Studiul Populatiilor DE Caprine Aflate In Crestere Si Exploatare In Arealul Botosani

Diverse2

Studiul Populatiilor DE Caprine Aflate In Crestere Si Exploatare In Arealul Botosani

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIUL POPULAȚIILOR DE CAPRINE AFLATE ÎN CREȘTERE ȘI EXPLOATARE ÎN AREALUL BOTOȘANI

Introducere

Creșterea și exploatare caprinelor pe plan mondial și în țara noastră se justifică prin calitatea de excepție a laptelui de capră, recomandat în mod deosebit în alimentația copiilor, a bătrânilor și a bolnavilor.

Produsul secundar obținut de la caprine îl reprezintă carnea, având calități dietetice deosebite.

Domesticirea caprelor a început cu aproximativ 8000 de ani înainte de Hristos în Asia, iar exploatarea lor de către om este din cele mai vechi timpuri, lucru dovedit din punct de vedere istoric. Față de celelalte specii, caprinele manifestă o rezistență crescută față de condițiile de climă, iar din acest punct de vedere, ele au o mare putere de adaptare la modificările de climă.

Totuși caprele sunt destul de sensibile la frig și condiții necorespunzatoare de igienă. Întrucât caprele traspiră puțin la temperaturi scăzute, și mai puțin decât oile la temperaturi ridicate, au nevoie de o cantitate mai mică de apă, lucru ce o face să fie foarte răspândită pe glob, dar și în zonele secetoase, necesarul respectiv pentru funcțiile vitale este procurat din furaje consumate.

Structura și gradul de dezvoltare a învelișului pielos joacă un rol important în procesul de adaptare la diferiți factori de mediu. Fenomenele naturii precum frigul, ploaia și zăpada pot influența negativ starea generală a animalelor, în aceste condiții ele trebuind să fie adăpostite pe lângă pomi, garduri, maluri stânci etc.

Rezistența organismului, manifestată prin rezistența la îmbolnăviri contagioase, cum ar fi brucelaza sau tuberculoza, conduce la un procent de pierderi prin mortalitate mult mai redus comparativ cu alte animale.

Întrucât caprele au un temperament vioi și agilitate mare, li se ușureaza accesul pe cele mai accidentate terenuri, pe distanțe lungi pentru a-și căuta și selecta hrana. Ele se pot cațăra pe colțuri de stânci, culegând frunze, muguri, rămurele și iarbă la care alte specii de animale domestice nu au acces. Datorită acestui fapt capra este considerată un animal rustic și ușor de întreținut.

Caracteristica biologică a caprinelor este reprezintată de mobilitatea buzelor și conformația botului și dentiției, favorizându-i prinderea și retezarea ierbii cât mai aproape de suprafața solului.

Caprele valorifică în mod eficient furajele grosier, datorită gradului pronunțat de dezvoltare a tubului digestiv, manifestată din faza timpurie a creșterii și dezvoltării iezilor. La circa două săptamâni de la naștere, iezii pot consuma diferite plante furajere, contribuind la dezvoltarea rapidă a capacității rumenului, care în scurt timp trebuie să ocupe circa 75% din volumul gastric total în timp ce “chiagul” numai 20%, față de 80% cât reprezintă la naștere. Chiar dacă capra poate consuma un număr sporit de plante, ea preferă o serie de plante aflate în anumite stadii de maturitate. Însușirerea de a putea selecta spre valorificare a anumitor plante este manifestată de simțurilor – tactil, gust și miros – foarte pronunțate. Deasemenea, ele au și un accentuat simț al gustului amar, sărat, dulce și acru – întrucât capacitatea lor de a selecta este mai mare față de ovine și bovine.

Partea I – Considerații generale

Capitolul I

Date din literatura de specialitate privitoare la tema abordată

Consecința aderării țării noastre la Uniunea Europeană, a impus ca o necesitate absolută, reducerea sistemului actual, al producției de subzistență, și înlocuirea acestuia cu ferme de capre cu dimensiuni care să permită livrarea pe piață a produselor obținute de la această specie.

În România, sunt practicate trei sisteme de creștere și exploatare a caprelor, în funcție de interes și posibilități: câte 4-6 capete, pe lângă gospodăria țărănească, produsele obținute fiind utilizate în familia proprie; 20-60 de capete, crescute în turmele de ovine si foarte rar, în ferme specializate, 60-100 de capete, produsele obținute fiind comercializate fiind considerate o importantă sursă de venit.

În cazul în care unii fermieri vor să-și sporească efectivele, aceasta se poate realiza prin două metode respectiv: sporirea efectivelor din prasila proprie și achiziționarea de la alți fermieri.

Principala producție urmărită în activitatea de creștere a caprinelor este laptele acestora, pe loc secundar aflându-se producția de carne, și în cazuri foarte rare producția de păr și puf.

În România, creșterea caprelor prezintă mai puțin interes, în prezent ele fiind exploatate pe scară mai largă în județul Sibiu, în Dobrogea și în vestul țării. Reprezentantele rasei exloatate la noi sunt Carpatina și Alba de Banat, iar scopul principal al creșterii acestora este reprezentat de producția de lapte și în mai mică măsură cea de carne.

1.1. Particularități biologice ale caprinelor

Totalitatea particularităților biologice și constituționale au reprezentat principalii factori care au contribuit la răspândirea acestei specii în diverse zone de pe glob. Dintre cele mai importante particularități biologice specifice caprinelor amintim:

– rusticitatea pronunțată – conferă caprinelor o foarte bună rezistență la condiții aspre de mediu;

– specificul constructiv al scheletului, mușchilor, articulațiilor și aparatului tendinos-ligamentar favorizează deplasarea rapidă pe distanțe mari și pe drumuri accidentate (capra poate parcurge într-o zi distanțe mai mari cu peste 50 % decât oaie și cu peste 80 % mai mult decât bovinele);

– conformația botului și mobilitatea buzelor permite valorificarea tuturor sortimentelor de vegetație și îndeosebi a celei lemnoase, permițând astfel ca această specie să supravețuiască foarte bine și mult timp în zone aride în care alte rumegătoare nu pot rezista (digeră mai bine fracțiunile celulozice ale plantelor, preferă arboretul și doar atunci când acesta lipsește consumă și alte plante);

– consumă selectiv plantele preferând doar pe cele care se află în stadii reduse de maturitate și consumă cu predilecție părțile bogate în glucide (selectivitatea se reduce pe măsură ce perioada de înfometare este mai mare);

– sesizează relativ ușor aspectul și calitatea plantelor, fapt ce influențează foarte mult capacitatea lor de ingestie, refuză adeseori sau acceptă cu dificultate unele nutrețuri;

– conformația corporală caracteristică și particularitățile membrelor și îndeosebi a celor posterioare îi permit înălțarea și sprijinul pe diverși arbuști consumând astfel în perioada secetoasă frunzele și mugurii acestora;

– rezistența organică sporită face ca această specie să se îmbolnăvească foarte greu de unele boli contagioase cum ar fi bruceloză și tuberculoza;

– cu toate caracteristicile învelișului pilos capra este extrem de sensibiliă la condiții improprii de igienă și la frig, contractând astfel foarte ușor unele boli pulmonare sau parazitare;

– învelișul pilos este diversificat în funcție de rasă și condiții de mediu; la multe capre din zonele în care temperaturile sunt ridicate o mare pare de pe durata unui an, pe suprafața pielii este prezent un strat de peri scurți, subțiri și strălucitori aplecați spre derm reflectând o mare parte din excesul de căldură incidentă, constituind astfel un mijloc de protecție împotriva acesteia;

– transpiră mai puțin decât oile la temperaturi ridicate; din acest motiv necesarul de apă este mai redus pentru asigurarea unei producții de lapte sporite, fapt pentru care suportă mai ușor condițiile aspre specifice zonelor secetoase și toride (capra își procură cca. 60 % din necesarul de apă din plantele consumate);

– dezvoltarea stratului adipos sub formă de depozit perirenal și abdominal constituie rezerve considerabile de energie care vor fi utilizate în perioadele de subnutriție;

– capacitatea lactogenă ridicată permite ca pe durata unei lactații o capră să dea o producție de lapte mai mare de 8 – 20 ori decât greutatea corporală proprie (rasele perfecționate de bovine pot da o producție de 6 – 8 ori mai mare decât greutatea corporală proprie);

– lactația continuă în caz de negestație și în al doilea an; în acest caz curba lactației respective descrie un nou vârf iar ramura descendentă se prelungește la peste 600 zile;

– prolificitatea caracteristică speciei este mai mare de 150 % la majoritatea populațiilor și raselor;

– longevitatea biologică este mărită fiind în majoritatea cazurilor de peste 10 ani, maxima 18 ani, perioada de economicitate 6 – 8 ani;

– pretabilitatea la intensivizarea reproducției, frecvent apar cazuri de intersexualitate a produșilor rezultați (incidența este mai mare la rasele perfecționate);

– capacitatea pronunțată de combinabilitate prin încrucișare cu alte rase;

– necesită investiții reduse pentru construcția adăposturilor.

Din parcurgerea acestor particularități biologice se poate lesne observa că specia caprină este una prin excelență de pășune sau de ,,plen aier”. Acolo unde condițiile de mediu permit capra poate fi întreținută foarte ușor în libertate pe toată durata anului, iar în zonele cu climat temperat continental în zilele reci și cu umiditate în exces este necesară adăpostirea lor. De asemenea și această specie, la fel ca și altele de interes zootehnic, poate fi întreținută în condiții de creștere și exploatare de tip intensiv.

