Studiul Impozitelor Directe la Sadocx

=== Studiul impozitelor directe la SA ===

ASE BUCUREȘTI – FABBV

STUDIUL IMPOZITELOR DIRECTE LA SC

COORDONATOR:

Conf. Univ. Dr. Roman Daniela Student:

2016

CUPRINS

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I CADRUL FISCAL AL IMPOZITELOR ÎN ROMÂNIA 4

1.1 Caracteristicile impozitelor în România 4

1.2 Conținutul și rolul impozitelor directe 6

1.3 Impozitele reale 8

1.4 Impozitele personale 9

INTRODUCERE

Politica impozitelor directe reflectă un domeniu important pentru orice stat, având un mare impact asupra suveranității acestuia. Taxarea determină capacitatea unui stat de a-și finanța politicile și de a redistribui resursele. Evoluțiile privind politicile de bunăstare ale statului precum și programul de redistribuire pot fi privite prin prisma sistemului de impozitare.

Integrarea României în Uniunea Europeană presupune cu necesitate și corelarea sistemului fiscal român cu principiile în materie ale Uniunii Europene. Sistemul fiscal comunitar, față de alte domenii, prezintă o importantă particularitate, în sensul că aici își găsește pe deplin aplicabilitate principiul subsidiarității. Astfel, Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu cuprinde nici o prevedere specifică cu privire la impozitele directe, acestea fiind lăsate în întregime la discreția statelor membre. Situația este diferită când impozitele directe au implicații asupra celor patru libertăți stabilite de tratat (libertatea de mișcare a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalului) și asupra dreptului de liberă stabilire a persoanelor și afacerilor (right of establishment of persons and businesses).

Impozitarea, în special impozitarea societăților comerciale, este unul dintre puținele domenii politice unde Consiliul European poate adopta măsuri legislative doar în unanimitate, fapt care face ca în practică să fie destul de dificil de adoptat asemenea măsuri. În domeniul impozitării indirecte, baza legală este asigurată de către art. 90 și art. 93 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și are ca scop armonizarea sistemelor naționale privind taxarea indirectă iar nu standardizarea acestora, astfel încât sistemele naționale să fie nu numai mutual compatibile dar și să respecte obiectivele stabilite prin Tratat. La reuniunea informală a Miniștrilor de Finanțe din țările membre, de la Verona din 12 -13 Aprilie 1996, Comisia Europeană și-a prezentat pentru prima dată ideile privind o strategie atotcuprinzătoare în materia impozitării.

Impozitele directe reprezintă prelevări obligatorii asupra celor care realizează venituri sau dețin avere, având drept caracteristică principală, impactul imediat și direct asupra plătitorului.

În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economică, acestea stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activități, venituri sau pe avere.

Că regulă generală, pentru acest tip de impozit, plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul.

Fiind individualizate, impozitele directe reprezintă cea mai veche și mai simplă formă de impunere, și în același timp, prin această formă de impunere se poate asigură echitatea fiscală.

Deși acestea s-au diversificat și extins foarte mult în capitalism, nu se dovedesc suficiențe pentru necesarul sporului de venituri la bugetul statului, astfel încât asistăm și la extinderea impunerii indirecte.

CAPITOLUL I CADRUL FISCAL AL IMPOZITELOR ÎN ROMÂNIA

1.1 Caracteristicile impozitelor în România

Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din venituri și/sau averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv și fără contraprestație directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice, care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozitele îl are statul și el se exercită de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori și în anumite condiții, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanță națională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrativ – teritoriale. În România conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc impozitele și taxele în limita și condițiile legii.

Impozitele sunt plăți care se fac către stat, cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoarea egală, apropiată sau mai mică.

Sunt obligați la plata impozitului pe profit ,denumiți în continuare contribuabili:

persoanele juridice române,pentru profitul impozabil obținut din orice sursă atât din România,cât și din străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România,pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanet;

persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ,ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice,pentru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România;

asocierea dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice,pentru veniturile realizate atât în România,cât și în străinătate. În acest caz,impozitul datorat se calculează,se reține și se varsă de către persoana juridică;

instituțiile publice,pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit :

a) trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;

instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit Legii 72/1996 privind finanțele publice;

unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători,de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;

fundații testamentare;

cooperativele care funcționează ca unități protejate,special organizate, potrivit legii;

unitățile aparținând cultelor religioase,pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult,potrivit Legii nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult;

unitățile aparținând cultelor religioase,pentru veniturile obținute din chirii cu condiția utilizării sumelor respective pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult,pentru lucrările de construire,de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice,pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase;

instituții de învățământ particular acreditate,precum și cele autorizate potrivit legii;

asociațiile de proprietari,constituite ca persoane juridice potrivit Legii locuinței nr.114/1996 ,pentru veniturile obținute din activități economice, care sunt utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietăților comune.

1.2 Conținutul și rolul impozitelor directe

În decursul timpului, impozitele directe au evoluat o data cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activități, pe venituri sau pe averi. Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere. Deși s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, o diversificare și extindere mai mari au cunoscut abia în capitalism. în primele decenii ale secolului al XX-lea, impozitele așezate pe obiecte, materiale și genuri de activități (adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere (mobiliara sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal.

Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorită creșterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s-a recurs și la impunerea indirectă. Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcție de mărirea venitului sau a averii și au termene de plată stabilite și cunoscute în anticipație, ele sunt preferabile față de impozitele indirecte.

Rеfоrma fіscală nu a căрătat în lіtеratura dе sреcіalіtatе șі nіcі în рractіcă о dеfіnіțіе clară, fііnd cоntrоvеrsată șі suрusă dеzbatеrіі рublіcе. Теndіnțеlе sunt în gеnеral cоncеntratе întrе taxе scăzutе carе aduc maі multе vоturі, dar maі рuțіnе vеnіturі bugеtarе șі cоtе marі cu vоturі іncоnsеcvеntе, dar cu un dеfіcіt bugеtar scăzut. În rеalіtatе lеgătura dіntrе vоturі șі taxе nu еstе іntеrschіmbabіlă, sеns în carе rеfоrma fіscală trеbuіе să рrеsuрună maі mult dеcât rеducеrеa taxеlоr.

Dіn 2005, 90 dе rеfоrmе în 65 dе țărі au arătat 4 dіn cеlе maі dе succеs măsurі: Sіstеmul еlеctrоnіc dе admіnіstrarе a taxеlоr; Тaxеlе cоmbіnatе; Sіmрlіfіcarеa рrоcеdurіі dе admіnіstrarе a taxеlоr; Rеducеrеa taxеlоr șі lărgіrеa bazеі dе іmрunеrе.

Rеfоrma fіscală vіzată рrіn mоdіfіcărіlе la Cоdul Fіscal arе în vеdеrе, рrіntrе cеlе maі іmроrtantе рunctе, rеducеrеa cоtеі ТVA dіn 2016, іntrоducеrеa рlafоnuluі maxіm dе 5 salarіі mеdіі brutе реntru baza lunară dе calcul a CAS șі CASS, schіmbarеa mоdalіtățіі dе іmроzіtarе a mіcrоîntrерrіndеrіlоr, rеducеrеa cоtеі unіcе, scădеrеa accіzеlоr, іmроzіtarеa clădіrіlоr în funcțіе dе dеstіnațіе șі еlіmіnarеa taxеі ре stâlр.

Рlanul dе rеlaxarе fіscala реntru Rоmanіa
2016-2020

Sursa: httр://www.mdm.rо/2015/rеfоrma-fіscala-tоt-cе-trеbuіе-sa-stіі-dеsрrе-mоdіfіcarіlе-рrорusе-la-cоdul-fіscal/

Impozitele directe prezintă următoarele avantaje:

constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp și pe care se poate bază la anumite intervale de timp;

îndeplinesc obiective de justiției fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existența;

se calculează și se percep relativ ușor.

Impozitele directe prezintă și următoarele dezavantaje:

nu sunt agreabile plătitorilor;

se apreciază că nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea interes să devină nepopulare, prin creșterea acestor impozite;

pot genera abuzuri în ce privește așezarea și încasarea impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale și personale.

1.3 Impozitele reale

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că obiectul impunerii se definește în mod cantitativ, iar prin evaluare, se determină o valoare brută de impozitare. Aceste impozite se aplică asupra pământului, clădirilor, activităților industriale, comerciale, profesiilor liberale, capitalurilor bănești, la impunere luându-se în considerare produsul brut (și nu cel net). Exemple sunt: suprafața de teren, numărul animalelor, metrii pătrați, etc.

Un pas important în stabilirea cât mai aproape de realitate a impozitului funciar (pe teren) l-a reprezentat introducerea cadastrului. Cadastrul reprezintă atât acțiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea veniturilor pe care le procură, cât și registrele în care contribuabilii figurează cu bunurile lor, în vederea stabilirii impozitelor directe.

Pentru clădiri, impozitele se calculează în funcție de destinația lor (locuințe, magazine, birouri, etc.) având că bază criterii cum sunt: numărul și destinația camerelor, suprafața construită, suprafața curții, mărimea chiriei, etc. Deoarece aceste criterii nu asigură o imagine clară asupra mărimii obiectului impozabil, impunerea este inechitabilă.

În prezent, se manifestă tendința de scădere a practicării impozitelor de tip real, menținându-se în țările în curs de dezvoltare, în special pentru exploatațiile agricole.

1.4 Impozitele personale

Impozitele personale – se caracterizează prin aceea că se aplică asupra venitului sau averii contribuabilului fiind diferențiate în funcție de: mărimea veniturilor sau a averilor și de situația personală a fiecărui plătitor (contribuabil).

Impozitele personale se subclasifică în:

impozite pe venit;

impozite pe avere.

Impozitele pe venit se aplică asupra veniturilor realizate, și imbracă două forme, astfel:

impozitul pe venitul persoanelor fizice;

impozitul pe venitul persoanelor juridice.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice

Impozitul pe venitul persoanelor fizice este datorat de persoanele fizice care au domiciliul sau rezidență într-un anumit stat, precum și de persoanele nerezidente care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepții prevăzute de lege. Scutirile se referă, de regulă, la calitatea unor contribuabili (de exemplu: familiile regale, diplomații străini de pe teritoriul tării respective, militarii, instituții publice etc.) sau la nivelul venitului realizat (de exemplu, nu se impozitează un anumit venit minim garantat).

Venitul impozabil reprezintă sumă care rămane după ce se efectuează anumite scăzăminte (deduceri) din venitul brut, cum sunt: cheltuielile de producție, amortizarea calculată, dobânzi bancare plătite, cotizații sociale, etc.).

Modalitățile de impozitare a veniturilor sunt de două tipuri:

impunerea separată a fiecărui tip de venit realizat din surse și locuri diferite (impunerea cedulară);

impunerea globală, care constă în cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de sursă acestora și impunerea lor după globalizare;

impunerea mixtă, prin care, anumite venituri sunt globalizate și apoi sunt impuse, iar alte venituri nu se globalizează, ci se impozitează separat.

Tipuri de cote de impunere care se utilizează frecvent, sunt:

cote proporționale – o cotă unică se aplică asupra venitului, indiferent de mărime acestuia;

cote progresive – se aplică mai multe cote procentuale care cresc odată cu creșterea venitului;

mai există și cote regresive; cote degresive, rar utilizate.

În România, la Capitolul referitor la impozitul pe venit din Codul fiscal – se prevede că datorează plată impozitului pe venit, contribuabilii:

persoanele fizice rezidențe;

persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;

persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependențe în România;

persoanele fizice nerezidente care obțin alte categorii de venituri prevăzute de lege.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice

Impozitul pe venitul persoanelor juridice (impozitul pe profit) este datorat de toate organizațiile cu scop lucrativ: societăți comerciale de orice tip, companiile naționale, regiile autonome. Acest impozit îmbracă următoarele forme:

impozitul pe profit;

impozitul pe dividende;

impozitul pe venituri din vânzare activelor.

1.5 Aspectul privind reglementarea fiscală a principalelor impozite directe datorate de agenții economici

Sursa: http://www.mfinante.ro

Evoluția PIB-ului în perioada 2004 – 2014

În perioada 2004 – 2008 se poate observa creșterea PIB-ului, urmând ca in 2008 -2009, datorită crizei economice sa se observe o scădere semnificativă, iar în perioada 2010 – 2014 PIB-ul aflându-se în creștere

1.5.1 Impozitul pe venit

Au apărut în acea perioadă de dezvoltare a societății când se diferențiază veniturile diferitelor categorii sociale.

Impozitul pe venit a fost introdus prima dat în Marea Britanie, spre sfârșitul secolului al 18-lea, dar după o scurtă perioadă a fost retras pentru ca să fie reintrodus în anul 1842. Ulterior, au adoptat impozitul pe venit în sarcina persoanelor fizice și S.U.A., Japonia, Germania, Franța, Olanda, Belgia etc.

La început, impozitele pe venit erau stabilite în cote destul de reduse și se percepeau la un număr restrâns de persoane, dar cu timpul, cotele acestui impozit au fost majorate, precum și numărul persoanelor impuse.

În cadrul impozitelor pe venit se disting impozitele pe veniturile persoanelor fizice și impozitele pe veniturile persoanelor juridice.

Modernizarea sistemului fiscal începută în 1993 prin introducerea TVA-ului, a fost continuată cu introducerea impozitării prin globalizarea veniturilor persoanelor fizice.

Această impozitare promulgată de Ordonanța nr. 73/1999 a fost modificată și abrogată de Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 aprobată prin Legea nr. 493/2002. Ulterior unele prevederi din acest act au fost modificate prin Ordonanța de Guvern nr. 36/2003, modificată și aprobată prin Legea nr. 232/2003, care la rândul ei a fost completată prin Legea nr. 571/2003. Însă aceasta este modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea 494/2004 publicată în Monitorul Oficial la nr. 1092 la data de 21-11-2004, a fost dictată de împrejurările în care România trebuia să se alinieze la legislația comunitară, să revizuiască și să amortizeze legislația fiscală conform Acordului European de Asociere între România și Comunitățile Europene, intrate în vigoare la 1 februarie 1995.

Impozitul pe venit a apărut o dată cu necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de venit și obligația fiscală, astfel realizându-se atât o lărgire a bazei de impozitare, cât și o creștere a numărului de contribuabili.

Începând cu 1 ianuarie 2000, în România a intrat în vigoare un nou sistem de impunere, impozitul pe venitul global. Acest sistem de impunere se adresează contribuabililor persoane fizice și constă în aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil. Sistemul este folosit pe scară largă în țările Uniunii Europene, reprezentând o nouă așezare a impozitului, care permite asigurarea unui tratament fiscal echitabil diferitelor categorii de contribuabili și eliminarea discriminărilor în tratamentul fiscal al contribuabililor, deoarece ia în considerare capacitatea contributiva reală a fiecărui contribuabil.

Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică, într-o perioadă de un an, atât în țara, cât și în străinătate, indiferent de sursă de proveniența, și supunerea venitului anual unui singur impozit, potrivit unui barem progresiv unic, iar actul care reglementează în prezent impozitarea în funcție de venitul anual global este Ordonanța nr.83/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 494/2004

Legislația care instituie impozitul pe venitul global consideră subiect al impunerii acea persoană fizică rezidență, denumită în continuare contribuabil. Contribuabilii pot fi:

persoane fizice române cu domiciliul în România (rezidente), pentru veniturile nete obținute atât în România cât și în străinătate;

persoanele fizice române fără domiciliu în România (nerezidente) care desfășoară o activitate independența , prin intermediul unui sediu permanent în România – pentru venitul atribuibil sediului permanent;

persoanele fizice române fără domiciliu în România (nerezidente) care desfășoară o activitate dependența în România – pentru venitul salarial net din această activitate dependența, numai dacă se îndeplinesc cel puțin una din următoarele trei criterii:

persoană nerezidenta este prezența în România timp de una sau mai multe perioade de timp care , în total , depășesc 183 de zile din oricare perioadă de 12 luni consecutive , începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;

veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibila a unui sediu permanent în România;

veniturile salariale sunt plătite de către stat sau în numerar unui angajator care este rezident;

persoanele fizice nerezidente , care obțin alte venituri decât cele corespunzătoare din activități independente și activități dependențe , precum și cele pentru care se datorează ” impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți ” (venituri reprezentând remunerații primite de la nerezidenți ce au calitatea de administrator , fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice în România, venituri din premii acordate la concursuri organizate în România, venituri din servicii prestate în România ).

Evoluția impozitelor pe venituri în perioada 2004 – 2014

Рrорunеrі dе mоdіfіcarе lеgіslatіvă Noul Cod Fiscal valabil din 2016:

Stabіlіrеa unеі cоtе dе іmроzіtarе dіfеrеnțіatе, în funcțіе dе numărul dе salarіațі, duрă cum urmеază:

1% реntru mіcrоîntrерrіndеrіlе carе au реstе 2 salarіațі, іnclusіv;

3% реntru mіcrоîntrерrіndеrіlе carе au un salarіat;

3% + 1530*) lеі trіmеstrіal, реntru mіcrоîntrерrіndеrіlе carе nu au salarіațі;

3%**) реntru mіcrоîntrерrіndеrіlе carе nu sе încadrеază în рrеvеdеrіlе lіt.a) sau lіt.b), sі carе sе află într-una dіn următоarеlе sіtuațіі înscrіsе în rеgіstrul cоmеrțuluі sau în rеgіstrul țіnut dе іnstanțеlе judеcătоrеștі cоmреtеntе, duрă caz: (і) dіzоlvarе urmată dе lіchіdarе; (іі) іnactіvіtatе tеmроrară; (ііі) nеdеsfășurarеa dе actіvіtățі.

Моdіfіcarеa рragurіlоr

75.000 еurо, реntru încadrarеa în catеgоrіa mіcrоîntrерrіndеrіlоr în anul 2017

85.000 еurо, реntru încadrarеa în catеgоrіa mіcrоîntrерrіndеrіlоr în anul 2018;

100.000 еurо, реntru încadrarеa în catеgоrіa mіcrоîntrерrіndеrіlоr încерând cu anul 2019.

Еfеctеlе măsurіlоr lеgіslatіvе

* Тrеі trіmеstrе dе încasarе

Sursa : МFР – DGТΙ

1.5.2 Impozitul pe profit