Studiul Geomorfologic al Baltii Brailei

LUCRARE DE LICENȚĂ

STUDIUL GEOMORFOLOGIC AL BĂLȚII BRĂILEI

Istoricul cercetării [NUME_REDACTAT]

La sfărșitul secolului al XIX-lea, numărul lucrărilor cu caracter științific crește semnificativ și vizează aspecte legate de îmbunătățirea navigației pe Dunăre și amenajarea luncii Dunării.

S-au realizat cercetări riguroase asupra [NUME_REDACTAT] unde [NUME_REDACTAT] ocupa un loc important. Aceste cercetări au fost realizate de biologi, hidrotehniști și agronomi la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru susținerea sau combaterea ideii (în perioada respectivă) de a indigui și deseca în totalitate regiunea inundabilă a Dunării pentru practicarea agriculturii. Cei care au venit cu ideile au fost, inginerul [NUME_REDACTAT] și omul de știință Gh. Ionescu-Sisești, iar pe cealaltă parte s-a situat biologul Gr. Antipa și hidrotehnistul [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], autor a numeroaselor volume bine fundamentate științific “Regiunea inundabilă a Dunării.” Starea ei actuală și mijloace de a o pune în valoare” (1910), “Trei memorii privitoare la ameliorarea regiunii inundabile a Dunări (1913)”, “Punerea în cultură a regiunilor băltoase” din România” (1928) ș.a.

[NUME_REDACTAT] a împărtășit ideile lui [NUME_REDACTAT] în lucrarea “Valorificarea regiunii inundabile a Dunării” (1921), unde s-a bazat pe calculul indicilor hidrologici de unde reiese o capacitate de înmagazinare a [NUME_REDACTAT] de cca. 5 mld. m3 apă, întârziind producerea viiturilor î naval cu o săptămână și o creștere a nivelului Dunării în urma indiguirii cu peste 2 m. Vidrașcu prezintă sisteme de indiguire folosite în cazul altor fluvii (Rhin , Pad, Mississippi) și contrazice afirmațiile lui [NUME_REDACTAT] conform cărora ruperea digurilor din alte state s-ar datora tehnicii inadecvate și ptoastei execuții.

[NUME_REDACTAT] a realizat primul studiu geomorfologic, realizându-se apoi în diverse studii de institutul de cercetări pentru rentabilizarea acestei regiuni.

În perioada 1930-1932, [NUME_REDACTAT] PARID, a aplicat pe teren proiectul de ameliorare a [NUME_REDACTAT] întocmit de inginerul V. Vidrașcu. Proiectul prevedea construirea unui sistem de baraje la toate gârlele mari din aval (Corotișca) cu posibilități de a se menține nivelurile la cote de 5,5 m la etaj, însă proiectul nu se realizează.

În secolul XX s-au efectuat cercetări științifice mai amănunțite asupra [NUME_REDACTAT].

Un nou proiect de ameliorare bazat pe principii tehnice moderne elaborate în condiții optime pentru producția piscicolă a bălții Brăilei se realizează în anul 1949.

În 1950 se efectuează cercetări tehnologice și piscicole de către colectivul Institutului de [NUME_REDACTAT] București, compus din prof. Antonescu, dr. [NUME_REDACTAT] și Enachescu.

În 1953 se efectuează sub coordonarea dr. Zimiakovsky, cercetări hidrologice și piscicole de către colectivul Institutului de [NUME_REDACTAT] Brăila. Cercetările au fost realizate de către Institutul de [NUME_REDACTAT] pentru valorificarea agricolă a [NUME_REDACTAT].

S-au efectuat mai multe cercetări asupra regimului hidrologic al Dunării de către dr. [NUME_REDACTAT] în lucrarea “Câteva aspect ale bilanțului hidrologic al Parcurilor din [NUME_REDACTAT]”. Informații despre [NUME_REDACTAT] apar detaliat în lucrarea “Lacurile din [NUME_REDACTAT]”.

Înainte de indiguire, P. Cristea și N. Băleanu cercetează psibilitatățile și modalitățile de reținere și evacuare a excesului de apă din [NUME_REDACTAT], unde rezultatele obtinuțe au fost prezentate în lucrarea “Observații în legătură cu obținerea și evacuarea apelor din [NUME_REDACTAT] a Brăilei”.

Pnginerul L. Stănescu întocmește și elaboarează un studio tehnico-economic privind indiguirea [NUME_REDACTAT] și ameliorarea terenurilor pentru integrarea lor în circuitul agricol al țării.

Se elaborează unde studiu amplu despre “Cuaternarul din România” privind geneza bălților Dunării de către E. Liteanu și C. Ghenea în anul 1966.

În anul 19666, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] realizează un studiu numit “Raționarea fizico-geografică a [NUME_REDACTAT] ” în care include și lunca externă și delimitează 5 sectoare și mai multe subsectoare cărora le precizează relieful, litologia, hidrologia, vegetația și modul de utilizare a terenului. Sunt prezentate cateva consecințe negative imediate ale indiguirii (inainte desecării); creșterea mineralizării apelor freatice și a salinizării solului.

În anul 1969, [NUME_REDACTAT] și colaboratorii săi elaborează lucrarea de referință: “[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” unde [NUME_REDACTAT] este discutată pe larg, ulterior prof. [NUME_REDACTAT] realizează un studio asupra Dunării in lucrarea “[NUME_REDACTAT] ale [NUME_REDACTAT]”.

În lucrarea “ [NUME_REDACTAT] Brăila” (1971), conține mai multe referiri la geografia [NUME_REDACTAT] de mare amploarea, dar și lucrările “[NUME_REDACTAT]” de P. Gâștescu din 1973 și “[NUME_REDACTAT]” de N. Popp, apărută în 1985. Prima conține cel mai explicativ modificările condițiilor natural (creșterea debitelor Dunării, amenajarea vegetației de baltă doar în lungul brațelor), celelalte descriind situația initial.

În anul 1993 prof. [NUME_REDACTAT] a publicat lucrarea “Rezervații natural, zone protejzate și monumente ale naturii din ținuturile Brăilei” unde acordă o atenție deosebită vegetației și faunei din Bălțile mici ale Brăilei. [NUME_REDACTAT] Albu este singura care critică în mod direct indiguirea [NUME_REDACTAT].

În cartea “O singură Dunăre” (1999), ea e considerată “cea mai degradantă acțiune antropică asupra mediului și cea mai puțin și cea mai puțin eficientă din punct de vedere economic dar constientizează faptul că soluția nu este spargerea digului ci impune un management integrat, cu măsuri stricte și control automatizat”.

Dr. Onea, de la Muzeul de [NUME_REDACTAT], secția [NUME_REDACTAT], publică în 2002, o lucrare de referință privind ornitofauna [NUME_REDACTAT] ale Brăilei: “Ecologia și etologia păsărilor din [NUME_REDACTAT] a Brăilei”.

S-au realizat observații meteorologice în arealul studiat s-au efectuat încă din 1879 la Brăila, dar cu discontinuități impuse fie de cele doua războaie mondiale fie de întreruperea funcționării stației meteorologice Brăila (1960-1974). În deceniile 7-9 ale secolului XX, au funcționat 8 stații pluviometrice (Gemenele, Salcia, Filipoiu, Titcov, Balaia, Lizimetre, etc.) ce au evidențiat distribuția neuniforme a precipitațiilor în [NUME_REDACTAT].

Complexitatea și varietatea [NUME_REDACTAT] conferă un potential ridicat de cercetare prezintă și viitoare pentru toți ce doresc o mai bună cunoaștere a regiunii sau a mecanismelor generate de trecerea de la un regim de liberă scurgere la unul modificat antropic.

În prezent, se ralizează proiectul ce include studii complexe geologice geo-ecologice, hidrogeologice pe cuprinsul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a Brăilei, cu scopul unerii în valoare și valorificării resurselor, în perspectiva dezvoltării durabile. Pentru îndeplinirea obiectivelor, GeoEcoMar a efectuat cercetări sedimentologice, geo-ecologice (geochimice, hidrochimice, biologice) și studii legate de gradul de inundabilitate. După interpretarea datelor geochimice, a fost evaluate starea mediului lacustru și fluviatil și relația dintre aceasta și calitatea apelor din regiune.

Caracterizare generală

Din cartea “Călăuză pentru [NUME_REDACTAT]” de academicianul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Române, București, 2004.

Acest sătuc de pescari braconieri și contrabandiști din tată în fiu, se află cu circa 10 km mai jos de Giurgeni, la vărsarea Călmățuiului, râu de stepă cu apă vărsată. Locuitorii săi, oameni ce nu suportau nici-o constrângere, au ieșit din spațiul indiguit cu sat cu tot , și s-au așezat în zona dig-mal, preferând incertitudinea indundațiilor la apele mari ale fluviului în schimbul libertății de a fi prezenți chiar pe malul fluviului, cu barca, putând vâna crapul cu furca în propriile grajduri.

De aici se putea lua ca ghid localnic cu barca lui, pentru a se trece dincolo și ați dezvălui sălbăticia și frumusețile ascunse ale rezervației [NUME_REDACTAT] a Brăilei. [NUME_REDACTAT] Mari a Brăilei, acum este total indiguită, pe latura acesteia de sud-vest [NUME_REDACTAT] nu are decât circa 10.000 ha, desfășurate pe o lungime de circa 30 km.

La ape mici în fluviu o poți colinda cu piciorul, pe grindurile dintre lacurile înonjurate de stuf, iar la ape mari cu lotca, strecurându-te printre sălciile acoperite cu fuiorul rădăcinilor, aplecându-te pe sub coroana acestora, unde sunt prezente numeroase păsări.

Cu cei 60 km ai săi, între Hârșova și Brăila, și o suprafață arabilă între diguri insubmersibile de peste 70.000 ha. [NUME_REDACTAT] a Brăilei este cea mai mare incinta indiguită de la Dunăre, unul dintre cele mai fertile teritorii ale țării, prevăzut cu amenajări de îmbunătățiri funciare care permit o perfectă stâpînire a regimului umidității solului: indiguiri, desecări-drenaje, irigații. Între proiectantul acestor lucrări și cercetătorul care le-a stabilit fundamentele științifice, a fost o perfectă colaborare. Pentru o corectă exploatare a lucrărilor, astfel de cercetări se continuă, în stația de lizimetre a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. (pag 118).

Dunărea, este un fluviu cu renume încă din antichitate, este singura mare arteră de circulație longitudinal, pe apă, a Europei. Ea ține legătura între vestul și estul continentului, iar prin canalul Ludwing, ce ajunge în Rin, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]. Datorită debitului ei, Dunărea transportul mărfurior și al persoanelor încă de la circa 200 km depărtare de obârșie, adică de la Ulm, iar pentru vase mai mari de la Regensbrug. De-a lungul a 2.860 km, fluvial străbate regiuni muntoase, de podiș și de câmpie, străpungând de mai multe ori catene de roci dure, care îi impart cursul în trei bazine secundare și anume:

Bazinul superior care este reprezentativ [NUME_REDACTAT] sudice ([NUME_REDACTAT]) și e cuprins între [NUME_REDACTAT], Jura – Alpi și [NUME_REDACTAT]. Este un sector cu un regim hidrologic determinat, în primul rând prin afluenții alpini (Lech, Iller, Isar, Inn). Fiind alimentați din ghețarii [NUME_REDACTAT], afluenții dep pe dreapta imprimă Dunării un debit crescut și relativ constant.

Bazinul mijlociu se află între Viena și Baziaș care inglobează vasta [NUME_REDACTAT] ce este inconjurată de munți, cu o climă continentală secetoasă. În tot acest sector nu sunt afluenți importanți, care ocupă 50 % din întregul bazin dunărean, aici fluviul pierde avantajele aportului de apă din Alpi.

Bazinul inferior se află pe teritoriul României care începe de la Baziaș. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (defileul Porților de Fier), fluviul străpunge Carpații ărintr-o vale destul de sălbatică unde trecerile au fost multă vreme mai ușoare peste fluviu decât în lungul acestuia. În afară de abruptul de la Hinova, unde [NUME_REDACTAT] vine în contact direct cu fluviu, lărgimea obișnuită a văii Dunării variază între 15 și 45 km, reducându-se numai în câteva “porți”. În jos de [NUME_REDACTAT] Dunărea, și-a modelat o vale etajată și în etape care corespund retragerii treptate a lacului levantin spre actualul nivel de bază reprezentat de [NUME_REDACTAT], în defileu ea a monștenit o veche strâmtoare marină. Iar de la [NUME_REDACTAT] în jos, Dunărea străbate numai regiuni cu altitudine scăzută (câmpii și podișuri între 20-400 m altitudine absolută), cu climă continentală (de pădure și de stepă), cu ape care scad ori seacă în timpul verii , cu populație relativ deasă și funcție dominant agricolă. Lucrările în curs de execuție de la Porțile de Fier vor rezolva problemele de circulație pe Dunăre între vestul și estul continentului nostru, dar vor mai influența și funcționarea proceselor de ansamblu (geografice) nu numai dintre Baziaș și [NUME_REDACTAT], ci și din restul țării.

Factorul natural conducător fiind și în cazul văii Dunării inferioare din câmpie relieful, ca limită nordică a regiunii respective a fost considerat contactul dintre terasa dunăreană cea mai înaltă și și partea [NUME_REDACTAT] de origine fluvio-lacustră, clădită anterior formării văii, iar ca limită pe partea văii, în cuprinsul țării noastre, muchia superioară a povârnișului dobrogean.

[NUME_REDACTAT] are un mod de constituire și diferențiere locală și este împărțită în trei sectoare mari precum: defileul Porților de Fier, valea cu terase și valea [NUME_REDACTAT], fiecare sector având caractere diferite specifice regiunii de poziționare a fiecăruia.

[NUME_REDACTAT] este cea mai nouă parte a văii Dunării, formată prin acțiunea complexă de eroziune laterală și de acumulare a fluviului, aflată sub influența tendinței generale de înălțare a albiei din holocen și a oscilațiilor obișnuite (sezoniere și accidentale) ale nivelurilor și debitelor. Sub numele de luncă a Dunării se înțelege faptul că Dunărea a construit prin aluvionare și este supus acțiunii directe a apelor ei, adică atât lunca popriu-zisă (desfășurată în amonte de Călărași), [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cât și delta (în cea mai mare parte), ca părți, ca anumite particularități proprii, dar care împreună formează o singură unitate de geneză și vârstă. În general, [NUME_REDACTAT] reprezintă o luncă născută din acțiunea a două sau mai multe brațe, în care sensul aluvionării, indiferent că se face direct sau prin intermediul privalurilor, este dirijat de la periferie către interiorul ei. [NUME_REDACTAT] și cea a Brăilei reprezintă bălți cu o parte a luncii ceva mai complexă, cu formele principale dispuse într-un mod aproape concentric.

[NUME_REDACTAT] capătă forme și aspecte variate, care prin modul lor de grupare creează, regional, adevărate indvidualități geografice (precum ecele două bălți sau deltă). Apoi intervin modificări însemnate datorită unui aport sporit de aluviuni, apariției dunelor (în porțile Vatra, Maglavit, Ciuperceni – Rast, Bistreț – Nedeia, Bechet – Dăbuleni). Configurația generală a terenului de luncă constă în preyența celor trei fâșii caracteristice (sau patru, pe alocuri): fâșia înaltă de grind (sau grindul malului), fâșia de tranziție (ca parte a luncii cu înălțime medie) dintre grindul din lungul fluviului și partea cea mai joasă a luncii, constituind cea de-a treia fâșie, a depresiunilor și cuvetelor lacustre. În general, partea depresionară a luncii se găsește la marginea acestora, sub fruntea terasei sau a câmpului. În unele regiuni, în zonele depresiunilor este o fâșie mai înaltă (a patra) cu o pantă foarte joasă și cu suprafeța foarte netedă care nu s-a format datorită aportului mare de aluviuni ci datorită acumulărilor de la baza terasei (mici agestre, năruiri și acumulări deluvio-coluviale) care sunt modificate de acțiunea lacustră din timpul indundațiilor. Caracteristicile locale de evoluție a luncii au constituit întreruperi sau modificări ale profilului transversal dar fără să ajungă la răsturnarea totală a modului de dispunere a zonelor (sau fâșiilor din cadrul ei).

