Studiul Geomorfologic al Bazinului Hidrografic

Introducere

Valea Sipa, afluent pe stanga al Vaii Prahovei in sectorul montan al acesteia, se dezvolta pe versantul vestic al Muntilor Baiului, bazinul sau incadrandu-se astfel unei vechi arii de umanizare legata de activitatea pastorala atestata aici inca din secolele XIV – XVI.

Astfel, analiza geomorfologica ce face obiectul acestei lucrari trebuie sa fie corelata cu activitatea umana si cu implicatiile pe care aceasta le are in dinamica proceselor de modelare actuala si in devenirea peisajului.

Asa cum vom vedea din capitolele ce vor urma factorii de natura geologica, geomorfologica, climatica, biotica definesc caracteristicile generale ale sistemului morfohidrografic ( morfodinamic) , in timp ce factorul uman, prin modul de folosinta al resurselor naturale, imprima unele particularizari/ particularitati in evolutia sistemului.

Scopul lucrarii este acela de a pune in evidenta tocmai aceste particularizari si modul in care ele pot afecta dezvoltarea durabila a spatiului analizat.

Lucrarea incearca sa valorifice cunostintele acumulate de-a lungul celor patru ani de studiu, avand la baza atat un bogat material bibliografic, cat si sprijinul si indrumarea Prof. Dr. Nedelea Alexandru caruia tin sa-i multumesc.

CAPITOLUL I. ASEZARE GEOGRAFICA SI LIMITE

Muntii Baiului reprezinta o unitate bine individualizata in partea central-sud-estica a Romaniei, respectiv in vestul Carpatilor de Curbura. Contactul Muntilor Baiu cu unitatile limitrofe se realizeaza prin limite geografice clare. In vest si est vaile Prahova si Doftana, cu suita de ingustari si bazinete, ii separa de Muntii Bucegi si respectiv Muntii Grohotis.

Bazinul Sipa, ca sistem al Muntilor Baiului, este incadrat pe versantul vestic al acestor munti, desfasurand un curs pe directie est-vest, perpendicular fata de cel al Prahovei superioare. Este localizat pe teritoriul judetului Prahova, fiind traversat in zona sa centrala de coordonatele geografice 45 25’05” latitudine nordica si 25 44’30” longitudine estica (fig. 1.).

Regiunea luata in studiu este situata intr-o zona de tranzitie ( structurala si morfografica) intre Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali dezvoltata pe Stratele de Sinaia pe seama carora se impune o morfologie aparte fata de zonele inconjuratoare.

Sipa, denumita in sectorul sau inferior Valea Stanei, izvoraste de pe versantul vestic al Muntilor Baiului, de la altitudinea de 1710 m si strabate formatiunile flisului cretaic specifice acestei zone. La varsare strabate conul de dejectie depus de apele sale, iar in zona de confluenta cu Prahova dezvolta un mic golf depresionar in cadrul caruia lunca Prahovei si cea a Sipei se unesc, insa armonia peisajului la confluenta celor doua sisteme este intrerupta brutal de prezenta rambleului de cale ferata, factor ce intervine in dinamica naturala, activand procese de inmlastinire, de stagnare a apei la suprafata terenului. Diferenta de nivel intre obarsie si varsare este de 980 m.

Intrucat o mare parte din procesele care au contribuit si contribuie la formarea si evolutia acestui bazin sunt legate de ansamblul formelor geografice aferente bazinului, limita cercetarii a fost extinsa pana la cumpana de ape.

Limita nordica, care desparte acest bazin de bazinul Zamorei este reprezentata de o culme cu aspect cuestic, usor ascutita in jumatatea estica, ce se extinde pe o distanta de cca 4 km, respectiv se desfasoara intre curba de nivel de 1800 m in est si cea de 1240 m in vest, punct din care interfluviul se ramifica spre sud-vest si nord-vest. Pe acest aliniament se inregistreaza o diferenta de nivel de 560m, in cadrul sau dezvoltandu-se o inseuare intre cotele 1300 m si 1271 m.

Limita vestica, reprezentata de sectorul inferior al bazinului Sipa, este data de contactul acestui bazin cu lunca Prahovei, a carei afluent este.

Limita sudica separa bazinul vaii Sipa de bazinul Tufei in cea mai mare parte, dar si de cel al Vaii Rele. Limita fata de bazinul Tufei porneste de la confluenta cu Prahova in vest si se extinde pana la Varful Cumpatu (1651 m) in est, descriind o diferenta de nivel de 821 m si o distanta de 4, 25 km. Aceasta limita se continua spre est prin contactul bazinul Sipa cu cel al Vaii Rele, limita desfasurandu-se pe directia sud-vest – nord-est, rspectiv din Varful Cumpatu spre cel mai inalt punct al bazinului – cota 1803 m. Contactul cu sistemul hidrografic Valea Rea este marcat de o culme cu aspect usor ascutit, acesta fiind defriasata in totalitate si afectata de intense procese de degradare. Limita estica se desfasoara pe o distanta de 1,9 km si o difernta de nivel de 152 m.

Concluzii

Bazinul morfohidrografic Sipa se inscrie pe versantul vestic al Muntilor Baiu, prezinta aspect susecvent si strabate un mic golf depresionar in zona de confluenta cu Prahova. Limita se constituie din interfluvii sinuoase in sud si est, marcate de sei si martori de eroziune. In sudul bazinului cumpana de ape inainteaza in detrimentul bazinului Tufei datorita eroziunii regresive exercitata de afluenti, respectiv de organismele torentiale dezvoltate pe versantul stang al Sipei, la fel cum limita nordica prezinta tendinte de retragere in favoarea Zamorei a carei afluenti de ordinul 1 inainteaza regresiv catre bazinul Sipa.

Datorita dinamicii proceselor geomorfologice actuale, bazinului Sipa ii sunt specifice modificari active in aspectul cumpenei de ape.

CAPITOLUL II. ISTORICUL CERCETARILOR

Bazinul hidrografic Sipa, asa cum a fost delimitat, nu a constituit pana in prezent obiectul unor studii de geografie fizica, exceptie facand studii de geologie si chiar pedologie si biogeografice dedicate unitatilor montane din bazinul superior al Prahovei.

Cele mai timpurii lucrari asupra zonei sunt lucrari de natura geologica, care insa surprind si o serie de consideratii de natura geomorfologica. Exista referiri, in lucrarile unor geologi, asupra Carpatilor Orientali, dar in special asupra Carpatilor Meridionali si asupra Muntilor Bucegi. Astfel, in teza sa de doctorat “ La Valachie”(1902) Martonne abordeaza intr-o maniera destul de ampla unele probleme geomorfologice legate de relieful dezvoltat pe gresii si chiar de platformele de eroziune.

Studiile geologilor G.Macovei ( 1927, 1954) si I. Atanasiu ofera o baza mai riguroasa studiilor geomorfolgice, acestia alcatuind o harta a Vaii superioare a Prahovei si a regiunilor invecinate. Pe langa acestia, studii de geologie in zona au mai efectuat: Popovici-Hateg(1898), Fr. Herbich (1888), Gh, Murgoci (1906), M.D.Preda (1924) si G. Mrgeanu (1934).

Studiile geomorfologice ce aprofundeaza cunoasterea acestei regiuni apar mai tarziu decat cele gelogice, o lucrare reprezentativa fiind cea a lui Valsan- “Morfografia Vaii superioare a Prahovei si a regiunilor vecine” (1939)-lucrare ce abordeaza pentru prima oara problema configuratiei si morfogenezei regiunii. O alta lucrare importanta pentru studiile geomorfolgice ale regiunii este “Valea Prahovei” (1965) a Valeriei Micalevich Velcea, lucrare ce abordeaza preponderent aspectele morfogenetice si morfografice ale zonei.

Cele mai recente preocupari de natura geomorfologica sunt reprezentate de studiile efectuate de M.Ielenicz – “Muntii Baiului. Caracterizare geomorfologica” (1981) si “Modelarea actuala in Carpatii de Curbura” (1982) – si Gh.Niculescu cu “ Muntii Garbova-caractere geomorfologice”(1981).

Dupa deceniul al cincilea al secolului trecut se amplifica gama studiilor asupra regiunii, aparand studii fitogeografice – T.Culica (1967)”Consideratii la studiul pajistilor din Muntii Garbova” ; Maria patroescu, A.Carstea (1977) “Consideratii biogeografice asupra bazinelor hidrogrfice Valea Rea, Valea Cainelui, Valea lui Bogdan-Masivul Baiu” – si pedogeografice – Saceleanu, Andreiasi (1975) “Argumente pedogeografice in sprijinul originii limitelor pajistilor in golui subalpin al Masivului Garbova”.

Un aspect practic in cunoasterea regiunii il reprezinta potentialul turistic al zonei. In acest sens se remarca, inca de la inceputul secolului XX, o serie de ghiduri : “In Muntii Sinaiei, Rucarului si Branului”(Haret, 1910) si “Sinaia, Busteni,Azuga, Predeal – noua calauza practica”(Urechia,1911).

In concluzie se poate afirma ca literatura geografica a acestei regiuni este bine reprezentata de o serie de studii geologice detaliate, urmate si intarite de o serie de studii de natura geomorfologica, pedogeografica, biogeografica si climatica, studii ce exprima extinderea recenta a cercetarii zonei in scopul cunoasterii cat mai complete a reliefului ca principal component al invelisului geografic.

CAPITOLUL III. GEOLOGIA

Bazinul Sipa, ca parte integranta a Muntilor Baiului, a aparut si s-a dezvoltat in legatura cu celelalte unitati spatiale ale acestor munti.

Geologia zonei este legata de geologia Carpatilor de Curbura care, sub raport structural si geomorfologic, constituie o unitate bine individualizata (Ielenicz M.). Desavarsirea aranjamentului tectonic al zonei in urma miscarilor austrice pana la cele stirice au determinat definitivarea Carpatilor de Curbura si, ulterior, aparitia si dezvoltarea bazinului hidrografic Sipa.

III.1. STRATIGRAFIA

Bazinul Sipa se inscrie in aria de desfasurare a flisului intern (cretacic). Termenul inferior al seriei stratigrafice a flisului este reprezentat prin Stratele de Sinaia (foto.1.), strate ce caracterizeaza tot cuprinsul bazinului Sipa, in acelasi timp reprezentand si elementul definitoriu al Panzei de Ceahlau (vezi coloana stratigrafica a Panzei de Ceahlau), pusa in loc intr-o tectogeneza laramica timpurie.

Aceasta formatiune unitara a Stratelor de Sinaia consta dintr-un pachet puternic cimentat de marne calcaroase vinete-negricioase dispuse in placi subtiri, asociate cu calcare litografice fine si cu gresii calcaroase in strate mai groase dispuse ritmic. Intregul complex este strabatut de numeroase vine si vinisoare albe de calcit (foto.2 ) care dau formatiunii un aspect caracteristic (S. Macovei).

Foto. 1. Strate de Sinaia

Stratele de Sinaia, cu varsta tithonic-neocomiana ( fig. ), a caror grosime este apreciata la cca 2500 m, au la baza o componenta argiloasa de la care se trece catre un flis grezos-calcaros (Mutihac).

Foto. 2. diaclaze umplute cu calcit

In functie de predominarea materialului arenitic sau pelitic, Stratele de Sinaia sunt separate in doua sau trei orizonturi, G.Murgeanu separand in bazinul Prahovei trei orizonturi: orizontul inferior dominat de sisturi argiloase si argilo-marnoase, marne si marno-calcare; un orizont mediu cu grosime de cca 600 m cu o mare frecventa a gresiilor calcaroase in bancuri pana la 1,5 m si un orizont superior cu o grosime de pana la 700-800 m in care se remarca aparitia unor brecii si conglomerate care devin frecvente spre partea superioara.

In cuprinsul Stratelor de Sinaia apar unele iviri de sisturi cristaline alaturi de iviri de “sisturi satinate rosii si verzi, jaspuri cu radiolari” (I.Popescu-Voitesti), care ulterior, au fost denumite strate de Azuga (fig.3.), strate pe care G.Murgeanu le considera a fi episoade dispuse la diferite nivele stratigrafice legate de efuziuni submarine de diabaze.

Tot in geologia zonei mai apar si Stratele de Comarnic, care litologic, reprezinta un flis predominant calcaros-marnos asociat cu gresii calcaroase fine, conglomerate si brecii calcaroase. Aceste strate sunt de varsta Barremian-Aptiana si insumeaza o grosime de cca 100 m, si alaturi de marne si marno-calcare reprezinta rocile cele mai caracteristice (Mutihac).

Aptianul superior este alcatuit din marne si argile cenusii care alterneaza ritmic cu gresii calcaroase in strate subtiri si poarta denumirea de Strate de Piscu cu Brazi (fig.4 ).

Marno-argilele si gresiile in alteratie capata o tenta ruginie ce a impus denumirea de “ flis marno-grezos ruginiu” ( Mutihac).

III.2. TECTONICA

In ceea ce priveste tectonica, in aria flisului intern pe care se inscrie si bazinul Sipa, s-a constatat existenta “ unor raporturi anormale” ( V.Mutihac au determinat definitivarea Carpatilor de Curbura si, ulterior, aparitia si dezvoltarea bazinului hidrografic Sipa.

III.1. STRATIGRAFIA

Foto. 1. Strate de Sinaia

Foto. 2. diaclaze umplute cu calcit

Aptianul superior este alcatuit din marne si argile cenusii care alterneaza ritmic cu gresii calcaroase in strate subtiri si poarta denumirea de Strate de Piscu cu Brazi (fig.4 ).

Marno-argilele si gresiile in alteratie capata o tenta ruginie ce a impus denumirea de “ flis marno-grezos ruginiu” ( Mutihac).

III.2. TECTONICA

In ceea ce priveste tectonica, in aria flisului intern pe care se inscrie si bazinul Sipa, s-a constatat existenta “ unor raporturi anormale” ( V.Mutihac ) intre depozitele Cretacic inferioare din partea vestica si cele ale Cretacicului superior din partea estica, acestea intrand in contact direct unele cu altele dupa o linie de fractura denumita falia “ Lutu Rosu “. Aceasta falie reprezinta, in fapt, o fractura profunda dupa care s-a produs sariajul Panzei de Ceahlau peste Panza de Teleajen.

Un moment important in evolutia Panzei de Ceahlau este reprezentat de diastrofismul austric tarziu, aceasta individualizandu-se dupa punerea in loc a complexului grezos-conglomeratic de Ceahlau-Zaganu, cand are loc ridicarea dupa falia Lutu Rosu. Tot acum au loc si primele “ miscari plicative “ ( V.Mutihac ) ce au generat cute stranse peste care Vraconianul este dispus discordant.

