Studiul de Caz – Auditul Sistemului de Management de Mediu al Companiei Romcarbon Sa

INTRODUCERE

Orice activitate economică are un impact asupra mediului înconjurător. Pentru a limita acest impact, companiile au obligația legală da a înființa un departament specializat, care să administreze activitățile de protecție a mediului.

Obligațiile companiilor în domeniul protecției mediului sunt asumate conform, legislației naționale, de managementul de top. Legea este aceeași pentru toată lumea dar, în funcție de domeniul în care activează compania, de amploarea activității și implicit, de impactul produs asupra mediului înconjurător, responsabilitatea în domeniul protecției mediului variază.

Toate activitățile economice al căror impact asupra mediului este semnificativ, necesită o coordonare clară, în sensul prevenirii, diminuării și eliminării, pe cât posibil, a poluării.

Auditul de mediu evaluează performanța de mediu și poziția întreprinderii față de mediu, acesta furnizând o funcție similară auditului financiar. În raportul de audit de mediu trebuie să existe o declarație a performanțelor de mediu și a poziției întreprinderii față de protecția mediului. De asemenea poate definii nevoile pentru a susține și îmbunătății performanța de mediu a întreprinderii și poziția sa față de protecția mediului.

Mediul economic actual, prin elementele sale specifice, impune întreprinderilor noi criterii de performanță care depășesc domeniul economicului. Considerând evoluțiile macroeconomice, precizăm că ignorarea aspectelor sociale și de mediu poate determina pierderi întreprinderilor, în mod special marilor companii multinaționale; pierderi concretizate în: scăderea cotelor de piață, scăderea cifrei de afaceri, diminuarea numărului de clienți, costuri de ecologizare, acțiuni pentru câștigarea încrederii utilizatorilor în produsele și serviciile oferite de întreprindere. Punctând aceste aspecte considerăm necesară înglobarea, în strategia de dezvoltare a întreprinderilor, standardelor referitoare la aspectele sociale și de mediu cu obiectivul de a garanta sustenabilitate activităților desfășurate prin potrivirea obiectivelor economice, sociale și ecologice.

Prezentul studiu încearcă să trateze și să analizeze tematica: auditul sistemului de management de mediu, instrument de creștere a performanței ecologice a organizației, deoarece performanța nu trebuie doar măsurată, ci trebuie și gestionată.

Capitolul 1: Auditul de mediu – instrument de creștere a performanței ecologice a întreprinderii

Auditul de mediu: abordări teoretico – metodologice

Utilizarea conceptului de audit de mediu este destul de recentă, scopul său fiind acela de a îmbunătății performanțele de mediu ale activităților industriale.

În general sunt utilizate următoarele definiții:

Auditul reprezintă o “procedură de control a compatibilității și gestiunii unei întreprinderi și a modului de execuție a obiectivelor sale”.

Auditul de mediu este definit a fi un “proces de determinare și examinare, implicând analize, teste și confirmări, al cărui scop este de a verifica în ce măsură o întreprindere, în ansamblul sau anumite structuri componente ale acesteia, respectă cerințele legale, locale sau naționale, de protecția mediului”.

Conform Standardului ISO 14010 auditul de mediu reprezintă un proces de verificare sistematică și documentară a dovezilor de audit, obținute și evaluate în mod obiectiv, pentru a determina în ce măsura activitățile, evenimentele, condițiile referitoare la mediu, precum și sistemele de management de mediu sunt în conformitate cu criteriile de audit, rezultatul fiind comunicat clientului la sfârșitul acestuia.

Conform EMAS, auditul de mediu este un instrument de management care cuprinde o evaluare sistematică, documentată, periodică și obiectivă a performanței de mediu a organizației, a sistemului de management și care servește următoarelor scopuri:

înlesnirea controlului conducerii asupra procedeelor de operare care ar putea avea impact asupra mediului;

evaluarea conformității cu politica de mediu a organizației, inclusiv cu obiectivele și țintele de mediu.

Pentru realizarea auditului de mediu se au în vedere desfășurarea activităților de pre-audit, de audit propriu-zis și de post-audit.

În activitățile de pre-audit sunt incluse:

identificarea activității;

construirea echipei de lucru;

elaborarea planului de realizare a auditului de mediu

Etapa de elaborarea propriu-zisă a auditului de mediu cuprinde mai multe subetape:

cunoașterea sistemului de control al activității de management;

elaborarea capacității de efectuare a controlului asupra desfășurării activității de management;

colectarea, sistematizarea și corelarea informațiilor;

evaluarea constatărilor;

comunicarea către întreprindere a constatărilor făcute.

Activitățile de post-audit cuprind:

elaborarea și prezentarea unui proiect de raport;

elaborarea și prezentarea proiectului final;

elaborarea planului de acțiune pentru îmbunătățirea performanței ecologice a activităților întreprinderii;

urmărirea aplicării planului de acțiune.

Auditul de mediu trebuie aplicat în toate întreprinderile, în special în întreprinderile în care activitatea economică are efecte negative asupra mediului înconjurător, în acest mod unitatea acordând o importanță majoră managementului de mediu al întreprinderii.

Obiectivul general al auditului de mediu constă în identificarea aspectelor de mediu asociate cu procese de fabricație, prelucrare, operare sau prestări servicii, înainte ca acestea să se transforme în răspunderi (penale, amenzi, etc.). Auditul de mediu este în primul rând un proces de verificare. Acest lucru implică faptul că informațiile legate de aspectele de mediu ale entității supuse auditului trebuie să fie disponibile înainte de a începe exercițiul de audit.

Un audit de mediu pregătit și condus în mod adecvat poate aduce reale beneficii unei organizații angajate să acționeze pe baza rezultatelor auditului. Desigur că aceste avantaje diferă ca importanță de la o companie la alta, dar în general ele sunt următoarele:

– asigurarea conformării cu strategia întreprinderii și cu legislația de mediu;

– îmbunătățirea practicilor manageriale;

– identificarea problemelor care solicită atenție deosebită;

– reducerea răspunderilor financiare;

– îmbunătățirea controlului poluării aerului, apei, solului;

– minimizarea generării deșeurilor;

– evitarea amenzilor, respectiv a unor pedepse maxime cu privare de libertate;

– reducerea riscului unor accidente de poluare majoră;

– creșterea potențialului de atragere a investițiilor;

– îmbunătățirea comunicării în interiorul întreprinderii;

– identificarea necesităților de instruire și perfecționare a personalului;

– îmbunătățirea relațiilor cu autoritățile de mediu;

– creșterea conștiinței angajaților și a responsabilităților față de protejarea mediului;

– îmbunătățirea imaginii publice, cu avantaje în planul competitivității.

Tipologia auditului de mediu

Auditul poate fi clasificat astfel:

În funcție de obiectul auditului:

Audit intern, se efectuează periodic în interiorul unei întreprinderi, cu un sistem de management de mediu implementat, cu proprii auditori calificați (auditori interni).

Audit extern

Audit de secundă parte efectuat în vederea verificării măsurii în care furnizorii unei organizații ce este deja certificată ISO 14001, îndelinesc la rândul lor cerințele de mediu. Acest audit poate fi efectuat de auditorii calificați ai unei organizații certificate sau în numele unei organizații certificate.

Audit de terță parte (de certificare – efectuat de către un organism extern) poate fi clasificat în 3 subcategorii:

Audit de preevaluare (preaudit) – realizat înaintea auditului a sistemului de management de mediu, cu scopul de a determina măsura în care organizația auditată a documentat sistemul de management de mediu și îndeplinesc cerințele legale și de reglementare (autorizații de mediu, acord de gospodărire ape, studii de impact avizate etc.);

Audit de certificare – efectuat după închiderea constatărilor identificate în auditul de preevaluare, constă în evaluarea tuturor proceselor, documentelor și înregistrărilor generate de funcționarea sistemului de management implementat, în vederea certificării;

Audit de supraveghere – realizat periodic, cu scopul de a verifica menținerea condițiilor de funcționare a sistemului de management de mediu și îmbunătățirea continuă a acestuia (angajament asumat de managementul organizațiilor auditate).

