STUDIUL PLANTELOR MEDICINALE DIN ZONA REMETEA CHIOARULUI [611695]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA
CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
DEPARTAMENTUL DE SPECIALITATE CU PROFIL
PSIHOPEDAGOGIC

STUDIUL PLANTELOR MEDICINALE DIN ZONA
REMETEA CHIOARULUI
–utilizarea datelor în proce sul didactic

Coordonator științific:
Șef lucrări dr. LUCIA MIHALESCU

Profesor: SAMOILĂ MARIA CRISTINA
Școală Gimnazială Remetea Chioarul ui
Maramureș

BAIA MARE
2018

2

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 5
PARTEA ȘTIINȚIFICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 7
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 7
GENERALITĂȚI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 7
1.1 Scurt istoric al folosirii plantelor medicinale în România ………………………….. ……………. 7
1.2 Cadrul fizico -geogr afic al comunei Remetea Chioarului ………………………….. …………… 11
1.2.1 Așezare geografică ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 11
1.2.2 Geologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 12
1.2.3 Relieful ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 12
1.2.4 Hidrografía ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 13
1.2.5 Condițiile de climă ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
1.2.6 Regimul temperaturii aerului ………………………….. ………………………….. ………………. 14
1.2.7 Vegetația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 14
1.2.8 Fauna ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 15
1.2.9 Solurile ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 16
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 17
FITOTERAPIA – UTILIZAREA PLANTELOR MEDICINALE ÎN SCOP
TERAPEUT IC ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 17
2.1 Definiție. Generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 17
2.2 Recoltarea, uscarea și păstrarea plantelor medicinale ………………………….. ……………….. 19
2.3 Forme terapeutice și modul lor d e preparare ………………………….. ………………………….. .. 24
2.3.1 Forme fitoterapeutice de uz intern ………………………….. ………………………….. ……….. 24
2.3.2 Forme fitoterapeutice de uz extern: ………………………….. ………………………….. ……… 28
2.4. Avantajele și dezavantajele folosirii plantelor medicinale ………………………….. ………… 31
2.5 Reguli pentru folosirea în siguranță a plantelor medicinale. ………………………….. ………. 32
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 35
PLANTE MEDICINALE CULTIVATE ȘI DIN FLORA SPONTANĂ ALE ZONEI
REMETEA CHIOARULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 35
3.1 Prezentarea princi palelor plante medicinale din zona studiată ………………………….. ……. 35
3.1.1 Afinul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 35
3.1.2 Anghinarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 36
3.1.3 Bradul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 37
3.1.4 Brusturele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 38
3.1.5 Busuiocul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 39
3.1.6 Cimbrișorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 40
3.1.7 Cimbrul de grădină ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 41
3.1.8 Coacăzul negru ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 41
3.1.9 Coada calului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 42
3.1.10 Coada șoricelului ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 43
3.1.11 Feriga ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 44
3.1.12 Gălbenele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 45
3.1.13 Lumânărică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 46
3.1.14 Măceșul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 47
3.1.15 Menta ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 48
3.1.16 Murul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 49
3.1.17 Păducelul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 50
3.1.18 Păpădia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 51
3.1.19 Pătlagina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 52
3.1.20 Porumbarul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 53

3
3.1.21 Ro stopasca ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 54
3.1.22 Rozmarin ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 55
3.1.23 Salvia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 56
3.1.24 Salcâmul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 57
3.1.25 Scaiul vânăt ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 58
3.1.26 Socul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 59
3.1.27 Sunătoarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 60
3.1.28 Tătăneasă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 61
3.1.29 Teiul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 62
3.1.30 Urzica ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 63
3.2. Principale le categorii de boli tratate cu ajutorul plantelor medicinale …………………….. 64
3.2.1 Afecțiuni dermatologice (ale pielii) ………………………….. ………………………….. ……… 64
3.2.1.1 Acneea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 64
3.2.1.2 Arsurile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 65
3.2.1.3 Cuperoza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 66
3.2.1.4 Herpesul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 67
3.2.1.5 Micoza unghiilor ………………………….. ………………………….. ………………………… 67
3.2.1.6 Negii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 68
3.2.2 Afecțiuni ale aparatului digestiv ………………………….. ………………………….. ………….. 68
3.2.2.1 Meteorismul (Balonarea ) ………………………….. ………………………….. ……………… 68
3.2.2.2 Constipația ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 69
3.2.2.3 Diareea – Enterita -Enterocolita ………………………….. ………………………….. …….. 70
3.2.3 Afecțiuni cardiovasculare ………………………….. ………………………….. …………………… 71
3.2.3.1 Hemo roizii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 71
3.2.3.2 Varicele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 71
3.2.3.3 Ateroscleroza ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 72
3.2.4 Afe cțiuni ale aparatului respirator ………………………….. ………………………….. ……….. 73
3.2.4.1 Amigdalita ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 73
3.2.4.2 Astmul bronșic ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 73
3.2.4.3 Bronșita acută și bronșita cronică ………………………….. ………………………….. ….. 74
3.2.4. 4 Gripa ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 75
3.2.4. 5 Laringita ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 75
CAPITOLUL IV . ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 77
STUDIU PERSONAL PRIVIND UTILIZAREA PLANTELOR MEDICINALE DIN
ZONA REMETEA CHIOARULUI ………………………….. ………………………….. …………………. 77
4.1. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor la începutul proiectului ………………………….. … 77
4.2 Metodologia organizării și desfășurării activităților de teren ………………………….. ……… 85
4.3 Prelucrarea și interpretarea datelor la sfârșitul activității de cercetare ……………………… 87
PARTEA METODICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 95
CAPITOLUL V ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 95
METODE ȘI TEHNICI MODERNE PRACTICATE LA ORELE DE BIOLOGIE …… 95
5.1. Metode de predare -învătare interactivă în grup ………………………….. ……………………….. 96
5.1.1 Metoda predării/ Învățării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar) ……………… 96
5.1.2 Metoda cubului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 98
5.1.3 Știu /Vreau să știu/Am Învățat ………………………….. ………………………….. ……………. 99
5.1.4 Metoda piramidei ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 100
5.2. Metode de fixare, siste matizare și verificare a cunoștiintelor ………………………….. ….. 101
5.2.1. Metoda mozaicului (Jigsaw) ………………………….. ………………………….. …………….. 101
5.2.2 Metoda Lotus ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 102
5.3. Metode de rezolvare a unor probleme prin stimularea creativității. ………………………. 103
5.3.1 Metoda asaltului de idei (brainstorming ) ………………………….. ………………………… 103
5.3.2. Starbursting (Explozia Solară) ………………………….. ………………………….. ………….. 105

4
5.3.3. Tehnica 6 / 3 / 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 106
5.3.4. Metoda “Pălări ilor Gânditoare” ………………………….. ………………………….. ………… 108
5.3.5 Ciorchinele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 110
CAPITOLUL VI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 111
MODA LITĂȚI DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE … 111
6.1 Excursia didactică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 111
6.2 Vizita didactică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 116
CONCLUZI I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 119
ANEX E ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 120
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 130

5

INTR ODUCERE
Sănătatea este bunul cel mai de p reț al omului, spunea Hipocrate , iar omul poate
alege calea cea mai puțin vătămătoare pentru a se vindeca. Această cale s -a dovedit a fii, în
timp, medicina alternativă .
Românii au o veche tradiție în folosirea plantelor me dicinale. Ea datează de la
vechile triburi traco -geto-dacice, care populau teritoriile patriei noastre cu multe secole în
urmă, existând documente care atestă folosirea plantelor medicinale în toate regiunile țării ca
remedii în tratarea bolilor.
Tratament ele naturiste cu plante medicinale sunt foarte răspândite în prezent,
Organizația Mondială a Sănătății anunțând că 80% din populația lumii utilizează ceaiuri în
tratarea diferitelor afecțiuni. S -au semnalat până acum peste 22 000 de specii vegetale care se
utilizează pentru combaterea bolilor și se recomandă integrarea valorilor medicinei
tradiționale în medicina modernă, în special prin cercetarea și valorificarea științifică a
mijloacelor terapeutice naturale.
Ca profesori, trebuie să trezim și să dezvolt ăm la elevi dorința de cunoaștere a acestui
izvor de sănătate care îl constituie plantele medicinale, dar să și precizăm limitele folosirii lor
în tratarea afecțiunilor: plantele medicinale nu vindecă orice afecțiune, dar pot fi de folos, ca
adjuvanți. Chi ar medicii le prescriu și le asociază la unele tratamente, prin proprietățile lor
vitaminizante și biostimulatoare.
Am abordat această temă deoarece cred că este o t emă de actualitate, chiar dacă
aceste plante sunt cunoscute și studiate din cele mai vechi timpuri. Cultura plantelor
medicinale are o mare importanță practică, fiind în legătură cu medicina naturistă, alternativă.
Elevii pot învăța despre plantele medicinale și utilizările lor la orele de biologie, în
cadrul C.D.S. -urilor, dar și în activități le extrașcolare, excursii didactice și drumeții.
Însoțindu -mă în excursiile efectuate, mulți elevi s -au arătat interesați de a cunoaște plantele
medicinale. De asemenea, excursiile dau ocazia cunoașterii florei și influenței omului asupra
mediului.
Pentru tineri, studierea plantele medicinale, recoltarea, uscarea, conservare și
utilizarea lor pot constitui momente importante de acumulare de cunoștințe, iar cei care vor
cauta plante medicinale pentru uzul propriu nu vor avea probleme în a le folosi corespunz ător.
Lucrarea de față este structurată pe șase capitole, urmate de concluzii, anexe și
bibliografie. Ea începe cu o scurtă introducere în care am motivat alegerea temei.
În capitolul I am prezentat un scurt istoric al folosirii plantelor medicinale în

6
România precum și cadrul fizico -geografic al comunei Remetea Chioarului .
În capitolul II se gasesc informații referitoare la FITOTERAP IE.
Capitolul III descrie principalele plante medicinale din zona studiat ă, precum și
principalele categorii de boli tratate cu ajutorul plantelor medicinale.
Capitolul IV conți ne datele și interpretările obț inute în urma excursiei did actice cu
caracter de studiere a plantelor medicinale din zona comunei Remetea Chioarului.
Capitolul V descrie câteva metode și tehnici moderne p racticate la orele de biologie.
Capitolul VI cuprinde modalitățile de realizare a activităților extracurriculare:
excursia didactică și vizita didactică.
În abordarea și desfășurarea temei propuse am beneficiat de sprijinul doamnei șef
lucrări dr. Lucia Mihălescu , coordonator științific al lucrării, motiv pentru care îi adresez
respectuoase mulțumiri, precum și tuturor celor care m -au susținut și ajutat în vedere a
întocmirii acestei lucrări.

7

PARTEA ȘTIINȚIFICĂ
CAPITOLUL I
GENERALITĂ ȚI

1.1 Scurt istori c al folosirii plantelor medicinale în România
Din cele mai vechi timpuri, omul a folosit pentru existența sa resursele naturale,
provenite din lumea vegetală și animală. Pe parcursul a numeroase generații care s -au succedat,
el a reușit să identifice pe l ângă plantele comestibile și pe cele care aveau efecte benefice pentru
sănătatea sa, pentru vindecarea rănilor și tămăduirea bolilor; precum și pe cele toxice (folosite în
otrăvirea săgeților cu care vânau animalele pentru hrană). Se apreciază că întreaga evoluție a
dezvoltării umane este legată de arta vindecării bolilor, de folosire a plantelor în trat area
diferitelor afecțiuni ( Muntean și colab., 2007).
Practica vindecării bolilor și a alinării suferințelor fizice și psihice cu ajutorul plantelor
are o t radiție străveche, ce se pierde în negura vremurilor foarte îndepărtate . Zeci și sute de
generații au observat efectele, au verificat și au perfecționat remediile inițiat e de strămoșii noștri
daco -geți. Acești strămoși ai noștri, care au trăit pe meleaguri le carpato -danubiene, cu mii de ani
înainte de era noastră, cunoșteau multe specii vegetale înzestrate cu virtuți terapeutice, ceea ce i –
au făcut cunoscuți și apreciați în întreaga lume antică pentru tratamentele deosebit de eficace pe
care le aplicau .
În scrierile sale istorice, Herodot (484 -425 î.e.n.) „părintele istoriei” consemnează că
dacii și sciții utilizau diferite leacuri din plante, cu peste 400 de ani î.e.n.. Herodot
menționează priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru tămăduirea durerilo r, utilizând
plante cu acțiune calmant -anestezică, cicatrizantă și expectorantă. Între primele documente
care atestă cunoașterea și folosirea unor plante în scop medicinal pe teritoriul dac se află în
scrierile istoriografului Tucidide (460 -396 î.Ch.), car e menționează existența unor tăblițe
dacice cu înscrieri despre leacuri din plante (Istudor, 1998). Cunoștințele despre utilizarea
plantelor medicinale în tratamentul diferitelor afecțiuni s -au transmis de -a lungul veacurilor
din generație în generație, un rol foarte important în acest sens, cel puțin pentru țara noastră,
avându -1 așezămintele mănăstirești (Păun, 1995).
Date despre folosirea plantelor medicinale la geto -daci se întâlnesc și în lucrările
,,Materia medica" a lui Dioscoride și în „Herbarius“ a unui anonim denumit ca Pseudo –
Apuleius , autorii menționând că acestea erau utilizate ca diuretice, vomitive, sedative,

8
cicatrizante, antihemoragice, purgative, sudorifice etc.
Galen amintește și el că Geții foloseau sucuri de plante pentru otrăvirea vîrfu rilor
săgeților lor.
Pornind de la textele lui Dioscoride, Pseudo -Apuleius, Iordanes, C. Vaczy și M.
Rusu reconstituie un număr de peste 30 denumiri dacice ale unor plante medicinale printre
care : Murul (Rubus fruticosus) =mantia, Rostopasca (Chelidonium ma-jus) = kroustane,
Păpălăul (Physalis cilkekengi) = koikodila, Brusturele (Arctium lappa) = riborasta, alte specii
denumindu -se mizela, kotikta, skiare, duodela, ziodcla, chodela, adilla, teudila etc.
Dintre dovezile arheologice și istorice ne referim la ștampila găsită la Gîrbău, jud.
Cluj aparținînd lui Publius Corcolonius în care este trecută planta Chelidonium (rostopasca)
contra „întunecării ochilor“, iar de la Titus Attius Divixtus a rămas o rețetă în care valeriana
era folosită într -un colir pentru conjunctivită. Este cunoscut și activul comerț cu plante
medicinale prin intermediul cetăților -porturi grecești de la Pontul Euxin (Tomis, Histria ) către
Elada și invers, desco perindu -se vase conțin ând diferite mirodenii, rășini, balsamuri și
substanțe ut ilizate în medicina din antichitate (Alexan și colab., 1988) .
Cucerirea Daciei de către romani aduce cu sine cunoștințele farmacognostice și
terapeutice ale grecilor și latinilor, care s -au completat cu tezaurul cultural dac. Dintre
plantele medicinale (un ele și alimentare) folosite de pe vremea tracilor până în zilele noastre,
pe teritoriul României se pot enumera: Alium cepa, Aconitum napellus, Hypericum
perforatum, Sarothammis scoparius, Samhucus nigra, Chelidonium majus, Gentiana
asclepiadea, Gentiana I uțea, Verbascum thapsus, Mentha piperita, Salvia officinalis, Thymus
vulgaris, Achillea millefo absinthium, Taraxacum officinale , Pimpinella anisum, Carum carvi.
Eryngim planum, Conium maculatum , etc. (Petrescu, 1977).
Numeroase dovezi materiale ale cunoaș terii și utilizării de către populația autohtonă
a unor plante, încă din antichitate, s -au descoperit în săpăturile arheologice efectuate în
Dobrogea precum și în alte zone ale pământului românesc. Sunt numeroase alte documente
din diferite perioade istori ce care atestă folosirea plantelor în vindecarea bolilor în țara
noastră. În timpul trecerii peste teritoriul țării noastre a popoarelor migratoare, farmacognozia
suferă o stagnare. Date descrise privind folosirea plantelor medicinale de către poporul româ n,
situat de o parte și de alta a Carpaților apar în diferite documente din secolele XIII -XIV. În
anul 1578 apare la Cluj prima carte despre plantele medicinale folosite de localnici,
Herbarium .
În documente din secolul al XlII -lea se amintește că cei care foloseau " buruienile de
leac" în tratarea bolilor erau " bărbierii ". Domnul Alexandru Lăpușneanu a fost îngrijit, în
boala de ochi pe care o avea, de către un asemenea tămăduitor din Ardeal, folosind în acest

9
scop ierburi, în " Pravila " (Cartea de legi) a l ui Matei Basarab (1640 -1652) se stabilește că
"Vraciul are voie să studieze ierburile și să descopere leacurile împotriva otrăvurilor" . În alte
documente românești vechi, între care: "Psaltirea Scheiană" sunt descrise scorțișoara, isopul
și o gumă denumită "tacta". În "Lexiconul slavo -român" din 1694, se vorbește de izmă și
muștar (Constantinescu, 1967). În 1695 se înființează spitalul Colțea, prevăzut cu o fa rmacie
în care se vindeau "ierburi de leac". În secolul al XVIII -lea, losif Benko (din Bratislava) arată
că "românimea cunoaște bine ierburile și întrebuințându -le în folosul ei întrece alte neamuri",
iar în alt loc notează "mai ales româncele întrebuințează cu mult folos pentru vindecarea
bolilor buruienile, neglijate de alții".
Există dovezi scrise ca re atestă utilizarea plantelor medicinale și organizarea
activităților de culegere a acestora pe teritoriul țării noastre, de la începutul sec. al XVIII -lea.
Astfel, în hrisovul din 1735, dat de Grigore al II -lea Ghica, prin care ia ființă spitalul
Panteli mon de lângă București, se prevede "înființarea unei spițerii și trebuința unui anumit
om ce știe și cunoaște ierbile de treaba doftorilor, care la vremea lor să fie datori, după
semnarea doftorilor și a spitalului, a le culege și a le aduce la spițerie to ate pe deplin și
îndestulător, iar când se va întâmpla moartea acestui mai sus numit om să caute ispravnicul și
iconomul spitalului Pantelimon ca să cerce să găsească alt om ca acela știutor și cunoscător al
botaniceștilor ierburi și să -l așeze în locul ac estuia" (Ciulei și colab., 1993). În anul 1791,
farmacistul sibian Singerus Peter a publicat lista plantelor medicinale din Ardeal, cu
denumirea latină, română, germană și maghiară, autorul îndemnând farmaciștii să valorifice
mai intens plantele medicinale autohtone.
În anul 1833 ia ființă la Iași "Societatea de Medici și Naturaliști", care de la început,
și-a propus să studieze flora și plantele medicinale. Dezideratul, în mare parte, a fost atins,
deoarece în 1863 apare ediția întâia a "Farmacopeei Române ", în care sunt descrise 217
droguri de o rigine vegetală, din care cca jumătate proveneau din plante autohtone (Racz și
colab., 1970). La acel timp, Farmacopeea Română a fost printre primele apărute în țările din
răsăritul Europei.
Prima stațiune experimen tală din lume, specializată în studierea plantelor medicinale
și aromatice a fost înființată la Cluj, în anul 1904, sub conducerea profesorului Bela Pater,
punându -se astfel bazele cercetării experimentale în domeniul plantelor medicinale și
aromatice din flora noastră.
Bogatul material arheologic descoperit în anul 1955, la Grădiștea Muncelului din
județul Hunedoara, atestă existența unei practici străvechi de medicină naturistă, cu ustensile
adecvate, inclusiv vase de lut pentru balsamuri și alifii.

10
Din acele vechi timpuri, locuitorii plaiurilor românești au păstrat continuitatea
bogatei tradiții în utilizarea plantelor din flora spontană, care s -au dovedit eficiente în
tămăduirea suferințelor fizice sau psihice (răniri, fracturi, hemoragii, otrăviri, muș cături de
animale, insolații, degerături, boli infecțioase, epidemii).
Pe sub coastele umbrite, pe margini sau adâncuri de păduri, în covorul multicolor al
pajiștilor și al poienilor, pe văile umede ale râurilor și pârâiașelor efemere, populația satelor
românești a găsit „buruienile de leac“, singurele medicamente accesibile și dăruite gratuit de
natură. Cu acestea locuitorii așezărilor românești își tămăduiau suferințele atât în vremi de
liniște, cât, mai ales, în perioadele de restriște, când năvălirile v remelnice ale unor hoarde
hrăpărețe îi obligau să -și părăsească așezările și să se ascundă pe căile tainice ale codrilor
prieteni.
Pentru răni și furuncule se utilizau frunzele de p ătlagină sau de mușcată. În faza de
inflamație acută, frunzele aveau efecte de înmuiere a pielii, iar enzimele proteolitice acționau
prin macerarea colagenului din țesuturi, astfel că furunculul erupea. După dispariția presiunii
puroiului colectat, durerea dispărea, plaga era asanată și începea vindecarea lentă a țesutului
afecta t.
În secolele XIV -XV, medicina populară se practica în bolnițele existente în
Mănăstirile Tismana, Bistrița (din Oltenia), Neamț, Prislop (din Moldova), în care se foloseau
plante medicinale, recoltate din flora spontană din jurul mănăstirilor sau cultiva te în grădinile
proprii. Călugării din mănăstiri vindecau bolnavii de gălbinare sau de aprindere .
Bolile tămăduite erau cunoscute prin anumite denumiri populare: aprindere
(congestie pulmonară), oftică (tuberculoză), rac (cancer), blândă (urticarie), brânc ă (erizipel),
buboaie (furunculoză), cârtițe (varice), cufureală (diaree), dalac (antrax), gălbinare (icter),
lungoare (febră tifoidă), vătămătură (hernie), trânji (hemoroizi), gâlci (amigdalită), sculament
(blenoragie).
Pentru fiecare boală, călugării din mănăstiri, precum și vracii și doftoroaiele satelor
foloseau anumite plante cunoscute la acele vremuri: angelica (Angelica archangelica) la
vătămătură și boli de inimă, rostopască (Chelidonium majus) la gălbinare, fierea pământului
(Centaurium) la friguri , alior (Euphorbia) la reumatism și pecingine, captalan (Petasites) la
lungoare.
În tratamentul altor boli se mai foloseau brusture (Arctium lappa), brustan (Telekia),
scrântitoare (Potentilla), coada -calului (Equisetum), coada -șoricelului (Achillea), poja rniță
(Hypericum), mușețel (Matricaria), zămoșiță (Hibiscus), boz (Sambucus), busuioc (Ocimum
basilicum).
Primele întreprinderi și laboratoare cu "marcă depusă ", care realizau și produse

11
comerciale din plante medicinale, apar spre sfârșitul sec. al XlX -lea, prima întreprindere
românească pentru cultivarea și valorificarea plantelor medicinale a fost cooperativa "Digitalis"
din Orăștie (1929), urmată de cooperativele " Adonis " la Cluj și "Romanița" la București. Treptat,
a crescut numărul de plante medicinale și aromatice din flora țării noastre valorificate în țară și
pentru export. Din cele circa 3500 de specii de plante superioare din flora României, sunt
considerate ca plante medicinale cel puțin 400 de specii (Laza și Râcz, 1970), unii autori
apreciază că au utilizări medicinale circa 700 de specii spontane și cultivate (Crăciun și colab.,
1976 -1977). Valorificarea superioară a acestei bogății naționale a început să se realizeze după ce
au luat ființă întreprinderea " Plafar " (1949), Stațiunea de Cercetări pentru Plante Medicinale și
Aromatice Fundulea (1975) și alte întreprinderi de profil.

1.2 Cadrul fizico -geografic al comunei Remetea Chioarului
1.2.1 Așezare geografică
Comuna Remetea Chioarului este situată în partea sudică a județului Maramureș, la o
distanță de 18 km față de Baia Mare, reședința județului, și face parte din categoria
localităților dezvoltate în timp, cu un relief variat și cu un contur răsfirat. Are, în componența
sa, localitățile Berchez, Berchezoaia, Posta și Remecioara.
Teritoriul c omunei se învecinează la nord cu localitatea Săcălășeni, la est cu Coaș, la
sud cu Buteasa și la vest cu Șomcuta Mare.

Figura 1.1 Hart a comunei Remetea Chioarului (Ardelean și Ardelean, 2007 )

12
1.2.2 Geologia
Țara Chioarului s -a format prin scufundarea și fragmentarea unui masiv cristalin, ce
făcea legătura dintre Munții Apuseni și Munții Rodnei. După scufundare, cristalinul a fost
colmatat cu depuneri terțiare în facies, paleogen și neogen. O parte din formațiunile suprapuse
au fost antrenate în rețeaua hidrografică, transportate și depuse în vechile golfuri ale Mării
Panoniene.
Rocile generatoare ale solului din teritoriu sunt de natură sedimentar ă. Pe versanții
din apropierea Văii Lăpușului, în extremitatea estică a teritoriului , rocile generatoare de sol
sunt șisturile cristaline. Se întâlnesc filite, cloroșisturi, șist uri sericitoase și micașisturi.
În vecinătatea lor, spre vest, apar formațiuni terțiare paleogene în facies de eocen,
având ca roci caracteristice gresiile calcar oase, conglomeratele și marnele calcaroase Uneori
apar infiltrații de formațiuni cretacice cu marne, calcare cenușii, gresii calcaroase
conglomeratice. Pe stânga Văii Lăpușului se întâlnesc formațiuni neogene. În lunca Lăpușului
se întâlnesc formațiuni tin ere, cuaternare, formate din nisipuri, luturi, maluri și pietrișuri. Pe
versanții din stânga Lăpușului rocile generatoare de soluri sunt constituite din depuneri
neogene, formate din marne compacte, nisipoase, cu foarte multe fosile și alternanțe marne cu
argile vinete.
1.2.3 Relieful
Teritoriul comunei Remetea Chioarului este situat la limita următoarelor unită ți
morfologice: Depresiunea Băii Mari, Depresiunea Lăpușului și dealurile mijlocii ale
masivului cristalin Preluca. Altitudinile merg până la 300 -400 m pe versan ți, iar pe Valea
Lăpușului ajung la 150 m. Este o zonă de coline, adesea cu aspect de creste, dezvoltate pe
formațiuni eocene în sud și tor -tonian -sarmașiene la nord (spre Șomcuta Mare).
În teritoriu, se delimitează următoarele unită ți:
 Lunc a Văii Lăpușului începe ca o unitate de la satul Remecioara, unde se termină
defileul, lărgindu -se tot mai multajungând la 200 -250 m, având o configurație plană sau slab
ondulată;
 Terasa Lăpușului, cu 1,5 – 5 mai ridicată decât lunca, are configurația tere nului plan;
 Interfluviul Lăpuș – Someș se întinde în partea de vest a teritoriului Remetea
Chioarului, este ocupat aproape exclusiv de două terase (70 – 100 m altitudine relativă),
fragmente, având totuși porțiuni netede. Este în mare parte împădurit. La l imita sa cu Valea
Lăpușului prezintă o pantă prelungită, cu procese active de suprafață.
 Versanții sunt în general concavi, configurația terenului este slab înclinată. Expoziția
generală a versanților este nord – nord vestică, expozițiile secundare fiind ve stice și estice.

13
1.2.4 Hidrografía
Teritoriul comunei face parte din bazinul hidrografic al Lăpușului și Bârsăului.
Principalele cursuri de apă sunt: râul Lăpuș, pârâul Berchezoaia și pârâul Posta.
Valea Lăpușului iese din defileu începând de la satul Reme cioara, se lărgește foarte
mult, cursul său începând să meandreze, străbate depresiunea Băii Mari sau confluența cu
Someșul. Debitul este variabil, primavara se produc de obicei inundații. Lăpușul este cel mai
lung râu al județului Maramureș având o supraf ață bazinală de 1820 km și o lungime a
cursului de 114 km. Debitul mediu al Lăpușului oscilează între 10 m3 /s, la Răzoare și 18 m3 /s
la Remetea Chioarului.
Pârâiele Berchezoaia și Posta au un caracter de torențialitate. Vara uneori seacă,
rămânând doar sub forma unor bălți. Aceste văi colectează apele din teritoriul Posta și
Berchez.
Apa freatică se găsește la diferite adâncimi, în funcție de unitatea de relief. În zona
dinspre masivul Preluca apa freatică este la 20 -25 m adâncime, în partea inferioara a
versanților adâncimea apei freatice este de 2 – 6 m. În lunca Lăpușului, apa se găsește la 2 – 3
m pe terasă iar pe văile secundare la 1 – 3 m.
1.2.5 Condițiile de climă
Clima teritoriului comunei Remetea Chioarului se încadrează în fondul general al
climatului regiunii, iar gradul ei de individualizare depinde de intensitatea cu care se
manifestă influența unităților naturale fizico -geo-grafice, în ansamblul cărora se află satele
componente, de dimensiunile suprafețelor ce constituie gradul de modificare a peisajului
natural.
Aspectul morfologic al reliefului, gradul de acoperire cu vegetație, acoperirea sa cu
construcții etc., duc la influențe sensibile asupra climatului, acestea manifestându -se în mod
diferențiat și în cadrul unor suprafețe restrânse asu pra tuturor elementelor climatice și
meteorologice, împunându -se un regim deosebit. Fenomenul general al climei este determinat
de localizarea geografică a comunei, de poziția sa față de principalele componente ale
circulației generale a atmosferei și de a spectul general al reliefului.
Prin poziția sa geografică, comuna Remetea Chioarului se încadrează în sectorul de
climă continental moderat, supus deseori advecției aerului polar maritim arctic, cu activitate
frontală activă. Iarna predomină invaziile de a er polar maritim sau maritim arctic, din nord –
vest, iar vara de cel de aer cald temperat maritim, din sud -vest. Datorită acestui climat se
explică prezența castanului comestibil ( Castanea sativa ) care se află la limita cea mai nordică
a ardealului european al speciei.

14
Ca urmare a influenței predominant vestice, amplitudinile termice lunare și anuale
sunt moderate. Față de aceste caracteristici generale, există numeroase deosebiri teritoriale
condiționate de relief, care se exercită prin altitudine, înclina rea și expoziția versanților, prin
configurația formelor de relief, care se impune tuturor formelor climatice cu un regim
deosebit. Rețeaua hidrografică, solurile, vegetația, omul, reprezintă alte elemente climatice și
meteorologice.
Radiația solară global ă constituie elementul principal al bilanțului radiativ caloric și
reprezintă sursa radiației solare directe și a celei difuze, măsurate pe unitate de suprafață .
1.2.6 Regimul temperaturii aerului
Lunca Lăpușului are un caracter răcoros datorită procesului de acumulare și de
menținere a aerului rece, mai dens, care se răcește în continuare și produce cețuri.
Temperatura medie anuală este de 9° C, cu valori cuprinse între -4° C în ianuarie,
22° C în iulie. Valorile medii lunare și anuale sunt constante, înre gistrându -se mari diferențe
de la o lună la alta, de la un an la altul.
În timpul iernii, mediile lunare se mențin sub 0° C, cea mai coborâtă medie
înregistrându -se în luna ianuarie. Dealurile înconjurătoare prezi ntă un climat cu 1 -2° C mai
cald în lunile de iarnă și cu 1 -2° C mai rece primăvara și toamna. Zilele cu îngheț însumează o
medie de 110 zile anual, data primului îngheț este 15 octombrie și data ultimului îngheț este
31 martie. Brumele sunt foarte dese, îndeosebi în Lunca Lăpușului.
Datele cu priv ire la înghețurile timpurii și târzii au o importanță deosebită deoarece
efectele lor pot conduce la compromiterea recoltelor. Suprafețele cele mai expuse înghețurilor
sunt cele din luncă, unde cantonarea aerului prin canalizare poate favoriza apariția uno r
înghețuri mai timpurii sau mai târzii, comparativ cu suprafețele nivelului de inversiune.
1.2.7 Vegetația
Teritoriul comunei Remetea Chioarului este situat în zona pădurilor de foioase. Pe
versanți sunt păduri cu următoarea componență: stejar ( Quercus ro bur), gorun (Quercus
petraea) garniță (Quercus frainetto), în amestec cu carpen (Carpinus betulus), ulm ( Ulmus
caroinifolia), jugastru (Acer campestre ), păr pădureț (Pirus piraster), tei (Tilia corelata). In
văi și pe versanți cu expoziție nordică, se întâ lnesc destul de des fagul (Fagus sylvatica),
plopul tremurător (Populus tremula), paltinul (Acer pseudoplatanus) și cireșul (Cerasus
avium).
Subetajul arbustiv, e format din păducel (Crataegus monogyna), sânger (Cornus
sanguinea ) și alun (Corylus avellana) . Acolo unde consistența nu e plină, litiera este înțelenită
cu păișuri (Agrostis tenuis), golomăț (Dactylis golomerata), vinariță (Asperula oclorata),
ferigă (Dryopteris filis -mas).

