Studiul Geografic al Vaii Teslui

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………… 3

1. AȘEZARE GEOGRAFICĂ ȘI LIMITE ………………………………………………………………………. 5

1.1. Poziția geografică …………………………………………………………………………………….. 5

1.2. Limitele bazinului Tesluiului …………………………………………………………………….. 6

2. CARACTERISTICI GENERALE ALE RÂULUI TESLUI …………………………………………..9

3. EVOLUȚIA PALEOGEOGRAFICĂ A ZONEI …………………………………………………………. 13

3.1. Caracteristici tectonice ……………………………………………………………………………. 13

3.1.1. Litologie ………………………………………………………………………………….. 14

3.1.2. Geneză …………………………………………………………………………………….. 15

3.1.3. Neotectonică …………………………………………………………………………….. 16

4. ANALIZA RELIEFULUI …………………………………………………………………………………………… 18

4.1. Trăsături generale ale piemontului ……………………………………………………………. 18

4.2. Trăsăturile generale ale câmpiei ……………………………………………………………….. 18

4.3. Sistemele de văi ……………………………………………………………………………………… 19

4.4. Sisteme de interfluvii majore ……………………………………………………………………. 28

4.5. Versanții – morfodinamica și evoluția acestora …………………………………………… 29

4.6. Tipuri de procese și repartiția lor geografică ………………………………………………. 32

5. PARTICULARITĂȚI ALE CLIMEI ………………………………………………………………………….. 38

5.1. Precipitațiile atmosferice …………………………………………………………………………. 39

5.2. Circulația vântului ………………………………………………………………………………….. 40

5.3. Temperatura aerului ………………………………………………………………………………… 41

5.4. Fenomene meteorologice extreme …………………………………………………………….. 43

6. DATE HIDROLOGICE …………………………………………………………………………………………….. 45

6.1. Apele curgătoare de suprafață ………………………………………………………………….. 45

6.2. Apele subterane ……………………………………………………………………………………… 46

7. BIOGEOGRAFIA ……………………………………………………………………………………………………… 47

7.1. Vegetația ……………………………………………………………………………………………….. 47

7.2. Fauna ……………………………………………………………………………………………………. 48

8. FENOMENE DE HAZARD ȘI RISCURI …………………………………………………………………… 50

8.1. Risc geomorfologic …………………………………………………………………………………. 52

8.2. Risc hidrologic și climatic ………………………………………………………………………… 54

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………………….. 56

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ………………………………………………………………………………………. 58

INTRODUCERE

,,Dar râurile când se odihnesc?”, – Liviu Rebreanu

Am ales să analizez tema ,,Studiul geografic al văii Teslui” , deoarece pentru mine Râul Teslui se suprapune unui spațiu cu vechi semnificații sentimentale, simbolice. Fiind râul care străbătea satul bunicilor și care și-a pus amprenta asupra mea în copilărie, pot numi astfel realizarea aceastei teme o ,,împlinire” a sufletului.

Unul din visele mele de copil a fost să pot vedea de unde izvorăște acest râu, vis de altfel împlinit în timpul cercetării de teren. Acest studiu este un răspuns al necesității mele de cunoaștere mai detaliată a factorilor naturali/antropici care au dus la căpătarea formei actuale a bazinului Teslui.

Spațiul geografic analizat prezintă o mare complexitate, în special prin prisma gradului de implicare directă și indirectă a omului prin activitățile sale. Rezultatul prezenței umane în acest spațiu constituie o sumă de consecințe pozitive, dar mai mult negative. Printre elementele scoase în evidență și analizate de acest studiu se numără dinamica peisajului geografic, specificul geografic, aspecte istorice, fenomene de risc și hazarde etc. Partea cea mai consistentă este legată de analiza reliefului.

În primul capitol am descris poziția geografică a bazinului Teslui, încadrarea în teritoriu dar și limitele sale, amintind puțin și aspecte din punct de vedere genetic.

În cel de-al doilea capitol am vorbit doar despre generalități ale Râului Teslui (vârstă, obârșie, vărsare, lungime, afluenți etc.), sectoarele de scurgere și am amintit despre caracteristicile văii Teslui.

Capitolul trei tratează problema dinamicii și evoluției paleogeografice a zonei prin studii asupra neotectonicii, genezei, litologiei și caracteristicilor tectonice.

Cel mai dens este capitolul patru, unde este analizat relieful zonei. Trăsăturile generale ale câmpiei și piemontului, sistemele de văi și de interfluvii majore, morfodinamica versanților și evoluția acestora sunt toate aspecte tratate în acest capitol.

În cel de-al cincilea capitol am vorbit despre importanța climei și influențele acesteia asupra bazinului prin precipitațiile atmosferice, circulația vântului, temperatura aerului și fenomene meteo extreme.

Apele curgătoare de suprafață și de adâncime (subterane), sunt subcapitolele care alcătuiesc următorul capitol. Aici am tratat aspecte ale poluării apelor.

În capitolul șapte am scris despre biogeografie (vegetație, faună), iar în ultimul capitol am studiat fenomenele de hazard și de risc ale zonei Bazinului Teslui.

Doresc a mulțumi și a-mi exprima întreaga recunoștință față de domnul Lect. univ. dr. Curcan Gheorghe, sub îndrumarea căruia am putut realiza această lucrare. Golurile și neajunsurile conținutului nu ar fi fost umplute fără sprijinul dumnealui, lucrarea fiind una rigidă și incompletă. Mulțumesc încă o dată pentru experiența, profesionalismul și disponibilitatea domniei sale.

CAPITOLUL I

AȘEZARE GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE

BAZINULUI HIDROGRAFIC

1.1. Poziția gegrafică

Bazinul hidrologic al Tesluiului face parte din bazinul Oltului și se întinde pe o suprafață de 603 km². Tesluiul este ultimul afluent mai important al Oltului. Bazinul Teslui se poziționează în sudul țării, drenând Piemontul Oltețului cu Câmpia Olteniei.

Izvorăște în Dealurile Amaradiei (Dealul Cioroiești) din comuna Goiești. Suprafața bazinului se suprapune jumătate piemontului Oltețului și jumătate Câmpiei Olteniei. Râul Teslui se varsă în Olt după ce străbate 94 km (dintre care 52 km în Piemontul Oltețului și cealaltă jumătate în Câmpia Olteniei).

Figura 1.1. Satul Gruița, primul traversat de Râul Teslui.

Din punct de vedere genetic, bazinul aparține Platformei Moesice. Caracteristicile geomorfologice sunt specifice. În partea de sud a Piemontului Oltețului predomină zone interfluviale mai fragmentate. Văile sunt mai strâmte, mai adânci și o energie a reliefului de aproximativ 100 de metri. În general, aici terasele apar izolate. În câmpie, elementul caracteristic îl dau văile.

Regimul de alimentație și scurgere a Tesluiului și a afluenților lui este determinat de prezența cursului superior în Piemontul Oltețului. Hidrografia are ca sursă de alimentație hidrografică pluvio – nival.

Sunt prezente diferențe mari între debitul maxim si cel minim; vara, când precipitațile sunt scăzute, determină ca pe unele porțiuni ale albiei să nu fie deloc apă, iar primăvara, când ploile se suprapun cu topirea zăpezilor, fac ca apa să iasă din albie acoperind lunca și provocând până și inundații.

Condițiile pedogenetice din cuprinsul bazinului Tesluiului (relief, climă, material parental, vegetație) au fost favorabile formării și dezvoltării următoarelor tipuri de soluri: brun – roșcate, vertisoluri, soluri neevoluate (aluviale), soluri hidromorfe.

1.2. Limitele bazinului Tesluiului

Dealul Cioroiești (253 m altitudine) din Piemontul Oltețului este locul de unde izvorăște Tesluiul. Cu o ușoară abatere spre E, el curge pe o direcție NV- SE, o curgere asemănătoare râurilor din acea zonă.

Dealul Muierii are un caracter simetric cu versanți abrupți pe o parte și pe alta și este o unitate reprezentată de masivitate prin văile Amaradiei și Geamărtălui. Dealul Muierii este sectorul unde își dezvoltă Tesluiul cursul superior și reprezintă porțiunea dintre Amaradia și Geamărtălui. Aici, prin fenomenul de eroziune, se dezvoltă văile Tesluiului.

Lățimea interfluviului din zona de obârșie a Tesluiului este de aproximativ 500 m având în stânga și dreapta la distanțe de aproximativ 2000 m distanță din acest punct Valea Amaradiei și Valea Geamărtălui. Valea Tesluiului a avut un rol important în gradul de fragmentare a reliefului înaintând regresiv, disecând interfluviul în două culmi.

Încă din zona de obârșie, Tesluiul își arată bine limitele bazinului hidrografic, încadrându-se între bazinul Amaradia – Jiu și bazinul Geamărtălui – Olteț. Caracterul văilor este unul de paralelism, însușire pe care o regăsim la majoritatea râurilor din acest sector.

Limita de vest are ca repere interfluviul Amaradia – Jiu și Teslui, înălțimile maxime fiind situate pe Dealul Popeștilor, Dealul Muierii. Această limită este destul de îngustă, interfluviul având doar câteva sute de metri. Acest fenomen este determinat de dinamica regresivă în dezavantajul interfluviului, a văilor secundare afluente ale Tesluiului și nu în ultimul rând înclinarea spre vest a Piemontului Oltețului.

Către sud, rețeaua de văi secundare ale Tesluiului de pe partea dreaptă capătă o mai mare dezvoltare. Pe suprafața Câmpului Leu – Rotunda, bazinul hidrografic al Tesluiului capătă o extindere vestică mai mare, astfel că limita pe care acesta o are cu Valea Jiului se apropie mult de estul Craiovei; interfluviul capătă aspect plat, cu o ușoară zonă de lăsare către sud, sud – est. Extinderea se face prin numeroase văi, care măresc ramura vestică a bazinului Tesluiului și dezvoltă și mai mult caracterul asimetric al acestuia.

În această zonă interfluviul se apropie foarte mult de Valea Jiului; el urmărește aproximativ drumul ce leagă localitățile estice Craiovei: Cârcea – Coșoveni – Leu. Înălțimile coboară lent de la 180 metri catre 165 metri.

Interfluviul se dezvoltă apoi în Câmpia Caracalului, făcând ca limita sudică a interfluviului cu Pârâul Caracal să fie trasată cu greutate. Direcția de curgere aproximativă a acestuia este vest – est, dezvoltându-se paralel cu Valea Tesluiului. Aici, limita bazinului hidrografic urmărește aproximativ localitățile: sudul Ciocănești – nordul Caracalului – Fărcașu de Jos.

Altitudinea nivelului interfluvial coboară de la aproximativ 150 metri la aproximativ 70 metri în zona de confluență.

Limita estică este dată de interfluiviul Geamărtălui – Olteț cu Tesluiul. Bazinul Tesluiului prezintă o dezvoltare mai redusă a rețelei hidrografice pe latura stângă. Malul drept al Tesluiului, abrupt, urcă adesea până în cumpăna apelor; văile dezvoltate de Teslui pe partea stângă sunt reduse numeric; în schimb, bazinul Oltețului și-a dezvoltat foarte mult rețeaua de văi secundare afluente prin eroziune regresivă în detrimentul interfluviului cu Tesluiul.

Valea Potopinu (aparținând bazinului Tesluiului) se găsește la o depărtare minimă de 0,2 km de Valea Bobului (ce aparține bazinului Oltețului). Altitudinile cele mai mari sunt cuprinse în Dealul Muierii (latura estică a acestuia, Dealul Colunu (230m), Dealul Ciupuria, Dealul Voineasa, Dealul Drăgotești.)

Interfluviul Teslui – Geamărtălui – Olteț, pornește din Dealul Muierii. Până la Pielești, altitudinea coboară de la 250 m la 90 – 100 m. Interfluviile se continuă către localitatea Teslui; în acest sector interfluviul are aspectul unei culmi neîntrerupte, fără văi secundare numeroase; altitudinea interfluviului în acest sector coboară cu doar 50 m. Valea Tesluiului descrie aici un curs aproape paralel cu cel al Oltețului a cărui vale se găsește la numai 6 – 7 km de Valea Tesluiului.

Cursul inferior al Tesluiului are o direcție aproximativă vest – est. Tesluiul își dezvoltă aici singurul afluent mai de seamă – Pârâul Potopinu. Împreună cu acesta, Tesluiul formează limita interfluviului în partea de nord cu Oltețul și Oltul.

Figura 1.2. Confluența Tesluiului cu Oltul în zona Cezieni

CAPITOLUL II

CARACTERISTICI GENERALE ALE RÂULUI TESLUI

VALEA TESLUI

Râul Teslui străbate și face parte din unitățile Piemontului Oltețului și Câmpiei Olteniei. El este cel din urmă și de seamă afluent de pe partea dreaptă al râului Olt.

Tesluiul se înscrie în bazinul Tesluiului care face parte la rândul său din bazinul Oltului. După ce parcurge o distanță de 94 de km de la locul de obârșie (Dealul Cioroiești) se varsă in Olt în apropiere de Caracal (Fărcașele).

