Studiul Invelisului de Soluri din Bazinul Hidrografic al Aniesului Si Influenta Sa Asupra Eroziunii de Suprafata
CUPRINS
Capitolul I Stadiul actual al cercetărilor privind terenurile degradate
1.1 Aspecte ale terenurilor degradate pe plan mondial
1.2 Aspecte privind eroziunea solului în țara noastră
1.3 Aspecte privind procesele erozionale
1.4 Clasificarea tipurilor de eroziune a solului
1.4.1 Eroziunea eoliană
1.4.2 Eroziunea hidrică
1.4.3 Eroziunea de suprafață
1.4.4 Eroziunea de adâncime
1.5 Mecanismul producerii eroziunii solului
1.6 Factorii care influențează eroziunea solului
1.6.1 Factorii naturali- Relieful
1.6.2 Covorul vegetal
1.6.3 Clima
1.6.4 Solul și roca de solificare
1.6.5 Exploatarea terenurilor
1.7 Modificarea proprietăților solului prin eroziune
Capitolul II Studiul cadrului natural al bazinului hidrografic Anieș
2.1 Localizarea geografică și administrative a teritoriului
2.1.1 Elemente de identificare a terenurilor din cuprinsul bazinului hidrografic
2.1.2 Situația ariilor naturale protejate din bazinul hidrografic Anieș cuprinse în PNMR
2.2 Scurt istoric al cercetărilor în domeniu
2.2.1 Istoricul cercetărilor geografice
2.2.2 Istoricul cercetărilor geologice
2.2.3 Istoricul cercetărilor botanice din [NUME_REDACTAT]
2.3 Condiții fizico-geografice (naturale, de mediu
2.3.1 Relieful
2.3.2 Geomorfologie
2.3.3 Hidrografia și hidrologia
2.3.4 [NUME_REDACTAT] III Material și metodă de cercetare
3.1 Studiul învelișului de sol
3.1.1 Analize fizice de laborator
3.1.2 Analize chimice de laborator
3.2 Studiul vegetației
3.3 Realizarea bazei de date GIS pentru identificarea proceselor erozionale
Capitolul IV Cercetări privind învelișul de soluri din bazinul hidrografic Anieș
4.1 Litologia depozitelor de suprafață
4.1.1 Tipurile de scoarță de alterare ca premise pentru procesul de formare a solurilor
4.2 Principalele clase și tipuri de soluri din bazinul hidrografic Anieș
4.3 Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol identificate in bazinul hidrografic Anieș
4.3.1 Lista unităților de sol
4.3.2 Caracteristicile unităților de sol
Capitolul V Studiul vegetației din bazinul hidrografic Anieș
5.1 Habitatele din bazinul hidrografic Anieș- aspecte generale
5.1.1 Vegetația bazinului [NUME_REDACTAT] VI Analiza parametrilor privind apariția proceselor erozionale
6.1 Panta terenurilor
6.2 Energia de relief
6.3 Orientarea versanților
6.4 [NUME_REDACTAT] VII Identificarea terenurilor erodate utilizând tehnici de analiză spațială GIS
7.1 Evoluția cercetărilor privind estimarea pierderilor de sol
7.2 Modele de evaluare a riscului eroziunii de suprafață
7.3 Evaluarea eroziunii de suprafață în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] VIII Concluzii și recomandări
8.1 Concluzii
8.2 [NUME_REDACTAT]
INTRODUCERE
INTRODUCTION
Invelișul de sol constuie fundamentul agriculturii, fara de care viata pe pamant nu ar fi posibila. In ciuda importantei solurilor si a dependentei umanitatii fata de ele, starea lor se afla intr-o continua stare de degradare. Degradarea solurilor are un impact negativ asupra ecosistemelor la nivel mondial dar in special asupra agriculturii si a securitatii alimentare
Aceasta se datoreaza unui complex de factori care interfereaza intre ei dintre care amintim:cresterea demografica si a locuintelor, despadurirea, diferite tipuri de poluare, suprapasunatul, schimbarile climatice si nu in ultimul rand a exploatarii nerationale si a unui management defectuos.
Una dintre marile provocarări ale secolului XXI este aceea de a sigura hrana la nivel global. La ora actuală in ciuda progreselor realizate în ultimele două decenii a creșterii suprafețelor cultivate și a producțiilor la hectar, 795 de milioane de oameni încă suferă de foame cronică. Deficiențe de micronutrienți, sau ,,foame ascunsă”, afectează peste două miliarde de oameni din intreaga lume, împiedică dezvoltarea umană și socio-economică și contribuie la cercul vicios al malnutriției și subdezvoltare, în același timp, un procent estimat de 500 de milioane de oameni sunt obezi. (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a [NUME_REDACTAT], 2015)
După statistica FAO populația lumii va crește la 9 miliarde de oameni până în 2050. Unele dintre cele mai ridicate rate de creștere a populației se prognozează să apară în zone care sunt dependente de sectorul agricol.
În prezent, aproximativ 33 la sută din solurile mondiale sunt moderat spre puternic degradate. Patruzeci la suta din aceste soluri sunt situate în Africa in zone afectate de saracie și foamete.
De-a lungul ultimelor două decenii, lideri la nivel mondial, organizații și oameni de stiința au participat la numeroase conferințe pentru a stabili masuri de reducere eroziunii și conservare a solului constientizand in unanimitate că degradarea solurilor este o realitate și pentru a asigura o dezvoltare durabilă globală sunt necesare măsuri de protectie și conservare imediate.
Evaluarea riscului de apariție a eroziunii solului diferă de la o regiune la alta în funcție de condițiile specifice: tipul și acoperirea cu vegetație, condițiile climatice, solul, geometria reliefului.
Din cercetările efectuate în bazinul hidrografic al Anieșului, ținându-se cont de condițiile naturale specifice, procesele de degradare prin eroziune la suprafață, sunt prezente pe forme de relief la altitudini, cu pante și expoziții diferite și cu intensități diferite.
Procesele de degradare aflate în stare stabilă sau semistabilă influențează suprafețele de teren cultivate, distribuția vegetației forestiere dar mai ales pășunile fiind cele mai afectate de eroziune.
Spațiul geografic din cadrul bazinului hidrografic Anieș se suprapune peste zona de contact geografic și morfologic al [NUME_REDACTAT], ca parte integrantă a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], așadar atenția cercetătorilor și a autorităților este îndreptată pe dezvoltarea unui management de reducere și prevenire a proceselor erozionale în zonele de conservare durabilă și zonele ecologice.
Lucrarea de față, cu titlul ,,STUDIUL ÎNVELIȘULUI DE SOLURI DIN BAZINUL HIDROGRAFIC AL ANIEȘULUI ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA EROZIUNII DE SUPRAFAȚĂ” tratează probleme de actualitate la nivel național și mondial.
Importanța acestei lucrări constă în analiza parametrilor privind apariția proceselor de eroziune. Cercetarea presupune identificarea tipurilor si subtipurilor de sol din arealul studiat și analiza sistematică proceselor geomorfologice modelatoare de relief, care intervin semnificativ în pedogeneză și în procesele erozionale.
Zonalitatea altitudinală a vegetației forestiere și a învelișului de soluri formă de fâșii relativ paralele care se succed înlocuindu-se una pe alta, apare ca o expresie si un indicator permanent al condițiilor locale și edafice.
Aplicarea softurilor GIS oferă multe avantaje și aduce numeroase posibilități, comparative cu metodele cartografice manuale, prin îmbunătățirea metodelor de evaluare a eroziunii solurilor și a modelelor de prognoză și de reducere a proceselor erozionale.
Necesitatea unui studiu privind învelișul de soluri și influența sa asupra eroziunii de suprafață este de actualitate deoarece prin studiul tipurilor și subtipurilor se sol corelate cu analiza procesolor geomorfologice modelatoare de relief se pot elabora măsuri si modalități de prevenire și combatere a eroziunii de suprafață
În prezenta lucrare, studiul morfogenetic al solului s-a realizat prin metode de teren și de laborator care să cuprindă și să redea cât mai fidel caracteristicile învelișului pedogenetic al bazinului Anieș.
Realizarea bazei de date pentru identificarea proceselor erozionale prin utilizarea datelor geospațiale, s-a materializat prin intocmirea de hărți de risc la procese erozionale de suprafață din cuprinsul bazinului hidrografic care pot fi interpretate și analizate pentru crearea unui suport în stabilirea de măsuri de reducere a eroziunii de suparafață a zonelor afectate. Deoarece zona studiată face parte din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] studiul învelișului de soluri și elaborarea unui plan de management privind eroziunea solurilor este cu atât mai necesară.
Cu ajutorul indicatorilor geomorfometrici (geodeclivitate, orientarea versanților, hipsometrie, adâncimea fragmentării și densitatea fragmentării), date geologice și hidrografice in format digital s-au întocmit hărți cu ajutorul cărora pot fi urmărite evoluția proceselor erozionale și impactul lor asupra mediului și a populației.
Scopul cercetărilor îl constituie studiul învelișului de soluri a proprietăților fizico-chimice a acestora și impactul asupra eroziunii de suprafață, datorită factorilor naturali și antropici în vederea stabilirii unor strategii de prevenire și readucere a terenurilor la starea initial și în circuitul productiv, prin diferite lucrări de ameliorare.
În scopul stabilirii strategiilor de dezvoltare durabilă pentru eliminarea consecințelor menționate, este necesară identificarea tipurilor și subtipurilor de soluri și evaluarea terenurilor degradate.
Teza de doctorat este structurată în șapte capitole, cuprinzând 184 de pagini,13
tabele, 44 figuri, 219 titluri bibliografice naționale și internaționale.
Cercetările întreprinse în vederea elaborării tezei de doctorat s-au desfășurat sub îndrumarea permanentă a d-lui Prof. univ. dr. ing. Ioan PĂCURAR, conducătorul științific de doctorat, căruia îi adresez sincere mulțumiri, stimă și recunoștință pentru competența profesională și răbdarea cu care mi-a coordonat întreaga lucrare.
Adresez mulțumiri întregului colectiv al Catedrei I – [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], colegilor care prin sfatul, îndemnul și ajutorul lor m-au sprijinit pe parcursul tezei de doctorat.
Mulțumesc, de asemenea, conducerii Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca, și conducerii Facultății de Agricultură pentru sprijinul acordat.
Pentru realizarea cercetărilor științifice care au dus la finalizarea acestei teze de doctorat am beneficiat de sprijin financiar prin intermediul proiectului POSDRU 159/1.5/S/132765 „Programe doctorale și postdoctorale pentru promovarea excelenței în cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile prioritare – agronomic și medical veterinar, ale societății bazate pe cunoaștere”, finanțat din [NUME_REDACTAT] European prin [NUME_REDACTAT] Sectorial pentru [NUME_REDACTAT] Umane 2007 – 2013.
Nu în ultimul rând, mulțumesc din suflet părinților pentru toată înțelegerea, suportul moral și sprijinul acordat pe parcursul realizării acestei lucrări.
Mulțumesc tuturor prietenilor care într-un fel sau altul m-au ajutat la finalizarea acestei teze de doctorat.
CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND TERENURILE
DEGRADATE
CURENT STATE OF RESEARCH REGARDING DEGRADED LANDS
1.1. ASPECTE ALE TERENURILOR ERODATE PE PLAN MONDIAL
1.1. ASPECTS REGARDING ERODED LANDS WORLDWIDE
,,Viitorul este în tărâna de sub picioarele noastre.
Deși omenirea asteaptă tot mai mult de la sol, îl distruge mai rapid ca niciodată”
Problema eroziunii solului a devenit din ce în ce mai importantă în ultimul timp atât pe plan international cât și în România, fiind reflectată în principal prin numeroase congrese, manifestări științifice internationale desfășurate sau programate în ultimii ani, înființarea de comisii care sa emită directive cadru a solului ([NUME_REDACTAT] Directive- Bruxell 2002) considerând ca eroziunea solului necesită o atenție sporită fiind o amenințare majoră asupra vieții și mediului înconjurător, o problemă vitală pentru progresul și stabilitatea economică mondială în prezent dar mai ales pe viitor,
În mozaicul de probleme interdependente ce afectează solurile la nivel global, oamenii de știintă de la [NUME_REDACTAT] de Referință și Informații despre Sol (ISRIC), din Olanda, estimau în 1991 ca omenirea a degradat aproape 20 de milioane de kilometri pătrați de teren cu alte cuvinte omul a distrus repede o zonă de marimea [NUME_REDACTAT] și a Canadei la un loc.
Din totalul de rezerve de sol fertil al Terrei (aproximativ 350 miliarde de tone) se erodează anual 2,32 miliarde de tone, în acest ritm rezerva de sol putându-se epuiza în aproximativ 150 de ani (BIALI GABRIELA, 1998).
La sfârșitul secolului XX, pe plan mondial se găseau în diferite stadii de degradare, următoarele suprafețe: 18% terenuri cu vegetație forestieră, 21% pășuni și 38% terenuri destinate culturilor agricole.
Exploatarea nerațională a terenurilor situate în pantă determină pierderi de sol prin eroziune cuprinse între 5-10 t/ha în Africa, 10 – 20 t/ha Australia și Europa, America de Sud, Centrală și de Nord și de până la 30 t/ha în Asia (GARDNER și PETERSON, 1996; PATHA și colab., 1997).
În 1992, Congresul de la Rio de Janeiro a promovat ideea că problemele de mediu și dezvoltare economică sunt obiectul unui consens mondial, aceasta traducându-se prin noțiunea concretă de dezvoltare durabilă ,,satisfacerea nevoilor prezentului fără a le compromite pe cele ale generațiilor viitoare” obiectiv fundamental, progres durabil al societății care presupune conservarea și protecția mediului natural.
[NUME_REDACTAT] Mondială pentru [NUME_REDACTAT], desfășurată în septembrie 2002 în Johannesburg, în Africa de Sud, se arăta că 15 % din suprafața arabilă de pe glob era degradată. Terenurile cultivate s-au redus în anul 1950 de la 0,23 ha/locuitor la 0,12 ha/locuitor în anul 1995.
[NUME_REDACTAT] Europene – Biroul de Mediu demarează pregătirile pentru elaborarea [NUME_REDACTAT] a solului ([NUME_REDACTAT] Directive-SFD) considerând eroziunea hidrică o amenințare majoră a calității solului și realizarea unei agriculturi în strânsă legătură cu politica de dezvoltare rurală.
[NUME_REDACTAT] de Mediu, 2006, arată că procesele de degradare a solului constituie o problemă pentru toată [NUME_REDACTAT]. Procesele de degradere a solului variază de la un stat membru la altul, cu diferite amenințări, având diferite grade de eroziune. Din suprafața totală a Europei, 115 mil. ha sau 12% este afectată de eroziunea aluvionară, 42 mil. ha de eroziunea eoliană și 45% din solurile Europei au un conținut scăzut de materie organică, în principal în partea sudică a Europei, dar și în Franța, Anglia și Germania.
La nivel global, doar 12 % din suprafață nu prezintă constrângeri pentru producție, iar 9 % are o capacitate slabă de păstrare a nutrienților, 23 % sunt afectate de toxicitatea cu aluminiu, 15 % este cu fosfor fixat și 26 % cu reserve mici de potasiu, creșterea producției agricole fiind posibilă doar prin creșterea potențialului de producție al solurilor și folosirea unor sisteme tehnologice durabile, irigație.
În SUA și Canada se acordă o deosebită atenție pentru elaborarea unor obiective naționale de estimare a calității solului sub influența impactului tehnologic, cât și pentru prevenirea fermierilor. În vederea urmăririi și răspândirii datelor despre calitatea solului, pentru conservarea resurselor naturale și a mediului, în anul 1993, în [NUME_REDACTAT] ale Americii, a fost fondat [NUME_REDACTAT] Solului (SQI) aparținând de Serviciul de Conservare a [NUME_REDACTAT] (NRCS) (PAUWELS și colab., 2006). DITZLER și TUGEL (2002) au recomandat o serie de indicatori de calitate a solului, în urma obținerii mai multor modele de carduri de sănătate a solului (soil hearth card) și de kituri test de calitate a solului (soil quality test kit).
După datele [NUME_REDACTAT] de Conservare a Solului, în ultimele decenii spălarea humusului (prin eroziune) peste capacitatea sa de formare a afectat 1/3 din suprafața arabilă a țării. În conformitate cu datele NRI ([NUME_REDACTAT] Resource), în [NUME_REDACTAT] ale Americii, se estimează că eroziunea totală este de aproximativ 5,5 milioane de tone de sol/an, din care 65% eroziune hidrică și 35% eroziune eoliană. David R. Montgomery, geolog la Universitatea din Seattle afirmă că omenirea iși sporește pretențiile față de pământ, îl distruge totuși într-un ritm fără precedent.
Cele mai mari suprafețe din lume sunt afectate de eroziunea hidrică, în Asia – 441 mil. Ha. (59% din totalul solurilor degradate și 10,1% din suprafața continentului), în Africa 227 mil. Ha. (46% din totalul solurilor degradate și 7,7% din suprafața continentului), în Europa 144 mil. Ha. (52% din totalul solurilor degradate și 11,1% din suprafața continentului), în America de Sud 123 mil. ha (51% din totalul solurilor degradate și 7% din suprafața continentului), în Oceania 83 mil. Ha.(81% din totalul solurilor degradate și 9,8% din suprafața continentului), în America de Nord 60 mil. Ha. (63% din totalul solurilor degradate și 3% din suprafața continentului) și în [NUME_REDACTAT] 46 mil. Ha.(74% din totalul solurilor degradate și 43,4% din suprafața continentului). Se poate observa că la nivel mondial sunt afectate de eroziune hidrică 1.094 milioane hectare, reprezentând 56% din totalul solurilor degradate și 8,4% din suprafața totală. Dintre cele 1.094 milioane hectare, 920 milioane hectare sunt afectate de eroziune de suprafață și 174 milioane hectare sunt afectate de eroziune de adâncime. Suprafețele afectate de eroziunea eoliană sunt următoarele:
Asia 222 mil. Ha., Africa 186 mil. Ha., America de Sud 42 mil. ha., Europa 42 mil. ha., America de Nord 35 mil. ha., Oceania 16 mil. ha. și [NUME_REDACTAT] 5 mil. ha. Probleme mai grave le are Africa, unde procentul este de 38%, America de Nord avem 36% și Asia 30%. [NUME_REDACTAT], 12 % din suprafață (circa 115 mil. de ha.) este afectată în diverse grade de eroziunea hidrică (OSWALDO și colab., 2006).
Figura 1.1. Degradarea terenurilor la nivel global (sursa: http://www.fao.org/)
Figure 1.1. Global land [NUME_REDACTAT] system (source: http://www.fao.org/)
Baza de date [NUME_REDACTAT] Cover (Co-ordination of Information on the Environment), fiind o bază expert care evaluează procesele de eroziune din zona Mediteraneană, din nordul Americii și din alte părți ale planetei, arată că 16,4% (157 mil. de ha.) din suprafața Europei este afectată de eroziunea hidrică și eoliană, 45 % din solurile din Europa au conținut scăzut în materie organică și 3,5 milioane hectare sunt contaminate.
Al 4-lea [NUME_REDACTAT] EUROSOIL abordează problemele eroziunii solului punând în beneficiul omenirii și al mediului toate cunoștintele legate de sol.
,,Stabilitatea politică, starea mediului, foamea și sărăcia au radăcini commune”afirma [NUME_REDACTAT], cercetator al solului, de la Universitatea de Stat din Ohi. Pe termen lung, soluția pentru toate acestea este refacerea celei mai elementare resurse, solul
Cu opt miliarde de oameni, va trebui sa incepem sa fim interesati de sol pur si simplu nu putem continua să-l calcam in picioare. Având în vedere evoluția devalorizării și pierderilor irecuperabile de suprafețe agricole, se impune pe plan mondial, stabilirea unor strategii globale și naționale, pentru păstrarea terenurilor agricole (VAN OOST și colab., 2000).
Astfel anul 2015 este dedicat solului și degradării lui sub diferite forme de abordare:
Astfel principalele obiective stabilite de José Graziano da Silva, ([NUME_REDACTAT] FAO) sunt:
Avem nevoie de soluri sănătoase pentru a atinge obiectivele noastre de securitate alimentară și de nutriție, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și pentru a asigura o dezvoltare durabilă globală.
Solurile constituie fundamentul vegetației și agriculturii. Pădurile trebuie să crească. Avem nevoie de vegetație pentru alimente, furaje, fibre, combustibil și multe altele
Se vorbește enorm de importanța sistemelor alimentare durabile pentru o viata sanatoasă așadar totul începe cu solurile (www.fao.org/soils-2015)
1.2.ASPECTE PRIVIND EROZIUNEA SOLULUI ÎN ROMÂNIA
1.2. ASPECTS REGARDING SOIL EROSION FOR ROMANIA
Cercetările și estimările obținute în anii anteriori prezintă că anual se pierd prin eroziune aproximativ 126 mil. de tone de sol fertil (MOȚOC, 1983), cercetări intreprinse și de (DÎRJA și colab. 1999). Așadar este indispensabilă evaluarea riscului de apariție a degradării prin eroziune (DÎRJA și BUDIU, 1997; DÎRJA și colab., 2000), utilizându-se metode performante, dezvoltate și aplicate la nivel european. În acest sens, este indispensabil să se actualizeze și să se completeze bazele de date care există și să se adapteze metodologii stabilite la nivel european, în funcție de varietatea condițiilor specifice existente în țara noastră.
Consecințele proceselor erozionale asupra solului, au un puternic impact asupra resurselor ale mediului înconjurător, iar din cercetările efectuate în România, reiese clar acest lucru. Din cercetările Institutului de Pedologie și Agrochimie rezultă că în România se înregistrează o serie de factori naturali restrictivi: seceta excesivă se manifestă pe 7.1 mil. ha, exces periodic de umiditate, în condițiile anului 2005, pe 3.78 mil. ha, soluri saline 700.776 ha, rezervă mică și extrem de mică de substanță organică pe 4.8 mil ha, aciditate puternică pe cca. 2 mil. ha.
Din datele privind calitatea factorilor de mediu, obținute în anul 2003, din rețeaua de monitorizare a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] principalele probleme care necesită intervenții prin măsuri agro-ambientale (agro-mediu) în România sunt gradul de degradare a terenurilor agricole prin eroziune (6,3 mil. ha), alunecări (702 mii ha), deteriorarea structurii și compactarea solului, care se manifestă pe circa 44% din totalul suprafaței agricole, compactare primară prezentă pe circa 2 mil. ha terenuri arabile (13,59 %), tendința de formare a crustei la suprafața solului pe circa 2,3 mil. ha (15,63 %) și poluarea chimică a solului pe 0,9 mil. ha ([NUME_REDACTAT] – 2005 – [NUME_REDACTAT] de Dezvoltare (PND) 2007-2013). [NUME_REDACTAT] Est deține 15,45% (2 131 421 ha) din suprafața agricolă a țării (14 836 585 ha) și cuprinde suprafețe foarte mari cu soluri afectate de eroziune (peste 60 %), acidifiere, compactare, alunecări și de alte forme de degradare (Planul de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2007-2013).
Degradarea capacității productive a solurilor în urma supraexploatărilor agricole din ultimii 50 ani de ani s-a manifestat prin intensificarea proceselor de eroziune, prin alunecări de teren, deficit de humus, salinizare și solonețizare , insuficiență de fosfor mobil, porțiuni cu exces periodic de umiditate, colmatare a depresiunilor, decopertări de straturi fertile.
[NUME_REDACTAT], zonele cele mai afectate de eroziunea prin apă se găsesc în podișurile Moldovenesc, Getic, Transilvănean și Someșan (DÎRJA și colab, 1999).
Suprafața agricolă din România supusă proceselor de eroziune este de aproximativ 6,4 milioane hectare, din care 3,6 milioane hectare teren arabil. Cele mai mari suprafețe de teren arabil afectate de eroziune în Zona de [NUME_REDACTAT] se găsesc în județele Botoșan, Vaslui și Iași. Limita pierderilor admisibile, stabilită de M. Motoc (1975), în funcție de tipul de sol, pantă și fertilitatea terenului (3-6 t/ha/an) este la culturile prășitoare, fiind mult mai mare în toate aceste zone (7.2 – 11.8 t/ha/an). Cantitățile tolerabile de sol erodat oscilează în funcție de tipul de sol și capacitatea de humificare, fiind de 1,5 t/ha/an la solonețuri, 2,5 t/ha/an la luvisoluri și de 3- 6 t/ha/an la cernoziomuri ([NUME_REDACTAT], 2001). Cantitatea medie de sol erodat poate ajunge la 11 t/ha/an în [NUME_REDACTAT], valori care depășesc rata eroziunii naturale pentru zonele deluroase la nivelul planetei, de 0.1-7 t/ha/an considerată de Kadomura și Yamamoto (1978),
După estimările efectuate de GLASOD ([NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Degradation), pe baza chestionarelor primite de la echipele științifice din diferite țări, privind severitatea riscului erozional în Europa, zonele deluroase din România sunt încadrate în categoria zonelor cu un risc erozional puternic iar zonele montane în categoria zonelor cu risc erozional de o severitate extremă (ALINCĂI, 2007).
Rezultatele cercetărilor din România arată că pierderile de recoltă datorită procesului de eroziune sunt de circa 10 % pe terenurile slab erodate, de peste 25 % pe cele cu eroziune moderată și puternică și depășesc 50 % pe suprafețele foarte puternic erodate și cu eroziune excesivă (MOȚOC, 2002). În eroziunea solurilor înfluența apei are un impact semnificativ asupra terenurilor dacă pantele sunt mai mari de 2-3%
După estimările efectuate de FLOREA N., (1995) eroziunea solului afectează aproape o treime din suprafața agricolă a țării, adică 5044 mii ha. Eroziunea de suprafață și de adâncime afectează circa 7 milioane ha de teren agricol, iar în ultimul timp, alunecările de teren au devenit un factor major de risc pentru proprietățile și viața locuitorilor din multe zone, mai ales în Moldova. Pe circa 3,5 milioane hectare eroziunea este puternică, ajungând în unele regiuni din Buzău, Vaslui, Vrancea, Iași și Botoșani la 20-25 tone/ha/an.
1.3. ASPECTE PRIVIND PROCESELE EROZIONALE
1.3. REVIEWS REGARDING EROSIONAL PROCESS
Procesele erozionale sunt răspândite pe toată suprafața uscatului, nu doar pe suprafața acoperită cu sol, de aceea, expresia generală este cea de,,eroziune a terenurilor’’.Cu toate că în majoritatea cazurilor solul este cel afectat, este folosită și expresia,,eroziune a solului’’. În această situație sunt cercetate consecințele și tipul de răspândire al procesului asupra învelișului de sol (DÎRJA și colab, 2000). Cuvântul eroziune se trage din limba latină de la,,erosion” și are semnificația de separare, despărțire. Procesul erozional este procesul de detașare, transport și depunere a particulelor de sol, sub acțiunea agenților exogeni apa și vântul (DÎRJA și BUDIU, 1997; DÎRJA, 2000).
În ceea ce privește procesele geomorfologice exogene, eroziunea solului are o semnificație deosebită asupra modelării scoarței terestre (GOVERS și colab., 1990).
Eroziunea se poate defini ca un proces fizic ce se petrece la suprafața solului sau în profunzimea lui, prin care mase importante de sil împreună cu fertilitatea lui sunt transportate fie de apă, fie de vânt, la diferite distanțe – uneori de mii de kilometrii (BERCA, 2008).
Cu alte cuvinte este o măsură a ușurinței cu care un sol poate fi erodat sub acțiunea apei de scurgere de suprafață exprimată prin cantitatea de material îndepărtat din sol în condiții standard de climă, folosința terenului și pantă (FLOREA 1998)
Detașarea, transportul și depunerea particulelor de sol sunt produse de apă și aerul în mișcare, ale căror surse cinetice inepuizabile sunt energia solară și gravitația. Un alt factor determinant al proceselor erozionale este activitatea omului care poate fi controlată și dirajată spre deosebire de temperature, precipitații sau vânt. (BUDIU, 1997)
Procesele geomorfologice reprezintă totalitatea proceselor generate de agenții interni sau externi și care conduc la modificarea (modelarea) reliefului terestru. Terminologia folosită în mod curent cuprinde un evantai foarte larg de termeni care diferă la un cercetător la altul. Pentru procesele geomorfologice care contribuie la modelarea versanților se folosesc o serie de termeni consacrați precum: procese de pantă, degradări de teren sau procese deluviale, relieful creat purtând numele de relief deluvial.
Figura 1.2. Eroziunea solului factori și cause
Figure 1.2. Soil erosion factors and causes
1.4. CLASIFICAREA TIPURILOR DE EROZIUNE A SOLULUI
1.4. SOIL EROSION CLASIFICATION
Eroziunea solului este un proces natural, aflat într-o continuă desfășurare din cele mai vechi timpuri până în prezent. Condițiile speciale geologice, de relief, climă, hidrografie, vegetație dar mai ales intervenția antropică au dus la desfășurarea pe suprafețe extrem de extinse a proceselor de eroziune solurile fiind cele mai afectate datorită acestui proces, cantități foarte mari de material care provine îndeosebi din orizontul fertil fiind erodat.
În literature de specialitate clasificarea eroziunii solului se poate face după mai multe criterii: În funcție de perioada de desfășurare a eroziunii se disting: o eroziune geologică (normală) proces de lungă durată, produs sub acțiunea factorilor naturali și o eroziune antropică (accelerată), contemporană, aliată in plină desfășurare, produsă mai ales ea urmare a intervenției omului.
În funcție de factorii care o produc, eroziunea solului se clasifică in: eroziune eoliană și eroziune hidrică.
În raport cu mecanismul de acțiune a apei asupra terenului se disting: eroziune prin picături, eroziune la suprafață, eroziune in adâncime, eroziune de mal.
1.4.1. Eroziunea eoliană
1.4.1. Wind erosion
Eroziunea eoliană este produsă sub acțiunea directă a vântului îndeosebi în areale cu soluri nisipoase specifică zonei de câmpie, răspândirea eroziunii eoliene fiind de mica amploare pe suprafețe mai mici raportat la eroziunea hidrică.
Procesul de eroziune prin vânt constă în desprinderea, trasnportul și depunerea particolelor de la suprafața solului sub acțiunea curenților de aer. Depunerile materialului transportat este influențat de: viteza, durata și intensitatea vântului, forma terenului, caracteristicile solului, acoperirea terenului cu vegetație. Consecințele acțiunii vântului asupra suprafeței terenului se dezvoltă în timp ce crește durata și viteza acestuia. Deflația care include detașarea particulelor de sol, transportul și depunerea lor este foarte accentuată în cazul vânturilor puternice și de durată.
Relieful influențează și el prin etalarea la acțiunea vânturilor și prin diferențele mari de nivel al terenurilor. Suprafețele de teren care sunt orientate în direcția vânturilor cu frecvența cea mai mare sunt supuse unor consecințe intensificate. Suprafețele care au diferențe de nivel opun o rezistență mai mare acțiunii de deflație, față de suprafețele netede (BIELDERS și colab., 2003).
Solul are un rol important în procesul de eroziune eoliană prin natura texturii, structurii, conținutului cantității de humus, permeabilității și umidității. Solurile care sunt uscate sau au o structură slabă, textură nisipoasă și au un conținut scăzut de humus sunt cele mai supuse procesului de eroziune eoliană (MICHELI și colab., 2002; HAMZA și ANDERSON, 2005).
Solulacoperit cu vegetație, atenuează intensitatea eroziunii, deoarece vegetația protejează solul de acțiunea vântului.
Dislocarea particulelor de sol este provocată de intensitatea vântului prin fenomenul de deflație. Mișcarea particulelor de la sol este impulsionată de viteza și turbulența vântului și de mărimea particulelor. Transportul particulelor de sol poate avea loc sub formă de suspensii la înălțime mare, în salturi până la înălțimea de un metru sau prin rostogolire la suprafața solului (MOLDENHAUER și WISCHMEIER, 1960). Majoritatea particulelor sunt transportate în salturi, particule care au mărimea între 0,05-0,5 mm, urmate de cele transportate prin târare, particule care au mărimea între 0,5-2 mm. Procesul de eroziune eoliană influențează orizontul superior al solurilor (orizontul A) prin diminuarea progresivă a grosimii, astfel ajungându-se la pierderi de sol. În zonele în care se depune cantitatea de sol care a fost transportată, solurile sunt acoperite cu materialul transportat, iar pedogeneza este întârziată sau chiar încetată (HABTEGEBRIAL și colab., 2007).
1.4.2. Eroziunea hidrică
1.4.2. Hydrological erosion
Acțiunea apei stă la baza celor mai multe și mai grave procese de eroziune a solului, astfel după modul în care apa acționează asupra terenului eroziunea hidrică se clasifică în:
a) eroziune produsă prin picăturile de ploaie sau eroziunea de impact: se evidențiază îndeosebi pe terenurile in pantă, sub acțiunea picăturilor de apă, la impactul acestora cu solul, în timpul precipitațiilor sau irigării prin aspersiune. (FLANAGAN și colab., 2009). La impactul cu solul, picăturile de apă contribuie la sfărâmarea și distrugerea agregatelor dc structură, la împrăștierea și transportul particulelor de sol. Spargerea agregatelor structurale sunt rezultatul mai multor acțiuni, cum ar fi: șocul provocat de picături asupra suprafeței solului, răspândirea liantului care susține agregatele structural, împrăștierea agregatelor structural de sol (BĂDESCU, 2014).
Intensitatea eroziunii depinde de panta terenului, de caracteristicile solului și de felul precipitațiilor. Se apreciază că pe un teren plan eroziunea prin picături nu se manifestă pregnant, realizându-se o compensare între materialul desprins și cel depus. Pe pante procesul este mult mai agresiv, fiind transportată din amonte spre aval o cantitate mare de material. Șocul produs de picăturile de apă determină ridicarea particulelor de sol până la 0.6-0.8 m și proiectarea acestora până la 1.0-1.5 m (MOȚOC 1974).
Puterea procesului eroziv a picăturilor este în funcție de energia cinetică a picăturilor, de mărimea unghiului format dintre traseul picăturii și planul suprafeței solului, în locul coliziunii, de caracteristicile solului, și de parametrii covorului vegetal. Particulele de nisip fin pot fi desprinse foarte repede, față de agregatele structurale cu stabilitate hidrică mare. La fel de greu pot fi desprinse particulele argiloase, deoarece au coeziune ridicată și particulele de nisip grosier, deoarece au greutate mare (BOARDMAN, 2006)
Picăturile de ploaie pot cauza deasemenea îndesarea solului, efectul fiind micșorarea permeabilității. Împrăștierea particulelor de sol poate avea loc pe o distanță de 1 – 1,5 m și la o înălțime de 60-80 cm.
b) eroziune prin șiroire: constă în formarea unui număr foarte mare de rigole mici, cu adâncimi de câțiva centimetri, cu trasee instabile, densitate relativ uniformă și care, de regulă, sunt orientate pe linia de cea mai mare pantă.
c) eroziunea prin ravinare: este urmarea scurgerilor în șuvoaie din ce în ce mai mari, rezultate din confluența celor cu debite mici.
d) eroziunea de suprafață: provocată de scurgerea apei, într-un strat subțire și continuu pe suprafața versanților, având ca efect desprinderea și deplasarea lentă a stratului de sol superficial (DOMUȚA, 2011).
Pe terenurile înclinate are loc transportul de material la care se observă o deplasare de sol înspre aval. În cazul terenurilor plane transportul de material nu are loc. Cercetările efectuate demonstrează că pe un teren care are panta de 10% se transportă în aval, datorită picăturilor de apă, de trei ori mai mult material decât în amonte.
Dacă terenul este înclinat apa provenită din precipitații și topirea stratului de zăpadă care nu pătrunde în sol, se scurge la suprafață. Datorită scurgerii, apa declanșează o energie cinetică și erodează solul, apărând asa numita etapă de desprindere și apoi o etapă de transport a particulelor de sol. În situația în care stratul de apă care se scurge este subțire, capacitatea de transport este impulsionată doar de viteza de translație a apei. În cazul în care stratul de apă care se scurge este mai gros, participă și curenții verticali, iar eroziunea devine dependentă și de turbulența curentului (LIU și colab., 2006).
Viteza de scurgere a apei este influențată de panta terenului și de grosimea stratului de apă care se scurge. Procesul care determină eroziunea hidrică se declanșează astfel: precipitațiile căzute pe suprafața solului sunt absorbite până când capacitatea de absorbție a solului este depășită de volumul precipitațiilor căzute, urmând ca apa să se acumuleze în microdepresiuni. Dacă precipitațiile continuă să cadă, întinderile de apă formate se unesc și formează o peliculă continuă de apă care începe să se prelingă sub formă de firișoare sau șuvoaie (BĂDESCU 2014).
Cercetările efectuate de specialiștii în domeniu, oferă date referitoare la capacitatea de reținere a apei, în funcție de diferențele de nivel ale terenurilor, adică pe ogor sunt reținute între 5 și 20 mm de apă, iar pe asfalt între 2-3 mm. Particulele de sol care au fost antrenate urmare acțiunii mecanice a picăturilor de ploaie și a scurgerii apei, sunt transportate fie prin târâre, fie în salturi, fie în suspensie (MARCHETTI și colab., 2008).
Datorită faptului că pe drumul parcurs de firișoarele de apă iau naștere ogașe care nu au marginile stabile și se prăbușesc, efectul erozional este accentuat. Volumul de sol transportat este influențat de forța de transport a apei, de caracteristicile fizice ale solului și de proprietățile covorului vegetal ((DÎRJA și colab; 2000; DÎRJA și colab, 2002).
După efectul asupra configurației terenului eroziunea solurilor se clasifică în
a) eroziune de suprafață
b) eroziune de adâncime
1.4.3. Eroziunea de suprafață
1.4.3 Rill erosion
Eroziunea de suprafață este un proces erozional care ia naștere în urma acțiunii de scurgere a apelor rezultate din precipitații și din topirea zăpezilor, ape care dislocă și deplasează particulele de sol în firele de vale, iar apoi în afara suprafaței de formare a solului (CÎMPEANU și BUCUR, 2006).
Datorită precipitațiilor care cad sub forma ploilor torențiale, scurgerile de apă se formează sub forma unui strat de apă care este distribuit pe suprafața terenului. Ca urmare a acțiunii de scurgere, în același timp cu șuvoaiele de apă sunt puse în mișcare particule de sol care sunt transportate pe anumite distanțe. În funcție de durata și de intensitatea ploilor torențiale care provoacă scurgerea apei se poate ajunge la spălarea în totalitate a orizonturilor cu conținut de humus și chiar la rocă (BUDIU, 1995; DÎRJA, 2000).
Eroziunea de suprafață poate fi observată atunci când agentul de eroziune a spălat și a transportat orizontul cu conținut de humus, iar culoarea solului s-a modificat. În această situație, solul care nu este fertil este scos la suprafață, iar uneori chiar și roca. Eroziunea de suprafață afectează areale întinse (HUDSON, 1971).
Există mai multe tipuri de eroziune de suprafață: eroziune de gradul I (slabă), eroziune de gradul II (moderată), eroziune de gradul III (moderată către puternică), eroziune de gradul IV (puternică), eroziune de gradul V (foarte puternică, excesivă).
Formele eroziunii de suprafață sunt șiroirile, care au înălțimea cuprinsă între 1 – 5 cm și rigolele mici sau șuvoaie, care au înălțimea cuprinsă între 5 – 20 cm; șiroirea fiind fenomenul prin care apa care rezultă din precipitații se acumulează pe direcții liniare în lungul suprafețelor înclinate, studii întreprinse de DÎRJA și colab (1999)
1.4.4. Eroziunea de adâncime
1.4.4.Gully erosion
Formațiunile eroziunii în adâncime sunt reprezentate de urmele lăsate în sistemul sol-teren de scurgerile concentrate care se formează fie pe zonele depresionare de pe versanți, fie – cel mai frecvent – pe fundul văilor (SEVESTEL, 2014).
Principalele criterii de clasificare a formațiunilor de eroziune în adâncime, cel mai frecvent întâlnite în literatura de specialitate, se referă la elementele morfometrice, stadiul de dezvoltare, gradul de torențialitate, locul de formare și poziția față de elementele rețelei hidrografice.
În funcție de stadiul, de dezvoltare de ritmul mediu anual de eroziune în adâncime (MOTOC și colab. 1979), au propus următoarea clasificare a formațiunilor eroziunii în adâncime și a stadiilor lor de evoluție, cel mai frecvent utilizată la noi în țară – mai ales pentru estimarea volumului solid anual antrenat din ravene, și anume:
– ogașe sau ravene cu dezvoltarea discontinuă sau în curs de stabilizare, la care W = 300-800 m3/ha.an;
– ravene active, cu eroziune în trepte, fâră procese de prăbușire a malurilor, W = 800-1300 m3/ha.an;;
– ravene foarte active, cu procese de prăbușire a malurilor, W = 1300-1800 m3/Ha.an; – ravene foarte active, care prezintă procese asociate de alunecări și prăbușiri intense ale malurilor, W = 1800-2800 m /ha.an.
Formarea și evoluția ravenelor este determinată în principal de o serie de factori (după MOTOC, 2001), printre care cei mai frecvent întâlniți sunt:
a) factorul climatic – agresivitate climatică;
b) factorii hidrologici și hidraulici – regimul scurgerii concentrate, cu referire directă la puterea curenților concentrați, înălțimea și formarea pragurilor;
c) factorul pedologic – rezistența solului la eroziunea hidrică;
d) factorii geologici -modificarea bazei locale de eroziune, forțele de gravitație care acționează asupra malurilor și a versanților limitrofi, procesele de dezintegrare ale materialului solid;
e) vegetația și activitățile antropice – defrișări masive, pășunat excesiv, executarea lucrărilor agricole necorespunzătoare pe terenuri cu pante mari și foarte mariâ;
Eroziunea în adâncime începe practic când forțele care o produc depășesc pragul critic iar vegetația nu reușește să controleze procesul și să instaleze starea de echilibru în raport cu clima. Starea de echilibru poate să fíe de durată lungă și rezultă forme de relief stabile. Poate să fie fragilă sau să nu se realizeze în cazul când denudația depășește capacitatea de formare
a solului – eroziunea geologică (SEVESTEL, 2014).
În cazul terenurilor cu o energie de relief puternică, mai ales în zona montană, formațiunile inițiale ale eroziunii liniare evoluează foarte rapid încât albia ajunge până la cumpăna de separare. Se formează praguri când apar apar orizonturi din roci dure care alternează cu cele din roci sedimentare albia păstrând însă o pantă foarte mare.
Stingerea ravenelor și a torenților a fost și constituie o preocupare însemnată a specialiștilor în domeniu, însă preocupări privind formarea și evoluția ravenelor sunt mai puțin avansate în raport cu cele asupra eroziunii de suprafață. Elaborarea unor modele matematice de simulare a evoluției ravenelor prezintă o importanță mare pentru fundamentarea soluțiilor de amenajare. Este necesar în acest scop să se stabilească în primul rând influența factorilor care determină formarea și evoluția acestor formațiuni.
1.5. MECANISMUL PRODUCERII EROZIUNII SOLULUI
1.5. SOIL EROSION MECHANISM
Eroziunea produsă de apă după DOMUȚA (2015) acționează asupra solului în mai multe faze:
Lovirea solului: Este acțiunea violentă a picăturilor de ploaie ce cad asupra solului sub influența gravității terestre și accelerate de viteza curenților de aer (vânt) ce se formează întotdeauna la întâlnirea a două fronturi de aer cu temperaturi și presiuni diferite. Urmările impactului sunt diferite în funcție de starea fizică a terenului. Pe o suprafață dură picătura care lovește suferă o compresie și se sparge, dispersându-se în toate direcțiile scurgânduse apoi în aval. Infiltrația apei în sol este foarte dificilă. întâlnind un sol cu textură lutoasă sau lutonisipoasă care are o crustă la suprafață picătura de ploaie lovește solul, îl presează și în câteva fracțiuni de secundă poate să pătrundă 3-5 mm în sol. Lovind un strat afânat de sol, recent mobilizat, pentru semănat picătura de ploaie pătrunde mult mai adânc, până la 20 – 25 mm, creând un aspect rugos, parcă perforat, suprafeței solului.
Dislocarea, prin care se înțelege desprinderea particulelor sau a agregatelor de sol sub acțiunea directă atât a picăturilor de ploaie cât și a scurgerilor, peliculare și concentrate, accentuate de mărimea pantei, prin spălarea treptată și neuniformă a unor porțiuni din startul de sol. Pe terenurile în pantă loviturile picăturilor de apă de ploaie au un efect distructiv mult mai mare comparativ cu suprafețele plane. Cantitatea de sol transportată prin aer, în urma impactului picăturilor cu solul, este de 2-3 ori mai mare, terenurile în pantă, variind în funcție de mărimea pantei, tipul de sol, textura și structura acestuia, intensitatea și durata ploii, precum și de direcția din care acționează curenții de aer. Din acest punct de vedere se deosebesc următoarele situații:
a) cădeara picăturilor în unghi drept cu suprafața solului. Solul dislocat de impactul picăturilor de ploaie este împroșcat aproape uniform în toate direcțiile;
b) curenții de aer circulă în sensul pantei și mai i-au și aspectul de vijelie picătura de ploaie antrenata de vânt acționează asupra solului cu o pană, împroșcând solul dislocat până la 90 cm spre aval;
c) curenții de aer, împreună cu ploaia torențială, circulă paralel cu direcția curbei de nivel. Solul, dislocat de forța loviturilor picăturilor de ploaie, poate fi aruncat la distanțe de 40-70 cm de locul impactului, fie într-un sens, fie în altul.
Transportul materialului biologic dislocat prin agresiunea picăturilor de ploaie se face mai întâi prin împroșcare. Deci o primă mișcare a solului dislocat este aeriană, la distanțe variabile, menționate anterior, ori după o aterizare, care poate fi: direct pe sol, în apa tulbure ce se scurge sau pe plantele de cultură, urmează transportul propriu-zis. Acesta începe în momentul când solul, în starea în care se află (proaspăt, afânat, tasat, cultivat) nu mai poate primi toată cantitaea de apă din precipitațiile căzute a căror intensitate depășesc capacitatea de infiltrare. Picăturile care izbesc solul și-1 tasează, creează la suprafața lui mici neuniformități în care se adună apa, până când depășesc capacitatea acestora prelingându-se apoi ca niște firișoare subțiri pe lângă obstacolele întâlnite, dispersându-se pe suprafața solului dacă acesta este dreaptă și uniformă. Prin urmare rețeaua de firișoare de apă și mici băltiri se unesc, impresionate de intensitatea și durata ploii, în șuvoaie de diferite mărimi care spală și transportă prin rostogolire pământul erodat și în suspensie. Volumul total de sol transportat, depinde întotdeauna, de debitul scurgerilor pe versanți, corelat cu viteza și grosimea startului de apă, precum și cu tipul de sol, rezistența acestuia la eroziunea și gradul de acoperire cu vegetație a suprafeței solului.
Depunerea materialului erodat și transportat are loc fie în urma consumării în întregime a energiei cinetice pe care a avut-o curentul de apă dispersată sau concentrată, fie ca urmare a obturării căilor de acces prin diferite obstacole naturale sau artificiale. în funcție de caracterul scurgerilor, dispersate sau concentrate, și depunerile de sol pot fi, cantitativ mici, rezultate în urma scurgerilor făcute pe distanțe mici, de la câțiva centimetri până la câțiva metri. Cantități mai mari se depun de obicei la baza versanților în cazul scurgerilor concentrate, depuneri care apar sub forma unor conuri de dejecție de volume diferite, asemănătoare volumului de scurgeri ce au avut loc. Cantitățile cele mai mari de sol și rocă erodate sunt transportate de torenți și depuse în emisarii naturali sau în albia lor majoră.
1.6. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ EROZIUNEA SOLULUI
1.6. DETERMINANTS OF SOIL EROSION
O analiză sintetică a cauzelor și efectelor eroziunii solului asupra mediului este prezentată schematic în continuare, utilizând modelul conceptual cauze-efecte-răspuns, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de DPSIR.
Modelul conceptual DPSIR ([NUME_REDACTAT]-Pressures-State-Impacts-Responces/ Factori de comandă-Presiuni-Stare-Impact-Răspuns), este de fapt o analiză detaliată cauze-efecte al unui anumit proces natural cu impact asupra mediului, pornind de la factorii de comandă (activități) la presiuni, la schimbările produse în starea mediului, la impact și răspunsuri ([NUME_REDACTAT] Agency/ [NUME_REDACTAT] pentru Mediu -EEA, 2000, citată de GOHIN și colab, 2004). Practic, această abordare a problematicii impactului de mediu a fost pusă în discuție de către Organizația pentru Cooperare și [NUME_REDACTAT] (OECD), (1993, 1999), sub o formă mai simplă, numai de relație cauză-efect, anume, [NUME_REDACTAT]-State-Responces (DSR), fiind apoi extinsă de EEA (2000). Analiza DPSIR pornește de la ideea că, practic, toate activitățile socio-economice și comportamentul societății în general, afectează într-o măsură mai mică sau mai mare calitatea mediului și a vieții.
Conform EEA, în cazul eroziunii solului, modelul DPSIR se aplică cu scopul de stabili un set de indicatori relevanți pentru justificarea și luarea deciziilor privind necesitatea amenajărilor antierozionale, precum și identificarea măsurilor și lucrărilor necesare.
Conform acestui model indicatorii ce se stabilesc pentru eroziunea solului trebuie să aibă următoarele caracteristici (GENTILE și colab. 2003)
– să fie o măsură a pierderilor de sol datorită eroziunii ca rezultat al factorilor climatici, geomorfologici, pedologiei, acoperire cu vegetație si măsuri antierozionale;
-limita și severitatea riscului potențial cât și actual al eroziunii solului cuantificate și adaptate în funcție de schimbările petrecute în modul de folosință al terenului;
-efectele eroziunii solului să fie evaluate atât în locul de producere a procesului cât și în aval
După SEVATEL (2014) modelul conceptual DPSI pentru eroziunea solului se compune din indicatorii:
Indictori pentru factori de comandă: intensificarea agriculturii, suprapășunat
Indicatori de presiune: intensificarea agriculturii conduce la utilizarea practicilor necorespunzătbare și despăduriri, suprapășunat contribuind astfel la creșterea riscului erozional potențial și actual
Indicatori de stare: presiunile afectează starea/calitatea resurselor de sol, atât din punct de vedere fizic, chimic dar și biologic, contribuind în principal la pierderi de sol
Indicatori de impact: pierderea de sol este având efect direct și indirect asupr mediului, afectează direct zona de manifestare a procesului erozional (on-site) – în principal prin reducerea fertilității solului și implicit a producțiilor agricole și, indirect, în aval de locul de manifestare (off-site) – prin poluarea apelor cu sedimente și nutrienți, colmatări etc
Indicatori de răspuns: la nivelul factorilor de decizie sau al proprietarilor de teren se includ măsuri de agro-mediu (practici agricole durabile în strânsă concordanță cu prevederile [NUME_REDACTAT] Comunitare).
Figura 1.3. Structura modelului conceptual DPSIR pentru eroziuna solului (Sursa: SEVESTEL, 2014)
Figure 1.3. DPSIR conceptual model structure for soil erosion (Source: Sevastel 2014)
1.6.1. Factori naturali – Relieful
1.6.1. Natural factors – [NUME_REDACTAT] face parte din grupa factorilor naturali care favorizează eroziunea. Apa provenită din excesul de precipitații, pe terenurile în pantă se scurge sub formă dispersată sau concentrate, este generatoare de energie contribuind la dislocarea particolelor de sol și transportul acestora (SEVESTEL, 2014)
Astfel, componentele reliefului (panta, lungimea și forma versanților expoziția și gradul de frământare al acestora, au o participare însemnată în procesul de eroziune.
Condițiile de relief sunt influențate de două elemente: lungimea pantei în sensul scurgerii (L) și înclinarea terenului (S). Lungimea pantei reprezintă distanța orizontală măsurată din punctul de origine al scurgerii superficiale până la unul din următoarele puncte (WISCHMEIER și SMITH, 1978): punctul unde se micșorează panta și începe sedimentarea și punctul unde scurgerile ajung într-un șenal bine definit. Elementul de inclinare a terenului (S) reprezintă influența pantei terenului în procesul de eroziune hidrică.
Aproape 40 % din suprafața fondului funciar agricol al țării noastre este situat pe terenuri cu pantă mai mare de 5 %, fiind afectat mai mult sau mai puțin de procese de eroziune, iar 15,5 % cuprinde terenuri a căror pantă depășește 20 % și sunt foarte expuse eroziunii (AILINCĂI și colab., 1992). Se poate observa că dacă panta terenului este mai
mare, eroziunea terenului se intensifică, iar fertilitatea solului scade și producția se reduce.
Versanții cu expoziție sudică primesc mai multă căldură și lumină decât cei nordici, iar zăpada se topește mai repede primăvara, astfel fiind posibilă apariția eroziunii. În stabilirea modului de folosință a terenului este important să se ia în considerare expoziția versanților cât și alți factori morfometrici panta și densitatea fragmentării
1.6.2. Covorul vegetal
1.6.2. [NUME_REDACTAT] vegetal este factorul principal care controlează procesul de eroziune. Chiar și în condiții hidrotermice puțin favorabile creșterii plantelor se instalează specii adaptate condițiilor paqrticulare în care solul este protejat.
Prin intercepția picăturilor de ploaie plantele controlează procesul de eroziune, înainte de contactul cu suprafața terenului și disipează energia cinetică a acesteia. Tulpinile plantelor contribuie la creșterea rugozității suprafeței terenului și reduce viteza de scurgere și formarea curenților concentrați. Litiera păduriii formată din resturile vegetale, sau mulci de pe terenurile agricole, contribuie la reținerea unei părți din precipitații, reducând scurgerea de suprafață și creează condiții mai bune pentru instalarea și creșterea plantelor. Rădăcinile fixează solul, favorizează acumularea substanței organice și măresc stabilitatea hidrică a structurii solului.
Agroecosistemele, înlocuirea ecosistemelor naturale determină modificarea capacității de protecție a solului de către plante. Indicatorii prin care se evaluează capacitatea de protecție a plantelor sunt: înălțimea plantelor și desimea acestora, volumul masei vegetale și a mulciului.
Evaluarea capacității de protecție se face raportând cantitatea de sol erodat a diferitelor specii sau asociații la terenul neacoperit de plante – ogor sau la o cultură slab protectoare. Raportarea se face în valori relative, considerând ca etalon egal cu 1,0 ogorul. [NUME_REDACTAT], evaluarea s-a făcut cu ajutorul parcelelor de scurgere, ca etalon egal cu 1,0 și s-a considerat ca fiind cultura de porumb în monocultură. În raport cu această cultură, protecția maximă este asigurată de ierburi perene și pădure – 0,001 și respectiv 0,005.
Se apreciază că l hectar de pădure reține 50 m3 de apă în urma fiecărei ploi bogate (HUYGENS și colab., 2000). Se consideră că pădurea poate proteja solul împotriva eroziunii de 3 – 4 ori mai bine decât pajiștea, de 50 – 200 de ori mai bine decât culturile prăsitoare și de 100 -5 00 de ori mai bine față de terenul lipsit de vegetație (GIURGIU și colab., 2001).
Pe pajiști, gramineele și leguminoasele perene protejează bine solul împotriva eroziunii. Plantele interceptează 0,1 – 0,2 % din cantitatea de apă din precipitații. Se apreciază că într-o fâneață, 70 % din apa provenită din precipitații se infiltrează și numai 20% se scurge la suprafață și 10 % se evaporă, pe când la culturile anuale, numai 30 % se infiltrează în sol și 60 % se scurge la suprafață. Rădăcinile fasciculate ale gramineelor furajere îmbunătățesc structura solului și prin aceasta măresc permeabilitatea acestuia. Pe pajiștile degradate, unde vegetația protejează slab solul, scurgerile de suprafață și eroziunea se amplifică foarte mult (DÎRJA și colab, 2000).
Urmărindu-se dinamica scurgerilor pe o pajiște timp de 50 de minute, la o aspersiune de l mm/min, s-a constatat că la o acoperire cu vegetație a solului de 10 % scurgerile de suprafață au fost de aproximativ două ori mai mari decât în cazul solului acoperit de vegetație în proporție de 90 % iar cantitatea de sol erodat a fost în primul caz de 6,3 m3/ha iar în cazul al doilea nu s-au produs pierderi de sol (MOTCĂ și colab., 1994).
[NUME_REDACTAT] 4,85 milioane hectare este ocupată de pajiști și reprezintă aproximativ 32,7 % din terenul agricol. Peste 52 % din această suprafață este situată pe versanți. Dacă vegetația pășunilor și fânețelor au o densitate normală, solul este protejat de eroziune având un impact nesemnificativ.
1.6.3. Clima
1.6.3. [NUME_REDACTAT] climatici sunt cei mai importanți factori care produc apariția și dezvoltarea
procesului de eroziune. Un fenomen de natură globală o constituie modificările climatice, cu care se înfruntă umanitatea în acest secol din punct de vedere al protecției mediului înconjurător. De-a lungul timpului, o influență foarte mare în formarea și evoluția solurilor au avut-o factorii climatici, întrucât s-a studiat că modificările climatice sunt rezultatul unei legături între suprafața activă, radiația solară și dinamica maselor de aer.
Temperatura aerului are o însemnătate deosebită în rândul factorilor climatici care influențează eroziunea solului, evoluția sa fiind legată de regimul radiației solare. Temperatura contribuie la evoluția eroziunii prin două moduri: din punct de vedere fizic, prin apariția înghețului și dezghețului, proces care afectează structura solului și din punct de vedere chimic, ajutând la divizarea rocilor.
Temperatura aerului este cel mai important parametru care favorizează apariția procesului de eroziune prin topirea bruscă a zăpezii.
Datorită diferențelor de temperatură dintre arealele în care presiunea este mare și mică, vântul duce aerul și provoacă multiple consecințe asupra terenurilor, în special în zonele în care vântul bate continuu și pe direcție dominantă.
Curenții de aer se pot grupa în vânturi cu caracter de regim (alizeele) sau vânturi ce bat cu o oarecare periodicitate (crivățul care are forță iarna) și vânturi cu character temporar (furtuni, uragane). Curenții de aer care se deplasează pe areale extinse, areale care nu au strat vegetal continuu, provoacă în timp apariția fenomenului de eroziune.
Eroziunea eoliană este intensificată în regiunile stepice și de pustiu, în special unde compoziția solului este de conformație nisipoasă sau alcătuită din aluviuni.
În urmărirea vântului trebuie luate în considerare direcția, intensitatea și durata mișcării maselor de aer. Datorită reliefului, succesiunii anotimpurilor și modificării temperaturilor, direcția și viteza vântului sunt influențate în mod sesizabil.
Viteza vântului diferă în funcție de sensul de mișcare, parametrii morfologici și ondulațiile suprafețelor întâmpinate. Circulația maselor de aer este provocată de modificarea centrilor de acțiune atmosferici.
În țara noastră, vântul este determinat de circulația generală a maselor de aer și de relief, prin altitudine și orientarea culmilor. La latitudinea României, mișcarea maselor de aer se realizează în general de la vest la est. Evoluția unor centri barici și anume suprafețe de mică și de mare presiune atmosferică, include schimbări în această deplasare și are ca și consecință nașterea unor fronturi de ploi sau modificări termice și totodată, schimbări ale direcțiilor de propagare a curenților de aer, dar în raport cu unii factori locali.
Precipitațiile este element climatic important în eroziunea solurilor. Căderea ploii pe suprafața solului exercită o acțiune complexă de dezagregare și transport a particulelor de sol.
Scurgerea apare pe pante, oriunde cantitatea de apă căzută depășește infiltrarea apei.
În măsurarea precipitațiilor ne interesează cantitatea, repartiția și intensitatea la sol. Efectul cel mai pronunțat îl au ploile torențiale, adică acelea în care o cantitate mare de apa cade în scurt timp, mai mult de 1 mm în 10 minute. (DOMUTA., 2011)
[NUME_REDACTAT], eroziunea cea mai puternică este în luna martie, când se topește zăpada, precum și în lunile iunie-iulie, când cad cele mai multe ploi torențiale.
Suma anuală a precipitațiilor este indicatorul cantitativ, variabil specific fiecărei zone interesate, demonstrând abundența, normalitatea sau insuficiența acestora (NEAMȚU., 1996). Media multianuală a acestor valori ajuta la caracterizarea climei zonei, precum și la compararea unor ani.
Cantitatea maximă a precipitațiilor căzute în 24 ore este un alt indicator care
se ia în seamă la asigurarea de calcul în proiectarea amenajărilor de combatere a
eroziunii solului și a celor hidrotehnice. Cea mai mare cantitate de apă înregistrată
în 24 ore în România a fost 691,0 l/m2 și s-a înregistrat la Letea, în [NUME_REDACTAT] în
data de 24 august 1924.
Intensitatea precipitațiilor constituie factorul dinamic cel mai important în procesul de eroziune a solului (NEAMȚU., 1996). Intensitatea ploii reprezintă raportul dintre cantitatea de precipitații căzute și timpul cât a durat ploaia respectivă și se exprimă în litri/minut sau milimetri/minut. Calcularea intensității precipitațiilor la unitatea de suprafață se va face cu una din relațiile :
ip=166,7xis;
în care : ip= intensitatea precipitațiilor, l/sec./ha;
166,7 = raportul dintre suprafață (10.000 m2) și timp (60 secunde)
is = intensitatea ploii înregistrată la stație
1.6.4. Solul și roca de solificare
1.6.4. Soil and the solification rock
Geologia terenului influențează eroziunea, rocile moi sunt mai repede și mai ușor erodate, în timp ce rocile dure sunt mai rezistente. Eroziunea de adâncime are loc mai ales în argile, marne, calcare și foarte rar în nisipuri.
La solurile permeabile apa se infiltrează până la straturile formate din roci plastice, iar
acestea îmbibate cu apa formează patul pe care va avea loc degradarea. Solurile argiloase, prin uscare, facilitează apariția crăpăturilor și implicit a degradării de teren. Roca, prin structura sa, prin caracteristica granulometrică, prin permeabilitate, prin înclinare și direcția de înclinare este un element care are influență într-o mare măsură în degradarea de teren (DÎRJA și colab, 2000).
Rocile necoezive (bolovănișuri, pietrișuri, nisipuri de diferite tipuri) și rocile cu coeziune mare, nu sunt,,deranjate,, de degradări. Spre deosebire de acestea, argilele, argilele marnoase, marnele, marnele grezoase, dacă sunt impregnate cu apă, coeziunea se pierde, devenind plastice, curgând și prezintă un potențial ridicat de degradare, mai ales dacă direcția de înclinare corespunde cu înclinarea versantului.
Solul influențează eroziunea terenului prin însușirile sale.
Însușirile fizice influențează puternic fenomenul de eroziune. Textura solului influențează fenomenul de eroziune. In solurile ușoare în care nisipul este principala fracțiune granulometrică, dacă ploile sunt puternice, datorită lipsei de coeziune a solului, scurgerile de apă și sol sunt puternice. În solurile grele, fracțiunea granulometrică predominantă este argila; acestea au capacitate mică de infiltrare a apei și ca urmare apa se scurge pe versanți, producând eroziune. Pe solurile mijlocii, în care particulele de nisip, praf și argilă au ponderi apropiate, cantitatea de apă înmagazinată este mai mare, rezistența acestora la eroziune fiind de asemenea mai mare.
Structura solului, adică modul în care sunt grupate formațiunile texturale (nisip, praf și argilă) în agregate de diferite forme și mărimi, influențează puternic procesul de eroziune. Solurile bine structurate au permeabilitate mai bună, permițând infiltrarea unor cantități mai mari de apă din precipitații.
Solurile lipsite de structură, prăfoase, au o rezistență mică la eroziune deoarece formează foarte ușor crustă la suprafața solului și micșorează infiltrația apei în sol. Acestea rețin mai puțin apa și o pierd mai ușor prin evaporare (Neamțu T., 1996). De-a lungul anilor s-au efectuat cercetări privind folosirea unor stabilizatori de structură (Krillium, Amfolit, Vama ,Quatermar) și pe terenurile în pantă.
Permeabilitatea solului reprezintă însușirea solului de-a permite infiltrarea apei într-un anumit timp pe întregul profil de sol, iar un sol permeabil permite circulația apei cu aceiași viteză în toate orizonturile. Dacă pe profilul de sol apare un orizont în apa care se infiltrează încet sau deloc, iar acel orizont este aproape de suprafața, eroziunea este mare.
Umiditatea solului influențează de asemenea eroziunea solului, dacă ploile torențiale cad pe un sol umezit deja, infiltrarea este mai scăzută, apa scurgându-se și provocând eroziune.
Însușirile chimice ale solului: Humusul are un rol important în ce privește fenomenul de eroziune, întrucât acesta contribuie la formarea structurii solului, cu toate consecințele amintite anterior.
Calciul prezent în complexul absorbtiv prin proprietățile sale de coagulare, determină o structură mai bună, cu consecințe asupra eroziunii.
Sodiul prezent în complexul coloidal determină dispersia particulelor de sol, iar înrăutățirea structurii solului va favoriza eroziunea solului.
Oxizii de aluminiu, silicea coloidală sau oxizii de fier prezenți în sol determină o slabă rezistență la eroziune.
1.6.5. Exploatarea terenurilor
1.6.5. Land use
Degradarea terenului datorită exploatării lui necorespunzător, urmare a unui mod de folosință sau a unui management greșit, duce la diminuarea capacității actuale și potențiale de a realiza profituri.
Cercetările referitoare la evoluția solurilor agricole, atât la nivel mondial, cât și în țara noastră, scot în evidență tendințe negative, agricultura, fiind, atât element care produce degradare, cât și victimă a degradării produsă de alte activități socio-economice, dar și de ea însăși. Solul suportă cele mai accelerate și puternice schimbări ca urmare a intervențiilor antropice în agricultură și are efecte directe sau indirecte asupra celorlalte resurse ale mediului înconjurător (BUCUR și colab., 2011).
În literatura de specialitate este recunoscut faptul că apariția, dezvoltarea și amplificarea degradării solului este provocată, în mod general, de către activitățile antropice și în mică parte de anumiți factori naturali. Activitățile antropice răspândite în agricultura convențională în combinație cu factorii naturali produc degradarea fizică, chimică și biologică și provoacă eroziunea hidrică și eoliană, excesul de apă (BOCK și colab.,1990).
Eroziunea solului produce mari obstacole în întrebuințarea terenurilor. În acest sens se poate preciza că eroziunea în suprafață aduce la zi orizonturile inferioare cu o textură mai grea sau roci tari, ceea ce reprezintă un mare inconvenient în execuția lucrărilor solului. Împărțirea terenului în parcele mici duce la imposibilitatea executării corecte a lucrărilor mecanice. Anual, eroziunea în adâncime provoacă pierderea unei suprafețe de aproximativ 2.300 hectare care ar putea fi cultivată, iar adăugând și contribuția alunecărilor de teren, se evaluează că aceste procese de degradare a terenurilor scot din cultură în România aproximativ 5.000 de hectare anual (MOȚOC, 1983).
Eroziunea solului produce piedici în valorificarea terenurilor și are o influență puternică asupra poluării mediului.
1.7. MODIFICAREA PROPRIETĂȚILOR SOLULUI PRIN EROZIUNE
1.7. SOIL MODIFICATIONS WITHIN EROSION
Eroziunea terenurilor determină transformarea unor proprietăți ale solului, care provoacă reducerea fertilității și bineînțeles scăderea producției agricole (BULLOCK și colab., 1999).
Eroziunea influențează procesul de formare a solului prin încetinirea procesului de bioacumulare și produce modificări ale însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului (CHOI și colab., 2005).
Orizonturile inferioare ale solului ajung la suprafață prin eroziune. Acestea de multe ori au caracteristici fizice mai puțin avantajoase decât orizontul cu conținut de humus. Experiențele care s-au efectuat în România accentuează că dintre toate proprietățile fizice, în condiții de eroziune, se evidențiază foarte clar densitatea aparentă și capacitatea de apă utilă. Având în vedere că la aproape toate solurile erodate densitatea aparentă crește, ne putem da seama că este vorba despre o tasare mai puternică decât în cazul solurilor neerodate. ICHIM și colaboratorii (2000), subliniază că valoarea capacității de apă utilă pe solurile erodate din Dobrogea și Moldova se reduce cu 10 –30%.
Rezultatul acestor transformări ale însușirilor fizice ale solurilor erodate se evidențiază prin înrăutățirea regimului lor hidrologic. În acest caz, cantitatea de apă infiltrată în sol se reduce și crește valoarea coeficientului de scurgere, respectiv raportul dintre apa scursă și cantitatea de precipitații care a cauzat scurgerea lichidă. Este bine de știut că transformările în regimul hidrologic ale solurilor erodate dirijează la sublinierea lipsei de apă pe terenurile deluroase.
În cadrul solurilor care au diferențiere texturală pe profil, eroziunea înlesnește schimbarea texturii orizontului arabil, iar la terenurile care sunt puternic erodate, apar diferențieri texturale și mai puternice, în funcție de natura substratului litologic.
Raportat la terenurile plane, caracteristicile chimice ale solului diferă pe versanți. La fel și caracteristicile fizice, dar cu modificari mai mari. Printre caracteristicile chimice influențate, se află: conținutul de humus, conținutul de azot hidrolizabil, conținutul de fosfor mobil, conținutul de carbonat de calciu. eroziunea dăunează orizontului cu humus și în timp ce avansează are loc o diminuare a resurselor de humus, azot și fosfor asimilabil, urmând ca pe măsură ce eroziunea ajunge în orizonturile inferioare, ritmul de diminuare a conținutului în aceste elemente să scadă, însă, pe cernoziomuri, crește conținutul în carbonat de calciu.
ICHIM și colaboratorii (2000), stabilesc că în funcție de starea de eroziune, valoarea indicatorilor chimici se reduce cu 60 – 80% și a stabilit că rezervele de humus sau micșorat cu aproximativ 10% în cazul erodării a 50% din orizontul A, cu 30% când eroziunea ajunge la baza orizontului A, cu 43% când se interceptează baza orizonturilor de trecere și cu 64% când solul s-a erodat până la orizontul C. Deteriorarea proprietăților chimice ale solurilor prin eroziune are ca și consecință o diminuare a fertilității solurilor erodate. O particularitate a solurilor erodate este nesiguranța producției de la un an la altul. Aceasta depinde de distribuția precipitațiilor. Scăderea producției este determinată de
pierderea fertilității solului prin eroziune.
Din literatura de specialitate se cunoaște că, cele mai mici recolte din România se obțin în arealele cu suprafețe mari de terenuri în pantă. Cel mai reprezentativ indiciu al fertilității solului este mărimea recoltelor. O ipoteză de estimare a intensității eroziunii este în funcție de reducerea volumului recoltei în raport cu cea obținută pe terenurile neerodate (DÎRJA și colab, 1999), spun unii cercetători. În studiile făcute în țara noastră, s-a folosit grâul ca plantă test, având în vedere că acesta se cultivă pe suprafețe mari în cadrul terenurilor în pantă. La transformarea fertilității solului datorită eroziunii, grâul este mai sensibil decât porumbul.
Studiind rezultatele obținute pe soluri cu stări de eroziune diferite, ICHIM și colaboratorii (2000), evidențiază că producția de grâu scade pe măsură ce eroziunea crește, însă în mod diferit, în funcție de modificarea proprietăților orizonturilor ajunse la suprafață prin eroziune. La solurile de pădure, când eroziunea afectează sub orizontul AB, producția se micșorează cu aproximativ 35%, pe când la solurile cernoziomice micșorarea este de aproximativ 50 – 55% în cadrul aceleiași adâncimi. Ca o medie, producția se diminuează cu 20% când s-a erodat 50% din orizontul cu humus, cu 42% când eroziunea ajunge la baza rizontului A, cu 52% când s-au erodat orizonturile de trecere și cu 72% în orizontul C.
MOȚOC (1983) apreciază că o creștere rapidă a pierderilor de recoltă se constată atunci când eroziunea afectează orizontul cu humus sau de tranziție dar, pe măsură ce eroziunea avansează, pierderile anuale de recoltă se reduc. Pe termen scurt pierderile de recoltă nu sunt mari, însă pe termen lung acestea devin foarte ridicate, deoarece sunt însumate pierderile din anii anteriori. Comportarea altor culturi agricole pe soluri erodate este diferită în raport cu grâul. Anii cu o climă normală, oferă producții la viță de vie și porumb mai mari pe solurile erodate, comparativ cu alte culturi. În schimb, în anii în care seceta este mare, au loc scăderi de producție considerabile și la aceste plante pe solurile care sunt puternic erodate. Cu toate că diminuarea producției pe solurile erodate este o problemă generală, diferențele de producție dintre solurile erodate și solurile neerodate se poate micșora prin lucrări agrotehnice corespunzătoare (MOȚOC și MUNTEANU, 1963; MOȚOC, 1975).
Producțiile mici de pe terenurile erodate pot fi explicate datorită atât fertilității scăzute a solurilor cât și faptului că șiroaiele de apă pot descoperii rădăcinile plantelor, afectându-le condițiile de existență.
CAPITOLUL II
STUDIUL CADRULUI NATURAL AL BAZINULUI HIDROGRAFIC ANIEȘ
STUDY OF NATURAL ENVIRONMENT OF ANIES HIDROGRAPHIC BASIN
2.1. LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ A TERITORIULUI
2.1. GEOGRAPHICAL LOCATION AND ADMINISTRATIVE PLANNING
Spațiul geografic din cadrul bazinului hidrografic Anieș se suprapune peste zona de contact geografic și morfologic al [NUME_REDACTAT], ca parte integrantă a [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] fac parte din grupa Maramureșano-Bucovineană situați între [NUME_REDACTAT] în vest și [NUME_REDACTAT] în est. Limita de nord cu [NUME_REDACTAT], este reprezentată de un abrupt puternic a straturilor geologice denumită falia [NUME_REDACTAT], iar în sud, masivul este delimitat de [NUME_REDACTAT] Mare, dincolo de care se înalță [NUME_REDACTAT].
Figura 2.1. Localizarea la nivel național a bazinului hidrografic Anieș (original)
Figure 2.1. Geographic localization (original)
Considerați unii din cei mai reprezentativi munți din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], cristalini prin constituție, alpini prin caractere și peisaj domină prin mareția lor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (COLDEA, 1990).
Bazinul hidrografic Anieș este situat în zona bazinului de drenaj a cursului superior al [NUME_REDACTAT] în partea de nord a județului Bistrița –Năsăud.
Din punct de vedere geografic se întinde între 47º25’54” și 47º30’28” latitudine nordică și 24º31’30” – 24º80’30” longitudine estică, partea sudică fiind punctul de confluență a văii Anieș cu [NUME_REDACTAT], pe raza localității Anieș la o altitudine de 498 m, având o suprafața este de 13468 ha.
Figura 2.2. Amplasarea zonei de studiu in cadrul județului (original)
Figure 2.2. The location of the study area in the county (original)
[NUME_REDACTAT] are stabilite următoarele limite: una vestică și una estică care se desprind din crestele principale a munților Rodnei, cea nordică urmarește falia [NUME_REDACTAT] marcând contactul dintre cristalinul [NUME_REDACTAT] și depozitele oligocene din [NUME_REDACTAT], aceasta desfășurându-se pe creasta interfluviului și una sudică la vărsarea Anieșului în [NUME_REDACTAT]. În funcție de limitele bazinului se pot stabili atât intrările cât și ieșirile în unitate, limita sudica reprezentând singura cale de acces pe suprafața bazinului.
Din punct de vedere litologic, evolutiv și altimetric Anieșul este o vale de tip epigenetic care s-a derulat simultan, adâncindu-se continuu în șisturile cristaline și sedimentare, odată cu formarea masivului Rodnei și instalarea rețelei hidrografice a [NUME_REDACTAT].
Figura 2.3. Relieful bazinului Anieș (Captura google maps)
Figure 2.3. Anieș basin topography (Capture google maps)
Forma bazinului hidrografic este aproape triunghiulară și îndeplinește rolul de recipient al materiei și energiei care intră în sistemul fluviatil al Somesului și creează un relief cu pante accentuate și cu o densitate de văi bine fragmentate.
În partea din aval a bazinului în lungul râului este asezat satul Anies, apartinând din punct de vedere administrativ de comuna Maieru, într-o depresiune intramontană care îi poartă numele la o altitudine de 498 m fiind punctul de confluență a bazinului Anieș cu [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] afluent al [NUME_REDACTAT] se formează la confluența brațelor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] având ca principali afluenți de stanga [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Tomnatec și principali afluenți de dreapta [NUME_REDACTAT], Blidăreasa, Runcu și Muncelul
2.1.1. Elemente de identificare a terenurilor din cuprinsul bazinului hidrografic
2.1.1 Elements of land identification of basin contents
Prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform Legii nr. 1/2000 și Legii 247/2005, și fostele pășuni împădurite, cu consistența ≥ 0,4, suprafețele de teren din cuprinsul bazinului Anieș aparțin comunelor Maieru, [NUME_REDACTAT], Feldru, Năsăud, Salva și Rebra. Fondul forestier ce cuprinde trupuri de pădure răspândite pe teritoriul bazinului sunt administrate de O.S. Maieru R.A, O.S. [NUME_REDACTAT] R.A și O.S. [NUME_REDACTAT]
2.1.2. Situația ariilor naturale protejate din bazinul hidrografic Anieș cuprinse in PNMR
2.1.2. Natural protected areas Anieș basin contained in PNMR
Din vegetatia forestieră proprietate publică a comunelor Feldru, [NUME_REDACTAT], Năsăud și Romuli în conformitate cu Rețeaua ecologică europeană Natura 2000 și a prevederilor art. 28, din O.U.G. nr. 57/2007, au fost incluse suprafețe teren de vegetație forestieră, alpină și subalpină în aria naturală protejată [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] este o arie naturală protejată înființată prin OM nr. 7/1990 și confirmată prin Legea 5/2000, iar conform prevederilor OUG 57/2007, privind regimul ariilor protejate naturale, PNMR face parte din categoria parcurilor naționale. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a fost declarat Rezervație a Biosferei de către Comitetul MAB UNESCO la cea de a VI-a sesiune a [NUME_REDACTAT] de Coordonare a [NUME_REDACTAT] – Biosfera, care a avut loc la Paris în 1979.
Conform L 462/2001 privind regimul ariilor protejate rezervațiile biosferei au ca scop protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice care cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice, floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile și armonioas
Rezervația a fost înfiintață în anul 1932 – la început fiind protejat numai golul de munte din jurul [NUME_REDACTAT] (183 ha). Mai târziu suprafața rezervației a fost extinsă ajungând la 3300 ha. În prezent [NUME_REDACTAT] are o suprafață de 44000 ha, dintre care 8200 ha este zonă de protecție integrală, 11800 ha zonă tampon și 24000 ha zonă de tranziție (www.unesco.org). În ceea ce privește baza legală actuală, [NUME_REDACTAT] se suprapune pe aceeași suprafață cu [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], în suprafață totală de 46399 ha.
Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările [NUME_REDACTAT] – Biosferă de sub egida UNESCO. Aceste rezervații sunt recunoscute la nivel internațional în cadrul rețelei UNESCO din [NUME_REDACTAT] – Biosferă rezervațiile biosferei constituindu-se într-o [NUME_REDACTAT].
Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, dupa cum urmează: (PLAN DE MANAGEMENT PNMR, 2014)
Rezervații științifice
Rezervațiile științifice sunt arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt pastrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfășurarea oricaror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management. Sunt enclave în care activitățile antropice sunt eliminate complet sau restrânse la cercetare științifică și monitorizare, nefiind permisă nici o activitate de exploatare a resurselor naturale. Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN [NUME_REDACTAT] Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice acestea fiind [NUME_REDACTAT] (3300 ha), [NUME_REDACTAT] (409 ha), Lala – Bila (1646,9 ha) și Corongiș (592,4 ha).
Figura 2.4. Zone de protecție PNMR (Plan de management PNMR 2013)
Figure 2.4. Protection areas in PNMR (PNMR management plan 2013)
Zone de protecție integrală
Ariile naturale protejate ce pot fi incluse în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] ca zone de protecție integrală ,,core areas” cu suprafață totală de 25880,6 ha din zona de studiu sunt incluse rezervația botanică Poiana cu Narcise din [NUME_REDACTAT] (5 ha), rezervația mixtă [NUME_REDACTAT] (50 ha).
Zone de conservare durabilă – tampon
Zonele tampon, în parcurile naționale denumite zone de conservare durabilă, fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de dezvoltare durabilă, sau limitele externe ale parcului. Aici sunt incluse în primul rând parcele întregi limitrofe zonelor cu protecție strictă sau integrală, unde sunt permise lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafețe întinse.
Zone de dezvoltare durabilă
Zone de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt zonele în care se permit activități de investiții și dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricaror efecte negative semnificative asupra biodiversității. Această zonă include intravilanul din bazinul Anieșului. În această categorie se încadrează restul suprafeței care este limitată spre exterior de limitele parcului național, și spre interior de limitele zonei de conservare durabilă.
Zone ecologice
Sunt limitrofe parcului și necesită anumite reglementări cu scopul evitării fragmentării habitatelor unor specii de interes deosebit, încurajându-se menținerea coridoarelor ecologice (de circulație) dintre aceste areale și cele din parc. Astfel se încurajează pastrarea integrității rețelelor ecologice existente.
2.2. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR IN DOMENIU
2.2. SHORT HISTORY RESEARCH
2.2.1 Istoricul cercetărilor geografice
2.2.1. Geographical history research
În anul 1921, Emm. [NUME_REDACTAT], în timpul excursiilor pe care le-a facut în [NUME_REDACTAT], semnalează unele aspecte legate de relieful glaciar din zonă. După câtiva ani, în 1927, [NUME_REDACTAT] publică un studiu asupra reliefului glaciar din partea orientală a acestor munți. [NUME_REDACTAT] Morariu, în 1937 publică un studiu interesant asupra păstoritului din acesti munți, iar în 1940 publică un alt studiu referitor la glaciația cuaternară din acești munți. Apoi urmează o serie de lucrări interesante elaborate de [NUME_REDACTAT], a carei teza de doctorat s-a concretizat în lucrarea „[NUME_REDACTAT] –studiu morfogeografic” (1978). Altă lucrare interesantă este cea a lui (N. Barbu 1976) privind caracterul tânar al [NUME_REDACTAT]. În anul 1973, [NUME_REDACTAT], în [NUME_REDACTAT], abordează și problema reliefului din [NUME_REDACTAT].Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz, autorii carții [NUME_REDACTAT] (1974), analizând suprafețele de eroziune din Carpați, fac referiri și la cele din [NUME_REDACTAT].
2.2.2. Istoricul cercetărilor geologice
2.2.2 Geological history research
Studiile geografice au fost precedate de cele geologice, interesul pentru alcatuirea geologică a acestor munți a fost provocat de intensificarea exploatărilor metalelor neferoase de aici. Dintre cei care și-au adus contribuția în acest domeniu, lui P. [NUME_REDACTAT] îi revine meritul de a fi primul, în 1826 informând asupra structurii geologice a acestor munți. În 1860, Ferdinand von Richthofen, geolog și geograf, a distins în cristalinul acestor munți prezența gnaisului, micașisturilor, cuarțitelor și a calcarelor cristaline. Tot în acea perioadă, 1864, Fr. [NUME_REDACTAT] detaliază structura geologică a acestei zone, întocmind o harta geologică a împrejurimilor [NUME_REDACTAT], publicată mai târziu de Weber în anul 1915. În 1927, [NUME_REDACTAT] și I. Atanasiu aduc un nou punct de vedere privind geologia masivului Rodnei. I. [NUME_REDACTAT] (1929-1930) emite ideea că cele două grupe de șisturi cristaline se găsesc în poziție anormală.
2.2.3. Istoricul cercetărilor botanice din [NUME_REDACTAT]
2.2.3. Botanical history research in [NUME_REDACTAT]
Diversitatea geomorfologică și pedoclimatică a acestor munți a determinat apariția unei mari bogății floristice, care a atras atenția botaniștilor străini și autohtoni încă de la sfârșitul secolului al XVIII- lea. Primul botanist străin care, cu ocazia unor expediții științifice întreprinse în Galiția și Bucovina, în anii 1788-1795 a vizitat și [NUME_REDACTAT] Mare a fost francezul [NUME_REDACTAT] care a descoperit și a descris din regiune Aconitum moldavicum Hacq., specie subendemică pentru Carpați. In aceeași perioadă au efectuat cercetări floristice pe [NUME_REDACTAT] și botaniștii A. Waldstein și P. Kitaibel, care au descris specii rare și importante sub aspect fitogeografic, cum sunt: Silene nivalis, Dianthus compactus
Ranunculus crenatus, Saxifraga cymosa și Chrysantheum rotundifolium.
Investigații floristice mai amănunțite asupra vârfurilor înalte din ramura estică a masivului (Corongiș, Gărgălău, Galați) a făcut la începutul secolului al XlX-lea G. Baumgarten, iar rezultatele acestor cercetări au fost incluse în opera sa monumentală apărută în 1816. In această primă sinteză floristică a Transilvaniei au fost menționate din [NUME_REDACTAT] peste 240 specii de plante. Raritățile floristice descrise de el au atras atenția unor botaniști renumiți din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, cum au fost: Th. Kotschy (1852), F. Herbich (1859), F. Schur (1866), M. Fuss (1866) etc, care vor cerceta și [NUME_REDACTAT].
Pe lângă descrierea unor noi specii pentru Transilvania, ca Rhododendron myrtifolium, Draba kotschy, Festuca flaccida, în lucrările lor întâlnim și numeroase date corologice referitoare la plantele din [NUME_REDACTAT], contribuind astfel la o mai bună cunoaștere a florei acestora. Unele contribuții la cunoașterea florei Pietrosului au adus și botaniștii F. Hazslinszky (1868) și L. Wagner (1876). Din nefericire însă, unele specii semnalate de acești botaniști în lucrările lor nu au mai fost regăsite în secolul nostru, rămânând îndoielnice pentru flora [NUME_REDACTAT].
Tot în această perioadă își publică lucrarea sa monografică eruditul botanist F. Porcius (1878). Cele peste 800 de specii montane enumerate de pe versantul transilvănean al [NUME_REDACTAT] au fost rodul a numeroase investigații întreprinse ani la rând de autor în diverse zone ale masivului. Unele dintre aceste specii sunt descrise ca noi pentru Transilvania, de exemplu Centaurea carpatica Porc, Heracleum carpaticum Porc. iar altele precum Festuca porcii Hank. și Saussurea porcii Deg. au fost dedicate renumitului botanist drept omagiu.
Spre sfârșitul sec. al XIX-lea a mai explorat sub aspect floristic versantul maramureșean al [NUME_REDACTAT] și botanistul polonez H. Zapalovicz (1889). Dintre cele 1013 specii enumerate în lucrarea sa, o bună parte sunt menționate din acest masiv. Câteva remarci corologice și ecologice asupra unor specii endemice carpatice se găsesc și în lucrarea lui A. Procopianu – Procopovici (1887. La începutul sec. al XX-lea, A. Pax (1898, 1919) își publică lucrările de sinteză asupra Carpaților, în care întâlnim numeroase specii de fanerogame citate din [NUME_REDACTAT]. Tot în acest timp își publică datele floristice privitoare la unele specii din partea estică a masivului (Corongiș, Putredu) botanistul I. Prodan (1913). Câțiva ani mai târziu apare lucrarea de sinteză privind vegetația și flora Transilvaniei elaborată de Al. Borza (1929), în care sunt citate și din [NUME_REDACTAT] specii interesante, sub aspect fitogeografic: Ranunculus crenatus, Rhododendron myrtifolium, Heracleum carpaticum, Silene nivalis, Festuca porcii, Ligularia carpatica, Melampyrum saxosum etc.
Date corologice asupra unor specii din masiv găsim în lucrările publicate de I. Resmeriță (1973). De asemenea, Tr. Ștefureac (1952, 1963, 1971, 1983) publică, pe lângă numeroasele date briofloristice din [NUME_REDACTAT], și noi date fitocorologice asupra unor specii rare, cum este Kobresia simpliciuscula, la a doua stațiune din țară. în zona Vf. Inău s-a găsit Ranunculus glacialis, specie importantă din punct de vedere floristic.
Investigațiile fitocenologice asupra covorului vegetal din [NUME_REDACTAT] au început mult mai târziu și s-au rezumat la câteva formațiuni de vegetație mai frecvente. Prima imagine fitogeografică a masivului o dă Al. Borza (1929) prin delimitarea circumscripției [NUME_REDACTAT], pe baza câtorva specii endemice rare, care conferăgrupărilor vegetale un colorit regional aparte. Aceste specii rare au fost preluate de R. Soo (1930) în studiul său comparativ efectuat asupra vegetației [NUME_REDACTAT] și Carpaților, utilizate ca diferențiale geografice în delimitarea unor asociații lemnoase zonale. Contribuții la studiul vegetației masivului a adus și A. Nyarady (1963, 1966, 1968, 1971) prin publicarea unor taxoni mai importanți sub aspect fitogeografic și a unor conspecte cu asociații zonale.
De pe versantul maramureșean sunt publicate unele asociații mai ales de pajiști subalpine, și de Resmeriță (1975, 1976, 1979 1981). În ultimii ani au mai apărut lucrări referitoare la unele fitocenoze inedite din masiv (Coldea, Tauber și Pânzariu, 1981 Coldea, 1984, 1985), precum și o lucrare semnată de E. Olos (1982) ce descrie câteva asociații de la [NUME_REDACTAT]. O lucrare deosebită privind flora și vegetația [NUME_REDACTAT] o constituie [NUME_REDACTAT] – Studiu geobotanic realizat de Gh. Coldea, 1990.
2.3. CONDIȚII FIZICO-GEOGRAFICE (NATURALE, DE MEDIU)
2.3. PHYSIC-GEOGRAPHICAL CONDITIONS (NATURAL ENVIRONMENT)
2.3.1.Relieful
2.3.1 [NUME_REDACTAT]-ne pe rezultatele si pe concluziiile trase de câțiva dintre geologi (Th. Krautner, I. Băcilă) munții Rodnei un aspect relativ complex și variat, fapt datorat complexității geologice, geomorfologice, hidrologice și pedologice, care s-au au avut loc de-a lungul timpului.
Ca și restul catenei carpatice s-au înălțat în perioada marilor cutări ale scoartei terestre, in era secundară, pătrunzând ca un pinten lat spre V, intre [NUME_REDACTAT] si cea a Maramureșului. Alcătuirea și aspectul orografic al masivului au cunoscut, după aceea modificări continue datorită frământărilor de mai târziu ale scoartei terestre și actiunea agenților fizici, aducând insemnate schimbări asupra înfățișării pe care munții o capătaseră în prima fază a orogenezei. În tertiar (miocen) s-au produs deplasările de strate care au dat naștere faliilor din nordul și sudul și masivului fiind si limitele bazinului Anieș.
Structura geologică se reflectă puternic în relief, după unii autori au aspectul unui horst asimetric, cu flancul nordic abrupt de peste 1000 m (determinat de falia [NUME_REDACTAT]) și cel sudic prelungit până în valea [NUME_REDACTAT] (falia [NUME_REDACTAT]).
Rocile cele mai răspândite, care de altfel constituie și bazinului sunt șisturile cristaline de epizona care sunt orientate pe direcția NV-SE, puternic faliate atât în nord cât și în sud. Partea sudică a masivului, care se suprapune și cursului inferior al văii Anieș este acoperită transgresiv cu formațiuni terțiare alcătuite în mare parte din gresii, marne, calcare și conglomerate. Masa principală de roci în care este sculptată această vale o constituie șisturile cristaline și rocile sedimentare care au o răspândire mai mare în cursul superior , iar cele eruptive apar doar izolat și dețin un mic procent.
2.3.2. Geomorfologie
2.3.2. [NUME_REDACTAT] de altitudine de mai mult de 1650 m (între 498 m și 2167 m – Vf. [NUME_REDACTAT]) denotă existența unor condiții și forme variate.
[NUME_REDACTAT] se remarcă printr-o diversitatea mare a formelor de relief: vârfuri și creste modelate prin procese criogene, versanți de gelifracție, torenți de pietre, culoare de avalanșe, pâlnii și nișe de nivație
Problema suprafețelor de nivelare a fost pusă în atenția oamenilor de știință de către A. Nordon (1931), T. Moraru (1937) și I. Sârcu (1961), procesele de nivelare contribuind la întregirea aspectului greoi și masiv al culmilor muntoase Puzdrele, Gărgălau, Galați.
Calcarele au o răspândire relativ redusă, dar se întâlnesc atât calcare cristaline cât si sedimentare. Cele cristaline apar intercalate în masa de sisturi cristaline si sunt prezente în Vf. Negoiasa, Vf. Corongis și Vf. [NUME_REDACTAT]. Ele se remarcă în relief prin abrupturi, alteori prin platouri. Apar forme exocarstice: lapiezuri în pereții circului [NUME_REDACTAT], doline Vf. Gărgălău.
Endocarstul este reprezentat de calcarele cristaline au favorizat apariția formelor specifice reliefului carstic, respectiv, al lapiezurilor, doline, cursuri subterane, peșteri –P . Laptelui P. din [NUME_REDACTAT], P. cu [NUME_REDACTAT] Rodnei conservă cel mai dezvoltat relief glaciar din [NUME_REDACTAT], motiv pentru care și studiile de morfologie glaciară sunt numeroase în comparație cu cele efectuate în alte masive carpatice orientale precum [NUME_REDACTAT] sau Călimani.
Multă vreme s-a crezut că doar versantul nordic din [NUME_REDACTAT] a fost afectat de modelarea glaciară din pleistocen. L. Sawicki (1911) și de Martonne (1922) depistează câteva mici circuri pe versantul sudic , iar T. Morariu arată în anul 1940 că urmele glaciare de aici nu trebuiesc deloc neglijate.
Relieful glaciar, urmare a altitudinilor ridicate, a avut condiții excelente de formare în [NUME_REDACTAT], unde creasta principală a intrat într-o condiție clară de acțiune a ghețarilor pleistoceni. Manifestări ale glaciațiunilor Mindel, Riss si Wurm, formele glaciare si crionivale, care au lăsat o serie de urme caracteristice: lacuri, văi și circuri, morene, potcoave nivale, culoare de avalanșe, glacisuri de grohotișuri .
Urmele acestora sunt prezente în jurul Pietrosului si a crestei principale dar se detasează între acestea complexele glaciare cu lacuri: Iezer, Buhăescu, Repedea, Negoiescu, Cimpoiesul, Cailor, Bistricioara, Putredu, Inău si Lala. Cea mai importantă caracteristică a circurilor glaciare o reprezintă etajarea microreliefului, în partea superioară se conturează pereți abrupți cu stânci, în parte dezgolite de vegetație, iar la baza acestor abrupturi se dezvoltă trene mari de grohotis cu pantă mică. Văile glaciare au profilul longitudinal în trepte si cel transversal în forma literei „U”, încep imediat de la pragurile glaciare, praguri ce apar si în aval.
2.3.3. Hidrografia și hidrogeologia
2.3.3. Hydrography and hydrogeology
[NUME_REDACTAT], prin masivitatea lor constituie un nod hidrografic, drenajul realizându-se spre patru colectori principali: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Viseu si Iza, rețeaua de râuri fiind organizată în mai multe sectoare hidrografice.
Din punct de vedere hidrografic, [NUME_REDACTAT] aparține în cea mai mare parte bazinului hidrografic al [NUME_REDACTAT] situat la limita sudică și este un organism hidrografic de ordinul I față de colectorul direct râul Tisa.
Rețeaua hidrografică din [NUME_REDACTAT] este organizată, cu deosebire, pe două direcții de evoluție: nord și sud, Caracteristicile cursurilor de apă din această zonă sunt date de relief, astfel râurile de pe versantul nordic sunt mai scurte și repezi, iar cele de pe versantul sudic sunt mai lungi, formând bazine hidrografice mai mari în suprafață.
Bazinul hidrografic Anieș drenează partea de sud a [NUME_REDACTAT] având o rețea hidrologică bine reprezentată, constituit din ape subterane și ape de suprafață și fiind un afluent principal al [NUME_REDACTAT] cu o suprafată de -l39 km2 si lungime de 20 km
În ceea ce privește densitatea rețelei hidrografice din [NUME_REDACTAT], aspectul ei este determinat, pe lângă structura geologică și de evoluția paleogeoglafică, de masivitatea reliefului, de regimul climatic, în special media anuală destul de mare a precipitațiilor și, în ultimul timp, de activitatea antropică,
Valoarea densității rețelei hidrografice ajunge la 0,6 km/km2 și chiar mai mică, ea fiind determinată de: energia de relief mai scăzută, precipitații cuprinse intre 700-900 mm/an, durata stratului de zăpadă 60-70 zile și coeficientul scurgerii medii multianuale de 10-12 l/s/km2,
Principalii afluenți ai Anișului sunt Pr. [NUME_REDACTAT], Pr. [NUME_REDACTAT], Pr. Blidereasa, Pr. Tomnatec, Pr. [NUME_REDACTAT], Pr. Runcu drenează versanții, distribuția, orientarea și regimul de scurgere sunt dictate de condițiile fizico-geografice ale reliefului.
Prezența depresiunilor a coridoarelor fluviale și trecatori reduc masivitatea munților și induc o diversitate remarcabilă a climei și a compoziției chimice a apei.
Dominanța rocilor cristaline compacte determină cantonarea apelor freatice, mai ales în scoarța de alterare, ceea ce nu permite asigurarea unor rezerve importante, fenomen compensat de cantitatea mare de precipitații.
Apele freatice efilează generând izvoare la baza grohotisurilor, scoarțelor de alterare si a solurilor, care se găsesc la adâncimi de 3,0-10,0 m, având debite variabile, aparținând unei zone cu umiditate ridicată (raportul dintre evapotranspirație și cantitatea de precipitații atmosferice este mai mic de 0,9). Apele sunt slab mineralizate (50 – 150 mg/l) si aparțin clasei bicarbonatate, grupa alcalină. (Plan de management PNMR 2013)
Volumul mediu anul s-a calculat pe baza caracteristicilor repartiției scurgerii în timpul anului și a surselor de alimentare, conform datelor furnizate de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Bazinul hidrografic Anieș, se încadrează intr-un regim de tip carpatic apusean.
În timpul iernii regimul hidrografic este influențat în special de cantitățile mici de precipitații sub forma lichidă de regimul termic. Temperaturile negative mențin stratul de zăpadă, determina inghețarea râurilor în funcție de altitudine și a poziției versanților și a maselor de aer dominante.
Tabel 2.1/Tabel 2.1
Scurgerea apei pe suprafața bazinului/ Flow water on basin surface
Primăvara reprezintă sezonul cu fluxul cel mai abundent de precipitații determinat de topirea zăpezii, cantitati mari de precipitații și valori scăzute ale evapotranspirației.
Inundațiile de primăvară apar în urma suprapunerii temperaturilor ridicate, a intensității și duratei precipitațiilor care generează volume mari de scurgere, putân reprezenta 80-85% din precipitații din decursul unui an.
In timpul verii scăderea cantităților de precipitații, creșterea temperaturii aerului și creșterea de acoperire cu vegetație intensifica evapotranspirația fapt care diminuează regimul de scurgere reprezentand 24,4 %. Scăderea cantităților de apă coroborat cu temperaturi ridicate și un număr mare de zile făra precipitații conduc scaderea debitelor de apă și secarea unor izvoare de apă.
Perioada apelor mici de toamnă (lunile septembrie-noiembrie) se caracterizează prin debite mici, și astfel aceasta are o contribuție slabă la realizarea volumului anual mediu de numai 17,3 % deși cantitățile de precipitații se pot dubla față de cele din timpul iernii
În bazinul Anieș în perioada 1960–2007 s-au înregistrat un număr relativ ridicat de viituri, cu o medie de 1– 2 viituri pe an. Ele pot avea un singur vârf maxim (viituri monoundice) cum au fost cele din anii 1 (prima viitură), sau cu mai multe vârfuri (viituri poliundice), Tot în cadrul viiturilor cu mai multe vârfuri sunt și cele produse în anii 1974, 1984, 1995, 2001, 2005 care au avut un vârf principal (maxim) și două vârfuri mai mici (secundare). (SOROCOVSCHI. 2012)
Secarea râurilor – din analiza datelor înregistrate la stațiile hidrometrice din zona [NUME_REDACTAT], precum și din observațiile pe teren rezultă că fenomenul de secare se produce, foarte, cu preponderență toamna, în luna septembrie, eventual octombrie, când pe unii afluenți de mici dimensiuni, rezervele de apă scad, în mod excepțional, prin drenare până la epuizare
Putem sustine că regimul hidrologic este de tipul A, (după [NUME_REDACTAT] a R.P.R. ) care se caracterizează prin ape cu debite mici iarna, unul sau două valuri de ape mari primăvara urmate de viiturile din ploile de la începutul verii, de o scădere a debitului în plină vară pentru ca debitele acestora să crească din nou toamna.
Ape minerale
[NUME_REDACTAT] sunt renumiți pentru resursele lor de ape minerale, exploatate din timpuri istorice. Fichtel (1780) aduce contribuții prin descrierea și identificarea izvoarelor din Rodna și Anieș, iar Wagner (1783) oferă descrieri referitoare la efectele și valoarea terapeutică.
Chimia apelor minerale este puternic influențată de structura geologică a zonei în cazul nostru roci vulcanice, depozitele sedimentare si de flis ale arcului carpatic. Au fost definite patru tipuri de ape minerale:gazoase, ape bogate în CO2, NaCl si H2S.
Apele minerale din Anies sunt cunoscute înainte de secolul al XVII- lea, fiind in posesiunea familiei Bethlen cu numele de Dombhat (izvor de deal sau dâmbul borcutului).
Pe hărțile Iozefine, realizate în perioada 1764 – 1785, la Anieș apar 2 clădiri în zona centrala a Aniesului surse de ape minerale.
Potrivit analizelor chimice ale apelor minerale de Dr. Pataky obține următoarele rezultate la un debit de 25 de găleți pe oră și o temperatură de 10 grade Celsius: carbonat de sodiu 25,60, carbonat de bariu 11,20, clorură de sodium (sare) 7,20, carbonat de magneziu 5,10, sulfat de sodiu 2,40, carbonat de fier 0,90, alti carbonati nedeterminati 46,08
Pe lângă acest izvor în Anieș se mai găsesc încă trei și anume: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Muntelui, [NUME_REDACTAT] si Vl. Tomantecului. Dintre aceste izvoare doar [NUME_REDACTAT] a fost captat și îmbuteliat sub denumirea de „Anieș” (după 1989), mai demult numindu-se [NUME_REDACTAT].
2.3.4. Clima
2.3.4. [NUME_REDACTAT] aerului
Temperatura aerului este strâns legată de poziția geografică a [NUME_REDACTAT] față de marile unități morfologice învecinate și mai ales față de circulația vestică a maselor de aer. Fiind o regiune fragmentată, efectul radiațiilor solare directe, care, în funcție de unghiul de cădere a razelor solare pe o suprafață însorită, este mai mare sau mai mică, radiația cea mai mare fiind pe suprafața pe care razele solare cad sub unghiul cel mai mare.
Tabelul 2.2./Tabel 2.2.
Temperaturile medii lunare multianuale la stația meteorologică Iezer (1990-2012) (sursa: arhiva ANM)/Monthly average temperatures Jeezer multi meteorological station (1990-2012) (source: archive ANM)
Temperatura medie anuală la stația meteorologică, Iezer, este de 1,5ºC, iar amplitudinea medie anuală este de 17ºC.
Conform datelor de la această stație meteorologică, pentru această regiune, izoterma de 10°C a lunii cele mai calde a anului și considerată a fi limita inferioară a etajului periglaciar, se află la 1,800 m, iar a izotermei de 0°C, ce reprezintă limita inferioară de zăpezilor, în timpul iernii, variază între 1,000 și 1,100 m, în funcție de pantă și expoziție, Temperatura medie lunară atinge valoarea maximă descrie o curbă ascendentă în luna iulie (10,8ºC), valoarea minimă se produce în luna februarie (-6,9ºC).
La stația meteorologică Iezer, în perioada 1958-2006 s-au înregistrat, în medie, 195,4 zile/an cu temperaturi medii sub 0º, maximul fiind atins in luna ianuarie (30,7 zile) și minimul în luna iulie (0,3 zile),
Medie anuală de la stația meteorologică Iezer este de 1,5°C, ori această medie este aproape de 0°C, ceea ce înseamnă că această altitudine este de aproape de locul unde se ciclurile de îngheț-dezgheț în aer sunt maxime. Temperaturile medii zilnice extreme sunt de -15,6ºC și 22ºC. Merită subliniat faptul că, că aproximativ 87% din numărul de zile sunt cuprinse între -5°C și 13°C, iar 43% între -5°C și 6°C. Numărul de zile în care temperatura medie este negativă, este de peste 100 pe an, iar numărul de zile, fără îngheț este de 115 pe an. Perioada maximă de zile consecutive negative, este de 33 de zile.
Figura 2.1. Temperatura medie lunară (1990-2012) (sursa: arhiva ANM)
Figure 2.1. The average monthly temperature (1990-2012) (source: archive ANM)
Circulația generală a maselor de aer vestice au favorizat apariția unei amplitudini medii climatice moderate, dar care, în ansamblul ei, este mult mai mare decât față de zonele adiacentei, Această amplitudine medie climatică, care reprezintă diferența între cea mai mare și cea mai mică medie lunară, prezintă valorile cele mai reduse în sectorul alpin al masivului (25,4°C la stația meteorologică Iezer), ceea ce evidențiază o slabă uniformitate a mediilor lunare de temperatură,
Ciclurile de îngheț-dezgheț
Între anii 2006 și 2012, în zona înaltă a [NUME_REDACTAT], respectiv la stația meteorologică Iezer (la peste 1,700 m), au fost observate, în funcție de temperaturile minime și maxime zilnice, o medie de 65 cicluri de îngheț-dezgheț pe an. Dintre aceste 65 de cicluri, doar 6 au avut loc în afara perioadei nivale. Aceasta înseamnă că doar 10% din ciclurile de înghet-dezgheț ale aerului se referă direct la sol și sunt prin urmare, susceptibile de a fi la originea a proceselor periglaciare în sensul strict al procesului. Aceste cicluri pot fi descrise ca fiind "morfogeneză", spre deosebire de cele apărute în timpul ciclurilor nivale, care nu au (sau puțin, în funcție de grosimea zăpadă) efectul asupra sistemului de sol.
Conform datelor de stația meteorolgică Iezer dar și a prelucrărilor statistice, temperaturile aerului din această zonă a [NUME_REDACTAT] prezintă o medie de 121 de cicluri îngheț-dezgheț pe an: 130 în perioada 2006-2009 și 92 în perioada 2009-2012 ceea ce indică o variație multianuală destul de puternică. Numărul de cicluri cu valori de 1°C pe an este de 89. Marea majoritate a acestor cicluri de îngheț-dezgheț se produc între lunile noiembrie și mai, adică în perioada nivală, cu acumulări de zăpadă. Cicluri au avut loc între iunie și octombrie sunt variate în medie de 3. Este bine de diferențiat gerurile estivale de vară, destul de rare în iulie și august cu cicluri (-1°C) în lunile iunie și septembrie-octombrie, marcate de înghețuri în aer mai importante de până -7 -8°C,
[NUME_REDACTAT] circulației atmosferice sunt determinate de poziția [NUME_REDACTAT] față de direcția maselor de aer vestice și nordice (baltice). Din analiza datelor sintetizate și prezentate în roza vânturilor (fig, 5), rezultă că, direcția vântului este predominant sud-vestică (14,3%), Viteza medie cea mai mare este de 5,8 m/s, și o au vânturile ce bat din direcția sud-vest. Vântul are valori mai mari în intervalul decembrie-martie și cele mai scăzute în luna iunie. Valorile mari ale calmului atmosferic înregistrate la stația meteorologică Iezer pot fi datorate modului de amplasare a acestea în căldarea Iezer, care acționează, ca o barieră împotriva circulației maselor de aer.
Un element deosebit îl constituie faptul că, în zona culmilor și a circurilor glaciare ([NUME_REDACTAT], Galați, Gărgălau vânturile din direcția vestică au un caracter permanent. O prezență în teritoriu o reprezintă vânturile din direcția estică (11%) ce se ”scurg” prin intermediul culuarelor, reprezentate de [NUME_REDACTAT] Mare (în sud) și a [NUME_REDACTAT] (în nord), cu o frecvență mai mare în timpul iernii și primăverii, producând inversiuni de vegetație. Aceste inversiuni de vegetație sunt evidențiate de faptul că, pădurile de rășinoase (molid), coboară în zona pădurilor de foioase (fag), luând locul acestora
Precipitațiile atmosferice
Valorile mediilor anuale și multianuale de precipitații din regiunea [NUME_REDACTAT] ies în evidență prin cantitatea mare de precipitații față de regiunile depresionare apropiate sau a celor cu altitudini similare, situație datorată expunerii față de circulația vestică și nordică (de origine baltică) a maselor de aer. Cercetările asupra caracteristicilor climatului din [NUME_REDACTAT], au scos în evidență valori medii anuale de precipitații cuprinse între 900 și 1,210 mm, (la stația Iezer).
Precipitaliile atmosferice se produc neregulat în timp și spațiu, datorită dependenței lor de circulația atmosferică și interdependenței acestora de suprafața activă. Alături de celălalt parametru, temperatura aerului, precipitațiile atmosferice reprezintă un factor important în geneza și evoluția solurilor din această regiune. Distribuția în timp a cantităților de precipitații, este influențată de poziția [NUME_REDACTAT] față de circulația vestică și nordică a maselor de aer, de unde și o diferență extrem de mare între sectorul vestic (unde are loc o descărcare a maselor de aer umede) și sectorul estic (caracterizat printr-o cantitate mai redusă). Această scădere a cantității de precipitații spre estul masivului este determinată de descărcarea fronturilor atmosferice, ca urmare a frecvenței mai mare a ploilor de natură termo-convectivă și orografică,
Conform datelor climatice înregistrate în perioada 1979-2007, la stația Iezer, cantitatea medie anuală de precipitații este de 1,208,5 mm, fiind neuniform repartizată pe luni, anotimpuri și ani. Fața de această medie se remarcă o serie de variații între anii cu precipitații mai abundente și anii, considerați a fi deficitari pluviometric. De exemplu, în anul 2007 s-au acumulat 1,617 mm față de 1996, când au fost înregistrate doar 916 mm.
Indiferent de poziția în altitudine, precipitațiile atmosferice tind să fie mai mare în lunile mai-iulie (416 mm), în timp ce iarna scad cantitățile de precipitații cele mai reduse (206,6 mm), Acest lucru înseamnă că dincolo de o anumită altitudine, majoritatea de precipitații cad în formă solidă. Primăvara cad în medie 24,95% din precipitații, în timp ce toamna 23,53%, acestea reprezentând cantitați intermediare comparativ cu celelalte două anotimpuri (vara și iarna), Explicația acestui prim maxim de precipitații este dată de influența maselor de aer ceva mai calde și mai umede ce provin dinspre [NUME_REDACTAT], fapt ce uneori duce la topirea zăpezilor și la apariția inundațiilor pe versanții vestici.
Figura 2.2. Precipitații medii anuale la stația Iezer (1979-2010)(sursa: arhiva ANM)
Figure 2.2. Annual average rainfall Iezer station (1979-2010) (source: archive ANM)
Precipitații solide se pot înregistra tot timpul anului, insă cele mai multe zile cu precipitații solide se produc in sezonul rece, cu un maxim în luna decembrie (76,3 zile), urmată de lunile ianuarie (15,8 zile) și aprilie (15,7 zile), În sectoarele înalte, zăpada persistă, în general, până în lunile mai-iunie, existând situații în care aceasta rămâne și în luna iulie în sectorul de culme.
Numărul mediu anual de zile cu ninsoare în [NUME_REDACTAT] este de 82 de zile, cu un maxim de 15 zile în luna ianuarie, astfel că, primele ninsori se produc, de regulă atunci când temperatura medie zilnică, scade sub 2-3ºC, iar ultimele ninsori când aceasta trece de 5ºC.
[NUME_REDACTAT] Rodnei, datorită fragmentării foarte mari a reliefului, stratul de zăpadă, se depune neuniform, fiind caracterizat de grosimi mari în special în formele negative de relief (SIMEA, 2012). Numărul mediu anual de zile cu sol acoperit de zăpadă la stația Iezer în perioada 1958-2007 este de 168,9, cele mai multe zile cu strat de zăpadă, se înregistrează în ianuarie-31 zile. Valorile lunare multianuale ale grosimii stratului de zăpadă, variază în sezonul rece de la 1 cm în luna octombrie, până la 37,8 cm în luna martie.
Tabelul 2.3/ Tabel 2.3.
Numărul mediu lunar de zile cu ninsoare (1979-2007) Sursa:arhiva ANM)/
Monthly average number of days with snow (1979-2007) Source: NMA Archive)
2.4. TIPURILE DE CLIMAT DIN MUNȚII RODNEI – BAZINUL ANIEȘ
2.4. CLIMATES IN RODNEI MOUNTAINS – ANIES BASIN
În funcție de starea parametrilor climatici descriși mai sus, precum și a condițiilor de relief (ce includ altitudine, pantă și expoziția versanților), au fost delimitate în bazinul Anieș următoarele tipuri de climat:
Climatul culmilor înalte, subalpine (peste 2,000 m altitudine)- ce cuprinde zona alpină, se deosebește printr-un regim termic relativ echilibrat, unde temperatura medie anuală este negativă (1,5-2,0°C), media temperaturilor maxime este de 3,5°C, iar a celor minime de -2,6°C, Precipitațiile medii anuale sunt de peste 1,100 mm, iar modul de dispunere pe anotimpuri, este inegală, valorile cele mai mari înregistrându-se în lunile de vară iar cea mai mică cele de toamnă, În intervalul de timp analizat s-a putut determina că, în medie în cursul unui an, la altitudini de peste 200 m, sunt 156 zile cu precipitații, din care 89 zile cu ploaie și 67 zile cu zăpadă. Umiditatea relativă anuală este de 85%, iar indicele de ariditate de Martonne are valoare de 102, Conform clasificării Köppen a climatelor, acest sector se încadrează în provincia ET, cu temperatura medie a lunii cele mai calde de sub 10°C,
Climatul montan superior (1,500-2,000 m altitudine)- prezintă un regim termic diferit față de cel precedent, Temperatura medie anuală prezintă o valoare asemănătoare (de 5,2°C), în schimb, temperatura medie maximă este mai ridicată (6,7°C), la fel ca și temperatura medie minimă (1,1°C), Media multianuală de precipitații nu a scos în evidență, până acum, o etajare a cantităților de precipitații căzute, fiind aproximativ aceleași (1000,5 mm), mai ales pe versanții vestici, La fel ca și în zona culmilor înalte, lunile de vară însumează cea mai mare cantitate de precipitații (42%), iar cele de toamnă cea mai mică cantitate (18%), După indicele Köppen de clasificare a climatelor, această zonă corespunde provinciei climatice Dfck, cu trei luni pe an cu temperaturi medii mai mari de 10°C,
Climatul montan inferior (900-1,500 m altitudine)- se definește prin ierni mai blânde și veri ceva mai calde decât cele specifice zonelor mai înalte, Temperatura medie anuală este de 5,0°C, deci cu o relativă uniformitate până la acest nivel de altitudine, dar cu o medie a temperaturii medie maxime mult mai mare (8,7°C) și cu aceeași medie a temperaturii medie minime (de 2,3°C), Cantitatea de precipitații variază extrem de mult, de la valorii de 900-1,000 mm, Ca și în cazul climatelor anterioare, ponderea cea mai mare o au precipitațiile de vară, însă cele de toamnă nu întotdeauna prezintă mediile cele mai scăzute, Umiditatea relativă medie anuală este de 85%, iar indicele de ariditate de Martonne este de 100, Conform sistemului de clasificare a climatelor această zonă se încadrează în provincia climatică Dfk, cu precipitații suficiente și temperatura lunii celei mai calde sub 18°C,
Climatul zonelor joase (sub 486-800 m altitudine)- se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 7,5°C (în [NUME_REDACTAT] Mare). Creșterea temperaturii se explică datorită influenței maselor de aer vestice, mai calde, ce intră în sistemul montan prin intermediul culuarului [NUME_REDACTAT]. Media anuală de precipitații este de 750,1 la Rodna. Și aici ponderea cea mai mare o au precipitațiile de vară (65%), iar cea mai mică, spre deosebire, de celelalte zone climatice, se înregistrează în lunile de iarnă. Umiditatea relativă medie anuală variază în limitele 74-77%, în timp ce indicele de ariditate de Martonne prezintă medie de 88, Conform sistemului de clasificare a climatelor Köppen, această zonă corespunde provinciei climatice Dfbk, cu temperaturile lunii cele mai calde de 18-22°C și cu cel puțin 4 luni pe an cu temperaturi medii de peste 10°C.
CAPITOLUL III
MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE
MATERIAL AND METHODS OF RESEARCH
3.1. STUDIUL INVELIȘULUI DE SOL
3.1. SOIL COVER STUDY
Studiul morfogenetic al solului s-a realizat prin metode de teren și de laborator care să cuprindă și să redea cât mai fidel caracteristicile învelișului pedogenetic, aceste caracteristici fiind redate prin: deschidere de profile și descrierea morfologică a solurilor, descrierea și identificarea vegetației specifice, determinări expeditive în teren, analize de laborator, prelucrarea informației și interpretarea acesteia.
Cercetările în teren de pe suprafața bazinului hidrografic Anieș au fost materializate prin:
Cercetarea condițiilor ecopedologice și descrierea morfologică a solului cercetat s-a făcut după "[NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor" (2003), completat de către "Metodologia elaborării studiilor pedologice" (vol. I, II, III) elaborată de către I.C.P.A. București în 1987.
Amplasarea și deschiderea de profile s-a efectuat în zone reprezentative ale spațiului cercetat astfel încât să traverseze toate unitățile principale de relief și litologice, precum și diferite formațiuni vegetale corelându-se învelișul de sol cu factorii naturali. Au fost deschise un numar de 30 profile de sol, din care s-au recoltat și analizat probe în laborator
– Probele au fost recoltate pe orizonturi pedogenetice, atât în așezare naturală cât și în așezare modificată în cazul profilelor.
– Pentru caracterizarea fizică și hidrofizică recoltarea probelor de sol în așezare naturală s-a făcut în cilindri metalici de volum cunoscut, la umiditatea momentană a solului.
– Pentru caracterizarea fizico-chimică recoltarea probelor în așezare modificată s-a facut în pungi la umiditatea momentană a solului.
Descrierea profilului de sol s-a realizat pe formulare tipizate, folosind simbolurile din indicatorii existenți în volumul al III-lea al metodologiei de elaborare a studiilor pedologice iar datele obținute au fost interpretate și prezentate sub formă de tabele și grafice.
Analizele și alte determinări au fost executate în laboratoarele Universitatii de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca și la Oficiul pentru [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], după norme și standarde naționale, aprobate de către Asociația de Standardizare din România (A.S.R.O.)
Pentru a caracteriza solurile s-au efectuat următoarele analize fizice și chimice
3.1.1. Analize fizice de laborator
3.1.1. Physical laboratory analysis
– Analiza granulometrică – sau tratarea probelor de sol pentru realizarea dispersiei s-a făcut după procedeul Kacinski, cu mențiunea că probele cu un conținut de materie organică de peste 5% au fost tratate cu perhidrol. Separarea fracțiunilor granulometrice s-a făcut prin: cernere, pentru fracțiunile granulometrice mai mari de 0,02mm; pipetare, pentru fracțiunile granulometrice mai mici de 0,02mm;
– Densitatea solului (D)- s-a determinat prin metoda picnometrului, folosind ca lichid inert benzenul;
– Densitatea aparentă (DA) sau masa volumetrică, s-a stabilit la probele recoltate în așezare naturală în cilindri metalici;
– Porozitatea totală (PT) – a fost determinată prin calcul, folosind formula :
unde: PT- porozitatea totală, în %; D – densitatea, în g/cm3; DA- densitatea aparentă, în g/cm3;
-Umiditatea solului (W) – prin uscare la etuvă la 1050C, fiind determinate umiditatea probelor de sol uscate la aer;
-Coeficientul de higroscopicitate (Hy) – prin uscarea probei la 1050C, umezite în prealabil la echilibru, cu o atmosferă saturată cu vapori de apă (în prezența unei soluții de H2SO4);
– Coeficientul de ofilire (CO) – s-a determinat indirect prin calcul folosind formula:
unde: CO- coeficientul de ofilire, în % din masă; Hy – coeficientul de higroscopicitate, în %, din masă, 1,5 – factor de multiplicare;
– Capacitatea de apă în câmp – estimată pe baza texturii și a densității aparente;
– Capacitate de apă utilă (CU) – prin calcul, folosind formula:
;
unde: CU- coeficientul de apă utilă, în % din masă; CC- capacitatea de apă în câmp, în % din masă; CO- coeficientul de ofilire, în % din masă;
3.1.2. Analize chimice de laborator
3.1.2. Chemical laboratory analysis
– pH-ul ( în apă ) – Metoda potențiometrică, unul dintre electrozi, cel de referință (electrod de calomel sau de clorură de argint) cu potențial constant nu este influențat de ph-ul soluției cercetate. În raport cu acesta se măsoară potențialul celuilalt electrod de lucru, din membrană de sticlă. PH-ul suspensiei apoase în raport 1: 2,5 se folosește ca șiu valoare numerică de apreciere a reacției solului fiind caracteristic pentru diferite tipuri și subtipuri de sol.
– humusul (carbonul organic din soluri) – determinat prin metoda Tiurin, bazat pe procedeul de oxidare prin tratarea probei de sol cu bicromat de potasiu în acid sulfuric, excesul de bicromat fiind determinat prin titrare cu soluție de sare Mohr 0,2 n.
– CaCO3 total – determinat prin metoda gazometrică cu aparatul Scheibler, rezultatul fiind exprimat în procente;
– azotul total (N) – determinat prin metoda Kjeldalh, prin care mineralizarea se face cu H2SO4 concentrat în prezența unui catalizator;
– fosforul accesibil ( mobil ) – determinat după metoda Egner- Riehm- Domingo (1960), prin extracție în soluție de acetat-lactat de amoniu. Dozarea P s-a făcut colorimetric, cu albastru de molibden. Rezultatele se exprimă ppm P;
– potasiul accesibil ( mobil ) – determinat prin extracție după metoda Egner- Riehm-Domingo (1960) și dozarea prin fotometrie cu flacără. Rezultatele se exprimă de asemenea în ppm;
– raportul C/N- determinat prin calcul, după formula:
;
unde: C- carbon organic, fiind dat de raportul humus/1,724; N- azot total, în procente; 12,01- numărul de atomi grami de C/100g sol; 14,08- numărul de atomi gram de N/100g sol;
– Determinarea acidității de schimb ( SH ) – determinat prin percolare la epuizare cu soluție de acetat de potasiu 1N, la pH=8,3;
Determinarea capacității de schimb cationic ( T ) – determinat prin saturarea solului cu amoniu și dozarea cu NH4+;
– Determinarea mărimii SB – determinat prin metoda Kappen;
– Gradul de saturație în cationi bazici (V ) – determinat prin calcul, cu ajutorul formulei:
unde: SB- suma bazelor schimbabile, în %; SH- aciditatea de schimb, în %;
CaCO3 activ- determinat prin metoda [NUME_REDACTAT], folosind pentru precipitare oxalat de amoniu 0,2 n și dozare colorimetrică cu ortofenentrolonă.
3.2. STUDIUL VEGETAȚIEI
3.2. VEGETATION STUDY
Observațiile privind vegetația s-au axat pe studiul asociației vegetale, privită sub raportul speciilor constitutive. Prin asociație se înțelege o ”întovărășire” de plante cu o anumită compoziție floristică, prezentând o fizionomie uniformă și vegetând în condiții staționale uniforme (PĂCURAR, 2005).
Identificarea asociațiilor prezintă o mare importanță, deoarece ele reflectă existența unui anumit sistem de legături reciproce între elementele constitutive (specii, subspecii) și factorii ecologici (CLAPA, 2010).
Dupa PĂCURAR (2005) zonalitatea altitudinală a vegetației forestiere și a învelișului de soluri are în vedere o distribuție a solurilor sub formă de fâșii relativ paralele care se succed înlocuindu-se una pe alta.
In afara vegetației forestieră arborescentă ca indicator edafic zonal, flora din patura ierbacee apare ca o expresie și un indicator permanent al condițiilor locale și edafice.
Interpretarea judicioasă a vegetației forestiere și florei erbacee luând în considerare ansamblul de specii cu domeniu de existență în același interval de variație al factorilor edafici – troficitate și umiditate asigură o caracterizare mai completă a caracteristicilor ecologice esențiale ale solului supuse variațiilor în timp.
3.3. REALIZAREA BAZEI DE DATE GIS PENTRU IDENTIFICAREA PROCESELOR EROZIONALE
3.3. GIS DATA BASE REGARDING OF EROSION PROCESS
Principalele harti tematice – harta pantelor, harta altitudinilor, harta orientării versantilor și harta energiei de relief, s-au efectuat utilizand tehnici GIS de realizare și analiză spațială. Bazele de date în procesul de analiză spațială sunt cele primare in format vector și raster (MDE 20 x 20m, rețeaua hidrografică, limitele unităților de relief, geologie ), derivate (pantă, orientare versanți, altitudine) si modelate adâncime de fragmentarii reliefului.
Datele vectoriale sunt definite de straturile tematice care redau puncte, linii și poligoane care reprezintă suprafața elementelor terenului. Punctele pot defini cote altimetrice, izvoare, localități, liniile pot reprezenta curbe de nivel, drumuri, râuri, rețele hidrografice, iar poligoanele pot simboliza clădiri, parcele, categoria de folosință a terenului, tipul de sol, etc.
Datele raster sunt cele mai folositoare date din baza de date GIS și reprezintă informații numeroase, necesare în analizarea studiului. Acestea sunt create din pixeli care sunt aranjați sub forma unei matrici, reprezentând linii și coloane. Fiecărui pixel îi este atribuit coordonatele x, y (într-un sistem dorit) și altitudinea.
Aplicarea softurilor GIS oferă avantaje și aduce numeroase posibilități, comparative cu metodele cartografice manuale
Metodele de elaborare ale hărților au la bază un sistem de coordonare universal (proiecția cartografică și sistemul de coordonate), au potențialitatea de a interpola layerele și oferă posibilități de corectare în cazul în care intervin modificări pe arealul studiat.
Crearea modelului GIS de analiză spațială a necesitat parcurgerea următoarele etape: crearea bazei de date, modelarea spațială adecvată și validarea modelului pentru cuantificarea gradului de risc.
Analiza spațială se bazează doar pe caracteristicile morfometrice ale teritoriului, care sunt derivate din modelul digital de elevație (DEM).
Modelul de analiză spațială l-am dezvoltat utilizând mai multe structuri de baze de
date, pornind de la baza de date morfometrice primară (MDE, hidrografie, limita unității de relief, geologie și altitudine), baza de date modelată (adâncimea fragmentării) și baza de date derivată (aspect pantă și adâncimea fragmentării).
În vederea obținerii unei precizii ridicate ale rezultatelor și pentru identificarea proceselor erozionale s-au utilizat 4 parametri morfometrici (hipsometria, panta terenurilor, orientarea versanților și energia de relief), considerați esențiali în analiza spațială și în amenajarea teritoriului.
Pornind de la ideea că morfometria (altitudinea, energia reliefului, orientarea versanților și panta terenurilor) oricărui teritoriu este elementul semnificativ care participă la apariția, declanșarea și evoluția proceselor erozionale, s-a considerat că dacă se calculează cantitativ fiecare parametru morfometric și se face analiza integrată a tuturor parametrilor, bazată pe modele complexe de analiză spațială, se poate ajunge la o apreciere reală a apariției proceselor erozionale.
CAPITOLUL IV
CERCETĂRI PRIVIND ÎNVELIȘUL DE SOLURI DIN
BAZINUL HIDROGRAFIC ANIEȘ
SOIL COVER RESEARCH IN ANIES HIDROGRAPHIC BASIN
4.1. LITOLOGIA DEPOZITELOR DE SUPRAFAȚĂ
4.1. LITHOLOGY DEPOSIT SURFACE
Altitudinea mare și masivitatea [NUME_REDACTAT] sunt consecințe ale alcătuirii petrografice și ale condițiilor tectonice.
Bazinul hidrografic Anieș este alcătuit în principal din șisturi cristaline, la care se adaugă pe areale diferit raspandite calcare cristaline, anfibolite chiar formațiuni eruptive, care imprimă reliefului o notă aparte.
Potrivit cercetărilor geologului român Kräutner (1968, 1972), șisturile critaline prezente în [NUME_REDACTAT] sunt dispuse în trei serii: seria mezometamorfică de Bretila, seria epimetamorfică de Repedea și seria mezometamorfică de Rebra.
Seria de Bretila reprezintă suportul pe care sunt dispuse cele două serii, având o dispunere extrem de largă în cadrul masivului muntos, apărând cu precădere în partea inferioară a profilelor de vale. Această serie formează culmea Puzdrele-Gărgălău, care este una de tip sedimentar-vulcanogenă, groasă de 6000 m și se compune din gnaise albe, micașisturi și amfibiolite.
Această serie cuprinde trei complexe:
– complexul inferior, alcătuit din gnaise albe rezultate din metamorfozarea unui material vulcanic acid tufogen și din micașisturi rezultate din metamorfozarea unor depozite argiloase, precum și din amfibolite provenite din transformarea unor lave și tufuri bazice;
– complexul mijlociu, constituit aproape în întregime din gnaise oculare, cu o grosime care depășește 2.000 m. Acestea ar proveni din roci tufacee acide, bogate în feldspat, adică paragnaise în care se apar și amfibolite;
– complexul superior, cu grosimi de peste 3000 de m, îl întâlnim în culmea Cormaia și este alcătuit din micașisturi și amfibolite, mai intens retrometamorfozate decât complexele anterioare, și astfel mai apropiate de aspectul șisturilor epimetamorfice
Specifica arealului studiat o reprezintă Seria de Repedea, una epimetamorfică, de vârstă paleozoică, fiind alacătuită din trei complexe: vulcanogen bazal (șisturi cloritoase, sericito-cloritoase și șisturi clorito-grafitoase). În cuprinsul cristalinului de Repedea s-au distins mai multe complexe geologice:
– complexul bazal cloritos-sericitos, alcătuit din șisturi clorito-sericitoase, calcare cristaline și șisturi grafitoase;
– complexul grafitos inferior, constituit din șisturi sericito-grafitoase, cuarțite negre, calcare cristaline și metaconglomerate;
– complexul clorito-sericitos mediu, reprezentat prin metabazite, șisturi sericito-cloritoase, calcare și dolomite cristaline;
– complexul cloritos-grafitos mediu, constituit din dolomite și calcare cristaline, șisturi sericito-cloritoase, metabazite și metatufuri acide;
– complexul grafitos superior, alcătuit din șisturi grafitoase, metaconglomerate, calcare și dolomite cristaline.
– complexul cloritos-sericitos superior, constituit preponderent din metavulcanite și șisturi sericito-cloritoase.
Seria de Rebra, sau ”pânza de Rebra”, este specifică ramurii vestice a [NUME_REDACTAT], respectiv pe aliniamentul Pietrosu-Rebra-Bătrâna.vÎnrădăcinată în colțul sud-vestic al [NUME_REDACTAT] înaintează în direcție nord-est iar prin eroziune ea a fost segmentată în câteva petice care se găsesc în zona Rabla, Corongiș. Seria este reprezentată prin calcare, paraamfibolite, ortoamfibolite și micașisturi cu granați.
Masa cristalină este înconjurată de un brâu continuu de depozite sedimentare care tin de următoarele bazine învecinate: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Calcarele cristaline, amfibolitele și micasiturile predomină pe Vf. Mihăiasa, [NUME_REDACTAT] și Vf. [NUME_REDACTAT] sedimentare de vârstă cretacică și paleogenă (marne, gresii conglomerate și calcare) au fost afectate de mișcările stirice și imprimă reliefului trăsături caracteristice.
Figura 4.1. Harta geologică a bazinului Anieș (harta originală)
Figure 4.1. Geological map of Anies basin (original map)
Pe limita nordică și estică contactul dintre sedimentar și cristalin este rectiliniu iar pe limita vestica este mult mai prezent față de critalin inaintând pe suprafața bazinului până la 1635 m Vf. [NUME_REDACTAT] metamorfice din această zonă, se înscriu în relief prin forme greoaie, masive, încadrate de văi tăiate adânc. În general, același reflex în relief îl au rocile cristalofiliene, care prin structura lor, a impus prezența povârnișurilor abrupte de tip cuestă și a suprafețelor structurale (sau așa numitele suprafețe de nivelare). Astfel de culmi asimetrice apar frecvent și în bazinul inferioar al Anieșului. Rocile metamorfice sunt bine reprezentate prin anfibolitele, gnaisuri și paragnaisuri. Rocile vulcanice neogene sunt reprezentate de andezite și piroxeni care se pot identifica în partea vestică [NUME_REDACTAT].
4.1.1. Tipurile de scoarță de alterare ca premisă pentru procesul de formare a solurilor
4.1.1. Alteration types of bark as a prerequisite for the process of soil formation
Scoarța de alterare, începe acolo unde rocile apar la suprafață și ajung în contact cu agenții externi; pedogeneza începe acolo unde apare scoarța de alterare. Această scoarță de alterare reprezintă pachetul de roci dezagregate exogen (fizico-chimic și biotic), situat între roca vie (suport primar) și pătura de sol (produs secundar).
Florea (1968) și Barbu (1987), au împărțit rocile în două mari categorii: roci consolidate și roci afânate, fiecare din ele putând fi subîmpărțite, mai departe, după chimismul global (de la hiperacide la ultrabazice) sau/și după granulometrie.
Cuverturile de alterare se găsesc la interfața dintre litosfera, hidrosfera, atmosfera, biosfera și antroposferă. Evoluția scoarțelor de alterare până la stadiul actual s-a bazat pe cea a materialui geologic sub acțiunea combinată a factorilor climatici (temperatură, precipitații), și activitatea biologică (plante, animale, microorganisme.
O clasificare a tipurilor scoarțelor de alterare din România, pe baza schemei realizate de Ianovici și Florea (1963), a cuprins, în cadrul [NUME_REDACTAT], o scoarță de alterare autohtonă și una de alterare acumulată (alohtonă), dezvoltate fiecare, pe diferite suporturi petrografice.
Scoarța de alterare reziduală (autohtonă)
– Tipul litogenetic (sau de detriție grosieră)- este alcătuit din fragmente de roci mai dezvoltate, de ordinul zecilor de centimetri, și o redusă parte alterată, explicată și de migrarea nesemnificativă a elementelor (cu excepția fierului); mediul fiind acid. Acest tip de scoarță a fost determinat, în [NUME_REDACTAT], în zona alpină sau a celei de cerastă, situate la altitudini de peste 2.000 m, cum ar fi cele din sectoarele Vf. Omului, Vf. Gărgălau, Vf. Negoiasa
– Tipul sialitic- este format pe roci variate (magmatice, metamorfice și sedimentare) și se caracterizează prin acumularea mineralelor argiloase (caolinit și ilit), în amestec cu fragmente de rocă- suport, netransformată; mediul reacționează acid, îndepărtează (sau levighează) Ca și reține K++ și parțial Mg++, care intră în alcătuirea mineralelor argiloase. Tipul sialitic de alterare se întâlnește în tot cuprinsul bazinului
– Tipul sialito-feritic- este bogat în hidroxizi de fier care îi conferă culoarea roșie, iar în privința caracteristicilor mineralo-chimice, de ansamblu, se aseamănă cu tipul precedent. Alături de suportul litologic calcaros, există un altul alcătuit din roci metamorfice (șisturi cristaline, pegmatite), cu un conținut ridicat de minerale melanocratice (fero-manganoase). Acest tip de scoarță de alterare este întâlnit în interiorul bazinului de-a lungul crestei principale, in special între Vf. Galați, și Vf. Tomnaticul.
În concluzie, cea mai mare parte a bazinului este constituită din șisturi cloritosericitoase, cuarțite și micașisturi, din care sunt formate majoritatea vârfurilor înalte: Vf. Corongis, Vf. Laptele sunt constituite din micașisturi de granit.Granitele (Negoiasa) se înscriu tot atât de bine în relief. Rocile vulcanice de tipul andezitelorr nu se impun marcant în relief.
4.2. PRINCIPALELE CLASE ȘI TIPURI DE SOLURI DIN
BAZINUL HIDROFRAFIC ANIEȘ
4.2. MAIN CLASSES AND TYPES OF SOILS IN ANIES BASIN
Solul – atotsusținator al vieții este descris ca un corp natural modificat sau nu prin activitatea omului format la suprafața scoarței terestre ca urmare a acțiuni independente și îndelungate a factorilor bioclimatici asupra materialului sau a rocii parentale, caracterizat prin compoziție specifică trifazică (solidă, lichidă și gazoasă), alcătuire polidispersă a fazei solide, prezența componentei vii, diferențiere de compoziție pe verticală, dinamică neântreruptă și complexă, însușirea de a fi fertil. (PAULETTE și BLAGA, 2002).
Solul și învelișul de sol sunt considerate ca un bilanț al acțiunii proceselor geomorfologice, care se opun formării solului și proceselor pedogenetice (SCHELLING 1970, FLOREA 2000), relieful fiind inseparabil de învelișul de sol, ele evoluând împreună (PĂCURAR si colab. 2012) și determinând rata de evoluție și stadiul de dezvoltare a solului cât și a proprietăților lui, regimul de apă și aer, vegetația și microclimatul.
Procesele de formare și evoluție a solului sunt condiționate de tipul sau durata de acțiune a factorilor pedogenetici, într-un anumit loc. Durata procesului de solificare poartă denumirea de vârstă absolută a solului și ia depinde în mare măsură de vârsta reliefului respectiv ( LUPAȘCU, 1998).
Substratul litologic determină natura și componența materialului parental, iar acestea la rândul lor influențează succesiunea de orizonturi pe profil, profunzimea solului și volumul edafic util, conținutul de substanțe minerale, textura, structura, regimul de umiditate, aerație și căldură, capacitatea de adsorbție, reacția solului, activitatea biologică și în final fertilitatea solurilor.
Bazinul hidrografic Anieș se caracterizează printr-un înveliș pedologic relativ diversificat, determinând o zonalitate altitudinală. La nivel taxonomic, se remarcă o diversitate de tipuri si subtipuri de sol, datorate în principal proprietăților fizico-chimice și mineralogice a depozitelor de soluri.
Astfel trăsăturile zonale ale învelișului de sol sunt consecința factorilor morfometrici –pantă, expoziție, energie de relief la care se adaugă altitudinea ca factor principal care imprimă zonalitatea verticală a tipurilor de sol. Caracterul regional este dat de factorii geologico-geomorfologici pe fondul primei categorii iar caracterul topologic apare ca rezultat al îmbinării acțiunii celor două categorii de factori care ia forme diferențiate local în funcție de elementele diferite de relief și categoriile variate de material parental.
In zonalitatea altitudinală s-a tinut cont de distribuția vegetatiei forestiere și a invelisului de soluri sub formă de fâsii paralele care se succed inlocuindu-se una pe alta.
Factorii edafici sunt puternic influențați și de factorii climatici. Lumina și căldura condiționează descompunerea materiei organice și natura și conținutul de humus și regimul de căldură din sol. Umiditatea sub formă de precipitații și umiditatea atmosferică determină regimul de umiditate al solului, precum și desfășurarea proceselor pedogenetice, bioacumulare, alterare, levigare, acidificare, debazificare, eluviere, iluviere, podzolire, peseudogleizare și gleizare, salinizare și degradare alcalină .
Așadar datorită variații mari a factorilor pedogenetici, climă, vegetație, subsrat litologic, relief, în bazinul hidrografic Anieș, diferitele tipuri de sol identificate, răspândite pe suprafețe mai mari sau mai mici aparțin următoarelor clase de soluri:
Clasa cambisoluri grupează soluri care au ca orizont diagnostic un orizont B cambic (Bv) și sunt incluse districambosolul si eutricambosolul, fiind soluri nediferențiate textural pe profil deosebindu -se între ele prin: conținutul de cationi bazici schimbabili și de cationi acizi, aciditatea actuală redată prin unități pH și aciditate datorată sarcinii dependente, conținut de aluminiu schimbabil iar tipul de humus mull calcic la eutricambisol si mull acid la districambisol (BLAGA., 2008)
Clasa spodisoluri se caracterizează morfologic prin prezenta unui orizont spodic (Bhs, Bs) sau orizont criptospodic (Bcp) ocupând zonele înalte drenaj extern bun. Se caracterizează prin acumularea unor cantități mari de materie organică parțial descompusă, la suprafața solului și a unei cantități reduse de humus acid nesaturat, în partea superioară a profilului de sol, formându-se un orizont de acumulare a materiei organice humificate cu proprietăți distincte (Au sau Aou. Din această clasă întâlnim următoarele tipuri de soluri podzolul, prepodzolul și criptopodzolul.
Clasa protisoluri cuprinde soluri în stadiul incipient de formare cunoscute anterior ca soluri neevoluate caracterizându-se prin profil incomplet diferențiat lipsit de orizonturi diagnostice, prezentând cel mult un orizont A sau O, în general slab formate sub 20 cm grosime urmat de rocă (Rn sau Rp) sau orizont C și nu prezintă orizont Cca. In bazinul Anieș apar pe suprafețe discontinui în zone cu relief accidentat pe versanți și în lungul Anieșului sau la confluența Anieșului cu alte pârauri și cuprind următoarele tipuri de soluri: Aluviosoluri și Litosoluri.
Clasa histisoluri sunt constituite din orizonturi organice hidromorfe (orizont T) alcătuite predominat din material organic cu proprietăti morfologice fizice și chimice care se diferă puternic față de solurile minerale, fiind reprrezentată de Histosol.
Clasa cernisoluri este reprezentată de rendzină și se caracterizează printr-un orizont A molic (Am) și un orizont intermediar (AR, Bv, AC) cu colori cu crome și valori sub 3,5 la umed cel puțin în partea superioară dezvoltate pe materiale parentale calcarifere sau roci calcaroase.
Figura 4.2. Repartiția tipurilor de sol in bazinul hidrografic Anieș (hartă originală)
Figure 4.2. Soil distribution in Anies basin (original map)
Tabel 4.1/Tabel 4.1
Legenda unităților de sol din bazinul Anieș /Legend of soil units in Anies basin
Pe cele 14368 hectare au fost identificate 32 unități de sol, după cum urmează:
Figura 4.3. Distribuția tipurilor și subtipurilor de sol in funcție de suprafață
Figure 4.3. The distribution of soil types and subtypes based on surface
Figura 4.4. Ponderea tipurilor si subtipurilor de sol identificate în bazinul [NUME_REDACTAT] 4.4. The weight of soil types and subtypes identified in the basin [NUME_REDACTAT] reprezentat prin subtipurile umbrice, tipice andice, gleice, litice, scheletice și umbrice apartinând clasei cambisoluri este cel mai răspândit tip de sol reprezentând peste 37% din bazin răspandite pe 5311 hectare.
Situat în partea centrală a bazinului pe ambii versanți de-a lungul râului Anieș la o altitudine variabială între 460-1600 m, cu versanți cu înclinare și expoziții diferite, reprezintă un sol tipic pentru arealul montan al munților Rodnei.
Datorită caracterului umed și răcoros al climei vegetația este predominat forestieră constituită din păduri de foioase sau amestec de fag cu rășinoase cu covor erbaceu acidofil (Oxalis acetosella, Soldanella montana, Luzula luzuloides) iar în pajiști predomină Agrostis tenuis, Festuca rubra sau Nardus stricta (NEGRUȘIER, 2015).
Materialele parentale provin din dezagregarea și alterarea rocilor acide cu un conținut ridicat de minerale persistente – cuarț: granite, granodiorite, șisturi cristaline, micașisturi, cuarțite, gresii silicioase la care se adaugă roci eruptive care induc un caracter andic în peste 140 de hectare.
Bioacumularea este acidă, din humificarea resturilor organice lemnoase sau ierboase rezultă un humus de tip ,,mul-moder” ,,moder sau” ,,mull” acumulat în orizontul mineral Ao. Alterarea este moderată rezultand minerale argiloase de tip bistratificat. Prezența ionilor de Al ²+ liber în cantitate ridicată împiedică migrarea argilei pe profil, care se acumulează pe locul de formare rezultând orizontul Bv.
Deasemenea o pondere semnificativă o reprezintă prepodzolurile cu subtipurile tipice, litice și scheletice având o pondere de 25 % răspandite pe 3431 hectare și aparțin clasei spodisoluri.
Prepodzolurile se formează în zona montană, la altitudini cuprinse între 1400-1800, relieful este puternic accidentat, energia de relief depășind 500 m, cu un mozaic de expoziții.
Vegetația naturală este reprezentată mai ales prin molidișuri, dar și jnepenișuri și iuniperete, sau amestecuri de molid, fag și brad. Alături de Vaccinium myrtillus și Vaccinium vitis idaea, apare și o bogată floră acidofilă, Deschampia flexuosa, Epilobium montanum, Luzula albida, Homogyna alpina și Soldanella montana fiind cele mai reprezentative.
Substratul litologic este variat, și cuprinde mai ales roci metamorfice sau magmatice, dar și roci sedimentare provenite prin dezagregarea acestora (conglomerate, gresii).
Transformarea resturilor organice provenite din vegetația lemnoasă (rășinoase), în condițiile de climă rece și umedă, decurge foarte încet și în general sub acțiunea ciupercilor. Ca urmare, procesul pedogenetic este caracterizat prin acumularea unor cantități mari de materie organică parțial descompusă, la suprafața solului și a unei cantități reduse de humus acid nesaturat, în partea superioară a profilului de sol. În aceste condiții se formează un orizont de acumulare a materiei organice humificate cu proprietăți distincte (Au sau Aou).
Condițiile de mediu umed și rece, alături de cantitatea ridicată de acizi fulvici, contribuie la alterarea intensă a mineralelor primare rezultând cantități mari de silice, oxizi și hidroxizi de fier, aluminiu și mangan. Ca urmare, în cazul acestui tip de sol alterarea intensă a silicaților primari din rocile parentale, nu duce practic la formarea de argilă, ci la descompunerea lor în componentele de bază.
În ceea ce privește textura solului la suprafață remarcăm următoarele texturi:
– luto-nisipoasă la următoarele soluri: litosol distric, litosol histic, rendzină cambic, , districambosol litic, districambosol scheletic, districambosol gleic, prepodzol tipic, podzol tipic, podzol litic , criptopodzol tipic, histosol tipic,
-lutoasă la următoarele soluri:eutricambosol tipic Eutricambosol scheletic, Eutricambosol andic,
– nisipo-lutoasă la următoarele soluri: litosol scheletic, podzol litic, criptopodzol litic, criptopodzol scheletic;
– luto-argiloasă la următoarele soluri: prepodzol tipic, prepodzol litic
Unitățile de sol au câteva categorii de rocă mamă:
– Materiale de dezagregare – alterare de pantă (Sp) la: litosol distric, litosol scheletic, rendzină cambic, districambosol tipic, districambosol litic, districambosol scheletic, podzol tipic, podzol litic,
– Materiale de dezagregare-alterare de pantă (Ss) la:, prepodzol tipic, podzol tipic, podzol litic, criptopodzol tipic, criptopodzol litic, criptopodzol scheletic;
– Depozite fluviatile (Tf) la: districambosol tipic, Districambosol umbric, histosol tipic,
Adâncimea apei freatice variază între 0,4-1 m la histosolul distric și >10 m la litosolul distric, humosiosolul tipic, podzolul scheletic și erodosolul litic
Figura 4.5. Textura solurilor din bazinul [NUME_REDACTAT] 4.5. Soil texture in Anieș basin
4.3. DESCRIEREA TIPURILOR ȘI SUBTIPURILOR DE SOL IDENTIFICATE DIN BAZINUL HIDROGRAFIC ANIEȘ
4.3. DESCRIPTION OF SOIL TYPES AND SUBTYPES IDENTIFIED
FROM BASIN ANIES
LITOSOL distric (LSdi) Profilul nr. 1
Suprafața (ha ): 156,50 ha ( 1%)
Folosința actuală: pășune
Teritoriul administrativ: O.S. Maieru R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurți
Condiții naturale în care apare: partea superioară a versanților, pe șisturi cristaline, gresii și micașisturi
Figura 4.5. Litosol distric identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.6. [NUME_REDACTAT] identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun deschis, 10YR 4/4, jilav, poliedric subangular mică, bine dezvoltată, lut-argilos, prăfos, slab plastic și slab adeziv, rădăcini frecvente, trecere clară;
– brun-gălbui, 10YR 5/6, jilav, poliedric subangular mic, moderat adeziv, lut-prăfos, slab plastic și slab adeziv, schelet- 5 %, rădăcini rare, trecere clară;
– gălbui-bruniu, 10YR 6/4, uscat, astructurat, luto-argilos, plastic și adeziv, schelet-10%, rădăcini rare, trecere treptată
Proprietăți fizice: porozitate totală mijlocie în orizontul Ao (57), afânat, (-15), textură slab diferențiată pe profil (0,8), permeabilitatea mijlocie-mic, volum edafic util mic.
Proprietăți chimice: reacția moderat acida, conținut mijlociu de azot total, foarte slab în fosfor mobil, foarte mare în potasiu mobil, rezerva de humus este mică.
Tabelul 4.2./ Table 4.2.
Date analitice- Litosol distric
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
PODZOL tipic (PDti) Profilul nr. 2
Suprafața (ha ): 424.5 ha ( 3 %)
Folosința actuală: pășune
Teritoriul administrativ: O.S Feldru R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți slab înclinați
Condiții naturale în care apare: partea superioară a versanților pe roci acide
Figura 4.6. Podzol tipicidentificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.6. Umbric entic podzols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun cenușiu închis 10YR 4/2, jilav, poliedric subangular mijlociu, lutos, cervotocine, slab adeziv,slamoderat plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenușiu închis, 10YR 4/2, jilav, poliedric subangular mijlociu, bine dezvoltat, luto- argilos, moderat adeziv, moderat plastic, schelet
10%, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– cenușiu oliv deschis, 10YR 6/1, jilav, poliedric subangular mijlociu, bine dezvoltat, luto-argilos, moderat plastic și moderat adeziv, schelet 10%, trecere treptată;
– brun pal 10 YR 6/3 uscat, luto-argilos, poliedric subangular dezvoltat, moderat adeziv, moderat plastic, schelet-15%, rădăcini rare, trecere treptată;
brun gălbui 10 YR 5/4 umed, poliedric angular mijlociu, luto nisipos, slab adeziv, slab plastic, schelet 15%, rădăcini rare.
Proprietăți fizice: porozitate mijlocie (54%) in orizontul Ao, foarte mica in orizontul Bs (43%), afânat (-15), textură slab diferentiata pe profil , cu Idt <1,08, permeabilitatea mică, volum edafic util mijlociu.
Proprietăți chimice: reacția puternic-moderat acidă, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mijlociu în potasiu mobil, rezerva de humus este mare (180 t/ha)
Tabelul 4.3/ Table 4 .3.
Date analitice – Podzol tipic
Analytical data for Umbric-entic Podzols
DISTRICAMBOSOL tipic (DCti) Profilul nr 3
Suprafața (ha ): 2153 ha 16%:
Folosința actuala: teren arabil
Teritoriul administrative: O.S. Maieru R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi lungi,
Condiții naturale în care apare: partea inferioară a versanților
Figura 4.7.Districambosol tipic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.7. Dystric cambisols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun, 10YR 4/2, jilav umed,brun cenușiu închis 10 YR 4/2 uscat,structura poliedric subangular mică, lutos, cervotocine, slab adeziv, slabplastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun, 10YR 4/2 jilav, poliedric subangular mijlociu, bine dezvoltat,
luto-argilos, cervotocine, moderat adeziv, moderat plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenușiu, 10YR 5/2, reavăn, prismatic mijlociu, bine dezvoltat, luto- argilos, moderat adeziv și moderat plastic, schelet-10%, rădăcini rare, trecere treptată;
– gălbui-bruniu, 10YR 5/6, reavăn, luto-argilos, poliedric subangular mare, slab dezvoltat, slab adeziv, slab plastic, schelet-35%;
Proprietăți fizice: porozitate mijlocie (48%) in orizontul Ao, foarte mica in orizontul Bv (43%), netasat (-3), textură nediferentiata pe profil, cu Idt <0,97, permeabilitatea moderată, volum edafic util mjlociu.
Proprietăți chimice: reacția slab-moderat acidă, conținut moderat de azot total, slab în
fosfor mobil, foarte mare în potasiu mobil, rezerva de humus este mijlocie (156 t/ha).
Tabelul 4.4./ Table 4.4
Date analitice pentru Districambosol tipic
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
DISTRICAMBOSOL andic (Dcan) Profilul nr.4
Suprafața (ha ): 77,14 ha 1,48%
Folosința actuală: vegetație forestieră
Teritoriul administrative: O.S. Maieru R.A.
Aspectul terenului: normal
Răspândire: versanți neuniformi scurți
Condiții naturale în care apare: partea inferioară a versanților cu material amorf provenit din rocă sau material parental
Figura 4.8.Districambosol andic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.8. Andic dystric cambisols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– bruniu, 10YR 4/4 umed, cenușiu închis 10 YR 4/1, jilav, poliedric subangular mijlocie, lutos, cervotocine, slab adeziv, slab plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenușiu închis10 YR 4/2, jilav, poliedric subangular mic, moderat
dezvoltat, lut-nisipos cervotocine, moderat adeziv, trecere clară;
– brun gălbui 10YR 5/4 uscat, lut-nisipos, poliedric subangular mijlociu, moderat dezvoltat, moderat plastic, moderat adeziv, rădăcini rare, trecere clară;
– brun gălbui 10YR 6/6 umed, galben 10YR 7/6 uscat, lut-nisipos, astructurat, slab plastic și adeziv, schelet-70%, rădăcini rare.
Proprietăți fizice: porozitate mică în orizontul Ao, mică în orizontul Bv netasat, textură nediferențiată pe profil , permeabilitatea mică, volum edafic util mic.
[NUME_REDACTAT]: reacția moderat-slab acid, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mijlociu în potasiu mobil, rezerva de humus este mijlocie.
Tabelul 4.5./ Table 4.5.
Date analitice pentru Districambosol andic
Analytical data for Andic dystric Cambisols
EUTRICAMBOSOL tipic (ECti) Profilul nr. 5
Suprafața (ha ): 173,3 1 %
Folosinta actuala: vegetație forestieră
Teritoriul administrative: O.S. Feldru R.A.
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurți, versanti uniform lungi
Condiții naturale în care apare: partea mijlocie a versanților
Figura 4.9. Eutricambosol tipic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.9. Eutric cambisols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun cenusiu foarte inchis, 10YR 3/2, jilav, poliedric subangular mic, bine dezvoltat, luto-argilos, moderat adeziv,moderat plastic,schelet-5%, rădăcini frecvente, trecere treptată;
-brun cenusiu inchis, 10YR 4/2, jilav, poliedric subangular mic, bine
dezvoltat; lut-nisipos, moderat adeziv, plastic, schelet-10%, rădăcini frecvente, trecere treptata
– brun cenusiu inchis, 10YR 4/2, jilav, astructurat, slab dezvoltat, slab adeziv, slab plastic, schelet-32%, rădăcini rare, trecere clară;
Proprietăți fizice: porozitate mare (54%) foarte mica in orizontul C/R (41%), afanat (15) textură nediferențiată pe profil, permeabilitatea mare, volum edafic util mijlociu.
Proprietăți chimice: reacția moderat-slab acidă, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mare in potasiu mobil, rezerva de humus este mijlocie
Tabelul 4.6./ Table 4.6
Date analitice pentru Eutricambosol tipic
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
CRIPTOPODZOL tipic (CPti) Profilul nr. 6
Suprafața (ha ): 188,2 ha 1%
Folosinta actuala: pășune
Teritoriul administrative: O.S. [NUME_REDACTAT] R.A.
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi lungi
Condiții naturale în care apare: partea superioară a versanților, materialul parental fiind alcătuit din depozite de pantă provenit din dezagregarea și alterarea unor roci magmatice acide sau intermediare
Figura 4.10. Criptopodzol tipic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.10. Umbric–entic Podzols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun închis, 10YR 3/2, jilav, poliedric subangular mică, moderat dezvoltat, lutos, slab adeziv, slab plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
-brun cenușiu foarte închis 10YR 3/2, jilav, poliedric subangular mic
moderat dezvoltat, lut-nisipos, slab adeziv, slab plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
-cenușiu închis, 10YR 5/1, umed, prismatic subangular mare, lut-argilos, adeziv, moderat plastic, schelet-18%, rădăcini rare, trecere clară;
– gălbui ruginiu, 10YR 6/6, umed, astructurat, luto-nispos, moderat adeziv, moderat plastic, schelet-40%, trecere clară.
Proprietăți fizice: porozitate mijlocie (54%) în orizontul Ao, foarte mică în orizontul Bcp (35%), foarte afânat (-20), textură diferențiată pe profil , cu Idt 1,4 , permeabilitatea mică, volum edafic util mijlociu.
Proprietăți chimice: reacția puternic-moderat acidă, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mijlociu în potasiu mobil, rezerva de humus este foarte mare (280 t/ha).
Tabelul 4.7./ Table 4.7.
Date analitice pentru Criptopodzol tipic
Analytical data for Umbric–entic Podzols
PREPODZOL tipic (EPti) Profilul nr. 7
Suprafața (ha ): 2202,6 ha 16 %
Folosinta actuala: vegetație forestieră
Teritoriul administrative: O.S. Feldru R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurti
Condiții naturale în care apare: partea superioară a versanților
Figura 4.11. Prepodzol tipic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.11. [NUME_REDACTAT] identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
-bruniu, 10YR 4/1, jilav, poliedric subangular mică, moderat dezvoltat, lutos, moderat adeziv, moderat plastic, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenușiu foarte închis 10YR 3/2, jilav, poliedric subangular mic, moderat dezvoltat, lutos, slab adeziv, slab plastic, rădăcini frecvente
trecere treptată;
– brun cenușiu închis, 10YR 4/2, jilav, uscat, luto-argilos, prismatic mijlociu, bine dezvoltat, moderat adeziv, moderat plastic, schelet 10%, rădăcini rare, trecereclară;
– gălbui, 10YR 6/6, umed, prismatic subangular mijlociu, luto-argilos, moderat adeziv, moderat plastic, schelet-40%, trecere clară.
Proprietăți fizice: porozitate mijlocie (54%) în orizontul Ao, foarte mică în orizontul Bv (43%), afânat (-15), textură nediferențiată pe profil, cu Idt < 1.0, permeabilitatea mică,
volum edafic util mijlociu.
Proprietăți chimice: reacția puternic-moderat acidă, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mijlociu în potasiu mobil, rezerva de humus este mijlocie (150 t/ha).
Tabelul 4.8/ Table 4.8.
Date analitice pentru Prepodzol tipic
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
RENDZINĂ cambică Profilul nr 8
Suprafața (ha ): 431,4 3 %
Folosinta actuala: pășune
Teritoriul administrative: O.S [NUME_REDACTAT] R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurți
Condiții naturale în care apare: partea superioară versanților
Figura 4.12. Rendzină calacrică identificată pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.12. Calcaro-rendzinic Leptosols identified in studied area (original photo)
[NUME_REDACTAT]:
– brun închis,10YR 3/3, uscat, poliedric subangular mic, bine dezvoltat lutos, cervotocine, slab adeziv, slab plastic, rădăcini frecvente, schelet- 5%, trecere treptată;
– bruniu deschis 10YR 6/2, reavăn, poliedric subangular, bine dezvoltat, luto-argilos, moderat adeziv, moderat plastic, efervescență puternică,
rădăcini rare, schelet- 15%, trecere treptată;
– brun galbui deschis 10YR 6/4, reavăn, astructurat, luto-prăfos, slab adeziv, slab plastic, efervescenta foarte puternică, schelet-20%, lipsa rădăcini.
Proprietăți fizice:porozitate mijlocie (56%), netasat (-2), textură lutoasă pe orizonturile
Superioare permeabilitatea moderată, volum edafic util mijlociu;
Proprietăți chimice: reacția slab/moderat alcalină, conținut mijlociu de azot total, mijlociu- mic în fosfor mobil, are cu potasiu mobil, rezerva de humus este mijlocie (147 t/ha), continut mijlociu de CaCO3 in orizontul Ck/R.
Tabelul 4.9./ Table 4.9.
Date analitice pentru Rendzină cambică
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
PREPODZOL SCHELETIC (EPqq) Profilul nr 8
Suprafața (ha ): 553,1 8,27%
Folosinta actuala: pășune
Teritoriul administrative: O.S. Feldru R.A
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurți
Condiții naturale în care apare: partea superioară a versanților
Figura 4.13.Prepodzol scheletic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.13. Skeleti-entic Podzols identified in studied area (original photo)
[NUME_REDACTAT]:
– brun negricios, 10 YR 2/2, jilav, poliedric subangular mic, bine dezvoltat, luto-argilos, moderat adeziv, moderat plastic, schelet-75%, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenusiu inchis, 10YR 4/2, jilav, poliedric subangular mic, slab dezvoltat, lut-nisipos, slab adeziv, slab plastic, schelet-70%, rădăcini frecvente, trecere treptată;
– brun cenusiu închis, 10YR 4/2, reavăn, lut-nisipos, slab dezvoltat, slab adeziv, slab plastic, schelet-65%, rădăcini rare, trecere clară;
Proprietăți fizice: porozitate mare (55%) foarte mică în orizontul C/R (42%), afanat (-
15) textură nediferențiată pe profil, permeabilitatea mare, volum edafic util mijlociu.
Proprietăți chimice: reacția moderat- slab acidă, conținut moderat de azot total, foarte
slab în fosfor mobil, mare în potasiu mobil, rezerva de humus este mică (120 t/ha).
Tabelul 4.10./ Table 4.10.
Datele analitice pentru Prepodzol scheletic
Analytical data for Skeleti-entic Podzols
HISTOSOL TIPIC (HSti) Profilul nr. 10
Suprafața (ha ): 19,8 ha 0,5 %
Teritoriul administrative: O.S. Feldru R.A.
Folosinta actuala: vegetație forestieră
Aspectul terenului: normal
Răspândirea: versanți neuniformi scurți
Condiții naturale în care apare: partea mijlocie a versanților
Figura 4.12.Prepodzol scheletic identificat pe suprafața studiată (foto original )
Figure 4.12. Skeleti-entic Podzols identified in studied area (original photo)
Proprietăți morfologice:
– brun cenușiu închis 10YR 3/2, ud, astructurat, slab dezvoltat, materie organică (75%), material mineral (25%), lutos, astructurat, rădăcini foarte frecvente, trecere clară;
– brun negricios 10YR 3/1, ud, astructurat, slab dezvoltat, materie organică (85%), material mineral (15%), nisipo-lutos, astructurat, rădăcini foarte frecvente, trecere clară.
[NUME_REDACTAT]: porozitate extreme de mare (65%) în orizontul Ao, foarte mică în
orizontul CGO(30%), foarte afânat (-20), textură slab diferențiată pe profil, permeabilitate foarte mare, volum edafic util foarte mic.
Proprietăți chimice: reacția puternic-moderat acidă, conținut moderat de azot total, foarte slab în fosfor mobil, mijlociu-mare în potasiu mobil, rezerva de humus este foarte mare (210t/ha).
Tabelul 4.11./ Table 4.11.
Date analitice pentru Histosol tipic
Analytical data for [NUME_REDACTAT]
CAPITOLUL V
STUDIUL VEGETAȚIEI DIN BAZINUL HIDROGRAFIC ANIEȘ
VEGETATION STUDY OF ANIEȘ BAZIN
5.1. HABITATELE DIN BAZINUL HIDROGRAFIC ANIEȘ – ASPECTE GENERALE
5.1. ANIES HABITATS BASIN – GENERAL ASPECTS
Importanța habitatelor ca suport pentru toate speciile de floră și faună, a determinat adoptarea de către [NUME_REDACTAT] a Directivei asupra [NUME_REDACTAT] Naturale și a Faunei și [NUME_REDACTAT] (92/43/EEC), cunoscută ca [NUME_REDACTAT], adoptată în 1992, scopul principal fiind de a menține și reface habitatele naturale și speciile de interes european intr-o stare de conservare favorabilă.
[NUME_REDACTAT] de urgență nr.57/2007 habitatul natural este considerată o arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminatural definit de factorii abiotici și biotici în care trăiește o specie în oricare stadiu al ciclului său biologic.
În ultimele două decenii au fost elaborate la nivel european mai multe sisteme de clasificare a habitatelor, având ca scop evidențierea diversității ecosistemelor ce alcătuiesc învelișul viu spontan (în parte natural, în parte antropizat) care s-a mai păstrat pe continent. Unele dintre aceste sisteme de clasificare a habitatelor sunt mai detaliate, de exemplu CORINE (1991), PALEARTIC HABITATS (1996,1999) și EUNIS (1997-2005), iar altele mai sumare, incluzând numai acele tipuri de habitate a căror conservare necesită adoptarea unor măsuri specifice, de exemplu EMERALD (2000), [NUME_REDACTAT] (1992, amendată în 1999 și 2002) (PROROCU, 2008).
În afara sistemelor de clasificare a habitatelor existente pentru Europa, în majoritatea țărilor au fost dezvoltate sisteme naționale de clasificare a habitatelor sau a ecosistemelor. (DONIȚĂ și colab. 2005)
La nivel european, tipologia habitatelor a fost precedată de acțiunile întreprinse în cadrul proiectului CORINE (Co-ordination of Information on the Environment), care au pornit de la premisa că pentru conservarea biodiversității și salvarea unor specii de la dispariție este necesar să se salveze în primul rând habitatele acestora. Programul CORINE, adoptat în 1985, avea drept principale obiective identificarea și întocmirea unui catalog sistematic al speciilor și biotopurilor amenințate intr-o anumită regiune, în scopul adoptării măsurilor necesare pentru conservarea lor. (PROROCU, 2008).
Începând cu Programul CORINE, s-a încetățenit în Europa termenul de habitat care, înseamnă loc de viață adică mediul abiotic în care trăiește un organism sau o biocenoză distinctă. Acest mediu este un geotop căruia îi corespunde un ecotop. Iar acest ecotop transformat de biocenoză este un biotop.
Dar, în accepțiunea care i s-a dat în programul CORINE și apoi în celelalte sisteme de clasificare ce au urmat, prin habitat s-a înțeles, de fapt, un ecosistem, adică un habitat și biocenoza corespunzătoare care îl ocupă.
O astfel de abordare facilitează elaborarea unei strategii de conservare integrată a bazinului hidrografic Anieș și furnizează date pentru protecția habitatelor erodate sau predispuse la eroziune.
[NUME_REDACTAT], problema stabilirii habitatelor s-a pus încă din anul 1991, când a început colaborarea în cadrul [NUME_REDACTAT] CORINE, prilej cu care au fost prezentate peste 240 de tipuri de habitate. În cursul anilor, a crescut numărul habitatelor identificate și descrise sumar, ajungându-se la 357 tipuri de habitate care se încadrează în 7 clase și 24 subclase ale sistemului de clasificare PALAEARCTIC HABITATS.
Numărul mare de habitate din România se datorează variației mari a climei determinată geografic la interferența climatului oceanic cu cel continental, dar și a reliefului muntos- deluros care modifică clima pe altitudine. (DONIȚĂ și colab. 2005)
Ulterior au fost descrise categorii mai mari de habitate pentru pajiști (Sârbu et al., 2001), pentru turbării (MIHĂILESCU, 2004) și pentru vegetația din [NUME_REDACTAT] (MIHĂILESCU și SANDA, 2004). Recent, au fost conturate 57 de categorii de habitate, făcându-se și corespondența lor cu categoriile de habitate din [NUME_REDACTAT], EMERALD și EUNIS (SÂRBU și colab., 2003). ;
[NUME_REDACTAT] parte integrantă a munților Rodnei prin caracterele geologice și geomorfologice, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare (PROROCU. 2006) s-a instituit [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] arie naturală protejată înființată prin OM nr. 7/1990 și confirmată prin Legea 5/2000 cu statut de parc național, pentru conservarea biodiversității și a peisajului, protecția speciilor rare și valoroase, pentru promovarea și încurajarea turismului, conștientizarea și educarea publicului în spiritul ocrotirii naturii și a valorilor sale
Pe suprafața bazinului se delimitează zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, dupa cum urmează:
1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare al rezervațiilor științifice; (Corongiș – 614,9 ha., [NUME_REDACTAT] -61 ha , Poiana cu narcise de pe [NUME_REDACTAT] – 7,8 ha )
2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația rezervației;
3. zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;
4. zone valorificabile economic, prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor;
Studiul habitatelor vegetale din bazinul hidrografic Anieș a fost conceput ca un suport de identificare suprafetelor erodate sau predispuse la eroziune a habitatelor naturale, și propunere de măsuri de asigurare a protecției și conservării unor zonelor afectate, menținerea și îmbunătățirea stării actuale precum și valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse atât din cuprinsul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cât și din zonele limitrofe.
În ceea ce privește caracterizarea habitatelor, trebuie precizat că pentru descrierea „locului de viață" (habitatul în sens strict) s-a folosit termenul de stațiune.
Habitatele prezentate în această lucrare sunt descrise după următoarea schemă:
– Cod și denumire;
– Corespondența cu sistemele de clasificare utilizate la nivel european (NATURA 2000, EMERALD, CORINE, PALAEARCTIC HABITATS, EUNIS);
– Corespondența cu asociații vegetale, iar pentru păduri și cu tipuri de ecosisteme forestiere;
– Răspândirea în bazin;
– Suprafețe aproximative;
Codul fiecărui tip de habitat este alcătuit din litera R (de la România) și din 4 cifre. Primele două cifre din cod corespund cu cele ale claselor, respectiv subclaselor din clasificarea Palaearctic habitats, iar ultimele două sunt numerele de ordine ale habitatelor românești în subclasele respective. au fost descrise habitate aparținând la următoarele clase și subclase de habitate, conform clasificării Palaearctic habitats. Habitatele sunt ordonate de la altitudini mari spre cele mici în cadrul fiecărei clase și subclase.
Denumirea cuprinde unități fitocenologice mari (păduri, pajiști, tufărișuri, localizarea pe suprafața bazinului și speciile de plante care sunt definitorii pentru habitat.
Corespondența cu sistemele de clasificare, utilizate la nivel european, constă în indicarea codurilor și a denumirilor tipurilor de habitate din clasificările luate în considerare (NATURA 2000, EMERALD, CORINE, PALAEARCTIC HABITATS, EUNIS).
Corespondența cu asociațiile vegetale se face prin indicarea denumirii acestora. Pentru păduri, se indică codul și denumirea tipurilor de ecosisteme forestiere.
Stațiunile se caracterizează prin altitudine (în general un interval altitudinal), climă (temperatura medie anuală, precipitații medii anuale), forme de relief (versant, culme, platou, vale, luncă etc), rocă sau substrat, soluri (denumirea tipurilor de soluri conform SRTS 2003 și o scurtă caracterizare ecologică a acestora).
Structura este definită prin caracterul geografic, ecologic, fitosociologic al fitoce-nozei și descrierea acesteia pe straturi.
Compoziția floristică este redată pentru principalele categorii de plante:
– specii edificatoare în general specii dominante sau codominante, care furnizează volumul cel mai mare de biomasă și definesc fitocenoza;
– specii caracteristice pentru asociațiile vegetale din habitat;
– specii endemice și rare;
– alte specii importanteîn general speciile constante în asociațiile respective;
5.1.1 Distribuția vegetației
5.1.1. Vegetation distribution
Studiul habitatelor covorului vegetal a identificat urmatoarele categorii de habitate (Anexa 1). Pe suprafața bazinului întâlnim un număr de 9 habitate tufărișuri, 2 habitate de turbării, 1 habitat de tăieturi de pădure cu zmeur, 20 de habitate de comunități de plante SE carpatice, 3 habitate de rariști SE carpatice de molid, 9 habitate de pajiști și 22 habitate de păduri și 38 de tipuri de pădure.
În bazinul Anieș se constată o diferențiere a învelișului vegetal pe altitudine, în strânsă legătură cu factorii climatici și edafici. Aceste formațiuni vegetale, bine individualizate fizionomie, caracterizează o anumită zonă montană și sunt răspândite pe altitudine sub formă de „benzi" late de 300 – 500 m, alcătuind etajele și subetajele de vegetație (Pignatti, 1980). Gh. Coldea enumera în lucrarea „[NUME_REDACTAT] – Studiu geobotanic'' (1990), 74 asociații vegetale, din care 22 sunt descrise pentru prima dată.
Figura 5.1. Distributia pădurilor in bazin
Figure 5.1. Forest distribution in basin
Etajul montan este foarte bine reprezentat în masiv și se extinde pe altitudine între 500 și 1.650 m, cuprinzând aproape întreaga zonă forestieră. In cadrul acestui etaj se pot diferenția sub aspect fizionomie și pedoclimatic, pe baza formațiunilor vegetale dominante, 3 subetaje.
Subetajul montan inferior (500 – 650 m), cu o vegetație caracteristică, constituită din goruneto-cărpinete și fageto-cărpinete, se află în zona marginală sud-vestică a masivului. In locul fitocenozelor lemnoase se întâlnesc frecvent pajiști mezofile de Agrostis capillaris și Festuca rubra.
Subetajul montan mijlociu (650 – 1.100 m) se caracterizează atât prin prezența pădurilor pure de fag, grupate în asociațiile Symphyto – Fagetum, Phyllitidi – Fagetum și Hieracio rotundati -Luzulo – Fagetum, cât și a pădurilor de amestec de fag cu brad (Pulmonario rubrae – Abieti – Fagetum) și de fag cu molid (Leucanthemo waldsteinii – Piceio – Fagetum). Pe versanții despăduriți din acest subetaj s-au instalat fitocenozele mezofile ale asociației Festuco rubrae – Agrostetum capillaris, constituind tipul predominant de pajiște din cadrul fanețelor montane din zonă.
Subetajul montan superior (1.100 – 1. 650 m) este individualizat prin prezența exclusivă a pădurilor boreale de molid, grupate sub aspect geobotanic în asociațiile Hieracio rotundati –Piceetum și Leucanthemo waldsteinii – Piceetum, răspândite pe toată întinderea masivului. În zonele despădurite din acest subetaj se întâlnesc, în funcție de factorii pedo-ecologici, fie fitocenozele mezotrofe ale asociației Festuco rubrae – Agrostetum capilaris fie fitocenozele mezo-oligotrofe ale asociației Scorzonero rosae – Festucetum nigricantis (Corongiș, Galați).
Etajul sub alpin începe să se contureze în masiv odată cu apariția molidișurilor de limită (1.500 – 1.650 m) și se definitivează fizionomie de către tufărișurile de jneapăn, care urcă spre vârfurile înalte ale masivului, sub formă de pâlcuri, până la peste 2.000 m altitudine. Molidișurile de limită din cadrul asociației Rhododendro myrtifolii – Piceetum, urcă pe versanții sudici și vestici ai masivului până la 1.650 – 1.670 m ( Vf. Corongiș – 1.630 m), iar pe versanții nordici și estici până la 1600 – 1.620 m. Limita superioară a molidișurilor este prefigurată în bazinele superioare ale văilor de Alnus viridis (Pulmonario filarszkyanae – Alnetum viridis), iar pe versanții și șeile masivului de cenozele asociațiilor Campanulo abietinae – Juniperetum nanae și Melampyro saxosi – Vaccinietum myrtilii.
La altitudini mai mari de 1.650 m devin atotstăpânitoare tufărișurile de jneapăn, grupate în asociația Rhododendro myrtifolii -Pinetum mugi, caracteristice pentru etajul subalpin al Carpaților. Defrișarea masivă a jnepenișurilor în ultimele secole, în scopul extinderii suprafețelor cu pășuni, a redus mult aria lor actuală, rămânând compacte numai în zona Corongiș și Galați.
În comparație cu masivele muntoase din [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] etajul alpin se individualizează la altitudini mai coborâte cu circa 150 – 200 m, datorită poziției lor la o latitudine nordică mai mare cu două grade (BOȘCAIU, 1971).
Etajul alpin al [NUME_REDACTAT] (1900 – 2.100 m), caracterizat prin prezența pajiștilor primare din alianța (Caricetum curvulae, Oreochloo – Juncetum trifidi) și a unor tufărișuri scunde oligoterme din alianța Cetrario – Loiselerion, este restrâns la o zonă îngustă, care apare în evidență doar pe vârfurile cele mai înalte din masiv (Galaț, Corongiș). În afară de fitocenozele alpine menționate, pot fi atribuite acestui etaj unele fitocenoze saxicole din alianța Androsacion alpinae și asociațiile chionofile din alianța Salicion herbaceae.
Figura 5.2. Distribuția pășunilor în bazin
Figure 5.2. Pastures distributiion in basin
Pe raza bazinului se întâlnesc toate tipurile de ecosisteme specifice zonei montane înalte, predominant cele forestiere (60%), urmate de pajistile alpine cu jnepenisuri (30%) și etajul alpin zona înaltă fiind un nucleu endemogen pentru specii, întâlnindu-se o serie de habitate specifice bine conservate
Molidisurile naturale de înaltă altitudine si de limită altitudinală sunt majoritare în cadrul ecosistemelor forestiere.
Habitatele altitudinale vulnerabile specifice se regăsesc în arboretele de molid de limită altitudinală, care fac trecerea spre zona alpină, în arboretele de molid instalate pe soluri scheletice si în molidisurile existente pe stâncării. Ecosistemele naturale, neinfluențate de om, s-au păstrat mai ales la obârsia văilor, unde accesibilitatea este foarte redusă si nu a permis recoltarea lemnului din pădure.
CAPITOLUL VI
ANALIZA PARAMETRILOR PRIVIND APARIȚIA PROCESELOR EROZIONALE
ASSESSMENT OF PROBABILITY PARAMITERES REGARDING EROSIONAL PROCESES
Trăsăturile zonale ale învelișului de sol sunt consecința factorilor morfometrici – pantă, expoziție, energie de relief la care se adaugă altitudinea ca factor principal care imprima zonalitatea verticală a tipurilor de sol. Caracterul regional este dat de factorii geologico-geomorfologici pe fondul primei categorii iar caracterul topologic apare ca rezultat al îmbinării acțiunii celor două categorii de factori care ia forme diferențiate local în funcție de elementele diferite de relief și categoriile variate de material parental.
Procesele geomorfologice modelatoare de relief, intervin semnificativ în pedogeneză, in consecintă învelișul de sol apare, mult mai variat, atât sub aspectul stadiului de evoluție si a tipului de sol cât și al substratului mineral. Prin înclinarea și expoziția versanților din cadrul bazinului, se individualizează combinații de soluri dominante în învelișul de sol care reprezintă trăsături specifice ale acestora.
Baize 1986 și [NUME_REDACTAT] Manual 1993 arată că panta, expoziția, energia de relief și altitudinea, trebuie să fie considerate caractere esențiale ale învelișului de sol și anume caractere de poziționare sau ecologic staționale, la fel de importante ca și caracterele de constituție și organizare a solurilor, deoarece ele influențează atât pedogeneza și geomorfogeneza, cât și drenajul și funcționalitatea solului și determină condițiile și restricțiile de utilizare a învelișului de sol.
6.1. PANTA TERENURILOR
6.1. SLOPE
Panta reprezintă parametrul morfometric care arată gradul de înclinare a suprafețelor de teren în aprecierea gradului de eroziune a teritoriului cercetat. Este parametru absolut necesar de cuantificat, atât din prisma cantitativă, ca factor declanșator al unor procese de versant, cât și din prisma calitativă, ca factor generator de forme de relief cu semnificație geomorfologică asupra caracteristicilor învelișului de soluri. (Bilasco et. al 2013)
Datorită ponderii majoritare a terenurilor puternic inclinate sunt influențate intens toate procesele pedogenetice, respectiv proprietățile, dinamica și particularitățile solurilor de pe intreaga suprafață și deopotrivă procesele geomorfologice care aparțin într-o anumită măsură învelișului de sol, interferând cu acesta.
Metodologia elaborării studiilor pedologice vol II propune o clasificare a pantei pe 6 intervale de valori, exprimate in procente, intervale utilizate și în studiul de față.
– 0-1% relief de luncă;
– 1-2% relief de ses;
– 2-5% relief ondulat;
– 5-12% relief slab accidentat;
– 12-20 % relief moderat accidentat
– > 20% relief puternic accidentat
Pentru o mai bună acuratețe intervalele valorice ale pantelor au fost fixate și în grade valoarea minimă de fiind între 0°-1° și valoarea maximă fiind cuprinsă între 20,1° – 65,5°. În acest sens, s-au format șase clase, după cum urmează:
– 0° – 1° – versanții cu înclinare foarte mică;
-1,1° – 2° versanții cu înclinare mică;
– 2,1° – 5° versanții cu înclinare medie;
– 5,1° – 12° versanții cu înclinare medie – mare;
– 12,1° – 20° versanții cu înclinare mare;
– 20° – 65,5° versanții cu înclinare foarte mare.
În ceea ce priveste ponderea suprafețelor la nivelul bazinului a diferitelor nivele de pantă exprimate în grade sexagesimale sau centesimale se remarcă suprafețe cu înclinare foarte mare 20° – 65,5° de 10067,84 ha care dețin aproximativ 75 % din suprafața totală, prezintă susceptibilitate mare și foarte mare pentru procesele erozionale și procesele de gravitație fiind distribuite pe toată suprafața bazinului datorită intensității mari a rețelei hidrografice.
Versanții cu înclinare mare reprezintă 2 616,6 ha în proporție de 19,43% fiind situate neuniform pe suprafața baziunului în funcție de condițiile geomorfologice.
Terenurile relativ plane sunt reprezentate de 128,04 ha în proporție nesemnificativă de aproximativ 1% situate în general în lunca Anieșului sunt caracteristice pentru terasele plane și în general, nu sunt afectate deprocese de degradare.
Figura 6.1. Distribuția pantei terenurilor
Figure 6.1. Distribution of land slope
Datorită ponderii majoritare a terenurilor puternic înclinate sunt influențate intens toate procesele pedogenetice, respectiv proprietățile, dinamica și particularitățile solurilor de pe intreaga suprafață și deopotrivă procesele geomorfologice care aparțin într-o anumită măsură învelișului de sol, interferând cu acesta.
Astfel panta influentează în mod direct circulația apei și substanțelor în sol, care are loc dominant dinspre părțile înalte Vf. Galaț, Vf. Omu, Vf. Gărgălau și culmile Puzdrele și [NUME_REDACTAT], spre zona joasă a văilor [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Blidereasa, Tomnatec, atât pe verticală cât și prin scurgere laterală.
Figura 6.2. Susceptibilitatea pantei pentru [NUME_REDACTAT] (hartă SIG) (foto original)
Figure 6.2. Slope susceptibility for Anieș bazin (GIS map) (original photo)
6.2. ENERGIA DE RELIEF
6.2. RELIEF ENERGY
Energia de relief reprezintă raportul dintre lungimea unei suprafețe (calculată în km) și unitatea de suprafață (calculată în km²) și exprimă gradul de fragmentare pe orizontală a reliefului.
Energia reliefului este un parametru semnificativ în calcularea și stabilirea apariției proceselor erozionale. Dacă valoarea adâncimii fragmentării reliefului este mare, atunci ne arată că solul nu este stabil și este posibilă apariția proceselor de eroziune. De obicei, se întâmplă în zonele cu pante mari.
Valorile scăzute ale fragmentării verticale ale reliefului, sunt de cele mai multe ori, tipice zonelor joase și în lungul Anieșului. În acest caz, întâlnim zone cu probabilitate mica
de apariție a proceselor erozionale.
Figura 6.3. Ponderea energiei de relief
FigurE 6.3. Energy relief proportion
Energia de relief intervine asupra activităților antropice. Suprafețele care au coeficientul fragmentării o mare, conduc la, limitarea creșterii suprafețelor cu culture agricole, pășuni și distribuția vegetației forestiere. Coeficientul mare al energiei de relief duce la fragmentarea puternică a suprafețelor de nivelare, și poate duce la declivități ale suprafețelor de teren și la formarea ravenelor în cazul terenurilor lipsite de vegetație.
Adâncimea fragmetării reliefului de pe suprafața Anieșului s-a calculat prin metodologia clasică, calculând diferența dintre punctele extreme de altitudine, valoare exprimată în metri.
Suprafețele cu adâncime foarte mare 3575.48 ha – 26,54% se întâlnesc preponderent în zona montană înaltă, și pe culoarele văilor în amonte. Arealele cu adâncime mare însumează 65,10% reprezentând 8768.56 ha, distribuite pe toate treptele de relief fapt ce scoate în evidență distribuția neuniformă a solurilor în funcție de substratul litologic. Un procent de 7,44% din suprafața totală o reprezintă arealele cu adâncime medie – 1002,84 ha iar 1% însumând 121,48 ha o reprezintă suprefețe cu adâncime slabă. Valoarea mică a fragmentării reliefului este caracteristică platourilor montane înalte – Gărgălau, Omului și a terenurilor situate în general la confluența pârâurilor [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT]. Circulația apei și substanțelor are loc mult mai energic, mai ales prin scurgerea la suprafață. Adesea se asociază cu alunecări de teren și solifluxiuni pe terenurile despadurite, producându-se o importantă deplasare de material din părțile superioare spre cele inferioare, solul fiind transportat în mare măsură, prin rețeaua hidrografică. Prin circulația denumită depletivo-acumulativă se produce o diferențiere în învelișul de sol de ordin pedogeochimic și litologic. Învelișul de sol prezintă un asamblaj foarte variat format din secvențe de soluri diferite ca grosime, aciditate, textură, conținut de schelet, grad de dezvoltare
Figura 6.4. Susceptibilitatea energiei de relief pentru [NUME_REDACTAT] (hartă SIG) (foto original)
Figure 6.4. Releif energy for Anieș basin (GIS map) (original photo)
6.3. ORIENTAREA VERSANȚILOR
6.3. SLOPE ORIENTATION
Parametrul calitativ în analiza spațială a caracteristicilor morfometrice ale reliefului este definit de orientarea suprafețelor înclinate sau orientarea versanților.
Orientarea versanților participă la evoluția proceselor geomorfologice de versant datorită unor factori climatici care nu sunt dispersați în mod egal pe suprafața teritoriului: radiația solară, expunerea la soare, precipitațiile și temperaturile. Acest parametru provoacă diferențierile duratei expunerii la soare.
În procesul de amenajare a teritoriului, orientarea versanților are o însemnătate deosebită, deoarece influențează așezarea și dispunerea suprafețelor de locuit, categoriile de folosință ale terenurilor și stabilirea culturilor raportată la pretabilitate, etc.
Orientarea versanților împreună cu geodeclivitatea lor produc regimuri calorice diferite, influențând umiditatea solului și determinând reproduceri calitative și cantitative ale proceselor geomorfologice și ale covorului vegetal.
Orientarea versanților semnifică un parametru care contribuie la realizarea identificării terenurilor degradate existente în zona de studiu. Suprafețele plane, specifice culoarelor de vale, teraselor plane, în general, nu sunt afectate de procese erozionale. Versanții cu expunere spre N, NE, E și NV sunt umbriți și semiumbriți și sunt versanți cu susceptibilitate scăzută la procese erozionale.
Versanții cu orientare SE, S și SV, V (însoriți și semiînsoriți) sunt expuși la procese erozionale din cauza cantităților mari de precipitații și a faptului că aceștia captează cea mai puternică radiație solară, devin cei mai calzi și uscați, iar zăpada înmagazinată iarna se topește mai repede.
Orientarea generală a bazinului în funcție de orientarea cursului de apă de la izvoare spre vărsare conditionează tipul de orientare a versanților.
Pe suprafata bazinului întâlnim un mozaic de orientări a versanților apropiate ca valori de răspândire. Orientarea generală a bazinului morfohidrografic este pe direcția V–E care imprimă teritoriului o tipologie variată și omogenă a versanților.
Datorită densității mari a rețelei hidrografice, orientarea cursurilor de apă de la izvoare spre vărsare în Anieș condiționează tipul de orientare al versanților.
Figura 6.5. Ponderea orientării versanților
Figure 6.5. Slope orientation proportion
Analizand ponderea suprafetelor cu diferitele tipuri de orientare se observa ca cele mai mari suprafete ale versantilor sunt identificate a fi cu orientare preponderant E -26%, S-28% si V-24%. Suprafetele mai putin extinse sunt suprafetele versantilor cu orientare N, NV fiind aproximativ 13%. Ponderea suprafetelor cvasiorientale reprezintă aproximativ 2 % din suprafata totala, fiind identificate in zona suprafetelor de nivelare montane precum si lungul depresiunilor cursurilor de apa.
Orientarea versantilor influenteaza dezvoltarea proceselor pedogenetice de versant care induc modificari in tipurile de sol a proprietatilor acestora si a vegetatiei prin radiatia solară și temperatura care sunt distribuite inegal pe suprafata bazinului morfohidrografic in functie de expozitia acestora.
Figura 6.6. Susceptibilitatea orientării versanților pentru [NUME_REDACTAT] (hartă SIG) (foto original) Figure 6.6. Slope orientation for Anieș bazin (GIS map) (original photo)
6.4. ALTITUDINEA
6.4. [NUME_REDACTAT] un bazin situat în zona montană altitudinea reprezintă un element morfometric definitoriu în modelarea etajării învelișului de soluri, a vegetatiei, desfășurarea activităților antropice și managematul terenurilor sub aspectul pretabilității la diferite tipuri de cultură. În sens altitudinal s-a identificat o cota minimă de 487 m situată în partea de sud a bazinului și o cotă maximă de 2250 în partea de nord ceea ce determină o amplitudine de 1763 de m.
Zonalitatea altitudinală a vegetației forestiere și a învelișului de soluri are în vedere o distribuție a solurilor sub formă de fâșii relativ paralele care se succed înlocuindu-se una pe alta.
Din analiza treptelor hipsometrice (fig.6.7) se identifică 5 trepte distincte de relief în proporții variabile (NEGRUȘIER, 2015).
Prima treapta cuprinsă între 487m – 1000 m în suprafață de 4083,32 ha caracterizată prin altitudini mici include culoarele de vale depresiunile și dealurile submontane.
A doua treaptă cuprinsă 1001m -1300 m în suprafată de 3852.56 ha specifică etajului de Fagus sylvatica constituită pe roci sedimentare gresii, nispuri pietrișuri de cele mai multe ori în alternanță.
Cea de-a treia treapta cuprinsă între 1301 m -1500 m în suprafață de 2214.84 ha este specifică etajului pădurilor de amestec de foioase cu Picea abies și Abies alba format predominant pe roci sedimentare în alternare de gresii și marne.
Treapta 1501m – 2000 m în suprafață de 3184 ha, etaj specific molidișurilor cu covor de ericacee,formate pe șisturi sericito-cloritoase.
Treapta 2001 m – 2200 m în suprafață de 130.8 ha, fitocenozele de jneapăn dezvoltate pe roci cristaline, de regulă bolovănișuri și pietrișuri consolidate și fitocenozele alianței Thlaspeion rotundifolii pe crestele și pe versanții unor vârfuri calcaroase (Negoiasa), bogate în grohotișuri mărunte.
Figura 6.7. Susceptibilitatea altitudinii pentru [NUME_REDACTAT] (hartă SIG) (foto original) Figure 6.7. Hipsometric map for Anieș bazin (GIS map) (original photo)
CAPTITOLUL VII
IDENTIFICAREA TERENURILOR ERODATE UTILIZAND TEHNICI DE ANALIZĂ SPAȚIALĂ GIS
ERODED LANDS IDENTIFICATION USING TECHNIQUES GIS SPATIAL ANALYSIS
Procesul de eroziune a solului este influentat mai mulți parametri geomorfologici: lungimea pantei, gradul de înclinare a pantei managementul de acoperire a terenurilor, prin caracteristicile solului și caracteristicile climatice.
Erodabilitatea solului este determinată de o serie de proprietăți fizice, chimice și mineralogice ale solului, dintre care rolul cel mai important revine texturii, conținutului de materie organică și urniditatății. în mod cert însă factorii care influențează erodabilitatea solului sunt mai numeroși, acționează interactiv cu intensități diferite, făcând dificilă decelarea rolului pe care fiecare îl joacă în dimensionarea proceselor erozionale.
Aprecierea erodabilității solurilor se poate face prin metode directe, pe baza măsurătorilor directe realizate în cadrul parcelelor de scurgere, fie prin metode indirecte, pe baza calculelor matematice. Metodele directe de estimare a erodabilității sunt costisitoare și mari consumatoare de timp, pe când metodele indirecte de calcul pot fi mai ușor aplicate, necesitând însă date analitice de precizie referitoare la proprietățile fizico-chimice și microbiologice ale solurilor, aceste metode indirecte fiindc rezultatul prelucrării statistice a datelor rezultate din măsurători de lungă durată
7.1. EVOLUȚIA CERCETĂRILOR PRIVIND ESTIMAREA PIERDERILOR DE SOL
7.1. RESEARCH EVOLUTION REGARDING ESTIMATION OF SOIL LOSS
Estimarea eroziunii solului a constituit o preocupare a specialiștilor din diferite domenii: pedologie, hidrologie, geomorfologie, silvicultură, etc. Pedologii au estimat eroziunea în raport cu dezvoltarea profilului de sol, geomorfologii în funcție de evoluția pantelor și a rețelei hidrografice, iar hidrologii și hidraulicienii au analizat factorii și procesele de scurgere și eroziune ca procese fizice. (SEVESTEL 2014)
In ultimele decenii progresele cele mai importante au fost realizate, în evaluarea eroziunii, de către specialiștii din ultimul domeniu de cercetate.
Evoluția cercetărilor, cu privire specială la cele din SUA, este prezentată în lucrarea USDA privind predicția eroziunii hidrice cu ajutorul ecuației universale revizuite, RUSLE ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Equation), 1997.
Metodele de predicție au evoluat atât în SUA cât și în alte țări în mai multe etape: Etapa definirii factorilor de eroziune și a cuantificării acestora, la care contribuții importante au adus: Cook (1936), Zingg (1940), Smith și Whitt (1947) Musgrave (1947) și Wischmeier (1955-1958-1972-1976). Acestea au condus la elaborarea modelului empiric cunoscut sub denumirea de USLE ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]). Modelele de acest tip au fost elaborate și în alte țări, printre care ș. Romanța – Motoc, Stănescu (1963,1978).
Etapa modelelor matematice de simulare, cu parametrii concentrați (modele globale), care separă scurgerea de eroziune și eroziunea în doua componente: eroziunea între rigole și eroziunea prin rigole. Dintre modelele de acest tip menționăm: EPIC – care include pe lângă predicția eroziunii și pe cea a productivității; Williams (1984); ANSWER – Beasley și colab. (1980); [NUME_REDACTAT] (1995);
Etapa modelelor matematice de simulare cu bază fizică, de tip determinist, în care ponderea ecuațiilor empirice este limitată. Printre acestea menționăm modelele CREAMS (Knisel, 1980 și Foster, 1981); WEPP (Foster și Lane, 1987); Modelul ROSE, 1984; L1SEM (Roo și colab., 1984); [NUME_REDACTAT] și colab., 1994; EUROSEM – varianta Morgan și colab., 1998; Modelele elaborate de Stanciu și Zlate – INMH. 1999.
7.2. MODELE PENTRU EVALUAREA RISCULUI EROZIUNII ÎN SUPRAFAȚĂ
7.2. MODELS FOR RISK ASSESSMENT SURFACE EROSION
Modelele de evaluare a riscului erozional sunt de tip determinist și stochastice. [NUME_REDACTAT] (2014) modelele deterministe se pot grupa în trei categorii, astfel
1.Modele cu parametri concentrați, care evaluează riscul erozional ca medie anuală;
Cel mai cunoscut model este ecuația universală a eroziunii solului, USLE propusă de Wischmeyer și Smith (1959)
E=R K L S C P
in care:
E – este eroziunea în suprafață, în t/ha/an;
R – factorul ploaie,care este produsul între energia cinetică a ploii și intensitatea nucleului torențial cu durata de 30 min;
K – erodabilitatea solului;
L – lungimea versantului;
S – panta versantului;
C – influența covorului vegetal;
P – măsuri și lucrări pentru controlul eroziunii.
Renard și Foster- (1983) au adus modificări ale modelului propus de Wischmeier, rezultând o variantă îmbunătățită, denumită ulterior [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Equation, RUSLE (1997),
2. Modele cu parametri semidistribuiți
Reprezentativ este modelul propus de Williams (1971), model sub forma utilizabilă pentru calculator, EPIC ([NUME_REDACTAT] Calculator), carev permite și evaluarea influenței eroziunii asupra productivității culturilor pe termen lung.
3. Modele cu bază fizică și cu parametri distribuiți
În ultimul deceniu au fost elaborate numeroase modele de simulare a procesului de eroziune în suprafață, acestea au contribuit la cunoașterea aprofundată a mecanismului procesului de eroziune, dintre care menționăm două din cele mai cunoscute, astfel:
– WEPP ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), elaborat de un colectiv de specialiști din SUA, coordonat de Nearing – [NUME_REDACTAT] (1989);
– EUROSEM ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), elaborat de un colectiv de specialiști din Europa, coordonat de Morgan – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (1992).
7.3. EVALUAREA EROZIUNII DE SUPRAFATĂ IN BAZINUL HIDROGRAFIC ANIEȘ
7.3. SURFACE EROSION EVALUATION IN ANIES HIDROGRAFIC BASIN
Prezenta lucrare de cercetare propune un model GIS pentru identificarea suprafețelor afectate de eroziune atât din interiorul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cât și din zona de dezvoltare durabilă din cuprinsul bazinului Anieș și reprezentarea zonelor care sunt expuse la eroziune.
Modelul utilizat în lucrarea de față a fost elaborat și publicat prima dată în anul 1965, în revista [NUME_REDACTAT] nr. 282, sub denumirea U.S.L.E. ( [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]).
În ultimele decenii progresele cercetărilor în evaluarea eroziunii au condus la numeroase modificări privind predicția eroziunii și cuantificării acesteia, modelul cel mai folosit fiind cel propus de RENARD și colaboratorii (1997) cunoscut sub numele de modelul RUSLE ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Equation.).
În această cercetare, rezultatele sunt obținute prin utilizarea celor mai actuale referințe și o bază de date GIS tehnică, care a fost practicată cu succes de MOORE și WILSON (1992), MITASOVA HELENA și colaboratorii (1996, 1998), PATRICHE și colaboratorii (2006) și FILIP (2008).
Pentru implementarea modelului USLE, s-a creat o bază de date GIS vector și raster, aferentă arealului cercetat, utilizând procedee tipice de analiză spațială și interogări de baze de date, în vederea estimării din punct de vedere cantitativ a volumului de sol erodat.
Estimarea ratei actuale de eroziune în suprafață a fost calculată pe baza modelului USLE, adaptată de MOȚOC și colab. (1975), după WISCHMEIER și SMITH (1965). Pentru calculul pierderilor de sol s-au folosit 5 parametri esențiali care intră în cadrul modelului. Fiecare parametru reprezintă o estimare numerică a unei condiții specifice dintr-o anumită zonă, care influențează gradul de eroziune a solului. În funcție de modificările climatice se modifică și valorile pentru eroziune. De aceea, dacă se utilizează valori medii pe termen lung, valorile obținute cu ajutorul ecuației USLE sunt mult mai precise.
Ecuația folosită în prezenta lucrare, pentru determinarea cantității de sol pierdut,
este următoarea: E = K ⋅ Ls ⋅ S ⋅ C ⋅ Cs,
unde:
E-eroziunea în suprafață, în t/ha/an;
K-factorul climatic, reprezentând erozivitatea, respectiv pierderile de sol raportate la agresivitatea pluvială, care reprezintă produsul dintre cantitatea de precipitații căzute pe durata întregii ploi și intensitatea nucleului torențial cu durata de 15 minute;
K = H · I15,
unde H – cantitatea de precipitații căzute pe durata întregii ploi;
I15 – intensitatea nucleului torențial cu durata de 15 minute;
Ls este factorul topografic și reprezintă produsul între influența lungimii și înclinării versantului
S-erodabilitatea solului, în valori relative (0,6-1,2);
C-influența covorului vegetal asupra eroziunii
Cs -influența sistemului de lucrare a solului și a metodelor de control a eroziunii pe baza rezultatelor experiențelor la scară naturală și a celor din literatura de specialitate.
Pentru a putea determina în zona de studiu cantitățile de sol pierdut, am creat cu ajutorul programului Arc GIS o bază de date complexă, configurată pe straturi vector și raster. Am pornit de la Baza de date primară (hidrografie, limita unității de relief, vegetație, sol, ) în vederea obținerii datelor derivate (gridul pentru sol, gridul covorului digital, factorul de agresivitate climatică) și am finalizat cu Baza de date modelată, pe structuri raster (modelul digital de elevație, lungimi pantă și cantitățile de sol erodat).
În procesul de analiză spațială și modelare a eroziunii solului, factorii de bază sunt solul și covorul vegetal. În acest sens, am creat straturile de tip vector pentru cei doi factori.
Crearea bazei de date pentru sol s-a făcut prin digitizarea hărții elaborată de ICPA (1980), actualizată conform [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor (SRTS)- 2003. Odată cu crearea stratului de sol am introdus o coloană în tabelul Atribut, în care am trecut valorile de erodabilitate, în funcție de tipul de sol și textură. Din tabelul bibliografic al lui MOȚOC (1975) s-au extras coeficienții de erodabilitate situați în intervalul 0,6 – 1,1.
Vectorul care reprezintă solurile l-am convertit în rastere cu ajutorul funcției ArcToolbox – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – Polygon to Raster.
Tabelul 7.1. / Tabel 7.1.
Structura bazei de date utilizată pentru SIG
Database structure used for GIS
Prin interogarea atributelor care definesc coeficienții solului și covorului vegetal, am convertit vectorii în grid, baza de date de analiză spațială fiind de tip grid
Pentru acuratețea rezultatelor finale rezoluția gridului rezultat a fost identică cu cea a modelului digital de elevație.
Coeficientul de agresivitate climatică (K) pentru bazinul hidrografic Anieș, a fost introdus în ecuația pentru determinarea cantității de sol pierdut, cu valoarea 0,150 fiind aceași pe toată suprafața bazinului , conform hărții elaborate de STĂNESCU și colab. (1969)
Valorile coeficientului cuprinse între 0 – 20 m reprezintă ponderea cea mai mare de 52 % din suprafața arealului cercetat.
Valorile coeficientului cuprins între 20,1 – 50 m, reprezintă 34% din suprafață.
Valorile coeficientului cuprinse între 50,1– 100 m ocupă 9% din suprafață, iar cele cuprinse între 100,1– 200 m și 200,1-1800 ocupă 5 % din zona studiată
Figura 7.1. Ponderea versanților din bazinul [NUME_REDACTAT] 7.1.Slope proportion in Anies basin
Figura 7.2. Lungimea versanților pe subbazine
Figure 7.2. Lenght slopes on short basins
Figura 7.3. Factorul topografic în funcție de lungimea versantului din bazinul Anieș (hartă SIG) (foto original)/ Figure 7. 3. Slope length as topographic factor (GIS map) for [NUME_REDACTAT](GIS map) (original photo)
În ceea ce privește lungimea versanților pe bazinete, [NUME_REDACTAT] prezintă cele cele mai mari valori urmat de [NUME_REDACTAT] păstrandu-se o anumitp proporție între cele 5 intervale de lungimi. În bazinul Anișului inferior domină versanții cu lungime scurtă cuprinși între 0-50 m dătorită așezării terenurilor în lungul cursului de apă principal.
Coeficientul de erodabilitatea a solului (S) este în funcție de mai caracteristicile solului, cum ar fi: structura, textura, permeabilitatea, conținutul de materie organică.
În figura 7.4. este redat coeficientul de erodabilitatea a solului (S) la nivelul arealului cercetat. Valorile coeficientului cuprinse între 0 – 0,71 reprezintă 5.64 km2 (4 %) din suprafața arealului cercetat.
Figura 7.4. Proporțiile coeficientului sol
Figure 7.4. [NUME_REDACTAT] proportion
Valorile cuprinse între 0,71 – 0,81 ocupă o suprafață de 57.73 km2 (43%) din arealul cercetat, iar cele cuprinse între 0,81 – 1,1 o suprafață de 71,03 km2 (53 %).
Coeficientul (C) este coeficientul care semnifică influența covorului vegetal asupra eroziunii și este evaluat în raport cu tipul vegetației și modul de folosință a terenurilor. Acesta este în funcție de tipul culturii și tipul de management. Totodată, coeficientul C este un indicator al protecției dat de culturi.
Figura 7.5. [NUME_REDACTAT] din bazinul Anieș (hartă SIG) (foto original)/
Figure 7. 5. Soil coefficient from Anies basin (GIS map)(original photo
Figura 7.6. Coeficientul utilizare a terenurilor C din bazinul Anieș (hartă SIG) (foto original)/
Figure 7. 6. Land use C coeficient C from Anies basin (GIS map)(original photo)
Valorile coeficientului cuprinse între 0 – 0,0051 se înregistrează pe o suprafață de
91,76 km2 și reprezintă 68% din suprafața arealului cercetat. În acest interval predomină pădurile de foioase, pădurile de conifere, pădurile mixte și zonele de tranziție cu arbuști (în general defrișate)
Valorile cuprinse între 0,0051 – 0,21 specifică zonei înalte de pășuni alpine și subalpine ocupă o suprafață de 34,76 km2 (26 %) din suprafața arealului cercetat
Figura 7.7. Valorile coeficientlui C pe subbazine /
Figure 7.7. Values of C coofiocient on short basins
Cele cuprinse între 0,21 – 0,81 au o pondere de 6% (8,15km2) din suprafața cercetată, fiind specifică zonelor cu rocă la zi.
Coeficientul CS este coeficientul care influențează solulul și metodologia de control a eroziunii. Acesta este un parametru de conservare practică.
Valorile care sunt estimate pentru coeficientul CS sunt obținute pe baza rezultatelor
experiențelor din teren.
Rata medie anuală a eroziunii solului (Fig. 7.9.) a fost determinate foliosind soft-ul ArcGIS, utilizându-se ArcToolbox – [NUME_REDACTAT] Tools – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT].
Valorile de eroziune pe care le-am obținut în arealul cercetat pe 14368 ha sunt coprinse între 0 și peste 8,01t / ha / an.
Prin harta pe care am realizat-o (Figura 7.9) am putut stabilii câteva însușiri ale procesului de eroziune a solului în arealul cercetat.
În arealul cercetat, suprafețele cu eroziune neapreciabilă (sub 2 tone/ha/an) reprezintă un procent de 95 %, din care 89% este specifică suprafețelor cu eroziune mai mică de 1 tone/ha/an.
Suprafețele cu eroziune slabă (2-4 tone/ha/an) ocupă 2 % din zona cercetată.
O eroziune moderaă a solurilor cuprinsă între (4-8> tone/ha/an) ocupă 3% din zona cercetată aceasta fiind prezentă în lungul râului Anieș, a terenurilor agricole pe versanți moderat înclinați
Figura 7.8 Eroziunea solului pe subbazine
Figure 7.8 Soil erosion on short basins
Analizând harta eroziunii rezultă că cea mai mare parte din teritoriul cercetat (95%) exprimă valori acceptabile ale eroziunii (mai mici de 2tone/ha/an), scoțând în evidență că predomină suprafețe mari de vegetatie forestieră.
Figura 7.9. Eroziunea solurilor din bazinul Anieș (hartă SIG) (foto original)/
Figure 7. 9. Soil erosion from Anies basin (GIS map)(original photo)
Deasemenea prezența redusă a eroziunii este semnalată de introducerea de mari suprafețe de vegetație forestieră și pașuni alpine si subalpine in interiorul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] incadrate în diferite zone de protecție integral sau zone tampon .
În general pajistile utilizate ca și pășuni situate în zona de conservare din PNMR nu adapostesc specii de plante de interes conservativ comunitar și national, prin urmare, cotele la care se realizeaza pasunatul în prezent nu pericliteaza existenta speciilor ocrotite, acestea fiind cantonate în special în habitatele de stîncării.
Analizând proprietățile chimice ale solurilor și valorile calculate ale eroziunii, s-au obținut o serie de rezultate care pun în evidență rolul unor proprietăți chimice în dimensionarea eroziunii in bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] de materie organică contribuie la crearea agregatelor structurale ale solului și la menținerea hidrostabilității acestora, acționând ca agent de legătură între particulele minerale. Influența materiei organice se manifestă însă în funcție de starea în care aceasta se află unde litiera joacă un rol fizic de protecție contra pluviodenudării și poate contribui la sporirea activității microorganismelor.
Pentru solurile indentificate în zona studiată: districambolsoluri, prepodzoluri și podzoluri, conținutul de humus reprezintă un element determinant al fertilității solului fiind o rezervă și sursă de elemente nutritive si avand un rol important în retinerea apei din sol.
Pe baza continutului de humus s-a calculat rezerva de humus a unui sol pentru aprecierea valorii agroproductive pe pajiștile alpine. Humusul are o valoare mică între 45-90 to/ha pe 57,82 % din suprafață, moderată între 90-140 to/ha pe 35,67%, mare și foarte mare între 180-250to/ha pe 6,51 %. (NEGRUȘIER 2015)
O dată cu creșterea conținutului de materie organică, erodabilitatea scade. Acest lucru se datoreaza faptului că prin creșterea conținutului de materie organică crește atât permeabilitatea solurilor cât și stabilitatea structurală a agregatelor, sporind infiltrația și adsorbția apei, întârziind momentul inițierii scurgerii și diminuând intensitatea acesteia.
PH-ul este un indicator utilizat în studiiile pedologice pentru aprecierea calitativă a solurilor. Influența pH-ului asupra erodabilității solului este în strânsă relație cu structura și conținutul de praf. Pentru un sol lutos, creșterea valorii pH-ului determină o creștere a erodabilității în condițiile unei structuri fine sau foarte fine. Dacă structura este medie, granulară sau prismatică erodabilitatea solului se găsește în relație inversă cu reacția solului.
Din studiul solurilor putem observa ca predomină pH-ul acid . Astfel 34,67% au un pH de 3,6-4,3% iar 53,62% din suprafețe au un pH cuprins între 4,4- 5,0. Suprafețele cu pH slab acid spre neutru sunt foarte restrânse de circa 8,05%.
Aplicarea amendametelor pentru solurile < 5,5 sau aciditate hidrolitică > 7 me/100 g., vizează înlocuirea ionilor de hidrogen și aluminiu absorbiți în complexul coloidal cu ioni de calciu, hidroxidul de calciu, oxidul de calciu (var ars).
Ridicarea valorii pH-ului cu o unitate pe o grosime de 10 cm de sol se realizează cu: 2-2,5 t/ha la solurile cu textură ușoară, 2,5-3 t/ha la solurile cu textură mijlocie, 3-3,5 t/ha la solurile cu textură grea.
Pajistile acidofile, au un număr restrâns de specii, în general slabe furajere, sau cu valoare furajeră doar pe un durata limitată de primăvară și vară timpurie, dupa care interesul animalelor devine scazut. Aceste pajiști iși pot menține calitațile nutritive prin adaosuri de îngrăsăminte minerale și organice, prin care biomasa furnizată s-ar putea dubla. Adaosul de îngrașăminte poate fi compenst prin măsuri agropastorale precum târlirea pe durate scurte de 1-3 zile, ceea ce duce la îmbunătățirea cantității de furaje furnizate.
Pajiștile alpine și subalpine prezintă o eroziune moderată în subbazinele [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] deoarece în ultimii ani s-a inregistrat o crestere a numarului de animale, astfel capacitatea de pășunat în anumite zone este afectată apărând fenomenul de suprapășunat. O sursă de degradare a solurilor alpine constă în excesul de nitrați, sursa fiind supratârlirea.
Conținutul de nitrați în adâncime are valori mari la stânele vechi. Excesul de nitrați a determinat pe aceste suprafețe dezvoltarea unei vegetații nitrofite, în special urzicile (Urtica dioica). (NEGRUȘIER 2015)
CAPITOLUL VIII
CONCLUZII ȘI RECOMADĂRI
CONCLUSIONS AND RECOMANDATIONS.
8.1. CONCLUZII
8.1. CONCLUSIONS
Învelișul de sol din cadrul arealului studiat se caracterizează printr-o varietate de condiții de geneză, evoluție, tipuri, trăsături morfologice, proprietăți și distribuție spațială a solurilor în interdependență sau corelație cu particularitățile unității teritoriale. Acest specific local este dat de combinația de soluri caracteristică formelor de relief sau de pedopeisajul elementar ce corespunde [NUME_REDACTAT] ca evoluție și funcționalitate unitară
[NUME_REDACTAT] Geografic elaborat în urma studiilor efectuate în bazinul hidrografic Anieș aferente identificării terenurilor degradate, prin aplicarea soft-ului ArcGIS, oferă un set de instrumente complexe și cuprinzătoare de analiză spațială și o platformă de vizualizare și de diseminare a rezultatelor referitoare la identificarea terenurilor degradate.
Utilizând această metodologie este permisă o mai bună practicare a resurselor de a face ca datele să fie puse la dispoziția celor care au nevoie de ele, acestea fiind utile în viitor la organizarea informațiilor și a parametrilor măsurați și determinați.
Informațiile și întocmirea hărților au posibilitatea de a fi sintetizate, oferind utilizatorilor informații in funcție de alegerea fiecăruia
Informațiile geospațiale sunt potrivite multor oportunități care pot conduce la luarea unor decizii mai bune privind exploatarea terenurilor agricole, înființarea de culturi de arbuști și pomi fructiferi, înființare de pepinere, exploatarea pășunilor
[NUME_REDACTAT] Geografic are posibilitatea să stocheze straturi de informații, ca exemplu: randamentele, hărțile referitoare la cartarea solurilor, rapoartele de recunoaștere a culturilor și nivelurile de nutrienți din sol.
Hărțile pe care le-am întocmit oferă obiectivitate în prezentarea informațiilor geografice și a proceselor erozionale. Acestea ușurează analiza geostatistică a informațiilor referitoare la pierderile de sol.
Cercetările efectuate pot duce la descoperirea unor soluții simple pentru identificarea terenurilor degradate, astfel proiectele au posibilitatea să fie dezvoltate. Cercetările pot clădi prognoze, predicții și trenduri ale unor fenomene produse în timp.
Prin utilizarea [NUME_REDACTAT] Geografic crește gradul de detaliere a
datelor, astfel metodele de luare ale deciziilor sunt îmbunătățite. Datorită evidenței clare
a bazelor de date, se câștigă mult timp în cazul efectuării altor cercetări.
Hărțile aferente parametrilor analizați utilizând tehnologia GIS, favorizează comunicarea și colaborarea între utilizatorii implicati în problemele de dezvoltare regională.
Prin acest studiu s-a redus nivelul subiectivității care apare în cele mai multe între metodele de estimare a probabilității apariției proceselor erozionale. Prin utilizarea parametrilor morfometrici (hipsometria, panta, aspect pantă, densitatea fragmentării, adâncimea fragmentăriiâ a crescut precizia rezultatelor și s-a cuantificat gradul de previzibilitate a modelului USLE.
Evaluarea cantitativă a fiecărui factor morfometric și analiza integrată a tuturor factorilor, bazate pe modele complexe de analiză spațială, conduc la o adevarată apreciere a probabilității ca un anumit teritoriu să fie expus la procese erozionale.
Analiza cantitativă a valorilor de probabilitate specifice pentru parametrul de pantă, determinată la nivelul întregului areal de cercetare, se remarcă suprafețe puternic înclinate peste 20° în suprafață de 10067,84 ha care detin aproximativ 75 % din suprafata totală și prezintă susceptibilitate mare și foarte mare pentru procesele erozionale.
Din analiza treptelor hipsometrice se identifica 5 trepte distincte de relief in proportii variabile sub formă de fâșii relativ paralele care se succed înlocuindu-se una pe alta, primele 4 trepte etajate cu vegetație specifică etajului având suprafețe apropiate iar ultimul eatj specific golului alpin fiind slab reprezentat.
Valori mari ale energiei de relief se identifică pe toată suprafața bazinului pe cursul văilor și în zona montană înaltă. Energia de relief slabă se suprapune peste suprafețele cvasiorizontale prezente insular pe suprafața bazinului Aceste areale de manifestare sub 2 % din suprafatță scot în evidență fragmentarea accentuată a suprafețelor de nivelare.
Tipurile de orientare estică și sudică caracterizează întreaga suprafață a bazinului. Acesti versanți sunt expuâși proceselor de eroziune datorită faptului că primesc cea mai puternică expoziție solară, sunt mai calzi și mai uscaâți iar zapada acumulată în timpul iernii se topeste în interval de timp mai scurt. Deasemenea este un parametru de restricție calitativ a culturilor agricole de semisubzistență, și a instalării și creșterii vegetației forestiere, suprafetțele orientate nord, nord vest au o pretabilitate mică datorită faptului ca versanții sunt umezi și reci.
Valorile de eroziune pe care le-am obținut în arealul cercetat sunt cuprinse între 0 și peste 8 to/ha/an. Suprafețele cu eroziune neapreciabilă (sub 2 tone/ha/an)n reprezintă un procent de 95, %, din care 89 % este specifică suprafețelor cu eroziune mai mică de 1 tonă/ha/an. Suprafețele cu eroziune slabă (2 – 4 tone/ha an) ocupă 2% din zona cercetată, eroziunea moderată (4-8 tone/ha/an) ocupă 3 % din zona cercetată.
Analizând harta eroziunii rezultă că cea mai mare parte din teritoriul cercetat (95%) exprimă valori scăzute ale eroziunii (mai mici de 2 tone/ha/an), scoțând în evidență suprafețe cu acoperire bună cu vegetație (pădure, arbuști) chiar dacă geodeclivitatea prezintă valori mari.
Eroziunea moderată este situată în bazinetul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Anieșul inferior fiind datorată, păsunatului excesiv, exploatării pădurilor și culturilor agricole. Deasemnea în Anieșul inferior eroziunea solului s-a manifestat intens datorită lucrărilor de constructie a unei microhidrocentrale în lungul cursului Anieșului și a lucrărilor de corectare a torenților finanțate din fonduri europene care conduc la apariția fenomenelor de eroziune a solurilor.
8.2. RECOMANDĂRI
8.2. RECOMANDATIONS
Cunoscându-se consecințele extinderii proceselor erozionale, este foarte importantă activitatea umană, în ceea ce privește sistematizarea culturilor pe terenurile arabile, alegerea categoriei de folosință a terenului, utilizarea sistemului tehnologic de cultivare a plantelor, de exploatare a resurselor forestiere, a păsunatului rațional și un management de dezvoltare durabilă în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] științifică a înaintat și a aplicat în ultima perioadă diferite programe și proiecte referitoare la estimarea riscului la eroziunea de suprafață atât la scară europeană cât și la nivel de țară, regiune. Fiecare țară folosește o anumită metodologie de estimare a riscului la eroziune cu condițiile specific locale (condiții climatice,geometria terenului, vegetația terenului).
Eroziunea de suprafață și de adâncime a solului fac parte din deplasările superficiale ale terenului, sub forma alunecărilor de suprafață, care pot duce la forme complexe de degradare, de aceea, pe de o parte este recomandată identificarea cât mai urgentă, în stare incipientă de manifestare a procesului erozional, iar pe de altă parte,intervenirea prin măsuri de consolidare și stabilizare a fenomenelor erozionale.
Este recomandat în vederea prevenirii proceselor de eroziune a terenurilor agricole și nu numai, să se facă o apreciere a calității sistemului sol și vegetație.
Scopul cercetării îl constituie caracterizarea învelișului de soluri, identificarea și monitorizarea terenurilor degradate, cu prioritate a acelora afectate de eroziunea de suprafață, datorate factorilor naturali și antropici în vederea stabilirii strategiilor pentru eliminarea efectelor asupra habitatelor și de aducere a terenurilor în starea de conservare sau în circuitul agricol prin diferite lucrări de ameliorare în funcție de natura și intensitatea fenomenului de eroziune.
BIBLIOGRAFIE
REFERENCES
1. ARDELEAN M.,M (2005), Metodologia elaborării tezei de doctorat, Ed. AcademicPress, [NUME_REDACTAT]
2. AILINCĂI C., (2007), Agrotehnica terenurilor arabile, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
3. AILINCĂI C., DUMITRESCU, N., BUCUR D., (1992), Cercetări privind amploarea și consecințele proceselor de eroziune din [NUME_REDACTAT], Cercetări agronomice în Moldova. Vol. 1. Iași.
3. AILINCĂI C., JITAREANU G., BUCUR D., ZBANT M., (2008), Evaluation of the long-term effect of crop rotation on water runoff, soil and nutrient losses in the [NUME_REDACTAT] – the long-term effect of crop rotation on water runoff, soil and nutrient losses, [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT]. XLII, No. 1 (137)/ 2009.
4. BERCA M. (2008). Probleme de ecologia solului. Ed. Ceres, București
5. BIALI Gabriela, (1998), Stadiul actual al implementării tehnicii sistemelor
5. BIALI Gabriela și POPOVICI N., (2003), Tehnici GIS în monitoringul degradării erozionale, [NUME_REDACTAT]. Asachi.
BIALI Gabriela, POPOVICI N., (2006), Amenajări pentru protecția și conservarea solului, [NUME_REDACTAT], Iași.
BIELDERS C.L., RAMELOT C., PERSOONS E., (2003), Farmer perception and erosion and extent of flooding in the silt-loam belt of the [NUME_REDACTAT] Region, [NUME_REDACTAT] and Policy
BILAȘCO S., HORVATH Cs., COCEAN P., SOROCOVSCHI V. și ONCU M., (2009), Implementation of the USLE model using GIS techniques. Case study the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] of Earth and [NUME_REDACTAT], October, Vol. 4, No. 2, p. 123 – 132.
BLAGA G., RUSU I., DUMITRU V., UDRESCU S., (2005), Pedologie, [NUME_REDACTAT] Press, [NUME_REDACTAT]
BOCK L., HEBBERECHT C.H., HANOTIAUX G., MATHIEU L., (1990), Campagne de sensibilisation et de lutte contre l'érosion des sols – premiers resultats de l'enquête, Faculté des sciences agronomiques de l'état à Gembloux, service de la science du sol, 39 pp.
BUCUR D., JITĂREANU G., AILINCĂI C., (2011), Effects of long-term soil and crop management on the yield and on the fertility of eroded soil, Journal of Food, Agriculture & Environment, 9 (2), 207 – 209.
BUDIU V., (1993), Studiu cu privire la necesitatea irigației în condițiile zonei subumede din [NUME_REDACTAT] USAMV Cluj-Napoca, A-H, 47/2, 1993.
BUDIU V., (1995), Îmbunătățiri funciare – Desecări și combaterea eroziunii solului, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
cadrul doctoranturii. Universitatea. Tehnică “Gh. Asachi” Iași.
COLDEA G., (1990), [NUME_REDACTAT]. Studiu geobotanic, Ed. [NUME_REDACTAT], București
CHOI J., CHOI Y., LIM K., SHIN Y., (2005), Soil erosion measurement and control
techniques, Chuncheon: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
DIMITRIU G., (2007), Sisteme informatice geografice (GIS), Ed. Albastră, Cluj- Napoca.
DÎRJA M., (2000), Combaterea eroziunii solului, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.
DÎRJA M., (2007), Corectarea torenților, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT];
DÎRJA M., BUDIU V., (1997) – The study of runoff and soil erosion on the eroded soils, managed as artificial lawns, Simpozion “Alternative de lucrare a solului”, USAMV Cluj-Napoca, vol. II, 187-198.
DÎRJA M., BUDIU V., TRIPON D., PĂCURAR I., LUPUȚ I., CUMPĂNĂSOIU D., (2000), Cercetări privind riscul eroziunii de suprafață și adâncime în subbazinul hidrografic [NUME_REDACTAT], Jud. Cluj, Lucrările simpozionului științific anual al Facultății de Horticultură USAMV [NUME_REDACTAT] “Prezent și perspectivă în horticultură”, [NUME_REDACTAT] Pres, pg. 397-403.
DÎRJA M., BUDIU V., TRIPON D., PĂCURAR I., OLAR M., (1999), Cercetări privind eroziunea și pierderile de elemente nutritive pe terenurile erodate, amenajate ca pajiști artificiale, [NUME_REDACTAT] “Sisteme de lucrări minime ale solului”, USAMV Cluj-Napoca, pg. 219-225.
DÎRJA M., BUDIU V., TRIPON D., PĂCURAR I., OLARU M., RUSU T., (2000), Cercetări privind rolul covorului vegetal în combaterea eroziunii solului pe terenuri în pantă din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] științific anual al Facultății de Agricultură USAMV [NUME_REDACTAT] “Agricultură și alimentație – prezent și perspectivă”, vol. II, [NUME_REDACTAT] Pres, pg. 302-308
DÎRJA M., Pepine A., (2008)., Ameliorații silvice, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT];
DÎRJA, M., BUDIU V., TRIPON D., PĂCURAR I., CACOVEANU H., (2000), Cercetări privind scurgerea și eroziunea solului pe terenurile amenajate ca pajiști artificiale, Sesiunea de comunicări științifice “ Resursele de mediu și protecția lor pentru o dezvoltare durabilă”, Oradea, 25-27 mai, partea I, pg. 115-122.
DONITĂ N., POPESCU A., MIHĂILESCU S., BIRIȘ A., (2005) Habitatele din România, Ed. [NUME_REDACTAT] București
DOMUTA C., (2011) Eroziunea terenurilor în pantă, Ed.Universității din Oradea
FLANAGAN D.C., J.E. GILLEY, T.G. FRANTI., (2009), [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (WEPP): Development history, model capabilities, and future enhancements, Transactions of the [NUME_REDACTAT] of the agricultural and biological engineers, 50(5), pg.: 1603-1612.
GRIMM M., JONES R., MONTANARELLA L., (2002), [NUME_REDACTAT] Risk in Europe, EUR 19939 EN, Office for [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Luxembourg
GIURGIU V., DONIȚĂ N., BÂNDIU C., RADU S., CENUȘĂ R., DISSESCU R., STOICULESCU C., BIRIȘ I. A., (2001), Pădurile virgine din România, Ed. ASBL [NUME_REDACTAT] (Belgia).
HUDSON N., (1971), [NUME_REDACTAT], (Batsford: London).
HURNI H., (1990), Degradation and Conservation of [NUME_REDACTAT] in the [NUME_REDACTAT]. In: Messerli B, Hurni H (eds) [NUME_REDACTAT] and Highlands: Problems and prospectives, [NUME_REDACTAT], USA. pg.: 51-63.
HUYGENS M., VERHOEVEN R., De SUTTER R., (2000), Integrated river management of a small Flemish river catchment. In: The role of erosion and sediment transport in nutrient and contaminent transfer (Proceedings of the [NUME_REDACTAT], July (2000), IAHS Publ. No. 263, pg.: 191-199.
ICHIM, I., RĂDOANE Maria, DUMITRIU D. (2000), Geomorfologie, vol. I, Ed. [NUME_REDACTAT], pg. 187, ISBN 973-9408-45-1
IMBROANE Al. M., MOORE D., (2012), [NUME_REDACTAT] Geografice, Ed. [NUME_REDACTAT] Clujeană, Cluj-Napoca.
informaționale ale teritoriului în studiul eroziunii și al proceselor asociate. Referat nr.1 în
JITĂREANU G., RAUS L., BUCUR D., (2007), Ameliorarea, conservarea și valorificarea solurilor degradate prin intervenții antropice, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, pg. 182.
JONES R.J.A., HOUŠKOVÁ B., BULLOCK P., MONTANARELLA L.(eds), (2005), [NUME_REDACTAT] of Europe, second edition, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].9, Office for [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Luxembourg.
KADOMURA H., YAMAMOTO H., (1978), Man-induced erosion: the rate of erosion and an example from [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. J. Geogr., 87(1), pg.: 1-15.
KIRKBY M. J., (2006), Impacts of [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], In: Boardman EJ; Poesen J (Ed) [NUME_REDACTAT] in Europe, [NUME_REDACTAT], Chichester.
KRAUTNER HG., KRAUNTER FL., SZASZ L.,UDRESCU C., (1984) (1987): Raport preliminar, Harta geologică scara 1:50 000, [NUME_REDACTAT] IGG Bucuresti
LAL R., (2006), Enhancing crop yields in developing countries through restoration of the soil organic carbon pool in agricultural lands, [NUME_REDACTAT] & Development. 17, pg.: 197-209
LIN C., LUO C., PANG L., TU S., (2011), Losses of soil and nutrients from a purplish soil on sloping lands as affected by rain intensity and farming practice, In: Soil erosion issues in agriculture, Godone D., [NUME_REDACTAT] (eds.), InTech, pg.: 71-86.
LOBIANCO A., ESPOSTI R., (2006) a, The regional model for Mediterranean agriculture, IDEMA [NUME_REDACTAT] 17.
LOBIANCO A., ESPOSTI R., (2006) b, Analysis of the impact of decoupling on two Mediterranean regions, IDEMA [NUME_REDACTAT] 25.
LUCA E., ONCIA Silvica (2000), Combaterea eroziunii solului. Cluj-Napoca: Ed.
[NUME_REDACTAT].
LUPAȘCU G., PARICHI M., FLOREA N., (1998), Știința și ecologia solului, Dicționar
MARCHETTI A., PICCINI C., FRANCAVIGLIA R., SANTUCII S., CHIUCHIARELLI I., (2008), Spatial distribution of organic matter to assess soil quality: A case study in [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] of the 5th [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT], Valenzaro, Bari, Italy, Sept. 18-22, 2008, Ideaprint – Bari, Italy, pg.: 169-173.
MARTINEZ J.A., (2000), Evaluating housing needs with the use of GIS. In: [NUME_REDACTAT]: A Journal for the Study of [NUME_REDACTAT], 24 (4), pg. 501-515.
MEYER L.D., WISCHMEIER W.H., (1969), Mathematical simulation of the processes of soil erosion by water, Trans. Am. Soc. Agric. Engrs 12 (6).
MICHELI Erika, NACHTERGAELE F.O., JONES R.J.A. și MONTANARELLA L., (2002), [NUME_REDACTAT] 2001, Office for [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT], Luxembourg.
MITASOVA Helena and HOFIERKA J. (1993), Interpolation by [NUME_REDACTAT] with Tension: II. Application to [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Analysis, [NUME_REDACTAT] 25, pg.: 657-667.
MITASOVA Helena, HOFIERKA J., ZLOCHA M., IVERSON LR, (1996), Modelling topographic potential for erosion and deposition using GIS – [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Systems 10(5), pg.: 629- 641.
MITASOVA Helena, MITAS L, BROWN WM, JOHNSTON D, (1998), Multidimensional soil erosion/ deposition modeling and visualization using GIS – Final report for USA CERL, University of Illinois, Urbana – Champaign, IL.
MORARIU T., (1940), Contribuțiuni la glaciația din [NUME_REDACTAT], Rev. Geogr. Rom., an II, Fasc. 1, Bucuresti
MOLDENHAUER W.C.,WISCHMEIER W. H., (1960), [NUME_REDACTAT]. Soc. Am. Proc. 24.
MONTGOMERY D.R., (2007), Soil erosion and agricultural sustainability, Proceedings of national academy of science 104.
MORGAN R.P.C., (1995), Soil erosion and conservation – second edition, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Essex
MOȚOC M., (1975), Eroziunea solului și metodele de combatere, [NUME_REDACTAT], București.
MOȚOC M., (1983), Ritmul mediu de degradare erozională a solului în R.S. România, [NUME_REDACTAT] ASAS, nr. 12, București.
MOȚOC M., (2002), Realizări și perspective privind studiul eroziunii solului și combaterea ei în România, Secolul XX – Performanțe în agricultură, [NUME_REDACTAT], București.
MOȚOC M., IONIȚĂ I., (1983), Unele probleme privind metoda de stabilire a indexului ploaie și vegetație pentru ploi singulare la intervale scurte, Buletin informative nr.12, A.S.A.S. București.
MOȚOC M., MUNTEANU S., (1963), Eroziunea solului și metode de combatere,
MOȚOC M., MUNTEANU S., BĂLOIU V., STĂNESCU P., MIHAI GH., (1975), Eroziunea solului și metodele de combatere, Editura.Ceres, București.
MUREȘAN M. și colab., (1996), Rodna – pagini de monografie. Ipostaze istorice și culturale, [NUME_REDACTAT] Tours, Timișoara;
NĂDIȘAN I., (2000), [NUME_REDACTAT] – Rezervație a Biosferei, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT];
NEAMȚU T., (1996), Lucrările solului și semănatul culturilor pe pante. Productia
vegetală nr. 1.
NYARADY A., (1963), Contribuții la studiul si cartarea pajistilor subalpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Berti, Bucuresti, 1961-1962, 2, p. 819-824
NYARADY A., RESMERIȚĂ I., SPIRCHEZ Z., (1971), Aspecte privind flora si vegetația [NUME_REDACTAT] si Maramuresului, Comun. Bot., A VII-a Consf. Națion. [NUME_REDACTAT], Bucuresti, p. 149-172
PĂCURAR I., (2001), Îndrumător de lucrări practice la pedologie, [NUME_REDACTAT] Pres, Cluj-Napoca;
PĂCURAR I., (2001), Pedologie generală și bonitatea terenurilor agricole, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca;
PĂCURAR I., (2001), Pedologie lucrări practice, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca;
PĂCURAR I., (2006), Pedologie și stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca;
PĂCURAR I., BUNESCU V., DÎRJA M., (1998), ,Ameliorarea și protecția solurilor montane [NUME_REDACTAT] Cărții de Stiință, [NUME_REDACTAT];
PARICHI M., (2007), Eroziunea și combaterea eroziunii solurilor, [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București
PATRICHE C.V., CĂPĂȚÂNĂ V., STOICA D.L., (2006), Aspects regarding soil erosion spatial modeling using the USLE / RUSLE within GIS
PAULETTE L., (2007) Studiul solului în teren și laborator, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]
PETREA D., BILAȘCO Ș., ROȘCA Sanda, VESCAN I., FODOREAN I., (2014), The determination of the landslide occurrence probability by GIS spatial analysis of the land morphometric characteristics(case study: the [NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT] of Earth and [NUME_REDACTAT], May 2014, Vol. 9, No. 2, pg.: 91 – 102.
PROROCU M., (2006), Arii naturale protejate, [NUME_REDACTAT] Pres, Cluj – Napoca
RESMERIȚA I., RATIU O., (1983), Contribuții la cunoașterea vegetației alpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT];
RUSU T., (2005), Agrotehnică, Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca
RUSU T., GUS P., BOGDAN Ileana, MORARU [NUME_REDACTAT], POP A. I., CLAPA Doina, MARIN D. I., OROIAN I., POP Lavinia, (2009), Implications of minimum tillage systems on sustainability of agricultural production and soil conservation, J. [NUME_REDACTAT]. Environ. 7 (2), pg.: 335 – 338.
RUSU T., WEINDORF D., MORARU P., CACOVEAN H., TURCU V., (2009), Metode de cercetare ale solului și plantei, [NUME_REDACTAT] 2009
SAVU P., BUCUR D., (2000), Combaterea eroziunii solului, componentă majoră a menținerii echilibrului ecologic în [NUME_REDACTAT], Iași: Lucrări științifice, [NUME_REDACTAT]. Vol. 1(43), [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad.
SCHILLING K.E., JHA M., ZHANG Y.K., GASSMAN P.W., WOLTER C.F. (2008), Impact of land use and land cover change on the water balance of a large agricultural watershed: Historical effects and future directions. [NUME_REDACTAT] Research 44:W00A09, doi:10.1029/2007WR006644.
SOROCOVSKI V., BUZ V., SZABO MARIA, BERINDEA MIRELA, (2012): L evaluation des ressources en eau des Rivières du bassin supérieur du Viseu, Stud. Univ. Babes-Bolyai, Ser. Geol. Geograf., 3, [NUME_REDACTAT]
ȘCHIOPUN D., VÂNTU V., și colab., (2002), Ecologie și protecția mediului, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iasi;
SÎRCU I., (1978): [NUME_REDACTAT]. Studiu geomorfologic, Ed. Academiei,Bucuresti
SEVESTEL M., (2014), Curs de combaterea eroziunii solului, [NUME_REDACTAT], București.
TÂRZIU, D., (2003), Ecologie generală și forestieră, ,,[NUME_REDACTAT]’’ [NUME_REDACTAT], Arad,
TARZIU, D., SPARCHEZ, G., DINCA L., (2004), Pedologie cu elemente de geologie, [NUME_REDACTAT], Brașov, 343 p.
VAN MUYSEN W., GOVERS G., VAN OOST K., (2002), Soil displacement and tillage erosion during secondary tillage operations: the case of rotary harrow and seeding equipment. Soil and tillage research, 65, pg.: 185-191.
WILSON J.P., GALLANT J.C., (2000), [NUME_REDACTAT]: Principles and Applications.
WISCHMEIER W.H., D.D. SMITH, (1978), [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]: A Guide to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] No. 537. USDA/Science and [NUME_REDACTAT], US. Govt. [NUME_REDACTAT], Washington, DC.
*** 1983, [NUME_REDACTAT], I, Geografia fizica, [NUME_REDACTAT], București
*** 1987,[NUME_REDACTAT], III, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT], Edit. Academiei, București
*** 2014, Plan de management [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2014
*** cabi.org
*** FAO, 2015 – Agriculture towards 2015/2030.
*** Metodologia elaborării studiilor pedologice Partea I-a, Partea II-a, Partea III-a, București
*** Plan de dezvoltare regională nord est 2007-2013
*** rachel.org
*** researchgate.com
*** sciencealert.com
*** search.proquest.com
*** soil framework Directive-Bruxelles 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiul Invelisului de Soluri din Bazinul Hidrografic al Aniesului Si Influenta Sa Asupra Eroziunii de Suprafata (ID: 2143)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.