15
În cadrul acțiunii de substituire a pădurii existente cu specii mai valor oase din punct
de vedere economic, s -au plantat suprafețe cu molid (Picea excelsa), pin (Pinus silvestris).
Vegetația ierboasă este prezentă pe pajiști semiaride, pe versanți sudici, pe pajiști umede și
semiumede și înmlăștinate de luncă, în pajiști, se di sting predom inante două tipuri de
asociații :
 tipul Festuca sulcata cu Agrostis tenuis pe pantele convexe drenate .
 tipul Agrostis alba cu Agrostis tenuis pe pantele concave.
Pajiștile semiaride de pe versanți sunt folosite ca pășuni și au o valoare nutrit ivă
mediocră. Sunt formate din iarba calului (Festuca sulcata), pirul (Agropyron repens )
bărboasa , (Andropogon ischaemum ), firuța cu bulb ( Poa bulboasa ), măceșul ( Rosa canina ),
păducel ( Crategus monogyna ).
Pajiștile semiude de pe versanți sunt folosite ca pășuni, având o valoare nutritivă
bună, compoziția floristică este reprezentată prin paiul roșu ( Festuca rubra ), firuța ( Poa
pratenis ), trifoiul alb ( Trifo lium repens ).
Pajiștile umede de pe versanți sunt utilizate ca fânețe. Au o valoare furajeră bună. în
compoziția floristică, în – afara plantelor menționate anterior, mai întâlnim : timoftica ( Phleum
pratense ), paiusul ( Festuca pseudovina ) și ghizdeiul ( Lotus corniculatus ).
Pajiștile semiumede și umede de luncă au valoare furajeră ridicată și sunt de tipul :
golomăț, firuță, pir, trifoi alb, ghizdei.
Deoarece pe formele joase apa stagnează period ic, dominante în vegetație sunt :
pipirigul ( Scirpus silvatiucus ), papura ( Typha latifolia ), rogozul ( Carex riparia ).
Dealungul cursurilor de apă există o vegetație de luncă azonală , formată din specii,
cum ar fi : sălciile ( Salix alba ), plopul negru ( Popu lus nigra ), plopul tremurător ( Populus
trémula ), arinul negru ( Alnus glutinosa ).
Palntele de cultură cum sunt: grâul, secara, porumbul, cartoful, ovăzul, găsesc
condi ții relativ optime de dezvoltare, în special în lunca Lăpușului. Pomii fructiferi găsesc
condiții deosebit de favorabile de dezvoltare, crescând din abundență meri, pruni, nuci, caiși,
gutui, peri, vișini și cireși.
1.2.8 Fauna
Aceasta este bine reprezen tată prin specii care trăiesc în diferite medii geografice
cum ar fi pădurea și apele. Dintre animalele care constituie interes vânătoresc putem aminti :
mistrețul ( Sus scrofa ), lupul ( Caniș lupus ), vulpea ( Vulpes vulpes ), căprioara ( Capreolus
capreolus ), ursul ( Ursus circ tos), cerbul ( Cervus elaphus ).
În zona ocupată cu păduri și culturi agricole se întâlnesc rozătoarele, reprezentate
prin: iepuri ( Lepits europeus ), viezurele ( Meles meles ), hârciogul ( Cricetus cricetus ),

16
șoarecele de câmp ( Microtus arvalis ), precum și carnivore, ca dihorul ( Mustela putoruis ),
nevăstuica ( Muștel a nivalis ).
Lumea păsărilor este variată, fiind reprezentată prin pițigoi ( Parus major ), gaița
(Garrulus glandarius ), mierla ( Turdus menita ), ciocănitoarea mare ( Dendrocopus major ),
prepelița ( Conturnix conturnix ), uliul ( Acciplter gentilis ), șorecarul ( Buteo buteo ).
Micșorarea zonei forestiere și vânătoarea abuzivă din trecut au dus la o împuținare a unor
specii de vânat, iar în prezent, prin măsurile de ocrotire care au fost luate și prin alimentarea și
pe timpul iernii a ierbivorelor, numărul acestora este în continuă creștere.
Dintre reptile amintim : șopârla ( Lacerta agilis ), gușterul ( Lacerta viridis ), șarpele de
pădure ( Coluber longismus ), iar dintre batracieni : broasca de câmp ( Rana temporaria ).
În râul Lăpuș întâlnim diferite speci i de pești, dintre care amintim : cleanul ( Leuciscus
cephalus ), óbletele ( Alburnus alburnus ), scobarul ( Chondrostoma nasus ). Alte viețuitoare de
apă: șarpele de apă ( Natrix teselata ), broa sca de lac ( Rana esculenta ).
1.2.9 Solurile
Datorită reliefului, repartiției precipitațiilor, modului de folosire și exploatare a
terenului, solurile sunt afectate de diferite procese de pantă ca: eroziunea, colmatarea,
alunecări nestabilizate și active. Eroziunea de a dâncime este în cea mai mare parte stabilizată
și consolidată de vegetația ierboasă și lemnoasă.
Prin despăduriri, desțeleniri și utilizarea nerațională a terenurilor în pantă, s -au
declanșat alunecări, eroziuni de suparafață și liniară. Pe partea inferioa ră a versanților s -au
depus coluvii care s -au rehumificat parțial. Pe formele negative de lunci, în condițiile unui
nivel ridicat al apei freatice, malurile și argilele s -au humificat puternic la suprafață, iar la
mică adâncime s -au produs fenomene de redu cere intense, care au dus la formarea de glei
(Ardelean și Ardelean , 2007) .

17
CAPITOLUL II
FITOTERAPIA – UTILIZAREA PLANTELOR MEDICINALE ÎN SCOP
TERAPEUTIC

2.1 Definiție . Generalități
Fitoterapia reprezintă tămăduirea bolilor prin utilizarea plantelor medi cinale. Folosite
din cele mai vechi timpuri în scopul prevenirii și vindecării a numeroase maladii, plantele
medicinale oferă medicamentul natural, miraculos și special care alină suferințe, tămăduiește
boli și rearmonizează ființa umană cu Natura (Duta, 2 008).
Termenul de „fitoterapie“ provine din asocierea cuvântului grecesc „phyton“ –
„planta“ și a cuvântului francez „therapie“ – „știința tratării și vindecării bolilor “. Fitoterapia
are o vechime de mii de ani și o eficien ța deja dovedit ă. Există argumen te arheologice că
mesopotamienii utilizau plantele, ca leac, în urmă cu mai bine de 6000 de ani. În China,
oamenii se foloseau de plante pentru a se menține sănătoși cu 27 de veacuri înainte de Hristos,
deși referirile cu privire la vindecarea cu ajutorul plantelor, pe acele meleaguri, sunt și mai
vechi. Egiptenii foloseau plantele ca si aliment, ca medicament și ca ingrediente , în cosmetice,
parfumuri și chiar uleiuri pentru alinarea durerilor, ca aromatizant pentru băi și pentru
încăperile în care își pet receau cea mai mare parte din timp. Vechiul Testament face mențiuni
privind sănătatea pe care o pot avea oamenii folosindu -se de plante. Vindecătorii de demult
obțineau din plante extracte sub formă de tincturi, uleiuri, creme, cataplasme, tot felul de
ceaiuri, prafuri, balsamuri. Ei sunt predecesorii medicilor de azi, li se zicea "vraci" sau
"oameni care vindecau cu buruieni”, iar plantele pe care le foloseau la ușurarea suferințelor
reprezintă o sursă importantă de materie primă pentru industria medicamen telor de azi
Fitoterapia este o ramură modernă a științelor medicale care, prin studiul plantelor
medicinale pune la dispoziție o multitudine de specii și de metode de utilizare a acestora în
folosul omului, pentru vindecarea tuturor bolilor și pentru îmbu nătățirea substanțială a
sănătății populației. Substanțele active conținute în fiecare plantă medicinală reprezintă forța
lecuitoare extraordinară pe care ne -o pune la dispoziție Este importantă cunoașterea
substanțelor biologic active conținute în plante pentru a se aprecia valoarea terapeutică și
modul de preparare sau extragere a acestor principii astfel încât planta să fie cât mai eficientă.
 glicozidele antrachinonice presupun o acțiune laxativă
 mucilagiile au acțiune emolientă
 saponinele au acțiune exp ectorantă
 taninurile au acțiune astringentă

18
 substanțele amare au efect stomahic, coleretic – colagog
 uleiuri esențiale cu efect sedativ, decongestiv, antiinflamator
Natura pentru ca omul să facă față cu succes agresiunii unor factori externi, să -și
aline du rerile chinuitoare și, în final, să învingă boala și să se întoarcă puternic și încrezător în
forțele sale în mijlocul familiei și a celor dragi lui. Folosirea plantelor medicinale ca remediu
eficient capătă din ce în ce mai mult o răspândire tot mai mare și din cauză că, așa cum arată
Maurice Messegue: „Plantele pot vindeca, dar nu pot ucide.“
Principii le fitoterapiei
Fitoterapia utilizează medicamente din plante sub formă de extracte totale, în care
substanțele biologice active acționează sinergic. Medic ina alopată recomandă și ea substanțe
medicinale din plante, dar cu deosebire pe cele active, pure, care însă prezintă de multe ori
dezavantajul reacțiilor adverse și al efectelor secundare,nedorite. Noțiunea de fitoterapie s -a
extins de la clasicele ,,ce aiuri medicinale' la toate produsele farmaceutice (medicamente) în
formula cărora intră plante medicinale ca atare, substanțe extractive sau substanțe active pure,
obținute din regnul vegetal.
În cadrul fitoterapiei se utilizează:
• plante medicinale clasi ce
• plante alimentare -legume, fructe ce pot fi extrem de utile, atât profilactic cât și curativ
• aromoterapie – utilizează uleiuri esențiale .
• gemoterapie – vindecarea unor afecțiuni cu ajutorul substanțelor active terapeutice existente
în mugurii dife riților arbori sau arbuști.
Boala este un avertisment, un semnal de alarmă privind dezechilibrul și dizarmonia
din viața noastră. Este un mecanism natural de auto -protecție .
Ovidiu Bojor, susține că 50% din medicamentele de sinteză actuale ar putea fi
înlocuite cu remedii din plante medicinale. Noi sperăm ca „era plantelor medicinale" să fie în
progres susținut și ca printr -o politică înțeleaptă să se ajungă până la 80% din medicamente să
aibă la bază farmacia verde.
Medicina beneficiază azi de un număr foa rte mare de medicamente, majoritatea
obținute prin sinteză chimică sau semisinteză, dar și medicamente aproape miraculoase
obținute din plante. Printre cele mai vechi mijloace de combatere a febrei și durerilor se
numără aspirina , obținută din coaja de sal cie (Salix alba), dar prezentă sub forma acidului
salicilic și în mugurii de plop (Populis alba), iasomie (Jasminum officinale). Chinina ,
alcaloidul principal din scoarța arborelui de China (Cinchona succirubra) este un alt
medicament miraculos , utilizat pentru scăderea temperaturii dar și ca antimalaric, astăzi fiind
util și în tulburări de ritm cardiac și chiar în boala Parkinson. Atropina are și ea origin e

19
vegetală, fiind extrasă din mătrăgună (Atropa belladonna), prezentă și în ciumăfaie (Datura
stramonium), alături de scopolamină. Au utilizări diverse în combaterea spasmelor dureroase
biliare, urinare, intestinale, măresc frecvența bătăilor cardiace și p roduc vasodilatație
periferică, scade secreția salivară și sudorală, stimulează centri respiratori sin bulbul cerebral,
dilată pupila și suprimă o parte din simptomele intoxicațiilor cu fungicide orgamofosforice.
Digitala și preparatele digitalice, cu efec t cardiotonic, se găsesc într -o serie de plante din
speciile Digitalis (purpurea, lanata), Strophantus, Scilla. Efedrina , alcaloid din plantele din
genul Ephedra este întrebuințată în tratamentul astmului bronșic, colaps cardiovascular,
descongestionant al mucoaselor sau ca antidot în intoxicațiile cu morfină sau barbiturice. Din
planta Panax ginseng se obțin extracte larg utilizate în terapeutica medicală ca tonic general,
pentru mărirea randamentului fizic și mental, antiamnezic, imunostimulator, antiisch emic,
hipoglicemiant și ca remediu la fenomenele legate de îmbătrânire. Aloe Vera este una dintre
cele mai mediatizate plante medicinale , cu proprietăți antiinfecțioase, de stimulare a
regenerării celulare, sedative și detoxifiante. Gingko biloba conține în frunzele sale
sesquiterpene, glicozide cu aglicon de tip lactonă terpenică, excelenți inhibitori selectivi ai
agregării plachetare, util în microcirculația arterială și venoase și a to nusului musculaturii
netede venoase, îmbunătățind de asemenea schimburile dintre sânge și celule, dar e folosit și
în astm, bronșite, paraziți intestinali (fructele), leucoree și poliurie (semințele prăjite), cancer,
intoxicații (semințele proaspete). Vitaminele se găsesc în cantități mari în plante, cafeina are
drept sursă de bază cafeaua, un extract din semințele arborelui Coffea arabica, prezentă și în
Thea sinensis (ceai), din care se obține teofilina , utilizată în tratamentul astmului bronșic .

2.2 Recoltarea , uscarea și păstrarea plantelor medicinale
Recoltarea plantelor medicinale trebuie facut ă cu mare aten ție în primul rand, la
recunoasterea lor corect ă. Apoi trebuie luat în calcul momentul recoltarii (condi țiile meteo din
ziua recolt ării, dar și perioada calendaristic ă), stadiul de vegeta ție al plantei și organul care
trebuie recoltat , astfel încât să conțină cea mai mare cantitate a principiilor active.
Înainte de recoltarea plantelor trebuie să avem în vedere urmatoarele :
 este foarte important să identificați corect plantele, deoarece unele sunt
otrăvitoare;
 este interzis să recoltați plante care fac parte din specii protejate. Pentru
celelalte specii de plante medicinale culegeți în așa fel, încât, să mai lăsați suficiente pentru
înmulțirea lor ;

20
 culegeți plantele din pădure sau c âmp, departe de marginea drumurilor
(deoarece datorit ă traficului concentra ția de plumb acumulat ă în plante poate fi foarte mare ),
și nici din apropierea terenurilor agricole cultivate (plantele pot conțin e urme de îngrășăm inte
chimice sau pesticide).
Tehnici de recoltare
Tehnica recoltării diferă foarte mult în funcție de partea de plantă recoltată și de
specie.
Rădăcinile și celelalte părți subterane ale plantelor( tubercului, rizomi) se vor recolta
în perioada de repaus, adică toamna târziu după vestejirea frunzelor, sau primăvara devreme
înainte de formarea mugurilor sau lăstarilor vegetativi.
Rădăcinile se recoltează prin smulgere (dacă tulpina e suficient de rezistentă) sau cu
ajutorul unui hârleț.
Părțile aeriene (tulp ini, frunze, flori) se vor recolta cu pu țin timp înainte de
înflorirea completă sau în perioada de înflorire. Unele flori se recoltează la începutul înfloririi,
iar altele în plină înflorire, înainte de ofilire. În general, tulpinile se pot recolt a prin ru pere cu
mâna. Dacă tulpinile sunt tari sau există riscul sa fie smulse cu tot cu radacină, se vor recolta
cu o seceră. Să avem grijă ca în cazul plantelor a căror tulpină devine lemnoasă la baz ă, să
recolt ăm numai partea de la vârf, partea care s -a păstrat ierboasă.
Frunzele se recoltează manual, una câte una, când au ajuns la maturitate completă.
Nu se recoltează prin strunjire deoarece frunzele se rup. Cu pu ține excep ții, frunzele
se culeg f ără codi țe.
Florile mari se recoltează cu mâna.
Inflorescen țele se recoltează cu foarfeca. Tehnica de recoltare a florilor și
inflorescen țelor poate fi foarte variată de la caz la caz.
Fructele , une le se recoltează direct cu mâna, altele, cum sunt afinele, se vor recolta
mult mai cu spor cu ajutorul unor piepteni specia li. Unele fructe se pretează a fi culese prin
scuturare (în prealabil se întinde sub ramurile respective o prelată).
Perioada de recoltare depinde de con ținutul maxim în vitamine. Măcesele, de
exemplu, se culeg în pârg iar afinele la coacere complet ă.
Scoa rța se recoltează primavara, în perioada când începe sa circule seva și când
aceasta se desprinde cu usurin ță. Pentru recoltarea scoar țelor este nevoie de un cu țit sau un
briceag. La nivelul tulpinii sau al ramurii se crestează scoar ța de jur împrejur la o distan ță de
10-20 cm. Apoi, pentru a desprinde scoar ța, se taie de -a lungul, între dou ă crestaturi inelare.
Dacă tulpina este groasă, se pot face mai multe t ăieturi longitudinale, astfel încât
scoarță se va prezenta sub forma unor fâsii. Scoarța se recolt ează f ără fragmente de lemn.

21
Mugurii se recolteaz ă tot prim ăvara, când sunt suficient de dezvoltați, dar înainte de
a se desface. Se recoltează cu mâna.
Semințele se recoltează cu puțin înainte de maturizare, apoi se întind imediat pentru
uscare în stratur i subțiri. Starea vremii are o importanță deosebită dac ă dorim s ă recoltăm
plante de buna calitate, cu conținut optim de principii active.
Frunzele, părțile aeriene și florile se recoltează pe vreme stabilă, cu soare, f ără
umiditate, dup ă rouă, în timp ce recoltarea plantelor ce conțin uleiuri volatile se face în special
pe timp noros sau dimineața înainte de răsarit. Speciile pentru semințe sau fructe se recoltează
pe timp răcoros, dimineața sau seara.
Planta întreagă înseamnă: rădăcina (rizomi)+tulpina+fr unze+flori.
Se recomandă ca plantele medicinale să fie recoltate la timp, pe cât posibil de chiar
persoana care le utilizează, pentru a beneficia de vibrațiile (energia) pozitive acumulate de
aceste vegetale din sol, aer si apa. O atenție deosebită se va a corda calității plantelor din care
se prepară rețetele.
Recoltarea plantelor medicinale trebuie facută din zone nepoluate, cât mai departe de
zonele industriale, de localități si a căilor de comunicații. Cunoasterea porțiunii din plantă cu
conținutul cel m ai ridicat în substante active (rădacini, rizomi, părti aeriene, scoarțe, frunze,
flori, fructe, semințe), de acest lucru vă dați seama din rețetă.
Uscarea si păstrarea plantelor medicinale
Plantele recoltate nu se asează direct pe pamânt. Ele trebuie înti nse în strat nu prea
gros, pe prelate, saci de pânză sau de hârtie, cât mai aerisit cu putință. Se acoperă cu hârtie
permeabilă circulației aerului. Apoi, tot înainte de uscare, ele trebuie curățite si alese.
Se vor înlătura toate soiurile de impurități: p lantele de alte specii care s -au amestecat
întâmplător sau din neatenție, corpurile străine, părtile înegrite sau atacate de insecte si chiar
parțile nefolositoare ale plantelor recoltate.
Pentru îndepărtarea impurităților, de exemplu pământ, este necesară spălarea lor.
Aceasta trebuie să fie facută operativ, într -un timp cât mai scurt, pentru a evita
dizolvarea unora dintre principiile active ale plantei.
Uscarea trebuie să înceapă cât mai curând după recoltare, transport, curățire și
selectare. Plantele n u trebuie să transpire, să mucegaiască sau să fermenteze.
Uscarea se poate face în mod natural, prin ac țiunea căldurii aerului înconjurator, fie
la soare, fie la umbr ă, sau se poate face cu ajutorul unor uscatoare speciale, în mod artificial.
Uscarea natur ala se poate face într -o camera goală, în pod, în magazie, în sopron, pe
prispa, etc. Durata uscarii naturale variază în funcție de anotimp și de părțile supuse uscării (în
timpul verii: 3 -7 zile pentru frunze și ierburi; 20 -30 de zile pentru rădăcini sau scoarțe

22
groase). Dacă sunt bine uscate, frunzele , ierburile, florile, se sfărâmă între degete cu mici
trosnituri. Fructele uscate pot fi și ele sfărâmate, iar când sunt mișcate și se lovesc unele de
altele produc un zgomot caracteristic, sec. Scoarțele și rădăcinile sunt uscate dacă la îndoire se
rup cu zgomot.
Plantele medicinale nu se păstrează în pungi sau cutii din mase plastice. Se pot
ambala în pungi de hârtie sau în cutii de carton. Se vor depozita în locuri neîncalzite și uscate,
cu temperaturi rela tiv constante, ferite de acțiunea directă a luminii. Pe fiecare pung ă se scrie
citeț denumirea plantei, a părții recoltate și data recoltării.
Scoarța, ramurile și lemnul se usucă de obicei la temperatură obisnuită, de 24 -25
grade C, deoarece având umidita te relativ scazută, pot fi uscate lent, într -un interval de timp
ceva mai mare (20 -30 de zile). După uscare, unele produse vegetale pot fi folosite imediat, iar
altele dupa o anumită perioadă de timp. Spre exemplu scoarța de cru șin se păstrează un an
după uscare și apoi este folosită. Scoarța proaspată de cru șin produce efecte secundare
neplăcute precum greața, s tarea de vomă, dureri de stomac
Frunzele se usucă la temperaturi mai ridicate (40 -60 grade C), direct la soare sau în
locuri foarte călduroase (pod ul casei), timp de mai multe zile. Aceste temperaturi sunt
necesare deoarece, prin uscare lentă clorofila suferă modificari ce alterează calitațile
medicinale ale plantei.
Florile se usucă la o temperatură de aproximativ 40 grade C, prin expunere la soare
acoperite cu hârtie pentru a -și păstra culoarea si mirosul. Florile albe se usuc ă la soare, iar
cele colorate la umbră, pentru a nu se decolora. Cu toate acestea sunt flori colorate care se
usucă la soare asa cum sunt G ălbenelele și Lum ânărica.
Fructele, semințele si mugurii se usucă la temperaturi ridicate cuprinse între 40 -100
grade C, datorită umidității crescute sau a substanțelor uleioase care împiedică o uscare
eficientă realizată la temperatura camerei într -un timp mai lent. Asadar, uscarea acestora se
face în cuptor, la temperatură controlată.
Părțile vegetale care conțin uleiuri volatile se usuc ă la temperatură de 30 -35 grade
C, separat de alte plante pentru a nu se transmite mirosul de la o plant ă la alta.
Cum stim că un produs vegetal este corect uscat?
O plantă medicinală uscată corect rămâne întreagă, păstrându -și mirosul caracteristic.
Frunzele si florile uscate corect se încrețesc și produc un zgomot caracteristic la
zdrobirea cu degetele: se sfărâmă cu mici trosnituri.
Fructele uscate se pot si ele zdrobi cu degetele, iar când se lovesc între ele produc un
zgomot sec.

23
Scoarțele și rădăcinile uscate la îndoire trebuie să se rupă cu zgomot. Scoarțele prin
uscare iau formă de tuburi sau jgheab, iar suprafețele rădăcinilor devin striate.
După usca re plantele se vor păstra în pungi sau saci de hârtie, săculeți de tifon sau
pânză, cutii de carton.Este recomandat ca plantele medicinal din farmacia casei să se
reînnoiască în fiecare an, excepție scoarța de cru șin care se foloseste după un an de păstrar e.

Tabel 2.1 Calendarul recolt ării plantelor medicinale uzuale din zona comunei Remetea
Chioarului
Afin: frunze(V -IX), fructele( VII -IX) Murul: frunzele tinere (V -VII)
Anhinarea : frunzele( VI – IX) Mușețel:florile (V -VIII)
Bradul :cetina se recoltează î n tot timpul
anului, mugurii( III, IV, V) Păducelul:florile cu frunzele (IV -V), frunzele
(IV-VIII), fructele (IX -X)
Brusture: rădăcini( III -IV) Păpădia: rădăcina (III -XI), frunzele (V -VIII),
planta în întregime (IV -IX)
Busuioc:partea (VII -IX) Porumbarul: florile (IV -V), fructele (IX -XI)
Busuioc (partea aeriana): iulie –
septembrie Rostopască: ramurile și tulpinile tinere (V -IX)
Cimbrișor:partea aeriană(V -IX) Rozmarinul: frunzele (IV -V)
Cimbrul de gradină: partea aeriană(VI –
VII) Salvia: flori (VI -VIII)
Coacăzul negru: frunzele la înflorire (V –
VI), fructele la maturitate Salcâmul: florile (V -VI)
Coada calului: tulpinile aeriene sterile
(VII-X) Scaiul vânăt: frunzele și inflorescențele (VII –
VIII)
Coada șoricelului: flori, partea aeriană
(VI-IX) Socul: flo rile (V -VII), fructele (IX -X)
Feriga: rizomul primăvara (III -IV) sau
toamna (IX -XI) Sunătoarea: părțile aeriene (VI -IX)
Gălbenele: florile (VI -IX) Tătănească: rădăcinile (III -V și IX -XI)
Lumânărica: florile (VIII -IX) Teiul: florile (VI -VII)
Măceșul:fru ctele (VIII -X) Traista ciobanului: partea aeriană (IV -VI)
Menta:frunzele și părțile aeriene ale
plantei (VI -VIII) Urzica: frunzele (VII -IX)

24

2.3 Forme terapeutice și modul lor de preparare
2.3.1 For me fitoterapeutice de uz intern
Pulberea -se ob ține pis ând planta într-un mojar sau m ăcinând-o în râsniță, dac ă se
vrea a ob ține o pulbere mai fin ă. Se administreaz ă pulbere de plante în locul ceaiului atunci
când nu se doreste s ă ajung ă în organism, substan țe din plant ă ce nu sunt solubile în apă.
Pulberea se administreaz ă de obicei dizolvat ă în ap ă, lapte, sup ă sau alte lichide. Se
recomand ă să nu se păstreze aceste pulberi timp îndelungat, deoarece substan țele aromatice
conținute se evapor ă foarte usor (Fischer, 2002 ).
Figura.2.1 Pulberi ( http://www.exclusive news.ro/efectele -miraculoase -ale-plantelor –
medicinale -si-aromatice -sub-forma -de-pulbere/ )
Soluțiile extractive apoase -sunt cele mai utilizate preparate; apa reprezint ă solventul
pentru principiile active (solubile în ap ă) din materia prim ă vegetal ă. Ele su nt:
infuzia,decoctul și maceratul. Se pot îndulci cu zah ăr (de preferat cu miere, ea însăsi fiind un
factor terapeutic), except ându-se persoanele cu diabet, obezitate, gastrite hiperacide, colite de
fermenta ție, ulcer. Din toate acestea se prepar ă, de regu lă, numai necesarul pentru 24 ore,
deoarece se pot produce degrad ări (procese fermentative, dezvoltare de microorganisme sau
chiar pierderea substan țelor active) (Mocanu, 1993 ).
Infuzia (ceaiul) -este forma cea mai obisnuit ă de extrac ție a substan țelor acti ve din
plantele medicinale și const ă în ținerea drogului în apă clocotit ă timp de 15 minute. Astfel,
într-un vas sm ălțuit sau de por țelan se pun 1 -2 linguri țe de plant ă mărunțită peste care se
toarn ă un sfert de litru de ap ă clocotit ă. Vasul se acopera și se las ă 15 minute, amestec ându -se
din c ând în când. După trecerea acestui timp, ceaiul se strecoar ă și, dac ă este absolut necesar,
se îndulceste dup ă gust. În cazul diabetului, al unor afec țiuni ale stomacului manifestate prin
diaree, precum și alte situa ții indicate de medic, ceaiul se bea ne îndulcit sau îndulcit cu
zaharin ă. Atunci c ând nu se men ționeaz ă cantitatea de drog, se vor întrebuin ța 5 g la 100 ml
apa (5%) pentru majoritatea plantelor medicinale; 4 g pentru cele care con țin mucilagii (flori

25
de te i, frunze si flori de nalb ă, de podbal etc) si 3 g pentru rădăcini (ciubotica -cucului,
valerian ă etc). De re ținut c ă unele droguri, ca florile de tei, muse țel, frunzele de izma,de
roini ță etc. se prepara numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principi ul lor activ (uleiuri
volatile) dispare (Grigore și Grigore, 2007 ).

Figura 2.2 Infuzia ( http://gustdefericire.ro/e -lactancia -org-atentioneaza -ca-infuzia -de-fenicul –
si-anason -nu-i-compatibila -cu-alaptarea/ )
Decoctul (fiertura) -este asem ănător infuziei, p reparat însă din droguri vegetale dure
(rădăcini, rizomi,scoar ța, semin țe). Pentru acest motiv, dup ă tehnica oficial ă, se face
macera ția de 5 minute, se adaug ă apoi restul de ap ă în clocot și se infuzeaz ă 30 de minute.
După altă tehnica, semin țele de in ma cerate se fierb direct la foc 15minute și 30 minute,
pentru r ădăcini, rizomi, scoar ța. În ambele cazuri filtrarea se face la cald; imediat ce se ia de
la foc sau din baia de ap ă se stoarce reziduul și se spal ă cu ap ă necesar ă aducerii la volumul
inițial. și în acest caz propor țiile dintre drog si ap ă variaz ă. Decoctul se poate conserva la rece,
maximum 2 zile (Potlog si Vintan, 1983 ).