Diastrofismul subhercinic reprezinta un alt moment important in evolutia Panzei de Ceahlau ce s-a produs in perioada Turonian superior – Senonian inferior, acest diastrofism determinand punerea in loc a Panzei de Ceahlau.

Complicatiile determinate de catre diastrofismul subhercinic se concretizeaza in digitatia de Magura, impinsa catre sud peste un compartiment de cute stranse, respectiv peste digitatia de Comarnic ce apartine de domeniul unitatii de Ceahlau.

In lungul unitatii de Ceahlau se inscriu cute anticlinale si sinclinale largi care se pot urmari pe distante foarte mari, in acest sens se individualizeaza ca structura importanta anticlinalul Zamura – Garbova din partea vestica a sectorului sudic al Panzei de Ceahlau, sector pe care se inscrie bazinul Sipa.

III.3. EVOLUTIA PALEOGEOGRAFICA

Strans legata de datele de ordin geologic prezentate anterior, evolutia paleogeografica a spatiului analizat poate fi descifrata atat prin analiza treptelor de modelare (fig. 5.) conservate la nivelul podurilor interfluviale, cat si prin analiza volumului de material erodat in timp geologic in cadrul bazinului Sipa (fig. 6.).

Definirea suprafetelor de nivelare s-a realizat intr-un timp indelungat, putandu-se delimita mai multe etape morfocronologice.

Etapa Cretacic superior – Miocen inferior . Debutul acesteia coincide cu inceputul miscarilor tectonice laramice. La nivelul intregii arii carpatice, aceasta reprezinta etapa formarii Pediplenei Carpatice a carei modelare a durat cca 30 mil. ani si s-a relizat intr-un climat cald ce a permis manifestarea proceselor de pedimentatie. In ceea ce priveste conservarea acestei suprafete in spatiul analizat exista mai multe ipoteze, astfel M. Ielenicz considera ca resturi ale Pediplenei Carpatice in spatiul Carpatilor de Curbura s-ar regasi la nivelul culmilor interfluviale situate la altitudini de peste 1700 m sub forma unor suite de varfuri separate prin largi inseuari, in timp ce G. Posea (1998) arata ca spatiul cuprins altitudinal intre +/-1800 m si +/-1650 m din complexul muntos al Baiului prezinta o nivelare caracteristica a Pediplenei Carpatice, diferentele altitudinale fiind rezultatul miscarilor tectonice ulterioare, respectiv a miscarilor laramice.

Etapa Burdigalian – Meotian. Aceasta corespunde etapei formarii Suprafetei Medii Carpatice regasita in spatiul analizat la altitudini de 1200 m – 1450 m (G. Posea, 1998) sub forma podurilor interfluviale secundare. Inceputul modelarii este dat de miscarile stirice tarzii si attice care au inaltat intreaga suprafata a Carpatilor de Curbura, determinand adancirea organismelor fluviatile (M. Ielenicz, 1977).

Etapa Pliocen superior. In conditiile unui climat subtropical (mediteraneean), modelarea acestei etape dureaza cca 4 – 6 mil. ani. Suprafata rezultata in urma acestei modelari este prezenta in cadrul bazinului sub forma culmilor secundare ( umeri de vale) la altitudini de 1000 m – 1150 m, ea fiind racordabila cu Suprafata Gornovita din Muntii Bucegi inregistreaza o cadere mai accentuata spre V. Prahovei fata de suprafata anterioara.

Etapa Cuaternar inferior – actual. Aceasta reprezinta momentul formarii nivelului de eroziune de +/- 900 m. El apare in cadrul bazinului sub forma unor umeri ingusti si este parazitat, in buna masura, de grohotisuri Pleistocene rezultate in urma modelarii periglaciare.

In ceea ce priveste volumul materialului erodat (fig.6.) se evidentiaza arealul ce corespunde sectorului de maxima adancire a Vaii Sipa prin valori mari ale volumului de material erodat, valori ce oscileaza intre 10,01 mil. mc si 14, 06 mil. mc, acestea fiind reprezentate pe harta prin culori de la brun inchis la rosu.

Valori medii, cuprinse intre 4,01 mil. mc si 10 mil. mc de material erodat sunt specifice versantilor din sectorul superior si mijlociu al bazinului Sipa, fiind reprezentate pe harta prin nuante graduale de orange, in timp ce valorile cele mai reduse de material erodat sunt specifice arealelor interfluviale, respectiv acolo unde s-au pastrat cel mai bine suprafetele de nivelare si nivelele de eroziune. Acestea ocupa areale mult mai extinse pe versantul si interfluviul stang – punand in evidenta asimetria acestui bazin – dar si in sectorul inferior al bazinului, fiind reprezentate prin culoarea galben valorile de 2,01 mil. mc – 4 mil. mc si verde pal valorile de 0 – 2 mil. mc.

Totodata curbele de nivel actuale au permis reconstituirea aproximativa a morfografiei initiale a bazinului Sipa, respectiv aspectul sau dupa momentul exondarii in urma cu cca 65 mil. ani.

Evolutia bazinului continua in prezent prin procese caracteristice unui sistem morfoclimatic de tip temperat al carui potential de modelare face obiectul de analiza al unui alt capitol din cadrul acestui studiu.

CAPITOLUL IV. MORFOMETRIA . MORFOGRAFIA

IV. 1. MORFOMETRIA

Bazinul Sipa se intinde pe o suprafata de 6,78 kmp, se desfasoara pe directie est-vest in extremitatea vestica a Carpatilor de Curbura, intrand in contact cu lunca Prahovei intre localitatile Poiana Tapului (N) si Sinaia (S).

IV. 1.1. HIPSOMETRIA

Regiunea studiata, asa cum reiese din harta hipsometrica, prezinta o amplitudine de 975 m. Altitudinea maxima atinge 1803 m si se intalneste in extremitatea estica a bazinului. La confluenta Vaii Sipa cu Valea Prahavei se inregistreaza o altitudine de 828 m, altitudinea medie a bazinului fiind de 1315,05 m. Altitudinile cele mai ridicate se intalnesc in estul (1803m) si sud-estul bazinului Sipa , in Vf. Cumpatu cu altitudini de 1671 m si 1651 m, varfuri separate de o mica inseuare pe interfluviul Sipa-Valea Rea, respectiv Sipa-Tufa.

Interfluviul drept, Sipa-Zamora, este caracterizat de altitudini mai scazute fata de interfluviul stang Sipa-Tufa. Scaderea altitudinii pe acest interfluviu este constanta pana in dreptul curbei de nivel cu valoarea de 1250 m unde se inregistreaza o mica inseuare ce pune in evidenta un martor de eroziune cu altitudinea de 1271 m, punct din care scaderea altitudinii interfluviului capata un caracter mai degajat ce impune pante mai line catre sectorul inferior al bazinului Sipa.

Trepte hipsometrice

Treapta hipsometrica cu valori sub 850 m ocupa sectorul inferior din cadrul bazinului Sipa, respectiv 1,24% din suprafata totala a bazinului. Are o extindere mai mare pe versantul stang, curba de 850 m aparand in relief ca o terasa a Prahovei taiata de Sipa.

Prin urmare aceasta treapta hipsometrica, reprezentata pe harta prin culoarea verde inchis, ocupa un mic golf depresionar format la confluenta cu Prahova .

Treapta hipsometrica cuprinsa intre 850 m si 1000 m ocupa cea mai mare parte a sectorului inferior, distanta mare intre curba de 1000 m si cea de 850 m indicand o scadere lenta a altitudinilor in acest sector, deci o panta redusa. Se intinde pe o suprafat de 0,7 kmp, ceea ce reprezinta 11,6% din suprafata totala a bazinului.

Treapta hipsometrica cuprinsa intre 1000 m si 1150 m, reprezentata prin culoarea galben, are un caracter festonat datorita organismelor torentiale care o fragmenteaza. In cadrul curbei de nivel de 1150 m, desi la nivelul interfluviilor principale, ea se mentine la partea superioara a sectorului inferior, la nivelul talvegului aceasta curba de nivel patrunde adanc catre centrul bazinului, punanad in evidenta dinamica accentuata ce caracterizeaza sectorul mijlociu al bazinului Sipa.

Treapta hipsometrica cuprinsa intre 1150 m si 1300 m are caracter alungit in cadrul interfluviului drept, prelungindu-se mult spre vest, dar ocupa o suprafata mult mai mare in cadrul versantului stang, punand in evidenta asimetria bazinului. Ocupa o suprafata de 1,32 kmp, respectiv 22,04% din suprafata bazinului, are aspect franjurat, curba de nivel de 1300 m traversand zona de obarsie a organismului torential Valea Vulpii ce fragmenteaza versantul stang.

Treapta hipsometrica cuprinsa intre 1300 m si 1450 m are o ampla desfasurare in cadrul versantului stang, unde tradeaza o dinamica accentuata a proceselor atat de versant cat si de albie, in timp ce in cadrul versantului drept curbele de nivel au un caracter mai regulat, impunanad o oarecare monotonie a vrsantului.

Ocupa mare parte a sectorului mijlociu al Vaii Sipa, intinzandu-se aproximativ pe aceeasi suprafata ca si curba de nivel anterioara (1,31 kmp), respectiv 21,83 % din suprafata bazinului.

Fig. …

Treapta hipsometrica cuprinsa intre 1450 m si 1600 m este treapta ce face trecerea intre sectorul mijlociu si cel superior al bazinului si, ca si treapta hipsometrica anterioara, are o ampla desfasurare in cadrul versantului stang si ocupa 16,7% din suprafata bazinului. Catre partea superioara a acestei trepte se constata, totusi, o regularizare a curbelor de nivel, traseul descris de catre curba de nivel de 1600 m fiind usor deformat la traversarea zonei de obarsie a Vaii Sipa.

Teapta hipsometrica cuprinsa intre 1600 m si 1750 m ocupa sectorul superior al bazinului. Ca pondere ea ocupa 9,1% din suprafata bazinului si are caracter alungit in cadrul interfluviului stang pe curinsul caruia se intalnesc cateva varfuri intrepte de inseuari. Curba de nivel de 1600 m , in cadrul versantului drept, are un aspect usor complicat de catre ravenele si ogasele aferente sectorului superior a caror confluenta formeaza obarsia Vaii Sipa.

Un areal extrem de restrans il ocupa treapta hipsometrica de peste 1750 m, respectiv 0,6 % din suprafata bazinului. In cadrul acestei trepte curbele de nivel sunt din ce in ce mai distantate catre est pana la altitudinea de 1803 m, care reprezinta si altitudinea maxima a bazinului Sipa.

Pe ansamblu, forma curbelor hipsometrice urmareste forma bazinului urcand mult pe cursurile de apa si coborand pe interfluvii. Suprafata cea mai extinsa in cadrul bazinului, cea de 1,4 kmp este ocupata de treapta hipsometrica cuprinsa intre 1150 m si 1300 m, urmeaza ca pondere treptele de 1300 m – 1450 m (21,8%), 1000 m – 1150 m (17,5%) si 1400 m – 1600 m (16,7%)ce ocupa o suprafata de 3,5 kmp, cele mai putin extinse fiind treapta superioara de peste 1750 m si cea inferiora, sub 850 m care ocupa 0,6 %, respectiv 1,2 % din suprafata totala a bazinului.

In concluzie se poate afirma ca altitudinea medie de 1315, 05 m si amplitudinea relativ mare, de 975 m, argumenteaza, cel putin din punct de vedere hipsometric, apartenenta acestui bazin hidrografic la zona montana.

IV. 1. 2. DENSITATEA FRAGMENTARII RELIEFULUI

Densitatea fragmentarii reliefului este un indicator de baza ce releva, prin repartitia valorilor pentru bazinul Sipa, o stransa legatura cu evolutia generala a arterelor hidrografice, dar si influenta factorului antropic mai ales in sectorul superior si cel inferior, la confluenta cu Valea Prahovei. Cele mai ridicate valori de 4,1 km/kmp si respectiv 5,6 km/kmp – valoare maxima – se intalnesc in sectorul inferior al bazinului Sipa, sector in care evolutia este mai indelungata, importanta in fragmentarea reliefului fiind insa si litologia prin natura rocilor destul de friabile reprezentate de gresii, marne dar si pietrisuri si nisipuri grosiere. Cele mai scazute valori sunt inregistrate in partea superioara a interfluviilor.

Din analiza hartii densitatii fragmentarii reliefului rezulta ca 7,84 % din suprafata bazinului prezinta o densitate a fragmentarii intre 0 si 2 km/kmp ce ocupa o suprafata de 0,47 kmp. Aceste valori sunt inregistrate in partea superioara a bazinului si in partea superioara a interfluviului de pe stanga vaii, respectiv interfluviul Sipa – Valea Rea.

Valori cuprinse intre 2,1 si 2,5 km/kmp reprezinta o continuitate a intervalului anterior cu desfasurare pe versantul stang al vaii Sipa si partea superioara a interfluviului Sipa – Tufa, aceasta fragmentare fiind reprezentata in fapt de obarsiile unui organism torential de pe stanga vaii Sipa, ce prezinta o dinamica accentuata cu tendinte de extindere rapida prin eroziune regresiva datorita, in special, modificarii pe cale antropica a limitei superioare a padurii care ar moderat extinderea rapida a sistemelor de ravene si ogase.

Jumatatea nordica a bazinului inregistreaza valori ale densitatii fragmentarii intre 2,6 km/kmp si 3,5 km/kmp. Valori de 3,3 km/kmp se gasesc la obarsia vaii Sipa, formata dintr-un complex de ravene mult adancite si in partea centrala a bazinului, ocupand o suprafata de 1,94 kmp. Valori ceva mai scazute, de 2,6 km/kmp se inregistreaza in zona de tranzitie dintre sectorul superior si cel mijlociu al bazinului si ocupa o suprafata de 0,86kmp, respectiv 14,4 % din suprafata bazinului. Aceste valori ale densitatii fragmentarii caracterizeaza in cea mai mare parte versantul drept si inerfluviul Sipa – Zamora.

Cele mai ridicate valori ale densitatii fragmentarii reliefului variaza intre 3,9 km/kmp si 5,6 km/kmp si caracterizeaza jumatatea stanga a sectorului mijlociu si intreg sectorul inferior al bazinului. Aceste valori ridicate ale densitatii fragmentarii ocupa 33 % din suprafata bazinului, ele datorandu-se dezvoltarii de organisme torentiale, printre care si Valea Vulpii, in special pe versantul sudic, care desi are pante mai reduse decat versantul opus a favorizat dezvoltarea unei retele hidrografice dense prin forma si suprafata mare pe care o ocupa.