Dimensiunile acestei fășii variază de la căteva zeci până la cateva sute de metri, gradul de dezvoltare fiind în funcție de particularitățile locale ale abruptului ce delimitează lunca (înălțime, fragmentare, procesele de pantă) și de posibilitățile de manifestare a abraziunii lacustre (de exemmplu: subminarea malului, sortarea și nivelarea materialelor năruite și a acelor aduse într-un alt mod). Caracteristicile locale de evoluție a luncii a dus la întreruperi sau modificări ale profilului transversal dar fără să se ajungă la răsturnarea totală a modului de dispunere a zonelor (sau fășiilor) din cadrul ei. Se observă apoi că, această dispunere a fâșiilor rămâne în inii generale aceeași în oricare parte a luncii Dunării, se schimbă numai raporturile dimensionale sau cantitative dintre ele în funcție de factorul care le generează (de exemplu: frecvența, intensitatea și durata revărsărilor) dar și multitudinea factorilor locali care aduc aceste modificări.

Fâșiile de relief devin din ce în ce mai dezvoltate în avale (acest lucru se întâmplă odată cu apropierea de vărsare) iar în bălțile Borcei și Brăilei ajuns să aibă lățimi de cățiva km. Din aceasta se deduce că lunca apare cu cât mai uniformă cu cât se apropie de gura de vărsare. Acest lucru se realizează datorită coborârii continue a altitudinii relative din amonte în aval în raport cu amplitudinea viiturilor. Condițiile în care s-au format bălțile Borcei și Brăilei au făcut ca grindurile să fie aici foarte dezvoltate și chiar ceva mai înalte în extremitățile din amontea ale celor două regiuni de baltă. Acest fenomen apare tot mai evident în deltă, unde scăderea altitudinilor se face de la 3-4 m până la sub 1 m sau chiar până la dispariția grindului (emers).

Coborârea continuă a altitudinilor grindurilor duce la scăderea treptată a diferențelor de nivel dintre formele negative și cele pozitive din cuprinsul luncii, adică în uniformizarea reliefului acestora. Odată cu diminuarea diferențelor altimetrice din cuprinsul luncii are loc o extindere a formelor (a fășiilor), astfel, trecerile dintre ele devin tot mai largi, mai estompate.

[NUME_REDACTAT] are un mod de constituire și diferențiere locală și este împărțită în trei sectoare mari precum: defileul Porților de Fier, valea cu terase și valea [NUME_REDACTAT], fiecare sector având caractere diferite specifice regiunii de poziționare a fiecăruia.

GEOLOGIA

[NUME_REDACTAT] este situată la contatul dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] unde s-a instalat cursul Dunării. Fundamentul acesteia se află la adâncimi cuprinse între 500-1000 m în V datorită faliei [NUME_REDACTAT] (falia [NUME_REDACTAT]) coincide parțial valea Dunării. Dispune de un fundament valah ce aparține șisturilor de tip ankimetamorfic (asemănătoare șisturilor verzi). Datele arată valori de 543-566 milioane de ani (sunt procese retromorfice assyntice târzii sau caledonice timpurii), metamorfismul primar fiind mult mai vechi (Ionesi 1994). Cu aceste mișcări s-a încheiat stadiul geosinclinal, s-a trecut la cel de platformă (unde s-au acumulat depozite paleozoice, mezozoice, neozoice și cuaternare).

Referitori la existența martorilor de eroziunie, în baltă aceștia sunt aproape inexistenți (în NE, în dreptul localității Turcoaia- altitudinea de 45 m, constituită din carbonifer inferior ce reprezintă o formațiune specifică orogenului nord-dobrogean). Cuvertura sedimentara este aclătuită din mai multe straturi de diferite vârste (cele vechi provin din Paleozoic, depozite de suprafață sunt de vârstă cuaternară).

Principalele depozite existente sunt: dezpoite precuaternare (sunt formate din granite, șisturi verzi, șisturi cristaline, calcare mezozoice). Sunt prezente și dezpoite de luncă ce sunt constituite din diferite combinații între maluri, argile nisipoase, nisipuri, argile și rar pietrișuri.

Geneza și evoluția [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este o parte componentă a [NUME_REDACTAT], în particular a [NUME_REDACTAT], in cursul inferior. Aceasta provine din cuaternar, cursul Dunării și-a croit albia în pleistocenul superior și holocen, în patul ultimului gol marin din [NUME_REDACTAT] (Ianovici și colab. 1969, Ionesi 1974).

[NUME_REDACTAT] reprezintă cea mai nouă parte a Dunării, este rezultatul conlucrării mai multor factori cum ar fi: eroziunea laterală, procese de acumulare. Au loc procese ample și de durată asupra genezei datorită contactului dintre platforma Valahă și [NUME_REDACTAT] Dobrogean (Ionesi 1994). Astfel, sunt evidențiate două sectoare ce au evoluat în mod independent fiind separate de falia profundă Peceneaga-Camena ce trece prin regiunea nordică a Bălții ți este orientată pe direcția NV-SE.

Referitor la tectonica [NUME_REDACTAT], procesele de orogeneză au avut loc din proterozoic unde în proterozoicul superior, teritoriul [NUME_REDACTAT] se manifesta ca un bazin tectonic iar depozitele ce erau acumulate au fost aici metmorfozate înaintea orogenezei baikaliene. Au avut loc mișcări epirogenetice negative în timpul paleozoicului inferior ceea ce se ajunge la invadarea acestei suprafețe de cître apele mării.

Astfel, în partea central-sudică există un fundament central-dobrogean ce este alcătuit din șisturi verzi care sunt formate în orogeneza Caledoniană și apoi apoi fost ulterior cutate ți metamorfozate în timpul orogenezei Hercinice (carbonifer-permian). Se spune că în permian se formase o falie pe care se instalase cursul Dunării, față de care partea de est s-a înălțat după care a fost modelat până la un stadiu de peneplenă (peneplena Casimcei) iar partea de vest s-a desfășurat precum un graben ce a fost invadat de apele mării alături de platforma Moesică.

În compartimentul vestic (ce include și [NUME_REDACTAT])

Figura nr. 1 Harta tectono-structurală (prelucrare după L. Ionesi)

Modificări asupra componentelor sistemului natural și socio-economic datorită lucrărilor antropice

Mijlocul secolului al XIX-lea a însemnat o perioadă de schimbări mai ales asupra regimului hidrologic al Dunării datorită activităților antropice ce au avut loc în scopul valorificării resurselor naturale.

S-au exercitat lucrări de asigurare și dezvoltare a navigației (prin regularizarea albiilor sau dezvoltarea industriei navale) și acestea au dus la influența regimului hidrologic al Dunării fiind afectate nivelurile Dunării, scurgerea apei, scurgerea de aluviuni dar și procesele morfologice de albie precum și cantitatea apei și a sedimentelor fluviului.

Un impact cu infleunță mare l-au avut amenajările hidrotehnice de natură agricolă, de navigație care au dus la creșterea capacității de scurgere a apelor și aluviunilor, au influențat scurgerea apelor Dunării prin albie (a crescut durata scurgerii apelor, a screscut volumul de ape scurse).

De asemenea, a fost influențat și regimul de scurgere în aval a apei și aluviunilor, s-a accentuat viteza curenților de apă în albie și a scăderea scurgerii în aval a aluviunilor alaturi de eroziunea albiei.

Bazinul inferior al Dunării a fost supus acțiunilor antropice ceea ce dus în ultimii 40-50 de ani până la schimbări majore în structura și funcționalitatea ecosistemelor reprezentative.

Pentru asigurarea traiului în alta Brăilei, oamenii au început să cultive terenuri de pe suprafețe mai reduse și mai înalte iar ocupațiile de bază erau pescuitul și creșterea animalelor.

Harta lui Noltz (din anul 1901) arată că există o suprafață mare a pășunilor, fânețelor naturale și pădurilor unde nu se intervenea aproape deloc de aceea culturile agricole au deținut ponderi neînsemnate datorită inundațiilor frecvente dar și a suprafețelor extinse care erau acoperite doar temporar cu apă iar atunci când nu aveau loc viituri se obțineau producții destul de bune.

[NUME_REDACTAT] propunea a începutul secolului al XX-lea o valorificare complexă a [NUME_REDACTAT] prin îmbinarea agriculturii cu piscicultura în felul următor și anume:

În timpul viiturilor, marile depresiuni naturale sa fie destinate pescuitului și acumulprii de ape;

Zonele cu rol intermediar sa fie amenajate și folosite alternativ pentru creșterea crapului (în timpul când erau inundate) dar și pentru agricultură (atunci când erau uscate);

Zonele de grind ce au sol deja format să fie indiguite și redate permanent agriculturii.

În aceeași perioadă s-a urmărit indiguirea în întregime a Bălții pentru a se folosi în totalitate pentru domeniul agricol. Acest proiect a fost susținut de [NUME_REDACTAT] și ulterior a fost aprobat însă aplicarea acestuia a durat mai mult de o jumătate de secol.

În perioada conducerii comniste, s-a dat importanță proiectului ce aparținea lui Saligny și s-au realizat patru tipuri de lucrări hidroameliorative și anume: indiguirea, desecarea, irigațiile și drenajul.

Au avut loc primele intervenții antropice mai ales în scop piscicol pentru a realiza accesul către lacurile din interior. S-au amenajat aproximatic 100 km de calane de alimentare a lacurilor din brațele Dunării și de legătură dintre lacuri: [NUME_REDACTAT] (dintre privalul Filipoiu și lacul Șerbanu, cu lungimea de 20 km), [NUME_REDACTAT] (lungimea de 8 km, unește privalul Corotișca de lacul Pațiu), [NUME_REDACTAT] (unea lacul Zăton – din sudul Bălții cu grupul de lacuri din partea de nord) și [NUME_REDACTAT] ce alimenta lacul Blasova care prin canalul Aurelul se ajungea apoi în canalul Filipoiu.

Aceste lucrări nu au influențat în mare parte mediul dar au produs câteva modificări în facilitatea circulației peștilor din Dunăre către lacuri (acest lucru se putea înainte doar în impul viiturilor), nivelul apei se afla în scădere și existența limitei de secare datorită comunicării cu Dunărea. Intervenția omului a devenit brutală în [NUME_REDACTAT] unde s-a ajuns la distrugerea unei întinse zone umede, lucru ce s-a întâmplat în anii 60. Natura realizase în mii de ani de evoluție o imagine armonioasă de lacuri cu ape permanent limpezi, bălți ce aveau nivel de apă variabil (depinde de inundații) iar grindurile sunt acoperite cu păduri extinse.

Lucrările ce au fost executate au avut rolul de a crește suprafața agricolă, a dezvoltării economice și a creșterii numerice a populației unde se punea baza pe potențialul climatic, pedologic ce ofereau posibilități de irigații și de eliminare a surplusului de apă, fără cheltuieli prea mari.

Pe o suprafață de 431.760 ha (cam 75% din suprafața luncii în regim indiguit) s-au realizat lucrări de amenajare constituite din diguri realizate din pământ la care cota de coronament era stabilită la o asigurare cuprinsă între 1 și 20% cu o înălțime de siguranță de 1-1,5 m. Pentru evitarea încorsetării excesice a secțiunii de scurgere a apelor mari, s-au amplasat diguri la o distanță cuprinsă între 150-200 m și 300-400 m (Botzan, 1991).

[NUME_REDACTAT] protejarea de viituri a așezărilor umane dar și culturilor agrcole de pe grintul din amonte s-au realizat în prima pate a secolului XX mici diguri care aveau înălțimi de un metru. Astfel, s-a construit un dig lung de 41 km care încercuia o suprafață de 4200 ha (regiunea Sălcia) care ulterior, digul a fost supraînălțat în perioada 1957-1959 și apoi irigată pe o surafață de 3070 ha.

Din anul 1964, activitățile antropice au căpătat mai mare importanță prin construirea unui dig circular de 150,5 km cu o înălțime medie de 4 m ce protejează o suprafață de 72.173 ha. Mai este un dig important și anume digul de pe [NUME_REDACTAT] ce are o lungime de 86,4 km.

Desecarea și drenajul

Chiar dacă s-au construit diguri care micșorau pericolul de inundabilitate, terenurile erau într-o anumită măsură afectate de exces de umiditate deoarece erau infiltrații pe sub dig, iar la suprafață aveau loc scurgeri de pe câmpul înalt, erau prezente precipitațile dar și un risc de salinizare secundară. S-a realizat evacuarea apei provenite din precipitații și inflitrații prin lucrări de drenaj. Desecarea a avut loc în 2 etape și anume: perioada 1967-1969 și perioada 1970-1972 iar suprafața totală de desecare era de 69.241 ha folosindu-se 7 sisteme de desecare independente pentru Filipoiu, Bălaia, Măicanu, Gemenele, [NUME_REDACTAT], Zăton, [NUME_REDACTAT], după care au devenit și sisteme de irigație.

Canalele folosite în scop de desecare aveau un total de 1363 km , o adâncime medie de 2,5-4 m cu o distanță ce variază între ele de 350-1000 iar procedeul de evacuare cu apă se realizează cu ajutorul a 6 stații de pompare reversibile (Bălaia, Filipoiu, Măicanu, Titcov, Salcia) și o stație de pompare cu rol de evacuare (la Zăton) la care se adaugă alte 6 stații cu rol de colectare a excedentului din zonele joase (SNIF Brăila).

[NUME_REDACTAT] s-au realizat în perioada 1975-1978 pentru o suprafață de 69.730 ha (adică 97% din suprafața totală). Acestea au fost efectuate în zonele unde condițiile de climat stepic (unde au avut loc desecările efectuate anterior) și au fost necesare irigațiile. În ziua de azi mai sunt irigate doar 15.450 ha.

[NUME_REDACTAT] se obține apa pentru irigat prin intermediul a 6 stații de pompare reversibile și prin sistemul de canale (fac un total de 140 km).

Platourile de irigații au fost proiectate pentru anul cu asigurare de 80%, la o normă de irigații de 2200 m³/ha, o normă maximă de udare lunara de 1300 m³/s și o durata zilnică de udare de 10 ore cu un timp de revenire de 14 zile (după Andronache I., 2008).

Figura nr.3 Harta sistemelor de irigație din [NUME_REDACTAT] a Brăilei (după I. Andronache,2008)

Figura nr. 4 [NUME_REDACTAT] hidroameliorative (după SNIF Brăila, I. Andronache, 2008)

MODELAREA ACTUALĂ A RELIEFULUI

Factori potențiali

[NUME_REDACTAT] partea cea mai extinsă din luncă, între brațele principale ale Dunării (Măcin și [NUME_REDACTAT]), începând din aval de [NUME_REDACTAT], din dreptul Hârșovei și până la până șa Brăila, aceasta reprezintă sectorul Nordic al fostelor “Bălți ale Brăilei”. Acestea, pînă în anul 1964, ocupau aproximativ 3.322 km² formând o deltă predeltaică (Stoiculescu, 2001), [NUME_REDACTAT], în anul 1910, afirma în lucrarea sa “Regiunea inundabilă a Dunării- starea ei actual și mijloacele de a o pune în valoare”, că Dunărea de la intrarea în țară și până la [NUME_REDACTAT] are o zonă inundabilă de 891.232 ha, de unde se scade suprafața Deltei, adică 404.748 ha, rezultă că [NUME_REDACTAT], ca formație geologic distinct, se întinde pe 4.865 km².

Elementele definitorii sunt brațele principale ([NUME_REDACTAT], Vâlciu și Măcin) și brațele secundare (Mănusoaia, Cremenea, Calia, Orbului, Cravia, Arapu).

Din punct de vedere a limitelor bălții, aceasta are în medie 60 km lungime, 22 km lățime și o suprafața totală, fără lunca externă, de 96.000 ha. În prezent, o suprafață de 71.994 ha este protejată de inundații prin existența unor lucrări de hidroameliorare. Altitudinea scade de la S (8,5 -9,8 m) la N (3-4 m), fiind cea mai joasă unitate de relief din județul Brăila. Altitudinea maximă absolută este de 45 m în [NUME_REDACTAT], constituita din carbonifer inferior, iar cele mai mici altitudini sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zăton și [NUME_REDACTAT] (1,2 m). [NUME_REDACTAT] era un complex de lacuri, gârle, brațe părăsite și grinduri fluviatile înainte de indiguire.

Pentru că au avut loc procese intense de aluvionare în partea inferioară, la bifurcația Dunării în cele 2 și apoi 3 brațe, [NUME_REDACTAT] prezintă cele mai înalte cote. Aici grindurile fluviatile sunt mai late și mai bine consolidate ce au lățimi de 3-4 km, iar depresiunile lacustre sunt mult mai reduse.

În partea N-ca, grindurile fluviatile sunt mult mai înguste (până la 500 m), iar numărul brațelor părăsite și al lacurilor este mai mare.

Primăvara, când este perioada apelor mai mari, această zonă era inundată aproape în întregime iar aliniamentele de salcii erau semen distinct, după car se puteau delimita brațele principale sau cele din interiorul bălții.