Figura 2.1. Locul de obârșie al Tesluiului Figura 2.2. Izvorul Tesluiului

Fiind afluent de ordinul I al Oltului are o lungime totală de 110 km, izvorăște de la o altitudine de 245 m și se varsă la o altitudine de 71 m. Tesluiul se înscrie în categoria râurilor cu cele mai line profile longitudinale împreună cu râurile Topolog, Olteț și Bistrița.

Cele mai mici pante medii pe râurile din bazinul Olt le au râurile: Canalul Oporelu cu 1,0 ‰, Teslui 1,6 ‰ și Iminog 2,8 ‰. Gradul de sinuozitate a râurilor relevă faptul că nici un râu în stare naturală a albiei nu are curs rectiliniu, deoarece procesele ce acționează pe timpul evoluției albiilor, conduc la deformări și direcționări imprevizibile în timp.

Sinuozitatea albiilor (meandrarea) este raportul dintre lungimea reală pe cursul albiei (L, km ) și lungimea liniei drepte ce unește punctul de izvor și cel de vărsare în emisarul superior. Râul Teslui are coeficientul de sinuozitate de 1,53 ( Ks ). ,,Un râu este atât de liber, încât nu poate accepta o albie dreaptă”

O asimetrie de dreapta destul de disproporționată este prezentă in bazinul Tesluiului și Topologului.

Suprafața și asimetria bazinului Teslui: Repartiția suprafeței pe dreapa 403 km pătrați, 70,8 % din F. Repartiția suprafeței pe stâanga 166 km pătrați, 29,2% din F.

Bazinul Tesluiului are un număr de 2 cursuri de apă codificate și o lungime de rețea hidrografică de 12 km. Densitatea rețelei hidrografice este de 0,44 km/km pătrați iar suprafata fondului forestier de 39 km pătrați.

Valea Teslui este cu mult mai mică decât valea Oltețului și copiază direcția acesteia, însă la o depărtare de 6 – 7 km spre sud-vest și sud de ea. Tesluiul este ultima vale mare cu care se termină spre sud bazinul hidrografic al Oltului.

Ajuns în acest punct, Tesluiul începe să se arcuiască spre SE și E. Ca urmare, între Munteni și Ghercești, râul curge în diagonala manifestând o tendință tot mai accentuată de deviere spre stânga. Acest lucru se observă și la alte râuri și se datorează liniilor de fractură ale fundamentului Platformei Moesice care a influențat fizionomia rețelei hihrografice.

Începând de le Robănești valea Tesluiului se lărgește, iar terasele apar destul de clar,fie sub formă de umeri, fie ca suprafețe întinse. Valea Tesluiului prezintă în câmpie aceeași asimetrie ca și cea a Oltului , văile de pe partea dreaptă fiind mult mai lungi și mai numeroase.

Figură 2.3. Exemplu de albie

Cumpăna apelor pe partea stângă a Tesluiului se afla la numai 0,5 – 1 km depărtare de malul stâng, iar cea de partea dreaptă, începe de cca. 5 km și ajunge pâana la 15 km distamță spre vest. Valea Teslui este în general o vale adâncă, cu maluri înalt, cu meandre adâncite și uneori chiar duble, și cu terase ce apar pe alocuri în mod fragmentar.

În valea Tesluiului se poate observa foarte clar morfologia pe care o creează apele scăzute și cele crescute. Primăvara, mai ales, apele Tesluiului ied din cuprinsul văii minore și inundă lunca erodând fruntea teraselor și chiar a câmpurilor. În acest fel se poate explica aceste forme de relief care nu pot fi întelese doar prin prezența firului prezent de apă.

Valea Tesluiului străbate în cuprinsul Câmpiei Olteniei patru regiuni deosebite ca mod și timp de formare:

De la Robănești până în dreptul satului Preajba de Pădure.

De la Preajba de Pădure și până la 2 km est satul Cezieni, ea trece în cuprinsul terasei Voineasa Mică.

De aici până la marginea de vest a satului Reșca, valea Tesluiului se dezvoltă pe terasele Oltului.

De la Reșca până la Stoienești, unde se varsă în Olt Tesluiul curge în lunca acestuia.

Așadar patru regiuni de vârstă diferită: prima este câmpul, de vârstă Günz sau mai veche. A doua , terasa Voineasa Mică de vârsta Mindel. A treia terasa Caracal (Riss) și terasa Hotărani (Würm). Iar a patra lunca de vârsta cea mai nouă – Würm III sau cea actuală.

Această constatare nu este lipsită de însemnătate pentru însași vârsta văii Tesluiului, după cum se va vedea din descrierea teraselor.

a) Lunca apare în mod deosebit. De la Robănești și până la Drăgoiești ea se menține în medie de la 1 km lățime ajungând în unele locuri chiar la 2 km. De aici și până la Viișoara lunca Tesluiului are caracterul unui culoar strâmt 2 – 300 metri. Același lucru se observă și mai în aval.

Între Bondrea și Cezieni este cazul cel mai tipic din care se poate vedea raportul stâns care exista între formele create de nivelul apelor crescute și cel al apelor scăzute.

Lunca are formă meandrată ca și albia actuală a Tesluiului. Ea este rezultatul apelor crescute. În cuprinsul câmpiei apele Tesluiului parcurg cca. 65 km și coboară de la 140 metri cât au la Robănești, până la 65 metri cît au la vărsare în Olt. Panta este de cca. 0,70 m/km.

Caracterul meandric actual se datorează acealei pante mici, iar cel din trecut mai ales datorită oscilării nivelului de bază.

b) Terasele Tesluiului sunt în număr de patru și apar bilateral, însă nu în mod continuu, ci fragmentar, de aceea valea are un carcter asimetric alternativ. Cea mai clară prezentare a teraselor se află pe partea dreaptă. Apariția teraselor pe unul din maluri are cosecințe și în geografia populației. Centrele populate apar în cea mai mare parte pe terase și foarte puțin în luncă.

Terasa Cezieni, cu altitudine relativă de 27 – 30 metri, este cea mai înaltă treaptă care se întâlnește în Valea Tesluiului. Ea apare mai ales de la Viișoara Moșeni spre aval și este bine dezvoltată în zona Cezieni.

Determinare vârstei teraselor Tesluiului se poate face cu ajutorul profilului de la Boanța, care arată că terasa Coșereni nu poate fi mai veche sau mai nouă decât Würm I. Normal ce se află deasupra acestei terase trebuie să fie mai vechi iar ce este sub să fie mai nou. În felul acesta se poate spune că terasa Cezieni este din Riss iar terasa Dobrosloveni din Würm II. Nu numai poziția acestor două terase față de terasa Coșoreni, dar chiar înălțimea relativă a lor ne duce la același rezultat.

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA PALEOGEOGRAFICĂ A ZONEI

Bazinul Teslui se află găzduit în marea sa parte pe Platforma Moesică și pe platforma Depresiunii Getice.

3.1. Caracteristici tectonice

O serire de mișcări a favorizat crearea a unor structuri cu amplitudini diverse, care au afectat Cuverturile sedimentare ale Depresiunii Getice. Caracterul de mobilitate a Platformei Valahe a fost dobândit prin unele procese cu o intensitate apreciabilă în timpul paleozoicului (discordanțe, înclinări cu valori de până la 50 grade, magmatism intrusiv și efuziv, diapire argiloase incipiente.)

Din punct de vedere tectonic, bazinul Tesluiului face parte din Platforma Moesică. Soclul platformei Câmpiei Olteniei este de origine hercinică, iar sedimentele superioare sunt de origine carpatică. Sedimentele datează din mezozoic și din pleistocen.

În lunci, acestea sunt foarte recente, datând din holocen. Stratele din jurasic și cretacic conțin zăcăminte de petrol. Cuvertura de loess acoperă îndeosebi câmpiile tabulare, ajungând pe alocuri să aibă o grosime de 40 m. Pe alocuri întâlnim dune de nisip.

La începutul cuaternarului, depresiunea a fost colmatata și ușor înclinată. Retragerea treptată a Lacului Getic, a cărui secare s-a terminat în valea Oltețului, a contribuit la adâncirea râurilor, care au îndepărtat în bună măsură cuvertura piemontană a pietrișurilor de tip Cândești.. Sub acțiunea factorilor exogeni modelatori au apărut și s-au dezvoltat ogașe și ravene. La zi apar numai formațiunile levantine cuaternare, formate din argile, nisipuri și pietrisuri cu structură fluvio-torențială, acoperite de depozite löessoide (luturi nisipoase).

Aranjamentul tectonic al Piemontului Oltețului s-a construit în principal în timpul mișcărilor moldavice din Sarmațianul inferior – mediu. Aceste mișcări au antrenat și fundamentul, fapt dovedit prin existența unor falii majore.

În cuprinsul Câmpiei Olteniei, mișcările cuaternale au fost indicate în linii generale de N. Plopșor, P. Coteț, I. P. Voitești, după analiza morfostructurii reliefului. V. Mihăilescu a semnalat o serie de mișcări locale, indicate de convenrgențele rețelei hidrografice. Analiza sistemelor de văi și interfluvii, a profilelor longitudinale ale văilor și teraselor au evidențiat sectoare de ridicare și lăsare.

3.1.1. Litologie

Platforma Valahă prezintă la suprafață depozite cuaternale, expuse proceselor de eroziune; în ariile cu eroziune intensă de pe versanți, depozitele pot fi mai vechi. Cunoașterea în profunzime a structurii litologice a platformei s-a putut face cu ajutorul forajelor. Acestea s-au efectuat începând cu 1950. La acestea se adaugă numeroase cercetări la care au contribuit: I. Ionescu Argetoaia, G. Murgoci, I. P. Voitești, P. Coteț.

Câmpia Română face parte din regiunea pedogeografică, dunăreană pontică, ce constituie una din marile unități de acest gen din țară. Se desfășoară în sudul și sud-estul țării noastre. Pe cea mai mare parte din suprafața câmpiei se află molisoluri, apoi argiluvisoluri și numai pe areale mici soluri ce aparțin altor clase.

Evoluția stadiului de geosinclinal se poate urmări începând din Proterozoicul superior. Depozitele acumulate au fost metamorfozate regional în timpul orogenezei baikaliene, după care a avut loc magmatismul plutonic de la sfârșitul orogenezei care a dus la formarea corpului granitoid din zona Balș-Optași-Slatina: granite (Balș-Priseaca), granodiorite (Dioști), diorite ( Dioști, Slatina, Balș), meladiorite ( Leu, Balș).

Soclul. Structura acestuia a fost pusă în evidență prin forajul Mogoșești-Străjești situat pe înălțimea Leu-Balș-Optași. Acesta este format din granite, granodiorite, gabrouri, diorite. În Cuaternarul mediu apar noi afluenți, între care și Tesluiul. Au loc acumulări sedimentare. Rețeaua hidrografică se lărgește cu noi afluenți: Desnățui, Teslui. Procesele fluviatile determină acumulări de pânze de pietrișuri și nisipuri, modelează relieful sub formă de terase (terasa Cezieni pe Teslui).

Suprafața Câmpiei Olteniei s-a format sub acțiunea unui sistem de falii care a străbătut toată Câmpia Română. M. Drăghiceanu analizează rețeaua hidrografică și direcția de scurgere a apelor. El atribuie direcția de scurgere a râurilor unor cauze tectonice. V. Mihăilescu a semnalat și el o serie de mișcări locale de coborâre, indicate de el ca arii de convergență a rețelei hidrografice.

3.1.2. Geneză

Geneza și evoluția au avut ca punct de pornire mai mulți factori: mișcări tectonice, condițile climatice, eroziunea și acumularea. Dinamica mișcării tectonice a fost dovedită de situarea formațiunilor detritice lângă depozitele fine și de precipitare chimiă.

Fundamentul gazdă al bazinului Tesluiului (fundamentul Valah), a fost ținta unor mișcări de vasculare ce au fovorizat apariția transgresiuni și regresiuni reflectate în existența mai multor cicluri de sedimentare.

L. Ioneși subliniază în lucrările sale cele patru cicluri de sedimentare în dinamica și evoluția litologică (Ciclul Cambrianului, Ciclul Permian Triasic, Dogger– Senonian, Badenian până în Pleistocen).

1. Ciclul Cambrianului conține cele mai vechi depozite și este primul ciclu de sedimentare. Sfârșitul său se află în Wesphalian. Reprezentativ acestui ciclu este stratul acumulat de marne (gresii și argile). D. Beju a fost printre primii care au avut o contribuție însemnată la datarea depozitelor.

2. Ciclul Permian – Triasic are cele mai mari grosimi de până la 5 km. Reprezentativ acestui ciclu este culoarea roșiatică în principal compus din roci saline, carbonatice și epiclastice.

3. Ciclu de sedimentare Dogger – Senonian se manifestă în mare parte celui anterior din punct de vedere al rocilor adăugându-se gips și anhidrit. În acest ciclu se remarcă evoluția ca arie de denudație a Platformei Valahe.

4. Al patrulea ciclu își începe activitatea în Badenian și este reprezentat de apale care au coborât mult spre sud. Depozitele arată destul de clar etapele de dezvoltare ale reliefului.