În funcție de domeniul auditului:

Audit orizontal – se examinează fiecare arie funcțională a organizației pentru verificarea gradului de corespondență și implementare a cerințelor;

Audit vertical– se verifică toate ariile funcționale ale organizației, care sunt implicate pentru o anumită problematică;

Audit aleator – se examinază punctual unele aspecte depinzând de scopul auditului.

În funcție de notarea utilizată:

Audit prin care se urmărește evaluarea calitativă – sunt apreciați prin Da, Nu sau Nu este cazul.

Audit prin care se urmărește evaluarea cantitativă – indicatorii au diferite grade de importanță și sunt marcați prin coeficienți de ponderare, pentru apreciere se acordă un punctaj sau o valoare procentuală.

Alte tipuri de audit:

Audit combinat sau audit integrat – atunci când mai multe sisteme de management (al securității și sănătății în muncă, al calității, de mediu) sunt auditate împreună;

Audit comun – atunci când două sau mai multe organizații cooperează pentru a audita un singur auditat.

Desigur că sunt și alte clasificări ale auditului din sfera managementului mediului făcute în funcție de structura unei organizații, activitățile și răspunderile sale față de politica de mediu, societatea civilă și celelalte părți interesate. Putem aminti câteva tipuri de audit din sfera “răspunderilor” unei organizații: audit de conformare, audit pentru evaluarea riscului, audit pentru pre-achiziție, audit pentru protecția și asigurarea muncii. Din sfera managementului unei organizații, putem desprinde și alte tipuri de audit: auditul întreprinderii, auditul sistemului, auditul politicii de mediu, audit tematic. Din sfera activităților unei organizații, putem extrage următoarele tipuri de audit: auditul amplasamentului, sectorului de activitate, auditul produsului, auditul activităților trans-sectoriale.

Ca o concluzie, se poate sublinia faptul că auditul de mediu este parte a sistemului de management general au unei întreprinderi, care se realizează cu intenția de a oferi informații despre performanțele de mediu a acesteia, cu referire la conformare, management, sisteme și tehnologii.

Principiile necesare a fi respectate la realizarea unui audit de mediu

Realizarea auditului are la bază un anumit număr de principii. Prin respectarea acestor principii auditul reprezintă un instrument eficient și de încredere pentru susținerea politicilor de management și evaluărilor efectuate, furnizând date pe baza cărora o întreprindere acționează pentru îmbunătățirea performanței.

Auditul cuprinde cinci principii: comportamentul etic al atitudinilor, prestația corectă a auditorului, responsabilitatea auditorilor, caracterul de interdependență a auditului și caracterul documentat al auditului.

Comportamentul etic al auditorilor. Auditorul trebuie să facă dovada unui comportament etic bazat pe respectarea adevărului, încredere, integritate, confidențialitate și discreție. Un auditor este o persoană integră, care furnizează clientului auditului sentimentul de siguranță prin încrederea în cinstea, buna credință și sinceritatea sa. Informațiile cu privire la auditat, constatările și concluziile auditului sunt confidențiale. Auditul păstrează secretele cu privire la procesele și metodele de lucru ale părții auditate fără să divulge informațiile obținute.

Prestația corectă a auditorului. Prestația corectă a auditorului constă în obligația de a raporta rezultatele onest, precis și complet. Constatările, concluziile și rapoartele de audit reflectă în mod onest și complet realitatea. Dovezile de audit trebuie să aibă acuratețe și precizie. Precizia constă în faptul că în condiții identice aceleași fapte și înregistrări furnizează auditorilor diferiți aceleași dovezi de audit. Acuratețea constă în adevărul conținut în dovezile de audit. Auditorii trebuie să raporteze toate problemele rămase nerezolvate.

Responsabilitatea auditorilor. Auditorii trebuie să obțină constatări astfel încât să permită stabilirea corectă a concluziilor auditului. Nivelul de implicare pe care îl dovedesc auditorii trebuie să fie adecvat importanței sarcinii ce le revine și încrederii pe care le-a acordat-o clientul auditului sau de către părțile interesate.

Caracterul de independență al auditului. Auditul este un proces obiectiv și independent. Caracterul independent al procesului constă în imparțialitatea și obiectivitatea concluziilor de audit. Membrii echipei de audit trebuie să fie feriți de orice conflict de interese sau orice motiv de părtinire.

Caracterul documentat al auditului. Auditul este un proces documentat în sensul că se desfășoară în conformitate cu o procedură documentată, pe baza unei planificări documentate, activitățile sunt înregistrate, rezultatele obținute sunt prezentate în documente specifice, identificate și păstrate corespunzător.

Principiile sunt componente ale culturii. Implementarea lor în modul de lucru al fiecărui angajat este o modalitate pentru a construi cultura industrială a organizației în corelație cu lumea modernă.

Structura auditului de certificare a sistemului de management de mediu

Procesul de certificare se desfășoară voluntar, la solicitarea clienților (organizațiilor) și presupune evaluarea sistemului de management de mediu al solicitantului de către organismul de certificare conform cu cerințele SR EN ISO 14001:2005 pentru a demonstra capabilitatea solicitanților de a furniza consecvent produse/servicii care să satisfacă cerințele clientului sau și cerințele legale și de reglementare în vigoare.

Etapele procesuale pentru evaluarea sistemului de management de mediu sunt următoarele:

Inițierea procesului de certificare;

Pregătirea auditului inițial de certificare;

Auditul faza I;

Pregătirea auditului faza II;

Auditul faza II;

Analiza corecțiilor și acțiunilor corective;

Raportarea datelor către organismul de certificare;

Confirmarea rezultatelor auditului;

Îmbunătățire continuă.

Inițierea procesului de certificare presupune numirea echipei de audit și a conducătorului echipei, definirea obiectivelor auditului, a domeniului de aplicare și ale criteriilor de audit, determinarea fezabilității auditului și stabilirea contactului inițial cu auditatul. Responsabilul este Directorul de Planificare. Ca și înregistrări sunt scrisoarea de înștiințare și numirea echipei de audit.

În baza planificărilor programate de Directorul de Planificare, acesta contactează din timp membrii echipei de audit desemnați. Responsabilul certificare SMM pune la dispoziția Auditorului Șef toate informațiile necesare efectuării auditului faza I (comanda, chestionar de evaluare preliminară, documentație atunci când este cazul, alte informații disponibile cât și lista orientativă, cerințe legale de mediu aplicabile).

Scopul auditului faza I este acela de a determina domeniul auditului și a planifica auditul faza II. În același timp oferă posibilitatea facilitării înțelegerii sistemului de management de mediu evaluat, cât și a nevoilor și așteptărilor organismului de certificare.

Obiectivele auditului presupun:

stabilirea conformității documentației sistemului de management al clientului, sau a unor părți ale acestuia, cu criteriile de audit;

determinarea domeniului de audit și planificarea auditului faza II;

identificarea zonelor critice care pot afecta rezultatul auditului faza II.

Auditul faza I se derulează de către Auditorul Șef și se desfășoară în mod obligatoriu la sediul clientului (organizației).

