Studiul Pajistilor din Interfluviul Timis Bega

Diverse2

Studiul Pajistilor din Interfluviul Timis Bega

Byadmin ianuarie 1, 2024

PROIECT DE DIPLOMĂ

Studiul pajiștilor din interfluviul Timiș-Bega

Studiu de caz Islazul comunal Foeni

CUPRINS

Introducere

Capitolul I

Clasificarea și importanța pajiștilor naturale

1.1. Clasificarea pajiștilor

1.2. Răspândirea pajiștilor

1.3. Productivitatea pajiștilor

Capitolul II

Pajiștile din interfluviul Timiș-Bega

2.1 Delimitarea geografică a interfluviului Timiș-Bega

Cadrul fizico – geografic al județului Timiș

2.2. Caracterizarea hidro-meteorologică a României în anul 2005

Capitolul III

Elemente de caractezicare ale zonei Foeni

Date privind Primăria Foeni

3.1 Incadrare administrative in județ

3.2 Incadrare geografică

3.3 Sate aparținătoare

3.4 Suprafețe:teren arabil,pășuni,fânețe in teritoriul comunei

3.5 Situația creșterii animalelor

3.6 Activități productive agricole in comuna

3.7 Suprafețe de pajiști

3.8 Lucrări care s-au efectuat pe pajiști

3.9 Caracterizarea tipurilor de suprafețe productive

3.10 Climatologia zonei

Capitolul IV

Material și metode. Scopul lucrării

4.1.Metode de determinare a producției și biomasei unei pajiști

4.2.Metode de studiu a vegetației pajiștilor

4.3.Scopul lucrării

Capitolul V

Rezultate si discuții

5.1.Elemente de caracterizare pratologica a pajiștilor Foeni, perioada 2005-2006

5.2.Elemente de caracterizare pratologica a pajiștilor Foeni, perioada 2009-2010

Capitolul VI

Concluzii

Capitolul VII

Bibliografie

CAPITOLUL I

Clasificarea și importanța pajiștilor naturale

Noțiunea de pajiște provine din cuvântul de origine slavă pašište și înseamnă loc acoperit cu iarbă (măruntă și deasă), folosită ca nutreț sau pentru pășunat; vegetație ierboasă care acoperă acest loc (Dicționarul Explicativ al Limbii Române, 1998).

După Noul Dicționar Explicativ al Limbii Române (2002) pajiștea este un teren pe care crește iarbă măruntă și deasă, folosită ca nutreț sau pentru pășunat.

Conform cu The Grassland Biome pajiștile reprezintă suprafețe dominate de plante ierboase pe care se pot întâlni arbuști și arbori. (http://www.ucmp.berkeley.edu/ exhibits/biomes/grasslands.php, 2008)

O altă definiție a pajiștii, conform Grasslands Ecosystems Profile,consideră pajiștea ca fiind o suprafață dominată de vegetație ierboasă menținută în această stare cu ajutorul focului, pășunatului sau temperaturilor scăzute. În cazul în care factorii menționați anterior ar lipsi de pe suprafețele de pajiște vegetația ar tinde spre tufăriș iar apoi spre pădure. (MOYERS, 2001)

După alți autori pajiștea reprezintă o suprafață de teren ocupată cu vegetație ierboasă permanentă, alcătuită din specii ce aparțin mai multor familii de plante, dintre care cele mai importante sunt gramineele și leguminoasele perene (Moisuc et al., 2001).

Pajiștea este alcătuită din diferite specii, la care se adaugă microorganismele și fauna. Astfel, pajiștea reprezintă o asociație de viețuitoare ca rod al conviețuirii acestora, în decursul anilor, în anumite condiții pedo-climatice (MOISUC, et al., 2001).

Suprafețele ocupate în România la sfârșitul anului 2006 cu pășuni reprezintă 22,6%, iar cu fânețe 10,4% din totalul agricol (Anuarul Statistic al României, 2007).

Deoarece de-a lungul sutelor de milioane de ani clima a evoluat în diferite direcții, vegetația Terrei a suferit tot timpul schimbări, influențând poziția ecosistemelor și biomurilor. Pajiștile au apărut acum circa 65 milioane de ani, în perioada asociată cu extincția dinozaurilor, însă pe cea mai mare parte a suprafeței uscatului pădurile erau încă dominante. Acestea au luat naștere pe măsură ce continentele evoluau din punct de vedere al formei lor (WARHOL, 2006).

Cu circa 25 milioane de ani în urmă (în Miocen și Pliocen) climatul a determinat micșorarea suprafețelor acoperite de pădure și sporirea celor ocupate de pajiște, însă cea mai mare dezvoltare a pajiștilor are loc după erele glaciare din Pleistocen pe măsura extinderii suprafețelor cu climat mai cald și usca9t (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

1.1. Clasificarea pajiștilor

Pajiștile se clasifică în mai multe moduri, criteriile fiind diverse ca de exemplu: perenitatea vegetației, modul de folosire, clima etc.

Din punct de vedere al perenității vegetației pajiștile se clasifică în pajiști naturale (primare și secundare) și pajiști temporare.

Pajiștile naturale sunt acele pajiști în care vegetația ierboasă s-a instalat spontan, încadrând o mulțime de tipuri de pajiști, atât cele care s-au instalat și dezvoltat paralel cu procesul de pedogeneză cât și cele care au luat locul unor alte forme de vegetație (păduri) (Moisuc, 1991). La noi în țară pajiștile permanente sunt în majoritatea cazurilor formațiuni secundare ce au luat locul vegetației forestiere.

a. Pajiștile naturale primare considerate primitive, sunt reprezentate prin pajiștile pe care vegetația ierboasă este instalată direct pe roca mamă odată cu procesul de pedogeneză. Factorii ecologici din zonele respective nu au permis formarea pădurilor (MOISUC et al., 2001, BĂRBULESCU et al., 1991).

b. Pajiștile naturale secundare, aceste pajiști nu pot fi calificate drept naturale, ci mai curând „seminaturale”, vegetația s-a instalat spontan, dar ele rezultă de fapt în urma activității omului și a animalelor sale.

Pajiștile naturale secundare apărute în urma defrișării pădurilor sau cele din zona de deal apărute prin abandonarea terenurilor arabile sunt mai productive decât pajiștile naturale primare, datorită unui regim hidric mai bun. KIRKPATRICK et al. (1995) consideră ca principal atribut ce definește acest tip de pajiște, faptul că domină gramineele, acestea constituind cea mai mare parte din biomasă.

Odată cu dezvoltarea agriculturii, a creșterii animalelor, implicarea omului în toate ecosistemele naturale, respectiv și în ecosistemul pajiște a sporit tot mai mult. Aceasta face ca doar pe suprafețe foarte restrânse, pe care omul încă nu a pătruns (sau eventual în rezervații), pajiștea să fie de fapt naturală. Omul, cu animalele sale, au produs modificări importante pajiștilor pe care le folosesc. De aceea toate suprafețele pe care există vegetație ierboasă permanentă, indiferent de origine, au fost denumite pajiști permanente. Această noțiune nu le exclude pe celelalte, ea, fiind mai cuprinzătoare, le înglobează pe baza principiului permanenței vegetației (MOISUC et al. 2001).

Pajiștile temporare (semănate, artificiale) sunt acele pajiști create de către om pentru o durată determinată, unde după executarea unor lucrări specifice plantelor de cultură (arat, fertilizat, pregătirea pentru semănat) se seamănă un amestec de ierburi perene.

Din punct de vedere al climei pajiștile se împart în două categorii, respectiv pajiști tropicale numite și savane și pajiști temperate (preeria și stepa) (fig. 1.1) (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php),(http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

Savana este reprezentată de vegetația ierboasă în care se găsesc arbori izolați. Aceasta ocupă aproape jumătate din suprafața Africii, o mare parte din Australia, America de Sud și o parte din India (fig.1.2) (SUTTIE et al, 2005).

Cel mai important factor care a determinat apariția acestui tip de vegetație este clima, deoarece savana se găsește în zone calde. Suma anuală a precipitațiilor este de 1270 mm iar acestea sunt distribuite în 6-8 luni, restul perioadei fiind caracterizat de secetă puternică, în aceste perioade apărând incendii naturale. Incendiile sezoniere joacă un rol vital asupra biodiversității (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/ grasslands.php,).

