Studiul Fizico Geografic Si Cultural

INTRODUCERE

Lucrarea de față este o prezentare a satului Casa de Piatră, din comuna Arieșeni, un asemenea studiu fiind foarte important, deoarece cuprinde o analiză a tuturor elementelor fizico-geografice și culturale permițând astfel cunoașterea mai în detaliu a acestui sat și a modului de viață al locuitorilor din acestă regiune.

Studiul fizico-geografic al acestui sat este necesar pentru a scoate în evidență, dar mai ales pentru a face cunoscută această regiune, deoarece satul este așezat într-o regiune cu un potențial turistic deosebit, peisajul montan atractiv, climatul de munte, relieful carstic bine modelat, ce a dus la apariția unui număr mare de atracții naturale sunt doar câteva avantaje ce oferă perspective mari de dezvoltare prin turism.

În elaborarea acestei lucrări s-a consultat bibliografia de specialitate, s-a operat cu date oferite de Primăria comunei Arieșeni, iar cercetările de teren efectuate au permis o mai bună cunoaștere a acestor meleaguri.

De un real folos au fost și îndrumările doamnei lector univ. dr. Josan Ioana, căruia îi aduc pe această cale mulțumiri. Trebuie de asemenea să mulțumesc și domnului Matei Remus din Casa de Piatră, care m-a ajutat în completarea documentării proprii.

Sper ca lucrarea de față să fie utilă tuturor celor care doresc să cunoască mai bine arealul, satul Casa de Piatră, celor care iubesc muntele și se simt atrași de misterele lui.

CAPITOLUL 1

1. Potențialul natural

Așezare, limite, căi de acces

Satul Casa de Piatră (Fig.32) este parte componentă a comunei Arieșeni. Comuna Arieșeni este situată în extremitatea nord-vestică a județului Alba, la izvoarele Arieșului Mare, la o distanță de 123 km distanță față de municipiul Oradea (județul Bihor), la 141 km față de municipiul Cluj-Napoca (județul Cluj) și la 133 km față de orașul Deva (județul Hunedoara).

Orașele cele mai apropiate de comuna Arieșeni sunt situate pe DN 75, la 43 km depărtare aflându-se orașul Câmpeni, iar la 40 km depărtare se află orașul Ștei (județul Bihor).

Din punct de vedere geografic, comuna Arieșeni se află situată în munții Apuseni, grupa Munților Bihor –Vlădeasa

Fig. 1 Încadrarea Munților Bihor și Vlădeasa în cadrul țării

(prelucrare după: Bleahu, 1981, Munții Bihor Vlădeasa)

Acesti munți constituie unitatea cu cele mari altitudini din Munții Apuseni (Vârful Curcubăta Mare – 1848 m). De la nord la sud această grupă este alcătuită din munții Vlădeasa, Munții Bătrâna, Munții Biharia, Munții Găina și Munții Arieșului.

Limitele comunei Arieșeni sunt date de comunele Pietroasa și Lunca, cu care se învecinează la nord și nord-vest și comunele Avram Iancu și Gârda de Sus, cu care se învecinează la sud și est.

Satul Casa de Piatră este localizat în partea nord-estică a teritoriului comunei Arieșeni, în bazinul superior al văii Gârda Seacă, la o altitudine de 1000 m.(Fig. 2)

Accesul auto spre Casa de Piatră se face pe D.N 75 doar prin localitatea Gârda de Sus. De aici singura cale de acces fiind un drumul forestier, care are o distanța de aproximativ 12-13 km. Acest drum forestier mai leagă D.N. de cătunele Dobrești, Gârda Seacă, Hodobana.

Fig. 2 Drum de acces Gârda-Casa de Piatră și satul Casa de Piatră (prelucrare după Hartă turistică Munții Bihor, 2005)

Satul este de tip risipit, caracteristic regiunilor montane (casele sunt aflate la distanțe mari între ele printre pășuni și fânețe), (Fig.31) ceea ce reprezintă un element de diferențiere locală dar și regională. Evoluția spațială a vetrei de sat nu a suferit prea multe modificări de-a lungul timpului.

Satul Casa de Piatră este situat într-o depresiune ocupată de o poiană vastă. Din punct de vedere geografic se află pe un relieful carstic.

Ca urmare a acestui tip de relief, în acest sat sunt prezente numeroase obiective interesante din punct de vedere turistic, ca de exemplu: Ghețarul de la Vârtop, captările succesive ale Văii Gârda Seacă în Peșterile Coiba Mare, Coiba Mică, Peștera Huda Orbului, Oilor, Peștera Gura Apei (rezervații naturale) și Peștera Șura Popii. De fapt, aici nu se găsește nici o casă de piatră ci doar modeste căsuțe de lemn răsfirate și două bisericuțe(Fig33,34) printre minusculele parcele cultivate și pâlcuri de pădure ale așezării Casa de Piatră. Locuitorii acestei așezări sunt ”moți”, retrași în cel mai izolat cătun al Tării Moților.

Artera principală care traversează comuna Arieșeni este D.N. 75 având o lungime de circa 23 km, care asigură legătura cu orașe importante din Transilvania: Alba Iulia (120 km), Deva, Oradea, Arad (198 km ), Sibiu (202 km ), Timișoara (249 km ), Tg. Mureș ( 214 km ), Turda (120 km).

Deși starea acestuia este bună, cu strat carosabil definitiv este nevoie de o atenție mai mare asupra modernizării lui: lărgirea, executarea unor parcaje, semnalizare corespunzătoare, înlocuirea stratului unde este cazul, nepermiterea depozitării unor materiale lemnoase pe acostamente sau chiar pe carosabil, amenajările șanțurilor , pantelor, podurilor și podețelor adiacente drumului.

Între drumurile comunale care se propun a fie asfaltate sunt următoarele: drumul care însoțește valea Gârda Seacă până la cătunul Casa de Piatră și drumul de pe Valea Cobleșului până la Cobleș, drumuri deosebit de importante pentru relansarea turismului.

O propunere mai nouă, dar care va trebui pusă în discuția asociațiilor ecologice și a Inspectoratelor Romsilva este continuarea drumului forestier care urcă de la Casa de Piatră pe Valea Gârda Seacă în Poiana Gârdei și care să facă legătura cu drumul Beliș – Padiș.

În comuna Arieșeni nu există rețea feroviară.

Disfuncționalitățile întâlnite în satul Casa de Piatra sunt:

– existența unei regiuni întregi cu numeroase sate care nu au decât legături cu drumuri din pământ nepracticabile cu mijloace auto pe timp de ploi, zăpezi;

– în afară de D.N. 75 care este bun pentru circulație, celelalte drumuri județene, comunale și forestiere nu au caracteristicile necesare pentru o bună circulație auto, necesitând numeroase îmbunătățiri.

– accesibilitatea dificilă la serviciile medicale, distanța mare pana la dispensarele din zonă;

– lipsa unui sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă;

– alimentarea cu căldură a locuințelor, școlilor, etc. se face cu combustibil solid;

– defrișarea abuzivă a pădurilor;

– depozitarea necontrolată a deșeurilor lemnoase (rumeguș);

– pășunatul intensiv în unele regiuni;

– soluri nefavorabile culturilor agricole;

– dispersarea foarte mare în teritoriu a comunei Arieșeni;

– diversitatea activităților economice este redusă;

– agricultura este aproape inexistentă, limitată la mici crescători de animale;

– gradul foarte mare de fărâmițare al terenurilor.

1.1.1. Poziția arealului în cadrul Munților Apuseni

Munții Apuseni se prezintă ca un mozaic petrografic unde, spre deosebire de celelalte regiuni muntoase ale țarii, raportul dintre elementele litologice este mult mai favorabil rocilor carstificabile. Astfel, suprafața totală a carstului munților, dintre Mureș și Barcău, a fost multă vreme considerată ca atingând 1047 km² (M. Bleahu, T. Rusu, 1965), ceea ce reprezintă 23,8% din suprafața carstului din țara noastră și 6,7% din suprafața întregii regiuni montane a Apusenilor. Estimări ulterioare asupra răspândirii rocilor carstificabile din Munții Pădurea Craiului (T. Rusu, Gh. Racovita, 1971) au dus la modificarea acestei suprafețe, în sensul că, prin integrarea în perimetru carstificabil și a Fig. 3 Schiță Munții Apuseni Fig. 4 Schiță Munții Bihor (Prelucrate după: Bleahu, 1981, Munții Bihor Vlădeasa)

calcarelor cretacice din vestul grupei muntoase, ea a crescut la 425 km², iar cea a carstului din întreaga regiune la 1132 km² (7,8% din total). Această valoare nu modifica însă substanțial, la nivel național, ponderea carstului analizat.

Comuna Arieșeni este situată între Munții Bătrâna și Munții Biharia, legați prin șaua Vârtop (1180 m), la altitudinea de 830 m, la confluența Râului Alb (denumirea Arieșului înspre izvoare) cu Râul Cobleș. Casa de Piatră (Fig. 24) aparține comunei Arieșeni și este localizat în partea nord-estică a teritoriului comunei, în bazinul superior al văii Gârda Seacă, la o altitudine de 1000 m.

Fig. 5 Masivul Bihorul Sudic – poziția satului Casa de Piatră

(prelucrare după Zona Turistică Vârtop-Arieșeni-Gârda)

1.1.2. Principalele căi de acces

Accesul auto se realizează doar prin comuna Garda de Sus pe un drum forestier. Distanța din centru comunei Gârda până în satul Casa de Piatră este de 12-13 kilometri. Din satul Casa de Piatră se mai poate ajunge în Arieșeni urmărind valea Gârda Seacă în aval până la întâlnirea cu traseul marcat cu triunghi roșu.(Fig.48)

1.2. Relieful și resursele sale turistice

1.2.1. Caracteristicile reliefului

Configurația variată a teritoriului, rezervațiile naturale existente, alături de întreaga zonă au un potențial turistic deosebit și cu o valoare turistică ridicată.

Resursele turistice prin varietatea și complexitatea lor, au o valoare ridicată ceea ce oferă zonei un grad ridicat de interes turistic. De aici rezultă și necesitatea protejării acestor resurse ale teritoriului studiat în perspectiva unei dezvoltări durabile a zonei.

Dintre resursele turistice importante facem referire în special la resurse turistice naturale – vegetația montană cu specii de interes științific sau ocrotit de lege, datorită rarității lor, fauna cu specii de interes cinegetic și piscicol.

O mare importanță prezintă rezervațiile naturale: Ghețarul de la Vârtop, captările succesive ale Văii Gârda Seacă în Peșterile Coiba Mare, Coiba Mică, Peștera Huda Orbului, Oilor, Peștera Gura Apei.

1.2.2. Importanța carstului în conturarea potențialului turistic natural

Exocarstul cuprinde: lapiezuri, doline, uvale, depresini carstice, văi carstice (Valea Gârdișora), chei, defilee, ponoare

Lapiezurile: Din punct de vedere morfologic, lapiezurile se constituie într-o formă carstică de o specificitate aparte. Această datorită următoarelor motive: fără a instaura o legitate a succesiunii stricte, ele sunt rezultatul primului contact de mai lungă durată dintre apă și calcar, contact direct, când apa acționează direct asupra rocii nude sau indirect, când roca e acoperită; deși prezintă o morfologie variată, toate tipurile de lapiezuri urmează îndeaproape o componentă morfologică orientată pe verticală, în adâncime, din această cauză, raportate la scara reliefului de detaliu, ele determină o fragmentare accentuată a terenurilor; răspândirea lor afectează, preferențial areale în care se realizează un ansamblu de condiții morfogenetice tipice. Din observațiile efectuate asupra lapiezurilor din arealul studiat s-a desprins următoarea clasificare morfogenetică: lapiezuri de disoluție, lapiezuri de eroziune și lapiezuri mixte.

Lapiezurile de disoluție reprezintă tipul cel mai des întâlnit. Coroziunea este factorul genetic determinant, ilustrat în morfologia de detaliu a formei, suprafețele modelate prezentând asperități rezultate în urma procesului de disoluție selectivă. Ele sunt răspândite pe suprafețe orizontale sau cu denivelări reduse, ceea ce exclude scurgerea și eroziunea ca procese modelatoare. Dimensiunile lor diferă de la o zonă la alta, în funcție de gradul de evoluție și de intensitatea desfășurării proceselor evolutive.

Lapiezurile de eroziune, semnalate pentru prima dată de Pompei Cocean, reprezintă o categorie mai puțin răspândită în comparație cu tipul precedent. Apar îndeosebi pe calcarele cu o mare cantitate de impurități și în condiții propice de desfășurare a eroziunii. Prezența impurităților determină o rată redusă a disoluției, favorizând în acel determină o fragmentare accentuată a terenurilor; răspândirea lor afectează, preferențial areale în care se realizează un ansamblu de condiții morfogenetice tipice. Din observațiile efectuate asupra lapiezurilor din arealul studiat s-a desprins următoarea clasificare morfogenetică: lapiezuri de disoluție, lapiezuri de eroziune și lapiezuri mixte.

