Studiul Fizico Geografic Asupra Podisului Falticeni
LUCRARE DE LICENȚĂ
Studiul fizico-geografic asupra
Podișului Fălticeni
Introducere
Prin lucrarea Studiu fizico-geografic asupra Podișului Fălticeni ne-am propus să realizăm și să prezentăm totodată un model fizico-geografic, atât pe baza cercetărilor din teren cât și a materialelor cartografice
Materialul are o structură clasică, lucrarea fiind ordonată ascendant în X capitole fiecare cuprinzând argumentele folosite la interpretările din capitolele următoare.
Etica profesională ne obligă să prezentăm că elaborarea și redactarea acestei lucrări a fost posibilă datorită sprijinului necondiționat pe care l-am primit din partea conducătorului științific al tezei de licență, conf. univ. dr. ing. Juravle Doru.
Desigur, întreprinderea noastră, ca o reflectare a studiului actual de cunoaștere fizico – geografică, nu este decât un început și, chiar dacă nu răspunde în totalitate exigențelor impuse de dificultatea și mai ales vastitatea unei asemenea teme, ea poate rămâne, totuși, un cadru în care cercetările viitoare pot fi amplificate și aprofundate.
Un gând de recunoștință datorez domnului conf. univ. dr. ing. Doru Juravle, referentul științific al lucrării, ale cărui observații și sugestii, izvorâte din adânca cunoaștere a regiunii studiate, au fost în măsură să racordeze și mai bine realitățile dobândite în cunoașterea geologică a acestui fragment de platformă. De asemenea, gândurile de recunoștință se îndreaptă și către domnul lector dr. Iulian – Cătălin Stângă și masterandei Ioana Dicu cu ajutorul cărora am reușit să aprofundez comenzile programului TNTmips, ajutându-mă totodată și cu materiale cartografice pentru zona studiată.
Doresc să mulțumesc părinților și surorii mele, care au avut grijă de mine și m-au susținut în toate deciziile legate de activitatea mea din cadrul facultății, profesorilor care prin silința 6 și cunoștințele împărtășite m-au făcut să îmi doresc aprofundarea studiilor în cadrul acestui domeniu, colegilor, alături de care am gasit un climat de studiu, cooperare și schimb de idei excelent.
Iată, așadar, rațiunea lucrării de față prin care încercăm să îmbogățim pe cât posibil aportul științific cu privire la cercetarea din zona noastră de studiu, înmănunchind atât informații obținute de alți cercetători, cât mai ales investigații proprii.
Metoda de lucru
În etapa de teren, am realizat o cartare fizico-geografică, având pentru orientare și localizare hărți topografice la scara 1:25.000 și 1:50.000, și o cameră digitală CANON D1100 utilizând un obiectiv CANON EF-S18-55mm.
Pentru realizarea suportului cartografic am utilizat softuri de specialitate: TNTmips 6.9 și Adobe Illustrator CS 5, urmând ca o parte din datele obținute din analiza hărților să fie prelucrate în Microsoft Excel 2007, cu ajutorul căruia am realizat calculele legate de frecvența altitudinilor, a pantelor și a expoziției versanților sau a calculării densității rețelei hidrografice. Ultimele retușuri le-am realizat cu ajutorul programelor de Adobe Illustrator CS 5 și PhotoScape.
CAPITOLUL I. CADRUL GEOGRAFIC
Din punct de vedere geografic, zona studiată aparține Podișului Sucevei, motiv pentru care vom face câteva referiri legate de întreg Podișul Sucevei după date preluate din literatura de specialitate. Astfel, Podișul Sucevei reprezintă partea nord-vestică a Podișului Moldovei fiind delimitat spre vest si sud-vest de Podișul Piemontan, spre est de Câmpia Colinară a Jijiei (în lungul unui abrupt de eroziune diferențială ce pornește de la nord-vest de Darabani, trecând prin vestul localităților Dorohoi, Botosani și Hârlău până la sud-vest de Târgul Frumos), spre sud-est de Podișul Central Moldovenesc (în extremitatea sud-estică a șeii Ruginoasa-Strunga), iar în sud avansează între Podișul Piemontan și Valea Siretului, până în apropierea confluenței Bistriței cu Siretul.
Podișul Sucevei se împarte în 6 subunități : Podișul Dragomirnei, Depresiune Rădăuțiului, Podișul Solcăi, Podișul Fălticeniului, Culmea Siretului (D. Mare-Bour) și Culoarul Moldovei.
Podișul Fălticeniului reprezintă partea centrală si sudică a podișului din care face parte (Podișul Sucevei) și corespunde în teren cu arealul cuprins între râurile Moldova, Suceava și Siret, fiind separat în vest de Subcarpații Neamțului de către Culoarul Moldovei, iar în nord-est, Culoarul Sucevei îl separă de Podișul Dragomirnei. Spre est, arealul studiat este delimitat de largul Culoar al Siretului și se învecinează cu Culmea Siretului, iar în nord, nord-vest Podișul Fălticenilor este separat de către Podișul Solcăi de către Valea Ilișeștilor. Podișul Fălticenilor reprezintă 5,4 % din suprafața Podișului Moldovei și 23% din suprafața Podișului Sucevei, întinzându-se pe o suprafață de circa 1250 de kmp.
Fig.1 Încadrarea Podișului Fălticeni
CAPITOLUL II. ISTORICUL CERCETĂRILOR
Primele observații au fost efectuate de către unii geologi străini. In 1872, J. Niedzwiedzki menționează că în regiunea din fața Carpaților din sud – vestul Bucovinei, până în Suceava, se întâlnesc depozite argiloase și nisipoase sarmațiene. (V. Ionesi, 2006, pag. 14)
K. Paul elaborează în 1876 prima hartă geologică a Bucovinei care astăzi are doar o însemnătate istorică. Pe hartă sunt figurate la vest de râul Siret depozite neogene (mediteraneene și sarmațiene). Prezența sarmațianului este argumentată pe baza faunei cu numeroase exemplare de Potamides pictus (Bast.) și Ervila podolica Eichw. (V. Ionesi, 2006, pag. 14)
Geologic, s-au realizat sinteze la scară carpatică și est – carpatică de către Gh. Macovei (1927, 1959), I. Atanasiu (1939), I. Băncilă (1958), N. Omcescu (1960, 1965), I. Dumitrescu (1962, 1968), literatura fiind completată și de lucrările și studiile de cercetare de la nivel regional sau local, la nivel de detaliu de către I. Băncilă (1948, 1952, 1956), Gh. Cernea (1955, 1957), Th. Joja (1953, 1966), L. Ionesi (1961, 1971).
Sava Athanasiu, fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 7 iunie 1942 a realizat o serie de cercetări asupra zonei noastre, finalizând prin lucrările : Studii geologice din districtul Suceava, 1898; Asupra prezenței petrolului în Suceava, Bucuresci, Imprimeria Statului, 1901; Asupra stratigrafiei muntelui Stănișoara din nordul Moldovei, Bucuresci, Imprimeria Statului, 1905.
Un studiu de o importanță deosebită este cel al lui N. Barbu, I. Ionesi și B. Ionesi, realizat în 1966 care confirmă faptul că depozitele de pietrișuri din vestul Platformei Moldovenești sunt sarmațiene, fiind depuneri fluvio-deltaice. Într-un studiu geologic recent asupra Platformei Moldovenești (1994), L. Ionesi confirmă existența în sarmațian a unor paleodelte.
Lucrări geomorfologice cu caracter general sau cu referire la evoluția Carpaților Orientali și a Podișului Moldovenesc au fost foarte numeroase: Barbu (1976), Băcăuanu (1968), Coteț (1976), David (1921), Mihăilescu (1963, 1977), Rădoane Maria et al. (2000), Naum și Grigore (1974), Ungureanu Al. (1993), Ungureanu Irina (1978) și alții.
Deasemenea,din punct de vedere geomorfologic, Podișul Fălticeni a fost caracterizat și de C. Martiniuc în lucrarea Date noui geomorfologice asupra regiunei Baia-Suceava, București, 1946.
Din punct de vedere climatic, strict pe zona noastră, lucrarile nu sunt numeroase, însă menționăm articolele științifice: Caracteristici ale inversiunilor termice din Podișul Fălticeni – Mihai Apăvăloaie, Ion Pîrvulescu, Liviu Apostol , The Air Temperature Regime in the Suceava Plateau (1991-2000) – Nistor Bogdan, Considerations about the White Frost and Freezing Phenomena in Suceava – Ion Tănasă, Mihăilă Dumitru, Vasile Budui, The Snow Fall, the Snow Cover and the Blizzard Phenomenon at Suceava – Vasile Budui, Mihăilă Dumitru, Ioan Tanasă, dar și teza de doctorat a lui Bogdan Nistor: Podișul Sucevei- Studiu termo-pluviometric, 2008, în care sunt analizate tendințele termice si pluviometrice pe o perioada considerabilă (1886-2006).
Amintim si de contribuțiile aduse în domeniul pedologiei pentru aceasta zonă, Considerații pedogeografice asupra teritoriului Județului Suceava – Gheorghe Lupașcu, Constantin Rusu, Nicolae Andriași, Ioan Seceleanu
Aportul stiințific din aria hidrologiei s-a bazat pe informații legate de marile artere hidrografice ce mărginesc Podișul Fălticeni (Moldova și Siretul), dar și pe râurile din interiorul arealul studiat. Menționăm astfel Asupra teraselor râului Șomuzul Mare avale de Fălticeni – Simion Rodion, Costică Brânduș, Marius Cazacu, Bazinul Râului Sucava pe teritoriul României- Constantin Cocerhan etc.
Celelalte aspect ce țin de caracterizarea fizico-geografică (floră, faună etc.) au provenit și din monografiile orașelor din Podișul Fălticeni, dar și monografiile satelor din imprejurimi, așadar amintim: Monografia Orașului Folticeni, Monografia satului Lămășeni, Folticeni, 1937- A. Nicolaiasa, Documente Moldovănești – I. Bogdan, Documente Bucovinene – I. Balan etc.
CAPITOLUL III. SUBSTRATUL GEOLOGIC
Din Punct de vedere structural si litologic, Podșiul Fălticeni reprezintă un sector al Platformei Moldovenești, situat în partea nord-vestică a acesteia (Prin Platforma Moldovenească se înțelege sectorul care revine teritoriului românesc din Platforma Europei Orientale).
III. 1 Evoluția paleogeografică
În evoluția geologică a arealului studiat se pot separa două stadii diferite, de altfel tipic întregii Platformei Moldovenești. Primul stadiu este reprezentat de către fundamentul cristalin, iar cel de-al doilea stadiu este materializat prin stiva de depozite ce acoperă soclul, depozite ce și-au modificat, mai mult sau mai puțin, caracteristicile și al căror ansamblu constituie cuvertura.
III. 1. 1 Fundamentul
Din punct de vedere al genezei acestei formațiuni de vârsta proterozoică, putem spune că fundamentul cristalin s-a format într-un stadiu evolutiv de tip geosinclinal. Din punct de vedere petrografic, în interiorul acestei formațiuni, după D.Giușcă si V.Ianovici se disting patru complexe: complexul paragnaiselor cu microlin, complexul micașisturilor cu granați, andaluzit si sillimanit, complexul micașisturilor cu epidot, a pegmatitelor si al șisturilor amfibolitice și complexul epimetamorfic. Soclul este exclusiv cristalin, fiind caracterizat din punct pe vedere litologic de roci cuarțo-feldspatice, gnaise oculare, paragnaise cu plagiocalzi, larg cristalizate și intruziuni granitice. Vârsta ultimului metamorfism care a afectat formațiunile soclului determinată prin măsurători radiometrice, este de 1600 mil. ani, ce corespunde cu mișcările karelianelsoniene din Proterozoicul mediu.(Mutihac, 1990)
III. 1. 2 Cuvertura sedimentară
Pe fundamentul despre care am menționat mai sus cantonează o stivă de formațiuni de vârste diferite: paleozoice, mezozoice și neozoice , neafectate de mișcări cu caracter plicativ.
Cele mai vechi depozite paleozoice care se aștern pe suprafața soclului sunt depozitele presiluriene despre care se consideră că ar avea o grosime cuprinsă între 400 și 500 de metri, formată din formațiuni sedimentare grezo-argiloase (gresii cuarțitice, gresii argiloase de culoare închisă, șisturi argiloase etc.). În ce privește silurianul, prin forajele de la Fălticeni și Rădăuți, s-a demonstrat că această stivă este formată din punct de vedere litologic din argile cenușii cu intercalații de marne și gresii calcaroase pe o grosime de 200 de metri.Caracterul mai argilos ar indica mai mult un orizont superior decât o variație de facies. (L.Ionesi).
Devonianul se remarcă printr-un strat cu o grosime de aproximativ 100 de metri alcătuit din gresii silicioase cenușii și brune, ce alternează cu argile nisipoase, urmat de o stivă formată din gresii silicioase cenușii-verzi, șisturi argiloase intercalate cu calcare ce aparține carboniferului. Calcare, marne si dolomite, brune sau roșiatice, intr-un calup de aproximativ de 160 de metri , aparțin Jurasicului. Tot în zona studiată au fost puse în evidență formațiuni litologice de tipul calcarelor albe, fine, compacte atribuite intervalului cenomanian-senonian. Eocenul (Neozoic) se regăsește între cretacic si tortonian intr-o stivă cu o grosime ce variază între 10 si 100 de metri, fiind alcătuit din gresii calcaroase cenușii-verzui sau marne și calcare verzui. Tortonianul se prezintă ca fiind format dintr-un orizont detritic cu fragmente de silexuri, nisipuri silicioase albe, calcare și marne pe o grosime de aproximativ 100 de metri la vest de Valea Siretului.
Depozitele samațiene apar la zi pe întreg teritoriul Podișului Fălticeni, asta în urma retragerii Mării Sarmatice de la nord spre sud. Buglovianul se remarcă printr-un facies argilos-nisipos stocate într-o stivă ce atinge dimensiuni de până la 800-900 de metri la vest de Valea Siretului.
Depozitele volhiniene aflorează pe o linie care trece pe lângă localitățile Baia-Drăgușeni-Lespezi, litologic, fiind constituite din argile, argile nisipoase și nisipuri, în care apar nivele de gresii calcaroase si calcare oolitice. În partea mediană a Volhinianului, pe aria Fălticeni-Boroaia-Baia, apare un complex cărbunos, format din argile cu intercalații subțiri de de lignit; Volhinianul are o grosime de circa 500 de metri. Basarabianul a fost evidențiat de Bica Ionesi pe teritoriul Podișului Fălticeni, constatându-se patru nivele, formate din nisipuri, nisipuri argiloase, argile.
Stiva ce aparține kersonianului are o gorsime de circa 150-200 de metri, apare în facies salmastru și din punct de vedere litologic deține nisipuri cu intercalații de gresii si argile.
III. 2 Tectonica
Platforma Moldovenească a evoluat ca regiune consolidată încă din Proterozoicul mediu și nu a suferit deranjamente importante. Mișcările la care a fost supusă, au fost doar mișcări de basculare. Acestea au dus la înaintarea sau retragerea apelor mării, care în procesul de sedimentare s-au concretizat în existența mai multor cicluri de sedimentare. Numai zonele marginale, și mai ales marginea vestică, au fost influențate într-o oarecare măsură de mișcările orogenezei alpine. Acestea au determinat o coborâre accentuată a marginii Platformei Moldovenești și afundarea ei sub orogenul carpatic. Coborârea se face în trepte, în lungul unor falii, care afectează soclul platformei. Din literatura de specialitate se cunoaște înaintarea platformei sub orogen pe o distanță de cel puțin 15 km (forajul de la Frasin de pe valea Moldovei și de la Cuejdiu de pe valea Bistriței).(Mutihac, 1990)
Platforma Moldovenească, în ansamblu, arată o înclinare spre sud – est, cu 5 – 8 m/km,
probabil datorită înalțării mai accentuate a sectorului nordic al platformei în mișcările postmoldavice. Această înclinare o au și depozitele recente, formate la începutul Cuaternarului, ceea ce înseamnă că înclinarea spre sud – est a platformei este efectul unei mișcări de basculare ce s-a petrecut la începutul Cuaternarului.
Grosimea depozitelor de vârsta silurian – sarmațiană, crește de la est spre vest (spre orogen). De exemplu depozitele bugloviene pe Prut au o grosime de circa 135 m, iar la vest de Siret, în față orogenului, grosimea acestora ajunge la 900 m. (Mutihac, 1990)
III. 3 Elemente de seismică
Din punct de vedere al seismicității, suprafața analizată se găsește, în primul rând, sub influența zonei Vrancea. Cutremurele de pământ din această zonă sunt cutremure intermediar profunde, cu focarul situat sub scoarță, în mantaua superioară, la circa 80 – 180 km adâncime și care eliberează o cantitate enormă de energie, având capacitatea de a genera cutremure cu magnitudini mari (circa 7 grade).
III. 4 Resurse minerale
Podișul Fălticeni nu deține resurse minerale considerabile și de importanță majoră, însa pute menționa despre nisipurile comune ce se întalnesc pe valea Siretului și pe valea Moldovei ce aparțin Buglovianului si Volhinianului și care sunt exploatate local, fiind utilizate în domeniul construcțiilor. Lignitul este prezent în depozitele volhiniene de la Șoldănești-Fălticeni și Boroaia-Bogata, unde apar între 5 și 12 intercalații lenticulare cu grosimi cuprinse între 5 și 50 de metri. Acestea nu se exploatează din cauza faptului că au dimensiuni reduse si calitatea lor este inferioară.
III. 5 Geologia Regiunii
În Podișul Fălticeni, pe cea mai mare suprafață din teritoriu afloreză formațiuni apartenente Volhinianului, fiind caracterizat de o asociație faunistică în care au dispărut definitiv speciile stereohaline și se dezvoltă mult cele brahihaline (Ionesi, 1964). Depozitele Volhiniene sunt constituite ,din punt de vedere litologic, în cea mai mare parte din argile, argile nisipoase și nisipuri îm care apar câteva nivele de gresii calcaroase și calcare oolitice.
Pe o arie mult mai restrânsă, în partea central-sudică a podișului studiat, se remarcă Basarabianul, ce cuprinde o asociație faunistică foarte puțin diferită de cea Volhiniană, lucru ce demonstrează o schimbare a mediului marin salmastru. Din punct de vedere litologic, în Basarabian, se mențin aceleași diferențieri în sedimentare, predominant pelitică și cu un bogat aport de material psamitic și chiar psefitic în partea vestică, astfel se evidențiază intr-un mod mai accentuat nisipuri cu unele intercalații de gresii și calcare oolitice și conține o faună bogată (Mutiha, 1990)
Elementele ce țin de Kersonian afloreză pe o fâșie restrânsă în sud-vestul ariei studiate fiind caracterizat de o monotonie litologică dată de o succesiune de argile , argile nisipoase și nisipuri, adesea cu structură torențială, în bază, individualizându-se un orizont de nisipuri gălbui.
Aferent Cuaternarului identificăm depozitele de terasă (până la 180 m altitudine relativă în zona prezentată) de vărstă Pleistocen Mediu și Pleistocen Superior și șesuri aluviale, localizate în sudul, sud-estul și nord-vestul Podișului Fălticeni.
Fig. 2 Harta geologic a Podișului Fălticeni
CAPITOLUL IV.Relieful
Numeroși factori care au acționat la modelarea Podișului Fălticeni au dus la crearea unei varietăți relativ mari de forme de relief tipice unității de podiș, care vor fi tratate în următoarele rânduri sub aspectul caracteristicilor morfografice și morfometrice.
IV. 1 Caracteristici morfometrice
Analiză morfometrică a regiunii studiate s-a bazat, în mare măsură, pe modelul numeric al terenului (MNT), realizat cu ajutorul programului TNT Mips 6.9 la o rezoluție spațială de 30×30 metri, pornind de la curbele de nivel cu echidistanța de 10 metri, vectorizate de pe hărțile topografice 1:25000. Această reprezentare raster continuă a altitudinii este deosebit de utilă permițând efectuarea sub secvență automată unei sume întregi de operații complexe, cum ar fi generarea pantelor, hipsometria și expoziția versanților.
IV. 1. 1 Hipsometria
Din punct de vedere hipsometric se remarcă o creștere în altitudinea Podișului Fălticeni de la suds pre nord, astfel încat, în sudul regiunii din temă, în zona de confluență a Moldovei cu Siretul, identificăm altitudini de 180 m, pe când în central și nordul regiunii sunt foarte bine evidențate altitudini cuprinse între 330 și 380 m . O creștere altitudinală se conturează și dinspre văile râurilor spre culmile interfluviale. În felul acesta remarcăm altitudini de aproximativ 230 m în partea central-nordică a podișului și altitudini de peste 480 de m în partea central-sudică a acestui areal. Altitudinea maximă este de 528m și este aferentă Dealului Teișoara, deal situat in nord-vestul zonei noastre. (fig. 3)
Fig. 3 Hipsometria Podișului Fălticeni
IV. 1. 2 Pantele
Înclinarea terenurilor influențează în mod hotărâtor procesele de eroziune la nivelul versanților, nu doar prin reglarea raportului scurgere/infiltrație, ci și prin potențarea progresivă a pluviodenudării sau prin modificarea vitezei curenților lichizi.( I. Stângă, 2012)
În Podișul Fălticeni, de altfel ca în orice caz, înclinarea terenului variază în relație direct cu adâncimea și fragmentarea reliefului. În ansamblu, la nivelul arealului studiat, domină terenurile cvasi-orizontale sau slab înclinate, cu pante mai mici de 5º ce dețin o pondere de 28%. Aceste terenuri sunt associate zonelor de luncă sau podurilor de terasă și sunt identificate în estul, sudul și vestul podișului studiat, în apropierea râurilor ce străbat acest areal. În urma lucrurilor menționate anterior deduce faptul că în această zonă procesele geomorfologice sunt de acumulare.
Cu o pondere de 24% se remarcă terenurile cu o declivitate cuprinsă între 5 și 10º, însă dacă luăm în considerare un ecart mai larg de valori cuprins între 5 și 25º, un procent de 56% va denota un relief deluros, specific unității de podiș. Cu valori cuprinse între 20 și 25º și peste 25º se evidențiază o pondere de 17%, aferentă zonelor mai înalte, aflate, în teren, pe versanții interfluviilor. (fig. 4)
IV. 1. 3 Expoziția versanților
În zona prezentată, dată fiind configurația general a rețelei hidrografice de tip consecvent, cu orientare general NNV-SSE, dar și de tip subsecvent cum este cazul cursului mijlociu al Șomuzului Mare (direcție- VNV-ESE) ce se desfășoară pe perpendicular pe direcția stratelor,în ce privește expoziția versanților putem afirma că domină categoric componenta nord-estică, într-o proporție de aproximativ de 30%, urmată apoi de componenta sud-estică ce deține o pondere de 22%.
