Studiul Evolutiei Agentilor Fitopatogeni la Vita de Vie

=== Lucrare de diploma ===

INTRODUCERE

Condițiile de mediu care influiențează apariția, modul de manifestare și evoliția bolilor, modul de transmitere a agenților patogeni vor fi în măsură să evidențieze importanța măsurilor de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor.

Cu toate eforturile depuse, producția medie la hectar, deși în creștere continuă, se menține însă în creștere scăzută, mai ales datorită pierderilor care se înregistrează an de an ca urmare a atacului diferiților agenți patogeni și dăunători animali.

Atât pe plan mondial, cât și în țara noastră eforurile cercetătorilor sunt îndreptate spre elaborarea complexului de măsuri pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor viței de vie, în special pentru obținerea de material pentru plantat sănătos, crearea soiurilor rezistente, și sporirea eficacității combaterii chimice.

În lucrarea de față vom prezenta principalele boli ale viței de vie din familia vitaceae în condițile [NUME_REDACTAT] în anul 2002 caracteristicile, biologia și combaterea acestora. Scopul urmărit este ca prin aceasta să contribuim la ridicarea cunoștințelor generale privind rolul protecței plantelor în cultura viței de vie, contribuind astfel la obținerea unor producții ridicate din punct de vedere calitativ și cantitativ.

IMPORTANȚA ȘI SCOPUL STUDIEREI TEMEI

1.1. Importanța economică și socială a viței de vie în [NUME_REDACTAT] este o ramură de producție intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor. Valoarea producției ce se realizează la un ha. cultură viță de vie, echivalează cu circa 10-15 ha culturi cerealiere. Importanța cultivării viței de vie vizează aspecte economice și sociale ca și cele prezentate în continuare.

Valorificarea ratională a fondului funciar – Vița de vie se cultivă cu rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe nisipuri și solurile nisipoase slabe solidificate, considerate improprii pentru culturile de cereale și plante tehnice. În țara noastră mai mult de 85% din plantațiile de vița de vie se gasesc pe terenurile în pantă. În ceea ce privește plantațiile de viță de vie pe nisipuri, acestea reprezintă 7-8%. Prin cultura viței de vie se asigură valorificarea superioară a acestor categorii de terenuri agricole, cu o contribuție substanțială la realizarea venitului național.

Baza de producție pentru economia națională – Strugurii reprezintă materia primă pentru obținerea vinurilor și distilatelor pentru coniac. Annual se vinifică circa un milion de tone de struguri, din care rezultă 7-8milioane hl vin. Cantități importante de struguri sunt prelucrate în industria alimentară, la fabricarea compotului, gemurilor, dulcețurilor, stafidelor, sucului de struguri, mustului concentrat și a altor produse.

Sursă de venituri pentru populație – Cultura viței de vie asigură venituri importante pentru o mare parte a populației care trăieste în regiunile de deal, subcarpatice, constituind unul din factorii de stabilitate a populației respective. Sursele mari de venituri se obțin de la plantațiile de viță de vie pentru struguri de masă, în special cele situate în zonele preorășenești. Pe nisipuri plantațiile de viță de vie asigura venituri populației și contribuie la ameliorarea cadrului natural.

Îmbunătățirea alimentației – Strugurii și vinul au o contribuție importantă in alimentația omului. Prin compoziția lor chimică, strugurii constituie un aliment valoros, alături de celelalte fructe care se consumă în stare proaspătă. La rândul său vinul reprezintă băutura alcoolică naturală cea mai sănătoasă și solicitată mult de consumatori.

Strugurii comțin o serie de substanțe nutritive necesare pentru organismul uman, cum sunt: zaharuri ușor asimilabile 12-25%; acizi organici în proporție de până la 2%; săruri minerale circa 1%; compuși azotați 0,17-0,20%; vitamine, enzime, polifenoli etc. Aceste substanțe au rol energetic, mineralizant, alcalinizant, reconfortant și chiar terapeutic pentru organism.

La rândul său vinul ca produs principal obținut din struguri, consumat rațional este necesar organismului uman.

Locuri de muncă și calificare profesională – Cultura viței de vie necesita mai multă forță de muncă comparativ cu alte culturi agricole, în medie 80-100 zile muncă pe ha. La aceasta se adaugă forța de muncă folosită în sectorul pepinieristic viticol, în unitățile de prelucrare a strugurilor, de îmbuteliere a vinului etc. Tehnologiile folosite în viticultură necesită o serie de calificări profesionale, ceea ce contribuie la instruirea forței de muncă și oferta unor posibilitați mai mari de câstig.

1.2. Zonarea viței de vie în România

1.2.1. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] situată în zona deluros colinară și de câmpie din nord-vestul României, cuprinsă între râul Mureș la sud și râul Tisa la nord, protejată la est de lanțul [NUME_REDACTAT], cuprinde plantațiile viticole din depresiunile Silvaniei, Oradiei și Aradului și cele de pe nisipurile din [NUME_REDACTAT].

Relieful este format din dealuri-coline piemontane cu altitudini cuprinse între 200-400 metri, puternic fragmentate de văi și torenți în zona subcarpatică cu versanți afectați de eroziune, alunecări, care reclamă lucrări de îmbunătățiri funciare și Câmpia de Vest cu altitudini de 100-150 de metri, care prezintă riscul excesului de umiditate freatică sau a inundațiilor prin revărsarea râurilor. Climatul este moderat-cotinental datorită adaptării montane față de masele reci de aer din nord-est și deschideri largi spre vest, cu o infuzie de aer cald, care pătrunde în valea Tisei, astfel încât iernile sunt de regulă scurte si blânde, primăverile timpurii, verile potrivit de calde și umede, toamnele lungi și suficient de călduroase, crează condiții avantajoase pentru cultura viței de vie. Temperatura medie anuală este de 10,1oC, durata perioadei de vegetație 187 de zile, radiația globală 120-125 Kcal/cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1450 ore, bilanțul termic activ 3225oC, suma anuală a precipitațiilor în perioada de vegetație în jur de 650 mm., din care circa 385 mm. în perioada de vegetație, temperaturile minime absolute din timpul iernii coboară până la –23oC …-25oC, dar pun rar în pericol cultura viței de vie.

Solurile cu utilizare viticolă sunt brune-luvice, brune, cernoziomuri, argiloiluviale, regosoluri și pasamosoluri.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor de calitate superioară, a vinurilor spumante, a vinurilor albe de consum curent și mai puțin a vinurilor roșii din soiurile: Fetească regală, Fetească alba, Riesling italian, Mustoasă de Măderat, Iordană, Cadarcă, Burgund etc.

Podgoriile și centrele viticole mai importante sunt: Miniș, Doising, Silvania, Valea lui Mihai, Șeieni, Halmeu.

Îndrumarea tehnică este realizată de Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-Arad.

1.2.2. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT]

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] cuprinde plantațiile viticole din bazinul Târnavelor, [NUME_REDACTAT] și Secașului. Relieful regiunii este foarte frământat, cu altitudini cuprinse între 175-544 metri și cu orientarea generală sudică, sud-vestică.

Regiunea este delimitată la sud de podgoria Sebeș-Apold, iar la nord de podgoria Lechința. Se caracterizează prin resurse heliotermice în general reduse și perioadă scurtă de vegetație. Toamnele sunt în schimb lungi și însorite, permițând acumularea unor cantități mari de zaharuri. Temperatura medie anuală este de 9,0oC, durata perioadei de vegetație 173 de zile, radiatia solară globală 110-125 Kcal./cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1390 ore, bilanțul termic activ 2796oC, suma anuală a precipitațiilor 650 mm, din care 422 mm în timpul perioadei de vegetație. Iernile sunt aspre cu temperaturi minime absolute care coboară pâna –30oC….-35oC, care pun în pericol cultura neprotejată a viței de vie cu o frecvență destul de mare 2-3 ani din 10.

Solurile cu utilizare viticolă sunt: brune, argiloiluviale, regosoluri, vertisoluri și soluri antropice. Plantațiile viticole ocupă circa 12000 de ha. majoritatea terenurilor fiind amenajate în terase datorită pantelor mari de 15-30%. Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe de calitate superioară, vinurilor aromate și a vinurilor materie primă pentru spumante. Soiurile cultivate sunt: Fetească regală, Fetească alba, Riesling italian, Muscat ottonel, Pinot gris, Traminer roz, Neuburger.

Podgoriile mai importante sunt: Târnave, Alba, Sebeș-Apold, Aiud și Lechința.

Îndrumarea tehnică este realizată de Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT], județul Alba.

1.2.3. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT]

Cea mai mare și cea mai importantă regiune viticolă a țării, care înglobează peste 94000 ha plantații viticole (aproape întreaga viticultură a Germaniei). Ca întindere depășește 300 km2, începând din sudul Moldovei (zona Carpaților de curbura) cu podgoriile Cotești și Odobești din județul Vrancea, până în nord-estul Moldovei, în centru viticol Hlipiceni județul Botoșani, care se situează la limita nordică de cultură a viței de vie.

Plantațiile viticole ocupă Dealurile subcarpatice aflate la contactul cu Câmpia de sud a Moldovei (podgoriile Cotești, Odobești, Panciu); nisipurile din sudul Moldovei (podgoria Ivesti, Liești); terasele Siretului (podgoria Nicorești); dealurile Prutului, Tutovei, Bârladului, precum și colinele din interiorul Moldovei (podgoriile Huși, Iasi, Cotnari). Relieful regiunii este destul de framântat, altitudinea dealurilor și colinelor variind între 50-345 metri (în medie 175 metri).

Resursele heliotermice în Moldova sunt superioare celor din [NUME_REDACTAT]. Climatul general este temperat de silvostepă, cu veri călduroase și secetoase, ierni lungi și destul de aspre. În regiune se face simțită influența climei uscate de stepă din [NUME_REDACTAT], mai ales în partea centrală a Moldovei. Principalele caracteristici ecoclimatice ale regiunii sunt: temperatura medie anuală 9,3oC, durata perioadei de vegetație 190 de zile, radiatia globală 85 Kcal./cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1400 ore, bilanțul termic activ 3120oC, volumul precipitațiilor în timpul perioadei de vegetație 340 mm., temperaturi minime absolute care coboară pâna –26,5oC….-32,5oC, care pun în pericol cultura neprotejată a viței de vie cu o frecvență mai redusă 5-9 ani din 100. Verile sunt călduroase și cu precipitații puține, astfel încât plantațiile viticole sunt afectate deseori și de secetă pedologică.

Solurile cu utilizare viticolă sunt: cernoyiomurile cambice și solurile cenușii, brune podzolite, regosoluri, soluri antropice, solurile carbonatice (podgoria Cotnari) și psamosolurile (podgoria Ivești-Liești). Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe și roșii de consum curent, vinuri albe de calitate superioară, vinurilor dulci naturale și a vinurilor materie primă pentru spumante (podgoriile Panciu și Iași). Soiurile cultivate sunt: Galbenă de Odobești, Șarlea, Fetească alba, Zghihară de Huși, Grasă de Cotnari, Frâncușă, Băbească neagră, Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin.

O direcție importantă de producție este cultura soiurilor pentru strugurii de masa din grupa Chasselas (epoca a treia de maturare). Moldova realizeauă circa 25-30% din producția de struguri pentru masă a țării.

Îndrumarea tehnică este realizată de Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] pentru sudul Moldovei; Statiunea de [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] Bujorului, județul Galați pentru zona centrală a Moldovei; Statiunea de [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] pentru zona de nord-est a Moldovei.

1.2.4. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] întreaga zonă a subcarpaților Meridionali fiind cea mai întinsă regiune viticolă a țării începând din vestul Olteniei, cu podgoria Severinului, județul Mehedinți și pâna în estul Munteniei cu ultimele ramificații ale subcarpaților Meridionali de curbură, unde se află podgoria [NUME_REDACTAT]. Relieful este foarte framântat, cu dealuri piemontane, platouri înalte, terase și coline a căror altitudine variază între 101-376 metri (în medie 242 metri).

[NUME_REDACTAT] oferă o mare diversitate de ecoclimate pentru cultura viței de vie. Climatul general este temperat-continental cu influență de silvostepă îndeosebi în regiunea Olteniei. Resursele heliotermice sunt mult mai generoase decât în Moldova. Principalele caracteristici ecoclimatice au următoarele valori: temperatura medie anuală 10,2oC, durata perioadei de vegetație 197 de zile, radiatia globală 87 Kcal./cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1545 ore, bilanțul termic activ 3257oC, volumul precipitațiilor în timpul perioadei de vegetație 360 mm., temperaturi minime absolute care coboară pâna –28oC….-35oC, care pun în pericol foarte rar cultura neprotejată a viței de vie cu o frecvență mai redusă de 0-3 ani din 100. Plantațiile viticole ocupă o suprafață de 65000 ha. și sunt cantonate pe dealurile subcarpatice ale Olteniei din [NUME_REDACTAT], terasele Oltului, dealurile Piemontane ale Argeșului, întreaga zona colinară subcarpatică a Munteniei.

Solurile cu utilizare viticolă sunt: cernoziomurile cambicei, brune roscate luvice, brune humeobazice, cernoziomuri argiloiluviale, regosoluri, soluri antropice și psamosolurile.

În cadrul acestei regiuni viticole s-au format podgorii vechi de origine dacică (Drăgășani, podgoria Severinului) și renumite podgorii ale țării cum sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Pietroasele-Buzău, Sâmburești, Segarcea, [NUME_REDACTAT] și altele.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor roșii și albe de calitate superioară, vinurilor aromate de calitate superioară și mai puțin pentru vinurile albe de consum curent. Soiurile cultivate sunt: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Fetească neagră, Riesling italian, Tămioasă romănească și Crâmpoșie.

Regiunea viticolă a subcarpațiilor Meridionali produce cantitățile cele mai mari de struguri pentru masă, indeosebi pentru export. Sunt cultivate soiurile cu epocile II-IV de maturare a strugurilor.

Îndrumarea tehnică este realizată de Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] pentru zona Olteniei; Statiunea de [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-Argeș și Pietroasele-Buzau pentru zona Munteniei. Tot în cadrul acestei regiuni viticolese află și [NUME_REDACTAT] de Cercetare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT] Călugărească (podgoria [NUME_REDACTAT]).

1.2.5. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT]

Este situată în partea de sud-est a țării fiind cea mai restrânsă regiune viticolă; arealul său de întindere cuprinde teritoriul administrativ a două județe, Timiș și Caraș-Severin. Plantațiile viticole ocupă circa 6000 de ha. și nu formează o zonă viticolă compactă; ele au un caracter insular, constituindu-se în mai multe centre viticole.

Relieful este format din dealuri piemontane cu altitudini cuprinse între 170-180 metri, în zona Recașului; dealuri cu cumpene înalte de până la 320 metri, zona Buziașului; platouri înalte pe terasa superioară a Dunării; terenuri plane, nisipoase în [NUME_REDACTAT] (centrul viticol Teremia).

Resursele heliotermice din Banat sunt ridicate apropiate de cele existente în regiunea subcarpaților Meridionali. În zonă se face simtită influența climei mediteraniene de tip adriatic, verile fiind foarte călduroase și umede, iar iernile scurte. Principalele caracteristici ecoclimatice în regiune sunt: temperatura medie anuală este de 10,2oC, durata perioadei de vegetație 207 de zile, radiația globală 89 Kcal/cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1470 ore, bilanțul termic activ 3480oC, suma anuală a precipitațiilor în perioada de vegetație în jur de 395 mm. Temperaturile minime absolute din timpul iernii coboară până la –25,7oC …-33,6oC, dar pun rar în pericol cultura neprotejată a viței de vie, fregvența lor fiind destul de mare (7-9 ani din 100).

Plantațiile viticole sunt cantonate pe dealurile piemontane a [NUME_REDACTAT], dealurile Timișului, terasa superioară a Dunării și terasele nisipoase din [NUME_REDACTAT]. Solurile cu utilizare viticolă brune luvice, regosolurile și soluri nisipoase slab cernoziomice.

Regiunea viticolă a Banatului este specializată în producerea vinurilor albe și roșii de calitate superioară, a vinurilor albe și roze de consum curent Soiurile cultivate: Creață de Banat, Majoarca alba, Riesling italian, Pinot noir, Burgund mare etc.

Îndrumarea tehnică și dezvoltarea viticulturii din Banat este realizată de Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-Arad.

1.2.6. Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT]

Inglolobează plantațiile viticole dintre Dunăre și [NUME_REDACTAT] care însumează peste 25000 de ha. Ca întindere depășește 180 km2, începând din sudul Dobrogiei cu centru viticol Mangalia, iar în limita nordica de cultură a viței de vie se află podgoria Sarica-Niculițel.

Relieful regiunii este destul de framântat, altitudinea dealurilor și colinelor variind între 20-120 metri.

Dobrogea dispune de mari resurse heliotermice: prezența [NUME_REDACTAT] face ca durata efectivă de stralucire a soarelui să fie cea mai lungă, dar și volumul de precipitații să fie cel mai scăzut. Caracteristicile heliotermice principale sunt: temperatura medie anuală 10,9oC, durata perioadei de vegetație 185 de zile, radiatia globală 92 Kcal./cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1600 ore, bilanțul termic activ 3180oC, volumul precipitațiilor în timpul perioadei de vegetație 245 mm. Temperaturi minime absolute care coboară pâna –24,6oC….-31,1oC, care pun în pericol foarte rar cultura neprotejată a viței de vie cu o frecvență redusă 0-3 ani din 100. Verile sunt foarte călduroase și cu precipitații puține, astfel încât indicele heliotermic are valorile cele mai scăzute din țară, ceea ce indică necesitatea irigatului la vița de vie, îndeosebi pentru soiurile de masă.

Plantațiile viticole sunt grupate în mai multe zone: podișul de sud al Dobrogiei (podgoria Mulfatlar); podișul Babadagului, parte dinspre [NUME_REDACTAT] și cea dinspre Dunăre; podișul de nord al Dobrogiei, zona deluroasă a [NUME_REDACTAT].

Solurile cu utilizare viticolă sunt: cernoziomurile carbonatice, solurile cenușii, bălane, renzine, soluri antropice pe versanții amenajati în terase, și psamosolurile.

Exceptând podgoria Sarica-Niculițel ca fiind o podgorie veche, întreaga viticultură a Dobrogiei este nouă. Podgoriile și centrele viticole mai importante sunt: Mufatlar, Sarica-Niculițel, Istria-Babadag, Mangalia, Hârșova, Dăieni-Tulcea.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe și roșii de calitate superioară de la seci pâna la dulci naturale. Soiurile cultivate sunt: Sauvignon, Charrdonay, Pinot gris,Pinot noir, Merlot, Riesling italian și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] se obțin cantitați mari de struguri pentru masă care să acopere necesitățile de consum ale litoralului. Sunt cultivate soiurile cu epocile I-IV de maturare a strugurilor. Pe suprafețe mici se cultivă și soiuri pentru stafide.

Îndrumarea tehnică este realizată de catre Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT].

1.2.7. Regiunea viticolă a teraselor [NUME_REDACTAT] cea mai sudică regiune vitiicolă a țării, situată de-alungu Dunării, începând cu centru viticol Zimnicea din județul Telorman și terminând cu centru viticol Fetești din județul Ialomița. În această regiune se în cadrează și podgoria Ostrov din sudul Dobrogei, situată pe terasele din dreapta Dunării.

Relieful este constituit din terase plane și frunți de terase cu înclinare slabă; altitudinea generală variază intre 30-50 metri, cu escepția podgoriei Ostrov unde altitudinea crește până la 100-110 metri. Climatul general este de stepă, condițiile favorabile pentru cultura viței de vie fiind generate de prezența Dunării, care ameliorează regimul hidrotermic. Pe terasele Dunării există cele mai mari resurse heliotermice, caracteristicile ecoclimatice fiind următoarele: temperatura medie anuală 11,0oC, durata perioadei de vegetație 210 de zile, radiatia globală 92 Kcal./cm2, insolația reală din perioada de vegetație 1670 ore, bilanțul termic activ 3417oC, volumul precipitațiilor în timpul perioadei de vegetație 2293 mm.

Temperaturile minime absolute extreme în timpul iernii coboară pâna –24oC….-32oC, care pun în pericol foarte rar cultura neprotejată a viței de vie, frecvența lor fiind redusă.

Plantațiile viticole ocupă o suprafață de 5000 ha. și sunt situate pe terasele din stănga Dunării, în vecinatatea orașelor Zimnicea, Giurgiu și Fetești, precum și pe terasele din dreapta Dunării (podgoria Ostrov)

Solurile cu utilizare viticolă sunt reprezentate de: cernoziomuri cmbice, cernoziomuri argiloiluviale, soluri bălane și psamosolurile.

Podgoriile și centrele viticole mai importante sunt: Ostrov, Greaca, Fetești, Giurgiu și Zimnicea.

Regiunea este specializată în producerea de struguri pentru masă; în producția de struguri pentru stafide și în cantități mai mici în producția de vinuri albe și roșii de calitate superioară.

Îndrumarea tehnică este realizată de catre Statiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT], județul Giurgiu.

1.2.8. Regiunile viticole a nisipurilor din sudul țării

Înglobează plantațiile viticole cu caracter insular, inființate pe nisipurile și solurile nisipoase de pe [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], bazinele râurilor Călmățui și Buzău din [NUME_REDACTAT]. Delimitarea regiunii: începând din sud-vestul Olteniei, cu podgoria Dacilor, care s-a format pe nisipurile situate de-a lungul Dunării, în lungul localităților: Vrața, Izvoarele și Jianu, până în [NUME_REDACTAT] unde s-a constituit centru viticol Râmnicel, pe solurile nisipoase din bazinul Călmățuiului. Cea mai întinsă și mai importantă zonă viticolă o reprezintă nisipurile din stânga Jiului.

Relieful regiunii este reprezentat prin terase acoperite cu dune de nisip aflate în diferite stadii de stabilizare și solidificare; lunci ale râurilor și zone de câmpie acoperite cu nisipuri. Climatul este de stepă și silvostepă, cu veri toride și ierni aspre, factorul termic fiind amplificat în prezența nisipului. Principalele caracteristici ecoclimatice ale zonei nisipurilor sunt: Temperatura medie anuală 10,8oC, durata perioadei de vegetație 190 de zile, radiația globală 90 kcal/cm2, insolația reală 1550 ore, suma temperaturilor active 3360oC, volumul precipitațiilor 324 mm.

Temperaturile minime absolute în timpul iernii coboară până la –27oC…33,4oC și pun în pericol cultura neprotejată a viței de vie destul de rar, frecventa fiind destul de redusă (4-6 ani din 100).

Suprafața plantațiilor de vii este de circa 20.000 ha. Terenurile nisipoase limitează potențialul calitativ și cantitativ de producție al soiurilor, de aceea regiunea este specializată în producerea vinurilor de consum curent: albe, roz și roșii și producerea strugurilor pentru masă, sunt cultivate soiurile cu epocile I-V de maturare: Cardinal, Chasselas done, Muscat de Adda, Coarna albă, Italia.

Îndrumarea tehnică și dezvoltarea viticulturii pe nisipuri, se face de către [NUME_REDACTAT] de Cercetări pentru [NUME_REDACTAT] de la Dăbuleni, județul Dolj.

PODGORIA HUȘI – CADRUL NATURAL ȘI ORGANIZATORIC

Se dovedește generos pentru viticultură, îndeosebi sub aspect bioclimatic, iar acolo unde substratul lito-morfo-pedologic devine impropriu sau neeconomic pentru alte folosințe, vița de vie îl valorifică cu vădit randament și eficiență antierozională. Este suficient să ne referim la acele mari golfuri depresionare de tip Huși, Epureni, Arsura ai caror versanți sunt astăzi masiv tapisați cu viță de vie căpătând un veșmânt ce încântă privirea prin cromatica sa anotimpuală și satisface orgoliul uman pentru realizările sale.

Principalele centre viticole ale podgoriei sunt:

Centrul viticol Huși – Își are plaiurile dispuse compact în potcoava marelul amfiteatru al bazinului pârâului cu același nume, amfiteatru ce domină orașul dinspre sud (plaiurile Ogradă, Coțoi, Schit, Drăslăvăț, Ochiuri), dinspre vest (Dobrina, Saca, Șara, Rotundoaia), dispre nord (Turbata, Corni, Dric) și dinspre sud-est (Voloseni). Tot spre acest mare centru mai gravitează și plaiurile situate în afara limitei suduce a depresiunii Huși, cum sunt cele de la Rusca, Pădureni, Văleni, Stănilești și [NUME_REDACTAT].

Centru viticol Averești – Cuprinde plaiul cu același nume, situat pe platoul interfluvial de la vest, precum și plaiurile Pâhnești, Arsura, Ghermănești din partea de nord a depresiunii.

Centrul viticol Crasna-Lohan – Are în componență plantațiile de vii amplasate pe dealurile din bazinele acestor văi. În cadrul centrului se disting plaiurile Târzii, Oltenești, Crețești, Tătărăni, Stroiești, Gugești și Boțești.

2.1.Așezarea geografică

[NUME_REDACTAT] este situată în pertea sud-estică a [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, intre valea Crasnei la vest și valea Prutului la est, respectiv între paralela de 46o51’ la nord și cea de 46o31’ la sud, paralela mediană de 46o41’ latitudine nordică trecând prin orașul Huși. Plantațiile viticole ale acestei podgorii sunt amplasate geografic în [NUME_REDACTAT] de la est, în zona [NUME_REDACTAT]-Lohan de la vest, în extremitatea nordică a [NUME_REDACTAT] de la sud și cu deosebire pe coastele de tranziție dintre dealurile menționate și [NUME_REDACTAT].

La dezvoltarea acestei podgorii au concurat deopotrivă avantajele oferite de cadrul natural, străvechea procupare a populației locale în viticultură și moderna dotare materială. Un rol important la avut și prezența localității Huși, vechi târg moldovenesc (1502), reședință domnească și episcopală, devenit oraș capitală de ținut (1834) și important centru de căi de comunicație cu Iașiul, Vasluiul, Bârladul și peste Prut cu Chișinăul și alte asezări basarabene.

Relieful – [NUME_REDACTAT] este situat în partea sudică a depresiunii Huși, relieful din aria podgoriei se etalează în altitudinea pe un ecart de peste 300 de m. (între 25 m- media albiei Prutului și 365 m. în dealul [NUME_REDACTAT]), fapt ce atrage după sine o clară etajare bioclimatică.

Dealurile au orientări, caracteristici morfologice și pante diferite ca fundal pentru unele plaiuri ale Moldovei. [NUME_REDACTAT] Crasna-Lohan la est și valea Crasnei la vest pornesc din trunchiul comun al [NUME_REDACTAT] (402 m) și se dirijează sepre sud, sub formă de blocuri paralele separate de valea Lohanului.

Dealurile din nord și est constituie prelungirile [NUME_REDACTAT] cu altitudinea 305-310 m., în prelungirea accestuia sub formă de coline-golfuri sunt reprezentate de dealul Rotundoaia 200-300 m., dealul Șara 200 m., dealul Corni 277 m., iar la est dealul Dric 118 m.

Spre sud și vest se desfășoară un relief de tip structural aparținând dealurilor Fălciului. Astfel la vest se află [NUME_REDACTAT] de 365 m. și prezintă pinteni prelungitori spre est marcați prin dealurile Corbu, Ochi și Coțoi, iar spre sud est se află dealurile Rusca 273 m., Vulpe 247 m. și Volosin 168 m., care închid spre sud [NUME_REDACTAT]. În detaliu relieful din vatra orașului este alcătuit din trei terase: a pâraielor Drăslăvăț-Turbata de 2-3 m.; [NUME_REDACTAT] de 9 m. și Dric de 57-58 m. altitudine.

Expoziția predominantă a dealurilor este spre sud-est, est, sud-vest, fapt ce permite creșterea radiației solare directe, valorificate de localnici în cultura viței de vie și a pomilor fructiferi.

Clima – se constituie într-o cornponentă ecosistemică esențială în apariția și dezvoltarea acestei podgorii. EI este de tip temperat continental, cu nuanță moderat-continentală (central-europeană) !a nivelul dealurilor înalte și excesiv-continentalâ (est-europeană) la nivelul [NUME_REDACTAT]. Cum pentru zona înaltă nu dispunem decât de înregistrări pluviometrice și date termice omologabile, ne sprijinim cu deosebire pe observațiile meteorologice de lungă durată de la [NUME_REDACTAT] (situată pe versantul estic al [NUME_REDACTAT], la 88 m alt..), dublată de cea de la [NUME_REDACTAT] Huși și completată cu datele înregistrate la unele ferme agricole din zonă.

Solul – formează un înveliș destul de variat tipologic. Totuși, și în distribuția lor se poate urmări o zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei și silvostepei (cernoziomuri, cernoziomuri levigate, soluri cenușii) la argiluvisoluriîe etajului forestier (soluri brune, bruine podzolite și, insular, chiar soluri podzolice). Aceste soluri zonale sunt asociate cu/sau înlocuite de diverse soluri intrazonale (rendzine, regosoluri-erodisoluri, soluri aluviale, hidromorfe și halomorfe). Desigur, nu toate aceste soluri au valențe viticole ridicate, unele fiind chiar neadecvate pentru această cultură (hidromorfe, halomorfe, podzolice), iar altele (cernoziomurile stepei de pe terasele și colinele joase ale depresiunii), deși pedologic valoroase pentru vița de vie, sunt preferate pentru culturi cerealiere. Așa că, în aria podgoriei rămân dominante cernoziomurile levigate, soluriie cenușii și regosolurile-erodisolurile.

Cernoziomurile levigate (predominant cambice) ale silvostepei sunt specifice colinelor mai înalte din [NUME_REDACTAT] și, cu discontinuități, versanților și interfluviilor secundare din bazinele Lohanului și Crasnei. Obișnuit, se găsesc în forme tipice pe coamele interfluviale largi sau slab înclinate și în stadii diverse erodate, asociate cu cernoziomuri și/sau regosoliri-erodisoluri, pe versanții mai puternic înclinați și denudați.

Solurile cenușii sunt dispuse în general la peste 250 n-i alt. și au cea mai largă dezvoltare în [NUME_REDACTAT] și Crasnei, unde numai culmile mai înalte (peste 300 – 350 in) și mai compact împădurite (Bunești în nord și Dobrina-Huși-Cetățuia-Crețești-Oltenești în sud și sud-vest) rămân în domeniu! argiluvisolurilor (îndeosebi soluri brune podzolite). Solurile cenușii se extind, cu stadiile lor de eroziune și în cornplex cu cernoziomuri levigate divers erodate sau/și cu regosoluri-erodisoluri, pe versanții văilor Lohan și Crasna, inclusiv pe coastele ce încadrează [NUME_REDACTAT].

Cernoziomurile levigate și solurile cenușii, cele mai răspândite soluri zonale în aria podgoriei, sunt și cele mai valoroase soluri viticole, atât prin textura lor nisipo-lutoasă care îmbunătățește toate proprietățile fizice, cât și prin caracteristicile lor biochimice de bază (intensă activitate biologică, conținut apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic, reacție neutră sau slab-acidă, grad ridicat de saturație în baze și elemente nutritive). Desigur, adaosuri moderate de îngrășăminte la cele tipice, măsuri antierozionale și suplimentări consistente de substanțe nutritive la cele supuse eroziunii (pe cât posibil în condiții de irigare) sunt binevenite pentru producție. De calitate viticolă superioară sunt și rendzinele (ca și subtipurile rendzinice ale celor două tipuri anterioare), dar ele ocupă suprafețe restrânse pe rarele apariții la zi ale calcarelor și gresiilor calcaroase, intercalate în complexul litologic al sarmațianului, ca în câteva mici areale din vecinătatea Vărăriei, Ghermăneștilor, Hârtopului, sau pe unele brâne ale [NUME_REDACTAT]-Dobrina.

Regosolurile și erodisolurile apar pe majoritatea versanților dealurilor și colinelor, dar cu o frecvență mai mare pe impunătoarele frunți de coastă:

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], versantul estic (cuestiform) al [NUME_REDACTAT] și, cu deosebire, pe [NUME_REDACTAT]-Drăslăvăț-Voloseni. Grosimea lor redusă, rezerva mică de humus și intensitatea proceselor de degradare le face improprii culturilor de câmp, dar sunt mulțumitor valorificate de vița de vie (datorită texturii ușoare și favorabilității geochimice a substratului), mai ales în sistem terasat-platfonizat. Prin acest sistem însă, masiv folosit în spațiul centrului viticol Huși și parțial în celelalte centre ale podgoriei, profilul și proprietățile native ale acestor soluri sunt intens perturbat, ele devenind practic soluri artificiale. Totuși, sistemul este cel indicat pentru creșterea gradului de folosire a terenului, combaterea erozivității, mecanizare ritmică și irigare în fenofazele ce solicită suplimentarea umidității.

2.2. Vegetația caracteristică

Vegetația urmărește etajarea climatică impusă de relief, dinspre valea Prutului spre dealurile ramei înalte, respectiv etajele de stepă, silvostepa. pădure de foioase, cu mențiunea că în primele două se conservă doar câteva enclave de vegetație spontană, și acelea intens degradate antropo-zoogen, în timp ce, în etajul forestier al dealurilor peste circa 250 in pădurile încă mai acoperă 30 – 40% din suprafață.

Stepa apare ca o fâșie aproape continuă pe formele joase de relief (sub circa 80 m) de pe dreapta Prutului. Fondul ierbos este dominat de graminee xerofile și pâlcuri sau tufișuri sporadice de arbuști spinoși ca porumbarul (Prunus spinosa), păducelul (Crataegus monogyna), măceșul (Rosa canina), migdăluț pitic (Amygdalus nana) etc..

Silvostepa are o largă extindere pe colinele proeminente ale [NUME_REDACTAT] (între 80 – 250 m alt), pe versanții de racord ai acesteia cu rama deluroasă (unde limita superioară este împinsă antropic până spre 300 m) și pe versanții văilor Crasna și Lohan până pe la 200-300 m. Pajiștile primare mai păstrează graminee mezo-xerofile de păiuș (Festuca valesiacă), bărboasă (Andropogon ischaemum, firuță {Poa pratensis, P. bulbosa) ș.a., plus leguminoase și alte dicotiledonate. Pe fondul lor apar și insule răzlețe de pădure intens brăcuită, cu stejar {Quercus robur), tei Tillia cordata), arțar (Acer platanoides'). jugastru [Acer campestre), ulm (Ulmns campestris) etc.., local și esențe termofile de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora}, stejar pufos {Quercus pubescens) ș.a.

Pădurea, cantonată obișnuit pe culmile și versanții de peste 250 m, aparține stejăreto-gorunetelor și (la peste 300 m) goruneto-tagetelor, alcătuite dominant din gorun (Quercus petraeci) și stejar (Ouercus robur), dar cu o frecvență participare a carpenului (Carpinus betulus), teiului (Tilia toinentosa, T. cordata}, frasinului (Fraxinus excelsior), jugastrului (Acer campestre), gladișului (Acer tataricum), paltinului (Acer pseudoplutanns), ulmului (Ulmus montana}, fagului (Fagus silvatica, F. taiinca), plus diverși arbuști: alunul (Corilus avelana), voniceriul (Evonimus enropaeus).

2.3. Structura organizatorică a S.C. Vidișamp S.A. Huși

S.C. Vidișamp S.A. Huși a luat ființă pe scheletul I.A.S. Huși, având ca principale activități: producerea strugurilor pentru vinificație și a celor pentru masă; creșterea și îngrășarea taurinelor, producerea de furaje și pepinieră pentru producerea materialului săditor în vederea extinderii viilor; industrializarea și îmbutelierea vinului, obținerea distilatelor din vin, de tip coniac și a vinului spumant (de tip șampanie). Sectorul viticol deține ponderea în activitatea de producție, după care urmează cel de producerea și îmbutelierea vinurilor, a coniacului și a șampaniei. În prezent, structura suprafețelor viticole arată astfel: 7,1% sunt de peste 30 de ani, 19,7% sunt între 25-30 ani, 42,9% între 15-20 de ani, 30,3% între 5-15 ani, toate situate pe terenuri în pantă. Producțiile obținute au oscilat între 8-13 tone la ha.

Rezolvările unor probleme de ordin științific au fost posibil datorită inființării, în anul 1982, a unui staționar viticol, în suprafață de 40 ha. și organizarea unui “poligon” de observații compartimentat în trei sectoare: colecția ampelografică și clone nou create, care cuprinde 298 de rânduri a 101-102 butuci fiecare; câmp de agrotehnică viticolă pentru efectuarea observațiilor și experimentărilor.

MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. Prezentarea fermei [NUME_REDACTAT] Recea aparține S.C. Vinișamp S.A. și este amplasată în nord-estul orașului Huși. Dealurile din nordul și estul orașului constituie prelungirile dealului Lohan cu altitudinea 305-310 m. reprezentând cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Prutului și Siretului. Prelungirile acestuia sub formă de coline-golfuri, în nord-vest sunt reprezentate de [NUME_REDACTAT] de 200-300 m., [NUME_REDACTAT] de 200 m., [NUME_REDACTAT] de 277 m., iar la est de [NUME_REDACTAT] de 118 m. pe care se află și teritoriul fermei. Ca urmare a eroziunii prelungite a pârâului Drăslăvăț, s-a creiat o vale de tip subsecvent, cu o evidentă cuestă ce include spre vest și sud vatra așezării. Relieful este alcătuit din trei terase: a pâraelor Drăslăvăț-Turbata, [NUME_REDACTAT] și Dric.

Destinația fermei este de a menține o colecție de soiuri de viță de vie pentru masă și vin în vederea studiului comportării acestora la condițiile ecopedologice din [NUME_REDACTAT].

Structura fermei este prezentată în tabelul 1, suprafața totală fiind de 109,41 ha. Aceasta este împărțită în 53 de parcele dintre care 2 de pâșuni, 4 teren arabil și 47 parcele cultivate cu viță de vie.

Structura agricolă a fermei [NUME_REDACTAT] nr. 1

Administrarea fermei este realizată de un șef de fermă, un economist, 4 tehnicieni și 26 de muncitori cu caracter sezonier.

Mijloacele tehnice necesare acestei suprafețe sunt:

Mijloace tehnice

Tabel nr. 2

Colecăia reuneștesoiuri obținute la diferite Stațiuni de [NUME_REDACTAT] din țară, la care se urmărește capacitatea de adaptare la condițiile ecoclimatice din podgoria Huși, în vederea introducerii lor în cultură. Soiurile cultivate și suprafețele sunt redate în tabelul 3.

Soiurile cultivate în cadrul fermei [NUME_REDACTAT] nr. 3

3.2. Materialul de studiu și metoda de lucru

Evaluarea și urmărirea atacului agenților patogeni are drept scop stabilirea rezervei biologice, rezultat necesar în elaborarea prognozei în anul următor. Parametrii matematici se calculează în baza unor caracteristici reale vizuale de-a lungul fenofazelor. Parametrii ce se urmăresc sunt: frecvența, intensitatea atacului și gradul de atac. În cadrul staționarului ecologic al [NUME_REDACTAT] au fost monitorizate sub aspectul atacului de agenți fitopatogeni mai multe soiuri de masă și anume: Xenia, Tamina, Napoca, Timpuriu de Cluj, Cetățuia, Splendid, Muscat de Hamburg, Victoria și Azur.

Lucrarea de față prezintă rezultatul observațiilor la 3 soiuri: Timpuriu de Cluj, Cetățuia, Tamina, soiuri care au manifestat sensibilitate la agenții patogeni studiați.

Au fost inființate 18 stații de observare marcându-se butucii care au fost observați începând cu faza de dezmugurire și până la coacerea deplină a strugurilor.

Suprafața ocupată în cadrul fermei cu cele trei soiuri a fost:

Timpuriu de Cluj – 2,06 ha;

Cetățuia – 1,50 ha.;

Tamina – 2,26 ha.;

Observarea agenților patogeni ai viței de vie s-a făcut prin control vizual pe teren. Datele și observațiile au fost corelate cu elementele fenologice și climatice anuale.

Paramerti urmăriți pe parcursul observaților sunt:

frecvența atacului (F%) – reprezintă numărul organelor sau plantelor atacate (frunze, lăstari, ciorchini, corzi, boabe etc) raportat la numărul total de organe sau plante;

intensitatea atacului (I%) – gradul de îmbolnăvire a butucilor sau organelor analizate;

gradul de atac (GA%) – reprezintă nivelul atacului pe suprafață la plantele analizate și se calculează pe baza formulei:

CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A ANULUI 2001-2002

4.1.[NUME_REDACTAT] aerului este de 9,5°C medie anuală în intervalul 1896 -1995 și de 9,8° intre 1952-1987, cu o amplitudine medie de 25° și o amplitudine a extremelor absolute de 69,3° (între -29,1° și +40,2°), ceea ce evidențiază un accentuat continentalism termic, iar frecvența, durata și intensitatea gerurilor de și sub -20° avertizează asupra pericolului de reducere drastică a numărului de ochi la viile neîngropate.

Ultimul îngheț se produce obișnuit în prima decadă a lunii aprilie (excepțional mai târziu, ca de exemplu m 21 mai 1952 când a compromis complet viile sub 110 m alt..), iar primul îngheț spre sfârșitul lunii octombrie. Aceste valori termice sunt valabile pentru [NUME_REDACTAT].

Pentru dealurile înalte din jur se apreciază că temperatura medie scade la 8,5°- 9°, dar amplitudinile termice sunt moderate, înghețurile și brumele se produc mai târzisu toamna și încetează mai devreme primăvara decât în depresiune și în lunca Prutului, unde, datorită coborârii și staționării maselor grele de aer rece au loc frecvente inversiuni termice iarna și în anotimpurile de tranziție

Evoluția temperaturii în anul agricol 2001-2002

Tabel nr.4

4.2.[NUME_REDACTAT] au avut la Huși o valoare medie de 523 mm în perioada 1896 – 1955, de 517,2 mm între 1921 – 1955 și de 418,5 mm în intervalul 1952 – 1987, deci o medie generală în jur de 509 mm, dar cu mari variații de la un an la altul extremele medii fiind de 888 mm în anul 1940 și de 242 mm în 1986. Cele mai multe cad sub formă de ploi, cu un maxim în mai-iulie și un minim în august-septembrie.

Sub formă solidă cad în intervalul noiembrie-martie, dar numărul zilelor cu ninsoare nu depășește 20, iar durata stratului de zăpadă este de 50 – 60 zile.

Diferențe sesizabile apar și în distribuția spațial-altitudinală a precipitațiilor medii anuale, ele fiind de circa 400 mm în lunca Prutului, 500 mm în zona colinară a depresiunii și 600 mm în dealurile ce o încadrează.

Raportul dintre precipitațiile atmosferice și evapotranspirația potențială (de 672 mm în depresiune și sub 650 mm în zona dealurilor din jur) denotă un deficit anual de umiditate ce crește dinspre dealuri spre depresiune și valea Prutului la peste 150 – 200 mm, amplificat în perioadele secetoase prelungite din iulie-septembrie, când suplimentarea apei prin irigații este binevenită.

Evoluția precipitațiilor în anul agricol 2001-2002

Tabel nr.5

4.3. Nebulozitatea, durata de stralucire a soarelui și umiditatea relativă

Radiația solară globală este înjur de 120 kcal/cm²/an, cu variații între 110 pe versanții slab însoriți și 130 pe cei bine expuși incidenței razelor solare.

Aceleași variații se constată și în ce privește durata medie de strălucire a soarelui sub 2000 ore în dealurile înalte și peste 2100 ore în depresiune (2120 în Huși) și în valea Prutului, ca și în ce privește suma temperaturilor zilnice > 0°C, cu o medie anuală de cca 3600° – 3700°C, din care temperaturi active (> 5°C) înjur de 3500° (la Huși 3693° și, respectiv, 3558°).

Urmărind regimul mediu anual al valorilor radiative și heliotermice, constatăm că ele se mențin ridicate în toată perioada de vegetație (inclusiv în septembrie și octombrie), fapt ce permite o bună dezvoltare vegetativă, fructificare și maturare deplină a strugurilor.

Nebulozitatea este de 5,5 , 5,6 zecimi media anuală.

Umezeala relativă atnge valoarea de 74-76%.

Date privind primul și ultimul îngheț în anii 1993-2002

Bilanțul termic global-prima și ultima brumă

Tabel nr. 6

4.4.Regimul eolian

Vânturile dominante sunt din direcția V, NV și N, care însumează anual peste 60 % din frecvență și care la coborârea pe versanții dealurilor spre depresiune manifestă caractere foehnice (înseninare, încălzire). benefice pentru viile situate majoritar în aceste condiții.

Masele de aer din celelalte direcții au frecvențe mai reduse, dintre care se detașează prin efectele lor negative cele de NE (crivățul). cu temperaturi scăzute în sezonul rece (accentuând fenomenul de îngheț), și cele de E-SE, fierbinți și uscate în sezonul cald (accentuând fenomenul de secetă), ambele efecte fiind intens resimțite în [NUME_REDACTAT] și în lunca Prutului.

AGENȚII PATOGENI SEMNALAȚI PE

VIȚA DE VIE ÎN ANUL 2002

5.1.Avertizările și recomandările efectuate de Centrul de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], în perioada de vegetație a anului 2002 s-au eliberat 9 avertizări, atât pentru combaterea bolilor, cât și a dăunătorilor, care sunt prezentate în tabelul 7.

Avertizările emise de Centrul de [NUME_REDACTAT] Huși pentru

vița de vie în perioada de vegetație a anului 2002

Tabel nr. 7

5.2.Tratamente aplicate în [NUME_REDACTAT] în anul 2002

[NUME_REDACTAT] Recea s-au aplicat 7 tratamente deși recomandările vizau efectuarea a 9 tratamente. Însă în capul condițiilor din [NUME_REDACTAT] un au fost necesare decât cele 7 tratamente aplicate (tabelul 8).

Tratamentele aplicate la vița de vie ân cadrul

[NUME_REDACTAT] în anul 2002

Talel nr.8

5.3.Plasmopara viticola – mana viței de vie (Berl et de Toni) clasa Phycomycetes, ord. Oomycetes, fam [NUME_REDACTAT] este originară din America de Nord, unde a fost observată încă din anul 1834 de către L.D. Schweimetz. Datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franța, unde primele infecții au fost contactate de către J. Plachon în 1878 și din această țară s-a răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile plantațiilor viticole. La noi în țară mana a fost observată în anul 1887 în podgoriile Buzăului, dar după P. Viala este aproape imposibil ca ea să fi apărut așa de târziu, ținând seama că boala este semnalată în țările vecine încă din anul 1881. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul în care boala se manifestă cu intensitate, ci și în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10% până la 70-80% în funcție de condițiile climatice din anul respectiv. Vinurile provenite din viile manate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool, fără buchet și se îmbolnăvesc de “băloșire”.

Simptome – Atacul de mană se manifestă în toate organele aeriene de viță de vie: frunze, lăstari tineri, cârcei, flori, ciorchini, boabe.

Atacul pe frunze – Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafață de 10-25 cm2 până ce îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistență sporită la mană. Petele de mană au aspect variat în funcție de momentul când se produce infecția. În primăvară petele sunt de culoare galben-undelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce variază de la câțiva mm. la câțiva cm. (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul centru acestor pete se brunifică, frunzele luând un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a frunzei în dreptul acestor pete galben-untdelemnii se constată prezența unui puf albicios, alcătuit din miceliul și sporii ciupercii. În funcție de condițiile climatice (temperatura ridicată în jur de 20-22oC și umiditate accentuată) ce determină o evoluție, față de “pete untdelemnii” nu mai apare, iar frunzele nu mai prezintă pe fața inferioară acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri roșii sau negri, petele de mană sunt inconjurate de un inel roșu sau vișiniu, iar la cele rezistente față de această boală petele se brunifică, iau o forma colțuroasă și sunt limitate la nervuri.

Către toamnă, când frunzele devin mai rezistente, în urma infecțiilor apar pete mici colțuroase, de 1-2 mm în diametru, în dreptul carora țesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de culoare verde. Această formă de atac poartă numele de “pete de mozaic”. În această fază ciuperca nu mai produce pe partea inferioară a limbului puf alb.

Rezistența la îmbolnăvire a frunzelor bătrâne poate fi explicată prin procentul mic de apă, procentul mai mare de potasiu, cât și prin pH neutru spre alcalin pe care îl prezintă sucul celular în această fază.

Lăstarii erbacei și cârceii – Prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timp umed se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masă de miceliu cu spori. Pe lăstarii mai evoluați și lignificați, atacul de mană apare sub forma unor pete alungite de culoare brună, ce apar în preajma nodurilor, în dreptul cărora scoarța este moartă. Coardele atacate nu se maturizează.

Atacul pe ciorchini tineri – poate fi foarte periculos în anii cu precipitații abundente. Infecția are loc prin cozile inflorescențelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltată a codiței boabelor. Ciorchinii mici pe timpul umed se îngălbenesc și se acoperă cu miceliu și spori de culoare albă, “putregai gri” sau se brunifică și se usucă pe timp secetos. Bobițele se acoperă cu un puf albicios format din micelii și spori deoarece bobițele tinere neacoperite de strat ceros permit ieșirea miceliului în exterior. Infecția pe boabe continuă și după ce boabele sunt mai mari și acoperite cu strat ceros, ciuperca pătrunzând prin partea lățită a codiței bobului cât și prin diferite răni produse de insecte sau grindină. Bobițele atacate se brunifică, se zbârcesc și uneori se desprind de pe ciorchine și cad cu ușurință. Acest aspect parazitar întâlnit pe bobitele mai dezvltate care ating 2/3 din dimensiunea lor normală poartă numele de “putregai brun”.

Formarea miceliului și a sporilor are loc într-un timp relatv scurt (6-10 ore), dacă umiditatea atmosferică este ridicată (95-100%) și temperatura este cuprinsă între 18-24oC.

Către toamnă în frunzele mozaicate, ciuperca formează organele de rezistență și de iernare. Acestia sunt sferici, bruni prevăzuți cu un perete gros. Numărul lor variază în funcție de sensibilitatea soiului de viță de vie față de mană cât si de condițiile climatice ale anului respectiv, ajungând la 200-1250/mm2 (Tr. Săvulescu 1941).

Transmitere-răspândire – În primăvară sporii de rezistență germinează la suprafața solului îmbibat cu apă, la temperatura de peste 10oC (maxima fiind de 32oC, iar optima de 22-23oC). În timpul germinării sporul crapă, iar din interior apare un filament micelian cu un spor mare ce va cădea pe sol. În timpul ploilor repezi din primăvară sporii ce plutesc în băltoacele din jurul butucilor sunt proiectați pe partea inferioară a frunzelor, produc filamente de infecție ce pătrund în țesuturile plantei gazdă prin stomate. Acest proces poartă numele de contaminare primară. Deoarece sporii de rezistență germinează în mod eșalonat, infecțiile primare au loc din luna aprilie până în luna iunie. Uneori sporii de rezistență pot germina de timpuriu, înainte ca vița de vie să intre în vegetație și în acest caz, infecția primară nu poate avea loc decât după ce apar frunzele care au 5 cm diametru, argane ale plantei receptive la mană.

După ce produc infecțiile primare, urmează perioade de hrănire a ciupercii în frunze, în timpul căreia pe frunză apar pete galbene-untdelemnii.

Perioade de incubație în condițiile de climă normală

Tabel nr.9

Lungimea perioadei de hrănire (incubație), variază în funcție de temperatura mediului înconjurător. În tabelul 9 sunt prezentate duratele perioadelor de incubație pe frunze, pe lăstari și boabe în funcție de temperaturile medii lunare determinate de T. Sănescu (1941).

Legătura strânsă între temperatură și lungimea perioadei de incubație a fost stabilită de către K. Muller, care a alcătuit curba de incubație ce îi poartă numele și care s-a dovedit a fi aceeași și în condițiile țătii noastre.

Durata perioadei de incubație în funcție de temperatură

Tabel nr. 10

Manifestarea bolii este marcată de apariția miceliului (puf alb), ce poartă spori. Numărul sporilor de vară ce se formează pe micelii, este foarte mare, fiind cuprins între 200-400. Sporii sunt luați de curenții de aer și duși la distanțe mari. Ei își pot păstra viabilitatea 7-8 zile. Ajunși pe organele viței de vie, sporii după ce stau în picăturile de apă, timp de 1,5-2 ore, produc filamente de infecție ce pătrund prin deschiderile naturale ale frunzei. Aceste infecții produse de sporii de vară poartă denumurea de infecții sau contaminări secundare.

Contaminările secundare cu ajutorul sporilor de vară se pot repeta de mai nulte ori în timpul perioadei de vegetație, în funcție de numărul și durata ploilor. În anii favorabili pentru mană numărul infecțiilor secundare poate ajunge la 10-20 și chiar mai mult. Stabilirea momentului când are loc o infecție secundară și determinarea perioadei de incubație are o mare importanță în combaterea rațională a manei. Tratamentele chimice trebuie aplicate numai în perioada de incubatie, pentru ca la apariția miceliului și a sporilor, când în mod sigur există pericolul unei noi infecții, organee viței de vie să fie acoperite cu o peliculă de substanță care să le protejeze.

Spre toamnă după efectuarea ultimei contaminări secundare, ciuperca formează spori de rezistență sub forma cărora ciuperca iernează.

În ceea ce privește comportarea soiurilor la atacul de mană, soiurile superioare de masă și de vin sunt mai sensibile la atac. Printre acestea citam: Afuz-Ali, Muscat-Hamburg, Perla de Csaba, Chasselas, Cardinal, Regina viilor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Fetească albă, Băbească neagră. În timp ce soiurile Negru vârtos și Crâmpoșie sunt mai rezistente. Cercetările efectuate de către C. Rafailă au dus la obținerea unor soiuri și hibrizi rezistenți care folosiți ca portaltoi, imprimă altoiului o toleranță sporită cum ar fi: Vitis riparia, Vitis berlandieri, Berlandieri*Riparia, Salanis*Riparia etc.

5.3.1.Prevenirea și combaterea

Măsurile de prevenire și combatere sunt incluse organic în complexul tehnologic al culturii viței de vie, fără de care nu se poate concepe realizarea de producții sigure și de calitate superioară.

Alegerea terenului – Este bine cunoscut faptul că terenurile grele, cu exces de umiditate, în care apa băltește crează condiții favorabile pentru mană.

Fertilizarea – Îngrășămintele azotate administrate fără doze corespunzătoare de fosfor și potasiu duc la creșteri exagerate a organelor vegetative și fac ca vița să devină mai sensibilă la agenții patogeni.

Soiurile rezistente au un mare rol în reducerea numărului de tratamente și implicit a cheltuielilor în protecția fitosanitară a culturii. Este recomandat ca în zonele favorabile atacului de mană să nu se cultive soiurile sensibile cum ar fi: Afuz-Ali, Italia, Chasselas, Cardinal, Regina viilor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Fetească albă, etc. Soiurile rezistente la mană sunt: Victoria, Timpuriu de Cluj, Cetățuia, Silvania, Roz românesc, Aromat de Iași, Cadarcă 123 etc.

Lucrările solului – Se recomandă aplicarea unui complex de mărimi agrofitotehnice în plantațiile viticole, mana fiind mai fregventă și mai păgubitoare în plantațiile neîngrijite. Arăturile prin care frunzele cu spori de rezistență sunt îngropate la adâncimi mai mari, cât și drenarea terenurilor care susțin puternic apa, duc la reducerea numărului de infecții. Se recomandă ca terenul din vii să fie menținut curat de buruieni pentru a evita o atmosferă umedă, favorabilă infecțiilor de mană.

Lucrările în verde ca: legatul, copilitul și cârnitul se vor executa la timp (prin cârnit eliminându-se din vii lăstarii nestropiți, care sunt foarte ușor atăcați de mană).

Rezultatele cele mai sigure la avertizare se obțin prin corelarea datelor obținute după criteriile: biologie, fenologie și ecologie.

Criteriul biologic – urmărește ciclul de dezvoltare al agentului patogen, începând de la germinarea oosporilor, apariția macroconidiilor, producerea infecțiilor primare, incubația, apariția fructificațiilor și infecțiile secundare. Frunzele cu oospori se așează sub butucii de alarmă pentru a se obține infecția primară, după care, în funcție de temperatură, se calculează durata incubației și infecțiilor succesive.

Criteriul fenologic – are în vedere dezvoltarea organelor viței, începând cu apariția frunzelor pe care se pot produce infecții și apariția strugurilor tineri. În acest scop se urmărește viteza de creștere a lăstarilor și apariția noilor frunze care nu sunt protejate cu soluție fungicidă.

Criteriul ecologic – Urmărește condițiile climatice ca: precipitațiile, umiditatea relativă a aerului (minimă, medie, maximă), temperatura aerului (minimă, medie, maximă), roua, grindina și alte fenomene meteorologice.

Constantele de temperatură pentru Plasmopara viticola sunt: pragul inferior to : 8oC, temperaturile optime între 16-22.5oC și pragul termic superior T = 30oC.

Corelând cele 3 criterii se poate preciza că infecțiile se produc când în vie există următoarea situație:

frunze tinere susceptibile de a fi atacate;

precipitații sau rouă care durează între 1,5-3 ore care permit germinarea zoosporilor și producerea infecției;

umiditatea relativă a aerului peste 75%.

Tratamentele se aplică în funcție de aceste condiții create, înafară de acestea numărul lor depinde și de rezistența soiurilor și de remanența fungicidului utilizat. Se recunoaște faptul că produsele cuprice au remanență mai mare (10-14 zile), iar produsele organice de sinteză, mai mică (7-8 zile fără precipitații). Pentru mărirea preciziilor observațiilor în prezent se utilizează aparatul denumit mildiograf, care înregistrează automat datele climatice și indică pericolul de mană.

Combaterea chimică a manei se face la avertizare prin aplicarea tratamentelor cu zeamă bordoleză 0,5-1% sau cu alte produse cuprice. În anii cu condiții climatice normale se aplică 3-4 tratamente astfel: stropitul întâi cu zeamă bordoleză 0,5-1%, se efectuiază când lăstarii au 6-8 frunze; stropitul al doilea, se face înainte de înflorit; stropitul al treilea și eventual al patrulea după înflorit și la formarea ciorchinilor.

