Studiul DE Caz Asupra Evaluarii Si Dezvoltarii Copilului

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTIVAREA

SCOP ȘI OBIECTIVE

I. PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ ȘI ȘCOLARĂ

Dezvoltarea fizică și psihică a copilului

Dezvoltarea și învățarea la vârstă preșcolară – aspecte psihopedagogice

Caracteristicile dezvoltării psihofizice a preșcolarului și școlarului mic

Metode și tehnici de cunoaștere a personalității preșcolarului și școlarului mic

Caracteristicile psihologică a limbajului copilului de 3-6 ani

Dimensiunea creativă a personalității. Formare, dezvoltare, exprimare, afirmare în plan individual și social al preșcolarului și școlarului mic

Jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului și comunicării orale

Strategii didactice învățării matematicii la preșcolari

Stimularea potențialului de inteligență a comunicării și creativității preșcolarilor prin intermediul materialului didactic intuitiv

II. PREGĂTIREA PENTRU ȘCOALĂ

2.1. Colaborare grădiniță școală

2.2. Aspecte privind integrarea în clasa pregătitoare

2.3. Premise psihologice ale integrării copilului în clasa pregătitoare

2.4. Aptitudinile școlare

III. INSTRUMENTE DE EVALUARE A DEZVOLTĂRII COPILULUI LA FINALUL GRĂDINIȚEI

3.1. Contextul elaborării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului la finalul grădiniței

3.2. Scopul utilizării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

3.3. Structura Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

3.4. Avantajele utilizării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

IV. STUDIUL DE CAZ ASUPRA EVALUĂRII ȘI DEZVOLTĂRII COPILULUI

4.1. Scopul studiului de caz

4.2.Tipul studiului de caz

4.3. Obiectivele studiului de caz

4.4.Descrierea studiului de caz

Studiu de caz nr. 1

Studiu de caz nr. 2

Studiu de caz nr. 3

V. EVALUAREA INIȚIALĂ ÎN VEDEREA INTEGRĂRII ÎN CLASA PREGĂTITOARE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Copiii generației actuale intră în școală în clasa pregătitoare cu o pregătire deosebită. Educatoarele depun eforturi remarcabile pentru predarea eficientă la preșcolari a unei palete largi de informații, concretizate în cunoștințe intra-, inter- și transdisciplinare – consecințe și mărturii ale implicării lor vocaționale și aplicăriii metodologiei moderne.

Curriculumul actual conduce către stabilirea de conexiuni între informații și la transpunerea acestora în reprezentări corecte și complexe ale fenomenelor și conceptelor prezentate. Concret, elevii care anterior au frecventat grădinița încă de la grupa mică, parcurg cu ușurință activitățile de învățare prevăzute de programele școlare pentru clasa pregătitoare, așa încât urmărirea și atingerea unora dintre obiectivele de referință ale disciplinelor precum „Cunoașterea mediului”, „Abilități practice”, „Limba română”, „Matematică” și alte materii, să fie simple formalități. Buna pregătire a preșcolarilor din grupa mare este un fapt îmbucurător pentru un cadru didactic din învățământul primar, deoarece îi se va permite o parcurgere temeinică cu elevii a perioadei preabecedare, conferindu-i acesteia valoarea de fundament al cunoștiințelor cu cristalizare ulterioară. Prin actul de evaluare a școlarilor din clasa pregătitoare se va constata progresele atât pe plan informațional, cât și comportamental, formând deprinderi și comportamente necesare școlarizării.

Motivarea

Am ales tema „Pregătirea preșcolarilor în vederea integrării în clasa pregătitoare” deoarece prin anumite metode și tehnici aplicate atât în cadul activităților dirijate, cât și în cadrul activităților liber creative, se urmărește atât însușirea de noi cunoștințe cât mai ales consolidarea cunoștințelor transmise în vederea pregătirii copilului preșcolar pentru școala.

Prin diversitatea de metode și tehnici care pot fi aplicate în cadrul activitaților de cunoașterea mediului, a activităților de dezvoltarea limbajului, a activităților matematice, a scrierii grafice, etc. și în activitatea didactică de dimineață, se va contribui la dezvoltarea intelectuală și în același timp facilitează trecerea cu ușurință la activitatea de tip școlar, iar scopul final constă în viitoarea utilizare a rezultatelor obținute.