Ponderi relativ apropiate, de 16, 17% aparțin sectoarelor cu expoziție estică, respectiv sudică, iar sectoarele cu expoziție vestică, nord-vestică prezintă valori foarte reduse, de 0,23, respective 0, unde relieful prezintă valori mici ale declivității sau înclinare cvasi-orizontală și nu se mai poate vorbi de o anumită expoziție. (fig. 5)
Fig. 4 Pantele în Podișul Fălticeni
Fig. 5 Expotiția versanților în Podișul Fălticeni
IV. 1. 4 Fragmentarea terenului
Din punct de vedere morfometric, un alt indicator important este adâncimea fragmentării reliefului. Harta acestui indicator a fost realizată calculând diferența de nivel dintre altitudinea maximă și altitudinea minimă din interiorul unui pătrat cu latura de 40 de m.
Adâncimea fragmentării reliefului variază în cadrul arealului studiat între 0 și 203m , valorile cele mai scăzute fiind localizate în zonele marginale ale podișului (în zona de confluență a râului Moldova cu Siretul evidențiindu-se valori de sub 20m), urmând ca ele să crească odată cu înaintarea spre centrul regiunii, cele mai mari valori conturându-se în apropierea orașului Liteni, 203m.
Valorile relative ridicate, din cadrul Podișului Fălticeni, demonstrează ca arealul studiat prezintă un relief cu energie relativ ridicată, , ceea ce sugerează un cadru favorabil pentru desfășurarea proceselor geomorfologice de degradare a versanților.(fig. 6)
Fig. 6 Fragmentarea reliefului în Podișul Fălticeni
IV. 2 Tipuri genetice de relief
Morfografia de ansamblu al Podișului Fălticeni se încadrează în tipul general al unității de podiș, arealul studiat, fiind reprezentat de către un vast interfluviu, situat între culoarele Sucevei, Siretului și Moldovei, care suferă spre sud o îngustare și se termină prin gruiul prelung, format din terasele comune ale Moldovei și Siretului.
Caracteristica principală a reliefului este dată de larga dezvoltare și repetare a formelor structurale generate de poziția monoclinală a stratelor și de alternanța orizonturilor cu grad diferit de rezistență la eroziune. Platourile structurale au o extindere considerabilă, ținând cont de faciesul sarmațian care este alcătuit pe mari întinderi din gresii și calcare. Comparativ cu determinat apariția unora din cele mai mari înălțimi din cadrul acestuia: Dealul Teișoara-528 m.(Săndulache, 2008)
În partea de nord-vest a podișului studiat, până la marginea Podișului Piemontan se dezvoltă o mică subunitate sculptural, suprapusă bazinului superior al Șomuzului Mare, Depresiunea Litenilor, separată spre sud-vest printr-un prag foarte jos, de 10-15 m de Câmpia Piemontană de la Baia.
Văile principale din Podișul Șomuzurilor (C.Martiniuc, 1956) au cursul superior orientat conform structurii monoclinale și profilul transversal relative simetric.
Evoluția avansată tinde să le transforme în depresiuni-culoare. În cursul mijlociu și cel inferior, văile Șomuzului Mare (între Fălticeni și Dolhasca) și Șomuzului Mic (Hreațca și Rotunda) cu direcția vest-est prezintă un profil transversal asimetric, cu versantul sudic reprezentatde o cuestă pronunțată supusă unei modelări accentuate. Versantul Nordic, conform cu structura, este relative domol și afectat de eroziune areolară și torențială.
În Podișul Fălticeni, de altfel ca în întreg Podișul Sucevei, se poate afirma că se regăsește modelul de distribuție relativ echilibrat sau de combinare în proporții apropiate a cuestelor nordice, mai impunătoare, și vestice, mai estompate (Ioniță, 2000). Astfel, au fost consemnate cueste cu expoziție nordică pe cursul mijlociu și inferior al Șomuzului Mic și Șomuzului Mare, în aval de Fălticeni.
Cueste privind cu fruntea spre vest au fost identificate în bazinul văii Șomuzului Mare, de pe valea Strâmbu, începând chiar de la biserica Hagigadar și cuestele unor afluenți de pe partea stângă (Țarna Mare, Preutești) (Ioniță, I., 2000).
Fig. 8 Cuestă, Lunca Siretului (Foto:Jitariu Vasile)
Platourile structurale sunt bine reprezentate la est și nord-est de Fălticeni până spre Suceava (Dealul Liniei, Pleșa Dolheștilor, Dealul Bosanci, Dealul Ciritei). Spre sud, unde podișul se îngustează mult, platourile structural se restrâng apărând izolat în aria localităților Tătăruși, Homița, Moțca, Brătești.
Sectorul în care a fost identificată cea mai veche confluență a Moldovei cu Siretul este în partea centrală a interfluviului la nord-est de satul Ciohorani (395m). Ca urmare a formării unor terase commune a avut loc o retragere treptată a punctului de confluență, astăzi ea găsindu-se la peste 30 de km la sud de Roman (V., Băcăuanu, 1970).
IV. 3 Relieful actual
Procesele geomorfologice actuale, în regiunea studiată, sunt reprezentate cel mai bine de către spălarea în suprafață, care cunoaște o intensitate deosebită pe versanții cu pantă mai mare de 10º, indeosebi pe fronturile de cuestă (versanții orientați spre vest și nord-vest ce fragmentează regiunea), fiind asociate cu șiroirea și alunecările de teren. Eroziunea torențială se înregistreză pe fronturile cuestice, în bazinele de recepție ale văilor afluente Șomuzului Mare (Spătărești, Manolea, Leucușești).
Larga desfășurare a formațiunilor marno-argiloase, lipsa vegetației forestiere, cu rol protector pe pante ce depăesc 10º facilitează producerea de alunecări de teren și de deplasări sufozionale(fig. 10). Împreună cu șiroirea, duc la dislocarea unor cantități însemnate de rocă, provocând degradări mari. În Podișul Fălticeni, pe aproape toți afluenții Șomuzului Mare, identificăm astfel de procese, având cea mai mare frecvență din tot Podișul Sucevei însă, pe alocuri identificăm și porțiuni în care se încearcă o stabilizare a terenului (fig 10, 11)(Judetele patriei, 1981)
Fig. 9 Ravenă discontinuă singulară; Huși, Suceava (foto: Jitariu Vasile)
Fig. 10 Alunecare de teren pe o fostă cultură pomicolă; Spătărești (foto:Jitariu Vasile)
Fig. 11 Alunecare de teren; Spătărești (foto:Jitariu Vasile)
Fig.12 Încercarea de stabilizare a terenului (foto:Jitariu Vasile) Fig. 13 (foto Jitariu Vasile) \
Procesele care au loc în albia râurilor diferă în funcție de mărimea acestora și de regimul scurgerii râurilor. Moldova și Siretul au lunci extinse în cadrul cărora albia minoră descrie meander numeroase, fiind prezentă eroziunea de mal, iar transportul predominant fiind în suspensie. Totodată, se produc și frecvente acumulări care duc la apariția ostroavelor sau la despletiri. Modificările asupra albiilor râurilor sunt și de natură antropică, prin amplasarea balastierelor (Moldova, Siret).
CAPITOLUL V. CLIMA
General vorbind, arealul studiat apartine sectoarelor cu clima temperat continentală în care se manifestă influențe de ariditate ca urmare al unui continentalism excesiv, dar sunt sesizate totodată și influențe baltice, însa la un nivel mai scăzut față de nordul Podișului Sucevei (Suceava-Rădăuți).
V.1 Temperatura aerului
Repartiția geografică a valorilor medii anuale ale temperaturii aerului este relativ ordonată cu tendințe de uniformizare pe spații mari. Cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului se înregistrează în partea sudică a podișului, avînd valori de de peste 8,4ºC, iar valorile mai scazute se înregistrează în partea nordică a podișului, însă diferențele sunt foarte mici. Mediile temperaturii anuale cresc de la vest la est și scad de la sud spre nord (8,4ºC la Roman, 8,1ºC la Pascani, 8,0º la Falticeni).
Tabel nr.1- Temperaturile medii lunare ale aerului la stațiile meteorologice din Podisul Fălticeni 1886 – 2006 (după B. Nistor)
Cele mai ridicate temperaturi din Podișul Fălticeni se resimt în extremitatea sudică a arealului, unde media anuală a temperaturii aerului cuprinsă între anii 1886 și 2006 este de 8,4 ºC la Roman, urmată apoi 8,1 ºC la Pașcani, 8,0 ºC la Fălticeni, iar cea mai mică valoare a temperaturii aerului din această regiune este furnizată de stația meteorologică de la Dolhasca, fiind de 7,6 ºC, lucru ce evidențiază diferențele termice pe baza ecartului latitudinal, dar si altitudinal în același timp.
Interpretarea reprezentărilor izopletare ne indică faptul că temperatura maximă este atinsă după trecerea Soarelui la meridianul locului, fiind marcat de termoizopleta de 22 ºC. Insula de caldura din miezul zilei si din timpul verii este conturata foarte clar de termoizopleta de 20ºC. Pe masura apropierii de miezul iernii si de orele ce preced rasaritul Soarelui, temperaturile au un mers descendent, coborând sub 0ºC din decembrie pâna în martie chiar.
Fig. 14 Termoizopletele stației meteorologice Roman 1961-2002 (după B. Nistor)
În urma studiilor de natură climatică efectuate pe această zonă, anul 2000 s-a conturat ca fiind cel mai călduros an din perioada analizată, media anuală fiind de peste 9 ºC, astfel încat la Fălticeni s-a înregistrat o medie anuală de 9,7 ºC , iar la Roman de 10,3 ºC.
Cel mai răcoros an a fost anul 1980, când mediile anuale au coborât până 7,2ºC la Roman, abaterile lor fiind negative si ajungând până la 1,5 ºC față de media plurianuală.
La toate stațiile din Podișul Fălticeni tendința termică are sens pozitiv, reliefându-se o încălzire treptată a climatului acestei subunități geografice. Între liniile de tendință de la stațiile analizate există un paralelism aproape perfect, detașându-se ca fiind cea mai caldă aria Romanului și mai răcoroasă cea a Fălticeniului.
Abaterile medii lunare față de temperatura medie plurianuală au fost mai mici în perioada caldă a anului, când circulația atmosferică este mai slabă. În perioada rece, când dinamica maselor de aer este mai activă, contribuind astfel mai mult la amestecul termic al maselor de aer, abaterile medii lunare sunt mai mari. (după B. Nistor)
Pentru a pune în evidență evoluția temperaturilor medii ale aerului pe anotimpuri și semestre s-au luat în calcul datele furnizate de stația meteorologică Fălticeni (în nordul Podișului Fălticeni) și datele de la stația meteorologică Roman (în sudul Podișului Fălticeni).
În timpul iernilor, sensul de evoluție al temperaturii aerului este identic la toate stațiile, cu creșteri si descreșteri valorice repetate, succedate la intervale scurte de timp și, cu o suprapunere sau cel puțin o apropiere a curbelor de temperatură, ce indică o omogenizare a repartiției temperaturii pe spații mai întinse sub efectul dinamicii atmosferice specifice acestui anotimp.(dupa B. Nistor, 2008)
În intervalul de timp cuprins între 1961 și 2006, în ce privește anotimpul de iarnă, cea mai friguroasă iarna a fost cea din anul 1963, respectiv 1986, în care valorile medii au ajuns aproximativ până la -7 ºC, pe când cea mai calduroasă iarnă a fost ce dintre anii 1989 și 1990 cand temperature media a aerului a fost de 1,9 ºC. Pe ansamblu, tendința de evoluție a temperaturii este una general pozitivă si încadrată valoric între 1,2°C la Roman si 1,6°C la Fălticeni.
Deci, în cadrul semestrelor reci, iernile sunt cele care au suferit cea mai pronuntată încalzire, dând același sens si evoluției termice sezoanelor reci în care s-au încadrat.
Fig. 15 Evoluția multianuală a temperaturii aerului în anotimpul de iarnă (1961-2006)
Anotimpul de primavară a prezentat pe parcursul intervalului 1961-2006 o evolutie termica cu trend ascendent încadrat, în care temperatura medie cea mai mică din cadrul acestui sezon a fost surprinsă la Fălticeni în anul 1987, prezentând valoarea de aproximativ de 6 ºC, iar cea mai ridicată a fost la Roman în anul 2000 cant temperatura medie a urcat pana la 11 ºC.
În spațiul Podișului Fălticeni și primăverile se află într-un proces de încălzire, mai evident însă decât în cazul verilor sau al semestrelor calde. Locuitorii din această subunitate geografică susțin că este o trecere foarte rapidă de la anotimpul de iarnă la cel de vară, o mare parte din zilele primăverii capătând caracteristici termice specifice zilelor verii. Cu toate acestea, în Fălticeni, temperaturile sunt mai scăzute decât în restul arealului(+1,5 °C în martie, +8,1 °C în aprilie), lucru ce produce o înflorire mai târzie a pomilor, ferindu-i de inghețuri și brume.
Fig. 16 Evoluția multianuală a temperaturii aerului
în anotimpul de primăvară (1961-2006)
Evoluția multianuală a temperaturii aerului din anotimpul de vară prezintă deasemenea un trend ascendant, cu oscilații asemănătoare atât în cazul Fălticeniului cât și în cazul Romanului. Ecartul de variație a temperaturilor în acest anotimp se încadrează între 20,9 ºC, în 1962 la Roman și 16,9 ºC, în 1977 la Fălticeni. Totuși între sensul evoluției termice din acest anotimp de la stațiile analizate există o corelație clară, tendințele generale de evoluție indicând o încalzire încadrată între 0,1°C la Roman si 0,8°C la Falticeni.
Asemănător cu semestrele calde, în perioada luată în calcul, remarcăm două sub-perioade cu evoluții termice diferite si anume intervalul 1961-1984 în care temperaturile celui mai cald anotimp au înregistrat un recul si intervalul 1984-2006 în care tendinta termică este evident pozitivă (dupa B. Nistor, 2008)
Fig. 17 Evoluția multianuală a temperaturii aerului
în anotimpul de vară (1961-2006)
Cu toate ca la stațiile din Podisul Sucevei în anotimpurile de iarnă, primăvară și vară temperatura aerului este într-o creștere ușoară, în anotimpul de toamnă este într-o scădere general. În foarte mulți ani fenomenele și manifestările meteorologice specifice sezonului rece și mai ales anotimpului de iarnă (înghețuri, brume, căderi de ninsoare cu formarea stratului de zapadă, viscole etc.), încep să se producă de timpuriu toamna, astfel că multe din zilele acestui anotimp capătă caracterul unor zile reci de iarnă. În Podișul studiat, iarna se instalează uneori prea devreme, de la an la an remarcându-se unele toamne foarte calde (11,2°C la Roman în 1963) dar și a unora foarte racoroase.
Fig. 18 Evoluția multianuală a temperaturii aerului
în anotimpul de toamnă (1961-2006)
Pe parcursul semestrelor reci ale perioadei 1961-2006, cu toate ca variatiile termice au fost foarte importante, putem observa faptul că acestea se prezintă mult mai ordonat decât cele anuale sau cele din semestrul cald.
Curbele evoluției temperaturilor semestriale de la stațiile din Podișul Fălticeni sunt toate apropiate între ele, ajungând să se intercaleze sau chiar să se și suprapună în situații destul de dese, acesta fiind un indicator clar că în perioada rece a anului dinamica aerului este cea care influențează mersul și valorile temperaturii pe spații întinse, fără a minimaliza rolul factorilor radiativi, geografici etc., ce impun totuși o serie de diferențe valorice între stații.
La ambele stații meteorologice evidențiate din Podișul Fălticeni, mersul evoluției termice pe termen lung este unul general ascendent, remarcându-se în undele situații paralelisme în evoluția temperaturii de la Falticeni si Roman.
Cresterea generală a temperaturii aerului, pentru perioada 1961-2006, s-a încadrat între 0,4ºC la Roman si aproximativ 1 ºC la Fălticeni. Acest aspect este foarte interesant și merită să fie evidențiat, întrucât ne relevă faptul ca evoluția termică cu tendinte pozitive din aria Podișului Fălticeni se datorează în primul rând creșterilor temperaturii aerului din timpul semestrelor reci, deci o încălzire treptată a acestora, dar cu o valoare mai mare decât în cazul semestrelor calde. ( B. Nistor, 2008)
Fig. 19 Evoluția multianuală a temperaturii aerului din semestrul rece
în Podișul Fălticeni (1961-2006)
Când vine vorba de semestrele calde, temperatura aerului înregistrează în spațiul arealului studiat un mers evolutiv ascendent, dar în valori reale mai reduse, ajungând până la 0,6°C la Roman. Acest fapt este conturat pe fondul unei variabilitati mai mari înregistrate si de departarea dintre curbele de temperatura de la stațiile considerate, dar si de ecartul variațiilor de temperatură încadrate între 13,9°C laFălticeni în 1978 și 17,4°C în 1994 la Roman.
Fig. 20 Evoluția multianuală a temperaturii aerului din semestrul cald
în Podișul Fălticeni (1961-2006)
Temperatura medie a lunii ianuarie în Podișul Fălticeni are valori de aproximativ -4,2ºC la Falticeni, față de care se înregistrează modificări spațiale introduse de altitudine si de latitudine. După temperatura medie, luna iulie este cea mai caldă luna a anului, ca urmare a valorilor mari ale bilantului radiativ din aceasta perioada a anului, în Roman înregistreayă valori de peste 20 ºC.
Temperaturile maxime absolute lunare si anuale s-au produs în Podișul Fălticeni, atât în regim anticiclonic (mai ales cele din lunile semestrului cald), cât si în regim ciclonic (mai ales cele ale lunilor din semestrul rece). Maxima absolută de temperatură din Podișul Fălticeni, dar și din Podișul Sucevei de 38,8°C s-a înregistrat la Fălticeni în data de 20 iulie 1960.
Temperaturile minime absolute lunare si anuale s-au produs, în general, în regim anticiclonic. Minima absolută ce a fost înregistrată vreodată în Podișul Fălticeni a coborât la valoarea de –33,9°C si s-a înregistrat în ziua de 11 Ianuarie în 1940 la Fălticeni.
Prezența inversiunilor termice duce la o modificare a temperaturilor acestui areal, însă la o intensitate moderată, dacă e să raportăm la restul Podișului Sucevei, unde inversiunile termice sunt mai evidente (Rădăuți). Pentru evidențierea caracteristicilor inversiunilor termice, Bogdan Nistor a folosit date de la stații meteorologice de la altitudini diferite: Fălticeni-348; Pașcani-248; Dolhasca-230. S-a avut în vedere diferențele între temperaturile medii zilnice, temperaturile medii de la orele de observatii climatice – 01, 07, 13, 19, temperaturile maxime si minime zilnice. Analiza exclusiva a arealului Vaii Siretului a pus în evidență o frecvență mare a inversiunilor termice, în majoritatea cazurilor fiind inversiuni relative, cu durate si intensitați reduse.
Intensitatea medie si maximă a inversiunilor diferă după tipul lor, cele absolute deținând valori maxime iarna, iar cele relative, toamna. Frecvența, durata și intensitatea inversiunilor termice au o importanță deosebită asupra poluarii atmosferice din zonele intens industrializate.(după B. Nistor, 2008)
V. 2 Precipitațiile atmosferice
Cantiatea medie de precipitații atmosferice a Podișului Fălticeni este de 590 de mm/ an, însă dacă este să analizăm comparativ cantitatea de precipitații cazute în Podișul Fălticeni vom observa diferențe destul de însemnate de la o stație meteorologică la alta: Horodniceni- 650mm/an; Fălticeni- 635mm/an; Dolhasca-552mm/an.
Conform celor sus-menționate, deduce că precipitațiile atmosferice scad usor de la vest la est, datorită descreșterii altitudinii reliefului pe această direcție, pe de o parte, sau datorită frecvenței mai mari a maselor de aer mai umede în partea vestică, mase de aer cu origine atlantică ,cel mai probabil, care spre est se aridizează ușor făcând mica diferență pluviometrică est-vest. La toate acestea se adaugă și deschiderea reliefului spre est si sud-est, lucru care face posibilă patrunderea maselor de aer continentale, care vin de cele mai multe ori uscate și sărace în preciăitații.
Table nr. 2 Precipitații medii lunare si anuale la stațiile meteorologice din
Podișul Fălticeni (1886-2006)
Din analiza valorilor zilnice, se remarcă valorile maxime în lunile mai-iulie, datorită convecției termice, când cantitatea mare de apă este generată de ploile torențiale, când pot atinge sau depăși valoarea medie lunară (de exemplu la Roman pe data de 29 iulie 1991 au cazut 95,6mm precipitații)
Tabel nr 3 Cantitățile maxime de precipitatii căzute în 24 ore la stațiile meteorologice din
Podișul Fălticeni (1964-2004); realizat de Jitariu Vasile după B. Nistor.
Regimul eolian este influențat de intensitatea centrilor barici, orografie, altitudine si orientarea reliefului, astfel: direcția si viteza vânturilor este influențată de adăpostul aerodinamic, predominante fiind cele dinspre nord -vest, vest si nord – est, viteza acestora ajungînd la 2,5 m/s, dar apar si perioadede calm, inclusiv circulații de tip Briză.
În aria comunei Rădășeni (la vest de Fălticeni), condițiile de relief locale creează un topoclimat de adăpost extreme de favorabil culturilor pomicole.
V. 3 Aspecte generale
Alte aspecte ale climei evidențiază faptul că durata de strălucire a Soarelui este în medie de 1925 de ore/an, sumele medii anuale ale radiației globale fiind cuprinse între 1000 și 1100 kcal/cmp, iar cele lunare, în decembrie- ianuarie nu depășesc în mod obișnuit 2,2-3,0 kcal/cmp.an, pe când, în luna iulie oscilează între 14,5-15,0 kcal/cmp.an. Primul îngheț timpuriu de toamnă se înregistrează în luna octombrie, iar ultimul îngheț târziu de primăvară în luna aprilie;Numarul zilelor cu strat de zăpadă variază între 90 și 112 zile pe an, grosimea stratului de zăpadă prezentând o medie multianuală de 7,8cm. Mai sunt prezente fenomenele de brumă, rouă, ceață, chiciură, polei și grindină însă cea din urmă cu o frecvență mai redusă.
CAPITOLUL VI. Hidrografia
Rețeaua hidrografică aduce modificări în relief, indiferent dacă acționează exclusive subaerian, sau pe planuri de falie pătrund în zone mai profunde ale scoarței terestre. Mecanic și chimic, stagnând sau deplasându-se, apele pot nu doar să redistribuie mase mari de rocă, ci să participe la mineralogeneză, să recalibreze sedimente, să genereze împreună cu litosfera și pe seama acesteia, relieful.
VI. 1 Apele subterane
Cele mai răspândite ape subterane din Podișul Fălticeni sunt de stratificație și apar în partea centrală a Podișului sub forma a două nivele etajate la 305 și 345m. Deschiderile stratelor acvifere pe versanți a generat alunecări de teren pe mari suprafețe (Dealul Țarna Mare, Spătărești).
Apele de adâncime au debite mari și grade de mineralizare deosebite.Infiltrarea apei se face cu ușurință la peste 1000 m, dar prezența unor orizonturi impermeabilefacilitează existența unor pânze de apă la adâncimi diferite. Acestea au grad de mineralizare deosebit, sunt cloruro-sodice, sulfuroase, bicarbonatate și au caracter artezian sau ascensional. Duritatea mare nu permite utilizarea economică a lor.
Apele freatice sunt cantonate în depozitele pliocen-superioare șicuaternare, la adâncime redusă. Sunt dependente de regimul precipitațiilor și de temperaturileridicate din sezonul cald. Unele apar la zi pe aliniamente de izvoare desfășurate la bazacuestelor, frunților de terasă, având debite mai mari și calități ce permit folosirea pe planlocal. Cele mai multe izvoare, îndeosebi din dealurile joase, au debite reduse și un grad de mineralizare la limita de potabilitate acceptată (M. Pantazică, 1992).
Factorii care influențează calitatea apelor subterane sunt în mare parte identici cu cei ce influențează calitatea apelor de suprafață. Apele meteorice aduc aport de gaze dizolvate atmosferice (oxigen, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.) și minerale dizolvate (bicarbonați și sulfați de calciu și magneziu dizolvați din roci; azotați și cloruri de sodiu, potasiu, calciu și magneziu dizolvate din sol și detritusuri organice; săruri de fier și mangan).
VI. 2 Apele de suprafață
VI. 2. 1 Apele curgătoare
Principalele râuri ce drenează Podișul Fălticeni sunt Siretul (colectorul întregii rețele hidrografice), Moldova, Șomuzul Mare și Șomuzul Mic.
Panta râului Siret, în sectorul aferent unitații studiate, este de circa 0,50‰. Debitul mediu multianual este de 35mc/s. Debitele medii variază de la an la an ajungând la de două ori debitul mediu multianual în anii ploioși(1970) și la mai putin de jumătate din acesta în anii secetoși (2000).Fenomenele de îngheț (curgeri de sloiuri, gheață la mal, pod de gheață)se produc annual și au o durată medie de 95-105 zile, cu excepția podului de gheață care dureză 55-65 de zile
Sectorul de vale a Moldovei, de pe teritoriul arealului studiat, prezintă o albie minoră de tip împletit, coeficientul de împletire fiind de 3,11 din care deducem că albia minoră a Moldovei în acest sector se încadrează în categoria de albii de tranziție de la albiile sinuoase spre cele împletite. Debitele solide transportate sunt mari iar nisipul, pietrisul, bolovãnisul sunt partea importantã a acestui debit. Lãțimea este relativ mare comparativ cu adâncimea. În patul albiei se dezvoltã bancuri de aluviuni, ostroave, care au rol principal în localizarea eroziunilor de mal. -Lățimea albiei minore variază între 35 – 40 m, la ape mici, si 700 – 1000 m la debite de albie plină. În morfologia șesului se disting trei trepte, si anume: o treaptă situată, de regulă, sub 1 m altitudine față de nivelul mediu al apelor râului; treapta de 1 – 2 m si treapta de 3 – 5 m.
Captările în vederea alimentării cu apă a municipiului Fălticeni se află localizate pe valea râului Moldova din apele freatice cantonate în depozitele interfluviale și de terasă. Debitul maxim aprobat pentru exploatarea apelor de suprafață este de 350 l/s, iar pentru exploatarea din resurse subterane, de 150l/s.
Somuzul Mic este unul din afluenții direcți al râului Siret, având o lungime de 30 de km,cu o orientare VNV-ESE, ce este intersectat de prin mijlocul său de paralela de 47º 33´ lat. N și meridianul de 26º 23´ long. E. Debitul mediu multiannual este de circa 0,45 mc/s, scurgerea maximă are loc primăvara (martie-mai), iar scurgerea minimă la sfârșitul toamnei și începutul iernii (noiembrie-ianuarie).
Cumpăna de ape dintre bazinul Șomuzul Mic și bazinul Sucevei se desfășoară începând de pe culmea dealului Tătăraș, trece prin S-V satului Ipotești, urmărește culmea dealului Rediu, intersectează partea sud-vestică a satului Bosanci, apoi se continuă pe teritoriul Podișului Fălticeni de-a lungul culmilor Hârtop, traversează dealurile Cornul Mesteacănului, Vulturești, Runc și Bucșa și se încheie la confluența cu Siretul. Spre vest și sud unde intră în contact cu bazinul Șomuzul Mare, cumpăna de ape urmărește culmea dealului Bursuci, apoi se continuă pe culmile Căldărușii, Crucii, Humăria, Corbului și Pietrelor. De aici se răsucește către est-sud-est trecând prin nordul localităților Hârtop și Preutești. Mai departe intersectează părțile nordice ale dealurilor Fântânele, Harbuz, Rotunda, trece prin nordul satului Corni și se termină la gura de vărsare a Șomuzului Mic în Siret. Bazinul hidrografic al Șomuzului Mic se întegrează armonios în peisajul de ansamblu al Podișului Sucevei, individualizându-se prin trăsături fizico-geografice ce-l detașează de regiunile înconjurătoare. Din punct de vedere morfometric, altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 357m, depășind cu puțin înălțimea medie a Podișului Sucevei, care a fost apreciată la 342m.(A.Roșu 1973).
În bazinul hidrografic există risc de inundații, în special pe cursul mijlociu si inferior al râulul Șomuzul Mic. Astfel de inundatii s-au produs în urma ploilor abundente din anii 1970-1971, 2008 si chiar 2010, când au fost afectate mai multe gospodarii și terenuri agricole de pe raza comunei Vulturești (satele Pleșești și Giurgești) si a localității Rotunda, aflata la confluența cu râul Siret.
Șomuzul Mare este un râu de platou care drenează o suprafață de aproximativ 492 kmp, iar în sistemul Horton-Strahler este încadrat la ordinul 6. Albia majora are o lațime medie de 470 m și o inatime de 3 metri, excepție facând sectoarele de confluență a căror înălțime atinge 4-7 m. Râul are 3 terase de versant (15m, 30m, respectiv 40m). Albia majora realizează racordul cu albia majora a Siretului printr-o terasă de 4 m înăltime (Radion, 2002).
Debitul mediu multianual este de circa 2,0 mc/s, scurgerea maximă se produce primăvara (martie-mai), iar cea minimă se produce la sfârșitul toamnei și începutul iernii (noiembrie-ianuarie), când volumul scurs reprezintă, în medie, 37,4% din volumul anual. Debitul mediu de aluviuni în suspensie la stația hidrologică Dolhești, pe perioada ultimilor 30 de ani, este de 2,20 kg/s.
Șomuzul Mare, în sectorul studiat se adâncește în sectoare ale sarmațianului inferior, reprezentate prin nisipuri, argile, gresii calcaroase și calcare oolitice. Sarmațianul înclină cu 5-7 metri la 1 kilometru pe direcția NNV-SSE, favorizând dezvoltarea reliefului pe structuri monoclinale. Valea râului Șomuzul Mare are, în sectorul studiat , și caracter subsecvent.
Albia minoră a râului Șomuzul Mare este modificată antropic pe cea mai mare parte a lungimii sale. Albia minoră a suferit un proces de îndreptare antropică, în unele sectoare și o taluzare a ambelor maluri, acesta fiind motivul pentru care nu prezintă trepte morfologice.( Cazacu, 2002)
Albia majoră a Șomuzului mare are o lățime medie de 470m, cu sectoare de largire, unde lățimea ajunge la 800m și sectoare de îngustare, unde lațimea scade la 300m. Altitudinea sa relativă este de 3m, cu excepția sectorului de confluență cu Siretul, unde altitudinea crește datorită nivelului de bază al Siretului. De fapt, în zona de confluență, albia majoră a Siretului este parazitată pe o suprafață considerabilă de conul de dejecție al Șomuzului Mare care o supraînalță la circa 5m altitudine relativă în sectorul Gulia și la 7,20 m altitudine relativă în sectorul amonte de confluență. Albia majoră a Șomuzului Mare este netedă și uniformă. Aspectul plat al albiei majore este determinat de prezența aluviunilor fine aduse de către râu (Brânduș, 1981).
Terasele Șomuzului Mare se păstrează doar fragmentar și se identifică prin aspectul morfologic. În ce privește acest râu, s-au evidențiat trei terase, respectiv de 15m, de 30 m și 40m altitudine relativă, în diferite sectoare ale văii. Se discută doar de terase de versant, deoarece în albia majoră nu se evidențiază trepte morfologice.
Panta redusă a Șomuzului Mare și lunca inundabilă a acestuia au impus cele mai mari lucrări de desecare din județ, lucrări în suprafață de peste 7000 ha. (Județele Patriei, 1981)
VI. 2. 2 Apele stătătoare
Acumulările de apă din această regiune au fost realizate în vederea practicării pisciculturii, cele mai importante fiind iazurile de pe râul Șomuzul Mare (Șomuz I, Șomuz II, Șomuz III).
Fig. 21 Acumulările Șomuz I, II, III (preluat de pe Google Earth)
Lacurile fac parte din singura arie antropica protejata din judetul Suceava, ce se intind pe o suprafață de 659,8 ha si este populată cu specii de păsări unice.Aria este inconjurată de terenuri agricole, pășuni, fânețe si livezi, ce reprezintă importante locuri de popas pentru păsările migratoare, adăpostind regulat peste 20.000 de păsări de apă migratoare.
Pentru evaluarea calității apei în raport cu gradul de troficitate, în cursul anului 2007, reprezentantii Agenției de Protecția Mediului Suceava au prelevat probe de apă din iazurile din zona municipiului Fălticeni. In urma analizelor efectuate se desprind următoarele aspecte: cele trei iazuri de pe cursul pârâului Șomuzul Mare se încadrează în categoria a I-a de calitate din punct de vedere fizico-chimic și în categoria a IV-a de calitate (eutrof) din punct de vedere biologic;
Fig. 22 Iazul Șomuz II (foto: Jitariu Vasile)
Fig. 23 Rețeaua hidrografică a Podișului Fălticeni
CAPITOLUL VII. VEGETAȚIA ȘI FAUNA
VII. 1 Vegetația
Vegetația Podișului Fălticeni este cea tipică reliefului de Podiș, identificându-se însă ca o particularitate prezența etajului pădurii mixte, de conifere și fag care se găsește pe un areal restrâns (Râșca, Dolhești etc.), dar care reprezintă totuși, alături de întreg Podișul Sucevei, singura arie din România, în care coniferele coboară în afara Carpaților su Subcarpaților, evidențiind nuanța de climat temperat boreal. Pădurile, destul de bine păstrate , sunt formate mai ales din Molid (Picea excelsa ) si fag (Fagus silvatica), dar și din specii disseminate de brad (Abies alba), carpen (Carpinus betulus), gorun (Quercus petraea), paltin (Acer platanoides) și frasin ( Fraxinus excelsior).
Etajul pădurii de foioase este mult mai larg dezvoltat și în cadrul lui se disting trei subetaje , distribuite inegal în teritoriu.
Din cele trei subetaje, cel mai reprezentativ pentru Podișul Fălticeni este subetajul pădurii de fag ( Fagus silvatica) care se dezvoltă în jurul izohipsei de 400 de metri și care acoperă o suprafață considerabilă din teritoriul studiat.
Subetajul pădurii de gorun (Quercus petraea) este localizat in sudul și estul Podișului Fălticeni în jurul izohipsei de 300 de metri, această pădure fiind pură însă nu în întregime. Pe alocuri se amestecă, în diferite proporții, cu carpenul, fagul și stejarul pedunculat.
Subetajul pădurii de stejar ( Quercus robur) este atribuit regiunilor sudice din podiș (Podișului Tătărușului și Dealurilor Moțcăi), specific altitudinilor cuprinse între 200 si 300 de metri care se amestecă , în această regiune, cu carpenul, gorunul și frasinul.
Vegetația luncilor care mărginesc principalele cursuri de râuri este constituită din pajiști și arboreta cu specii higrofite, higro-mezofite, mezofite. Arboretele sunt reprezentate prin zăvoaie de arin alb (Alnus incana), salcie (Salix alba), plop (Populus alba).
Din documentele secolelor XVII-XVIII s-a dedus faptul că teritoriul cuprins între Moldova și Șomuz era aproape în întregime acoperit de pădure, însă aceasta a fost defrișată în condițiile în care societatea era în plină dezvoltare și în vederea obținerii de terenuri exploatabile din punct de vedere agricol, pomicol.
Pe suprafete reduse sunt pajiști naturale secundare în majoritatea lor situate pe terenuri în pantă, supuse influențelor antropice si eroziunii. Ele sunt formate în special din specii mezofile și mezo-higrofile grupate in Molinio-Arrhenatheretea cu specii carasteristice pentru asociatia Anthoxantho-Agrostetum capillaris Silinger 33. Speciile mai importante sunt: Agrostis capillaris, Anthoxanthum odoratum, Cynosurus cristatus, Festuca rubra, Leontodon autumnalis, Lolium perenne, Phleum pratense, Trifolium repens, Leucanthemum vulgare, Polygala vulgaris, Festuca pratensis, Holcus lanatus, Trifolium pannonicum, Deschampsia caespitosa, Trifolium hibridum si Origanum vulgare.
În regiunea studiată nu lipsește vegetația ruderală, nici cea segetală. În jurul așezărilor omenești , pe șanțuri, pe marginea drumurilor, prin culturi se găsesc urmatoarele:
Plante ruderale: urzica (urtica dioica), traista ciobanului (Capsula bursa pastoris), păpădia (Taraxacum officinalis), laurul (Datura Stramonia), troscotul ( Poligonum sviculare). Plante segetale: neghina (Agrostema gitago), muștarul de câmp (Sinopis Arvensis), pălămida (cirsum) etc.
VII. 2 Fauna
Pădurea, în măsura în care se menține, oferă adăpost faunei celei mai bogate și mai importante din punct de vedere economic, în cadrul căreia nota caracteristică este dată de mamiferele central-europene :căpriorul, mistrețul, vulpea, dihorul (Putorius putorius), nevăstuica (Mustela Nivalis) , jderul (Martes martes), viezurele (Meles meles), pisica sălbatic (Felis silvestris), veverița etc. Din păcate, vânătoarea excesivă a dus la dispariția ursului, a bourului ș.a. S-a restrâns foarte mult numărul exemplarelor de lup (Canis lupus) și de arici (Erinaceus europaeus).
Pe lacurile de la Fălticeni (Șomuzu I, Șomuzu II, Podeni-Podeni, Groapa Vlădichii) sunt inventariate 33 de specii de păsări incluse în Anexa I Directiva Păsări și în Convenția de la Berna (Trelea, J. Muller-2009).
Tabel nr. 4 Speciile de păsări incluse în Directiva I și în Convenția de la Berna
Speciile de păsări sunt deranjate mai ales de sporturile nautice si uneori sunt afectate de poluările accidentale de pe Șomuz (1998, 2001- poluare produsă cu cianuri si amoniu de la fabrica Metadet Chimia Fălticeni). Unele specii au habitatul de hrănire în jurul lacurilor, mai ales pe terenurile agicole cultivate cu diferite specii de plante cerealiere.
Ihtiofauna este reprezentată prin specii valoroase: păstrăvul (Salmo trutta fario), lipanul (Thymallus thymallus), scobarul(Chondrostoma nasus) , cleanul(Leuciscus cephalus), somnul (Silurus glanis) și lostrița, recolonizată în ultimele decenii, dar și crap (Cyprinus Carpio Carpio), caras (Carassius carassius) etc.
CAPITOLUL VIII. ÎNVELIȘUL PEDOLOGIC
Solul este un înveliș natural, format la partea superioară a scoarței terestre, sub acțiunea interdependent a factorilor de mediu și timpului, înzestrat cu însusirea fundamentală de fertilitate. (Lupașcu Gh., 1998)
Factorii pedogenetici sunt factorii de mediu (fizico – geografici) care concură la geneza învelisului de sol. La aceștia, se adaugă factorul antropic, care deși nu poate crea sol, este în măsură să modifice considerabil învelișurile acestuia, făcând greu de recunoscut starea lui inițială. De asemenea, timpul este un factor pedogenetic esențial, justificat prin faptul că, aceeași factori de mediu generează rezultate diferite, la moment de timp diferite.
În lucrarea de față, s-a optat pentru denumirea unităților taxonomice de soluri conform Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS 2012), pe care îl considerăm mai coerent și mai complet, în raport cu Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2003) și mai adecvat, datorită alinierii la terminologia consacrată pe plan internațional prin intermediul clasificărilor elaborate de FAO.
Distribuția și caracteristicile spațiale ale învelișului de sol a fost analizată pe baza hărții solurilor elaborată de ICPA (1986), la scara 1 : 200 000, care a fost, într-o primă etapă, scanată, georeferențiată și vectorizată, folosind programul TNTmips.
VIII.1 Repartiția solurilor zonale
VIII. 1. 1 Cernisolurile
Dintre cernisoluri mai răspândite sunt: faeoziomurile (sol cernoziomoid), cu subtipul greic (solul cenușiu) alături de care apare și cel argic (cernoziomul argiloiluvial). Faeoziomurile (soluri cernoziomoide).
Faeoziomurile ocupă o suprafață deosebit de importantă din regiunea analizată.
Relieful pe care s-au format aceste soluri este alb vălurit, peneplenizat, iar materialele parentale sunt reprezentate de luturi și sedimente lutoargiloase de natură deluvială.
Vegetația naturală este constituită din specii de graminee și leguminoase care formează un covor ierbos abundent, lăsând anual în sol cantități mari de material organic bogat în elemente minerale. Profilul și proprietățile faeoziomurilor sunt asemănătoare cu cele ale cernoziomului, cernoziomului cambic și cernoziomului argic. În general faeoziomurile prezintă un profil de tip: Am-Bt-C.
Textura este diferențiată pe profil datorită antrenării și depunerii la adâncimi mai mari a coloizilor organo-minerali de către curentul descendent de apă care străbate profilul de sol de câteva ori pe an. Diferența texturală se datorează și neuniformității materialului parental din care au evoluat aceste soluri.
VIII. 1. 2 Luvisolurile
Luvosolurile (Luvisoluri albice)
Denumite popular „albitură”, „pământ spoit”, „pământ cărunt”, acestea formează o fâșie aproape continuă în zonele mai înalte, pe interfluviile din regiune. Acestea sunt soluri ale căror caracteristici esențiale sunt date de diferențierea texturală (prezența orizontului diagnostic argic), capacitatea de schimb cationic ridicată a argilei, saturația în baze > 50% și saturația redusă cu aluminiu. Geneza orizontului argic în Luvisoluri este atribuită, de regulă, dar nu neapărat, eluvierii argilei dintr-un orizont eluvial saturat aproape de suprafață în orizontul argilic de subsuprafață. (I., Munteanu, 2012)
Prezența unui orizont argic este un indiciu al unei suprafețe de teren stabile. Dacă un orizont argic este format numai prin iluviere aceasta presupune, de asemenea, existența unui sezon uscat, în cursul căruia argila poate flocula și depune pe suprafața agregatelor structurale din orizonturile B. Deși în mod normal orizontul argic apare în zona de subsuprafață a solului, el poate să apară și/la/sau aproape de suprafață când orizonturile superioare au fost îndepărtate prin eroziune.
VIII. 2 Soluri azonale
VIII. 2. 1 Antrosolurile
Erodosolurile, sunt reprezentate de către solurile erodate sau decopertate astfel încât, orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol, sau material parental adus la zi prin eroziune accelerată. Acestea apar pe întreg teritoriul studiat, însă într-un mod intermitent, formându-se în condițiile unor terenuri puternic erodate, sau afectate de alunecari de teren. Așadar, erodosolurile se formează în urma proceselor de eroziunea accelerată, proces care în general, este declașat de utilizarea terenului într-o manieră neadecvată.
VIII. 2. 2 Hidrisoluri
Sunt răspândite pe suprafețe mai mari în arealul studiat fiind reprezentate de gleiosoluri (soluri gleice-SRCS-1980) și stagnosoluri (soluri pseudogleice-SRCS-1980).
În cadrul gleiosolurilor, subtipul de sol dominant este gleiosolul molic (solul gleic molic) care s-a format sub influența apelor freatice bicarbonatate situate la adâncimi cuprinse între 0,60 și 1,5 m, întâlnindu-se în lunci și pe podul teraselor fluviale joase. Acțiunea prelungită a apei freatice din primii 20 cm determină instalarea unui mediu de anaerobioză care imprimă culori marmorate în orizontul gleic (datorită reducerii compușilor fierului și manganului), în timp ce la partea superioară a solului se acumulează material slab descompus.
Gleiosolurile molice (solurile gleice molice) au o textură argiloasă, conținutul mediu de argilă fiind de 55,8%. Reacția solului este slab alcalină în partea superioară a profilului de sol și neutră în orizontul Gr. Conținutul în CaCO3 este cuprins între 1,2 și 4,1 % și este prezent numai pe adâncimea 0-70 cm. Învelișurile chimice sunt favorabile pentru creșterea și dezvoltare plantelor, conținutul mare de humus compensează parțial însușirile fizice și hidrofizice negative ale acestor soluri.
VIII. 2. 3 Stagnosolurile
Sunt răspândite sporadic și pe areale reduse în cadrul Podișului Fălticeni (Lunca Siretului). Acest tip de sol este condiționat de excesul periodic sau permanent de umiditate de natură pluvială, întâlnindu-se pe terenuri plane, cu roci slab permeabile care favorizează stagnarea apei. Stagnogleizarea solului se poate asocia cu migrarea argilei pe profil și acumularea acesteia în orizontul B, care devine greu permeabil. Vegetația caracteristică acestor soluri este reprezentată de specii cum ar fi: Juncus sp., Carex sp., Agrostis sp., stagnosolurile fiind puțin favorabile dezvoltării plantelor de cultură.
VIII. 2. 4 Protisolurile
În cadrul zonei noastre, solurile din această clasă ocupă o suprafață destul restrânsă, ponderea cea mai mare fiind atribuită aluviosolurilor, soluri regăsite în luncile râurilor ce drenează Podițul Fălticeni.
Caracteristica acestor soluri este prezența orizontului A cu grosimi mai mari de 20 cm, urmat de materialul parental. Materialul parental este reprezentat de depozite aluviale, inclusiv pietrișuri.
Textura acestui sol poate fi nisipoasă, lutoasă sau argiloasă. Conținutul de humus din orizontul A al solurilor aluviale cu textură argiloasă este cuprins între 1,5 și 2,5%, în timp ce la solurile cu textură grosieră, conținutul de humus are valori cuprinse între 1 și 2%.
Solificarea este foarte slabă datorită revărsărilor frecvente ale râurilor care împiedică dezvoltarea vegetației și determină acoperirea solului cu material aluvionar. Aceste soluri nu sunt structurate, au un conținut de humus scăzut (<1%) iar reacția solului poate fi moderat acidă, slab acidă, neutră sau slab alcalină.
Fig. 24 Repartiția solurilor în Podișul Fălticeni
CAPITOLUL IX. UTILIZAREA TERENURILOR
Cu scop introductiv, menționez despre Corine Land Cover că reprezintă un set de date europene de referință pentru modul de acoperire al terenului. Sistemul de clasificare CLC2000 cuprinde 44 de clase distincte grupate pe 3 nivele ierarhice. Baza de date satelitară care a stat la baza realizării CLC2000, cunoscută sub denumirea de IMAGE2000, a fost compusă din imagini de tip LANDSAT ETM+.
IX. 1 CLC 2000
În tabelul de mai jos sunt redate suprafețele și ponderile aferente modurilor de utilizare a terenului pentru anul 2000.
Tabel nr. 5 Utilizarea terenului în anul 2000 (Realizat de jitariu Vasile după CLC 2000)
În anul 2000, pe teritoriul Podișului Fălticeni, cea mai mare pondere a suprafeței este deținută de către terenurile arabile neirigate, ocupând o suprafață de 770 kmp. Exploatațiile agricole unitare sunt relative reduse, peisajul agricol fiind caracterizat de o parcelare accentuată, neuniformă, în cadrul cărora lucrările agricole se efectuează individual, fapt ce creează un peisaj agricol eterogen.
Spațiile urbane și rurale sunt deținătoarele unei ponderi semnificative din Podișul Fălticeni, de 14,8%, reliefându-se, pe baza materialului cartografic, o densitate mai mare a localităților în jumătatea nordică a arealului studiat.
Pădurile de foioase ocupă o suprafața de 172,62 kmp (13,3%), acestea fiind net superioare, din punctul de vedere al teritoriului ocupat, atât pădurilor de conifere, care se desfășoară pe un areal de 4,88 kmp (0,37%) cât și pădurilor mixte, ce se întâlnesc în podișul studiat pe un areal restrâns, de 1,75 kmp (0,13).
Livezile, dominate în mare măsură de cultura mărului, se regăsesc pe o suprafață de 24,62 kmp (1,90%), cele mai multe astfel de suprafețe putând fi identificate în jurul municipiului Fălticeni, recunoscute fiind merele de Rădășeni.
Cursurile de apă dețin o pondere de 0,09% din arealul studiat, desfășurându-se pe o suprafață de 1,24 kmp, iar acumulările de apă ocupă o suprafață de 8,53 kmp (0,65%) , apa fiind cantonată în iazuri de diferite dimensiuni, din care amintim cele trei iazuri alimentate de Șomuzul Mare de la nivelul municipiului Fălticeni, cu o suprafață totală de 600 de hectare si un volum de 1,2 milioane mc.
Fig. 25 Harta utilizării terenului în anul 2000
IX. 2 CLC 2006
În anul 2006 modul de utilizare a terenului prezintă aceleași tendințe ca în anul 2000, însă sunt evidente modificări ale extinderii în suprafață și implicit a ponderii sectoarelor din tabel, raportate la întreaga suprafață a Podișului Fălticeni.
Tabel nr. 6 Utilizarea terenului în anul 2006
(Realizat de Jitariu Vasile după CLC 2006)
În arealul studiat, în anul 2006, utilizarea terenurilor este destul de variată, remarcându-se cu o pondere ridicată (mai bine de jumătate din teritoriu) terenurile arabile neirigate, ce se desfășoară pe o suprafață de 735,47 kmp (56,8%). Se observă totuși o ușoară scădere a acestui sector comparativ cu anul 2000, când terenurile arabile dețineau 59,5% din suprafața Podișului Fălticeni. Larga răspândire a terenurilor arabile iși manifestă influența și asupra proceselor erozionale din această zonă.
Din datele preluate din CLC 2006 (Corine Land Cover) se observă o creștere a așezărilor rurale și urbane, sector ce se întinde pe o suprafață de 202,65 kmp (15,65%). O Explicație a acestei creșteri ar putea fi dată de apariția cartierelor rezidențiale construite la periferiile localităților, dar și de extinderile localităților rurale. Rămâne totuși neschimbată repartiția localităților în teritoriu, jumatatea nordică a arealului din temă fiind impânzit de o rețea de localități destul de densă.
În proporție de 13,63% teritoriul este ocupat de către păduri, pădurile de foioase fiind cele dominante, regăsindu-se pe o suprafață de 169,31 kmp (13,07%), urmate apoi de pădurile de conifere, ce se întind pe 5,58 kmp (0,43%) și cele mixte, mai restrânse în teritoriu, ocupă 1,65 kmp (0,12%).
O pondere de 9,19% este reprezentată de către pașunile secundare care, spre deosebire de anul 2000 când acestea se regăseau pe o suprafață de 99,13 kmp, au beneficiat de o expansiune din punctul de vedere al suprafeței ocupate, ajungând în 2006 la 119,03 kmp.
Cursurile de apă se desfășoară pe o suprafață de 2,12 kmp, mai mare decât în anul 2000, albiile râurilor fiind lărgite atât sub influența factorilor naturali (eroziune laterală), cât și sub influența celor antropici. Acumulările de apă par să fi avut parte de-un regres în ce privește suprafața ocupată,regasindu-se în 2006 intr-o pondere de 0,65% (8,42 kmp).
Fig. 26 Harta utilizării terenului în 2006
CAPITOLUL X. EROZIUNEA SOLULUI ÎN PODIȘUL FĂLTICENI
Eroziunea solului reprezintă procesul mecanic de desprindere a materialului de la suprafața terenurilor și transportul acestuia prin intermediul agenților externi (Moțoc ș.a., 1975).
Având în vedere larga extindere a eroziunii solului și implicațiile pe care aceasta le presupune, s-a încercat în permanență cuantificarea acestuia și a fiecărui factor determinant.
În acest domeniu, cercetarea a parcurs etape successive, concomitent cu acumularea noilor informații și cu progresul înregistrat de tehnicile de calcul: etapa definirii și cuantificării factorilor de eroziune; etapa modelelor matematice globale; etapa modelelor matematice de tip determinist; etapa modelelor de predicție în sistem informatizat. (I., Ioniță, 2000)
Unele modele mai vechi au fost preluate și integrate în sisteme de calcul infotmațional, așa cum este USLE (Universal Soil Loss Ecuation), integrată în GIS și ajustată pentru a corespunde condițiilor morfoclimatice pe care este utilizată. (I., Stângă, 2012)
Ca formă generală, intr-o exprimare sintetică, USLE se prezintă astfel:
A=RKLSCP, în care A reprezintă pierderile anuale de sol, R- factorul ploaie, K- erodabilitatea solului, L- lungimea versantului, S- panta versantului, C- învelișul vegetal, P- lucrările antierozionale.
Pe teritoriul Podișului Fălticeni, cele mai scăzute valori ale pierderilor de sol sunt înregistrate în spațiile urbane și ruraleși în arealele împădurite din regiune. Pierderile de sol cela mai însemnate au loc pe terenurile arabile neirigate din zona central nordică, unde intervine și o declivitate a reliefului mai accentuată (> 20º).
Această degradare este cauzată în mare măsură de utilizarea incorectă a terenurilor, identificându-se o serie întreagă de zone în care arătura a fost facută în mod „tradițional” (deal-vale) sau în care se remarcă o parcelare mult prea accentuată a terenului.
Fig. 27 Eroziunea în suprafață în Podișul Fălticeni
Fig. 28 Arătura de tip „deal-vale”, Țarna Mare (foto: Jitariu Vasile)
Fig. 29 Arătura de tip „deal-vale”, Țarna Mare (foto: Jitariu Vasile)
Mecanismele erozionale pot fi declanșate de diferiți agenți externi, dintre care apa și aerul joacă rolul cel mai important. Intensitatea proceselor erozionale sunt determinate de interacțiunea dintre factorii de control, fie cu rol active (precipitații), fie cu rol pasiv (relief, tipul de sol, utilizarea terenurilor).
Capacitatea unei ploi de a genera un anume impact erozional este exprimată prin așa numita agresivitate pluvială sau erozivitate pluvială. (Stângă, 2012)
O metodă ce poate releva valorile agresivității pluviale este Indicele Fournier Modificat (IFM), definit matematic pentru valorile lunare astfel: , unde IFM reprezintă Indicele Fournier Modificat, Pi reprezintă precipitațiile lunare, iar Pa reprezintă precipitațiile medii multianuale.
Valorile calculate pentru IFM sunt redate pentru Fălticeni și Pașcani, luate ca repere pentru Podișul Fălticeni.
Fig. 30 Tendințele agresivității pluviale după IFM
Astfel, cele mai scăzute valori ale agresivității pluviale se înregistreză în lunile de iarnă, decembrie, ianuarie, februarie când se manifestă și minimul pluviometric, valorile fiind atât la Pașcani cât și la Fălticeni mai mici de 20, rezultând astfel o agresivitate pluvial foarte scăzută.
Maximult agresivității pluviale sunt tipice lunilor de vară, luna iulie dominând categoric cu valori de 251,4 la Pașcani, pe când la Fălticeni maximul este atins în luna iunie (179,9). Ținând cont de faptul că aceste valori depășesc valoarea de 160, discutăm, în acest caz, despre o agresivitate pluvială excesiv de ridicată.
În anotimpurile de tranziție se observă o diferență între primăvară și toamnă, primăverii fiindu-i aferente valori ce se încadrează la agresivitate pluvială scăzută și moderată, excepție făcând luna mai, care face un salt de la agresivitate moderată la una foarte ridicată. Toamna este definită de valori mai ridicate ale agresivității pluviale, însă tot moderate, rezultate în urma ploilor de toamnă.
Degradarea terenului este deosebit de avansată și de activă aici, în Podișul Fălticeni întâlnindu-se cele mai întinse suprafețe afectate de aceste procese de pe suprafața întregului Podiș al Sucevei.
CONCLUZII
Interdependența componentelor învelișului fizico-geografic impune o anumită logică în diferențierea spațială a acestuia, însă interfața factorului antropic, manifestată cu precădere la nivelul componentului vegetal, complică această diferențiere, reducând intensitatea interdependențelor naturale.
Având în vedere poziția geografică a Podișului Fălticeni, menționez faptul ca această regiune, din punct de vedere latitudinal, prezintă un număr redus de diferențieri de ordin bioclimatic, evidențiind aici, prezența pădurilor de conifere în jumatatea nordică a podișului, dar și diferențieri de natură termică între stațiile meteorologice de la Fălticeni (în nordul Podișului) și Pașcani (În sudul Podișului), temperaturile mai scăzute fiind întegistrate în nordul arealului studiat, la Fălticeni.