Tratamentele se vor efectua cu produse din grupele: Gr. A: zeamă bordoșeză 0,5-1% (t.p.21z.), Champion 50WP 3kg/ha la ultimele două tratamente aplicate la un interval de 10 zile, Turdacupral 50PU 6kg/ha, oxicupron 50 PU 5kg/ha; Gr. C: Dithane 75WP 0,2% (t..p. 28z.), Mancazeb 80 0,2% (2kg/ha), Palyram DF 0,2% (t..p. 28z); Gr.D: Topsin M-ULV 0,25l/ha, Gr.F: Bravo 500 SC 2l/ha (0,2%); Gr.G: Captodin 80WP 0,125%; Gr.L: [NUME_REDACTAT] 0,15%, Mikal 3kg/ha, Mikal B 4kg/ha, Ridomil MZ 72WP 2,5kg/ha.

Legendă:

Fungicide organice de sinteză:

Gr. A: carbonați;

Gr. C: derivați ai fenolului;

Gr. D: produse fenilurice;

Gr. F: dicarbotemide;

Gr.G: amine și amide;

Gr. H. diozine heterociclice diverse.

5.3.2. Comportarea unor soiuri de masă la atacul de mană în condițiile anului 2003 la [NUME_REDACTAT] Huși.

Pentru studiul rezitenței la mană s-au ales trei soiuri și anume: Timpuriu de Cluj, Cetățuia și Tamina. La acestea s-au urmărit simptomele de pe frunze și ciorchini, notându-se frecvența și intensitatea atacului pe baza cărora s-a calculat gradul de atac (GA%) (Tabelul nr 11

Studiul comportării unor soiuri de viță de vie la

Plasmopara viticola.

Tabel nr. 11

În ceea ce privește atacul de mană pe frunze în anul 2002, se constată că, cel mai rezistent s-a dovedit a fi soiul Tamina la care gradul de atac a fost de 1,02%. Cel mai sensibil a fost soiul Cetățuia cu un grad de atac de 9,62% pe frunze (graficul 1).

Atacul pe ciorchini înregistrează diferențe între cele trei soiuri după cum urmează: cel mai rezistent a fost în condițile anului 2002 soiul Tamina la care nu s-a a înregistrat atac de mană, iar cel mai puternic atac a fost soiul Cetățuia cu gradul de atac de 8,20% (graficul 2).

5.4.Uncinula necator – Făinarea viței de vie (Schw) Burr clasa Ascomyicetes, ord. Erysiphales, fam Erysiphaceae, f.c. Oidium tuckeri

Făinarea sau oidium-ul viței de vie este o boală originară din America de Nord. În anul 1845 a fost observată în Anglia de către C. M. Tuckr și studiată în 1847 de către J. N. Berkeley, de unde s-a răspândit în toate podgoriile din Europa.

La noi în țară făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar azi este des întâlnită în toate podgoriile țării, fiind considerată ca o boală ce depășeste în unii ani perderile produse de mană.

Simptome – ciuperca atacă frunzele, lăstarii erbacei, ciorchinii și boabele din primăvară pâmă toamna târziu.

Pe frunze se observă un miceliu fin, ca o pânză de paianjen, cu aspect prăfos, ce se întinde formând pete albicioase pe ambele suprafețe ale limbului. Sub pâsla de miceliu, țesuturile se brunifică sau se înroșesc puțin, dar frunzele nu cad decât spre toamnă.

Lăstarii nelignificați preyintă aceleași pete albicioase, uneori pufoase, sunt opriți din creștere, iar frunzele se încrețesc.

Atacul pe ciorchini face ca aceștia să se brunifice și apoi să se usuce pe timp de secetă. Pâsla miceliană acoperă și bobițele care, ca urmare a măririi volumului, de multe ori crapă, iar conținutul acestora se scurge în afară oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor ciuperci. Pe timp secetos bobițele se usucă, semințele ies în evidență, iar ciorchinii distruși în totalitate au miros de mucegai. În toamnele ploioase, bobițele atăcate de făinare sunt acoperite de putregai cenușiu pagubele putând fi foarte mari.

Spre toamnă, pe pâsla miceliană și pe organele parazitate se constată uneori prezența fructificațiilor de rezistență (cleistoteci), care apar ca niște puncte mici de culoare neagră. Atacurile târzii de pe bobițele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafața acestora formându-se numeroase pete brune.

Transmiterea și răspândirea – principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliul de rezistență, mai ales din mugurii lăstarilor infectați și în al doilea rând cleistotecile din care în primăvară ies spori.

Cercetările efectuate în Europa demonstreză rolul redus ce-l au acești spori în infecțiile de primăvară. La noi în țară sporii din cleistoteci ajung la maturitate înspre toamnă, iar cei ce nu se degradează până în primăvară nu-și mai păstrează viabilitatea (N.Toma 1964). Primele infecții se fac pe sporii produși de miceșiile ce nu au rezistat în muguri.

Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate în jur de 20-25oC când perioada de incubație este de 7-10 zile, situație des întâlnită în verile secetoase. După ce infecțiile s-au produs, evoluția bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18-25oC și de umiditate relativă moderată a aerului (50-80%) când atacul pe ciorchini și boabe produce pagube destul de mari.

Sporii nu germinează în picăturile de apă, iar ploile abundente împiedică evoluția bolii, cât și apariția de noi infecții prin spălarea sporilor.

Soiurile de viță de vie cu coaja boabelor subțire, cu ciorchine cu boabe dese și albe sut mai sensibile decăt cele cu pielița groasă și boabe colorate. După E. Rădulescu și E. Docea (1967) soiurile sensibile sunt: Riesling italian, Muscat ottonel, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Băbească neagră, Grasă de Cotnari, Afuz-Ali, [NUME_REDACTAT], Chasselas rose, Chasselas dore, Regina viilor, Fetească albă si Aligote.

5.4.1.Prevenirea și combaterea

Pentru a se reduce sursa de infecție din plantație se recomandă ca lăstarii atacați să fie tăiați și distruși prin ardere. Înmportanță mai mare o are aplicarea corectă a lucrărilor de întreținere (tăiat, legat, copilit, prășit, combaterea buruienilor), cât și administrarea îngrășămintelor în complex cu evitarea azotului în exces. În podgoriile unde boala este fregventă și păgubitoare, alegerea soiurilor în vederea inființării noii plantații se face ținând seama și de rezistența acestora la făinare.

Combarerea chimică se face cu produse din grupele: Gr. A: sulf muiabil 0,4%, sulf pulbere 11-20kg/ha, Kumulus BF 0,3%, Kumulus G 0,3%, Microthiol special 0,2-0,3 %, sulfonat PU 4kg/ha; Gr.D: Benlate 50WP 0,06-0,1%, Topsin 70PU 0,1-0,12%, Karathane LC 0,05l/ha; Gr.H: Sopral 190EC 1-1,5l/ha; Gr.J: Sumi 8 12,5WP 15kg/ha, Systhane 12,5CE 0,2l/ha, Stroby DF 0,2kg/ha. Pentru două stropiri la rând se aleg produse din grupe diferite.

Legendă:

Fungicide organice de sinteză:

Gr. A: carbonați;

Gr. C: derivați ai fenolului;

Gr. D: produse fenilurice;

Gr. F: dicarbotemide;

Gr.G: amine și amide;

Gr. H. diozine heterociclice diverse.

5.4.2. Comportarea unor soiuri de viță de vie la atacul de făinare în condițiile anului 2003 la [NUME_REDACTAT] Huși.

Pentru studiul rezitenței la făinare s-au ales trei soiuri și anume: Timpuriu de Cluj, Cetățuia și Tamina. La acestea s-au urmărit simptomele de pe frunze și struguri, notându-se frecvența și intensitatea atacului pe baza cărora s-a calculat gradul de atac (GA%) (Tabelul nr 12

Studiul comportării unor soiuri de viță de vie la

Uncinula necator

Tabel nr. 12

În ceea ce privește atacul de făinare pe frunze în anul 2002, se constată că, cel mai rezistent s-a dovedit a fi soiul Tamina la care gradul de atac a fost de 3,75%. Cel mai sensibil a fost soiul Cetățuia cu un grad de atac de 6% pe frunze (graficul 3).

Atacul pe struguri înregistrează diferențe între cele trei soiuri după cum urmează: cel mai rezistent a fost în condițile anului 2002 soiul Tamina la care gradul de ataca fost 0%, iar cel mai puternic atac a fost la soiul Timpuriu de Cluj cu nivel de atac de 1,5% (graficul 4).

5.5. Botryotinia fuckeliana – Putregaiul cenușiu al strugurilor ([NUME_REDACTAT]) clasa Ascomycetes, ord. Nelotiales, fam. [NUME_REDACTAT] acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari. În unele podgorii, pagubele s-au ridicat la 70-80% din recoltă. Deasemenea se înregistreză atacuri puternice în depozitele de forțat vițe altoite precum și în pipinierile viticole.

Simptome – În camerele de forțat vițe butașii altoiți prezintă la nivelul scoarței un puf cenusiu, alcătuit din miceliu și sporii ciupercii. Scoarța este putrezită și pe suprafața acesteia apar numeroși scleroți. Ate ori prezența ciupecii determină, formarea scleroților în jurul zonei de altoire sau acestia se interpun între altoi și portaltoi, împedicând sudura acestor două componente (C. Tică 1990).

Atacul început în serele de forțat poate continua în școlile de viță, ciuperca împedicând dezvoltarea normală a frunzulițelor, a lăstarului și distrugând calosul ce sudează altoiul și portaltoiul. În plantațiile pe rod sunt atacați ciorchinii, coardele și lăstarii ce prezintă lovituri mecanice (grindină sau răni date de insecte), miceliul și sporii constituind o puternică sursă de infecție a strugurilor spre toamnă.

Atacul cel mai cunoscut de viticultori apare toamna pe struguri după ce se acumulează suficient zahăr în celule. Pielița este brunificată, se desprinde ușor de pulpă și întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenusiu. Boala se respândește cu rapiditate cuprinzând întregul ciorchine ce putrezește în totalitate. Dacă intervine o perioadă mai secetoasă, ciorchinii se usucă, iar boabele pe care se dezvoltă și alte ciuperci saprofite, se zbârcesc și se scutură foarte ușor. Boala este favorizată și de atacul larvelor de cochylis și eudemis și de viespi, de prezența rănilor produse de grindină cât și de crăparea bobițelor în pârgă, fenomen ce apare frecvent în timpul ploilor de toamnă mai ales după atacul de făinare. Din boabele distruse, nu se pot obține vinuri roșii de calitate ci se obțin vinuri cu o cantitate necorespunzătoare de alcool, supuse îmbolnăvirilor (casare, băloșire).

În unele regiuni ale Franței cât și pe valea Rinului, ciuperca produce asa numitul “mucegai nobil”. Pe vreme secetoasă în urma infecțiilor miceliul ciupercii consumă o cantitate de apă din boabe sporind concentrația în yahăr a țesuturilor. Pielița boabelor se stafidește capătă o culoare vineție, iar ciuperca nu mai fructifică. Mustul obținut are o aromă deosebită, iar concentrația ridicată în zahăr duce la obținerea vinurilor tari, de o deosebită calitate. Acest “mucegai nobil” dorit de vitivultori scade însă producția cu peste 40%.

În unele toamne secetoase pe colinele expuse insolației se constată același fenomen și în podgoriile din țara noastră, obținându-se astfel vinuri licoroase din soiurile: Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească s.a.. Atacul pe frunze și lăstari se întâlnește rar și nu prezintă importanță deosebită.

Transmitere și răspândire – Din cercetările efectuate de C. Sandu-Ville, Al. Lazăr și M. Hatman (1962) rezultă că ciuperca se dezvoltă cu ușurință, pe bobițele ce au concentrație în zahăr cuprinsă între 14-22 %, peste acest procent ciuperca nu mai formează miceliu și spori, sucul zaharat comportându-se ca o substanță inhibitoare.

Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 22-24oC, când perioada de incubație este extrem de scurtă (2 zile). Astfel se explică pagubele foarte mari ce la produce ciuperca în toamnele ploioase și călduroase. Dezvoltarea ciupercii începând cu 1-2oC duce la piederi mari și la struguri păstrați în depozite frigorifice.

Pe organele atacate ciuperca formează microscleroți sub forma cărora iernează. În primăvară în urma germinării scleroților se formează atât spori, cât și fructificații (apotecii) cu spori.

Plantațiile amplasate în văi umede, unde nu circulă curenți de aer au mult de suferit de pe urma acestei ciuperci, mai ales în toamnele călduroase și bogate în precipitații.

Soiurile de viță cu boabe dese și pielița subțire sunt mai sensibile la această boală decât cele cu boabe rare și pielița groasă. Foarte sensibile sunt soiurile: Grasă de Cotnari, Riesling italian, [NUME_REDACTAT], Afuz-Ali, Chasselas rose, Chasselas dore, Regina viilor, Fetească regală si Aligote. Mai rezistente sunt soiurile: [NUME_REDACTAT], Coarnă neagră.

5.5.1. Prevenire și combatere

Se recomandă ca în toamnele ploioase viile să fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. Lucrarea de desfrunzire a butucului în jurul ciorchinului, mărește circulația aerului și limitează instalarea ciupercii. În cazul când concentrația în zahăr a boabelor este mică și condițiile climatice favorizează infecțiile, dacă mai sunt cel puțin 2-3 săptămâni până la recoltare se vor aplica tratamente cu produse din grupele: Gr. A: Fluidosoufe 30kg/ha; Gr.C: Dithane 75 WC 0,2%, Dithane 45 0,2%; Gr.D: Bavistin DF 0,85kg/ha, Benlate 50WP 0,06-0,1%, Topsin 70PU 0,1-0,12%; Gr. F: Bravo 500 SC 2l/ha; Gr.G: Captadin 50PU 2kg/ha, Captan 50WP 0,2%, Rovral 50WP 1kg/ha, Rovral 50PU 1 kg/ha.

În camerele de forțare ale vițelor altoite pentru a evita pierderile C. Tică (1990) recomandă tratarea coardelor înainte de introducerea la forțare cu: Rovral 50PU 1%, Romilan 50PU 0,1%, Sumilex 50 0,1%.

5.5.2.Combaterea unor soiuri de viță de vie la atacul de putregai cenșiu

Pentru studiul rezitenței la atac de putregai cenușiu s-au ales trei soiuri și anume: Timpuriu de Cluj, Cetățuia și Tamina. La acestea s-au urmărit simptomele de pe ciorchine, notându-se frecvența și intensitatea atacului, date care au servit la calcularea gradului de atac (GA%) (Tabelul nr 13)

Studiul comportării unor soiuri de viță de vie la atacul de

Botryotinia fuckeliana în anul 2002 la [NUME_REDACTAT]

Tabel nr. 13

În ceea ce privește atacul de putregai cenușiu pe ciorchini în anul 2002, se constată că, cel mai rezistent s-a dovedit a fi soiul Timpuriu de Cluj la care gradul de atac a fost de 1%. Cel mai sensibil a fost soiul Cetățuia cu un grad de atac de 12% (graficul 5).

CONCLUZII

Observațiile efectuate evidențiază comportarea diferită a soiurilor studiate la ataculu de mană, făinare și putregaiul cenușiu.

Condițiile climatice locale din [NUME_REDACTAT] a impus unmărul optim de tratamente (7) față de numărul de tratamente avertizate (9) de Centrul de [NUME_REDACTAT] Huși.

În ceea ce privește atacul de mană la vița de vie pe frunze și ciorchini în [NUME_REDACTAT] în anul 2002 cel mai rezistent s-a dovedit a fi soiul Tamina.

La atacul de făinare soiul Tamina a fost cel mai puțin atacat, față de soiurile studiate.

Înregistrarea celui mai mic grad de atac cu putregai cenușiu pe ciorchine a fost soiul Timpuriu de Cluj.

Soiurile studiate pot fi caracterizate ca fiind rezistente la atacul principalelor boli, la analiza pe ansamblu a rezistenței soiurilor, însă comparația rezistenței între ele manifestă variații.

Soiurile studiate pot fi introduse cu succes în cultură în [NUME_REDACTAT], datorită comportării bune, atât la atacul patogenilor, cât și la condițiile climatice.

CUPRINS

CAP. I – IMPORTANȚA ȘI SCOPUL STUDIERII TEMEI

1.1.Importanța economică și socială a viței de viei în România

1.2.Zonarea viței de vie în România

1.2.1. Regiunile viticole a [NUME_REDACTAT] și Maramureșului

S1.2.2. Regiunile viticole ale [NUME_REDACTAT]

1.2.3. Regiunile viticole a [NUME_REDACTAT]

1.2.4. Regiunile viticole a [NUME_REDACTAT] și Olteniei

1.2.5. Regiunile viticole a [NUME_REDACTAT]

1.2.6. Regiunile viticole a [NUME_REDACTAT]

1.2.7. Regiunile viticole a teraselor Dunării

1.2.8. Regiunile viticole a nisipurilor di sudul țării

CAP. II – PODGORIA HUȘI-CADRU NATURAL ȘI ORGANIZATORIC

2.1.Așezarea geografică – relief, climă, sol

2.2.vegetația caracteristica

2.3.Structura organizatorică a S.C. Vinișamp S.A. – Huși

CAP. III – MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

3.1.Prezentarea fermei Recea

3.2.Materialul de studiu și metoda de lucru

CAP. IV – CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A ANULUI 2001-2002

4.1.Temperatura

4.2.precipitațiile

4.3.Nebulozitatea, durata de strălucire a soarelui și umiditatea

4.4.Regimul eolian

SCAP. V – AGENȚII PATOGENI SEMNALAȚI PE VIȚA DE VIE ÎN ANUL 2002

5.1. Avertizările și recomandările efectuate de Centrul de [NUME_REDACTAT] Huși

5.2. Tratamentele aplicate la [NUME_REDACTAT] în anul 2002

5.3.Plasmopara viticola – mana viței de vie

5.3.1. Prevenirea și combaterea

5.3.2.Comportarea unor soiuri de masă la atacul de mană în condițiile anului 2002 la [NUME_REDACTAT]

5.4.Uncinula necator – făinarea viței de vie

5.4.1. Prevenirea și combaterea

5.4.2. Comportarea unor soiuri de masă la atacul de făinare în condițiile anului 2002 la [NUME_REDACTAT]

5.5.Botryotinia fuckeliana – putregaiul cenușiu al strugurilor

5.5.1. Prevenirea și combaterea

5.5.2. Comportarea unor soiuri de masă la atacul de putregai cenușiu în condițiile anului 2002 la [NUME_REDACTAT]

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Pagini 54

BIBLIOGRAFIE

Baicu T., Sănescu A. – Sistemul de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pe culturi.

Guciunan I., Cârcără V. 1973 – Județele patriei, județul [NUME_REDACTAT] V., I. Puiu, E. Ulea – Fitopatologie horticolă, Editura “I. I. de la Brad”, Iași 2001.

Mirică I., [NUME_REDACTAT] 1986 – Protecția viței de vie împotriva bolilor și dăunătorilor.

Neamțu I., Moliavin V, Tudose A. 1967 – [NUME_REDACTAT] Huși.

Severin V., Dejeu L. 1994 – Bolile și dăunătorii viței de vie.

Ulea E. 1997 – Teză de doctorat “Contribuția la studiul ciupercilor care atacă scoarța și lemnul viței de vie cu privire special asupra escoriozei produsă de Phomopsis viticola”.