Studiul Geomorfologic Asupra Bazinului Hidrografic Poroinita
BIBLIOGRAFIE:
Cărți:
Boengiu, S., 2008, [NUME_REDACTAT]. Studiu de geografie, Editura UNIVERSITARIA, Craiova;
Boengiu, S.,2012, Geomorfologie- Note de curs;
CMROltenia, 2000, Date privind temperatura, precipitațiile, vântul etc. la stațiile [NUME_REDACTAT] Severin și [NUME_REDACTAT] din Oltenia (1961-2002),[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Constantin, S., 2008, Râurile din Oltenia. Monografie hidrologică. Volumul I. Dinamica scurgerii apei, Editura SITECH, Craiova;
Grecu, Florina și Comănescu, Laura, 1998, [NUME_REDACTAT]. Îndrumător pentru lucrări practice, [NUME_REDACTAT] din București;
Grigoraș, C.,1999, [NUME_REDACTAT], Curs, [NUME_REDACTAT] din Craiova;
Hosu, Maria., 2009, Geomorfologie.Suport de lucrări practice, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca;
Ielenici, M. și colab., 2004, Dicționar de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București;
Ionuș, Oana, 2012, Hidrologie – Note de curs;
Mac, I.,1986, Elemente de geomorfologie dinamică, [NUME_REDACTAT], București;
Moțoc, M.,[NUME_REDACTAT].,Băloiu V.,Stănescu P.,[NUME_REDACTAT].,1975, Eroziunea solului și metode de combatere, [NUME_REDACTAT], București.
Stroe, R.,2003, [NUME_REDACTAT]. Studiu geomorfologic, Editura MondoRo, București.
Site online:
[NUME_REDACTAT], 2014, Analiza statistică a datelor morfometrice-panta, http://www.sithunedoaratimisana.ro/rezultate-obtinute/a-2/analiza-statistica-a-datelor-morfometrice-panta/, accesat la data de 29.05.2014, ora 13:16.
CUPRINS
INTRODUCERE
I.CONSIDERAȚII GENERALE
1.1. Poziție geografică
1.2. Limite
II. EVOLUȚIE PALEOGEOGRAFICĂ
III. CARACTERISTICI MORFOMETRICE
3.1. Elementele morfometrice ale bazinului hidrografic Poroinița
3.2. Profilul longitudinal al râului
3.3. Profilul transversal al văii
3.4. Rețeaua hidrografică
3.5. Ierarhizarea rețelei hidrografice după [NUME_REDACTAT] Strahler
3.6. Hipsometrie
3.7. Densitatea fragmentării reliefului
3.8. Adâncimea fragmentării reliefului
3.9. Orientarea versanților
3.10. Panta /Geodeclevitatea
IV. MORFODINAMICA ACTUALĂ
4.1. Factorii principali ai modelării actuale
4.1.1.Factori litologici
4.1.2.Factori geomorfologici
4.1.3.Factori climatici
4.1.3.1.Regimul termic
4.1.3.2.Regimul pluviometric
4.1.3.3.Regimul eolian
4.1.4.Factori hidrografici
4.1.5.Factori biotici
4.1.5.1.Vegetația
4.1.5.2.Fauna
4.2. Procese de modelare actuală și forme rezultate
4.2.1. Procese gravitaționale
4.2.1.1. Alunecări de teren
4.2.1.2. Sufoziunea
4.2.1.3.Tasarea
4.2.2. Procese hidrice
4.2.2.1. Șiroirea
4.2.2.2. Rigole
4.2.2.3. Ogașe
4.2.2.4. Ravene
4.2.2.5. Văi torențiale
4.3. Harta geomorfologică
V. ACTIVITATEA ANTROPICĂ ÎN PROCESUL DE MODELARE ACTUALĂ A VĂII POROINIȚA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
STUDIU
GEOMORFOLOGIC ASUPRA BAZINULUI HIDROGRAFIC POROINIȚA
CUPRINS
INTRODUCERE
I.CONSIDERAȚII GENERALE
1.1. Poziție geografică
1.2. Limite
II. EVOLUȚIE PALEOGEOGRAFICĂ
III. CARACTERISTICI MORFOMETRICE
3.1. Elementele morfometrice ale bazinului hidrografic Poroinița
3.2. Profilul longitudinal al râului
3.3. Profilul transversal al văii
3.4. Rețeaua hidrografică
3.5. Ierarhizarea rețelei hidrografice după [NUME_REDACTAT] Strahler
3.6. Hipsometrie
3.7. Densitatea fragmentării reliefului
3.8. Adâncimea fragmentării reliefului
3.9. Orientarea versanților
3.10. Panta /Geodeclevitatea
IV. MORFODINAMICA ACTUALĂ
4.1. Factorii principali ai modelării actuale
4.1.1.Factori litologici
4.1.2.Factori geomorfologici
4.1.3.Factori climatici
4.1.3.1.Regimul termic
4.1.3.2.Regimul pluviometric
4.1.3.3.Regimul eolian
4.1.4.Factori hidrografici
4.1.5.Factori biotici
4.1.5.1.Vegetația
4.1.5.2.Fauna
4.2. Procese de modelare actuală și forme rezultate
4.2.1. Procese gravitaționale
4.2.1.1. Alunecări de teren
4.2.1.2. Sufoziunea
4.2.1.3.Tasarea
4.2.2. Procese hidrice
4.2.2.1. Șiroirea
4.2.2.2. Rigole
4.2.2.3. Ogașe
4.2.2.4. Ravene
4.2.2.5. Văi torențiale
4.3. Harta geomorfologică
V. ACTIVITATEA ANTROPICĂ ÎN PROCESUL DE MODELARE ACTUALĂ A VĂII POROINIȚA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Prezenta lucrare este intitulată ,,Studiu geomorfologic asupra bazinului hidrografic Poroinița” fiind structurată pe 5 capitole în care am tratat date generale despre localizarea bazinului Poroinița în cadrul țării, evoluție paleogeografică, caracteristici morfometrice ale bazinului, morfodinamica actuală și desigur un ultim capitol l-am rezervat activității antropice în procesul de modelare actuală.
Am fost motivată să îmi aleg această temă, pentru licență, din dorința de a cunoaște cum e să fii în caliate de cercetător geograf și pentrucă lucrarea, din titlul ei, presupune efectuarea unei serii de hărți, care pentru mine au reprezentat o provocare plăcută.
În cadrul procesului de documentare și culegere a datelor referitoare la geneză, evoluție paleogeografică, procese actuale de modelare, cât și a activității antropice în procesul de modelare actuală a bazinului Poroinița s-au ivit și unele elemente de dificultate, impuse de lipsa cercetărilor anterioare, directe și detaliate asupra bazinului Poroinița, lipsa unei stații hidrologice și meteorologice în cuprinsul bazinului, cât și lipsa unor strategii locale de prevenire și stopare a impactului uman, negativ asupra substratului de sol, vegetației și faunei din cuprinsul bazinului Poroinița. În stabilirea etapelor de studiu și cercetare cât și identificarea celor mai semnificative aspecte geografice și geomorfologice, m-am folosit nemijlocit de îndrumările și sugestiile domnului profesor conferențiar universitar, doctor [NUME_REDACTAT].
Lângă mulțumirile aduse îndrumătorului științific, aduc muțumiri și aprecieri sprijiunului altor persoane abilitate: cadre universitare, bibliotecari care mi-au pus la dispoziție documente extrem de necesare în sutudierea bazinului.
Obective și metode de cercetare
Metodologia cercetării și analizei geomorfologice urmărește dinamica și metodele de cercetare specifice geografiei și științelor conexe.
Pentru atingerea scopului propus, s-au stabilit următoarele obiective:
Analiza suportului morfogenetic al arelului studiat și influența acestuia în evoluția morfodinamică a arealului de studiu (geologie, relief, climă, soluri, vegetație și faună, etc.);
Evidențierea caracteristicilor morfometrice și morfografice proprii arealului de studiu;
Studierea caracteristicilor morfodinamice actuale;
Analiza sensibilității teritoriale la modificările actuale de degradare.
Metodologia de cercetare pe care sa elaborat studiul privind ,,Studiu geomorfologic asupra bazinului hidrografic Poroinița”, s-a bazat pe o documentare științifică, minuțioasă pe parcursul unui an de studii și pe o analiză amănunțită a bazinului pe parcursul deplasărilor cu caracter aplicativ.
Pentru caractrerizarea bazinului Poroinița am folosit ca surse de documetare: lucrări științifice, forumuri geografice, teze de doctorat, articole, menționate și citate în cuprinsul lucrării. În baza deplasărilor aplicative am făcut obesrvații și măsurători în cardul bazinului.
Date importante privind analiza și evaluarea proceselor geomorfologice ale bazinului Poroinița au fost obținute de la instituții abilitate, precum CMROltenia.
Pentru elaborarea materialului grafic am utilizat ca suport cartografic (fig.1): Harta topografică a României, scara 1:25.000, 1:50.000 (a), ortofotoplanuri (b), Harta solurilor României, scara 1:200.000, modelul SRTM al României (c), grafice, schițe, fotografii și observații în teren.
Fig.1. Fragmente din unele hărți utilizate: a-harta topografică, sc. 1:50.000,
b-ortofotoplan, c- modelul SRTM al [NUME_REDACTAT]: Figurile, tabelele și fotografiile care nu au citată sursa de proveniență sunt ale autorului.
I.CONSIDERAȚII GENERALE
1.1. Poziție geografică
Bazinul hidrografic Poroinița se găsește în sud-vestul României (fig. 2), în sud-vestul
[NUME_REDACTAT] din cadrul [NUME_REDACTAT]. Din punct de vedere administrativ, se regăsește în cadrul unui sigur județ, Mehedinți.
În ce privește așezarea matematică, bazinul Poroinița se situează la intersecția dintre paralela de 440 latitudine nordică cu meridianul
de 220 longitudine vestică. Limita bazinului este dată de
următoarele coordonate geografice: pe o distanță de 3’latitudine nordică între paralela de
44046' – [NUME_REDACTAT] și 44049’ – localitatea
[NUME_REDACTAT], și pe o distanță de
14’ longitudine vestică între meridianele: 22080’- confluența râului Poroinița cu râul Blahnița și 22094’- [NUME_REDACTAT].
II. EVOLUȚIE PALEOGEOGRAFICĂ
Evoluția geologică și paleogeografică a [NUME_REDACTAT] are loc concomitent cu evoluția [NUME_REDACTAT] în cadrul căreia se regăsește. Acesta sa format pe un fundament ce aparține [NUME_REDACTAT]. Referindune la teritoriul României aceasta este echivalentă [NUME_REDACTAT]. Sectorul platformei Valahe pe care se situează [NUME_REDACTAT], respectiv [NUME_REDACTAT], e format din trei unități structurale suprapuse: cel de la bază – soclul precambrian, uramt de sedimentarul de vârstă paleozoică și mezozoică, și cuvertura neozoică.
[NUME_REDACTAT] este format din șisturi cristaline metamorfozate ce aparțin ciclului sedimentar prebaikalian. Înainte de faza assyntică formațiunile soclului au fost cutate, fracturate și rigidizate.
