Studiul Dinamicii Oboselii cu Ajutorul Testelor de Atentie
LUCRARE DE LICENȚĂ
STUDIUL DINAMICII OBOSELII CU AJUTORUL TESTELOR DE ATENȚIE
CUPRINS:
1.Introducere
2. Cadrul teoretic al problemei studiate
2.1. Oboseala – delimitări conceptuale
2.1.1. Teorii ale oboselii
2.1.2. Factori determinanți ai oboselii
2.1.2.1. Elemente generale
2.1.2.2. Factori industriali in aparitia oboselii
2.1.2.3 Clasificarea factorilor determinanți ai oboselii
2.1.3. Forme ale oboselii
2.1.4. Simptome ale oboselii
2.1.5. Consecințele oboselii
2.1.6.Investigarea si evaluarea oboselii
2.1.6.1. Elemente generale
2.1.6.2 Determinarea indicelui orientativ al solicitării neuropsihice
după caracteristicile procesului de muncă
2.1.6.3. Determinarea efortului neuropsihic prin metoda dublei sarcini
2.1.6.3.1. Metoda înregistrãrilor cu ajutorul a douã magnetofoane
2.1.6.3.2. Proba mixtã de determinare a oboselii intelectuale
2.1.6.4. Determinarea efortului neuropsihic prin probe psihologice de grup,
care solicită rezolvarea unor sarcini precise, cu solicitarea în special
a atenției sub diferite forme
2.1.6.4.1. Proba de calcul tip Kraepelin
2.1.6.4.2. Proba de calcul de tipul a x b+c
2.1.6.4.3. Proba de substituție cu calcul aritmetic, asociere și memorare
a cuvintelor asociate
2.1.6.4.4. Proba de atenție concentrată externa tip Pieron
2.1.6.4.5.Determinarea „cîmpului atenției concentrate
2.1.6.4.6. Determinarea atenției distributive (Praga)
2.1.6.5. Determinarea și aprecierea stării de vigilențã
2.1.6.6 Aprecierea senzației de oboseală
2.1.6.7. Aprecierea factorilor personali, medicali și sociali în
evaluarea oboselii și a încordării neuropsihice
2.1.7. Profilaxia oboselii
2.2.Atenția
2.2.1 Rolul atenției
2.2.2 Delimitări conceptuale
2.2.2 Evaluarea atenției
3. CADRUL METODOLOGIC
3.1 Obiectivele cercetării
3.2 Ipotezele de lucru
3.3 Organizarea, planificarea si desfăsurarea activitații științifice
3.4 Descrierea eșantionului
3.4.1.Marimea eșantionului
3.4.2. Distributia eșantionului in functie de varsta
3.4.3. Distributia eșantionului in functie de mediul de provenienta
3.4.4. Distributia eșantionului in functie de nivelul de studii
3.5. Tabelul lotului de cercetare
3.6. Descrierea tehnicilor de investigare
3.6.1. Inventarul de personalitate Eysenck
3.6.2. Testul Praga
3.6.3. Testul Toulouse-Pieron
3.6.4. Testul Kraepelin
3.6.5. Chestionar de stres
3.6.5.1 Operationalizarea conceptului
3.6.5.2 Scopul chestionarului
3.6.5.3 Formularea intrebarilor
3.6.5.4 Ordonarea itemilor
3.6.5.5 Pretestarea itemilor
3.6.5.6 Testarea
3.6.5.7 Metode de testare a fidelitatii chestionarului
3.6.5.7. 1 Metoda test –retest
3.6.5.7.2 Metoda SPLIT-HALF
3.6.5.7.3 Metoda analizei consistentei interne
4. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR
4.1 Verificarea ipotezelor
4.2 Concluzii
5.REZUMAT
5.1 Rezumatul in limba romană
5.2. Rezumatul in limba engleză
6. BIBLIOGRAFIE
7. ANEXE
ANEXA 1- Instrumentele de investigare
1.1 Testul Praga
1.2 Testul Toulouse- Pieron
1.3 Testul Kraepelin
1.4 Inventarul de Personalitate EYSENCK – forma A
1.5 Chestionar de stress
1.5.1 Cotarea chestionarului
1.5.2. Testarea fidelitatii
1.5.2.1. Alpha-Crombach
1.5.2.2. Corelatia test-retest
ANEXA 2-Rezultatele la teste
2.1. Rezultatele la testele de atenție
2.2. Rezultatele la E.P.I.( Scala E si scala N)
2.3. Rezultatele la chestionarul de stress
ANEXA 3-Reprezentari grafice chestionare
3.1. Histogramele corespunzatoare chestionarului de stress
3.2. Itemi eliminati
ANEXA 4. GRAFICE PENTRU ATENȚIE SI OBOSEALA
4.1 Distributia atenției pe momentele zilei
1.Introducere
Societățile intrã în momentul actual într-o noua fază de dezvoltare, caracterizată prin profunde transformări nu numai de natura tehnologică,dar și umană. Industrializarea a produs o schimbare extrem de rapidă, dar dezechilibrată a sistemelor productive. Ele s-au dezvoltat uluitor din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, al instrumentelor. Tehnica de acțiune a fost înalt raționalizata. S-a investit un cuantum imens de știința. Aspectul uman al muncii a primit însă o atenție mult mai redusă. Desigur că intreprinderile actuate sunt și din punct de vedere uman foarte diferite de cele de acum un secol, sau chiar de cele de acum citeva decenii. Schimbările de ordin uman care au avut loc au fost insă mai mult consecințe neintenționate, neplanificate ale schimbarilor tehnologice. S-ar putea spune cã sistemul productiv actual are de înfruntat unul dintre cele mai acute dezechilibre pe care le-a cunoscut vreodată : decalajul dramatic dintre caracterul înalt raționalizat al instrumentului de acțiune, al tehnologiei, pe de o parte, si, pe de alta parte, caracterul încă rudimentar, tradițional al organizarii umane.Pe fondul acestor discrepanțe își face aparitia oboseala,fenomen pe care am încercat sa îl abordam în paginile ce urmează. Oboseala nu este o boală ; că nu are decât temporar consecințe asupra organismului.
Cu toate acestea, problema oboselii reprezintă una din cele mai importante preocupări ale fiziologilor, clinicienilor și igieniștilor. Astăzi problema oboselii a depășit granițele fiziologiei și medicinei și a devenit o problemă socială, o preocupare a celor ce organizează și conduc producția.
2.1 Delimitari conceptuale ale oboselii Posibilitățile funcționale ale diverselor organe se diminuează sau chiar dispar în cursul exercitării funcțiunilor lor, iar activitatea poate fi apoi reluată și chiar restabilită la nivelul anterior al capacității inițiale.
La acest fenomen particular se aplică termenul comun de „oboseală".
Un astfel de tip de oboseală a fost observat mai ales pe sistemul motor și în special pe mușchi ; pe sistemul senzorial, în particular pentru vedere, și de asemenea, pe unele activități psihologice, că de, exemplu atenția.
Pentru P. C h a i 11 e y-B e r t și F. P 1 a s, oboseala este un fenomen general de apărare a organismului, care se găsește în grade diferite la cele mai multe din țesuturile vii , unele că mușchii și anumite celule ale scoarței cerebrale fiind foarte fatigabile, altele, că nervii părând infatigabili.
Cercetările, atât pe plan teoretic cât și practic, s-au adresat îndeosebi fiziologiei țesutului muscular striat, care prezintă caracteristică de a fi fatigabil prin excelență.
Faptul pentru care are această particularitate și pentru care documentația paralelă asupra oboselii altor sisteme funcționale este extrem de redusă, poate să fie că sistemul neuro-muscular permite să fie supus la eforturi care îi depășesc capacitățile funcționale.
Referitor la această supoziție P. Castaigne aduce o explicație pe baza unor observații comparative, asupra unor activități renale — resorbția de glucoza și hepatice — formarea pigmenților biliari, unde celulele, funcționând cu maximum din posibilitățile lor, la suprasolicitare nu depășesc acest plafon, continuând să-și execute activitatea fără oboseală, indiferent dacă acest maximum funcțional pe care îi sting apare insuficient.
In ansamblul anatomo-funcțional normal al organismului, echilibrul între sistemul nervos motor și efectorul său — mușchiul striat — este realizat prin faptul că, primul nu trimite la al doilea decât incitații care în calitate și cantitate îl redă infatigabil ; celulele musculare având o structură și compoziție ce le permite de a executa, fără oboseală, un lucru determinat.
Sistemul nervos, poate însă solicita mușchiul peste posibilitățile sale funcționale reale, până la obosirea acestuia, iar față de scăderea în randament, răspunde prin a suprasolicita în continuare, până la epuizare.
Această supoziție este justificată și prin rezultatele obținute de V. Rașca n u și colab. prin cercetări electromiografice în contracțiile voluntare.
Mușchii striați scheletici și organele senzoriale, par să fie îndeosebi în această situație și, deși fenomenul este extrem de vast și foarte complex, studiile experimentale și clinice, se adresează — în general — domeniului „oboselii musculare".
Definirea termenului de oboseală musculară, după G. F r i e d m a n n, reprezintă o dificultate considerabilă, deoarece nu poate corespunde la o entitate bine determinată.
Pentru medic și fiziolog se consideră că o stare tranzitorie, creată printr-o activitate excesivă sau prelungită și se traduce, după F. Lagrange, print: aspecte obiective reprezentate printr-o diminuare a puterii funcționale a organismului în activitate sau a organismului în întregime. și "prin aspecte subiective reprezentate printr-o stare particulară, cu senzație caracteristică de stare de rău.
F. Ulmeanu, consideră că oboseala constituie totalitatea fenomenelor subiective și obiective care comporta senzații penibile, însoțitoare a efortului și fenomenelor de uzură și de catabolism din timpul efortului precum și fenomenele reparatoare anabolice care urmează.
După I. Baureisen, oboseala este o scădere a capacității de lucru reversibilă, apărută în procesul muncii și reprezintă fiziologic un fenomen care afectează un complex întreg de procese funcționale iar Ch. Mertens de Wilmars definește oboseala, ca reprezentând o stare psihosomatică în care omul în procesul lucrului are senzația scăderii capacității de lucru, iar cauzele fiind foarte variate nu se datoresc obligator eforturilor cheltuite și lucrului efectuat, deoarece în cursul dezvoltării oboselii încă mai sunt păstrate însemnate rezerve funcționale.
S. K o s i 1 o v , referindu-se în special la oboseala de producție, o consideră că unul din factorii care limitează succesul și păstrarea unui înalt nivel de muncă și o definește ca o micșorare a capacității de lucru în condițiile obișnuite de activitate.
V. Rosenblat ca adept al teoriei centralo-corticale a oboselii, consideră că oboseala din timpul lucrului muscular reprezintă în esență biologică — o reacție corticală de protecție, iar ca mecanism fiziologic— coborîrea capacității de lucru, în primul rând a celulelor corticale înseși, rolul primordial avându-1 inhibiția de protecție.
Această multitudine de definiții arată că deși termenul de oboseală este păstrat, în terminologia de specialitate prezintă sens neprecis și totodată exprimă o complexitate de fenomene ce au loc în această stare funcțională „particulară" a organismului.
2.1.1 Teorii ale oboselii
Asupra aplicării mecanismului apariției oboselii musculare, de-a lungul timpului, s-au emis diverse teorii, care au apărut în paralel cu dezvoltarea în anumite direcții a cercetărilor experimentale de fiziologie, plecând inițial de la experimentări pe mușchiul izolat ; această separație a oboselii locale de cea generală, deși arbitrară, ușurează mult studiul.
Se amintesc :
epuizarea rezervelor substanțelor energetice în mușchi (Schiff)
sufocarea printr-un deficit de aprovizionare cu oxigen a mușchiului (Werworn),
acumularea în mușchi a produșilor de ardere (Hil1 și Pf1uger)
elaborarea de toxină specifică oboselii (Weichardt)
blocarea transmiterii influxului nervos de la nerv la mușchi, (Lapicque).
Dintre acestea, cel mai mult,a captivat atenția teoria intoxicării prin toxine de oboseala și cei mai multi din fiziologii secolului XIX au susținut-o : Richet,Pfluger, Zuntz, Abelous și Langlois ; ultimii le denumeau otrăvuri curarizante datorită acțiunii lor asupra muschiului,oarecum asemănătoare curarei.
R a n k e, spălând simplu un mușchi obosit cu ser fiziologic îl redă din nou contractil; K r o n e c k e r, constată că, contractilitatea devine mai bună dacă lichidul de spălare procură oxigen; Mosso observă că lichidul de spălare a unui mușchi obosit, injectat la un mușchi neobosit, îi provoacă apariția oboselii.
Ulterior,iile experimentale și clinice, se adresează — în general — domeniului „oboselii musculare".
Definirea termenului de oboseală musculară, după G. F r i e d m a n n, reprezintă o dificultate considerabilă, deoarece nu poate corespunde la o entitate bine determinată.
Pentru medic și fiziolog se consideră că o stare tranzitorie, creată printr-o activitate excesivă sau prelungită și se traduce, după F. Lagrange, print: aspecte obiective reprezentate printr-o diminuare a puterii funcționale a organismului în activitate sau a organismului în întregime. și "prin aspecte subiective reprezentate printr-o stare particulară, cu senzație caracteristică de stare de rău.
F. Ulmeanu, consideră că oboseala constituie totalitatea fenomenelor subiective și obiective care comporta senzații penibile, însoțitoare a efortului și fenomenelor de uzură și de catabolism din timpul efortului precum și fenomenele reparatoare anabolice care urmează.
După I. Baureisen, oboseala este o scădere a capacității de lucru reversibilă, apărută în procesul muncii și reprezintă fiziologic un fenomen care afectează un complex întreg de procese funcționale iar Ch. Mertens de Wilmars definește oboseala, ca reprezentând o stare psihosomatică în care omul în procesul lucrului are senzația scăderii capacității de lucru, iar cauzele fiind foarte variate nu se datoresc obligator eforturilor cheltuite și lucrului efectuat, deoarece în cursul dezvoltării oboselii încă mai sunt păstrate însemnate rezerve funcționale.
S. K o s i 1 o v , referindu-se în special la oboseala de producție, o consideră că unul din factorii care limitează succesul și păstrarea unui înalt nivel de muncă și o definește ca o micșorare a capacității de lucru în condițiile obișnuite de activitate.
V. Rosenblat ca adept al teoriei centralo-corticale a oboselii, consideră că oboseala din timpul lucrului muscular reprezintă în esență biologică — o reacție corticală de protecție, iar ca mecanism fiziologic— coborîrea capacității de lucru, în primul rând a celulelor corticale înseși, rolul primordial avându-1 inhibiția de protecție.
Această multitudine de definiții arată că deși termenul de oboseală este păstrat, în terminologia de specialitate prezintă sens neprecis și totodată exprimă o complexitate de fenomene ce au loc în această stare funcțională „particulară" a organismului.
2.1.1 Teorii ale oboselii
Asupra aplicării mecanismului apariției oboselii musculare, de-a lungul timpului, s-au emis diverse teorii, care au apărut în paralel cu dezvoltarea în anumite direcții a cercetărilor experimentale de fiziologie, plecând inițial de la experimentări pe mușchiul izolat ; această separație a oboselii locale de cea generală, deși arbitrară, ușurează mult studiul.
Se amintesc :
epuizarea rezervelor substanțelor energetice în mușchi (Schiff)
sufocarea printr-un deficit de aprovizionare cu oxigen a mușchiului (Werworn),
acumularea în mușchi a produșilor de ardere (Hil1 și Pf1uger)
elaborarea de toxină specifică oboselii (Weichardt)
blocarea transmiterii influxului nervos de la nerv la mușchi, (Lapicque).
Dintre acestea, cel mai mult,a captivat atenția teoria intoxicării prin toxine de oboseala și cei mai multi din fiziologii secolului XIX au susținut-o : Richet,Pfluger, Zuntz, Abelous și Langlois ; ultimii le denumeau otrăvuri curarizante datorită acțiunii lor asupra muschiului,oarecum asemănătoare curarei.
R a n k e, spălând simplu un mușchi obosit cu ser fiziologic îl redă din nou contractil; K r o n e c k e r, constată că, contractilitatea devine mai bună dacă lichidul de spălare procură oxigen; Mosso observă că lichidul de spălare a unui mușchi obosit, injectat la un mușchi neobosit, îi provoacă apariția oboselii.
Ulterior,P.Weichardt efectuează urmatoarea experienta: obosește un cobai pe banda rulanta apoi îi tetanizeaza totalitatea masei musculare pana la refuz : culege sângele și mediul interior ,mojarește muschii si filtrează totul;elimina prin dializa sărurile și substanțele degradate, adaugă hidroxid de sodiu și neutralizează cu acid clorhidric : concentrează în vid și dializează din nou. Lichidul astfel obținut, injectat la un animal sănătos, face să apară la acesta toate semnele de oboseală și îi provoacă chiar moartea, dacă doza injectată este suficientă.
Am insistat asupra acestui „efect Wcichardt", care comparativ, amintește .de „efectul Loewi" si substanța vagală, deoarece s-ar putea considera ca o primă viziune a sindromului umoral al oboselii, astăzi dezbătut în literatura de specialitate, si care acceptă în mecanismul producerii oboselii prezența unor substanțe fatigante.
Asupra naturii acestor substanțe fatigante din aceste toxine de oboseală, s-au emis diferite păreri ; s-au incriminat acizii lactic și piruvic care apar în cantitate importantă la sfîrșitul perioadei anaerobe ; hipoglicemia, manifestată în eforturile de lungă durată ; bioxidul de carbon, acumulat în eforturile de scurtă durată iar astăzi unele mucoproteine, rezultate din metabolizarea substanței fundamentale.
2.1.2 Factorii determinanți ai oboselii
2.1.2.1 Elemente generale
Procesul de căutări științifice în problema oboselii are un istoric care reflecta, pe de o parte, nivelul cunoștințelor în diferite epoci, pe de altă parte, natura și caracteristicile efortului în muncă la timpul respectiv. Dat fiind faptul că, în trecut, majoritatea celor ce, munceau în producție efectuau o activitate preponderent fizică, cercetările s-au îndreptat spre cunoașterea proceselor ce se petrec în mușchi, pentru a stabili natura oboselii. Pe măsura ce munca intelectuală a dobândit o importanță din ce în ce mai mare, introducerea mecanizării și automatizării a extins considerabil acest gen de activitate, iar munca științifică a devenit chiar un factor de producție, atenția cercetătorilor s-a îndreptat spre studiul solicitării nervoase, începând de la celulă și până la funcțiile cele mai complexe ale sistemului nervos central.
Pornind de la ideea că nu există oboseală în repaus, deoarece în această situație consumul de substanțe energetice și în special de zahăr este redus la minim, unii autori au emis teoria epuizării ca mecanism a oboselii. Ei s-au bazat, de asemenea, pe faptul că apariția oboselii poate fi întârziată prin administrare de zahăr la cei ce executa munci fizice grele.
Cu toate acestea trebuie subliniat că mușchiul izolat încetează de a mai răspunde la diferiți excitanți cu mult înainte de a fi epuizat cantitatea sa de zahăr. S-a constatat, de asemenea, că mușchii atletului care se oprește dupa o cursă de 400 m plat conțin suficient zahăr pentru a efectua un efort asemănător timp de încă 15—20 min.
Din punct de vedere practic, și astăzi se consideră că administrarea de zahăr reface capacitatea de muncă
Cercetătorii au observat că sângele animalelor epuizate după un efort greu capătă anumite proprietăți toxice. S-a constatat, de pildă, că transfuzia de sînge de la un caine forțat să alerge 12—18 ore la un caine normal determină la acesta din urmă o stare de adinamie și fenomene toxice. Alte experiențe au arătat că se poate obține o contracție musculară dacă se spală sau se injectează mușchiul cu un lichid ușor salin sau este plasat într-o atmosferă de oxigen. Din contra, spălarea mușchiului cu un lichid acid provoacă apariția rapidă a oboselii.
De aici, s-a tras concluzia că deficitul de oxigen și acumularea de produse de descompunere din arderile ce au loc în mușchi sunt factori importanți în apariția oboselii.
Printre acești produși, cel mai important rol îl joacă acidul fosforic și mai ales acidul lactic. Astfel, unii cercetători au arătat că la mușchiul normal de broască concentrația de acid lactic este de 0,015%, în timp ce la cel obosit concentrația crește la 0,4%. Alți cercetători au constatat existența unei proporționalități între numărul de contracții pe care le efectuează un mușchi și cantitatea de acid lactic care se acumulează.
Incereând să explice aceste fenomene, unii autori au crezut că acidul lactic, fiiind toxic, paralizează mușchiul și anulează efectul excitanților. Alții au arătat însă că este vorba doar de o modificare a echilibrului care trebuie să existe între gradul de excitabilitate a nervului și a mușchiului.
Aceste observații au fost însă infirmate de alți autori, care pe bază de experimente au ajuns la concluzia că oboseala apare uneori cu mult înainte de acumularea unei cantități mari de acid lactic, iar producerea oboselii prin intoxicare cu această substanță survine extrem de rar.
Cercetări mai recente efectuate prin metode biochimice susțin că, în esență, oboseala în efortul muscular ar rezulta mai degrabă din lipsa de substanțe fosforate și în special de acid adenozintrifosforic, substanțe prezente în fibra musculară în rezerve minime, decât din lipsa de oxigen sau dintr-o exagerată acumulare de acid lactic
Având în vedere legătura dintre oboseală și încordarea emoțională (unele solicitări emoționale ale activității — risc de accidente, grad ridicat de responsabilitate etc. — contribuie la apariția prematură a oboselii, care la rândul ei favorizează manifestarea emoțiilor), este cert că în mecanismele oboselii un rol deosebit îl joacă și activitatea zonelor subcorticale. In conformitate cu teoria reglării corticale a capacității de muncă s-ar părea că există un singur fel de oboseală, sistemul "nervos central având rolul preponderent atât în oboseala fizică sau musculară cât și în oboseala psihică sau intelectuală. Dealtfel, distincția dintre oboseala fizică și cea psihică este discutabilă, pentru că nu există muncă musculară pură, fără componente psihice, după cum și în activitatea intelectuală există contracții ale mușchilor oculari, schimbări posturale, mișcări ale mâinilor etc. O dovadă că oboseala fizică și cea intelectuală nu sunt două forme, diferite de oboseală ar fi faptul că după o muncă fizică grea se observă dificultăți nu numai în ceea ce privește continuarea activității fizice, ci și în ceea ce privește o activitate intelectuală ulterioară. In practica pedagogică s-a observat că greșelile făcute de elevi la dictare sunt mai numeroase după ora de educație fizică, atunci când exercițiile fizice executate în această oră sunt dificile. In schimb, activitățile fizice ușoare influențează pozitiv activitățile intelectuale care le urmează.