Figura 2.3 Pregătirea decoctului (https://www.google.ro/search?q=decoct&source)
Maceratul (pl ămădeala la rece) -cu ajutor ul apei este opera ția cea mai frecvent
utilizat ă în condi țiile casnice și const ă din tratarea produsului vegetal cu cantitatea de ap ă
prescris ă; este recomandabil s ă se foloseasc ă apa proaspat fiart ă și racit ă și men ținerea
amestecului un timp determinat l a temperatura camerei (15 -25grade C). De și de multe ori se
recomanda ca timpul de extrac ție să fie de 30 -60 minute, totu și se consider ă ca numai

26
folosirea unui timp de extrac ție de 3 -6 ore asigur ă o extrac ție practic total ă a principiulu i
activ . Solu ția ex tractiv ă se filtreaz ă, reziduul se spal ă tot cu ap ă proasp ăt fiart ă și răcită și se
completeaz ă la volumul indicat. Macerarea la rece se utilizeaz ă în cazul plantelor medicinale
ale c ăror principii active se dizolv ă în ap ă la temperatura camerei (15 -25grade C) și se
altereaz ă la temperaturi mai ridicate; se aplic ă de predilec ție la organele speciilor vegetale
care con țin mucilagii cum sunt frunzele și rădăcinile de nalbă, semin țele de in etc
(Constantinescu și Hatieganu, 1986 )

Figura 2.4 Realizarea macera tului (https://www.greenme.it/consumare/cosmesi/12637 –
oleoliti -ricette )
Digestia (pl ămădeala la cald) -este tot o macera ție a plantei cu un dizolvant
oarecare. Spre deosebire de macera ție, diges tia se face la cald, la temperatura de 40 -60grade
C. În acest m od se prepar ă unele uleiuri medicinale de exemplu cele de sun ătoare sau de
muse țel. Vasul în care se afla drogul mărunțit împreun ă cu uleiul se aseaz ă pe o baie de ap ă
clocotit ă și se fierbe timp de 2 -3 ore, amestec ând din c ând în când. Uleiul se strecoar ă și se
păstreaz ă în vase de capacitate mic ă,la rece (Grigore si Grigore, 2007 ).
Tincturile (esen țele)-pentru prepararea tincturii se folose ste planta proaspat ă sau
uscat ă, cu excep ția valerianei și cerentelului. Este preferabil ca pentru prepararea tinctur ii să
se întrebuin țeze planta proaspat ă. Se taie buc ăți, rădăcina se taie felii, florile se desfac petal ă
cu petal ă, fructele se strivesc u șor. Apoi se pun într-un vas care se poate închide ermetic, se
acoper ă planta cu alcool sau cu vin (nu mai tare de 40 grade C), dar se las ă atât loc liber c ât să
nu explodeze vasul, datorit ă presiunii create de caldur ă. Se las ă vasul la temperatura moderat ă
și se agit ă zilnic. Se las ă la macerat, conform prescrierilor, dou ă sau șase s ăptămâni. Dup ă
aceea se preseaz ă plant a, se strecoar ă, dac ă este necesar. De și tinctura se poate pastra timp
îndelungat, se recomand ă totuși să se prepare anual tinctur ă proasp ătă. Se administreaz ă sub
form ă de picaturi, luate cu ap ă, ceai sau pe zah ăr. Deoarece în cele mai multe cazuri tinctu ra
se utilizeaz ă doar ocazional și nu toti stiu s ă o prepare corect, se cumpar ă de la farmacie, unde
sigur este preparat ă după toate regulile (Fischer, 2002 ).

27

Figura 2.5 Tinctur ă din plante medicinale (https://minuneanaturii.ro/blog/tincturi -din-plante –
medicinale -principii -active -concentrate/)
Siropurile -sunt solu ții apoase dense, care con țin zah ăr aproape 2/3 din greutatea lor.
Se folosesc numai pentru uz intern. Se prepar ă din fructe coapte sau alte droguri vegetale cu
zahăr și apă sau cu sirop simplu d e zah ăr (640 g zah ăr și 500 ml ap ă), la rece sau la cald.
Siropul poate fi preparat din infuzii și decocturi, c ărora li se adaug ă zahăr, sau din tincturi și
extracte, care se adaug ă în cantit ățile dorite în siropul simplu din zah ăr. Se conserv ă în
flacoane bine închise, la r ăcoare (Potlog și Vintan, 1983 ).

Figura 2.6 Siropuri (https://www.google.ro/search?q=siropuri&tbm )
Vinurile medicinale -se prepar ă prin macerarea plantelor mărunțite, folosind u-se 30 –
50 g drog pentru 1000 ml vin de bun ă calitate (natural). Macerarea se face la temperatura
camerei. Dupa 7 -8 zile con ținutul se strecoar ă. Se las ă în repaus 24 ore, apoi se filtreaz ă
printr -o panz ă deasă sau prin h ârtie de filtru. Se adaug ă dacă este cazul, zah ăr dupa gust și se
completeaz ă cu vin pan ă la un litru (Grigore și Grigore, 2007 ).

Fig. 2.7 Vin uri medicinal e (https://www.avantaje.ro/articol/vinurile -medicinale)

28
Consumul ca atare .-se recomand ă la unele semin țe care au con ținut de mucilagii și
care se pot lua ca atare (exemplu semin țe de in).
Sucul plantei proaspete .-se obține prin zdrobirea plantei proaspete.

Figura 2.8 Suc de plante (www.google.ro/search?q=suc+de+plante)
2.3.2 Forme fitoterapeutice de uz extern:
Unguentele -sunt prepara te de consisten ță semisolid ă, formate dintr -o „baz ă de
unguent” (vaselin ă, grăsimi hidrogenate, lanolin ă, cear ă, untur ă, etc.) în care se încorporeaz ă
tincturi din plante, extracte (moi sau uscate) sau pulberi de plante. În cazuri speciale se pot
încorpora și substan țe active pur e. Unguentele sau alifiile sunt de stinate exclusiv uzului
extern. În ultimul timp s -au produs diferite „baze de unguente” din geluri hidrosolubile, care
prezint ă avantajul c ă au o mai mare putere de penetrare a tegumentelor și mucoa selor, nu
pătează lenjeria și sunt usor lavabile. La unguentele clasice folosite în timpul verii (la noi) sau
în orice anotimp( in zonele tropicale sau ecuatoriale) se adaug ă o cantitate mai mare de cear ă,
parafin ă sau stearin ă, pentru a le asigura consist ența crescut ă. În cazul în care unguentele au
fost preparate pe baz ă de grasimi vegetale sau animale, conservarea lor este limitat ă.

Figura 2.9 Unguente (https://www.paradisulverde.com/homemade)
Supozitoarele cu diverse medicamente naturale sau de sintez ă se prepar ă fie în
farmacii, fie în industria de medicamente și se administreaz ă exclusiv pe cale extern ă (prin
introducere intraanal ă sau intravaginal ă).

29
Uleiurile medicinale -reprezint ă o form ă de macerare a plantelor în ulei comestibil
de floarea -soare lui, arahide sau m ăsline. Durata macerarii este de 4 -6 săptămâni. Exist ă însă și
un procedeu mai rapid de preparare a acestora. În acest caz, plantele se umecteaz ă în prealabil
cu alcool concentrat și se țin într-un vas închis 10 -12 ore.Se adaug ă uleiul co mestibil,
fierb ându-se apoi pe baia de ap ă timp de 2 -3 ore. Se las ă în repaus 2 -3 zile, dupa care se
filtreaz ă. Se p ăstreaz ă în sticle bine închise, la întuneric și la loc r ăcoros. Astfel se prepar ă
uleiul de sunătoare, de musetel, de coada -șoricelului sau din alte plante și se folosesc sub
form ă de pansamente locale pe răni, arsuri, eczeme, etc (Bojor si Popescu, 2003 ).

Figura 2.10 Uleiuri medicinale (https://blog.jorjette.ro/cum -sa-prepari -uleiuri -medicinale/)
Cataplasmele (prisnitele) -sunt preparate ca re se ob țin din planta macinat ă în
amestec cu ap ă caldă pană se formeaz ă o past ă care se pune între dou ă buca ți de panz ă curat ă
și se aplic ă direct pe piele, în zona în care se manifest ă afecțiunea (Dută, 2003 ).

Figura 2.11 Realizarea de cataplasme (https://www.allodocteurs.fr/medecines -traditionnelles)
Băile cu plante (b ăile medicinale) -constau în imersia general ă sau par țială a
corpului într-un vas (cad ă, albie, lighean, butoi, g ăleată) cu ap ă caldă, în care s -a turnat
cantitatea prescris ă de fiertur ă sau infuzie de plante. Aceste b ăi mai pot fi pregatite și în alte
feluri: plantele se pun într-un săculeț de pânză, care, bine legate la gur ă, se introduce într-un
vas cu ap ă, de 3 -5 litri, și se las ă la fiert timp de 15 -20 minute sau chiar mai mult, dup ă care
lichidul respectiv (inclusiv cel provenit din stoarcerea s ăculețului), va fi turnat în vasul în care
se face baia; sau plantele se fierb (dupa ce au fost m ărunțite) și apoi sunt v ărsate în vasul în
care se face baia, împreun ă cu apa respectiv ă, sau s ăculețul cu plante se leag ă la robinetul de

30
la baie, peste care curge ap ă fierbinte p ână la umplerea vasului în care se face baia (s ăculețul
va rămâne în continuare cufundat în apă cât dureaz ă baia) (Grigore și Grigore, 2007 ).

Figura 2.12 Baie medicinală (http://www.desprespa.ro/SPA/Baile -cu-plante -medicinale)
Oțeturile aromatice -sunt o form ă farmaceutic ă veche, ob ținută prin macerarea
plantelor aromatice în oțet de vin. În acest scop se folosesc 50 -100g plant ă (mărunțită) la un
litru de o țet. Macerarea d ureaz ă 7-8 zile, dup ă care con ținutul se filtreaz ă prin presare. Solu ția
extractiv ă hidroacetic ă se foloseste pentru fric țiuni locale sau generale. O țetul de trandafir,
atât de utilizat în deceniile precedente, reprezint ă cea mai cunoscut ă form ă a acestei grupe de
soluții de uz extern (Bojor și Popescu, 2003 ).

Figura. 2.13 Oțeturi medicinale (https://www.kfetele.ro/plante -medici nale-in-otet-e28093 –
reteta -straveche -pentru -infectii -si-nu-numai_10298.html )
Clismele -se încălzeste o cantitate de ceai (infuzie sau decoct) egal ă cu capacitatea
unei pompi țe de cauciuc pentru copii. Dup ă scaun, se face o toalet ă a regiunii anale, apoi se
introduce în anus cantitatea de ceai din pompi ță, aceasta fiind uns ă în prealabil, la exterior, cu
unguent Hemorzon, procurat de la farmacie.Con ținutul se resoarbe în aproximativ 45 de
minute. Dup ă aceea se introduce în anus un supozitor Hemorzon.Este bin e ca temperatura
ceaiului s ă fie pu țin mai mare dec ât a corpului.
Inhala țiile-reprezint ă forma de administrare care se bazeaz ă pe inspirarea unor
vapori de apa cu esen țe (uleiuri volatile) ce se evapor ă în timpul fierberii din anumite plante
(exemplu: fr unze de eucalipt, flori de tei) sau de preparate medicale care se introduc în apă ce
fierbe (inhalant); ac ționeaz ă asupra c ăilor respiratorii; usur ând expectora ția și calm ând

31
mucoasele c ăilor respiratorii; se face cu inhalatoare speciale sau prin aplicarea unui cornet de
hârtie (din jurnal) deasupra vasului în care se fierbe apa și se pune planta sau medicamentul
respectiv; se foloseste în bronsite si laringite, traheite, astm, emfizem, etc.

Figura 2.14 Inhalație (https://www.click.ro/utile/sanatate/scapa -de-raceala -fara-medicamente )

Gargarismele -reprezint ă modalitatea de dezinfectare a gurii și faringelui, prin
ținerea în gur ă a unor infuzii sau mi șcarii ale limbii și ținând capul pe spate, lichidul ajunge și
în regiunea amigdalelor. Se recomand ă,ca dezinfectante generale, în stomatite, afte,
amigdalite, abcese și dureri dentare (Mocanu, 1993 ).

Figura 2.15 Gargarisme (www.google.ro/search?q=gargarisme&sa )
Badijon ajele -reprezint ă o form ă de aplicare extern ă, direct pe o leziune o pielii sau
mucoaselor ,a unor substan țe medicamentoase de sintez ă chimic ă (violet de Gen țiană,
mercurocrom) sau ob ținute din plante(Aftolizolul, preparat din plantele de Trandafir). Cu
ajutorul unor tampoane de vat ă înfasurat ă pe un be țisor, creion sau o vergea metalic ă, bine
înmuiate în medicamentul respectiv, se badijoneaza (pensuleaz ă) leziunile pielii sau ale
mucoaselor ( răni externe, afte bucale, amigdalite purulente) (Bojor si Popesc u, 2003 ).

2.4. Avantajele și dezavantajele folosirii plantelor medicinale
Avantaje ale fitoterapiei. Fitoterapia se bucură de o enormă simpatie. Totuși,
încrederea exagerată în aceste mijloace terapeutice, acceptarea și utilizarea lor fără
discernământ, p oate fi periculoasă. Iată de ce folosirea responsabilă a remediilor din plante
presupune cunoașterea nu doar a avantajelor, ci și a posibilelor riscuri ale folosirii lor.

32
Cel mai frecvent amintite avantaje sunt: remediile fitoterapeutice nu produc
obișnuin ță, nu dau reacții adverse, nu au efecte nocive secundare, sunt mai ieftine.
Adevărul este că argumentația folosită în apărarea fitoterapiei împletește realitatea cu
idealizarea. Nu despre toate remediile din plante se poate spune că nu au efecte adverse, că nu
produc obișnuință și nici măcar că sunt mai ieftine.
Plantele medicinale au desigur avantaje reale față de multe medicamente de sinteză,
și anume:
 cu excepția plantelor toxice, plantele medicinale nu prezintă un risc atât de crescut de
toxicitate cum prezintă multe dintre medicamentele de sinteză;
 cu puține excepții, plantele medicinale nu prezintă un risc serios de obișnuință cum
prezintă multe medicamente de sinteză;
 plantele medicinale nu au, în general, efecte adverse atât de importante și frecven te cum au
medicamentele de sinteză;
 în sfârșit, plantele medicinale și preparatele simple din plante medicinale sunt, în general,
mai ieftine decât medicamentele de sinteză ;
Dezavantaje. Limitele aplicării preparatelor fitoterapeutice recunoscute de
practi cienii cu vederi echilibrate ar fi următoarele: efectele se instalează mai lent; în ciuda
numărului sporit de studii științifice despre plante, efectuate și publicate în ultimii ani, există
încă relativ puține cercetări și dovezi științifice indiscutabile care să constituie o bază concretă
pentru stabilirea indicațiilor și dozajelor; sunt mai puțin eficiente sau total ineficiente în
tratamentul bolilor acute; de multe ori nu prezintă siguranța unui dozaj adecvat, precis,
deoarece cantitatea de principii act ive dintr -o plantă este variabilă și este influențată de o serie
de factori greu controlabili.
Așa cum medicamentele cu constituenți toxici prezintă riscuri, tot așa și plantele care
conțin principii active toxice prezintă riscuri. S -au raportat numeroase cazuri de intoxicații
datorate folosirii plantelor medicinale. În ultimele decenii s -au identificat zeci de plante care
conțin substanțe cu acțiune toxică asupra ficatului, stomacului, intestinelor, sistemului nervos
și sângelui. În cele mai multe cazuri, riscul este legat de depășirea dozei terapeutice, dar există
și riscul obișnuinței (Nădășan, 2003) .

2.5 Reguli pentru folosirea în siguranță a plantelor medicinale.
Pentru folosirea rațională a remediilor din plante și pentru reducerea la minimum a
riscur ilor este indicat să aveți în vedere următoarele principii și recomandări:

33
♦ Ceaiurile sau plantele medicinale nu trebuie considerate un panaceu (remediu
universal, bun în toate bolile).
♦ Ceaiurile din plante nu trebuie folosite ca tratament de bază al un or boli severe.
Preparatele fitoterapeutice pot fi folosite în tratarea bolilor ușoare. In bolile severe se vor
folosi ca tratament adjuvânt și numai cu acordul medicului.
♦ Fiți conștienți de toxicitatea unora dintre plantele medicinale si folosiți numai ceaiuri
fără constituenți toxici.
♦ Folosiți numai ceaiuri preambalate, standardizate; evitați ceaiurile a căror proveniență
este dubioasă, vândute „la grămadă”. Citiți cu atenție eticheta de pe ambalaj.
♦ Nu folosiți mai mult de 1 -2 cești de ceai, în mod regulat. Efectele folosirii celor mai
multe ceaiuri în cantitate mare și pentru un timp îndelungat sunt necunoscute.
♦ Femeile însărcinate și copiii mici trebuie să manifeste o precauție deosebită în
folosirea ceaiurilor medicinale, deoarece puține dintre ele au fost testate pe deplin. Femeile
însărcinate trebuie să consulte medicul înainte de a folosi plante medicinale.
♦ Folosirea unui ceai medicinal în tratamentul unei anumite boli nu trebuie să înlăture
sfatul unui medic competent. Amânarea tratamentulu i medical de specialitate poate fi
periculoasă în cazul unor boli severe (Nădășan. 2003) .
Este foarte important s ă consulta ți un specialist în domeniu (fitoterapeut), deoarece aceste
plante pot interac ționa cu alte medicamente pe care le administra ți conco mitent cu tratamentul
naturist . În acest caz plantele medicinale pot reduce sau amplifica efectul unor medicamente .
De asemenea dac ă sunte ți alergic la o anumit ă substan ță conținută într-o plant ă medicinal ă
puteți risca s ă vă agrava ți starea de s ănătate.
Următoarele informa ții ne vor ajuta s ă evităm posibilele efecte nedorite pe care le pot provoca
plantele medicinale:
Mușețelul
-a nu se ingera cantit ăți mari de ceai de mu șețel în timpul sarcinii, deoarece unele
ingrediente ale plantei pot cauza contrac ții uterine;
-a nu se folosi mu șețelul cu diazepam sau alte medicamente cu efect sedativ,
deoare ce poate creste influen ța medicamentelor;
-mușețelul poate interfera cu coagularea sangelui, nu -l folosi ți împreun ă cu aspirina
sau alte substan țe care au efect anticoagulant;
Hreanul
-a nu se folosi hrean în excess deoarece poate cauza irita ție gastric ă;
-hreanul poate diminua func ționarea glandei tiroide asa c ă nu utiliza ți hrean dac ă
nivelurile de hormoni tiroidieni sunt scazute;

34
Coada calului
-a nu se folosi tinctur ă de coada calul ui dac ă aveți probleme cu inima și rinichii;
-poate cauza o deficien ță de vitamina B1.
Sunătoare a
-poate cauza sensibilitate la lumina soarelui;
-când este luat ă intern aceast ă plant ă poate cauza deranj ări ale stomacului, ame țeli și
oboseal ă;
-sunătoarea rea cționeaz ă cu anumite medicamente (medicamente a nti-depresive,
anti-epileptice)
-stați de vorbă cu un specialist înainte de a utiliza sun ătoare a;
-poate descre ște eficien ța unor medicamente, ca de exemplu pilulele contraceptive ;
-nu este recomandat ă a fi folosit ă în cazul unei depresii pronun țate.
Măcrișul
-dacă ați avut sau ave ți pietre la rinichi nu folosi ți măcrisul f ără supravegherea unui
specialist.
-acesta con ține oxala ți și taninuri car e pot afecta negativ problema pietrelor la rinichi.
Coada șoricelului
-evita ți să folosi ți coada șoricelului în timpul sarcinii ;
-poate cauza o reac ție sever ă de hipersensibilitate la un num ăr mic de persoane –
aveți grij ă când folosi ți coada șoricelului prima dat ă, nu-l folosi ți niciodat ă dacă
sunte ți alergici la plante din familia Asteraceae, c ăreia îi apar ține și coada șoricelului
Pelin
-a nu se folosi pelin în timpul sarcini i;
-a nu se folosi de copiii mai mici de 6 ani ;
-nu folosi ți pelin dac ă luați medicamente pentru convulsii sau dac ă suferi ți de
afecțiuni ale sistemului nervos;
-nu folosi ți pelinul dac ă aveți ciroz ă, hepatit ă, boli ale rinichilor sau ulcer stomacal
sau in testinal deoarece are o ac țune iritant ă;
-tratamentul cu pelin nu trebuie prelungit mai mult de c âteva zile.

35

CAPITOLUL III
PLANTE MEDICINALE CULTIVATE ȘI DIN FLORA SPONTANĂ ALE
ZON EI REMETEA CHIOARULUI

3.1 Prezentarea principalelor plante medicinale din zona studiată
3.1.1 Afinul
Denumirea științifică: Vaccinium myrtillus.

Figura 3.1 Specie de Vaccinium myrtillus (original)
Descriere Arbust cu înălțimea de 20 – 50 cm, peren, foarte ramificat, erect sau puțin
târâtor se înmulțe ște prin semințe și prin butășire. Frunzele ce cad toamna sunt alterne, ovale,
glabre cu margini dințate și pețiol scurt. Floarea alb -roz, globuloasă, produce fructe rotunde,
zemoase numite bace, negru -albăstrui, brumate ce conțin semințe mici,cu gust dulc e-acrișor.
Înflorește din mai până in iulie. Se utilizează frunzele – Myrti lli folium și fructele – Myrti lli
fructus. Recoltarea frunzelor – iulie-septembrie (Tudor, 2010) .
Substanțe active importante care se găsesc în fructele, dar mai ales în frunzele de
afin: tanin, mirtilină, neomirtilină. Datorită mirtilinei și neomirtilinei, afinul poate fi
considerat o sursă excepțională de insulina – insulina vegetală. Taninul se găsește nu numai în
frunze, ci și în fructe. Fructele conțin pectine, zaharuri, provitam ina A, acizi, vitamina C.
Întrebuințări. În tratamente naturiste, dar și pentru consum în gospodărie. Pentru
tratamente se utilizează mai ales frunzele, dar nu sunt de neglijat nici fructele. Acrișoare,
afinele sunt plăcute la gust, și pot fi consumate ca orice fruct. Frunzele de afin se remarcă
printr -o importantă acțiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic
din structura acestei plante. Atât frunzele, cât și fructele de afin au acțiune astringentă și
contribuie la reducere a zahărului din sânge (diabet). De altfel, afinul este cunoscut ca un
însoțitor benefic în tratamentele privind diabetul. Afinul este, totodată, și un activ agent
antidiareic, diuretic, dezinfectant intern, antihemoragic. Specialiștii afirmă că tratamentul cu

36
ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuității vizuale, mai ales pe timp de noapte. Preparatele
din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite, gută, afecțiuni reumatice, tulburări ale
circulației sângelui, coronarită, sechele de infarct, faringite, stomatite. Produsul principal
pentru tratament este ceaiul, ceaiul de frunze, folosit – la nevoie – și în combinație cu alte
plante medicinale. S -au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent,
în micoze.
Din fructele de afin, cu zahăr, alcool și alți ingredienți, inclusiv miere, se prepară o
băutură alcoolică de casă – afinata. De asemenea, tot pe bază de alcool și afine se prepară
lichiorul de afine. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. În ceea ce privește ut ilizarea
fructului de afin în bucătărie, au fost identificate cel puțin 10 rețete alimentare pe bază de
fructe de afin.
Afecțiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este, desigur, diabetul. De
asemenea, trebuie reținută și influența afinului în sporirea acuității vizuale, mai ales când
lumina este redusă sau chiar noaptea (Felicia, 2008) .
Contraindicații
În constipația cronică.

3.1.2 A nghinarea
Denumirea științifică: Cynara scolymus

Figura 3.2 Specie de Cynara s colymus (http://www.herbalist.ro/Plante –
Medicinale/Anghinarea -103)
Descriere: Este plantă bienală sau perenă, cu rădăcini sub formă de rizomi, tulpini
ramificate acoperite cu perișori moi. Frunzele au lungimea de 50 -70 cm, bipenat – sectate ce se
termină cu spini, de culoare verde cenușiu pe partea inferioară. Florile au culoarea roșu –
violaceu, grupate în calatidii, iar fructele sunt achene. Înflorește în iulie -august . Se utilizează
frunzele –Cynara folium (Tudor, 2010)

37
Substanțe active importante: cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B,
C, mangan,’ fosfor, fier, lipide, zaharuri.
Întrebuințări . Anghinarea se folosește în gastronomie, în terapii, dar poate fi
întâlnită și ca plantă ornamentală. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consum ată crudă,
fiind ușor digerabilă și având reale proprietăți dietetice (este antitoxică, elimină surplusul de
colesterol). Anghinarea ajută la buna funcționare a bilei și a ficatului, reduce glicemia,
reglează activitatea rinichilor, mărește pofta de mâncar e, are acțiune antimicrobiană. Dă
rezultate bune în tratamente privind nefritele, enteritele, hemoroizii, anghina pectorală,
ateroscleroza, hepatitele cronice, cirozele hepatice, infecțiile intestinale, surmenajul.
Contraindicații . În obstrucția biliară, i nsuficiența h epatocelulară gravă. în cazul
litiazei biliare este necesară consultarea medicului înainte d e utilizare.

3.1.3 B radul
Denumirea științifică: Abies Alba

Figura 3.3 Specie de Abies Alba (original)
Descriere: Arbore conifer cu rădăcină pivotan tă, tulpină dreaptă, cilindrică, înaltă
până la 50 -60m; Coroana este deasă, compactă, cilindrică, cu vârful ascuțit numai la tinereț,
frunzele aciculare, florile unisexuat monoice, cele femeiesti in conuri erecte, cilindrice, lungi
de 10 -20cm, brun -roșieti ce; cele masculeîn amenți groși, gălbui (Tudor, 2010).
Substanțe active importante: uleiurile volatile.
Întrebuințări. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului
nervos, în afecțiunile articulațiilor (reumatism), în nevralgii. Ule iul de brad poate fi utilizat și
ca expectorant.
Efecte terapeutice identice se obțin și cu scoarța, rășina și uleiul volatil recoltate de la
molid sau de la bradul roșu (Picea abies).
Contraindicați
Nu s-au semnalat

38

3.1.4 B rusturele
Denumirea științifică : Arctium lappa

Figura 3.4 Specie de Arctium lappa (original)
Descriere: Este plantă robustă foarte ramificată, erbacee, bienală, eu înălțimea de
până la 2 m. Crește pe locuri ne cultivate, pe lângă drumuri, șosele sau căi ferate, pe
dărâmături, în toată țara, de la câmpie la munte. Rădăcina este pivotantă, cărnoasă, ramificată.
Frunzele sunt mari, ovate, cordate, cu limb de 40 -50 cm. Florile sunt tubulare, grupate în
inflorescențe globuloase, de culoare roșii -purpurii. Înflorește în iulie -august. Fructe a chene
alungite. Se utilizează: rădăcinile R adix bardanae, frunzele Foli un bardanae (Tudor, 2010) .
Substanțe active importante : Cea mai importantă substanță specifică din rădăcina
brusturelui este lactona. Alte substanțe: vitamine din clasa B, săruri de pot asiu, in sulină (în
cantitate mare), ulei volatil, tanin, precum și un compus antibiotic despre care se spune că este
tot atât de eficient cât și penicilina.
Întrebuințări. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice
în cazul bolilor de splină și ficat. Este, de asemenea, un bun depurativ. Reduce glicemia și se
manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca
un bun tonic pentru păr, stimulând creșterea părului. Cu preparatele de brusture s e tratează
tenurile grase, putând fi folosite, deci, și ca un excelent agent de curățire a tenului. Brusturele
este eficient și în tratarea acneei, eczemelor și furunculozei.
Din brusture, în amestec cu alte plante, se poate prepara un ceai cu acțiune de
curățire internă și intensă a organismului. Prin urmare, brusturele poate fi utilizat cu succes ca
decoct, intern sau extern, pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. O astfel
de igienizare este binevenită primăvara, brusturele combătân d, to todată, și astenia de
primăvară (Felicia, 2008) .
Contraindicații

39
Nu prezintă .

3.1.5 B usuiocul
Denumirea științifică: Ocimum basilicum

Figura 3.5 Specie de Ocimum basilicum (original)
Descriere: Plantă anuală, cultivată, înaltă până la 60cm, bogat ramificată de la bază .
Frunzele pețiolate, lat -ovate, cu marginile aproape întregi. Florile alb sau roz așezate în spic
întrerupt. Înflorete în iul ie-august. Se recoltează părțile aeriene cu frunze tinere, cu sau fără
flori.
Substanțe active importante estragol și linalol.
Întrebuințări. Busuiocul este un bun stimulent general, fiind antibacterian,
antifungic, stomahic, carminativ, antispastic. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastro –
intestinale, în inflamații ale căilor respiratorii și ca diuretic. In teresantă este și utilizarea
infuziei de busuioc în afecțiuni pe fond nervos, altfel greu de vindecat. Chiar migrenele, tot cu
busuioc se tratează și, deci, nu întâmplător, în casele de la țară, pe vremuri, în grindă trona
busuiocul pe toată durata iernii. De asemenea, busuiocul se folosește pentru calmarea
durerilor în urma înțepăturilor de viespi și albine.
Dar iată lista afecțiunilor tratate cu busuioc: gripă, vomă, răceală, bronșite, colici și
balonări intestinale, nevralgii, lipsa poftei de mâncare, în reglarea lactației la femeile care
alăptează. Mai există încă o afecțiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. În acest
caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc, punându -se două linguri de decoct la 100
ml apă.
În bucătărie, busuiocu l are locul său, fiind folosit, sub formă de pulbere sau frunze
proaspete, la prepararea diferitelor mâncăruri.
Datorită aromei sale plăcute și persistente, busuiocul este utilizat, din ce în ce mai
mult, și în industria cosmetică.

40
Busuiocul este considera t nu numai un leac pentru trup, c i și, deopotrivă, pentru
suflet (Felicia, 2008) .
Contraindicații
Foarte rare. Uneori, la unele persoane, prezintă intoleranță. Contraindicat in timpul
sarcinii. Uleiul este iritant al pielii în cantități mari.

3.1.6 Cimbri șorul
Denumirea științifică: Thymus serpyllum

Figura 3.6 Specie de Thymus serpyllum (http://leniass.blogspot.com/2016/05/sirop –
de-cimbrisor -la-rece.html )
Descriere: Crește spontan în vetre, pe terenuri expuse la soare, pe margi nea
drumurilor, fânețe, pajiști, pe soluri sărace, rezistă bine la secetă. Este plantă perenă. Crește în
tufe dese, scunde, cu tulpini culcate, ramificate spre vârf, ascendentă, lemnoasă. Tulpinile
prezintă 4 muchii păroase. Frunzele sunt ovate, opuse, pe dos glandulos punctate, netede și
lucioase. Florile sunt bilabiate, grupate într-o inflorescență capituliformă, uneori alungită, de
culoare roz -viola ceu. Înflorește în iunie -august. Se utilizează: planta înflorită, întreagă –
Serpylli herba , fără rădăcini.
Substanțe active importante :uleiul volatil compus din terpene, timol, carvacrol .
Întrebuințări . Din cimbrișor se prepară o infuzie. Se folosește și în bucătărie, pentru
aromatizarea unor mâncăruri. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil, având o acțiune
antiinflamatoare intensă. Folosit la mâncăruri, dar și ca infuzie, contribuie la fluidizarea
circuitului gastric, înlesnește respirația și are acțiune tonică asupra întregului organism.
Cândva, cimbrișorul însoțea busuiocul în grinda casei, pentru a asigu ra împreună o primenire
a aerului în timpul iernii, mireasma sa persistentă fiind un calmant. Cimbrișorul este
întrebuințat și de apicultori, în activitatea lor de îngrijire .
Contraindicații

41
Nu se administrează în dispepsii și hipopepsii grave, inhibând ac tivitatea enzimalică
și nici în insuficienț ă pancreatică.

3.1.7 C imbrul de grădină
Denumirea științifică: Satureja hortensis

Figura 3.7 Specie de Satureja hortensis (original)
Descriere: Este o plantă anuală a cărei tulpină se ramfică în al doilea an ș i se
dezvoltă de un metru înălțime. Frunzele sunt mici, alungite, ovalare, iar florile sunt mărunte ,
grupate spre vârful tulpinilor și au culoare roz. Se recoltează părț ile aeriene .
Substanțe active importante : ulei eteric, cineol, timol, compuși amari, ca rvacrol.
Întrebuințări. Este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea
activității stomacale și intestinale), precum și un expectorant deosebit de activ. Are efecte în
astmul bronșic, tuse, dischinezii biliare, enterocolite. Contri buie la revigorarea coardelor
vocale. Mai este folosit, cu succes, în afecțiuni cum ar fi: sciatica, reumatismul, în combaterea
anemiilor de primăvară, a anorexiei, dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Se
utilizează cu succes și în tonifi erea părului, precum și în menținerea igienei bucale.
Contraindicații
Uleiul esențial poate produce iritații dermice și asupra mucoaselor. Nu se utilizează
nici în timpul sarcinii .

