Studiul Masurilor Atiincendiare Aplicate In Cadrul Isc Cimislia Si Elaborarea Recomandarilor

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Obiect și condiții de cercetare

1.1. Situația actuală privind incendiile forestiere la nivel european

1.2. Condiții de cercetare. Materiale și metod

CAPITOLUL II. REZULTATE și DISCUțII

2.1. Corelații între măsurile silvotehnice aplicate în arborete și hazardul la incendii

2.2. Protecția fondului forestier de incendii

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Un incendiu este orice foc necontrolat într-o vegetație cu grad ridicat de combustie care are loc la țară sau o zonă pustie. Alte ipostaze cum ar fi incendiu de tufișuri, incendii forestiere, incendiu de vegetație, pot descrie același fenomen în funcție de tipul de vegetație ce poate arde.

Un incendiu diferă de alte incendii prin dimensiunile sale extinse, viteza la care se poate răspândi de la sursa originală, potențialul său de a schimba direcția în mod neașteptat, și capacitatea sa de a sări lacune, cum ar fi drumurile, râurile și pauze de incendiu.

Incendiile sunt caracterizate de cauza de aprindere, proprietățile lor fizice, cum ar fi viteza de propagare, prezenta materialelor combustibile, precum și efectul ce îl are vremea asupra focului.

Incendiile apar pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii. În SUA există de obicei între 60.000 și 80.000 de incendii care au loc în fiecare an și care ard 3 până la 10 milioane de acri de teren, în funcție de ani.

Incendiile poat provoca pagube importante, atât la asupra vieții umane, dar au, de asemenea, efecte benefice asupra diferitelor zone naturale. Incendiile forestiere diferă de alte incendii deoarece au loc în aer liber și afectează zonele de pășune, păduri, tufișuri, turbării, și alte suprafețe împădurite care acționează ca o sursă de combustibil, sau materiale combustibile.

Deși cauzele de incendii variază, iar rezultatele sunt întotdeauna unice, toate incendiile pot fi caracterizate de proprietățile fizice ale acestora, de tipul de combustibil, și efectul pe care îl are vremea asupra focului.

Extinderea și intensitatea incendiilor de pădure depind, în principal, de compoziția și caracteristicile structurale ale arboretelor. Astfel, arboretele de rășinoase sunt mai vulnerabile decât cele de foioase sau de amestec, arboretele sub formă de masiv sunt mai expuse decât cele răspândite sub formă de trupuri de pădure, iar cele cu consistență ridicată și structură verticală etajată prezintă condiții favorizante. Ținând seama de stratul de combustibil forestier, la nivelul căruia se răspândește, incendiile de pădure se clasifică în incendii de: bază, suprafață și coronament, oricare din ele având capacitatea de a distruge vegetația pe suprafețe întinse. Pe lângă distrugerea vegetației, incendiile afectează și solul. Ca urmare, se poate considera că incendiul forestier constituie un fenomen catastrofal care distruge vegetația, inclusiv rădăcinile, afectează litiera și are efecte distructive asupra solului

În acest context scopul tezei de licență a constituit: Studiul măsurilor atiincendiare aplicate în cadrul ÎSC Cimișlia și elaborarea recomandărilor.

Obiective:

Cercetarea condițiilor naturale;

Aprecierea gradului de expunere a teritoriului la incendii;

Elaborarea recomandărilor.

CAPITOLUL I. Obiect și condiții de cercetare

1.1. Situația actuală privind incendiile forestiere la nivel european

Din cauza schimbărilor climatice si a unor factori culturali si socioeconomici, cresterea frecventei si a intensitătii incendiilor poate genera pierderi mai semnificative de vieti omenesți, degradarea unor ecosisteme deja fragile, cresterea gradului de deversificare si distrugerea infrastructurii economice si sociale.

Baza de date pentru incendiile forestiere europene conține informații despre incendiile de pădure compilate de către țările europene, inclusiv în statele membre ale UE și țările din vecinătate.

Acesta se bazează pe informațiile colectate prin intermediul Regulamentului CEE nr 804/94 (în prezent expirat), care cere că statele membre care participă la prezentul regulament ar colecta un set minim de date pentru fiecare foc, așa-numitul "nucleu comun".

Nucleu comun de informații include date referitoare la data și ora la care a avut loc incendiul, ora primei intervenții, durata de incendiu, gradul de deteriorare, și cauza presupusă a incendiului.

Media anuală actuală a suprafețelor arse din UE este de 500 000 ha, incendiilor asociindu-li-se emisiile de CO2, de alte gaze și particule 60. Anual, în statele membre afectate izbucnesc mai mult de 50 000 de incendii de pădure. Numărul lor a scăzut însă în ultimii zece ani, față de deceniile anterioare.

Riscul mare de incendii și amplitudinea incendiilor de pădure au condus la arderea unor suprafețe imense în Portugalia în 2003 (mai mult de 400 000 ha) și în 2005, și în Spania, în 1985, 1989 și 1994. În Grecia, în 2007, când s-au înregistrat temperaturi de 46ºC, cinci incendii de proporții au ars 170 000 ha doar în Peninsula Peloponez.

Pe lângă victime omenești, daune materiale și reducerea fertilității solului din cauza pierderii materiei organice, marile incendii afectează conservarea biodiversității. În vara anului 2009, cel puțin 30% din suprafața arsă 61 făcea parte din siturile Natura 2000 din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Portugalia, Spania și Suedia. Pădurile grav afectate din siturile Natura 2000 își recapătă cu greu starea dinaintea incendiilor, în special în ceea ce privește biodiversitatea.

UE și SM au depus eforturi susținute de abordare a aspectelor de prevenire a incendiilor forestiere, axate pe formare, cercetare, creșterea gradului de conștientizare și prevenire structurală. Aceste eforturi trebuie intensificate în contextul schimbărilor climatice.

Există, de asemenea, o legătură clară între gestionarea proactivă a pădurilor și reducerea riscurilor de incendiu: buna funcționare a pieței bioenergiei, adesea obstrucționată de lipsa unei gestionări corespunzătoare din cauza fragmentării proprietății forestiere, ar putea avea un rol important de prevenire a incendiilor, prin acordarea de stimulente economice în vederea eliminării biomasei care alimentează în prezent incendiile din pădurile abandonate.

Portugalia. În 2009, suprafața arsă a crescut până 87 416,27 ha, de aproximativ 5 ori suprafața arsă în anii anteriori. Cu toate acestea, ea reprezintă 59% din deceniu precedent, care însumează 148 452 ha. În ceea ce privește numărul de incendii forestiere, de asemenea, o creștere în anul 2009, în special incendii mici sub 1 ha, într-un total de 26 119 de incendii. Valorile reprezintă o creștere de 5% față de media numărului de incendii din ultimul deceniu și o creștere de 40% în 2008.

În ceea ce privește zona de totală arsă pe an, aceasta a fost al patrulea an consecutiv în care 100 000 ha au ars până în 2012, stabilită prin planul National Fire (2006).

Tipurile de pădure cuprinse de incendii sunt: Eucalyptus globules; plantații, Quercus sp. și Pinus Pinaster.

Între ianuarie și 8 iunie, au avut loc 852 incendii forestiere (34% din incendiile forestiere totale), care consumă cu aproximativ 19755,73ha (23% suprafața totală arsă).

În perioada de vară (iulie-septembrie, care corespunde celei mai critice perioade de incendii forestiere) au fost raportate 58% dintre evenimentele care au ars aproximativ 62972.57 ha(72% suprafața totală arsă). Incendiile forestiere cele mai devastatoare au avut loc între august și jumătatea lunii septembrie.

Terenurile forestiere din Bulgaria cuprind 4 089 494 de hectare și ocupă 37% din teritoriul țării. Din acest teritoriu, 3 704 015 ha (89%) sunt zone împădurite. Păduri de conifere naturale și plantații ocupă 32% și păduri de foioase ocupă 68% din suprafața împădurită totală a țării.

Incendiile forestiere nu au fost niciodată o problemă gravă în Bulgaria, în trecut, datorită condițiilor naturale și climatice din țară. Ele au devenit o problemă și o amenințare în ultimii 15 ani, iar în perioadele 1999-2001 și 2007 au fost un adevărat dezastru.

În ultimii 10 ani mai mult de 150 000 de hectare de păduri au fost afectate de incendii. 2007 a fost cel mai prost an al doilea din istoria pădurilor bulgare cu 1479 de incendii forestiere și 43 000 ha arse, urmat de anul 2000 (1 710 de incendii forestiere și 57 406 ha arse).

Regiunile cele mai afectate în 2009 au fost Kardzhali – 753 ha arse, Loveci – 420 ha și Sliven – 260 ha.

Franța. În regiunea mediteraneană, nivelul de pericol de incendiu a fost relativ ridicat în vara anului 2009, caracterizată de o secetă severă (toamna ploile au fost de numai 50% din medie anuală), temperaturi ridicate și un număr mare de zile fără umiditate. Vara nu a fost foarte vant puternic, aceasta fiind o caracteristică pozitivă. În alte regiuni franceze, temperaturile au fost, de asemenea, peste normal și cu precipitații reduse.

Rezultatul negativ de la KLAUS furtuna care a lovit o mare parte din pădurile din țară, în ianuarie, afectând 600 000 de hectare (jumătate din suprafața pădurilor) și făcându-l aproape inaccesibile vehiculelor de luptă împotriva incendiilor. În plus, volumul de lemn căzute (40 milioane m³) crescând masa de carburant de pe teren. În jur de 17000 de hectare au fost afectate de 4800 incendii în Franța, în timpul 2009 (media 1998-2008:22 500 ha). Într-un context general, marcat de temperaturi ridicate și secetă severă, zonele afectate sunt cu 25% mai puțin decât media, care arată performanța bună a măsurilor globale luate în acest an. Tendințele anuale în ceea ce privește numărul de incendii și zone arse în ultimii 30 de ani în Franța.

Italia: Au fost mai puține incendii forestiere în Italia în 2009, comparativ cu anii precedenți, de fapt, acesta poate fi considerat unul dintre cele mai bune din ultimii 40 de ani. Cu toate acestea, spre deosebire de numărul de evenimente, zona arsă a fost cea mai mare din 2003 (cu excepția 2007 de vârf).

În 2009, au fost înregistrate 5422 incendii, o suprafață totală arsă de 73355 ha, 31 060 dintre care au fost în pădurile din țară.

În Italia, incendii forestiere apar în toate regiunile. În timpul iernii, ele sunt în mare parte situate în regiunile alpine (în special regiunile de nord-vest), în timp ce vara ele sunt în cea mai mare parte concentrate în regiunile sudice regiuni mediteraneene (andine terenuri). În Liguria, incendii apar atât în ​​timpul iernii cât și în timpul verii. În ultimii ani, în regiunile mediteraneene Lazio și Campania, au început să apară incendii de iarna.

În ceea ce privește numărul de incendii regiunea cea mai afectată Campania (903), în timp ce cea mai mare zona arsă a fost găsit în Sardinia (total: 37 104 ha din care păduri: 12 270 ha).

Grecia. Din rezultatele provizorii ale anului 2009, se pare că nivelul zonei arse a rămas scăzută în comparație cu rezultatele din anii anteriori.

Pe 21 August 2009 a avut loc cel mai mare incendiu, arde aproximativ 13 000 ha în partea de nord-est a regiunii Attica, unde mai mult de 100 de case au fost avariate partial. Datorită acestui foc regiunea Attica a devenit cea mai mare regiune deteriorată a anului, și din cauza unor incendii care, de asemenea, alte au avut loc în regiunea Sterea a Greciei.

Pe parcursul anului 2009, în jur de 1 063 incendii de pădure au fost înregistrate, majoritatea cu o zonă mică arsă sub 1 ha. Acest număr este încă provizoriu și este probabil să crească atunci când compilarea cifrelor este complet, cu toate acestea numărul de incendii forestiere este posibil să rămână relativ scăzut în comparație cu rezultatele din anii anteriori Suprafața arsă a fost, de asemenea, scăzută 35 342 ha, din care 74% au avut loc în zonele împădurite.

1.2. Condiții de cercetare. Materiale și metode

Obiectul acestui studiu general îl constituie fondul forestier din gestiunea întreprinderii silvocinegetice „Cimișlia” ÎS, administrată de Agenția „Moldsilva”. Sediul întreprinderii se află în orașul Cimișlia, situat la o distanță de cca. 71 km de orașul Chișinău cu adresa juridică: or. Cimișlia, st2 ha, din care 74% au avut loc în zonele împădurite.

1.2. Condiții de cercetare. Materiale și metode

Obiectul acestui studiu general îl constituie fondul forestier din gestiunea întreprinderii silvocinegetice „Cimișlia” ÎS, administrată de Agenția „Moldsilva”. Sediul întreprinderii se află în orașul Cimișlia, situat la o distanță de cca. 71 km de orașul Chișinău cu adresa juridică: or. Cimișlia, str. Cetatea Albă, 11.

Întreprinderea silvocinegetică „Cimișlia” ÎS este situată la sudul Republicii Moldova pe teritoriul raioanelor administrative: Cimișlia, Ialoveni, și parțial pe teritoriul raionului Căușeni, pe o întindere de la Nord la Sud 38 km, iar de la Vest la Est 42 km.

Întreprinderea silvocinegetică „Cimișlia” ÎS are următoarele vecinătăți și limite:

Nord, Nord Est – Întreprinderea Silvocinegetică „Sil-Răzeni”;

Est – Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina;

Sud – Întreprinderea pentru Silvicultură Iargara;

Sud-Vest – Întreprinderea pentru Silvicultură Comrat;

Nord-Vest – Întreprinderea pentru Silvicultură Hâncești Silva.

Vest – Întreprinderea pentru Silvicultură Iargara;

Întreprinderea Silvocinegetică „Cimișlia” este arondată în 3 ocoale silvice, 4 sectoare de maiștri și 32 cantoane silvice de pază, cultură și exploatare, tabelul 1.

Evidența fondului forestier pe destinații și deținător

Tabelul 1.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul întreprinderii aparține în cea mai mare parte Podișului Central Moldovenesc (Codrii centrali) și Câmpia Moldovei de Sud(Zona de interferență a acestora).

Elementele de bază ale reliefului pe teritoriul întreprinderii silvocinegetice Cimișlia este caracteristic prin prezența dealurilor înalte și colinelor ale căror culmi coboară fie domol, în pante dulci după cursurile de apă care le fragmentează și le desparte în văi largi, fie în pante mai repezi, pe porțiuni ale acelorași cursuri de apă. Un aspect pregnant al reliefului este prezența activă a alunecărilor de teren, diferite ca forme, dimensiuni și vârste în terenurile degradate, fragmentarea terenului fiind și ca rezultat al proceselor de eroziune.

Unitatea geomorfologică predominantă este versantul urmat de platou.

Configurația terenului este ondulată și plană, mai rar frământată. Din punct de vedre altitudinal teritoriul întreprinderii este situat între 80 m (OS Cimișlia) și 290 m (OS Cimișlia).

Panta terenului înregistrează valori de la sub 6° și până la înclinări de 30°.

Relieful influențează atât răspândirea și însușirea solului (profunzime, intensitatea erodării ș.a.), cât și asupra proceselor de solificare, prezenței vegetației forestiere, tipurilor de pădure și de stațiune.

Din punct de vedere geologic, substratul pe care s-au format și evoluat solurile forestiere din cadrul ocolului silvic este constituit din depozite de argile și luturi, loessuri lutoase și cuaternare, provenite din sedimente din perioadele cuaternară și tartiară.

Deasupra depozitelor terțiare se află sedimentele care fac trecerea spre pliogen și care sunt reprezentate prin argile verzui și nisipuri. Grație acestor nisipuri, pădurile au o creștere viguroasă.

În pliogen sau levantin, apele mării sarmațiene care ocupau teritoriul, datorită mișcărilor scoarței, s-au retras către sud, sud –est, formând aceste dealuri ondulate, adesea în lanțuri paralele.

În epoca cuaternară, după topirea ghețarilor, clima a devenit uscată și continentală. Climatul general temperat – continental se diferențiază corespunzător reliefului cu topoclimate și microclimate specifice formelor de relief.

Depozitele de suprafață, eluviale-deluviale și eluviale neogene, reprezentate prin loessuri, nisipuri fine și luturi, așezate în straturi de grosimi variabile, au favorizat fragmentarea în continuare a reliefului prin procesele de eroziune.

Pe platouri, versanți superiori straturile superficiale, de regulă, sunt prezentate de nisipuri fine la diferite adâncimi suportate de argilă. Cele mai răspândite roci sunt luturile nisipoase.

Straturile superioare ale rocilor terțiare (sarmațiere) inițialele, precum și ale depozitelor deluviale sunt incluse în procesele de pedogeneză și servesc în calitate de roci parentale.

Principalele grupe de roci-mamă de sol sunt:

– depozitele loessoide lutoase, care au culoare albă sau pal-gălbuie. Se întâlnesc pe cumpenele apelor și pe versanții acestora, și de asemenea pe terasele pâraielor din zonă. Sunt caracterizate prin porozitate, afânare și o împărțire verticală, ce determină spălarea lor de pe pante. Aceste roci sunt cele mai prețioase ca roci de solificare, deoarece posedă comparativ o fertilitate ridicată, determinată de proprietățile hidrofizice favorabile. Conținutul de carbonați de calciu favorizează solificarea masei organice în descompunere, coagulând compușii humusului. Pe aceste roci s-au format de regulă soluri cu condiții bune pentru dezvoltarea sistemelor radiculare, de tipul cernoziomurilor, soluri comparativ bogate în humus;

– depozite eluvial – deluviale lutoase și luto-argiloase. Ocupă de obicei cumpenele de apă și continuă și pe versanții acestora. Aceste depuneri sunt reprezentate prin produsele eluviului secundar de vârstă cuaternară parțial și deluviu prelucrat a rocilor mai vechi originare (neogene) cu compoziție mecanică grea, în condiții schimbătoare a climatului cald. Sunt de culoare gălben-brună sau brună. Compoziția mecanică a luturilor eluvial–deluviale variază de la ușoară, medie la grea. Fracțiunea de argilă se schimbă de la 12 la 35,63%. Aceste depozite sunt bogate în silice (70%), calciu (2,5%) și comparativ sărace în fosfor (0,12%, P2O5). Reacția mediului este bazică. Conținutul de carbonați variază de la 5,4% la 16,9%.

Datorită afânării acestor roci este favorizat procesul de aerație dintre straturile de sus și de jos a profilului de sol și atmosferă. Pe aceste depozite se formează cernoziomurile argiloiluviale și tipice.

– deluviuni de pantă și vâlcea, care ocupă părțile inferioare a pantelor și fundurilor de vâlcea (15% din suprafață). Sunt formate în rezultatul spălării și depozitării materialului din partea superioară în partea inferioară a pantelor. Proprietățile lor sunt moștenite de la materialul adus. Pentru deluviunile de vâlcea este caracteristică stratificarea;

Mai puțin răspândite izolat și dispersate, în teritoriul ocolului sunt depozitele aluviale, depozitele terțiare nisipoase și nisipo-lutoase, depozitele cuaternare loesoide.

Se constată o mare varietate de roci moi, friabile, foarte vulnerabile la procese de eroziune, la influența factorilor climatici și antropici destabilizatori, fapt ce justifică încadrarea terenurilor în grupa I funcțională „Păduri cu funcții speciale de protecție”.

Rețeaua hidrologică este relativ bine reprezentată în cuprinsul întreprinderii, iar regimul hidrologic se caracterizează printr-un debit variabil în timpul anului: primăvara și după ploile abundente în timpul sezonului de vegetație apele ating debitul maxim, în timp ce vara majoritatea acestora seacă din cauza precipitațiilor sărace.

Apele din teritoriu sunt de proveniență freatică și mai puțin pluviale, cu albii ce variază între 1-3 m lățime, în timpul verilor secetoase debitele scad foarte mult, de multe ori seacă. În vederea creării unor surse de apă pentru irigații, adăpat, pe cursurile tuturor pâraielor existente au fost amenajare rezervoare de apă (iazuri).

Teritoriul pe care se află pădurile, fac parte din bazinul râului se află în cadrul bazinului hidrografic al râului Cogâlnic, și anume a afluenților săi direcți Schinoasa, Sărata și Ceaga care împreună formează rețeaua hidrografică. Rețeaua de pâraie formate din precipitații atmosferice au debit variabil, fiind slab evoluate. Din loc în loc, pe aceste pâraie, s-au construit artificial o serie de lacuri de acumulare (iazuri) ce servesc nevoilor de apă pentru fauna cinegetică din aceste păduri. Debitul lor este scăzut, iar regimul hidrologic este variabil în cursul anului din cauza perioadelor îndelungate de secetă.

În perioadele ploioase, de topire a zepezilor, nivelul apelor acestor râuri principale, crește brusc, provocând inundații de scurtă durată pe terenurile agricole limitrofe, provocând eroziuni pe versanții acestor bazinete și, depuneri aluviale pe fundurile de văi.

Teritoriul întreprinderii se încadrează în zona cu climă continentală moderată cu un ușor deficit de precipitații în cursul anului, având următoarele valori:

temperatura medie anuală este de + 9oC, cu amplitudini medii de –7oC în luna ianuarie și +22oC în luna iulie;

Maximele absolute pot urca la +40 Cº și revin lunilor iulie – august, iar minimele absolute pot coborî până la -32-38 Cº, care revin lunilor ianuarie – februarie.

precipitații medii anuale – 400-500 mm, din care 60% cad în perioada de vegetație;

temperatura medie la suprafața solului în luna iulie ajunge la +28oC și în ianuarie – 5oC;

numărul de zile cu temperatura pozitive este de 290 zile, cu temperatura > 5oC – 225 zile, cu temperatura >10oC – 190 zile, >15oC – 135 zile;

primul îngheț la suprafața solului apare în jurul datei de 30 septembrie, iar în aer – în jurul datei de 19 octombrie.

Stratul de zăpadă în unii ani este stabil. Înălțimea maximă ajunge la , iar cea medie anuală de 15-.

Adâncimea medie de îngheț a solului este de 15 – 30 cm, iar cea maximă de 35 – 55 cm.

Presiunea atmosferică este instabilă, fiind condiționată de factorii termici și circulația sezonieră a atmosferei. Ea determină direcția generală a vântului asupra căruia o mare influență o are relieful. Viteza medie anuală a vântului a fost de 1 – 4m/s. Regimul vânturilor ce se formează sub influența centrelor barice se caracterizează prin predominarea a două direcții a vântului: Nord-Vest și Sud-Est.

Se constată o tendință spre aridizare a climei.

Predomină solurile molisolurile cu 55% din suprafața acoperită cu păduri și destinată împăduririi fiind urmate de solurile neevoluate.

Predomică erodislurile cu 4539,4 ha (45%) fiind urmate de cernoziomuri.

Se constată că în general solurile identificate prezintă caracteristici favorabile dezvoltării speciilor forestiere, dispunând de rezervele nutritive necesare.

În cadrul întreprinderii silvocinegetice Cimișlia condițiile pedoclimatice existente au determinat solurilor în general troficitate ridicată și medie. Fertilitatea solurilor exprimată prin troficitate este determinată de umiditate, arboretele realizând productivitate superioară acolo unde există spor de umiditate și scăzută acolo unde umiditatea este redusă. Sporul de umiditate este determinat la rândul său de forma de relief și expoziție. Totodată textura solului prin reglarea mecanismului de evaporare, mai intensă pe soluri ușoare și mai redusă pe cele mijlocii, contribuie la menținerea umidității și mărirea productivității. Se poate afirma astfel, că factorii pedogenetici determinanți privind separarea stațiunilor în teritoriul studiat sunt în ordinea importanței următorii: forma de relief, expoziția, panta, poziția pe versant, textura solului, grosimea orizontului cu humus și gradul de saturție în baze.

Tipurile de stațiuni din cadrul întreprinderii silvocinegetice Cimișlia sunt grupate în două etajej fitoclimatice:

FD2 – etajul deluros de cvercete cu gorun, goruneto-șleauri – 1247,9 ha (12%);

Ss -Silvostepă – 8915,4(88%);

În general bonitatea stațiunilor se reflectă în productivitatea arboretelor, fapt prezentat și în structura fondului de producție și de protecție.

Prin lucrările de gospodărire ce se vor efectua, se va căuta realizarea unei concordanțe depline între productivitatea arboretelor și bonitatea stațiunilor.

Productivitatea scăzută a arboretelor este determinată în principal de proveniența din lăstari de generația 3, 4 și 5-a a stejarului, și nu poate utiliza integral bonitatea oferită de stațiune, realizând doar arborete de productivitate inferioară.

Măsurile silviculturale ce se vor aplica trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: condițiile staționale sunt adecvate executării regenerării sub masiv; tratamentele ce se vor aplica să vizeze în primul rând regenerarea din sămânță a arboretelor iar tehnologia aplicării lor să evite înțelenirea solului și declanșarea procesului de eroziune; arboretele derivate să fie readuse treptat la tipul natural, tabelul 2.

Tipuri de stațiuni

Tabelul 2.

Conform datelor din tabel predomină tipul de stațiune 9.1.3.0. – Silvostepă deluroasă de cvercete– culturi de ameliorare Bi – 5993,1 ha, ceea ce reprezintă 59% din suprafața acoperită cu păduri și terenuri destinate împăduririi.

Încadrarea pe tipuri de pădure a întreprinderii silvocinegetice este prezentată în tabelul 4.5.1.

Dintre tipurile de pădure identificate 19% (1937,1 ha) sunt de productivitate mijlocie și se află în ambele etaje fitoclimatice .

Ponderea cea mai mare în teritoriu o au tipurile de pădure de productivitate inferoară (81%), și cele de productivitate mijlocie (19%).

Din evidență rezultă: pe 22% (2194,4 ha) din suprafața ocupată cu păduri se găsesc arborete natural fundamentale de bază corespunzătoare din punct de vedere al compoziției și productivității. Celelalte arborete au suferit mai mult sau mai puțin intervenții intense care le-au îndepărtat de tipurile naturale atât sub aspectul compoziției cât și al productivității ele fiind parțial derivate 1 %, total derivate 4%, și 73% artificiale. Se constată în principal ca urmare a intervenției omului că multe din arborete sunt îndepărtate de tipul natural. Astfel o bună parte au o compozițe parțial modificată, cel mai adesea stejarul fiind extras iar locul acestuia fiind ocupat de specii secundare, astfel încât în prezent să fie parțial derivate. Prin lucrările de îngrijire aceste arborete vor fi conduse spre o compoziție cel puțin apropiată de condițiile naturale adecvate potențialului stațional pe care se află. Alte arborete sunt parțial derivate și vor trebui conduse spre arborete cu compoziții satisfăcătoare tipului de stațiuni. Arboretele artificiale sunt de regulă plantații culturi de ameliorare instalate pe terenurile inapte folosințelor agricole. De asemenea aceste arborete au fost create și în stațiunile cvercineelor acestea având consistențe reduse s-a instalat artificial salcâmul. Astfel poate fi motivată prezența salcâmului iar izlat în aceste arborete se găsește stejarul pedunculat, stejarul pufos și chiar gorunul. Plantațiile au fost constituite în cea mai mare măsură în anii 60 – 80 ai secolului XX). Speciile predominante au fost utilizate stejarul pedunculat, frasinul, paltinul dar în proporție mică, în rest a fost utilizat ca specie de împădurire salcâmul care este o specie repede crescătoare și invadantă și ulmul. Arboretele de stejar constituite artificial vor fi conduse după tipul natural fundamental. În aceste condiții este foarte bine să se țină cont de proveniența materialului săditor.

Majoiritatea salcâmetelor sunt la a doua generație provenite din lăstari astfel încât sunt deja necesare intervenții cu lucrări de substituire a salcâmetelor în favoarea speciilor indigene, s-au alte specii care nu sărăcesc atât de puternic solul.

Condițiile oferite prin bonitatea stațiunilor pot fi considerate optime pentru dezvlotarea în bune condiții a stejarului pedunculat și a stejarului pufos. Observațiile pe teren din anul amenajării dar și evidențele întreprinderii argumentează necesitatea intervenirii cu lucrări de substiuire.

Materiale și metode. Pentru evaluarea riscului la incendii s-a folosit metoda propusă în Ghidul Tehnic de Silvicultură Mediteraneană Franceză, metodă care ține seama de structura și compoziția vegetației. Metoda ia în considerare comportamentul vegetației la foc, prin analiza inflamabilității (care caracterizează gradul de favorabilitate la aprindere a speciilor forestiere și variază în funcție de sezon și starea fenologică a speciei respective, combustibilității (care depinde de sezon), repartiția stratificată a combustibilului în pădure (repartizare pe 4 straturi), arboret (constituit din stratul lemnos înalt), subarboret (constituit din stratul lemnos de talie mică), pătură erbacee și litieră.

Conform metodei, factorul de bază în evaluarea riscului la incendiu este așa numitul „risc mediu anual” (RMA) definit prin probabilitatea (exprimată în procente) ca un incendiu să se repete pe aceeași suprafață după un număr de ani, sau o suprafață de pădure să fie incendiată o dată la 100 de ani.

Metoda de evaluare a riscului cuprinde mai multe etape și anume: calculul indicelui de combustibilitate (IC), conform relației: IC=39+2,3 x BV (E1+E2-7,18) în care: IC reprezintă indicele de combustibilitate; BV – biovolumul, obținut prin însumarea gradelor de acoperire, în %, a celor patru straturi de vegetație (arboret, subarboret, pătură erbacee și litieră), fiind cuprins între 0 și 5; E1 și E2 – notele intensității calorice (indicii de combustibilitate) cu valori între 1 și 8; E1 fiind intensitatea calorică pentru arboret, iar E2 cea pentru subarboret, litieră și pătura erbacee; 19 evaluarea riscului mediu anual (RMA) pentru suprafața în cauză presupune mai întâi, calculul indicelui de combustibilitate ponderat (ICM), conform relației, iar în final, calculul riscului mediu anual (RMA): ICM=(1/ST) x (S1 x IC1 + S2 x IC2 + S3 x IC3 + Sn x ICn)

în care: ST reprezintă suprafața totală a masivului; S1…Sn – suprafețele diferitelor formațiuni vegetale din cadrul masivului; IC1…ICn – indicii de combustibilitate corespunzători diferitelor suprafețe pe formațiuni vegetale. În final, riscul mediu anual (RMA) rezultă din relația: RMA=0,1 ICM-3.

Valorile obținute se compară cu valorile gradului de risc recomandate de CERMAGREF (2004), stabilind graduarea riscului și perioada medie între două incendii consecutive, tabelului 3.

Gradul de risc la incendiu (C.E.R.M.A.G.R.E.F., 2004)

Tabelul 3.

2.1. Corelații între măsurile silvotehnice aplicate în arborete și hazardul la incendii

Formațiile forestiere din cadrul întreprinderii silvocinegetice Cimișlia și caracterul actual al tipului de pădure se prezintă după cum urmează. Predomină gorunetele pure și șleaurile de deal cu gorun. Sunt nelipsite și stejăretele pure de stejar pedunculat în cadrul cărora se constată un procent mare a pădurilor parțial derivate și artificiale.

Pe 22% din suprafața ocupată cu pădure se găsesc arborete natural fundamentale de bază corespunzătoare din punct de vedere al compoziției și productivității. Restul arboretelor au suferit intervenții mai mult sau mai puțin intense care le-au îndepărtat de tipurile naturale, atât sub aspectul compoziției, cât și al productivității, ele fiind parțial derivate 1%, total derivate 3% și artificiale 72%.

Se constată, ca urmare a intervenției omului, că 4% din arborete sunt îndepărtate de tipul natural. Astfel 1% au modificată parțial compoziția (cvercineele au cedat locul speciilor secundare: frasin, ulm sau tei) fiind în prezent parțial derivate. Aceste arborete se vor conduce prin tăieri îngrijire, dacă sunt tinere, și prin tăieri de reconstrucție, dacă sunt bătrâne, către o compoziție țel apropiată de tipul natural, adecvat stațiunilor pe care se găsesc.

Arboretele total derivate constituie 3%, care treptat vor trebui înlocuite cu arborete din specii de bază. Arboretele artificiale sunt arborete – plantații instalate în locul stejăretelor sau gorunetelor tăiate în ultimii 50-80 ani sau în terenurile degradate preluate de la agricultură. O bună parte din ele sunt plantații cu stejar, frasin, paltin, în rest sunt salcâmete, plantații de ameliorare a terenurilor degradate. Cele pe bază de stejar se vor conduce prin lucrări de îngrijiri până la vârsta exploabilității, fiind adecvate tipului de stațiune, considerate artificiale, ca urmare a provenienței lor.

Salcâmetele sunt plantate. Majoritatea lor la a 2 generație provenite din lăstari, care în viitor odată cu îmbătrânirea se vor înlocui cu cverinee. Suprafețele goale, terenurile destinate împăduririi, vor fi împădurite numai cu specii de bază și de amestic din proveniențe locale, în terenurile degradate (de eroziune, alunecări) se vor împăduri cu salcâm, sălcioară ș.a.

Caracteristic pentru formațiile forestiere este desfășurarea lor în tot teritoriu, fără treceri tranșate de delimitare a lor.

Suprafețele afectate de alunecări, eroziune în adâncime și suprafață sunt în general terenurile degradate, fostele terenuri agricole.

O influență nefavorabilă asupra stării de vegetație a arboretelor o are și proveniența din lăstari la a 3-a și a 4-a generație a stejarului și gorunului, care reprezintă evidente fenomene de epuizare a cioatelor și tulpini nesănătoase.

O suprafață considerabilă este afectată de uscare – 2994,4 ha;

Rupturi de zăpadă si vânt – 3,5 ha;

Incendieri – 32,3%;

Roca la suprafață – 59,3 ha.

Un alt factor destabilizator care influențează negativ asuprea stării de vegetație sunt atacurile de dăunători. Acestea produc pagube impunătoare prin: diminuarea creșterii de masă lemnoasă, deprecierea calității lemnului, scăderea funcțiilor de protecție.

Vătămări produse de vânat nu există, decât în cazuri izolate. Nu se pune problema poluării industriale.

În arboretele naturale, provenite din lăstari pot fi întâlniți arbori cu tulpini nesănătoase. În aceleași arborete specia cea mai afectată este cireșul, teiul.

Uneori factorul antropic-omul, prin extracții exagerate de masă lemnoasă, igienizările repetate, pășunat, tăieri ilicite conduce la degradarea treptată a arboretelor, micșorând astfel capacitatea lor de autoprotecție.

Având în vedere faptul că țelurile de protecție sau producție sunt diferite în raport cu repartizarea arboretelor pe categorii funcționale și tipuri de categorii funcționale, realizarea lor se va putea obține numai printr-o gospodărire eficientă în cadrul unor subunități de gospodărire individualizate în funcție de măsurile de gospodărire propuse. Subunitatea de gospodărire cuprinde suprafețele de pădure grupate sau dispersate în care este necesar și justificat sub raport ecologic, social și economic să se aplice în regim de gospodărire diferit de cel al celorlalte porțiuni de pădure.

Astfel au fost constituite următoarele subunități de gospodărire (S.U.P.):

Subunitatea de tip V (S.U.P. „V”) – păduri de interes cinegetic cu suprafața de 3036,8 ha(30%) care cuprinde arboretele de tipul de categorie funcțională T.III și categoria funcțională – 1.4.J; 1.5.L;

Subunitatea de tip E (S.U.P. „E”) – rezervații pentru ocrotirea integrală a naturii cu suprafața de 375,8 ha (4%), care cuprinde arboretele de tipul de categorie funcțională T.I și categoriile funcționale 1.5.C, 1.5.E;

Subunitatea de tip M (S.U.P. „M”) – păduri supuse regimului de conservare deosebită cu suprafața de 6574,9 ha(66%) care cuprinde arboretele de tipul de categorie funcțională T.II și categoriile funcționale 1.2.A; 1.2.B; 1.2.E; 1.4.A; 1.4.I;.

Subunitatea de tip K (S.U.P. „K”) – Rezervații semincere destinate producerii de semințe forestiere și conservării genofondului forestier cu suprafața de 4,6 ha, care cuprinde arboretele de tipul de categorie funcțională T.II și categoria funcțională 1.5.H;

Tratamentul ca ansamblu de măsuri silviculturale ce urmează a se aplica în diferite faze ale dezvoltării arboretelor, trebuie să asigure selecția necesară, stabilitatea arboretelor și condiții cât mai bune în raport cu țelurile urmărite. Acestea împreună cu funcțiile atribuite arboretelor reclamă realizarea unor structuri corespunzătoare astfel: pentru arboretele destinate protecției și producției de masă lemnoasă, structura optimă este cea relativ echienă, iar pentru arboretele destinate protecției, structura corespunzătoare este cea relativ plurienă.

Tratamentele ce se vor aplica în întreprinderea silvocinegetică Cimișlia, sunt diferențiate pe subunități de gospodărire și anume:

– în S.U.P „V” arboretele încadrate în tipul III de categorie funcțională, se vor aplica:

– tratamentul tăierilor progresive cu perioada de 20-30 ani pentru arboretele pe bază de cvercinee;

– tratamentul tăierilor succesive pentru arboretele pe bază de cvercinee;

– tratamentul tăieilor rase în parchete mici, urmate de împăduriri pentru arboretele total derivate, slab productive, de tip provizoriu.

Tratamentul crângului de jos urmate de ajutorarea regenerării naturale pentru salcâmetele de I-a și a II-a generație.

În S.U.P. „M”, arboretele încadrate în tipul II de categorie funcțională, se vor aplica numai lucrări speciale de conservare(pentru arboretele natural fundamentale și parțial derivate se va aplica regenerarea sub masiv).

În S.U.P. „E”, arboretele încadrate în tipul I de categorie funcțională s-au propus lucrări de reconstrucție ecologică (regenerare sub masiv).

În S.U.P. „K”, se vor efectua lucrări la recomandarea specialiștilor în domeniul seminologiei.

Incendiile sunt reacții de oxidare biochimică rapide, cu temperatură înaltă și care se alimentează singure. Țesuturile plantelor și restul materiei organice sunt oxidate rapid, se descompun prin combustie sau ard. Prin ardere rezultă în principal monoxid de carbon, vapori de apă și căldură. În realitate sunt eliberați numeroși compuși în formă solidă, lichidă și gazoasă, dar în cantități foarte mici. Gazele împreună cu particulele solide de cenușă (compuși minerali) și funingine (carbon nears) formează fumul observat.

În faza de preardere (pre-igniție) combustibilul este adus la o temperatură și la un conținut de apă care favorizează arderea. Sunt implicate două procese, preîncălzirea și piroliza. În primul proces, combustibilul pierde o mare parte din apă și alți compuși chimici volatili. Piroliza reprezintă mai multe procese care degradează combustibilul, divizând moleculele mai mari în unele mai mici. Produsele pirolizei includ gaze volatile, cenușă minerală și mangal.

Combustia începe cu arderea. Spre deosebire de preardere care absoarbe energie, combustia înseamnă reacții exoterme (eliberare de energie sub forma căldurii și luminii). Arderea nu duce în mod automat la incendii, fără combustibil suficient. La scară de timp ecologic, aproape fiecare hectar de pământ este supus arderii într-o perioadă de 50 – 100 de ani, având multe surse: fulgerele, activitatea vulcanică, activitatea omului. În timpul incendiului nu există un singur moment al arderii, ci sunt arderi ce se repetă în timp (Ed. Keller, R. Blogett, 2006).

Tipurile dominante de combustie sunt: combustie cu flacără și combustie cu luciri. Prima are loc la începutul unui incendiu când combustibilul curat și gazele volatile produc reacții rapide de oxidare cu eliberare de energie termică. În urmă rămâne material rezidual nears. Pătura de material necombustibil împiedică formarea flăcărilor și urmează combustia lucitoare.

Transferul de căldură în timpul unui incendiu are loc mai ales prin convecție (mișcarea gazelor încălzite datorită diferențelor de temperatură).

 Extincția se produce atunci când încetează și combustia lucitoare.

Factorii care conditioneaza comportamentul unui incediu sunt: combustibilul, topografia si vremea.

Topografia influențează mai ales prin expunerea versanților față de radiațiile solare și direcția vântului (în funcție de care combustibilul are o umiditate mai mare sau mai scăzută), pantele versanților (la pante mai mari, focul duce la preîncălzirea combustibilului de deasupra și astfel la răspândirea mai rapidă a incendiului).

Vremea poate influența în special prin prezența secetelor și vânturilor.

Incendiile sunt clasificate după stratul de combustibil care permite răspândirea incendiului. Astfel se deosebesc: incendii de bază (se târăsc exact sub suprafața terenului având combustie lucitoare), de suprafață (se mișcă în lungul suprafeței topografice) și de coronament (prin combustie în flăcări, produse de vânturi puternice și ajutate de pante foarte mari).

Autoaprinderea este, un fenomen de natură fizico-chimică sau biologică. Autoaprinderile de natură chimică pot lua naștere în urma unor procese chimice de descompunere sau în urma fixării oxigenului din aer. În această categorie de incendii intră cele provocate de substanțe în descompunere spontană. Substanțele care se pot aprinde spontan, în urma unei oxidării lente, sunt foarte numeroase și pot fi grupate în mai multe categorii: cărbunii, uleiuri animale și vegetale, furajele etc.

Autoaprinderile de natură biologică. Substanțele vegetale dacă nu sunt înmagazinate uscate și acest lucru nu se poate respecta întotdeauna, vor intra într-un proces de fermentație datorită dezvoltării vertiginoase a bacteriilor, profitând de umiditate, de lipsa unor curenți de aer și de o temperatură constantă.

Aprinderile spontane în contact cu aerul sau apă. Din categoria acestor substanțe fac parte: fosforul alb și pilitura de aluminiu, magneziu și zinc precum și vărul nestins.

Aceste incendii sunt mai puțin frecvente decât cele provocate de trăsnet, dar le întâlnim totuși în locuri deschise, cum sunt pădurile cu multe uscături, miriștile etc., în situații când razele solare sunt concentrate prin intermediul unor obiecte într-un singur focar fixat pe substanțe sau obiecte inflamabile. Aprinderile datorate razelor solare sunt foarte rare deoarece soarele trecând la meridianul unui punct, razele sale vor fi concentrate numai în timp foarte scurt pentru a putea determina o aprindere, presupunând că toate celelalte condiții sunt favorabile.

Trăsnetul este o descarare electrică, însoțită de o lumină vie și de un zgomot puternic care are loc între cer și pământ.

În general, trăsnetul lovește clădirile înalte, reelele electrice,construcțiile de metal, apa râurilor și a lacurilor, arborii înalți și izolați cu trunchiuri drepte. Mai favorizează lovirea trăsnetului umiditatea, înălțimea și forma obiectelor, precum și mișcarea și aglomerările de oameni sau animale.Sub acțiunea sa obiectele de fier se magnetizează, unele se topesc, sau chiar se volatizeaza.Obiectele inflamabile se aprind,solul nisipos se topește, stâncile devin lucioase, copacii se rup în așchii sau se aprind, pereții clădirilor se crăpa, se dărâma.

În vederea igienizării terenurilor prin arderea vegetației uscate și a miriștilor, cetățenii sunt obligați să respecte mai multe reguli, între care izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate, desfășurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii sau asigurarea pentru suprafețe de ardere mai mici de 5 hectare a substanțelor și mijloacelor de stingere.

Totodată, aceștia trebuie să asigure, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de 5 hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire. Pe terenurile în pantă, arderea miriștii se face pornind din partea de sus a pantei, în condiții meteorologice fără vânt. Vegetația uscată trebuie colectată în grămezi, în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată. Executarea arderii trebuie făcută în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Aceștia trebuie să asigure de asemenea că vor curăța de vegetație suprafața din jurul fiecărei grămezi, pe o distanță de cinci metri.

În perioadele de caniculă și secetă prelungită arderea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă, avertizează ISU.

Nerespectarea acestor termeni prevăzuți de Inspectoratul pentru Situații de Urgență duce la extinderea focului în fondul forestier unde poate produce incendii de litiera și chiar incendii de coronament.

Aspecte de risc. Variabilitatea climatică, cu toate componentele sale, valorile extreme ale temperaturii și lipsa precipitațiilor pe parcursul unor perioade de secetă favorizează expunerea la incendii a culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetație forestieră, locuințelor ș.a.

Efectele asupra solului depind de tipul și conținutul de umiditate al solului. Pe soluri uscate și cu textură grosieră incendiile lasă un strat hidrofob în sol (prin acumularea unor substanțe chimice, rezultate din vegetația arzândă, în stratul inferior al litierei).

În urma unui incendiu, prin dispariția vegetației, se intensifică șiroirea, eroziunea, mai cu seamă în arealele susceptibile în mod natural la eroziune. De asemenea crește hazardul la inundații. După un incendiu, bazinele hidrografice cunosc un potențial mai ridicat la eroziune și inundații. La precipitații ridicate sau furtuni are loc îndepărtarea compușilor minerali și depunerea lor în lacuri de acumulare menite să asigure alimentarea cu apă a oamenilor.

Efectele asupra mediului atmosferic. În părțile unde fenomenul de încălzire globală se manifestă prin prezența unui climat mai cald, mai uscat și cu vânturi mai frecvente crește și intensitatea și frecvența incendiilor.

Există și efecte indirecte cum ar fi creșterea temperaturii solului expus la radiațiile solare ca urmare a pierderii covorului vegetal; astfel sunt alterate habitatele.

Fumul produs de incendii afectează sănătatea umană, cauzând afecțiuni ale ochilor, pielii și la nivel respiratoriu.

Nu în ultimul rând, incendiile prezintă un potențial de distrugere al proprietății private, mai ales în spațiul de interferență seminatural/urban.

   Sezonul cald, caracterizat printr-un proces de încălzire accentuată a vremii, poate favoriza creșterea numărului de incendii. Aceasta cu atât mai mult cu cât gradul de umiditate al vegetației este scăzut, factor care favorizează izbucnirea și propagarea rapida a flăcărilor. Întrucât, în această perioadă, temperaturile sunt în creștere, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante și chiar pierderi de vieți omenești.

Temperaturile ridicate determină foarte multe persoane să caute confortul zonelor de agrement, lucru care presupune, în cele mai multe cazuri, folosirea focului. Însa acesta nu trebuie făcut oriunde și în orice condiții. Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanță de minimum 100m de marginea (liziera) pădurii. Se va curăța vegetația din jurul vetrei iar focul va fi supravegheat în permanență pentru evitarea propagării acestuia la vegetația din jur. Copiii vor fi supravegheați, pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse in afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apa a jarului până la răcirea totală a acestuia, lucru absolut necesar datorită posibilității de reaprindere la orice adiere de vânt.

Aceste reguli trebuie respectate și de cei ce au parcele de teren pe lângă casă, pentru că o flacăra propagata de vegetație într-o curte poate aprinde în timp foarte scurt locuința și anexele gospodărești.

De asemenea trebuie manifestată o grijă deosebită la fumat (mai ales la aruncarea resturilor de țigări și chibrituri), la executarea lucrărilor de sudură și la desfășurarea oricăror activități ce pot produce aprinderea diverselor materiale. Se impune respectarea cu strictețe a regulilor privind manipularea, transportul si depozitarea materialelor si substanțelor cu risc ridicat de incendiu sau explozie. De exemplu, recipientele cu gaze lichefiate (GPL, oxigen, etc.) trebuie adăpostite de influența directă a razelor solare sau stropite periodic cu jeturi de apa pentru răcire. La depozitarea unor materiale (furaje, cărbune, rumeguș, bumbac, etc.) trebuie avut în vedere și faptul că acestea, în condiții specifice de temperatura și umiditate, se pot autoaprinde.

Și nu în ultimul rând, trebuie verificate instalațiile de paratrăsnet, știut fiind faptul că, după o perioada cu temperaturi ridicate, precipitațiile sunt însoțite în mod frecvent de descărcări electrice atmosferice.

Administrațiile publice locale au obligația să ia următoarele măsuri:

– afișarea în locurile des frecventate de cetățeni (ex. sediul primăriei, căminul cultural, lăcașuri de cult, unități de comerț etc.) a regulilor și măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor specifice acestei perioade;

– stabilirea locurilor unde se pot efectua lucrări cu foc deschis și persoanele desemnate să supravegheze (instruirea personalului de execuție, control și supraveghere asupra măsurilor de apărare a incendiilor);

– interdicția utilizării focului deschis în apropierea locuințelor, anexelor gospodărești și a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetație uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantații sau obiective cu risc ridicat de incendiu;

– atenționarea, împreună cu administratorii fondului silvic (indiferent de forma de proprietate) a celor ce tranzitează pădurea sau desfășoară activități în acest areal asupra consecințelor pe care le pot avea folosirea focului deschis sau fumatul în pădure (în pădure, focul se face în locuri special amenajate, iar dacă acestea nu există focul se va face în locuri cât mai îndepărtate de arbori și vegetație. Foarte important este ca la plecare să se stingă jarul);

– organizarea și executarea prin intermediul serviciului voluntar pentru situații de urgență controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetățenilor;

– asigurarea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor sau al manifestărilor publice;

– identificarea celor mai eficiente metode de alertare și mobilizare a cetățenilor în cazul izbucnirii unor incendii.

2.2. Protecția fondului forestier de incendii

Regiunea climatică în care este situată teritoriul întreprinderea silvocinegetică Cimișlia este caracterizată prin fenomene climatice în general normale, cu influențe puțin dăunătoare asupra fondului forestier. Foarte rare au fost cazurile când unii din factorii de mediu prin care vântul și zăpada au depășit limitele normale și au produs dezrădăcinări sau rupturi de arbori, de cele mai multe ori izolate. Vântul și zăpada, independent sau combinate uneori spre sfârșitul sau chiar începutul iernii, au acționat asupra arborilor din zonele cu soluri superficiale sau umede provocând doborârea, aplecarea sau ruperea lor.

Fondul forestier al întreprinderii este reprezentat în marea majoritate de arborete din specii de foioase, bine conformate, elagate, cu consistența 0,7 – 1,0, cu arbori cu rădăcini pivotante și pivotant-trasante cu o stare de vegetație și fitosanitară corespunzătoare.

Caracteristicile menționate fac ca arboretele să manifeste o rezistență deosebită la acțiunile destabilizatoare a factorilor biotici și abiotici, ceea ce conduce la ideea autoprotecției individuale și de grup ce se manifestă în cazul arboretelor de amestec de foioase. În condițiile prezentate mai sus gradul de vulnerabilitate al arboretelor la vânt și zăpadă este foarte redus.

Cele mai periclitate la acțiunea vântului și zăpezii din speciile prezente sunt pinul, iar dintre foioase, ar urma frasinul, arțarul, plopul tremurător și în cele din urmă gorunul și stejarul.

Vulnerabile la vânt, zăpadă, combinate cu ploaie și chiciură se apreciază a fi arboretele, care sunt instalate în terenuri degradate cu soluri superficiale, având aceeași compoziție, uneori, pe suprafețe mari și vârsta mică.

Izolat, în arborete tinere, în faza de nuieliș-prăjiniș, s-au observat tulpini și ramuri aplecate, încovoiate, ori în arboretele de pin cu consistență plină, rupturi de ramuri.

Pentru prevenirea a efectelor negative ale vântului, prin amenajament s-au propus lucrări de îngrijire care vor trebui efectuate la timp. Rărite brusc, nuielișurile și prăjinișurile de stejar, salcâm și alte specii, s-ar apleca și rupe (de asemenea, lăstari de salcâm nerăriți pe cioate pot fi rupți cu ușurință de vânt).

Extragerea arborilor prin lucrări de îngrijire va trebui să se facă cu multă grijă pentru ca rănirea celor din jur să fie evitată. Arborii răniți devin mult mai sensibili la acțiunea vântului.

Când totuși se produc asemenea rupturi sau doborâturi, izolate sau chiar pe suprafețe mai mari se recomandă extragerea lor imediată pentru a nu deveni focare de intensitate pentru arborii vecini.

Amplasarea în vecinătatea pădurii a localităților, activitățile agrozootehnice, circulația autovehicolelor în apropierea sau chiar în pădure, sunt surse prin care populația intră în contact direct cu pădurea influențând la eventualele incendii care s-ar declanșa ca urmare a neatenției ori neglijenței.

O altă sursă de incendii care nu trebuie neglijată este și cea naturală, incendierea pădurii de la soare pe timp de secetă prelungită, ca urmare a aprinderii vegetației de la obiectele de sticlă sau de la fulgerele care se declanșează pe timp de furtună.

Avînd în vedere acestea se impune a fi luate următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

– supravegherea atentă a fondului forestier, mai ales în pădurile din apropierea localităților, șoselelor, locurilor de odihnă a cetățenilor;

– pedepsirea severă a celor care încalcă normele de prevenire a incendiilor;

– instruirea și educarea celor ce vizitează fondul forestier de stat, iar pentru cei ce lucrează în pădure instruiri periodice în conformitate cu normele de prevenire și stingere a incendiilor;

– dotarea ocoalelor silvice cu toate utilitățile necesare intervențiilor în caz de incendiu;

– întreținerea drumurilor existente pentru a se asigura accesul la/în interiorul trupurilor de pădure;

– întreținerea și curățirea liniilor parcelare deschise, păstrate în continuare și care în multe cazuri sunt folosite ca drumuri;

– executarea unor benzi de protecție, lipsite de vegetație forestieră(arate și săpate) la limita fondului forestier cu pășunile, fânețele, lanurile agricole.

Prin uscare anormală se înțelege prezența în arborete, în sezonul de vegetație, a unui număr de arbori predominanți și dominanți uscați sau în curs de uscare, într-o proporție care depășește cota normală a eliminării naturale(10% în arboretele cu vîrste de pînă la 50 de ani, 7% din cele cu vîrstă cuprinsă între 51 și 90 ani și 5% în arboretele cu vîrste de peste 90 de ani). Acest fenomen apare mai frecvent în arboretele de cvercinee, frasin situate pe expozițiile însorite. Teritoriul din raza de activitate al întreprinderii silvocinegetice Cimișlia este foarte des afectat de lipsa apelor subterane din partea superioară.

Uscarea prematură a arboretelor a fost și este prezentă în arboretele din întreprindere cu efecte slabe, afectând în general arborii izolați, dar și pâlcuri mici.

Influențele nefavorabile asupra stării de vegetație a arboretelor o au:

climatul uscat cu temperaturi ridicate;

secetele repetate, aridizarea solului;

proveniența speciilor din lăstari la a III-a și a IV-a generație;

calamitățile naturale (chiciură, zăpadă, vântul, inundațiile).

Pentru prevenirea fenomenului de uscare anormală se recomandă măsuri preventive:

efectuarea în mod corespunzător a întregului sistem de îngrijire a arboretelor;

– este necesar, ca densitatea arboretelor să nu scadă sub limita critică (0,70), iar procentul speciilor de amestec sub 30 %

– realizarea de arborete amestecate;

– protejarea subarboretului;

– păstrarea masivului închis al arboretului;

– protecția arborilor în procesul de exploatare;

– interzicerea pășunatului;

– raționalizarea accesului în pădure.

În cazul arboretelor afectate de fenomenul de uscare anormală, se va adopta soluția ameliorării prin lucrări din îngrijire, refaceri sau substituiri în funcție de gradul de intensitate a uscării și bonitatea stațiunii. Astfel arboretele pure (constituite din specii secundare) situate în stațiuni favorabile stejarului sau gorunului, vor fi substituite cu aceste specii, adoptând metoda de regenerare corespunzătoare.

Pentru arboretele cu fenomene de uscare, care ridică probleme deosebite, se va solicita asistența tehnică a specialiștilor din autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din institutele de cercetări și învățământ superior de profil.

În rezultatul evaluării gradului de risc anual la incendii (RMA) s-a stabilit că teritoriul Întreprinderii Silvocinegtice Cimișlia este situat în zonele cu risc mediu de incendii, RMA -0,56% .

Suprafața pădurilor afectate de incendii variază în funcție de condițiile climatice din sezonul estival. În contextul schimbărilor climatice, conform prognozelor specialiștilor, incendiile de pădure pot deveni o problemă majoră. Chiar dacă pădurile din ÎSC Cimișlia sunt în proporție de 95% alcătuite din specii de foioase, mai puțin afectate de incendii, în verile secetoase se aprinde și arde foarte repede covorul de iarbă uscată din plantațiile forestiere, din arboretele de salcâm sau cele cu consistență redusă. În rezultatul incendiilor are loc pârlirea scoarței arborilor după care aceștia se usucă. Acțiunile intenționate de aprindere a vegetației uscate pot provoca incendii mari în păduri.

Datele oficiale ne relatează, că în perioada 2012-2015 în cadrul ÎSC Cimișlia s-au depistat 3 incendii, care au afectat 3 ha de culturi silvice și 10 ha de arboret de salcîm, cauzînd un prejudiciu în valoare de 170,5 mii lei, prejudiciu nerecuperat, cauzele fiind necunoscute.

Concomitent în conformitate cu legislația în vigoare, precum și actele administrative ale Agenției Moldsilva, în cadrul ÎSC Cimișlia se desfășoară anual măsuri antiincendiare, în sumă totală de cca 140 mii lei, pentru combaterea fenomenului incendiilor ca:

Crearea fîșiilor mineralizate cca-40 km anual;

Întreținerea fîșiilor mineralizate-200 km anual;

Reparația drumurilor de însemnătate antiincendiară – 20 km anual;

Angajarea paznicilor antiincendiari- 6 persoane.

Totodată în cadrul întreprinderii există o rețea foarte densă de drumuri forestiere, drumuri publice modernizate și nemodernizate auto, drumuri de exploatare agricolă și drumuri forestiere, sunt în stare bună și necesită doar lucrări de întreținere curentă.

Situația referitor la accesibilitatea fondului forestier în caz de incendii și necesitatea de intervenții operative este prezentată în tabelul 4.

Rețeaua de drumuri din ÎSC Cimișlia

Tabelul 4.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În rezultatul evaluării gradului de risc anual la incendii (RMA) s-a stabilit că teritoriul Întreprinderii Silvocinegtice Cimișlia este situat în zonele cu risc mediu de incendii, RMA -0,56% .

Pădurile din ÎSC Cimișlia sunt în proporție de 95% alcătuite din specii de foioase, fiind expuse la pericolul de incendii în special în perioada estivală.

Cauzele declanșării incendiilor sunt în special oamenii, predominînd incendiile de litieră.

Fondul forestier din ÎSC Cimilia dispune de o rețea densă de drumuri forestiere, este accesibil în caz de incendii și necesitatea de intervenții operative;

Recomandări:

Utilizarea de către conducerea întreprinderii silvice a instrumentelor moderne de stabilire a măsurilor de prevenire a incendiilor, în acest scop propunem metoda de analiză de risc la incendii pentru stabilirea măsurilor de prevenire pe termen lung și sistemul european de informare privind incendiile de pădure EFIS pentru stabilirea măsurilor de prevenire pe termen scurt.

Unitățile forestiere, trebuie astfel să se organizeze încât să se poată deplasa și

acționa, la locul cuvenit, în cel mai scurt timp după semnalarea focului.

Desfășurarea de acțiuni preventive și informarea populației, având în vedere

numărul mare de incendii ca urmare a focurilor deschise ale cetățenilor.