Aceasta înseamna că în cadrul fiecărei metode și tehnici aplicate accentul trebuie pus pe însușirea și aprofundarea de cunoștinte. Reușita acestora depinde în mare parte și de folosirea unui material didactic bogat, în cantitate suficientă pentru fiecare copil, formând astfel la copii deprinderi de muncă intelectuală, satisfacerea curiozității de cunoaștere, învățând totodată să analizeze, să interpreteze, să utilizeze, să citească, să denumească anumite obiecte cu expresii literare.

Scopul și obiective

Scopul acestei lucrări este pregătirea preșcolarilor în integrarea clasei pregătitoare, copiii având de îndeplinit anumite obiective. Aceste obiective se realizează prin activități instructiv – educative cu caracter integrat permițând educatoarei o abordare mai complexă a temelor enunțate în conținuturi.

Obiectivele și conținuturile programei se referă la toate grupele de vârstă aflate în grădinițe, fie că sunt separate, fie că sunt combinate. Programa oferă educatoarei libertatea de a alege elementele adecvate grupei de vârstă și nivelului copiilor.

Obiectivul general al educației în grădiniță are în vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală care este jocul.

Obiectivul principal al educației preșcolare este de a permite fiecărui copil să-și urmeze drumul său personal de creștere și dezvoltare, oferind suport pentru:

Valorificarea potențialului psihic și fizic al fiecărui copil;

Îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții;

Sprijinirea copilului de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții, alegeri și experimente;

Descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și formarea unei imagini de sine pozitive;

Sprijinirea copilului pentru a dobândi deprinderile necesare activităților viitoare în clasa pregătitoare.

Educația preșcolarului urmărește obiective cognitive și de limbaj, obiective psiho-motorii și de educație fizică, obiective de educare a afectivității, obiective ale educației estetice și obiective ale educației pentru societate.

Obiectivele ale educației cognitive și de limbaj:

Copilul trebuie să fie învățat să se cunoască pe sine, să cunoască lumea înconjurătoare, interacționând activ cu mediul, să exprime, în același timp experiențele sale cu mijloacele verbale adecvate.

Obiective ale educației psiho-motorii și fizice:

Acest obiectiv întărește sănătatea copilului, creșterea capacității sale generale de efort, asigură dezvoltarea psiho-fizice armonioase prin:

Satisfacerea nevoii sale de mișcare;

Exersarea și dezvoltarea deprinderilor de motricitate generală;

Exersarea și dezvoltarea motricității fine;

Un alt obiectiv al acestei educații este dansul. Dansul este o formă de artă care urmărește:

Obținerea controlului, coordonării, flexibilității corpului;

Oferirea unui mijloc de expresie copilului care, prin dans, poate să-și exprime motric și afectiv cunoașterea și stăpânirea corpului;

Cu ajutorul dansului, se pot armoniza mișcările corpului, se înțelege melodia și ritmul, dansul fiind conceput și ca parte a educației muzicale.

Obiective ale educației estetice:

Copilul trebuie să fie sprijinit, să înțeleagă și să recepteze frumosul din mediu înconjurător, atât în armonia din natură cât și în arte. Prin educația muzicală, copilul trebuie să învețe să recepteze muzica în mod afectiv și să învețe să se exprime prin intermediul muzicii alegând adecvat melodiile, să recepteze sunete din realitatea înconjurătoare, să facă aprecieri asupra unei melodii, să aprecieze cântecul ori interpretarea muzicală a altor copii.

Prin educația artistico-plastică și practică trebuie să perceapă frumosul din realitatea înconjurătoare identificând culori și forme, să exprime impresiile vizual estetice, să învețe să numească materialele, uneltele, accesoriile necesare desenului, picturii, modelajului, colajului și activităților practice. Să exprime liber, creativ, prin intermediul limbajului plastic sentimente, trăiri, înfățișând situații, folosind formele pe care le consideră adecvate.

Obiective ale educației afective:

Copilul trebuie să fie încurajat să-și exploreze și să-și controleze emoțiile, atât ca persoană, cât și ca membru al grupului.

El trebuie să:

recunoască semnele exterioare ale diferitelor emoții; –

să le numească și să le exerseze;

să-și exprime emoțiile și sentimentele față de ființe și obiecte;

să dovedească simpatie și empatie față de cei buni sau în suferință – oameni, plante sau animale;

Să-și dezvolte autocontrolul emoțiilor, să fie constant în atitudinile și în reacțiile față de adulți și de ceilalți copii;

Să-și înțeleagă eșecul;

Să reacționeze adecvat și să se mobilizeze printr-o conduită afectivă de încredere, de perseverare și nu de tristețe sau de abandon;

Să-și construiască stima față de sine prin experințe afective, pozitive, receptate din partea celor din ju.

