Studiul Geografic AL Localitatii Sibiel

Cuprins

Capitolul 1. Pozitia geografica a localitatii Sibiel.

Capitolul 2. Istoricul cercetarilor.

Capitolul 3. Cadrul natural al satului Sibiel

Capitolul 4. Edificii religioase.

Capitolul 5. Infrastructura turistica.

Capitolul 6. Modele de trasee turistice in perimetrul limitrof.

Capitolul 7. Strategii de dezvoltare a turismului in zona

Capitolul 8. Bibliografie.

Capitolul 9. Plan cadastral.

INTRODUCERE

Motto: „Calator grabit intr-o lume poate fara rost, opreste-te putin..“

Constantin Noica

…La Sibiel

Peisajul natural extrem de pitoresc al judetului Sibiu de la contactul cu muntele, precum si obiceiurile si traditiile locale, ospitalitate renumita, obiective turistice cu caracter istoric si religios (cetatile taranesti, bisericile fortificate, etc.) au facut din satele din Marginimea Sibiului si din alte zone etnofolclorice puncte de atractie pentru practicarea turismului rural si al agroturismului. Aceste tipuri de activitati turistice sunt specifice localitatii Sibiel, care in prezent poate fi considerat sat turistic.

Sibiel, locul sfintit cu sange de roman, locul in care m-am nascut si locuiesc in prezent, este parca un loc desprins din povesti, in care religia ortodoxa a fost aparata cu pretul vietii.

In zilele noastre continutul informational din intreaga lume este convertit la o forma digitala, facand astfel informatiile disponibile oricand, oriunde si oricui. In ultimele decenii servicile au devenit o componenta importanta in vietile noastre, fiind folosite in cele mia diverse domenii de activitate.

Aceasta lucrare este conceputa ca suport pentru studiu de caz satul Sibiel.

Deoarece satul turistic romanesc nu se prezinta ca un produs turistic de serie, ci poarta amprenta originarului, ineditului si surprizei, el constituie pana in prezent una dintre cele mai bogate surse de satisfacere a trebuintelor, deci si a motivatiei turistice.

Intrucat caracteristicile care pot fi luate in considerare in tipologia satelor turistice sunt numeroase si variate de la o zona geografica-etnografica la alta, satul turistic trebuie sa intruneasca un cuantum de conditii naturale, cultural-istorice si social economice pentru fiecare tip de sat turistic.

Din categoria satelor turistice etnografico-folclorice face parte si satul Sibiel.

Satul Sibiel se incadreaza in categoria satelor in care portul traditional, arhitectura, muzica si coregrafia populara se impun ca insusiri esentiale ale satului respectiv.

Caracteristica predominanta a acestui sat adecvat turismului de sejur este cadrul natural si pozitia geografica izolata de centrele aglomerate si de marile artere de circulatie.

Nu in ultimul rand Sibielul se incadreaza in cadrul satelor pastorale.

Pozitia geografica a localitatii Sibiel.

Pozitia si accesibilitatea:

Satul Sibiel apartine de orasul Saliste, judetul . Fata de municipiul , resedinta de judet, satul se afla la 24 km spre Vest pe drumul judetean 106E Orlat-Sibiel-Saliste. Accesul auto se poate face si pe drumul national DN1, virand la stanga la intrarea in Sacel sau tot la stanga in orasul Saliste.

Din Saliste , dupa 4 km prin satul Vale pe drumul judetean 106E ajungeti in Sibiel potrivit schitei de mai jos (fig.1).

Accesul pe cale ferata se face pe calea ferata Sibiu-Orlat-Halta Sibiel-Sliste-Vintu de Jos.

Drumuri forestiere Sibiu-Crint si Sibiu-Cabana Fantanele.

Aeroport: Aeroportul International .

Satul Sibiel face parte din zona etnografica Marginimea Sibiului alaturi de alte sate cum ar fi: Rasinari, Gura Raului, Tilisca, Rod, Poiana Sibiului.

fig.1 Amplasarea satului Sibiel

Istoricul cercetarilor.

Multi istorici romani, unii dintre ei fiind fiii acestor locuri, au cercetat si au scris multe carti despre acesta zona de margine, Marginimea Sibiului, din care se desprinde parerea unanima ca plaiul Sibielului a fost locuita din perioada miocenului de catre oameni liber, “ciobani” raspanditi prin munti.

Istoria scrisa a satului incepe in secolul al XIV in jurul cetatii despre care locuitorii spuneau: “Cetatea e de pe vreme uriasilor, caci cine ar fi putut cladi atatea ziduri in jurul unui munte atat de inalt si de rapos, decat uriasii?”

Cadrul economic – functiile economice:

-agricultura: pe terenul arabil se cultiva zarzavaturi, cartofi, porumb, grau, orz, ovaz

-forestiera: lemnul este valorificat atat in constructii, cat si ca materie prima pentru foc

-industrie locala: nu exista fabrici

-turism: devine pe an ce trece principala ocupatie

Localitatea se afla la o altitudine de 540 metri, intre Paratel, Varful zidului, Dealul Varii, ramificatii prelungite ale muntilor Paltinis si Cindrel. Se intinde dealungul vaii raului Sibiel, pe o lungime de 1,5 km. Vatra asezarii are o suprafata de 70Ha, fapt pentru care terenul este segmentat in loturi mici, variind intre 3-5 ari. Din aceasta cauza unele gospodarii au doar curte fara gradina. Pe la jumatatea vetrei satului se desprinde o bifurcatie – Strada Utea – care, comform traditiei orale, ar fi constituit pana in secolul al XVII-lea vatra asezarii. Din cauza deselor inundatii care provocau mari pagube, populatia s-a retras la gura vaii raului Sibiel. Hotarul satului, in suprafata de circa 3100 de hectare, se prezinta sub raportul destinatiei terenurilor dupa cum urmeaza: arabil-120 hectare, fanate-470 de hectare, livezi-124 hectare, pasuni-297 hectare, paduri-1730 hectare, neproductiv-107 hectare (date din anul 1984).

In legatura cu hotarul, localnicii disting doua loturi mari: “hotarul de jos” (in jurul satului) si “hotarul de sus” ( in padure).

Hotarul de jos este un amestec de terenuri arabile, finate si livezi de pomi fructiferi, acestea din urma puternic dezvoltate, mai ales dupa 1905. Suprafata relativ mare plantata cu pomi – 124 ha, la o populatie de 251 familii – reflecta aceasta realitate.

In hotarul de sus, situat la o altitudine cuprinsa intre 800-1300 metri, partea cea mai mare este formata din finate. Dar pe langa colibe se afla si putin teren arabil si, in multe, pomi fructiferi. In vorbirea localnicilor hotarului de sus i se mai spune si “finatele de sus sau “in padure”. Finatele de sus se folosesc ca pasune pana la 20 mai si, apoi, dupa coasa padurii (15 august).

Un document explicit semnat de regele Ludovic I al Ungariei la data de 10 octombrie si 24 noiembrie 1366, recunoaste ca satele Saliste. Gales, Vale, Cacova si Sibiel “sunt in teritoriul de sub stapanirea domnului ladislav, voievodul nostru transalpin”.

Ducatul Amlasului, ca si Tara Fagarasului, sunt mentionate ca posesiuni feudale ale domnilor Tarii Romanesti ca “voievozi transalpini”, Vlaicu Voda, Mircea cel Batran, Dan II, Vlad Dracul si Vlad Tepes.

Istoricii romani au o parere comuna in acest caz. Un lucru este cert si merita retinut, si acela ca romanii au fost solidari in toate etapele istorice in mentinerea rosturilor lor si pastrarea cu sfintenie a obiceiurilor, portului popular, etc.

In documente din secolul XVI-lea apar date legate de “Ceatea” care se afla pe piscul cel mai inalt de deasupra satului, numit si “Varful Zidului” la 1097 m altitudine. Istoricul si arheologul care a cercetat cetatea cu 40 de ani in urma este Thomas Nägler. In monografia sa “Asezarea sasilor in Transilvania”, editia 1981, el scrie despre cetatea Salgo urmatoarele: “Cetatea de piatra legata cu mortar de la sud de satul Breaza, cercetata arheologic, are un plan neobisnuit in Transilvania epocii din jurul anilor 1300, deosebindu-se de cetatile maghiare de granita ca Orlatul si Tilisca prin constructiile ei cu plan circular. Cetati asemanatoare exista si in Tara Romaneasca si, dupa parerea noastra, nu intamplator, si la Sibiel, localitate apartinand feudului Amlas”.

Azi, pe locul vechii cetati strajuieste o chilie din secolul XVIII transformata in paraclis, iar locul insusi trecut pe lista monumentelor de cultura a tarii, poarta numele de “chilii”.

Insemnari despre manastirea Sibielului se afla in:

Insemnarea pe Evanghelierul lui Coresi (1561), un fel de inventar al cartilor, vesmintelor si obiectelor din proprietatea manastirii, scris de “Popa Oprea, leat 1722 mesita noembrie zil 10” (in prezent, Evanghelierul se afla la Biblioteca Centrului mitropolitan Sibiu);

Insemnarea ieromonarhului Varlaam, pe un “Triodion” copiat de el la Sfanta manastire din Sibiel, la nul de la facerea lumii 7224, iar la Hristos 1716 (I. Bianu si Nicolaiasa: Catalogul manuscriselor romanesti, Craiova 1931);

“Praporele manastirii Sibielului” – cum scrie pe el – pictat la anul 1792 de catre “Vasile Munteanu si ugravita Ana” din Saliste, pastrat azi in muzeul din Sibiel, constituind singura dovada ca manastirea Sibielului a scapat distrugerii facute de catre generalul Bukow, in anul 1759-1760.

Cadrul natural al satului Sibiel.

Unitatea de relief: satul Sibiel s-a dezvoltat pe cuprinsul a doua mari unitati geografice: depresiunea Saliste si Muntii Sibiului. Desi ambele unitati fac parte din Bazinul Transilvaniei, totusi, ele se deosebesc total dupa infatisarea relisfului in raport cu varsta si alcatuirea geologica si dupa variatia conditiilor biopedoclimatice.

Oglinzi de ape: raul Sibiel izvoraste mai jos de Crint. Lungimea cursului sau masoara 15km, iar suprafata bazinului hidrografic numara 41km2. Acest rau prezinta un curs vijelios datorita faptului ca ¾ din lungimea sa se afla intre versantii muntosi, iar afluentii sai cei mai importanti sunt Sibielasul, Valea Cetatii, Paraul lui Toderas.

Apele de siroire si apele torentiale sunt cursuri temporare de apa care se formeaza pe versantii repezi si neregulati; sunt seci in cea mai mare parte a anului si prezinta viituri mari, de scurta durata, in timpul ploilor torentiale si a topirii bruste a zapezii.

Clima: prin asezarea sa la poalele versantilor nordici ai Muntilor Cindrel, in apropierea zonei de contact dintre Depresiunea Saliste si cea a Sibiului, teritoriul satuluis beneficiaza de o clima temperat continentala moderata, de nuanta central-europeana. O influenta asupra climei locale o au versantii estici, sudici si vestici ai prispei nordice ai Muntilor Cindrel care inchid orizontul sudic al satului, lasandu-I deschis numai pe cel Nordic, motiv pentru care gradul de insolatie este redus, conferind satului un microclimat de adapost, cu veri racoroase si ierni linistite (fara viscol). In zona aferenta satului, climatul este cel caracteristic Muntilor Meridionali.

Vegetatia: desfasurarea teritoriului dependent de satul Sibiel pe un relief intens fragmentat, cu o mare diferenta de altitudine si deci cu conditii climaterice diferite, precum si interventia antropica in peisaj sunt factori ce fac ca asociatiile vegetale de pe teritotiul studiat care apartin regiunii fitogeografice central-europene, provincia est-carpatica.