Participarea unor glande endocrine la mecanismul oboselii. După lansarea de către Selye a teoriei stresului și a fenomenului general de adaptare, atenția cercetătorilor s-a ândreptat în special spre secreția glandelor suprarenale, că avand un rol important în mecanismul oboselii.
Inițial interesul a fost concentrat asupra substanțelor care sunt secretate de partea medulară a glandelor suprarenale, susținându-se că oboseala apare ca urmare a unui deficit de adrenalină. Ulterior s-a acordat atenție mai mare părții externe a acestei glande, denumită cortex suprarenal. O serie de cercetători au încercat să stabilească legătura dintre efortul muscular și oboseală prin examinarea sângelui și a unor produși secretați de cortexul suprareal. După această concepție, efortul muscular reprezintă principalul factor de încordare.
Selye pornește de la ideea că acțiunile patogene cele mai diverse (infecții, intoxicații, loviri etc), în afară de urmările lor specifice (boală, vînătaic etc), duc și la un complex de simptome și reacții nespecifice, caracteristice. Stres, în traducere, ar însemna încordare, dar acest cuvânt nu exprimă de fapt exact conținutul noțiunii. Prin stres se înțelege și apărarea organismului față de factorii amintiți mai sus. Mai mult, stres-ul nu apare întotdeauna ca urmare a unei leziuni sau boli : el poate fi provocat și de o funcție fiziologică. Exemple de stres ? Frigul, lipsa de oxigen, munca excesivă, o supărare sau preocupare foarte intensă etc. Fie că stresul e patologic, fie că e fiziologic, după Selye reacția de alarmă e aceeași : sindromul general de adaptare și eventual depășirea posibilităților de apărare. In acest caz, omul simte oboseală, lipsă de interes, este abătut etc.
Selye a arătat că în fenomenele stresului au mare importanță atât sistemul nervos, cât și cel hormonal. Ca endocrinolog, însă, el a scos pe primul plan fenomenele legate de modificările hormonale.
Selye subliniază faptul că efortul muscular localizat nu poate antrena o stare de stres. Conflictul rezultat din interacțiunea dintre agentul stresant — în cazul nostru un efort de mare intensitate — și organism declanșează fenomenul general de adaptare. Acest fenomen sau sindrom este o reacție nespecifică, ce se manifestă în trei faze. Prima fază se numește de șoc și contra-șoc, a doua — de rezistență și a treia — de epuizare.
In acest fel, oboseala trecătoare, care dispare după repaus și mai ales după somn, corespunde reacției de alarmă a sindromului general de adaptare, în timp ce oboseala -cronică se produce în faza de rezistență. Faza de epuizare se află la limita stării patologice, când începe surmenajul. Hormonii secretați de cortexul suprarenal intervin în desfășurarea normala a transfomărilor pe care le suferă în organism albuminele, zaharurilc și sărurile minerale și prin aceasta se creează condițiile de bază ale activității musculare și ale întregului organism.
Pe baza determinării hormonilor secretați de cortexul suprarenal, s-au descris diferitele stadii ale oboselii. Astfel, s-a constatat că stadiul I este caracterizat prin răspunsul armonios al organismului la efort, rămînând în limitele stării fiziologice. Prototipul acestei oboseli este observat la sportivi. Stadiul II al oboselii apare în urma unui efort repetat sau prelungit și se caracterizează printr-un răspuns oscilant sau pendular al organismului. Acest stadiu marchează trecerea spre oboseala patologică. Stadiul III este caracterizat prin răspunsul discordant al organismului și este specific oboselii cronice. In sfîrșit, stadiul IV al oboselii reprezintă depresiunea activității glandelor endocrine.
Aceasta teorie a reușit sa scoată in evidența rolul cortexului suprarenal și al mecanismului hipofizosuprarenal în lămurirea unor aspecte ale mecanismului oboselii, însă nu poate să explice decât una din verigile lanțului complex al procesului de oboseală. Pe de altă parte, teoria stresului are în permanență în vedere modificările produse în organism atunci când acesta este forțat, ceea ce nu corespunde situației reale a activității obișnuite ,a omului în producție sau în alte genuri de muncă.
Merită a fi amintită și încercarea de a explica fenomenul oboselii cu ajutorul sistemului reticular activator, substanța reticulată din trunchiul cerebral și talamus transmite spre scoarța cerebrală impulsurile generate de sistemul senzorial (văz, auz, olfacție etc.), de la care primește informații aferente, deci alertează cortexul însă acesta, la rândul său, acționează asupra sistemului reticular, impulsionându-1 („feed-back"). Numeroase rezultate experimentale arată că atunci când sistemul reticular activat este subsolicitat, funcția sa scade, deci alertarea cortexului e slabă, ceea ce înseamnă că oboseala se manifestă ca o dezactivare. Un astfel de fenomen are loc în condițiile activităților uniforme, monotone. Nu se poate exclude ipoteza că oboseala ar fi de asemenea consecința unei hiperactivări a sistemului nervos central.
Mai există și alte ipoteze referitoare la mecanismele oboselii. Amintim doar câteva: Fr. Bartlett susține că oboseala este în esență un fenomen de dereglare a structurii activității, în ansamblul ei. Despre ce este vorba? Se știe că în concepția modernă (accepțiunea teoriei informației), orice activitate reprezintă un sistem de reacție la un sistem de stimuli.Pentru ca munca să se desfășoare în bune condiții este necesar ca omul să răspundă adecvat la semnalele furnizate de activitatea sa. Fr. Bartlett consideră că oboseala ar exista din dezintegrarea sistemului de semnale și reacții din care este constituită activitatea: tulburarea autoreglării comportamentului de muncă, a coordonării activității. La concluzii asemănătoare au ajuns și alți cercetători: Z. Bujas și B. Peltz: „ceea ce se numește oboseală este dezorganizarea parțială a structurii care este cea mai bine adaptată în raport cu sarcina". P. Chauchard afirmă că „oboseala nervoasă nu este numai o oboseală localizată la anumite celule implicate într-o anumită muncă. Ea este în special o oboseală de ansamblu a organismului, considerat ca întreg, o oboseală de integrare, de coordonare, autoreglare".
Studiile ulterioare nu au confirmat decât parțial această ipoteză: subiecții puși să muncească, pe un fond oarecare de oboseală, fac față mai ales sarcinii principale, obiectivului principal al activității lor.
Altă ipoteză asupra mecanismelor oboselii a fost elaborată de V. V. Rozenblat care arată că modificările produse în celulele corticale, în cazul oboselii, au la bază interacțiunile complexe care se realizează între diminuarea potențialului funcțional cortical, procesul de restabilire sau refacere a acestui potențial și procesul de inhibiție. Dacă în procesul adaptării omului la activitate și în momentul apogeu-lui randamentului, procesele de restabilire a energiei cheltuite de organizare domină asupra celor de diminuare a potențialului, ulterior, sub influența intensității muncii sau a duratei, începe să se manifeste predominarea proceselor de diminuare a potențialului asupra procesului de restabilire. In acest moment intervine inhibiția de protecție care limitează activitatea ulterioară și stimulează procesele de refacere a potențialului diminuat, stimulând individul la repaus. Acest proces de inhibiție se dezvoltă mai ales în analizatorul motor, fapt care determină necesitatea unui efort de voință suplimentar pentru continuarea muncii.
In afara mecanismelor de natură strict fiziologică ce condiționează într-o măsură mai mare sau mai mică producerea oboselii, se consideră că un rol important este jucat de factorii aflați la interferența raporturilor care se stabilesc între elementele fiziologice și cele psihologice. Astfel, observă E. L. Thorndike activitățile desfășurate neîntrerupt, fără repaus sunt mai puțin satisfăcătoare pentru individul care le indeplinește deoarece pierd atracția noutății, determină apariția plictiselii și impun anumite privațiuni. De aici concluzia că oboseala are la bază un deranjament al motivației. Dovada cea mai concludentă că factorii motivaționali sunt implicați în fenomenul de oboseală este faptul că schimbând activitatea, individul se debarasează de manifestările oboselii; Importanța motivației în „furnizarea" de energie a fost confirmată de experimentele privitoare la învățare, dovedindu-se relații semnificative între motivație și comportamentul de învățare, ca și în experimentele referitoare la corelațiile dintre motivație și muncă. Este demn de reținut faptul că indivizii considerați „indolenți" acuză uneori lipsă de energie, însă, în alte activități, spre exemplu în sport, ei dovedesc rezistență deosebită la eforturi, deci, energia lor este disponibilă doar pentru anumite acțiuni sau activități.
2.1.2.2. Factori industriali in aparitia oboselii
In ce privește oboseala industrială se poate afirma că ea este rezultatul acțiunii stresante a mai multor factori agresivi, de o intensitate moderată și cu importanță relativ egală, factori care acționează în timp, singuri sau în combinație și duc la o atingere globală și nespecifică a organismului. In cazul în care unul din acești factori este dominant, având o valoare absolută, apare boala profesională – afecțiune specifică creată direct de un factor etiologic: toxic sau de altă natură.
Fiecare profesiune își poate avea factorii săi specifici caracteristici, care participă la apariția stării de oboseală industrială. In stabilirea factorilor stresanți ai oboselii, medicul va trebui să depisteze pe cit posibil, în vederea profilaxiei oboselii, factorii cei mai agresivi, lucru care uneori, în practică, este destul de greu de realizat. S-ar părea că mecanizarea, înlăturând efortul fizic greu din munca industrială, va avea ca rezultat pozitiv și înlăturarea oboselii. Acest fapt este valabil numai în parte, deoarece sunt implicati alți factori legați de poziția forțată în muncă, factori fizici și o tendință către deteriorarea fizică a muncitorului care efectuează o muncă ușoară neînsoțită ulterior de exerciții fizice.
Astfel, munca forțată la liniile de asamblare impune o încărcare mare fiziologică, chiar dacă munca se efectuează cu un consum moderat de energie. Cauza poate să fie localizată în mușchii periferici, care nu se pot relaxa atunci când au absolută nevoie de repaus.
Altă cauză ar fi suprasolicitarea sistemului circulator, prin poziție prelungită în picioare sau printr-o altă poziție nepotrivită. Mulți factori de mediu, cum ar fi căldura sau oxidul de carbon, măresc sarcina fiziologică începând de la o anumită producție de energie. De aici rezultă necesitatea ca pentru fiecare profesiune în parte, diverșii factori de muncă sau ai mediului de muncă, să fie clasați în două categorii:
factori majori, care pot produce boli profesionale
factori variați, condiționați de efectuarea muncii propriu-zise sau
a mediului de muncă, care nu generează boala profesională, dar care
stau la baza stării generale a organismului cunoscută ca oboseală.
Acești factori sunt multipli și variați, specifici uneori industriei sau profesiunii și enumerarea lor ar fi greu de făcut. Ei sint în același timp schimbători, modificări în procesele de producție ducind la dispariția unora și la apariția altora care trebuie depistați prin cercetări corespunzătoare.
O reprezentare simplificată a acestor factori este redată de E. Grand-Jean prin gruparea lor in 5 categorii:
monotonia;
intensitatea si durata muncii profesionale;
mediul: temperatura,lumina ,zgomot;
cauze psihice,responsabilitate;
boli si dureri,conditii de alimentatie.
Procesul de refacere are loc în primul rând în timpul somnului, și într-o oarecare măsură și după fiecare pauză din timpul muncii. Organismul dispune de suficiente posibilități de refacere, în cazul când activitatea zilnică decurge în mod normal.
Factorii menționați în cele 5 categorii trebuie menținuți la nivel scăzut, pentru ca acțiunea lor stressantă să fie moderată. In caz contrar, oboseala fiziologică devine oboseală cronică, clinică, care constituie o formă patologică a oboselii.
Astfel, de exemplu, în ceea ce privește durata zilei de muncă, cercetările autorilor scot în evidență faptul că în condițiile unei industrii moderne, în care solicitările sunt destul de mari, 8 ore de muncă pe zi constituie maximum ce poate fi admis pentru o productivitate optimă.
In cazul creșterii numărului de ore de muncă pe zi, producția orală scade, în timp ce, când numărul orelor lucrate se reduce, se observă creșterea productivității pe oră.
Perioada din zi în care se efectuează o muncă are de asemenea legătură cu oboseala, care se manifestă prin scăderea productivității. Astfel, schimburile de zi prezintă o productivitate ușor crescută, comparativ cu schimburile de noapte.
2.1.2.3 Clasificarea factorilor determinanti ai oboselii
Cauzele oboselii au fost clasificate dupa Gh.Iosif , 1996 și Z.Bogâthy, 2002 astfel:
Cauze legate de factorul uman:
deficiențe de ordin fizic ,biologic sau fiziologic :
-alimentație insuficienta sau cu carențe ale unor componente nutritive esențiale;
-nesatisfacerea necesitãților de odihnã pasivã (somn) si folosirea insuficientã a odihnei active;
grad scazut de antrenament în muncã;
deficințe la nivelul proceselor psihice si al personalitații;
nivel scãzut de dezvoltare al aptitudinilor;
stãri afectiv-motivaționale negative;
nivel de interese inexistent,scãzut sau demobilizator;
atitudini neadecvate ;
insuficiente cunoștiințe generale și de specialitate.
Cauze legate de factorul tehnic:
caracteristicile constructive si funcționale ale echipamentelor tehnice;
caracteristicile comenzilor;
gradul de automatizare al funcționãrii;
starea utilajelor.
3.Cauze legate de caracteristicile mediului:
mediul fizic: particularitați fizice si chimice ale mediului ambient(temperature ,iluminat, curenți de aer ,zgomote, vibrații,umiditate)care nu sunt la parametrii convenabili (minerit, siderurgie, exploatãri petroliere);
mediul psihosocial: -mediu permisiv/ostil;
-atmosfera tensionatã la locul de munca;
-teama de sancțiuni
-nivel scãzut sau inechitabil al recompenselor;
-grad scãzut de satisfacere a nevoilor materiale sau culturale.
4.Cauze legate de sarcina de muncã :
regimul de muncã (muncã in schimburi ,orar prelungit,ore suplimentare) si al pauzelor;
responsabilitați multe la locul de muncã;
suprasolicitarea/subsolicitarea din partea sarcinii de muncãã;
specificul muncii (monotonia muncii determinã apariția plictiselii si in consecința a oboselii).
2.1.3 Forme ale oboselii
Oboseala se manifestă sub numeroase aspecte, fapt care i-a determinat pe specialiști să le clasifice într-un anumit fel.
In literatura de specialitate se întîlnesc diferite clasificări ale oboselii, după manifestările ci. Iată una dintre: ele (după E. Grandjean) :
I. Oboseala provocată prin solicitarea unilaterală a mușchilor-(oboseală musculară sau oboseală periferică);
2. Oboseala provocată prin solicitarea unilaterală a vederii (oboseală vizuală);
Oboseala provocata prin solicitarea fizică a întregului organsim (oboseală generală a corpului) ;
Oboseala provocată de munca intelectuală (oboseală mintală);
Oboseala provocată de solicitarea unilaterală a funcțiilor psiho-motorii (oboseală nervoasă) ;
Oboseala provocată de monotonia muncii sau a mediului ;
Oboseala provocată de însumarea unor influențe nefavorabile de lungă durată (oboseală cronică).
Dacă examinăm mai atent această clasificare, vedem că ea se reduce în fond la doua forme de oboseală : cea musculară și cea nervoasă, care sunt atât de strîns legate între ele.
In continuare vom detalia câteva din tipurile de oboseala întâlnite in clasificarea de mai sus:
1. Oboseala musculara
Primele cercetări efectuate de fiziologi s-au referit la oboseala musculară și activitatea fizică în general. Experiențele clasice de laborator efectuate pe mușchiul izolat și excitat electric, au arătat că după un număr de contracții, mușchiul ,,obosește", fenomenul manifestându-se prin reducerea contracției musculare și creșterea timpului de contracție și a timpului de latență.
Aceste fenomene au fost explicate prin epuizarea rezervei energetice a mușchiului și cumularea unor metaboliți acizi (acid lactic). Această ,,teorie chimică" a oboselii nu a rezistat nici datelor experimentale și nici observațiilor întâlnite în practică, constatându-se pe bază experimentală, că mușchiul prezintă fenomene de oboseală încă înainte ca substanțele eneigeticesă fi fost epuizate. Studii efectuate pe muncitori care efectuează munci grele fizice au scos în evidență valori normale de acid lactic, iar unii atleți au atins recorduri mai mari avînd cantități mari de acid lactic în sîngele lor.
Teoria sistemului nervos central se bazează pe observațiile lui Seyffart și pe o serie de alte experiențe, din care rezultă că: un mușchi epuizat prin contracții voluntare, poate declanșa contracții musculare prin excitarea electrică a nervului său motor.
Seyffart constată o reducere a frecvenței curenților de acțiune în cazul apariției unei oboseli musculare. Conform teoriei sistemului nervos central, modificările chimice care au loc la nivelul mușchiului sunt percepute pe calea nervilor senzitivi, de scoarța cerebrală. Ca urmare a acestor percepții în scoarța cerebrală are loc un proces de inhibiție asupra centrilor motori din creier, care răspund de mișcările motorii.
Inhibiția neuronilor motori produce fenomenele de oboseală musculară cunoscute, fapt pentru care oboseala musculară nu poate fi în general considerată o simplă condiție fiziologică care ar rezulta dintr-o activitate susținută. Dacă organismul se consideră ca un tot, oboseala musculară nu poate fi definită în termeni de modificări biochimice in mușchi și nervi, sau ca epuizare a rezervelor energetice.
Oboseala musculară se manifestă de regulă ca un fenomen dureros acut, localizat în mușchi. Unii cercetători afirmă că aceste caracteristici ale oboselii musculare nu sunt legate direct cu multe din sarcinile muncitorilor care lucrează în actuala industrie modernă, care necesită iscusință și o activitate complexă, coordonată și precisă ca timp. Deteriorarea îndemînării la acești muncitori este, prin urmare, foarte diferită de pierderea capacității de a ridica o greutate.
17
In industria modernă, în general, activitatea musculară și oboseala rezultată prin aceasta tinde să diminue, fără a fi însă eliminată în întregime. Chiar în state cu industrie mecanizată și automatizată, efortul fizic nu a fost eliminat din toate ramurile industriei, el putînd fi întîlnit sub forma de munci fizice grele în munca forestieră, în construcții, siderurgie ș.a. Există de asemenea situații când în cursul unei zile de muncă se prezintă momente care impun eforturi fizice mari, în operații de vîrf de scurtă durată dar obositoare. Cu toată mecanizarea actuală, munca fizică în activitatea omului va mai dura încă și de ea trebuie să se țină seama în aprecierea apariției fenomenelor de oboseală.
2.Oboseala vizuală La nivelul aparatului receptor al vederii, oboseala a fost localizată în mușchii striați sau netezi ai cristalinului, ai pupilei și ai oculomotricității. Este sigur că o cadență excesivă de utilizare a mușchilor ciliari, datorită variațiilor de acomodare la distanță, poate determina oboseală mai ales dacă cristalinul și-a pierdut suplețea o dată cu vîrsta (presbitism). La fel este cazul pupilei, care reacționează în primul rând la lumină. In sfârșit, apelul repetat la mușchii oculomotori poate determina manifestări de oboseală la nivelul acestora.
3. Oboseala generalã
Este o stare a organismului care rezultă la sfârșitul zilei de muncă și care se manifestă prin tendința de odihnă cu încetarea activității. Ea mai poate fi numită „oboseală psihică" sau „oboseală nervoasă" și este însoțită de odihna de care are nevoie.
In definirea naturii oboselii trebuie să stabilim mecanismele apariției sale și factorii din lumea înconjurătoare care determină apariția sa.
Concepția psiho-fiziologică a oboselii. Pe baza actualelor cunoștințe de neuro-fiziologie, fenomenele de oboseală se declanșează în sistemul nervos central. Cunoștințele noastre în această privință le datorăm fiziologilor: Hess, Ackert, Caspers, Monnier precum și lui Moruzzi și Magoun, care au pus în evidență existența unei structuri în talamusul medial și în părțile inferioare ale trunchiului cerebral, cu rol inhibitor asupra scoarței cerebrale, precum și a unui sistem numit sistemul de activare localizat în formația reticulară a diencefalului.
Sistemul inhibitor al creierului. Cercetările efectuate în ultimii ani asupra sistemului nervos central, prin metode de implantare de electrozi sau prin EEG, au contribuit mult la înțelegerea fenomenelor care au loc în sistemul nervos central în timpul oboselii. încă din 1927 fiziologul Hess dovedește că stimularea anumitor părți din creier — în mod precis a nucleului medial al talamusului — la pisică, a produs o inhibiție gradată care a mers pină la starea de somn. Alți autori, bazați pe acest fapt, dovedesc prin EEG, că excitațiile pornite din talamus au un efect inhibitor asupra activității cortexului cerebral manifestat prin scăderea activității sale electrice, creșterea undelor alfa, unde lente și reducerea undelor beta — unde rapide. S-a dovedit astfel că în regiunea diencefalului și mezencefa-lului există structuri speciale, care formează un sistem de inhibiție activ pentru scoarța cerebrală, producând fenomene similare cu cele observale in oboseală.
In afară de această inhibiție pe care am putea să o numim „activă", inhibiția corticală poate rezulta și printr-un impuls senzorial scăzut asupra creierului, cu rezultatul unui „feed-back" cortico-fugal redus. Această inhibiție poate fi numită „pasivă".
Pe de altă parle există și o legătură cu centrii neurovegetativi ai creierului, a căror stimulare provoacă o conversie trofotropă, producând o stare în care organismul tinde spre odihnă, cu refacerea resurselor sale energetice și reacții de asimilare.
Sistemul ascendent reticular de activare. Sistemul de inhibiție din creier este într-o strânsă corelație cu antagonistul său, sistemul de activare al creierului. Datorită cercetărilor lui Moruzzi și Magoun și a colaboratorilor săi (1949), noi cunoaștem astăzi existența sistemului de activare al creierului, responsabil pentru menținerea stării de trezire și de alertă, localizat în formația reticularâ a creierului mijlociu. Intre aceste structuri și scoarța cerebrală există legături nervoase, care influențează asupra activității conștiinței.
La rândul său, sistemul activator primește impulsuri prin căile senzoriale, impulsuri pe care apoi le trimite la scoarță; stimularea sistemului de activare poate avea loc și cu plecare din sfera conștientă a scoarței, pe căile corticofuge, precum și din centrii vegetativi. In acest caz se produce o modificare ergotropă în organele interne care sunt solicitate la o cheltuială mai mare de energie, pentru a face față activității organismului. Aceste date neurofiziologice stau la baza actualei concepții asupra oboselii pe care Grand-Jean o formulează astfel: „starea și senzația de oboseală sunt condiționate de reacția funcțională a conștiinței in cortexul cerebral, care este în schimb guvernat de două sisteme mutual antagoniste: dacă domină sistemul inhibitor, organismul este într-o stare de oboseală; când sistemul activator este dominant, el va manifesta o dispoziție crescută la muncă".