Lapiezurile de eroziune, semnalate pentru prima dată de Pompei Cocean, reprezintă o categorie mai puțin răspândită în comparație cu tipul precedent. Apar îndeosebi pe calcarele cu o mare cantitate de impurități și în condiții propice de desfășurare a eroziunii. Prezența impurităților determină o rată redusă a disoluției, favorizând în același timp eroziunea prin punerea la dispoziția apei a unui reziduu mineral cu un pronunțat rol mecanic în sculptare. De asemenea, rolul pantei în geneza lor este extrem de important.

Lapiezurile mixte reprezintă forma carstică în geneza căreia coroziunea și eroziunea se completează reciproc, fără a se putea trasa o limită între ele și a se stabili proporția de participare pentru fiecare în parte. Acestea caracterizează în special zonele de racord ale platourilor și culmilor carstice cu versanții, respectiv arealele de versant cu pante moderate. (Pompei C., 2000)

Dolinele: Ca număr, răspândire și individualizare peisagistică, dolinele se constituie în forma tipică pentru exocarstul arealului. Principalele cauze care au determinat o dezvoltare a reliefului de doline în arealul studiat sunt: solubilitatea ridicată a calcarelor, procentul de carbonat de calciu depășind frecvent 90%; litoclazarea accentuată a rocilor solubile atât în plan minor cât și în plan major; dispunerea suprafețelor carbonatice sub formă de platouri cu pante reduse; volum optim de rocă; precipitații relativ bogate; textură și structură favorabilă accesului apei în interiorul masei calcaroase.

Fig. 6 Apariția pâlniilor carstice prin evoluția dolinelor suprapuse golurilor subterane (sursa: Cocean, 1988)

Dolinele de disoluție se individualizează ca o categorie aparte prin morfologia lor caracteristică – forme circulare sau ovoidale, cu un profil transversal semicircular, fără denivelări sau amploare. Ele se dezvoltă pe suprafețe plane sau cu înclinări reduse, datorită solubilității diferențiate a calcarelor. Dimensiunile acestor doline variază în limite foarte largi, de la câțiva metri, la zeci sau chiar sute de metri diametru, de la 3-4 metri la zeci de metri adâncime.

Dolinele de prăbușire sunt al doilea tip de doline, mult mai limitat ca număr și răspândire decât cel anterior. Ceea ce este specific acestor doline se datorează faptului că factorul gravitațional, care le determină în general apariția, nu este și factorul inițial al morfogenezei. Acest tip de doline prezintă versanți abrupți și un relief haotic.(Pompei C., 2000)

Cheile: Pe lângă lapiezuri sau doline, forme rezultate în general prin acțiunea neorganizată în rețele de drenaj propriu-zise, în carstul regiunii studiate întâlnim o gamă variată de elemente morfologice datorate evoluției acestora din urmă. Se impune sublinierea a două aspecte legate de particularitățile denudării în carst și de etapa temporală în care este surprins fenomenul, al stadiului morfogenezei în cauză. Se cunoaște faptul că principalul agent modelator al culoarelor de vale este eroziunea fluviatilă, desfășurată pe orizontală și verticală, în aval sau amonte.

Când rețelele hidrografice străbat arii calcaroase, potențialului denudativ mecanic i se adaugă un agent în plus, respectiv coroziunea, care, cantitativ, reușește frecvent să depășească eroziunea. Orice apă curgătoare erodează și dizolvă în același timp, raporturile cantitative dintre eroziune și coroziune oscilând între limite foarte largi, condiționate de compoziția chimică, structura, textura și litoclazarea calcarelor, de viteza, debitul, temperatura sau chimismul apelor. Al doilea aspect: majoritatea văilor carstice actuale s-au constituit inițial ca organisme de drenaj subaerian, atât pe suprafețe impermeabile, ale rocilor din acoperișul calcarelor, cât și pe calcare ale căror litoclazare nu a facilitat din diverse motive o subteranizare totală. Cheile carstice – se împart în două categorii după geneza lor: cheile săpate de ape de suprafață care și-au adăncit albia pănă la nivelul actual și chei rezultate din foste peșteri tunel prăbușite. (exemplu:CheileGârdișoarei) Fig. 7 Valea Gârdișoarei

Cheile Gârdișoarei (comuna Arieșeni, sat Casa de Piatră ) – rezervație complexă (Fig.7).

Categoria și importanța rezervației: complexă; reprezintă o cheie sălbatică cu o lungime de circa 1.200 m în care apele s-au adâncit rapid, stimulate fiind și de captarea subterană.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, satul Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință a terenului: de stat ( Ocolul Silvic), pădure

Poziția geografică: Cheile Gârdișoarei se găsesc în sud-estul Munților Bihor, în sectorul superior al Gârdei Seci, numită aici Gârdișoara (Fig.8). Altitudinea maximă 1.150m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Arieșeni până la Gârda de Sus, de unde drumul se continua 12,5 km pe lângă Valea Gârda Seacă până în satul Casa de Piatră. De aici începe sectorul de chei străbătut de un drum forestier pe stânga Văii Gârdișoara sau pe traseul turistic de la Cabana Padiș prin Șesul Gârdei și Valea Gârdișoarei (2 ore).

Suprafața și limitele: 0,6 km2. De la peștera Coiba Mare limita urcă perpendicular pe versantul împădurit al Dealului Crestătura (1.290 m), până la aproximativ 1.150 m de unde însoțește spre nod-vest această curbă de nivel până sub Vârful Vârtopu (1.319 m) de unde coboară în albia râului, urcând la est pe Dealul Vârtopașului (1.271 m), pe care îl taie la altitudinea de 1.150 m și se închide în dreptul peșterii Coiba Mare.

Structura și evoluția componentelor naturale:

Geologia – calcarele în care sunt sculptate cheile aparțin în exclusivitate autohtonului de Bihor, peste care a fost sariată pânza de Gârda. În depozitele impermeabile ale acestei pânze (conglomerate, cuarțite) se configurează inițial rețeaua hidrografică a Gârdei, cu un curs în exclusivitate subaerian.

Fig. 8 – Grotă pe malul Gârdișoarei Fig. 9 – Valea Gârdișoarei în apropiere de Izbucul Tăuz

Modul de ocrotire: rezervația nu este marcată, nu are placă indicatoare și nici pază.

Starea actuală a rezervației: este bună.

Pericolul care amenință rezervația: este exploatarea forestieră care ar putea dezechilibra regimul hidric și ar afecta peisagistica zonei

Ponoarele: Ponoarele sunt forme ale relefului de disoluție cu însușiri polivalente. Ele îndeplinesc atât o funcție hidrologică, de captare și orientare înspre endocarst a rețelei hidrografice de suprafață, cât și o funcție morfologică, înscriindu-se în relief prin trăsături particulare (Coiba Mare, Coiba Mică).

Endocarstul, cuprinde:

-acvifere carstice

-peșteri și avene

-sisteme carstice (Valea Gardișoarei)

Endocarstul acestui areal reprezintă o reflectare în subteran a carstificării de suprafață. Acțiunea concomitentă a proceselor de denudare carstică la suprafață și în subteran coincide cu faza de maturitate a reliefului, afirmarea celor două procese prezentând, unul față de celălalt, curbe care tind spre o suprapunere începând cu etapa de maximă dezvoltare a carstificării de suprafață.

Subteranizarea rețelelor fluviatile epigee atrage după sine încetinirea ritmului exocarstificării – scoasă treptat de sub incidența denudării fluviatile – și substituirea ei progresivă cu procesele de modelare subterane.

Acviferele carstice se constituie, din punct de vedere structural și dinamic, în medii morfogenetice tipice, printr-o funcționare organică, unde drenurile subterane joacă un rol de eliberare a energiei acumulate. Constituirea acviferelor are loc încă de la primul contact de mai lungă durată a apei cu calcarele litoclazate. Circulația apelor de infiltrație în interiorul masivului a urmat îndeaproape rețeaua de litoclaze și fețe de strat, conform principiilor scurgerii gravitaționale. În general, constituirea “nucleului” acviferelor se desfășoară într-o perioadă redusă de timp, dacă o comparăm cu durata celorlalte etape de evoluție ale acestora.

Ea debutează cu intersectarea de către scurgerea areală sau liniară a calcarelor și se încheie – într-o primă fază – cu activarea întregii rețele de goluri interconectate. O dată conturat, acviferul devine un sistem endodinamic în care energia cinetică se disipează periferic cu tot mai mare greutate și întârziere, pe măsură ce aria desfășurării sale crește. Diferitele moduri de curgere înregistrate în carst (vados, freatic, batifreatic, artezian), precum și diferitele tipuri morfogenetice de peșteri întâlnite își au punctul de plecare în modul de constituire a acviferelor și în caracteristicile de evoluției acestora de la organizare până la dezmembrare.

Sistemele carstice: Noțiunea de sistem carstic a fost utilizată de diverși autori pentru a defini o gamă variată de aspecte întâlnite în carst. După modul de constituire ca unități morfo-hidrografice și a raporturilor desfășurate în timp între elementele componente, sistemele carstice se grupează în 4 categorii distincte: sisteme carstice bipolare, sisteme carstice de confluență subterană, sisteme carstice în cascadă, sisteme carstice polietajate. (exemplu: sistemul Sistemul Coiba Mare – Coiba Mică- Izbucul Tăuz )

Peșterile :

Fig. 10 – Intrare Ghețarul de la Vărtop Fig.11 Imagine din interiorul Ghețarului de la Vârtop

Fig.12 Imagine din interiorul Ghețarului de la Vârtop

Ghețarul de la Vârtop ( Arieșeni, sat Casa de Piatră )

Numele de "ghețar" dat acestei peșteri nu are aceeași semnificație ca în cazul "Ghețarului de la Scărișoara", deoarece aici nu este vorba decât de zăpada ce dăinuie mai mult timp decât cea de la exterior, în zona de la intrare.(Fig.10)

Este o peșteră fosilă, cu lungimea de aproximativ 300 m. Prima sala,(Fig.13)cea mai mare, este acoperită cu gheață. Urmează un coridor care dă în "Sala Domului". Tot de aici pleacă spre stânga un culoar îngust numit "Culoarul Roșu". Fig. 13 schiță interior-Ghețarul Vârtop (http://www.vartop-arieseni.ro/obiective/GhetarulVartop.html)

Dincolo de "Sala Domului" galeria se lărgește și devine ascendentă atingând punctul culminant în ultima sala, "Sala Mare". Peștera este destul de bogată în concrețiuni ceea ce atrage ochiul vizitatorului.(Fig.12, 13) Pentru vizitare nu este necesar nici un echipament special.

Ghețarul de la Vârtop este renumit, în afară de „bijuteriile” din calcar, de prezența unor urme lăsate în crusta de calcit, vechi de peste 25000 de ani, de către HOMO SAPIENS FOSSILIS sau "Omul de la Vârtop".

Categoria și importanța rezervației: speologică; peșteră fosilă se adăpostește formațiuni stalacmitice, curgeri parietale, concrețiuni calcaroase și draperii de o mare frumusețe la care se adaugă gheață permanentă cu structură tipică de fagure ce persistă aici până vara târziu, iar uneori de la un an la altul.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, satul Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință a terenului: de stat (Ocolul Silvic).

Poziția geografică: Peștera Ghețarul de la Vârtop se găsește în sud-estul Munților Bihor. Rezervația se află pe versantul puternic înclinat al Dealului Vârtopașului, pe stânga pârâului Gârdișoara, la marginea platoului carstic din vecinătatea Poienii Călineasa, la o altitudine de 1.170 m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Câmpeni până la Gârda de Sus, de unde se continuă 12,5 km până în satul Casa de Piatră.

Suprafața și limitele: 0,32 ha; peștera este înconjurată de versanții puternic înclinați, bine împăduriți ai Dealului Vârtopașul, care partea de nord se continuă cu un mic platou carstic.

Structura și evoluția componentelor naturale:

Geologia. Peștera este formată în calcare albe masive de vârstă jurasică, care se continuă spre nord-vest , alcătuind întinsul platou al Padișului. La sud și vest de Valea Gârdișoara se găsesc gresii, șisturi argiloase și conglomerate cretacice precum și șisturi argiloase violacee permiene.

Relieful major. Este reprezentat de extremitatea sudică a platoului Padiș ce coboară aici până la 1.200 m altitudine, fragmentat intens de Gârdișoara și de afluenții săi, spre care cade prin versanții puternic înclinați, pe alocuri apărând abrupturi.

Clima. Este rece și umedă cu temperaturi medii anuale cuprinse între de 2-4o C, iar cea a lunii iulie între 10-12oC. Precipitațiile atmosferice sunt relativ ridicate, cantitatea medie anuală fiind de 1.100-1.200 mm. Durata stratului de zăpadă este de 100-120 de zile, iar grosimea medie a stratului de zăpadă este de 60-80 cm.

Hidrografia. Extremitatea sudică a platoului Padiș în care se află peștera este drenată de Pârâul Gârda Seacă numit și Gârdișoara, tributar Arișului Mare.

Solurile. Solurile reprezentative pentru platoul calcaros și versanții slab și moderat înclinați sunt: terra rossa, rendzine și solurile brune. Pe versanții calcaroși, puternic înclinați și abupturi se întâlnesc soluri humico-calcice, rendzine scheletice și roca la zi. În partea de sud-vest, predomină solurile brune acide, brune mezobatice și solurile brune luvice.

Vegetația. Rezervația se află în etajul pădurilor de amestec al foioaselor cu coniferele, în care predomină molidul (Picea abies) și fagul (Fagus sylvatica), alături de care apare diseminat bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanu ) și scorușul de munte (Sorbus ancupari ). În parterul acestor păduri se dezvoltă o floră ierbacee bogată, constituită din: vineriță (Asperula odorata), colțișor (Dentaria bullifera), năprasnic (Geranium robertienum), rususluța (Hiercium aurantiacum), tarsa mică (deschampsia flexuosa), clopoțel (Campanula abienta), și altele. La intrarea în sala cu gheață, vegetația coboară pe grohotiș, formând pernițe de mușchi și pâlcuri de Chryososplenium alternifolium , Adoxa moschatellina, cu interesante forme de adaptări.

Starea actuală a rezervației: este bună datorită existenței porții și paznicului ce face ca accesul în peșteră să fie organizat.

Pericolul care amenință rezervația: este distrugerea de către turiștii dornici de ”suveniruri” a formațiunilor stalacmitice și stalactitice.

Coiba Mare (Arieșeni, sat Casa de Piatră )

Fig. 14 Indicator peștera Coiba Mare Fig. 15 Intrare Coiba Mare

Categoria și importanța rezervației: speologică; constituia una din cele mai importante peșteri ale Munților Bihor, străbătută de un râu permanent cu formațiuni stalagmitice, curgeri parietale, concrețiuni calcaroase și draperii de o mare frumusețe.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, sat Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință a terenului: de stat (Ocolul Silvic), pădure.

Poziția geografică: peștera se găsește în sud-estul Munților Bihor, la baza versantului puternic înclinat al Dealului Crestătura (1.248 m), pe dreapta Pârâului Gârdișoara (Gârda Seacă), în punctul în care apa acestuia se pierde în peșteră. Altitudinea 1.000 m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Arieșeni până la Gârda de Sus, de unde se continuă 12,5 km până în satul Casa de Piatră. De aici se continuă pe un drum forestier în lungul pârâului Gârda Seacă; sau pe un traseu turistic de la Cabana Padiș prin Șesul Gârdei și Pârâul Gârda Seacă (2 ore).

Suprafața și limitele: 0,25 ha; peștera este înconjurată de versanți puternic înclinați, bine împăduriți,(Fig. ) ai Dealului Crestătura.

Geologia: peștera este formată în calcare albe masive (jurasicul superior), care se continuă mult spre

Fig. 16 Schiță interior (prelucrare după: Bleahu, 1981, Munții Bihor Vlădeasa)

nord-vest, alcătuind întinsul platou al Padișului. La sud și vest de Valea Gârdișoara se găsesc gresii, șisturi argiloase și conglomerate cretacice precum și șisturi argiloase permiene.

Fig 17 Interior peștera Coiba Mare

Fig.18 Perete din Peștera Coiba Mare

Intrarea principală în Coiba Mare (Fig.15) se numără printre cele mai impozante deschideri de peșteri din Munții Apuseni, comparându-se, cu cei 74 m lățime și 47 m înălțime ai săi, doar cu măiestuosul portal al Cetăților Ponorului. Un pârâu firav, cu totul nesemnificativ față de colosala deschidere, apare de sub malul stâng al Gârdișoarei, din Izbucul de la Coibița.

Traversează la început o sală vastă, Sala Mare, care se îngustează apoi ca o uriașă pâlnie (Fig.20). Pe lături, la diferite înălțimi, se zăresc deschideri de galerii care conduc într-un sistem superior, fosil, foarte vast, dar extrem de labirintic. Din această cauză, dar și datorită numeroaselor dificultăți tehnice, vizitarea peșterii nu este recomandată turiștilor. În fundalul îngust al sălii, pârâul se strecoară pe sub două bolți joase consecutive, care obligă la un târâș de câțiva metri, apoi răzbește într-o a doua sală de mari dimensiuni, denumită Sala Confluenței. Aici el se unește cu un alt curs de apă, mult mai viguros, care reprezintă de fapt drenajul principal al întregii rețele carstice și în același timp, scurgerea subterană a apelor Gârdișoarei. Aceste ape dispar din albia lor de la suprafață prin gura greu accesibilă și cu aspect neprimitor al peșterii Coiba Mică, aflată la 350 m în amonte. Dincolo de sala Confluenței, apele urmăresc o galerie largă, prin care înaintarea devine mai anevoioasă, iar dincolo de Lacul Morții orice încercare de pătrundere devine imposibilă. Apa, străbătând încă cel puțin 2,5 km de galerii revine la suprafață în Izbucul Tăuzului.

F Fig. 19 Perete la intrarea în Coiba Mare Fig. 20 Prima strâmtoare

Modul de ocrotire: rezervația nu este marcată, are puține indicatoare (Fig.14), nu are pază.

Starea actuală a rezervației: este bună datorită accesului (Fig. 19) destul de dificil în interiorul peșterii. La intrarea în peșteră se pot observa vetre de focuri, iar pe pereți urmele lăsate de mai multe generații de turiști.

Pericolul care amenință rezervația: este distrugerea de către turiștii dornici de „suveniruri” a formațiunilor stalacmitice și stalactitice.

Încadrarea rezervației în interesele economiei locale și generale: includerea într-un circuit turistic ce ar cuprinde platoul carstic Scărișoara și Valea Gârda Seacă (Gârdișoara), în cuprinsul cărora sunt foarte multe fenomene carstice.

Coiba Mică ( Arieșeni, sat Casa de Piatră)

Fig. 21 Intrare Coiba Mică

Categoria și importanța rezervației: speologica; reprezintă o peșteră în care se pierde apa Pârâului Gârdișoara, într-o cascadă învolburată de circa 12 m.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, sat Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință al terenului: de stat (Ocolul Silvic), pădure.

Poziția geografică: peștera se găsește în sud-estul Munților Bihor, la baza versantului puternic înclinat al Dealului Crestătura (1.248 m), pe Pârâul Gârdișoara (Gârda Seacă), apa dispărând cu puțin înainte de intrarea în peșteră sub o grămadă haotică de bușteni. Altitudinea 1.050 m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Arieșeni până la Gârda de Sus, de unde se continuă circa 12,5 km până la satul casa de Piatră. De aici se merge pe un drum forestier în lungul Pârâului Gârda Seacă circa 600 m; sau pe un traseu turistic de la Cabana Padiș prin Șesul Gârdei și Pârâul Gârda Seacă (2 ore).

Suprafața și limitele; 0,35 ha; peștera este înconjurată de versanți puternic înclinați , bine împăduriți, ai Dealului Crestătura.

Geologia: peștera este formată în calcare albe masive (jurasicul superior), care se continuă mult spre nord-vest, alcătuind întinsul platou al Padișului. La sud și vest de Pârâul Gârda Seacă se găsesc gresii, șisturi argiloase și conglomerate cretacice precum și sisturi argiloase permiene.

Peștera Coiba Mică (Fig.21) are o lungime de 270 m. Intrarea se deschide sub forma unei nișe largi de 20 m și înaltă de 2 m, la baza unui perete vertical orientat spre NV-SE. Apa Pârâului Gârda Seacă dispare puțin înainte de intrare.

După intrare peștera se îngustează treptat ca o pâlnie, iar la 25 m de intrare se deschide printr-o trecere îngustă, o verticală surplombată de 15 m. Aici apa cade printr-o cascadă de circa 12 m intr-un lac (9 m lungime, 1,5 m adâncime). În continuare urmează o galerie largă (4-6 m) și înaltă (4-8 m), prin care se ajunge la un nou lac (10 m lungime) și la Sala Mare (23 m lungime, 20 m lățime și 15 m înălțime). Trecerea apei între aceste două sectoare se face printr-o cascadă de 6,5 m. Diferența între sifonul terminal și intrarea în peșteră este de 40 de m.

Modul de ocrotire: rezervația nu este marcată, nu are placă indicatoare și nici pază.

Starea actuală a rezervației: este bună datorită accesului destul de dificil în interiorul peșterii.

Pericolul care amenință rezervația: este distrugerea de către turiștii dornici de „suveniruri” a formațiunilor stalacmitice și stalactitice.

Peștera Gura Apei (Arieșeni, sat Casa de Piatră )

Întrucât Peștera Vârtopașul nu a putut fi identificată, iar prezența acesteia nu este semnalată în literatura de specialitate s-a propus înlocuirea acesteia în lista ariilor protejate din județul Alba cu Peștera Gura Apei.

Categoria și importanța rezervației: speologică; constituie un izbuc ce aduce la suprafață ape colectate de pe Platoul Padiș, fiind de izbuc de obârșie al Văii Gârdișoarei.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, sat Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință a terenului: de stat (Ocolul Silvic); pădure.

Poziția geografică: peștera se găsește în sud-estul Munților Bihor. Rezervația se află la baza versantului drept al Pârâului Gârdișoara (Gârda Seacă). Altitudinea 1.130 m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Câmpeni până la Gârda de Sus, spre satul Casa de Piatră. De aici se continuă pe un drum forestier în lungul Pârâului Gârda Seacă circa 4 km; sau pe un traseu turistic de la Cabana Padiș prin Șesul Gârdei și Valea Gârda Seacă ( 11/2 ore ).

Suprafața și limitele: 10 ha (din care 1,5 ha rezervația propriu-zisă și 8,5 ha zona tampon). Limita de vest a rezervației o reprezintă baza abruptului împădurit, limita estică este dată de Pârâul Gârdișoara, la sud include Peștera Șura Popii iar cea de nord urcă circa 100 m pe pârâu.

Geologia: peștera este formată în calcare albe masive (jurasicul superior), care se continuă mult spre nord-vest, alcătuind întinsul platou al Padișului. La sud și vest de Valea Gârdișoara se găsesc gresii, șisturi argiloase și conglomerate cretacice precum și șisturi argiloase premiene.

Relieful major este reprezentat de extremitatea sudică a Platoului Padiș ce coboară aici până la 1.200 m altitudine, fragmentat intens de Gârdișoara(Fig.9) și de afluenții săi, spre care cade prin versanți puternic înclinați, pe alocuri apărând abrupturi.

Modul de ocrotire: rezervația nu este marcată, nu are placă indicatoare și nici pază.

Starea actuală a rezervației: este bună.

Pericolul care amenință rezervația: este distrugerea de către turiștii dornici de „suveniruri” a formațiunilor stalacmitice și stalactitice.

Încadrarea rezervației în interesele economiei locale și generale: includerea într-un circuit turistic care ar cuprinde platoul carstic Scărișoara și Valea Gârda Seacă (Gârdișoara), în cuprinsul cărora sunt foarte multe fenomene carstice.

Huda Orbului (Arieșeni, sat Casa de Piatră)

Categoria și importanța rezervației: speologică; de mare atractivitate datorită spectaculozității galeriei de intrare. Cunoscută și sub numele de Peștera din Pârâul Orbului.

Situația administrativă: comuna Arieșeni, sat Casa de Piatră.

Forma de proprietate și modul de folosință a terenului: de stat (Ocolul Silvic), pădure de fag compactă în amestec cu molid, izolat pășuni, frecvent pereți abrupți de stâncă.

Poziția geografică: în partea central-nordică a Munților Bihor, pe versantul stâng al cursului superior al Pârâului Gârda Seacă. Altitudine 1.250 m.

Căi de acces: pe D.N. 75 din Arieșeni până la Gârda de Sus, apoi se parcurg circa 12,5 km până în satul Casa de Piatră și mai departe pe o potecă ce urcă de la 1.000 m la 1.250 m prin fânețele gospodăriilor risipite, pe o distanță de circa 5 km. Este accesibilă și dinspre nord, din Poiana sau Fața Cristesei, loc de veche nedeie, printre sălașe, urmând, în coborâre, poteca până la Huda Orbului.

Suprafața și limitele: 1,5 ha; peștera (peșteră activă ) necesită o arie de protecție în jurul gurii de acces.

Geologia. Peștera se înscrie în calcare compacte tithonice (jurasic superior). În interiorul peșterii cursul de apă prezintă rupturi de pantă, sub forma unor cascade, dintre care cea mai înaltă are 8 m. La baza cascadelor s-au format marmite adânci.

Modul de ocrotire: fiind recentă nu are nici o indicație asupra statutului peșterii.

Starea actuală a peșterii: este satisfăcătoare.

Pericole care amenință rezervația: distrugerea speleotemelor de către turiști.

Încadrarea rezervației în interesele economiei locale și generale: peștera prezintă un interes turistic mediu, datorită accesului facil, lungimii limitate a sectorului de interes turistic (circa 400 m) precum și grandorii cavernamentului din Sala Mare (38 m lungime și 18 m lățime), ornată de variate speleoteme. Se recomandă includerea rezervației într-un traseu turistic care să cuprindă Platoul Scărișoara și Valea Seacă.

Prin larga răspândire a reliefului exo și endocarstic și marea lor varietate, Munții Bihor și, de altfel, Carpații Apuseni în general, ies în evidență în cadrul montan românesc și se constituie într-o direcție mereu vie pentru grupurile de turiști iubitori ai muntelui.

1.2.3. Reguli de etică în natură

Principiile nici o urmă (LEAVE NO TRACE):

INFORMEAZĂ-TE ȘI PREGĂTEȘTE-TE înainte de-a porni la drum – învață cât mai multe despre arealul pe care il vei vizita, pregătește-te pentru vreme rea și chiar pentru cazuri de urgență extremă. Programează-ți excursia așa încât sa nu fie într-o perioadă când zona unde mergi este foarte aglomerată. Nu uita să iei cu tine o hartă și o busolă ca să te orientezi și să nu te rătăcești.

