norme, credințe și tradiții păstrate de generații.

La baza artei și creației populare stau noțiunile de credință, tradiție- care se bazează prin transmiterea prin viu grai a unor gesturi, construcții, tehnici de lucru, obiecte. Un loc aparte îl ocupă ritualurile care includ o suită de comportamente formale sau convenționale, ordonate după legi nescrise care pot avea un caracter magic sau religios.

Practic arta populară se poate defini ca fiind creația unei comunități, întemeiată pe o lungă tradiție, împletind funcționalul cu esteticul în opere de artă, în care formele și ornamentele sunt gândite ca întreguri destinate să îndeplinească trebuințele materiale și spirituale ale indivizilor și colectivităților în materie de arhiectură, organizarea interiorului, țesături, ceramică, unelte, podoabe, prelucrarea metalelor și pictura pe sticlă.

Zona etnografică, reprezintă un teritoriu mai mult sau mai puțin riguros delimitat, crae prezintă caractere etnografice unitare, determinate de tradiția și evoluția istorică-culturală, cristalizate în tipul așezărilor, ocupațiilor, locuinței, portului, artei populare, la care se adaugă manifestările culturii spirituale, ca și modul de viață.

În decursul timpului a existat tendința de amalgamare a multor elemente care aparțin

unor zone etnografice apropiate, astăzi fiind răspândit termenul de vatră folclorică. Zona studiată face parte din vatra folclorică Deva-Hunedoara.

În prezent, pe plan european și internațional există trei tendințe cu impact major asupra vieții rurale:

– Asimilarea rapidă a noilor valori culturale împrumutate din mediul citadin sau prin libera circulație a persoanelor;

– Revirimentul mai lent ale culturilor tradiționale, prin mijloace proprii, pe baza unor strategii specifice regiunii;

– Existența unor schimbări lente, dar continue, care influențează treptat schimburile interculturale; în acest context, în apărarea valorilor tradiționale, majoritatea națiunilor au pus accent pe: dezvoltarea meșteșugurilor și artei artizanale, realizare de produse artizanale care să respecte formele tradiționale, programe turistice noi.

Resursele turistice etnoculturale

Arta populară prezintă forme de moduri diferite de manifestare, incluzând mai multe componente majore care relevă concepția estetică și socială a locuitorilor:

a) Așezările rurale tradiționale

Reprezintă un grup de construcții, locuințe, care alcătuiesc un anume mod de viață, care își poate schimb fizionomia în timp și spațiu. Acestea se definesc prin vechimea istorică, funcția socio-economică, durata de locuire, modul de dispersie al gospodăriilor.

b) Arhitectura tradițională

S-a conturat în timp, specificul ei fiind dat de structura materială a construcțiilor, proporții, volume, decor, ornamente. Condițiile naturale, împrejurările sociale, îndemânarea tehnică, opțiunea estetică a locuitorilor și-au pus amprenta asupra diferitelor edificii de lemn sau zidărie ale satului românesc.

Elementele care definesc orice construcție tradițională, laică sau religioasă sunt: dimensiunile, materialele utilizate, temelia, formele de acoperiș, elevația, ornamentele exterioare și interioare.

c) Organizarea interiorului

Constituie cea mai concudentă expresie a modului de viață și a formelor de manifestare a ideilor despre familie, frumos și funcționalitate. Interiorul locuințelor țărănești este condiționat de mediul natural, ocupații, stadiul de dezvoltare al tehnicii, de schimburile culturale. Locuințele se identifică prin elevație, planul și funcțiile încăperilor, mobilierul, stilul ornamentelor folosite.

d) Arta tradițională de prelucrare a lemnului

Aici se includ casele, bisericile, unele instalații tehnice, mobilierul, uneltele casnice, ghizdurile fântânilor, gardurilor și anexelor gospodărești; meșterii cioplitori au utilizat întreaga

gamă de prelucrare a lemnului: cioplirea, crestarea, sculptarea cu diverse ornamente, incizarea, încrustarea cu metal, pirogravarea.

e) Instalații tehnice tradiționale

Sunt legate de ocupațiile agricoel, silvice și de transport. Ele s-au dezvoltat din uneltele casnice manuale și s-au diversificat, rezultând mori, pive de ulei, prelucrarea țesăturilor. Diversificarea lor s-a făcut odată cu circulația produselor meșteșugărești prin târguri, oboare, iarmaroace. Multe dintre aceste obiecte nu mai sunt utilizate, fiind înscrise în patrimoniul național, dar se bucură de o apreciere deosebită.

f) Portul popular

Reprezintă o adevărată carte de vizită, fiind un ansamblu vestimentar cu piese de îmbrăcăminte și podoabe distincte cu mare valoare artistică. Costumul popular este determinat de condițiile naturale (relief, climă), ocupații, meșteșuguri, reflectă starea socială, vârsta și trecutul istoric. Se caracterizează prin materiile prime folosite, croială, ornamentație, cromatică. Un loc aparte revine costumului specific de sărbătoare, care cuprinde multe elemente decorative și cromatice.

g) Scuptura populară

Sculptura populară în piatră, s-a dezvoltat pentru caracterul ei ornamental, fiind întânită și în afara arcului carpatic dar cu materiale aduse de la anumite distanțe. Meșterii populari din anumite sate au realizat multe elemente de construcție (stâlpi de pridvor, de poartă, scări, balustrade, colaci de fântănă, mese de piatră, pietre funerare, pecetare pentru aluatul prescurilor).

h) Arta populară a prelucrării pieilor

Este întâlnită acolo sunt meșteri care practică tăbăcăria, cojocăritul, cizmăritul. Elementul dominant este dat de confecționarea pieselor de iarnă (căciuli, cojoace scurte, lungi, pieptare). Ele impresionează prin tehnicile de decorare, motivele folosite și ocaziile pentru care sunt realizate. Se utilizează blănuri și piei de animale. Alături de acestea se mai realizează: curele, chimire, opinci, tolbe de vânătoare, traiste, hamuri.

i) Arta olăritului

Are cea mai mare tradiție, având o vârstă milenară, fapt demostrat prin descoperirile arheologice. Ceramica se caracterizează prin formele de tehnică, decor și colorit, utilizări. Ea se poate defini prin mai multe criterii: modul de ardere al pieselor de ceramică, modul de finisare și după maniera de decorare.

j) Instrumente populare tradiționale

Sunt aparate de producere a sunetelor realizate prin tehnici speciale și din materiale deosebite. Unele dintre acestea sunt foarte vechi, precum buhaiul, buciumul, fluierele, cimpoiul, iar altele au fost asimilate de-a lungul timpului (vioara, țambalul, chitara). Numai anumite

instrumente sunt lucrate de către meșterii populari (drâmba, bucium, fluierul). În zilele noastre, dintre instrumentele populare se mai folosesc doar buciumul, cimpoiul, fluierul, naiul, lăuta, cobza și țambalul.

k) Arta împletiturilor

Are o veche tradiție în satele românești prin faptul că meșterii utilizează mai multe materiale: nuiele, pai, papură.