Concepția psiho-fiziologică actualã a oboselii explicã mecanismul apariției oboselii ,precum si creșterea capacitatii de munca prin stãri emotive puternice,care stimuleaza pe cale corticala,sistemul activator.
Efectele monotoniei sunt rezultatul unei lipse de stimul în sistemul reticular activator. Această lipsă de stimulare poate apare când nu există imbold nici prin muncă și nici prin mediul de muncă. Oboseala prin monotonie o întîlnim în epoca noastră în transportul feroviar, munca la tablourile de comandă ș.a.
4.Oboseala intelectuală
Oboseala în munca intelectuală se reflectă, în primul rând, asupra activității analizatorului vizual și auditiv, care sunt mai mult solicitați în acest gen de activitate. Binențeles că, o dată instalată starea de oboseală, influența sa se exercită și asupra funcțiilor altor analizatori.
Așa, de pildă, în activitatea intelectuală legată de solicitarea intensă a vederii, oboseala se manifestă prin slăbirea unor funcții ale analizatorului vizual : stabilitatea vederii clare, viteza de distingere, sensibilitatea de contrast etc. In procesele de muncă intelectuală legate în primul rând de solicitarea intensă a auzului, starea de oboseală care apare se va reflecta cu preponderență asupra funcțiilor analizatorului auditiv. Așa se explică oboseala care apare în munca corectorilor din tipografii, a gravorilor, a radio-foniștilor, telegrafiștilor, dispecerilor de circulație etc. Ar fi greșit, însă, să tragem concluzia că oboseala în munca intelectuală se rezumă la modificări funcționale ale diferiților analizatori. Ea se manifestă și prin slăbirea atenției, reducerea percepției, diminuarea reacțiilor corespunzătoare la excitanții externi, scăderea continuă a productivității muncii. Oboseala în munca intelectuală se reflectă totodată și asupra dispoziției psihice, a capacității fizice de muncă. O serie de observații au arătat că oboseala care apare la un conferențiar în procesul de expunere a prelegerilor se manifestă nu numai prin diminuarea indicatorilor capacității de muncă intelectuală, ci și prin scăderea forțelor fizice. In apariția oboselii, o importanță deosebită are sistemul nervos central, și mai ales scoarța cerebrală. Pentru a înțelege mai bine acest rol, vom descrie o experiență interesantă. Unei persoane care a servit ca subiect de experiență i s-a dat sarcina să ridice și să coboare cu ambele mîini o greutate de 15,5 kg. Mișcările s-au efectuat într-un ritm fix, de 16 ori pe minut, la o înălțime de 0,5 m. De regulă, persoana a executat această sarcină, fără să obosească, timp de 3 min. După exercițiile prealabile, s-a trecut la cercetarea propriu-zisă. Persoana a fost hipnotizată și i s-a spus că nu ridica o greutate de 15,5 kg, ci un sac de 30—32 kg. Imediat a început să efectueze exercițiul cu un efort intens, corespunzător acestei greutăți. Cu greu reușea să ridice sarcina, la coborare o scăpa jos, iar coordonarea mișcărilor era stangace. In timpul exercițiului persoana transpira mult și gafîia. După 2 min, capacitatea de muncă a diminuat foarte mult și persoana n-a mai reușit să continue In experiențele următoare, persoanei în stare de hipnoză, care avea în mîini aceeași greutate de 15,5 kg, i s-a spus că ridică un coș cu flori în greutate de 200 g. S-a putut observa cum aceeași greutate era ridicată cu mare ușurință. Datele obiective, măsurate prin calculul cheltuielii de energie, al ventilației pulmonare, al unor reacții biochimice etc, au arătat că acestea se modifică corespunzător efortului pe care persoana în stare de hipnoză crede că îl face, și nu al celui pe care îl îndeplinește în realitate.
Aceste experiențe si numeroase alte observații din viața de fiecare zi arată cît de importante sunt semnalele date prin vorbire, ce valoare considerabilă are cuvantul care, acționînd asupra celulelor scoarței cerebrale, exercită o influență esențială asupra capacității de muncă, a intensității proceselor de oboseală sau de revenire la starea normală. Inraurirea cuvantului asupra capacității de muncă a omului este cel mai convingător argument în ceea ce privește rolul important al scoarței cerebrale în mecanismul de instalare a fenomenului de oboseală.
Rolul scoarței este confirmat și de influența puternică pe care o exercită asupra capacității de muncă a omului stările emoționale, legate de activitatea centrilor nervoși vegetativi subcorticali și sfera volitiv-conștientă. In această privință, cercetările au arătat că sub influența emoțiilor pozitive productivitatea muncii crește cu 10—42%.
5..Oboseala auditivă
La nivelul urechii, audiologii au delimitat clar survenirea oboselii. Ea este scăderea tranzitorie a acuității auditive consecutivă aplicării prelungite a unui sunet intens. Dacă sunetul nu a fost aplicat decât la nivelul unei singure urechi, oboseala este monoauriculară. Gradul de oboseală depinde de intensitatea sunetului și de durata aplicării sale. O ședere prelungită într-o ambianță zgomotoasă poate da naștere unei hipoacuzii pronunțate. Stim că un nivel de 90 dB care persistă timp de aproximativ o sută de minute ridică cu aproape 20 dB pragul percepției auditive, ceea ce este considerabil. Timpul de recuperare este el însuși apreciabil, măsurându-se în minute sau în zeci de minute. Se admite că sunetele ascuțite sunt în mod deosebit „pertur-bante", iar caracterul nociv al sunetului crește atunci când acesta este punctat de amplificări bruște ale intensității, care surprind calea auditivă în momentul în care sistemul protector format din mușchii urechii medii este mai puțin activ. O expunere prelungită, de luni sau ani, la un sunet intens determină adeseori o hipoacuzie, sau chiar surditate. Ea este legată de atingerea rampei timpanice și, fapt demn de remarcat, reprezintă o boală profesională. Deși relația între fenomenele de oboseală auditivă reiterată și hipoacuzia definitivă prin leziune a urechii interne nu a putut fi în mod formal stabilită, totul ne face să credem că oboseala, fenomen reversibil, precede pe termen lung surditatea, care nu este reversibilă.
Dar zgomotul acționează nu numai asupra organului receptor care este urechea ci, prin intermediul sistemului nervos central, și asupra organismului în ansamblu. Este vorba aici de o acțiune nespecifică, deoarece și alte suprasarcini senzoriale (dureroase, în special), traumatisme sau condiții psihologice particulare, ca anxietatea sau teama, pot provoca aceleași reacții. Termenul, mai degrabă imprecis, de stres este adeseori aplicat acestor situații. Intre altele, ele afectează sistemul circulator (vasomotricitatea, frecvența cardiacă, tensiunea arterială) și secrețiile endocrine (adrenalină, noradrenalină, hormoni corticosuprarenali). O stare de oboseală pronunțată urmează frecvent unui episod de stres.
7. Oboseala cronică sau clinică, spre deosebire de oboseala fiziologică generală, nu dispare după un repaus sau după somnul din timpul nopții. In acest caz efectele oboselii sunt cumulate, iar rezultatul îl constituie apariția simptomatologiei sindromului cronic de oboseală.
Simptomele nu sunt specifice, ele manifestindu-se printr-o stare de hiperexcitabilitate emotivă, sau dimpotrivă, o stare de depresiune, lipsă de interes pentru muncă și pierderea oricărei inițiative. Pe aceste tulburări, cu un fond psihic, pot apare o serie de simptome, expresie a unor tulburări funcționale somatice, cele mai frecvente fiind tulburările cardiace, digestive și respiratorii.
In afară de acestea mai pot fi întîlnite simptome ca: insomnia, cefaleea și amețelile, tulburări de memorie, alterarea capacității de comunicare, tulburări de apetit alimentar și sexual, tulburări de comportament manifestate prin izolare.
In formele sale severe, oboseala cronică se poate prezenta sub forma unei nevroze anxioase. Oboseala cronică, în multe cazuri, este o problema psihologică sau psihiatrică, simptomatologia sa fiind asemănătoare unor afecțiuni din acest domeniu.
Oboseala cronică clinică apare la persoanele expuse unor solicitări psihice mari, ea fiind rezultatul unor conflicte psihica sau a unor frustrații apărute în însuși individul respectiv, fiind foarte greu, în multe cazuri, să se pună în evidență cauzele interne sau externe care au generat oboseala cronică.
Diagnostic. Diagnosticul de oboseală cronică — clinică este un diagnostic dificil și el nu trebuie pus decât după ce au fost eliminate toate afecțiunile care ar putea fi însoțite de oboseală. Medicul va trebui să cunoască profesiunile din industrie și noxele legate de acestea, noxe care constituie factori de agresiune, precum și toți factorii psihologici implicați eventual în apariția sindromului.
Munca la mașini automatizate sau aceea a operatorilor de la tablourile de comandă, ale căror risc sau patologie nu ne sunt cunoscute, va necesita investiții speciale psiho-fiziologice, pentru recunoașterea factorilor, măsurarea lor și controlul ulterior
8.Oboseala acută este considerată ca o manifestare a unui fenomen reversibil și care nu are consecințe importante asupra organismului.
2.1.4 Simptomele oboselii
Oboseala are drept consecință imediată slăbirea atenției față de munca îndeplinită și față de mediul înconjurător. Ca urmare, omul pierde capacitatea de formare a unor noi deprinderi folositoare, iar deprinderile formate anterior și devenite automate sunt mai puțin ferme. Coordonarea dintre diferite funcții ale organismului slăbește. Oboseala se manifestă prin încetinirea ritmului de muncă, apariția mișcărilor suplimentare, inutile.
Fiziologia a demonstrat că forța actelor reflexe este într-o anumită dependență de forța excitantului care generează un reflex. Cu alte cuvinte, răspunsul organismului la un sunet, la un flux luminos sau la o lovitură fizică va fi cu atât mai puternic, cu cat și acest agent acționează cu o forță mai mare și invers. Ca rezultat al instalării stării de oboseală, această dependență este afectată și omul începe să răspundă cu aceeași intensitate, indiferent de forța excitantului. A apărut astfel faza de egalizare, care, bineînțeles, este nefavorabilă conduitei normale a omului.
Pe fondul stării de oboseală poate să se ivească și așa-numita fază paradoxală. în această situație, organismul răspunde cu o reacție slabă când semnalul sau excitantul este puternic, și are o reacție puternică când excitantul este slab.
Toate aceste manifestări neobișnuite duc la modificarea coordonării diferitelor funcții ale organismului.
Din punct de vedere subiectiv, senzația de oboseală este mai mult sau mai puțin vagă : o slăbiciune generală, care nu poate fi definită și localizată, cu o tonalitate ce variază de la sentimentul aproape de bucurie al unei activități pe deplin satisfăcute, până la o stare chinuitoare.
In cazul oboselii are loc nu numai o diminuare a capacității de muncă, ci și o diminuare a satisfacției care rezultă prin efectuarea respectivei munci și o creștere a senzației de efort. Aceasta este o stare subiectivă de neplăcere în legătură cu continuarea activității date și o dorință imperioasă de odihnă. De multe ori această stare poate să apară înaintea scăderii capacității de muncă și, în acest caz, nu reflectă în mod real oboseala. Ea se produce atunci cand unele activități se desfășoară monoton, sunt efectuate fără interes și convingere.
Dar poate avea loc și reversul acestui fenomen, adică omul să fie în mod real obosit, cu capacitatea de muncă diminuată, însă fără să trăiască acea stare subiectivă
de oboseală și de neplăcere și fără ca randamentul muncii sale să scadă.Se întâmplă astfel când activitatea prezintă pentru subiect un interes deosebit și când este bine organizată. în această situație însă nivelul ridicat al productivității muncii se menține cu prețul unui efort sporit al sistemului nervos și cu un consum de energie mai mare decât în mod obișnuit. Este de la sine înțeles că prelungirea eforturilor, chiar atunci când oamenii sunt antrenați în muncă în așa măsură incit nu simt oboseala, fără asigurarea odihnei și condițiilor igienice corespunzătoare, a unei alimentații suficiente etc. poate duce la o stare de oboseală cronică,la surmenaj.
Simptomele pot fi si ele clasificate (Tabachiu ,1997):
I.Obiective:
1.Economice:
1.1 cantitative care presupun :scaderea randamentului,scaderea ritmului de munca,oscilatii ale performantelor,accidente de munca.
1.2. calitative, ce presupun creșterea numărului de erori și a rebuturiIor, scăderea capacității creatoare în muncă.
2. Fiziologice cu urmatoarele caracteristici: accentuarea respirației, creșterea tensiunii arteriale și a pulsului; modificări în activitatea glandelor endocrine; modificări în compoziția sângelui și a urinei.
II. Subiective: caracterizate de : dureri musculare; apariția senzației de oboseală; somnolență; stare tensionată, conflictuală, de nemulțumire șifrustrare; tonalitate afectivă scăzută; nemulțumire față de propria persoană.
2.1.5 Consecințele oboselii
Nenumărați sunt cercetătorii care susțin că oboseala slăbește rezistența generală a organismului față de diferite boli. Acestea apar mai frecvent și au o evoluție mai gravă la omul obosit, datorită afectării capacității imunobiologice a organismului, adică a posibilității acestuia de a lupta împotriva agenților patogeni.
Oboseala îndelungată sau repetată atrage, după sine, surmenajul, uzura rapidă a organismului, epuizarea și, în cele din urmă, îmbătrânirea precoce.
Atât din punct de vedere teoretic, cât și practic s-a demonstrat că oboseala este una din cauzele favorizante și uneori determinante ale accidentelor de muncă și de circulație. Aceasta se explică prin faptul că omul obosit are atenția slăbită, gesturile sale sunt mai puțin precise, actele necoordonate. El nu este capabil să reacționeze repede și corect ; forța sa musculară este redusă. Statisticile arată că cele mai frecvente accidente de muncă apar către ora a treia din schimbul de dimineață și ora a doua din schimbul de după-amiază. De asemenea, s-a constatat că accidentele sunt mai frecvente spre sfîrșitul săptămînii, când capacitatea de muncă este mai scăzuta.
Investigarea si evaluarea oboselii
2.1.6.1. Elemente generale
Revoluția tehnico-industrială a determinat deplasarea cercetărilor de la aspectele energetice și musculare ale muncii la aspectele ei psihice. Astfel, în zilele noastre problemele cele mai importante se referă la gradul de solicitare, la limita maximă a solicitării și modul optim de alternare a activității și repausului. Totodată, oboseala ca și accidentele sunt interpretate, în perspectiva psihologiei inginerești, ca manifestări ale interacțiunilor defectuoase între om și muncă, datorate fie unor solicitări "prea mari (activitate dificilă, context social etc), fie unor factori care depind de om (absența aptitudinilor, insuficienta pregătire profesională.
Fenomenul complex al oboselii trebuie abordat din perspectiva globală, urmărindu-se modul de interacțiune al factorilor care îl influențează: producția, ambianța, organizarea schimburilor etc. Cercetarea de laborator și de teren se completează reciproc, deoarece, când izolarea anumitor factori se poate realiza numai în condiții de laborator, verificarea rezultatelor trebuie neapărat efectuată și în producție. Pentru investigarea efectului anumitor condiții de muncă sau al anumitor modificări ale utilajului sunt mai indicate cercetările de laborator, iar pentru studierea aspectelor globale ale oboselii sau ale celor legate de repartizarea timpului de muncă sunt recomandabile cercetări la locul de muncă. Studiile efectuate în condiții de producție prezintă dificultăți metodologice datorate complexului de factori care influențează oboseala și dificultăți de a izola diferitele variabile.
Investigarea și evaluarea oboselii impune cu obligativitate cunoașterea caracteristicilor diferitelor activități și a gradului de solicitare față de oamenii care le exercită. Este adevărat că prin mecanizarea și automatizarea continuă a proceselor de producție sfera activităților cu efort fizic important se reduce în industrie, totuși ea își menține însemnătatea în anumite domenii (turnătorie, minerit ș.a.). Fără a fi vorba de un efort fizic intens, în majoritatea activităților industriale componenta motorie se situează însă pe primul plan, în sensul unor exigențe, după cum am mai arătat, în ceea ce privește viteza și precizia mișcărilor, care solicită atenție si coordonare psihomotorie.
Trebuie avută în vedere atât studierea aspectelor oboselii în diferite forme de solicitare, cât și stabilirea unor criterii pentru îmbunătățirea procedeelor și condițiilor de lucru. Metodele de evaluare a oboselii se împart în două mari categorii: metode indirecte (se studiază variațiile capacității de muncă și oboseala prin intermediul rezultatelor muncii) și metode directe (testele de oboseală în care se utilizează ca indicatori modificările" fiziologice și psihomotorii cauzate de exercitarea prelungită a activității)."
Metodele indirecte sunt folosite când este vorba de activități continue, care durează mai multe ore la rând și au un caracter repetitiv, în sensul că oamenii produc într-o zi ,zeci sau chiar sute de piese identice (munca dactilografelor, cateodată activitatea muncitorilor din secțiile de turnătorie ale uzinelor etc). In aceste activități, variațiile capacității de muncă și instalarea fenomenului de oboseală pot fi urmărite de la o unitate de timp la alta, de exemplu din oră în oră, prin randamentul lucrătorilor respectivi. Se înregistrează, cantitativ și calitativ, rezultatele muncii în fiecare dintre intervalele de timp stabilite.
In cazul activităților cu o structură complexă, conținand elemente variate, măsurarea randamentului pe unități de timp devine nesigură și implică un mare coeficient de probabilitate. Lucrurile se complică și mai mult dacă activitățile nu se soldează cu anumite produse care să constituie indicatori ai productivității. In astfel de cazuri se pot înregistra doar erorile, ca indici ai variațiilor capacității de muncă și apariției oboselii și se folosesc procedee directe (testele de oboseală). Testele sunt aplicate înainte și după activitate, indicatorul oboselii fiind diferența dintre rezultate.
Cercetările asupra oboselii reclamă atât măsurători fiziologice, cât și măsurători psihice. Primele se referă la studierea aparatului cardiovascular (examenul cordului — ritm, volum, tensiune arterială, puls, reacții vaso-motorii; de asemenea, la examinarea modificărilor sangelui — densitate, timp de coagulare, viteză de sedimentare), a aparatului respirator (frecvența, amplitudinea și caracterul respirației, în timpul lucrului și după lucru, forța respirației —pneumografia — ventilația pulmonară — spirometria), a sistemului nervos (înregistrarea reflexului galvano-cutanat, a activității electrice a creierului — electroencefalograma ș.a.m.d.). Probele sau testele psihologice vizează oboseala psihică sau intelectuală, deși, așa cum s-a arătat mai înainte, aceasta nu este totdeauna bine diferențiată de cea musculară sau fizică.
In rândul modalităților pentru determinarea influenței oboselii asupra forței motrice și a timpului de reacție se înscriu dinamometria, ergografia și cronometrici.
Cu ajutorul dinamometriei se cercetează, în mod direct, forța de contracție a mușchilor și, indirect, tonusul cortical care influențează această forță de contracție. Pentru studiul oboselii trebuie să se dea mai multe probe, la intervale mici, dar constante (cea. 10 secunde). Pe baza rezultatelor se stabilește curba muncii. Pentru calcularea indicelui de oboseală se utilizează formula:
X=(r1-r2)/1 unde x reprezintă indicele de oboseală,r1 media primelor patru încercări ale subiectului, iar r2 media ultimelor patru încercări. De asemenea indicele se poate calcula prin raportarea mediei presiunilor la presiunea maximă. Menționăm că există și dinamometrie cu pedală pentru măsurarea forței musculare a picioarelor.
Rezultatul ergografiei, adică ergograma, este influențat de greutatea și ritmul de lucru cu care se experimentează. De aceea, se înregistrează ergograme cu greutăți de diferite mărimi. Oboseala se manifestă prin trei fenomene: scăderea amplitudinii contracțiilor; creșterea duratei și pierderea ritmului; scăderea frecvenței lor.
Pentru calcularea indicelui oboselii se folosește aceeași formulă ca la dinamometrie.
De reținut că în anul 1903, I. M. Secenov, cu ajutorul ergografiei, a stabilit importanța repausului activ, arătând că la baza acestuia se află fenomenul de inducție negativă.
In cronometrie, cu ajutorul unor aparate (cronograful, cronoscopul, tahitoscopul ș.a.) se înregistrează timpul ,de reacție, care este considerat ca un indicator al stării funcționale a scoarței cerebrale. Comparându-se timpul de reacție cu intensitatea reacției, se obțin date și asupra eficacității atenției subiectului („metodica reflexelor condiționate"). Această metodă permite investigarea apariției dezorganizării reacțiilor și apariției fazelor paradoxale.
Dintre modalitățile de determinare a influenței oboselii asupra diferitelor forme de sensibilitate fac parte esteziometria, algesiometria și diferite procedee de evaluare a sensibilității auditive și vizuale.
Pentru prima dată esteziometria fost utilizată de către Griesbach (1895), care a determinat pragurile spațiale ale pielii pe frunte, nas, buza inferioară și vîrful degetelor. El a arătat că, după un efort intelectual se constată o creștere a pragului, deci o iscădere a sensibilității. Minet, Bonoff, Abelson etc. au confirmat valoarea acestei metode, în timp ce Ritter, Bolton etc. au negat, tot pe bază de cercetări, valabilitatea ei.
In ceea ce privește algesiometria, după părerea unora, sensibilitatea dureroasă crește în urma efortului intelectual (Vannod, Swift), iar după părerea altora scade în urma acestui efort (cum susține A. Binet în legătură cu activitatea școlară).
Utilizarea datelor privind sensibilitățile auditive și vizuale ca indici ai gradului de oboseală, este destul de nesigură. De exemplu, Neumann a arătat că în urma unui efort sensibilitatea auditivă uneori scade, alteori crește și a conchis că un efort mare face să scadă sensibilitatea auditivă, în timp ce un efort moderat o ridică. Dintre testele de „oboseală vizuală", cel mai cunoscut și utilizat este acela prin care se determină frecvența critică de fuziune a licăririlor sau CFF („Critical Fusion Frequency"). Procedeul este următorul: se prezintă subiectului un număr de imagini luminoase (licăriri), a căror frecvență se poate regla cu precizie. Frecvența corespunzătoare momentului la care subiectul nu mai vede lumina sub formă de licărire, ci sub formă de lumină continuă este frecvența critică de fuziune sau pragul de fuziune.
Pentru determinarea influenței oboselii asupra proceselor intelectuale se utilizează, de asemenea, o serie de probe sau teste.