În Neogen, orogenul carpatic care este într-o continuă înălțare alimentează și ajută ca platforma Valahă să evolueze ca suprfață de sedimentare.

Retragerea Lacului Getic de est are loc la sfârșitul Pliocenului; în același timp se manifestă și dezvoltă eroziunea fluviatilă. Odată cu începerea preluării terenului de către suprafețele uscatului în detrimentul suprafețelor acvatice începe propiu zis hidrografia din Câmpia Olteniei.

Râul Teslui își construiește cursul în perioada cuaternară prin procesele reprezentative. (eroziune și acumulare). Riss este faza cu cea mai bogată activitate a rețelei hidrografice. În această fază râurile de mărime medie din Oltenia, totodată și Tesluiul, își capătă cel mai bine imaginea. Acest lucru a fost pus în evidență prin analiza depozitelor de terasă, a profilelor transversale ale râurilor.

3.1.3. Neotectonică

Mișcările tectonice nu au fost constante în timp și nu au avut aceeași intensitate pe întreg teritoriul tării. Orice mișcare de înălțare este însoțită de mișcări de coborare, întrucât mișcările neotectonice au un caracter compensatoriu. Mișcările neotectonice din Carpați au contribuit la intensificarea eroziunii, realizându-se dezvoltarea bazinelor hidrografice din Oltenia până la stadiul pe care îl cunoaștem astăzi.

În unitățile de platformă, mișcările epirogenetice se manifestă și prin înălțări și coborâri generate de soclul rigid. Înălțările sunt diferențiate în funcție de sistemul de falii care delimitează anumitele compartimente.

Pentru partea de nord a Podisului Moldovei se constată cea mai intensă mișcare de înălțare, valorile fiind de 2-4 mm pe an, pentru ca în partea centrală înălțările să fie de 1-2 mm pe an, tinzând spre 0 în sudul Podișului Moldovei, iar la trecerea spre Câmpia Română se constată o mișcare compensatorie de coborâre.La nivelul Câmpiei Române înălțările au fost ceva mai reduse, atingând 2 mm pe an în sudul Câmpiei Române și ceva mai mici la trecerea de la unitatea de platformă la cea de orogen.

Platforma Valahă :

– Situată în partea de S a României, fiind practic extensia N a platformei Moesice .

– Acestei platforme îi corespunde ca forme de relief: Câmpia Română și partea de sud a Podișului Piemontan Getic. Ca și în cazul Platformei Moldovenești, fundamentul este scufundat, având o înclinare progresivă de la S spre N, partea terminal nordică fiind situată la mare adâncime în cazul așa numitelor avanfose carpatice.

– Fundamentul este constituit din roci metamorfice puternic metamorfozate de vârsta precambriană, străbătut de incluziuni granitice. Acest fundament s-a constituit în orogeneza baikaliană fiind ulterior intens și fragmentat tectonic.

– Cuvertura de sedimentare s-a depus în câteva mari cicluri începând din Silurian continuând cu unele discontinuități în Cuaternar. Grosimea cuverturii sedimentare crește de la S spre N, în Sud spre Dunăre aceasta grosime fiind de câteva sute de m, iar la zi înflorind formațiuni de vârsta cretacică .

Înaintând spre N, grosimea sedimentarului de cuvertură crește, atingând 8000 – 9000 m, în timp ce la contactul cu celelalte unități de platformă, în partea de N – E a Câmpiei Române grosimea acumulativului este impresionantă: 17 – 18,000 m. Pentru relieful actual prezintă importanță doar depozitele care apar la zi, acestea fiind de vârsta Pliocen – Cuaternară, (S Pod.Getic) si de vârsta cuaternară (Câmpia Romană).

Astfel, merită a fi enumerate formațiuni de nisipuri și pietrișuri așa cum sunt pietrișurile de Cândești , nisipurile de Moștiștea la care se adaugă pe suprafețe mari în partea Central-Sudică și în restul regiunii depozite loeesoide si leoss-uri de vârsta cuaternară . Aceste formațiuni ating grosimi de 30 – 40 m în Câmpia Băraganului.

CAPITOLUL IV

ANALIZA RELIEFULUI

4.1. Trăsături generale ale piemontului

Zona piemontului din bazinul Tesluiului este o treaptă de trecere între Dealurile subcarpatice și Câmpia Olteniei. Piemontul Oltețului are o fațadă caracterizată în două trepte diferite; una mai înaltă situată în nord cu fragmentare accentuată și masive deluroase, urmată de treapta mai joasă în sud reperezentată prin slaba fragmentare, adâncimi mici ale văilor și prezența teraselor.

Observăm că în partea de nord altitudinile au volori de 400 – 500 metri (explicând existența versanților abrupți), scăzând în partea sudică la valorile de 200 – 300 metri, fiind prezente interfluvii plane. Sudul Piemontului Oltețului (Platforma Tughinului) găzduiește o bună parte din Bazinul Tesluiuilui.

Platforma Tughinului este una din colinele ce se află între Valea Oltețului și Amaradiei și este cunoscută și sub numele de Câmpia Tesluiului, deși râul are o influență destul de mică din punct de vedere genetic, fiind prezent doar cursul superior, dezvoltarea cea mai însemnată regăsindu-se în Câmpia Olteniei prin cursul inferior.

Pltforma Tughinului este slab fragmentată, orientarea văilor principale fiind NV-SE și au un caracter de culoare, spre deosebire de cele secundare cu o direcție V-E perpendiculară pe cursurile principale. Caracterul de platformă este dat de interfluviile alungite și plane cu lățimi de 3-4 km.

Se poate observa prezența argilelor roșii și depozitele leosseide, mai slab cei drept din cauza mișcărilor radiative care le-au îndepărtat, toate acestea aparținând formațiunilor cuaternare. Procesele de versant sunt mai slab prezente datorită pantei colinelor, care au o valoare mai mică de 3°.

Înclinarea suprafețelor se manifestă pe direcția nord- sud, altitudinile scăzând de la aproximativ 300 metri la 170 metri.

4.2. Trăsăturile generale ale câmpiei

Câmpia Romanați și o parte a Câmpiei Române, sunt unitățile asupra cărora se suprapune Bazinul Tesluiului. Partea nordică a acesteia Câmpia Leu – Rotunda se detașează de cea sudică, având caracteristici morfologice diferite. Ea este traversată de două văi: ale

Tesluiului și Oltețului ce fragmentează această câmpie aducând modificări destul de mari. Ele prezintă terase bine dezvoltate la apropierea de Valea Oltului.

Câmpul Leu – Rotunda este de origine fluvio – lacstră, cu acumulări de nisipuri, pietrișuri și argile care s-au depus succesiv. Mai târziu această unitate începe să fie modelată de agenții externi (sfârșitul Levantinului).

Procesele principale care au determinat prezenta înfățișare a reliefului au fost cele ale acțiunii de modelare prin acumularea eolianăm, eroziune și acumularea fluviatilă.

Ca urmare a acestor procese au apărut câteva elemente specifice; dunele de nisip, rețeaua de văi este completată de dezvoltarea crovurilor pe formațiunile loessoide, către zona de confluență cu Oltul (la N Caracal) tranziția spre relieful eolian determină rețele de văi paralele, limanuri fluviatile (Frăsinetul).

Repartiția altitudinilor

Atât cursul inferior cât și cel superior al Tesluiului se regăsesc pe suprafața Câmpului Leu- Dioști. Aceasta este puțin convex în partea centrală, dispus liniar în trepte către vest – către Valea Jiului, spre est – către Valea Oltului, spre sud către Valea Dunării.

Altitudinile cele mai mari se găsesc pe linia de contact a câmpiei cu piemontul la aproximativ 200 metri la est de Craiova și aproximativ 180 metri în apropiere de Balș.

Altitudinile situate pe interfluviul Teslui – Olteț, poartă denumirea de dealuri datorită caracterului masiv,neîntrerupt al culmilor : Dealul Ciupuria (181 metri), Dealul Fața Grindului (175 metri), Dealul Urieni (163 metri). Către est, altitudinile scad: Dealul Piscului (117 metri), Dealul Potopinului (103 metri). La est de Reșca, Tesluiul curge în lunca Oltului, altitudinile scăzând la aproximativ 75 metri. De aici, până către zona de confluență cu Oltul, pe aproximativ 6 Km, altitudinile scad la 65 metri.

Altitudinile scad și către sud, în nordul localității Leu acestea ajung la aproximativ 101 metri, la nord de Caracal ajungând la aproximativ 100 metri.

4.3. Sistemele de văi.

Bazinul Tesluiului este drenat de o rețea bogata de văi, care au luat naștere datorită rețelei hidrografice. Aceată rețea s-a exercitat în lungul văilor printr-o adâncire continuă și prin formarea de terase. Pe lungimea văii Tesluiului aceasta prezintă caracteristici morfologice diferite generate de cele două unități de relief pe care le străbate: Piemontul Oltețului și Câmpia Olteniei.

Lungimea Văii Teslui este de 94 de km și este ultimul afluent de seamă al Oltului de pe partea stângă. Tesluiul confluează cu Oltul în apropierea satului Fărcașele. Până în urmă cu câțiva ani, cursul inferior trecea pe lângă localitatea Stoenești. În urma lucrărilor efectuate de îndiguire a Oltului cursul Tesluiului s-a modificat și și-a redus lungimea cu peste 3,5 km.

Figura 4.1. Curs părăsit după lucrări de colmatare pe râul Teslui, zona Mischii.

Zona de vărsare a Tesluiului în Olt s-a schimbat în timp. În trecut, în zona localității Reșca cursul râului Olt prezenta o vale, iar în prezent Tesluiul curge (în cursul inferior) pe fostul curs părăsit al Oltului. Tesluiul ca și Oltețul au o asemănare în ce priveste direcția generală de scurgere, și anume direcția nord – sud.

Pe acest traseu Tesluiul prezintă schimbări de direcție: până la localitatea Mischii, Tesluiul păstrează aproximativ direcția de orientare nord- sud; de aici începe să se arcuiască către sud est și est: între Mlecănești și Ghercești.

Flancuri ușor înclinate și energia redusă sunt caracteristice zonei Dealului Cioroiești (253 metri), făcând ca Valea Tesluiului să fie modelată doar la apariția viiturilor. Văile nu prezintă apă în cea mai mare parte a anului. Bazinul de recepție se construiește ramificat alternativ pe cei doi versanți.

Figura 4.2. Cursul superior cu văi consecvente. Figura 4.3. Prăbușiri de mal în cursul superior (zona Cornetu)

În apropiere de localitatea Gruița, Tesluiul și-a modelat o vale cu caracter consecvent, unde apar deseori rupturile de talveg; văile secundare sunt dispuse subsecvent și sunt orientate nord sud.

În apropiere de Motoci albia prezintă stabilitate și un traseu conturat. Nivelul interfluvial, cu altitudine absolută de 250 metri, are o denivelare de 40. Ceva mai în aval se observă apariția fragmentară a teraselor ce trădează aspectul evoluat al văii.

Afluenții pe care îi primește în cursul superior, la nord de localitatea Motoci, sunt scurți și au un regim torențial: v. Balaurului, v. Corbului, v. Văratei, v. Tesluiețului. Direcția de orientare se menține de la nord spre sud. Adâncirea râului la nord de Motoci duce la apariția luncii.

Figura 4.4. Albia Râululi Teslui în apropiere de satul Motoci

Direcția de scurgere a Tesluiului și orientarea văii se schimbă spre sud – est în zona localităților Mlecănești – Ghercești, rolul tectonicii fiind ușor vizibil. Acest fenomen are la bază ca lucru declanșator linile de fractură ale fundamentului Platformei Moesice.

În zona localităților Pielești – Robănești piemontul ia contact cu câmpia și datorită structurii diferite ale celor două unități, sunt prezente devieri ale cursului, lărgirea tot mai accentuată a văii și terase tot mai evidente.

De la Reșca până la Fărcașele, Tesluiul curge în lunca unui curs părăsit al Oltului, iar în câteva porțiuni Tesluiul curge pe terasele Oltului.

De la satul Motoci și până la Fărcașele, Tesluiul capătă maluri înalte și meandre adâncite prezente în toate elementele văii. Prezența meandrelor ne arată panta de scurgere redusă a râului.

În albia Tesluiului apar diferite tipuri de meandre: meandre de vale, meandre compuse, meandre adâncite, meandre părăsite (belciuge). Aceste meandre prezintă meandre abrupte, cu sectoare în care acesta s-a adâncit cu până la 4 metri.

Figura 4.5. Albia Tesluiului în sectorul superior. Figura 4.6. Albia Tesluiului în sectorul inferior

Primăvara, ploile și viiturile asociate cu topirea zăpezilor fac ca apa să își iasă din albie inundând lunca râului. Acesta e procesul de formare a meandrelor adâncite. Așadar apele erodează fruntea terselor și a versanților. Actualele meandre sunt intr-un stadiu de avansare slab, cu un caracter simetric.

Pe fundul albiei minore au luat naștere renii și bancuri de nisip iar în cursul inferior apar deseori în cantități însemnate deșeuri (peturi, cioburi de sticlă, cauciucuri, bucăți de metal etc).