Obiective ale educației pentru societate:

Copilul trebuie să capete abilitatea de a intra în relație cu cei din jurul său, adulți sau copii;

Copilul trebuie să fie ajutat;

Să conștientizeze locul său în familie, în grădiniță și în grupurile de copii înțelegând sarcinile și drepturile pe care le are;

Să-și câștige autonomia în activitățile zilnice;

Să înțeleagă și să respecte reguli referitoare la educația pentru sănătatea sa, precum și a celorlalți;

Să respecte regulile grupului în diferitele contacte cu copiii și în situațiile zilnice sau în jocuri;

Să înțeleagă efectele actelor sale asupra altora;

Să aprecieze situațiile concrete din punct de vedere moral și civic;

Să-și dezvolte comportamente adecvate diverselor situații de interacțiune socială zilnică;

Să cunoască și să respecte normele referitoare la circulația pietonilor, a autovehiculelor în scopul prevenirii accidentelor;

Să cunoască și să respecte normele de protecție a vieții proprii și a altora;

Să se comporte civilizat, cu bunăvoință în locuri publice;

Să înțeleagă binele, adevărul, frumosul și să le transpună în relațiile cu cei din jur trăind în armonie, iubire, credință și speranță.

Obiective pentru integrarea în clasa pregătitoare în domeniile următoare:

Comunicare:

Capacitatea de asculta, de a vorbi corect și coerent;

Capacitatea de a identifica, recunoaște, citi literele de tipar și de a le scrie;

Capacitatea de a utiliza și de a interpreta mijloacele de comunicare non verbale – gesturi, atitudini, desene, semne grafice, afișe pe baza de imagini, semne de circulație etc;

Cunoaștere:

Să observe lumea înconjurătoare în mod concret utilizând toate simțurile sau folosind o varietate de instrumente cum ar fi: lupa, centimetru;

Să selecționeze și să extragă informațiile dintr-o varietate de surse;

Să analizeze și să interpreteze datele trăgând unele concluzii;

Să observe detaliile, similtudinile, diferențele;

Să înțeleagă și să formuleze adecvat relațiile dintre obiecte, fenomene;

Să pună întrebări adecvate situației prezentate;

Să poată rezolva situații – problemă adecvate vârstei;

Să propună ipoteze alternative;

Creativitate – imaginație:

Să găsească soluții noi în activitățile propuse;

Să-și imagineze viața din alte locuri și din alte timpuri;

Să-și imagineze viața așa cum apare altor oameni;

Să-și exprime ideile originale privind situații, obiecte, ființe.

Deprinderi sociale:

Să aibe deprinderi de autonomie personală: să se îmbrace singur, să mânuiască vesela și tacâmurile, să-și țină în ordine obiectele de uz personal, ghiozdanu, caietele, rechizitele, să cunoască adresa de la domiciliu;

Să păstreze obiectele cu care vine în contact, să respecte pe cei care au propus aceste obiecte, să determine pe cei din jur să manifeste același repsect față de muncă;

Să se adapteze la diferite contexte sociale;

Să bunăvoință în locuri publice;

Să înțeleagă binele, adevărul, frumosul și să le transpună în relațiile cu cei din jur trăind în armonie, iubire, credință și speranță.

Obiective pentru integrarea în clasa pregătitoare în domeniile următoare:

Comunicare:

Capacitatea de asculta, de a vorbi corect și coerent;

Capacitatea de a identifica, recunoaște, citi literele de tipar și de a le scrie;

Capacitatea de a utiliza și de a interpreta mijloacele de comunicare non verbale – gesturi, atitudini, desene, semne grafice, afișe pe baza de imagini, semne de circulație etc;

Cunoaștere:

Să observe lumea înconjurătoare în mod concret utilizând toate simțurile sau folosind o varietate de instrumente cum ar fi: lupa, centimetru;

Să selecționeze și să extragă informațiile dintr-o varietate de surse;

Să analizeze și să interpreteze datele trăgând unele concluzii;

Să observe detaliile, similtudinile, diferențele;

Să înțeleagă și să formuleze adecvat relațiile dintre obiecte, fenomene;

Să pună întrebări adecvate situației prezentate;

Să poată rezolva situații – problemă adecvate vârstei;

Să propună ipoteze alternative;

Creativitate – imaginație:

Să găsească soluții noi în activitățile propuse;

Să-și imagineze viața din alte locuri și din alte timpuri;

Să-și imagineze viața așa cum apare altor oameni;

Să-și exprime ideile originale privind situații, obiecte, ființe.

