. Studiul Pietei Carnii DE Porc DIN Zona DE Vest A Romaniei

CAPITOLUL I

LOCUL ȘI ROLUL CERCETĂRII ÎN

ACTIVITATEA DE MARKETING

Creșterea rolului marketingului în activitatea economică a firmelor este posibilă numai prin fundamentarea deciziilor de marketing. Îmbunătățire calității procesului decizional presupune utilizarea cercetărilor de marketing în mod eficient, pentru mai buna cunoaștere și înțelegere a mediului intern și extern al organizației, pentru alegerea celor mai adecvate variante de produs, preț, distribuție și promovare, precum și pentru evaluare rezultatelor politicii firmei. Cu ajutorul informațiilor obținute prin cercetări de marketing se poate produce o mutație majoră la nivelul firmei.

În activitatea de marketing locul principal îl dețin investigațiile pieței ,investigarea sistematică a pieței. Studierea comportamentului consumatorului actual și potențial constituie sursa esențială de informare firmei în vederea elaborării deciziilor menite să permită o adaptare cât mai riguroasă a activități sale la cerințele mediului ambiant.

1.1. CONȚINUTUL CERCETĂRII DE MARKETING

Cercetările de marketing au avut o evoluție paralelă cu noțiunea de marketing și încercările de definire a cercetărilor de marketing sunt numeroase.

Prestigiosul Comitet de Definiții al Asociației Americane de Marketing considera în urmă cu câteva decenii că cercetarea de marketing reprezintă culegerea înregistrarea și analiza sistematică a datelor despre problemele legate de marketingul bunurilor și serviciilor.

Același comitet dar după mulți ani a re-formulat concepția referitoare la cercetarea de marketing. Cercetarea de marketing reprezintă funcția care leagă consumatorul, clientul și publicul de vânzător prin informația utilizată pentru a identifica și defini oportunități și probleme de marketing, a grupa, a perfecționa și evolua acțiuni de marketing, a controla performanța și a îmbunătăți înțelegerea marketingului ca proces.

În prezent specialiștii consideră că cercetarea de marketing reprezintă activitatea prin intermediul căreia cu ajutorul unor concepte, metode și tehnici științifice de investigare se realizează specificarea măsurarea, culegerea, analiza și interpretarea informațiilor de marketing destinate conducerii unității economice, pentru cunoașterea mediului în care funcționează identificarea, evaluarea alternativelor acțiunilor de marketing și a efectelor acestora.

Deși există multe particularități, rolul cercetărilor de marketing îmbracă forma unor funcții comune și esențiale:

investigarea pieței și a nevoilor de consum, această funcție urmărește prospectarea pieței prezente, a pieței potențiale, a nevoilor solvabile

adaptarea întreprinderii la dinamica mediului, această funcție urmărește promovarea spiritului inovator în întreaga activitate a întreprinderii, astfel încât să asigure înnoirea ofertei cu frecvență ridicată, perfecționarea continuă a formelor de distribuție și comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare și promoționale.

Pe plan macro-economic această funcție se referă la adaptarea producției, a activităților comerciale și de prestări servicii la nevoile de consum, astfel încât să asigure o strânsă corelație între ofertă și cerere pe piața serviciilor și a mărfurilor.

satisfacerea în condiții superioare a nevoilor de consum, distribuirea lor în condiții optime, asigurându-se posibilități largi de alegere corespunzătoare gusturilor și preferințelor, extinderea serviciilor comerciale informarea consumatorilor asupra modalităților de utilizare rațională a produselor.

creșterea eficienței economice, această funcție se referă mai întâi la o alegere corespunzătoare a resurselor, optimizarea proceselor economice care alcătuiesc fluxul complet de la producție până la consumul produselor.

1.2. ARIA CERCETĂRILOR DE MARKETING

Cercetarea de marketing are o sferă de cuprindere foarte largă. Primul domeniu al cercetărilor de marketing îl constituie unitatea economică (firma) începând cu obiectivele, strategiile și politica firmei atât la nivel de ansamblu cât și cele de marketing ,resursele materiale, financiare și umane de care dispune firma, structura organizatorică de marketing, relația dintre funcția de marketing și celelalte funcții, managementul activităților de marketing, având în vedere încadrarea perfectă a unităților economice în structura mediului în care își desfășoară activitatea ceea ce implică cercetarea macromediului și micromediului firmei. Cercetările referitoare la macromediu vizează aspecte demografice, economice, tehnologice, social-culturale, politicile legislative. în privința micromediului cercetările de marketing urmăresc aspectele legate de clienți, concurenți și furnizori.

Domeniul cel mai important al cercetărilor de marketing îl constituie studierea pieței ale cărei fenomene și procese foarte numeroase și dinamice. Pot fi supuse investigație pe de o parte aspectele generale ale pieței: caracteristicile, structura, capacitatea și conjunctura pieței, dinamica fenomenelor de piață, dimensiunile spațiale ale pieței, etc, pe de altă parte, obiectul investigației îl pot constitui diferitele fenomene și categorii ale pieței, în mod deosebit cererea și oferta, prețurile și tarifele, exporturile și importurile, cotele de piață si altele.

Cercetarea de marketing se prelungește dincolo de sfera pieței și urmărește să evidențieze și influențele altor componente ale mediului asupra activității de piață a întreprinderii cum sunt: evoluția generală a economiei și ramurii respective, evoluția concurenței și politicii de marketing a acesteia, cadrul legislativ și instituțional, mediul tehnologic, ecologic, social politic, demografic, cultural etc.

Un alt domeniu important al cercetărilor de marketing îl reprezintă și investigarea nevoilor de consum din punct de vedere al modului cum iau naștere, al dimensiunii și ierarhizării lor, raporturile dintre ele cât și modalitățile de materializare în consum prin intermediul cererii pe piață.

Referitor la mecanismul complet de transformare a nevoii în cerere de mărfuri și servicii, un rol important în cercetare de marketing îl deține și studierea comportamentului consumatorului.

Obiectivele cercetării în acest domeniu au în vedere drepturile consumatorilor, consumul și caracteristicile sale procesul decizional de cumpărare, factorii determinanți ai comportamentului de cumpărare și de consum. Cercetarea de marketing privind produsul are în vedere atributele produsului, componența liniei de produse, gradul de acceptare al produsului nou, produsele competitive.

În domeniul prețului cercetarea de marketing oferă informații pentru a stabili nivelul prețurilor la produsele noi, diferențierea prețurilor pe linii de produse, strategii de prețuri, reduceri sezoniere sau speciale, rabaturile acordate etc.

Cercetarea procesului de distribuție vizează tipologia canalelor de distribuție, caracteristicile acestora, structura sistemelor logistice, strategiile de distribuție, costurile acestora, serviciile oferite cumpărătorilor. Activitatea promoțională beneficiază de aportul cercetărilor de marketing pentru luarea deciziilor în domenii cum sunt: structura activități, selecția mediilor și spoturilor publicitar

1.3. TIPOLOGIA CERCETĂRILOR DE MARKETING

Criteriul principal de grupare al cercetărilor de marketing îl constituie obiectul cercetării, în funcție de acest criteriu cercetările de marketing pot fi: exploratorii, instrumentale, descriptive, explicative și predicative.

Cercetările exploratorii, se utilizează pentru a îndeplinii următoarele scopuri: familiarizarea cu un anumit context de marketing, clarificarea unor concepte, identificarea direcțiilor de acțiune alternative, elaborarea de ipoteze, propunerea unor noi direcții de cercetare, stabilirea unor priorități de cercetare în funcție de timpul și bugetul disponibil, generarea unor noi idei, sugerarea unor noi concepte de produse. în cadrul cercetării exploratorii cercetătorii beneficiază de avantajele următoarelor metode:

analiza datelor secundare, această metodă este cea mai rapidă și mai puțin costisitoare, și constă în valorificarea datelor disponibile din diferite surse cum sunt datele interne ale unei firme, publicații, studii, și rapoarte ale unor firme sau organizații, diverse statistici;

interviuri efectuate în rândul experților, această metodă facilitează o mai bună cunoaștere a problemei investigate prin obținerea de informații care dispun de cunoștințe și experiență în domeniul vizat. Scopul acestei metode este de a ajuta la formularea problemei și la clarificarea conceptelor;

reuniunile de grup este utilizată în diverse scopuri cum ar fi stabilirea tipului de întrebări care trebuie să fie incluse în chestionarul unui sondaj în rândul consumatorilor, obținerea de informații despre comportamentul de cumpărare și consum al unui anumit segment de consumatori;

studiile de caz, această metodă constă în investigarea aprofundată a unui număr mic de cazuri special selectate referitoare la persoane, organizații sau situații, cele mai utile cazuri sunt cele care prezintă situații radicale, contraste majore;

Cercetări instrumentale, au ca obiect elaborarea unor instrumente și metode de cercetare cum sunt: chestionare, teste psihologice, scale de cuantificare a fenomenelor calitative.

Cercetări descriptive, acest tip de cercetare se utilizează în următoarele scopuri: descrierea caracteristicilor țintă ale pieței, stabilirea opiniilor și percepțiilor referitoare la un produs, o marcă, o firmă, un fenomen de marketing, efectuarea unor previziuni pe termen scurt mediu sau lung.

În cadrul acestei cercetări se pot recurge la următoarele metode:

analiza datelor secundare, pune în valoare informațiile existente referitoare la fenomenul studiat;

sondajul ad-hoc presupune contactul direct cu purtătorul de informație și care se desfășoară ocazional în funcție de apariția unor nevoi de informații;

sondajele periodice au drept scop cunoașterea evoluției în timp a unui fenomen de marketing și care se realizează pe eșantioane fixe de tip panel;

observarea, constă în investigarea comportamentului subiecților investigați în mod sistematic, dar care nu utilizează chestionare sau comunicarea directă între cercetător și persoana observată;

Cercetări explicative, scopul principal al acestora este studierea cauzelor care explică evoluția în timp și spațiu a unui fenomen de marketing. Principalele caracteristici ale acestei cercetări sunt: caracterul planificat și structurat, manipularea variabilelor cauzale independente, desfășurarea într-un mediu controlat determinat, urmărirea cât mai mult posibilă a celorlalte variabile care pot afectă variabila dependentă.

Metoda aplicabilă în cadrul acestei cercetări este experimentul. Una din cele mai importante categorii de experimente o constituie testul de piață, în funcție de modul de desfășurare ele se clasifică în următoarele tipuri:

testul de piață standard, această metodă se utilizează cel mai frecvent , presupune desfășurarea experimentului în condițiile în care firma apelează la canalele de distribuție normale, pe care le utilizează de obicei;

testul de piață controlat presupune distribuția „forțată a produselor". Un departament de marketing organizează de exemplu distribuția produselor studiate prin

intermediul magazinelor anumitor detailiști care dețin o pondere însemnată din vânzările cu amănuntul dintr-o anumită zonă;

testul de piață electronic este o variantă a testului de piață controlat și se utilizează pentru a determina influența publicității asupra comportamentului de cumpărare;

Cercetări predictive aceste cercetări urmăresc realizarea unor previziuni pe termen mediu sau lung ale fenomenelor de marketing.

Cercetările de marketing se pot grupa și în funcție de locul de desfășurare, acestea pot fi cercetări de birou și cercetări de teren.

Cercetarea de birou are la bază studierea diferitelor surse statistice și a unor documente care au tangență cu fenomenul cercetat.

Cercetarea de teren presupune investigarea efectivă a fenomenului carercă, o firmă, un fenomen de marketing, efectuarea unor previziuni pe termen scurt mediu sau lung.

În cadrul acestei cercetări se pot recurge la următoarele metode:

analiza datelor secundare, pune în valoare informațiile existente referitoare la fenomenul studiat;

sondajul ad-hoc presupune contactul direct cu purtătorul de informație și care se desfășoară ocazional în funcție de apariția unor nevoi de informații;

sondajele periodice au drept scop cunoașterea evoluției în timp a unui fenomen de marketing și care se realizează pe eșantioane fixe de tip panel;

observarea, constă în investigarea comportamentului subiecților investigați în mod sistematic, dar care nu utilizează chestionare sau comunicarea directă între cercetător și persoana observată;

Cercetări explicative, scopul principal al acestora este studierea cauzelor care explică evoluția în timp și spațiu a unui fenomen de marketing. Principalele caracteristici ale acestei cercetări sunt: caracterul planificat și structurat, manipularea variabilelor cauzale independente, desfășurarea într-un mediu controlat determinat, urmărirea cât mai mult posibilă a celorlalte variabile care pot afectă variabila dependentă.

Metoda aplicabilă în cadrul acestei cercetări este experimentul. Una din cele mai importante categorii de experimente o constituie testul de piață, în funcție de modul de desfășurare ele se clasifică în următoarele tipuri:

testul de piață standard, această metodă se utilizează cel mai frecvent , presupune desfășurarea experimentului în condițiile în care firma apelează la canalele de distribuție normale, pe care le utilizează de obicei;

testul de piață controlat presupune distribuția „forțată a produselor". Un departament de marketing organizează de exemplu distribuția produselor studiate prin

intermediul magazinelor anumitor detailiști care dețin o pondere însemnată din vânzările cu amănuntul dintr-o anumită zonă;

testul de piață electronic este o variantă a testului de piață controlat și se utilizează pentru a determina influența publicității asupra comportamentului de cumpărare;

Cercetări predictive aceste cercetări urmăresc realizarea unor previziuni pe termen mediu sau lung ale fenomenelor de marketing.

Cercetările de marketing se pot grupa și în funcție de locul de desfășurare, acestea pot fi cercetări de birou și cercetări de teren.

Cercetarea de birou are la bază studierea diferitelor surse statistice și a unor documente care au tangență cu fenomenul cercetat.

Cercetarea de teren presupune investigarea efectivă a fenomenului care intră sub incidența cercetărilor de marketing și apelează la metode de culegere, grupare și prelucrarea informațiilor.

După frecvența desfășurării lor cercetările de marketing pot fi:

permanente, când se desfășoară în mod sistematic ( panelul de gospodării, panelul de magazine, bugete de familie);

periodice, când se efectuează .la anumite intervale de timp ( cercetări realizate cu ocazia târgurilor, expozițiilor interne sau internaționale);

ocazionale, când nu se mai repetă în timp (cercetarea de piață făcută în vederea lansării în vânzare a unui produs nou sau serviciu).

1.4. PIAȚA. STUDIUL PIEȚEI. SEGMENTAREA PIEȚEI

În general, piața este locul de întâlnire, mai mult sau mai puțin abstract, dintre oferta vânzărilor și cererea cumpărătorilor, prima fiind forma de manifestare a producției în condițiile economiei de schimb, a doua exprimând nevoile umane solvabile, însoțite deci de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite și convenabile lor.

Benoum definește piața ca fiind: ansamblul care consumă sau este susceptibilă să consume un produs sau un serviciu dat într-o zonă geografică determinată.

În literatura de specialitate prin piață se înțelege acea sferă economică pe care se prezintă și se confruntă la un moment dat oferta și cererea pentru un anumit bun sau serviciu și realizarea lor prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.

Conform teoriei economice, piața rămâne locul unde se schimbă bunurile și serviciile, este evident că aceasta schimbare privește nu numai ofertantul și solicitatorul, ci și o multitudine de agenți economici.

Piața alimentară este considerată un mare joc colectiv în care agenți economici independenți (consumatorii, producătorii agricoli și industriali, instituții, experți etc.) caută sași realizeze dorințele ținând seama de restricțiile lor.

Datorită complexității sale deosebite în cercetările de marketing piața se abordează pe categorii de piețe în funcție de anumite criterii de determinare.

a) După obiectul tranzacțiilor:

piața bunurilor materiale: piața mijloacelor de producție, piața bunurilor de consum;

piața serviciilor piața serviciilor pentru producție, piața serviciilor de consum;

piața resurselor de producție: piața resurselor naturale, piața capitalului, piața forței de muncă, piața informațiilor.

b) După modul în care se satisfac cele două categorii ale sale cererea și oferta: piață reală, potențială, teoretică.

Piața reală exprimă prezentarea efectivă a cererii și ofertei pentru a se realiza prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.

Piața potențială cuprinde pe lângă ofertă și cererea efectivă manifestată pe piață și rezervele existente atât la cerere cât și la ofertă dar care nu apar pe piață datorită unor factori de natură obiectivă sau subiectivă.

Piața ideală reprezintă acea piață pe care cererea și oferta de mărfuri se realizează în condiții optime.

c) După locul și sfera de cuprindere: piață internă, piață externă, piață internațională;

d) după modul de acces pe piață; piețe cu acces liber (pentru toți purtătorii cererii și ofertei), piețe cu acces reglementat, condiționat (burse de mărfuri, de valori);

e) după numărul ofertanților și al cumpărătorilor:

piață de monopol: când există un singur ofertant și un număr mare de cumpărători;

piață de monopson: când există un singur cumpărător și un număr mare de ofertanți;

piață de monopol bilateral: când există un singur cumpărător și un singur ofertant;

piață de oligopol: când există numai câțiva ofertați și un număr mare de cumpărători;

piață de oligopson: când există numai câțiva cumpărători pentru un produs și un număr mare de ofertanți.

f) după modul de fixare a prețurilor si a programului de lucru: piață organizată (diferite tipuri de magazine), piață liberă (țărănească);

g) după sistemul de activitate: piețe cu activitate zilnică, periodică și sezonieră;

h) după posibilitatea manifestării pe piață a cererii și ofertei: piață condiționată (piața materialelor strategice, piața tehnologiei de vârf), piața necondiționată.

În continuare este prezentată segmentarea pieței atât în faza de elaborare cât și în cea de realizare a strategiei de marketing, segmentarea științifică a pieței în funcție de criteriile cele mai operante pentru o situație dată are o importanță hotărâtoare. Prin segmentare se înțelege fracționarea, divizarea consumatorilor în funcție de anumite criterii, care permit formarea unor grupuri omogene, ce se deosebesc între ele prin una sau mai multe caracteristici alese .

Segmentele de piață sunt subpiețe formate din colectivitatea cumpărătorilor care au un comportament asemănător față de un produs sau o marcă, față de mesajele publicitare, de serviciile oferite odată cu produsul.

În procesul de segmentare divizarea și măsurarea intensității relațiilor stabilite între diferite subdiviziuni se folosesc următoarele metode: metoda dihotomică, metoda bazată pe teoria informației.

Metoda dihotomică este cea mai des utilizată și constă în divizarea din doi în doi, reținându-se acele variabile care conduc la o segmentare stabilită ca optimă în procesul respectiv de cercetare.

Metode bazate pe teoria informațiilor au ca punct de referință distanța informatică, care se definește tot prin variabile dihotomice, iar diferitele criterii de utilizare în segmentare se fundamentează pe noțiunea de redundanță Din optica redundanței devin necesare două operații: una se referă la cunoașterea câmpului de acțiune dat de populația sau colectivitatea care se dorește a fi fracționată în vederea cercetărilor de marketing, alta vizează determinarea cantității medii de informație necesară ierarhizării nevoilor, dorințelor, și cerințelor colectivității studiate.

Alegerea pieței ținta.

După ce au fost identificate segmentele viabile și relevante dintr-o piață, firma trebuie să aleagă ce segmente poate să atace

Există două strategii posibile: concentrarea când firma își canalizează atenția asupra unui singur segment de piață cunoscut sub numele de nișă și strategia multi-segment prin care se realizează strategii de marketing pentru diverse segmente de piață.

Strategia concentrării (marketingul nișei) este practicată de firmele care dispun de resurse limitate și care în loc să-și concentreze eforturile pe un segment al unei piețe mari preferă o parte mai mare a uneia sau mai multor sub-piețe, adaptând strategia de marketing la cerințele respectivului segment. Această strategie prezintă unele riscuri, astfel, segmentul ales poate să nu confirme speranțele firmei, sau este posibil să pătrundă un concurent mai puternic și, în acest fel, să diminueze profitul firmei sau poate fi eliminată de pe piață.

Strategia multi-segment presupune pătrunderea pe diferite segmente de piață, adaptând strategii adecvate fiecăruia în parte. O alternativă a strategiei multi-segment este strategia marketingului nediferențiat, când firma se adresează pieței cu una și aceiași ofertă, concentrându-și eforturile nu atât asupra deosebirilor între nevoile clienților, ci asupra ceea ce au în comun aceste nevoi. Programul de marketing și produsul trebuie astfel concepute încât să atragă un număr cât mai mare de cumpărători, apelând în acest scop la atuurile activității de distribuție promoționale.

Practicând un marketing nediferențiat, firma va concepe produsul său pentru segmente foarte mari de piață. Dacă această strategie este adoptată de mai multe firme, atunci pe segmentele respective de piață se va forma o concurență puternică cu efecte negative asupra profiturilor realizate de către unele firme.

în cadru strategiei multi-segment, o altă alternativă o constituie marketingul diferențiat, când firma se adresează cu produse, servicii, prețuri, modalități de distribuției și promovare specifice pentru fiecare segment în parte. In acest caz firma atacă simultan mai multe segmente de piață, utilizând de fiecare dată strategii de marketing nediferențiat, urmărind să obțină un profit mare și o consolidare a poziției pe segmentele de piață cucerite.

Alegerea strategiei de cucerire a pieței necesită luarea în considerare a mai multor factori cum sunt:

resursele firmei: din acest punct de vedere pentru orice firmă cea mai rațională strategie este cea a marketingului de nișă;

omogenitatea produsului, care reclamă strategia marketingului ne-diferențiat;

etapa ciclului de viață al produsului, la ieșirea firmei pe piață, este recomandabil să ofere o singură variantă de produs și să practice un marketing concentrat sau nediferențiat;

omogenitatea pieței; dacă cumpărători au aceleași preferințe achiziționează aceeași cantitate de produs în aceeași perioadă și reacționează identic la stimulii de marketing, se recomandă la alegerea segmentelor de piață marketingul nediferențiat;

strategia de marketing a concurenței; dacă concurența practică segmentarea piețe, se recomandă în alegerea pieței-țintă

1.5. METODOLOGIA PRIVIND PROIECTAREA, ORGANIZAREA ȘI REALIZAREA UNEI CERCETĂRI CANTITATIVE DE MARKETING

În general, metodologia poate fi definită ca „teorie despre metodă" sau ca „teorie generală despre sistemele de operații programate" care funcționează pe baza unor sisteme informaționale în vederea unor scopuri obiective sau subiective, în sens operațional, metodologia poate fi înțeleasă ca o serie ordonată de operații de achiziționare, prelucrare, și verificare de informații, formulată în limbaj uman, operații condiționate și independente, finalizate în vederea constituirii unui sistem de enunțuri adevărate care reflectă adecvat obiectul cunoașterii la care se referă.

Metoda semnifică demersul pe care trebuie să-1 realizeze cercetătorul pornind de la observarea faptelor, pentru a ajunge la cunoașterea esenței sau semnificației acestora și legăturile care guvernează producerea și evoluția lor. în general, în știință, metodă înseamnă „cale de urmat”, iar în filozofie poate fi definită ca un demers care ne conduce de la o idee la contrariul său până la cunoașterea adevărului.

Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele, fiind posibil ca una și aceeași metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite (ex: tehnica experimentului cu grup de control, ca formă concretă de realizare a metodei experimentale).

Instrumentele utilizate în cercetarea de marketing sunt: ghidul de interviu, ghidul de observație, diferite scale, etc. Fiecare metodă și tehnică își are propriile instrumente de investigație.

1.5.1. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA

CERCETĂRILOR CANTITATIVE

Desfășurarea cu succes a unei cercetări presupune parcurgerea unor etape obligatorii: investigarea preliminară, elaborarea programului de cercetare, executarea cercetării, analiza și interpretarea datelor, redactarea studiului și elaborarea concluziilor. Toate aceste etape trebuie să se desfășoare sub imperativul exigențelor științifice și deontologiei profesionale.

a) investigarea problemei.

Efectuarea investigației preliminare este faza inițială a cercetării, în această etapă urmărindu-se: identificarea problemei, definirea scopului cercetării, elaborarea ipotezelor de lucru, estimarea prealabilă a valorii informației ce va fi obținută prin cercetare.

Investigarea preliminară este ea însăși o cercetare aparținând tipului funcțional de cercetări care analizează ambianța situației considerate și condițiile de timp și de loc ale acesteia, caracterizând obiectul de care se ocupă și care poate fi o piață, o industrie, grupe de cumpărători, un canal de distribuție și orice este semnificativ pentru o anumită decizie.

Există mai multe tipuri de informații necesare pentru deciziile de marketing care dau specificul întregii cercetări inițiate.

Se pot obține informații cu privire la: mărimea și structura pieței, tendințe de evoluție pe piață, date cu privire la cerințele clienților și comportamentul consumatorilor, informații cu privire la principalele firme concurente, informații despre eficiența activității promoționale, etc.

Identificarea problemei și definirea scopului cercetării sunt fazele cele mai importante în procesul unei cercetări cu influență majoră asupra celorlalte etape. Elaborare etapelor și obiectivelor este o etapă la fel de importantă cu influență majoră asupra întregii metodologii a cercetării cât și asupra costurilor acesteia. Prin formularea obiectivelor se precizează la ce nivel operațional, ce informații sunt necesare în vederea fundamentării alternativelor decizionale optime pentru fiecare dimensiune a problemei investigate.

O cercetare științifică, din orice domeniu, pornește de la un set de ipoteze, ele vor servi drept ghid în orientarea investigațiilor și în procesul căutării informațiilor necesare. Prin ipoteze se pot formula explicații funcționale sau cauzale. Este posibil ca, după obținerea și analiza informațiilor unele ipoteze să nu se confirme, lucru firesc, mai gravă însă este omiterea unor ipoteze valide, ipotezele de cercetare pot fi situate pe diferite niveluri de generalitate. Ipotezele generale (teoretice) nu sunt direct testabile statistic. Ipotezele de lucru (ipoteze testabile empiric), sunt situate pe un grad de generalitate mai redus. Ipoteza constituie o explicație plauzibilă ce urmează a fi verificată prin faptele de observație.

Formularea unei ipoteze valide are ca punct de plecare baza teoretică a unor discipline, experiența acumulată de unii specialiști, rezultatele unei cercetări anterioare, sau a unei cercetări exploratorii organizate în prealabil.

b) Elaborarea programului de cercetare.

Programul de cercetare este un plan de acțiuni care prevede fazele și metodele de obținere și prelucrare a informațiilor, în vederea testării ipotezelor care stau la baza cercetării. Pentru realizare corespunzătoare a unei cercetări echipa de cercetare trebuie să specifice obiectivele de cercetare, inclusiv restricțiile de timp și costuri implicate în programul de cercetare.

Această etapă cuprinde: alegerea surselor de informații, selecția modalităților de culegere a datelor. Informațiile din sursele secundare pot fi interne (rapoarte, dări de seamă sau studii din arhiva firmei), sau externe (rezultatele unor studii la nivel de ramură, anchete, și paneluri efectuate de organizații, instituții, firme, de specialitate, statistici vamale, informații culese din reviste de specialitate.). Datele secundare se obțin repede și cu costuri scăzute dar au dezavantajul că pot fi neconcludente, inexacte, sau incomplete. Este necesar ca toate informațiile secundare să îndeplinească condiții de: obiectivitate, validitate veridicitate și omogenitate.

Calitatea informațiilor din sursele secundare folosite în cercetarea de marketing depinde de măsura în care respectă toate aceste condiții, precum și de măsura în care elucidează relațiile între mărimile analizate și gradul de noutate.

Informațiile primare se referă la informațiile obținute pentru prima dată prin cercetarea în cauză, pot fi obținute de la consumatori prin: observare, anchetă și experiment,

c) Executarea cercetării

Supravegherea și controlul întregului proces de procurare a informației presupun conducerea implementării proiectului de cercetare. în măsura în care programul a fost bine conceput, supravegherea și controlul se reduc la urmărirea încadrării activităților de cercetare în proiect, termenele și modul de lucru prevăzut. Această etapă cuprinde: culegerea și sistematizarea informațiilor, prelucrarea preliminară a acestora.

Prelucrarea informațiilor urmărește aducerea acestora în forma în care se poate trece la analiza și interpretarea lor. Se realizează mai întâi o bază de date, în formă matricială, obținută prin transferul datelor din diferiți suporți în care au fost înregistrate, în urma unei activități de codificare și de pregătire a datelor. Se corectează erorile produse în timpul transferului acestora și se face o evaluare a calității acestora din punct de vedere al reprezentativități și validității. Se face o descriere folosind indicatori statistici și metode grafice. Se construiește apoi baza finală de date care va servi la analiza detaliată a acestora.

d) Analiza și interpretarea datelor

După ce datele au fost culese și sistematizate, ele sunt pregătite pentru analiza statistică.

Primul tip de analiză statistică este cea descriptivă, prin care se redau distribuțiile de date prin frecvențe absolute și relative (procente), este analiza care utilizează în primul rând indicatorii tendinței centrale, precum media, mediana, modul, dar și indicatorii de împrăștiere: amplitudinea, dispersia, numită și variantă (mărime cu care o variabilă aleatoare este dispersată în jurul valorii ei ), abaterea standard.

Această analiză descriptivă este o analiză univariată, prin care sunt prezentate fiecare dintre valorile analizate pe rând.

Analiza multivariată cuprinde toate tehnicile statistice care analizează simultan valorile mai multor variabile, pentru fiecare dintre cazurile din eșantion. Se calculează coeficienți de corelație, pornind de la testarea intensității cu care se asociază anumite variabile, coeficienți de regresie. Se apelează la un număr însemnat de date cantitative și calitative. Aceste metode trebuie alese cu discernământ, în funcție de obiectivele cercetării, astfel încât să valorifice la maxim baza informațională existentă și să se reducă la minim erorile care pot determina denaturarea rezultatelor. Se urmărește găsirea unui răspuns, fundamentat științific, pentru fiecare ipoteză avansată la începutul cercetării. Ipotezele se validează sau se infirmă, prin folosirea unor teste statistice.

Testul statistic implică compararea a ceea ce este așteptat conform ipotezei cu ceea ce este observat empiric. Cu ajutorul testelor statistice verificăm validitatea acestor ipoteze.

Analiza datelor nu trebuie limitată la tehnicile anticipate în proiectul de cercetare, deoarece informația rezultată poate sugera utilizarea altor metode de analiză și căi de interpretare a datelor.

Interpretarea este dominată de judecată și intuiție. Dacă două persoane înțeleg diferit aceleași rezultate ale unei cercetări de marketing, motivul se află în neclaritatea integrării scopului și sferei cercetării.

Dacă și obiectul și cuprinsul cercetării sunt înțelese, atunci numai divergențele conceptuale mai pot genera diferențe în interpretarea datelor

e) Redactarea raportului de cercetare și elaborarea concluziilor

Este ultima etapă a procesului de cercetare, care trebuie să ducă la concluzii clare privind realitatea investigată. într-un raport de cercetare trebuie să fie expuse, toate etapele organizării cercetării propriu-zise, de la domeniul și tema studiată, obiectivele teoretice și practice, ipotezele de lucru, delimitarea populației investigate, specificarea metodelor, tehnicilor, și instrumentelor folosite, tipul de analiză urmărit, calcule statistice efectuate, până la concluziile și explicațiile obținute din interpretarea datelor.

Dacă studiul este comandat de către un beneficiar cum se întâmplă de cele mai multe ori, el trebuie să ofere acestuia o imagine pertinentă asupra stării de fapt a realității investigate, să faciliteze anumite decizii ale acestuia, in funcție de obiectivele urmărite (extinderea pe piață la noi segmente de consumatori, evaluarea imaginii firmei și produselor, studierea concurenței, aflarea cotei de piață).

Conducerile din unitățile economice doresc, de obicei, să li se pună la dispoziție o evaluare precisă și concisă a acestora cu scopul de a alege direct varianta optimă. Ca urmare este necesară asigurarea unei legături strânse și continue între cercetător și conducerea firmei care iau decizii pe baza studiilor efectuate.

Pentru acesta se aplică metoda elaborării a două tipuri de rapoarte asupra studiilor efectuate:

Un raport rezumativ, destinat conducerilor firmei care urmează să ia deciziile și care trebuie întocmit într-o formă cât mai admisibilă;

Un raport tehnic, complet destinat cercetătorilor experimentați, care să nu omită detaliile și să prezinte absolut toate datele și modul lor de analiză și interpretare.

CAPITOLUL II

PIAȚA PRODUSELOR AGRICOLE ȘI

AGROALIMENTARE

Într-o economie modernă, piața agrară joacă un rol deosebit de important în menținerea echilibrelor economice, asigurarea unui raport rațional între agricultură și industrie, stimularea schimburilor comerciale și dezvoltarea întregii economii.

În accepțiunea cea mai frecventă, piața agrară reprezintă un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de relații de vânzare-cumpărare de bunuri, servicii între părți contractante care, pe de o parte, sunt unite prin legături de afaceri, iar pe de altă parte, se află în raporturi de forță.

Piața agrară se aseamănă cu orice altă piață în care producția agricolă apare sub formă de ofertă, iar nevoile de consum sub forma cererii de produse agricole și agroalimentare.

Rolul economic al piețelor agricole îl constituie faptul că ele reprezintă:

locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători și cumpărători. Odată cu schimbul, vânzătorii transmit altor operatori de piață și riscul de depreciere fizică, scăderea prețului și posibilitatea necomercializării;

un sistem de referință cuprinzător al relațiilor dintre ofertă și cerere, dintre cumpărător și vânzător. Piețele constituie locuri relativ transparente și centralizate pentru observarea și înțelegerea schimburilor economice de către agenții economici.

un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor și pe ansamblul sistemului agroalimentar. Piețele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere și de regularizare a raportului dintre ele, deoarece sporesc substanțial posibilitatea ca vânzătorii să-și găsească clienții pentru mărfurile lor și cumpărătorii să-și găsească ofertanți. Piețele au menirea de a releva economia reală;

un factor de dezvoltare economică pentru localitățile unde sunt amplasate, înființarea piețelor și amplificarea activităților lor duce la crearea de locuri de muncă directe dar și indirecte, prin dezvoltarea infrastructurii dar și a unor întreprinderi conexe: depozite, restaurante, bănci, transporturi.

2.1. CARACTERISTICILE PIEȚEI AGRICOLE

Piața este ansamblul de schimburi, tranzacții comerciale, relații între agenții comerciali care fac schimburile și determină competiția în procesul de realizare a echilibrului dintre cerere și ofertă. Piața este singurul criteriu de verificare obiectivă a concordanței dintre cerere și ofertă.

În economia de piață contemporană, piața se autoreglează prin concurență între producători și cu ajutorul statului.

În lume există multe organisme de reglare a pieței determinate de specificul fiecărei țări și de concepția guvernelor, dar principiul economiei de piață se regăsește în toate modelele.

Pe plan mondial cererea de produse agroalimetare este relativ stabilă în cazul în care nu au loc creșteri puternice ale producției agricole și explozii demografice.

Cererea de alimente diferă cantitativ pe zone geografice în funcție de creșterile demografice dar și calitativ în funcție de nivelul veniturilor populației. O evoluție calitativă este caracteristică țărilor dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca cererea să fie elastică în raport cu prețul cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice).

Cerea pentru această grupă de produse se caracterizează prin invariabilitate.

Intervenția statului prin intermediul pârghiilor economico-financiare (subvenții, credite, dobânzi, taxe vamale, contingentări de mărfuri, acorduri de prețuri, etc).

Existența unui număr mare de ofertanți.

Cererea se manifestă zilnic pentru majoritatea produselor, purtătorii acesteia fiind reprezentați de întreaga populație.

Existența unor oscilații de prețuri la același produs în funcție de zona de amplasare a pieței.

Existența unor informații și cunoștințe limitate la majoritatea producătorilor agricoli în legătură cu conjunctura diferitelor piețe.

Existența unor rezerve mari în direcția creșterii volumului de mărfuri, motivate de factorii tehnico-economici.

Oferta agricolă pe termen scurt este variabilă în funcție de factorii climatici precum și de nivel stocurilor în cazul produselor stocabile. Oferta produselor perisabile (a căror stocare este dificilă) este rigidă pe plan mondial.

Oferta de mărfuri este dispersată cantitativ neregulat datorită influenței puternice a factorilor aleatori (naturali), imprimând acestor produse un caracter mobil.

Oferta globală tinde să depășească cererea dar pe zone geografice există mari dezechilibre.

Intensitatea actelor de vânzare-cumpărare la diferite produse agricole este influențată de o serie de factori (sezonalitatea producției, obiceiuri, tradiții), fiind neuniformă în tot cursul anului.

În general producția de mărfuri are un volum mare și o valoare mică, ceea ce implică cheltuieli mari de circulație care încarcă costul produselor.

2.1.1. MODELE DE ORGANIZARE

A PIEȚELOR AGROALIMENTARE

Într-o serie de țări dar și în Uniunea Europeană există organisme de reglare organizate ca societăți civile profesionale cu caracter comercial care au rolul de a intervenii asupra piețelor pentru a menține echilibrul dintre cerere și ofertă.

În Franța există numeroase organisme de intervenție cum sunt: Oficiul Național Interprofesional de Cereale care intervine pe piața cerealelor, Societatea Interprofesională a Oleaginoaselor care intervine pe piața oleaginoaselor, etc, societăți de intervenție pe produse, toate funcționând sub tutela Ministerului Agriculturii.

Din anul 1983 au fost reorganizate oficiile naționale interprofesionale de intervenție pentru organizarea piețelor produselor: carne, animale, avicultura, lapte și produse din lapte, horticultura, vinuri, plante aromatice și medicinale. Aceste oficii sunt finanțate în principal, prin subvenții de stat.

Organizarea piețelor în condițiile liberalizării prețurilor are rolul de a regla oferta în funcție de cerere acționând astfel în mod direct asupra modului de formare a prețurilor.

În continuare vor fii descrise câteva modele de organizare a piețelor în Franța și Uniunea Europeană:

a) Organizarea pieței zahărului. Sfecla de zahăr este livrată de producător pe bază de contracte încheiate cu industriile de prelucrare, prețul se stabilește pornind de la prețul zahărului.

Organizarea pieței se bazează pe fixarea cotelor pe campanii agricole de către consiliul de miniștrii al Uniunii Europene pentru fiecare stat membru. Cota de bază (cota A) se repartizează între industrii și țări la preț garantat, pornind de la cota de bază se fixează cota maximă (cota B) plătită la un preț minim mai mic decât prețul de bază. Cantitățile cuprinse între cotele A și B intră sub protecția organismelor de intervenție, cantitățile produse în plus nu beneficiază de nici o garanție de preț și nu pot fi comercializate în interiorul Uniunii Europene.

b) Organizarea pieței cerealelor. Franța este cel mai mare producător de cereale al Uniunii Europene. Mijloacele de intervenție pe piața cerealelor constau prin intervenții ale Oficiului Național Interprofesional al Cerealelor pe baza unui sistem de prețuri fixate de Uniunea Europeană.

Dacă prețul pieței scade sub prețul de intervenție organismele care stochează cerealele cer Oficiului Național Interprofesional al Cerealelor să cumpere stocurile lor.

c) Organizarea pieței cărnii. Aceasta întâmpină dificultăți datorate de perisabilitate, de abatorizare, de gusturile populației și de canalele de distribuție. în interiorul Uniunii Europene, diferențele de costuri ale furajelor pentru animale și primele de export reprezintă creșteri compensatorii pozitive, creând însă dificultăți crescătorilor de animale francezi mai ales pentru carnea de porc.

Reforma pieței în România nu a reușit să rezolve dezechilibrele cerere-ofertă la produsele alimentare de bază, astfel încât lipsa de organizare a piețelor unor produse a facilitat penetrarea pe piața internă a importurilor de alimente din țările CEFTA, Uniunea Europeană, SUA etc. creând dezavantaje producătorilor autohtoni.

Principalele cauze ale distorsiunilor existente sunt:

menținerea unei structuri de organizare și de producție care adâncesc caracterul de subzistență al gospodăriilor țărănești și nu asigură o ofertă organizată și competitivă;

disfuncționalități în orientare structurilor de producție în raport cu cererea solvabilă pe piața internă și externă;

lipsa condițiilor de prelucrare și valorificare a produselor agraolimentare (dezorganizarea achizițiilor și depozitării, prețuri nestimulative, dificultăți de desfacere);

transfer de valoare nou creată din agricultură spre alte sectoare pe seama prețurilor artificial stabilite la inputurile agricole provenite din industriile din amonte, în cea mai mare parte monopoluri de stat.;

comportamentul de monopol existent în întreprinderile din amonte și aval și aval de agricultură și lipsa sistemului de contracte ferme;

slaba promovare a investițiilor străine în activitățile de prelucrare a produselor agroalimentare;

o politică de comerț exterior păgubitoare pentru economia țării: lipsa de stimulente la export, o politică de import dependentă de politicile comerciale ale altor țări și slaba protecție a producției naționale;

lipsa serviciilor pentru promovarea performanței pe canalele de comercializare;

situația financiară dificilă din amonte și din aval de agricultură, care are efecte deosebit de grave asupra producției agricole;

politica inadecvată de susținere financiară a producătorilor agricoli, paralel cu adâncirea blocajului financiar și a alocării ineficiente a resurselor;

persistența obstacolelor legislative și insituționale în funcționarea pieței produselor agricole cu capital majoritar de stat;

infrastructura materială și informațională rudimentară.

Măsurile care se impun, în parte cuprinse în programul de reformă al guvernului privind organizarea și funcționarea piețelor agricole sunt cel puțin următoarele:

crearea unui sistem eficient de gestionare a piețelor prin dezvoltarea piețelor en-gros și a burselor de mărfuri specializate, instituirea unui sistem de prețuri și stocuri de intervenție similare celor din Uniunea Europeană;

dezvoltarea cooperației rurale în domenii care să asigure aprovizionarea corespunzătoare a exploatațiilor agricole și desfacerea produselor agroalimentare;

susținerea formării sistemului de exploatații agricole familiale și comerciale;

privatizarea și restructurarea societăților comerciale agricole pentru asigurarea fondului de produse agroalimentare în partizi mari destinate zonelor urbane și mai ales exportului;

susținerea procesului de constituire și dezvoltare a organizațiilor profesionale și interprofesionale-ale producătorilor pe produse sau grupe de produse și pe filiere, ca organisme neguvernamentale cu o contribuție esențială în funcționarea pieței agricole;

dezvoltarea și modernizare sistemului informațional și formarea infrastructurii moderne de afaceri, indispensabile funcționării pieței, etc.

Piața agricolă internă nu beneficiază de organisme de reglementare și orientare care să asigure formarea corectă a prețurilor, prin negocieri între toți agenții economici aflați pe filiere, producătorii agricoli sunt dezavantajați, iar produsele lor nu-și găsesc o desfacere normală, ca atare negocierile care au loc avantajează monopolurile de stat sau private. Agricultorii nu pot avea rol în negocierea prețurilor, iar organismele care îi reprezintă sunt în proces de organizare.

Politica de susținere a agriculturii este strâns legată de politica de prețuri. Agricultura se poate susține prin intermediul prețurilor la producător sau la consumator, prin intervenții la nivelul inputurilor agricole, prin susținerea exportului agricol. Subvențiile la producător au menirea să influențeze nivelul și stabilirea prețurilor primite de agricultori, dar și prețurile plătite de consumatori.

În România s-a utilizat o combinație de politici pentru menținerea prețurilor scăzute la unele produse de strictă necesitate pentru a proteja consumatorii și a compensa agricultorii pentru pierderile de venit folosind sistemul de subvenționare a inputurilor agricole.

2.2. DEZVOLTAREA PRODUSELOR NOI

Noutatea este în esență o noțiune relativă care poate fi analizată în funcție de mai multe criterii, iar în cazul produselor poate fi sub diferite forme. Un produs poate fi nou în sens absolut (nu a existat anterior), poate fi nou pentru o piață sau întreprindere .

Proiectul Consiliului U.E. de reglementare în domeniul noilor produse și ingrediente alimentare le definește ca fiind produse cu ajutorul unor procedee ce antrenează o modificare semnificativă a compoziției și/sau a valorii nutritive și/sau a utilizării prevăzute, vom enumera câteva exemple în acest sens: proteine obținute din diferite specii de ciuperci, cartofi modificați genetic cu scopul imunizării împotriva virușilor, roșii care rezistă o perioadă mai lungă de timp fără alterarea calității, drojdii mai performante în realizarea unor fermentații rapide.

În prezent mulți autori definesc noutatea unui produs în funcție de percepția consumatorului sau experiența întreprinderii, astfel un produs poate fi considerat nou dacă așa este perceput de consumator. La nivelul întreprinderi un produs poate fi considerat nou dacă nu există o experiență anterioară în cazul respectiv.

Pentru produsele existente se pot enumera mai multe variante de intervenție:

ameliorarea calității se obține prin modificări ale materiilor prime și ale tehnologiilor de producție, scopul este ca produsul să satisfacă într-o mare măsură exigențele și așteptările consumatorilor. Ameliorarea calității poate interesa numai o parte din consumatori, pentru alți consumatori ameliorarea calității poate să nu prezinte interes ca urmare a efectelor ce se vor regăsi în preț. Există consumatori care nu sunt dispuși să plătească mai mult și astfel devine necesară o distincție între îmbunătățirile calitative care nu modifică vizibil prețul.

ameliorarea calității este ușor identificată de consumator și va fi mediatizată de producător;

ameliorarea caracteristicilor funcționale, poate urmări mai multe obiective cum ar fi creșterea numărului de utilizări aferente produsului, ușurința utilizării, siguranță, etc.

ameliorarea caracteristicilor estetice ale produsului, aceasta se referă la stil, linie, culoare, iar pentru produsele alimentare ambalajul și eticheta;

Un alt tip de intervenție se referă la imaginea produsului, alături de intervenția în publicitate această variantă presupune și o modificare a caracteristicilor calitative, funcționale sau estetice ale produsului. Publicitatea poate avea un impact puternic în modificarea imaginii produsului dar nu poate fi suficientă fără intervenția asupra celorlalte aspecte (calitate, funcționalitate, estetică).

2.3. TESTAREA NOILOR PRODUSE

Realizarea conceptului de produs necesită o serie de teste efectuate în diferite faze ale elaborării sale. Aceste teste privesc produsele și elementele care îi sunt asociate cum ar fi: condiționarea și serviciile.

În acest sens se pot utiliza următoarele teste:

testul despre concept: se efectuează o descriere verbală sau o machetă a produsului care este supusă publicului;

testul gustului, a degustării ,a mirosului: în mod general, acestea sunt teste „oarbe”. Fiecare produs este gustat sau simțit apoi evaluat prin diferență după scări semantice: Produsele sunt prezentate în ambalaje nesemnificative, nepermițându-se recunoașterea lor;

testele privitoare la preț: se estimează reacțiile consumatorilor la variațiile prețului;

teste privitoare la nume: se studiază adecvarea denumirii ce se dorește a se da produsului. înainte de a testa diverse denumiri susceptibile a fi reținute trebuie să existe asigurarea că acestea nu au mai fost depuse de o altă firmă la Institutul Național al Proprietății Industriale;

teste privitoare la comunicare: au ca funcție de a testa publicitatea, promovarea, care însoțesc produsul;

teste de plasare: constau în a plasa produsul la consumatori pe parcursul unei perioade suficiente pentru ca aceștia să-și poată da seama de calitățile și defectele lui, ca astfel să poată răspundă în cunoștință de cauză unei anchete survenite într-o perioadă de după lansarea produsului;

teste efectuate la punctul de vânzare: au ca obiective analiza reacțiilor consumatorilor la cumpărarea produsului și rezultatele obținute de aceasta în situația vânzării;

teste de piață: ele formează o etapă prealabilă lansării. Se efectuează pe o zonă redusă. Toate acțiunile pot fi testate într-o manieră combinată, cu alte cuvinte este testat tot marketingul – mix, anumite societăți profită de aceste teste de piață pentru a realiza experimentări asupra nivelului prețului, tipurilor de magazine, tipurilor de condiționare conform unui plan conceput în prealabil.

Fiecare din testele menționate necesită o tehnică specifică. Constrângerile datorate timpului sau costului timpului nu permit totuși utilizarea lor sistematică.

în plus fiabilitatea lor nu este absolută și nu sunt lipsite de inconveniente, de exemplu testele ridică o serie de probleme: reprezentativitatea zonei alese, posibilitatea de a respecta condițiile lansării, întârzierea adusă fazei de lansare datorită duratei de testare a pieței, supravegherea testului de piață de către concurență care poate astfel să-și pregătească o ripostă în momentul lansării.

2.4. PREȚURILE PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Formarea prețurilor pe piața mondială este rezultatul acțiunii dintre cerere și ofertă. Pentru produsele agroalimentare prețurile prezintă o serie de caracteristici în timp și în spațiu:

sunt variabile în funcție de anumiți factori: perisabilitate, posibilități de stocare, raritate și calitate;

au tendințe de stabilizare, reducere, distorsiune în favoarea orașelor;

pot stimula sau reduce veniturile producătorilor;

pot reduce sau stabiliza prețurile de consum.

În toate țările dezvoltate se practică sisteme și instrumente de intervenție asupra prețurilor produselor agroalimentare care au rolul de a susține agricultura.

Dintre instrumentele utilizate în politicile de prețuri cele mai frecvente sunt: prețuri plafon garantate, subvenționarea exporturilor, contigentarea exporturilor, taxe vamale, taxe și prelevări asupra importurilor, subvenționarea importurilor, contigentarea importurilor, ajutoare alimentare la prețuri joase.

Pentru unele produse agroalimentare prețurile se fixează pe baza mecanismului burselor internaționale de mărfuri: la Chicago (cafea, carne,), New-York (cafea, zahăr), Londra și Paris (cereale, cafea, blănuri). La unele produse prețurile se stabilesc prin acorduri internaționale pe termen lung (zahăr, cafea, cacao) iar la altele pe termen scurt.

În Uniunea Europeană regularizarea pieței prin intermediul prețurilor în cazul cărnii se face astfel:

prețul de asociere bazat pe prețul mediu al animalului viu este fixat la Bruxelles înainte de luna octombrie și este același pentru toate statele membre;

prețuri de intervenție pe baza cărora diferite oficii naționale cumpără de pe piață atunci când prețul pieței este inferior pieței de intervenție.

Prețurile de orientare și intervenție se aplică pentru carnea de bovine, pentru carnea de porc și ovine Uniunea Europeană fixează prețul de bază ca indicator de alertă pentru a determina eventualele intervenții.

În România prețurile produselor agricole sunt variate:

preț de livrare,

preț de facturare (format din prețul de producție plus TVA),

preț de producție format din costurile de producție și costurile de desfacere până la livrarea produselor,

preț la producător corespunzător prețului la poarta fermei sau pe piața țărănească;

preț de gros, la care angrosistul își vinde produsele (include prețul la producător și adaosul angrosistului;

preț de detaliu, (cu amănuntul sau la consumator), care include și adaosul comercial, (etc.)

Deși se folosesc tipuri variate de prețuri, statistica Uniunii Europene EUROSTAT, dar și statistica României (Institutul Național de Statistică) au adoptat două tipuri de instrumente de prețuri: prețuri în valoare absolută și indicii de preț pentru produsele vândute la poarta fermei și pentru mijloacele de producție achiziționate de către fermieri.

CAPITOLUL II

PIAȚA PRODUSELOR AGRICOLE ȘI

AGROALIMENTARE

Într-o economie modernă, piața agrară joacă un rol deosebit de important în menținerea echilibrelor economice, asigurarea unui raport rațional între agricultură și industrie, stimularea schimburilor comerciale și dezvoltarea întregii economii.

În accepțiunea cea mai frecventă, piața agrară reprezintă un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de relații de vânzare-cumpărare de bunuri, servicii între părți contractante care, pe de o parte, sunt unite prin legături de afaceri, iar pe de altă parte, se află în raporturi de forță.

Piața agrară se aseamănă cu orice altă piață în care producția agricolă apare sub formă de ofertă, iar nevoile de consum sub forma cererii de produse agricole și agroalimentare.

Rolul economic al piețelor agricole îl constituie faptul că ele reprezintă:

locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători și cumpărători. Odată cu schimbul, vânzătorii transmit altor operatori de piață și riscul de depreciere fizică, scăderea prețului și posibilitatea necomercializării;

un sistem de referință cuprinzător al relațiilor dintre ofertă și cerere, dintre cumpărător și vânzător. Piețele constituie locuri relativ transparente și centralizate pentru observarea și înțelegerea schimburilor economice de către agenții economici.

un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor și pe ansamblul sistemului agroalimentar. Piețele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere și de regularizare a raportului dintre ele, deoarece sporesc substanțial posibilitatea ca vânzătorii să-și găsească clienții pentru mărfurile lor și cumpărătorii să-și găsească ofertanți. Piețele au menirea de a releva economia reală;

un factor de dezvoltare economică pentru localitățile unde sunt amplasate, înființarea piețelor și amplificarea activităților lor duce la crearea de locuri de muncă directe dar și indirecte, prin dezvoltarea infrastructurii dar și a unor întreprinderi conexe: depozite, restaurante, bănci, transporturi.

2.1. CARACTERISTICILE PIEȚEI AGRICOLE

Piața este ansamblul de schimburi, tranzacții comerciale, relații între agenții comerciali care fac schimburile și determină competiția în procesul de realizare a echilibrului dintre cerere și ofertă. Piața este singurul criteriu de verificare obiectivă a concordanței dintre cerere și ofertă.

În economia de piață contemporană, piața se autoreglează prin concurență între producători și cu ajutorul statului.

În lume există multe organisme de reglare a pieței determinate de specificul fiecărei țări și de concepția guvernelor, dar principiul economiei de piață se regăsește în toate modelele.

Pe plan mondial cererea de produse agroalimetare este relativ stabilă în cazul în care nu au loc creșteri puternice ale producției agricole și explozii demografice.

Cererea de alimente diferă cantitativ pe zone geografice în funcție de creșterile demografice dar și calitativ în funcție de nivelul veniturilor populației. O evoluție calitativă este caracteristică țărilor dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca cererea să fie elastică în raport cu prețul cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice).

Cerea pentru această grupă de produse se caracterizează prin invariabilitate.

Intervenția statului prin intermediul pârghiilor economico-financiare (subvenții, credite, dobânzi, taxe vamale, contingentări de mărfuri, acorduri de prețuri, etc).

Existența unui număr mare de ofertanți.

Cererea se manifestă zilnic pentru majoritatea produselor, purtătorii acesteia fiind reprezentați de întreaga populație.

Existența unor oscilații de prețuri la același produs în funcție de zona de amplasare a pieței.

Existența unor informații și cunoștințe limitate la majoritatea producătorilor agricoli în legătură cu conjunctura diferitelor piețe.

Existența unor rezerve mari în direcția creșterii volumului de mărfuri, motivate de factorii tehnico-economici.

Oferta agricolă pe termen scurt este variabilă în funcție de factorii climatici precum și de nivel stocurilor în cazul produselor stocabile. Oferta produselor perisabile (a căror stocare este dificilă) este rigidă pe plan mondial.

Oferta de mărfuri este dispersată cantitativ neregulat datorită influenței puternice a factorilor aleatori (naturali), imprimând acestor produse un caracter mobil.

Oferta globală tinde să depășească cererea dar pe zone geografice există mari dezechilibre.

Intensitatea actelor de vânzare-cumpărare la diferite produse agricole este influențată de o serie de factori (sezonalitatea producției, obiceiuri, tradiții), fiind neuniformă în tot cursul anului.

În general producția de mărfuri are un volum mare și o valoare mică, ceea ce implică cheltuieli mari de circulație care încarcă costul produselor.

2.1.1. MODELE DE ORGANIZARE

A PIEȚELOR AGROALIMENTARE

Într-o serie de țări dar și în Uniunea Europeană există organisme de reglare organizate ca societăți civile profesionale cu caracter comercial care au rolul de a intervenii asupra piețelor pentru a menține echilibrul dintre cerere și ofertă.

În Franța există numeroase organisme de intervenție cum sunt: Oficiul Național Interprofesional de Cereale care intervine pe piața cerealelor, Societatea Interprofesională a Oleaginoaselor care intervine pe piața oleaginoaselor, etc, societăți de intervenție pe produse, toate funcționând sub tutela Ministerului Agriculturii.

Din anul 1983 au fost reorganizate oficiile naționale interprofesionale de intervenție pentru organizarea piețelor produselor: carne, animale, avicultura, lapte și produse din lapte, horticultura, vinuri, plante aromatice și medicinale. Aceste oficii sunt finanțate în principal, prin subvenții de stat.

Organizarea piețelor în condițiile liberalizării prețurilor are rolul de a regla oferta în funcție de cerere acționând astfel în mod direct asupra modului de formare a prețurilor.

În continuare vor fii descrise câteva modele de organizare a piețelor în Franța și Uniunea Europeană:

a) Organizarea pieței zahărului. Sfecla de zahăr este livrată de producător pe bază de contracte încheiate cu industriile de prelucrare, prețul se stabilește pornind de la prețul zahărului.

Organizarea pieței se bazează pe fixarea cotelor pe campanii agricole de către consiliul de miniștrii al Uniunii Europene pentru fiecare stat membru. Cota de bază (cota A) se repartizează între industrii și țări la preț garantat, pornind de la cota de bază se fixează cota maximă (cota B) plătită la un preț minim mai mic decât prețul de bază. Cantitățile cuprinse între cotele A și B intră sub protecția organismelor de intervenție, cantitățile produse în plus nu beneficiază de nici o garanție de preț și nu pot fi comercializate în interiorul Uniunii Europene.

b) Organizarea pieței cerealelor. Franța este cel mai mare producător de cereale al Uniunii Europene. Mijloacele de intervenție pe piața cerealelor constau prin intervenții ale Oficiului Național Interprofesional al Cerealelor pe baza unui sistem de prețuri fixate de Uniunea Europeană.

Dacă prețul pieței scade sub prețul de intervenție organismele care stochează cerealele cer Oficiului Național Interprofesional al Cerealelor să cumpere stocurile lor.

c) Organizarea pieței cărnii. Aceasta întâmpină dificultăți datorate de perisabilitate, de abatorizare, de gusturile populației și de canalele de distribuție. în interiorul Uniunii Europene, diferențele de costuri ale furajelor pentru animale și primele de export reprezintă creșteri compensatorii pozitive, creând însă dificultăți crescătorilor de animale francezi mai ales pentru carnea de porc.

Reforma pieței în România nu a reușit să rezolve dezechilibrele cerere-ofertă la produsele alimentare de bază, astfel încât lipsa de organizare a piețelor unor produse a facilitat penetrarea pe piața internă a importurilor de alimente din țările CEFTA, Uniunea Europeană, SUA etc. creând dezavantaje producătorilor autohtoni.

Principalele cauze ale distorsiunilor existente sunt:

menținerea unei structuri de organizare și de producție care adâncesc caracterul de subzistență al gospodăriilor țărănești și nu asigură o ofertă organizată și competitivă;

disfuncționalități în orientare structurilor de producție în raport cu cererea solvabilă pe piața internă și externă;

lipsa condițiilor de prelucrare și valorificare a produselor agraolimentare (dezorganizarea achizițiilor și depozitării, prețuri nestimulative, dificultăți de desfacere);

transfer de valoare nou creată din agricultură spre alte sectoare pe seama prețurilor artificial stabilite la inputurile agricole provenite din industriile din amonte, în cea mai mare parte monopoluri de stat.;

comportamentul de monopol existent în întreprinderile din amonte și aval și aval de agricultură și lipsa sistemului de contracte ferme;

slaba promovare a investițiilor străine în activitățile de prelucrare a produselor agroalimentare;

o politică de comerț exterior păgubitoare pentru economia țării: lipsa de stimulente la export, o politică de import dependentă de politicile comerciale ale altor țări și slaba protecție a producției naționale;

lipsa serviciilor pentru promovarea performanței pe canalele de comercializare;

situația financiară dificilă din amonte și din aval de agricultură, care are efecte deosebit de grave asupra producției agricole;

politica inadecvată de susținere financiară a producătorilor agricoli, paralel cu adâncirea blocajului financiar și a alocării ineficiente a resurselor;

persistența obstacolelor legislative și insituționale în funcționarea pieței produselor agricole cu capital majoritar de stat;

infrastructura materială și informațională rudimentară.

Măsurile care se impun, în parte cuprinse în programul de reformă al guvernului privind organizarea și funcționarea piețelor agricole sunt cel puțin următoarele:

crearea unui sistem eficient de gestionare a piețelor prin dezvoltarea piețelor en-gros și a burselor de mărfuri specializate, instituirea unui sistem de prețuri și stocuri de intervenție similare celor din Uniunea Europeană;

dezvoltarea cooperației rurale în domenii care să asigure aprovizionarea corespunzătoare a exploatațiilor agricole și desfacerea produselor agroalimentare;

susținerea formării sistemului de exploatații agricole familiale și comerciale;

privatizarea și restructurarea societăților comerciale agricole pentru asigurarea fondului de produse agroalimentare în partizi mari destinate zonelor urbane și mai ales exportului;

susținerea procesului de constituire și dezvoltare a organizațiilor profesionale și interprofesionale-ale producătorilor pe produse sau grupe de produse și pe filiere, ca organisme neguvernamentale cu o contribuție esențială în funcționarea pieței agricole;

dezvoltarea și modernizare sistemului informațional și formarea infrastructurii moderne de afaceri, indispensabile funcționării pieței, etc.

Piața agricolă internă nu beneficiază de organisme de reglementare și orientare care să asigure formarea corectă a prețurilor, prin negocieri între toți agenții economici aflați pe filiere, producătorii agricoli sunt dezavantajați, iar produsele lor nu-și găsesc o desfacere normală, ca atare negocierile care au loc avantajează monopolurile de stat sau private. Agricultorii nu pot avea rol în negocierea prețurilor, iar organismele care îi reprezintă sunt în proces de organizare.

Politica de susținere a agriculturii este strâns legată de politica de prețuri. Agricultura se poate susține prin intermediul prețurilor la producător sau la consumator, prin intervenții la nivelul inputurilor agricole, prin susținerea exportului agricol. Subvențiile la producător au menirea să influențeze nivelul și stabilirea prețurilor primite de agricultori, dar și prețurile plătite de consumatori.

În România s-a utilizat o combinație de politici pentru menținerea prețurilor scăzute la unele produse de strictă necesitate pentru a proteja consumatorii și a compensa agricultorii pentru pierderile de venit folosind sistemul de subvenționare a inputurilor agricole.

2.2. DEZVOLTAREA PRODUSELOR NOI

Noutatea este în esență o noțiune relativă care poate fi analizată în funcție de mai multe criterii, iar în cazul produselor poate fi sub diferite forme. Un produs poate fi nou în sens absolut (nu a existat anterior), poate fi nou pentru o piață sau întreprindere .

Proiectul Consiliului U.E. de reglementare în domeniul noilor produse și ingrediente alimentare le definește ca fiind produse cu ajutorul unor procedee ce antrenează o modificare semnificativă a compoziției și/sau a valorii nutritive și/sau a utilizării prevăzute, vom enumera câteva exemple în acest sens: proteine obținute din diferite specii de ciuperci, cartofi modificați genetic cu scopul imunizării împotriva virușilor, roșii care rezistă o perioadă mai lungă de timp fără alterarea calității, drojdii mai performante în realizarea unor fermentații rapide.

În prezent mulți autori definesc noutatea unui produs în funcție de percepția consumatorului sau experiența întreprinderii, astfel un produs poate fi considerat nou dacă așa este perceput de consumator. La nivelul întreprinderi un produs poate fi considerat nou dacă nu există o experiență anterioară în cazul respectiv.

Pentru produsele existente se pot enumera mai multe variante de intervenție:

ameliorarea calității se obține prin modificări ale materiilor prime și ale tehnologiilor de producție, scopul este ca produsul să satisfacă într-o mare măsură exigențele și așteptările consumatorilor. Ameliorarea calității poate interesa numai o parte din consumatori, pentru alți consumatori ameliorarea calității poate să nu prezinte interes ca urmare a efectelor ce se vor regăsi în preț. Există consumatori care nu sunt dispuși să plătească mai mult și astfel devine necesară o distincție între îmbunătățirile calitative care nu modifică vizibil prețul.

ameliorarea calității este ușor identificată de consumator și va fi mediatizată de producător;

ameliorarea caracteristicilor funcționale, poate urmări mai multe obiective cum ar fi creșterea numărului de utilizări aferente produsului, ușurința utilizării, siguranță, etc.

ameliorarea caracteristicilor estetice ale produsului, aceasta se referă la stil, linie, culoare, iar pentru produsele alimentare ambalajul și eticheta;

Un alt tip de intervenție se referă la imaginea produsului, alături de intervenția în publicitate această variantă presupune și o modificare a caracteristicilor calitative, funcționale sau estetice ale produsului. Publicitatea poate avea un impact puternic în modificarea imaginii produsului dar nu poate fi suficientă fără intervenția asupra celorlalte aspecte (calitate, funcționalitate, estetică).

2.3. TESTAREA NOILOR PRODUSE

Realizarea conceptului de produs necesită o serie de teste efectuate în diferite faze ale elaborării sale. Aceste teste privesc produsele și elementele care îi sunt asociate cum ar fi: condiționarea și serviciile.

În acest sens se pot utiliza următoarele teste:

testul despre concept: se efectuează o descriere verbală sau o machetă a produsului care este supusă publicului;

testul gustului, a degustării ,a mirosului: în mod general, acestea sunt teste „oarbe”. Fiecare produs este gustat sau simțit apoi evaluat prin diferență după scări semantice: Produsele sunt prezentate în ambalaje nesemnificative, nepermițându-se recunoașterea lor;

testele privitoare la preț: se estimează reacțiile consumatorilor la variațiile prețului;

teste privitoare la nume: se studiază adecvarea denumirii ce se dorește a se da produsului. înainte de a testa diverse denumiri susceptibile a fi reținute trebuie să existe asigurarea că acestea nu au mai fost depuse de o altă firmă la Institutul Național al Proprietății Industriale;

teste privitoare la comunicare: au ca funcție de a testa publicitatea, promovarea, care însoțesc produsul;

teste de plasare: constau în a plasa produsul la consumatori pe parcursul unei perioade suficiente pentru ca aceștia să-și poată da seama de calitățile și defectele lui, ca astfel să poată răspundă în cunoștință de cauză unei anchete survenite într-o perioadă de după lansarea produsului;

teste efectuate la punctul de vânzare: au ca obiective analiza reacțiilor consumatorilor la cumpărarea produsului și rezultatele obținute de aceasta în situația vânzării;

teste de piață: ele formează o etapă prealabilă lansării. Se efectuează pe o zonă redusă. Toate acțiunile pot fi testate într-o manieră combinată, cu alte cuvinte este testat tot marketingul – mix, anumite societăți profită de aceste teste de piață pentru a realiza experimentări asupra nivelului prețului, tipurilor de magazine, tipurilor de condiționare conform unui plan conceput în prealabil.

Fiecare din testele menționate necesită o tehnică specifică. Constrângerile datorate timpului sau costului timpului nu permit totuși utilizarea lor sistematică.

în plus fiabilitatea lor nu este absolută și nu sunt lipsite de inconveniente, de exemplu testele ridică o serie de probleme: reprezentativitatea zonei alese, posibilitatea de a respecta condițiile lansării, întârzierea adusă fazei de lansare datorită duratei de testare a pieței, supravegherea testului de piață de către concurență care poate astfel să-și pregătească o ripostă în momentul lansării.

2.4. PREȚURILE PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Formarea prețurilor pe piața mondială este rezultatul acțiunii dintre cerere și ofertă. Pentru produsele agroalimentare prețurile prezintă o serie de caracteristici în timp și în spațiu:

sunt variabile în funcție de anumiți factori: perisabilitate, posibilități de stocare, raritate și calitate;

au tendințe de stabilizare, reducere, distorsiune în favoarea orașelor;

pot stimula sau reduce veniturile producătorilor;

pot reduce sau stabiliza prețurile de consum.

În toate țările dezvoltate se practică sisteme și instrumente de intervenție asupra prețurilor produselor agroalimentare care au rolul de a susține agricultura.

Dintre instrumentele utilizate în politicile de prețuri cele mai frecvente sunt: prețuri plafon garantate, subvenționarea exporturilor, contigentarea exporturilor, taxe vamale, taxe și prelevări asupra importurilor, subvenționarea importurilor, contigentarea importurilor, ajutoare alimentare la prețuri joase.

Pentru unele produse agroalimentare prețurile se fixează pe baza mecanismului burselor internaționale de mărfuri: la Chicago (cafea, carne,), New-York (cafea, zahăr), Londra și Paris (cereale, cafea, blănuri). La unele produse prețurile se stabilesc prin acorduri internaționale pe termen lung (zahăr, cafea, cacao) iar la altele pe termen scurt.

În Uniunea Europeană regularizarea pieței prin intermediul prețurilor în cazul cărnii se face astfel:

prețul de asociere bazat pe prețul mediu al animalului viu este fixat la Bruxelles înainte de luna octombrie și este același pentru toate statele membre;

prețuri de intervenție pe baza cărora diferite oficii naționale cumpără de pe piață atunci când prețul pieței este inferior pieței de intervenție.

Prețurile de orientare și intervenție se aplică pentru carnea de bovine, pentru carnea de porc și ovine Uniunea Europeană fixează prețul de bază ca indicator de alertă pentru a determina eventualele intervenții.

În România prețurile produselor agricole sunt variate:

preț de livrare,

preț de facturare (format din prețul de producție plus TVA),

preț de producție format din costurile de producție și costurile de desfacere până la livrarea produselor,

preț la producător corespunzător prețului la poarta fermei sau pe piața țărănească;

preț de gros, la care angrosistul își vinde produsele (include prețul la producător și adaosul angrosistului;

preț de detaliu, (cu amănuntul sau la consumator), care include și adaosul comercial, (etc.)

Deși se folosesc tipuri variate de prețuri, statistica Uniunii Europene EUROSTAT, dar și statistica României (Institutul Național de Statistică) au adoptat două tipuri de instrumente de prețuri: prețuri în valoare absolută și indicii de preț pentru produsele vândute la poarta fermei și pentru mijloacele de producție achiziționate de către fermieri.

CAPITOLUL III

PIAȚA CĂRNII DE PORC DIN ZONA DE VEST A ROMANIEI

3.1. ROLUL CĂRNII ȘI A PRODUSELOR DIN CARNE ÎN

ALIMENTAȚIA POPULAȚIEI

Dintre produsele de origine animală, carnea este considerată producția principală atât sub aspect valoric cât și nutritiv. Datorită nivelului proteic foarte ridicat, cât și calității organoleptice pe care le are carnea, solicitarea acesteia pe plan mondial este foarte mare, devenind un factor de bază în relațiile comerciale dintre state, consumul de carne reprezintă un indicator al standardului de viață.

Proteinele din carne spre deosebire de cele din lapte conțin cantități mai mari de metionină și Uzină și cantități mici de leucină izoleucină și valină.

Carnea și mai ales ficatul, exercită cea mai puternică acțiune antianemică, datorită conținutului ridicat de proteine în aminoacizii care participă direct la formarea hemoglobinei (fenilania, histidina, lizina și triptofan),cât și conținutului de fier bine utilizat de organism, precum și de vitamine cu rol hematopoetic (în special complexul B).

Pe lângă avantajele pe care la prezintă carnea într-o alimentație rațională trebuie subliniat faptul că spre deosebire de lapte și brânzeturi carnea este săracă în calciu, iar raportul Ca/P este foarte mic 0,1/0,2

După FAO și OMS necesarul anual de carne pe locuitor este 63,5 kg din care:

De taurine și preparate 13,3 kg/locuitor (12%);

De ovine 5,1 kg/locuitor (8%);

De porcine și preparate 27,9 kg/locuitor (44%);

De pasăre 15,9 kg/locuitor (25%);

Alte surse de carne 1,3 kg/locuitor (2%).

3.2. ÎNSUȘIRILE CHIMICE. PARTICULARITĂȚILE

ȘI PIAȚA CĂRNII DE PORC

Compoziția chimică a cărnii variază în funcție de o serie de factori cum sunt: vârsta, rasa, starea de îngrășare, hrana, cantitatea și calitatea furajelor, tehnologii de creștere, regiunea anatomică.

Animalele tinere dau o carne cu mai multă apă, mai bogată în proteine și cu grăsime puțină. Pe măsura înaintării în vârstă și a îngrășării animalelor scade proporția de proteine și crește proporția de grăsimi și implicit valoarea energetică a cărnii.

.

Tabel 3.1.

Compoziția chimică a cărnii de porc după starea de îngrășare a animalelor

Grăsimea un alt produs folosit în alimentația omului, a animalelor și în diverse industrii. Grăsimea de porc are o mare valoare energetică (8100 Kcal/kg), constituie o sursă importantă în echilibrarea balanței energetice a alimentației. Grăsimea de porc este un aliment cu o valoare biologică scăzută dar cu implicații asupra stării de sănătate a omului, tinde tot mai mult să fie înlocuită din alimentația omului cu grăsimi vegetale.

Subprodusele obținute în urma sacrificării au numeroase utilizări în alimentația omului (limba, , creierul, urechile, picioarele, ficatul, inima, pulmonii, rinichii, etc), în diverse industrii (pielea, sângele, părul, vezica urinară, intestinele, unghiile, oasele, grăsimea intestinală, alte resturi), în scopuri farmaceutice (glandele suprarenale, glandele sexuale, hipofiza, tiroida, timusul, etc).

Gunoiul de grajd are o compoziție chimică apropiată cu a celorlalte specii de animale, poate fi utilizat la fertilizarea terenurilor, pentru producerea de biogaz, sau în alte scopuri.

Tabel nr.3.2.

Evoluția efectivului de porcine (mii capete)

La nivel mondial efectivele de porcine au înregistrat o creștere în perioada analizată cu 5,3%. China este țara cu efectivul cel mai mare de porci din lume deține 49% din efectivul mondial, înregistrând o creștere în perioada analizată cu 9,4%. în SUA efectivul a scăzut cu 4,3%.

Canada a înregistrat o creștere semnificativă a efectivului în perioada respectivă (18,1%).

Producția mondială de carne de porc a înregistrat o creștere lentă în anul 2006 (3.6%).

Comerțul internațional de carne de porc este influențat de reglementările sanitare impuse pe piețele de desfacere, ceea ce determină o creștere a competitivității pe piețele interne cu disponibilități pentru export. Din datele prezentate în tabelul nr. 3.2. se observă că cel mai mare producător de carne de porc din lume este China care deține o pondere de 50% din producția mondială de carne, deșii consumul este acoperit prin producția internă se observă o cerere la import pentru organe de porc. Un alt mare producător de carne de porc este S:U:A:, înregistrând o creștere a producției în anul 2004 cu 3,4%.

Lupta pentru câștigarea supremației pe piața mondială are loc între S.U.A., Canada și U.E. care împreună asigură 60% din exportul mondial de carne porc.

Cel mai mare importator de carne de porc este Japonia care și-a menținut importul aproximativ constant. Rusia al doilea mare importator de carne de porc la nivel mondial și-a diminuat importul cu 25% ca urmare a introducerii cotelor tarifare pentru carnea de porc proaspătă și congelată astfel: U.E. 227300 de tone; S.U.A. 42000 de tone .

3.3. PIAȚA CĂRNII DE PORC ÎN ROMÂNIA

Carnea de porc este cel mai important tip de carne din România deținând în jur de 50% din totalul producției de came. Complexele de porci au caracterizat prin tradiție sectorul agricol din România. în ultimele decenii au fost obținute o serie de rezultate bune în dezvoltarea creșterii suinelor atât prin evoluția efectivelor, a structurii de rasă, cât și prin sporirea producției de carne ca urmare a importării unor rase bune producătoare de carne: Marele Alb din fosta U.R.S.S., Polonia, Landrace din Anglia, Canada Edeschwein din Germania, Mijlociul alb din Anglia. Ulterior au importate și alte rase de suine specializate în producția de carne: Duroc, Hamshire, Yorcshire, Chester Whit care se folosesc în acțiunea de ameliorare a suinelor din țara noastră. Așa după cum se poate observa în tabelul nr 3.1, efectivele de porcine au înregistrat un declin masiv în perioada analizată de peste 60% . In mod similar a scăzut și producția de carne. Structura producției de came este concentrată în două componente: micii producători privați (gospodării de subzistență ), care dețin peste 90% din totalul producției de carne, cu accent pe consumul propriu sau pe vânzările și schimburile locale si marile unități integrate care se ocupă de creștere, îngrășare și abatorizare.

Aceste două structuri formate din micii producători și marile unități producătoare folosesc tehnologii diferite. Micii producători utilizează mijloace tradiționale pentru creșterea și hrănirea porcilor. Marile unități comerciale utilizează tehnologii relativ modeme de creștere , dar adăposturile, fabricile și echipamentele sunt vechi și în multe cazuri în stare necorespunzătoare de întreținere.

Tabelul nr. 3.3.

Comerțul României cu carne de porc.

Tabelul nr. 3.4.

Prețurile cărnii de porc în județele din România în noiembrie 2006

După cum putem observa în România prețurile cărnii de porc sunt mult mai mari decât în Uniunea Europeană. În sectorul de creștere a porcinelor datorita integrării în UE a României ,îi revine o serie de obligații cum ar fi: organizarea sectorului în ferme asociative (exploatații, asociații, patronate), respectarea standardelor minime de producție a suinelor în asigurarea condițiilor de exploatare, măsuri pentru protecția mediului în fermele de suine, aplicarea programului de ameliorare care să asigure obținerea unui produs corespunzător pentru piața comună europeană.

Clasificarea carcaselor se realizează în unitățile de abatorizare pentru clasificarea tuturor carcaselor cu greutate între 50-120 kg, cu excepția celor provenite de la porcii utilizați pentru reproducere, carcasa se cântărește cât mai repede posibil după sacrificare și nu mai târziu de 45 de minute de la înjunghiere.

Carcasele de porc se clasifică în momentul cântăririi în funcție de conținutul estimat în țesut muscular. Se aplică următoarele clase de calitate: Clasa E. pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de peste 55%, clasa U pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de 50% sau mai mult dar mai puțin de 50%, clasa R pentru carcasele care un procent de țesut muscular de 45% sau mai mult dar mai puțin de 45%, clasa O pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de 40% sau mai mult dar mai puțin de 40%, clasa P pentru carcasele care au un procent de țesut muscular mai puțin de 40%.

Carcasele provenite din sacrificarea scroafelor și a vierilor fac excepție de la încadrarea în clase. începând cu 1 mărie 2006 producătorii agricoli crescători de porcine beneficiază de subvenții pentru animalele achiziționate din unități sanitar-veterinare autorizate, individualizate conform legislației în vigoare și livrați în abatoare specializate la greutatea de 90-120 kg. în valoare de 120 lei/cap pentru carcasele din clasa de calitate E și 100 lei /cap pentru carcasele din clasa de calitate U.

Carcasele din clasele de calitate R, O, și P, nu vor beneficia de subvenții.

Programul național de ameliorare a porcinelor vizează: coordonarea la nivel național a managementului resurselor genetice, maximizarea progresului genetic la nivelul companiilor de ameliorare sau a fermelor de elită și producerea sistematică a scroafelor hibride, astfel încât să se obțină porci pentru sacrificare cu viteză mare de creștere, cu un consum redus de furaje și cu un procent mare de carne în carcasă, creșterea numărului de porci sacrificați pe scroafa pe an.

Obiectivele programului de ameliorare sunt: pentru rasele materne: număr de purcei pe fătare 12, număr de fătări pe an 2,2, spor mediu zilnic în testare (30-100kg.) 600g/zi/cap, consum de furaje combinate pe kg. spor 3 kg., procent de carne în carcasă 56%.

Pentru rasele paterne: spor mediu zilnic în testare (30-100 kg.) 600g/zi/cap, consum de furaje combinate pe kg spor 2,8 kg. procent de carne în carcasă 59%.

Pentru scroafe hibride. Număr de purcei înțărcați la o fătare 9,5, număr de fătări pe an 2,2.

Pentru porcii comerciali: spor mediu zilnic în perioada de testare (30-100 kg) 700g/zi/cap, consum de furaj pe kg/spor 3,5kg, procent de carne în carcasă 55-57%.

Rasele cuprinse în programul de ameliorare sunt. Dintre rasele materne: Marele Alb, Landrace, Linia sintetică Periș și dintre rasele paterne Hempshire.

Structura sistemului de ameliorare a porcinelor presupune existența unei piramide în trei trepte.

Treapta I-a este reprezentată de companiile de ameliorare, fermele de elită și fermele de multiplicare. Ele concentrează nucleele cele mai valoroase din principalele rase materne și paterne care îndeplinesc cerințele minime pentru acreditare.

Efectivul matcă din aceste unități trebuie să asigure reproducătorii necesari la nivel național. Se prevede ca aceste să dețină o pondere de 5% (3% din rasele paterne și 2% din rasele materne).

Treapta a II-a este reprezentată de fermele de hibridare care au ca obiectiv producerea de scrofițe și, eventual, vieruși și livrarea acestora la fermele de producție. Dimensionarea efectivelor matcă aflate în această treaptă se face în funcție de necesarul de înlocuire din fermele de producție.

Treapta a III-a este reprezentată de fermele de producție (ferme pentru producerea de purcei și ferme complexe, cu toate sectoarele și efectivele aparținând gospodăriilor populației.

În ameliorare efectivelor de porcine se utilizează două metode de ameliorare: ameliorarea în rasă curată și ameliorarea prin încrucișare.

Ameliorarea în rasă curată urmărește specializare raselor pe direcții diferite de producție.

Specializarea pe direcție maternă, respectiv pentru producția de purcei, ia în considerare utilizarea raselor caracterizate prin performanțe superioare de reproducție, menținându-se o pondere o corespunzătoare a selecției pentru performanțele de creștere și carcasă. Rasele incluse în această direcție de specializare sunt reprezentate de Marele alb, Landrace, și liniile specializate realizate în cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elită.

Specializarea pe direcție paternă, respectiv pentru producție mare de carne în carcasă, viteză mare de creștere și consum specific redus, ia în considerare rasele caracterizate prin performanțe superioare în această privință. Rasele incluse în această direcție de specializare sunt: Duroc, Hampshire și Linia sintetică 345 Periș.

În vederea estimării valorii de ameliorare, animalele sunt testării după performanțe proprii de la fătare și până la realizarea greutății de 100 kg, cu limite între 80 și 105 kg și o vârstă maximă de 181 de zile

Ameliorare prin încrucișare presupune stabilirea combinațiilor optime pentru realizarea de hibrizi comerciali prin încrucișări duble și rotaționale, producerea de hibrizi comerciali din combinațiile optime, prin încrucișarea în trepte sau rotațională în fermele de creștere intensivă, semiintensivă și extensivă.

Adoptarea sistemului de plată a porcilor de tăiere în funcție de proporția de carne în carcasă se impune ca o necesitate obiectivă, determinând stimularea prin mijloace economice a procesului de ameliorare genetică a efectivelor de porcine.

Diversificarea genetică existentă se reduce foarte rapid în condițiile procesului de ameliorare, în aceste condiții menținerea unor populații de porcine autohtone ca rezervă de gene pentru porcul biologic (ecologic), impune adoptarea unor măsuri de conservare. Populațiile vizate în acest sens sunt Mangalița și Bazna. Datorită faptului că indicii de producție sunt scăzuți este necesară acordarea de compensații crescătorilor care întrețin acest stoc genetic.

3.4. STUDIU PRIVIND CONSUMUL DE CARNE DE PORC

IN ZONA DE VEST A ȚĂRII

Studiul s-a efectuat în Județele: Timiș, Arad, Caraș-severin. Relieful Județului Timiș se caracterizează prin predominarea câmpiilor care acoperă parte vestică și centrală a județului, pătrunzând sub forma unor goluri în zona dealurilor pe văile Timișului și Begheului. în estul județului se desfășoară dealurile Piemontului. Pogănișului și partea sudică a podișului Lipovei. Clima este temperată de trasnziție cu influențe mediteraneene Temperatura medie anuală variază între 10-11°C în zona de câmpie și 9-10°C în zona de deal.

Solurile sunt variate, favorabile culturii cerealelor a plantelor tehnice și furajere, precum și pomiculturii și viticulturii.

Relieful județului Caraș-Severin este format din peste două treimi de masive și culmi muntoase

Clima este temperat continentală cu influențe mediteraneene. în jur de 44% din teritoriul județului este ocupat cu vegetație naturală și 56% este transformat în cultură

Se remarcă soluri cum sunt: solurile brune, silvestrice, soluri sărăturate, aluvionare și lăcoviști.

Principalele unități de relief din județul Arad sunt: munții Corul Moma, Bihorului, și Zarandului, dealurile Lipovei, Codrul Mureșului și câmpii: Câmpia Cermeiului, Câmpia Crișului Alb, Câmpia Aradului și Câmpia Vingăi.. Clima este temperat continentale cu influențe oceanice.

Vegetația se caracterizează prin predominarea formațiunilor de silvostepă. Solurile sunt variate, remarcându-se prin întinderea cernoziomurilor, solurilor brune, soluri silvestre, la care se mai adaugă soluri sărăturate, aluviuni și lăcoviști.

Potrivit datelor din tabelele 19, 20 și 21 se poate observa gradul de concentrare a efectivelor de porcine, acesta fiind foarte distorsionat. Gospodăriile de subzistență (1-3 capete) dețin ponderea cea mai mare de: 98,2% în județul Caraș-Severin, 84,6% în județul Timiș și 60% în județul Arad.

Producția totală de carne înregistrată în această zonă în anul 2005 a fost de 64390 tone, în județul Timiș s-a înregistrat cea mai mare producție de carne din această zonă (33866 tone) urmat de județul Arad (21414 tone) și județul Caraș-Severin (9110 tone).

În fiecare județ majoritatea producției este obținută în sectorul particular: 71,4% (24183 tone) în județul Timiș, 98,8% (9003 tone) în județul Caraș-Severin și 97,6% (20914 tone) în județul Arad.

Referitor la modul de valorificare se observă că producția realizată în sectorul de stat este valorificată în totalitate pe piața internă prin intermediul unităților industriale de prelucrare.

Producția de carne realizată în sectorul particular este destinată consumului familiar în proporție 53% în județul Timiș, 76,5% în județul Caraș-Severin și 60,7% în județul.Arad.

1. Stabilirea scopului cercetării

Scopul general este evaluarea consumului de carne de porc și preparate în rândul locuitorilor din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad.

2. Elaborarea obiectivelor

Evaluarea frecvenței consumului de carne și preparate din carne de porc

Evaluarea cantității de carne de porc/cap de locuitor

Evaluarea preferințelor consumatorilor față de sortimentele de carne și preparate din carne de porc

Identificarea locului de unde consumatorii procură carnea și preparatele din carne de porc

Identificarea unor corelații între consumul de came de porc și nivelul veniturilor, pregătirea și vârsta consumatorilor

3. Elaborarea ipotezelor cercetării

Ipoteza 1: carnea de porc ocupă primul Ioc dintre sortimentele de carne în preferințele consumatorilor

Ipoteza 2: există o corelație puternică și directă între nivelul veniturilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 3: există o corelație inversă între nivelul de pregătire al consumatorilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 4: există o corelație inversă între vârsta consumatorilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 5: consumul de came de porc se situează peste nivelul mediu național

4. Definirea unității de sondaj

Unitatea de sondaj este persoana fizică. Se va realiza o eșantionare prin stratificare. Clusterul va fi gospodăria, din cadrul acesteia urmând să răspundă o singură persoană. Se vor alege persoanele cu vârsta de peste 18 ani, ce își serbează ziua de naștere cel mai aproape de data aplicării chestionarului. Prin folosirea programului SampleSizeCalculator, al MaCorr Analytical Services, s-a calculat un volum de eșantion de 386 de persoane, la o eroare de 5% și un prag de încredere de 95%. Un plus de 10% se vor aplica pentru a compensa non-răspunsurile, rezultând un eșantion final de 425 persoane. S-a ales vârsta de peste 18 ani, deoarece se presupune că minorii consumă și achiziționează alimentele în funcție de preferințele adulților cu care locuiesc împreună.

5. Alegerea locului cercetării

Gospodăriile vor fi selectate prin alegerea aleatorie a 2 străzi, din lista străzilor din diferite localități ale județelor respective. Apoi se va alege un număr aleatoriu ca punct de începere al aplicării chestionarelor. Se va aplica regula de dreapta, în sensul că operatorul se va deplasa numai pe partea dreaptă a străzii, intervievând gospodăriile în ordine crescătoare a numerelor de casă (și apartament în cazul blocurilor). Dacă numărul de pornire se află pe partea stângă, se va aplica aceeași regulă, pornind în sens descrescător.

6. Alegerea perioadei de desfășurare

Studiul se desfășoară în Timișoara, în perioada noiembrie 2006 – martie 2007.

7. Ancheta pilot

Ancheta pilot a fost realizată pe 50 de persoane, în noiembrie 2006. Au fost reajustate întrebările pentru a corespunde scopului propus și nivelului de înțelegere a intervievaților.

8. Construirea instrumentului de culegere a informațiilor, respectiv a chestionarului.

Chestionarul – anonim, și este prezentat in: (Anexa 1), cuprinde 15 întrebări cu variantă simplă sau multiplă de răspuns. La sfârșitul chestionarul se găsesc întrebări legate de statutul intervievatului: vârstă, sex, mediu de proveniență, pregătire, venit, componența familiei.

Interpretarea chestionarului

Tabel 4.1.

Distribuția persoanelor în funcție de nr. de mese servite pe zi (Q1)

Fig. 4.1. Distribuția persoanelor în funcție de nr. de mese servite pe zi (Q1)

Proporția cea mai mare 47,1% (200 persoane) servesc trei mese pe zi, mărimea intervalului de încredere este cuprinsă între 42,2% – 51,9%. Alți 41,2% dinte respondenți au afirmat că servesc două mese pe zi, în timp cel 0,6% dintre cei intervievați servesc patru sau chiar mai multe mese pe zi. Doar 1,2% se rezumă la o singură masă

Tabel 4.2.

Frecvența consumului de carne de porc pe săptămână (Q2)

Fig. 4.2. Frecvența consumului de carne de porc pe săptămână (Q2)

Intervalul modal (cu cea mai mare frecvență) este de 1-3 zile/săptămână aici se încadrează cei mai mulți dintre respondenți adică aproximativ 67,1 %. Consumul zilnic de came de porc este întâlnit la aproximativ 11 „8% dintre persoanele intervievate, 4,7% reprezintă procentul celor care nu consumă carne de porc fie pentru că sunt vegetarieni, fie pentru că manifestă preferință pentru alte sortimente de carne.

Tabel 4.3.

Frecvența consumului de mezeluri din carne de porc pe săptămână (Q3)

Fig. 4.3. Frecventa consumului de mezeluri din carne de porc pe săptămână (Q3)

La întrebarea Q3 răspunsurile se încadrează în aceleași tendințe ca și la întrebarea anterioară. Cu alte cuvinte 58,8% consumă mezeluri între 1 și 3 zile pe săptămână

Tabel 4.4.

Distribuția persoanelor în funcție de momentul zilei în care consumă carne de porc (Q4)

Persoanele investigate consumă carne și preparate din came de porc în toate momente ale zilei dar proporția cea mai mare de 76,5% consumă came de porc în timpul prânzului. Restul procentelor se distribuie astfel: 21,2% consumă carne de porc dimineața la micul dejun, iar alți 37,6% consumă seara la cină

Tabel 4.5.

Distribuția persoanelor în funcție de modul preparare a cărnii de porc(Q5)

Întrebarea are răspunsuri multiple ceea ce înseamnă că persoanele investigate preferă în același timp mai multe moduri de preparare, dar cele mai preferate sunt: la grătar 45,9%, prăjită în ulei 38%, gătită la cuptor 35,3% iar cele mai puțin preferate sunt prin afumare 22,4% și prin fierbere 20%.

Tabel 4.6.

Ponderea celor care preferă mușchiulețul (Q6)

Fig. 4.4 Ponderea celor care prefera mușchiulețul

Tabel 4.7. Ponderea celor care preferă cotletul

Fig. 4.5 Ponderea celor care prefera cotletul (Q6)

Tabel 4.8. Ponderea celor care preferă ceafa (Q6)

Fig. 4.6. Ponderea celor care prefera ceafa (Q6,)

Tabel 4.9.

Ponderea celor care preferă pulpa (Q7)

Fig. 4.7. Ponderea celor care prefera pulpa (Q6)

Ceafa este cel mai preferat sortiment în proporție de 45,9% urmat de cotlet în proporție de 44,7% mușchiuleț 37,6%, iar pe ultimul loc în preferințe se află pulpa cu 30,6%. Din persoanele chestionate, 58,8% au preferat un număr mai mare de sortimente.

Tabelul .4.10.

Ponderea celor care cumpără mușchiulețul (Q7)

Fig. 4.8. Ponderea celor care cumpără mușchiulețul

Tabel 4.11.

Ponderea celor care cumpără cotletul (Q7)

Fig.4.9. Ponderea celor care cumpără cotlet (Q7)

Tabel 4.12

Ponderea celor care cumpără ceafa (Q7)

Fig.4 10. Ponderea celor care cumpără ceafa (Q7)

Ponderea celor care cumpără pulpa (Q7)

Tabel 4.13

Fig.. 4.11. Ponderea celor care cumpără pulpa (Q7)

Ceafa este cel mai cumpărat sortiment în proporție de 40% urmat de pulpa în proporție de 35,3%, cotlet 34,1%, iar pe ultimul loc se află mușchiulețul cu 27,1%. Din persoanele chestionate, 36,5% cumpără mai multe sortimente.

Tabel 4. 14

Ponderea celor care au situat pe primul loc valoarea nutritivă față de celelalte

sortimente prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.12. Ponderea celor care au situat valoarea nutritiva pe locul I fata de celelalte caracteristici prin notele acordate

Tabel 4.15.

Ponderea celor care au situat gustul pe primul loc fața de celelalte caracteristici prin notele

acordate (Q8)

Fig.. 4.13. Ponderea celor care au situat gustul pe primul loc in raport cu celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8).

Tabel 4.16.

Ponderea celor care au situat prețul pe primul loc fața de celelalte caracteristici

prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.14. Ponderea celor care au situat prețul pe primul loc fata de celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8)

Tabel 4.17.

Ponderea celor care au situat firma producătoare pe primul loc în raport cu celelalte sortimente prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.15. Ponderea celor care au situat firma producătoare pe primul loc in raport cu celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8)

Tabel 4.18.

Ponderea celor care au situat ambalajul pe primul loc față de celelalte

caracteristici prin notele acordate (Q8)

Fig nr. 4.16. Ponderea celor care au situat ambalajul pe primul loc fata de celelalte

caracteristici prin notele acordate (Q8)

Dacă analizăm prima preferință, a celor chestionați observăm că aproximativ 58% consideră gustul ca fiind cel mai important criteriu în alegerea cărnii de porc. Valoarea nutritivă este considerată importantă în primul rând de 22,4% dintre subiecți, în timp ce în cea mai mare măsură pentru 15,3% din eșantion, firma și ambalajul fiind mai puțin importante.

Tabel 4.19.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate

din came de porc din supermarket (Q9)

Fig. 4.17. Ponderea celor care se aprovizionează carne și preparate din came de porc din supermarket (Q9)

Tabel 4.20.

Ponderea celor care se aprovizionează came și preparate

din carne de porc din magazine (Q9)

Fig.4.18.Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de pore din magazin (Q9)

Tabel 4.21.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc din piață (Q9)

Fig. 4.19. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din carne de porc din piață (Q9)

Tabel 4.22.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate

din came de porc de la producători particulari (Q9)

Fig. nr. 4.20. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc de la producătorii particulari (Q9)

Tabel 4.23.

Ponderea celor care se aprovizionează cu carne și preparare de came de porc din propria

gospodărie (Q9)

Fig. 4.21. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc din producția proprie (Q9)

Tabel 4.24.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came de porc și preparate

de came de porc din alte locuri (O9)

Fig. 4.22. Ponderea celor care achiziționează came și preparate din carne de porc din alte locuri (Q9)

În privința surselor de achiziție a cărnii de porc 43,5% preferă să cumpere came și preparate din came de porc din supermarketuri, 37,6% din magazine, 31,78% consumă din producție proprie, 17,6% de la producători particulari, 5,9% din piață. 36,4% din cei chestionați preferă să cumpere came de porc din mai multe locuri.

Tabel 4.25.

Ponderea celor care consumă came de vită di propria gospodărie (Q10)

Fig. 4.23. Ponderea celor care consumă came de vită din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.26.

Ponderea celor care consumă carne de pasăre din propria gospodărie (Q10)

Fig. 4.24. Ponderea celor care consuma came de pasăre din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.27.

Ponderea celor care consumă carne de porc din propria gospodărie (Q10)

Fig.. 4.25 Ponderea celor care consumă came de porc din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.28.

Ponderea celor care consumă alte sortimente de came di propria gospodărie (Q10)

Fig. nr. 4.26. Ponderea celor care consumă alte sortimente de

carne din propria gospodărie (Q10)

Carnea de pasăre este sortimentul cel mai consumat din propria gospodărie (deoarece este mult mai ușor de crescut în comparație cu celelalte specii de animale), în proporție de 75,3%, urmat de carnea de porc cu 44,7% și carnea de vită 8,2%, alte sortimente 3,5%, 31,7% din cei chestionați preferă mai multe sortimente.

Q11. Ce cantitate de carne de porc consumați pe lună?

cantitate de carne consumată de familie/lună:

Obs. Total Media Varianta Dev std

410 2280.0000 5.5610 20.6075 4.5396

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

0.0000 2.0000 4.0000 8.0000 25.0000 3.0000

cantitate de came consumată de 1 persoană/lună:

Obs Total Mean Varianta Std Dev

425 822.3750 1.9350 4.3736 2.0913

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mode

0.0000 0.6000 1.3333 2.5000 12.0000 1.6667

cantitate de carne/persoană/an = 1,92 * 12 = 23,22 kg/an

Cantitatea medie de carne de porc consumată pe lună de o persoană este de 1,92 kg, rezultând un consum anual de 23,22 kg .

Q12. Ce cantitate de mezeluri din carne de porc consumați pe lună?

cantitate de mezeluri consumate de familie/lună:

Obs Total Media Varianta Dev Std

415 1667.5000 4.0181 13.2998 3.6469

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

0.0000 2.0000 3.0000 5.0000 24.0000 2.0000

cantitate de mezeluri consumate de 1 persoană/lună:

Obs Total Media Varianta Std Dev

425 610.2917 1.4360 3.5046 1.8720

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mode

0.0000 0.5000 1.0000 2.0000 14.0000 1.0000

cantitate de mezeluri/persoană/an = 1,43 * 12 = 17,23 kg/an

Consumul mediu de mezeluri este de 1,43 kg/persoană/lună, consumul anual fiind de 17,23 kg/persoană.

Tabel 4.29.

Evoluția consumului de came de porc în ultimii doi ani (Q13)

Fig.. 4.27. Evoluția consumului de came de porc in ultimii doi ani (Q13)

52,9% din persoanele chestionate spun că în ultimii doi ani au consumat anual cam aceeași cantitate de carne, adică aproximativ jumătate dintre cei chestionați. Pentru alți 24,7% consumul de carne de porc este în scădere, aproximativ aceeași pondere având și cei care susțin o creștere în consumul anual.

Tabel 4.30. Locul ocupat de carnea de porc din coșul de cumpărături lunare (Q14)

Fig. 4.28. Locul ocupat de carnea de porc din totalul cumpărăturilor lunare (Q14)

Consumul de came de porc se situează pe alte locuri din coșul de cumpărături lunare (57,6%)

Tabel 4.31.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de vită față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.29. Ponderea celor care preferă în primul rând came de vită

fața de celelalte sortimente în funcție nota acordată (Q15)

Tabel 4.32.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pasăre fața de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.30. Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pasare fata de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Tabel 4.33.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de porc față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.31. Ponderea celor care preferă in primul rând carnea de porc fata de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Qi5)

Tabel 4.34.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pește

față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.32.Ponderea celor care consumă în primul rând carnea de pește față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Tabel 4.35.

Ponderea celor care consumă în primul rând alte sortimente

de came în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.33. Ponderea celor care consumă in primul rând alte

sortimente de came în funcție de nota acordată (Q15)

Majoritatea persoanelor investigate (47,1%) preferă carnea de pasăre, 24,7% carne de porc, 17,6% carne de pește și 7,1% carne de vită, iar restul preferă alte sortimente.

Vârsta

Obs Total Media Varianta Dev std

425 15255.0000 35.8941 141.4156 11.8918

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

20.0000 26.0000 35.0000 43.0000 71.0000 23.0000

Tabel 4.36. Structura eșantionului în funcție de sex

Greutate

Obs Total Media Varianta StdDev

F 170 10435.0000 61.3824 102.3086 10.1148

M 250 20244.0000 80.9760 178.7544 13.3699

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

F 43.0000 54.0000 59.5000 66.0000 90.0000 54.0000

M 12.0000 74.0000 80.0000 90.0000 120.0000 75.0000

Înălțimea

Obs Total Media Varianta Std Dev

F 145 23665.0000 163.2069 28.2208 5.3123

M 220 38620.0000 175.5455 55.6829 7.4621

Minimum 25% Median 75% Maximum Mode

F 151.0000 160.0000 164.0000 167.0000 172.0000 160.0000

M 158.0000 170.0000 176.0000 180.0000 188.0000 180.0000

Tabel 4.37. Structura eșantionului în funcție de mediul de rezidență

Tabel 4.38.Structura eșantionului în funcție de mărimea familiei

Tabel 4.39 Structura eșantionului în funcție de starea civilă

Tabel 4.40Structura eșantionului în funcție de nivelul de pregătire

Venitul familiei (RON)

Obs Total Media Varianta Std Dev

350 429745.0000 1227.8429 568260.9638 753.8309

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

9.0000 600.0000 1000.0000 1700.0000 3000.0000 1000.0000

Cercetarea cantitativă a constat în efectuarea unei anchete pe un eșantion de 425 de persoane așa cum am menționat și anterior pentru populația adultă din județele. Arad, Caraș-Severin și Timiș. Structura eșantionului a fost următoarea 40% (170 ) femei și 60% (255) bărbați.

3.5. INTERVIUL DE GRUP FOCALIZAT (FOCUS GRUPUL)

Interviul de tip focus-grup este utilizat în științele sociale începând cu anii 30. Aplicare metodei se leagă de numele lui Paul Lazarsfeld și Robert Merton, care în timpul celui de-al doilea război mondial, au folosit această metodă pentru a evalua efectele propagandei naziste.

Mai pe larg, focus grupul este definit ca un grup de indivizi în interacțiune, care au unele interese sau caracteristici comune, adunate de un moderator, care îl folosește pentru a obține informații despre o problemă specifică.

Focus grup este o sursă importantă de date în următoarele situații:

testarea conceptelor, mesajelor, ipotezelor;

identificarea percepțiilor asupra unui produs, organizație, serviciu sau concept;

evaluarea/testarea campaniilor publicitare și promoționale și a campaniilor electorale;

identificare profilului unui grup țintă (consumatori ai unui produs);

poziționarea unui program, produs, serviciu pe o piață de programe, servicii, produse similare;

identificarea convingerilor, și atitudinilor față de un produs, față de o idee

În focus grup discuțiile se poartă pe o temă bine definită anterior. Persoanele care participă la discuție vor avea o serie de caracteristici comune de natură demografică (vârstă, sex, ocupație), cât și un grad de omogenitate față de tema principală a discuției.

Locul de desfășurare a unui focus grup trebuie să fie ales în așa fel încât subiecții să se simtă confortabil să nu fie stimulați excesiv vizual și auditiv pentru ca aceștia să se poată concentra asupra discuției.

Focus grupul este un grup de discuții între 6 și 10 persoane, condus de un moderator , iar instrumentul principal de lucru în focus grup este ghidul de interviu înainte de începerea discuției propriu-zise, moderatorul:

se prezintă și face o scurtă prezentare a instituție pe care o reprezintă, spune care este rolul său;

prezintă tema discuției;

explică regulile discuției;

explică necesitatea înregistrării discuției și asigură subiecții de confidențialitatea discuției (numele subiecților nu va apărea în nici un document, importante fiind opiniile lor);

cerc subiecților să se prezinte pe rând.

Întrebările din ghidul de interviu trebuie:

să respecte o succesiune logică, să decurgă unele din altele;

să aibă o succesiune cronologică și psihologică;

să pară spontane, firești;

să acopere toate obiectivele propuse;

să permită obținerea unor informații complete în timpul alocat discuției

Numărul de întrebări nu trebuie să fie foarte mare, si de aceea nici nu există un număr standard de întrebări care se pun în grup, însă de regulă un ghid adecvat conține 10-15 întrebări pentru un grup cu durata de o oră și jumătate, este recomandabil ca durata unui interviu de tip focus grup să nu depășească două ore.

Un ghid de întrebări poate conține mai multe tipuri de întrebări cum ar fii: întrebări de deschidere, întrebări introductive, întrebările de legătură, întrebările cheie și întrebările finale.

Interviul de grup are o serie de avantaje mai importante fiind cele care decurg din dinamica opțională și decizională proprie grupului ca entitate. Dezavantajele provin din faptul că, cel ce conduce un astfel de interviu trebuie să fie o persoană eu multe abilități de intervievator dar și de moderator și chiar de negociator, calități ce nu este ușor să fie întrunite de aceeași persoană.

Focus grup este o cercetare calitativă, exploratorie, un interviu semistructurat, care permite să aflăm percepțiile, motivațiile, sentimentele, nevoile și atitudinile oamenilor. S-a folosit tehnica focus grop pentru a evidenția în mod special ceea ce determină consumatorii să aleagă un anumit sortiment de carne. Cercetare s-a efectuat pe doua grupuri. în orașul Timișoara.

Așa cum am menționat anterior cercetarea s-a desfășurat pe două grupuri, participanții la fiecare grup au fost în număr de 7. Participanții din primul grup au fost mai eterogeni sub aspectul etapei ciclului de viață, dar mai omogeni din punct de vedere al educației majoritatea fiind absolvenți de studii superioare și majoritatea provin din mediul urban. Participați primului grup au fost următorii:

NADIA: 26 de ani, șomeră, venit 150 Ici, mediul rural:

VLAD: 50 de ani, profesor universitar, venit 2600 lei, mediul urban;

ANCA: 33 de ani fizician, venit 800 lei, mediul urban;

SILVIA: 32 de ani, venit 600 lei, inginer, mediul urban;

CORINA: 32 economist, venit 800 lei, mediul urban;

GEORGE: 38 de ani, manager, mediu urban.

IOAN: 47 de ani, medic veterinar, venit 3600 lei, mediul urban

Nadia: consideră că nu are o alimentație sănătoasă, dar o preocupă acest lucru în viitor, timpul liber îl petrece plimbându-se în natură dar și sportul ocupă un rol important pentru ea.

Sortimentul de carne consumat cel mai des este carnea de porc, pe care o consumă din plăcere, are preferințe pentru anumite mărci care comercializează preparate din carne, o asociază in consum cu legume, salate, vin.

Anca are o alimentație aproximativ sănătoasă și o preocupă aceasta, timpul liber îl petrece citind sportul ocupă un rol mai redus. Carnea preferată în consum este pasăre și pește, deoarece consideră că influențează benefic metabolismul, are preferință pentru anumite mărci care comercializează preparatele din carne carnea o asociază în consum cu legume și salate și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a preparatelor din carne.

Vlad, consideră că are o alimentație sănătoasă și în mare parte este preocupat de aceasta, timpul liber îl petrece practicând vânatul sportiv în sezonul de vânătoare, sortimentele de carne pe care le consumă sunt de: porc, pasăre, vită și pește, deoarece există o tradiție în consum în familie pentru aceste sortimente, are preferință pentru anumite mărci care comercializează preparatele din came, o asociază în consum cu legume, fructe, vin și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a sortimentelor de came.

Corina, consideră că arc o alimentație sănătoasă, dar nu o preocupă în mod deosebit, timpul liber îi petrece la sala de sport, sortimentul de carne consumat cel mai de este carnea de pasăre deoarece o consideră o carne ușoară are preferințe pentru anumite mărci și o asociază în consum cu salate, băuturi carbogazoase.

Sandra consideră că are o alimentație sănătoasă și o preocupă acest lucru, timpul liber îl petrece făcând afaceri și sport, pe care îl consideră important în cura de slăbire, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des este cea de pasăre și vită, deoarece consideră că au un conținut scăzut în colesterol, are preferințe pentru anumite mărci care comercializează carne de pasăre, consumul de came îl asociază cu salate și nu are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă.

Ioan, consideră că are o alimentație sănătoasă în proporție de 80%, timpul liber îl petrece făcând tenis de câmp sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des sunt; porc, pasăre, vită, deoarece le consideră ușor de găti, nu are preferință pentru anumite mărci, o asociază în consum cu condimente și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă.

George, consideră că arc o alimentație sănătoasă în proporție de 50%, dar îl preocupă să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece în familie sortimentul de came consumat cel mai des este cel de pasăre, deoarece are un conținut scăzut în grăsime, nu arc preferință pentru o anumită marcă, o asociază în consum cu legume și nu arc cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Majoritatea participanților consideră că au o alimentație sănătoasă și îi preocupă acest lucru, Sortimentul de came consumat cel mai des de către aceștia este carnea de pasăre deoarece majoritatea consideră că este o carne cu un conținut scăzut în grăsime și au preferințe pentru anumite mărci, majoritatea participanților spun că asociază consumul de came cu legume și salate. Aceleași întrebări au fost aplicate și pentru al doilea grup, aceștia au fost tot în număr de 6, 3 au fost din mediul rural și 3 din mediul urban , toți participanți au fost studenți.

Participanții la cel de-al doilea grup au fost următorii:

FLORIN, 20 de ani, venit 300 lei, mediul rural;

ADAM, 23 de ani, venit 400 lei, mediul urban;

DELIA, 21 de ani, venit 450 lei, mediul rural;

ANDREA, 24 de ani, venit 300 lei, mediul rural;

RUXANDRA, 22 de ani venit 500 lei, mediul urban;

ACH1M, 20 de ani, venit 600 lei, mediul urban;

Andrea: nu are o alimentație sănătoasă o preocupă acest lucru, dar nu o poate menține, timpul liber îl petrece plimbându-se, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai de sunt pasăre și porc pentru că le are din propria gospodărie, dar are preferințe și pentru anumite mărci care comercializează preparate din carne, consumul de carne îl asociază cu soia și băuturi carbogazoase, are cunoștințe legate de valoarea nutritivă a cărnii.

Delia: nu are o alimentație sănătoasă și nu o preocupă să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece în cluburi, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des sunt carnea de pasăre și carnea de porc pe acestea consumându-le de plăcere are preferință pentru anumite mărci o asociază în consum cu salate și băuturi carbogazoase, nu are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Florin: crede că are o alimentație sănătoasă în proporție de 60-70%, dar îl preocupă mai mult să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece la pescuit și muncind în agricultură, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des este carnea de pasăre pentru că este mai sănătoasă și carne a de porc pentru că este mai ușor de găsit pe piață, nu arc preferințe pentru anumite mărci, consumul de carne îl asociază cu salate, legume și vin, are puține cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Ruxandra: nu are o alimentație sănătoasă, dar în viitor este preocupată de acesta, timpul liber îl petrece ascultând muzică sortimentele de carne consumate cel mai des este carnea de pasăre pentru că o consideră mai sănătoasă și carnea de porc pe care o consumă din plăcere, nu are preferințe pentru anumite mărci, asociază consumul de carne cu legume, salate, băuturi carbogazoase, nu are cunoștințe despre valoarea nutritivă a produselor din carne.

Adam: consideră că are o alimentație sănătoasă în proporție de 70%, timpul liber îl petrece mergând în excursii și ieșiri cu prietenii, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des sunt carnea de vită pentru că este mai sănătoasă și carnea de porc pentru că este mai ușor de găsit pe piață, nu are preferință pentru o anumită marcă, asociază consumul de carne cu salate și nu are cunoștințe despre valoarea nutritivă a sortimentelor de carne.

Achim: nu are o alimentație sănătoasă dar pe viitor îl preocupă acest lucru, nu are timp liber, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des sunt pasăre și porc, deoarece consideră că sunt mai ușor de gătit, nu are preferințe pentru anumite mărci, asociază consumul de carne cu legume și nu are cunoștințe legate de valoarea nutritivă a produselor din carne.

Spre deosebire de primul grup studenții nu au o alimentație sănătoasă și foarte puțini sunt preocupați de aceasta. Sortimentele de came consumate cel mai des sunt carnea de pasăre și carnea de porc, ambele sortimente sunt consumate din plăcere, pentru că există o tradiție de consum în familie pentru acestea și pentru că sunt ușor de gătit. Consumul de carne este asociat cu legume și salate de către majoritatea participanților, foarte puțini dinte ei au cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a diferitelor sortimente de carne, puțini dintre participanți au spus că au preferințe pentru anumite mărci care comercializează carne și preparate din carne.

BIBLIOGRAFIE

1. Goian, M. si colaboratorii, Managementul întreprinderilor agroalimentare, Editura Marineasa Timișoara 2001

2. Negruț, C, Inițiere în marketing, Timișoara, Editura Augusta, 1997, Timișoara

3. Negruț, C. și colaboratorii, Economia producției agroalimentare, Editura Solness Timișoara 2002

4. Negruț, C, Puri Măria, DobreC, Marketing, Valorificarea producției agricole, Timișoara, Tipografia Universității, 1991.

5. Neguț, C, Dobre, C, Vencyel, Mirela, Marketing, Timișoara, Editura Amphora, 1995.'

6. Negruț, C, Economia producției agroalimentare. Timișoara, Editura Solenss, 2002. '

7. Negruț, L. , Dezvoltare rurala, Editura Mirton Timișoara 2002

8. Otiman .PI. Dezvoltare rurala durabila in românia. Editura.Academiei Romane . București 2006

9. Otiman, P, I, Economie rurală, Timișoara Editura Agroprint, 1999.

10. XXX Agricultura României nr. 19, 48/2005.

11. XXX Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Ghodul consumatorului.

12. XXX Planul Național de Dezvoltare 2004-2006

13. XXX Recensământul Animal din anul 2002

=== CAPITOLUL I ===

CAPITOLUL I

LOCUL ȘI ROLUL CERCETĂRII ÎN

ACTIVITATEA DE MARKETING

Creșterea rolului marketingului în activitatea economică a firmelor este posibilă numai prin fundamentarea deciziilor de marketing. îmbunătățire calității procesului decizional presupune utilizarea cercetărilor de marketing în mod eficient, pentru mai buna cunoaștere și înțelegere a mediului intern și extern al organizației, pentru alegerea celor mai adecvate variante de produs, preț, distribuție și promovare, precum și pentru evaluare rezultatelor politicii firmei. Cu ajutorul informațiilor obținute prin cercetări de marketing se poate produce o mutație majoră la nivelul firmei.

În activitatea de marketing locul principal îl dețin investigațiile pieței ,investigarea sistematică a pieței. Studierea comportamentului consumatorului actual și potențial constituie sursa esențială de informare firmei în vederea elaborării deciziilor menite să permită o adaptare cât mai riguroasă a activități sale la cerințele mediului ambiant.

1.1. CONȚINUTUL CERCETĂRII DE MARKETING

Cercetările de marketing au avut o evoluție paralelă cu noțiunea de marketing și încercările de definire a cercetărilor de marketing sunt numeroase.

Prestigiosul Comitet de Definiții al Asociației Americane de Marketing considera în urmă cu câteva decenii că cercetarea de marketing reprezintă culegerea înregistrarea și analiza sistematică a datelor despre problemele legate de marketingul bunurilor și serviciilor.

Același comitet dar după mulți ani a re-formulat concepția referitoare la cercetarea de marketing. Cercetarea de marketing reprezintă funcția care leagă consumatorul, clientul și publicul de vânzător prin informația utilizată pentru a identifica și defini oportunități și probleme de marketing, a grupa, a perfecționa și evolua acțiuni de marketing, a controla performanța și a îmbunătăți înțelegerea marketingului ca proces.

În prezent specialiștii consideră că cercetarea de marketing reprezintă activitatea prin intermediul căreia cu ajutorul unor concepte, metode și tehnici științifice de investigare se realizează specificarea măsurarea, culegerea, analiza și interpretarea informațiilor de marketing destinate conducerii unității economice, pentru cunoașterea mediului în care funcționează identificarea, evaluarea alternativelor acțiunilor de marketing și a efectelor acestora.

Deși există multe particularități, rolul cercetărilor de marketing îmbracă forma unor funcții comune și esențiale:

investigarea pieței și a nevoilor de consum, această funcție urmărește prospectarea pieței prezente, a pieței potențiale, a nevoilor solvabile

adaptarea întreprinderii la dinamica mediului, această funcție urmărește promovarea spiritului inovator în întreaga activitate a întreprinderii, astfel încât să asigure înnoirea ofertei cu frecvență ridicată, perfecționarea continuă a formelor de distribuție și comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare și promoționale.

Pe plan macro-economic această funcție se referă la adaptarea producției, a activităților comerciale și de prestări servicii la nevoile de consum, astfel încât să asigure o strânsă corelație între ofertă și cerere pe piața serviciilor și a mărfurilor.

satisfacerea în condiții superioare a nevoilor de consum, distribuirea lor în condiții optime, asigurându-se posibilități largi de alegere corespunzătoare gusturilor și preferințelor, extinderea serviciilor comerciale informarea consumatorilor asupra modalităților de utilizare rațională a produselor.

creșterea eficienței economice, această funcție se referă mai întâi la o alegere corespunzătoare a resurselor, optimizarea proceselor economice care alcătuiesc fluxul complet de la producție până la consumul produselor.

1.2. ARIA CERCETĂRILOR DE MARKETING

Cercetarea de marketing are o sferă de cuprindere foarte largă. Primul domeniu al cercetărilor de marketing îl constituie unitatea economică (firma) începând cu obiectivele, strategiile și politica firmei atât la nivel de ansamblu cât și cele de marketing ,resursele materiale, financiare și umane de care dispune firma, structura organizatorică de marketing, relația dintre funcția de marketing și celelalte funcții, managementul activităților de marketing, având în vedere încadrarea perfectă a unităților economice în structura mediului în care își desfășoară activitatea ceea ce implică cercetarea macromediului și micromediului firmei. Cercetările referitoare la macromediu vizează aspecte demografice, economice, tehnologice, social-culturale, politicile legislative. în privința micromediului cercetările de marketing urmăresc aspectele legate de clienți, concurenți și furnizori.

Domeniul cel mai important al cercetărilor de marketing îl constituie studierea pieței ale cărei fenomene și procese foarte numeroase și dinamice. Pot fi supuse investigație pe de o parte aspectele generale ale pieței: caracteristicile, structura, capacitatea și conjunctura pieței, dinamica fenomenelor de piață, dimensiunile spațiale ale pieței, etc, pe de altă parte, obiectul investigației îl pot constitui diferitele fenomene și categorii ale pieței, în mod deosebit cererea și oferta, prețurile și tarifele, exporturile și importurile, cotele de piață si altele.

Cercetarea de marketing se prelungește dincolo de sfera pieței și urmărește să evidențieze și influențele altor componente ale mediului asupra activității de piață a întreprinderii cum sunt: evoluția generală a economiei și ramurii respective, evoluția concurenței și politicii de marketing a acesteia, cadrul legislativ și instituțional, mediul tehnologic, ecologic, social politic, demografic, cultural etc.

Un alt domeniu important al cercetărilor de marketing îl reprezintă și investigarea nevoilor de consum din punct de vedere al modului cum iau naștere, al dimensiunii și ierarhizării lor, raporturile dintre ele cât și modalitățile de materializare în consum prin intermediul cererii pe piață.

Referitor la mecanismul complet de transformare a nevoii în cerere de mărfuri și servicii, un rol important în cercetare de marketing îl deține și studierea comportamentului consumatorului.

Obiectivele cercetării în acest domeniu au în vedere drepturile consumatorilor, consumul și caracteristicile sale procesul decizional de cumpărare, factorii determinanți ai comportamentului de cumpărare și de consum. Cercetarea de marketing privind produsul are în vedere atributele produsului, componența liniei de produse, gradul de acceptare al produsului nou, produsele competitive.

În domeniul prețului cercetarea de marketing oferă informații pentru a stabili nivelul prețurilor la produsele noi, diferențierea prețurilor pe linii de produse, strategii de prețuri, reduceri sezoniere sau speciale, rabaturile acordate etc.

Cercetarea procesului de distribuție vizează tipologia canalelor de distribuție, caracteristicile acestora, structura sistemelor logistice, strategiile de distribuție, costurile acestora, serviciile oferite cumpărătorilor. Activitatea promoțională beneficiază de aportul cercetărilor de marketing pentru luarea deciziilor în domenii cum sunt: structura activități, selecția mediilor și spoturilor publicitar

1.3. TIPOLOGIA CERCETĂRILOR DE MARKETING

Criteriul principal de grupare al cercetărilor de marketing îl constituie obiectul cercetării, în funcție de acest criteriu cercetările de marketing pot fi: exploratorii, instrumentale, descriptive, explicative și predicative.

Cercetările exploratorii, se utilizează pentru a îndeplinii următoarele scopuri: familiarizarea cu un anumit context de marketing, clarificarea unor concepte, identificarea direcțiilor de acțiune alternative, elaborarea de ipoteze, propunerea unor noi direcții de cercetare, stabilirea unor priorități de cercetare în funcție de timpul și bugetul disponibil, generarea unor noi idei, sugerarea unor noi concepte de produse. în cadrul cercetării exploratorii cercetătorii beneficiază de avantajele următoarelor metode:

analiza datelor secundare, această metodă este cea mai rapidă și mai puțin costisitoare, și constă în valorificarea datelor disponibile din diferite surse cum sunt datele interne ale unei firme, publicații, studii, și rapoarte ale unor firme sau organizații, diverse statistici;

interviuri efectuate în rândul experților, această metodă facilitează o mai bună cunoaștere a problemei investigate prin obținerea de informații care dispun de cunoștințe și experiență în domeniul vizat. Scopul acestei metode este de a ajuta la formularea problemei și la clarificarea conceptelor;

reuniunile de grup este utilizată în diverse scopuri cum ar fi stabilirea tipului de întrebări care trebuie să fie incluse în chestionarul unui sondaj în rândul consumatorilor, obținerea de informații despre comportamentul de cumpărare și consum al unui anumit segment de consumatori;

studiile de caz, această metodă constă în investigarea aprofundată a unui număr mic de cazuri special selectate referitoare la persoane, organizații sau situații, cele mai utile cazuri sunt cele care prezintă situații radicale, contraste majore;

Cercetări instrumentale, au ca obiect elaborarea unor instrumente și metode de cercetare cum sunt: chestionare, teste psihologice, scale de cuantificare a fenomenelor calitative.

Cercetări descriptive, acest tip de cercetare se utilizează în următoarele scopuri: descrierea caracteristicilor țintă ale pieței, stabilirea opiniilor și percepțiilor referitoare la un produs, o marcă, o firmă, un fenomen de marketing, efectuarea unor previziuni pe termen scurt mediu sau lung.

În cadrul acestei cercetări se pot recurge la următoarele metode:

analiza datelor secundare, pune în valoare informațiile existente referitoare la fenomenul studiat;

sondajul ad-hoc presupune contactul direct cu purtătorul de informație și care se desfășoară ocazional în funcție de apariția unor nevoi de informații;

sondajele periodice au drept scop cunoașterea evoluției în timp a unui fenomen de marketing și care se realizează pe eșantioane fixe de tip panel;

observarea, constă în investigarea comportamentului subiecților investigați în mod sistematic, dar care nu utilizează chestionare sau comunicarea directă între cercetător și persoana observată;

Cercetări explicative, scopul principal al acestora este studierea cauzelor care explică evoluția în timp și spațiu a unui fenomen de marketing. Principalele caracteristici ale acestei cercetări sunt: caracterul planificat și structurat, manipularea variabilelor cauzale independente, desfășurarea într-un mediu controlat determinat, urmărirea cât mai mult posibilă a celorlalte variabile care pot afectă variabila dependentă.

Metoda aplicabilă în cadrul acestei cercetări este experimentul. Una din cele mai importante categorii de experimente o constituie testul de piață, în funcție de modul de desfășurare ele se clasifică în următoarele tipuri:

testul de piață standard, această metodă se utilizează cel mai frecvent , presupune desfășurarea experimentului în condițiile în care firma apelează la canalele de distribuție normale, pe care le utilizează de obicei;

testul de piață controlat presupune distribuția „forțată a produselor". Un departament de marketing organizează de exemplu distribuția produselor studiate prin

intermediul magazinelor anumitor detailiști care dețin o pondere însemnată din vânzările cu amănuntul dintr-o anumită zonă;

testul de piață electronic este o variantă a testului de piață controlat și se utilizează pentru a determina influența publicității asupra comportamentului de cumpărare;

Cercetări predictive aceste cercetări urmăresc realizarea unor previziuni pe termen mediu sau lung ale fenomenelor de marketing.

Cercetările de marketing se pot grupa și în funcție de locul de desfășurare, acestea pot fi cercetări de birou și cercetări de teren.

Cercetarea de birou are la bază studierea diferitelor surse statistice și a unor documente care au tangență cu fenomenul cercetat.

Cercetarea de teren presupune investigarea efectivă a fenomenului care intră sub incidența cercetărilor de marketing și apelează la metode de culegere, grupare și prelucrarea informațiilor.

După frecvența desfășurării lor cercetările de marketing pot fi:

permanente, când se desfășoară în mod sistematic ( panelul de gospodării, panelul de magazine, bugete de familie);

periodice, când se efectuează .la anumite intervale de timp ( cercetări realizate cu ocazia târgurilor, expozițiilor interne sau internaționale);

ocazionale, când nu se mai repetă în timp (cercetarea de piață făcută în vederea lansării în vânzare a unui produs nou sau serviciu).

1.4. PIAȚA. STUDIUL PIEȚEI. SEGMENTAREA PIEȚEI

În general, piața este locul de întâlnire, mai mult sau mai puțin abstract, dintre oferta vânzărilor și cererea cumpărătorilor, prima fiind forma de manifestare a producției în condițiile economiei de schimb, a doua exprimând nevoile umane solvabile, însoțite deci de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite și convenabile lor.

Benoum definește piața ca fiind: ansamblul care consumă sau este susceptibilă să consume un produs sau un serviciu dat într-o zonă geografică determinată.

În literatura de specialitate prin piață se înțelege acea sferă economică pe care se prezintă și se confruntă la un moment dat oferta și cererea pentru un anumit bun sau serviciu și realizarea lor prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.

Conform teoriei economice, piața rămâne locul unde se schimbă bunurile și serviciile, este evident că aceasta schimbare privește nu numai ofertantul și solicitatorul, ci și o multitudine de agenți economici.

Piața alimentară este considerată un mare joc colectiv în care agenți economici independenți (consumatorii, producătorii agricoli și industriali, instituții, experți etc.) caută sași realizeze dorințele ținând seama de restricțiile lor.

Datorită complexității sale deosebite în cercetările de marketing piața se abordează pe categorii de piețe în funcție de anumite criterii de determinare.

a) După obiectul tranzacțiilor:

piața bunurilor materiale: piața mijloacelor de producție, piața bunurilor de consum;

piața serviciilor piața serviciilor pentru producție, piața serviciilor de consum;

piața resurselor de producție: piața resurselor naturale, piața capitalului, piața forței de muncă, piața informațiilor.

b) După modul în care se satisfac cele două categorii ale sale cererea și oferta: piață reală, potențială, teoretică.

Piața reală exprimă prezentarea efectivă a cererii și ofertei pentru a se realiza prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.

Piața potențială cuprinde pe lângă ofertă și cererea efectivă manifestată pe piață și rezervele existente atât la cerere cât și la ofertă dar care nu apar pe piață datorită unor factori de natură obiectivă sau subiectivă.

Piața ideală reprezintă acea piață pe care cererea și oferta de mărfuri se realizează în condiții optime.

c) După locul și sfera de cuprindere: piață internă, piață externă, piață internațională;

d) după modul de acces pe piață; piețe cu acces liber (pentru toți purtătorii cererii și ofertei), piețe cu acces reglementat, condiționat (burse de mărfuri, de valori);

e) după numărul ofertanților și al cumpărătorilor:

piață de monopol: când există un singur ofertant și un număr mare de cumpărători;

piață de monopson: când există un singur cumpărător și un număr mare de ofertanți;

piață de monopol bilateral: când există un singur cumpărător și un singur ofertant;

piață de oligopol: când există numai câțiva ofertați și un număr mare de cumpărători;

piață de oligopson: când există numai câțiva cumpărători pentru un produs și un număr mare de ofertanți.

f) după modul de fixare a prețurilor si a programului de lucru: piață organizată (diferite tipuri de magazine), piață liberă (țărănească);

g) după sistemul de activitate: piețe cu activitate zilnică, periodică și sezonieră;

h) după posibilitatea manifestării pe piață a cererii și ofertei: piață condiționată (piața materialelor strategice, piața tehnologiei de vârf), piața necondiționată.

În continuare este prezentată segmentarea pieței atât în faza de elaborare cât și în cea de realizare a strategiei de marketing, segmentarea științifică a pieței în funcție de criteriile cele mai operante pentru o situație dată are o importanță hotărâtoare. Prin segmentare se înțelege fracționarea, divizarea consumatorilor în funcție de anumite criterii, care permit formarea unor grupuri omogene, ce se deosebesc între ele prin una sau mai multe caracteristici alese .

Segmentele de piață sunt subpiețe formate din colectivitatea cumpărătorilor care au un comportament asemănător față de un produs sau o marcă, față de mesajele publicitare, de serviciile oferite odată cu produsul.

În procesul de segmentare divizarea și măsurarea intensității relațiilor stabilite între diferite subdiviziuni se folosesc următoarele metode: metoda dihotomică, metoda bazată pe teoria informației.

Metoda dihotomică este cea mai des utilizată și constă în divizarea din doi în doi, reținându-se acele variabile care conduc la o segmentare stabilită ca optimă în procesul respectiv de cercetare.

Metode bazate pe teoria informațiilor au ca punct de referință distanța informatică, care se definește tot prin variabile dihotomice, iar diferitele criterii de utilizare în segmentare se fundamentează pe noțiunea de redundanță Din optica redundanței devin necesare două operații: una se referă la cunoașterea câmpului de acțiune dat de populația sau colectivitatea care se dorește a fi fracționată în vederea cercetărilor de marketing, alta vizează determinarea cantității medii de informație necesară ierarhizării nevoilor, dorințelor, și cerințelor colectivității studiate.

Alegerea pieței ținta.

După ce au fost identificate segmentele viabile și relevante dintr-o piață, firma trebuie să aleagă ce segmente poate să atace

Există două strategii posibile: concentrarea când firma își canalizează atenția asupra unui singur segment de piață cunoscut sub numele de nișă și strategia multi-segment prin care se realizează strategii de marketing pentru diverse segmente de piață.

Strategia concentrării (marketingul nișei) este practicată de firmele care dispun de resurse limitate și care în loc să-și concentreze eforturile pe un segment al unei piețe mari preferă o parte mai mare a uneia sau mai multor sub-piețe, adaptând strategia de marketing la cerințele respectivului segment. Această strategie prezintă unele riscuri, astfel, segmentul ales poate să nu confirme speranțele firmei, sau este posibil să pătrundă un concurent mai puternic și, în acest fel, să diminueze profitul firmei sau poate fi eliminată de pe piață.

Strategia multi-segment presupune pătrunderea pe diferite segmente de piață, adaptând strategii adecvate fiecăruia în parte. O alternativă a strategiei multi-segment este strategia marketingului nediferențiat, când firma se adresează pieței cu una și aceiași ofertă, concentrându-și eforturile nu atât asupra deosebirilor între nevoile clienților, ci asupra ceea ce au în comun aceste nevoi. Programul de marketing și produsul trebuie astfel concepute încât să atragă un număr cât mai mare de cumpărători, apelând în acest scop la atuurile activității de distribuție promoționale.

Practicând un marketing nediferențiat, firma va concepe produsul său pentru segmente foarte mari de piață. Dacă această strategie este adoptată de mai multe firme, atunci pe segmentele respective de piață se va forma o concurență puternică cu efecte negative asupra profiturilor realizate de către unele firme.

în cadru strategiei multi-segment, o altă alternativă o constituie marketingul diferențiat, când firma se adresează cu produse, servicii, prețuri, modalități de distribuției și promovare specifice pentru fiecare segment în parte. In acest caz firma atacă simultan mai multe segmente de piață, utilizând de fiecare dată strategii de marketing nediferențiat, urmărind să obțină un profit mare și o consolidare a poziției pe segmentele de piață cucerite.

Alegerea strategiei de cucerire a pieței necesită luarea în considerare a mai multor factori cum sunt:

resursele firmei: din acest punct de vedere pentru orice firmă cea mai rațională strategie este cea a marketingului de nișă;

omogenitatea produsului, care reclamă strategia marketingului ne-diferențiat;

etapa ciclului de viață al produsului, la ieșirea firmei pe piață, este recomandabil să ofere o singură variantă de produs și să practice un marketing concentrat sau nediferențiat;

omogenitatea pieței; dacă cumpărători au aceleași preferințe achiziționează aceeași cantitate de produs în aceeași perioadă și reacționează identic la stimulii de marketing, se recomandă la alegerea segmentelor de piață marketingul nediferențiat;

strategia de marketing a concurenței; dacă concurența practică segmentarea piețe, se recomandă în alegerea pieței-țintă

1.5. METODOLOGIA PRIVIND PROIECTAREA, ORGANIZAREA ȘI REALIZAREA UNEI CERCETĂRI CANTITATIVE DE MARKETING

În general, metodologia poate fi definită ca „teorie despre metodă" sau ca „teorie generală despre sistemele de operații programate" care funcționează pe baza unor sisteme informaționale în vederea unor scopuri obiective sau subiective, în sens operațional, metodologia poate fi înțeleasă ca o serie ordonată de operații de achiziționare, prelucrare, și verificare de informații, formulată în limbaj uman, operații condiționate și independente, finalizate în vederea constituirii unui sistem de enunțuri adevărate care reflectă adecvat obiectul cunoașterii la care se referă.

Metoda semnifică demersul pe care trebuie să-1 realizeze cercetătorul pornind de la observarea faptelor, pentru a ajunge la cunoașterea esenței sau semnificației acestora și legăturile care guvernează producerea și evoluția lor. în general, în știință, metodă înseamnă „cale de urmat”, iar în filozofie poate fi definită ca un demers care ne conduce de la o idee la contrariul său până la cunoașterea adevărului.

Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele, fiind posibil ca una și aceeași metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite (ex: tehnica experimentului cu grup de control, ca formă concretă de realizare a metodei experimentale).

Instrumentele utilizate în cercetarea de marketing sunt: ghidul de interviu, ghidul de observație, diferite scale, etc. Fiecare metodă și tehnică își are propriile instrumente de investigație.

1.5.1. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA

CERCETĂRILOR CANTITATIVE

Desfășurarea cu succes a unei cercetări presupune parcurgerea unor etape obligatorii: investigarea preliminară, elaborarea programului de cercetare, executarea cercetării, analiza și interpretarea datelor, redactarea studiului și elaborarea concluziilor. Toate aceste etape trebuie să se desfășoare sub imperativul exigențelor științifice și deontologiei profesionale.

a) investigarea problemei.

Efectuarea investigației preliminare este faza inițială a cercetării, în această etapă urmărindu-se: identificarea problemei, definirea scopului cercetării, elaborarea ipotezelor de lucru, estimarea prealabilă a valorii informației ce va fi obținută prin cercetare.

Investigarea preliminară este ea însăși o cercetare aparținând tipului funcțional de cercetări care analizează ambianța situației considerate și condițiile de timp și de loc ale acesteia, caracterizând obiectul de care se ocupă și care poate fi o piață, o industrie, grupe de cumpărători, un canal de distribuție și orice este semnificativ pentru o anumită decizie.

Există mai multe tipuri de informații necesare pentru deciziile de marketing care dau specificul întregii cercetări inițiate.

Se pot obține informații cu privire la: mărimea și structura pieței, tendințe de evoluție pe piață, date cu privire la cerințele clienților și comportamentul consumatorilor, informații cu privire la principalele firme concurente, informații despre eficiența activității promoționale, etc.

Identificarea problemei și definirea scopului cercetării sunt fazele cele mai importante în procesul unei cercetări cu influență majoră asupra celorlalte etape. Elaborare etapelor și obiectivelor este o etapă la fel de importantă cu influență majoră asupra întregii metodologii a cercetării cât și asupra costurilor acesteia. Prin formularea obiectivelor se precizează la ce nivel operațional, ce informații sunt necesare în vederea fundamentării alternativelor decizionale optime pentru fiecare dimensiune a problemei investigate.

O cercetare științifică, din orice domeniu, pornește de la un set de ipoteze, ele vor servi drept ghid în orientarea investigațiilor și în procesul căutării informațiilor necesare. Prin ipoteze se pot formula explicații funcționale sau cauzale. Este posibil ca, după obținerea și analiza informațiilor unele ipoteze să nu se confirme, lucru firesc, mai gravă însă este omiterea unor ipoteze valide, ipotezele de cercetare pot fi situate pe diferite niveluri de generalitate. Ipotezele generale (teoretice) nu sunt direct testabile statistic. Ipotezele de lucru (ipoteze testabile empiric), sunt situate pe un grad de generalitate mai redus. Ipoteza constituie o explicație plauzibilă ce urmează a fi verificată prin faptele de observație.

Formularea unei ipoteze valide are ca punct de plecare baza teoretică a unor discipline, experiența acumulată de unii specialiști, rezultatele unei cercetări anterioare, sau a unei cercetări exploratorii organizate în prealabil.

b) Elaborarea programului de cercetare.

Programul de cercetare este un plan de acțiuni care prevede fazele și metodele de obținere și prelucrare a informațiilor, în vederea testării ipotezelor care stau la baza cercetării. Pentru realizare corespunzătoare a unei cercetări echipa de cercetare trebuie să specifice obiectivele de cercetare, inclusiv restricțiile de timp și costuri implicate în programul de cercetare.

Această etapă cuprinde: alegerea surselor de informații, selecția modalităților de culegere a datelor. Informațiile din sursele secundare pot fi interne (rapoarte, dări de seamă sau studii din arhiva firmei), sau externe (rezultatele unor studii la nivel de ramură, anchete, și paneluri efectuate de organizații, instituții, firme, de specialitate, statistici vamale, informații culese din reviste de specialitate.). Datele secundare se obțin repede și cu costuri scăzute dar au dezavantajul că pot fi neconcludente, inexacte, sau incomplete. Este necesar ca toate informațiile secundare să îndeplinească condiții de: obiectivitate, validitate veridicitate și omogenitate.

Calitatea informațiilor din sursele secundare folosite în cercetarea de marketing depinde de măsura în care respectă toate aceste condiții, precum și de măsura în care elucidează relațiile între mărimile analizate și gradul de noutate.

Informațiile primare se referă la informațiile obținute pentru prima dată prin cercetarea în cauză, pot fi obținute de la consumatori prin: observare, anchetă și experiment,

c) Executarea cercetării

Supravegherea și controlul întregului proces de procurare a informației presupun conducerea implementării proiectului de cercetare. în măsura în care programul a fost bine conceput, supravegherea și controlul se reduc la urmărirea încadrării activităților de cercetare în proiect, termenele și modul de lucru prevăzut. Această etapă cuprinde: culegerea și sistematizarea informațiilor, prelucrarea preliminară a acestora.

Prelucrarea informațiilor urmărește aducerea acestora în forma în care se poate trece la analiza și interpretarea lor. Se realizează mai întâi o bază de date, în formă matricială, obținută prin transferul datelor din diferiți suporți în care au fost înregistrate, în urma unei activități de codificare și de pregătire a datelor. Se corectează erorile produse în timpul transferului acestora și se face o evaluare a calității acestora din punct de vedere al reprezentativități și validității. Se face o descriere folosind indicatori statistici și metode grafice. Se construiește apoi baza finală de date care va servi la analiza detaliată a acestora.

d) Analiza și interpretarea datelor

După ce datele au fost culese și sistematizate, ele sunt pregătite pentru analiza statistică.

Primul tip de analiză statistică este cea descriptivă, prin care se redau distribuțiile de date prin frecvențe absolute și relative (procente), este analiza care utilizează în primul rând indicatorii tendinței centrale, precum media, mediana, modul, dar și indicatorii de împrăștiere: amplitudinea, dispersia, numită și variantă (mărime cu care o variabilă aleatoare este dispersată în jurul valorii ei ), abaterea standard.

Această analiză descriptivă este o analiză univariată, prin care sunt prezentate fiecare dintre valorile analizate pe rând.

Analiza multivariată cuprinde toate tehnicile statistice care analizează simultan valorile mai multor variabile, pentru fiecare dintre cazurile din eșantion. Se calculează coeficienți de corelație, pornind de la testarea intensității cu care se asociază anumite variabile, coeficienți de regresie. Se apelează la un număr însemnat de date cantitative și calitative. Aceste metode trebuie alese cu discernământ, în funcție de obiectivele cercetării, astfel încât să valorifice la maxim baza informațională existentă și să se reducă la minim erorile care pot determina denaturarea rezultatelor. Se urmărește găsirea unui răspuns, fundamentat științific, pentru fiecare ipoteză avansată la începutul cercetării. Ipotezele se validează sau se infirmă, prin folosirea unor teste statistice.

Testul statistic implică compararea a ceea ce este așteptat conform ipotezei cu ceea ce este observat empiric. Cu ajutorul testelor statistice verificăm validitatea acestor ipoteze.

Analiza datelor nu trebuie limitată la tehnicile anticipate în proiectul de cercetare, deoarece informația rezultată poate sugera utilizarea altor metode de analiză și căi de interpretare a datelor.

Interpretarea este dominată de judecată și intuiție. Dacă două persoane înțeleg diferit aceleași rezultate ale unei cercetări de marketing, motivul se află în neclaritatea integrării scopului și sferei cercetării.

Dacă și obiectul și cuprinsul cercetării sunt înțelese, atunci numai divergențele conceptuale mai pot genera diferențe în interpretarea datelor

e) Redactarea raportului de cercetare și elaborarea concluziilor

Este ultima etapă a procesului de cercetare, care trebuie să ducă la concluzii clare privind realitatea investigată. într-un raport de cercetare trebuie să fie expuse, toate etapele organizării cercetării propriu-zise, de la domeniul și tema studiată, obiectivele teoretice și practice, ipotezele de lucru, delimitarea populației investigate, specificarea metodelor, tehnicilor, și instrumentelor folosite, tipul de analiză urmărit, calcule statistice efectuate, până la concluziile și explicațiile obținute din interpretarea datelor.

Dacă studiul este comandat de către un beneficiar cum se întâmplă de cele mai multe ori, el trebuie să ofere acestuia o imagine pertinentă asupra stării de fapt a realității investigate, să faciliteze anumite decizii ale acestuia, in funcție de obiectivele urmărite (extinderea pe piață la noi segmente de consumatori, evaluarea imaginii firmei și produselor, studierea concurenței, aflarea cotei de piață).

Conducerile din unitățile economice doresc, de obicei, să li se pună la dispoziție o evaluare precisă și concisă a acestora cu scopul de a alege direct varianta optimă. Ca urmare este necesară asigurarea unei legături strânse și continue între cercetător și conducerea firmei care iau decizii pe baza studiilor efectuate.

Pentru acesta se aplică metoda elaborării a două tipuri de rapoarte asupra studiilor efectuate:

Un raport rezumativ, destinat conducerilor firmei care urmează să ia deciziile și care trebuie întocmit într-o formă cât mai admisibilă;

Un raport tehnic, complet destinat cercetătorilor experimentați, care să nu omită detaliile și să prezinte absolut toate datele și modul lor de analiză și interpretare.

=== CAPITOLUL III ===

CAPITOLUL III

PIAȚA CĂRNII DE PORC DIN ZONA DE VEST A ROMANIEI

3.1. ROLUL CĂRNII ȘI A PRODUSELOR DIN CARNE ÎN

ALIMENTAȚIA POPULAȚIEI

Dintre produsele de origine animală, carnea este considerată producția principală atât sub aspect valoric cât și nutritiv. Datorită nivelului proteic foarte ridicat, cât și calității organoleptice pe care le are carnea, solicitarea acesteia pe plan mondial este foarte mare, devenind un factor de bază în relațiile comerciale dintre state, consumul de carne reprezintă un indicator al standardului de viață.

Proteinele din carne spre deosebire de cele din lapte conțin cantități mai mari de metionină și Uzină și cantități mici de leucină izoleucină și valină.

Carnea și mai ales ficatul, exercită cea mai puternică acțiune antianemică, datorită conținutului ridicat de proteine în aminoacizii care participă direct la formarea hemoglobinei (fenilania, histidina, lizina și triptofan),cât și conținutului de fier bine utilizat de organism, precum și de vitamine cu rol hematopoetic (în special complexul B).

Pe lângă avantajele pe care la prezintă carnea într-o alimentație rațională trebuie subliniat faptul că spre deosebire de lapte și brânzeturi carnea este săracă în calciu, iar raportul Ca/P este foarte mic 0,1/0,2

După FAO și OMS necesarul anual de carne pe locuitor este 63,5 kg din care:

De taurine și preparate 13,3 kg/locuitor (12%);

De ovine 5,1 kg/locuitor (8%);

De porcine și preparate 27,9 kg/locuitor (44%);

De pasăre 15,9 kg/locuitor (25%);

Alte surse de carne 1,3 kg/locuitor (2%).

3.2. ÎNSUȘIRILE CHIMICE. PARTICULARITĂȚILE

ȘI PIAȚA CĂRNII DE PORC

Compoziția chimică a cărnii variază în funcție de o serie de factori cum sunt: vârsta, rasa, starea de îngrășare, hrana, cantitatea și calitatea furajelor, tehnologii de creștere, regiunea anatomică.

Animalele tinere dau o carne cu mai multă apă, mai bogată în proteine și cu grăsime puțină. Pe măsura înaintării în vârstă și a îngrășării animalelor scade proporția de proteine și crește proporția de grăsimi și implicit valoarea energetică a cărnii.

.

Tabel 3.1.

Compoziția chimică a cărnii de porc după starea de îngrășare a animalelor

Grăsimea un alt produs folosit în alimentația omului, a animalelor și în diverse industrii. Grăsimea de porc are o mare valoare energetică (8100 Kcal/kg), constituie o sursă importantă în echilibrarea balanței energetice a alimentației. Grăsimea de porc este un aliment cu o valoare biologică scăzută dar cu implicații asupra stării de sănătate a omului, tinde tot mai mult să fie înlocuită din alimentația omului cu grăsimi vegetale.

Subprodusele obținute în urma sacrificării au numeroase utilizări în alimentația omului (limba, , creierul, urechile, picioarele, ficatul, inima, pulmonii, rinichii, etc), în diverse industrii (pielea, sângele, părul, vezica urinară, intestinele, unghiile, oasele, grăsimea intestinală, alte resturi), în scopuri farmaceutice (glandele suprarenale, glandele sexuale, hipofiza, tiroida, timusul, etc).

Gunoiul de grajd are o compoziție chimică apropiată cu a celorlalte specii de animale, poate fi utilizat la fertilizarea terenurilor, pentru producerea de biogaz, sau în alte scopuri.

Tabel nr.3.2.

Evoluția efectivului de porcine (mii capete)

La nivel mondial efectivele de porcine au înregistrat o creștere în perioada analizată cu 5,3%. China este țara cu efectivul cel mai mare de porci din lume deține 49% din efectivul mondial, înregistrând o creștere în perioada analizată cu 9,4%. în SUA efectivul a scăzut cu 4,3%.

Canada a înregistrat o creștere semnificativă a efectivului în perioada respectivă (18,1%).

Producția mondială de carne de porc a înregistrat o creștere lentă în anul 2006 (3.6%).

Comerțul internațional de carne de porc este influențat de reglementările sanitare impuse pe piețele de desfacere, ceea ce determină o creștere a competitivității pe piețele interne cu disponibilități pentru export. Din datele prezentate în tabelul nr. 3.2. se observă că cel mai mare producător de carne de porc din lume este China care deține o pondere de 50% din producția mondială de carne, deșii consumul este acoperit prin producția internă se observă o cerere la import pentru organe de porc. Un alt mare producător de carne de porc este S:U:A:, înregistrând o creștere a producției în anul 2004 cu 3,4%.

Lupta pentru câștigarea supremației pe piața mondială are loc între S.U.A., Canada și U.E. care împreună asigură 60% din exportul mondial de carne porc.

Cel mai mare importator de carne de porc este Japonia care și-a menținut importul aproximativ constant. Rusia al doilea mare importator de carne de porc la nivel mondial și-a diminuat importul cu 25% ca urmare a introducerii cotelor tarifare pentru carnea de porc proaspătă și congelată astfel: U.E. 227300 de tone; S.U.A. 42000 de tone .

3.3. PIAȚA CĂRNII DE PORC ÎN ROMÂNIA

Carnea de porc este cel mai important tip de carne din România deținând în jur de 50% din totalul producției de came. Complexele de porci au caracterizat prin tradiție sectorul agricol din România. în ultimele decenii au fost obținute o serie de rezultate bune în dezvoltarea creșterii suinelor atât prin evoluția efectivelor, a structurii de rasă, cât și prin sporirea producției de carne ca urmare a importării unor rase bune producătoare de carne: Marele Alb din fosta U.R.S.S., Polonia, Landrace din Anglia, Canada Edeschwein din Germania, Mijlociul alb din Anglia. Ulterior au importate și alte rase de suine specializate în producția de carne: Duroc, Hamshire, Yorcshire, Chester Whit care se folosesc în acțiunea de ameliorare a suinelor din țara noastră. Așa după cum se poate observa în tabelul nr 3.1, efectivele de porcine au înregistrat un declin masiv în perioada analizată de peste 60% . In mod similar a scăzut și producția de carne. Structura producției de came este concentrată în două componente: micii producători privați (gospodării de subzistență ), care dețin peste 90% din totalul producției de carne, cu accent pe consumul propriu sau pe vânzările și schimburile locale si marile unități integrate care se ocupă de creștere, îngrășare și abatorizare.

Aceste două structuri formate din micii producători și marile unități producătoare folosesc tehnologii diferite. Micii producători utilizează mijloace tradiționale pentru creșterea și hrănirea porcilor. Marile unități comerciale utilizează tehnologii relativ modeme de creștere , dar adăposturile, fabricile și echipamentele sunt vechi și în multe cazuri în stare necorespunzătoare de întreținere.

Tabelul nr. 3.3.

Comerțul României cu carne de porc.

Tabelul nr. 3.4.

Prețurile cărnii de porc în județele din România în noiembrie 2006

După cum putem observa în România prețurile cărnii de porc sunt mult mai mari decât în Uniunea Europeană. În sectorul de creștere a porcinelor datorita integrării în UE a României ,îi revine o serie de obligații cum ar fi: organizarea sectorului în ferme asociative (exploatații, asociații, patronate), respectarea standardelor minime de producție a suinelor în asigurarea condițiilor de exploatare, măsuri pentru protecția mediului în fermele de suine, aplicarea programului de ameliorare care să asigure obținerea unui produs corespunzător pentru piața comună europeană.

Clasificarea carcaselor se realizează în unitățile de abatorizare pentru clasificarea tuturor carcaselor cu greutate între 50-120 kg, cu excepția celor provenite de la porcii utilizați pentru reproducere, carcasa se cântărește cât mai repede posibil după sacrificare și nu mai târziu de 45 de minute de la înjunghiere.

Carcasele de porc se clasifică în momentul cântăririi în funcție de conținutul estimat în țesut muscular. Se aplică următoarele clase de calitate: Clasa E. pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de peste 55%, clasa U pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de 50% sau mai mult dar mai puțin de 50%, clasa R pentru carcasele care un procent de țesut muscular de 45% sau mai mult dar mai puțin de 45%, clasa O pentru carcasele care au un procent de țesut muscular de 40% sau mai mult dar mai puțin de 40%, clasa P pentru carcasele care au un procent de țesut muscular mai puțin de 40%.

Carcasele provenite din sacrificarea scroafelor și a vierilor fac excepție de la încadrarea în clase. începând cu 1 mărie 2006 producătorii agricoli crescători de porcine beneficiază de subvenții pentru animalele achiziționate din unități sanitar-veterinare autorizate, individualizate conform legislației în vigoare și livrați în abatoare specializate la greutatea de 90-120 kg. în valoare de 120 lei/cap pentru carcasele din clasa de calitate E și 100 lei /cap pentru carcasele din clasa de calitate U.

Carcasele din clasele de calitate R, O, și P, nu vor beneficia de subvenții.

Programul național de ameliorare a porcinelor vizează: coordonarea la nivel național a managementului resurselor genetice, maximizarea progresului genetic la nivelul companiilor de ameliorare sau a fermelor de elită și producerea sistematică a scroafelor hibride, astfel încât să se obțină porci pentru sacrificare cu viteză mare de creștere, cu un consum redus de furaje și cu un procent mare de carne în carcasă, creșterea numărului de porci sacrificați pe scroafa pe an.

Obiectivele programului de ameliorare sunt: pentru rasele materne: număr de purcei pe fătare 12, număr de fătări pe an 2,2, spor mediu zilnic în testare (30-100kg.) 600g/zi/cap, consum de furaje combinate pe kg. spor 3 kg., procent de carne în carcasă 56%.

Pentru rasele paterne: spor mediu zilnic în testare (30-100 kg.) 600g/zi/cap, consum de furaje combinate pe kg spor 2,8 kg. procent de carne în carcasă 59%.

Pentru scroafe hibride. Număr de purcei înțărcați la o fătare 9,5, număr de fătări pe an 2,2.

Pentru porcii comerciali: spor mediu zilnic în perioada de testare (30-100 kg) 700g/zi/cap, consum de furaj pe kg/spor 3,5kg, procent de carne în carcasă 55-57%.

Rasele cuprinse în programul de ameliorare sunt. Dintre rasele materne: Marele Alb, Landrace, Linia sintetică Periș și dintre rasele paterne Hempshire.

Structura sistemului de ameliorare a porcinelor presupune existența unei piramide în trei trepte.

Treapta I-a este reprezentată de companiile de ameliorare, fermele de elită și fermele de multiplicare. Ele concentrează nucleele cele mai valoroase din principalele rase materne și paterne care îndeplinesc cerințele minime pentru acreditare.

Efectivul matcă din aceste unități trebuie să asigure reproducătorii necesari la nivel național. Se prevede ca aceste să dețină o pondere de 5% (3% din rasele paterne și 2% din rasele materne).

Treapta a II-a este reprezentată de fermele de hibridare care au ca obiectiv producerea de scrofițe și, eventual, vieruși și livrarea acestora la fermele de producție. Dimensionarea efectivelor matcă aflate în această treaptă se face în funcție de necesarul de înlocuire din fermele de producție.

Treapta a III-a este reprezentată de fermele de producție (ferme pentru producerea de purcei și ferme complexe, cu toate sectoarele și efectivele aparținând gospodăriilor populației.

În ameliorare efectivelor de porcine se utilizează două metode de ameliorare: ameliorarea în rasă curată și ameliorarea prin încrucișare.

Ameliorarea în rasă curată urmărește specializare raselor pe direcții diferite de producție.

Specializarea pe direcție maternă, respectiv pentru producția de purcei, ia în considerare utilizarea raselor caracterizate prin performanțe superioare de reproducție, menținându-se o pondere o corespunzătoare a selecției pentru performanțele de creștere și carcasă. Rasele incluse în această direcție de specializare sunt reprezentate de Marele alb, Landrace, și liniile specializate realizate în cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elită.

Specializarea pe direcție paternă, respectiv pentru producție mare de carne în carcasă, viteză mare de creștere și consum specific redus, ia în considerare rasele caracterizate prin performanțe superioare în această privință. Rasele incluse în această direcție de specializare sunt: Duroc, Hampshire și Linia sintetică 345 Periș.

În vederea estimării valorii de ameliorare, animalele sunt testării după performanțe proprii de la fătare și până la realizarea greutății de 100 kg, cu limite între 80 și 105 kg și o vârstă maximă de 181 de zile

Ameliorare prin încrucișare presupune stabilirea combinațiilor optime pentru realizarea de hibrizi comerciali prin încrucișări duble și rotaționale, producerea de hibrizi comerciali din combinațiile optime, prin încrucișarea în trepte sau rotațională în fermele de creștere intensivă, semiintensivă și extensivă.

Adoptarea sistemului de plată a porcilor de tăiere în funcție de proporția de carne în carcasă se impune ca o necesitate obiectivă, determinând stimularea prin mijloace economice a procesului de ameliorare genetică a efectivelor de porcine.

Diversificarea genetică existentă se reduce foarte rapid în condițiile procesului de ameliorare, în aceste condiții menținerea unor populații de porcine autohtone ca rezervă de gene pentru porcul biologic (ecologic), impune adoptarea unor măsuri de conservare. Populațiile vizate în acest sens sunt Mangalița și Bazna. Datorită faptului că indicii de producție sunt scăzuți este necesară acordarea de compensații crescătorilor care întrețin acest stoc genetic.

3.4. STUDIU PRIVIND CONSUMUL DE CARNE DE PORC

IN ZONA DE VEST A ȚĂRII

Studiul s-a efectuat în Județele: Timiș, Arad, Caraș-severin. Relieful Județului Timiș se caracterizează prin predominarea câmpiilor care acoperă parte vestică și centrală a județului, pătrunzând sub forma unor goluri în zona dealurilor pe văile Timișului și Begheului. în estul județului se desfășoară dealurile Piemontului. Pogănișului și partea sudică a podișului Lipovei. Clima este temperată de trasnziție cu influențe mediteraneene Temperatura medie anuală variază între 10-11°C în zona de câmpie și 9-10°C în zona de deal.

Solurile sunt variate, favorabile culturii cerealelor a plantelor tehnice și furajere, precum și pomiculturii și viticulturii.

Relieful județului Caraș-Severin este format din peste două treimi de masive și culmi muntoase

Clima este temperat continentală cu influențe mediteraneene. în jur de 44% din teritoriul județului este ocupat cu vegetație naturală și 56% este transformat în cultură

Se remarcă soluri cum sunt: solurile brune, silvestrice, soluri sărăturate, aluvionare și lăcoviști.

Principalele unități de relief din județul Arad sunt: munții Corul Moma, Bihorului, și Zarandului, dealurile Lipovei, Codrul Mureșului și câmpii: Câmpia Cermeiului, Câmpia Crișului Alb, Câmpia Aradului și Câmpia Vingăi.. Clima este temperat continentale cu influențe oceanice.

Vegetația se caracterizează prin predominarea formațiunilor de silvostepă. Solurile sunt variate, remarcându-se prin întinderea cernoziomurilor, solurilor brune, soluri silvestre, la care se mai adaugă soluri sărăturate, aluviuni și lăcoviști.

Potrivit datelor din tabelele 19, 20 și 21 se poate observa gradul de concentrare a efectivelor de porcine, acesta fiind foarte distorsionat. Gospodăriile de subzistență (1-3 capete) dețin ponderea cea mai mare de: 98,2% în județul Caraș-Severin, 84,6% în județul Timiș și 60% în județul Arad.

Producția totală de carne înregistrată în această zonă în anul 2005 a fost de 64390 tone, în județul Timiș s-a înregistrat cea mai mare producție de carne din această zonă (33866 tone) urmat de județul Arad (21414 tone) și județul Caraș-Severin (9110 tone).

În fiecare județ majoritatea producției este obținută în sectorul particular: 71,4% (24183 tone) în județul Timiș, 98,8% (9003 tone) în județul Caraș-Severin și 97,6% (20914 tone) în județul Arad.

Referitor la modul de valorificare se observă că producția realizată în sectorul de stat este valorificată în totalitate pe piața internă prin intermediul unităților industriale de prelucrare.

Producția de carne realizată în sectorul particular este destinată consumului familiar în proporție 53% în județul Timiș, 76,5% în județul Caraș-Severin și 60,7% în județul.Arad.

1. Stabilirea scopului cercetării

Scopul general este evaluarea consumului de carne de porc și preparate în rândul locuitorilor din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad.

2. Elaborarea obiectivelor

Evaluarea frecvenței consumului de carne și preparate din carne de porc

Evaluarea cantității de carne de porc/cap de locuitor

Evaluarea preferințelor consumatorilor față de sortimentele de carne și preparate din carne de porc

Identificarea locului de unde consumatorii procură carnea și preparatele din carne de porc

Identificarea unor corelații între consumul de came de porc și nivelul veniturilor, pregătirea și vârsta consumatorilor

3. Elaborarea ipotezelor cercetării

Ipoteza 1: carnea de porc ocupă primul Ioc dintre sortimentele de carne în preferințele consumatorilor

Ipoteza 2: există o corelație puternică și directă între nivelul veniturilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 3: există o corelație inversă între nivelul de pregătire al consumatorilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 4: există o corelație inversă între vârsta consumatorilor și consumul de carne de porc

Ipoteza 5: consumul de came de porc se situează peste nivelul mediu național

4. Definirea unității de sondaj

Unitatea de sondaj este persoana fizică. Se va realiza o eșantionare prin stratificare. Clusterul va fi gospodăria, din cadrul acesteia urmând să răspundă o singură persoană. Se vor alege persoanele cu vârsta de peste 18 ani, ce își serbează ziua de naștere cel mai aproape de data aplicării chestionarului. Prin folosirea programului SampleSizeCalculator, al MaCorr Analytical Services, s-a calculat un volum de eșantion de 386 de persoane, la o eroare de 5% și un prag de încredere de 95%. Un plus de 10% se vor aplica pentru a compensa non-răspunsurile, rezultând un eșantion final de 425 persoane. S-a ales vârsta de peste 18 ani, deoarece se presupune că minorii consumă și achiziționează alimentele în funcție de preferințele adulților cu care locuiesc împreună.

5. Alegerea locului cercetării

Gospodăriile vor fi selectate prin alegerea aleatorie a 2 străzi, din lista străzilor din diferite localități ale județelor respective. Apoi se va alege un număr aleatoriu ca punct de începere al aplicării chestionarelor. Se va aplica regula de dreapta, în sensul că operatorul se va deplasa numai pe partea dreaptă a străzii, intervievând gospodăriile în ordine crescătoare a numerelor de casă (și apartament în cazul blocurilor). Dacă numărul de pornire se află pe partea stângă, se va aplica aceeași regulă, pornind în sens descrescător.

6. Alegerea perioadei de desfășurare

Studiul se desfășoară în Timișoara, în perioada noiembrie 2006 – martie 2007.

7. Ancheta pilot

Ancheta pilot a fost realizată pe 50 de persoane, în noiembrie 2006. Au fost reajustate întrebările pentru a corespunde scopului propus și nivelului de înțelegere a intervievaților.

8. Construirea instrumentului de culegere a informațiilor, respectiv a chestionarului.

Chestionarul – anonim, și este prezentat in: (Anexa 1), cuprinde 15 întrebări cu variantă simplă sau multiplă de răspuns. La sfârșitul chestionarul se găsesc întrebări legate de statutul intervievatului: vârstă, sex, mediu de proveniență, pregătire, venit, componența familiei.

Interpretarea chestionarului

Tabel 4.1.

Distribuția persoanelor în funcție de nr. de mese servite pe zi (Q1)

Fig. 4.1. Distribuția persoanelor în funcție de nr. de mese servite pe zi (Q1)

Proporția cea mai mare 47,1% (200 persoane) servesc trei mese pe zi, mărimea intervalului de încredere este cuprinsă între 42,2% – 51,9%. Alți 41,2% dinte respondenți au afirmat că servesc două mese pe zi, în timp cel 0,6% dintre cei intervievați servesc patru sau chiar mai multe mese pe zi. Doar 1,2% se rezumă la o singură masă

Tabel 4.2.

Frecvența consumului de carne de porc pe săptămână (Q2)

Fig. 4.2. Frecvența consumului de carne de porc pe săptămână (Q2)

Intervalul modal (cu cea mai mare frecvență) este de 1-3 zile/săptămână aici se încadrează cei mai mulți dintre respondenți adică aproximativ 67,1 %. Consumul zilnic de came de porc este întâlnit la aproximativ 11 „8% dintre persoanele intervievate, 4,7% reprezintă procentul celor care nu consumă carne de porc fie pentru că sunt vegetarieni, fie pentru că manifestă preferință pentru alte sortimente de carne.

Tabel 4.3.

Frecvența consumului de mezeluri din carne de porc pe săptămână (Q3)

Fig. 4.3. Frecventa consumului de mezeluri din carne de porc pe săptămână (Q3)

La întrebarea Q3 răspunsurile se încadrează în aceleași tendințe ca și la întrebarea anterioară. Cu alte cuvinte 58,8% consumă mezeluri între 1 și 3 zile pe săptămână

Tabel 4.4.

Distribuția persoanelor în funcție de momentul zilei în care consumă carne de porc (Q4)

Persoanele investigate consumă carne și preparate din came de porc în toate momente ale zilei dar proporția cea mai mare de 76,5% consumă came de porc în timpul prânzului. Restul procentelor se distribuie astfel: 21,2% consumă carne de porc dimineața la micul dejun, iar alți 37,6% consumă seara la cină

Tabel 4.5.

Distribuția persoanelor în funcție de modul preparare a cărnii de porc(Q5)

Întrebarea are răspunsuri multiple ceea ce înseamnă că persoanele investigate preferă în același timp mai multe moduri de preparare, dar cele mai preferate sunt: la grătar 45,9%, prăjită în ulei 38%, gătită la cuptor 35,3% iar cele mai puțin preferate sunt prin afumare 22,4% și prin fierbere 20%.

Tabel 4.6.

Ponderea celor care preferă mușchiulețul (Q6)

Fig. 4.4 Ponderea celor care prefera mușchiulețul

Tabel 4.7. Ponderea celor care preferă cotletul

Fig. 4.5 Ponderea celor care prefera cotletul (Q6)

Tabel 4.8. Ponderea celor care preferă ceafa (Q6)

Fig. 4.6. Ponderea celor care prefera ceafa (Q6,)

Tabel 4.9.

Ponderea celor care preferă pulpa (Q7)

Fig. 4.7. Ponderea celor care prefera pulpa (Q6)

Ceafa este cel mai preferat sortiment în proporție de 45,9% urmat de cotlet în proporție de 44,7% mușchiuleț 37,6%, iar pe ultimul loc în preferințe se află pulpa cu 30,6%. Din persoanele chestionate, 58,8% au preferat un număr mai mare de sortimente.

Tabelul .4.10.

Ponderea celor care cumpără mușchiulețul (Q7)

Fig. 4.8. Ponderea celor care cumpără mușchiulețul

Tabel 4.11.

Ponderea celor care cumpără cotletul (Q7)

Fig.4.9. Ponderea celor care cumpără cotlet (Q7)

Tabel 4.12

Ponderea celor care cumpără ceafa (Q7)

Fig.4 10. Ponderea celor care cumpără ceafa (Q7)

Ponderea celor care cumpără pulpa (Q7)

Tabel 4.13

Fig.. 4.11. Ponderea celor care cumpără pulpa (Q7)

Ceafa este cel mai cumpărat sortiment în proporție de 40% urmat de pulpa în proporție de 35,3%, cotlet 34,1%, iar pe ultimul loc se află mușchiulețul cu 27,1%. Din persoanele chestionate, 36,5% cumpără mai multe sortimente.

Tabel 4. 14

Ponderea celor care au situat pe primul loc valoarea nutritivă față de celelalte

sortimente prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.12. Ponderea celor care au situat valoarea nutritiva pe locul I fata de celelalte caracteristici prin notele acordate

Tabel 4.15.

Ponderea celor care au situat gustul pe primul loc fața de celelalte caracteristici prin notele

acordate (Q8)

Fig.. 4.13. Ponderea celor care au situat gustul pe primul loc in raport cu celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8).

Tabel 4.16.

Ponderea celor care au situat prețul pe primul loc fața de celelalte caracteristici

prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.14. Ponderea celor care au situat prețul pe primul loc fata de celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8)

Tabel 4.17.

Ponderea celor care au situat firma producătoare pe primul loc în raport cu celelalte sortimente prin notele acordate (Q8)

Fig. 4.15. Ponderea celor care au situat firma producătoare pe primul loc in raport cu celelalte caracteristici prin notele acordate (Q8)

Tabel 4.18.

Ponderea celor care au situat ambalajul pe primul loc față de celelalte

caracteristici prin notele acordate (Q8)

Fig nr. 4.16. Ponderea celor care au situat ambalajul pe primul loc fata de celelalte

caracteristici prin notele acordate (Q8)

Dacă analizăm prima preferință, a celor chestionați observăm că aproximativ 58% consideră gustul ca fiind cel mai important criteriu în alegerea cărnii de porc. Valoarea nutritivă este considerată importantă în primul rând de 22,4% dintre subiecți, în timp ce în cea mai mare măsură pentru 15,3% din eșantion, firma și ambalajul fiind mai puțin importante.

Tabel 4.19.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate

din came de porc din supermarket (Q9)

Fig. 4.17. Ponderea celor care se aprovizionează carne și preparate din came de porc din supermarket (Q9)

Tabel 4.20.

Ponderea celor care se aprovizionează came și preparate

din carne de porc din magazine (Q9)

Fig.4.18.Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de pore din magazin (Q9)

Tabel 4.21.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc din piață (Q9)

Fig. 4.19. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din carne de porc din piață (Q9)

Tabel 4.22.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate

din came de porc de la producători particulari (Q9)

Fig. nr. 4.20. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc de la producătorii particulari (Q9)

Tabel 4.23.

Ponderea celor care se aprovizionează cu carne și preparare de came de porc din propria

gospodărie (Q9)

Fig. 4.21. Ponderea celor care se aprovizionează cu came și preparate din came de porc din producția proprie (Q9)

Tabel 4.24.

Ponderea celor care se aprovizionează cu came de porc și preparate

de came de porc din alte locuri (O9)

Fig. 4.22. Ponderea celor care achiziționează came și preparate din carne de porc din alte locuri (Q9)

În privința surselor de achiziție a cărnii de porc 43,5% preferă să cumpere came și preparate din came de porc din supermarketuri, 37,6% din magazine, 31,78% consumă din producție proprie, 17,6% de la producători particulari, 5,9% din piață. 36,4% din cei chestionați preferă să cumpere came de porc din mai multe locuri.

Tabel 4.25.

Ponderea celor care consumă came de vită di propria gospodărie (Q10)

Fig. 4.23. Ponderea celor care consumă came de vită din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.26.

Ponderea celor care consumă carne de pasăre din propria gospodărie (Q10)

Fig. 4.24. Ponderea celor care consuma came de pasăre din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.27.

Ponderea celor care consumă carne de porc din propria gospodărie (Q10)

Fig.. 4.25 Ponderea celor care consumă came de porc din propria gospodărie (Q10)

Tabel 4.28.

Ponderea celor care consumă alte sortimente de came di propria gospodărie (Q10)

Fig. nr. 4.26. Ponderea celor care consumă alte sortimente de

carne din propria gospodărie (Q10)

Carnea de pasăre este sortimentul cel mai consumat din propria gospodărie (deoarece este mult mai ușor de crescut în comparație cu celelalte specii de animale), în proporție de 75,3%, urmat de carnea de porc cu 44,7% și carnea de vită 8,2%, alte sortimente 3,5%, 31,7% din cei chestionați preferă mai multe sortimente.

Q11. Ce cantitate de carne de porc consumați pe lună?

cantitate de carne consumată de familie/lună:

Obs. Total Media Varianta Dev std

410 2280.0000 5.5610 20.6075 4.5396

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

0.0000 2.0000 4.0000 8.0000 25.0000 3.0000

cantitate de came consumată de 1 persoană/lună:

Obs Total Mean Varianta Std Dev

425 822.3750 1.9350 4.3736 2.0913

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mode

0.0000 0.6000 1.3333 2.5000 12.0000 1.6667

cantitate de carne/persoană/an = 1,92 * 12 = 23,22 kg/an

Cantitatea medie de carne de porc consumată pe lună de o persoană este de 1,92 kg, rezultând un consum anual de 23,22 kg .

Q12. Ce cantitate de mezeluri din carne de porc consumați pe lună?

cantitate de mezeluri consumate de familie/lună:

Obs Total Media Varianta Dev Std

415 1667.5000 4.0181 13.2998 3.6469

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

0.0000 2.0000 3.0000 5.0000 24.0000 2.0000

cantitate de mezeluri consumate de 1 persoană/lună:

Obs Total Media Varianta Std Dev

425 610.2917 1.4360 3.5046 1.8720

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mode

0.0000 0.5000 1.0000 2.0000 14.0000 1.0000

cantitate de mezeluri/persoană/an = 1,43 * 12 = 17,23 kg/an

Consumul mediu de mezeluri este de 1,43 kg/persoană/lună, consumul anual fiind de 17,23 kg/persoană.

Tabel 4.29.

Evoluția consumului de came de porc în ultimii doi ani (Q13)

Fig.. 4.27. Evoluția consumului de came de porc in ultimii doi ani (Q13)

52,9% din persoanele chestionate spun că în ultimii doi ani au consumat anual cam aceeași cantitate de carne, adică aproximativ jumătate dintre cei chestionați. Pentru alți 24,7% consumul de carne de porc este în scădere, aproximativ aceeași pondere având și cei care susțin o creștere în consumul anual.

Tabel 4.30. Locul ocupat de carnea de porc din coșul de cumpărături lunare (Q14)

Fig. 4.28. Locul ocupat de carnea de porc din totalul cumpărăturilor lunare (Q14)

Consumul de came de porc se situează pe alte locuri din coșul de cumpărături lunare (57,6%)

Tabel 4.31.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de vită față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.29. Ponderea celor care preferă în primul rând came de vită

fața de celelalte sortimente în funcție nota acordată (Q15)

Tabel 4.32.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pasăre fața de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.30. Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pasare fata de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Tabel 4.33.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de porc față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.31. Ponderea celor care preferă in primul rând carnea de porc fata de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Qi5)

Tabel 4.34.

Ponderea celor care preferă în primul rând carnea de pește

față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.32.Ponderea celor care consumă în primul rând carnea de pește față de celelalte sortimente în funcție de nota acordată (Q15)

Tabel 4.35.

Ponderea celor care consumă în primul rând alte sortimente

de came în funcție de nota acordată (Q15)

Fig. 4.33. Ponderea celor care consumă in primul rând alte

sortimente de came în funcție de nota acordată (Q15)

Majoritatea persoanelor investigate (47,1%) preferă carnea de pasăre, 24,7% carne de porc, 17,6% carne de pește și 7,1% carne de vită, iar restul preferă alte sortimente.

Vârsta

Obs Total Media Varianta Dev std

425 15255.0000 35.8941 141.4156 11.8918

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

20.0000 26.0000 35.0000 43.0000 71.0000 23.0000

Tabel 4.36. Structura eșantionului în funcție de sex

Greutate

Obs Total Media Varianta StdDev

F 170 10435.0000 61.3824 102.3086 10.1148

M 250 20244.0000 80.9760 178.7544 13.3699

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

F 43.0000 54.0000 59.5000 66.0000 90.0000 54.0000

M 12.0000 74.0000 80.0000 90.0000 120.0000 75.0000

Înălțimea

Obs Total Media Varianta Std Dev

F 145 23665.0000 163.2069 28.2208 5.3123

M 220 38620.0000 175.5455 55.6829 7.4621

Minimum 25% Median 75% Maximum Mode

F 151.0000 160.0000 164.0000 167.0000 172.0000 160.0000

M 158.0000 170.0000 176.0000 180.0000 188.0000 180.0000

Tabel 4.37. Structura eșantionului în funcție de mediul de rezidență

Tabel 4.38.Structura eșantionului în funcție de mărimea familiei

Tabel 4.39 Structura eșantionului în funcție de starea civilă

Tabel 4.40Structura eșantionului în funcție de nivelul de pregătire

Venitul familiei (RON)

Obs Total Media Varianta Std Dev

350 429745.0000 1227.8429 568260.9638 753.8309

Minimum 25% Mediana 75% Maximum Mod

9.0000 600.0000 1000.0000 1700.0000 3000.0000 1000.0000

Cercetarea cantitativă a constat în efectuarea unei anchete pe un eșantion de 425 de persoane așa cum am menționat și anterior pentru populația adultă din județele. Arad, Caraș-Severin și Timiș. Structura eșantionului a fost următoarea 40% (170 ) femei și 60% (255) bărbați.

3.5. INTERVIUL DE GRUP FOCALIZAT (FOCUS GRUPUL)

Interviul de tip focus-grup este utilizat în științele sociale începând cu anii 30. Aplicare metodei se leagă de numele lui Paul Lazarsfeld și Robert Merton, care în timpul celui de-al doilea război mondial, au folosit această metodă pentru a evalua efectele propagandei naziste.

Mai pe larg, focus grupul este definit ca un grup de indivizi în interacțiune, care au unele interese sau caracteristici comune, adunate de un moderator, care îl folosește pentru a obține informații despre o problemă specifică.

Focus grup este o sursă importantă de date în următoarele situații:

testarea conceptelor, mesajelor, ipotezelor;

identificarea percepțiilor asupra unui produs, organizație, serviciu sau concept;

evaluarea/testarea campaniilor publicitare și promoționale și a campaniilor electorale;

identificare profilului unui grup țintă (consumatori ai unui produs);

poziționarea unui program, produs, serviciu pe o piață de programe, servicii, produse similare;

identificarea convingerilor, și atitudinilor față de un produs, față de o idee

În focus grup discuțiile se poartă pe o temă bine definită anterior. Persoanele care participă la discuție vor avea o serie de caracteristici comune de natură demografică (vârstă, sex, ocupație), cât și un grad de omogenitate față de tema principală a discuției.

Locul de desfășurare a unui focus grup trebuie să fie ales în așa fel încât subiecții să se simtă confortabil să nu fie stimulați excesiv vizual și auditiv pentru ca aceștia să se poată concentra asupra discuției.

Focus grupul este un grup de discuții între 6 și 10 persoane, condus de un moderator , iar instrumentul principal de lucru în focus grup este ghidul de interviu înainte de începerea discuției propriu-zise, moderatorul:

se prezintă și face o scurtă prezentare a instituție pe care o reprezintă, spune care este rolul său;

prezintă tema discuției;

explică regulile discuției;

explică necesitatea înregistrării discuției și asigură subiecții de confidențialitatea discuției (numele subiecților nu va apărea în nici un document, importante fiind opiniile lor);

cerc subiecților să se prezinte pe rând.

Întrebările din ghidul de interviu trebuie:

să respecte o succesiune logică, să decurgă unele din altele;

să aibă o succesiune cronologică și psihologică;

să pară spontane, firești;

să acopere toate obiectivele propuse;

să permită obținerea unor informații complete în timpul alocat discuției

Numărul de întrebări nu trebuie să fie foarte mare, si de aceea nici nu există un număr standard de întrebări care se pun în grup, însă de regulă un ghid adecvat conține 10-15 întrebări pentru un grup cu durata de o oră și jumătate, este recomandabil ca durata unui interviu de tip focus grup să nu depășească două ore.

Un ghid de întrebări poate conține mai multe tipuri de întrebări cum ar fii: întrebări de deschidere, întrebări introductive, întrebările de legătură, întrebările cheie și întrebările finale.

Interviul de grup are o serie de avantaje mai importante fiind cele care decurg din dinamica opțională și decizională proprie grupului ca entitate. Dezavantajele provin din faptul că, cel ce conduce un astfel de interviu trebuie să fie o persoană eu multe abilități de intervievator dar și de moderator și chiar de negociator, calități ce nu este ușor să fie întrunite de aceeași persoană.

Focus grup este o cercetare calitativă, exploratorie, un interviu semistructurat, care permite să aflăm percepțiile, motivațiile, sentimentele, nevoile și atitudinile oamenilor. S-a folosit tehnica focus grop pentru a evidenția în mod special ceea ce determină consumatorii să aleagă un anumit sortiment de carne. Cercetare s-a efectuat pe doua grupuri. în orașul Timișoara.

Așa cum am menționat anterior cercetarea s-a desfășurat pe două grupuri, participanții la fiecare grup au fost în număr de 7. Participanții din primul grup au fost mai eterogeni sub aspectul etapei ciclului de viață, dar mai omogeni din punct de vedere al educației majoritatea fiind absolvenți de studii superioare și majoritatea provin din mediul urban. Participați primului grup au fost următorii:

NADIA: 26 de ani, șomeră, venit 150 Ici, mediul rural:

VLAD: 50 de ani, profesor universitar, venit 2600 lei, mediul urban;

ANCA: 33 de ani fizician, venit 800 lei, mediul urban;

SILVIA: 32 de ani, venit 600 lei, inginer, mediul urban;

CORINA: 32 economist, venit 800 lei, mediul urban;

GEORGE: 38 de ani, manager, mediu urban.

IOAN: 47 de ani, medic veterinar, venit 3600 lei, mediul urban

Nadia: consideră că nu are o alimentație sănătoasă, dar o preocupă acest lucru în viitor, timpul liber îl petrece plimbându-se în natură dar și sportul ocupă un rol important pentru ea.

Sortimentul de carne consumat cel mai des este carnea de porc, pe care o consumă din plăcere, are preferințe pentru anumite mărci care comercializează preparate din carne, o asociază in consum cu legume, salate, vin.

Anca are o alimentație aproximativ sănătoasă și o preocupă aceasta, timpul liber îl petrece citind sportul ocupă un rol mai redus. Carnea preferată în consum este pasăre și pește, deoarece consideră că influențează benefic metabolismul, are preferință pentru anumite mărci care comercializează preparatele din carne carnea o asociază în consum cu legume și salate și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a preparatelor din carne.

Vlad, consideră că are o alimentație sănătoasă și în mare parte este preocupat de aceasta, timpul liber îl petrece practicând vânatul sportiv în sezonul de vânătoare, sortimentele de carne pe care le consumă sunt de: porc, pasăre, vită și pește, deoarece există o tradiție în consum în familie pentru aceste sortimente, are preferință pentru anumite mărci care comercializează preparatele din came, o asociază în consum cu legume, fructe, vin și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a sortimentelor de came.

Corina, consideră că arc o alimentație sănătoasă, dar nu o preocupă în mod deosebit, timpul liber îi petrece la sala de sport, sortimentul de carne consumat cel mai de este carnea de pasăre deoarece o consideră o carne ușoară are preferințe pentru anumite mărci și o asociază în consum cu salate, băuturi carbogazoase.

Sandra consideră că are o alimentație sănătoasă și o preocupă acest lucru, timpul liber îl petrece făcând afaceri și sport, pe care îl consideră important în cura de slăbire, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des este cea de pasăre și vită, deoarece consideră că au un conținut scăzut în colesterol, are preferințe pentru anumite mărci care comercializează carne de pasăre, consumul de came îl asociază cu salate și nu are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă.

Ioan, consideră că are o alimentație sănătoasă în proporție de 80%, timpul liber îl petrece făcând tenis de câmp sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des sunt; porc, pasăre, vită, deoarece le consideră ușor de găti, nu are preferință pentru anumite mărci, o asociază în consum cu condimente și are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă.

George, consideră că arc o alimentație sănătoasă în proporție de 50%, dar îl preocupă să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece în familie sortimentul de came consumat cel mai des este cel de pasăre, deoarece are un conținut scăzut în grăsime, nu arc preferință pentru o anumită marcă, o asociază în consum cu legume și nu arc cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Majoritatea participanților consideră că au o alimentație sănătoasă și îi preocupă acest lucru, Sortimentul de came consumat cel mai des de către aceștia este carnea de pasăre deoarece majoritatea consideră că este o carne cu un conținut scăzut în grăsime și au preferințe pentru anumite mărci, majoritatea participanților spun că asociază consumul de came cu legume și salate. Aceleași întrebări au fost aplicate și pentru al doilea grup, aceștia au fost tot în număr de 6, 3 au fost din mediul rural și 3 din mediul urban , toți participanți au fost studenți.

Participanții la cel de-al doilea grup au fost următorii:

FLORIN, 20 de ani, venit 300 lei, mediul rural;

ADAM, 23 de ani, venit 400 lei, mediul urban;

DELIA, 21 de ani, venit 450 lei, mediul rural;

ANDREA, 24 de ani, venit 300 lei, mediul rural;

RUXANDRA, 22 de ani venit 500 lei, mediul urban;

ACH1M, 20 de ani, venit 600 lei, mediul urban;

Andrea: nu are o alimentație sănătoasă o preocupă acest lucru, dar nu o poate menține, timpul liber îl petrece plimbându-se, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai de sunt pasăre și porc pentru că le are din propria gospodărie, dar are preferințe și pentru anumite mărci care comercializează preparate din carne, consumul de carne îl asociază cu soia și băuturi carbogazoase, are cunoștințe legate de valoarea nutritivă a cărnii.

Delia: nu are o alimentație sănătoasă și nu o preocupă să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece în cluburi, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des sunt carnea de pasăre și carnea de porc pe acestea consumându-le de plăcere are preferință pentru anumite mărci o asociază în consum cu salate și băuturi carbogazoase, nu are cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Florin: crede că are o alimentație sănătoasă în proporție de 60-70%, dar îl preocupă mai mult să ducă o viață sănătoasă, timpul liber îl petrece la pescuit și muncind în agricultură, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des este carnea de pasăre pentru că este mai sănătoasă și carne a de porc pentru că este mai ușor de găsit pe piață, nu arc preferințe pentru anumite mărci, consumul de carne îl asociază cu salate, legume și vin, are puține cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a cărnii.

Ruxandra: nu are o alimentație sănătoasă, dar în viitor este preocupată de acesta, timpul liber îl petrece ascultând muzică sortimentele de carne consumate cel mai des este carnea de pasăre pentru că o consideră mai sănătoasă și carnea de porc pe care o consumă din plăcere, nu are preferințe pentru anumite mărci, asociază consumul de carne cu legume, salate, băuturi carbogazoase, nu are cunoștințe despre valoarea nutritivă a produselor din carne.

Adam: consideră că are o alimentație sănătoasă în proporție de 70%, timpul liber îl petrece mergând în excursii și ieșiri cu prietenii, sortimentele de carne pe care le consumă cel mai des sunt carnea de vită pentru că este mai sănătoasă și carnea de porc pentru că este mai ușor de găsit pe piață, nu are preferință pentru o anumită marcă, asociază consumul de carne cu salate și nu are cunoștințe despre valoarea nutritivă a sortimentelor de carne.

Achim: nu are o alimentație sănătoasă dar pe viitor îl preocupă acest lucru, nu are timp liber, sortimentele de came pe care le consumă cel mai des sunt pasăre și porc, deoarece consideră că sunt mai ușor de gătit, nu are preferințe pentru anumite mărci, asociază consumul de carne cu legume și nu are cunoștințe legate de valoarea nutritivă a produselor din carne.

Spre deosebire de primul grup studenții nu au o alimentație sănătoasă și foarte puțini sunt preocupați de aceasta. Sortimentele de came consumate cel mai des sunt carnea de pasăre și carnea de porc, ambele sortimente sunt consumate din plăcere, pentru că există o tradiție de consum în familie pentru acestea și pentru că sunt ușor de gătit. Consumul de carne este asociat cu legume și salate de către majoritatea participanților, foarte puțini dinte ei au cunoștințe cu privire la valoarea nutritivă a diferitelor sortimente de carne, puțini dintre participanți au spus că au preferințe pentru anumite mărci care comercializează carne și preparate din carne.