Consolidarea fundamentului proterozoic-mezozoic al [NUME_REDACTAT] are loc la sfârșitul cretacicului, când depozitele ce alcătuesc soclul și cuvertura sedimentară paleozoică-mezozoică caracteristică prin specificul gresiei roșii permiene și triasice, la origine oceanice, formate nu pe teritoriul actual al Piemontului ci undeva mai la sud de acesta, au fost transportate pe teritoriul actual, ulterior exondat și supus denudației, formându-se relieful post-cretacic. Începând din Miocen, când marea salmastră a Paratethysului, s-a extins din [NUME_REDACTAT] spre sud, apele au invadat [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] au devenit dulcicole la începutul Dacianului când bazinul Dacic s-a despărțit definitiv de [NUME_REDACTAT].
Apoi a urmat o fază de fluctuații a țărmului laculi pliocen, urmată de o sedimentare ritmică de la nisipuri și pietrișuri lacustre la mâluri argiloase și strate de lignit, depuse în arii mlăștinoase și carbogeneratoare. Pe finalul Dacianului teritoriul pe care se suprapune [NUME_REDACTAT] a fost exondat și supus denudației, în urma acestui ultim proces au fost îndepărtate o parte din sedimentele depuse.
Conform profesorului Boengiu, S.,2008, pag 182, construcția [NUME_REDACTAT] a fost urmată de trei faze de evolutie.
Faza de acumulare care a început în Romanian, cu o puternică ingresiune, când apele lacului au înaintat rapid spre sud și vest depunând peste diferiți termeni ai Dacianului, falune cu ,,Unionizi sculptați” și gastropode cu scoica groasă și ornamentată. Acest episod a marcat sfărșitul fazei pre-piemontane. Faza piemontană începând cu rapida extindere a lacului plio-pleistocen. Aceasta este prima fază intens acumulativă în procesul de formare a câmpiei piemontane din arealul [NUME_REDACTAT]. A urmat apoi o regresiune rapidă cauzată de ridicarea Crapaților în Villafranchian care a avut ca efect acumulări fluviatile și în unele locuri formarea de mlaștini carbogeneratoare sau bălți cu depuneri calcaroase.
Faza de nivelare a început odată cu mișcările valahe, care au determinat, prin ridicarea mai accentuată spre vest a ariei care cuprinde [NUME_REDACTAT], retragerea treptată a apelor lacustre spre est și continuarea depunerilor detritice pe o câmpie de divagație, pe alocuri mlăștinoasă, dovedită de intercalarea subțire și discontinuă de lignit din arealul nord-estic al [NUME_REDACTAT].
A urmat o perioadă glaciară, probabil Mindel-Riss cănd clima era submediteraniană în acest sector. Atunci ar fi luat naștere ,,argilele roșii” din materiale argiloase, peste care s-au așternut depozite loessoide în perioada glaciară următoare. A urmat o nouă fază de acumulare dar de această dată numai fluviatilă.
În faza de ridicare și fragmentare, Jiul a început să fragmenteze câmpia piemontană a Bălăciței în curs de ridicare, creându-și principalii afluenți pe dreapta, Argetoaia și Raznicul, care se dezvoltă regresiv. Deplasarea și coborârea Dunării spre sud a făcut ca răurile sudice [NUME_REDACTAT] care au ca nivel de bază Dunărea să avansese în cadrul piemontului.
Precedent acestei etape cursul actual al Poroiniței încă nu era definitivat. Existau două râuri separate. Unul curgea pe direcție NV – SE având nivelul de bază cel al Jiului, iar celălalt curgea pe direcție NE – SV. Printr-o captare regresivă în Holocen când nivelul de bază al Dunării a scăzut și râul care avea direcția de curgere NE – SV printr-o eroziune regresivă a captat cursul, care astăzi reprezintă, cursul superior al râului Poroinița. În prezent acesta are o direcție de curgere NV- SE – SV cu o puternică storsionare aval de localitatea [NUME_REDACTAT].
Modelarea bazinului Poroinița nu este definitivă ea continuând să se modeleze în permanență.
III. CARACTERISTICI MORFOMETRICE
3.1. Elementele morfometrice ale bazinului hidrografic [NUME_REDACTAT] de apă (fig.3.1.) reprezintă linia convențională care delimitează bazinul hidrografic Poroinița de celelate bazine hidrografice: în nord – est și est aceasta delimitează bazinul Poroiniței de bazinul Drincei, în nord-vest și vest de bazinul Blahniței iar în sud de bazinul Oraviței afluenta de stânga al Blahniței. Această linie delimitează în plan teritorial perimetrul în care se formează , există și evoluează ca un sitem hidrografic bine definit.
Cumpăna de apă unește punctele cele mai înalte între bazinele mai sus menționate, și urmărește fidel toate formele fizico-geografice ale specificului de piemont în care se încadrează. Cumpăna de ape este asemeni unui judecător care decide în ce direcție trebuie să meargă picătura, odată ce a atins scoarța terestră.
Delimitarea bazinului hidrografic sa facut cu ajutorul hărții topografice 1:50.000 și respective 1:25.000 urmărindu-se curbele de nivel și cotele altimetrice caracteristice, bineînțeles ținând cont de elemetele hidrografice ce aparțin bazinului Poroinița: izvoare, pârae, torenți, elemte specifice luncilor și teraselor care au fost confruntate cu situația reală din teren. Această fază a fost necesară datorită problemelor ce apar în zonele joase unde situația se prezintă a fi mai complicată în delimitarea cumpenei de ape.
Confruntarea cu terenul a fost impusă și de faptul că, de la data editării hărților topografice și până la momentul studierii bazinului se putea întâmpla ca activitatea umană să producă careva schimbări (construirea unor canale, șanțuri, iazuri, diguri care să poată modifica linia cumpenei de ape). Din fericire astfel de schimbări nu au fost sesizate.
Fig.3.1. Cumpăna de ape a bazinului hidrografic [NUME_REDACTAT] și mai ales orientarea limitei bazinului datorate cumpenei de ape imprimă forma bazinului. Forma bazinului are o deosebită importanță în evoluția scurgerii apelor. De aici și evoluția diferențiată a scurgerii. Cumpăna de ape are o lungime de 29,7 km iar bazinul hidrografic ocupă o suprafață de 31 km2.
Lungimea bazinului hidrografic a fost determinată prin unirea cu un segment [AA1], a două puncte extreme, cele mai îndepărtante din cadrul bazinului. De la confluența râului Poroinița cu râul Blahnița (punctual A, fig.3.2.) până la [NUME_REDACTAT] (punctual A1, fig.3.2.), cel mai îndepărtat punct, de pe cumpăna de ape, de vărsare. Aceasta are o valoare de 12,5 km.
Fig.3.2. Date morfometrice ale bazinului [NUME_REDACTAT] maximă a bazinului a fost calculată prin trasarea unui segment [BB1] perpendicular pe lungimea maximă a bazinului, în sectorul unde acesta este cel mai lat (fig.3.2.). Lățimea maximă a bazinului este de 4,1 km. Datorită valorii mici a cesteea, bazinul capătă o formă alungită, cu influențe directe asupra viiturilor care vor fi mai mici.
După altitudinea medie bazinul Poroinița se încadrează în categoria bazinelor de deal și podiș, întrucât altitudinea medie este de 200 m.
[NUME_REDACTAT] și geneza formări
Valea reprezintă principala formă de relief creată prin acțiunea apelor curgătoare.
[NUME_REDACTAT] reprezintă o formă negativă de relief, cu aspect îngust și alungit, cu un aliniament (în plan) de la cel rectiliniu până la un maxim de sinuozitate. [NUME_REDACTAT] se desfășoară pe o lungime de 14,1 km.
În principal originea văii Poroinița este în strânsă dependență de factorii fizico-geografici, dintre care în mod mai accentuat: regimul climatic, structura geologică, litologia etc.
Geneza văii Poroiniței este determinată de existența precipitațiilor și forța gravitației la care se adaugă și factorii prezentați anterior, aceștea completându-se cu alți factori subaerieni (vânturile, etc.). Apele curgătoare reprezintă principalul agent modelator ai văii Poroinița.
Elemente specifice ale văi Poroinița (fig.3.3.):
Fundul sau patul văii (fig.3.3.), reprezentat prin partea cea mai coborâtă din cuprinsul acestuia, fiind ocupată permanent sau chiar temporar cu apă.
apă.
Albia minoră reprezintă (fig.3.3.) secțiunea râului acoperită permanent cu apă, la niveluri medii și mici. Aceasta în cursul superior este adâncită în roca de bază iar în cursul inferior în propriile aluviuni.
Albia majoră (fig.3.3.), sau lunca, reprezintă sectorul sau regiunea de albie,
acoperită temporar cu apă și anume în condiții de ape mari (revărsări) sau în condiții excepționale de inundații.
În cursul superior albia majoară lipsește, trecerea de la albia minoră către versant se face în mod direct. În schimb în cursul inferior extensiunea albiei majore (lunca) este maximă, trecerea către versant făcându-se prin intermediul treptelor de relief.
[NUME_REDACTAT] prezintă o terasă cu altitudinea relativă de 20 – 40 m ce corespunde terasei a 3-a a Dunării.
În cursul superior datorită depozitelor de nisip și pietriș în care a evoluat valea, versanții sunt puternic înclinați, cu valori între 8,90 – 110 și peste 110 și afectate puternic de organisme hidrografice locale (ogașe, ravene, torenți).
3.2. Profilul longitudinal al râului
Profilul longitudinal al râului reprezintă liniea continuă care unește, din amonte în aval, talvegul, malurile sau/și nivelul oglinzii apei considerate la data respectivă. În evoluția sa orice curs de apă, tinde să ajungă la un profil de echilibru care reprezintă totuși o etapă de compensare, un echilibru între procesul de eroziune și cel de acumulare, în condițiile când suportul geologic și condițiile climatice sunt stabile.
Panta râului se calculează ca raport al diferenței de nivel între cele două extreme ale acestuia, izvorul și vărsarea, implicit distanța dintre acestea, adică lungimea râului.
,,Deci: I =
în care: I = panta râului sau profilului
H1 = cota extremei superioare, izvorul
H2 = cota extremei inferioare, vărsare
L = distanța între cele două puncte, lungimea
Valoarea pantei se exprimă în grade, sau metru/metru, și cel mai frecvent în m/km”(Ionuș, Oana, 2012, pag 30)
Calcularea valorii pantei profilului transversal în [NUME_REDACTAT]
sau 10,60
Din calcularea pantei profilului transversal a reieșit o pantă de 10,60 care demonstrează vârsta tânără a acestuea și faptul că este un râu de Piemont.
Profilul longitudinal al râului Poroinița prezintă următoarele caracteristici:
– în cursul superior datorită debitului mic linia profilului reprezintă rupturi de pantă;
– în cursul de mijloc profilul reprezintă valori ale pantei mai mici, albia râului lărginduse;
– în cursul inferior, unde debitul este mai mare, panta se reduce, ceea ce favorizează depunerea aluviunilor.
Există câteva situații în care profilul râului poate varia, în tendința de a ajunge la un profil de echilibru:
,,- dacă în bazinul superior al râului se vor produce mișcări tectonice de ridicare, eroziunea va fi mai intensă, iar depunerile vor fi pe măsură în cursul inferior;
– dacă în bazinul superior se vor produce mișcări de lăsare, ritmul eroziunii se va diminua, iar aluvionarea va devein deja prezentă;
– dacă în cursul inferior la nivelul gurii de vărsare, acesta se va ridica, colmatarea va devine preponderentă;
– dacă nivelu de bază va coboarâ, eroziunea regresivă își va relua activiatea nu numai în cursul inferior ci și pe întregul curs de apă” (Ionuș, Oana, 2012, pag 30).
Un râu în totdeauna tinde să atingă un profil de echilibru, însă un profil de echilibru ideal este greu de realizat, și mai ales pentru o lungă perioadă de timp, deoarece în evoluția acestuia pot interveni o serie de factori de genul schimbării nivelului de bază (vărsarea), influențat la rândul său de variațiile climatice, mișcările eustatice sau epirogenetice așa cum sa întâmplat cu cel al Poroiniței care a fost nevoit să coboare odată cu coborârea nivelului de bază al Dunării în Holocen.
3.3. Profilul transversal al văii
Pentru efectuarea profilelor transversale ale [NUME_REDACTAT] (fig.3.3.) sa utilizat modelul altimetric SRTM al româniei la 30 m, au fost efectuate o serie de 6 profile transversale pe direcția de curgere a râului Poroinița trei profile transversal în sectorul superior, două în sectorul mijlociu și un profil transversal în scetorul inferior. Fiecare profil transversal are o scară proprie.
Construirea profilelor transversale a fost necesară pentru a se putea stabili simetriea sau asimetriea văii, interfluviile, forma versantului stâng și drept și respective sa urmărit descoperiea teraselor.
Profilul ,,AA1” din sectorul superior, are o lungime de 1250 m. Punctul ,,A” se găsește la altitudinea de 291 m pe [NUME_REDACTAT] iar punctual ,,A1” la altitudinea de 304 m pe [NUME_REDACTAT] Ostrășevei. În acest sector, valea prezintă un profil simetric, cu versantul stâng în trepte și versantul drept concav. În acest sector râul Poroinița curge la altitudinea de 250 m.
Profilul ,,BB1” din sectorul superior, are o lungime de 1250 m. Punctul ,,B” se găsește la altitudinea de 282 m pe [NUME_REDACTAT] iar punctual ,,B1” la altitudinea de 310 m pe [NUME_REDACTAT] Ostrășevei. În acest sector situația se menține asemănătoare celei din profilul ,,AA1”, versantul stâng se prezintă mai în trepte iar versantul drept este convex. În acest sector râul Poroinița curge la altitudinea de 236 m. Se observă o tendință de coborâre a talvegului cu 14 m de la profilul anterior.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Profilul ,,CC1” este mai complex intersectând râul Poroinița în două puncte. Profilul este posibil datorită storsionării râului în acest sector, unde a avut loc o captare regresivă. Profilul are o lungime de 3400 m, punctul ,,C” se găsește la altitudinea de 279 m pe [NUME_REDACTAT] iar punctul ,,C1” la altitudinea de 290 m pe [NUME_REDACTAT] Ostrășevei. În acest sector râul Poroinița curge odată la altitudinea de 214 m și la cealălaltă intersecție la altitudinea de 180 m. Diferența de nivel între cele două intersecții este de 34 m. Alternarea de interfluvii și văi din sectorul superior se datorează numărului mare de afluenți din acest sector, fiind zona din care își adună izvoarele.
Profilul ,,DD1” este un profil în maximul de lățime al bazinului care asemeni profilului ,,CC1” intersectează o serie de văi și interfluvii. Acesta se desfășoară pe o lungime de 3700 m, punctul ,,D” are altitudinea de 250 m și se găsește pe [NUME_REDACTAT] Veche iar punctul ,,D1” la altitudinea de 310 m pe [NUME_REDACTAT]. Acest profil intersectează [NUME_REDACTAT], râul Poroinița, [NUME_REDACTAT]. În acest sector râul Poroinița curge la altitudinea de 160 m,versatul drept este în trepte.
Profilul ,,EE1” este un profil în cursul mijlociu al văii. Secționează o lungime de 2800 m, intersectând [NUME_REDACTAT] și râul Poroinița care în acest sector curge la altitudinea de 140 m. Punctul ,,E” are altitudinea de 225 m pe [NUME_REDACTAT] iar puntul ,,E1” 260 m pe [NUME_REDACTAT]. Spre deosebire de celelalte profile, în acest profil ambii versanți apar în trepte.
Profilul ,,FF1” prezintă un profil transversal în cursul inferior al râului Poroinița, pe o lungime de 1300 m, punctul ,,F”cu altitudinea de 160 m iar punctul ,,F1” de 212 m. În acest sector râul Poroinița curge la altitudinea de 128 m. Versantul drept se prezintă în trepte iar cel stâng-concav.
Analizând cele șase profile transversale pe valea Poroinița, sa identificat în deosebi în profilele AA1, BB1, DD1, EE1 și FF1 o terasă cu altitudinea relativă de 20-40 m, care corespunde terasei a 3-a a Dunării.
3.4. Rețeaua hidrografică
Rețeaua hidrografică a bazinului Poroinița (fig.3.5.) se caracterizează prin densitate mare a cursurilor de apă temporare, influențate de regimul climatic și cel al precipitațiilor, a substratului geologic alcătuit din nisipuri și pietrișuri care permit infiltrarea apei în adânc.
3.5. Ierarhizarea rețelei hidrografice după [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] segmetului de ordinul III – 14,1 km, reprezintă 28% din totalul rețelei hidrografice;
Lungimea segmentelor de ordinul II – 7,9 km și reprezintă 16,5% din totalul rețelei hidrografice;
Lungimea segmentelor de ordinul I – 27,6 km, reprezintă 56% din totalul rețelei hidrografice.
3.6. [NUME_REDACTAT] bazinul Poroinița (fig.3.7.) se caracterizează în sectorul superior printr-o vale subsecventă, ce a tăiat adânc structurile monoclinale orientate NV – SE, formată din depozite de roci moi, predominant nisipoase, reducând mult din suprafața piemontană inițială, care se regăsește doar pe interfluviile înguste. În acest sector fregvența rigolelor, ogașelor, văilor torențiale și eroziunii de suprafață este mare. Datorită modului de formare a văii prin captare regresivă, în sectorul superior – mijlociu acesta prezintă o storsionare după care vale se transformă din subsecventă în obsecventă și are direcție NE – SV.
Corelarea celor mai mari înălțimi din bazinul Poroiniței, ne dau o imagine asupra suprafeței inițiale piemontane care prezintă o înclinare generală NV-SE. Suprafața inițială se regăsește [NUME_REDACTAT], în [NUME_REDACTAT] Negre, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Poroinei, [NUME_REDACTAT]. Totodată acestea descresc pe direcție NE – SV. Cele mai mari altitudini de peste 300 m se suprapun suprafețelor structurale și interfluviilor menționându-se altitudinea maximă – [NUME_REDACTAT] 317 m, iar altitudinea minimă se găsește la confluența râului Poroinița cu râul Blahnița – 110 m. Cele mai mici altitudini sub 160 m sunt repartizate în albia majoră a cursului inferior.
3.7. Fragmentarea reliefului
Pentru cunoașterea detaliată a densității fragmentării reliefului (fig.3.8.) sau folosit hărți la scara 1:25.000 și 1:50.000 prelucrate cu ajutorul programului ArcGIS și extensiile acestuia.
Harta densității fragmentării reliefului a fost împărțită într-o rețea de caroiaj de 1km/1km, repartizate pe 5 clase valorice. Densitatea fragmentării reliefului se exprimă în km/km2. Prima calsă cuprinde cele mai mici valori ale densității fragmentării reliefului între 0 – 1 km/km2. Această clasă valorică reprezintă cele mai mici suprafețe din cadrul bazinului (3 %) și se suprapun arealului din albia majoră a sectorului inferior acolo unde și densitatea rețelei hidrografice este mică.
Cea de a doua clasă încadrează valori ale densității fragmentării între 1 – 2 km/km2, și ocupă o suprafață dublă comparativ cu cea din clasa I (6 %). Se suprapune suprafețelor cu o densitate mică a rețelei hidrografice (D. Traian și Sectorul mijlociu al [NUME_REDACTAT]).
Clasa a treea cuprinde arealele cu o densitate a fragmentării între 2 – 3 km/km2, regăsindu-se pe întregul areal al bazinului în număr de 14 carouri aproximativ 14 km2 care reprezintă 45 % din suprafața bazinului.
cursul mijlociu acolo unde densitatea rețelei hidrografice este cea mai mare. În număr de 7 carouri ce reprezintă 21 % din suprafața bazinului conferind-ui o densitate a fragmentării mare, ceea ce face ca probabilitatea apariției proceselor geomorfologice în aceste areale (sectorul superior al văii Ciobanului, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], sectorul superior al văii Porumbarului, sectorul mijlociu și inferior al văii Surduleasa) să fie mult mai mare ca cele din celelalte zone. Fapt care va fi analizat în urma cercetărilor de teren. Rezultatele fiind reprezentate în subcapitolul 4.3.
3.8.Adâncimea fragmentării reliefului
Adâncimea fragmentării reliefului sau energiea reliefului în bazinul Poroinița este reprezentată prin harta adâncimii fragmentării reliefului (fig.3.9.) care cuprinde patru clase valorice cu valori de la < 30 m până la > 90 m.
La nivelul bazinului Poroinița domină clasele de valori cuprinse între 60 – 90 m și peste 90 m cu un raport de 80% din suprafața bazinului. În arealul [NUME_REDACTAT]-Poroinei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], sunt întâlnite valori ale adâncimii de peste 90 m. Cea mai mare valoare la nivelul bazinului, este de 109 m, în [NUME_REDACTAT], cu extindere pe versantul drept al văii Poroinița. 18 % din suprafața bazinului este ocupată de adâncimi ale reliefului cu valori între 30 – 60 m, întâlnite dominant în sectorul inferior al văii Poroinița, iar cele mai mici suprafețe de doar 2 % din suprafața bazinului sunt ocupate de adâncimi ale reliefului sub 30 m, acestea corespund sectorului de confluență al râului Poroinița cu râul Blahnița.
3.9.Orientarea versanților
Orientarea versanților (fig.3.10.) reprezintă un parametru esențial de analiză al văii care scoate în evidență expunerea acestora către cele patru puncte cardinale.
În dependență de expunerea acestora poate fi calulată cantitatea de energie solară primită și favorabilitatea acestora la cultivarea anumitor plante mai iubitoare sau nu de lumină cât și nemijlocita influență asupra probabilității mai mari a apariției proceselor geomorfologice pe versanții sudici, datorită aportului mare de căldură pe acești versanți unde procesul de dezintegrare mecanică a rocilor este mult mai mare în comparație cu ceilalți versanți. Pentru depistarea acestor areale a fost întocmită harta orientării versanților (fig.3.10.).
În urma analizei hărții orientării versanților au eșit în evidență predominanța versanților cu orientare nord, nord- est (maro) pe verasntul stâng al văii Poroinița și sud, sud- vest (galben) pe versantul drept al văii Poroinița. Astfel versantul drept al văii Poroinița cât și versanții drepți ai văii Râii, văii Mierlei, văii Ciobanului și văii Roșii de pe versantul stâng al văii Poroinița prezintă o probabilitate mai mare de producere a proceselor geomorfologice, verificate în cadrul aplicației de teren și prin intermediul hărții geomorfologice din subcapitolul 4.3.
3.10. Panta / Declevitatea
,,Înclinarea versanților condiționează tipul și intensitatea proceselor morfodinamice actuale. La rândul ei, declivitatea este condiționată de natura rocilor și de factorii morfoclimatici și „trădează” influența tectonicii asupra reliefului. Valoarea pantelor oglindește astfel intensitatea eroziunii desfășurată în condiții tectonice și climatice variabile, specifice fiecărei etape evolutive. Totodată, panta reprezintă unul din factorii importanți ce contribue la definirea peisajului unei regiuni” (www.sithunedoaratimisana.ro).
Harta pantelor din bazinul Poroinița (fig.3.11.) cuprinde 6 clase de valori cu unghiuri <2,50 și >110. În cuprinsul bazinului Poroinița predomină versanții cu înclinare de 2,60 – 8,80. Cele mai mici valori < 2,50 din prima clasă valorică se găsesc pe suprafețele structurale și în lunca râului Poroinița. Valori mari ale pantelor, peste 8,90 se găsesc în două areale mai distincte [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]-Poroinei. Fregvența mică a înclinării pantelor cu valori peste 8,90 a favorizat construcția de clădiri întrâ-un număr de patru localități. Fregnența mare a arealelor cu pante sub 8,80 favorizează prelucrarea agricolă a terenurilor.
IV.MORFODINAMICA ACTUALĂ
4.1. Factorii principali ai modelării actuale
Principalii factori ai modelării actuale sunt reprezentați de factorii litologici, geomorfologici, climatici, hidrici și biotici descriși în rândurile ce urmează mai jos.
4.1.1.Factori litologici
Prin sol înțelegem stratul afânat, moale și friabil format la suprafața pământului din stratul superior al rocilor pe anumite forme de relief.
Pentru realizarea hărții solului sa utilizat ,,[NUME_REDACTAT] României, 1:200.200” care a fost realizată după [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor (SRTS), 2003, elaborat de N. Florea și I. Munteanu de la Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie.
Solurile bazinului hidrografic Poroinița, sunt variate reflectând particularitățile climatice, hidrice, de relief ale rocilor stratului superior și ale pânzei freatice.
Factorii pedogenetici care contribuie la formarea claselor și tipurilor de soluri sunt: substratul litologic, clima, relieful, vegetația, apa și timpul. Interacțiunea, frecvența și intensitatea participării factorilor pedogenetici au condus la diversitatea solurilor. Astfel că pe suprafața bazinul hidrografic Poroinița sau identificat două clase de soluri: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ultima fiind și cea mai reprezentativă. Fiecare clasă de soluri are o serie de tipuri de sol ale căror particularități sunt evidențiate mai jos.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] este reprezentată în bazinul Poroiniței prin tipurile de soluri: lacoviști pe depozite fluviatile și fluvio-lacustre recente, protosoluri aluviale, protosoluri aluviale și soluri aluviale (inclusiv gleizate), soluri aluviale (fig.4.1.).
Lacoviști pe depozite fluviatile și fluvio-lacustre recente
Acestea se formează în vestul bazinului, suprapunându-se sectorului de albie și luncă, în imediata apapropiere a gurii de vărsare în Blahnița. Lacoviștile sunt soluri freatice hidromorfe. Se formează la temperaturi între 7-110C și precipitații medii anuale cuprinse între 400 și 700 mm. Materialul parental este reprezentat de depozite fluviatile și fluvio-lacustre recente cu o textură fină. Vegetația este reprezentată de speciile erbacee de fâneață sau fâneață înmlăștinită și un covor erbaceu dens. Excesul de umiditate de origine freatică generează procese de gleizare pentru lacoviști, ducând la formarea unui orizont Gr, limita căruia se situează în primii 125 cm. Procesul de humificare este îndelungat dar intens, formându-se un humus calcic..
Excesul de umiditate limitează utilizarea terenurilor în agricultură. În condițiile lor naturale acestea sunt utilizate pentru pășunat și fânețe. După procesul de drenare pot fi cultivate cu porumb, cereale de toamnă așa cum se întâmplă în bazinul Poroiniței, unde aceste teritorii intră în proprietatea terenurilor agricole ale [NUME_REDACTAT] fiind prelucrare și cultivate anual. În ce privește cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi aceste terenuri sunt contraindicate.
Protosoluri aluviale
În cardul bazinul Poroinița protosolurile aluviale se formează în lunca de lângă albie pe depozite aluviale recente, acolo unde revărsările sunt periodice, solidificarea fiind întreruptă de depunerea unui strat nou de aluviuni. În astfel de condiții humificarea este foarte slabă, cu o vegetație specifică de luncă numită zăvoaie.
Protosolurile aluviale sunt soluri cu o grosime sub 20 cm, suprapus materialului parental constituit din depozite fluviatile, lacustre și fluvio-lacustre recente având grosimi de peste 50 cm. Acestea au un profil Ao – C. [NUME_REDACTAT] are o grosime între 0-20 cm, culoare brună, brună-cenușie și structură grăunțoasă. Orizontul C este nestructurat și prezintă culori diferite în dependență de natura și textura materialului.
Protosolurile aluviale sunt utilizate ca fânețe, pășuni, zăvoaie de salcii, arin etc.
Soluri aluviale
Solurile aluviale se întâlnesc în lunca răului Poroinița din sudul localității [NUME_REDACTAT] până la interferența cu solurile de tip lacoviști din cursul inferior al râului. Au un orizont A mai gros de 20 cm, sub care se află materialul parental alcătuit din depozite fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre recente, textura poate fi diferită, având o grosime de cel puțin 50 cm. Aceste soluri sau format în lunca râului în urma depunerilor aluvionare, caracterizat printr-un profil de tip Ao-C. [NUME_REDACTAT] are grosimi variabile între 25 – 35 cm, o culoare brun-gălbuie închisă, brun-cenușie închisă cu o structură slab grăunțoasă. Orizontul C se caracterizează printr-o grosime de 50 cm, culoare brun-gălbuie, nestructurat. Are un conținut ridicat de humus (1-7%). În general sunt eu-mezobazice, stratul acvifer freatic este la 2-3 m (Grigoraș, C., 1999). Solurile aluviale pot fi utilizate în cultivarea cerealelor, legumelor cât și pentru sivicultură.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] este reprezentată în bazinul Poroinița prin următoarele tipuri de soluri: Soluri brun-roșcate luvice pseudogleizate; Soluri brun-roșcate tipice; Soluri brun-roșcate tipice (inclusiv slab luvice); Soluri brun-roșcate tipice erodate și erodisoluri; Soluri brun-roșcate tipice și brun-roșcate tipice, erodate; Soluri brun-roscate tipice, freatic-umede (fig. 4.1.).
și deține cele mai mari suprafețe din cadrul bazinuli Poroinița. Se suprapun arealelor interfluviale. Sau format în condiții de drenaj și au vechime mare, dezvoltate pe diferite roci sedimentare (luturi, argile sau depozite loessoide). Pânza freatică situându-se la peste 5 m adâncime. Odată cu debazifierea orizontului superior, fracțiunile argiloase migrează din orizondul superior Ao în cel de tip Bt. Sărăcirea în coloizi a orizontului superior și conținutul redus de humus face ca acesta să capete o culoare gălbuie – albicioasă, culoare dată de grăunții de cuarț, dezgoliți de peliculele coloidale de argilă, oxizi și hidroxizi de fier. Sub orizontul A care are grosim între 10-20 cm, se formează un orizont eluvial mai deschis la culoare așa cum arată și Grigoraș C. (1999). Sunt folosite atât ca teren arabil, pentru culturile cerealiere, pentru cultivarea plantelor tehnice sau furajere, în calitate de pășuni, fânețe, pentru livezi și viță-de-vie, și nu în ultimul rând în sivicultură.
Utilizarea terenurilor
Utilizarea terenurilor afectează nemijlocit procesele geomorfologice actuale. Acestea fie accentuează procesele geomorfologice, fie le reduce ca fregvență. În cadrul bazinul hidrografic Poroinița din cei 31 km2 (fig.4.2.) , terenurile agricole ocupă cea mai mare suprafață – 11,8 km2 pe versanții cu orientare sud, sud-vest, sud-est și care au cel mai mare aport de energie calorică,
fiind cei mai pretabili culturilor agricole. Însă aceștia sunt și cei mai vulnerabili la apariția proceselor geomorfologice induse de om. Aratul anual al solului ajută la dezintegrarea mecanică a rocilor fâcându-le mai usor erodabile, intensificând procesul de eroziune de suprafață și mărind cantitatea anuală de sedimente transportate de râu. Îndeosebi după perioade de secetă urmate de ploi torențiale. Aratul perpendicular pe curbele de nivel, pe versanții cu pantă mare accentuează procesul de rigolare care mai apoi poate transforma versanții în așa numitele terenuri de tip ,,[NUME_REDACTAT]”, adică ,,Pământuri rele” care nu mai pot fi utilizare în agricultură. Aratul în lungul curbelor de nivel, în schimb, atenuează procesul de rigolare, astupând șanțurile și ne permițând evoluarea lor.
Ca suprafață după terenurile agricole, terenurile arabile neirigate se situează pe locul doi, cu o suprafață de 6,9 km2 din suprafața bazinului. Pășunile și fânețele ocupă și ele suprafețe însemnate – 5,5 km2, al cărui covor vegetal este distrus prin pășunatul intensive. Lipsa acestuia favorizează scuregrea apei de suprafață care în mod normal ar trebui să ajungă în sol și să intre în circuitul apelor subterane alimentând izvoarele. Din moment însă ce lipsa vegetației favorizează scurgerea de suprafață, suprafețele respective devin mai vulnerabile la procesele geomorfologice de eroziune. În unele areale în care argilele se găsesc în proporții mai mari ca nisipurile și pietrișurile, lipsa vegetației pe versanții mai înclinați favorizează alunecările de teren. Viile și livezile ocupă o suprafață de 2,4 km2 și reduc procesele geomorfologice prin stabilizarea maselor de roci cu ajutorul rădăcinilor, reduc eroziunea de suprafață mărind infiltrația. Terenurile intravilane produc cea mai mare mare modificare în cadrul bazinului hidrografic Poroinița, acestea ocupă o suprafață de 2,3 km2 aici înscriindu-se o mică suprafață din localitatea Rogova, localitatea Poroinița, localitatea [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Prin construirea canalelor, drumurilor, caselor, prelucrarea trenurilor adiacente caselor etc., peisajul proceselor geomorfologice actuale este semnificativ modificat.
4.1.2.Factori geomorfologici
Morfometria și morfologia ne oferă date importante pentru analiza calitativă și cantitativă a potențialului diferitor procese. De exemplu, valoarea pantei intră în calculul stabilității versanților, iar împreună cu lungimea versanților și cu alti indicatori, la calculul potențialului de eroziune (Moțoc, M.,1975).
Forma versanților poate favoriza anumite procese de modelare. De exemplu, versanții convecși au un potențial ridicat pentru eroziunea concentrată, cei drepți, pentru deplasări în masă, eroziune, cei concavi, pentru alunecările de teren, deplasări în masă, acumulare (Mac, I.,1986).
4.1.3.Factori climatici.
5.1.3.1.Regimul termic
Clima bazinul hidrografic Poroinița se caracterizează printr-un caracter continental cu influențe mediteraneene, caracterizat prin veri calde și secetoase, ierni blânde aproape lipsite de viscole și cu încălziri fregvente datorate transportului de aer mediteranean.
Rolul cel mai important în determinarea caracterului climei îi revine zonalității circulației atmosferice, ce se caracterizează prin:
– circulație activă a maselor de aer din vest, rare ori resimțindu-se pe timpul iernii, masele estice anticiclonale.
– fregvență mare a pătrunderilor maselor de aer tropicale din sud-vest și sud.
Datorită interacțiunii acestor factori rezultă caracterul climei care prezintă variații mici. Datele privind temeraturile și precipitațiile au fost oferite de CMROltenia ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]).
Temperaturile medii anuale și lunare
Temperaturile medii anuale și lunare înregistrează valori omogene la ambele stații învecinate perimetrului analizat.
Variațiile reduse ale temperaturii medii anuale sunt generate de valorile uniforme ale bilanțului radiativ și caloric, dar și ca rezultat al uniformității reliefului care nu prezintă variații majore. Astfel că procesele advective prezintă aceeași intensitate în întreaga unitate.
Valorile temperaturii medii multianuale ale aerului oscilează între 120C la [NUME_REDACTAT] Severin, cea mai mare valoare, și cea mai redusă valoare 11,20C la [NUME_REDACTAT]. Pe un interval de 21 de ani (1981-2002), cu o diferență de numai 0,80C, variații teritoriale de mare amploare neexistând.
Diferențele de temperatură se mențin aceleași pentru fiecare an, indiferent de creșterea sau scăderea acesteea, în medie diferențele sunt de 10C (fig.4.3.) în special anii 1988, 1989, 1991, 1992).
Chiar dacă anul 2000 a fost declarat anul cu valorile temperaturii medii anuale cele mai ridicate din țară și la nivelul celor două stații valorile sunt semnificativ mai mari anilor precedenți, se observă un alt maxim atins în anul 2002, (14,40C la [NUME_REDACTAT] și 13,00C la [NUME_REDACTAT] Severin), ca urmare a invaziei unor mase de aer cald, de origine mediteraneană.
Fig.4.3. Temperatura medie anuală la cele două stații meteorologice reper
([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Severin) în perioada 1981-2002
La polul opus temperaturilor medii multianuale cele mai mari, cele mai mici valori anuale se înregistrează în anul 1985, (9,90C la [NUME_REDACTAT] și 10,80C la [NUME_REDACTAT] Severin), ca urmare a pătrunderii maselor de aer polar.
Temperatura medie lunară (fig.4.4.) prezintă valori apropiate la amândouă stații. Aceasta urmărește o tendință de creștere din luna ianuarie până în luna iulie (în care se atinge maximul) și apoi tendință de descreștere până în decembrie, o reflectare fidelă a climatului continental temperat.
Singurele temperaturi positive pe parcursul întregului an se înregistrează la stația [NUME_REDACTAT] Severin, aici în luna ianuarie temperatura medie lunară este pozitivă (0,20C), în timp ce la stația [NUME_REDACTAT] în luna ianuarie se înregistrează (- 0,70C), este singura lună în care se înregistrează valori negative și reprezintă cele mai mici valori ale temperaturii medii lunare. Valorile nu depășesc nici măcar (- 10C) ca urmare a influențelor mediteraneene din timpul iernii ce se caracterizează prin ierni calde și umede.
Fig. 4.4.Temperatura medie lunară
Cea mai mare valoare medie lunară se înregistrează la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (23,20C), în luna iulie. [NUME_REDACTAT] Mare luna cu cea mai mare valoare a temperaturilor medii lunare este la fel iulie (22,50C), cu o difernță minimă de doar 0,70C, impuse de influențele climatului mediteranean, care, se caracterizează prin veri călduroase și secetoase.
Tab.4.1. Temperatura medie lunară
,,Trebuie menționat și faptul că în anumiți ani, în lunile februarie și martie, pe fondul intensificării circulației vestice și sud-vestice, are loc foehnizarea maselor de aer la trecerea barajului orografic, în aceste condiții înregistrându-se creșteri ale temperaturii peste normal, ceea ce duce la topirea timpurie a stratului de zăpadă” (Boengiu, S., 2008, pag. 109-110).
Temperaturi maxime și minime absolute în [NUME_REDACTAT] ales a se trata valorile temperaturilor maxime și minime absolute pentru Oltenia și nu doar pentru cele două stații reper ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Severin) pentru a avea o viziune mai mare asupra regimului temperaturilor din Oltenia întrucât bazinul hidrografic Poroinița se încadrează în totalitate regiunii Olteniei. ,,Temperaturile maxime și minime absolute se datorează în totalitate pătrunderii unor mase de aer de origini diferite care au determinat producerea unor valori similare pe arii foarte vaste din perimetrul [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]” (Boengiu. S.,2008).
43,50C, maxima absolută lunară a lunii septembrie, înregistrată la 8 septembrie 1946, la Strehaia, în județul Mehedinți (record pe țară);
43,20C, maxima absolută lunară a lunii iulie, pentru Oltenia, înregistrată la 4 iulie 2000, la Calafat (Savin. C.,2008);
-35,60C, minima absolută pentru Oltenia, înregistrată la 15 ianuarie 1894, la Strihareț-Slatina, în sud-estul [NUME_REDACTAT] (Marinică. I., 2006).
Alte recorduri termice pentru [NUME_REDACTAT] mai cald an de când se fac observații meteorologice în Oltenia, a fost anul 2000, considerat unul din cei mai calzi ani, la nivelul țării, continentului și chiar al planetei (Marinică. I., 2006);
Cea mai caldă iarnă în Oltenia a fost cea din 2000-2001;
Cea mai timpurie instalare a iernii în Oltenia a fost la data de 4 noiembrie 1995;
Ce mai timpurie împrimăvărare a avut loc în anul 2002;
Iarna cu cea mai lungă durată a stratului de zăpadă compact, din întreaga perioadă de observații meteorologice, a fost iarna 1995-1996 (Savin. C.,2008).
Fregvența zilelor cu diferite temperature caracteristice
În cursul unui an se înregistrează mai multe categorii de nopți și zile datorită variațiilor neperiodice ale temperaturii aerului. În cadrul bazinului Poroinița se înregistrează în medie între 10-20 nopți geroase cu temperature minime sub -100C, acestea sunt generate de advecțiile de aer rece, polar și arctic. Zile de iarnă se înregistrează între 20-25 zile/an cu temperatura maximă sub 00C. Zile de îngheț cu temperatura minimă sub 00C se produc începând de la sfârșitul lunii septembrie/ începutul lunii octombrie și pot dura până la sfârșitul lunii aprilie, înregistrându-se în medie 94 zile/an. Zilele de vară se produc din martie și până în octombrie și durează în medie 104 zile/an. Zilele tropicale cu temperaturi maxime peste 300C, în număr de până la 20-30 de zile/an cu precădere în perioada mai-septembrie. Nopțile tropicale se înregistrează numai în lunile de vară, foarte rar în mai sau septembrie și înregistrează temperaturi minime ≥ 200C.
4.1.3.2. Regimul pluviometric
Distribuția teritorială a cantităților medii anuale de precipitații
Repartiția teritorială a precipitațiilor în [NUME_REDACTAT] este strâns legată de factorii genetici ai climei. În acest areal predomină circulația vestică și sud-vestică în cea mai mare parte a anului.
Pe perioada iernii bazinul Poroinița se află sub influența [NUME_REDACTAT], iar procesele de convecție termică și frontogeneză sunt mai frecvente decât în alte zone.
Lunile de vară se caracterizează prin reducerea activității ciclonice. Totuși, în comparație cu alte regiuni ale țării, aceasta este destul de intensă. Ca și iarna, predomină ciclonii proveniți din sudul și sud-vestul țării, precum și cei induși de deplasarea sper nord-est a ariilor depresionare din sudul [NUME_REDACTAT] (Boengiu. S., 2008, pag. 111).
Cantitățile medii anuale de precipitații prezintă valori aproximativ egale în întreg arealul de studiu. Acestea oscilează în apropierea valorii de 600 mm. Deși la stația [NUME_REDACTAT] Severin se atinge valoarea de 665, 9 (fig.4.2.), această creștere este generată de poziția fizico-geografică a orașului la contactul cu [NUME_REDACTAT] și prezența unui număr mare de particule de condensare în atmosfera orașului, degajate de centrele industriale și circulația automobilelor.
Tab.4.2. Precipitațiile atmosferice (mm), (cantități medii multianuale pe perioade de observație)
Sursa: Savin, C., 2008, Râurile din Oltenia –Monografie hidrografică, Volumul I-Dinamica scurgerii apei, Editura SITECH, Craiova, pag. 511.
Distribuția cantităților de precipitații în sezonul cald și rece.
Așa cum am menționat anterior, cantitatea de precipitații multianuală căzută la [NUME_REDACTAT] Severin este mai mare cu 60 mm decât cea căzută la [NUME_REDACTAT], aceasta se reflectă și în distribuția cantităților de pecipitații pe sezoane. Analizând valorile distribuției cantităților de precipitații pe sezoane pentru ambele stații se constată că cele mai mari valori cad în sezonul de vară. Indiferent de sezonul cald sau rece la [NUME_REDACTAT] Severin cantitățile sunt mai mari (tab.4.3.). În sezonul cald (354,3 mm) și sezonul rece (316,4 mm), iar la [NUME_REDACTAT], în sezonul cald cad 292 mm iar în sezonul rece 277 mm. În schimb dacă ne raportăm la cantitatea procentuală se observă că în sezonul rece aceasta este mai mare la [NUME_REDACTAT] (48,6%), la [NUME_REDACTAT] Severin (47,1%) din cantitatea medie anuală.
Tab.4.3.Precipitațiile din semestrul cald și semestrul rece exprimate în mm și % din cantitățile medii anuale (1961-200)
Distribuția teritorială a cantităților medii anotimpuale de precipitații
Urmărind datele distribuției teritoriale a cantității anotimpuale de precipitații (tab.4.4. și fig.4.5.) se constată că cele mai multe precipitații cad primăvara și vara iar tomna și iarna se înregistrează cele mai scăzute valori aproximativ 23% din cantitatea medie anuală, pentru ambele stații. Diferențele sunt de circa 20 mm de la un anotimp ploios la unul secetos.
Tab.4.4.Cantitățile anotimpuale de precipitații exprimate în mm și % din cantitățile medii anuale
(1961-2002)
Fig.4.5. Cantitățile anotimpuale de precipitații exprimate în % din cantitățile medii anuale (1961-2002)
Dstribuția teritorială a cantităților medii lunare de precipitații
În mod general cantitățile medii lunare (tab.4.5.) de precipitații se caracterizează prin două maxime și două minime influențate de climatul mediteranean. În mod general cantitatea de precipitații mediii lunare evoluează în felul următor: din luna ianuare (47 mm) urmărește o tendință de descreștere până în luna februarie (46,1 mm) când se atinge cel de-al doilea minim apoi urmărește o creștere până în luna mai (75,3 mm) când se atinge primul maxim al precipitațiilor medii lunare, apoi urmează o tendință de descreștere până în luna august (38,8 mm) când se atinge primul minim urmat de o creștere până în luna decembrie (66,6 mm) când se atinge cel de-al doilea maxim al cantităților de precipitații lunare.
Pentru stația [NUME_REDACTAT] sunt la fel caracteristice două maxime: primul maxim al cantităților medii lunare de precipitații este atins în luna iunie (62,7 mm) iar cel de-al doilea maxim în luna noembrie (57,7 mm), primul minim este atins în luna septembrie (34,1 mm) iar cel de-al doilea în februarie (40,1 mm).
Tab. 4.5. Cantități medii lunare și anuale de precipitații (1961-2000)
Fig.4.6. Cantitatea de precipițații medii lunare
Cea mai mare cantitate anuală de preciptații căzută în perioada 1961-200 la stația [NUME_REDACTAT] Severin (1008,3 mm) a fost în anul 1969 (tab.4.6.) iar la stația [NUME_REDACTAT] (835,5mm) în anul 1972 când sau înregistrat și inundații mari.
Tab. 4.6.Cele mai mari cantități anuale de precipitații din Oltenia și abaterea lor pozitivă (1961-2000)
Cea mai mică cantitate anuală de precipitații (tab. 4.6.) sa înregisrat în anul 2000 pentru stația de la [NUME_REDACTAT] Severin unde sau înregistrat 285, 6 mm, o abatere negativă de (-385,1 mm) de la media multianuală (670,7mm). An care se caracterizează printr-o secetă la nivel global.
La stația [NUME_REDACTAT] cel mai secetos an rămâne anul 1992 când sa înregistrat o cantitate de 289, 6 mm cu o abatere negativă de (-287,7 mm) de la media multianuală (577,3 mm)
Tab. 4.7. Cele mai mici cantități anuale de precipitații din Oltenia și abaterea lor negativă (1961-2000)
Coeficientul pluviometric
Valorile coeficientului pluviometric pentru stațiile reper ([NUME_REDACTAT] Severin și [NUME_REDACTAT]) sunt egale cu unitatea pentru acele luni cu distribuție uniformă a precipitațiilor atmosferice, pentru lunile ploioase prezintă valori supraunitare, iar pentru cele secetoase valori subunitare. În lunile ianuarie, februarie și martie valorile sunt subunitare, când precipitațiile atmosferice cad predominant sub formă solidă. Agricultura însă nu este foarte afectată ținând cont de faptul că în perioada respectivă cerealele nu sunt în perioada de dezvoltare.
Mediile glisante pentru intervalul 1961-2000
Cele mai lungi perioade excedentare (mai mult de 5 ani consecutivi), în intervalul 1961-2000 s-au înregistrat înainte de 1983, iar cele mai lungi perioade deficitare corespund perioadei după 1983. Tot în acest interval se înregistrează și minimile absolute.
4.1.3.3.Regimul eolian
Modificările circulației atmosferice de la un anotimp la altul sunt relevate de modificările fregvenței vânturilor pe o direcție anume. Vânturile de vest domină pe parcursul întregului an, cel mai simțite sunt primăvara și vara așa cum se observă și în Monografia satului Rogova de [NUME_REDACTAT].
,,Regimul eolian este dominat de Austrul (sau [NUME_REDACTAT]) de la SV, mai fregvent vara, când suflă secetos, din care cauză poporul la mai numit Sărăcilă. Curenții de la est se simt îndeosebi iarna. Crivățul suflă mai mult iarna din NE, când aduce ger și viscolește zăpada, acest vânt are și denumirea populară de Coșava. Dinspre sud bate uneori Băltărețul, iar dinspre [NUME_REDACTAT] bate, primăvara, un vânt rece. Menționăm, de asemenea, că vântul care bate dinspre apus se numește Gomeag și aduce secetă. Nici la casele din acest sat și nici pe vreunul din drumurile care traversează teritoriul acestui sat nu se produce fenomenul de troienire”. (Cosma, M.,1999, pag. 8-9.)
Pentru a caracteriza fregvența vânturilor sau luat în considerare datele oferite de stația meteorologică [NUME_REDACTAT] Severin întrucât este cea dea doua stație ca apropiere de arealul de studiu, după stația meteorologică de la [NUME_REDACTAT]. În cadrul căreea nu se identifică o astfel de stație. Vânturile de vest bat cu o fregvență mai mare de 50% din timp, datorită [NUME_REDACTAT] care le direcționează pe această direcție. ,,Variația periodică diurnă a vitezei vântului se accentuează pe timp senin în perioada caldă a anului, cunoscând un maxim de 5/7 m/s la amiază când se intensifică turbulența termică și un minim de 1-2m/s noaptea când stratificarea aerului devine stabilă” (Boengiu, S., 2008, pag. 117).
5.1.4.Factori hidrografici
Factorii hidrografici influențează în mod nemijlocit modelarea actuală a reliefului.
Apele de suprafață sunt reprezentate de cei 49,7 km de rețea hidrografică ce în proporție de 90 % reprezintă cursuri temporare și doar 10 % permanente. Însă reprezintă un element important în transportarea materialului aluvionar fiind principalul agent erozional.
Apele subterane sunt reprezentate de depozitele acvatice de adâncime care sunt scoase la suprafață prin intermediul forajelor și fântânilor.
5.1.5.Factori biotici
Caracteristicile vegetației și faunei sunt într-o strânsă corelație cu configurația reliefului, clima (lumina, temperatura aerului și solului, precipitațiile și stratul de zăpadă, vântul), hidrografia și solul arealului de dezvoltare. Dispunerea vegetației și a faunei în mod general este zonală, dar pot apărea și elemente azonale datorate unor particularități ale rețelei hidrografice și a unor intervenții de ordin antropic.
5.1.5.1.[NUME_REDACTAT] de studiu îi este specifică vegetația pădurilor de cvercinee mezofile și azonal se întâlnește vegetația șleaurilor de luncă. Acestor componente de vegetație spontană li se alătură o varietate de culturi agricole: legume, cereale, pomi fructiferi, viță-de-vie.
,,Cadrul biogeografic poate fi caracterizat prin pajiști stepizate și pajiști stepice secundare, cu grupări de diferite ierburi mezoxerofite. Suprafețele împădurite sunt destul de reduse, esențele întâlnite fiind cerul (Quercus cerrus) și gârnița (Quercus frainetto). În acest biotop de silvostepă se afirmă și unele elemente de vegetație sudică și sud- vestică europeană, cum este arbustul numit Ghimpele (ruscus aculeatus), arbustul mediteranean care prin raritatea lui în țara noastră este socotit monument al naturii. Acest arbust stufos, cu frunze tari și luceoase, care sunt verzi și iarna, crește în jur de 40 cm, face flori mici, verzi și fructe roșii”.
(Cosma, M., 1999, pag. 10). Dintre arbuști se întâlnește: măceșul (Rosa canina), păducelul (Cartaegus monogyna) (fig.4.8.), sângerul (Cornus sanguinea), porumbarul (Prunus spinosa), mărul pădureț (Malis silvestris), murul (Rubus subluctus).
În locul pădurilor acolo unde pădurea a fost defrișată, astăzi se întâlnesc specii ca: păiușul (Festuca rubra), iarba vântului (Argustis tenuis), trifoiul (Trifolium arvense), țepoșica (Nardus stricta), păpădia (Taraxacum officinale) (fig.4.9.), mușețelul (Camomilla camomilla) (Fig.4.10.).
5.1.5.2.Fauna
,,Regnul animal ține de biocomplexul zonei de amestec între fauna de pădure și fauna de stepă. Speciile cele mai reprezentative sunt: iepurele (Sylvilagus floridanus), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), ariciul (Erinaceul eupropaeus roumanicus) fig.4.11., nevăstuica, dihorul comun (Mustela putorius putorius), viezurele (Meles meles)” (Cosma. M.,1999, pag. 10).
Păsările fie că sunt din categoria celor sedentare sau migratoare, acestea completează într-un mod deosebit fauna zonei, populând pădurile, câmpurile cât și spațiul antropizat (satele). Mai răspândite sunt: cucul (Cuculus canorus), ciocârlia (Alauda arvensis), mierla (Turdus merula), Pițigoiul (Parus major), ciocănitoarea pestriță (Dendrocoppus major), vrabia (Passer domescicus) (fig.4.12.),
graurul ([NUME_REDACTAT]), rândunica (Hirundo rustica), cioara (Corvus corax), porumbelul sălbatic (Columba).
6.2. Procese de modelare actuală și forme rezultate
Din categoria proceselor de modelare actuală în cadrul bazinului Poroinița se găsesc procese gravitaționale care au rezultat alunecări de teren, sufoziune, tasare.
Procesele hidrice au determinat apariția șiroirii, rigolelor, ogașelor, ravenelor, văilor totențiale.
Importanța cunoașterii proceselor de modelare catuală este importantă pentru întocmirea hărții geomorfologice prin intermediul căreea se pot depista areale problemă. Ne pretabile locuirii, construcției drumurilor, căii ferate etc. sau din contră, areale unde acestea sunt pretabile. Cunoașterea acestora este importantă pentru știință întrucât la corelarea cu date și măsurători anterioare se poate stabili evoluția văii. Cunoscându-se arealele problemă se poate interveni antropic pentru ameliorare.
4.2.1. Procese gravitaționale
4.2.1.1. Alunecări de teren
Alunecările de teren reprezintă o formă de evacuare rapidă a materialelor de pe versanți, în special de pe versanții cu pantă mare. Alunecările afectează scoarța de alterare, și stratele de rocă subiacentă. În mare măsură procesul de alunecare este legat de depunerile argiloase și de îmbibarea puternică a acestora cu apă. Cauzele care pot declanșa o alunecare de teren țin de litologie, pantă, greutatea rocilor, echilibrul, cutremure de pământ, eroziunea laterală a râurilor sau adâncirea lor și defrișările de pădure.
Cele mai predispuse alunecărilor sunt argilele și marnele care sunt roci prăfoase, poroase, puțin coezive, bogate în coloizi și la secete prezintă crăpături. Alunecările se produc și acolo unde argilele sau marnele alternează cu alte tipuri de roci.
Climatul intervine în accentuarea alunecărilor prin perioadele secetoase în care din lipsa precipitațiilor se formează crăpături în masa rocii, acestea permit infiltrarea mai ușoară a apei în perioadele ploioase.
Pregătirea unei mase de roci pentru alunecare poate varia foarte mult, depinzând de condițiile locale. Din această cauză este greu de prevăzut momentul declanșării unei alunecări. Se cunoaște însă faptul că cele mai fregvente alunecări de teren se produc în timpul primăverii odată cu topirea zăpezii, sau toamnă după o perioadă îndelungată de ploi.
Declansarea și forma alunecării din lunca Poroiniței, în apropiere de localitatea [NUME_REDACTAT] (fig.4.13).
Alunecarea a început din partea superioară, unde a răms o nișă sau o râpă de alunecare sau de desprindere. Aceasta apare ca un perete abrupt, rectiliniu și curb. Declanșarea alunecări sa produs încet întru-cât unghiul de înclinare a versantului este mic. Corpul alunecării se deplasează pe un uluc. Patul de alunecare e format din argile. Corpul alunecării este constituit din microforme caracteristice: ondulări transversale, crăpături, trepte, brazde. Partea terminală a alunecării reprezintă fruntea alunecării. Întrucât alunecarea nu este una de dimensiuni foarte mari și e într-un stadiu incipient conul de dejecție nu se evidențiază foarte bine. În cazul în care alunecarea va fi mai puternică ea poate trece peste râul Poroinița, lățimea albiei minore în acest sector al Poroiniței este de 1,5 m, ceea ce îi poate permite să urce sub forma unui val pe celălalt mal, numit val de refulare.
Fig.4.13. Alunecare de teren în lunca Poroiniței, aval de [NUME_REDACTAT]
Procesul de alunecare poate prezenta un real pericol de barare a râului care prin acumularea apei în spatele barajului va forma un lac, reprezentând un real pericol de inundabilitate, la viituri mari, pentru zonele agricole din luncă.
Alunecarea poate fi stopată prin plantarea versantului cu arbori, rădăcinile cărora au rolul de a menține substratul de sol prin stabilizarea deplasării maselor de roci.
4.2.1.2. [NUME_REDACTAT] sufoziune se înțelege procesul de deplasarea a particulelor de material sub presiunea exercitată de curgerea apelor subterane. Odată cu transportarea apelor în subteran se formează cavități care în timp produc surpări și care generează la suprafață microdepresiuni numite pâlnii de sufoziune. ,,Denumirea provine din limba latină, suffodio – a săpa pe dedesupt” (Ielenici, M. și colab., 2004, pag. 407)
Sufoziunea este favorizată de prezența rocilor poroase (loessoide) sau (nisipoase). Dacă roca de bază este impermiabilă și se află sub un unghi slab de înclinare ea favorizează fuziunea prin faptul că asigură un drenaj lateral activ.
,,Procesul sufozional începe printr-o curgere rapidă a apei ce se infiltrează în roca friabilă, care are loc pe crăpăturile apărute după o lungă perioadă secetoasă sau prin golurile create de dizolvarea calcarului din loess și îndepărtarea lui. Prin aceste trasee apa se infiltrează și se concentrează la bază, circulând sub formă de șuvoaie. Apa circulă sub presiune erodând puternic malurile și formând tunele subterane. Adesea se produc surpări care pot astupa tunelul-hruba creând presiune în spatele dopului. Ele se pot destupa, având loc izbucniri cu efecte mecanice și mai puternice. Rețeau subterană se extinde regresiv sub câmpul de loess, captând alte firicele de apă care se infiltrează”.(Boengiu, S., 2012, pag 37).
Pâlniile de sufoziune de la suprafață corespund cu aliniamentele ce marchează tunelul subteran. Cursurile subterane se revarsă în lunca unei văi. Supuse procesului de eroziune torențială și prăbușirilor, pâlniile de sufoziune dispar fiind transformate într-o vale sufozională. Se pot întâmpla situații când aceste pâlnii sufozionale se prăbușesc izolat creând așa numitele gropi sufozionale.
4.2.1.3.[NUME_REDACTAT] reprezintă o acțiune prin care se produc afundări de mică amploare la suprafața scoarței, datorată deplasării volumului de roci afectate de acțiunea diferiților factori. Prin tasare înțelegem procesul de îndesare a rocilor.
În cadrul bazinului Poroinița tasările se întâlnesc pe suprafețe plane, sub forma unor microdepresiuni. Acestea sau produs pe roci afânate, poroase de tipul celor loesoidale, argile, depozite deluviale, aluviuni și grohotișuri fixate. Datotită porilor existenți în roci, odată cu exercitarea unei presiuni asupra rocii, aceste goluri se micsorează, dând naștere crovurilor. Procesul poate fi accentuat atunci cand masa rocilor crește și intervin factori din exterior prin construirea construcțiilor, sau odată cu materialul provenit dintr-o alunecare.
Se identifică și o serie de tasări produse prin intermediul apei. Procesul începe prin acțiunea de îndepărtare a sărurilor solubile, a carbonatului de calciu care în rocile de loess se găsesc într-un procent de 10-12%. ,,Odată cu îndepărtarea carbonatului de calciu din masa loessului i se reduce volumul. De asemenea, lipsa calciului are ca efect cuagulant deasupra particulelor minerale, duce la modificarea structurii loessului cu așezarea particulelor tot mai strânse, acesta este principalul proces prin care are loc tasarea și formarea depresiunilor la suprafața câmpiei.
Dacă în climate semiaride de stepă, tasarea este realizată doar prin CaCO2 și modificarea structurii depozitului, în climate semiumede și umede este realizată și prin migrarea argilei, în acest caz debazificarea orizontului superior este foarte vastă, are loc o migrare a argilei rămânând în loc doar particulele de praf și nisip care sun lipsite de peliculele coloidale de argilă acest fapt este pus în evidență de culoarea cenușie albicioasă a orizontului superior, culoarea particulelor de cuarț (care sunt predominante, fiind cele mai greu alterabile) și de prezența unei diferențieri textuale între orizontul de suprafață care din lutos-lutoargilos (cum era inițial) devine lutonisipos, iar orizontul inferior devine argilos”(Boengiu, S., 2012, pag.37).
4.2.2. Procese hidrice
Prin procese hidrice înțelegem procesele generate de apele curgătoare, adică orice organism hidrologic, indiferent de mărimea lui, care se realizează printr-o scurgere unitară, concentrată pe o fâșie de teren, denumită talveg, albie, vale.
Apa curgătoare reprezintă un element chee în modelarea reliefului, deoarece transportă către Poroinița materialul erodat de către toți ceilalți agenți sau prin diverse procese geomorfologice.
4.2.2.1.[NUME_REDACTAT] reprezintă procesul de scurgere rapidă a apei de ploaie sau din topirea zăpezii (Ielenici, M.,2004). Scurgerile la suprafața uscatului îmbracă formă de pânză, sau scurgere difuză care trec treptat în scurgeri concentrate-torente. Între aceste două categorii se intercalează șiroirea, care se petrece sub forma unor multiple șuvițe sau curenți de apă, care se concentrează în șiroaie. De la eroziunea în suprafață se trece la eroziunea liniară formându-se excavații adânci și lungi, uneori chiar cu o lungime de până la sute de metri. Se întâlnesc la suprafața scoarței de alterare și în baziul Poroiniței au o fregvență mai mare primăvara după topirea zăpezii, vara după secete prelungite și toamna după sezoane mai lungi de ploi. Cele mai expuse procesului de șiroire sunt terenurile în pantă și lipsite de vegetație. Șănțulețele formate în urma șiroiri pot fi astupate în timpul aratului de toamnă sau de primăvară. Sau în cazul unor perioade mai lungi de secete prin degradarea rocilor alăturate sunt umplute cu material prăfos. În cazul în care de la o ploaie la alta șiroaiele nu sunt nivelate acestea pot evolua prin adâncire în rigole, ogașe, ravene.
4.2.2.2. [NUME_REDACTAT] – sunt forme elementare de eroziune. Ele prezintă șanțuri de câțiva centimetri adâncime și înălțime, apar în grupuri paralele unele de altele și au direcție perpendiculară pe curbele de nivel. (fig.4.14.). Ele își schimbă poziția de la o ploaie la alta sau în cursul aceleiași ploi. În perioada uscată sunt astupate de mișcarea areală a materialeleor prin creeping, sau de către vegetație. Pe terenurile cultivate, astuparea se face prin lucrările solului. Procesele ce se desfășoară în lungul lor sunt cel de eroziune liniară, de transport și depunerea materialului erodat în partea de jos a pantei.
4.2.2.3. [NUME_REDACTAT]- sunt forme de relief rezultate prin eroziune liniară cu adâncimi de zeci de centimetri ce ajung uneori până la unu sau doi metri. Au talvegul paralel cu suprafața topografică a versantului. Când au dimensiuni mai reduse se nivelează prin lucrările agricole. Ogașele se întâlnesc mai des în regiunile cu vegetație săracă cu două anotimpuri, umed și uscat. În țara noastră ogașele se întâlnesc pe versanții cu pantă uniformă și foarte prelungi, mai cu seamă pe piemonturi și glacisuri.
4.2.2.4.[NUME_REDACTAT] sunt forme de relief cu un aspect de șanț care eau naștere pe suprafețele înclinate formate din roci friabile în urma scurgerii torențiale.
Ravenele au dimensiuni de la 2-3 m adâncime la câțiva zeci de metri. Talvegul lor prezintă adesea mici trepte și repezișuri. Eroziunea conformă este completată de eroziunea regresivă. Ravenele sunt specifice bazinului superior ale văi contribuind la extinderea acestora în bazinul Poroiniței acestea se găsesc într-un număr mare în vestul bazinului unde fac ca densitatea fragmentării reliefului să atingă cele mai mari valori comparative cu media. Se dezvoltă în roci argiloase cu pantă accentuată, perpendicular curbelor de nivel, ravenele de cele mai multe ori au un efect negative asupra versanților micșorând suprafața terenurilor agricole prin acel efect de ,,bad-land” – adică pământuri rele. Pentru prevenirea formării ravenelor se pretează aratul versanților în paralel curbelor de nivel dacă acestea sunt utilizate ca terenuri agricole și plantarea cu arbuști de cătină și arbori cu rădăcina ramificată pentru stabilizarea rocile și stoparea eroziunii superficiale.
4.2.2.5.Văi torențiale
,,Scurgerea intermitentă, fregvent spasmodică, agresivă și cu debite mari, concentrată pe un canal îngust, dar puternic ramificat spre obârșie, duce la formarea torentului. Acesta constitue un sistem hidrografic cu triplă acțiune: eroziune, transport și depunere, care se realizează pe cele trei componente: bazin de recepție, canal de scurgere și agestru (Hosu, Maria, 2009, pag.79), (fig.4.15.).
Bazinul de recepție (fig.4.15.) prezintă o pâlnie, situat la obârșia totentului. Malurile bazinului de recepție sunt afectate de rigole, ogașe și ravene. Activitatea erozională este de tip regresivă, liniară și areolară.
Canalul de scrugere (fig.4.15.) reprezintă un canal colector în lungul căruia se realizează transportul volumului de apă și a materialelor erodate.
Agestru sau Conul de Dejecție reprezintă o formă pozitivă creată prin depunerea aluviunilor, erodate din bazinul de recepție și canalul de scurgere. Acesta face contactul dintre versantul stâng al [NUME_REDACTAT] și baza văi. Agestrul are forma unei secțiuni de con cu axul longitudinal mai bombat.
4.3. Harta geomorfologică
Harta geomorfologică a bazinului Poroinița (fig.4.16.) a fost efectuată cu ajutorul hărților topografice ale României 1:25.000 și 1:50.000, modelul altimetric SRTM la 30 m, ortophotoplanuri, aplicații în teren și desigur poze. Harta scoate în evidență o fregvență mare a proceselor hidrice datorate existenței într-un număr mai mare a raportului de nisipuri și pietrișuri în comparație cu cel al existenței argilelor care favorizează formarea proceselor gravitaționale.
Ca forme dominante, es în evidență rigolele, ce se găsesc în cadrul tuturor văilor din bazinul Poroinița ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], etc.) și într-o serie întreagă de văiugi. Următoarele ca număr și mult mai importante ca procese geomorfologice și suprafață sunt torenții. Ravenele sunt întâlnite în [NUME_REDACTAT] pe versantul drept al văii Poroinița, în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pe versantul stâng al văii Poroinița. Harta scoate în evidență o serie de conuri de dejecție, cel mai mare fiind cel pe care e situat localitatea Rogova și care e format de aluviunile transportate de către râul Poroinița. Malurile abrupte ale Poroiniței încep din dreptul văii Surduleasa și țin până la confluența cu Blahnița unde ating valori de 10 m. În cadrul bazinului harta scoate în evidență două râpe de desprindere, una în apropiere de [NUME_REDACTAT] și alta în apropiere de localitatea [NUME_REDACTAT]. Alunecările de teren au fost identificate în număr de trei în cadrul bazinului cu dimensiuni diferite dar care nu pun în pericol localități sau terenuri agricole de mari dimensiuni. Suprafețele structurale sunt reprezentate de culmile cu altitudinele cele mai mari și care se găsesc cu precădere în sectorul superior al bazinului. Rețeaua hidrografică este reprezentată printr-un sector de curs permanent iar cele mai multe segmente au curs temporar. Izvoare cu apă naturală sunt reprezentate în apropierea localității [NUME_REDACTAT], la fel și o serie de 4 fântâni în lunca râului Poroinița. Necesitatea construirii acestor fântâni a fost generată de caracterul temporar al râului Poroinița, dar existența în adâncime a apelor freatice a permis asigurarea populație, animalelor și agriculturii, prin construirea acestor fântâni.
Așa cum am constat prin intermediul hărți fragmentării reliefului, densității fragmentării, harta pantelor și orientarea versanților din capitolul 3, în care cu ajutorul metodei de laborator am depistat trei areale din cardul bazinului Poroinița în care probabilitatea producerii proceselor geomorfologice este mai mare comparativ celorlate areale. Harta heomorfologică dovedește existența într-un număr mai mare a proceselor geomorfologice în aceste areale. Acestea sunt: [NUME_REDACTAT] respectiv [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Poroinei respectiv [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cel de-al treilea areal îl reprezintă [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Aceste areale au fost verificate prin expediții de teren care au demonstrat prezența proceselor geomorfologice actuale și forme de relief rezultate în aceste areale.
V.ACTIVITATEA ANTROPICĂ ÎN PROCESUL DE MODELARE ACTUALĂ A VĂII POROINIȚA
Din cele mai vechi timpuri bazinul Poroiniței a fost supus presiunii antropice. În mod direct sau indirect omul a influențat dezvoltarea reliefului bazinului. Prezența celor patru localități în cursul râului Poroinița (Rogova, Poroinița, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) au făcut ca presiunea antropică să fie mare reprezentând un factor modelator al naturii foarte important mai cu seamna prin activitatea sa legată de utilizarea terenurilor care au modificat mult din aspectele solurilor și a vegetației.
Modificările cele mai semnificative sau manifestat prin defrișările intense încurajate încă din secolul XVIII în scopul obținerii terenurilor agricole, materialelor de construcție cât și în calitate de combustibil (lemne pentru foc). Activitatea aceasta este specifică și astăzi când pâlcurile de zăvoiae rămase în cursul luncii Poroinița sunt defrișate în scopul obținerii lemnului pentru foc (fig.5.1.) și care este distrus și prin incendiere (fig.5.2.) în urma grătarelor neautorizate care distrug vegetația erboasă și forestieră, distrugându-se habitatul vețuitoarelor, proces ce va conduce la restrângerea și chiar dispariția unor specii faunistice și avifaunistice așa cum deja sa și întâmplat cu vulturul de stepă, uliul cât și a covorului erbaceu.
Fig.5.1.Defrișări actuale în lunca [NUME_REDACTAT] cu distrugerea ecosistemului forestier se distruge fâșia de protecție a solului procesele de degradare și de versat devin mai puternice și mai numeroase ca intensitate.
Prin extinderea suprafețelor agricole care necesită prelucrări ale solului. Afânarea acestuia și aratul incorect favorizează scurgerea de suprafață și înlăturarea stratului de sol, trenurile devenind sărace în humus și ne pretabile agriculturii. Terasarea versanților reprezintă o metodă eficientă de utilizare a terenurilor, întrucât micșorează intensitatea proceselor de suprfață și reduc șiroirea, mărind cantitatea de apă infiltrată în sol (fig.5.3.).
Creșterea intensivă a numărului bovinelor, ovinelor care au necesitat un pășunat intensiv care odată ce a coincis și cu o perioadă lungă de secetă au făcut ca stratul erbaceu să se micșoreze și rolul lui protector asupra solului a devenint minim, astfel la ploi mari suprafețe extinse de pășuni sunt expuse eroziunii de suprafață, iar cantitați mari de apă nu sunt reținute în sol tocmai lipsei stratului erbaceu care are rolul de a reține apa în sol. Animalele contribuie la tasarea solului intensificând degradarea mecanică a acestuia. Solul tasat și mărunțit devine mai ușor transportabil și erodabil la precipitații.
Construirea barajelor în număr de 3 pe [NUME_REDACTAT] au un rol semnificativ, întrucât odată cu construirea lor a fost posibilă controlarea viiturilor venite de pe [NUME_REDACTAT] și
stoparea ravenării văii (fig.5.4.). Procese accentuate de ravenare se observă în partea superioară a văii unde ravenele ating atâncimi de peste 5 metri cu lățimi până la 1-1,5 metri.
Fig.5.4.Baraj pe [NUME_REDACTAT]
„Construirea de drumuri și șosele a necesitat rambleuri în unele porțiuni (fig.5.6.), sau crearea de deblee pe alte porțiuni, care au modificat regimul de scurgere al apelor pluviale pe versanți și au modificat profilul versanților”. (Boengiu, S.,2008, pag. 178)
Fig.5.6.Canal de scurgere
Odată cu construirea drumurilor nu doar că sa modificat regimul de scurgere a apelor o puternică influență sa simți și asupra vegetație care a fost distrusă.
Construirea locuințelor, și întreținerea drumurilor locale au necesitat, materiale extrase din cariere (fig.5.7.).
Fig.5.7.Carieră de nisip în
localitatea Poroiniță
și a argilelor pentru cărămizi din lunca râului (fig.5.8.), activității în urma cărora s-au produs alunecari de teren sau surpări de maluri în cazul gropilor pentru extragerea lutului și mai cu seama au devenit gunoiști. Problema ,,Gunoiului” este una fregventă mai cu seama în sectoarele care traversează localitățile. Nu se sesizează coșuri de gunoi sau gunoiști autorizate unde acestea să poată fi depozitate, intervenția autorităților este apsentă în rezolvarea acestei probleme. Care poate conduce la contaminarea apelor de suprafață și subterane care mai apoi sunt utilizate în consum și care prezintă un risc imens de transmitere a agenților patogeni. Pungile și sticlele de plastic crează un mediu inestetic, dezintegrarea lor durând peste 50 de ani.
Fig. 5.8.Extragerea argilei din lunca r. Poroinița, care ulterior a devenit groapă de gunoi
Multe din drumurile de acces ce leagă localitățile cu zonele învecinate, în special cele de țară, ce trasează zone apropiate malurilor râului, datorită tasării, sunt puternic afectate de rigolări sau chiar ravenări, de exemplu drumul ce leagă localitatea Rogova de [NUME_REDACTAT] la eșirea din localitate pe direcția cursului râului este afectat de rigolare (fig.5.9.), la fel și drumul ce leagă [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (fig.5.10.).
CONCLUZII
Prin prezenta lucrare ,,Studiu geomorfologic asupra bazinului hidrografic Poroinița” sa urmărit ca prin metoda laboratorului în cadrul căreea sa întocmit o documentare amănunțită asupra bazinului Poroinița începând cu poziția geografică și limitele acestuia dezvoltate în capitolul 1, o amplă informare în ce privește constatarea vârstei evoluției paleogeografice din capitolul 2 în care s-a observant evoluția concomitentă a bazinului Poroiniței cu cea a [NUME_REDACTAT] în cadrul căreea se regăsește, existența în fundament a [NUME_REDACTAT] peste care sau suprapus trei unități structurale: cel de la bază – soclul precambrian, uramt de sedimentarul de vârstă paleozoică și mezozoică, și cuvertura neozoică. În această primă etapă s-a constatat existența înainte de Holocen a două râuri separate și că abia în Holocen odată cu coborârea nivelului de bază al Dunării a fost posibilă o captare regresivă în cursul superior prin intermediul căreea râul storsionează puternic și capătă direcția de curgere actuală NV-SE-SV.
Cele mai importante date privind morfometriea bazinului Poroinița în etapa de laborator au fost obținute în cadrul capitolului 3, prin intermediul prelucrării hărților topografice 1:50.000, 1:25.000, modelului altimetric SRTM al româniei la 30 m, ortofotolpanuri, poze prelucrate în programul ArcGIS și extensiile acestuia. Care au permis calcularea suprafeței de 31 km2, lungimii maxime de 12,7 km și lății maxime de 4,1 km a bazinului Poroinița. Prin întocmirea profilelor transversale sa evidențiat simetriea văi și prezența unei terase cu altitudinea relativă de 20-40 m ce corespunde terasei a 3-a a Dunării care demonstrează evoluția concomitentă a acestor văi. Densitatea mare a rețelei hidrografice a generat valori mari ale densității fragmentării reliefului și ale densității fragmentării acestuia în cadrul cărora s-au depistat trei areale cu o probabilitate mare de producere a proceselor geomorfologice actuale, date ulterior verificate în teren și care au coincis cu date din laborator și cele din întocmirea hărții geomorfologice în care am identificat primul areal în [NUME_REDACTAT] respectiv [NUME_REDACTAT], cel de-al doilea areal-Dealul dafinei-Poroinei respectiv [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cel de-al treilea areal îl reprezintă [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
În capitolul patru s-au identificat principalii factori ai modelării reliefului aceștea fiind factori de ordin litologic, geomorfologic, climatic, hidrografic și biotic. În urma cercetării îndelungate sau putut constata procesele de modelare actuală și formele rezultate: procese gravitaționale (alunecări de teren, sufoziune și tasare) și procese hidrice (șiroire, rigole, ogașe, văi torențiale) care sunt dominante în bazinul Poroinița datorită prezenței rocilor nisipoase într-un raport mai mare ca cel al rocilor argiloase care favorizează alunecările de teren, ce în cadrul bazinului se găsesc într-un număr de 3 alunecări.
Ultimul capitol a fost dedicat activității antropice în procesul de modelare actuală întrucât în cuprinsul bazinului suprafața intravilanului ocupă 2,3% din suprafața bazinului, ceea ce înseamnă că și impactul acestora este la fel de mare. S-au depistat două procese: negative prin defrișări în luncă sporind eroziunea de suprafață și pozitive prin bararea ravenelor care au efect de încetinire a evoluției regresive.
BIBLIOGRAFIE:
Cărți:
Boengiu, S., 2008, [NUME_REDACTAT]. Studiu de geografie, Editura UNIVERSITARIA, Craiova;
Boengiu, S.,2012, Geomorfologie- Note de curs;
CMROltenia, 2000, Date privind temperatura, precipitațiile, vântul etc. la stațiile [NUME_REDACTAT] Severin și [NUME_REDACTAT] din Oltenia (1961-2002),[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
Constantin, S., 2008, Râurile din Oltenia. Monografie hidrologică. Volumul I. Dinamica scurgerii apei, Editura SITECH, Craiova;
Grecu, Florina și Comănescu, Laura, 1998, [NUME_REDACTAT]. Îndrumător pentru lucrări practice, [NUME_REDACTAT] din București;
Grigoraș, C.,1999, [NUME_REDACTAT], Curs, [NUME_REDACTAT] din Craiova;
Hosu, Maria., 2009, Geomorfologie.Suport de lucrări practice, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca;
Ielenici, M. și colab., 2004, Dicționar de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București;
Ionuș, Oana, 2012, Hidrologie – Note de curs;
Mac, I.,1986, Elemente de geomorfologie dinamică, [NUME_REDACTAT], București;
Moțoc, M.,[NUME_REDACTAT].,Băloiu V.,Stănescu P.,[NUME_REDACTAT].,1975, Eroziunea solului și metode de combatere, [NUME_REDACTAT], București.
Stroe, R.,2003, [NUME_REDACTAT]. Studiu geomorfologic, Editura MondoRo, București.
Site online:
[NUME_REDACTAT], 2014, Analiza statistică a datelor morfometrice-panta, http://www.sithunedoaratimisana.ro/rezultate-obtinute/a-2/analiza-statistica-a-datelor-morfometrice-panta/, accesat la data de 29.05.2014, ora 13:16.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiul Geomorfologic Asupra Bazinului Hidrografic Poroinita (ID: 2141)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.