3.1.8 C oacăzul negru
Denumirea științifică: Ribes nigrum

42

Figura 3.8 Specie de Ribes nigrum (http://www.e -gradinarit.ro/farmacia –
naturii/coacazul -negru/ )
Descriere: Este un arbust, peren, fără spini, ce poate atinge înălțimea de 2 m, ce
crește spontan. Are tulpină dreaptă, ramificată, cu scoarța cenu șie până la negricioasă, frunze
late de 5 -10 cm trilobate, dublu serați pe margine. Florile sunt grupate câte 5 -10 în raceme de
culoare gălbui -roșietice. Înflorește în aprilie -mai. Fructele sunt bace sferice,de culoare roșu
spre negru, dulci la maturitate dar cu un miros nu prea plăcut. Se utilizează: frunzele – Ribes
nigri folium , lăstarii tineri – Ribes nigrum herba și fructele Ribes nigrum fructus.
Substanțe active importante : vitamina C – în cantitate foarte mare, chiar și în frunze,
apoi potasiu, magnezi u, calciu, pectină, emulsină.
Întrebuințări . Este folosit în tratarea unor boli cronice, cum ar fi reumatismul,
artrita, guta, afecțiunile ficatului, dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism
în caz de oboseală mare, de epuizare nervoasă .
Contraindicații
Nu prezintă.

3.1.9 C oada calului
Denumirea științifică: Equisetum arvense

Figura 3.9 Specie de Equisetum arvense (original)

43
Descriere: Se întâlnește prin locuri umede, pe marginea apelor, pe coaste râpoase în
regiunea de câmpie, de deal și de munte . În pământ prezintă un rizom ce poate atinge
lungimea de un metru. Este plantă ierboasă, perenă, dreaptă, cu tulpini fertile de 15 -40 cm
înălțime și tulpini sterile de 20 -60 cm. Tulpinile fertile apar primăvara și se termină eu un spic
sporife r. Cele sterile apar în iunie, au culoarea verde, cu coaste, aspre, tari, cu ramificații la
fiecare nod, pline în interior. Înflorește: din martie până în aprilie. Se utilizează: tulpinile
sterile -Equiseti herba, în iulie -septembrie (Tudor, 2010).
Substan țe active importante: săruri de potasiu, bioxid de siliciu, ulei eteric.
Întrebuințări. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la
reducerea acidității gastrice. Sunt recunoscute, de asemenea, proprietățile lor diuretice și
remine ralizante, bronhodilatatoare, antisudorifice și hemostatice.
Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii, reumatism, gută, bronșite,
ulcer gastric.
Preparatele medicinale din coada calului sunt, totodată, un agent important în tratarea
afecț iunilor renale și a infecțiilor urinare, putându -se utiliza și în cazul unor afecțiuni cardiace.
Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului
chiar și în prevenirea cariilor, precum și pentru întărirea unghiilor.
Contr aindicații
În litiaza renală și în edemele cardio -renal e.

3.1.10 Coada șoricelului
Denumirea științifică: Achillea mil lefolium

Figura 3.10 Specie de Achillea mi llefolium (original)
Descriere: Este o plantă perenă, cu miros caracteristic și gust amar. Pr ezintă stoloni
scurți, tulpini lignifivate, drepte, înalte de până la 70 cm, păroase. Frunzele sunt lungi, alterne,
lanceolate. Florile au calatidii mici, de culoare albă și sunt grupate corimbiform. Înflore ște din

44
iunie până în septembrie și chiar mai târ ziu dacă nu cade bruma. Se utilizează partea aeriană
Millefolii herba și inflorescențele Millefolii flores recoltate pe timp cu soare, la amiază.
Substanțe active importante : De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului
sunt un antiseptic tot at ât de bun cât și mușețelul. Preparatele din coada șoricelului conțin
foarte multe substanțe active, coada șoricelului fiind, poate, una dintre cele mai complexe
plante în ceea ce privește compoziția (cel puțin 12 constituenți descoperiți până în prezent).
Coada șoricelului conține mai multe uleiuri volatile, azulenă, achileină, acid formic, acid
acetic, acid valerianic, alcool etilic, alcool metilic și chiar substanțe cu efect antibiotic.
Întrebuințări. Coada șoricelului este stomahică, antiseptică, hemosta tică,
antiinflamatoare, antispasmodică, bronhodilatatoare, cicatrizantă. Preparatele din coada
șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcției hepatice.
Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor,
enterocolitelor, al altor deranjamente stomacale și intestinale.
În aplicații medicale externe, preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea
abceselor dentare, a hemoroizilor, a plăgilor supurânde, a ulcerului varicos și a arsurilor.
Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale, în
calmarea cefaleelor, în echilibrarea stării generale, mai ales în plan nervos. chiar și în
prevenirea cariilor, precum și pentru întărirea unghiilor.
Contraindicații
Nu prezintă, exceptând d ecoctul din planta întreagă, care stimulează secrețiile
gastrice, fiind contraindicat în hip eracidi tate și ulc er gastric. La unele per soane poate produce
alergi . Nu se recomandă în graviditate .

3.1.11 Feriga
Denumirea științifică: Dryopteris f ilix-mas

Figura 3.11 Specie de Dryopteris filix -mas (original)

45
Descriere: Este o plantă medicinală, erbacee, perenă, din familia Dryopteridaceae ,
cu frunze mari, dublu penat divizate, pe spatele cărora se găsesc sporangi cu spori, acoperiți
de induzie. R izomul este orizontal, gros de circa 25 cm. Este comună în pădurile montane și
subalpine din România.
Substanțe active importante: aspidinol, albaspidina, filicina, acid flav oaspidic,
zaharuri, amidon, tanin.
Întrebuințări. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali,
mai ales în combaterea teniei. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare,
precum și pentru calmarea durerilor locale, a arsurilor, în combaterea gutei. Împotriva
reumatismului se fac aplicații externe și băi. Specialiștii recomandă ca, ori de câte ori există
ocazia, pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă.
În legătură cu tratamentele îm potriva gutei – se pare că efectele preparatelor din
această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare.
Sub formă de produse farmaceutice, în prezent numai pentru uzul veterinar.
Contraindicații
Datorită toxicității care se manifestă prin c olici abdominale, vomă, diaree, tulburări
de natură nervoasă, vizuale și auditive etc., în prezent nu se mai utilizează la oameni.

3.1.12 Gălbenele
Denumirea științifică: Calendula officinalis

Figura 3.12 Specie de Calendula officinalis ( http://www.neop lazii-
titan.ro/?galbenelele -(calendula -officinalis )
Descriere Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România,
fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină
Tulpina este puternic rami ficată, iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor
se află inflorescențele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Înfloreste

46
din iunie până la căderea brunei. Produsul vegetal utilizat: florile Calendulae cum
receptaculis flores .
Substanțe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanțe amare, acid
malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina’.
Întrebuințări . În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de i nfuzie,
pentru uz intern în primul rând – ținta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele
asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro -intestinal,
cicatrizant, factor de influență în buna circulație a sâng elui – mai ales la nivel periferic. Infuzia
de gălbenele stimulează secreția gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de
provocare a menstrelor.
Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului
gastroduo denal, dischineziilor biliare.
Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în
tricomonoză vaginală, eczeme, răni, ch iar și în degerături sau arsuri.
Contraindicații
Nu prezintă nici interacțiuni cu alte medicamente și ni ci restricții în graviditate sau alăptare.

3.1.13 Lumânăric ă
Denumirea științifică: Verbascum phlomoides

Figura 3.13 Specie de Verbascum phlomoides (original)
Descriere Este plantă ierboasă, bienală, neramifieată, în întregime păroasă de culoare
albicio asă. Tulpina este tare, cilindrică și prezintă frunze ovate, alungit -ovate, cu vârf teșit,
păroase pe ambele fețe. Florile sunt de culoare galbenă, mari, circulare, ușor zigomorfe, cu 2
stamine mai lungi și 3 mai scurte. Înflorește în iulie -august. Fructul este sub formă de capsulă
alungită, cu semințe numeroase. Se utilizează: florile, Verbasci flores ,( Popa, și Olos, 2001 ).
Substanțe active importante: saponină, zaharuri (în cantitate semnificativă), ulei
volatil, tanin, mucilagii.

47
Întrebuințări. Preparat ele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicații medicinale
interne și externe. Intern, preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante, a
tusei convulsive. Aceste preparate facilitează expectorația, diminuează crampele și au efecte
antiinflamatoare. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute.
Extern, lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. În ceea. ce privește
frunzele de lumânărică, din acestea se prepară cataplasme emoliente, u tilizate în aplicații
terapeutice de lungă durată.
Contraindicații
Nu prezintă. Nu s -au semnalat nici efecte secundare, restricții în timpul sarcinii sau
lactațici și nici interacțiuni cu alte medicamente.

3.1.14 Măceșul
Denumirea științifică: Rosa canina

Figura 3.14 Specie de Rosa canina (original)
Descriere Este arbust sub formă de tufă, cu numeroase tulpini arcuite, lungi de 2 -3
m, prevăzute cu ghimpi. Frunzele sunt alterne, imparipenat compuse, cu margini serate, fără
peri, cu 2 stipele la baza peți olului. Florile sunt mari, eu petale de culoare roz, roșu închis sau
aproape albe cu sepale sectate. Pot fi solitare sau grupate câte 2 -3. Înflorește în mai -iunie.
Fructele sunt nucule închise în receptacul roșu. La maturitate, măceașa car e e un fruct fals ,
devine roșie . Se utilizează: pseudobaeele Cynosbati fructus iar de la trandafirul de dulceață
Roșa centifolia se folosesc petalele – Rosae flores.
Substanțe active importante: Substanțe active importante: vitamine (B1, B2, P, și
mai ales C), zaharuri, aci d citric, acid malic, pectine, ulei gras volatil, lecitină, vanilină.
Întrebuințări. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile
medicinale este decoctul. Acest produs are acțiune tonică, vasodilatatoare, diuretică,
antiinflamato are, antihelmintică. Stimulează activitatea ficatului și a bilei. Contribuie la

48
tratarea avitaminozelor, enterocolitelor, a calculozei renale. Este utilizat, totodată, în cazuri de
anemii, în revigorarea circulației periferice a sângelui, în dilatarea arte relor, precum și
împotriva viermilor intestinali. Pus la rece, decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare.
Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. De asemenea, fructele de măceș sunt
folosite la prepararea prăjiturilor.
Ca vermifug (antihelmintic), măceșul se dovedește nu numai eficient, dar și plăcut la
consum atunci când fructele, curățate de semințe și peri, se amestecă cu miere.
Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și, din acest, motiv,
măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze.
Contraindicații
Nu prezintă.

3.1.15 Menta
Denumirea științifică: Mentha piperita

Figura 3.15 Specie de Mentha piperita (original)
Descriere . Este o plantă erbacee perenă, aparținătoare familiei labiatelor; are stoloni
și rizom. Tulpina, în patru muchii, este verde, uneori, însă, are o culoare roșietic -violetă.
Frunzele sunt opuse, alungite și au un miros specific, foarte plăcut. Izma bună înflorește din
iunie și până în septembrie, florile fiind roșii -violet e.
Întrebuințări. Mentolul și mentona, precum și alți compuși specifici, au o puternică
acțiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro -intestinal) și analgezică. Notabile sunt și
efectele carminative, antidiareice, antiemetice, antispastice, sudori fice, diuretice. Unii
compuși ai izmei sunt astringenți. Uleiul volatil are acțiune bacteriostatică, expectorantă, de
regularizare a activității bilei și de combaterea a colicilor hepatici.
Sub formă de infuzie (ceai), izma contribuie și la revigorarea sis temului nervos, punând,
totodată, sângele în mișcare.

49
Menta este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii
pentru durerile gastro -intestinale și indigestii. Practic, menta reface climatul gastro -intestinal,
aducându -l la normal.
Preparatele de mentă pot fi utilizate și extern, recomandate fiind băile cu infuzie. Aceste băi
contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm, de relaxare, alungând urmările stresului de
peste zi sau de peste săptămână. Băile cu infuzie de izmă acționează, totodată, și asupra
reumatismului și a urticariei.
Contraindicații
În constipația cronică, când conținutul în ulei volatil, în special mentol, este foarte
mare, poate da naștere la dureri abdominale, greață, vărsături, rigiditate muscul ară. Aceste
fenomene nu apar dacă s e respectă dozele “.

3.1.16 Murul
Denumirea științifică: Rubus fructicosu s

Figura 3.16 Specie de Rubus fructicosu s (original)
Descriere Arbust indigen cu tulpini prevăzute cu ghimpi puternici, arcuiți, atinge
înălțimea de 1-3 m. Crește comun în regiunea deluroasă, p e marginea pădurilor tufișuri, pe
coaste, preferând lumina. Frunzele sunt imparipenate cu 5 foliole inegale, cu dinți pe margine.
Pe față sunt verzi -întuneeat iar p e dos verzi palid și cu peri pe nervuri. Flor ile grupate în
inflorescențe rare, culoarea albă, pe tipul 5. Înflorește din mai până în august. Fructul negru,
polidrupă. Se utilizează: frunzele Rubi fruticosi folium cu recoltare în perioada înfloririi,
mugurii Rf. turioni și fructele R.f. fnwtus .
Subst anțe active importante: vitamina C, pectine, tanin, salicilat de metil, acizi
(malic, succinic, oxalic), ulei volatil.
Întrebuințări. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. Pe
lângă aceste efecte, de remarcat sunt și cele antidiare ice și bactericide. Murul și murele au

50
efecte în deranjamentele gastro -intestinale (diaree, colită, gastro -enterită), în gingivite,
leucoree, afecțiuni pulmonare.
Din mure se fac și siropuri, care sunt nu numai hrănitoare, ci și utile în tratarea bolilor d e
piept. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur, făcându – se gargară.
Contraindicații
Nu prezintă.

3.1.17 Păducelul
Denumirea științifică: Crataegus monogyna

Figura 3.17 Specie de Crataegus monogyna (https://www.daciccool.ro/blog urile-
brandurilor -dacic -cool/blog -apiland/6442 -paducelul -prietenul -inimii )
Descriere : Este specie indigenă ce crește ea un arbust sau arbore până la înălțimea de
8 m. Tulpina este scundă și neregulată, scoarța eenușie -verzuie, lucitoare, se transformă în
ritidom cenușiu -brun, solzos, brăzdat în lungime. Coroana este rară, pendentă, ajungând până
la sol. Frunzele sunt rombic -ovate, cu 3 -7 lobi adânci, pe dos cu smocuri de peri numai la
subsuoara frunzelor. Florile sunt hermafrodite, de culoare albă, grupate în corimbe erecte.
Înflorește în mai -iunie. Frunctele sunt roșii, ovoide, fruct fals, drupă, cu un singur sâmbure.
Se utilizează: frunzele Crataegi folium , florile Crataegi flores , și fructele Crataegi fructus.
Substanțe active importante: derivați flavoni ci, steroli, colină, trimetilamină, acizi
(clorogenic, cafeic), ulei volatil, glucozide, ieonurină, acid triterpenic. Acidul triterpenic are o
mare importanță medicinală.
Întrebuințări. Acidul triterpenic din păducel este benefic, în primul rând, în
suferi nțele cardiovasculare, acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor
coronariene, la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos, a hipertensiunii și hipotensiunii
arteriale, tahicardiei, tulburărilor neuro -vegetative și insomniilor. Totodat ă, păducelul
regularizează circulația sângelui, atât în plan central, cât și la nivel periferic. De asemenea,

51
păducelul previne producerea accidentelor cerebrale, combate obezitatea, reduce tulburările
de pubertate sau de menopauză.
Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale, de exemplu cu odolean și talpa
gâștei, rezultând un ceai medicinal valoros.
Contraindicații
Nu se cunosc. Nici efecte secundare și nici interacțiuni cu alte medicamente.
Se recomandă utilizarea cu precauțiunc în timp ul sarc inii și alăptării conform O.M.S.

3.1.18 Păpădia
Denumirea științifică: Taraxacum officinale

Figura 3.18 Specie de Taraxacum officinale
(https://www.armonianaturii.ro/blog/plante -medicinale/papadia -taraxacum -officinale )
Descriere Specie ierboasă, perenă, de talie redusă, cu o rozetă de frunze și tulpină
fără frunze ce atinge înălțimea de 5 -60 cm. În pământ prezintă un rizom cărnos, înfipt vertical
ce se continuă cu o rădăcină pivotantă. Tulpinile, fără noduri, sunt goale în interior și se
termină cu o inflorescență de culoare galbenă. Frunzele sunt grupate în rozete, de formă
lanceolată, de culoare verde,cu margine scobită inegal, formând lobi triunghiulari. Florile sunt
ligulate. Înflorește din aprilie până în octombrie. Se utilizează: rădăcinii e-Taraxaci radix,
frunzele cu bobocii florali – Taraxaci herba cum radicis.
Substanțe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină,
glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată
în latex, substanță care conține, desigur, cauciuc.
Întrebuințări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante
medicinale. Bogăția de compuși activi – inclusiv agenți bactericizi – din frunze, și mai al es din
rădăcină,’ face din ea un leac pentru multe afecțiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc
aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potențează
activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secrețiil e acestor două organe, precum și

52
secrețiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menținerea echilibrului
endocrin.
Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se
utilizează chiar și în constipații, a fecțiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de
mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente
împotriva obezității, mai ales în combinație cu alte plante medicinale.
Păpădia se utilizează și ca alimen t – din frunzele acestei micuțe plante se face salată.
A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, prelucrate, pentru a
se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obține și un înlocuitor de
cafea.
Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică.
Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă –
pe durata a cinci – șase săptămâni.
Contraindicații
Preparatele pe bază de Păpădie sunt contraindicate la cei cu mierocaleuli ai
colecistului și la persoanele care șuieră de ulcer p eptic, deoarece stimulează secrețiile gastrice.
Respectând dozele indicate, nu prezintă alte contraindicații

3.1.1 9 Pătlagina
Denumirea științifică: Plantago lanceolata

Figura 3.19 Specie de Plantago lanceolata (original)
Descriere Este o speci e erbacee, peren ă ce cresc până la înălțimea de 10 -50 cm,
frunzele sunt crescute în rozetă de la bază, tulpinile sunt drepte, se termină cu o inflorescență
sub formă de spic. În pământ prez intă rizomi și rădăcini fasciculate. Frunzele sunt ovale, late,
întregi sau ușor dințate, glabre sau păroase, lan ceolate. Florile sunt pe tipul 4, foarte mici, de
culoare gălbuie sau violacee. Înflorește din mai până în septembrie. Fructele sunt pixide cu

53
numeroase semințe 6 – 30, cu excepția lui Rlcmceolata care are 2 semințe negre. Se utilizea ză:
frunzele Plantaginis folium ce se recoltează fără pețioli, înainte și în timpul înfloririi
Substanțe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcal ine, tanin,
planteoză. Unele substanțe aflate în compoziția pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare.
Întrebuințări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecțiuni
interne, dar se aplică și extern. Prin tradiție, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant
(cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăți
emoliente și bactericide. Alte calități ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă.
De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge.
Afecțiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree,
ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulcerații cutanate, tuse.
Preparatele de pă tlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială.
În aplicațiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme.
Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei.
Pătlagina este nu numai un r enumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acțiune foarte
mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important –
purifică și sângele.
Contraindicații
Nu prezintă. Pentru diabetici nu s e recomandă siropul și nici î ndulcirea infuziilor cu
zahăr sau cu miere .

3.1.20 Porumbarul
Denumirea științifică: Prunus spinosa

Figura 3.20 Specie de Prunus spinosa (original)
Descriere Este arbust, foarte ramificat, spinos, cu înălțimea de 1 -5 m. Tulpina
prezintă scoarță cenușie , puțin crăpată. Frunzele sunt eliptice, până la alungit invers ovate, cu
marginea dințată, glabre, eu stipele la bază. Florile sunt pe tipul 5, solitare, de culoare albă, eu
stamine numeroase. Înflorește în martie -aprilie. Fructele sunt drupe, globuloase, de culoare

54
albastru -negri cios, astringente. Se utilizează: florile Pruni spinosi flores și fructele Pruni
spinosi fructus.
Substanțe active importante: în flori – glucozidă diuretică, săruri minerale,
camferină, acizi organici; în fructe – zaharuri, acizi organici, vitamina C (în cantitate mare),
săruri minerale.
Întrebuințări. Preparatele medicinale obținute din porumbar sunt depurative,
sedative, diuretice și antidiareice. Preparatele pe bază de flori acționează în tusea convulsivă
și în hipertensiunea a rterială. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influențe
benefice în dischinezii biliare, boli de rinichi, în afecțiuni ale vezicii urinare. Fructele sunt
cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia, guta, artrita.
Fructele de porumbar au î ntrebuințare și în bucătărie – se folosesc pentru prepararea
de compoturi și dulceață. În gospodăria țărănească tradițională se prepara din fructele de
porumbar un fel vin și chiar se obținea, prin fermentare și distilare, o băutură alcoolică.
Contraindica ții
Nu prezintă.

3.1.2 1 Rostopasca
Denumirea științifică: Chelidonium majus

Figura 3.21 Specie de Chelidonium majus (original )
Descriere Este specie perenă, ierboasă, înaltă până la un metru, ee prezintă subteran
un rizom dezvoltat, ramificat de culoare brună și eu numeroase rădăcini. Tulpina aeriană este
ramificată, cu peri, la plantele bătrâne la bază se lemnifică. Frunzele sunt alterne, mari, cu 3 -5
lobi verzi, cu marginea crenată. Frunzele de la bază sunt pețiolate iar cele superioare, sesile.
Floril e grupate în umbele simple, au culoarea galbenă. Înflorește din iunie până în octombrie.

55
Fructul capsulă silicviformă asemănător cu o păstaie. Se utilizează: partea aeriană a
plantei Chelidonii herba, nelemnificată, recoltată la înflorire.
Substanțe active importante chelidonina, proptopină, sparteină, hemochelidonină,
cheleritrină, latex. Unii dintre acesti alcaloizi , printre care și chelidonina, sunt toxici.
Întrebuințări. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern.
Extern, de exemp lu, se folosesc în combaterea unei afecțiuni teribile – tuberculoza pielii,
preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. Intern, rostopasca se folosește în afecțiuni
cardiace (insuficiență cardiacă, anghină pectorală), în tratarea tusei spastice, precum și în
afecțiuni ale bilei și ficatului. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer, având, se
spune, efecte antitumorale. Are influență, de asemenea, și asupra sistemului nervos.
Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenție , compuși săi fiind toxici.
Contraindicații
Respectând dozele indicate, nu prezintă efecte secundare.
Preparatele pe bază de Rostopască se administrează cel mult 7 zile consecutiv, cu
pauze de 2 săptămâni. Nu se administrează în faza acuta a icterelor .

3.1.22 Rozmarin
Denumirea științifică: Rosmarinus officinalis

Figura 3.22 Specie de Rosmarinus officinalis (https://www.pepinieramizil.ro/plante –
perene/rozmarin -rosmarinus -officinalis -00000657.html)
Descriere Rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental s au ca plantă medicinală.
Înălțimea acestei frumoase plante poate atinge, cel mult, doi metri. Frunzele rozmarinului, de
formă aciculară, pieloase, rămân mereu verzi. Florile au culoarea albastră, rareori albă,
violacee sau chiar roșie. Rozmarinul înfloreșt e în lunile aprilie, mai și iunie.Pentru
întrebuințări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin, acestea din urmă
cu tot cu frunze și flori .

56
Substanțe active importante: ulei esențial (în frunze, în proporție de 12%), cetone,
camfo r, cineol, tanin, acid rozmarinic.
Întrebuințări. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile
reumatismale, ale articulațiilor, în nevralgii sau în hemiplegii. Este tonifiant și revitalizant,
fiind folosit în anemii, astenie, oboseală îndelun gată, boli cardiovasculare. Uleiul de rozmarin
are și proprietăți antiseptice.
Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie, astm, boli ale ficatului (hepatită
acută, ciroză hepatică), tulburări de funcționare a creierului, hipotensiune, imp otență,
frigiditate, dischinezie biliară, dureri de inimă. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate
combate mătreața.

3.1.2 3 Salvia
Denumirea științifică: Salvia officinalis

Figura 3.23 Specie de Salvia officinalis
(https:// www.waltersgardens.com/variety.php?ID=SALAZ )
Descriere Are aspectul unui subarbust, cu înălțimea de 30 -70 cm, cu tulpina
ramificată, foliată. În pământ prezintă rizom lemnifi cat și rădăcini numeroase, subțiri.
Frunzele pot atinge 10 cm lungime și 5 cm lăți me, opuse, alungit -ovate. Pe dosul lor au mi ci
vezicule cu ulei. Are un miros puternic aromat, și gust condimentat, amar, astringent. Florile
apar la subsuoara frunzelor, grupate câte 12 în verticile, de culoare albastru, albastru -violacee,
chiar albe uneo ri.
Înflorește în iunie -iulie. Fructul este nuculă de culoare brună, maro deschis, cu
semințe minuscule. Se utilizează: partea aeriană a plantei înainte de înflorire, Salviae folium și
Salviae herba.
Substanțe active importante: Valoarea terapeutică a salv iei este dată și de numeroșii
săi compuși: ulei volatil, camfor, borneol, terpene, cineol, compuși estrogeni.
Întrebuințări. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puțin de 13 efecte în plan
medicinal, salvia fiind, printre altele, expectorantă, carmin ativă, febrifugă, tonic venos,

57
hipoglicemiantă, antibacteriană, sedativă, antiinflamatoare. Dr. Pavel Chirilă recomandă
salvia în tratamente privind menopauza, tulburările de ciclu menstrual, transpirațiile
exagerate, gastritele hipoacide, atonia stomaculu i, dischinezia biliară, diabetul, gingivitele,
aftele, stomatitele, abcesele dentare. Modul de administrare propus de dr. Chirilă: infuzie timp
de 10 minute, după ce s -au pus 1 – 2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se bea ceaiul, de
două -trei ori pe zi , după mese. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată, adică se pun
15 g de plantă la o cană de apă.
Salvia se folosește și în aplicații medicinale externe. Tratamentele externe cu
preparate medicinale din salvie vizează răni vechi, rosături ale pie lii, iritații, făcându -se
spălături locale sau aplicându -se comprese și loțiuni.
Contraindicații
Preparatele din uleiul esențial sau extractele hidroal coolice nu se vor utiliza intern în
timpul sarcinii. Ca efecte secundare se menționează că, după utilizar ea îndelungată a
extractelor alcoolice sau a celor preparate din ulei esențial, pot apărea convulsii epiieptiforme.
Nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente

3.1.2 4 Salcâmul
Denumirea științifică: Robinia pseudacacia

Figura 3.24 Specie de Robinia ps eudacacia
(http://tomamariusfoto.blogspot.com/2011/05/floare -de-salcam.html )
Descriere Arbore exotic, poate atinge înălțimea de 30 m, diametru de 80 cm și
longevitatea peste 100 ani. Tulpina este dreaptă în masiv, rămâne fără crengi pe o mare
lungime. Scoa rța la început este netedă, de culoare brună -roșeată sau cenușie măslinie, se
transformă devreme în ritidom foarte gros, cu crăpături longitudinale, adânci și rari. Frunzele
imparipenat -compuse, cu 7-19 foliole eliptice, de 2,5 -4,5 cm lungime, cu marginea întreagă și
vârful rotunjit, glabre sau pubescente. Prin transformarea stipelelor frunzei iau naștere doi
spini, ce se păstrează mai mulți ani. Înfrunzește târziu în cursul lunii mai. Florile

58
hermafrodite, albe, excepțional roz, așezate în ciorchini pcndcn ți de 10 -20 cm, puternic și
plăcut mirositoare, conțin nectar. Fructele păstăi alungite, de 5 -10 cm, cu 3 -10 semințe de 3 -4
mm, reniforme, puțin turtite, brune – negri cioase.
Se utilizează: florile Acaciae flores sub formă de inflorescențe și scoarța Acacia e
cortex , cu precauții deoarece este toxică
Substanțe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina, apoi uleiul
volatil și glucozidele flavonice.
Întrebuințări. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Scoarța este
folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidității gastro intestinale și a
ulcerului. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide, ulcer gastroduodenal,
arsuri gastrice, insomnii, migrene, afecțiuni ale tractului respirato r.
Efecte medicinale (de exemplu, în tratarea insomniilor, dar nu numai) au și florile
consumate proaspete, mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine.
Contraindicații
Din cauza conținutului ridicat în robină, utilizarea empirică a scoarței trebu ie evitată,
deoarece această substanță este toxică .

3.1.2 5 Scaiul vânăt
Denumirea științifică: Eryngium planum

Figura 3.25 Specie de Eryngium planum
(http://mamebune.ro/index.php/2012/11/06/remedii -naturiste -impotriva -racelii -si-tusei )
Descriere Este plantă erbacee, perenă, umbeliferă, cu tulpin a înaltă de 50 -100 cm, de
culoare albăstruie alburie, de unde îi vine și denumirea populară, ramificată în partea
superioară, cu ghimpi. În pământ are rizom. Tulpina este cilindrică cu frunze întregi, tari,
rigide, serat dințate. Florile grupate în capitule de formă ovoidă, de culoare albastră. Înflorește
în iulie -august. Fructul dia chenă cu spini. Se utilizează: partea aeriană Eryngii plani herba , cu
recoltare în momentul înfloririi .
Substanțe active importante: saponinele.

59
Întrebuințări . Scaiul vânăt are acțiune benefică în cazul afecțiunilor căilor
respiratorii, fiind un expectorant puternic și un calmant local. Decoctul de scai vânăt
fluidizează secreția bronșică și, de aceea, este rec omandat în bronșite și în tuse convulsivă.
Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante, ceaiuri ale
căror efecte medicinale sunt, adesea, remarcabile .
Contraindicații
Nu prezintă .

3.1.26 Socul
Denumirea științifică : Sambucus nigra

Figura 3.26 Specie de Sambucus nigra (http://www.ziare.com/viata -sanatoasa/remedii –
naturale/socul -te-ajuta-sa-elimini -toxinele -din-organism -1176497 )
Descriere Este arbust indigen ce atinge uneori înălțimea de 10 m și diametrul de 40
cm. Crește spontan din regiunea de câmpie până în cea montană. Tulpina este neregulată,
adesea de la bază formează numeroase ramuri lungi și drepte. Scoarța cenușie, se transformă
de timpuriu într – un ritidom suberos, gălbui -brun. Frunzele cu 3 -5 foliole, lung i de 4 -12 cm,
cea mijlocie mai mare, sunt eliptice, ascuțite la vârf, grosolan -neregulat -serate, pe dos
păroase.
Florile albe, grupate în cime umbeliforme, plane, terminale, cu diametrul de 12 -20
cm, puternic parfumate. Înflorește în mai-iunie. Fructele, drupe baciforme de culoare neagră,
de 6-8 mm, cu 3 -5 sâmburi turtiți, ce se coc prin septembrie. Se utilizează: florile Sambuci
flores și fructele Sâmburi fructus, bine coapte. La cerere se poate recolta și rădăcină, scoarță și
frunze .
Substanțe active importante: sambunigrină – substanță specifică, amine, zaharuri,
ulei volatil, rutozide, tanin, mucilagii.
Întrebuințări. Infuzia de soc (flori, fructe, scoarță, rădăcini) este sudorifică,
antiinflamatoare, diuretică, antiseptică, galactogogă (determină secr eția laptelui la femeile

60
care alăptează). Florile de soc (sub formă de infuzie) acționează împotriva reumatismului,
bolilor de rinichi, gripei, răcelilor, bronșitei și provoacă sudorația. Infuzia de flori de soc se
utilizează, de asemenea, în tratamentele de combatere a obezității, a constipației, iar în uz
extern pentru combaterea unor afecțiuni precum abcesele și furunculele’. Infuzia din fructele,
scoarța și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală, fiind, totodată, un
bun agent de curățire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. Cu infuzia din fructe, scoarță
și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme.
Socul face parte din rețetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie.
Contraindicați i
Nu prezintă.