Deprinderi sociale:

Să aibe deprinderi de autonomie personală: să se îmbrace singur, să mânuiască vesela și tacâmurile, să-și țină în ordine obiectele de uz personal, ghiozdanu, caietele, rechizitele, să cunoască adresa de la domiciliu;

Să păstreze obiectele cu care vine în contact, să respecte pe cei care au propus aceste obiecte, să determine pe cei din jur să manifeste același repsect față de muncă;

Să se adapteze la diferite contexte sociale;

Să considere punctul de vedere al altora;

Să contribuie și să coopereze într-un grup la rezolvarea unei sarcini comune;

Să accepte responsabilități;

Obiective de educație pentru știință:

Cunoașterea mediului:

În cadrul obiectivelor organizate pentru cunoașterea mediului de către copil a unor fenomene fizice și chimice se vor urmări:

Plutirea și scufundarea unor obiecte;

Transformarea culorii unor lichide în amestec cu diferite substanțe – infuzia de ceai, limonada etc;

Evaporarea diferitelor lichide, condensarea lor;

Dizolvarea unor substanțe în lichide – zahăr, sare etc;

Transformarea alimentelor în procesul preparării hranei;

Determinarea greutății obiectelor prin cântărirea lor;

Intuirea și măsurarea dimensiunii, capacității volumului unor corpuri;

Atracția unor obiecte- magnetizare;

Mișcarea aerului în natură;

Perceperea timpului și a succesiunii diferitelor acțiuni, evenimente;

Obiective matematice:

Alcătuirea grupelor de obiecte – mulțimi pe baza unor însușiri comune ale acestora: formă, mărime, culoare, grosime;

Ordonarea elementelor unei mulțimi după anumite criterii: dimensiunie, volum, greutate, capacitate;

Compararea mulțimilor, prin punerea în corespondență și prin numărare;

Efectuarea unor operații cu mulțimi;

Numerația de la 1- 10, numerale cardinale și ordinale;

Indentificarea formei și semnificației cifrelor;

Asocierea numărului la cantitatea corespunzătoare de obiecte;

Reprezentarea șirului crescător și descrescător al grupelor de obiecte de la 1 la 10 și de la 10 la 1;

Aplicații practice ale cunoștiințelor matematice în situații de viață zilnică;

Identificarea formelor geometrice: pătrat, cerc, triunghi, dreptunghi, romb și asocierea cu obiectele din mediul înconjurător.

Obiective de educarea limbajului:

Pronunțarea corectă a sunetelor limbii române potrivit modului de articulare: intonația acestora în funcție de așezarea în cuvânt sau în silabă;

Formarea și dezvoltarea auzului fonematic;

Despărțirea cuvintelor în silabe și a silabelor în sunete;

Deprinderea de formare a cuvintelor din sunete inițiale date;

Ameliorarea și înlăturarea unor deficiențe de pronunție a sunetelor;

Asocierea literei mari de tipar și a celei mici de tipar;

Respectarea intonației, accentului, pauzei, ritmului, tonului și nuanțarea vocii în timpul comunicării orale;

Obiective de antrenament grafic:

Perceperea, recunoașterea și discriminarea unor grafisme;

Redarea corectă a semnelor grafice în spațiul liber sau pe rețea de diferite dimensiuni sau în diferite structuri, cum ar fi: punctul, linia dreaptă – orizontală, verticală, oblică spre dreapta sau stânga, linia curbă închisă sau deschisă, combinații de linii.

Scrierea literelor de tipar – mână

Îndeplinind aceste obiective, copiii vor putea să se integreze cu succes în clasa pregătitoare, având un drum bun spre noua viață școlară.

I. PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ ȘI ȘCOLARĂ

. Dezvoltarea fizică și psihică a copilului

În perioada copilăriei timpurii este deosebit de important atenția acordată dezvoltării copilului din toate punctele de vedere, pentru o pregătire cât mai bună pentru școală și viață. Astfel finalitatea educației în perioada copilăriei este dezvoltarea globală a copilului, care urmează următoarele domenii de dezvoltare, ce îi va asigura un start bun în viață. Domeniile de dezvoltare sunt instrumente pedagogice esențiale pentru a realiza individualizarea educației și învățării, acestea dând posibilitatea de a identifica atât aptitudinile cât și dificultățile fiecărui copil în parte.

