Studiul Politicilor Si Practicilor In Vederea Protectiei Consumatorilor Republicii Moldova

Diverse2

Studiul Politicilor Si Practicilor In Vederea Protectiei Consumatorilor Republicii Moldova

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIUL POLITICILOR ȘI PRACTICILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR REPUBLICII MOLDOVA

CUPRINS

Scopul proiectului de licență constă în studierea politicile și practicilor din domeniul protecției consumatorilor în Republic Moldova. Pentru a realiza scopul stabilit au fost propuse următoarele obiective:

Studierea аspectelor teoretice privind consumatorii și importanța acestora în viabilitatea agenților economici;

Analiza aspectelor legislative și politici din domeniul protecției consumatorului din Republica Moldova;

Identificarea politicilor și instituțiilor din domeniul protecției consumatorului întreprinse de către Uniunea Europeană;

Reflectarea practicilor privind protecția consumatorilor în Republica Moldova;

Elaborarea de recomandări privind armonizarea situației naționale la experiența Uniunii Europene.

Rezultatele cercetării. Protecția consumatorilor este una dintre politicile sociale, promovate de orice stat modern. Datorită importanței pe care o reprezintă pentru economia contemporana, ea este o politică de sine stătătoare, având obiective, priorități și instrumente proprii. Ca urmare a rapidității cu care se succed evenimentele actuale, acest domeniu se extinde tot mai mult la noi si noi subramuri ale economiei.

Concluzii și recomandări. Este necesară o reformă substanțială pentru îndeplinirea angajamentelor Republicii Moldova privind armonizarea legislației privind protecția consumatorilor la standardele UE (în special în privința clauzelor contractuale abuzive, de vînzare cu amănuntul și de garanții, publicitate, turism și comerț electronic).

Numele de familie, prenumele autorului Sverjinschi Cristina

Titlul proiectului de licență Studiul politicilor și practicilor în domeniul protecției consumatorilor Republicii Moldova

Localitatea, anul perfectării proiectului Chișinău 2015

Structura proiectului de licență: introducere, două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 35 surse, 37 pagini de text de bază, 8 figuri, 3 tabele

Cuvinte-cheie: consumator, lege, protecția consumatorului, drepturile consumatorilor

ANNOTATION

The aim is to study a draft policies and practices in consumer protection in Moldova. To achieve the goal set objectives have been proposed:

– Studying the theoretical аspectelor their importance in consumer and economic viability;

– Analysis of legislative and political aspects of consumer protection in the Republic of Moldova;

– Identify policies and institutions Consumer protection taken by the European Union;

– Reflecting consumer protection practices in the Republic of Moldova;

– Development of recommendations on the harmonization of the national situation to experience the European Union.

Research results. Consumer protection is one of the social policies promoted by any modern state. Due importance is the contemporary economy, it is an independent policy, with objectives, priorities and own tools. Due to the rapidity with which succeed current events, this area is expanding more and more from us and we sub-branches of the economy.

Conclusions and recommendations. Substantial reform is necessary to fulfill angaja¬mentelor Moldovan law approximation to EU standards on protection consumatori¬lor (in particular on unfair contract terms, retail sale and collateral, advertising, tourism and commerce).

Name, surname of the author Sverjinschi Cristina

Project Title License The study policies and practices in consumer protection Republic of Moldova

City, perfecting year project Chisinau 2015

Project Structure introduction, two chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 35 sources, 37 pages of main text, 8 figures, 3 tables

Keywords: consumer law, consumer protection, consumer rights.

LISTA ABREVIERILOR

ANEC – European Association for the Coordination of Consumer Representation in Standardisation

BEUC – Biroul European al Uniunii Consumatorilor

CCC – Consiliul Consultativ al Consumatorilor

CE – Comisia Europeană

CES – Confederația Europeană a Sindicatelor

COFACE – Comitetul Organizațiilor Familiale a Consumatorilor Europeni

EIIC – Institutul European Internațional al Consumatorului

ERICA – European Research into Consumer Affairs

EUROCOOP – Comunitatea Europeană a Cooperativelor de consum

IACC – International AntiCounterfeiting Coalition

ICPHSO – International Consumer Product Health and Safety Organization

OMC – Organizația Mondială a Comerțului

ONG – Organizații Non-Guvernamentale

RM – Republica Moldova

SA – Societate pe Acțiuni

SND – Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova

SOCAP – Society of Consumer Affairs Professionals in Business

SRL – Societate cu Răspundere Limitată

UE – Uniunea Europeană

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Factorii comportamentali după Kotler……………………………………………10

Fig. 1.2. Factorii comportamentali după J. Lendrevie și D. Lindon ……………………..10

Fig. 1.3. Factorii comportamentali după Hârnău S. ………………………………………11

Fig. 1.4. Factorii comportamentali …………………………………………………………11

Fig. 2.1. Organigrama Agenției pentru Protecția Consumatorilor ………………………25

Fig. 2.2. Domeniile în care au fost petrecute controale de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor ………………………………………………………………………………26

Fig. 2.3. Tipurile de produse supuse controlului de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor ………………………………………………………………………………26

Fig. 2.4. Tipuri de produse care au fost supuse controlului de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor …………………………………………………………………..27

LISTA TABELELOR

Tabelul 2.1. Agenți economici comercianți de produse alimentare reclamați ……………..27

Tabelul 2.2. Agenți economici prestatori de servicii reclamați ………………………………28

Tabelul 2.3. Agenți economici comercianți de produse petroliere reclamați ……………….28

Actualitatea și importanța temei. Diversificarea continuă a ofertei de mărfuri în cadrul piețelor, sofisticarea sistemului de informare și îndeosebi apariția unor publicații comerciale, alături de eforturile diferitelor întreprinderi de a atrage segmente tot mai mari de consumatori, au generat o creștere a complexității procesului de cumpărare a mărfurilor, sporind, pentru consumatori, dificultatea alegerii produselor, a stabilirii încrederii în produse. La aceasta se mai adaugă și faptul că libera alegere a consumatorilor este limitată, în multe situații, de diferite instituții ale statului, ale producătorilor și comercianților, iar în unele cazuri chiar de alți consumatori, consecință a sistemului de relații ce domină societatea, a posibilităților reduse de finanțare a producerii și comercializării bunurilor, precum și a capacității diferite de cumpărare a diverselor categorii de consumatori. De asemenea, generate de lupta concurențială, sau înmulțit practicile abuzive de folosire a unor forme agresive de promovare și de vânzare a mărfurilor, în general și a produselor farmaceutice în special.

Toate acestea echivalează practic cu o presiune făcută asupra consumatorilor.

Protecția consumatorilor este una dintre politicile sociale, promovate de orice stat modern. Datorită importanței pe care o reprezintă pentru economia contemporana, ea este o politică de sine stătătoare, având obiective, priorități și instrumente proprii. Ca urmare a rapidității cu care se succed evenimentele actuale, acest domeniu se extinde tot mai mult la noi si noi subramuri ale economiei.

Scopul proiectului de licență constă în studierea politicile și practicilor din domeniul protecției consumatorilor în Republic Moldova. Pentru a realiza scopul stabilit au fost propuse următoarele obiective:

Studierea аspectelor teoretice privind consumatorii și importanța acestora în viabilitatea agenților economici;

Analiza aspectelor legislative și politici din domeniul protecției consumatorului din Republica Moldova;

Identificarea politicilor și instituțiilor din domeniul protecției consumatorului întreprinse de către Uniunea Europeană;

Reflectarea practicilor privind protecția consumatorilor în Republica Moldova;

Elaborarea de recomandări privind armonizarea situației naționale la experiența Uniunii Europene.

Metodologia cercetării. Realizarea prezentei lucrări a demarat de la o serie de documentări directe și indirecte de cunoaștere a realității utilizând, în acest scop, un ansamblu de metode clasice de cercetare, precum: observația, analiza (calitativă, cantitativă, istorică), sinteza, inducția și deducția, comparația, metoda tratării sistemice, monografică, statistică, respectiv, utilizarea metodelor grafice, figurilor și tabelelor în expunerea și redarea, completă și complexă, a fenomenelor și a proceselor economice studiate.