Bazinul hidrografic Teslui transportă cantități relativ importante de aluviuni. Geneza aluviunilor este legată de modelarea actuală a reliefului ce se caracterizează prin acțiunea agenților externi, iar intensitatea fenomenului este diferită în funcție de zonalitatea verticală, constituția petrografică, tipul de sol, învelișul edafic și nu în ultimul rând, de intervenția antropică. Materialele rezultate în urma modelării reliefului sunt antrenate și transportate în albiile râurilor, constituind principala sursă de aluviuni.

Figura 4.7. Blocdiagrama tipurilor de transport (după: Christopherson, 1994)

Transportul reprezintă procesul ce se desfășoară în permanență, de la obârșia râului până spre punctul de vărsare, condiționat de viteza și debitul apei, care variază de la un sector la altul al albiei minore. Însușirile dinamice al procesului de transport sunt influențate și de capacitatea de transport a apelor, care se referă la volumul de materiale care pot fi mutate într-un anumit moment și loc.

Transportul acestor materiale se poate realiza în mai multe ipostaze, și anume: în suspensie (se referă la materialele foarte fine deplasate cu ajutorul curenților), în soluție (realizat prin dizolvarea anumitor elemente în apa râului) și pe fundul apei (realizat prin târâre, rostogolire a materialelor cu dimensiuni mari).

Pe anumite sectoare Tesluiul își crează false terase de meandru care ar putea fi luată drept o terasă de albie majoră. Originea acestora se poate preciza prin identificarea structurii dintre aceasta și malul concav.

În unele sectoare, cursul râului a fost modificat prin îndreptarea și îndiguirea lui; acestea sunt zonele localităților Robănești, Preajba de Pădure și Farcașele – zona cursului inferior – sunt zone cu frecvente revărsări și mlăștiniri. Există sectoare în care Valea Tesluiului prezintă despletiri.

Figura 4.8.Lac de potcoavă în cursul mijlociu al râului, zona Mlecănești

Tesluiul parcurge cinci unităti morfologice diferite: prima în aria piemontană până în dreptul localității Robănești; aici Tesluiul își suprapune cursul pe Platforma Oltețului. A doua unitate , de la Robănești și până la Preajba de Pădure valea este săpată în cuprinsul Câmpului Dioști. A treia unitate, de la Preajba de Pădure și până la doi kilometri est de Cezieni, ea trece în cuprinsul terasei Voineasa Mică, aparținând Văii Oltețului. Al patrulea sector , până la Reșca Tesluiul trece pe terasa Oltului (terasa Hotărani). În ultimul sector Reșca – Fărcașele, Tesluiul curge în lunca Oltului.

Așadar, observăm prezența a patru regiuni cu vârstă diferită: câmpul și piemontu au aceeași vârstă, Grűnz. Terasa Oltețului ceva mai veche, Mindel. Terasa Caracal de vârstă Riss. Cea mai nouă este lunca Oltului de vârsta Wűrm III.

Lunca este elementul morflogic cel mai tânăr din tot complexul Văii Teslui, și ocupă o suprafață destul de mare în funcție de cadrul sectorului în care se află. Terasele destul de dezvoltate sau versanții cu o pantă foarte mare limitează extinderea luncii.

Panta mică din lungul luncii determină formarea meandrelor, într-un context cu ploi cu un caracter torențial. – 0,7 m/km (indicele de scurgere). Ele sunt puse în evidență la apropierea de localitatea Mlecănești, tot influențate de panta redusă. La apropierea intrării în satul Motoci lunca este mult mai bine evidențiată – 1,5 metri înălțime.

În acest sector Tesluiul devine stabil din punct de vedere al cursului. În urma inundaților repetate din ultimii 4 ani, s-au efectuat lucrări de adâncire a patului albiei, astfel încât pe unele sectoare inălțimea albiei atinge și 3 metrii. Se observă tendința de lărgire a albiei în zona comunei Ghercești, cu valoarea de 500 metri.

Lunca capătă o lățime considerabilă în apropierea confluenței cu Oltul, iar mai înainte în zona Pielești este mai îngustă. De la izvor la vărsare lunca are ingustări dar și extinderi în diferite sectoare. Tesluiul își construiește cursul în lunca Oltului. Meandrele existente în albia minoră se devază și la nivelul luncii.

Figura 4.9. Luncă largă în apropierea localității Mlecănești

Grinduri, grădiști sau zătoane sunt întâlnite în lunca sectorului mijlociu. Toate aceste obstacole favorizează apariția despletirilor și duc la îndividualizarea ostroavelor. În timpul inundaților se formează sedimente și aluviuni în sectorul luncii. Lunca deține grinduri și forme de grinduri, determină un microrelief specific. Tot în sectorul luncii se întâlnesc brațe părăsite, care datorită excesului de umezeală sunt pline cu apă. Sunt prezente și acumulații de argilă cenușie.

Reniile au ca mod de formare, depuneri de pietriș și nisip pe malul convex al meandrului, cu extindere spre concavitatea meandrelor. Ele apar ca niște planuri ușor înclinate, prunduite, care trec pe nesimțite sub apă.

De reținut este că grindurile nu se pot forma în porțiunile cu pantă mică sau pe un curs cu caracter torețial. Ele se formează în luncile cu pantă mică și cu viteyă de scurgere mică. De obicei ele se formează în apropierea confluenței cu alte râzuri. Sunt în cea mai mare parte formate din aluviunile fine purtate în suspensie de către râu.

Figura 4.10. Renii în malurile convexe ale Tesluiului zona Urechești

Terasele Tesluiului sunt în număr de patru și apar pe ambele părți. Ele nu prezintă continuitate ci apar alternativ, fragmentate, mai ales în zona piemontană. Cea mai clară dispunere a teraselor apare începând de la localitatea Drăgotești și până la Reșca.

4.4. Sisteme de interfluvii majore

Interfluviul Jiu – Olt se suprapune Câmpului Leu – Rotunda. După modul de acțiune și modelare a apelor acesta este de vârstă cuaternară, iar după suprafața uscatului de vârstă Levanină. Interfluviul apare ca un dinte alungit spre sud, mărginit aproape în totalitate de văile râurilor (puțin mai slab în partea de S-V): în est Valea Oltului și a Oltețului, în vest Valea Jiului, în sud Valea Dunării.

Figura 4.11. Interfluviile din Câmpia Olteniei

Câmpul se întinde dpre nord până la o linie care pleacă de la Cârcea și trece prin Robănești, Mărgăritești și Balș. Singura vale mare care fragmentează suprafața Câmpului Leu – Rotunda este Valea Tesluiului. Altitudinea maximă a suprafeței câmpului se găsește între 110 – 170 metri. Ea scade de la NV spre SE, precum și de la vest la est.

Cumpăna apelor prezintă un mers anormal. Este cu mult mai apropiată de valea Jiului și mai depărtată de vale Oltului. Procesul de înaintare prin eroziunea regresivă duc la extinderea teritorială a bazinului hidrografic, cu străpungerea cumpenelor de apă intermediare. Acest lucru determină coborârea înălțimilor proeminente și ridicarea prin aluvionare a porțiunilor joase.

Unii specialisti declară ca râul Amaradia poate în viitor sa curgă pe actualul curs al Tesluiului. Lunca Tesluilui în jumătatea de nord se află la distanțe de zeci de metrii față de lunca Amaradiei, iar tendințele de erodare a malului drept par a se accentua. Acest fenomen se datorează mișcărilor tectonice din Cuaternar.

Văile afluente Oltului sunt lungi și de un paralelism uimitor. Ele oglindesc direcția impusă hidrografiei minore de către vânt prin intermediul dunelor în primul rând ca și de ușoară înclinare a depozitelor levantine spre SE.

Câmpul Leu – Rotunda este modelat în principal, ca suprafață, prin trei procese: eroziune, acumulare fluviatilă și acumulare eoliană. Anomalia morfologică și-a găsit o explicație plauzibilă în strucura de fundament din regiunea Leu – Balș, unde ing. N. Socolescu a indicat pe cale geofizică o bombare (dom).

În momentul de față, interfluviul Jiu – Olt se află într-un stadiu de adâncă fragmentare în partea nordică, unde energia reliefului este de aprox. 30 – 50 metri. iar în sud ajunge la doar 5 – 10 metri. Rețeaua de văi are orientarea NV – SE: Amaradia, Teslui, Geamărtălui; iar văile secundare au orientarea vest – est. Colectorii râurilor din această unitate sunt Jiu în stânga și Olt în dreapta.

4.5. Versanții – morfodinamica și evoluția acestora

Sectorul în care se resimte cel mai bine procesul de modelare este cel al versanților. Suprafețele plane și într-o proporție mai mare suprafețele de versant sunt supuse proceselor de pluviodenudare, eroziune liniară, eroziunea în adâncime. Factorii care acționează la acest fenomen sunt: variațiile climatice, panta versanților, textura solului, asociația vegetală, rețeaua hidrografică, influențele antropice.

Variațiile climatice – este principalul agent de modelare.

În urma ploilor torențiale (primăvara și vara), corelate cu topirea zăpezilor, au loc cele mai accentuate procese de eroziune. Precipitațiile cad îndeosebi în anotimpul cald. Lunile cu valori mari în privința precipitaților sunt mai și iunie, iar cantitatea maximă de precipitații căzută într-un interval de 24 h a fost de 140 mm. Prezența averselor și caracterul local al acestora determină caracteristicile morfodinamicii versantului.

Deplasările în masă au ca principală cauză variațiile diurne și cele termice (îngheț – dezgheț), prezente în general la trecerea dintre anotimpuri. Zilele cu îngheț în acest areal este destul de mare, aprx. 90 – 110 zile. Vântul are un rol important deoarece transportă prticule fine de sol și le depune în funcție de direcție, în perioadele uscate și calde atunci când solul este sipsit de umiditate iar particulele pot fi ușor desprinse.

Panta versanților are un rol definitiv și este elementul care condiționează intensitatea procesului de eroziune. Viteza de scurgere a apei pe versant este direct proporțională cu indicele pantei. Cu cât panta este mai mare, viteza de scurgere a apei este mai mare, automat erziunea este mai intensă. În acest caz cantitatea de material dislocat și transportat este mai mare. Lungimea pantei este încă un factor important. Cu cât panta este mai mare debitul scurgerii precipitaților crește.

Textura solului influențează infiltrațiile și reținerea apei în sol dar și procesele de eroziune ale acestuia. La solurile argiloase, permeabilitatea este mai redusă, însă acestea pot reține apa. În perioadele de secetă se produc crăpături în solul argilos, care constituie puncte de plecare pentru eroziunea în adâncime sau pentru declanșarea alunecărilor de teren. Solurile care au orizontul A mai gros, prezintă o rezistență mai mare la eroziune.

Tabel I: Gruparea solurilor în raport cu rezistența lor la eroziune.

Asociația vegetală care este specifică bazinului Tesluiului este silvostepa în cea mai mare parte și foarte puțin stepa în partea de sud. Se poate observa amprenta antropică în legătură cu terenurile arabile. Peisajul este transformat de către om în terenuri arabile în detrimentul pădurilor și al stepei și silvostepei. În unele zone oamenii au arata până aproape de cursul propiu – zis al Tesluiului.

Această inlocuire a terenurilor favorizează o eroziune mai intensă deoarece factorii de eroziune acționează diferit în funcție de textura solului și modul de folosire al terenurilor.

Tabel II: Valorile coeficientului de scurgere (după Richards și Frenert)

Cea mai bună protecție a solurilor împotriva eroziunii solului o au plantele perene iar cea mai puternică – plantele prășitoare.

TabeI III : Viteza medie de scurgere – după Pleșa I. (m/s)

Rețeaua hidrografică este prezentă cel mai bine în lungul văilor. Cu timpul apa a săpat în adâncime și a favorizat la formarea elementelor unei văi (terase, lunci, versanți). Actualul caracter al văii a fost modelat de acținea hidrografică intr-o perioadă mare de timp, paralel cu dezvoltarea reliefului de piemont și de câmpie.

Procesele de eroziune, transport și acumulare au fost facilitate de către biopedologie, tectonică și climă.

Amprenta omenească pusă prin diferite activități economice și nu numai asupra peisajului, a dus la modificarea echilibrului natural. Activitățile economice desfășurate de-a lungul timpului, cu intensificarea acestora mai ales în ultimul secol au transformat mediul producând un puternic impact asupra elementelor acestora.

Defrișările neraționale ale pădurii în secolul extinderii suprafețelor agricole sau a vetrelor de localități au activat procesele de eroziune ale solului, dar indirect și a celorlalți factori naturali ducând la scăderea fertilității solurilor și apariția de climate excesive manifestate prin aridizare sau, din contră, inundări ale zonelor de luncă. Fauna a fost puternic afectată scăzând drastic numărul de animale și specii (căprioara, fazan, rața sălbatică, iepuri, porci mistreți etc).

4.6. Tipuri de procese și repartiția lor geografică

Caracteristica principalelor procese de eroziune este energia redusă a reliefului și panta. În lungul văii Teslui procesul de eroziune este mai puțin rpezent.