Cele mai răspândite sunt împletiturile din nuiele, care au cea mai largă întrebuințare, având diferite forme în funcție de utilitatea obiectelor.

Alături de împletiturile mai deosebite (din domeniul coșurilor, pălăriilor sau obiectelor de decor) un loc aparte revine acoperișurilor din paie și trestie.

l) Arta țesăturilor și cusăturilor populare

Reprezintă întreaga gamă de piese lucrate din fibre textile cu rol decorativ, definind stilul ornamental zonal al interiorului unei locuințe sau al costumului popular. Există țesături realizate din fibre de origine animală (păr de capră, lână), din fibre de origine vegetală (in, cânepă, bumbac).

Din punct de vedere al utilizării sunt trei mari categorii de țesături:

– țesături de uz gospodăresc: ștergare, prosoape, fețe de masă;

– țesături strict decorative: scoarțe, fețe de masă, ștergare, chindee, fețe de pernă, perdele;

– țesături de ceremonial: ștergare de botez, nuntă, înmormântare, perne, scoarțe.

n) Arta picturii pe sticlă

S-a dezvoltat ca meșteșug popular în anumite centre urbane și rurale, procedeul fiind utilizat mai întâi în Tirol și Boemia de sud de unde s-a răspândit și în spațiul vestic românesc.. Spre deosebire de Europa Centrală, tehnica picturii pe sticlă de pe aceste meleaguri și-a păstrat filonul popular nealterat de influențele urbane.

o) Alte meșteșuguri tradiționale

Meșteșugurile tradiționale și-au păstrat adânci semnificații artistice și rituale. Din acest punct de vedere pot fi amintite încondeierea ouălor și confecționarea măștilor.

CAPITOLUL 3

ANALIZA „POTENȚIALULUI TURISTIC” AL JUDEȚULUI HUNEDOARA

3.1. Așezarea și limitele fizico-geografice ale județului Hunedoara

Județul Hunedoara este situat în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului, județul Hunedoara se suprapune integral peste străvechea țară a Hațegului.

Suprafața ocupată de județul Hunedoara este de 7 016 kmp, reprezentând 2,9% din suprafața României. Din acest punct de vedere, Hunedoara face parte din categoria județelor cu o suprafață de nivel mediu.

a)-Poziția geografică a județului Hunedoara b) căile de comunicație

Fig.3.1 Poziția geografică a județului Hunedoara în cadrul României și căile de comunicație

sursa:www.orasuldeva.ro

Județul Hunedoara face parte din Regiunea de Dezvoltare Vest, iar reședința județului este Municipiul Deva.

Limitele administrative județului sunt:

NV- Județul Timiș;

V- Județul Arad;

SV- Județul Caraș-Severin;

S- Județul Gorj;

SE- Județul Vâlcea;

E- Județul Alba.

Limitele fizico-geografice sunt reprezentate de Munții Apuseni (N), Orăștiei și Șureanu (SE), Retezat-Godeanu, Parâng și Vâlcan (S), Poiana Ruscă (SV).

În privința căilor de comunicație, cea mai importantă șosea este DN7, drum național care asigură comunicarea județului cu vestul României și DN66- face legătura cu sudul României prin intermediul Defileului Jiului.

Județul Hunedoara este tranzitat de către Magistrala 200 de cale ferată (Brașov-sibiu-Simeria-Arad-Curtici) care asigură legătura dintre Constanța și Budapesta. O altă cale ferată este Magistrala 202 pe traseul Simeria-Petroșani-Filiași.

Poziția geografică a județului Hunedoara a permis de timpuriu, prin intermediul depresiunilor și culoarelor de vale o veche locuire și comunicare.

Se remarcă o poziție geografică extrem de favorabilă locuirii, dovadă fiind numeroasele izvoare arheologice descoperite pe teritoriul actual al județului care atestă o străveche locuire pe aceste meleaguri. Îmbinarea zonelor joase cu cele înalte a favorizat apariția și dezvoltarea unor așezări umane și a unei economii specifice în care exploatarea resurselor naturale s-a realizat împreună cu prelucrarea lor și cu activitățile agricole. Dispunerea unor căi de comunicație în Defileul Jiului, Culoarul Orăștiei și Depresiunea Hațeg.

Fig. 3.2 Evoluția numărului de locuitori, jud.Hunedoara (1930-2011) Sursa: www.recensamant.ro

Din analiza datelor obținute prin intermediul site-ului oficial al recensămintelor din România se observă o creștere numerică a populației până în anul 1992, perioadă în care populația județului a scăzut numai pentru perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

De-a lungul perioadei comuniste, anumite stimulente acordate familiilor cu copii și perioada în care avortul a fost interzis a dus la o creștere constantă a numărului de locuitori ai județului Hunedoara.

După anul 1992 din mai multe cauze (scăderea natalității, plecările definitive numeroase în afara granițelor țării, plecări care au afectat mai ales populația tânără, scăderea nivelului de trai) au dus la o scădere accelerată a numărului de locuitori de la aproape 550 000 locuitori în anul 1992 la sub 420 000 locuitori în anul 2011. Scăderea numerică a populației și mai ales scăderea numărului de nașteri a dus la schimbări în cadrul structurii pe grupe de vârstă a populației județului Hunedoara, mai exact, scăderea numerică a populației tinere și creșterea numerică a populației vârstnice. În egală măsură, se observă îmbătrânirea populației adulte, și depopularea satelor. Principalele localități de pe teritoriul județului Hunedoara sunt:

Tabel 3.1

Localitățile urbane din cadrul județului Hunedoara

sursa:recensamant.ro

Cele mai cunoscute comune din cadrul județului Hunedoara, mai ales din punct de vedere turistic sunt: Băița, Banița, Criscior, Densuș, Ghelari, Gurasada, Pui, Râu de Mori, Sântamaria-Orlea, Sarmizegetuza, Șoimuș, Teliucu Inferior, Vălișoara, Vața de Jos, Vețel, Zam.

Multe dintre aceste localități prezintă vechi mărturii de locuire, care se transpun în dezvoltarea unui potențial turistic antropic deosebit de valoros. Nu toate resursele turistice nu sunt valorificate existând încă un potențial latent important.

Elemente privind circulația turistică în cadrul județului Hunedoara

Obiectivele turistice naturale se constituie într-o premisă reală a dezvoltării circulației turistice, astfel, este de urmărit evoluția circulației turistice determinate de existența acestui bogat potențial turistic.

Datele privind circulația turistică au fost preluate prin intermediul Institutului Național de Statistică, mai exact baza de date tempo-online. Se vor face referiri nu numai la numărul de sosiri ci și la numărul de înnoptări sau sezonalitate.

Toate aceste tipuri de turism trebuie susținute de o bază materială corespunzătoare inclusiv la nivel județean. În cazul județului Hunedoara această bază materială se prezintă astfel pentru anul 2013.

Tabel 3.2

Baza de cazare aferentă județului Hunedoara pentru anul 2013

Sursa: http://www.hunedoara.insse.ro

Din analiza datelor obținute prin intermediul INS- Hunedoara se observă un total de 93 de unități de cazare din care hotelurile și motelurile ocupă primul loc împreună. Cu 24 de unități, pensiunile turistice din mediul urban ocupă locul secund iar pe locurile 3-4 sunt pensiunile turistice din mediul rural cu 16 unități și vilele turistice împreună cu bungalourile, care împreună însumează 15 unități. Sub 10 unități de cazare sunt în cazul cabanelor turistice, taberelor de elevi și preșcolari și o singură unitate de tip camping și cășuțe turistice.

Deși nu este foarte mare din punct de vedere numeric, actuală bază de cazare poate să susțină fluxuri turistice de nivel mediu, dar pentru diversificarea tipurilor și formelor de turism din cadrul județului Hunedoara se impune extinderea bazei de cazare, sporirea numărului de unități în paralel cu creșterea capacității de cazare, creșterea calității serviciilor și a gradului de confort.

Tabel 3.3

Capacitatea de cazare existentă și în funcțiune comparativ cu sosirile și înnoptările pentru perioada 1995-2013 in municipiul Hunedoara

Sursa: http://www.hunedoara.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=518

Pentru perioada analizată, numai în câțiva ani, capacitatea de cazare a fost utilizată la

peste 30% din capacitatea efectivă de cazare. Pentru perioada analizată tendința este de scădere

ușoară a ocupării capacității de cazare. Aceste fapt reclamă luarea unor măsuri de atragere a turiștilor, care sosesc dar se cazează pentru perioade scurte de timp. Este necesar, luarea unor măsuri de diversificarea a serviciilor de agrement astfel ca turiștii să stea mai mult timp, să-și prelungească sejurul la obiectivele turistice din cadrul județului Hunedoara.

Valoarea maximă a fost atinsă în anul 1995, fiind de 30,7% iar cea mai mică valoare a fost de 22,2% pentru anul 2000. Indicele de utilizare netă a capacității de cazare este un indicator elocvent care prezintă modul cum este ocupată baza de cazare. În consecință, pentru perioada 1995-2013 valoarea acestui indice a oscilat între 22-31%, după părerea mea destul de puțin comparativ cu nivelul destul de ridicat al potențialului turistic natural și antropic existent. Este posibil ca anumite servicii neconforme să determine aceste valori scăzute.

Fig.3.3 Capacitatea de cazare Hunedoara

sursa: http://www.hunedoara.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=518

În consecință este interesat de realizat un grafic cu o comparație între numărul sosirilor și cel al înnoptărilor pe teritoriul județului Hunedoara pentru perioada 1995-2013, această situație este prezentată în tabelul 1.4 dar va fi redată mult mai sugestiv printr-un grafic.

Fig.3.4 Sosiri și înnoptări, jud.Hunedoara 2015

Sursa: http://www.hunedoara.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=518

Dacă numărul de sosiri este relativ constant pentru perioada analizată, numărul înnoptărilor cunoaște la începutul perioadei analizate evoluție oscilantă pentru a se stabiliza din anul 2004. Acest lucru duce la impunerea unor măsuri de fidelizare a destinației turistice, după urmează:

– Modernizarea infrastructurii generale și turistice;

– Reducerea sezonalității turistice accentuate;

– Extinderea în extrasezon a funcționării unităților de cazare prin încălzire, pentru turismul balnear;

– Lărgirea gamei de servicii oferite (servicii de punere în formă, cosmetică, dietă);

– Practicarea unor tarife diferențiale la începutul și sfârșitul sezonului prelungit;

– Dezvoltarea startegiei atracției multiple a unor stațiuni turistice prin turism de afaceri, turism de reuniuni;

– Relansarea Țării Hațegului ca produs turistic unicat, organizarea unor festivaluri de muzică ortodoxă;

– Valorificarea potențialului turistic al cetăților dacice, parte a Patrimoniului UNESCO, amejarea lor corespunzătoare cu panouri informative.

3.2. Analiza potențialului turistic natural în județul Hunedoara

Relieful județului este variat și accidentat, Munții Retezat, Godeanu, Țarcu, Parâng, Vâlcan, Șureanu, Poiana Ruscă, Metaliferi și Zarand ocupă cea mai mare parte a județului. Dintre aceștia numai Munții Retezat intră în întregime în cadrul județului Hunedoara, ceilalți desfășurându-se la limita cu județele vecine.

Altitudinile maxime din zona muntoasă a județului depășesc 2 500 m în două vârfuri: Peleaga (2 509 m în Munții Retezat) și Parângu Mare (2 519 m din Masivul Parâng).

a) Vârful Peleaga b) Parângu Mare

Fig.3.5 Vârful Peleaga și Parângu Mare, cele mai înalte puncte de pe teritoriul județului Hunedoara

sursa: www.turismretezat.ro

Munții Metaliferi situați la nord de valea Mureșului, se deosebesc de ceilalți munți prin înălțimile lor mai mici, dar și printr-o mare varietate petrografică ce le dă o notă peisagistică aparte.

Pe Valea Crișului Alb, între Munții Metaliferi, Zarand și Găina se găsește Depresiunea Brad-Hălmagiu, ținut cu adânci rădăcini în istoria poporului român.

În partea sudică se află Depresiunea Petroșani, axată pe cele două Jiuri, încadrată de munți înalți de peste 2 000 m, ce comunică prin Pasul Merișor (750 m) cu Țara Hațegului. Cele trei mai depresiuni intramontane (Petroșani, Hațeg, Brad) introduc o mare varietate în peisajul județului, în contrast cu relieful semeț și variat al munților. O zonă depresionară mai largă se desfășoară de-a lungul Mureșului, caracterizată printr-o succesiune de bazinete separate de îngustări ale văii.

a) Depresiunea Hațeg b) Peștera Tecuri

Fig.3.6 Depresiunea Hațeg și Peștera Tecuri

sursa; www.turismland.ro

Numeroase sunt peșterile care sunt resursă pentru turismul speologic. Peștera Tecuri, este situată în nordul Munților Șureanu, se caracterizează printr-o excepțională îmbrăcăminte concreționară de diverse culori și cu cristale de calcită pură și de forme perfecte, unice între peșterile din România. Alte peșteri sunt: Cioclovina- Ponorici (una dintre cele mai importante zona carstice din România cu 67 de cavități, aspect peisagistic, importanță științifică, cel mai mare monocristal din România- 113 cm), Șura Mare de la Ohaba-Ponor, (4 500 m lungime, intrare de mari dimensiuni, mai multe săli subterane, și una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Europa, stalagmite de 4-5 m), Peștera de la Piatra Roșie (Bolii- cu un cavernament de mari dimensiuni, localizată în interiorul dealului calcaros cu același nume).

Județul Hunedoara, prin numeroasele sale monumente ale naturii, cu vârfuri semețe ce depășesc 2 000 m, cu peșteri și lacuri alpine, atrage și încântă orice turistic care sosește pe aceste meleaguri. Munții Metaliferi cu cea mai veche zonă minieră a țării, Munții Retezat, Parâng și Godeanu cu numeroase și minunate aspecte ale reliefului glaciar, cât și Depresiunea Hațeg cu așezările sale străvechi și pitorești.

La toate acestea se adaugă frumoasele chei ale Buții, Băniței, Valea Roșie, Taiei, situate în rama calcaroasă a Depresiunii Petroșani, precum și o parte din monumentalul Defileu

al Jiului (defileul Livezeni-Lainici). Deosebit de frumoase sunt și Cheile Jiețului (peisaj spectaculos și sălbatic, pe o lungime de 40 km, versanții abrupți ai Parângului, peșteri și zona foarte înguste).

Fig.3.7 Un element de atractivitate turistică a județului Hunedoara este relieful glaciar din Munții

Retezat, în imagine Lacul Bucura, sursa: www.turismretezat.ro

Clima, continentală, este diferențiată după etajarea reliefului chiar și între cele două depresiuni apropiate, Petroșani și Hațeg, fiind o diferență de temperatură de 3 grade Celsius. Precipitațiile, cu o distribuție de asemenea neuniformă, variază între 550 mm/an în zonele joase și ajung la 1 200 mm/an în zonele montane alpine.

Colectorul principal al râurilor de pe suprafața județului este Mureșul, cu afluenții săi Streiul și Râul Mare, ce îți culeg izvoarele din lacurile glaciare ale Retezatului, Godeanului și Țarcului sau din Șureanu. Un alt râu important este Jiul, cu cele două ramuri principale ale sale (Jiul de Vest și Jiul de Est) care colectează apele din colțul sud-estic al județului și bazinul superior al Crișului Alb.

Există, numeroase lacuri glaciare în Munții Retezat și Parâng. Lacul Bucura (2 041 m altitudine, cel mai extins lac glaciar din România- 11 ha), Tăul Custurii la 2 270 m altitudine și Lacul Zănoaga (cel mai adânc lac glaciar din România- -29 m). Tăul dintre Brazi (1 740 m altitudine, în valea Galeșului, un loc straniu unde natura pare nemișcată), Lacul Ana (glaciar, 1 990 m altitudine, 3,10 ha în suprafață și 11 m adâncime), Lacul Lia (1 910 m altitudine, 1,35 ha în suprafață, 4,5 m adâncime) .

Fig.3.8 Tipuri de lacuri din Judetul Hunedoara

Sursa: e-calauza.ro

Apele minerale reprezintă o importantă resursă turistică care este valorificată la Boholț, Vața de Jos iar apele termale la Geogiu-Băi și Călan, acestea sunt cunoscute din perioada antică și prezintă o reală resursă turistică dacă va fi valorificată corespunzător și în mod durabil.

Călan-Băi este cunoscută încă din perioada romană, dispunde de izvoare mezotermale oligometalice, bicarbonatate, sodice, calcice, utilizate în tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic.

Stațiunea Geogiu-Băi este situată pe valea Geoagiului, afluent al Mureșului, cunoscută din timpul dacilor sub numele de Germisara, ea apare menționată și în cunoscita hartă din epoca romană Tabula Peutingeriană; stațiunea dispune de șapte izvoare mezotermale, folosite în cura internă și externă și trei izvoare pentru bazinele în aer liber.

a) Amenajare balneară din perioada romană la Geogiu-Băi b) amenajări moderne la Vața de Jos

Fig.3.9 Amenajare balneară din perioada romană la Geogiu-Băi și amenajări moderne la Vața de Jos sursa: www.turism-zone.ro

Vața de Jos, este o stațiune balneoclimaterică de interes local, sezonieră. Izvoarele sale cu ape termo-minerale (clorosodice, sulfurate), sunt indicate în tratamentul unor afecțiuni ale ficatului, vezicii biliare, căilor urinare, aparatului locomotor și sistemului nervos periferic.

Vegetația este etajată, pădurile de foioase și conifere ocupă suprafețe extinse, fiind o mare bogăție a acestor locuri, la fel de întinse și importante sunt și pășunile și fânețele iar vegetația alpină se remarcă prin florile viu colorate.

Rezervațiile naturale reprezintă o importantă resursă turistică. Se remarcă în acest sens: Pădurea Bejan (situată lângă Deva, cu numeroase specii de stejar ce vegetează spontan), Pădurea Slivuț (cu o suprafață de 100 ha, destinată colonizării zimbrului, cerbului lopătar și căprioarei), Parcul dendrologic de la Simeria (creat în urmă cu aproape 300 ani, pe o suprafață de 70 ha s-a încercat aclimatizarea unor numeroase specii de plante, obținându-se un ansamblu vegetal de mare valoare cuprinzând și specii exotice între care și o plantație de bambuși).

a) Arboretum Simeria b) Pădurea Slivuț

Fig.3.10 Arboretum Simeria și Pădurea Slivuț

sursa: www.99tour.ro

Gorunul lui Horea, este monument al naturii (la nord de Brad), arbore multisecular, renumit pentru valoarea istorică. De-a lungul timpului, gorunul s-a degradat, a avut un singur ram care s-a rupt în timpul unei furtuni iar trunchiul a fost cimentat.

Marea varietate a elementelor vegetale și faunistice din această zonă a dus la crearea Parcului Național Retezat, în vederea ocrotirii unor specii rare ca: acvilele de stâncă (Aquila chrysaetos), capra neagră (Rupicapra rupicapra), iar dintre plantele cele mai de preț rezervația cuprinde cele din genul Hieracium (54 specii) un endemism al cărui centru genetic se află aici, graminee ca Poa insolita, Poa lepusnica, precum și rare exemplare de zâmbru (Pinus cembra), relictă a florei carpatice.

Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935, cu o suprafață de peste 20 000 ha cu o rezervație științifică de 4 000 ha de protecție totală. Se remarcă rezervația științifică de protecție integrală Gemenele.

a) floră alpină b) capra neagră

Fig.3.11 Parcul Național Retezat protejează în egală măsură floră alpină dar și capra neagră sursa: www.mediafax.ro

Parcul Natural Grădiștea Muncelului- Cioclovina, ocupă a suprafață de peste 38 000 ha, cuprinde păduri, pășuni și fânețe, înființată în anul 1979, locul fosilifer Ohaba-Ponor (10 ha, moluște fosile de vârstă de mezozoică și terțiară), floră bogată alcătuită din crucea voinicului,

cimbrișorul și brusturul negru, faună cu numeroase specii de lilieci.

Geoparcul dinozaurilor Țara Hațegului, peste 100 000 ha, asigură protejarea siturilor de dinozauri pitici, unici în lume, în interior se află Situl Strei-Hațeg de aproape 24 000 ha inclusiv în rețeaua ecologică europeană Natura 2000; resturi de dinozauri ierbivori, crocodil, broaște țestoase dar și ale unui pterozaur gigant.

Alte rezervații aflate pe cuprinsul acestui geoparc sunt: Locul fosilifer cu dinozauri Sânpetru, Calcarele de la Fata Feței, Fânețele cu narcise de la Nucșoara.

a) Grădiștea Muncelului-Cioclovina b) ouă de dinozauri

Fig.3.12 Parcul natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina și ouă de dinozauri din cadrul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului

sursa: www.worldwideromania.com

Județul Hunedoara

Tabel 3.4

Gradul de valorificare a principalelor obiective turistice din județul Hunedoara

sursa:www.skytrip.ro

Tabel 3.5

Analiza SWOT a potențialului turistic natural al județului Hunedoara

3.3. Analiza potențialului turistic antropic în județul Hunedoara

O caracteristică a județului Hunedoara este marea sa bogăție în monumente istorice, fenomen legat de faptul că teritoriul său a fost centrul Daciei și Daciei romane, o zonă de intensă și continuă populare.

În județul Hunedoara se află numeroase ctitorii ale reprezentanților micii nobilimi românești din partea locului, monumente reprezentative pentru arta medievală românească din Transilvania.

Deva

Cetatea Devei

Cetatea Devei este situată pe un deal masiv, numit chiar Dealul Cetății, care este și punct de belvedere. Documentele precizează că Cetatea Devei a fost construită pe la mijlocul sec.XIII, fiind atestată documentar din anul 1269. La început a fost proprietate regală, apoi a unor nobili și a fost părăsită definitiv în anul 1849, când explodând pulberăria, zidurile ei au sărit în aer, împreună cu mica garnizoană a cetății.

Permanent cetatea a fost în stăpânirea unor mari proprietari, care supuneau populația din satele vecine unor dări apăsătoare. În repetate rânduri, orașul și cetatea au fost ținta puternicelor atacuri ale răsculaților. În timpul mișcării conduse de Horea, țăranii răsculați au atacat cetatea, dar cu tot ajutorul orășenilor, atacul a fost respins.

În anul 1600, Mihai Viteazul, după pierderea tronului Munteniei și Moldovei, aflat în drum spre Praga a fost atacat de garnizoana Devei.

Mult timp, puternica construcție a fost complet ruinată. Din anul 2007-2012, cetatea a fost închisă și scoasă din circuitul turistic. Între anii 2013-2016 s-au efectuat ample lucrări de renovare a cetății și a drumurilor de acces.

A fost inclusă în diferite circuite turistice odată cu renovarea și numărul de turiști a crescut substanțial, monumentul istoric fiind pus în valoare la adevăratul lui potențial pentru a fi apreciat cu adevărat.

a) Cetatea Deva după renovare b) Drumul de acces

Fig.3.13 Cetatea Deva după renovare și drumul de acces

sursa: www.hunedoara.ro

Castelul Bethlen sau Magna Curia (Curtea Mare)

A fost construit în sec.XVI. Inițial conceput în stilul Renașterii, dar restaurările ulterioare (în anul 1621, ordonate de Gabriel Bethlen și în prima jumătate a sec.XVIII) i-au fost adăugate elemente baroce.

În prezent castelul adăpostește Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în care sunt expuse numeroase piese privind dezvoltarea societății omenești pe aceste locuri, bogate sunt și exponatele secției de științe ale naturii. Castelul a fost supus unei renovări și reconsolidări în perioada 1998-2006 dar și 2011.

Dintre principalele domenii de cercetare din cadrul muzeului se pot menționa:

– Expoziție de bază Trecut și prezent în natura hunedoreană;

– Sală destinată istoriei din sec.XIX numită Ambient nobiliar de sec.XIX;

– Istorie și artă: bunuri culturale, documentare, științifică, tehnică, numismatică, medalistică;

– Numismatică și tezaur: plăcuțele votive din aur de la Germisara, tezaurul de la Sărăcsău;

– Secția de arheologie;

– Biblioteca;

– Lapidariul;

– Secțiile de conservare, Restaurare și investigații.

a) Castelul Bethlen b) Statuia lui Decebal

Fig.3.14 Castelul Bethlen și statuia lui Decebal

sursa: www.mcdr.ro

În oraș mai pot fi vizitate: biserica și mănăstirea franciscană (sec.XVIII), turnul vechii biserici ortodoxe (1727), statuia lui Decebal (operă a sculptorului I.Moga).

Biserica din Leșnic (comuna suburbană Vețel)

Situată la 18 km vest de Deva, a fost ridicată la poalele unui deal, fiind una dintre cele mai vechi construcții românești din Transilvania. Prima parte a construcției datează din jurul anului 1400 împreună cu o bună parte dintre picturi. Pictura tratează lupta antiotomană, interesantă este scena Judecății de Apoi influențată de chiar de acest ideal al luptei antiotomane.

Biserica din Gurasada

Localitatea este menționată documentar timpuriu, din anul 1292. Cercetarea structurii și caracteristicile arhitectonice indică ca perioadă de construcție sec.XIII. Construcția a fost realizată în mai multe etape iar pictura interioară a fost executată în anul 1765 de doi meșteri români din Deva și Pitești.

Biserica din Criscior

Construită din cărămidă și piatră cu fațade tencuite, are un turn clopotniță, o navă prelungă și un altar. S-au păstrat fragmente de pictură originală foarte valoroasă., fiind una dintre cele mai interesante care s-au păstrat din sec.XV.

Biserica din Ribița

Construită din piatră brută, alcătuită dintr-o navă cu turn și un altar patrulater. Turnul prezintă un portal gotic. Biserica prezintă valoroase picturi murale în interior, datând din sec.XV.

Țebea

Este o localitate care a intrat de mult timp în conștiința românilor, principalele obiective turistice fiind Gorunul lui Horea care a fost prezentat mai sus și mormântul lui Avram Iancu.

Orăștie

Principalele obiective turistice din oraș sunt:

Muzeul de Istorie și Artă Populară

Elemente privind fortificațiile dacice din Munții Orăștiei, port, ceramică, lemn lucrat artistic, instalații tehnice arhaice, datini, colecție de ouă încondeiate, vechi instrumente muzicale populare, pictură pe sticlă.