Zona altitudinala a lor este deranjata prin defrisari masive care au facut ca pajistele secundare sa castige teren in defavoarea padurii, iar aceasta din urma sa-si modifice compozitia floristica datorita plantarii unor specii mai valoroase din punct de vedeere economic. Prin dispunerea reliefului in trepte etajate, de la 497 metri, pana la circa 200 metrii altitudine, vegetatia este repartizata in cele 4 etaje ordonate de la vegetatia de lunca pana la vegetatia lemnoasa. In lunca Sibielului intalnim o vegetatie higrofila. Vegetatia este formata din specii ca: gorunul, stejarul, plopul, anin, , frasin, iar5 pe malul apelor curgatoare cresc salcii. De-alungul drumurilor de fanete se dezvolta arbusti cum ar fi: paducelul, maces, porumbar, corn si soc. Asociatia de pajisti secundare ocupa suprafete mari, atat in zona depresionara, pe care o impart plantele de cultura reprezentate prin orz, ovaz, porumb, cartofi, sfecla furajera, trifoi, lucerna si pomi fructiferi (meri, peri, pruni, nuci, visini), cat si in zona montana pana la 1300 metri altitudine. Vegetatia forestiera se intalneste intre 600 metri (limita cu depresiunea) si circa 1800 metri altitudine. In perimetrul montan al satului Sibiel se individualizn zona depresionara, pe care o impart plantele de cultura reprezentate prin orz, ovaz, porumb, cartofi, sfecla furajera, trifoi, lucerna si pomi fructiferi (meri, peri, pruni, nuci, visini), cat si in zona montana pana la 1300 metri altitudine. Vegetatia forestiera se intalneste intre 600 metri (limita cu depresiunea) si circa 1800 metri altitudine. In perimetrul montan al satului Sibiel se individualizeaza 3 etaje:

Etajul padurilor de foioase.

El ocupa cea mai intinsa suprafata si reprezinta importanta economica cea mai mare. Se intinde intre 600 si 1150 metri. Padurile de foioase ating o dezvoltare optima in partea inferioara a muntilor pe soluri profunde si fertile (brune de padure). Stratul de arbusti lipseste, sau este foarte slab reprezentat in luminisuri. Stratul arborilor este format aproape exclusiv din fag, paltinul de munte, frasin, mesteacan, iar in unele locuri brad si molid. In luminisuri apar tufe de zmeura, mure, fragi, afini si merisori.

Etajul padurilor mixte.

Padurile mixte de foioase si rasinoase ocupa suprafete extrem de reduse. Aceste paduri sunt alcatuite din fag in amestec cu molid sau brad. Alturi de aceste conifere, uneori se pot gasi paltin, , sau chiar si tei. Mai frecvent apar in aceste paduri mesteacanul si plopul.

Etajul padurilor de rasinoase.

El se intinde intre 1200 si 1800 metri altitudine si ocupa culmile cele mai inalte si versantii vailor. Elementul principal este molidul. In partea inferioara a etajului devin tot mai frecventi fagul si bradul, iar mai rar intalnim pinul si zada.

Etajul subalpin.

El se intalneste deasupra limitei superioare a rasinoasei, cu care se intrepatrunde la peste 1800 metri. Vegetatia este compusa din jneapan, ienupar si bujori de munte.

Fauna: fauna existenta in zona studiata corespunde proviniei dacice caracterizata prin specii central-europene. Etajul faunistic al depresiunii include atat animale specifice padurii, precum lupul, vulpea, mistretul, iepurele, cat si rozatoare specifice silvostepei, sau chiar stepei: popandau, harciogul, sioarecele de camp. Se mai intalnesc aici dihorul, ariciul si nevastuica. Dintre pasari se pot mentiona turturica, vrabia, pitigoiul, barza, rasa salbatica, cat si pasari rapitoare cum ar fi: uliul gainilor, sorecarul comun, bufnita si huhurezul.

Lumea insectelor este bogata si variata, cuprinzand: greier, lacuste, buburuze, fluturi, tantari, paianjeni.

Fauna acvatica este relativ redusa, principala categorie o formeaza speciile lipsite de posibilitati de raspandire pasiva si strict legate de mediul piscicol. Pesti care se pot pescui din raul Sibiel sunt clean, pastrav, mreana, scobar. Pe malurile raului abunda tot felul de broaste.

Etajul faunistic al padurilor de fag ofera conditii de viata pentru o fauna bogata. Multe specii, cum ar fi: caprioara, cerbul, mistretul, veverita, iepurele, lupul, ursul, le intalnim in timpul anului atat in etajele superioare, cat si in zonele depresioanare. De asemeni, intalnim pasari: sturzul, gaita, mierla, cucul, corbul, ciocanitoarea, insecte: croitorul albastru al fagului, gandacul de scoarta, gasteropode si coleoptere, reptile: gusterul, sarpele lui Esculap.

Etajul faunistic al padurii de conifere face ca unele specii de animale sa fie puternic atasate conditiilor respective, ajungand la o populatie masiva. Exemplu: mamifere: soarecele scurmator si soarecele vargat; pasari: cocosul de munte, forfecuta, ciocanitoarea de munte; reptile: soparla de munte, soparla de camp, vipera comuna; insecte: croitorul mare, omida, viespea.

Etajul faunistic al pajistilor si tufisurilor subalpine se distinge printr-un numar redus al speciilor, fapt explicabil datoriat conditiilor vitrege de viata. Principalele specii intalnite fiind: mamifere: capra neagra, soarecele de zapada; pasari: mierlea gulerata alpina, pietrarul, cocosul de munte; reptile: soparla de munte si vipera.

Solurile: zona piemontana are un invelis pedologic evoluat, format din soluri brune, galbui de munte, sau soluri podzolice cu profil dezvoltat caracterizat prin humificare moderata a argilei, podzolire secundara si diferentiere textulara, evidenta in profil.

Spre zona de contact munte-depresiune se intalnesc soluri brune- argiluviale, soluri brune-luvice,luvisolui albice. Ele sunt folosite in agricultura pentru culturi de cereale, plante tehnice sau furajere, cat si in silvicultura sau pomicultura. Pe relieful mai inalt, sub padurea de fag si amestec cu rasinoase, apar podzoluri argiloiluviale, a caror aciditate creste sub padurea pura de fag. Pe versantii puternic inclinati si la limita superioara a padurii predomina podzoluri scheletice foarte acide si litosolurile.

Clasa spodosolurilor este reporezentanta prin soluri brune feriluviale si soluri brune acide situate la 1600-1800 metri altitudine.

Resursele antropice:

Saghierenii, dupa denumirea lor locala, traiau cu oile lor pe acest plai in stani, colibe si suri. La poalele muntelui coborau si urcau cu magari si cai pentru a se aproviziona cu malai si sare. Cu timpul au coborat spre rau si au construit bordeie de pamant unde locuiau cu familia. Organizarea stanilor se afcea de catre un baci care lua zeciuiala numai la branza, la muntele Cotroana si Godia, pana la ravasitul oilor, adica toamna. Pe langa stana permanenta din Cotroana Saghierenii mai aveau alta stana in balta la Dunare, pe care au pastrat-o pana tarziu in secolul XX.

Vatra satului are o suprafata de circa 70 de hectare, fapt care a determinat formarea de gospodarii pe loturi mici de 3-5 arii cu un efect de mare aglomerare, cu aspect ingramadit si cu scurte hude (strazi) laterale pentru acces, latimea vetrei variind intre 30-250 metri.

Vestigiile arheologice vestite confirma ca in epoca bronzului si in cea de a doua epoca a fierului se dezvolta civilizatia getodacica si confirma ca acest teritoriu a fost intens locuit. Dacii locului au facut parte din satul condus de Burebista si mai tarziu de Decebal. Procesul de romanizare se intensifica dupa anul 106 si chiar dupa anul 271 (cand Aurelian a parasit ) sub Bizant (Imperiul Roman de Rasarit). Romanii erau organizati in puternice comunitati obstesti cum este si cea din Sibiel, care si-a pastrat forma traditionala de viata (cazul unui topor de bronz de tip celtic descoperit aici).

Legenda spune ca un dezertor ce si-a gasit refugiul in Muntii Sibielului s-a angajat la taiat lemne in jurul anului 1860. strabatand padurea acesta a nimerit intr-o zi la Gura Cetatii. Mergand printr-un tunel a dat de o incapere cu tot felul de minuni: “2 ogari de metal, Decebal cu sfetnicii si sotia sa Ezis, tot din metal scump, o closca cu pui cu totul si cu totul din aur, apoi aur si argint, pietre scumpe…”. Aici se spune ca ar fi ascuns Decebal comorile de frica lui Traian.

Traditia a fost viciata dupa inceputul mileniului 2 cand regalitatea ungureasca a incercat impunerea de randuieli nepotrivite Sibielului. In schimbul unor “facilitati” acordate Saghierenilor le cerea acestora asigurarea pazei granitei spre Su-Est a Regatului. In acest scop se crede ca Regele Carol Robert a construit Cetatea Salgo sau Castelul Salgo de la “Varful Zidului”, considerat un punct fortificat care controla cinci sate ale valahilor. Si astfel prima data in 1322 se mentioneaza intr-un document scris “cetatea Salgo” (identificata ca cetatea Sibielului) cu ocazia predarii acesteia de catre Nicolae fiul lui Conrad din Talmaci catre Carol Robert, ca restituire impreuna cu posesiunile ce aprtineau cetatii si anume inca cinci sate: saliste, vale, Gales, Cacova si binenteles Sibiel.

Cetatea mai era denumita in documentele vremii si “Sacrum Salgo” respectiv “regala” si era pazita de romanii din imprejurime pentru ca era si o resedinta cneziala ce facea part5e din zonele Saliste si Talmaci, cuprinse in Ducatul Amlasului.

Edificii religioase.

Biserica “Sfanta Treime”:

Din stradania satului sau ridicat, nu din barne, ci din bolovani de piatra legati cu caramida si mortar, din vechime, zidurile masive care dainuiesc si astazi ale Bisericii Sfanta Treime din Sibiel (foto1).

foto 1 Biserica “Sfanta Treime”

Spune iar povestea din strabuni ca bolovanii de piatra sau adus din Valea Uti ierni de-arandul pe saniute trase de bivoli, pe dupa gradini. Aceasta biserica, terminata in 1765, nu s-a ctitorit de vreun domnitor, de vreun boier sau vladica, ci si-a inscris in zidurile ei numele aceluiasi mare ctitor – acelasi care a durat cele mai multe din monumentele Transilvaniei – poporul roman.

Fresca a fost lucrata intre anii 1774-1775 de catre zugravul Stan, pictor renumit in acea vreme, impreuna cu fratele sau , Iacob, “fii popii Radu din Rasinari”, cum apar semnati cam in aceasi vreme pe niste lucrari in pictura de la Manastirea lui Manole de la Curtea de Arges. O particularitate a picturii din acest monument o constituie motivul papilor, pe care il mai regasim in picturile din bisericile de la Snagov, in apropierea Bucurestiului, la Bolnita Coziei, la Manastirea dintr-un lemn, si la anumite biserici din partile Craiovei, in Oltenia.

Ca cel mai scurt rezumat posibil al istoriei biserici din Sibiel reda mai jos inscrisptia de pe peretele de deasupra usii de la intrare, dupa restaurarea din 1965: “Aceasta Sfanta biserica, cu hramul Sfintei Treimi, Sibiel-a zidit in anul mantuirii 1765, sub pastorirea epistopului Dionisie Novacovici si s-a pictat de catre zugravul Stan la anul 1774”.

Turnul Bisericii s-a zidit in anul 1794. In cursul vremii

s-au adus modificari arhitecturii bisericii, care au daunat picturii, distrugand sau descompletand scenele. In anul 1924 biserica a fost declarata monument istoric. S-a restaurat pictura in anul 1965, sub pastorirea preotului Zosim Oancea si a consiliului parohial, cu sprijin moral si material al autoritatilor de stat si bisericesti.

Arhitectura bisericii din Sibiel se integreaza in stilul general transilvanean, o sinteza de elemente bizantine cu influente de stil roman si gotic. Profesorul I.D. Stefanescu caracterizeaza pictura bisericii ca fiind de “stil bizantin atonit, venit in prin Horezu”. Sute de ani, poate si mai mult, cu prafuri si fumul lumanarilor de seara, care ardeau in trei candelabre si in sfetnice au intunecat in asa masura frescele, incat i-au facut pe credinciosii, care nu cunosteau pe atunci mestesugul restaurarii, sa le acopere cu var. 5 straturi de var s-au dat jos la restaurare, despre care pomeneste inscriptia de deasupra usii de la intrare, facuta in anul 1965.

