Studiul Literaturii Farmaceutice Privitor la Fitoterapia In Afectiunile Dermatologice

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOL I.

Istoricul plantelor medicinale

CAPITOL II.

Plantele și produsele vegetale utilizate în afecțiunile dermatologice

2.1. Calendulae flos FR X

2.2. Chamonillae flos FR X

2.3. Chelidoni herba FR X

2.4. Equiseti herba FR X

2.5. Hyperici herba FR X

2.6. Lini semen FR X

2.7. Millefolii flos FR X

CAPITOL III.

Îndrumări privind modul de recoltare, uscare și utilizare a plantelor

medicinale și a produselor acestora

3.1. Uscarea

3.2. Modalități de preparare și formele farmaceutice

CAPITOL IV.

Fitoterapia în afecțiunile dermatologice

CAPITOL V

Afecțiuni dermatologice. Tratament fitoterapeutic

5.1. Tulburări inflamatorii

5.1.1. Acneea

5.1.2. Celulita

5.1.3. Ulcerațiile atone

5.1.4. Contuziile

5.2. Dermatoze provocate de agenți fizici și mecanici

5.2.1. Arsurile

5.2.2. Degerăturile

5.3. Dermatoze alergice

5.3.1. Urticaria

5.3.2. Eczema

5.4. Virozele cutanate

5.4.1. Herpesul

5.4.2. Verucoza

5.4.3. Herpesul Zoster (Zona Zoster)

5.4.4. Alte dermatoze

CAPITOL VI

Preparate pe bază de plante medicinale utilizate în afecțiuni

dermatologice

6.1. Armion (unguent)

6.2. Carpicon (unguent)

6.3. Hipericina (unguent)

6.4. Hiramnitan (spray)

6.5. Novastatim (gel)

6.6. Verucolizin (tinctură pentru uz extern)

6.7. Cremă cu untul Pământului, Tătăneasă și spânz

6.8. Crema Multiplant – 36 plante

6.9. Armuhep (capsule)

6.10. Supliform

6.11. Acneogel

6.12. Muguri de Ulm

6.13. Cremă Cătină cu gălbenele și sunătoare

6.14. Biosept Plus (ulei esențial)

6.15. Tinctură Urzică

6.16. Bitter suedez

CAPITOL VII

Studii de caz – din practica in farmacie

7.1. Studii de caz – cu preparatul crema Multiplant- 36 plante

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Motivul pentru care am decis să prezint în Proiectul de certificare, tema: ,,Studiul literaturii farmaceutice privitor la fitoterapia în afecțiunile dermatologice’’ în primul rând, este datorită faptului că strămoșii noștri se tratau cu remedii naturale fitoterapeutice. În acele vremuri nu exista termenul de ,,fitoterapie’’ ci cel de ,,leac băbesc’’, de altfel unii folosesc acest termen și în zilele noastre. În al doilea rând, am avut parte de câteva din afecțiunile descrise în acest proiect ceea ce m-a determinat să mă informez în detaliu despre tot ceea ce ține de tratamentul fitoterapeutic a diverselor afecțiuni dermatologice.

În lume, dar și în România bolile dermatologice cunosc astăzi o răspândire din ce în ce mai mare. Acest fapt este motivat de creșterea frecvenței călătorilor, de virulența agenților patogeni, de scăderea imunității grupurilor populaționale cu risc, de lipsa igienei și educației sanitare. Marea suprafață a pielii, dar și caracteristica ei specială de organ, de legătură între organism și mediul înconjurător o fac vulnerabilă în fața factorilor de risc amintiți. Pielea este de astfel expusă unei duble posibile agresiuni patologice, atât din afară, cât și din interior.

Este foarte importantă diagnosticarea corectă a bolii și administrarea tratamentului specific; netratată, orice afecțiune de piele se agravează și afectează nu numai sănatatea fizică ci și echilibrul emoțional, conducând la apariția depresiei, anxietății și la scăderea stimei de sine.

Plantele medicinale au constituit una din cele mai importante preocupări ale omului de la începutul existenței sale.

În căutarea celor necesare traiului, omul a observat că anumite plante puse pe răni alinau durerea, favorizând cicatrizarea acestora, iar altele consumate, vindecau unele boli.

În arsenalul profilaxiei moderne a bolilor, fitoterapia trebuie prețuită la adevărata ei valoare. Tradiția și eficiența fitoterapiei probează faptul că în natură există plante pentru fiecare boală.

Valoarea terapeutică a plantelor medicinale are la bază relația care există între structura chimică a principiilor active din plante și acțiunea lor farmacodinamică exercitată asupra organismului. Complexitatea compoziției chimice a plantelor, de la 2 – 3 compuși până la 30 – 40, identificați în unele plante, explică eficacitatea terapeutică a uneia și aceleiași plante în diferite afecțiuni.

Eficiența tratamentului naturist, aplicat atât profilactic, cât și curative, ca și a tratamentului în medicina alopată, rezidă într-un diagnostic corect și complet.

Lucrarea de față cuprinde 7 capitole:

Istoricul plantelor medicinale și rolul acestora în diferitele afecțiuni dermatologice.

Plante utilizate în afecțiunile dermatologice. În acest capitol am prezentat câteva din plantele folosite în tratamentul afecțiunilor dermatologice.

Îndrumări privind modul de recoltare, uscare și utilizare a plantelor medicinale.

Fitoterapia în afecțiunile dermatologice.

Afecțiuni dermatologice și tratamentul fitotrapeutic.

Preparate farmaceutice pe bază de plante medicinale utilizate în tratarea diverselor afecțiuni dermatologice.

În zilele noastre, când oamenii își doresc o viață sănătoasă prin întoarcerea la natură, fitoterapia reprezintă o soluție naturală pentru rezolvarea problemelor de sănătate. Interesul și încrederea paciențiilor în fitoterapie au crescut foarte mult.

CAPITOLUL I

ISTORICUL PLANTELOR MEDICINALE

Potrivit anunțului datorat lui Claudius Galenus, marele medic al antichității, considerat ,,părintele farmaciei”: ,,Natura este cel mai bun medic, vindecă trei sferturi din bolnavi și, în plus, nu își bârfește confrații”. 

În negura vremurilor străvechi, într-o continuă căutare de hrană și adăpost, înfruntând primejdii la tot pasul, cum era și firesc, la începutul existenței sale, omul se mai îmbolnăvea din când în când, cu toatムrobustețea sa din acele vremuri. Și, întocmai ca animalele, el și-a găsit numai ierburile bune de mâncat, dar și pe cele care să îi aline suferințele. Descoperirea și identificarea ierburilor bune și separarea lor de cele rele ( otrăvitoare) au fost operații pentru care omenirea a trebuit să plătească un greu tribut, cu mii și zeci de mii de vieți pierdute.

Așadar începuturile fitoterapiei se pierd în negura vremurilor. Pe pereții unei grote din Siria, vechi de aproape 40.000 de ani au fost descoperite de curând desenele unor plante folosite și azi, în această țară, în scopuri terapeutice. Cele mai vechi mărturii scrise se află, însă, în Tablitele farmacologice din orașul sumerian Nippur (datate din anul 2100 î.Hr ), în care sunt menționate două plante de leac: Măselariță și Macul.

Vechii chinezi au fost neîntrecuți specialiști în folosirea plantelor medicinale, ei având și marele merit de a fi scris cea dintâi Farmacopee, denumită Pen-ts-ao-king, în care sunt descrise numeroase plante și modul lor de preparare și întrebuințare.

După ce medicul antichității, Hipocrate a pus bazele medicinii raționale, iluminând orice practică legată de magie și credințe de tot felul, medicină greacă a folosit, pentru tămăduirea bolilor, pe lângă ,,diaita„, gimnastică, aer proaspăt și plante medicinale sub formă de fierturi, cataplasme și băi.

Medicul greco român Galen a formulat primele reguli pentru prepararea remediilor pe bază de plante (extracte, pomezi, siropuri) cu ajutorul apei, oțetului, alcoolului etc.

După spusele lui Herodot, strămoșii noștrii cunoșteau destul de multe plante de leac, pe care au continuat să le folosească de-a lungul timpului, așa cum reiese din unele documente istorice de mare insemnatate: Psaltirea Scheiniană (1515). De asemenea prezintă importanță istorică, Pravilă lui Matei Basarab (1662) și Hrisovul domnitorului Grigore Ghica (1725), precum și alte documente.

Pe o lungă perioadă istorică medicația bazată pe fitoterapie, asigura într-o oarecare măsură speranța vindecării și/sau chiar alinarea unor suferințe sufletești, inclusiv vindecarea unor afecțiuni de etiologie necunoscută, pe lângă îngrijirea si pansarea rănilor cauzate de luptă, sau accidente.

La începutul secolului al XX-lea, interesul pentru plantele medicinale a început să scadă, că urmare a izolării din ele a unor substanțe active și a fabricării medicamentelor de sinteză, mult mai ușor de administrat și de păstrat și de ce să nu o spunem, mult mai eficiente. Cu toate acestea, în ultimele decenii sec. XX, precum și la începutul sec. XXI-lea, asistăm la o revenire la unele remedii naturale, pe primul loc aflându-se plantele medicinale,ca urmare a accidentelor, din ce în ce mai multe, produse de medicamente folosite la întâmplare sau fără avizul medicului.

Un mare rol în revalorificarea plantelor medicinale l-a avut Organizația Mondială a Sănătății, care a inventariat, în 90 de țări, aproximativ 20 000 de specii de plante cu proprietăți terapeutice verificate în medicină populară. De fapt, plantele medicinale au constituit în permanență materia prima pentru mai bine de jumătate din specialitățile farmaceutice, dacă luăm în considerație și antibioticele.

Efectele terapeutice ale plantelor se datoresc substanțelor chimice – respectiv principiilor active – pe care le conțin, cunoscute sub numele de: alcaloizi, taninuri, vitamine, uleiuri esențiale, oligoelemente etc. Aceste substanțe, adevărate ,,medicamente ale naturii„, se găsesc în planta întreagă sau concentrate în flori, semințe, în tulpină sau rădăcină.

Fitoterapia modernă folosește produse cu extracte de plante, incorporate în soluții, tablete, unguente, supozitoare etc. Ele sunt mai ușor de păstrat și de administrat și mai active decât preparatele tradiționale. (7)

CAPITOL II

PLANTE ȘI PRODUSE VEGETALE UTILIZATE ÎN AFECȚIUNILE DERMATOLOGICE

În prezentul capitol sunt descrise produsele vegetale mai importante din literatura farmaceutică, indicat în afecțiunile dermatologice, inclusiv plantele de la care provin, conform studiului literaturii de specialitate pentru fitoterapie.

Descrierea are la baza următoarea schemă: planta de la care provine; compoziția în principii active; descrierea produsului vegetal; caracteristici (microscopice, macroscopice după caz); condiții de conservare; acțiune farmacologică și întrebuințări, după caz, utilizând ca surse de documentare farmacopeea în vigoare pe lângă alte cărți de specialitate, inclusiv notele de curs referitor la modulele legate de tema lucrării.

2.1. Calendulae flos FR X

Floare de gălbenele.

Sinonim: floare de filimică

Inflorescențele plantei Calendulae officinalis L. (Asteraceae), uscate după recol-tare. Conțin cel puțin 23,0% substanțe solubile.

Compoziție: Florile conțin saponozide triterpenice (derivați ai acidului glucuronil oleanolic), cca 3 % carotenoide ( licopina α și β-caroten, xantofila etc.); flavonoizi și glicoizi flavonici; ulei volatil cca 0,02%); substanțe amare; mucilagii ( până la 4%); vitamina C etc.

Descriere: Caractere microscopice. Antodii cu diametrul de 3 – 5 cm, cu un involucru campanulat, format din două rânduri de foliole îngust-lanceolate, pubescente și cu un penducul lung de cel mult 1 cm. Receptacul cu suprafața plană, cu diametrul de 0,5 – 1 cm. Flori radiare ligulate, seriate, lungi de 1,5 – 3 cm, de două ori mai lungi decât involucrul , cu corola galbenă, galben-portocalie sau galben-roșiatică, cu trei dinți la vârf. Flori centrale tubuloase, cu corola galbenă sau galben-portocalie, cu gineceul de regulă rudimentar.

Miros slab aromatic, gust amărui-sărat, ușor mucilaginos (IX. D.1).

Caractere microscopice. Foliolele involucrale prezintă rare fibre celulozice și un țesut parenchimatic cu druze mici de oxalat de calciu. Epiderma petalelor prezintă papile și ușoare striații cuticulare longitudinale. Perii tectori, de regulă bigeminați, pluricelulari, mai rar simpli, pluricelulalari, sunt subțiri și au cuticula netedă. Perii glandulari, numeroși, au piciorul pluricelular, bigeminat, mai rar simplu și glanda măciucată, pluricelulară, cu celulele așezate în etaje, pe două rânduri sau neregulat. În parenchim se pot observa granule de inulină și cromatofori portocalii. Vasele de lemn sunt mici, spiralate. Grăuncioarele de polen prezintă trei pori germinativi și exina echinuflorescențele plantei Calendulae officinalis L. (Asteraceae), uscate după recol-tare. Conțin cel puțin 23,0% substanțe solubile.

Compoziție: Florile conțin saponozide triterpenice (derivați ai acidului glucuronil oleanolic), cca 3 % carotenoide ( licopina α și β-caroten, xantofila etc.); flavonoizi și glicoizi flavonici; ulei volatil cca 0,02%); substanțe amare; mucilagii ( până la 4%); vitamina C etc.

Descriere: Caractere microscopice. Antodii cu diametrul de 3 – 5 cm, cu un involucru campanulat, format din două rânduri de foliole îngust-lanceolate, pubescente și cu un penducul lung de cel mult 1 cm. Receptacul cu suprafața plană, cu diametrul de 0,5 – 1 cm. Flori radiare ligulate, seriate, lungi de 1,5 – 3 cm, de două ori mai lungi decât involucrul , cu corola galbenă, galben-portocalie sau galben-roșiatică, cu trei dinți la vârf. Flori centrale tubuloase, cu corola galbenă sau galben-portocalie, cu gineceul de regulă rudimentar.

Miros slab aromatic, gust amărui-sărat, ușor mucilaginos (IX. D.1).

Caractere microscopice. Foliolele involucrale prezintă rare fibre celulozice și un țesut parenchimatic cu druze mici de oxalat de calciu. Epiderma petalelor prezintă papile și ușoare striații cuticulare longitudinale. Perii tectori, de regulă bigeminați, pluricelulari, mai rar simpli, pluricelulalari, sunt subțiri și au cuticula netedă. Perii glandulari, numeroși, au piciorul pluricelular, bigeminat, mai rar simplu și glanda măciucată, pluricelulară, cu celulele așezate în etaje, pe două rânduri sau neregulat. În parenchim se pot observa granule de inulină și cromatofori portocalii. Vasele de lemn sunt mici, spiralate. Grăuncioarele de polen prezintă trei pori germinativi și exina echinulată (IX.D.2; IX.D.3).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: Florile au acțiune cicatrizantă, antiinflamatoare și calmantă. Sunt cunoscute în medicina empirică pentru acțiunea de stimulare a rănilor. Cercetări efectuate la noi în țară arată că extractele liofilizate de flori ligulate (diluție de 0,1 – 0,25% inhibă dezvoltarea stafilococului auriu Oxford, Escherichia coli și Candida albicans având și acțiune antitrichomonazică. Principiile active din gălbenele activează circulația sângelui în țesuturi, favorizând cicatrizarea rănilor. Planta era cunoscută din vechime ca mijloc contra cancerului, în medicina contemporană fiind folosită în compoziția unor produse utilizate în acest scop. Se folosește în compoziția tabletelor ,,KN’’ utilizate în formele inoperabile de cancer. Extern se folosește sub formă de unguent în tratamentul plăgilor, ulcerații ale pielii, arsuri etc. (1,3)

2.2. Chamomillae flos FR X

Floare de mușețel

Inflorescența plantei Chamomilla recutita Rauscert (Matricaria chamomilla L.) (Asteraceae), uscată după recoltare. Conține cel puțin 0,4% V/ m ulei volatil de culoare albastră.

Descriere: Caractere microscopice. Antodii late de obicei de 1,5 – 2 cm, cu involucru format din trei rânduri de foliole involucrale verzi, lanceolate, scuamoase, imbricate și scarioase pe margine. Pedunculul, lung de cel mult 2 cm, poartă receptaculul emisferic sau conic, înalt de 3 – 6 mm și lat de 2 – 3 mm, cu 12 – 18 flori marginale femele, cu o ligulă albă, laterală, de 4 – 6 mm lungime, tridințată la vârf și cu trei nervuri. Florile centrale foarte numeroase, hermafrodite, galbene, tubuloase, lungi de 2 – 3 mm, au corola cu cinci dinți, cinci nervuri și androceu sinanter care înconjoară stilul cu stigmat bifurcat.

Miros aromat, caracteristic, gust ușor amar (IX..D.1).

Caractere microscopice. Epiderma foliolelor involucrale este formată din celule alungite, sinuoase, acoperite cu o cuticulă striată și prevăzute cu stomate și peri glandulari cu piciorul scurt și glanda pluricelulară, biseriată. Receptaculul prezintă o epidermă cu striații cuticulare și este străbătut de mai multe canale secretoare și de fascicule libero-lemnoase însoțite de fibre.

Corola florilor ligulate și tubuloase prezintă celule izodiametrice sau alungite, cu marginea mai mult sau mai puțin sinuoasă și peri glandulari de același tip cu cei descriși anterior. Fața superioară a petalelor florilor ligulate prezintă numeroase papile. Grăuncioarele de polen, triunghiular-rotunjite, cu diametrul de aproximativ 30µm, prezintă trei pori germinativi (IX.D.2).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: antiinflamator, antispastic.

2.3. Chelidonii herba FR X

Rostopască

Partea aeriană înflorită a plantei Chelidonium majus L. (Papaveraceae), uscată după recoltare.

Compoziție. Planta conține alcaloizi în proporție de 0,01 – 0,6% în părțile aeriene și între 0,2 – 1, 4% în rădăcini. Principalii compuși pe care îi conține sunt: alcaloizi din grupa naftofenantridinei (chelidonina, homochelidonina, mezoxichelidonina, chelertrinina, sanguinarina), alcaloizi din grupa protoberberinei (coptizina, tetrahidrocoptizina și cantități mici de berberină), alcaloizi din grupa protopinei (protopopina și alfa-, beta-alcocriptopina), cantități mici de sparteină. Frunzele au conținut ridicat de vitamina C. Întreaga plantă mai conține rezine, ulei volatil, compuși de natură flavonoidică și saponozide. (12,14)

Descriere: Caractere macroscopice. Tulpini cilindrice, ramificate, prevăzute cu peri lungi și rari. Frunze alterne, sesile sau pendunculate,penat-partite în 5 – 7 lobi rotunjiți, crenelați pe margine, cu lobul terminal mai mare și de obicei trilobat, de culoare verde pe fața superioară și verde-cenușie pe fața inferioară. Florile, reunite în inflorescențe umbeliforme, așezate la vârfurile ramurilor, au la baza pedunculilor bractee scuamiforme; caliciu format din două sepale caduce, corolă formată din patru petale ovate de culoare galbenă, numeroase stamine, ovar unilocular, bicarpelat și multiovular care se transformă la maturitate într-o capsulă siliculiformă cu semințe ovale, brune. (19)

Miros slab caracteristic, gust amar, iritant (IX.D.1).

Caractere microscopice. Secțiunea transversală a tulpinii prezintă o epidermă cu peri tectori pluricelulari, 2 – 3 straturi de celule colenchimatoase, alungite tangențial și 5 – 6 starturi de fibre lignificate, galbene, cu lemn larg; fasciculele libero-lemnoase, colaterale, sunt dispuse circular și însoțite de laticifere articulate în regiunea liberiană, cu un conținut galben-brun.

Secțiunea transversală a frunzei prezintă o epidermă superioară cu celule izodiametrice, rotunjite sau ondulate, lipsită de stomatite. Epiderma inferioară este formată din celule ondulate, cu numeroase stomate de tip anomocitic. Parenchimul palisadic este format dintr-un singur strat de celule; parenchimul lacunar, format din 4 – 6 straturi de celule, este bogat în spații intercelulare. Fasciculul libero-lemnos, colateral, este înconjurat de un periciclu colenchimatos și însoțit de numeroase laticifere în regiunea liberiană, cu un conținut galben-brun.

Pulberea, de culoare verde, conține fragmente de frunze cu epiderma formată din celule cu marginea sinuoasă și stomate de tip anomocitic, fragmente de frunze și tulpini cu fascicule libero-lemnoase însoțite de vase laticifere, de culoare brună, situate în regiunea liberului, fragmente de peri lungi, multicelulari, grăunciori de polen, fragmente din umbelele florale reprezentate de celule cu pereții subțiri și numeroase picături de ulei (IX.D.2; IX..D.3).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: antispastic; extractele totale din rostopască au efecte anibiotice pe un număr mare de germeni patogeni. Sucul proaspăt al plantei este un bun caustic împotiva negilor. Nu se aplică pe răni deschise. (2

2.4. Equiseti herba FR X

Coada calului

Tulpina sterilă a plantei Equisetum arvense L. (Equisetaceae), uscată după recoltare. Conține cel puțin 20,0% substanțe solubile.

Descriere: Caractere macroscopice. Tulpini lungi de 20 – 50 cm, articulate și ramificate, aspre, fistuloase, verde-cenușii cu internoduri prevăzute cu 6 – 19 striații longitudinale adânci; ramuri verticilate, simple, lipsite de lacună centrală, cu patru coaste proeminente. Nodurile tulpinilor prezintă frunze mici, verzi, transformate, concrescute în teci cilindrice, lungi de 5 – 12 mm, adânc divizate în dinți, de culoare brună, cu marginea mai deschisă, al căror număr corespunde cu al striațiilor de pe tulpină.

Fără miros și fără gust (IX.D.1)

Caractere microscopice. Secțiunea transversală a tulpinii prezintă un contur circular cu carene corespunzătoare striațiilor. Epiderma silicificată, prevăzută cu stomate de tip practic, este urmată de o zonă fibroasă silicificată, mai dezvoltată în regiunea carenelor și continuată de un parenchim asimilator.În dreptul valeculelor se află un colenchim cu lacune valeculare. După endodermul cicular se observă, în dreptul carenelor, fascicule conducătoare colaterale care înconjoară lacunele carenale. Centrul secțiunii prezintă o lacună.

Secțiunea transversală a ramurii prezintă un contur tetragonal și este lipsită de lacună centrală (IX.D.2).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: diuretic. (19)

2.5. Hyperici herba FR X

Sinonim: pojariță.

Partea terminală înflorită a plantei Hypericum perforatum L. (Hypericaceae), uscată după recoltare. Conține cel puțin 20,0% substanțe solubile.

Părțile aeriene conțin 0,05 – 0,10% ulei volatil (florile au 0,4 – 0,5% ulei volatil) derivați polifenolici, tanin (până la 12%) pigmentul (roșu-violet, aproape negru0 hipericina (în flori 0,2 – 0,3%, mai redus în celelalte organe) etc. Uleiul este localizat în punctele trasparente din frunze (care dau aspectul de perforat), iar hipericina, în punctele negre de pe suprafața plantei. Materia primă autohtonă conține 0,13 – 0,30% hipericină, mai bogate fiind probele din zonele localităților Ploiești, Cluj, Pitești. Cercetările înterprinse la Universitatea de Științe Agricole Cluj-Napoca (1978 – 1980) au relevat faptul că herba are conținul cel mai ridicat de hipericină (0,70%) și flavone (8,7%) la începutul înfloririi, iar conținutul în ulei volatil crește continuu de la butonizare (0,12%) până la sfârșitul înfloririi (0,36%).

Descriere: Caractere macroscopice. Tulpini opuse, cilindrice, cu două muchii, glabre, groase de cel mult 2 mm. Frunze opuse, sesile, ovale până la eliptice sau liniar-ovale, cele inferioare rotunjite la bază, cele superioare îngustate la bază, glabre, lungi până la 3,5 cm și late până la 1,4 cm, penat nervate, cu marginile întregi. Prin tranparență se observă pe toată suprafața frunzei punctuații translucide corespunzătoare pungilor secretoare, care îi conferă un aspect perforat, precum și mici puncte brun-negricioase, pe margini. Flori dispuse în dichazii; dichaziul terminal, împreună cu ramurile laterale terminate în dichazii formează un corimb sau mai rar o paniculă. Caliciu format din cinci sepale lanceolate, ascuțite nefimbriate, glabre, lungi de 5 – 7 mm și late 1 – 2 mm, cu punctuații negre. Corola formată din cinci petale galben-aurii, lungi de 10 – 13 mm și late de 6 – 8 mm, care prezintă pe margini mici puncte brun-negricioase. Stamine numeroase, mai scurte decât petalele, reunite în trei fascicule, gineceu lung de aproximativ 3 mm, cu trei stiluri galben-verzui, care se termină cu stigmate mici, sferice; ovar superior trilocular cu numeroase ovule.

Miros slab, caracteristic, gust aromat, amar și astringent (IX.D.1).

Caractere microscopice. Secțiunea transversală a frunzei prezintă două epiderme cu celule cu pereții sinuoși. Stomatele, însoțite de 3 – 4 celule anexe, se găsesc numai pe fața inferioară a limbului. În mezofil se observă glande incolore, răspândite pe toată suprafața limbului, care conțin ulei volatil și gumă, precum și glande pigmentate pe marginea limbului, care conțin în plus un pigment roșu-violet.

Secțiunea transversală a petalei prezintă glande mari pigmentate (IX.D.2; IX..D.3).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină. (19)

Acțiune farmacologică și întrebuințări: antiinflamator; are efect cicatrizant și antiseptic (hipericina), astringent (taninul) și spasmolitic (uleiul volatil). Se indică în plăgi și arsuriprecum și în colite diaree, colecistopatii și gargarisme. Se folosește ca infuzie (2%), iar uleiul de sunătoare (macerarea produsului într-un ulei vegetal) este recomandat în tratamentul arsurilor. Hypericina este utilizată și tratamentul stărilor depresive. Sunătoarea produce fotosensibilitate. Persoanele care o folosesc nu trebuie să se expună la soare ( ,,băi de soare’’) deoarece apare o roșeață a pielii, tumefiere (edem), prurit (mâncărime), umflarea buzelor și pleoapelor și chiar conjunctivită. (12)

2.6. Lini semen FR X

Sămânță de in

Sămânța matură a plantei Linium usitatissimum L. (Linaceae).

Descriere: Caractere macroscopice. Semințe oval-alungite, plate, galben-brune, lucioase, rotunde la o extremitate acuminate la cealaltă, lungi de 4 – 6 mm, late de 2 – 3 mm și groase de 1 – 1,5 mm. Într-o mică depresiune punctiformă situată spre vârful seminței se găsesc hilul și micropilul. În contact cu apa se acoperă cu un strat de mucilagii. Suprafața seminței prezintă la lupă punctuații slab conturate.

Fără miros, gust mucilaginos și uleios (IX.D.1).

Caractere microscopice. Secțiunea transversală prezintă epiderma cu celule plate, acoperite la exterior cu o cuticulă și pline de mucilag stratificat; un țesut parenchimatos format din două straturi de celule cu membrana subțire, după care urmează un rând de celule scleroase, galbene, alungite radial, cu pereții puternic îngroșați, prezentând pori și canalicule. Spre interior urmează un strat îngust – stratul nutritiv – format din celule incolore, alungite transversal și turtite, la care nu se disting decât membranele celulare sub forma unor linii. Ultimul strat al tegumentului seminal este format dintr-un singur rând de celule tetragonale sau poligonale pline cu un pigment roșubrun de flobafene care în contact cu o picătură clorură de fer (III) 30 g / l (R) se înnegrește. Sub tegumentul seminal se găsește albumenul îngust, format din 5 – 6 straturi de celule.

Celulele albumenului care sunt mai mari și cu pereții mai groși și celulele embrionului conțin aleuronă și picături de ulei gras; nu conțin granule de amidon.

Pulberea, de culoare galben-brună, prezintă fragmente galbene și roșu- brune, celule tetragonale caracteristice ale stratului cu pigmenți, elemente lungi și galbene de sclerenchim cu canalicule și celule din albumen și din embrion care conțin ulei gras (IX.D.2; IX.D.3).

Conservare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Observații. Pulberea de sămânță de in se prepară la nevoie. Nu se folosesc semințele sau pulberea de sămânță de in cu miros și gust rânced.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: purgativ, emolient.

2.7. Millefolii flos FR X

Floare de coada șoricelului

Inflorescența plantei Achillea millefolium L. (Asteraceae) uscată după recoltare. Conține cel puțin 0,2% m / V ulei volatil de culoare albastră.

Descriere: Caractere macroscopice. Inflorescențe în formă de corimb compus din capitule, sau capitule izolate. Capitulele, alungite-ovate, cu diametrul de 2 – 5 mm, sunt acoperite la exterior cu bractee epileptice, cu marginea brună, denticulate către vârf. Receptaculul conic, prevăzut cu scuame ciliate, poartă la exterior cinci flori femele ligulate, obovate, tridințate, albe (mai rar roz sau roșii). Flori centrale, în număr de 5 – 20, hermafrodite, gălbui sau alb-cenușii cu corola tubuloasă și pentalobată. (3)

Miros caracteristic, gust aromat și amar (IX.D.1).

Caractere microscopice. În vârful și pe suprafața exterioară a bracteelor se găsesc peri tectori, cu 4 – 5 celule bazale mici și cu o celulă terminală lungă.

Suprafața corolei prezintă peri tectori scurți și peri glandulari cu un picior scurt și o glandă pluricelulară cu celule dispuse biseriat. În celule se pot observa mici rozete de oxalat de calciu. Grăunciorii de polen sunt aproape sferici, cu diametrul de 22 – 30 µm și cu suprafața țepoasă (IX.D.2; IX.D.3).

Consevare. În recipiente bine închise, ferit de lumină.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: stomahic, hemostatic, antiinflamator. (19)

CAPITOLUL III

ÎNDRUMĂRI PRIVIND MODUL DE RECOLTARE, USCARE ȘI UTILIZARE A PLANTELOR MEDICINALE ȘI A PRODUSELOR ACESTORA

Recoltarea presupune o bună cunoaștere a plantelor medicinale, mai ales pe cele crescute spontan, pentru a evita confuziile între diferite plante care, deși mult sunt asemănătoare, pot avea efecte nedorite. Plantele medicinale din culturi sunt mult mai ușor recoltați.

Recoltarea plantelor medicinale trebuie să se facă din locuri nepoluate, în momentul optim de dezvoltare a plantei, când aceasta are cea mai mare concentrație în principii active.

Experiența arată că cele mai bune rezultate se obțin cu plante proaspăt culese.

Momentul optim de recoltare diferă pentru diferitele organe ale plantei.

florile – în timpul infloririi;

frunzele – înainte și în timpul înfloririi;

rădăcinile – primăvara devreme sau toamna târziu;

scoarța – numai primăvara când începe circulația sevei;

fructele – când sunt semințele – după coacerea fructelor;

suficient de coapte;

mugurii – primăvara, înainte de desfacerea lor.

Observații:

Se vor culege doar plantele sănatoase, curate neatacate de dăunători.

Recoltarea se face in zile însorite, după ce roua sau apa de ploaie s-a evaporat.

Zonele tratate cu îngrășăminte chimice, malurile apelor murdare, contaminate, terasementele de ferată și vecinătatea șoselelor cu trafic intens sau a uzinelor sunt locuri improprii, nesănătoase chiar periculoase pentru recoltare.

Plantele declarate monumente ale naturii nu trebuie sacrificate deoarece există nenumărate altele, aparținând aceleași sau altor famillii la fel de eficiente.

Recoltarea plantelor nu trebuie să degenereze într-o activitate de nimicire a lor. De multe ori, recoltarea abuzivă a unor plante – de ex. Gentina lutea – a adus cu sine amenințarea existenței acestora. Este deci necesar a menaja exemplare din planta respectivă, care să-i asigure perpetuarea.

A nu se strivi florile și frunzele în timpul recoltării și a nu se utiliza ambalaje din plastic pentru depozitarea lor, deoarece în aceste condiții se alterează principiile active din plantă. (9)

3.1. Uscarea

Pentru a putea fi păstrate timp îndelungat, plantele sau organele plantelor care au fost recoltate trebuie să fie bine uscate.

Este util a menționa că eficiența terapeutică a plantelor medicinale rezidă în conservarea principiilor lor active. La realizarea acestui deziderat, un rol capital îl are uscarea plantelor în condiții potrivite, fără să-și piardă culoarea și mirosul lor natural.

Plantele recoltate se întind în strat subțire, pe pânză sau hârtie albă, pe foi de cort sau grătare de nuiele și se usucă cât mai repede posibil la umbră sau în încăperi calde, ventilate.

La soare se pot expune pentru uscare flori albe, rădăcini și scoarța. La umbră se vor usca flori colorate, frunze, muguri. Fructele se usucă de obicei rapid la temperaturi ridicate (ex. cuptor etc.).

Pentru depozitare se folosesc doar ambalajele din hârtie sau pânză.

Se apreciază că valabilitatea plantelor odată uscate este de aproximativ 1- 2 ani, după care acestea pierd din proprietățile curative. (13)

3.2. Modalități de preparare și formele farmaceutice

Utilizarea plantelor medicinale în terapie se bazează pe principiile active pe care le conțin, principii care se obțin din plante, utilizându-se dizolvanți ca: apa, alcoolul, uleiul etc.

Infuzia, decoctul și maceratul sunt soluții extractive apoase.

Infuzia constă în păstrarea plantei în contact cu apa clocotită, de obicei timp de 2 – 3 minute, după care se strecoară. De obicei proporția este de 1 linguriță la 250 ml apă clocotită. La plantele proaspete și unele plante uscate, timpul de contact cu apa este mai scurt.

Decoctul se prepară din din materia vegetală mărunțită (de obicei 1 linguriță), la care se adaugă apă (de obicei 250 ml apă) și se fierbe 5 – 30 minute. Decoctul se stre-coară fierbinte și se completează cu apă fierbinte, în cantitatea necesară, corespuzătoare pierderilor prin evaporare. Această metodă este folosită în general pentru obținerea prin-cipiilor active din părțile plantelor care au un țesut lemnos, ca de exemplu, rădăcini, scoarță.

Sucul proaspăt obținut din plante, se utilizează intern, sub formă de picături sau extern pentru fricțiuni.

Maceratul constă în păstrarea plantei mărunțite, în contact cu apa rece, 1 – 12 ore. Se utilizează în cazul plantelor la care extracția principiilor active necesită timp mai lung, ca de ex.: inul, nalba.

Maceratul se prepară la temperatura camerei.

Ceaiul obținut prin extracție apoasă se prepară pentru o singură zi. Se bea ne-îndulcit sau îndulcit cu miere de albine.

Cataplasma (obojeală sau prișnița) este un preparat păstos, obținut din planta mă-runțită, înmuiată în apă, alcool sau la abur, care se pune între două bucăți de tifon sau pânză, după care se aplică pe regiunea afectată, iar apoi se înfășoară cu o haină căldu-roasă.

Tinctura este o soluție extractivă, alcoolică ce se prepară la temperatura camerei. Se utilizează alcoolul etilic de 40 – 70 C. Proporția folosită este de obicei de 2% (20 g plantă la 100 ml alcool). Planta mărunțită se pune într-o sticlă și se adaugă alcoolul. Se agită zilnic, 10 – 14 zile, după care se strecoară și se păstrează în sticle de culoare închisă, bine etanșate. Se utilizează sub formă de picături, diluate în ceai sau apă.

Uleiurile medicinale se obțin din plantele bine mărunțite, macerate în ulei comestibil, timp de 3 – 6 săptămâni.

Băile fitoterapeutice utilizează plantele medicinale pentru uz extern. Baia poate fi generală sau locală. Pentru baia generală se folosesc 200 g plante care se lasă la ma-cerat 12 ore, în 5 l apă rece. Apoi se încălzește, se strecoară și se adaugă la apa de baie.

Pentru a ușura calcularea cantitații de plantă necesară prepararii diverselor forme farmaceutice, redăm mai jos echivalența aproximativă în grame, la 1 linguriță din diferite părți ale plantei mărunțite, și respectiv, la 1 vârf de cuțit de pulbere din plantă.

– 1 linguriță plină:

frunze = 2 – 3 g

flori = 3 – 4 g

semințe = 8 – 10 g

rădăcină și rizomi = 5 – 7 g

scoarță = 6 – 7 g

fructe = 5 – 6 g

părți aeriene = 4 – 5 g

– 1 vârf de cuțit de pulbere

din diferite părți ale plantei = 1 g

Unguentele, aceste produse se prepară de regulă în farmacii sau pe cale industrială, dar se pot realiza și prin procedee casnice. Ca substanță activă se pot folosi pulberi din plante, sau tincturi concentrate, care se încorporează într-o bază de unguent. Baza de unguent poate fi vaselina albă în combinație cu lanolină și ceară. Procedeul constă în încălzirea bazei de unguent până la lichefiere. Substanța activă se încorporează într-o mică cantitate de unguent amestecând continuu până la omogenizare, după care se adaugă restul de unguent și amestecă din nou.

Unguentele se mai pot prepara și cu grăsimi vegetale hidrogenate sau grăsimi animale cu adaos de glicerină.

Unguentul bine preparat trebuie să aibă o consistență semisolidă, să fie omogen și să nu prezinte miros de rânced. Se recomndă păstrarea unguentelor la rece. (9,8)

CAPITOL IV

FITOTERAPIA ÎN AFECȚIUNI DERMATOLOGICE

Fitoterapia în afecțiunile dermatologice Fiind foarte variat că forme de manifestare, tratamentul afecțiunilor dermatologice presupune competență din partea medicului și răbdare din partea pacientului, pentru a se obține vindecarea.

Tratamentul fitoterapeutic al afecțiunilor dermatologice se adresează celor două grupe principale de boli:

– afecțiuni inflamatorii sau degenerative,cu evoluție acută și cronică: acnee, eczemă, verucoză, furunculoză, tuberculoză pielii, plăgi atone și altele. În aceste cazuri, se recomanda asocierea tratamentului intern cu cel extern. Intern, se recomanda diuretice apoase, vitaminoterapie, antialergice și respectarea unui regim igieno-dietetic strict. Extern, se recomanda preparate din plante cu acțiune calmantă locală, dar și cu proprietăți antiseptice și emoliente.

– afecțiuni cutanate accidentale: arsuri, degerături, contuzii, plăgi cutanate și altele.

Majoritatea acestor afecțiuni beneficiază atât de cură internă, cât și externă, cu numeroase preparate din plante specifice. În asemenea suferințe, fitoterapia recomandă plante cu acțiune antiseptică, hemostatică, astringență, calmantă și cicatrizantă, regimul alimentar rămânând în general nemodificat,datorită apariției accidentale și evoluției lor într-un interval de timp relativ scurt. Totuși, în cazul unor dermatoze se recomandă un regim dietetic mai strict, despre care vom relata la locul potrivit.

În conformitate cu literatura de specialitate din țară, redăm mai jos câteva exemple și modalități de utilizare a diferite preparatelor din plante medicinale în anumite afecțiuni, astfel:

Flori de Soc (Flores Sambuci), care au capacitatea de a grăbi măturarea (,,coacerea”) colecției purulente:

– Infuzie, preparată din 40 g flori la 1 litru de apă, cu care se fac spălături sau se aplică local cataplasme.

Frunze de Nalbă (Folium Malvae) ;ele au acțiune emolienta, datorită complecșilor poliuronici, dar au și efecte calmante și de favorizare a ,,maturizarii’’ furuncilor.

– Cataplasme,preparate din 50 g plantă opărită cu 100 ml apă fierbinte. Se aplică local, schimbându-se compresele la fiecare 3 ore.

Urzică moartă albă (Herba Lamii albi):

– Băi locale sau comprese cu o infuzie preparată din 50 g plantă la 1 l apă.

Rădăcini de Săpunariță sau de Ipcărige (Radix Saponariae vel Gypsophyllae):

– Decoct, preparat din 2 linguri de rădăcini la ½ l apa;se fac spălături, după care se continuă cu aplicarea de comprese locale cu tifon îmbibat în același decoct. (4)

Maria Treben recomandă în tratarea furunculilor:

Spălare cu Drăgaică:

Se opărește o linguriță cu vârf de drăgaică cu o ceașcă de apă fierbinte, se lasă să stea o jumătate de minut pentru infuzat,se strecoară și, cu ceaiul proaspăt, puțin răcit, se spălă furunculul.

Suc de Drăgaică

Este recomandabil, de asemanea, să se ungă furunculul cu sucul proaspăt, obținut după ce am spălat Drăgaica proaspăt culeasă și am trecut-o printr-un storcător.

Cataplasme cu Brânca ursului

Frunzele proaspăt culese de Brânca ursului se spală și se strobesc cu un sucitor pe o planșetă de bucătărie. Terciul proaspăt de frunze se pune pe partea afectată a pielii și se leagă cu o bucată de pânză încălzită. Se pot face, desigur , și cataplasme din frunze întregi, bine spălate. (18)

CAPITOL V

AFECȚIUNI DERMATOLOGICE. TRATAMENT FITOTERAPEUTIC.

5.1. Tulburările inflamatorii

5.1.1.Acneea

Această afecțiune a pielii se manifestă prin inflamarea glandelor sebacee, la care se adaugă, de cele mai multe ori, o infecție microbiană.Pe lângă tratamentul alopat de bază cu dezinfectante, antibiotice, autovaccin și tratament hormonal,se recomandă și tratament fitoterapeutic, atât pentru uz intern (cu plante ce conțin diuretice apoase, uleuri esențiale), cât și pentru uz extern (cu plante cu efecte antiseptice, calmante și cicatrizante).

Dar, dacă vorbim despre acnee,trebuie să avem în vedere faptul că apare, în mod curent , o dată cu pubertatea. Din punct de vedere medical, afecțiunea este caracterizată prin apariția unor leziuni cutanate denumite comedoane, sub formă de noduli cenușii sau roșietici, cu sau fără mici colecții purulente în vârful leziunilor. Deoarece acestea sunt supuse suprainfecțiilor cu diverși microbi, pot fi și sub formă de pustule gălbui care, dacă nu sunt tratate la timp și corect, pot lasă cicatrice pe față.

Acneea apare pe față, pe umeri, pe piept și pe fese. Până în prezent nu se cunoaște originea acestei afecțiuni, dar se știe că sunt unii factori care îi favorizează apariția: pubertatea, tulburările genitale (ovariene sau testiculare), tulburările gastrointestinale și în special constipația.

Tratamentul igieno-dietetic recomandă:

-un regim fără grăsimi animale sau grăsimi vegetale hidrogenate (unele tipuri de margarină, cel puțin două luni);

-sunt contraindicate carnea roșie grasă,carnea de pasăre cu pielița și toate cărnurile prăjite. De asemenea, sunt interzise toate alimentele care conțin aditive și conservanți, apele carbogazoase, ciocolată, alcoolul și băuturile comerciale cu coloranți și arome artificiale;

-medicamentele care conțin ioduri pot favoriza apariția acneei, la fel sărea iodata;

-se recomandă urmărirea atentă a oricărui aliment care activează apariția acneei și eliminarea acestuia în cel puțin două luni;

-este indicată apa de izvor,apa plată sau cea obținută prin filtrare cu aparate speciale a apei din rețeaua de distribuție orășenească;

-vitaminoterapia și suplimentele alimentare trebuie să conțină beta-caroten (mai indicat decât vitamina A ), vitamine din complexul B, vitamina C (asociată cu biflavonoide, calciu, magneziu, crom și zinc);

-rezultate bune se obțin cu iaurturile care conțin acidophilus și bifidobacteria;

-realizarea unui număr de plante medicinale pentru ameliorarea metabolismului în general și a celui glandular (sebaceu) în special.

Dintre acestea menționam: Mușețelul (Matricaria chamomilla), Pelinul (Artemisia absinthium), muguri de Pin (Turiones Pini), Porumbarul (Prunus spinosa) și Salvia (Salvia officinalis) din care se prepară cu ușurință infuzii. Ghințură (Gențiana sp.) și Păpădia (Taraxacum officinale) sunt și ele eficiente, dar la aceste plante se utilizează în acest scop doar rizomii cu rădăcini.

Se recomandă și sucul proaspăt obținut prin mixare sau prin presare,din următoarele plante: Coada șoricelului (Achillea millefolium), muguri de Mesteacăn (Gemmae Betulae), Usturoi verde sau Leurdă (Allium sativum vel ursinum), Năsturel, denumit și Bobâlnic (Nasturtium officinale), Urzică (Urtica dioica), Păpădia (Taraxacum officinale-frunzele ei înainte de înflorire), Coada calului (Equisetum arvense) și Osul iepurelui (Ononis arvensis,Ononis spinosa).

În tratamentul local alopatic se recomandă raze ultraviolete și unguente (sau creme) cu acțiune descuamantă.Dar, la fel de indicată este baia locală de aburi cu flori de Fân ( Flores Poae alpinae) sau flori de Musețel (Flores Chamomillae). În acest scop, se prepară o infuzie din 50 g plante la 1 l apă. Această se pune într-un lighean, deasupra căruia va stă bolnavul, cu capul acoperit cu un prosop, timp de 5 minute. Operația se repetă de două ori pe zi, dimineața și seara, după care se aplică pe zonă afectată comprese cu infuzie de Musețel. Seara, se poate aplică pe față o pomadă ichtiol. Dimineața, se îndepărtează pomada prin spălarea tenului (sau a zonei afectate) cu apă călduță și săpun medicinal. Se repetă acest tratament timp de cel puțin o săptămână.

Pentru tratamentul intern, se recomandă preparate fitoterapeutice obținute din câteva specii indigene cu o remarcabilă acțiune antiinflamatorie și antialergică:

Trei frați pătați (Herba Violae tricoloris)

-Infuzie, dintr-o lingură plantă la o cană de apa;se prepară și se administrează 3-4 căni pe zi.

-Infuzie concentrată, pregătită din 4 linguri plantă la o cană de apă,din care se poate lua câte o lingură la 3 ore.

Rădăcină de Brusture (Radix Bardanae):

-Decoct,preparat din 3 linguri plantă la 1 l apă; întreagă cantitate se bea într-o zi.

Teci de Fasole fără semințe (Fructus Phaesoli sine semnibus):

-Decoct, preparat din 4 linguri teci la 1 l apă; se beau 3-4 căni pe zi.

-Extracție dublă: 4 linguri de teci se lasă la macerat peste noapte într-un litru apă, apoi se fierb până când cantitatea ajunge la ½ l. Extracția rezultată se bea în 2-3 reprize, în cursul unei zile. Atât decoctul, cât și extracția dublă din tecile de fasole sunt eficiente numai dacă se ad-ministrează în cură prelungită, de 3-4 săptămâni.

Flori de Gălbenele (Flores Calendulae). Acțiunea sa favorabilă în afecțiunea cutanată este datorată conținutului plantei în isorhamnetin glicozid.

-Infuzie, din 20-30 g plantă la 1l apă cu care se fac spălături ale feței (sau a altor regiuni afectate).

-Cataplasme locale cu infuzie preparată în același mod.

-Tinctură, preparată din 20 g flori, macerate timp de 8 zile în 100 ml alcool de 700. Se aplică pe locurile lezate comprese cu 10 ml tinctura diluată în 100 ml apa fiartă și răcită.

Fares pune la dispoziția celor în suferința unguent de Gălbenele.

Cicoare, rădăcini și partea aeriană (Radix et Herba Cichorii):

-Spălături locale și cataplasme cu infuzie preparată din 40 g plantă la 1 l apă.

Conuri de Hamei (Strobuli Lupuli):

-Infuzie,preparată dintr-o lingură plantă la 100 ml apă, cu care se aplică comprese locale.

Tot extern se recomandă aplicații locale cu felii de castraveți proaspeți pe zonele afectate. Din punct de vedere alimentar, se recomandă un regim vegetarian bazat pe: salată preparată din Untișor, Salată verde, frunze de Păpădie (înainte de formarea tulpinii)

Industria noastră farmaceutică prepară câteva produse din plante, indicate în trtamentul acneei, precum:Romazulan,Vitamina A soluție, Podofilină.Hypericum (Baia Mare) produce tinctura antiacneică Tincturplant Can. (4)

5.1.2. Celulita

Hipodermul stratul cel mai profund al pielii, este format dintr-o rețea de fibre elastic laxe, care circumscriu spații alveolare umplute de o substanță grăsoasă, dispusă în ciorchini, mai mult sau mai puțin bogată în apă, și un corp zaharat, glicogenul.

Hipertrofia acestor alveole determină ,,celulita’’. Celulita reprezintă deci inflamații ale țesutului celular subcutanat sau din jurul unor organe; ea poate apărea ca o afecțiune indepedentă sau ca o complicație a mai multor boli. Celulita este o o afecțiune frecventă, ca urmare a eliminării defectuoase a deșeurilor – toxinele -din unele părți ale organismului, ceea ce determină îngroșarea țesutului conjunctiv, depozitarea toxinelor și încetinirea circulației sanguine. Celulita este definită că îmbolnăvirea unei celule întrucât afectează țesutul celular, în general al celui subcutanat. (5)

Este o suferință care preocupă majoritatea femeilor, mai mult din considerente estetice decât de sănătate. Ea este o formă de obezitate, care se știe, are urmări nefaste, mai devreme sau mai târziu.

În celulită depunerea de grăsime se face la nivelul bazinului, coapselor, genunchilor, cefei etc., sub formă unor umflături, la început de consistență crescută, apoi flască, cu micronoduli sensibili sau chiar dureroși la pipăit.

Cauzele celulitei sunt: alimentația excesivă, abuzul de medicamente diuretice sau laxative, constipația, dezechilibrul hormonal (excesul de foliculină), tabagismul, alcoolismul tulburări de statică vertebrală etc. (6)

Măsuri igienice:

-prevenirea sau tratamentul corect al suferințelor amintite;

-combaterea oboselii și a surmenajului.

Dietoterapie

Alimentație echilibrată din care să nu lipsească: pătlăgele roșii, castravetii, fasolea verde, salată, spanacul etc.

Alimente-medicament: cireșe, țelină, ceapă, praz, mărar, pătrunjel (câte o zi pe săptămână exclusiv).

Abținere de la mâncare, complet, o zi pe săptămână.

Fitoterapie

Uz extern:

-Comprese locale (foarte fierbinți) cu: decoct de Iederă,de câteva ori pe zi (100 g de frunze proaspete la 1 litru apă); decoct de frunze de Viță de vie (fierbinți);

-Cataplasme locale: frunze de Iederă tăiate mărunt și macerate în alcool, timp de 8-10 zile (20 g frunze la 100 ml alcool), frunze de Iederă fierbinți (20 g la litru de apă, fierbere 2 ore), aco-perite cu o flanelă sau cu o pânză impermeabilă (pentru păstrarea căldurii locale cât mai mult posibil);

-Băi calde sau generale cu decoct de frunze de Iederă proaspete (500 g la 3 litri de apă, fierbere 2 ore); esență de Pin (15 picături la o cadă de 100 l apa);

-Masaj energic în regiunea respectivă, uscat sau cu frunze de Iederă.

Uz intern:

-Infuzie de Păpădie (30 g la 1 litru de apă), 2 căni pe zi; Anghinare (10 g frunze uscate la 1 litru de apă, infuzat 5 minute), 3 căni pe zi, între mese, rădăcină de Mărar (10 g la ¼ litru de apă), 3 căni pe zi între mese. (7)

Tratamentul cosmetic adjuvant al tratamentului medical

Depunerile anormale de grăsime, îmbibate cu apă și toxine,localizate în regiunile laterale și dorsal ale bazinului, ale coapselor și gambelor, la ceafă , abdomen, în față axilelor, de-asupra labei piciorului etc. sunt tot atâtea deformări inestetice și mai ales nedorite. Astfel că, femeia – îndeosebi – este cea interesată să se debaraseze de aceste acumulări exaggerate de grăsimi, care prin deformările provocate, îi prejudiciază nu numai estetica siluetei, dar au re-percursiuni neplăcute asupra sănătății.

Metodele de tratare sunt variate,ele privesc în primul rând pe medicul specialist, care va stabili cauzele și forma afecțiunii, indicând măsurile profilactice și de tratament.

Cosmetologia apare ca adjuvantă a tratamentului medical.În unitățile cosmetice specia-lizate se efectuează tratamente ca: masaje manuale sau electrice, băi de parafină, du-șuri etc. Pe lângă indicațiile de tratament sau mai bine zis în cadrul tratamentului, bolnavul trebuie să facă exerciții de cultură fizică în mod regulat – nu prea intensive; celulita poate fi determinată și de efectuarea greșită a acestor exerciții. (5)

5.1.3. Ulcerațiile atone

În numeroase cazuri ,integritatea țesuturilor externe este afectată de anumiți factori fizici (lovituri, tăieturi, înțepături etc.), chimici (acizi sau baze puternice) sau de altă natură. Leziunile produse se pot vindeca rapid sau pot trena. De aceea, în această grupă terpeutică intră plăgile supurante – sau cele nesupurante, dar greu vindecabile – denumite ,, plăgi ato-ne’’.În astfel de cazuri ,în afară tratamentului alopat (antiinflamator, antibiotic, dezinfectant local) se folosesc, pe de o parte plante medicinale cu proprietăți antiseptic, pentru evitarea sau, la nevoie, pentru tratarea infecțiilor, iar pe de altă parte specii cu acțiune calmantă. Pentru refacerea țesuturilor lezate se folosesc plante cu proprietăți cicatrizante. (11)

Ca antiseptice, fitoterapia recomandă în special plante ce conțin uleiuri esențiale și tani-nuri:

Flori de Musețel (Flores Chamomillae):

-Infuzie concentrată, preparată din 2 linguri de plantă amestecată cu o lingură de flori de Levănțica (Flores Lavandulae); se aplică sub formă de comprese locale, care se schimbă la fiecare 3 ore.

Frunze de Urzică (Folium Urticae) asociate în părți egale cu frunze de Roiniță (Folium Melissae):

-Infuzie, preparată din 2 linguri de amestec de plante la o cană de apa, se fac spălături locale sau sub formă de comprese.

Coada calului (Herba Equiseti):

-Decoct concentrat, preparat din 2 linguri de plantă la o cană de apă; se aplică local sub formă de comprese.

Șovârv (Herba Origani):

-Infuzii preparate din câte 2 linguri de plantă la o cană cu apă, se aplică local sub formă de comprese sau cataplasme.

Pentru acțiunile lor dezinfectante și cicatrizante sunt recomandate următoarele preparate fitoterapeutice:

Cimbru de cultură sau Cimbrișor (Herba Thymi vulgaris vel Serpylli):

-Decoct, preparat dintr-o lingură de plantă la o cană de apă; se recomandă pentru spălături sau pentru comprese locale.

Muguri de Plop (Gemmae Populi) și muguri de Pin (Turiones Pini):

-Infuzie, preparată din 1-2 linguri de amestec de plante (în părți egale) la o cană cu apă se aplică local, sub formă de comprese.

O formulă complexă este următoarea:

Rp.Flori de Musețel (Flores Chamomillae) 25 g

Flori de Coada șoricelului (Flores Millefolii) 15 g

Flori de Levănțică (Flores Lavandulae) 15 g

Frunze de Nuc (Folium Juglandis) 25 g

Cimbrișor (Herba Serpylli) 10 g

Conuri de Hamei (Strobuli Lupuli) 10 g

M.f. species

D. s. extern:

-Infuzie concentrată, preparată din 2 linguri de amestec de plante la o cană de apă. Se aplică local sub formă de comprese călduțe, schimbate din 3 în 3 ore. Este recomandabil că, la utilizare, infuzia să fie proaspăt preparată.

O formulă mai simplă, dar cu bune rezultate este următoarea:

Rp.Flori de Arnică (Flores Arnicae) 20 g

Frunze de Roiniță (Folium Melissae) 30 g

Cimbrișor (Herba Serpylli) 20 g

Muguri de Plop (Gemmae Populi) 30 g

M.f. species

D. s. extern:

-Infuzie, preparată din 2 linguri de amestec de plante la o cană de apă, cu care se fac spălături locale sau care se aplică sub formă de comprese.

În supurații cutanate (de diverse etiologii) se recomandă spălături locale cu tinctură de Gălbenele (Tinctura Calendulae) folosind 2 g tinctura la 80 ml apă fiartă și răcită. Tinctura se prepară din 20 g flori, prin macerare,timp de 8 zile, în 100 ml alcool de 700. După spălături se aplică comprese locale cu o infuzie de flori de Gălbenele (Flores Calendulae), preparată din 2 linguri de plantă la o cană de apă. După trei ore, se fac badijonări locale cu aceeași tinctură și se aplică din nou comprese cu infuzia descrisă mai sus.

O altă rețetă fitoterapeutica conține:

Rp.Flori de Arnică (Flores Arnicae)

Flori de Musețel (Flores Chamomillae)

Flori de Șovârv (Flores Origani) părți egale

Rădăcini de Tătăneasă (Radix Symphyti)

Coajă de stejar (Cortex Querci)

M.f.species

D. s. extern:

Modul de preparare este următorul: se macerează într-un vas în 2 linguri de amestec de plante în 5 linguri alcool de 700, timp de 10 ore; maceratul obținut (cu plante tot) se infuzează cu 100 ml apă clocotită. După 15 minute se filtrează prin presare printr-un tifon dublu. Se păstrează în sticlă de culoare închisă, la întuneric. Extractul hidroalcoolic se utilizează pentru badijonări locale, nu însă și pentru comprese.

În cazul fistulelor rămase după traumatisme sau operații diverse, se recomandă o tinctură preparată din 50 g rădăcini (bine mărunțite) de Tătăneasă (Radix Symphyti) și 20 g flori de Arnica (Flores Arnicae), maceratein 200 ml alcool 600 timp de 8 zile. După filtrare,se fac badijonări locale, de 3-4 ori pe zi. Nu se recomandă acoperirea plăgii cu pansament, pentru că acesta poate întârzia evoluatia favorabilă a bolii. Această tinctură este utilă și pentru grăbirea procesului de vindecare a alveolelor după extracțiile dentare.Tinctura se utilizează, însă diluată, în proporție de 20 ml la 80 ml apă fiartă și răcită. Se folosește numai a două zi după extracție, ținând în gură amestecul de tinctură și apa, câte 5 minute, de mai multe ori pe zi, fără însă a se înghiți lichidul.

Pentru calmarea durerilor provocate de răni se recomandă :

Flori și rădăcini de Ciuboțica cucului (Flores et Radix Primulae):

-Infuzie, preparată din 2 lingurițe de flori la 100 ml apă și decoct concentrat , preparat dintr-o lingură de rădăcini la 100 apa. Se amestecă infuzia cu decoctul și se aplică la locul dureros sub formă de cataplasme călduțe, care se pot schimba din oră în oră, până la încetarea durerilor. Această formulă este recomndată bolnavilor care au stat mult timp imobilizați în aparate gipsate și a căror musculatură s-a atrofiat mai mult sau mai puțin, în special dacă se asociază în părți egale cu tinctura de Tătăneasă și de Arnică (Tinctura Symphyti et Arnicae). Pentru refacerea epidermei, în aceste cazuri se recomandă și băi locale, călduțe cu târâțe.

Numai după cicatrizarea plăgilor și formarea crustelor, fitoterapia recomandă aplicarea următoarelor unguente:

-Unguent cu muguri de Plop (Gemmae Populi), care se prepară în modul următor: 20 g muguri (bine zdrobiți) se macerează într-un recipient bine închis,în 10 ml alcool de 700 , timp de 24 ore. Se adaugă 100 g untură de porc proaspătă și 5 g ceară de albine. Se ține pe baie de apă la (900-1000 C) timp de 3 ore. Se strecoară prin tifon și se omogenizează până la răcire, prin amestecare continuă. Unguentul rezultat se aplică pe leziunea pe cale de cicatrizare, de 2-3 ori pe zi.

– Unguent din frunze de Nuc (Folium Juglandis), care se prepară din 15 g frunze mărunțite (sau nuci mici verzi) prin macerare în 100 ml ulei comestibil, timp de 7 zile agitând vasul din când în când. Se ține apoi pe baie de apă timp de 3 ore, se strecoară și se adaugă 15 g ceară de albine și se mai ține pe baie de apă încă aproximativ ½ oră, până se topește ceară. Se omogenizează prin amestecare, apoi se poate aplică pe plagă.

– Unguent din Rostopască (Herba Chelidonii) preparat din 30 g plantă uscată și pulverizată fîn, la care se adaugă 15 g lanolină ,15 g vaselină și 10 picături acid fenic. Se omogenizează bine. Se aplică pe leziuni prin intermediul unor comprese sterile, care se vor schimba din 2 în 2 zile, până la vindecare. Unguentul este indicat atât în leziuni cutanate banale, cât și în cele specifice, apărute în cazul tuberculozei cutanate sau ganglionare. (4,8)

5.1.4. Contuziile

Noțiunea de ,,contuzii’’este generală și cuprinde aproape toate traumatismele. Nu ne vom ocupă însă în acest subcapitol de traumatismele cranio-cerebrale, renale, uretrale, toracice , vezicale etc.,care vor fi tratate specific, de la caz la caz. Ne vom ocupa de inflamațiile post-traumatice rezultate în urma impactului diferitelor corpuri dure cu organismul uman. Cele mai frecvente contuzii se produc prin loviri, căzături (accidentale sau provocate).

În cazul unor leziuni ale țesuturilor, manifestate prin inflamații locale însoțite sau nu de edeme sau echimoze (,,vanataia’’) ca prim ajutor (dacă nu avem la îndemână spray-uri speciale) se recomandă plante medicinale cu proprietăți decongestive, aplicate sub formă de spălături, comprese sau cataplasme locale:

Flori de Arnică (Flores Arnicae):

– Tinctură, preparată din 20 g flori, prin macerare timp de 10 zile în 100 ml alcool de 700. Se aplică tinctura și 100 ml apă de plumb. Rezultatele bune se obțin prin asocierea tincturii de Arnică cu tinctură de Sunătoare (Hypericum perforatum) în părți egale și în aceeași diluție.

Dintre numeroasele substanțe active din florile de Arnică, arnifolina are acțiune antiseptică, antiinflamatoare și de stimulare a formării țesuturilor de granulație.

Flori de Coada șoricelului (Flores Millefolii):

-Băi locale cu infuzie, preparată din 60 g plantă la 1 l apă, cu care se fac spălături locale;

-Infuzie concentrată, preparată din 2 linguri de plantă la o cană de apă, care se aplică sub formă de comprese pe zonele traumatizate.

-Decoct, preparat din 2 lingurițe de plantă la o cană de apă, recomandat sub formă de cataplasme locale.

Flori de Soc (Flores Sambuci):

-Infuzie, preparată din 40 g de plantă la 1 l apă; se pot face spălături sau se pot aplica local comprese cu infuzia astfel preparată.

Talpa găștii (Herba Leonuri):

-Infuzie concentrată, preparată din 2 linguri de plantă la o cană de apă, pentru comprese locale.

Rădăcini de Tătăneasă (Radix Symphyti):

-Decoct, preparat din 4-5 linguri de plantă la o cană de apă; se pot face spălături sau se aplică local cu comprese cu decoctul astfel preparat, nu numai în cazul în care epiderma nu a fost lezată în profunzime.

Uneori pot surveni leziuni la nas sau în zonă din jurul orbitei, care au ca urmare ,,învinețirea ochiuluia’’. Prima măsură este aplicarea de comprese reci. În cazul în care ochiul învinețit este însoțit de vreo tulburare de vedere, se va apela la un medic oftamolog pentru controlul globului ocular și al acuității vizuale. În cazul în care nu se constată aceste tulburări, rezultate bune se obțin cu frunze de Pătlagină strivite, care se aplică direct peste vânătaie,se protejează cu un pansament curat și se schimbă la fiecare jumătate de oră. (4)

5.2. Dermatoze provocate de agenți mecanici și fizici

5.2.1. Arsurile

Pot fi cauzate de o serie de agenți: substanțe chimice, current electric, iradiații electromagnetice (raze X, radiu), iradiații ultraviolete (solare sau artificiale) și mai ales căldura sub diferite forme.

În cazul arsurilor grave, primul ajutor care se acordă accidentatului constă în a-i administra un calmant și a-l transporta cât mai repede posibil la o unitate sanitară de profil chirurgical.Severitatea arsurii poate fi apreciată de medic, cel mai corect, după tabelul Berkow (un tabel gradual de suprafețe corporale afectate de arsură) care permite încadrarea cazului într-unul dintre cele 4 grade. (10)

Deșocarea accidentului (dacă șocul s-a instalat deja) se va face într-un serviciu de terapie intensiva prin tehnici medicale alopate de mare tehnicitate. Repausul la pat devine obligatoriu, și dacă starea bolnavului permite, i se va da să bea multe lichide. Dintre produsele farmaceutice pe bază de plante se recomandă Rutozidul și Citrina, pentru ameliorarea permeabilității capilare, urmate de vitaminoterapie, în special cu vitaminele A, C și complexul B, preparate pe bază de calciu, magneziu care sunt esențiale pentru S.N.C., ajutând și la relaxarea mușchilor și de infuzii sau decocturi din plante cu proprietăți diuretice. Ca alimentație în prima fază a bolii se recomandă sucuri din fructe și legume, supe se zarzavat, apoi lapte și proteine.

În cazul arsurilor locale mai ușoare, tratamentul fitoterapeutic extern se face cu plante care conțin substanțe active antiseptice, flavonoizi și taninuri, capabile să grăbească cicatrizarea țesutului lezat. În continuarea tratamentului extern se apelează la unguente și uleiuri medicinale preparate pe bază plante.

În tratamentul extern sunt indicate spălături locale cu soluții extractive apoase preparate din:

Flori de Musețel (Flores Chamomillae):

-Infuzie, preparată din 2 linguri flori la o cană de apă, cu care se vor face spălături locale.

Flori de Coada șoricelului (Flores Millefolii):

-Infuzie, preparată din 2 linguri flori la o cană de apă, cu care se aplică comprese locale.

Flori de Gălbenele (Flores Calendulae):

-Infuzie, preparată din 15-30 g la 1 l apă, cu care se fac spălături locale sau se aplică repetate cataplasme.

-Tinctură, preparată din 20 g flori macerate timp de 8 zile în 100 ml alcool de 700; se aplică pe locul lezat comprese cu 10 g tinctură la 100 ml apă fiartă și răcită. Un unguent preparat din Gălbenele se recomandă în perioade de cicatrizare a plăgilor.

Flori de Soc (Flores Sambuci):

-Infuzie, preparată din 30-40 g flori la 1 l apa, pentru spălături sau cataplasme locale.

Sunătoare (Herba Hyperici):

-Infuzie, preparată din 30 g plantă la 1 l apa, pentru spălături locale și cataplasme.

-Ulei de Sunătoare. Spre deosebire de celelalte situații în care este folosită, aici sunătoarea se amestecă cu ulei de In, uleiul astfel preparat fiind recomandat, îndeosebi, pentru tratarea rănilor provocate de arsuri cu obiecte fierbinți, apă clocotită sau de la soare. Flori și boboci de sunătoare, proaspăt culeși, se introduc într-o sticlă peste care se toarnă ulei de In cât să le acopere. Sticla se lasă 3 săptămâni la căldură. După un timp, uleiul își schimbă culoarea, căpătând o nuanță roșie. Cu uleiul de sunătoare se unge zonă de piele afectată de soare, de mai multe ori pe zi. Uleiul de sunătoare se utilizează și în perioada de cicatrizare a plăgilor.

Schinel (Herba Cnici):

-Infuzie, preparată din 20 g plantă la 1 l apă pentru comprese sau spălături locale.

Muguri de Plop (Gemmae Populi):

-Infuzie, preparată din 20 g muguri la ½ l apă, pentru spălături locale.

Rădăcini Brusture (Radix Bardanae):

-Decoct concentrat, preparat din 4-5 linguri rădăcini la 1 l apă, cu care se fac spălături locale sau se aplică sub formă de cataplasme pe zona de arsură, când tegumentele nu lezate mai în profunzime.

Rezultatele bune se obțin din următorul preparat, obținut dintr-un amestec de plante, care grăbește procesul de vindecare:

Rp.Flori de Arnică (Flores Arnicae) 10 g

Flori de Musețel (Flores Chamomillae) 20 g

Flori de Levănțică (Flores Lavandulae) 10 g

Frunze de Nuc (Folium Juglandis) 30 g

Frunze de Mentă (Folium Menthae) 10 g

Coajă de Stejar (Cortex Querci) 20 g

M.f.species

D. s. extern:

-Infuzie, preparată din 2 linguri amestec de plante la o cană apa, cu care se aplică comprese locale.

După ce plăgile nu mai supurează se recomadă,tot în tratament extern, următoarele unguente și uleiuri:

Ulei de Sunătoare (Oleum Hyperici):

Se prepară prin macerarea a 20 g plantă, bine mărunțită, în 20 ml ulei comestibil, timp de 4 săptămâni, după care se strecoară. Deoarece acest procedeu necesită un timp mai îndelungat, se recomanda și un alt mod de preparare, mai rapid: 20 g plantă mărunțită se umectează cu 20 ml alcool și se păstrează 24 ore în repaus, se adaugă 200 ml ulei comestibil și se fierbe pe baie de apă timp de 3 ore agitând din când în când. Se lasă la rece timp de 3 zile și se strecoară prin presare. Se păstrează la întuneric și răcoare. Uleiul rezultat se aplică pe pansamentele care acoperă plăgile produse prin arsuri.

Ulei de flori de Musețel (Oleum Chamomillae):

Se umectează 20 g plantă (mărunțită) cu 2 linguri alcool timp de 2 ore: se adaugă 200 ml ulei comestibil și se fierb pe baie de apă timp de 3 ore, amestecând din timp în timp. Se strecoară prin presare, apoi se păstrează în sticle închise la culoare și la loc răcoros. Se folosește pentru pansamente și comprese umede.

Ulei de semințe de In (Oleum Lini):

Se prepară apa de var (Aqua calcis), din var nestins, folosind 20 părți var la 80 părți apă. Suspensia obținută se amestecă într-o sticlă cu 900 ml apă și se agită din când în când. După un repaus de 12 ore, lichidul limpede se decantează și se aruncă; rezidul rămas se amestecă din nou cu 900 ml apa; după care se lasă în repaus 12 ore. Lichidul limpede, separat prin decantare, constituie ,,apa de vara’’ Uleiul de În, în cantități egale cu apa de var, se pune într-o sticlă pe jumătate plină, pentru a se putea agită până când se formează un lichid alb-lăptos cu care se tamponează zonele cutanate cu arsuri, utilizând un tifon steril.

Rețeta este de mult cunoscută și aplicată pe scară largă în trecut; astăzi ea a fost uitată -un lucru regretabil, deoarece și-a dovedit intotdeuna eficientă terapeutică și lipsa de nocivitate.

-Unguent cicatrizant complex. Se prepară din câte 10 g muguri de Plop (Gemmae Populi), flori de Musețel (Flores Chamomillae) și flori de Gălbenele (Flores Calendulae) bine uscate și fîn măcinate, umectate cu 15-20 ml alcool de 780-800, se lasă pentru extracție timp de 24 ore. Se adaugă 100 g untură și 5 g ceară de albine. Se ține amestecul pe baie de apă timp de 3 ore, se strecoară cald prin tifon, apoi se freacă bine într-un mojar, până se formează prin răcire un unguent omogen. Unguentul rezultat se aplică pe zonele cu arsuri.

Respectând proporțiile de plante și alcool se poate înlocui untură cu ulei de soia, de Floarea-soarelui, de arahide sau de măsline, iar ceară cu parafină, fără ca efectele terapeutice ale unguentului să se diminueze.

În paralel cu tratamentele externe, fitoterapia modernă recomandă și tratamente interne. Se recomandă zilnic decoct de rădăcină de Brusture preparat din 3-4 linguri rădăcină fragmentată la 1 litru apă. Întreaga cantitate se bea în cursul unei zile. În străinătate există produse pe bază de rădăcină de Brusture asociată cu Harpagophytum procumbens și rădăcină de Yucca sp.,din care se iau 500 g extract standardizat de trei ori pe zi sau sub formă de decoct în amestec de părți egale din cele trei specii (2 linguri plante la 3 căni apa), care se bea în timpul zilei.

Coada calului (Herba Equiseti) sub formă de decoct, o lingură plantă la o cană cu apă (3 căni pe zi), este o bună sursă de siliciu natural care este necesar pentru refacerea țesuturilor lezate.

Recomandat în tratamentul arsurilor de gradul I și II cu variate suprafețe de extindere, dar și în tratamentul rănilor accidentale și al plăgilor postoperatorii, este unguentul Bioderma Plus (Fares), un unguent foarte bogat în substanțe active cu proprietăți antiseptice, cicatrizante și epitelizante, bazat pe extracte de Gălbenele, Sunătoare și muguri de Plop și ulei de Cătină și de Coada șoricelului.

Benefic în tratamentul arsurilor, iritațiilor de grad mic al pielii este Heritage Aloe Essence, un produs natural extras din Aloe și din alte cinci plante medicinale. (4)

5.2.2. Degerăturile

De la bun început trebuie să precizăm că tratamentul nu este ușor de realizat, necesită timp, medicație și competență profesională din partea celui care le îngrijește.

De aceea,considerăm că tratamentul profilactic este mai important și se poate realiza printr-o îmbrăcăminte corespunzătoare (mănuși și ciorapi de lână), prin evitarea umezelii și în special a transpirației, împotriva căreia se recomandă pudrajul local cu tâlc.

Înainte de expunere la frig, se recomandă uscarea completă a extrmitătilor, cele mai expuse la degerături (inclusive nasul și urechile) și masaj, pentru activarea circulației locale. Se vor evită jartierele și bandajele, care împiedică circulația normală; se recomandă gimnastică și mișcare continuă în timpul expunerii la frig.

În ceea ce privește tratamentul curativ, o practică empirică destul de des folosită și astăzi, deși din ce în ce mai mult dezavută, este funcționarea părților degerate cu zăpada, o asemenea practică este contraindicate, deoarece poate duce la accentuarea leziunilor cutanate preexistente și mai ales la necrozarea lor.

Pentru a trata o degerătură superficială, cea mai bună metodă este de a încălzi degetele la subsoară sau între pulpe sau prin acoperirea părților degerate cu mâinile calde ale altei persoane. Pentru degerături mai severe se recomanda încălzirea părților degerate cu apa caldă (400-420 C). Încălzirea cu apă mai caldă este contraindicată. Se pot aplica local și comprese călduțe. Este contraindicate ținerea părților degerate în fața focului sau a unui încălzitor electric.

Fitoterapia recomandă penru degerături plante care stimulează circulația sângelui la nivelul țesuturilor. Se fac băi locale călduțe, se aplică prișnițe și cataplasme, evitându-se bandajarea strânsă a părților afectate, pentru a nu fi împiedicată circulația sanguină locală. Pentru băi locale sau comprese, fitoterapia recomandă urmatoarele plante:

Flori de Gălbenele (Flores Calendulae):

-Infuzie, preparată din 20 g flori la l apă, care poate fi utilizată pentru spălături locale sau cataplasme.

-Tinctură, preparată din 20 g flori la 100 ml alcool de 700, prin macerare timp de 8 zile. Se amestecă 10 ml tinctură cu 100 ml apă fiartă și răcită, se aplică local sub formă de comprese, pe zonele cu degerături superficiale.

Schinel (Herba Cnici):

-Infuzie, preparată din 20 g plantă la 1 l apă, cu care se fac spălături sau se aplică prișnițe locale.

Coaja de Stejar (Cortex Querci):

-Decoct preparat din 20-30 g plantă la 1 l apă, cu care se fac spălături locale.

Rezultate bune se obțin și cu un unguent camforat preparat din următoarea formulă:

Rp.

Camfor 10g Parafină solidă 8g

Vaselină 82g

M.f.unguentum

D. s. extern:

Se topesc parafină și vaselină la căldură moderată, se adaugă camforul pulverizat și se amestecă încontinuu, până când se dizolvă tot camforul. După răcire, se poate folosi în aplicări locale sub formă de masaje blânde.

Eficient în tratamentul degerăturilor este unguentul Biomobil (Fares), care conține extracte de Gălbenele, Sunătoare și Ardei iute, ulei de Rozmarin și camfor.

În cazul degerăturilor Maria Treben recomandă următoarele preparate:

Baie de Obligeană

Degerăturile se vindecă cu băi calde de rădăcini de Obligeană. Se înmoaie, timp de 12 ore, 100 g de rădăcini de obligeană într-o găleata de cinci litri cu apă rece. După aceea se încălzește soluția și se strecoară. regiunea degerată se îmbăiază, timp de 20 de minute, în decoct.

Alifie de Gălbenele

Degerăturile se ung de mai multe ori pe zi cu alifie de Gălbenele, care se prepară în felul următor:

Într-o tigaie se încălzesc 250 g de untură de porc fără impurități și se adaugă două mâini pline de Gălbenele (frunze, flori și tulpini) în untura fierbinte. Se lasă să facă spumă, se amestecă bine și se ia apoi de pe foc. Se lasă să se răcească, acoperită peste noapte. A două zi, tigaia se pune din nou la încălzit, doar câteva minute, apoi conținutul ei se strecoară pritr-un tifon curat, frunzele, florile și tulpinile se presează și alifia astfel obținută se păstrează în vase curate, care se inchid bine.

Nuc

Se dau în clocot două lingurițe cu vârf de frunze de Nuc, tăiate mărunt, cu 500 g de apa deja  clocotită, se lasă să stea o jumate de minut pentru infuzat, se strecoară și se adaugă în apa de baie. Dacă tratamentul este utilizat cu regularitate, va duce la vindecarea completă a degerăturilor. (18)

5.3. Dermatoze alergice

5.3.1. Urticaria

Urticarea este una din cele mai frecvențe dermatoze alergice și se caracterizează printr-o ridicătură, denumită popular blândă, asemănătoare cu aceea produsă de atingerea cu urzică, de unde i s-a dat și numele (lat. urtica = urzică).

Leziunea caracteristică este o placă reliefată, bine delimitată, roșie inițial pe toată suprafața, apoi alb-porțelanie în centru și roșie la periferie, catifelată la palpare. Această leziune este denumită placă urticariană. Erupția de urticarie se compune din elemente multiple, de mărimi și forme diferite: inelare, circinate, arciforme, discoid, geografice, răspândite neregulat pe suprafața corpului. Uneori placa urticariană este hemoragică sau buloasă.

Erupția urticariană este însoțită de un prurit foarte intens. Din cauza lui bolnavul este agitat, nervos, nu poate lucra, nu poate dormi și cu timpul poate face un sindrom nevrotic, cu toate consecințele lui negative.

Erupția cutanată se poate însoți de fenomene generale: febră, cefalee, mialgii, artralgii, grețuri, vărsături sau diaree.

Plăcile urticariene dispar fără urme după câteva ore, cu posibilitatea apariției de noi puseuri, timp de mai multe zile, alcătuind urticaria acută. Dacă puseele recidivante depășesc două luni este vorba de urticaria cronică. Sunt cazuri de urtcarie cronică care persistă ani de zile. Ea nu trebuie cofundata cu dermografismul constituțional – o stare permanenta a pielii – ce reacționează prin ridicături urticariene, de obicei nepruriginoase, la locul frecării mecanice.

Cauzele unei astfel de suferințe sunt: consumul anumitor alimente (pește, ouă, vânat, mezeluri, conserve, fragi, căpșuni), al unor medicamente (aspirina, piramidon), înțepături de insecte, urzici, injectare de seruri etc.

Tratamentul urticariei este foarte dificil. În primul rând se recomanda un tratament etiologic: îndepărtarea alergenului în cauza, asanarea focarelor microbiene (chirurgical sau medicamentos), tratamentul parazitozelor intestinale etc. Desensibilizarea specifică, adică administrarea în doze mici progresiv crescânde a antigenului, deși are o bază științifică și pare rațională, practic nu dă rezultate scontate.

Tratamentul local urmărește diminuarea sau suprimarea pruritului, care este foarte supărător, prin loțiuni și mixture antipruriginoase (alcool mentolat 0,5%, acid acetic 5%, pastă cu apă cu fenol 1% sau mai bine cu Hidrocortizon acetat 1-2% ).

Când tratamentul etiologic nu este posibil (nu s-a putut descoperi cauza etc) se efectuează un tratament patogenic și simpatomatic. Se va face o desensibilizare nespecifică prin autohemoterapie, preparate de calciu (Clorocalcin, Calciu efervescent sau mai bine Calciu Sandosten), Thiosulfit de sodiu, Histamină etc. Pentru reglarea tulburărilor neurovegetative se administrează adrenalină și efedrină. (16)

Dietoterapie:

– 10 zile cură cu sucuri de fructe și zarzavaturi;

– 1 clismă dimineața cu infuzie călduță de musețel, timp de 10 zlile;

– în continuare, cură cu sucuri și crudități, 2 luni;

– regim crudivor depurative, 5-7 zile pe lună; cură cu fructe, 1-2 zile pe luna;

– suc de orez verde, 3 x 50 ml pe zi; șeva de mesteacăn;

– cură cu boabe de ienupăr;

– cură cu tije de păpădie.

Fitoterapie:

Uz intern:

-Infuzie de Trei frați pătați (o linguriță la o cană de apă)

-Decoct de urzici ( 50 g la 1 litru de apă), 3 căni pe zi;

-Ceai preparat din următoarele plante:

Rp./

Țintaură 10g

Fumăriță 20g

Trei frați pătați 20g

Mesteacăn alb 20g

Rostopască 20g

Splinuță 20g

M.f. species

O linguriță cu vârf din amestec, la 250 ml apă clocotită. Infuzat 3 minute. Se beau 3 căni pe zi, cald, îndulcit cu miere.

Uz extern:

-Comprese locale cu apa rece și puțin oțet; alcoolat de urzici (150 ml alcool de 900 + un pumn de urzici) îndoit cu apa; infuzie de Fumăriță (60 g la 1 litru de apă);

-Baia de abur generală de 3 ori pe săptămână, cu fân, ulei de Mentă

– Spălături și aplicări de comprese pe zonele cu erupție cu:

Rp.Brustur (rădăcină) 50 g

Iarbă mare 50 g

Soc 50 g

M.f. species

Peste acest amestec de plante se adaugă 1 litru de apă, se fierbe 4 minute, apoi se stinge focul și se infuzează 10 minute. Se fac spălături calde ale zonelor afectate, de 2 ori pe zi. (9)

Pentru prurit, se administrează 3 x 10 picături pe zi, tinctură de Brustur (rădăcină); badijonarea zonelor cu erupție cu soluție alcoolică de ulei de Mentă și Levănțică. (9)

5.3.2. Eczema

Eczema este o boală cutanată caracterizată prin prezența pe tegumente a unor leziuni, descuamative pruriginoase; cauzele eczemelor sunt variate, dar cele mai frecvente cazuri sunt datorate unor procese alergice sau infecțioase. Apar de regulă în urmă sensibilizării organismului față de o substanță cu care a mai venit în contact, așa aumitul ,,alergena’’În evoluția ei, schematic se disting următoarele faze: eritematoasă, veziculoasă, zemuindă, crustoasă și descuamativă. Eczema începe printr-un placard eritematos asociată cu prurit de intensitate variabilă. După câteva ore sau zile apar mici vezicule, care, spontan sau sub acțiunea gratajului, se rup, lăsând să se scurgă încontinuu un lichid clar discret gălbui, ce provine din vasele limfatice ale dermului. Zemuirea persistă câteva zile sau săptămâni după care lichidul începe să se coaguleze și să se treansforme în cruste (lat. crustă = coajă) brun-gălbui.Crustele se detașează spontan sau sub acțiunea pansamentului, dar se refac continuu atâta vreme cât zemuirea persistă. După încetarea zemuirii crustele se detașează și rămâne o piele roșie, fină, acoperită cu scuame (lat. squama = solz) lamelare sau furfuracee (ca tărâțele), ce se refac mereu. După câteva zile sau săptămâni eritemul și scuamele dispar, iar tegumentele recapătă aspectul normal. Afectunea evoluează în pusee succesive, care fac fazele să se suprapună, astfel că în perioada de stare la nivelul placardului eczematos se găsesc toate elementale caracteristice: eritem, vezicule, ulcerații zemuinde sau acoperite de cruste sau scuame. (15)

Subiectiv bolnavul acuză prurit de intensități diferite , uneori foarte puternic, producând insomnia sau chiar sindrom nevrotic.

Eczema poate rămâne localizată într-o anumită zonă a corpului sau să se generalizeze.

Din punct de vedere clinic se descriu trei forme de eczemă: vulgară, papulo-veziculoasă și numulară.

Tratamentul alopat diferă de la caz la caz și constă în administrarea de antibiotice, dezinfectante, preparate antialergice și cicatrizante.

Dietoterapie:

Alimente premise: legume, fructe, carne slabă, pâine, lapte degresat, paste făinoase etc.

Alimente-medicament (zilnic unul din ele): suc de Păpădie (1-2lingurițe); suc de Urzici (1-2 lingurițe); suc de Anghinare(1-2 lingurițe) -diluate într-un pahar cu apa caldă; o zi pe săptămână urmatoarele alimente: ceai, lapte degresat și suc de varză; ouă de prepeliță fierte (câte 2-3 pe zi) sau crude (ungerea regiunilor bolnave); drojdie de bere proaspătă (2-3 linguri pe zi).

Alimente interzise: conserve, brânzeturi fermentate grăsimi animale, pește gras, condimente, crustacee, băuturi alcoolice, fragi, căpșuni, cafea, ciocolată etc.

În tratamentul eczemei, fitoterapia este nu numai un ,,adujvantă’’, dar și o metodă terapeutică eficientă. Pentru uz intern se recomandă în special plante cu acțiune calmantă și diuretică, iar pentru uz extern, specii de plante cu acțiune antiseptic, cicatrizantă și emolientă.

În cură internă se recomandă preparate din:

Trei frați pătați (Herba Violae tricoloris) cu acțiune diuretică și antialergică:

-Infuzie din 3 linguri plantă la 1 l apă; întreaga cantitate se bea în cursul unei zile;

-Infuzie concentrată, preparată din 4 linguri plantă la o cană de apă; se beau câte 2 linguri la 3 ore.

Rădăcină de Brusture (Radix Bardanae) sub formă de:

-Decoct, dintr-o lingură de rădăcină la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi, numai proaspăt preparate.

Păpădie (Radix, Folium et Herba Taraxaci) rădăcină și partea aeriană a plantei sub formă de:

-Decoct scurt (5 minute) preparat din 4 linguri plantă la 1 l apă; se beau 3-4 căni pe zi.

Se recomandă și următoarea formulă magistrală:

Rp.Flori de Mușețel (Flores Chamomillae) 40 g

Flori de Coada șoricelului (Flores Millefolii) 10 g

Flori de Tei (Flores Tiliae) 30 g

Flori de Soc (Flores Sambuci) 20 g

M.f.species

-Infuzie, preparată dintr-o lingură amestec de plante la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi, după mesele principale.

Păpădia are o compoziție chimică foarte bogată, alături de o substanță amară, tara-xacina, mai conține lactone sequiterpenice de tip selinanic, numeroși compuși triterpenici (taraxasterolul, taraxerolul, beta-amirenolul, faradioul, betulinolul), substanțe sterolice, inulină, bioflavonoide etc. Păpădia se recomandă atât în preparate fitoterapeutice, cât și în alimentația dietetică.

Suplimentele alimentare trebuie și ele diferntiate individual. Se va începe cu una sau două suplimente, pentru a testa cum reacționează organismul. Se va începe cu multivitamine și multiminerale. Vitamina A și beta-carotenoidele promovează vindecarea țesuturilor, dar acestea nu sunt indicate în timpul sarcinii și nici în afecțiunile grave hepatice. Se recomandă și vitamina E, dar care este contraindicata în boala hipertensivă și în cazul în care se administrează anticoagulante. Dintre microelemente se recomandă în special zincul și seleniul.

Dintre preparatele farmaceutice menționate în ,,Farmacopeea romana’’se recomandă unguentele cu Balsam de Peru, cu ichtiol, cu tanin (în special în formele predominant exudative) și Podofilină (în special în formele uscate.

Un preparat care a intrat în circulație în anii 2000 este crema Dermix produsă de Europharm, care conține uleiuri esențiale de Cuișoare, Cimbru, Levănțica și Mentă; datorită acestei combinații, crema Dermix are acțiune locală calmantă, analgezică, antipruriginoasă și trofică, fiind indicate în arsuri, eczemă, plăgi, escoriatii, sindrom varicos, dureri reumatice.

Benefic că adjuvant în tratamentul bolilor dermatologice este produsul american Heritage Cat’ Claw, extras din plantă Gheara maței și care se află și astăzi la dispoziția bolnavilor din România.

Din frunzele Arborelui de ceai (Melaleuca alternifolia), care crește numai în Australia, se extrage un ulei eteric care are proprietăți antiseptice, antifungice și calmante și acționează rapid și fără a avea efecte secundare. Pe bază uleiului eteric din Melaleuca alternifolia a fost produsă crema Fyto (distribuitor: Mer-co), care poate fi folosită în lupta cu un spectru larg de afecțiuni dermatologice: acnee, eczemă, negi, infecții diverse ale pielii, tăieturi, zgarituri, înțepături de insecte, arsuri, psoriazis.

Pentru protejarea și îngrijirea pielii sensibile, în general și pentru tratamentul cuperozei, în special se recomandă crema Evarose (produsă de Laboratoires A. Bailly-SPEAB și promovată de Hypericum București) care conține substanțe biologice active de origine vegetală (Hamei, Arnică, Sulfină, Castan de India, Ruscuță de primăvară). (4,15)

5.4. Virozele cutanate

5.4.1. Herpesul

Herpesul se caracterizează printr-o erupție acută de vezicule, grupate ,,în buchet’’pe o bază eritematoasă, provocată de un virus filtrabil. Sunt atinși îndeosebi adulții tineri, afecțiunea fiind mai rară la copii și vârstnici. Prima infecție are loc de obicei între 2 și 5 ani, fără a se însoți de manifestări clinice marcante, la nivelul mucoasei bucale, mai rar al pielii alterate de o dermatoză preexistentă (eczemă infantilă). Ulterior primei infecții sunt posibile erupții herpetice având adesea aceeași localizare (herpes recidivant). Recidivele pot apărea la intervale mari de timp (ani) sau, dimpotrivă foarte scurte, de săptămâni și luni, ajungând să se creeze adevărate psihoze, mai ales la tineri, când este vorba de localizări genitale.

Cauzele care pot exalta virulența virusului din starea să de latență sunt multiple: infecții (pneumonie, gripă), gastro-enterite, insolație, vaccinări, reticuloze, traumatisme mecanice (extracții dentare, deflorare, coit), menstra etc. Adesea erupția apare fără nici o cauză aparentă.

Simptome. Localizările obișnuite sunt: buze, obraji, mucoasa organelor genitale, degete, regiunea fesieră. Pe mucoase, veziculele se rup foarte rapid, lăsând în loc eroziuni mici, confluențe într-o placă cu contur policiclic. De obicei există un singur buchet vesicular uneori însă pot apărea mai multe buchete, sau o singură veziculă. În o parte din cazuri, puseul herpetic este precedat și însoțit de o ușoară adenopatie dureroasă regională.

Evoluția este scurtă pentru puseul respectiv, vindecarea producându-se spontan în 7-10 zile pe piele și 10-15 zile pe mucoase. (10)

În herpesul de primoinfectii se recomandă ca tratament alopat, administrarea precoce de gama-globuline sau imunoglobuline antiherpetice. Corticoterapia, de regulă, este contraindicată.

Herpesul recidivant pune probleme terapeutice deosebit de dificile.

Ca tratament local se recomadă pudrajul cu negamicină, bicarbonat de sodiu, saprosan, aplicarea unei paste cu apă sau badijonarea cu Dendrid (Idoxuridin, Iduviran).

Ca tratament general se indică o medicație antivirală (virustatice, vaccinuri), imunostimulatoare și vitaminică. (16)

Dietoterapie

Alimente-medicament (bogate în vitamina C): ardei, varză, pătrunjel, lămâi, măceșe etc.

Fitoterapie

Uz extern:

-Comprese cu decoct de Săpunariță (80 g la litru de apa, fierbere 5 minute.

Comprese cu Musețel

Se toarnă, peste o lingură cu vârf de Musețel, 250 g de lapte clocotit, se lasă totul să stea o jumătate de minut pentru infuzat, se strecoară și se răcește. În laptele cald cât rezită mână, se moaie o bucată de pânză curate, care se pune pe porțiunea de piele afectată.

Spălături cu Musețel

Pentru spălături se opărește o mână de Mușețel cu un litru de apă fiartă se lasă să stea o jumătate de minut pentru infuzat, se streacoară fiertura și, odată ce apa s-a răcit până la o temperatură suportabilă, se spăla cu aceasta porțiunile de piele afectată.

Păpădie

Atâta timp cât păpădia are flori, este bine să mâncăm, crude până la 10 tulpini proaspete pe zi. Tulpinile se culeg cu flori cu tot, se spălă, se îndepărtează capitulul floral și se mestecă bine în gură tijele, cu grijă chiar!

Spălări cu frunze de Nuc

Cu frunze de Nuc se vindecă chiar și forme de herpes ce au vezicule cu puroi. Se iau două linguri cu vârf de frunze de Nuc, tăiate mărunt se înmoaie timp de 12 ore în 500 g de apă rece. Apoi soluția se încălzește, se strecoară și se adaugă în apa de spălat.

Mic bitter suedez

Se picură bitter pe un tampon de vată și se tamponează portinunea afectată de erupție, de mai multe ori pe zi.

Uz intern:

Pătlagină îngustă sau lată

Se opărește o linguriță cu vârf de pătlagină îngustă sau cu o ceașca de apă fierbinte, se lasă stea o jumătate de minut pentru infuzat, după care se strecoară și se beau, înghițitură cu înghițitură, două căni pe zi.

Decoct cu Săpunariță (40 g la 1 litru de apă), 2 căni pe zi. (18)

5.4.2. Verucoza

Negii sau verucile sunt excrescențe cutanate de formă rotundă, aplatizate și de multe ori puțin proeminente. Ele dau un aspect inestetic atunci când sunt localizate la față sau pe degete. Se disting două tipuri de veruci: cele vulgare (care apar atât la copii, cât și a adulți) ,-acestea sunt papule keratozice gălbui sau cenușii, cu suprafețe neregulate, verucoze, având mărimi variate, de la o gămălie de ac până la mărimea unei cireșe și uneori chiar mai mari (verucom), se localizează de obicei pe dosul mâinilor și picioarelor, pe palme, tălpi, genunchi, degete; și cele seboreice (denumite și senile), apar piept, pe spate sau pe față și sunt închise la culoare. )

Verucoza este considerată în multe cazuri, contagioasă și se pare că s-ar datora unui virus.

Tratamentul local este de bază și el el urmărește distrugerea verucilor prin diatermocoagulare, chiuretare, crioterapie (zăpada carbonica sau azot lichid), caustic sau roentgenterapie.

Diartermocoagularea, sub anestezie locală cu xilină 1-2%,constituie tratamentul radical al tuturor formelor de veruci.

Chiuretarea indicată în verucile plane trebuie să fie urmată de badijonări cu soluție alcoolică de podofilină 25% fenol concentrat sau aplicații cu Efudix (unguent cu acțiune citostatică).

Crioterapia sub formă de zăpada carbonica folosind un criocauter punctiform se recomanda în verucile plane; se aplică fără presiune, iar timpul de expunere este de 30-40 secunde.Crioterapia sub formă de azot lichid este indicată în verucile vulgare, plantare și plane.

Causticele chimice, solicitate și ușor acceptate de bolnavi, se folosesc în vegetațiile veneriene mai utilizată este podofilina în soluție alcoolică sau pastă în concentrație de 20-25%. Acidul fenic concentrat este indicat în verucile plane.

Roentgenterapia de contact (metoda Chaoul) deși uneori eficace, comodă și nedureroasă, este mai puțin indicată prezent în tratamentul verucilor plantare datorită recidivelor și mai ales accidentelor tardive grave (radiodermite ulcerate, care pot evolua spre un cancer cutanat).

Fitoterapia empirică recomandă atingerea negilor fie cu suc celular galben de Rostopască (Herba Chelidonii) sau Negelariță (Chelidonium majus), fie cu suc celular alb-lăptos de Laptele câinelui sau Laptele cucului (Euphoria sp.)

Aplicarea se face de cel puțin 3 ori pe zi, timp de 7 zile. Deoarece procedeul necesită numai plantă proaspătă, este destul de greu de realizat. Pentru a se evita acest neajuns, se poate recolta sucul de la plantă proaspătă și depozita într-o sticluță în care se amestecă 1/3 din volum glicerină cu 2/3 din sucul celular. Rolul glicerinei este de a împiedica oxidarea rapidă a sucului. În acest caz însă, tratamentul se va prelungi la 2 săptămâni. Mai există o plantă cunoscută sub numele popular de Urechelniță, Argintură sau Iarbă grasă (Sempervivum tectorum), cultivată adesea pe acoperișurile de țiglă, pe ziduri sau care crește sălbatic, pe stânci. Sucul celular al acestei plante, aplicat repetat pe negi, da rezultate bune în multe cazuri. Tot extern se recomanadă aplicarea pe locul afectat coji proaspete de banane, care se fixează cu un leucoplast și se schimbă de două ori pe zi, timp de cel puțin o săptămână.

În verucoză se mai recomandă o tinctură preparată din 20 g fructe zdrobite de Armurariu (Sylibum marianum) sau din aceeași cantitate de frunze cu mai mici conuri verzi de Tuie (Thuja occidentalis) la 100 ml alcool de 700 , prin macerare timp de 7 zile și filtrare. Se administrează în cură atât internă cât și externă. Intern se recomandă câte 15 picături de 3 ori pe zi. Paralel se vor face și aplicații externe, prin tamponare locală cu tinctura astfel preparată. Atât cura internă, cât și cea externă sunt recomandate pe o perioadă de 2 săptămâni.

Verucile mai pot fi tratate cu următoarele preparate:

Esență de Arnică

Pentru prepararea esenței de Arnica, petalele florii se scot din caliciul verde și se pun într-o sticlă. Când aceasta s-a umplut până la două treimi din volumul ei, se toarnă rachiu de casă (sau alcool rafinat) cu o concentrație alcoolica de 38-40% și se lasă sticlă cel puțin două săptămâni la căldură. O parte din esența care este gata se strecoară, cealaltă parte se lasă în continuare în sticlă. După prima transvazare în sticlute mai mici, sticlă mare poate fi umplută din nou cu alcool. Cu un tampon de vată, îmbibat în esența de Arnica, se atinge, se tamponează de mai multe ori, zilnic, negul (negii).

Suc de Gălbenele

Sucul proaspăt de Gălbenele îndepărtează și vindecă negii și râia. Se face, zilnic un suc proaspăt, punând în storcător un pumn de plante. Negul se unge de mai multe ori pe zi.

Mic bitter suedez

Cu un tampon de vat ape care s-a picurat bitter suedez se umezește negul de mai multe ori pe zi, până ce dispare.

Pentru negii mai mari este nevoie de intervenția dermatologului sau chiar a chirurgului. (4,16,18)

5.4.3. Herpesul Zoster (Zona Zoster)

Este o neuro-ectodermoză acută, provocată de un virus neuro – și dromotrop, foarte apropiat de acela al varicelei (se citează imolnaviri de varicelă la contactii cu zonatoși și viceversa).

Simptome. Se manifestă printr-o erupție veziculoasă, precedată, însoțită și urmată de senzații mai mult sau mai puțin intense de arsuri, usturimi, înțepături și mai ales durere. Erupția apare în mici puseuri succesive sub formă de buchete de vezicule prelate, clare, uneori confluente, mai apoi tulburări, situate pe un fond eritematos, de-a lungul unui traiect (rar al mai multora), unilateral (excepțional bilateral). După vindecare rămân mici cicatrice albe, atrofice, evocatoare pentru afecțiune prin dispoziția zoniformă. O adenopatie regională, puțin dureroasă, însoțește sau percedă erupția. O limfocitoză a lichidului cefalorahidian (Brissaud și Sicard) este prezentă în aproximativ 50% din cazuri. Starea generală este inconstant alterată: febră, anorexie, indispoziție.

Topografic, cele mai frecvente sunt: zona intercostala, toraco-brahială și trigeminală oftalmică, cu atingerea frunții, pleoapei superiore și adesea a conjunctivei bulbare (kertita opacifiantă). Se întâlnește la adulți, mai frecvent la cei trecuți de 40 de ani.

Există forme care se însoțesc de vezicule aberante sau generalizate, simulând varicela. La bătrâni, mai ales la cei cu urea crescută, durerile sunt mai accentuate și persistă vreme îndelungată. Erupția dispare obișnuit în 2-3 săptămâni; formele mai grave ( z. oftalmică, z. gangrenoasă etc.) se pot prelungi mai mult. Afecțiunea conferă imunitate, recidivele fiind cu totul excepționale. (10)

Tratamentul local constă în aplicarea unei pudre cu negamicină, saprosan sau a unei paste cu apă, cu scopul de apreveni infecțiile exogene. (10)

Tratamentul general este antalgic care are ca scop comabaterea durerii, atât de chinuitaore pentru bolnav (cu medicamente ca: Algocalmin, Fenilbutazonă, Paracetamol, Fasconal, Vitaminoterapie) și antiinflamatoare (se recomandă Rifampicina, 900 mg pe zi, 5-10 zile. (20)

Remedii pentru calmarea durerilor:

-Comprese locale cu apă foarte rece sau suc de morcovi.

-Cataplasme locale cu făină de In.

-Băi cu amidon sau târâță (2-3 kg la o cadă de baie cu o capacitate de 100 litri), 5-10 minute.

-Băi călduțe cu decoct de flori de Tei (50-100 g la 2 litri apă), 5-10 minute. (7)

În această afecțiune, Maria Treben indică următoarele preparate din plante:

Urechelniță

Sucul obținut fie prin stoarcerea frunzelor, fie prin tăierea lor în lung și lăsate să se scurgă pe o farfurie, câteva ore în șir, este deosebit de eficient pentru calmarea durerilor.

Un amestec special de ceaiuri. Este o rețetă foarte veche, care se întrebuințează simultan și sub formă de tamponamente și sub formă de compresă cu plante:

Rp.Scoarță de stejar 12 g

Mușețel 10 g

Crețișoară 10 g

Salvie 25 g

Ovăz 20 g

Sulfină albă 10 g

M.f species

Din plantele bine mărunțite și amestecate, se iau 4 linguri, se pun într-un litru de apă rece și se fierb fără să dea în clocot. Apoi totul se lasă să stea preț de trei minute și se strecoară. Cu infuzia se tamponează, de mai multe ori în timpul zilei, locurile cu vezicule. Din plante se fac niște cataplasme, se încălzesc și se aplică pe tot șirul de vezicule, lăsându-se peste noapte. (18)

5.4.4. Alte dermatoze

În acestă grupă de afecțiuni, leziunile sunt foarte diferite ca mainfestare și origine, destul de supărătoare pentru bolnavi și, de multe ori, greu rezolvabile la medicul dermatolog. În cazurile de dermatomicoze, de keratomicoze, în micozele profunde, în dermaneuromiozite, în dermatozele profesionale și în cele precanceroase, este absolut necesară consultarea unui medic de specialitate. În aceste afecțiuni, profilaxia prin respectarea condițiilor elementare de igienă corporală și printr-un regim igieno-dietetic joacă un rol important. În aceste cazuri, produsele fitoterapeutice trebuie considerate adjuvante ale tratamentului de bază.

În multe dermatoze se pot obține ameliorări sau chiar vindecări -apeland numai la fitoterapie și la un regim dietetic bazat pe fructe, legume și semințe.Foarte mulți bolnavi afectați de dermatoze prezintă o hipersensibilitate și hiperreactivitate la contactul cu unele substanțe (chiar și de cele obișnuite) care, la alți subiecți, nu produc nici o reacție locală.

Nu trebuie de neglijat nici faptul că în multe dermatoze factorii alergici supra-adăugați complică evoluția bolii. Aceste afecțiuni pot fi provocate și de creșterea excitabilității sistemului vascular, afectat de pătrunderea repetată a unor noxe externe prin spațiile intercelulare ale dermei. Dar substanțele iritante, dacă actionează, pot duce și la dereglări ale sistemului nervos periferic și în consecință, la schimbarea radicală a reacțiilor cutanate.

Dintre dermatoze, cele mai frecvente sunt cele psoriazice și unele forme de eczeme. În toate aceste cazuri, fitoterapia recomandă tratament atât intern, cât și extern, asociat cu un regim alimentar predominant vegetarian. Trebuie să subliniem de la bun început faptul că tratamentul unor astfel de boli cere multă răbdare din partea bolnavilor pentru ameliorarea sau vindecarea suferințelor.

Speciile de plante recomandate pentru uz intern sunt cele cu efect diuretic, sedativ, antialergic. Pentru uz extern, se recomandă specii de plante cu substanțe active antiseptice, cicatrizante și emoliente.

Micozele mâinilor și picioarelor, localizate în special interdigital, sunt din ce în ce mai frecvente. Ele sunt provocate în special de ciuperci parazit din genul Tricophyton și Microspores. Există în prezent numeroase produse farmaceutice cu acțiune antimicotica; administrate local sau în general, acestea dau rezultate bune în majoritatea cazurilor mai ales dacă le sunt asociate și preparate fitoterapeutice, cu ajutorul cărora să se efectueze băi sau aplicații locale prin tamponare.

În acest sens recomandăm:

Rp. Flori de Arnică (Flores Arnicae) 20 g

Flori de Coada șoricelului (Flores Millefolii) 30 g

Cimbrișor (Herba Serpylli) 20 g

Rădăcină de Săpunariță (Radix Saponariae) 30 g

M.f. species

D. s. extern:

Decoct scurt (5 minute), preparat din 4 linguri de plante la 1 l apă. Se recomandă băi locale sau comprese, de 2-3 ori pe zi.

De multe ori apar la copii – și mai ales la sugari – eriteme fesiere simple sau chiar erozive (adevărate ulcerații superficiale, dar intense, în regiunea periano-genitală). În acest caz, se recomandă, pentru început, aplicare locală de comprese cu infuzie din flori de Mușețel ( Flores Chamomillae), după care se trece la pudrarea locală cu un produs parțial fitoterapeutic, preparat după următoarea formulă:

Rp.Flori de Mușețel (Flores Chamomillae) 50 g

Amidon (preferabil de orez) 40 g

Talc (Talcum) 10 g

M.f. pulvis

D. s. extern

Menționăm că planta trebuie pulverizată foarte fîn, pentru a putea fi amestecată omogen cu amidonul și talcul.

În afecțiunile dermatologice, pe lângă remediile, fitoterapeutice prezentate, există numeroase alte produse de origine vegetală sau mixte, preparate în industria farmaceutică și incluse în diverse formulare terapeutică națioanale sau internațional:

-Romazulanul, preparat din Mușețel (Flores Chamomillae), este recomandat ca antiseptic în acnee, plăgi și contuzii și ca bun cicatrizant în diverse afecțiuni cutaneomucoase.

-Boicilul, Colchicină sau uleiul de Mușețel sunt calmante ale durerilor cutaneomucoase, iar uleiul de Levănțică, Balsamul de Tolu și Vitamina A, bune cicatrizante.

În seboree se recomandă taninul.

Mai există o afecțiune care se manifestă la nivelul tegumetelor ale căror cauze încă nu au fost complet, elucidate de științele medicale. Este vorba de psoriazis, care afectează cca 2% din populație. Există mai multe ipoteze asupra cauzelor. Plecând de la observația că această afecțiune se manifestă foarte rar la populațiile care au o alimentație simplă și mult mai frecvent la cele cu un regim alimentar mai sofisticat, mai complex și cu mai multe grăsimi saturate, a fost încriminată dietă. Alții susțin că s-ar datora tipului de grăsimi din alimentație, respectiv deficienței în acizi grași esențiali, între care acizii grași 3 și 6 omega. Alții susțin că boala s-ar datora acumulării unor toxine în intestine sau infecțiilor Candida sp.. În acest caz, persoanele cu sistemul imunitar deficitar sunt mult mai des afectate. Alții că ar fi o componența genetică la mijloc.

Psoriazisul apare de obicei la vârstele cuprinse între 15-25 ani, uneori chiar mai târziu. Se manifestă prin perioade de reactivare și remisiune, uneori de lungă durată. Unii ,,diletanti’’, profitând de perioadele spontane de remisiune, pretind că vindecă psoriazisul cu fel de fel de ceaiuri de plante, ceea ce nu este adevărat. Atât medicina alopată cât și fitoterapia nu consideră această afecțiune complet vindecabilă. Există însă preparate din câteva plante care pot ameliora această boală. Astfel, preparatele ayurvedice din rădăcină de Coleus forskohlii (asemănătoare cu o specie ornamentala cultivară la noi, cunoscută sub numele de Urzicuță sau Mireasă) produc, pe lângă alte efecte terapeutice și încetinirea raței mari de diviziune celulară care caracterizează boala.

Altă plantă exotică este Centella asiatică cu proprităti antiinflamatoare și refacere rapidă a tegumentelor lezate. Se recomandă extractul standardizat de silymarină, ce conține 80% flavonoide, din care se iau zilinic 200-300 mg.

Ca suplimente alimentare se recomandă acidul esențial 3 și 6 omega, care îmbunătățește simptomele bolii în multe cazuri (se găsește în uleiul de pește, în special de ficat de rechin și somon). Din alimentație nu trebuie să lipsească multivitaminele, multimineralele și bacteriile probiotice.

Menționăm că extractul de nămol (cu efecte antiinflamatoare, cicatrizante și bio-stimulatoare), în asociere cu vitamina A (utilă în afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea și psoriazisul și vitamina F (concentrat de esteri ai acizilor grași esențiali incorporate într-o bază care asigură pătrunderea în straturile adânci ale epidermei, se recomandă crema Pell-amar (concepută de dr. Ionescu-Calinesti și produsă de Fares) ca un eficient co-adjuvant în tratamentul psoriazisului, acneii cornice și neurodermitelor.

Vom încheia acest capitol cu o observație: cu toate succesele înregistrate de chimio- și antibioterapie, asociate sau nu cu corticoterapie, în tratamentul diverselor dermatoze nu se poate renunță la fitoterapie, deoarece ,, Farmacia naturii’’se dovedește în astfel de cazuri de-a dreptul miraculoasă. (4,5)

CAPITOL VI

PREPARATE FARMACEUTICE PE BAZĂ DE PLANTE MEDICINALE UTILIZATE ÎN AFECȚIUNI DERMATOLOGICE

Preparate farmaceutice pe bază de plante medicinale utilizate în tratarea diverselor afecțiuni dermatologice se prezintă sub diferite forme farmaceutice, dintre care cele mai frecvente sunt extractele alcoolice (tincturi), spray și preparatele semisolide: creme, unguente si formele solide. Această constatare nu exclude utilizarea si a altor forme, de regulă ușor de administrat sau aplicat pe zona afectată de o afecțiune.

Industria farmaceutică ne recomandă o gamă variată de preparate pe bază de plante medicinale utilizate în acest scop, redate mai jos spre exemplificare culese din literatura adresată studiului plantelor medicinale.

6.1. Armion (unguent)

Compoziție: 100 g cremă conțin: rezine și uleiuri volatile din conifere, ulei din Hyppophae, extracte totale din Calendula officinalis, Hypericum perforatum, Arctium lappa.

˜ Indicații: -arsuri de gradul I-IV de cauze diverse (chimice, termice, electrice);

-plăgi accidentale și chirurgicale.

ƒ˜ Mod de administrare: aplicații locale zilnice.

ƒ˜ Producător:,, Biotehnos’’București.

6.2. Carpicon (unguent)

ƒ˜ Compoziție: unguent conținând rășină de conifere, ceară galbenă și Oleum Helanthi. Nu conține conservanti sau alte produse se sinteză.

ƒ˜ Indicații: – arsuri provocate de agenți termici, chimici, radiații solare și cobalto terapii;

-plăgi, furuncule;

-acnee juvenilă.

ƒ˜ Administrare: Se igienizează zona afectată cu apă și săpun, se aplică produsul în start subțire și se acoperă cu un pansament oclusiv sau se face masaj ușor însoțit ulterior de pansament compresiv (cât mai strâns) în cazul afecțiunilor circulatorii periferice. Procedura se repetă la intervale de 24 de ore.

ƒ˜ Producător: Romexim Prod Com Plus SRL.

6.3. Hipericiana (unguent)

ƒ˜ Compoziție: ulei de Hypericum 10,2 g, vitamina A 0,12 g, vitamina F 0,4 g, Tetraciclină clorhidrat 0,8 g, ceară de albine 3 g, lanolină 4,8 g, timol (4-izopropil-3- hidroxitoluen) 0,2 g.

ƒ˜ Indicații: -arsuri de gradul I și II;

-plăgi postoperatorii;

-răni accidentale.

ƒ˜ Mod de administrare: se aplică local.

Producător: I.J.P.I.P.S. Timișoara, Rumeyn Timișoara. (20)

6.4. Hiramnitan (spray)

ƒ˜ Compoziție: ulei de cătină 20 g, tocoferol acetat 20mg.

ƒ˜ Indicații: -eriteme;

-arsuri cutanate superficiale.

ƒ˜ Producător: Biofarm București

6.5. Novastatim (gel)

ƒ˜ Compoziție: 20 g gel Novastatim conțin 2 g extract de Echinacea pallida (1% polizaharide imunomodulatoare cu acțiune antivirală, cicatrizantă, antiinflamatoare, calmantă.

ƒ˜ Indicații: -herpes;

-zona-zoster;

-arsuri;

-prurit local.

ƒ˜ Mod de întrebuințare: aplicații locale, în strat subțire, la intervale de 2-3 ore, începând cu primele simptome de apariție a bolii.

ƒ˜ Prducator: SC Pharma-Labor SRL Cluj-Napoca. (13)

6.6. Verucolizin (tinctură pentru uz extern)

ƒ˜ Compoziție: tinctură din Thujae occidentalis sumitates cu conținut de ulei volatile, flavonoide, polizaharide solubile, taninuri și acizi solubile, taninuri, acizi organici.

ƒ˜ Indicații: -veruci de tip vulgar și plan cu diferite localizări.

ƒ˜ Mod de administrare: tamponări locale interval de cca 3 ore pe timpul zilei, timp de 2-4 sau aplicații locale în picături direct pe veruci. În zonele cu veruci extinși se poate aplică un pansament de tifon îmbibat cu tinctură, sub protecție, de leucoplast.

ƒ˜ Producător: UMF Cluj-Napoca și SC Pharma-Labor SRL Cluj-Napoca.

6.7. Cremă cu Untul Pământului, Tătăneasă și Spânz

ƒ˜ Indicații: -adjuvant în contuzii;

-degerături.

ƒ˜ Mod de utilizare: aplicații locale cu cremă de 2-3 ori pe zi sau la nevoie pe zonele dureroase.

ƒ˜ Producător: SC SALINFITOFARM SRL, Ocna Șugatag, jud. Maramureș.

6.8. Cremă Multiplant -36 Plante

ƒ˜ Produs 100% natural cu extract din 36 plante medicinale înglobate într-o bază de uleiuri vegetale, rășină de conifere și ceară de albine.

ƒ˜ Indicații: -eczeme;

-furunculoze;

-micoze;

-acnee;

-negi;

-arsuri;

-degerături;

-plăgi greu vindecabile.

Mod de utilizare: se aplică de 2 ori pe zi seara și dimineața, în strat subțire, pe zona afectată spălată în prealabil cu apă și săpun, masându-se ușor până la absorbția totală.

Producător: Tibuleac plant. (23)

6.9. Armuhep (capsule):

ƒ˜ Compoziție: Fiecare capsulă conține pulbere din fructe de Armurariu (Silybum marianum) și excipienți.

ƒ˜ Recomadări: -acnee;

-eczeme;

-în unele cazuri de psoriazis.

ƒ˜ Administrare: 2 capsule de 3 ori pe zi cu 15 minute înainte de mesele principale, în funcție de afecțiune și recomandarea medicului.

6.10. Supliform (gel)

˜ Prezentare: Produs natural cu extract de Hedera helix, Aesculus hippocastanum, Capsicum annum, uleiuri esențiale.

Recomandat în: -celulită.

Mod de utilizare: Se aplică în strat subțire, de 1-3 ori pe zi, pe zonele afectate, prin masaj blând, timp de 15-20 minute; se protejează cu căldură timp de 20-30 minute, zona masată. Se utilizează în cure de minim 10-12 zile.

Producător: Hofigal București. (22)

6.11. Acneogel

ƒ˜ Conține un complex de compuși activi naturali constituit colagen hirolizat, extract de Cimbru, de Aloe, ulei de Cătină și uleiuri esențiale de Pin și Lavandă.

˜ Indicat: -în toate tipurile de acnee.

ƒ˜ Administrare: se aplică de 2-3 ori pe zi pe zonele afectate, după curățare prealabilă.

˜ Producător: Hofigal București.

6.12. Muguri de ulm (Ulmus campestris)

-extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH

ƒ˜ Recomandat în: -herpes;

-eczeme;

-seboree.

˜ Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice în:

-în eczemă, urticarie cu muguri de cocăz negru;

-în acnee juvenilă și plăgi supurate cu muguri de coacăz negru și muguri de platan.

-în herpes recidivant cu măceșul.

˜ Mod de administrare: Adulți și copii peste 7 ani: în general, câte 2-3 ml, în puțină apă, o dată pe zi, înainte de masă. Durata administrării poate varia intre 2-3 luni. Se poate repeta administrarea duă 1 sau 2 luni de pauză.

ƒ˜ Producător: Hofigal București. (22)

6.13. Cremă Cătină cu gălbenele și sunătoare

Compoziție: Vaselină, lanolină, ulei de Cătină (Hippohae oleum) 10% extract de flori de Gălbenele (Extractum Calendulae flos) și Sunătoare (Extractum Hyperici herba) 10% stearină (Stearinum).

ƒ˜ Indicații: -eczeme;

-arsuri;

-urticarie;

-răni.

ƒ˜ Întrebuințare: Se aplică local, de 2 ori pe zi. Nu se aplică pe răni deschise.

Producător: Fares (21)

6.14. Biosept Plus (ulei esențial)

ƒ˜ Ingrediente: ulei esențial de ți-tree (Melaluca alternifolia aetheroleum) 70%; ulei esențial de cuișoare (Caryophyllorum aetherolum) 30%.

˜ Indicații:-acnee;

-furuncule;

-micoze;

-zona-zoster.

ƒ˜ Mod de administrare:

Uz intern: copii 7-14 ani: 2-3 picături de ulei esențial de 3 ori pe zi, amestecate cu câte o lingură de miere; adulți:3-5 picături de ulei esențial de 3 ori pe zi amestecate cu câte o lingură de miere.

Uz extern: Comprese – se pun 2 picături ulei esențial la 10 ml apă pentru suprafețe mici și 6-8 picături la 300-400 ml apă pentru suprafețe mari. Se amestecă, apoi se înmoaie o bucată de tifon cu șervețele de bumbac, se stoarce, se așează pe zona afectată și se acoperă cu un prosop. Se menține compresa maxim o oră. Procedeul se repetă de 2-3 ori pe zi.

ƒ˜ Producător: Fares (21)

6.15. Tinctură Urzică

Compoziție:- plante: urzică (Urtica Dioica)

-solvenți: alcool etilic 40 % vol.

ƒ˜ Indicații:-acnee;

-urticarie;

-eczeme.

ƒ˜ Mod de administrare: se aplică comprese cu tinctură pe zona afectată.

ƒ˜ Producător: Laboratoarele Fares Bio Vital România. (21)

6.16. Bitter suedez

˜ Conținut: Myristicae semen, Cynarae folium, Aloe capensis, Rhei rhizoma, Calami rhizoma, Angelicae radix, Myrrha zdoariae rhizome, Dictamni radix, Tormentillae radix, Sennae folium, Castoreum, Croci stigmă, Theriac venețian, Camphora, Alcool etilic 35%, Apa.

ƒ˜ Indicații: -eczeme;

-verucoză;

-răni.

˜ Administrare: 2 x 1 linguriță cu puțin lichid.

ƒ˜ Producător: Parapharm.

CAPITOL VII.

STUDII DE CAZ – DIN PRACTICA ÎN FARMACIE

7.1. Studii de caz cu preparatul: Crema Multiplant – 36 plante

Caz I

Nume și prenume: M. A.

Vârsta: 21 ani.

Diagnostic:

Acnee cu inflamații și câteva cicatrici mai vechi.

Tratament:

• Pacienta a solicitat tratamentul la o săptămână de la o erupție acneică.

• S-a utilizat o loțiune de curățare a feței de două ori pe zi,dimineața și seara.

• Nu s-a utilizat tratament alopat.

• Crema Multiplant – 36 plante a fost aplicată de două ori pe zi, după curățarea tenului.

Rezultate:

• Inflamația s-a redus rapid, iar după 14 zile de tratament s-a observat că dispăruse în totalitate.

• Problema acneei s-a îmbunătățit semnificativ după 14 zile de tratament.

• Nu s-au observat reacții alergice.

• Nu au apărut cicatrici adiționale în urma acneei.

• În urma utilizării cremei Multiplant – 36 plante aspectul pielii s-a îmbunătățit.

Caz II

Nume și prenume: I. S.

Vârsta: 34 ani.

Diagnostic:

Arsuri solare.

Tratament:

• Crema Multiplant – 36 plante a fost aplicată după exfolierea pielii.

• Crema Multiplant – 36 a fost aplicată de 2 ori pe zi după ce zona afectată a fost spălată cu apă și săpun.

Rezultate:

• Îmbunătățirea aspectului pielii.

• Piele hidratată și catifelată.

• Nu s-au observat reacții alergice.

Caz III

Nume și prenume: H. A.

Vârsta: 19 ani.

Diagnostic:

Furuncul.

Tratament:

• Crema Multiplant -36 plante fost aplicată pe zona afectată imediat după extragerea colecției purulente și curățarea acesteia prin spălături locale cu ceai de gălbenele.

• Crema Multiplant fost aplicată de 2 ori pe zi, timp de 7 de zile pentru prevenirea cicatricilor.

Rezultate:

• Infecția a dispărut rapid. .

• Nu s-au observat semne de cicatrici.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Adrian Vasilica-Mozăceni- Ghidul plantelor medicinale, Editura Polirom, 2003.

Alexandriu-Peiulescu, Popescu Horia- Plante medicinale în terapia modernă, Editura Ceres, Bucuresti 1978.

Ardelean Aurel- Flora Medicinală a României, Editura All, 2008.

Bojor Ovidiu, Popescu Octavian- Fitoterapie traditională si modernă, Ed. a 3-a rev.- București, Editura Fiat Lux.

Carciumarescu T., Catona V.- Dermatologie generală si cosmetică, Manual pentru școli postliceale, Ed. Didactică si Pedagogiă, București 1972.

Cosmovici Ludmila- Cosmetica de la A la Z, Editura Europartner.

Ivan Sabin- Medicina naturistă pentru toți, Editura Coresi, București.

Kovács István- Medicina naturistă fitoterapia, Editura Hoppá! Kiado.

Laza Doru- Îndreptar profilactic si terapeutic de medicina naturistă, Ediția a 2-a, Editura Păzitorul adevarului.

Longhin Scarlat, Dumitrescu Alexandru- Medicația afecțiunilor dermatologice, Editura Medicală, București 1970.

Mencinicopschi Gheorghe, Bojor Ovidiu, Ionescu Larisa- Călinești, Compendiu de terapie neturală, Editura Medicală, 2009.

Muntean Leon Sorin- Cultura plantelor medicinale si aromatice, Ed. Dacia Cluj-Napoca 1996.

Muntean Leon Sorin, Tamas Mircea, Muntean Leon, Duda Marcel M. Varban Dan I., Florian Simion- Tratat de plante medicinale cultivate si spontane, Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2007.

Neanțu Gavril, Cîmpeanu Gheorghe, Enache Aurelia- Dicționar de biochimie vegetală, Editura Ceres, 1989.

Nicolau St. G., Badanoiu Al.- Elemente de dermatologie fiziopatologică, Ed. Acad R.S.R., București 1967.

Popescu Aristotel, Margareta Popescu- Boli de piele, Editura Militară, București 1980.

Radu A.- Botanică farmaceutică, Editura Didactică și Pedagogică, 1974, București

Treben Maria- Boli de piele, Ed. Gemma Pres, București 2001.

Farmacopeea Romană Ediția a X-a, Editura Medicală.

www.sfatulmedicului.ro

 *** Catalog Fares.

*** Catalog Hofigal.

*** Pliant tibuleac plant.

BIBLIOGRAFIE

Adrian Vasilica-Mozăceni- Ghidul plantelor medicinale, Editura Polirom, 2003.

Alexandriu-Peiulescu, Popescu Horia- Plante medicinale în terapia modernă, Editura Ceres, Bucuresti 1978.

Ardelean Aurel- Flora Medicinală a României, Editura All, 2008.

Bojor Ovidiu, Popescu Octavian- Fitoterapie traditională si modernă, Ed. a 3-a rev.- București, Editura Fiat Lux.

Carciumarescu T., Catona V.- Dermatologie generală si cosmetică, Manual pentru școli postliceale, Ed. Didactică si Pedagogiă, București 1972.

Cosmovici Ludmila- Cosmetica de la A la Z, Editura Europartner.

Ivan Sabin- Medicina naturistă pentru toți, Editura Coresi, București.

Kovács István- Medicina naturistă fitoterapia, Editura Hoppá! Kiado.

Laza Doru- Îndreptar profilactic si terapeutic de medicina naturistă, Ediția a 2-a, Editura Păzitorul adevarului.

Longhin Scarlat, Dumitrescu Alexandru- Medicația afecțiunilor dermatologice, Editura Medicală, București 1970.

Mencinicopschi Gheorghe, Bojor Ovidiu, Ionescu Larisa- Călinești, Compendiu de terapie neturală, Editura Medicală, 2009.

Muntean Leon Sorin- Cultura plantelor medicinale si aromatice, Ed. Dacia Cluj-Napoca 1996.

Muntean Leon Sorin, Tamas Mircea, Muntean Leon, Duda Marcel M. Varban Dan I., Florian Simion- Tratat de plante medicinale cultivate si spontane, Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2007.

Neanțu Gavril, Cîmpeanu Gheorghe, Enache Aurelia- Dicționar de biochimie vegetală, Editura Ceres, 1989.

Nicolau St. G., Badanoiu Al.- Elemente de dermatologie fiziopatologică, Ed. Acad R.S.R., București 1967.

Popescu Aristotel, Margareta Popescu- Boli de piele, Editura Militară, București 1980.

Radu A.- Botanică farmaceutică, Editura Didactică și Pedagogică, 1974, București

Treben Maria- Boli de piele, Ed. Gemma Pres, București 2001.

Farmacopeea Romană Ediția a X-a, Editura Medicală.

www.sfatulmedicului.ro

 *** Catalog Fares.

*** Catalog Hofigal.

*** Pliant tibuleac plant.