Fig. …

In concluzie suprafat cea mai mare este ocupata de intervalele de 3,1 – 3,5 km/kmp si >3,5 km/kmp, acestea insumand 65,3 % din suprafata totala a bazinului.

Pe ansamblu zonele de obarsie ale vailor din cadrul versantului sudic prezinta valorile cele mai ridicate ale densitatii fragmentarii reliefului, factorii principali care determina acest indicator morfometric fiind : natura rocilor, care favorizeaza extinderea retelei hidrografice prin eroziune regresiva prin intermediul segmentelor de ordinul 1, nivelul de baza, gradul de acoperire cu vegetatie, interventiile antropice – exploatari forestiere, exploatari de roca pentru constructii, pasunat – acestia constitutindu-se in factori ce determina modificari ale conditiilor locale.

IV. 1. 3. ADANCIMEA FRAGMENTARII RELIEFULUI

Adancimea fragmentarii reliefului sau energia de relief reprezinta un indicator morfometric strans legat de densitatea fragmentarii reliefului si care,

Adancimea fragmentarii arata intensitatea sau profunzimea pana unde a intr-intr-o oarecare masura, reflecta influenta evolutiei generale a regiunii, structurii, litologiei si particularitatile locale ale eroziunii.

Adancimea fragmentarii arata intensitatea sau profunzimea pana unde a ajuns eroziunea lineara generata, in mod predominanat, de catre apele curgatoare.

Conform analizei hartii adancimii fragmentarii reliefului (fig. …), valorile cele mai mari apar in extremitatea estica a bazinului, respectiv la obarsia Vaii Sipa, adancimea fragmentarii atingand aici valoarea de 370 m/kmp. Intervalul de >350 m/kmp ocupa 12,6% din suprafata bazinului, aici panta este foarte mare, iar podul interfluvial si talvegul se inscriu in acelasi patrat.

Fig. …

Valori cuprinse intre 251 m si 350 m se intalnesc preponderent in jumatatea nordica a bazinului si in sectorul central, la confluenta Sipei cu Valea Vulpii. Valorile mari ale adancimii fragmentarii pe partea dreapta a Sipei indica panta accentuata a talvegului, iar valoarea de 340 m/kmp inregistrata pe stanga Sipei se datoreaza adancirii intense impusa de Valea Vulpii in cadrul unui versant cu pante ce variaza intre 15 si 30 grade .

Adancimea fragmentarii cu valori cuprinse intre 150 m/kmp si 250 m/kmp ocupa areale extinse in jumatatea sudica a bazinului Sipa, respectiv 31,6 % din suprafata totala a bazinului. Aici valori de 210 m/kmp ale adancimii fragmentarii sunt generate de organismele torentiale ce fragmenteaza versantul stang din imediata apropiere a Muntelui Cumpatu pe directie aproximativa SE-NV, catre Valea Sipa. Valori de 200 m/kmp caracterizeaza arealul de tranzitie intre sectorul mijlociu si cel inferior al bazinului, sector in care eroziunea lineara s-a manifestat mai intens dupa primirea afluentilor cu debit lichid si solid important.

Valori ale adancimii fragmentarii relifului <150 m/kmp ocupa 14% din suprafata bazinului. Aceste valori scazute se inregistreaza la nivelul sectorului inferior, panta scazand simtitor inainte de confluenta cu Prahova. Arealul cu valori scazute ale adancimii fragmentarii din cadrul sectorului superior reprezinta, in fapt, podul interfluvial, acesta fiind practic nefragmentat.

Pe ansamblu, valorile ridicate ale adancimii fragmentarii reliefului ce variaza intre 250m/kmp si 370 m/kmp ocupa o suprafata relativ extinsa in cadrul bazinului Sipa, respectiv 54,4%, aceste valori evidentiind o eroziune lineara extrem de activa la care se adauga eroziunea regresiva puternica corelata cu cea laterala, inclusiv in zonele de obarsie ale torentilor. Aceste valori sunt determinate de raurile de ordinul 1, care evolueaza prin eroziune verticala cu tendinte de extindere a bazinului. Nivelul de baza local situat la 830 m (la confluenta cu Prahova), corelat cu panta din lungul talvegului vaii, care variaza intre 5 si 8 grade si chiar 10-12 grade in zona de obarsie, determina o adancire continua.

Adancirea este conditionata de litologie, dar si de fluctuatiile precipitatiilo cazute, eroziunea lineara fiind influentata in mare parte de debitul solid al apelor, in special in perioadele ploioase cand torentialitatea este maxima.

Aceasta reprezentare cartografica, pentru a carei realizare s-a folosit harta topografica 1 : 25000, are un caracter tehnic prin faptul ca evidentiaza areale afectate intens de eroziunea verticala, putandu-se trasa pe aceasta harta aliniamentele pe care vor avansa in viitor cursurile de apa.

IV. 1. 4. PANTELE

Studiul declivitatilor prezinta o deosebita importanta prin faptul ca ne ofera posibilitatea de a observa o serie de particularitati de ansamblu in dinamica reliefului. Calcularea pantelor s-a efectua prin metode de laborator, dar pentru detectarea diferitelor tipuri de versanti au fost folosite si date rezultate din realizarea profilelor longitudinale si transversale.

Caracteristica declivitatii reliefului pentru zona studiata o constituie raporturile dinamice multiple si variabile care se stabilesc intre densitatea si adancimea fragmentarii reliefului, pe de o parte, si procesul de evolutie al suprafetelor morfologice cu diferite grade de inclinare, pe de alta parte, analiza suprafetelor morfologice avand importanta in cercetarea aplicativa reliefului. Denivelarea este unul din factorii principali de care depinde geneza, dinamica si evolutia proceselor geomorfologice. Panta constituie o reflectare a specificului conditiilor in care se realizeaza modelarea reliefului in stransa legatura cu factorii de ordin climatic, geologic, hidrologic si antropic, ea fiind o notiune geometrica cantitativa si nu o componenta geomorfologica.

In cadrul bazinului Sipa, in functie de valorile calculate, s-au obtinut cinci intervale ale declivitatii.

Intervalul cuprins intre 0 si 3 grade ocupa o suprafata de 0,31 kmp, respectiv 4,8 % din suprafata bazinului. Aceste valori se intalnesc aproape exclusiv pe podurile interfluviale, au o pondere mai mare pe interfluviul Sipa –Valea Rea, ele corespunzand intr-o mare masura suprafetelor de nivelare ( vezi fig. sdn. Cap III.3.). Exista, insa, cateva petice foarte restranse cu pante de 0 – 3 grade in cursul inferior al Sipei, amonte de schimbarea directiei de scurgere din NE-SV in N-S.

Suprafetele ce prezinta valori ale pantei cuprinse intre 3 si 7 grade sunt localizate in special in sectorul inferior al bazinului Sipa, ocupand suprafete mai extinse pe versantul drept si suprafata amonte de confluenta cu Prahova, sector in care Sipa si-a sapat cursul pe propriul con de dejectie. Arealele cu pante de 3 – 7 grade ocupa suprafete de 1,17 kmp ( 18,1 %).

Foto. 3. Aspectul pantelor pe suprafetle interfluviale

Intervalul de 7 – 15 grade ocupa o suprafata de 0,95 kmp (14,7 %). Caracterizeaza partea terminala a versantului sudic si apare insular pe suprafata acestuia, acest grad de inclinare fiind prezent si sub forma suprafetelor de racord intre suprafetele de nivelare discutate anterior (cap. III) si versanti sau in arealele inseuarilor aflate intre martorii de eroziune pe versantul nordic.

Valori ale pantelor cuprinse intre 15 si 25 grade sunt cele mai caracteristice pentru bazinul Sipa, acestea ocupand cea mai mare suprafata din totalul bazinului, respectiv 2,19 kmp (33,8 %). In cadrul versantilor aceste pante se extind mult pe versantul sudic pe toata suprafata sa, inclusiv versantii secundari si interfluviile secundare dezvoltate intre afluentii Sipei, exceptand baza versantilor, unde panta creste considerabil. In cadrul versantului drept aceste valori ale declivitatii ocupa suprafete mult mai restranse localizate intre curbele de nivel de 1250 m si 1000 m, in sectorul in care-si fac aparitia cateva ravene si ogase de dimensiuni mici ce tind sa reduca panta versantului.

Fig. …

Pantele cele mai mari, cele ce depasesc 25 grade , chiar pana la 45-50 grade , ocupa o suprafata de 1,85 Kmp, acestea fiind specifice versantului drept in sectorul superior si mijlociu si in sectoarele de obarsie a complexelor de ravene. Aceste valori mari ale declivitatii se mai intalnesc la baza versantului sudic, la contactul acestuia cu Valea Sipa, punanad in evidenta dinamica proceselor de albie, respectiv intensitatea eroziunii lineare. Totodata, ultimile doua categorii de pante, cea de 15-25 gr ( caracteristica versantului sudic) si cea >25 gr (caracteristica versantului nordic) pun in evidenta asimetria bazinului, pantele ajutand la prognozarea directiei de evolutie a retelei hirografice si a suprafetelor de racord.

In concluzie putem afirma ca pantele cele mai mari sunt prezente in cadrul versantului drept si la baza versantului stang, indicand o adancire recenta a Vaii Sipa. Acestea sunt si cele mai reprezentative pentru bazin, detinanad o pondere de 62,4 % din suprafata bazinului.

Pantele accentuate din cadrul bazinului favorizeaza un potential dinamic al reliefului care asigura deplasarea materialelor mobile, accelerarea proceselor de eroziune regresiva si lineara prin procese de torentialitate.

Declivitatea terenului constituie un parametru morfometric al reliefului de care se tine seama in mod obiectiv atunci cand un teritoriu este sau urmeaza sa fie valorificat sub diferite aspecte economice. In cadrul bazinului Sipa, ca in orice sistem, exista anumite limite sau praguri ale declivitatii reliefului in functie de care este posibila declansarea unor procese geomorfologice actuale care pot da instabilitate versantilor inclinati, generand modificari ale peisajului geografic, dar si dificultati in cazul exploatarilor antropice.

IV. 1. 5. MODELUL MORFOMETRIC AL DRENAJULUI SI DETERMINAREA RELATIILOR MORFOHIDROGRAFICE

Datele asupra modelului morfometric pentru bazinul hidrografic Sipa au fost obtinute prin masurarea direct ape harta 1 : 25000.

Dupa extragerea retelei hidrografice permanenete si temporare, s-a trecut la ierarhizarea acestora in sistem Horton-Strahler, stabilindu-se ordinul de marime al fiecarui rau.

Insumand toate segmentele de rau de acelasi ordin se obtin pentru bazinul Sipa un sir de 4 valori reprezentate in coordonate semilogaritmice, acestea pun in evidenta o dreapta ce defineste legea numarului de rauri, care arata ca numarul segmentelor de rau de ordine crescatoare toned sa formeze o progresie geometrica descrescatoare in care primul termen N1 este numarul de rauri de prim ordin, iar ratia Rc este raportul de confluenta (Tab. …)

Se remarca o tendinta de fragmentare a reliefului si o cestere a numarului de bazine de ordin 1 si 2, in special datorita amplificarii activtatilor antropice (suprapasunat si defrisari), fiind greu de stabilit un echilibru al conditiilor naturale.

Modelul morfometric al drenajului sta la baza tuturor modelelor morfometrice, avadu-se in vedere numarul segmentelor de rau si legea numarului segmentelor de rauri.

Pentru modelul drenajului se are in vedere suma lungimilor segmentelor de rau de fiecare ordin, care tinde sa formeze o progresie geometrica descrescatoare in care primul termen este dat de suma lungimii segmentelor de rau de ordinul 1 (L1), iar ratia (R1) esre data de raportul lungimilor insumate (Tab. 1.)

Modelul drenajului este dat de cele doua progresii anterioare ale caror siruri raportate determina un al treilea sir , cel al lungimilor medii, care este o progresie geometrica crescatoare si a carei ratie (Rc) se poate obtine atat pe baza valorilor cat si prin raportul ratiilor celor doua siruri anterioare Rc1=Rc/R1.

Analizand modelul drenajului pentru bazinul Sipa rezulta ca, in cadrul sau, gradul de realizare al bazinului este subunitar (38,1%), ceea ce arata ca bazinul se mai poate ramifica mult fara a-si modifica ordinul. Valorile obtinute sunt: pentru rata de confluenta Rc=3,69, rata lungimilor insumate RL=1,92 si rata lungimilor medii Rl=3,35.

Tabel 1. Modelul drenajului – Bazinul Sipa

In cadrul hartii ierarhizarii retelei hidrografice in sistem Horton-Strahler se deosebesc : segmente exterioare pana la prima jonctiune pe talveg de ordinul 1; segmente interioare al caror ordin de marime difera in functie de calitatea segmentelor ce conflueaza (vezi Harta ierarhizarii retelei hidrografice in sistem Horton-Strahler).

Bazinul hidrografic Sipa este de ordinul 4, iar vaile, desi dezvoltate pe structura cutata in roci friabile, au aspectul unor vai adaptate la structura monoclinala, ordinul 4 aparand ca un sector de vale subsecventa.

Segmentele de ordinul 3, in numar de doua, sunt dezvoltate pe versantul stang, iar segmentele de ordin 1 si 2 sunt in numar de 46, din care doar 6 sunt dezvoltate pe versantul drept. Factorul geologic si expozitia impun dinamica proceselor geomorfologice, in special cele de torentialitate care determina extinderea segmentelor de rau prin eroziune regresiva, lineara si laterala in cadrul segmentelor de ordinul 1 care manifesta dinamica cea mai activa, determinanad inaintarea cumpenei de apa spre bazinul alaturat al vaii Tufa, spre care inainteaza numeroase organisme torentiale de ordinul 1.

Suma lungimilor segmentelor de ordinul 1 este de 11,75 km, a celor de ordinul 2 este de 2,97 km, ordinul 3 are 1,22 km, ordinul 4 masurand 4,4 km. Se constata cea mai mica lungime in cazul segmentelor de ordinul 3, ceea ce indica stadiul de tinerete al vaii, iar in cazul segmentelor de ordine inferioare se constata o crestere a raportului de confluenta a acestora.

Pentru calcularea sumei lungimii segmentelor de rau s-au efectuat masuratori pentru lungimea fiecarui ordin direct pe harta topografica 1: 25000.

In ceea ce priveste calcularea lungimii medii a fiecarui segment de rau, pentru fiecare ordinin parte, acesta s-a efectuat prin raportarea lungimii totale la numarul segmentelor de rau.

Legea lungimii medii a segmentelor de rau de ordin succesiv crescatoare tinde sa formeze o progresie geometrica crescatoare in care primul termen este dat de lungimea medie a cursurilor de prim ordin (l1 ).