Auditorul Șef trebuie să aibă în vedere în cadrul auditului faza I următoarele aspecte:

evaluarea documentației sistemului de management de mediu al clientului, inclusiv determinarea adecvării acesteia;

evaluarea sediului clientului, a condițiilor specifice locației, și a nivelului de pregătire a personalului pentru auditul faza II;

analiza stadiului clientului în raport cu cerințele standardului și a înțelegerii de către client a acestor cerințe, în particular cu privire la identificarea performanțelor cheie sau a aspectelor, proceselor, obiectivelor și operațiunilor semnificative ale sistemului de management;

evaluarea măsurii în care sistemul de management de mediu include un proces adecvat de identificare a aspectelor de mediu și impactului asupra mediului, inclusiv o gradare a acestora;

colectarea informațiilor necesare referitoare la domeniul sistemului de management de mediu, proceselor și locația clientului și aspectele legale și de reglementare aferente și îndeplinirea lor ;

înțelegerea activităților întreprinse de către organizație precum și a condițiilor de desfășurare a acestor activități, în contextul politicii de mediu, a obiectivelor și programelor asumate și a cerințelor legale aplicabile;

înțelegerea impactului asupra mediului și amplorii acestuia în raport cu aspectele de mediu identificate;

evaluarea conformării cu cerințele legale de mediu aplicabile și alte cerințe la care organizația a aderat, în baza chestionarului de audit faza I;

evaluarea rezultatelor auditurilor interne și analizei efectuate de management;

analiza rapoartelor rezultate în urma inspecțiilor autorităților de mediu și modalități de comunicare externă;

confirmarea și stabilirea domeniului de aplicare, a criteriilor de audit și a locațiilor pentru care se solicită certificarea.

Constatările auditului faza I se consemnează în raportul de audit faza I, care este predat clientului. Perioada de timp între auditul faza I și auditul faza II este stabilită de comun acord cu clientul în funcție de constatările auditului faza I.

Potențialele neconformități (problemele sesizate de echipa de audit) în auditul faza I, care rămân necorectate, pot conduce ca în faza II a auditului inițial de certificare să fie sesizate ca neconformități. Acestea trebuie înlăturate într-un interval de timp stabilit de comun acord cu clientul, până la data auditului faza II, dar nu trebuie să depășească 6 luni de la data auditului faza I, altfel se reia auditul faza I și se modifică contractul de certificare între părți.

În cazul în care nu se depistează potențiale neconformități în auditul faza I, Auditorul Șef poate preda clientului planul de audit convenit pentru auditul faza II și poate începe desfășurarea auditului faza II. În acest caz, Auditorul Șef este obligat să anunțe organismul de certificare. Responsabilul desemnat cu gestiunea planificării și organizării auditurilor trebuie să asigure disponibilitatea tuturor resurselor (ex. disponibilitatea tuturor membrilor echipei de audit) pentru efectuarea auditului faza II.

Planul de audit trebuie să evidențieze procesele și cerințele de standard ce urmeazaă a fi evaluate cât și rolurile membrilor echipei de audit.

Auditul faza II se desfășoară la sediul organizației solicitante. Obiectivele auditului faza II cuprind:

stabilirea conformității sistemului de management al clientului, sau a unor părți ale acestuia, cu criteriile de audit;

evaluarea capacității sistemului de management al clientului de a se conforma cerințelor legale aplicabile, reglementărilor contractuale, inclusiv cerințelor organismului de certificare;

evaluarea eficacității sistemului de management al clientului de a îndeplini continuu obiectivele sale specifice;

identificarea zonelor de îmbunătățire potențială a sistemului de management.

Planul de audit acceptat de solicitant devine mandatul oficial al echipei de audit. La sediul organizației auditate, înainte de începerea desfășurării auditului faza II, Auditorul Șef discută și informează membrii echipei de audit cu privire la organizația ce urmează a fi auditată, alocarea rolurilor și responsabilităților fiecăruia pe parcursul auditului, planul de audit, pregătirea documentelor de lucru.

Pentru atingerea obiectivelor auditului faza II sunt necesare:

conformitatea sistemului de management cu cerințele SR EN ISO 14001:2005 și a altor documente normative;

funcționarea sistemului de identificare a aspectelor de mediu pentru procesele principale, suport, inclusiv pentru procesele aferente activităților subcontractanților / vizitatorilor;

funcționarea unui sistem de monitorizare, măsurare, raportare și analiză a performanței sistemului de managent de mediu, în raport cu politica de mediu, cerințele legale și alte cerințe aplicabile și obiectivele și țintele stabilite;

controlul operațional al aspectelor de mediu cu impact semnificativ asupra mediului, inclusiv procedurile aplicate pentru reducerea impactului asupra mediului;

asumarea și respectarea angajamentului de prevenire a poluării și îmbunătățire continuă de către managementul la cel mai înalt nivel;

conformitatea cu cerințele legale și de reglementare și alte cerințe la care organizația a aderat;

funcționarea, eficacitatea și adecvarea procesului de audit intern și analizei efectuate de management;

eficacitatea sistemului de management de mediu implementat în raport cu cerințele legale, politica de mediu și obiectivele stabilite;

existența unei legături clare între cerințele legale de mediu aplicabile, politici, obiective și ținte referitoare la performanță, responsabilități, competențe ale personalului, operațiuni, proceduri, analiza datelor și constatările și concluziile auditului intern și analizei efectuate de management.

Atingerea obiectivelor de mai sus se face pe baza evaluării la fața locului. Desfășurarea auditului de certificare are loc în conformitate cu planul de audit.

Ședința de deschidere ținută sub forma unei întrevederi cu conducerea organizației auditate cu scopul de a:

prezenta participanții, inclusiv o scurtă descriere a acestora;

confirmarea obiectivelor auditului, a domeniului de aplicare, a criteriilor de audit și a locațiilor pentru care se solicită certificarea;

confirmarea planului de audit, a ședințelor intermediare și a ședinței de închidere;

metodele și procedurile utilizate în timpul auditului, inclusiv cele de eșantionare și referiri la gradul de incertitudine a auditului;

stabilirea și confirmarea canalelor de comunicare între echipa de audit și auditat;

confirmarea limbii utilizate pe parcursul auditului;

confirmarea modalităților de informare a auditatului pe parcursul auditului cât și a resurselor și facilităților necesare desfășurării auditului;

confirmarea eventualelor cerințe legate de sănătate și securitatea în muncă, a situațiilor de urgență pentru echipa de audit;

confirmarea disponibilității, rolurilor și identității ghizilor / persoanelor însoțitoare;

confirmarea aspectelor referitoare la confidențialitate și raportare a rezultatelor auditului;

descrierea modului de clasificare a neconformităților;

informarea cu privire la condițiile în care auditul poate fi terminat;

informații cu privire la sistemul de reclamații referitoare la modul de desfășurare a auditului.

Membrii echipei de audit desfășoară activitățile identificate în planul de audit cu o cât mai bună încadrare în planul orar. Pe timpul examinării se au în vedere:

verificarea închiderii / rezolvării constatărilor din auditul faza I;

examinarea și verificarea structurii, politicilor, proceselor, procedurilor, înregistrărilor și documentelor asociate organizației clientului, relevante pentru sistemul de management;

verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor relevante domeniului solicitat pentru certificare;

determinarea modalității în care procesele și procedurile sunt stabilite, implementate și menținute în mod eficace pentru a furniza încredere în sistemul de management;

informarea clientului asupra tuturor neconcordanțelor între politică, obiective, ținte (consecvent cu așteptările standardului) și rezultate.

Echipa de audit trebuie să evalueaze în mod corect măsura în care identificarea aspectelor de mediu și a impactului asociat este relevantă pentru activitățile desfășurate în cadrul domeniului de certificare, inclusiv a modalităților de reducere a impactului asupra mediului.

În ceea ce privește situațiile de urgență, echipa de audit trebuie să se asigure că sunt identificate toate situațiile de urgență aplicabile domeniului de certificare cu influență asupra mediului înconjurător.

Echipa de audit abordează procesual auditul și consemnează dovezile de audit în fișele de proces, chestionarul de audit faza II, liste de verificare, raport de constatare și fișa de evaluare. Toate constatările înregistrate de auditori în fișele de evaluare sau rapoartele de constatare sunt analizate împreună cu Auditorul Șef la sfârșitul fiecărei zile de audit, sau pe parcursul auditului, ori de câte ori este nevoie, în ședințe intermediare.

Auditorul Șef comunică periodic clientului stadiul auditului prin scurte ședințe intermediare și/sau la sfârșitul zilei.