Fig. 1.1. Pajiștile temperate și tropicale (SUTTIE et al, 2005)

Savana este caracterizată de două anotimpuri, unul ploios și unul secetos. Incendiile sezoniere joacă un rol vital pentru biodiversitatea acestui tip de pajiște. În luna octombrie au loc de obicei furtuni violente care sunt uscate de vânturi uscate care prevestesc începutul anotimpului secetos. Incendiile apar în general în luna ianuarie, la apogeul anotimpului secetos, însă acestea nu devastează comunitatea vegetală deoarece distrug de obicei părțile uscate ale plantelor. Acest tip de pajiște, la rândul ei se împarte în trei categorii: savană climatică (precipitațiile cad 6-8 luni de an apoi sunt urmate de o secetă prelungită însoțită uneori de incendii), savană edafică (menținută mai puțin prin incendii, solul având rol important), savană derivată (este rezultatul defrișării pădurilor tropicale de către oameni prin incendiere pentru a cultiva solul, apoi aceste suprafețe sunt abandonate, pajiștea fiind prima etapă de succesiune spre pădure) (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

Fig.1.2 Pajiștile tropicale ale lumii (http://www.cotf.edu/ete/modules/k4/biomes/ Boverview4.html,)

Pajiștile temperate sunt caracterizate de o vegetație ierboasă din care lipsesc arborii și arbuștii mari. O mare parte a acestor suprafețe au fost transformate în terenuri agricole, fiind principalele grânare ale lumii. Cele mai mari suprafețe de acest gen sunt reprezentate în Africa de Sud (veld), Ungaria (pusta), Argentina și Uruguay (pampas), fosta U.R.S.S. (stepa) și America de Nord (preeria) (fig. 1.3) (Temperate Grasslands, 1996; The Grassland Biome, 2005; The World’s Grasslands, 2005, WARHOL, 2006, (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

Preeria este caracterizată de ierburi cu talie înaltă în timp ce stepa este alcătuită din specii cu talie mică. Stepa se caracterizează prin veri secetoase și calde și ierni reci (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

În cazul stepei temperaturile variază foarte mult de la vară la iarnă, în anotimpul cald acestea depășind uneori 38 oC, iar iarna scăzând și sub -40 oC. Suma anuală a precipitațiilor este de 500-900 mm, cea mai mare parte căzând la sfârșitul primăverii și inceputul verii (The Grassland Biome,2005, (http://www.ucmp.berkeley.edu/exhibits/biomes/grasslands.php,).

Fig. 1.3 Pajiștile temperate ale lumii (http://ecology.botany.ufl.edu/ecologyf03/biodiv.html,)

Astfel, clima joacă un rol foarte important în evoluția și răspândirea pajiștilor pe glob. Temperatura și precipitațiile cu anumite valori în anumite momente cheie determină dezvoltarea speciilor ierboase de pajiște și împiedică dezvoltarea vegetației de alt tip (fig. 1.4; fig. 1.5) (WARHOL, 2006).

Fig. 1.4 Distribuția vegetației pe glob în funcție de climă (http://www.globalchange.umich.edu/globalchange1/current/lectures/kling/ecosystem/ecosystem.html,)

O altă clasificare a pajiștilor este dată după modul de folosire, astfel din acest punct de vedere pajiștile se împart în pășuni și fânețe.

Cea mai mare parte a pajiștilor lumii sunt ecosisteme semi-naturale, acestea fiind întâlnite aproape în orice condiții climatice. Acestea conțin anumite specii în funcție de modul de exploatare (WARHOL, 2006).

Fig. 1.5 Distribuția biomurilor în funcție de temperatură și precipitații (http://www.globalchange.umich.edu/globalchange1/current/lectures/kling/ecosystem/ecosystem.html,)

BĂRBULESCU (1987) consideră că în regiunile de munte pajiștile sunt folosite exclusiv prin pășunat, iar suprafețele de pajiște din zona colinară sunt folosite exclusiv prin cosit.

1.2. Răspândirea pajiștilor

Pajiștile se întâlnesc în general în regiunile temperate și tropicale a le globului fiind delimitate de biomurile de pădure, respectiv deșert. În general topografia acestora este una aproape plană, cu pante blânde în contrast cu zonele forestiere care se întâlnesc mai ales pe pante abrupte și de-a lungul cursurilor de apă (WARHOL, 2006).

Suprafața globală ocupată de pajiști are diverse valori în sursele bibliografice consultate.

Astfel, după HAUSER (2008) pajiștile de pe Terra reprezintă o cincime din suprafața uscatului. WHITE et al. (2000) consideră că pajiștile ocupă 40% din suprafața uscatului (fără Groenlanda și Antarctida).

În lucrarea Grassland and Grasses, 200olosire, astfel din acest punct de vedere pajiștile se împart în pășuni și fânețe.

Cea mai mare parte a pajiștilor lumii sunt ecosisteme semi-naturale, acestea fiind întâlnite aproape în orice condiții climatice. Acestea conțin anumite specii în funcție de modul de exploatare (WARHOL, 2006).

Fig. 1.5 Distribuția biomurilor în funcție de temperatură și precipitații (http://www.globalchange.umich.edu/globalchange1/current/lectures/kling/ecosystem/ecosystem.html,)

BĂRBULESCU (1987) consideră că în regiunile de munte pajiștile sunt folosite exclusiv prin pășunat, iar suprafețele de pajiște din zona colinară sunt folosite exclusiv prin cosit.

1.2. Răspândirea pajiștilor

Pajiștile se întâlnesc în general în regiunile temperate și tropicale a le globului fiind delimitate de biomurile de pădure, respectiv deșert. În general topografia acestora este una aproape plană, cu pante blânde în contrast cu zonele forestiere care se întâlnesc mai ales pe pante abrupte și de-a lungul cursurilor de apă (WARHOL, 2006).

Suprafața globală ocupată de pajiști are diverse valori în sursele bibliografice consultate.

Astfel, după HAUSER (2008) pajiștile de pe Terra reprezintă o cincime din suprafața uscatului. WHITE et al. (2000) consideră că pajiștile ocupă 40% din suprafața uscatului (fără Groenlanda și Antarctida).

În lucrarea Grassland and Grasses, 2008) se spune că suprafața globală de pajiște este estimată la 41-56 milioane km2 și acoperă 31-43% din suprafața uscatului (http://www.deepcreektimes.com/ kids/september2004.html (figura 1.4).

Fig. 1.6. Suprafața globului acoperită de pajiști (www.deepcreektimes.com/kids/september2004.html)

Conform aceleiași surse diferența dintre valorile prezentate se datorează faptului că unii cercetători includ în această categorie tundra și tufărișurile.

Conform lui VIAU (2003) suprafața acoperită cu pajiști reprezintă 21% din suprafața uscatului. În aceste suprafețe nu intră tundra polară și tundra alpină.

Pe glob pajiștile ocupă 23 % din suprafața uscată a Terrei. Aceasta înseamnă, în cifre absolute, peste 3 miliarde hectare, suprafață ce este de aproximativ două ori mai mare decât suprafața ocupată cu terenuri arabile (după MOISUC et al., 2001). Repartizarea pe continente (și țări mari) a acestor suprafețe este foarte diferită (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1.

Suprafețele ocupate cu pajiști pe diferite continente (mii ha),

(după Moisuc et al., 2001)

Din datele cuprinse în tabelul 1.1, se constată că raportat la suprafața totală a uscatului, arabilul ocupă 11,3 % iar pajiștile 23,3 %. Pe continent situațiile sunt foarte diferite. Procentul cel mai mare de arabil este în Europa (30,1 %), iar cel mai mic în Australia și Oceania (5,6 %). În privința pajiștilor, cea mai mică suprafață (relativă) este în America de Nord (16,2 %) urmate de C.S.I. (16,7 %), Asia și Europa (18,5 %) (Moisuc et al., 2001).

Cele mai mari suprafețe sunt în Australia și Oceania (55,7 %) mult superioară celorlalte continente și peste dublu față de Africa (cu 27 %) care ocupă locul doi. Studiind repartizarea suprafețelor cu pajiști în diferite țări din Europa se constată că în Austria, Irlanda, Grecia, Anglia acestea depășesc suprafața arabilă. În alte țări ca: Spania, Franța, Germania ele sunt situate între 50-75 % din suprafața arabilă, iar în Polonia, Italia, suprafețele ocupate cu pajiști sunt mai restrânse (Moisuc et al., 2001).

1.3. Productivitatea pajiștilor

Un alt factor care influențează vegetația pajiștilor, respectiv productivitatea acestora, după climă este solul. Astfel, acestea variază în funcție de tipul de pajiște. Solurile de prerie sunt profunde și de culoare închisă și pot să susțină diverse tipuri de ecosisteme acestea fiind bogate în materie organică în diferite grade de descompunere și în special în humus. De asemenea, descompunerea lentă a materiei organice care pune treptat elementele nutritive la dispoziția plantelor este ideală pentru dezvoltarea vegetației. Solurile stepice nu sunt în general la fel de bogate, deoarece de multe ori acestea conțin carbonați care după evaporarea apei se acumulează la suprafața solului. Solurile de savană sunt de asemenea bogate în săruri a căror concentrație este cea mai ridicată la circa 1 m în profunzime, iar rădăcinile plantelor nu pot să pătrundă mai jos de acest strat compact care reține apa de ploaie aproape de suprafață favorizând dezvoltarea speciilor ierboase (WARHOL, 2006, ROY, 2001).

Conform lui Marușca (2001), producțiile formațiunilor vegetale din România sunt influențate foarte mult de poziționarea pe zone latitudinale și limite de etaje altitudinale.

Productivitatea primară netă este o noțiune care poate fi utilizată ca o măsură a stării pajiștilor. La nivel global nu sunt disponibile observații directe ale acesteia, dar a fost realizat un model computerizat pe baza căruia s-a alcătuit o hartă (fig. 1.5) ce se bazează pe observații ale vegetației actuale realizate într-un timp dat, aceste informații fiind repetitive și având continuitate în spațiu conform lui PRINCE și GOWARD, (1995) citați în World Resources Institute (http://earthtrends.wri.org/maps_spatial/maps_detail_static.php?map_select=243&theme=9,).