Biserica fortificată (sec.XV);

Monumente funerare macedo-române (sec.XVIII);

Liceul unde învățat Aurel Vlaicu

Palia de la Orăștie: grup statuar (omagiu monumentului de limbă veche românească; 1974, N.Adam)

Bustul lui Decebal (1974, M.Schulman)

Cetățile dacice

Este vorba despre un complex de edificii ridicate pe un teritoriul delimitat aproximativ la nord de cursul mijlociu al Mureșului, la este de valea Orăștiei, la vest de Strei, la sud de Munții Șureanu care transformau regiunea într-o veritabilă cetate. De menționat că acest complex de fortificații face parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

Se impune de urgență, conservarea acestor monumente extrem de valoroase pentru poporul român și includerea lor în cadrul circuitelor turistice bine organizate.

Fig.3.15 Vizitatori in muzee in Judetul Hunedoara

Sursa: www.insse.ro

Tabel 3.6

Cetăți dacice din Munții Orăștiei

sursa:www.unesco.com

Hunedoara

Prezintă mai multe obiective turistice interesante:

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară

Hărți, planuri, stampe, litografii, arme și armuri, material arheologic, lapidariu, creații de artă specifice Ținutului Pădurenilor;

Biserică (1458, transformată în anul 1634, pictată în anul 1654).

Castelul Corvineștilor

Construcție impozantă, cu turnuri și turnulețe, răsare din colțul dur al stâncii pe care a fost ridicată, înlocuind o fortificație din sec.XIV.

Istoria cetății este strâns legată de cea a familiei Huniazilor. În 1409, această familie este menționată pentru prima dată într-un document, când Sigismund de Luxemburg dona lui Voicu, cetatea Hunedoarei, pentru servicii aduse coroanei maghiare. Iancu, fiul lui Voicu, va aduce serioase modificări cetății, ca și văduva sa Elisabeta.

Cetatea a devenit reședința familiei, dar în același timp a fost amenajată și pentru necesități militare. Matei Corvin a moștenit castelul, care apoi a trecut în stăpânirea mai multor familii nobiliare, acestea aducând cu ele și completări construcției.

În anul 1618, principele Gabriel Bethlen, noul stăpân al castelului, a inițial ample lucrări, schimbând aspectul original al construcției.

După el, castelul a fost proprietatea mai multor familii, iar din sec.XVIII a devenit proprietatea statului și apoi declarat monument istoric. La sfârșitul sec.XIX, apoi din anul 1907 și 1917 s-au efectuat lucrări de restaurare, dar fără rezultate pozitive. Abia în anul 1956 au început lucrări bazate pe criterii științifice.

Castelul a fost construit în trei etape: în sec.XIV, apoi în timpul lui Iancu de Hunedoara și Elisabeta- soția sa, și în timpul lui Gabriel Bethlen. În mare parte el a fost realizat în stil baroc. Intrarea se face prin poarta pe sub turnul de pe latura de apus, după ce se trece peste un pod aruncat peste albia prăpăstioasă a râului Zaliștei. Sub poartă se află camera de gardă iar la dreapta, vatra de încălzire a gărzii și închisoarea.

În curtea castelului, în partea dreaptă, se află Sala Cavalerilor, construită în stil gotic, în timpul lui Iancu de Hunedoara. Sala este despărțită în două, cu ajutorul unor coloane octogonale; pe una dintre coloane se află inscripția în latină această lucrare a făcut-o mândrul și mărețul Iancu de Hunedoara, guvernatorul Regatului Ungariei în anul Domnului, 1452.

Deasupra sălii, la etaj, se află, se găsește sala Dietei, construită tot de Iancu de Hunedoara, identică cu cea de jos a fost renovată în anul 1956. În continuarea acestei sală se află Turnul Capistrano, purtând numele călugărului ce avea rolul de inchizitor în timpul lui Iancu de Hunedoara.

În aripa de miazăzi (Zolyom), își construise Iancu de Hunedoara locuința. În timpul lui Bethlen, peste aceasta s-au ridicat alte două etaje. În stânga porții se află aripa Matei, cu loggie și picturi în stilul Renașterii. Aici se află și vestită scenă privind originea lui Iancu din Hunedoara. În partea de NV a aripii se află turnul de veghe, sau al Buzgudanelor, sala de tezaur și două bastioane ale incintei. Deasupra porții se află capela, realizată în stil gotic la începutul sec.XV. După minunatele sale realizări artistice și arhitecturale, ea poate fi considerată cea mai importantă parte a castelului. În dreapta acesteia se află o fântână de 30 m adâncime săpată în stâncă. Foarte valoroase sunt galeria și turnul Neboisa, păstrate integral din ansamblul cetății construite de Iancu de Hunedoara. Castelul Corvineștilor mai este cunoscut ca și Castelul Huniazilor și prezintă o deosebită importanță turistică pentru zona orașului Hunedoara, antrenând un număr destul de mare de turiști din țară dar și din străinătate. În consecință, în tabelul 3.3 voi realiza o analiză temeinică a potențialului turistic al acestui obiectiv:

Tabel 3.7

Analiza potențialului turistic al Castelului Corvineștilor

Sursa: Mihai Ielenicz (2010) Model de analiza a valorii turistice a geomorfositurilor turistice.

Mai jos am să prezint o analiza asupra numărului de turisti cazati in unitătiile de cazare din municipiul Hunedoara unde se observă o crestere a numarului celor care au vizitat orasul Hunedoara odată cu o mai amplă promovare a Castelului Corvineștilor in Romănia si in străinatate.

Fig.3.16 Turisti cazati in municipiul Hunedoara in perioada 2001-2015

Sursa: www.insse.ro

a) Castelul Corvineștilor din exterior b) Sala Cavalerilor

Fig.3.17 Castelul Corvineștilor din exterior și Sala Cavalerilor

sursa: turistinromania.net

Călan

Biserica din Strei

Aflată în satul cu același nume, a fost ridicată de pe la sfârșitul sec.XIII. Ctitorul a rămas anonim, a utilizat meșteri locali. Biserica păstrează încă pictura de secol XIV, fiind unul

dintre cele mai valoroase ansambluri de pictură medievală din România.

Biserica din Strei- Sângeorgiu

Are o vechime de peste 700 ani, a suportat numeroase reparații, transformări și adăugiri. Partea veche are înfățișarea unei nave de formă dreptunghiulară la care se adugă altarul, mai scund și mai îngust. Un mic turn-clopotniță se află în partea de apus a navei. Nu se cunosc ctitorii dar a fost pictată în anul 1409.

Deși aceste monumente au o mare valoarea istorice, culturală și științifică, cea mai valoroasă este cea de la Densuș.

Biserica de la Densuș

Este o biserica unicat, cel mai probabil datează din sec.IV, reprezintă de fapt un mausoleu-biserică, construcție amplificată în sec.XIII-XIV, fiind construită integral din piatră, inclusiv calcare epigrafice romane.

Pictură murală din anul 1443, operă a unei echipe de zugravi condusă de Ștefan, unul dintre primii zugravi români consemnați. Este un monument original ca înfățișare și structură arhitectonică.