Substratul argilos/nisipos, dispus monoclinal NNV-SSE, alături de factori de natură climatică, dar și antropică acționează asupra reliefului care este caracterizat de un vast interfluviu, situat între culoarele Sucevei, Siretului și Moldovei, care suferă spre sud o îngustare și se termină prin gruiul prelung, format din terasele comune ale Moldovei și Siretului, și care este străbătut de o rețea de văi cu caracter consecvent, dar și subsecvent ce generează un relief de cueste. Tot în această zonă, se vorbește și de o fragmentare accentuată a reliefului cu pante ce depășesc 25º,expoziția versanților fiind în proporție majoritară nord-estică.
Procesele geomorfologice actuale sunt definite de șiroiri, alunecări de teren, deplasări sufozionale, dar și de eroziune în adâncime și spălare îm suprafață.
Cu excepția Moldovei și Siretului care delimitează zona noastră, rețeaua hidrografică a Podișului Fălticeni este definită foarte bine de cele două Șomuzuri (Mic și Mare) ce au un bazin de 617 kmp. Șomuzul Mic nu are niciun afluent, însă Șomuzul Mare , față de lungimea lui, are o rețea foarte înrămurată (0,36 km/kmp), remarcându-se o rețea destul de deasă pentru un bazin de podiș.
Dintr-o perspectivă biopedologică identificăm două tendințe, una în care suprafețele forestiere sunt în restrângere, și cea de-a doua în care suprafețele cultivate sunt în extindere deduse după realizarea a două hărți cu utilizarea terenurilor dupa Corine Land Cover 2000 și Corine Land Cover 2006.
Ținând seama de faptul că în urma realizării hărții utilizării terenurilor am dedus că pe aproximativ 56% din suprafața zonei noastre se suprapun terenuri arabile neirigate, și ținând seama și de fragmentarea accentuată a reliefului, am reușit prin intermediul unor softuri de specialitate să realizez o hartă a pierderilor de sol (USLE), ce conturează pierderi destul de însemnate în perimetrul central-nordic al regiunii, comparativ cu sudul regiunii.
Țin să menționez că această degradare este cauzată nu doar de factori naturali ci și de factori antropici, prin modul greșit de desfășurare a culturilor agricole: arătură de tip deal-vale, parcelare excesivă a terenului, utilizarea tractorului (cu roți) pe pante mai înclinate, arătura în repetate rânduri la aceiași adâncime etc.
BIBLIOGRAFIE
1APĂVĂLOAIE, M., PÂRVULESCU, I., APOSTOL, L., Caracteristici ale inversiunilor termice din Podișul Fălticeni, Lucr. Semin. Geogr. „D. Cantemir”, Nr.8/1987 Iași;
2. APOSTOL, L., (2000) Meteorologie și climatologie (curs), Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Geografie și Istorie, catedra de geografie;
3.BADEA L., SANDU M., BUZĂ, M., (2010), Unitățile de relief ale României, vol IV- Podișurile pericarpatice, Editura Ars Docendi, București;
4. BĂCĂUANU V., (1980) Podișul Sucevei în Podișul Moldovei. Natură, Om, Economie, Editura Științifică Enciclopedia, București;
5. BARBU, N., (1970), Raporturi morfostructurale și morfolitologice în Obcina Mare, Studii și comunicări de ocrotirea naturii, Suceava ;
6. BOJOI, I., (2000) – România. Geografie fizică, Ed. Univ. „Al.I.Cuza” Iași;
7. DUMITRESCU, I., (1952), Studiul geologic al regiunii dintre Oituz și Coza, An. Com. Geol. XXVI, București;
8. ERHAN ELENA (1992) – Podișul Moldovei. Clima, în Geografia României, vol. IV, Editura Academiei Române,București;
9. GHEORGHIU, E., LUPU-BRATILOVEANU, N., (1992), Podișul Sucevei în Geografia României, IV Regiunile Pericarpatice, Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, Editura Academiei Române, București;
10. GRASU, C., (1988), Flișul carpatic. Petrografie și considerații economice, Editura Tehnică, București;
11. IONESI, Bica, (1968), Stratigrafia depozitelor miocene de platformă dintre Valea Siretului și vales Moldovei, Editura Academiei Republice Socialiste Române, București
12. IONESI, L., (1971), Flișul paleogen din bazinul văii Moldovei, Editura Acad. RSR, București;
13. Ionesi L., (1994) – Geologia unităților de platformă și a orogenului nord-dobrogean, Editura Tehnică, București;
14. IONESI, L., IONESI, B., (2005), Sarmațianul mediu și superior de pe Platforma Moldovenească, Editura Academiei Române, Iași;
15. IONESI, Viorel, (2006), Sarmațianul dintre valea Siretului și valea Șomuzului Mare, Editura Academiei Române, Iași;
16. IONIȚĂ I., (2000) , Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson, Iași;
17 . IONIȚĂ I., (2000), Geomorfologie aplicată,Editura Universității “Al. Cuza”, Iași;
18.LUPAȘCU Gh., Jigău Gh., Vârlan M., (1998) – Pedologie Generală, Editura Junimea, Iași;
19. LUPAȘCU, Gh (2001), Biogeografie, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundației România de Mâine;
20. MIHĂILĂ Dumitru, TĂNASĂ Ion, (2005), Tendințele evoluției temperaturilor aerului în Podișul Sucevei, Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, secț. geografie, an. XIV;
21. MUTIHAC Vasile, 1990: Structura geologică a teritoriului României, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
22. PANTAZICĂ M., (1992) – Podișul Moldovei. Rețeaua hidrografică, în Geografia României, vol. IV, Editura Academiei Române, București;
23. PASCU M.R. (1983) – Apele subterane din România, Edit. Tehnică, București;
24. RADION,S., BRÂNDUȘ, C., CAZACU, M., (2002) Asupra teraselor râului Șomuzul Mare avale de Fălticeni, Lucrările seminarului geografic „D. Cantermir”, nr.21-22, Iași;
25. ROMANESCU, Gh, (2007), Dicționar de geografie fizică, Editura Terra Nostra, Iași;
26. SĂNDULESCU, M., (1984), Geotectonica României, Editura Tehnică, București ;
27. STÂNGĂ I. C. (2005) – Relații între erodabilitatea solurilor și proprietățile fizico-mecanice ale acestora, factori și procese pedogenetice din zona temperată, vol. IV, serie nouă;
28. STÂNGĂ I. C. (2007) – Riscurile naturale. Noțiuni și concepte, Ed. Universității Al. I. Cuza Iași;
29. STÂNGĂ I. C. (2012)- Bazinul Tutovei Riscurile natural și vulnerabilitatea teritoriului, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași;
30. UNGUREANU Al. (1993) – Geografia podișurilor și câmpiilor României, Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași;
***ICPA (2012)- Sistemul Român de taxonomie a solurilor (SRTS), București;
***Agenția Europeană pt. Mediu – Corine Land Cover – 2000;
***Agenția Europeană pt. Mediu –Corine Land Cover – 2006;
*** (1981)- Județele Patriei – Suceava- Monografie, Editura Sport-Turism, București.
BIBLIOGRAFIE
1APĂVĂLOAIE, M., PÂRVULESCU, I., APOSTOL, L., Caracteristici ale inversiunilor termice din Podișul Fălticeni, Lucr. Semin. Geogr. „D. Cantemir”, Nr.8/1987 Iași;
2. APOSTOL, L., (2000) Meteorologie și climatologie (curs), Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Geografie și Istorie, catedra de geografie;
3.BADEA L., SANDU M., BUZĂ, M., (2010), Unitățile de relief ale României, vol IV- Podișurile pericarpatice, Editura Ars Docendi, București;
4. BĂCĂUANU V., (1980) Podișul Sucevei în Podișul Moldovei. Natură, Om, Economie, Editura Științifică Enciclopedia, București;
5. BARBU, N., (1970), Raporturi morfostructurale și morfolitologice în Obcina Mare, Studii și comunicări de ocrotirea naturii, Suceava ;
6. BOJOI, I., (2000) – România. Geografie fizică, Ed. Univ. „Al.I.Cuza” Iași;
7. DUMITRESCU, I., (1952), Studiul geologic al regiunii dintre Oituz și Coza, An. Com. Geol. XXVI, București;
8. ERHAN ELENA (1992) – Podișul Moldovei. Clima, în Geografia României, vol. IV, Editura Academiei Române,București;
9. GHEORGHIU, E., LUPU-BRATILOVEANU, N., (1992), Podișul Sucevei în Geografia României, IV Regiunile Pericarpatice, Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, Editura Academiei Române, București;
10. GRASU, C., (1988), Flișul carpatic. Petrografie și considerații economice, Editura Tehnică, București;
11. IONESI, Bica, (1968), Stratigrafia depozitelor miocene de platformă dintre Valea Siretului și vales Moldovei, Editura Academiei Republice Socialiste Române, București
12. IONESI, L., (1971), Flișul paleogen din bazinul văii Moldovei, Editura Acad. RSR, București;
13. Ionesi L., (1994) – Geologia unităților de platformă și a orogenului nord-dobrogean, Editura Tehnică, București;
14. IONESI, L., IONESI, B., (2005), Sarmațianul mediu și superior de pe Platforma Moldovenească, Editura Academiei Române, Iași;
15. IONESI, Viorel, (2006), Sarmațianul dintre valea Siretului și valea Șomuzului Mare, Editura Academiei Române, Iași;
16. IONIȚĂ I., (2000) , Relieful de cueste din Podișul Moldovei, Editura Corson, Iași;
17 . IONIȚĂ I., (2000), Geomorfologie aplicată,Editura Universității “Al. Cuza”, Iași;
18.LUPAȘCU Gh., Jigău Gh., Vârlan M., (1998) – Pedologie Generală, Editura Junimea, Iași;
19. LUPAȘCU, Gh (2001), Biogeografie, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundației România de Mâine;
20. MIHĂILĂ Dumitru, TĂNASĂ Ion, (2005), Tendințele evoluției temperaturilor aerului în Podișul Sucevei, Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, secț. geografie, an. XIV;
21. MUTIHAC Vasile, 1990: Structura geologică a teritoriului României, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
22. PANTAZICĂ M., (1992) – Podișul Moldovei. Rețeaua hidrografică, în Geografia României, vol. IV, Editura Academiei Române, București;
23. PASCU M.R. (1983) – Apele subterane din România, Edit. Tehnică, București;
24. RADION,S., BRÂNDUȘ, C., CAZACU, M., (2002) Asupra teraselor râului Șomuzul Mare avale de Fălticeni, Lucrările seminarului geografic „D. Cantermir”, nr.21-22, Iași;
25. ROMANESCU, Gh, (2007), Dicționar de geografie fizică, Editura Terra Nostra, Iași;
26. SĂNDULESCU, M., (1984), Geotectonica României, Editura Tehnică, București ;
27. STÂNGĂ I. C. (2005) – Relații între erodabilitatea solurilor și proprietățile fizico-mecanice ale acestora, factori și procese pedogenetice din zona temperată, vol. IV, serie nouă;
28. STÂNGĂ I. C. (2007) – Riscurile naturale. Noțiuni și concepte, Ed. Universității Al. I. Cuza Iași;
29. STÂNGĂ I. C. (2012)- Bazinul Tutovei Riscurile natural și vulnerabilitatea teritoriului, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași;
30. UNGUREANU Al. (1993) – Geografia podișurilor și câmpiilor României, Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași;
***ICPA (2012)- Sistemul Român de taxonomie a solurilor (SRTS), București;
***Agenția Europeană pt. Mediu – Corine Land Cover – 2000;
***Agenția Europeană pt. Mediu –Corine Land Cover – 2006;
*** (1981)- Județele Patriei – Suceava- Monografie, Editura Sport-Turism, București.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiul Fizico Geografic Asupra Podisului Falticeni (ID: 147825)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.