1.2. Rase de caprine exploatate în România

1.2.1. Rase autohtone

1.2.1.1. Rasa Carpatina. Este cea mai veche rasă și deține ponderea cea mai mare în ceea ce privește numărul total de caprine din țara noastră. Este crescută îndeosebi în gospodăriile populației în turme separate sau împreună cu ovinele, cu care, dealtfel, convețuiesc foarte bine.

Origine și mod de formare. Este cea mai răspândită rasă de caprine din țara noastră și derivă din forma sălbatică Prisca. Rasa în sine s-a format prin selecție naturală, fiind crescută încă din cele mai vechi timpuri pe lângă gospodăriile populației.

Însușiri morfologice. Se caracterizează prin rusticitate și rezistență organică deosebită față de condițiile de creștere și întreținere, fiind tardivă și foarte heterogenă din punct de vedere al culorii, dezvoltării corporale și a producțiilor.

Fig. 1.1. Rasa Carpatină

Nivelul productiv depinde în mare parte de tipul și felul alimentației și nu în ultimul rând de gradul de selecție și de condițiile de creștere și exploatare. Fiind considerată o specie rezistentă de cele mai multe ori toate aspectele amintite sunt tratate cu superficialitate. Așa se explică gradul ridicat al heterogenității caracteristic acestei rase.

La naștere, greutatea corporală a iezilor este influențată de tipul de fătare, fiind cuprinsă între 1,6 și 3,9 kg. În cazul indivizilor adulți, greutatea corporală este de 35 – 40 kg. La iezii proveniți de la primipare și de la caprele adulte, cu fătări gemelare și triple, greutatea iezilor la naștere se încadrează între 2 și 3,5 kg. Fecunditatea caracteristică rasei este de 98% iar valoarea indicelui de prolificitate este de 140%.

Structura învelișului pilos este reprezentată de două categorii de fibre, și anume păr și puf, deosebite între ele prin lungime și finețe. Puful este reprezentat de fibrele mai scurte și mai subțiri. Finețea acestuia este cuprinsă între 10-19µ, iar a părului depășește 60µ. Lungimea fibrelor de păr este cuprinsă între 7-10 cm cu maxime de peste 30cm, iar a fibrelor de puf este de 2 – 4cm.

Producția piloasă este în general redusă, fiind cuprinsă între 0,150-0,250 kg puf și 0,600 – 1,200 kg păr și se recoltează, primăvara, prin pieptănare. Din punct de vedere histologic, prin examinarea probelor, s-a constatat că doar fibrele mai groase (părul) prezintă în centrul acestora un canal medular foarte evident ce ocupă aproximativ % din grosimea acestora. În cazul pufului, acesta a are o lungime mai mică, o finețe mai bună, un luciu intens și o mătăsozitate evidentă. Ambele categorii de fibre componente ale învelișului pilos sunt utilizate în vederea obținerii unor țesături călduroase și cu o estetică deosebită.

Producția de lapte. Este extrem de variabilă, fiind încadrată între limitele 150 și 280 l lapte obținut într-o perioadă a lactației cuprinsă între 5 și 7 luni. Acest aspect denotă, ca urmare a lipsei unor acțiuni susținute de selecție aplicată la această rasă, o mare heterogenitate.

Perspective de creștere. Probabil, și în viitor, caprele de rasă Carpatine își vor păstra arealul ocupat, fiind crescute cu precădere în sectorul privat. Însă, pentru a crește eficiența acestora în exploatare, și pentru reducerea gradului de variabilitate, se impune, ca la nivel național, să se deruleze ample programe de ameliorare.

1.2.1.2. Rasa Alba de Banat

Reprezintă a doua rasă autohtonă de caprine, însă efectivul aparținând acesteia este mai redus, fiind crescută și exploatată la început cu precădere în Banat, de unde, apoi, s-a răspândit și în alte zone ale țării.

Origine și mod de formare. A rezultat din încrucișarea îndelungată și mai puțin dirijată a țapilor de rasă Nobilă Germană și Saanen cu caprele Carpatine locale (N., Ciolcă și colab. 1978).

Însușiri morfoproductive. Conformația corporală, și caracterele de exterior, specifice caprinelor din rasa Albă de Banat sunt caracteristice raselor încadrate în tipul morfoproductiv de lapte. Trunchiul este piriform, alungit, cu linia superioară ascendentă atero-posterior și talia mijlocie. Capul este mic, cu aspect uscățiv și fin, profilul nasului drept (la 75-80% din indivizi) și concav. Aproximativ 50 % din efective prezintă coarne turtite lateral, striate, de lungime 15 – 40 cm. Urechile sunt mijlocii și au poziție semilăsată, fiind acoperite cu păr scurt și neted. Țapii prezintă inferior un smoc de păr de lungime 6 – 8 cm denumit barbișon. Gâtul mijlociu ca lungime, potrivit de gros, ușor turtit în părțile laterale și purtat oblic. Membrele sunt lungi, cu schelet uscățiv, puternice, aplomburi în general corecte, cornul copitei dur, facilitând astfel parcurgerea unor distanțe mari în căutarea hranei.

Fig. 1.2. Rasa Albă de Banat

Tineretul caprin aparținând acestei rase, datorită gradului ridicat de precocitate caracteristic, atinge maturitatea sexuală la vârsta cuprinsă între 7 și 8 luni.Învelișul pilos este de culoare albă uniformă, format din două categorii de fibre. Puful este mai scurt și are o finețe de 14µ, iar părul este mai lung și are grosimea neuniformă pe lungimea aceleiași fibre și anume: 86,13µ la bază, 89,6µ la mijloc și 47,9µ la vârf. Femelele au ugerul bine dezvoltat, de formă piriformă, mai rar globulos. Producția medie de lapte pe o lactație de 200 – 280 zile este de 400 l, cu variații individuale cuprinse între

200 l și 1300 l.

Prolificitatea specifică rasei este 200 – 250 %, iar natalitatea și fecunditatea au valori de 94% și respectiv 97%.

Perspective de creștere. Fiind o rasă autohtonă ce dispune de un potențial lactogen superior este necesar ca pe viitor aceasta să fie utilizată ca amelioratoare a populațiilor locale aparținând rasei Carpatină. Paralel cu aceste acțiuni se impune și intensificarea acțiunilor de selecție desfășurate în rasă curată, concomitent cu derularea altora ce vizează extinderea arealului de creștere, astfel încât acolo unde este posibil să înlocuească efectivele locale mai slab productive.

1.2.2. Rase din alte țări

1.2.2.1. Rase specializate pentru producția de lapte. În această categorie sunt incluse mai multe rase crescute în diverse zone ale globului și care dau producții medii de peste 500 l lapte pe lactație. Din multitudinea raselor încadrate în această categorie cele mai importante sunt Saanen, Alpină elvețiană (Hasli) și franceză, Toggenburg, Albă de Banat, Granada, Guadarrama, Malteză, Murcia și Gorki.

Rasa Alpină Elvețiană sau capra Hasli. Este, după rasa Saanen, capra cea mai răspândită din Elveția și se crește mai mult în cantonul Graubunden. Este o rasă apărută în prima parte a acestui secol și s-a format prin selecția unei populații locale de caprine. Are o constituție mai robustă decât Saanen. Culoarea învelișului pilos este roșu spre brun, variind după regiunea de creștere între brun cenușiu și negru cenușiu, asemănându-se foarte mult cu căprioara. Pe linia superioară, de la ceafă până la vârful cozii, are o dungă de nuanțe mai închise. Tot de nuanțe înschise sunt și fața, spatele, capul pieptului și membrele până la genunchi. Părul este scurt, dur și lucios. Are capul și gâtul scurt, pieptul bine dezvoltat, șalele și crupa înguste.

Membrele sunt subțiri, slab acoperite cu mase musculare, însă au articulații corecte și unghii puternice. Producția media de lapte a rasei se încadrează între limitele 400 – 500 l.Capra Alpină s-a utilizat în diverse țări ca amelioratoare a producției de lapte la caprele locale de aceeași culoare.

Rasa Alpină franceză deține un nivel ridicat de productivitate în rândul caprelor crescute în Franța. Este originară din zona montană a Munților Alpi, s-a format prin utilizarea încrucișărilor dintre caprele locale cu țapi Saanen.

Fig. 1.3. Rasa Alpină franceză

Sunt animale vioaie cu talia este cuprinsă între 70 – 80 cm, părul este de lungime redusă și are o coloristică variată, de la roșu închis la negru. Corpul are pieptul adânc, spinare dreaptă, bazinul lung și puțin înclinat, articulații puternice corecte. Defectele de aplomb sunt întâlnite la un număr redus de indivizi. Ugerul voluminos, bine proporționat și corect prins de abdomen.

Greutatea corporală este cuprinsă între 55 – 70 kg și între 80 – 100 kg la țapi.

Producția medie de lapte obținută într-o lactație de 8 luni este cuprinsă între 500 și 600 l. Prolificitatea se încadrează între limitele 125 % și 140 %.

Rasa Saanen. Această rasă își are originea în Capra Prisca și s-a format în arealul situat pe valea râului cu același nume din Elveția. De aici caprinele s-au răspândit la început pe valea Simental, cantonul Bern și Jura, după care, datorită calităților sale remarcabile, au fost importate în foarte multe țări. Scopul acestor importuri a fost de a fi utilizate la încrucișări de ameliorare în vederea îmbunătățirii potențialului productiv la caprele locale sau la formarea de rase noi.

Formatul corporal este tipic animalelor cu producții bune de lapte, înălțimea la grebăn este cuprinsă între 80 – 100 cm la țap și 70 – 80 cm la capre. Capul este potrivit de lung, mai scurt la țapi. La ambele sexe coarnele lipsesc. Membrele sunt lungi cu ongloane rezistente.

