Studiul Efectelor Fizioterapiei Si Kinetoterapiei In Nevralgia Cervico Brahiala

Lucrare de licență

STUDIUL EFECTELOR FIZIOTERAPIEI ȘI KINETOTERAPIEI ÎN NEVRALGIA CERVICO-BRAHIALĂ

CUPRINS

STUDIUL EFECTELOR FIZIOTERAPIEI ȘI KINETOTERAPIEI ÎN

NEVRALGIA CERVICO-BRAHIALĂ

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. IMPORTANȚA TEORETICĂ A TEMEI

Durerea cervicală reprezintă una din cele mai frecvente cauze ale durerii după cefalee și durerea lombară, procente mari din populația de toate vârstele prezentând durere cervicală macar o dată de-a lungul vieții. Nevralgia cervico-brahială este definită ca un sindrom dureros al regiunii cervicale și al umărului survenind în teritoriul de distribuție ale rădăcinilor cervicale C5 – C8.

Topografia durerii este elementul esențial la care se adaugă paresteziile predominant distale. Mai rar acuzele bolnavului constau din simple senzații parestezice distale pe unul sau mai multe dermatoame.

Acestă boală afectează activitățile casnice cotidiene și cele profesionale cât și pe cele recreative, generând diverse incapacități funcționale.

Coloana vertebrala ocupa o pozitie centrala in cadrul aparatului locomotor. "Doar acela care cunoaste in ce fel este angrenata coloana in jocul static si dinamic al fortelor organismului uman, va putea integra corect intreaga importanta a acestui organ central, in gandirea sa diagnostica si terapeutica". Spondiloza cervicală, sau cervicartroza, sau spondilodiscartroza cervicală reprezintă o patologie frecvent întâlnită după vârsta de 40 de ani la ambele sexe.

Topografia durerii este elementul esențial la care se adaugă paresteziile predominant distale. Mai rar acuzele bolnavului constau din simple senzații parestezice distale pe unul sau mai multe dermatoame. Inervația senzitivă și motorie a membrului superior este asigurată de plexul brahial (C5 -T1). Ramurile anterioare ale nervilor rahidieni C5 – T1, în regiunea axilară, supraclavicular se unesc după cum urmează, pentru a da naștere la cele trei trunchiuri primare ale plexului:

C5 – C6 – trunchi primar superior,

C7 – trunchi primar mijlociu,

C8 –T1- trunchi primar inferior.

În regiunea infraclaviculară, cele trei trunchiuri primare se divid în câte două ramuri: anterioare și posterioare. Din unirea acestor ramuri vor lua naștere apoi următoarele trunchiurile secundare:

– antero – extern, din ramurile anterioare ale trunchiului primar superior și mijlociu;

– antero – intern, din ramurile anterioare ale trunchiului primar inferior;

– posterior din unirea celor trei ramuri posterioare ale trunchiurilor primare.

Tot în această regiune, trunchiurile secundare ale plexului vor da naștere nervilor care inervează membrul superior:

trunchiul secundar antero-extern: n. musculocutanat și n. median (rădăcina externă)

trunchiul secundar antero-intern: n. median (rădăcina internă), nervul ulnar, nervul brahial cutanat intern;

trunchiul secundar posterior: n. circumflex și n. radial.

Etiologic, se deosebesc două tipuri:

NCB comună, prin artroză cervicală și

NCB simptomatică, care poate fi de cauză rahidiană sau intrarahidiană.

Cauzele rahidiene sunt reprezentate de:

leziuni tumorale ale rahisului (metastaze osoase, hemopatii maligne, tumori osoase primitive, granuloame eozinofile),

morb Pott cervical,

traumatisme cervicale.

spodilite cu germeni banali,

hernia de disc cervicală.

Cauzele intrarahidiene:

tumori meningoradiculare (neurinoame, meningeoame, epidurite metastatice),

meningoradiculite,

procese inflamatorii meningeale cronice (arahnoidită, meningită cervicală),

epidurite acute și cronice.

Durerea este unilaterală și poate iradia în umăr sau în membrul superior. Traiectul brahialgiei depinde de rădăcina interesată a plexului brahial, cele mai vulnerabile fiind ultimele rădăcini cervicale.

* Când este afectată rădăcina C5, durerea este prezentă pe fața laterală a umărului și a părții superioare a brațului;

* C6, pe fața anterolaterală a brațului și antebrațului la nivelul policelui și indexului;

* C7, pe fața posterioară a brațului, antebrațului și mâinii, degetele II, III, IV;

* C8, pe fața medială a brațului, a antebrațului și degetul V.

Durerea, într-o proporție mare din cazuri, are debut progresiv și se manifestă cervical, interscapular, precordial și branhial; în generai este penibilă, se accentuează nocturn, la mobilizări și la efort și poate îmbrăca aspecte hiperalgice. Brahialgia este unilaterală sau bilaterală, simetrică sau asimetrică, are topografie mono – sau pluriradiculară și se însoțește de parestezii distale. Tulburările neurologice sunt mai rar întâlnite.

Substratul fiziopatogenic complex implică atât modificări degenerative ale structurilor osoase vertebrale (corp vertebral, articulații interapofizare), ale discurilor intervertebrale, dar și afectarea țesutului de susținere (ligamente, aponevroze, fascii), și a lanțurilor musculo-aponevrotice cervicale și ale regiunilor vecine. Simptomatologia este dominată de prezența :

– cervicalgiilor cronice, cu frecvente pusee de acutizare,

– redorii de cauză vertebrală și miofascială,

– tulburărilor posturale ale coloani cervicale.

Ținând cont de diagnosticul de bolă și de particularitățile fiecărui caz în parte se poate adopta un tratament conservator care să aucă cele mai multe beneficii pacientului și să determine o recuperare cât mai rapidă și mai optimă. Scopul acestui tratament fiind de a menține funcția și abilitățile funcționale ale individului.

1.2. IPOTEZELE, SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Mijloacele tratamentului recuperator sunt în principal kinetice, dar și fizicale (masaj, termoterapie, electroterapie), medicamentoase (antialgice, antiinflamatorii) și nu în ultimul rând educaționale. Lucrarea de față dorește să demonstreze rezultatele benefice ale terapiei combinate prin fizioterapie și kinetoterapie a pacientului cu NCB, în vederea recuperării mobilității articulare cât mai precoce și a reintegrării socio-profesionale rapide.

Obiectivele tratamentului de recuperare în spondilozele cervicale însoțite de nevralgie cervicobrahială trebuie să fie:

• ameliorarea supleței coloanei vertebrale;

• ameliorarea tonusului și a forței musculare a chingilor musculare care asigură funcția statică și dinamică a coloanei vertebrale;

• menținerea unei poziții corecte a coloanei vertebrale la cei care lucrează în ortostatism, șezând sau în poziția de flexiune a trunchiului.

Ipotezele cercetării, desprinse din cele precizate anterior, sunt:

• precocitatea și corectitudinea asistenței medicale complexe ameliorează semnificativ procesul de reabilitare,

• în cadrul complexității asistenței medicale, fizioterapia are un loc și un rol esențial,

• alegerea și modul de aplicare a metodelor de fizicale și kinetice sunt adaptate tipului individual și gravității NCB,

• reeducarea analitică (a fiecărui segment) și globală a coloanei vretebrale reprezintă aspecte esențiale pentru reeducarea funcționalității globale.

• demonstrarea eficienței mijloacelor kinetice și a tehnicilor de masaj, asociate celorlalte metode de recuperare în terapia sindroamelor algice și funcționale din spondilodiscartroza cervicală și nevralgia cervicobrahială.

CAPITOLUL 2

BAZELE TEORETICE ALE STUDIULUI

2.1. ETIOPATOGENIA ȘI TABLOUL CLINIC AL SPONDILOZEI CERVICALE

Etiopatogenia spondilozei cervicale

Spondiloza cervicală, cervicartroza sau spondilartroza cervicală sunt termeni ce definesc prezenta procesului degenerativ, artrozic, la nivelul coloanei cervicale.

Artroza cervicală recunoaște aceiași factori etiologici care contribuie la apariția procesului de uzură, tulburările de statică, malformațiile congenitale, surmenajul profesional și sportiv, afecțiunile inflamatorii sunt cauzele cele mai importante. Factorii implicati în apariția artrozei intervertebrale sunt cei care intervin în etiopatogenia artozelor în general se pot clasifica în:

mecanici (care duc la alterarea cartilajului din cauza unei repartiții inegale a presiunilor articulare);

traumatici;

endocrini și metabolici (acromegalie, mixedem, menopauză, dislipidemii);

îmbătrânirea;

factori inflamatori cronici.

Afecțiunea este frecventă și apare precoce. Se consideră că orice persoană de peste 40 ani are cel puțin două localizări de tip artrozic, dintre care una este coloana cervicală. Lawrance constată că 60% din persoanele de peste 40 ani au o cauză cervicală de cauză degenerativă.

Patogenie. Mecanismele de producere, ca și consecințele clinice și funcționale ale localizării procesului artrozic pe rahisul cervical, trebuie interpretate în contextul anatomic și mecanic al acestuia, care comportă un echilibru segmentar, regional și global.

Artroza vertebrală afectează articulațiile discovertebrale și articulațiile interapofizare posterioare; aparatul transvers, spinos și ligamentar prezintă și el modificări de tip hipertrofie sau calcificări cu repercursiuni clinice și funcționale. Cel mai adesea, leziunile coexistă atât pe orizontală, cât și pe verticală, realizându-se un complex patologic multilocular și multietajat.

La producerea semnelor și simptomelor clinice participă mai mulți factori, dintre care trebuie menționați: discopatia degenerativă, apariția de osteofite compresive, îngustarea congenitală sau dobândită a canalului vertebral și modificările ischemice la nivelul măduvei sau rădăcinilor nervoase. Ca o consecință a acțiunii izolate sau mai des asociate a acestor factori apar manifestări clinice de medulopatie sau radiculopatie care pot îmbrăca diferite forme.

Protruzia discală posterior centrală este mai frecventă la nivelul discurilor C4-C5, C5-C6 și C6-C7 și are ca urmare apariția unei mielopatii de compresiune. Protruzia discală laterală, mai frecventă la nivelul C7, produce o durere de tip radicular în miotomul afectat și o tulburare de sensibilitate în dermatomul corespunzător remodelarea apofizelor uniforme, cu alungirea și incurbarea laterală.

Substanța nucleară a discului degenerat se poate infiltra în articulațiile uncovertebrale, dând naștere unor adevărate plăci sau noduli. De Seze a formulat termenul de nucleu unco-disco-osteofitic. În prezent, această neoformație osoasă reacțională mai este denumită și hernia dură. Ea se extinde către canalul rahidian și canalul de conjugare putând irita sau comprima rădăcina și genera staza venoasă și limfatică, edem, iritarea pachetului vasculonervos vertebral. Coloana cervicală joasă este cel mai frecvent afectată de acest tip de leziune.

Artroza interapofiză. Articulațiile interapofizare înregistrează precoce procese de osteocondensare a platourilor și reacții osteofitice ce conduc la hipertrofia masivului articular și la formarea unor blocuri osoase. Nivelurile cele mai afectate sunt C2-C3 și C3-C4.

Osteofitoza difuză. Este un proces de uzură ce apare în urma degradării inelului fibrocartilaginos și nucleului pulpos. Pierderea proprietăților fiziologice ale acestei formațiuni duce la apariția osteofitului ca urmare a noilor condiții mecanice.

Evoluția spondilartrozei cervicale este lentă, întretăiată de puseuri acute determinate de expunerea la efort, purtarea de greutăți, traumatisme.

Tabloul clinic al spondilozei cervicale

Simptomele cele mai dese sunt durerea și un grad variat de impotență funcțională; rar, artrozele intervertebrale pot cauza unele complicații, o parte dintre acestea fiind specifice regiunii interesate. Simptomatologia se manifestă local și la distanță, în formele avansate putând exista un răsunet radicular și medular

Durerea este simptomul dominant. Aceasta poate îmbrăca două aspecte:

•durere localizată

•durere radiculară

Redoarea articulară este prezentă aproape întotdeauna după repaus prelungit și dispare după 10-15 minute de mișcare. Uneori,poate însoții durerea.

Limitarea amplitudinii de mișcare se instalează progresiv. Sunt limitate în special mișcările de flexiune, înclinare laterală, rotație a trunchiului, mai ales la nivelul coloanei cervicale și a celei lombare.

Sindroamele radiculare apar atunci când este prezentă compresia rădăcinilor nervoase

Formele clinice sub care se poate prezenta artroza cervicală sunt rezultatul suferinței locale și radiculare cu interferarea factorului vascular și vegetativ, în literatură se descriu o serie de entități mai mult sau mai puțin definite unele având o etiopatologie neclară.

Cefaleea cervicală. După Nick, în 1% din cazuri rahisul înalt are rol în producerea cefaleei. Se descriu trei forme clinice.

– forma occipitală: durerea corespunde teritoriului ramului posterior al nervului C2 și C3; Pot apărea paroxisme cunoscute sub numele de „nevralgia Arnold".

-forma occipitotemporomaxilar

ă

: durerea ocup

ă

regiunea parietal

ă

, auricular

ă

ș

i

unghiul inferior al mandibulei; se datoreaz

ă

irit

ă

rii ramului anterior a nervului C2

ș

i

C3.

-forma supra orbitară este cea mai frecventă reprezentând 67% din totalul cazurilor de cefalee de origine cervicală.

Cefaleea poate fi episodică sau continuă, ușoară sau severă și este declanșată frecvent de pozițiile vicioase și eforturile fizice. Una din ipotezele patogenice care explică apariția acestei entități privește conexiunile nervului trigemen cu măduva cervicală, filetele CI, C2, C3, ce participă la formarea contingentului oftalmic al nervului V (Kerr).

Cervicalgia cronică, forma clinică cea mai frecventă, are un caracter benign. Poate constitui o jenă serioasă, permanentă pentru pacient, cu modificarea statusului psihic și clinic, aproape totdeauna simptomele se asociază și cu fenomene de tip nevrotic.Durerea poate iradia cefalic când cervicalgia are la bază leziunea rahisului superior sau spre regiunea supraspinoasă, interscapulară și brahială dacă leziunea interesează segmentul inferior. Durerea poate fi exacerbată de oboseala fizică și intelectuală.

Uneori, tabloul clinic mai cuprinde amețeli, acufene, tulburări oculare și laringofaringiene, insomnii, stări depresive, dureri precordiale.

Nevralgia cervicobrahială

Nevralgia cervicobrahială este definită ca o durere radiculară la nivelul membrului superior, cauzată frecvent de artroza cervicală și, mai rar, de alte suferințe ale coloanei cervicale sau ale teritoriilor din jur. Este corespondentul nevralgiei sciatice a membrului inferior. De cele mai multe ori, nevralgia cervicobrahială este precedată de dureri cervicale cronice; durerea poate fi acută la debut, dar și moderată, agravându-se progresiv.

Durerea este unilaterală și poate iradia în umăr sau în membrul superior. Traiectul brahialgiei depinde de rădăcina interesată a plexului brahial, cele mai vulnerabile fiind ultimele rădăcini cervicale.

* Când este afectată rădăcina C5, durerea este prezentă pe fața laterală a umărului și a părții superioare a brațului;

* C6, pe fața anterolaterală a brațului și antebrațului la nivelul policelui și indexului;

* C7, pe fața posterioară a brațului, antebrațului și mâinii, degetele II, III, IV;

* C8, pe fața medială a brațului, a antebrațului și degetul V.

Torticolisul acut banal se definește printr-o înclinare laterală a capului, involuntară, dureroasă, de apariție brutală, cu blocarea mișcărilor de rotație și lateroflexie. El se manifestă printr-o contractură a unor mușchi ai gâtului (de obicei sternocleidomastoidian sau trapez), cel mai frecvent unilaterală care se însoțește la cea mai mică mișcare de o durere acută ce împiedică aproape total orice deplasare a capului. Durata sa este în general de câteva zile. Uneori se poate însoți de o scolioză compensatoare.

Sindromul acroparestezic se caracterizează prin prezența paresteziilor la nivelul degetelor, uni – sau bilateral. Acuzele sunt mai ales nocturne, la persoane cu distonii neurovegetative, în postmenopauză. Pentru a se afirma originea lor cervicală trebuie eliminate cauzele tronculare, radiculare, sindromul de canal carpian și sindromul Guyon.

Prezența sindromului de insuficiență circulatorie în sistemul vertebro- bazilar, care se manifestă prin prezența amețelilor poziționale, a nistagmusului, a tulburărilor de percepție vizuală și auditivă; trebuie atent căutat deoarece adesea implică temporizarea mijloacelor kinetice.

Fenomene la distanță. Artroza cervicală poate iniția și întreține, după unii autori, și apariția unor entități la distanță cum ar fi periartrita scpulohumerală, sindromul umăr-mână, sindromul de retracție a aponevrozei palmare (Dupuytren).

2.2. ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ

Mișcările osoase provin de la mobilizarea diferitelor lanțuri osoase asupra cărora intervin solicitări de presiune și tracțiune rezultate din acțiunea musculară, dar și în raport cu mediul ambiant. Aceste forțe influențează mai mult sau mai puțin structurile osoase și pot ele însele în unele cazuri să provoace fracturi mai mult sau

mai puțin complexe. Este deosebit de important ca în acest caz kinetoterapeutul să analizeze mișcarea în funcție de structura și de adaptarea funcțională a țesutului osos și să se asigure de obținerea unui randament maxim al mișcării din gestica umană.

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical (compact) și trabecular (spongios).Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unități cilindrice, numite sisteme haversiene, situate paralel cu suprafața externă a osului, iar osul trabecular constă din mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene și lacune, acoperite de numeroase linii de ciment, sunt separate prin spații mari cu maduva osoasă. Osul trabecular cu o mai mare suprafață a plăcilor lui (pe unitatea de volum) comparativ cu osul cortical, este mai activ din punct de vedere metabolic și reacționează mai prompt la diverse mecanisme, care reglează remodelarea țesutului. Un sistem haversian constituie un osteon care este unitatea multicelulară de bază.

Țesutul osos are 3 mari funcții:

– servește ca suport, protecție și locomoție;

– constituie un rezervor de ioni, necesari pentru multiple funcții ale corpului:

– conține țesutul hematopoetic.

Complexitatea morfofuncțională a coloanei vertebrale explică patologia variată și simptomatologia diversă a afecțiunilor cantonate la acest nivel. Procesele patologice de tip postural, inflamator, degenerativ, tumoral etc. au la bază mecanisme fiziopatologice complexe: neurosomatice, neurovegetative, vasculare, osteoarticulare, ligamentare.

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor, de aceasta fiind legate atât celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul- toracele și pelvisul, cât și membrele superioare și inferioare.

Leziunile degenerative ale coloanei vertebrale sunt frecvente și cunoscute sub numele de spondiloză sau spondilartoză. Pot fi localizate la diferite nivele, dar mai ales în zonele de maximă mobilitate ale coloanei vertebrale.

Pentru înțelegerea mecanismului de producere și consecințele acestor modificări degenerative,este necesară prezentarea unor noțiuni de biomecanică, anatomie normală și patologică.

Coloana vertebrală reprezintă o coloană lungă mediană și posterioară, formată prin suprapunerea unor piese osoase numite vertebre. Este cel mai important segment al aparatului locomotor de care sunt legate toate celelalte segmente.

Coloana vertebrală are în medie o lungime de 73 cm. la bărbat și de 63 cm. la femeie, reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

Coloana vertebrală se articulează la partea superioară cu capul și constituie împreună cu coastele și sternul cutia toracică la care sunt atașate membrele superioare prin intermediul centurii scapulare, constituită din claviculă și omoplat.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului unde măsoară 11 cm, de aici descrescând atât în jos cât și în sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor lombare unde atinge 7 cm., apoi descrește atât în sus cât și în jos.

Coloana vertebrală are următoarele regiuni:

• coloana cervicală are 7 vertebre;

• coloana toracală are 12 vertebre;

• coloana lombară are 5 vertebre;

• coloana sacrală are 5 vertebre;

• coloana coccigiană are 4-5 vertebre .





Vertebrele poartă diferite numiri împrumutate de la regiunea respectivă:

1. Cervicale corespund gâtului; sunt în număr de 7 și se notează de la C1-C7;

2. Toracale corespund toracelui; sunt în număr de 12 (se notează de la T1-T12);

3. Lombare corespund regiunii lombare, sunt în număr de 5 (se notează de la L1-L5);

4. Sacrale, în număr de 5 coccigiene, în număr de 4-5, corespund pelvisului; ele se sudează dând naștere la 2 oase: sacrul, respectiv coccigele; fiind oase sudate între ele, se mai numesc vertebre false.

Vertebrele cervicale, toracale și lombare sunt oase mobile și independente.

Caracterele generale ale vertebrelor adevărate: o vertebră adevărată are 2 părți: una anterioară, reprezintă un segment de cilindru plin, numit corpul vertebrei; alta posterioară, reprezentând arcul vertebrei; arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin 2 punți numite pediculii arcului vertebrali. Aceste elemente: corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura vertebrei.