Pluviodenudarea este acțiunea directă pe care o exercită apa provenită din ploi și topirea zăpezii asupra elementelor de la suprafața solului sau a rocilor cu care intră în contact. Forme de manifestare: izbire, spălare în suprafață, șiroire, torențialitate.

Eroziunea picăturilor de ploaie („splash erosion” în literatura americană) sau pluviodenudarea apare în momentul în care picăturile de ploaie, în căderea lor, lovesc (izbesc) suprafața solului, dislocând particule, pe care, însă, le transportă aerian pe distanțe mici, sub 1,5m. Acest proces are o importanță mai ridicată prin faptul că, prin acțiunea sa de dislocare a particulelelor, pregătește material care apoi poate fi preluat de scurgerea de suprafață.

Acest proces este mai activ sau nu în funcție de anumiți factori: viteza de cădere a precipitațiilor, cantitatea și durata ploii, dimensiunea stropilor de apă. Pluviodenudația nu doar că desprinde particulele dar este și un proces de transportare. Un alt factor foarte important de care depinde pluviodenudația este ,,covorul vegetal” care reduce foarte mult procesul de eroziune dar și de litologie (duritatea rocii, proprietatea solului).

Un teren acoperit cu pădure sau pajiște este imun în totalitate la procesul de pluviodenudație. Ploaia este întâmpinată de flunze, crengi, tulpini făcând ca picăturile de apă să se disperseze să se prelingă și să ajungă la sol fară putere de acțiune. Acțiunea de eroziune diferă la terenurile plantate în funcție de tipul culturilor și de stadiul de creștere al acestora.

De exemplu, pe un teren lipsit de vegetație procesul de pluviodenudație este la cotă maximă. O particulă desprinsă favorizează la rândul ei desprinderea altei particule. Panta este un element de care depinde transportul elementelor desprinse.

Pe un teren cu panta mică particulele nu se deplasează doar puțin, mișcare în constând mișcarea de împroșcare a particulelor desprinse sub impulsul loviturii primite. În cazul terenurilor cu pantă mare deplaseara particulelor se face pe distanțe mari antrenând cantități mari. Efectele eroziunii pluviodenudare se observă în timp și determină teșirea movilelor sau a versanților scurți.

Eroziunea areolară

Această eroziune constă în deplasarea particulelor de pe suprafața solului prin diferite fenomene: topirea zăpezilor, scurgerea hidrică. Această eroziune (spălare) se datorează forței cinetice, căpătată de de ape prin scurgerea pe pante. Energia cinetică a unui corp aflat în mișcare este acea energie datorată mișcării (de translație) cu viteza v. Ea este egală cu lucrul mecanic necesar pentru a modifica (accelera) viteza corpului din repaus la viteza curentă v.

Ea se face simțită la pante cu valoarea mai mare de 3 grade, și este crește în intensitate odată cu panta. La pante mai mici de 2 grade eroziunea areolară (spălarea) este aproapre inexistentă.

Condițiile speciale geologice, de relief, climă, hidrografie, vegetație dar mai ales intervenția antropică care se întâlnesc în bazinul Tesluiului au dus la desfășurarea pe suprafețe oarecum extinse a proceselor de eroziune. Solurile sunt cele mai afectate de acest proces, cantități de material care provin îndeosebi din orizontul fertil fiind transportate spre baza versanților.

Din punctul de vedere al condițiilor care favorizează instalarea eroziunii în suprafață, terenurile agricole situate pe pante mai mari de 5% sunt suprafețele cele mai expuse.

Pe lângă valoarea declivității, procesul de spălare este favorizat de condițiile climatice, torențialitatea precipitațiilor fiind caracteristică lunilor de vară, dar și de substrat. Cantitatea de sol spălat în timpul ploilor torențiale reprezintă între 82-98% din cantitatea totală de sol îndepărtat prin acest proces.

În cazul bazinului Tesluiului, rolul cel mai important în apariția și desfășurarea eroziunii solului este ocupat de modul de folosință al terenurilor și de tipul de vegetație care ocupă acele terenuri.

Cum cea mai mare parte a terenurilor este ocupată de pășuni și terenuri agricole, rolul acestui proces este puțin evoluat, observându-se o diferențiere în cadrul terenurile arabile (între plantele anuale: prășitoare și păioase, și plantele perene) în funcție de stadiul de vegetație care poate intercepta sau nu picăturile de apă de ploaie.

Eroziunea de suprafață ia valori însemnate pe terenurile în pantă cultivate nerațional, pe pășunile folosite abuzit, în plantațiile de vii și pomi fructiferi.

După aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991, revenirea la modul tradițional de cultură pe direcția deal-vale cât și fărâmițarea continuă a terenurilor, a favorizat o accelerare a eroziunii solului.

Eroziunea liniară

Eroziunea în adâncime și în special ravenarea reprezintă un alt proces prezent în bazinului Teluiului. Procesul de „eroziune liniară” apare în momentul in care scurgerea de suprafață(reprezentată prin șuvoaie sau șiroaie mari) se concentrează „în contextul creșterii energiei cinetice a scurgerii lichide și micșorării rezistenței substratului sau învelișului vegetal protector” (I. Ioniță, 2000).

Eroziunea în adâncime este un important proces geomorfologic prezent. Acest proces contribuie în proporție variabilă (26-75%) la formarea eroziunii totale. După cum am constatat în cazul eroziunii în suprafață cea mai evoluată formă a sa este constituită din rigole mici, a căror dimensiuni ating până la 20 cm. Între rigola mică (formă a eroziunii areolare) și rigola mare (formă de unde începe eroziunea torențială) nu se poate face o distincție foarte clară și de aceea, aceeași autori consideră că „eroziunea în rigole este o tranziție între eroziunea în suprafață și cea în adâncime”, aceasta afectând îndeosebi terenurile agricole.

Acolo unde eroziunea in adâncime devine tot mai activă, adâncimea depășește 0,5 metri, dar ajunge și la 2-3 metri, apărând ogașele. De regulă ele au forma unor șanțuri cu secțiunile transversale sub forma literei „V”, și pot apărea atât pe versanți cât și pe fundul văilor. Ele se formează obișnuit pe terenuri cu pante mijlocii și mari (>5º), apariția și evoluția lor fiind favorizată de matricea nisipoasă a substratului dar mai ales de acțiunea antropică.

Desțelenirile, folosirea unor agrotehnici necorespunzătoare precum și sistemul defectuos de lucrare al pământului (aratul deal – vale și fărâmițarea parcelelor) au dus la apariția ogașelor dispuse paralel, de multe ori și pe terenurile care au o pantă de numai 2 – 3º.

Figura 4.12. Proces de eroziune și șiroiri pe versanți, zona Gruița

Acest fenomen de eroziune prin șiroire se poate produce fie într-un timp scurt (ploaie cu caracter torențial), fie într-un timp lung – ex. pe tot parcursul anotimpului de vară. Ravena reprezintă cea mai evoluată formă a eroziunii în adâncime. Ravenele de versant sunt asociate unor bazine de recepție mici și se formează în orizonturile A și B ale solurilor de aici și mai rar în orizontul C.

În general, adâncimea ravenelor de versant ajunge la câțiva metri iar viteza de înaintare variază între 1-1,5 m/an și 2,5 – 3 m/an. Viteza medie anuală de regresare a unor ravene discontinue, succesive oscilează între 0.42 – 1.83 m/an, cu o valoare medie de 0.92 m/an. Principalii factori de inițiere a ravenării sunt cei hidrologici (modul de organizare a scurgerii lichide sub formă de curenți concentrați) și cei litologici.

Deplasările de teren. Pe lângă eroziunea areolarăși eroziunea liniară, deplasările de teren completeazăevantaiul proceselor geomorfologice cu un rol esențial în morfogeneza reliefului bazinului Teluiului. Ele se desfășoară în principal datorită acțiunii forței gravitaționale și cuprind: alunecările, surpările și solifluxiunile. Un alt factor extrem de important în declanșarea și dezvoltarea alunecărilor de teren este reprezentat de influența condițiilor climatice

Conform lui D. Pujină (1997), până la valori ale precipitațiilor până la 590-600mm/an predomină producerea de prăbușiri, surpări, reactivări parțiale și alunecări superficiale.

Peste 600mm/an, s-a observat o generalizare a reactivărilor și declanșarea alunecărilor de mare profunzime. O importanță mare o are succesiunea de cel puțin doi ani cu valori supraunitare ale abaterilor pluviale.

De precizat că, majoritatea alunecărilor de mari proporții sunt vechi, stabilizate sau parțial stabilizate, putând fi legate fie de sfârșitul perioadei glaciare fie de faza atlantică cea care prin precipitațiile ceva mai ridicate ar fi putut duce la generalizarea procesului pe areale extinse prin dimensiuni apreciabile. Cea mai mare parte din alunecările active sunt de mici proporții cauza principalăfiind dezvoltarea râpelor torențiale.

Surupările sunt prezente în bazinul Teslui, în special pe malurile mai înalte de 2 metri. La baza versantului când debitul râului este mai mare și ptererea de eroziune crește apa sapă la baza versantului. Malul, neavând stabilitate, se surupă ori în albie ori la poalele versantului. Automat se formează un nou mal. O mare parte a materialului desprins este cărat de către apă în perioade cu debit mare.

Surupările lărgesc și mai mult albia Tesluiului,cel mai afectat fiind malul concav al meandrelor, unde eroziunea laterală lucrează mai activ. În albia Tesluiului, procesul este accentuat de structura argiloasă a depozitelor sedimentare.

Figura 4.13. Surupări în albia Tesluiului în zona Milești

În bazinul Tesluiului, aceste procese ocupă suprafețe reduse datorită pantei din cursul mijlociu și superior; absența vegetației pe suprafețele versanților, prezența apei în sol determinată de pânza freatică aproape de suprafață și panta de scurgere redusă care împiedică transportul rapid al apei și determină concentrări ale apei sau revărsări ale cursurilor, toate acestea sunt cauze care favorizează procese de deplasare în masă.

CAPITOLUL V

CLIMA ȘI PARTICULARITĂȚI ALE CLIMEI

Bazinul hidrografic Teslui aparține zonei Câmpiei Române, situat la vest de Olt. El se înscrie în climatul temperat – continental cu influențe mediteraneene. Se caracterizează prin temperaturi mai ridicate (medii anuale de circa 11,5°C ), precipitații ceva mai abundente (525–600 mm/an) și vânturi cu frecvențe și viteze mai reduse decât în celălalte subdiviziuni de rand similar Câmpiei Române.

Din punct de vedere climatic, zona colinara a Olteniei face parte din provincia climatica Cfax si Cfbx ( dupa Koppen) si se caracterizeaza prin ierni moderate, veri calduroase, cu un numar mare de zile tropicale, precipitatii in toate anotimpurile, dar cu indelungate perioade secetoase in intervalul iunie-iulie si uneori martie – aprilie. Temperaturile medii multianuale sunt cuprinse intre 10,0 si 10,8 C0 (tabel nr. 1), iar precipitatiile medii multianuale sunt cuprinse intre 523 si 672 mm.

Acțiunea conjugată a factorilor radiativi, dinamici și fizio-geografici generează condiții climatice care individualizează Câmpia Olteniei nu numai față de dealurile din nord, dar și față de restul Câmpiei Române. Astfel radiația solară globală inregistrează pe aprx. toată suprafața sa valori medii anuale de circa 125 kcal/cm² an.

Regiunea este supusă influențelor ciclonilor oceanici în semestrul cald al anului și mediteraneeni în cel rece când se fac simțite și influențele anticiclonului est-european. Bazinul Teslui se regăsește cel mai mult în zona de influență mediteraneană umedă. Așadar temperaturile sunt puțin mai ridicate ca în zonele estice.

Condițile climatice trebuie analizate nu numai din punct de vedere al poziției sau diferențierilor regionale, ci și din punct de vedere al înălțimii. Este e o diferență și se observă contraste între suprafețele piemontului, câmpului și văii. Acestea măresc umezeala atmosferică și crează un microclimat rece și umed; o serie de fenomene (bruma, ceața) sunt mai frecvente și au o durată mai mare.

De-a lungul văilor, circulația aerului îmbracă traseul lor. Evaporația este mai mare și temperaturile sunt mai mari pe versanții cu orientarea spre sud. În zonele cu suprafețe forestiere amplitudinea termică este iar mai mică, și precipitațiile cresc. Suprafețele forestiere nu ocupă o suprafață însemnată, și din acest motiv influențează prea puțin aspectul climatic, dar se poate vorbii de un micro climat, alcătuit de diferite topoclimate: topoclimatul de luncă, topoclimatul de vale, topoclimatul de culmi, de câmp, de pădure.

Aceste particularități se datorează în principal poziției geografice a Câmpiei Olteniei.

5.1 Precipitațiile atmosferice

În Bazinul Tesluiului, precipitațiile atmosferice constituie, sub aspect hidrologic principala sursă de alimentare a râurilor și a apelor subterane.

În timpul sezonului cald, alimentarea are loc direct și rapid, în timp ce pe durata sezonului rece, alimentarea râurilor se face numai din sursele subterane (acviferul freatic), și într-o măsură mai redusă din ninsori. Durata de alimentare din apele subterane este extrem de variabilă de la un an la altul, în funcție de perioadele de secetă ce se succed în timpul anului.