Domeniile de dezvoltare sunt: dezvoltarea fizică, sănătate și igiena personală. Aceasta cuprinde o gamă largă de deprinderi și abilități. Începând de la mișcări largi, cum ar fi săritul și alergarea, până la tipul realizării desenelor sau modelarea, alături de coordonare, dezvoltarea senzorială, cunoștiințe și practici referitoare la îngrijirea igienei personale.

Dezvoltarea se împarte pe două dimensiuni: dezvoltarea fizică care cuprinde dezvoltarea motricității grosiere, dezvoltarea motricității fine și dezvoltarea senzorio-motorie. A doua dimensiune este cea a sănătății și a igienei personale, fiind împărțită în promovarea sănătății și nutriției, promovarea îngrijirii și igienei personale și promovarea practicilor privind securitatea personală.

Al doilea domeniu este cel al dezvoltării socio-emoțională: aceasta vizează viața socială a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulții și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jurul lor. Dezvoltarea emoțională mai vizează și capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine. În strânsă corelație cu conceptul de sine se va dezvolta imaginea de sine a copilului, care va influența decisiv procesul de învățare.

Domeniul dezvoltării socio-emoționale se împart pe două dimensiuni: dezvoltarea socială, unde se vor dezvolta abilitățile de interacțiune cu adulții, abilitățile de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată, acceptarea și respectarea diversității și dezvoltarea comportamentelor prosociale. A doua dimensiune este dezvoltarea emoțională, care cuprinde dezvoltarea conceptului de sine, dezvoltarea controlului emoțional și dezvoltarea expresivității emoționale.

Domeniul al treilea este cel al dezvoltării limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii: el vizează dezvoltarea limbajului, sub aspectul vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și a înțelegerii semnificației mesajelor, a comunicării, aici cuprinzând abilitățile de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală, cât și preachizițile pentru scris sau citit ce vor însoți dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

Dimensiunile domeniului sunt: dezvoltarea limbajului și a comunicării, care cuprinde dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere, adică comunicarea receptivă și dezvoltarea capacității de vorbire și comunicare, adică comunicarea expresivă. A doua dimensiune este ce a dezvoltării premiselor citirii și scrierii, cuprinzând participarea la experiențe cu cartea, cunoașterea și aprecierea cărții, dezvoltarea capacității de discriminare fonetică, asocierea sunet – literă și conștientizarea mesajului vorbit sau scris.

Al patrulea domeniul este dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii: definită în termenii abilității copilului de a înțelege relațiile dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Abilitățile de gândire logică și rezolvarea de probleme, cunoștiințe elementare matematice ale copilului și cele referitoare la lume și mediul înconjurător sunt alte domenii incluse. Dimensiunile acestui domeniu sunt dezvoltarea gîndirii logice și rezolvarea de probleme, cunoștințe și deprinderi elementare matematice, cunoașterea și înțelegerea lumii. Această dimensiune cuprinde: reprezentări matematice elementare, cum ar fi numerele, reprezentările numerice, operațiile, conceptele de spațiu, forme geometrice, înșelegerea modelelor măsurate, alături de cunoașterea și înțelegerea lumii: lumea vie, Pământul, Spațiul, metode științifice.

Ultimul domeniul este cel a capacității și atitudinii în învățare care se referă la modul în care copilul se implică într-o activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de învățare, precum și la atitudinea sa în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur, în afara deprinderilor și abilităților menționate în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.

Dimensiunile domeniului sunt curiozitatea și interesul, inițiativa, persistența în activitate și creativitatea.

1.2. Dezvoltarea și învățarea la vârstă preșcolară – aspecte psihopedagogice

Cele trei părți diferite ale dezvoltării sunt aspectele legate de dezvoltarea cognitivă, pedagogia numărului și învățarea limbajului. O. Houdé descrie prima parte a modelului dezvoltării cognitive. Prima parte este bazată pe ideea învățării. Dezvoltarea competențelor de comunicare în grădiniță, în special înțelegerea și producerea limbajului oral, abordarea problemei de învățare precoce a lecturii, este a doua parte din cele trei părți. În a treia parte sunt prezentate aspectele legate de numere, folosirea descompunerilor, formarea colecțiilor – martor și construirea sistemului primelor trei numere la preșcolarii mici. Învățarea este strâns legată de dezvoltare, atunci când se pune problema învățării la vârste mici, cum este vârsta preșcolară.

Psihologii Jean Piaget (1896-1980) și L.S. Vîgotsky (1896-1934) au avut păreri diferite asupra dezvoltării și învățării. L.S. Vîgotsky susținea că învățarea precede dezvoltarea, deoarece prin învățare sunt propuse copilului anumite situații care întrec caracteristicile zonei dezvoltării. Pentru J. Piaget, dezvoltarea este motorul învățării.

Dezvoltarea cognitivă este un traseu complicat, cu câteva erori și decalaje neașteptate în viziunea lui J. Piaget. Această viziune este liniară, cumulativă, realizată printr-o succesiune de stadii progresive și care pleacă de la inteligența senzorio – motorie, ajungând la inteligența conceptuală și abstractă. O. Houdé susține că dezvoltarea nu înseamnă doar construire și activare pe strategii cognitive, ci a învăța strategiile care intră în competiție.

Filozoful și academicianul francez Michel Serres, consideră creierul uman ca un sediu al unor mecanisme înnăscute și al unor capacități puternice de învățare, raționament, abstractizarere, care sunt telescopice, susceptibile în orice moment de a intra în competiție, chiar și în timp ce se contruiesc.

Învățarea ar trebui să aibe loc pe un fond afectiv puternic. Acest fond va mobiliza capacitățile de inhibiție ale copilului și controlul acestora. Proceselor de tranziție de la un stadiu la altu, noua standalitate cognitivă ar trebui gândită în lumina datelor actuale ale cercetării. J.Piaget avea două principii: primul este demersul epistologic asupra copilăriei, iar al doilea principiu constă în necesitatea de a ancora dezvoltarea în biologie.

Dezvoltarea inteligenței la copil, cum ar fi calculul, raționamentul etc., este ca una din formele cele mai subtile ale adaptării biologice la mediu.

Limbajul, se învață natural, de la sine, în familie, în interacțiunile cu adulții, atunci când aceștia își adaptează limbajul la nivelul de înțelegere al copilului sau atunci când explică verbal anumite acțiuni, în diverse situații. Pentru ca limbajul să devină un veritabil instrument de comunicare, toate acestea nu sunt suficiente. Copiii, la intrarea în grădiniță, sunt puțin familiarizați cu limbajul de evocare, adică a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat sau despre ce se va întâmpla: „ieri am văzut…”, „mâine voi face…”, sau cu limbajul imaginarului: „am visat un curcubeu…”, sau cel al limbajului euristic în aflarea mai multor detalii despre lumea înconjurătoare: „de ce?”.

Pentru dezvoltarea competențelor de comunicare, de înțelegere și de producere a limbajului, perioada școlară este crucială. Atunci când se stăpânește limbajul, învățarea complexă, care nu se limitează doar la vocabular sau la reguli de sintaxă, ci la stăpânirea normelor de folosire a limbajului, cum ar fi: „a vorbi cui? Despre ce? Cum?” și a diferitelor conduite de limbaj ca: dialogul, exprimarea trebuințelor, explicarea, argumentarea etc.

Pentru a se face înțeles, pentru a convinge sau a obține ceva, limbajul creează relații între cei care comunică, necesitând o alegere și organizare potrivită a cuvintelor. În interpretarea ceea ce este spus sau scris, ceea ce produce efectul dorit asupra interlocutorului, stăpânirea limbajului înseamnă dezvoltarea de strategii.

Unii copiii au un vocabular foarte limitat, ca număr de cuvinte și construcție sintactică, în timp ce alții au un vocabular diversificat, cu o sintaxă corectă la intrarea în grădiniță, competențele lor fiind eterogene. Prin intermediul activităților propuse și al literaturii pentru copii, grădinița reprezintă pentru toți copiii, ocazia de a se familiariza cu un vocabular nou.

Pentru dezvoltarea lexicului, simpla memorare de liste de cuvinte noi nu este suficientă, ci includerea fiecărui cuvânt nou într-o metodă lexicală care permite legarea cuvântului de alte cuvinte și de a-l recupera ori de câte ori este necesar într-o producție verbală,orală sau scrisă.

