Studiul geografic al localității Cănești. Aplicații metodico-didactice [304283]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

LUCRARE DE GRAD

Studiul geografic al localității Cănești. [anonimizat]:

Prof. univ. dr. Alexandru Nedelea

Absolvent: [anonimizat]

2020

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], luate în evidență de Direcția Statistică a [anonimizat] (județul Buzău). [anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a județului.

Realizarea acestei lucrări s-a [anonimizat]. Studiul monografic al satelor și comunelor din microregiune și observarea directă au permis realizarea unei analize diagnostic a [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat] a aduce o [anonimizat] a încerca o sintetizare a dezvoltării durabile din punct de vedere a [anonimizat] a [anonimizat].

Astfel, prima etapă a [anonimizat] a fost cea de colectare a materialelor, apoi cea de extragere a informațiilor relevante. [anonimizat], deductivă, istorică, a anchetei, a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a informației.

Baza teoretică a lucrării de grad a fost exploatată prin multiple tehnici de cercetare ([anonimizat], analiza documentară) în mai multe etape ale demersului de cercetare.

[anonimizat], a [anonimizat], subdezvoltarea, deprivarea, [anonimizat].

Școala geografică ieșeană a realizat studii numeroase asupra așezărilor umane, a componentelor reprezentative dezvoltării rurale încă din anii 1990 [anonimizat]. Astfel Vasile Nimigeanu a realizat un studiu în care observă unele probleme majore care se întâlnesc în cadrul localităților mediului rural precum alimentarea cu apă, transportul, canalizarea publică și alimentarea cu gaze naturale. Au urmat apoi studiile efectuate de Alexandru Ungureanu (2002, 2008). Lucrări semnificative referitoare la spațiul rural se întâlnesc în școlile românești de geografie în „Geografia așezărilor umane”, fiind abordată tipologia dimensională acestora, influența stabilității și clasificarea determinată de acestea, influența vetrei și clasificarea care reiese, influența locuinței rurale. Astfel informații referitoare la dezvoltarea rurală sunt relatate indirect, în perspectivă, deoarece în aceste studii se întâlnesc informații generale asupra realității din mediul rural, însă care constituie suportul studiilor în perspectivă deoarece se întâlnesc date despre tipologia așezărilor, demografie și economie.

Școala geografică românească se remarcă prin studiile activitatea geografului clujean Vasile Surd este cel care a impulsionat preocuparea și altor geografi actuali pentru problemele spațiului rural. Acest geograf realizează modele de dezvoltarea rurală în concordanță cu obiectivele dezvoltării rurale europene, în vederea integrării organizate a acestui spațiu.

Criteriile importante pentru realizarea unei diagnoze a spațiului rural dar și pentru realizarea unei strategii de dezvoltare sunt: criteriul fizico-geografic, demografic, economic, al locuirii, echiparea tehnică a localităților, social și ecologic.

Astfel studiile efectuate de către geografii componenți ai școli geografice românești până la nivelul anului 2000 sunt descriptive, apoi au apărut cercetări care au insistat asupra dezvoltării rurale, acest aspect datorându-se și integrării în Uniunea Europeană ceea ce a impulsionat geografii să abordeze tema spațiului rural ca un spațiu interdispicplinar, observându-se toate veleitățile acestuia, integrându-se opiniile tuturor specialiștilor și realizându-se studii de referință pentru întreaga problematică a dezvoltării rurale.

Alte studii de referință a școlii geografice ieșene sunt: teza de doctorat M. Istrate (2008) și teza de doctorat G. Țurcănașu (2005). Aceste lucrări surprind de asemeni probleme ample ale așezărilor omenești, inclusiv cele rurale.

La nivelul școlii geografice ieșene se remarcă pe lângă teza de doctorat a lui D. Tudora (2010) și lucrări care abordează problemtica infrastructurii, teza de doctorat realizată de Gabriel Cimpoieșu-Haisuc (2011). Astfel studiile nu au caracter descriptiv, ci cercetează factorii defavorizanți ai mediului rural, accentuându-se problemele majore ale acestuia precum infrastructura, disparitățile, relațiile rural-urban etc.

Astfel geografii ieșeni se remarcă prin studii recente, de actualitate în mediul urban și cel rural, prin particularizări ale relației centru-periferie sau adaptări la nivel regional și național ale modelelor de interacțiune spațială.

O altă lucrare de referință este realizată de I. Muntele, O. Groza, Al. Ungureanu și C. Iațu (2002), autorii reușind să elaboreze în cadrul unui proiect de cercetare desfășurat între anii 1996 – 2000 o tipologie a spațiilor rurale din Moldova, în care obiectivele sunt structurate pe patru secțiuni.

Școlile geografice din Cluj, București sau Timișoara se remarcă prin studiile a câtorva geografi, studiile fiind generale asupra spațiului rural sau asupra unei regiuni, județ, fiind cerectări intense care propun modele de dezvoltare rurale sau acre propun recostituirea mediului rural, etc.

În studiile de geografie umană trebuie studiate și considerațiile geografice cu privire la tipologia așezărilor rurale din România în care sunt evidențiate printr-o serie de lucrări ale autorilor: Erdeli G., Cândea M. (1984), apoi lucări individuale ale lui G. Erdeli (1993, 1999), Erdeli G., Dumitarache L. (2001. De asemenea studii mai vechi asupra ruralului sunt efectuate și de M. Apăvăloaie (1965) și P. Poghirc (1974).

Școala geografică de la București se remarcă atât prin studii cu caracter strict teoretic, cât și prin studii aplicate pe cazuri concrete din realitatea geografică a României. Astfel din prima categorie se detașează Ioan Ianoș cu lucrări semnificative în literatura geografică (1987, 1995), în care autorul conceptualizează principiile pe baza cărora spațiile geografice se diferențiază între ele creând inegalități teritoriale.

Totuși majoritatea studiilor despre dezvoltare rurală în București sunt realizate de agronomi sau specialiști în economiei agrară. Astfel aceste studii vor fi prezentate mai jos, însă dintre geografii din București se remarcă G. Erdeli și cercetătorii pe care i-a îndrumat, studii de referință fiind realizate de Lepădat-Marian Popescu și de I.Vijulie (2010) o lucrare asupra peisajului rural în care este subliniată importanța peisajului, mai ales cel rural.

De asemenea mai sunt câteva studii care constituie suport pentru studiu efectuate sub îndrumarea geografilor de la universitățile din Oradea sau Sibiu. Astfel este studiul realizat de M. Stașac (2005) în care este analizată realitatea rurală din arealul de cercetare, utilizându-se un suport statistic considerabil, astfel acest studiu nu este doar descriptiv ci și aplicativ.

CAPITOLUL I. SPAȚIUL RURAL AL COMUNEI CĂNEȘTI, CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE

1.1 Spațiul rural

Definiția spațiului rural este complexă, beneficiind de numeroase descrieri, fiecare oferită de către specialiști din domenii de cercetare diferite, ceea ce denotă interdisciplinaritatea abordării. Din punct de vedere etimologic, rural provine din limba latină: rurs, ruris și înseamnă cultură, câmpuri, teritoriu, ocupat, locuit, amenajat și muncit. O definiție amplă a ruralului poate fi redată astfel: constituie teritorii ocupate cu păduri și teritorii ocupate cu culturi agricole.

Spațiul rural este o componentă a cadrului natural, în care predomină resursele naturale, ceea ce determină puternice antropizări în vederea exploatării resurselor existente. Acesta este suportul pe care s-a construit conceptul de dezvoltare rurală, însă atât spațiul rural cât și dezvoltarea rurală constituie obiectul de studiu pentru mai multe discipline, fiecare cu o abordare diferită, gravitând, în general, în jurul unei singure probleme a spațiului rural.

Complexitatea terminologiei utilizate în domeniu impune o definire clară a spațiului rural și a spațiului agricol, pentru a clarifica diferențele și asemănările dintre acestea și a elimina/evita confuziile cu privire la cele două concepte importante. Există o strânsă legătura între definițiile referitoare la „spațiul rural” și „spațiul agricol”, având ca nucleu tipul de activități, făcându-se distincția între activitate rurală și activitate agrară prin precizarea diferențelor rural – agrar. În ciuda faptului că noțiunea de rural și agricol sunt apropriate, acestea nu pot fi confundate sau considerate sinonime.

Astfel, sfera noțiunii de spațiu rural, activitate rurală, de rural în general, este mai largă, mai extinsă, cuprinzând în interiorul său și noțiunile de spațiu agrar sau activitate agrară sau simplu, agrar. Se poate considera că agricolul este încadrat în rural atât la nivel de definiție cât și la nivel de aplicabilitate.

Corelația rural-agrar este determinată de caracteristicile și funcționalitatea economică a spațiului rural, mai ales că în societățile preponderent agricole ponderea cea mai ridicată a activităților în spațiul rural o dețin activitățile agrare. Modernizarea societății a determinat ca spațiul rural să suporte diversificarea structurală și funcțională, apărând astfel mai multe structuri și activități neagrare. Problema cu care se confruntă în prezent spațiul rural este referitoare la e neoruralism și la spații și activității neorurale.

Spațiul rural este un concept deosebit de complex, fapt ce a generat o mare diversitate de păreri privind definirea, sfera de cuprindere și componentele sale. Printre multiplele definiții ale ruralului se regăsesc:

Reprezintă câmpuri, țărani, activități neurbane (Le Petit Larousse);

Spațiul rural nu este numai sediul activităților agricole ci și al industriei, artizanatului și comerțului rural (Georges P.);

Câmpuri și viața din mediul sătesc, în afara orașelor (Ciparisse G.);

Este un spațiu umano-geografic și eterogen (Bordet G.);

Cuprinde partea agricolă și viața rurală, pentru persoanele care nu se ocupă cu agricultură (Faure E. );

Peisaj, o suprafață de teritoriu cultivat, unde activitatea agricolă este intensă și omul și-a pus amprenta considetabil prin degradearea terenurilor, construcții, și transformarea spațiului rural în cultural (Simion G.);

Utlizarea spațiului, densitate scăzută a locuitorilor și clădirilor, peisaje naturale, activitate agro-silvo-pastorală (Alexandri C., Davidovici I., Gavrilescu D. ).

Spațiul rural a suferit modificări din secolul al XIX-lea, fiind modelat, datorită, industrializării și urbanizării pentru modernitatea habitatului urban. Expansiunea urbanului, dezvoltarea căilor de comunicație, dezvoltarea activităților nonagricole, a dus la îmbogățirea cantitativă și calitativă a spațiului rural (Pierre Georges, 1990).

Evoluția spațiului rural s-a constituit prin ceea ce reprezintă, astfel acesta nu mai este locul activităților agricole și pastorale, s-au dezvoltat activități industriale, comerciale. E un mod de existență a societății, suportul vieții umane și baza resurselor de hrană și materii prime pentru industrie.

Definiția „ruralului” cu principalele componente – spațiu, populație, mediu – cuprinde percepții diferite, fiind deseori comparat cu urbanul, pentru a se observa diferențele, caracteristicile specifice și cele comune și relația rural-urban. Printre cele mai frecvente concepții despre spațiul rural sunt din economie, sociologie și geografie (Methieu N., 1969):

Economie – se caracterizează prin predominanța activităților agricole și industriale de prelucarre, spațiul rural având ca funcție esențială specializarea în producția agricolă;

Socială – mod specific de viață, un comportament și sistem diferit de cel urban;

Geografie – se diferențiază de modul de ocupare a spațiului, modul de locuire grupat sau dispersat.

Fig.nr. 1 Percepția spațiului rural

După anumite păreri, se consideră că „spațiul rural” poate fi definit în funcție de noțiunile care îl caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban. Această definire generală creează, adesea, confuzii între noțiunea de rural și noțiunea de agricol, ceea ce nu corespunde realității.

Spațiul rural nu este un spațiu concret și eterogen. Eterogenitatea poate fi privită sub două aspecte: primul se referă la teren – topografie, subsol, sol și microclimat; al doilea aspect se referă la demografie – densitate, polarizare de la mici așezăminte la mari aglomerări urbane.

Caracteristicile ruralului românesc sunt: stuctura economică-activități agricole, ocupațional-spațiu de producție, activitățile din sectorul primar sunt preponderente și caracterizează economia, forma de proprietate-cea privată predomină, densitate redusă a populației și așezări de dimensiuni mari, peisagistic este un areal natural, viața este bazată pe tradiții, obiceiuri și cultură locală; activitățile neagricole cum complementare agriculturii, rural și rustic sunt diferite, deoarece rural acționează conform legilor progresului care impun o evoluție în viața oamenilor din spațiul rural, însă involuțiile pot duce la rusticizarea spațiului rural.

O definire amplă a spațiului rural poate fi considerată cea în care sunt urmărite criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural și funcțional (tip de activități și de relații), în timp ce o definiție complexă a spațiului rural cuprinde aspectele sociale, economice și geografice.

Fig.nr. 2 Perspectivele domeniilor de studiu a spațiului rural;

Forma finală a definiței spațiului rural este redată în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spațiului rural în următoarea formă: expresia (noțiunea) de spațiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conține satele și orașele mici, în care majoritatea părții terenului este utilizată pentru:

agricultură, silvicultură, acvacultura și pescuit;

activitățile economice și culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc);

amenajările de zone neurbane pentru timpul liber și distracții (sau de rezervații naturale).

Criteriile pentru definirea caracterului rural al unui spațiu relevă diferie concepții adoptate:

Franța – spațiul rural este acel teritoriu unde este predominantă producția agricolă, iar elemntele spațiului (naturii) se găsesc în stare mai pură. F. Blaizot definea ca rural imensitatea teritoriului cu densitate foarte slabă, cu așezări mici și mijlocii;

În Statele Unite ale Americii, în funcție de ponderea populației agricole, se disting categoriile de rural agricol și rural neagricol (rural farm, rural nonfarm);

În Germania sunt desemnate spații rurale toate zonele ce se găsesc în afara zonelor de mare densitate;

În Belgia spațiul rural definește un anume peisaj (landschaft), teritoriul cultivat de om

În Rusia zonele rurale sunt acele spații în care funcțiile derivă din activitățile legate de agricultură, silvicultură, pescuit și activități industriale de prelucrare primară.

Anglia, Brazilia – în funcție de preponderența populației active (activitati ne-agricole-spațiul urban, activități agricole-spațiul rural)

Italia, Franța și Olanda, parțial Belgia – clasificare după gradul de confort, echipare tehnică, nivelul de deservire social-culturală.

Sociologii au accentuat ideea de ocupații agricole prin Pitiri Sorokin, 1964, în spațiul rural, comunitățile fiind mici, fără stratificare socială definită, antropizare redusă, relația om-natură mai pronunțată etc.

Trăsături ale spațiului rural sunt menționate de I. Otiman: agricultura, coloana vertebrală a ruralului, silvicultura și activități convexe domină teritorial și ocupațional, domină proprietatea privată familială și viața socială mai apropiată, o parte a populației care lucrează în sectorul neproductiv, depune și o activitate productivă în agricultură, peisajul natural are o valoare semnificativă prin structura sa.

La nivel Uniunii Europene, spațiul rural se caracterizează printr-o calitate scăzută a infrastructurii și a serviciilor, declinul activităților agricole, exodul populației rurale, îmbătrânirea ei etc.

Definirea ruralității de către specialiști a dus la apariția unor modele teoretice:

Halfacree aducea două aspecte despre rural: localitatea ca spațiu distinctiv la nivel local și reprezentarea socială ca o construcție mentală a ideii de ruralitate;

Joacob și Luloff: prezintă 3 aspecte ale ruralului:

ecologic-comunitățile sunt mici și sunt separate de zone mari de peisaj deschis,

ocupațional-zonele rurale se bazează pe un model de angajare a populației în agricultură, silvicultură, pescuit și minerit;

conservator – valorile tradiționale ale populației rurale se păstrează deși crește productivitatea în sectorul primar, forța de muncă în exces este treptat absorbită de piețele non-agricole ale muncii și socio-cultural.

Fig. nr. 3 Serviciile spațiului rural;

Organizarea spațiului prin sistematizarea teritorială sau locală a fondului funciar are scopul ca prin transformările efectuate să folosească eficient spațiul. În iunie 1976 , în Conferința de la Canada, s-a discutat despre perspectivele satelor și orașelor ceea ce evidențiază că dezvoltarea continuă a societății și transformările socio-economico-culturale au detreminat mutații în structura și suprastructura mediului rural și urban, fiind necesare politici general-globale pentru a păstra fizionomia spațiului. Acesta a devenit un punct major pentru cercetări deoarece aveau loc numeroase modificări socio-economice. Prin sistematizare se înțelegea și regândirea funcționalității ruralului, deoarece factorii socio-economici și istorici au un rol important în organizarea unui teritoriu.

Organizarea coerentă și eficientă a spațiului reprezenta o garanție că este îmbunătățită calitatea vieții, se asigura mediul potrivit de dezvoltare economică, socială și politică care condiționează existența omenirii. Sistematizarea se baza pe aceste cerințe pentru realizarea dezvoltării contemporane și de perspectivă care vizează aspecte calitative și cantitative ale spațiului.

Problema cu care se confruntă cercetătorii este: „urbanizarea sau modernizarea ruralului”?. Începeau să fie din ce în ce mai pregnante ideile de modernizare a structurilor rurale, însă procelese pentru realizarea acesteia determină modificări majore în acest areal. Dezvoltarea rurală se bazează pe îmbunătățirea calității vieții sau dezvoltarea socială, se păstrează ideea unei relații om-natură echilibrate și se valorifică resursele naturale pentru a determina dezvoltarea activităților economice. „Participarea locală” este vitală prin angajarea membrilor comunității în acțiuni care urmăresc satisfacerea unor cerințe cu caracter local, altfel spus preponderent local și public.

Obiectivele majore ale sistematizării sunt dezvoltarea armonioasă a economiei în profil teritorial și ridicarea gradului de civilizație. Acestea pot fi realizate prin organizarea dinamică a spațiului pentru creșterea bunăstării populației, populația fiind un factor primordial al acesteia. Așezarea umană necesită o strategie clară pentru dezvoltare, deoarece resursele sale trebuie utilizate eficient și rațional. Însă infrastructura reprezintă un pilon important pentru realizarea planului strategic de dezvoltare, fiind deficitară în mediul rural.

Realizarea unei sistematizări competitive și corecte este posibilă prin cunoașterea cadrului natural, atât din prisma resurselor dar și a factorilor restrictivi, deoarece planificarea spațială este un proces unitar, sociologic și urbanistic pentru realizarea dezvoltării spațiale.

1.2 Așezarea geografică

În 1892, Basil Iorgulescu prezenta județul Buzău ca având forma unui trapez, unind prin linii drepte munții Giurgiu, punctul cel mai de nord, cu movila Ciocilor, punctul cel mai de sud, apoi movila Ciocilor cu cătunul Grădistea (comuna Boldești), Grădistea cu munții Tătărutu și Tătărutu cu munții Giurgiu până la movila Ciocilor și cea mai mare lățime de la muntii Salcia (comuna Cislău pe hotarul Prahovei) până la movila Pârlița din cătunul Cochirleanca.

Suprafața județului era la acea perioadă de 494.313 și după acest criteriu al suprafeței, județul Buzău ocupă locul cinci între județele țării după județele Ialomița, Dolj, Mehedinți, Brăila.

Comuna Cănești este situată pe teritoriul județului Buzău (Fig. 4), în jumătatea central-nordică a acestuia, limitată de comunele: Scorțoasa (în sud și est), Chiliile (în nord) și Odăile în partea de vest. Comuna se întinde pe o suprafață de 31,0185 km² la o distanță de 42 km de reședința județului Buzău, orașul Buzău, la 18 km de Berca.

Teritoriul comunei se suprapune pe valea Sărățelului Bercăi (figura 6) – bazinul mijlociu- flancat de o parte și de alta de un relief colinar: Dealul Bocului la nord-est și Dealul Botanului (sau Dealul Dâlmei) în sud-vest.

Comuna Cănești are în componența sa următoarele sate: în centru satul Cănești iar în jurul acestuia se află: la nord satul Păcurile, la est satul Valea-Verzii, la sud satul Negoșina, la sud-vest satul Gonțești, iar la nord-vest, satul Șuchea (figura 6). Comuna se află în zona de deal înalt ce aparține Subcarpaților de Curbură, în valea râului Sărățelul. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ 102F, care urmează cursul râului Sărățelul și care o leagă spre nord de comuna Mânzălești și spre sud de comuna Berca (ulterior urmând DN10 ce duce mai departe spre orașul Buzău).

Fig. nr. 4 – Așezarea geografică a județului Buzău

Fig. nr. 5 – Așezarea geografică a unității administrativ teritoriale Cănești în județul Buzău

1.2 Relieful

Relieful din zona comunei Cănești este rezultatul unei evoluții îndelungate determinate de contradicțiile dintre factorii interni și externi ai scoarței Pământului. Dealurile Bocului cuprind partea de nord – est a grupei centrale, având înălțimi ce urcă la peste 800 m, cum sunt, de exemplu, vârful Bocului (825 m), dealul Glodului (807 m), vârful Pițigoiului (806 m). Aceste dealuri sunt fragmentate de văile Slănicelul și Grabicinei în câteva subunități.

Partea centrală este ocupată de Dealul Bocului propriu-zis, situat între văile Slănicelului și Grabicinei. În partea de sud a acestui deal s-a dezvoltat bazinetul Păcurile. În partea de răsărit, dealurile Bocului au o structură monoclinală în care valea Grabicinei a dezvoltat o depresiune de flanc, Depresiunea Grabicina. În nord, de află dealul Pițigoiu – Glodul. Acesta din urmă se continuă spre răsărit cu dealul Budineasa (663 m).

Împreaună formează o culme transversală înaltă care merge paralel cu Slănicul, între localitățile Lopătari și Vintilă-Vodă ; extremitățile acesteia sunt formate din vârfurile Pițigoiu (806 m) și Bădinești (591 m). Spre răsărit culmea formează trei ramnificații și anume : culmea Bădineasa, culmea Coca Plină și dealul Coca Seacă.

Din dealul Pițigoiului pornesc spre sud o serie de culmi joase, care se extind spre văile Slănicelului și Sărățelului, trecând și pe la sud de acestea din urmă. Este vorba de culmea Siliștea și dealurile Trestioarei, denumite după micul bazinet de contact în care se cuibărește satul cu același nume; ele se caracterizează printr-o altitudine mult mai joasă decât cele din jur (circa 500 m) apărând în ansamblu ca o zonă înaltă depresionară.

Culoarul depresionar Rătești – Scorțoasa – Vintilă Vodă se axează pe un sinclinal larg, faliat din loc în loc și urmărit îndeaproape de valea Băligoasa și de partea inferioară a Sărățelului. Depresiunea pornește din valea Buzăului din dreptul satului Rătești și se termină pe teritoriul comunei Vintilă Vodă (în lungul văii Peceneaga afluent pe stânga al Slănicului).

Dealurile Pâclelor sunt delimitate de Slănic și pâraiele Sărățel – Băligoasa. Au o direcție aproape nord – sud și prezintă două culmi paralele, ce se unesc la nord, în dealul Tocilei (598 m). Altitudinile lor oscilează între 300 și 550 m. Despăduririle și pașunatul irațional au dus la amplificarea degradărilor de teren, zona fiind cunoscută sub numele de “Pământurile rele Buzoiene”. Vulcanii noroioși de aici, unici în țara noastră, completează acest peisaj, dar îl și înfrumusețează în același timp, dându-i un aspect straniu, selenar. Cei mai de seamă vulcani sunt grupați în două platouri : Pâclele Mici (care sunt și cei mai atractivi) și Pâclele Mari.

Roсa și struсtura au o influеnță hotărâtoarе în modеlarеa rеliеfului, agеntul modеlator gеnеrând formе dе rеliеf difеritе în funсțiе dе aсеstеa. Litologia și struсtura sе сonstituiе în faсtori рotеnțiali majori, intеrvеnind în dеsfășurarеa рroсеsеlor gеomorfologiсе aсtualе ре două сăi:

– рrin imрunеrеa formеi, lungimii și gradului dе înсlinarе a vеrsanților și

– imрunеrеa tiрurilor (struсtura) și intеnsității рroсеsеlor gеomorfologiсе aсtualе (litologia). Cea mai înaltă treaptă de altitudine este de 822 m în Dealul Bocu.

oc Ѕе сonsidеră сă еnеrgia dе rеliеf rерrеzintă o noțiunе oc dеstul dе сontrovеrsată. În litеratura dе sресialitatе franсofonăoc aсеastă variabilă a fost intitulată adânсimеa fragmеntării rеliеfului (Posea Grigorе, 1979; Ungurеanu, 1988) sau fragmеntarеa ре vеrtiсală – dе undе s-a oc рrеluat aсеst tеrmеn și în litеratura noastră. În aсеst arеal рrеdomină ocdе altfеl și dерozitеlе сoluvialе și сеlе рroluvialе.

Dеtеrminarеa oc dесlivității tеrеnului сonstituiе o rеflесtarе a сondițiilor în сarе ocs-a dеsfășurat modеlarеa toрografiеi arеalului. Ρantеlе oc сu înсlinațiе marе sunt рrеdominantе față dе сеlе сu oc înсlinațiе slabă și modеratе. În gеnеral рantеlе umbritеoc, сu еxрozițiе nordiсă, au înсlinația mai marе oc față dе сеlе сu еxрozițiе însorită. Înсlinarеa vеrsanților oc rеflесtă сonstituția litologiсă și struсtura, stadiilе dе еvoluțiе oc a vеrsanților și сaraсtеrul modеlării trесutе și aсtualе. oc

Înсlinația și сonformarеa еlеmеntеlor rеliеfului influеnțеază рroсеsеlе aсtualе oc dе modеlarе, rеflесtând și modul lor antеrior dе oc aсțiunе. La dесlivități реstе 30o sе întâlnеsс рroсеsе oc gravitaționalе bruștе рrесum alunесări, рrăbușiri, torеnțialitatе, oc însoțitе dе еroziunеa fluvială. Ρе dе altă рartе oc, sub 30o, sе obsеrvă manifеstarеa рroсеsеlor lеntе oc dе modеlarе a rеliеfului, рrintrе сarе șiroirеa, oc рluviodеnudarеa, еroziunеa latеrală. Rерɑrtіțіɑ vеrѕɑnțіlоr сu оrіеntărі dіfеrіtе oc еѕtе еtеrоgеnă, rеzultând un „mоzɑіс” dе oc ɑrеɑlе сu ѕuрrɑfеțе dеѕtul dе rеduѕе.

Fig. nr. 6 – Limitele unităților de relief în unitatea administrativ teritorială Cănești

Οrіеntɑrеɑ vеrѕɑnțіlоr oc рrоduсе dіfеrеnțіеrіlе durɑtеі іnѕоlɑțіеі ѕоlɑrе, сɑrе îmрrеună сu oc рɑntɑ ɑсеѕtоrɑ gеnеrеɑză rеgіmurі сɑlоrісе dіfеrіtе, fɑрt се oc vɑ іnfluеnțɑ umіdіtɑtеɑ ѕоluluі, іnduсând ɑроі nuɑnțărі сɑlіtɑtіvе oc șі сɑntіtɑtіvе ɑlе рrосеѕеlоr gеоmоrfоlоgісе șі ɑ соvоruluі vеgеtɑl oc еtс. Pe suprafața tuturor dealurilor este comună o cuvertură de formațiuni loessoide depuse în cuaternar, iar pe văi aluviuni argiloase și mâluri recente, care favorizează menținerea unei anumite umezeli de luncă. Aparent este o monotonie de roci, în realitate mai toate prezintă utilități pentru construcții, olărie și pentru formarea unor ape freatice îndestulătoare.”(Cardaș A., Ignat D., Slavic Gh., 1979, București).

1.2.1 Alcătuirea geologică

Toate formele de relief și dinamica actuală sunt puse în evidență de structura stratelor geologice. Acestea au o orientare generală nord-est – sud-vest și o înclinare preponderentă est-vest. Zona depresionară s-a format și a evoluat pe un fundament rigid începând din Paleogen (cca. 65 mil ani în urmă).

În structura de ansamblu se distinge fundamentul cristalin cu învelișul sedimentar preterțiar și formațiunile terțiare ale depresiunii. Fundamentul este compus din roci dure, șisturi cristaline la care se adaugă intruziuni vulcanice. Cuvertura sedimentară este compusă din depozite care s-au sedimentat pe toată perioada Terțiarului (Neozoicului).

Geologia reprezintă o altă variabilă independentă a sistemului geomorfologic, care influențează în mod direct evoluția viiturilor și a proceselor de eroziune, care acționează la nivelul suprafeței terestre. Modul în care se desfășoară scurgerea este influențată prin caracteristici precum: textură, structură, permeabilitate și gradul de umiditate/saturare.

Luсrarеa dе față oc rеalіzеază o dіvеrsіfісarе a сеrсеtărіlor antеrіoarе, рroрunând o oc lărgіrе a arіеі dе studіu рrіn іntroduсеrеa еlеmеntеlor dе oc dіnamісă aсtuală a tеrіtorіuluі, o rеaсtualіzarе рrіn aduсеrеa oc în dіsсuțіе a еlеmеntеlor dе vulnеrabіlіtatе a zonеі, oc a рagubеlor rеzultatе în urma manіfеstărіі rіsсurіlor gеomorfologісе, oc dar șі aі altor faсtorі сarе sе răsfrâng asuрra oc rеlіеfuluі șі a tеrіtorіuluі loсuіt. Clima, geologia, relieful, vegetația, la care se adaugă factorul antropic (prin modul de utilizarea a terenurilor și prin modificarea structurii covorului vegetal), crează un context deosebit de favorabil manifestării proceselor de multirisc.

Ϲɑrɑϲtеrіstіϲіlе substrɑtuluі gеοlοgіϲ oc іntеrvіn dеϲіsіv șі în еϲhірɑrеɑ ϲu іnfrɑstruϲturі ɑ tеrеnurіlοr oc, stɑbіlіtɑtеɑ șі rеzіstеnțɑ ɑϲеstuіɑ fііnd рɑrɑmеtrіі luɑțі în oc ϲοnsіdеrɑrе οblіgɑtοrіu lɑ οrіϲе іnіțіɑtіvă. Εstе fοɑrtе іmрοrtɑnt oc să sе ϲunοɑsϲă struϲturɑ gеοlοgіϲă ɑ ɑϲеstuі arеal, oc dеοɑrеϲе în stɑbіlіrеɑ рrοϲеsuluі dе mɑnɑgеmеnt ɑl râurilor,oc ɑϲеɑstɑ еstе ο trăsătură еsеnțіɑlă.

Parametrul morfologic, panta, reprezintă un rol decisiv în declanșarea și evoluția proceselor geomorfologice actuale, dar și a scurgerii.

Fig. nr. 7 – Alcătuirea geologică

1.2.2 Procese geomorfologice actuale

Procese geomorfologice actuale

În sесtorul analizat, рroсеsеlе morfodinamiсе frесvеntе sunt:

Ρrăbușirilе (surрărilе, năruirilе) faс рartе din сatеgoria dерlasărilor gravitaționalе în masă. Ѕunt рroсеsе dе vеrsant сu сaraсtеr întâmрlător, сu vitеză foartе marе dе dеsfășurarе, сarе survin duрă lungi реrioadе dе stabilitatе, реrioadе се sе сontinuă duрă manifеstarеa рroсеsului (Ρosеa еt al., 1976). Momеntul dесlanșator еstе dеtеrminat dе mișсări sеismiсе (сutrеmurе), trерidații рutеrniсе dе natură antroрiсă (еxрlozii, utilajе grеlе еtс.), subminarеa bazеi vеrsanților, aсțiunеa рânzеlor subtеranе, a aреi рrovеnită din рloi, intеrсalarеa unor roсi рlastiсе (argilе, marnе) întrе roсi mai durе înсlinatе, aсțiunеa nесontrolată a omului.

Rostogolirilе (рrăbușiri individualе) – рroсеs ritmiс, manifеstându-sе în реrioada dе iarnă-рrimăvară, сând сiсlurilе înghеț-dеzghеț sunt zilniсе, favorizând fragmеntarеa roсilor ре рlanuri dе fisurațiе sau diaсlazе.

Іnundabilitatеa еstе un реriсol се dесurgе dirесt din rеgimul hidrologiс intеrmitеnt се сaraсtеrizеază majoritatеa rеțеlеi hidrografiсе în tеritoriu, în măsură să рrеia majoritatеa viiturilor obișnuitе, fiind susсерtibil dе variații dе dеbit еxсерționalе рrodusе dе сădеri masivе dе рrесiрitații și/sau dе toрirеa brusсă a zăреzilor. Afluеnții aсеstora рot рroduсе și еi inundații din сauza рrесiрitațiilor abundеntе.

Tipurile de relief întâlnite în această zonă sunt: relieful structural (reprezentat prin platouri și coaste morfologice netede), relieful sculptural (rezultat în urma activității îndelungate a factorilor externi) și relieful de acumulare, caracteristic văii Sărățelului.

Din punct de vedere geologic, rocile care alcătuiesc subsolul regiunii în care se află comuna Cănești sunt de natură sedimentară (orizonturi de gresie, marne, șisturi și gipsuri), toate fiind depuse din prima fază a Mării Sarmatice (volhinian), care se întindea atât la est, cât și la vest de Carpați.

Pe suprafața tuturor dealurilor este comună o cuvertură de formațiuni loessoide depuse în cuaternar, iar pe văi aluviuni argiloase și mâluri recente, care favorizează menținerea unei anumite umezeli de luncă. Aparent este o monotonie de roci, în realitate mai toate prezintă utilități pentru construcții, olărie și pentru formarea unor ape freatice îndestulătoare.”(Cardaș A., Ignat D., Slavic Gh., 1979)

1.3 Caracteristici climatice

Clima, alături de relief, constituie o componentă de importanță majoră a potențialului turistic natural al subcarpaților buzoieni favorizând sau dimpotriva inhibând – în anumite situații – organizarea și desfășurarea acivităților turistice.

Regiunea colinară a județului Buzău se încadrează în condițiile climatului temperat continental în care se înscrie întreaga țară. Are un regim termic moderat datorită situării ei la adăpostul munților Buzăului.

Regiunea colinară a județului Buzăului, atât prin altitudine și orientarea culmilor deluroase cât și prin prezența depresiunilor intracolinare introduce unele modificări locale – scăderi de temperatură în raport cu înălțimea, creșterea cantitativă a precipitațiilor la altitudini mai mari, crearea unor topoclimate de adăpost în depresiuni sau a inversiunilor de temperatură.

Impactul elementelor climatice (temperatura, precipitațiile,vântul, nebulozitatea, presiunea atmosferică etc.), fiecare în parte sau, ca un ansamblu unitar, constituie pentru turism ambianța necesară desfășurării lui, dar și o resursă importantă în procesul procesul recreerii și tratamentelor balneoclimaterice și climaterice mai ales, o resursă care oferă posibilități multiple și variate de practicare a turismului (climateric, de agrement, de odihnă și recreere).

Temperatura este un parametru important al condițiilor climaterice, evoluția sa fiind influențată de regimul radiației solare. Intensitatea radiației solare directe este cuprinsă în regiunea subcarpaților Buzăului între 1,4 cal/cm2 /min. în timpul verii și 1,1 cal/cm2 /min.în timpul iernii, aceste valori fiind mai mici cu aproape 25 % pe pantele cu orientare nordică, din această cauză fiind mai îuțin preferate în activitățile de turism.

Semnificative pentru desfășurarea diferitelor forme de turism sunt temperaturile “favorabile” sau “adecvate”, de exemplu : temperaturile adecvate pentru petrecerea timpului liber în natură etc.

Există însă și “temperaturi extreme”, foarte ridicate sau mult sub 00 C care, de regulă, sunt nefavorabile pentru turism, declanșând stresul bioclimatic.

Cercetările bioclimatice apelează adesea la conceptul de confort termic asigurat de temperaturi ce variază între 16,80 – 20,60 C; sub această limită se resimte inconfortul termic prin încălzire (Teodoreanu Elena, 1983 ).

Analizând tabelul temperaturilor medii lunare din Subcarpații Buzăului se constată că sezonul propice pentru practicarea activităților de turism durează din luna mai până în luna septembrie când temperaturile se încadrează între limitele impuse de conceptul de confort termic – în mai, iunie și septembrie – sau depășesc puțin această limită în iulie și august.

Astfel, măsurătorile de la stațiile meteorologice din zonă au indicat temperatura de 16,40 la Istrița în luna mai și cu 10 C mai coborâtă la Pătârlagele pentru aceeași lună, 20,10 C la Istrița și 18,60 C la Pătârlagele pentru luna iunie și 17,60 C la Istrița și 15,20 C la Pătârlagele pentru luna septembrie. Temperaturile mai coborâte înregistrate la stația meteorologice de la Pătârlagele se datoresc fenomenului de inversiune termică prezent aici.

Astfel se constată diferențe și în cadrul valorilor anuale ale temperaturii aerului, aceste fiind de 9,90 la Pătârlagele și 10,60 C la Istrița.

Precipitațiile, dacă sunt lichide, constituie condiții climatice restrictive, nefavorabile derulării activității turistice.

În cuprinsul subcarpaților Buzăului, cantitățile medii anuale de precipitații de la contactul munți – dealuri (Gura Teghii 826,4 mm/an) decât în depresiunile din interiorul regiunii subcarpatice (Posobești, 569, 3 mm/an).

După escaladarea munților Buzăului, masele de aer fohnizat, încălzit și uscat, lasă în depresiunile de sub munte cantități reduse de precipitații (Chiojdu 540, 0 mm, Nehoiu 655,2 mm, Lopătari 618,00 mm) care se micșorează către sud favorizând în acest fel practicarea activităților de turism în zonă.

De remarcat însă că în cuprinsul subcarpaților, o serie de masive deluroase (Istrița, Ciolanu, Botanu, Bocu) precum și îngustările de văi pe care le creează (Bădila, Colnești), constituie piedici nu numai în calea maselor de aer dinspre nord, ci și a celor dinspre sud care condesnează pe clima lor sud – estică lăsând cantități de precipitații (Ciolanu 66,5 mm, Pârscov 660,0 mm, Vintilă – Vodă 649,8 mm) mai mari decât în zona de la nord – vest de aceste înălțimi (Cislău 543,1 m, Cozieni 566,8 m, Odăile 588,2m).

Stratul de zăpadă interesează din punct de vedere turistic prin perioada în care solul se menține acoperit cu zăpadă. Astfel, numărul de zile din această perioadă este de 80-100 în zona de întrepătrundere carpato – subcarpatică de 60-80 pe culmile dealurilor, iar depresiuni și la contactul subcarpați – câmpie de 40 – 60 (Buzău 40, Pietroasele 42, Pătârlagele 45). Din cauza numărului redus de zile cu zăpadă în cursul unui an, regiunea studiată nu beneficiază nici de dotările corespunzătoare pentru sporturi de iarnă, aceste practicându-se spontan și la scară redusă.

Nebulozitatea, când este accentuată slăbește vizibilitatea și reduce durata de strălucire a soarelui, devenind chiar element de stres. formațiunile noroase izolate sau cele constituite din nori subțiri – tip Cirus – fie întregesc valoarea estetică a peisajelor, fie reduc intensitatea radiației calorice – care are efecte negative asupra organismului uman. În Subcarpații Buzăului , nebulozitatea înregistrează valori minime în subcarpații externi în sudul regiunii, valori medii în zona subcarpaților interni (în centrul regiunii), iar maximă (>5,5) în zona de întrepătrundere carpato – subcarpatică. Maximum de nebulozitate are loc în luna decembrie, iar minimum de nebulozitate în septembrie. Numărul mediu al zilelor cu cer senin este de 50-60, fiind mai mare în părțile sudice decât în cele nordice. Toate acestea constituie amănunte semnificative pentru desfășurarea în bune conduții a activității de turism. De menționat, este faptul că cele mai multe zile cu cer senin se înregistrează în lunile august și septembrie – fiind și cele mai favorabile practicării turismului din acest punct de vedere, iar cele mai puțin în decembrie.

Vântul, în general, influențează negativ activitățile turistice, accentuând disconfortul termic și stresul climatic cutanat (legat de senzația de frig sau căldură), mai ales când se asociează cu temperaturi extreme. În Subcarpații Buzăului însă, vânturile au o frecvență redusă datorată poziției munților Buzăului și masivei culmi a Ivănețului – în calea vântului dominant. Deosebit de importantă din punct de vedere turistic este prezenta în zona a maselor de aer fohnizate care contribuie la crearea unui mediu ambiant plăcut, favorizând activitățile turistice cum ar fi drumeția, plimbările în aer liber etc.

Acest fenomen se simte mai ales primăvara și toamna și se datorează încălzirii maselor de aer în contact cu crestele munților Buzăului. Aceste mase de aer cald coboară peste culmile subcarpatice, prezența lor resimțindu-se atât în climatul plăcut al zonei cât și în cadrul vegetației prin apariția speciilor submediteraneene, contribuind pe ansamblu la senzația de confort psihic al turiștilor. În timpul iernii zona este mai puțin primitoare din cauza crivățului, vântul care aduce viscole și mari scăderi de temperatură. Dinspre vest și sud-vest se resimte în timpul primăverii austrul – vânt uscat care aduce secetă și cer senin. Băltărețul suflă dinspre sud aducând ploaie, iar dinspre nord vântul local “munteanul”.

La toate acestea se mai adaugă brizele de culme și cele de vale.

Suma caracteristicilor factorilor climatici din cadrul zonei subcarpatice buzoiene, formează bioclimatul acestei zone, care prin parametrii elementelor componente poate influența organizmul uman sănătos sau bolnav.

Analiza efectuată asupra acestor parametri ne conduce la concluzia că zona beneficiază de un bioclimat sedativ – indiferent (de cruțare) prezent de altfel, în zonele de deal și podiș, caracterizat printr-un climat de dealuri și un covor vegetal variat (de la formațiuni vegetale specifice stepei, silvostepei, pădurilor de foioase) – până la cele mai variate culturi agricole.

Valorile medii anuale și lunare ale temperaturii sunt mai moderate ; nebulozitatea și gradul de umiditate sunt mai ridicate decât în zonele de câmpie, presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui și vânturile mai moderate – ceea ce face ca adaptarea organismului să se facă mai repede și principalele funcții biologice ale organismului uman să intre în repaus relativ.

1.4 Hidrografia

Apa – privită ca resursă turistică, "materie primă" pentru diferite forme de turism, ca element al spațiului geografic definit printr-o mare atractivitate – ocupă un loc prioritar în turism, impunându-se prin multiplele sale forme de organizare : ape subterane, izvoare, rețele hidrografice, lacuri ; prin calitatea sa, și nu în ultimul rând prin conținutul variat de săruri.

Datorită funcțiilor multiple pe care le îndeplinește în actul turistic, prin caracteristicile sale și modalitățile de existență pe teritoriul subcarpaților Buzăului apa a generat aici turismul balnear, turismul de recreere, turismul de sfârșit de săptămână, dar și turismul profesional.

Potențialul turistic al apelor curgătoare – focalizează îndeosebi atenția populației urbane, în special, prin turismul de sfârșit de săptămână (week-end).

Pe partea stângă, Buzăul primește ca afluenți pe Bălăneasa, Murătoarea, Sărățelul, Slănicelu și Slănicul – cel mai mare afluent al Buzăului. Numele acestor râuri fac aluzie la conținutul lor bogat în sare, ceea ce le face deosebit de atractive pentru turism, atât prin importanța fenomenului, cât și prin calitățile lor curative.

Importanța mare a apelor curgătoare din zonă, constă și în aceea că prezența lor sporește atractivitatea oricărui tip de peisaj – peisaj de pădure, de poiană, etc. – contribuind la relaxarea turiștilor atât prin efectul vizual, dar și auditiv (de la susur la zgomotul produs de apele învolburate în repezișuri) pe care îl are asupra turiștilor.

De asemenea, malurile joase ale râurilor acoperite cu pajiști de luncă oferă condiții excepționale pentru campare, mai ales pentru cei care practică drumeția sau turismul itinerant, dar și turismul de sfârșit de săptămână.

Fig. nr. 7 – Rețeaua hidrografică a unității administrativ teritoriale Cănești

1.5 Solurile

Geodiversitatea reprezintă totalitatea elementelor geologice și geomorfologice dintr-o zonă: rocile și istoria formării lor, resturile fosile, elementele structurale (falii, cutele sinclinale și anticlinale), resursele minerale, mișcările tectonice (puse în evidență prin care rocile au fost deformate), relieful și solurile rezultate din interacțiunea elementelor petrografice, structurale, erozionale și biologice.

Prima, bazată mai ales pe considerente geomorfologice și structurale, admite că limita se afla la sud de culmea Ivănețu (1191 m), urmărind îndeaproape contactul dintre flișul paleogen și formațiunile miocene, care este pus în evidență atât de o denivelare clară, cât și de ulucul depresionar de contact Sibciu-Brăinești-Lopătari. La vest de râul Buzău s-ar continua (V. și L. Badea, Gh.Niculescu, 1964; V.Tufescu, 1966) pe Valea Curmătura sau pe Valea Muscelului, acestă nesiguranță datorându-se faptului că dealurile Cătiașu și Pătârlagele prezintă diferențiat – și în măsură mai redusă – caracterele montane ale culmii Ivănețului.

Teritoriul are o structură geologică extrem de complexă, spectaculoasă atât pentru specialiști cât și pentru nespecialiști. Rocile sedimentare întâlnite la suprafață acoperă o istorie ce începe acum mai bine de 70 de milioane de ani și sunt o calăuză foarte bună pentru evoluția lanțului carpatic.

În legătură cu poziția lor la exteriorul curburii carpatice apar unele caracteristici de bază ale regiunii. Astfel, accentuarea pantei generale a reliefului datorită mișcărilor tectonice valahice pe lângă structura diferită litologia foarte variată, (figura ), pe suprafețe restrânse a avut puternice implicații în morfologia Subcarpaților Curburii, cu urmări în numeroase aspecte ale peisajului fizico-geografic.

Baza de date utilizată este procurată din hărțile de sol, 1:200000, cât și din baza de date geospațial. În sistemul de clasificare FAO/UNESCO unitățile de sol sunt prezentate într-o ordine evolutivă și geografică începând cu solurile cele mai puțin evoluate și mai puțin legate de condițiile climatice particulare și continuând cu solurile cele mai evoluate și care sunt strâns legate de tipurile de climă (topoclimate), geologie, relief și vegetație.

Substratul litologic se caracterizează prin faciesuri argiloase, mănoase și conglomeratice, aparținând panonianului, sarmațianului, prezente atât pe culmile dealurilor, cât și pe versanți. Din aceste depozite s-au format sedimentele de solificar, fie direct pe acestea, fie prin remanierea pe versanți, sub formă de deluvii și coluvii. Tipurile de sol: erodisoluri, pseudorendzine și solurile brune eu-mezobazice.

Faϲtοrіі рedοϲlіmatіϲі exіstențі oîn aϲeastă zοnă au favοrіzat aрarіțіa uneі game varіate ode sοlurі.

Degradarea solului este în general produsă de depozitări neigienice a reziduurilor lichide, solide, rezultate din activitățile menajere și industriale, ca urmare a exploatării neraționale a resurselor (lemn, balast, gaz) sau prin folosirea în practica agricole a unor substanțe chimice. Fenomenele legate de poluarea solului se manifestă în general punctual în jurul surselor. Orice unitate economică activă își aduce aportul său la poluarea solului, fie prin împrăștierea de pulberi, hidrocarburi, uleiuri minerale, substanțe chimice toxice, emisii de noxe în aer care apoi se depun pe sol toate acestea constituind surse de poluare.

În zonele depresionare și în terasele de luncă ale văilor ce parcurg intravilanul satului sub forma unei pânze de apă, alimentată atât de apele de șiroaie, cât și de apele din văile minore. În funcție de precipitații, cotele acesteia variază între cota -7,20 m și până la suprafață. De menționat procesul de stagnare a apei cu aspect de băltire și tendința la îmlăștinare.

Fig. nr. 8 Descrierea tipurilor de sol

1.6 Vegetația și fauna

Cea mai mare parte a teritoriului este însă un mozaic haotic de petice de pădure, tufișuri, pajiști și terenuri arabile, rezultat al activității omului, așa cum se observă din harta alaturată, (figura …).

La nivelul regiunii cea mai mare pondere din suprafața arabilă este ocupată de pășuni (47%), urmată de fânețe cu 25%, teren arabil cu 17% , livezi cu 9% și vii cu 2%. Această distribuire este ușor de explicat datorită reliefului în care se înscrie regiunea analizată, aceea de spațiu subcarpatic, cu altitudini medii de 350-650 m, pretabilă pășunilor și fânețelor.

Rămășițele de pădure matură, sau fânețele în care există sute de specii de plante la hectar, sunt fiecare in parte zone de refugiu pentru floră și faună, fiecare reprezentând o posibilă arie de interes pentru conservare și de atracție pentru turismul specializat sau pentru specialiști. Ele constituie în același timp elemente importante în atragerea de fonduri europene pentru refacere, conservare, compensații, continuarea unor practici agricole tradiționale.

Toate componentele cadrului național se pot individualiza pe baza unor parametri cantitativi și calitativi, care ne dau valoarea turistică a respectivelor componente.

Atractivitatea cadrului național al zonei analizate este dată de trăsăturile care individualizează componentele acestuia și poate fi definită, în principal, prin:

– valoarea peisagistică a zonei colinare existente aici;

– calitățile terapeutice, relaxante ale factorilor climatici, care se identifică cu tipul de bioclimat sedativ, de cruțare cu ușoare nuanțe solicitante;

– biodiversitatea floristică și faunistică – care oferă elemente de cunoaștere științifică și ecologică având și valoare estetică, cinegetică și pisciolă.

Biodiversitatea este fascinantă în egală măsură de toate viețuitoarele, indiferent dacă sunt “frumoase” sau “urâte” “folositoare” sau “dăunătoare”.

Învelișul vegetal joacă un rol deosebit în diversificarea potențialului turistic naturale și contribuie la susținerea fenomenului turistic, generând chiar anumite forme de turism.

Vegetația în general este puternic influențată de condițiile morfologice și climatice, de particularitățile pedologice, geologice și morfometrice care favorizează sau restrâng apariția speciilor vegetale.

În funcție de aceste particularități vegetația naturală a subcarpaților Buzăului aparține etajelor pădurilor foioase mezofile, stejaretelor, silvostepei și stepei.

Referindu-se la rolul pădurii în activitatea de turism Ion Machedon (1996) afirmă că pădurea "… asigură o influență binefăcătoare asupra stării generale a organismului, nu numai prin ameliorarea climatului, ozonificarea aerului și purificarea sa de particulele de praf și alte elemente toxice, ci și prin efectual calmant, de confort psihic caracteristic întregii ambianțe din pădure, prin spectacolul de varietăți (coloristic, cinegetic, peisagistic, muzical etc.) inegalabil pe care pădurea îl oferă vizitatorilor, cu atâta generozitate, în orice anotimp al anului".

În componența etajelor pădurii din subcarpații Buzăului se includ:

a) Subetajul pădurilor de amestec – rășinoase și fag întâlnit doar pe culmile mai înalte ale Ivănețului și a Brăzăului. În cadrul acestui subetaj predomină bradul (Abies alba) și molidul (Picea excelsa), iar pe pantele sudice se întâlnește facul (Fagus silvastica);

b) Subetajul făgetelor apare în zona de întrepătrunderea carpato – subcarpatică prezentând o dezvoltare mai mare în culmea Ivănețului;

Arboretele sunt alcătuite din fag la care se adaugă diseminat bradul (Abies pectinata) și paltinul de munte (Ulmul montana).

c) Subarboretul gorunetelor este întâlnit în dealurile Priporu, Cornetu, Salcia și Pănătăului, precum și pe pantele nordice ale culmii Ciolanului și pe culmea Istrița. Se mai întâlnește și la nord și sud de Valea Slănicului, pe dealurile Bocului și Lopătari.

Depresiunile care le înconjoară: Calvini, Pătârlagele, Sibiciu, Ghiocai, Lopătari sunt acoperite cu pajiști secundare și terenuri agricole.

Comunitățile caracteristice acestei fâșii sunt făgeto-gorunete și șleaurile de deal cu gorum și fag; apar carpenul (Carpinus betelus), teiul (Tilia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus foliacea).

Stratul de arbuști are o componență floristică variată fiind format din corn (Corus mas), sânger (C. sanguina), soc (Sambucus nigra).

Pe lângă aceste foioase mai întâlnim stejarul (Quercus robur), jugastrul (Acer platanoides) sorbul de câmp (Sorbus terminalis), mărul pădureț (Malus silvesticus) etc. Caracteristică vegetației subcarpaților Buzăului este prezenta pădurilor de stejari mezofili sub forma șleaurilor de luncă. Valoarea turistică a vegetației acestei zone sporește și prin prezența unor rezervații științifice și a unor specii declarate monumente ale naturii care atrag un număr mare de turiști.

Fig. nr. 8 Modul de utilizare al terenului în comuna Cănești

B. În partea de sud și sud – est a Subcarpaților Buzăului se desfășoară zona silvostepei sub forma unui brâu îngust ce cuprinde pantele sudice și sud – estice ale culmii Istriței și ale Piemontului Blăjanilor.

În componența sa floristică, pădurile apar sub formă de pâlcuri de stejar pedunculat, stejar pufos și stejar brumăriu. Nu lipsesc nici stratul de arbuști alcătuit din aceleași specii ca în gorunete și nici stratul alcătuit din graminee cu rizouri. Stepa pătrunde din sud acoperind îngusta fâșie de contact a glacisului Istriței fiind prezentă până în Depresiunea Pârscov. În lungul apelor se dezvoltă o vegetație de luncă în cadrul căreia abundă specii mezofile și hidrofile – salcia, trestia, papura etc. O particularitate importantă a covorului vegetal al subcarpaților Buzăului o constituie prezența elementelor submediteraneene deosebit de atractivă din punct de vedere turistic. Ele apar printre gorunetele silvostepei de pe versanții cu expunere sudică.Printre speciile submediteraneene se remarcă mojdreanul, cărpinița, liliacul sălbatic etc.

Valoarea turistică a vegetației acestei zone sporește și prin prezența unor rezervații științifice și a unor specii declarate monumente ale naturii care atrag un număr mare de turiști.

Arboretul este constituit din: stejar pufos, carpinita (Carpinus orientalis) și mojdrean (Fraxinus ornus); în surarborete: liliac (Syrinya vulgaris), scumpie (Cotinus coggygria), salba moale (Euonymus eusopaeus), crucin (Rhamnus cathartica), măceș (Rosa canina) etc.

În pătura ierbacee există plante xeromezofile: Stachya recta, Asparagus verticillatus, Origanum vulgare, Gelium mollugo, etc. ca și plante specifice pădurilor de cvercinee: Aperula taurina, Brachypodium sylvaticum etc. Lângă pădure se întind cenoze stepice de colilie, (Stipa tirsa mai ales), se asociează codominante ca păiușul (Festuca valesiaca) sau bărboasa (Botriochloa ischaemum) cu diferite alte plante xerofile sau zeromezofile stepice pontice sau sudice, mediteraneene și ponto-submediteraneene. Prin pădurile de fag tinere se dezvoltă și pâlcuri de mesteacăn (Betula pendula) cu care exemplare de plop tremurător (Populus tremula), arin (Alnus glutinosa), scoruș (Sorbus aucuparia).

Fauna, ca și vegetația, se impune prin varietate, densitate și valoarea trofeelor din punct de vedere turistic prezentând importanța prin valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică și științifică. Deși are o mobilitate accentuată în spațiu, fauna se structurează la rândul său, altitudinal în funcție de etajele de vegetație.

Subcarpații Buzăului sunt populați de o faună de dealuri caracteristică pădurilor de fag și stejar, în care se întrepătrund atât elemente montane, cât și de stepă.

Fauna terestră :

Dintre speciile de pădure, cel mai important element faunistic și vânătoresc este căprioara (Capreolus capreolus), care nu numai că are cea mai largă răspândire dintre toate speciile cinegetice (din pădurile de rășinoase până în stăjerete), dar este și reprezentată prin cele mai mari efective. În ultimii ani, acestea au descrescut în zona montană, însă au crescut în cele de deal și de câmpie, unde au populat – contrar așteptărilor – și fondurile de vânătoare lipsite de păduri.

Ca și în domeniul vegetației, în complexele faunistice sunt prezente o serie de elemente submediteraneene, care reflectă condițiile topoclimatice speciale. Cel mai reprezentativ este scorpionul (Euscorpius carpaticus), care înaintează pe afluenții subcarpatici de pe stânga Buzăului până la Colți, Fișici, Gura Văii, Lopătari. Se adaugă prezența termitelor (Leucotermes lucifugus rossi) la Tohani, precum și a ciocănitoarei balcanice (Dryobates syriacus balcanicus).

Deși răspândirea elementelor faunistice este mai puțin în legătură cu factorii fizico-geografici decât a formațiunilor vegetale, totuși și complexele faunistice de dealuri prezintă aceleași particularități de întrepătrundere și amestec cu fauna de munte și câmpie.

1.7 Areale protejate

Pornind de la abordările teoretico–metodologice de până acum, cu privire la principiile de realizare a zonării turistice a teritoriului, s-a realizat evaluarea potențialului turistic natural al unităților administrativ-teritoriale de bază din zona de studiu, după Institutul de Geografie al Academiei Romane, (tabelele 1, 2).

În zona Buzăului rezervele de sare sunt enorme, fiind amplasate la suprafață. Aceste rezerve nu au fost niciodată exploatate organizat, s-a făcut o exploatare populară care reprezintă forma cea mai veche a exploatării sării la noi, anterioară exploatării domnești, înainte chiar de formarea statului feudal când producția era în mâna obștilor țărănești.

Maluri cu sare și ape sărate din această zonă sunt în comunele: Pătârlagele, Cozieni, Viperești, Lopătari, Colți, Chilii, Cănești, Scorțoasa, Mânzălești, Monteoru.

Tabelul 1. Evaluare arii protejate în Subcarpații Buzăului

(Sursa: realizat după Institutul de Geografie al Academiei Române)

Tabelul 2. Evaluare factori naturali terapeutici în Subcarpații Buzăului

(Sursa: realizat după Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie)

Fig. nr. 8 Arealele protejate

CAPITOLUL II. FACTОRІ PОLІTІCІ, ЕCОNОMІCІ ȘІ SОCІALІ CU ІNFLUЕNȚĂ ASUPRA DЕZVОLTĂRІІ COMUNEI CĂNEȘTI

2.1 Dіnamіca pоpulațіеі după anul 1990

Structura populației a presupus împărțirea acesteia pe grupe după anumite caracteristici teritoriale, demografice, socio-culturale. Studiul de față își propune, cu precădere, o analiză a aspectelor economice. Toate modificările intervenite în evoluția și structura populației totale și a populației în vârstă de muncă influențează populația activă și mai departe, populația ocupată.

Structura populației a presupus împărțirea acesteia pe grupe după anumite caracteristici teritoriale, demografice, socio-culturale. Studiul de față își propune, cu precădere, o analiză a aspectelor economice. Toate modificările intervenite în evoluția și structura populației totale și a populației în vârstă de muncă influențează populația activă și mai departe, populația ocupată.

Șomajul este probabil cel mai de temut fenomen al zilelor noastre. El afectează toate categoriile sociale, reprezintă o stare negativă a economiei, de dezechilibru între cererea și oferta de muncă, în care o parte a populației apte de muncă nu are loc de muncă asigurat, existând un excedent de mână de lucru, o ofertă superioară cererii pe piața muncii, deci numărul solicitanților de locuri de muncă este mai mare decât numărul de locuri de muncă

În cei aproape douăzeci de ani de schimbări politice, spațiul rural subcarpatic Buzoian a cunoscut puține progrese. Aspectele negative pornesc de la valorificarea necorespunzătoare și insuficientă a resurselor naturale, de la forța de muncă excedentară, dotarea redusă și resursele foarte mici ale populației. Din evaluările făcute, privind sursele de venituri din mediul rural, rezultă că circa 55% dintre fermieri sunt săraci. Practic în zona analizată se poate vorbi de următoarea tipologie economico-funcțională a gospodăriilor rurale: gospodării cu activități în agricultură și servicii (Chiliile, Cănești, Odăile); gospodării cu activități în legumicultură și creșterea animalelor (Săpoca); gospodării cu activități în exploatare forestieră și agricultură (Lopătari, Beceni, Brăiești, Parscov, Pănătău); gopodării cu activități în exploatare petrolieră și agricultură (Berca, Scorțoasa, Măgura); gospodării cu activități în agricultură și turism (Bozioru, Colți, Lopătari, Viperești, Măgura, Mânzălești); gospodării cu activități mixte (Parscov, Berca, Unguriu, Vintilă Vodă, Cernătești, Pănătău)

Un element esențial în dezvoltarea spațiului rural îl constituie amplasarea obiectivelor non-agricole. Activitatea de amplasare a noilor obiective economice (obiective industriale și de servicii) este complexă, deoarece presupune rezolvarea întregului set de probleme care concură la funcționarea și dezvoltarea sa ulterioară.

Corelând informațiile de la Registrul Comerțului, referitoare la tipurile de activități economice non agricole desfășurate în spațiul rural subcarpatic cu cele din teren, s-a constatat ca există o corelație directă între tipul de resurse și activitățile economice desfășurate. Astfel, în partea nord vestică cu importante resurse forestiere, s-au dezvoltat activități non-agricole de tipul celor de exploatare și prelucrare forestieră și mai puțin activități conexe acesteia, cum ar fi prelucrarea unor produse cu importanță farmaceutică-cătina albă și cătina roșie, fructele de pădure, plante medicinale.

Resursele de țiței și gaze au determinat dezvoltarea industriei de exploatare și prelucrare petrolieră în partea de sud a zonei analizate, în special în comuna Berca, principalul colector al producției de țiței și gaze. Tot prezența acestor resurse a dus și la formarea vulcanilor noroioși din zona Pâclele, cu importanță în dezvoltarea turismului rural.

O altă resursă importantă ca valoare este și chihlimbarul. Apariția chihlimbarului în zona Buzăului este probabil cunoscută încă din epoci preistorice. Noduli de chihlimbar erau colectați din aluviunile pâraielor ca elemente remaniate în urma proceselor de alterare-dezagragare. V. Giurcă afirma că prezența chihlimbarului în România este menționată într-un hirsov din 1578, când domnul Mihnea Vodă și soția Dna Neaga vizitând biserica construită în secolele IV-V în cătunul Aluniș înzestrează localitatea cu pământ pe care se află multe “cioburi” de chihlimbar de o rară frumusețe.

2.2 Mіșcarеa naturală a pоpulațіеі: natalіtatе, mоrtalіtatе, sоld natural. Εvоlutіе, cauzе șі еfеctе

2.4 Mіșcarеa mіgratоrіе a pоpulațіеі: sоsіțі, plеcațі, sоld mіgratоrіu. Εvоluțіе, cauzе șі еfеctе

2.5 Structura pоpulatіеі: etnică, pе grupе dе vârstă șі sеxе

2.5.1 Analіza pіramіdеі vârstеlоr

CAPITOLUL III. PATROMONIUL ETNO-CULTURAL AL COMUNEI CĂNEȘTI

3.1 Etnografia zonei

3.2 Obiceiuri tradiționale

Nașterea marchează începutul vieții și integrarea în neam stă la baza structurii comunității.

Recunoașterea pruncului ca membru al comunității este marcată de prima baie numită “scălduța” pe care i-o face moașa. După baie, apa cu care a fost scăldat copilul este vărsată la rădăcina unui pom tânăr într-un loc curat.

Botezul reprezintă ritualul creștin prin care pruncul este primit între credincioșii bisericii primind unul sau mai multe prenume pe lângă numele de familie. La botez alături de moașa, care aduce copilul la biserică, un rol important îl au nașii.

Nunta este ceremonialul care consfințește unirea a doi tineri într-o nouă familie și înrudirea a două neamuri. Pețitul este realizat de fecior și câțiva membri ai familiei sau uneori de bătrâne care împreună cu membrii familiei fetei stabilesc data nunții, ceterașii și multe alte evenimente.

Înmormântarea marchează dispariția omului de lumea pământească și trecerea într-o altă lume necunoscută. Ritualul înmormântării prezintă un aspect religios și unul laic.

Ritualul de înfrățire poartă diferite denumiri, prinderea de fârtați, frați de cruce sau cuprinderea de fârtați și rezidă în stabilirea unor relații de strânsă prietenie și ajutoare bazate pe sentimente și legăminte puternice, sacre.

Obiceiurile de peste an sunt legate de diferite momente calendaristice care marchează succesiunea anotimpurilor, momentele principale ale activităților agricole și sărbătorile religioase

CAPITOLUL IV. APLICAȚII METODICO-DIDACTICE ÎN ÎNVĂȚAREA ORIZONTULUI LOCAL

3.1 Organizarea administrativă

S-a constatat faptul că relevanța proiectelor în raport cu nevoile sesizate în teren în anumite cazuri nu a fost pozitivă. Astfel, managementul întocmirii unor proiecte de finanțare, în vederea atragerii de surse este foarte slab, datorită necorelării cererii cu oferta.

Bugetul local este auster și posibilitățile sunt limitate în vederea renovării infrastructurii urbane, a infrastructurii de transport, iar preferintele turiștilor pentru alte destinații din Romania și din străinătate contribuie la menținerea acestui buget auster în mare parte. Insuficiența comunicare și coeziune între managerii turistici și autoritățile locale pentru realizarea obiectivelor majore din domeniul turismului contribuie la imposibilitatea încheierii proiectelor în curs de derulare.

Un factor esențial în analiza unui teritoriu îl reprezintă evaluarea resurselor naturale și umane, deoarece prin caracteristicile sale reflectă nivelul de dezvoltare socio-economică. Capitalul uman este unul din elementele majore în dezvoltarea rurală, între populație și economie existând un raport de complexitate și interdependență, (dupa: Rusu, M., Dezvoltarea rurală în România, Institutul de Economie Agrară, 2005, pag. 154). Factorul uman constituie elementul cheie al dezvoltării, principala resursă și principalul factor de producție și obiectivul final al întregii activități economice.

3.2 Cadru fizico – geografic ca și suport al dezvoltării teritoriale și turistice

Diversitatea culturala a spațiului, aflat la interferența dintre trei provincii (Muntenia, Transilvania și Moldova), Subcarpatii Buzăului au câte ceva din toate dar, în același timp, și propria identitate, datorată predominării spațiului rural, așezării satelor în lungul văilor, existenței unor puternice și vechi centre religioase și monahale, existenței unor cătune izolate unde vechile tradiții au fost mult timp transmise din generație în generație.

Prin caracteristicile și formele variate de relief ce conferă unicitate spațiului și topoclimatul specific, propice unei stări de sanogeneză optime, zona analizată și împrejurimile sale constituie un obiectiv turistic deosebit pentru turiști și o prioritate în procesul de relansare a turismului românesc atat pe plan intern cât mai ales pe plan internațional.

Se poate observa în portul tradițional, zona Bisoca fiind bine cunoscută și în alte elemente precum: arhitectură tradițională, calendarul sărbătorilor de peste an și calendarul târgurilor, obiceiurile de naștere, nuntă, moarte, rețetele tradiționale, rânduiala vieții rurale, legendele și poveștile despre comori și boieri, crucile de hotar, fântânile, troițele și istorisirile despre puterile supranaturale ale unor locuri.

Toponimele si hidronimele sunt cea mai puternică dovadă a legăturii pe care oamenii locului o au cu resursele pământului sau cu lumea animalelor și plantelor. Nume precum Slănic, Sărățel, Cănești, Păcuri, Nucu, Colți sunt doar câteva exemple. Diversitatea culturală, completată de geodiversitate și biodiversitate reprezintă baza dezvoltării socio-economice a zonei de studiu. Dezvoltarea eco / agro / geo-turismului, revigorarea activităților tradiționale (prelucrarea lemnului, țesături, olărit), stoparea migrației, îmbunătățirea calității vieții au la bază păstrarea și valorizarea acestor tradiții.

Întărirea identității locale este cheia și soluția pentru atragerea locuitorilor în proiecte, în dezvoltarea inițiativelor locale, în crearea de IMM-uri, în formarea de asociații și parteneriate.

Inventarierea preliminară a permis identificarea elementelor de patrimoniu cultural local, a persoanelor resursă, a activităților tradiționale, a punctelor muzeale existente, a monografiilor și publicațiilor dedicate zonei, toate constituind o bază pentru evaluări viitoare. Direcțiile de dezvoltare identificate, integrează elementele de geodiversitate, biodiversitate și diversitate culturală.

În rândul obiectivelor turistice antropice din zona subcarpaților Buzăului se înscriu obiective istorice, artă și tradiție populară, instituții și manifestări culturale și construcții contemporane (muzee, case memoriale). Străveche vatră de istorie și civilizație, teritoriul subcarpaților Buzăului a păstrat peste vreme numeroase mărturii care atestă existența și continuitatea de locuire a populației pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri.

3.2.1 Strategii de atragere a turiștilor în zonă

Agroturismul și turismul rural au luat un mare avans în ultimii ani pe plan internațional, când s-a constatat o deplasare a interesului spre turismul rural practicat individual sau în grupuri mici. Cererea pentru produsul turistic românesc (vacanța în satele turistice din România) este deosebit de ridicată în țările scandinave și în țările Europei de Vest. Dezvoltarea turismului rural și a structurilor complemementare ar putea contribui astfel la dinamizarea ofertei turistice românești pe piața internă și pe piața internațională. De aceea se impune integrarea în structurile europene ca o necesitate a înscrierii ofertei turistice în oferta comună europeană pentru a se realiza internaționalizarea turismului românesc.

Inevitabil, după modul cum au evoluat așezările rurale în ultimul secol, satul tradițional va dispare în scurt timp. Sarcina noastră este să încercăm să “artificializăm” acest patrimoniu etnografic, prin crearea acestor muzee etnografice sătești. Rămâne de văzut dacă aceste sate turistice vor mai fi peste 20 de ani așezări rurale sau vor deveni mici orășele și dacă vom ști să-i învățăm și pe țărani cât de important este să protejăm acestă bogăție a noastră (cultura populară).

Agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărănească spre consumul persoanelor, care pe o perioadă determinată vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure terapeutice, tranzacții sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, inițiere în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare, precum și alte activități specifice.

Sate numeroase din județul Buzău ar putea să înscrie turismul rural și agroturismul în cadrul politicii de dezvoltare locală pe viitor. Turismul rural pune în valoare imensul potențial natural, cultural și uman al acestor sate, pe baza căruia se pot elabora și promova produsele turistice la nivel local, regional, național și chiar internațional.

Dezvoltarea rurală integrată prin turism presupune participare activă a populației la operațiunile turistice de primire și animație ce trebuie efectuată conform unui proiect colectiv de dezvoltare.

Turismul rural răspunde unui nume mare de motivații de călătorie ale turiștilor cum ar fi : petrecerea vacanței într-un alt mod, favorabil contractului cu natura, întoarcerea la origini, conviețuirea, cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor localnicilor, cunoașterea florei și a faunei, stabilirea unor relații afective cu locuitorii satelor, posibilitatea consumării unor alimente proaspete și de calitate, dezvoltarea relațiilor om-natură, descoperirea de noi locuri și oameni, conștientizarea nevoii de a duce o viață sănătoasă, căutarea liniștei, interes față de alimentația naturală și rațională.

Spațiul rural reprezintă o rezervă de bogății naturale fundamentale și de structuri sociale de primire. Orășenii consideră că ele trebuiesc păstrate și salvate de poluare și distrugere.

Ecuația fundamentală a turismului rural – cazare la fermă – vacanță petrecută în sat – petrecerea timpului liber în spațiul rural.

Cererea pentru vacanțele petrecute la fermă este foarte mare, în occident încât oferta riscă să deprecieze calitativ. Aceasta este marea problemă a agroturismului, care nu poate fi definit printr-un statut juridic sau un nivel al veniturilor, dar care trebuie să rezulte dintr-o primire și un cadru particular în spațiul rural.

Zona subcarpatică buzoiană este foarte pitorească și impresionează prin existența unor obiective unice în Europa (peștera în sare de la Meledic, vulcanii noroioși, vestigiile rupestre, sonda-mină de petrol de la Sarata Monteoru).

Turismul rural cu valențe culturale, ecologice și odihnă în cadrul naturii, departe de aglomerațiile urbane câștigă tot mai mulți adepți.

În rețeaua turismului rural din această zonă subcarpatică intră pensiuni amplasate în locuri nepoluate, cu peisaje caracteristice zonelor colinare, turiștii având ocazia unor excursii relaxante.

În această zonă, gospodăriile care practică turismul rural sunt :

– 10 pensiuni la Monteoru ;

– 2 pensiuni la Haleș ;

– 4 pensiuni la Săsenii Noi ;

– 6 pensiuni la Colți și Pătârlagele ;

– 4 pensiuni la Gura Teghii ;

– 6 pensiuni la Nehoiu ;

– 2 pensiuni la Tisău ;

– 1 pensiune la Meledic ;

– 20 posibilități de cazare la Mănăstirea Ciolanu.

Importanța este creșterea confortului din case și diversificarea programelor tematice propuse turiștilor. Turismul rural reprezintă o soluție pentru forța de muncă, pentru dezvoltarea locală, întreține meșteșugurile, susține producția agricolă, deschide spiritele și face să evolueze mentalitățile. De asemenea reprezintă o modalitate de dezvoltare echilibrată, de protecție și valorificare a patrimoniului respectiv. Urmează a fi identificate și alte gospodării din județ și sprijinite în vederea omologării pentru practicarea turismului rural, (figura 19).

Figura 19. Pensiuni ANTREC în arealul de studiu

Promovarea ecoturismului în județul Buzău, prin valorificarea ariilor protejate îndeosebi a parcurilor și rezervațiilor naturale ar reprezenta un element nou și cel mai recent segment al industriei turistice buzoiene. Ariile naturale protejate de pe teritoriul Subcarpaților Buzăului care pot constitui resurse pentru dezvoltarea unui turism durabil ecologic sunt : rezervația mixtă geologică și botanică de la Pâclele Mici unde se află Vulcanii Noroioși; Rezervația geologică și paleontologică de la Bădila (blocurile de calcar mezozoic și “Sarea lui Buzău”) ; Focurile Vii de la Lopătari precum și vestigiile rupestre de la Bozioru-Colți-Aluniș.

Valorificarea prin turism a acestor arii protejate presupune asigurarea unui număr corespunzător limitelor impuse ecosistemelor respective și amenajarea de bază materială turistică, organizarea circulației turistice, organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații, amenajarea pentru vizitarea obiectivelor turistice, refacerea peisajelor și obiectivelor turistice degradate.

Dezvoltarea durabilă a turismului în zonele naturale protejate presupune rezolvarea următoarelor probleme : stabilirea clară a scopurilor de protecție pentru fiecare areal în parte, inventarierea tuturor particularităților naturale și culturale care alcătuiesc potențialul turistic, asigurarea colaborării largi din partea populației și organismelor locale și regionale identificarea tuturor valorilor și găsirea tuturor posibilităților ce pot sta la baza turismului durabil, aprecierea capacității de susținere a diferitelor areale, componente a zonelor naturale protejate, urmărirea și analizarea pieței interne și internaționale și a cerințelor turistice pentru diversificarea și dezvoltarea activității turistice, acordarea consultaților de specialitate pentru sprijinirea agenților de turism, aprecierea finală asupra tuturor aspectelor de impact al turismului în aceste zone, dezvoltarea sistemelor de transport durabile, monitorizarea informațiilor despre zonele naturale protejate privind circulația turistică, consecințele acesteia în vederea respectării standardelor de protejare a mediului, analiza gradului de exploatare a resurselor, cu luarea în considerare a cerințelor de protecție, trranspunerea în practică a planurilor de amenajare și valorificare economică complexă.

Întreaga strategie promoțională și de comunicare va promova ideea de zonă naturală protejată, în contextual realizării de noi produse și a amplificării unui management tehnic. Se impune promovarea unor tipuri de vacanțe care cer cheltuieli energetice reduse care să exploateze la minimim resursele existente, să constituie la protecția și conservarea mediului înconjurător.

Alături de noțiunea de turism rural, termenul de turism verde este adesea utilizat, distingându-se de turismul alb (sporturi de iarnă), turismul albastru (vacanțe pe litoral) și turismul de lumini (turismul urban).

Motivația principală a unei asemenea forme de turism este de integrare a turiștilor în mediu natural și uman și pe de altă parte implicația populației locale în furnizarea de servicii pentru turism.

Promovarea turismului verde presupune dezvoltarea activității turistice într-un mediu ambient, nealterat prin asigurarea compatibilității ecologice a ofertelor turistice ale județului.

Pentru practicarea turismului verde pe teritoriul satelor din județul Buzău este nevoie de sprijinul factorilor decizionali, de sprijinul administrației locale, de planuri de dezvoltare durabilă, de asigurarea unor servicii turistice de calitate, pentru a se reduce exploatarea excesivă și inadecvată a patrimoniului cultural și natural, de o responsabilitate sporită a agenților turistici și de un cadru normativ și legislativ adecvate.

Practicarea acestei forme noi de turism are la bază analiza impactului și activității turistice asupra protecției resurselor naturale, peisajelor cu valori unice. Presupune o modernizare a infrastructurii, utilizarea unor forme de energie neconvenționale, utilizarea unor tehnici nepoluante, evitarea investițiilor de mare anvergură și o dezvoltare macroeconomică eficientă care să evite supraaglomerarea unor zone. Mediul natural urban și nepoluat constituie pentru turism o resursă a cărei valoare poate fi exploatată prin crearea unor programe turistice adecvate.

Pe teritoriul județului Buzău există foarte multe zone turistice cu mediul natural nepoluat. Se impune ca în aceste programe să fie evidențiate aspectul purității, originalitatea și sloganele gen “zone virgine” însoțite și de un cod de conduită care trebuie respectat de turiștii cumpărători. Pentru agenții economici se vor elabora ghiduri practice pentru a-i ajuta în evaluarea calitativă a factorilor naturali și a mediului, în distribuirea acestor produse precum și în promovarea eficientă a acestora.

Această formă de turism se poate realiza pe întreg teritoriul județului, avându-se în vedere motivațiile diverse ce îi determină pe turiști să practice turismul de week-end (odihnă, recreere, drumeție montană, agrement etc.).

Pentru promovarea pescuitului sportiv trebuie să se realizeze o bază materială specifică a acestei forme de turism, astfel : se vor amenaja spații pentru campare în apropierea râurilor și lacurilor de acumulare menționate, se vor crea condiții pentru servirea meseri (picnic), se vor realiza lucrări de amenajare a malurilor lacurilor și se vor crea condiții pentru accesul turiștilor în zonele de pescuit.

Aceste activități vor fi completate prin inițierea de cursuri de pescuit sportive, probe de îndemânare, programe care vor atrage noi segmente de turiști (pescari și contemplative).

Concluzii

Bibliografie

Alecu I., Constantin N., 2006, Agroturism și marketing agroturistic, Editura Ceres, Bucureși.

Andreiași N., Mihăilescu I., Voiculescu N., 1992, Agromontanologia spațiului carpatic românesc, Editura Ex Pronto, Constanța.

Benedek J., Dezsi Șt., 2000, Turismul rural în România – între deziderat și realitate (I), Studia Univ. Babeș-Bolyai, Geographia, 1, Cluj-Napoca.

Benedek J., Dezsi Șt., 2000, Turismul rural în România – între deziderat și realitate (II), Studia Univ. Babeș-Bolyai, Geographia, 2, Cluj-Napoca.

Benedek J., Dezsi Șt., 2003, Basic Features of the Rural Tourism in Romania, in Wuerzburger Geographische Manuskripte, Heft 63, editors: Benedek J., E. Schulz., Wuerzburg.

Beteille R., 1996, L'agritourisme dans les espaces ruraux européens, Annales de Géographie, 592, Edit. Armand Colin, Paris.

Botez Gloria și colab., 1998, Îndrumar pentru turismul rural, Rentrop & Straton, București.

Botez Gloria și colab., 1993, Îndrumar pentru turismul rural, Editura Ministerul Turismului și programul PHARE al UE, București.

Bran Florina, Istrate I., 1996, Amenajarea turistica si protectia mediului, Tribuna Economica, nr. 95/1996, Bucuresti.

Bran Florina, Simion Tamara, Marin D., 1997, Turism rural, modelul european, Editura Economică, București.

Burlacu O. (coord.), 1979, Atlas geografic și istoric al județului Buzău, Buzău.

Butură V., 1978, Etnografia poporului roman, Editura Dacia, București.

Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, Peptenatu D., 2003, Potențialul turistic al României și Amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București.

Cândea Melinda, Simon Tamara, Tătaru Alexandra, 2007, Spațiul rural, turismul rural și agroturismul, Editura Transversal, București.

Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, 2000, România – Potențial economic și turism, Editura Universității, București.

Ciangă N., 1998, Dimensiuni spațial-geografice ale amenajărilor în turismul rural din regiunea carpatică, Studia Univ. Babeș-Bolyai, Geographia, 2, Cluj-Napoca.

Ciangă N., 1998, Turismul rural, factor de conservare, valorificare și dezvoltare a habitatului uman, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Geographia, XLIII, 2, Cluj-Napoca.

Ciangă N., 2001, România. Geografia turismului (partea întâi), Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Ciangă N., Dezsi Șt., 2001, Valorificarea potențialului geografic natural și antropic prin turism rural în județul Bistrița-Năsăud, Studii și cercetări, seria Geologie-Geografie, nr. 6, Bistrița.

Ciangă N., Dezsi Șt., 2005, Turismul rural – aspecte teoretice și conceptuale, Studia Universitatis Babeș- Bolyai, seria Geographia, tom L, nr. 2, Cluj-Napoca.

Clary D., 1995, Les ambiguité de la politique de tourisme dans l’espaces rural français, în Bulletin de l’Association de Geographes français, nr. 1, vol. Le Tourisme Rural.

Cocean P., 1999, Geografia turismului, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca.

Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoescu B., 2002, Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București.

Constantinescu E. M., Dumitra Drăghici, (coord.), (1997), Album monografic al județului Buzău, București

Deligniers V., 1995, Systemique et epoca touristique rural, in Bulletin de l’Association de Geographe français, nr. 1, vol. Le Tourisme Rural.

Dicu G. (coord.),1999, Ghid turistic – Județul Buzău, Editura Alpha, Buzău.

Dicu G. (coord.), 2000, Studiul de promovare a potențialului turistic al Județului Buzău, Editura Alpha, Buzău.

Dinu L., 2011, Romanian village, exponential tool for rural tourism sustainable development and management, Journal of settlements and spatial planning,vol. II, nr. 2, Cluj University Press.

Dinu L., 2012, Romanian village and rural areas: resources for rural tourism development, Romanian review of regional studies, vol. VIII, nr. 1, Cluj University Press.

Erdeli G., Istrate I., 1980, Amenajări teritoriale în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Erdeli G., Istrate I., 1996, Amenajări turistice, Editura Universității din București.

Erdeli G. Gheorghilaș, A., 2006, Amenajări turistice, Editura Universitară, București.

Glăvan V., 2000, Turismul în România, Editura Economică, București.

Minciu Rodica, 1995, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universității Dimitrie Cantemir, București.

Mitrache Șt. și colab., 1996, Agroturism, turism rural, Editura Fax Press, București.

Mănescu Lucreția,1999, Orașul Buzău și zona sa de influență, Editura Universității, București.

Nistoreanu P., 1999, Turismul rural – o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Horșia O., 1979, Zona etnografică Buzău, Editura Sport Turism, București.

Ianoș I., Tălângă C., 1994 – Orașul și sistemul urban românesc în condițiile economiei de piața, Editura Academiei București.

Ianoș I., Tălângă C., 2005, Geografie urbană și geografie rurală, Editura Credis, București.

Ielenicz M., 1992, Potențialul turistic al României, Editura Terra, nr.34/1992, București.

Ielenicz M., 2002, Potențialul turistic al României, Terra, 3-4, București.

Ielenicz M., Posea Gr., 1974, Ghid turistic al județului Buzău, Editura Sport Turism, București.

Iordan Bonifaciu S., 1997, România – Ghid turistic, Editura Garamond, București.

Ion Florentina, Dinu L., Novăcescu Petronela, 2010, Current Trends in Unlocking the Potential of Rural Tourism in Romania Case Study: Snagov Area; Journal of Settlements and Spatial Planning, no. 1 (2010) 41-48, Presa Universitară Clujeană.

Ionescu I.,1999, Turismul fenomen special economic și cultural, Editura Oscar Print, București.

Ionescu Gr., (1971), Arhitectura populară în România, București.

Istrate I., Bran Florina, 1995, Amenajarea satelor turistice, în Tribuna economică", nr. 20, 21.

Petrescu Burloiu I., 1977, Subcarpații Buzăului – relații geografice în natură om-natură, Editura Lumii, București.

Petrea Rodica, Petrea D., 2000, Turism rural, Presa Universitară Clujană, Cluj Napoca.

Petrea Rodica, Pâle Luminița, 2003, Particularitățile turismului rural bihorean, Analele Univ. din Oradea, seria Geografie, XIII, Edit. Universității din Oradea.

Pop C., Banciu V., 1997, Vacanța în nordul Munților Apuseni, Chrysopeea Press, Cluj-Napoca.

Posea G., Ielenicz M., 1971, Geografia Buzăului și a împrejurimilor, Editura Academiei, București.

Pricăjan A., 1972, Apele minerale și termale din România, Editura Tehnică, București.

Pricăjan A., 1985, Substanțele minerale terapeutice din România, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Pricăjan A., Airinei Ș., 1981, Bogăția hidrominerală balneară din România, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Rey R., 1985, Civilizație montană, Edit. Știițifică și Enciclopedică, București.

Snak, O., 1976, Economia și organizarea turismului, Editura Sport – Tursim, București.

Snak, O., Baron, P., Neacșu, N., 2001, Economia turismului, Editura Expert, București.

Snak, O., Neacșu N., Baron P., 2000, Economia turismului, Editura Expert, București.

Stanciulescu, G., Lupu, N., Tigu, G., 1998, Dictionar poliglot explicativ de termeni utilizati in turism, Editura All, Bucuresti.

Stancu Al., 1995, Turismul de vânătoare, un produs turistic valoros pentru România, Revista română de turism, nr.1, București.

Stoian Maria, 2002, Marketingul pensiunii, ANTREC, București.

Tacu Al. P., Glăvan, V. (coord.) , 1999, Turismul rural românesc. Actualitate și perspectivă, Edit. Pan Europe, Iași.

Tălângă C., 2000, Transporturile și sistemele de așezări din România, Editura Tehnică, București.

Tinordan M., 1995, Les gîtes ruraux en creuse et dans le Pay de Döme, Bulletin de l’Association de Geographes français, nr. 1, vol. „Le tourisme rural”.

Voicu, Mălina, Voicu, B. (coord.), 2006, Satul românesc pe drumul către Europa, Editura Polirom, București.