Studiul Performantelor Productive la O Populatie de Taurine Holstein Exploatata In Conditiile S.c. Agrocomplex Lunca Pascani

Cuprins

Lista figurilor

Lista tabelelor

INTRODUCERE

Creșterea taurinelor ocupă și va ocupa un loc prioritar în economia producțiilor animale. Importanța creșterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează – produse principale: lapte și carne; produse secundare: piei, gunoi de grajd; subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc.

Laptele este cel mai important produs datorită compoziției chimice complexe, a valorii biologice și gradului înalt de digestibilitate. El conține peste 100 substanțe necesare organismului uman: toți cei 20 aminoacizi esențiali, 10 acizi grași, 25 vitamine și 45 elemente minerale. Componența în calorii este foarte ridicată, valoarea nutritivă a unui litru de lapte fiind echivalentă cu cca. 400g carne de porc, 750g carne de vițel, 7-8 ouă, 500g pește (Gîlcă I., 2001).

Importanța laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă foarte mare ci și în faptul că, poate fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce contribuie în mod deosebit la diversificare alimentației umane. Producțiile mari de lapte ce se obțin astăzi de la taurine sunt rezultatul muncii de selecție și ameliorare efectuate de către om care s-a străduit de-a lungul generațiilor să perfecționeze rasele de taurine. Dacă rasele primitive, neameliorate produc 500-600 litri lapte pe lactație, există rase ameliorate care produc în medie 8000-10.000 litri lapte, iar la plus variante obținându-se peste 20.000 litri pe lactație, fiind adevărate ,,uzine producătoare de lapte”.

Carnea de taurine constituie un aliment cu valoare nutritivă și biologică ridicată, având un rol particular în viața și sănătatea omului. De asemenea, taurinele la îngrășat valorifică forte bine diversele resurse furajere. Carnea de vită ocupă locul II în preferințele consumatorilor, după cea de porc, deținând circa 1 / 3 din producția de carne totală (Gîlcă I., 2006).

Carnea de taurine asigură consumatorului o mare cantitate de proteine, calciu, fosfor, vitamine, aminoacizi esențiali etc. Valoarea biologică a cărnii de taurine variază în funcție de vârstă, starea de îngrășare și regiunea de unde este preluată. Datorită conținutului mai redus de lipide, valoarea energetică a cărnii de taurine este în medie 205-210 calorii/ 100 g carne.

Pielea constituie materia primă de neînlocuit pentru industria de profil. Pielea taurinelor se caracterizează prin suplețe, compactitate, rezistență, conductibilitate termică etc.

Taurinele realizează și energie neconvențională. Aceasta se exprimă prin: tracțiune (un bou produce 0,5 CP timp de 7 ore pe zi sau 0,5-0,6W pe oră); căldură biologică (o vacă de 600 kg produce zilnic 24 kW energie calorică ceea ce face ca o fermă de 400 vaci să poată să asigure energia necesară unei clădiri cu o suprafață de 1500m2.

Bovinele furnizează 70% din cantitatea totală de îngrășăminte organice (40 kg / zi la bovinele adulte) utilizate în agricultură. Acestea asigură îmbunătățirea fertilizării solului, a structurii sale fizice și chimice; intensifică activitatea microorganismelor, crește capacitatea de reținere a apei etc.

Bovinele constituie veritabile uzine vii care valorifică însemnate cantități de ierburi de pe pajiști și din resurse silvice, prelucrează materii prime agricole și unele reziduuri ale industriei alimentare, în produse alimentare de o deosebită valoare biologică.

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL ÎN DOMENIUL EXPLOATĂRII RASEI HOLSTEIN

1.1. Sisteme de întreținere a vacilor pentru lapte

Tehnologia de exploatare a vacilor de lapte reprezintă optimizarea (armonizarea optimului biologic cu cel economic) a proceselor tehnologice din fermă (producerea și conservarea nutrețurilor, hrănirea, întreținerea, adăpostirea, microclimatul, igiena, îngrijirea corporală, mișcarea și mulsul vacilor) (Georgescu, 2007).

Obiectivele exploatării vacilor sunt următoarele:

■ exteriorizarea potențialului genetic productiv al animalelor;

■ maximizarea longevității și a performanțelor productive ale vacilor de lapte, în condiții de eficiență economică;

■ îmbunătățirea calității laptelui sub raport nutrițional;

■ minimizarea costului laptelui, a încărcăturii microbiologice, a numărului de celule somatice, a concentrației de inhibitori.

Exploatarea se bazează și are contact cu diverse domenii științifice (matematică, agronomie, fiziologie, genetică, ameliorare, alimentație, igienă, construcții, mecanizare, tehnică și tehnologie, economie-management, etologie, ecologie, medicină veterinară etc.) (Gîlcă I., 2007).

Întreținerea constituie totalitatea măsurilor privind adăpostirea, igiena corporală, mișcarea vacilor de lapte și fluxul tehnologic zilnic, din fermă, cu scopul de a asigura reflectarea potențialului productiv și menținerea normală a sănătății animalelor. Alegerea sistemului de întreținere trebuie să se facă cu mult discernământ, întrucât acesta influențează nivelul productiv, longevitatea vacilor, sănătatea, rezistența lor la îmbolnăviri, activitatea de reproducție, productivitatea muncii, costul producției de lapte etc. Un adăpost corespunzător trebuie să asigure condiții adecvate de microclimat; să permită efectuarea lucrărilor tehnologice de furajare, mulgere, adăpare, evacuarea dejecțiilor în condiții optime; să confere animalului un grad corespunzător de confort și să corespundă cerințelor sanitar-veterinare; să asigure condiții optime de muncă pentru îngrijitor și să se realizeze cu investiții reduse.

În clasificarea sistemelor de întrețienere a vacilor pot fi luate în considerare mai multe criterii, de bază fiind, însă, sezonul calendaristic și libertatea de mișcare a lor.

Întreținerea legată a vacilor în adăpost închis – pe un rand

– pe 2 randuri

– pe 4 randuri

Întreținerea nelegată sau liberă a vacilor

– Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise

– Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi închise

Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe un singur rând (fig. 1.1), se întâlnește în gospodăriile țărănești unde se cresc efective reduse de 4-10 capete. Amenajarea interioară a adăposturilor ca și construcția acestora, sunt simple, din materiale locale, ceea ce face ca investițiile să fie reduse. Ieslea este amplasată de-a lungul unuia din pereții longitudinali ai adăpostului, standul este lung (2,2 – 2,4 m), la marginea posterioară a standului este situată rigola de colectare a dejecțiilor, urmată de o alee, absolut necesară pentru efectuarea lucrărilor tehnologice, de obicei, manual. Ca așternut se folosesc paiele iar legarea vacilor se face la stand cu gâtare confecționate din lanț. De menționat, că productivitatea muncii este redusă, iar efortul fizic al crescătorului în procesul tehnologic este ridicat.

Fig. 1.1. Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe un singur rând

Întreținerea legată cu așezarea vacilor pe două rânduri și dispunerea lor crupă la crupă, se folosește în exploatații mici de 15-20 capete, însă, capacitatea unui adăpost poate ajunge și la 100 capete. În țara noastră, astfel de adăposturi au fost construite în anii 1950-1960 dar și după anul 1990 (Ferma Natanael, județul Suceava). Amenajarea interioară diferă în funcție de modul de amplasare a jgheabului de furajare și a numărului de alei din adăpost.

Una din variante presupune amplasarea celor două jgheaburi de furajare de-a lungul pereților longitudinali ai adăpostului. Lungimea standului este de 2,3 – 2,5 m iar lățimea de 1,3 – 1,4 m. vacile sunt legate cu gâtare și au o libertate de mișcare pe o distanță de cca 50 cm, înainte, înapoi sau lateral. Gâtarul este confecționat din lanț cu trei capete, două înconjoară gâtul animalului, iar cel de al treilea se fixează de inelul de la iesle. Ca așternut se folosesc paiele, ceea ce înseamnă o cantitate mare de așternut și efort manual pentru curățirea standului. Defecarea și urinarea au loc direct pe stand, vacile menținându-se mai greu curate. Lucrările tehnologice, circulația animalelor și a personalului de îngrijire, se face pe aleea centrală, amplasată la mijlocul adăpostului și cu o lățime de cca 2 m. Între aleea centrală, de altfel, singura alee din adăpost și standuri se găsesc cele două rigole pentru colectarea dejecțiilor, cu lățimea de 30 cm și adâncimea de 12 cm.

Distribuirea furajelor în iesle și evacuarea dejecțiilor se face manual. Adăparea vacilor se realizează mecanic sau la jgheab. De asemenea, mulgerea vacilor poate fi manuală sau cu instalația de muls mecanică la bidon. Ventilația este naturală folosind coșuri de aerisire. Este o variantă tehnologică care se întâlnește din ce în ce mai rar, întrucât necesită un volum mare de muncă manuală, iar productivitatea muncii este redusă.

Pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă la această variantă tehnologică, s-a recurs la amplasarea ieslei în pereții longitudinali, distribuirea furajelor făcându-se din căruță sau din remorcă, direct în iesle, prin exteriorul adăpostului. La exterior, ieslea este acoperită cu panouri mobile care se ridică numai în timpul distribuirii hranei, evitându-se astfel formarea unor curenți puternici de aer în adăpost. Evacuarea dejecțiilor în rigolele din spatele standului se poate mecaniza prin montarea unui transportor cu racleți. În aceste condiții se mărește productivitatea muncii și se reduce efortul fizic depus de lucrători.

O altă variantă (fig. 1.2.) a întreținerii legate, a vacilor pe două rânduri, cu dispunerea crupă la crupă, constă în amenajarea în adăpost a trei alei, două de furajare și una de serviciu.

Fig. 1.2. Întreținerea legată cu așezarea vacilor pe două rânduri și dispunerea lor crupă la crupă

Aleile de furajare amplasate între pereții longitudinali ai adăpostului și iesle, având lățimea de 1,2 m iar aleea de serviciu este amplasată la mijlocul adăpostului, având lâțimea de 1,5 – 2 m. Standurile sunt lungi sau mijlocii situate între iesle și aleea de serviciu și ca așternut se folosesc paiele. Adăpostul este prevăzut cu două uși amplasate lateral în dreptul aleilor de furajare și o ușă centrală care comunică cu aleea de serviciu. Pe ușile laterale se introduc furajele în adăpost iar ușa centrală, este folosită la evacuarea dejecțiilor, circulația animalelor și a personalului de îngrijire. Dejecțiile pot fi evacuate din adăpost manual sau folosind transportorul cu racleți. Adăparea vacilor se realizează la adăpători mecanice. Mulgerea se execută manual sau mecanic cu instalații de muls la bidon.

Această variantă tehnologică, deși îmbunătățită, necesită totuși un volum mare de muncă manuală și ca urmare, productivitatea muncii este redusă, iar spațiul construit pe animal este mare. Prezintă, însă, avantajul supravegherii mai ușoare a ugerului și a aparatului de reproducere.

Întreținerea legată, cu așezare pe două rânduri și dispunerea cap la cap (fig.1.3.) este o variantă răspândită întrucât amenajarea interioară a adăposturilor este făcută pe zone funcționale și se pretează bine în cadrul acestui sistem. Capacitatea unui adăpost este de până la 120 vaci.

Fig. 1.3. Întreținerea legată, cu așezare pe două rânduri și dispunerea cap la cap

Standul este scurt de 1,6 – 1,8 m ceea ce facilitează defecarea și urinarea în rigolă, iar vacile se mențin mai ușor curate. De asemenea, permite mecanizarea evacuării dejecțiilor și se folosește o cantitate mai mică de așternut. Staționarea prelungită pe stand este însă, obositoare pentru vaci, favorizând totodată afecțiunile aparatului de reproducere și ale membrelor posterioare. Delimitarea individuală a standului se realizează prin separatoare de stand, confecționate din țeavă metalică, având înălțimea de 90-100 cm. Alternează separatoare lungi, care au lungimea cu cca 10 cm mai redusă decât lungimea patului, cu separatoare scurte, cu lungimea de 80-90 cm de la bordura ieslei. Lipsa acestor separatoare crează posibilitatea ca una din vaci să se culce oblic, obligând vaca vecină să stea în poziție ortopedică și astfel pot avea loc avea loc călcături pe uger.

Legarea vacilor are loc individual iar dezlegarea individuală sau în grup prin sistemul vertical, de tip Grabner. Legarea scurtă împiedică vacile să se urce cu picioarele în jgheab, întrucât mișcarea acestora înainte, înapoi și lateral este limitată, acestea consumând doar rația atribuită.

Vacile sunt așezate cap la cap, pe două rânduri de standuri, separate de aleea de furajare care comunică la exterior prin intermediul ușilor largi, iar pentru muls, evacuarea dejecțiilor și mișcarea animalelor se folosesc două alei de circulație legate cu exteriorul prin două uși amplasate pe peretele longitudinal. Pentru a permite accesul utilajelor de furajare, aleea centrală are lățimea de 2,5-3 m pe când aleile de serviciu au lățimea de 1,2 m care se poate reduce la 70 cm în situația în care circulația vacilor se realizează și pe grătar. Ușile frontale, care comunică cu aleea centrală, au dimensiunea de 3/3 m.

Ieslea constituie un element de amenajare foarte important pentru alimentația vacilor. Ea poate fi de diferite tipuri, dar peretele dinspre animal trebuie să aibă înălțimea de maximum 25 cm pentru a permite vacilor odihna comodă, cu capul deasupra ieslei. Fundul ieslei trebuie să fie cu 5-10 cm mai înalt decât standul, pentru a asigura consumul integral al furajelor în poziție comodă. Furajele sunt distribuite mecanizat, cu remorca tehnologică. Adăparea poate fi la adăpători cu clapetă sau cu nivel constant, asigurând o adăpătoare pentru două vaci. În general, mulgerea se execută mecanizat la bidon sau cu instalația de colectare și transport centralizat al laptelui.

Evacuarea dejecțiilor se realizează mecanic, mai rar pneumatic sau hidraulic. Evacuarea mecanică a dejecțiilor prezintă avantajul folosirii paielor ca așternut sau un alt material absorbant (talaș, coceni de porumb, etc.) respectiv, se poate efectua cu transportorul cu racleți batanți sau cu lopata mecanică. În spatele standului se găsește canalul, cu lățimea de 45 cm și adâncimea de 11 cm, în care se montează racleții batanți.

Această variantă tehnologică asigură o productivitate a muncii mai mare comparativ cu dispunerea vacilor crupă la crupă, deoarece lucrările sunt mecanizate cu utilaje și instalații fiabile iar necesarul de muncă manuală și efortul fizic al lucrătorilor sunt reduse.

Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe patru rânduri (fig. 1.4) este o variantă întâlnită în cazul adăposturilor cu lățimea de 21 m și capacitatea de 204 vaci. Acestea sunt dispuse cap la cap, pe patru rânduri, în lungul adăposturilor. În adăpost sunt două alei de furajare, amplasate între două rânduri de animale, adesea fiind de tip masă, late de 2,5 -3 m, iar administrarea furajelor se face cu remorca tehnologică pentru fiecare linie de 102 vaci. Aleile de serviciu sunt în număr de trei, fiind mai înguste decât cele de furajare (0,7-1,2 m), una amplasată central și două situate în lungul pereților longitudinali ai adăpostului. La mijlocul adăpostului există o alee transversală, care comunică, prin intermediul ușilor, cu padocul, servind la scoaterea vacilor în padoc. Legarea vacilor este verticală de tip Grabner iar standul scurt (1,6-1,8 m) cu pardoseală de beton.

Fig. 1.4. Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe patru rânduri

Adăparea vacilor se face cu adăpători automate sau cu nivel constant, amplasate deasupra ieslei, câte una pentru două vaci. Mulsul se face la bidon sau cu instalația de colectare și transport centralizat al laptelui. Evacuarea dejecțiilor se face mecanic sau hidraulic. La varianta hidraulică de evacuare a dejecțiilor, canalul colector are o lățime de 80 cm și adâncimea de 60 cm, acoperit cu grătar metalic. Standul este acoperit cu covor de cauciuc sau material plastic, întrucât folosirea paielor ca așternut ar înfunda canalele de colectare a dejecțiilor. De asemenea, deasupra grebănului se poate monta un limitator electric, pentru a favoriza defecarea direct pe grătar. Curățarea standului se realizează cu jet de apă, care antrenează dejecțiile în canalul de colectare și de aici, mai departe, în fosa de colectare, amplasată în afara adăpostului. Fosele de colectare sunt golite periodic, cu cisterna autovidanjoare.

Apreciat în ansamblu, sistemul de întreținere a vacilor legate cu așezarea pe patru rânduri, are productivitatea muncii mai mare comparativ cu adăposturile în care vacile sunt așezate pe două rânduri dar, cedează locul într-o măsură tot mai mare sistemului de întreținere liberă.

1.2. Importanța producției de lapte și factorii care o influențează

Laptele este un produs al glandelor mamare de culoare alb-gălbuie, cu un gust dulceag și miros caracteristic. La vacă, ugerul este împărțit în două jumătăți și patru sferturi, terminate cu câte un sfârc sau mamelon. În structura sa intră doua categorii de țesuturi: unul glandular, bogat vascularizat și altul conjunctiv-adipos cu rol de susținere. Țesutul glandular se compune din numeroase alveole (acini) glandulare, care constituie unitățile secretoare de bază. Laptele secretat de ele este colectat de o rețea de canalicule și canale galactofore, care confluează într-o cavitate situata la baza sferturilor numită „cisterna laptelui” sau „sinus galactofor”. De aici, laptele ajunge la exterior prin canalul mamelonar, al carui orificiu terminal este închis de către un muschi „sfincter”. Acesta se deschide numai sub acțiunea forțelor exercitate prin supt sau prin muls.

Secreția laptelui începe cu puțin înainte de fătare sau imediat după fătare și este declanșată de acțiunea hormonului „prolactina”, eliberat de lobul anterior al glandei hipofizare. Sinteza laptelui și a componentelor sale are loc la nivelul alveolelor glandulare, care preiau și metabolizează substanțele nutritive digerate și vehiculate de circuitul sangvin. Se apreciază că pentru formarea unui litru de lapte, circulă prin glanda mamară 300-400 litri de sânge. Procesul de sinteză este continuu și are ritm constant, timp de 10-12 ore după muls. Întrucât ocitocina este prezentă în sânge maximum 10 minute, se recomandă ca mulsul să se execute cât mai rapid.

Laptele are densitatea de 1,026-1,034 g/cm3 la temperatura de 20ºC și reacția ușor acidă (pH=6,6-6,8). Fierbe la 100,2ºC și îngheață la –0,55ºC. Din punct de vedere nutritiv, laptele este considerat un aliment complet și complex. El conține peste 100 substanțe indispensabile în hrana omului, din care 20 aminoacizi, 10 acizi grași, 25 vitamine și 45 elemente minerale.

Compoziția chimică a laptelui este destul de variabilă, în funcție de mai mulți factori, dar în medie conține : apă 87%, substanță uscată totală 12-14%, grăsime 3,3-6%, proteine 3,2-3,4%, lactoză 4,8% și cenușă 1,0%. Sărurile minerale și alte substanțe (biocatalizatori, diferiți pigmenți etc.) completează compoziția și valoarea economică a laptelui

Valoarea energetică a laptelui este de 680 calorii/kg și echivalează cu energia calorică conținută de: 600 g carne de vacă; 500 g pește; 400 g carne de porc; 7-8 ouă; 2,6 kg varză sau 1,4 kg mere. Datorită însușirilor sale nutritive și dietetice, laptele de vacă se recomandă tuturor categoriilor de oameni, mai ales pentru copii și bătrâni, femei gravide și convalescenți. Laptele de vacă se obține în modul cel mai economic dintre toate produsele de origine animală, aceasta datorită faptului că vacile folosesc pentru realizarea producției de lapte cu 25-30% mai bine energia din furaje, decât pentru carne. Capacitatea de consum a hranei pe care o manifestă vacile de lapte, comparativ cu alte specii pentru alte produse animaliere este evidentă în favoarea primelor.

La vaci, producția individuală de lapte este influențată de o serie de factori care, după natura lor, se pot grupa astfel: factori genetici și fiziologici respectiv factori de mediu.

1.2.1. Factorii genetici și fiziologici care influențează producția de lapte

În această categorie se cuprind factorii legați direct de baza ereditară și fiziologică a taurinelor și influențează potențialul productiv al populațiilor sau indivizilor.

Specia. Taurinele au potențialul mediu, între 1500 și 12.500 kg lapte pe lactație, urmate de bubaline cu 800-2500 kg lapte, zebul cu 600-2000 kg lapte, bibovinele și yakul cu 500-900 kg lapte pe lactație.

Tipul fiziologic. În cazul taurinelor, acesta este reprezentat de cele trei tipuri fiziologice de bază: respirator – caracteristic taurinelor specializate pentru producția de lapte; digestiv – specific taurinelor de carne și aptitudini reduse pentru producția de lapte; mixt – caracteristic taurinelor cu aptitudini productive combinate, lapte și carne.

Rasa. În condiții similare de mediu, producția cantitativă și calitativă de lapte diferă de la o rasă la alta, ca urmare a potențialului lor ereditar. Așa de exemplu, se disting rase cu producții: mici – 1000 – 3.000 kg, mijlocii – 3.000-6.500 kg și mari 6.500 -12.500 kg. Sub raport calitativ se cunosc rase cu procent de grăsime: scăzut – 2,8 – 3,5 %, mediu –3,5 – 4,0 %, ridicat 4,0 – 5,0 % și foarte ridicat – 5,0 – 6,5 %.

Individualitatea. În cadrul fiecărei rase cantitatea și calitatea laptelui variază, în limite largi, de la o vacă la alta, chiar dacă animalele beneficiază de aceleași condiții de hrănire și întreținere. Aceste variații sunt determinate de tipul de metabolism și de temperament, care imprimă un anumit grad de valorificare a furajelor.

Vârsta (lactația). În general, producția de lapte la vaci crește progresiv de la lactația I la lactația a V-a, a VI-a, după care scade treptat până la sfârșitul vieții productive. La rasele precoce, nivelul productiv maxim se înregistrează la a II-a și a III-a lactație.

Conformația corporală. Cercetările au stabilit că între formele corporale și producția de lapte a vacilor există o corelație pozitivă destul de strânsă. Astfel, vacile cu formatul corporal trapezoidal, cu uger mare și globulos, cu sferturi simetrice, bogate în țesut glandular, au o capacitate productivă mai ridicată decât a celor care nu prezintă aceste caracteristici de exterior.

Dezvoltarea corporală. Se corelează intermediar și pozitiv cu producția de lapte, dar numai până la o anumita limită de greutate, care diferă de la o rasă la alta. De exemplu, vacile din rasa Bălțată românească cu greutăți de 650-700 kg dau producții sensibil mai mari decât cele cu greutăți de 400 – 500 kg, dar daca greutatea lor corporală crește către 800 kg, se constată aptitudini mult mai pronunțate pentru producția de carne.

Constituția și temperamentul. Influențează semnificativ nivelul productiv al vacilor. Astfel, s-a constatat că exemplarele cu constituție fină sau robustă și cu temperament vioi înregistrează producții de lapte mai mari în comparație cu cele aparținând altor tipuri de constituție și temperament.

Longevitatea productivă. Sunt rase de taurine care se pot exploata în medie 6 – 7 lactații, cum este cazul rasei Jersey și rase la care durata medie de exploatare este doar 3 – 4 lactații (rasele de tip Friză). Vacile cu longevitate mare realizează producții mari de lapte pe durata vieții și produc un număr mai mare de viței, ceea ce duce la creșterea eficienței economice.

1.2.2. Factorii de mediu care influențează producția de lapte

Numărul factorilor de mediu care influențează producția individuală la vaci este mare. Ei se referă, îndeosebi, la tehnologia de exploatare și la climatul natural și microclimatul din adăposturi.

Alimentația are un rol hotărâtor asupra producției de lapte, toți ceilalți factori de mediu modificând, de fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, gradul de conversie al hranei în lapte. Aplicarea unei alimentații raționale, ca tip, nivel și mod de hrănire, are întotdeauna un efect pozitiv asupra producției cantitative și calitative de lapte. Dimpotrivă, subalimentația, supraalimentația, hrănirea unilaterală sau dezechilibrată în substanțe nutritive, influențează în sens opus nivelul productiv al vacilor.

Adăparea, influențează direct și considerabil producția vacilor deoarece se știe că laptele conține apă în proporție de circa 87%. Cu cât adăparea se face mai des, cu atât sporește producția de lapte. De aceea, tehnologiile actuale impun adăparea la discreție din adăpători automate, cu apă de bună calitate.

Îngrijirea corporală, influențează favorabil starea de sănătate a vacilor și, implicit, nivelul lor productiv. Experiențele efectuate în condiții de producție au arătat că vacile țesălate zilnic dau, în comparație cu cele nețesălate, o producție de lapte mai mare cu 3-5%.

Mișcarea vacilor, vara la pășune și iarna în padoc sau în jurul fermei, contribuie la intensificarea activității musculare, a circulației sangvine și a metabolismului în general. Ca urmare, crește pofta de mâncare și ritmul de conversie a furajelor în lapte, ceea ce determină sporirea simțitoare a producției de lapte.

Mulsul vacilor, producția cantitativă și calitativă de lapte este puternic influențată de tehnologia de muls (pregătirea ugerului, executarea mulsului, intervalul dintre mulsori, etc.). Experiențele au demonstrat că spălarea și masarea ugerului, executarea rapidă și energică a mulsului la intervale egale de timp, fără fluctuația îngrijitorilor mulgători, determină la vaci cedarea integrală a laptelui din uger, sporirea producției cu până la 15 % față de cea obținută atunci când nu se respectă întocmai aceste lucrări.

Programul activităților zilnice, executarea lucrărilor zilnice de grajd (curățenia, distribuirea furajelor, mulsul etc.), la orele stabilite, favorizează instalarea reflexelor condiționate și influențează pozitiv producția prin acordarea timpului fiziologic necesar pentru hrănire și odihnă.

Durata lactației influențează direct producția de lapte, în sensul că, cu cât aceasta este mai lungă cu atât cantitatea de lapte obținută va fi mai mare. Dar, lactația nu trebuie să depășească 305 zile, deoarece se diminuează producția vacilor la lactația următoare și se pierde un vițel.

Durata „service-period” are influență asupra producției de lapte pe întreaga perioadă de exploatare. Repausul sexual al vacilor trebuie să fie de 60-80 zile, căci însămânțările timpurii după fătare, ca și cele târzii, conduc la scăderea nivelului productiv la viitoarele lactații.

Durata „calving-interval” influențează atât nivelul, cât și ritmicitatea producției de lapte. Un interval între fătări mai mare de 12 luni antrenează micșorarea pe viață a cantității de lapte.

Vârsta primei fătări poate să influențeze, de asemenea, producția de lapte de-a lungul întregii vieți productive. Astfel, dacă vițelele se introduc la reproducție înainte de a realiza 65-70 % din greutatea vacilor adulte, vor da producții mici de lapte, producții care se mențin și la lactațiile următoare.

Temperatura, zona de confort optim pentru obținerea unor producții maxime de lapte la vaci este de 7-15ºC. Creșterea temperaturii peste 21ºC sau scăderea ei sub 0ºC produc o ușoară diminuarea a producției de lapte. S-a constatat, însă, că influența negativă a temperaturilor ridicate este mult mai mare decât a celor scăzute.

Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între 65-75 %. Abaterile de la aceste limite, asociate cu temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, conduc la instalarea unor afecțiuni respiratorii și cardiovasculare cu urmări negative asupra producției de lapte.

Curenții de aer nu trebuie să depășească 0,3 m/s iarna și 1m/s vara, asociați cu o temperatură (7 – 150C) și umiditate relativă optimă (65-75%), influențează favorabil producția de lapte. Când viteza lor este însă prea mare și se asociază și cu temperaturi scăzute și umiditate ridicată, nivelul productiv al vacilor scade simțitor.

Starea vremii, zilele senine, cu soare dar fără arșițe, influențează pozitiv cantitatea de lapte produsă de vaci. În schimb, cele cu averse, furtuni și descărcări electrice au efecte stresante asupra animalelor și, în consecință, producția de lapte scade brusc.

Producția totală de lapte reprezintă cantitatea de lapte produsă la nivelul unei ferme, localități, județ, țară, continent sau pe glob. Volumul producției totale de lapte este influențat de efectivul de vaci, producția individuală de lapte și activitatea de reproducție. De asemenea, producția de lapte marfă reprezintă cantitatea de lapte dintr-o fermă recalculată la 3,5% grăsime și care este disponibilă pentru comercializare. La rândul ei, producția de lapte marfă este influențată de volumul total de lapte fizic, consumul intern de lapte și calitatea laptelui.

1.3. Considerații generale asupra taurinelor din tulpina Holstein-Friză

1.3.1. Formarea, evoluția și răspândirea rasei Holstein-Friză

Are la origine vechea rasă Olandeză care a fost adusă de coloniști încă din anul 1625 și care, în mod foarte intens s-a importat între anii 1852-1905. În această perioadă au fost importate aproximativ 7760 vaci olandeze, juninci și tauri, inclusiv câteva zeci de taurine din Germania. De asemenea, în anul 1870 este înființată Asociația crescătorilor de animale Bălțată cu negru iar în anul 1877 a fost înființată Asociația crescătorilor de animale frize-olandeze. Ulterior în anul 1885, cele două asociații au fuzionat și se înființează Herdbook-ul rasei. Performanțele productive ale rasei Holstein sunt rezultatul orientării selecției timp de peste 70 de ani spre producția de lapte.

S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al acestei rase, cu un efectiv de peste 10 milioane capete iar ca și pondere deține peste 80 % din taurinele specializate pentru lapte și 67 % din total efectiv. Este răspândită în multe state din S.U.A. – Minnesota, Iowa, Ohio, New-York, Pennsylvania, Massachusetts, Wisconsin, California etc. Mari concentrări de efective sunt în jurul orașelor Chicago și Los Angeles. În prezent sunt tendințe de extindere a creșterii rasei și în zona de sud – Arizona, Texas, New Mexico etc.

Rasa Holstein (fig. 3.1.) se caracterizează prin tip morfologic de lapte, cu dezvoltare hipermetrică, talia la vaci de 138 cm, greutatea corporală 700 kg, la tauri talia fiind de 150 cm iar greutatea corporală de 1000 kg.

Vacile adulte pot atinge greutatea corporală de 900-1000 kg iar taurii o greutate de 1150-1250 kg, respectiv talia de 140-144 cm la vaci și 158-160 cm la tauri. La naștere, masculii au greutatea de 44 kg iar vițelele de 38-40 kg.

Fig. 1.5. – Rasa Holstein

Capul este fin, expresiv, gâtul subțire cu salbă slab dezvoltată, trunchiul este în formă de trapez, cu linia superioară dreaptă, crupa lungă și largă, toracele adânc, abdomenul mare, aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul voluminos, bine prins, simetric și glandular, cu mameloane normale și arborizații venoase bine evidențiate. Membrele sunt relativ lungi, uscățive și foarte rezistente. Culoarea robei poate fi bălțată negru cu alb sau alb cu negru, prezentând în general pe cap o brezătură. Constituția acestei rase este fină, caracter docil, temperament vioi, precocitate pronunțată și o bună capacitate de valorificare a hranei.

Producția de lapte este imbatabilă realizând peste 9700 kg lapte pe lactație cu 3,8 – 3,9 % grăsime și 3,30 % proteină, frecvent existând vaci care depășesc 11.500 kg lapte pe lactație.

Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic cu o viteză de eliberare a laptelui de 2,7 kg/min iar cea maximă de 3,5 kg/min și indicele mamar de 48 %.

Rasa poate realiza producții de peste 34.000 kg lapte pe lactație și 1100 kg grăsime, ceea ce reprezintă o premieră absolută în filiera laptelui.

Nu în ultimul rând, deține recordul în producția medie zilnică de 125 kg lapte. În anul 2005 au fost nominalizate câteva vaci recordiste și anume: Budion Redmarker Ex-94 care a realizat în 365 zile 17.709 kg lapte cu 4,5 % grăsime, 791 kg grăsime, 2,8 % proteină și 503 kg proteină; vaca Scientific, Debutante Rae RC-92 a realizat în 365 zile 14.937 kg lapte, cu 4,4 % grăsime, 653 kg grăsime, 3,4 % proteină și 513 kg proteină și vaca Ocean-View Storm Dacca-Tw Ex-93 cu 14.769 kg lapte, 3,9 % grăsime, 574 kg grăsime, 3,3 % proteină, 488 kg proteină. Dintre cele mai bune ferme cu vaci Holstein nominalizate în SUA în 2004 menționăm: Ferma Elm Park cu 60 de vaci și o producție de 13.835 kg lapte, 3,73 % grăsime și 3,36 % proteină, ferma Jerland Holstein cu 100 de vaci și o producție de 12.247 kg lapte, 3,8 % grăsime, 3,1 % proteină și ferma Regancrest cu 540 vaci și o producție de 11.149 kg lapte, 4,00 % grăsime și 3,1 % proteină.

Rasa Holstein-Friză este considerată rezervorul mondial de gene pentru ameliorarea producției de lapte. Încă din anul 1960 s-a folosit la ameliorarea raselor de tip Friză din Europa și extraeuropene. De asemenea, a participat la formarea și ameliorarea raselor prin încrucișări de absorbție și infuzie. Este răspândită pe toate continentele – America, Asia, Africa, Australia și Europa.

1.3.2. Rasa Holstein-Friză în România

În România, rasa Friză a fost introdusă în mod sistematic și organizat începând cu anii 1960-1961, când la fostele GAS Tudor Vladimirescu și Orțișoara au fost importate primele efective, ulterior importându-se și primele cantități de material seminal congelat. Începând cu perioada 1962-1964, au fost importate efective însemnate de juninci, în mod deosebit din Canada, Anglia, Polonia și Danemarca, în anii următori intensificându-se atât importul de material seminal cât și, mai ales, de taurine de reproducție și de juninci din Danemarca, Olanda, Germania și fosta URSS (tab. 3.1).

Tabelul 1.1

Juninci de rasã Frizã importate pânã la data de 30.XII.1986

În total, până în 1989, s-au importat 54453 juninci, care au participat pe linie maternă în proporție de 50 % la formarea rasei Bălțată cu negru românească, importându-se și 126 de tauri de reproducție, care au participat în proporție de 25% la formarea rasei, precum și 135820 de doze de material seminal congelat, participând tot cu 25% în structura genetică a rasei. În octombrie 1967, a fost importat, din Danemarca, un nucleu de taurine din rasa Friză la fostul IAS Iași, ferma Dancu, nucleu care a stat la baza formării populației de vaci de un înalt nivel productiv, crescută în actuala Stațiune de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Dancu.

Programul național de ameliorare a bovinelor, rezerva rasei Friză în anul 1986, circa 25% din efectivul matcă de taurine (cu pondere în fermele de exploatare industrială) alături de rasa Bãlțată româneascã (45%) și Brună (30%).

Prin importul de material seminal congelat (tab. 3.2.), au pătruns în țară gene extrem de valoroase de la o serie de tauri, ca: Seamen (cel mai valoros taur american din perioada 1970-1975); Bootmacker (lider genetic american); Viborg Ernstt (cel mai valoros taur danez); Pabst-Ideal (cel mai utilizat taur din FPG); Schamit-Israel.

Tabelul 1.2.

Materialul seminal congelat și taurii de rasã Frizã din import direct până la 30.XII.1986

După o scurtă întrerupere (1986-1990), din anul 1990 s-a reluat importul de material biologic (juninci gestante) de bună calitate din străinătate. Astfel, numai în zona Moldovei s-au importat, în perioada 1990-1997, circa 3000 de juninci gestante, din cele 5829 importate în România. Materialul biologic importat a fost crescut în rasă curată și a constituit în permanență sursa pentru producerea de tăurași, care s-au utilizat la ameliorarea raselor locale.

1.3.3. Rasa Bălțată cu negru românească (B.N.R.)

Rasa s-a format în condițiile țării noastre, pe baza taurinelor Holstein Friză, introduse în România începând cu anul 1961, când s-au făcut importuri de juninci și tauri cât și material seminal congelat din Canada, Anglia și Polonia, intensificându-se în perioada 1967-1978 din Danemarca, Olanda, Germania, S.U.A., Suedia, etc. Astfel, s-au adus un număr total de 54.443 juninci, în special din Danemarca și Olanda, cele mai puține din Israel. Taurii au pătruns în România atât prin import de animale – 126 capete, cu precădere din Danemarca și Olanda, cât și prin material seminal congelat – 135.820 doze, în special din Olanda – 43.187 doze, Suedia – 22.336 doze și S.U.A. – 17.201 doze.

Materialul biologic importat a fost crescut în rasă curată și a constituit în permanență sursa pentru producerea de tăurași, care s-au utilizat la ameliorarea raselor locale. Ca urmare, la formarea rasei BNR s-au folosit încrucișări de absorbție cu rasele Roșie dobrogeană, Brună, Bălțată românească, Pinzgau și diferiți metiși între aceste rase.

În zona Moldovei, primele importuri cu rasa Friză s-au făcut în anul 1967, din Danemarca, la S.C.D.B. Dancu, județul Iași. Însămânțările cu rasa Friză în Moldova s-au practicat încă din anul 1961, prin folosirea taurilor: Dulman 67, Expert 99, Eduard 121, Eftimie 145, Efess 119, Ben Hur etc.

În prezent, materialul biologic aparținând rasei BNR păstrează o asemănare genetică de 8 % cu rasele substituite și 92 % cu rasele participante la încrucișările de absorbție.

Populația a fost omologată ca rasă în anul 1987 (O.M. nr. 125/1987), sub denumirea „Bălțată cu negru românească” (BNR – fig. 3.2). Rasa BNR nu poate fi confundată cu nici o rasă de tip Friză deoarece are tendință de izolare reproductivă și drum evolutiv propriu.

Fig. 1.6. Rasa Bălțată cu negru românească (BNR)

În anul 2012, totalul vacilor de rasă BNR înscrise în controlul oficial al producției a fost de 48.630 capete.

Înainte de anul 1989, rasa BNR și metișii acesteia a reprezentat 1.200.000 capete, efectiv care a scăzut considerabil până în anul 2001 după care s-a înregistrat o ușoară creștere.

Aria de răspândire a rasei este mare, ocupând, în principal zona de câmpie din sud-estul și sudul țării, respectiv zonele mai joase și colinare din Moldova.

Efectivul actual reprezintă aproximativ 35 % din efectivul total de taurine al țării.

Rasa este asemănătoare ca aspect exterior și însușiri cu taurinele de tipul Friză, din care provine, însă se deosebește prin unele caractere esențiale.

Dezvoltarea corporală este eumetrică, în medie talia la vaci este de 131 cm iar greutatea corporală de 580 -600 kg. Din cercetările efectuate de V. Maciuc în anul 2006 a rezultat că vacile din rasa Bălțată cu negru românească exploatate în zona de N-E a țării au o bună dezvoltare corporală, talia fiind de 131,29 – 135,14 cm, lungimea oblică a trunchiului 149,15 – 159,58 cm, perimetrul toracic 198,75 – 212,36 cm și greutatea corporală de 535,5 – 624,99 kg, valori medii obținute în primele trei lactații pe un efectiv de 1.800 capete.

Taurinele aparținând acestei rase au o înfățișare zveltă, uscățivă iar privit din profil, formatul corporal se înscrie într-un trapez cu baza mare orientată la nivelul trenului posterior. Constituția este fin compactă și temperamentul vioi. Capul este relativ larg, cu regiunea feței lungă și subțire, profilul este drept, exceptând regiunea frunții, care, datorită arcadelor orbitare bine dezvoltate imprimă acestuia o formă concavă.

Gâtul este mijlociu de lung și potrivit de îmbrăcat în mușchi. Trunchiul este lung și profund cu linia spinării dreaptă. Toracele este bine descins în partea anterioară și larg în partea lui posterioară, continuându-se cu un abdomen voluminos și bine dezvoltat. Pereții laterali ai cutiei toracice sunt formați din coaste potrivit arcuite, cu spații intercostale largi și cu o orientare pronunțată spre înapoi. Regiunea șalelor este dreaptă, solidă și largă, continuându-se cu o crupă orizontală, dreaptă, de formă pătrată. Membrele sunt de structură compactă, puternice și mijlociu de lungi. Pielea este de grosime mijlocie, fină, elastică și ușor detașabilă. Ugerul este dezvoltat, bine prins, extinzându-se mult înainte spre abdomen și spre înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri potrivit de lungi, simetrice și bine depărtate, defectele ugerului fiind mai puțin evidente decât la restul raselor autohtone. Culoarea robei este bălțată alb cu negru, petele negre și albe având răspândire variabilă pe trunchi.

Rasa are aptitudini bune pentru producția de lapte care în medie este de 4700 kg, cu 3,85 % grăsime și 3,35 % proteină.

V. Maciuc, 2006, analizând însușirile de producție la populația BNR din N-E țării, a constatat pe parcursul lactațiilor o evoluție ascendentă a producției de lapte de la 5500 kg lapte în lactația I-a la peste 6000 kg în următoarele lactații, respectiv până în lactația a VII-a. De aici, rezultă că potențialul genetic al rasei este mult mai mare decât nivelul de producție realizat până în prezent.

Aptitudinile bune de lapte sunt evidențiate și prin viteza de eliberare a laptelui peste 1,8 kg/min, indicele de lapte – 45 %, indicele de constantă – 80 % iar consumul de hrană 1,07-1,17 UNL/kg lapte.

În producția de carne se comportă, de asemenea, bine. Tineretul îngrășat intensiv realizează un spor mediu zilnic de cca. 900 g, cu un consum specific de cca. 7,46 UNC iar la cea semiintensivă de 750 g cu un consum specific de 7,7 – 8,5 UNC la un kg spor în greutate. Randamentul este în medie de 52-54 %. Calitățile organoleptice ale cărnii sunt inferioare raselor Bălțată românească și Brună.

Rasa se pretează la exploatarea intensiv-industrială, atât pentru producția de lapte cât și de carne. Solicită însă condiții corespunzătoare de creștere și exploatare.

În perspectivă, BNR va fi principalul furnizor de lapte din țara noastră. Direcția de ameliorare este pentru producția de lapte, respectiv în ponderea caracterelor economice laptele reprezintă 90 % iar 10 % se alocă persistenței lactației, ușurinței la fătare și fertilității.

Obiectivele principale de ameliorare vizează o talie de 133 – 135 cm, greutatea corporală 650 kg, ameliorarea potențialului productiv pentru lapte la peste 6000 kg pe lactație, reducerea consumului specific și îmbunătățirea aptitudinilor pentru mulsul mecanic.

CAPITOLUL 2

DESCRIEREA CADRULUI NATURAL ȘI ORGANIZATORIC ÎN CARE

S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

2.1. Condițiile mediului natural specifice zonei în care s-au desfășurat experiențele.

Așezare geografică. Unitatea în care s-au desfășurat cercetările, respectiv S.C. AgroComplex Lunca Pașcani, județul Iași, este situată în Podișul central al Moldovei la o altitudine de 400-425 m, având coordonatele de 46o 43' latitudine nordică și 26o 37' longitudine estică (Greenwich), într-o zonă de silvostepă favorabilă creșterii animalelor.

Condițiile climaterice. Clima din zona centrală a Moldovei este de tip temperat continental, caracterizată în general prin ierni aspre, cu implicații asupra întreținerii corespunzătoare a animalelor.

Regimul termic. Analizând valorile temperaturii atmosferice pe o perioadă mai lungă, se constată că valorile anuale oscilează între +9oC în zonele joase din partea de est și +4oC sau chiar +1oC în zonele mai înalte din partea de vest. Cea mai scăzută temperatură medie se înregistrează în luna ianuarie (-5,5oC), iar cea mai ridicată în luna iulie (+18,74oC).

În cursul unui an, numărul cel mai mare de zile cu temperaturi sub 0oC se înregistrează în lunile decembrie și februarie, iar cele mai puține în lunile martie, aprilie și octombrie, noiembrie. În general, grosimea stratului de zăpadă și numărul zilelor cu zăpadă este satisfăcător, plantele fiind expuse mai puțin pericolului de îngheț.

Înghețurile târzii de primăvară se înregistrează între 11-20 aprilie și mai rar între 9-31 martie, iar cele timpurii de toamnă apar la sfârșitul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie. Brumele târzii de primăvară se înregistrează în martie și aprilie, izolat în mai, iar cele timpurii de toamnă apar, de regulă, în septembrie-octombrie.

Regimul pluviometric. În zona centrală a Moldovei, regimul pluviometric are un pronunțat caracter continental. Cantitățile cele mai mari de precipitații cad în timpul verii, în lunile mai, iunie, cu o medie a precipitațiilor cuprinsă între 56-100 mm.

Cât privește precipitațiile medii anuale, cele mai mici cantități depășesc 450-500 mm, valorile de 500-600 mm prezentând o frecvență de aproximativ 80%. Referitor la modul în care sunt satisfăcute cerințele plantelor în apă, rezultă că în perioada de vegetație cad în medie 2 mm precipitații zilnice, deși pe decade acest minim nu este atins primăvara și nici toamna.

Cel mai mare deficit în apă al plantelor se înregistrează în lunile iulie-august, tocmai în perioada când plantele de nutreț, în marea lor majoritate, au nevoie acută de apă. Aceasta impune unele măsuri agrotehnice speciale, în vederea reținerii în sol a întregii cantități de precipitații.

Regimul eolian. În silvostepa Moldovei bat vânturi puternice și foarte frecvente, cu direcția predominantă N, N-V, S-E și S-V. Vântul cu cea mai mare frecvență este Crivățul, care iarna aduce viscole puternice. Tăria vântului are o valoare medie de 3,5 m/sec, cu maxima în februarie (4,7 m/sec) și minima în august-septembrie (2,8-2,9 m/sec). Curenții de aer puternici se înregistrează în lunile de iarnă și primăvară, iar în perioada de vară și toamnă aceștia sunt mai slabi. Frecvența cea mai mare a curenților puternici se întâlnește pe valea Siretului, Moldovei, Bîrladului și Racovei, străbătute de râurile cu aceleași nume.

Regimul nebulozității. Nebulozitatea se caracterizează printr-o valoare medie de 5,6 zecimi de unități, cu variații de la un an la altul. În cursul anului, valoarea minimă a nebulozității se întâlnește în lunile de vară, cu valori între 4,4-4,6 zecimi de unități, iar valoarea maximă, în lunile de iarnă (6,1-6,8). Gradul de acoperire a cerului explică și durata de strălucire a soarelui, care are valori cuprinse între 54-56% în lunile de vară și 32-39% în lunile de iarnă.

Regimul higrometric. Umiditatea relativă a aerului are valoarea medie anuală de 78%, cu oscilații între 72-85%. Valoarea cea mai ridicată se înregistrează în lunile de iarnă (decembrie-februarie), iar cea mai scăzută în lunile de vară (iulie-august).

Din analiza principalelor elemente climaterice se desprinde concluzia că zona centrală a Moldovei are o climă cu un pronunțat caracter temperat continental, un regim termic moderat, regim pluviometric mai ridicat în zona muntoasă și cu un regim eolian variabil, de la frecvențe și intensități moderate ajungând uneori la valori destul de mari.

Condițiile pedologice se referă la relief, respectiv la solurile și vegetația existente în zonă.

Relieful. Zona centrală a Moldovei ocupă un teritoriu cu un relief de o mare varietate, formele acestuia apărând ca niște trepte uriașe ce coboară din vest spre valea Siretului și Bîrladului. Relieful zonei centrale a Moldovei este variat, cu altitudini de la 400-500 m (dealurile joase ale Podișului Moldovenesc) până la 1904 m (vârful Toaca de pe Ceahlău). Dealurile au pante line sau abrupte, cu valori medii de 15-20%, permițând în majoritatea unităților efectuarea mecanizată a lucrărilor agricole.

Solurile și vegetația. Pe teritoriul unde se găsește SC AgroComplex Lunca Pașcani, se înâlnește o gamă mai largă de soluri formate sub influența climatului local și a reliefului. Astfel, în partea de est și nord-est a Podișului Moldovenesc predomină cernoziomurile în diferite stadii de degradare.

Pe văile râurilor se întâlnesc complexe de aluviuni și soluri aluviale, iar în partea de vest predomină solurile brune de pădure (tipice și podzolice). În general, aceste tipuri de soluri sunt diferite, cu un conținut de humus mai bogat (1,3-7% solurile cernoziomice, aluviunile și solurile aluviale), sau moderat (2-4% solurile brune de pădure), fiind favorabile unor culturi ca: porumb, grâu, ovăz, orz, mazăre, cartofi, sfeclă furajeră, gulii și a altor plante furajere valoroase, în special lucerna și mai puțin trifoiul.

De remarcat condițiile prielnice din această zonă în special pentru lucernă, sfeclă furajeră și porumb pentru siloz, dintre care se detașează producțiile constante și mari ce se obțin din cultura lucernei, furaj cu o deosebită valoare în hrănirea vacilor de lapte. În structura bazei furajere a unităților, lucerna deține o pondere însemnată.

2.2. Prezentarea fermei

Sediul administrativ al S.C. AgroComplex Lunca Pașcani SA este situat pe strada Mihai Viteazul nr. 80 în cartierul Lunca Pașcani, a orașului Pașcani.

Ferma Lunca Pașcani a fost privatizată cu denumirea AgroComplex Lunca Pascani, în anul 1991, fiind înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. R 1996960.

Ferma este amplasată la poalele dealului Hărmănești, în imediata apropiere a râului Siret, mai exact la o distanță de 800 m de acesta și se învecinează cu satele Gâștești în vest la o distanță de 7 km, Blăgești în nord la aproximativ 1 km, iar în S-E la 5 km cu satul Bursuc.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. și-a început activitatea în 1991, cu un număr de 68 angajați având ca principale domenii de activitate sectorul zootehnic și cultura vegetală.

S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. este organizată în două ferme și patru sectoare: o fermă zootehnică și una agricolă, sectorul de fabricare a nutrețurilor combinate, sectorul mecanic, atelierul de tâmplărie și pavilionul administrativ, domeniile de activitate fiind multiple:

» Producția de lapte și brânzeturi;

» Producția de carne de bovine;

» Cultivarea cerealelor si plantelor tehnice;

» Activități industriale (atelier de tâmplărie, confecții metalice);

» Comerțul cu cereale, semințe si furaje;

» Comerțul cu animale;

» Comerțul cu amănuntul al produselor in magazine proprii;

» Fabrica de nutrețuri combinate;

» Morărit; pâine și produse din patiserie;

» Transport auto.

Amplasamentul are acces la următoarele utilități tehnico-edilitare: rețele electrice (Post Trafo propriu), rețele de telefonie, conectate la rețelele locale; rețele de apă proprii (castel apă, rețele alimentare și distribuție subterane), respectiv rețele de canalizare proprii( fose septice, canale scurgere și colectare ape uzate , bazin colectare dejecții, etc.).

Clădirile și construcțiile aferente fermei zootehnice au fost executate în perioada 1972-1974. Periodic au fost executate lucrări de igienizare, modernizare, respectiv dotări cu instalații noi.

Ultima modernizare a fost făcută în anii 2007-2008, printr-o investiție de 2 milioane euro realizată cu fonduri SAPARD în cadrul proiectului "Extindere și modernizare fermă vaci".

Au fost modernizate două grajduri (fig. 2.1), a mai fost construit un grajd nou, un spațiu cu o sala de muls având instalație tip Westfalia, un spațiu dotat cu tanc frigorific pentru păstrarea laptelui (fig. 2.2.), un laborator propriu pentru determinarea calității laptelui și birouri.

Fig. 2.1. Adăposturi modernizate pentru vaci

Fig. 2.2. Tanc pentru păstrarea laptelui

Sala de muls (fig. 2.3) are 2 x 12 posturi, adică se mulg 24 de vaci o dată, iar tancul de păstrare a laptelui are capacitatea de 10.000 litri . Producția zilnică este de circa 5000 kg lapte.

Fig. 2.3. Imagini din sala de muls

Prin modernizarea grajdurilor s-a trecut de la sistemul de exploatare legat la sistemul de stabulație liberă, conform cerințelor comunitare.

Categoriei vaci de lapte îi sunt repartizate doua grajduri cu o suprafață de 900 m2 fiecare și o capacitate de 400 capete, momentan fiind populat doar un grajd cu 200 capete.

Tineretul taurin existent, la nivelul anului 2013 este de 250 capete întreținut într-un grajd (fig. 2.4) cu o capacitate de 300 capete. Maternitatea deține 60 locuri pentru vaci gestante și o creșă cu același număr de locuri.

În cadrul sectorului zootehnic se găsește și parcul de furaje prevăzut cu două fânare cu capacitatea de 1200 m3 prevăzut cu ventilatoare și un siloz de 1000 m3. Fabrica de nutrețuri combinate are a capacitate de 10 tone furaj pe oră, capacitate ce satisface necesitățile fermei.

Fig. 2.4. Adăpost modernizat pentru viței

Tehnologia de furajare este semimecanizată și diferită în funcție de categoria de vârstă. Retribuirea personalului se face în acord global.

Accesul în fermă este asigurat de o intrare principală și una de serviciu ce se continuă cu drumuri betonate. La intrare este amplasat un filtru sanitar-veterinar și un punct de dezinfecție pentru mașini, clădirile societății extinzându-se pe o suprafață de 7 ha.

Furajele necesare fermei zootehnice sunt produse de ferma vegetală, pe lângă necesarul de furaje pentru animale se produc și alte categorii de nutrețuri destinate vânzării. Ferma vegetală deține o suprafață de 3000 ha teren arabil arendat de la proprietari particulari din satele Gâștești, Blăgești și Bursuc.

Ponderea culturilor, la nivelul anului 2013 este configurată astfel: 200 ha cereale păioase; 100 ha sfeclă de zahăr; 100 ha cartofi; 200 ha loturi seminciere; 250 ha floarea soarelui; 200 ha soia; 200 ha lucernă; 50 ha trifoi; 80 ha pășune supraînsămânțată anual, astfel încât pe tot parcursul anului se folosește conveier verde, iar restul până la 3000 ha se cultivă porumb. Pentru executarea lucrărilor necesare culturilor agricole există un parc de mașini agricole dotat cu toate utilajele necesare.

PARTEA a II-a

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Scopul lucrării

Datorită exploziei demografice a populațiilor umane și ale preferințelor consumatorilor față de produsele animale, aproape pretutindeni în lume, creșterea bovinelor a fost și este una din cele mai importante preocupări ale oamenilor în decursul timpului.

Având în vedere cererea crescândă de lapte și carne, satisfacerea acestui deziderat se poate realiza prin sporirea efectivelor de bovine și ameliorarea lor genetică prin știință și tehnologii performante.

Alinierea la standardele europene impune crescătorilor de taurine din România abordarea unei noi perspective în ceea ce privește creșterea numerică a efectivului de vaci și îmbunătățirii potențialului genetic al acestuia, aspecte esențiale pentru sporirea prolificității și a producției de lapte și carne.

Zona de nord-est a țării (Moldova) oferă condiții de mediu favorabile creșterii taurinelor și are tradiții vechi în domeniul zootehniei. In condițiile economiei de piață, este necesară o noua abordare a modului de creștere și exploatare a taurinelor.

Având în vedere faptul că rasa Holstein-Friză (inclusiv BNR) deține o pondere importantă în structura de rasă a taurinelor din nord-estul țării, la nivelul județului Iași fiind preferata crescătorilor (26.410 cap. din 27.245 cap. – ANARZ 2013), am considerat că este oportun de a întreprinde studii și cercetări asupra stadiului actual de ameliorare, și asupra nivelul performanțelor productive ale acestei rase.

3.2. Materialul biologic cercetat

Cercetările s-au efectuat asupra vacilor de lapte aparținând rasei Holstein, exploatată în cadrul uneia din cele mai performante ferme de profil din județul Iași, respectiv S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PASCANI SA.

În studiu a fost luat un efectiv de 100 vaci, aparținând rasei Holstein, înscrise în controlul oficial al producției, și care și-au încheiat activitatea productivă.

Vacile luate în studiu au fost crescute, hrănite, întreținute și exploatate în aceleași condiții în cadrul S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PASCANI SA.

Metoda de cercetare s-a bazat pe studiul efectuat la nivelul societății. În acest sens, au fost utilizate sursele de informare ale fermei (pentru perioada 2006-2013), fiind completate cu observații personale directe din cadrul fermei, urmărindu-se următoarele obiective:

► Date cu privire la durata lactației;

► Producția de lapte obținută pe lactație totală și normală, în succesiunea lactațiilor, pe fermă;

► Conținutul și cantitatea de grăsime; conținutul și cantitatea de proteine.

Obiectivele cercetărilor și parametrii studiați au fost sintetizate în protocolul experimental a cărei sinteză este prezentată în figura 4.1.

Fig. 3.1. Schema sintetică cu obiectivele cercetării, materialul biologic și parametrii studiați

3.3. Metoda de lucru folosită

Pentru a certifica rezultatele înregistrate, s-a făcut prelucrarea statistică a datelor obținute conform metodelor statistice utilizate în zootehnie și prezentate de (Cucu I., Maciuc V., 2004). Toate datele obținute au fost prelucrate statistic, calculându-se: media aritmetică, varianța, abaterea standard a mediei și coeficientul de variabilitate. Media aritmetică () reprezintă valoarea centrală a caracterului în jurul căruia fluctuează valorile variabilei studiate și se calculează cu ajutorul formulei:

Varianța (s2) denumită și pătratul mediei, oferă indicații asupra variabilității caracterului studiat și asupra gradului de împrăștiere a variabilei în jurul valorii centrale. Se calculează după relația de calcul:

–

Deviația standard (s) (abaterea standard a valorilor individuale) este prezentată în valori absolute specifice caracterului analizat. Variabilitatea unui caracter cercetat este direct proporțională cu mărimea deviației standard. Cu cât această mărime este mai ridicată, cu atât și variabilitatea caracterului analizat este mai mare și invers. Formula de calcul pentru deviația standard este:

Abaterea standard a mediei (±s), reflectă gradul de încărcare cu eroare a mediei aritmetice și indică limitele între care se află media adevărată. Formula utilizată pentru calcul este:

Coeficientul de variabilitate (V %) reprezintă măsura variabilității caracterului analizat și se exprimă procentual. Cu ajutorul acestui estimator există posibilitatea de comparare a gradului de variabilitate a diferitelor caractere ce au unități de măsură diferite. În funcție de mărimea coeficientului de variabilitate, probele se apreciază ca fiind cu o variabilitate mică, când V are valori mai mici sau egale cu 10 %; cu variabilitate mijlocie când V are valori cuprinse între 10 și 20 % și cu variabilitate mare când V are valori peste 20 %. Formula de calcul utilizată pentru V % este:

CAPITOLUL 4

REZULTATELE PROPRII

4.1. Durata lactației

Pe baza datelor provenite de la controlului oficial de producție (C.O.P.) precum și din observații proprii au fost analizate performanțele productive realizate de vacile din rasa Holstein exploatate în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani.

Pentru aprecierea performanțelor productive ale populației de taurine Holstein am procedat la calcularea duratei lactației totale și normale, pe lactații succesive, rezultatele fiind prezentate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1.

Durata lactației totale și normale a populației de taurine Holstein

Din datele prezentate în tabelul 4.1 remarcăm faptul că, durata lactației totale la taurinele luate în studiu a înregistrat valori medii apropiate pe parcursul celor 7 lactații, fiind între 364-334 zile. De asemeni se observă că, s-au înregistrat diferențe foarte mari între minimul și maximul duratei lactației, pe întreaga viață productivă, valorile extreme fiind 252 și 640 zile.

În funcție de succesiunea lactațiilor se observă că, pe măsura înaintării în vârstă, există tendința de scurtare a lactațiilor și de apropiere spre durata normală (de 305 zile), ca urmare a influenței managementului aplicat în fermă.

Variabilitatea foarte mare a duratei lactației totale este demonstrată și de coeficientul de variație, valorile înregistrate (de peste 20%) fiind mai mari la primele lactații (26-27%) și mai mici spre sfârșitul vieții productive (23-24%).

Durata lactației normale a înregistrat valori medii în jurul cifrei de 295 zile, cu aproximativ 10 zile mai mică decât durata lactației standard (305 zile), ceea ce s-a repercutat asupra producției de lapte realizată pe lactație normală. Se constată aceeași variabilitate accentuată ca și în cazul lactației totale, valorile coeficientului de variabilitate fiind de peste 20% la toate cele 7 lactații.

4.2. Producția cantitativă de lapte pe lactație totală și normală

Producția cantitativă de lapte a avut o evoluție ascendentă până la lactația a III-a, după care urmează o descreștere a producției de lapte până la lactația a VII-a când vacile sunt reformate.

Din analiza producției cantitative de lapte pe lactații totale se constată faptul că, populația studiată a realizat performanțe productive de peste 5000 kg lapte pe fiecare din cele șapte lactații succesive, dar cu o variabilitate foarte accentuată.

Producțiile individuale de lapte au înregistrat valori extreme foarte diferite, acestea fiind între 2838 kg (lactația a I-a) și 13218 kg în lactația a III-a. (tabelul 4.2.). Explicația pentru aceste diferențe mari credem că poate fi pusă pe seama tehnologiei de exploatare aplicată în fiecare fermă cât și pe valoarea materialului genetic.

Tabelul 4.2.

Cantitatea de lapte pe lactație totală și normală la populației de taurine Holstein

Analiza producției de lapte pe parcursul întregii vieți productive evidențiază faptul că, efectivul de vaci studiat a înregistrat producții bune, dar situate sub performanțele rasei în țările cu tradiție în exploatarea rasei Holstein-Friză.

Variabilitatea producției individuale de lapte este foarte accentuată, coeficientul de variabilitate având valori de peste 20% la toate cele 7 lactații.

Evoluția producției cantitative de lapte pe lactația totală și lactație normală este prezentată sintetic în tabelul 4.3 și figurile 4.1 și 4.2.

Tabelul 4.3

Evoluția producției cantitative de lapte pe lactație totală și lactație normală

Fig. 4.1. Evoluția producției cantitative de lapte pe lactație totală

Fig. 4.2. Evoluția producției cantitative de lapte pe lactație normală

Din datele prezentate în tabelul 4.3 se constată un debut al producției de lapte de 5823,9 kg, urmat de o creștere a producției de lapte până în lactația a III-a, care reprezintă lactația maximă (7307,5 kg), după care producția descrește până la sfârșitul vieții productive când ajunge la o valoare de 5162,1 kg. Mai remarcăm faptul că, populația de vaci studiată realizează cca. 79% din producția maximă de lapte încă de la prima lactație fapt ce demonstrează un grad de precocitate destul de bun.

4.3. Conținutul și cantitatea de proteine din lapte

Pentru a putea caracteriza cât mai bine populația studiată s-a realizat analiza calității laptelui pe baza conținutului în proteine și grăsime . Datele cu privire la conținutul și cantitatea de proteine din lapte la populația de taurine Holstein sunt prezentate în tabelul 4.4. și figurile 4.3. și 4.4.

Conținutul laptelui în proteine pe lactație totală a avut o evoluție fluctuantă în succesiunea celor șapte lactații. Crește până la lactația a III-a ( 3,37%) scade la lactația a IV-a (3,32%) crește din nou la lactația a V-a (3,37%) după care scade treptat până la lactația a VII-a care reprezintă și sfârșitul vieții productive când se înregistrează un procent de 3,30%. Limita minimă și limita maximă pentru conținutul în proteine s-a înregistrat la lactația II-a, respectiv a șaptea lactație. De asemenea putem remarca faptul că există plus variante care au realizat peste 4% procent de proteine în lapte și chiar 4,45% (lactația a III-a), ceea ce ne arată potențialul genetic foarte bun al acestei rase.

Tabelul 4.4.

Conținutul și cantitatea de proteine din lapte la populația de taurine Holstein

Fig. 4.3. Conținutul în proteine pe lactație totală și normală

Fig. 4.4. Cantitatea de proteine pe lactație totală și normală

Variabilitatea individuală a fost diferită, conținutul în proteină, la lactația totală și normală, având coeficientul de variație de circa 9% iar cantitatea de proteină a avut coeficientul de variație de circa 25%.

Referitor la cantitatea de proteine pe lactație totală și normală, aceasta a fost în concordanță cu producția de lapte înregistrată pe lactație, maxima acesteia este de 244,71 kg și a fost înregistrată la lactația a III-a, iar valoarea minimă este de 168,12 kg la lactația a VII-a.

4.4. Conținutul și cantitatea de grăsime din lapte

Referitor la calitatea laptelui, conținutul laptelui în grăsime nu diferă semnificativ între lactația totală și cea normală în funcție de succesiune lactației. Chiar, dacă nu sunt diferențe semnificative conținutul și cantitatea de grăsime din lapte au valori ușor inferioare pe lactația normală față de lactația totală (tabelul 4.5 și figurile 4.5 și 4.6).

Conținutul laptelui în grăsime pe lactație totală, pe lactații succesive a avut o evoluție fluctuantă. În prima lactație a fost un procent de 4,22% proteine, scade în lactația a doua la 4,17%, urmează o creștere în lactația a treia când se înregistrează 4,20% urmând o scădere până la sfârșitul vieții productive lactația a VII-a) când se înregistrează un procent de grăsime de 3,98%.

Cantitatea de grăsime pe lactație totală și normală, aceasta a fost în concordanță cu producția de lapte înregistrată pe lactație, maxima acesteia fiind de 307,86kg și a fost înregistrată la lactația a III-a, iar valoarea minimă este de 215,14 kg la lactația a VII-a.

Tabelul 4.5.

Conținutul și cantitatea de grăsime din lapte la populația de taurine Holstein

Fig. 4.5. Conținutul în grăsime pe lactație totală și normală

Fig. 4.6. Cantitatea de grăsime pe lactație totală și normală

Corespunzător conținutului în grăsime, cantitatea de grăsime pe lactație normală diferă semnificativ comparativ cu lactația totală, diferențele având aceeași ordine de mărime ca și pentru cantitatea de lapte.

4.5. Date privind producțiile obținute de rasa Holstein în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani, comparativ cu alte cercetări realizate în zona de Nord Est.

Pentru a putea observa care sunt diferențele înregistrate între performanțele realizate de populația Holstein studiată, s-a procedat la compararea valorilor obținute în urma cercetărilor întreprinse cu rezultatele din literatura de specialitate.

Durata lactației

Datele cu privire la durata lactației înregistrată la rasaHolstein, exploatată în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani și compararea cu literatura de specialitate sunt prezentate în tabelul 4.6.

Analizând datele prezentate în tabel, observăm faptul că, rezultatele obținute pe întreaga viață productivă se încadrează în limitele prezentate de literatura de specialitate, în unele cazuri fiind chiar mai mici (lactația a IV-a și a VI-a).

Tabelul 4.6..

Date comparative privind durata lactației la rasa Holstein (zile)

Producția cantitativă de lapte

Compararea performanțelor obținute în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani cu datele din literatura de specialitate este făcută în tabelul 4.7.

Tabelul 4.7.

Date comparative privind producția de lapte la rasa Holstein

Din analiza datelor prezentate în tabelul 4.7 observăm faptul că, producțiile obținute la fiecare lactație, cu mici excepții (lactația VI și VII) depășesc limitele prezentate de literatura de specialitate.

Remarcăm de asemenea faptul că, toate aceste producții medii, sunt în conformitate cu potențialul rasei Holstein realizat în România, fapt ce indică prezența unei tehnologii adecvate în cadrul fermei și o alimentație corespunzătoare.

Dacă facem comparații cu producțiile realizate de rasa Holstein-Friză la nivel mondial, constatăm diferențe mari față de producțiile medii obținute în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani precum și la celelalte efective din zonă.

Conținutul în proteine din lapte

Valorile obținute în urma determinării conținutului laptelui în proteine pe lactație totală la taurinele din rasa Holstein sunt prezentate în tabelul 4.8.

Tabelul 4.8.

Date comparative privind conținutul în proteină la rasa Holstein

Conținutul laptelui în proteine pe lactație totală, pe cele șapte lactații analizate a avut o evoluție fluctuantă, cu diferențe mici între lactații și se înscrie în datele prezentate de literatura de specialitate, fiind la limita superioară pentru acest parametru.

Cel mai mare conținut în proteină, pe viață productivă, a fost realizat în lactația a III-a și a V-a (3,37%), iar cel mai mic în lactația a VII-a (3,30%).

Conținutul în grăsime din lapte

Referitor la conținutul laptelui în grăsime, acesta nu diferă foarte mult în funcție de numărul de ordine al lactației. Datele cu privire la conținutul în grăsime obținut pe lactație totală, în succesiunea lactațiilor, în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani, sunt prezentate în tabelul 4.9.

Tabelul 4.9.

Date comparative privind conținutul în grăsime la rasa Holstein

Conținutul laptelui în grăsime pe lactație totală, a avut valori de peste 4% până în lactația a V-a, cu diferențe mici între lactații, după care a scăzut sub 4% la ultimele două lactații.

Per ansamblu conținutul mediu în grăsime, pe viață productivă a avut valori apropiate și s-a încadrat în limitele prezentate de literatură, la primele lactații fiind chiar la limita superioară.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma cercetărilor efectuate se pot formula următoarele concluzii:

►Evaluările făcute asupra performanțelor de producție, pe lactații succesive, relevă faptul că durata lactației totale a înregistrat valori destul de apropiate în succesiunea lactațiilor, înscriindu-se în limitele prezentate de literatura de specialitate;

►Analiza indicilor producției de lapte și a variabilității lor pe lactații succesive, arată că populația studiată a realizat performanțe productive de peste 5000 kg lapte, pe fiecare din cele șapte lactații, dar cu o variabilitate foarte accentuată;

►Producția cantitativă de lapte pe lactație totală a avut cea mai mare valoare în lactația a III-a (7307,5 kg) și cea mai mică în lactația a VII-a (5162,1 kg) Datele obținute se încadrează în limitele din literatura de specialitate pentru această rasă, dar sunt sub potențialul genetic al rasei Holstein-Friză;

►Conținutul în proteină realizat pe viață productivă s-a înscris în datele prezentate de literatura de specialitate și a avut valoarea maximă în lactația a III și a V-a (3,37%) și valoarea minimă în lactația a VII-a (3,30%);

►Cel mai ridicat procent de grăsime a fost realizat în prima lactație (4,22%) iar cel mai mic în lactațiile VI și VII (3,98%), fiind direct influențat de cantitatea medie de lapte obținută pe lactație. Rezultatele obținute se înscriu în limitele prezentate de literatura de specialitate pentru această rasă și acest parametru.

Recomandări

►Pentru maximizarea potențialului genetic existent la rasa Holstein se impune îmbunătățirea managementului fermei, în special a factorilor tehnologici de exploatare privind hrănirea, adăpostirea, mulsul, reproducția, îngrijirea și o mai bună gestionare a acestora;

►Existența unor plus variante și variabilitatea mare a însușirilor de producție în populația studiată dovedește posibilitatea ameliorării genetice a rasei Holstein din unitatea cercetată, printr-o selecție riguroasă și prin folosirea unor reproducători de mare valoare genetică, acțiuni asociate cu măsuri tehnice și manageriale corespunzătoare.

BIBLIOGRAFIE

Bogdan A.T., Târnoveanu I., Salanțiu Dorina, 1984 -"Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie" – Editura Dacia vol. 1, Cluj Napoca

Cucu, I., Maciuc, V. și colab., 2004 – Cercetarea științifică și elemente de tehnică experimentală în zootehnie. Editura Alfa, Iași

Cziszter, Ludovic, 2007 – Condiții de întreținere necesare vacilor cu producții de lapte foarte ridicate, Revista “Ferma”, anul IX, nr. 3 (47), aprilie, Timișoara

Dănăilă Rodica, 2009 – Contribuții la studiul producției de lapte a vacilor exploatate în unele ferme private din zona de est a țării, Teză de doctorat. UȘAMV. Iași

Dinescu Șt., Ștefănescu Gh., 1991 – "Creșterea vacilor de lapte" Editura Ceres, București

Dinu I., 1989 – "Tendințe și perspective în zootehnia mondială" Editura Ceres, București

Drăgănecsu C., 1991 – "Exploatarea animalelor" Editura Ceres, București

Georgescu Gh., Velea C., Stanciu G., Ujică V., Georgescu D., Râmneanțu N., 1990 – "Tehnologia creșterii bovinelor", Editura didactică și pedagogică, București

Georgescu Gh. și colab., 1993 – Tratat de creștere a bovinelor.Vol. I, Editura Ceres, București

Gîlcă l., 2001 – "Zootehnie specială" Editura "Vasiliana '98", Iași

Gîlcă I., Drăgotoiu D., 2002 – "Tehnologii de creștere și exploatare a animalelor" Editura "ECA", București

Gîlcă I., 2005 – Studiul longevității productive a taurinelor de rasă BNR crescute în gospodăriile populției din arealul comunei Sulița, jud. Botoșani. . Univ. de Șt. Agr. și Med. Vet. Iași, Lucr. științifice, seria Zootehnie, vol. 48

Gîlcă I., Doliș M., 2006 – Tehnologii de creștere a animalelor. Edit. ALFA, Iași.

, Macovei Valerica (2008) – Evaluation of the milk quality and udder health based on the Somatic Cell Counts. Buletin USSAMV Cluj Napoca, vol 65

Halga P., Pop I.M., Avarvarei Teona, Popa Viorica, 2005 – Nutriție și alimentație animală, Editura Alfa Iasi

Maciuc V., Ujică V., Nistor I., 2003 – Ghid practic de ameliorare genetică a bovinelor pentru producția de lapte, Editura Alfa, Iași

Maciuc V., 2006 – Managementul creșterii bovinelor, Editura Alfa, Iași

Stoica I., 1997 – Nutriția și alimentația animalelor. Edit. Fundației „România de mâine”, București

Ujică, V. și colab., 2000 – Aspects of Cattle Breeding in Small and Medium Family Farms in the Hill and Mountains Zones of Moldova – Romania, Buletin FAO, Technical Series 57

Ujică, V. și colab., 2007 – Managementul creșterii vacilor de lapte, Editura Alfa, Iași

Velea C., 1983 – Tehnologia creșterii bovinelor, Editura Dacia, Cluj-Napoca