În cazul în care există dovezi disponibile care indică imposibilitatea atingerii obiectivelor auditului faza II, Auditorul Șef comunică acest lucru clientului pentru a determina acțiuni corespunzătoare (terminarea auditului, reprogramarea auditului, modificarea obiectivelor și domeniului de aplicare al auditului în sensul restrângerii acestuia).

Echipa de audit discută constatările auditului care pot fi de conformitate, de neconformitate sau de observație.

Constatările trebuie susținute de dovezi obiective. Neconformitățile sau observațiile identificate sunt stabilite de comun acord cu Auditorul Șef și sunt documentate în raportul de constatare și sunt aduse la cunoștință clientului pentru a stabili cauzele, corecțiile și acțiunile corective necesare. Acestea trebuie transmise către Auditorul Șef în cel mult 2 săptămâni de la data încheierii auditului. Auditorul Șef redactează raportul de audit și rapoartele de constatare.

Ședința de închidere are scopul de a prezenta organizației auditate concluziile auditului. La această ședință participă echipa de audit și conducerea organizației auditate. Sunt prezentate concluziile, inclusiv neconformitățile depistate și recomandarea Auditorului Șef de acordare /neacordare a certificării. Participanții la ședința de închidere sunt consemnați în “Lista participanți ședința de închidere”.

Dacă auditatul nu este de acord cu neconformitățile constatate are dreptul de a-și exprima punctul de vedere în rubrica “Acceptarea de către reprezentantul organizației auditate” din cadrul raportului de audit.

Dacă în urma auditului de certificare rezultă neconformități sau observații, Auditorul Șef trebuie să evalueze identificarea cauzelor acestora, corecțiile și acțiunile corective cât și termenele de implementare propuse și să își dea acordul său să solicite și să obțină modificări asupra lor în termen de 2 săptămâni de la primirea acestora. Auditorul șef trebuie să specifice și modalitatea de verificare a acestora. În cazul în care Auditorul Șef consideră necesar un audit de urmărire pentru verificarea implementării, acest lucru se consemnează în raportul de constatare.

Raportarea datelor către organismul de certificare. Auditorul șef este obligat să transmită organismului de certificare toate înregistrările ce decurg în urma auditului și să păstreze confidențialitatea datelor obținute și să nu rețină copii ale acestor documente.

Auditorul Șef raportează rezultatele auditului către Organismul de certificare pe baza formularului de sinteză auditului de certificare inițială, întocmit după primirea corecțiilor și/sau acțiunilor corective asumate de către client și trebuie să menționeze:

aspecte privind desfășurarea auditului;

aspecte privind sistemul de management al organizației auditate în raport cu obiectivele propuse performanță;

aspecte privind conformarea cu legislația;

aspecte privind corelarea obiectivelor/ țintelor cu cerințele legislative;

aspecte privind controlul operațional al proceselor organizației;

aspecte privind orientarea către client;

aspecte privind auditul intern și analiza efectuată de management;

aspecte privind funcționarea controlului operațional;

constatările negative identificate;

modalitatea de verificare a închiderii constatărilor negative identificate;

rezultatele verificării eficacității corecției și a acțiunilor corective;

domeniul/locațiile pentru care se recomandă certificarea.

Organismul de certificare primește documentele din partea Auditorului Șef, se asigură de completitudinea acestora și întocmește dosarul de certificare.

În cazul în care Auditorul Șef a consemnat necesitatea unui audit de urmărire, Auditorului Șef urmărește ca la termenul prevăzut pentru implementarea corecțiilor/acțiunilor corective să primească informații privind soluționarea neconformităților precizate în Rapoartele de constatare aferente.

Recomandarea de acordare/extindere a certificării se poate face doar în cazul în care solicitantul prezintă dovezi suficiente pentru demonstrarea implementării, menținerii și eficacității sistemului de management de mediu implementat în raport cu SR EN ISO 14001:2005 și a închis toate neconformitățile identificate.

Înainte ca dosarul de certificare să fie analizat de către Comitetul Tehnic, confirmă că:

informațiile furnizate de echipa de audit sunt suficiente, în raport cu cerințele de certificare și domeniul de certificare;

a analizat și acceptat corecțiile și acțiunile corective planificate de client pentru observațiile sau neconformități identificate pe parcursul auditului.

Această informare se face către client, prin formularul:” Informare asupra analizei corecțiilor și acțiunilor corective”.

Performanța procesului de certificare este evaluată în cadrul analizei efectuate de management desfășurată anual în cadrul organismului de certificare. Rezultatele analizei sunt consemnate în raportul analizei efectuate de management.

După ce a fost realizată evaluarea sistemului de management de mediu în vederea certificării, se urmărește a continua cu etapele procesului de certificare descrise prin schema de certificare.

Schema de certificare a sistemului de management de mediu cuprinde cerințe specifice de certificare corelate anumitor categorii de persoane pentru care se aplică aceleași standarde, reguli și proceduri.

Etapele procesului de certificare stabilite contractual sunt:

Inițierea procesului de certificare;

Audit faza I;

Audit faza II;

Luarea deciziei de certificare;

Eliberarea certificatului;

Supravegherea 1 (la 12 luni de la ultima zi a auditului faza II) ;

Supravegherea 2 (la 12 luni de la supravegherea 1) .

Capitolul 2: Auditul intern de mediu

Planul de audit intern de mediu

Activitățile de audit intern sunt realizate în diferite medii legale și culturale; în cadrul întreprinderilor care se diferențiază în funcție de, dimensiune, obiectiv, structură și complexitate; și de persoane din interiorul întreprinderii sau din afara întreprinderii.

Auditul intern reprezintă activitatea independentă și obiectivă cu ajutorul căreia întreprinderea are o asigurare în ceea ce privește controlul operațiunilor din interiorul ei, își poate îmbunătăți operațiunile, și poate contribui la adăugarea unui plus de valoare.

Prin intermediul auditului intern, întreprinderea își atinge obiectivele evaluând, procesele de management al riscurilor întreprinderii, de control, și de guvernare a întreprinderii, și aducând propuneri pentru a consolida eficacitatea sa.

Prin auditul intern de mediu, organizația verifică dacă activitățile desfășurate sunt în conformitate cu procedurile stabilite. Prin intermediul auditului intern de mediu se pot identifica problemele în procedurile existente și modalitățile de îmbunătățire a acestora.

Programul de audit de mediu al întreprinderii trebuie să specifice în scris obiectivele pentru fiecare audit sau ciclu de audit, inclusiv periodicitatea auditului pentru fiecare activitate în parte.

Obiectivele includ analiza sistemelor de management operaționale și determinarea conformării cu politica și programul întreprinderii, care trebuie să includă respectarea cerințelor de reglementare relevante privind mediul.

Scopul auditului, sau pentru fiecare etapă a ciclului de audit trebuie să precizeze și să definească explicit:

domeniile acoperite de audit

activitățile ce trebuiesc auditate

criteriile de mediu avute în vedere

perioada de timp acoperită de audit

Informațiile obținute pe parcursul întregii documentări trebuie grupate folosind critetii adecvate fiecărui segment investigat, astfel încât constituirea bazei de date să permită atingerea obiectivelor auditului de mediu în condiții de eficacitate și economicitate.

Consistența si coerența raportului privind performanța ecologică a întreprinderii investigate solicită și un efort de evaluare a constatărilor; prin aceasta se urmărește confruntarea observațiilor făcute de fiecare membru sau subcolectiv aparținând echipei de lucru, pentru a elimina eventualele contradicții, precum și pentru a oferii conducerii întreprinderii posibiliatea unor clarificări de situații, acolo unde se consideră de către echipa de lucru că există o oarecare confuzie.

Discuțiile se vor finaliza sub forma unor sinteze scrise asupra constatărilor celor care au realizat documentarea de audit de mediu, sinteză în legătură cu care s-a manifestat în cea mai mare parte consensul părților implicate.