În interiorul bălții existau anumite privaluri, sub forma unor adevărate rețele, asemănătoare nervurilor, între brațele principale și zona axială mai joasă, cu numeroase depresiuni lacustre. Mule dintre privaluri făceau legăura între brațele principale și zona central (Scoicuța ,Noroioasa, Armineasa, Zatna, Brezoasa) numai la niveluri ridicate ale apelor. De obicei, legătura dintre complexele lacustre și Dunăre se făcea prin intermediul unor privaluri mai mari, adevărate artere hidrografice, care drenau apele interioare sau moduri de pătrundere ale apelor de inundație, precum Bandoiu, Dimuleasa, Pantea, Veriga, Camnita, Ozinca, Sapata, Zăton.

Zona centrală a [NUME_REDACTAT] era ocupată de numeroase lacuri iar numărul acestora din interiorul bălții este de aproximativ 200 (aproximativ 16.750 ha). Cele mai importante lacuri din [NUME_REDACTAT] sunt: Șerbanu, Ulmu, Lupoiu, Zagna, Patiu, Lungulețu, Noroaiele, [NUME_REDACTAT], Rotundu. Prin privalul Filipoiu, care lega direct lacul Șerbanu cu [NUME_REDACTAT], ulterior prin intermediul altor privaluri și lacuri se putea ajunge, pe calea apelor, ărin portul Brăila la cel mai sudic lac din complex și anume lacul Zatna.

Prin procesele de eroziune ce aveau un caracter limitat, malurile abrupt și grindurile au fost reduse ca suprafață crând căi de pătrundere directă a apelor crescute în marile depresiuni lacustre central. În funcție de oscilațiile nivelurilor apelor, se produce eroziunea pe verticală.

Odată cu procesele de erzoiune, au loc și procese de acumulare care au produs modificări substanțiale prin: acumularea rapidă a albiilor și alipirea ostroavelor.

Acumulările din perioada inundațiilor capătă un rol important când cantități importante de material în suspenie erau depuse mai ales în cuprinsul ariilor depresionare. În funcțiile de fluctuațiile nivelurilor de apă, aluviunile pătrundeau în zonele joase fie direct peste grinduri (în timpul apelor mari), fie prin gârle și privaluri (în timpul apelor mici) depunându-se în micile depresiuni și cuvete lacustre pe care le colmata treptat.

Formele de microrelief sunt supuse unor transformări periodice și se realizează o ridicare prin depunere de aluviuni a formelor positive, urmând o adîncire prin spălare a celor negative. Dinamica evoluției microreliefului din [NUME_REDACTAT] este cel mai rapid process de transformare a reliefului din România, după [NUME_REDACTAT].

Curentii de apă au diferite intensități în timpul inundațiilor asupra malurilor Dunării. În timp ce curentul principal al fluviului lovește puternic de viitura unuia dintre maluri, se produc eroziuni generatoare de pierderi de teren. În același timp, în alte porțiuni (de obicei în malul opus), curentul foarte slab provoacă depuneri de aluviuni iar datorită acestor depuneri successive pe fundul albiei, apar portțiubni noi de uscat deasupra apelor fluviului. Cu cât se dezvoltă mai mult cu atât devin mai inundabile. Relieful, care initial era in plan, se diferentiaza in grinduri (la exterior) și în depresiuni (în partea cealaltă).

Condiții climatice

În comparație cu celelalte componente ale cadrului natural (relieful, solul ce prezină diferențieri foarte mari în spațiu dar care sunt relativi în timp), clima se diferențiază foarte mult atât în timp cât și în spațiu.

Înaintea indiguirii, [NUME_REDACTAT] era ca o depresiune între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și își pierdea din influența continentalismului specific sud-estului României. [NUME_REDACTAT] apărea ca o oază topoclimatică, cu o suprafață foarte umedă, amplitudini termice reduse , dimineața ceața este prezentă, iar norii de convecție lipsesc (datorită caracterului descendent al aerului, ca și în cazul [NUME_REDACTAT]) și cantități de precipitații mai mici chiar decât în zona [NUME_REDACTAT].

Înainte, suprafața extinsă de vegetație și ape ce alcătuia [NUME_REDACTAT], ameliora climatul stepic din vestul [NUME_REDACTAT] și din [NUME_REDACTAT] Nordic (Moisei, 2003). Era evidentă existența vântului cald și umed de tip zefir (astăzi dispărut) numit “Băltărețul”, ce bătea primăvara dinspre sud pe sectorul Călărași-Galați al Dunării, aducând ploi și determinând topirea zăpezilor, iar vara, acesta era asemănător unei brize. Acesta lua naștere datorită unei intense evaporații din fostele bălți transportând umezeala și aer mai rece, până la 50-60 km în interiorul Bărăganului (Popescu et al, 1982) [nr carte].

Topoclimatul de luncă a existat până la momentul indiguirilor și făcea posibilă pe grinduri dezvoltarea în mod natural a vegetației forestiere.

Numai condițiile climatice existente înaintea indiguirilor a făcut posibilă existența a celor șase tipuri de zăvoaie din fostele bălți ale Brăilei și Ialomiței (Paschovki, 1958), care se încadrează topologic stațiunile și arboretele, cu ocazia amenajării pădurilor din [NUME_REDACTAT] a Dunării.

Umezirea aerului acccentuată reprezintă o caracteristică de bază a topoclimatului de baltă datorită prezenței bălților, canalelor, gârlelor, sahelelor, deși în mare parte au fost indiguite și desecate. Apa freatică situată aproape de suprafața solului, care determină prin evaporație creșterea umezelii aerului, cel puțin în stratul activ de 0-200 m. Amplitudinile temperaturii sunt mai mici cu 5-8°C față de regiunile exterioare datorită prezenței loessului ([NUME_REDACTAT]) și a calcarelor ([NUME_REDACTAT]) ce au dus la apariția diferențelor de albedou.

Aerul de deasupra [NUME_REDACTAT] și a câmpiei Brăilei, este atrenat în mișcare locală, spre est și sud, sau invers, pentru că se produc minime barometric vara și maxime barometric iarna. Cauza principal o constituie uniformitatea [NUME_REDACTAT], care îndeplinește rolul unei restrânse arii continentale.

În urma analizei principalilor parametrii climatici, reiese că apare o diferențiere netă a valorilor din regiunea de câmpie și cea a [NUME_REDACTAT] și anume, [NUME_REDACTAT] are temperature mai ponderate, cu o amplitutine zilnică și anuală mai mică, precipitații mai reduse, număr de zile cu ninsoare mai mic. Se poate spune că, [NUME_REDACTAT] are un climat mai moderat, continentalisul de câmpie este mai estompat în această unitate joasă. În această situație, un rol important îl are și configurația reliefului (o zonă joasă delimitată de regiuni cu înălțimi mai mari, prezența arterelor hidrografice ale Dunării, a apei freatice la mică adâncime, a vegetației forestiere de luncă).

[NUME_REDACTAT] prezent, [NUME_REDACTAT] este desecată dar are încă suficienă umezeală (nu numai datorită brațelor Dunării care le închid sub formă de insulă, dar și datorită pânzei de apă freatică situată aproape de suprafață), ca să conțină în stratul active topoclimatic o mare cantitate de vapori de apă. Vaporii de apă, dar și procsele de incălzire și răcire a suprafețelor de apă consumă și cedează căldură din mediul exterior și în mediul interior, ceea ce face ca amplitudinile termice diurne, anotimpuale și anuale să nu fie așa de mari ca și în unitățile de relief din jur. La fel ca în [NUME_REDACTAT], precipitațiile atmosferice sunt mai puțin abundente, una dintre cause fiind aceea că descendența aerului în timpul verii, ceea ce nu permite întotdeauna formarea norilor de convecție (în câmpia de alături cad aproximativ 70% din precipitațiile de vară).

Figura nr. 2 [NUME_REDACTAT] în regim de liberă scurgere (după “[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]”, 1969)

În fig. 1. este reprezentat un profil transversal prin [NUME_REDACTAT], pe aliniamentul Stânca-Agaua, în regim de liberă scurgere și conturează formele de relief specifice luncii adică grindul fluvial (7-7,5 m), grindul de prival și depresiunea lacustră (4-5 m).

S-a făcut un raport între șesurile depresionar-mlăștinoase și cuvetele lacustre relevă direcția și stadiile diferite de evoluție înaintea antropizării (fig. nr. 1)

Partea de sud (41%) – prezintă cel mai dezvoltat stadiu de evoluție, grindurile au o extensiune mai mare (lățimi de 3-5 km).

Un procent de 53% din suprafață este constituită din grinduri cu înălțimi de 6-7 m.

Partea centrală ocupă o suprafață de 40% și este situată între privalurile Tacău-Titcov și privalurile Dimuleasa-Filipoiu.

Un procent de 44% din suprafață era ocupat de grinduri. Înălțimea medie era de 4,6 m, unde se află lacul Șerbanu, cel mai întins lac din [NUME_REDACTAT].

Partea de nord cuprinde 19% din suprafața totală. Aici sunt grinduri înguste și “umede” și arii depresionare cele mai joase (lacul Patiu).

În mare parte a [NUME_REDACTAT] a avut și are loc un proces complex de colmatare a depresiunilor, process ce scade în intensitate din amonte spre aval, de la brațele principale spre cele secundare dar și pe măsura depărtării cuvetelor lacustre de brațele principale. [NUME_REDACTAT] a Brăilei (componentă important a [NUME_REDACTAT] a Brăilei), a avut și are în continuare o dezvoltare mai intensă, mai rapidă datorită spațiului mult mai restrâns dintre brațele Dunării. Un aspect important este acela că [NUME_REDACTAT], realizează o descriere a microreliefului (în 1910) care se regăsește și astăzi în zonarea pe vertical a terenului fiecăruia dintre cele șapte ostroave mai mari ce compun în prezent [NUME_REDACTAT] a Brăilei.

După indiguire, defrișare, desecare ți destufizare, [NUME_REDACTAT] a Brăilei a suferit modificări majore apărând diferite forme de relief în urma acestor acțiuni care constau și în nivelarea grindurilor și prin prin astuparea privalurilor unde s-au adăugat amenajarea unor infrastructuri complexe pentru valorificarea din ce în ce mai mult în scopul agricol. Adtfel, au apărut modificări antropice de relief în care lucrările au însemnat desfășurarea unor lucrări de săpare dar și nivelare a terenului. Pe lângă acestea, s-au mai executat canale de aducțiune a apei ce era amplasată pe cotele mai ridicate ale terenurilor dar și montarea de de conducte subterane care au dus la modificarea microreliefului.

S-au desfășurat mai multe lucrări care includeau mai multe tipuri de nivelare și anume:

executarea unei nivelări ușoare ce a însemnat modificări improtante asupra reliefului ce asigura scurgerea rapidă a apei spre rețeaua de desecare;

executarea unei nivelări de amenajare care a dus la modificări aspra topografiei reliefului pentru a asigura scurgerea la suprafață;

executatarea unei nivelări capitale ce a modificat suprafața terenului și a avut rolul de evitare a stagnării apei în zonele depresionare, a salinizîrii seundare a solurilor ce se aflau pe grinduri dar și umezirea sau uscarea neuniformă a terenului (Moraru N., 1968).

Pe lângă lucrările în care s-au executat canale cu trasee drepte, paralele și echidistante s-au realizat de asemenea și lucrări de desecare, irigații, drenaj unde fostele privaluri, gârle erau devenite canale principale. Au rămas privaluri principale precum și lacuri de meandru din fosta rețea hidrografică iar restul au fost desecate și nivelate unde indiguirea a dus la modificări topografice datorită deplasărilor cantităților semnificative de aluviuni în lungul unor distanțe considerabile. Referitor la microrelief, acesta a fost și el afectat prin nivelare. A început să se slăbească legătura cu Dunărea unde aluviunile au fost oprite în a se depune precum și stoparea conservării și evoluției reliefului.

Pentru că a avut loc desecarea, aproape toate cuvetele lacustre au dispărut (chiar ți lacul Șerbanu ce constituia atracția [NUME_REDACTAT]) dar și privalele și gârlele. Erau 220 de lacuri iar după ce au avut loc desecările au mai rămas doar două și anume: lacul Zăton și lacul [NUME_REDACTAT]. După aces lucru, coeficientul lacustru s-a diminuat de la 0,17 la 0,05. Aceste două lacuri au rezistat datorită adâncimilor mari ce sunt constituite din bucle mari de meandrare utilizare în piscicultură.

Coeficientul lacustru este aici ridicat fiind de 0,11 pentru că [NUME_REDACTAT] a rămas în regim natural de scurgere și în același timp, unele privale care au fost amenajate sub formă de canale de navigație sau de retenție a apei sunt: Filipoiu (folosit și pentru evacuarea apei), Moldoveanca, Bandoiu.

Figura nr. 12 [NUME_REDACTAT] Mari a Brailei dupa indiguire

Figura nr. 13 Harta geomorfologica a [NUME_REDACTAT] dupa indiguire

CARACTERISTICI CLIMATICE

Deși unele elemente ale cadrului natural (adică relieful, solul) sunt stabile în timp dar din punct de vedere spațial acestea prezintă diferențieri foarte mari, clima variază foarte mult atât în timp cât și în spațiu.

[NUME_REDACTAT] își pierdea din continentalismul specific sud-estului României datorită situării acesteia între [NUME_REDACTAT] ți [NUME_REDACTAT] și în același timp avea rolul de depresiune între aceste unități. [NUME_REDACTAT] este precum o oază topoclimatică, cu o suprafața cu grad ridicat de umezeală având amplitudini termice reduse iar ceața era prezentă dimineața. [NUME_REDACTAT] Brăilei mai era ți lipsa norilor de convecție (pentru că aerul avea un caracter deșcendent – lucru ce este definitoriu și pentru [NUME_REDACTAT]), de asemenea cantitățile de precipitații sunt scăzute față de [NUME_REDACTAT].

Un imens rezervor de ape (149 mii ha) ce alcătuia [NUME_REDACTAT] îndepărta climatul stepic ce se afla în vestul [NUME_REDACTAT] dar și din [NUME_REDACTAT] Nordic (Moisei, 2003). Un vânt cald și umed specific era reprezentant de existența Băltărețului (care astăzi este dispărut) care bătea primăvara din sud pe sectorul [NUME_REDACTAT]-Galați care datorită unei evaporații intense din fostele bălți aduce ploi și se determina topirea zăpezilor iar vara se creea o briză în care se transporta umezeala și aerul mai rece și proaspăt. (Popescu et al, 1982).

Până la momentul indiguirilor a existat un topoclimat specific de luncă care realizează condiții pentru dezvoltarea pe grinduri în mod natural a vegetației forestiere. [NUME_REDACTAT] și la Iezer, doar renișurile (semințe de salcie) sunt singurele care mai pot beneficia de un aport continuu de apă dar în rest, pădurea nu se mai poate reface prin sămânță așa cum se întâmplă în zonele forestiere din țară (Necula, Mosei, 1997). Doar condițiile climatice de dinaintea digurior au făcut posibile prezența a șase tipuri de zăvoaie din regiunea fostelor bălți ale Brăilei și Ialomiței.

O trăsătură definitorie a acestui topoclimat de baltă este aceea că umezeala aerului este accentuată deoarece sunt prezente bălțile, canalele, gârlele deși în mare parte au fost indiguite sau desecate iar apa freatică care este situată la suprafața solului determină prin evaporație o creștere a umezelii aerului, mai ales în stratul activ 0-200 cm. Față de regiunile din exterior, datorită loessului (în [NUME_REDACTAT]) și prezenței calcarelor (în [NUME_REDACTAT]), amplitudinile temperaturii sunt mai mici cu 5-8C care au dus la diferențe ale albedoului.

Datorită uniformității [NUME_REDACTAT] ce joacă rolul unei arii continentale restrânse, are loc antrentarea locală a aerului de deasupra [NUME_REDACTAT] precum și a [NUME_REDACTAT] spre direcțiile est și sud sau invers și se produc minime barometrice în anotimpul de vară și maxime barometrice iarna.