Poziția geografică a poziției Olteniei joacă un rol determinant asupra particularităților climatice ale acestuia. Astfel bariera montană din nordul și nord-vestul acestui teritoriu, la care se adaugă caracteristicile reliefului (altitudine, orientarea, panta versanților) și prezența vegetației forestiere constituie, constituie principalele cauze care conduc la o repartiție foarte diferită în spațiu și în timp a precipitațiilor atmosferice. Pe ansamblul teriroriului Olteniei, cantitățile medii anuale, sezoniere și lunare de precipitații variază astfel:

– mai accentuat, de la nord la sud, în sensul căderii accentuate a altitudinii reliefului

– mai atenuat, de la vest spre est, ca urmare a slăbirii a circulației vestice a atmosferei.

Se poate observa cu ușurință o scădere pe longitudine a precipitațiilor în Oltenia: Bâlceș, 603,5 mm (aproape de izvorul Telui), și Caracal, 535,8 mm (apoape de vărsare).

Cocluzia importantă este că s-a făcut prezentă apariția unei tendințe de aridizare a climatului în Oltenia, indicată de micșorarea valorilor ,,normalei,, în ultimii 50 de ani, în următoarele limite:

– în zona Piemontului Getic, cu 50 până la 150 mm.

– în zona Câmpiei Olteniei, cu 60 până la 150 mm.

În mod surprinzător și inexplicabil oarecum, s-au înregistrat punctual și unele creșteri ale normalei precipitațiilor: – la Craiova, cu aproape 50 mm. Bazinul Teslui beneficiază cel mai mult de precipitații lichide. Distribuția precipitațiilor (mm) în cursul anului mediu multianual între anii 1881 – 2004 Craiova respectiv 1896 – 2004 Caracal ne arată volorile de 538,7 Craiova și 535,8 la Caracal. Se poate observa o ușoara scădere N-S.

În intervalul 1985 – 2004 la Caracal s-au înregistrat cele mai mari deficite de precipitații pe ultimii 20 de ani: Caracal, -80,2 mm, adică -14,9%

Precipitațiile cele mai reduse sunt în lunile de iarnă, cu media de 20 de zile cu ninsoare, stratul rămânând mai mult de 15 zile cu strat de zăpadă de aproximativ 50 cm. Din luna iulie, precipitațiile încep să scadă, la începutul toamnei acestea se situează sub valorile de 40 mm . În noiembrie, precipitațiile sporesc simțitor, marcând cel de-al doilea maximum de precipitații, cel de toamnă. Apariția celui de-al doilea maxim de precipitații de toamnă conferă climatului pentru această zonă atributele climatului de influență submediteraneană.

Tabel IV: Regimul precipitațiilor medii lunare.

Precipitații în cantități mari, căzute într-un interval scurs sunt cel mai adesea în luni le vară (iunuie, iulie) când ele cad sub formă de averse.

5.2. Circulația vântului

Vânturile cele mai frecvente și mai puternice ce bat în zona sunt Austrul și Crivățul. Austrul bate din vest și este un vânt uscat, care aduce vara și toamna secetă, iar Crivățul bate dinspre est și nord-est aducând iarna zăpada și valuri de frig.

Frecvența vântului dinspre NV ajunge la Craiova la 28%( în condițiile unui calm atmosferic de 26 % ). La Craiova și Caracal curenții dinspre est ajung la o frecvență anuală de peste 20-24 %.

Vântul în Bazinul Teslui bate din direscția vest și nord-vest, și datorită anumitor factori locali (orientarea văilor afluenților săi, suprafețe forestiere), se remarcă modificări în cadrul direcției. Circulația maselor de aer au o influență și o importanță mare, deoarece Câmpia Olteniei se află în zona de activitate a unor structuri barice ce se manifestă dinspre vestul Europei și nu numai, care influențează în funcție de proprietăți, precipitații, temeperatură etc.

Vântul din Europa de vest are o strânsă legătură cu anticiclonul azorelor, și are o activitate importantă în cea mai mare parte a anului. Destul de activ este în lunile de primăvară și vară, când aduce mase de aer polare maritime cu o umiditate mare și răcoare, aducând precipitații. Ele se pierd adoată cu înaintarea spre estul câmpiei. Aceste vânturi apar uneori și iarna, manifestându-se prin lapoviță, ninsori și ploi.

O circulație importantă este cea impusă de ciclonii mediteraneeni, având o intensitate și frecvență mai mare în vestul râului Argeș. Se manifestă prin pătrunderea de aer uscat și foarte cald dinspre Africa de nord și Peninsula Arabiei. În acest timp se ating valori ale temperturii, foarte ridicate (atunci s-au înregistrat valorile absolute la anumite stații meteo). Mai pot apare semne ale secetei și iarna topirea stratului de zăpadă în timp foarte scurt.

Figura 5.1. Frecvența si viteza vânturilor, Bălceș și Craiova

Viscolul (bate dinspre est și nord), este vântul care caracterizează zona bazinului Teslui în timpul iernii, și se manifestă sub influența crivățului. Acesta face ca iarna, să apară geruri uscate iar minimele să atingă valori de –30 °C.

5.3. Temperatura aerului

Relieful aplatizat, slaba fragmentare, denivelările mici se reflectă în desfășurarea aproape uniformă a valorilor elementelor climatice și mai ales a celor de temperatură, reflectate de mersul izoliniilor specifice.

Bazinul Teslui este cuprins între două izoterme: cea de 11°C ce se află în culoarul Dunării și izoterma de 10 °C care taie Câmpia Bârladului și nordul Câmpiei Siretului inferior. Temperaturile medii ale lunii ianuarie la vest de Olt unde pătrund frecvent mase de aer mediteraneene temperaturile variază între – 2 și – 3 °C. Temperaturile medii ale lunii iulie se pot deosebii în două areale:

– arealul sudic axat pe lunca și terasele inferioare ale Dunării, cu valori de peste 23 °C.

– arealul nordic în proporție de peste 75% din Câmpie. Aici temperaturile ceva mai coborâte oscilează între 21 °C și 23 °C.

Pentru a observa mai bine clima bazinului Teslui am ales să luăm date de la stațiile meteo Craiova și Caracal.

Tabel V: Temperatura medie lunară și anuală.Temperaturi absolute

Așadar de remarcă tendința Caracalului de a urma caracterele continentalismului.

Din aceste date putem observa că în luna ianuarie, la Craiova temperaturile medii sunt mai ridicate iar pentru luna iulie se înregistrează temperaturi mai mari la Caracal. Valoarea maximă absolută a temperaturii aerului este mai mare la Caracal și mai scăzută la Craiova.

Continentalismul climatului este relevat de asemenea și de amplitudinile termice absolute anuale, care sunt din cele mai mari din țară (70 ºC la Băilești, 70,7 ºC la Calafat; 72º C la Craiova, 77,7 ºC).

În Câmpia Română, datorită prezenței maselor de aer tropical uscat, s-au înregistrat valori ale temperaturii de peste 40 ºC (41,5º C la Calafat, 41 ºC la Băilești, 41,5º C la Craiova)

Pe fondul circulației vestice, numărul mare al maselor de aer fierbinte în sud din sezonul cald și a celor reci polare, determină prezența unui număr ridicat de zile caracteristice. Cunoașterea lor este mult importantă de către agricultori. Așadar în Câmpia Olteniei numărul zilelor cu îngheț crește de la 80 la 85 de zile. În timpul iernilor blânde voloarea este de sub 60 de zile cu îngheț iar în timpul iernilor aspre se ajunge la peste 130 zile.

Zilele verii se formează pe fondul pătrunderii aerului tropical sau maselor de aer din estul continentului. Apar la începutul lui aprilie și se dezvoltă pânî la sfârșitul lui septembrie. Fenomenul maxim se înscrie în luna iulie depășind în anumiți ani peste 25 zile. Zilele tropicale sunt mai reduse în Câmpia Olteniei (sub 40), dar provoacă secete și uscăciunea vegetației.

5.4. Fenomene meteorologice extreme

Dintre fenomenele meteorologice prezente în zona bazinului Teslui, o parte din ele au o mare însemnătate din punct de vedere climatic cât și în pagubele agricole produse. Am să enumăr câteva dintre fenomene:

Din categoria fenomenelor nefavorabile agriculturii un rol important îl are ÎNGHEȚUL. Acesta apare când temperatura aerului de la suprafața solului scade sub 0 ºC, în perioadele calde ale anului. El se suprapune perioadelor de început ale plantelor dar și celor de recoltă toamna, de unde apar o serie de prejudicii.

El cauzează o întârziere și chiar o frânare a creșterii plantelor, încheie prea devreme (prematur) ciclu de vegetație, și uneori produce moartea parțială sau totală a plantelor. Pomicultura este o ramură sensibilă înghețului. Primăvara când pomii sunt în plină floare, înghețul poate distruge toată recolta. Sensibil este: caisul,mărul,nucul,vișinul, cireșul etc. O altă ramură care are de suferit este vița de vie, cu precădere soiurile timpurii.

Tabel VI: Pragurile termice critice (°C) ale culturilor în diferite faze de

vegetație, față de îngheț (după Maximov).

Înghețul pătrunde în sol doar în lunile 01. și 02. până la adâncimi de maxim 80 cm, iar în medie el pătrunde la adâncimi de 20 – 30 cm. Media numărului zilelor cu îngheț este în Câmpia Olteniei de 100 – 130.

Un alt fenomen este BRUMA, și își face apariția la fel ca înghețul la nivelul solului. Este reprezentat de raciri bruște advectiv – radiative. In zona vestică a câmpiei are o durată de 20 – 25 zile crescând odată cu înaintarea spre est.

VISCOLUL se produce în sezonul rece în special în lunile ianuarie și februarie. Media este de 1 – 3/an viscole în partea de vest a câmpiei, ajungând și la 10/an odata cu înaintarea spre estul ei. El se caracterizează prin viteze mari ale vântului ce depășesc 10 m/s, producând spulberarea și îndepărtarea zăpezii de pe anumite suprafețe, troienind pe altele. Unele suprafețe agricole sunt compromise iar rețeaua de telecomunicații este și ea afectată. Anii cu visole multe au fost (1954, 1956, 1963, 1969, 1973 ș.a.m.d.)

DEFICITUL DE UMIDITATE este prezent atunci când precipitațiile căzute (400 mm – 600mm) și evaporația potențială (700 – 750mm) de ridică la 150 – 300 mm. Acest deficit este foarte crescut vara (special iunuie, august) și se suprapune cu timpul cultivării agricole. În acest caz au fost necesare irigațiile, deșii nu toate zonele dispun de această tehnologie.

PLOILE TORENȚIALE au un potențial de ,,spălare,, a solului. Durata mai mare a unora dintre ele fac ca apa să transporte de pe versanți mare cantitate de sol în albii sau văi. Unele plante rămân fără bază, stabilitate și cu timpul se usucă. Un alt caracter negativ al ploilor torențiale este ca vin uneori însoțite de grindină ( cam două zile pe an). În funcție de mărimea boabelor de gheață se măresc și pagubele produse. În anul 2009 o grindină a căzut în zona comunei Mischi făcând pagube insemnate.

SECETA sau USCĂCIUNEA sunt două fenomene asemănătoare prezente în zona bazinului Tesluiului. Lipsa de precipitații duce întărirea și apoi la formarea de crăpături în sol care variază în funcție de intensitatea și durata fenomenului. Marea majoritate a plantelor se usucă parțial sau total. Agricultura din gospodăria oamenilor este ajutată pe timpul secetei prin surplusul de apă din puțuri sau fântâni. Uscăciunea este întâlnită indeosebi în lunile de vară.

CAPITOLUL VI

DATE HIDROLOGICE

6.1. Apele curgătoare de suprafață

Valea Teslui este dovada în timp, a procesului de scurgere a precipitațiilor. Procesul de scuregere formează mai multe categorii de scurgere temporare: șiroiri, pâraie, torenți. Apa provenită din ploi și cea din apele izvoarelor subterane se scurge gravitașional formându-se șiroaiele de apă. Prin aceste șiroaie se modelează caracterul albiei în cursul superior.

Pârâurile sunt unitățile care au dus la formarea văi Teslui, și sunt defapt foști toreți. Acești torenți se formează indeosebi în cursul superior pe versanții perpendiculari cursului. În marea majoritate a anului pârâurile sunt secate, devenind active în timpul ploilor.

Se poate spune de definirea cursului Tesluiului abia după ce primește mai multe pârâuri în piemont. Râul Teslui are un curs permanent foarte variabil. În urmă cu 7 ani el avea caracter permanent încă din comuna Mischii. În momentul actual devine permanent mult mai spre sud, urcând sau coborând în funcție de nivelul precipitațiilor din acel an.

Pârâurile din sectorul superior au o influență prea mică în legătură cu debitul Tesluiului, fiind modificat abia în câmpie unde el adună cei mai importanți afluenți (Vlașca, Brâncoveanca, Schiaua, Polovina, Frăsinetul, Potopinul etc).

Tabel VII: Caracteristici morfometrice ale principalelor cursuri din bazinul Tesluiului

Cea mai mare parte dintre acești afluenți ai râului Teslui, pe timp de vară seacă. Din punct de vedere al regimului scurgerii zilnice al Tesluiului acesta se încadrează tipului hidrografic de șes.

6.2 Apele subterane

Câmpia Olteniei prezintă o cuvertură sedimentară destul de groasă cu diferite strate: permeabile și impermeabile.

Apele freatice se formează în Bazinul Teslui cu ajutorul aluviunilor. Ele acționează ca baraj iar apele se acumulează la o adâncime relativ redusă. Sunt prezente destul de des izvoare cu un debit foarte mic la marea majoritate, care se scurg ușor în valea râului.

Stratul acvifer are o grosime variabilă care depinde de loc. În nord, de exemplu, grosimea este de 3 – 6 metri iar cu cât înaintezi spre sud ea crește.

Figura 6.1. Acviferul din nisipurile daciene inferioare. – Direcția curgerii apei subterane și distribuția conținutului în oxigen dizolvat

(*vectorii reprezintă vitezele de curgere în regim natural)

În câmpul Leu-Rotunda, Stratele de Frătești se găsesc între adâncimile de 20 și de 75 metrii , fiind constituite din nisipuri si pietrișuri. La baza câmpului apar izvoare (4-8 l/s) așa cum sunt cele de la Caracal.

Câmpul Leu – Dioști deține depozite nisipoase și luto – nisipoase. Aceste depozite au un potențial de inmagazinare foarte mare a apei. Câmpul Leu – Dioști este asemeni unui rezervor de pe care se alimentează toate izvoarele de pe latura vestică a câmpului.

CAPITOLUL VII

BIOGEOGRAFIA

7.1. Vegetația

Bazinul Teslui se înscrie în suprfața Câmpiei Olteniei, dominată de stepă (arbori mai rari și întinse lanuri), în care însă prezența antropică este accentuată. Câmpia Olteniei a căpătat asemenea imagine prin amprenta pusă de către oameni, iar tendințele de antropizare cresc. Arborii singuratici exprimă prezența de mult a unor zone de pădure, care au fost tăiate din diverse motive.

Harta lui Specht din 1790 se observă modificarea în timp a suprafețelor forestiere. Atunci pădurile se întindeau în Oltenia până la Dunăre, iar o mare parte a Câmpului Leu – Dioști era la fel acoperită cu păduri până aproape de Amăraști. Orașul Caracal era împrejmuit de suprafețe forestiere.

Intervenția omului a modificat mult repartiția pădurilor în teritoriu, cât și retragerea limitelor. O bună dovadă este comparația hărții actuale a solurilor cu harta lui Specht din 1790. Putem observa că limita solurilor de pădure este aceeași cu cea a pădurilor din harta de la 1790.

În secolul XIX au fost defrișate o foarte mare parte a pădurilor Olteniei (ex. pădurea Craiova – Caracal). Au fost și câteva cazuri cu dezvoltare de pădure, acestea însă fiind foarte rare. Cea mai mare parte din actualele terenuri cultivate, au fost cîndva suprafețe împădurite.

Se încearcă teoretic, la nivelul primăriilor o extinere la nivel regional a pădurilor. În comuna Mischii a fost plantată o suprafață de 6 ha de padure de salcâm. Printre cauzele deforestării se numără: nevoia de lemn, deforestarea pentru a face loc terenurilor agricole, infrastructura rutieră și feroviară, incendiile, extinderea locuințelor etc. Mutarea culturilor, dupa unii specialiști este cauza care face ca peste 70% din păduri să fie defrișate.

În Bazinul Tesluiului, până aproape de sectorul inferior pădurile aproape că nu sunt prezente, doar câteva suprafețe foarte restrânse în apropiere de Gruița, dominate de cer și gârniță. În sectorul inferior predomină puțin mai multe păduri, de vârstă tânără care au fost plantate după jumătatea secolului XX.

Pe valea râului apar specii de arbuști: corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), maceș (Rosa canina), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), lemn râios (Euonymus verrucosa). Suprafețele cu pășuni conțin păiușuri (Festuca valesiaca, Festuca pseudovina), Carex, Lathyrus niger, Lathyrus vernus, Asparagus tenuifolius.

Zonele mici de salcâm și stejar din sudul Câmpului Leu – Rotunda semnalează prezența domeniului de silvostepă.

Vegetația de luncă și cea acvatică este diferită față de cea de câmpie.

Figura 7.1. Vegetație de luncă în zona Duțulești

În zonele cu umiditate mare vegetația de luncă este foarte deasă acoperind în totalitate firul de apă sau chiar lunca – sălcii și răchite (Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra).

Dintre speciile ierboase din luncă, fac parte: rogozul (Carex gracilis), limbarița (Alisma platago), broscarița; vegetația submersă este reprezentată de brădiș, orățel.

7.2 Fauna

Fauna din Bazinul Teslui nu este una prea diversă. Intervenția omului (pescuitul, vânatul) a avut mari consecințe asupra ei. Teoretic stepa și silvostepa găzduiesc o serie mare de speci de animale, însă antropizarea puternică a cauzat mult. S-a constata în timp o scădere a numărului de animale în mediul de viață.

Pădurea are o faună caracterizată prin găzduirea unor mamifere ca: veveriță (Sciurus vulgaris), vulpe (Vulpes vulpes), mistreț (Sus scrofa).

Animalele mici, rozătoare, se hrănesc cu graminee – șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus), popândăul (Cittelus cittelus). Este prezent iepurele de câmp, dihorul și nevăstuica, mai rar lupul și vulpea.

În timpul documentării pe teren am întâlnit prepelița (Coturnix coturnix), graurul Sturnus vulgaris), bufnița (Bubo bubo), fazanul (Phasianus colchicus), rața sălbatică și multe alte păsări de talie mică. Prezența suprafețelor cu apă din albie și pădurile conferă condiții propice dezvoltării lor și hrana necesară (insecte, soareci, semințe)

Căprioara este întâlnită în sectorul inferior dar și in cel superior, adăpostindu-se în pădurile de stejar și nu numai. Ele încă sunt vânate de localnici satelor din împrejurimi.

Schimbarea cursului Teluiului, secetele din ce în ce mai accentuate, desecările, au dus la afectarea faunei acvatice.

Prezența tipurilor de specii de pești și numarului lor este foarte mică. Sectorul inferior prin ochiurile de apă mai mari și mai dese, favorizează existența speciilor ca: răspăr (Gymnocephalus schraetzer), crap (Abramis brama), și caras (Carassius gibelio). Sunt și amenajări de tip ,, iaz ,,care au ca obiectiv creșterea peștilor.

CAPITOLUL VIII

FENOMENE DE HAZARD ȘI RISCURI

Concepte, Clasificări, Definiții

În România, riscurile naturale au fost cercetate din punct de vedere geografic; un număr apreciabil de geografi aparținând marilor universități (București, Al. I. Cuza – Iași, Babeș-Bolyai-Cluj-Napoca) și Institutului de Geografie al Academiei Române au întreprins cercetări și au realizat evaluări privitoare la hazardele și riscurile naturale

Cu toate acestea, deși aparent există o preocupare în domeniul studierii riscurilor naturale și tehnogene ele rămân în literatura geografică românească o problemă deschisă.

Riscurile naturale reprezintă o noțiune complexă, în definirea căreia trebuie avute în vedere cele două coordonate-atribut ale oricărui fenomen geografic, timpul și spațiu, dar și alte noțiuni ca hazardul, dezastrul, catastrofa, cataclismul, vulnerabilitatea, accidentul, recordul sau evenimentul, care pe alocuri prezintă unele sinonimii, dar și diferențieri de interpretare.

Inițial, fenomenele geografice de risc au fost asimilate prin excelență fenomenelor naturale, iar pe măsura evoluției societății umane, a diversificării raporturilor ramurilor economiei cu componentele naturale ale mediului și a reconsiderării poziției omului față de cadrul natural, riscurile geografice au fost diferențiate pe categorii tipologice distincte.

Hazardul este „un eveniment amenințător sau probabilitatea de apariție într-o regiune sau într-o perioadă dată, a unui fenomen natural cu potențial distructiv sau întâmplare neașteptată, soartă, destin”.

Conform ISDR, 2004 citat de Bălteanu și Șerban (2005) hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție într-o anumită perioadă a unui fenomen potențial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acestea și pentru mediul înconjurător. În același timp hazardele pot să includă condiții latente care pot să reprezinte amenințări viitoare.

Deci, hazardul este un fenomen natural sau antropic dăunător omului, ale cărui consecințe sunt datorate depășirii măsurilor de siguranță pe care orice societate și le impune. Hazardele pot să fie simple sau, cel mai adesea, se pot combina rezultând hazarde complexe sau lanțuri de hazarde, în cascadă cu efecte multiple.

Parametrii de evaluare ai hazardelor cuprind: localizarea, magnitudinea, probabilitatea de apariție și frecvența.

Hazardele naturale sunt fenomene potențial dăunătoare societății, declanșate de manifestări extreme ale unor fenomene și procese din natură. Acestea reprezintă o formă de interacțiune dintre om și mediul înconjurător, în cadrul căreia sunt depășite anumite praguri de adaptare ale societății. Producerea lor este legată direct de existența comunităților umane.

Hazardele antropogene sau tehnogene sunt fenomene potențial dăunătoare societății declanșate de activitățile umane. Aceste fenomene sunt legate de dezvoltarea tehnologiilor moderne, de activitățile agricole și de amenajarea spațiului, de transporturi și de conflictele militare.

În cele mai multe situații, omul are cunoștințe legate de locul unde se pot produce diferite hazarde, dar nu deține informații asupra momentului producerii lor.

Vulnerabilitatea este gradul de pierderi de la 0-100% rezultate din potențialitatea unui fenomen de a produce victime și pagube materiale. Ea pune în evidență cât de mult este expus omul și bunurile sale în fața diferitelor hazarde, indică nivelul pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen.

A fi vulnerabil înseamnă a fi expus unor pericole potențiale care pot să afecteze sănătatea, să amenințe viața sau să producă pagube materiale. Alterarea mediului determină o creștere a vulnerabilității. Spre exemplu despăduririle determină o intensificare a eroziunii și alunecărilor de teren, producerea viiturilor cu diferite intensități și vulnerabilizarea comunităților umane, a așezărilor, a căilor de comunicații.

În contextul modificărilor globale ale mediului vulnerabilitatea exprimă măsura în care un sistem poate să fie afectat de schimbările climatice, care includ variabilitatea climatică și extremele climatice (IPCC, 2001). Citat de:

Noțiunea de vulnerabilitatea constituit obiectul mai multor definiții care au fost grupate de Dauphiné (2001) în două mari categorii:

a)în primul tip de definiție, analitic, vulnerabilitatea în sensul cel mai larg,exprimănivelul consecințelor previzibile a unui fenomen natural asupra elementelor supuse riscului: oameni, bunuri și mediu .

b)al doilea tip de definiție consideră vulnerabilitatea societăților în funcție de capacitățile de a răspunde crizelor spațiale (Rene d’Ercole, 1994citat de Dauphiné, 2001).

Acest fel de vulnerabilitate scoate în evidență fragilitatea unui sistem în ansamblul său și într-o manieră indirectă capacitatea de a depăși criza provocată de hazard (unibuc.ro).

După dicționarul IDNDR (1992) VULNERABILITATEA este un grad al pierderii de la 0% la 100% care rezultă din potențialul unui fenomen de producere a pagubelor materiale sau chiar victime.

Riscul reprezintă probabilitatea unor consecințe dăunătoare sau pierderile posibile (decese, răniri, proprietăți, perturbări ale activităților economice și alterări ale mediului) care rezultă din interacțiunea dintre un hazard și condițiile de vulnerabilitate (ISDR, 2004).

Riscul poate fi perceput și ca „gradul de pierdere așteptat, datorită unui fenomen particular”.

Evoluțiile climatice din ulteme decenii au pus oamenii față în față cu cu anumite fenomene excepționale, de o diversitate și intensitate deosebităcare au reținut atenția oamenilor. Unii specialiști recunoscuți ca Octavia Bogdan și Elena Niculescu 1999,, Ion Mărinică 2006 au realizat niște lucrări în domeniu pe plan național care au adus anumite înțelesuri noi asupra unor fenomene de risc climatic și hidrologic. Hazardele și riscurile pot să fie clasificate în funcție de mai multe criterii, cum sunt: modul de formare (geneza), durata de manifestare, arealul afectat, numărul victimelor, complexitatea fenomenelor etc.

8.1 Risc geomorfologic

Cu multe decenii în urmă, în lumea specialiștilor în domeniu, exista o anumită teamă în evaluarea influenței unora dintre factorii importanți fizico – geografici, pentru a nu se cădea pe panta ,,determinismului geografic”.

Riscul geomorfic reprezintă ansamblul de amenințări datorate proceselor care conduc la modificarea caracteristicilor suprafeței terestre (a formelor de relief) și care au impact negativ asupra populației, procese exprimate calitativ și cantitativ. Există deci un risc geomorfic în natură, și un risc pentru societate. Ambele pot afecta populația în diferite grade atât direct cât și indirect prin dereglările induse mediului de subzistență.

Procesul de degradare este unul vechi, care a apărut odată cu începerea agriculturii.

În ziua de astăzi se resimte foarte mult în capacitatea solului de a produce și în perturbarea circuitelor biogeochimice ale câtorva elemente chimice. Impactul degradării solului ia amploare și aceasta devine alarmant pentru societate.

Figura 8.1. Tipuri de deplasări gravitaționale (după Selby)

Degradãrile de teren sunt modificări negative ale proprietăților fizice și chimice ale solurilor și maselor litologice (rocile din substrat, depozite decuvertură), ale caracterelor dimensionale și de formă ale reliefului datorită unor procese geomorfologice și pedologice, având drept consecințã diminuarea sau suprimarea temporară sau definitivă a posibilităților de utilizare optimă a fondului funciar (Florea, 2003).

Procesele fizico – geografice care au generat degradările de teren sunt:

– procesele geomorfologice (procese de alterare, procese gravitaționale,procese hidrice etc.) – procese pedologice (gleizare, pseudogleizare, podzolire excesivă).

Bazinul Teslui fiind situat în mare parte în câmpie, are caracteristic văi cu pantă mică, iar procesele gravitaționale sunt întâlnite cel mai adesea în sectorul secundar unde râul a reușit să își sape mai adând albia. Așezările omenești nu au avut de suferit după urma acestor alunecări, deoarece ele au loc izolat și cu intensitate mică.

Seceta sau uscăciunea este este un fenomen în creștere în valea Teslui. Agricultura în această zonă are un randament scăzut de la un an la altul, iar agricultorii au lăsat multe terenuri ne cultivate.

8.2 Risc hidrologic și climatic

Inundațiile reprezintă riscul cel mai răspândit pe Terra, provocând numeroase pierderi de vieți omenești și pagube materiale de mari proporții. Conform raportului OMM (1999) inundațiile provoacă circa 70% din totalul pierderilor materiale pe plan mondial cauzate de dezastrele naturale.

Inundația reprezintă acoperirea temporară a terenului cu un strat de apă stagnant sau în mișcare, care prin mărimea sau durata sa provoacă pagube și dereglează buna desfășurare a activităților social-economice din arealul afectat (Șelărescu, Podani, 1992). Inundațiile sunt provocate de fenomene naturale cu caracter aleator, de fenomene accidentale sau de activități umane.

Producerea inundațiilor are cauze naturale și antropice.

Cauzele naturale sunt legate de ploile abundente, topirea bruscă a zăpezii sau ruperea bruscă a unor baraje naturale. Ploile torențiale, furtunile, uraganele, cauzează producerea viiturilor. De asemenea, omul poate să intensifice producerea inundațiilor prin diferite activități, cum ar fi: despăduririle favorizează scurgerea cu rapiditate a apei pe versanți, concentrarea acesteia în albii. Eroziunea mai puternică a solului mărește transportul de aluviuni pe râuri, supraînălțarea albiei mărind la rândul ei riscul inundațiilor, lucrările de canalizare a albiei și podurile cu o deschidere prea mică determină o micșorare a secțiunii de scurgere însoțită de producerea inundațiilor în amonte, în interiorul ecosistemelor urbane suprafețele acoperite cu asfalt și suprafața ocupată de clădiri împiedică infiltrarea apei mărind în acest fel cantitatea de apă scursă. Unele calcule au arătat că viiturile pot să fie de 10 ori mai mari în bazinele extinse în cea mai mare parte pe teritoriul orașelor.

Pe teritoriul României predomină vulnerabilitatea mare și foarte mare ce caracterizează județele regiunilor Nord-Vest, Centru, Vest și parțial județe ale regiunii Nord-Est.

Județele ce alcătuiesc regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia se încadrează în categoria riscului moderat (Mehedinți, Gorj și Vâlcea) și risc mic (Olt și Dolj)

Anul 2005 a fost unul special din punc de vedere al precipitațiilor, și a fost luat în atenția meteorologilor. Acestea au generat, din aprilie până în noiembrie, șapte valuri de inundații cu efecte catastrofale la scara întregii țări, înregistrându-se pagube materiale enorme.

Figura 8.2. Repartiția precipitațiilor înregistrate în perioada septembrie 2004 – august 2005 (ANM, 2007).

În anul 2005, pentru regiunea de Sud Vest cele mai mari cantități de precipitații au căzut în lunile iulie și august când s-au produs cele mai importante fenomene de risc. În acel an râul Teslui a ieșit din matcă și a provocat inundații puternice în zona comunei Mischii. Zeci de case au fost afectate grav iar o mare parte a recoltei a fost compromisă.

În timp ce valorile medii multianuale pun în evidență o ușoară tendință de de încălzire a climatului Olteniei, variațile de la un la altul, sau cele între sezoane, evidențiază discrepanțe mari care nu po fi explicate doar prin HAZARDE CLIMATICE.

Astfel în anii caracteristici se remarcă: 1.Contraste de temperatură sau de volume de precipitații căzute, cu impact imediat asupra climatului local (secete, inundații). 2. Fecvența sporită în ultimele două decenii, a unor fenomene de risc climatic și hidrologic. 3. creșterea torențialității ploilor. 4. Tendințe de aridizare a climei în Câmpia Olteniei. 5. Modificări accentuate ale ciclului climatic al vremii.

Legat de hazardele și riscurile hidrologice și climatice ale Bazinului Teslui cea mai mare frecvență și cel mai multe consecințe sunt sunt date de perioadele de uscăciune și seceta dar și fenomenele meteo extreme (grindină, ploi torențiale cu debit foarte mare, vijelii, înghețuri timpurii sau târzii).

Toate aceste procese duc indirect la o sărăcire a populației prin reducerea producției agricole. În ultimii 15 ani pe cursul inferior s-au înregistrat peste 3 inundații cu caracter destructiv foarte insemnat: 07.03.14, 15.05.14, 03.12.14, 3 mai 2015- comform buletinelor de stiri.

Concuzia cea mai importantă este că se remarcă apariția unei tendințe de aridizare a climatului în Oltenia, și implicit în Bazinul Teslui, indicată de micșorarea valorilor ,,normalei” în ultimii 50 de ani (în zona Câmpiei Olteniei cu 60 până la 1500 mm). Trebuie să remarcăm că deficitele de precipitații înregistrate la majoritatea stațiilor meteorologice, au devenit un RISC CLIMATIC.

CONCLUZII

Evoluția resurselor de apă într-un perimetru hidrografic dat trebuie pusă, în principal, pe seama acțiunii conjugate a factorilor externi, din care se detașează, în ordinea importanței, factorul climatic și apoi relieful (pe fondul geologic al regiunii și mișcărilor neotectonice).

Intervenția antropică deliberată sau inconștientă, poate conduce mai rapid sau mai lent la la modificări însemnate în regimul scurgerii de suprafață a Bazinului Teslui, uneori aceste modificări luând o turnură imprevizibilă. De aceea e nevoie de mare chibzuință în înfăptuirea oricărui lucru care depinde de natură, pentru că faptele noastre ne impun modul de existență.

Valea Tesluiului este o vale afluentă de ordinul II, puțin dezvoltată, și are o vârstă mai mică decat rețelele afluente de de ordinul I. Valea Oltului este din Mindel iar valea Tesluiului este din Riss – deci mult mai tinere decât valea Oltului cu care confluează.

Terasele nu prezintă decât foarte slabe deformări, înălțimea lor relativă corespunzând teraselor din scara Ch. Deperet. Evoluția Văii Oltețului este mult mai înaintată decât cea a Tesluiului. Acest lucru reiese din dezvoltarea luncii și a teraselor.

Unitatea geomorfologică a bazinului Tesluiului departe de a fi o suprafață unitară determină diferențe în primul rând prin integrarea lui în cele două mari unități de relief diferite ca geneză, vârstă și aspect.

Caracterele văilor și ale fragmentărilor generale ale reliefului, dar mai ales dispunera acestuia în trepte din ce în ce mai coborâte de la nord la sud, dau încă de la început indicii asupra formării și evoluției regiunii în care se află bazinul Tesluiului.

Cadrul natural a suferit modificări antropice, prin reducerea suprafețelor pădurilor și extinderea suprafețelor arabile, procese care au accelerat degradarea terenurilor.

Bazinul Tesluiului este o zonă puțin spectaculoasă di punct de vedere peisagistic dar cu importanță în complexitatea analizei interdisciplinare, a elementelor de relief, geologie, geomorfologie și a celor bio-pedo-climatice.

BIBLIOGRAFIE:

Armaș I., 2008, Percepția riscurilor naturale: cutremure, inundații, alunecări, Editura Universității din București.

Aur N.,1996, Piemontul Oltețului, Editura Universitaria, Craiova.

Bălteanu, D., Sandu, Maria, Șerban, Mihaela, 2005, Hazarde naturale și tehnologice, în vol. “România. Spațiu, societate, mediu,”, Editura Academiei, București.

Băluță D., Rolul mișcărilor tectonice în geneza reliefului din Câmpia Română și Podișul Getic.

Bogdan Octavia, 2004, Riscuri climatice – implicații pentru societate și mediu, Revista Geografică X, București.

Coteț P., 1957, Câmpia Olteniei, studiu geomorfologic, Editura Științifică, București.

Coteț P.,1973, Geomorfologia României, București, Editura Tehnică.

Grove K. G., 1914, The transportation of débris by running water, Government printing office, Washington.

Mărculeț Cătălina, Riscurile eoliene din Câmpia Română, Editura Academiei Române, București.

Hârjoabă I., 1968, Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei Republicii Socialiste Române.

Moldovan, F., 2003, Fenomene climatice de risc, Editura Echinox, Cluj-Napoca.

Moțoc M.,1963, Eroziunea solurilor pe terenurile agricole și combaterea ei, Editura Agrosilvică, București.

Pujină D., 1997, Cercetări asupra unor procese de alunecare de pe terenurile agricole din Podișul Bârladului și contribuții privind tehnica de amenajare a acestora, Teza de doctorat, Univ. Tehnica “Gh. Asachi”, Iasi.

Savin C., 2008, Râurile din Oltenia, monografie hidrologică, Editura Sitech, Craiova.

Velcea Valeria., 1995, Curs de Geomorfologie, Facultatea de Geografie Turism, Sibiu.

Zăvoianu, I., Dragomirescu, Ș., 1994, Asupra terminologiei folosite în studiul fenomenelor naturale extreme, SCGGG, Geografie, XLI, București.

* Geografia României vol.I, Geografia fizică, Editura Academică București, 1983.

* Geografia României, vol. IV, Regiunile pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți,Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei,Editura Academiei, București, 1992.

* Geografia Romaniei vol.V, Câmpia Română, Delta Dunării, Podișul Dobrogei, Editura Academiei București, 2005.

GPS, Maps Me on mobile.

MIC DICTIONAR ENCICLOPEDIC EDITIA II, EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, 1978.

***http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/ALBU%20DINU%20MARIA%20%20Bazinul%20morfohidrografic%20Calmatuiul%20teleormanean/Rezumat%20teza%20de%20doctorat.pdf

***http://www.scritub.com/geografie/MISCARILE-EPIROGENETICE-NEOTEC71976.php

***http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/Campia_Romana_curs_2.php

***http://geocurs.com/romania/campii/68-campia-romana

***https://www.google.ro/maps/@44.5234511,23.7867209,2331m/data=!3m1!1e3

***http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1622

***http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&ved=0CAMQjxw&url=http%3A%2F%2Fwww.scritub.com%2Fstiinta%2Fchimie%2FCERCETARI-PRIVIND-EVOLUTIA-PRI95442.php&ei=mSBvVeHmLemu7Aa59YGoAw&bvm=bv.94911696,d.ZGU&psig=AFQjCNFP8iozVd4RNRpi-psPd5Z87GBiWQ&ust=1433432596049132&cad=rja

***http://www.meteo.md/hazard/inghetsuri.htm

***http://www.geoecomar.ro/website/publicatii/supliment2008/1.pdf

***http://www.unibuc.ro/prof/grecu_f/docs/res/2011decHazarde_si_riscuri08.pdf

***http://www.scribd.com/doc/44445682/sinteza-lucrare-de-doctorat-bazinul-Oltului#scribd

***http://geodinamic.ro/upload/fck/Tematica_Lucrari_GFG.pdf

***http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/ALEXANDRU%20RALUCA%20%20Bazinul%20hidrografic%20Sasaus.%20Studiu%20de%20geomorfologie%20dinamica/Rezumat.pdf

***http://www.geoinst.ro/atasuri/index_tematic_R_Geografica.pdf

***http://geocurs.com/romania/campii/68-campia-romana

***http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/Campia_Romana_curs_2.php

***http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Iunie/Chirila%20%28Neculau%29%20Gianina%20%20Resursele%20de%20apa%20din%20bazinul%20raului%20Trotus.%20Studiu%20de%20hidrologie%20si%20calitatea%20apelor/Rezumat_Chirila_Gianina.pdf

***http://www.dtstv.ro/oltenia/216-oltenia-sub-imperiul-austriac-1718-1739

***www.anm.ro

***Anuarele statistice ale României, INS, București.