Estimările care se fac privind producțiile pajiștilor permanente sunt foarte diferite. Aceasta se explică prin amplasarea foarte diversă a pajiștilor, deci condiții ecologice mult diferențiate. În majoritatea țărilor se consideră că recoltele sunt sub capacitatea de producție a acestor terenuri (după MOISUC et al., 2001).

După un clasament al productivității realizat de SYLVIA S. (1996) pajiștile se situează pe locul patru, situația în ordine descrescătoare: estuare și păduri tropicale, păduri temperate, teren arabil, pajiști temperate, lacuri și râuri, zone costiere, tundra, largul oceanului și deșertul.

Una dintre metodele utilizate pentru determinarea productivității biomurilor ia în considerare ca principali factori ecologici apa și lumina (ROY et al., 2001).

Productivitatea netă reprezintă cantitatea de energie stocată în materia organică într-un interval dat, la un anumit nivel trofic, fără a considera pierderile realizate prin respirația organismelor de la acel nivel. Valoarea medie obținută în cazul pajiștilor temperate este 2000 de kcal/m2/an. Valoarea este aproximativă deoarece pot interveni fluctuații ale acesteia datorită variației temperaturii, fertilității solului sau a disponibilității apei (Ecosystem Productivity, 2004; PIDWIRNY M., 2005; VIAU, 2003).

Conform lui VIAU (2003) în pajiștile temperate se produc 6 kcal/m2/zi de-a lungul unei perioade de vegetație de 70-100 de zile.

În figura 1.7 este reprezentată productivitatea primară netă a pajiștilor de pe glob, media anilor 1982-1993 exprimată în kgC/m-2/an-1 (http://earthtrends.wri.org/maps_spatial/maps_detail_static.php?map_select=243&theme=9,).

În figura 1.7 este reprezentată media multianuală a productivității primare nete și se poate observa că valorile acesteia sunt în cea mai mare parte sub 7 kg C/m-2/an-1. Această abordare are în vedere carbonul stocat în biomasă. Variațiile mari ale PPN indică impactul cu activitățile umane cum ar fi dezvoltarea agricolă sau urbanizarea.

Producțiile medii ale pajiștilor din țara noastră sunt situate încă la un nivel scăzut. Principalele cauze ale acestei stări de lucru rezidă din faptul că:

pajiștile permanente sunt amplasate pe terenuri în pantă, slab productive, pe soluri acide, adesea erodate, insuficient aprovizionate cu apă și insuficient drenate, întrucât pe ele în general nu s-au făcut nici un fel de lucrări de îmbunătățiri funciare;

fiind mari suprafețe situate în zonele alpine sau la altitudini mari, perioada de vegetație este scurtă (3-5 luni) și de asemenea și temperatura medie din perioada de vegetație este scăzută;

foarte mari suprafețe de pajiști folosite nerațional sunt suprapășunate ceea ce duce la degradarea lor, sau subpășunate ceea ce duce la pășunatul selectiv, deci la invadarea de către buruieni, exemplu tipic de astfel de folosire sunt izlazurile comunale;

nu se execută nici un fel de lucrări de îmbunătățire a pajiștilor sau dacă se execută în cea mai mare parte ele se fac cu investiții minime (după MOISUC et al., 2001).

CAPITOLUL II

Pajiștile din interfluviul Timiș-Bega

2.1 Delimitarea geografică a interfluviului Timiș-Bega

Cadrul fizico – geografic al județului Timiș

Județul Timiș este situat în vestul țării, punctele extreme ale județului fiind cuprinse între coordonatele 20°16' (Beba Veche) și 22°33' (Poieni) longitudine estică, 45° l V (Lațunaș) și 46° 11' (Cenad) latitudine nordică.

Cu o suprafață de 8697 km2, Timișul deține 3,6% din teritoriul României, ocupând ca întindere locul I pe țară.

Relieful se caracterizează prin predominarea câmpiilor, care acoperă partea vestică și centrală a județului, pătrunzând sub forma unor golfuri în zona dealurilor, pe văile Timișului și Begheiului. În estul județului se desfășoară dealurile premontane ale Pogănișului și partea sudică a podișului Lipovei. Înălțimile maxime corespund culmilor nord-vestice ale masivului Poiana Ruscăi, culminând cu vârful Padeșul (1380 m).

Clima este temperată de tranziție, cu influențe sub-mediteraneene. Temperatura medie anuală este de 10,7°C (1900 – 1990), înregistrându-se maxima de 41°C în data de 16.08.1952 și minima de -35,3°C în 29.01.1963.

Teritoriul este străbătut de la Est la Sud-Vest de râurile Bega și Timiș, în nord își urmează cursul de la Est spre Vest râurile Mureș și Aranca.

Din totalul de 869.665 ha, un total de 702.066 ha (80,7%) este deținut de terenurile agricole după cum urmează : 533.124 ha – arabil, 125.875 ha – pășuni, 29.503 ha fânețe, 4313 ha – vii, 9.251 ha – livezi și pepiniere pomicole, iar 109.061 (12,5%) de terenuri cu vegetație forestieră. Suprafața totală a sectorului privat este de 748.334 ha în 2003, față de 393.525 ha în anul 1997.

La 18 martie 2002 (recensământ 2002), populația județului Timiș a fost de 677.926 locuitori, din care în mediu urban – 407.754, iar în mediul rural – 270.172, densitatea fiind de 78 locuitori/km2.

La l ianuarie 2004, populația județului Timiș a fost de 659.512 locuitori, din care în mediu urban – 398.745, iar în mediul rural – 260.767, densitatea fiind de 75,8 locuitori/km2.

Din punct de vedere al organizării administrative a teritoriului, județul Timiș are 2 municipii, Timișoara și Lugoj, 8 orașe: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Recaș, Gătaia, Ciacova și 84 de comune (http://www.cjtimis.ro/timis.php,).

Scurt istoric al lucrărilor hidrotehnice din Banat

Lucrările principale ale sistemului de interconexiune Timiș – Bega, sunt atestate documentar începând cu anul 1750 (1756 au fost definitivate lucrările la Nodul Hidrotehnic Coștei), au urmat lucrările de construcție la Nodul Hidrotehnic Topolovăț (stavilă metalică acționată manual, peree din piatră brută zidită, lucrări de arhitectură hidrotehnică și lucrări civile executate în stilul epocii.

Aproximativ în același timp, au fost executate și Nodurile Hidrotehnice Sânmihaiul Român și Sânmartinul Maghiar, lucrări cu scop de menținere a bietului (nivelul apei între două puncte), în aval de Timișoara, tranzitarea de debite și posibilitatea de ecluzare între portul Timișoara și granița cu Iugoslavia.In paralel cu acestea în vederea suplimentării de debite pentru alimentarea cu apă a orașului Timișoara și combaterea inundațiilor asupra acestuia, s-au executat canalele: Coștei – Topolovăț (alimentare cu apă) și Topolovăț – Hitiaș (regularizare debite și abatere a surplusului de apă pe canalul Bega spre râul Timiș).

Toata această rețea hidrotehnică a fost dotată cu o rețea de cantoane și secții gospodărești (aproximativ 90 de construcții), unde locuiau și locuiesc deservenții specializați ai aceste vaste rețele hidrotehnice (http://ro.wikipedia.org/wiki/Maximilian_Fremaut,).

Bazinul Hidrografic BEGA și TIMIȘ

În figura 2.1. sunt reprezentate principalele cursuri de apă din județul Timiș, respectiv râurile Bega și Timiș.

Bega izvorăște în Munții Poiana Rusca la altitudinea de 1150 m de sub Vârful Padeș, iar suprafața bazinului este 4492 km2 și are o orientare generală est-vest. Pe o lungime de 170 km Bega primește numeroși afluenți. Ultima parte a cursului se desfășoară prin Câmpia Begăi, unde valea se lărgește mai mult și primește afluenți mai puțini și cu un debit mai mic. Râul Bega are o lungime de 159 km,o suprafață de 2390 km2 și un nivel mediu de 230 m.

Bega Veche, cel mai mare afluent al Begăi, s-a individualizat ca și curs de apă aparte după amenajările hidrotehnice ce au fost finalizate la începutul secolului trecut și reprezintă de fapt un vechi traseu al Begăi. Acesta este practic o continuare a pârâului Beregsău, care pe o lungime de 107 km drenează o suprafață de 2108 km2.

În câmpie, media multianuală a precipitațiilor este cuprinsă între 600-700 mm. Doar în partea vestică a bazinului valorile sunt mai mici de 600 mm/an, în zona deluroasă cad anual, în medie, 700-800 mm. Pe măsura creșterii altitudinii precipitațiile devin tot mai bogate, în zona montană ele atingând valori de 1000, chiar 1200 mm/an. Cele mai ridicate cantități de precipitații din cursul unui an cad primăvara, iar valorile minime se înregistrează în lunile de vară-toamnă.

Timișul izvorăște de pe versantul estic al Munților Semenic, de sub vârful Piatra Goznei (1145 m), de la altitudinea de 1135 m, și pe o lungime de 244 km (pe teritoriul țării noastre) colectează apele a 150 de râuri, cu o lungime a rețelei hidrografice de 2.334 km și o densitate de 0,33 km/km2. Suprafața bazinului este de 7349 km2, în sectorul său montan Timișul primește doi afluenți mici: Brebu și Semenic, iar după 25 km de la izvoare pătrunde în culoarul Timiș-Cerna unde primește afluenți în mod simetric dinspre Munții Semenicului și dinspre Țarcu. La Caransebeș confluează cu Sebeșul, după care Timișul primește pe cel mai mare afluent al său, Bistra.

Râul Timiș are o lungime de 231 km, o suprafață de 5795 km2 și un nivel mediu de 390 m.

Repartiția teritorială a precipitațiilor pe teritoriul bazinului hidrografic Timiș se caracterizează printr-o mare neuniformitate. în câmpie, media multianuală a precipitațiilor este cuprinsă între 600-700 mm. Doar în extremitatea nord-vestică a bazinului valorile sunt mai mici de 600 mm/an, în zona deluroasă și în culoarul Timișului cad anual, în medie, 700-800 mm. Pe măsura creșterii altitudinii precipitațiile devin tot mai bogate, în zona montană ele depășind chiar 1200-1500 mm/an. Cele mai reduse cantități de precipitații din cursul unui an cad în septembrie-octombrie, precum și în martie, în acest bazin avem de-a face cu existența a doua maxime pluviometrice, primul în lunile de primăvară, pus pe seama frecvenței ridicate a fronturilor și maselor de aer din vest și a convecției termice intense, iar cel de-al doilea, pus pe seama ciclonilor mediteraneeni, se manifestă în lunile noiembrie, decembrie (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

Lucrări hidrotehnice care influențează scurgerea apei

În bazinul hidrografic Timiș-Bega unele din cele mai importante lucrări hidrotehnice le reprezintă canalul de alimentare de la Coștei, canalul descărcător de la Topolovăț precum și polderele de la Hitiaș și Pădureni.

Canalul de alimentare de la Coștei preia apa din Timiș și o transferă în Bega atunci când Bega este mică și Timișul este mare.

Canalul descărcător Topolovăț transferă apa din Bega în Timiș deoarece după canal, Bega este canalizată și nu poate duce decât un anumit volum de apă.

Polderul Hitiaș este situat între Bega și Timiș și este folosit pentru atenuarea viiturilor pe cele două râuri. Volumul total de apă care poate intra în acest polder este de 20 mii m3.

Polderul de la Pădureni este situat pe râul Timiș și este folosit pentru atenuarea viiturii pe Timiș. Volumul total de apă care poate intra în acest polder este de 35 mii. m3.

Polderul Pădureni intra în funcțiune când debitul maxim de apă este de 700 m3/s.

De asemenea de-a lungul râurilor Timiș și Bega cât și a celorlalte râuri din spațiul hidrografic Banat s-au executat și alte lucrări hidrotehnice menite să apere împotriva inundațiilor cum ar fi:

– diguri; (Acestea au o lungime totală de 1087,850 km din care în județul Timiș 828,476km, iar în județul Caraș-Severin257,174km.);

regularizări;

consolidări de albii și maluri (www.inhga.ro).

2.2. Caracterizarea hidro-meteorologică a României în anul 2005

Caracterizarea meteorologică

Anul 2005 s-a caracterizat printr-un regim termic mai scăzut în toată țara cu 0,1°C decât normala climatologică din perioada de referință (l961-1990). Apropierea de valorile normale s-a datorat faptului că pe parcursul anului regimul termic pe țară sa caracterizat prin abateri pozitive cuprinse între 0.2-2.4°C în șase luni din an (ianuarie, mai, iulie-septembrie, decembrie) și a prezentat valori mai scăzute cu 0.3-2.6°C în celelalte șase luni ale anului: februarie-aprilie, iunie, octombrie, noiembrie.

La nivelul întregii țări în anul 2005 cantitatea medie de precipitații a fost de 866.5 mm (față de normala climatologică – 647.0 mm). Cantitățile de precipitații, excedentare din lunile ianuarie-mai, iulie-septembrie, decembrie și cele deficitare din lunile iunie, octombrie, noiembrie au făcut ca regimul pluviometric anual să prezinte un excedent de 33,9%, față de perioada de referință (Sursa: Arhiva Centrului Meterologic Banat-Crișana, Timișoara).

În luna ianuarie regimul termic s-a situat peste valorile normale pe aproape întreg teritoriul țării.

În luna meteorologice Băilești (118.2 mm) și Cuntu (130.9 mm). Cantitatea maximă de februarie regimul termic s-a situat sub valorile normale, iar cel pluviometric a fost excedentar. Pe parcursul lunii, la nivelul întregii țări s-a menținut un strat de zăpadă consistent. A fost depășită cea mai mare cantitate lunară de precipitații pentru luna februarie, la stațiile meteorologice situate în sudul și sud-estul țării. De asemenea a fost depășită cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore, la stațiile meteorologice Baia Mare (37.8 mm) și Adamclisi (23.5 mm).

În luna martie regimul termic s-a situat sub valorile normale în nord-vestul, vestul și centrul țării. A fost depășită cea mai mare cantitate de precipitații a lunii martie, la stațiile precipitații căzută în 24 de ore a fost depășită la stațiile meteorologice: Băilești (102.4mm), Bucin (36.8 mm), Roșia Montană (22.6 mm), Sânnicolau Mare (24.2 mm), Șiria (30.5 mm).

Luna aprilie, din punct de vedere termic a fost apropiată de valorile normale. Regimul pluviometric a fost excedentar în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și Dobrogea, deficitar în Muntenia și normal în restul teritoriului. A fost depășită cea mai mare cantitate de precipitații a lunii aprilie, precipitațiile căzute depășind 200 mm la stațiile meteorologice: Oravița (226.4 mm), Reșița (205.3 mm), Lugoj (201.2 mm), Caransebeș (200.6 mm) – din Banat și în Moldova la Rădăuți (125.6 mm). A fost depășită cantitatea maximă de precipitații cumulată în 24 de ore, pentru luna aprilie la stațiile meteorologice: Reșița (79.2 mm), Caransebeș (67.6 mm), Bozovici (66.4 mm), Timișoara (63.0 mm), etc.

În luna mai temperaturile medii au fost apropiate de valorile normale în sudul și estul țării și au depășit normala climatologică în cea mai mare parte a regiunilor din centru și vest.

În luna iunie regimul termic a fost normal, exceptând estul și sud-estul țării, unde s-a situat sub valorile normale.

În luna iulie temperatura medie lunară s-a situat peste valorile normale în cea mai mare parte a țării. A fost depășită cea mai mare cantitate de precipitații a lunii iulie, înregistrându-se cantități însemnate de precipitații la stațiile meteorologice: Bacleș (202.0 mm), Băile Herculane (225.1 mm), Bucin (223.3 mm), Corugea (214.6 mm), Galați (210.1 mm), Jurilovca (217.1 mm), Medgidia (149.9 mm), Negrești (212.2 mm), Odorheiu Secuiesc (235.6 mm), Tg. Logrești (210.3 mm), Voineasa (222.9 mm), Câmpu lui Neag (165 1/mp) (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

În intervalele 1-19.07, 23-24.07, 27-28.07 au căzut ploi cu caracter de aversă, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, cantități semnificative (peste 100 mm.) s-au înregistrat local în nordul Dobrogei și în vestul și sudul Moldovei (chiar peste 150 mm în zone restrânse din județele Bacău, Vrancea, Galați). Precipitațiile au fost însemnate cantitativ pe cea mai mare parte din teritoriul țării (31 județe), provocând inundații, pierderi de vieți omenești și importante pagube materiale.

În luna august, temperatura medie s-a situat în jurul valorilor normale, cu abateri pozitive în zona litorală, Delta Dunării, Carpații Orientali și negative, local, în sudul și vestul țării.

Pe parcursul lunii precipitațiile au fost frecvente, ploile având un caracter torențial, iar cantitățile de apă căzute în 24 de ore au depășit cantitățile maxime ale lunii august în special în Moldova, Oltenia, Muntenia, Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat, Precipitațiile au fost însoțite de intensificări de vânt cu aspect de vijelie, în zona montană înaltă a nins.

În luna septembrie, regimul termic s-a situat peste valorile normale în nord-vestul, nordul și sud-estul țării, a fost sub valorile normale în sud, în restul teritoriului încadrându-se în limite normale.

Regimul pluviometric a fost excedentar în sudul, sud-estul, sud-vestul țării, sud-estul Transilvaniei și deficitar, pe arii restrânse în nordul, nord-estul și estul țării. Ploile au avut caracter torențial, fiind înregistrate cantități însemnate (peste 200 mm), în partea centrală a Câmpiei Române, estul Podișului Getic și sudul litoralului. Cantități excepționale de precipitații s-au înregistrat la Mangalia: 330.4 mm (normala climatologica = 32.0 mm) și la București Filaret: 316.5 mm (normala climatologica = 44.8 mm).

În luna octombrie, temperatura medie s-a situat în jurul valorilor normale. Regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a țării și excedentar in nord-est si sud-est. La stațiile meteorologice: București-Băneasa, București-Filaret, Fetești, Slobozia, Titu și Băile Herculane, a fost depășită cantitatea maximă de precipitații a lunii octombrie(Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

În luna noiembrie, regimul termic s-a situat sub valorile normale pe aproape întreg teritoriul țării, iar în nord-vest și sud-est s-a încadrat în limite normale. Regimul pluviometric a fost deficitar în vestul si nord-vestul țării, excedentar în sud-est, local în centru și est, iar în rest a fost normal.

În luna decembrie, temperatura medie lunară a fost peste valorile normale în sudul și estul țării și apropiată de valorile normale în rest. Regimul pluviometric a fost excedentar în nord-vestul, vestul și centrul țării, local deficitar în sud și normal în rest.

Caracterizarea hidrologică

Aproape în toate lunile anului s-au produs depășiri ale cotelor de apărare pe cursurile de apă (fig. 2.2.), cele mai importante inundații înregistrând-se în intervalul aprilie-septembrie 2005, când s-au produs viituri însemnate pe majoritatea râurilor, unele cu debite istorice, care au cuprins areale extinse și au condus la pierderi de vieți omenești și pagube materiale deosebit de importante.

Deși în ultimii 40-50 ani s-au mai produs viituri importante în majoritatea bazinelor hidrografice, niciodată în ultimii 100 ani, viiturile nu s-au întins pe o durată atât de mare de timp (din februarie și până în septembrie). De asemenea viiturile anterioare dintre care se evidențiază cele produse în anii 1970 și 1975, s-au desfășurat pe areale mult mai restrânse decât cele produse în anul 2005.

În luna ianuarie și a doua jumătate a lunii februarie, precum și în luna martie, ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă, a precipitațiilor lichide căzute și a diminuării formațiunilor de gheață, s-au produs importante creșteri de niveluri, cu depășiri ale cotelor de apărare pe unele râuri din vestul și nordul țării (Tur, Crasna, Barcău, Crișuri, Someș, Timiș, Bega), din bazinul mijlociu al Mureșului, din bazinele Oltului superior, Jijiei, Bistriței, Argeșului, Buzăului și Vedei.

În unele din aceste situații depășirea cotelor a fost determinată și de evoluția formațiunilor de gheață, prin formarea de îngrămădiri și blocaje de ghețuri. Evoluția formațiunilor de gheață a produs creșteri artificiale însemnate de niveluri, în special pe râul Bistrița și pe afluentul său Dorna din județul Suceava (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

Fig. 2.2. Depășirile cotelor de apărare pentru luna martie si aprilie 2005

(Sursa: Direcția Apelor Banat Timișoara)

În luna aprilie s-au produs inundații semnificative pe râurile din bazinele Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera și Cerna, generate de ploile căzute în zona montană a Banatului (cantitățile cumulate în intervalul 14-22 aprilie au avut valori deosebit de mari, fiind cuprinse în general între 80 si 220 mm) și a cedării apei din stratul de zăpadă existent în zona de munte (Vf. Țarcu – 126 cm și Semenic – 26 cm). Pe râurile din Banat s-au înregistrat cele mai mari cote din întregul șir de observații existente la majoritatea stațiilor hidrometrice, având ca efect deversarea digurilor pe râurile Timiș, aval de municipiul Lugoj și Bârzava în zona Gătaia. Râul Timiș unit cu râul Bega, prin Nodul hidrotehnic Topolovăț a avut de tranzitat viitura cu cel mai mare volum înregistrat în perioada de observații.

În luna mai, deși s-au înregistrat precipitații abundente cu caracter de aversă, creșterile de debite au fost izolate, tendința generală fiind de scădere pe toată durata intervalului. Au fost depășite cotele de inundație pe râurile Crișul Negru, Olt, Bârzava, Timiș, Nera, Bega, Buzău, Prahova și afluenți, Putna, Bârlad.

În luna iunie s-au înregistrat depășiri ale cotele de inundație pe arii restrânse datorită precipitațiilor concentrate pe râurile din bazinele Oltul mijlociu și inferior, Vedea, Teleorman, Neajlov, Râul Negru, Gilort, Jijia.

În luna iulie s-au înregistrat viituri deosebit de mari, mai ales pe râurile din bazinele Crișuri, Mureș, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Buzău, Bistrița iar în bazinele hidrografice Trotuș, Putna, Rm. Sărat, pe cursul inferior al Șiretului și pe unii afluenți ai Bistriței, acestea au avut valori istorice, cu probabilitate de producere sub 1%. Astfel în ziua de 13 iulie a fost depășită cota de pericol: pe râul Trotuș, aval de Tg. Ocna, pe râul Trebiș la stația hidrografică Mărgineni (unde a fost depășită cota de pericol cu 390 cm), pe râul Șiret la stația hidrografică Cozmești (cu 330 cm), pe Vidra la Vizăuți (cu 300 cm), iar pe Jiliștea la Râmna (cu 270 cm) (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

În bazinul răului Trotuș viitura produsă în luna iulie a atins valori excepționale, debitul maxim la stația hidrometrică Vrânceni fiind de 2800 m3/s(probabilitate de depășire 0,5%), iar volumul viiturii în această secțiune a fost cel mai mare din tot șirul de măsurători existent.

Pe râurile Putna și Rm. Sărat s-au produs cele mai mari viituri înregistrate vreodată. Pe râul Putna la stația hidrometrică Botârlău valoarea debitului de vârf- 1323 m3/s, este prima din șirul cronologic al debitelor maxime, probabilitatea sa fiind de 2,5% (1/40 ani). O situație specială o prezintă râul Rm. Sărat care la stația hidrometrică Puiești, aval de orașul Râmnicu Sărat a avut un debit excepțional de 550 mc/s, ceea ce înseamnă o probabilitate de 1/50 ani și un volum de 46 milioane mc/s. Pe sectorul inferior al Șiretului, care concentrează toate undele de viitură ale afluenților din amonte, viitura a căpătat aspecte dramatice. La stația hidrometrică Lungoci vârful viiturii a avut un debit estimat la 4650 m3/s, respectiv o probabilitate de depășire de 0,5%. Volumul viiturii produse pe cursul inferior al Șiretului a avut valoare excepțională.

Luna august poate fi caracterizată, din punct de vedere hidrologic, ca fiind o lună în care s-au produs creșteri frecvente de debite pe majoritatea râurilor, cu depășiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinele: Someș, Moldova, Jiu, Olt, Argeș, Vedea, Prahova, Prut, Șiret, Ialomița și pe unele râuri din Dobrogea.

În luna septembrie, viiturile importante din bazinul râului Ialomița au dus la depășirea cotelor de pericol cu 0-115 cm și producerea de inundații în zona aval de localitățile Adâncată și Coșereni, cu izolarea unor sate și inundarea de gospodării și suprafețe agricole întinse.

În intervalul 21-22 septembrie ploile s-au amplificat puternic în Dobrogea, mai ales pe litoralul Mării Negre, unde cantitățile căzute în câteva ore (Mangalia-165 mm, Biruința-222 mm) au produs scurgeri importante pe cursuri de apă nemonitorizate din punct de vedere hidrologic, pe versanți și pe ogașe, conducând la inundarea străzilor, gospodăriilor, caselor și obiectivelor social-economice a unor localități (Agigea, Eforie, Techirghiol, Tuzla, Costinești, 23 August). De asemenea, cantitățile mari de precipitații în bazinul hidrografic al râului Colentina, amonte de localitatea Buftea, au condus la creșterea volumelor lacurilor din București (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

Viitura produsă în această lună pe râul Ialomița la stația hidrometrică Coșereni este a doua mare viitură, după cea produsă în anul 1975, iar cea înregistrată pe râul Cricovul Sărat la stația hidrometrică Cioranii de Sus este cea mai mare din șirul cronologic de date înregistrate.

În lunile octombrie si noiembrie debitele au fost în general în scădere. Creșteri de debite s-au produs izolat (mai ales pe râurile din estul și sudul țării) datorită precipitațiilor căzute, fără depășiri importante ale cotelor de apărare.

În luna decembrie debitele râurilor au fost în general în creștere datorită cedării apei din stratul de zăpadă precipitațiilor lichide înregistrate și propagării, pe unele râuri din vestul și sudul țării (Coșuștea, Moravița, Terpezița, Gabru). Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi și izolat pod de gheață) prezente la începutul lunii în bazinele superioare ale Mureșului, Oltului și pe unele râuri din bazinul Șiretului s-au extins și intensificat în jumătatea a doua a lunii, în același interval au apărut formațiuni de gheață (gheață la maluri și năboi) pe multe râuri din zona de munte din vestul, estul și sudul țării. Acest fenomen a fost mai însemnat pe râul Bistrița și pe unii afluenți unde s-au produs aglomerări de sloiuri care au determinat creșteri artificiale de niveluri. Fluviul Dunărea a avut o evoluție deosebită în perioada de primăvară a anului 2005 (martie – mai), debitul mediu la intrarea în țară înregistrând un maxim de 12900 m3/s în luna aprilie, în luna martie debitul maxim a fost de 12500 m3/s iar în luna mai de 10800 m3/s . Acestea au condus la inundarea unor gospodării în Delta Dunării și au determinat măsuri urgente pentru apărarea orașului Sulina prin practicarea controlată a unei breșe în Cordonul litoral Sulina – Sf. Gheorghe – zona Sonda. Cele mai scăzute valori ale debitelor la intrarea în țară (în jurul valorii de 3000 m3/s) au fost înregistrate în luna noiembrie. Aceste valori scăzute ale debitelor au determinat, la unele stații hidrometrice de pe sectorul românesc al Dunării (aval Porțile de Fier) niveluri sub cotele etiajului navigabil (stațiile hidrometrice Gruia, Calafat si Giurgiu) (Sursa: Raport privind efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în anul 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor).

În tabelul 2.1. sunt prezentate cele mai importante debite înregistrate în anul 2005 în comparație cu viiturile excepționale.

Tabelul 2.1

Cele mai importante debite înregistrate în 2005 în comparație cu viiturile excepționale (Sursa: Direcția Apelor Banat Timișoara)

Capitolul III

ELEMENTE DE CARACTERIZARE ALEZONEI FOIENI

3.1. Date privind Primăria Foeni

Comuna are două sate: Foeni (sediul comunei), Cruceni.

Istoria lor este diferită. Dacă Foeni are o perioadă de existentă de 7-8 secole, Cruceni-ul actual este o colonie germană din secolul al XVIII-lea. In Foeni există monumente istorice precum: Conacul Mocioni, mausoleul Mocioni și podul turcesc nominalizate in lista monumentelor, capitolul "B" – "Monumente și ansambluri".

Foeni-ul actual este atestat documentar in 1289, sub numele de Foen, cu prilejul convocării aici a unei diete de către regele Ladislau III. Conform cercetărilor arheologice, pe locul actualului cimitir, se găsea o intaritură medieval timpurie. La inceputul sec al XVII, după cucerirea zonei de către austrieci, din cauza conflictului, ramaseseră doar 18 case. In acelasi secol, spre sfârsit, in zona apare familia Mocioni. Ea primește de la Francisc I moșia Foeni și titlul nobiliar. Reședinta și-o stabilesc in Foeni, unde la inceputul sec al XVIII iși ridică "castelul". Satul este sistematizat după modelele austriece care incepe treptat să se dezvolte. Istoria Crucenilor este mai putin cunoscută. Sunt date că vechiul sat era amplasat la "Locul crucii", la câtiva km de satul actual, spre Timiș. Satul actual a luat ființa prin colonizarea germană in 1722, fiind proiectat conform acelorași modele austriece adaptate la Banat. Primăria se găseste in Foeni care deține supremeția și ca populație și dotări. Suprafața totala a intravilanului este de 1310.30 ha. Comuna Foeni se află amplasată in sud-vestul județului Timiș, la granița cu Serbia. Vecinii comunei sunt:

Nord – comuna Uivar, Est – comunele Giulvăz si Ciacova,

Sud – Giera, Vest – Serbia

In sistemul de comunicații zonal, comuna reprezintă punct terminus, atât pentru căile rutiere (Dj 593) cât și pentru calea ferată (ultima stație Cruceni). De la limita comunei spre nord și sud există o legatură rutieră – DN 59 B, DJ 593 – spre Jimbolia și Deta, parțial modernizată. Pe teritoriul comunei există două puncte de frontieră pentru micul trafic,un punct la Foeni și un punct la Cruceni.
    Intreg teritoriul comunei se găseste inclus în Marea Câmpie a Timișului, care se desfășoara în vestul și sud-vestul județului, un teritoriu plat, cu inăltimi ce se situează in jurul a 80 m. La limita sudică a comunei se găseste Timișul (pe direcția est-vest). Pe direcția nord-sud, comuna este străbătuta de Bega mica, parțial canalizată. Teritoriul comunei este unitar, media anuală a regimului termic este de aproximativ 11 grade C.
    Luna cea mai rece este ianuarie, iar temperaturile maxime sunt in luna iulie. Vânturile cele mai frecvente sunt din est, cele mai violente vânturi bat dinspre vest, nord vest, ajungând la nivelul unor furtuni puternice în special, în lunile august-septembrie.
    Aidoma restului spațiului geografic din care face parte peisajul comunei Foeni este extrem de plat. Lipsește vegetația, lipsesc denivelările pronunțate. Zonele limitrofe apelor sunt singurele unde vegetația și relieful imediat învecinat modifică caracteristici locale ale peisajului.

Peisajul artificial este de asemenea specific zonei. Așezările sunt structurate printr-o rețea rectangulara de străzi, lotizare uniforma, dominante materializate de turlele bisericilor. Ele formeaza ansambluri bine raportate la peisajul natural. Așezările reprezintă, de asemenea, spațiile de concentrare ale vegetației inalte. In ciuda acestei uniformități, exista mari șanse pentru turismul agricol, repere fiind sate din pusta din Ungaria și tendința fireasca existentă deja in comuna, de cumpărare sau inchiriere a gospodăriilor părăsite.

Aidoma peisajului, structura solului comunei este extrem de omogenă pe intreg teritoriul ei. Solurile predominante sunt lacoviștile si lacoviștile compacte, intre care se intâlnesc și solonețuri.

Textura solurilor este luto-argiloasă sau chiar argiloasă, cu drenaj foarte slab, cu tendințe de sarăturare. Această structură și lipsa reliefului sunt propice pentru marile culturi cerealiere care domină agricultura zonei, cu condiția intreținerii sistemului hidroameliorative existente. In general, terenurile din zonă sunt de calitate foarte bună, cu mici excepții care sunt specifice în planșe.

Straturile subsolului zonei sunt foarte omogene. Ea este caracterizată prin existența pamânturilor în general argiloase și mai putin nisipoase, de obicei plastic consistente.Printre bogățiile se remarcă gazele naturale, descoperite și exploatate.
    Vegetația inaltă există doar de-a lungul Timișului, pe tronsonul aferent comunei. Suprafața lor este extrem de redusă – cca 2.2 ha. Există de asemenea vegetația specifică pașunilor și fânețelor, care au o pondere destul de mare – peste 110 ha. In sfera culturilor agricole suprafețele de vii și livezi sunt extrem de reduse, față de cele destinate cerealelor. Caracteristici ca vegetația, in raport cu cele ale solului, clima și relieful, au determinat orientarea comunei spre agricultura.
    Adâncimea de ingheț este de aproximativ 0.75 m. Nivelul apelor subterane este de 1-2 m.
    Conform datelor OCAOTA, suprafața totală a comunei este de 6425 ha, iar conform datelor Primariei suprafața este de 6463.1 ha. Suprafața intravilanului este de 1310.03 ha.
    După sistemul de proprietăți, zonificarea teritoriului comunei este astfel:

teren domeniu public: 122.58 ha

teren domeniu privat al statului: 946.6 ha

teren proprietatea ministerelor și instituțiilor: 149.98 ha

terenuri particulare sau ale unor societăți particulare: 5206 ha

Proporția intre domeniul statului și cel particular este obișnuită pentru zona de câmpie a județului Timiș, unde primeaza terenurile agricole particulare, ale asociațiilor sau fermelor privatizate.
Din punct de vedere al utilizării terenurilor situația se prezintă astfel:

terenuri ale așezărilor: 215.23 ha

terenuri infrastructura: 133.36 ha

terenuri agricultură: 5836.49 ha

terenuri păduri si tufărișuri: 2.25 ha

ape și bălți: 198.83 ha

terenuri neproductive: 38.91 h

Aceste date scot în evidență aspectele definitorii ale economiei comunei Foeni, după cum urmează:
In primul rând, se detașează agricultura, care deține marea majoritate a terenurilor și ocupă mari procente din forța de muncă. In Foeni agricultura se practică atat în sistem individual cât și prin mari societăți. Există puține unități de prelucrare a produselor agricole (2 brutarii Foeni).
O altă ramură care funcționeaza și are potențial este exploatarea gazelor naturale. Dat fiind reperele existente in restul teritoriului din vestul județului Timiș există probabil zăcaminte importante de petrol și de ape minerale, parțial descoperite.
In comună există ambele sisteme de circulație turistică: drumurile și calea ferată. Transportul de călători se realizează până in Grăniceri cu autobuzul.Sistemul rutier cuprinde:

drum național (DN 59B) -13.7 km,

drum județean (DJ 693) – 3 km,

drum comunal (DC 207A si DC 207B) 7.7 km.

Se adaugă străzile totalizând 17 km. Asfaltați sunt 8 km iar pietruiți 5 km. Atât Foeni cât și Cruceni sunt alimentate cu apă prin puțuri forate in apropierea localităților și distribuite prin rețea stradală. In comună sistemul centralizat de evacuare a apei uzate se află in curs de realizare. In comună gunoiul menajer se depozitează la gropile de gunoi stabilite, nu există platformă de gunoi. Ambele sate, precum și unitățile izolate sunt alimentate cu energie electrică. Comuna este alimentată dinspre nord-est.
Există serviciu poștal in ambele sate, in momentul de față telefonia fixă este rezolvată printr-o centrală automată iar cea mobilă prin cei trei furnizori principali de telefonie mobilă din țară Vodafone, Orange si Cosmote, internetul in comună este furnizat de către Romtelecom și Eurocable . Programele Tv sunt recepționate prin cablu (firma Eurocable TM).
Zona nu are probleme deoasebite din punct de vedere al protecției mediului, nu există practic agenți poluanți.

Capitolul IV

Material și metode. Scopul lucrării

4.1.METODE DE DETERMINARE A PRODUCȚIEI ȘI BIOMASEI UNEI PAJIȘTI

Cel mai important lucru în aprecierea unei pajiști este cunoașterea capacității ei de producție. Măsurarea producției într-o optică agronomică se limitează în majoritatea cazurilor la estimarea randamentului sau altfel spus producția furajeră pe un interval de timp dat și pe o anumită suprafață.

Metodele directe.

Prin aceste metode determinarea producției se face atât prin cosiri repetate cât și prin cuantificarea punctelor de măsurare a biomasei.

Metoda cosirilor repetate. Are ca principiu determinarea producției unei parcele mici, semnificative pentru tarlaua respectivă, de fiecare dată când pășunea este folosită. Pentru aceasta se delimitează parcele de 2,5 m2, numărul lor depinzând de mărimea tarlalei și uniformitatea ei. La pășunile uniforme, numărul acestor parcele este de 4, iar la cele neuniforme este de 10. Dacă se practică pășunatul liber porțiunile delimitate sunt mult mai mari (100 m2), care se cosesc de câte ori iarba ajunge la înălțimea de pășunat.

Foarte indicată este folosirea cuștilor de pășunat. Ele sunt construite din sârmă și, instalate pe teren, nu permit animalelor să pășuneze interiorul acestora, în schimb permit o creștere și dezvoltare nestingherită a ierbii.

Cosirea se face în cazul pășunilor tarlalizate, cu o zi înainte de scoaterea animalelor pe această tarla. Cantitatea de iarbă se cântărește și se raportează la hectar. Producția totală de iarbă se obține adunând producțiile obținute după fiecare coasă:

Pt = Pc1 + Pc2 + Pc3 + …Pcn;

unde:

Pt – producția totală;

Pc1 – producția primei coase ș.a.m.d.

Dar animalele nu pășunează întreaga cantitate de iarbă. De aceea după pășunat, se delimitează alte suprafețe care de asemenea, se cosesc, se cântărește iarba și prin însumarea tuturor coaselor se obține totalul plantelor neconsumate.

Pn = Pnc1 + Pnc2 + Pnc3 + …Pncn;

unde:

Pn – producția totală neconsumată;

Pnc1 – producția neconsumată a primei coase ș.a.m.d.

Din aceste date se poate obține producția reală (PR) sau efectivă a pășunii, dată de relația:

PR = Pt-Pn;

In continuare se calculează coeficientul de folosință (K), conform formulei:

K =(%);

N- greutatea totală a plantelor

4.2.Metode de studiu a vegetației pajiștilor

Metodele de analiză a vegetației

Metoda dublului metru (liniară), comportă mai multe faze:

1. Recunoașterea și delimitarea stațiunii. 2. Analiza compoziției floristice. 3. Analiza vegetației.

Citirile se fac pe marginea gradată: la intervale alese (cm), observatorul vizează perpendicular pe suprafața solului, în dreptul gradației corespunzătoare și citește speciile ce intersectează linia de viză, îndepărtându-le pe rând pentru a le citi pe cele de dedesubt, urmărind ca fiecare specie să fie notată o singură dată la nivelul unei gradații, chiar dacă ea se găsește în mai multe exemplare.

Această metodă presupune utilizarea unui dublu metru metalic, în lungul căruia sunt marcate 50 de puncte la interval de 4 cm între ele. Dublul-metru se așează la nivelul vegetației apoi se citesc toate punctele atinse de către indivizii diferitelor specii pe suprafața gradată a instrumentului. Metoda se repetă astfel încât vor fi analizate în total 100 de puncte. Numărul eșantioanelor analizate variază în funcție de complexitatea vegetației.

Specificul acestei metode constă și în faptul că în cele 40 de puncte, fiecărei specii în funcție de suprafața (volumul), acoperită, i-se acordă o notă între 1 și 6, astfel încât pe coloană suma notelor atribuite este de 6. Citirile efectuate prin metodele punctuale permit să fie măsurată prezența speciilor (cuantificate în volum specific), în punctele considerate, cât și obținerea frecvenței specifice (FS), a fiecărei specii.

La sfârșitul analizării transectului se adună în linie notele atribuite fiecărei specii. Împărțind aceste cifre la suma tuturor notelor atribuite tuturor speciilor vom obține, procentual, volumul relativ sau volumul specific al fiecărei specii (VS). Volumul specific, se referă la dispersia și gradul de omogenitate a indivizilor unei specii pe unitatea de suprafață (Borza A., Boșcaiu N., 1965), și redă gradul de omogenitate sau heterogenitate a biotopului dar și particularitățile biologice ale diverselor specii.

Calculul de volum specific se realizează după următoarea formulă:

VS% =(Ci/Ctot)x100

unde:

Ci numărul de coeficienți atribuiți speciei i

Ctot numărul de coeficienți atribuiți în total

Toate acestea contribuie în final la calculul valorii pastorale (VP), ce reflectă potențialul furajer al unei pajiști. Acesta se calculează pentru fiecare suprafață omogenă, apoi, făcând media acestor suprafețe omogene se poate caracteriza și o pajiște cu o vegetație heterogenă, mozaicată.

Considerând că, empirismul si lipsa de orientare sunt dăunătoare progresului în materie de îmbunătățire a pășunilor, el trebuie înlocuit prin metode științifice unitare de cunoaștere si cercetare a pășunilor (Safta, 1939; Samfira și colab., 2003), prezentăm astfel cele mai utilizate metode de apreciere a valorii pastorale:

o primă modalitate de calcul a valorii pastorale, se apropie cel mai mult de conceptul Școlii Central Europene, realizându-se de următoarea manieră:

VP=

unde:

Vs este estimarea abundenței specifice prin volumul specific; ISi indicele specific; i specia; n numărul de specii; 5 nota maximă acordată

Calculul VP, comportă următoarele etape:

-multiplicarea pentru fiecare specie a propriului său volum specific (VS), cu Indicele Specific de Calitate (IS)

-se adună valorile obținute pentru toate speciile; -totalul se împarte la nota maximă acordată 5

Indicele obținut pentru VP are valori de la zero într-o pajiște fără valoare furajeră, până la 100 pentru o pajiște semănată (ideală).

Tot cu ajutorul acestei metode de analiză a vegetației pajiștii se poate calcula și frecvența specifică (FS, %), după următoarea formulă:

FS%=(Ni/Ntot)x100

unde:

Ni numărul de puncte în care o specie este întâlnită

Ntot numărul total de puncte de observații

Frecvența specifică este numărul de puncte unde specia este întâlnită în raport cu numărul total de puncte de observații. Această noțiune se traduce prin acoperirea speciei. Cu cât crește numărul de observații cu atât valoarea FS este mai precisă.

4.3.SCOPUL LUCRĂRII

Lucrarea de față reprezintă un studiu multilateral al florei și vegetației din zona sub influența inundării în interfluviul Timiș – Bega. Astfel au fost efectuate cercetări complexe asupra schimbărilor survenite în covorul vegetal al unor pajiști care au fost inundate pentru intervale diferite de timp.

Studiul s-a efectuat pajiștea din localitatea Foeni, județul Timiș. Toate aceste suprafețe au fost inundate în luna aprilie anul 2005.

Cercetările s-au desfășurat pe o perioadă de doi ani 2009-2010, iar în analiza rezultatelor au fost folosite drept martor studiile efectuate în 2005-2007.

Lucrarea caută să lămurească aspecte cu privire la influența duratei de inundare asupra caracteristicilor covorului vegetal din zonele studiate cum sunt: valoarea pastorală, indicele de biodiversitate Shannon-Weaver și indicele de dominanță Simpson, indicii autoecologici (umiditate, temperatură, reacție) și compoziția floristică.

CAPITOLUL V

REZULTATE ȘI DISCUȚII

5.1.ELEMENTE DE CARACTERIZARE PRATOLOGICĂ A PAJIȘTII FOENI, perioada 2005-2006

Pajiștea Foieni este situată pe una din suprafețele care a suferit în urma inundațiilor, aceasta fiind acoperită cu apă pentru o perioadă de circa două luni. Vegetația este edificată în anul 2005 de specia Cynodon dactylon. În cele ce urmează este prezentat un releveu sintetic al vegetației (tabelul 5.1.).

Tabelul 5.1.

Releveu sintetic al pajiștii de la Foieni (2005)

Vegetația are în anul 2005 o acoperire de 10% pe suprafața solului. Covorul vegetal al acestei pajiști este alcătuit din patru specii dintre care 50% sunt reprezentate de graminee (fig. 5.1.).

Fig. 5.1. Structura vegetației pe grupe tehnologice de plante la pajiștea

Foeni (2005)

În figura 5.2., este reprezentată participarea în covorul vegetal al principalelor grupe economice de plante care alcătuiesc pajiștea de la Foieni în anul 2005. După cum reiese din grafic cea mai mare participare în covorul vegetal o au gramineele (53,70%) fiind urmate de speciile din alte familii botanice (38,19%) acestea două categorii de plante constituind cea mai mare parte a biomasei supraterane a acestei pajiști.

Leguminoasele nu sunt prezente în acest an, dar Juncaceae-le (Juncus tenuis) participă la alcătuirea covorului vegetal cu 6,11 % datorită stagnării mai îndelungate a apei pe această suprafață de pajiște.

Fig. 5.2. Acoperirea pe grupe tehnologice de plante la pajiștea

Foieni (2006)

În această pajiște în anul 2005 nu este prezentă nici o specie de leguminoase datorită perioadei îndelungate de anaerobioză (circa două luni). Dintre speciile iubitoare de umiditate întâlnim pe Juncus tenuis.

Vegetația este edificată în anul 2006 de speciile Cynodon dactylon, Lolium perenne și Portulaca oleracea. În cele ce urmează este prezentat un releveu sintetic al vegetației (tabelul 5.2.).

Vegetația are în anul 2006 o acoperire de 100% pe suprafața solului. Covorul vegetal al acestei pajiști este alcătuit din 14 specii dintre care 46,2% sunt reprezentate de graminee, 1,5% sunt Cyperaceae și Juncaceae, iar 52,3% sunt reprezentate de specii din alte familii botanice (fig. 5.3.).

Tabelul 5.2.

Releveu sintetic al pajiștii de la Foeni (2010)

Fig. 5.3. Structura vegetației pe grupe tehnologice de plante la pajiștea

Foeni (2006)

În figura 5.4. este reprezentată structura covorului vegetal în funcție de participarea principalelor grupe economice de plante care alcătuiesc pajiștea de la Foieni în anul 2006. După cum reiese din imagine speciile de gramineele se mențin la valori apropiate cu cele din anul precedent ca pondere (55,32%), la fel ca și speciile din alte familii botanice (38,84%).

Leguminoasele încă nu au apărut în acest an pe pajiștea Foieni, însă sunt prezente Cyperaceae (Carex praecox) și Juncaceae (Juncus tenuis) în proporție de 5,84%. Lipsa leguminoaselor se explică prin supraexploatarea acestei pajiști aceasta fiind situată aproape de vatra satului.

Fig. 5.4.Acoperirea pe grupe tehnologice de plante la pajiștea

Foeni (2006)

În această pajiște în anul 2006 nu este prezentă nici o specie de leguminoase datorită perioadei îndelungate de anaerobioză (circa două luni) din anul 2005. Dintre speciile iubitoare de umiditate întâlnim pe Juncus tenuis și Carex praecox.

5.2.ELEMENTE DE CARACTERIZARE PRATOLOGICĂ A PAJIȘTII FO ENI, perioada 2009-2010

Caracterizarea pratologică a pajiștii Foieni a fost realizată în perioada 2009-2010, iar drept martor s-a utilizat dinamica acelorași caracteristici din 2005-2006. După acoperirea completă cu apă timp de două luni în anul 2005, vegetația pajiștii a fost dominată de către speciile Cynodon dactylon și Echinochloa crus galli. În cele ce urmează este prezentat un releveu sintetic al vegetației pentru perioada de analiză 2009-2010 (tabelul 5.3.). Se poate astfel observa că dintre speciile familiei Fabaceae, dominantă este Trifolium repens iar dintre speciile din alte familii botanice domină Achillea millefolium.

Tabelul 5.3.

Releveu privind abundența și dominanța speciilor din pajiștea Foeni (2009-2010)

Lista generală de specii care compun covorul vegetal al pajiștii Foeni este redată în tabelul 5.4. Au fost astfel identificate 22 de specii, apartinând următoarelor familii botanice: Poaceae, Fabaceae, Apiaceae, Asteraceae, Asteraceae și Brasicaceae.

Tabelul 5.4.

Lista generală de specii din covorul vegetal al pajiștii Foeni

După repartizarea acestora pe familii se obține următoarea structură procentuală a alcătuirii covorului vegetal: Poaceae 40%, Fabaceae 27,27%, Apiaceae 4,55%, Asteraceae 18,18%, Euphorbiaceae 4,55%, Brasicaceae 4,55%. Reprezentarea grafică a alcătuiri procentuale a covorului vegetal din pajiștea Foieni este redată în figura 5.5.

Tabelul 5.5.

Alcătuirea procentuală a covorului vegetal pajiștea Foeni

Figura 5.5.Reprezentarea grafică a alcătuirii procentuale a covorului vegetal din pajiștea Foeni

Figura 5.6.Reprezentarea grafică a alcătuirii procentuale a covorului vegetal din pajiștea Foeni, perioada 2005-2010.

Alcătuirea procentuală a covorului vegetal din pajiștea Foeni, pentru perioada 2005-2010, relevă următoarele: ponderea familiei Poaceae a scăzut la alcătuirea covorului vegetal. Cu toate acestea imediat după perioada de inundare a dominat covorul vegtal cu o pondere de 50%, după cinci ani are o reprezentare de aproape 30%. Familia Fabaceae practic fără reprezentare în covorul vegetal în anul 2005 ajunge în anul 2010 la 28%. Ponderea palntelor din alte familii botanice a scăzut în perioada examinată, o parte din spțiul de nutriție și fotosisntetic al acesteia fiind ocupat de cărre fabaceae.

Tabelul 5.7.

Releveu sintetic al pajiștii de la Foeni (2009-2010)

Tabelul 5.8.

Media u,t,r din anii 2005/2010

Figura 5.7.Reprezentarea grafică a comparației releveelor pajiștilor din Foeni 2005/2010

Capitolul VI

CONCLUZII

In anul 2005 vegetația în această zonă are o acoperire de 10 % pe suprafața solului,iar în 2006 atinge procentul de 100 %. Covorul vegetal al acestei pajiști este alcătuit din patru specii dintre care 50% sunt reprezentate de graminee.

Cea mai mare participare în covorul vegetal o au gramineele (53,70%) fiind urmate de speciile din alte familii botanice (38,19%) acestea două categorii de plante constituind cea mai mare parte a biomasei supraterane a acestei pajiști.

Leguminoasele nu sunt prezente în acești ani, dar Juncaceae-le (Juncus tenuis) participă la alcătuirea covorului vegetal cu 6,11 % datorită stagnării mai îndelungate a apei pe această suprafață de pajiște. În această pajiște în anul 2005 nu este prezentă nici o specie de leguminoase datorită perioadei îndelungate de anaerobioză (circa două luni , cat a stagnat apa). Dintre speciile iubitoare de umiditate întâlnim pe Juncus tenuis.

Au fost astfel identificate 22 de specii, apartinând următoarelor familii botanice: Poaceae, Fabaceae, Apiaceae, Asteraceae, Asteraceae și Brasicaceae. După repartizarea acestora pe familii se obține următoarea structură procentuală a alcătuirii covorului vegetal: Poaceae 40%, Fabaceae 27,27%, Apiaceae 4,55%, Asteraceae 18,18%, Euphorbiaceae 4,55%, Brasicaceae 4,55%.%. Familia Fabaceae practic fără reprezentare în covorul vegetal în anul 2005 ajunge în anul 2010 la 28%. Ponderea palntelor din alte familii botanice a scăzut în perioada examinată, o parte din spațiul de nutriție și fotosisntetic al acesteia fiind ocupat de către fabaceae.

BIBLIOGRAFIE

1. Anuarul statistic al României 2007

2. Primăriei Foeni Arhiva

3. MOISUC AL. și colab., Cultura plantelor furajere, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2002;

4. MOISUC AL. Cultura pajiștilor si a plantelor furajere, Ed. Euroart, Timisoara, 2001;

5. SAMFIRA I. și colab., Ecopratotehnica, Ed. Eurobit, Timișoara, 2007;

XXX – www. dexonline.ro Consultat la data de 15.02.2010 ora 19:00

XXX – www.ucmp.berkeley.edu Consultat la data de 18.02.2010 ora 09:00

XXX – www.ins.ro Consultat la data de 26.02.2010 ora 23:22

XXX – www.cotf.edu Consultat la data de 10.03.2010 ora 11:15

XXX – ecology.botany.ufl.edu Consultat la data de 15.03.2010 ora 20:10 XXX – www.globalchange.umich.edu Consultat la data de 02.04.2010 ora 10:00

XXX – www.deepcreektimes.com Consultat la data de 10.04.2010 ora 23:45

XXX – earthtrends.wri.org Consultat la data de 12.04.2010 ora 15:10

XXX – www.scritube.com Consultat la data de 12.04.2010 ora 16:12

XXX – www.regiuneavest.ro Consultat la data de 14.04.2010 ora 18:00

XXX – www.cjtimis.ro Consultat la data de 15.04.2010 ora 11:00

XXX – ro.wikipedia.org Consultat la data de 16.04.2010 ora 01:15

XXX – www.inhga.ro Consultat la data de 17.04.2010 ora 09:30

XXX – www.mmediu.ro Consultat la data de 17.04.2010 ora 11.30

XXX – www.rowater.ro Consultat la data de 21.04.2010 ora 19:45

XXX – www.m.cdep.ro Consultat la data de 21.04.2010 ora 23:45

XXX – www.x.gov.ro Consultat la data de 24.04.2010 ora 20:11

Anexa