Reprezentarea grafica in coordonate semilogaritmice presupune trecerea pe axa X a ordinelor de marime ca variabile independente si pa axa Y a variabilelor dependente : numarul segmentelor de rau (N), lungimea (L), lungimea medie a segmentelor de rau ( l ). Dreapta care defineste fiecare parametru s-a trasat astfel incat sa fie definita de cat mai multe valori.

Frecventa segmentelor de rau in cadrul bazinului se stabileste cu ajutorul raportului suma(?) N/S = 7,22 (nr.segm./kmp); frecventa talvegurilor elementare suma N1/S = 5,75 (N1/kmp); torentialitatea incipienta suma L1/S = 1,73 (km/kmp); torentialitatea totala suma (L1+L2)/S = 2,17(km/kmp); densitatea lungimii talvegurilor suma L/S = 3(km/kmp).

Analiza acestor parametri furnizeaza date importante cu privire la dinamica proceselor actuale in bazinul Sipa. Astfel, valoarea de 1,73 (km/kmp) a torentialitatii incipiente sugereaza o dinamica activa a segmentelor de ordinul 1, iar valoarea de 2,17 (km/kmp) a torentialitatii totale scoate in evidenta actiunea combinata a segmentelor de ordin 1 si 2 pe versantul stang al bazinului Sipa. Indicatorul lungimii talvegului indica o densitate medie a fragmentarii reliefului de 3 km/kmp.

Analiza modelului drenajului permite urmatoarele constatari : valoarea calculata a numarului segmentelor de ordin 4 este subunitara, ceea ce arata o realizare a bazinului sub 1, respectiv 0,54 la un raport de confluenta de 3,69, dovedind un echilibru precar la nivelul intregului bazin. Numarul segmentelor de ordinul 3 calculat este de doua, acest ordin fiind considerat cel mai realizat. Valoarea calculata pentru segmentele de rau de ordinul 1 este de 27,23, respectiv sub valoarea masurata de 39, in schimb valorile calculate pentru segmentele de ordinul 2 sunt mai mari ( 7,38) fata de cele masurate (7), ceea ce indica un usor dezechilibru in cadrul bazinului. Valoarea calculata a sumei lungimilor medii pentru ordinul 4 este de 2,04, deci sub valoarea masurata de 4,4 km.

Instabilitatea si eventuale dezechilibre sunt puse in evidenta de catre valorile masurate pentru ordinul 2 si 1 care sunt supradimensionate fata de cele calculate astfel : pentru ordinul 2 valoarea calculata pentru lungimea insumata este de 2,35 in timp ce valoarea masurata este de 2,97, iar pentru ordinul 1 valoarea calculata este de 4,51, cea masurata fiind de 11,75 km.

In ceea ce priveste valorile masurate pentru media lungimilor se constata o supradimensionare a valorii masurate pentru bazinele de ordin 4, 2 si 1, ordinul 3 este cel mai realizat valoarea fiind aceeasi(0,61). Analiza ierarhizarii retelei hidrografice, a proceselor geomorfologice si a expunerii la risc pune in evidenta bazinele de ordin 1 si 2 ca areale cu eroziune regresiva si in adancime.

Gradul ridicat de torentialitate, in special in sectorul superior al bazinului Sipa, denota posibilitati de concentrare a precipitatiilor cazute, producerea unor viituri cu mare importanta in sfera de modelare.

Forma alungita a bazinului indica scopul de a evacua rapid apa si materialul din sistem, mare parte din acesta fiind depus la varsarea in Prahova. Scurgerea pe versant se face intr-un timp scurt, prin intermediul unei retele de drenaj in care ponderea maxima o au talvegurile cu lungime mica a caror aparitie si evolutie este favorizata de litologie.

Coeficientul de realizare al bazinului Sipa este de 38,1%, valoare ce indica un bazin tanar, instabil, cu tendinte de extindere periferica, dar si de ramificare interna a retelei de drenaj.

Suprafata bazinului morfohidrografic variaza in functie de ordinul de marime ca expresie a stadiului de evolutie in care se afla. Cu cat ne apropiem de ordinul superior datorita extinderii mai mari in suprafata, cu atat creste in importanta caracteristica reliefului fluviatil, dependent la randul lui de geologie, clima si vegetatie.

IV. 2. MORFOGRAFIA

IV. 2. 1. MORFOGRAFIA VAILOR

In sistemul de clasificare Horton-Strahler s-au identificat patru ordine de marime a raurilor date de valoarea segmentelor de rau la confluenta, fiecare avand caracteristici aparte.

Vaile de ordinul 1, in numar de 39, avand o lungime totala de 11,75 km si o lungime medie de 0,3 km, in profil transversal au aspect de V inchis. Aceste vai sunt reprezentate, in marea lor majoritate, de ogase si ravene cu profile longitudinale scurte.

Vaile de ordinul 2 prezinta 7 cursuri cu o lungime totala de 2,975 km si o lungime medie de 0,4 km, si acestea cu un profil longitudinal scurt. Profilul transversal al acestora este, in general, simetric in forma de V. La obarsia Vaii Sipa sunt doua segmente de ordinul 2 cu versanti abrupti, a caror talveg este ocupat de elemente grsiere 9bolovanisuri angulare, nerulate), scurgerea pe aceste talveguri avand caracter temporar. Celelalate segmente de ordinul 2 se intalnesc in continuare in cadrul versantului sudic, ele reprezentand, in fapt, canalele de evacuare a torentilor ce se dezvolta in cadrul acestui versant. In ceea ce priveste profilul longitudinal exceptie face organismul torential Valea Vulpii a carui segment de ordinul 2 atinge 1,22 km

Vaile de ordinul 3 sunt in numar de doua cu o suma a lungimilor de 1,225 km si o lungime medie de 0,61 km. Cea dezvoltata pe directie E-V reprezinta continuitatea sectorului de obarsie al Vaii Sipa, a doua vale de ordinul 3 reprezentand canalul de scurgere al organismului torential dezvoltat sub Varful Cumpatu (1651 m), pe versantul sudic al bazinului. Caracterul simetric al acestora este determinat atat de structuracat si de litologie.

Confluenta celor doua segmente de ordinul 3 in sectorul superior al bazinului formeaza segmentul de rau de ordinul 4, cu o lungime de 4,4 km. Acesta are aspect de vale subsecventa, raportat la Valea Prahovei, aceasta observatie fiind argumentata prin caracterul asimetric al vaii – versantul drept apare in relief ca un front de cuesta cu profil mixt si pante ce depasesc frecvent 30 grade , iar versantul stang are aspectul unei spinari de cuesta cu pante de 15-25 grade in cadrul caruia se dezvolta si cateva ramasite ale unei suprafete de nivelare – si pozitia sa fata de Prahova.

In cadrul profilului longitudinal al segmentului de ordinul 4 sunt puse in evidenta numeroase rupturi de panta (fig. …), dintre care cele mai evidente se inregistreaza la 1110 m,1050 m, 970 m si 900 m altitudine, acest profil neregulat indicand instabilitatea, dezechilibrul dinamic ce afecteaza in special sectorul mijlociu al bazinului.

In profil longitudinal Valea Sipa are, de la obarsie pana la varsare, o lungime de 6,05 km, se desfasoara intre 1700 m si 830 m, iregistrand o diferenta de altitudine de 880 m. Numeroasele rupturi de panta din profilul longitudinal reflecta atat etapele de adancire a vaii cat si rezistenta diferita a pachetelor de roci din talveg.

Afluentii pe stanga Sipei sunt reprezentati de organisme torentiale bine dezvoltate, desi acestea au bazine de receptie impadurite. Au profile longitudinale relativ scurte si concave cu panta in scadere catre confluenta cu Sipa. Vaile ordinelor elementare 1 si 2 au pante mai accentuate si profil transversal cu forma de V inchis specifica acestei regiuni montane.

IV. 2. 2. FORMA BAZINULUI HIDROGRAFIC

“ Un rau tinde spre realizarea unei forme de echilibru nu numai in profil transversal, dar si in ceea ce priveste conturul cumpenei sale de apa “(Posea,G.,1977).

Bazinul Sipa, dezvoltat pe directie est-vest, are o forma alungita ca urmare a variatiei nivelelor de baza, variatie ce a generat mai multe etape in evolutia generala a bazinului, aceasta fiind strans legata de evolutia bazinului Prahovei, in cadrul caruia a evoluat.

IV. 2. 3. ASPECTUL CUMPENELOR DE APA

“ Scpoul analizei cumpenelor este acela de a observa uniformitatea sau diversitatea lor pe verticala cat si tendinta lor de evolutie pe orizontala, pentru a deduce in ultima instanta evolutia anterioara si tendinta actuala a fiecarui bazin hidrografic “(Posea, G., 1977).

Cumpana dreapta a bazinului, cu desfasurare est-vest, porneste de la cota 1800 m, de la nord-vest de Varful Baiu Mare (1895 m). Se desfasoara pe directie SSE-NNV pana in dreptul curbei de nivel de 1690 m, punct din care cumpana isi schimba directia si se orienteaza aproximativ est-vest pana in dreptul cubei de nivel de 1260 m. Pe toata aceasta portiune cumpana de apa are un caracter relativ ascutit (fig. …harta mofogr). In continuare, pe o mica portiune cumpana devine plata datorita inseuarii dinaintea martorului de eroziune aflat in dreptul cotei de 1271 m, punct din care cumpana de apa isi schimba directia din est-vest in NE-SV pana la confluenta cu Prahova, de asemenea isi schimba si aspectul, acesta devenind mult mai rotunjit. In sectorul mijlociu diferenta de altitudine intre interfluviul drept si Valea Sipa este de 210 m, in timp ce diferenta altitudinala dintre interfluviul stang si vale este de 380-390 m.

In profil longitudinal aspectul cumpenei de apa, pe partea stanga, are caracter neregulat in sectorul superior al bazinului. Pe aceasta portiune coincide cu Culmea Cumpatu, culme ce se desfasoara pe directie SV-NE, separand bazinul Sipa de cel al Tufei prin Varful Cumpatu (1651 m), dar si de sistemul Valea Rea. Comparativ cu interfluviul de pe partea drepata altitudinea acestuia este mai mare si gradul de fragmentare mai accentuat, fapt ce a impus si o sinuozitate mai nuantata a cumpenei sudice. Ca si cumpana de pe partea dreapta a bazinului, si cea stanga are caracter relativ ascutit in sectorul superior, respectiv pana in dreptul curbei de nivel de 1400 m, in aval de aceasta cumpana capatand un aspect mult mai rotunjit.

Sinuozitatea interfluviului stang este impusa de alungirea prin eroziune regresiva a afluentilor de pe stanga Sipei, acestia descriind o directie dominananta a eroziunii nord-sud, comparativ cu interfluviul drept care este mult mai uniform.

Ramificarea regresiva spre obarsie a retelei de drenaj impune un caracter simetric in sectorul superior al bazinului, dar asimetric pe ansmblu.

IV. 2. 4. ASPECTUL INTERFLUVIILOR SI AL VERSANTILOR

Aspectul suprafetelor interfluviale si al versantilor reflecta evolutia retelei hidrografice. Interfluviile, initial mult mai largi, au fost transformate treptat prin ramificarea si inaintarea regresiva a afluentilor, dar si prin evolutia versantilor, in general, in sectoare rotnjite.

Directia interfluviilor a fost imprimata a fost imprimata de reteaua hidrografica. Sistemul de interfluvii conform ierarhizarii Horton-Strahler este format din patru ordine de marime (fig. …harta ierarhiz….)ale caror orientari fizionomice si caracteristici morfometrice sunt legate de evolutia retelei de vai.

Interfluviul de ordinul 4 se suprapune peste cumpana de apa a bazinului Sipa. Orientarea acestuia a fost impusa de evolutia si orientarea vailor. Are o lungime totala de 11,97 km, iar altitudinea sa scade de la est catre vest. Interfluviile de ordinul 3 delimiteaza bazinele segmentelor de ordinul 3, respectiv organismul torential dezvoltat intre obarsia Sipei si Valea Vulpii in cadrul versantului sudic.

Organismul torential Valea Vulpii este delimitat de interfluvii de ordinul 2, acestea prezentand un aspect rotunjit. Majoritatea segmentelor de ordinul 1 sunt si ele delimitate de interfluvii aproape imperceptibile.

Versantii, ca suprafete de racord intre interfluvii si vale, prezinta aspecte diferite de o parte si de alta a Vaii Sipa. Astfel, in cadrul versantului nordic apar foarte rar interfluvii secundare si vrsanti secundari. Aceasta situatie se datoreaza faptului ca versantul in discutie este foarte slab fragmentat pe toata suprafata sa, exceptie facand zona de obarsie a Sipei si zona de tranzitie dintre sectorul mijlociu si cel inferior, areal in care Sipa primeste cateva ogase de pe versantul drept. Spre deosebire de acesta, versantul sudic, mult mai fragmentat, rezinta un ansamblu de interfluvii si versanti secundari.

In general, versantii de pe stanga Sipei prezinta un profil convex, dar si mixt in cateva areale (ex: obarsia Vaii Vulpii), spre deosebire de versantul drept care are un pofil drept, cel mult mixt pe mare parte din suprafata. Baza versantilor prezinta pante mari (peste 40 grade), contactul dintre versanti si talveg facandu-se deseori prin abrupturi, respectiv denivelari de 3-7 m.

Panta este un alt element ce se impune diferit in morfografia versantilor principali, aceasta fiind mult mai accentuata in cadrul versantului drept, respectiv 25-40 grade, comparativ cu versantul stang a carui pante variaza intre 15 si 25 grade si chiar 7-15 la partea superioara a acestora.

Aspectul morfografic al versantilor este influentat, in mare parte, de litologie, de structura si nu in ultimul rand de gradul de interventie antropica, activitatile umane avand implicatii in declansarea sau accelerarea proceselor actuale ( torentialitate, rostogoliri, alunecari superficiale).

Pe ansamblu este caracteristica asimetria versatilor, versantul nordic avand caracter de front de cuesta cu profil drept, spre deosebire de cel sudic care prezinta profil convex, indeosebi la partea superioara unde s-au pastrat cateva petice din suprafetele de nivelare specifice Carpatilor.

CAPITOLUL V. MODELAREA ACTUALA A RELIEFULUI

Formele de relief existente la suprafata terestra sunt rezultatul unor actiuni combinate ale factorilor endogeni si exogeni.