Evaluarea compatibilității dintre activitatea întreprinderii și restricțiile ecologice înseamnă, în ultimă instanță, formularea unui diagnostic global în sensul precizat, care se poate baza pe șase grile de analiza:

Importanța rezervată problemelor de mediu în strategia generală a întreprinderii,

Ilustrarea problemelor de mediu în strategia de comunicare și de marketing,

Ilustrarea problemelor de mediu în strategia de producție,

Ilustrarea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane,

Ilustrarea problemelor de mediu în strategia juridică și financiară,

Ilustrarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare.

Auditul intern de mediu – chestionar de audit

Auditul de mediu se deosebește de alte tipuri de audit, inclusiv financiar, prin aceea că el nu presupune proceduri strict formalizate. Programul auditului de mediu se stabilește în funcție de specificul întreprinderii și de scopul auditului, însă există unele principii de bază, conform cărora se realizează auditul de mediu, de care, de fapt, depinde eficiența lui:

susținerea de către administrația întreprinderii a elaborării și realizării programului de audit;

obiectivitatea și competența profesională a auditorilor;

înregistrarea obligatore a rezultatelor auditului

perfecționarea continuă a sistemului auditului de mediu

Auditul de mediu se bazează pe un complex de metode, care permit a obține informația necesară. De obicei, în acest scop se folosește chestionarea preliminară. Chestionarul include, de regulă, întrebări cu privire la aspectele ce țin de mediu, specifică documentația care trebuie prezentată pentru examinare și persoanele intervievate. În acest context, este important a formula corect întrebările pentru persoanele intervievate și a selecta aspectele cele mai importante. Chestionarele respective se elaborează în funcție de specificul obiectului supus auditului, de obiectivele acestuia. În ele sunt prevăzute întrebări privind:

degajările în atmosferă și activitățile de purificare a lor;

deversările apelor uzate și purificarea lor;

formarea deșeurilor;

amplasarea deșeurilor toxice;

utilizarea pesticidelor și neutralizarea lor;

managementul substanțelor periculoase;

reutilizarea și reciclarea deșeurilor;

deversările de hidrocarburi.

Chestionarul unui audit de mediu – model

Verificarea corespunderii activității cerințelor legislației naționale cu privire la mediu și prevederilor instrucțiunilor existente ale evaluării de mediu:

Examinarea actelor legislative, normative și a standardelor relevante cu privire la mediu.

Evaluarea nivelului de cunoștințe despre mediu și a responsabilităților pentru aplicarea legislației în domeniu.

Examinarea corespunderii rapoartelor referitor la mediu în comun cu administrația companiei și cu organele de stat de mediu.

Studierea programelor de monitoring, a procedurilor de control, evaluarea veridicității informației, a strategiei de monitoring și a metodelor de prelevarea a probelor.

Examinarea procedurilor de corectare (inclusiv suspendarea funcționării obiectelor), în cazul în care parametrii monitoringului depășesc limitele stabilite. Stabilirea dacă datele monitoringului sunt folosite pentru a fi prezentate administrației și organelor de stat de mediu. Determinarea veridicității analizelor prin luarea probelor selective și analiza lor.

Examinarea riscurilor semnificative în legătură cu aplicarea substanțelor chimice, managementul deșeurilor, folosirea apelor subterane, cu incendiile și exploziile etc.:

Examinarea terenurilor destinate amplasării substanțelor periculoase, verificarea sistemelor de informare și prevenirea populației în cazuri excepționale (inundații, poluări chimice ș.a.), a funcționării echipamentului necesar în astfel de situații.

Evaluarea procedurilor de control în locurile unde au loc procese de producție periculoase; verificarea informației privind accidentele și situațiile excepționale anterioare.

Stabilirea eficienței acțiunilor în cazuri exceptionale;

Evaluarea riscurilor proceselor naturale (inundații, alunecări de teren, cutremure de pământ etc.).

Efectuarea inspecțiilor de teren în locurile de depozitare a substanțelor și deșeurilor periculoase.

Colectarea probelor pentru a verifica gradul de poluare a solului și a apelor subterane.

Stabilirea indicatorilor de sănătate și de securitate ale personalului și ale populației locale:

Examinarea procedurilor și regulamentelor cu privire la protecția personalului și determinarea corespunderii acestora cu politicile companiei în domeniul mediului, a echipamentului pentru activitatea în condiții de lucru nocive (temperaturi înalte, substanțe chimice ș.a.).

Evaluarea accidentelor de producție soldate cu traume și decese ale personalului și a acțiunilor de minimizare a acestora.

Examinarea informației privind indicatorii sănătății personalului și a populației din zonele adiacente, în primul rând, a persoanelor expuse condițiilor și factorilor nocivi.

Examinarea prezenței azbestului liber și a echipamentelor care-l pot conține.

Evaluarea relevanței sistemului de training în cazurile situațiilor exceptionale ale personalului și ale populaței din zonele adiacente.

Evaluarea hazardelor și riscurilor pentru comunitățile locale, a eficienței procedurilor și acțiunilor în cazuri excepționale.

Evaluarea eficienței sistemului de control intern, a procedurilor de management și a practicilor legate de securitatea de mediu și a muncii:

Evaluarea cunoașterii problemelor de către administrație și a atitudinii fața de problemele de mediu.

Evaluarea corespunderii și clarității politicilor, scopurilor, obiectivelor și planurilor în contextul cerințelor legislative.

Evaluarea în ce măsură scopurile de mediu sunt popularizate, înțelese și implementate în cadrul întreprinderii.

Examinarea responsabilităților pentru respectarea legislaței de mediu și procesul de comunicare cu organele de resort. Evaluarea responsabilităților managementului de mediu în cadrul întreprinderii.

Evaluarea procedurii de control al documentației ecologice, al calității rapoartelor elaborate, al respectării procedurilor și instrucțiunilor de mediu.

Examinarea mecanismelor de reacționare la obiecțiile și problemele apărute.

Capitolul 3: Studiul de caz – Auditul sistemului de management de mediu al companiei Romcarbon SA

Prezentarea companiei

S.C. Romcarbon S.A. este persoana juridică română având formă juridică de societate pe acțiuni cu capital integral privat. Societatea are sediul în România, Buzău, Strada Transilvaniei, nr. 132, țel. 0238-711155, fax-nr: 0238-710697 și se supune legislației române. Societatea are număr de înregistare la Registrul Comerțului J10/83/1993 și CUI RO 1158050.

S.C. Romcarbon S.A. a fost înființată la Buzău în 1952, având inițial denumirea de “Chimica”, iar obiectul de activitate fiind prelucrarea de mase plastice. S.C. Romcarbon S.A. a luat ființă în baza Legilor nr.15 și 31/1990 și H.G. 1213/1990 în urma reorganizării Întreprinderii de Mase Plastice Buzău.

În 1952 ia ființă Fabrica "Chimica" cu profil de fabricație confecții și țesături de bachelita și aminoplaste; în 1960 se schimbă denumirea în "Întreprinderea de Prelucrare Mase Plastice"; în 1962 începe fabricația de: saci și folie din polietilenă, elemenți filtranți,.

În 1970 se dezvolta capacitatea de producție la prelucrate din polietilenă și ambalaje termoformate: intră în producție capacități noi, prelucrate din polietilena prin sinterizare, producerea elemenților filtranți pentru aer, fabricarea granulelor PVC .

În 1982 se pune în funcțiune fabricarea sacilor țesuți din polipropilena, din Secția Beceni; 1987 – intră în funcțiune secția de fabricat Conductori electrici și cordoane cu izolație din PVC sau polietilenă; 1991 – se schimbă denumirea în "S.C. Romcarbon S.A." 1993 – se mărește capacitatea de saci țesuți din polipropilenă, Secția Buzău ;

În 2000, capitalul societății devine 100% privat, iar în 2003 "Living Plastic Industry", devine acționarul principal, fiind un investitor din Taiwan; 2004 – se lansează linia de producție a tăvițelor din PSE, Romcarbon S.A. fiind primul producător din România.