Analizând principalii paramtetrii climatic reiese o diferențiere netă a valorilor din zona de câmpie și cea a [NUME_REDACTAT], deoarece [NUME_REDACTAT] cuprinde temperature mai ponderate ți o amplitudine zilnică și anuală mai mică iar precipitațiile sunt reduse și numărul de zile cu ninsori este mai mic. [NUME_REDACTAT] Brăilei este moderat fiind estompat continentalismul de câmpie în această regiune joasă. Pentru acest lucru, un rol important l-a avut configurația reliefului (o zonă joasă înconjurată de regiuni cu înălțimi mai mari) precum și prezența arterelor hidrografice ale Dunării, a apei freatice de la mică adâncime și vegetației forestiere de tip luncă.

temperatura medie orară 2- umezeala relativă a aerului 3- deficitul de umezeala 4- nebulozitatea medie 5- viteza medie a vântului 6- direcția vântului 7- granițe 8- loess 9- aluviuni 10- aluviuni solificate 11- culturi de porumb 12- vegetație arboreșcentă 13- vegetație de mlaștină

Figura nr. 4 Profil topoclimatic prin [NUME_REDACTAT] (dupa „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 1969)

În prezent [NUME_REDACTAT] este în stare de desecare dar totuși are încă suficientă umezeală (nu numai datorită prezenței pânzei de apă freatică ce este situată aproape de suprafață precum și formelor brațelor Dunării care le închid sub formă de insule ) iar în stratul activ topoclimatic se află o mare cantitate de vapori de apă în care, pe lângă aceștia, sunt importante și procesele de încălzire și răcire a suprafețelor de apă care consumă și cedează căldură din mediul exterior dar și în mediul interior care duce la o mai mică abundență a precipitațiilor (la fel ca în [NUME_REDACTAT]), amplitudinile termice diurne și anotimpuale și anuale să nu fie așa de mari precum în regiunile înconjurătoare. Precipitațiile sunt reduse datorită descendenței aerului în timpul verii care nu lasă întotdeauna să se formeze norii de convecție (din care cad aproape 70% din precipitațiile de vară în câmpia de alături).

Din perioada 1930-2007, analiza precipitațiilor a arătat o ciclitate climatică unde s-au stabilit 8 perioade climatice, cu durate de 10-12 ani (după Vișinescu I.) și anume:

umed spre uscată (1930-1941)- 501 mm

uscată (1942-1951) – 329 mm

ucsată spre umedă (1953-1962) – 399 mm

umedă (1963-1973) – 491 mm

umedă spre uscată (1974-1985) – 450 mm

uscată (1986-1995) – 383 mm

uscată spre umedă (1996-2003) – 449 m

umedă (2004-2007) – 538 mm

Sunt valori de peste 700 mm ale evapotranspirației depășind în jur de 200-250 mm annal valorile precipitațiilor arătând un regim hidric deficitar.

Referitor la temperatura medie a [NUME_REDACTAT] sunt valori de 4-5C mai mici față de restul [NUME_REDACTAT] în perioada anterioară indiguirii de unde rezultă o evapotranspirație potențială mai mare în cadrul câmpiei dar datorită lipsei apei evapotranspirația reală era mai mică iar datorită prezenței unei mari cantități de apă exisistente, evapotranspirația avea valori ridicate în sezonul cald.

[NUME_REDACTAT] Brăilei se menținea o umiditate relativă mare în stratul activ (adică 0-200 cm) cu ajutorul evapotranspirației având un rol benefic asupra dezvoltării plantelor. Iar din analiza valorilor evapotranpirației (de la stația meteorologică Brăila) arată o anume stabilitate a caracteristicilor climatice unde se evidențiază o ușoară tendință de creștere a evapotranspirației aerului din lunile februarie- mai precum și o scădere a acesteia în lunile iulie-noiembrie

IV. 4 MODIFICARI ALE PARAMETRILOR CLIMATICI:

Pentru că [NUME_REDACTAT] se află într-o zonă cu climat specific de stepă unde verile sunt călduroase și uscate iar iernile sunt reci, sunt precipitații reduse în care sunt specifice perioadele lungi de secetă (uneori depășește numărul de 30 de zile) în perioada aprilie-septembrie, cu temperaturi mai mari de 22C în luna iulie, cu un maxim de precipitații de la sfârșitul primăverii și un minim de precipitații în timpul iernii iar indicele de ariditate este în jur de 22. iIar= p/t+10s.

În această regiune a [NUME_REDACTAT] se simt influențe climatice a celei mediteraneene spre cel contienntal ale provinciei climatice de tranziție unde iernile sunt blânde și verile sunt călduroase dar în general, clima este continentală având o intercalație insulară a unui climat de luncă și baltă iar precipitațiile sunt destul de reduse (medie anuală de 450 mm) iar distribuția lor e destul de neuniformă deoarece au fost perioade lungi de secetă și s-au determinat la sfârșitul verii. Aceste precipitații cad mai ales în perioadele cu vânt (75%) dar în perioadele de calm cad numai 25% din precipitații. Evapotranspirația are valori mai mari de 700 mm depășind cu 200-250 mm anual valorile precipitațiilor care arată un regim hidric deficitar. Cu privire la brumele timpurii, ele apar la sfârșitul lunii septembrie, des în octombrie și apar cel mai târziu în lunile aprilie și chiar mai. Are loc diminuarea producției agricole pentru că sunt prezente vânturile calde și uscate și accentuează deseori ariditatea în timpul verii, de aceea există nevoia de irigații pentru că mai ales în lunile iulie și august (când are loc desfășurarea fazelor critice pentru apă la majoritatea plantelor) perioada de vegetație este afectată și este înregistrat întotdeauna acest deficit de umiditate (precipitații – evapotranspirație potențială).

Aceste modificări din [NUME_REDACTAT] au dus la estomparea diferențelor de topoclimat dintre luncă și zonele limitrofe dar se mai păstrează anumite caracteristici topoclimatice deoarece este prezentă Dunărea (definită printr-o umiditate ridicată), a prezenței nivelului freatic aproape de suprafață și adtorită irigațiilor.

Pentru că [NUME_REDACTAT] este un areal de luncă de interior, deși se află în condiții de desecare nu face posibilă dezvoltarea norilor de convecție deoarece aerul are un caracter descendent în luncă iar acest lucru duce la scăderea precipitațiilor.

S-a produs o stepizare accentuată a [NUME_REDACTAT] a Dunării prin dispariția vântului cald și umed de tip zefir (Băltărețul) care ducea la topirea zăpezilor primăvara iar vara juca rolul de briză. În prezent, în perioada februarie-august, Băltărețul a fost înlocuit de Crivăț care a devenit dominant și creea condiții de uscăciune care se manifestă în [NUME_REDACTAT] Nordic și în regiunea de nord-est a Dobrogei (Vișinescu et al., 2003).

Cercetătorii de la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Brăila, au determinat temperaturi medi multii-anuale crescute cu 20C (însemna foarte mult) în centrul [NUME_REDACTAT] a Brăilei, ceea ce însemna o tendință de aridizare a zonei respective.

Un alt aspect important pentru confirmarea că topoclimatul de tip luncă este stepizat este faptul că formele de microrelef pozitivedin [NUME_REDACTAT] a Dunării au fost invadate în ultimul deceniu de o floră aresivă specifică stepei, adică speciile Xanthium spinosum (adică Ciulinele din Bărăgan) și [NUME_REDACTAT] (Cornuțele), Cirsium arvense (Pălămida) care au înlocuit ierburile de pășune (aparțin genurilor Carex și Poa) unde într-un timp erau specifice regiunilor plane și grindurilor.

CARACTERISTICI HIDROGRAFICE

[NUME_REDACTAT] Brăilei, rețeaua hidrografică este formată din brațele Dunării și dintr-o plasă de gârle și privaluri ce înreunează foarte mult accesul în interiorul bălții din cauza colmatării la care a fost supusă această zonă. Această rețea hidrografică înterioară, a început să fie fragmentată, iarm ulte privaluri s-au transformat în așa numitele grinduri interioare de prival care au compartimentat o serie de arii depresionare. Privalurile mari reprezentative semănau cu albii de râuri (Bandoiu, Moldoveanca, Corotișca, Filipoiu). Aceste privaluri, aveau un rol esențial în inundarea și secarea [NUME_REDACTAT], exceptând inundațiile mari ale Dunării când apele se propagau sub formă de pânză iar circulația apei se făcea prin intermediul acestora.

Mai jos sunt reprezentate o scurtă caracterizare cu privire la fiecare braț important al Dunării.

[NUME_REDACTAT] mai are și denumirea de [NUME_REDACTAT], cu o lungime de 96 km, un coeficient de meandrare de 1,24 și o lățime medie de 250 m. Acest coeficient de meandrare poate varia în lungul albiei. În lungul acestui braț se găsesc numeroase brațe părăsite ș meandre tipice, unele sunt transformate în lacuri (lacul [NUME_REDACTAT]). Din acest braț, se desprinde [NUME_REDACTAT] (la 3 km în aval de [NUME_REDACTAT]) care taie zona interioară a bălții și apoi se unește cu [NUME_REDACTAT] Navigabilă la Gropeni.

[NUME_REDACTAT] Navigabilă, denumit și [NUME_REDACTAT], are o lungime de 70 km, o lățime medie de 500 m și un coeficient mare de despletire. [NUME_REDACTAT] Navigabilă, se despletesc succesiv de la N la S mai multe brațe secundare (Mănușoaia, Cremenea, Orbului, Calia, Cravia și Harapu) închizând ostroavele mai mici (Vărsătura, Crăcănel, [NUME_REDACTAT], Calia, [NUME_REDACTAT], Harapu).

[NUME_REDACTAT] este cel mai important braț ce se dezvoltă în balta Brăilei. Are o lungime de 40 km, o lățime ce variază între 100 și 140 m și are un coeficient de meandrare de 1,44. Acest braț se definește prin activitatea intensă de aluvionare ce este marcată de prezența grindului fluviatil înalt de pe partea dreaptă.

Se găseau numeroase privaluri în interorul insulei, o adevărată rețea ce era asemănătoare nervurilor iar între brațele principale și zona centrală mai joasă sunt numeroase depresiuni lacustre. Un număr mare de privaluri fac legătura între brațele principale și zona centrală (Scoicuța, Noroioasa, Armineasa, Zatna, Brezoiasca) numai la niveluri ridicate de apă. Legătura dintre complexele lacustre și Dunăre se făceau prin intermediul unor privaluri mai mari, adevărate artere hidrografice, care drenau apele interioare sau erau căi de pătrundere ale apelor de inundație (Bandoiu, Dimuleasa, Pantea, Veriga, Camnitea, Armanu), detașându-se prin dimensiuni și prin funcția de colector.

Zona centrală a [NUME_REDACTAT], cu lățimi de 4-6 km, era ocupată de numeroase lacuri.

[NUME_REDACTAT] erau influențate de debite, ele fiind rezultatul sprapunerii aportului de debit și a atenuării undei de viitură. În regim de liberă scurgere, nivelurile maxime se produc în timpul viiturilor de primăvara (martie-iunie) iar nivelurile minime se înregistrează în lunile iulie-septembrie și se mențin coborâte până în noiembrie. În perioada anilor (1942) cu zăpoare (îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații) și se produc creșteri bruște ale nivelurilor care pot avea loc și în perioada noimbrie-ianuarie. Pot exista cazuri în care ghețuri le pot bloca sectorul de scurgere al apelor și determină închiderea momentană a acestuia după care generează creșteri ale nivelurilor iar în acel moment nu se mai poate face corelația dintre niveluri și debite.

Înaintea indiguirii, în regiunea [NUME_REDACTAT] exista o deplasare a apariției nivelurilor maxime în lunile iunie și chiar iulie și o scădere a acestora în lunile martie-aprilie datorită atenuării naturale.

Scurgerea apei

În regim natural de scurgere, [NUME_REDACTAT] juca un rolul de reglator al regimului hidrologic al Dunării, având un rol de echilibru hidrologic al fluviului. Datorită întinderii mari a [NUME_REDACTAT] se formează un fel de supapă care limitează efectul distructiv al inundațiilor în sectorul Brăilei, dar în același timp și de rezervor ce asigură competarea debitului Dunării în perioadele când fluviul avea nivelele foarte mici.

Pe tot teritoriul [NUME_REDACTAT] aveau loc inundații cu o frecvență de 1-3 ani, când cota de revărsare de 442 cm era depășită la Brăila, când se ajungea la 7-8 hidrograde. Când atingea 8,5 hidrograde se produceau inundații totale. Anual era inundată cel puțin 50% din suprafața [NUME_REDACTAT].

Înaintea indiguirii se constată că există condiții favorabile de scurgere la apele mici pe [NUME_REDACTAT] Navigabilă și nefavorabilă pe [NUME_REDACTAT] deoarece cursul are caracter sinuos cu o tendință de îmbătrânire având și o tendință de colmatare pe întreaga întindere a sa. Astfel, la apele mici, brațul [NUME_REDACTAT] transportă aproximativ 75,54 % din debitul de la [NUME_REDACTAT] (septembrie-octombrie) iar [NUME_REDACTAT] 6,26-7,13 debitul de la [NUME_REDACTAT], iar apele mari [NUME_REDACTAT] Navigabilă transportă 63,12% (mai), iar [NUME_REDACTAT] 17,53 (mai).

Scurgerea solidă în suspensie

Debitul solid este direct infleunțat de debitul lichid. Atunci când debitul lichid crește are loc și creșterea cantității de aluviuni, la început într-un mod lent apoi după depășirea unei valori critice ale debitului lichid (5000 m3/s) se accelerează rapid și se păstrează până la depățirea unei alte valori limită (7000 m3/s) după care ritmul de creștere se diminuează din nou.

Înaintea indiguirii, debitu solid în suspenise mediu era de 1800 kg/s (turbiditatea = 298 g/ m3).

Regimul hidrologic al Dunării: viiturile și inundabilitatea

[NUME_REDACTAT] se definește prntr-un regim de liberă scurgere care este supus inundațiilor care constituie un veritabil bazin de acumulare al apelor. Pe teritoriul [NUME_REDACTAT] se permitea inundarea cu regularitate la apele de viitură (apele fluviului depășea 1000 m3/s) datorită unei pante foarte mici (0,027‰), a numeroaselor zone depresionare, a lipsei terminațiilor grindurilor de mal având în vedere că frecvența de inundare era de 1-3 ani.

Apele pătrundeau în baltă prin prrivalele din amonte în a doua parte a lunii februarie, unde rămâneau până în prima jumătate a lunii mai. Depresiunile lacustre erau primele care se umpleau cu apă la revărsări. Din cauza pantei reduse, a permeabilității scăzute a structurii de argile și de prafuri, apele stagnau mult aici și determina în timp îmlăștinirea acestora.

În mai începea retragerea apelor care aveau rolul de a crește ușor debitele Dunării la Brăila comparativ cu cele din amonte. Apele rămâneau numai în părțile adânci ale depresiunilor lacustre și împiedicau dezvoltarea excesivă a vegetației permițând apoi mineralizarea resturilor organice. În lunile iulie-august, apele se retrăgeau prin privalele din aval.

Puterea de înmagazinare era de 3018,792 mil. m3. În întreaga regiune se putea acumula 31 m3/s de apă, din care în brațe revenea 29 m3/s (restul se pierdea prin evaporație și infiltrație). Privalurile din amonte aveau rol de alimentare iar cele din aval aveau rol de evacuare .

Din amonte avea loc descreșterea debitelor ceea ce determina suplimentarea debitului de apă înmagazinată în [NUME_REDACTAT] și producea prelungirea duratei undei de viitură care se deplasa mai lent.

După ce a avut loc retragerea apelor din [NUME_REDACTAT], în bălți mai rămânea o parte din apă datorită prezenței pragurilor corespunzătoare nivelului de 3 hidrograde la gura gârlelor, deși bălțile aveau nivel superior față de nivelul etiajului.

După ce au avut loc lucrări pentru îmbunătățiri funciare, rețeaua hidrografică s-a modificat din punct de vedere al canalelor, gârlelor, a dispărut păienjenișul de ape care era alcătuit din privaluri dar și din punct de vedere al albiilor brațelor principale.

Ceea ce determină dinamica geometriei sale este prezența proceselor de formare a albiei jucând un rol important activ (adică scurgerea apei și aluviunilor) dar sunt elemente și cu rol pasiv cum sunt structura geologică, elementele de geomorfologie, starea granulometrică a patului albiei. Gr. Antipa subliniază că în acest sector al [NUME_REDACTAT] se observă o micp abatere a direcției și regimului general a fluviului de deviere din dreapta către stânga datorită mișcării tectonice de scufundare ce se desfășoară foarte lent chiar și azi.

Prin intervențiile antropice s-au modificat până și condițiile de stabilitate ale albiilor în sensul că determină creșterea adâncimii apei în timpul viiturilor și scăderea debitului solid.

Analizand profilurile transversale al Dunarii la Braila se observa nterior indiguirii (1909-1960) s-a produs o colmatare generala destul de importanta pe intregul profil. Analiza evolutiei profilului transversal Braila, pentru perioada 1954-1960, indica o alternanța a anilor cu erodare a albiei (1954-1955), cu cei cu colmatari (1955-1956). In anii 1956-1957 si 1959-1960 au aparut deplasari catre malul drept, iar in anii 1957-1958 deplasari catre stanga. Se poate observa ca,in aceasta perioada, profilul a prezentat o buna stabilitate si usoare conditii de aluvionare a malului drept.

Profilul prezinta un prag de fund, inspre malul drept, care se continua cu un abrupt ce creeaza o denivelare de circa 10 m. Acest prag prezinta o mare stabilitate, datorita duritatii mari a acestuia.

In urma lucrarilor complexe de imbunatatiri funciare se constata o buna stabilitate a malurilor, in ultimii 10 ani si o usoara tendinta de deplasare a firului apei catre dreapta. Fata de 1970, se poate observa o tendinta de acumulare in dreptul malului stang, care a durat pana in 1985. Inundarea se poate produce doar la depasirea fazei a –III- de aparare: 650 cm.

Regimul hidrologic al Dunarii este deosebit de complex, ca urmare a surselor diferite de alimentare a celor peste 120 de afluenti si a diferentierilor climatice din care acestia provin. In prezent, cotele apelor Dunarii cresc intr-un timp relativ scurt in raport cu creșterile pe care fluviul le inregistra inaintea indiguirilor si mai apoi a amenajarii sistemului hidroenergetic Portile de Fier 1 si 2 si a canalului Dunare – [NUME_REDACTAT], revarsarile concentrandu-se in trei perioade (Popescu et al., 1982):

perioada februarie-martie, cand se topesc zapezile din bazinele Savei, Dravei si Moravei si incepe topirea zapezii in restul bazinului Dunarii ;

perioada aprilie-iunie, cand se realizeaza cotele maxime ale fluviului ;

perioada noiembrie-decembrie, cand se inregistreaza de regula o crestere usoara a nivelului apelor, insa in toamnele cu precipitații bogate pot avea loc inundatii mari, care in 95% au caracter de calamitate datorita podurilor de gheata generate de temperaturile scazute (Moisei, 2003).

Dintre indicatorii care caracterizeaza regimul hidrologic al acestui segment al Dunarii (conform datelor preluate de la [NUME_REDACTAT] Braila) prin influențele exercitate asupra mediului geografic din [NUME_REDACTAT], intereseaza in aceasta lucrare turbiditatea de 0,051 g³ l-1, debitul mediu solid de 10,4 milioane tone, amplitudinea de variatie de 4,5 m si viteza de scurgere a apei inregistreaza anual urmatoarele valori medii: la etiaj – 0,6 m³ s-1, la ape medii – 0,8 m³ s-1 si la ape mari – 1,1 m³ s-1

MODIFICĂRI ALE NIVELURILOR

Indiguirea cursului Dunarii a determinat micsorarea sectiunii de scurgere, care a impus un nivel mai ridicat fata de situatia anterioara. In urma indiguirii, la acelasi debit inregistrat nivelurile sunt mai mari. De ex.: la Debitul de 6300 mc/s. inregistrat la Braila, nivelul a crescut in urma indiguirii cu 39 cm. (de la 286 cm. la 325 cm.); la debitul de 11900 mc/s, inregistrat la Braila, nivelul a crescut in urma indiguirii cu 26 cm. (de la 547 cm. la 573cm.); la debitul de 2030 mc/s, inregistrat la Braila, nivelul a crescut in urma indiguirii cu 32 cm. (de la 15 cm. la 47cm.).

[NUME_REDACTAT] media multianuala a nivelurilor a crescut in urma indiguirii cu 33 cm (de la 273 cm anterior indiguirii la 306 cm post indiguire: “0” mira la Braila este de 1, 076 m)

Acest lucru este evidentiat si de nivelurile extreme: nivelul minim anterior indiguirii a fost de –61 cm in ianuarie 1954, iar cel de dupa indiguire -1 cm, in septembrie 2003; nivelul maxim post indiguire de 699 cm inregistrat in 27 aprilie 2006, a fost cu 6 cm peste valoarea nivelului maxim din perioada ante indiguire din timpul inundatiilor din 1897 (693 cm).

Cresterea nivelurilor in urma indiguirii e evidentiata si de nivelurile maxime asigurate (in cm) pentru Statia hidrologica Braila (Tabel nr. 3)

Tabel nr. 3

Nivelurile maxime asigurate (in cm) Statia hidrologica Braila – Andronache I, 2006

Efectele hidrologice cele mai insemnate s-au inregistrat in anii 1970,1975,1980 si 2006. In anul 1970, nivelurile au depasit mult nivelurile normale, incepand cu luna februarie si pana in septembrie (asigurari <20%) Nivelurile cele mai coborate din perioada post indiguire s-au inregistrat in perioada august 1971-aprilie 1972 (asigurari de 80-97%).

MODIFICARI ALE SCURGERII APEI

Indiguirea a determinat ca acest rezervor natural, [NUME_REDACTAT] in regim natural de scurgere, sa fie scos din functiune si ca urmare apare o noua distribuire a debitelor in sectorul din aval, unde debitele maxime au in aceaste situatii valoari mai mari. [NUME_REDACTAT] Brailei a eliminat atenuarea debitelor, determinand la capatul din aval al sectorului indiguit (Braila) cresterea debitelor fata de perioada anterioara indiguirii: ca medie multianuala cresterea a fost de 290 m3/s (media anuala multianuala inainte de indiguire era de 5980 mc/s iar dupa indiguire aceasta a crescut la 6280 m3/s). Debitul maxim mediu anterior indiguirii de 10.170 mc/s a crescut in urma indiguirii la 11030 mc/s. Debitul maxim inregistrat s-a produs in 28 mai 1970 si in 27 aprilie 2006 si a fost de 15000 m3/s. La celelalte posturi hidrologice debitele maxime inregistrate au fost: [NUME_REDACTAT] Oii 14960 m3/s (22 IV 1970), la Gropeni 9330 m3/s (31 V 1980), la Balaia 2910 m3/s ( 4 III 1980) si la Smardan 2080 m3/s (30 V 1980). Debitele medii anuale pentru posturile hidrologice din cadrul [NUME_REDACTAT] pentru perioada 1965-1999 sunt: 6270 m3/s – [NUME_REDACTAT], 4180 m3/s – Gropeni ([NUME_REDACTAT] Navigabila ), 1320 m3/s – Balaia ([NUME_REDACTAT]), 729 m3/s – Smardan ([NUME_REDACTAT]) si 6280 m3/s. Incepand cu luna octombrie (cand se inregistreaza debitele minime – 4400 m2/s la Braila) debitele lichide incep sa creasca treptat pana in lunile aprilie-mai cand se inregistreaza debitele lichide maxime (la Braila in aprilie se inregistreaza in medie 8670 m2/s in aprilie si 8690 m2/s in mai), dupa care incep sa scada, pana in octombrie.

In perioada zapoarelor debitele pot scadea mult in aval, pe o perioada scurta de timp datorita blocarii apei. Zapoarele se formeaza acolo unde configuratia albiei o permite: pe [NUME_REDACTAT] la Km. 229 (Marasu), Km 129 (Marasu), cat si pe [NUME_REDACTAT] la Peceneaga, Macin si Smardan.

In urma indiguirii cota de pericol pentru inundarea [NUME_REDACTAT] (faza a –III- a de aparare) este 750 cm care corespunde unui debit de 15810 mc/s, la Braila (superior debitului maxim inregistrat). Cota de pericol indica momentul cand apa are < 50 cm sub nivelul de calcul al incintei indiguite [NUME_REDACTAT] a Brailei.

Cota de inundatie (faza a-II-a de aparare) este de 660 cm si corespunde unui debit de 13910 mc/s la Braila. Cota de inundatie indica momentul inceperii revarsarii apei in albia majora. (apa poate ajunge pana la 1/3 din inaltimea digului).

Cota de atentie (faza I-ai de aparare) este de 610 cm si corespunde unui debit de 12180 mc/s si se inregistreaza cand nivelul apei atinge baza digului.

Tabel nr. 7

Curba de asigurare pentru debitul mediu multianual la Braila si [NUME_REDACTAT].

Debitele lichide asigurate la posturile hidrometrice Braila si [NUME_REDACTAT] sunt in linii mari aceleasi, in perioadele anterior si post indiguire. (tabel nr. 7)

REPARTITIA DEBITELOR PE BRATE.

Indiguirea a mentinut in linii mari aceeasi situatie, insa s-a modificat ecartul (figurile nr. 129-131):

In medie [NUME_REDACTAT] transporta 11,70% din debitul de la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Navigabila 67,11% din debitul de la [NUME_REDACTAT], iar [NUME_REDACTAT] 21,19% din debitul de la [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] – transporta 9,63% la apele mici debitul de la [NUME_REDACTAT] ( in 1990 -8,47%) si 13,18% la apele mari (in 1970- 13,17%)

[NUME_REDACTAT] Navigabila – transporta la apele mari 65,41% ( mai) debitul de la [NUME_REDACTAT] (in 1970 – 64,81%) si 69,54 % (in 1990 – 70,43%)

[NUME_REDACTAT] – transporta 20,79% la apele mici ( in 1990 – 21,10%) si 21,43% la apele mari (in 1970 – 21,52%) In 1970 debitul la [NUME_REDACTAT] a fost de 13590 mc / s,iar in 1990 – 2530 mc/s.

SCURGEREA SOLIDA IN SUSPENSIE

Construirea de baraje pe Dunare, amenajarea de lacuri de acumulare, indiguirile si regularizarile de cursuri ale Dunarii si afluentilor s-au rasfrant in scaderea debitelor solide, ce s-a rasfrant in modificarea morfologiei si morfometriei albiilor.

In urma indiguirii [NUME_REDACTAT], modificarile hidraulice de curgere au atras dupa sine modificari ale regimului de transport solid. In urma concentrarii curgerii in spatiul dintre diguri, unde se realizeaza viteze de curgere si inaltimi mai mari ale apelor a crescut capacitatea de transport in general mai mare in partea din amonte. O parte din acestea s-au depus in arealul dintre diguri, determinand o gradare a albiei. Debitul solid in suspensie la Braila in urma indiguirii este de 846 kg/s – media multianuala. Scaderea debitului solid in suspensie este rezultatul ruperii legaturii bratelor Dunarii cu fosta zona inundabila. In urma indiguirii [NUME_REDACTAT], turbiditatea a scazut la 135 g/mc, iar raportul R> / R< s-a redus la 1/3496,343. [NUME_REDACTAT], debitul solid in suspensie maxim s-a inregistrat in 11 octombrie 1972 (14300 kg/s) iar cel minim in 22 ianuarie 1972 (4,09 kg/s).

Din analiza hidrografelor debitelor solide la toate cele 5 statii hidrologice din cuprinsul [NUME_REDACTAT] (figurile 132-141) se observa ca debitele maxime se inregistreaza in luna aprilie (la Braila debitul mediu multianual al lunii aprilie este de 1329 kg/s), iar cel minim in septembrie (la Braila debitul mediu multianual al lunii noiembrie este de 374 kg/s). Incepand cu luna septembrie, debitul solid in suspensie creste treptat, din ce in ce mai accelerat pana in luna aprilie, dincolo de care incepe sa scada, mai intai lent (mai – iunie), dupa care accentuat (iulie-august), pe fondul scaderii debitelor lichide.

Tabel nr. 8

Curba de asigurare pentru R mediu multianual la Braila.

Analiza hidrografului debitelor solide in suspensie indica inregistrarea unor maxime in perioada februarie-iunie (cu un maxim in aprilie) si a unor minime in perioada septembrie-noiembrie (cu un minim in septembrie). Scaderea cantitatii de aluviuni in suspensie este evidentiata si de modificarea curbei de asigurare a debitelor solide in suspensie.

Cantitatea totala de aluviuni transportata anual de Dunare, in sectiunea Braila, a scazut considerabil dupa indiguire, de la 58,8 milioane tone /an la 19,63 milioane tone/an

REPARTITIA DEBITULUI SOLID IN SUSPENSIE PE BRATE

In urma indiguirii repartitia pe brate a debitului solid in suspensie era urmatoarea:

R brat Macin = 7,07 % din R [NUME_REDACTAT]

R brat [NUME_REDACTAT] = 74,43 % din R [NUME_REDACTAT]

R brat Valciu= 18,50 % din R [NUME_REDACTAT]

Creșterile de debit solid in suspensie la bratele [NUME_REDACTAT] si Valciu este determinata de mentinerea in regim neindiguit a malurilor dinspre [NUME_REDACTAT] a Brailei care pastreaza regimul natural de scurgere.

SCURGEREA SOLIDA PRIN TARARE

Aluviunile transportate prin tarare anterior indiguirii reprezenta in cadrul sectorului [NUME_REDACTAT] sub 1,5% din R . Modificarile impuse de noul regim au determinat reducerea debitului solid tarat la valorile de 0,57 % R pentru [NUME_REDACTAT] si de 0,40 % R pentru Braila.

Transportul tarat, de fund, este saturat, deci debitul solid tarat corespunde capacitatii de transport. Transportul tarat depinde de starea critica de antrenare, favorizata de actiunea fortei hidrodinamice, careia i se opune rezistenta la antrenare. Valorile maxime inregistrate sunt de 15,6 kg/s (5-11 IV 1986) la [NUME_REDACTAT] si de 185 kg /s(2,4,5 IV 1981) la Braila. Exceptand lunile aprilie –mai valorile minime inregistrate pot ajunge la valoarea zero.

Din analiza hidrografului debitelor solide tarate se observa ca debitele maxime se inregistreaza la fel ca si in situatia debitelor solide in suspensie in luna aprilie (11,08 kg/s), iar cel minim in septembrie (0,523 kg/s). Incepand cu luna septembrie, debitul solid in suspensie creste treptat, din ce in ce mai accelerat pana in luna aprilie (aproape se tripleza intre martie si aprilie), dincolo de care incepe sa scada, accentuat, pe fondul scaderii debitelor lichide. Valorile mai reduse ale debitului solid in tarare la Braila, incepand luna mai se datoreaza depunerilor de aluviuni in sectorul [NUME_REDACTAT] a Brailei, sector ramas in regim de libera scurgere (figura nr. 19).

Figura nr. 19 Hidrograful debitelor solide tarate in valori medii multianuale la Braila si [NUME_REDACTAT]

Analizand curbele de asigurare pentru posturile hidrometrice Braila si [NUME_REDACTAT] se observa valori mai ridicate la [NUME_REDACTAT] fata de pentru asigurarea G minima (datorita frecventei mari a valorii 0 Kg/s, la debitele solide in tarare minime anuale inregistrate la Braila: 21% (in perioada 1986-1999) fata de 0% la [NUME_REDACTAT] (in acelasi interval), si mai scazute pentru asigurarea G maxim, datorita valorii G maxime de 185 Kg/s inregistrat la Braila in zilele 2-5 aprilie 1982. Elementele curbelor de asigurare ale debitelor solide tarate sunt redate in tabelul nr. 9.

Tabel nr. 9

Curba de asigurare pentru G mediu multianual la Braila.

Apele subterane

Nivelul pânzei freatice din [NUME_REDACTAT] era situat la adâncimi de 5-10 m în zonele de grind și de 0-2 m în zona depresiunilor lacustre. Alimentarea se face direct prin Dunăre, la viituri în timp ce se stabilește o legătură interactivă permanentă: la ape mari Dunărea alimenta stratul freatic iar la ape mari circulația era inversă.

Din punct de vedere al bilanțului hidrologic, acesta e influențat de următoarele aspecte: condițiile litologice, nivelurile Dunării, precipitații, evaporație, evacuări și scurgere subterană iar sursa principală a alimentării stratului acvifer este Dunărea.

În lunile martie – iunie apar frecvent niveluri arteziene (afluxul Dunării în stratul acvifer este maxim), aceasta datorită depozitelor argiloase și a faptului că o parte din bazinul de alimentare a stratului acvifer se situează la cote superioare. Stratele acvifere au un anumit grad de complexitate în funcție de alcătuirea litologică.

Referitor la gradul de mineralizare, este moderat (1,17 g/l), de tip sulfat și clorurat iar valorile mai ridicate se găsesc în zona grindurilor.

Concentrația sărurilor apelor freatice exprimată în procente se poate reprezenta în felul următor:

8% – < 0,5 g/l (ape dulci);

43% – 0,5 – 1g/l (ape ușor sălcii);

44% – 1 – 2 g/l (ape medii sălcii);

3% – 2 – 4,5 g/l (ape puternic sălcii);

2% – > 4,5 g/l (ape relative sărate).