Acestea sunt „teme" de scurtă durată, pe care subiectul trebuie să le rezolve în momente diferite ale activității sale. Indicii gradului de oboseală sunt reprezentați de variațiile cantitative (durata rezolvării) și variațiile calitative (numărul greșelilor). Studiind oboseala la elevi din școlile generale unul dintre procedee ar putea fi următorul: se dictează școlarilor un număr de propoziții, fiecare având un anumit număr de cuvinte, dimineața (înainte de începerea lecțiilor), apoi după două ore de clasă (cu recreația necesară), după alte două ore de clasă (dar fără recreație) etc. Se întrebuințează și „Metoda muncii intelectuale continue, imaginată de profesorul german Kraepelin, în anul 1895: se cere subiecților să efectueze o activitate intelectuală simplă, dar prelungită, în condiții bine determinate, măsurându-se atât cantitatea cât și calitatea lucrului efectuat într-un anumit timp.
Kraepelin a ajuns la concluzia că la începutul activității intelectuale se întîlnește o perioadă de adaptare, după care urmează antrenarea — etapă când munca intelectuală devine mai ușoară și mai rapidă, apoi oboseala, care este cu atât mai intensă cu cât atenția a fost mai încordată și mai îndelungată.
Ca o concluzie privind procesul de învățămînt se poate recomanda ca profesorii să stimuleze interesul și curiozitatea elevilor, angajându-i treptat în muncă. Pentru a se menține capacitatea de lucru pe un timp mai îndelungat, trebuie să se realizeze o bună organizare a muncii și odihnei. Desigur, este necesar ca elevii să fie obișnuiți să-și organizeze corect și munca lor independentă
Problematica studiată de Kraepelin este interesantă și ea a fost reluată de numeroși cercetători, care folosind metodici de cercetare mai avansate au desprins și concluzii mai bogate. De asemenea au fost efectuate cercetări valoroase cu privire la posibilitățile de prevenire a oboselii la elevi, în procesul de învățămînt, prin alternanța solicitării activității celor două sisteme de semnalizare. In procesul de învățămînt pot fi create momente când activitatea presupune predominarea primului sistem de semnalizare, al doilea sistem fiind, într-o anumită măsură, inhibat prin inducție negativă, ceea ce permite odihna lui activă sau prevenirea apariției inhibiției de protecție.
In evaluarea oboselii se utilizează și testele de baraj sau de corectură. Aceste teste sunt folosite pornindu-se de la presupunerea, că din cauza oboselii subiecții vor efectua, mai ales spre sfîrșitul lucrului, mai multe greșeli sau omisiuni și mai puține barări corecte. Experimentatorul marchează timpul de lucru cu un cronometru, și pentru a înregistra și ritmul, îi cere subiectului ca la un anumit semnal, de exemplu, o bătaie cu creionul în masă, realizată la intervale de câte un minut, să traseze o liniuță verticală în acel loc al textului unde a ajuns în momentul perceperii semnalului respectiv. Condițiile de lucru pot fi îngreuiate prin introducerea unor activități suplimentare. Se poate cere subiectului, de pildă, ca în timp ce lucrează să numere neîntrerupt sau să recite versuri.
Oboseala poate fi studiată, de asemenea, prin testele de substituție. La aceste teste se cere subiectului să substituie unele simboluri prin altele. Unul din aceste teste se prezintă astfel: In partea de sus a foii de hîrtie („formularului") există un șir de casete duble și suprapuse. In casetele de sus sunt scrise litere, iar sub fiecare literă, în caseta respectivă de jos, este, înscris un număr. In restul formularului există trei șiruri de casete duble, în fiecare casetă de deasupra fiind scrisă câte o literă; casetele aflate sub aceste litere sunt libere. Subiectul trebuie să descopere, în șirurile de litere din partea de sus a formularului, litera de care are nevoie și pe care i-o indică în mod succesiv literele din partea a doua a testului, să caute numărul înscris în ea și să-1 introducă într-un calcul de adunare și scădere cu alte numere stabilite de experimentator, iar rezultatul obținut să-1 scrie sub litera respectivă. Coeficientul de rezistență la oboseală (C.R.O.) se obține împărțind variabila (V), care reprezintă totalul de la cota pozitivă, la Constanța (C), care este 42. Deci, C.R.O.= V/C
Numărul 42 este constant, el reprezentând maximum de puncte pozitive care ar putea fi realizate în 1'25" (cât durează proba pentru elevi) și într-n minut pentru muncitori. Raportul dintre variabilă și constantă diferă de la individ la individ între limitele 1-0. Cu cât coeficientul de rezistență la oboseală crește, adică se apropie de 2, cu atât se consideră că este mai mare capacitatea de efort.
Este necesar ca atunci când se întreprinde o cercetare asupra fenomenului de oboseală să se țină seama de gradul de complexitate a activității studiate. In consecință, cercetarea experimentală a oboselii trebuie precedată de analiza psihologică, pentru a se pune în evidență funcțiile psihice cele mai vulnerabile la oboseală sau „funcțiile profesional afectabile".
Este necesar ca probele alese să fie cât mai sensibile la oboseală. Ele nu trebuie să fie nici prea ușoare, fiindcă în felul acesta performanțele subiecților nu vor fi afectate, dar nici prea dificile, întrucât va interveni efectul compensator, ce va determina o mobilizare importantă a resurselor subiectului, ceea ce va avea drept consecință, și de data aceasta, neafectarea performanțelor. Mai precis, in condițiile aplicării unor probe dificile, subiectul are posibilitatea să compenseze tendința de scădere a capacității sale de muncă printr-un efort în plus, care va masca oboseala.
Deci, atât în cazurile când se utilizează probe prea ușoare, cât și atunci când se aplică probe dificile, fenomenul oboselii nu pote fi surprins și înregistrat.
Alți cercetători din țara noastră (V. Ceaușu, V. Teodorescu, C. Sion, M. Enăchescu — Ceaușu), concepând oboseala ca un fenomen de dezadaptare sau inadaptare la activitate, au arătat că mecanismul și formele ei nu pot fi pe deplin descifrate decât în strînsă corelație cu mecanismul și formele adaptării. In concepția acestor psihologi, adaptarea și oboseala constituie momente extreme ale aceluiași proces: activitatea. Ele nu pot fi cercetate independent una de alta. Ca urmare, acești autori consideră că în cercetările psihofiziologice, care au ca scop determinarea gradului de solicitare psihică, respectiv înlăturarea sau prevenirea efectelor nocive ale oboselii, trebuie să se tindă spre înlocuirea actualelor probe de oboseală (deci a testelor aplicabile înainte și după muncă) cu probe de adaptare. Astfel de probe ar oferi posibilitatea de a se confrunta evoluția performanței (pe întreaga durată a desfășurării ei) cu debitul energetic, surprinzându-se atât momentul adaptării depline, cât și momentul de debut al oboselii.
H. Schmidtke a propus să se clasifice metodele de măsurare a oboselii psihice pornindu-se de la simptomele oboselii care se manifestă în următoarele direcții: recepție, percepție, coordonare, atenție și concentrare, gândire, funcția directoare a personalității, relațiile sociale. După părerea sa, pentru studierea perturbărilor recepției, accentul trebuie sa cadă pe: a) funcțiile vederii și auzului, apelând la următoarele procedee: înregistrarea reflexului pupilar, frecvența critică de fuziune, variațiile pragului superior al audiobilității, frecvența fuziunii stimulilor auditivi; b) studierea percepției: studiul relației între limita erorilor și sarcină (utilizarea iluziilor optico-geometrice denumite, Miiller-Lyer), imaginile consecutive negative, interpretarea stimulilor și situațiilor percepute; c) coordonarea: dezagregarea funcției de coordonare, modificarea execuției unor sarcini preponderent motorii sub influența efectuării repetate a ei; d) atenția și concentrarea: frecvența și lungimea blocajelor, slăbirea randamentului în cazul sarcinilor de vigilență; e) gândirea: tulburările care intervin în efectuarea asociațiilor, viziunea de ansamblu asupra unui complex de fapte și semnificații; f) funcția directoare a personalității: indiferența individului față de propriile greșeli, carențe în atitudini și comportament, comparabilă cu cea întîlnită în fenomenele hipomaniace expansive și dezinhibiție progresivă la persoanele care au ingerat o mare cantitate de alcool, gradul de angajare al individului în rezolvarea sarcinii — indicele motivațional; g) relațiile sociale: defecțiuni ale disciplinei, tendințele agresive, depresiuni.
Orice studiu asupra oboselii nu poate fi considerat încheiat dacă nu cuprinde date referitoare la factorii personali și sociali care pot influența oboseala în condițiile concrete ale întreprinderii sau instituției. Trebuie luați în considerare: vîrsta, pregătirea profesională, vechimea în activitate, gradul de dezvoltare a aptitudinilor, condițiile de viață și locuință, modul de utilizare a timpului liber, retribuția, distanța dintre domiciliu și locul de muncă, mijloacele de transport, relațiile interumane din colectivul de lucru, sistemul de supraveghere în acest colectiv etc.
2.1.6.2 Determinarea indicelui orientativ al solicitării neuropsihice după caracteristicile procesului de muncă
Se bazează pe observarea trăsăturilor caracteristice ale efortului neuropsihic necesar exigențelor posturilor de muncă ; în acest sens se ține seama de cinci elemente: formarea automatismelor, utilizarea raționamentului, solicitarea atenției, particularitățile ritmului de muncă și prezența pericolului conștient, cărora li se acordă un anumit punctaj.
In această apreciere se notează :
-automatismele de muncă (adică repetarea unor elemente de muncă, bine deprinse, în condiții similare) fie simple (stanțator, ambalate, săpător), fie complexe (strungar, linotipist, dactilografă) ;
-raționamentele (înțelegerea și stabilirea unor relații între un număr de elemente sau mai multe, prin procese de analiză și sinteză) fie simple (legător de cărți, verificator piese finite), fie complexe (montator piese mecanice, electrice, zețar, contabil) ;
-atenția (orientare conștientă asupra unui cîmp de activitate) liberă cărător, îngrijitor)sau concentrată (radiotehnician,mecanic precizie) ;
-ritmul de muncă liber (meșteșugar, funcționar) sau impus (munca la bandă rulantă) ;
-pericol conștient, care mărește intesitatea efortului neuropsihic (munci la înălțime, instalații rețele electrice, conducerea de autovehicule, munca artificierilor în mine și cariere de piatră etc.).
Punctajul care se acordă este următorul :
Automatisme simple : 1 punct ; complexe : 2 puncte.
Raționament simplu : 1 punct ; complex : 2 puncte.
Atenție liberă : 1 punct ; încordată : 2 puncte.
Ritm de lucru spontan : 1 punct ; impus : 2puncte.
Pericol conștient existent : 2 puncte.
Munca care totalizează 1—3 puncte este considerată ca o activitate ce necesită un efort neuropsihic mic ; munca care totalizează 4—6 puncte va fi considerată ca necesitând un efort neuropsihic mijlociu ; munca care însumează 7—9 puncte poate fi considerată ca reclamând un efort neuropsihic mare.
Menționăm că acesta este un indice orientativ.
2.1.6.3. Determinarea efortului neuropsihic prin metoda dublei sarcini
Se bazează pe cercetările experimentale ale lui E. Borneman, care au arătat că, în cazul a două activități concomitente, capacitatea funcțională care se pierde pentru o activitate se adaugă celeilalte, conform ,,legii constanței sumelor procentuale ale capacității". In această metodă, diminuarea performanțelor dintr-o activitate secundară devine indicatorul de evaluare a unei munci, dacă această „solicitare suplimentară" se efectuează simultan cu activitatea principală.
Printre diferitele metode și variante utilizate, menționăm :
2.1.6.3.1. Metoda înregistrãrilor cu ajutorul a douã magnetofoane
Este o metodă de înregistrare a calculului aritmetic, utilizând o bandă .gata înregistrată, prin .care se transmite operatorului cercetat — prin căști bine izolate— câte o cifră la fiecare 30 de secunde (1, 2, 3, 4, 5, într-o ordine întîmplătoare). Subiecții au obligația ca pornind de la cifra 10 să adune prima cifră dată și să rețină suma timp de 30 de secunde pentru a scădea din ea următoarea cifră dată.
Pe o altă bandă de magnetofon se înregistrează cifrele date de prima bandă și sumele indicate de subiecți. Se apreciază astfel timpul de reacție și greșelile comise.
Investigațiile continuă 20 de minute.
Prin această metodă se solicită capacitatea memoriei de scurtă durată, funcție ușor perturbafoilă.
Se poate stabili gradul de solicitare a unor perioade izolate de muncă sau în cursul zilei de muncă, cel puțin la începutul și la sfârșitul programului, pentru o profesiune și un post de muncă investigat. Se constată că mecanizarea complexă a dus la scăderea solicitărilor fizice, dar nu și a solicitărilor intelectuale.
2.1.6.3.2. Proba mixtã de determinare a oboselii intelectuale
E. Fischbein și colaboratorii au recurs la procedeul intitulat „proba mixtă". Acești autori au asociat o probă intelectuală (adunarea unor perechi de numere de câte două cifre și memorarea unor liste de cuvinte) cu un efort fizic: strângerea de către subiect, a unui dinamometru. Ei au presupus că efortul suplimentar ar determina, din cauza oboselii, o scădere apreciabilă a rezultatelor în direcția efortului fizic, fapt care ar putea fi înregistrat cu ajutorul unui dispozitiv de înscriere. Aplicându-se această „probă mixtă" la un număr de elevi de la cursurile serale și de zi ale unui liceu din Capitală, s-a dovedit că indicii dinamometrici sunt în general mai mici după cursurile școlare în raport cu cei obținuți înaintea lecțiilor. Aceste rezultate au confirmat ipoteza procedeului adoptat pentru determinarea gradului de oboseală.Exista doua variante ale acestei probe:
— Varianta cu calcul aritmetic constă din 30 de operații de forma a X b + c, în care a și b sunt numere de câte o cifră și c un număr, cu două cifre (exemplu : 3 X 6 + 29), prezentate la tahistoscop. Efortul muscular fie că preceda eu 10 secunde, fie că era comandat de către cercetător după primele 10 calcule, era înregistrat pe kimograf. In timp ce la proba de calcul se observă unele îmbunătățiri, în cursul zilei, datorită exercitării probei, efortul dinamometric prezenta scăderi semnificative.
— Varianta cu activitate de memorie constă din capacitatea de reținere a unor cuvinte uzuale (12), numere de câte două cifre (12) și text (30 de cuvinte), cu notarea variațiilor maxime de compresiune dinamometrică, înscrisă pe kimograf. La sfîrșitul zilei de lucru se observă o scădere marcată a performanțelor maxime dinamo- metrice sub influența oboselii.
Explicația acestor fenomene constă din direcționarea energiei către susținerea obiectului principal al muncii și efortul compensator necesar, în cazul apariției oboselii, care se realiza eu prețul diminuării controlului asupra elementelor periferice ale muncii. Cea mai bună combinație metodică pentru depistarea oboselii intelectuale se obține prin asocierea efortului muscular cu memorarea cuvintelor.
Verificându-se „proba mixtă", pe baza înregistrărilor E.E.G. s-a obținut, și pe această cale,confirmarea ei și a ipotezei pe care se bazează; depistarea oboselii psihice se realizează în special prin urmărirea variațiilor unor elemente periferice, secundare ale activității, procesul de compensare constând în concentrarea eforturilor în direcția principală a activității. Inregistrările E.E.G. efectuate înainte și după aplicarea probei mixte au scos în evidență modificările importante ce se produc în activitatea electrică a creierului sub influența solicitărilor acestei probe.
2.1.6.4. Determinarea efortului neuropsihic prin probe psihologice de grup, care solicită rezolvarea unor sarcini precise, cu solicitarea în special a atenției sub diferite forme
In cercetările industriale care privesc evaluarea solicitărilor neuropsihioe, probele psihologice de grup prezintă interes pentru posibilitatea caracterizării încordării atenției, memoriei etic., în vederea stabilirii unor valori specifice (corelate cu profesiunile, locurile de muncă, particularitățile factorilor de mediu), care sunt obiectivizabile, cantitativ și calitativ, înainte, în timpul și după muncă. Prin uniformizarea materialelor, seturi de formulare și imprimate, a instructajului prealabil, a condițiilor de aplicare, a duratei standard de execuție și a cuantificării și aprecierii rezultatelor, probele psihologice —- utilizate mult, anterior, în cadrul examinării aptitudinilor — pot realiza un adevărat experiment natural în ambianța industrială.
Rezolvarea sarcinii date prin probă, care trebuie să țină seama de profesiune, de capacitatea de înțelegere și de nivelul de pregătire, nu se adresează unei singure funcții psihice, ci unui complex de elemente și funcții perceptive, de scriere, diferențiere, de analiză, sinteză, memorie, reclamând în special concentrarea voluntară a atenției.
Atenția este un proces psihofiziologic activ, care constă din orientarea selectivă a activității de cunoaștere.
Dezvoltarea mecanizării complexe, utilizarea mașinilor automatizate, au diminuat efortul fizic profesional, dar au dus la încordarea atenției pentru detectarea semnalelor relevante în scopul dirijării proceselor de producție.
Pentru activitățile preponderent intelectuale se utilizează probe de calcul și diferite probe de atenție, dintre oare menționăm :
2.1.6.4.1. Proba de calcul tip Kraepelin
Această probă urmărește în forma actuală aprecierea atenției concentrate interne, prin efectuarea unor calcule de adunare și scădere a unor numere cuprinse între 1 și 9. La origine, proba Kraepelin prezenta numai operații de adunare între două numere, formând o pereche, care se aplica timp de o oră ; in decursul timpului, pentru a se intensifica efortul de concentrare a atenției, s-a modificat modul de lucru, astfel: când primul număr din pereche este mai mare decât cel de al doilea, acesta din urmă se scade din primul, iar dacă primul număr este mai mic decât cel de al doilea, cele două numere se adună. Proba durează 10 minute.
Pentru analizarea evoluției randamentului, timpul de execuție poate fi segmentat pe minut, subiectul trăgând o linie verticală la sfîrșitul fiecărei unități de timp.
Indicii obținuți sunt :
viteza de lucru care exprimă valoarea cantitativă ;
exactitatea care exprimă valoarea calitativă.
Viteza de lucru se calculează din numărul total al operațiilor efectuate, făcându-se apoi media pe minut ; exactitatea se obține după raportul dintre numărul total al reacțiilor juste și numărul total al operațiilor efectuate.
In interpretarea rezultatelor trebuie să ținem seama că indicele de exactitate ne orientează asupra intensității procesului inhibitor, iar indicele de viteză relevă mobilitatea proceselor nervoase și intensitatea procesului excitator. Numărul erorilor, performanțele globale și variația performanțelor de la o etapă la alta ne permit să apreciem capacitatea de concentrare a atenției și posibilitățile ei de deplasare. Evoluția curbei de-a lungul celor 10 minute (regulată sau neregulată) ne informează despre stabilitatea, persistența atenției și apariția fenomenelor de blocaj. Gradul de solicitare se poate manifesta nu atit la nivelul rezultatelor probelor, care pot varia în relație cu particularitățile individuale ale activității mintale, cat mai ales în amplitudinea oscilațiilor randamentului.
Prin această probă se apreciază capacitatea de utilizare a legăturilor temporare formate anterior, explorând componentele automatizate ale activității intelectuale.
In cazul unei probe colective, instructajul verbal este efectuat de către un experimentator specializat (de obicei psiholog), care arată imprimatul, atrăgând atenția asupra seriilor de cifre dispuse orizontal și despărțite prin linioare, care formează un fel de căsuțe. Se dau indicații pentru executarea de adunări sau scăderi între numere care alcătuiesc o pereche, rezultatul obținut trebuind a fi scris în căsuța respectivă, conform regulii : dacă primul număr din,pereche este mai mare decât cel de al doilea, acesta se scade din primul, iar dacă primul număr este mai mic decât cel de al doilea, cele două numere ; se adună.
Exemplu : 4 + 6 — 3 + 9 — 2
10/3/12/7
Se menționează că, după terminarea primei operații, al doilea număr din pereche devine primul pentru calculul următor (în exemplul dat, la succesiunea 4, 6, 3, prima operație se efectuează între 4 + 6, notându-se in căsuța respectivă cifra 10, apoi urmează operația între 6—3, rezultatul trecându-se în căsuța următoare.
2.1.6.4.2. Proba de calcul de tipul a x b+c
Aceasta este o probă de calcul mintal mai complicată, în care valoarea c se scade dacă este mai mică de 5 și se adună dacă este mai mare sau egală cu 5 (exemplu :7X3 — 4X9 + 5).
I I
17 41
Proba se aplică 5 minute, înainte și după muncă (R. Elias și colab.).
Coeficientul de exactitate : E=(BX100): Te , în care : B = operații
.corecte ; Te = total operații efectuate. Viteza de rezolvare este raportul
dintre totalul operațiilor efectuate și valoarea timpului.
La interpretarea rezultatelor se va ține seama de numărul de operații efectuate, de viteza de lucru, de erorile comise înainte și după
munca ; de asemenea pot fi interpretate exprimările procentuale, anume
câți muncitori au un randament scăzut, crescut sau constant, după aspectele cantitative și calitative obținute înainte și după muncă.
2.1.6.4.3. Proba de substituție cu calcul aritmetic, asociere și memorare a cuvintelor asociate
Proba constă din completarea, conform instructajului, a unor formulare ce cuprind în „titlu" două rânduri orizontale formate din căsuțe care conțin la numărător litere și la numitor cifre ; fiecărei litere îi corespunde o anumită cifră.
In coloanele verticale figurează diverse litere urmate de o căsuță goală, și la acest nivel se continuă cu alt spațiu liber
Proba, constă din lectura primei litere din coloana verticală, căutarea ei în „titlu" pentru a afla cifra care îi corespunde și înscrierea acesteia în căsuța goală de lingă literă ; în spațiul orizontal alăturat se înscrie un cuvânt care începe cu litera citită. Se citește litera următoare, se caută cifra corespunzătoare din nou în „titlu", apoi cifra găsită se adună cu cifra precedentă și se împarte la 2 (operațiile sunt strict mintale), rezultatul înscriindu-ae în căsuța liberă, după oare se adaugă un cuvînt care începe cu litera citită
Se pot elabora și alte variante : de exemplu, scăderea mintală a cifrei 1 la numerele cu soț și adunarea cu 1 la cifrele fără soț.
După instructajul colectiv și acordarea a 2 minute de lucru, în continuarea probei, pe verso-ul formularului se cere înscrierea cuvintelor care au fost asociate, fără respectarea ordinei de succesiune a cuvintelor asociate ; se acordă 2 minute.
Pentru a evita antrenarea subiecților, sunt tipărite mai multe variante cu exerciții, care se pot aplica în diferite momente ale zilei. Proba se aplică după un exercițiu de adaptare.