Fig. 1.4. Rasa Saanen

Ugerul este globulos, foarte bine dezvoltat, bine atașat de abdomen, depășind însă înapoi profilul concav al feselor. Sfârcurile bine dezvoltate, îndreptate înainte și bine prinse de uger.

Culoarea învelișului pilos este albă, fără a fi însă albinotică, deoarece la majoritatea indivizilor se găsesc mici pete ușor pigmentate (Duerst).

La ambele sexe se întâlnește barba, însă întotdeauna este mai lungă la țapi.

Producția de lapte variază între 600 – 1000 l, cu maxima de 2204 litri. Laptele are un conținut de 3,3 % grăsime și 2,7 % proteină

Prolificitatea specifică rasei se încadrează între limitele 150 și 170%, iar greutatea corporală între 50 – 55 kg la femele și 70 – 80 kg la țapi.

Nu sunt reținuți ca reproducători indivizii care prezintă părul prea lung pe gât și membre și cei cu coarne.

Rasa Toggenburgh. Se crește îndeosebi în cantoanele situate în estul Elveției, în special în St. Gallen. Este o rasă de talie mică și are un format corporal îndesat.

Culoarea caracteristică rasei este brun-ciocloatie. Pe față prezintă ca particularități de culoare două brezături dispuse oblic de la nivelul ochilor la comisura buzelor, late de câțiva cm. Brezături sunt întâlnite și pe membre, marginile urechilor și coadă.

Coarnele sunt scurte sau pot lipsi. Învelișul pilos este scurt, mai rar fiind întâlniți indivizi cu păr lung. Talia este de 80 – 85 cm la țap și 65 – 75 cm la femele, iar greutatea corporală 65 kg și respectiv 50 kg. Producția medie de lapte caracteristică rasei este de 700 l obținută în 290 zile de lactație.

Rasa Nobilă Germană albă. Această rasă s-a format în Germania prin încrucișarea caprelor Saanen importate din Elveția cu caprele locale albe.

Importul însă a fost sistat în anul 1910 și de atunci este considerată ca o rasă de sine stătătoare. Pe toată perioada parcursă de la omologare ca rasă reproducția a fost dirijată și atent monitorizată. Grație calităților sale remarcabile, această rasă s-a răspândit foarte rapid pe întreg teritoriul Germaniei și în țările din jur participând la formarea altor rase sau tipuri locale de caprine. Conformația corporală nu diferă foarte mult de cea a rasei Saanen. Producția de lapte se încadrează între limite extrem de largi, fiind cuprinsă între 600 și 1000 l, cu maxime de peste 2000 de litri pe lactație.

Rasa Nobilă Germană brună. S-a format prin selecția exclusivă a caprelor germane locale, acțiune asociată și cu asigurarea unor condiții optime de hrănire și întreținere. Dacă Nobila germană albă poate fi considerată ca un rezultat al procesului de absorbție, formarea rasei Nobilă germană brună s-a bazat, în totalitate, pe aplicarea unei selecții riguroase la nivelul mai multor tipuri locale de caprine, mai mult sau mai puțin asemănătoare între ele în ceea ce privește culoarea, conformația și productivitatea. În prezent, această rasă a ajuns la un nivel de perfecționare în ceea ce privește conformația și valoarea producției de lapte ce o poate situa printre cele mai reprezentative rase culturale și amelioratoare, însă nu atinge nivelul de înnobilare pe care-l posedă caprele albe.

Trunchiul este bine proporționat, ugerul dezvoltat, globulos, cu sfârcuri nu prea mari și bine atașat de abdomen.Greutatea corporală 48 – 54 kg la femele și 70 – 80 kg la țapi. Producția de lapte este foarte bună variind între 800 și 900 l pe lactație. Recordul rasei este de 2020 kg lapte cu un procent de 4,4 % grăsime și 88 kg unt pur.

1.2.2.2. Rase crescute în principal pentru carne. Rasele încadrate în această grupă sunt caracterizate printr-un grad mai ridicat de precocitate, fiind însă și bune producătoare de lapte.

Rasa Boer. Derivă din vechea rasă Booră din Africa de Sud. Ameliorarea rasei a avut loc în Franța, fiind considerată ca specializată pentru producția de carne. Greutatea medie este de 80 kg la femele și de peste 100 kg la masculi. Prolificitatea specifică rasei 165 – 175 %.

Rasa Blanca Celtiberica. Derivă din forma preistorică Prisca fiind adaptată în prezent atât în zonele de litoral cât și în cele montane. Pentru calitățile sale remarcabile este apreciată de către crescătorii din zona bazinului mediteranean.

Fig. 1.5. Rasa Boer

Culoarea este albă uniformă. Talia este de 72 – 80 cm la masculi și 65 – 75 cm la femele. Perimetru toracic este cuprins între limitele 85 – 95 cm la țapi și 70 – 80 cm la caprele adulte.

Greutatea vie 78 – 85 kg la masculi și 50 – 55 kg la femele. Prin sacrificarea tineretului caprin la vârsta de 40 – 50 zile se obțin carcase în greutate de 10 – 12 kg și cu o calitatea deosebită a cărnii.

Rasa Wallisă sau capra cu gâtul negru. Se crește îndeosebi în cantonul Wallis de Sud și are o importanță mai mult locală. Capul, coarnele, gâtul, membrele anterioare și trunchiul până la jumătatea pieptului, sunt de culoare neagră. O linie verticală tranșantă desparte partea pigmentată a corpului de cea posterioară care este albă în totalitate.

Unghiile aflate la membrele anterioare sunt negre, pe când la cele posterioare întotdeauna sunt depigmentate sau ușor gălbui. Această capră este mai puțin perfecționată, însă este foarte rezistentă față de condițiile de mediu și la boli.

Aceste calități au impus rasa în atenția crescătorilor și a fost rapid importată și în Germania. Are un păr foarte lung atingând frecvent 65 cm. La țăp părul este ceva mai lung, barba ajungea până aproape de genunchi, aceștia având caracteristic și un smoc de păr bogat dispus deasupra ochilor. Coarnele sunt lungi și puternice, la țap ajung la 50 cm. Trunchiul este îndesat, iar crupa deși este teșită este largă și bine dezvoltată.

Producția de lapte variază între 300 și 500 kg pe lactație. Se pretează foarte bine la creșterea în libertate, mai puțin în stabulație. Carnea rezultată are calități organoleptice deosebite.

1.2.2.3. Rase specializate pentru lână de tip mohair. Rasele încadrate în această grupă sunt apreciate îndeosebi pentru calitatea învelișului pilos care are însușiri și calități asemenea lânii, purtând denumirea de mohair. Acesta reprezintă un important și căutat articol de comerț mondial.

Rasa Angora. Este originară din Turcia, unde există peste trei milioane indivizi.

Este de talie relativ mică (60 – 65 cm), gâtul scurt, corp îndesat, crupa teșită și mai înaltă decât grebănul, membrele scurte și puternice, unghiile rezistente. Urechile sunt scurte purtate aplecat. Greutatea corporală variază între 40 – 50 kg la masculi și 30 – 35 kg la femele. Culoarea lânii este frecvent albă, însă se întâlnesc și indivizi negri, sau galben – ruginiu și cenușii. Fața, urechile și membrele sunt acoperite cu jar scurt și des, iar restul corpului cu păr cu aspect de lână.

Fig. 1.5. Rasa Angora

Învelișul pilos prezent pe corp este compus din două categorii de fibre, unele mai scurte (6-8 cm), puțin numeroase și altele foarte lungi și dese, formând adevărata îmbrăcăminte lânoasă a acestora. Fibrele lungi depășesc 30 cm și au o finețe cuprinsă între 25 și 50µ sunt însă lucioase, răsucite în spirală sau tirbușon, conferind astfel individului un aspect lățos. Recoltarea lânii se face primăvara, rezultând o cantitate cuprinsă între 3 și 6 kg de la țap și 2 – 4 kg la femele. Calitatea mohairului este influențată în mare măsură de climat, hrană, sex și în mod deosebit de vârstă. Astfel, de la tineret, începând de la un an, mohairul are un aspect remarcabil și o foarte bună finețe; aceste calități se mențin până la vârsta de cca. 4 ani după care începe să se modifice în sens negativ.

Capra de Kașmir (Capra Tibetană sau Capra hircus laniger) se crește în Tibet în regiunea Kașmir din Munții Himalaia. Este exploatată în principal pentru părul său care are la fel ca și la Angora multe calități și însușiri asemănătoare lânii.

Fig. 1.6. Rasa Angora

Arealul ocupat de această rasă se întinde din Buhara la vest și până în Bergal și India la est. Cu toate că originea acesteia diferă de cea a rasei Angora, acestea se aseamănă mult în ceea ce privește conformația și dezvoltarea corporală. Este de talie mijlocie, corpul îndesat, gât scurt, cap mic, urechi blegi și scurte, iar coarnele sunt lungi, turtite și răsucite în spirală. Părul este lung, fin, des și moale, fără a fi însă răsucit și ondulat ca la Angora, motiv pentru care aspectul exterior este diferit și mai puțin plăcut decât al caprelor Angora. Culoarea învelișului pilos este argintie sau slab gălbuie.

Există însă și capre albe în totalitate și chiar negre. Din lâna recoltată primăvara după tuns se obțin renumitele șaluri de Kașmir. Calitatea învelișului pilos scade odată cu înaintarea caprelor în vârstă, însă laptele și carnea sunt gustoase și fără miros.

Capra Malaeză. Este răspândită în insulele din Arhipeleagul Malaezian și în provinciile din India de Est. Această capră are caracteristică conformația capului, care se aseamănă foarte mult de cea întâlnită la oaie. Acesta este berbecat, acoperit cu jar scurt de culoare brună și are o dungă neagră pe frunte.

Caprele malaeze sunt foarte înalte pe picioare, iar coarnele lor groase și scurte descriu un arc de cerc pe direcția înapoi și în jos. Se crește atât pentru lână cât și pentru lapte.

1.2.2.4. Rase exploatate pentru păr și puf. Caprinele încadrate în această grupă sunt crescute îndeosebi pentru calitățile deosebite ale învelișului pilos.

Rasa Pridon este cea mai reprezentativă din această grupă. S-a format în Rusia pe valea râurilor Don și Volga, prin selecția caprinelor locale și se crește în efective considerabile ca număr.

La această rasă învelișul pilos este reprezentat de puf și păr. Din totalul fibrelor, ponderea pufului, adică a fibrelor fine, este cuprinsă între 65 și 70 %, iar fibrele semifine dețin 25 – 30 %. La o fibră groasă revin 8 – 16 fibre de puf, în condițiile în care la caprele neselecționate părul deține o pondere de cca. 85 %. La rasa Pridon lungimea pufului este cuprinsă între limitele 9 și 10 cm, iar a fibrelor groase între 5 și 7 cm. Finețea fibrelor de puf este de 18 – 19 u și au nuanțe de gri. Ca o particularitate, la rasa Pridon, vârful șuvițelor sunt ondulate și dispuse în mici inele, uniform repartizate pe toată suprafața corporală. Privitor la producția de puf recoltată, aceasta este diferită în funcție de sex, vârstă și individ. Media acestei producții este de 450 g la femelele adulte, între 800 g și 1200 g la masculi și de 350 – 400 g la tineret.

Puful se recoltează prin pieptănarea caprinelor înainte de tuns. Cantitatea de fibre semifine obținute prin tuns este de 200 g la femele și 300 g la masculi, iar datorită faptului că usucul se găsește în cantități prea mici, randamentul la spălare este cuprins între 75 și 90 %. Constituția caprelor de rasă Pridon este robustă, corpul alungit, talia 60 – 62 cm, membre puternice, torace bine dezvoltat. Greutatea corporală este cuprinsă între limitele 35 și 40 kg la femele și 65 – 70 kg la masculi. Prolificitatea are valori reduse comparativ cu cea caracteristică altor rase de caprine, fiind de 130 – 140 %. Producția de lapte este redusă, obținându-se într-o lactație normală o cantitate cuprinsă între 130 și 160 litri dintre care doar 20 – 25% este lapte marfă.

După sacrificare se obțin piei cu însușiri valoroase care sunt apreciate, în afară de industria marochinăriei și în confecționarea diferitelor articole de blănărie (gulere, șube, mesade).

Rasa Orenburg este crescută de asemenea pentru calitățile și însușirile învelișului pilos. Este o rasă răspândită în țările musulmane din ex-URSS și îndeosebi în Kazahstan. Puful are lungimea cuprinsă între 6 – 8 cm și o finețe de 15 – 16µ. Cantitatea de puf recoltată prin pieptănarea ciclică a indivizilor adulți este cuprinsă între 300 – 400 g.

Este o rasă cu o conformație caracteristică grupei din care face parte, greutatea corporală fiind de 40 – 45 kg la femele și 65 – 70 % la țapi. Producția de lapte și prolificitatea au valori de 200 – 250 l și respectiv 135 – 140 %.

Partea a II-a

Contribuții proprii

CAPITOLUL II

DATE MONOGRAFICE ALE S.C. AGROMEX DRAGALINA S.R.L., BOTOȘANI

2.1. Amplasare geografică

S.C. Agromex Dragalina SRL este o microfermă familială situată în comuna Cristinești, județul Botoșani. Dragalina deține majoritatea suprafețelor de pășuni din cadrul comunei.

Fig. 2.1. Amplasarea localității Dragalina

(www.google.com)

2.2. Condiții pedoclimatice

Climă, relief, rețea hidrografică

Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase, precum și cu ierni geroase, influențate de vântul puternic și rece (crivățul) ce suflă dinspre nord-est. Precipitațiile, în general, sunt suficiente pentru recolte bune. locuitorii sunt convinși că datorită pădurii din apropiere – care trebuie mereu protejată – în comuna noastră nu a fost secetă majoră decât în anii 1945 și 1946.

Relieful este deluros și formează o prelungire a Coastei Ibăneștilor, cu dealul Măgura, înalt de 385 metri. Cândva, dealurile comunei noastre erau acoperite de o pădure ce făcea parte din întinșii Codri ai Herței. Strămoșii noștri au locuit multă vreme doar în poienile acelei păduri, pe care le-au tot lărgit, pentru a mări suprafața arabilă odată cu înmulțirea populației.

Rețeaua hidrografică a comunei este formată din câteva pâraie cu debit mic. Cel mai important este Bașeul, care izvorăște din pădurea satului Cristinești, are un bazin hidrografic de 961 km2 și curge pe o lungime de 106 km, vărsându-se în râul Prut prin două guri, la sud de localitatea Ștefănești. Alte pâraie au următoarele denumiri: Pârâul Ilincăi (în Cristinești), Pârâul Pașcului, Pârâul Degeratului (în Dămileni), Pietrișul (în Baranca), Poienița și Herțușca (în Fundu Herței). Unele pâraie nici nu au nume, iar vara aproape că seacă de multe ori.

Soluri, vegetație, faună

Solurile de pe teritoriul localității Dragalina sunt de tipul cernoziom, foarte bune pentru agricultură. În privința resurselor subsolului, localitatea noastră este săracă. Se exploatează doar piatră de construcție pentru case și fântâni în câteva locuri. S-ar putea să existe și nisip de cea mai bună calitate pentru fabricarea sticlei, unde astfel de nisip se găsește din abundență și se exploatează de câteva decenii pentru nevoile fabricii de sticlă din municipiul Dorohoi. Altă resursă importantă a subsolului o constituie apa potabilă care există în toate satele, dar mai ales în Poiana, unde câteva izvoare foarte puternice țâșnesc la suprafață în mod natural (www.primariacristinesti.ro).

Vegetația localității, foarte bogată și diversă, este formată din păduri de foioase (fag, stejar, carpen, gorun, plop, tei, etc.) și din diferite plante care cresc spontan prin fânețe, pășuni și pajiști.

Fauna este specifică zonelor de silvostepă și de pădure. Aici trăiesc iepuri, vulpi, lupi (tot mai puțini), căprioare, mistreți, bursuci, dihori și multe rozătoare (șoareci, șobolani, popândăi). În unii ani au fost semnalate veverițe, precum și câțiva cerbi și mistreți care, din cauza iernilor geroase, au intrat uneori în sat pentru a se hrăni.

Pe teritoriul localității noastre se găsesc condiții bune de viață și numeroase păsări, atât permanente, cât și migratoare: vrăbii, ciori, corbi, grauri, pitpalaci, ciocârlii, ulii, mierle, sturzi, gaițe, bufnițe, cucuvele, pițigoi, turturele, privighetori, ciocănitori, berze (cocostârci), sticleți, cuci, rândunele, bâtlani, lișițe și rațe sălbatice. În păduri trăiesc șerpi negri, vipere, șopârle, arici, broaște râioase, melci, etc. Insecte de tot felul – unele dăunătoare sănătății omului, altele dăunătoare agriculturii – se găsesc peste tot în comună. Iazurile, atâtea câte au mai rămas, sunt populate cu crapi, carași, lini, porcușori, raci, țipari (chițcari), precum și cu broaște de lac.

Vânatul și pescuitul, atât de importante odinioară, sunt acum ocupații secundare, practicate de puțini oameni. (www.primariacristinesti.ro).

Capitolul III

TEHNOLOGIA DE CREȘTEREA CAPRINELELOR

3.1. Adăposturile

În concepția tradițională adăpostul pentru caprine are rolul de a apăra animalele de intemperiile din anotimpul rece și de a le proteja de soare pe timp de vară.

Pentru perioada de stabulație caprinelele, mai ales pentru cele de rasă Albă de Banat, sunt necesare mai puține investiții, deoarece acestea sunt animale rezistente la intemperii și rustice în același timp. Necesită un volum mai mare de investiții adăposturile pentru capre gestante și pentru tineret (fig.3.1).

Adăpostul pentru caprine asigură o suprafață de 1,5m2/cap capre adulte; 1,4-1,5m2/cap tineret; 2,3-2,5m2/cap capre cu iezi; 0,4 m2/cap iezi; 4-5 m2/cap la țapi.

Pentru administrarea hranei adăpostul poate asigura un front de furajare pentru 40-45cm/cap capre adulte; 30-40cm/cap tineret; 40-45cm/cap capre cu iezi; 20cm/cap iezi; 50cm/cap țapi.

Fig. 3.1 Aspect din interiorul adăpostului

Fig. 3.2. Administrarea hranei în padoc

Fig. 3.3. Adăpost și padoc pentru perioada de stabulație

Padocurile sunt utilizate pentru însorire, mișcare, joacă; este recomandat ca suprafața să fie dublă față de suprafața adăpostului; o parte se pavează cu caramidă, o parte rămâne cu pământ pentru a permite odihna ongloanelor.

Spații pentru depozitare (1m2/cap) și pregătirea furajelor (7m2/100cap) sunt dotate cu utilajele și instalațiile aferente.

Pentru perioada de pășunat există amenajări numite stâni, acestea sunt destinate adăpostirilor caprelor de intemperii și mulgerea lor. Tot aici se prepară telemeaua de capră.

O stână este compusă din încăperea din lemn pentru prepararea brânzei, strunga de muls, târla – locul unde se deplasează caprele după muls și perdelele de protecție pentru timp nefavorabil. Pentru ca caprele să fie reținute cu ușurință pe durata mulsului în cadrul stânei este amenajată o platformă de staționare, confecționată din scândură și ușor înclinată.

Fig. 3.4. Padoc de vară

Fig. 3.5 Capre mame și tineret la pășunat

Fig. 3.6. Stâna de capre pentru perioada de pășunat

În perioada de pășunat se construiesc țarcuri și ocoale pe pășune, prevăzute cu umbrare.

3.2. Hrănirea caprinelelor pe categorii

Caprinelele valorifică foarte bine furajele verzi, voluminoase, celulozice, lucru ce face ca în majoritatea unităților profilate pe creșterea caprinelelor, baza în hrănirea acestora să o constituie masa verde și nutrețurile fibroase în funcție de sezon.

Pe lângă factorii genetici, factorii de mediu au o importanță majoră în determinarea producțiilor la caprinele. Dintre acestea din urmă alimentația deține un rol important. În acest sens, nivelul alimentar trebuie să fie adecvat vârstei, stării fiziologice și nivelu1ui productiv. Pentru a întruni toate condiții1e trebuie realizată o administrație corectă a hranei și o alimentație normată.

Proteinele și energia reprezintă constituenții de bază ai furaje1or, constituenți care trebuie asigurați obligatoriu pentru o desfășurare normală a funcțiilor vitale și realizarea producțiilor.

Un rol important în in alimentația caprinelelor îl au sărurile minerale și vitaminele, acestea influențează creșterea și dezvoltarea organismului cât și reproducția.

Au fost elaborate norme și rații furajere pentru organizarea producerii și folosirii corespunzătoare a resurselor de nutrețuri și pentru o hrănire rațională.

3.3. Sortimente de furaje utilizate

Totalitatea nutrețurilor utilizate în hrana caprinelelor din cadrul societății sunt asigurate de pe terenurile agricole din cadrul comunei.

Fig. 3.7. Siloz de porumb

Fig. 3.8. Fân natural

Fig. 3.9. Baloți lucernă

Fig. 3.10. Baloți de paie

Furajele utilizate în hrana caprinelelor sunt pajiștile, fânurile naturale și de leguminoase, porumb siloz, porumb boabe, sfeclă, morcov furajer și coceni.

Pe timpul verii alimentația animalelor e asigurată de pășuni supra-însămânțate anual în așa fel încât pe tot parcursul anului se folosește conveier verde.

In perioada de stabulație în alimentația animalelor s-au folosit fânuri naturale și de leguminoase cât și siloz de porumb, ca suculente, sfeclă și morcov furajer, iar grosiere: coceni și paie. Pentru echilibrarea rațiilor au fost administrate furaje concentrate în conformitate eu cerințele animalelor, iar pentru categoria ieduți nutreț combinat.

3.4. Norme și rații utilizate în perioada de stabulație

Prezentăm în următoarele tabele normele de hrană pe zi și pe individ pentru caprinelele adulte aflate în stări fiziologice diferite și pentru tineret caprin în funcție de vârstă.

Tabelul 3.1

Norme de hrană pentru caprine adulte

(după Jarrige și Brelurut, 1988)

Tabelul 3.2

Norme de hrană pentru tineret caprin în funcție de vârstă

(după Jarrige și Brelurut, 1988)

Din tabelul 3.1. rezultă că caprele primesc rații diferențiate. Se observă o creștere a nivelului energetic al țapilor în perioada de activitate, această creștere se realizează prin introducerea unor cantități mari de concentrate.

Caprele mame parcurg mai multe stări fiziologice. În funcție de acestea normele de hrană sunt diferite. Nivelul energetic crește în partea a doua de gestație și continuă în perioada de lactație, creșterea fiind necesară în dezvoltarea fătului și apoi la alăptarea lui.

În tabelul 3.3 este prezentata o rație pentru țapi în perioada de repaus sexual corespunzătoare perioadei de stabulație.

Tabelul 3.3

Rație de hrană pentru categoria țapi în repaus sexual (iarnă)

Tabelul 3.4

Rație de hrană pentru categoria țapi in pregătire (montă vară)

La hrănirea țapilor se insistă în perioada de pregătire pentru montă și montă, pe ridicarea nivelului energetic din rații. Acestea sunt necesare pentru a se obține un material seminal de bună calitate și se realizează prin administrarea de fân de lucernă și a concentratelor.

Tabelul 3.5

Rație de hrană pentru categoria țapi in perioada de montă vară

Tabelul 3.6

Rație de hrană pentru categoria țapi in perioada de montă – iarnă

Cu privire la hrănirea caprelor, trebuie menționat faptul ca se ține cont de greutatea acestora, de starea fiziologică și de producții.

Intrucât caprele în perioada de stabulație sunt gestante, în tabelul 3.7 este prezentată o rație pentru capre gestante în a doua parte a gestației.

Tabelul 3.7

Rație de hrană pentru capre la început de lactație – iarnă

Tabelul 3.8

Rație de hrană pentru capre la mijlocul lactației de vară

Tabelul 3.9

Rație de hrană pentru capre la început de gestație-iarnă

Tabelul 3.10

Rație de hrană pentru capre la început de gestație-vară

Tabelul 3.11

Rație de hrană pentru capre partea a doua de gestație- iarnă

Rațiile destinate tineretului caprin au o deosebită importanță deoarece au rolul de a recupera eventualele rămâneri în urmă din viața intrauterină, asigurării dezvoltării corporale normale armonioase și implicit o productivitate bună în viața de adult. Normele de hrană la tineretul de reproducție diferă în funcție de greutate corporală și vârstă. În tabelul 4.5 sunt prezentate normele de hrană pentru tineretul caprin.

După înțărcare iezii se hrănesc cu amestec unic, acesta fiind distribuit la discreție. În compoziția amestecului unic intră următoarele nutrețuri ce sunt combinate: fân de lucernă, tărâțe de grâu, cretă furajeră, sare. În tabelul 3.12 este prezentată o rație pentru categoria tineret caprin 3 – 6 luni.

Tabelul 3.12

Rație de hrană pentru categoria de tineret caprin 3-6 luni – iarna

Tabelul 3.13

Rație de hrană pentru categoria tineret caprin 3-6 luni-vară

3.5. Modul de preparare și administrare a furajelor

O primă particularitate biologică și bineînțeles și economică, o reprezintă valorificarea superioară a tuturor categoriilor de nutrețuri:

– vegetale, reprezentate de masa verde, făinuri, pleavă, paie, siloz, rădăcinoase, frunzare, concentrate, deșeuri tehnice, etc.;

– animale, reprezentate de reziduuri lactate sau de pește, etc.;

– industriale, reprezentate de sortimente de tărâțe, făină furajeră, reziduri microbiologice, etc.;

Chiar dacă nu sunt pretențioase, caprele sunt lacome, manifestând un pronunțat simț preferențial față de anumite sortimente de nutrețuri și chiar părți din acestea și foarte capricioase față de starea de igienă a furajelor.

Alimentația în perioada de pășunat

Timpul de pășunat este în medie de 10-12 ore/zi, perioadă în care intră și timpul rezervat pentru activitatea de mulgere. Masa verde consumată este de 8-10kg/zi la adulte, 4-5kg/zi la tineret peste șase luni și 2-3kg/zi la iezi.

Pentru obținerea unor rezultate superioare se asigură furajarea suplimentară cu un amestecul unic pe bază de furaje fibroase 65% (din care ½ fân și ½ grosiere), siloz, masă verde, rădăcinoase tocate 20% și 15% știuleți de porumb, totul tocat în parcul de furaje al fermei, omogenizat și eventual umectat cu soluție slabă de saramură sau melasă.

Alimentația caprinelor în stabulație

În perioada de stabulație, care durează cca. 150 zile, în funcție de durata sezonului de iarnă. În această perioadă caprinele se hrănesc în mod tradițional cu diferite fânuri, concentrate numai în prima lună de lactație în cantități de 200–300g/zi.

Deoarece ferma este cu exploatare semiintensivă se stabilesc norme de bază și rații. Nivelul de consum atinge 3–3,5% SU/greutatea vie și variază în raport cu starea fiziologică fiind minimă la sfârșitul gestanției și maximă între 6 și 10 săptămâni de lactație.

Producerea și valorificarea pajiștilor cultivate

Societatea dispune de suprafețe de teren arabil unde se fac arături la 25–30 cm cu nivelare prin tăvălugire, însămânțare la 2-3 cm, ierbicidare, administrare de îngrășământ natural 50 to/ha sau chimic N – 50 Kg/ha; P – 50 Kg/ha și K – 50 Kg/ha.

În cazul pășunatului se impune asigurarea unei surse fixe sau mobile de apă. Pășunea se împarte în 5-6 parcele pentru fiecare revenind 5-6 zile de pășunat, intrarea în prima parcelă făcându-se când plantele au înălțimea de 12–14 cm.

Capitolul IV

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU

4.1 Scopul lucrării

Scopul lucrării este cunoașterea nivelului actual al producțiilor și a însușirilor morfoproductive la caprinelele de rasă Albă de Banat, crescute în condițiile societății Agromex Dragalina, județul Botoșani, în vederea stabilirii criteriilor și a viitoarelor lucrări de selecție care se vor aplica pentru îmbunătățirea performanțelor productive.

În ceea ce privește activitatea de reproducție a caprinelelor Albă de Banat, s-a urmărit frecvența intrării caprelor in călduri, repetarea căldurilor, produșii obținuți, fecunditatea, prolificitatea, natalitatea și fertilitatea.

4.2 Material biologic

S.C. Agromex Dragalina SRL. exploatează mai multe rase de capre, dintre care Albă de Banat (71%), Saanen (9%) și Carpatină (20%). Efectivul este repartizat astfel:

• berbeci: 48 capete;

• capre mame: 690 capete;

• tineret femel: 114 capete;

• tineret mascul: 29 capete

total = 780 capete

Fig. 4.1. Materialul biologie reprezentat de capra Albă de Banat

Materialul biologic luat în studiu este reprezentat de un lot de 110 capre din rasa Albă de Banat, fiind reprezentanta de bază a efectivului exploatat.

De menționat că efectivul de țapi și capre mame a fost cumulat și structurat pe grupe de vârstă, în cadrul cărora au fost făcute aprecierile referitoare la greutatea corporală și producția de lapte. În acest fel s-au adunat variantele parametrilor în legătură cu vârstele animalelor.

4.3. Metode de lucru utilizate

Cercetările efectuate s-au bazat pe controlul individual al producției de lapte și al dezvoltării corporale.

În vederea unei aprecieri cât mai corecte a gradului de dezvoltare corporală și a conformației specifice efectivului de caprinele a fost utilizată biometria, efectuându-se, în acest sens, măsurători de lungime, adâncime, lărgime, înălțime și perimetre.

Măsurarea caprinelelor s-a făcut cu instrumente specifice cum sunt: zoometrul, compasul Wilkens și panglica metrică apreciindu-se:

• înălțimea la grebăn (talia): se execută cu bastonul plasat vertical în dreptul membrelor anterioare, iar ramura metalica va fi sprijinită pe punctual cel mai înalt al grebănului;

• lungimea crupei: se măsoară cu compasul, de la punctul fesei la punctul

șoldului;

• lărgimea toracelui: se ia cu bastonul imediat înapoia spetelor;

• lărgimea crupei la șold: se apreciază cu compasul, între punctele extreme ale articulației coxo – femurale;

• perimetrul toracic: se ia cu panglica imediat înapoia spetelor;

• lungimea oblică a trunchiului se măsoară eu zoometrul de la articulația humero -scapulară până la punctul fesei;

• perimetrul fluierului: se găsește cu panglica la baza acestuia.

Măsurătorile efectuate sunt valorificate prin calculul indicilor corporali, calculul acestora precum și valorile obținute oferă suficiente informații privitoare la dezvoltarea proporțională, armonioasă și corespunzătoare caracteristice rasei.

Principalii indici corporali folosiți în practica zootehnică:

1. Indicele formatului corporal lateral, este exprimat prin valoarea relativă a lungimii trunchiului față de talie și se calculează:

Ic = x 100

Când valoarea acestui indice este apropiată de 100 indică un format corporal pătrat, când valoarea e mai mare de 100 rezultă un format corporal dreptunghiular, iar pentru valori mai mici decât 100 un animal înalt.

2. Indicele formatului corporal transversal se calculează ca raportul dintre lărgimea toracelui și înălțimea la grebăn:

Ifct = x 100

Valoarea mare a acestui indice, indică o bună dezvoltare a lărgimilor.

3. Indicele osaturii se calculează prin raportul dintre perimetrul fluierului și perimetrul toracic:

Io = x 100

Valoarea mică a acestui indice indică o osatură compactă la caprele adulte, această valoare variază în funcție de tipul morfo – productiv și vârstă.

4. Indicele masivitățiii exprimă raportul dintre perimetrul toracic și înălțimea la grebăn:

Im = x 100

Pe durata vieții valoarea acestui indice crește de la naștere până la vârsta de adult, după care e constantă.

Acest indice permite elaborarea unor concluzii asupra tipului constituțional și a gradului de precocitate.

În urma acțiunii de tundere și bonitare se cântărește obligatoriu tot efectivul din toate categoriile (tineret femel și mascul, capre adulte și berbeci)

Cântărirea s-a realizat cu ajutorul cântarului zootehnic, greutatea stabilindu-se cu precizie de 0,5 kg și a servit la stabilirea clasei parțiale pentru dezvoltarea corporală. Paralel cu stabilirea greutății corporale, s-a făcut și o apreciere a conformației și a constituției corporale, acordându-se puncte în scara: 1:10.

Producția de lapte s-a determinat separat pentru cele două perioade de lactație pentru perioada de alăptare s-a aflat laptele supt, iar pentru perioada de muls exclusiv cantitatea de lapte marfă.

Determinarea laptelui supt s-a folosit metoda indirectă ce constă în înmulțirea sporului total în greutate a iedului de la fătare până la înțărcare, cu coeficientul 4,5 ce reprezintă cantitatea medie de lapte (kg) necesară pentru realizarea unui kilogram de spor.

Ls = 4 x G

G = greutatea iedului la înțărcare;

4 – cantitatea de lapte necesara unui kg spor.

Determinarea laptelui marfă prin metoda coeficientului de control.

Metoda se bazează pe aplicarea unui coeficient de control care reprezintă raportul dintre producția de lapte zilnică (24 ore) a unei turme și producția de lapte a aceleiași turme la mulsoarea de control.

In perioada de muls, cantitatea de lapte s-a determinat direct prin controale periodice, fiind necesare 2 – 4 controale pe parcursu1 unei lactații.

Zilele de control se stabilesc astfel: primul control s-a efectuat la 15-25 zile de la înțărcarea caprelor. Celelalte controale s-au stabilit la intervale egale de timp.

Determinarea producției individuale de lapte din ziua de control se face cu ajutorul coeficientului de control astfel:

• controlul producției începe cu mulsoarea de la amiază, când se înregistrează cantitatea globală de lapte de la întreaga turma și continuă cu mulsul de seară cand se înregistrează tot cantitatea globală .

• la mulsoarea din dimineata zilei următoare se cântărește laptele individual de la fiecare capră și se inregistreaza în buletinul de control. De asemenea, se înregistrează și cantitatea totală de lapte se înregistrează dimineața de la întreaga turmă.

Cunoscând cantitățile globale de lapte se determina coeficientul de control, după relația:

Cc = ;

P = mulsoarea de la prânz;

S = mulsoarea de seară;

D = mulsoarea de dimineață.

Producția individuală din ziua de control se obține prin înmulțirea cantității înregistrate la mulsoarea de dimineață cu coeficientul de control.

L.z.c=d x Cc

L.z.c = laptele zilei de control;

d = producția individuală de lapte din dimineața zilei de control;

Cc = coeficientul de control.

Producția de lapte pe perioada de control se calculează astfel:

la primul control prin înmulțirea cantității de lapte din ziua de control cu numărul de zile de la înțărcarea iezidului până la jumatatea perioadei dintre primul și al doilea control;

la controalele intermediare prin înmulțirea cantității de lapte din ziua de control respectiv cu Suma jumătății numărului de zile dintre controale;

la ultimul control prin înmulțirea cantității de lapte din ziua de control cu jumătate din numărul de zile dintre penultimul și ultimul control și la care se adaugă numarul de zile de la ultimul control la înțărcarea caprei.

Producția totală de lapte pe perioada de muls se calculează prin însumarea cantitaților de lapte obținute în toate perioadele de control (Lpcl; Lpc2; Lpc3; Lpc4).

LM = Lpcl + Lpc2 + Lpc3 + Lpc4

Producția totală de lapte pe lactație se obține prin însumarea producției de lapte calculată pentru perioada de alăptare și producția de lapte determinată pentru perioada de muls:

L. T = L.S. + L.M.

L.T. = lapte total;

L.S. = lapte supt;

L.M. = lapte muls.

Funcția de reproducție a fost analizată atât în perioada sezonului de montă, toamna în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, câ și a fătărilor primăvara.

Capitolul V

REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR

5.1 Activitatea de reproducție

Particularitatile de reproducție ale caprinelelor de rasa Albă de Banat se referă la caracterul sezonier al acesteia, la precocitatea sexuală, la valoarea unor indicatori ai reproductiei și la durata gestației. Aceste particularități au apărut ca urmare a aplicării selecției îndelungate, în ambianța unor factori de mediu naturali, precum și a hrănirii și a îngrijirii la nivel optim.

O caracteristică a funcției de reproducție este frecvența intrării caprelor în călduri ce a fost studiată pe luni calendaristice și pe cicluri sexuale (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1

Situația intrării caprelor Albă de Banat în călduri

Sezonul de montă din anul 2012 a inceput la data de 1 septembrie și s-a desfășurat pe parcursul a 69 zile, respectiv până la data de 8 noiembrie. În tabelul 5.1 sunt prezentate datele centralizate privind frecvența intrării caprelor în călduri pe luni caracteristice, pe total efectiv, cât și în cadrul grupelor de vârstă. Se constată că din totalul caprelor care au manifestat călduri (n = 495) au fost montate 96,97%, repartizate în luna septembrie 32,91%, 44,58% în octombrie și 22,51% în noiembrie.

Sezonul de montă ca durată nu este lung, aceasta datorându-se și faptului că caprele au fost omogene sub aspectul stării de întreținere. Această condiție bună a caprelor și perioada scurtă de timp necesară montei se reflectă în primăvară când au loc fătările relativ grupate.

În tabelul 5.1 se prezintă frecvența intrării caprelor în călduri pe cicluri sexuale. Din acest punct de vedere, sezonul de montă s-a extins pe durata a 4 cicluri sexuale, cu durata medie considerate pentru un ciclu sexual fiind de 17 zile.

Analizând frecvența intrării caprelor în călduri sub expresia valorii relative în cadrul grupelor de varsta, rezulta unele diferente sub media efectivului, în deosebi la cele din generația 2014, ca urmare a instalarii la acestea a unor disfuccții pe parcursul duratei de exploatare.

În tabelul 4.2 și figura 4.1 este prezentată situația referitoare la frecvența repetării căldurilor, avându-se în vedere numărul montelor efectuate pentru realizarea montei fecunde.