MODIFICARI ALE REGIMULUI HIDROGEOLOGIC

In urma lucrarilor complexe de imbunatatiri funciare , regimul hidrologic al Dunarii exercita in continuare o puternica influenta asupra regimului hidrogeologic al [NUME_REDACTAT]. Fiindca nivelul Dunarii este superior nivelului mediu al panzei freatice alimentarea se face aproape permanent prin infiltratii. Local, in anumite perioade, Dunarea poate drena panza freatica.

Efectul exercitat asupra panzei freatice de apa fluviului Dunarea e legat de marimea viiturii, durata acesteia si efectul precipitatiilor cazute in perioadele viitoare. [NUME_REDACTAT] asupra panzei freatice e mai accentuat din avale spre amonte si din centru spre periferie in functie de de textura depozetelor aluvionare si departarea de fluviu.

Nivelul cel mai ridicat (<1m) se in registreaza in lunile aprilie-mai si sunt situate la periferie cu precadere in amonte, avand o latime si poate ajunge la un kilometru. Nivelurile cele mai mari se inregistreaza in lunile octombrie-noiembrie, in special in sectorul central si mai extinse in jumatatea din aval.

[NUME_REDACTAT] asupra regimului hidrogeologic este mult mai important cand nivelul acestuia depaseste cota de 500 cm la mira Braila.Efectele hidrogeologice cele mai insemnate, sub influenta Dunarii, s-au produs in 1970 cand nivelurile Dunarii au depasit din februarie pana in septembrie 500cm determinand ridicarea nivelului freatic la 1,45m(cea mai ridicata valoare medie din [NUME_REDACTAT]) generand un exces de 6300 ha.

Nivelurile scazute ale Dunarii ,in intervalul august 1971-aprilie 1972, au determinat coborarea nivelului freatic la 2,65m in noiembrie 1971 (cea mai scazuta valoare medie din [NUME_REDACTAT]).

La nivelurile mari ale Dunarii ,apele freatice ajung in zona depresionara la 0,4-0,8 m iar in zona grindurilor la 1,2-1,8 m. La nivelurile mici ale Dunarii, in zonele depresionare ,adancimea apei freatice devine 1,5-3 m.

Corelatiile stabilite intre nivelurile medii ale Dunarii si adancimile medii ponderate ale panzei freatice sunt foarte bune : 0,9. Corelatiile sunt mai bune cu cat adancimea panzei freatice este mai mare : la adancimi de peste 3m corelatia stabilita este de 0,916.

Intre variatiile nivelurilor Dunarii si cele induse in apele freatice exista un decalaj de 15-30 zile (mai redus inspre Dunare) in faza de crestere.In faza de descrestere a nivelurilor Dunarii decalajul dispare fiindca efectul Dunarii se suprapune cu cel al evapotranspiratiei.

Pentru distante de sub 2 km fata de Dunare variatia nivelului Dunarii cu 1m determina variatii ale nivelului apei freatice cu 0,9m. La distante de peste 2 km variatia indusa este de 20-30 cm.Variatia indusa are valorile cele mai mari la apele subterane de adancime :0,95m.

Adancimea nivelului freatic depinde si de cantitatea de precipitatii si de valorile evapotranspiratiei inregistrate. In anii secetosi aproape jumatate din suprafata [NUME_REDACTAT] are panza freatica situata intre 2-3 m (corelatia cu nivelul Dunarii = 0,91). In anii umezi aproape jumatate din suprafata [NUME_REDACTAT] are panza freatica situata intre 1-2 m (corelatia cu nivelul Dunarii = 0,93).

Pentru stabilirea marimii influentei Dunarii asupra panzei freatice s-au realizat corelatii atat intre adancimea medie ponderata a panzei freatice si nivelurile Dunarii, cat si intre adancimile panzei freatice la forajele de pe aliniamentul Gropeni-Peceneaga cu nivelurile Dunarii.

In prima situatie, corelatiile sunt foarte bune depasind valoarea lui R2 de 0.9. Aceasta ne indica urmatoarele aspect:

Principalul factor ce influenteaza nivelul freatic in [NUME_REDACTAT] a Brailei este Dunarea;

[NUME_REDACTAT] scade de amonte spre aval si de la periferie catre centru;

Efectul celorlalti factori de influenta este modelat de Dunare;

Efectul precipitatiilor asupra nivelurilor freatice depend de caracteristicile perioadelor in care s-au produs si de marimea acestora.

In medie la distante de sub 2 km fata de Dunare la o variatie de un 100 cm a nivelului Dunarii corespunde o variatie de aproximativ 30 cm, aceasta scazand cu departarea de Dunare, atingand valori cuprinse intre 20-30 cm.

Se poate observa din analiza variatiilor nivelelor Dunarii cu cele freatice un decalaj de 15-30 zile, fiind aproape nesemnificativ atunci cand nivelurile sunt descrescatoare si se suprapun efectului evapotranspiratiei. Analizand amplitudinea nivelului freatic, se poate observa ca in zona digului amplitudinile sunt de 200-300 cm si chiar usor peste 300 cm in amonte, iat in zanoa de grind si central sub 200 cm, local in partea central sub 100 cm.

[NUME_REDACTAT] este mult mai puternica asupra stratului acvifer de adancime, aici coeficientii de corelatie (regresie liniara) sunt de peste 0,95. In medie, in cazul panzei freatice de adancime, s-a stabilit ca la 100 cm variatie a nivelului Dunarii se realizeaza o variatie a panzei freatice de aproximativ 70 cm.

Imediat dupa introducerea irigatiilor s-a observat o crestere a nivelului freatic cu 58 cm in sectorul Filipoiu, 40 cm in sectoarele Maicanu si Balaia. Principalele cause le-au constituit aplicarea unor normemari de udare pe de o parte si permeabilitatea mare a solurilor pe de alta parte. La acestea s-au adaugat si pierderile de apa pe canalele prost captusite.

Astfel, suprafetele cu apele freatice situate la adancimi mai mici de 2 m au crescut dupa introducerea irigatiilor de la 15% la 52% dupa introducerea irigatiilor, in timp ce arealul cu panze freatice de peste 3 m a scazut de la 31% la 16%.

Tabel nr. 10

Caracteristicile forajelor F1 – F6

Tabel nr. 11

Niveluri piezometrice maxime, medii si minime din reteaua hidrogeologica a [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] poate observa ca nivelul freatic maxim s-a inregistrat in 6 mai 1967, cand s-a inregistrat la F5 -86 cm, iar nivelul nivelul minim 527 cm in data de 12.10.1992, la F1.

Din analiza graficelor nivelurilor piezometrice, se poate observa ca incepand cu anul 1982 apare un decalaj generat de influentele lucrarilor hidroameliorative. Cu toate acestea influenta Dunarii ramane esentiala, la viiturile importante ale Dunarii (1965, 1966, 1967, 1969, 1970, 1977, 1980, 1981, 1986, 1987, 2006) cand s-au inregistrat nivele arteziene. Astfel cel mai ridicat nivel freatic din [NUME_REDACTAT] a fost cel din 1970, atunci cand Dunarea a avut un nivel freatic de peste 600 cm jumatate de an.

Analiza graficelor nivelulurilor piezometrice indica ca nivelul hidrostatic inregistreaza o perioada de creste in intervalul noiembrie – mai si o perioada de descrestere in iunie – octombrie.

Se poate observa ca amplitudinea oscilatiilor nivelului freatic scade pe masura departarii de bratele Dunarii (de la F1 la F3 si de la F 6 la F4). Pe suprafetele irigate se poate evidential un regim hidrogeologic diferit fata de cel al suprafetelor neirigate. Aceast aspect se poate evidential atat din observatiile stationare ale SCASS Braila, dar si din analiza fractala a curbelor de distributie la foraje analizate in regim cumulative compartiv (irigatii) cu regim compensator (fara irigatii).

Evolutia regimului hidrogeologic

In perioada 1964-1969, pe masura definitivarii amenajarii de desecare s-a inregistrat o scadere pregnanta a nivelurilor apelor freatice pe ansamblul [NUME_REDACTAT].

In perioada 1970-1978, s-a manifestat un regim hidrogeologic compensator anual si multianual prin influenta exercitata de factorii climatici si hidrologici asigurand un echilibru hidrogeologic: volumele de ape intrate in perioada excedentara (primavera la viituri si datorita precipitatiilor) se compensau in perioadele deficitare (vara si toamna prin evapotranspiratie si /sau drenaj natural cauzat de nivelurile scazute ale Dunarii. Nivelul mediu pe incinta a fost de 2,28 m (media maximelor a fost de 1,98m iar cea a minimelor de 2,58 m). Valori maxime s-au inregistrat in aprilie 1973 (1,54 m datorita cantitatii mari de precipitatii cazute in perioada anterioara :400 mm) si iunie 1970 (1,45 m datorita viiturii din mai-iunie si a cantitatilor mari de precipitatii).Valoarea minima s-a inregistrat in noiembrie 1971 (2,58 datorita debitelor si precipitatiilor scazute din lunile august-noiembrie).

In perioada 1979-1991 regimul hidrogeologic a avut un caracter cumulativ, manifestat printr-o crestere progresiva a nivelului panzei freatice datorita pierderilor de apa din amenajarile pentru irigatii.Nivelul mediu multianual pe incinta a fost de 1,86 m (media maximelor a fost de 1,61 iar media minima de 2,10 m.

In perioada 1992-2012, regimul hidrogeologic a manifestat o tendinta de revenire la regimul compensator anterior in conditiile in care regimul irigatiilor este mai sarac si a existentei unor ani secetosi (media precipitatiilor in acest interval a fost de 415,6 mm fata de 447 mm ,media multianuala) si a unui deficit hidric de 280 mm.Exceptie a facut anul 1997 cand s-au inregistrat 633,8 mm precipitatii ce au generat nivelul maxim de 1,31m in luna august, desi irigatiile s-au efectuat doar pe 8069 ha . Media inregistrata pe incinta a fost de 1,96 m (2,18 m pentru perioada 1995-1999), cu un maxim de 1,31 m in august 1997 (media maximelor a fost de 1,67 m) si cu un minim mediu de 2,10 m. In aceasta perioada reducerea suprafetelor irigate s-a facut de la 59681 ha la 783 ha in 1999.In anii 2000-2001 suprafetele irigate au crescut la 7763 respectiv 29004 ha (Visinescu I).

Introducerea irigatiilor si cresterea generala a nivelului freatic a determinat aparitia unui exces de umiditate in unele suprafete situate in zona canalelor de alimentare ori in zonele depresionare. Excesul de umiditate se manifesta si cand nivelurile Dunarii depasesc 4,5 m iar durata acestora se mentine peste o luna. Excesul de umiditate se manifesta pe o suprafata multianuala de 5233 ha, mai mult inspre [NUME_REDACTAT] (3441 ha). Excesul de umiditate este favorizat si de functionarea sub capacitatea de proiectare a drenurilor in perioada excedentara, intarziind evacuarea apelor. Majoritatea canalelor de desecare si a conductelor de drenaj sunt colmatate iar peste 80% din gurile de evacuare sunt distruse.Pe circa 70% din lungimea lor, canalele de colectare-evacuare sunt acoperite cu vegetatie acvatica. Functionarea slaba a canalelor de interceptare la dig , care nu pot prelua cantitati mari de apa favor situata langa [NUME_REDACTAT].In 1997 datorita inregistrarii a 3 viituri succesive (toamna-iarna, primavara, vara), si a mentinerii pe o perioda de 5-6 luni a unor nivele freaticecrescute a determinat producerea unui exces de umiditatte si de baltiri pe o suprafata totala de 9510 ha. (6227 ha , respectiv 3283 ha).

Bilantul hidrologic efectiv in [NUME_REDACTAT].

Bilantul hidrologic efectiv in [NUME_REDACTAT], in regim de desecare-indiguire-irigatie se prezinta astfel:

In perioadele excedentare (primavara):

*intrari : 57 % precipitatii, 40 % infiltratii, 3 % aport din irigatii.

*iesiri : 83 % evacuari , 17 % evapotranspiratie.

*variatia nivelurilor freatice : cresteri de la 18-62 cm.

In perioadele deficitare(vara):

*intrari : 23 % precipitatii, 20 % infiltratii, 57% aport din irigatii.

*iesiri : 20 % evacuari , 73 % evapotranspiratie, 7 % scurgere subterana.

*variatia nivelurilor freatice : cresteri de la 12-68 cm.

Modificarea regimului hidrochimic al apelor freatice.

Interventia antropica asupra [NUME_REDACTAT] s-a rasfrant si asupra regimului hidrochimic al apelor freatice:

In perioada 1964-1969 , cat a durat indiguirea –desecarea ,s-a produs o crestere a mineralizarii apelor freatice datorita efectului evapotranspiratiei de la 1,17 g/l la 2,46 g/l (valori medii pe incinta).

In perioada 1970-1973 ,a avut loc o crestere a gradului de miuneralizare a apelor freatice impusa de nivelul exceptional al Dunarii si al valorilor mari ale precipitatiilor colaborate cu valori ridicate ale evapotranspiratiei si cu scaderea cantitatii de apa evacuata din incinta, determinand o crestere cu 40 % fata de perioada anterioara.

In perioada 1974-1977, a avut loc o scadere continua a mineralizarii apelor freatice determinate de cresteri ale nivelului Dunarii si de scaderea evapotranspiratiei dar si a unor evacuari reduse prin sistemul de desecare –drenaj.

In perioada 1978-1989, odata cu introducerea irigatiilor s-a produs o scadere brusca a mineralizarii(scaderea de peste 1m a cotelor Dunarii in perioada 1980-1983 nu a mai fost insotita de crestera mineralizarii ci invers).Valoriile medii ale mineralizarii pe incinta au scazut la 1,48 g/l in 1985 si a continuat sa scada cu o rata de 30 mg/an pana in 1989.

In perioada 1990-2012, cand irigatiile s-au efectuat sporadic s-a inregistrat un regim de echilibrare materializat prin mentinerea relativ constanta a unei mineralizari a apelor freatice de sub 1,42 g/l.Apele mai mineralizate se intalnesc in regiunea Tacau-Balaia si in zona lacului [NUME_REDACTAT]. (Visinescu I.)

Figura nr. 20 Harta hidrogeologica post indiguire (dupa SNIF Braila)

Dr. ing. [NUME_REDACTAT] pe baza unor cercetari asupra dinamicii cresterilor radiale la plopi negri a reusit sa evidentieze aspecte legate de transformarii antropice brutale.

Dinamica indicilor de crestere radiala la plopii negri autohtoni din [NUME_REDACTAT] a Brailei (linia de culoare verde) este comparata cu evolutia regimului freatic si de inundatie (curba de culoare albastra) si fata de evolutia deficitului dintre precipitatii si evapotranspiratie (linia portocalie) (Moisei, 2006).

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] reprezenta una din zonele cu cel mai mare coeficient lacustru (0,17). (P. Gâștescu, 1965).

În zona centrală a [NUME_REDACTAT] se aflau numeroase lacuri pe o lățime de 4-6 km. În regim natural de scurgere, [NUME_REDACTAT] avea coeficientul lacustru cel mai mare: 0,17. Numărul lacurilor din interiorul bălții era de circa 200, asituate pe o suprafață de aproximativ 16.750 ha. Cele mai importante lacuri din [NUME_REDACTAT] erau: Ulmu, Lupoiu, Zagna, Patiu, Lungulețu, Noroaiele, [NUME_REDACTAT], Rotundu. [NUME_REDACTAT] care lega direct lacul Șerbanu cu [NUME_REDACTAT] prin itnermediul altor privaluri și lacuri, se putea ajunge, pe calea apelor, din portul Brăila în cel mai sudic lac din complex: Zatna.

Principalele complexe lacustre reprezentative din [NUME_REDACTAT] sunt următoarele:

Zagna – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]

Șerbanu – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] sunt concentrate în cea mai mare parte în sudul [NUME_REDACTAT] pe o suprafață de 3500 ha. Lacurile cele mai mari sunt următoarele: Festile, Vulpasu, Sbenghiosu, Beghiu, Sinetele, Balaia, Gâsca, Jigna, Rotundu, Manole, [NUME_REDACTAT], Cătinul lui [NUME_REDACTAT], Cătinul cu ventrice, Răstina, Cortinele. Iar în nord, principalele lacuri sunt cele din ostrovul [NUME_REDACTAT] adică Chiriloaia și Misaila.

[NUME_REDACTAT] continuu de aluvionare este procesul principal în în pedogeneză și favorizează depunerea și acumularea pe perioade la suprafață a a unor sedimente aluvionare noi care au mărimi și compoziție mineralogică diferită, aduse de inundații. Solurile aluviale din [NUME_REDACTAT] se definesc prin vârste recente și au un surplus de umiditate deoarece se situează aproape de suprafața pânzei freatice. Deseori, procesul de evoluție al solurilor este întrerupt prin adăugare de noi aluviuni, de aceea majoritatea lor erau slab dezvoltate.

