Studiul Geografic al Orasului Copsa Mica

Turism

Studiul Geografic al Orasului Copsa Mica

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Lucrarea de față se dorește a fi o sinteză reușită a unei localități din România cunoscută mai mult pentru gravele probleme de mediu datorate poluării aerului în primul rând dar și a solului și a apelor, decât pentru aspectele sale fizico și economico-geografice. În același timp sunt abordate aspecte privind metodica predării geografiei, abordând teme legate actuale ale acestei discipline.

Lucrarea este structurată pe trei mari capitole , primul și al treilea având și subcapitole.
Primul capitol face o analiză complexă a orașului Copșa Mică din toate punctele de vedere, pornind de la poziționarea în teritoriu, continând cu aspecte de geologie, relief, climă, ape, și alte elemente de geografie fizică, elemente de geografia populației și geografie economică, terminând cu un subcapitol de turism în care vor fi prezentate principalele obiective turistice din orașul Copșa Mică ca și infrastructura de turism.

Capitolul secund tratează pe de o parte un istoric al școlii românești de la inființarea ei în anul 1825 și până în prezent, iar în al doilea rând elementele etnografice specifice localității Copșa Mică, mai puțin cunoscute și în consecința mai puțin apreciate.

Ultimul capitol tratează elemntele de metodica predării geografiei la nivel de liceu, are trei subcapitole, în primul din ele sunt prezentate tehnici moderne de predare în care partea tehnică are un rol foarte important, de asemenea relația geografiei cu alte discipline cum ar fi istoria de exemplu și cum pot fi valorificate aceste conexiuni dintre discipline în beneficiul elevului de liceu. Al doilea subcapitol prezintă tipurile de itemi ce pot fi utilizați la ora de geografie din liceu cu exemplele aferente iar ultimul subcapitol abordează sensibila problemă a evaluării, în contextul îmbunătățirii rezultatelor școlare.

În utilizarea prezentei lucrări voi utiliza surse bibliografice diferite, imagini, grafice, date statistice, pentru ca analiza să fie cât mai completă. Textul va fi însoțit în permanență de subsol și explicațiile necesare. Vor fi precizate toate sursele imaginilor, tabelelor pe baza cărora vor fi întocmite grafice, mai ales la subcapitolul despre populație și nu numai. Fiecare capitol va avea conluziile sale iar la sfârșit vor fi inserate concluziile finale, bibliografia inclusiv adresele utile folosite de pe internet ca și eventuale anexe printre care și o galerie foto despre orașul Copșa Mică.

Capitolul I

CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ ȘI ECONOMICĂ A ORAȘULUI COPȘA MICĂ

1.1 AȘEZAREA GEOGRAFICĂ, LIMITELE ȘI VECINĂTĂȚILE ORAȘULUI

Orașul Copșa Mică este situat în partea de nord-vest a județului Sibiu, la confluența râurilor Târnava Mare cu Vișa. Traversat de DN 14, este situat la 43 km de reședința de județ, 12 km de municipiul Mediaș și la 33 km față de municipiul Blaj pe DN 14B ( vezi fig.nr. 2 )

Orașul Copșa Mică are o suprafață de 2 590 hectare din care 278 hectare în intravilanul localității.

Localitatea se învecinează la nord cu comuna și statiunea Bazna, la nord-est cu comuna Târnava și municipiul Mediaș, la est cu comuna Valea-Viilor, la sud cu comuna Axente Sever, iar la vest cu comuna Micasasa ( vezi fig.nr 1 )

Orașul este amplasat în culoarul depresionar al râului Târnava Mare, înconjurat de dealuri.

Fig.nr.1 Localizarea orașului Copșa Mică în cadrul județului Sibiu,sursa: harti.ro

Fig.nr.2 Poziția orașului Copșa Mică față de principalele rute de transport, sursa: copsamica.ro

1.2 EVOLUȚIA PALEOGEOGRAFICĂ

ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ

Orașul Copșa Mică face parte din zona geografică a Depresiunii Colinare a Transilvaniei.

Fundamentul este o masă cristalină care aparține microplăcii transilvane. Sunt șisturi cristaline de tip epimetamorfic ce intră în alcătuirea unor blocuri rezultate prin fragmentarea treptată a microplăcii transilvane proces început la finele cretacicului și începutul paleogenului și definitivat în badenian. Ca urmare a subsidenței diferită ca intensitate a acestora, ele se află la adâncimi diferite , fiind separate de geologi în trei aliniamente mai ridicate ( Blaj- Pogăceaua la -3 000 m ; Făgăraș- Perșani la -1 200 m până la – 3 000 m ; Podișul Someșan- Prisnel la -2 000 m ), care alternează cu compartimente mai coborâte (Turda- Beclean la -6 000 m și Târnavele la -8 000 m ), după V.Mutihac

Suprastructura sedimentară, are în general grosimi mari, o alcătuire donbândită în mai multe cicluri în funcție de caracteristicile uscatului limitrof, de evoluția condițiilor climatice

și de alte manifestări geologice.

Per ansamblu sunt formațiuni paleogene ( dominant faciesuri continentale și lacustre), miocene ( depozite marine și salmastre ) și din prima parte a pliocenului ( depoyite lacustre ).

Ridicarea cu intensități diferite a regiunilor montane limitrofe și antrenarea ăn acest proces și a sectoarelor exterioare ale Bazinului Transilvaniei, deplasarea îndeosebi pe verticală, dar cu intensitate diferită a blocurilor de sare badeniene proces stimulat de jocul blocurilor cristaline din fundament și al împingerilor suferite dinspre Carpați au fost factori care au generat dezvoltarea structurilor în cute diapire și în domuri în partea de est și centrală a depresiunii.

Fig.nr 3 Harta geologică a României, sursa : lufo.ro

Sarmațianul este reprezentat de Volhynian și Bessarabianul inferior aflorează în extremitatea nordică (zona Bazna-Fagadaua); și limita sudică (Sorostin-Șeica Mare) afectând în special suprafețele interfluviale.

Succesiunea stratigrafică constă în prezența unui complex de marne argiloase, argile marnoase, nisipuri argiloase și foarte multe tufuri. Litologia acestor depozite este monotonă, constând în prezența la baza a tufului de Bazna (considerat începutul panonianului, urmat de pachete groase de argile marnoase între care se intercalează mai multe strate de nisipuri). În jumătatea superioară a sarmațianului, se mai pot remarca fâșii subțiri de calcare dolomitice dure (5-20 cm) intercalate cu nisipuri. Local în cuprinsul acestor depozite se întalnesc o serie variată de nivele de tufuri cu dezvoltări reduse, importante în conturarea diferitelor structuri gazeifere (in zona Noul Săsesc au fost identificate 17 nivele de tufuri).

Pannonianul, ultimul etaj al Pliocenului este cel mai răspandit cuprinzând în general un orizont argilos în baza, în care cel mai frecvent se intalneste Congeria banatica, alături de care se menționează Paradema lenzi și un alt orizont nisipos cu intercalații de argile marnoase la partea superioară în care au fost identificate Congeria subglobosa și Melanopsis vindobonensis. Cronologic coloana stratigrafică pentru ambii versanți ai Târnavei Mari este definită de un strat subțire de tuf, însoțit întotdeauna de argile foioase, care stau pe un pachet de argile marnoase, cenusiu-albăstrui, uneori rubanate cu lamine albe de carbonat de calciu. La Copșa Mică deasupra acestui orizont s-au intalnit aproximativ 200 m de nisipuri si intercalatiuni de argile și calcare marnoase, precum și câteva strate de gresii, peste care urmează:

– circa 10 m de calcare marnoase cu un strat de tuf (tuful de Ighiș);

– circa 150 m de marno-argile cu intercalațiuni nisipoase;

– circa 10 m de calcare marnoase cu o intercalație de tuf (tuful de Vorumloc) în care au fost găsite resturi organice de Congeria portschi, Melanopsis vindobonensis.

– 80 m de marno-argile, cu intercalații de nisipuri, succesiunea încheindu-se cu conglomerate (Gipagea D., Pauca M., Ichim Tr. Geologia Depresiunii Transilvane).

În ceea ce privește partea superioară a Pannonianului se constată cî nu au fost identificate până în prezent elemente care să-i dovedească prezența cu certitudine.

Tot legat de Pannonian mai trebuie mentionată prezența domurilor gazeifere de joasă altitudine de la Copșa Mică și Bazna, cantonate în aceste formațiuni.

Cuaternarul este reprezentat de cele două etaje: Pleistocenul superior (reprezentat de pietrișuri și nisipuri cu intercalații de lehmuri loessoide ce alcătuiesc terasele superioare ale Târnavei Mari, cu altitudini relative de aproximativ 30-60 m) si Holocenul căruia îi sunt atribuite toate depozitele care alcătuiesc terasele joase cu altitudini relative între 5-10 m (nisipuri, pietrișuri nisipoase, depozite deluvio-coluviale și aluviale).

1.3 RESURSELE SUBSOLULUI

Resursele naturale exploatate din acest perimetru sunt :

1. RESURSE DE SUPRAFAȚĂ : cursurile de apă ( apă industrială și pentru activitățile agricole ), zone de pășunat, plante medicinale, exploatarea rocilor de construcție din albiile cursurilor de apă ( nisip și pietriș )

2. RESURSE DE SUBSOL

În aceast caz un rol foarte important revine gazului metan, materie primă valoroasă și combustibil ideal, reprezintă una dintre bogățiile naturale cele mai importante din punct de vedere economic.

În zăcămintele miocene din Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei s-au format zăcăminte de gaz care conțin metan în proporție de 98-99 % , fiind considerat unul dintre cele mai pure din lume, ceea ce îl face apt pentru chimizare. Comparativ, gazul metan din SUA conține între 54-99 % metan, cel din Germania, între 67-97 %, din Polonia, 65-88 %, iar cel din zona Laque ( Franța ), conține 80-98 % metan. În același timp puterea calorică a gazului din România este de 8 500-9 500 calorii.

Gazele naturale au început să fie exploatate la Copșa Mică din anul 1908, iar exploatarea gazului metan s-a extins foarte mult în perioada interbelică.

Gazul metan este folosit tot mai mult ca materie primă în industria chimică la producerea negrului de fum și a amoniacului.

În zona intracarpatică a Transilvaniei, gazele naturale sunt prezente în formațiunile mio-pliocene din partea centrală a Depresiunii Colinare a Transilvaniei. Structurile sunt reprezentate prin domuri , cu strate larg boltite și neafectate de falii, exploatarea făcându-se de la adâncimi ce nu depășesc 1 000-1 200 m.

Exploatările de Copșa Mică fac parte din sectorul central de exploatare între râurile Mureș și Hârtibaciu, o zonă cu o mare frecvență a domurilor gazeifere

Gazele odată exploatate sunt transportate la consumatori care sunt industriali , centralele termoelectrice, întreprinderile dar și la consumatorii casnici. Transportul se face prin intermediul gazoductelor, importantă pentru zona Copșa Mică fiind cea dintre Șincai și Satu Mare.

1.4 RELIEFUL

Din punct de vedere fizico-geografic, zona studiată se află situată în Depresiunea Transilvaniei, partea sud-vestică, mai precis în Podișul Târnavelor și se referă mai concret la perimetrul din vecinătatea confluenței râului Târnava Mare cu afluenții Vișa si Valea Viilor din partea stângă și Chesler afluent din partea dreaptă. Este o regiune depresionară, drenată de râul Târnava Mare, axată în principal pe albia majoră, lunca și primele terase ale râului, între localitățile Târnava în amonte si Micașasa în aval. Arealul este flancat la nord și nord vest de o zonă interfluvială înaltă, ce desparte bazinele hidrografice ale celor două Târnave (Dealurile Baznei si Făgetului) iar limita sudică fiind marcată de un aliniament situat pe direcția localităților Șeica Mica, Agârbiciu și Valea Viilor.

Limita nordică este marcată de Podișul Transilvaniei și Podișul Blajului, în partea vestică de Podișul Secașelor și Amnașului iar limita sudică este marcată de Podișul Vurparului si Hârtibaciului.

Fig.nr.4 Harta reliefului din zona Copșa Mică

Podil din vecinătatea confluenței râului Târnava Mare cu afluenții Vișa si Valea Viilor din partea stângă și Chesler afluent din partea dreaptă. Este o regiune depresionară, drenată de râul Târnava Mare, axată în principal pe albia majoră, lunca și primele terase ale râului, între localitățile Târnava în amonte si Micașasa în aval. Arealul este flancat la nord și nord vest de o zonă interfluvială înaltă, ce desparte bazinele hidrografice ale celor două Târnave (Dealurile Baznei si Făgetului) iar limita sudică fiind marcată de un aliniament situat pe direcția localităților Șeica Mica, Agârbiciu și Valea Viilor.

Limita nordică este marcată de Podișul Transilvaniei și Podișul Blajului, în partea vestică de Podișul Secașelor și Amnașului iar limita sudică este marcată de Podișul Vurparului si Hârtibaciului.

Fig.nr.4 Harta reliefului din zona Copșa Mică

Podișul Transilvaniei este o unitate cu personalitate distinctă în cadrul depresiunii, conferită de particularitățile reliefului, compus din culmi deluroase cu versanți povârniți, fragmentați de văi largi cu terase bine dezvoltate, orientate est-vest, afectate de eroziune accelerată, în urma careia s-au format cele trei platforme de eroziune: Prostea Mare (500-550 m), Agârbiciu (400-460 m), Secaș (300-390 m).

Fig.nr.5 Orașul Copșa Mică și formele de relief limitrofe, sursa: copsamica.online

Energia de relief din zona Copsa Mica, este redusa, atingand valori medii de 50-60 m si maxime de 100-150 m, iar gradul de fragmentare este de 0,5-0,7 km/km².

Sub aspect morfologic un fenomen reprezentativ îl constituie adaptarea rețelei hidrografice la tectonica de fundament. Se poate observa usor paralelismul izbitor al văii Mureșului, Târnavelor, Hârtibaciului și Oltului, pe distanțe mari, cu orientare de la est la vest, care au impus același paralelism și culmilor. Acesta este un element care diferentiază net Dealurile Târnavelor de Câmpia Transilvaniei.

Valea Târnavei Mari are două sectoare caracteristice: primul în amonte de Copșa Mica, celalalt aval de confluența cu râul Visa. În primul subsector, valea prezintă în profil transversal un aspect de vale lungă, corespunzator terasei superioare cu altitudinea de 400-470 m. Sub acest nivel valea se îngustează inversandu-se asimetria. Ca atare, versantul drept este mai scurt și mai inclinat, favorizând eroziunea și alunecarile de teren, iar cel stâng este mai prelung, păstrând fragmente ale diferitelor terase.

Al doilea subsector al văii Târnavei Mari, aval de confluența cu râul Vișa, are un profil mai simplu prin absenșa terasei superioare. Versantul drept este de aici mai inclinat (30°), datorită permanentei deplasări a râului către nord, sub influența mișcărilor neotectonice, structurii și litologiei. Contactul cu versanții din nord este tranșant el realizându-se prin intermediul unei cueste structurale iar contactul cu lunca se realizează prin intermediul unui glacis. Versantul drept este afectat foarte puternic de alunecări de teren, dezvoltate la contactul dintre alternanța de straturi (argile, nisipuri si marne) foarte active în zona Copșa Mică, aceasta datorată în parte și de poluarea foarte puternică.

În cadrul Podișului Târnavelor relieful prezintă caracteristici de podiș, cu interfluvii majore separate de culoare de vale extinse cu terase și lunci. Versanții sunt povârniți și au o energie de relief de 100 m .

Fig.nr.6 Alunecare de teren în zona Copșa Mică, sursa: wikimapia

Deplasările gravitaționale de tipul alunecărilor de teren reprezintă cel mai important proces de modelare a versanților, producerea lor fiind favorizată de factorii de natură geomorfologică, litologică, climatică iar pentru zona Copșa Mică un alt factor determinant este poluarea solului. Suprafața afectată de alunecări de teren în zona Copșa Mică este de circa 180 ha.

Dintre acești factori îi amintim pe cei mai importanti:

1. Factori geomorfologici:

Fragmentarea reliefului,

Declivitatea,

Panta terenului (panta terenului la care se constata alunecarile este de 5°).

2. Factori litologici:

Prezența pachetelor de roci argiloase cu stratificație foioasă, decompresate și fisurate;

Alterarea până la adâncimi de 5 – 10 m a pachetelor de roci neacoperite de cuvertura deluvială sau având o covertură subtire;

Discordanța unghiulară și litologică dintre formațiunile de baza mio-pliocene și depozitele de versant deluviale, cuaternare;

Predominarea mineralelor argiloase gonflante în compoziția fracțiunii active (sub 0,002 mm) a depozitelor;

Mișcările neotectonice în ariile domurilor gazeifere.

3. Factorul climatic:

Precipitațiile (lichide si solide) foarte abundente și de lungă durată;

Topirea zăpezilor, care provoacă supraumectarea solului și a rocii.

4. Factori ocazionali:

Poluarea solului;

Defrișarea excesivă a pădurilor de pe versanții;

Subminarea bazei versanților prin eroziune sau excavații;

Exploatarea incorecta a terenurilor, neevacuarea apelor;

Terasarea versanților predispuși alunecărilor.

5. Apa freatică:

Apele freatice sunt acumulate în depozite pliocene nisipoase și în cele cuaternare fluviatile. Au mineralizare redusă de tip bicarbonat, cu densitate de 8-16 G și pH 7-8. Calitatea apelor din râuri și a apelor freatice este afectată negativ de poluare în primul rând, activitatea agricolă și cea menajeră

Tabelul nr.1 Categorii de alunecări de teren ( după Posea Gr,Grigore M ,Popescu 1987 )

Fig.nr.7 Prăbușire și alunecări în valuri active sursa: arhiva personală

1.5 CLIMA

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Radiația solară, constituie sursa energetică principală în geneza și evoluția diferitelor procese naturale. Se prezintă sub forma radiațiilor directe, difuze, atmosferice. Importanță mare are gradul de opacitate al masei de aer din troposferă, caracteristicile locale, regionale și zonale ale albedoului.

Durata de strălucire a Soarelui, prezintă valori cuprinse între 1 800 și 2 000 ore pe an, fiind de terminată de gradul de claritate a masei de aer prin care trec razele solare.

Radiația solară globală, prezintă în regiunea orașului Copșa Mică valori cuprinse între 115- 120 kcal / cmp . În acest importanță deosebită o au masele de aer de origine atlantică, vestică care ajung deasupra Depresiunii Colinare a Transilvaniei.
Dinamica maselor de aer, zona studiată se găsește pe valea râului Tarnava Mare care la rândul ei este situată în interiorul arcului carpatic și este influențată în special de acțiunea ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic și de influența invaziilor de aer polar din zona nordică. Ca urmare clima regiunii este dominată de acțiunea vânturilor vestice și este în general mai răcoroasă și mai umedă .

Relieful , influențează prin prezența culoarelor de vale care canalizează circulația aerului, dar și prin altitudine, formă, expoziție și înclinare a pantelor . Astfel versanții expuși spre nord primesc cantități mai mici de radiație solară, temperatura erului crește la fiecare 100 m cu 0,5-0,6 grade Celsius, iar precipitațiile cresc ca valoare de regulă cu 100 mm la fiecare 100 m altitudine.

Prezența pădurilor , influențează printr-un regim termic moderat, fără amplitudini termice mari , și o umiditate mai mare.

Apropierea unui oraș impune un topoclimat cu un regim termic mai ridicat de 1-2 grade Celsius, încălzirea fiind determinată în acest caz de poluarea cu diferite substanțe care rețin căldura.

Suprafețele acvatice, influențează îndeosebi caracteristicile de natură termică și umiditatea din perimetrele respective.

ELEMENTELE CLIMATICE

TEMPERATURA AERULUI

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8-9,2 grade Celsius, specifică acestei poziții geografice dar și altitudinii.

Temperatura medie a lunii ianuarie, este cuprinsă între -3,5 grade Celsius dar poate să scadă până la -4,7 grade Celsius.

Temperatura medie a lunii iulie, prezintă valori sub 20 grade Celsius, mai precis 19,2-19,9 grade C

Tabelul nr. 2 Temperaturile medii lunare și anuale

Sursa : Ielenicz M. România.Geografie fizică,vol.II

Din datele prezentate în tabelul de mai sus și în graficul aferent, se observă că cea mai caldă lună este iulie dar cu o valoare sub 20 grade Celsius, fapt ce indică un continentalism redus și o climă moderată, iar cea mai rece lună este ianuarie unde valorile temperaturilor medii scad până aproape de – 4 grade Celsius.

În consecință, amplitudinea termică este de 22-24 grade Celsius, mai mare decât în spațiile mai înalte dar mai mică decât în zonele joase de câmpie.

Numărul zilelor cu îngheț ajung până la 100-120 pe an, iar numărul zilelor de vară este de 50-80 pe an, existând aproximativ 20 zile tropicale cu temperaturi de peste 30 grade Celsius. Temperaturile extreme , pot depăși vara 37 grade Celsius iar iarna pot să coboare până la -30,8 grade Celsius.

UMEZEALA RELATIVĂ A AERULUI

Depinde de factorii generali ( dinamica maselor de aer umede sau uscate, bilanțul radiativ ), dar și de cei regionali-locali ( vegetația,suprafețe acvatice ).

Analiza hărților din Clima RPR ( Volumul I din 1962 ), indică pentru acestă regiune o umiditate medie cuprinsă între 76-80 %. În sezonul cald umezeala relativă scade până la valori de 60-70 %.

Dacă cele mai scăzute valori se produc vara, cele maxime sunt înregistrate în sezonul rece, existând însă ani în care parametrii au valori foarte mari sau foarte reduse.

NEBULOZITATEA

Este un element important pentru definirea caracteristicilor climatice , de evoluția diurnă-anuală a gradului de acoperire al cerului cu nori depind direct: mărime fluxului radiativ primit de suprafața activă , evaporația și evapotranspirația, gradul de luminozitate.

Tabelul nr.3 Regimul mediu al nebulozității

Sursa : M.Ielenicz, România-geografie fizică, partea a IIa, Edit.Univ.Buc.2007, p.38

PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE

Precipitațiile medii anuale, oscilează între 500-700 mm pe an , de regulă media înregistrată fiind de 550 mm anual.

Tabelul nr.4 Regimul precipitațiilor

Sursa : M.Ielenicz, România-geografie fizică, partea a IIa, Edit.Univ.Buc.2007, p.44

Din tabelul nr.3 observăm că cele mai mari precipitații cazute se înregistrează vara cu aproape 38 % din total iar cele mai reduse cantitativ se înregistrează în sezonul de iarnă cu numai 15-17 %. Luna iulie este de regulă o lună ploioasă cu aproximativ 100 mm de precipitații cazute.

Numărul de zile cu strat de zăpadă , este variabil între 40-60 anual,iar numărul de zile în care se înregistrează ninsoare variază între 20-30 zile.

VÂNTURILE

Mișcarea generală a aerului se face de la vest către est, Vânturile de Vest sunt predominante, componentă atlantică, aduc mase de aer umede de pe Oceanul Atlantic. Regimul eolian este influențat în cea mai mare măsură de circulația generală a maselor de aer dar și de orografia terenului. În zona Copșa Mică vânturile sunt influențate de canalizările care apar datorită poziției văii Târnavei Mari și a Văii Vișa în raport cu platforma industriala.

1.6 HIDROGRAFIA

Din punct de vedere hidrogeografic teritoriul aparține bazinului Mureș cu principalul afluent Târnava Mare. Teritoriul este străbătut de Târnava Mare de la est la vest, fiind cel mai mare colector al apelor de suprafață, dintre care cea mai importantă este râul Vișa. În zonă se mai întâlnesc și o serie de cursuri cu regim temporar.

Târnava Mare are o lungime de 235 km, și o suprafațî a bazinului de 3 653 kmp , izvorăște din Munții Gurghiu, constituiți din andezite de sub vârful Piatra Ascuțită ( 1 557 m ), are o direcție de curgere aproximativ nord-sud și primește în cursul superior doi afluenți mai semnificativi ce vin din stânga din Munții Harghita. Târnava Mare curge prin Subcarpații Transilvaniei până la Vânători de unde intră în Podișul Transilvaniei. Din dealurile subcarpatice primește afluenți de mică importanță ca Pârâul Alb și Hodoș.

Târnava Mare, cu un debit mediu multianual de aproximativ 14 mc/s, și de afluentul său stâng Vișa, cu un debit mediu de circa de 2 mc/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie al Târnavei Mari variază între 9 kg/s si 12 kg/s, aportul râului Vișa fiind de circa 1,5 – 2,0 kg/s. Panta medie a Târnavei Mari este redusă în această zonă, circa 0,05 %, fapt care a dus la o lățime relativ mare a văii în care este situat orașul Copsa Mică. Scurgerea medie multianuală are o amplitudine cuprinsă între 2,30 – 2,50 l/sec/km2, cea minimă coboară sub 1 l/sec/km2, iar cea maximă, care poate provoca inundații, poate depăsi 30 l/sec/km2. Lunca Târnavei Mari are un apreciabil potențial al apelor subterane care, din nefericire, în zonă nu poate fi valorificat integral datorită poluării sale de către uzina care prelucrează metale neferoase și de către fosta uzină de producere a negrului de fum. În zona de luncă din intravilanul localității, apa freatică alimentată de râul Tarnava Mare se găsește la –3,0 ÷-4,5 m C.T.N., de obicei sub pătura de umpluturi. Zona este inundabilă la viituri foarte mari. În zona terasei superioare, panza de apă freatică lipseste, apa apare sub forma unor izvoare ce vin dinspre versant, interceptate în câteva sectoare ale localității: sector complex alimentar – zona centrală (-3,0 ÷-4,0 m C.T.N.); sectorul str. Izvorul – partea dreaptă a soselei DN 14 până la ieșirea spre Mediaș (-0,8 ÷ -1,1 m C.T.N.) . În sectorul delimitat de str. Fochiștilor și Lăcătușilor, pânza freatică apare la cote diferite (-1,0 ÷ -5,5 m) din cauza denivelării terenului. De remarcat este faptul că intre calea ferată, digul de apărare si drumul național DN 14, din cauza executării barajului pentru sursa de alimentare cu apă, toate apele de suprafață care sunt drenate dinspre versant, pe sub șosea, se adună în acest sector, cu posibilitate redusă de scurgere în râul Târnava Mare, astfel că întreaga zonă ia aspectul de mlaștină, cu un nivel al panzei freatice cuprins intre -1,0 ÷ -1,5 m C.T.N.

În regiunea de podiș, valea Târnavei Mari este destul de lată, cu câteva terase limitată de versanți înalți și abrupți. Regimul de scurgere al Târnavei Mari se caracterizează prin ape mari primăvara și ape mici la sfârșitul verii. Debitul mediu la Blaj este de 15,1 m3 / s

, debitul maxim fiind înregistrat în iulie 1975 de 1 040 m3 / s, iar cel minim a fost de 1.4 m3 /s în septembrie 1950.

Tipul de regim hidrologic este al zonei de podiș cu ape mari de primăvară – iarna și viituri de vară. Alimentarea apelor se face nivo-pluvial și pluvio-nival. Adâncimea apei freatice variază în funcție de relief și microrelief.

Astfel pe versanți apa freatică se află la adâncimi mai mari de 10 m, în zonele de confluență a versanților cu luncile adâncimea apei freatice oscilează între 2-5 m. Nivelul apei freatice în lunci este variabil 0,3 – 3 m. Tot în lunci se manifestă oscilația nivelului hidrostatic în functie de precipitațiile anuale.

Drenajul intern variază în funcție de soluri.

1.7 VEGETAȚIA ȘI FAUNA

Dintre factiorii care au influențat structura actuală a vegetației amintim poziția geografică, desfăsurarea în altitudine, intervenția antropică.

Vegetația din această regiune se include în provincia dacică .

Teritoriul cercetat poate fi încadrat, după clasificarea floristică a lui Al. Borza în regiunea Holartica, subregiunea Eurosiberiană, provincia Central Europeană est centrală, circumscripția Podișul Transilvaniei. Zona are climaxul de stejar și asociații stepice din alianța Festucion vallesiacae.

Etajul gorunului este prezent în această regiune dar într-o măsură mai redusă, gorunul (Q.petraea),fiind prezent pe cele mai înalte culmi deluroase.

Etajul stăjeretelor, cu stejar ( Querqus robur ) la care se mai adaugă cerul și gârnița, pe valea Târnavei Mari sunt elemente de stejar pufos.

După geografia fizică a României acest teritoriu se încadrează din punct de vedere al vegetației în zona nemorală a pădurilor de stejari mezofili, în care domină stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora) și gorunul (Q.petraea), formând asociații de tip Quercetum roburi-petraee, cu Querco robur-carpinetum, iar pe suprafețele defrișate apar pajiști de păiușuri (Festuceti rupicolae – vallesiacae si Festucetum rupicolae). În arborete se află în proporții variabile carpenul, cireșul, mărul și părul padureș, jugastrul s.a. Stratul arbuștilor este bine închegat, format din: sânger, păducel, lemn cainesc, salba moale, porumbar s.a.

Vegetația ierboasă, naturală apare in pajiști secundare, instalate dupș defrișarea pădurilor și este reprezentată de numeroase graminee si leguminoase perene alături de care mai apar și alte specii. Speciile dominante sunt: paiuș (Festuca sulcata), paiușul de stepă (F.valesiaca), bărboasa (Andropogon ischaemum), rogozul pitic (Carex humilis), ca și specii xerofile iar obsiga (Brachypodium pinnatum), sadina (Crysopogon gryllus), ca specii mezoxerofile. Pe treimea superioară a versanților însoriți și pe culmi se află vegetație xeromezofitică și este alcatuită din specii cu adaptări caracteristice. Gramineele xeromezofite (Brachypodium pinnatum, Briza media, Danthonia calycina, etc), suportă relativ bine variația umidității din sol.

Vegetația intrazonală, este bine dezvoltată în luncile râurilor, fiind alcătuită din sălcii, plopi și fânețe higrofile.

Fauna, diversă, importante fiind cervideele, mistreții, lupii, foarte multe păsări, insectele. La altitudini ceva mai mici, există numeroase rozătoare ( iepurele, pârșul, nevăstuica ) iar dintre păsări: ciocănitorile, gaița, turturica, cucul, cinteza ) .

1.8 POPULAȚIA

În anul 1930 numărul de locuitori ai localității a fost de 1 726, în 1956 ajungând la 4 032 persoane, creșterea cea mai ridicată fiind înregistrată în anul 1980 – 6 938 persoane.

În comparație cu anul 1989, numărul locuitorilor din Copșa Mică a scazut cu 23 % și ne putem aștepta să continue pe o pantă descendentă, având în vedere situația generală a orașului (lipsa acută de locuri de muncă, poluarea etc). mortalitatea generală și în consecința sporul natural negativ depășesc media pe județ. Există o pondere mare a navetiștilor în învatamant, sanatate, asistență socială, sport, turism.

Din tabelul nr. 5 și din graficul alăturat se observă o evoluție ascendentă până în anul 1989, punctată numai de o ușoară scădere la sfârșitul anilor 70. Începând cu anul 1961, și constant până în anul 1989 ponderea populației se va menține între 6 000 și 7 000 locuitori , valoare determinată de un spor natural constant și pozitiv , iar menținerea acestei valori se datorează și unei politici nataliste, cu stimularea natalității din diferite mijloace dar și prin interzicerea avorturilor.

Tabelul nr.5 Evoluția numărului de locuitori pentru orașul Copșa Mică, perioada 1854-1989

Sursa : Institutul Național de Statistică , Primăria Copșa Mică, PUG

Tabelul nr.6 Evoluția numărului de locuitori pentru orașul Copșa Mică, perioada 1990-2008

Sursa : Institutul Național de Statistică , Primăria Copșa Mică, PUG

Începând cu anul 1990 însă populația va cunoaște un trend negativ determinat de scăderea natalității, migrarea persoanelor tinere aflate în cautarea de loc de muncă care își vor întemeia familii în alte locuri, liberalizarea legislației privind avorturile. Cu toate acestea scăderea nu a fost una foarte accentuată comparativ cu alte regiuni ale țării și chiar cu nivelul național. Astfel , o ruptură s-a produs între anii 1991 și 1992 când datele statistice relevă o scădere cu aproape 800 persoane dar acest trend violent de scădere nu se va menține, dar va continua printr-o scădere mult mai lentă, până în anul 2008 populația se va menține între

5 000 și 6 000 locuitori, din anul 1992 și până în prezent valoarea se va menține constantă.

Structura națională

Populația, pe naționalități, din orasul Copșa Mică, la recensământul din 18.03.2002, se

prezintă conform tabelului de mai jos:

Tabelul nr.7 Structura etnică a populației orașului Copșa Mică pentru anul 2002

Sursa: INS

Românii prezintă o majoritate importantă, de peste 80 % așa cum reiese din tabelul nr.7 dar și din graficul aferent, cea mai numeroasă minoritate este cea maghiară, cu o valoare destul de importantă de peste 11 %, rromii prezintă un procent consistent de peste 7 % , în timp ce restul etniilor, printre care și germanii prezintă o valoare de sub 1 %.

Structura populației pe sexe

Populația stabilă pe sexe, la 18.03.2002, a fost de 5 369 persoane, din care 2 637 de sex masculin si 2 732 de sex feminin. Populația de sex masculin reprezintă 49,11 %, iar cea de sex feminin 50,89.

Tabel nr. 8 Situația pe grupe de vârstă:

Sursa : Primăria Copșa Mică, PUG

Ponderea populației tinere este încă una importantă, de peste 33 % , iar vârsticii au o pondere de sub 10 % ceea ce demonstrează ca aici fenomenul de îmbătrănire demografică nu este încă unul accentuat.

Structura populației pe naționalități în anul 1998

Ortodocși – 82,15%

Evanghelici – 8,12%

Romano-Catolici – 3,86%

Reformați – 2,79%

Greco- Catolici – 1,29%

Alții – 1,75%

În anul 1786 aici trăiau 12 -15 familii de români ortodocsi, fapt atestat documentar. În această primă etapă, populația era, preponderent, de origine maghiară si săsească, iar între 1700 -1800 viața spirituală se desfășura sub semnul reformei luterane, reformă imbrățisată de populația vremii. intre 1800 si 1945, se caracterizează prin

manifestarea si pe aceste meleaguri, a revoluției burghezo – democratice si apariția formelor de organizare capitalistă in zonă. Populația de ortodocsi crește si devine puternică, astfel încât in anul 1854 număra 760 de locuitori, iar in 1864 deținea o biserică ortodoxă si un cimitir. In anul 1901 este construită actuala biserică ortodoxă,

În prezent, ponderea populației ortodoxe este predominantă, de peste 82 %, mai mult chiar ca ponderea populației românești care are peste 80 %, următoarele religii au sub 20 % ca total fiind foarte diverse.Evanghelicii sunt cea mai numeroasă minoritate religioasă cu peste 7 % care i-audepășit pe romano-catolici care sub 4 %.

Structura populației pe domenii de activitate

Tabel nr.9

Sursa: Plan de Urbanism General, Primăria Copșa Mică

Evident cu funcția principală a orașului, și-anume cea industrială s ereflectă și în structura populației pe domenii de activitate, 60 % din populație este implicată în activitățile industriale, deservirea generală are un 14 % iar restul reprezintă celălalt sfert , comerț- 9 %, construcții- 7 %. De remarcat ponderea foarte mică, de numai 1 % a celor care lucrează în zootehnie.

1.9 ECONOMIA

1.9.1 AGRICULTURA

Practicate organizat, în afara activității agricole de pe lângă gospodăriile populației, implică foarte puține persoane active (mai puțin de 1%) și produce sub 0,5% din veniturile obținute din activități economice. Conform datelor de la Registrul agricol, pe lângă gospodăriile populației se desfăsoară activități agricole ( cultura plantelor și creșterea animalelor) a căror rezultate fizice și financiare sunt destinate consumurilor proprii.

Produsele agricole (cereale, legume, fructe, animale, păsări) nu corespund din punct de vedere calitativ, în principal, datorită poluării mediului înconjurător. După o perioadă lungă de timp, apreciată de specialiști la cel puțin 40 – 50 de ani, și după derularea unor importante lucrări de reconstrucție a mediului, terenurile agricole din orașul Copșa Mică vor putea fi redate agriculturii.

Disfuncționalitățile manifestate sunt următoarele:

– Structurile productive de tip comunist – fostele C.A.P.-uri și I.A.S.-uri au decăzut, nu înainte de a compromite ideea de asociere, motiv pentru care, fondul funciar agricol este fărâmițat în prezent, fără perspective de realizare a unor asocieri eficiențe;

– Nu s-au dezvoltat culturile de plante tehnice care, realmente, să poată fructifica un sol poluat, fără a se afecta sănătatea populației (rapița ca sursă de energie, inul, cânepa, bumbacul etc.);

– Nu se dezvoltă suficiente acțiuni de refacere și protecția mediului, pentru a putea reactiva, în timp, de către generațiile viitoare, această importantă resursă care este solul;

– Nu s-au dezvoltat ferme de tipul celor ce pot funcționa în mediu controlat si fără relație directă cu componentele de mediu, afectate puternic de poluare (solul, flora) .

1.9.2 INDUSTRIA ȘI CONSTRUCȚIILE

Înglobează încă, activitatea unei părți importante a populației (60%) și este reprezentată prin următoarele ramuri:

– producerea negrului de fum;

– prelucrarea lemnului;

– prelucrarea cărnii;

– fabricarea pâinii;

– fabricarea firelor;

– confecții – tricotaje;

– producerea de energie electrică;

– extracția gazului metan.

Trebuie precizat că ramurile industriale prezentate sunt de mică anvergură, în cea mai mare parte, fiind ramuri prelucrătoare apărute după 1989. Semnificativ și benefic este

procesul de extracție a gazului metan, această resursă fiind, însă, pe cale de epuizare.

Unitatea de trist renume, de producere a negrului de fum, are de asemenea o activitate din ce în ce mai redusă și în nici un caz, nu reprezintă viitorul orasului.

Disfuncționalitățile principale sunt următoarele:

– Întreprinderile mari de tip comunist, care au avut pondere mare în economia țării și a județului, pentru a căror dezvoltare, cetățenii au plătit un preț prea mare, sunt în stadiu falimentar iar întreprinderile de tip nou, care ar putea lua locul celor mari sunt puține și neperformante; Zona urbanistică aferentă funcțiunii economice este neatractivă, ca urmare a resturilor fostei economii și ca urmare a faptului că nu s-au derulat acțiuni sistematice de reconstrucție a mediului in zonă;

– Planul Urbanistic General existent nu asigură alte zone, suficient de ample, care să constituie o alternativă la zonarea actuală, pentru amplasarea obiectivelor industriale;

– Nu sunt dezvoltate, la capacitate mare, structuri economice de prelucrare, în diverse domenii: prelucrarea produselor agricole din alte zone, prelucrarea plantelor industriale, prelucrarea lemnului, s.a.; acest lucru constituie un aspect negativ, deoarece chiar genul acesta de industrii s-ar potrivi orașului, ca urmare a stadiului înalt de poluare atins si cu consecințele sale imediate asupra agriculturii și zootehniei.

– Nu sunt dezvoltate, la capacitate mare, sectoare de montaj componente (piese și subansamble), ce se realizează in altă parte, capacități specifice industriei electronice.

Construcțiile civile, industriale, agrozootehnice, edilitare și gospodărești absorb forța de muncă de cca. 8 % din piața forței de muncă, iar in unele perioade ale anului, chiar mai mult (cca. 10%). Construcțiile realizate sunt în oraș sau în imprejurimi și se poate aprecia că, în Copsa Mică se construiesc clădiri cu utilitate publică sau privată, clădiri de locuit, clădiri destinate cultului, și altele. Construcțiile – de orice fel – ca latură eternă a activității umane, au rolul, în orice societate și în orice vremuri de a asigura revitalizarea celorlalte ramuri economice. Acest aspect este binecunoscut atât oamenilor de afaceri cât și administrației locale și se anticipează că în următorii 4 ani, populația ocupată în construcții va crește, ajungând să reprezinte cca. 25% din populația ocupată.

Dezvoltarea activității în domeniul construcțiilor are la bază și faptul că prezentul este caracterizat prin desfășurarea unor ample programe de investiție, finanțate din fonduri europene și care, în cea mai mare parte, conțin componenta “Lucrare de construcții – montaj”.

Principalele disfuncționalități manifestate în domeniul construcțiilor sunt:

– Actualul Plan Urbanistic General nu alocă terenuri suficiente pentru amplasarea unor unități mari, în domeniul depozitării materialelor de construcție;

– Nu s-au constituit încă, structuri mari de operare în domeniul construcțiilor, deși acestea ar fi putut absorbi o cantitate mare de forță de muncă mai puțin calificată sau calificată în alte domenii, disponibilizată în ultimii ani;

– Nu s-au dezvoltat unități de extracție a materialelor de construcție ( în special balast și nisip), deși confluența râurilor Târnava Mare și Vișa asigură suficiente asemenea resurse naturale.

1.9.3 TRANSPORTURILE

Transportul de mărfuri si persoane a fost, este și va fi o activitate economică importantă în orașul Copșa Mică – principalul nod de cale ferată în zonă, asigurând legătura sudului cu nordul Ńării si cu Europa Occidentală. Căile de circulație de care dispune orașul (Cale ferată Linia 300, drumurile naționale DN14 și DN14B) și amplasarea în teritoriu a orașului, în triunghiul delimitat de Sighișoara – Sibiu – Blaj, determină tranzitarea orașului atât pentru transportul pe cale ferată cât și pentru transportul rutier.

Populația ocupată în acest sector reprezintă cca. 3% din populația activă a orașului, care obține din această activitate venituri stabile, la nivelul mediu al economiei naționale.

Societățile comerciale care au ca obiect de activitate “transportul și depozitarea mărfurilor” sunt, în cea mai mare parte, unități de stat.

Principalele disfuncționalități care se manifestă în această ramură economică sunt:

– Orașul Copșa Mică nu dispune încă de o centură ocolitoare aferentă transportului greu, fapt ce determină tranzitarea orașului pe principala cale de acces a orasului (DN14 și DN14B), drum național și stradă de promenadă, în același timp;

– Transportul și depozitarea de mărfuri prin C.F.R. este în scădere și nu se cunoaște care este strategia de dezvoltare a Agenției Naționale C.F.R. privind orașul Copșa Mică;

– Singura companie de transport mărfuri care operează pe piață nu este una cu capital local, ci este o filială a unei companii mamă din București;

– Transportul de călători, rutier, este foarte puțin dezvoltat (mai mult prin cursele care tranzitează orașul);

– Inexistența unei piețe ample a transporturilor are la bază infrastructura neadecvată, în ansamblul ei, nu numai căile de circulație, și determină o lipsă de mobilitate a agenților economici și a cetățenilor; în acest moment, când resursele financiare ce ar putea inviora activitatea sunt insuficiente și informațiile privind cererea de transport sunt neconcludente, nu se pot elabora strategii și nici dispune măsuri imediate eficiente.

1.9.4 COMERȚUL

Ca funcție economică (cumpărare – vânzare), comerțul înseamnă transferuri de mărfuri pentru a primi, în contrapartidă, BANI; acesta reprezintă o latură importantă a activității economice în Copșa Mică și înglobează cca 10 % din populația activă a orașului. S-au identificat toate componentele unui comerț civilizat: comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul, pentru produse industriale și alimentare. Pentru unele produse de folosință îndelungată, cetățenii orașului accesează piața din Mediaș sau Sibiu.

În general, activitatea de comerț asigură populației ocupate venituri constante, chiar dacă sunt relativ mici față de alte sectoare de activitate.

Comerțul se desfăsoară în clădiri corespunzătoare, se expun mărfuri variate și de

calitate medie, în condiții de igienă normale și de orare de deservire corespunzătoare.

Amplasamentele utilizate sunt distribuite, în cea mai mare parte, central, dar și în zonele mărginașe, asigurând satisfacerea necesităților de consum a populației. Privitor la această

activitate, se pot face următoarele observații:

– în activitatea de comerț din orașul Copșa Mică nu se manifestă disfuncționalități majore. prin natura sa, comerțul are cea mai mare mobilitate și capacitate de adaptare la cerințele pieții; stimularea consumului prin utilizarea unor tehnici speciale de marketing (reclamă și publicitate, aprovizionarea cu mărfuri de calitate, vânzare directă etc.) este plafonată de

resursele financiare limitate ale comunității de cumpărători. Ca mai toate resursele de care dispune omenirea, resursele financiare sunt restrictive, cu atât mai mult în Copșa Mică, determinând un anumit nivel al consumului;

– în structura cheltuielilor populației, și respectiv, în structura comerțului din localitate, bunurile de larg consum reprezintă o pondere foarte mare. Acest indicator este unul negativ și arată că sunt mari disfuncționalități la nivelul altor ramuri și că populația orașului nu exercită funcția de investire, ca urmare a lipsei fondurilor. Este clar că nu se vorbește despre faptul că populația consumă prea mult, ci despre faptul că veniturile sunt atât de mici, că abia

ajung pentru consum;

– structura sorto-tipo-dimensională a mărfurilor expuse determină si formează gustul și, totodată, este influențată de nivelul de educație a consumatorilor, această determinare reciprocă fiind foarte elastică;

– comerțul cu amănuntul reprezintă ponderea mare in comerțul orașului, iar comerțul cu ridicata este inexistent, ceea ce reprezintă o disfuncționalitate .

1.9.5 TURISMUL

Obiective turistice:
– Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial

Monumentul este un obelisc ridicat în anul 1952 și se află amplasat pe Aleea Castanilor, lângă Primăria orașului. Monumentul este realizat din beton placat cu marmură. Pe această placă sunt încrustate o cască, o spadă și o frunză de laur. Obeliscul, înalt de 1,8 m, este împrejmuit cu un zid semirotund, iar pe o placă sunt înscriși eroii orașului din timpul celui de-al doilea război mondial

– Vestigiile arheologice

Așezarea preistorică se află pe panta joasă a dealului din sud-vestul orașului. Au fost scoase la iveală bucăți de chirpici și impresiuni de nuiele, ceramică fragmentară. Pe malul drept al pârâului Vișa cu ocazia exploatării unei cariere de nisip s-a descoperit un molar aparținând unui mamut (Mamuthus Primigenius Blumb) și urmele unei așezări din bronzul timpuriu. Aceste materiale au fost donate Muzeului din Mediaș.

Cel mai important punct arheologic se poate considera Dealul Cetății (Burc) unde s-au descoperit o serie de materiale de valoare istorică: resturile unui schelet de rinocer (Rhinoc. Trichorn. Et. Cerv. Capriolius), obiecte din bronz aparținând culturii Witenberg și o monedă de bronz de factură tracică din secolul I î.e.n.. Pe Dealul Cetate au fost localizate vestigii romane și resturile unui mormânt din secolul al IV-lea e.n., iar pe terasele sud-estice ale actualei așezări s-au descoperit fragmente ceramice din secolele al XI-lea – al XII-lea – semne evidente ale vetrei satului medieval. Toate aceste vestigii arheologice constituie dovezi ale continuității populației pe aceste meleaguri din timpuri străvechi până în zilele noastre. Centrul așezării s-a mutat dintr-o parte în alta datorită în parte intervenției procesului de migrație a popoarelor, proces atestat în Copșa prin descoperirea unor fragmente de ceramică cenușie.

– Biserica evanghelică luterană ( secolele XIII-XVIII cu zid de incintă din secolele XV-XVIII ).

Capitolul II

ȘCOALA DIN TIMPURI STRĂVECHI PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE ( 1825- 2002 )

ELEMENTE DE ETNOGRAFIE SPECIFICE LOCALITĂȚII

Intelectuală și fizică, religioasă, morală și civică, modelarea vlăstarelor umane a constituit o parte importantă din activitatea desfășurată în școala primară.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în învățământ asistăm la constante transformări determinate de necesitatea sistematizării acestui domeniu.

Învățământul a depins de bunăvoința domnitorilor, boierilor, clericilor, instruirea primară fiind neglijată.

Primele cunoștințe erau oferite de părinți, pedagogi străini plătiți, preoții ce învățau pe copii slavona scriind cu degetul în lădițe de nisip.

În prima jumătate a secolului XIX învățământul se caracteriza prin :

dominația limbii grecești

taxe școlare impuse de instituțiile școlare particulare

caracterul limitat al instruirii

educația religioasă

În anii 1831-1832 au fost câteva încercări de laicizare a instituției prin anumite măsuri care au fost luate și-anume :

extinderea programelor de studiu

introducerea limbilor moderne și a științelor exacte

utilizarea limbii române

preponderența culturii grecești

Schimbarea substanțială a fost adusă de Regulamantele Organice din anii 1833 în Muntenia și 1835 în Moldova. În privinșa învățământului acestea au stipulat organizarea în trepte a învățământului, măsură anticipată în anul 1818 de către Gh.Lazăr la deschiderea școlii Sf.Sava. Articolul 306 din Regulamentul Organic menționa deschiderea școlilor elementare în capitalele de județ iar pentru Moldova în Iași, Roman, Huși, Galați sau Focșani.

În această perioadă învătământul de caracteriza prin:

4 ani de studiu

predarea în limba maternă

învățământ pentru ambele sexe

autoritatea unui sfat format din patru efori, un director și un revizor

Profesorii erau recrutați din cele mai destoinice persoane, cu toate aceste măsuri însă învățământul public a întârziat să dobândească dimesiunile preconizate.

În anul 1838, pregătirea profesorilor din mediul urban este instituționalizată în Țările Române prin apariția școlilor normale de institutori și institutoare din absolvenții școlii Sf.Sava.

Finalizarea actului instructiv-educativ se facea prin câteva probe ce aveau în vedere următoarele aspecte :

scris și citit

utilizarea celor patru operații aritmetice

memorarea unor fragmente din texte religioase

cunoștințe minime de geografie și istorie

La școlile de stat se preda exclusiv în limba română în timp ce la școlile particulare se preda și în limba franceză și în limba germană.

În anul 1870 aplicarea metodei mutuale implica următoarele aspecte:

clase cu un număr mare de copii

costuri reduse

eficienta sporită, elevii reușeau din timp să învețe să scrie și să citească

evaluarea se făcea periodic

Disciplina era una foarte strictă, dintre pedepse menționăm: cartoane legate de gât cu vina scrisă, interdicția de a părăsi școala, atârnarea unei greutăți de picior.

Recompensele nu întârziau să apară, ocuparea locului de onoare, înscrierea în cartea de merit, acordare unor mici sume de bani.

Clasa nu era o colectivitate de copii cu aceeași vârstă, cu aceeași pregătire ci o secțiune, o grupă a cărei componență variază în funcție de disciplină și grad de cunoștințe. Tăblia de scris pe care învățăceii creionau literele înainte să le pună pe hărtie s-a menținut și după renunțarea la sistemul mutual de învățământ.

Problemele învătământului din această perioadă erau următoarele:

probleme de ordin financiar, chirii destul de ridicate

probleme de spațiu, clădiri care puteau găzdui școli erau foarte greu de găsit

utilizarea metodelor de predare perimate, cum ar fi memorarea mecanică

Pedepsele erau aplicate nu o data prin corecții fizice.

În privinșa școlilor particulare, se folosea în principal limba franceză, metodele de predare erau moderne, volumul de cunoștințe era mai mic.

În anul 1840, Adunarea Obștească cu acordul lui Gr.Al.Ghica solicită un nou plan de învățământ iar sub domnia lui Gh.Bibescu se iau măsuri pentru redirecționarea programelor de studiu .

În data de 2.03.1848 este adoptată Legea instrucțiunii publice de către Bibescu. Aceasta presupune organizarea educației pe trei trepte astfel:

școli comunale rurale și urbane

școli normale

școli academice

În anii 1847-1848 se înființează pensioane separate pentru fete și băieți și băieți cu predare în limba franceză.

Revoluția din anul 1848 avea ca deziderat în privința educației, acordarea dreptului în mod egal la o educație întreagă și gratuită pentru toți cetățenii români dar și pentru ambele sexe. Comisia pentru școală care avea în componență pe I.H.Rădulescu, P.Poenare, Krețuleascu, a fost însă desființată odată cu înăbușirea revoluției.

În anul 1849, în București erau numai câteva pensioane private, o școală publică de băieți și școala de fete a Elisabetei Știrbei.

În anul 1850, o comisie pentru educație formată din P.Poenaru, Simeon Marcovici, Ctin Brăiloiu, adoptă noi inițiative pentru organizarea învățământului care a fost mult dezorganizat în urma mișcărilor revoluționare care au fost înăbușite. Astfel învățământul va fi organizat pe trei trepte :

Școală începătoare- primară

Colegiu- gimnaziu

Școli speciale

Tot în acest an este adoptată noua programă școlară, crește importanța studierii științelor exacte alături de istorie și religie.

În anul 1851, se inaugurează școli primare în orașe, iar în data de 20 noiembrie 1850 are loc examinarea celor care vor să fie profesori, comisie formată din profesori de la Sf. Sava.

Anul 1857 aduce ca noutate o nouă programă care are ca elemente noi:

introducere geometriei la clasa a IV a

acordarea a mai multor ore studierii istoriei

inițierea elevilor pentru a compune scrisori, chitanțe, adeverințe, contracte

Dascălii trebuiau să aibă o ținută morală ireproșabilă și trebuiau să fie imparțiali.

Efectivele școlare penbtru Țara Românească erau următoarele:

1851: existau 2 000 elevi din care 597 în București

1852-53 : 7 715 elevi

1861-62 : 12 318 elevi

Școlile particulare rămân majoritare dar statul se va implica mai mult în dezvoltarea învățământului public . Iată câteva caracteristici ale școlilor particulare din această perioadă:

studii variate dar contra cost

utilizarea manualelor străine

ajustarea metodelor didactice

Între 1861-1862 în Muntenia numărul școlilor particulare se va restrânge de la 250 la 120 locații. Cauzele acestei scăderi sunt: închiderea școlilor care aveau autorizație de funcționare, încălcarea regulamentelor școlare, lipsa eficienței actului didactic.

Situația manualelor în perioada 1831-1864 pentru Muntenia nu era tocmai una fericită existând 85 titluri pentru religie și istorie, 36 titluri pentru științe, igienă și agricultură și 126 lucrări pedagogice . Utilizarea manualelor străine era o practică uzuală mai ales în cadrul școlilor particulare. Treptat însă se vor realiza manuale adaptate materiilor și în limba română, se vor traduce cărți din Occident, în acestea vor fi introduse conținutuir cu specific românesc apoi vor fi întocmite lucrările originale.

Ca o concluzie putem să dăm câteva caracteristici generale ale educației pentru perioada 1831-1864 :

Schimbări permanente

Reforme susținute

Dificultăți materiale

Opreliști de ordin politic

Conturarea bazei structurale și legislative

Influența evenimentelor de ordin politic cum a fost Revoluția din anul 1848

Legea instrucțiunii publice din 25.11.1864 a apărut prin imperativitatea fundamentării unui sistem de învățământ public ca o laternativă la cel particular, principiu care se va accentua în timp domniei lui Cuza. Are câteva caracteristici din care se pot menționa :

este cel mai vast act normativ școlar din sec XIX

insistă asupra instrucției primare

Administrarea învățământului se va face de către două consilii : Consiliul permanent al instrucțiunii și Consiliul General al instrucțiunii

Consiliul permanent al instrucțiunii este compus din cinci persoane coordonate de către ministru. Are ca principale atribuții fixarea normelor de eleborare a manualelor, avizarea cărților școlare și pregătirea proiectelor de programe școlare.

Consiliul general al instrucțiunii era mai numeros fiind compus din 24 persoane :

Ministrul instrucțiunii

Trei delegați ai învățământului primar

Trei delegați ai școlilor secundare

Trei delegați ai școlilor superioare

Un delegat al școlilor militare

Un delegat al școlii de medicină

Trei delegați din partea școlilor private

Un delegat din partea școlilor profesionale

Șase membrii numiți de Domn

Acest Consiliu general avea importante atribuții, fiind consultat asupra tuturor chestiunilor legate de educație .

Obiectivele urmărite prin legiferarea unei noi structuri pentru învățământ erau:

Extinderea accesului la educație

Alfabetizarea populației

Responsabilizarea locuitorilor în raport cu statul

Obligativitatea cursului primar între 8-12 ani, măsură luată înaintea unor state ca Anglia, Franța sau Italia care au adoptat această măsură după anul 1870

Din păcate datorită lipsei unităților școlare această măsură a obligativității frecventării școlii nu s-a materializat.

Pentru elevii cursului primar între 8-12 ani materiile de studiu erau :

noțiuni elementare de cultură generală

citit și scris

catehism

igienă, gramatică, istorie și geografie, drept administrativ, aritmetică

însușirea celor patru operații: adunare, scădere, împărțire și înmulțire

învățarea sistemului de măsuri și greutăți

Existau două sesiuni de examene, una înainte de Paște și a doua la sfârșitul lui august. Absențele nejustificate și neînscrierea la școală erau amendate.

Gratuitatea instrucției elementare este un alt principiu modernizator care a dus la mărirea efectivelor de elevi și de aici problemele legate de spații destinbate școlilor. În comunele urbane existau școli separate de fete și băieți. Catedrele vacante erau ocupate prin concurs .

Profesorii aveau anumite drepturi: scutirea de la serviciul militar, dublarea salariilor dupa 12 ani de vechime în învățământ însă absențele de la ore ale profesorilor se pedepseau cu penalizari la salariu. De-asemenea profesorii erau obligați să parcurgă integra materia și să completeze registrele oficiale.

Directorii în schimb aveau următoarele atribuții:

îndeplinirea normei didactice, efectuarea orelor la catedră

înscrierea copiilor la cursurile școlii

completarea documentelor oficiale

supravegherea copiilor și a profesorilor

Legea din anul 1864 prebedea funcționarea mai multor instituții, licee, gimnazii, școli reale, școli de belle arte, scoși profesionale pentru băieți și școli secundare pentru fete. Durata liceului pentru băieți era de 7 ani iar pentru fete de 5 ani, în timp ce gimnaziu avea numai 4 ani .

Iată și obiectele studiate la liceu: religia, limba română, latina, greaca, italiana, germana, aritmetica, geometria, algebra, trigonometria, istoria, fizica, chimia, mizica și gimnastica.

În România după anul 1877 efectivele de elevi și de unități școlare erau următoarele :

Sursa: Gudin C. Evoluția învățământului în principatele române în sec. XIX

După anul 1864, prima modificare substanțială a legii instrucțiunii publice este adusă de legea pentru numirea profesorilor de gimnazii, licee și școli profesionale inițiată în anul 1879 de ministrul Gh.Chițu.

În anul 1883 este adoptată legea pentru fixarea și gradarea remunerarea profesorilor inițiată de PS Aurelian.

În anii 1892 și 1893 legile din timpul lui Take Ionescu ce aduc modificări în atribuțiile consiliilor, ca urmare cel general va deveni treptat inoperant.

În anul 1893 are loc reformarea învățământului profesional, prin lărgirea instituțiilor capabile să pregătească elevi pentru agricultură, comerț, industrie și diferite meșteșuguri. Școlile profesionale aveau grad inferior dar și grad superior.

Învățământul primar își pierdea unitatea prin aparăția unor diferențe notabile între școlile elementare de la sat și cele de la oraș, cele de la sat nu vor mai studia multe discipline, un bagaj mic de cunoștințe și mai puțin timp alocat fiilor de săteni pentru educație. Problema va fi însă rezolvată de către P.Poni în anul 1896 prin legea învățământului primar și normal-primar, care presupune aceeași programă școlară și pentru școlile d ela sat ca acelea de la oraș. Aceeași lege crește obligativitatea pentru a urma cursuri școlii pentru copii între 7-14 ani.

Alte legi importante din această perioadă au fost:

1898- Legea asupra învățământului secundar și superior

1899- Legea asupra învățământului profesional

1903- Legea asupra învățământului primar și normal-primar

1909- înființarea grădinițelor

Educația din această perioadă se caracteriza prin:
– Gimnaziul devine o treaptă intermediară între instrucția elementară și liceu

Liceul poate fi de tip: clasic, real sau cu profil fizico-natural

Bacalaureatul s-a modificat radical

Este înființat Senatul Universității din București

Sunt fixate gradele universitare, alături de Rectorul Universității și de decanii facultăților existau profesori docenți, agregat și profesori universitari

Crește importanța acordată școlilor profesionale cu precădere în agricultură, industrie și comerț

Îmbunătățirea instrucției elementare din mediul rural

Personalități ale educației din acaestă perioadă:

V.A.Urechia

Vasile Urechea-Alexandrescu (n. 15 februarie 1834, Piatra Neamț – d. 22 noiembrie 1901, București) a fost un istoric și scriitor român, om politic, membru fondator al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Iași apoi la cea din București. A mai fost membru corespondent al Academiei spaniole, italiene și a Institutului etnografic din Paris. A studiat la Paris, unde a înființat ziarul unionist Opiniunea, organ al românilor din străinătate. În 1858 a editat ziarul unionist Zimbrul și vulturul. Ca istoric, a avut o orientare eclectică. A editat numeroase culegeri de documente și hrisoave interne și externe, a scris o Istorie a românilor în 14 volume (1891 – 1892) și o Istorie a școalelor în 4 volume (1892 – 1901), a abordat majoritatea genurilor și speciilor literare.

Take Ionescu

Născut în data de 13 octombrie 1858, Ploiești, decedat în 21 iunie 1922, Roma a fost un politician și prim-ministru al României. Născut sub numele Dumitru Ghiță Ioan, din părinți simpli, Take Ionescu a terminat bacalaureatul în Ploiești. Este trimis la Paris pentru a-și face studiile în Drept, unde își termină doctoratul în avocatură, avându-l coleg pe Raymond Poincaré, viitor președinte al Franței. A devenit în scurt timp un avocat renumit pentru celebrele sale discursuri și pentru elocință. A fost numit ministru al cultelor în cabinetul conservator al lui Lascăr Catargiu, noiembrie 1891 – octombrie 1895. Meritele dovedite în primii ani de ministeriat l-au impus repede în primele rânduri ale vieții politice românești. În anul 1908 a înființat Partidul Conservator-Democrat, care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoțit în trei turnee electorale.

Petre Poni

Născut pe 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, județul Iași, decedat pe 2 aprilie 1925, Iași ) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pioner al învățământului chimic în România. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române. A absolvit școala primară la Târgu Frumos și apoi a urmat la Gimnaziul Central din Iași (1852-1859). Ca bursier la Paris s-a specializat în chimie fizică și mineralogie la „College de France” și Sorbona. Întors în țară, în 1865 se angajează ca profesor la Liceul Național, iar din anul 1866 predă și la Școala Militară din Iași. În anul 1878 este numit șef al Catedrei de Chimie din cadrul Universității din Iași unde a predat timp de 33 de ani. Aici a înființat primul Laborator de Chimie al Universității din Iași (1882) și Catedra de Chimie organică (1891).

În 1897, Petru Poni și Anastasie Obregia au inaugurat, în noua clădire a Universității din Iași, un laborator de chimie, după model german. În 1903 Prof. Petru Poni a introdus un nou curs: Studiul chimic al petrolului

Din 30 iunie 1879 a fost ales membru al Academiei Române, iar în anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris.

Spiru Haret

Spiru Haret (n. 15 februarie 1851, Iași; d. 17 decembrie 1912, București), matematician român, astronom, pedagog, reformator al învățământului românesc, ministru (Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice), academician. A invățat la Dorohoi, Iași, apoi, în septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a petrecut cinci ani din șapte intern.Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din București, la Facultatea de științe, secția fizico-matematici, mecanica rațională , din 1878 până în 1910. La Școala de poduri și șosele Haret a fost numit profesor la anul preparator , predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană și în spațiu și geometria descriptivă, până în 1885. Din 1885 și până în 1910 Haret nu a mai predat la Școala de poduri și șosele decât geometria analitică.

Două probleme trebuiau să fie depășite, după 1918 – în primul rând, integrarea a nu mai puțin de patru sisteme de învățământ diferite datorită uniri a celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania și Basarabia, și în al doilea rând, nevoia de industrializare și modernizare pe care societatea o întâmpină. Ministrul Constantin Angelescu a avut un rol esențial în modelarea inter-război a sistemului de învățământ din România. Modelul lui Spiru Haret a fost păstrat, iar, modelele sistemelor austriac și maghiar răspândite în Transilvania și Bucovina au fost eliminate. Până în 1941, au existat diferențe între tipul de educație primită de către copii de vârstă școlară în zonele rurale și urbane – fiecare au fost adaptate la nevoia de forță de muncă din zona respectivă. Diferențele puteau fi foarte mari, elevii din școlile rurale care se transferau în școlile urbane trebuiau să repete anumiți ani, pentru a se putea adapta sistemului educativ. Liceele de asemenea, au fost modernizate – învățământul clasic a fost simplificat într-o măsură (limbile moderne și limbile clasice au fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale), iar învățământul tehnic sa îmbunătățit semnificativ pentru a furniza tehnicieni si muncitori pentru fabricile care au fost construite în toată țara.

Dictatura legionar-fascistă și al doilea război mondial au marcat sistemul educațional, mulți profesori universitari fiind uciși sau forțați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupația sovietica, a schimbat fundamental sistemul de învățământ românesc, rotind-o de la un sistem liberal, de inspirație franceză, la un sistem educațional de tip stalinist

Această perioadă poate fi împărțită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme. Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esență a instalat un sistem copie a sistemului educațional din URSS, cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale sistemului de învățământ, precum și cel de-al treilea din 1972, care din nou restricționa sistemul, precum și readucerea ideologiei național-stalinistă în sistemul educațional. Acestea reforme urmau modelul schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceaușescu din China și Corea de Nord.

În prima perioadă (1949-1958) întregul sistem educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea "omul nou". Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost arestați sau uciși, iar cei mai puțini calificați, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul. Clasică divizare între liceele tehnice, clasice și școlile profesionale au fost eliminate complet – școlile au fost segmentate pe trei niveluri (grupuri școlare, școli și universități de mijloc), care ofereau o educație identică la toată lumea. Cele mai multe universități au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate scolile private și religioase au fost închise și au fost preluat de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost introduse – rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată. Ateismul stințific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate – sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste. Cenzura a devenit foarte răspândită – mulți autori clasici fiind interziși pe loc, iar proletariatul si realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație. Școala obligatorie a crescut la 7 ani. Partidul Comunist Român s-a implicat în procesul educațional prin crearea de organizații în interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret). Cu toate acestea, au existat unele realizări – unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate campanii de educație pentru adulți (alfabetizarea a sarit la peste 90% în această perioadă) precum și apariția educației în limbile minorităților (în special în limba maghiară). În ultimii ani ai comunismului,s-a introdus sistemul de treaptă, între clasele a X a si a XI a ,treaptă care reprezenta un examen la materiile de bază din clasele a IX a si a Xa . Odată cu această treaptă, s-a introdus și obligativitatea celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu revoluția din 1989.

Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. .În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI) . Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a X-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17 ani ). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat ), licență ( Cadru de absolvirea a Universității, după un examen și / sau a tezei ), Masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen ), Doctorat (doctor, după o teză) .

Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor . Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi străine, informatică, etc.). Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a patra, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a V-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a IX-a și a X-a ), doi neobligatorii (a XI-a și a XII-a). Nu există examene între a X-a și a XI-a . Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat .

ELEMENTE DE ETNOGRAFIE SPECIFICE LOCALITĂȚII COPȘA MICĂ

Resursele turistice de natură etnografică reprezintă o categorie aparte deoarece zona constituie un areal etnografic de excepție prin diversitate, unicitate și posibilități de valorificare turistică a acestora. Prezența mai multor etnii (români, maghiari, sași, țigani etc.) pe un spațiu geografic relativ restrâns reprezintă o particularitate deosebită, multiculturalitatea manifestându-se și din punct de vedere etnografic.

Tocmai această interferență a caracteristicilor etno-folclorice proprii fiecărei

etnii trebuie să reprezinte, în perspectivă, un element care să dinamizeze cererea și oferta turistică în arealul studiat. Păstrarea datinilor și obiceiurilor este favorizată și de existența

unei populații rurale destul de însemnate în zona dintre Mureș și Târnava Mare care a păstrat nealterate tradițiile populare, datinile și obiceiurile specifice celor mai importante sărbători din viața satului, portul și dansul popular. Din punct de vedere etnografic arealul studiat se suprapune peste zonele etnografice Transilvania Centrală (subzonele: Târnave, Mureș) .

Următoarele resurse turistice cu carecter etnografic prezintă o mai mare importanță:

• activitățile tradiționale rurale;

• obiceurile tradiționale;

• portul, jocurile și cântecul popular;

• arhitectura și instalațiile populare;

Activitățile tradiționale rurale sunt specifice vieții cotidiene a locuitorilor satelor târnăvene, ocupații tradiționale care țin de agricultură (cultura plantelor și creșterea animalelor), practicarea diferitelor meșteșuguri (prelucrarea lemnului, lutului), pescuit, albinărit etc. Aratul cu plugul tras de cai sau boi, semănatul cu mâna, grăpatul cu grapa cu cuie de lemn sau mărăcini pot fi tot atâtea elemente de curiozitate care pot trezi interesul turiștilor.

Prelucrarea lemnului este o ocupație străveche, dovada măiestriei meșterilor populari o reprezintă numeroasele produse cu caracter decorativ sau unelte de uz casnic întâlnite, de la porțile sculptate, la instrumentele populare cunoscute fluierele din lemn.

Olăritul este una dintre cele mai vechi ocupații ale omului, dovezile arheologice indicând faptul că în aria transilvană prelucrarea lutului se practica din cele mai vechi timpuri.

Obiceiurile tradiționale sunt manifestări populare care caracterizează viața comunităților rurale Din punct de vedere etnografic zona dintre Mureș și Târnava Mare are caracteristici deosebite, determinate de interferența culturii românești, săsești și

maghiare. Toate aceste particularități etnofolclorice pot fi exploatate turistic, mai ales că interesul vizitatorilor crește pe măsura autenticității manifestărilor populare și desfășurarea acestora în preajma unor sărbători cu semnificație majoră în viața satelor .

Arhitectura și instalațiile populare întâlnite în zona Mureșului și Târnavelor poate constitui de asemenea un element de mare atractivitate turistică, conviețuirea de secole a comunităților românești, maghiare și săsești influiențând direct atât arhitectura specifică satelor, dar și pe cea a așezărilor urbane. Zonele rurale unde s-au păstrat asemenea elemente de arhitectură au devenit ansambluri arhitectonice protejate.

Se poate considera că patrimoniul turistic antropic din zona studiată reprezintă un element de mare impact turistic. Păstrarea lui aproape nemodificată de timp, originalitatea și diversitatea, aria largă de răspândire teritorială și multitudinea obiectivelor cu valoare ridicată sunt tot atâtea argumente de creștere a interesului turistic, în același timp elemente care trebuie promovate pe plan local, regional, național și internațional.

Capitolul III

METODICA PREDĂRII GEOGRAFIEI ÎN LICEU

3.1 APLICAȚII ALE TEHNICILOR MODERNE DE PREDARE ȘI TRANSMITEREA CUNOȘTINȚELOR DE GEOGRAFIE CU DISCIPLINELE INRUDITE

Predarea este un ansamblu complex de acțiuni și comportamente didactice specifice, destinate producerii învățării ( I.Cerghit 1998 ).

Predarea presupune :

a prevedea producerea schimbărilor dorite

a preciza natura schimbărilor vizate de obiectivele operaționale

a determina conținutul schimbărilor presupuse

a organiza și dirija producerea schimbărilor propuse

a organiza condițiile ce favorizează apariția schimbărilor așteptate

Predarea este și va rămâne , parțial, o acțiune de comunicare de noi cunoștințe sau de prezentare a noilor conținuturi de instruire . Astfel profesorul realizează următoarele activități:

stabilește direcțiile învățării

pune elevii în relație cu conținuturile noi de învățat

impune succesiunea fazelor și evenimentelor de învățare

stimulează interesul și încurajează efortul de învățare

apreciază rezultatele, evaluează progresele

Predarea include și acțiuni legate de proiectare macro și micro.

Schimbările în metodologia științei pornesc de la interpreatrea și cercetarea aspectelor comune mai multor discipline , din aceeași arie curriculară sau din arii curriculare diferite. În primul rând, multidisciplinaritatea, apare ca modalitate premergătoare abordării sistemice și constă în juxtapunerea unor elemente ale diferitelor discipline pentru esențializarea aspectelor comune.

Iată câteva exemple :

SOLUL – este cercetat și studiat de geografi, geologi sau agronomi. Profesorul de geografie poate alege o activitate practică care să vizeze realizarea unor profile de sol, în diferite locații, chiar și în curtea școlii și le poate analiza împreună cu elevii, ținând cont de particularitățile geologice ale solului dar și de importanța solului ca resursă pentru culturile agricole. Se pot utiliza diferite planșe și mostre de sol colectate din diferite regiuni, care pot fi studiate de elevi, pot fi observate orizonturile, poate fi determinată compoziția acestuia, structura și textura dar și vârsta, perioada geologică căreia îi corespunde. În același timp se poate determina gradul de fertilitate.

AERUL – este studiat de geografi, biologi, chimiști, fizicieni. Elevii sub îndrumarea profesorului de geografie pot să analizeze direct norii de pe cer în anumite perioade ale zilei, se pot recolta probe din semințe și spori ce plutesc in aer și pot fi analizate în laborator la microscop, de asemenea se poate identifica direcția și viteza vântului , iar folosind cunoștințele din domeniul fizicii se pot preciza caracteristicile fizice ale aerului iar abordând aspecte din chimie se poate determina compoziția chimică a aerului.

HIDROCARBURILE – sunt studiate de geologi, chimiști, geofizicieni, geografi, economiști. Astfel din laboratorul de chimie pot fi folosite ca material didactic recipiente cu țiței sau gaz lichefiat, diferite tipuri de cărbune pentru ca elevii să poată observa culoarea, greutatea, structura, mirosul, compoziția.

Pluridisciplinaritatea , este o modalitate de cercetare prin care informațiile elaborate într-o știință sunt preluate de științele care au tangență cu problema studiată, fărăca rezultatele să fie încorporate într-un tablou integrativ pe baza conxiunilor interdisciplinare.

Transdisciplinaritatea, vizează întrepătrunderea mai multor discipline și coordonarea cercetărilor în vederea consțituirii unor științe de graniță cum ar fi : geografia-geografia mediului- biogeografia- ecologia ; geomorfologia-geografia fizică generală- geologia- didactica geografiei.

Interdisciplinaritatea, este un principiu metodologic de abordare sistemică a științei contemporane, de abordare interdisciplinară a geografiei, pentru formarea la elevi a unui sistem de cunoștințe, pe baza unor principii și metode de investigare geografică, pentru dezvoltarea gândirii globalel, integratoare, unitare.

Profesorul de geografie poate realiza în cadrul catedrei excursii împreună cu profesorul de istorie prin care să fie vizate îndeplinirea obiectivelor propuse pentru ambele discipline, cu vizitarea unor obiective turistice de ordin istoric ( Cetatea Râșnov, Castelul Bran, Castelul Peleș, Cetatea Făgăraș, Cetățuia Brașovului etc ) combinate cu explicații legate de caracteristicile geografice ale locurilor vizitate.

Catedra de geografie poate realiza diferite acțiuni împreună cu profesorii de religie, și-anume excursii la diferite obiective turistice de factură religioasă ( Putna, Voroneț, Cozia, Hurez, dar și laobiectivele religioase din apropierea unității de învățământ ).

Profesorii de geografie pot realiza și alte activități extracurriculare împreună cu profesorii de biologie fiind vizate zonele împădurite sau cele de luncă din apropierea școlii , chiar curtea școlii dar și la obiective recunoșcute cum ar fi : Bucegi, Delta Dunării sau Comana.

Excursiile ca metodă de învățământ asigură astfel însușirea cunoștințelor , prin perceperea directă a obiectelor și fenomenelor realizând calea dialectă a cunoașterii . Este o metodă modernă de predare care vizează interdisciplinaritatea.

În excursii se formează priceperi și deprinderi de a observa fenomenele naturii și ale vieții social-economice. Excursiile de lungă durată, de peste o zi de exemplu, sunt cele mai complexe, necesită un timp îndelungat și un studiu mai profund. Planul excursiei poate include cunoașterea unei regiuni din punct de vedre al reliefului, apelor, florei și faunei dar și din punct de vedere economico-geografic.

Dintre metodele moderne de predare se pot menționa cele centrate pe activitatea elevilor, în care acești au un rol activ sau semiactiv. În cadrul acestora profesorul devine numai un sfătuitor, un animator-coordonator al activităților sau un mediator. Se consideră participative acele metode care sunt capabile să mobilizeze resursele și capacitățile elevului, să-i concentreze atenția, să-l facă să înțeleagă cu interes și curiozitate lecția. Totuși aceste metode moderne, solicită timp, materiale instructiv variate, un număr mic de elevi.

Conversația poate fi o tehnică interesantă și modernă de predare-învățare, realizabilă prin discuții sau dezbateri, vehiculând informații ce pornesc de la un emițător-profesorul, ajungând la un receptor-elevul, sau curg pe o axă orizontală, între elevi, de regulă dialogul se realizează prin întrebări și răspunsuri.

Conversația poate fi :

– Catehetică : reproducerea simplă a unei succesiuni rigide de răspunsuri

De exemplu: Menționați orașele din Podișul Dobrogei.

– Euristică : are în vedere formularea liberă, conștientă , creatoare a unor răspunsuri la interogațiile de control, spre a-i dirija către descoperirea adevărului geografic.

De exemplu: De ce temperatura aerului coboară odată cu altitudinea ?

Demonstrația este o metodă de explorare și cunoaștere, organizată, indirectă a fenomenelor și proceselor fie prin prezentarea lor de către profesor în stare naturală, la scară reală, fie prin substituirea lor cu ajutorul modelelor obiectuale, figuarle, simbolice sau verbale . Demonstrațiile pot fi : figurale, simbolice, cu ajutorul mijloacelor de învățământ. În cazul ultimului tip de demonstrație , se pot utiliza cu succes, ca metode moderne de predare-învățare:

filmul didactic: oferă elevilor posibilitatea cunoașterii unor spații terestre îndepărtate, poate fi film- motivație, film- lecție, film- sinteză

utilizarea diapozitivelor, diafilmelor, ilustraților: imaginile pot fi însoțite de explicațiile profesorului

imaginile : trebuie să fie corect și complet realizate, clare, precise, ușor de interpretat, să nu fie supraîncărcate, să fie suficient de mari

montajul audiovizual: suite de diapozitive ordonate și proiectate simultan, cu un comentariu aferent

retrospecția: pe un ecran aflat în spatele profesorului cu ajutorul retroproiectorului.

Alte motode și tehnici de predare amintim experimentarea, vizează explorarea directă a realității, se provoacă intenționat un fenomen sau un proces, în scopul cercetării, descoperiri esenței faptelor geografice, al verificării unor ipoteze. Pentru clasa a IX a sau a X a se pot face experimente privind: producerea curenților oceanici, producerea valurilor, încrețirea scoarței terestre, poluarea apei, aerului și solului.

Jocul geografic, este o formă de predare și învățare destul de gustată de elevi, este o metodă de acțiune simulată , respectiv o activitate ce se poate desfășura în clasă sau în afara lecțiilor, în cercul de geografie. Este o metodă practică de însușire și consolidare a cunoștințelor. Jocurile integrate în activitatea didactică aduc varietate, veselie, previn monotonuia și plictiseala. Mai cunoscute sunt : jocul denumirilor geografice, jocul porturilor, jocul noțiunilor geografice, lanțul geografic, satul sau orașul natal,harta mută, itinerarii geografice, loto geografic.

Mijloacele de tehnică informatică și de calcul, prin instruirea asistată pe computer , AEL sprijină efectiv activitatea didactică exercitată d eprofesorul de geografie, fiind metode moderne, de ultimă generație, lecțiile integrate AEL , avaând avantajul fidelității, tehnicii noi care ajută foarte mult elevii la înșelegerea anumitor procese și fenomene.

3.2 TIPURI DE ITEMI FOLOSIȚI LA ORELE DE GEOGRAFIE

Itemul- elementul de test sau proba , reprezintă cea mai mică componentă identificabilă, iar un item nu se poate confunda cu tehnica respectivă, Tehnicile de testare sunt de tip obiectiv și subiectiv.

I. ITEMII OBIECTIVI

Fac posibilă măsurarea mai exactă a rezultatelor învățării și sunt mai frecvenți în testele de cunoștințe standardizate.

1. Tehnica alegerii duale- solicitarea subiecților de a asocia unul sau mai multe enunțuri cu una dintre componentele unor cupluri de alternative duale, cum ar fi : adevărat-fals, corect-greșit, da-nu, acord-dezacord.

– Citește cu atenție afirmațiile de mai jos.Dacă apreciezi ca afirmația este adevărată, încercuiește litera A.dacă apreciezi că afirmația nu este adevărată ci falsă, încercuiește litera F și înlocuiește răspunsul subliniat pentru a face ca afirmația să fie adevărată. Scrie cuvântul înlocuitor în spațiul liber, după litera F.

A.F. ( …………………) 1. Cel mai mare port românesc la Dunăre este Brăila.

A.F. (…………………) 2. Cel mai întins lac glaciar din Carpații românești este Bucura.

– Citește cu atenție afirmațiile următoare. În cazul în acre apreciezi că afirmația este adevărată, înlocuiește litera A.dacă apreciezi că afirmația nu este adevărată, încercuiește litera F.

A.F. Oradea este cel mai mare oraș din Câmpia de Vest.

A.F. Cărbunele superior se exploatează la Anina.

2. Tehnica perechilor – solicită din partea subiecților stabilirea unor corespondențe între cuvinte, propoziții, fraze, numere, litere, simboluri, distribuite pe două coloane paralele, elementele din prima coloană se numesc premise, iar cele din a doua coloană sunt denumite răspunsuri.

– Scrie în spațiul din stânga numere de ordine din prima coloană, litera care corespunde răspunsului corect:

1. Yamoussoukro este capitala statului; A. subsidență

2. Curacao este o insulă în: B. cernoziomurile

3. Cel mai vechi pământ românesc la zi, este : C. Stațiune balneară

4. Titu-Gherghița este o câmpie de: D. Cote d Ivoire

5. Cele mai fertile soluri sunt: E. Marea Caraibelor

6. Techirghiol este: F. Podișul Casimcei

3. Tehnica alegerii multiple – presupune solicitarea alegerii unui răspuns dintr-o listă de alternativă oferite de proiectant pentru o singură premisă. Un item construit după această tehnică are două componente : o premisă și o listă de alternative.Alternativele pot fi reprezentate prin răspuns ( alternativa corecta ) si distractorii ( alternative incorecte dar care pot fi plauzibile ) .

– Cititi cu atenție, analizați și încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect

Care dintre factorii menționați mai jos este cel mai important în răspândirea populației pe Terra, încercuiți litera corespunzătoare variantei alese:

a ) condițiile naturale

b ) condițiile istorice

c ) condițiile tehnico-economice

d ) condițiile demografice

Premisa trebuie să conțină o problemă bine definită și semnificativă, independent de citirea alternativelor, apoi toți distractorii trebuie să fie plauzibili.

II ITEMII SEMIOBIECTIVI

1. Tehnica răspunsului scurt – solicită din partea subiecților producerea unui răspuns și obiectivarea acestuia.

Răspunsul scurt este solicitat prin intermediul unei întrebări :

– Care este cel mai mare oraș ca număr de locuitori din Podișul Dobrogei?

Răspunsul este solicitat prin intermediul unei formulări incomplete :

– Râul care traversează orașul Oradea este………………………………………………………..

Tehnica poate fi utilizată pentru abordarea rezultatelor învățării de complexitate redusă, vizând cunoașterea terminologiei, a unor principii, a unor fapte specifice, a unor date și aplicarea unor cunoștințe.

2. Itemi structurați – este format din mai mulți subitemi, care pot fi de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu, legați printr-un element comun ( un material stimul- text, date, modele grafice sau cartografice ), subîntrebări, date suplimentare.

Subîntrebările sau subitemii – se construiesc folosind verbe adecvate precum : să definească, să enunțe, să enumere, să completeze un tabel, să identifice pe un suprt cartografic, de exemplu:

Definiți și exemplificați hazardele atropogene

Enumerați conținutul obiectivului general al amenajării rurale

Enumerați tipurile de structuri geodemografice

Completați spațiile libere din tabelul alăturat sau de pe desenul alăturat

Să explice, să descrie un fenomen, să reprezinte schematic sau prin simboluri un conținut, să construiască un grafic:

Explicați necesitatea protecției mediului

Descrieți evoluția unui cutremur

Reprezentați grafic datele din tabelul alăturat

Reprezentați prin simbol sau desen o alunecare de teren

3. Itemii subiectivi ( cu răspuns deschis )

Acești itemi se bazează pe tehnici specifice:

Rezolvarea de probleme sau situații-problemă

De exemplu : Calculați distanța București-Ploiești , pe o hartă, cu scara 1: 400 000

În anul 2004 producția monsială de oțel a fost de 700 milioane tone, din care 50 % revenea Asiei, în timp ce Japonia asigura 25 % din producția Asiei. Calculați producția de oțel a Japoniei și a continentului din care face parte.

– Itemi de tip eseu

Au un grad sporit de subiectivitate și se reprezintă prin:

Eseu cu răspuns restrâns sau minieseu

Precizează, prin cerințele enunțului, limita sau dimensiunea dorită, de exemplu:

Caracterizați Câmpia de Vest cu privire la limite, particularități și diviziuniale reliefului, aspecte climatice și ape.

Eseu cu răspuns extins

Impune numai limita timpului de rezolvare, de exemplu :

Caracterizați în 15 minute agricultura SUA.

3.3 ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUĂRII ÎN CONTEXTUL CREȘTERII CALITĂȚII ACTULUI EDUCAȚIONAL

După cum se cunoaște, deontologia a avut inițial semnificația de știință sau logică a moralei, termenul – introdus de J. Bertham în lucrarea "Deontologia sau știința moralei" (1834) – marcând distincția dintre ontologie, care se ocupă cu ceea ce este și deontologie, care se ocupă cu ceea ce trebuie să fie, cu ceea ce "trebuie respectat".

Evoluția ulterioară a deontologiei s-a produs îndeosebi în zona exercitării profesiunilor și activităților umane (științifice, politice, productive etc.) pe masură ce acestea dispuneau de mijloace și instrumente tot mai perfectionate, care dădeau indivizilor și grupurilor posibilităti de acțiune atât de mari încât problema a ceea ce trebuie și a ceea ce nu trebuie făcut, a ceea ce este permis și a ceea ce nu este permis nu mai putea fi rezolvată fără trecerea conduitei și conștiinței oamenilor prin filtrul comandamentelor morale.

Deontologia evaluarii (considerată un caz particular al deontologiei pedagogice) are ca referential un set de valori ce pot fi considerate esențiale pentru procesul evaluativ, dintre acestea se pot menționa:

1. valori care sunt importante pentru evaluator (diferențierea diferitelor tipuri de rezultate ale învățării, asocierea acestor rezultate ale învățării cu indicatori cantitativi sau calitativi, posibilitățile sau dificultățile de interpretare a rezultatelor procesului evaluativ, etc);

2. valori care sunt importante pentru cel evaluat (recunoașterea efortului pe care cel evaluat îl investește în pregatirea pentru examen, identificarea pozitiei pe care el o ocupă într-o ierarhie, modalitătile prin care rezultatele procesului evaluativ reflectă aspiratiile celui evaluat)

3. valori care sunt importante în raport cu procesul însuși al evaluarii ( ideea de obiectivitate a evaluării, capacitatea de discriminare a diferitelor tipuri de rezultate, acuratețea măsurării performanțelor, surprinderea valorii adăugate, etc);

4. valori care sunt importante pentru societate atât pe termen lung cât și pe termen scurt (obținerea unor informații despre modul în care au fost valorificate investițiile făcute în educație, obținerea unor informații despre calitatea pregătirii absolvențiilor de pe diferite trepte ale sistemului de învătământ, posibilitatea de folosire a rezultatelor evaluării ca indicator al selectării elevilor/absolvenților pentru o nouă treaptă de școlarizare sau pentru integrarea lor pe piața muncii).

Este important de semnalat faptul că identificarea și/sau descrierea unor astfel de valori nu este de nici un folos dacă nu se iau în considerație consecințele ce pot apărea în exercițiul practic al operării cu ele .

Un sistem de evaluare eficient trebuie sa îndeplinească mai multe condiții:

– evaluarea trebuie să fie o experiență de învățare;

– ea trebuie să fie motivantă, nestresantă, să fie o bucurie;

– trebuie să fie mai mult constructivă decât distructivă;

– trebuie să fie bazată pe dialog;

– să se concentreze pe ceea s-a învățat și nu pe ceea ce s-a gresit;

– trebuie să se desfășoare încă de la începutul programului, consiliind și ameliorând pe parcurs și nu doar la sfârșit;

– trebuie sp favorizeze și să pemită elevului/ studentului să învețe să construiască forma sa personală de realizare a învățării;

– trebuie să ofere oportunități de gândire, reflecție și revizuire;

– trebuie să fie clară, explicită;

– să aibe în vedere proporționarea diverșilor tempusi de evaluare în concordanță cu particularitățile educatului, dacă va fi nevoie, negociind cu acesta;

– să stimuleze procesele de co-evaluare între profesor-elev, între elev-elev;

– să promoveze dezvoltarea capacităților de autoevaluare la elevi;

– să valorizeze eroarea ca un pas necesar pentru evaluare;

– evaluarea eficientă nu se oprește la sfârsitul procesului ci creează noi alternative, studiază impactul și preconizează noi demersuri, evaluarea fiind cea mai importantă strategie în acest sens .

Când profesorul poate fi multumit de evaluarea efectuatã?

1. când rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

2. dacă elevul înțelege mai bine cum trebuie să învețe;

3. dacă elevii au dobândit cunoștințele necesare și au posibilitatea de a-și îmbunătății activitatea pentru a evita erorile;

4. dacă elevul poate reflecta asupra propriilor rezultate, realizând autoevaluarea procesului de învățare, a activității desfășurate și a rezultatelor obținute;

5. dacă elevul e conștient de existența mai multor perspective și e deschis variantelor noi de activitate;

6. daca evaluarea nu induce stres participanților

Evaluarea este o componentă distinctă a actului didactic, care permite evidențierea achizițiilor de cunoștințe și abilități dobândite precum și valoarea acestora în condițiile unor probe orale, scrise sau practice. Procesul de instruire depinde și de modul cum este proiectată evaluarea, de exemplu dacă se pune accentul dominant pe aprecierea volumului de cunoștințe se vor avea în vedere definițiile, conceptele, caracteristicile proprii obiectelor, fenomenelor și proceselor geografice și mai puțin gândirea elevilor .

Evaluarea vizează colectarea, organizarea și interpretarea informațiilor. Evaluarea are rol de feed-back pentru elevi, profesor și părinții elevilor. Activitatea de predare-învățare este și un proces de reglare-autoreglare, în sensul că fluxul informațional trebuie să circule în ambele sensuri, de la profesor spre elev și invers, realizându-se astfel conexiunea inversă.

Astfel, factorul care realizează comanda determină obținerea unor cunoștințe, formarea de capacități și deprinderi care la rândul lor confirmă sau infirmă rezultatele.

Evaluarea este procesul prin care se stabilește dacă sistemul educațional își îndeplinește funcțiile, dacă obiectivele propuse sunt realizate.

Evaluarea presupune realizarea mai multor operații, care vizează măsurarea, interpretarea și aprecierea datelor obținute, precum și adoptarea deciziilor . Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabiliește o relație funcțională între diferite simboluri și obiecte, subiecte sau evenimente, măsurarea este lipsită de orice judecată de valoare. Aprecierea presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra unei măsurări, pe baza unui criteriu sau a unei scări de valori. Deciziile sunt opțiuni pentru posibile modalități de acțiune și constituie concluzii desprinse din interpretarea datelor, evaluării rezultatelor și mai ales din diagnosticarea activității .

Evaluarea implică trei elemente:

verificarea : profesorul constată volumul și calitatea cunoștințelor și abilităților practice

aprecierea: estimarea de către profesor a nivelului performațelor, cunoștințelor și capacităților de învățare ale elevilor

notarea: vizează măsurarea și validarea de către profesor a rezultatului pregătirii elevului

Aspecte ale delimitării terminologiei:

eficacitatea : calitatea de a produce efectul așteptat și se definește prin raportul dintre rezultatele obținute și obiective

eficiența : raportul dintre rezultatele obținute și resursele utilizate

progresul : raportul dintre rezultatele obținute-actuale ți rezultatele anterioare

Din analiza acestor definiții rezultă că o activitate didactică poate fi eficientă dacă se consideră că rezultatele pe care le produce sunt congruente cu condițiile și resursele de care s-a dispus cu toate că este posibil ca eficacitatea să fie redusă pentru că nu a condus la realizarea obiectivelor propuse ( I.T.Radu 2005 ).

Din funcțiile generale ale evaluării putem deduce și rolul și importanța acesteia în actul educațional :

Funcția diagnostică : depistarea lagunelor și greșelilor și înlăturarea acestora, se poate realiza prin teste de cunoștințe de tip diagnostic

Funcția prognostică : posibilitățile orientate spre viitor, se poate realiza prin teste pedagogice

Funcția de certificare și selecție : se urmărește clasificarea și admiterea elevilor la concursurile școlare, olimpiade, și examene, ierarhizarea elevilor unie clase, școli sau tipuri de școli

Funcția de reglare : profesorul obține sistematic și permanent informații asupra dobândirii cunoștințelor, intervenind sau revenind în anumite secvențe ale lecției asupra conținuturilor și învățării

Funcția motivațională : verificarea ritmică îl face pe elev să învețe cu regularitate, iar evaluarea corectă, obiectivă îl poate motiva pentru învățare.

Rezultatele evaluării reprezintă indicatorul cel mai relevant pentru calitatea și eficiența procesului didactic . Produsele activității de instruire și educație prin lecțiile de geografie pot fi incluse în patru categorii care prezintă trăsături distincte:

Cunoștințele dobândite : impune cerința realizării, o dată cu asimilarea cunoștințelor aunui proces dirijat de dezvoltare a capacităților intelectuale și de autoinstruire.

Dezvoltarea capacităților intelectuale : are în vedere deprinderea elevilor de a gândi și cum să gândească, de ai face disponibili pentru formare continuă.

Capacitatea de aplicare a cunoștințelor : rezidă în reuțita elevilor de a-și însuși noi cunoștințe, mai complexe, în folosirea cunoștințelor asimilate ăn rezolvarea unor probleme teoretice, în acțiuni practice.

Trăsături de personalitate și conduita elevilor : se transpun în atitudini și convingeri pe fond afectiv, care le pot influența randamentul școlar.

Evaluarea presupune permanent măsuri cantitative, precum și judecăți de valoare, pentru efectuarea măsurătorilor se cer a fi folosite instrumente de evaluare, teste care trebuie să aibă anumite calități : validitatea, fidelitatea, obiectivitatea, exactitatea, aplicabilitatea

Validitatea : testul să măsoare ceea ce s-a predat, validitatea de conținut ( acoperă o arie largă și uniformă a elementelor de conținut majore ), validitatea de construct ( vizează acuratețea cu care testul ,măsoară inteligența, creativitatea, succesul școlar ), validitatea concurentă ( concordanța dintre rezultatele obținute de un elev la test ți rezultatele obținute la teste similare ulterioare ), și cea predictivă ( măsura în care testul face prognoza performanțelor viitoare ale elevului )

Fidelitatea : obținerea unor rezultate constante în cursul aplicării succesive a testului

Obiectivitatea : se referă la gradul de concordanță între aprecierile făcute de evaluatori independent, în limiteleunui răspuns pozitiv pentru fiecare dintre itemii unui test

Aplicabilitatea : vizează calitatea unui test de a fi administrat și interpretat cu ușurința

Exactitatea : reproducerea întocmai a unui model, conform cu exigenșele programei școlare și ale particularităților de vârstă ale elevilor

Între evaluare și activitatea de predare-învățare se poate identifica o relație complexă, care explică și orienteză procesul educațional reclamând ca:

procesele evaluative să susțină și să stimuleze activitatea de predare-învățare, indiferent de obiectivele evaluării

reglarea activității de predare-învățare pe baza rezultatelor școlare să se realizeze continuu și permanent cunoașterea rezultatelor și explicarea acestora, predicția rezultatelor probabile în secvențele următoare au rolul de a regla procesul didactic prin acțiunile evaluative.

Obiectivitatea în evaluare este dată de situația în care aprecierea performanței celui care învață reflectă nedistorsionat obiectul și independența în raport cu opiniile, părerile personale sau dispozițiile de moment ale subiecților implicați în rezolvarea ei . Cu toate acestea, practica arată că majoritatea elevilor preferă ca modalitate de evaluare lucrările scrise si anonimatul, cele două reprezentând în opinia lor cele mai corecte modalităti de evaluare. Se constată că elevilor le este teamă de evaluarea orală care presupune atât interacțiune verbală cât și nonverbală și paraverbală. Inconstient, elevii par a se teme de efectul halo, în special cei cu performanțe scăzute și medii care realizează că nu pot schimba părerea profesorului. Eroarea succesiunii este mai evidentă în cazul evaluării orale când, dacă elevul răspunde după un coleg foarte pregătit în acel moment, se poate confrunta cu o eroare de evaluare din partea profesorului, de multe ori comisă involuntar de către acesta.

Având în vedere că profesorii se află în perioada de abordare a unor metode și tehnici noi de control și evaluare, destul de dificil de aplicat pentru unii dintre ei, este necesară o reinițiere psihopedagogică a cadrelor didactice și a managerilor din instituțiile de învățământ în vederea optimizării raporturilor dintre cele trei laturi ale procesului instructiv-educativ: predare-învațare-evaluare și multiplicarea și diversificarea activităților de perfecționare în acest domeniu, nu numai în cadrul larg al cercurilor pedagogice. O soluție viabilă pentru îmbunătățirea actului evaluativ este și posibilitatea de a lua exemplul de bune practici în acest domeniu din celelalte sistemele europene de învățământ .

Consider necesară o viziune nouă asupra EVALUĂRII progresului elevilor realizabilă prin stabilirea unor itemi de evaluare, elaborați în raport cu obiectivele comportamentale, facilitând profesorului crearea unei imagini mai relevante a progresului elevilor și posibilitatea de reglare a procesului de predare-învațare, precum și de diferențiere a instruirii .

Se impune, de asemenea, reconsiderarea și reconstrucția sistemului de referință la nivelul mentalității, atitudinal și relațional atât al profesorilor cât și a elevilor în vederea dezvoltării la elevi a capacității de a evalua și a se evalua în contexte diferite atât pe parcurs cât și la finalul perioadei de studiu, permițând astfel dezvoltarea unei personalităti autonome, armonioase, capabile de performanță și succes.

CONCLUZII

Este evident că renumele orașului Copșa Mică nu este unul prea „ verde „, dar tocmai acest peisaj industrial a facut din orașul de pe valea Târnavei Mari să fie în centrul atenției din păcate în mod negativ în majoritatea rândurilor. Orașul Copșa Mică nu este nici pe departe un centru turistic deși există 2-3 monumente care pot atrage turiști, este drept de o mică importanță turistică, dar în ultimul timp se observă un fenomen tipic pentru fostele centre urnabe care și-au pierdut uriașele platforme industriale, natura începe să revină timid, culmile sunt mai verzi, iar pajistile și pădurile au început să ocupe anumite perimetre. În lipsa emisiilor de noxe, aerul a devenit mai respirabil, iar rata de îmbolnăviri generate de aceste gaze toxice a scăzut destul de mult.

Școala românească nu a avut dintotdeauna o viața ușoară, perioadele de înflorire au fost însoțite de numeroase momente de cumpănă în special în perioada războaielor, în rest reformele unor personalități ale culturii române a determinat ca școala românească să devină treptat una competitivă și eficientă. Cu momente de cotitură în perioada primului și celui de-al doilea război mondial, această instituție a produs reale valori umane care în timp au dus la propășirea și afirmarea poporului român pe plan internațional. Perioada comunistă se remarcă prin disciplină și cercetare științifică chiar dacă a fost puternic marcată de spiritul comunist care a imprimat școlii caracterul sovietic . După anul 1990 însă libertățile asumate nu au dus din păcate la o reformă eficientă în școlile dion România, subfinanțarea , profesorii demotivații de salarii foarte mici și disciplina precară au dus la decăderea școlii ca instituție. Geografia ca știință trebuie predată cu metodele moderne grafice, informatice, de ultimă oră fară a neglija evident și cărțile mai vechi care sunt în multe cazuri mult mai bine documentate și utile. Utilizarea metodelor participativ-active este extrem de importantă pentru ca geografia să devină o disciplină modernă iar tradiționalismul trebuie limitat la valorile la care acesta poate să fie un adjuvant al metodelor moderne de predare. Cu atâtea resurse moderne de predare, sisteme AEL, tabla interactivă, materiale 3D, profesorul la rândul lui trebuie să-și modeleze stilul de predare conform noilor cerințe.

Evaluarea, eterna problemă trebuie să fie făcută în mod profesionist cu putință, utilizând itemi diferiți și foarte fideli, utilizarea tuturor tipurilor de evaluare este impeios necesară pentru determinare eventualului progres școlar.

ANEXA 1

HARTA ORAȘULUI COPȘA MICĂ

PRIMARIA MUNICIPIULUI COPȘA MICĂ

ANEXA 2

GALERIE FOTO ORAȘUL COPȘA MICĂ

COPȘA MICĂ-PEISAJ INDUSTRIAL , sursa: descopera.ro

POLUAREA DE COPȘA MICĂ MAI ESTE DIN PĂCATE ÎNCĂ UN FENOMEN ACTUAL, sursa: ecomagazin.ro

CLĂDIREA MODESTĂ A PRIMĂRIEI DIN COPȘA MICĂ, sursa: google earth

RUINELE FOSTILOR COLOSI INDUSTRIALI, sursa: flickrhivemind.net

COMPETIȚIE DE MOTOCROS LA COPȘA MICĂ, sursa: www.sibiul.ro

COPII DIN COPȘA MICA, sursa: simplis.ro

DIN VIAȚA DE ZI CU ZI A UNOR COPII DIN ORAȘUL DE PLUMB, sursa : adevarul.ro

BLOCURI DE LOCUIT DIN COPȘA MICĂ, sursa: wikimapia

BIBLIOGRAFIE

Adăniloaie N. Istoria învățământului primar între 1859-1918, București 1998

Ciulache S. Climatologie și meteorologie, Edit.Universitară, București

Cucos C, Pedagogie, Iasi, Polirom, 1996

Erdeli G, Cucu V. România. Populație.Așezări umane.Economie, Edit.Transversal, București 2007

Gudin C. Evoluția învățământului în principatele române în sec. XIX, Univ Buc.Fac. de Istorie, București 2008

Gâștescu P. Fluviile Terrei, Edit.CD Press, București, 2010

Neacsu, I., Stoica, A. (coord.), Ghid general de evaluare si examinare, Editura Aramis, Bucuresti, 1996

Meyer, G., De ce si cum evaluam, trad., Iasi, Editura Polirom, 2000

Nicola, I., Tratat de pedagogie scolarã, Editura Aramis, 2002

Ielenicz M, Pătru I, România-geografie fizică,partea II, Edit.Univ.Buc. 2005

Ielenicz M. Săndulache România.Dealuri și podișuri, Edit.Univ.Buc.2008

Ielenicz M. România.Geografie fizică,vol.II,Edit.Univ.Buc.2007

Ilinca N. Didactica Geografiei, Editura didactică și pedagogica, București, 2006

Isar N. Gudin C. Din istoria politicii școlare românești 1864-1899, București 2004

Popescu Teiușan Ilie, Despre primele manuale școlare cu conținut științific din România, Revista de pedagogie IV 1995 nr 4

Popescu Teiușan I. Contribuții la studiul legislației școlare românești. Legea instrucțiunii publice din 1864, București 1963

Potolea, D., Neacçu, I., Radu, I. T., Reforma evaluårii în învåtåmânt. Conceptii si strategii, Ministerul Învåtåmântului, Consiliul National de Evaluare si Examinare, Bucuresti, 1996

Pătru I.Zaharia L Oprea R Geografie fizică a României, Edit Univ. Buc.2006

Påun, E., Potolea, D. (coord.), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002

Pârnuța Gh. Istoria învățământului și culturii din București de la începuturi și până în anul 1864, București 1997

Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Editura Didacticå si Pedagogicå, Bucuresti, 2000

Rășcanu Gh. Istoricul învățământului particular în România din timpurile vechi și până în zilele nostre, București 1906

Stoica D., Boșe L. Metodica predării geografiei, Edit.didactică și pedagogică, București 1974

Stoica, Adrian, Evaluarea curenta si examenele – Ghid pentru porofesori, Ed. ProGnosis, Bucuresti, 2001

Atlasul geologic al României

Planul de Urbanism Genaral al orașului Copșa Mică

Primăria Copșa Mică

Institutul Național de Statistică

***„The Romanian Educational Policy in Transition”. UNESCO. 2008-08-31

*** Lege nr.84 din 24 iulie 1995 – Legea învățământului

*** Legea Învățământului Superior www.edu.ro

*** Curs de pedagogie Conf. univ. dr. Adriana Nicu

Lucrare de doctorat Univ Buc, Fac de Geografie, Prof Dumitru Voicu, Potențialul turistic al dealurilor dintre Mureș și Târnave 2011

harti.ro

copsamica.ro

copsamicaonline.ro

wikimapia

google earth

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Studiul Geografic al Orasului Copsa Mica (ID: 168527)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Studiul Geografic al Orasului Copsa Mica

Copyright Notice

Turism de Tranzit

Studiu Privind Starea Actuala a Rezervatiilor Naturale din Partea Centrala a Campiei Romane

. Metode Noi de Promovare a Turismului Romanesc

Adaptarea Ofertei Turistice LA Exigentele Turismului Montan Predeal

Hunedoara Turism Ecologic, Turism Rural, Agroturism

Indicatori Statistici In Activitatea de Turism

Copyright Notice

Similar Posts