Ca material de construcție s-au utilizat pietre aduse de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Samizegetusa.

Este o construcție lipsită de omogenitate, datorită numeroaselor adăugiri ulterioare, fiind compusă dintr-un naos de formă pătrată, spre răsăritul căruia se află un altar cu absidă semicirculară. Partea inferioară a fost realizată din blocuri de piatră fățuită, peste care s-a așezat zidăria din piatră brută.

A fost restaurată în perioada 1961-1963, iar cercetările efectuate atunci au dovedit că pereții naosului și ai altarului sunt mai vechi de sec.XIII. Încă nu se știe cu exactitate cine a construit această biserică, dar a fost ocrotită din sec.XIV de către cnejii din Densuș.

a) Biserica de la Densuș b) inscripții romane

Fig.3.18 Biserica de la Densuș și inscripții romane

sursa: www.xplorio.com

Hațeg

În interiorul orașului se remarcă o Colecție muzeală, unde sunt prezentate ocupații tradiționale, olărit și port popular.

Biserica din Sântmăria- Orlea

Ctitoria cnejilor Cânde. Construcție de plan pătrat cu trăsături ale trecerii de la romanic la gotic (a doua jumătate a sec.XIII), se pot observa și influențe ale goticului burgung; o valoroasă pictură murală în patru straturi.

Mănăstirea Prislop

Ctitoria Zamfirei, fiica lui Moise Vodă (1529-1530), ridicată în anul 1564. Biserica recent restaurată se aseamănă foarte mult cu cele din Țara Românească; are plan triconic, contruită din piatră și păstrează fragmente de pictură din anul 1759.

Este în prezent, poate cea mai vizitată mănăstire din România, datorită pelerinajului la mormântul preotului Arsenie Boca, considerat Sfântul Ardealului.

Acest flux continuu de turiști și pelerini are un impact pozitiv asupra mănăstirii dar și în cadrul comunității locale datorită aportului de bani la buget.

De asemenea în zona există practic o mică industrie a confecționării suvenirurilor cu imaginea lui Arsenie Boca.

Mănăstirea Prislop a devenit unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, mai ales pentru turismul intern. Cu o bună promovare se poate dezvolta un program turistic și pentru turismul internațional.

a) Biserica din piatră Mănăstirea Prislop b) pelerinajul la mormântul lui Arsenie Boca

Fig.3.19Biserica din piatră Mănăstirea Prislop și pelerinajul la mormântul lui Arsenie Boca

sursa: www.crestinortodox.ro

Biserica din Peșteana

Construită în sec.XIV, este compusă dintr-o navă cu turn clopotniță, altar dreptunghiular și o absidă semicirculară. A fost degradată printr-o restaurare neglijentă în perioada 1924-1926 dar păstrează fragmente de pictură murală din sec.XV.

Sarmisegetusa

Aici se păstrează impresionantele ruine ale orașului Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei romane. Întemeierea ei a avut loc în jurul anului 110 și s-a numit Colonia Ulpia Traiana.

A fost cel mai însemnat oraș, reședință a celor mai importante instituții și a înalților funcționari imperiali. Tot aici își avea sediul guvernatorul provinciei. După retragerea autorităților romane din Dacia, orașul începe să decadă.

Cetatea a avut ziduri puternice din piatră care marcau o incintă patrulateră (600/540 m), pe fiecare latură existând câte o poartă, iar la colțuri, turnuri de apărare. În interior era înconjurată de șanțuri și valuri de pământ.

Se mai văd și astăzi urmele unor importante edificii: Palatul Augustalilor (sediul colegiului preoțesc), în jurul căruia existau numeroase statui sau plăci cu inscripții; Amfiteatrul (cea mai impunătoare clădire, locul unde se desfășurau serbările, lupte gladiatorilor; avea formă eliptică, are axa principală de 90 m iar cea secundară de 70 m); Necropola antică, interceptată în mai multe locuri de actuala comună.

Râu de Mori

Cetatea Colț

Controla drumul de acces spre inima Retezatului și a fost construită de acceași cneji Cânde din Râu de Mori ca cetate de refugiu. Aceasta avea un plan triunghiular, dinspre nord, est și sud fiind apărată de ziduri puternice.

Inițial se compunea dintr-o incintă cu ziduri de 8 m și un donjon de 12 m cu trei niveluri. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec.XIV. În sec.XVI-XVII a fost amplificată.

Deși este în stadiu de ruină, cetatea are un renume, se pare că despre ea s-a scris în literatura americană despre el sub numele de Castelul din Carpați. Legendele și misterele sunt prezente peste tot prin aceste locuri, elemente care pot fi valorificate din punct de vedere turistic printr-o promovare corespunzătoare, de asemenea se poate vorbi despre o restaurare a cetății după modelul celei de la Deva.

a) Ulpia Traiana Sarmizegetusa b) Cetatea Colț

Fig.3.20 Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și ruinele Cetății Colț

sursa: www.infopensiuni.ro

Biserica Cetății Colț

Se află în apropierea cetății, având și ea aspect de fortăreață. Se compune dintr-o navă și un mic altar deasupra căruia se înalță un puternic turn fortificat. Biserica a fost construită în sec. XV, s-au păstrat urme de pictură din sec.XV; ansamblul se află azi în stadiu e ruină.

Cetatea Mălăiești

A fost construită în sec.XIV, ca cetate de refugiu pentru cnejii din Sălaj. Este alcătuită dintr-un donjon cu ziduri groase de 1,5 metri și cu o înălțime de 12 metri și dintr-o incintă patrulateră. Abandonată de mult timp, se află azi în stadiu de ruină.

Tabel 3.8

Analiza SWOT a potențialului turistic antropic al județului Hunedoara

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Din analizele SWOT rezultă existența anumitor puncte slabe care necesită o abordare sistematică și găsirea unor soluții de rezolvare a acestor puncte slabe pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din județul Hunedoara, dezvoltarea economică și valorificarea turistică a potențialului natural

– Lipsa promovării turistice a obiectivelor turistice naturale și nu numai: promovarea turistică este esențială pentru creșterea valorii turistice a obiectivelor turistice, cu toate acestea o promovare turistică este inutilă dacă nu se fac demersurile necesare de protejare, conservare și restaurare a obiectivelor turistice. Promovarea turistică trebuie să se facă coordonat, prin intermediul agențiilor de turism, includerea în pachetele turistice a atracțiilor turistice naturale, prezentarea acestora în cadrul târgurilor de turism interne și internaționale. O altă măsură ce trebuie luată imediat după cea a reabilitării fizice a obiectivelor turistice este construirea unor căi de acces care să asigure un flux turistic cu impact minim asupra mediului din zona respectivă și creșterea valorii obiectivelor turistice în sine și în consecință a regiunii. Există foarte puține instituții care asigură promovarea turistică a obiectivelor turistice.