Modelarea actuala a reliefului se face printr-o gama variata de agenti si procese, intre care predominanate sunt cele de eroziune si cele de acumulare date de agentul principal care este apa curgatore. Prin procesele geomorfologice se intelege totalitatea actiunilor de modelare a scoartei terestre, de natura fizica si chimica, care produc modificari scoartei terestre si creeaza forme de relief. Majoritatea proceselor actuale au un impact negativ asupra terenurilor, conducand la degradarea acestora.

Actiunea de modelare, respectiv de degradare,, prin care terenurile isi modifica proprietatile imbraca aspecte dintre cele mai diferite ca extindere si intensitate.

Diferentierile regionale ale degradarilor provin din conditiile potentiale diverse pe care le ofera teritoriul, cat si varietatea factorilor declansatori. Insumarea factorilor potentiali cu cei declansatori accelereaza procesele actuale pe anumite unitati teritoriale. Intre factorii care conditioneaza tipul, amploarea, ritmul si intensitatea proceselor de modelare se impun litologia, relieful, srtucutra unor parametri climatici, caracteristicile vegetatiei si, nu in ultimul rand activitatea antropica, toti acesti factori fiind valabili pentru bazinul Sipa. Modelarea actuala a reliefului se realizeaza prin actiunea conjugata a factorilor naturali si antropici ce se manifesta cu intensitati diferite, in functie de loc si de timp, unii dintre ei capatand o pondere insemnata in conducerea proceselor morfodinamice.

Evaluarea potentialului morfodinamic al bazinului are la baza date concrete vizand: pozitia geografica, morfometria, morfografia, forta morfodinamica; factori de conditionare sau pasivi (roca, sol, vegetatie, hirologie, clima); factori dinamici sau activi (precipitatii maxime, scurgrea, temperaturi extreme ale aerului si solului, vlori maxime ale debitelor solide sau lichide, ale nivelurilor).

V. 1. FACTORI POTENTIALI

V. 1. 1. FACTORUL GEOLOGIC

Morfodinamica si morfogeneza este influentata de roca si sturctura, acestia fiind factori pasivi deoarece formatiunile superficiale sunt cele care intra in contact direct cu agentii modelatori si nu roca nuda. Rezistenta morfologica a rocilor este determinata de proprietatile fizice, chimice si mineralogice ale acestora, aceste proprietati influentand, in mare masura, ritmul si specificul modelarii.

Cea mai veche unitate stratigrafica din flisul de Ceahlau apartine intervalului tithonic-neocomian si include Stratele de Sinaia, formatiune grezo-calcaroasa cu pronuntat caracter de ritmicitate alcatuita din microbrecii, gresii calcaroase, microconglomerate, calcare grezoase, marnocalcare si argile (Oprea, R.,2004).

Orizontul tithonic-berriasian si cel neocomian ocupa cea mai mare parte a bazinului Sipa, exceptie facand sectorul inferior al acestuia.

Barremianul este reprezentat prin flis marnos cu sau fara brecii, iar barremian-aptianul este reprezentat prin flis sistos-grezos ruginiu (datorita alterarii), respectiv faciesul Stratelor de Piscu cu Brazi, cu intercalatii de brecii si conglomerate. Aptianul este format din depozite de conglomerate si flis grezos. Aceste formatiuni se gasesc in sectorul inferior al Sipei, amonte de confluenta cu Prahova.

In depozitele de flis (neocomian si barremian-aptian) sunt insedimentate o serie de olistolite, Stratelor de Sinaia apartinandu-le olistolitele formate din blocuri mari de calcare. Astfel de blocuri se intalnesc intre Sipa si Zamora (calcare kimmeridgiene), in Culmea Cumpatu si Valea Sipa (calcare de Stramberg). (Oprea, R.,2004).

Foto. 4. Caracterul ritmic al Stratelor de Sinaia

Bazinul Sipa, aferent Muntilor Baiului, s-a format pe structura cutata (pe anticlinoriu alcatuit din flis) complicata de falii, decrosari si digitatii.

Din culmea Baiu Mare, orientata nord-sud, se desprind o serie de culmi prelungi catre Prahova, nivelate in trepte ce conserva fragmentele unor trepte de nivelare, cum sunt cele care delimiteaza de o parte si de alta bazinul Sipa. Nivelele de eroziune sunt dominate de varfuri rotunjite sau conice cu aspect de munti insulari.

Consecinta a petrografiei combinata si cu alti factori sunt versantii rectilinii sau convecsi, concavitatea din sectorul mijlociu al profilului longitudinal al vaii, rupturile de panta (foto.5.) in lungul talvegului (datorate unor orizonturi mai dure de flis si gresii), obarsia semicirculara, intens ravenata a Sipei.

Foto. 5.

V. 1. 2. RELIEFUL

Relieful este factorul potential care prin energie, panta, densitatea fragmentarii, lungimea si expozitia versantilor, aduce diversificari regionale in actiunea de modelare a agentilor exogeni, relieful fiind suportul asupra caruia actioneaza ceilalati factori.

Procesele de eroziune se inregistreaza cu precadere pe versanti deoarece acestia reprezinta componentele reliefului cu cea mai accentuata dinamica. Versantul este un sistem unitar determinat de patru parametri : forma, inclinare, lungime si expozitie. In functie de forma se diferentiaza : versanti cu forma concava, convexa, dreapta sau mixta. Cei concavi prezinta panta accentuata in partea superioara si mai domoala in partea inferioara. Se inregistreza o eroziune regresiva puternica caracteristica obarsiei Vaii Vulpii.

Versantii convecsi prezinta cea mai mare raspandire in cadrul bazinului, dominand, in cea mai mare parte, jumatatea sudica a bazinului. Acestia prezinta o panta accentuata in sectorul mediu si inferior, in sectorul superior al acestora manifestandu-se spalarea in suprafata asociata cu procesele de torentialitate.

Versantii cu forma dreapta prezinta o crestere a intensitatii proceselor de eroziune din amonte in aval datorita cocentrarii unei cantitati de apa din ce in ce mai mari in lungul versantilor. Versantii drepti domina jumatatea nordica a bazinului, in cadrul lor predominand alunecarile superficiale. Versantii micsti ocupa doar cateva areale in care se asociaza portiuni cu pante domoale cu portiuni cu pante mari.

Lungimea versantilor este un element care caracterizeaza procesele de eroziune prin cresterea vitezei de scurgere a apei pe versant si prin cresterea debitului scurgerii. Eroziunea este maxima cand lungimea versantului are cel putin 300 m, intensitatea proceselor crescand cu lungimea versantului. Intre inclinare si lungimea versantului exista o corelatie directa ce determina puterea de eroziune – cu cat lungimea si inclinarea versantului este mai mare, cu atat cantitatea de sol erodata va fi mai mare.

Prin expozitie, pantele orientate spre nord sunt mult mai erodate decat cele cu expozitie sudica. Aceste diferentieri rezulta din cantitatea de apa provenita din topirea zapezii, determinata de variatia radiatiei solare. Radiatia solara este mai ridicata pe versantii cu expozitie sudica si estica. La versantii cu expozitie nordica, nord-vestica si vestica cantitatea de apa provenita din topirea zapezii este mai mica, apa se infiltreza putand declansa alunecari de teren, in timp ce pe versantii cu expozitie sudica predomina eroziunea in suprafata datorita apei provenite din topirea zapezii.

Eficacitatea cea mai mare a eroziunii in suprafata se inregistreza pe versantii convecsi, inspecial la partea superioara a acestora pe suprafetele de eroziune pastrate in cadrul bazinului.

Coreland lungimea cu panta versantilor, expozitia si forma versantilor, s-a stabilit ca versantii afectati de eroziune puternica sunt cei micsti, unde lungimea depaseste 600 m.

Relieful influenteaza intensitatea desfasurarii proceselor actuale prin intermediul gradului sau de fragmentare, care impune diferite inclinari in cadrul versantilor, interfluviilor si albiilor, cat si expunerea diferentiata a acestora fata de fluxurile de energie de la nivelul sistemului.

V. 1. 3. FACTORUL CLIMATIC

Clima este factorul cu cea mai mare capacitate dinamica ce intervine in procesul de eroziune a solului, in special prin precipitatii. In timpul ploilor procesul de eroziune este maxim cand acestea sunt torentiale. Afecteaza mai mult sau mai putin versantii in functie de cantitatea de apa pe care o dau la inceputul sau la sfarsitul ploii torentiale. Se constata ca cele mai distrugatoare ploi sunt cele torentiale care au maximul la inceputul ploii. In bazinul Sipa cele mai multe ploi torentiale cad la sfarsitul primaverii si inceputul verii. Pozitia bazinului inculoarul superior al Prahovei permite patrunderea maselor de aer oceanc, dar si mediteraneean.

Radiatia solara ajunsa la suprafata terestra este compusa din radiatie directa si radiatie difuza, iar intensitatea acesteia este impusa de transparenta atmosferei si de unghiul inaltimii soarelui deasupra orizontului. In cadrul bazinului Sipa, intrucat culmile nu sunt foarte inalte, acestea in anotimpul de vara sunt acoperite de nori cumuliformi de origine convectiva (Oprea,R.,2004), situatie ce determina diminuarea valorii radiatiei directe.

Suprafata activa subiacenta cu toate particularitatile ei (relief, sol, vegetatie, ape) contribuie la formarea caracteristicilor climatice prin modul diferit in care realizeaza absortia si reflexia razelor solare, prin incalzirile si racirile locale de la un loc la altul, prin modificarea vitezei curentilor de aer. Distributia neuniforma a cantitatii de umezeala, de precipitatii si a nebulozitatii este determinata de expozitia versantilor fata de circulatia generala a atmosferei. Versantii expusi spre vest si nord-vest, perpendiculari pe directia dominanata a circulatiei atmosferei beneficiaza de o umezeala mai mare (cu 2-4%), precipitatii mai bogate (cu cca 100 mm mai mult pentru aceeasi altitudine), nebulozitate mai ridicata in comparatie cu cei estici si sud-estici. (Geografia Romaniei,vol. I, 1983). In ceea ce priveste cantitatea de energie primita, cele mai mari contraste apar intre versantii insoriti si cei umbriti.

Formele de relief si altitudinea au un rol important in influentarea conditiilor climatice locale. Odata cu cresterea in altitudine scade temperatura medie anuala, cresc valorile umezelii relative, nebulozitatea si precipitatiile. Formele convexe de relief sunt expuse in permanenta vantului, ceea ce determina omogenizarea temperaturii aerului. Astfel de forme domina cea mare parte a bazinului (vezi harta morfografica, cap4). Formele concave, mult mai reduse ca extindere, ocupa doar anumite portiuni de versant, acestea fiind caracterizate de o umezeala relativa mai mare si depuneri frecvente de roua.

Particularitati climatice si topoclimatice sunt generate si de invelisul vegetal prin particularitatile acestuia. In conditiile in care 80% din suprafata bazinului Sipa este ocupata de padure de amestec, aceasta prezinta cele mai pronuntate particularitati topoclimatice: regim termic moderat, umezeala mare a aerului si a solului, predominarea calmului in interior.

Temperatura aerului este elementul principal in care se reflecta caracterul climei. Are o serie de caracteristici legate, in principal, de altitudine, expozitia si inclinarea versantilor ce determina modificarea cantitatii de energie primite. Pe baza datelor meteorologice de la statiile Predeal si Sinaiai s-a stabilit o temperatura medie anuala de 4,4 grade C.

Tab.2. Temperatra medie lunara a aerului (1961 – 1999)

Intre statiile meteorologice Predeal si Sinaia gradientul termic vertical este de 0,32 grade C/100m, acest fapt determinand distributia verticala a invelisului vegetal, regimul scurgerii, procesele de pedogeneza, durata stratului de zapada si procesele de modelare.

Scaderea temperaturii pe verticala este pusa in evidenta si de numarul de zile cu diferite temperaturi caracteristice. Astfel, in anotimpul rece racirea nocturna atinge valori maxime, temperatura aerului coborand chiar sub -10 grade C, caz in care noptile sunt considerate geroase. In bazunul Sipa, intre 1000 si 1500 m, numarul noptilor geroase este de cca 37, inregistrate in intervalul octombrie-martie, in timp ce zilele de inghet, cele cu temperatura mai mica sau egala cu 0 grade C, inregistreaza un numar de 136 zile iar durata intervalului fara inghet este de cca 197 zile la Predeal si 200 zile la Sinaia. Dupa cum se poate observa in cadrul daigramei de tip Peltier (fig. ..) temperaturile scazute din acesta perioada nu determina decat o gelifractie moderata si alterare slaba (fig. … aia cu diag peltie).

In regim anticiclonic si in prezenta maselor de aer rece, arctic sau temperat continental, temperatura maxima a aerului se poate mentine mai multe zile la rand sub valoarea de 0 grade C, considerate din punct de vedere climatologic zile de iarna, al caror numar creste progresiv cu altitudinea. Astfel, intre 1000 si 1500 m altitudine, frecventa lor este de 73 zile/an la Sinaia si 53 zile/an la Predeal.

Zilele cu temperaturi maxime mai mari sau egale cu 25 grade C sunt considerate zile de vara, frecventa lor in spatiul montan al Sipei fiind redusa. La statia meteorologica Predeal frecventa acestor zile este de 8 zile/an (se produc cel mai frecvent in intervalul iulie-august), ajungand sa se produca la Sinaia doar 1 zi/an.

Frecventa zilelor cu temperaturi medii zilnice cuprinse intre anumite praguri este determinata conform metodologiei climatologice care grupeaza temperaturile medii zilnice in praguri termice din 5 in 5 grade C.

Tab.3. Frecventa zilelor cu temperaturi cuprinse intre anumite praguri (1980-1999)

Pentru statia meteorologica Predeal frecventa maxima este inregistrata de intervalul cu temperaturi cuprinse intre 10,1 si 15 grade C (79 de cazuri) in timp ce la Sinaia frecventa maxima este inregistrata pentru intervalul 5,1- 10 grade C. Intervalele cu valori medii zilnice pozitive (0 – 25 grade C) cumulate inregistreaza o pondere de 68% pentru Predeal si 66% pentru Siania.

Importanta ecologica deosebita prezinta numarul de zile cu temperaturi medii mai mari de 10 grade C. La Predeal numarul acestora este de 120 zile/an, la Sinaia numarul lor scade la 89 zile/an, fapt ce determina o durata termica activa mica. Se poate observa in cadrul diagramei de tip Pegui –exprima variabilitatea conditiilor climatice – ca atat statia Sinaia cat si Predeal (fig. …) se incadreaza preponderent lunilor reci si umede si doar intervalul iulie-septembrie se incadreaza lunilor temperate. Precipitatiile sunt in medie de 60-70 mm, dar maximele ajung la 130 -150 mm in luna iunie.