A avut loc în mod frecvent inundarea [NUME_REDACTAT] care a dus la stagnarea pe perioade mai lungi sau mai scurte și au determinat în prcoesele pedogenetice: gleizări și îmlăștinări.

Mai jos se prezintă o situație în ansamblu privind solurile [NUME_REDACTAT] înaintea indiguirii:

Terenurile submerse ce erau ocupate permanent cu ape (adică bălți, gârle, lacuri, privaluri) unde specifice erau depozitele lacustre și aluviunile.

Terenurile ce sunt îmlăștinate și grinduri joase se definesc prin soluri lacoviști și soluri gleice productive cu conținut ridicat de humus și cu rezerve mari de azot (exemplu: la Frecăței).

Terenurile ce sunt neinundabile dar și cele agricole se definesc prin protosoluri și soluri aluviale. Este reprezentat printr-un profil cu un orizont superior de 25-30 cm care este bogat în humus (procent de 6%), unde, pe lângă textură și textură care se află sub influența apelor freatice din luncă, redă solului o fertilitate crescută fiind posibilă cultura de porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, legume și zarzavat.

Când aveau loc procesele de aluvionare, procesele pedogenetice erau întrerupte și datorită acestor aluviuni, se inmagazina substanțe organice în masa de aluviuni unde era asigurat un grad ridicat de fertilitate a solului. Se formau depozite noi pentru instalarea vegetației între două inundații consecutive și se producea solificarea.

[NUME_REDACTAT] Baltă a Brăilei (pe marginea grindurilor dintre lacurile mari ce se desfășurau pe suprafețe întinse) dispunea de păduri virgine, de salcie, către malul iezerelor și plopi negri autohtoni, spre centrul grindurilor.

În lungul brațelor Dunării sunt situate grinduri importante unde suprafețele plane din apropierea acestora sunt inundate pe o perioadă mai lungă de timp. Vegetația definitorie era reprezentată de: zăvoaie de luncă ce reprezintă regiuni de arbori de esență moale ce pot rezista la inundații cu durate variabile de timp. Specia dominantă este salcia iar în regiunile supuse mai rar inundațiilor sunt zăvoaie de plop negru ți plop alb. Speciile secundare sunt: ulm, anin negru, stejar pedunculat. Specii de subarbuști sunt: calin, răchița roție, cătina roșie, salbă moale. Sunt și plante agățătoare precum: viță sălbatică și carpenul de pădure. Vegetația arboreșcentă herbacee se definește prin următoarele specii și anume: Asparagus tenuifolis, Potentilla reptans, Poa pratensis, Rubus caesus, Plantago media. Se mai găsesc și pajiști cu asociații de Cynodon, Phragmites repens și Poa angustifoloia.

Referitor la depresiunile sunt specifice pajiștile cu Bolboscheones maritimus, Glyceria aquatica, Schoenoplectus lacustris.

Din punct de vedere al vegetației acvatice sunt specifice: stuful, papură, nuferi, ciulini, iarba broaștei, bradiș, diatomee (adică microplancton). Plaurul se găsește în general la marginea lacurilor și bălților.

În lungul brațelor și privalelor, pe margini, se găsește rogoz, stuf, pipirig. Pe apă și în apă sunt specifice săgeata apei și ciulinii de baltă.

[NUME_REDACTAT] de animale preprezentative [NUME_REDACTAT] sunt păsările (care pot fi atât migratoare cât și de pasaj), iar după [NUME_REDACTAT], constituie a doua regiune de importanță a ornitofaunei. Se găsesc cormorani, prundărași și fluierași pe malurile lacurilor și a bălților. Păsările de pasaj sunt următoarele: șoimul de iarnă, huhurezul mare, huhurezul codalb, vânturelul roșu. Se mai șăsesc rațe sălbatice, egrete, berze, lișițe, cocori, bârlițe, lebede, pelicani, gâște, găinuși și pelicani.

Ca mamifere specifice [NUME_REDACTAT] sunt: vulpe, iepure, pisica sălbatică, câine enot, lup, mistrel de baltă, vidra.

Speciile de pești din apă sunt: pești migratori (adica scrumbie, sturioni), semi-migratori (somn, văduvița – se reproduc in apele Dunării, crap, platica, șalău, babușca). Sunt și pești care se reproduc în baltă dar și în zona Dunării (știucă, oblet), pești de lac, sedentari (roșioara, țipari – ce părăseau balta atunci când seca) și pești reofili (mreana, scobar). Crapul este cel care se găsește în mare parte.

Din punct de vedere al zooplanctonului e constituit din protozoare și rotiferi adică viermi și moluște.

[NUME_REDACTAT] Brailei a determinat simplificarea relatiilor in cadrul ecosistemului determinand scaderea rezistentei la schimburile energetico – materialo – informationale din sistem, facandu-l mult mai sensibil. In locul salicetului au fost plantati plopi euroamericani cu un randament mare economic dar a caror functie de protectie a malurilor este mult mai redusa decat in cazul salciilor. Dupa lucrarile hidrotehnice efectuate in perioada anilor 1960 -1987, multe tipuri de ecosisteme au disparut pentru totdeauna (Giurgiu, 1982, 2004 d, 2005 c).

Antropizarea peisajelor naturale s-a produs treptat, permitand posibilitatea unora dintre specii sa se adapteze la noile conditii si sa migreze dupa caz spre zone cu conditii favorabile. Cele mai afectate ecosisteme au fost cele acvatice, datorita desecarilor, care au determinat scaderea biodiversitatii sau chiar disparitia unor specii. Primele specii afectate au fost speciile de pesti, urmate de cele de pasari venite dupa hrana sau la cuibarit.

Cea mai mare parte a fostelor zavoaie, care se dezvoltau in jurul lacurilor, baltilor, de-a lungul privalurilor au fost defrisate. In locul biocenozelor naturale s-au dezvoltat agrocenoze, lipsite de mecanismele naturale de autoreglare, avand astfel o rezistenta si o biodiversitate redusa. Astfel, in [NUME_REDACTAT] a Brailei domina peisaje puternic antropizate in care vegetatia naturala a fost inlocuita de culturile agricole, pe alocuri fiind palcuri de padure de tip sleau sau plantatii.

IV. 8.1 MODIFICARI ASUPRA STRUCTURII SI DISTRIBUTIEI SPATIALE A VEGETATIEI.

Prin lucrarile antropice vegetatia naturala a fost in indepartata aproape in totalitate: padurile au fost defrisate, pajistile destelenite, mlastinile destufizate iar vegetatia acvatica a disparut si ei rapindu-i-se suportul. Au ramas doar mici portiuni cu padure intre dig si maluri si vegetatia palustra a lacurilor Blasova si Zaton.

Palcurile de padure sunt alcatuite din salcie ([NUME_REDACTAT], Salix fragilis) si plop (Populus alba si Populus nigra). Salcia a fost in mare parte inlocuita cu plop negru canadian care creste rapid si era folosit la producerea celulozei. S-a constatat insa ca acesta este o adevarata ”catastrofa ecologica” deoarece radacinile nu ajuta la consolidarea malurilor si la o viitura mai puternica padurea este luata de ape. De aceea s-a incercat replantarea salciei dar si instalarea unor perdele de protectie cu rol in apararea de vant, mentinerea stratului de zapada. Perdelele de protectie au ca specii principale: plop, frasin, ulm si tei, specii ajutatoare de pomi fructiferi (mar, par, gutui), specii marginale de Berberis, Spiral, Sorbus si Philadelphus si arbori fructiferi (maces, coacaz, trandafir de dulceata, afin). Cu exceptia celor doua lacuri, vegetatia este modificata antropic, stepizata in conditiile climatica instalate, si alcatuita in cea mai mare parte din pajisti secundare.

Peisajul floristic actual este dominat de specii mezohidrofile ce suporta primavara un regim de umiditate temporara excesiva provenita din precipitatii si din cresterea nivelului freatic ca urmare a infiltratiei din canalele de irigatie. Plantele xerofite sunt prezente prin cateva specii ruderale. In functie de formele de relief vegetatia este dispusa astfel:

vegetatia de pe fostele grinduri

Sunt dominante speciile mezofile precum: palamida (Cirsius arvense), zarna (Solanum nigrum), spanac alb (Chenopodium album), stir (Amaranthus retroflexus), zamosica (Hibiscum trionum), mohor (Setaria lutiscen)

vegetatia de pe fostele japse

Nota dominanta o dau in afara de Cirsius arvense si Xanthiumitalica, specii hidrofile precum: Phragmites australis, Polygonum lapatigolium, Polygonum myropiper.

vegetatia de pe fostele lacuri

Fata de speciile din arealul fostelor japse mai apar specii hidrofile precum: Veronica anagalis-aquatica, Mentha pahastrius. Uneori in masa apare Bolboschoenus maritimus ce confera acestui areal o nota specifica.

vegetatia din lungul digurilor

Datorita existentei de cele mai multe ori a unui exces de umiditate provenit din infiltratiile din canalele de irigatii se remarca ca specii hidrofile: Phragmites australis, Euphorbia palustris, Galega oficinalis, Galium afarine, Cirsium arvense, Sochus arvense.

vegetatia specifica canalelor de irigatii

Sunt specifice specii de Cerathophillum si Myriophillum, pe margini o zona se stuf, urmata de Bolboschoenus maritimus. Mentha, Echinochloa crus-gali.

vegetatia de pe malurile canalelor de irigatii si ale [NUME_REDACTAT] gasesc specii comune canalelor de irigatii la care se adauga specii de salcie, plop alb, negru si catina mai rar.

vegetatia ruderala (de-a lungul drumurilor, digurilor)

Este specifica unui climat mai arid si este reprezentata de specii xerofite ca Avena fatua, Sorgum halepense, Cynodom dactylon, precum si de specii mezofite precum Agrpyrum repens, Cirsium arvense, Artemisia absinthium, iar in locurile mai joase Symphitum officinale.

Culturile agricole, care ocupa 94,6% din suprafata [NUME_REDACTAT] a Brailei sunt insotite de buruieni din categoria dicotiledonatelor in proportie de 60% si monocotiledonatelor 40%.

[NUME_REDACTAT] a Brailei ramasa in regim de libera scurgere pastreaza specificul anterior al vegetatiei. 50% din vegetatie e constituita de salcii, plopi (pe grindurile inalte), catinis (in apropierea de [NUME_REDACTAT], datorita aportului de saruri), pajisti (in luminisuri), vegetatie acvatica in depresiunile mlastinoase si pe marginea privalurilor. Astazi nu mai exista paduri de salicet in [NUME_REDACTAT], dupa cum foarte rari sunt arborii de plopi negri autohtoni acoperiti cu galme, asa zisii arbori habitat care sa mai poarte cuiburi ale vulturului codalb (Popescu, 1994). In prezent, in [NUME_REDACTAT] a Brailei mai pot fi intalnite cateva exemplare de astfel de arbori cu inaltimi de peste 30 m si varste mai mari de 100 ani. Pentru acesti plopi izolati se fac in prezent demersuri de conservare speciala, fiind o resursa genetica „curata” (nealterata prin hibridari) pentru specia Populus nigra, in prezent extrem de rara la nivel european.

IV. 8.2 MODIFICARI ASUPRA STRUCTURII SI DISTRIBUTIEI SPATIALE A FAUNEI.

Aflandu-se in stransa legatura cu vegetatia si/sau cu suprafetele acvatice, fauna specifica Baltii nu a putut rezista in noile conditii. In conditiile desecarii lacurilor din [NUME_REDACTAT] a Brailei pasarile au pierdut biotopuri insemnate foarte valoroase.

In urma indiguirii cea mai mare parte a speciilor de mamifere si pasari s-au refugiat in [NUME_REDACTAT] ale Brailei.

Pasarile de balta s-au trezit fara locuri de popas si cuibarit si se mai intalnesc sporadic in zona dig-mal si in preajma lacurilor. Actual aici mai poposesc rate, cocori, garlite, gasca mare care vin dupa hrana in lanurile de floarea-soarelui. Un numar mare de pescarusi isi duc existenta pe terenurile agricole si in zona canalelor de irigatii.

In locul acestora au aparut o serie de pasari si mamifere caracteristice stepei si culturilor agricole: potarnichea, prepelita, graurul, presura, pitigoiul, turtureaua, cioara, stancuta, harciogul, popandaul, iepurele, cartita, ariciul.

In zona plantatiilor de plopi si in zavoaie mai apar sporadic iepuri, mistreti, vulpi. Bizamii inca sunt in numar semnificativ. Mamiferele padurii (capriorul, mistretul, lupul) au disparut iar lupii deja au fost exterminati.

Vidrele si nurcile aproape au disparut, ele regasindu-se acum doar in [NUME_REDACTAT] ale Brailei.

Pestii au fost privati de excelentul spatiu pentru crestere si reproducere si s-au retras in cele doua lacuri si in apele Dunarii, diminuandu-se drastic atat ca numar de indivizi cat si de specii. Au fost afectate in primul speciile care se reproduceau doar in balti: crapul, platica, avatul, salaul.

[NUME_REDACTAT] Mici ale Brailei au ramas in regim de scurgere naturala a facut ca macar o mica parte din paradisul biotic existent anterior indiguirii si desecarii [NUME_REDACTAT] ai Brailei sa se mentina, constituind actual un parc natural.

III. 6. SOLURILE:

Procesul principal in pedogeneza il constituia procesul repetat de aluvionare, care a favorizat depunerea si acumularea periodica la suprafata a unor sedimente aluvionare noi de marimi si compozitie mineralogica diferita, aduse de inundatii.

De asemenea aceste soluri aluviale se caracterizeaza prin varste recente si printr-un surplus de umiditate datorita situarii aproape de suprafata a panzei freatice.

Procesul de evolutie al solurilor era franat prin improspatare cu noi aluviuni, de aceea in majoritatea lor erau slab evoluate.

Inundarea frecventa a [NUME_REDACTAT], stagnarea apelor pe perioade mai lungi sau mai scurte, au determinat in procesele pedogenetice: gleizari si inmlastiniri.

Anterior indiguirii, situatia privind solurile [NUME_REDACTAT] era urmatoarea:

pe terenurile submerse ocupate permanent cu ape (lacuri, balti, garle, privaluri) specifice erau aluviunile si depozitele lacustre

pe terenurile inmlastinite si grindurile joase, solurile intalnite erau lacovisti si soluri gleice productive datorita humusului ridicat si a rezervelor insemnate de azot (ex. la V de Frecatei)

pe terenurile neinundabile si terenurile agricole existau protosoluri si soluri aluvial. Profilul lor e reprezentat printr-un orizont superior de 25-30 cm, bogat in humus (6%), care alaturi de textura si regimul hidrologic aflat sub influenta apelor freatice din lunca oferea solului o fertilitate crescuta fiind pretabile pentru cultura porumbului, floarei soarelui, sfeclei de zahar, legume si zarzavat.

In perioada proceselor de aluvionare avea loc intreruperea proceselor pedogenetice si contribuirea la inmagazinarea substantelor organice in masa de aluviuni, ce asigura o fertilitate continua solurilor.

Intre 2 inundatii consecutive avea loc instalarea vegetatiei pe aceste noi depozite sub actiunea careia se producea solificarea.

IV. 6. SCHIMBARI ALE CARACTERISTICILOR FIZICO-CHIMICE ALE SOLURILOR

In urma indiguirii si utilizarii agricole a avut loc are loc o schimbare radicala a regimului hidric si salin, bilantului materiei organice in sol si biodiversitatii, cu consecinte privind:

Aridizarea climatului si supradesecarea solurilor, apa freatica se adanceste. Fenomenul aridizarii se resimte si in zonele vecine din [NUME_REDACTAT] si Dobrogea;

Saraturarea, ca urmare a intensificarii evapotranspiratiei din acvifer si disparitiei efectului de spalare determinat de inundatiile periodice;

Epuizarea rapida a materiei organice si scaderea fertilitatii solurilor, favorizate de regimul hidrotermic cald si uscat al zonei si de gradul redus de humificare a materiei organice. Legenda fertilitatii ridicate a solurilor din [NUME_REDACTAT] are la origine tocmai rata intensa de mineralizare a materiei organice in primii ani de la luarea in cultura; dupa ani de recolte bogate, daca nu se intervine cu fertilizare adecvata, urmeaza un declin radical;

Formarea crustei, prafuirea orizontului de suprafata si aparitia riscului de eroziune eoliana, procese favorizate de insaracirea in materie organica; cele mai expuse la aceste procese sunt solurile prafoase ale fostelor funduri de lac (in afara de solurile nisipoase);

Riscul aducerii la suprafata a substratului nisipos sau mai putin fertil, care poate fi expus deflatiei;

Insaracirea si modificarea biodiversitatii solului, consecinta a schimbarii radicale a conditiilor de habitat pentru buna parte din fauna din sol; un prim efect este reducerea drastica a numarului de rame.

Pe fostele terenuri submerse submerse se intalnesc soluri gleice tipice, formate sub influenta excesului de umiditate, datorate situarii panzei freatice aproape de suprafata, nesalinizate si sarace in bicarbonat de Ca (1,5 m). In unele zone apar tendinte de inmlastinire.

Pe fostele terenuri neinundabile, grinduri, sunt protosolurile si solurile aluviale. Indiguirea a avut ca efect in cazul acestor soluri accelerarea proceselor pedogenetice, prin: scoaterea de sub influenta revarsarilor, sistarea aportului de de material aluvial, reglarea regimului de apa si aer, crearea unor conditii pentru instalarea si dezvoltarea vegetatiei, mineralizarea si humificarea materiei organice, deci acumularea de humus.

Pe grinduri s-au format soluri aluviale molice, cu un orizont Am gros de aproape 30 cm, brun, stratificat glomerular sau grauntos, sau slab stratificat, cu un continut bun sau foarte bun in humus (pana la 6%). Prezinta textura mijlocie lutoasa, fina argilo-lutoasa si mai rar grosiera nisipo-lutoasa. Apa freatica este situata la la 1,5-3 m adancime.
Solurile aluviale tipice au un orizont Ao deschis la culoare, mai subtire dacat Am, grauntos sau slab structurat, cu texturi variabile. Prezinta doua subtipuri: gleizate si salinizate.

Solurile aluviale gleizate prezinta un orizont Gr si unul Go la adancime mai mare de 1 m. Gleizarea este mai intensa cu cat apa freatica are nivelul mai aproape de suprafata solului in procesul de pedogeneza.

Solurile aluviale salinizate au aparut ca urmare a lucrarilor de indiguire, deoarece in regim natural de curgere apele de revarsare spalau periodic solrile, mentinand solutia de sol in stare diluata.

Figura nr. 22 Harta solurilor dupa textura (dupa Botzan s.a., 1991)

POTENTIALUL ECONOMIC AL BALTII BRAILA.

In trecut aici se desfasura o infloritoare activitate umana fara a deranja situl natural (Antipa, 1910). Anual, de pe terenurile mai inalte fertilizate de malul adus de inundatii, se obtineau recolte mari de porumb si de zarzavaturi.

In privinta utilizarii terenurilor, dupa indiguire, s-a succedat mai multe etape:

Etapa I-ai – perioada 1966 – 1971

In aceasta perioada s-au realizat lucrarile de desecare, destufizare, defrisare, iar in 1970 aproape intreaga suprafata era in productie agricola.

Se infiinteaza toate gospadariile pana in 1970

S-a mers pe o gama larga de culture, care cuprindeau cereal paioase, porumb pentru boabe, culture tehnice, furaje.

Cea mai mare pondere o avea cultura porumbului, care ocupa 50-60% din suprafata arabila.

Etapa a II –a – perioada 1970 – 1975

S-au finalizat lucrarile inceput in prima etapa

S-a suprainaltat digul pana la asigurarea de 1%

A fost etapa de creare a tuturor conditiilor pentru obtnerea unor recolte cat mai mari si constant, de organizare a retelei de drumuri si a gospodariilor, precum si a sectorului mechanic

S-a continuat cultivarea unei game largi de culture, precum porumb pentru boabe, plante tehnice, furaje

Cea mai mare pondere a avut-o tot porumbul (65-70% din suprafata arabila)

Etapa a III – a – perioada 1975 – 1989

S-a trecut la introducerea irigatiilor din cauza existentei unui deficit hidric

Este perioada in care s-au obtinut cele mai mari recolte (considerate dupa revolutie ca fiind mult exagerate)

Incepand cu 1980 s-a constata aparitia tot mai multor sole degradate.

Cresterea nivelului freatic, impusa de utilizarea irigatiilor, si fenomenele de salinizare secundara au generat aparitia unor zone critice: “zone moarte”. In aceste zone valitatea solului si-a pierdut din parametrii de fertilitate.

Etapa a IV-a – perioada 1990 – 2002

Incepe declinul economic si perioada de tranzitie post-decembrista

Suprafata irigata scade treptat, ajungand la 10.000 – 15.000 ha

Scade productivitatea agricola

Etapa a V- a – perioada 2003 – 2012

Are loc un usor reviriment, impus de investitiile in mecanizarea agriculturii, dar si de un managament mai coerent

Creste treptat suprafat irigata la 25.000 – 30.000 ha

Principala cultura ramane porumbul pentru boabe, recoltele fiind foarte bune (peste 9000 kg / ha)

Criza economica prin care trece societatea noastra si situarea arealului Braila-Galati in declin economic s-au rasfrant si asupra [NUME_REDACTAT] determinand diminuarea investitiilor,posibilitatii de refacere si intretinere a canalelor de drenaj, reducerea irigatiilor si a cantitatii de ingrasaminte care colaborat cu tendinta de degradare a solurilor au determinat scaderea randamentului. Concomitent, in ultimii ani a scazut suprafata intrata in circuitul agricol : daca in 1980 aceasta era de 67494 ha, in 2000 a ajuns la 56881 ha.

Modificarile post-decembriste de regim politic au determinat in primii ani o serie de reorganizari a [NUME_REDACTAT] a Brailei, care s-au rasfrant intr-un management defectuos, fapt care a determinat degradarea solului, generand cresterea suprafetei “zonelor moarte”.

Sistemul de irigatii este in parte distrus iar productiile agricole inregistreaza valori minime pe suprafete din ce in ce mai restranse.

Tabel nr. 15

Randamentele agricole la pricipalele culture in [NUME_REDACTAT] a Brailei in perioada 1970 – 2005

Daca in primii ani de exploatare agricola se obtineau frecvent productii de 4.500-5.500 kg/ha grau, 8.000-10.000 kg/ha porumb, 2.300-2.500 kg/ha floarea soarelui, acum aceste culture dau productii cu 30-40% mai mici.

Principalele cauze sunt:

diminuarea irigatiilor

araturi la mica adancime

ingrasaminte chimice sub dozele optime

cauze de ordin administrative

Anii 1999-2000 au fost ani in care s-au obtinut recolte mici: 3206 kg/ha grau (in 2000 : 2319kg/ha),fata de 4700 kg/ha in 1980; 1600 kg/ha porumb,fata de 7000 kg/ha in 1980 si 4750 kg/ha in 1982; 3216 kg/ha orz; 2604 kg/ha ovaz ; 1259 kg/ha floarea-soarelui. Spre deosebire de I.A.S .I.M.B. productivitatea celorlalte terenuri aflate in proprietate privata

Recoltele mari obtinute in perioada 2003 – 2007 ne poate da o unda de optimism in legatura cu viitorul agricol al [NUME_REDACTAT] a Brailei si demonstreaza ca pot fi gasite solutii.

Se observa ca ponderea cea mai mare in structura culturilor o detin cerealele, dintre acestea, precumpanitor este porumbul pentru boabe, care in conditiile corespunzatoare de irigatii, este cultura cu cel mai bun randament.

Un rol esential la obtinerea unor recolte mari l-a jucat si il joaca in continuare Statiunea de [NUME_REDACTAT] si de Ameliorare a [NUME_REDACTAT] – Braila, care detine terenuri ce crcetare pe o suprafata de 1600 ha.

O noua forma de valorificare economica a [NUME_REDACTAT] o constituie practicarea ecoturismului in [NUME_REDACTAT] a Brailei. In lipsa unei legislatii nationale adecvate, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a Brailei nu a dorit o promovare a activitatii de ecoturism pana in ianuarie 2007, cu toate repercursiunile financiare pentru [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Mica a Brailei, care nu a beneficiat de venituri din activitatea de ecoturism. Altfel s-ar fi produs excese ca in [NUME_REDACTAT] (constructii turistice amplasate si amenajate haotic, patrunderea cu ambarcatiuni cu motor pana in interiorul coloniilor de pasari etc), care in conditiile de fragilitate ale [NUME_REDACTAT] a Brailei ar fi provocatat un dezastru ecologic.

Avand o lungime de 62 de km si o latime medie de 4 km, [NUME_REDACTAT] a Brailei prezinta o fragilitate deosebita a complexelor de ecosisteme acvatice si terestre, comparativ cu [NUME_REDACTAT] care printr-o suprafata de 25 de ori mai mare are capacitatea de a atenua impactul factorilor antropici destabilizatori.

Formele de ecoturism care vor capata o dezvoltare rapida pe termen scurt sunt birdwatching-ul si pescuitul sportiv. Deosebit de important este faptul ca prin planul de management pescuitul sportiv in [NUME_REDACTAT] a Brailei este considerat o forma de ecoturism.

Activitatile ecoturistice din [NUME_REDACTAT] a Brailei trebuie sa fie foarte bine organizate si intens monitorizate, fiindca acest paradis de exceptie este foarte fragil si orice exces poate provoca dezechilibre greu de controlat sau remediat.

Dupa amenajarea ecoturistica (care sa implice si mijloace de control) este necesara o intensa mediatizare a [NUME_REDACTAT] a Brailei, atat pe plan national cat si international, mai ales din cauza lipsei unei traditii turistice.

[NUME_REDACTAT] Mare si [NUME_REDACTAT] a Brailei, prezinta cele mai favorabile conditii pentru ecoturism, insa acestea “adaposetesc” si cele mai mari colonii de pasari (Chiriloaia – Misaila pentru [NUME_REDACTAT] Mare si Egreta pentru [NUME_REDACTAT] a Brailei). Din aceste considerente, capacitatea maxima de support touristic este de numai 15 turisti/zi in [NUME_REDACTAT] Mare si 25 turisti/zi in [NUME_REDACTAT] Mica a Brailei.

Un accent deosebit trebuie pus pe amenajarea unor pensiuni ecoturistice in zona de cooperare, fiind interzise constructii in [NUME_REDACTAT] a Brailei. Aceste pensiuni treptat vor duce si la cresterea nevelului de trai din satele riverane, municipiul Braila, si pe termen mai lung a intregului judet, fiindca activitatile turistice sunt insotite de investitii in dezvoltarea durabila a intregii regiuni.

Dezvoltarea economica ulterioara a regiunii va reduce gradul de saracie a populatiei din zona de cooperare si va diminua consistent presiunea negativa pe care actual o exercita aceste comunitati.

STAREA ACTUALA A MEDIULUI IN BALTA BRAILEI.

[NUME_REDACTAT] in urma amenajarii hidroameliorative se afla intr-un echilibru instabil, determinat de efectele negative vizibile la peste 40 de ani de sub iesirea din regim natural de scurgere.

Aceasta este datorata atat trecerii in regim indiguit, si ruperea legaturii firesti cu fluviul, cat mai ales problemelor survenite pe traseu, impuse de nerespectarea normativelor, fie de functionarea defectuoasa a canalelor de irigatie sau de drenaj.

De regula in [NUME_REDACTAT] hazardurile climatice si cele hidrologice se manifesta combinat:

Secetele prelungite dublate de un deficit hidric in sol.

Vanturile constante din timpul inundatiilor tarzii de primavara-vara,

Formarea zapoarelor si a podurilor de gheata in timpul inundatiilor de iarna.

Incalzirea puternica a apei in timpul inundatiilor de primavara-vara. (Moisei, 2003).

Din punct de vedere al gradului de risc la inundatii, dupa indiguire s-a trecut de la un risc neglijabil la un risc moderat, cu o usoara tendinta de crestere.

Principalii factori de risc sunt cei de ordin natural (viituri de durata, presiuni exercitate de sloiuri de gheata), la care se adauga factorii de risc antropic (materiale de slaba calitate, studii de suport incomplete, lucrari efectuate partial din ratiuni financiare, lucrari executate cu un grad avansat de imbatranire, distrugerea perdelelor forestiere de protectie). In urma acestor presiuni au aparut:

Eroziuni ale taluzului exterior

Eroziuni in zona de dig-mal (frecvente in arealul Gropeni – Stancuta, unde eroziunea de mal a inaintat cu aproximativ 30 m)

Caderea sau ruperea digurilor

In ultimii ani s-a constatat in perioadele de viituri aparitia infiltratiilor in zona digului, in special dinspre bratul Macin. Acest fenomen se manifesta in regiuni situate la o distanta fata de dig de 60- pana la 300- si conduce la degradarea acestora. Digul bratului Valciu este afectat de infiltratii pe o lungime de iar cel al bratului Macin pe .

Zonele de dig neprotejate prin perdele de protectie sunt puternic afectate la ape mari de valurile create mai ales prin actiunea vanturilor (crivatul dinspre bratul Valciu sau austrul dinspre sud-vest). In cadrul intregii incinte lungimea sectoarelor descoperite la dig este de la bratul Valciu si la bratul Macin.

Pe digul bratului [NUME_REDACTAT], intre km. 54 si km. 61 (sediul fermei Patiu – trecere bac spre Braila), din cauza circulatiei mijloacelor de transport, se formeaza gropi in perioadele cu precipitatii abundente.

Alte zone vulnerabile sunt cele de la trecerea unor conducte (metalice, Premo) sau vechile gropi din care s-a excavat pamant pentru ridicarea digului, colmatate si acoperite de vegetatie doar partial si care constituie un senal favorabil crearii unor curenti longitudinali (in perioadele cu ape mari), afectand stabilitatea digului.

In prezent, majoritatea canalelor de desecare si conductelor de drenaj sunt colmatate si pe mai bine de 70 % din lungimea lor (in special in treimea din amonte ) sunt acoperite cu vegetatie acvatica (stuf,rogoz). Taluzurile la canale sunt prabusite si brazdate pe mari distante de siroaie, ogase etc.

Peste 80% din gurile de evacuare sunt distruse si astfel drumurile nu pot fi identificate pe traseu, intarziindu-se perioada de evacuare a apei. Colmatarea puturilor forate, in paralel cu tasarea terenurilor, conduce la deteriorarea agregatelor de pompare.

Canalele de interceptie la dig sunt ineficiente,din doua motive:

La viituri, apa se infiltreaza usor in depozitele permeabile din profunzime, creand subpresiuni asupra straturilor de acoperire si astfel rezulta zone afectate de baltire si exces de apa in arealele depresionare interioare, in special langa bratul Macin ; anual 3000- de culturi sufera de exces de apa

Aceste canale nu pot prelua cantitati mari de apa si efectul lor se manifesta pe distante reduse (cateva zeci de metri).

La aceste probleme de ordin tehnic se adauga si unele practici hidroameliorative irationale: evacuarea apei in perioade cu ploi abundente si nivele ridicate ale Dunarii pentru ca in perioadele secetoase sa se apeleze la irigatii cu aspersiune, foarte costisitoare. Absolut necesara, in conditiile climatice actuale ale [NUME_REDACTAT] a Brailei, irigatiile prezinta neajunsul de a fi foarte scumpe necesitand un consum ridicat de energie,motiv pentru care suprafata irigata s-a redus treptat de la 97% in 1978 la 21,5 % ( ) in prezent.

In timp, sistemele s-au deteriorat: au aparut fisuri pe 60-70 % din canalele de aductiune, hidrantii s-au degradat si au aparut o serie de probleme la reteaua de conducte ingropate. In plus, canalele s-au colmatat in cea mai mare parte si o monitorizare a distributiei consumului de apa nu exista. Din aceste motive au loc pierderi insemnate de apa (randamentul amenajarii este sub 65-70%) conducand la ridicarea si mineralizarea apelor freatice si la salinizarea solurilor.

Figura nr. 24 Starea de functionalitate a drenajului

Dintre masurile de readucere a amenajarilor de irigatie la parametrii functionali normali se pot preciza:

a, Pe termen scurt:

lucrari de remediere la reteaua de conducte ingropate;

lucrari de remediere la reteaua de canale de aductiune la statiile de pompare;

ample lucrari de remediere la amenajarea cu statii de pompare semistationare.

b. Pe termen mediu-lung:

Modernizarea amenajarilor de irigatii trebuie sa aiba in vedere:

captusirea canalelor de irigati folosind solutii eficiente care sa reduca pierderile de apa;

transformarea amenajarii cu statii de pompare semistationare in amenajare
deservita de statii de pompare centralizate de punere sub presiune ;

echiparea statiilor de pompare cu agregate de pompare avand randamente
ridicate;

dotarea amenajarilor cu aparatura de debitmetre si automatizare care sa
asigure optimizarea functionarii si gestiunea stricta a apei ;

dotarea fermelor cu instalatii automate de udare.