De accea învățarea cuvintelor noi în grădiniță va fi însoțită de activitățile de explorare a propietăților obiectelor ce corespund cuvintelor. Ele vor fi sprijinite de educatoare pentr a facilita categorizarea. Activitățile care implică diferite modalități senzoriale, cum ar fi perfecția vizuală, auditivă, olfactivă etc., și diferitele cunoștiințe asupra lumii fizice și lumii spiritului, trebuie propuse copiilor.

În vederea unei mai bune stăpâniri a oralului și achiziției unui repertoriu lexical care va facilita învățarea citit – scris, trebuie să fie posibilă dezvoltarea unei atitudini reflexive asupra lexicului.

Datorită specializării emisferelor cerebrale, dezvoltării cognitive și capacităților de organizare, volumul lexicului va cunoaște o dezvoltare accelerată la vârsta preșcolară. Copiii vor învăța treptat să stăpânească diferite funcții ale limbajului în paralel cu dezvoltarea lexicului și a sintaxei. Ei vor ști să exprime cereri, anumite sentimente sau interese, să intre în relație cu altul sau să poată mențină contactul interpersonal sau să controleze verbal comportamentul celuilalt.

În funcție de experiențele conversaționale, aceste funcții sunt stăpânite mai tarziu, în schimbul de informații sau pentru a inventa o lume imaginară. Prima formă co – narațiunilor o iau povestirile. Aici, adultul prezintă o parte din elementele constitutive și va pune întrebări pentru a face să avanseze schema narativă – „și dupa aceea, ce face?”. Constituirea formelor de tratare elaborată a limbajului, ce implică și competențe sociale, sunt conduitele argumentative.

Copiii, încă de la 3-4 ani, pot utiliza forme argumentative pentru a rezolva conflicte sau pentru a-și justifica dorințele. Atunci când la copil îi sunt prezentate cuvinte scrise, se va produce o percepție instantanee bazată pe unele repere vizuale, cum ar fi: prima literă, accent, consoane duble eventual grupuri de consoane.

Copiii pot memora cuvintele cu o viteza incredibilă. În mod spontan, pe măsură ce le memorează, copilul le analizează, le compară cu alte cuvinte cunoscute deja. Ajutat de adult, copilul identifică litere și grupuri de litere frecvente și avansează treptat în descoperirea sistemului alfabetic.

Britt-Mari Barth, abordează lectura precoce și își găsește suportul teoretic, ce poate fi descompus în patru etape: perceperea, compararea, ipoteza și generalizarea. Perceperea începe atunci când copilul distinge anumite elemente, iar altele nu. Perceperea este funcția de experiență individuală anterioară. Compararea are o legătură strânsă cu perceperea. Atunci când copilul compară cuvintele, el reperează cel mai adesea o literă sau un grup de litere inițiale sau un sfârșit de cuvânt identic. În cazul în care nu găsește, trebuie ajutat să-și continue analiza. Progresul va fi mai rapid dacă va fi ajutat să organizeze cuvintele pe care le învață. Copilul trebuie să dispună de un număr suficient de exemple pentru a ajunge la etapa următoare, care este ipoteza. Ipoteza este o predispoziție făcută plecând de la cazuri particulare. Ipoteza, este deasemenea aleatoare și necesită ulterior confirmarea sau infirmarea printr-o nouă descoperire. Ultima etapă, generalizarea, înseamnă transferul regulii descoperite prin inducție, plecând de la mai multe exemple, la alte cuvinte noi. Descoperirea principiului alfabetic, adică al corespondenței fonem – grafem, se va face de către copil și se va manifesta treptat.

Învățarea precoce a lecturii are multiple avantaje pe termen scurt și lung, cum ar fi: o lectură mai rapidă și o mai bună înțelegere decât în cazul copiilor care învață lectura la vârsta obieșnuită, un vocabular mai bogat decât copii de aceași vârstă, o ortografie excelentă datorită exersării memoriei vizuale li descoperirii prin sine însuși a regulilor de scriere, o reușită sigură în debutul realității și potolirea setei de cunoaștere a copiilor, favorizarea achizițiilor ulterioare ale copilului din alte domenii – învățarea limbilor străine, abilitățile matematice, științe naturale, muzică; avantajarea copiilor lenți cu probleme de limbaj, detectarea precoce a unei eventuale dislexii și compensarea ei eficientă.