– Lipsa infrastructurii rutiere: mai bine spus este vorba despre un procentaj destul de mic de căi rutiere care nu întrunesc normele de confort sau de siguranță. Inexistența unor autostrăzi finalizate integral, nu pe bucăți, a unor șosele moderne a dus în timp la crearea unei imagini negative nu numai a acestei regiuni din România ci și asupra întregii țării. Problema infrastructurii rutiere nu este una nouă și cum am aratat este una la nivel național. Din păcate această problemă care este mult mai gravă mai ales în zona de sud a județului Hunedoara a dus în timp la scăderea valorii turistice a anumitor perimetre care astfel au devenit greu accesibile.

– Lipsa unităților de cazare și calitatea slabă a serviciilor: în anumite regiuni cu un potențial turistic natural deosebit de valoros, spre care se îndreaptă fluxuri turistice, nu dispun de unități de cazare sau sunt în număr mic și dispun de o capacitate de cazare mică. Acest lucru determină scurtarea sejurului turistic, reducerea dramatică a numărului de nopți de cazare, lipsa promovării turistice, astfel unele obiective turistice nu sunt vizitate și nu sunt cunoscute. În anumite cazuri, deși unitățile de cazare există ele nu oferă servicii deosebite. Este vorba mai ales de hotelurile de două stele care nu au fost încă modernizate și nu sunt competitive în cazul introducerii acestora în cadrul circuitelor turistice.

– Lipsa accesului la internet și la serviciile de telefonie mobilă: este o problemă care vizează mai ales zonele muntoase greu accesibile, satele de munte care nu beneficiază de serviciile minime unui trai decent. Lipsa conexiunii telefonice este o problemă mai ales în Munții Orăștiei sau în comunitățile sărace din Bazinul Hațeg. Procentajul persoanelor care au acces la internet este foarte mic la satele de munte, mai ales cele din Munții Retezat.

– Infrastructură turistică necorespunzătoare și puțin utilizabilă în susținerea fenomenului turistic: astfel, zonele alpine prezintă o foarte slabă valorificare turistică, nu sunt dotări și echipamente care să permită un acces rezonabil în aceste zone iar valorificarea turistică este una limitată, minimă, admirarea peisajului și practicarea sporturilor de iarnă acolo unde se permite acest lucru. Din păcate rețeaua potecilor marcate nu este una bine întreținută, deși rețeau nu este una de lungime mică ea nu este îmbunătățită cu minime dotări: podețe, balustrade, scări. De asemenea, sunt puține panouri informative, cu elemente generale, de bază despre obiectivele turistice sau despre zonele prin care trec turiștii, elemente de cultură generală dar care să trezească interesul turiștilor.

– Oferta de produse turistice este una redusă: redusă și nu numai, calitatea lor este slabă, nu sunt atractive și sunt prost făcute. Este nevoie de mai multă implicare și de un studiu turistic aprofundat pentru ca programele turistice să concentreze activități atractive pentru a putea fi cumpărate de către turiști.

Cu toate aceste minusuri sunt și elemente pozitive, puncte tari și oportunități care bine valorificate se pot constitui în premise ale unui turism competitiv. Dintre acestea pot fi menționate următoarele care privesc în mod deosebit turismul:

– Se constată o dezvoltare a turismului de afaceri și tranzit, stațiunile turistice din județul Hunedoara dispun de o bază corespunzătoare pentru susținerea acestor tipuri de turism, în egală măsură traversarea județului de către importante căi rutiere de importanță europeană.

– Dezvoltarea turismului cultural axat pe cetățile dacice ca monumente UNESCO.

– Existența unui potențial turistic balnear important: turismul balnear are aici vechi tradiții, resursele balneare au fost valorificate din perioada antică, izvoare minerale diverse din punct de vedere calitative și cu calități terapeutice deosebite se găsesc la Călan, Vața de Jos, Geoagiu- Băi. Cu toate aceste trebuie subliniată starea precară a unor stațiuni balneare, mult timp lasate de izbeliște, abia în ultimii ani se înregistrează un anumit reviriment, concretizat prin modernizarea echipamentelor balneare, conservarea anumitor obiective turistice naturale și instituirea unor perimetre speciale de protecție, renovarea unor clădiri- monumente istorice și includerea acestor stațiuni și a potențialului lor în cadrul circuitelor turistice naționale și internaționale.

Propunerile care trebuie făcute pentru îmbunătățirea activității turistice din cadrul județului Hunedoara, trebuie corelate cu punctele slabe identificate în cadrul analizei SWOT, în consecință, pentru optimizare turismului se pot implementa următoarele măsuri:

– Punerea la punct a unei strategii corespunzătoare de prromovarea a activității turistice din cadrul județului Hunedoara, identificarea celor mai cunoscute și valoroase obiective turistice și promovarea acestora cu ocazia târgurilor de turism interne și internaționale, înscrierea acestora în cadrul programelor turistice, pe cataloagele agențiilor de turism;

– Modernizarea infrastructurii rutiere, modernizarea drumurilor, pentru ca căile de acces să poată asigura accesibilitatea la principalele obiective turistice și stațiuni de interes balnear;

– Privatizarea unităților de cazare, atragerea investitorilor pentru a investi în turism, construirea de noi unități de cazare și diversificarea serviciilor de agrement;

– Modernizarea infrastructurii de comunicație, instalarea anumitor relee de comunicație mai ales în cazul zonelor izolate cu atenția cuvenită impactului asupra elementelor mediului natural;

– Mărirea capacității de cazare în localitățile cu obiective turistice antropice și cu resurse turistice naturale, îmbunătățirea serviciilor de alimentație și diversificarea serviciilor de agrement;

– Pe baza existenței resurselor turistice, este necesară demararea unor programe turistice care să aibă un impact deosebit asupra mediului turistic, circuite și programe care să stârnească interesul pieței prin includerea celor mai interesante obiective turistice, tipuri și forme de turism.

BIBLIOGRAFIE

Cărți, tratate, cursuri, monografii

Legislație

Ordonanța de Guvern nr.68/26.08.1994 întărită prin Legea nr.41/1995

Site-uri

www.romaniaview.info accesat aprilie 2016

www.e-calauza.ro accesat martie 2016

www.orasuldeva.ro accesat aprilie 2016

www.recensamant.ro accesat februarie 2016

www.turismretezat.ro accesat aprilie 2016

www.worldwideromania.com accesat aprilie 2016

www.crestinortodox.ro accesat februarie 2016

www.turismland.ro accesat martie 2016

http://hunedoara.ro accesat martie 2016

www.turism-zone.ro accesat martie 2016

http://www.hunedoara.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=518 accesat februarie 2016

http://www.skytrip.ro/obiective-naturale-in-judetul-hunedoara.html?offset=15 accesat martie 2016

Tempo-online, INSSE accesat martie 2016

http://www.primariahd.ro/ accesat aprilie 2016

http://www.insse.ro/cms/ accesat februarie 2016