3.1.2 7 Sunătoarea
Denumirea științifică: Hypericum perforatum

Figura 3.27 Specie de Hypericum perforatum (original)
Descriere . Este specie ierboasă, perenă ce prezintă în pământ rizom iar partea
aeriană, este înaltă de 0,2 -1 m. Tulpina es te cilindrică, cu 2 muchii, glabră, lignificată la bază
cu numeroase ramuri sterile dezvoltate de la subsuoara frunzelor. Frunzele sunt opuse, sesile,
ovate, eliptice sau liniare. Florile sunt pe tipul 5, de culoare galbenă, cu stamine numeroase.
înfloreșt e din iunie până în septembrie. Fructul, capsule ovale cu 3 loje, cu semințe brun –
negricioase. Se utilizează: partea aeriană și superioară a plantei eu flori, Hyperici herba.
Lungimea ramurilor să fie de 20 -30 cm și grosimea de 2 mm.
Substanțe active impor tante: Sunătoarea este o adevărată farmacie. Au fost
identificați peste 15 compuși, printre care acidul valerianic, saponinele, colina, rutina,
galactoza, hiperina, hipericina, uleiul volatil.
Întrebuințări. În medicina populară se știe că sunătoarea (poja rnița) este bună în
tratamente privind astmul, tensiunea, sciatica, rănile, deranjamentele stomacale și intestinale,
viermii intestinali.

61
Infuzia de pojarniță acționează ca antiseptic, cicatrizant, antiinflamator hepatic și
intestinal, antibiotic,’ antidia reic, coleretic, sedativ, revigorant și remineralizant. Sunătoarea
are efecte pozitive în bolile de ficat, în hepatite cronice, precum și în hepatitele evolutive, în
dischinezii biliare și colecistite, având rol în stimularea celulei hepatice. Intern – sunătoarea
este un bandaj bun, dar și un reechilibrant, în ulcere, gastrite, enterite. Extern, cu sunătoare se
fac aplicații terapeutice în cazuri de arsuri, răni, inflamații bucale.
Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară, pentru întărirea f irului de
păr și a rădăcinii de păr. Mai nou, sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului, fiind
un regenerator și un fortifiant al acestuia.
Contraindicații
Preparatele pe bază de Sunătoare pot produce neplăceri gastrice, în special în cazul î n
care se administrează pe stomacul gol. în timpul sarcinii au efecte emenagoge și avortive.
În ceea ce privește interacțiunea cu alimentele, se vor evita: berea, brânzeturile fermentate,
marinata de pește, în special de heringi, vinul și drojdia ali menta ră. Se vor evita
medicamentele inhibitoare de M.A.O.
Preparatele pe bază de Sunătoare pentru uzul intern sunt antagoniste efetelor
rezerpin ei. Timpul de somn al consumatorilor de alcool este de asemenea afectat. Nu se
recomandă nici în cazul folosirii Cycl ospo rinei, anticonvulsivan telor și digitalic elor, teofilinâ,
triptan etc.

3.1.2 8 Tătăneasă
Denumirea științifică: Symphytum officinal e

Figura 3.28 Specie de Symphytum officinal e (http://gradina -de-
vis.shopmania.biz/cumpara/%EF%BB%BFtataneasa -7277024 )
Descriere Este specie ierboasă, perenă, erectă, aspru păroasă, c u rizom de culoare
negricioasă. Tulpina aeriană este muchiată, înaltă până la 120 cm, ramificată, cu peri

62
încovoiați în sus, de 1 -2 mm lungime. Frunzele sunt rugoase, eliptic sau ovat lanceolat e,
decurente pe tulpină, de culoare verde închis pe fața superioară și palid pe cea inferioară.
Florile sunt de culoare roșu -violaceu sau roz palid, corola tubulară, grupate în cime
unipare. Înflorește din mai până în august. Fructul este nuculă, grupate c âte 4. Se utilizează:
partea aeriană a plantei, Symphyti herha și rizomul cu rădăcinile filiforme, Symphyti radix .
Substanțe active importante ulei esențial, alantoină, rezine, tanin, zaharuri, amidon.
Întrebuințări. Decoctul de tătăneasă are proprietăți emoliente, astringente,
cicatrizante, antiinflamatoare, hemostatice, expectorante. Se folosește atât intern, cât și extern.
Tătăneasa este indicată în ulcer gastric, cancer gastric, diaree, bronșite, tuse, alte afecțiuni
respiratorii, enterite, hemoragii i nterne, tuberculoză, dizenterie. Pentru uz extern, decoctul de
tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi, arsuri, ulcerații ale pielii, inflamații ale
articulațiilor, precum și în luxații sau chiar fracturi.
Bolile de stomac constituie domeniul î n care tătăneasa se utilizează în mod curent și
cu bune rezultate.
Tătăneasa se folosește și în combinație cu alte plante medicinale, din care vor rezulta ceaiuri,
tincturi, macerate, siropuri, unguente cicatrizante, cataplasme.
Contraindicații
Respectând dozele prescrise, nu prezintă contraindicații și nici efecte adverse. Nu se
administrează la hipotensivi.

3.1.2 9 Teiul
Denumirea științifică: Tilia tomentosa

Figura 3.28 Specie de Tilia tomentosa (https://www.casa -gradina.ro/c um-se-
ingrijesc -teii-cateva -sfaturi/ )
Descriere Arborii din familia Tiliaceae cuprind trei specii: teiul de pădure (Tilia
cordata ), teiul -mare (Tilia platyphyllos) și teiul -argintiu (Tilia tomentosa). De la tei se
folosesc florile și frunzulițele alungite de culoare galben -verzui, atât de specifice, numite
bractee.

63
Substanțe active importante: glucide, steroli, taninuri, oxidază, vitamina C, ulei
volatil, zahăr, colină, acetilcolină, un compus specific numit tilirozidă.
Întrebuințări. Preparatul din flori d e tei este hipnotic, sudorific, diuretic,
antispasmodic, ’ antiinflamator, emolient, antitermic, calmant general. Infuzia de tei are și
proprietatea de a fluidiza sângele, de a pune sângele în mișcare, ceea ce are ca efect și
curățirea sângelui și, prin ur mare, reducerea toxicității din organism. Pentru aplicații
terapeutice interne, infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă, răceală, bronșite, tuse
convulsivă, insomnii, stări de ipohondrie, stări de nervozitate, oboseală accentuată a
creierului, tulb urări digestive pe fond nervos, dureri musculare, arterioscleroză, dureri de
rinichi.
Contraindicații
Nu prezintă

3.1.30 Urzica
Denumirea științifică: Urtica dioica

Figura 3.28 Specie de Urtica dioica (original)
Descriere Specie perenă, erbacee, înaltă de 30 -150 cm, cu rizom cilindric, ramificat,
sub pământ. Tulpina este 4 mu chiată, prevăzută cu peri. Frunzele sunt opuse, pețiolate,
ovate, cu marginile dințate, cu vârful ascuțit, acoperite cu peri. întreaga plantă este acoperită
eu peri urti canți. Floril e sunt de culoare albă -verzuie, dioice, dispuse pe plante diferite,
grupate în panicule la subsuoara frunzelor. Înflorește din iunie până în octombrie. Fructul
nuculă.
Se utilizează: frunzele Urticae folium , partea aeriană a plantei Urticae herba
recoltată în perioada înfloririi și rizomi eu rădăcinile subțiri Urticae radix.
Substanțe active importante: un grup de vitamine (B12, C, E, B2, K), ulei esențial,
ulei gras, provitamina A, siliciu, acid galic și acid formic, mucilagii, lecitină. Perișorii
urzicanț i conțin histamină, acetilcolină, dar și o substanță ce determină contracția mușchilor
netezi. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină.

64
Din punct de vedere al compoziției chimice, urzica rămâne încă un teren necun oscut – multe
alte substanțe din compoziția acesteia nu au fost încă identificate și studiate.
Întrebuințări. Urzica este considerată o plantă medicinală excepțională. Are
proprietăți diuretice, astringente, antiseptice, depurative, emoliente, expectorante ,
hemostatice, tonice, revitalizante, detoxifiante, antidiareice, vitaminizante, hipoglicemiante,
cicatrizante, declorurante, antitusive, dar și hrănitoare. În tabloul afecțiunilor în care urzica
are aplicații terapeutice sunt cuprinse nu mai puțin de 20 d e denumiri, fapt rar întâlnit printre
plantele medicinale.
Urzica este, practic, una dintre cele mai complete plante medicinale. O descoperire
importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului, în revigorarea podoabei
capilare. Cu s uc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a
organismului. De asemenea, urzica impulsionează activitatea ficatului, precum și pe cea din
tractul gastro -intestinal.
Preparatele de urzică se aplică în dizenterie, reumatism, litiază r enală, gută, bronșite,
hemoroizi, hemoragii interne, hemoragii uterine, tulburări digestive, avitaminoze, diabet
zaharat, răni greu vindecabile, ulcer varicos, supurații, obezitate, eczeme rebele, psoriazis,
seboree, mătreață, precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară.
Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului.
Alte afecțiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul, afecțiunile hepatice și biliare,
deranjamentele stomacale și intestinale, inflam area căilor respiratorii.
Contraindicații
Nu prezintă

3.2. Principalele categorii de boli tratate cu ajutorul plantelor medicinale

3.2.1 A fecțiuni dermatologice (ale pieli i)

3.2.1.1 Acneea
Este o boală a pielii cu leziuni inflamatorii ale glandelor seba cee și foliculilor piloși,
având ca substrat un dezechilibru între hormonii androgeni și estrogeni, la care se poate
adăuga și o infecție microbiană cu stafilococi. Se manifestă prin formarea unor mici puncte
brun-negricioase care astupă porii dilatați ai pielii. Treptat, în jurul acestor puncte apar
vezicule (bășicuțe) cu puroi. După spargerea bășicuțelor și eliminarea puroiului, se formează
o crustă care se usucă și se vindecă, lăsând în urmă o mică cicatrice.
TRATAMENT

65
UZ INTERN
Brusture – infuzie din do uă-patru linguri de rădăcini mărunțite la o cană cu apă (250 ml).
Cantitatea se bea în cursul unei zile.
Urzică – infuzie dintr -o linguriță de părți aeriene ale plantei, uscată și mărunțită la o cană cu
apă (250 ml). Se bea zilnic 1 l ceai.
Nuc – tinctură medicinală obținută din frunzele recoltate fără pețiol. Se administrează în
ceaiuri de tei, câte 15 picături, de trei ori pe zi.
Trei-frați-pătați – infuzie dintr -o linguriță de părți aeriene ale plantei la o cană cu apă (250
ml).
Păpădie și mesteacăn – decoct din frunzele acestor specii, amestecate în părți egale la o cană
cu apă (250 ml). Se bea de două -trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale.
UZ EXTERN
Hrean – rădăcina se rade, se introduce într -o sticlă și se toarnă deasupra oțet de vin sau de
mere. Oțetul trebuie să acopere rădăcina rasă. Maceratul se lasă 10 zile într -o încăpere cu
temperatură moderată. Dimineața și seara, se aplică pe zona afectată a pielii maceratul de
hrean și se lasă să -și facă efectul timp de 10 minute.
Pătrun jel – infuzie sau decoct din 30 g frunze la 11 apă. Se spală zona inflamată de două -trei
ori de zi.
Varză – sucul proaspăt din frunze se administrează sub formă de loțiune sau cataplasme cu foi
de varză strivite.
Plop -negru – infuzie dintr -o linguriță de m uguri zdrobiți la o cană cu apă (250 ml). Se
administrează sub formă de cataplasme și băi locale.
Hamei – infuzie dintr -o lingură de conuri (florile femele) la 100 ml apă. Se administrează sub
formă de comprese în zona inflamată.
Gălbenele – infuzie din 2 0 g flori la 1 1 apă. Se administrează sub formă de cataplasme, băi și
spălături.
Castravete – se taie felii dintr -un castravete și se aplică sub formă de cataplasmă pe față sau în
alte zone afectate
Ceapă – se utilizează bulbul încălzit sub formă de compr ese calde în zona inflamată.
Brusture – infuzie din 20 -30 g rădăcini mărunțite la 11 apă. Comprese cu această infuzie se
aplică în zona afectată.

3.2.1.2 Arsurile
Sunt leziuni ale țesuturilor produse de acțiunea temperaturii ridicate, a unor substanțe
chimice, de curentul electric, razele solare sau razele Roentgen.

66
TRATAMENT
UZ EXTERN
Cartof – se folosesc tuberculi cruzi, rași, care se aplică pe arsură (cataplasmă).
Fasole – cataplasme cu boabe fierte și strivite, care se aplică la locul arsurii.
Dovleac – cataplasme cu pulpă crudă, zdrobită, pe zona afectată, apoi se bandajează.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori la o cană cu apă (250 ml). Se fac
spălături, băi locale și comprese.
Gălbenele – infuzie din 15 -20 g flori la 11 apă clocotit ă. Se fac băi sau comprese locale.
Tinctură din 20 g flori macerate în 100 ml alcool, timp de opt zile; se amestecă 10 g tinctură
cu 100 ml apă fiartă și răcită, se aplică local comprese.
Levănțică – macerat din 300 g flori la 11 alcool etilic. Se lasă la temperatura camerei 15 zile.
Se aplică pe locul afectat comprese.
Mușețel – infuzie preparată din 20 g flori la o cană cu apă (250 ml). Se administrează sub
formă de băi locale.
Sunătoare – infuzie din părțile aeriene ale plantei (30 – 40 g) la 11 apă. Se a dministrează sub
formă de băi locale sau cataplasme. Ulei preparat din 20 g flori mărunțite, care se amestecă cu
două linguri de alcool, timp de două -trei ore, după care se adaugă 200 ml ulei și se fierbe pe
baie de apă timp de două -trei ore, agitându -se din când în când. Se filtrează prin presare. Se
păstrează în sticle închise la culoare și se folosește sub formă de pansamente.
Soc – infuzie din 40 g flori la 11 apă. Se aplică sub formă de cataplasme sau se fac băi locale
în zona traumatizată.

3.2.1.3 Cuperoza
Această afecțiune a pielii este caracterizată prin apariția unor rețele de vinișoare roșii și
vineții pe nas și pe pomeții obrajilor, fie datorită vârstei, fie datorită unor dereglări ale
circulației periferice.
TRATAMENT
UZ EXTERN
Levănțică – infuz ie din două linguri de flori la o cană cu apă (250 ml), cu care se fac zilnic
tamponări.
Nalbă -mare – decoct dintr -o lingură de rădăcină mărunțită la 100 ml apă. Se aplică zilnic
comprese.
Salată -verde – decoct dintr -o căpățână de salată la 500 ml apă. Se aplică zilnic comprese.

67
3.2.1.4 H erpesul
Este o boală a pielii și a mucoaselor produsă de un virus filtrant. Se manifestă printr –
o aglomerație de vezicule cu lichid clar, care se sparg cu ușurință, lăsând urme ca niște arsuri.
Bolnavul are dureri, senzați i de arsură sau de mâncărime.
TRATAMENT
UZ INTERN
Gălbenele – tinctură obținută din 200 g flori la 1 1 alcool 70°. Se lasă 10 -15 zile la macerat.
Se iau 20 de picături, de trei ori pe zi.
Urzică – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă
să stea 20 de minute și apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
Pătlagină -îngustă – infuzie din două lingurițe de frunze uscate și mărunțite la o cană cu apă
(250 ml). Se beau două căni pe zi, încet, înghițitură cu înghițit ură.
UZ EXTERN
Mărar – infuzie dintr -o linguriță de semințe măcinate la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă acoperită 20 -25 de minute și apoi se strecoară. Cu soluția obținută se spală ușor, cu vată,
zona afectată.
Mușețel – infuzie din trei linguri de flori la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă acoperită
30 de minute și apoi se strecoară. Se pun comprese în zona afectată.
Pătlagină – infuzie din două linguri de frunze mărunțite, peste care se toarnă o cană cu apă
clocotită. Se aplică în zona a fectată comprese.
Gălbenele – tinctură din flori; se iau două picături, de trei ori pe zi; alifie de gălbenele
amestecată cu propolis – se unge locul în care a apărut herpesul.
Brus ture – decoct din frunze mărunțite (200 g) la 11 apă;se răceste și se strec oară; se fac
comprese și tamponări locale.

3.2.1.5 Micoza unghiilor
Această afecțiune provocată de ciuperci microscopice este caracterizată prin
îngroșarea și deformarea unghiilor, însoțită de modificarea culorii vârfurilor acestora.
TRATAMENT
UZ EXTERN
Usturoi – bulbilii (cățeii) sunt mărunțiți și amestecați cu miere de albine. Se aplică zilnic
cataplasme pe unghii.
Gălbenele – alifie de gălbenele amestecată cu tinctură de propolis. Acest amestec se aplică
zilnic pe unghii.

68
UZ INTERN
Plop -negru – o lingur iță de muguri opăriți într -o cană cu apă (250 ml). Se beau zilnic două
căni.

3.2.1.6 N egii
Sunt formațiuni proeminente pe suprafața pielii, care provin dintr -o serie de tulburări în
dezvoltarea celulară a tegumentului. În general, sunt moi la pipăit, de c uloare roz -gălbuie, dar
ulterior devin tari la pipăit, de culoare galben -brun până la negru.
TRATAMENT
UZ EXTERN
Ceapă – sucul de ceapă se aplică zilnic, cu un bandaj steril, pe suprafața negului. Operația se
va repeta de câteva ori pe zi. j
Gălbenele – sucul din plantă, obținut prin stoarcere, se aplică, cu un bandaj steril, pe suprafața
negului. Operația se va repeta de câteva ori pe zi. Macerat din 5 -6 frunze de gălbenele,
mărunțite în trei linguri oțet sau alcool timp de 24 ore. Se aplică local comprese .
Lămâi – o felie din fruct sau sucul obținut din stoarce lui se aplică, de câteva ori pe zi, pe
suprafața negului.
Nuc – sucul obținut din stoarcerea nucilor verzi se va aplica zilnic, pe suprafața negului,
utilizând un bandaj steril.
Păpădie – sucul di n plantă, rezultat din stoarcerea ei, cu un storcător de plastic, se aplică, de
câteva ori pe zi, pe suprafața negului.
Rostopască – sucul galben -portocaliu obținut din stoarcerea unei plante se aplică, de câteva ori
pe zi, pe suprafața negului
Usturoi – sucul obținut din stoarcerea bulbililor se aplică, de mai multe ori pe zi, pe suprafața
negului.

3.2.2 A fecțiuni ale aparatului digestiv

3.2.2.1 M eteorismul (Balonarea )
Este umflarea abdomenului, ca urmare a apariției unei cantități mari de gaze în stomac ,
dar mai ales în intestinul subțire și în cel gros.
TRATAMENT
UZ INTERN
Busuioc – infuzie dintr -o linguriță de pulbere de frunze la o cană cu apă clocotită (200 ml). Se
lasă acoperită 10 -15 minute și apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.

69
Chimen – infuzie dintr -o jumătate linguriță de fructe la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă acoperită 15 minute și apoi se strecoară. Se bea în trei reprize, după mesele principale.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori mărunțite la 500 ml apă clocotită. Se lasă
acoperită 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea călduță, în cursul unei zile, în patru reprize.
Coriandru – infuzie dintr -o linguriță de fructe zdrobite la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă vasul acoperit 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea fracționat într -o zi.
Izmă – infuzie dintr -o linguriță de frunze mărunțite la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă
acoperită 30 de minute și apoi se strecoară. Se beau trei căni de ceai rece pe zi.
Mușețel – infuzie din una -două lingurițe de flori mărunțite la o cană cu apă clocotită (250 ml).
Se lasă acoperită 20 de minute și apoi se strecoară. Se beau una -două căni pe zi.
Sunătoare – infuzie dintr -o lingură de plantă uscată, mărunțită, peste care se toarnă o cană cu
apă clocotit ă (200 ml). Se lasă acoperită 15 -20 de minute și apoi se strecoară. Se beau trei căni
pe zi.

3.2.2.2 C onstipația
Boala se manifestă printr -o evacuare întârziată și insuficientă a conținutu lui intestinal.
Bolnavul are scaune rare, la 2 -3 zile, în cantitate redusă. Constipația este în general, o
tulburare funcțională provocată fie de scăderea tonicității musculaturii intestinale, fie de
contractarea acestei musculaturi .
TRATAMENT
UZ INTERN
Anghinare – infuzie dintr -o linguriță de frunze la o cană cu apă clo cotită (250 ml). Se lasă 15 –
20 de minute și apoi se strecoară. Se beau două -trei căni pe zi.
Boz – suc stors din fructe. Se ia câte o lingură seara, înainte de culcare.
Ceapă – una-două linguri de ceapă rasă, cu ulei de măsline. Cantitatea se ia de două or i pe zi.
Coada -calului – decoct dintr -o linguriță de plantă mărunțită la o cană cu apă (200 ml). Se
fierbe 15 minute. Se beau două -trei căni pe zi.
Crușin – decoct dintr -o lingură de coajă; se opărește în 250 ml apă, iar după un sfert de oră se
pune la fie rt la foc mic, timp de o jumătate de oră. Ceaiul se bea călduț, seara la culcare.
Dovleac – pastă preparată din 50 g semințe decorticate pisate și 20 g de zahăr; se amestecă
până se obține o pastă omogenă. Se consumă întreaga cantitate, o dată pe zi.
Leurd ă – infuzie dintr -o lingură de frunze uscate la o cană cu apă clocotită (200 ml). Se beau
una-două căni pe zi.
Morcov – se mănâncă un morcov ras, pe stomacul gol.
Pătlagină – decoct din 5 g frunze la 300 ml apă, timp de 10 minute. Cantitatea se

70
administrea ză pe parcursul unei zile
.
3.2.2.3 D iareea – Enterita -Enterocolita
Diareea – stare patologică caracterizată prin accelerarea tranzitului intestinal, scaune
frecvente și lichide.
Enterita – inflamația intestinului subțire, provocată fie de o boală general ă (dizenterie,
holeră, febră tifoidă), fie, de cele mai multe ori, de alimente alterate.
Enterocolita – inflamația concomitentă a intestinului subțire și a intestinului gros, de
natură infecțioasă, alergică sau parazitară, care se caracterizează prin durer i abdominale și
scaune frecvente, uneori sangvinolente sau mucopurulente.
TRATAMENT
UZ INTERN
Afin – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate și mărunțite, peste care se toarnă o cană cu apă
clocotită (200 ml). Se lasă vasul acoperit 15 minute și apoi se strecoară. Se beau trei căni pe
zi.
Brusture – decoct din trei -patru linguri de pulbere de rădăcină la 11 apă clocotită. Întreaga
cantitate se bea într -o zi.
Busuioc – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate și mărunțite, peste care se toarnă o cană cu
apă clocotită (300 ml). Se lasă vasul acoperit 15 minute. Se bea în trei reprize, înainte de
mesele principale.
Chimen – infuzie dintr -o linguriță de fructe la o cană cu apă (200 ml). Se beau trei căni pe zi.
Cimbrișor – infuzie din una -două lingurițe de pulbere de plantă uscată la o cană cu apă
clocotită (250 ml). Se lasă acoperită 15 minute și apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
Cimbru – infuzie dintr -o linguriță de pulbere de plantă uscată la o cană cu apă clocotită (250
ml). Se lasă vasul acope rit 15 minute. Se bea o cană pe zi.
Coada -calului – decoct din două lingurițe de pulbere de plantă uscată la 500 ml apă. Se fierbe
15 minute și apoi se strecoară. Se bea călduț, în trei reprize, după mesele principale.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori mărunțite la 500 ml apă clocotită. Se lasă
acoperită 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea călduț în cursul unei zile, în patru reprize.
Mur – infuzie din 10 g frunze la 1 1 apă. Se beau trei căni pe zi.
Mușețel – infuzie din două ling urițe de flori la o cană cu apă (200 ml). Se beau două căni pe
zi,după mese, neîndulcite.
Urzică -moartă – infuzie dintr -o lingură de frunze mărunțite, peste care se toarnă o cană cu apă
clocotită (200 ml). Se lasă vasul acoperit 20 de minute și apoi se str ecoară. Se beau trei căni
pe zi, înainte de mesele principale.

71

3.2.3 A fecțiuni cardiovasculare

3.2.3.1 H emoroizii
Sunt tumefieri dureroase, uneori sangvinolente, ale venelor regiunii recto -anale
(hemoroidale), provocate de procesul inflamator. Se pot deo sebi hemoroizi externi, în afara
orificiului anal, și hemoroizi interni, în interiorul anusului.
TRATAMENT
UZ INTERN
Anghinare – infuzie din două lingurițe de plantă uscată și mărunțită, peste care se toarnă o
cană cu apă fierbinte (200 ml). Se lasă 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea în trei
reprize, după mesele principale.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori la 500 ml apă clocotită. Se lasă 20 de
minute și apoi se strecoară. Se bea în cursul unei zile.
Gălbenele – infuzie din două lingurițe de flori, peste care se toarnă o cană cu apă clocotită
(250 ml). Se lasă acoperită 15 minute și apoi se strecoară. Se bea fracționat înainte de mesele
principale, pe stomacul gol.
Urzică – infuzie dintr -o lingură de frunze la o cană cu apă cloco tită. Se beau trei căni pe zi.
UZ EXTERN
Coada -calului – decoct din două lingurițe de plantă uscată și mărunțită la o cană cu apă (250
ml). Se fac băi de șezut.
Lumânărică – decoct din frunze tinere (50 g), la 1 1 lapte. Se fierbe 15 minute și se lasă la
răcit, apoi se strecoară. Se aplică sub formă de cataplasme în zona hemoroidală.
Mărar – infuzie din cinci linguri de frunze la 250 ml apă clocotită. Se fac băi de șezut.
Mur – infuzie din două lingurițe de frunze la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se ap lică sub
formă de cataplasme în zona hemoroidală.
Mușețel – infuzie din trei linguri de flori la o cană cu apă clocotită (200 ml). Se aplică sub
formă de cataplasme în zona hemoroidală.

3.2.3.2 V aricele
Este dilatația venoasă permanentă, de formă neregula tă, provocată de structura laxă a
peretelui venei. Este mai frecventă la membrele inferioare, fiind favorizată de poziția verticală
a corpului. Este însoțită de dureri locale și adeseori de tulburări trofice ale țesuturilor
înconjurătoare, care pot merge p ână la apariția unor ulcerații cu o slabă tendință de cicatrizate.

72
TRATAMENT
UZ INTERN
Alun – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate și mărunțite la o cană cu apă clocotită (250
ml). Se beau trei căni pe zi. Tinctură din frunze – 100 g, puse în 200 ml alcool 70°. Se iau 20 –
30 de picături pe zi.
Coada -șoricelului – infuzie dintr -o linguriță de flori uscate la o cană cu apă clocotită. Se beau
trei căni pe zi.
Păpădie – infuzie din două lingurițe de plantă întreagă, uscată și mărunțită, peste care se
toarn ă o cană cu apă clocotită (200 ml). Se lasă acoperit vasul 15 minute și apoi se strecoară.
Se beau trei căni pe zi.
Pătlagină – infuzie din două lingurițe de pulbere de frunze uscate, peste care se toarnă o cană
cu apă clocotită (250 ml). Se lasă vasul aco perit 15 minute și apoi se strecoară. Se beau trei
căni pe zi.
Sunătoare – infuzie dintr -o lingură de plantă verde sau uscată la o cană cu apă clocotită (250
ml). Se beau trei căni pe zi.
Urzică – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate și mărunțite la o cană cu apă clocotită (250
ml). Se beau două căni pe zi.
Urzică -moartă – infuzie din trei linguri de flori proaspete la o cană cu apă clocotită (200 ml).
Se lasă vasul acoperit 30 de minute și apoi se strecoară. Se beau t rei căni pe zi.
UZ EXTERN
Alun – infuzie dintr -o lingură de frunze la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se aplică în zona
afectată comprese.
Gălbenele – alifie obținută din 100 g flori, amestecate cu unt sau untură. Se aplică pe zona
afectată.

3.2.3.3 A teroscleroza
Această boală cronică este provocată de infiltrări de lipide în tunica internă a arterelor,
formându -se depozite constituite din lipide (grăsimi), colesterol și uneori de calciu, la care se
asociază un proces de scleroză a acestei tunici. Bolnavii acuză dureri de cap, oboseală,
scăderea memoriei, agitație sau depresie, răcirea extremităților, dureri ce apar în mers, cârcei.
TRATAMENT
UZ INTERN
Coacăz -negru – decoct din 5 g fructe la 100 ml apă. Se beau două căni pe zi.
Frag – se consumă fructe proaspete, între 500 g și 1 kg pe z i.
Măceș – decoct din 5 g fructe la 100 ml apă. Se beau două căni pe zi.

73
Mesteacăn – infuzie din două linguri de frunze la o cană cu apă. După răcire, se adaugă un
vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu. Se bea în cantități mici, în cursul unei zile.
Nuc – se ia zilnic câte o lingură de ulei de nucă.
Păpădie – infuzie din două lingurițe de părți aeriene ale plantei la o cană cu apă (250 ml). Se
beau două -trei căni pe zi.
Traista -ciobanului – infuzie din două -trei lingurițe de parte aeriană a plantei la o cană cu apă
(250 ml). Se beau trei căni pe zi.
Usturoi – se utilizează bulbili (căței) în stare proaspătă. Se consumă doi -trei bulbili pe zi,
seara.

3.2.4 A fecțiuni ale aparatului respirator

3.2.4.1 A migdalita
Este inflamarea acută și cronică a amigdalelor p alatine, caracterizată prin deglutiție
(înghițire) dureroasă.
TRATAMENT
UZ INTERN
Mușețel – infuzie dintr -o linguriță de flori la 200 ml apă clocotită. Se beau două căni pe zi sau
se folosește ca gargară.
UZ EXTERN
Gălbenele – infuzie din 30 g flori la 300 ml apă clocotită. Se administrează sub formă de
gargară, de trei ori pe zi. Tinctură medicinală din 3 flori la 100 ml alcool 70°. Se
administrează sub formă de gargară, cu 30 de picături puse în 200 ml apă, de trei ori pe zi.
lzmă -bună – infuzie dintr -o linguriță de frunze la 100 ml apă clocotită. Se beau două căni pe zi
sau se folosește sub formă de gargară.
Pătlagină – tinctură medicinală obținută din 5 g frunze la 100 ml alcool. Se administrează sub
formă de gargară, cu 40 de picături puse în 100 ml apă , de trei ori pe zi.
Sunătoare – infuzie dintr -o linguriță de plantă uscată la 100 ml apă clocotită. Se beau două
căni pe zi sau se folosește ca gargară.
Tei – infuzie din 10 g flori la 11 apă; se fierbe în clocot. Se beau două căni pe zi sau se
folosește ca gargară.