In biserica se mai pot vedea o parte din icoanele pe lemn expuse in locurile lipsite de fresca si pe foisorul din pronaos. Unele dintre ele, prin natura picturii si conditiile materialului – lemn – sunt cu mult mai vechi decat biserica, iar altele sunt datate: Sfanta troita-1720, Maica Domnului cu Pruncul-1793. icoanele de pe iconostasul de piatra, inlocuit pe parcurs cu iconostasul de lemn de azi, poarta pecetea lui Stan zugravul, care l-a realizat intre anii 1782-1785.

Din radiatia bisericii au crescut cele trei troite (foto2, foto3) insirate de-a lungul satului, azi fiind si ele pe lista monumentelor de cultura ale tarii.

foto 2 Troita de langa biserica-1871 foto 3 Troita de langa Gura Utii-1814

A treia troita se afla la numarul de casa 166 si reprezinta un adevarat paraclis cu fresce interioare si exterioare (1803).

Edificii culturale:

Muzeul de icoane pe sticla:

Daca in secolul al XVIII biserica Sfanta Treime din Sibiel a aparut ca o sinteza si o incununare a catorva secole de istorie, traita sub influenta spiritual si culturala a cetatii si manastirii, dupa 200 de ani s-a infiripat o noua sinteza, ca o incununare majora realizata in ceea ce s-a numit si se numeste azi: “Comoara” – colectia muzeistica care poarta numele fondatorului ei “ Preotul Zosim Oancea”.

Locul de atractie a sute si mii de turisti dealungul timpului il reprezinta muzeul de icoane pe sticla, unic in Europa. Sibielul este prin muzeul sau de icoane pe sticla unul din reperele de exceptie ale spiritualitatii romanesti in care prin straduinta vrednicului de pomenire Parintele Zosim Oancea, se conserva valorile duhovnicesti si materiale ale satului romanesc transilvanean.

Preotul Zosim Oancea se naste la 21 iulie 1911 in satul Alba, langa Medias. Cand ajunge la Sibiel este un preot de 53 de ani, eliberat doar de 4 luni dupa 15 ani de inchisoare si munca fortata: “din motive politice” dupa capetele de acuzare mincinoase ale Securitatii, faimoasa politie politica a fostului regim. Eliberat fiind tot la printre ai sai la 13 septembrie 1933, Parintelui Oancea ii este incredintata parohia din Sibiel, unde ajunde la 4 ianuarie 1964. incepe imediat curatarea si repararea vechii biserici a satului inchinata sfintei treimi (1765), descoperind ca sub 5 straturi de var se gaseau fresce zugravite intre 1774 si 1775 de pictorii Stan si Iacob din Rasinari. Gratie finantarilor de stat si bisericesti si cu ajutorul locuitorilor din Sibiel, in septembrie 1965 picturile si-au redobandit infatisarea lor originala. Parintele Oancea doreste sa imbogateasca patrimoniul pentru ai inlesni inserarea intr-un itinerar cultural atragator. In ziua de Paste a anului 1969, locuitorii din Sibiel il aud pe parohul lor adresandu-le o predica “ciudata” si o mai si ciudata chemare: citez “ Icoana e frumoasa in casa, dar o vezi numai tu. Punand-o in muzeu o vede o lume intreaga si se arata tuturor puterea de creatie a poporului nostru din trecut si de azi“. Acesta eset inceputul a ceea ce parintele Zosim va numi “a doua minune din viata mea” – muzeul de icoane pe sticla.

In istoria artei picturii pe sticla, inceputa la noi in a doua jumatatea secolui XVIII se pot distinge astazi: stilul Nordul Transilvaniei cu nuantele Nicula-Gherla, Maramures, stilul Valea Sebesului cu subimpartiri: stilul Marginimea Sibiului, stilul Tara Birsei-Brasov, stilul Tara Fagarasului-Oltului, stilul Sudul Banatului si stilul Nordul Moldovei.

Pornita din Bizant si transplantata in apus (la caderea Constantinopolului sub turci 1453), pictura icoanelor pe sticla iar la noi caracterul de unicat, tocmai prin acesta tratare specifica, prin aceasta exprimare a vietii subiective a poporului roman, devenind icoana romaneasca.e motivul pentru care statul roman i-a creat un regim de protectie, prin Legea Patrimoniului cultural nationala si prin organizarea mijloacelor din centrele de conservare si valorificare, in muzee si colectii.

Pentru noi icoana pe sticla a insemnat, ca si icoana in general, cel dintai mijloc de invatatura, nu numai pantru nestiutorul de carte, ci si pentru toti credinciosii. Ceea ce-i revine in mod deosebit icoanei pe sticla e ca in ea se poate descifra o intrreaga teologie populara: cum Sibiel-a reflectat dogma in imaginatia creatoare a zugravului taran si cum a incercat s-o comunice in imaginile de pe sticla.

E tipica in aceasta privinta o icoana din colectia de la Sibiel care reprezinta Sfanta Treime a carei unitate pictorul si-a imaginat-o in felul urmator: Tatal deasupra cu Sfantul Duh in pieptul sau, iar Fiul in continuarea trupului Tatalui, in jos. La Sibiel colectia de icoane pe sticla si de alte obiecte de arta populara a inceput in anul 1969, dupa terminarea tuturor lucrarilor de restaurare a bisericii.

foto 4 Muzeul de icoane pe sticla-interior

Primele icoane pe sticla adunate au fost depozitate intr-o veche magazie (foto5) situata in spatele bisericii, refacuta intre anii 1970-1971 si devenita ca sediu al primului muzeu.

foto 5 Muzeul de icoane pe sticla-exterior foto 6 Perete din muzeu

Printre cei care l-au ajutat pe parintele Zosim Oancea s-au distins pe langa credinciosii din sat doua maicute care traiau de multi ani in Sibiel: maica Eufimie si maica Teodora (astazi inmormantate in cimitirul satului).

Acestei primei colectii (100-150 icoane) i se datoreaza la cererea Parintelui Zosim Oancea includerea Sibielului in circuitul cultural si turistic. Au inceput astfel o serie de vizite, inclusiv a unor straini, asa cum a fost o delegatie Unesco la sfarsitul anului 1969. Chiar daca se afla sub severa supraveghere a Organizatiei nationale de Turism, primul muzeu de icoane pe sticla a atras diversi vizitatori, inregistrandu-se in 1973 o initiativa care va consemna o dezvoltare decisiva.

Pentru prima data este gazduit in unele case ale locuitorilor satului primul dintr-o lunga serie de grupuri de tineri americani ai fundatiei “Friendship Ambassadors” condusa de Henry W. Morgan, ulterior mare prieten al Parintelui Zosim si al Sibielului.

In stadiul actual, colectiile din patrimoniul bisericii monument istoric Sfanta Treime din Sibiel- se cifteaza aproximativ dupa cum urmeaza:

Colectia de icoane pe sticla, peste 700;

Colectia de icoane pe lemn, in jur de 60;

Colectia de tiparituri si documente, in jur de 100. intre acestea se numara: Iulia (1648); Biblia lui Serban Cantacuzino (1688); Indreptarea Legii (1652); Documente de la anul 1848;

Colectia de obiecte etnografice, din casai curtea romanului, in jur de 600.

Ideea calauzitoare in organizarea lor in expozitie, a fost unificarea lor, in unitatea casei romanesti de altadata, in care, sub mesele de culme si cuierele, incarcate cu blide si cani de ceramica, atarnau icoanele incadrate in stergare, iar pe masa, chiar sub lumina slaba a opaitului de demult, veghea Cartea Sfanta.

De-a lungul timpului pragul muzeului a fost trecut de importante persoane si personalitati dintre care: Baroneasa Ema Nicholson, Lora Roberts, Petre Roman, Onuc Nemes, persoane din cadrul Directiei Agentiilor de Turism, specialisti de la muzeul Cotroceni, Ministerul Mediului, muzeul Brukental, ANTREC, muzeografi, calugari, preoti, elevi, studenti, ziaristi, radio, televiziune.

Turisti din strainatate au venit din tari ca: Franta, Italia, Spania, Germania, Republica , Olanda, Grecia, Elvetia, Cehia, , , Belgia, Anglia, , , , Thailanda, , SUA, etc.

Scoala veche (caminul cultural): (foto7)

Noua vatra s-a conturat dupa ce intre anii 1924-1926 s-a construit inca un nivel al scolii si dupa ce s-au dat in folosinta Casa Nationala sau Pavilionul (Caminul cultural). Ea este cea mai frumoasa cladire din Marginimea Sibiului. Constructia este amplasata pe malul stang al malului Sibiel in zona centrala, vis-à-vis de scoala.

foto 7 Caminul cultural

Fundatia pe latura de sud din piatra cu moratl de ciment este si zid de aparare pe malul raului si elevatia inalta este spalata de apele acestuia. Cladirea este un parter avand structura cu fatada din piatra si caramida aparent rosie, in arhitectura caruia se gasesc elemente specifice romanesti.

Srapanta este inalta, in patru ape, cu invelitoare de sticla solzi. Intrarea simpla, dar originala te introduce intr-o sala mare de 40/12 metri, cu o scena de 50 metri patrati, unde se pot desfasura spectacole de mare amplitudine, actiuni culturale din cele mai variate, nunti, botezuri, pomeni.

Casa memoriala Acad. Andrei Otetea:

Sibielul este locul de bastina al academicianului Andrei Otetea. Nascut in 1894, viitorul academician s-a intors in 1927, dupa finalizarea studiilor la la . A fost profesor al catedrei de Istorie Universala si Moderna pentru 20 de ani in capitala Moldovei. S-a transferat in 1947 la Bucuresti la sectia de Istorie Universala. El s-a impus prin teza de doctorat dedicata renascentistului Francesco Guicciardini. Tema fundaemntala a operei a fost insa Tudor Vladimirescu si miscarea eterista in Tariel Romane, 1821-1822, focalizata pe epoca si personalitatea lui Tudor Vladimirescu. Decedat in 1977, istoricul a fost membru al Academiei Romane si vicepresedinte al Academiei Lumii Latine din . Casa memoriala se afla langa caminul cultural si face parte din patrimoniul Muzeului Astra, fiind donata de familie acestui muzeu.

Portul traditional:

Desi cunoscut in toata tara si raspandit pe ambele versante ale Carpatilor Meridionali, portul traditional din Sibiel apartine portului salistean, care nu a beneficit de un studiu care sa-i urmareasca indeaproape evolutia cu reconstituirea icoanei sale din trecut. Pe baza iconografiei, a consemnarilor existente si pornind de la exemplarele pastrate in muzee, sau lazile de zestre, vom urmari evolutia principalelor piese ale costumului popular.

Portul femeiesc: Piesele care dau linia specifica a portului femeiesc

foto 8 foto 9

sunt reprezentate de cele doua catrinte (surte) – una aplicata in fata si alta in spate, cu siruri negre pe maneci si piept, precum si de pahiol.

Gateala capului: ingrijirea parului nu prezinta procedee deosebite, pieptanatura pastrand forme vechi, comune ca in mai toate satele marginimii. Purtatul parului, ca si intregul ansamblu al gatelii capului sunt determinate de diferite etape de varsta (copilarie, tinerete, maturitate), de starea civila (fete, mirese, vaduve) si de starea sociala si economica (sarace si bogate). Piesele care completeaza in cea mai mare masura ansamblul gatelii capului in portul femeiesc din Sibiel sunt: carpa, velitura, sovanelul si pahiolul.

Carpa (naframa, pastura) este piesa cea mai obisnuita ce se poarta in copilarie, la tinerete si batranete, cu deosebiri de mariem, culoare, décor, calitate, ca mod de imbrobodeala si folosinta. Imprejur carpa era terminata cu ciucuri mari, lungi, cu cheita. Mai nou se poarta carpe negre, simple, numai cu ciucuri innodati. Se legau la spate ca si astazi.

Piesa pentru gateala capului la mireasa in secolul al XIX-lea a fost sovanelul, inlocuit la sfarsitul secolului cu pahiolul, iar in perioada interbelica de voalul cumparat din pravalie.

Pahiolul – tesatura din borangic deosebit de fina, simpla, in doua ite, asemanatoare naframelor din zona Branului – a constituit la un moment dat broboada mireselor.

Sovanelul, asemanator ca piesa, dat tesut din bumbac, este semnalat in zona inaintea pahiolului. Purtat fiind de fete, de mirese si de neveste. La inceputul secolului asistam la o scadere vertiginoasa a frecventei sale pana la completa lui disparitie intre cele doua razboaie mondiale.

Velitura (carpa de invelit) era in prima jumatate a secolului trecut broboada care marca mai mult decat celelalte piese ce se schimbau in costumul miresei, trecerea ei in randul nevestelor. De regula se purta peste o “caita” care se punea peste cocul din crestet alungindu-se astfel intr-un chip interesant, capul. Miresele “se-nvaleau” dupa cununie, acasa, apoi ca neveste tinere duminica si la sarbatori, sau cand cununau (deveneau nase).

Broboadele. Dupa primul razboi mondial, in timpul iernii, fetele si femeile au inceput sa poarte peste carpele negre broboade mari de lana, sau plusate cu capetele petrecute in fata si tinute cu mainile in parti.

Podoabele cele mai obisnuite la fete si la mirese au fost margelele colorate si salbele de “sfanti” facute din monede care circulau – de arama, argint, sau aur – “dupa cum aveau”. S-au purtat apoi cercel, inel si margele cumparate.

Piesele de gateala a capului in portul femeiesc – pastura cu flori, sovanelul si pahiolul – dadeau fetelor si femeilor tinere un aer de remarcabila distinctie, dupa cum velitura si pastura infrumusetau infatisarea batranelor cu o expresiva demnitate.

Camasile femeiesti, denumite ii, ca si in zonele transcarpatice sunt formate din “ doua foi si jumatate, una si jumatate pentru piept si alta pentru spate”. In parti se mai afla un clin, pe toata latimea panzei, precum si cate unul “de largire” in dreptul subtiorii, care primeste “broasca”. Gura ei este plasata in partea stanga la femei si in fata la copile, manecile sunt dintr-o foaie avand fiecare cate un clin. Poalele cu cares e poarta ia sunt facute din doua foi si patru clini, adunate intr-o “veaca” la brau si cat mai largi in partile laterale “dintre surte”.

Camasa este inpodobita cu broderii pe “beata” (guler, pe piept si maneci”. Ornamentatia spre sfarsitul secolului trecut s-a redus la folosirea unei singure culori – negrul. La sfarsitul secolului iile cu “beata” aveau peste umar “altite” destul de late, iar in lungul manecii doua randuri de “ciocanele”, late de doi centimetri coborand pana la “fodori” (volanase). Pe piep coborau doua si apoi 4-5 randuri de cusaturi asemanatoare ciocanelelor. Cusaturile aveau forme diferite extrem de variate, purtand nume sugestive: bonicei, zalute, muste, paharele, struguri, etc.

Piptarele – n-au suferit prea multe transformari in cursul timpului. Ele se incadreaza in tipul de pieptar spintecat facute din catifea, satin, sau pile, cu rascroire mare la pipt si revere de format diferit. Pieptarele din piele se remarca printr-o ornamentatie bogata realizata prin doua tehinic: aplicatii si impletituri fine, de mesina rosu deschis si de “sirom” (piele subtire colorata), rosiatic verzui, cusaturi foarte fine cu lanica si matase fina, galbene si verde. La “gura” piptarele au ciucuri de matase.

Catrinta si surtul. Catrintele se pot aplica atat in fata cat si in spate, iar surtul numai in fata. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea catrintele apar sub forma unor piese dreptunghiulare, ornamentate prin simple vargi colorate mai late sau mai inguste. O data cu sfarsitul secolului trecut, la Sibiel sortul este eliminat definitiv din portul de sarbatoare., purtandu-se actrinte atat in fata cat si in spate, cu mici deosebiri, mai ales in ce priveste ornamentarea. Catrintele tesute lipsesc cu desavarsire, fiind inlocuite de circa o suta de ani cu piese din postavior negru fin, pe care se aplica o serie de broderii cu matase neagra si fir. Catrinta din fata se deosebeste de cea din spate prin prezenta ciucurilor si a unei dantele pe margine, care se cheama colti. Catrinta din spate are marginile doar festonate pentru a nu se desira. In ceea ce priveste decorul propriu-zis, in linii mari ambele au o ornamentatie similara, cu deosebire ca unele registre decorative lipsesc la catrinta din spate. In partea de sus catrintele au cateva “cheutori” pentru siret (“baiere de legat”).

De subliniat ca, pana la 14 ani, fetele purtau “surt” numai in fata. Catrinta din spate si-o puneau numai dupa intrarea in joc, indicand maturitatea tinerei.

Mijlocul este prins cu un brau tricolor, (in trecut braiele erau confectionate din lana vopsita bleumarin), ce se incinge pe sub catrinta sau surt.

In trecut fetele purtau caltuni din postav alb sau opinci, care uneori prezentau si ornamente. Dupa 1880 s-a purtat numai incaltaminte de comanda: femeile ghete negre cu sireturi si carambi inalti, iar fetele sandale negre (pline) cu bareta, incaltaminte asortata la costumul din Sibiel cu broderie dominant neagra.

Iarna femeile imbraca, pe deasupra, cojocul scurt, ajungand pana peste solduri, avand un croi special caracterizat prin prezenta clinilor laterali. Ornamentatia realizata sub forma “florilor de cojoc” este plasat in fata si pe cei doi clini. Despicate in fata, aceste cojoace au marginile tivite cu blana de astrahan, vidra, jder sau dihor. Astazi cojocul femeiesc se poarta exclusiv in zilele de sarbatoare.

Paralel cu cojoacele muieresti”, incepand din 1885 – 1890, se poarta jachetele negre, din postavior, care au inlocuit vechile laibare tesute in casa.

Portul barbatesc: Costumul barbatesc are in componenta lui: caciula mocaneasca (cu rasfrangere in afara a partii superioare din cauza introducerii unor clini de largire), camasa purtata deasupra cioarecilor sau pantalonilor, la care se adauga, pe timp de iarna, bitusca sau laibarul. Intre acoperitoarele de cap deosebim urmatoarele piese: caciula si palaria.

Caciula mocaneasca, avand forma unui trunchi de con cu baza in sus a fost abandonata in preajma primului razboi mondial si inlocuita cu cea tuguiata confectionata din pielicele de astrahan.

Palaria de fetru cu o calota remisferica, cu boruri foarte mici este cunoscuta in intreaga si s-a raspandit in toate zonele in care au patruns pastori margineni.

Camasa, lucrata din acelasi material – giulgiu – ca si iile femeiesti, se impune printr-un croi special caracterizat prin existenta unor clini “barburi”, asezati sub gura camasii in fata si in jurul gurii camasii. Manecile largi au tivitura impodobita cu cusaturi negre si foarte putin galben. Gulerul ingust este legat cu baieri.

Cand este imbracata de tineri I se aplica, de obicei, fusta.

Pieptarul barbatesc confectionat din piel de miel, este “infundat” si prevazut cu o bogata ornamentatie dispusa in majoritate pe piept. In partea de jos este prevazut cu doua buzunare pe care sunt scrise initialele numelui si data confectionarii. In partea stanga – sus – in dreptul inimii, se afla un buzunaras “de ceas”. Vara, toamna si primavara se poarta o vesta neagra din postav. Cioarecii, purtati pana prin 1920 earu facuti dintr-o panura alba, mai subtire cu un croi specific (stransi pe picior). In perioada interbelica s-au generalizat pantalonii din panza alba cu un croi asemanator acelora de la oras.

Peste camasa barbatii se incing cu unchimir din piele – serparul, comandat pe masura si dupa gust la curelar. Acesta il lucra din doua foi de piele groasa cusute astfel incat serparul devenea un adevarat buzunar strans, deasupra nefiind cusut. Foaia interioara fiind mai lata acoperea de jur imprejur gura serparului ca un mic rever taiat in colturi marunte si zimtate. Exemplarele mai noi prezinta gaici, raglii, limbe, buzunare mici si mari, tesculita cu capace, precum si capse metalice. Dupa braul care orneaza limbile, urmeaza un ornament in partea de sus, numit floare, si o cusatura ce se cheama haitoca, iar la mijloc o alta numita brau. La celalalt capat cusatura corbaciului. Braiele si diferitele flori executate din fasii inguste de piele colorate in verde, galben, rosu, portocaliu, fac din serpar unul din cele mai frumoase chimire din . Cojoacele lungi si bitustile din piele, imbracate pe vreme de iarna au cedat definitiv locul laiberelor imblanite, inca din primii ani de dupa Unire. De fapt laibarele din postav au aparut sub influenta directa a orasului.

Incaltamintea, traditionala – opinca cu ciocul rasfrant in afara – a fost inlocuita inca din primele decenii ale secolului cu ghete de tug cu varf de lac, adica inchise complet, putandu-se trage in picior datorita partilor laterale facute din postav.

Datini si obiceiuri:

Obiceiurile si datinile din zona Salistei au intrat in atentia cercetatorilor relativ tarziu. Primele consemnari le datoram Observatorului lui G. Barit, care la 1881 reproduce in coloanele sale Obiceiuri de Sf. Gheorghe si folcloristului I.G. Pitis – autorul celei dintai descrieri a Nuntii din Saliste…publicata in Revistanoua din 1890.

Ulterior, Nicolae Hentiu – notarul Salistei – redacteaza un sumar raspuns la primul chestionar istoric al lui Nicolae Densusianu, in care predomina informatiile privind “valva baii”, “spalarea aurului”, fapt ce indica, fara tagada, originea autorului (mot din Muntii Apuiseni) si necunoasterea obiceiurilor din zona.

Intaia cercetare de cuprindere globala a tuturor obiceiurilor intr-o singura lucrare o face invatatorul Dumitru Chirca, la inceputul secolului, lucrare ramasa, din nefericire, in manuscris si, ca atare, mai putin accesibila si cunoscuta specialistilor.

Prima abordare stiintifica si exhaustiva o intalnim la profesorul Gh. Pavalescu, in anii 1957 – 1960, cand intreprinde cercetari complexe imperuna cu elevii liceului din Saliste.

Continuate, intre anii 1972 – 1975, de Ilie Moise cercetarile au fost,partial, valorificate in lucrarile: Butea junilor, Rituri si ceremonialuri de trecere specifice comunitatii traditionale salistene, Prinsul verilor si al varutelor…, Calendarul obiceiurilor pastorale di judetul Sibiu si Festivalul junilor din Marginime.

Oameni liberi dintotdeauna, cei din Marginime au rezistat, de-a lungul veacurilor, presiuni de destramare venite din afara sau dinauntru, asigurand astfel, pana in zilele noastre, continuitatea unor forme de viata si relatii sociale, a unor cutume si manifestari spirituale arhaice, care confera locurilor valoare de “enclava” cu nenumarate valori autentice de arta populara, folclor de viata sociala romaneasca specifica.

Datinile si obiceiurile, cadrul unde s-a plamadit intreaga productie spirituala a locului, raman principalele modalitati de materializare in cantec si poezie a nazuintelor, bucuriilor si durerilor omului de la sat. momentele cruciale din viata omului: nasterea, nunta si moartea, l-au determinat sa-si puna anumite intrebari pe care le-a putut solutiona numai impingandu-le intr-un plan ideal. Asa s-a nascut si poezia obiceiurilor familiale din Marginime, poezie ce ridica problema existentei, a vietii si a mortii. Caonceputa ca un drum lung, viata are anumite momente, de rascruce, momente cu adanci semnificatii, atat pentru el, cat si pentru intreaga comunitate.

Nasterea este un prilej de mare bucurie si fericire, bucurie insotita de grija pentru copil inca din primele luni ale sarcinii. Femeia trebuie sa respecte anumite restrictii asa cum rezulta din parcurgerea liricii populare din zona, “sa nu se uite la oameni insamnati”, “sa nu puie flori la brau”, “sa nu se mire prea mult”, s.a. – interdictii, de fapt, generale in folclorul romanesc. Credinta ca soarta copilului poate fi influentata, de pilda, la primul scaldat, a determinat femeile sa puna in albie, apa…”de la intalnirea a doau izvore”, lapte “pentru a fi alb cum este casul”, ori bani “sa fie bogat si avut”. Pentru a-l feri de duhuri rele, indata dupa nastere, copilul este inconjurat cu tamaie, la gat I se pun diferite “talismane”, iar la mana i se agata “ata rosie”. In cea de a doua noapte, dupa nastere, vin “ursitoarele” pentru a prezice soarta noului nascut. Sunt asteptate la miezul noptii cu “masa frumos oranduita”, pe care se pune faina, lana, panza noua, tamaie, carti si alte “daruri” cu care copilul sa fie ursit. Credinta in ursitoare este prezenta si in lirica populara: “Maico, cand m-ai leganat…/ Cu gura m-ai blestemat/ Si m-ai blestemat cu foc/ Sa n-am in lume noroc…/ Ursitoare ca la mine/ No mai dat domnu la nime/ Si de le-a mai dat cuiva/ Schimba-I doamne, viata…”. Practicile si credintele in legatura cu lehuzia si botezul sunt cele mai cunoscute in toata Transilvania.

Nunta din Marginime, realizata ca un impresionant spectacol, cunoate manifestari folclorice complexe, cuprinzand creatii artistice de mare diversitate, de l astrigaturile si cantecele de petrecere pana la cantecul nostalgic al despartirii miresei de parinti. Urmarind-o, cu ajutorul informatorilor varstnic, constatam ca, din complexitatea de datini legate de nunta din trecut, a ramas doar un schelet ce pastreaza totusi sufletul traditional de consfintire a trecerii celor doi tineri la o noua viata. Ceremonialul continua cu “pupaza” si “datul mainii”, cununia la primarie, cu chemarea la nunta, stolnicul si masa de sambata, venirea mirelui l acasa miresei, jocul steagului, iertaciunea, plecarea la cununie, cununia, intoarcerea cu alai de la cununie, masa mare, darurile, hora miresei si invalitul.

Intrucat principala ocupatie, in trecut, a constituit-o oieritul, obiceiurile de nunta se desfasurau in functie de calendarul pastoral, feciorii de insurat coborand de la munte doar la inceputul lunii septembrie. Intr-o atare situatie singurele locuri unde tinerii se puteau cunoaste erau sezatorile si jocul duminical. Toate nuntile din acest anotimp, scria folcloristul G.I. Pitis, cand in Marginime numarul casatoriilor varia intre cincizeci si o suta.

Petitul – primul dintr-un sir lung de acte rituale, ii urma invoirile – moment solemn prin care tinerii si parintii, in prezenta preotului cadeau de acord asupra zestrei. Pentru a nu se ivi eventuale “contestatii”, vreme de trei duminici – la rand – in biserica se anunta casatoria tinerilor.

Urmatoarea secventa a desfasurarii ceremonialului nuptial se consuma cu o saptamana inainte de nunta –moment echivalent cu logodna-, cand mirele ii trimite viitoarei sotii pupaza: un colac de o marime neobisnuite in ale carui colturi se infingeau bete impodobite cu mere si nuci. Femei si fete tinere, rude cu mirele, duceau, impreuna cu “pupaza”, pieptarul spintecat si pahiolul, salba de sfanti, inelul “si-o bucata de pacan pentru carpa de-nvelit”. Imbracata cu hainele daruite, tanara mireasa taia “pupaza” in bucati, apoi insotita de mire si de rudele sale plecau la joc. Aici isi lua ramas bun de l afeciori si fete, dand fiecaruia cate o bucata din “pupaza” adusa. Este de fapt prima iesire in public, de “oficializare” a intentiei matrimoniale, consumandu-se astfel cel dintai act al trecerii la noua stare – despartirea de prieteni. Dupa implinirea acestui ceremonial mergeau cu totii, insotiti de lautari, la casa miresei, unde erau asteptati cu masa si bautura. Socrii mari si socrii mici “dadeau mana” (datul mainii), urand tinerilor “noroc, trai bun si multa bogatie”. Comesenii felicitau tinerii si cinsteau mireasa cu bani.

Chemarea la nunta se facea vinerea la mire si sambata la mireasa de catre doi juni, rude sau prieteni ai acestora. Chematorii aveau o plosca cu vin cu care inchinau celor invitati. Colindau satul calari, se opreau la casele celor pe care doreau sa-i invite, cinsteau cu ei, apoi strigau “sa poftiti la (cutare) la ospat”.

Sambata seara, inainte de nunta, rudele apropiate ale miresei mergeau la mire cu “stolnicul”, colacul de grau, pe care de asta data, mireasa il trimite viitorului sot. Impreuna cu acestea se trimitea se zestrea miresei, incarcata intr-un car cu patru boi insotit de terferite – rude ale miresei, care pe tot parcursul drumului inveseleau nuntasii cu diferite strigaturi. La casa mirelui erau intampinati de soacra mare, ce prin strigaturi adecvate lauda zestrea miresei.

Odata ajunsi aici urmau o serie de dialoguri hazlii menite a crea nuntasilor buna dispozitie, ospatati din belsug cu mancare si bautura.

Duminica dimineata, mireasa, insotita de prietene, se pregatea pentru nunta. O femeie “anume” din sat o gatea cu rochia de mireasa si ghetele cumparate de mire, apoi o aseza in fata oglinzii si-i punea sovonul (voalul).

Alaiul mirelui, in frunte cu steagul si nunul mare se indrepta spre casa miresei, chiuind si strigand: “ Aici sade mireasa/ La casa cu dulceata…”. Cand se apropia alaiul, cei adunati la casa miresei inchideau portile si “se pregateau de aparare”. Ajunsi l apoarta, nuntasii incepeau sa bata ca sa li se deschida. Poarta ramanad in continuare incuiata, un fecior mai tanar sare peste poarta si o deschide. Sunt intampinati de tatal miresei care-i pofteste in casa. este pazita de un grup de fete, ce nu consimte eliberarea miresei decat in schimbul unei sume de bani. Dupa plata sumei solicitate, mireasa isi ia ramas bun de l aparinti, in timp ce fetele canta “Ia-ti mireasa ziua buna…”.

Cantecul marca despartirea de fete si parinti si plecarea intre straini; “ La parinti necunoscuti/ La surori fara duhori/ Si la frati neintrebati”.

Momentul era, fara indoiala, emotionant si, asa cum buna cuviinta traditionala cerea, mireasa plangea.dupa iertaciune, la un semna al vornicului, nuntasii se urcau in carute, oranduindu-se alaiul pentru plecarea la cununie.

In fruntea alaiului mergeau calari chematorii cu plostile si colacul in mana si steagul, urmati de ceilalti flacai.

Dupa cununie alaiul se intoarce pe alt drum spre casa mirelui. De data aceasta in prima caruta luau loc mirele si mireasa, iar nasii in a doua. La casa mirelui tinerii erau intampinati de soacra mare cu boabe de grau si stropiti cu apa dintr-un ciubar “in semn derodire”. In timp ce junii, porniti pe veselie, strigau – “Bucura-te soacra mare/ Ca-ti aduc scarchinatoare…” pritenele miresei canta: “Ia iesi mama mirelui/ In mijlocul campului/ De vezi tinta poleita/ Da’ nu-i tinta poleita/ Ca-i noru-ta-mpodoghita/ Tot cu haine de matasa/ Te roaga s-o lasi in casa”. Primirea miresei de catre soacra mare este un act solemn, insotit de o serie de rituri profilactice. Dupa ce-si saruta nora, soacra o conduce la ciubar, de unde mireasa toarna de trei ori apa in mainile socrului si ale nasului. Varsa apa din ciubar, apoi il asaza in fata nasului, care arunca-n el galbeni.

Dupa acest ceremonial intregul alai era invitat la masa. In timpul mesei lautarii cantau cantece lirice, epice si de haz. Inainte de miezul noptii se pregateau darurile cu care mireasa isi cinstea noile rude: o camasa mirelui, o camasa socrului, alta nunului, o ie soacrei, alta nasei, prosoape si traistute celorlalti membri ai familiei. Cadourile sunt scoase din desagi de terfelite si impartite de vornicul miresei. Dupa darurile miresei, vornicul mirelui “scoate cinstea”, incepand cu nasul, asigurandu-se astfel “cheagul” material al noii familii. Dupa “cinste” vornicul dadea dezlegare pentru joc si incepea hora mare – a miresei – la care luau parte toti nuntasii. Dupa un rastimp mirii si nasii ieseau din hora si intrau in casa. Scoteau miresei cununa si sovonul, o “invaleau” si-i puneau “conciul”. Este secventa care marcheaza intrarea tinerilor in noua stare. Se servea apoi o ultima masa cu sarmale, moment marcat de lautari prin cunoscutul cantec A verzelor.

A doua zi – dimineata – nuntasii ieseau in targ, unde mireasa facea ”mamaliga cu lapte si branza de oaie”. In timp ce feciorii jucau sarba in jurul focului, mireasa facea “cocoloase”cu branza, pe care el impartea nuntasilor, consumandu-se astfel, ultimul episod din lungul si complexul ceremonial al nuntii.

Inainte de a trece la un alt capitol se cuvine sa amintim cateva lucruri despre nunta la munte – ceremonial nuptial de factura mioritice, practicat indeobste pana la inceputul secolului de ciobanii si bacitele fara posibilitati materiale deosebite. Fiindca erau saraci, nunta se facea intotdeauna la stana ciobanului, pe munte. Dupa informatiile pe care le detinem o nunta la munte se desfasura astfel: chemarea se facea prin ciobanii calari, care, cu cateva zile inainte, cutreierau muntii invitand prietenii si cunoscutii. Se chemau sineamurile din sat ce aduceau – pe cai – vase, tacamuri, bautura, lumanari si haine pentru miri. Sambata se taiau trei-patru oi pentru gatitul mancarii si se construiau din barne cioplite “mesele” si “laitele” pentru nunta. Cununia o facea un baci batran in preajma unui izvor, cu espectarea principalelor momente ceremoniale. “Altarul” era marcat de trei-patru braduti, “preotul” suplinit de un baci, iar “cantorul” de un nuntas. Pirostriile erau inlocuite cu cununi de flori de camp. Dupa cununie urma o petrecere cu rachiu, branza, “zama acra” si “sarmale de oaie”. Asemenea tuturor ceremoniilor de trecere, nunta era urmata de o serie de acte menite sa restabileasca echilibrul social, sa relanseze randuiala traditionala, “fisurata” prin plecarea tinerilor din familiile lor. Printre acestea amintim calea primara – vizita pe care tinerii o faceau nasilor si parintilor in saptamana de nunta. Toate acestea faceau trecerea de la marea sarbatoare familiala la viata normala si contribuiau la introducerea noii familii in randurile gospodarilor, in ierarhia satului.

Inmormantarea – un ceremonial consisitent in gesturi, actiuni si texte cantate, constituie ultimul mare eveniment din viata omului.

Ca final al unui drum pe care-l numim – atat de obisnuit – viata, inmormantarea atrage participarea intregii comunitati. Moartea, ca un moment tragic al vietii, a determinat aparitia unor ritualuri menite sa usureze trecerea omului in nefiinta: rugaciuni, iertarea greselilor, inchinaciuni, masluri.

Se crede ca omul moare “cam pe vremea cand l-o facut” si-ndata dupa deces trebuie spalat, primenit cu haine noi si pus in “coparseu”.

Satenii sunt anuntati de decesul survenit prin “plansul clopotelor” si de catre neamurile mortului.

Noapte rudele, prietenii si vecinii se strang in priveghi, unde se vorbeste mult despre mort, se comenteaza favorabil anumite momente din viata lui.

In toate cele trei zile, de l amoarte si pana la inmormantare, mortul este “cantat” (bocit) de cele mai apropiate rude, prietene si vecine.

Groapa este facuta in ziua inmormantarii si nu trebuie lasata nepazita “ca sa nu intre-n ea vreun duh rau”. Acasa, sicriul este scos in curte si pus pe doua scaune. Ca mortul sa “plece dincolo” cu sufletul “impacat”, inainte de a-l scoate din curte, toti participantii la inmormantare “il iarta”. Alaiul de inmormantare, oranduit pe drum, face mai multe “hodini”, de obicei la raspantii de drumuri.

Dupa ceremonia “dezlegarii” sicriu este coborat in groapa si acoperit cu pamant. Groparii asaza crucea, dupa care se spala cu apa dintr-un vas adus de nasa mortului. Acasa are loc pomana la care sunt invitati toti participantii la inmormantare.

La 40 de zile, timp in care se fac tamaieri zilnice, se fac “pomeni cu vase”, iar trei ani la rand, in sambata mortilor si de Rusalii, se dau copiilor ulcele pentru “hodina” celor decedati.

Asadar, ansamblul practicilor menite sa restabileasca echilibrul social rupt prin moarte depaseste cu mult cele trei zile ale ceremonialului de inmormantare, familia reintrand in viata normala abia dupa trecerea celor 40 de zile de la deces.

Obiceiurile de peste an reflecta, in speta, modul de viata – predominant pastoral – al marginenilor din secolul trecut. Oranduindu-si viata in functie de necesitatile turmei, traind mai mult sub cerul liber decat in sat, nu este de mirare ca ciobanul simte oaia si muntele mult mai aproape de el decat oricare alt lucru.

Aceasta puternica interdependenta om-natura-animale, generata de felul de a trai al ciobanilor, alaturi de caracterul sobru si echilibrat – datorat mai cu seama rolului dominant al ciobanului -, de stapan al turmei si al familiei, confera specificitate si originalitate obiceiurilor din Marginime.

Cel mai important ciclu sarbatoresc popular traditional si cel mai bogat prilej de manifestari folclorice il constituie perioada celor 12 zile, a sarbatorilor de iarna.

Colinadatul deschide, de obicei, ciclul celor 12 zile ale sarbatorilor de iarna. El incepe in ajunul Craciunului si continua inca doua-trei zile. La colindat participa tot satul, desi efectiv colinda doar copii si flacaii constituiti in cete.

Colindele copiilor sunt scurte, vestesc sarbatoarea, ureaza belsug in miei, vitei, percei, etc. si cer, in versuri de haz, darurile cuvenite: mere, pere, colaci, banuti.

Traditia obiceiurilor de iarna cere ca flacaii ce colinda sa fie organizati in ceata – organizatie, care stapanea in timpul sarbatorilor intreaga viata spirituala a satului. An de an flacaii din sat se strangeau in 6 decembrie la o gazda si-si alegeau un jude si alti 12 ortaci ca sa colinde si sa organizeze petrecerile si jocul de sarbatori, care, in perspectiva, nu erau indiferente nici tinerilor si nici parinilor. La jocurile din sarbatori fetele intrau in hora, iar in timpul colindatului si petrecerilor se initiau sau se definitivau nuntile viitoare.

O data constituiti in ceata, junii isi alegeau crasmarul (chelarul), pargarul, casierul, si “capra”, ajutoare ale junelui cu atributii bine stabilite.

In secolul trecut aduceau la gazda 100-150 litrii de vin, pe care chelarul il strangea intr-o bute. De aici si expresia, consemnata de anumiti memorialisti “s-a bagat la bute”, si nu “ cu junii” cum se spune actualmente. Ceata isi incepea activitatea cu pregatire minutioasa a repertoriului de colinde (de jude, de popa, de flacau, de fata mare, de pereche tanara,etc.), care se insuseau prin repetitii colective. Cu o saptamana inainte de sarbatori, junii de la bute erau obligati sa doarma impreuna la gazda.

La sfarsitul secolului trecut s-a renuntat atat la obiceiul de a strange vinul laolalta (inlocuit cu o contributie baneasca), cat si la acela de a dormi impreuna la gazda.

Colindatul incepea cu notabilitatile comunei (primar, notar, preot, invatator) apoi continua la fiecare casa din sat. Junii, insotiti de muzicanti, erau asteptati cu daruri asezate ep masa: colac frumos impodobit, carne afumata, carnati si bani. Dupa terminarea colindatului se multumea gazdei, care-i cinstea cu bautura si mancare, cu urmatoarea formula traditionala: “Si s-o sculat jupanul gazda de-aseara, de-alaltaseara/ Mai vartos de azi-dimineata/ Cu un colac de grau curat,/ Cu o coasta de godinac,/ Cu o bute de vin bun,/ Cu cercurile de alun/ Da vinu-i bun/ Si cu o comoara de 300 de arginti/ Cu feciorii satului foarte sa-i multumeasca”. Iar junii raspund in cor: “Foarte multumim!”.

La casele cu fete mari, pe langa cei din familie, vin fete si neveste din vecini si “joaca 2-3 jocuri cu junii”. Si colindatul continua in prima zi de Craciun, dupa masa, mergandu-se din casa in casa la toti gospodarii comunei.

Colindele junilor se cantau polifonic si vorbesc despre intelepciunea gospodarului, despre bogatia gospodariei, despre vitejia flacailor si frumusetea fetelor, despre logodne si nunti minunate, pe care le descriu in imbinari de idila si cantec epic.

A doua zi, dis-de-dimineata, junii se imparteau in grupuri de cate trei-patru persoane si porneu prin sat dupa laimente. Fiecare grup mergea prin partea satului unde locuiau familiile lor, pretutindeni privind oua,varza, carne si zarzavaturi. De cele mai multe ori femeile si fetele il intampinau cu farfuria cu oua, varza s.a. Le puneau in cosuri, ciubere si traiste si le duceau la casa junilor, unde luau masa pe tot parcursul sarbatorilor. Dupa masa juniimergeau la pavilionul de joc, impreuna cu muzicantii angajati pentru intreaga perioada a sarbatorilor de iarna.

A treia zi – la Pavilion – junii isi aleg fetele care urmeaza sa-i insoteasca la “intalnirea jocurilor” din 28 decembrie. De obicei flacaul “pe cale de-a se casatori” va fi insotit de logodnica, iar ceilalti de surori sau alte fete – rude mai apropiate. In seara celei de-a treia zi, junii au invitati la cina oaspeti din sat – tineri casatoriti sau familii mai varstnice iubitoare de veselie si voie buna. Sunt serviti cu bautura si mancare, dupa dorinta, lautarii fiind toata seara la dispozitia oaspetilor.

Cantecul, jocul si petrecerea se prelungesc pana tarziu dupa miezul noptii, cand invitatii “cinstesc” junii cu frumoase sume de bani, contribuind, astfel, la acoperirea cheltuielilor cetei. De aici inainte in fiecare seara de sarbatoare aceste petreceri se repeta, venind la juni tot alti si alti oaspeti din sat, ba chiar si prieteni si cunoscuti din satele vecine.

Potrivit datinei, a patra zi de Craciun, in Piata Saliste are loc intrunirea traditionala a tuturor societatilor de juni din Marginime, cunoscuta sub numele de intalnirea jocurilor. La intrarea in piata, doi-trei reprezentanti ai junior din Saliste, insotiti de cercetasi, se indreapta spre grupul de invitati care a sosit, intampinandu-i cu urarea “Bine ati venit fratilor juni si june la intalnirea noastra!”, dup acare inchina cu plostiel de vin. Ii conduc apoi in centrul pietei, unde sunt asteptati de junii si junele din Saliste, de oficialitatile comunei, ca si de o mare multime de localnici si straini. Dupa ce au sosit toate cetele invitate, muzicantii se aduna intr-un singur grup, iar la comanda judelui din Saliste, se canta hora mare unde se prind in joc toti junii. La un semn al judelui muzica se opreste, iar hora care cuprinsese intreaga piata ramane in aceasi formatie. De podiumul asezat in mijlocul pietei se apropie judele junilor salisteni, insotit de judeceasa. Pentru a fi mai bine auzit, judele se urca pe podium si multumeste junilor din satele Marginimii care au raspuns invitatiei de a participa la intalnirea din Saliste, conribuind prin prezenta lor la perpetuarea frumoasei traditii. Insista asupra menirii junilor de a duce mai departe, de a respecta traditia si obiceiul stramosesc. Invita apoi judii celorlalte cete din Marginime sa vorbeasca multimii. Alocutiunea fiecaruia este subliniata cu aplauze si aclamatii: “Traiasca junii din…!”. Discursul ultimului jude contituie semnalul inceperii jocului. Se canta mai intai o hategana, dupa care se “da avizul la romana”. Ultima secventa a intalnirii jocurilor din Saliste o constituie jocul la Pavilion, unde fiecare formatie de juzi isi etaleaza virttile coregrafice. In ultimii ani s-a incetatenit obiceiul de a lua o masa impreuna la restaurantul “Cindrelul” nimerit prilej de a colinda notabilitatile participante la aceasta “masa a unitatii marginene”. Tot acum se “aranjeaza” schimbarile de “delegatii” dintre cetele de juzi din Marginime pentru sarbatorile ce urmeaza.

Seara, juzii isi invita fetele la cina, petrecand si ospatandu-se laolalta. Dupa cina se organizeaza joc, petrecerea prelungindu-se pana tarziu.

In seara de 31 decembrie fetele erau invitate din nou la cina si, potrivit datinii, acestea aduceau uscatele si scoverzi, iar in timpul din urma prajituri. La miezul noptii, plecau la pavilionul de joc insotiti de muzicanti. Pe drum se cantau melodii de jale, iar in pavilion se inscena o adevarata inmormantare cu sicriu, pe care se grava anul ce se incheia. Se intorceau apoi la gazda in chiote si vesellie, salutand cu bucurie noul an si petrecand pana catre dimineata.

Petrecerile tineretului organizat in “buti”, “cete” sau “societati” incetau de obicei la 7 ianuarie, iar in ultimii ani la Anul Nou. Inainte de a se despartii, plateau cinstit gazdei, ceterasilor si socacitelor. La terminarea bauturii avea loc “plansul butoiului” care vreme de doua saptamani “i-a slujit” cu multa credinta, iar acum a incetat “sa mai dea lapte”. In cantece si bocete, cu mare alai, butoiul gol era purtat intr-o sanie trasa de doi mascarici pe toate ulitele satului, cu oprire la crasme “unde se bea din amenzi”.

Dupa cele 12 zile in care se sarbatorea trecerea de la naul vechi la cel nou, urmau, in randuiala calendaristica a satului, caslegile, rastimp menit nuntilor. Numeroasele nunti, cu desfasurarea lor prelungita de la doua la trei-patru zile, cu petitul si “pupaza” care le premergeau, umpleau de fapt tot dorul de petrecere. Sfarsitul caslegilor – lasata secului – era sarbatorita cu mai multe manifestari ce marcheaza, pe de o parte, incheierea perioadei casatoriilor, iar pe de alta parte, venirea primaverii, inceputul muncilor de primavara si a unei perioade de privatiuni, de retineri si asceza: postul mare.

La Hodaitat – obicei prilejuit de lasatul postului, junii aprindeau focuri pe dealurile dimprejur si in straigaturi si cantece satirice isi bateau joc de fetele ramase nemaritate. Ei mai dadeau in vileg si alte fapte considerate a nu fi conforme cu buna cuviinta traditionala. Strigarea peste sat – straveche forma de demascare colectiva in cadrul vietii traditionale satesti – era un drept al cetei de feciori, acela de a aduce judecati asupra comportarii colective si de a sanctiona abaterile. Focurile de primavara au originea – fara indoiala – in practica indelungata de aparare a semanatului si livezilor impotriva gerului.

Prinsul verilor si varutelor este un obicei de primavarace marcheaza trecerea de la o categorie de varsta la alta, practicandu-se in fiecarea n in ziua de Santoader. In aceasta zi, fetele intre 7 si 12 ani din aceiasi vecinatate se prind “varute”. Dupa masa fetele imbracate in haine de sarbatoare se strang la gazda, de fapt casa uneia dintre ele, ducandu-si intr-o traistuta un colacel, o cana si o farfurie de grau fiert. Odata stranse, fetele se prind intr-o hora de domnite in jurul unui bradut asezat in camera mare, unde joaca si canta. Se opresc apoi fata in fata cate doua si uitandu-se prin gura colacului rostesc urmatoarele:

“-Cu cin’ te prinzi varta?

-Cu tine si cu Dumnezeu.

-Si cu colacelul meu

-Si cu din parau

-Hi-i-mi varta? – Hi – pana cand? – Pan’ la ceasul; cel de moarte!”.

Dupa acest dialog perechile se despart, fiecare cautandu-si alta partenera, ritualul repetandu-se cu toate fetele din grup de trei ori, rostindu-se legamantul amintit. Petrec apoi pana seara tarziu, mancand graul fiert cu colac si adresandu-se una alteia cu termenul de “varta” (varuta).

Sangeorzul (23 aprilie) este un obicei din cadrul sarbatorilor de primavara, sarbatoarea ciobanilor. Aceasta sarbatoare marcheaza principalul moment de explozie a vegetatiei (se incheie codrul si da iarba), cat si urcatul oilor la fanetele de sub munte.

La Ispas (a doau jumatate a lunii mai), inainte de a-si impreuna oile in tarle, fiecare gospodar isi insemna oile cu semnul lui, pentru a putea fi mai usor recunoscute. Oile erau “batute” cu leustean “ca sa nu le strice strigoii”.

La 1 iunie ciobanii urcau oile la munte.

Sarbatoarea sanzienelor (24 iunie) constituie pentru ciobani un alt prilej de petrecere si voie buna, de data asta la munte. Bacitele se ingrijeau ca in dimineata zilei, prima oaie ce iesea din strunga sa aibe atarnate de cornite o cununa de flori galbene. Aruncau apoi flori pe acoperisul stanei si strigau: “Cate floricele/ Atatea miorele/ Cate flori pe munte/ Atatea oi de multe.”

La 20 iulie oierii urcau la “matuit” ( tunsul mieilor), iar ciobanii si bacitele se adunau la nedeile din Piatra alba si Poiana muierii, unde jucau si petreceau pana seara tarziu.

La 1 august se praznuiesc Macaveii (ziua ursului). Nu lucrau, posteau “ca ursul sa nu faca pagube in oi si vite”. Tot in acest scop ingropau in vatra o potcoava, iar de carligul ciaunului atarnau un topor.

La 8 septembrie coborau oile de la munte, prilej de mare petrecere si veselie.

La Sfanta Paraschiva, 14 octombrie, intrau ciobanii cu turmele in sat unde isi primeau din partea stapanilor simbria pentru perioada de vara.

De Sfantul Dumitru (26 octombrie), se tocmeau ciobanii pentru lunile de toamna, iarna si primavara.

In 15 noiembrie se praznuiau Filipii (chilipii) pentru ca lupii “sa nu aduca pagube in animale. Se legau foarfecele de tuns cu o sfoara, crezand ca astfel “vor lega lupilor gura”.

Organizarea jocului duminical strangea in fiecare duminica aducea impreuna intreg satul. Exista un anumit ritual ce reglementa anumite detalii de comportamentarea participantilor. De pilda, fetele veneau insotite de parinti si nu aveau voie sa refuze invitatia unui fecior. Se obisnuia ca inainte de a aduna fetele,si uneori la plecarea lor baietii sa joace singuri un joc: la sfarsitul secolului trecut este atestat o varianta de calusari,in perioada interbelica braul, apoi sarba lui Ghiboi, o varianta tipica de sarba pe batai. Programul incepea cu dansuri barbatesti, urmate de cele de cele de perechi – hategana si jiana.

Taraful era alcatuit din vioara, tambal, clarinet si “hurduna” (toba mare). El era platit de primarie ca sa cante in duminici si sarbatori de la doua-trei dupamasa pana la caderea serii.

Infrastructura turistica.

foto 10 Sibiel-vedere de sus

Cai de comunicatie:

Fata de Municipiul , resedinta de judet, satul se afla la 24 km spre Vest, pe drumul judetean 106E Sibiu-Cristian-Orlat-Sibiel-vale-Saliste, sau pe drumul national E68 -Cristian-Sacel-Sibiel (fig2).

fig 2 Pozitia Sibielului

Calea ferata:

Sibiu-Cristian-Orlat-Halta Sibiel-Saliste-Vintu de Jos

Drumuri forestiere:

Sibiu-Cristian-Orlat-Fantanele-Crint

Sibiu-Cristian-Orlat-Sibiel-Crint

Aeroport:

Aeroportul international .

Pozitia fata de zona etnografica:

Privite in ansamblu, satele care alcatuiesc Marginimea Sibiului sunt de tip aglomerat. Aceasta apreciere globala nu este suficienta, intrucat intre ele intervin deosebiri notabile in ceea ce priveste planul, densitatea populatiei, gospodaririle pe suprafata vetrei, etc. Sibielul face parte din vechiul ducat al Amlasiului, numit si tinutul Amlasului, reprezentat de vechea comuna (azi oras) Saliste. In veacul al XIV-lea apare in documente sub numele de “Magna Villa Valachicalis” (Marele stat al romanilor) denumirea tinutului care cuprindea 5 sate romanesti din zona subcarpatica a Sibiului: Saliste, Gales, Vale, Sibiel si Fantanele (odinioara Cacova), iar mai tarziu si Tilisca, pe care aceleasi documente ni le prezinta impreuna ca pe o unitate teritoriala distincta.

Ponderea functiilor economice in activitatea locala si in veniturile locuitorilor:

-resursele subsolului – roci de constructie

-dotari tehico edilitare – alimentare cu energie electrica. Energia electrica este prezenta in fiecare casa.

– alimentarea cu apa: se face din fantana proprie, sau de la fantanile existente pe strada. Satul nu dispune actualmente de retea de alimentare cu apa potabila si de retea de canalizare a apelor reziduale. In anul 2007 au inceput lucrari de executie a infrastructurii privind reteaua de canalizare, iar in 2008 sau continuat aceste lucrari si au inceput lucrarile de introducere a apei potabile, gaz metan, internet. Satul dispune de retea romtelecom, releu pentru telefonie si instalatie cablu TV.

-tipul de armatura stradala – este reprezentata de drumul judetean 106E care este asfaltat in intregime, strazile Sibielului fiind pietruite in proportie de 80%.

-parcuri – exista un singur parc dotat cu doua leagane pentru copii, parc in care s-a ridicat o statuie dedicata ostasilor cazuti la datorie in timpul celor doua razboaie mondiale.

-statia CFR – se afla la 2.5km distanta de sat, distanta parcurgandu-se pe jos, cu masina sau cu caruta, neexistand autobuze.

-dotari comerciale – trei magazine de tip mixt

-dotari sanitare – nu sunt, cel mai apropiat dispensar este situat la 4 km in orasul Saliste, sau asistenta medicala de specialitate asigurata in .

-dotari turistice – pensiunile turistice sunt structuri de primire turistica, avand o capacitate de cazare de pana la 10 camere, totalizand in mediu de maximum 30 locuri in mediul rural si pana la 20 dfe locuri in mediul urban, functionand in locuintele cetatenilor, sau in cladiri independente, care asigura in spatii special amenajate cazarea turistilor si conditii de pregatire sau servire a mesei.

foto 11 Pensiune munteana

Amplasarea pensiunilor turistice urbane si rurale trebuie realizata in locuri ferite de surse de poluare si de orice alte elemente care ar pune in pericol sanatatea sau viata turistilor.

Dotarile din camerele si din grupurile sanitare destinate turistilor vor fi puse in exclusivitate la dispozitia acestora. In interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatarului (articole de imbracaminte, bibelouri sau alte obiecte care ar putea stanjeni turistii).

Spatiile pentru prepararea si servirea mesei in cazul in care sunt destinate si pentru consumatorii din afara, numarul lourilor la mese fiind mai mare decat al celor de cazare, dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifica ca unitati de alimentatie pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului comform OMT 510/2002.

Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea servicilor de campare vor respecta pentru montarea corturilor si rulotelor criteriile privind echiparea sanitara si dimensiunile parcelelor.

Categoria de clasificare a pensiunilor turistice este determinata de realizarea urmatorului punctaj maxim rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare prevazute la normelor metodologice.

Punctele minime rezultate din evaluarea criteriilor suplimentare este urmatoarea:

-pentru pensiuni turistice urbane:

-de 5 stele – 150 puncte

-de 4 stele – 120 puncte

-de 3 stele – 80 puncte

-de 2 stele – 40 puncte.

-pentru pensiuni turistice rurale:

-de 5 margarete – 150 puncte

-de 4 margarete – 120 puncte

-de 3 margarete – 80 puncte

-de 2 margarete – 40 puncte.

In Sibiel pensiunile turistice care sunt in numar de circa 50 sunt clasificate la 2, 3 si 4 margarete avand aproximativ 400 de locuri de cazare. In anul 2007 s-a finalizat constructia pensiunii Lunca Sibielului, situata la intrarea in sat si s-a finalizat constructia unui hotel la iesirea din sat pe drumul care duce la Chilii, pe malul raului Sibiel, locatii clasificate cu 4 margarete. Tarifele de cazare sunt:

-pensiune completa 70-75 lei

-demipensiune 60-65 lei

-cazare 30-35 lei

-masa 27-30 lei.

Tarifele mai sus mentionate se aplica la pensiunile turistice clasificate cu 1-3 margaretem, tarifele aplicate la cele doua locatii clasificate cu 4 margarete fiind mai mari.

Ex. Prezentare pensiune turistica 4 margarete – “Lunca Sibielului”.

Pe raul Sibielului, Cibinul cel Mic, la 23 km de Sibiu, adapostit ca intr-o caldare de poalele muntilor, se afla satul Sibiel, ce apartine orasului Saliste. Satul face parte din margaritarele ce impodobesc poalele muntilor din marginimea Sibiului. In aceasta zona incarcata de traditie si cultura, puteti descoperi un loc minunat de relaxare, la poalele muntilor, in Lunca Sibielului.

foto 12 foto 13 foto 14

Locatie Pensiune: Aici, in Lunca Sibielului, se afla si o pensiune avand acelasi nume, un loc unde puteti descoperi linistea de care aveti nevoie pentru un sfarsit de saptamana, sau de ce nu, intr-un minunat concediu petrecut alaturi de noi.

Servicii Cazare: Pensiunea "Lunca Sibielului" dispune de 9 spatii de cazare, dintre care 7 camere duble, doua apartamente utilate cu pat matrimonial (si fotolii-pat pentru copii). Personalul nostru este calificat, iar zambetul de pe buze si ospitalitatea cu care sunteti primiti la noi vor ramane o amintire placuta pentru dvs. Cele 9 spatii de cazare dispun de baie proprie cu apa calda permanenta, TV, cablu si pe viitor cate un minibar. Fiecare camera de la etaj dispune de un balcon cu o priveliste ce-ti duce privirea pana la crestele albe ale muntilor Fagaras.

Amenajare camere: Cele 9 camere sunt amenajate diferit, dand pensiunii "Lunca Sibielului" un aer de muzeu al mestesugurilor si traditiilor romanesti. Fiecare camera este personalizata prin decor si imagini din mestesugurile autentice romanesti. Ne-am inconjurat de lucruri dragi sufletelor noastre si dorim sa va transmitem si dvs. dragostea de frumos si autentic, ce ne-a fost insuflata si noua de strabunicii nostri.

Camera Olarului: unde sunt expuse oale si obiecte specifice olaritului.

Camera Tamplarului: unde sunt expuse obiecte din lemn executate de cei mai priceputi tamplari.

Camera Iconarului: are un aer de biserica ortodoxa unde puteti admira icoane pe sticla, lemn, dar si o fresca adusa parca dintr-o biserica veche.

Camera Carturarului: va imbie sa va relaxati lecturand o carte buna. Veti gasi aici scriitori si autori de valoare (Eminescu, Creanga, Blaga, Arghezi, Toparceanu..).

Camera Ciobanului: te face sa te simti ca intr-o stana, sus la munte inconjurat de piei de oaie si alte obiecte folosite la producerea renumitelor branzeturi de .

Camera Gospodarului: te vei simti aici ca intr-o gospodarie veche, cu tot ce e necesar in casa unui sigherean (om din Sibiel).

Camera Viticultorului: te imbie sa gusti un pahar de vin ales, de vita nobila, adus din renumitele crame romanesti.

Camera Covaciului: aici esti inconjurat de mobilier din fier, potcoave de cai si alte obiecte executate de cei mai buni fierari din zona.

Camera Boierului: aici te va surprinde aerul de secol XIX cu un mobilier si obiecte de arta specifice boieresti, dar si cu o terasa mare ce te va face sa te simti ca un boier.

Marginimea Sibiului:

    – excursii montane pe traseul Sibiu-Fantanele si Sibiu-Crint.
    – relaxare in aerul liber din imprejurimi.
    – sanius, plimbari cu sania trasa de cai (in sezonul de iarna).

foto 15 Sibiel-vedere de ansamblu foto 16 Sibiel-imprejurimi

Activitati sportive:

    – tenis de masa
    – badmington
    – pescuit
    – paintball (foto17) foto 18 loc pentru pescuit
    – biciclism foto 17 Paintball
    – A.T.V.
    – sah

Special pentru copii: Copiii dvs. vor descoperi un loc de joaca minunat, utilat cu tot ce-i trebuie, pentru a-i face sa se simta la noi, ca in lumea basmelor. Pentru ca noi suntem atenti la detalii, am pregatit cu grija fiecare element din parculetul lor de distractie…(foto19)

foto 19 Loc de joaca pentru copii

Restaurant: In incinta pensiunii "Lunca Sibielului" puteti descoperi un restaurant rustic, unde trosnetul lemnelor din semineu si gustul unic al

foto 20 foto 21 foto 22

mancarurilor traditionale sunt doar cateva motive pentru care veti reveni cu siguranta la noi. Restaurantul nostru reprezinta un colt fermecator amenajat cu bun gust care reinvie un crampei din arta populara.

Capacitate, ambianta: Capacitatea restaurantului este de 40 de locuri, ideal pentru organizarea de mese festive, botezuri si de ce nu, de nunti. Aici veti putea degusta cele mai alese retete traditionale din bucataria romaneasca, intr-o ambianta deosebita, incarcata de traditia populara specifica marginimii Sibiului. Deasemenea "Lunca Sibielului" dispune de o terasa de 40 de locuri si o filigorie de 20 locuri. Aici puteti servi masa, intr-un decor rupt parca din rai, unde susurul raului ce trece prin curtea noastra va confera o stare de relaxare profunda. In cadrul pensiunii noastre se pot realiza diverse training-uri, team-building-uri, si orice fel de intalniri de afaceri.

Modele de trasee turistice in perimetrul limitrof.

Trasee marcate in muntii Cindrel

Alcatuiti dintr-o culme principala care se inalta la peste 2200 de metri, muntii Cindrel – partea a Carpatiilor Mridionali – isi trimit spre extremitati o succesiune de culmi secundare netezite si din ce in ce mai joase spre valea Oltului (Est) si pre Depresiunile Sibiului si Apoldului (Nord Est). la Sud se invecineaza cu Muntii Lotrului, iar la Vest cu Muntii Sureanu. Marea diversitate a peisajului este efectul etajarii conditiilor de mediu, fragmentarii, naturii pretrografice si evolutiei complexe in timp si spatiu. Platforma inferioara foarte ampla dintre vaile Cibinului si Bistrei de 900-1200 de metri, dominata de pasuni si fanete bogate a favorizat dezvoltarea in timp a celei mai impresionante regiuni pastorale din Carpatii Romanesti, cunoscuta generic sub denumirea de Marginimea Sibiului. Pe structura acestei intense locuiri umane, pe culmile acestui masiv au fost create numeroase drumuri si poteci umblate curent de cei care folosesc cele peste 50 de stani si circa 3000 de colibe, fanare, grajduri, casa de vara, construite pana la 1400 de metri altitudine, formand in unele zone chiar catune de cate 10-15 gospodarii.

Traseul crestei secundare:

Comuna Jina, 980 de metri – varful Captanu, 1230 de metri – Guga Mare,1388 de metri – Guga Mica,1390 de metri – Pripoane,1400 de metri – Dusi – Poiana Rudari, 1550 de metri – Strimba, 1830 de metri – Foltea, 1963 de metri – Frumoasa, 2168 de metri – Varful Cindrel, 2244 de metri (fig.3).

Timp de mers 8-10 ore; Semn de marcaj: banda albastra.

Traseu accesibil iarna.

Din comuna Jina, limita vestica a Marginimii Sibiului, traseul incepe de la primarie, indreptandu-se spre sudul localitatii de unde continua, pe mai bine de 20 km, pe un foarte vechi drum de carute, pana “Sub Dusi”. Pe tot acest parcurs, in dreapta, sud-vest, pana in Valea sinuoasa a Dobrei, se desfasoara fanatele jinarilor, “mobilate” de fanare, colibi, adaposturi pentru animale. Inspre nord curg paraiele Pestilor, Drojdiei, Tiliscutei, Ardeiului si Sibielului. Abia distincte sunt varfuletele Captanului Mare si Mic, Gugii Mari si Mici. Pe acest tronson, banda albastra intersecteaza cateva poteci si drumeaguri nemarcate de legatura cu asezariel marginene: din Captanul Mare pe poteca de pe paraiele Pestilor si Negru putem ajunge in Poiana Sibiului, 850; din Guga Mica, peste Dealurile Valenilor si Negoiului razbim in Tilisca. Din dreptul Cantonului Crint din apropierea marcajului banda albastra incepe un drum carosabil DJ 106E care, la capatul a 17.6 km, ne poate conduce in orasul Saliste. Potecile si drumurile de carute sunt bine conturate. Din “Pripoane” pe marcaj cruce albastra se poate ajunge (2ore) la fosta Cabana Fantanele, 1257 m, si in continuare, in 3-4 ore, la Halta Sibiel prin satul cu acelasi nume (trecand chiar pe langa ineditul Muzeu cu icoane pe sticla).

fig. 3 Trasee in muntii Cindrel

Reluam traseul marcat cu banda albastra, din “Pripoane” coboram pe acelasi drum de carute. Locul se numeste “Sub Dusi”. Silvicultorii sibieni au realizat aici un drum de legatura forestiera – DF 124/1 – care uneste DF 124 de pe Raul Mic cu cel de pe Valea Dobrei. In amonte de “Sub Dusi”, urmand marcajul banda albastra, trecem prin fata mai multor gospodarii. Drumul de carute, tot mai stancos si abrupt, urca apoi la Cantonul Silvic Dusi, locul fostului pichet de granita, pana in 1918 (ruinele acestuia inca se mai disting).

Traseul continua de aici pe o poteca pitroasa, prin luminisurile padurii de molid, depaseste la 1470 m Crucea Bijii, ocoleste pe la est Varful Rudari si patrunde, dupa jumate de ora, in Padurea Rudarilor, 1550m . Continuam urcusul pe culmea nordica a Strambei Mari pe “Drumul Pietros” pana la obarsia vaii Marginea lui Man, vest. La est se afla Varful Foltea – 1963 m. Din acest punct, pe o poteca bine conturata dar nemarcata, se poate cobora in Valea Raului Mare unde, la 3 km aval de canton se poate caza si inopta la Cabana Craciuneasa. Dar “Drumul Pietros” flancat in continuare de jnepenisuri urca pe marcajul banda albastra peste abrupturile stancoase ale caldarilor glaciare Gropata, vest si cele ale lezarului Mic, sud-est. Parcurgem astfel culmea Coada Frumoasei pentru a iesi in varful de 2168 m. Din Varful Frumoasa, spre est, in maxim o ora traversam “Platoul Diavolului” si atingem Varful Cindrel – 2244 m.

Strategii de dezvoltare a turismului in zona.

Consolidare sistem rutier DJ106D, Orlat – Sacel, km 28+030 – 33+585

Gospodarirea eficienta a deseurilor, diminuarea resurselor si suprafetelor de teren afectate din cauza depozitarii deseurilor

Realizare halda de depozitare a deseurilor menajere in extravilanul comunei Cristian, situata la 8 km de

Halda va deservi pentru 18 localitati cu o populatie de 230.000 locuitori din mediul urban si rural. Capacitatea proiectatade depozitare a haldei este de 2.988.000 mc , durata de exploatare preconizata fiind de 15 ani.

Suprafata va fi de 24 Ha, fiind posibila ocuparea unui volum de 6 milioane mc

Hot. 12/29.01.2008 – aprobare valoare deviz general recalculate pentru obiectivul de investire retea canalizare sat Sibiel si statie de epurare – aproximativ 1.200.000 € (fonduri europene).

Obiective realizate in Sibiel:

Central de documentare si informare CDI

Birou Primarie (in fiecare zi un reprezentant din primarie)

Incalzire central+grupuri sociale la scoala

Asociere Gaz Metan cu o firma din Anglia la apa si gaz

Reteaua de apa – aproximativ 2.000.000 €- Sacel, Sibiel, Vale, Fantanele.

Portofoliul de proiecte accesate din fonduri europene in perioada 2007-2013:

Modernizare drum Sibiel – Crint+Saliste – Crint; DE68-20km, aproximativ 5.000.000 €

Reabilitare scoala nou – 500.000 €

Parcuri distractive pentru copii

Reabilitarea poduri pe rau

Alimentare cu energie electrica (extindere)

Realizare hidrocentrala pe raul Sibiel – 10milioane €

Retele gaz Saliste-Vale-Sibiel-Gales – 3 milioane €

Reabilitare camin cultural – 300.000 €

Centru de informare turistica

Pista cicloturism in zona DN1

Saliste –centru-Vale-Sibiel – 200.000 €

Construire punct de observare in Foltea,Sibiel, cetatea Salga, Poiana Soarelui – 300.000 €

Amenajare lacuri in Sacel in scop turistic+ pescuit sportiv –300.000€

Creare si dotare platforme de campare (corturi) pe raul Sibiel

Studiu de fezabilitate pentru pietruirea strazilor din Sibiel.

Bibliografie.

Dr. Grecu V.V. “Salistea Sibiului, straveche vatra romaneasca”; ed. Astra 1990.

Irimie Cornel, Petrescu P., Dunare Nicolae “Marginenii Sibiului”; ed.Stintifica si Enciclopedica 1985

Ioan Cosmescu “Turismul, fenomen complex, contemporan”; ed. Economica Bucuresti 1998

Ioan Cosmescu “Servicii turistice”; ed. Alma Mater 1998

Maria Ionicica “Oferta, tarifele si cererea pentru servicii”; ed. Uranus 1997

V. Glavan & Colaboratori “Strategii de valorificare a potentialului turistic rural si de dezvoltare a agroturismului”; ed. Institutul de cercetare pentru turism Bucuresti 1997

Candid Opris “Sibiel, satul in care mi-am gasit linistea”; ed. Universitatea “Lucian Blaga” 2007

Ruggeri Giovani “Icoanele pe sticla din Sibiel”; ed. Arti Grafiche La Moderna. Roma, martie 2008

Plan cadastral.

Fotografiile au fost luate de pe Google Earth si reprezinta imagini ale pozitiei geografice a satului Sibiel.

fig. 4 Imagine satelit-timp de noapte

fig. 5 Imagine satelit-intrarea in Sibiel

Bibliografie.

Dr. Grecu V.V. “Salistea Sibiului, straveche vatra romaneasca”; ed. Astra 1990.

Irimie Cornel, Petrescu P., Dunare Nicolae “Marginenii Sibiului”; ed.Stintifica si Enciclopedica 1985

Ioan Cosmescu “Turismul, fenomen complex, contemporan”; ed. Economica Bucuresti 1998

Ioan Cosmescu “Servicii turistice”; ed. Alma Mater 1998

Maria Ionicica “Oferta, tarifele si cererea pentru servicii”; ed. Uranus 1997

V. Glavan & Colaboratori “Strategii de valorificare a potentialului turistic rural si de dezvoltare a agroturismului”; ed. Institutul de cercetare pentru turism Bucuresti 1997

Candid Opris “Sibiel, satul in care mi-am gasit linistea”; ed. Universitatea “Lucian Blaga” 2007

Ruggeri Giovani “Icoanele pe sticla din Sibiel”; ed. Arti Grafiche La Moderna. Roma, martie 2008