Revista literaturii de specialitate este axat pe studierea unor lucrări științifice importante în domeniul marketingului și comportamentului consumatorilor, în particular, cele cu referire la evaluarea și gestiunea unui demers clar în legslația privind protecția drepturilor consumatorilor. În acest sens, menționăm că o însemnătate egală au prezentat actele normative și legislative, atât lucrările cercetătorilor moldoveni, cât și cele ale savanților și economiștilor străini. Printre lucrările studiate, un aport esențial a revenit cercetărilor care au contribuit la crearea și dezvoltarea unei baze teoretice importante a comportamentului consumatorilor, marketingului și managementului, în particular, menționând următorii autori și economiști autohtoni, teoreticienilor și practicienilor străini: Băieșu A., Plotnic O., Kotler Ph. La fel foarte utilă a fost informația plasată site-u oficial al Biroul Național de Statistică.

CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE CU PRIVIRE LA POLITICILE ȘI PRACTICILE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI DREPTULUI CONSUMATORILOR

1.1. Aspecte teoretice privind consumatorii și importanța acestora în viabilitatea agenților economici

Consumatorii sunt cei ce determină vânzările și profitul unei firme prin deciziile lor de cumpărare, astfel că motivațiile și acțiunile lor determină în fapt viabilitatea economică a unei firme. În literatura de specialitate, se consideră, pe bună dreptate, că într-un moment de timp dat, consumatorii sunt stăpânii absoluți – suverani – pe veniturile lor din care alocă (în virtutea coșului de consum – și nu numai) părți necesare satisfacerii setului de trebuințe individuale și de grup. Este de la sine înțeles faptul că, pe de o parte, condițiile economice și sociale au un rol decisiv în orientarea comportamentului în procesul de achiziționare de bunuri și servicii (stratificarea socială diferențiază clar veniturile și determină influențe semnificante în structura consumului), iar pe de altă parte, diferențierea consumatorilor este determinată și de componenta – personalitate aparținând fiecărui individ. Consumatorii critică și resping produse sau servicii care nu corespund viziunii și aspirațiilor lor, acceptă și se raportează permanent cu veniturile lor la un anumit nivel al prețurilor, sunt receptivi sau nu la mijloacele de promovare sau distribuție. Pe de altă parte, producătorii și vânzătorii folosesc un întreg arsenal menit să influențeze pe consumatori, încercând să se adapteze continuu prin calitatea ofertei și a prețurilor. Pentru ce nu se mai produce, ce nu se mai cumpără se modifică treptat prețul.

Astfel, datorită vârtejului creat de ofertanți în jurul consumatorului, comensurarea flexibilă a variabilelor ce-l influențează, se pot concretiza strategiile de marketing focalizate pe stimularea consumului și studierea comportamentului consumatorului.

S-a creat și se creează astfel un adevărat cult al consumului precum și un stil comportamental specific. Spre exemplu, să luăm spre analiză piața americană care este hiperabundentă de produse și servicii de calitate: sub presiunea și influența mediului economic (al bussinesului unde sunt ancorate vârfurile puterii) precum și al tradițiilor, mediul politic și legislativ american a creat și consolidat un adevărat cult specific consumului. Reversul acestei situații se caracterizează prin stimularea risipei, accentuarea sensibilității consumatorilor la perioadele de criză (de exemplu criza hidrocarburilor) cimitire de produse, încă neuzate fizic și moral, așteptând să fie reciclate, abundența deșeurilor etc. Există “vicii” ale consumatorilor dar și ale unor producători care consideră acest cult al consumului o continuare a unei tradiții [7, p.84]. Acest lucru ne face să zâmbim gândindu-ne la societatea japoneză, caracterizată de o altă cultură, care, ca răspuns la fluctuațiile mediului economic, și tehnologic, a reacționat complet diferit “construind” un consum caracterizat prin economisirea resurselor.

Clasificarea factorilor care influențează comportamentul consumatorului propus de Ph. Kotler este prezentată în Fig. 1.1.

Fig. 1.1. Factorii comportamentali după Kotler [14, p.189]

În analiza comportamentului de cumpărare și consum, J. Lendrevie și D. Lindon propun următoarele tipuri de variabile explicative sunt prezentate în Fig. 1.2.

Fig. 1.2. Factorii comportamentali după J. Lendrevie și D. Lindon [15, p.462]

Cercetătorul Hârnău S. consideră factorii ce influențează decizia de cumpărare ca fiind următorii 4, reprezentați în Fig. 1.3.:

Fig. 1.3. Factorii comportamentali după Hârnău S. [13, p.50]

În contextul celor prezentate până acum, sugerăm structurarea factorilor explicativi ai comportamentului consumatorului în următoarele două mari categorii prezentate în Fig. 1.4.:

Fig. 1.4. Factorii comportamentali [elaborat de autor]

Este important de amintit că nici unul din factori tratați secvențial nu poate să explice singur comportamentul consumatorului.

Consumatorul este persoana fizică ce cumpără de pe piață și consumă mărfuri și/sau servicii de tot felul, produse și oferite spre vânzare de diverși agenți economici. În condițiile unei piețe concurențiale autentice, consumatorului trebuie să i se subordoneze întregul profesionalism al producătorului de bunuri, al comercianților și prestatorilor de servicii.

Există însă o serie de motive pentru care consumatorul apare defavorizat în raporturile sale cu ofertanții de bunuri și servicii, cum ar fi [18, p.91]:

în plan economic, resursele consumatorului sunt evident mai reduse decât cele de care dispune agentul economic;

în plan informațional, agentul economic cunoaște mai multe despre produsul său decât consumatorul acestuia;

în plan juridic, agentul economic cunoaște mai bine legile care guvernează relațiile comerciale și se folosește de ele cu ajutorul consilierilor juridici, pe când consumatorul poate că ignoră chiar și existența unei legi care îl apără, prin prevederile ei;

în planul reprezentării intereselor, producătorii și distribuitorii sunt foarte bine reprezentați atât prin organizații patronale, profesionale și comerciale, cât și prin influența pe lângă autorități, în scopul adoptării unor reglementări care să țină cont de interesele lor, pe când consumatorii sunt o masă, adesea amorfă, de indivizi dintre care puțini știu să-și promoveze interesele, în cadrul unor organizații care să-i reprezinte.

Diversificarea continuă a ofertei de mărfuri în cadrul piețelor, sofisticarea sistemului de informare și îndeosebi apariția unor publicații comerciale, alături de eforturile diferitelor întreprinderi de a atrage segmente tot mai mari de consumatori, au generat o creștere a complexității procesului de cumpărare a mărfurilor, sporind, pentru consumatori, dificultatea alegerii produselor, a stabilirii încrederii în produse. La aceasta se mai adaugă și faptul că libera alegere a consumatorilor este limitată, în multe situații, de diferite instituții ale statului, ale producătorilor și comercianților, iar în unele cazuri chiar de alți consumatori, consecință a sistemului de relații ce domină societatea, a posibilităților reduse de finanțare a producerii și comercializării bunurilor, precum și a capacității diferite de cumpărare a diverselor categorii de consumatori. De asemenea, generate de lupta concurențială, sau înmulțit practicile abuzive de folosire a unor forme agresive de promovare și de vânzare a mărfurilor, în general și a produselor farmaceutice în special.

Toate acestea echivalează practic cu o presiune făcută asupra consumatorilor.

Protecția consumatorilor este una dintre politicile sociale, promovate de orice stat modern. Datorită importanței pe care o reprezintă pentru economia contemporana, ea este o politică de sine stătătoare, având obiective, priorități și instrumente proprii. Ca urmare a rapidității cu care se succed evenimentele actuale, acest domeniu se extinde tot mai mult la noi si noi subramuri ale economiei. Ca latură importantă a politicii sociale pe care trebuie s-o promoveze o societate democratică și ca o componentă de bază a programelor de protecție socială, protecția consumatorilor reprezintă un ansamblu de reglementări privind inițiativa publică și privată menită a asigura și a ameliora continuu respectarea drepturilor consumatorilor.