3.2.4.2 A stmul bron șic
Această boală se caracterizează prin accese de sufocare, determinate prin obstrucția
bronșică, prin edem, hipersecreție, spasm și dop de mucus. Spasmul musculaturii netede din

74
bronhiole poate fi provocat de cauze variate și apare în urma unei stări de excitație crescută a
nervului vag sau a unor tulburări alergice locale. pulmonară și insuficiență cardiacă.
TRATAMENT
UZ INTERN
Busuioc – infuzie din două lingurițe de plantă la o cană cu apă (200 ml). Se beau două căni pe
zi. Se poate folosi și sub formă de inhalații, câte două inhalații pe zi.
Cimbrișor – infuzie din două lingurițe de plantă la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi.
Ciuboțica -cucului – infuzie din două lingurițe de flori la o cană cu apă (250 ml). Se beau
treptat în cursul unei zile.
Lumânărică – infuzie din două lingurițe de flori la o cană cu apă. Se bea în cursul unei zile.
Mușețel – infuzie din două lingurițe de flori la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi.
Pătlagină – infuzie din trei lingurițe de f runze la o cană cu apă (250 ml). Se ia câte o lingură la
două ore. Se mai folosește și sucul proaspăt.
Ridiche -neagră – se rade și se consumă sucul obținut din ea.

3.2.4.3 Bronșita acută și bronșita cronică
Este inflamația bronhiilor produsă, de cele mai multe ori, de infecții microbiene,
evoluând independent sau în cadrul unei boli infecțioase; se manifestă prin tuse sau
expectorație, de obicei mucopurulentă, cu sau fără febră. Se poate complica la copii sau la
bătrâni în bronhopneumonie. Bronșitele repet ate, neglijate pot produce bronșite cronice,
bronșiectazie, scleroză pulmonară și insuficiență cardiacă.
TRATAMENT
UZ INTERN
Busuioc – infuzie dintr -o linguriță de plantă la 200 ml apă clocotită. Se beau trei căni pe zi.
Pentru inhalații se folosesc două l ingurițe de plantă. Se fac trei inhalații pe zi.
Chimen – infuzie din două lingurițe de fructe la o cană cu apă (200 ml). Se beau două căni pe
zi.
Cimbrișor – infuzie din două lingurițe de plantă la o cană cu apă (200 ml). Se beau două căni
pe zi.
Cimbru – infuzie din două lingurițe de frunze la o cană cu apă (200 ml). Se bea câte o cană de
trei ori pe zi, înainte de masă.
Coada -calului – decoct din patru -cinci lingurițe de plantă uscată și mărunțită la 1,5l de apă. Se
fierbe 15 minute și apoi se strecoară. Se bea în cursul unei zile.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori la 500 ml apă clocotită. Se bea călduț, în
patru -cinci reprize, în decursul unei zile.

75
Pin – infuzie dintr -o linguriță de muguri la o cană cu apă (200 ml). Se beau trei căni pe zi.
Sirop din 100 g muguri zdrobiți, care se macerează timp de 12 ore în 100 ml alcool 70°; se
toarnă apoi 500 ml apă clocotită și se filtrează șase ore. Se adaugă 650 g zahăr care se dizolvă
la cald, apoi se completează până la 11. Pentru copii, se ia u trei lingurițe pe zi, iar pentru
adulți, trei linguri pe zi.
Ridiche -neagră – o jumătate de pahar de suc, amestecat cu o jumătate de pahar de miere. Se
păstrează la frigider. Copiii iau două lingurițe, de trei ori pe zi, adulții, două linguri de trei ori
pe zi.
Scai-vânăt – decoct din două linguri de plantă la o cană cu apă (200 ml). Se iau trei -patru
linguri pe zi.
Tei – infuzie din patru linguri de flori, peste care se toarnă o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă acoperită 20 de minute și apoi se be au trei căni pe zi.

3.2.4. 4 Gripa
Este o afecțiune acută produsă de virusul gripal, care se manifestă prin guturai, febră,
cefalee, indispoziție, oboseală, dureri articulare etc.
TRATAMENT
UZ INTERN
Busuioc – infuzie dintr -o linguriță de pulbere de frunze la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă acoperită 15 minute și apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.
Cimbru – infuzie dintr -o linguriță de pulbere de plantă la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se
lasă vasul acoperit 15 minute și apoi se streco ară. Se beau două căni pe zi.
Coada -șoricelului – infuzie din două linguri de flori mărunțite la 500 ml apă clocotită. Se lasă
acoperit vasul 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea în trei -patru reprize într -o zi.
Izmă – infuzie din două lingurițe de fr unze mărunțite la o cană cu apă (250 ml). Se lasă vasul
acoperit 20 de minute și apoi se strecoară. Se bea treptat, în cursul unei zile.
Scai-vânăt – decoct din două linguri de plantă mărunțită la o cană cu apă (250 ml). Se beau
trei căni pe zi.
Soc – infuzie din două lingurițe de flori la o cană cu apă (200 ml). Se beau trei căni pe zi.
Usturoi – decoct din doi bulbili zdrobiți, fierți în 200 ml apă sau lapte, timp de 15 minute.
Cantitatea rezultată se bea în cursul unei zile.

3.2.4. 5 Laringita
Este infla mația acută sau cronică a laringelui, provocată de infecții bacteriene sau virale,

76
însoțind inflamarea căilor respiratorii, caracterizată prin dispnee, voce răgușită și tuse
înfundată.
TRATAMENT
UZ INTERN
Cimbrișor – infuzie din două lingurițe de pulbere de plantă la o cană cu apă clocotită (250 ml).
Se lasă vasul acoperit 20 de minute și apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
Cimbru – infuzie din două lingurițe de plantă la o cană cu apă (250 ml). Se beau două căni pe
zi.
Lumânărică – infuzie dintr -o linguriță de flori la o cană cu apă clocotită (250 ml). Această
infuzie se bea treptat în cursul unei zile.
Podbal – infuzie din trei linguri de frunze la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se bea îndulcită
cu miere de albine, treptat, în cursul unei zile.
Rozmarin – infuzie dintr -o linguriță de pulbere de frunze, peste care se toarnă o cană cu apă
clocotită (200 ml). Se lasă vasul acoperit 15 minute și apoi se strecoară. Se beau două căni pe
zi.
UZ EXTERN
Mușețel – infuzie dintr -o linguriță de flori la o c ană cu apă clocotită (250 ml). Se face gargară
de trei ori pe zi.
Nuc – infuzie dintr -o linguriță de frunze uscate la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se face
gargară de trei ori pe zi.
Pătlagină – infuzie din două linguri de frunze mărunțite la o cană cu apă clocotită (250 ml).
Se face gargară de trei ori pe zi (Mohan, 2014)

77

CAPITOLUL IV.
STUDIU PERSONAL PRIVIND UTILIZAREA PLANTELOR
MEDICINALE DIN ZONA REMETEA CHIOARULUI
4.1. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor la începutul proiectului
Încă din pr eistorie au fost folosite remedii cu plante, la început din instinct, împotriva
bolilor și animalelor domestice. Cunostiințele privind această terapie cu plante se transmiteau
din generație în generație, dar îmbogățite, devenind astfel o metodă de tratare a bolilor în toate
societățiile.
Deoarece domeniul plantelor medicinale este foarte vast, în această lucrare s -au tratat
doar câteva specii ,,clasice” din flora spontană și cultivată, a căror activitate terapeutică a fost
verificată de populația locală și transmisă din genera ție în genera ție.
Scopul acestei cercetări a fost de a identifica gradul de utilizare al plantelor
medicinale de către elevii Școlii Gimnaziale Remetea Chioarului în vederea conștientizării
rolului acestora asupra sănătății omului.
S-a avut în vedere atingerea următoarelor obiective :
 identificarea principlalelor plante medicinale de pe raza comunei Remetea Chioarului
 gradul de utilitate al plantelor medicinale;
 provenienta plantelor utilizate (flora spontană sau cultivarea in grădina pro prie);
 forma de administrare;
 dacă respectă perioada optimă de recoltare pentru a asigura eficacitatea maximă;
 ponderea utilizarii plantelor medicinale în comparație cu cele de sinteză.
Metoda de cercetare – pentru atingerea obiectivelor propuse s -a recurs la aplicarea
unui chestionar inițial, ieșiri în teren pentru identificarea speciilor, colectarea de material în
vederea determinării și herborizării, diseminarea informațiilor și aplicarea aceluiași chestionar
la finalul activității de cercetare.
Acest ch estionar cuprinde 10 întrebari și verifică nivelul de informare al elevilor
referitor la plantele medicinale din zona studiată, aplicându -se la un număr de 50 de elevi din
clasele a V -a și a VIII -a.

CHESTIONAR PRIVIND UTILIZAREA PLANTELOR MEDICINALE
1. Ut ilizați plante medicinale pentru prevenirea și tratarea diverselor afecțiuni?
□ Da □ Nu

78
2. Care sunt cele mai frecvente plante medicinale pe care le utilizați? Dați 5 exemple.
•
•
•
•
•
3. Cultivați pl ante medicinale în grădina proprie? Enumerați?
□ Da □ Nu
•
•
•
4. Sub ce formă utilizați plantele medicinale?
•
•
•
5. Proveniența plantelor medicinale?
□ recoltare proprie □ cumpărare
6. Enumerați cele mai frecvente afecțiuni pentru care utilizați plantele medicinale?
•
•
•
•
•
7. În ce situați e credeți că plantele medicinale pot deveni toxice?
□ În exces □ Fără îndrumarea unui s pecialist
8.Țineți cont de respectarea perioadei optime de recoltare?
□ Da □ Nu
9.Utilizați mai mult produse naturiste decat medicamente obținute prin sinteza chimică?
□ Da □ Nu
10.Credeți că terapia cu plante medicinale va deveni mai apreciata pe viitor spre deosebire de
cea de sinteza?
□ Da □ Nu

79
În urma aplicării chestionarului am sintetizat răspunsurile elevilor sub forma
tabelelor și am interpretat rezultatele cu ajutorul graficelor de mai jos. Rezultatele au fost
interpretate pe fiecare întrebare în parte.
1. Utilizați plante medicinale pentru prevenirea și tratarea diverselor afec țiuni?
Tabel 4.1 Răspunsurile elevilor privin d utilizarea plantelor medicinale.

F
Figura 4.1 Distribuția procentuală a elevilor chestionați privind gradul de utilizare a
plantelor medicinale
Din cei chestionați un procent de 32% folosesc plantele medicinale în tratarea unor
afecțiuni, iar un procent de 46% afirmă că nu folosesc aceste plante.
2. Care sunt cele mai frecvente plante medicinale pe care le utilizați? Dați 5 exemp le.
Tabel 4.2 Răspunsurile elevilor chestionați privind plantele medicinale pe care le
utilizează cel mai frecvent . Utilizați plante medicinale pentru prevenirea și
tratarea diverselor afectiuni?
DA NU
Nr.elevi 50 16 23
Procente 32% 46%
Care sunt cele mai
frecvente plante
medicinale pe care le
utiliza ți?
Plante medicinale
ment ă musețel tei 0 0
Nr.elevi 50 15 12 13 0 0
Procente 30% 24% 26% 0% 0%

80

Figura 4.2 Repartiția procentuală a elevilor în funcție
de cele mai utilizate plante medicinale .
Din cele 5 plante solicitate, elevii au dat doar 3 exemple, cea mai populară fiind
menta 30%, urmată de tei 26% și mușețel 24% , iar restul de 20% nu folosesc plantele
medicinale.
3. Cultivați plante medicinale în grădina proprie?
Tabel 4.3 Răspunsurile elevilor privind gradul de cultivare a plante lor medicinale .
Cultivați plante medicinale în
grădina pr oprie? DA NU
Nr. de elevi 50 7 43
Procente 14% 86%

Figura 4.3 Distribuția procentuală a elevilor ce cultivă plante medicinale.
Numărul celor care cultivă este foarte redus , doar 7 (14%) din cei chestiona ți afirmă
că au în grădină plante medicinale, cea mai cultivată plantă medicinală care r eiese din
chestionar este menta, într -un procent mult mai mare de 86% sunt cei care nu au plante
medicinale în grădină .

81
4. Sub ce formă utilizați plantele medicinale?
Tabel 4.4 Răspunsu rile elevilor chestionați privind forma de utilizare a plantel or medicinale

Figura 4.4 Distribuția procentuală a elevilor privind modali tățile
de consum ale plantelor medicinale .
Din totalul elevilor chestionați 80% cunosc ceaiul, ca formă principală de
administra re, din cele 3 forme solici tate 2 nu sunt cunoscute de către elevi.
5. Proveniența plantelor medicinale?
Tabel 4.5 Răspunsurile elevilor chestionați privind proveniența plantelor medicinale.
Provenien ța plantelor
medicinale? Recoltare proprie Cumpărare
Nr. Elevi 50 15 35
Procente 30% 70%

Figura 4.5 reDistribuția procent uală a elevilor în funcție de modul în care î și procu ră plantele
medicinale. Sub ce formă utilizați plantele
medicinale? Plante medicinale
Ceai 0 0
Nr.elevi 50 40 0 0
Procente 80% 0% 0%

82
Majoritatea (70%) din cei chestionați afirmă că își achiziționează din comerț plantele
medicinale și doar o mică parte (30%) își culeg singuri.
6.Enumerați cele mai frecvente afecțiuni pentru care utilizați plantele medicinale?
Tabel 4.6 Răspunsurile elevilor privind cele mai frecvente afecțiuni pentru care utilizează
plantele medicinale

Figura 4.6 Distribuția procentuală a elevilor în funcție de situațiile
în care apelează la plante medicinale.
Dintre elevii chestionați cei mai mulți folosesc plantele medicinale în caz de răceală
și doar un procent mic cunosc uti lizarea acestora în caz de diareee. Din cele 5 exemple de
afecțiuni cerute 3 au rămas necompletate, elevii necunoscând și alte afecțiuni în care să
folosească plantele medicinale.
7. În ce situație credeți că plantele medicinale pot deveni toxice?
Tabel 4.7. Răspunsurile elevilor chestionați legate de situațiile în care plantele medicinale
pot deveni toxice. Enum erați cele mai frecvente
afecțiuni pentru care utilizați
plantele medicinale ? Afecțiuni
răceală diaree 0 0 0
Nr.elevi 50 30 5 0 0 0
Procente 60% 10% 0% 0% 0%
În ce situa ție credeți că plantele
medicinale pot deveni toxice?
În exces Fără îndrumarea unui
specialist
Nr.elevi 50 30 20
Procente 60% 40%

83

Figura 4.7 reReprezentarea procentuală a opiniei elevilor referitor la situațiile
în care plantele medicinale pot deveni toxice.
Din elevii chestionați cei mai mulți sunt de părere că plantele medicinale pot deveni
toxice în caz de exces.
8.Tineți cont de respectarea perioadei optime de recoltare?
Tabel 4.8 Răspunsurile elevilor cu privire la perioada de recoltare a plantelor medicinale

Figura 4. 8 Distribuția procentuală a elevilor în funcție de
perioada de recoltare a plantelor medicinale.
Cei mai mulți elevii nu cunosc care este perioada optimă de recoltare.
9.Utilizați mai mult produse naturiste dec ât medicamente obținute prin sinteză chimică?
Tabel 4.9 Răspunsurile elevilor referitoare la utilizarea produselor naturiste Tineți cont de respectarea perioadei optime de
recoltare? DA NU
Nr.elevi 50 16 34
Procente 32% 68%
Utilizați mai mult produse naturiste decât
medicamente obținute prin sinteză chimică? DA NU
Nr.elevi 50 5 45
Procente 10% 90%

84

Fig. 4.9 Distribuția procentuală a răspunsurilor elevilor referitoare
la utilizarea produselor naturiste.
Procentul utilizatorilor de produse naturiste este mult mai mic în raport cu cel al
utilizatorilor de medicamente obținute prin sinteză chimică .
10.Credeți că terapia cu plante medicinale va deveni mai apreciată pe viitor spre
deosebire de cea de sinteză?
Tabel 4.10. Răspunsurile elevilor chestionați privind viitorul terapiei cu plante medicinale.
Credeți că terapia cu plante medicinale va
deveni mai apreciat ă pe viitor spre deosebire de
cea de sintez ă?
DA
NU
Nr. de elevi 50 25 25
Procente 50% 50%

Figura 4.10 Distribuția procentuală a elevilor chestionați referitoare la opiniile exprimate pe
tema utilizării plantelor m edicinale în viitor.
În acest caz păreriile sunt egal împărțite .

85
După analiza chestionarelor și interpretarea datelor am constatat că nivelul de
cunostiințe pe care elevii le dețin referitor la plantele medicinale este destul de redus și de
aceea am trecu t la organizarea unor activități de cercetare a zonei Remetea Chioarului în
scopul descoperirii plantelor medicinale, alegând ca metodă de lucru excursia didactică.

4.2 Metodologia organizării și desfășurării activităților de teren
EXCURSIE DE CERCETARE ÎN ÎMPREJURIMILE COMUNEI REMETEA
CHIOARULUI
DATA ȘI DURATA EXCURSIEI : 25 Mai 2018 – 1 ZI
TEMA : STUDIUL PLANTELOR MEDICINALE DIN ZONA REMETEA CHIOARULUI
ITINERARUL EXCURSIEI : ȘCOALA REMETEA CHIOARULUI – DEALUL
CHIOARULUI – ȘCOALA REMETEA CHIOARULUI
TIPUL EXCURSIEI : de cercetare
GRUPUL ȚINTĂ : Proiectul se adresează elevilor din clasele a V -a și a VIII -a
SCOPUL EXCURSIEI: Studierea celor mai comune plante medicinale
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.1 Identificarea unor grupe și specii de plante;
1.2 Stabilirea rel ației factori de mediu -plante;
2.1 Utilizarea de metode și mijloace adecvate explorării / investigării lumii vegetale;
3.2 Elaborarea și aplicarea unor algoritmi de identificare, investigare, experimentare
și rezolvare a unor situatii problemă;
4.1 Formare a deprinderiilor de documentare și de comunicare;
4.2 Prelucrarea datelor înregistrate și elaborarea concluziilor;
5.1 Demonstrarea unui mod de gândire ecologic în luarea unor decizii;
5.2 Demonstrarea înțelegerii consecințelor propriului comportament în r aport cu
mediul;
OBIECTIVE SPECIFICE:
 Să determine și să recolteze plante medicinale;
 Să recunoască organele utilizate și perioada de recoltare a plantelor studiate;
 Să utilizeze diferite surse de informare pentru colectarea de date privind
plantele medici nale și utilizarea lor;
 Să observe și să descrie particularitățile mediului de viață;
Metode și procedee – expunerea, demonstrația, observarea, conversați euristică, descoperirea
dirijată, problematizarea.

86
Mijloace de învățământ – fișă de observație, busol ă, lupă, aparat foto, pungi,
foafece, etc.
Pregătirea excursiei – stabilirea grupului, data, durata, documentarea, obținerea
aprobării, întocmirea schiței de hartă cu itinerarul.
Pregătirea elevilor – anunțarea datei, duratei, traseului, recapitularea unor lecții,
instruirea elevilor privind echipamentul necesar (haine, încălțăminte, hrană), prelucrarea
normelor de securitate și sănătate.
În cadrul acestei activitați le voi prezenta elevilor modul în care se recoltează corect plantele
medicinale și îi voi îndruma pe tot parcursul activității atât în recoltarea plantelor cât și în
complectarea fișei de teren
FIȘĂ DE OBSERVAȚIE
Plantele medicinale din împrejurimile comunei Remetea Chioarului
1. Observați și cercetați părțile componente ale plantelor recoltat e și completați tabelul de mai
jos:
Tabel 4.11 Tipuri de plante recoltate

Materialele culese de elevi în timpul excursiei vor fi valorificate și folosite în cadrul
orelor de curs ca materiale didactice
Diseminarea rezultatelor
– realizarea unui workshop (anexa 1)
– dezbateri și mese rotunde
Evaluarea
– înregistrarea datelor obținute în teren
– urmărirea atingerii scopurilor și obiectivelor propuse
– utilizarea plantelor medicinale recoltate în ierbarele propri
– chestionare. PLANTA
RECOLTATĂ LOCUL
RECOLTĂRII PARTEA
CARE
ESTE
FOLOSITĂ CUM SE FOLOSEȘTE ÎN
FITOTERAPIE CE
AFECȚIUNI
POATE TRATA
SOCUL DEALURILE
CHIOARULU I FLORILE SUC, CEAI RĂCELI,GRIPE

87
Pentru ca informația să ajungă la un număr cât mai mare de beneficiari, elevii au
realizat pliante cu importanța plantelor medicinale, care au fost apoi distribuite colegilor de
școală și locuitorilor din Remetea Chioarului.
Prin toate aceste activități, prin activitatea de la clasa, dar și prin exemplul personal
am încercat să le imprim elevilor o atitudi ne responsabilă și conștientă față de consumul de
plante medicinale.

4.3 Prelucrarea și interpretarea datelor la sfârșitul activității de
cercetare
În încheierea activității de cercetare am aplicat elevilor același chestionar ca și la
începutul activități i și am observat că în răspunsurile elevilor au apărut modificări. Rezultatele
obținute de această dată sunt îmbucurătoare. Din interpretarea datelor se observă că elevii
privesc cu mai multă responsabilitate importanța utilizării plantelor medicinale în p revenirea
și tratarea unor afecțiuni.
Analizând chestionarul aplicat elevilor după încheierea activității de cercetare se pot
face următoarele precizări:
Tabelul 4.12 Răspunsurile elevilor privind utilizarea plantelor medicinale.

Figura 4.11 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,Utiliza ți plante medicinale pentru
prevenirea și tratarea diverselor afec tiuni?"
Din reprezentarea grafică reiese că în urma interpretări chestionarului numărul celor
care folosesc plantele medicinale în tratarea diferitelor afecțiuni a crescut foarte mult Utiliz ați plante medicinal e pentru
prevenirea si tratarea diverselor afec țiuni?
DA NU
Nr.elevi 50 45 5
Procente 90% 10%

88
ajungând la un procent de 90% față de 32% câți erau initial.

Tabel 4.13 Răspunsurile ch estionaților privind plantele medicinale cunoscute.

Figura 4.12 Distribuția răspunsurilo r la întrebarea: ,,Care sunt cele mai
frecvente plante medicinale pe care le utilizati? "
În urma interpretări rezultatelor se eviden țiază o creste re a celor ce utilizează menta ,
museț elul și teiul și în plus față de chestionarul inițial apare măcesul și coada șoricelului în
procente mai mari, fiind amintite și alte plante: coada calului, papadia , salcâmul, etc.

Tabel 4.14 Răspunsurile elevilor privind procentele celor care cultivă
plante medicinale în grădină
Care sunt cele mai frecvente
plante medicinale pe care le
utiliza ți? Plante medicinale
ment ă musețel tei măceș – Coada
șoricelului –
Nr.elevi 50 45 50 50 48 40
Procente 90% 100% 100% 96% 80%
Cultiva ți plante medicinale în
grădina proprie? DA NU
Nr. de elevi 50 20 30
Procente 40% 60%

89

Figura 4. 13 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,Cultivați plante
medicinale în grădina propri e?"

Din grafic se observă o crestere u șoară a celor ce cultivă plante medicnale în grădina
proprie, ajungând la un procent de 40% față de 14%, preferând în locul recoltării culegerea lor
din flora spontană.

Tabel. 4.15 Răspunsurile elevilor privind forma de administrare a plantel or medicinale
cunoscute.

Figura 4.14 Distribuția răspunsurilor la î ntrebarea: ,,Sub ce form ă utiliza ți plantele
medicinale? "
Dacă în chestionarul aplicat inițial singura form ă de administrare era ceaiul în
chestionarul final pe lângă o crestere numerică a celor ce utilizeză ceaiul am mai identificat ca Sub ce form ă utilizați plantele
medicinale? Plante medicinale
Ceai Inhalație Unguente
Nr.elevi 50 50 45 40
Procente 100% 90% 80%

90
formă de utilizare, inhalațiile, unguentele, siropurile, tinctura, dar în procente mai mici.
Tabel 4.16 Răspunsurile elevilor privind modul de procurare al plantelor medicinale

Figura 4.15 Distribuția răspunsurilor la întrebarea:
,,Proveniența plantelor medicinale ? "

Majoritatea subiecților chestionați 84% procură singuri plantele medicinale fiind
favorizați de situarea localității în zona pă durii de foioase beneficiind de un strat ierbos și
arbustiv foarte bogat în plante medicinale.

Tabel 4.17 Răspunsurile elevilor privind cele mai frecvente afecțiuni pentru
care utilizează plantele medicinale .

Proveniența plantelor medicinale? Recoltare proprie Cumpărare
Nr.elevilor 50 42 8
Procente 84% 16%

Enumerați cele mai
frecvente afecțiuni
pentru care utilizați
plantele medicinale ? Afecțiuni
răceală diaree constipație bronșită boli de ficat
și stomac
Nr.elevi 50 50 47 40 32 25
Procente 100% 94% 80% 64% 50%

91

Figura 4.16 Distribuția răspunsurilor la întrebarea:
,,Enumerați cele mai frecvente afec țiuni pentru car e utilizați plantele medicinale ?"

Din interpretarea datelor reiese o crestere a numărului celor care folosesc plante le
medicinale în tratarea răcelilor și diareei, cunoscând de asemenea și rolul benefic al acestora
în constipație, bronșită și în afecțiuni ale ficatului și stomacului .

Tabel 4.18 Răspunsurile elevilor legate de situațiile în care plantele medicinale pot deveni
toxice

În exces
70%Fără
îndrumarea
unui specialist
30%În ce situație credeți că plantele medicinale pot
deveni toxice?

Figura 4.17 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,În ce situa ție credeți că plantele
medicinale pot deveni toxice?

Procentul celor care consideră periculoase plantele medicin ale dacă sunt consumate în
exces rămane totuși mai mare față de cei de cei care sunt de părere că e nevoie să mergi la În ce situa ție crede ți că plantele
medicinale pot deveni toxice? În exces Fără îndrumarea unui
specialist
Nr.elevilor 50 35 15
Procente 70% 30%

92
specialist pentru a -ți da indicațiile necesare.

Tabel 4.19 Răspunsurile elevilor cu privire la perioada de recoltare a plantelor medicin ale.

Figura 4.18 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,Țineți cont de respectarea perioadei
optime de recoltare? "
În urma interpretări i datelor concluzionez că procentul mare de 90% care respectă
perioada optimă de recoltare se datorează în mare parte cunostiințelor obținute în urma acestor
activități

Tabel 4.20 Răspunsurile elevilor referitoare la op țiunile lor în tratarea afec țiunilor .
Tineti cont de respectarea perioadei optime
de recoltare? DA NU
Nr.elevilor 50 45 5
Procente 90% 10%

Utiliz ați mai mult produse naturiste dec ât medicamente
obținute prin sintez ă chimic ă? DA NU
Nr.elevilor 50 20 30
Procente 40% 60%

93

Figura 4.19 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,Utilizați mai mult produse naturiste
decât m edicamente ob ținute prin sinteză chimică? "

Din interpretarea datelor reiese că cei mai mulți apelează la tratamentul
medicamentos, dar fără a neglija și produsele naturiste.

Tabel 4.2. Răspunsurile elevilor referitoare la optiunile lor în tratarea afecti unilor
Credeți că terapia cu plante medicinale va
deveni mai apreciat ă pe viitor spre deosebire de cea de
sintez ă?
DA
NU
Nr. elevilor 50 44 6
Procente 88% 12%

Figura 4.20 Distribuția răspunsurilor la întrebarea: ,,Credeți că terapia cu plante medicinale
va deveni mai apreciată pe viitor spre deosebire de cea de sinteza? "

Majoritatea din cei chestionați 88% sunt foarte încrezători în ce priveste viitorul
farmaciei naturiste, din mai multe motive (grad redus de toxicitate, produse la îndemâna lor,
mai economice) iar cei care au mici rezerve consideră că nu au un efect i mediat de rezolvare a

94
problemelor constientizând că sunt mult mai sănătoase decât cele de sinteză, acceptându -le
doar în completare.
Evaluând rezultatele aces tor activități și comparând răspunsurile chestionarului
aplicat inițial cu cele de la finalul acestor activități, reiese faptul că obiectivele propuse au fost
atinse.
Dintre obiectivele propuse și atinse amintim: cunoa sterea de c ătre elevi a unui număr
cât mai mare de plante medicinal din zonă, a modului de recoltare și păstrare, dar și a
afecțiunilor pentru care pot fi folosite sub diferite forme.

95
PARTEA METODICĂ
CAPITOLUL V
METODE ȘI TEHNICI MODERNE PRACTICATE LA ORELE DE
BIOLOGIE

În opinia multor dida cticieni (Cerghit, Oprea, Boncu) metodele modeme interactive se
clasifică după funcția didactică în:
 Metode de predare -învățare interactivă în grup :
-metoda predării/învățării reciproce;
-metoda cubului;
-știu/vreau să știu/am învățat;
-metoda piramidei.
 Metode de fixare și sistematizare a cunoștiințelor și de verificare :
-metoda mozaicului;
-lanțuri cognitive;
-scheletul de pește,
-tehnica florii de nufar -LOTUS.
 Metode de rezolvare a unor problem e prin stimularea creativității .
-brainstormingul;
-metoda no minală;
-explozia solară;
-metoda pălăriilor gânditoare;
-studiul de caz;
-Phillips 6/6;
-tehnica 6/3/5;
-metoda schimbă perechea;
-metoda Frisco;
-învățarea prin coope rare;
-ciorchinele
 Metode de cercetare în grup:
-tema sau proiectul de cercetare în grup ;
-experimentul în grup;
-investigația în grup.

96
În continuare am descris câteva din aceste metode precum și aplicabilitățile lor în orele de
biologie.

5.1. Metode de predare -învătare interactivă în grup

5.1.1 Metoda predării / Învățării reciproce (Recipro cal teaching –
Palinscar)
Este o strategie instrucționalã de învãțare a tehnicilor de studiere a unui text științific.
Dupã ce sunt familiarizați cu metoda, elevii interpretează rolul profesorului, instruindu -și
colegii. Are loc o dezvoltare a comunicării elev – elev. Metoda se poate desfășura pe grupe
sau frontal. Metoda predării -învățării reciproce este centrată pe patru strategii de învățare
folosite de oricine care face un studiu de text pe teme științifice:
 rezumarea
 punerea de întrebări
 clarificarea d atelor
 prognosticarea
Se pot propune douã variante de desfãșurare a strategiei. Varianta numarul 1 (are
aplicabilitate la gimnaziu): – se ofer ă întregii clase, același text spre studiu. Clasa este
împărțită în 4 grupuri corespunz âtoare celor patru roluri, membrii unui grup cooper ând în
realizarea aceluiași rol. De exemplu grupul A este responsabil cu rezumarea textului, grupul B
face o list ă de întreb ări pe care le vor adresa în final tuturor colegilor, grupul C are în vedere
clarificarea termenilor noi și grupul D dezvolt ă predicții. În final fiecare grup își exercit ă rolul
asumat.
Varianta numarul 2 (se utilizeaza mai mult în clasele IX -XII):
Pentru textele mai mari se procedeazã în felul urmãtor:
 se împarte textul în pãrți logice;
 se organizeazã col ectivul în grupe a câte 4 elevi, aceștia au fiecare câte un rol:
1. rezumator (R);
2. întrebãtor (I);
3. clarificator (C);
4. prezicator (P);
 se distribuie p ărțile textului fiec ărui grup în parte;
 echipele lucreaz ă pe text, fiecare membru concentrându -se asupra rolului primit.
Trebuie precizat c ă pentru a încuraja înv ățarea prin cooperare, în cadrul unui grup mai
numeros, același rol poate fi împ ărțit între doi sau trei elevi. Î n final fiecare gr up afl ă de la

97
celălalt despre ce a citit; membrii fiec ărui gru p își exercit ă rolurile, înv ățându -i pe ceilalți
colegi (din alte grupe) textul citit de ei, stimulând discuția pe temele studiate.
Avantajele acestei metode sunt urmãtoarele : este o strategie de înv ățare în grup, care
stimuleaz ă și motiveaz ă elevii ; aju tă elevii în înv ățarea metodelor și tehnicilor de lucru cu
textul, tehnici de munc ă intelectual ă pe care le poate folosi apoi și în mod independent,
dezvolt ă capacitatea de exprimare, atenția, gândirea cu operațiile ei (analiza, sinteza,
concretizarea, gen eralizarea, abstractizarea) și capacitatea de ascultare activ ă; stimuleaz ă
capacitatea de concentrare asupra textului de citit și priceperea de a selecționa esențialul.
Aplicație : Relații trofice în ecosistem -categorii trofice
 Grupa A
Materiale necesare : manualul de biologie, dicționar, imagini cu viețuitoare din
diferite ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activit ății-REZUMAREA
Cerințe : citiți cu atenție textul de mai jos. Expun eți ceea ce credeți c ăeste mai
important din ceea ce ați citit (se prezint ă un text în care se descriu categoriile
trofice).
 Grupa B
Materiale necesare:manualul de biologie, dicționar, imagini cu viețuitoare din diferite
ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activit ății-PUNEREA DE ÎNTREB ĂRI
Cerințe:citiți cu atenție textul de mai jos. F ormulați apoi o serie de întreb ări despre
informațiile citite (se prezint ă acealași text în care se descriu categoriile trofice).
 Grupa C
Materiale necesare : manualul de biologie, dicționar, imagini cu viețuitoare din
diferite ecosisteme, atlas ecologic.
Tipul activit ății-CLARIFICAREA
Cerințe : citiți cu atenție textul de mai jos.G ăsiți terme nii necunoscuți apelând la
diverse dicționare (se prezint ă același text).
 Grupa D
Materiale necesare: la fel cu celelalte grupe.Tipul activit ății-PROGNOSTICAREA
Cerinț e : citiți cu atenție textul de mai jos. Analizați în grup imaginea prezentat ă în
fișă.
Formulați apoi o serie de prediciții referitoare la aplicațiile temei în practic ă.