În 2005 Romcarbon S.A. implementează un sistem modern pentru planificarea resurselor companiei, acesta:

– devine acționar al Greenfiber Intrenațional S.A. – societate producătoare de fibră poliesterică și banda PET

– își externalizează departamentul de IT, înființând în acest sens o societate de consultanță în tehnologia informației Info Tech Solutions S.R.L.

– devine acționar al Energo Install S.R.L. – societate prestatoare de lucrări și instalații tehnico-sanitare

În 2006 – începe producția de saci de polipropilena. Sacii țesuți, denumiți generic "saci de rafie" sunt utilizați pentru ambalarea produselor alimentare sau nealimentare, atât din agricultură cât și din industrie, fiind cel mai economic și accesibil ambalaj. Romcarbon își externalizeza activitatea comercială și de aprovizionare / logistică, înființând în acest sens societatea comercială Total Comercial Management S.R.L. – agent comercial unic al Romcarbon S.A.

În 2007 achiziționează o parte din activul TEROM Iași (fostul Combinat de Fibre Sintetice). Romcarbon S.A. devine acționar al bazei sportive Yenky Club S.R.L. – cea mai mare bază sportivă din Buzău. Romcarbon S.A. devine acționar al Greentech S.A. – prima fabrică de reciclare a deșeurilor de plastic din România. Romcarbon S.A. devine acționar al Grinfild Ucraina și al Sigurec Internațional S.A.

În 2009 – Romcarbon S.A. devine acționar al GreenWEEEE Internațional S.A. – cea mai mare fabrică de tratare și reciclare a deșeurilor DEEE din Sud-Estul Europei. Romcarbon devine acționar al ASOCIAȚIA ECOLOGICĂ GREENLIFE – asociație non-profit

În 2011 – Romcarbon S.A. devine acționar al Recyplatltd Cipru Romcarbon S.A și al Living Jumbo Industy S.A. – companie producătoare de saci tip "big bags"

În 2012 are loc inaugurarea sectorului "Compounduri". Vinde 75 % din portofoliul de acțiuni deținut de Romcarbon S.A. în Greenfiber Internațional S.A., Greentech S.A., GreenWEEE Internațional S.A. către o companie deținută în comun de fondul de investiții SEEF și BERD. Romcarbon S.A. devine acționar al companiei Romcarbon Deutschland GmBh și al Eco Pack Management S.R.L. – scopul acestei societăți fiind acela de a prelua responsabilitățile operatorilor economici în ceea ce privește realizarea obiectivelor de reciclare și valorificare a deșeurilor din ambalaje. Romcarbon S.A. devine acționar al Taipei Cineo S.R.L .- un centru de medicină tradițională chinezească

Romcarbon S.A. este un producător de materiale plastice din Buzău, având puncte de lucru operaționale în Buzău, Ștefănești, București, Iași. La sfârșitul anului 2012, a fost înființată o nouă societate comercială, ROMCARBON Deutschland GmbH, cu sediul în Germania, scopul acestei societăți fiind acela de a prelua responsabilitățile operatorilor economici în ceea ce privește realizarea obiectivelor de reciclare și valorificare a deșeurilor din ambalaje, dar și pentru a comercializa produsele existente marca Romcarbon. Compania, prin acțiunile deținute în cadrul societăților comerciale GreenTech, Greenfiber și GreenWeee acționează în industria verde. Conștientizând impactul provocat asupra mediului de ambalajele introduse de companie pe piață, dar și pentru că doresc să susțină România în realizarea obiectivelor de reciclare și valorificare a deșeurilor din ambalaje, a înființat societatea comerciala EcoPackManagement, autorizată pentru preluarea responsabilităților agenților economici care introduc ambalaje pe piață.
Activitatea inițială a fost mult diversificata prin punerea în funcțiune de tehnologii noi:

• fabricare a cărbunelui activ și a materialelor de protecție pentru căilor respiratorii;

• prelucrarea maselor plastice precum: polietilena, polistiren, PVC, polipropilena;

• fabricare a filtrelor auto;

• fabricare a conductorilor electrici, conductelor și cordoanelor de telecomunicații.

Odată cu Revoluția din 1989, Romcarbon S.A. s-a îndreptat spre economia de piață, unde mediul de afaceri fiind dinamic a determinat compania să caute soluții de supraviețuire și apoi să prospere.

Compania este în prezent listata la Bursa de Valori București, categoria a II-a, având simbolul ROCE.

Romcarbon S.A. este în momentul de față principalul furnizor pe piața autohtonă de:

• filtre pentru autocamioane, autoturisme, instalații industriale, tractoare;

• materiale de protecție a căilor respiratorii și cărbune activ- unic producător în România;

• produse prelucrate din polietilena, polistiren antișoc și PVC;

• unic producător în România de caserole și tăvițe din polistiren expandat;

• cel mai mare producător autohton de saci din polipropilena,

Societatea are următoarea diviziune principală de activitate: 22 – Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice. Domeniul principal de activitate este: 222 – Fabricarea articolelor din material plastic.

Compania Romcarbon SA are ca principale domenii de activitate prelucrarea maselor plastice, asta însemnand că produsele obținute sunt: prelucrate din polietilenă, prelucrate din polipropilenă, prelucrate din policlorură de vinil și prelucrate din polistiren expandat.

Deoarece producția principală se bazează pe masele plastice încearcă ca pe măsura posibilităților să recupereze deșeurile tehnologice și nu numai, de mase plastice ce se formează în urma prelucrărilor.

Compania a facut investiții foarte mari pentru a pune în funcțiune o astfel de linie care prin cele doua metode de sortare și anume: sortare în soluție salină și sortare este unică în acest moment la noi în țară. Pentru ca acest nou centru de profil să funcționeze s-a modificat Autorizația de mediu pentru a putea să achiziționeze deșeuri de mase plastice de la diverși furnizori pe care le introduce în fluxul tehnologic obținand diferite produse finite.

Analiza financiară a companiei

În activitatea de evaluare a unei firme interesează vânzările de bunuri, lucrări și servicii care formează obiectul de activitate, exprimate prin cifra de afaceri.

De la înființare și până în prezent S.C. Romcarbon S.A. a avut o activitate în creștere, acest lucru dovedindu-l cifra de afaceri din ultimii ani.

În decursul anului 2013 societatea a inregistrat o cifră de afaceri de 107.017.783 lei și un profit de 4.490.442 lei, depășind momentul greu de la sfărșitul anului 2012 în care au înregistrat o pierdere de 530.738 lei.

Cifra de afaceri la 31.12.2013 este de 107.017738 lei, cu 5,26% mai mica decât cea înregistrată în 2012 fapt datorat în principal celorlalte activități (prestări servicii,vânzări de mărfuri etc.) întrucât la nivelul activității de bază cifra de afaceri a crescut cu 9,63%, înregistrând în 2013 o valoare de 79.050.217 lei.

Analiza structurală a cifrei de afaceri pe tipul de activități, sortimente, clienți, ciclu de viață a produselor, piețe de desfacere, etc. este nu numai recomandată ci și necesară, deoarece ea permire luarea unor decizii obiective care să conducă la maximizarea efectelor obținute în raport cu eforturile depuse. Practic, nu toate variabilele unui anumit criteriu dețin același coeficient de semnificație în obținerea rezultatelor economice și în consecință politica strategică a unității trebuie să ia în considerare aceste aspecte în scopul eficientizării activității.

Tabelul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Graficul nr. 3.1. Structura cifrei de afaceri

Tabelul nr. 3.2.Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.2. Ponderea principalelor grupe de produse în totalul vânzărilor de produse finite

Graficul nr. 3.4. Contribuția fiecărui centru în cifra de afaceri la nivelul anului 2014

3.2.1. Analiza profitului

Unul din veniturile foarte importante în economia de piață este profitul. Mărimea profitului arată modul în care se desfășoară activitătea într-o unitate economică, dacă ea reușește, de pe urma vânzării producției, să își acopere cheltuielile și să obțină ceva în plus. Este o parte a produsului net care rămâne la dispoziția întreprinderii și conferă rentabilitate acesteia.

Mărimea profitului este variabilă în timp și spațiu și se exprimă:

a) absolut, ca masă a profitului, care se determină că diferență între venituri totale și cheltuieli totale sau ca diferență între preț și cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unități economice.

b) relativ, ca rată a profitului, ce se calculează ca raport % între masă profitului și costurile făcute pentru obținerea acesteia, volumul capitalului folosit sau cifră de afaceri.

Tabelul nr. 3.3.: Indicatorii de performanță

Profitul net înregistrat de firmă în cei trei ani analizați cunoaște o fluctuație. După cum se observă nivelul lui este următorul: anul 2012 → -530.730 lei; anul 2013 → 4.490.442 lei; anul 2014 → 712.665 lei.

Se observă că nivelul profitului în anul 2012 înregistrează o valoare negativă datorata în primul rând cheltuielior financiare foarte mari din acel an în special cheltuielilor cu dobânzile.

Chiar dacă începuse să crească în anul 2013 comparativ cu 2012, în anul 2014 acesta înregistrează un nivel redus datorită mai multor factori precum: gradul ridicat de îndatorare al firmei (crescând astfel cheltuielile cu dobânzile), nivelul foarte ridicat al creanțelor și ineficiența utilizării capitalului disponibil.

Evoluția profitului firmei în cei trei ani analizați este evidențiată în graficul următor:

Graficul nr. 3.4. Evoluția profitului

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Performanța companiei se analizează prin intermediul ratelor de rentabilitate pentru a evidenția raportul de eficiență dintre efectele de natura profitului și eforturile ocazionate de obținerea acestor efecte. Fiind un raport între efectele totale și efortul depus, se poate considera că ratele de rentabilitate sunt o formă de măsurare a eficienței activității economice.

Rata rentabilității economice (R)

sau

În cei trei ani analizați rata rentabilității economice prezintă fluctuații, în 2014 față de 2013 rentabilitatea economică scade fapt care trebuie să atragă atenția managementului firmei deoarece capitalul total disponibil nu a fost utilizat în mod eficient.

Rata rentabilității financiare

Importanța acestui indicator rezultă din următoarele considerente:

indicatorul pune în evidență gradul de alocare a fondurilor acționarilor în activitatea curentă, precum și eficiența cu care entitatea angajează capitalul acționarilor;

indicatorul reflectă rentabilitatea capitalului acționarilor constituind o măsură a capacității întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

indicatorul permite estimarea câștigurilor pe o unitate de capital investit în acțiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investițiile făcute în entitate.

Rata rentabilității financiare:

Nivelul acestor indicatori arată capacitatea firmei de a obține profit prin utilizarea capitalurilor proprii. Se observă că profitul obținut din capitalul propriu al firmei este scăzut, de aici rezultă faptul că eficiența investițiilor este scăzută, însă capitalul propriu este în crește, fapt care este benefic pentru firmă.

Rata rentabilității comerciale (Rc) – rata rentabilității vânzărilor

Ea caracterizează eficiența politicii comerciale practicate de întreprindere. O scădere a acesteia evidențiază faptul că întreprinderea nu poate să-și controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

Rata rentabilității comerciale:

Având în vedere nivelul cifrei de afaceri și a profitului obținut la sfârșit de an se observă că acesta are un nivel redus comparativ cu volumul vânzărilor, iar în anul 2012 a înregistrat cel mai scăzut nivel.

Tabelul nr. 3.4.: Indicatorii de rentabilitate

3.2.3. Analiza lichidității si solvabilității

Lichiditatea semnifică posibilitatea de a transforma elementele de activ în bani, iar solvabilitatea măsoară capacitatea firmei de a-și onora la termen obligațiile de plată.

Prin lichiditate se înțelege capacitatea unor active de a fi transformate într-un anumit moment în bani. Pentru a-și desfășura activitatea orice firmă își concretizează fondurile bănești în active pe care le gestionează, și care, în virtutea circuitului obiectiv bani-marfă-bani urmează să fie transformate în bani, creându-se astfel posibilitatea încheierii unui circuit început, dar și cea a reluării unui nou circuit.

a )lichiditatea generală (Lg) reprezintă raportul dintre activele circulante și datoriile financiare pe termen scurt și se calculează după relația:

Lichiditatea generală:

În perioada analizată nivelul ratei lichidității generale arată faptul că situația firmei este riscantă, ea fiind în situația de a înregistra plăți restante cu influență asupra fluxurilor bănești și financiare. În acest caz situația se poate remedia prin reducerea duratei creditului client.

b) lichiditatea curentă sau intermediară (Lc) se calculează după relația:

Intervalul de siguranță este [50%-100%→150%].

Deși nivelului optim al acestui indicator este 1, această rată este de regulă subunitară, iar nivelul înregistrat în anii analizați reflectă o capacitate de plată a obligațiilor pe termen scurt în creștere.

Tabelul nr. 3.5.: Indicatorii de lichiditate

Solvabilitatea măsoară capacitatea firmei de a-și onora la termen obligațiile de plată.

c) solvabilitatea generală (Sg) se determină după formula:

Se apreciază că situația este normală atunci când activele totale sunt de două ori mai mari decât datoriile totale.

În perioada analizată solvabilitatea prezintă o tendință de scădere în primi doi ani, situația se apreciază ca fiind normală deoarece activele totale sunt de două ori mai mari decât datoriile totale. Chiar dacă firma are lipsă de lichidități datorită nivelului ridicat al creanțelor și dificultatea de încasare a acestora, nivelul acestui indicator fiind mai mare decât 1 ne indică faptul că firma este solvabilă.

d) solvabilitatea patrimonială sau autonomia financiară:

Nivelul minim al acestei rate se consideră a fi 30%, iar cel normal 50%.

În primii ani analizați nivelul aceste rate este normal, în anul 2012 capitalul propriu depășește nivelul datoriilor pe termen mediu și lung. Având în vedere faptul că nivelul minim al acestui indicator trebuie să fie de 30%, se observă că și în anul 2014 firma prezintă o situație favorabilă.

Tabelul nr. 3.6.: Indicatorii de solvabilitate

3.3. Auditul intern de mediu al companiei S.C. Romcarbon SA

În cadrul societății Romcarbon SA există un compartiment de protecție a mediului care este gestionat de către un Responsabil de mediu. Titularul postului are rolul de a asigura aplicarea corectă a procedurilor operaționale de supraveghere a operațiunilor de mediu.

Printre principalele atribuții și responsabilități care sunt în sarcina responsabilului de mediu sunt următoarele:

Atribuții:

• să identifice principelele caracteristici ale sistemului/procesului supus evaluării, alegerea metodei de evaluare și stabilirea instrumentelor de lucru;

• să evalueze impactul de mediu produs de companie și poate acționa în sensul reducerii și chiar eliminării lui, prin respectarea normelor legale;

• să-și asume realizarea și îndeplinirea de planuri pentru reducerea poluării și pentru implementarea unui sistem de management de mediu;

• să monitorizeze și să-și îmbunătățească activitățile legate de mediu;

• să stabilească măsurile de reducerea a impactului asupra mediului;

• să realizeze auditul intern pe probleme de management de mediu;

• să identifice aspectele legate de mediu, ce caracterizează activitățile desfășurate de firmă;

• să pregătească documentațiile necesare și să asigure obținerea autorizațiilor, acordurilor, avizelor din domeniul protecției mediului, necesare pentru desfășurarea activității;

• să întocmească documentația pentru lucrările avute în execuție;

• să întocmească documentația de testare;

• să urmărească respectarea cu strictețe și să răspundă de îndeplinirea cerințelor normelor de protecție a muncii;

• să identifice elemente care pot influența activitatea;

Responsabilități:

• cunoașterea cerințelor legale și a altor cerințe în materie de mediu la care societatea subscrie;

• întocmirea unei liste privind cerințele legale privitoare la mediu pe care le aplică în cadrul societății;