„Consumatorul” poate fi definit pe larg ca cineva care achiziționează bunuri sau servicii pentru scopuri care nu intră în domeniul său de activitate comercială [14, p.143]. În fiecare țară, fiecare cetățean este un consumator. În același timp, în diferite țări, consumatorii sînt protejați în masură diferită și pentru scopuri diferite. Acest lucru este definit de legislația și politicile unei țări privind protecția consumatorilor. În economia modernă, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor este în general normă de reglementare a pieței, care, este de obicei, în paralel cu reglementarea de concurs axată pe reglementarea directă a conduitei de afaceri pe piata.

Lucrurile pot merge prost pentru consumatori în economia de piață în primul rînd, deoarece, chiar și cu cea mai mare diligență, consumatorii pot fi exploatați în deciziile lor de cumpărare în diferite moduri. Unele dintre aceste probleme ale consumatorilor pe scurt sînt examinate aici.

Consumatorii și calitatea. Cercetările arată că bunurile de bază, cum ar fi untul, gemul, lapte și mîncărurile pream- balate, cum ar fi hamburgerii diferă în mod dramatic în ceea ce privește compoziția lor și conțin deseori obiecte nepermise cum ar fi părți de insecte, fire de păr de rozătoare etc [9, p.17]. Consumatorii nu pot judeca sau compara calitatea acestor produse fără ajutor. În plus, ei nu pot judeca conținutul (sau cantitatea) benzinei pentru autoturisme, compoziția din materiale textile sau siguranța și consumul de energie a televizoarelor, a mașinilor de spălat etc. Prin urmare, consumatorul trebuie să aibă posibilitatea de a obține informații corecte și să fie într-o situație de încredere în ceea ce el sau ea achiziționează. În multe cazuri, consumatorii au încredere în economiile lor de viață sau o parte considerabilă a veniturilor lor anuale la un furnizor, de exemplu, serviciile financiare sau vacanțe în străinătate.

Consumatorii și siguranța produselor. Consumatorii de multe ori își lasă siguranța și chear viața lor în încrederea produselor care nu le pot verifica pe deplin, deoarece nu au suficiente cunoștințe pentru a evalua un produs [7, p.66]. Aceasta este experiență comună în majoritatea economiilor țărilor occidentale unde din cînd în cînd, bunurile de consum sînt retrase de către producătorii din considerente de siguranță, fie în mod voluntar, sau, ca urmare a acțiunii de executare a unor reglementări. Exemplele includ modele speciale de autoturisme, anvelope, linii de produse alimentare pentru copii, produse farmaceutice, diferite, dulciuri și jucării. Poate fi supus dubiilor faptul că, fără aplicarea corecta a legilor, mulți producători nu și-ar retrage produsele din propria inițiativă din cauza costurilor directe, precum și reducerile de profit care rezultă din acest tip de admitere de eroare. Prin urmare, este indiscutabilă funcția Guvernului în oferirea protecției consumatorilor și asigurea în cazul în care riscurile sînt inevitabil asociate cu produse, consumatorii sînt informați și alertați referitor la riscul supus.

Consumatorii și cantitățile. Chiar și atunci cînd consumatorul este prezent la cântărirea sau măsurarea mărfurilor, el/ ea nu are nici o metodă de a verifica exactitatea echipamentului utilizat pentru a măsura cantitatea de mărfuri. În afară de aceasta, creșterea produselor preambalate face ipoteza chiar mai rezervată. Experiența în multe țări, indică faptul că este frecventă comercializarea de produse la greutatea mai mică decît cea decarată și inspectorii sînt, în general, împuterniciți să verifice echipamentul de cîntărire, de diferite tipuri și să aplice amenzi persoanelor (inclusiv comercianțiilor clasici pe piață de fructe și legume), care manipulează cu greutatea și măsurarea produselor.

Fraudarea consumatorilor. Teoria economică nu permite posibilitatea de fraudă. Cu toate acestea, consumatorul modern constant suferă evaziunile, afirmații care ascund adevaruri, declarații false, minciuni, și fraude desavîrșite. Următoarele exemple de bază oferă o reprezentare a unora dintre aceste fraude.

Cîteva fraude clasice a consumatorilor

Se consideră fraudă, atunci cînd companiile se angajează în practici anticoncurențiale menite să divizeze piețele de consum sau chiar să stabilească prețuri.

În sectorul sănătății, nu sînt mai puțin frecvente vînzarea medicamentelor „pe sub tejghea” care adesea în mod activ induc în eroare consumatorii cu privire la valoarea lor curativă. Produsele pentru slabit sînt cazuri bine cunoscute și de cerere mare, fără bază științifică și dietă alimentară, și în general, costurile acestor produse sînt mult mai mari decît pentru alimentele obișnuite.

Fraudele medicale pot include efectuarea interventiilor chirurgicale inutile.

Fraudele auto includ reducerea kilometrajul pe contorul de parcurs și transformarea din două mașini într-una singură într-un șasiu nou foarte pericus. Reparațiile pe motor adesea implică, de asemenea, fraude de facturare pentru munca efectuată sau piese noi, care de fapt nu au fost folosite pentru masină.

Chiar și pentru a permite un nivel corespunzător de vigilență consumatorilor, aceste fraude persistă și sînt munca de zi cu de zi a organismelor de protecție a consumatorilor.

Consumatorii și practicile tarifare. Majoritatea consumatorilor presupun că prețul mare denotă calitatea înaltă. Acest lucru permite multor vînzătorilor imorali de a profita de consumatori. Consumatorii nu au nici o modalitate de a compara calitatea relativă și, prin urmare, conceptul economic legat de un preț corect în raport cu calitatea este în general o întrebare deschisă.

Din exemplele de mai sus și rezumînd aspectele legate de protecția consumatorilor, este clar că, fără de orientare a politicilor și supravegherea pro-consumator susținută de Guvern, noțiunea teoretică de independență a consumatorilor pe piață rămîne a fi o problemă deschisă în viața de zi cu zi. În consecință, protecția efectivă a consumatorilor este necesară pentru a asigura că economia de piață funcționează în mod corespunzător, și protecția va depinde de dezvoltarea unei infrastructuri administrative pentru a asigura supravegherea pieței moderne și aplicarea proporțională în cazul în care gradul de executare a acțiunilor trebuie să fie în conformitate cu obiectivul urmărit.

1.2. Aspecte legislative și politici din domeniul protecției consumatorului din Republica Moldova

Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova (SND) pentru 2008-2011, din decembrie 2007, a fost pînă în nu demult principalul document intern strategic de planificare pe termen mediu, care definește obiectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova pînă în anul 2011 și identifică măsurile și acțiunile prioritare pentru atingerea acestor obiective. Obiectivul-cheie al Strategiei este de a asigura o calitate mai bună a vieții oamenilor prin consolidarea temeliei puternice pentru economie durabilă și în creștere.

În acest context, spiritul și viziunea Strategiei aspiră spre alinierea Republicii Moldova la standardele europene și, în consecință, la realizarea obiectivului integrării europene și ajustarea politicilor relevante naționale la cele europene a domeniilor prioritare de dezvoltare stabilite în scopul Strategiei. În particular, Strategia Republicii Moldova prevede angajamente privind continuarea eforturilor de transpunere a acquis-ului comunitar în legislația națională și de a asigura aplicarea consecventă a legislației europene adoptate. În plus, aceasta subliniază că, pe parcursul implementării Strategiei, Guvernul va acorda o atenție deosebită problemelor identificate în Rapoartele de progrese înregistrate de către Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

În ceea ce privește protecția consumatorilor, SND se concentrează la dezvoltarea și punerea în aplicare a unui cadru juridic pentru a proteja consumatorii într-o serie de contexte politice. Acestea includ, în special, cerințele referitoare la rolul sistemului de SMCC in domeniul protectiei consumatorilor. Astfel, potrivit SND: “creșterea competitivității economiei naționale presupune conformitatea cu cerințele internaționale de creștere a piețelor în termeni de performanță și calitate a produselor, în timp ce conformitatea cu standardele internaționale a devenit o condiție de facto pentru accesul pe piață. În acest sens, îmbunătățirea cadrului metrologic, de standardizare, testare și calitate (MSVC) este un pas necesar pentru a obține accesul pe piețele internaționale și de creștere a competitivității produselor pe piața internă“.

În prezent, sistemul național de SMCC operează cu echipamente și standarde învechite, practici inadecvate pentru economia de piață și nu este pe deplin recunoscut de organizații europene. Ca rezultat, aceasta cauzează probleme serioase legate de conformitatea cu cerințele comerțul internațional pentru produsele moldovenești. Nerecunoașterea sistemului este, de asemenea, explicată prin lipsa de separare clară de funcții, responsabilități și conflicte de interese în domeniul standardizării, măsurării naționale, verificare și acreditarea standardelelor între instituțiile existente.

Procesul de reformă a sistemului de MSCC în Moldova, inclusiv trecerea la un sistem bazat pe standarde voluntare, a început în 2001, în urma aderării Republicii Moldova la OMC. În această privință, a fost elaborat și aprobat Conceptul de calitate a infrastructurii, orientat spre patru obiective majore: dintre care unul este “consolidarea capacităților pentru controlul calității produselor și de protecție a consumatorilor în conformitate cu practicile europene”.

În timp ce Strategia Națională de Dezvoltare subliniază necesitatea de a îmbunătăți calitatea infrastructurii, de asemenea, ea oferă o scară mai largă, dar mai puțin explicită, de acțiuni pentru “dezvoltarea mecanismului de protecție a consumatorilor și consolidarea capacității instituționale de aplicare”.

“Strategia Națională în domeniul protecției consumatorilor din Republica Moldova”, din 2008, aprobată prin Hotararea Guvernului nr. 5 din 14.01.2008, recunoaște că una dintre prioritățile actuale de dezvoltare este sporirea nivelului de protecție a consumatorilor, în paralel cu menținerea drepturilor consumatorilor existente în conformitate cu legislația în vigoare.

Potrivit Strategiei, principalele obiective sînt:

de a asigura un nivel adecvat de protecție a consumatorilor;

de a asigura aplicarea eficientă a legislației prin cooperare cu societatea civilă și de informare si educare a consumatorilor.

În domeniul protecției consumatorilor, Planul de Activitate al Guvernului pentru anul 2010 stabilește anumite acțiuni specifice. Cu referire la perioada 2011-2015 pentru care această publicație are un accent particular, sînt prevăzute următoarele acțiuni:

Transpunerea în legislația națională a Directivei UE nr 98/6/EC privind protecția consumatorilor prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor

elaborarea legislației pentru modificarea si completarea Legii privind protecția consumatorilor, din 2003.

Cel mai important act juridic este Legea privind protecția consumatorilor, din 2003 care definește temeiul juridic pentru protecția consumatorilor și a persoanelor fizice.

Art. 5 al Legii privind protecția consumatorilor din 2003 prevede că fiecare consumator are dreptul [5]:

protecția drepturilor sale de către stat;

protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viața, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile și interesele legitime;

remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a prețului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător;

informații complete, corecte și precise privind produsele, serviciile achiziționate;

instruire în domeniul drepturilor sale;

organizare în asociații obștești pentru protecția consumatorilor;

adresare în autoritățile publice și reprezentarea în ele a intereselor sale;

sesizarea asociațiilor pentru protecția consumatorilor și autorităților publice asupra încălcării drepturilor și intereselor sale legitime, în calitate de consumator, și la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătățirea calității produselor, serviciilor.

În domeniul contractelor încheiate cu consumatorii, Legea prevede de asemenea reguli de protecție a consumatorilor în cazul în care o persoană fizică care intenționează, sau de fapt, comandă, cumpără sau folosește produse sau servicii pentru necesitățile care nu sînt legate de activitatea sa de întreprinzător sau profesională

Aceste dispoziții sînt similare cu dispozițiile Directivei 93/13/CE privind clauzele abuzive. Mai mult decît atît, Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, de asemenea, include unele reguli cu privire la formele contractuale. Astfel, toate contractele încheiate între un antreprenor și un consumator pentru vînzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să conțină clauze clare, fără ambiguitate, care nu necesită cunoștințe speciale pentru a fi înțelegese. În cazul unui conflict cu privire la interpretarea clauzelor contractuale în contractele încheiate cu consumatorii, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.

Protecția vieții sănătății eredității și siguranței consumatorilor. Capitolul II din Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, stabilește unele dispoziții generale privind viața, sănătatea, ereditatea și siguranța consumatorilor [5]. Dintr-o perspectivă globală a politicii consumatorilor, importanța acestor declarații nu ar trebui să fie subestimată.

Articolul 6 pare să delege Guvernului sarcina de a elabora prevederi privind protecția consumatorilor (prin intermediul administrațiilor centrale): care este ca o sarcină permanentă a puterii executive. Dacă acesta este cazul, întrucît articolul 6 acoperă o mare varietate de domenii (nu numai siguranța produselor, dar, de asemenea, calitatea produselor, ambalarea, etichetarea și transportarea), Guvernul ar avea o putere foarte largă de intervenție în domeniul protecției consumatorilor. Acest lucru este fără precedent în toate statele membre ale UE. Mai mult decît atît, conținutul articolului 6 este imens și variat. Pe de o parte, se pare foarte general, deoarece stabilește principii generale, care se referă în mare măsură la legislația pe domenii, pe de altă parte, (în partea sa finală) articolul 6 este foarte specific referitor la unele cazuri particulare și probleme (de exemplu, data de expirare a produselor și instrucțiunile de utilizare).

La articolele 7-9, Legea, de asemenea, descrie în detalii obligațiile producătorilor, vînză- torilor, furnizorilor și a persoanelor responsabile pentru produsele de consum de folosință durabilă (produse de utilizare îndelungată).

În ceea ce privește obligațiile producătorilor și alte grupuri profesionale (descrise în conformitate cu articolele 7, 8, 9 și 9.1), este de remarcat, că consumatorul aproape niciodată nu este menționat. Aceasta este o diferență fundamentală între legislația Republicii Moldova și legile europene: acestea din urmă descriu drepturile consumatorilor, în timp ce Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, descrie obligațiile profesionale. În timp ce acest lucru poate fi o reflectare a culturii țărilor ex-sovietice, aceasta, poate avea și consecințe negative asupra comportamentului cetățenilor, astfel se pare că consumatorul nu dispune de destulă responsabilitate.

Articolul 7 este în mod clar inspirat de legislația UE referitor la siguranța produsului și, cum va fi explicat mai tîrziu, acesta este domeniul în care procesul de armonizare este mai avansat în Republica Moldova. Cu toate acestea, încă o dată legislația Republicii Moldova pare să prezinte lipsa privind omogenitatea unde anumite obligații se referă la problema siguranței produselor (alin. a, b, c, d, e, h și i), în timp ce alte obligați sînt legate de momentul vînzării (alin. f și g). În special, prevederea de la punctul c este oarecum neobișnuită deoarece acest tip de procedură a reclamațiilor este unic la nivel european.

În capitolul III (“Protecția intereselor economice ale consumatorilor”), este prevăzută o listă de drepturi în ceea ce privește consumatorii, la momentul încheerii contractelor.

Protecția prevăzută este la un nivel destul de ridicat, dar aceste dispoziții necesită o revizuire substanțială deoarece nu sînt suficiente pentru a oferi un nivel de protecție a consumatorilor.

Protejarea intereselor economice ale consumatorilor, furnizarea de servicii, informatii, organele autorizate pentru reclamațiile și drepturile consumatorilor

Alte măsuri de domeniu referitoare la Protecția Consumatorilor. În ceea ce privește alte acte normative în vigoare în Moldova, legate de protecția consumatorilor, un act normativ important este Legea privind securitatea generală a produselor, din 2006 [6]. Prezenta Lege definește cadrul juridic general pentru siguranța produselor plasate pe piață. Cum se va vedea mai tîrziu, această Lege este probabil una dintre cele mai bune exemple de transpunere integrală a Directivelor UE în domeniul protecției consumatorilor în Republica Moldova. Altă legislație de o importanță deosebită este:

Hotărîrea Guvernului nr. 1465 din 2003, cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare și a termenelor de garanție;

Legea cu privire la publicitate din 1997;

Legea privin comerțul electronic din 2004;

Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, din 2006;

Codul Civil, din 2002.

În plus, referitor la Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, și a legislației menționate mai sus, sistemul normativ din Republica Moldova include de asemenea multe alte măsuri privind protecția consumatorilor.

Cadrul instituțional politic și legislativ privind protecția consumatorilor în Republica Moldova este în primul rînd determinat de Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, care, în capitolul VI prevede “organele abilitate pentru protecția drepturilor consumatorilor”. Acestea sînt: administrațiile publice centrale (articolul 22), alte autorități publice (articolul 23) și organizații ale consumatorilor (articolul 25) [5].

Autoritățile publice centrale, abilitate cu funcții de protecție a consumatorilor:

Ministerul Sănătății, în domeniul protecției vieții și sănătății consumatorilor;

Ministerul transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în domeniul transportului interurban și internațional;

Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale în domeniul construcțiilor;

Ministerul Culturii și Turismului în domeniul turismului;

Agenția Națională de Regelmentare în Energetică în domeniul energeticii;

Agenția Naționlă de Reglementare a Telecomunicațiilor în domeniul telecomunicațiilor;

Banca Națională în domeniul serviciilor bancare;

Comisia Națională a pieței financiare în domeniul asigurărilor.

Asociațiile Nonguvernamentale în domeniul protecției consumatorilor

Legislația în vigoare nu stabilește cerințele care trebuie să fie îndeplinite de către asociații non-guvernamentale, pentru a fi considerate ca parteneri sociali avînd dreptul de a reprezenta interesele consumatorilor. În conformitate cu articolul 25 din Legea privind protecția consumatorilor, din 2003 și Legea privind asociațiile obștești, cetățenii au dreptul de a se organiza, în mod voluntar, în asociații publice de consumatori și să desfășoare activitatea în conformitate cu legislația în vigoare.

În Republica Moldova, dezvoltarea legislației privind protecțiea consumatorilor este destul de considerabilă și se extinde pentru a acoperi cîteva domenii-cheie pentru consumatori.

Legea privind protecția consumatorilor, din 2003, este cea mai importantă măsură în domeniu și este de remarcat pentru structura sa în cadrul legislativ pentru protecția consumatorilor în Republica Moldova. Cu toate acestea, această Lege are unele importante deficiențe care justifică modificarile sale prioritare pentru viitor.

În ceea ce privește altă legislație privind protecția consumatorilor, doar cîteva sînt deja aproape de standardele UE (în special, în domeniul siguranței produselor). Cu toate acestea, pentru majoritatea, este necesară o reformă substanțială pentru îndeplinirea angajamentelor Republicii Moldova privind armonizarea legislației privind protecția consumatorilor la standardele UE (în special în privința clauzelor contractuale abuzive, de vînzare cu amănuntul și de garanții, publicitate, turism și comerț electronic).

În cele din urmă, este de remarcat, că unele domenii de protecție a consumatorilor acoperite de Directivele UE nu au nici o reglementare comparabilă în cadrul legislativ al Republicii Moldova (în special, aceasta se referă la vînzarea înafara spațiilor, practicile comerciale inechitabile, creditul de consum și reglementările time-share).

CAPITOLUL 2. PROIECT DE CERCETARE PRIVIND POLITICILE ȘI PRACTICILE DE PROTECȚIA A CONSUMATORILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA

2.1. Politici și instituții din domeniul protecției consumatorului întreprinse de către Uniunea Europeană

Preocuparea pentru protejarea consumatorilor datează încă din antichitate, dezvoltarea schimbului de mărfuri în piețele din orașele-cetăți nefiind un fenomen întâmplător și necontrolat. În scrierile vechi se spune, de exemplu, că în piețele din Atena, pe vremea lui Pericle, se semnala prezența unor inspectori, denumiți agoranoni, care aveau misiunea de a evalua și controla calitatea și uniformitatea pâinilor, greutatea și prospețimea peștelui, prospețimea legumelor și fructelor oferite spre vânzare.

Intervenția statului în controlul calității produselor și al schimbului acestora s-a amplificat concomitent cu dezvoltarea societății, cu apariția de noi produse și cu extinderea piețelor.

Pe măsura dezvoltării piețelor naționale și internaționale, a schimbului de mărfuri și servicii, modalitățile de protejare a consumatorilor au evoluat treptat de la formele simple, la dezvoltarea unor adevărate sisteme legislative și de control în acest domeniu.

Primele reglementări privind protecția consumatorului emise de către diferitele state au vizat produsele agroalimentare, datorită faptului că ele dețineau cea mai mare pondere în cadrul schimburilor comerciale, pe de o parte și faptului că erau destinate satisfacerii unor nevoi primare, pe de altă parte. Astfel, în Italia, în 1865, a fost adoptată Legea de supraveghere sanitară în domeniul alimentar; în Franța, în anul 1905, a fost adoptată Legea privind fraudele și falsificările în domeniul produselor și serviciilor. Legea franceză prevedea sancțiuni pentru cei care înșeală sau încearcă să înșele consumatorii, fie asupra naturii, tipului, originii și/sau conținutului în substanțe utile; fie asupra cantității mărfurilor livrate. Totodată, legea prevedea pedepse pentru cei ce falsifică mărfuri destinate alimentației umane sau animalelor, medicamente, băuturi și produse agricole, precum și pentru cei care expun sau vând mărfuri falsificate sau toxice.

Astăzi nu există stat în lume care să nu-și protejeze consumatorii, și aceasta, în majoritatea cazurilor se realizează prin drept constituțional.

La nivelul european funcționează cinci mari organisme neguvernamentale cu rol în protecția consumatorilor:

BEUC Biroul European al Uniunii Consumatorilor – Bureau Européen des Unions des Consommateurs – ca grup umbrelă de la Bruxelles pentru membrii săi și sarcina principală a acestui Birou este de a reprezenta la nivel european și să apere interesele tuturor consumatorilor din Europa [31].

COFACE Comitetul Organizațiilor Familiale a Consumatorilor Europeni – Confédération des Organisations familiales de la Communauté Européenne (COFACE) reunește un număr mare de organizații a societății civile, cu scopul de a da o voce pentru toate familiile și reprezintă problemele cele mai importante pentru consumatorii de la nivel european [32].

EUROCOOP Comunitatea Europeană a Cooperativelor de consum – Communauté Européenne des Coopératives (Euro Coop) – European Community of Consumer Coopératives reprezintă și susține structura și etica întreprinderilor cooperatiste de consum la nivel european. Această activitate este realizată în special, prin participarea sa la diverse foruri, cum ar fi Platforma părților interesate de Siguranța Alimentară "EFSA" european, Grupul consultativ pentru lanțul alimentar, animală și sănătatea plantelor, Platforma de acțiune a UE privind alimentația, activitatea fizică și sănătate, Forumul European Retail pentru Sustenabilitate, Grupul consultativ european al consumatorilor "ECCG" [26].

CES – Confederația Europeană a Sindicatelor;

EIIC – Institutul European Internațional al Consumatorului. Primele patru organisme sunt reunite în CCC – Consiliul Consultativ al Consumatorilor, înființat în anul 1989.

Din februarie 1997, în Uniunea Europeană funcționează “Direcția Generală a Politicii Consumatorilor și Protecției Sănătății Acestora”, cunoscută – sub formă prescurtată – cu denumirea de “Direcția XXIV”.

Obiectivele politicii de protecție a consumatorilor din Uniunea Europeană vizează, în principal, următoarele domenii:

armonizarea legislațiilor naționale privind produsele alimentare, cosmetice, detergenți, bunuri de folosință îndelungată, automobile, textile, jucării, medicamente, îngrășăminte și pesticide;

măsuri privind creditul, publicitatea minciunoasă, practicile comerciale abuzive;

obținerea de către consumatori a dreptului de consiliere și asistență juridică în litigiile având drept obiect bunuri de consum;

stabilirea unor reguli privind informațiile inscripționate pe produse și ambalajele acestora;

stimularea testelor comparative de produse de consum și publicarea rezultatelor în publicații independente de interesele agenților economici;

educarea consumatorilor, tineri sau adulți, pentru ca aceștia să acționeze rațional în contextul pieței libere, stimulându-se pentru aceasta schimburile între organizațiile consumatorilor, includerea unor teme privind protecția consumatorilor în programele școlare și organizarea de cursuri pentru formarea educatorilor, precum și acțiunile prin mass-media.

Reglementările comunitare interzic falsa publicitate (în ceea ce privește natura produsului, disponibilitatea, compoziția, prețul, cantitatea, rezultatele utilizării sale sau ale testelor efectuate, identitatea sau calificarea agentului de publicitate), care induce în eroare consumatorul afectându-i astfel opțiunea pentru un anumit produs. Agentul de publicitate are acum obligația să facă proba că informația pe care a oferit-o este corectă. Consumatorul care a fost victima publicității false are dreptul să primească despăgubiri. Legislația comunitară obligă țările membre să prevadă mijloace adecvate și eficiente pentru controlul publicității false.

Reglementări există și în domenii specifice, cum sunt publicitatea privind medicamentele sau publicitatea televizată.

Pentru produsele farmaceutice a fost stabilită o procedură foarte strictă de armonizare prealabilă lansării lor pe piață. Produsul trebuie să fie însoțit de o notă informativă care să prezinte condițiile de utilizare precum și contraindicațiile sau eventualele efecte secundare.

Promovarea intereselor consumatorilor este o parte integrantă a politicii Uniunii Europene, care are în centrul ei bunăstarea cetățenilor, iar această politică își aduce contribuția la bunul mers al mecanismelor economice ale pieței unice europene. Mărfurile care nu oferă consumatorilor o satisfacție rezonabilă în schimbul sumei plătite, constituie, în realitate, o investiție greșită, ineficientă și invers, mărfurile care dau satisfacție consumatorilor le inspiră încredere, devin căutate, contribuind la creșterea economică și deci la bunăstarea consumatorului.

Responsabilitățile asigurării protecției consumatorilor revin, în principal, autorităților publice (guvernelor), dar în această zonă complexă de probleme sunt atrase și implicate cu acțiuni concrete și alte organizații, cum ar fi sindicatele, dar mai ales organizațiile neguvernamentale, asociațiile consumatorilor, etc.

Printre alte organisme europene și internaționale de protecție a drepturilor consumatorilor pot fi menționate:

Codex Alimentarius Commission – Sarcina principală a Codex Alimentarius este asigurarea siguranței, mâncare bună pentru toată lumea, oriunde [21].

Consumers International – este federația mondială a grupurilor de consumatori care, lucrând împreună cu membrii săi, servește ca singura voce la nivel mondial independent și autoritate pentru consumatori [24].

European Association for the Coordination of Consumer Representation in Standardisation (ANEC) – este vocea consumatorului european în standardizare. Acest lucru înseamnă clustering, reprezentă interesul consumatorilor europeni în stabilirea de standarde tehnice, în special cele dezvoltate pentru sprijinirea punerii în aplicare a legilor europene și a politicilor publice [28].

European Commission – DG Health and Consumer Protection – scopul acestei organizații este de a face din Europa un loc mai sigur, sănătos, în care cetățenii pot fi siguri că interesele lor sunt protejate [19].

European Research into Consumer Affairs (ERICA)- Scopul acestei organizații este de-a lungul timpului de a avea o bază de date pentru publicul larg pentru a putea să dispună de transparență a informației [23].

International AntiCounterfeiting Coalition (IACC) – este cea mai mare organizație non-profit din lume dedicată exclusiv pentru protejarea proprietății intelectuale și descurajarea contrafacerii [25].

International Consumers for Civil Society- Scopul este de a încuraja munca grupuri individuale în arena internațională pe probleme de politică legate de consumatori, de a promova propuneri care se bazează pe sectorul privat, mai degrabă, decât soluții de stat la preocupările consumatorilor, și propuneri contra care ar limita alegerea consumatorului, concurența , și progresele tehnologice și ar afecta negativ pe cei săraci, în special cei din țările în curs de dezvoltare [20].

International Consumer Protection and Enforcement Network – o organizație formată din autoritățile de protecție a consumatorilor din peste 50 de țări, al cărui scop este de a: a proteja interesele economice ale consumatorilor din întreaga lume, face schimb de informații cu privire la activitățile comerciale transfrontaliere care pot afecta bunăstarea consumatorilor, să încurajeze cooperarea globală între agențiile de aplicare a legii [34].

International Organization for Standardization – este o organizație independentă non-guvernamentală și cel mai mare dezvoltator din lume de standarde internaționale voluntare[30].

NSF International Consumer – organizație independentă de sănătate și siguranță la nivel mondial, testează și certifică produsele și scrie standarde pentru industria alimentară, apă și bunuri de larg consum [22].

Society of Consumer Affairs Professionals in Business (SOCAP) – promovează o abordare integrată a consumatorului care conduce strategia de afaceri de succes și ridică comunitatea globală de experți la relații cu clienții [35].

The International Association of Food Consumer Organizations – este o asociație de organizații non-guvernamentale (ONG-uri), care reprezintă interesele consumatorilor în materie de nutriție, siguranță alimentară, precum și aspectele de politică a produselor alimentare conexe [33].

The International Consumer Product Health and Safety Organization (ICPHSO) – este o organizație non-profit, determinată de voluntariat și dedicată pentru a furniza forumuri pentru schimbul de idei și informații cu privire la problemele de sănătate și de siguranță legate de produsele de larg consum, care sunt produse și comercializate pe piața mondială [27].

2.2. Practici privind protecția consumatorilor în Republica Moldova

Agenția pentru Protecția Consumatorilor este abilitată cu funcții speciale de control și supraveghere în scopul prevenirii plasării pe piață a produselor și a serviciilor neconforme cu cerințele prescrise și/sau declarate. Activitățile de control se desfășoară, prioritar, la agenții economici ale căror produse și servicii prezintă riscuri, au prejudiciat sau ar fi putut prejudicia interesele economice ale consumatorilor, ca urmare a constatărilor proprii și a informațiilor parvenite din mass-media sau de la alte structuri ale administrației publice, de la consumatori sau asociații ale acestora.

Fig. 2.1. Organigrama Agenției pentru Protecția Consumatorilor [29]

Pentru anul 2014 Agenția pentru Protecția Consumatorilor a planificat 1243 controale de stat, la agenții economici care plasează pe piață produse/prestează servicii consumatorilor. Au fost efectuate – 1944 controale, la 1640 agenți economici, s-au depistat încălcări prin 1417 (72,9 %) controale, la 1295(79,0%) agenți economici, dintre care au fost controale planificte și controale inopinate, adică survenite prin petiții, plîngeri din partea consumatorilor. În Fig. 2.1. sunt relatate domeniile în care au fost efectuate controale și procentajul care a fost depistate sau confirmate aceste încălcări [29].

În Fig. 2.2. observăm că domeniul cel mai controlat este cel al serviciilor de alimentare și industrie, unde au fost petrecute 228 respectiv 229 de controale dintre care au fost depistate 156 respectiv 147 de nonformități.

Fig. 2.2. Domeniile în care au fost petrecute controale de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor [29]

Din numărul total de 1944 agenți economici supuși controlului, pentru prima dată au fost controlați 671 (adică 34,5%) agenți economici, la 507 (adică 75,5%) din care s-au depistat încălcări.

În Fig. 2.3. putem observa tipologia întreprinderilor controlate.

Fig. 2.3. Tipurile de produse supuse controlului de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor [29]

Analizînd Fig. 2.4. putem menționa că sectorul cel mai neperformant din punct de vedere a încălcării drepturilor consumatorilor este cel de comerț cu amănuntul, atingînd nivelul 1070 controale dintre care au fost depistate încălcări 826, adică 77,1%.

Au fost supuse controlului produse în sumă de 573,574 mln. lei, din care 16,26 (2,84%) necorespunzătoare, un tablou mai detaliat este prezentat în Fig. 2.3.

Fig. 2.4. Tipuri de produse care au fost supuse controlului de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor [29]

În Fig. 2.4. se observă că cea mai mare pondere din totalul de controale efectuate este ocupată de produsele alimentare, cu un nivel de 995 controale efectuate, urmată de produsele industriale – 642 controale.

Tabelul 2.1. Agenți economici comercianți de produse alimentare reclamați [29]

Comercianții de produse alimentare sunt cel mai des supuși controalelor, în Tabelul 2.1. este prezentată situația cu referire la agenții economici care au fost evaluați de mai mult de 3 ori și cîte erori au fost depistate.

Un alt sector care prezintă interes este cel de prestare a serviciilor, agenții economici prestatori de servicii care au fost evaluați mai mult de 3 ori sunt prezentați în Tabelul 2.2.

Tabelul 2.2. Agenți economici prestatori de servicii reclamați [29]

În ultimul timp vehiculează discuții cu referire la activitatea neloaială a întreprinderilor care comercializează produse petroliere, despre calitatea produselor, despre politica de preț cît și careva înțelegeri cartel. În tabelul 2.3. este prezentată situația cu referire la controalele efectuate la agenții economici din sectorul Peco.

Tabelul 2.3. Agenți economici comercianți de produse petroliere reclamați [29]

În perioada de referință, Agenția și-a concentrat eforturile pe informarea și educarea cetățenilor privind drepturile pe care le au în calitatea lor de clienți, dar și pe consolidarea capacităților în domeniul protecției intereselor economice ale clienților, pentru care parcurge o perioadă intensă, cu multe activități ce înseamnă pentru Agenție efort, căutări de soluții, dar și măsuri impuse pentru realizarea acțiunii prioritare, inclusiv instruirea angajaților Agenției în vederea dezvoltării capacităților profesionale de implimentarea a legislației cadru.

Conform indicatorilor de rezultat, față de anii precedenți, este în creștere numărul clienților informați și capabili să facă alegerea corectă la procurarea produselor sau să solicite servicii de calitate. Acest indicator rezultă din numărul în creștere a apelurilor telefonice înregistrate, a consultațiilor solicitate dar și din petițiile parvenite.

În creștere este și numărul petițiilor soluționate pe cale amiabilă – 214 petiții soluționate amiabil pe parcursul anului 2014, față de 198 petiții soluționate amiabil în perioada a.2013. În mare măsura prevederile normative sînt rezolvate prin informare și consultanță în beneficiul clienților dar și a agenților economici.

Agenția tinde spre eficientizarea sistemului de supraveghere a pieței prin obținerea unui echilibru dintre protejarea intereselor clienților și reducerea la minimum a sarcinilor impuse mediului de afaceri. Agenția pune accent pe prevenirea situațiilor nefaste prin consiliere și monitorizarea agenților economici, decît pe penalizarea încălcărilor.

Exercitarea funcției de supraveghere a pieței este o datorie față de comunitate, iar modul de deservire a acesteia trebuie să fie marcat de profesionalism și transparență.

2.3. Recomandări privind armonizarea situației naționale la experiența Uniunii Europene

Elaborarea unui anumit act normativ cu scopul de a transpune cerințele legislației UE necesită lucru de echipă, aceasta implică juriști, traducători și experți sectoriali în funcție de politicile specifice.

Un număr de principii trebuie să fie luat în considerare înainte și după elaborarea unui act național, în scopul armonizării legislative:

Statul are dreptul să aleagă între includerea prevederilor unei directive într-o lege deja existentă sau adoptarea unui act nou;

Alegerea tipului de act normativ național, prin care directiva va fi transpusă va depinde de ordinea constituțională și ierarhia actelor normative al sistemului juridic al statului respectiv;

Dacă o directivă intenționează să acorde anumite drepturi particularilor, prevederile actului național trebuie să acorde aceste drepturi într-un mod foarte clar încît aceste persoane să poată să se invoca drepturi, inclusiv în fața instanței de judecată naționale.

Aceleași reguli se aplică privind obligațiile statului sau individului.

În principiu, statul întotdeauna are dreptul la libera alegere între diferite tehnici de armonizare legislativă, datorită următoarelor motive:

conținutul directivelor este mult prea divers,

directivele reglementează foarte multe domenii și stipulează prevederi de grade diferite de detalii și claritate, fapt care determină ca alegerea de către un stat a unei formule uniforme de tehnică legislativă să fie, practic, imposibilă.

În cadrul procesului de transpunere a directivei, obiectivul ei trebuie atins complet, cu claritate și certitudine juridică.

Cu toate acestea, cu excepția unor cazuri, de obicei, expres stipulate în actele normative ale UE:

nu există nici o obligație pentru stat de a asigura transpunerea literală a prevederilor Directivei,

nu există nici o obligație că actul național legislativ transpus trebuie să urmeze structura actului legislativ al UE,

nu există nici o obligație ce ar ține de numărul actelor naționale de transpunere per fiecare act normativ UE.

Tabelul de concordanță trebuie să indice în mod clar gradul de compatibilitate cu legislația UE, la fel ca și termenele planificate privind armonizarea totală unde este posibil.

Pe lîngă principiile importante ale tehnicii legislative, care stipulează că actele normative trebuie să fie elaborate clar, simplu și exact, un aspect important al acestei tehnici ține de terminologia care trebuie utilizată atunci cînd armonizăm legislația națională cu legislația UE.

Articolul 19, lit. c) și e) ale Legii cu privire la actele legislative accentuează faptul că terminologia trebuie să fie compatibilă cu cea folosită de legislația UE, constantă și uniformă cu legislația în vigoare și legislația UE. Punctul 7 al HG 1345, de asemenea, stipulează că atunci cînd elaborăm o lege națională, terminologia legislației UE trebuie utilizată corespunzător.

Terminologia legislației RM trebuie, pe cît posibil, să fie bazată pe limbajul utilizat de legislatorul european. Uneori s-ar putea întâmpla ca anumiți termeni deja să fi fost definiți de către legislația națională. În acest caz, autoritățile trebuie să verifice dacă termenii au același sens; dacă da, trebuie să reflecte articolul din actul normativ național în tabelul de concordanță și gradul de compatibilitate; dacă e parțial compatibil, trebuie de indicat în tabelul de concordanță gradul compatibilității și, în ultima coloană, să indice pașii care urmează a fi întreprinși cu privire la asigurarea armonizării depline a respectivului articol; dacă e folosit același termen, dar cu sens diferit, autoritățile nu ar trebui să evite introducerea în proiect a definiției conform proiectului de lege respectiv, etc. Tabelul de concordanță trebuie să reflecte toți termenii/definițiile similare conținute în legislația națională, conform căruia un anumit termen se consideră transpus, pentru a evita suprapunerea reglementărilor cu privire la același subiect. De asemenea, armonizarea legislației naționale conform celei a Uniunii, în mod normal, presupune introducerea în legislația națională a termenilor și definițiilor noi și inedite conținute în actele UE. În același timp, autorul actului normativ al RM trebuie să urmărească coerența definițiilor în legislația națională.

O atenție deosebită trebuie acordată următoarei terminologii (stat membru, țară terță, Comisie, Consiliu, Comisie Permanentă etc.) care nu pot fi simplu copiate, ci înlocuite cu termeni corecți în limba română. Cu toate că legea cu privire la actele legislative accentuează că terminologia trebuie să fie compatibilă cu cea utilizată de către legislația UE, iar Articolul 7 al HG nr. 1345 insistă că terminologia UE să fie respectată, aceasta însă nu e întotdeauna posibil. În cadrul tabelului de concordanță această diferență în terminologie trebuie explicată.

În cazul legislației UE, există unele prevederi care țin de comunicările cu Comisia UE sau cu alte state membre și armonizarea în acele cazuri depinde de la caz la caz.

De exemplu: dacă actul normativ al UE cere ca Comisia UE sau statele membre să fie informate cu privire la acțiunile ce derivă din directivă, atunci aceasta rămîne la discreția statului dacă un asemenea articol va fi transpus în legislația națională sau dacă o decizie administrativă va fi suficientă.

În asemenea caz s-ar recomanda ca aceste norme să fie transpuse în legea națională într- un articolul special, de tranziție, care va intra în vigoare odată cu data aderării la UE.

O atenție deosebită va fi acordată faptului că procedura de elaborare a actelor naționale trebuie să fie corespunzătoare tipului de act elaborat.

Deoarece legile au un caracter obligatoriu în RM și sînt direct aplicabile, ele trebuie elaborate în asemenea mod, încît destinatarii să nu aibă nici un dubiu cu privire la drepturile și obligațiile ce rezultă din ele.

Actele subordonate legii pot fi întrebuințate doar cînd există deja un cadru juridic al actul normativ superior și ele nu pot introduce noi drepturi și obligații, nici penalități sau sancțiuni. Actele subordonate legii pot numai defini cu lux de detalii legile deja în vigoare. Legislația națională, inclusiv actele subordonate legii, trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial.

Dacă implementarea unui act legislativ UE cade sub incidența cîtorva ministere sau autorități publice centrale, atunci trebuie asigurată o cooperare corespunzătoare în cadrul procesului de elaborare legislativă, inclusiv cooperarea în ceea ce ține de pregătirea tabelului de concordanță pentru proiectul actului normativ.

Atunci cînd se efectuează transpunerea prevederilor legislației europene, nu este suficientă doar transpunerea prevederilor actelor normative UE în legislația națională. Noul act normativ național trebuie să fie coerent cu sistemul legislativ intern. Dacă e necesar, alte legi care sînt în vigoare la moment vor fi modificate pentru a se asigura cu nu există nici un conflict de norme între legislația veche și cea nouă. Perioadele de tranziție sînt importante pe parcursul elaborării legislative, deoarece ceea ce este stipulat pentru statele membre ale UE nu este întotdeauna posibil de a fi imediat implementat și în Republica Moldova. Este, de asemenea, nevoie de timp pentru a stabili operabilitatea instituțiilor necesare. Unele cerințe din domeniul mediului înconjurător ar putea duce la închiderea unei fabrici (ceea ce se soldează cu disponibilizări în masă) sau investirea unor sume enorme spre curățirea sistemului pentru a fi compatibile pe deplin cu UE. Perioadele de tranziție ale actelor normative ale RM, de asemenea, trebuie să ia în considerare acordurile bilaterale încheiate între Moldova și Uniunea Europeană.

Regula principală la elaborarea legislației naționale (legi și acte subordonate legii) trebuie să țină de compatibilitatea lor cu legislația UE, posedarea caracterului unui act normativ, eficiența acestuia și posibilitatea de a fi implementat în practică.

La elaborarea legislației armonizate cu cea a UE nu este suficientă cunoașterea legislației UE, ci este nevoie și de o cunoaștere profundă a sistemului de drept intern, care trebuie respectat:

Actul legislativ trebuie să corespundă dispozițiilor constituționale și să fie în concordanță cu cadrul juridic existent, cu sistemul de codificare și unificare a legislației.

Proiectul trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

să fie redactat în conformitate cu tehnica legislativă națională;

să indice data intrării în vigoare și eventuala perioadă de tranziție necesară implementării dispozițiilor actului normativ;

• să prevadă perioada necesară pentru aducerea legislației naționale în conformitate cu actul normativ ajustat.

În continuare prezentăm cîteva reguli de bază care trebuie respectate de către ministere, atunci cînd acestea sînt preocupate de armonizarea legislației.

Înainte de a demara procesul de armonizare a unui anume act normativ al UE, se recomandă de a se familiariza cu istoria adoptării actului. În acest caz, de o importanță deosebită vor fi propunerile Comisiei UE, opiniile Parlamentului și Consiliului UE pe parcursul procedurii legislative a UE, la fel ca și variate cărți albe și verzi care au servit drept documente preparatorii înainte ca legislația să fie adoptată în cadrul UE.

Inițiatorul proiectului de act legislativ, de asemenea, trebuie să studieze cadrul de reglementare al actului legislativ al UE și tendințele de evoluție a sectorului pe care le reglementează acel act și să înțeleagă care parte a legislației Republicii Moldova trebuie să fie adoptată sau modificată.

Pe parcursul elaborării, pe lîngă legislația secundară a UE, trebuie luate în considerare și legislația primară și hotărîrile Curții de Justiție.

După ajungerea la decizia politică și profesională de a planifica transpunerea anumitor acte legislative ale UE în Planul Național de Armonizare, inițiatorul proiectului de act legislativ, probabil, se va concentra asupra activității de traducere sau de revizuire a textului tradus pentru a se familiariza cu terminologia acestuia.

Următorul pas util va fi studierea istoricului actului legislativ al UE pentru a înțelege care au fost motivele pentru adoptare, problemele în cadrul procedurii legislative UE și actele de genul cărților albe și verzi, la fel ca și opiniile Consiliului și ale Parlamentului European.

Se va adopta o decizie cu privire la selectarea tipului de act național ce va fi supus armonizării.

Simplu spus, instrumentul legal ce va fi destinat să implementeze legislația UE în cadrul legislației naționale trebuie să fie efectiv și să producă efecte juridice, cu toate că alegerea instrumentului potrivit este lăsată pe seama RM și depinde de natura și anvergura politicii UE ce va reprezenta subiect al armonizării.

Cel mai probabil, legea trebuie să fie folosită la armonizarea regulamentelor (care în cadrul statelor membre ale UE sînt direct aplicabile fără transpunere) și, de asemenea, a directivelor care introduc principiile generale în anumite domenii sau a directivelor orizontale. De asemenea, legile vor fi folosite în cazul directivelor care conferă drepturi și obligații persoanelor fizice și juridice și în toate cazurile cînd transpunerea se va realiza prin modificarea legilor existente sau a legilor cu implicații politice. Actele subordonate legii ar trebui să fie folosite la armonizarea legislației tehnice.

Există trei metode profesionale și legislative care se consideră cele mai corecte metode de armonizare, care, în majoritatea cazurilor, sînt combinate sau complementare.

Metoda de bază la transpunerea directivei, ca act legislativ UE — cheie este metoda de transpunere corectă și detaliată cu modificare parțială, în care actul UE este modificat sau reformulat în conformitate cu regulile interne de tehnică legislativă. Actul UE este transpus în legislația internă și, astfel, toate obiectivele actului UE sînt incluse. Atunci cînd folosim această metodă, sistemul legislativ național și terminologia juridică este păstrată intactă. Reformularea, de asemenea, presupune posibilitatea de a exclude părțile irele- vante ale textului și oferă inițiatorului proiectului de act legislativ libertatea de a acționa în conformitate cu sistemul legislativ național.

Cea de-a doua metodă de transpunere este transpunerea literală sau cea prin copiere.

Unele compartimente ale actului comunitar sînt copiate literal în textul actului legislativ intern. Această metodă este utilă atunci cînd avem părți tehnice detaliate ale actelor UE, de genul hărți, formule, conturi; prin aceasta se asigură îndeplinirea corectă a obligațiunilor impuse; totuși, aceasta ar putea rezulta în utilizarea unei terminologii stranii și necunoscute în cadrul terminologiei juridice interne și care este necunoscută și nepotrivită în cadrul sistemului legislativ național.

În cazuri excepționale, foarte rare, transpunerea este, teoretic, posibilă doar prin referință la unele părți ale unui tip anume de act legislativ al UE (o directivă) și, din aceleași motive, ca și în cazul metodei prin copiere. În majoritatea cazurilor sînt anexe tehnice la directive. O asemenea abordare este folosită de statele membre ale UE. Totuși, chiar și în cazurile statelor membre, ar fi mai bine de evitat această metodă, în special, în cazurile cînd o anumită directiva dă naștere unor anumite drepturi și obligații persoanelor fizice și juridice. Oricare ar fi cazul, trebuie de accentuat faptul, că ministerele RM sau orice altă autoritate publică centrală care elaborează proiecte de acte normative cu relevanță comunitară trebuie să evite folosirea acestor referințe, deoarece, conform cadrului juridic curent al Republicii Moldova, o asemenea referință ar contraveni Constituției.

Din experiența noilor state membre ale UE putem ajunge la concluzia, că combinația primelor două metode prevalează în ceea ce ține de metodele de transpunere; drept regulă de bază poate să ne servească faptul că textul unei directive nu trebuie copiat cuvînt cu cuvînt în actele naționale și actul național nu trebuie să urmeze structura directivei. De asemenea, ținem să menționăm, că în cazurile în care o directivă este modificată, atunci și prevederea națională trebuie să fie modificată ulterior.

În cursul transpunerii, inițiatorii proiectului de act legislativ trebuie să completeze tabele de concordanță în conformitate cu principiile de orientare. Aceste tabele vor servi drept asistență directă la verificarea eforturilor naționale de transpunere a legislației UE. Unele exemple practice din domeniul legislației protecției consumatorului sînt ușor inteligibile. Pentru a facilita înțelegerea acestei sarcini vor fi prezentate unele exemple prcatice din domeniul legislației protecției consumatorului.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI