Studiul Pietii Carnii de Porc pe Plan European Si National

=== 2e20a6d358a44dab500c07a7341d7ffd08607ab7_101832_2 ===

INTRODUCERE

Creșterea suinelor reprezintă o formă de siguranță din punct de vedere economic, a strategiilor de trai ale multor comunități rurale și periurbane sărace și dezavantajate din întreaga lume. Pentru fermieri, efectivele de suine joacă un rol central în identitatea lor socio-economică și culturală și constituie o sursă de alimente, având rol în ocuparea forței de muncă, securitatea alimentară și, de asemenea, activele pentru depozitare sau comerț.

Prezenta lucrare este împărțită pe trei capitole, fiecare dintre aceastea reliefând rolul pe care carnea de porc îl are asupra economiei statului romnân.

În acest sens, primul capitol debutează prin prezentarea pieței și a componentelor sale, accentuând , pe rând, piața ca și concept și tipologie, cererea și oferta, prețul și tipurile de prețuri, dar și importanța alimentară si economică a creșterii suinelor.

Cel de-al doilea capitol reliefează piața cărnii de porc la nivel mondial, prin efectivele de porcine, producția de carne de porc, oferta de carne de porc, consumul uman de carne, precum și comerțul cu carne de porc la nivel mondial.

De departe, cea mai relevantă parte a acestui studiu se regăsește la nivelul capitolului al treilea, prin prisma cercetării cu privire la piața cărnii de porc în România. Astfel, cele mai accentuate puncte au fost cu privire la efectivele de porcine din România, producția de carne de porc, consumul mediu lunar de carne de porc, prețurile carnii de porc, comerțul exterior al României pentru specia porcine, legislația privind comercializarea cărnii de porc, precum și analiza SWOT a sectorului suinelor din țara noastră.

Nivelul cererii este mult mai mare decât producția internă actuală. Creșterea industriei animale domestice de tip suine pe plan mondial a fost împiedicată de mai multe constrângeri, cum ar fi lipsa unui stoc îmbunătățit de reproducere și a informațiilor despre producție în anumite state slab dezvoltate, care să ducă la importuri pentru a subvenționa consumul de carne.

Cererea de carne de porc pe piața mondială și nivelul de competitivitate solicită examinarea tuturor factorilor și problemelor care rezultă din acest tip de producție, cu scopul de a fi dinamic. Ne așteptăm la un rezultat economic mai mare în producția de carne de porc și de păsări de curte și la rezultate mai bune în comerțul exterior. Accentul se pune pe găsirea unei combinații optime a tuturor factorilor pentru a depăși ciclurile din această producție și pentru a realiza efectele economice maxime.

CAPITOLUL I – PIAȚA ȘI COMPONENTELE SALE

1.1 Piața – concept și tipologie

Definirea pieței este unul dintre cele mai importante instrumente analitice care examinează și evaluează constrângerile concurențiale pe care le întâmpină o firmă și impactul comportamentului său asupra concurenței. Definirea pieței este un cadru analitic aplicat pe scară largă pentru a examina și a evalua preocupările concurențiale. Piața relevantă ar trebui definită astfel încât constrângerile concurențiale cu care se confruntă o firmă, și anume substituția pe partea cererii și a ofertei, să fie capturate cât mai exact posibil. Piața relevantă este definită de obicei prin aplicarea testului monopolist ipotetic (cunoscut și sub numele de testul SSNIP), conform căruia o „piață” cuprinde toate produsele și regiunile pentru care un monopol ipotetic care maximizează profitul ar impune o valoare mică, dar semnificativă, creșterea prețului. Definirea pieței servește mai multor scopuri în identificarea sferei concurenței pe o piață.

Scopul principal al definirii pieței este evaluarea existenței, creării sau consolidării puterii de piață, care este definită ca și capacitatea firmei de a menține prețul peste nivelul competitiv pe termen lung. Cotele de piață ale firmelor respective oferă o indicație a puterii de piață. De asemenea, definirea pieței facilitează identificarea concurenților relevanți și este utilă în evaluarea riscului de potențiale efecte coordonate în fuziuni. În plus, identificarea domeniului concurenței permite examinarea altor aspecte relevante ale concurenței, cum ar fi obstacolele potențiale de intrare. Chiar și atunci când datele necesare pentru efectuarea testului ipotetic de monopol nu sunt disponibile, acest test oferă un cadru conceptual coerent pentru definirea pieței relevante. Importanța definiției pieței se extinde, de asemenea, dincolo de rolul său în analiza preocupărilor legate de concurență: conceptul este folosit ca bază pentru calcularea amenzilor, pentru estimarea efectelor asupra comerțului dintre statele membre ale UE și a servit drept model procedural pentru alte domenii ale dreptului.

Cu toate acestea, definirea pieței este o sarcină complexă și există un larg acord că, în unele cazuri, oportunitatea acesteia poate fi pusă sub semnul întrebării. Preocupările principale se referă la valoarea limitată a cotelor de piață și a măsurilor de concentrare calculate pe anumite tipuri de piețe.

Tipologia pieței

Analiștii trebuie să înțeleagă modelul de cerere și ofertă al piețelor, deoarece toate firmele cumpără și vând pe piețe. Analiștii în domeniul investițiilor au nevoie cel puțin de o înțelegere de bază a acestor piețe și de modelul de cerere și ofertă care oferă un cadru pentru analizarea acestora. Piețele sunt în general clasificate ca piețe de factori sau piețe de bunuri. Factorii de piață sunt piețe pentru cumpărarea și vânzarea factorilor de producție. În economiile capitaliste private ale întreprinderilor, gospodăriile dețin factorii de producție (terenul, forța de muncă, capitalul fizic și materialele utilizate în producție).

Piețele de mărfuri sunt piețe pentru producție. Din perspectiva economiei, firmele, care în ultimă instanță sunt deținute de persoane fizice, fie singure, fie în formă corporală, sunt organizații care cumpără serviciile acestor factori. Întreprinderile transformă apoi aceste servicii în bunuri și servicii intermediare sau finale. (Bunurile și serviciile intermediare sunt cele achiziționate pentru a fi utilizate ca inputuri pentru a produce alte bunuri și servicii, în timp ce bunurile și serviciile finale sunt achiziționate de către gospodăriile populației.)

Aceste două tipuri de interacțiuni între sectorul gospodăriilor și sectorul ferm – cele legate de bunuri și servicii – au loc pe piețele factorilor și, respectiv, pe piețele bunurilor. În piața factorilor pentru muncă, gospodăriile sunt vânzători și firmele sunt cumpărători. Pe piețele bunurilor: firmele sunt vânzători, iar gospodăriile și firmele sunt cumpărători. De exemplu, firmele sunt cumpărători de bunuri de capital (cum ar fi echipamente) și bunuri intermediare, în timp ce gospodăriile sunt cumpărători de o gamă largă de bunuri durabile și non-durabile. În general, interacțiunile pe piață sunt voluntare. Firmele își oferă produsele pentru vânzare atunci când consideră că plata pe care o vor primi depășește costul de producție. Gospodăriile casnice sunt dispuse să achiziționeze bunuri și servicii atunci când valoarea pe care se așteaptă să o primească depășește suma necesară pentru a le achiziționa. Ori de câte ori valoarea percepută a unui bun depășește costul așteptat pentru a-l produce, poate avea loc un comerț potențial. Acest fapt poate părea evident, dar este fundamental pentru înțelegerea piețelor. Dacă un cumpărător apreciază mai mult decât un vânzător, nu numai că există o oportunitate pentru un schimb, dar schimbul va fi benefic ambelor părți.

Într-un singur tip de piață a factorilor, numită piață a forței de muncă, gospodăriile se oferă să-și vândă serviciile de muncă atunci când plata pe care o așteaptă să o primească depășește valoarea timpului liber la care trebuie să renunțe. În schimb, firmele angajează lucrători atunci când consideră că valoarea productivității lucrătorilor este mai mare decât costul angajării acestora. O sursă majoră de venituri a gospodăriilor și un cost major pentru firme este compensarea plătită în schimbul serviciilor de muncă. În plus, gospodăriile aleg să cheltuiască mai puțin pe consum decât câștigă din munca lor. Acest comportament se numește economie, prin care gospodăriile pot acumula capital financiar, randamentele pe care le pot genera alte surse de venit ale gospodăriilor, cum ar fi dobânda, dividendele și câștigurile de capital. Gospodăriile pot alege să împrumute economiile acumulate (în schimbul dobânzii) sau să le investească în creanțe de proprietate în firme (în speranța de a primi dividende și câștiguri de capital). Gospodăriile populației fac aceste opțiuni de economisire atunci când veniturile lor anticipate viitoare sunt considerate a fi mai valoroase astăzi decât consumul actual pe care gospodăriile trebuie să-l sacrifice atunci când economisesc. Într-adevăr, un obiectiv major al instituțiilor și piețelor financiare este de a permite transferul acestor economii în investiții de capital. Firmele folosesc piețele de capital (piețe pentru capitalul financiar pe termen lung – adică piețe pentru creanțe pe termen lung asupra activelor firmelor și fluxuri de numerar) pentru a vinde datorii (pe piețe de obligațiuni) sau capitaluri proprii (pe piețele de capital) să investească în active productive, cum ar fi instalațiile și echipamentele. Aceștia au aceste opțiuni de investiții atunci când consideră că investițiile lor vor crește valoarea firmei cu mai mult decât costul de achiziționare a acestor fonduri de la gospodării. Întreprinderile folosesc de asemenea intermediari financiari, cum ar fi băncile și companiile de asigurări, pentru a mobiliza capital, în mod tipic, finanțare prin datorii, care în cele din urmă provine din economiile gospodăriilor, acestea fiind, de altfel, acumulatori de capital financiar. Microeconomia, deși concentrată în primul rând pe piețele bunurilor și factorilor, poate contribui la înțelegerea tuturor tipurilor de piețe (de exemplu, piețele pentru titluri financiare).

O piață este un set de organizații și / sau persoane care ar putea beneficia de produsele și serviciile oferite de terți actori și de concurenții lor. și care au putere de cumpărare și autoritatea de a cumpăra.

În general, există două tipuri de piețe:

• piețele de consum care constau în consumatorii finali ai produselor sau serviciilor pentru uz personal; și

• piețele de afaceri sau industriale care constau în organizații care achiziționează produse sau servicii;

Serviciile destinate utilizării directe sau indirecte în producția de produse sau servicii pe care le oferă.

1.2. Cererea și oferta

În general, economia este studiul producției, distribuției și consumului și poate fi împărțită în două mari domenii de studiu: macroeconomie și microeconomie. Macroeconomia se ocupă de cantități economice agregate, cum ar fi producția națională și venitul național. Macroeconomia își are rădăcinile în microeconomie, care se ocupă cu piețele și luarea deciziilor de către unitățile economice individuale, inclusiv consumatorii și întreprinderile. Microeconomia este un punct de plecare logic pentru studiul economiei.

Analiza cererii și ofertei este studiul cu privire la modalitatea de interacțiune între cumpărători și vânzători pentru a determina prețurile tranzacțiilor și cantitățile. După cum vom vedea, prețurile reflectă simultan atât valoarea pentru cumpărător a următoarei unități (sau marginală), cât și costul pentru vânzătorul acelei unități. În economiile de piață ale întreprinderilor private, care reprezintă preocuparea principală a analiștilor în domeniul investițiilor, analiza cererii și ofertei cuprinde cel mai important set de instrumente microeconomice.

În mod tradițional, microeconomia clasifică unitățile economice private în două grupuri: consumatori (sau gospodării) și firme. Aceste două grupuri dau naștere, respectiv, teoriei consumatorului și teoriei firmei ca două ramuri de studiu. Teoria consumatorului se referă la consumul (cererea de bunuri și servicii) de către indivizii care maximizează utilitatea (adică persoanele care iau decizii și cresc satisfacția primită din consumul actual și viitor). Teoria firmei se referă la furnizarea de bunuri și servicii de către firmele care maximizează profitul. Teoria consumatorului și teoria firmei sunt importante deoarece ne ajută să înțelegem bazele cererii și ofertei. Citirea ulterioară se va concentra pe teoria consumatorului și pe teoria firmei. Investitorii analiști, în special analiștii de capital și de credit, trebuie să analizeze în mod regulat produsele și serviciile, costurile, prețurile, eventualele substitute și completări, pentru a ajunge la concluzii cu privire la profitabilitatea unei companii și la riscul de afaceri (riscul de exploatare a profitului). În plus, dacă analistul nu are o înțelegere solidă a modelului de cerere și ofertă a piețelor, el sau ea nu poate spera să prezică modul în care evenimentele externe – cum ar fi o schimbare a gusturilor consumatorilor sau modificări ale impozitelor și subvențiilor sau alte intervenții pe piețe – veniturile și fluxurile de numerar ale firmei.

Cererea este rata la care consumatorii doresc să cumpere un produs. Teoria economică susține că cererea constă în doi factori: gustul și capacitatea de a cumpăra. Gustul, care este dorința pentru un bun, determină dorința de a cumpăra bunul la un anumit preț. Abilitatea de a cumpăra înseamnă că pentru a cumpăra un bun la un preț specific, o persoană trebuie să posede avere sau venituri suficiente. Ambii factori ai cererii depind de prețul pieței. Atunci când prețul de piață al unui produs este ridicat, cererea va fi scăzută. Când prețul este scăzut, cererea este ridicată. La prețuri foarte scăzute, mulți consumatori vor putea achiziționa un produs. Cu toate acestea, oamenii doresc de obicei doar un lucru bun. Dobândirea de creșteri suplimentare ale unui bun sau serviciu într-o anumită perioadă de timp va aduce mai puțină satisfacție. Ca urmare, cererea pentru un produs la prețuri scăzute este limitată de gust și nu este infinită chiar și atunci când prețul este egal cu zero. Pe măsură ce crește prețul, aceeași sumă de bani va achiziționa mai puține produse. Atunci când prețul unui produs este foarte ridicat, cererea va scădea deoarece, în timp ce consumatorii ar dori să cumpere foarte mult un produs, aceștia sunt limitați de capacitatea lor de a cumpăra. În acest sens se remarcă o curbă a cererii care arată o relație generalizată între prețul unui bun și cantitatea pe care consumatorii sunt dispuși să o cumpere într-o anumită perioadă de timp. Aceasta este cunoscută sub denumirea de curbă de cerere simplă.

Curba de cerere simplă pare să presupună că prețul este singurul factor care afectează cererea. Reamintim ipoteza făcută de economiști conform căreia ceilalți factori care influențează modificările în cerere se manifestă într-un interval de timp mult mai mare. Acești factori sunt presupuși a fi constanți în perioada în care prețul determină stabilizarea ofertei și a cererii.

Pe de altă parte, oferta reflectă disponibilitatea și capacitatea de a furniza bunuri și determină acțiunile vânzătorului. La prețuri mai mari, mai multă marfă va fi disponibilă pentru cumpărători. Acest lucru se datorează faptului că furnizorii vor putea să mențină un profit, în ciuda costurilor mai ridicate de producție care ar putea rezulta din extinderea capacității lor pe termen scurt. Într-o piață reală, atunci când inventarul este mai mic decât cel dorit, producătorii vor crește atât aprovizionarea produsului, cât și prețul său. Creșterea pe termen scurt a aprovizionării determină mărire a costurilor de producție, ceea ce duce la o creștere suplimentară a prețului. Schimbarea prețurilor la rândul său influențează rata dorită de producție. Un efect similar apare dacă inventarul este prea mare. Teoria economică clasică a aproximat acest proces complicat prin curba ofertei. În acest context, curba de aprovizionare se înclină în sus pentru că fiecare unitate suplimentară este considerată mai dificilă sau mai costisitoare decât cea anterioară și, prin urmare, necesită un preț mai mare pentru a justifica producția acesteia.

Interacțiunea dintre ofertă și cerere

Cererea este definită ca și cantitatea (sau suma) unui bun sau serviciu pe care oamenii sunt dispuși și capabili să îl cumpere la prețuri diferite, în timp ce oferta este definită ca fiind cantitatea de bun sau de serviciu oferită la fiecare preț. Cum interacționează pentru a controla piața? Cumpărătorii și vânzătorii reacționează în mod opus la o schimbare a prețului. În cazul creșterii prețurilor, dorința și capacitatea vânzătorilor de a oferi bunuri vor crește, în timp ce disponibilitatea și capacitatea cumpărătorilor de a cumpăra bunuri vor scădea.

Cererea, în economie, este disponibilitatea și capacitatea consumatorilor de a cumpăra o anumită sumă dintr-un bun sau serviciu la un preț dat. Oferta este dorința vânzătorilor de a oferi o anumită cantitate de bun sau serviciu pentru un anumit preț. Mai târziu, studiul teoriei firmei va determina curba ofertei. Modelul cererii și ofertei este util pentru a explica modul în care sunt determinate prețurile și cantitățile tranzacționate și maniera în care influențele externe afectează valorile acestor variabile. Cumpărătorul este capturat sub funcția de cerere și echivalentul său grafic, curba cererii. Această curbă arată atât cumpărătorii care sunt dispuși să plătească pentru fiecare cantitate cele mai înalte prețuri, iar cea mai mare parte de cumpărători sunt dispuși și capabili să cumpere la orice preț.

Comportamentul vânzătorilor, pe de altă parte, este analizat în funcția de alimentare și în echivalentul său grafic, curba de aprovizionare. Această curbă arată simultan prețurile cele mai mici pe care vânzătorii sunt dispuși să le accepte pentru fiecare cantitate și cantitatea cea mai mare pe care vânzătorii sunt dispuși să o ofere la fiecare preț. Dacă, la o anumită cantitate, cel mai mare preț pe care cumpărătorii sunt dispuși să îl plătească este egal cu cel mai mic preț pe care vânzătorii sunt dispuși să îl accepte, se consideră că piața a ajuns la cantitatea sa de echilibru. În mod alternativ, atunci când cantitatea pe care cumpărătorii sunt dispuși și capabili să o cumpere la un anumit preț este doar egală cu cantitatea pe care vânzătorii sunt dispuși să o ofere la același preț, se consideră că piața a descoperit prețul de echilibru. Prin urmare, prețul și cantitatea de echilibru sunt atinse simultan și atât timp cât nici curba de aprovizionare, nici curba cererii nu se schimbă, nu există nicio tendință ca prețul sau cantitatea să varieze de la valorile lor de echilibru.

1.3. Prețul. Tipuri de prețuri

Deși percepțiile consumatorilor asupra prețului, calității și valorii sunt considerate factori determinanți ai comportamentului de cumpărături și alegerii produselor , cercetarea acestor concepte și legăturile acestora au condus la câteva constatări concludente. Eforturile de cercetare au fost criticate pentru definirea și conceptualizarea inadecvată, procedurile de măsurare inconsistente și problemele metodologice. O problemă fundamentală care limitează cercetarea în zona prețurilor implică semnificația conceptelor: calitatea și valoarea sunt construcții indistincte și evazive, adesea greșite de adjective imprecise, cum ar fi "bunătatea, luxul, strălucirea sau greutatea". Deoarece definiția este dificilă, cercetătorii depind adesea de măsura unidimensională de auto-raportului pentru a obține un cadru conceptual și trebuie să își asume înțelesuri comune în rândul consumatorilor.

Din perspectiva consumatorului, prețul este ceea ce este sacrificat sau la care se renunță pentru a obține un produs. Această definiție este în concordanță cu argumentul lui Ahtola (1984) împotriva includerii prețului monetar ca atribut de nivel inferior în modelele multiatributare, deoarece prețul reprezintă o componentă de a „da” a modelului, mai degrabă decât o componentă de a „obține”. Definirea prețului ca sacrificare este în concordanță cu conceptualizările altor cercetători de stabilire a prețurilor . Totuși, prețul este o variabilă a mixului de marketing dificil de definit în varietatea de sensuri ale termenului, dificultatea de determinare a acestora, precum și numărul mare de variabile externe și interne întărind această condiție.

O primă abordare a conceptului de preț ar putea fi dată ca valoare în termeni monetari, unui produs sau serviciu pe care un consumator ar fi dispus să-l cumpere.

Determinarea prețului este un instrument de o importanță enormă în companie, deoarece va determina nivelul venitului companiei și, prin urmare, rentabilitatea acesteia. Există o credință pe scară largă că prețul, așa cum este prezentat în manualele de bază ale economiei, este dat de echilibrul dintre cerere și ofertă, în timp ce variațiile acestuia din urmă se bazează pe așa-numita elasticitate a cererii (relativa variație a cererii de un bun înainte de modificări în prețul de aceeași).

Mai jos se pot observa principalele tipuri de prețuri, alături de domeniile în care acestea se întâlnesc:

• Prețul obișnuit

• Prețul angro: angrosiști

• Preț de vânzare cu amănuntul

• Prețul autorizat: necesită autorizarea unui organism competent pentru aceasta: Consiliul pentru prețuri superioare sau Comitetul delegat pentru afaceri economice

• Prețul comunicat: prețul autorizat care necesită o comunicare prealabilă

• Prețuri naționale autorizate: electricitate, gaz, petrol, poștă, telefon fix, transport public etc.

• Preturi autonome autorizate: transport urban, alimentare cu apa, irigații (zone) etc.

• Prețurile comunicate intern: hrana pentru animale, îngrășăminte, transportul de călători și mărfuri etc.

• Prețuri autonome comunicate: clinici, spitale etc.

• Prețul produselor complementare: rotirea fotografiilor cu aparatul foto

• Prețul brut: înainte de a aplica reduceri

• Prețul cu două părți: fix și variabil: lumină

• Prețul de cumpărare: prețul ridicat aplicat la etapa de lansare: inovațiile, cererea sensibilă la promoții, piața foarte segmentată

• Preț de penetrare: preț scăzut aplicat la lansări: imitație ușoară, cerere sensibilă la prețuri, puține bariere la intrare

• Prețul pieței: fără modificări artificiale ca urmare a ofertei și a cererii

• Prețul de decontare: redus pentru a deconta acțiuni, lansări, închidere, schimbare de activitate

• Prețul ofertei: mai mic decât de obicei: promoții și reduceri

• Pretul pachetului: Accesorii auto

• Preț de prestigiu: pentru produsele cu o cerere foarte inelastică.

• Prețul cererii (cârlig): atracția la punctul de vânzare

• Prețul de referință: standard pentru comparații: toate la 100

• Prețul de rezervare: maximul pe care cumpărătorul îl exprimă că este dispus să plătească. tratative

• Prețul serviciilor profesionale: dentist

• Prețul de transfer: intern; între diviziunile aceleiași companii

• Prețul recomandat: sugerat de producător

• Prețul cu amănuntul (PVP): propus în produsele sale de către comerciantul cu amănuntul

• prețul "Predator": fixat sub cost

• Preț redus: preț scăzut pentru produse de calitate inferioară sau servicii inferioare

• Prețul etic: băncile, tutunul, medicamentele …

• Prețul fix: indiferent de cine cumpără: cărți, ziare …

• Prețul impus (psihologic): 99,9 EUR

• Prețul intern: fără referire la valoarea percepută (limită, tehnică și obiectivă):

Preț limită (prag): egal cu costul

Prețul tehnic: egal cu neutrul

Preț țintă: permite o creștere peste centrul mort.

• Prețul negociat: prin acorduri între cumpărător și vânzător

• Prețul net: sub care reducerile nu sunt acceptate

• Prețul neliniar: în funcție de consum sau de utilizare: benzină, lumină (blocuri), telefon …

• Pretul optim: cel care maximizează obiectivul stabilit de companie

• Prețul perceput: cel care este codificat intern de către client

• Prețul politic: interes sau motive sociale (autobuze, metrou …)

• Prețul premiului: preț ridicat pentru produse superioare: antichități, licitații …

• Prețul promoțional: redus pentru a încuraja achizițiile

• Prețul rezonabil: garantează, fără a fi suportat, un "rezonabil"

• Preț redus: oferte, reduceri, decontări …

• Prețul rotunjit: ajustat la multiplii de 100, 1.000, 10.000 . Este și psihologic.

• Prețul în funcție de costul mediu: calculat în funcție de costul total mediu.

• Preț în funcție de valoarea percepută: o salată în două tipuri de restaurant

• Prețul unic: același pentru toate produsele dintr-o singură linie

• Prețul unității: pe unitate de produs: kilograme, metri pătrați, litri etc.

• Prețul intern: fără referire la valoarea percepută (limită, tehnică și obiectivă)

1.4. Importanța alimentară si economică a creșterii suinelor

Creșterea suinelor reprezintă o formă de siguranță din punct de vedere economic, a strategiilor de trai ale multor comunități rurale și periurbane sărace și dezavantajate din întreaga lume. Pentru fermieri, efectivele de suine joacă un rol central în identitatea lor socio-economică și culturală și constituie o sursă de alimente, având rol în ocuparea forței de muncă, securitatea alimentară și, de asemenea, activele pentru depozitare sau comerț.

Nivelul cererii este mult mai mare decât producția internă actuală. Creșterea industriei animale domestice de tip suine pe plan mondial a fost împiedicată de mai multe constrângeri, cum ar fi lipsa unui stoc îmbunătățit de reproducere și a informațiilor despre producție în anumite state slab dezvoltate, care să ducă la importuri pentru a subvenționa consumul de carne. Această criză și schimbare au creat noi nevoi, iar îndeplinirea acestor nevoi reprezintă o oportunitate de afaceri cu potențialul de a oferi locuri de muncă și de generare a veniturilor durabile. Evoluțiile recente arată că anumite state au potențialul de a-și mări efectivele de animale domestice și de a produce carne de bună calitate pentru a satisface o mare parte a cerințelor de proteine ​​animale ale națiunilor.

Carnea de porc este cea mai consumată carne din lume. Oamenii consumă multe produse de porc diferite, cum ar fi cârnați, ceafă de porc, cotlet de porc, șuncă și altele. Mai multe produse sau subproduse valoroase, care pe lângă carne, provin din porcine. Acestea includ insulina pentru reglarea diabetului; supape pentru chirurgie cardiacă umană; piele pentru încălțăminte și îmbrăcăminte; gelatină pentru multe utilizări alimentare și nealimentare. Produsele secundare porcine sunt, de asemenea, părți importante ale unor astfel de produse, cum ar fi filtrele de apă, izolarea, cauciucul, antigelul, anumite materiale plastice, cerurile de podea, creioanele, creta, adezivii și îngrășămintele. Cu toate acestea, creșterea costurilor pentru producția de porcine a crescut (a agravat situația fermierilor de porci și a dus la creșterea prețului la carnea de porc) și a contribuit la un deficit mondial al produselor din carne de porc.

Carnea de porc este printre cele mai consumate tipuri de carne din lume, indiferent de creșterea prețurilor. Carnea de porc este de obicei oferită spre vânzare sub formă de bucăți primare, care constau, în general, din ceafă, burtă, coapse, organe, cap și picioare. Producția și cererea de carne de porc la nivel mondial prezintă un fenomen continuu distinct care influențează disponibilitatea acestui tip de aliment. Întrucât producția internă nu poate ține pasul cu cererea de carne de porc, unele state importă carne de porc prelucrată pentru a satisface cererea internă. Deși sistemele de producție variază în funcție de regiuni, ratele de înmulțire și creștere sunt încă influențate de calitatea raselor, a hranei pentru animale și a sistemelor de producție, ceea ce determină variabilitatea profitului. Pentru a satisface cererea de consum intern de carne de porc, diverse guverne, prin intermediul Ministerelor Agriculturii, asigură o creștere a numărului de rase de porci din întreaga lume pentru reproducere și distribuire către fermierii locali.

Producția comercială internă de porcine a crescut semnificativ în ultimul deceniu ca rezultat al creșterii producției și consumului intern de carne. Marketingul și cererea au oferit oportunitatea unui produs de carne de porc cu valoare adăugată, cum ar fi cârnații, baconul, șunca și cotletul de porc etc.

Cererea de carne de porc pe piața mondială și nivelul de competitivitate solicită examinarea tuturor factorilor și problemelor care rezultă din acest tip de producție, cu scopul de a fi dinamic. Ne așteptăm la un rezultat economic mai mare în producția de carne de porc și de păsări de curte și la rezultate mai bune în comerțul exterior. Accentul se pune pe găsirea unei combinații optime a tuturor factorilor pentru a depăși ciclurile din această producție și pentru a realiza efectele economice maxime. Funcțiile de producție definesc cu precizie relațiile dintre factori și permit managerilor să îi controleze pe aceia care afectează economia producției de carne de porc și măsurile care trebuie luate pentru a atinge anumite obiective. Înainte de a intra în producție însăși, este important ca fermierii să știe la ce să se aștepte din punct de vedere al prețului de cost și al rentabilității economice, precum și al factorilor care influențează economia producției de carne de porc.

CAPITOLUL II. PIAȚA CĂRNII DE PORC LA NIVEL MONDIAL

2.1. Efectivele de porcine la nivel mondial

Creșterea rapidă a sectorului zootehnic și proiecțiile pentru extinderea continuă afectează structura sectorului. Sectorul zootehnic se caracterizează prin variații mari în ceea ce privește amploarea și intensitatea producției, precum și natura și gradul legăturilor cu economia agricolă și rurală. Alte variații se întâlnesc în funcție de specie, locație, condiții agroecologice, tehnologie și nivel de dezvoltare economică.

În tabelul de mai jos poate fi urmărită evoluția efectivelor de porcine la nivel mondial pe parcursul perioadei 2010-2015.

Tabelul nr. 2.1.

Evoluția efectivelor de porcine la nivel mondial în perioada 2010-2016

-mil.capete-

Sursa: http://faostat3.fao.org/download/Q/QL/E

Figura nr. 2.1- Efective de porcine la nivel mondial, în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

Interpretând datele din tabelul de mai sus, se poate observa că efectivele de suine pe plan global au urmat un trend ascendent din anul 2010 până în anul 2012, urmând ca la trecerea spre anul 2013, acestea să scadă în mod considerabil. De asemenea, din anul 2013 până la finele perioadei analizate, tendința evolutivă a efectivelor de porcine a fost relativ ușoară. În același context, cele mai multe efective de porcine s-au înregistrat în anul 2012, respectiv 974,68 mil. capete, la polul opus situându-se anul 2010 cu doar 925.37 mil. capete. Totuși, creșterea efectivelor de porcine din anul 2015 față de situația din anul 2010 este pozitivă, respectiv de 5,53 %.

2.2. Producția de carne de porc la nivel mondial

În tabelul 2.2 este prezentată evoluția producției de carne de porc la nivel mondial în perioada 2010-2015.

Tabelul nr. 2.2

Evoluția producției de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

-mil.tone-

Sursa: http://faostat3.fao.org/download/Q/QL/E

Figura nr. 2.2 -Producția de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

Conform tabelului de mai sus, se poate interpreta că producția de carne de porc la nivel mondial a urmat un trend ascendent în perioada analizată, înregistrând ușoare fluctuații pe alocuri. Astfel, producția medie s-a situat la 146,86 mil. tone și, față de anul de referință, în anul 2015 creșterea producției de carne de porc pe plan global a fost de 10,19 %.

Producția de porci la nivel mondial se caracterizează printr-o dihotomie crescândă a sistemelor de producție – producția tradițională la scară mică tradițională, pe de o parte, și agricultura industrială specializată, pe de altă parte. Acesta din urmă are un model de distribuție similar sectorului intensiv de creștere a păsărilor.

Îmbunătățirile majore în tehnologiile de reproducere a porcilor în ultimele decenii au transformat producția comercială într-o industrie de mare consum. Pentru a exploata întregul potențial genetic al câtorva rase utilizate în sistemele moderne de producție, producătorii trebuie să ofere medii standardizate pentru animalele lor. Pentru producătorii la scară mică, este dificil să se atingă un astfel de nivel de investiții, iar participarea pe piață este, prin urmare, mai puțin probabilă. Dar, în anumite situații, producția de porci la scară mică, utilizându-se încrucișări sau animale adaptate local, furnizează piețe de nișă, contribuie la securitatea alimentară, îmbunătățește mijloacele de existență a milioane de producători și îndeplinește scopuri culturale.

Carnea de porc reprezintă peste 40% din livrările de carne la nivel mondial, în parte datorită nivelurilor ridicate de producție și creșterii rapide în China, unde are loc mai mult de jumătate din producția mondială. Extinderea producției de carne de pasăre, care în 2007 a reprezentat 26% din livrările de carne la nivel mondial, a fost mai mult distribuită atât în ​​țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, dar din nou China înregistrând rate de creștere foarte mari.

2.3. Oferta de carne de porc la nivel mondial

Oferta de carne de porc la nivel mondial, in perioada 2010-2015, este prezentată în tabelul 2.3.

Tabelul nr. 2.3

Oferta de carne de porc la nivel mondial,

în perioada 2010-2016

-milioane tone-

Sursa: http://faostat3.fao.org/download/Q/QL/E

Fig. 2.3 Evoluția ofertei de carne de porc la nivel mondial în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

Analizând oferta cărnii de porc la nivel mondial în perioada 2010-2015, se remarcă o tendință ascendentă a acesteia pe parcursul perioadei analizate, creșterea fiind de 10,20% în anul 2015 comparativ cu anul de referință. În acest sens, se poate spune că factorii din partea ofertei au permis extinderea producției animaliere. Veniturile, schimbările tehnologice și creșterea eficienței în ultimele decenii au condus la scăderea prețurilor la produsele de origine animală. Acest lucru a îmbunătățit accesul la alimentele pe bază de proteină animală, chiar și pentru acei consumatori ale căror venituri nu au crescut. Tendințele favorabile pe termen lung ale ofertei joacă un rol important. Prețurile scăzute ale cerealelor au contribuit la creșterea utilizării cerealelor ca hrană primară, iar tendințele descendente ale costurilor de transport au facilitat deplasarea nu numai a produselor zootehnice, ci și a hranei pentru animale.

Factorii care au încurajat creșterea ofertei în țările în curs de dezvoltare, dar și creșterea veniturilor, creșterea populației și urbanizarea , vor continua să fie importante în deceniile următoare.

Tendințele spre creșterea urbanizării sunt considerate de neoprit. Până în 2050, aproximativ șapte din zece persoane vor fi locuitori urbani; până atunci, vor exista 600 de milioane de locuitori din mediul rural mai puțin decât acum. Creșterea veniturilor este, în general, considerată a fi cel mai puternic motor al creșterii consumului de produse zootehnice. Deși perspectivele pe termen scurt sunt slabe, economia globală într-o recesiune severă, perspectivele pe termen mediu sugerează o revenire, deși lentă.

Efectul creșterii economice asupra ofertei în ceea ce privește carnea de porc depinde de rata de creștere și de locul în care aceasta are loc. Pe de altă parte, cererea pentru acest tip de produs zootehnic este mai receptivă la creșterea veniturilor în țările cu venituri mici decât în ​​țările cu venituri mai mari. Creșterea saturației în domeniul consumului pe cap de locuitor în țările care au atins un nivel relativ ridicat de consum, în special în Brazilia și China, ar putea duce la o încetinire a cererii.

2.4. Consumul uman de carne la nivel mondial

Evoluția consumului de carne de porc la nivel mondial, pentru intervalul 2010-2015, este prezentată în tabelul nr. 2.4.

Tabelul nr. 2.4.

Evoluția consumului de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2016

-kg/ locuitor

Sursa: https://data.oecd.org/agroutput/meat-consumption.htm

Fig. 2.4 Consumul de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

Observând consumul de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015 se remarcă prezența unor fluctuații. Cererea de carne de porc a crescut în ultimele decenii, ca urmare a modificărilor în modelele de consum, pe măsură ce veniturile cresc în țările în curs de dezvoltare cu economii în creștere rapidă. Împreună cu păsările de curte, sectorul porcinelor este subsectorul cel mai rapid de creștere a animalelor. Producția de porci este globală, cu excepția unor regiuni cu rezerve culturale și religioase privind consumul de carne de porc.

Consumul de produse zootehnice a crescut rapid în țările în curs de dezvoltare în ultimele decenii, în special începând cu anii 1980. Creșterea consumului de carne de porc pe cap de locuitor a crescut considerabil în perioada 2011-2014, urmând ca până în anul 2015 să scadă ușor. În țările dezvoltate în ansamblu, creșterea consumului de carne de porc pe cap de locuitor a fost mult mai modestă.

Per ansamblu, potențialul de extindere a consumului de carne de porc pe cap de locuitor rămâne în mare măsură în multe părți ale lumii în curs de dezvoltare, veniturile crescândând odată cu ascendența puterii de cumpărare .

2.5. Comerțul cu carne de porc

Evoluția importului de carne de porc la nivel mondial, pentru intervalul 2010-2016, este prezentată în tabelul nr. 2.5.

Tabelul nr. 2.5

Evoluția importul de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

-mil. euro-

Sursa: http://faostat3.fao.org/download/Q/QL/E

Fig. 2.5 Importul de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

În ceea ce privește importul de carne de porc la nivel mondial, interpretând datele din tabelul 2.5 , se poate observa că acesta înregistrează fluctuații pe parcursul perioadei 2010-2016, cea mai ridicată valoare a acestui înregistrându-se în anul 2014 , respectiv de 19,16 mil. Euro. La polul opus se situează anul 2010 prin prisma valorii de 12,38 mil. Euro.

În tabelul nr. 2.6 este prezentată evoluția exportului de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015.

Tabelul nr. 2.6.

Evoluția exportului de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2016

-mil. euro-

Sursa: http://faostat3.fao.org/download/Q/QL/E

Fig. 2.6 Exportul de carne de porc la nivel mondial, în perioada 2010-2015

Sursa: FAOSTAT, INS, 2017

În ceea ce privește exportul de carne de porc se poate spune că acest indicator a înregistrat în anul 2015 o creștere cu 14,75% față de anul 2010. Pe parcursul acestei perioade se pot aprecia, de altfel, tendințele fluctuante ale comerțului. În acest sens, creșterea comerțului cu animale a fost facilitată de creșterea consumului de produse zootehnice și de liberalizarea economică. Evoluțiile în transport, cum ar fi expedițiile pe distanțe lungi la rece (transportul frigorific) și transporturile de mari dimensiuni și mai rapide, au permis comerțul și transportul produselor din carne de porc. Acest lucru a permis producției să se îndepărteze de locurile de consum și de producția resurselor de hrană. Totuși, creșterea fluxurilor comerciale are, de asemenea, implicații în ceea ce privește gestionarea bolilor suinelor și asupra unei serii de probleme legate de siguranța alimentară.

CAPITOLUL III

PIAȚA CĂRNII DE PORC ÎN ROMÂNIA. STUDIU DE CAZ

3.1. Efectivele de porcine din România

În tabelul 3.1 este prezentată evoluția efectivelor de porcine la nivel național și pe regiuni de dezvoltare , în perioada 2010-2015, după cum urmează:

Tabelul nr.3.1

Evoluția efectivelor de porcine la nivel național și pe regiuni de dezvoltare,

în perioada 2010-2015

-mii capete-

SURSA: http://statistici.insse.ro/shop/

Figura 3.1- Efectivele de porcine in Romania

Sursa: INS , 2017

Interpretând datele expuse în tabelul de mai sus, se poate spune că în perioada 2010-2015, efectivele de porcine au înregistrat un trend evolutiv, cele mai însemnate valori înregistrându-se la nivelul regiunii Vest, urmată îndeaproape de Regiunea Sud-Muntenia și de Regiunea Sud-Est. La polul opus se remarcă poziția regiunii București-Ilfov.

Per total, plan național, efectivele de porcine au fost semnificative mai ales în anul 2011 (53364 mii capete), comparativ cu anul 2015 , caracterizat de valoarea minimă de 4926,93 mii capete.

3.2. Producția de carne de porc în România

În tabelul nr. 2.2 este prezentată evoluția greutații in viu a porcinelor, ce sunt destinate sacrificării la nivel național și pe regiuni de dezvoltare, in perioada 2010-2015

Tabelul nr.3.2

Greutatea în viu a suinelor destinate sacrificării la nivel național
și pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2010-2015

– mii tone greutate vie-

SURSA: http://statistici.insse.ro/shop/

Fig. 3.2 Greutatea în viu a suinelor destinate sacrificării la nivel național
și pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2010-2016

Sursa: INS, 2017

În ceea ce privește producția de carne de porc în România pe parcursul perioadei 2010-2015, greutatea în viu a suinelor destiante sacrificării a avut o valoare semnificativă în Regiunea Vest. În acest sens, la nivelul acestei arii geografice, în anul 2013 s-a remarcat cea mai ridicată valoare, respectiv 148,47 mii tone greutate vie, la extrema cealaltă situându-se anul 2010, cu 124,42 mii tone greutate vie.

3.3. Consumul mediu lunar de carne de porc în România

În tabelul 3.3 este prezentată evoluția consumului mediu lunar pe categorii de carne in Romania, în perioada 2010-2015

Tabelul nr.3.3

Evoluția consumului mediu lunar de carne pe categorii in România, în perioada 2010-2015

-kg/ locuitor-

Sursa: http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=BUF110J

Figura 3.3. Consumul mediu lunar de carne pe categorii în Romania

Sursa: INS, 2017

Prin prisma interpretării datelor din tabelul de mai sus, consumul mediu lunar de carne de porc în România este marcat printr-o evoluție a tuturor itemilor analizați, respectiv carnea proaspătă, carnea de bovine, carnea de porcine, carnea de pasăre și preparatele din carne.

În ceea ce privește carnea de porcine, consumul mediu lunar a urmărit un trend fluctuant între 2010-2015. Astfel, pornind de la un minim de 0,90 kg/ locuitor în 2010, s-a ajuns la 0,98 kg/ locuitor în 2012, la 1,043 kg/ locuitor în 2014 și la 1,76 kg/ locuitor în 2015.

În tabelul nr. 3.4 este prezentată evoluția cantitații medii lunare de carne pe categorii cumparată de o gospodarie in Romania, in perioada 2010-2015.

Tabelul nr.3.4

Evoluția cantitații medii lunare de carne pe categorii cumparată

de o gospodarie în România, în perioada 2010-2015

-kg/ locuitor-

Sursa : http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=BUF113I

Fig. 3.4. Evoluția cantitații medii lunare de carne pe categorii cumparată de o gospodarie în România, în perioada 2010-2015

SURSA: INS, 2017

Evidențiind evoluția cantitații medii lunare de carne pe categorii cumparata de o gospodarie in Romania, în perioada 2010-2015 aceasta a fost preponderent semnificativă mai ales în ceea ce privește sectorul cărnii proaspete (2,34 kg/ locuitor s-au cumparat în anul 2015 și 2,10 kg/ locuitor s-au cumparat în anul 2011). La polul opus s-a situat carnea de bovine care nu s-a remarcat printre preferințele consumatorilor. În acest sens, de la 0,228 kg/ locuitor în 2010 s-a ajuns la 0.194 kg/ locuitor în anul 2012, la 0,199 kg/ locuitor în 2014 și la 0,21 kg/ locuitor în anul 2015.

Observând și evoluția achiziționării cărnii de porcine, aceasta a fost cel mai mult cumpărată în anul 2015 (0,79 kg/ locuitor), dar cel mai puțin preferată în anul 2011 (0,623 kg/ locuitor).

După cum datele colectate arată, carnea de pasăre a fost preferata consumatorilor români, aceasta înregistrând cele mai mari valori la cumpărare.

3.4. Prețurile cărnii de porc în România

In tabelul nr. 3.5 este prezentată evoluția prețurilor pentru carne pe categorii în Romania, în perioada 2010-2016.

Tabelul nr.3.5

Evoluția prețurilor pentru carne pe categorii în România,

în perioada 2010-2015

– Lei / kg viu-

Sursa: http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=PPA103A

Fig. 3.5 Evoluția prețurilor pentru carne pe categorii în România, în perioada 2010-2015

Sursa: INS, 2017

În ceea ce privește prețul la carne, se remarcă interpretând datele din tabelul de mai sus, o tendință fluctuantă, caracterizată prin scăderi drastice, pe alocuri, la nivelul cărnii de porc, o oarecare stabilitate în ceea ce privește prețul cărnii de bovine, o oscilație semnificativă în sectorul cărnii de ovine și o ușoară creștere în ceea ce privește prețul cărnii de pasăre.

Per ansamblu, cel mai ridicat preț a fost atribuit cărnii de ovine în anul 2014 de respectiv 8,98 lei/ kg viu, în timp ce prețul minim de 3,2 lei/ kg viu corespunde cărnii de pasăre în anul 2010.

3.5. Comerțul exterior al României pentru specia porcine

În tabelul 3.6 este prezentată evoluția importurilor si exporturilor pentru specia porcine in România, în perioada 2010-2015.

Tabelul nr. 3.6

Evoluția importurilor si exporturilor pentru specia porcine

în Romania, în perioada 2010-2015

Sursa: http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=EXP101F#

Fig. 3.6 -Valoarea importului (CIF)-mii Euro-

Sursa: INS, 2017

Fig. 3.7- Valoarea exportului (FOB)- mii Euro-

Sursa: INS, 2017

Oportunitățile de dezvoltare a comerțului sunt multiple pentru țara noastră, în acest sens, conform graficelor de mai sus, se observă că importul animalelor vii este cel mai semnificativ în anul 2014, de respectiv 118,67 mii Euro, în timp ce exportul în cazul aceleiași cateogorii se remarcă, mai ales, în anul 2013, respectiv de 385 mii Euro. În același context, și categoria animalelor vii din specia porcine prezință fluctuații importante de-a lungul perioadei analizate.

3.6. Legislația privind comercializarea carnii de porc

Legislația privind comercializarea carnii de porc poate fi observată în cele ce urmează.

Legislația autohtonă este fundamentată pe următoarele norme

Norma cu privire la comercializarea cărnii de porc din 24.10.2002 Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 13 martie 2003.

Ordinul nr. 494/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de porc. Text publicat în M.Of. al României, în vigoare de la 13 martie 2003.

ORDIN   Nr. 494/859/138 din 24 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea carnii de porc, act emis de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor și publicat în Monitorul Oficial al României nr. 906 din 13 decembrie 2002.

Ordinul nr. 242/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea listei țărilor terțe din care România avizează importul de bovine, porcine, ecvidee, ovine, caprine, precum și de carne proaspătă și produse din carne.

Ordinul nr. 535/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de sănătate care reglementează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene cu carne proaspătă, abrogat prin Ordinul 240/2006.

Ordinul nr. 43/2003 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de sănătate care reglementează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene cu carne proaspătă.

Ordinul nr. 143/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind anumite produse utilizate în nutriția animalelor.

Ordin nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului.

Ordinul 240/2006 pentru abrogarea anumitor ordine privind igiena alimentelor și condițiile de sănătate pentru producerea și punerea pe piață a anumitor produse de origine animală destinate consumului uman.

Norma din 11.08.2006-Norma sanitar-veterinară privind protecția animalelor în timpul sacrificării și uciderii.

Legislația specifică Uniunii Europene presupune respectarea următoarelor norme:

Regulamentul 509/2006 privind produsele agricole și alimentare definite drept specialități tradiționale garantate.

Regulamentul 510/2006 privind protecția indicatorilor geografici și desemnărilor de origine pentru produse agricole și alimentare.

Regulamentul 391/68 de stabilire a normelor detaliate pentru achizițiile prin intervenție în sectorul cărnii de porc. Anexa regulamentului stabilește categoriile produselor care pot face obiectul achizițiilor.

Regulamentul 2665/70 de modificare a Regulamentului 391/68 privind normele de aplicare a achizițiilor de intervenție în sectorul cărnii de porc.

Regulamentul 912/71 de modificare a textelor în limbile franceză și italiană a Regulamentului 391/68 privind normele de aplicare a achizițiilor de intervenție în sectorul cărnii de porc.

Regulamentul 2759/75 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc (Regulamentul prezintă detaliat regimul prețurilor și comerțul cu țări terțe).

Regulamentul 2763/75 de stabilire a normelor generale de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc.

Regulamentul 1423/78 de modificare a Regulamentului 2759/75 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc.

Regulamentul 2906/79 privind schimbul de anumite informații referitoare la carnea de porc între țările membre și Comisie și de abrogare a Regulamentului 2330/74.

Regulamentul 2967/85 de stabilire a modalităților de aplicare a grilei comune de clasificare a carcaselor de porc.

3.7 Analiza SWOT pentru sectorul suinelor din România

Conform analizei de mai sus, punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările pentru sectorul suinelori pot fi detectate și sunt prezentate mai jos:

Puncte forte

Produse mai ieftine

Producători tradiționali

Componența cooperativă existentă pentru majoritatea producătorilor;

Proximitatea piețelor interne;

Disponibilitatea apei în general în regiunile din România în comparație cu alte regiuni de pe plan extern;

Există abatoare regionale, care sunt bine apreciate pentru regimul lor operațional (în special pentru piața din țara noastră);

Recunoașterea României pentru imaginea sa "curată și verde" în ceea ce privește produsele locale;

Campanii de marketing de succes pentru diverși producători locali și campanii regionale;

Un număr de producători locali și furnizori de valoare au creat piețe de produse de succes la prețuri premium;

Disponibilitatea forței de muncă (deși calitatea poate fi o problemă);

În general, oferta de apă disponibilă în comparație cu alte zone de producție

Puncte slabe

Calitate scăzută a diverselor produse din carne de porc

Cantități reduse

Manipulări

Lipsa de transparență

Finanțe limitate

Cunoștințe limitate

Accesibilitate limitată

Puține puteri de negociere

Încrederea generală asupra unui număr limitat de cumpărători angro;

Necesitatea de dezvoltare și de aprobări legate de planificare și de acordare a licențelor;

Problemele climatice care afectează creșterea și mortalitatea (căldură și umiditate) – costul măsurilor de control al climei;

Economii de scară pentru producătorii mai mici;

Creșterea costurilor de transport rutier;

Cererea de carne slabă de către cumpărătorii-cheie, ceea ce crește ratele de producție (cereale).

Cererea actuală este corespunzătoare porcilor, în general, aflați în intervalul de 65-70 kg.

Prin comparație, unele piețe euroopece primesc porci cu o medie de aproximativ 85 kg.

Rata de conversie a cerealelor și cărnii este mai mare pentru porcii mai maturi;

Oportunități

Imagine: produse naturale

Conectivitate ridicată

Acceptarea ridicată

Ponderea mare a consumatorilor orientați spre prețuri

Acces limitat la calitate (zonele rurale)

Oportunitate de marketing cooperativ;

Marcarea regională pentru a atrage un premiu premium pe imaginea "curată și verde" a țării;

Piețe noi și emergente pentru produse regionale și premium;

Noi întreprinderi cu valoare adăugată;

Progresele tehnologice emergente;

Oportunități de agroturism;

Opțiunile cooperative pentru căutarea unor costuri reduse ale cerealelor și energiei și, eventual, a altor costuri, cum ar fi asigurările;

Asistență pentru crescători, eventual cu servicii de extensie, asistență pentru solicitare / aprobare (consiliere și agenții de stat, elaborarea de orientări privind dezvoltarea etc.);

Profitarea de creșterea actuală a consumului intern de carne de porc și de extinderea pieței de export;

Creșterea și dezvoltarea continuă a întreprinderilor cu valoare adăugată;

Respectarea capacității actuale subestimate la diverse abatoare;

Asistența agențiilor de stat; de exemplu, asistență pentru îmbunătățirea capitalului prin subvenții, pachete de investiții, împrumuturi cu rată scăzută a dobânzii;

Tendințele consumatorilor față de produsele tip boutique și premium;

Creșterea comerțului cu exporturi și a consumului intern;

Contactarea producătorilor de energie electrică pentru a produce energie proprie, biogaz / metan;

Instruirea pentru persoanele care doresc să intre în industrie;

Produsul cu valoare adăugată locală, inclusiv dezosarea și ambalarea cărnii;

Posibilitatea partenerilor suplimentari ai lanțului de aprovizionare;

Asistență cu cerințe de reglementare, cum ar fi planificarea aprobării;

Amenințări

Lipsa controlului calității pe alocuri

Acces limitat la credite și extindere

Creșterea ponderii și a cererii consumatorilor orientați spre calitate

Distribuitorii de carne preferă producători de calitate

Creșterea costurilor de producție, în special cereale și energie electrică;

Posibilitatea altor țări de a putea importa carne de porc proaspătă;

Creșterea cerințelor și a costurilor legate de mediu și licențiere și afectarea potențialului de expansiune / reamenajare;

Creșterea conflictelor de utilizare a terenurilor percepute sau reale între producători și rezidenți;

Problemele legate de planificarea succesiunii a producătorilor actuali care încearcă să se pensioneze;

Viabilitatea pe termen mediu și lung a abatoarelor;

Dificultăți în obținerea consimțământului și aprobarea noilor pigmeri din regiune;

Creșterea concurenței din regiune externă și internațională (pentru produsul importat) și prețuri de import mai ieftine (în special din țările cu subvenții pentru crescători);

Lipsa subvențiilor producătorilor sau a barierelor tarifare (o problemă națională);

Creșterea cerințelor privind bunăstarea animalelor adăugând costul de producție.