Tabelul 5.2

Situația repetării căldurilor la caprele de rasă Albă de Banat

Rezultă că 73,95% din gestații au rezultat în urma primei însămânțări, 22,70% după a doua însămânțare și 3,35 după a treia însămânțare. Aceste rezultate pot fi considerate mulțumitoare dacă se raportează la structura de vârstă a caprelor luate în studiu. Caprele care nu au manifestat călduri reprezintă 3,03% din efectivul repartizat la montă.

Din totalul de 480 capre montate au fătat 456 de capete, rezultând un număr de 525 miei viabili, mulți din fătări gemelare, din care 325 femele (61,9%) și 200 masculi (38,1%) proporția sexelor înscriindu-se în limitele biologice normale.

Fig. 5.1 Situația repetării căldurilor la caprele de rasă Albă de Banat

Iezii născuți au fost în total 525cap (325 masculi și 200 femele) (prolificitate 115%), dar au fost crescuți până la vârsta înțărcării 495cap, reprezentând 94,28%, proporție considerată normală, dovedind o rezistență organică bună a mieilor în perioada de alăptare, precum și o capacitate de alăptare bună a caprelor. În cadrul grupelor de vârstă nu au rezultat diferențieri semnificative.

Rentabilitatea creșterii caprinelelor depinde în mare parte de valoarea indicilor specifici activității de reproducție. Analiza acestei activități se bazează pe valori concrete ale indicilor de reproducție obtinuți în cadrul societății Agrimex Dragalina, după încheierea fiecărui sezon de reproducție.

5.2. Dezvoltarea corporală în raport cu grupa de vârstă

Având în vedere faptul ca rasa Albă de Banat aparține tipului morfoproductiv de lapte-lână-carne, în lucrările de selecție a caprinelelor din aceasta rasă se ține seama atât de caracteristicele producției de lapte cât și de greutatea corporală.

După activitatea de cântărire obligatorie a efectivului din toate categoriile (tineret femel și mascul, capre adulte și berbeci), datele obținute au fost centralizate și prelucrate statistic.

Din datele prezentate în tabelul 5.3 se poate constata greutatea corporală foarte bună a țapilor pepinieri comparativ cu datele din literatura de specialitate (media 65,271,84). Greutatea vie a țapilor din cadrul S.C. Agromex Dragalina SRL,. poate fi considerată ca fiind foarte bună, consecință a asigurării tuturor condițiilor de creștere și întreținere (figura. 5.2).

Fig. 5.2. Țapi reproducători

Caprele mame au o greutate corporală medie de 46,752,88kg confirmînd condițiile bune de care beneficiază această specie în unitatea în care au fost efectuate cercetările. Tineretul caprin femel din anul precedent avea la data efectuării controlului dezvoltării corporale o greutate medie specifică caprelor adulte îndeplinind din acest punct de vedere cerințele de utilizare la reproducție.

Tabelul 5.3

Greutatea corporală a caprinelelor din Agromex Dragalina

în funcție de categoria de vârstă (kg)

Valoarea mai redusă a coeficientului de variabilitate confirmă o anumită omogenitate, consecință a selecției aplicate în cazul reținerii tineretului destinat înlocuirii caprelor reformate.

În cazul tineretului caprin din anul curent greutatea corporală medie a mieilor la fătare a fost de 37,370,30kg înscriindu-se în limitele biologice ale rasei Albă de Banat.

În schimb datorită capacității lactogene superioare tineretul caprin realizează la finele perioadei de alăptare o greutate medie de 17,270,21kg, valorificând din plin capacitatea de creștere specifică perioadei postpartum.

În vederea unei aprecieri cât mai corecte a gradului de dezvoltare corporală s-au efectuat și măsurători corporale. În acest sens, au fost efectuate măsurători de lungime, lărgime, adâncime, înălțime și perimetre care oferă indicii despre gradul de dezvoltare corporală.

Tabelul 5.5

Dimensiuni corporale a țapilor reproducători din Agromex Dragalina (cm)

După măsurare datele au fost centralizate apoi prelucrate statistic și interpretate corespunzător (tabelul 5.5 și 5.6).

Înălțimea medie la grebăn a înregistrat o valoare de 71,550,43cm la masculi față de 68,820,42cm la femelei, ne confirmă faptul că efectivul de caprinele din societatea studiată, nu este unul masiv ce mai degrabă se înscrie în valorile specifice rasei (standard 72,2cm la masculi și 69,3cm la femele).

Înălțimea medie la crupă a fost de 73,310,53cm la țapi și 70,770,51cm la capre, încadrându-se în standardul rasei (75,7cm la masculi și 71,54cm la femele).

Lungimea medie a trunchiului a înregistrat o valoare de 77,530,41cm la masculi, iar la femele 76,400,39cm (standardul fiind 79,4cm la masculi și 76,6cm la femele).

Lărgimea pieptului a înregistrat o valoare medie de 18,290,02cm la masculi și 17,600,19cm la femele (standard 19,2cm la masculi și 17,9cm la femele).

Lărgimea crupei la șold a caprelor adulte a avut valori de 15,550,29cm și masculii 17,580,37cm, ceea ce arată o bună dezvoltatre a osaturii; ceea ce permite o dezvoltare normală a mieilor în perioada de gestație și respectiv o desfășurare normală a fătărilor și evitarea distociilor în cazul femelelor. Țapii reproducători au valori superioare pentru aceste dimensiuni asigurând o ameliorare continuă a acestor însușiri.

Tabelul 5.6

Dimensiuni corporale ale caprelor adulte din Agromex Dragalina (cm)

Perimetrul toracic a avut o valoare medie de 86,681,29cm la țapi 82,101,19cm la caprele adulte, ceea ce ne arată faptul că comparativ cu datele din literatura de specialitate, N. Camalesa nota ca perimetrul toracic caracteristic rasei Albă de Banat este de 87,4cm la țapi și 83,10cm la caprele adulte.

Rezistența foarte bună și predispoziția rasei pentru mișcare sunt susținute de o osatură puternică ce reiese și din valorile medii ale perimetrului fluierului 9,050,11cm la țapi și 8,400,10cm la caprele adulte.

Fig. 5.3 Dimensiunile corporale la capre și țapii lotului studiat

Măsurătorile efectuate au fost valorificate prin calculul indicilor corporali. Calculul acestora și valorile obținute oferă suficiente informații privitoare la dezvoltarea corporală (fig. 5.3).

Adâncimea medie a toracelui a fost de 36,050,25cm la masculii reproducători și 33,180,21cm la caprele adulte, față de standardul de 33,10cm la capre și 36,4cm la masculi.

Principalii indici corporali calculați pe baza indicilor biometrici au fost:

1. Indicele formatului corporal lateral, a înregistrat valoarea de 108,35% la masculi și 111,01% la femele, încadrând rasa de capre exploatată în societate în formatul corporal dreptunghiular.

2. Indicele formatului corporal transversal a fost de 25,26% la țapi și 25,27% la femele indicând o bună dezvoltare a lărgimilor materialului biologic studiat.

3. Indicele osaturii s-a calculat raportându-se valoarea de 10,44% la masculi și 10,23% la femele, indicând o osatură compactă la caprele adulte, știind că această valoare variază în funcție de tipul morfo – productiv și vârstă.

4. Indicele masivitățiii calculat s-a raportat la valori de 121,14% la masculi și 119,29% la femele.

Fig. 5.4 Indici corporali la caprinelele luate în studiu

Din totalitatea indicilor de conformație analizați a rezultat că caprinelele studiate din ferma Dragalina, au o conformație corporală armonioasă.

5.3. Producția de lapte în funcție de generația zootehnică

Laptele de capră se diferențiază pozitiv față de cel al altor specii, cum ar fi vaca, întrucât conține mai puține grăsimi si mai puțin colesterol. Brânzeturile din laptele de capră au până la de 4 ori mai puține calorii decât preparatele din lapte de vacă, de aceea, este recomandată pentru dietă și pentru cură de slăbire.

Paricularitățile laptelui de capră sunt:

– foarte bogat în calciu, indicat în special pentru copiii aflați în creștere, jucând un rol deosebit în dobândirea unui sistem osos sănătos ;

– considerat de nutriționiști mult mai sănătos decât cel de vacă;

– foarte bogat în proteine, vitaminele A, B1, B2, C, E, K, fosfor, magneziu, potasiu, seleniu, cobalt, zinc, triptofan și acid citric. Triptofanul este un aminoacid heterociclic foarte eficient în combaterea stresului, a insomniei și a depresiei;

– proprietăți antiinflamatorii, influențând scăderea tensiunii și protejarea organismului de artero-scleroză ;

– recomandat în dieta bolnavilor de tuberculoză, deoarece acest animal este datorit cu anticorpi pe care îi produce, insensibil la bacilul Koch.

Untul de capră, este bogat și aromat, de culoare perfect albă, este considerat o delicatesă și folosit preferențial în bucătăria de lux.

Pariculele de grăsime din laptele de capră, ale căror dimensiuni nu depășesc 4µ, îl fac mai ușor digestibil și conferă un gust specific, deosebit de plăcut.

Însușirea cea mai importantă a laptelui de capră este aceea că sub acțiunea sucului gastric, îîn special a enzimelor proteolitice, proteinele coagulează sub formă de fulgi, fiind ușor asimilate de către vilozitățile intestinale, în timp ce glucoza și lactoza îi conferă o valoare superioară.

Calitatea laptelui de capră depinde în cea mai mare masură atât de furajele pe care le administrăm caprelor, cât și de crescător, care trebuie sa participe direct la procesul de obținere și valorificare a laptelui prin aplicarea tuturor măsurilor organizatorice, igienice și tehnologice adecvate pieței laptelui și a produselor obținute din acesta.