98
5.1.2 Metoda cubului
Cubul ca metodă este folosit în cazul în care se dorește explo atarea unui subiect din
mai multe perspective, astfel elevilor li se dezvoltă competențe necesare unor abordări
complexe.
Metoda cubului se aplică cu precădere în activitățile de observare desfășurate
frontal.Profesorul distribuie fiecărui elev o sarcină c are să motiveze învățarea. Etapele
aplicării metodei:
l. Se realizează un cub pe ale cărui fețe se notează cuvintele:DESCRIE, COMPARĂ,
ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.
2. Se anunță tema pusă în discuție .
3.Se împarte clasa în 6 subgrupuri, fieca re subgrup urmând să analizeze tema propusă din
perspectiva cerinței unei laturi a cubului:
DESCRIE -culorile, formele, mărimile, etc.
COMPARĂ -ce este asemănător?dar diferit?
ASOCIAZĂ -la ce te îndeamnă să te gândești?
ANALIZEAZĂ -spune din ce este alcătuit?
APLICĂ -cum poate fi folosit?
ARGUMENTEAZĂ -pro/contra și enumeră o serie de motive care vin în sprijinul
afirmațiilor tale.
4.Forma finală este împărtășită întregului grup
5.Se face schița tablei
Aplicatie : am aplicat această metodă cu succes la lecția: Viermi paraziți , clasa a VI .
 Am împărțit elevii in 6 grupe, corespunzatoare fe țelor cubului; fiecare grup ă are o alt ă
sarcin ă de lucru, respectiv:
Gr I -Descrie : forma, segm entele corpului, m ărimea ;
Gr.II -Compara: ciclul de înmul țire;
Gr III. -Asociaz ă: prezint ă mediul de viat ă și modul de hr ănire;
Gr.IV -Analizeaz ă: organizearea intern ă a corpului ;
Gr.V -Aplic ă: prezint ă caracterele generale ale viermilor parazi ți;
Gr.VI -Argumenteaz ă: viermii studia ți sunt parazi ți ai omului ;
 Se organizeaz ă o discu ție fro ntală în care elevii r ăspund la întreb ări, se completeaz ă,
prezint ă pe grupe rezultatele ob ținute .
 Elevii concluzioneaz ă cu ajutorul profesorului, forma final ă fiind împart ăsită întregii
clase .

99
 Se noteaz ă concluziile pe tabl ă.

5.1.3 Știu /Vreau să știu /Am Învățat
Prin utilizarea acestei metode -ȘTIU/VREA U SĂ ȘTIU/AM ÎNVĂȚAT, se trece în
revistă ceea ce elevii știu despre o anumită temă și apoi se formulează de către elevi întrebări
la care se așteaptă găsirea răspunsurilor în lecție.
Etapele aplicării met odei:
 Organizarea elevilor în perechi;
 Profesorul cere elevilor să întocmească o listă cu ceea ce știu despre tema abordată;
 Profesorul desenează un tabel pe tablă cu rubricile :Știu/Vreau să știu/Am învățat;
 Se notează în prima coloană informațiile notate de elevi;
 Elevii elaborează o listă de întrebări cu ceea ce ar dori să cunoască despre aceea
temă;
 Profesorul completează cea de a doua coloană cu întrebările elevilor;
 Elevii citesc textul;
 După lecturarea textului, se identifică răspunsurile la întrebăr i, care se trec în coloana
-Am învățat;
 Elevii fac comparație între ceea ce știau deja și ceea ce au aflat;
 Se discută despre temă;
 Informația din a treia coloană poate fi organizată în diverse categorii.
Avantajele acestei metode:
-facilitează integrarea informațiilor dobândite de la elevi;
-exersează gândirea liberă a elevilor;
-contribuie la organizarea reprezentărilor;
-exersează capacitatea elevilor de a înțelegeun nou conținut.(Lazăr, 2008)
Aplicație -la lecția INIMA din unitatea de învățare „Sistemul circulator” -clasa a VII –
a, această metodă am aplicat -o astfel:
Etapele metodei:
1. Se organizează elevii în perechi și li se cere să alcătuiască o listă cu informații
cunoscute de ei despre inimă.
2. În timp ce elevii scriu, profesorul desenează un tabel pe ta blă cu rubricile: Știu/Vreau
să știu/Am învățat;
ȘTIU VREAU SĂ ȘTIU AM ÎNVĂȚAT

100
3. Se notează în prima coloană informațiile primite de la elevi -inima este un organ al
sistemului circulator, este situată în partea stângă a cavității toracice, are formă d e
pară, culoare roșie, etc;
4. Elevii elaborează o listă de întrebări cu ceea ce ar dori să cunoască despre inimă: Cum
este așezată inima în cutia toracică?, Care este structura inimii? , Ce este
miocardul? ,Ce este tensiunea arterială? , etc;
5. Profesorul complet ează cea de a doua coloană cu întrebările elevilor;
6. Elevii citesc textul din manual;
7. Observă materialele indicate de profesor -planșe, mulaj, profesorul dă explicațiile
necesare;
8. Se identifică răspunsurile la întrebări, care se trec în coloana -Am învățat;
9. Elevii fac comparație între ceea ce știau deja despre inimă și ceea ce au aflat prin
lecturarea textului
10. Informația din a treia coloană se organizează sub forma unei schițe .

5.1.4 Metoda piramidei
Metoda piramidei sau metoda bulg ărelui de z ăpadă are la bază împletirea activit ății
individuale cu cea desf ășurat ă în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea const ă în
încorporarea activit ății fiec ărui membru al colectivului într -un demers colectiv mai amplu,
menit s ă ducă la soluționarea unei sarcini sau a un ei probleme date. Este o metod ă activ ă care
se aplic ă prin intermediul întreb ărilor. În loc s ă se înceap ă lecția cu ,,predarea prin discurs” se
lanseaz ă o întrebare care s ă conduc ă la informația pe care trebuie s ă o primeasc ă elevul. Elevii
vor primi mater iale cu privire la lecția ce urmeaz ă a fi studiat ă precum și fișa cu întreb ări mai
vechi și cu întreb ări cu mai multe variante de r ăspuns. Întreb ările trebuie s ă fie astfel alc ătuite
încât rezolvarea lor s ă necesite mai mult decât copierea din materialul p us la dispoziție. Se va
lucra individual sau pe perechi. Câteodatã este mai bine pentru curiozitatea și concentrarea
elevilor, ca aceștia s ă citeasc ă întâi întreb ările. Elevii se vor grupa apoi pe perechi sau în
grupuri de patru, își vor compara răspunsuri le și le vor combina pentru a ajunge la ,,cel mai
bun r ăspuns" f ără o recitire a textului decât dac ă acest lucru este absolut necesar. Aceasta va
duce la o discuție în care elevii își vor susține punctul de vedere, fapt care duce la o bun ă
învățare. Elevii vor primi apoi r ăspunsurile corecte și l ămuririle necesare, dup ă care ei își vor
pune singuri note. Fazele de desf ășurare a metodei piramidei:
 faza introductiv ă: profesorul prezint ă tema ce va fi pusă în discuție;
 faza lucrului individual: elevii lucreaz ă pe cont propriu la soluționarea problemei;

101
 faza lucrului în perechi: elevii formeaz ă grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele
individuale la care a ajuns fiecare;
 faza reuniunii în grupuri mai mari -de obicei se alc ătuiesc dou ă grupe, aproximativ
egale ca num ăr de participanți, alc ătuite din grupele mai mici existente anterior și se discut ă
despre soluțiile la care s -a ajuns.
 faza raport ării soluțiilor în colectiv;
 faza decizional ă: se alege soluția finalã și se stabilesc concluziile asupra demers urilor
realizate și asupra particip ării elevilor la activitate.
Avantajele metodei piramidei sunt:
– stimul area învățării prin cooperare;
– sporirea încrederii în forțele proprii prin testarea ideilor ind ividual, mai întâi în grupuri
mici și apoi în colectiv;
– dezvolt area capacit ății de a emite soluții inedite la problemele și sarcinile ap ărute;
– dezvoltarea spiritului de echip ă și întrajutorare.
Dezavantajul aplic ării metodei este de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care
și cât de însemnat ă a fost contribuția fiec ărui participant.
Aplicatie : la clasa a Vl -a la tema Artropode , elevii au ca sarcină de înv ățare s ă
defineasc ă aceast ă clasă de nevertebrate evidențiind în același timp caracterele generale ale
acestora. Profesorul anunț ă tema și c ere elevilor s ă prezinte informații referitoare la artropode
construind în fiecare p ătrat al piramidei elemente, idei care definesc sau prezint ă caracterele
generale ale acestei clase de animale nevertebrate. Ofer ă indicii prin imagini care prezint ă
animal e artropode. Elevii sunt organizați pe grupe. Fiecare grup ă completeaz ă pătratul
piramidei desenat ă pe o foaie cartonat ă.

5.2. Metode de fixare, sistematizare și verificare a cuno știintelor

5.2.1. Metoda mozaicului (Jigsaw )
Metoda Mozaicului (Jigsaw) este o strategie bazată pe învățarea în echipă. În engleză
Jigsaw puzzle înseamnă mozaic.
Etapele aplicării metodei:
1. Prezentarea problemei.profesorul împarte tema ce va fi abordată în 4 -5 subteme și pentru
fiecare subtemă formulează întrebări pentru studiul e levilor.Se elaborează fișa
grupelor.Fiecare elev din echipă, primește un număr de la 1 la 4 -5 și are ca sarcină să studieze
independent subtema corespunzătoare numărului său.El trebuie să devină expert în problema
dată.

102
2. Faza independentă – fiecare elev stud iază sarcina primită în fișă -expert
3. Constituirea grupurilor de experți -experții cu același număr se reunesc, constituie grupe de
experți pentru a dezbate problema împreună.
4. Reîntoarcerea în echipa inițială de învățare -faza raportului de echipă -experții tra nsmit
cunoștiințele asimilate reținând în același timp cunoștiințele pe care le transmit colegii lor.
5. Evaluarea -faza demonstrației – grupele prezintă rezultatele întregii clase.Se concep fișe de
evaluare pentru fiecare elev
Avantajele acestei metode:
-este focalizată pe dezvoltarea capacităților de ascultare, vorbire, cooperare, reflectare,
gândire creativă, rezolvare de probleme.
Aplicație -la lecția Sistemul osos , clasa a -VII-a am aplicat această metodă
I.-am împărțit tema –scheletul uman – în 4 subteme:
1.scheletul capului
2.scheletul trunchiului
3.scheletul membrului superior
4.scheletul membrului inferior
II.-am realizat fișe de expert în care am trecut cele 4 subteme,fiecare cu sarcini concrete de
învățare și cu elementele principale pe care trebuie s ă pună accent elevul prin oferirea
schemei lecției, schemă pe care elevii o vor completa pe măsură ce studiază subtemele oferite.
III.-am împărțit elevii în grupe/echipe de câte 4 .
IV.-fiecare elev din echipă primește un număr de la 1 la 4 și are ca sarci nă să studieze
independent subtema corespunzătoare numărului său . După faza de lucru independent,experții
cu același număr se reunesc,constituind grupe de experți și dezbat împreună problema
studiată .
V.-după dezbaterea problemei în grup fiecare expert se va întoarce la echipa inițială . elevii
transmit la rândul lor cunoștințele asimilate și îi învață pe colegi ,deci își transmit reciproc
cunoștințele însușite prin echipa de experți utilizând planșe,mulajul, scheletul .
VI.-în faza demonstrației fiecare gru pă de elevi prezintă rezultatele în fața întregii clase.

5.2.2 M etoda Lotus
Este o modalitate interactivă de lucru care presupune deducerea de conexiuni între
idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Această metodă pornește de la o temă principală
din care derivă opt teme secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemeni
petalelor florii de nufăr. Acestea vor deveni teme de abordat în activitatea pe grupe mici de

103
elevi. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi opt idei
secundare. Pornind de la o temă centrală sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie
dezvoltate conexiuni noi și noi concepte.
 construirea diagramei.
 scrierea temei centrale în centrul diagramei.
 participanții se gândesc la ideil e sau aplicațiile legate de tema centrală; acestea se trec
în cele opt petale (cercuri) ce înconjoară tema centrală, în sensul acelor de ceasornic.
 folosirea celor opt idei deduse ca noi teme centrale pentru celelalte 8 flori de nufăr.
 etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale și consemnarea lor în
diagramă; se completează în acest mod cât mai multe cadrane.
 etapa evaluării ideilor – se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct
de vedere calitativ și cantitativ; id eile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicații și teme de
studiu viitoare.
Tehnica Lotus este compatibilă cu multe domenii de activitate și poate fi un excelent
mijloc de stimulare a creativității elevilor și de activizare a energiilor, capacităților ș i
structurilor cognitive la diferite obiecte de învățământ. Este o modalitate de lucru în grup cu
mari valențe formativ -educative.
Tehnica Lotus stimulează și dezvoltă în mod deosebit capacități ale inteligenței
naturaliste (care face omul capabil să recun oască, să clasifice, să se inspire din mediul
înconjurător).
Aplicație: am utilizat această metodă la tema Categorii trofice în ecosisteme , cls a –
VIII a pentru a desprinde tipurile de consumatori. Am notat în centrul tablei termenul
consumatori și am solic itat elevilor să se gândească la idei sau aplicații legate de tema
centrală. Am notat ideeile elevilor în cele 8 ,,petale" de la A la H în sensul acelor de
ceasornic. Cele 8 idei centrale vor deveni noi teme centrale pentru alte 8 petale.

5.3. Metode de r ezolvare a unor probleme prin stimularea
creativității.

5.3.1 Metoda asaltului de idei (brainstorming )
Brainstorming -ul este o metodă intuitivă de stimulare liberă a creativității și
imaginației care se poate aplica cu succes la lecțiile de biologie. Se g enerează rapid foar te
multe idei pe o anumită temă , indiferent dacă sunt absurde, greșite sau mai puțin originale,
fără a fi criticate. Se desfășoară în limită de timp, iar creativitatea este stimulată și prin faptul

104
că elevii sunt influențați de soluțiil e celorlalți. Este o metodă de interacțiune socială, de
contagiune mentală ce se poate desfăsura tradițional sau m odern sub forma brainstorming –
ului electronic. Se poate utiliza și ca un brainstorming personal (Ciobanu, 2008).
Programarea sesiunii de brains torming se face în perioada când participanții sunt
odihniți și dispuși să lucreze.
 Etapa de pregătire care cuprinde:
 faza de investigare și de selecție a membrilor grupului creativ;
 faza de antrenament creativ care constă în o rganizarea și familiarizarea cu
tehnicile;
 faza de pregătire a ședințelor de lucru
 Etapa productivă , de emitere de alternative creative, care cuprinde:
 faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
 faza de soluționare a subproblemelor formulate;
 faza de culegere a id eilor suplimentare, necesare demersului creativ;
 Etapa selecției ideilor emise , „perioada de incubare” favorizează gândir ea critică
 faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
 faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală.
Avantajel e utilizării metodei brainstorming sunt multiple:
 obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare;
 costurile reduse necesare folosirii metodei;
 aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
 stimulează participarea activă și creea ză posibilitatea contagiunii ideilor;
 dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării
amânate;
 dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
Limitele brainstorming -ului:
 nu suplinește cercetarea de durată, clasică;
 depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul
dorit;
 oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă;
 uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți.
Aplicație
La o lecție de bilogie având ca temă Copacii , elevii sunt rugați să expună toate ideile
legate de acest subiect, totul fiind scris pe tablă în conturul unui arbore. Bineînțeles că ideile

105
au fost multe și interesante, iar elevii au fost entuziazmați să dea frâu liber imaginației. La
sfârșit, profesor ul, împreună cu elevii, elimină ideile care nu corespund planului general al
lecției și vor păstra ideile valabile.

5.3.2. Starbursting (Explozia Solară )
Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de
dezvoltare a creat ivității, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se
împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.
Cum se procedează:
1. Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?,
Când?

2. Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare
concentrare.
Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe
conexiuni înte concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup.
Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea
de întrebări la întrebări, așa cum bra instormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.
Etapele aplicării metodei:
 Propunerea unei probleme;
 Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;
 Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai
diverse.
 Comuni carea rezultatelor muncii de grup.
 Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
 Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.
Avantajele metodei:
 -stimulează creativitatea în grup și individuală;
 -facilitează crearea de întrebări pentru rezolvarea problemei propuse;
 -dezvoltă elevilor un limbaj științific , atenția distributivă, gândirea;
 -se poate aplica în toate tipurile de activități.
Metoda starbursting este ușor de aplicat oricăre i vârste și unei palete largi de
domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind

106
repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de
noi descoper iri.
Aplicație
La tema Vertebrate -Mamifere cls. a Vl-a această tehnică am aplicat astfel:

5.3.3. Tehnica 6 / 3 / 5
Tehnica 6/3/5 este asemănătoare brainstorming -ului. I deile noi însă se scriu pe foile
de hârtie care circulă între participanți, și de aceea se mai numește și metoda brainwriting.
Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:
 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte
 3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de
 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)
Etapele metodei 6/3/5:
I. Împărțirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.
II. Formularea problemei și explicarea modalității de lucru. Elevii primesc fiecare cât e

107
o foaie de hârtie împărțită în trei coloane.
III. Desfășurarea activității în grup. În acestă etapă are loc o îmbinare a activității
individuale cu cea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanți, are de
notat pe o foaie, 3 soluții în t abelul cu 3 coloane, într -un timp maxim de 5 minute. Foile
migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul inițial. Cel care a primit foaia
colegului din stânga, citește soluțiile deja notate și încearcă să le modifice în sens creativ, prin
formulări noi, adaptându -le, îmbunătățindu -le și reconstruindu -le continuu.
IV. Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune. Se centralizează datele obținute, se
discută și se apreciază rezultatele.
Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:
 oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;
 similar brainstorming -ului, stimululează construcția de „idei pe idei”;
 încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri, îmbinând munca
individuală cu cea de echipă;
 are carac ter formativ -educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât și
procesele psihice superioare (gândirea cu operațiile ei; analiza ideilor emise de ceilalți,
comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea,
calitățil e atenției etc);
Dezavantajele :
 rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într -un timp fix.
 pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri
 elevii pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într -un blocaj creativ.
Aplicaț ie
La tema Reptile -șarpele -clasa a Vl-a această tehnică am aplicat astfel:
 se prezintă tema;
 se organizează clasa în grupe de câte 6 elevi
 după formularea temei .Poate fi adevărat că un șarpe poate intra în stomacul unui om
care doarme pe câmp cu gura desc hisă?, profesorul explică modul de lucru
 elevii primesc fiecare câte o foaie de hârtie albă împărțită în 3 coloane, precum și
materiale necesare (atlas, manual, reviste);
 fiecare elev trebuie să noteze 3 soluții în 5 minute în cele 3 coloane, apoi foile
migrează de la stânga la dreapta până ajung la profesor;
 fiecare elev propune soluții noi;
 profesorul dirijează gândirea elevi lor: Poate trece un șarpe prin faringe în stomac?

108
poate el trăi în stomac în prezența acidului gastric?
 Se centralizează datele, se apreciază rezultatele.

5.3.4. Metoda “Pălăriilor Gânditoare ”
Metodă interactivă, de stimulare a creativității participanților, se bazează pe
interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Este o strategie metacognitivă ce
încurajează indivizii să privească conceptele din diferite perspective. Sunt 6 pălării
gânditoare,fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii
grupului își aleg pălăriile și vor interpreta rolul ales.
• Se formează un grup de șase elevi.
• Se împart cele 6 pălării gâditoare elevilor.
• Se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să -și pregă tească ideile. Pălăria poate fi
purtată individual și atunci elevul respectiv își îndeplinește rolul sau mai mulți elevi pot
răspunde sub aceeași pălări e.
• Interpretarea rolurilor. Elevii dezbat cazul expus ținâd cont de culoarea pălăriei care
definește rolul grupului , care interpretează rolul unei pălării gâditoare și cooperează pentru
asigurarea celei mai bune interpretări.
– Pălăria albastră — clarifi că
Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfășurate. E g âdirea despre
gâdirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul
celorlalte pălării.
Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările, reconcentrează
informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sf ârșit.
Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă conflictele și insistă pe
construirea demersului g ândirii. Intervine din c ând în când și de asemenea la sf ârșit. Poate să
atragă atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții. Chiar dacă are rolul conducător,
este permis oricărei pălării să -i adreseze comentarii și sugestii.
Pălăria albastră contro lează procesul g ândirii pentru ca aceasta să devină mai
productivă și organizează acțiunea; supervizează, sistematizează concluziile, comentează,
dirijează și conduce către pasul următor prin întrebări. Putem să rezumăm punctele de vedere
expuse? Care e ur mătorul pas? Care sunt ideile principale? Să nu pierdem timpul și să ne
concentrăm asupra …, nu credeți?
-Pălăria albă — informează
Cel ce poartă pălăria albă trebuie să -și imagineze un computer care oferă informații
și imagini atunci c ând acestea i se c er. Calculatorul este neutru și obiectiv. Nu oferă

109
interpretări și opinii. C ând "poartă" pălăria albă, g ânditorul trebuie să imite computerul; să se
concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv și să relateze exact datele.
Gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct. Albul indică neutralitatea. Pălăria
albă gândește ca o foaie albă care este neutră și poartă informații. Folosește întrebările: Ce
informații avem? Ce informații lipsesc? Ce informații am vrea să avem? Cum putem obține
informațiile?
-Pălăria verde — generează ideile noi, efortul
Simbolizează g ândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renașterea, valoarea
semințelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental g ândirii sub pălăria verde. Este
folosită pentru a aju nge la a noi concepte și noi percepții, noi variante, noi posibilități.
Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creație. Pălăria
verde creează noi opțiuni, variante, resurse, structuri, metode, idei. Folosește formulări de
tipul: Șansa succesului este să…, Cum poate fi altfel atacată problema? Putem face asta și în
alt mod? Găsim și o altă explicație?
-Pălăria galbenă — aduce beneficii, rol creative
Este simbolul g ândirii pozitive și constructive, al optimismului. Se conc entrează
asupra aprecierilor pozitive, așa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative.
Exprimă speranța, are în vedere beneficiile, valoarea informațiilor și a faptelelor date.
Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru suporturi logice și practi ce pentnru aceste beneficii și
valori. Oferă sugestii, propuneri concrete și clare. Cere un efort de g ândire mai mare.
Beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid și trebuie căutate. Ideile creative oferite sub
pălăria verde pot constitui material de st udiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la creearea de
noi idei sau soluții, acestea fiind domeniul pălăriei verzi. Pălăria galbenă gândește optimist,
logic și pozitiv, explorează beneficiil e și posibilitățile. Folosește întrebările: Care sunt
obiectivele? Pe ce se bazează aceste idei? Care sunt beneficiile? Cum voi/vom ajunge aproape
de această viziune, perspectivă?
-Pălăria neagră — identifică greșelile
Este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor.
Gânditorul pălări ei negre punctează ce este rău, incorect și care sunt erorile. Explică
ce nu se potrivește și de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greșelile
demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenția
elementele neg ative. Se pot folosi formulări negative, de genul: "Dar dacă nu se potrivește
cu…", "Nu numai că nu merge, dar nici nu…"G ânditorul nu exprimă sentimente negative,
acestea aparțin ând pălăriei roșii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei gal bene. În
cazul unei idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.

110
Pălăria neagră judecă critic, g ândește logic, negativ și atenționează asupra a ceea ce
nu poate fi făcut, e nonprofitabil, riscant sau periculos. Folosește întrebările : Care sunt
erorile? Ce ne împiedică? La ce riscuri ne expunem? Ne permite regulamentul?
– Pălăria roșie — spune ce simte despre …
Purtând pălăria roșie, g ânditorul poate spune așa: "Așa simt eu în legătură
cu…"Această pălărie legitimează emoțiile și s entimentele ca parte integrantă a g ândirii. Ea
face posibilă vizualizarea, exprimarea lor. Pălăria roșie permite g ânditorului să exploreze
sentimentele celorlalți participanți la discuție, întrebându-i care este părerea lor „din
perspectiva pălăriei roșii" , adică din punct de vedere emoțional și afectiv. Cel ce privește din
această perspectivă nu trebuie să -și justifice feeling -urile și nici să găsească explicații logice
pentru acestea. Pălăria roșie exprimă emoțiile, temerile, intuițiile, sentimentele; fol osește
formulări de tipul: Uite cum privesc eu lucrurile…Sentimentul meu e că…Nu -mi place felul
cum s -a procedat… Intuiția îmi spune c ă… (Ianovici, 2009).

5.3.5 Ciorchinele
Este un organizator grafic prin care se evidențiază sub formă de rețea conex iunile
dintre ideile referitoare la un anumit subiect. Tehnica vizeazăgăsirea căilor de acces și de
actualizare a cunoștiințelor, a credințelor și a convingerilor proprii. Elevul este încurajat, în
faza de evocare să gândească liber asupra unui subiect și să stabilească anumite conexiuni
între idei, înainte de a studia temeinic subiectul respectiv. Ciorchinele este oactivitate
eficientă de scriere, care îi determină pe toți elevii să lucreze, iar pe cei mai puțin motivați
dintre ei îi mobilizeză individual sau în grup, în toate etapele cadrului de predare – învățare
(Costică, 2008).
Aplicație: -la lecția Himenoptere , unde se urmărește cunoașterea de către elevi a
principalelor caracteristici structurale și funcționale ale albinelor în vederea formării unor
noțiuni cu caracter operațional necesare înțelegerii modului lor de viață se scrie în mijlocul
tablei un reprezentant al Himenopterelor: albina și se cere elevilor sa spuna ce știu despre
alcătuire, hrănire, respirație, înmulțire, modul de viață al albinelor și speciile înrudite.

111
CAPITOLUL VI
MODALITĂȚI DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR
EXTRACURRICULARE

6.1 Excursia didactică

Excursia școlară este o metodă complexă de învățământ nu numai pentru că în cadrul
ei se folosesc aproape toate celelalte metode de învăț ământ dar și pentru că prin excursie se
realizează toate laturile educației: educația intelectuală, educația morală, educația
profesională, educația estetică, educația fizică sau corporală.
Excursiile sunt forme de organizare a procesului de învățământ în natură, în vederea
realizării unor obiective instructiv -educative legate de anumite teme prevăzute în programele
de învățământ. Ele oferă elevilor prilejul de a efectua observații asupra obiectelor și
fenomenelor așa cum se prezintă ele în stare naturală, asupra relațiilor dintre oameni și a
rezultatelor concrete ale muncii lor, asupra mediului natural și factorii de mediu. Îi ajută pe
elevi să înțeleagă legătura dintre organism și mediu, să colecționeze un bogat material
didactic necesar pentru desfășurar ea lucrărilor de laborator. Ele stimulează activitatea de
învățare, întregesc și desăvârșesc ceea ce elevii au acumulat în cadrul lecțiilor, aplică în
practică abilitățile intelectuale și practice dobândite în laboratorul de biologie (Nicola, 2002).
Excurs ia didactică contribuie la dezvoltarea simțului de observație și de orientare al
elevilor, consolidarea deprinderilor privind metodele științifice și tehnicile de cercetare. Ele
contribuie la dezvoltarea gândirii biologice și consolidarea educației ecologi ce. Astfel, se pot
transmite cunoștințe, se pot fixa și sistematiza cunoștințele dobândite la lecții, se realizează
aplicații practice, se pot verifica diferite cunoștințe dobândite la școală sau în alte excursii.
Natura este un izvor imens de resurse m ateriale și spirituale pentru om, de aceea
cunoașterea importanței și necesității ocrotirii naturii precum și conservarea biodiversității
reprezintă un obiectiv central al educației ecologice. Obligația de a păstra biodiversitatea
derivă din activitățile m ultiple ale omului care, determină perturbații profunde în economia
naturii schimbându -i echilibrul natural (Lazăr, 200 8).
Omul trebuie să existe în strânsă legătură cu natura, să respecte tot ce există în cadrul
natural, să utilizeze rațional resursele na turale, să gestioneze corect deșeurile, să utilizeze
corect resursele naturale.
Clasificarea excursiilor didactice
Excursiile didactice se clasifică după mai multe criterii:

112
1) După scopul didactic pot fi:
 introductive (preliminare) – când se organizează înai ntea studiului unei
discipline (ex la botanică clasa a V -a, zoologie clasa a VI -a);
 finale (recapitulative) – care se realizează la încheierea unui capitol sau
discipline școlare în vederea consolidării și evaluării capacităților cognitive și a realizării unor
aplicații practice direct în natura înconjurătoare.
2) După durată pot fi:
 scurte (locale) – de 3 -4 ore până la o zi, pentru cunoașterea ecosistemelor
locale (floră, faună);
 lungi – de 4-5 zile, care sunt mai potrivite în sezonul cald și oferă posibilit atea
vizitării mai multor obiective.
3) După problemele studiate în cadrul lor pot fi:
 botanice – pentru cunoașterea florei și vegetației dintr -o zonă;
 zoologice – pentru cunoașterea faunei dintr -o zonă. ( Ciurchea și colab., 1982)
Scopul excursiei didactice
Excursia didactică are ca scop:
 dezvoltarea spiritului de observație, formarea unor deprinderi (de orientare pe teren,
schițarea unor peisaje simple, alcătuirea unor scheme / desene);
 formarea deprinderii de a utiliza instrumente necesare cercetării terenul ui ;
 formarea deprinderii de a face scurte însemnări pe parcursul excursiei;
 formarea deprinderilor de a colecta, ambala și transporta materialul adunat în excursie;
 formarea deprinderilor de a imortaliza pe peliculă imagini semnificative din punct de
vede re biologic;
 lărgirea orizontului didactic, realizând de asemenea legătura dintre teorie si practică;
 stimularea interesului elevilor pentru cunoașterea de locuri noi și pentru studiul
naturii;
 creșterea coeziunii colectivului de elevi și consolidarea spi ritului de echipă, a relațiilor
de prietenie, stabilirea unui climat de încredere, favorabil comunicării;
 crearea unor reguli de comportament responsabil și împărțirea echitabilă a sarcinilor
între membrii grupului;
 inițierea și desfășurarea de activități cu caracter recreativ, relaxant.
Organizarea și desfășurarea excursiei didactice
Organizarea și desfășurarea acestei activități extracurriculare presupune
documentarea profesorului asupra regiunii alese, simț practic și competențe relaționale.