CONCLUZII

Carnea de porc reprezintă un aliment preferat de consumatorii din Uniunea Europeană. Această prezintă o valoare energetică mai mare, față de alte tipuri de carne. Carnea de porc are un conținut sporit de grăsime. Ea este mai hrănitoare față de carnea de ovine și taurine, furnizând furnizează 2700 Kcal / kg.

În urmă analizei principalilor indicatori specifici pieței cărnii de porc din Uniunea Europeană, dar și, din România, rezultă :

Creșterea efectivelor de porcine din anul 2015 față de situația din anul 2010 este pozitivă, respectiv de 5.53 %.

Producția de carne de porc la nivel mondial a urmat un trend ascendent în perioada analizată, înregistrând ușoare fluctuații pe alocuri. Astfel, producția medie s-a situat la 146.86 mil. Tone și, față de anul de referință, în anul 2015 creșterea producției de carne de porc pe plan global a fost de 10,19 %.

Producția de porci la nivel mondial se caracterizează printr-o dihotomie crescândă a sistemelor de producție – producția tradițională la scară mică tradițională, pe de o parte, și agricultura industrială specializată, pe de altă parte. Acesta din urmă are un model de distribuție similar sectorului intensiv de creștere a păsărilor

Analizând oferta cărnii de porc la nivel mondial în perioada 2010-2015, se remarcă o tendință ascendentă a acesteia pe parcursul perioadei analizate, creșterea fiind de 10,20% în anul 2015 comparativ cu anul de referință. În acest sens, se poate spune că factorii din partea ofertei au permis extinderea producției animaliere. Veniturile, schimbările tehnologice și creșterea eficienței în ultimele decenii au condus la scăderea prețurilor la produsele de origine animală. Acest lucru a îmbunătățit accesul la alimentele pe bază de proteină animală, chiar și pentru acei consumatori ale căror venituri nu au crescut.

Consumul de produse zootehnice a crescut rapid în țările în curs de dezvoltare în ultimele decenii, în special începând cu anii 1980. Creșterea consumului de carne de porc pe cap de locuitor a crescut considerabil în perioada 2011-2014, urmând ca până în anul 2015 să scadă ușor. În țările dezvoltate în ansamblu, creșterea consumului de carne de porc pe cap de locuitor a fost mult mai modestă.

În ceea ce privește importul de carne de porc la nivel mondial, acesta înregistrează fluctuații pe parcursul perioadei 2010-2016, cea mai ridicată valoare a acestui înregistrându-se în anul 2014 , respectiv de 19,16 mil. Euro. La polul opus se situează anul 2010 prin prisma valorii de 12,38 mil. Euro

În ceea ce privește exportul de carne de porc se poate spune că acest indicator a înregistrat în anul 2015 o creștere cu 14,75% față de anul 2010. Pe parcursul acestei perioade se pot aprecia, de altfel, tendințele fluctuante ale comerțului. În acest sens, creșterea comerțului cu animale a fost facilitată de creșterea consumului de produse zootehnice și de liberalizarea economică.

Per total, plan național, efectivele de porcine au fost semnificative mai ales în anul 2011 (53364 mii capete), comparativ cu anul 2015 , caracterizat de valoarea minimă de 4926,93 mii capete

În ceea ce privește producția de carne de porc în românia pe parcursul perioadei 2010-2015, greutatea în viu a suinelor destiante sacrificării a avut o valoare semnificativă în regiunea vest.

În ceea ce privește carnea de porcine, consumul mediu lunar a urmărit un trend fluctuant între 2010-2015. Astfel, pornind de la un minim de 0,90 kg/ locuitor în 2010, s-a ajuns la 0,98 kg/ locuitor în 2012, la 1,043 kg/ locuitor în 2014 și la 1,76 kg/ locuitor în 2015

Observând și evoluția achiziționării cărnii de porcine, aceasta a fost cel mai mult cumpărată în anul 2015 (0,79 kg/ locuitor), dar cel mai puțin preferată în anul 2011 (0,623 kg/ locuitor)

În ceea ce privește prețul la carne, se remarcă din graficul de mai sus o tendință fluctuantă, caracterizată prin scăderi drastice, pe alocuri, la nivelul cărnii de porc, o oarecare stabilitate în ceea ce privește prețul cărnii de bovine, o oscilație semnificativă în sectorul cărnii de ovine și o ușoară creștere în ceea ce privește prețul cărnii de pasăre

Se observă că importul animalelor vii este cel mai semnificativ în anul 2014, de respectiv 118,67 mii euro, în timp ce exportul în cazul aceleiași cateogorii se remarcă, mai ales, în anul 2013, respectiv de 385 mii euro. În același context, și categoria animalelor vii din specia porcine prezință fluctuații importante de-a lungul perioadei analizate

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Anghelache, Gabriela, Nicolae Dardac, and Ion Stancu. Piețe de capital și burse de valori. Adevărul, 1992.

Banson, K. E. 2014. Impact and Evaluation of Innovations on Marketing of Fresh Produce. Saarbrücken, Germania: Lap Lambert

Crosby, Philip B. (1979), Quality is Free. New York: New American Library

Doyle, Mona (1984), "New Ways of Measuring Value," Pro-gressive Grocer-Value, Executive Report.

Enache, Calcedonia, Florescu Marilena, Ilie G. A.. "Recent trends and prospective evaluations on the pork market in Romania." Scientific Papers Series-Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development 15.1 (2015).

Kotler, Philip. "A generic concept of marketing." The Journal of Marketing (1972).

Morgan, Leonard A. (1985), "The Importance of Quality," în Perceived Quality, J. Jacoby, J. Olson, eds. Lexington, MA: Lexington Books.

Moșteanu, Tatiana. Prețuri, echilibru concurențial și bunăstare socială. Editura Economică, 2001.

Nichols, D., E. Smolensky, and T. N. Tideman (1971), "Dis-crimination by Waiting Time in Merit Goods," American Economic Review, 61 (Iunie)

Niculescu, N. G., I. D. Adumitrăcesei. "Spre un nou echilibru macroeconomic. România la cumpăna dintre secole”." (2003).

Rigaux-Bricmont, Benny (1982), "Influences of Brand Name and Packaging on Perceived Quality," in Advances in Consumers Research, Vol. 9, Andrew A. Mitchell, ed. Ann Arbor, MI: Association for Consumer Research.

Stancu, Ion. Finanțe: piețe financiare și gestiunea portofoliului, investiții directe și finanțarea lor, analiza și gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Economică, 2007.

Young, Shirley Barbara Feigin (1975), "Using the Benefit Chain for Improved Strategy Formulation," Journal of Marketing, 39 (Iulie).

Zeithaml, Valarie A. (1982) "Consumer Response to In-Store Price Information Environments," Journal of Consumer Research, 8.

www.data.oecd.org

www.ec.europa.eu

www.faostat3.fao.org

www.madr.ro

www.statistici.insse.ro