Pentru recoltarea și valorificarea producției de lapte se iau în calcul o serie de parametrii, precum:

– producția medie a unei capre la o lactație este de 170 l lapte

– consum lapte iezi, medie 50 l lapte

– mortalități 0-3luni – 30 cap.

– procent de fecunditate: 97%

– producția totală anuală de lapte = femele montate x procent fecunditate x producție medie lapte= 4800,97170 = 79.152 l lapte

– lapte supt = tineret înțărcat x 50l/cap=49550 = 24.750 l lapte

– cantitate lapte marfă = producție totală lapte – lapte supt 79.152 – 24.750 = 54.402 l lapte

– randament de transformare a laptelui în caș = 25% din cantitatea de lapte marfă = 13.600,5 l lapte.

Tabelul 5.7

Valorificarea producției de lapte

Estimarea producției de lapte marfă se bazează pe principiile metodei coeficientului de control care este cea mai utilizată metodă pentru situația în care capre, se află în perioada de muls.

Selecția efectuată în cadrul turmei, condițiile foarte bune de hrănire și întreținere au avut ca rezultat performanțele obținute pentru aceasta însușire.

5.4. Tehnologia de creștere a iezilor

Creșterea iezilor se realizează în spații de adăpostire special amenajate, fiind întreținuți împreună cu caprelor mame în perioada de alăptare, până la înțărcare.

Amenajarea spațiilor de adăpostire s-a efectuat prin compartimentarea spațiului pentru caprele gestante, boxele pentru caprele la fătare și boxele comune pentru capre cu iezi, urmărindu-se asigurarea unui microclimat corespunzător.

Asigurarea unor condiții optime de furajare și îngrijire a caprelor mame și iezilor, în perioada de alăptare, joacă un rol important în tehnologia de creștere și exploatare a materialului biologic.

Normele de hrană s-au stabilit asigurând nivelul hrănirii în funcție de starea fiziologică a caprelor mame, în perioada de alăptare, a urmărit exprimarea capacității de alăptare a caprelor și asigurarea dezvoltării corespunzătoare a mieilor sugari.

Iezii sugari, începând cu vârsta de 20-28 zile, li se introduc în alimentație furaje suplimentare compuse din amestecuri de furaje concentrate și furaje fibroase de foarte bună calitate, administrate la discreție.

Prin acordarea unor lucrări de îngrijire atente, atât mamelor cât și iezilor, în perioada de după fătare, a condus la asigurarea unui supt igienic a iezilor, igiena adăpostului și, bineînțeles, condiții normale de microclimat.

Supravegherea și asistența la fătare a caprelor mame, dar mai ales îngrijirea iedului la fătare prin realizarea tratamentelor curente de prevenire a îmbolnăvirii iezilor, au fost activități permanente a îngrijitorilor, ceea ce a condus la un procent de mortalitate infantilă redus (30 iezi din 525 produși viabili).

Intervenția la fătare constă în îndepărtarea mucozităților din jurul nărilor și de pe corp cu ajutorul unei pânze curate, are și rol de masaj menit să învioreze și intensifice circulația sanguină periferică. După 20–30 minute de odihnă, se secționează, dezinfectează și leagă ombilicul la o distanță de 3-4 cm de abdomen. Dacă nu o poate face singur este ajutat să sugă colostru după îndepărtarea primelor picătuiri purtătoare de microorganisme. În primele 6 -12 ore de la naștere, vilozitățile intestinale au o mare capacitate de absorbție, de aceea suptul unei cantități cât mai mari de colostru în acest interval este foarte important. Ulterior în următoarele două – trei zile această capacitate scade treptat.

Suptul colostrului are ca efect mărirea rezistenței la infecții până la dezvoltarea sistemului reticulo – endotelial de apărare împotriva infecțiilor. Datorită conținutului ridicat în săruri minerale favorizează eliminarea meconiului (reziduri cumulate în perioada fetală). Conținutul foarte bogat în proteine și grăsime mărește vitalitatea și ritmul de creștere și dezvoltare al iezilor. În prima săptămână, iezii pot suge de 20-30 ori pe zi o cantitate totală de 700–800 g/zi, iar la patru – cinci săptămâni cantitatea poate ajunge peste 1 Kg.

În exploatarea extensivă sau semiintensivă iezii rămân la mame după perioada colostrală până la vârsta înțărcării, la cca. două luni. După suptul iezilor, ugerul mamei trebuie golit prin mulgere și mai ales la mamele cu producții superioare de lapte.

Înțărcarea se face în funcție de obiectivul principal de exploatare – obținerea unei cantități mai ridicate de lapte comercializabil sau destinația iezilor pentru prăsilă sau sacrificare.

În cadrul fermei Agromex Drgalina, înțărcarea se face tardiv, la vârsta de 2 luni și greutatea de 15-17kg.

Tabelul 5.8

Valorificarea producției de carne

Pentru valorificare s-au sacrificat produșii masculi (200 cap) la o greutate medie de 17,27kg, și valorificați la suma de 18lei/kg.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii

1. Rezultatul studiului efectuat cu privire la principalele însușiri productive și de reproducție ale caprinelelor Albă de Banat albă din S.C. Agromex Dragalina S.R.L. Botoșani, situează materialul biologic existent la nivelul ecotipurilor valoroase existente în țară.

2. Valorile principalilor indici de reproducție a caprelor mame sunt fecunditatea 95%, prolificitatea 115%, natalitatea 94,28% și fertilitatea 94%.

3. Modul în care s-au dezvoltat produșii se poate observa din greutatea medie la fătare de 3,61 kg și respectiv greutatea medie la înțărcare 17,27kg, dovedind o dezvoltare corporală foarte bună.

4. Clasa parțială pentru dezvoltarea corporală s-a acordat pe baza greutății corporale vii a caprelor adulte 46,75kg și a țapi 65,27kg.

5. Rezultatele principalii indici corporali au fost:

Indicele formatului corporal lateral, a înregistrat valoarea de 108,35% la masculi și 111,01% la femele, încadrând rasa de capre exploatată în societate în formatul corporal dreptunghiular.

Indicele formatului corporal transversal a fost de 25,26% la țapi și 25,27% la femele indicând o bună dezvoltare a lărgimilor materialului biologic studiat.

Indicele osaturii s-a calculat raportându-se valoarea de 10,44% la masculi și 10,23% la femele, indicând o osatură compactă la caprele adulte, știind că această valoare variază în funcție de tipul morfo – productiv și vârstă.

Indicele masivitățiii calculat s-a raportat la valori de 121,14% la masculi și 119,29% la femele.

Din totalitatea indicilor de conformație analizați a rezultat că caprinelele studiate din ferma Agromex Dragalina, au o conformație corporală armonioasă.

6. Producției de lapte medie a unei capre la o lactație este de 170 l lapte, cu un consum prin supt, în medie 50 l lapte.

Producția totală anuală de lapte a înregistrat valoarea de 79.152 l lapte, din care lapte supt 24.750 l lapte, rezultând o cantitate de lapte marfă de 54.402 l lapte. Randament de transformare a laptelui în caș a fost de 25% (medie 13.600,5 l lapte).

Venitul total pe fermă din vânzarea laptelui și tineretului sacrificat obținut a fost în medie de 467.466,9lei, valoare din care se vor scădea cheltuielile cu furajarea, întreținerea materialului biologic și alte cheltuieli neprevăzite.

Propuneri

1. Pentru sporirea cantității de carnela tineretul caprin trebuie să se conducă în continuare lucrări de ameliorare a rasei Albă de Banat albă explotată în Agromex Dragalina.

2. Deoarece procentul de natalitate nu a înregistrat o valoare foarte bună și se recomandă o atenție sporită categoriei de capre gestante și o hrănire corespunzătoare evitându-se administrarea furajelor înghețate.

5. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la mulți parametri studiați valorile coeficientului de variabilitate (V%), sunt ridicate ceea ce impune aplicarea unei selecții mai riguroase.

BIBLIOGRAFIE

Ivancia Mihaela, 2007 – Ameliorarea animalelor. Editura Alfa, Iași.

Oancea Servilia, 2001 – Agrometeorologie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Pascal C., 2003 – Rase autohtone de ovine și caprine. Editura Pim, Iași.

Pascal C., 2007 – Creșterea ovinelor și caprinelor. Editura Pim, Iași.

Pascal C., 1999 – Metode tehnice de apreciere premergătoare lucrărilor de selecție la ovine și caprine. Editura Corson, Iași.

Pascal C., 2007 – Tehnica aprecierii și evaluării performanțelor productive la ovine și caprine. Editura Alfa, Iași.

Pop I.M, Halga P., Teona Avarvarei, 2006 – Nutriția și alimentația animalelor, Editura Tipo Moldova, Iași.

Taftă V., Vintilă I., Zamfirescu Stela, 1997 – Producția. Ameliorarea și reproducția ovinelor. Editura Ceres, București.

Tănase D., Nacu G., 2005 – Biologia reproducerii animalelor Volumul I. Editura Alfa, Iași.

Voia O.S., 2005 – Ovine și caprine ghid practic de creștere, Editura Waldpress.

***http://www.anarz.eu/AnarzAdministratorSite/public/default.aspx[accesat la 11.05.2014]

***http://www.ansci.wisc.edu/ [accesat la 25.05.2014]

***http://www.cjvs.ro [accesat la 06.05.2014]

***http://www.fao.org [accesat la 09.06.2015]

***http://www.madr.ro/ [accesat la 20.05.2015]

***http://www.moficial.ro/ [accesat la 10.06.2015]

***http://www.botosani.insse.ro [accesat la 03.03.2014]