Un alt element cu mare variabilitate spatio-temporala il reprezinta umezeala aerului care, in regiunea studiata, se datoreaza vaporilor de apa din masele de aer venite atat dinspre Oceanul Atlantic cat si dinspre Marea Mediterana, la care se adauga cei proveniti din evaporarea apei de pe suprafata activa subiacenta (sol, vegatatie).

Umezeala relativa este un factor ecologic important pentru ca regleaza intensitatea evapotranspiratiei, consumul de apa al plantelor, influenteaza procesul de coacere a fructelor. In spatiul analizat valoarile umezelii relative sunt extrem de ridicate, dar desi acesta creste odata cu altitudinea se constata o valoare mai mare la statia Predeal, respectiv 84%, fata de statia Sinaia la cere se inregistreaza 78% umezeala relativa. Acest fapt se datoreaza miscarilor foehnale care determina incalzirea aerului si cresterea uscaciunii (Paun,1998) in spatiul statiei Sinaia. Asa cum se poate obserava si din diagrama ombrotermica (fig. ) realizata pentru statiile luate in discutie, locatia statiilor este specifica mediilor montane cu precipitatii abundente mai ales in intervalul aprilie-iunie, fapt ce genereaza un permanent excedent de umiditate, aici neinregistrandu-se perioade de seceta, desi in anotimpul rece precipitatiile inregistreaza valori mai scazute.

Scaderea umezelii aerului este foarte daunatoare atunci cand si solul este uscat, iar umezeala excesiv de ridicata (>80%) dauneaza mai ales in perioada infloririi, impiedicand deschiderea sacilor polenici si transportul polenului.

Norii, sursa precipitatiilor si ecranul care micsoreaza intensitatea radiatiei solare directe, modifica intensitatea radiatiei solare globale. Pe versantii nordici si nord-vestici, expusi pe directia principala a maselor de aer (fig. …), nebulozitatea este mai pronuntata datorita intensificarii activitatii frontale, in timp ce versantii adapostiti determina destramarea maselor noroase prin coborarea acestora.

Tab. 4. Numarul mediu lunar al zilelor acoperite (1970-1999)

Fig. …

Dupa cum se poate observa din grafic si din tabelul nr.4. numarul mediu anual cu zile acoperite este mai mare decat cel al zilelor senine, in special in cazul statiei meteorologice Predeal.

Valorile bilantului radiativ caloric depind, in mare parte, de durata de stralucire a Soarelui. Durata posibila de stralucire reprezinta intervalul de timp dintre rasaritul si apusul Soarelui in cazul unui cer complet senin, valorile acesteia variind in functie de coordonatele geografice. Intreaga zona montana beneficiaza de o durata de stralucire a Soarelui de 4465,2 ore. Durata astronomica a zilei si raportul nebulozitatii influenteaza durata efectiva de strlucire a Soarelui. Astfel la statia Sinaia, amplasata pe un versant sudic, datorita destramarii sistemelor noroase se inregistreaza cel mai mare numar anual al zilelor cu Soare, fata de statia Predeal care dispune de o nebulozitate mai accentuata. Expunerea vestica ce caracterizeaza bazinul Sipa face ca durata efectiva de stralucire a Soarealui sa fie mai apropiata de cea inregistrata la satia Predeal, numarul zilelor cu soare fiind de cca 232 zile/an.

Dinamica precipitatiilor atmosferice este determinata atat de factori fizico-geografici (altitudine, extindere, panta, expunere) cat si de factorii pluvio-genetici (convectia termica). Precipitatiile din culoarul Prahovei determina aparitia unor debite bogate si in cadrul afulentilor, intre care se inscrie si Valea Sipa. Precipitatiile bogate de aici sunt raspunzatoare pentru intensele procese de modelare (spalare in suprafata, torentialitate, alunecari de teren), pentru buna aprovizionare cu apa a vegetatiei si pentru puternica acidifiere a solurilor.

Tab. Nr. 5. Cantitatea medie lunara si anuala de precipitatii (mm) (1960-1999)

Cantitatea medie anuala de precipitatii creste cu altitudinea de la 868,4 mm/an la Predeal la 913,3 mm/an la Sinaia, dar distributia cantitativa a precipitatiilor in cadrul bazinului Sipa este determinata de un complex de factori unde, alaturi de altitudinea absoluta, importanta este si directia vantului, plafonul norilor, panta si expozitia terenului.

Cantitatea minima de precipitatii se inregistreaza in luna ianuarie la Predeal (44,7 mm) si Sinaia (43,9 mm). Cantitatea cea mai mare de precipitatii se inregistreaza vara cand au loc averse de ploaie cu intensitate mare, aceste statii inscriindu-se in clasa de precipitatii medii anuale ridicate ( 801-1000 mm/an). In timpul verii ploile sunt rapide si abundente, cazand sub forma de averse, sub actiunea acestora se produc alunecari, ravenari, spalari in suprafata si modificari in albia raului. Astfel, se poate determina si in cadrul diagramei de tip Peltier Fig. …) faptul ca eroziunea fluviatila atinge valori maxime atat in launa aprilie, cat si in iulie si octombrie, in timp ce deplasarile in masa (fig. …)inregistreaza valori minime.

Apa provenita din preciptatii si din topirea zapezilor constituie rezerva de umezeala a solului in perioada de vegetatie, asigura alimentarea cursurilor de apa, influenteaza procesele de adancire si evolutie a vailor. In procesele de solificare apa din precipitatii intervine in partea minerala si organica a solului cat si in redistribuirea acestora pe profil. Pe suprafetele cvasiorizontale din sectorul inferior al Sipei determina inmlastiniri.

Intensitatea proceselor geomorfologice si supraumectarea terenurilor pot fi provocate de precipitatii care insumeaza valori ridicate in perioade scurte de timp. Valorile maxime inregistrate in 24 de ore sunt mai ridicate in semestrul cald al anului (iunie-iulie). Numarul mediu lunar si anual al precipitatiilor lichide scade progresiv cu cresterea altitudinii datorita scaderii temperaturii aerului. Desi vara evapotranspiratia este maxima , ea nu depaseste valoarea precipitatiilor.

Ninsorile apar atunci cand temperatura suprafetei active este negativa sau apropiata de 0 grade C, ele putand forma un strat de zapada. Acesta poate scadea rapid pe culmile montane expuse vantului puternic si pe suprafetele cu expunere sudica (versantul nordic al bazinului Sipa). Stratul de zapada are un rol important in peisajul bazinului, tinand cont de faptul ca acesta se mentine cca 145 zile/an.

Zapada are rol protector pentru substrat, ferindu-l de inghet-dezghet, de rezervor de apa dupa topirea acesteia. Datorita vantului dominant de nord-vest versantul nordic al Sipei pastreaza un strat mai uniform de zapada spre deosebire de versantul sudic unde zapada este frecvent spulberata.

Grosimea stratului de zapada este legata de cantitatea de zapada cazuta, de temperaturile negative ce fac ca zapada acumulata sa nu se topeasca. In cadrul bazinului Sipa grosimea stratului de zapada creste de la sfarsitul toamnei pana la sfarsitul lunii februarie cand atinge valoarea maxima, aceasta avand si implicatii geomorfologice. Astfel, in urma tasarii in stratul de zapada a carui greutate creeaza presiuni asupra substratului iau nastere nisele nivale, specifice mai ales suprafetelor interfluviale, care in anotimpul cald pot pastra apa.

Foto 6. aia cu punctu’ de baltire a apei

Diferenta de presiune atmosferica determina miscarea aerului, deci aparitia vantului. Circulatia maselor de aer este modificata in regiunile montane mai joase (sub 1500 m) de catre conditiile orgrafice care deviaza si canalizeaza deplasarea maselor de aer, astfel, bazinul Sipei este supus vanturilor cu directie dominanta nord-vest.

Viteza vantului depinde de gradul de fragmentare al reliefului, de rugozitatea suprafetei subiacente si de valoarea gradientului baric orizontal. Valorile medii anuale a vitezei vantului in bazinul Sipa inregistreaza 2,1 m/s, in cursul anului acestea inregistrand valori mai mari iarna, asa cum se poate obserav si in cadrul diagramei de tip Peltier – eolizatia (fig. …). Padurile, care ocupa cca 80% din suprafata bazinului Sipa, constituie o bariera in calea maselor de aer, carora le reduc viteza considerabil. Progresiv cu cresterea altitudinii se observa si cresterea vitezei medii a vantului in timpul sezonului rece, putand ajunge in partea superioara a bazinului (1600-1800 m) la viteze de 30-34 m/s.

Lunile iunie-iulie sunt caracterizate de o activitate orajoasa intensa, cand au loc miscari convective ascendente ale maselor de aer. Fenomenele orajoase au cea mai mare pondere in sezonul cald, respectiv 94% la predeal si 95% la Sinaia, iarna acestea sunt foarte rare sau lipsesc.

Racirea aerului aflat in ascensiune pe pantele muntelui determina formarea cetii. Vara se inregistreaza cel mai scazut numar de zile cu ceata, cca 9-10 zile in bazinul Sipa, numarul acestora crescand in luna februarie (14-15 zile). Pe langa ceata acest spatiu montan mai este afectat si de grindina, respectiv precipitatii sub forma de gheata care cad, in general, in perioada calda a anului, avand un impact major asupra vegetatiei si solului.

V. 1. 4. FACTORUL HIDROLOGIC

In modelarea actuala factorul hidrologic este foarte important, apa constituind agentul modelator principal.

Valea Sipa are un bazin de receptie relativ larg alcatuit dintr-un complex de ravene puternic adancite, ravene ce se unesc aproximativ la altitudinea de 1400 m, dand nastere vaii propriu-zise in a carei albie se acumuleaza conuri de materiale grosiere si care, deseori, se pirede in substrat.

Alcatuirea geologica nu favorizeaza constituirea unor strate acvifere importante. In Stratele de Sinaia (gresii in alternanta cu marnocalcare) circulatia si acumularea apelor este redusa, realizandu-se pe sisteme de fisuri si falii, pe liniile de clivaj si, probabil, pe suprafetele de stratificatie. (Constanta Trufas,1998)

Gradul de fragmentare al reliefului reduce infiltratia apelor si determina o scrgere rapida a apelor, in special in sectorul superior al Sipei, acolo unde vegetatia forestiera lipseste.

Scurgerea lichida reprezinta elementul hidrologic de baza care reflecta interactiunea factorilor geografici din cadrul bazinului hidrografic. Procesele de modelare actuala sunt influentate de regimul de scurgere al cursurilor de apa, acesta fiind legat de regimul precipitatiilor. Astfel, scurgerea inregistreaza cele mai mici valori iarna, la sfarsitul verii si inceputul toamnei.

Iarna temperaturile negative conserva stratul de zapada stocata la suprafata solului, provoaca inghetul pe rauri, scotand din circuit o cantitate importanta de apa. Procentul scurgerii scade cu altitudinea pe masura cresterii ponderii precipitatiilor sub forma de zapada si a duratei inghetului, in acest anotimp producandu-se apele mici de iarna. Ape mici se mai produc la sfarsitul verii si inceputul toamnei cand evaporatia crescuta si cantitaile mici de precipitatii se asociaza cu rezervele subetrane epuizate care nu pot compensa deficitul de umiditate din acest interval.

Cele mai abundente scurgeri au loc primavara si la inceputul verii in urma topirii zapezilor, a ploilor, absentei unei evaporatii intense, saturarea solului cu apa si slabei retineri a apei de catre vegetatia slab dezvoltata.

Viiturile de primavara se datoreaza suprapunerii ploilor cu topirea zapezilor, intensitatea acestora putand fi evaluata prin prisma conurilor de dejectie, a competentei de transport (marimea agregatelor transportate) si a aspectului malurilor(foto.7.).

Foto.7. Prezenta materialului grosier si a bustenilor in albie atesta competenta ridiaca de transport la viituri

In timpul viiturilor debitul solid creste prin actiunea de eroziune si transport a apelor asupra materialelor de pe versanti, acestea fiind usor de dislocat.

V. 1. 5. FACTORUL VEGETAL

Vegetatia este factorul care estompeaza procesele de eroziune si se interpune intre factorul fond, respectiv relieful, si factorul care actioneaza – precipitatiile.

Vegetatia cu cat este mai densa cu atat retine o cantitate mai mare de precipitatii. Litiera formata sub speciile de foioase, precum si sistemul de radacini duce la cresterea rezistentei solului la eroziune si sporeste retinerea umiditatii in sol. Prin urmare vegetatia face parte din factorii moderatori ai proceselor de degradare, insa nu toate asociatiile vegetale au acest rol. Astfel un rol minim in reducerea proceselor de degradare il au pajistile secundare dezvoltate in sectorul superior al bazinului, la altitudini ce depasesc 1400 m, aceste favorizand declansarea unor procese ca :spalarea in suprafata, siroirea si torentialitatea.

In bazinul Sipa vegetatia dominanta este cea de padure, pajistile ocupand doar 19-20% din suprafata totala a acestuia, respectiv culmile inalte intre 1400 si 1800 m.

Principala specie a vegetatiei arborescente este reprezentata de brad (Abies alba), acesta prezinta o larga raspandire pe versantul sudic, iar in cadrul versantului nordic coboara mult, pana in talveg, altitudinile mai mari fiind ocupate preponderent de fag (Fagus sylvatica).

Din punct de vedere al regionarii bazinul Sipa se incadreaza, in cea mai mare parte, etajului nemoral in cadrul caruia, specific acestui bazin, este subetajul padurilor de amestec de rasinoase cu fag.

Foto. 8. Limita superioara a padurii

In cadrul bazinului Sipa padurea de amestec se extinde aproximativ de la 880m pana la 1400-1450 m altitudine(foto.8.). Particularitati ale reliefului si topoclimatului au conditionat distributia diferita a acestui etaj in cadrul versantilor. Astfel, versantul nordic este ocupat de paduri de amestec (fag, molid, brad), dar predomina fagul care este raspandit pe portiunile mai inalte ale versantului. Spre deosebire de acesta, versantul sudic care dispune de o suprafata mai mare si pante mai domoale, este ocupat de acelasi tip de padure, dar in care predomina bradul si molidul (Picea excelsa) -la limita superioara a padurii. Fata de alte specii lemnoase molidul are anumite insusiri ecologice ce ii asigura mari avantaje in extinderea altitudinala. El prezinta rezistenta la ger, suporta bine cantitatea mare a precipitatiilor de primavara, rezista la seceta (mai ales la cea fiziologica), suporta bine atat insolatia cat si umiditatea atmosferica deficitara din timpul anotimpului cald.

Bradul in amestec cu fagul formeaza paduri masive, bradul indicand o clima montana echilibrata, temperata si moderata si prezinta o mare sensibilitate la inghet si arsita ca si fagul (Oprea, R., 2004). Masele de aer rece ce coboara dinspre culmi spre vale au impus dezvoltarea bradului chiar pe firul vaii, pe malurile abrupte ale acesteia ( foto.9.).

Foto. 9. Dezvoltarea bradului in apropierea albiei

In sectorul de confluenta al Sipei cu Prahova, respectiv in sectorul de lunca al Prahovei, alaturi de speciile mentionate in compozitia stratului arborescent mai participa : scorusul (Scorus aucuparia), cornul (Cornus mas), sangerul (Cornus sanguinea), socul negru (Sambucus nigra) si socul rosu (Sambucus racemosa), anin.

Foto.12. Foto. 13.

Foto.14.

Foto. 15.

Dintre plantele ierboase cele mai fecvente in acest sector sunt : captalanul, pedicuta, sunatoare, alaturi de care se intalnesc destul de frecvent mai multe varietati de ciuperci (foto.16.), unele dintre ele comestibile – manatarca sau hribul, buretele serpesc, zbarciogul, urechea babei, ciuperca alba de padure ghebele si rascovul. Dintre ciupercile necomestibile mai raspandite sunt : buretele puturos, hribul tiganesc, gheba pucioasa si buretele cerbilor.

Foto. 16.

La altitudini mai mari de 1400 m, in prezenta unor conditii climatice mai austere in cadrul etajului boreal, se dezvolta un covor vegetal erbaceu, respectiv pajisti secundare intens exploatate prin suprapasunat, durata medie a pasunatului fiind de 110 zile pe an. Conditiile climatice si de relief permit o buna dezvoltare a acestor pasuni (foto…) care au u sezon de vegetatie relativ lung si asigura o mare cantitate de masa verde.

Foto. 17. Pajisti secundare in sectorul superior al bazinului Sipa

Caracteristicile ecoclimatice specifice bazinului Sipa sunt determinate prin analiza catorva indici ecometrici, astfel tetraterma Mayr ce reprezinta temperaturile medii lunare din lunile cu activitate biologica maxima indica valoare a de 13,7 grade C pentru statia Predeal (1090m) si de 11,9 grade C pentru statia Sinaia (1510m).

Indicele de ariditate de Martonne reprezinta raportul dintre precipitatii si temperatura adunata cu 10, iar valoarea anuala calculata pentru statia Predeal este de 58,3 unitati si pentru statia Sinaia este de 67,2. Depasirea valorii de 30 de unitati incadreaza acest bazin la etajul nemoral si boreal. In sezonul cald valoarea intre Predeal si Sinaia creste cu un gradient de 0,2/100m iar intre Sinaia si limita superioara a padurii cu u gradient de 2/100m.

Limita superioara a etajului de amestecuri, de 1400-1500m, corespunde intr-o oarecare masura cu limita superioara a fagului (1350-1450m), ceea ce arata ca trecerea de la conditiile ecoclimatice (termice si pluviale) specifice fagului la cele specifice molidului este bine evidentiata.

Indicele de ariditate Thornthwaite reprezinta raportul dintre precipitaii si evapotranspiratia potentiala. Cu cat valorile lui sunt mai mari, cu atat ariditatea este mai mica, astfel, la Predeal acest indice inregistreaza valoarea 1 iar la Sinaia 1,1.

Tab. 6. Valorile lunare ale evapotraspiratiei potentiale

Suma precipitatiilor din intervalul septembrie-martie, respectiv suma precipitatiilor din lunile de acumulare a umezelii in orizontul biologic activ reprezinta la Predeal 43% din totalul annual al precipitatiilor, iar la Sinaia 46%.

Suma precipitatiilor din lunile cu activitate biologica maxima inregistreza atat la Predeal cat si la Sinaia doar 19% din totalul precipitatiilor anuale.

Indicele Gams reprezinta raportul dintre precipitatii si altitudine. Cu cat valoarea obtinuta este mai aproape de 1mm/m, cu atat favorabilitatea pentru fag este mai mare. Daca valorile sunt <1 atunci favorabilitatea scade in favoarea coniferelor. Valorile acestui indice sunt de 0,8 la Predeal si de 0,6 la Sinaia, ceea ce explica ponderea mare a coniferelor in bazinul Sipa si la altitudini mai coborate.

In concluzie, se poate afirma ca analiza indicilor ecometrici de mai sus atesta incadrarea bazinului Sipa la etajul nemoral si partial cel boreal, cu conditii de mediu favorabile dezvoltarii padurilor de amestec de fag cu rasinoase, acestea avand un rol hotarator in mentinera echilibrului la nivelul tuturor componentelor sistemului.

V. 1. 6. SOLUIRLE

Solul este un factor ce conditioneaza procesele de eroziune prin proprietatile fizice si mecanice (coeficient de inflitrare, densitate si coeziune). Solul nu influenteaza declansarea proceselor de degradare, el este afectat in primul rand de acestea.

Splalarile in suprafata, eroziunea, afecteaza in primul rand solul. In urma proceselor de eroziune este afectat orizontul fertil, deci se va produce o reducere a covorului vegetal, ajungand sa fie indepartat tot profilul de sol pana la materialul parental. Dintre factorii care determina evolita si repartitia solurilor cel mai important este cel climatic, acesta conditioneaza raspandirea asociatiilor vegetale si activitatea microorganismelor din sol, intensifica sau reduce procesele fizice, chimice si biochimice de transformare a materialului sedimentar in soluri.

Diversitatea solurilor di bazinul Sipa este rezultatul modului de combinare locala a factorilor pedogenetici: litologie, clima, relief, hidrogrfie, vegetatie.

Litologia intervine in procesele de solificare si in proprietatile solurilor, mai ales prin compozitia chimica si mineralogica, dar si prin gradul de consolidare al rocilor (Oprea, R.,2004). Marnocalcarele Stratelor de Sinaia – roci bazice, carbonatice – favorizeaza aparitia solurilor brune eu-mezobazice si a rendzinelor. Formatiunile argiloase ale acelorasi strate au favorizat dezvoltarea solurilor pe grosimi mai mari.

Clima influenteaza solul inca din primele faze ale formarii acestuia prin variatiile termice diurne precum si prin alternanta fenomenelor inghet-dezghet ce duc la dezagregarea rocilor. Temperaturile scazute din anotimpul rece nu favorizeaza procesul de solificare.

Vegetatia, prin ponderea mare a rasinoaselor care furnizeaza o cantitate relativ mare de materie organica cu rezistenta mare la descompunere, favorizeaza acidifierea solului.

Relieful influenteaza solul direct prin pante si expozitie si indirect prin altitudine, acesta aducand modificari in conditiile climatice si in vegetatie.

Apa este un factor pedogenetic mai ales in cazul sectorului inferior al Sipei, unde apa stagneaza permanent, determinand formarea unor soluri aluviale pseudogleizate si gleizate.

In zona analizata invelisul de sol este diferentiat dupa formele de relief, expunerea acestora, dupa caracterul litologic al sedimentelor de solificare, conditiile microclimatice pe versanti si in legatura cu vegetatia.

Clasa argiluvisolurilor este reprezentata de solurile brune argiloiluviale. Au orizont Ao-Bt-C si apar de o parte si de alta a Sipei in sectorul inferior al acesteia. Aceste soluri au reactie slab acida spre neutra, o buna aeratie si activitate microbiologica. Asociate acestora sunt solurile brune eu-mezobazice ce apartin cambisolurilor. Au reactie slab acida spre neutra, gradul de saturatie in baze fiind de peste 55%. Amonte de confluenta cu Prahova procesul dominant este pseudogleizarea.

Sectorul mijlociu al bazinului Sipa este ocupat preponderent de soluri brune acide, brune acide intelenite uneori asociate cu regosoluri (foto.. si foto..). Solurile brune acide apartin clasei cambisolurilor (SRCS 1980) si au o larga dezvoltare pe ambii versanti sub padurile de amestec dezvoltate pe roci mai acide. Regosolurile au orizont Ao-A/C-C, sunt soluri cu profil scurt a caror orizont superior este urmat de materialul parental provenit din roci neconsolidate, in conditiile unor declivitati relativ mari. Ocupa areal relativ extinse in cadrul versantului sudic si in cadrul interfluviului stang sub pajisti de slaba calitate, deci sunt caracteristice, in special, portiunilor de versant defrisate.

Foto. 18. Volum edafic redus ; continut ridicat de schelet

Foto. 19.

Solurile brune acide si brune feriiluviale ocupa altitudinile cele mai mari ale bazinului, respectiv sectoarele interfluviale si sectorul de obarsie al Sipei. Solurile brune feriiluviale apartin clasei spodosolurilor, frecvent aceste soluri sunt nestructurate si prezinta fertilitate redusa datorita deficitului de substante nutritive.

In concluzie se poate afirma ca pe suprafata bazinului Sipa se dezvolta atat soluri evoluate cat si slab evoluate (pe interfluvii si partea superioara a versantilor), iar principalii factori care determina repartitia nivelurilor de soluri sunt: relieful, topoclimatele, materialul parental si tipul de vegetatie. Predomina cambisolurile, soluri erodate, in sectorul superior, si soluri afectate de pseudogleizare in sectorul inferior al Sipei.

V. 2. MODELAREA ACTUALA A RELIEFULUI

Potential morfodinamic prezinta orice suprafata de teren supusa actiunii agentilor externi, aceasta fiind in legatura cu o serie e aspecte regionale sau locale ce implica existenta unor factori morfogenetici diferiti (geologici, geomorfologici, climatici, vegetali, antropici). Astefel, evolutia actuala a bazinului Sipa se datoreaza unei game largi de procese unele cu desfasurare ampla ce imprima caracteristica principala, altele stricr5 locale ce impun aparitia elementelor de detaliu.

In bazinul Sipa cel mai usor de observat sunt procesele ale caror efecte sunt dezastruoase (ravenatia, torentialitatea), altele, desi mai greu de observat, au un impact destul de puternic asupra reliefului.

V. 2. 1. PLUVIODENUDAREA

Pluviodenudarea reprezinta actiunea de desprindere si deplasare a particulelor din orizontul superior de sol sau al scoartei de alterare prin actiunea apei rezultata din ploi, miscare care nu a ajuns la stadiul de scurgere. Aceasta este specifica ploilor torentiale, care prin viteza cu care cad si prin frecventa picaturilor de ploaie se declanseaza o eroziune puternica a solului datorita energiei cinetice pe care picaturile o au in momentul impactului cu suprafata solului.

Eroziunea prin pluviodenudare este asociata cu spalarea in suprafata si apare ca efect direct al scurgerii apei din ploi pe versanti. Efectul eroziunii in suprafata este determinat de durata ploii torentiale si a cantitatii de apa ce se acumuleaza si se scurge pe versant (Posea, G.,1974).

Spalarea in suprafata este un proces mai putin vizibil, dar foarte extins, si care contribuie lent dar sigur la denudarea terenurilor. Efecte deosebite au ploile agresive ce cad pe soluri batatorite si lipsite partial sau total de vegetatia protectoare.

Pe versantii bine impaduriti si in prezenta litierei spalarea in suprafata este redusa, indiferent de panta versantului, aici procesul fiind pus in evidenta de prezenta la suprafata a radacinilor arborilor (foto.20,21). Cele mai agresive ploi ce afecteaza acest bazin se produc in perioada mai-august.

Foto. 20. Foto. 21.

Efectul spalarii in suprafata pe versantii impaduriti

Procesul de spalare in suprafata se poate declansa chiar pe suprafete inierbate (foto.22.), factorii declansatori fiind cei antropici prin activitatea pastorala si exploatarea padurii. Arealele cu eroziune peliculara apar in sectorul superior al bazinului Sipa in arealul pasunilor si al stanelor.

Foto. 22 . Spalare in suprafata pe suprafete inierbate – sectorul superior

In cadrul bazinului cele mai amri areala afectate de acest proces sunt localizate in cadrul versantului stang , in zona despadurita a acestuia la peste 1400 m , dar astfel de suprafete se mai intalnesc si in sectorul inferior al bazinului, in special in cadrul versantului si cumpenei de apa de pe dreapta Sipei (foto. 23.).

Foto. 23.

Actiunea pluviodenudarii si a spalarii in suprafata determina instalarea cu usurinta a scurgerii concentrate si de trecere la o alta categorie de procese.

V. 2. 2. RAVENAREA

Ravenarea este acel proces de siroire care se manifesta in general pe versanti cu inclinari de peste 7 grade , despaduriti sau cu padure rara (la limita superioara a padurii). Formele generate de siroire sunt santulete, rigole, ogase, ravene (foto…) cu lungimi de zeci pana la sute de metri, latimi de 2-3 m si adancimi pana la 5 m. De regula exista o tranzitie aproape de nedelimitat intre aceste forme, unele dezvoltadu-se din altele.

Foto. 24. Forma ravenei tipica flisului (adancimea aproximativ egala cu deschiderea)

Pe pantele mari siroirea se asociaza cu torentialitatea si alunecari superficiale, iar pe cele reduse se asociaza cu spalarea in suprafata, solifluxiunea si nivatia. In sectorul superior formarea acestor talveguri elementare este favorizata de suprapasunat.

Ravenele sunt specifice terenurilor dezgolite total sau partial de vagetatie la partea superioara a versantilor contribuind la eroziunea regresiva. Astfel de procese caracterizeaza insasi obarsia Sipei care este formata dintr-un complex de ravene mult adancite in material parental sau chiar in roca (foto. …).0014 sus.La ravene se inregistreaza o dinamica activa, procesele de eroziune dezvoltandu-se pe trei directii: eroziune regresiva la partea superioara a ravenei (in zona de obarsie), eroziune laterala in maluri manifestata prin prabusiri si rostogoliri ale materialelor desprinse din malurile abrupte, eroziunea pe verticala sau lineara ce afecteaza fundul ravenei.

Pe langa ravenele aferente sectorului superior al Sipei, astfel de forme s-au dezvoltat si in conditiile unei vegtatii forestiere importante si a unor pante mai domoale. Aceste ravene s-au instalat cu precadere in cadrul versantului stang al bazinului, s-au adancit mult in stratul friabil, majoritatea dezvoltand si conuri de dejectie (foto.25.) ce imping lateral cursul vaii.

Foto. 25.

Pe versantul drept al Sipei este semnalata prezenta catorva ogase, in special in zona de confluenta a Vaii Vulpii cu Sipa.

V. 2. 3. PROCESE FLUVIO-TORENTIALE

Acest tip de procese se datoreaza energiei degajate de scurgerea concentrata a apelor pe versanti. Aparitia proceselor de eroziune si de transport a materialelor erodate incepe odata cu inregistrarea unei concentrari a apelor pe versanti in canale de scurgere. Pe teritoriul bazinului Sipa procesele fluvio-torentiale sunt foarte active, dar au caracter temporar/ periodic, fiind legate de caderea precipitatiilor si caracterul acestora.

Acestea sunt puse in evidenta fie prin eroziunea laterala si in adancime, dar si prin acumulare, fiecare tip actionand dominant in anumite conditii de relief (Posea, G., Ielenicz, M. si colab. 1974) sau pe diferite tipuri genetice de suprafete, fiind influentate de tipurile de ploi cazute.

Se poate observa ca eroziunea solului este mai puternica la inceputul ploii dar si la sfarsitul ei, cand solul este supraumectat si se instaleaza eroziunea prin scurgere. Suprafetele supuse cel mai mult modelarii fluvio-torentiale sunt cele in care factorii declansatori se imbina cu cei potentiali: roci friabile, pante mari ( >25 grade),,protectie precara din partea covorului vegetal, expozitie, activitati antropice.

Procesele fluvio-torentiale sunt direct influentate de viteza cu care cad picaturile de polaie, de volumul lor, de durata si caracterul ploii, de ele depinzand cantitatea de material erodat si transportat. Pe versanti se produce o puternica eroziune sub actiunea picaturilor cazute, dar numai in zonele inalte, pe cand in aval domina materialul transportat.

Varietatea asociatilor vegetale face ca declansarea acestor procese sa fie diferita. Pe terenurile despadurite, pe pajistile degradate de la obarsia Sipei procesele fluvio-torentiale sunt puternice, trecand la organizarea scurgerii pe versanti si instalarea eroziunii prin aparitia de siroiri, rigole, ravene (fig. …).

Prezentand aceste caracteristici se poate aprecia ca in cadrul bazinului Sipa procesele fluvio-torentiale sunt mai intense acolo unde vegetatia cu rol protector lipseste, iar agresivitatea eroziunii este produsa de reteaua hidrgrafica secundara, respectiv de reteaua de ordinul 1 si 2 care are o pondere ridicata incadrul zonei de obarsie a Sipei si in cadrul versantului stang.

V. 2. 4. ACTIUNEA DE MODELARE A TORENTILOR

Torentul reprezinta o insumare de siroiri care au reusit sa se concentreze sub forma unei mari cantitati de apa ce se scurge ca un singur curent (Posea,G., Ielenicz, M., 1976). Tinand cont de litologia regiunii, de arealele in care se produc defrisari (cu versanti a caror panta depaseste 20 grade) se pot identifica cu usurinta secoarele intens afectate de activitatea torentiala.

Actiunea torentiala determina o degradare mai accentuata a versantilor mai ales in cadrul bazinului de receptie (in asociere cu alunecari superficiale, prabusiri, siroire si spalare in suprafata) si au ca rezultat aparitia unor forme complexe – bazin de receptie, canal de scurgere, con de dejectie – bine evidentiate in cadrul peisajului specific Muntilor Baiului.

Bazinele de receptie ale organismelor torentiale din spatiul aferent bazinului Sipa sunt formate din ravene ce patrund adanc in scoarta de alterare sau chiar in roca , punanad in antiteza fizionomia molcoma ce domina peisajul si acest aspect salbatic al ravenelor ce fragmenteaza culmile. Defrisarile ce au avut loc la partea superioara a padurii, in scopul extinderii suprafetelor pentru pasunat, reparezinta principalul factor declansator ce a permis dezvoltatea unor bazine de receptie atat de ample.

Tasarile repetate si solifluxiunile datorate actiunii zapezii acumulate si in curs de topire, duc la desprinderea de sol primavara; spalarea si siroirea aparute dupa topirea zapezii preiau sol si material de versant, fiind urmata de adancirea canalelor de siroire prin eroziune regresiva din timpul verii, siroire asociata cu alunecari superficiale in partea superioara a versantilor(M. Ielenicz, 1981).

Eroziunea regresiva submineaza versantii de sub culmea principala, unde ravenele sunt impinse in amonte, generand bazine de receptie semicirculare cu diametre de cca 1-1,5 km.

In cadrul bazinului Sipa torentii ocupa exclusiv suprafete din versantul stang, versant a carui pante depasesc frecvent 20 grade si a carui parte superioara este defrisata. Un prim torent se dezvolta sub Culmea Cumpatu (1651 m), a carui bazin de receptie partial defrisat a sectinat fragmente din suprafetele de nivelare de +/-1400m si chiar tinde sa o fragmenteze pe cea superioara de 1600-1800 m (fig. harta cu supr de niv di cap 3).

Al doilea torent, respectiv Valea Vulpii conflueaza cu Sipa dupa ce acesata isi schimba directia din E-V in NE-SV. Aceasta, desi are un bazin de receptie inca bine impadurit, a reusit sa se extinda prin eroziune regresiva pana in dreptul suprafetei de nivelare de +/- 1400 m pe care tinde sa o distruga, proces prin inermediul caruia tinde sa se accentuaze si sinuozitatea liniei interfluvilale dintre Sipa si Tufa.

Foto.26. Conul de dejectie al Vaii Vulpii

Torentialitatea este atestata si de conurile de dejctie relativ mari ce paraziteaza Valea Sipei, in aceste sectoare albia devenind mult mai lata (foto. 26.).

Debitul lichid nu este constant datorita fluctuatiilor inregistrate de parametrii climatici, datorita instalarii precipitatiilor mici de vara, debite mari inregistrandu-se primavara la topirea zapezilor asociate cu ploi de primavara si la viiturile de vara si de primavara.

In talveg valori ridicate ale pantei sunt la obarsia torentilor si in partea superioara a canalului de scurgere, unde predomina actiunea de eroziune si transport a materialelor. In partea inferioara a torentului, panta mai redusa favorizeaza diminuarea transportului de aluviuni ca urmare a reducerii eroziunii in adancime si se amplifica eroziunea laterala si acumularea. Raportul dintre lungimea torentilor si lungimea totala a torentilor si lungimea totala a retelei hidrografice ( 3,7) confirma o dzvoltare relativ mare a torentialitatii, in special in cadrul versantului sudic, chiar daca acesta este bine impadurit.

V. 2. 5. PROCESE FLUVIATILE

Morfodinamica fluviatila cuprinde procese de eroziune, transport si acumulare care genereaza forme de relief in continua modificare. O influenta importanta asupra reliefului il au viiturile.

Eroziunea in adancime este evidenta pe sectoarele scurte de albie ingusta cu panta mai accentuata. In sectoarele de albie mai larga corespunzatoare zonelor de largire a vailor (la confluente) perdomina acumularea laterala.

Aceste procese se exercita permanent in albia minora, si temporar in lunca, respectiv in sectorul inferior al Sipei.

Foto. 27. Amenajare in patul albiei in scopul reducerii eroziunii in adancime

Dinamica proceselor de albie este influentata de debitul lichid, de panta cursului de apa si de lucrarile hidrotehnice executate in albie (foto.27).De regula latimea albiei minore a Sipei variaza intre 20-25 m (foto.28.) in sectorul inferior si 1-1,5 m in amonte (foto.29.).

Foto. 28. Latimea Vaii Sipa in sectorul inferior

Foto. 29. Latimea Vaii Sipa in sectorul mijlociu

Primavara topirea zapezilor, ploile, absenta unei evapotranspiratii intense, slaba retinere a apei din precipitatii de catre vegetatie si infiltratiile reduse datorita saturarii solului cu apa determina scurgerile cele mai abundente (ape mari, viituri). Debitele mari din timpul verii sunt generate de ploile torentiale care cad, de obicei, la inceputul verii.

Sectoarele cu frecvente modificari sunt malurile concave (foto.30.), unde se exercita, mai ales la viituri, o eroziune laterala intensa asociata cu sursapari si malurile convexe, unde in timpul apelor mari se produc aluvionari (foto.31.), iar la scaderea nivelelor sunt sapate trepte.

Foto.30. Subsapari in malul concav datorate eroziunii laterale

Foto. 31. Valea Sipa – aluvionari in malul convex

O problema des intalnita in lungul Sipei este migrarea abiei sale ca urmare a impingerii sale de catre conurile de aluviuni grosiere ale afluentilor (torenti, ravene).

Materialele depuse in sectoarele cu panta mai redusa au favorizat aparitia ostroavelor si a unor despletiri, in special in sectorul inferior al bazinului (foto.32.).

Foto. 32. Valea Sipa – despletiri in sectorul inferior

In concluzie procesele fluviatile sunt cu atat mai intense cu cat debitul solid si lichid prezinta cresteri, rezultatul actiunilor lor materializandu-se in modificari in cadrul malurilor si albiei minore puse in evidenta prin eroziune si acumulare.

V. 2. 6. SURPARI SI ROSTOGOLIRI

Deplasari cu caracter de rostogolire au loc pe versantii cu pante cuprinse intre 25 si 45 grade , respectiv in sectorul superior al Sipei, in cadrul versantului drept, produsele de dezagregare indreptandu-se catre partea inferioare a versantilor. Aceste deplasari se afla sub directa influenta a litologiei si gravitatiei, dar se produc izolat fara a reprezenta una din caracteristicile definitorii ale bazinului.

Surparile au frecventa mare in malurile concave ale Sipei al caror echilibru morfodinamic a fost afectat, cu intensitate mai mare in timpul viiturilor, datorita subminarii pantei (foto.33.) de catre eroziunea laterala a raului.

Foto. 33. Surparile din malurile concave determina prabusirea arborilor

V. 2. 7. ALUNECARI DE TEREN SI SOLIFLUXIUNI

Potentialul favorabil alunecariloe de teren este asigurat de faciesul marnogrezos senonian al Stratelor de Sinaia, de pantele ce depasesc 8-10 grade si de gradul de fragmentare. Desfasurarea procesului, insa, mai este conditionata si de ploile bogate de toamna si de durata acestora, de defrisarile de pe interfluviul Sipa-Zamora si Sipa-Valea Rea si de modul in care se combina factorii potentiali cu cei declansatori.

Alunecarile de teren din Stratele de Sinaia sunt legate de prezenta marnelor si argilelor a caror supraumectare este favorizata de existenta stratificatiei, sistuozitatii si si retelei dense de fisuri care usureaza patrunderea apei meteorice (oprea, R. 2004).

Alunecarile specifice bazinului Sipa sunt de mica amploare, chiar au caracter de surpari datorita faptului ca cele mai multe se produc (fig. h proc actuale) datorita eroziunii bazei versantului, cand are loc ruperea si caderea verticala a stratelor insotite de o impingere ce favorizeaza alunecarea pe un plan puternic umectat. Se extind in sensul versantului, antreneaza cu ele si arbori, generand un microrelief cu trepte si crapaturi (foto.34.).

Foto.34. Alunecari superficiale in baza versantului (plan indepardat)

Alunecarile de teren sunt asociate, frecvent, cu spalarea in suprafata (foto.35. si foto.36.)

Foto.35. Alunecari asociate cu spalarea in suprafata in sectorul inferior al versantului

Foto.36. Alunecari superficiale asociate cu spalarea in suprafata (sectorul superior al bazinului)

Solifluxiunea se manifesta, in general , la peste 1500 m, pe suprafetele interfluviale (2-3 grade) , pe versanti mai slab inclinati (15-20 grade) in arealele cu solri mai profunde. Aceste procese au loc in sectorul superior al bazinului Sipa, efectele acestora putand fi adesea confundate cu “potecile de oi” (foto. …).

… poate

Concluzionand, sub raportul modelarii actuale, dominanta unuia sau a altuia dintre procesele prezentate se schimba de la un sector la altul al vaii, functie de factorii favorizanti care i-a impus (declivitate, forma versantilor, laungimea acestora, gradul de acoprire cu vegetaie, tipul de formatiune vegetala etc).

Astfel daca in sectorul superior dominante sunt ravenatia si spalarea in suprafata asociate cu alunecari superficiale (inclusiv solifluxiunea), in sectorul mijlociu si inferior insemnatate deosebita o au procesele de albie (eroziune lineara, eroziune laterala, transport, acumulare), carora li se subordoneaza procesele de versant (ravenatie, surpari, alunecari).

CAPITOLUL VI. RISCUL GEOMORFOLOGIC SI DEGRADAREA TERENURILOR

Intre fenomenele de risc geomorfologic si cele de degradare a terenurilor exista stranse relatii de interdependenta, majoritatea fenomenelor geomorfologice vizand si calitatea terenurilor.

In plan general, procesele de modelare a reliefului sunt absolut normale raportate insa la activitatea antropica de folosire a terenurilor, ele exercita actiuni destructive, devenind astfel procese de degradare a terenurilor (Florina Grecu, 2004).

Exista doua mari tipuri de degradare : cele naturale si cele antropice. In cadrul spatiului analizat, procesele naturale de degradare a terenurilor sunt generate, in mare masura, de activitatile necorespunzatoare ale omului, respectiv defrisarea realizata in sectorul superior al bazinului Sipa, completata de realizarea rambleului de cale ferata din sectorul de varsare.

Regionarea factorilor de risc din cadrul bazinului Sipa are la baza informatiile prezentate in capitolele anterioare, in special cele referitoare la morfometrie, morfografie si procese actuale si factorii generatori sau inhibatori ale acestora.

In bazinul Sipa, ca de altfel pe tot versantul vestic al Muntilor Baiu, este specifica dezvoltarea formelor de eroziune lineara in toata complexitatea lor, de la formele simple pana la organisme torentiale ramificate si eroziunea in adancime a raurilor.

Frecventa organismelor de eroziune lineara in sectorul superior al vaii este strans legata de activitatea antropica, respectiv despadurirea. Astfel, relizarea testului Chi- patrat de asociere intre tipuri de formatiuni vegetale (tipuri de utilizare a terenurilor) si formele de eroziune lineara indica o …

La baza regionarii factorilor de risc in cadrul bazinului Sipa a stat harta proceselor geomorfologie actuale (cap. V) cat si cea a volumului de material erodat ( cap. III.). Aceasta indica un raport direct intre volumul materialului erodat si mentinerea suprafetelor de eroziune.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Studiul Geomorfologic al Bazinului Hidrografic (ID: 168290)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Studiul Geomorfologic al Bazinului Hidrografic

Copyright Notice

. Agentia DE Turism

. Monografie Recas

Program de Valorificare a Potentialului Turistic al Frantei

Valorificarea Potentialului Turistic al Unei Unitati Fizico Geograficeregiunelocalitate

Valorificarea Potentialului Turistic AL Judetului Huedoara

. Asezarile Rurale de pe Valea Teleajenului In Amonte DE Valenii DE Munte

Copyright Notice

Similar Posts