113
Demersul exc ursiei constituie obiectul unui proiect care cuprinde: data,tema,
obiectivele propuse, organizarea acțiunii, activitatea profesorului și a elevilor și evaluarea.
Etapele excursiei sunt:
Pregătirea excursiei
Pregătirea profesorului
a) Recunoașterea și studiere a itinerariului;
b) Fixarea problemelor ce vor fi studiate de elevi;
c) Întocmirea fișelor pentru aplicația practică;
d) Stabilirea etapelor excursiei și a problemelor fiecărei etape;
e) Documentarea bibliografică;
f) Documentarea asupra florei și faunei, asupra unor det alii fizico -geografice ale
locurilor de aplicație practică;
g) Documentarea asupra obiectivelor economice, muzeelor și monumentelor istorice din
localitățile parcurse;
h) Includerea în program a vizitării unor rezervații naturale, parcuri naționale, peșteri,
lacuri;
i) Prelucrarea normelor de disciplină și conduită din timpul excursiei;
Pregătirea bazei materiale a excursiei : instrumente, aparate, ustensile.
Pregătirea elevilor
 Anunțarea temei, datei, orei ,a locului și a obiectivelor excursiei;
 Recomandări în vede rea pregătirii elevilor pentru excursie: prezentarea
echipamentului și obiectelor de uz personal de care vor avea nevoie;
 Încadrarea temei excursiei în problematica programei de biologie
 Organizarea elevilor în echipe(botaniști, zoologi, ecologi, etc.);
 Fixarea sarcinilor de colectare de material, de prelucrare și păstrare a acestuia.
Desfășurarea excursiei
1) Adunarea elevilor la ora și data anunțată;
2) Deplasarea la locul aplicației practice;
3) Desfășurarea propriu -zisă a excursiei pe itinerariul fixat:
-orient area în teren și prezentarea itinerarului;
-comunicarea problematicii excursiei, repartizarea fișelor de lucru;
-sistematizarea și fixarea fenomenelor studiate;
-ordonarea și conservarea materialului colectat;
4) Încheierea excursiei.

114
Profesorul trebuie să c oordoneze întreaga activitate și să dea explicații necesare în
momentul psihologic potrivit. Volumul de informații nu trebuie să fie exagerat de mare,
explicațiile să fie concise, alese cu atenție.
Pe tot parcursul excursiei trebuie făcute popasuri de obs ervație asupra unor lucrări de
degradare a terenului sau de poluare (uneori este suficientă observarea deșeurilor menajere
aruncate la întâmplare în preajma localităților). Prin observație, conversație și dezbatere în
teren a mai multor probleme se vor con solida generalizări și se vor face înțelese legăturile
cauzale între componentele mediului și un complex teritorial din zonă.
Evaluarea excursiei
Cea de -a treia etapă constă în trierea, selecția, prelucrarea materialului cules și
valorificarea rezultatelo r. După finalizarea excursiei informațiile se păstrează, se ordonează
evenimentele, se sortează sarcinile de lucru, se compară anumite aspecte, se conștientizează
anumite trăiri ale participanților, se emit concluzii și se fac aprecieri (Ciobanu, 2008).
Se reconstituie traseul în funcție de obiective, cumulându -se materialele culese de
fiecare echipă și analizându -se în ansamblu. Se revăd notițele și se completează cu ajutorul
întrebărilor. Se ordonează fotografiile sau se vizionează înregistrările.
Pe har ta fizică, care a însoțit excursia și pe care este marcat traseul se marchează
punctele de lucru de pe parcursul excursiei; obiectivele principale (în funcție de scopul
urmărit) pot fi ilustrate cu o fotografie reprezentativă.
Materialul cules poate fi val orificat prin realizarea unor panouri informative sau
panouri cu fotografii de grup ale elevilor. Acestea din urmă au, pe lângă scopul ilustrativ și
unul educativ de popularizare a acțiunii pentru trezirea interesului copiilor . Nu trebuie uitat
faptul că orice excursie constituie și un mijloc important de călire a organismului și de unitate
a colectivului.
În concluzie, putem afirma, că pe teren, în comparație cu sala de clasă, conținutul
informativ al lecției are o arie mai vastă de cuprindere a element elor adiacente care definesc
categoria de noțiuni propusă în studiu.
Oportunități ale excursiei școlare:
 Crearea unui mediu adecvat de comunicare în condiții de manifestare liberă. Elevii
sunt încurajați să gândească liber, să -și expună cu claritate idei j uste;
 Manifestarea și stimularea imaginației și entuziasmului elevilor;
 Disponibilitatea mai mare a volumului de timp decât la școală, putând aborda o gamă
variată de probleme, în cadru colectiv și individual;
 Crearea cadrului optim de cunoaștere a preocup ărilor, intereselor, modului de a gândi
al elevilor, de a se exprima;

115
 Crearea posibilităților de trecere de la expuneri teoretice la aplicarea concretă în
practică, la formarea abilităților practice;
 Manifestarea puterii exemplului personal;
 Posibilitatea de a acționa practic asupra multiplelor aspecte ale educației: morale,
fizice, estetice, protecția mediului, combaterea factorilor nocivi, acțiunea de echipă,
întrajutorare, respect reciproc;
 Oferirea consilierii sub diferite aspecte: autocunoaștere, comun icare eficientă, stil de
viață, orientare pentru carieră;
 Oferirea unui cadru eficient de a -i învăța pe elevi punctualitatea, să fie sistematici și
organizați, optimiști, altruiști;
 Stabilirea relațiilor de colaborare cu familiile elevilor;
 Constituirea un or prilejuri de observare a profilului psihologic al elevului.
Cu prilejul excursiilor școlare efectuate se formează la elevi următoarele deprinderi
practice :
 de orientare în teren cu ajutorul busolei și hărții precum și fixarea locului de
staționare;
 elaborarea de către elevi a soluțiilor cu privire la prevenirea sau frânarea unor
fenomene de degradare a mediului înconjurător;
 posibilitatea elevilor să -și verifice și să -și aprofundeze cunoștințele de literatură și
artă, de istorie , contribuind astfel la corelarea interdisciplinară a noți unilor însușite anterior ;
 posibilitatea de a -i iniția pe elevi în cercetarea științifică în concordanță cu
aptitudinile lor ;
 contribuie la păstrarea și conservarea echilibrului mediului înconjurător;
 dezvoltă la elevi d eprinderea de respectare a normelor de comportare civilizată,
disciplinată și gospodărire.
Excursiile au o însemnătate atât de mare încât ele trebuie considerate ca parte
integrantă a procesului de predare și nicidecum ca ceva facultativ. De aceea, excursi a trebuie
înțeleasă ca o formă de activitate cu ajutorul căreia elevii dobândesc cunoștințe prin
perceperea directă a obiectelor și fenomenelor studiate. Prin observarea vie a naturii, se
realizează o legătură mai strânsă între teorie și practică, ceea ce contribuie la înlăturarea
formalismului în însușirea cunoștintelor. Excursiile bine organizate înviorează munca școlară,
sporesc interesul elevilor pentru biologie, stimulează dorința de cunoaștere și curiozitatea de a
înțelege temeinic obiectele și fenom enele din mediul înconjurător.

116
6.2 Vizita didactică

Locația: Grădina Botanică ,,Vasile Fati " Jibou ,,
Grupul țintă: elevi i din clas ele V-VIII
Tema : Diversitatea lumii vegetale în corelație cu factorii de mediu. Importanța
plantelor.
Durata: o zi
Scopul : -recunoașterea speciilor de plante învățate și observarea div ersității acestora
ca urmare a adaptărilor la mediul de viață
Obiective :
– să stabilească principalele tipuri de vegetație de pe Glob;
– să observe zonarea vegetației din țara noastră (care este urmarea interrelațiilor
dintre organisme și condițiile de viață);
– să explice importanța plantelor pentru natură și om .
În cadrul vizitei didactice am prezentat mai întâi câteva date generale despre Grădina
Botanică din jibou și modul cum este ea organizată.
Gradina Botanica a fost fondata in anul 1968 de catre profesorul Vasile Fati, in
cadrul liceului din localitate. In anul 1970, devine unitate independenta, fidela aceleiasi nobile
misiuni pentru care a fost creata, de a fi baza didactica pentru invatamantul biologic si
institutie de educatie pentru publicul vizitator in spiritul dragostei si respectului fata de natura.
Gradina este organizata pe sectoare, fiecare sector grupeaza plantele dintr -un anumit
punct de vedere, un complex de sere colect ionare, de microproductie si cercetare, un complex
acvaristic, un parc zoo si voliere de pasari, gradina japoneza si un rozarium. (fig. 6.1).

Figura 6.1 Grădina Botanică ,,Vasile Fati " Jibou (http://www.gradina -botanica –
jibou.ro/galerie -foto.html)

117
După această prezentare am prezentat elevilor noțiunea de vegetație (covorul vegetal
alcătuit din numeroase plante care ocupă același areal) și noțiunea de floră (totalitatea
speciilor de plante dintr -o anumită zonă sau de pe un teritoriu restrâns). Totodată, g ruparea
plantelor pe suprafața globului în anumite tipuri de vegetație s -a făcut ținând seama de
condițiile de mediu și de speciile de plante care cresc în anumite teritorii.
Cele mai importante tipuri de vegetație de pe Glob, așa cum apar ele în serele
grădinii, sunt:
În zona subtropicală :
a. păduri cu arbori și arbuști cu frunze pieloase, persistente, adaptate să reziste
la secetele din timpul verii. Din această categorie fac parte pădurile din zona mediteraneană,
unde vara este călduroasă și secetoasă , iar iarna este blândă; astfel un arbust cu frunze
pieloase este Quercus ilex (stejarul cu frunze persistente), Quercus suber (stejarul de plută),
etc., iar printre arbuștii cu valoare alimentară se înscriu: măslinul, portocalul, lămâiul, mirtul.
b. pla ntele de pustiuri, caracteristice zonei subtropicale cu precipitații foarte
slabe, sunt puține și cu numeroase adaptări care le dau posibilitatea să reziste la secetă (frunze
reduse sau care lipsesc, număr mic de stomate, tulpini suculente și verzi care fa c fotosinteză):
diverse specii de Cactaceae, Agave, Euphorbiaceae etc.
În zona tropicală :
a. pădurile tropicale umede în care numărul de specii de plante este foarte
mare; de exemplu, se pot cita arbori cu importanță practică (arborele de pâine, arborele de
scorțișoară, arborele de cuișoare, arborele de cafea, arborele de cauciuc), plante agățătoare
(liane), specii de plante epifite ce se dezvoltă pe scoarța copacilor;
b. savanele, caracteristice regiunilor tropicale unde, în decursul anului, există
numai 2 anotimpuri: unul ploios și altul secetos; caracteristice acestei vegetații sunt, ca plante
ierboase, gramineele, iar ca arbori, baobabul, acacia, palmierii, etc.
Ieșind din sere, am condus elevii către sectorul vegetației din zona temperată
(nemorală ), unde etajarea se face în zona alpină, zona pădurilor și zona de stepă.
Privitor la zona alpină, cu ierburi scurte, tufărișuri, jnepeni, ienuperi, afini, smârdar, sălcii
pitice, se evidențiază condițiile climatice proprii – temperaturi joase, luminozitate mare,
vânturi puternice, ploi multe, pătura groasă de zăpadă, soluri acide sărace în substanțe
nutritive, – și faptul că plantele sunt scurte sub formă de pernițe. În zona pădurilor există
subzone ale molidișurilor, fagului, stejarului, pădurilor de luncă . Zona de stepă cuprinde
vegetație ierboasă cu puține plante lemnoase arbustive ca porumbar, migdal pitic, etc.
După parcurgerea sectoarelor amintite se continuă vizita în sălile unde se înfățișează
problema importanței plantelor . Din exponatele prezent ate se deduce, clar și logic, că baza

118
alimentației omenirii o reprezintă cerealele: grâul, orezul, secara. Porumbul are utilizări
variate pentru hrana animalelor și a omului, pentru fabricarea amidonului, melasei, alcoolului,
berei, uleiurilor, iar mătasea de porumb are proprietăți medicinale. Zahărul (zaharoza) poate fi
extras din sfecla de zahăr, din trestia de zahăr, dar din alte plante ca porumb, batate dulci,
arțari canadieni, mesteceni tineri ș.a.
Grăsimile vegetale și uleiurile vegetale sunt folosite în alimentație, industrie,
medicină, principalele plante din care se extrag fiind floarea -soarelui, soia, arborele de cacao,
arahidele, măslinul, porumbul, dovleacul, inul, rapița ș.a.
Lemnul, mirodeniile, pigmenții, cauciucul, rășinile prezintă nenumărat e întrebuințări.
O concluzie ce se desprinde este aceea că lumea vie este unitară pentru că are aceeași
origine, aceeași compoziție și aceeași organizare, dar necesitatea utilizării resurselor variate
ale mediului a dus la diferite căi ale evoluției și ada ptării formelor vii. Unitatea lumii vii se
găsește în legătură dialectică cu diversitatea acesteia (Ciurchea și colab., 1982) .

Fig.6.2 Vizită la Grădina Botanică ,,Vasile Fati " Jibou

119
CONCLUZII

Lucrarea totalizează rezultatele activităților de teren ș i în clasă desfășurate cu elevii
claselor a V -a si a VIII -a de la Școala Gimnazială Remetea Chioarului în anul școlar 2017 –
2018.
În urma cercetarilor efectuate am ajuns la următoarele concluzii:
„Miracolele” terapeutice ale plantelor, născute din cele mai vechi timpuri mai există și
astăzi, contribuind în continuare la tratarea, vindecarea și chiar salvarea a nenumarate vieți,
dacă sunt aplicate corect și la timp.
Mediul înconjurator oferă omului factori terapeutici naturali diversi, printre care și
plantel e medicinale care se găsesc din abundență, constituind un mijloc important de
tratament al diferitelor afecțiuni, fără a neglija tratamentul medicamentos.
Prin interpretarea chestionarului aplicat la finalul activității se constată o cresterea a
interesulu i pentru utilizarea plantelor medicinale în tratarea diferitelor afecțiuni. Multe sunt
folosite în tratarea răcelilor, tusei, gripei, în bolile de stomac, ficat, rinichi.
În urma activităților desfăsurate elevii au dobândit abilități practice de recoltare,
uscare și păstrare a plantelor medicinale
Am concluzionat că majoritatea ( 84%) își procură singuri plantele medicinale fiind
favorizați de situarea localității în zona pădurii de foioase beneficiind de un strat ierbos si
arbustiv bogat în plante medicinal e.
În urma discuților avute cu elevii am dedus că în primul rând vor apela la tratamente
naturiste, iar în cazul în care rezultatele întârzie sau apar complicații vor apela la
medicamentele obținute prin sinteză chimică.
Activitățile desfăsurate cu elevii în cadrul activității de cercetare au contribuit la
consolidarea cunoștiințelor căpătate în procesul de învățământ.
Excursiile botanice s -au dovedit a fi activități cu multiple valențe educative, stimulând
interesul copiilor față de lumea înconjurătoare.
Studierea și cercetarea plantelor împreună cu elevii ne -a permis îmbogățirea bazei
materiale a laboratorului de biologie cu material naturalizat, conservat, herborizat necesar în
desfăsurarea procesului instructiv educativ.
În urma activităților desfăsurate elevii au înțeles că trusa de prim ajutor poate să fie
înlocuită cu o minigrădină de plante medicinale care pot vindeca nu numai bolile și durerile
fizice ci și pe cele ale sufletului și ale minții.

120
ANEXE
ANEXA 1 Imagini din activitățile desfăsurate

Figura 1 Gata de plecare

Figura 2 Poza de grup pe Dealul Chioarului

121

Figura 3 Elevi ai claselor V, VIII prin împrejurimile
comunei Remetea Chioarului

Figura 4 Din munca noastră

122

Figura 5 Din munca noastră

Figura 6 Diseminarea informațiilor

123

Figura 7 Diseminarea informațiilor

Figura 8
Afiș de popularizare a plantelor medicinale

124
ANEXA 2
Curriculum opțional la decizia școlii
Proiect de opțional „ Plantele medicinale și importanța lor pentru sănătatea
omului’’

Clasa: a-VIII-a
Școa la cu cls. I -VIII Remetea Chioarului
Profesor: Samoilă Maria Cristina
Număr de ore pe an: 37
Durata: 1 an
ARGUMENT

Programa opționalului are rolul de a completa cultura biologică generală a elevilor
asigurată de curriculum obligatoriu cu cunoștințe și deprinderi dintr -un domeniu față de care
elevii manifestă interes și anume utilizarea plantelor medicinale.
În flora spontană a României vegetează circa 800 specii de plante medicinale cu
acțiune terapeutică recunoscută și 370 care au însușiri recunoscut e ca efecte farmacodinamice.
Plantele medicinale au importanță pentru economia țării, la ora actuală medicamentele de
origine vegetală ocupând un loc din ce în ce mai mare în arsenalul terapeutic.
Multe plante medicinale preferă particularitățile climatic e specifice sudului țării
noastre: măghiran, mușețel, roiniță, busuioc, anason, mentă, cimbru, pelin, cimbrisor, soc,
măceș, etc.
Studierea plantelor medicinale este o temă de actualitate care interesează elevii,
aceste plante fiind cunoscute și studiate încă de cele mai vechi timpuri și are o mare
importanță practică, cultura lor fiind în legătură cu medicina naturistă, alternativă.
Programa este elaborată în conformitate cu obiectivele generale ale predării -învățării
biologiei în gimnaziu și vine să răspundă interesului elevilor pentru acest domeniu, exprimat
prin întrebările frecvente la orele de biologie și prin curiozitatea lor privind plantele
medicinale.

125

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

La sfârșitul clasei a VI -a, elevii vor fi
capabili:
Pe parcursul clasei a VI -a se realizează
următoarele activități:
1.1 Să recunoască principalele plante
medicinale; -observarea și descrierea unor plante
medicinale cunoscute, folosind plante
presate, atlase, planșe, etc.

1.2 Să descri e părțile componente ale unei
plante și să recunoască adaptările plantelor
medicinale la mediul de viață; -observații asupra formei, mărimii
plantelor, a culorii florilor și fructelor.
1.3 Să identifice plantele medicinale din
vecinătatea școlii, din car tier și din Parcul
“Nicolae Romanescu”; -recunoașterea plantelor medicinale și
evidențierea caracteristicilor acestora, ca
urmare a adaptării la mediul de viață.
2.1 Să utilizeze metode și mijloace
adecvate investigării plantelor medicinale; -observații asupra plantelor în mediul de
viață, albume, C.D. -uri reprezentând
plante medicinale.
2.2 Să recolteze plante medicinale și să
cunoască modul corect de uscare a
acestora ; -colectarea și conservarea corectă a
plantelor medicinale.
2.3 Să aplice concluzi ile rezultate în urma
investigațiilor realizate; -realizarea diferitelor produse din plante
medicinale: infuzie, decoct, macerat și
precizarea organelor plantelor folosite la
obținerea lor.
3.1 Să utilizeze diverse surse de informare
pentru colectarea de date privind plantele
medicinale;
-utilizarea atlaselor, dicționarelor, cărților
din bibliografie pentru recunoașterea
plantelor medicinale.
3.2 Să formuleze rezultate și concluzii
obținute pe baza informațiilor din diferite
surse; -dezbateri și discuți i în grup pentru
stabilirea consecințelor utilizării incorecte
a plantelor medicinale.
-elaborarea de referate, postere, desene pe

126
această temă.
4.1 Să rezolve situații -problemă legate de
ecologia și protecția acestor plante; -discuții privind rolul omul ui în
conservarea speciilor de plante, în general
și a plantelor medicinale, în special.
-necesitatea studierii plantelor medicinale,
având în vedere rolul lor pentru sănătatea
omului.
4.2 Să argumenteze avantajele și
dezavantajele folosirii plantelor
medicinale ca metodă alternativă în
tratarea unor afecțiuni. -discuții în grup pe această temă.
-elaborarea unor ierbare cu plante
medicinale.

Sugestii metodologice

Strategiile didactice utilizate vor situa elevul în centrul activităților de învățare
selectate în raport de conținut, tipul de lecție și opțiunea profesorului.
Ca medode didactice se pot folosi:
studiul de caz, care presupune o confruntare directă a elevului cu o situație reală;
experimentul de laborator, pentru realizarea diferitelor produse din plante medicinale:
infuzie, decoct, macerat;
metafora, în realizarea unor desene cu plante medicinale și efectele lor asupra sănătății
omului;
lucrul în grup, pentru realizarea unor herbare ;
dezbateri și discuții în grup pentru stabilirea consecințelor utilizării incorecte a
plantelor medicinale ;
elaborarea de referate, postere, desene pe această temă.
Valori și atitudini
Curriculum -ul opționalului ,, Plantele medicinale și importanța lor pentru sănătatea
omului’’ urmărește formarea următoarelor valori ș i atitudini:
motivația pentru aplicarea cunoștințelor dobândite în viața cotidiană;
interesul pentru cunoașterea plantelor medicinale și utilizările lor terapeutice;
preocuparea pentru dobândirea informațiilor privind colectarea, uscarea și păstrarea
plant elor medicinale;

127
EVALUARE

Observarea sistematică a elevilor: profesorul urmărește ritmic rezolvarea sarcinilor
de lucru și intervine pentru a regla eventualele disfuncționalități. Elevii sunt grupați în echipe
care vor primi sarcini precise pe parcursul anului școlar.
Probe orale, scrise și practice: se utilizează metode activ -participative, în care
elevii sunt încurajați să -și expună punctul de vedere. Probele practice sunt bazate pe activități
de investigare -experimentare și observații directe asupra m aterialului biologic;
Referate având ca temă plantele medicinale și importanța lor pentru sănătatea
omului;
Albume cu fotografii cu plante medicinale .
Desene, postere cu plante medicinale
LISTA DE CONȚINUTURI

1. Introducere
2. Istoricul utilizării plantel or ca mijloc de vindecare
3. Cunoașterea plantelor medicinale din România și a zonelor de răspândire
4. Cunoașterea plantelor medicinale din zon ă Remetea Chioarului
5. Principalele plante medicinale din zona Remetea Chioarului :
Coada șoricelului – Fam. Aste raceae
Cicoare – Fam. Asteraceae
Mușețelul, roma nița – Fam. Asteraceae
Păpădia – Fam. Asteraceae
Gălbenele, filimică – Fam. Asteraceae
Socul – Fam. Caprifoliacea
Volbura – Fam. Convolvulaceae
Traista ciobanului – Fam. Brassicaceae
Sunătoarea, pojarnița – Fam. Hypericaceae
Lăcrimioare – Fam. Liliaceae
Rostopască, negelariță – Fam. Papaveraceae
Cireșul – Fam. Rosaceae
Păducelul – Fam Rosaceae
Teiul – Fam. Tiliaceae
6. Plante medicinale cu potențial toxic crescut
7. Tehnici generale de recoltare a plantelor me dicinale

128
perioada favorabilă recoltării
transportul, uscarea și păstrarea plantelor medicinale
recoltări de plante medicinale
8. Forme de utilizare a plantelor medicinale: infuzia, decoctul, maceratul, vinul,
siropul, cataplasmele.
9. Limitele folosirii pl antelor medicinale
10. Rolul plantelor medicinale în medicina contemporană.

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
Obiective de
referință Conținuturi Număr de ore
alocate Săptămâna
1.2 Introducere 1 S1
1.1, 1.2, 1.3,
2.1, 2.2, 2.3,
3.1, 3.2 Istoricul utilizării pla ntelor ca
mijloace de vindecare 1
S2

1.1, 2.2, 3.1 Cunoașterea plantelor medicinale și
a zonelor de răspândire în țara
noastră 2
S3-S4

1.1, 1.2, 1.3,
2.1, 2.2, 2.3,
3.1, 3.2 Cunoașterea plantelor medicinale
din zona Remetea Chioarului –
generalități 1
S5
1.2, 1.3, 1.4,
2.2, 2.3, 3.1,
4.1 Plante medicinale:
Coada șoricelului – Fam. Asteraceae
Mușețelul, romanița – Fam.
Asteraceae
Păpădia – Fam. Asteraceae
Gălbenele, filimică – Fam.
Asteraceae
Socul – Fam. Caprifoliacea
Urzica – Fam. Lamiaceae
Volbura – Fam. Convolvulaceae
Traista ciobanului – Fam.
Brassicaceae
Sunătoarea, pojarnița – Fam.
1
1
1

1
1

1
1
1

1
S6
S7
S8
S9

S10
S11
S12
S13

S14

129
Hipericaceae
Rostopască, negelariță – Fam.
Papaveraceae
Cireșul – Fam. Rosaceae
Păducelul – Fam Rosaceae
Teiul – Fam. Tiliaceae 1

1

1
1 S15

S16
S17
S18
S19
1.1, 2.2, 2.3,
3.1 Recapitulare: plante medicinale din
zona Remetea Chioarului 1
S20
1.1, 1.2, 1.3,
2.2 Plante medicinale cu potențial toxic
crescut :
Lăcrămioară – Fam. Liliaceae
Rostopască, negelariță – Fam.
Papaver aceae 2

S21-S22
1.3, 2.1, 2.2,
2.3, Tehnici generale de recoltare a
plantelor medicinale 1 S23
1.1, 1.2, 1.3,
2.1, 2.2, 2.3,
3.1, 3.2 Perioada favorabilă recoltării
Transportul, uscarea și păstrarea
plantelor medicinale
Recoltări de plante medicinale
Recoltarea plantelor – ieșire în
natură 1
1

1
1

S24-S27
2.1, 2.2, 2.3,
3.1, 3.2 Forme de utilizare a plantelor
medicinale: infuzia, decoctul,
maceratul, vinul, siropul,
cataplasmele – lucrări practice 2

S28-S29
1.3, 2.1, 2.2,
2.3 Limitele folosirii plantelor
medicinale 1
S30
2.1, 2.2, 2.3,
3.1, 3.2 Prezentare de referate, postere,
fotografii realizate de elevi 2
S31-S32
3.1, 4.1 Realizarea herbarelor cu plante
medicinale 1
S33-S34
2.1, 2.3, 3.1,
3.2 Rolul plantelor medicinale în
medicina cont emporană 1
S35
Recapitulare 2 S36-S37

130
BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean A., Ardelelean A .,- Cetatea Chioarului –file de monografie , Remetea
Chioarului , 2007
2. Bujor O.,- Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z , Ed. Fiat Lux ,
București , 2003
3. Bujor O., Popescu O. ,- Fitoterapie tradițională și modernă , Ed. Fiat Lux ,
București , 2003
4. Bujor O., Alexan M., Crăciun F., – Flora medicinală a României , vol. I Ed.
Ceres , București, 1988 ,
5. Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu V.,- Plante medicinale, fitochimie, fitote rapie.
Tratat de farmacognozie, Ed. Medicală , București , 1993
6. Ciurchea M., Ciolac Russu A., Iordache I., – Metodica predării stiințelor
biologice , Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti, 198 2
7. Constantinescu C., – Plantele medicinale în apărarea sănătății, Ed. Recoop,
București , 1976
8. Constantinescu C., Hațieganu Buruiană E., – Să ne cunoaștem Plantele
Medicinale, Ed., Medicinală, 1986
9. Costică N.,- Metod a predăriibiologiei , Ed. Graphys Iasi, 200 8
10. Duță V .,- Tratamente naturiste 100 Plante medicinale 2500 leacuri a le casei,
Ed. Stefan , 2008
11. Felicia – Dicționarul plantelor de leac , Ed. Călin , București , 2008
12. Fischer E .,- Dicționarul plantelor medicinale , Ed. Gemma Pres , București,
2002
13. Grigore Ghe., Grigore C .,- Ghidul plantelor medicinale și al bolilor tratate cu
plante, Ed. Bic All , București , 200 7
14. Ianovici N .,- Metode didactice în predare, învățare, evaluare în biologie , Ed.
Mirton ,Timișoara 2009
15. Istudor V .,- Farmacognozie, Fitoterapie și Fitoterapie , Ed . Medicală,
București, 1998
16. Lazăr V ., Căprăriu D., – Metode di dactice utilizate în predarea biologiei, Ed.
Arves, Craiova, 2008
17. Mohanu Ghe .,- Tratarea bolilor cu leacuri din popor , Ed. Corint , București ,
2014

131
18. Mohanu S .,- Farmacia naturii. 150 de boli tratate cu plante medicinale , Ed.
Militară , 1993
19. Munteanu L. S., Tă mas M., Munteanu S., Munteanu L., Duda M. M., Vârban
D., Florian S., – Tratat de plante medicinale cultivate și spontane, Ed. Risoprint, Cluj Napoca,
2007
20. Nicola I .,- Tratat de pedagogie scolară ediția a II -a, Ed, Aramis , București,
2002
21. Nădașan V. ,- Incursiune în fitoterapie , Viață și sănătate, București, 2003
22. Păun E. , – Sănătatea carpaților , Ed. F&D Still Commerce București , 1995
23. Petrescu A., – Practică farmaceutică , 1977
24. Pop M ., Olos E ., – Remedii din farmacia naturii , Ed. Cybela , Baia Mare , 2001
25. Potlog Alexe S., Vintan Alexandru Ghe., – Plante medicinale, 1983
26. Racz G., Laza A., Coiciu E., – Plante medicinale și aromatice , Ed. Ceres ,
București, 1970
27. Tudor I .,- Sănătate la îndemâna oricui , Ed. Leuman , București, 20 10
28. Internet – images.google.ro
http://www.exclusivenews.ro/efectele -miraculoase -ale-plantelor –
medicinale -si-aromatice -sub-forma -de-pulbere/
https://www.greenme.it/consumare/cosmesi/12637 -oleoliti -ricette
http://www.herbalist.ro/Plante -Medicinale/Anghinarea -103
http://leniass.blogspot.com/2016/05/sirop -de-cimbrisor -la-rece.html
http://www.e -gradinarit.ro/farmacia -naturii/coacazul -negru/
http://www.neoplazii -titan.ro/?galbenelele -(calendula -officinalis
https://www.daciccool.ro/blogurile -brandurilor -dacic -cool/blog –
apiland/6442 -paducelul -prietenul -inimii
https://www.pepinieramizil.ro/plante -perene/ rozmarin -rosmarinus –
officinalis -00000657.html
https://www.waltersgardens.com/variety.php?ID=SALA
http://tomamariusfoto.blogspot.com/2011/05/floare -de-salcam.html
http://www.ziare.com/viata -sanatoasa/remedii -naturale/socul -te-ajuta-
sa-elimini -toxinele -din-organism -11764
http://gradina -de-
vis.shopmania.biz/cumpara/%EF%BB%BFtataneasa -727702
https://www.casa -gradina.ro/cum -se-ingrijesc -teii-cateva -sfaturi/

132

DECLARATIE DE AUTENTICITATE
PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnata Samoilă Maria Cristina, în scrisă la examenul pentru obținerea gradului
didactic I, seria 2017 -2019, specializarea Biologie, prin prezenta certific că lucrarea
metodico -științifică cu titlul ”STUDIUL PLANTELOR MEDICINALE DIN ZONA
REMETEA CHIOARULUI – utilizarea datelor în procesul d idactic’’, conducător
științific șef lucrări dr. Lucia Mihalescu, este rezultatul propriilor mele activități de
investigare teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în activitatea mea
didactică.
În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista
bibliografică, iar preluările din diferite surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate
în lucrare.
Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative: examene sau
concursuri.

Data:…………………. Semn ătura: