Studiul Floristic al Habitatelor de pe Vaile Povalina Si Recita Mare din Parcul National Portile de Fier
LUCRARE DE DISERTAȚIE
STUDIUL FLORISTIC AL HABITATELOR DE PE VĂILE POVALINA ȘI RECIȚA MARE DIN PARCUL NATURAL PORȚILE DE FIER
CUPRINS
INTRODUCERE
1. GENERALITĂȚI
1.1. MONITORIZAREA ECOSISTEMELOR. GENERALITĂȚI
1.2. PARCUL NATURAL PORȚILE DE FIER
1.2.1. SCURT ISTORIC
1.2.2. CADRUL NATURAL
1.2.2.1. Aspecte geografice
1.2.2.1.1. Relieful Parcului Natural Porțile de Fier
1.2.2.1.2. Geologia Parcului Natural Porțile de Fier
1.2.2.1.3. Solul Parcului Porțile de Fier
1.2.2.1.4. Hidrologia Parcului Natural Porțile de Fier
1.2.2.1.5. Clima Parcului Natural Porțile de Fier
1.2.2.2. Aspecte ale biocenozei Parcului Natural Porțile de Fier
1.2.2.2.1. Flora
1.2.2.2.2. Fauna
1.2.2.2.3. Habitate
1.2.3. CADRUL ANTROPIC AL PARCULUI NATURAL PORȚILE DE FIER
1.3. CUNOȘTIINȚE ACTUALE ÎN PRIVINȚA MONITORIZĂRII BIOTOPULUI ȘI BIOCENOZEI DE LA NIVELUL PARCULUI NATURAL PORȚILE DE FIER
2. CERCETĂRI PROPRII
2.1. SCOP
2.2. MATERIALE ȘI METODE
2.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
2.3.1. VALEA POVALINA
2.3.2. VALEA RECIȚA MARE
2.3.3 ASPECTE COMPARATIVE ÎNTRE VEGETAȚIA CELOR DOUĂ VĂI: POVALINA ȘI RECIȚA MARE
2.4. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
De la începutul istorie oamenii au fost dependenți de natura din jurul lor, aceasta oferindu-le adăpost, hrană și sănătate. Oamenii au experimentat și au conștientizat beneficiile pe care le pot primi de la tot ce îi înconjoară.
O lungă perioadă de timp, zeci de secole, s-a păstrat un echilibru între mediul înconjurător și populația umană. Necesitățiile oamenilor nu erau mai mari decât ceea ce mediul putea oferi, nerealizându-se astfel o modificare majoră și irecuperabilă a acestuia.
Schimbările majore s-au produs la nivelul ultimului secol, odată cu explozia demografică. Populația umană s-a triplat, în decursul ultimului secol, avantajată fiind de avansarea cercetărilor din domeniul medical, de hrana suficientă și nu în ultimul rând de condițiile de viață crescute. De asemenea oamenii au început să călătorească pe distanțe tot mai mari, transportând conștient sau inconștient speciile considerate invazive. Aceste aspecte au avut un impuls pozitiv asupra populație umane, dar au avut un efect negativ asupra mediului.
Acest aspect negativ s-a observat cel mai pregnant asupra scăderii biodiversității plantelor și animalelor. Cauzele reducerii biodiversității sunt dintre cele mai diverse: extinderea terenurilor agricole, utilizarea resurselor lemnoase în diverse domenii, utilizarea diferitelor resurse minerale, poluarea rezultată din diverse industrii, etc.
O altă cauză a reducerii biodiversității mai poate fi înmulțirea speciilor invazive. Aceste sunt de obicei specii ușor adaptabile la noile condiții de mediu, la diverse substrate, atacând și ocupând teritoriile ocupate de speciile autohtone (McCollin și colab. 2000). Acest aspect poate fi observat cel mai des la speciile vegetale, când un habitat poate fi invadat de speciile invazive, pagubele produse fiind ireversibile sau greu de remediat. De asemenea trebuie amintit că odată distrusă o verigă de la nivelul lanțului trofic, întreg lanțul respectiv are de suferit și de cele mai multe ori dispariția unei singure specii va duce ireversibil la dispariția altora (Loreau și colab. 2001).
Anual se preconizează faptul că aproximativ 20.000 de specii vegetale și 6000 de specii de animale sunt declarate pe cale de dispariție. Pe lângă acestea statistic se crede că alte câteva mii de specii dispar sau sunt pe cale de dispariție, din cadrul celor neidentificate de biologi până în prezent. Într-un raport publicat în 2002 cu privire la biodiversitatea Europeană până în 2050, se prezintă faptul că, aproximativ 32% din speciile vegetale actuale identificate vor dispărea, iar procentul va fi mai mare, de aproximativ 44%, în unele porțiuni ale bătrânului continent (Bakkenes și colab., 2002).
De asemenea trebuie amintit că nu doar biodiversitatea a avut de suferit din cauza acestor schimbări, ci și o parte a populației umane dependentă încă de natură. Mii de omenii încă utilizează ca medicamente remedii naturiste. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății aproximativ 80% din populația folosesc ca tratament remediile tradiționale (Mahendra, 2011). De asemenea este estimat faptul că aproximativ 25% din medicamentele actuale sunt obținute din plante, domeniul farmaceutic rămănând încă strâns dependent de mediul înconjurător și de ceea ce natura poate oferii (Tripathi și Tripathi, 2003).
Odată cu creșterea gradului de afectare a mediului s-a accentuat, concomitent, tot mai intens, ideea de monitorizare a acestuia și de conservare a ceea ce încă a rămas neafectat. Numeroase țări ale lumii s-au unit în realizarea unor acte legislative și norme comune de protecție a mediului.
Ideea de bază, pe care s-a pus accent în cadrul acestor convenții de mediu, a fost aceea de a proteja ceea ce încă mai avem din natură, de a monitoriza situațiile posibil periculoase pentru mediu și de a reabilita ceea ce încă este posibil.
Lucrarea de față reprezintă un studiu de monitorizare a speciilor vegetale din Parcul Natural Porțile de Fier, respectiv de la nivelul a două văi diferite din cadrul acestuia. Prin acest studiu s-a încercat identificarea principalelor tipuri de habitate prezente la nivelul zonelor alese, împreună cu speciile componenete și caracteristicile acestora. De asemenea s-a încercat determinarea zonelor atinse de prezența populației umane, de speciile vegetale invazive și gradul de afectare a acestora.
1. GENERALITĂȚI
1.1. MONITORIZAREA ECOSISTEMELOR. GENERALITĂȚI
Așa cum am amintit și în capitolul anterior, modificările negative apărute la nivelul mediului, în urma diferitelor activități umane, au fost considerate ca priorități majore, iar multe state au luat măsuri legislative de diminuare a acestora. Monitorizarea mediului și elaborarea unui sistem de monitorizare a mediului, a fost considerată o componentă esențială în procesul de scădere a poluării, fiind singura metodă care oferea o imagine de ansamblu asupra stării întregii biosfere.
Prima întâlnire interguvernamentală privind monitorizarea mediului a avut loc în Kenia, în anul 1974. Această întâlnire a fost convocată sub partimoniul ONU, programul fiind cel al problemelor de mediu ambiant (UNEP). În cadrul congresului au fost adoptate principalele scopuri de realizare a unui sistem global de monitorizare a mediului. Odată cu trecerea timpului aceste obiective sau scopuri au fost schimbate și adaptate prezentului, dar ținta a rămas aceași: cunoașterea și protejarea mediului înconjurător.
Termenul de monitorizare este unul relativ nou în limba romană și poate fi considerat sinonim cu termenul de supraveghere (DEX, 1998). În sens general monitorizarea semnifică: supravegherea unui sistem, a evoluției în timp a acestuia, prin diferite procedee de măsurare, estimare, identificarea și observarea unor modificări la nivelul indicatorilor principali sau de referință; de asemenea tot în cadrul unui proces de monitorizare mai poate fi realizată o diagnoză a sistemului și pot fi enunțate posibile prognoze cu privire la starea viitoare a sistemului.
În cadrul legislației românești cuvântul monitorizare a primit o definiție mai complexă, odată cu desemnarea și definirea sintagmei de monitorizare a mediului sau monitorizare a calității mediului. Monitorizarea mediului potrivit Legii Nr. 137/1995, denumită și Legea ”Protecția Mediului”, Anexa 1, specifică semnificația termenului ca fiind ”un sistem de supraveghere, prognoză, avertizare și intervenție, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoașterii stării de calitate și a semnificației ecologice a acestora, evoluției și implicațiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se impun”(Legea Nr. 137/1995 -Anexa Nr.1). Monitorizarea distribuției biodiversității și caracteristicile acesteia sunt pași critici în elaborarea unor planuri de conservare, respectiv formarea de arii protejate (Rozylowicz și colab., 2010). Sistemul de arii protejate și programele de conservare a biodiversității din România se confruntă cu lipsa de finanțare și deficiența în stabilirea obiectivelor de management a ariilor (Ioja și colab., 2010). Din aceste motive Romania este în pericol de a pierde habitatul multor specii de interes conservativ (Cucu și colab., 2013).
Prin monitorizare se pot cartografia distribuțiile speciilor, acest procedeu fiind esențial în ecologie și conservare, prin faptul că pot determina prezența sau absența unei specii dintr-un habitat (Maguire, 2005). Această monitorizare se poate face prin mai multe abordări, scopul final fiind doar cel de a acumula date exacte. Modul de realizare a monitorizării este de cele mai multe ori determinat de caracteristicile speciilor urmărite: mobile, imobile, rare, abundente etc. (Brotons și colab., 2004).
În privința termenului de ecosistem, primul care l-a enunțat și explicat a fost Tansley în anul 1935. Acesta afirma că un ecosistem este unitatea fundamentală de funcționare a biosferei, de asemenea că este un sistem ecologic care integrează unitar, printr-o serie de interacțiuni complexe componentele sale: un subsistem biotic (biocenoza) și unul abiotic (biotopul, mediul fizic) (Tansley, 1935). În ultimii 40 de ani termenul de ecosistem este cel mai mult mediatizat și folosit în cadrul problemelor de mediu.
Din cadrul definiției anterioare reiese faptul că, supravețuirea organismelor este inseparabilă de mediul încojurător, între cele două realizându-se continuu un schimb de materie, energie și informație. Ce trebuie remarcat de asemenea este faptul că, nu există o limită clară între două tipuri de ecositeme, întodeauna va exista o porțiune a amestec între cele două, această zonă de întrepătrundere a două ecosisteme purtând numele de ecoton.
De-a lungul timpului s-au emis mai multe teorii cu privire la împărțirea în diferite categorii a ecosistemelor existente. Astfel avem două categorii majore: ecositemul terestru și ecositemul acvatic. De asemenea acestea au fost împărțite la rândul lor în alte 8 subtipuri de ecosisteme: păduri, tufișuri și pajiști-pășuni, zone montane, tundră și deșert, agricole și urbane, râuri și lacuri, mlaștini-smârcuri-bălți, marine și de coastă.
Subtipurile amintite mai sus pot fi împărțite la rândul lor în alte ecosisteme mai mici, cu anumite caracteristice: pădure de foiose, pădure de conifere, pajiști alpine, lacuri glaciare etc. fiecare ecosistem având speciile componete și condițiile de mediu caracteristice.
Un element esențial al ecosistemului este de asemenea habitatul. Acesta poate fi definit ca fiind un teritoriu sau o zonă din cadrul ecositemului, locuită de un: individ, o specie, sau mai multe specii și populații, în cadrul căreia se găsesc condițiile de supravețuire și reproducere necesare (Abercrombie și colab., 1966; Sârbu, 2011).
Habitatele prin caracteristicile individuale și specifice au devenit principala cale de conservare a speciilor. Prin protejarea habitatului unei specii pe cale de dispariție, realizezi implicit condițiile necesare creșterii numărului de exemplare și de supravețuire a acesteia.
1.2. PARCUL NATURAL PORȚILE DE FIER
Parcul Porțile de Fier e considerată treia arie protejată, ca mărime, din România și a doua în privința numărul de specii octrotite, protejate. De asemenea în cadrul său sunt incluse o serie variată de habitate naturale și seminaturale, dar și terenuri și peisaje atinse de activitatea umană, gradul de afectare fiind diferit (Cucu și colab., 2013).
Trebuie specificat faptul că numele parcului ”Porțile de Fier”, este un nume dat din vechime stâncilor găsite în mijlocul Dunării, acestea aflându-se la aproximativ 2,5 km. amonte de localitatea Gura Văii. Ulterior, odată cu construcția celor două hidrocentale multe formațiuni stâncoase au fost acoperite de ape, doar puține mai fiind vizibile în momentul actual (Spânu, 2003).
Parcul Natural P au devenit principala cale de conservare a speciilor. Prin protejarea habitatului unei specii pe cale de dispariție, realizezi implicit condițiile necesare creșterii numărului de exemplare și de supravețuire a acesteia.
1.2. PARCUL NATURAL PORȚILE DE FIER
Parcul Porțile de Fier e considerată treia arie protejată, ca mărime, din România și a doua în privința numărul de specii octrotite, protejate. De asemenea în cadrul său sunt incluse o serie variată de habitate naturale și seminaturale, dar și terenuri și peisaje atinse de activitatea umană, gradul de afectare fiind diferit (Cucu și colab., 2013).
Trebuie specificat faptul că numele parcului ”Porțile de Fier”, este un nume dat din vechime stâncilor găsite în mijlocul Dunării, acestea aflându-se la aproximativ 2,5 km. amonte de localitatea Gura Văii. Ulterior, odată cu construcția celor două hidrocentale multe formațiuni stâncoase au fost acoperite de ape, doar puține mai fiind vizibile în momentul actual (Spânu, 2003).
Parcul Natural Porțile de Fier încântă prin multitudinea de peisaje, prin diversitatea biologică și prin tradițiile existente în comunitățile locale. Toate aceste aspecte au făcut favorabilă desemnarea zonei ca arie protejată.
1.2.1. SCURT ISTORIC
Parcul Natural Porțile de Fier a fost înființat și desemnat ca arie protejată odată cu adoptarea Legii nr. 5/2000, de către parlamentul României, ”privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național- Secțiunea a-III-a- zone protejate” (Legea nr. 5/2000- Secțiunea a-III-a – zone protejate).
Tot în cadrul acestei legi sunt desemnate ce sunt aceste zone protejate: ”sunt zone naturale sau construite, delimitate geografic și/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural și/sau cultural și sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu” (Legea nr. 5/2000- Art. 1 (2)).
De asemenea trebuie amintit faptul că aria protejată Porțile de Fier este considerată ca fiind parc natural. Legislația românească prevede că un Parc Natural este o arie naturală protejată, având ca scop principal conservarea pentru un timp îndelungat a peisajelor rezultate dintre activitățile umane și natură, această interacțiune creând o zonă aparte, cu caracteristici distincte (Legea nr. 49/2011). Din această cauză la nivelul parcului natural este permisă prezența diferitelor comunității locale și desfășurarea activităților tradiționale în interiorul parcului și în vecinătățile acestuia.
În legislația internațională și anume în listele IUCN, Parcul Natural Porțile de Fier, este inclus în categoria a V-a. În cadrul acestei categorii sunt incluse acele zone protejate pentru peisajele existente și pentru posibilitățile de recreere (Phillips, 2002). Definiția categoriei V este asemănătoare cu cea emisă de către Guvernul României în cadrul legii amintite mai sus, cu privire la Parcurile Naturale. Această organizație internațională ”Internațional Union for Conservation of Nature” acronim IUCN, a fost înfințată cu scopul de a ajuta, încuraja și să asiste la conservarea resurselor naturale ale diferitelor țări.
Prin același act legislativ prin care a fost înființat Parcul Natural Porțile de Fier, Legea nr. 5/2000, împreună cu Ordonanța de Urgență nr. 57/2007, de-a lungul parcului au fost formate 18 arii protejate. Tipul de arie protejată/rezervație prezentă la nivelul Parcului poate fi: avifaunistică, botanică, forestieră, paleontologică sau mixtă, iar suprafețele acestora sunt dintre cele mai diferite, între 2-1627 ha (tabel 1.1.).
Categoriile IUCN în care sunt încadrate cele 18 rezervații sunt III și IV. Categoria III prezentă la rezervațiile de tip paleontologic, cuprinde Monumentele naturii: arie protejată gestionată pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice. Categoria IV, în care sunt incluse toate celelate tipuri de rezervații existente la nivelul parcului, cuprinde protejarea speciilor și a habitatelor prin aplicarea unor obiective de management.
Tabel 1.1. Rezervațiile/Ariile protejate de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier (M.O. nr. 190/26.03.2003, H.G. nr.230) (fig. 1.1)
În anul 2007 odată cu aderarea României la Comunitatea Eupeană, au fost adoptate o serie de normative și legi cu privire la protecția mediului, comune cu spațiul european. De asemenea România a fost inclusă în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000. Prin această rețea, Natura 2000, au fost declarate o serie întregă de situri, arii protejate și formare unor coridoare verzi de legătură pan-europene, cu scopul de conservare a habitatelor, speciilor și resurselor socio-economice (Doniță și colab., 2005).
Declararea și implementarea siturilor protejate Natura 2000, se realizează pe baza a două directive: Directiva Habitate prin care sunt înființate Ariile Speciale de Conservare (SCI) și Directiva Păsări prin care au fost declarate Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPA).
În cadrul Parcului Natural Poțile de Fier au fost declarate și înființate prin Hotărâre de Guvern 1284/2007, două Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA), parte a rețelei Natura 2000. Aceste două situri de protecție avifaunistică sunt: Munții Almăjului-Locvei și Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier (H.G. 1284/2007, Anexa Nr.1). De asemenea, întregul Parc Natural Porțile de Fier și anumite zone limitrofe, au fost desemnate ca fiind sit de importanță comunitară, parte a rețelei Natura 2000.
În anul 2003 a fost înființată Administrația Parcului Natural Porțile de Fier. Aceasta este o subunitate a reprezentantului principal și anume Regia Națională a Pădurilor Romsilva care se ocupă cu personalul și dotarea necesară protejării ariei.
De asemenea în anul 2007 prin O.U.G 57/2007 pe lângă Administrația Parcului Porțile de Fier a fost înființat și un Consiliu Științific cu rol de consultare stiințifică și îndrumare.
Fig. 1.1. Harta cu localizarea ariilor protejate de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier
Parcul Natural Porțile de Fier, deși este relativ nou inființat atrage prin multitudinea de valori deținute: peisagistice (prin contopirea elementelor naturale și a celor antropizate prin prezența omului încă din epoca paleoliticului), culturale și antropizate (situri arheologice privind prezența omului din paleolitic în această zonă; mănăstiri, cetăți, case cu arhitecturi specifice; amenajări hidtrotehnice de mari dimensiuni etc.), naturale (geodiveristate mare; prezența defileului, cel mai mare din Europa și de pe Dunăre; 1668 specii de plante superioare; 5200 specii faunistice multe fiind specii rare sau de importanță comunitară; peste 170 de habitate unele unice la nivelul României (Mataca, 2005); prezența zonelor umede etc.), educaționale, științifice (specii floristice și faunistice endemice sau de importanță comunitară; habitatele, siturile arheologice și geologice etc.).
1.2.2. CADRUL NATURAL
1.2.2.1. Aspecte geografice
Parcul Natural Porțile de Fier se află localizat în parte de sud-vest a României, de-a lungul Dunării, pe partea stângă a acesteia față de sensul de curgere. Este de asemenea situat la nivelul frontierei dintre România și Serbia, parcul fiind considerat Sit Transfrontalier RAMSAR din anul 2011.
Fig. 1.2. Localizarea geografică și administrativă a Parcului Natural Porțile de Fier (www.porțiledefier.ro)
România, în plan general, este socotită, din punct de vedere geografic, ca fiind un ținut al contrastelor. Spre deosebire de țările Europene care au maxim 4 regiuni biogeografice, în Romania întâlnim 5 regiuni, dintr-un total de 11, dispuse pe întregul continent. Aceste 5 regiuni biogeografice sunt: continentală, stepică, alpină, panonică și pontică (Doniță și colab., 2005). Parcul Natural Porțile de Fier se încadrează în regiunea biogeografică continentală, dar apar și unele influențe alpine și submediteraneene.
Din punct de vedere a localizării administrative, Parcul Natural Porțile de Fier se întinde de-a lungul a două județe și anume: Mehedinți și Caraș-Severin. Granițele parcului sunt bine delimitate atât de-a lungul unor bariere naturale cât și a unor localități. Astfel la limita sudică parcul se învecinează și se continuă de-a lungul fluviului Dunăre. În partea de vest parcul este delimitat de râul Nera de la confluența acestuia cu Dunărea și canalul Padoc, pe o lungime de aproximativ 5 km. Limita estică a parcului este poziționată în apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin. Granița nordică pornește de la nivelul râului Nera, la confluența acestuia cu canalul Padoc, se continuă de-a lungul mai multor culmi și vârfuri de înălțimi variate și se extinde până la nivelul drumului județean Dr. Turnu-Severin- Baia de Aramă. Suprafața totală a parcului este de 115.655 ha, fiind considerat al doilea parc natural ca mărime din România (fig. 1.2).
Punctele de coordonate geografice în care este cuprinsă suprafața parcului sunt între 44º 51` și 44º 28` latitudine nordică și 21º 21` și 22º 36` longitudine estică.
1.2.2.1.1. Relieful Parcului Natural Porțile de Fier
În funcție de relieful existent la nivelul parcului, s-au definit zonele antropizate, aspectele morfometrice care-l caracterizează a influențat dispunerea populației umane. Comunitățile umane s-au dispus în zonele în care agricultura a fost posibilă, relieful fiind factorul principal (Matei, 2007).
Relieful Parcului Natural Porțile de Fier este variat, fiind influențat de structura geologică și petrografică a zonei. Ca unitate de relief principală parcul aparține Carpaților Occidentali și Meridionali, pe o porțiune relativ mică, grupei Munții Banatului și Munții Retezat-Godeanu. Principalele unități de relief prezente la nivelul parcului sunt: Munții Almăjului, Munții Locvei (Munții Banatului) și Munții Mehedinți, Podișul Mehedinți (Munții Retezat-Godeanu) (Mândruț, 2007).
Munții Almăjului cu limitele între valea Cameniței și valea Cernei. Au o înălțime maximă în cadrul parcului de peste 960 m, înălțime reprezentată de vârful Teiul Moșului. Din punct de vedere a peisajului și a reliefului general munții Almăjului se împart la nivelul parcului în două regiuni și două depresiuni importante și extinse: depresiunea Liubicovei pe o lungime de 18 km și depresiunea Milanovăț pe o lungime de peste 25 km.
Relieful depresiunilor poate fi delimitat cu ușurință comparativ cu cel al munților prin mai multe privințe: aspect colinar și văile adânci. Dintre tipul de roci prezente la nivelul Munțiilor Almăjului amintim: rocile cristaline, depozitele de loess pe suprafețe mici și roci sedimentare și magmatice pe unele porțiuni din văile componente. Diversitatea litologică și petrografică a determinat apariția la nivelul masivului a numeroase peisaje complexe: Cazanele Dunării, cascade, depresiuni, peșteri, etc.
De asemenea, Munții Almăjului prin structura și trăsăturile existente au devenit puternic antropizați. Multe păduri care acopereau odinioară acești munți au fost înlocuite de culturi agricole.
Munții Locvei sunt prezenți la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier de la nivelul râului Nera în vest, până la râul Camenița în est. Altitudinea maximă atinsă la nivelul parcului este reprezentată de vârful Poiana Lisa, de 545 m.
Din punct de vedere a alcăturii petrografice Munții Locvei se împart în două categorii și anume: o zonă de roci cristaline, în partea de vest și o zonă cu roci calcaroase, sedimentare în partea estică. În funcție de structura solului, la nivelul munților întâlnim depresiuni carstice cum ar fi: Sfânta Elena și Cărbunari.
La întâlnirea celor două tipuri de roci: cristaline și calcaroase prezente la nivelul munților, împreună cu rocile magmatice identificate sporadic s-a format un zăcământ de sulfuri complexe. Această resursă a fost exploatată la nivelul localității Moldova Nouă.
Munții Locvei prezintă altitudinile mai mari la extremitatea nordică a parcului, acestea micșorându-se odată cu înaintarea spre sud. În partea sudică a munților s-a format prin sedimentare o despresiune: Depresiunea Moldova Nouă. De asemenea caracteristic pentru zona sudică a munților sunt depozitele de loess, care la interacțiunea cu apa Dunării s-au erodat formând formațiuni abrupte, favorabile anumitor specii faunistice.
Munții Mehedinți sunt poziționați la nivelul parcului între valea Cernei și afluenții acesteia, până la limita estică a ariei protejate. Sunt dispuși sub formă de brațe care coboară în altitudine de la nord spre sud, întrepătrându-se în multe locuri cu Podișul Mehedinți. Ambele unități de relief sunt alcătuite din roci cristaline și sedimentare (extremitatea estică, zona orașului Drobeta Turnu-Severin, zona podișului). Aspectul general al celor două formațiuni de relief este de deal domol de mici altitidini, prin care trec văi adânci. De asemenea zona Podișului Mehedinți este puternic antropizată, mare parte a zonei fiind acoperită de terenuri agricole.
Mai trebuie amintit faptul că acești munți amintiți mai sus se continuă și dincolo de Dunăre, în Serbia prin limita sudică a Munților Carpați, respectiv grupa Munții Serbiei, Platoul Miroc (Ruffini, 2006). De-a lungul timpului Dunărea a săpat un defileu de curgere prin acești munți, formând Defileul Dunării, lung de aproximativ 135 km.
Trecerea prin zonele calcaroase ale munților a oferit trăsături spectaculoase defileului, versantul format în unele porțiuni depășind lungimea 100 m. Porțiunea cea mai înaltă a versanților de la nivelul Dunării, se găsește în zona munților Locvei și Munții Almăjului, pe o lungime de mai mulți kilometri. De asemenea adâncimea Dunării în aceste locuri depășește 50 m (Olteanu și Șerban, 2008).
De-a lungul acestui defileu, Dunărea și apele pluviale, au format de asemenea multe formațiuni carstice: doline, lapiezuri, chei, dar și peșteri de diferite adâncimi, cele mai cunoscute fiind Peștera Gura cu Muscă, cu lungimea de peste 250 m și peșterea Panicova.
Porțiunile cele mai cunoscute din cadrul Defileului Dunării sunt: Cazanele Mari și Cazanele Mici, formațiuni bine individualizate în cadrul defileului. Cazanele Mari sunt dispuse între bazinele văilor Plavișevița și Dubova și au o lungime de peste 3,5 km. Lățimea medie a Dunări în cadrul Cazanelor Mari este se aproximativ 250m.
Cazanele Mici se află poziționate între văile Dubova și Ogradena, de-a lungul Dunării pe o lungime de aproximativ 3,5 km. În cadrul Cazanelor Mici, Dunărea își micșorează lățimea ajungând la o medie de 200 m. Trebuie amintit faptul că odată cu construcția hidrocentaralei Porțile de Fier I, adâncimea Dunării și gradul de eroziune, a pereților calcaroși, la nivelul Cazanelor au fost modificate. Pe lângă acești factori amintiți anterior, cantitățile mari de precipitații căzute în anumite perioade sezoniere au produs schimbări și determină alunecări și erodării continue la nivelul versanților dispuși de-a lungul Dunării. O alunecare/prăbușire masivă de teren s-a produs în anul 2010 la nivelul Cazanelor Mici afectând porțiuni extinse din DN57 (Carablaisa și Șelău, 2010).
Și aceste modificări apărute la nivelul reliefului Parcului Natural Porțile de Fier nu sunt singulare. De-a lungul timpului mai multe prăbușiri și alunecări de teren s-au produs în cadrul parcului, cele mai multe fiind înregistarate la confuența râurilor cu Dunărea. Dintre aceste râuri amintim: Liubcova, Berzeasca, Povalina, Valea Roșie etc. Aceste alunecări s-au datorat atât factorilor climatici cât și din cauza compoziției petrografice: roci sedimentare friabile, roci exo și endo carstice dezvoltate pe formațiuni calcaroase, etc.
De asemenea un alt proces întâlnit frecvent la nivelul parcului este cel de degradare a versanților mai ales a celor lipsiți de vegetație forestieră. Apele pluviale aduc de la nivelul versanților o cantitate mare de sedimente, formând depozite în zonele depresionare și de curgere a râurilor. Se consideră că prezența Cazanelor și a barajului Porțile de Fier I, II, favorizează o acumulare excesivă de sedimente în amonte de acestea (Laszlo, 2007).
Relieful Parcului Natural Porțile de Fier este unic la nivel mondial. Acest tip de relief a fost un factor decizional în desemnarea zonei ca arie protejată. De asemenea continuă să fie modelat de factori climatici, fiind important din punct de vedere peisagistic, turistic și științific.
1.2.2.1.2. Geologia Parcului Natural Porțile de Fier
Parcul Natural Porțile de Fier e considerat ca având o geodiversitate complexă, cu o varietate litologică ridicată, de diferite vârste. Această geodiversitate complexă are implicații majore asupra cadrului natural al parcului, oferind un aspect unic reliefului și având efect ridicat asupra repartizării biocenozei.
Placa tecatonică a parcului se suprapune peste cea a Munților Carpați. În cadrul parcului se suprapun 4 pânze tectonice majore și anume: pânza Severinului, Danubiană, Getică și o pânză superioară, pânza Supragetică (Berza și colab, 1994).
Dacă pânza Severinului este formată doar din sedimente acumulate de-a lungul timpului și cea Supragetică este alcătuită doar din formațiuni metamorfice, celelalte două sunt alcătuie din roci metamorfice și sedimentare (Glăvan și colab., 1990).
Pânza Severinului se întinde pe sectorul Orșova-Drobeta Turnu-Severin. După cum am amintit și anterior fundamentul panzei este format din sedimente acumulate, succesiuni turbidice, care se pot observa într-un afloriment inedit, cu structuri spectaculoase sub forme de cute la Vârcioroaga, situat în amonte de Cazanele Mari (Seghedi și colab., 2008).
Pânza Danubiană este formată dintr-un fundament de roci metamofice și formațiuni sedimentare din ere diferite. Această pânză tectonică este situată în partea estică a parcului, respectiv în zona munților Almăjului și zona centrală a acestuia.
Dintre rocile metamerice existente la nivelul pânzei amintim: cuarțite, calcsilicatice, amfibolite, granulite etc. Formațiunile sedimentare prezente, de asemenea, la nivelul pânzei Danubiene amintim cele de la nivelul bazinelor Sirinia (Iancu și colab., 2005). Aceste formațiuni sedimentare sunt în zona localităților Șvinița, Dubova, Gura Văii, etc. unele fiind importante din punct de vedere a biodiversității speciilor de nevertebrate fosile găsite la nivelul lor. De asemenea unele au fost propuse deja spre protecție prin înființarea unor arii protejate/rezervații.
Cele mai spectaculoase formațiuni calcaroase, bazine sedimentare sunt observabile la nivelul Cazanelor de-a lungul Dunării. La întâlnirea dintre apă și aceste formațiuni sedimentare s-au format fenomene endocarstice (peșteri) și exocarstice (lapiezuri, doline, etc.)
Tot la nivelul pânzei Danubiene mai găsim și unele formațiuni unice pentru această zonă și anume: formațiuni magmatice acide (granodiorite și granite) și ultrabazice (serpentinite și gabrouri). Aceste trăsături litologice sunt excepționale la nivelul Europei și foarte rare la nivel mondial.
Pânza Getică se găsește în partea vestică a Parcului mai precis la nivelul munților Locvei. Caracteristice acestei pânze tectonice sunt șisturile metamorfice. În cadrul acestui fundament metamofic mai găsim și roci magmatice .
Aceste intruziuni magmatice se găsesc cu preponderență la nivelul localităților Moldova Nouă, unde s-au efectuat și expolatări ale acestor resurse și Berzeasca. Dintre tipurile de roci exploatate și găsite în aceste două localități amintim: diorite cuarțifere, andezite și diorite.
Pânza Supragetică situată tot la nivelul munților Locvei are trăsături litologice variate, caracterizate prin epi- și mezometamofite (Iancu și colab., 2005). De asemenea prezintă formațini cristaline prealpine. Și la nivelul acestei pânze există formațiuni magmatice la nivelul localității Sichevița.
Dintre formațiunile și tipurile de roci prezente la nivelul Parcului mai amintim: formațiuni clastite cu cărbuni, vulcanoclastite riolitice și gresii roșii, sulfuri complexe, granite, pietrișuri, nisipuri, marmură etc. Unele dintre acestea au fost și sunt exploatate la nivelul parcului (Seghedi și colab., 2008).
De asemenea geodiversitatea parcului este dată și multitudinea de peșteri prezente la nivelul său: Peștera Gaura cu Muscă, Peștera Ciuna Turcului, Peștera Fluturilor, Peștera fără nume etc.
Parcul Natural Porțile de Fier este o arie importantă pentru geoconservare în România, fiind unul dintre cele mai bogate patrimonii geologice de la nivelul Carpaților Sudici. Geologia ariei este complicată și încă discutată din mai multe puncte de vedere și perspective: structural, tectonic, paleontologic, etc.(Popa, 2003).
1.2.2.1.3. Solul Parcului Porțile de Fier
Soluri situate la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier au apărut prin interacțiunea mai multor factori abiotici, dintre care amntim: geologia, relieful, clima și hidrologia. La acești factori abiotici, de-a lungul secolelor, s-au adăugar cei biotici, diferite tipuri vegetale și animale intrând în componența actuală a solurilor.
Dintre tipurile de sol prezente la nivelul parcului amintim: cernisolurile cu cernoziomurile și solurile negre, humifere; luvisolurile apărute la nivelul teraselor joase; cambisolurile răspândite sub formă de fâșii la nivelul depresiunii Moldova Nouă; protisolurile cu aluviosolurile, litosolurile și regosolurile (Oprea și Bălan, 1960).
1.2.2.1.4. Hidrologia Parcului Natural Porțile de Fier
Hidrologia Parcului Natural Porțile de Fier este dependentă de factorii climatici, de poziția geografică, caracteristicle geologice și nu în ultimul rând de așezările umane. Așa cum am mai amintit și anterior construcția hidroenergetică Porțile de Fier I, a adus anumite schimbări morfologice ale rețelelor hidrologice situate în amonte de aceasta, respectiv pe Dunăre și afluenții acesteia
Apele de suprafață (râuri, fluvii, lacuri)
Așa cum am mai prezentat și la capitolele anterioare Parcul Natural Porțile de Fier prezintă de-a lungul graniței sudice o barieră naturală și anume fluviul Dunăre. Șenalul navigabil al acesteia traversează parcul din extremitatea vestică, până în cea estică, fiind elementul definitoriu al acestuia. Prezența Dunării la nivelul parcului a oferit caracteristici peisagistice, turistice și științifice unice la nivel european și mondial (Patroescu și Vintilă, 1997).
Bazinul Dunării este caracterizat de o diversitate excepțională: ecologică, istorică și socioeconomică. Bidiversitatea unică și potențialul ecologic ridicat face din Dunăre una dintre cele 200 mai importante ecoregiuni ale Pământului (Olson și Dinerstein, 1998). În acelașii timp Dunărea este inclusă în top 10 mondial, cele mai afectate râuri (Wong și colab. 2007).
Bazinul Dunării acoperă o arie de peste 800.000 km2 și colectează apele de pe teritoriu a 19 tări din Centrul și Sud-Estul Europei. Actualmente aprox. 83 de milioane de oameni locuiesc de-a lungul Dunării și peste 60 de orașe cu populația mai mare de 100.000 locuitori.
Dunărea este al doilea râu ca mărime din Europa (2826 km). Este divizată în 3 porțiuni, de lungimi aproape egale, separate de structuri geomorfologice distincte: Dunărea Superioară, Mijlocie și Inferioară. Înaintea construirii structurilor hidroenergentice de-a lungul Dunării existau peste 2000 de insule doar în Austria. În zilele noastre au mai rămas doar puține și aceastea situate cu precădere în sectorul inferior al Dunării (Sommerwerk și colab., 2010).
În cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, Dunărea primește doi afluenții de mai mari dimensiuni: râul Nera și Cerna. Pe lângă acestea două mai amintim râurile, de la vest la est, sensul de curgere a Dunării: Radimna, Modova, Orevița, Berzeasca, Sirinia, Mraconia, Leșelnița, Bahna, Vârciorova, etc.. De-a lungul parcului Dunărea primește 21 de afluenți de dimensiuni variate. Majoritatea acestor afluenția au direcția de curegere nord-sud, izvorând în munții: Locvei, Almăjului, Mehedinți, Cernei (Cerna) și Semenic (Nera). Pe lângă aceste bazine constante pe întreg anul, există multe cursuri de apă temporare, care în timpul perioadelor ploioase au caracter torențial, putând transporta o cantitate mare de apă într-un timp scurt (fig. 1.3)
Predominat aceste râuri amintite anterior sunt susținute de izvoare, în munți, și pluvionival, dar unde predomină relieful carstic, există râuri alimentate din resursele subterane.
Așa cum am amintit și anterior, odată cu construirea barajului hidroenergetic Porțile de Fier suprafața Dunării în zona golfurilor a crescut, cele mai mari fiind: golful Mraconiei, Cernei și Bahnei. Lacul format în amonte de Porțile de Fier I are o lungime de peste 130 km și suprafața de 700m2. Adâncimea lacului poate varia în funcție de debitul de curgere a Dunării.
Construirea barajului s-a realizat în cursul a 8 ani, 1964-1972, printr-un parteneriat realizat între România și fosta Iugoslavie. Realizarea lui a produs schimbări majore la niveul habitatelor și ecosistemelor naturale, dar și asupra populației umane.
Consecințele negative apărute în urma construirii barajului pot fi observate abia acum, după aproximativ 50 de ani de la construire. Dintre acestea amintim: imposibilitatea realizării migrație la diferite specii acvatice, adâncirea albiei Dunării în sectorul inferior prin impiedicarea transportării sterilului, dispărând brațele secundare, adevăratele centre de biodiversitate și impiedicarea revărsării Dunării peste zonele umede aferente (Marko, 2009).
Fig. 1.3. Harta cu principalele râuri de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier (poză Natura 2000)
Apele subterane
Prezența apelor subterane la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier este favorizată de relieful parcului și structura geologică a acestuia.
La nivelul parcului există și se suprapun trei pungi de apă subterană, administrate de Direcția Apelor Banat. Un astfel de rezervor este situat în zona orașului Moldova Nouă, al doilea este interacținua munților Locvei și Almăjului, iar al treilea se găsește la nivelul munților Almăjului (Bretotean și colab., 2006).
În unele cazuri rezervele subterane de apă ies la suprafața solului prin intermediului izvorelor și a zonelor umede, fiind folosite de populația locală în alimentație și în cadrul gospodăriilor.
1.2.2.1.5. Clima Parcului Natural Porțile de Fier
În anii 1960, geograful Mihăilescu amintea într-o lucrare a sa de elementele distinctive ale climei la nivelul sud-vestului României, mai precis prezența unui climat submediteranean (Mihăilescu, 1969).
În anul 1985, Ghibedea și Isbășoiu, publică o lucrare în care sunt prezentate elementele distincte ale climei submediteraneene, în sud vestul României, mai precis între localitățile Sânnicolaul Mare și Drobeta Turnu-Severin (Ghibedea și Isbășoiu, 1985).
Putem afirma că, în cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, clima prezintă anumite particularități specifice zonei de sud-vest a României, prezența influenței submediteraneene. La aceste influențe submediteraneene se adaugă, poziția geografică și relieful zonei, care dau particularități climatice și favorizează formarea de microclimate esențiale în dezvoltarea diferitelor biocenoze caracteristice.
În volumul I din Geografia României, publicat în anul 1983, este precizat faptul că, la nivelul de sud-vest a țării se înregistrează un climat temperat-continental moderat, iar pe anumite sectoare se simt influențele mediteraneene. Aceste sectoare de influență, se găsesc de-a lungul întregii zone sudice a țării și determină caracteristici climatice cum ar fi: ierni mai calde influențate de ciclonul Mediteranean, intervale cu zăpadă de maxim 25 de zile, lipsa înghețului în decursul a peste 222 de zile/ an ceea ce duce la creșterea perioadei de vegetație a plantelor (Geografia României, 1983).
În privința temperaturilor prezente la nvelul Parcului Natural Porțile de Fier, acestea sunt influențate de diferiți factori și anume: relieful, parametri de umiditate, luminozitate, insolație, expoziția etc.. La nivelul expoziției sudice, insolația este mai mare, temperatura fiind mai ridicată, comparativ cu cea nordică la care temperatura este mai scăzută.
Analiza temperaturi pe o perioadă de 30 de ani, respectiv intervalul 1980-2010, la stația meteorologică de la nivelul orașului Drobeta Turnu-Severin, a înregistrat o valoare medie anuală de 120C, respectiv între 10,80-13,40C. Cele mai scăzute temperaturi medii anuale au fost înregistrate în anul 1985, iar cele mai ridicate în anul 2000 și 2007 (440C). Din punct de vedere a temperaturilor medii lunare, luna ianuarie a avut o medie de 0,30C, iar luna Iulie a înregistrat o medie de 23,60C (Vlad și colab., 2013).
Trebuie precizat faptul că, valorile amintite mai sus valori exacte și valabile la nivelul întregului parc. Așa cum am amintim și în paragrafele anterioare, la nivelul parcului se formează microclimate influențate de diferite elemente geomorfologice. Astfel odată cu deplasarea de la vest la est, la temperatura medie anuală se mai adaugă câte 0,10C. Prin studii realizate în diferite puncte la parcului s-a constatat că, diferențele între temperatura medie anuală înregistrată la Moldova Nouă (11,20C) și cele de la nivelul orașului Drobeta Turnu-Severin (11,6) este de aproximativ 0,50C. Explicația plauzibilă a acestui fenomen poate fi dispunerea geografică și relieful celor două puncte observate.
De asemenea, aceste valori termice au fost depășite în decursul mai multor ani când, sub influența unor invazii de aer cald, la nivelul orașului Drobeta Turnu-Severin s-au înregistat și valori medii anule de 120C. Totodată au existat extreme negative, când aerul rece continetal a coborât temperatura medie anuală la valoarea de 100C (Carablaisă, 2009).
Temperatura maximă absolută înregistrată în apropierea parcului, respectiv al stația meteorologică Drobeta Turnu-Severin, în intervalul 1961-2007 a fost de 42,60C în luna iulie a anului 2000. Temperatura minimă la nivelul aceleași stații a fost de -25,70C, în luna ianuarie a anului 1963 (A.N.M.). De asemenea, s-a constatat că amplitudinea termică anuală absolută s-a înregistrat în anul 1963, când diferența dintre temperatura lunilor de vară și cele de iarnă a atins valoare de 63,10C (Carablaisă, 2008).
În privința regimului precipitațiilor s-a constata faptul că, cele mai bogate luni în precipații sunt lunile Mai-Iunie în sezonul de vară, respectiv Octombrie-Decembrie, în iarnă. Prezența precipitațiilor, în cadrul acestor două etape, este influențată de ciclonul Mediteranean și advecția maselor de aer umede din partea continentală și oceanică (Drugescu și Geacu, 2004).
Cantitățiile medii anuale de precipitații de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier, respectiv de la nivelul Defileului Dunării, sunt între intervalul de 500-600 mm. Într-un studiu privind regimul pluviometric între aniii 1950-1999, la Moldova Veche valoarea medie multianuală a fost de 640,5 mm (Stanciu, 2005).
În privința regimului vânturilor, trebuie remarcat faptul că și acestea sunt condiționate de anumite aspecte: relief și caracterul circulator al acestora. În general la nivelul parcului predomină vânturile din direcția nordică și vestică, de-a lungul culoarului Dunării și favorizate de dispunerea acestuia.
Viteza vântului este este diferită în funcție de altitudine: viteza mare odată cu creșterea altitudinii și scade odată cu micșorarea acesteia. Vitezele medii ale vântului sunt cuprinse între 4 și 7.5 m/s în zona montană și de 2 și 4.6 m/s în zona de luncă a Dunării, respectiv podiș. De asemenea mai trebuie amintit că de-a lungul anului există perioade când viteza vântului la nivelul Defileului, pe culoarul Dunării, depășeșe viteza de 20 m/s, fiind afectată circulația nevală (C.N.A.D.N.R., 2013).
În privința caracteristicilor distinctive, ale fenomenelor eoliene, prezente la nivelul parcului amintim: brizele de munte și cele de la nivelul apei caracteristice fluviului și împrejurimilor, vântul Gorneacul și Cașova.
Vântul Cașova, bate cu putere mai ales în lunile de iarnă la nivelul Banatului. Este cunoscut ca având cea mai mare viteză comparativ cu toate celelalte vânturi de la nivelul României. De asemenea, produce pierderi majore populației și schimbări topoclimatice majore în zona de sud-vest a țării.
Vântul Cașova este foarte intens, putând atinge viteze de până la 20-30 m/s, are caracter de foehn cu direcția de deplasare a curenților pe perpendicular în zona munților. Cașova este un vânt cald și uscat, ducând la topirea rapidă a zăpezii și la menținerea temperaturilor la nivel ridicat inclusiv pe timpul nopții (Barbu și colab., 2009).
Vântul Gorneacul este specific depresiunii Moldova Nouă , bătând pe direcție NE-SV și putând atinge viteze de peste 100 km/h.
Clima a jucat un rol esențial în limitarea activităților antropice la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier. De asemenea prin microclimatele întâlnite la nivelul parcului, diferite specii vegetale și animale au găsit un biotop favorabil.
1.2.2.2. Aspecte ale biocenozei Parcului Natural Porțile de Fier
Biocenoza este considerată ca fiind ”un nivel supraindividual de organizare al materiei, alcătuit din populații interdependente funcțional ce ocupă un biotop, capabil de productivitate biologică. Este alcătuit din totalitatea populațiilor animale, vegetale și microbiene ce coexistă într-un anumit biotop” (Cogălniceanu, 2007).
1.2.2.2.1. Flora
Parcul Natural Porțile de Fier este unic la nivel național datorită diversității floristice întâlnite la nivelul său. Această diversitate s-a format de-a lungul multor secole, prin adaptarea, migrația sau dispariția unor specii vegetale, fiind evident coordonată de schimbările biotopului.
Cercetările privind flora regiuni de sud-vest a țării și în special zona Defileului Dunării și a Porților de Fier au început încă din secolul XIX. Aceste zone au atras botaniști de renume prin asociațiile vegetale întâlnite, speciile mediteraneene unice la nivel național în combinație cu cele pontice și panonice. Despre cercetările floristice efectuate de la nivelul parcului, datele sunt expuse pe larg în capitolul ulterior, capitolul 4: Cunoștiințe actuale în privința monitorizării biotopului și biocenozei de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier.
În privința poziției sistematice la nivelul parcului avem un număr de 1875 de taxoni vasculari determinați până în prezent. Dintre aceștia 1749 sunt considerați specii, 120 subspecii și 6 sunt varietăți. Acest număr de taxoni vasculari sunt încadrați în 570 de genuri, respectiv 131 de familii și reprezentând un procent de 49,97% din numărul total de specii vegetale cunoscute la nivel național. Pe scurt, la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier se află aproximativ jumătate din numărul total de specii cunoscute din flora României, acest aspect demostrând importanța floristică dobândită de-a lungul timpului și întocmirea a peste 6 arii protejate, de tip botanic sau forestier (Matacă, 2005).
Această diversitate vegetală poate fi explicată și prin întrepătrunderea a peste 80 de categorii și subcategorii de componente din origini fitogenetice diferite, respectiv din regiuni geografice diferite: europene, eurasiatice, mediteraneene, balcanice, carpatice, pontice, panonice, atlantice etc..
Prezența diferitelor elemente florale provenite din sușe diferite, poate fi explicată prin migrarea lor în trecut, când condițiile de biotop erau diferite. Astfel de specii mediteraneene sunt: Saponaria glutinosa, Paronychia cephalotes și Ephedra distachya (Matacă, 2005). La acestea mai putem adăuga specii sudice, mezoxerofile și xerofile, obișnuit saxicole: Carpinus orientalis, Celtis australis, Corylus colurna, Fraxinus ornus, Echium italicum, Carlina acanthifolia, Smyrnium perfoliatum, Danthonia alpina, etc. (Pop, 1961). Speciile europene prezente la nivelul parcului sunt: fagul (Fagus sylvatica), gorunul (Quercus petraea), carpenul (Carpinus betulus), alunul (Corylus avellana), măr pădureț (Malus silvestris), păducel (Crataegus monogyna), tei (Tilia cordata), etc.. Dintre speciile eurasiatice amintim: plopul alb (Populus alba), plopul negrul (Populus nigra), sălcii (Salix sp.), genurile Bromus, Poa, Festuca, etc..
Speciile pontice rămase la nivelul parcului sunt observate cu precădere în sectorul estic al acestuia, iar ca reprezentant amintim: Goniolium tataricum (lămâița tătarului). Pe lângă acest reprezentat s-au putut identifica numeroase specii ponto-mediteraneene: Asparagus tenuifolius, Piptatherum virescens, Scutellaria altissima, Stipa bromoides, etc.. De asemenea, tot la nivelul sectorului estic al parcului, mai întâlnim și speciile ponto-balcanice, cum ar fi: Crocus moesiacus (brândușa galbenă), Jurinea mollis (jurinea), Fagus orientalis, etc..
Speciile balcanice sunt abundente la nivelul parcului oferind un colorit distinctiv Defileului Dunării. Unele s-au adaptat la condiții extreme de mediu, fiind întâlnite în prezent la nivelul stâncăriilor. Dintre acestea amintim: Campanula crassipes și Peucedanum longifolium.
Ultimele tipuri de specii amintite sunt cele de origine atlantică și atlantico-meditereneene. Dintre speciile reprezentative precizăm: Acer monspessulanum, Aspenium ceterach, Ruscus aculeatus, Hedera helix, etc.
Speciile endemice esențiale pentru desemnarea unei zone ca fiind arie protejată au fost identificate și la niveul Parcului Natural Porțile de Fier, dar numărul acestora a variat în funcție de specialistul care a realizat observațiile. Numărul acestora variază între 28-33 de specii/varietăți endemice. Dintre acestea enumerăm speciile sau varietățile considerate endemisme în unanimitate de botaniști: Pinus nigra spp banatica (pinul negru de banat), Stipa danubialis (colilie), Tulipa hungarica spp. undulatifolia (laleaua bănățeană, de cazane), Polygala supina ssp. hospita, Minuartia cataractarum (mierluță), Cachrys ferulacea (mărarul Porților de Fier), Rubus nivoserpens, Dianthus banaticus (garofița banățeană), Dianthus spiculifolius (garofița albă de stânci), Campanula crassipes (campanulă), Sorbus dacica (scoruș), Rubus banaticus, Veronica crassifolia, etc. (Pătroescu și Rozylowicz, 1999).
De asemenea, așa cum am amintit și mai sus, la nivelul parcului, de-a lungul timpului au pătrus o serie întreagă de specii invazive sau cosmopolite: Robinia pseudoacacia (salcâm), Ailanthus altissima (cenuser), Rhus typhina (oțetar), Ambrosia artemisiifolia, Acer negundo, Chenopodium ambrosioides, etc., Acestea reduc habitatul speciilor autohtone și chiar pun în pericol speciile protejate sau endemice. De-a lungul timpului s-au realizat mai multe proiecte și au fost intrepinse activități de eliminare a speciilor invazive, dar adaptarea ușoară și multiplicarea rapidă a acestora face imposibilă distrugerea lor în totalitate (Răduțioiu și Stan, 2013).
O trăsătură aparte a vegetației Parcului Natural Porțile de Fier, este amestecul de specii floristice mediteraneene cu cele montane, respectiv boreale. La altitudini reduse pot fi observate specii montane, în nișe ecologice neobișnuite, de asemenea la altitudini înalte pot fi identificați indivizi termofili, sudici, perfect adaptați noilor condiții ecologice (Călinescu și Iana, 1964).
Dintre aceste specii prezente la nivel altitudinal neobișnuit amintim: fagul (Fagus sylvatica), găsit și în studiul actual la înlțimi de 50-100 m, de-a lungul defileului, pe versanții de mici altutudini; tisa (Taxus baccata), coborâtă la altitudini mici în cadrul parcului (Boșcaiu și Lupșa, 1967) etc…
Dintre speciile mediteraneene care au urcat la altitudini crescute comparativ cu condițiile obișnuite sunt și care au fost identificate și în cadrul proiectului actual amintim: specii de Quercus (gârniță, cer), mojdrean (Fraxinus ornus), Syringa vulgaris (liliacul sălbatic), Vitis sylvestris (viță sălbatică), Ruscus sp., etc. (Imbrea și colab., 2013).
În privința aspectului vegetal al parcului s-a contatat faptul că 80% din suprafața acestuia este acoperită cu păduri, etajul nemoral, dintre care o parte sunt considerate păduri naturale (pădure care a avut o succesiune naturală, dar care încă prezintă influențe antropogenetice) (Borlea și colab., 2006). Terenurile agricole și pajiștile sunt în proporție relativ mică și dispuse cu precădere la baza versanților, de-a lungul Dunării, unde se întâlnesc și așezările umane.
Dispunerea diferitelor specii vegetale, de origini diferite, în cadrul parcului, diferă în funcție de mai multe criterii, cum ar fi: altitudinea etajului și modificări ale acestuia prin formațiuni extreme cum sunt stâncăriile, dispunerea văilor și a culoarelor acestora, expunerea solară și orientarea versanților.
Formațiunile și asociațiile vegetale sunt în special atribuite etajului nemoral, al pădurilor, fiind condiționat de dinamica schimbărilor în timp și de parametrii topoedafici (Călinescu, 1950). Astfel găsim mai multe etaje și subetaje, în fiecare predominând o anumită asociație vegetală sau o specie caracteristică. Evident printre aceste specii principale întâlnim combinații din speciile amintite în paragrafele anterioare, de origini diferite.
Astfel avem etajele și subetajele următoare: etajul fagetelor, subetajul fagetelor și gorunetelor, etajul gorunetelor și subetajul pădurilor termofile de amestec.
Etajul făgetelor este întâlnit cu preponderență la altitudinea se întâlnește de-a lungul intervalului de nivel 500-1000 m, dar, așa cum am amintit și anterior, ca excepție, la nivelul parcului acesta coboară până la altitudinea de 52 m, fiind cea mai mică altitudine din țară unde întâlnim această specie. În componeța acestui etaj intră cu preponderență păduri de fag: Fagus sylvatrica, Fagus taurica, Fagus orientalis și Fagus moesica.
Subetajul de amestec dintre făget și gorunet, este cuprin între intervalul de altitudine 500-700 m, cuprinzănd speciile de fag amintite anterior și specii de Quercus în special și predominat specii de Quercus petraea.
Etajul gorunetelor este format în predominanță, așa cum desemnează și numele, din gorun (Quercus petraea). Este considerat ca fiind etajul vegetal predominant răspândit la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier. Ca și altitudine, poate fi observat între 150-500 m, fiind dispus mai ales în zonele mai calde, cu expoziție sudică și pante reduse. La nivelul superior de dispunere altitudinală poate fi remarcat ca fiind în amestec cu specii de foioase. Subetajul pădurilor termofile de amestec sunt în general acel tip de compoziție vegetală obervată la altitudini reduse, sub 200 m,, rezistentă la temperaturi ridicate. Sunt dispuse cu preponderență în zonele însorite și uscate. Dintre speciile termoofile care întră în compoziția acestui subetaj amintim: Quercus cerris (cer), Quercus pubescens (stejar pufos) și Carpinus orientalis (cărpiniță). Pe lângă aceștia care sunt predominanți, mai găsim specii de: Cotinus coggygria (scumpie), Syringa vulgaris (liliac săbatic), Fraxinus ornus (mojdrean), Pinus nigra ssp. banatica (pinul negru de banat) etc..Speciile amintite anterior sunt dispuse la nivelul parcului sub forme de păduri naturale, nealterate de activitățile umane, dar apar cu predominanță sub formă de păduri secundare în urma defrișărilor. Fiind adaptabile la condițiile de mediu, se fixează cu ușurință în solul subțire și uscat, inclusiv în zona stâncăriilor (Mușat, 1968). Ce mai trebuie aminti la nivelul etajelor cu păduri este faptul că acestea ocupă aproximativ 80% din suprafața parcului (fig. 1.4)
La nivelul Luncii Dunării și de-a lungul văilor se observă de asemenea prezența speciilor specifice zonelor umede din apropierea apelor și anume păduri constituite în principal din: zăvoaie de plop alb (Populus alba) , zăvoaie de salcie (Salix alba) cu plop alb, negru și cenușiu (Populus canescens), zăvoaie de anin negru (Alnus glutinosa) și plop negru (Populus nigra) etc. (Purcelean și colab., 1971). Ca subarbuști amintim specii de Robus sp.. De asemnea în zonele inundabile ale Dunării și a râurilor întâlnim: stuful (Phragmites nigra), papura (Typha), pipirig (Scirpus sylvaticus), etc.
Pajiștile Parcului Natural Porțile de Fier, după anumiți botaniști, sunt împărțit la rândul lor în mai multe grupe zonale: pajiști cu specii xeromezofile, xeroterme, xerotermofile și pajiști cu asociații și specii mezohigrofile (Boișcanu și Resmeriță, 1969).
Pajiștele cu specii și asociații xeromezofile apar cu preponderență în locurile supuse defișărilor, la altitudini peste 200 m, în etajul gorunetelor. Specia reprezentativă acestor tipuri de pajiști este Chrysopogon gryllus (sadină). Acest tip de pajiște se produce cu preponderență în pantele cu înclinație ridicată, abrupte, dar însorite.
Asociațiile și speciile xeroterme apare mai ales la nivelul subetajului de pădure termofilă. Acest tip de pajiște apare mai ales la nivelul pantelor mai puțin abrupte, dar însorite și au ca reprezentant principal specia Festuca valesiaca (păiuș) și Bromus tectorum (obsigă).
Grupa speciilor și asociațiilor xerotermofile apar în general în zonele stâncoase ale Cazanelor și nu numai. Multe dintre speciile componente sunt relicte și endemisme: Tulipa hungarica , Campanula crassipes, Silene armeria, Stipa aristera etc..
Pajiștile cu asociații și specii mezohigrofile sunt dispuse în general de-a lungul Dunării și conțin specii de Poa și Festuca.. Aceste tipuri de pajiști sunt actualmente cele mai utilizate în domeniul agricol fiind cel mai grav afectate de activitatea umană (Anghel și colab., 1970).
Grupa de specii vegetale pe care mai trebuie să amintim este cea a plantelor acvatice, dispuse cu preponderență la nivelul apelor calme, liniștite ale parcului, respectiv lacurile semicurgătoare Porțile de Fier I și II. Dintre speciile întâlnite la nivelul acestora precizăm: Potamogeton lucens, Myriophyllum spicatum, Ceratophyllum demersum și Cladophora sp. Trebuie evidențiat faptul că există două perioade de maxim al apelor, studiul urmărind atât zonele acoperite în permanență cu apă, cât și cele temporare în care predomină speciile helobiale și amfibii. De asemenea prin observarea și sistematizarea speciilor existente la nivelul lacurilor s-au putu indica sectorele afectate de procesul de eutrofizare și poluare (Lițescu și colab., 2003).
Fig. 1.4. Harta principalelor tipuri de vegetație de nivelul Parcului Natural Porțile de Fier
Trebuie amintit faptul că în cadrul parcului peste 14,5 % din numărul total de taxoni identificați, sunt înscriși pe Lista Roșie a României. Dintre aceștia 200 sunt considerați taxoni rari: Ephendra distachia, Acanthus balcanicus, Centaurea atropurpurea, Centaurea triniifolia, Centaurea tenuiflora, Campanula crassipes, Campanula lingulata, Campanula glomerata, Dianthus giganteus ssp. banaticus, Saponaria glutinosa, Euphorbia myrsinites, Medicago arabica, etc.; 5 sunt considerați taxoni amenințați: Taxus baccata, Corylus colurna, Beta trigyna, Paeonia muscula, Alyssum tortuosum; 2 sunt considerați taxoni extincți: Geranium bohemicum, Alyssum stribrnyi. De asemenea 4 specii sunt înscrise în Anexa I a Convenției de la Berna: Salvinia natans, Colchicum arenarium, Typha shuttleworthii și Eleocharis carniolica (P.M.P.N.P.F., 2008).
1.2.2.2.2. Fauna
La fel ca și în cazul florei, Parcul Natural Porțile de Fier, deține o gamă variată de specii faunistice. Biodivesitatea se datorază în egală măsură condițiilor climatice cât și varietății vegetale de la nivelul parcului. Specii de origini geografice diferite au găsit nișe ecologice favorabile supravețuirii.
La nivelul parcului întâlnim specii nordice montane și sudice mediteraneene. De asemenea întâlnim elemente sud-estice balcanice, moesice, ilirice, relicte nordice și sudice ce au supravețuit și s-au adaptat de-a lungul secolelor (Călinescu și Iana, 1964).
Din punct de vedere sistematic la nivelul parcului sunt înregistarate un număr de 5205 taxoni faunistici, din care 4873 sunt nevertebarte și doar 332 vertebrate.
Dintre nevertebrate amintim faptul că cele mai numeroase aparțin evident Clasei Insecte. Speciile nevertebrate, cei mai numeroși reprezentanți ai Regnului Animalia, dispuși la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier prezintă aproximativ 5000 de taxoni.
Dintre acești trebuie amintite următoarele specii: racul de ponoare (Austropotamobius torrentium), specie prioritară; Theodoxus traversalis, Anisus vorticulus și Herilla dacica, specii cuprinse în Anexele III, IV și V (O.U.G. 57/2007).
Așa cum am precizat și anterior Clasa Insecte este cel mai bine reprezentată la nivelul parcului, comparativ cu toate celelalte specii vertebrate și nevertebrate. Dintre specii amintim cele de importanță comunitară înscrise pe listele Natura 2000, Directiva Habitate: Callimorpha quadripunctaria, Carabus variolosus, Cerambyx cerdo, Luncanus cervus, Cordulegaster heros, Eriogaster catax, Lycaena dispar, Maculinea teleius, Morimus funereus, Rosalia alpina, etc. (Directiva Habitate. ANEXA 2 .Specii).
În privința vertebratelor un număr mare de specii aparțin Clasei Păsări (Aves) cu 205 reprezentanți, fiind urmate de cea a Peștilor, 63 de reprezentanți. Clasa Reptilelor și a Mamiferelor este bine evidențiată la nivelul parcului mai ales prin prezența unor specii de importanță comunitară și înscrise pe Listele Roșii ale României și IUCN. Cea mai slab reprezentată clasă din Subîncrengătura Vertebrate este cea a Amfibienilor, la nivelul parcului fiind identificați doar 12 taxoni (P.M.P.N.P.F., 2008).
Clasa Pești prezintă la nivelul parcului un număr de 63 de repezentanți dintre care amintim: Condrostoma nasus (scobar), Leuciscus cephalus (clean), Barbus barbus (mrean), Zinger zinger (pietrar) etc. (Bușniță și Alexandrescu, 1963).
La aceștia se adaugă speciile migratoare de mari dimensiuni cum sunt: Huso huso (morunul), Acipenser stellatus (păstrugă), Acipenser guldenstaedti (nisetrul). Fiind specii migratoare construirea barajului Porțile de Fier a însemnat întreruprea comunicării genetice și a reproducerii cu indivizi situați în amonte de baraj. De asemenea braconajul și pescuitul excesiv pentru icrele atât de valoaroase pe piața mondială, a făcut ca numărul lor să scadă veritginos. Unii cercetători au implementat și au scris proiecte de repopulare cu puiet de sturioni a Dunării (Iorga și colab., 2011).
În privința speciilor de amfibieni prezenți la nivelul parcului amintim cele de interes comunitar cum ar fi: Bombina bombina și Bombina variegata. Numărul total al speciilor este de 14 din ambele Ordine: Caudata și Anura.
Reptilele identificate la nivelul parcului sunt în număr de 17 specii, multe dintre ele fiind specii de origine mediteraneană: Testudo hermani, Lacerta praticola, Lacerta muralis, Lacerta viridis, Coluber jugularis, Vipera ammmodytes etc..
În privința speciilor de Păsări, se poate spune, așa cum am amintit și anterior că, prezintă cea mai mare diversitate din cadrul vertebratelor întâlnite la nivelul parcului. Dintre speciile identificate amintim: Ciconia ciocnia, Ciconia nigra, Aythya nyroca, Egretta alba, Bubo bubo, Buteo buteo, Phalacrocorax pygmaeus, Falco tinnunsculus, Turdus merula, Aythya fuligula, A. ferina, Falco naumanni, Aguila clanga etc.. Este de remarcat faptul că peste 133 de specii de păsări de la nivelul parcului sunt specii stric protejate prin Convenția de la Berna, de asemenea majoritatea sunt înscrise Directiva Habitate, anexele III, IV, V. Ce mai trebuie precizat este faptul că aceste specii au doar o prezență temporară la nivelul parcului, fiind observate mai ales în perioada de migrație.
Ultima grupă sistematică importantă și prezentă la nivelul parcului sunt mamiferele. Dintre cele mai comune amintim carnivorele mari: râsul (Lynx Lynx), vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos)etc.. De asemenea dintre cele mai generale ierbivore și omnivore amintim: porc mistreț (Sus scrofa), cerb (Cervus elphus) etc..
Tot în cadrul mamiferelor intră și speciile de lilieci, prezenți la nivelul parcului sub forma a două familii: Vespertilionidae și Rhinolophidae. Numeroasele peșteri de la nivelul parcului asigură habitatul necesar supravețuirii acestora. Sunt importanți la nivel mindial fiind protejați în majoritatea convențiilor și directivelor de mediu internaționale și sunt incluse de asemenea pe Lista Roșie a României (Licurici, 2010).
1.2.2.2.3. Habitate
Habitatele prezente la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier, sunt în număr de peste 171, din care 29 de tipuri sunt considerate de interes comunitar potrivit cu Directiva Habitate.ANEXA 1. Aceste 29 de tipuri sunt dintre cele mai diverse cuprinzând următoarelor clase, conform formularului sandard Natura 2000: râuri, lacuri, pajiști naturale, stepe, pășuni, terenuri arabile, păduri, habitate de păduri (păduri de tranziție) (tabel 1.2).
Tabel 1.2. Tipuri de habitate de importanță comunitară prezente în Parcul Natural Porțile de Fier (tabel preluat din ”Studiu de evaluare adecvată LIFE+10NAT/RO/740”)
1.2.3. CADRUL ANTROPIC AL PARCULUI NATURAL PORȚILE DE FIER
Studierea cadrului antropic de la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier este important, prin implicațiile acestuia în cadrul managementului de protecție a ariei. Orice măsură de protecție trebuie să implice ambele elemente și anume, naturalul și antropicul.
Primele date privind așezările umane de la nivelul parcului, au fost identificate din era paleoliticului și a neoliticului, fiind răspândite de-a lungul întregului Defileu. Se consideră că Dunărea oferea posibilități remarcabile de supravețuire și apărare. Prima documentare oficială a unei așezări umane la nivelul parcului datează din anul 106 î.H., fiind prezentată o așezare dacică pe nume Dierna, locul actual al acesteia fiind Orșova. Odată cu ocuparea teritoriilor de către romani, datele privind existența așezărilor umane la nivelul zonei, se intensifică în documentele acestora.
În anul 2010 la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier numărul locuitorilor cu reședință stabilă era de 45.735 de persoane, densitatea populației fiind de 45 locuitori/km2. Din anul 1989 dinamica populației a prezentat o înclinație negativă, printr-un spor natural și migrator negativ. Aceste aspecte au fost cu datorate cu predominantă căderii industriei miniere și îmbătrânirea populației locale. Majoritatea populației rămasă la nivelul parcului este concentrată la nivelul malurilor Dunării sau a râurilor mai mici, oferind condiții prielnice de realizare a agriculturii și a pescuitului.
Dintre comunitățiile umane majore întâlnite la nivelul parcului amintim localitățile și orașele: Orșova, Drobeta Turnu-Severin (parțial), Gura Văii, Socol, Ilovița, Baia Nouă, Eibenthal, Bigăr, Moldova Nouă, Moldova Veche, Coronini, Gîrnic, Dubova, Berzească, Eșelnița, Șvinița, Cărbunari, Sichevița, Pojejena, Sfânta Elena, etc.. În total la nivelul ariei avem 50 de sate, aparținând de 13 comune, respectiv 2 municipii și un oraș. Pe lângă acestea la nivelul parcului mai întâlnim câteva zeci de cătune uneori populate de doar 2-3 familii.
În privința infrastructurii care leagă aceste localității putem spune că este precară, fiind și un factor decisiv în dispunerea populației la nivelul parcului. Drumurile principale sunt: E70 între Drobeta Turnu-Severin-Orșova-Topleț și DN57 Orșova-Moldova Veche-Pojejena-Oravița. Legăturile cu satele și comunele nedispuse de-a lungul căilor de acces importante se face de cele mai multe ori pe drumuri nemodernizate, inclusiv pe cele forestiere.
Transporul feroviar este asigurat între localitățile Drobeta Turnu-Severin- Orșova- Topleț fiind în intregime electrificat.
Transportul fluvial se realizează între porturile principalelor orașe, dar transportul de persoane a scăzut de-a lungul anilor, fiind folosit cu preponderență în ducerea mărfurilor. Porturi prezintă orașele: Drobeta Turnu-Severin, Orșova, Moldova Veche și Drencova.
În privința ocupației principale a locuitorilor, putem spune că aceasta este agricultura. Aproximativ 25% din suprafața parcului este acoperită cu terenuri agricole, fiind una dintre singurele puținele surse de venit. De asemenea creșterea animalelor următoarea activitate esențială la nivelul parcului este întâlnită mai ales la nivelul satelor și a cătunelor de la nivelul munților.
Pescuitul, un factor esențial al dispunerii populației umane de-a lungul Dunării, a devenit în ultimii ani tot mai redus. Cauzele principale ar putea fi fondul piscicol redus și a interdicțiilor mărite. Gradul de poluare a Dunării, construcția barajelor și braconaju au scăzut fondul piscicol, obligând implementare mai multor metode de precauție și interzicere.
În privința industriilor prezente la nivelul parcului amintim: industriile extractive de minereuri feroase și neferose, industrie în declin de-a lungul ultimilor ani; industria energetică asigurată cu precădere de hidrocentrala Porțile de Fier și industria alimentară de la nivelul orașelor mai mari.
Turismul, ultima componentă a cadrului antropic, este în ascensiune în ultimi ani, dar înaintarea este înceată. Printre posibilile activități turistice la nivelul parcului amintim: turism montan, prin existența traseelor turistice, croaziere pe Dunăre, turism în scop științific, pescuit, turism nautic etc.. Dintre obiectivele turistice amintim: Mănăstirea Vodița (cea mai veche ctitorie din țara noastră), chipul lui Decebal, cetatea Tri Kule (inundată parțial odată cu ridicarea barajului Porțile de Fier I), peștera Veteranilor, Haiducilor, etc..
1.3. CUNOȘTIINȚE ACTUALE ÎN PRIVINȚA MONITORIZĂRII BIOTOPULUI ȘI BIOCENOZEI DE LA NIVELUL PARCULUI NATURAL PORȚILE DE FIER
Încă din secolul XIX, cercetătorii au fost atrași de unicitatea zonei Porțile de Fier. Multitudinea de specii vegetale și animale, de asemenea structurile geologice, paleontologice, petrografice și de relief au atras specialiști în domeniu. Observațiile acestora din teren au fost conturate sub formă de articole științifice, și cărți publicate și puse la dispoziția celor care doreau să acumuleze cunoștiințe noi. În cadrul acestui capitol vom prezenta succint o parte din aceste lucrări de specialitate, din diverse ramuri și specializări, accentul fiind pus cu precădere pe cele de botanică și sistematică vegetală.
Unul dintre primele studii publicate este din domeniul sistematicii vegetale și cuprinde observații privind speciile submeditereneene prezente la nivelul zonei Banatului, specii socotite la momentul respectiv, unicat pentru zona respectivă (Rochel, 1828).
Între anii 1850-1900, a doua jumătate a secolului XIX, apar o serie întreagă de articole care cuprind aspecte geologice, geografice și monografice de la nivelul zonei Porțile de Fier. În anul 1869 Hauer publică un raport despre depozitele de cărbuni identificate în zona comunei Berzeasca (Hauer, 1869). În anul 1876, Ștefănescu prezintă în cadrul Sesiunii Sociețății Geologice Române, un raport privind bazinul terțiar și lignitului de la Bahana, studiu de geologie (Ștefănescu, 1876). Între anii 1885-1892, Drăghicescu publică la rândul lui o serie de lucrări cu privire la zona Mehedinți și culoarul Dunăre, de la intrarea în țară. Temele dezbătute de acesta sunt dintre cele mai diverse în cadrul articolelor: geologie, geografie și agronomie. Publicații similare cu cele amintite anterior apar și în anii 1882-1883, dar dezabat teme mai exacte cum ar fi: biogeografia Podișului Mehedinți (Dumitrescu, 1882) sau geografia județului Mehedinți (Dumitrescu, 1883). De asemenea în anul 1894 Gerano, face o decriere amănunțită a defileului Dunării între Beziaș și Orșova (Gerano, 1894). Acestea sunt doar câteva dintre lucrările și rapoartele publicate în cadrul secolului XIX, lista fiind mult mai lungă.
Perioada cuprinsă între anii 1900-1920, perioada Primului Război Mondial, afectează cercetările realizate la nivelul zonei, numărul articolelor românești fiind scăzut, cele realizate fiind cu preponderență străine. Dintre publicațiile perioadei amintim: obervații hidrologice, geografice și geologice privind trecerea Dunării prin Porțile de Fier (Vâlsan, 1916) și descriere privind Porțile de Fier și cataractele Dunării (Niculescu, 1920).
Anii 1920-1940 sunt productivi din punct de vedere al articolelor publicate pe zona Porților de Fier. Două lucrări importante ale vremii sunt cele cu privire la prezența speciei Vipera ammodytes în România, identificată pentru prima dată în această zonă (Călinescu, 1926) și a viperei cu corn (Călinescu, 1926). O lucrarea importantă din punct de vedere geografic și nu numai, este cea care prezintă ținutul Porților de Fier. Importanța este dată de faptul că peisajul și relieful a avut mult de suferit după anii ’70, aceste lucrări fiind singurele care prezintă zona anterioară schimbărilor (Vâlsan, 1926). În anul 1934 apare o lucrarea de botanică privind cercetări realizate asupra florei și vegetației briologice de pe valea Eșelnița și Defileul Dunării (Plămadă, 1934). De asemenea în același an este publicată un articol privind caracteristicile florei și vegetației bănățene (Contrea, 1934). De asemenea marele botanis Borza publică la începutul anilor ’30, un articol în care prezintă vegetația predominantă a Dunării și a zonei Băilor Herculane (Borza, 1931)
Anii ’40 cuprind o perioadă grea pentru știință în general, având în vedere că este perioada celui de-al doilea război mondial. Botanistul Borza publică alte două lucrări privind vegetația Banatului în anii ’40 și din timpul Romanilor (Borza, 1942-1943). În anul 1945 apare o lucrare din spectrul botanicii și anume noutățile dendrologice din Banat și Crișana (Pascovschi, 1945). De asemenea în anul 1948 apare un rapor privind pădurile și împăduririle care au avut loc la nivelul regiunii Porțile de Fier (Haralamb și Boiangiu, 1948).
În anul 1950, Călinescu publică o lucrare pe zona Porților de Fier, de această dată tema abordată este cea a elememtelor mediteraneene (Călinescu, 1950). Între anii 1952 și 1953 același autor, Georgescu, publică două lucrări privind răspândirea răspândirea și observarea a două specii floristice caracteristice zonei și anume scumpia (Cotinus coggygria) (Georgescu și Ciucă, 1952) și teiul alb (Tilia tomentosa) (Georgescu, 1955). De asemenea în anul 1953 apare un raport privind terenurile degradate de la nivelul orașului Orșova (Șchiopu, 1953). Tot acelașii autor publică în anii următori articole în care prezintă zona sudică a Banatului ca o sațiune naturală a liliacului alb (Șchiopu, 1954).
Anii 1960-1990 sunt poate cei mai productivi ani în privința cercetărilor întrepinse la nivelul parcului, din această cauză vom face referire cu predilecție la studiile realizate pe speciile și asociațiile vegetale. Multe studii au fost realizate ca urmare a realizării barajului hidroenergetic Porțile de Fier, ca mod de inventariere a speciilor afectate de creșterea apelor.
Relația dintre relief și vegetație este evidentă. Costache N. în anul 1967 scrie și detaliază această relație, pe vegetația prezentă la nivelul Dunării, respectiv între Baziaș și Orșova (Costache, 1967).
În anul 1969 Răsmeriță și Boșcaiu publică un articol despre vegetația ierboasă xerofilă de la diferite nivelele ale Defileului Dunării (Boșcaiu și Răsmeriță, 1969). Aceștia doi cercetători împreună cu colaboratorii lor, publică doi ani mai târziu un articol în care a fost sistematizată și identificată întreaga vegetație mezo-xerotermă din Defileul Dunării (Boșcaiu și colab., 1971). Tot în anul 1969 botanistul și sistematicianul Ciocârlan, impreună cu colaboratorii, publică lucrarea ”Contribuții floristice din Defileul Dunării, sectorul Cozla-Berzeasca (jud. Caraș-Severin)” prin care descrie și sistematizează principalele grupe vegetale prezente în zona cercetată (Ciocârlan, 1969). Același tip de articol este publicat în același an cu cel amintit anterior, dar studiul este realizat pe valea Eșelnița (Coldea și colab., 1970).
În 1970 Anghel și colab. publică o lucrare privind zonarea vegetației lemnoase și ierboase de la nivelul Porților de Fier, mai precis pe sectorul Cozla-Berzeasca (Anghel și colab., 1970). Tot în anul 1970 sunt realizate și primele studii pe specia Tulipa hungarica, ocrotită în prezent (Coste și Faur, 1970). De asemenea încă din anii 1975 există lucrării care prezintă speciile vegetale importante și necesitatea protejării lor (Mâlosu, 1975)
Există și studii mai diferite, care analizează spre exemplu: speciile de alge de la nivelul apelor stagnante din zona Porților de Fier (Peterfi, 1972) sau vegetația lichenologică saxicolă (Moruzi și Toma, 1973).
În anii 1980, s-a conturat tot mai mult ideea de a proteja și a identifica modul în care sunt influențate biotopurile și biocenozele, prin activitățile umane. Pe această temă Darpeș S. publică în anul 1985 articolul ”activitatea umană și influența ei asupra florei și faunei din Porțile de Fier” (Darpeș, 1985). De asemenea anii ’80 sunt primii ani de la realizarea barajului Porțile de Fier I, iar studiile cu privire la efectele realizării acestuia sunt încă în stadiul incipient. Dintre aceste studii amintim cel realizat de Nedelcu și Sanda, prin care s-a încercat identificarea speciilor lemnoase din zona lacului de acumulare și cel de identificare și sitematizare a vegetației palustre și acvatică din aceași zonă (Nedelcu și Sanda, 1983)
În anii 1990 principalele studii realizate la nivelul Porților de Fier sunt axate cu precădere spre analiza populației de la nivelul zonei, a factorilor mofologici, hidrografici și climatici. De asemenea într-o lucrare publicată în anul 1996 au fost analizate influențele climatice mediteraneene resimțite la nivelul zonei (Bazac și Moldoveanu, 1996). În 1999 Matacă S. realizează un conspect floristic la zonei Drobeta Turnu Severin (Matacă, 1999).
Din anul 2000 până în prezent studiile realizate pe nivelul Parcului Natural Porțile de Fier, ulterior desemnat, au ajuns să fie mai reduse. Cele realizate pe ramurile de botanică și sistematică vegetală amintim: în 2001 este publicată o lucrare privind restaurarea vegetație pe fostele halde de steril de la mina de metale neferoase din Moldova Nouă (Lazarovici, 2001); analiza familiei Caryophyllaceae de la nivelul parcului (Matacă, 2000); caracterizarea vegetației de la nivelul Porților de Fier (Matacă, 2001); vegetația de tip forestier și arbusiv de la nivelul parcului (Matacă, 2002); vegetația acavastică și palustră din arealul Parcului Ntural Porților de Fier (Matacă, 2003); acumularea de metale grele în plantele acvatice de la nivelul Dunării (Matache și colab., 2013); cercetări privind flora de la nivelul comunei Eibenthal (Imbrea și colab., 2013); etc.
2. CERCETĂRI PROPRII
2.1. SCOP
Așa cum am amintit și în capitolele anterioare, cu privire la mediul înconjurător, în momentul actual, atât la nivel de Uniune Europeană cât și în ansamblu, la nivel mondial, accentul este pus pe monitorizarea și protecția acestuia. Conștientizarea dependenței noastre ca parte a ecosistemului de speciile de animale, dar mai ales de plante ce ne înconjoară, a condus la implementarea unor legi stricte privind protejarea mediului înconjurător, elaborându-se o serie de instrumente ajutătoare în acest sens, dintre care un set se remarcă în mod deosebit: cel legat de monitoringul de mediu. În plus, astăzi, într-o lume tot mai antropizată, punerea sub protecție a celor mai rare și vulnerabile elemente naturale a devenit o prioritate internațională.
România ca membră UE și țară componentă în convențiile internaționale de mediu, are obligația: să-și alinieze prioritățile privind conservarea mediului cu cele europene și internaționale, să întocmească liste proprii de specii, habitate, să inființeze rețele verzi prin desemnarea de arii protejate etc. Acestea sunt doar câteva din elementele prioritate privind protecția mediului pe teritoriul României, iar primul pas în realizarea lor îl constituie monitorizarea practică, în teren a zonelor.
Scopul principal al monitorizării este de a aduna date exacte cu privire la modul de distribuție a unor specii și numărul acestora pe un anumit areal, de asemenea modul în care se realizează poate varia în funcție de ceea ce dorim să identificăm și să analizăm.
Parcul Natural Porțile de Fier, așa cum am prezentat și anterior, a atras atenția oamenilor de știință prin componentele floristice, faunistice, geologice și paleontologice unice. Studiile realizate la nivelul zonei sunt dintre cele mai diverse, multe fiind axate pe monitorizarea și inventarierea speciior, comunităților și habitatelor vegetale. Cu toate acestea, suprafața mare a parcului și modificările negative care apar tot mai frecvent la nivelul său, oferă posibilitatea realizării unui număr nelimitat de studii. Cunoașterea tot mai crescută a unui areal oferă posibilitatea protejării mai intense a acestuia, a valorilor sale naturale și culturale.
Lucrarea de față își propune să prezinte observațiile realizate în teren, de-a lungul a două văi, dispuse la nivelul Parcului Porțile de Fier, cu scopul principal de a prezența, cu preponderență, principalele tipuri de habitate și speciile componente, densitatea și frecvența lor, modul de afectare a acestora de activitatea umană sau pătrunderea unor specii invazive, dar și de a explica repartiția lor la nivelul zonei studiate. Secundar, lucrarea de față își propune ca scop prezentarea gradul de afectare a habitatelor naturale proprii Parcului Natural Porțile de Fier, iar acolo unde este cazul de a ridica câteva semne de exclamare în cazul afectării excesive ori iremediabile a unor habitate naturale, în vederea demarării unor activități de reconstrucție ecologică.
2.2. MATERIALE ȘI METODE
Locul de realizare a studiului de monitorizare s-a desfășurat în cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, de-a lungul a două văi: Povalina și Recița Mare (fig. 2.1). Trebuie precizat faptul că, în toate cazurile traseul de prelevare a releveului a depășit lungimea văilor, acest aspect fiind cel mai bine observat în cazul văii Recița Mare, unde colectarea informațiilor din relevee s-a realizat până la nivelul comunei Eibenthaler.
Scopurile principale în alegerea, pentru studiul biodiversității, a celor două văi au fost următoarele: dipunerea la aceași latitudine, aproximativ o altitudine asemănătoare, gradul de deschidere al văilor, lungimea asemănătoare, dar și lipsa localităților și a așezărilor umane de-a lungul lor (tabel 2.1).
Tabel 2.1. Tabel privind principalele caracteristici ale văilor Povalina și Recița Mare
Din cauza distanțelor mari parcurse dintre primul și ultimul releveu, deplasarea s-a făcut în preponderență cu ajutorul autovehiculelor. Drumurile parcurse, în mare parte, au fost dispuse de-a lungul văilor studiate, sau pe versanții dealurilor care le formează. Deplasarea cu un mijloc de transport a făcut favorabilă parcurgerea unui zone cât mai extinsă și culegerea unui număr mare de date.
Deplasarea cu un mijloc de transport nu a avut un efect negativ asupra colectării datelor. Releveele au fost realizate la distanțe apreciabile de drum, în așa măsura ca datele colectate să nu fie influențate de prezența acestuia. Distanțele de la drumul principal până la relevee a fost parcursă pe jos, de asemenea distanțele de la un releveu la un altul, în multe cazuri a fost realizată la pas, schimbarea bruscă a tipului de vegetație, obligând parcurgerea suprafețelor pe jos.
Fig. 2.1. Harta privind cele două trasee/văi alese pentru monitorizare: Povalina și Recița Mare
Numărul deplasărilor în teren, pentru colectarea datelor, au fost de trei, de-a lungul anului 2013 și 2014. Datele calendaristice de deplasare în teren au fost cuprinse între 4-7.04.2013, 8-11.05.2013 și 1-4.05.2014. Datele ieșirilor în teren au fost alese pentru a identifica și observa vegetația vernală, cu preponderență, dar și anume specii estivale timpurii. De asemenea, au fost aleși doi ani consecutivi, pentru a surprinde anumite modificări apărute la niveulul habitatelor în decursul unui an.
În privința metodelor de cercetare și colectare a datelor acestea au fost cele clasice în monitorizarea speciilor și habitatelor vegetale. În cadrul fazei de teren s-au realizat relevee tipologice asemănătoare, mărimea acestora fiind aproximativ egală, 400 m2 (20×20 m). În general aceste relevee au fost preluate la punctul de schimbare a tipului de vegetație, a expoziției, etc. dar ținându-se cont și ca distanța dintre ele să fie aproximativ egală, după cum se poate vedea în fig. 2.3 . Dimensiunile releveelor au fost schimbate în funcție de dispunere și lărgimea văilor. Îngustarea văi și panta versantului care o formează au fost factori importanți în determinarea mărimii releveului.
În cadrul fișelor de observație s-au identificat și notat mai multe aspecte și informații utile în determinare speciilor și dispunerii acestora: compoziția floristică, elemente de structură, vârstă, dispunere, altitudine, elemente de relief, etc..
De asemenea pentru speciile principale s-a determinat gradul de acoperire a suprafeței. Acest aspect a fost realizat cu ajutorul scării Braun-Blanquet. Această clasificare, scara lui Braun-Blanquet, este alcătuită din 5+1 trepte în funcție de numărul de indivizii ai unei specii, prezenți pe suprafața analizată (tabel 2.2)
Determinarea speciilor s-a realizat cu ajutorul determinatoarelor botanice, cu preponderență în momentul realizării releveului, indivizii speciilor neidentificate au fost colectați în foi de ierbar și analizați ulterior în detaliu, prin comparație cu literatura de specialitate.
Tabel 2.2. Gradul de acoperire a unei suprfețe cu vegetație folosind scara Braun-Blanquet
De asemenea determinarea habitatelor s-a realizat cu ajutorul speciilor principale identificate și prin utilizarea bibliografiei de specialitate. Cele mai răspândite tipuri de habitate identificate au fost cele de pădure, 80% din suprafața parcului fiind format din fond forestier.
Cele mai multe date obținute au fost detaliate în cadrul studiului și structurate sub formă de tabele sintetice. În acest mod datele colectate pot fi analizate și observate cu ușurință.
Ca mod de cartografiere și identificare a releveelor, fiecare a fost marcat și înregistrat prin puncte GPS. Aparatul folosit este Garmin eTrex 10 Handheld. Tot cu ajutorul său au fost stabilite și nivelele de altitudine la care sunt poziționate probele. Coordonatele geografice înregistrate au fost prelucrate cu ajutorul softului Google Earth v.7.1., fiind poziționate pe hărți geografice atât punctele cât și traseul urmat.
De asemenea în fiecare punct GPS înregistrat s-au realizat un set de imagini fotografice, care prezintă în detaliu aspectele de vegetație, relief și prezența echipei de cercetare.
Lucrarea de față, a fost realizată concomitent cu desfășurarea unui proiect mult mai amplu, câștigat de firma T.D.E.-Territorial Data Elaboration S.R.L., de cartografiere a habitatelor de la niveulul Parcului Natural Porțile de Fier. Echipa de cercetare a fost una mixtă, formată din specialiști de diferite specializări și din diferite zone ale țării: biologi din Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca; geografi și geodezi din București. Din partea Univesității din Oradea echipa a fost reprezentată de ș.l.dr. Blidar Cristian Felix, coordonatorul prezentei lucrări de disertații, și de subsemnata, Ilea Cristina, voluntară în cadrul proiectului de cartografiere a habitatelor și masterandă la aceași instituție.
Fig. 2.2.Aspecte din timpul activităților de cercetare din teren, desfășurate în cadrul lucrării de disertație
2.3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
2.3.1. VALEA POVALINA
Localizare și aspecte cartografice
Valea Povalina are debit redus de apă în mare parte a anului, dar cu aspect torențial în perioadele ploioase. Este mărginită de dealurile și crestele munților Almăjului, având o lungime de aproximativ 4 km. Sensul de curgere, de la izvor până la vărsarea în Dunăre este, NE-SV. Altitudinile la care au fost realizate relevee, de-a lungul văii, sunt cuprinse între 145 m (minim) și 475 m (maxim), numărul total al acestora fiind de 7 (fig 2.3). De-a lungul văii nu sunt localizate așezări umane, nici nu au fost observate activități ce ar putea afecta mediul.
Fig. 2.3. Reprezentare cartografică privind dispunerea și poziționarea celor 7 relevee de-a lungul văii Povalina
Prezentare de ansamblu asupra compoziție vegetale din valea Povalina
Un prim aspect general, privind compoziția vegetală a văii Povalina, este faptul că, atât de-a lungul cursului de apă, cât și pereții versanților mărginași sunt acoperiți, aproximativ în totalitate, de pădure (fig. 2.4). Singura porțiune în care a fost observată prezența ecositemului de tufăriș în amestec cu pajiște fiind la nivelul releveului 1 și 7.
În general, pădure dispusă de-a lungul văii are aspect compact, bine păstrată, de vârstă diferite. Grosimea variată a arborilor sugerează faptul că unele porțiuni au fost exploatate, pentru masă lemnoasă, în urmă cu 20-30 de ani. De asemenea, prin prezența rămășițelor lemnoase, prezente la nivelul albiei, se poate remarca intensitatea torenților care au avut loc de-a lungul anilor
Fig. 2.4.Imagine privind aspectul general și vegetația preponderent întâlnită de-a lungul văii Povalina, orientarea văii fiind NE, expoziție E.
Al doilea aspect important este faptul că, la nivelul anumitor relevee s-a observat pătrunderea speciilor invazive și anume a speciei Robinia pseudoacacia (salcâm), ceea ce va produce schimbării aspectului actual a văii, prin înlocuirea pădurilor actuale și distrugerea faunei aferente.
Principalele tipuri de ecosisteme, observate la nivelul parcului, au fost cele de: pădure de făget în amestec, stejăriș și pajiște.
Pădurea de făget în amestec este cel mai întâlnit tip de pădure de la nivelul văii Povalina. Așa cum am amintit și anterior, în unele porțiuni s-a observat posibile defrișări realizate cu 20-30 de ani în urmă. În general regiunile cu o masă mare de pădure de fag au fost poziționate pe versanți umbriți, expoziție N, NE.
Dintre speciile identificate la nivelul pădurilor de fag în amestec amintim: fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), stejar (Quercus robur), frasin (Frasinus excelsior), mojdrean (Fraxinus ornus), tei (Tilia cordata), paltin (Acer pseudoplatanus), nuc (Juglanus regia), ulm (Ulmus campestris), plop alb (Populus remura), jugastru (Acer campestre) etc.
La nivelul pădurii, dar cu preponderență la nivelul lizierei sau în apropierea ei s-a dezvoltat puternic stratul de subarboret format din specii de: alun (Corylus avellana), cărpiniță (Carpinus orientalis), păducel (Crataegus monogyna), mur (Rubus sp.), corn (Cornus mas), scoruș (Sorbus terminalis), măceș (Rosa canina), soc negru (Sambacus nigra) etc.
Stratul ierbos este cu preponderență format din specii prevernale cum ar fi: ferigă (Dryopteris filix mas), agricei (Primula acaulis), rocotea (Stellatia holostea), laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides), fragi (Fragaria vesca), gălbeniță (Lamium galeobdolon), pupezele (Lathyrus vernus), viță salbatică (Vitis sylvestris) etc.
Pădurea de stejar, deși apare, este semnificativ mai puțină comparativ cu cea amintită anterior. Este cu preponderență dispusă la nivelul versanților cu expoziție sudică, sud-vestică. Dintre speciile de arbori prezente amintim: cer (Quercus cerris), gârniță (Quercus frainetto), stejar pufos (Quercus pubescens), gorun (Quercus petrea), cireș sălbatic (Prunus avium), păr sălbatic (Pyrus comunis), tei (Tilia cordata), dud (Morus nigra) etc.
Stratul arbuștilor este asemănător cu cel prezentat la pădurea de fag.
Stratul ierbos este mult mai bine reprezentat comparativ cu cel de la nivelul pădurilor de fag fiind format din specii de: obsigă (Brachypodium pinnatum), veronica (Veronica verna), spânz (Helleborus verna), plămânică (Pulmonaria officinalis), iederă (Hedera helix), gura lupului (Scutellaria altissima), etc.
Ecosistemul de pajiște este cel mai puțin reprezentat la nivelul văii Povalina. După componență aceste pajiști au apărut în urma defrișărilor, în majoritatea zonelor exitând o zonă de tranziție, un amestec de arbuști și specii ierboase. Dintre speciile de arbuști întâlniți menționăm: porumbar (Prunus spinosa), cărpiniță (Carpinus orientalis), mojdrean (Fraxinus ornus), măceș (Rosa canina), alun (Coryllus avellana), păducel (Crataegus monogyna), etc.
Pătura ierbacee este formată din speciile: laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides), fragi (Fragaria vesca), cerențel (Geum urbanum), violetă (Viola hirta), toporaș (Viola odorata), trei frați pătați (Viola tricolor), smântânică (Galium cruciata), menta sălbatică (Mentha silvestis), veronica (Veronica officinalis), untul vacii (Orchis morio), piciorul cocoșului (Ranunculus sp.), cimbrișor (Thymus vulgaris), drumbravnic (Melittis melissophyllum), gozama mare (Cytisus nigricans), măcriș (Rumex acetosella), Poa sp. etc.
Prezentarea detaliată a compoziției vegetale din cele 7 relevee de la nivelul Văii Povalina
Datele colectate de la nivelul fiecărui releveu au fost structurate sub forma unui tabel. La nivelul său au fost întregistrate numărul total de specii identificate. De asemenea capul tabelului cuprinde detalii privind anumite aspecte cercetate: vârsta aproximativă a speciilor lemnoase, panta de dispunere a acestora, altitudinea la care s-a înregistrat releveul, etc.; plantele submediteraneene sau mediteraneene au fost notate colorat pentru recunoaștere și analiză (Tabel 2.3).
Tabel 2.3. Prezentarea detaliată a speciilor vegetale de la nivelul văii Povalina
* ”+”- grad de acoperire a releveului, cu specia prezentată, sub 5% din suprafață; ”1” – grad de acoperire a releveului între valorile de 5-20%; ”2”- grad de acoperire a releveului de 21-40%; ”3”- grad de acoperire a releveului, cu specia identificată, în procent de 41-60%; ”4”- grad de acoperire a releveului de 61-80% din suprafață; ”5”- grad de acoperire a releveului cu specia exemplificată în proporție de 81-100% din totalul suprafeței. ”-” – absența speciei la nivelul releveului
Releveu 1 (44˚31.649 N 22˚04.756 E)
După cum se poate observa și în cadrul tabelului vegetația prezentă la nivelul releveului 1, este o vegetație de amestec. Predominante sunt speciile de arbori și arbuști. Speciile ierboase sunt mai reduse numeric fiind dispersate sub arboret sau la limita cu drumul care străbate habitatul. Acest releveu este considerat al doilea din numărul total de 7, în privința numărului de specii existente la nivelul său (fig. 2.5). Posibil ca zona să fi apărut în urma unor defrișări, prin numărul mare de puieți și arbori tineri existenți la nivelul releveului
Fig. 2.5.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 1, expoziție NE, distanța față de drumul de acces, 5m.
Gradul de afectare per ansamblu al întregului habitat, întâlnit la niveulul releveului 1, îl putem considera ca fiind incipient din cauza prezenței salcâmului. La niveulul habitatului ar fi indicată realizarea unui proces de înlăturare a speciei invazive, cât încă stadiul de afectare este incipient.
Dintre speciile identificate amintim: Quercus frainetto, Quercus petrea, Carpinus betulus, Crataegus monogyna, Stellatia holostea, Rosa canina, Stellatia holostea, Genisa tictoria (fig. 2.6A), Thymus serpyllum (fig. 2.6B), etc.
Fig. 2.6. A. aspect general a speciei Genisa tictoria (drobiță) B. aspect general a specie Thymus serpyllum (cimbrișor de câmp)
Releveu 2 (44˚31.888 N 22˚05.165 E)
La nivelul releveului 2 au început să predomine speciile forestiere ca Fagus sylvatica și Carpinus betulus. De asemenea mai continuă să predomine și diferite specii de arbuști, dar numărul plantelor ierboase este scăzut, procentul acestora din urmă nu depășind valoarea de 10% din suprafața totală a releveului (fig. 2.7). Dintre aceste specii ierbose amintim: Sanicola europaea, Lunaria annua (fig. 2.8A), Lathyrus vernus, Smyrnum perfoliatum, Asperula odorata, Pulmonaria officinalis (fig. 2.8B), etc. În privința numărului de specii, prezintă o biodiversitate ridicată comparativ cu celelalte relevee care sunt formate din habitat forestier. De asemenea și aici se observă prezența predominantă a puieților și a exemplarelor tinere de arbori, posibil o regenerare recentă (ultimii 10-15 ani)
Fig. 2.7.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 2, expoziție NE.
Fig. 2.8. A. aspect general a speciei Lunaria annua (banii lui Iuda), B. aspect general a speciei Pulmonaria officinalis (mierea ursului)
Releveu 3 (44˚31.987 N 22˚05.390 E)
În privința altitudini, expoziției și a pantei putem spune că releveul 3 prezintă valori aproximativ identice. Însă se poate observa că specia predominantă este Fagus sylvatica, gradul de acoperire potrivit cu scara lui Braun-Blanquet este de 5, respectiv între proporțiile de 81-100% din suprafața totală a releveului. Trebuie remarcat faptul că, speciile de arbuști și cele ierboase sunt într-un număr redus dispuse la niveul releveului (fig. 2.9). Expoziția văii, dar și adâncimea acesteia oferă mediul abiotic favorabil creșterii fagului. Vârsta arboretului este relativ tânără (maxim 15-20 ani ), aspect observat după dimensiunile arborilor.
Fig. 2.9.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 3, expoziție N, specie edificatoare fiind fagul
Dintre speciile identificate la niveul releveului 3 amintim: Fagus sylvatica, Galium odoratum (fig. 2.10B), Sorbus terminalis (fig. 2.10A), Dryopteris filix-mas, Luzula luzuloides, etc.
Fig. 2.10.A. Aspectul frunzelor speciei Sorbus terminalis (scoruș), B. Aspectul general a speciei Galium odoratum
Releveu 4 (44˚32.205 N 22˚05.661 E)
La niveul releveului 4 predominată este specia Fagus sylvatica, dar spre deosebire de releveul amintit anterior, lărgirea văii și micșorarea pantei de dispunere face favorabilă existența unui număr crescut de arbuști și specii ierboase (fig. 2.11). Comparativ cu toate celelalte relevee cu habitat forestier, releveul 4 prezintă cea mai reprezentativă și ridicată biodiversitate vegetală.
Fig. 2.11. Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 4, expoziție NV, lărgire mare a văii pe direcția N-S
Dintre speciile prezente la nivelul releveului 3 amintim următoarele: Fagus sylvatica, Quercus pubescens (fig. 2.12A), Hedera helix, Quercus cerris, Sorbus terminalis, Dianthus armeria, Fragaria vesca, Primula elatior (fig. 2.12B), etc.
Fig. 2.12.A. Suprafața inferioară a frunzelor de Quercus pubescens (stejar pufos), B. Primula elatior (ciuboțica cucului de munte)
Releveu 5 (44˚32.346 N 22˚05.870 E)
Releveul 5 este predominant format din specia Fagus sylvatica. Covorul ierbos este aproape scăzut (sub 5%), iar speciile de arbuști prezenți, sunt dispuși mai ales de-alungul drumului care străbate habitatul (fig. 2.13). Dintre speciile ierboase amintim: Dryopteris filix-mas, Festuca drymeria, Tamus communis (fig. 2.14B), Carex pendula (fig. 2.14A), Poa nemoralis, etc. Mușchiul este prezent cu preponderență la nivelul solului, favorizat de umiditate crescută rezultată de apropierea văii. Vârsta fagetului de la niveulul releveului 5 este cuprinsă între 15-20 ani.
Fig. 2.13.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 5, expoziție N
Fig. 2.14. A. Aspect general a speciei Carex pendula, B. Specia Tamus communis (untul pământului)
Releveu 6 (44˚32.552 N 22˚06.516 E)
Un aspect de observat la nivelul releveului 6 este prezența redusă a stratului ierbos. La niveulul probei a fost identificată preponderent specia Fagus sylvatica (fig. 2.16A), gradul de acoperire fiind de peste 95% (fig. 2.15). Dintre alte specii forestiere mai amintim indivizi de Carpinus betulus și specia invazivă Robinia pseudoacacia. Grosimea arborilor dovedește că această pădure este una matură, vârsat arborilor trecând de 25-30 de ani.
Așa cum am amintit și anterior la nivelul releveului 6 se observă un număr scăzut de specii ierboase. Există doar 2 specii și acestea sunt: feriga Dryopteris filix mas (fig. 2.16B) și specia Carex pendula.
De asemenea prezența speciei invazive și numărul crescu de indivizi ai acesteia raportat la suprafață poate avea efecte negative asupra mediului. Și la nivelul acestui punct trebuie avut în vedere realizarea unei activități de eliminare a salcâmului sau de scădere a numărului de indivizi.
Fig. 2.15.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 6, expoziție NE, specia edificatoare fiind fagul
Fig. 2.16. A. Aspect general al speciei Fagus sylvatica B. Specia Dryopteris filix mas
Releveu 7 (44˚32.514 N 22˚06.718 E)
Acest releveu este singurul la niveul căruia avem un habitat de pajiște, dintre toate celelalte 7, preluate de-a lungul văii (fig. 2.17). De asemenea, se poate observa că prezintă cel mai ridicat număr de specii, comparativ cu celelalte relevee. Dintre aceste specii amintim: Quercus frainetto, Prunus avium, Populus tremula, Cruciata levipes(fig. 2.18A), Rosa canina, Euphorbia amygdaloides, Lamium purpureum, Plantago argintea, Euphorbia cyparissias, Arum maculatum(fig. 2.18B), etc. Releveul a fost realizat să cuprindă atât apecte de pajiște cât și de lizieră a pădurii.
Fig. 2.17.Imagine ansamblu al releveului 7. Habitat de pajiște. Expoziție S
Fig. 2.18. A. Aspect general a speciei Cruciata levipes (smântânică), B. Specia Arum maculatum (rodul pământului)
Habitat
Se poate observa faptul că la nivelul văii predomină un habitat forestier format cu preponderență din specia Fagus sylvatica (91KO codul habitatului în listele Natura 2000). Doar la niveul releveului 1 avem un habitat de amestec între specii forestiere de Quercus și tufăriș, format din specii ca: Carpinus orientalis, Crataegus monogyna, Corylus avellana, Rosa canina, Rubus sp, etc. La niveul ultimului releveu s-a observat prezența unui habitat predominat de pajiște format din specii ierboase și un procent redus de arbuști și arbori.
Specii endemice
Un alt aspect ce trebuie amintit este faptul că, speciilor indentificate la nivelul văii Povalina nu sunt considerate specii endemice. Acest lucru a reieșit din comparația speciilor existente cu cele descrise și amintite de Dihoru și Pârvu, în volumul ”Plante endemice din flora României”, 1987 și din resursele informatice variate.
Specii submediteraneene
Chiar dacă la nivelul văii Povalina nu au fost identificate specii endemice, totuși, au fost observate 22 de specii de plante submediteraneene. Dintre aceste specii amintim: Quercus cerris, Carpinus orientalis, Prunus avium, Quercus pubescens, Acer pseudoplatans, Fraxinus ornus, Juglanus regia, Vitis sylvestris, Hedera helix, Corylus avellana, etc.
Ponderea acestora raportat la numărul de indivizi a avut valoarea de 28%, din numărul total de specii identificate (fig. 2.19). Putem spune că valoarea este remarcabilă raportat la dimensiunile văii și speciile distribuite la nivelul ei.
Fig. 2.19.Reprezentarea grafică a ponderii speciilor mediteraneene la nivelul văii Povalina
2.3.2. VALEA RECIȚA MARE
Localizare și aspecte cartografice
Valea Recița Mare este cunoscută mai ales datorită drumului care o străbate și anume, drumul de legătură între DN57 și cele două localități cehe dintre dealuri: Eibenthal și Baia Nouă. Valea prezintă un debit redus de apă în mare parte din an, dar poate avea aspect torențial în perioadele ploioase. Lungimea totală a văii este de peste 4 km, în interiorul Munților Almăjului. Sensul de curgere este NV-SE. Valea are în general o lățime crescută între cei doi versanți care o formează.
Trebuie precizat faptul că la nivelul limitei superioare a văii este poziționată localitatea Eibenthal. De-a lungul văii nu există alte așezări umane și nici nu au fost identificate posibile activități cu efecte negative asupra mediului.
Altitudinile la care au fost preluate releveele sunt cuprinse între minima de 89 m și maxima de 424 m, numărul acestora fiind de 8 în total. Primul releveu a fost preluat la intersecția drumului DN57 cu DC1 (Eibenthal-Baia Nouă), iar ultimul a fost dispus la nivelul pădurii mărginașe a satului Eibenthal, extremitatea de răsărit a acestuia (fig. 2.20).
Fig. 2.20.Reprezentare cartografică privind dispunerea și poziționarea celor 8 relevee de-a lungul văii Recița Mare
Prezentare de ansamblu asupra compoziție vegetale din valea Recița Mare
Un prim aspect de ansamblu, privind compoziția vegetală de la nivelul văii Recița Mare este faptul că, suprafața acesteia este acoperită, în proporție de peste 95%, de pădure. De-a lungul văii atât pe versanții sudici sau nordici nu a fost întâlnit nici un alt tip reprezentativ de ecosistem.
Pădure dispusă de-a lungul văii este format în special din indivizi ai speciilor Quercus cerris (cer), Quercus frainetto (gârniță) și Pinus nigra (pin negru). Vârsta indivizilor speciilor identificate variază de la 1 la 50 de ani, în funcție de releveu și de poziționarea acestuia. Grosimea arborilor variază în diverse puncte ale văii, arborii din aceste zone fiind tineri, rezultați posibil în urma unor unor defrișări prin plantare sau regenerare naturală.
La niveul văii Recița Mare s-a putut observa cu ușurință influența factorilor abiotici și a poziției în alcătuirea, dispunerea și compoziția asociațiilor și speciilor vegetale. Un exemplu în acest fel este dispunerea speciei Fagus sylvatica de-a lungul văii. S-a putut observa prezența acesteia cu preponderență la niveulul releveelor cu expoziție nordică sau la o altitudine ridicată. În schimb, în releveele cu expoziție sudică au fost preponderente speciile termofile cum sunt cerul și pinul.
Un alt aspect important este prezența la niveul văii, în special în zona de vărsare a acesteia, a salcâmului (Robinia pseudoacacia) și a cenușerului sau oțetarului fals (Ailanthus altissima), specii invazive. S-a inregistrat un grad de acoperire ridicat mai ales la nivelul releveului 1 și 2. Prezența acestora este cu atât mai nocivă cu cât la mai puțin de 1 km de releveul 1 a fost identificată specia endemică Pinus nigra ssp. banatica, specie vulnerabilă.
Pădurea de cer este principalul tip de fond forestier observat la niveul văii Recița Mare. Dispunere de-a lungul văii este influențată cu preponderență de expoziția solară, preferând pentru creștere locurile însorite și calde cu expoziție sudică.
Dintre speciile de arbori identificate cu preponderență la niveul văii amintim: cer (Quercus cerris), gârniță (Quercus frainetto), pin negru (Pinus nigra), măr pădureț (Malus sylvetris), păr sălbatic (Pyrus pyraster) și jugastru (Acer campestre). Pe lângă aceștia au fost mai fost observați și un număr realtiv mic de indivizi ai speciilor: fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), cireș sălbatic (Prunus avium), etc.
În privința speciilor de arbușri amintim: mojdrean (Fraxinus ornus), sânger (Cornus sanguinea), păducel (Crataegus monogyna), gozama mare (Cytisus nigricans), mur (Rubus sp.), etc.
Speciile ierboase sunt specifice pădurilor de cer și pin. Cum de-a lungul văii nu există pajiști sau zone deschise, numărul acestora este relativ mic. Dintre speciile identificate în aproximativ toate releveele amintim: degetarul galben (Digitalis grandiflora), mărgică (Melica uniflora), iarbă deasă (Poa nemoralis), Aremonia agrimonioides, apărătoarea (Clinopodium vulgare), trifoi mediu (Trifolium medium), Pipatherum virescens, etc.
Prezentarea detaliată a compoziției vegetale din cele 8 relevee de la nivelul văii Recița Mare
Datele colectate de la nivelul fiecărui releveu au fost structurate sub forma unui tabel. La nivelul său au fost întregistrate numărul total de specii identificate. De asemenea capul tabelului cuprinde detalii privind anumite aspecte cercetate: procentul de acoperire a releveului cu specii de arbori, arbuști și plante ierboase, panta de dispunere a acestora, altitudinea la care s-a înregistrat releveul, stratificarea etc.; plantele submediteraneene sau mediteraneene au fost notate colorat pentru recunoaștere și analiză (Tabel 2.4.).
Tabel 2.4. Prezentarea detaliată a speciilor vegetale de la nivelul văii Recița Mare
* ”+”- grad de acoperire a releveului, cu specia prezentată, sub 5% din suprafață; ”1” – grad de acoperire a releveului între valorile de 5-20%; ”2”- grad de acoperire a releveului de 21-40%; ”3”- grad de acoperire a releveului, cu specia identificată, în procent de 41-60%; ”4”- grad de acoperire a releveului de 61-80% din suprafață; ”5”- grad de acoperire a releveului cu specia exemplificată în proporție de 81-100% din totalul suprafeței. ”-” – absența speciei la nivelul releveului
Releveu 1 (44˚31.592 N 22˚12.134 E)
La niveul releveului 1 s-a observat prezența cu preponderență a pinului negru (Pinus nigra) (fig. 2.21). De asemenea tot la niveul acestui releveu mai întâlnim specii ca cer (Quercus cerris) și salcâm (Robinia pseudoacacia). Gradul de acoperire a acestuia din urmă este destul de ridicat, afectând cu precădere dezvoltarea puieților din diferite specii. Panta de dispunere a releveului este de peste 50˚, iar expoziția este sudică. Acest prim releveu a fost realizat la o distanță de aproximativ 200 m de vale, acest lucru fiind influențat de inaccesibilitatea văii în cadrul acestei porțiuni.
Fig. 2.21.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 1, valea Recița Mare, expoziție S, specia edificatoare fiind pinul.
La nivelul releveului au fost identificate și o serie întreagă de specii de arbori, arbuști și plante ierboase. Dintre aceste specii amintim următoarele: Fraxinus ornus (fig. 2.22A), Rubus hirtus, Cornus sanguinea, Euphorbia cyparissias (fig. 2.22B), Digitalis grandiflora, Mellitis mellysophyllum, etc.
În cadrul zonei se recomandă realizarea unor activități de îndepărtare a speciilor invazive.
Fig. 2.22. A. Euphorbia cyparissias, aspect general, B. Fraxinus ornus (mojdrean)
Releveu 2 (44˚31.749 N 22˚12.076 E)
Principala specie întâlnită la niveul releveului 2 este cerul (Quercus cerris). Pe lângă acesta mai întâlnim și indivizi de gârniță (Quercus frainetto) și pin negru (Pinus nigra). De asemenea pe lângă acești mai există și o populația crescută de salcâm (fig. 2.23) și de oțetar fals sau cenușer, specii invazive, care amenință echilibrul natura al habitatului. Dispunere speciilor în cadrul releveului este interesantă. În partea cu expoziția S se observă prezența pinului în proporție de peste 90%. La schimbarea expoziției, și anume pe partea cu expoziție E, se poate observa amestecul tot mai crescut dintre pin, gârniță și cer. Vârsta aproximativă a arborilor este de 1-10 ani, fiind o pădure tânără formată prin regenerare sau prin plantare în cazul pinilor.
Fig. 2.23. Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 2, expoziție SE, speciile preponderente fiind: salcâmul, pin, cer, gârniță
Alte specii observate în acest perimetru sunt: Acer campestre, Sorbus torminalis, Fraxinus ornus, Clematis vitalba (fig. 2.24A), Crataegus monogyna, Rosa sp., Digitalis grandiflora, Mellitis mellysophyllum, Fragaria viridis (fig. 2.24B), Poa nemoralis, etc.
Fig. 2.24. A. Imagine privind partea superioară a funzei de Clematis vitalba (curpen), B. Fragaria viridis (frag)
Releveu 3 (44˚31.951 N 22˚11.873 E)
La niveul releveului 3 se observă aproximativ o compoziție vegetală asemănătoare cu cea descrisă anterior. Speciile edificatoare sunt pinul, gârnița și cerul (fig. 2.25). De asemenea un aspect imporant este faptul că în acest releveu nu au mai fost observate specii invazive.
Dintre arborii și arbuștii prezenți la niveul releveului amintim: gârnița (Quercus frainetto), cer (Quercus cerris), mojdreanul (Fraxinus ornus), sorbul (Sorbus torminalis), păducel (Crataegus monogyna), cărpiniță (Carpinus betulus) (fig. 2.26A), măceș (Rosa sp) (fig. 2.26B), etc.. Covorul ierbos este mai puțin reprezentat fiind dispus mai ales la liziera pădurii și de-a lungul drumului care străbate valea de la un capăt la celălalt.
Expoziția văii este SV, iar vârsat aproximativă a arborilor dispuși în releveu este cuprinsă între 10-20 ani.
Fig. 2.25.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 3, expoziție SV
Fig. 2.26. A. Carpinus orientalis (cărpiniță), B. Rosa sp. (măceș)
Releveu 4 (44˚32.174 N 22˚11.623 E)
La niveul releveului 4 apar primele schimbări în privința speciilor vegetale întâlnite până în acest punct.
În primul rând la niveul acestui releveu nu mai apare pinul negru, fiind înlocuit în general cu specii ca: cer, gârniță și păr sălbatic. De asemenea apar specii ca cărpinița (Carpinus orientalis) și mojdrean (Fraxinus ornus) (fig 2.27). Arbuștii și plantele ierboase reprezintă un procent de 20% din suprafața totală a releveului. Dintre acestea amintim specii ca: Crataegus monogyna (fig. 2.28A), Digitalis grandiflora, Mellitis mellysophyllum, Poa nemoralis, Anemone ranunculoides (fig. 2.28B), etc.
În al doilea rând speciile prezente sunt relativ tinere, după cum se poate observa și în imagine, vârsta aproximativă fiind de 1-2 ani. Pădurea în formare este rezultatul unui proces de regenerare naturală, produs în urma unei posibile defrișări.
Fig. 2.27. Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 4, expoziție SE, releveu realizat pe versantul ce mărginește valea Recița Mare, distanța până la vale 25 m
Fig. 2.28. A. Crataegus monogyna (păducel), B. Anemone ranuncoloides
Releveu 5 (44˚32.384 N 22˚11.208 E)
La niveul acestui releveu se poate observa aparinția din nou a pinului negru. Procentul de acoperire a releveului cu acesta este de peste 70%. Și în cadrul acestui relevau s-a putut observa distribuția speciilor în funcție de expoziție. Astfel pe partea cu expoziție SV avem un procent ridicat de pin, iar pe expoziție SE avem un amestec de pin, cer și gârniță.
De asemenea la niveul acestui releveu avem din nou populație de salcâm, mai redusă numeric dar existentă și cu risc mare de extindere de-a lungul întregului habitat. Vârsta arborilor este tânără, maxim 10 ani, pădurea fiind formată artificial prin plantare. De-a lungul timpului au pătruns și speciile ulterioare, regenerarea acestora fiind naturală.
Din cauza dispunerii abrupte a reliefului, releveul a fost realizat paralel cu drumul care străbate valea Recița Mare, drumul comunal 1, DN57-Eibenthal-Baia Nouă (fig. 2.29).
Fig. 2.29. Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 5, expoziție SE, releveu realizat la nivelul lângă drumul comunal 1 ce străbate valea Recița Mare
Dintre speciile ierboase identificate la nivelul habitatului precizăm următoarele: Melica uniflora, Stachys germanica, Poa nemoralis, Lychnis coronaria, Symphytum tuberosum (fig. 2.30A), Viola tricolor (fig. 2.30B) etc..
Fig. 2.30. A. Symphytum tuberosum, B. Viola tricolor
Releveu 6 (44˚32.487 N 22˚10.964 E)
A fost realizat la punctul de dispariție a pinul. Este singurul punct de la niveul văii cu expoziție NE. Acest aspect, dar și altitudinea de peste 330 m a făcut favorabilă apariția fagului în amestec cu specii de cer, gârniță și carpen (fig. 2.31). De asemenea la niveul releveului au fost identificate și specii de mojdrean (Fraxinus ornus) și jugastru (Acer campestre) (fig. 2.32A). Dintre speciile ierboase amintim: Lychnis coronaria, Plantanthera bifolia, Melica uniflora, Chrisantheumum corymbosum (fig. 2.32B), Dryopteris filix mas, Symphytum tuberosum, etc.
Vârsta arborilor de la niveulul releveului 6 este relativ mică, 1-3 ani fiind o pădure apărută în urma unei posibile defrișări.
Fig. 2.31.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 6, expoziție NE, apariția fagului la nivelul văii Recița Mare
Fig. 2.32. A. Acer campestre (jugastru), B. Chrisantheumum corymbosum
Releveu 7 (44˚32.629 N 22˚10.637 E)
La niveul releveului 7 se poate observa prezența cu preponderență a speciilor de cer și gârniță. La acestea se mai adaugă indivizi ai speciilor de fag și frasin (Fraxinus excelsior).
În cadrul releveului există de asemenea un covor ierbos diversificat format din specii ca: Sedum caepea (fig. 2.34A), Malica uniflora, Symphytum tuberosum, Clinopodium vulgare, Euphorbia amigdaloides (fig. 2.34B), etc.
Vârsta generală a arborilor nu este de maxim 3 ani fiind o pădure tânără în formare (fig. 2.33). Nu au fost identificate specii invazive.
Fig. 2.33.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 7, expoziție SE
Fig. 2.34. A. Sedum caepea, B. Euphorbia amigdaloides
Releveu 8 (44˚32.690 N 22˚10.424 E)
Este ultimul dintre releveele realizate de-a lungul văii Recița Mare, fiind dispus în pădurea de răsărit ce mărginește satul Eibenthal.
Se poate observa prezența cu preponderență a speciilor de carpen (Carpinus betulus), fag (Fagus sylvatica), cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto) (fig. 2.35). Expoziția este SE, altitudinea este mai mare de 420 m, iar panta este mult mai redusă comparativ cu releveele anterioare. Nu au fost identificate specii invazive, iar vârsta arborilor este de 2-3 ani.
Dintre speciile de arbuști și plante ierboase identificate la niveulul habitatului amintim următoarele: Rubus hirtus, Crataegus monogyna, Sorbus torminalis, Cornus sanguinea, Digitalis grandiflora, Mellitis mellysophyllum (fig. 2.36A), Fragaria viridis, Poa nemoralis, Dryopteris filix mas, Symphytum tuberosum, Apoeris foetida (fig. 2.36B), etc.
Fig. 2.35.Imagine de ansamblu asupra compoziției vegetale de la nivelul releveului 8, expoziție SE
Fig. 2.36. A. Mellitis mellysophyllum, B. Apoeris foetida
Habitat
Așa cum am amintit și în paragrafele anterioare la niveul văii Recița Mare, principalul și singurul tip de habitat este cel forestier. Ca subtipuri avem următoarele habitate: păduri panonice-balcanice de Quercus cerris cu carpen și Digitalis grandiflora (90MO codul habitatului în lista Natura 2000) și păduri de pin negru, în amestec cu cer și gârniță. De asemenea la niveulul ultimelor trei relevee se obervă prezența unui habitat format din păduri ilirice de fag în plin proces de regenerare, codul Natura 2000 fiind 91KO
Specii endemice
Prin raportare cu literatura de specialitate la nivelul văii Recița Mare nu au fost identificate prezența unor specii endemice.
Speciile submediteraneene
În cadrul văii Recița Mare au fost identificate un număr de 11 specii considerate ca fiind submediteraneene. Acestea sunt: Dryopteris filix-mas, Quercus cerris, Qurcus frainetto, Pinus nigra, Prunus avium, Acer campestre, Calematis vitalba, Fraxinus ornus, Cornus sanguinea, Vitis sylvestris, Euphorbia cyparissias.
Ponderea acestora a avut valoarea de 26%, fiind reprezentată grafic pentru o mai bună raportare la numărul total de specii (fig. 2.37).
Fig. 2.37. Reprezentarea grafică a ponderii speciilor mediteraneene identificate la nivelul văii Recița Mare
2.3.3 ASPECTE COMPARATIVE ÎNTRE VEGETAȚIA VĂILOR POVALINA ȘI RECIȚA MARE
În cadrul acestui capitol vom compara diferite aspecte între cele două văi prezentate în capitolele anterioare. Dintre aceste aspecte comparative urmărite, enumerăm: numărul de specii general, numărul de specii submediteraneene și ponderea acestora, aspecte privind componența vegetativă a fiecărei văi, gradul de acoperire și dispunerea speciilor, speciile vulnerabile identificate și metode de protecție și conservare a celor două văi.
În primul rând vom vorbi despre numărul de specii identificat la nivelul fiecărei văi. Pe valea Povalina au fost observate în cadrul releveelor un număr de 79 de specii. De-a lungul văii Recița Mare au fost identificate 42 de specii (fig. 2.38). Comparativ valea Povalina dispune cu 37 de specii în plus decât valea Recița Mare.
Fig. 2.38. Reprezentarea grafică a numărului total de specii identificate pe văile Povalina și Recița Mare
Această diferență poate fi justificată printr-un singur mod și anume, faptul că la nivelul văii Povalina au existat 2 tipuri de habitate majore. Dispunerea la nivelul văii Povalina a unui habitat de pajiște, a crescut considerabil numărul de specii ierboase identificate. După observarea atentă a datelor sintetizate în cadrul tabelului 2.3, se poate deduce că, un număr crescut de specii sunt distribuite la nivelul unui astfel de habitat de pajiște.
Valea Recița Mare dispune per ansamblu de un singur tip de habitat major și acesta este cel forestier. Dispunerea văii, de asemenea, activitatea umană de defrișare și plantare a diferitelor specii, nu a facilitat creșterea diversității vegetale, efectele fiind de cele mai multe ori contrare, rezultând o biocenoză sărăcită.
Al doilea aspect urmărit a constat în ponderea speciilor mediteraneene de la nivelul fiecărei văi. Se poate observa că ponderea este aproximativ egală: 28% pentru valea Povalina și 26% pentru valea Recița Mare, chiar dacă numărul de specii a fost diferit.
Diferența de doar două procente poate fi justificată prin dispunerea releveelor de-a lungul celor două văi. Releveele de la nivelul văii Povalina au avut cu preponderență o expoziție N, comparativ cu cele de pe valea Recița Mare care au avut o dispunere aproape în întregime pe expoziție S. Plantele mediteraneene sau submediteraneene sunt specii termofile și heliofile, ceea ce face ca la nivelul văii Recița Mare să întâlnit un număr crescut de specii mediteraneene la un număr total mic de specii observate.
Un aspect important privind numărul și ditribuția speciilor mediteraneene, este faptul că marea majoritate a speciilor au avut un grad de acoperire a văilor, potrivit cu scara lui Braun-Blanquet, de „+”,ceea ce înseamnă o pondere de maxim 5% din suprafața totală a văilor.
De asemenea la nivelul celor două văi au fost identificate și specii mediteraneene comune. Astfel avem un număr de 9 specii au fost observate atât la niveului văii Povalina cât și în cadrul văii Recița Mare. Dintre acestea doar Quercus cerris a prezentat un procent mai mare, privind gradul de distribuție în cadrul văii, situându-se, potrivit cu scara Braun-Blanquet la valoarea medie de 2 (grad de acoperire a suprafeței văii de 21-40%). Specia Quercus frainetto a ajuns la o valoare medie de 1, respectiv grad de acoperire a văii între valorile de 5-20% din suprafața totală studiată (fig. 2.39).
Fig. 2.39. Reprezentarea grafică a ponderii, folosind scara Braun-Blanquet, speciilor mediteraneene comune văilor Povalina și Recița Mare
Un număr de 14 specii mediteraneene au fost identificate doar la niveulul văii Povalina, iar 3 au fost observate în cadrul văii Recița Mare. Un aspect important este faptul că pe valea Recița Mare a fost înregistrată cel mai crescut grad de acoperire a suprafeței cu o specie mediteraneeană, respectiv de 3 potrivit cu scara lui Braun-Blanquet (grad de acoperire a suprafeței, cu specia identificată, în procent de 41-60%), iar specia este Pinus nigra.
Fig. 2.40. Reprezentarea grafică a ponderii, folosind scara lui Braun-Blanquet, a speciilor mediteraneee necomune de la niveul văilor Povalina și Recița Mare
În privința speciilor identificate la nivelul celor două văi putem preciza că sunt o serie întreagă de diferențe.
La nivelul văii Povalina principala specie de arbori au fost fagul, dispunerea acestuia fiind în 6 relevee din totalul de 7. Gradul de acoperire a suprafeței releveului, după Scara lui Braun-Blanquet, a variat între valorile de + și 5, fiind preponderente valorile de 4 și 5 (61-80%, respectiv 81-100%). A lipsit doar la nivelul ultimului punct de colectare a datelor, habitatul prezent în acesta fiind de pajiște.
Comparativ, la nivelul văii Recița Mare au predominat speciile de cer, pin negru și gârniță. Gradul de acoperire a suprafeței releveului, cu cele trei specii amintite anterior, a variat în funcție de fiecare punct în parte. Carpenul și fagul au fost identificați la nivelul văii Recița Mare doar la nivelul ultimelor 3 relevee, dar prezența lor a fost nesemnificativă având un grad de acoperire cuprins în intervalul + și 2.
Dar există și specii comune, întâlnit în ambele văi, în proporție mai mare sau mai mică. Dintre acestea amintim: Fraxinus ornus, Fraxinus excelsior, Acer campestre sau Carpinus orientalis.
Un aspect ce mai trebuie amintit în cadrul acestei categorii a dispunerii arborilor este cea a speciilor invazive. Ele au fost întâlnite în cadrul ambelor văi, dar la nivelul văii Recița Mare s-a înregistat un număr crescut de indivizi comparativ cu valea Povalina. De asemenea gradul de extindere și de acoperire a releveului a fost mai crescut în cadrul văii Recița Mare comparativ cu valea Povalina. În valea Recița Mare au fost identificate 2 specii invazive: salcâmul (Robinia pseudoacacia) și cenușar sau oțetar fals (Ailanthus altissima). În valea Povalina nu a fost observată decât salcâmul.
În privința numărului de specii de arbuși o valoare crescută a fost întâlnită la nivelul primei văii prezentate, Valea Povalina. Dintre speciile întâlnite aici amintim: Corylus avellana, Cornus mas și Prunus spinosa.
Un număr mai redus de specii de arbuști au fost observați în cadrul văii Recița Mare. Majoritatea sunt comuni cu cei întâlniți și în valea Povalina: Rubus hirtus, Rosa canina, Crataegus monogyna, sorbus terminalis, Cornus sanguinea, o singură specie fiind caracteristică văii Recița Mare: Clematis vitalba.
Gradul de acoperire a speciilor de arbuști în cadrul releveelor este de ”+”, după scara lui Braun-Blanquet, pentru ambele văi.
În privința numărului de specii ierboase se poate observa că un număr crescut de specii există la nivelul văii Povalina. Acest aspect este justificabil datorită prezenței în cadrul văii a unui habitat de pajiște.
Tipul de specii ierboase întâlnit diferă de la un releveu la altul în cadrul studiului și de la o vale la alta. Doar un număr scăzut de specii este comun pentru ambele văii și aceste sunt: Mellitis mellysophyllum, Poa nemoralis, Melica uniflora, Dryopteria filix-mas și Euphorbia cyparissias.
Speciile dispuse la nivelul văi Povalina sunt în general specii caracteristice pădurii de fag, specii umbrofile sau specii ierboase de pajiști. Cele de la valea Recița Mare sunt specii termofile, caracteristice pădurilor de Quercus și pin.
În cadrul văilor nu au fost identificate specii endemice zonei Porților de Fier și nici nu au fost observate specii încadrate ca vulnerabile sau periclitate. Cu toate acestea apariția la nivelul văilor a speciilor invazive (Robinia pseudoacacia, Ailanthus altissima) pune în pericol întregul echilibru al ecositemului.
2.4. CONCLUZII
La finalul studiului de monitorizare a vegetației, realizat la nivelul văilor Povalina și Recița Mare, Porțile de Fier, s-au desprins următoarele concluzii:
La nivelul văii Povalina a fost identificat un număr mult mai crescut de specii, comparativ cu valea Recița Mare, influențate fiind de numărul mai mare de habitate întâlnite în cadrul primei văi, Povalina. Dacă la nivelul văii Povalina au existat două tipuri de habitate predominante: forestier și pajiște, pe valea Recița Mare a fost identificat un singur tip și anume cel forestier. De asemenea, factorii abiotici diverși întâlniți la nivelul văii Povalina au favorizat biodiversitatea vegetală crescută pe aceasta. Dintre acești factori amintim expoziția solară, umiditatea văii, panta de dispunere, etc..
În cadrul releveelor realizate în cadrul văilor nu au fost identificate specii vegetale endemice, dar acestea au fost observate în apropierea releveelor dispuse de-a lungul văii Recița Mare. Specia Pinus nigra ssp. banatica, specie endemică și protejată de legea românească, a fost semnalată în afara primelor relevee de la nivelul văii Recița Mare, mai precis la o distanță de aproximativ 500 m, pe culmea sudică a versantului care formează valea. Dintre speciile protejate, în cadrul releveelor realizate pe ambele văi, fost identificată specia de orhidee Orchis morio. De asemenea au fost identificate un număr crescut de specii mediteraneene și specii caracteristice zonei de sud-est a României.
Ponderea speciilor de plante mediteraneene are aproximativ aceeași valoare pentru ambele văi. Factorul determinant, al repartizării acestora în cadrul habitatelor, îl reprezintă expoziția releveelor și dispunerea văilor. În privința gradului de acoperire a suprafețelor văilor cu aceste specii mediteraneene, putem spune că, majoritatea se găsesc distribuite într-un procent de 0-5. Doar 3 dintre ele au un grad de acoperire mai ridicat: Quercus frainetto prezintă un grad de acoperire de 5-20% din suprafața totală, Quercus cerris cu un grad de acoperire de 21-40% din suprafața totală a văii și Pinus nigra cu un grad de acoperire de 41-60% din suprafața totală a văii. Prima, Quercus frainetto, este distribuită la nivelul văii Povalina, iar următoarele două, Quercus cerris și Pinus nigra, pe valea Recița Mare.
În cadrul văii Povalina specia reprezentativă este fagul (Fagus sylvatica), iar la nivelul văii Recița Mare, specia principală este cerul (Quercus cerris) și pinul negru (Pinus nigra). Majoritatea speciilor de arbuști identificați sunt comune ambelor văi, fiind specii cosmopolite: Crataegus monogyna, Sorbus torminalis, Rubus hirtus sau Rosa canina, sau specii caracteristice zonei: Acer campestre și Fraxinus ornus. Speciile ierboase sunt caracteristice habitatului din care fac parte și doar un număr mic dintre ele sunt comune ambelor văi.
Prezența speciilor invazive la nivelul ambelor văi (Robinia pseudoacacia, Ailanthus altissima) implică luarea unor măsuri de protecție stricte și realizarea unor procese de eliminare a acestora din zonele atinse, extinderea de-a lungul văilor având repercursiuni grave în privința menținerii biodiveristății vegetale în cadrul ecositemului.
La nivelul văii Recița Mare se recomandă implementarea unui program de lungă durată prin care, treptat, să se creeze condițiile de extindere a arealului speciei Pinus nigra spp. banatica. Acest demers poate fi realizabil doar prin stimularea și implicarea proprietarilor de terenuri private din cadrul văii și a autorităților competente.
BIBLIOGRAFIE
Abercrombie, H., Hickman, C.J., Johnson, M.L., (1966): A Dictionary of Biology, 254 p. London,
Anghel, G., Turcu, G., Ciocârlan, V., Doniță, N., (1970): Zonarea vegetației lemnoase și ierboase de la Porțile de Fier (sectorul Cozla-Berzeasca). Lucrări științifice ale Institutului Agronomic București, ser. Agron., 13: 413-418
Barbu, S., Moisa, C., Mircov, V.D., (2009): Cosava – Un vânt bănățean. Research Journal of Agricultural Science, 41(1): 365-371
Bakkenes, M., Alkemade, J.R.M., Ihle, F., Leemans, R., Latour, J.B., (2002): Assessing effects of forecasted climate change on the diversity and distribution of European higher plants for 2050. Global Change Biology, 8(4): 390-440.
Bazac, G., Moldoveanu, M., (1996): Unele caracteristici ale influențelor mediteraneene asupra climei din sud-vestul României, Terra, XXVIII.
Berza, T., Balintoni, I., Iancu, V., Seghedi, A., Hann, H.P., (1994): South Carpathians. Rom. J. Tectonics & Reg. Geol. 75(2): 37-50
Borlea, G.F., Radu, S., Stana, D., (2006): Forest biodiversity preservation in Romania. Not. Bot. Hort. Agrobot, XXXIV: 21-27
Borza, A., (1934): Botanischer fiihrer durch die Umbegung von Băile Herculane (Herkulesbad) bis an die Donau, Guide de la sixieme Excursion Phztogeographique Internationale, Roumanie: 56-63
Borza, A., (1942): Cercetarea botanică a Banatului în Natura, XXXI, 9: 307 – 311
Borza, A., (1943): Vegetația Banatului în timpul Romanilor. Explicații la harta de vegetație și economică a Banatului, Bul. Grad. Bot., 23: 3-4
Boșcaiu, N., Resmeriță, I., (1969): Vegetația ierboasă xerofilă de aluviuni din sectorul Valea Eșelnița- Valea Mraconiei al Defileului Dunării, Stud. cerc. biol., ser. bot., 21(3): 209-216
Boșcaiu, N., Lupșa, V., (1967): Cercetări palinologice în peștera lui Veterani din Defileulul Dunării. Contribuții botanice: 39-46
Boșcaiu, N., Lupșa, V., Resmeriță, I., Coldea, G., Schneider, E., (1971): Vegetația lemnoasă mezo-xerotermă (Orno-Cotinetalia) din Defileul Dunării, Ocrot. Nat., 15(1) :49-55
Bretotean, M., Macaleț, R., Țenu, A., Tomescu, G., Munteanu, M.T., Radu, E., Drăgușin, D., Radu, C., (2006): Delimitarea și caracterizarea corpurilor de apă subterană din România. Rev. ”Hidrotehnica”, 50(10): 33-39
Brotons, L., Thuiller, W., Araujo, M.B., Hirzel, A.H., (2004): Presence-absence versus presence-only modelling methods for predicting bird habitat suitability. Ecography, 27: 437-448
Bușniță, Th., Alexandrescu, I., (1963): Atlasul peștilor din apele R.P.R., Editura Științifică, 171 p.
Carablaisa, S., Șelău, N., (2010): Geomorphological processes in the Danube Defile. Case study: The Liubotina slide and the Mraconia collapse. Revista de geomorfologie, 12: 91-95
Carablaisa, S., (2009): Relația clima-poluare în Municipiul Drobeta-Turnu Severin (Teză de doctorat)
Carablaisă, G.S., (2008): Caracteristicile termice și pluviometrice ale Depresiunii Severinului. Geografică, T. XV.
Călinescu, R., (1926): Vipera ammodytes Cuv. în România, Luc. Inst. de Geogr. Univ. din Cluj, 2: 1-32
Călinescu, R., (1926): Vipera cu corn în Oltenia, Arhivele Olteniei, IV, nr. 21-22: 439-444
Călinescu, R., (1950): Elemente mediteraneene în RPR. Natura 3: 34-39
Călinescu, R., Iana, S., (1964): Considerațiuni biogeografice asupra Defileului Dunării, An. Univ. București, seria geologie-geografie, anul XIII, 1.
Ciocârlan, V., Doiniță, N., Turcu, G., (1969): Contribuții floristice din Defileul Dunării, sectorul Cozla – Berzasca (jud. Caraș-Severin), St. cerc. biol., Ser. Bot. 21 (3), pag. 205-208
Cogălniceanu, D., (2007): Ecologie și protecția mediului. Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul rural, 242 p.
Coldea, G., Boșcaiu, N., Lupșa, V., Plămadă, E., Resmeriță, I., (1970): Vegetația făgetelor din sectorul Valea Eșelnița – Valea Mraconiei al Defileului Dunării. St. cerc. biol., Ser. Bot. 22 (6): 467-474
Contrea, A., (1934): Caracterele florei și vegetației bănățene (Studii), în RIS banat -Crișana, II: 10-12
Coste, L., Faur, A., (1970): Cercetări asupra speciei Tulipa hungarica Borb. în România. Ocrot. Nat., 14 (2): 203 – 208
Costache, N., (1967): Considerații fitogeografîce asupra Defileului Dunării între Orșova și Baziaș. Anal. Univ. Buc., Ser. șt. nat., Geol. – geogr. 16 (2): 157 -162
Cucu, L.A., Niculae, M.I., Patroescu, M., (2013): Species management in the Iron Gates Natural Park, Romania: An overview of zonation effectiveness. Present enviroment and sustainabel development, 7(2): 145-156
Cucu, L.A., Niculae, M.I., Pateoescu, M., (2013): Hierarchical analysis of the threats for Species of Community Interest in the Iron Gates Natural Park, Romania, Forum Geografic, in press
Darpeș, S., (1985): Activitatea umană și influența ei asupra florei și faunei din zona Porților de Fier, Terra, an XVII, 4.
Doinița, N., Chriță, C., Stănescu, V., (1990): Tipuri de ecosisteme forestiere din România. ICAS, Seria II, 391 p.
Doniță, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriș I.A., (2005): Habitatele din România, Editura Tehnică Silvică, 442 p.
Drugescu, C., Geacu, S., (2004): Contributions to the knowledge of submediterranean fauna in Romania. Analele Științifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iași, Biologie animală, Tom L: 195-203
Dumitrescu, V., (1882): Note asupra monumentelor, ruinelor și locuri însemnate în județul Mehedinți. Revista de istorie, arheologie și folclor, direcția lui Gr. Tocilescu, An I, voi. I:
Dumitrescu, V., (1883): Geografia județului Mehedinți, Drobeta Turnu-Severin
Georgescu, C.C., (1955): Considerații asupra unor elemente termofile, în special sudice, în flora României, St. cerc. biol., Ser. Bot., 17 (4 – 5): 397-403
Gerano, A., (1894): Le defile du Bas-Danube depuis Baziaș jusqu'a Orșova, Rev. Geogr., Paris
Ghibedea, V., Isbășoiu, C., (1985): Există climat submediteraneean în sud-vestul României?. Terra, 2: 409-412
Glăvan, V., Florea, N., Bogaci, R., (1990): Solurile. În: Grupul de cercetari complexe ”Porțile de Fier”, seria monografică, Solurile. 174 p., Ed. Academiei Române
Haralamb, A., Boiangiu, E., (1948): Pădurile și împăduririle din regiunea „Porțile de Fier", lucrare de subinspector, Rev. Păd., 63(3): 114-115
Hauer, F.R., (1869): Kohlenvorkommen von Berszaszka – Fundstelle der Ammoniten von Swinitza, Verh. k. k. geol. Reichsanst., Jg. 1869: 167-169
Iancu, V., Berza, T., Seghedi, A., Maruntiu, M., (2005): Palaeozoic rock assemblages incorporates in South Carpathian Alpine thrust belt (Romania and Serbia): a review. Geologica Belgica 8/4: 48-68
Iancu, V., Berza, T., Seghedi, A., Hann, H.P., (2005): Alpine polyphase tectono-metamorphic evolution of the South Carpathians: A new overview. Tectonophysics, 410: 337-365
Imbrea, I.M., Nicolin, A.I., Popescu, G., (2013): Research concerning the flora of the Eibenthal area in the Iron Gates Natural Park. Research Journal of Agricultural Science, 45 (1): 172-180
Ioja, C., Patroescu, M., Rozylowicz, L., Popescu, V., Verghelet, M., Zotta, M., Felciuc, M., (2010): The efficacy of Romania's protected areas network in conserving biodiversity. Biological Conservation, 143: 2468-2476
Iorga, V., Cristea, V., Patriche, N., Patriche, T., Trofimov, A., Mocanu, C., Mocanu, M., Bociuc, E., Coada, M.T., (2011), State of the sturgeon stocks in the Danube river. JEPE, 12(4): 1746-1751
Laszlo, F., (2007): Iron Gate sediments evaluation. Synthesis Report. UNDP I GEF, Danube Regional Project
Lazarovici, M., (2001): Restaurarea vegetației pe haldele de steril de la mina de metale neferoase de la Moldova Nouă, Proceedings of the Symposium: Restoration Ecology, University of Agricultural Sciences: 28 – 34
Licurici, M., (2010): Protecție environmentală și dezvoltare durabilă în Lunca Dunării, sectorul Drobeta Turnu-Severin-Bechet. Universitatea din Craiova, Seria Geografie 13: 55-73
Lițescu, S., Pascale, G., Sârbu, A., (2003): Aquatic flora and vegetation of semiflowing lakes Porțile de Fier I and Portile de Fier II. Studii și Cercetări. Biologie 8: 60-65
Loreau, M., Naeem, S., Inchausti, P., Bengtsson, J., Grime, J.P., Hector, A., Hooper, D.U., Huston, M.A., Raffaelli, D., Schmid, B., Tilman, D., Wardle, D.A., (2001): Biodiversity and Ecosystem Functioning: Current Knowledge and Future Challenges. Science, 294: 804-808
Maguire, D.J., Batty, M., Goodchild, M.F., (2005): GIS, Spatial Analysis, and Modeling, ESRI Press, Redlands, California
Mahendra, K.R., (2011): Biotechnological strategies for conservation of rare and endangered medicinal plants. BIODIVERSITAS, 11: 157-166
Marko, A., (2009): Possible impacts of climate change on Iron Gate I dam, Wasserbaukolloquium 2009: Wasserkraft im Zeichen des Kiimawandels Dresdener Wasserbauliche Mitteitungen Heft 39
Mataca, S., (2005): Parcul Natural Porțile de Fier. Flora, Vegetația și Protecția Naturii, Ed. Universitaria Craiova
Matacă, S., (1999): Valea Slătinicului Mare. Conspect floristic, Drobeta, IX: 274-285
Matacă, S., (2000): Familia Caryophyllaceae din rezervația Gura Văii-Vârciorova în ierbarul Muzeului Regiunii Porțile de Fier, Asociația Muzeografilor Naturaliști din România, Naturalia. Studii de cercetări, Tom IV-V
Matacă, S., (2001): Caracterizarea florei Parcului Natural Porțile de Fier, Oltenia. St. și Comunic., Șt. Naturii, XVII: 52-56
Matacă, S., (2002): Vegetația forestieră și arbustivă din Parcul Natural Porțile de Fier, Drobeta, XI-XII: 296-336
Matacă, S., (2003): Contribuții privind vegetația acvatică și palustră din arealul Parcului Natural Porțile de Fier. Drobeta XIII: 218-238
Matache, M.L., Martin, C., Rozylowicz, L., Tudorache, A., (2013): Plants accumulating heavy metals in the Danube River wetlands. Journal of Environmental Health Sciences & Engineering 11: 1-39
Matei, E., (2007): Ecositeme umane. O abordare din perspectivă geografică, Edit. Universitară București, p. 17-18
Mândruț, O., (2007): Atlas Geografic, Grup Editorial Corint, București
Mâlosu, C., (1975): Centre floristice din Munții Mehedinți și problema ocrotirii lor. Studii și Cercetări.
McCollin, D., Moore, L., Sparks, T., (2000): The flora of a cultural landscape: environmental determinants of change revealed using archival sources. Biological Conservation, 92: 249-263
Mihăilescu, V., (1969): Geografia fizică a României, Edit. Științifică 320 p.
Moruzi, C., Toma, N., (1973): Flora și vegetația lichenologică saxicolă de pe insula Ada-Kaleh, Anal. Univ. Buc., Ser. biol. veg. 22: 101 – 116
Mușat, I., (1968): Cercetări asupra lucrărilor vechi de împădurire în zona shen ”Porțile de Fier” . Agricola 26 (1)
Nedelcu, G.A., Sanda, V., (1983): Vegetația lemnoasă din zona lacului deacumulare „Porțile de Fier" (Baziaș – Drobeta-Turnu Severin). Acta bot. hort., 147-158
Niculescu, G., (1920): Porțile de Fier și cataractele Dunării. Bul. Soc. Rom. Reg. De Geogr., XXXVIII: 170-186
Olson, D.M., Dinerstein, E., (1998): The Global 200: A Representation Approach to Conserving the Erath`s Most Biologically Valuable. Ecoregions, 12 (3): 502-515
Olteanu, F., Șerban, I., (2008): The systematization of the navigation and communication ways at the Iron Gates until the end of the 19th century. Annals of the University of Craiova- Series Geography, 11: 101-104
Oprea, C.V., Bălan, S., (1960): Condițiile de podogeneză și solurile din Raionul Moldova Nouă, regiunea Timișoara. Stud. cerc. Biol. 7 (1-2): 29-68
Pascovschi, S., (1945): Noutăți dendrologice din Banat și Crișana, Anal. Inst. cerc. exper. forest, Ser. I, 9 (1): 105-134
Patroescu, M., Vintila, G., (1997): Natural, cultural and historical potential for tourism of the ”Iron Gates” National Park. Geographica Pannonica, 1: 35-38
Patroescu, M., Rozylowicz, L., (2000): Natural transborder parks: the direction of biodiversity preservation in Romania. Implementing ecological integrity: restoring regional and global enivronmental and human health, 1: 101-113
Peterfi, L.S., (1972): Contribuții la cunoașterea algelor (excl Bacillariophyceae) din apele stagnante de la Porțile de Fier. Stud. și cerc. biol., Ser. Bot. 24 (3): 199 – 211
Phillips, A., (2003): Management Guidelines for IUCN Category V Protected Areas Protected Landscapes/Seascapes. Best Practice Protected Area Guidelines Series No. 9
Plămadă, E., (1934): Cercetări asupra florei și vegetației briologice a văii Eșelnița și împrejurimi din Defileul Dunării. Stud. cerc. Biol 22 (3): 201-215
Pop, E., (1961) Eiszeitliche Zufluchtsstatten des Geholzarten in Rumanien. Report of the VI-th International Congres on Quaternary, Warsaw, 454 p.
Popa, M.E., (2003): Geological heritage values in the Iron Gates Natural Park, Romania, Proceeding for the First International Conference on Environmental Research and Assessment, Bucharest, Roumania, March 23-27: 742-751
Purcelean, Ș., Lupe, I.Z., Leandru, V., Cambrir, A., (1971): Cercetări asupra vegetației forestiere din zona de la Porțile de fier care va fi inundată prin crearea lacului de acumulare. Stud. cerc. Inst. Cerc. Silv. 28: 9-32
Răduțoiu, D., Stan, I., (2013): Preliminary data on alien flora from Oltenia-Romania. Acta Horti. Bot. 40: 33-42
Rochel, A., (1828): Plantae Banatus rariores iconibus et desarepteniobus illustratae, Pestini
Rozylowicz, I., Popescu, V., Patroescu, M., Chisamera, G., (2010): The potential of large carnivores as conservation surrogates in the Romanian Carpathians. Biodiversity Conservation, 20 (3): 561-579
Ruffini, F., Streifeneder, T., Eiselt, B., (2006): Implementing and International Mountain Convention: An approach for the delimitation of the Carpathian Convention Area. European Accademy, Bolzano. 121 p.
Sârbu, I., (2011): Ecositeme: structură și funcții, ecologia sistemelor suprapopulaționale (note de curs), Sibiu
Seghedi, A., Iancu, V., Gheuca, I., Melinte, M., Brustur, T., Szobotka, Ș., Andrășanu, A., Popa, M., Macaleț, R., (2008): Geodiversitatea ca instrument în dezvoltarea durabilă a ariilor protejate. Geo-Eco-Marina 14/2008, Științele Pământului, Cunoaștere și Mediu-Sesiunea anuală de comunicări științifice: 175-180
Sommerwerk, N., Bloesch, J., Paunović, M., Baumgartner, C., Venohr, M., Schneider-Jacoby, M., Hein, T., Tockner, K., (2010): Managing the world's most international river: the Danube River Basin. Marine and Freshwater Research, 61 (7): 736-748
Spânu, D., (2003): Un posibil inventar funerar Latene târziu din zona porțile de Fier- extras- http://www.archaeology.ro/dsh_portile.htm
Stanciu, E., (2005): Evoluția tendinței temperaturii și precipitațiilor în Banat între anii 1965-1999, A V-a Conferinta Regionala de Geografie: 197-204
Șchiopu, I., (1953): Despre terenurile degradate din Ocolul silvic Orșova, Rev. Păd. LXVIII: 27-30
Șchiopu, I., (1954): O stațiune naturală de liliac alb în sudul Banatului, Rev.Păd. 79 (2)
Ștefănescu, G., (1876): Notă asupra bazinului terțiar și lignitului de la Bahna (județul Mehedinți), Notă comunicată la sesiunea Societății Geologice Române
Tansley, A.G., (1935): The Use and Abuse of Vegetational Concepts and Terms. Ecology, 16(3): 284-307
Tripathi, L., Tripathi, J.K., (2003): Biotechnology and medicinal plant. Trop J Pharm Res 2: 243-253
Vâslan, G., (1916): Asupra trecerii Dunării prin Porțile de Fier
Vâslan, G., (1926): Ținutul Porților de Fier, Arhivele Olteniei – an V, nr 18
Vlad, D., Iosif, D., Alexandru, R., Paisa, M., Catescu, G., (2013): Some geomorfological investigations on the slope erosion processes and causes in the Iron Gates Natural Park. Case study: the Eselnita hydrographic basin. Geopolitics, History and International Relations, 356-366
Wong, C.M., Williams C.E., Pittock, J., Collier, U., Schelle, P., (2007): World’s Top 10 Rivers at Risk. WWF International, Gland
(1983) Geografia României, vol. I Geografia fizică, Ed. Acad., București
(2008) Planul de Management al Parcului Natural Porțile de Fier
(2013) C.N.A.D.N.R., Raport Geotehnic pentru stabilizare taluz DN57, km 24+603… km 24+643, județul Mehedinți
(1995) Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului
(2000) Legea nr. 5/2000 privind aprobarea P.A.T.N. – Secțiunea III – Zone protejate
(2007) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
(2011) Legea 49/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
(2007) Hotărârea de Guvern nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice Natura 2000 în România
Programul Natura 2000 – rețele de arii protejate cu zone speciale de conservare definite prin Directiva Habitate și zone de protecție specială, definite prin Directiva Păsări
Studiu de evaluare adecvată pentru proiectul ” Îmbunătățirea statutului de conservare pentru speciile și habitatele prioritare din zonele umede ale Porților de Fier” LIFE + 10 NAT/RO/740, Timișoara, 2013
http://www.meteoromania.ro/anm/?lang=ro_ro
http://www.portiledefier.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Por%C8%9Bile_de_Fier
http://www.pnportiledefier.ro/
http://www.cazaneledunarii.com.ro/parcul-national-portile-de-fier.html
http://dexonline.ro
BIBLIOGRAFIE
Abercrombie, H., Hickman, C.J., Johnson, M.L., (1966): A Dictionary of Biology, 254 p. London,
Anghel, G., Turcu, G., Ciocârlan, V., Doniță, N., (1970): Zonarea vegetației lemnoase și ierboase de la Porțile de Fier (sectorul Cozla-Berzeasca). Lucrări științifice ale Institutului Agronomic București, ser. Agron., 13: 413-418
Barbu, S., Moisa, C., Mircov, V.D., (2009): Cosava – Un vânt bănățean. Research Journal of Agricultural Science, 41(1): 365-371
Bakkenes, M., Alkemade, J.R.M., Ihle, F., Leemans, R., Latour, J.B., (2002): Assessing effects of forecasted climate change on the diversity and distribution of European higher plants for 2050. Global Change Biology, 8(4): 390-440.
Bazac, G., Moldoveanu, M., (1996): Unele caracteristici ale influențelor mediteraneene asupra climei din sud-vestul României, Terra, XXVIII.
Berza, T., Balintoni, I., Iancu, V., Seghedi, A., Hann, H.P., (1994): South Carpathians. Rom. J. Tectonics & Reg. Geol. 75(2): 37-50
Borlea, G.F., Radu, S., Stana, D., (2006): Forest biodiversity preservation in Romania. Not. Bot. Hort. Agrobot, XXXIV: 21-27
Borza, A., (1934): Botanischer fiihrer durch die Umbegung von Băile Herculane (Herkulesbad) bis an die Donau, Guide de la sixieme Excursion Phztogeographique Internationale, Roumanie: 56-63
Borza, A., (1942): Cercetarea botanică a Banatului în Natura, XXXI, 9: 307 – 311
Borza, A., (1943): Vegetația Banatului în timpul Romanilor. Explicații la harta de vegetație și economică a Banatului, Bul. Grad. Bot., 23: 3-4
Boșcaiu, N., Resmeriță, I., (1969): Vegetația ierboasă xerofilă de aluviuni din sectorul Valea Eșelnița- Valea Mraconiei al Defileului Dunării, Stud. cerc. biol., ser. bot., 21(3): 209-216
Boșcaiu, N., Lupșa, V., (1967): Cercetări palinologice în peștera lui Veterani din Defileulul Dunării. Contribuții botanice: 39-46
Boșcaiu, N., Lupșa, V., Resmeriță, I., Coldea, G., Schneider, E., (1971): Vegetația lemnoasă mezo-xerotermă (Orno-Cotinetalia) din Defileul Dunării, Ocrot. Nat., 15(1) :49-55
Bretotean, M., Macaleț, R., Țenu, A., Tomescu, G., Munteanu, M.T., Radu, E., Drăgușin, D., Radu, C., (2006): Delimitarea și caracterizarea corpurilor de apă subterană din România. Rev. ”Hidrotehnica”, 50(10): 33-39
Brotons, L., Thuiller, W., Araujo, M.B., Hirzel, A.H., (2004): Presence-absence versus presence-only modelling methods for predicting bird habitat suitability. Ecography, 27: 437-448
Bușniță, Th., Alexandrescu, I., (1963): Atlasul peștilor din apele R.P.R., Editura Științifică, 171 p.
Carablaisa, S., Șelău, N., (2010): Geomorphological processes in the Danube Defile. Case study: The Liubotina slide and the Mraconia collapse. Revista de geomorfologie, 12: 91-95
Carablaisa, S., (2009): Relația clima-poluare în Municipiul Drobeta-Turnu Severin (Teză de doctorat)
Carablaisă, G.S., (2008): Caracteristicile termice și pluviometrice ale Depresiunii Severinului. Geografică, T. XV.
Călinescu, R., (1926): Vipera ammodytes Cuv. în România, Luc. Inst. de Geogr. Univ. din Cluj, 2: 1-32
Călinescu, R., (1926): Vipera cu corn în Oltenia, Arhivele Olteniei, IV, nr. 21-22: 439-444
Călinescu, R., (1950): Elemente mediteraneene în RPR. Natura 3: 34-39
Călinescu, R., Iana, S., (1964): Considerațiuni biogeografice asupra Defileului Dunării, An. Univ. București, seria geologie-geografie, anul XIII, 1.
Ciocârlan, V., Doiniță, N., Turcu, G., (1969): Contribuții floristice din Defileul Dunării, sectorul Cozla – Berzasca (jud. Caraș-Severin), St. cerc. biol., Ser. Bot. 21 (3), pag. 205-208
Cogălniceanu, D., (2007): Ecologie și protecția mediului. Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul rural, 242 p.
Coldea, G., Boșcaiu, N., Lupșa, V., Plămadă, E., Resmeriță, I., (1970): Vegetația făgetelor din sectorul Valea Eșelnița – Valea Mraconiei al Defileului Dunării. St. cerc. biol., Ser. Bot. 22 (6): 467-474
Contrea, A., (1934): Caracterele florei și vegetației bănățene (Studii), în RIS banat -Crișana, II: 10-12
Coste, L., Faur, A., (1970): Cercetări asupra speciei Tulipa hungarica Borb. în România. Ocrot. Nat., 14 (2): 203 – 208
Costache, N., (1967): Considerații fitogeografîce asupra Defileului Dunării între Orșova și Baziaș. Anal. Univ. Buc., Ser. șt. nat., Geol. – geogr. 16 (2): 157 -162
Cucu, L.A., Niculae, M.I., Patroescu, M., (2013): Species management in the Iron Gates Natural Park, Romania: An overview of zonation effectiveness. Present enviroment and sustainabel development, 7(2): 145-156
Cucu, L.A., Niculae, M.I., Pateoescu, M., (2013): Hierarchical analysis of the threats for Species of Community Interest in the Iron Gates Natural Park, Romania, Forum Geografic, in press
Darpeș, S., (1985): Activitatea umană și influența ei asupra florei și faunei din zona Porților de Fier, Terra, an XVII, 4.
Doinița, N., Chriță, C., Stănescu, V., (1990): Tipuri de ecosisteme forestiere din România. ICAS, Seria II, 391 p.
Doniță, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriș I.A., (2005): Habitatele din România, Editura Tehnică Silvică, 442 p.
Drugescu, C., Geacu, S., (2004): Contributions to the knowledge of submediterranean fauna in Romania. Analele Științifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iași, Biologie animală, Tom L: 195-203
Dumitrescu, V., (1882): Note asupra monumentelor, ruinelor și locuri însemnate în județul Mehedinți. Revista de istorie, arheologie și folclor, direcția lui Gr. Tocilescu, An I, voi. I:
Dumitrescu, V., (1883): Geografia județului Mehedinți, Drobeta Turnu-Severin
Georgescu, C.C., (1955): Considerații asupra unor elemente termofile, în special sudice, în flora României, St. cerc. biol., Ser. Bot., 17 (4 – 5): 397-403
Gerano, A., (1894): Le defile du Bas-Danube depuis Baziaș jusqu'a Orșova, Rev. Geogr., Paris
Ghibedea, V., Isbășoiu, C., (1985): Există climat submediteraneean în sud-vestul României?. Terra, 2: 409-412
Glăvan, V., Florea, N., Bogaci, R., (1990): Solurile. În: Grupul de cercetari complexe ”Porțile de Fier”, seria monografică, Solurile. 174 p., Ed. Academiei Române
Haralamb, A., Boiangiu, E., (1948): Pădurile și împăduririle din regiunea „Porțile de Fier", lucrare de subinspector, Rev. Păd., 63(3): 114-115
Hauer, F.R., (1869): Kohlenvorkommen von Berszaszka – Fundstelle der Ammoniten von Swinitza, Verh. k. k. geol. Reichsanst., Jg. 1869: 167-169
Iancu, V., Berza, T., Seghedi, A., Maruntiu, M., (2005): Palaeozoic rock assemblages incorporates in South Carpathian Alpine thrust belt (Romania and Serbia): a review. Geologica Belgica 8/4: 48-68
Iancu, V., Berza, T., Seghedi, A., Hann, H.P., (2005): Alpine polyphase tectono-metamorphic evolution of the South Carpathians: A new overview. Tectonophysics, 410: 337-365
Imbrea, I.M., Nicolin, A.I., Popescu, G., (2013): Research concerning the flora of the Eibenthal area in the Iron Gates Natural Park. Research Journal of Agricultural Science, 45 (1): 172-180
Ioja, C., Patroescu, M., Rozylowicz, L., Popescu, V., Verghelet, M., Zotta, M., Felciuc, M., (2010): The efficacy of Romania's protected areas network in conserving biodiversity. Biological Conservation, 143: 2468-2476
Iorga, V., Cristea, V., Patriche, N., Patriche, T., Trofimov, A., Mocanu, C., Mocanu, M., Bociuc, E., Coada, M.T., (2011), State of the sturgeon stocks in the Danube river. JEPE, 12(4): 1746-1751
Laszlo, F., (2007): Iron Gate sediments evaluation. Synthesis Report. UNDP I GEF, Danube Regional Project
Lazarovici, M., (2001): Restaurarea vegetației pe haldele de steril de la mina de metale neferoase de la Moldova Nouă, Proceedings of the Symposium: Restoration Ecology, University of Agricultural Sciences: 28 – 34
Licurici, M., (2010): Protecție environmentală și dezvoltare durabilă în Lunca Dunării, sectorul Drobeta Turnu-Severin-Bechet. Universitatea din Craiova, Seria Geografie 13: 55-73
Lițescu, S., Pascale, G., Sârbu, A., (2003): Aquatic flora and vegetation of semiflowing lakes Porțile de Fier I and Portile de Fier II. Studii și Cercetări. Biologie 8: 60-65
Loreau, M., Naeem, S., Inchausti, P., Bengtsson, J., Grime, J.P., Hector, A., Hooper, D.U., Huston, M.A., Raffaelli, D., Schmid, B., Tilman, D., Wardle, D.A., (2001): Biodiversity and Ecosystem Functioning: Current Knowledge and Future Challenges. Science, 294: 804-808
Maguire, D.J., Batty, M., Goodchild, M.F., (2005): GIS, Spatial Analysis, and Modeling, ESRI Press, Redlands, California
Mahendra, K.R., (2011): Biotechnological strategies for conservation of rare and endangered medicinal plants. BIODIVERSITAS, 11: 157-166
Marko, A., (2009): Possible impacts of climate change on Iron Gate I dam, Wasserbaukolloquium 2009: Wasserkraft im Zeichen des Kiimawandels Dresdener Wasserbauliche Mitteitungen Heft 39
Mataca, S., (2005): Parcul Natural Porțile de Fier. Flora, Vegetația și Protecția Naturii, Ed. Universitaria Craiova
Matacă, S., (1999): Valea Slătinicului Mare. Conspect floristic, Drobeta, IX: 274-285
Matacă, S., (2000): Familia Caryophyllaceae din rezervația Gura Văii-Vârciorova în ierbarul Muzeului Regiunii Porțile de Fier, Asociația Muzeografilor Naturaliști din România, Naturalia. Studii de cercetări, Tom IV-V
Matacă, S., (2001): Caracterizarea florei Parcului Natural Porțile de Fier, Oltenia. St. și Comunic., Șt. Naturii, XVII: 52-56
Matacă, S., (2002): Vegetația forestieră și arbustivă din Parcul Natural Porțile de Fier, Drobeta, XI-XII: 296-336
Matacă, S., (2003): Contribuții privind vegetația acvatică și palustră din arealul Parcului Natural Porțile de Fier. Drobeta XIII: 218-238
Matache, M.L., Martin, C., Rozylowicz, L., Tudorache, A., (2013): Plants accumulating heavy metals in the Danube River wetlands. Journal of Environmental Health Sciences & Engineering 11: 1-39
Matei, E., (2007): Ecositeme umane. O abordare din perspectivă geografică, Edit. Universitară București, p. 17-18
Mândruț, O., (2007): Atlas Geografic, Grup Editorial Corint, București
Mâlosu, C., (1975): Centre floristice din Munții Mehedinți și problema ocrotirii lor. Studii și Cercetări.
McCollin, D., Moore, L., Sparks, T., (2000): The flora of a cultural landscape: environmental determinants of change revealed using archival sources. Biological Conservation, 92: 249-263
Mihăilescu, V., (1969): Geografia fizică a României, Edit. Științifică 320 p.
Moruzi, C., Toma, N., (1973): Flora și vegetația lichenologică saxicolă de pe insula Ada-Kaleh, Anal. Univ. Buc., Ser. biol. veg. 22: 101 – 116
Mușat, I., (1968): Cercetări asupra lucrărilor vechi de împădurire în zona shen ”Porțile de Fier” . Agricola 26 (1)
Nedelcu, G.A., Sanda, V., (1983): Vegetația lemnoasă din zona lacului deacumulare „Porțile de Fier" (Baziaș – Drobeta-Turnu Severin). Acta bot. hort., 147-158
Niculescu, G., (1920): Porțile de Fier și cataractele Dunării. Bul. Soc. Rom. Reg. De Geogr., XXXVIII: 170-186
Olson, D.M., Dinerstein, E., (1998): The Global 200: A Representation Approach to Conserving the Erath`s Most Biologically Valuable. Ecoregions, 12 (3): 502-515
Olteanu, F., Șerban, I., (2008): The systematization of the navigation and communication ways at the Iron Gates until the end of the 19th century. Annals of the University of Craiova- Series Geography, 11: 101-104
Oprea, C.V., Bălan, S., (1960): Condițiile de podogeneză și solurile din Raionul Moldova Nouă, regiunea Timișoara. Stud. cerc. Biol. 7 (1-2): 29-68
Pascovschi, S., (1945): Noutăți dendrologice din Banat și Crișana, Anal. Inst. cerc. exper. forest, Ser. I, 9 (1): 105-134
Patroescu, M., Vintila, G., (1997): Natural, cultural and historical potential for tourism of the ”Iron Gates” National Park. Geographica Pannonica, 1: 35-38
Patroescu, M., Rozylowicz, L., (2000): Natural transborder parks: the direction of biodiversity preservation in Romania. Implementing ecological integrity: restoring regional and global enivronmental and human health, 1: 101-113
Peterfi, L.S., (1972): Contribuții la cunoașterea algelor (excl Bacillariophyceae) din apele stagnante de la Porțile de Fier. Stud. și cerc. biol., Ser. Bot. 24 (3): 199 – 211
Phillips, A., (2003): Management Guidelines for IUCN Category V Protected Areas Protected Landscapes/Seascapes. Best Practice Protected Area Guidelines Series No. 9
Plămadă, E., (1934): Cercetări asupra florei și vegetației briologice a văii Eșelnița și împrejurimi din Defileul Dunării. Stud. cerc. Biol 22 (3): 201-215
Pop, E., (1961) Eiszeitliche Zufluchtsstatten des Geholzarten in Rumanien. Report of the VI-th International Congres on Quaternary, Warsaw, 454 p.
Popa, M.E., (2003): Geological heritage values in the Iron Gates Natural Park, Romania, Proceeding for the First International Conference on Environmental Research and Assessment, Bucharest, Roumania, March 23-27: 742-751
Purcelean, Ș., Lupe, I.Z., Leandru, V., Cambrir, A., (1971): Cercetări asupra vegetației forestiere din zona de la Porțile de fier care va fi inundată prin crearea lacului de acumulare. Stud. cerc. Inst. Cerc. Silv. 28: 9-32
Răduțoiu, D., Stan, I., (2013): Preliminary data on alien flora from Oltenia-Romania. Acta Horti. Bot. 40: 33-42
Rochel, A., (1828): Plantae Banatus rariores iconibus et desarepteniobus illustratae, Pestini
Rozylowicz, I., Popescu, V., Patroescu, M., Chisamera, G., (2010): The potential of large carnivores as conservation surrogates in the Romanian Carpathians. Biodiversity Conservation, 20 (3): 561-579
Ruffini, F., Streifeneder, T., Eiselt, B., (2006): Implementing and International Mountain Convention: An approach for the delimitation of the Carpathian Convention Area. European Accademy, Bolzano. 121 p.
Sârbu, I., (2011): Ecositeme: structură și funcții, ecologia sistemelor suprapopulaționale (note de curs), Sibiu
Seghedi, A., Iancu, V., Gheuca, I., Melinte, M., Brustur, T., Szobotka, Ș., Andrășanu, A., Popa, M., Macaleț, R., (2008): Geodiversitatea ca instrument în dezvoltarea durabilă a ariilor protejate. Geo-Eco-Marina 14/2008, Științele Pământului, Cunoaștere și Mediu-Sesiunea anuală de comunicări științifice: 175-180
Sommerwerk, N., Bloesch, J., Paunović, M., Baumgartner, C., Venohr, M., Schneider-Jacoby, M., Hein, T., Tockner, K., (2010): Managing the world's most international river: the Danube River Basin. Marine and Freshwater Research, 61 (7): 736-748
Spânu, D., (2003): Un posibil inventar funerar Latene târziu din zona porțile de Fier- extras- http://www.archaeology.ro/dsh_portile.htm
Stanciu, E., (2005): Evoluția tendinței temperaturii și precipitațiilor în Banat între anii 1965-1999, A V-a Conferinta Regionala de Geografie: 197-204
Șchiopu, I., (1953): Despre terenurile degradate din Ocolul silvic Orșova, Rev. Păd. LXVIII: 27-30
Șchiopu, I., (1954): O stațiune naturală de liliac alb în sudul Banatului, Rev.Păd. 79 (2)
Ștefănescu, G., (1876): Notă asupra bazinului terțiar și lignitului de la Bahna (județul Mehedinți), Notă comunicată la sesiunea Societății Geologice Române
Tansley, A.G., (1935): The Use and Abuse of Vegetational Concepts and Terms. Ecology, 16(3): 284-307
Tripathi, L., Tripathi, J.K., (2003): Biotechnology and medicinal plant. Trop J Pharm Res 2: 243-253
Vâslan, G., (1916): Asupra trecerii Dunării prin Porțile de Fier
Vâslan, G., (1926): Ținutul Porților de Fier, Arhivele Olteniei – an V, nr 18
Vlad, D., Iosif, D., Alexandru, R., Paisa, M., Catescu, G., (2013): Some geomorfological investigations on the slope erosion processes and causes in the Iron Gates Natural Park. Case study: the Eselnita hydrographic basin. Geopolitics, History and International Relations, 356-366
Wong, C.M., Williams C.E., Pittock, J., Collier, U., Schelle, P., (2007): World’s Top 10 Rivers at Risk. WWF International, Gland
(1983) Geografia României, vol. I Geografia fizică, Ed. Acad., București
(2008) Planul de Management al Parcului Natural Porțile de Fier
(2013) C.N.A.D.N.R., Raport Geotehnic pentru stabilizare taluz DN57, km 24+603… km 24+643, județul Mehedinți
(1995) Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului
(2000) Legea nr. 5/2000 privind aprobarea P.A.T.N. – Secțiunea III – Zone protejate
(2007) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
(2011) Legea 49/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
(2007) Hotărârea de Guvern nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice Natura 2000 în România
Programul Natura 2000 – rețele de arii protejate cu zone speciale de conservare definite prin Directiva Habitate și zone de protecție specială, definite prin Directiva Păsări
Studiu de evaluare adecvată pentru proiectul ” Îmbunătățirea statutului de conservare pentru speciile și habitatele prioritare din zonele umede ale Porților de Fier” LIFE + 10 NAT/RO/740, Timișoara, 2013
http://www.meteoromania.ro/anm/?lang=ro_ro
http://www.portiledefier.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Por%C8%9Bile_de_Fier
http://www.pnportiledefier.ro/
http://www.cazaneledunarii.com.ro/parcul-national-portile-de-fier.html
http://dexonline.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiul Floristic al Habitatelor de pe Vaile Povalina Si Recita Mare din Parcul National Portile de Fier (ID: 147826)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.