FĂ TRASEE ȘI CAMPEAZĂ PE SUPRAFEȚE DURABILE – Suprafețele durabile includ potecile și locurile de campare amenajate precum pajiștile uscate și zăpada. Campează la cel puțin 100 metri de lacuri și pârâuri. Cele mai bune locuri de campare sunt cele pe care le găsești, nu cele pe care le faci. Nu e nevoie să distrugi natura. Folosește numai potecile gata făcute și locurile de campare amenajate. Protejează zonele cu vegetație. Pe traseu se merge în șir, câte unul pe mijlocul potecii, chiar dacă e noroi.

OCUPĂ-TE DE GUNOI ÎN MOD CORESPUNZĂTOR – Adună-l și ia-l cu tine acasă. Verifică dacă nu ai lăsat resturi de mâncare sau gunoi în locul unde ai campat. Încearcă să nu lași după tine decat urmele propriilor pași. În zonele unde știi sigur ca gunoiul este evacuat, aruncă-ți gunoiul (chiar și resturile de mâncare) la coșul de gunoi. Acolo unde nu gasești coșuri sau știi că nu sunt golite, du-l cu tine acasă. E un efort minim cu un rezultat important. Nu arunca săpun, mâncare sau alte reziduri în pârâuri sau lacuri.

LASĂ TOT CE GASESTI AȘA CUM ESTE – Observă, dar nu atinge vestigiile istorice, culturale, arheologice, așa incât și cei care vin dupa tine să se poata bucura de ele. Lasă stâncile , plantele și alte obiecte naturale așa cum le-ai găsit. Tratează plantele vii cu respect. Dacă ciopârțești sau iei coaja de pe o plantă o poți omorâ. Nu construi nimic și nu săpa sanțuri nici la locul de campare și nicăieri altundeva.

REDU IMPACTUL FOCULUI – Focurile de campare au impact pe termen lung asupra naturii. Folosește un aragaz portabil mic pentru gătit și lumânări sau lanterne seara. Asigură-te că e voie sa faci foc în locul în care te afli. Acolo unde e voie sa faci focul, folosește vetre gata facute, vetre suspendate,inălțate sau chiar vetre speciale din metal. Fă focul cât mai mic. Nu uita că focurile de campare nu sunt făcute pentru a “înghiți” gunoaie sau mâncare. Ca să faci foc, folosește numai crengi pe care le găsești pe jos și care pot fi rupte cu mâna. Asigură-te ca lemnul de pe foc a ars integral și abia apoi stinge focul. Imprăștie cenușa rece pe pământ.

RESPECTĂ ANIMALELE SĂLBATICE – Privește și observă animalele sălbatice de la distanță. Nu le urmări și nu te apropia de ele. Sa nu dai niciodată de măncare animalelor. Dacă le hrănești le poti distruge sănătatea, le modifici comportamentul natural și le expui animalelor prădătoare și altor pericole. Protejează animalele sălbatice și mâncarea care o ai cu tine depozitănd-o în locuri sigure-la fel și gunoiul. Supraveghează animalele de casă pe care le ai cu tine sau mai bine lasă-le acasă. Ocolește animalele sălbatice în perioadele sensibile: la împerechere, când iși fac cuibul, când au pui sau în timpul iernii.

RESPECTÂ-I PE CEILALȚI VIZITATORI – Ai grijă ca felul tău de-a te simți bine în natura să nu deranjeze pe nimeni. Nu uita că ceilalți vizitatori sunt și ei acolo pentru a se bucura de natura. Fii amabil. Lasă-i și pe alții sa treacă pe poteca pe care mergi tu. Treci de pe poteca în partea de jos a dealului atunci cand te intâlnești cu o turma de animale. Daca vrei sa faci o pauză sau să campezi, fă-o la distanță de poteca și de alti vizitatori. Ascultă sunetele naturii. Nu striga și nu vorbi tare, incearcă sa nu faci zgomot. Respectă localnicii cu care te intalnești pe drum. Nu uita că tu ești un musafir intr-un loc unde ei sunt “acasa”.

Nu uita – te vei bucura și mai mult de natură daca vei avea grija de locul în care-ți place să mergi (sursa pliant Ghid turistic- Munții Pădurea Craiului- zona Șuncuiuș- Vadu Crișului).

1.2.4. Protecția carstului și a peșterilor

Cand se are în vedere problema conservării mediului natural în cadrul geosistemelor carstice, nu trebuie uitat faptul că acestea au o labilitate pronunțată și că intră cu ușurință într-un proces de degradare ireversibil (atăt la suprafață, căt și în subteran) (Back și Arenas, 1989). În plus, menținerea potențialului ecologic și a calități mediului inconjurător este în funcție de felul în care sunt protejate regiunile carstice.

Fig. 22 Vedere de ansamblu a satului Casa de Piatră

Fig. 23 Exploatare forestieră în apropiere de Casa de Piatră

O atenție deosebită trebuie acordată acțiunilor de exploatare a pădurilor de foioase și rășinoase. Defrișările masive(Fig.23) din zonele carstice au drept consecință accelerarea proceselor de eroziune și înlăturarea rapidă a solului, precum și modificarea funcției peisagistice a pădurilor. În plus, operațiunile de defrișare impun construirea de drumuri forestiere, care au provocat modificări morfologice brutale și dezechilibre locale greu de surmontat (Cocean și Onac, 1998).

Postulatul potrivit căruia o poarta la intrarea intr-o peșteră și, eventual, un paznic rezolvă toate grijile legate de protecția acesteia este de mult depășit. Acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului că porțile sunt în majoritatea cazurilor forme "fragile" de protecție, iar pe de altă parte, faptului că peșterile sunt integrate printr-o serie de conexiuni (energetice, ecologice, hidrologice etc.) geosistemului căruia ii aparțin (Racoviță, 1994). Pentru o mai bună ințelegere a celor afirmate mai sus, să exemplificăm prin câteva cazuri concrete din carstul românesc.

O formă mai eficientă decât aceea a protejării unui perimetru oarecare circumscris peșterii care se dorește a fi conservată, o constituie crearea de rezervații carstologice (areale extinse), care să includă mai multe perimetre de acest tip, ușurându-se în acest fel activitatea de producție.

Există o multitudine de activități pe care omul le desfășoară în peșteri. Dintre acestea am putea aminti turismul în cele două forme ale sale (organizat și neorganizat), amenajarea unor sanatorii și săli de concerte, depozitarea sau chiar fabricarea brânzei și a vinului, pelerinaje religioase, lucrări hidroenergetice (acumulări de apă) și nu în ultimul rând cercetarea științifică. Oricare dintre aceste intervenții antropice poate cauza peșterii :

schimbări esențiale ale topoclimatului ;

schimbări semnificative ale chimismului spelor subterane și ale compoziției aerului (în principal, creșterea concentrației de dioxid de carbon) ;

deranjarea sedimentelor și a conținutului faunistic și floraristic al acestora ;

distrugerea parțială sau totală a speleotemelor ;

modificarea biotopului subteran;

introducerea de materiale (ciment, structuri metalice, cabluri electrice) și organisme străine (spori, alge);

iluminarea artificială (peșterile turistice) ;

schimbarea morfologiei golului subteran.

Aceste forme ale impactului om-peștera pot interveni separat sau în asociație (două sau mai multe dintre ele).

Valoarea știintifică particulară pe care o au componentele geosistemului carstic, în cadrul căruia ponderea principală revine peșterilor și feluritelor depozite (mineralogice, arheologice, antropologice etc.) păstrate în interiorul lor, constituie o motivație serioasă privind necesitatea protecției regiunilor carstice. Dacă ar fi să punctăm doar câteva din motivele pentru care peșterile și zonele carstice aferente lor trebuie protejate și conservate, ne-am opri la următoarele aspecte :

ele constituie medii de viață ;

cantonează minerale și forme cristaline rare și inedite ;

păstrează importante mărturii privind evoluția culturii și civilizației umane ;

reprezintă un domeniu de cercetare pentru specialiști ai științelor naturii și nu numai ;

oferă resurse economice importante (de exemplu, apele subterane, depozitele de fosfați sau nitrați, calcare) ;

sunt ideale pentru dezvoltarea pe scară largă a turismului.

Semnul de alarmă cu privire la acțiunile de vandalism care aveau drept țintă speleotemele, a fost lansat cu mai mult timp în urmă, nu numai în România, ci și în alte țări. Acestea datorită faptului că speleotemele sunt fragile, iar unele mineralele care le compun sunt extrem de instabile. Delicatele stalactite sau helictite, de exemplu, cărora le-au trebuit zeci de mii de ani să se formeze, pot fi distruse intr-o fracțiune de secundă dintr-o neatenție sau din simplă nepăsare.

Politica de conservare imbrătișată de Institutul de Speologie „Emil Racoviță”, Federația Română de Speologie și zecile de cluburi de speologie din România este aceea de a savura fascinantele peisaje subterane fără a le tulbura cu nimic. Nu trebuie să uităm că problemele legate de protecția și conservarea peșterilor și a arealelor carstice țin mai degrabă de capacitatea fiecărui individ de a percepe fragilitatea acestora, decăt de un pachet de legi putin mediatizate, oricăt de bine ar fi el aplicat. De aici și motivația publicării într-un viitor apropriat în România, a lucrării “Linii directoare privind protecția peșterilor și a carstului˝ Acest ghid reprezintă traducerea unei lucrări realizate prin efortul comun al membrilor Comisiei Mondiale a Ariilor Protejate, precum și a numeroșilor specialiști din intreaga lume.

Până în prezent, au avut loc mai multe tabere și seminarii pe probleme de protecție a peșterilor și carstului, organizate de diferite cluburi în colaborare cu Institutul de Speologie ‘Emil Racoviță ‘, de pe urma cărora s-au publicat câteva broșuri care, din pacate, au rămas cunoscute doar celor care au contribuit la apariția lor. În cadrul unor astfel de reuniuni a fost elaborat un proiect de lege privind protecția peșterilor, care, inainte să fie inmânat Guvernului României, a fost discutat în detaliu de specialiștii din cadrul Institutului de Speologie și a Federației Romăne de Speologie. Prezentăm în continuare câteva extrase din acest proiect de lege pentru a se ințelege ce anume se intenționează a fi protejat, în ce mod și mai ales atribuțiile forului desemnat să răspunde de activitatea de protecție a peșterilor (Onac, B.P., 2000).

Lege privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sãlbatice : Legea nr. 462 ce completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236 din 24 noiembrie 2000.

Extras din lege – Capitolul IV

Art. 29. – Tipurile geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ, cum sunt colinele, depresiunile, dolinele, șeile, vãile carstice, ponoarele, izbucurile și altele, se conservã în cadrul ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes geomorfologic, corespunzãtor delimitate și puse sub regim special de protecție, potrivit prevederilor art. 8.

Art. 30. – (1) Bunurile patrimoniului natural existente în afara perimetrului ariilor naturale protejate din categoriile stabilite la art. 5 alin. (1), respectiv peșteri, depozite fosilifere, formațiuni geologice, mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izolați și altele asemenea, vor fi protejate prin stabilirea unor zone de protecție corespunzãtoare ca întindere scopului de conservare a bunurilor naturale.

(2) Pentru peșteri zona de protecție se poate referi la o areal restrâns în jurul intrării în pesteră și la unareal al cãrui perimetru de la suprafața terenului acoperã integral structurile subterane ale peșterii.

(3) Proprietarii sau administratorii terenurilor ce cuprind intrãri în peșteri au obligația de a asigura accesul spre aceste intrări.

(4) Beneficiarul unei lucrări de investiții are obligația de a anunța descoperirea oricãrei peșteri în frontul unei lucrãri miniere sau al unei cariere celei mai apropiate instituții abilitate (agenție de protecție a mediului sau reprezentanți ai administrației publice locale).

Art. 31. – (1) Bunurile patrimoniului geologic și speologic, ca bunuri naturale ale subsolului, sunt, în conditiile legii, bunuri proprietate publicã.

(2) Peștera reprezintã orice cavitate naturalã subteranã cu o dezvoltare mai mare de 5 metri și suficient de mare în secțiune pentru a permite accesul omului.

(3) Resursele peșterii sunt reprezentate de obiecte, materiale, substanțe și forme de viață, care existã sau se formeazã în mod natural în peșteri: formațiuni minerale, roci, sedimente, depozite paleontologice, situri arheologice, specii de plante și animale, acumulãri de ape subterane.

(4) Peșterile se clasificã dupã cum urmeazã:

a) clasa A – peșteri cu valoare excepționalã care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional;

b) clasa B – peșteri de importanță națională care se disting prin mãrime, raritatea resurselor și prin potențial turistic;

c) clasa C – peșteri de importanță localã, protejate pentru semnificația lor geologicã, peisagisticã, hidrologicã, istoricã sau pentru dimensiunile lor;

d) clasa D – peșterile care nu întrunesc condițiile pentru a fi incluse în clasele A, B, și C.

(5) Încadrarea peșterilor în clasele A, B și C este de competența Academiei Române, care va întocmi catalogul acestora luând în considerare propunerile fãcute de persoane fizice sau juridice pe bazã de referate de specialitate.

(6) Peșterile din clasa A nu pot face obiectul nici unei amenajãri sau modificãri a factorilor naturali. Ele pot face obiectul explorãrilor speologice, cercetãrii științifice sau al activitãtilor de documentare, pe bazã de autorizații emise de Academia Românã, în limitele stabilite prin regulamentele și planurile de management.

(7) Peșterile din clasa A se constituie în rezervatii stiintifice.

(8) Peșterile din clasa B pot face obiectul explorãrilor speologice, cercetãrii științifice sau al turismului ecologic, pe baza autorizațiilor emise de Academia Românã.

(9) Peșterile din clasa B se constituie ca monumente ale naturii sau rezervații naturale, dupã caz.

(10) Peșterile din clasa C pot face obiectul explorãrilor speologice, cercetării științifice, amenajãrilor turistice sau al altor forme de valorificare, cum ar fi: speoterapia sau captarea apei subterane, pe baza autorizațiilor emise de autoritatea localã responsabilã.

Art. 32. – În scopul evitãrii efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic se interzic:

a) distrugerea sau degradarea resurselor peșterii și efectuare de sãpãturi sau derocãri neautorizate;

b) colectãrile de faunã, fosile sau de obiecte de interes arheologic, efectuate fãrã autorizație în peșteri;

c) pãtrunderea, prin forțarea intrãrii, într-o peșterã protejatã închisã și semnalizatã ca atare;

d) utilizarea neautorizatã a peșterilor și desfãșurarea unor activități ce pot pune în pericol integritatea sau echilibrul natural al peșterilor;

e) dislocarea, vânzarea, cumpãrarea, colecționarea speleotemelor sau altor resurse ale peșterilor;

f) degradarea prin înscripționare sau poluarea peșterilor prin depozitarea în interiorul lor sau în elementele de relief, cu care acestea comunicã în mod direct, de obiecte, deșeuri de orice fel, cadavre, substanțe toxice și periculoase sau combustibili de orice naturã;

g) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor și efectuarea neautorizatã, în perimetrul de la suprafațã sau în apropierea intrãrii unei peșteri protejate, a unor lucrãri cum ar fi: derocãri, defrișãri, baraje, explozii, construcții;

h) îngrãdirea accesului persoanelor autorizate spre intrãrile peșterilor;

i) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din aceastã categorie.

Art. 33. – (1) Academia Românã are competența sã elibereze autorizații pentru:

a) activitãți științifice, de explorare, în peșteri din clasa A;

b) activități științifice, de explorare și de turism ecologic, cu caracter limitativ, în peșteri din clasa B;

c) sãpãturi, derocãri și colectãri din peșteri.

(2) Autorizația se elibereazã pe baza unei cereri scrise, care va conține precizãri privind scopul, mijloacele, durata, proporțiile, garanțiile acțiunii și se va retrage în cazul în care condițiile stabilite la eliberarea ei nu au fost respectate.

Art. 34. – (1) Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective ce conservã eșantioane reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural, stratigrafic.

(2) Inventarierea, clasificarea, ocrotirea și conservarea patrimoniului geologic, precum și elaborarea și controlul mãsurilor de ocrotire și conservare a patrimoniului geologic, supravegherea și controlul ariilor protejate de interes geologic sunt de competența Academiei Române și a autoritãților teritoriale pentru protecția mediului.

(3) Instituirea regimului special de protecție pentru ariile naturale protejate de interes geologic se face în conformitate cu prevederile art. 8.

Art. 35. – Pentru evitarea efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului geologic se interzic:

a) distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective geologice;

b) dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegetației de pe aria unui sit de conservare, fãrã acordul celui care o administreazã;

c) intrarea în perimetrul protejat fãrã permisul de acces eliberat de cel care îl administreazã;

d) înstrãinarea din proprietatea publicã a unui sit sau a unui teren ce cuprinde un sit de conservare de interes geologic.

Art. 36. – În cadrul șantierelor de exploatare, managerii acestora vor desemna persoane de specialitate sau custozi, dupã caz, care sã vegheze la protejarea geologice din fronturile de lucru, asigurându-se astfel:

a) supravegherea permanentã a zonelor de extracție și conservarea materialului de proveniențã paleobiologicã sau mineralã;

b) avertizarea lucrãtorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului geologic;

c) conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecție specialã;

d) conservarea colecțiilor de bunuri geologice de proveniențã localã;

e) colaborarea cu conducerea santierului și cu autoritãțile locale;

f) întocmirea de rapoarte periodice asupra activitãții de conservare, care se înainteazã Academiei Române și autoritãților teritoriale pentru protecția mediului.

Art. 37. – (1) Florile de minã și fosilele de plante și animale vertebrate și nevertebrate sunt considerate bunuri ale patrimoniului natural din momentul descoperirii lor.

(2) Comercializarea pe piața internã și exportul în orice scop al bunurilor prevãzute la alin. (1) se poate face numai cu acordul autoritãții centrale pentru protecția mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române.

(Text din Ordonanței de urgentã a Guvernului nr. 236 din 24 noiembrie 2000, modificat prin Legea nr. 462 din 2 august 2001)

Peșterile din Casa de Piatră care au fost clasificate după această lege sunt: Peștera Ghețarul la Vârtop, Peștera Coiba Mare B (Sistemul Coibe – Izbucul Tăuz) de clasa B; Peștera Coiba Mică este clasificată în clasa C (Sistemul Coibe – Izbucul Tăuz), iar întregul areal al satului este cuprins în Parcul Natural Apuseni (Fig.45).

1.3. Clima și influența ei asupra activității turistice

Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune starea lor de desfășurare. El generează “atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă a actului recreativ, catalizând sau inhibând derularea acestuia. Majoritatea turișilor reduc importanța climei la “timpul frumos” a cărui frecvență și durata este definitorie pentru recreere. Astfel, impactul climatic în turism se manifestă, în primul rând la nivelul psihologiei individului, “vremea urată” devine pentru turist, prin inconveniențele sale un prag peste care opțiunea turismului trece rare ori, în ciuda faptului că toate celelate elemente impicate în satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcționale, începând de la obiectivele atractive, la infrastructură sau produs turistic.

Factorul climatic acționează direct asupra organismului uman și asupra activităților turistice putând favoriza sau diminua activitățile turistice de recreere de îngrijire a sănătății sau de organizarea de drumeții.

Principalele elemente climatice (durata de strălucire a Soarelui, temperatura aerului, umezeala aerului, precipitațiile, vântul), implicate în definirea “timpului frumos”, în anumite limite crează un confort climtatic relaxant. Când indicatorii acestor elemente depășesc anumite limite determină o stare de inconfort asupra organismului uman față de condițiile climatice.

Arealul Munților Apuseni, și implicit cea a comunei Arieșeni, are un climat continental moderat cu particularități determinate de poziția sa, fiind sub directa influență a maselor de aer umed și răcoros dinspre vest, peste care se suprapun influențe sudice și sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicală. Se mai resimt de asemenea influențele circulației nordice și nord-estice purtătoare a unor mase de aer rece, de origine polară și respectiv arctică.

Climatul comunei Arieșeni este tipic de munte, în general umed și rece pe culmile înalte cu o alterare treptată spre regiunile joase. Munții Bihorului prin masivitatea lor constituie o barieră în calea maselor de aer vestice, dar contribuie și la etajarea pe verticală a elementelor climatice. Cu toate că acești munți constituie o barieră în calea maselor de aer vestice se resimte influența maselor de aer umede de origine oceanică, care dau climatului un caracter continental moderat cu ușoare nuanțe pluviale.

Temperatura medie multianuală este de +5o C cu minime în ianuarie de –4o C și maxime în iulie de +14o C la Arieșeni, iar pe înălțimi este mai coborâtă cu circa 3-4o C. Acest aspect climatic determină în mare măsură durata anotimpurilor: vara este mai scurtă și mai răcoroasă, iar iarna este mai lungă și geroasă.

Vânturile dominante sunt cele de vest care aduc în general multe precipitații având o viteză medie între 7-8 m/s datorată absenței obstacolelor. Pe valea Arieșului și a afluenților săi se observă fenomenul de canalizare al maselor de aer, aerul mai rece coborând în aval (briza de seara ). De asemenea se pot observa fenomene de calm atmosferic, în zona de adăpost (40-50%), ca pe înălțimile Bihariei acestea să aibă valori de 5-6% anual.

Un fenomen climatic caracteristic pentru Munții Bihorului îl reprezintă apariția diverselor forme de ceață, preponderent în sectorul pasului Vârtop și în apropierea acestuia dar mai cu seama pe înălțimile Munților Apuseni, care reduc durata de strălucire a soarelui și a vizibilității.

Umezeala aerului este condiționată în mare măsură de circulația vestică și de regimul nebulozității. La Arieșeni umezeala aerului are o valoare de 85% iar nebulozitatea medie este de 6,5 zecimi.

Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-un regim destul de bogat determinat de masele de aer oceanice care își descarcă în cea mai mare parte umezeala în aceste locuri, determinând o medie anuală ce depășește 1.400 mm în zonele înalte. La Arieșeni precipitațiile au mediile multianuale cuprinse între 1.200 mm și 1.400 mm, înregistrându-se un maxim în mai – august și un minim în perioada august – octombrie.

Stratul de zăpadă persistă circa 4-5 luni pe an având o grosime medie de circa 60-70 cm. Acest fapt asigură condiții excelente dezvoltării sporturilor de iarnă, iar în acest scop sunt disponibile la ora actuală două piste de schi, deservite de două teleski-uri, amandouă fiind situate în Vârtop – Arieșeni, în imediata apropiere a pasului Vărtop.

Fig. 24 Drumul spre Casa de Piatră Fig. 25 Peisaj de iarnă din Casa de Piatră

Particularitățile climatului (Fig,25) crează ambianț pentru activitatea de turism, dar constituie în același timp și un important factor natural de cură (climatoterapie), se poate vorbi aici despre un bioclimat tonic – stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu zăpada pentru sporturile de iarnă) reprezentând în același timp și un important potențial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât și în extrasezon.

1.4. Hidrografia și resursele hidrografice

Elementele hidrografiei se constituie și ele ca resurse naturale de importanța turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj, prin aspectele științifice complexe ce le prezintă sau prin posibilitățile oferite pentru practicarea de activități de recreere și de agrement nautic.

Principalul râu care drenează teritoriul comunei Arieșeni este Arieșul Mare (Fig.26) prin cursul său superior. Arieșul Mare izvorăște de la o altitudine de 1.295 m de sub Vârful Vârtop și are pe teritoriul comunei Arieșeni un curs de aproximativ 12 km, pe direcția NV-SE. Panta medie este de 29‰ iar bazinul hidrografic de 70 km², cu o altitudine medie de 1.166 m. Pe teritoriul comunei Arieșeni primește afluenți pe dreapta văile: Vârciorog, Galbena, Steu, Băjița și Bucinișului ( L= 17 km, Sb = 12 km2 ). Pe Valea Vârciorogului se află o frumoasă cascadă cu o cădere de apă de 12 m, iar pe valea Bucinisului, o altă cu o cădere în două trepte a apei, amândouă prezentând o deosebită importanța turistică. Pe partea stângă , Arieșul primește un singur afluent mai important, Valea Cobleșului ( L = km, Sb = 28 km2 )

Fig. 26 Schiță a bazinului hidrografic al Arieșului

(prelucrare după Bleahu, 1981, Munții Bihor Vlădeasa)

Teritoriul nord-estic al comunei este drenat de valea Gârda Seacă ( L = 17 km, Sb = 72 km2 ). În bazinul său superior se află Casa de Piatră. Sectorul superior al Văii Seci se numește Gârdișoara (Fig. 27) și este principala resursă hidrografică din această depresiune carstică. Afluenții de pe dreapta ai Pârâului Gârda Seacă, văi ce au ca punct de plecare Dealul Pojarului și Dealul Arsurii sunt cei care pot prezenta un pericol în timpul ploilor mari de vară, prin blocarea cu roci, resturi vegetale sau pietriș a căilor de comunicație.

Fig. 27 Schiță valea Gârdei

(prelucrare după: Bleahu, 1974 – Morfologia carstică)

Bazinul hidrografic al Gârdei este orientat nord-sud și are o lungime de aproape 20 km, ajungând până în dreptul Platoului Padiș. Izvoarele Gârdei se găsesc într-una dintre cele mai tipice platforme carstice — Șesul Gârzii. Este o depresiune largă, orizontală, ciuruită de numeroase doline și mici avene. Spre sud acest șes începe să se încline, trecînd treptat într-o vale, la început foarte largă și puțin schițată, pentru ca mai jos să se adîncească puternic, luînd aspectul unei văi foarte tinere, cu procese intense de eroziune. Partea superioară, cu aspectele sale mature, care ca morfologie seamănă. În mod surprinzător cu un relief glaciar, este o tipică platformă carstică de eroziune, modificată de procese-periglaciare.

În aval de Șesul Gârzii apa traversează la început o zonă de calcare, în care a tăiat chei adînci și unde se află cîteva peșteri mici, izbucuri și ponoare. Urmează apoi o zonă de roci impermeabile (șisturi și gresii), în care valea prezintă o serie de terase, iar mai departe o a doua fîșie de calcare în care formează altă serie de chei, foarte strâmte și adânci. Aici apa se pierde lateral într-un ponor mare, numit Coiba Mică.

Mai jos cîteva izbucuri formează o nouă vână de apă care dispare într-o peșteră de mari dimensiuni, Coiba Mare. Explorarea acesteia a dus la descoperirea confluenței subterane cu apa care se pierde în Coiba Mică și a unei rețele de 5 050 m de galerii. Mai jos de Coiba Mare valea suferă o denivelare pozitivă de 20 m, după care continuă în aval, fără apă, la început într-un șes larg numit Casa de Piatră (Fig 22). Denivelarea de la Coiba Mare este atît de marcată încît localnicii numesc Gârdișoara, porțiunea din amonte a văii iar porțiunea din aval, Gârda Seacă. La Casa de Piatră și-a găsit loc un mic cătun de moți, poate cel mai izolat din toată Țara Moților, nume care provine ele la abrupturile stâncoase ce-l domină.

O remarcabilă zonă carstică se găsește în versantul stîng al Gârdișoarei, sub Muntele Călineasa care domină Casa de Piatră. Aici, la 1 200—1 300 m altitudine se află platoul Vârtop ce adăpostește doline, văi oarbe, ponoare și 11 peșteri, dintre care importante sînt Peștera de după Deluț (1 480 m lungime), Peștera Orbului (607 m) și Ghețarul de la Vârtop (304 m), ultima fiind declarată rezervație speologică datorită bogatei concreționări.

În fața Cătunului Casa de Piatră, în versantul drept al Gârdei Seci, se găsesc de asemenea câteva peșteri, dintre care cea mai mare, Huda Oilor, are 545 m. (Fig.28)

Fig. 28 Intrarea în peștera

În aval de Casa de Piatră, Gîrda Seacă se adâncește din nou și pereții se adună în chei. Aici, pe dreapta, primește ca afluent Sohodolul Chicerii, în care se găsește și o peșteră, apoi pe stânga Vulturul, pe care se află, deasemenea, mai multe peșteri dintre care merită o mențiune Avenul din Dunga Vulturului, de 80 m adâncime.

Fig. 29

Izbucul Tăuz

În continuare Gârda Seacă primește pe dreapta apele puternicului izbuc de la Moara lui Filea, denumit și Izbucul Tăuz (Fig. 29), de fapt apele dispărute în complexul de la Coiba. Pe stînga valea este dominată de pereții de calcar din Hoancele Căldărilor, în care sunt săpate mai multe peșteri mici, apoi, după o zonă de roci impermeabile, apa intră din nou în impresionante chei calcaroase, lungi și înguste, în care se cunosc 22 peșteri mici, din care cea mai mare are 252 m. Din nou o porțiune fără calcare, apoi reapar doar pe stînga văii. Aici, din stînga, vine Pârâul Poliței ce-și are originea într-un izbuc situat mai sus pe vale, important prin faptul că el drenează o parte din bazinul închis Ocoale — Scărișoara. Cea mai mare parte a apei acumulate în acest bazin închis iese la zi însă prin sistemul de izbucuri de la Cotețul Dobreștilor.

Cotețul Dobreștilor este o mică peșteră așezată la câțiva metri de firul Gârdei, în malul stîng. Sala peșterii este ocupată de un lac a cărui apa vine în el printr-un sifon. Debitul este considerabil, la acesta adăugîndu-se încă două sisteme de izbucuri ce se găsesc puțin în aval, tot în versantul stîng. Cotețul Dobreștilor este un furnizor permanent de apă pentru pârâul Gîrda, denumit impropriu Gîrda Seacă.

Bazinul hidrografic al Ordâncușei este orientat paralel cu cel al Gârdei, fiind însă mai scurt (circa 11 km). Ordâncușa izvorăște de sub Vârful Clujului și este puțin adâncită în partea sa superioară. Deși străbate calcare, ea nu are chei. Sus, pe versanți însă, se dezvoltă platforme carstice cu doline, avene și peșteri. Așa sunt micul aven de la Ticlești și Peștera de la Sfoartea, pe dreapta, și Avenul de după Beliș, pe stînga.

În aval de satul Sfoartea, Ordâncușa se adâncește și trece printr-o primă zonă de chei, mai jos de care din dreapta primește un afluent, Valea Ghețarului (Țiganilor). Urmează o porțiune despădurită, destul ele anonimă, după care rîul intră în cheile mari care i-au adus faima. Acestea se întind pe circa 4 km și sînt extrem de înguste, iar pereții lor au peste 200 m înălțime. Deosebit de interesantă este flora cheilor, cu endemisme și un amestec de specii caracteristice mai multor regiuni floristice.

Resursele de apă pe teritoriul comunei Arieșeni sunt bogate, numeroșii afluenți ai Arieșului sunt deosebit de bogați ca debit. La fel și izvoarele de la baza pantelor contituie o bună rezervă de apă potabilă necesară alimentării localităților.

Astfel, atât Arieșul căt și afluenții săi, prezintă văi pitorești marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importantă rețea de drumuri și poteci care asigură accesul spre versanții munților, în toate direcțiile, ele alcătuind de altfel și principala rețea de trasee turistice.

1.5. Vegetația și fauna arealului – posibilități de valorificare turistică

Unul dintre elementele care reflectă cel mai bine variația altitudinală a reliefului este vegetația care se desfășoară pe circa 900 m. Aflându-se într-o zonă montană învelișul vegetal nu este foarte variat. Succesiunea de sus în jos este următoarea: goluri alpine, păduri de conifere, păduri de fag.

Golurile alpine ocupă vârfurile, culmile și platourile de altitudine. Vegetația este mai puțin tipică decât în munții mai înalți, asociațiile vegetale fiind subalpine. Pe culmile care delimiteaza arealul se întâlneste: țepoșica (Nardus stricta), păiușul roșu (Festuca rubra ), firuța (Agrostis tenuis), precum și diverse plante cu flori ca scrântitoarea (Potentilla ternata), vioreaua (Viola dacica), vulturica (Hieracium auricula), cimbrișorul (Thimus pulegioides). Pe locurile mai pietroase apar afinul (Vaccinium myrtillus), merișorul de munte (Vaccinium vitiv-idae). În bazinul superior al văii Șteu apare jneapănul (Pinus muyo) în asociație cu arinul de munte (Alnus viridis) dar mai frecvent apare ienupărul pitic (Luniperus sibirica).

Al doilea etaj al vegetației este cel al coniferelor, foarte bine dezvoltat, unde domină molidul (Picea abies), la care se adaugă bradul alb (Alves alba). Covorul vegetal al pădurilor de conifere mai cuprinde și alte plante ca macrișul (Oxalis acetosela), floarea șarpelui (Anemone nemorosa), sau arbuști ca scorușul (Sorbus acuparia), afinul și merișorul, diverse ciuperci ca barba caprei (Clavaria flava), gheba de brad (Armilaria mellea ).

Zona fagului reprezentată prin partea sa superioară este dominată de fag (Fagus silvatica), însoțit de paltinul de munte ( Acer pseudoplatanus ), platan ( Betula verrucosa ).

Poienile pădurilor de brad și stejar sau golurile rezultate din tăierea masei lemnoase sunt invadate de un bogat covor vegetal în care pe lângă ierburi, abundă merișorul de munte, afinul, fragi (Fragaria vesca), panseluța de munte (Viola declinata), brândușa (Croccus heuffeliamus), zmeura (Rubus Idaeus ) etc.

Pe lângă cursurile apelor se întâlnesc plante iubitoare de apă: brusturele (Petasites albus), bumbăcărița (Rsiophorium augustifolium), șopârlița (Paruassia palustris) sau arbori – arinul. Tot legat de abundența apelor însă de data aceasta în exces sunt turbariile de Sphagnum, mușchiul Polytricum sau roua cerului (Drosera rotundifolia).

Pădurile întinse care îmbracă acest areal adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice: ursul, lupul, mistrețul. În pădurile de altitudine trăiesc: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), veverița (Sciurus carolinensis), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul carpatin (Cervus Elaphus) s.a., în zonele mai joase se intâlnesc: iepurele de câmp (Lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), jderul (Martes martes), șoarecele gulerat (Apodemus flavicollis) s.a., iar în ape abundă păstrăvii (Salmo trutta fario) care atrag pescarii amatori.

Dintre păsări amintim potarnichea, ciocarlia de pădure, ghionoaia sură, iar în regiunile calcaroase, se întâlnesc destul de frecvent presura de stâncă ( Emberizacia ), mierla de piatră (Monticola saxatillis ) și fluturașul de stâncă ( Ticlodroma muraria ) o adevărată perlă printre păsări.

Fauna și flora (Fig.30) sunt principalele elemente care influențează acest spațiu din punct de vedere estetic. Conservarea biodiversitarii sunt esențiale în menținerea, valorificare potențialui din acest areal. Turismul de recreere este ce care valorifică elementele inedite, frumusețea deosebită existentă.

Fig. 30 Peisaj din Casa de Piatră

Fig. 31 Satul Casa de Piatră

CAPITOLUL II

Potențialul etnografic

2.1. Scurt istoric al comunei Arieșeni

Până în anul 1926, Lăpușul (viitoarea comună Arieșeni) este un cătun ce aparține de comuna Scărișoara (Regiunea Cluj), după 1926 Lăpușul se desprinde de Scărișoara devenind comuna Arieșeni, în componența căreia vor intra mai multe cătune, care au fost înscrise în anul 1954 în Indicatorul alfabetic al localităților din Republica Populară Română (București, 1954; 1956).

În perioada actuală, comuna Arieșeni este compusă din 18 cătune (sate), după cum urmează: Arieșeni (reședința comunei), Avrămești, Bubești, Casa de Piatră (Fig 31), Cobleș, Dealu Bajului, Fața Cristesei, Fața Lăpușului, Galbena, Hodobana, Izlaz, Păntești, Pătrăhăitești, Poienița, Ravicești, Sturu, Ștei-Areișeni și Vamvucești.

Fig. 32 Vedere Generală din satul Casa de Piatră

Condițiile climatice și formele de relief au permis o continuitate de viață pe aceste locuri pe parcursul mai multor mii de ani, descoperirea în peștera Ghețarul de la Vârtop a unei urme, a omului de Neanderthal fiind o dovada în acesta.

2.2. Arhitectura populară

Este specifică Țării Moților, cel mai bine observată în cadrul bisericii vechi din sat și casele de lemn și anexele răspândite în toate satele comunei

Fig. 33 Biserica nouă din Casa de Piatră Fig. 34 Biserica veche din Casa de Piatră

Cele mai reprezentative case de lemn se găsesc în satul Iarba Rea și în satele izolate, Munună sau Ghețari (aici există și un muzeu etnografic), caracterizate prin monumentalitate datorită acoperișului țuguiat și mai înalt, făcut din șindrilă și din paie, în trecut, astăzi șindrila fiind inlocuită cu alte materiale moderne. Multiple detalii de construcție, de cele mai multe ori sculptate în lemn, conferă arhitecturii acestora un pronunțat caracter arhaic original.

Fig. 35 Casă și Anexe din Satul Casa de Piatră – „puiată”: grajd și cotețe (www.apuseni.ro)

Fig. 36 Anexă gospodărească www.apuseni.ro

2.3. Elementele de artă populară

Sunt caracterizate prin simplitate (fig 35,36) , sobrietate și funcționalitate, specifice Țării Moților; este vorba în special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, donițe, ciubere (Fig 37) etc, unelte cu decorații ornamentale, țesături, care se mai fac și astăzi de oamenii mai în vârsta și femeile mai batrâne din sat, și în comunele învecinate.

Fig.37 Obiecte de artizanat din lemn

(www.apuseni.ro)

2.4. Manifestările folclorice

Dintre care prezintă interes datinile și obiceiurile tradiționale ce se țin la date calendaristice fixe, anuale, săptamânale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Găina (iulie), Poiana Călineasa (14 iulie).

Originea “Târgului de Fete” de pe Muntele Găina se pierde în negura mitului. Din ceea ce a fost cândva mitul pagân n-au mai rămas decât firave ecouri, vagi reverberați ale ritualilor solare din urmă cu câteve mii de ani ale bastinașilor. Este clar că la obârșia “Târgului de Fete” de pe Muntele Găina stă cultul soarelui de vreme ce el are loc în preajma solstițiului de vară, când oamenii de pe cei doi versanți ale muntelui, care formau o comunitate spirituală distinctă urcau pe șeaua sau piscul Muntele Găina ca să proslavească astrul zilei sub tutela căruia statea toată viața și activitatea omului și a colectivității.

În aceasta zi de vară înaltă oamenii veneau aici să fie mai aproape de Soare, zeul zeilor, al oamenilor și al tuturor lucrărilor căruia i se aduceau ofrande și în fața căruia aveau loc și alte gesturi ritualice însoțite de cântece și jocuri menite să influențeze bunăvoința zeului-zeu să-i ocrotească pe ei și pe toate ale lor, dar mai ales să le daruiască belșug în roade. Astfel mitul se prelungea într-unul al rodului abundenței, al bucuriei și speranței, când pe langă ofrande făcute zeilor se făceau daruri și semenilor, ca prin imitație zeii să-și manifeste bunătatea și dărnicia – exemplu “Târgul de Dat” de la Călineasa (Fig 38). Desigur în societatea arhaica în zonă circulau numeroase credințe și legende la care se va fi adăugat și cea a Găinușei care făcea ouă de aur sau cea a Cocoșului galben care aducea cândva soarele și ploaia fertilizatoare (din grai popular).

Cu timpul miturile acestea au pălit, iar după apariția Creștinismului ele au continuat să-și piardă din semnificația originară, dar oamenii continuau să urce pe munte și să laude strălucirea astrului zilei, să cânte și să se bucure de viață, astfel că totul s-a transformat într-o nedee de mare aploare la care participau oamenii de la izvoarele Arieșului și ale Crișului… minunat prilej al păstorilor de a se întâlni într-o variantă a soarelui și a urca în piscul străluminat al muntelui.

Nu de puține ori în vârtejul dansului, ori pe cărarile ce duceau spre șeaua Găinii se stabilieau legături intime, ca peste un an sau doi ele să constituie baza unor căsători, iar târgul, prin interesul social devenit tot mai pragmatic, era un bun prilej de a se pune la cale nunți și a se stabili zestrea tinerilor. “Târgul“ cu toate manifestările lui, înca de la originile lui s-a constituit intr-un important moment inițiatic pentru tinerii locului care acum intrau pentru prima dată în hora, trăind emoțiile începutului, iar frumusețea fetelor și a flăcăilor, cândva simboluri ale inocenței în ritual, deveneau obiect al admirației și fascinației.

E greu de spus cea mai rămas din vechiul mit și ritual al Solstițiului de vară, poate câteva gesturi dacă ele se mai pastrează cu adevarat: sărutatul fetelor cu roua dimineții de pe plantele ritualice, cântecul în zori al tulnicăreselor ce-și îndreaptau tulnicul spre astrul zilei în timpul răsăritului și luna circulară ce imita forma soarelui și fără ca oamenii să mai știe toate acestea.

În decursul timpului, prin asociere și transfer de sens, târgul de produse a căpatat tot denumirea de Târg de Fete (Fig.39), atât datorită numeroaselor nunți ce se puneau la cale, cât și prin metafora transformată în legendă și mit.

Fig. 38 Târgul de Dat de la Călineasa

Fig. 39 Târgul de fete de pe Muntele Găina

2.5. Meseriile tradiționale

Cum sunt tăiatul cu firezul sau joagărul și ciubăritul sau văsăritul pentru barbati sau torsul lânei, țesutul în războiul de țesut sau croșetatul – pentru femei.

Existau mai multe categorii de ciubărari:

– holoangarii, care, îndata ce terminau cu cositul, își puneau uneltele în desagi, luau cu ei câteva cercuri și plecau prin țară oferindu-și serviciile la repararea ciuberelor sau butoaielor;

– ciubărari (Fig. 40, 41) de casă aflați printre cei care nu aveau car și căruță. Aceștia confecționau doar vasele fără a se mai ocupa și de vânzarea lor. Le dădeau ”sfârnarilor” în baza unor înțelegeri;

– sfârnarii erau cei care cumpărau de la ciubărari vasele pe care le vindeau ulterior la târgurile de țară sau prin satele de câmpie;

– cercurarii mergeau prin țară cu calul sau pe jos, ducându-și uneltele pe spinarea calului sau în spate. Ei reparau sau puneau cercuri la butoaiele mai vechi;

– șindrilarii, își confecționau șindrilele în pădurile de brad sau molid, ori chiar în curtea caselor pe care le acopereau.

Fig. 40 Meșter ciubărar din Casa de Piatră Fig. 41 Meșter ciubărar din Casa de Piatră

(Foto: Maghiar Martin)

Nici femeile nu se lăsau mai prejos. Datorită condițiilor în care trăiau, într-un mediu de munte, destul de izolat de restul civilizației, aveau acces destul de greu la anumite piese de vestimentație. Astfel ele erau obligate să crească oi pentru lână sau cultive cânepa și inul din care ulterior rezultau fire pentru țesut. Din firele de în și cânepa femeile iscusite făceau ”țoale”(cearceafuri), cămăși ”cârpe” (baticuri) sau ”preșuri”. Lâna era tunsă de pe oi, spălată și ”hăsălată”.

Fig. 42 Femeie țesând preșuri (Foto Maghiar Martin)

După care era făcută ”caiere”, care se puneau pe furca de tors și cu ajutorului fusului și degetelor iscusite ale femeilor rezultau fire din care mai apoi se croșetau tot felul de obiecte de vestimentație (ciorapi, mănuși, pluovere etc) sau se țeseau în război urmând apoi a se croi celebrele ”țundre” (paltoane) sau ”cioareci” (pantaloni)

De regula femeile torceau, croșetau și țeseau în timpul iernii, deoarece în această perioadă a anului nu trebuiau să îi ajute pe bărbați.

2.6. Ocupațiile tradiționale

Aratul (Fig 44) cu plugul de lemn cu brăzdar de fier tras de boi. Deoarece în solul de munte care trebuia arat existau multe pietre, moții, au inlocuit foarte repede brăzdarul de lemn cu cel de fier , care se mai folosește și astăzi, însă puține mai sunt trase de boi, caii fiind mult mai des văzuți când localnicii se ”apucă de arat”.

Fig. 43 Cosaș Fig. 44 Aratul cu Plugul

Cositul (Fig 43) cu coasa și adunatul fânului. Deosebit de pitorești sunt ”clăile” de fân care pot fi văzute vara pe toate câmpurile și pe intreg teritoriul satului.

Strânsul spicelor de secară în snopi. Secara este singura cereală care poate fi cultivată pe acest teritoriul datorita condițiilor climatice. Aceasta era adunată la sfarsitul lunii iulie în snopi, din care ulterior se făceau ”pari”(asemănători clailor), iar la sfarșitul lunii septembrie se băteau spicele pentru a scoate secara din ele. Secara astfel rezultată de multe ori se măcina și se făcea pâine.

Creșterea animalelor cu vechi elemente de cultură pastorală. Ca sistem de creștere a animalelor Ion Vlăduțiu în „Etnografia Româneasca” identifică un sistem de păstorit pendulator sau local – zonal (animalele se vărează la munte și se iernează acasă) în sate fără a depăși teritoriul zonei. Stânele fac parte din peisajul agro-pastoral al zonei. Stânele (puiețile) sunt cu două încăperi, una unde stau vitele și în care se și mulg, iar alta în care se prelucrează produsele lactate unde se află vatra liberă cu accesoriile specifice stânelor tradiționale din această parte a Carpaților: zăvodarul pus pe două furci (folosit pentru susținerea cazanului în care se face cașul) și cârligul (utilizat pentru ceaunul în care fierbe mămăliga) Aici se găsesc instrumentele tradiționale pentru muls și prepararea produselor lactate: găleata, cupa, cenacul, închegătoarea (sau hârdăul), răvarul (folosit pentru sfărâmatul cașului), păpușarele de caș etc. Creșterea vitelor mari s-a dezvoltat mult mai ales în ultimele decenii pe baza pajiștilor secundare.

2.7. Preparate culinare tradiționale

„Balmoșul”- este o mâncare specifică zonei Țării Moților, pregătit din mălai, brânză și smântână.

„Afinata”- se culeg afinele și se spala, se scurg și se pun în damigeana cu zaharul presarat în straturi, deasupra fiind stratul de zahar. Se leagă damigeana la gură cu tifon împăturit și se pune la soare cca 4 săptămâni. Când afinele s-au macerat și-au lăsat un sirop care acopera fructele, se adaugă alcoolul. Se inchide damigeana cu un dop de plută și se mai păstrează la macerat cca 3-4 săptămâni. Se strecoară prin tifon sau printr-o strecurătoare deasă, se pune în sticle și se pastreaza la rece. În aceleași condiții se prepară și zmeurata.

CAPITOLUL III

Tipuri și forme de turism

3.1. Tipuri și forme de turism

În această zonă, la fel ca și în toate zonele montane ale țării se pot efectua diferite tipuri de turism. Zona este excelentă pentru petrecerea sfarsitului de saptamana sau a vacantelor. Se poate practica speologia, drumeția, pescuitul, mountainbiking/ciclism pe trasee cu diferite grade de dificultate. Turismul cultural și înțelegerea tradițiilor locale sau chiar deprinderea unor meșteșuguri sunt încă o modalitate de-a va petrece timpul aici, fie în instalatii industriale taranesti, ateliere de lemnarit, case și asezari traditionale sau la targurile populare din zona.

3.1.1 Speoturismul

Este practicat de acea categorie de turiști doritori să viziteze și să cunoască peșterile și fenomenele carstice din teritoriu. Aceste peșteri prezintă însă numeroase deficiențe fiind necesară reamenajarea lor. În urma acestor reamenajări, peșterile ar putea fi incluse într-un circuit turistic specializat sau în programele de vizitare a turiștilor aflați în zonă. Această formă de turism trebuie practicată însă cu mare precauție pentru a nu deteriora microclimatul peșterilor.

O mare importanță prezintă rezervațiile speologice:

– comuna Arieșeni ( jud. Alba ) – Ghețarul de la Vârtop, Avenul din Hoanca Urzicarului, Coiba Mică, Coiba Mare, Peștera Gura Apei, Huda Orbului, Peștera Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Izbucul Tăuzului.

În afara acestor rezervații speologice se pot vizita și alte importante obiective turistice (rezervații naturale) aflate în comunele învecinate:

– comuna Gârda de Sus (jud. Alba) – Hoanca Apei, Avenul din Șesuri, Peștera Ghețarul Scărișoara, Peștera pojarul Politei, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera de Sub Zgurăști;

– comuna Pietroasa (jud. Bihor) – Cetățile Ponorului, Avenul Bortigului, Ghețarul Focul Viu.

3.1.2 Turism pentru activități speciale

Aceste activități sunt ocazionate de desfășurarea în zonă a unor manifestări folclorice tradiționale sau de organizare a unor manifestări științifice ( congrese, conferințe, simpozioane pe teme de geografie, geologie, speologie, istorie, turistice, etc. )

– „Târgul de fete” de pe Muntele Găina – acestei manifestări trebuie să i se acorde o atenție deosebită pentru revitalizarea pe cât posibil a vechilor sale tradiții ce i-au adus faima în întreaga țară.(Fig.)

– Festivalul „Tulnicul Moților”, Câmpeni – desfășurat în luna august.

– De asemenea se va putea da o amploare mai mare manifestărilor legate de sărbătorile locale: „Sângeorzul” (23 aprilie), „Cununa de grâu” (25 septembrie) – Lupșa; precum și obiceiurilor de Crăciun (24-26 decembrie) care datorită caracterului lor pot atrage turiștii români din județele limitrofe sau chiar turiști străini.

3.1.3 Turism rural

Această formă de turism presupune declararea unor așezări rurale cu valori etnofolclorice, culturale și cadru natural pitoresc ca sate turistice.

Cadrul natural, condițiile ecologice favorabile, caracterizate prin puritatea deosebită aerului și a apei, altitudinea de peste 800 m, suficient de ridicată pentru a asigura temperaturi plăcute vara și o durată lungă a existenței zăpezii oferă condiții propice dezvoltării turismului rural .

În afara acestor rezervații turistice din comuna Arieșeni se pot vizita și alte importante obiective turistice (rezervații naturale) aflate în comunele învecinate:

– comuna Gârda de Sus ( jud alba ) – Hoanca Apei, Avenul din Șesuri, Peștera Ghețarul Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Peștera Poarta lui Ionele, Cheile Ordăncușei, Peștera de sub Zgurăști;

– comuna Pietroasa ( jud. Bihor ) – Cetățile Ponorului, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Vârful Biserica Moțului, Avenul Borțigului, Platoul carstic Padiș, Poiana Florilor, Pietrele Galbenei, Ghețarul Focul Viu, Valea Galbenei;

– orașul Nucet, sat Băița ( jud. Bihor ) – Groapa Roginoasa.

Accesul către aceste obiective turistice este în general facil, din centrul de comună Arieșeni se poate merge pe D.N. 75 iar apoi pe drumurile forestiere ce pleacă din acesta și/sau pe trasee turistice marcate. Informația necesară turiștilor este asigurată prin puncte de informare, panouri care asigură date de interes general.

Preponderența obiectivelor turistice ușor accesibile cu un potențial turistic ridicat creează premisele dezvoltării mai ample a drumețiilor.

3.1.4 Ecoturismul

Reprezintă una dintre formele turistice cu cea mai mare tendință de creștere în ultimii ani, cu precădere în ariile protejate. Prin promovarea acestei forme de turism, ariile protejate devin o parte esențială a ofertei turistice, turismul în natură și ecoturismul reprezintă elemente importante ale industriei turistice. Practicarea ecoturismului este necesară deoarece pe de o parte incearcă valorificarea integrată a resurselor naturale și culturale de excepție, cu îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivațiilor și cerințelor turiștilor în concordanță cu conservarea mediului pentru generațiile viitoare.

Prin pacticarea ecoturismului se urmărește o utilizare rațională a tuturor resurselor, scăderea procesului de sustragere a terenurilor agricole și forestiere din circuitul agricol și silvic, sporirea numărului de locuri de muncă și o menținere a unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea diferitelor forme de turism.

Intregul traseu al văii Gârda Seacă este cuprins în Parcul Natural Apuseni. Acest parc cuprinde 53 de localități, parțial mai fiind cuprinse incă 8 dar care sunt situate pe limitele parcului.Ocupă o suprafață de 75.784 ha, și se intinde pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj în proporție de 40,15%, Bihor 31,92% și Alba 27,92%).

Fig. 45 Granița puternic evidențiată a Parcului Natural Apuseni

(prelucrare după www.parcapuseni.ro)

O definiție a ecoturismului este: „… forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea speciilor și habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse financiare pentru comunitățile locale suficiente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze valoarea și în consecință să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996).

3.1.5 Turism de agrement – alpinismul

Poate fi practicat în zona de obîrșie a văii Galbena (în aval de izbuc) pereții canionului au diferențe de nivel de 150—200 m, cu porțiuni verticale, întrerupte însă de brîne. Valea Seacă, cu săritori mari în porțiunea superioară, poate oferi posibilități de stabilire a unor trasee, dar care nici pînă în prezent nu au fost valorificate.

Fig. 46 Stânci în drum spre Casa de Piatră

3.2. Trasee turistice

Cele mai importante trasee marcate (Fig. 47, 48) ce ajunge în satul Casa de Piatră este cele care plecă din comuna Gîrda de Sus, care este situată la confluența văii Gîrda Seacă cu Arieșul. Comuna reprezintă punctul principal de plecare spre cabana Scărișoara, cu mașina (tr. 23 c) sau pe jos (traseele 41, 42 și 43); pe primii 500 m. Aceste trasee merg în comun cu drumul forestier (Fig. 46) ce duce la Casa de Piatră (tr. 23 b) Peștera Coiba Mare (tr. 46). Traseul numărul 23 b este drumul forestier de pe valea Gîrda Seacă.

Bandă albastră: traseul numărul 41 Gîrda — valea Ordîncușei — cabana Scărișoara

Cruce roșie: traseul numărul 42 Gîrda — Mununa — cabana Scărișoara

Bandă roșie: traseul numătul 43 Gîrda de Sus — valea Gîrda Seacă — cabana Scărișoara

Triunghi albastru: traseul numărul 46: cabana Scărișoara — Casa de Piatră — cabana Padiș23 b: Drumul forestier pe valea Gîrda Seacă

Triunghi roșu: traseul numărul 47: cabana Scărișoara — Arieșeni(acesta poate fi parcurs doar pe jos)

47. Cabana Scărișoara – Arieșeni

Marcaj: triunghi roșu Timpul: 2½ ore Distanța: 10 km Caracteristica traseului:.drum de legătură între-cabana Scărișoara și comuna Arieșeni pe un traseu neeconomicos căci încalecă o culme în mod inutil, justificat pe vremea cînd nu existau șosele forestiere. Oferă în schimb priveliști frumoase asupra văii Arieșului și a Masivului Biharia; drum ușor mai mult pe culmi și pe versanți, accesibil tot timpul anului.

46. Cabana Scărișoara – Casa de Piatră – cabana Padiș

Marcaj: triunghi albastru Durata: 5 ore Distanța: 17,5 km Caracteristica traseului: traseu de legătură între cele două cabane cu vizitarea zonei carstice de la Casa de Piatră și a cheilor din lungul văii Gîrda Seacă și Gîrdișoara; drum de vale ușor, mai mult de jumătate pe drum forestier, accesibil tot timpul anului.

Fig. 47 Trasee , http://dordeduca.ro/foto/impresii/casa_de_piatra_-_pictura_în_intuneric_/5668/7/12108/

Fig. 48 Harta cu trasee turistice (sursa: Bleahu, Sever, 2001)

CAPITOLUL IV:

PROPUNERE DE AMENAJARE A UNEI PENSIUNI

Amenajările turistice se află încă într-o fază incipientă și probabil acest fapt se poate observa cel mai bine în cazul amenajărilor pentru agrement existente în întreaga comună. Aceste amenajări sunt aici aproape inexistente și aceasta în condițiile în care agrementul reprezintă mobilul principal al oricărei deplasări turistice. Amenajările, ce cuprind părți ale satului, efectuate la momentul actual fac referire la câteva trasee turistice.

În satul Casa de Piatră amenajarea unei pesiuni turistice ar contribui la stabilizarea, creșterea fluxului turistic și la dezvoltare turismului din zonă. O pensiune care să ofere atât servicii de bază: cazare și masă, cât și servicii principale: de gastronomie, de vizitare a peșterilor din sat.

Pensiunea este amplasată în interiorul vetrei satului pentru că astfel apelează la infrastructura de acces deja existentă și se integrează în viața comunității. Prin acest amplasament pensiunea devine ușor de identificat și localizat. Alt avantaj ce rezultă din acest amplasament este beneficierea de un aport important de turiști aflați în tranzit.

Specificitatea pensiunii rezultă din localizarea regională, peisajul dominant amplasamentul în teritoriu și arhitectura interioară.

Este necesară construcția unei pensiuni spațioase și care să acopere o gama cât mai largă de servicii, să aibă o ofertă turistică complexă deoarece ar fi singura pensiune din teritoriu. În acest sat infrastructură de cazare lipsește. Această pensiune din satul Casa de Piatră este formată din parter și două etaje. Dotată în exterior cu foișor(Fig. 49) și grătar special amenajat pentu turiștii ce apelează la serviciile pensiunii.

fig. 49 Foișor (www.casesigradini.ro/imagini)

Parterul pensiunii este compus din restaurant – living (Fig.50), recepție, bucătărie, un birou și un vestiar pentru personal (Anexa 1)

Fig.50 Restaurant – living (http://interiordesign.lovetoknow.com )

Fig. 51- Șemineu

În bucătăria utilată după standarde europene se gătesc bucatele tradiționale care vor fi servite turiștilor (nu doar celor care sunt cazați în pensiune) în restaurantul ce oferă o ambianță rustică, un decor compus din obiecte de artizanat realizate de meșterii din sat și țesături specifice zonei. Alături de acestea, la ambianța necesară relaxării turiștilor contribuie, șemineul din living-restaurant. Masa mai poate fi servită pe terasa ce are o vedere panoramică.

Preparatele servite, mâncarea din meniul restaurantului sunt obținute din ferma proprie. Printre mâncărurile tradiționale motești cea mai cunoscută este „balmoșul”, brânza și smântâna din care este preparat fiind achiziționate din gospodăriile localnicilor. Vor fi servite și băuturi specifice: afinată, zmeurată.

Primul etaj al pensiunii este alcătuit din: 6 camere a câte 2 locuri, fiecare cameră are grup sanitar propriu și apă caldă non-stop.

Aici totul este amenajat și aranjat astfel încât să satisfacă chiar și cele mai pretențioase gusturi și să acorde confortul maxim. Fiecare cameră are terasă proprie care permite turistului să admire peisajul montan.

Fig. 52 Sugestii de camere fig. 53

(http://interiordesign.lovetoknow.com)

La al doilea etaj se găsește singurul apartament cu living al pensiunii. Alături de acesta se mai găsesc alte cinci camere cu căte 3 locuri (2+1 locuri) dotate și ele baie proprie.

Fig.54 Design living apartament (http://bp1.blogger.com)

Toate camerele sunt dotate cu televizor, noptiere la fiecare pat, mobilier rustic lucrat din brad, iar fiecare cameră are terasă.

Pensiunea mai este dotată cu microcentrală proprie ce are grija de confortul turistului, asigurând încălzirea și apa caldă 24 de ore din 24.

Alte servicii oferite de pensiune sunt cele de telefonie și internet. Internetul este asigurat de cele trei calculatoare performante aflate la parterul pensiunii în holul recepției (de tip: internet corners).

Alături de acestea pensiunea în sine reprezintă un punct de informare turistică ce distribuie informațiile de interes turistic și speologic utile și necesare celor ce pornesc să descopere frumusețiile acestui sat, unul dintre cele mai izolate sate din Munții Apuseni.

Un alt serviciu esențial pentru cei care sunt pasionați de explorarea peșterilor este oportunitatea de a închiria echipament speologic și posibilitatea de a apela, bineînteles la un ghid specializat.

Pe timp de iarnă pensiunea poate organiza, la cerere plimbări cu sania trasă de cai, o adevărată plăcere și aventură, iar vara – drumeți la atracțiile principale din arealul satului, excursii într-un cadru natural și sălbatic, pentru cei care iubesc aventura plimbări cu ATV

Un element principal care ar garanta succesul este includerea transportului până în sat. Astfel pensiunea va asigura transportul din centrul comunei Gărda de Sus până în curtea pensiunii pentru cei care înnoptează aici pentru mai mult de trei nopți.

CONCLUZII

Potențialul natural extraordinar al satului Casa de Piatră este o resursă primară care nu este incă valorificată datorită accesului dificil la obiectivele principale și lipsa amenajărilor turistice de orice tip.

Casa de Piatră, este un sat ce aparține de comuna Arieșeni, situat în partea nord-estică a teritoriului comunei, în bazinul superior al văii Gârda Seacă, la o altitudine de 1000 m. Datorită situării într-un areal carstic aici se găsesc obiective turistice naturale importante, ca de exemplu: Ghețarul de la Vârtop, captările succesive ale Văii Gârda Seacă în Peșterile Coiba Mare, Coiba Mică, Peștera Huda Orbului, Oilor, Peștera Gura Apei (rezervatii naturale) și Peștera Șura Popii. Alături de relief și hidrografie acestea devin puncte de interes pentru această regiune.

Asfaltarea drumului și crearea unei baze de cazare ar fi începutul exploatării potențialului deja existent. De aceea o pensiune turistică cu un restaurant ar asigura în primul rând servicile de bază necesare desfășurării actului de turism. Pensiunea ar stabiliza fluxul turistic, ar face o legătură între turiști și peșterile de aici, dintre care cea mai cunoscută este Ghețarul de la Vârtop.

Unul dintre principale motive pentru care amenajarea ar fi profitabilă este situarea în vecinătatea cu Peștera Ghețarul de la Scărișoara – obiectiv cunoscut pe plan național și a stațiunii de interes local: Arieșeni.

BIBLIOGRAFIE :

Bleahu, M. (1974), Morfologia carstică, Ediura Științifică, București.

Bleahu M. (1982), Relieful carstic, Edit. Albatros, București

Bleahu, M., Rusu, T. (1965), Carstul din România, Lucrarea Institutului Speologic „Emil Racoviță”, IV, București

Bleahu M., Sever B. (1981), Munții Bihor Vlădeasa, în colecția "Monografii montane", Editura Sport-Turism,

Bran, F., Marin D., Simon T. (1997), Turism rural – model european, Editura Economică, București, 1997

Cocean, P. (1988), Chei și defilee în Munții Apuseni, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București

Cocean, P., (1998), Geografia turismului romanesc, Ed. Universitatea Ecologică, Deva Cocean, P., (2000), Munții Apuseni – Procese și forme carstice, Editura Academiei Române, București

Cocean, P., Vlasceanu, G., Negoescu, B., (2003), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press

Erdeli Gh., Istrate I., (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității din București.

Glăvan, V. (2000), Resursele turistice pe Terra. Editura economică.

Goran, C. (1982) – Catalogul sistematic al peșterilor din România, Editura Sport-Turism.

Ilieș, M. , (2007), Amenajare turistică, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca

Moldovan, Oana Teodora (2006), Recomandări privind monitorizarea peșterilor turistice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Muntele I. (2000), Geografia turismului, Editura Universității “Al. I. Cuza”, Iași.

Onac, B.P. (1998), Formațiuni stalagmitice în peșterile Pădurii Craiului, Editura Academiei Române, București

Onac, B.P. (2000), Geologia regiunilor carstice, Eitura Didactică și Pedagogică., București

Popa, N. (1979), Începuturile și dezvoltarea învățământului în comuna Arieșeni, Județul Alba, Arieșeni.

Rusu T., Racoviță Gh., (1971), Le complexe karstique Damiș-Ponoraș (Monts Pădurea Craiului), Trav. Instit. Speol. „E. Racovița”, București

Roșu, Alex (1973), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Ujvari I. , (1972), Geografia apelor României , Editura Științifică, București

*** (1982) , Enciclopedia geografică a României , Editura Ștințifică și Enciclopedică ,

București.

*** (1992) , Geografia României , Editura Academiei Române , București .

*** (2005), Hartă turistică Munții Bihor,

*** (2001), Hartă Munții Bihor și Vlădeasa, Trasee

http://dordeducă.ro

www.apuseni.ro

http://www.caseșigrădini.ro

http://interiordesign.lovetoknow.com

http://bp1.blogger.com

http://www.romania-turistică.ro

http://images.google.ro/imgres

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Studiul Fizico Geografic Si Cultural (ID: 168137)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Studiul Fizico Geografic Si Cultural

Copyright Notice

. Amenajarea Limnologica Cincis Si Importanta Sa Turistica

Potentialul Turismului Rural pe Valea Lotrului

Autoturismul de la Mijloc de Transport la Atractie Turistica

Valorificarea Potențialului Turistic In Judetul Mures

Ecopublicitate Si Imagologie In Turismul Monastic

Studiul Imaginii Hotelului

Copyright Notice

Similar Posts