• realizarea unui registru privind cerințele legale și alte cerințe care sunt aplicate în cadrul societății;

• informarea personalului cu cerințele legale aplicabile pentru fiecare sector de activitate în parte;

• verificarea respectării cerințelor legale de către personalul societății prin vizite și controale planificate;

• realizarea de simulări de situații de urgență care ar putea contamina mediul;

• stabilirea de programe de măsuri și acțiuni în urma realizării controalelor și a simulărilor;

• instruirea întregului personal în ceea ce privește colectarea deșeurilor și verificarea colectării selective a deșeurilor în societate;

• monitorizarea deșeurilor valorificabile / nevalorificabile, nepericuloase / periculoase;

• monitorizarea emisiilor în admosfera prin stabilirea unui Plan de măsurare a emisiilor și realizarea acestuia;

• monitorizarea apelor evacuate în colectori naturali sau în rețeaua de canalizare a orașului precum și verificarea prin măsurători a calității apei ce deversează în rețeaua de canalizarea publică;

• măsurarea și monitorizarea apei potabile din rețeaua organizației

• raportarea către diferite instituții conform legislației a diferitelor aspecte de mediu;

• întocmirea documentației pentru obținetrea autorizației de mediu.

Deoarece producția principală se bazează pe masele plastice încearcă ca pe măsura posibilităților să recupereze deșeurile tehnologice și nu numai, de mase plastice ce se formează în urma prelucrărilor.

În cadrul companiei există sectoare de recuperare și valorificare a deșeurilor tehnologice din mase plastice, precum și un centru nou de profil de sortare, separare, măcinare și regranulare mase plastice recuperate din deșeuri.

Compania a făcut investiții foarte mari pentru a pune în funcțiune o astfel de linie care prin cele două metode de sortare și anume: sortare în soluție salină și sortare este unică în acest moment la noi în țară. Pentru că acest nou centru de profil să funcționeze s-a modificat Autorizația de mediu pentru a putea să achiziționeze deșeuri de mase plastice de la diverși furnizori pe care le introduce în fluxul tehnologic obținând diferite produse finite.

Produsele rezultate se vând atât sub formă de granule cât și sub formă de măcinătura și reintră în diverse fluxuri de fabricație atât ca materie primă cât și că adaosuri la materia primă virgină utilizată.

Pe lângă noul centru de prelucrare a deșeurilor de mase plastice și în celelalte centre s-au făcut investiții pentru recuperarea deșeurilor tehnologice și anume:

• linie de reciclare a deșeurilor din PVC din care se realizează suporți pentru diverse panouri de semnalizare stradală;

• linie de măcinare și regranulare a deșeurilor din PSE care se reintroduc în procesul de fabricație pentru realizarea de plăci de izolare a pardoselilor

• linie de măcinare și regranulare a deșeurilor tehnologice din polietilena care se utilizează pentru realizarea de saci menajeri sau huse pentru diferite întrebuințări unde sunt necesare grosimi mai mari.

Există implementată o procedură în ceea ce privește managementul deșeurilor care reglementează colectarea selectivă a deșeurilor pentru valorificarea/eliminarea conform cerințelor legale. Managementul ecologic se baseaza pe următorul principiu “Prevenirea este întodeauna mai bună și mai economică decât tratarea”

Responsabilul de mediu monitorizează permanent colectarea selectivă a deșeurilor și încheie contracte pentru valorificarea tuturor deșeurilor colectate cu excepția celor menajere și a deseurilor periculoase.

Stabilirea dignosticului global în cadrul companiei SC Romcarbon SA

Locul conservării mediului în strategia generală a întreprinderii SC Romcarbon SA

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de comunicare și de marketing:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de producție:

Reflecatrea problemelor de mediu în strategia de asigurare cu resurse umane:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia juridică și financiară:

Reflectarea problemelor de mediu în strategia de cercetare – dezvoltare:

Tabelul nr. 3.7. Diagnosticul global cadrul companiei SC Romcarbon SA

În urma analizei se observă că cea mai bine reprezentată strategie în cadrul organizației SC Romcarbon S.A. este strategia generală ceea ce subliniază interesul acordat problemelor de mediu la toate nivelele ierarhice și în cadrul tuturor departamentelor. Investiții pentru conservarea mediului și Importanța acordată creșterii numărului susținătorilor ecologizării activității având nivelul de reprezentare 5.

Următoarea, cea mai bine reprzentată strategie, este strategia de cercetare – dezvoltare. În cadrul companiei Romcarbon SA s-au făcut numeroase cercetări pe partea de protecție a mediului, iar dovada o găsim în ultimele investiții făcute de companie. Compania a deschis sectoare de recuperare și valorificare a deșeurilor tehnologice din mase plastice, precum și un centru nou de profil de sortare, separare, măcinare și regranulare mase plastice recuperate din deșeuri.

Pe același loc, cu o importanță de 76% , regăsim strategia de asigurare cu resurse umane și strategia juridică și financiară. Strategia de asigurate cu resurse umane este foarte importantă deoarece angajații trebuie să conștientizeze impactul pe care îl are activitatea companiei asupra mediului și să acționeze în sensul descreșterii acestuia. Datorită dinamicii legislației, care se schimbă foarte des, deciziile în cadrul strategiei financiare sunt greu de luat, deoarece investițiile pentru mediu sunt foarte mari și necesită mult timp pentru amortizarea lor.

Strategia de producție prezintă o importanță de 68% pentru compania Romcarbon SA, aceasta fiind conștientă că producția trebuie să corespundă celor mai înalte standarde de calitate pentru a aduce profit.

Pe ultimul loc, în cadrul companiei Romcarbon, se află strategia de comunicare și marketing, deoarece compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea și produsele sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare comercială.

Concluzii

În această lucrare am abordat o problematică complexă și de actualitate: auditul sistemului de management de mediu – instrument de creștere a performanței ecologice a organizației.

Prin intermediul auditului de mediu se stabilește performanța măsurilor aplicate cu scopul protecției mediului. În raport cu necesitatea comunicării, auditul de mediu reprezintă un suport material ce poate fi pus la dispoziția mass-media, acționarilor, a partenerilor de afaceri.

În cadrul companiei Romcarbon SA, atât în centru de profil înființat special pentru recuperarea deșeurilor de mase plastice cât și în cadrul celorlalte centre care au și activități de recuperare, se analizează permanent impactul economic adus asupra companiei cât și asupra societății în general prin protejarea mediului înconjurător.

În ultimii ani, cifra de afaceri a companiei Romcarbon SA a avut un trend crescător, chiar dacă în 2013 s-a înregistrat o cifră de afaceri mai mică față de 2012. Acest fapt s-a datorat în principal celorlalte activități (prestări servicii, vânzări de mărfuri etc) întrucât la nivelul activității de bază cifra de afaceri a crescut cu 10,04%.

În urma evaluării compatibilității dintre activitatea întreprinderii Romcarbon SA și restricțiile ecologice bazată pe cele șase grile de analiză am constatat că cea mai importantă strategie în cadrul companiei este strategia generală prin investițiile pentru consevarea mediului și importanța acordată creșterii numărului susținătorilor ecologizării activității. Cea mai puțin importantă strategie în cadrul companiei o reprezintă strategia de de comunicare și marketing, deoarece compania nu pune accentul pe promovarea beneficiilor pe care activitatea și produsele sale le aduce mediului, ci pune accentul pe o promovare strict comercială.

Compania Romcarbon SA a conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării și refolosirii deșeurilor. Romcarbon SA este una din companiile care are o gândire inovatoare în acest domeniu și prin activitățile de recuperare a deșeurilor se situează mult înaintea altor companii similare.

Deși în acest moment beneficiile nu sunt foarte mari, sau chiar deloc, investițiile pe care le-au realizat sunt pentru o perioadă mai lungă de timp, făcând parte din strategia pe termen lung a grupului de firme din care face parte și compania Romcarbon SA.