Se respectă strict instructajul :
-formularele se distribuie cu partea neimprimată în sus ; subiecții se iscălesc, notând ziua, ora, profesiunea și postul de lucru pe această pagină;
-după comanda „întoarceți foile, începeți" se declanșează cronometrul ;
-după 2 minute se comandă „stop", se întorc formularele și se
comandă scrierea cuvintelor asociate din memorie ;
-după alte 2 minute, lucrul încetează.
Prelucrarea rezultatelor urmărește substituția și calculul aritmetic, asocierea și capacitatea de memorizare, notându-se rezolvările corecte, numărul erorilor și al omisiunilor. Se centralizează, si se calculează media ponderată, se comportă rezultatele înainte și după muncă (sau alte momente din perioada de lucru).
Acest test poate fi utilizat la zețari, linotipiști, imprimatori, gravori, operatori de la tablourile de comandă, elevi din școlile profesionale etc.
2.1.6.4.4. Proba de atenție concentrată externa tip Pieron
Este o probă de barare a unor pătrățele prevăzute cu niște liniuțe dispuse în diferite direcții, conform pătrățelelor dispuse în „titlul" imprimatului (după G. Bontilă).
Cu ajutorul acestui test se măsoară aspectele cantitative și calitative ale atenției.
Pentru scopurile medicinei muncii sunt suficiente compararea rezultatelor obținute de același individ în cursul zilei de muncă și repartizarea procentuală a cazurilor care prezintă creșteri, scăderi sau rezultate nemodificate prin compararea valorilor obținute la începutul și la sfîrșitul zilei de muncă.
In cazul efectuării unei probe colective se distribuie formularele și pe verso-ul lor se trec : numele și prenumele, data, ora, locul de muncă și profesiunea.
Instructajul verbal executat de către un personal experimentat se face atrăgând atenția asupra celor 4 pătrățele, situate ca un titlu al imprimatului, subliniind a se găsi deosebirea dintre ele, după poziția liniuței.
Se explică apoi sarcina pe care o au subiecții în cercetare și anume de a trage o linie oblică peste pătratele care sunt identice cu cele 4 pătrate care figurează în „titlul" imprimatului.
Se cronometrează timpul de efectuare a probei (4 minute), putânduse obține și o detaliere a randamentului, subiecții trăgând câte o linie verticală acolo unde au ajuns în momentul când sunt anunțați de către experimentator.
Determinarea „cîmpului atenției concentrate"
Se realizează prin derularea unei benzi cu litere tipărite care apar în fața subiectului, subiectul trebuind să apese pe un buton la apariția literei „S "și literei „Z”. Literele pot fi prezentate cu diferite viteze, după modificarea capacității de derulare a benzii respective.
Indicii obținuți sunt : reacții juste, reacții greșite și omisiuni.
Prin această probă se depistează cîmpul atenției concentrate, deoarece subiectul exercită o comutare a atenției de la un capăt la celalalt al deschiderii aparatului, semnalele apărând în diverse locuri, pe orizontală. In afară de concentrarea atenției, de viteza de percepție, de-a-lungul probei se pot depista persistența atenției și mobilitatea proceselor neuropsihice, La viteze rapide se accentuează atât mobilitatea de-percepere, cât și promptitudinea de reacție motorie.
Pentru determinarea campului atenției concentrate se pot utiliza diferite aparate și variante de lucru (prezentare tahistoseopică, aparatul Piorkowsky etc).
2.1.6.4.6. Determinarea atenției distributive (Praga)
Se poate utiliza o probă colectivă, adoptată după forma individuală de către Institutul politehnic din Praga (de aceea se mai numește și proba de atenție distributivă Praga). Aceasta constă din două pagini, cea din stânga având imprimate în caractere groase numerele de la 1 la 100,situate în câte un pătrat, într-o ordine neregulată. Fiecare număr din pătrat este însoțit de altul, imprimat în caractere mici, așezat în colțul din dreapta-jos al fiecărui pătrat. Pagina din dreapta conține patru coloane verticale, fiecare împărțită la rândul său în alte două; prima coloană conține un număr, a doua coloană este lăsată liberă pentrua fi completată de către subiect. Acesta trebuie să examineze fiecare număr din coloană, să-1 caute pe pagina din stânga, printre numerele cu caractere groase, să vadă către este numărul imprimat cu litere mici care-1 însoțește în pătrat și să-1 înscrie în coloana liberă a numărului respectiv.
Proba se efectuează în 4 minute, înainte, în timpul și după muncă-Se calcuează operațiile efectuate și justețea lor.
Menționăm că aplicarea testelor de atenție poate da uneori rezultate contradictorii, datorită diferențelor individuale mari și mai ales efectului motivației, care are posibilități de mobilizare energetică remarcabilă pentru perioade scurte.
Imbunătățiri metodologice se pot realiza prin utilizarea unor „baterii de teste" adecvate, aplicarea probelor pe loturi mari și tratarea statistică corespunzătoare.
2.1.6.5. Determinarea și aprecierea stării de vigilențã
Vigilența reprezintă un caz particular al „atenției continue", caracterizată prin necesitatea sesizării și a răspunsului la semnale rare și întâmplătoare, în general de mică intensitate, dar specifice pentru ambianța considerată.
Capacitatea de vigilență, de mare interes în industria modernă, necesară activităților de supraveghere, este expresia a două componente de activare deosebite: una de accentuare a stării de repaus a organismului și în același timp alta de menținere a tensiunii interioare (pentru depistarea stimulilor), referitor la incertitudinea temporală la sosirea semnalelor.
Pentru testarea vigilenței, un dispozitiv simplu (Kranner) permite măsurarea în același timp, la mai multe persoane, a timpului de reacție la semnalele rare și de scurtă durată. Aparatul constă din 10 relee-contor, care intră în funcțiune o dată cu un semnal și care funcționează până ce sunt întrerupte (de exemplu, prin pedale de picior) de dispozitivele cu care sunt conexate.
Subiecții poartă pe frunte o bandă circulară prevăzută cu becuri ce se aprind la semnalul dat ; operatorii trebuie să apese pe pedală ori de câte ori becul se aprinde, pentru a scoate astfel din circuit releul său rezervat. Se măsoară timpul de reacție (T.R.) în 1/10 secunde (mărimea T.R. este de 1—2 secunde) și sunt notate semnalele neobservate (becurile aprinse si neobservate sunt scoase din circuit după 10 secunde de către experimentator).
2.1.6.6 Aprecierea senzației de oboseală
Cu tot caracterul subiectiv variat, cu toate dificultățile de diferențiere între senzația de oboseală și sentimentul de plictiseală datorită monotoniei, sunt folosite diferite scări de evaluare psihofiziologică, cantitative, notându-se exprimările directe ale fiecărui muncitor, ale unui grup sau ale observatorilor, la începutul și la sfîrșitul zilei de lucru. Un exemplu de apreciere a stării subiective a muncitorilor îl constituie metoda utilizării a 14 contrarii, cuprinzând noțiuni de polaritate, care sunt diferențiate în 7 grade.
Intrebările impare au polul pozitiv în stânga, întrebările pare în dreapta, pentru a putea împiedica reacțiile individuale de tipul „serie de da și nu". Chestionarele de acest tip pot constata dacă muncitoarele înseși se considera obosite, îara a evidenția cu necesitate elemente obieetivizabile.
2.1.6.7. Aprecierea factorilor personali, medicali și sociali în evaluarea oboselii și a încordării neuropsihice
Constituie o completare a imaginii de ansamblu a capacității de muncă, implicând utilizarea unor chestionare care coroborează aspectele extraprofesionale (despre locuință, alimentație, timp liber etc) aspecte condiționate de muncă (deficiențe constatate, momente critice, regim de muncă, relații interumane de producție), semne de oboseală pe linie neurosomatică și psihoafectivă, care se completează cu date anamnezice privind tulburările somatice : cefalee, amețeli, tulburări neurovegetative cardiovasculare, digestive etc, precum și datele examenului medical obiectiv.
In cadrul examinărilor numeroase care se efectuează în întreprinderi în afară de cunoașterea raportului organism/stare de sănătate sau boală intervine și obligativitatea cercetării raportului organism/capacitate de muncă, subliniindu-se astfel rolul medianei muncii în aprecierea stării funcționale a organismului și a adaptării permanente la procesele muncii.
In acest cadru, oboseala, „riscul profesional cel mai comun", apare ca o stare fiziologică care survine după susținerea unui efort și care se caracterizează prin scăderea trecătoare și reversibilă a capacității funcționale a organismului, putându-se investiga prin modificări ale indicatorilor psihofiziologiei și de producție.
Condițiile de suprasolicitare pot apărea fie datorită factorilor externi (zgomot, temperatură, umiditate etc), care își însumează și uneori își potențează efectele lor asupra organismului, fie datorită caracteristicilor activității, în funcție de capacitatea de prelucrare a informațiilor, a răspunsurilor adecvate și a tensiunii psihice reclamate, ținând seama de capacitatea neuropsihică limitată a organismului.
Schimbarea caracteristicilor de activitate, ducând la tendința de transferare a particularităților muncii din sfera motorie în domeniul senzorial și intelectual necesită noi mijloace de abordare și investigații ale solicitărilor organismului, care trebuie să țină seama de condițiile concrete și specificul posturilor de muncă.
Oboseala neuropsihică, apărând mai ales ca o dezorganizare a structurii activităților, se poate investiga la niveluri variate, sisteme senzoriale, nivel psihomotor sau intelectual. Manifestările de neregularitate ;în activitățile repetitive, lipsa de coordonare în acțiunile din activități complexe, diminuarea performanțelor, creșterea erorilor de răspuns, modificarea atenției, pierderea în diferite proporții a direcționării și capacității de finalizare, evidențiază că suprasolicitarea neuropsifaică afectează organizarea generală a oomportamentului mai mult decât cheltuiala de energie globală a organismului. Ținând seama că în suprasolicitarea neuropsihică apare inițial o oboseală a funcțiilor în special solicitate, urmată de un efort compensator de atenție și voință și apoi de apariția oboselii funcțiilor compensate, este necesară abordarea metodologică complexă, cuprinzând parametrii psihologici, fiziologici și indicatori care înregistrează activitățile profesionale.
Investigația globală, utilizând criterii psihologice, fiziologice, de randament în producție etc, cu participarea medicilor de întreprindere, a medicilor igieniști, a psihologilor, a cadrelor tehnice care participă la organizarea muncii, constituie o premisă organizatorică favorabilă, multidisciplinară, oare conlucrează nu numai la evitarea oboselii, a surmenajului, a declanșării unor factori favorizanți din etiologia nevrozelor, ci și la creșterea performanțelor și a randamentului în producție, concomitent cu ameliorarea și optimizarea condițiilor de muncă
2.1.7 Profilaxia oboselii
Intrucât oboseala se datorește unor cauze complexe și foarte diferite, care acționează independent sau combinat, este dificil de a recomanda reguli și principii pentru controlul și prevenirea acesteia. Totuși, prin luarea unor măsuri corespunzătoare, aplicate în mod consecvent, se pot obține rezultate bune în reducerea sau eliminarea oboselii industriale, în orice caz, este necesar să se pornească de la principiul unanim acceptat că starea de oboseală nu este o boală și că repausul, odihna constituie cel mai bun remediu al oboselii.
Durata și intensitatea muncii în țara noastră, timpul de muncă, în majoritatea profesiunilor, este reglementat la 8 ore pe zi, iar în unele activități sub 8 ore, trecându-se totodată la reducerea treptată a duratei săptămânii de lucru.
Studii efectuate în mai multe țări au arătat că prelungirea timpului de munca scade randamentul uman, ca urmare a instalării fenomenului de oboseală. Astfel, când ziua de muncă se prelungește, productivitatea pe oră scade, iar când numărul orelor de muncă este redus, randamentul pe oră crește. în S.U.A., unde intensitatea muncii poate atinge trepte înalte, s-a demonstrat cã 8 ore de muncă zilnic este maximum ce s-ar putea admite pentru o productivitate optimă. De aceea zilele de muncă prelungite și orele suplimentare sunt relativ neeficiente.
Grandjean arată că diminuarea numărului orelor de muncă în Europa, la trecerea de la săptămâna de muncă de 6 zile la cea de 5 zile, nu este acordată cu reducerea proporțională în productivitatea muncii, deoarece majoritatea muncitorilor și-au ridicat lent randamentul orar. Și dacă în săptămâna de lucru de 5 zile s-a lucrat același număr de ore ca în săptămâna de lucru de 6 zile, adică ziua de muncă de 9—9 3/4 ore, rezultatele sunt mai mult dezavantajoase și mulți specialiști sunt de părere că săptămâna de lucru de 5 zi!c este avantajoasă numai atunci când orele de muncă nu depășesc 8 1/2 ore pe zi.
Perioada zilnica în care se efectuează munca are de asemenea influență asupra oboselii. într-un studiu industrial, apariția cea mai mare a greșelilor la citirile orare, de la diferite aparate de măsură și control, s-a înregistrat în cursul schimbului de noapte, cu punctul culminant în jurul orelor 3 dimineața. Explicația ar fi eterogenitatea mediului social de timp al muncitorilor din schimburile de noapte și perturbarea ciclului uman zi-noapte (nictemeral).
In ceea ce privește intensitatea muncii, gradul acesteia trebuie reglementat în raport cu capacitatea de muncă individuală. De obicei, maximum de intensitate a muncii se atinge la 30—60 de minute după începerea lucrului; apoi intensitatea scade lent pînă la prînz. Același lucru se intîmplă și după-amiază, însă capacitatea de muncă descrește mult mai repede. De asemenea, intensitatea muncii scade spre sfârșitul săptămânii de lucru. De aceea, acolo unde condițiile concrete o permit, se recomandă ca munca cu o solicitare mai mare de efort fizic sau neuro-psihic să se efectueze în timpul orelor de dimineață și în primele zile ale săptămînii.
Din punct de vedere medical este contraindicată munca în asalt, cu perioade de mare efort, acestea fiind urmate de o stare de oboseală marcată. Sunt însă perioade, prin însăși natura procesului tehnologic, în care se depune un efort deosebit, așa cum se întîmplă în munca de foraj petrolier.
Prin reglementarea intensității muncii în funcție de particularitățile fiziologice ale organismului și în funcție de condițiile concrete de muncă, se poate asigura păstrarea stării de sănătate și evitarea oboselii.
Ritmul de muncă. Un factor important, care condiționează apariția oboselii, este ritmul de muncă, cunoscut fiind că orice muncă este mult mai puțin obositoare dacă se efectuează într-un anumit ritm. Atât un ritm prea susținut cât și un ritm prea scăzut are drept efect instalarea oboselii, cu scăderea capacității de muncă. Și mai obositoare este lipsa de ritmicitate în muncă, atunci când un efort neînsemnat și un ritm scăzut alternează neregulat cu un efort forțat și cu un ritm rapid al muncii.
In general vorbind, diferiților muncitori le este propriu un ritm mai mult sau mai puțin diferit al muncii. De remarcat cã un anumit ritm nu este stabilit odată pentru totdeauna, el se poate educa.
Se vorbește despre un ritm mediu obișnuit, când timpii necesari efectuării diferitelor momente ale operației de lucru, în cursul zilei de muncă, nu diferă substanțial, existând o bună coordonare în procesul de muncă, în cazul unui ritm optim de muncă, activitatea muncitorului se concretizează printr-un randament înalt și stabil, existând o dozare strict determinată a vitezei și lorței mișcărilor și a structurilor de timp pentru fiecare operație de lucru.
De o mare importanță în activitatea practică industriala este însușirea unui ritm optim de muncă. Vinogradov arată că variațiile în durata acelorași operații de muncă nu au depășit 5% în cazul unor muncitori fruntași și au crescut pînă la 30% în cazul unei munci insuficient însușite. De aici importanța deosebită pe care o are ritmul de muncă pentru economicitatea muncii și deci pentru organizarea rațională a mișcărilor și diminuarea oboselii.
Efectuarea muncii într-un ritm rapid, care depășește posibilitățile organismului, are drept consecință apariția oboselii, după cum un ritm de muncă lent, monoton, are aceleași efecte, cu reducerea capacității de muncă.
De aceea, ritmul muncii trebuie organizat fiziologic. O serie de factori, ținând de condițiile de muncă, de ambianță, precum și de capacitățile funcționale ale organismului influențează ritmul de muncă. Variațiile acestuia pot sa ne informeze asupra stării capacității de muncă, a gradului de calificare, a organizării muncii și producției, etc, oferind posibilitatea luării unor măsuri de raționalizare pentru optimizarea muncii și creșterea randamentului uman, astfel ca ritmul muncii să fie în acord deplin cu posibilitățile fizice și psiho-fiziologice ale muncitorului.
Unul dintre factorii mediului extern care contribuie la păstrarea unui ritm de muncă fiziologic îl constituie și muzica la locul de producție, care trebuie însă adaptată condițiilor concrete de activitate. Un anumit gen de muzică ajută la menținerea atenției și constituie un factor po-y.itiv în lupta împotriva monotoniei. în orice caz, o muzică prea zgomotoasă dăunează capacității de muncă și nu în orice loc de muncă și în orice fel de proces do producție se pot introduce emisiuni muzicale.
Regimul de muncă. Prin regim de muncă se înțelege succesiunea dintre perioadele de muncă și perioadele de odihnă, concretizate în existența unor pauze în cursul unei zile de muncă.
In vederea prevenirii oboselii este necesară o bună organizare a succesiunii perioadelor de muncă și repaus în cursul zilei de muncă. Organizarea unor pauze regulate în timpul proceselor de muncă are drept rezultat creșterea capacității de muncă. Aceste întreruperi în cursul muncii sunt necesare atât în munci preponderent fizice cât și în cele preponderent intelectuale, când munca se efectuează în ritm rapid sau când necesită o mare încordare a atenției.
In afara pauzei pentru masă, exista așa-numitele „pauze tehnice", care survin de obicei din însăși natura procesului tehnologic, fie pentru schimbarea unor piese, fie pentru a repara o defecțiune etc, și pe care muncitorii le folosesc pentru refacerea funcțiilor organismului. Repetarea însă frecventă a unor asemenea, pauze are de cele mai multe ori repercusiuni negative asupra ritmului de munca, reducând capacitatea de munca. Există, de asemenea, așa numitele „micropauze", adică pauze foarte mici, de câteva secunde, care rezultă din însăși nevoia organismului de a se destinde după un ciclu de mișcări din timpul muncii sau în cazul efortului cu solicitări neuro-psihice. Cu toată scurtimea lor, aceste pauze se dovedesc foarte utile, în prevenirea oboselii.
Pauzele organizate în timpul muncii trebuie să asigure refacerea funcțiilor fiziologice de bază ale organismului, să dea posibilitatea tuturor organelor și sistemelor care participă activ la procesul de muncă să revină în timp util la condiția lor fiziologică de repaus. In general, toate funcțiile care s-au modificat în timpul muncii trebuie să revină la valori egale cu cele existente înainte de începerea efortului. O mare însemnătate au pauzele pentru refacerea capacităților funcționale ale sistemului nervos central.
Pentru alegerea unui anumit regim de muncă în vederea prevenirii oboselii trebuie luate în considerație următoarele criterii științifice de fixare a pauzelor:
gradul de oboseală provocat de efortul depus în anumite perioade ale zilei și în medie în tot intervalul celor 8 ore cît durează schimbul;
timpul necesar pentru refacerea funcțiilor organismului după munca;
gradul de pierdere a antrenamentului în timpul pauzei.
De asemenea la rezolvarea acestei probleme este necesar să se țină seama de datele cu privire la productivitatea muncii, de numărul de rebuturi, precum și de felul cum se simt, în general, muncitorii în timpul muncii.
La stabilirea momentului introducerii pauzelor organizate este necesar să se țină seama de variațiile capacității de muncă din timpul zilei. Dinamica capacității de muncă se poate aprecia sub forma unei curbe. La începutul zilei de muncă, ea este mai scăzută, devenind deplină după 1—2 ore de activitate, și se menține la acest nivel un anumit timp pentru ca apoi să scadă spre sfîrșitul zilei de lucru. In funcție de modificările fiziologice și indicii de producție, care arata o scădere a productivității muncii,se aleg momentele pentru plasarea pauzelor și anume înaintea scăderii capacității de muncă. Acest criteriu, bazat pe măsurarea productivității muncii, are un mare neajuns și anume că productivitatea se poate menține la un nivel ridicat, cu toată scăderea capacității de muncă, datorită unui efort volitiv, de supraîncordarc a posibilităților funcționale ale organismului.
Un alt criteriu folosește măsurarea duratei operațiilor de munca, creșterea acesteia indicând apariția oboselii. Momentul introducerii pauzelor, în acest caz, se indică în orele când există cele mai mari creșteri ale duratei operațiilor de munca.
Numeroase cercetări atestă că durata pauzei trebuie stabilită în funcție de intensitatea efortului, luându-se în considerație și anumite condiții concrete ale locului de muncă. In muncile cu un efort fizic preponderent, ca în unele sectoare ale industriei siderurgice și constructoare de mașini, din industria forestieră etc, se recomandă un număr mai mic de pauze, clar cu o durată mai mare, în raport cu efortul depus. In celelalte categorii de munci, și în special în cele de intensitate mijlocie, se indică un număr mai mare de pauze, însă de durată scurtă (5—10 minute).
In procesele tehnologice mecanizate și automatizate și cu precădere în munca la bandă, unde se cer o atenție încordată și rapiditate în mișcări, se recomandă o pauză de 5 minute după fiecare 55 minute de lucru, în muncile intelectuale este recomandabilă o pauză de 5—10 minute după 50—55 minute de lucru.
Folosirea rațională a timpului de pauză face parte integrantă din problema regimului de lucru. Numeroase studii au arătat că aceste pauze nu trebuie să fie folosite ca repaus complet. Odihna trebuie să fie activă. A te odihni înseamnă de fapt a-ți schimba ocupația obișnuită. In acest scop este necesară asigurarea unor condiții adecvate de odihnă, în special acolo unde există nocivități (pulberi, temperatură ridicată, zgomot etc).
Pentru destinderea musculaturii este indicat ca, în timpul pauzei organizate, să se execute un număr de mișcări care nu se fac de obicei în timpul producției, antrenându-se astfel masele musculare care nu participa în mod activ la procesul de muncă respectiv. De exemplu, cei ce lucrează la bandă, deci numai cu brațele, vor trebui să facă mișcări care să antreneze musculatura membrelor inferioare, a bustului, să execute mișcări respiratorii, etc. Mișcările se fac în mod rațional pentru a se ajunge la maximum de efect în prevenirea oboselii. In felul acesta s-a ajuns la organizarea gimnasticii în producție.
Exercițiile efectuate în cadrul gimnasticii în producție sunt alese în funcție de tipul de efort, în raport cu ritmul muncii și cu caracterul mișcărilor din timpul producției, precum și cu starea de sănătate a muncitorilor, în orice caz, exercițiile nu trebuie să fie atît de intense îneît să creeze o stare de oboseală suplimentară. Astfel au fost fundamentate, pe baze științifice, forme de gimnastică adecvate specificului activității în diferite întreprinderi industriale.
Organizarea științifică a muncii și a producției. Un rol deosebit de important în creșterea capacității de muncă și prevenirea oboselii îl are organizarea stiintifica a muncii si a procesului de productie.In vederea unei organizări științifice a acestor doi factori este necesar să cunoaștem și să analizăm următoarele aspecte:
condițiile de mediu (microclimat, zgomot, pulberi, toxice, etc);
organizarea procesului de producție, care se referă la riscurile profesionale legate de organizarea nefiziologică a muncii, urmărindu-se intensitatea efortului fizic, a celui neuro-psihic, regimul de muncă, ritmul de muncă, suprasolicitarea diverselor aparate și sisteme ale organismului etc;
mașinile și instrumentele folosite în timpul muncii, interesând riscurile profesionale, încordarea unor analizatori, încordarea atenției etc.
Pentru investigarea acestor aspecte, în scopul găsirii unor soluții de ameliorări ergonomice corespunzătoare, se folosește o metodologie complexă, în cadrul căreia analiza muncii, cu ajutorul check-listului ergonomie și analiza profesiogramei muncitorilor au un rol bine precizat.
Analiza ergonomica a muncii constă în a pune în evidență, printr-o serie de metode și tehnici, toate variabilele care condiționează munca omului, aceste două componente — omul și munca sa —, aflându-se în relații de intercondiționare în cadrul unui sistem.
Pentru toți factorii care se ocupă cu organizarea științifică a muncii (organizatorul de muncă, igienistul de muncă, economistul, psihologul, sociologul, etc), cunoașterea și analiza posturilor de muncă sunt necesare atît pentru înțelegerea largă, cauzală, a factorilor care influențează capacitatea de muncă și sănătatea muncitorilor, cât și pentru intervențiile cele mai utile, în special cu caracter preventiv.
Analiza ergonomica a muncii cuprinde — de regulă — doua etape principale:
Etapa pregătitoare, având rolul de a defini problema, obiectivele
și scopurile urmărite, de a inventaria mijloacele de care dispunem;
Etapa decisivã, în care are loc efectuarea propriu-zisă a analizei
psiho-fiziologice a muncii, prin metodele și tehnicile adecvate obiectivului și scopului urmărit.
Pentru a cuprinde multiplele aspecte ale procesului de muncă, în analiza acestuia se folosesc o serie de metode ca: ancheta, observația, experimentul, aprecierea rezultatelor muncii, incidentele critice etc. In cadrul acestora se pot utiliza diferite tehnici de înregistrare, în funcție de scopurile concrete ale analizei ca, de exemplu: cronometrarea, ciclografia, kinezifotografia, cinematografia, televiziunea etc.
Folosirea în practică a diverselor metode și tehnici pentru analiza ergonomica a muncii este facilitatea de check-listul ergonomie, care constituie un îndreptar necesar în procesul de analiză. Check-listul ergonomic este o listă de întrebări de control, având rolul de a ghida analiza muncii efectuate. In linii mari, sunt vizate următoarele aspecte:
caracteristicile generale ale muncii;
factorii mediului fizico-chimic;
conținutul muncii;
solicitările impuse de muncă;
situațiile critice;
riscul și securitatea muncii;
regimul de muncă și odihnă;
ambianța psiho-sociala.
Profesiograma este înregistrarea exactă a tuturor mișcărilor muncitorilor, a timpului în care se execută fiecare element de muncă și a efortului care se cheltuiește pentru aceste mișcări. Analiza profesiogramei poate să ne ofere date esențiale asupra raționalizării efortului care duce la maximum de randament cu păstrarea capacității de muncă și prevenirea oboselii. Pe baza analizei profesiogramei se stabilește un sistem optim în funcție de caracterul procesului de muncă, respectiv pentru a se crea condiții unei activități confortabile.
In cadrul raționalizării muncii, o problemă importantă este evitarea la maximum a mișcărilor inutile ale corpului și a mișcărilor „parazitare" ale mâinilor și picioarelor în spațiu și timp, precum și evitarea mișcărilor unidirecționale, care antrenează o masă limitată a musculaturii. Mișcările trebuie să fie continuie, fără schimbări bruște de direcție, să fie ritmice, simultane și simetrice pentru ambele mâini, să fie ciclice și naturale.
Pe de altă parte, nu trebuie suprimate complet nici mișcările care nu sunt absolut necesare actului de muncă, deoarece ele ajută la refacerea capacității de muncă a grupelor musculare direct interesate în acest act. Suprimarea completă a mișcărilor așa-zise „parazitare" accelerează apariția oboselii și scade capacitatea de muncă.
De asemenea se impune evitarea sau reducerea la minimum a muncii statice sau a diferitelor elemente statice care se intercalează în procesele de muncă dinamice. In cazul muncilor uniforme și de lungă durată este indicat să se alterneze diferitele grupe musculare care iau parte activă în muncă, pentru a permite o mai bună circulație a sângelui.
Raționalizarea pe baze fiziologice a uneltelor și mașinilor-unelte, a tablourilor de comandă din industria automatizată reprezintă o măsură deosebit de prețioasă în profilaxia oboselii. In crearea anumitor mașini și accesorii, proiectanții treouie să țină seama de posibilitățile psiho-fiziologice ale organismului. Forma, greutatea și dimensiunea diverselor mașini și accesorii trebuie să permită o manipulare comodă, în concordanță cu mișcările normale, fiziologice. Aparatele de semnalizare și control de la tablourile de comandă trebuie grupate după semnalele care le emit și astfel plasate încît sa fie cuprinse numai în cîmpul vizual al operatorului etc.
Culoarea constituie unul din factorii importanți ai mediului de muncă. O culoare adecvata micșorează oboseala și evită accidentele. De aceea, culoarea folosită pentru vopsirea pereților halelor și atelierelor, a pardoselilor, a mașinilor și uneltelor de muncă nu este indiferentă pentru capacitatea de muncă și apariția oboselii.
Rolul psihologic al culorii este de mult cunoscut. Astfel culoarea închisă întristează, roșul este iritant, culorile prea vii obosesc, iar după unii cercetători violetul provoacă dureri de cap. De aceea cercetarea valorii și selecției culorilor adecvate diferitelor procese tehnologice și procese de muncă trebuie să fie o preocupare a specialiștilor. Culorile complementare sunt cele mai folosite pentru locurile de muncă care cer un contrast marcat între obiectul care se prelucrează și fondul locului de muncă.
Imbunătățirea vizibilității prin folosirea culorilor are drept rezultat reducerea greșelilor și a rebuturilor, micșorarea numărului accidentelor și de muncă și creșterea productivității muncii. S-au obținut rezultate bune, folosindu-se în mod sistematic trei culori: albastru-gri, bej și verdele pal.
Alte măsuri generale de prevenire a oboselii. Oboseala este o stare fiziologică care poate fi prevenită pentru a evita consecințele nedorite ale surmenajului. Singura terapeutică rațională este repausul cu formele sale cunoscute asupra cărora nu insistăm aici. Ne vom ocupa în mod succint de unele metode folosite pentru prevenirea oboselii.
Un rol deosebit de important în păstrarea capacității de muncă și prevenirea oboselii îl arc alimentația rațională. Ingestia de hidrocarbonate combate oboseala în muncile de intensitate medie și de lungă durată. Ingestia de zahăr la anumite intervale înlocuiește pierderile de hidrocarbonate în timpul muncii. Influența pozitivă a zahărului asupra capacității de muncă, când este consumat în timpul activității, se explică prin acțiunea sa de excitant gustativ. Zahărul ca și bomboanele, sucurile dulci și dulci-acrișoare, ciocolata și alte produse cu gust plăcut, chiar în cantități foarte reduse, produc la majoritatea cazurilor o sensibilă reducere a senzației de oboseală.
Mecanismul acestei acțiuni constă în declanșarea unor reflexe cu punct de plecare în mucoasa gurii și are efect asupra sistemului nervos central. Cniar și substanțele cu gust neplăcut pot stimula capacitatea de muncă (de exemplu, chinina, cu gust amar) dar în scurtă vreme efectul este contrar.
Vitamina B1 (tiamina) joacă un .rol important în transformările fer-mentative ale hidrocarbonatelor. Ea servește la transmiterea excitației de la terminațiile nervului motor la mușchi. Ea participă la efectul stimulațiv al inervației simpatice asupra mușchiului scheletic obosit (2 mg în 24 ore în muncile fizice de lungă durată); nu se acumulează rezerve de liamină în organism și de aceea se impune un aport permanent.
Vitamina C ia parte la procesele de oxido-reducere, activează fermentația care descompune albuminele, este necesară pentru desfășurarea normala a metabolismului creatinic și previne oxidarea adrenalinei, crescând acțiunea acesteia. Munca fizică intensă necesită un aport crescut de vitamina C (pînă la 200 mg, în mod obișnuit 50 mg/24 ore)
Cafeaua, ceaiul, cacaoa fiind aromate, având un gust plăcut și conținând cofeină (în cafea 1,2%, în frunze de ceai 2,0%) au o acțiune excitantă, stimulativă asupra organismului. Cofeina mărește excitabilitatea scoarței cerebrale, are o acțiune excitatorie asupra mușchilor scheletici și intensifica forța lor de contracție; de asemenea orește puterea de contracție a cordului, dilatînd vasele inimii și ameliorînd astfel irigația; totodată produce creșterea generală a metabolismului și, în particular, a schimburilor respiratorii. De subliniat că acțiunea pozitivă a cofeinei se manifestă numai în doze mici existente în ceai sau cafea, consumate în cantități mici. Nu se indică folosirea cofeinei sub formă pură ca stimulatoare a capacității de muncă.
In ultimii ani au căpătat răspândire o serie de preparate farmaceutice, recomandate ca stimulatori ai capacității de muncă și denumite simpaticomimetice, adică substanțe care provoacă în organism reacții asemănătoare celor ce intensifică activitatea sistemului nervos central prin sistemul nervos simpatic. In genere, ele poartă denumirea de amfetamine sau psihamine, înțelegându-se prin acest termen generic o serie de produse de sinteză ca benzedrina sau fenamina, pervitina, simpatolul, actechonul, moxitonul etc. Din punct de vedere chimic, aceste substanțe sunt corpi aminați din clasa adrenalinei. In realitate, aceste substanțe sunt mijloace de „doping"; acțiunea lor împiedică apariția senzației subiective de oboseală, care are un rol protector de semnalizare a necesității repausului.
Capacitatea de muncă poate fi stimulată și oboseala poate fi combătută și prin acțiunea unor factori fizici asupra organismului. In acest scop se recomandă folosirea frecțiilor și masajelor cu apă rece, precum și dușuri reci. Utilizarea acestora trebuie făcută rațional, în mod gradat, pentru a obișnui organismul. Nu se va trece dintr-odată la utilizarea apei reci, ci mai întâi apă călduță, apoi apă la temperatura camerei și în sfârșit se va trece și la apă rece. In orice caz nu se va abuza de apa rece.
In ceea ce privește oboseala cronică, fiecare caz necesită o interpretare în raport cu caracteristicile sale specifice. Se pot face totuși cîteva recomandări generale.
Muncitorul care suferă de oboseală cronică se va adresa medicului care va stabili dacă există vreo bază organică sau nu pentru starea de oboseală. Unde nu este, atenția trebuie să fie concentrată asupra găsirii cauzelor.
Printre măsurile recomandate menționăm:
un somn adecvat și un program zilnic de muncă-odihnă, care să convină celui în cauză;
eliminarea condițiilor ambientale, generatoare de stress , anxietate și monotonie;
practicarea cu regularitate a unor exerciții de gimnastică sau a unor activități sportive;
utilizarea medicamentelor sau stimulentelor, dar numai sub control medical. In acest sens se pare că unele săruri de potasiu si magneziu sunt eficiente. In concluzie, complexitatea problemelor legate de oboseala industrială cât și luarea unor eficiente măsuri pentru prevenirea și combaterea ei impun un efort coordonat și colectiv al tuturor factorilor medicali, administrativi, sociali și al muncitorilor înșiși, în vederea stabilirii unor programe concrete de igienă fizică și mintală, de ameliorare a ambianței și condițiilor de muncă, de diminuare sau eliminare a nocivităților profesionale, de creare a unui climat psiho-social adecvat desfășurării unei activități cu eficiență optimă, cu păstrarea și întărirea sănătății.
2.2.Atenția
2.2.1 Rolul atenției.
Diversele teste folosite pentru determinarea gradului de oboseala mintala sau psihosenzoriala presupun o scădere a performanței în timp. Realizarea lor convenabilă nu este posibilă decât atâta vreme cât subiectul este atent. Se pune problema de a afla dacă scăderea de performanță nu este în primul rând legată de atenție și dacă oboseala pusă în evidență nu este a atenției.
Atenția dupa Titchener reprezinta o „stare a constiintei caracterizata prin cresterea concentrarii si a claritatii senzoriale, centrandu-se, pe studiul conditiilor care tind sa maximizeze claritatea si proeminenta senzatiei”.
Astfel o bună performanță mintală presupune un nivel de atenție adecvat. Un exces de atenție, o atitudine „crispată", nu poate fi menținută mult timp: din punct de vedere subiectiv, ea este epuizantă. Obiectiv, performanța realizată scade mai repede. Astfel, un nivel scăzut al atenției nu permite decât o performanță pe măsură, mediocră.
2.2.2 Atenția-delimitari conceptuale
Face parte din procesele psihice reglatorii care susțin energetic activitatea prin modelarea tonusului nervos necesar desfășurării celorlalte procese psihice (percepție, memorie, gândire etc.)- în absența ei apar disfuncționalități în derularea acestora (erori, omisiuni, inadecvări). Principala ei caracteristică este selectivitatea (concretizată în alegerea stimulilor semnificativi).
Atenția este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare și orientare a energiei psihonervaase în vederea desfășurării optime a activității, cu deosebire a proceselor senzoriale și cognitive.
Atenția nu trebuie înțeleasă ca fiind statică, ci ca un proces, o succesiune de stări cu rol în susținerea energetică a activității psihice. Ea presupune desfășurarea în timp, activarea selectivă, orientarea și concentrarea proceselor.Există două stări psihice care pregătesc atenția propriu-zisă: starea de veghe și vigilența.
Starea de veghe, opusa stării de somn, constă în activarea difuză a scoarței cerebrale care generează o stare de contemplare generală și așteptare pasivă. Starea de vigilență implică o explorare generală a mediului, un proces de așteptare și de căutare, dar obiectul căutării nu este încă definit. Atenția este mai mult decât vigilență, deoarece este întotdeauna fixată asupra unui obiect sau fenomen fie exterior, fie interior, ceea ce presupune o concentrare optimă a energiei psiho-nervoase.
Complexitatea acestui proces de activare neurofuncțională diferă în funcție de importanța pe care o are pentru noi obiectul spre care ne orientăm atenția. Interesul este cel mai important determinant al atenției. Formele complexe ale atenției necesită intervenția mecanismelor voluntare de activare și organizare. Aceasta înseamnă că scoarța cerebrală trebuie să joace un rol conducător în.relația ei cu formațiunile reticulate subcorticale.
2.2.3 Evaluarea atenției.
Atenția este unul din procesele psihice cele mai solicitate în defășurarea activităților umane, indiferent de gradul lor de complexitate. Orice profesiune care implică un anumit potențial de risc nu poate să facă abstracție de importanța atenției sub diversele sale calități. De aceea s-a dezvoltat un fond considerabil de probe de atenție, dintre care amintim: proba Toulouse-Pieron(B4), , Praga, Kraepelin, tabelele Platonov, etc. Aceste probe vizează în primul rând capacitatea de concentrare, distributivitatea sau comutativitatea.Psihofiziologii au încercat să măsoare intensitatea atenției și să evalueze oboseala sa cu ajutorul unor metode electrofiziologice sau biochimice. Inregistrările activității electrice cerebrale spontane (EEG) disting destul de clar starea de atenție vizuală de cea de neatenție.
Există și aparate de investigare a atenției care se bazează pe principiul antrenării subiectului în unele activități simple, dar solicitante, fie prin necesitatea schimbării strategiei de lucru (flexibilitate), fie prin înregistrarea și efectuarea răspunsului la apariția/dispariția succesivă în ritm susținut a unor stimuli vizuali, auditivi (concentrare), fie schimbarea succesivă a planului apariței stimulilor (distributivitate, comutativitate), etc. Aceste aparate înregistrează diferite aspecte ale performanței. Cele mai relevante sunt măsurătorile efectuate prin simularea conduitei atente implicate în sarcini specifice de muncă.
III. CADRUL METODOLOGIC
3.1. Obiectivele cercetării
În contextul celor mai sus prezentate, studiul și-a propus următoarele obiective :
• evidențierea relației existente între oboseală și atenție
• validarea testelelor de atenție ca instrumente de controlare a gradului de oboseală
• identificarea factorilor ce influențează scăderea atenției
3.2. Ipotezele de lucru
Cercetarea prezentă privind problematica dinamicii oboselii a pornit de la următoarele ipoteze:
• Presupunem că pe parcursul rezolvării unei sarcini impuse (prin test),atenția înregistrează o creștere progresivă a performanței la începutul implicării subiectului (dimineață),o maximă eficientizare a atenției (prânz) după care se constată o diminuare a performanței(spre seară), datorită oboselii.
• Se prezuma că între nivelul scăzut al atenției (asociat cu oboseală) și nivelul stress-ului există o corelație pozitivă semnificativă.
• Admitem că o conduită interpersonala caracterizată prin nevrotism crescut conduce către scăderea nivelului de atenție
3.3 Organizarea, planificarea și desfășurarea activității științifice
Studiul s-a desfășurat în perioada 10ianuarie-10aprilie 2008 pe un eșantion reprezentativ format din 30 de persoane..Etapele cercetării au fost următoarele:
I etapă ( 10 ianuarie 2008 – 31 ianuarie 2008) : elaborarea probelor, alegerea eșantioanelor
a II-a etapă (1 februarie 2008 – 29 februarie 2008) : testarea subiectiilor
a III-a etapă (1 martie – 15 aprilie) : verificarea ipotezelor și interpretarea psihologică a datelor.
Descrierea eșantionului
Structura eșantionului are următoarele caracteristici :
3.3.1 Marimea eșantionului:
Lotul pe care s-a desfășurat cercetarea este constituit din 30 de persoane,angajați ai Grupului de Servicii Petroliere Constanța.
3.4.2. Distribuția eșantionului în funcție de vârstă
Subiecții sunt de sex masculin,cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, provenind atât din mediul rural cât și din mediul urban.La cercetare au participat subiecți cu funcții și calificări diferite.
Conform graficului de mai jos (fig. 1) 23,33% dintre subiecți au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani( 7 subiecți) , 30%(9 subiecți) din ei au vârste cuprinse între 41 și 50 de ani, 46,66%(14 subiecți) au vârste cuprinse în intervalul 51-60 ani.
fig. 1
3.4.3. Distribuția eșantionului în funcție de mediul de proveniența
Observăm pe axa X (fig. 2) numărul de subiecți (dintr-un total de 30) care provin dintr-un mediu fie rural, fie urban așa cum este înscris pe axa Y .
Deci un număr de 5 subiecți (16,66%) provin din mediu rural pe când 25 subiecți (83,33%) își au ca mediu de proveniență orașul Constanța.
fig. 2
3.4.4. Distributia eșantionului in functie de nivelul de studii
În ceea ce privește distribuția eșantionului în funcție de studii,se observă ( fig.3) pe ordonată că numărul subiecților cu studii superioare, 23( 76,66%) este mult mai mare decât al celor cu studii medii : 7subiecti(13,33%)
. fig. 3
3.5. Tabelul lotului de cercetare
În tabelul de mai jos (tab.1) am prezentat principalele date despre subiecții ce alcătuiesc eșantionul de cercetare.
NOTĂ: Acest tabel nu include numele complet al subiectului, fiind notate doar inițialele datorită respectării unui acord de confidentialite între cercetători și subiecți.
3.6. Descrierea tehnicilor de investigare
3.6.1. Inventarul de personalitate Eysenck
Eysenck identifică 2 dimensiuni fundamentale ale personalității pe care le numește introversiune-extraversiune și neuroticism (stabil-instabil). Ulterior, el a adăugat acestora o a treia dimensiune, psihoticismul .Într-un studiu din 1986 Eysenck menționa faptul că deține suficiente date care să probeze existența reală a acestor trei dimensiuni.
Ele au fost confirmate și de studiile interculturale și în plus există mărturii privind caracterul lor parțial înnăscut.
Eysenck leagă tipurile psihologice de nivelurile de activare ale diverselor părți ale creierului. Astfel, rezultă o serie de date cu carater experimental:
-introversia / extraversia ar fi influențată de sistemul reticulat activator ascendent
-nervrotismul este influențat de un grad mai mare de activare al sistemului limbic
-psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe glandele endocrine, care determină caracterul masculin.
O mai bună înțelegere a sistemului teoretic al lui Eysenck putem obține dacă recurgem la o mai atentă analiză a uneia dintre aceste trei dimensiuni: extraversiune,nevrotism și psihoticism. 1. Extraversia / introversia – semnifică capacitatea de afirmare, sociabilitatea, energiea, dominanța. Aceste descrieri sunt manifestările fenotipice, deci nu genotipice, ale personalității. Personalității de tip extravert îi este proprie tendința de a dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendințe ipohondrice. Ea are un trecut profesional defavorabil (schimbarea frecventa a locului de muncă, a instituției, absenteism etc), manifestă o mai mare probabilitate de accidentare, are dureri, neplăceri fizice. Din punct de vedere constitutional, dimensiunea orizontală prevalează în raport cu cea verticală, această persoană este mai degrabă picnică. Nivelul de performanta generală este scazut, dar aceasă persoană are tendința de a se supraevalua, de a-și supraevalua rezultatele.
Introvertitul pare să aibă o dominanță a Superego-ului, cealaltă extremă a același continuum. El tratează aceste 2 concepte ca fiind capatele extreme ale aceleiași dimensiuni.
Introvertitul are ca intenție fenotipică predispoziția la anxietate, la depresie, preocupări obsesionale și este apatic. Are sentimente de inferioritate, tulburări de somn și în general o capacitate de afirmare redusă. Constituțional predomină dezvoltarea pe verticală în detrimentul celei pe orizontală, el este mai degrabă un leptosom. Are o inteligență bună, este persistent și limpede în gândire, cu un nivel de aspirație înalt dar, în genera, se subestimează.
2. Nevrotismul = instabilitate emoțională. Se caracterizează prin anxietate, depresie, autoapreciere deficitară, timiditate, reacții emoționale puternice, capacitate de adaptare slabă și această capacitate de adaptare slabă este determinată de predispoziția de a avea reacții raționale, adică necumpănite sau rigiditate în comportament.
Combinarea cu dimensiunea introversiune/extraversiune furnizează informații utile, atunci când vom dori să interpretăm mai nuanțat rezistența la chestionar:
– instabilul extravertit. În această instabilitate combinată cu extraversiune subiectul se caracterizează prin neliniște, sensibilitate, excitabilitate, agresivitate
– instabilul introvertit are reacții emotionale lente și slabe, are capacitate de a-și reveni rapid după anumite emoții. Nevroticul este considerat de Eysenck o persoană cu inteligența sub medie și tot sub medie se situează din punct de vedere al conținutului emoțional, al acuității senzoriale și al capacității de a se afirma. Nu este un tip cu inteligentă scazută, ci mai degrabă cu randament scăzut, datorat dificultăților sale de a se concentra, deoarece este instabil emotional, îi este foarte greu să se concentreze un timp îndelungat asupra unei probleme, este sugestibil, lipsit de persistență, lent în acțiune și gândire, nesociabil. În general tinde să reprime faptele neplăcute, deci în loc să încerce să le caute rezolvarea el mai degrabă le șterge din amintire, le refulează.
3. Psihoticismul / nevrotismul – este cea mai complexă dimensiune, se caraterizează prin agresivitate, egocentrism, comportament antisocial, lipsă de empatie, impulsivitate, uneori chiar cruzime, solitudine, preferință pentru lucruri ciudate, neobișnuite.
Unele studii întreprinse de Eysenck și colaboratorii au arăta că, deși această terminologie utilizează concepte patologice, poate foarte bine să descrie variația comportamentului uman între limitele normalității.
În 1964, elaboreaza E.P.I – instrument ce conține o scară de minciună (L) cu 9 itemi, una de extraversiune (E) si una de nevrotism(N) .El are 2 forme A și B, fiecare cu 57 de itemi. Itemii au fost formulați special, într-o terminologie accesibilă pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil unor subiecti cu nivel de instrucție mai scăzut.
Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este format din trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucțiunile de administrare, pe celelate două, itemii chestionarului. Corectarea se realizează pe bază de grile. Scorurile brute devin semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei formate din trei clase normatizate: pragul inferior, superior și media
3.6.2 Testul Praga
Proba evaluează atenția distributivă, în sensul performanței sale globale și etapizate , rezistența la oboseală psihică prin urmărirea randamentelor la fiecare fază de testare
Pe o planșă sunt înscrise într-un tabel o serie de numere, fiecare căsuță cuprinzând un număr de dimensiuni mari și unul de dimensiuni mai mici. Pe foaia de răspuns sunt prezentate patru șiruri de numere – reprezentând numerele de dimensiuni mari din tabel, în ordine aleatoare. Sarcina subiectului este de a găsi numere din foaia de răspuns pe planșă și de a nota alături numărul corespunzător de dimensiune mică. Proba se administrează cu un timp standard de 4 min (aneza 1.1)
3.6.3 Testul Toulouse-Pieron
Toulouse-Piéron a modificat testul Bourdon-Anfimov introducând figuri în loc de litere. În această formulă, proba investighează rapiditatea și capacitatea de concentrare a atenției Subiectul are sarcina de a identifica un set de 4 semne (mici careuri egale, cu câte o bară dispusă pe una din cele 8 direcții ale rozei vânturilor) dintr-un număr mare de semne înscrise pe foaia de răspuns. Instructajul cere să se bifeze cu o linie, cu creionul numai cele 4 desene așezate deasupra câmpului vizual perceptiv efectiv de lucrat
Interpretarea presupune stabilirea numărului de semne parcurse și corectitudinea acestora – erori și omisiuni realizate de subiecți. Performanța este exprimată într-un indice de exactitate.
E notat că toate probele pentru investigarea prosexica se realizează contracronometru .
Posibila fatigabilitate se reflectă în scăderea ritmului de realizare a sarcinii și sporirea numărului de greșeli, în unitatea de timp( Anexa 1.2).
3.6.4 Testul Kraepelin
Probă adiționărilor, a lui Kraepelin, stă la baza testului de concentrare internă cu același nume. Testul prezintă șiruri de cifre și numere, iar subiectul primește sarcina să treacă rezultatul operației de scădere în intervalul dintre fiecare pereche. Atunci când scăderea nu poate fi efectuată, deoarece descazutul este mai mic decât scazatorul, se adună, deoarece operațiile se desfășoară în mulțimea numerelor întregi naturale. Rezultatele sunt numai numere cu o cifră. Acest test pune în evidență blocajele.
Pe foaia de lucru sunt tipărite 12 rânduri de cifre, fiecare rând conținând câte 23 de cifre-ceea ce înseamnă 22 de răspunsuri (Anexa nr.1.3). Timpul de lucru acordat este de 5 minute.
3.6.5 Chestionar de stres
3.6.5.1 Operationalizarea conceptului
Conceptul stres provine din limba engleză și are înțelesul de „constrângere, suferință“, prin extensie căpătând sensuri diversificate: „încordare“, „presiune“, „povară“, „forță“, „efort“, „solicitare“, „tensiune“. Specialiști din lumea întreaga consideră că stresul este o “maladie a timpurilor noastre” care pare a se afla la originea celor mai multe boli: coronariene, ulcere, depresii, cancere și, în consecință, cauza absenteismului de la locul de muncă.
Stresul este o reacție de apărare, pe care indivizii o manifestă în cazul unor presiuni excesive sau al altor tipuri de cerințe care le sunt adresate. Poate fi determinat de presiuni profesionale, de unele extraprofesionale sau de ambele tipuri. Acest document se referă la stresul în muncă: acesta este determinat sau agravat de muncă. Stresul nu este o boală, dar poate duce la agravarea problemelor de sănătate, dacă se prelungește sau este deosebit de intens. De exemplu: efecte fizice, afecțiuni cardiace, dureri de spate, tulburări gastrointestinale și alte afecțiuni minore, efecte psihologice, anxietate și depresie. Stresul reprezintă o stare de tensiune psiho-fizică deosebită a organismului prin care acesta caută să facă față unei agresiuni fizice sau psihice din partea unor factori exogeni sau endogeni. Fiind rezultatul unui efort de adaptare a organismului la o situație nouă, stresul moderat antrenează și stimulează vitalitatea individului, însă atunci cînd intensitatea depășește o anumită limită efectele au un caracter negativ : agitație, dezorganizarea comportamentului, epuizare rapidă a energiilor psiho-fizice, incapacitatea decizională pe fondul unor modificări hormonale intense.
Notiunea de stres a cunoscut o raspandire rapida datorita teoriei lui Hans Selye, care, in 1946, in cadrul cercetarilor de fiziologie intreprinse pe animale, descrie asa-numitul „sindrom general de adaptare“ – o reactie complexa a organismului, dar nespecifica, la informatiile care vin din mediul extern, denumite factori stresori. Factorii stresori pot fi atat pozitivi, cat si negativi, cei pozitivi mobilizand resursele organismului pentru a depasi obstacolele si a-si imbunatati performantele.
Selye (1980) a definit stresul ca suma răspunsurilor nespecifice la orice solicitare a organismului, determinând sindromul general de adaptare. După același autor, stresul are trei faze: reacția de alarmă – în care organismul detectează agentul stresor și se pregătește să-i facă față; reacția de rezistență – în care acționează mecanismele de adaptare menite a reduce efectul nociv al stresului – și reacția de epuizare – ca ultimă faza, ce apare în situația în care agentul stresor nu a fost neutralizat și se datorează epuizării resurselor organismului de luptă împotriva stresului. Potrivit altei teorii, stresul reprezintă un dezechilibru perceput subiectiv, între cerințele organismului și capacitatea sa de răspuns. Această percepție subiectivă trece prin două filtre apreciative: filtrul primar, prin care persoana evaluează gradul de pericol al unui agent inductor de stres, și filtrul secundar, prin care persoana se evaluează pe sine pentru a-și determina potențialul de a combate agentul nociv (Lazarus și Folkman, 1984).
Stresul poate fi provocat sub influența unor emoții prelungite datorate frustrației, conflictelor, anxietății și suprasolicitărilor psihice și fizice – existând însă și o formă de stres de subsolicitare.
Paradoxal, nu numai evenimentele negative, cum sunt conflictele, pierderile materiale sau umane, eșecurile, suprasolicitarea, determină stresul, ci și cele care prin natură lor sunt percepute ca fiind fericite (căsătoria, venirea pe lume a copiilor, avansarea pe scară ierarhică, organizarea de petreceri și concedii etc.), deoarece și acestea fac apel la mobilizarea de energie, presupun adaptare și responsabilități. Din acest punct de vedere se vorbește despre „eustres“, sau stresul pozitiv, în comparație cu stresul negativ, „distres“.
În prezent, societatea de tranziție provoacă noi tipuri de situații stresante, cum ar fi: incertitudinea locului de muncă, frustrările și constrângerile de tot felul, schimbările – adesea imprevizibile și într-un timp foarte scurt – concurența, șomajul, necesitatea reorientarii și recalificarii profesionale rapide și, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trăi.
3.6.5.2 Scopul chestionarului
Am elaborat acest instrument propriu cu scopul de a determina nivelul de stres existent la fiecare din cei 30 de subiecți investigați .
3.6.5.3 Formularea întrebărilor
Menționez că pentru întocmirea itemilor chestionarului de stres am apelat la expert și am ținut cont de principalele reguli ale unui chestionar:
• Să fie scurt și să nu colecteze informații ce se pot obține pe alte căi (documente).
• Intrebarile conținute să fie clare și ușor de înțeles pentru toți subiecții
• Să evite situațiile sau termenii ambigui
• Să evite întrebările depreciative
• Să fie adecvat nivelului de cultură al subiectului
• Să respecte garanțiile de discreție
• Să evite dubla negație sau disjuncția
3.6.5.4 Ordonarea itemilor
Secvența întrebărilor în chestionar este logică și motivează repondentul, răspunsul la o întrebare nefiind influențat de întrebarea precedentă.
Forma răspunsurilor este închisă, cu răspunsuri ordonate, ușor de prelucrat din punct de vedere statistic, utile pentru determinarea intensității stresului.
Pretestarea itemilor
Pretestarea chestionarului s-a făcut prin intervievarea unei populații de 30 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani ,angajați ai Centrului Pilot Techirghiol. Scopul pretestarii a fost verificarea aspectelor legate de dimensiunea chestionarului, de secvența logică a răspunsurilor, de vocabular, de topică frazei, de codificare, de instruirea operatorilor.
Modificarea chestionarului s-a realizat în urma rezultatelor obținute la pretestare. Am realizat reprezentarea grafică a distribuției de frecvențe prin metoda histogramei, reprezentând curba lui Gauss pentru fiecare întrebare.
Varianta inițială a chestionarului cuprindea 22 de itemi,în urma acestei pretestari fiind eliminați patru itemi. Itemii eliminați au fost: 9, 11, 15, 17. (Vezi anexa nr. 3.2 )
Subiecții nu au întâmpinat dificultăți în înțelegerea sarcinii cerute, au fost cooperanți, răspunzând la toți itemii chestionarului
Chestionarul mai cuprinde o introducere care se adresează repondentului și cuprinde date privind studiul și utilitatea sa. Se dau asigurări privind confidențialitatea și se prezintă scurte instrucțiuni vizând completarea chestionarului. Se mulțumește pentru colaborare.
Aplicarea s-a făcut prin autoadministrare colectivă.
3.6.5.6 Testarea
În testare am aplicat chestionarul unui eșantion format din 30 subiecți cu vârstă cuprinsă între 30 și 60 ani ,angajați ai Grupului de Servicii Petroliere Constanța.
Pentru interpretarea valorilor primare, respectiv pentru a vedea dacă s-a obținut o distribuție normală și o medie reprezentativă am reprezentat grafic răspunsurile la întrebări, am calculat media și abaterea standard. Tabelul cu răspunsurile subiecților la chestionar se poate găsi în Anexa 2.3, iar prezentarea curbelor lui Gauss în Anexa 3.1
3.6.5.7 Metode de testare a fidelității chestionarului:
Pentru estimarea validității chestionarului am folosit următoarele trei metode:
3.6.5.7. 1 Metoda test –retest
După un interval de trei săptămâni am administrat testul aceluiași eșantion, înregistrând rezultatele și calculând coeficientul de corelație „r” Bravais – Pearson.
La verificarea fidelității prin metoda test – retest s-a obținut coeficientul de corelație r=0,818 , ceea ce indică o fidelitate validă a chestionarului la un nivel p<0,01.(Anexa 1.5.3.3)
3.6.5.7.2 Metoda SPLIT-HALF
Această metodă ne dă un coeficient de fidelitate a întregului test.
Tehnica Split-Half presupune impartirea chestionarului in doua chestionare(unul alcatuit din intrebarile impare, celalalt din intrebarile pare). Scorurile obtinute au fost folosite în calculul coeficientului de corelatie Bravais –Pearson intre cele doua chestionare. S-a obținut un coeficient de corelație Bravais-Pearson de r=.77, corespunzător unui prag de semnificație de p= 0.01 .
3.6.5.7.3 Metoda analizei consistenței interne
Aceasta metodă ne furnizează un coeficient de omogenitate – Alfa Crombach,aplicat pentru a demonstra fidelitatea testului. Valoarea coeficientului Alfa Crombach este de 0.516, semnificativ,deci coeficientul susține fidelitatea și omogenitatea chestionarului.(Anexa 1.5.2.1) Datele au fost prelucrate cu ajutorul programului SPSS, versiunea 13.00 și Microsoft Excel, versiunea 2003.
4. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Verificarea ipotezelor :
Ipoteza 1 Presupunem că pe parcursul rezolvării unei sarcini impuse (prin test),atenția înregistrează o creștere progresivă a performanței la începutul implicării subiectului (dimineața),o maximă eficientizare a atenției (prânz) după care se constată o diminuare a performanței(spre seară), datorită oboselii.
Pentru a testa validitatea primei ipoteze , am aplicat testele Praga,Toulouse – Pieron și Kraepelin pe lotul de subiecți de trei ori pe zi : dimineața, la prânz și seară.
După obținerea scorurilor finale ,am realizat câte un grafic pentru fiecare test ce indică oscilațiile atenției celor 30 de subiecți pe parcursul zilei (Anexa 4.1 ) Se observă că marea majoritate a subiecților investigate prezintă o o diminuare a performanței spre seară, datorită apariției oboselii.
Analiza mediilor la cele 3 teste pentru fiecare moment al zilei indică pentru subiecții investigați, valori maxime la testele aplicate la prânz și un minim la sfârșitul zilei., după cum se poate observa și în graficul ce indică distribuția atenției pe parcursul zilei din Anexa numărul 4.1.
Graficele de mai jos prezintă evoluția atenției exprimată ca medie a celor 3 momente ale zilei în care a fost testată cu ajutorul celor trei instrumente .
Graficele evoluției oboselii pe durata zilei au fost realizate pornind de la expresia oboselii,considerată în acest caz ca diferența dintre valoarea maximă obținută la testul de atenție și valoarea medie în fiecare moment al zilei,pentru toate cele 3 teste de atenție.
Graficele atenției pe momentele zilei
Graficele oboselii pe momentele zilei
Ipoteza 2- Se prezuma că între nivelul scăzut al atenției (asociat cu oboseala) și nivelul stress-ului există o corelație pozitivă semnificativă
În vederea verificării ipotezei numărul 2, am aplicat chestionarul de stress,rezultatele obținute indicând un nivel mediu al stresului (vezi Anexa 2.3) .Pentru a evidenția validitatea ipotezei am folosit scorurile obținute la testele de atenție Praga,Toulouse Pieron și Kraepelin .
În urmă analizei rezultatelor obținute de subiecți cele patru teste am obținut o distribuție normală. Pentru întărirea convingerii distribuției normale am apelat și la calcularea indicelui Kolmogorov-Smirnov (fig 4 )
După obținerea scorurilor finale am corelat pe rând cele patru variabile prin calcularea indicelui de corelație Bravais-Pearson
Am obținut coeficienți de corelație semnificativă pentru p<0.01 doar la testele de atenție aplicate seară,și anume :
**Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Ipoteza 3 – Admitem ca o conduita interpersonala caracterizata prin nevrotism crescut conduce catre scaderea nivelului de atenție
Pentru a testa validitatea ultimei ipoteze am aplicat Inventarul de Personalitate Eysenck fiind interesati in specal de scala N, respectiv factorul nevrotism .Rezultatele obtinute au indicat scoruri medii pentru marea majoritate a subiectilor.
În urma analizei rezultatelor obținute de subiecți la scala N am obținut o distribuție normală, după cum se poate observa și în fig. nr 8 .Rezultatele au fost confirmate si prin calcularea indicelui Kolmogorov-Smirnov(vezi tabelul 6)
S-au folosit pentru validarea acestei ultime ipoteze si scorurile obtinute la testele de atenție Praga, Toulouse-Pieron si Kraepelin.
Pentru a verifica ipoteza am corelat rezultatele de la Inventarul de Personalitate Eysenck , scala N, cu cele de la testele de atenție , folosind metoda parametrică Bravais – Pearson.
Am obținut urmatoarele rezultate:
care pentru p < 0.01, coeficient de corelație nesemnficativa . Se poate afirma că răspunsurile subiecților la testele de atenție nu au fost influențate decât de momentul zilei deci implicit de nivelul de obosela acumulată
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is .
b Calculated from data.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is .
b Calculated from data.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is .
b Calculated from data.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is .
b Calculated from data.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is .
b Calculated from data.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is . a Test distribution is .
b Calculated from data b Calculated from data
.
.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is . a Test distribution is
b Calculated from data. b Calculated from data
.
.
One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test
a Test distribution is . a Test distribution is
b Calculated from data. b Calculated from data
.
.
4.2 Concluzii:
Studiul elaborat prezintă variațiile atenției, ca aptitudine specială, în condiții de solicitare psihică maximă prin inducerea unui stres provocat de rezolvarea unor sarcini simple dar în aceleași timp și dificile prin intensitate și timp limitat la navigatorii Grupului de Servicii Petroliere. Dat fiind faptul că traseele angrenează subiecții la multiple situații generatoare de stres, considerăm că aceștia trebuie să dovedească, pe lângă o structură de personalitate echilibrată și o rezistență psihică maximă la oboseală, monotonie și stres.
Dar ideea de a testa oboseala în muncă prin teste ridică anumite probleme de veridicitate. Testarea subiecților cu 5 teste din care 3 implică o sarcină simplă, dar dificilă prin intensitate și timp limitat ,produce un disconfort ușor de sesizat.
Determinarea nivelului oboselii și a factorilor determinanți ai acesteia se constituie că un proces complex și delicat ce comportă o serie de probleme și dificultăți.
Pe bază datelor obținute, se pot evidenția următoarele concluzii :
La începutul activității intelectuale se întîlnește o perioadă de adaptare, după care urmează antrenarea — etapă când muncă intelectuală devine mai ușoară și mai rapidă, apoi oboseală, care este cu atât mai intensă cu cât atenția a fost mai încordată și mai îndelungată.
Pornindu-se de la ideea că stresul este un factor general în apariția oboselii, dar și că augmentarea acestuia duce la scăderea nivelului atenției, asociat cu oboseala, am arătat că subiecții au înregistrat o creștere a scorurilor la teste până la momentul prânzului,și o descreștere a acestora,ei efectuând, în special spre sfârșitul lucrului, mai multe greșeli sau omisiuni și mai puține barari corecte datorită apariției stresului și a oboselii .
În ceea ce privește nevrotismul,datorită faptului că subiecții au obținut scoruri medii la Inventarul de Personalitate Eysenck.nu am putut stabili o legătură directă între nivelul oboselii și nevrotism. Așadar, răspunsurile subiecților la testele de atenție nu au fost influențate decât de momentul zilei ,deci implicit de nivelul de obosela acumulată .
Experimentul realizat constituie un demers practico-aplicativ care se dovedește a fi util, atât în testarea atenției individului, cât și în aprecierea gradului de manifestare al oboselii..
5.1 REZUMAT
Revoluția tehnico-industrială a determinat deplasarea cercetărilor de la aspectele energetice și musculare ale muncii la aspectele ei psihice. Astfel, în zilele noastre problemele cele mai importante se referă la gradul de solicitare, la limita maximă a solicitării și modul optim de alternare a activității și repausului. Totodată, oboseala este interpretata, în perspectiva psihologiei inginerești, ca manifestare a interacțiunilor defectuoase între om și muncă, datorate unor solicitări intense.
Oboseala este un fenomen psihofiziologic normal care apare ca urmare a solicitării organismului, a efortului prelungit pe parcursul activității, care se manifestă printr-un ansamblu de simptome subiective și obiective și care se remite prin odihna obișnuită sau prin alimentație.
Oboseala este o stare fiziologică care semnalizează epuizarea rezervelor energetice ale organismului și scăderea capacităților de muncă. Există o stare de oboseală normală, fiziologică care se instalează firesc după ,o activitate prelungită și intensă ; există însă și o stare de oboseală cu caracter patologic, care se instalează prematur, ca urmare a unei solicitări inadecvate sau iraționale a organismului, a unor stări afectiv-motivaționale negative, stări patogene, ambianță socială necorespunzătoare în toate cazurile, oboseala determină o reducere a capacității de muncă, modificări comportamentale pe fondul destructurării progresive a proceselor cognitive și acționale,modificări fiziologice cu caracter reversibil etc.
Investigarea și evaluarea oboselii impune cu obligativitate cunoașterea caracteristicilor diferitelor activități și a gradului de solicitare față de oamenii care le exercită. Trebuie avută în vedere atât studierea aspectelor oboselii în diferite forme de solicitare, cât și stabilirea unor criterii pentru îmbunătățirea procedeelor și condițiilor de lucru. Metodele de evaluare a oboselii se împart în două mari categorii: metode indirecte (se studiază variațiile capacității de muncă și oboseala prin intermediul rezultatelor muncii) și metode directe (testele de oboseală în care se utilizează ca indicatori modificările" fiziologice și psihomotorii cauzate de exercitarea prelungită a activității).
Această lucrare își propune să abordeze problematica dinamicii oboselii testată cu instrumente consacrate. Prin ipotezele și obiectivele sale, proiectul vizează evidențierea relației existente între oboseală și atenție ,determinarea unei curbe a oboselii si a atenției , cat și identificarea factorilor ce influențează scăderea atenției.
Astfel, pentru determinarea curbei oboselii,am aplicat pe eșantionul ales,format din 30 subiecți,testele de atenție Praga,Toulouse – Pieron si Kraepelin de trei ori pe zi : dimineata, la pranz si seara.Reprezentarea grafică a scorurilor obținute indica valori maxime la testele aplicate la pranz si minime la sfarsitul zile., după cum se poate observa și în Anexa 4.1.
În vederea identificarii factorilor ce influențează scăderea atenției, am elaborat un chestionar propriu care-și propune tocmai identificarea nivelului de stres,pe care l-am aplicat subiecților,impreuna cu Inventarul de Personalitate Eysenck ,find interesata in special de scala N(nevrotism) . Am pretestat, testat si retestat chestionarul propriu, obținând indici semnificativi de estimare a fidelității.
Demonstrând distribuția normală a scorurilor obținute am putut calcula indicele de corelație Bravais-Pearson pentru fiecare asociere de factori.Am obținut indici semnificativi, ceea ce ne-a făcut sa tragem concluzii adecvate rezultatelor.
Experimentul realizat constituie un demers practico-aplicativ care se dovedește a fi util, atât în testarea atenției individului, cât și în aprecierea gradului de manifestare al oboselii.
5.2 SUMMARY
Technical and Industrial Revolution resulted from the movement of research aspects of energy and muscle work at its mental aspects. Thus, today the most important issues relate to the request, to a maximum of application and how best to alternate activity and rest. Meanwhile, fatigue is interpreted in engineering psychology perspective, like an event between man and defective work, due to intense demand.
Fatigue is a normal, psychological and physiological phenomenon psychological appearing as a result of the request body, the effort extended during the work, which is manifested by a set of objective and subjective symptoms that are remitted through regular rest or food.
Fatigue is a physiological condition which flags the exhaustion of reserves ,of the energy of the body and decreased capacity for work. There is a state of tiredness normal physiological to install natural after a prolonged and intense activity, but there is a state of fatigue of a pathological, which is installed prematurely as a result of inadequate or iraționale request body, some states emotional stability motivational-negative pathogenic states, the social environment poorly in all cases, fatigue causes a reduction in the capacity of work, behavioural changes on the background of progressive and cognitive dissolution of the processes and actions, physiological changes reversible nature.
Investigation and assessment of tiredness impose binding with knowledge of the characteristics of various activities and degree of application against people who exercise them. It should be considered as the study of various aspects of tiredness in application forms, and establish criteria and procedures to improve working conditions. The methods of assessing tiredness are divided into two broad categories: indirect methods (studying variations in the capacity of employment and fatigue through the results of work) and direct methods (tests tiredness that are used as indicators of changes' physiological and psychomotor caused by prolonged exercise activity).
This university degree thesis approches the issue of dynamics tiredness tested instruments enshrined. Through its assumptions and objectives, the project aims at highlighting the relationship between fatigue and attention, the determination of a curved tiredness and attention, and how to identify factors influencing the decrease spotlight.
Thus, in determining the curve tiredness, I applied the chosen sample, consisting of 30 subjects, testing carefully Prague, Toulouse – Pieron and Kraepelin three times a day: morning, noon and evening .The graphic representation of the scores obtained indicates the maximum tests applied at noon and at the end of day minimum, as can be seen in Annex 4.1.
In order to identify factors influencing the decrease of attention, we developed a questionnaire that own and propose precisely identifying the level of stress, which we applied subjects, along with Eysenck Personality Inventory, find particularly interested in N scale .We have pre-tested, tested and re-tested the questionnaire and he have obtained meaningful fidelity coefficients too.
After proving the normal distribution of the final scores obtained we could calculate the Bravais-Pearson correlation quotient for each factor association. We have obtained meaningful values. For that reason we have drawn suitable conclusions.
The experiment is carried out a practical approach-applicative which proves to be useful both for testing individual attention and appreciation of the degree of tiredness showed .
6. Bibliografie
Aradavoaice,Ghe.(2006)- Dictionar de psihologie, Editura Antet, Bucuresti ;
Atkinson, R.L., Atkinson, R.C.; Smith, E.E.; Bem, D.J. (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București.
Cristea, Dumitru (1992)-Psihologia industrială , Ed. Didactică si Pedagică, pag 98
Barhad,B;Petrescu,P.(1966)- Biografia oboselii, Ed. Stiintifică,București
Bogathy,Zoltan(2004)- Manual de psihologie industrială si organizatională, Polirom ,Iași ,pag 184-186
Chelcea,S.(1975)- Chestionarul si investigatia sociologica,Edit. Stiintifica si Enciclopedica, București
Clocotici,V., Stan,A. (2000)- Statistica aplicata in psihologie, Editura: Polirom ,Bucuresti;
Dragu, A. (2003)- Psihologie și Pedagogie Școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța.
Dumitriu, C.(1970)- Probleme de protectia si igiena muncii,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
Golu M., (2004), Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București
Golu, M.(1993)- Dinamica personalitatii, Editura Geneze;
Iosif Ghe. Moldovan-Scholz M., (1996), Psihologia muncii, București, Editura Didactică și Pedagogică.
Howitt, Dennis , Cramer, Duncan(2006) –Introducere in SPSS pentru psihologie ,Edit. Polirom,Bucuresti;
Institutul de Medicina si Sanatate Publica(1979) -Medicina muncii si educatia sanitara in industrie,Editura medicala,Bucuresti
Larousse(2006)-Marele dictionar al psihologiei, Editura Trei
Ilut, P.,(2004)- Valori, atitudini și comportamente sociale. – Editura Polirom, Iasi.
Manu,Petre(1975)- Medicina muncii,Editura Medicala ,Bucuresti
Manu,Petre(1983)- Medicina muncii,Editura Medicala ,Bucuresti
Manu,Petre; Niculescu T. ; Nanu D. ;Berdan C. ;Andreescu Ghe. (1971)- Medicina muncii-Elemente de practica ,Editura Medicala ,Bucuresti
Martin, N.,Introducere în psihodiagnosticul special-Note de curs
Martin, N. (2006) Psihologia muncii (curs), Universitatea Ovidius, Constanța.
Nedelcu, C., Murar, , Bratu, A., Bantas, A.,(2000) – Dictionar român-englez, Editura Teora,Bucuresti;
Novak, A.,(1998)- Metode cantitative in psihologie si sociologie, Editura Oscar Print, Bucuresti;
Omer,Ioana (2003) –Psihologia muncii, Ed. Fundatiei Romania de Maine,București, 2003,pag 102-105
Parot, F.; Doron, R. (1999), Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București
Pitariu, D.H.(2000)-Managementul resurselor umane. Evaluarea performantelor profesionale, Editura ALL BECK, București,
Popa ,Marian(2008)-Statistica pentru psihologie. Teorie si aplicatii SPSS , Editura Polirom, Bucuresti;
Popescu-Neveanu, P., (1994), Psihologie, Manual școlar, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Pufan,P.( 1978)- Psihologia muncii, Ed. Didactică si Pedagogică,București, pag.233-253
Radu, I. si colab.(1993)- Metodologie psihologica si analiza datelor, Editura Sincron, Cluj;
Rotaru,Constantin(1972) – Sindromul metabolic al oboselii, Ed. Junimea
Sillamy, N.(1996)- Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București
Santion, F(2005)- Metodologia cercetării și statistica în psihologie, Editura Muntenia,Constanța;
Scherrer,Jean(1993)-Oboseala, Ed. Humanitas,București
Schiopu.U (coord.) (1997) – Dictionar de psihologie, Edit. , Bucuresti
Tabachiu A., (1997), Psihologia muncii (curs), Editura Universității Politehnice, București,
Zlate, M. (2000)- Introducere in psihologie, Editura Polirom ,Bucuresti;
Zlate, M. (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, București
http://www.psihoterapieonline.home.ro/
www.medicina-muncii.com
http://psihologie.ro/
http://www.psiholife.ro/
http://ro.wikipedia.org/
http://www.protectiamuncii.ro/statistics
7. ANEXE
ANEXA 1- INSTRUMENTELE DE INVESTIGARE
1.1 TESTUL PRAGA
Se vor examina numerele din coloane (de pe cea de-a doua pagină) ,îl căutați pe prima pagină ,printre numerele cu caractere groase(cele mari) ,vedeți care este numărul imprimat cu caractere mici care-l însoțește în pătrat și îl scrieți în coloana liberă a numărului respective. Timp de lucru :4 minute.
1.2 TESTUL TOULOUSE PIERON
NUME………………………………… DATA………………………………….
TESTUL KRAEPELIN
NUME SI PRENUME:
ORA:
Priviți seriile de cifre dispuse orizontal și despărțite prin liniuțe,care formează un fel de căsuțe.Trebuie să executați o adunare sau o scădere între numerele care alcătuiesc o pereche respectând regula: dacă primul număr e mai mare decât cel de-al doilea,acesta se scade din primul,dacă primul e mai mic,se adună.Răspunsul se trece în căsuța liberă dintre ele.Timp lucru: 5 min. Model : 4+6-3+9-2
10/3/12/7
1.4 Inventarul de Personalitate EYSENCK – forma A
H.J.Eysenck
S.B.G. Eysenck
Numele si prenumele _________________________________________
Vârsta (in ani si luni) _________________ Sexul ___________________
Data examinarii ______________________________________________
Instructiuni
Chestionarul cuprinde întrebări referitoare la modul în care acționați, vă comportați sau la anumite sentimente ale dumneavoastră.
După fiecare întrebare există un spațiu rezervat pentru a răspunde cu „DA” sau „NU”. Încercați să vă hotărâți dacă răspunsul Da sau Nu reprezintă felul dumneavoastră obișnuit de a acționă sau a simți. După aceea încercuiți răspunsul care vi se potrivește
Lucrați repede și nu pierdeți mult timp cu nici o întrebare, noi dorim să obținem prima dumneavoastră reacție și nu un proces îndelungat de gândire. Întregul chestionar nu trebuie să dureze mai mult de câteva minute.
Fiți atenți, pentru a nu omite nici una din întrebări !
Acum, întoarceți pagina și începeți să lucrați repede. Rețineți că trebuie să răspundeți la fiecare întrebare.
Nu există răspunsuri bune sau rele, prezentul chestionar nefiind un test de inteligență sau de aptitudini, ci doar o măsură a felului în care dumneavoastră acționați si simtiti.
Verificați dacă ați răspuns la toate întrebările.
1.5 CHESTIONAR DE STRES FORMA 1
Numele si prenumele:………………………………..
Data:…………………………………
Varsta: ………………………………
Nivel de studii:…………………….
Mediul de provenienta ( urban sau rural )
Acest chestionar măsoară unele aspecte ale pesonalitati dumneavoastră. Nu există răspunsuri bune sau rele, ci doar răspunsuri care se potrivesc felului dumneavoastră de a fi. Răspunsurile sunt confidențiale. Marcați cu un X în dreptul fiecărei întrebări variantă de răspuns care vi se potrivește.
1.5.1 COTAREA CHESTIONARULUI DE STRES
Chestionarul cuprinde 18 itemi și a fost etalonat printr-o scară în cinci trepte, cu răspunsuri după cum urmează: a = niciodată,b = foarte rar , c = uneori , d = adesea, e = intodeauna .
Variantele scării (Likert) in 5 trepte au primit cate un scor, astfel:
a = niciodată = 1 pct.;
b = foarte rar = 2 pct;
c = uneori = 3 pct ;
d = foarte des = 4 pct. ;
e = intodeauna= 5 pct.
Scorul total este dat de suma punctajelor obținute la fiecare item și se raportează apoi la următorul etalon:
18 –40 → nivel minim de stres
41 – 65 → control al stresului,
66 – 90→ nivel maxim de stres
1.5.2. TESTAREA FIDELITĂȚII CHESTIONARULUI DE STRES
1.5.2..1 ALPHA-CROMBACH
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)
Reliability Coefficients
N of Cases = 30.0 N of Items = 18
Alpha = .5631
σ =abaterea standard;
σi =media aritmetica la itemul i;
N=numarul de itemi;
1.5.3.2. CORELAȚIA TEST –RETEST
ANEXA 2-REZULTATELE LA TESTE- 2.1 REZULTATELE LA TESTELE DE ATENȚIE
2.2 REZULTATELE LA E.P.I (SCALA E SI SCALA N)
După aplicarea Inventarului de Personalitate EYSENCK – forma A am însumat cotele obținute la fiecare item într-un tabel cu scoruri finale.
Cu o medie de 15,3 la scara de extraversiune dintr-un minim de 0 si un maxim de 24 si 10,9 la cea de nevrotism, dintr-un scor maxim de 18 si unul minim de 0, subiecții au inregistrat rezultate medii .
2.3 REZULTATELE LA CHESTIONARUL DE STRES
Rezultatele individuale la chestionarul de stres
ANEXA 3-REPREZENTARI GRAFICE CHESTIONAR
3.1 HISTOGRAMELE ÎNTREBĂRILOR DIN CHESTIONARUL DE STRES LA TEST
3.1 ITEMI ELIMINAȚI
În urma realizării histogramelor la pretestare am observat că pentru 2 itemi distribuția era anormală, motiv pentru care i-am eliminat:
1 Ați simțit vreodată dorința de a sparge un obiect sau de a lovi pe cineva?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
2. Se întâmplă vreodată să acționați mai întâi și apoi să regretați?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
3. Acceptati vreodata invitații pe care mai târziu le regretați?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
4. Faceți „mare caz” din orice
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
ANEXA 4. GRAFICE PENTRU ATENȚIE SI OBOSEALA
4.1 Distribuția atenției pe momentele zilei
6. Bibliografie
Aradavoaice,Ghe.(2006)- Dictionar de psihologie, Editura Antet, Bucuresti ;
Atkinson, R.L., Atkinson, R.C.; Smith, E.E.; Bem, D.J. (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București.
Cristea, Dumitru (1992)-Psihologia industrială , Ed. Didactică si Pedagică, pag 98
Barhad,B;Petrescu,P.(1966)- Biografia oboselii, Ed. Stiintifică,București
Bogathy,Zoltan(2004)- Manual de psihologie industrială si organizatională, Polirom ,Iași ,pag 184-186
Chelcea,S.(1975)- Chestionarul si investigatia sociologica,Edit. Stiintifica si Enciclopedica, București
Clocotici,V., Stan,A. (2000)- Statistica aplicata in psihologie, Editura: Polirom ,Bucuresti;
Dragu, A. (2003)- Psihologie și Pedagogie Școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța.
Dumitriu, C.(1970)- Probleme de protectia si igiena muncii,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
Golu M., (2004), Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București
Golu, M.(1993)- Dinamica personalitatii, Editura Geneze;
Iosif Ghe. Moldovan-Scholz M., (1996), Psihologia muncii, București, Editura Didactică și Pedagogică.
Howitt, Dennis , Cramer, Duncan(2006) –Introducere in SPSS pentru psihologie ,Edit. Polirom,Bucuresti;
Institutul de Medicina si Sanatate Publica(1979) -Medicina muncii si educatia sanitara in industrie,Editura medicala,Bucuresti
Larousse(2006)-Marele dictionar al psihologiei, Editura Trei
Ilut, P.,(2004)- Valori, atitudini și comportamente sociale. – Editura Polirom, Iasi.
Manu,Petre(1975)- Medicina muncii,Editura Medicala ,Bucuresti
Manu,Petre(1983)- Medicina muncii,Editura Medicala ,Bucuresti
Manu,Petre; Niculescu T. ; Nanu D. ;Berdan C. ;Andreescu Ghe. (1971)- Medicina muncii-Elemente de practica ,Editura Medicala ,Bucuresti
Martin, N.,Introducere în psihodiagnosticul special-Note de curs
Martin, N. (2006) Psihologia muncii (curs), Universitatea Ovidius, Constanța.
Nedelcu, C., Murar, , Bratu, A., Bantas, A.,(2000) – Dictionar român-englez, Editura Teora,Bucuresti;
Novak, A.,(1998)- Metode cantitative in psihologie si sociologie, Editura Oscar Print, Bucuresti;
Omer,Ioana (2003) –Psihologia muncii, Ed. Fundatiei Romania de Maine,București, 2003,pag 102-105
Parot, F.; Doron, R. (1999), Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București
Pitariu, D.H.(2000)-Managementul resurselor umane. Evaluarea performantelor profesionale, Editura ALL BECK, București,
Popa ,Marian(2008)-Statistica pentru psihologie. Teorie si aplicatii SPSS , Editura Polirom, Bucuresti;
Popescu-Neveanu, P., (1994), Psihologie, Manual școlar, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Pufan,P.( 1978)- Psihologia muncii, Ed. Didactică si Pedagogică,București, pag.233-253
Radu, I. si colab.(1993)- Metodologie psihologica si analiza datelor, Editura Sincron, Cluj;
Rotaru,Constantin(1972) – Sindromul metabolic al oboselii, Ed. Junimea
Sillamy, N.(1996)- Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București
Santion, F(2005)- Metodologia cercetării și statistica în psihologie, Editura Muntenia,Constanța;
Scherrer,Jean(1993)-Oboseala, Ed. Humanitas,București
Schiopu.U (coord.) (1997) – Dictionar de psihologie, Edit. , Bucuresti
Tabachiu A., (1997), Psihologia muncii (curs), Editura Universității Politehnice, București,
Zlate, M. (2000)- Introducere in psihologie, Editura Polirom ,Bucuresti;
Zlate, M. (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, București
http://www.psihoterapieonline.home.ro/
www.medicina-muncii.com
http://psihologie.ro/
http://www.psiholife.ro/
http://ro.wikipedia.org/
http://www.protectiamuncii.ro/statistics
7. ANEXE
ANEXA 1- INSTRUMENTELE DE INVESTIGARE
1.1 TESTUL PRAGA
Se vor examina numerele din coloane (de pe cea de-a doua pagină) ,îl căutați pe prima pagină ,printre numerele cu caractere groase(cele mari) ,vedeți care este numărul imprimat cu caractere mici care-l însoțește în pătrat și îl scrieți în coloana liberă a numărului respective. Timp de lucru :4 minute.
1.2 TESTUL TOULOUSE PIERON
NUME………………………………… DATA………………………………….
TESTUL KRAEPELIN
NUME SI PRENUME:
ORA:
Priviți seriile de cifre dispuse orizontal și despărțite prin liniuțe,care formează un fel de căsuțe.Trebuie să executați o adunare sau o scădere între numerele care alcătuiesc o pereche respectând regula: dacă primul număr e mai mare decât cel de-al doilea,acesta se scade din primul,dacă primul e mai mic,se adună.Răspunsul se trece în căsuța liberă dintre ele.Timp lucru: 5 min. Model : 4+6-3+9-2
10/3/12/7
1.4 Inventarul de Personalitate EYSENCK – forma A
H.J.Eysenck
S.B.G. Eysenck
Numele si prenumele _________________________________________
Vârsta (in ani si luni) _________________ Sexul ___________________
Data examinarii ______________________________________________
Instructiuni
Chestionarul cuprinde întrebări referitoare la modul în care acționați, vă comportați sau la anumite sentimente ale dumneavoastră.
După fiecare întrebare există un spațiu rezervat pentru a răspunde cu „DA” sau „NU”. Încercați să vă hotărâți dacă răspunsul Da sau Nu reprezintă felul dumneavoastră obișnuit de a acționă sau a simți. După aceea încercuiți răspunsul care vi se potrivește
Lucrați repede și nu pierdeți mult timp cu nici o întrebare, noi dorim să obținem prima dumneavoastră reacție și nu un proces îndelungat de gândire. Întregul chestionar nu trebuie să dureze mai mult de câteva minute.
Fiți atenți, pentru a nu omite nici una din întrebări !
Acum, întoarceți pagina și începeți să lucrați repede. Rețineți că trebuie să răspundeți la fiecare întrebare.
Nu există răspunsuri bune sau rele, prezentul chestionar nefiind un test de inteligență sau de aptitudini, ci doar o măsură a felului în care dumneavoastră acționați si simtiti.
Verificați dacă ați răspuns la toate întrebările.
1.5 CHESTIONAR DE STRES FORMA 1
Numele si prenumele:………………………………..
Data:…………………………………
Varsta: ………………………………
Nivel de studii:…………………….
Mediul de provenienta ( urban sau rural )
Acest chestionar măsoară unele aspecte ale pesonalitati dumneavoastră. Nu există răspunsuri bune sau rele, ci doar răspunsuri care se potrivesc felului dumneavoastră de a fi. Răspunsurile sunt confidențiale. Marcați cu un X în dreptul fiecărei întrebări variantă de răspuns care vi se potrivește.
1.5.1 COTAREA CHESTIONARULUI DE STRES
Chestionarul cuprinde 18 itemi și a fost etalonat printr-o scară în cinci trepte, cu răspunsuri după cum urmează: a = niciodată,b = foarte rar , c = uneori , d = adesea, e = intodeauna .
Variantele scării (Likert) in 5 trepte au primit cate un scor, astfel:
a = niciodată = 1 pct.;
b = foarte rar = 2 pct;
c = uneori = 3 pct ;
d = foarte des = 4 pct. ;
e = intodeauna= 5 pct.
Scorul total este dat de suma punctajelor obținute la fiecare item și se raportează apoi la următorul etalon:
18 –40 → nivel minim de stres
41 – 65 → control al stresului,
66 – 90→ nivel maxim de stres
1.5.2. TESTAREA FIDELITĂȚII CHESTIONARULUI DE STRES
1.5.2..1 ALPHA-CROMBACH
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)
R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)
Reliability Coefficients
N of Cases = 30.0 N of Items = 18
Alpha = .5631
σ =abaterea standard;
σi =media aritmetica la itemul i;
N=numarul de itemi;
1.5.3.2. CORELAȚIA TEST –RETEST
ANEXA 2-REZULTATELE LA TESTE- 2.1 REZULTATELE LA TESTELE DE ATENȚIE
2.2 REZULTATELE LA E.P.I (SCALA E SI SCALA N)
După aplicarea Inventarului de Personalitate EYSENCK – forma A am însumat cotele obținute la fiecare item într-un tabel cu scoruri finale.
Cu o medie de 15,3 la scara de extraversiune dintr-un minim de 0 si un maxim de 24 si 10,9 la cea de nevrotism, dintr-un scor maxim de 18 si unul minim de 0, subiecții au inregistrat rezultate medii .
2.3 REZULTATELE LA CHESTIONARUL DE STRES
Rezultatele individuale la chestionarul de stres
ANEXA 3-REPREZENTARI GRAFICE CHESTIONAR
3.1 HISTOGRAMELE ÎNTREBĂRILOR DIN CHESTIONARUL DE STRES LA TEST
3.1 ITEMI ELIMINAȚI
În urma realizării histogramelor la pretestare am observat că pentru 2 itemi distribuția era anormală, motiv pentru care i-am eliminat:
1 Ați simțit vreodată dorința de a sparge un obiect sau de a lovi pe cineva?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
2. Se întâmplă vreodată să acționați mai întâi și apoi să regretați?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
3. Acceptati vreodata invitații pe care mai târziu le regretați?
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
4. Faceți „mare caz” din orice
A.Niciodata
B.Rar
C.Uneori
D.Adesea
E.Întotdeauna
ANEXA 4. GRAFICE PENTRU ATENȚIE SI OBOSEALA
4.1 Distribuția atenției pe momentele zilei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiul Dinamicii Oboselii cu Ajutorul Testelor de Atentie (ID: 124301)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.