Coloana vertebrală are 2 feluri de curburi: în plan sagital și în plan frontal. Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea posterior, când se numesc cifoze, fie cu convexitatea anterior, când se numesc lordoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de 4: curbura cervicală cu convexitatea anterior, curbura toracală cu convexitatea posterior, curbura lombară cu convexitatea anterior, curbura sacrococcigiană cu convexitatea posterior. Curburile în plan frontal se numesc scolioze.

Conformația exterioară: coloana vertebrală considerată în totalitatea ei prezintă o față anterioară, o față posterioară și 2 laterală. Fața anterioară este formată de o coloană cilindrică, rezultată prin suprapunerea corpurilor vertebrale. Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează creasta spinală. Fața laterală: vârfurile proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale.

Caracteristicile coloanei vertebrale cervicale

Coloana vertebrală cervicală se împarte în 2 segmente :

– primul segment – format din primele 2 vertebre cervicale (atlas și axis)

– al doilea segment – format din următoarele 5 vertebre cervicale

Totodată vertebrele primului segment prezintă caractere speciale, caractere ce denotă din funcționalitatea și rolul lor foarte important în mișcările coloanei cervicale.

ATLASUL

Atlasul sau vertebra C1 nu are corp vertebral. Este format din două mase laterale unite printr-un arc anterior și un arc posterior; elementele menționate circumscriu gaura vertebrală. De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele tranzverse .

Masele laterale prezintă :

-cavitatea articulară superioară , pentru articulația cu condilii occipitalului.

-fața aticulară inferioară pentru articulația cu procesul articular superior al axisului,

-fața mediană pe care se insera ligamentul transversal,

-fața laterală de unde pleacă procesul transversar.

Arcul anterior prezintă:

-o față anterioară prevazută cu un tubercul anterior

-o față posterioară, prevazută cu o fețișoară articulară destinată articulației cu apofiza odontoidă.

Arcul posterior prezintă pe fața sa posterioară un tubercul posteior și șanțul arterei vertebrale prin care trece artera omonimă.

AXISUL

Este vertebra C2 modificarea la această vertebră privește numai corpul; pe fața superioară a corpului se găsește o proeminență verticală numită apofiza odontoidă sau dintele axisului. Dintele prezintă o față articulară anterioară destinată fețișoarei de pe arcul anterior al atlasului și o față articulară posterioară care vine în contact cu ligamentul transversal.

Al doilea segment al coloanei vertebrale cervicale, prezintă următoarele cinci vertebre, vertebre care prezintă:

-corp vertebral mic, alungit transversal,

-procesul spinos este scurt și are vârful bifid

-procesele articulare sunt orientate pe un plan aproape orizontal

A ȘASEA VERTEBRĂ CERVICALĂ

Această vertebră prezintă și ea caractere speciale. Tuberculul anterior al procesului tranversar este mai proeminent. Acest tubercul este cunoscut sub numele de tuberculul CHASSAIGNAC sau tubercul carotidian. Se poate palpa și reprezintă un reper important.

A ȘAPTEA VERTEBRĂ CERVICALĂ

Se mai numește și vertebră proeminentă și ca și precedenta prezintă și ea un caracter special, acest caracter este dat de lungimea procesului spinos care poate fi palpat cu ușurință sub piele, reprezentând totodată un reper important în explorarea coloanei vertebrale cervicale.

Din punct de vedere al biomecanicii coloanei cervicale avem:

􀂙flexia poate atinge 30-45 de grade și se apreciază după distanța menton-stern ( normal se pot atinge);

􀂙extensia ajunge până la 35-45 de grade și se masoară cu goniometrul;

􀂙înclinarea laterală se realizează până la 40-45 de grade. Se măsoară prin unghiul dintre linia arcadelor și orizontala umerilor;

􀂙rotația atinge 45-70 de grade și se apreciază prin linia care trece prin cele două orificii auriculare la rotație maximă, față de poziția neutră.

􀂙circumducția constă în combinarea acestor patru tipuri de mișcări

Articulațiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele. Aceste elemente sunt reprezentate prin formațiuni conjunctive și mușchi.

Articulațiile coloanei vertebrale sunt împărțite în articulații propriu-zise, numite articulații intrinseci și articulații ale coloanei cu oasele învecinate sau articulații extrinseci.

Articulațiile vertebrelor adevărate: vertebrele adevărate se unesc între ele prin corpurile lor, prin procesele articulare, prin procesele spinoase, lamele vertebrale și procesele transverse. Articulațiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulații numite simfize; suprafețele articulare sunt reprezentate prin fețele superioare și inferioare ale corpurilor; mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale longitudinale, anterior și posterior. Articulațiile proceselor articulare în regiunea cervicală și toracală sunt articulații plane, cele din regiunea lombară, trohoide. Suprafețele articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin; mijloacele de unire sunt: o capsulă fibroasă. Unirea lamelor vertebrale se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene. Unirea proceselor spinoase se realizează prin două tipuri de ligamente: ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos.

Articulațiile vertebrelor false sunt următoarele: articulația lombosacrală, articulația sacrococcigiană, articulația mediococcigiană.

Mișcările coloanei vertebrale sunt: flexia, extensia, înclinarea laterală, circumducția, rotația (gradele acestora vor fi menționate la evaluarea coloanei vertebrale).

Importanța funcțională a coloanei vertebrale:

1) protecția măduvei – în canalul vertebral se găsește măduva spinării învelită în meninge, astfel este evident rolul protector al coloanei vertebrale;

1) rolul static – în stațiunea verticală (ortostatism), coloana vertebrală prezintă un ax solid ce susține capul, trunchiul și membrele superioare; ea transmite greutatea la pelvis și membre inferioare; marea dezvoltare a vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susțină; curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat creșterea rezistenței acesteia;

2) rolul biomecanic – coloana vertebrală este antrenată în mișcări numeroase și ample, datorită acestora corpul are o mare mobilitate.

Aceste caracteristici geometrice permit relizarea a trei tipuri de mișcări, cu centre instantanee de mișcare, la nivelul corpurilor vertebrale:

a. Mișcarea de alunecare este mișcarea de deplasare în plan sagital, după un model liniar, al corpului unei vertebre, care alunecă pe nucleul pulpos subiacent, spre anterior sau posterior.

În seria de segmente de mișcare ia naștere un aspect de « scară cu trepte », fiecare vertebră deplasându-se față de cea inferioară. Mișcarea de alunecare este tipică pentru segmentele prevăzute cu discuri dreptunghiulare, cum sunt cele din partea superioară a coloanei cervicale.

b.Mișcarea de înclinare este mișcarea de deplasare obținută prin deformarea discului, în care corpul vertebral alunecă pe suprafața nucleului care se conicizează și se deplasează în partea opusă. Această mișcare contribuie atât la realizarea flexiei-extensiei cât și a încovoierii laterale fiind caracteristică pentru segmentele cu discurile în formă de trapez, cu baza anterioară, așa cum sunt cele din zona centrală a lordozei.

c. Mișcarea de rotație se realizează în jurul unui ax vertical ce trece prin corpul vertebral, deformând prin torsiune discul vertebral. Se asociază cu încovoierea laterală.

Realizarea mișcărilor în coloana cervicală implică o compunere a celor trei tipuri fundamentale de mișcări. Pentru efectuarea flexiei în regiunea mijlocie, unde discurile sunt trapezoidale, inițierea mișcării se face prin alunecare, dar se continuă prin înclinare, rezultând în final o rostogolire. În timpul flexiei participă toate segmentele de mișcare, funcționând în serie. Înălțimea anterioară a discurilor scade, iar cea posterioară crește, iar nucleul pulpos se deplasează posterior, ascuțindu-se spre ventral. Suprafețele articulare zygapofizare alunecă anterior, crește distanța dintre procesele spinoase, iar lordoza cervicală se reduce. Flexia este limitată în special de tensionarea complexului ligamentar posterior. În extensie se inversează succesiunea modificărilor. Încovoierea laterală rezultă din sumația mișcărilor de înclinare din fiecare segment, limitată de prezența proceselor uncinate. Rotația axială este cuplată cu încovoierea, având centrele instantanee de rotație la nivelul corpului vertebral. Coloana cervicală inferioară asigură o flexie-extensie de 75°, cu maximum de mișcare la nivelul segmentului C4-C5, o încovoiere laterală de 50° și rotație axială de 40° diminuând în segmentele inferioare.

2.3. EVALUAREA COLOANEI CERVICALE

SOMATOSCOPIA COLOANEI VERTEBRALE:

Reperele anatomice care ne ajută în examinarea coloanei vertebrale:

foseta occipitală se află la nivelul atlasului;

apofiza spinoasă cea mai proeminentă este a vertebrei C7;

spinele omoplatului se află la nivelul lui T2;

crestele iliace sînt la nivelul lui L4;

spinele iliace postero-superioare sînt situate la nivelul lui S1.

Spunem că o coloană vertebrală este în ax dacă un fir cu plumb coboară de la foseta occipitală prin pliul interfesier între maleolele tibiale interne.

Inspecția din profil evidențiază curburile fiziologice ale coloanei:

lordoza cervicală,

cifoza dorsală,

lordoza lombară.

Palparea se face de sus în jos, cu pulpa policelui. Se pot pune în evidență puncte sau zone dureroase de-a lungul coloanei și se va determina gradul de tonicitate al maselor musculare paravertebrale, contractura uni- sau bilaterală.

Mobilitatea. Coloana vertebrală permite mișcări complexe: flexie-extensie, înclinare laterală, rotații, circumducții. Pentru a determina mobilitatea coloanei vertebrale se folosește goniometrul.

Se urmăresc următoarele elementele:

►repere simetrice unite prin linii orizontale imaginare, evaluate de la cranian spre distal (plan frontal)

► exagerările, ștergerile, inversările curburilor rahisului + proiecția ant./post. a bazinului (plan sagital)

► rotația vertebrală + asimetria în plan transversal a umerilor și crestelor iliace

Concluzii asupra:

►Atitudinilor sau deformărilor sagitale, laterale sau tridimensionale( scolioza)

►Impactului asupra elementelor anatomice învecinate

SOMATOMETRIA RAHISULUI:

Măsurarea înălțimii (talia) în dinamica

Măsurarea lungimii trunchiului de la incizura jugulară la simfiza pubiană (relații indirecte asupra rahisului)

Aprecierea indicelui cirtometric (în cifoza dorsală, scolioză sau spate plat)

Măsurarea săgeților vertebrale (cervicală și lombară pt. cifoze, laterale pt. scolioze)

EVALUAREA MOBILITATII RAHISULUI:

Se realizează prin ► testing articular analitic

►teste globale (pasiv/activ)

Urmărește mobilitatea în toate cele trei planuri de mișcare

Relația dintre două vertebre este asigurată prin:

►articulația disco-vertebrală

► articulațiile apofizare posterioare

TESTING ARTICULAR:

Articulația disco-vertebrală permite următoarele mișcări:

-flexie – extensie, în jurul unui ax transversal

-înclinații laterale – în jurul unui ax sagital

-rotație în jurul unui ax vertical

-mișcări de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale

-mișcări de apropiere și îndepărtare între 2 vertebre (datorită elasticității discului intervertebral)

Articulațiile apofizare posterioare – mișcări de alunecare .

2.4. OBIECTIVELE ȘI METODELE RECUPERARII SPONDILOZELOR CERVICALE ȘI NEVRALGIEI CERVICOBRAHIALE

Suferințele articulațiilor periferice, indiferent de etiologie, prezintă clinic aceleași semne date de procesul inflamator articular.

Indiferent de cauză, procesul inflamator articular este cantonat la nivelul membranei sinoviale, capsulei articulare, tecilor și burselor sinoviale; din cauza inflamației sinovialei, lichidul sinovial este secretat în exces. Îngroșarea sinovialei și excesul de lichid sinovial cauzează o presiune crescută intraarticulară, ceea ce tensionează structurile articulare, care devin foarte sensibile la orice încercare de întindere ale acestora (mișcare articulară), cauzând durerea. În același timp, apare contractura musculară reflexă, mijloc reflex de protecție a articulației inflamate, care determină redoare articulară și scăderea amplitudinii de mișcare pe grupele flexoare și adductoare.

Cronicizarea procesului inflamator articular duce treptat la distrugerea cartilajului articular, leziuni capsulare și ligamentare, cauze ale dezaxării și deformării articulare, impunându-se astfel instituirea cât mai rapidă a terapiei.

Procesul inflamator articular poate evolua în trei stadii-acut, subacut și cronic, în funcție de semnele clinice și de durata procesului inflamator, bolile se încadrează în unul din cele trei stadii de evoluție. Unii autori descriu și o fază „cronic activă”, în care procesul inflamator evoluează într-un grad scăzut, dar pe o perioadă lungă de.

Obiective de tratament:

•Combaterea durerii

• Corectarea dezechilibrelor musculare între agoniști și antagoniști

• Profilaxia recidivelor

Mijloace de tratament

•Tratament igieno-postural

• Restabilirea controlului adecvat al mișcării

Repaosul absolut se recomandă în suferințele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.

În formele comune se recomandă repaos relativ, pe pat tare, fără pernă.

Alimentația va cuprinde toate principiile alimentare, recomandîndu-se regim hipocaloric la bolnavii cu plus ponderal.

În cazul folosirii medicației antiinflamatorii, se indică regim hiposodat.

Corectarea tulburărilor endocrine și de metabolism

În cazul existenței unei tulburări metabolice se vor lua în considerare măsuri adecvate de natură dietetică și/sau farmacologică necesare corectării acesteia. În afără cazurilor de discrinii indiscutabile ca acromegalia sau hipotiroidismul care necesită tratament specializat, poate fi luată în considerare oportunitatea unui tratament cu estrogeni, de exemplu în cazul așa-zisei „artroze de menopauză”.

•Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos vizează:

combaterea durerii,

combaterea inflamației periradiculare,

combaterea contracturii musculare,

sedarea pacienților.

Terapia farmacologică a artrozei este o terapie „cauzală” când acționează în sensul influențării favorabile a procesului degenerativ al cartilajului articular și o terapie „simptomatică” când acționează în scopul controlării simptomelor procesului artrozic, în primă instanță durerea și inflamația.

Tratamentul poate fi administrat pe cale sistemică (generală: orală, rectală, parenterală) sau în anumite circumstanțe poate fi indicată administrarea locală prin infiltrație directă în articulația interesată sau aplicații locale cutanate (unguente, creme, geluri).

Se administrează:

AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

Medicație antalgică la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal).

Glucocorticoizii se aplică în infiltrații intraarticulare sub formă de hidrocortizon acetat, betametazon – Diprophos sau Triamcinolon acetonid etc. cu xilină 1%.

Medicație decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată.

Terapie sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Medicația condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul degenerativ cartilaginos. Agenți condroprotectori reprezintă teoretic și experimental medicația ideală în artroză, singura capabilă să prevină distrucțiile articulare și să refacă structura cartilajului. Se descriu mai multe clase de agenți condroprotectori: cei care intervin în metabolismul condrocitelor stimulând sinteza de proteoglicani: glucozaminosulfat (preparatul DONA, plicuri de 1500 mg, 1 plic/zi minim 3 luni), condroitinsulfatul sau, mai nou combinația dintre ele (FLEXODON A care conține 400 mg glucozaminosulfat și 200 mg condroitinsulfat); cei care inhibă enzimele proteolitice, împiedicând degradarea cartilajului: polisulfat de glicozaminoglicani, tetraciclinele. Rezultatele clinice nu sunt însă concludente, mai ales că aceste medicamente nu au efect antialgic, iar durata tratamentului este lungă.

•Tratament fizical

Tratamentul fizical, cuprinde toate metodele și mijloacele fizicale, specifice medicinii de recuperare, care completează efectele unice ale kinetoterapiei. Sunt incluse în tratamentul fizical următoarele componente, a căror aplicabilitate trebuie să ia totdeauna în considerare vârsta pacientului și a afecțiunilor asociate ce pot constitui o contraindicație:

•termoterapia – care presupune aplicarea fie crioterapiei (terapia cu rece, combate contractura musculară, fiind aplicată sub forma compreselor reci cu sulfat de magneziu, când sunt asociate cu fenomene inflamatorii; poate fi integrată programului maso-kinetic – masajul cu gheață), fie a procedurilor calde – termoterapia locală (parafină, nămol, hidrotermoterapia) în scop antiinflamator antalgic (împachetarea cu parafină sau cu nămol); indiferent modalitatea de aplicare

a termoterapiei, aceasta are rolul de a pregăti structurile articulației artrozice pentru programul kinetic;

• hidroterapia alternantă – folosirea băilor parțiale, temperatura apei fiind modificată alternativ (apă caldă 28° – 37°, apă rece 16° -18°), aplicate la pacienții complianți; alternanța cald-rece are un rol trofic deosebit pentru toate structurile articulare;

1. Electroterapia

În spondilozele cervicale, electroterapia are doar efect adjuvant, fără a putea înlocui celelalte forme de tratament.

Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți electrici în spondiloza cervicală sînt:

􀂃antialgic

􀂃antiinflamator

􀂃hiperemiant

􀂃decontracturant

Curenții diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor în formele discogene este moderat. Se poate prescrie CDD în aplicații transversale cervicodorsale cu schimbare de polaritate, în formula DF 2’+2’; PL 2’+2’. În durerile miofasciale vom prescrie CDD cu polul negativ pe punctul dureros și polul pozitiv proximal, DF 4’; PL 4’.

Curentul galvanic este foarte mult folosit în nevralgii cervicobrahiale sub forma galvanizărilor simple longitudinale sau a ionogalvanizărilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paravertebral cervical și polul negativ palmar. În formele cu tulburări de sensibilitate există risc de arsură locală. Sub forma băilor galvanice bi-celulare sau 4-celulare, curentul galvanic este eficient în suferințele radiculare reziduale sau cînd există coafectări de tipul HTA, nevroză, tulburări vasomotorii.

Media frecvență sub forma curenților interferențiali este mai puțin eficientă în acut. Are un bun efect decontracturant. Se aplică sub forma a două seturi de electrozi în cruce pe regiunea cervicala, Manual 100 Hz 10’; Spectru 0-100 Hz 10’.

Curenții exponențiali se folosesc pentru stimularea musculaturii total sau parțial denervate în herniile de disc cervicale cu deficit motor.

2. Kinetoterapia

Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut, cronic sau de remisiune completă.

În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și de relaxare a musculaturii cervicale.

Artrozele beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Putem să indicăm – apele termale simple, ușor radioactive de tipul Felix; apele sărate – iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata și Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane și cele atermale de la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului. Schematic, numărul de băi este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata este de 15-20 minute.

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

Govora (nămol silicos și iodat);

Geoagiu (nămoluri feruginoase)

• Tratamentul balnear

Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociază cu proceduri fizioterapeutice și helioterapeutice, de la caz la caz.

In fazele incipiente de boală, ca și în cele tardive, neînsoțite de complicații, putem să indicăm cu succes ungerile cu nămol urmate de băi de Ghiol.

Curele balneare pot fi recomandate încă de la sfîrșitul perioadei subacute, cînd au rolul de a continua tratamentul început în spital cu amplificarea metodelor de hidrotermoterapie și kinetoterapie.

Rolul esențial al curelor balneare este acela de prevenire a recidivelor. În acest sens se recomandă 1-2 cure balneare pe an în stațiuni în care este posibilă hidrokinetoterapia în bazine cu apă termală, alături de aplicația de nămol, folosirea factorilor contrastanți de călire, etc.

CAPITOLUL 3

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Obiectivele prezentei cercetări au fost:

– Realizarea unui studiu privind rezultatele acțiunii unor metode kinetice și-sau fizicale – laser și diatermie cu microunde, aplicate în cadrul unor programe de recuperare în ambulator la 1 lot de bolnavi cu afecțiuni dureroase ale coloanei cervicale însoțite de nevralgie cervicobrahială, în perioada 2012-2014 în cadrul SPITALULUI ORĂȘENESC DE URGENȚĂ TÂRGU-CĂRBUNEȘTI.

– Efectuarea unui studiu al rezultatelor obținute la lotul de cercetare în care au fost aplicate metode de recuperare diferite

– Realizarea unui studiu comparativ al eficienței metodologiei fizicale utilizate în lotul de cercetare.

3.1. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECȚI

Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins un lot de 21 pacienți cu nevralgie cervicobrahială, cu vârstele cuprinse între 40-65 de ani. Studiul nostru s-a derulat la SPITALUL ORĂȘENESC DE URGENȚĂ TÂRGU-CĂRBUNEȘTI septembrie 2012-aprilie 2014.

Pacienții incluți în lotul de studiu au fost evaluați clinico-funcțional la inițierea programului recuperator și după 18 zile de tratament recuperator complex. În această perioadă au efectuat un program de reabilitare complex care a inclus: fizioterapie (diatermie cu microunde și laser cervical), exerciții de kinetoterapie.

Criteriile de selecție au fost:

– Pacienți care prezentau simptomatologie algică și funcțională la nivelul coloanei cervicale sau pentru evaluare, prin îndrumare de la medicul de familie, medicul specialist sau din proprie inițiativă;

– Acuzele unui sindrom dureros cervico-brahial netraumatic;

– Prezența unui episod dureros cervico-brahial în perioada 2012-2014

– Fără alte afecțiuni asociate

– Vârsta cuprinsă între 40-65 ani

– Acordul pacientului pentru aplicarea programului specific de recuperare

– Posibilitatea evaluării pacientului la început, pe parcurs și la sfârșitul tratamentului.

Strângerea datelor s-a făcut conform principiilor de etică medicală.

Repartiția pe sex, grupe de vârstă și mediu de proveniență a pacienților luați în studiu este cuprins în tabelele urmatoare:

Tabelul 3.1. – Mediul de proveniență.

Repartiția pacienților in funcție de mediul de proveniență denota, în cazul cercetării noastre, o incidență mai mare în mediul urban a afectării cervicale.

Inițial, am făcut o evaluare completă (etiopatogenică, clincă, paraclinică și funcțională) a pacienților luați în studiu, cu ajutorul echipei de recuperare multidisciplinară.

In cadrul evaluării clinice am apreciat starea fizică generală (pe aparate și sisteme, mai ales funcția cardiovasculară – tensiunea arterială, frecvența cardiacă, pulsul periferic, starea vaselor periferice, respiratorie, digestivă, neurologică).

3.2. STABILIREA PARAMETRILOR ȘI METODELE DE CERCETARE UTILIZATE

PARAMETRII ȘI METODELE DE CERCETARE UTILIZATE

Parametrii urmăriți în dinamică pentru realizarea acestui studiu au fost:

• Vârsta pacienților,

• Sexul (Bărbați/Femei)

• Mediul de proveniență (urban/rural)

• Disesteziile

Tulburările de sensibilitate au fost evaluate cu o scală de la 0 la 3, și anume:

0 – fără modificări,

1 punct – tulburări ușoare,

2 puncte – tulburări moderate,

3 puncte – tulburări accentuate, valoarea apreciată constituind scorul disesteziilor.

• Durerea

Parametru de bază , definitoriu pentru acest grup de afecțiuni, a fost evaluat pe baza scalei VAS (scala analogă vizuala: 0-10):

– intensitatea durerilor dominante acuzate de bolnav în momentul testării, la examenul obiectiv, cu acordarea de puncte (0-3), și anume: 0- absența

durerilor, 1 punct- pentru valori VAS 1-3, 2 puncte- pentru valori VAS 4-7, 3 puncte- pentru valori 8-10 VAS.

– intensitatea durerilor în repaus, prin media între valorile pentru pozițiile așezat, clinostatism și nocturn, cu același mod de evaluare 0-3 puncte.

– intensitatea durerilor în ortostatism, cu aceeași evaluare 0-3 puncte

• Scala de simptomatologie a dizabilităților membrului superior, umăr și mână DASH (The Disabilities of the Arm Shoulder and Hand (DASH) Symptom Scale)

Metodele de cercetare pe care a fost realizat prezentul studiu au fost:

1. metoda studiului bibliografic – reprezentat din parcurgerea referințelor bibliografice (reviste, cărți, tratate) existente în biblioteca facultății, a Universității, biblioteca UMF – Craiova, date informaționale computerizate;

2. metoda observării și înregistrării datelor – care a constat din măsurarea parametrilor stabiliți, obținuți în cadrul evaluării complete a pacienților, conform unei metodologii cunoscute, care au respectat normele internaționale, aplicate și la noi în țară; datele au fost înregistrate pe o perioadă de 6 luni pentru fiecare caz în parte, evaluarea având loc la intrarea în studiu – momentul I, la terminarea programului recuperator fizical-kinetic – momentul II, la 14 zile– momentul III.

3. metoda prelucrării statistico-matematice a datelor obținute – care a constat din: prelucrarea rezultatelor obținute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici măsurați, conform metodelor de calcul, determinarea scorurilor scalelor utilizate, interpretarea tuturor rezultatelor pe baza normelor standard existente;

S-au folosit metode statistice descriptive pentru culegerea, clasificarea și descrierea datelor și metode statistice analitice (inductive) în scopul analizei critice a datelor prin diverse prelucrări.

Descriptiv s-a realizat estimarea parametrilor cercetați prin calcularea:

– medianei (valoare mediană) – valoarea care împarte seria caracteristicilor (variantelor) în două părți egale – cu percentili 25-75% (valorile între care sunt cuprinse cele 50% – ½ caracteristici din mijlocul seriei).

– mediei (valoare medie) – suma raportată la valorile distribuției, utilă la comparația statistică.

– CI („confidence interval”, interval de siguranță, prag de semnificație) – indică probabilitatea ca unitatea statistică cercetată, luată la întâmplare dintr-o populație cu media Ma și deviația standard σ, să prezinte valoarea unei caracteristici cuprinsă între anumite limite (95% = Ma ± 1,96 σ).

În scop analitic s-au apreciat:

– procente, probabilități în producerea unui fenomen – raportul dintre numărul cazurilor favorabile fenomenului și totalul cazurilor posibile (exprimate în procente x% sau 0,x);

4. metoda grafică – reprezentarea grafică a variațiilor parametrilor urmăriți și a indicilor măsurați pe baza acestora; cu ajutorul acestei reprezentări grafice se obține o mai bună vizualizare a efectelor experimentului precum și o apreciere de ansamblu a rezultatelor cercetării;

5. metoda de evaluare – pentru pacentii luați în studiu (studiile descriptive), folosind scale standardizate nominale (clasificarea simplă în diferitele categorii, fără existența unor relații speciale între acestea) și scale ordinare (care măsoară amplitudinea unei proprietăți folosind o clasificare, predeterminată a unor răspunsuri posibil a fi obținute) descrise în continuare așa cum au fost utilizate la pacienții cercetați:

• Scala vizual analoagă a durerii VAS

Este in mod uzual o linie de 10 cm pe care pacientul noteaza de la 0 la 10 gradul și intensitatea durerii.

VAS pentru severitatea durerii

fara durere

cea mai mare durere posibilă

Examenul neurologic

S-a efectuat pentru a confirma nevralgia cervico-brahială și exclude radiculite sau mielopatia cervicală. S-a realizat:

• manevra Lasseque a brațului;

• reflexele osteotendinoase;

• sensibilitatea

Scala de simptomatologie a dizabilităților membrului superior, umăr și mână DASH (The Disabilities of the Arm Shoulder and Hand (DASH) Symptom Scale)

DASH – Scala de simptomatologie a disabilității poate să fie folosită pentru evaluarea unui pacient cu o afectare a membrului superior. Aceasta poate să fie folosită pentru monitorizarea pacientului în timp și pentru a determina eficiența intervenției terapeutice.

Unde:

• Durere (item 24) poate să se refere la durere în repaus.

• Alternativ punctele pot fi desemnate de la 1 la 5.

Scor total = SUMA (puncte pentru toți cei 30 itemi)

Scor ajustat (dacă scorul este de la 0 la 4) = (scor total pentru pacient) / 120 * 100

Interpretare:

• scor minim (folosind scala de la 0 la 4): 0

• scor maxim (folosind scala de la 0 la 4): 120

• scor minim ajustat: 0

• scor maxim ajustat: 100

Măsoară:

3.3. METODELE CONCRETE DE LUCRU – ALCĂTUIREA ȘI MODUL DE APLICARE AL PROGRAMULUI FIZICAL-KINETIC

Metodologia de tratament și recuperare utilizată

Obiective

Având în vedere procesele fiziopatologice evidențiate în urma examenului clinic și paraclinic al bolnavului, al deficitului funcțional determinat de afecțiunea respectivă (mai ales pentru cazurile cu evoluție cronică, cu recidive) concretizat prin evaluarea clinico- funcțională a bolnavului, obiectivele terapiei și recuperării sunt:

a. combaterea durerii și inflamației

b. reducerea contracturii musculare paravertebrale

c. ameliorarea flexibilității coloanei cervicale, afectată în cadrul sindromului static

și dinamic prezent în acest grup de afecțiuni

d. ameliorarea stabilității și a dinamicii coloanei cervicale

e. ameliorarea forței musculare paravertebrale ce asigură stabilitatea coloanei cervicale și eventual recuperarea musculaturii paretice

f. reeducarea prehensiunii pentru revenirea la condițiile de viață și muncă

g. prevenirea recidivelor și ameliorarea capacității de muncă a bolnavilor prin măsuri educaționale pentru ameliorarea comportamentului postural și motor.

Kinetoterapia

Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut, cronic sau de remisiune completă.

În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și de relaxare a musculaturii cervicale.

Grupele musculare ale gâtului, inclusiv mu

ș

chii paravertebrali cervicali sunt elemente componente ale lan

ț

urilor cinematice musculare (lan

ț

ul muscular reprezint

ă

un complex de mu

ș

chi poliarticulari , orienta

ț

i în aceea

ș

i direc

ț

ie, succedându-se far

ă

nicio discontinuitate, precum “

ț

iglele de pe acoperi

ș

”). Tonusul muscular al lan

ț

urilor cinematice care intereseaz

ă

segmentul cervical al coloanei

vertebrale este perturbat în diferite entita

ț

i patologice de la acest nivel, exprimate printr-un sindrom de instabilitate cervical

ă

.

Chiar daca lucrarea mea constă în “influența masajului în cervicalgia cronică” am ținut să precizez și programul kinetic al pacientului cu sindrom de instabilitate cervicală, program foarte important în reabilitarea pacientului cu cervicalgie cronică. Acest program constă în :

* exerciții pentru refacerea balanței musculare, al sinergismului muscular la nivel cervical, bazat pe:

– contracții izometrice (mult aplicate pentru mușchii multifizi, realizate atat de către pacientul însuși cat și de kinetoterapeut);

– contracții izometrice rezistive.

* tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive ( aplicabile și asociat mobilizărilor pasive/ active), stretching-ul metoda kabat

* exerciții pentru refacerea coordonării, mai precis a controlului motor la nivelul segmentului cervical, cu asigurarea poziției neutre a coloanei cervicale;

* exerciții componente ale programelor kinetice în cadrul ”școlii spatelui” pentru menținerea unei coloane vertebrale în parametrii funcționali optimi-progrmul Williams sau programul McKenzie, în funcție de toleranța fiecărui pacient.

Program kinetic – exemplu. Exercitiile componente ale programului sunt descrise în raport cu structura ATE a exercițiului fizic.

Ex. 1 – autoposturarea

A – pacientul în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe un suport sau o carte, astfel încat capul să fie ușor flectat și înclinat lateral de partea unde pacientul prezintă durere mai intensa; această poziție este menținuta cât mai mult timp posibil, cu schimbarea inclinației latelare, când statusul algic este bilateral.

T – Co-contracții pentru grupele musculare ale regiunii gâtului, de partea înclinației laterale mușchii sunt în contracție concentrică iar de partea opusă în contracție excentrică.

E – mâinile terapeutului care poziționează extremitatea cefalică, contactul tegumentar cu suprafata de sprijin.

Ex. 2 – ,, solicitarea activă inductoare”

A – Pacientul în șezând lungit, cu spatele drept și membrele superioare încrucișate la nivelul toracelui anterior; membrele superioare adduse sunt extinse la nivelul genunchilor, iar picioarele sunt plasate în flexie plantară, în poziția neutră; această poziție este controlată de mâinile kinetoterapeutului plasat la extremitatea distală a membrelor inferioare, așezat tot în șezând, lungit, cu membrele inferioare abduse.

T – Co-contracții pentru grupele musculare ale membrelor inferioare și contracție izometrică în lanț cinematic, cu răspuns pană la nivelul segmentului cervical al coloanei.

E – prizele terapeutului și controlul vizual al pacientului.

Ex. 3 –„ solicitarea activă inductoare”

A – Pacient în șezand, lungit, cu spatele drept și membrele superioare încrucișate la nivelul toracelui anterior; membrele inferioare adduse, sunt extinse la nivelul genunchilor iar picioarele sunt plasate în flexie dorsală și adducție; această poziție este controlată de mâinile terapeutului plasat la extremitatea distală a membrelor inferioare, așezat tot în șezând lungit, cu membrele inferioare abduse.

T – Co-contracții pentru grupele musculare ale membrelor inferioare și contracție izometrică în lanț cinematic, cu răspuns pană la nivelul segmentului cervical al coloanei.

E – Prizele și comanda verbală ale kinetoterapeutului; controlul vizual al pacientului.

Ex. 4 –„solicitarea activă inductoare”

A – Pacientul poziționat în ortostatism, cu spatele fixat la perete, având contact cu acesta la nivelul occipitalului, regiunii dorsale a coloanei, feselor, gambelor; modul de sprijin plantar este asigurat de către terapeut care încearcă să corecteze sprijinul plantar, prin asigurarea încărcării adecvate a piciorului pe sol.

T – Co-contracție pentru grupele musculare ale membrelor inferioare și contracție izometrică în lanț cinematic, cu răspuns până la nivelul segmentului cervical al coloanei.

E – Prizele și comanda verbală ale terapeutului, periajul la nivelul piciorului.

Ex. 5 –„solicitarea activă inductoare”

A – Pacientul poziționat în șezând lungit, cu alinierea în același plan a occiputului, scapulei și sacrului; unul dintre membrele inferioare este flectat la nivelul genunchiului, cu membrele superioare încrucișate la subrotulian; celălalt membru inferior este extins; solicitarea activă inductivă din partea terapeutului este reprezentată prin extensia rezistivă a degetelor de la piciorul membrului inferior flectat.

T – Co-contracții pentru grupele musculare ale membrelor inferioare și contracție izometrică în lanț cinematic, cu răspuns până la nivelul segmentului cervical al coloanei, care este ușor proiectat anterior (ca urmare a creșterii tonusului la nivelul lanțului cinematic anterior al gâtului).

E – Prizele și comanda verbală ale terapeutului, vizualizarea mișcării degetelor.

Ex. 6- „solicitarea activă inductoare”

A – Pacientul poziționat în șezând lungit, cu alinierea în același plan a occiputului, scapulei și sacrului; membrele inferioare sunt extinse, cu picioarele plasate în poziție neutră și flexie plantară; membrele superioare sunt menținute în dreptul toracelui anterior, încrucișate, dar fară sprijin pe torace; din această poziție de start i se solicită pacientului să se „culce” cu întreg spatele pe mâinile terapeutului plasate posterior în dreptul regiunilor subscapulare (terapeutul se află în spatele pacientului, în poziție pe genunchi, cu membrele superioare astfel poziționate încât să asigure sprijinirea spatelui pacientului)

T – Co-contracții pentru grupele musculare ale membrelor inferioare și contracție izometrică pentru grupele musculare paravertebrale, cu răspuns pană la nivelul segmentului cervical al coloanei, care este ușor proiectat anterior (ca urmare a creșterii tonusului la nivelul lanțului cinematic anterior al gâtului).

E – Prizele și comanda verbală ale terapeutului, vizualizarea miscarii degetelor.

Ex.7 –stretching-ul pasiv, izometric al mușchiului sternocleidomastoidian

A – Pacient în decubit dorsal, cu capul sprijinit la același nivel, cu trunchiul pe suprafața de lucru. Terapeutul la capul pacientului, cu posibilitatea utilizării facile a mâinilor, care realizează inițial un masaj de rulare pentru fiecare traiect muscular (stânga/dreapta), în sens cranio-caudal (de la inserția mastoidiană la capetele de inserție distale – sternal și clavicular), având posibilitatea lucrului simultan pentru cele două grupe muscualre.

T – După contracția excentrică a mușchiului de partea opusă înclinației laterale a capului, se realizează contracția izometrică prin rezistență opusă de una dintre mâinile terapeutului, cealaltă mână „controlând” masa musculară.

E – Prizele și comanda verbală ale terapeutului, masajul anterior.

Ex.8 –stretching pasiv, izometric al mușchiului suboccipital

A – Pacient în decubit dorsal, cu capul sprijinit la același nivel cu trunchiul pe suprafața de lucru. Terapeutul ia capul pacientului, cu posibilitatea utilizării facile a mâinilor; prizele se realizează astfel:

• O mână la nivelul regiunii nucale iar cealaltă la nivelul reginii frontale, antebrațele kinetoterapeutului fiind încrucișate asupra vertexului pacientului. Pacientului i se recomandă menținerea „bărbiei în piept” pentru aliniamentul corect al segmentului cervical al coloanei.

T – Co-contracții ale grupelor musculare de la nivelul reginii cervicale, în cursul mișcării de tracțiune realizată de terapeut, apoi contracție izometrică la capătul excursiei de mișcare. Pe tot parcursul exercițiului, pacientul menține poziția „barbiei în piept”.

E – Prizele și comanda verbală ale terapeutului, tracțiunea.

Ex. 9 –stretching pasiv, izometric al grupului mușchilor scaleni

A – pacient în decubit dorsal, cu capul în u

ș

oar

ă

extensie. Terapeutul la capul pacientului, cu posibilitatea utiliz

ă

rii facile a mâinilor; prizele realizate astfel: O mân

ă

la nivelul regiunii nucale iar cealalta mâna (prin podul palmei) la nivelul regiunii supraclaviculare, de partea grupului muscular care se lucreaz

ă

(cu rolul de stabilizare a primelor dou

ă

coaste în timpul exerci

ț

iului). Pacientul

realizeaz

ă

o mi

ș

care asistata de rota

ț

ie spre partea grupului muscular care se lucreaz

ă

asociat

ă

cu o înclina

ț

ie lateral

ă

de partea opus

ă

.

T- Co-contracții ale grupelor musculare de la nivelul regiunii cervicale , în cursul mișcarii ,apoi contractie izometrică la capătul excursiei de mișcare

E-Prizele și comanda verbală ale terapeutului.

Ex.10 – stretching activ, izometric al mușchiilor multifizi

A – Pacientul în ortostatism, de preferat poziționat în fața unei oglinzi pentru controlul vizual. Plasează degetele II și V de la o mînă în regiunea cervicală (membrul superior are cotul flectat, fiind plasat în același plan frontal cu întregul trunchi), capul fiind în rectitudine și ușoară extensie. Realizează o împingere cu mâna spre anterior iar capul este împins spre posterior, mișcarea fiind contrată de mâna plasată în regiunea nucală și cervicală.

T – Contracții izometrice ale grupelor musculare cervicale paravertebrale, în special ale grupului mușchiilor multifizi.

E – Contactul manual și vizualizarea în oglindă

Ex. 11 – stretching activ, izometric al mușchiilor multifizi

A – pacientul în ortostatism sau în șezând scurtat, de preferat poziționat în fața unei oglinzi pentru control vizual. Plasează degetele II, III și V de la o mână în temporoparietală (degetele sunt flectate la nivelul articulațiilor metacarpofalangiene, cotul flectat iar membrul superior este plasat în același plan frontal cu întregul trunchi), capul fiind în rectitudine. Prin intermediul degetelor realizează opoziția tendinței de extensie și înclinației laterale de aceeași parte a capului. Exercitiul poate fi derulat la diferite lungimi ale grupelor musculare, prin asocierea la exercițiul static și a componentei dinamice, cu creșterea progresivă a amplitudinii de flexie și înclinare laterală în trepte de câte zece grade.

T – Contracții izometrice (cu sau fără contracții izotone) ale grupelor musculare cervicale paravertebrale , în special ale grupului mușchilor multifizi.

E – Contactul manual și vizualizarea în oglindă.

Ex.12 – stretching pasiv/activ antigravitațional al mușchilor multifizi

A – Pacientul în decubit ventral, cu extremitatea cefalică la marginea suprafeței de sprijin, (plasată sub acțiunea forței gravitaționale). Fruntea se sprijină la nivelul mâinii kinetoterapeutului (mâna acestuia este la rândul ei sprijinită pe genunchi), șezând pe un scaun la capul pacientului. Cu degetele de la cealaltă mână, terapeutul realizează palparea musculaturii paravertebrale cervicale. Din poziția inițială, capul este ușor extins pâna se reliefează lordoza cervicală, apoi i se solicită pacientului să realizeze o împingere în mâna terapeutului sau să mențină pozitia câteva secunde (4 – 6 secunde), fără opoziție.

T – Contracție izotonă concentrică pentru grupele musculare paravertebrale cervicale, contracție izotonă excentrică pentru grupele musculare anterioare ale gâtului; contracție izometrică pentru grupul mușchilor multifizi în momentul menținerii lordozei cervicale.

E – prizele terapeutului, comanda verbală.

Ex.13 – mobilizarea pasivă (tracțiune) a coloanei cervicale (segmentul superior)

A – Pacientul în decubit dorsal, cu capul în ușoară extensie. Terapeutul la capul pacientului, cu prizele realizate astfel – o mână la nivelul regiunii nucale, iar cealaltă la nivelul regiunii frontale. Din aceasta poziție inițială, cu menținerea fermă a prizelor precizate, terapeutul realizeaze o mișcare pasivă de tip tracțiune, ascendent cu direcție ușor posterioară.

T – Co-contracții ale grupelor musculare ale regiunii gâtului.

A – Prizele terapeutului, comandă vocală.

Ex. 14 – mobilizare pasivă (tracțiune) a coloanei vertebrale cervicale (segmentul inferior)

A – Pacientul în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe o mic

ă

pern

ă

, în u

ș

oar

ă

flexie, pozi

ț

ie care genereaz

ă

o întindere u

ș

oar

ă

a ligamentului nucal posterior, transferând greutatea capului la nivelul segmentului inferior al coloanei cervicale. Terapeutul la

capul pacientului, cu prizele realizate astfel – o mân

ă

la nivelul regiunii nucale iar cealalt

ă

la nivelul regiunii frontale. Din aceast

ă

pozi

ț

ie ini

ț

ial

ă

cu men

ț

inerea ferm

ă

a prizelor precizate, terapeutul realizeaz

ă

o mi

ș

care pasiv

ă

de tip trac

ț

iune, ascendent cu direc

ț

ie u

ș

or posterioar

ă

ș

i înspre lateral.

T – Co-contracții ale grupelor musculare ale regiunii gatului.

E – prizele terapeutului, comandă vocală

Ex. 15 – mobilizarea pasivă a coloanei vertebrale cervicale (extensia cu oscilații verticale)

A – Pacientul în decubit ventral, cu capul sprijinit pe o mică pernă, în ușoară flexie, iar toracele anterior sprijinit la rândul sau pe două perne, similare celei folosite pentru sprijinul frunții. Terapeutul, lateral de pacient în dreptul regiunii cervicale realizează prize digitale la nivelul regiunii superioare a coloanei cervicale (spațiul interapofizar spinos), prin intermediul policelui întărit de index.

T – Mișcarea de oscilație – vibrație la nivelul articulației occipito-atlantoidiană, C1 – C2, într-un plan perpendicular pe planul suprafeței de sprijin a pacientului; pentru articulațiile de la nivelul inferior C2 oscilațiile se aplică în jos și înainte, într-un unghi de 45 de grade față de planul sagital.

E – Prizele terapeutului, comanda verbală.

Ex.16 – mobilizarea pasivă a coloanei cervicale (rotație cu oscilație)

A – Pacientul în decubit ventral, cu capul sprijinit pe o mică pernă, în ușoară flexie, iar toracele anterior sprijinit și el pe două perne, similare celei folosite pentru sprijinul frunții. Terapeutul, lateral de pacient, în dreptul regiunii cervicale, realizează prize digitale la nivelul regiunii superioare a coloanei cervicale (lateral de spațiul interapofizar spinos), prin intermediul policelui întarit de index.

T – mișcarea de oscilație – vibrație cu imprimarea unei mișcări de rotație pentru sectorul cervical respectiv; co-contractie ale grupelor musculare mici, paravertebrale.

E – prizele terapeutului , comanda vocală.

Ex. 17 – mobilizarea pasivă a coloanei cervicale (rotație cu oscilație)

A – Pacientul în decubit dorsal, cu sprijin la nivelul regiunii nucale pentru extremitatea cefalică.

Terapeutul la capatul patului, realizează priza cu ambele mâini, ale căror degete sunt încrucișate, la nivelul regiunii nucale, controlând porțiunea fațetală din cadrul arcului vertebral posterior.

T – Mișcarea de înclinație laterală a capului asociată cu oscilație – vibrație; co-contracții ale grupelor musculare paravertebrale.

E – Prizele terapeutului , comanda verbală.

Ex. 18 – mobilizarea activă (fără, apoi cu rezistență) a coloanei vertebrale cervicale

A – Pacient în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe suprafața de lucru, cu membrele superioare întinse pe lângă trunchi. Din poziția inițială, pacientul realizează mișcarea de extensie ușoară a capului, mentinere la capătul excursiei maxime, revenire cu flexia accentuata a capului, apropiind cat mai mult bărbia de stern (adoptarea pozitiei „barbia în piept” sau „ duble bărbie”; pe tot parcursul mișcarii, capul menține contactul cu suprafața de sprijin prin vertex.

T – Co- contractii ale grupurilor musculare ale gatului; când mișcarea este derulată contra unei rezistențe, contracțiile izometrice sunt asociate cu contracțiile izotone.

E – comandă verbală, contactul cu suprafața de sprijin, prizele terapeutului.

Același exercițiu se derulează înlocuind mișcarea de flexie-extensie cu cea de rotație, apoi cu cea de inflexiune laterală. Pacientul va executa mișcările active libere și rezistive fiind poziționat initial în decubit dorsal /ventral, în șezând și în ortostatism.

Totdeauna, mișcările componente din cursul fiecărui exercițiu anterior se derulează prin ritmarea cu timpii respiratori (inspir-expir), pacientul fiind permanent supravegheat pentru sincronizare adecvată.

În cursul desfășurării acestui grup de exerciții trebuie luate în considerație cateva aspecte:

-stretching-ul grupelor musculare paravertebrale, prin asocierea cu o mișcare de flexie a capului, trebuie derulat progresiv, lent, fară exagerarea rezistenței opuse, întrucât o flexie maximă poate accentua simptomatologia sindromului de instabilitate.

-adoptarea și menținerea poziției „bărbia în piept” este un exercițiu deosebit de util pentru contracția izometrică/stretching-ul grupelor musculare mici ale gâtului, mai ales cei suboccipitali.

-stretching-ul mușchilor sternocleidomastoidieni și ai celorlalți mușchi ai gâtului trebuie derulat cu atenție, pentru evitarea dissinergismului muscular.

-mișcările pasive de tip rotație asociate sau nu cu stretching-ul pasiv pot determina exagerarea unei mobilitați anormale la unii pacienți cu sindrom de instabilitate cervicală.

-asocierea unui grupaj de exerciții aerobe, cu durata de 20 de minute este de mare utilitate pentru menținerea pacientului în activitatea, cu un status socio-profesional adecvat.

În cadrul programelor aplicate, se insista totdeauna pe ameliorarea acelui sistem mecanic care era mai solicitat de specificul profesional. Astfel:

-la cei cu o profesie care impune un ortostatism prelungit programul de kinetoterapie se axează pe întreținerea și dezvoltarea sistemului erector al rahisului: mușchi spinali profunzi și în special transversalul spinos. Tehnici recomandate cu bune rezultate sunt:

* în fața oglinzii, în ortostatism, terapeutul ținând mâna pe capul subiectului, îi recomandă alungirea coloanei în sens vertical cu reducerea sau ștergerea cât mai accentuată a lordozei cervicale și lombare și a cifozei dorsale și cu abdomenul ușor retractat. Se crește progresiv durata menținerii poziției urmată de relaxarea musculaturii și mișcării respiratorii.

Ulterior se repet

ă

acela

ș

i exerci

ț

iu de alungire activ

ă

a coloanei în condi

ț

iile ad

ă

ug

ă

rii unor greut

ăț

i la nivelul capului

ș

i a umerilor, apoi exerci

ț

ii de mers cu rahisul alungit, sau

ș

ezând pe un scaun f

ă

r

ă

sp

ă

tar, sau în sfâr

ș

it în decubit dorsal,

cu coloana lipita de sol, urm

ă

rindu-se astfel automatizarea acestei statici vertebrale corijate.

Mobilizariile active ale membrelor superioare, apoi inferioare, menținând rahisul în poziția redresată.

Flexia – extensia trunchiului (la nivelul axei bifemurale), cu rahisul alungit.

Suspensie la spalier.

Exerciții asemănatoare cu gesturile specifice profesionale, cu controlul menținerii coloanei în poziția corijată.

Aceste tehnici s-au dovedit utile și la subiecți a caror profesiune impune poziția așezat prelungită, întrucât solicitarea maximă privește tot funcția ortostatică a coloanei.

Igiena posturală – a fost recomandata la toți pacienții

Obiective generale:

Respectarea durerii (moderarea activităților)

Evitarea factorilor agravanți (posturi, stressuri)

Echilibrarea balanței activitate / repaus

Menținerea mobilității articulare și a forței musculare

Reducerea efortului musculo – scheletal

Indicații:

• Evitarea menținerii poziției șezânde sau ortostatice > 30' neîntrerupt

• Practicarea pauzelor scurte și frecvente în activități statice prelungite

Includerea activităților ce permit amplitudini mari de mișcare ale corpului. Alinierea capului și gâtului în timpul repausului și activităților. Evitarea pozițiilor tensionate ale capului și gâtului (decubit dorsal sau șezând cu flexia maximă a gâtului sau folosirea pernelor înalte)

• Alinierea trunchiului și capului în poziție înclinată (cu sau fără pernă/sprijin): privit la TV, citit etc.

• înclinarea saltelei la nivelul capului dacă trebuie să doarmă în poziție ridicată

• Păstrarea brațelor sub nivelul pieptului în decubit dorsal sau lateral

• Folosirea unei scărițe/suport pentru ridicarea obiectelor grele mai sus

• de nivelul umerilor – Evitarea poziției cu proiecția anterioară a capului în timpul privitului (TV, calculator)

• Folosirea căștilor sau difuzorului în cazul folosirii frecvente a telefonului

• Plasarea monitorului calculatorului și a suportului de documente (copy holder) lângă monitor

• Păstrarea distanței optime la citit (minim 40 cm)

• Conștientizarea pozițiilor tensionate ale capului și gâtului în timpul activităților de concentrare mentală, șofatului, situații tensionate

• Folosirea unui scaun reglabil cu ajustarea frecventă a înălțimii în timpul activităților prelungite în poziție șezând

• evitarea mișcărilor bruște și rapide.

• Se contraindică dormitul în decubit ventral

Metodologia recuperării

• Selectarea lotului a vizat pacienții diagnosticați cu spondiloză cervicală cu nevralgie cervicobrahială.

• Evaluarea clinico-funcțională a cuprins anamneză detaliată a durerii, mobilitatea articulară, testingul muscular, scala pentru evaluarea țesuturilor moi, examenul staticii și ADL-urile pe care le-am notat în fișele individuale ale pacienților, la cele trei examinări.

• Tratamentul recuperator s-a axat în principal pe metodele kinetice: exercițiile programului McKenzie, alungirea axială, stretchingul și tonifierea diferențiată musculară, în mod adjuvant s-au folosit și celelalte mijloace asociate: masaj sedativ cervical și umeri; electroterapie antalgică, termoterapia și tratament medicamentos.

• Masajul și termoterapia – în special aplicații de laser și curenți interferențiali s-au folosit înaintea ședințelor de kinetoterapie.

• Electroterapia antialgică (curenți galvanici, curenți diadinamici, interferențialii) și laserul s-au aplicat pacienților pe o perioadă de 10-14 ziie, pre și post kinetoterapiei.

• Ședințele de kinetoterapie s-au aplicat individualizat în funcție de acuzele și de substratul etiopatogenic al fiecărui pacient. Durata ședințelor a fost de 30-40 minute, cu instruirea exactă a pacienților în ce privește tehnica fiecărui exercițiu și ordinea aplicării acestora.

• în tehnica Mc Kenzie, fiecare exercițiu se repetă de 10 ori (pentru exercițiile 1, 2, 3, 5, 6), excepție făcând exercițiul 4 (o dată) și 7 (de 2-3 ori).

• La cazurile care prezentau simptomatologia miofascială exacerbată s-a insistat pe metodele de stretching și ulterior de tonifiere musculară.

• Extensia axială s-a practicat sistematic la toți pacienții. Ghidul de protecție articulară pentru cap și gât a fost instituit din prima zi de tratament recuperator și verificat și ajustat periodic ulterior.

Electroterapia

Constituie o metodă adjuvantă utilă, asociată celorlalte mijloace terapeutice.

Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți electrici în cervicalgii sunt: antialgic;

> antiinflamator;

> hiperemiant;

> decontracturant.

a) Curentul galvanic este o formă de curent continuu (cu frecvența zero), folosit în cervicalgii datorită efectului sau analgetic la nivelul electrodului pozitiv și datorită efectului sedativ în aplicațiile descendente ((+) superior, (-) inferior), la băile galvanice

Se aplică pe tegument cu ajutorul electrozilor de plumb înveliți în țesătură hidrofilă sub formă de:

> galvanizări simple transversale paravertebral cervical sau longitudinale ((+) cervical, (-) segment distal al membrului superior);

> ionogalvanizări cu CaCI2, HHC;

> băi galvanice bi sau patrucelulare.

Pe zonele dureroase se aplică electrodul (+).

b). Curenții de joasă frecvență sunt curenți derivați din curentul sinusoidal de 50 Hz, redresați.

Cei mai utilizați sunt: curenții diadinamici și curenții Trabert, ambii cu efect bun analgetic.

Curenții diadinamici cu efecte polare, electrodul negativ realizând analgezia sau perioadă scurtă (PS). Se pot prescrie în aplicații transversale cervicale, cu schimbare de polaritate, în formula DF 2'+2', PL 2'+2'/ DF 2'+2', PS 3'+3'. în durerile miofasciale asociate se poziționează electrodul negativ pe punctul dureros și polul pozitiv proxima! DF 4', PL 4'.

Curenții Trabert se aplică cu polul (-) pe zona dureroasă cu efect antialgic comparabil cu cel al curenților diadinamici.

c) Curenții de medie frecventă sub forma curenților interferențiaii, au un bun efect decontracturant.

Se aplică sub forma a două seturi de electrozi așezați în cruce pe regiunea cervicală și suprascapulară , manual 90 Hz 10', spectru 0-100 Hz 10'.

d) Metoda TENS aparține joasei frecvențe având un bun efect antialgic menținut în timp, fiind și o metodă accesibilă și la domiciliu.

Termoterapia

Se realizează prin proceduri care produc încălzirea țesuturilor cu efecte: analgetic, antispastic, antiinflamator, miorelaxant.

Zonele dureroase de la nivelul coloanei beneficiază de proceduri locale de termoterapie.

Dintre procedeele termoterapiei superficiale se utilizează perna electrică, împachetări cu parafină, comprese calde, lampă solux (radiații infraroșii).

Exemplu: împachetare cu parafină 42°C cervical 20".

Pentru termoterapie de profunzime se utilizează metodele de endotermie cu curenți de înaltă frecvență (unde scurte) și ultrasunet.

Ultrasunetul reprezint

ă

metoda de termoterapie de profunzime, frecvent folosit

ă

în cervicalgii; vibra

ț

ii mecanice, senza

ț

ie de greutate

ș

i c

ă

ldur

ă

; metoda practicându-se timp de 10 minute de 2 ori/zi. Efectul este evident în reglarea

balan

ț

ei musculare regionale, cu reducerea contracturilor musculare atât în regiunea cervical

ă

, cât

ș

i în cea maseterin

ă

ș

i dorsal

ă

.

CAPITOLUL 4

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRII

Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins un lot de 21 pacienți cu nevralgie cervicobrahială, cu vârstele cuprinse între 40-65 de ani. Studiul nostru s-a derulat la CENTRUL DE RECUPERARE NEUROMOTORIE SF. MARIA, DGASPC, Craiova, în perioada septembrie 2011- aprilie 2013.

Pacienții incluți în lotul de studiu au fost evaluați clinico-funcțional la inițierea programului recuperator și după 18 zile de tratament recuperator complex. În această perioadă au efectuat un program de reabilitare complex care a inclus: fizioterapie (diatermie cu microunde și laser cervical), exerciții de kinetoterapie.

Toți cei 21 de pacienți au prezentat afectare radiculară însoțită de nevralgie cervicobrahială NCB, cu durere cervicală iradiata pe membrul superior, parestezii distale și tulburări de sensibilitate.

Elementele semiologice (clinice și funcționale) semnificative care au fost studiate și evaluate în cei trei timpi de evaluare, pentru flecare pacient au fost:

4.1. DUREREA

Durerea este un parametru important al ce descrie cel mai bine efectul terapeutic al tratamentului urmat. S-a apreciat individual la cele trei momente ale evaluarii dupa care s-a calculat media și intervalul de confidentă CI pentru lotul studiat si pe sexe.

Tabel nr. 1.

Datele conținute în tabelul nr. 1 confirmă reducerea intensității durerii la toți pacienții, indiferent de terapia aplicată. Dar subiecții care au beneficiat de terapia cu laser, diatermie si kinetoterapie au avut un scor al scalei VAS semnificativ mai redus decât al subiecților care au urmat doar terapie fizicală, în toate momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă indiferent sexul și grupa de vârstă a pacienților.

4.2. EVALUAREA FUNCȚIONALĂ

Scala de evaluare funcțională a dizabilitații cervicale Copenhagen – The Copenhagen Neck Functional Disability Scale

Tabel nr. 2.

Scor total = SUMA (puncte pentru cei 15 itemi)

Interpretare:

• scor minim: 0

• scor maxim: 30

• Cu cat este mai mare scorul cu atat este mai severa disabilitatea asociata cu durerea cericală. Un scor de 0 indica faptul ca nu exista disabilitate iar un scor de 30 indica faptul ca exista disabilitate.

Am considerat semnificativ acest parametru datorită faptului că afectarea prin spondiloză cervicală / hernie de disc a coloanei cervicale influenteaza capacitatea funcțională globală a pacientului, in desfașurarea activităților uzuale, ducând la dizabilitate cronică.

Asa cum se observ

ă

, din tabelul anterior

ș

i graficul urm

ă

tor, a avut loc o reducere semnificativ

ă

a dizabilit

ăț

ii datorate durerii cervicale la to

ț

i pacen

ț

ii, cu men

ț

iunea c

ă

subiec

ț

ii care au beneficiat de terapia cu laser, diatermie si

kinetoterapie au avut un scor al scalei Copenhagen de dizabilitate la sfâr

ș

itul perioadei de evaluare semnificativ mai redus decât al subiec

ț

ilor care au urmat doar terapie fizical

ă

.

4.3. EVALUAREA FUNCȚIONALĂ A MEMBRULUI SUPERIOR

Evaluarea funcțională globală a membrului superior afectat datorită nevralgiei cervicobrahiale folosind scala DASH – Scala de simptomatologie a dizabilităților membrului superior, umăr și mână (The Disabilities of the Arm Shoulder and Hand DASH Symptom Scale)

Toți cei 21 pacienți au prezentat afectare radiculară însoțită de nevralgie cervicobrahială NCB, cu durere cervicală iradiata pe membrul superior, parestezii distale și tulburări de sensibilitate cu impotentă funcțională a membrului superior afectat.

Cei a căror recuperare s-a desfășurat mai dificil au fost pacienții mai vârstnici cu patologie asociată, care aveau o capacitate de efort mai redusă și la care exercițiile s-au derulat cu mai mult discernământ; orice exercițiu cu membrele superioare constituie o solicitare suplimentară pentru cord.

Tabelul nr. 3.

* SCOR AJUSTAT (ST x 100/120), ST fiind scorul total (min. 0, max 120)

DASH – Scala de simptomatologie a disabilității poate să fie folosită pentru evaluarea unui pacient cu o afectare a membrului superior. Aceasta poate să fie folosită pentru monitorizarea pacientului în timp și pentru a determina eficiența intervenției terapeutice.

DASH

Am constatat o îmbunătățire semnificativă a statusului funcțional global al pacienților după programul de recuperare, îmbunătățire realizată prin posibilitatea derulării independente a activităților care solicită membrul superior afectat.

Se remarcă o reducere semnificativ mai accentuată a simptomatologiei algofuncționale, exprimată prin scorul DASH, la lotul care a beneficiat de terapie combinată comparativ cu lotul care a urmat doar terapie fizicală.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

1. Abordul terapeutică recuperatorie la pacienții cu spondiloză cervicală însoțită de nevralgie cervicobrahială este complexă, vizând verigile fiziopatogenice ale afecțiunii, pentru refacerea musculară, a stabilități și mișcări controlate la acest nivel, cu prevenirea complicațiilor neurologice și necesitând mijloace asociate de recuperare: medicamentos, fizical kinetic și educațional.

2. S-a evidențiat rolul important al kinetoterapiei în recuperarea funcțională a consecințelor datorate suferinței cervicale în scopul fundamentării obiectivelor, metodelor și mijloacelor kinetice din cadrul programului complex de recuperare funcțională.

4. Studiul demonstrează eficacitatea programului complex de recuperare, cu accent pe terapia prin kinetoterapie, la pacienții cu cervicalgie cronică și nevralgie cervicobrahială:

S-a confirmat reducerea intensității durerii la toți pacienții, indiferent de terapia aplicată. Dar subiecții care au beneficiat de terapia cu laser, diatermie si kinetoterapie au avut un scor al scalei VAS semnificativ mai redus decât al subiecților care au urmat doar terapie fizicală, în toate momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă indiferent sexul și grupa de vârstă a pacienților.

A avut loc o reducere semnificativă a dizabilității datorate durerii cervicale la toți pacenții, cu mențiunea că subiecții care au beneficiat de terapia cu laser, diatermie si kinetoterapie au avut un scor al scalei Copenhagen de dizabilitate la sfârșitul perioadei de evaluare semnificativ mai redus decât al subiecților care au urmat doar terapie fizicală.

Am constatat o îmbunătățire semnificativă a statusului funcțional global al pacienților după programul de recuperare, îmbunătățire realizată prin posibilitatea derulării independente a activităților care solicită membrul superior afectat. Se remarcă o reducere semnificativ mai accentuată a simptomatologiei algofuncționale, exprimată prin scorul DASH, la lotul care a beneficiat de terapie combinată comparativ cu lotul care a urmat doar terapie fizicală.

BIBLIOGRAFIE