Avantajul învățării precoce a lecturii, nu este contestat de nici un specialist. Metodele prin care ea se face, specialiștii susținând metodele de lectura care pleacă de la limbaj oral sunt contestate. Atunci când copilul învață să citească, trebuie să învețe să descifreze litere, silabe în corespondență cu suntele corespunzătoare, și să realizeze sinteza la nivelul sensului.

În momentul în care un copil manifestă clar dorința de a învăța să citească, educatorii împreună cu părinții trebuie să aibe la îndemână o metodă rapidă, bazată pe joc și pe plăcerea copilului de a învăța. Dacă educatorii sau părinții amână interesul pentru învățarea lecturii, spunându-i că încă nu a vneit timpul, și că va învăța la școală, interesul și motivația copilului pentru învățarea cititului pot scădea în momentul integrării în clasa pregătitoare.

. Caracteristicile dezvoltării psihofizice a preșcolarului și școlarului mic

Achizițiile psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui sunt perioada preșcolară sau vârsta de aur a copilăriei. Copilul, la vârsta preșcolară are o perioadă a descoperirii, învăță că există o lume interesantă dincolo de spațiul casei și își dorește să se implice în cunoașterea ei. Procesul devenirii ca persoană unică, independentă și perfect funcțională își are rădăcinile în copilăria timpurie.

În perioada preșcolară, dezvoltarea fizică este evidentă. Între 3 și 6 ani are loc creșterea staturii, în medie de 92 de cm la 116 cm, și cea ponderală, de la 14 kg la 22 de kg ( Șchiopu, U., Verza., 1981 ). Are loc schimbarea și dezvoltare structurii mușchilor, mușchii lungi vor progresa mai rapid decât cei scurți, procesul de osificare este mai intens la nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice și claviculare, dantura provizorie se va deteriora și se vor întării mugurii danturii definitive. Organismul devene mai elastic, iar mișcările mai suple și sigure.

Dezvoltarea structurală și a diferențierilor va deveni mai fină din antrenarea funcțională a scoarței cerebrale, departajarea zonelor vorbirii și fixarea dominanței asimetrice a uneia din cele două emisfere, ceea ce imprimă caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualității copilului. Dezvoltarea biochimismului intern devine mai complexă, accentuându-se producerea de hormoni la nivelul tiroidei și al timusului, cu efecte asupra creșterii. Formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei vor fi foarte activate, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe, adică prin comportamentele alimentare, de îmbrăcare și igienice.

Perioada preșcolară se poate împărți în trei subperioade: subperioada preșcolarității mici, vârsta de 3-4 ani, subperioada preșcolarității mijlocii, vârsta de 4-5 ani și subperioada preșcolarității mari, vârsta de 5-6 ani.

Subperioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a inspirațiilor și a aptitudinilor mărunte necesare satisfacerii plăcerii de explorare a mediului. Dezvoltarea intelectuală va descentra operarea de nivele a obiectelor concrete și integrarea lor în structuri din ce în ce mai cuprinzătoare. Această perioadă poate fi caracterizată printr-un fenomen de inundare a realității obiective de realitatea subiectivă, fenomen descris și denumit de J. Piaget prin termenul de egocentrism. Subperioada preșcolară mică este una de trecere, de tranziție de la perioada antepreșcolară la perioada preșcolară propriu – zisă. Din punct de vedere al dezvoltării, activitățile centrate pe satisfacerea unor trebuințe de ordin biologic spre activități de satisfacere a unor trebuințe psihologice.

Subperioada preșcolară mijlocie este caracterizată de progrese înregistrate atât pe linia dezvoltării motricității cât și pe cea a funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate. Mișcările vor deveni mai precise, mai rapide, iar mersul mai sigur. Dilatarea câmpului perceptiv se va face prin mișcare, prin manipularea obiectelor, ce vor duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii.

Evoluția calitativă a limbajului, a formei sale interioare, va contribui la organizarea întregii activități psihice și va deveni un factor puternic de autoreglaj. Copilul va deveni mai sensibil la evenimentele din jurul său și va fi capabil să facă aprecieri față de comportamentul altora. Copilul se va putea antrena în activități de mai lungă durată și se va strădui să-i fie de folos adultului, prin structura unor caracteristici voliționale. La această vârstă se va observa evoluția personalității copilului în direcția dobândirii unei anumite conștiințe de sine. Copilul va centra o atenția asupra celorlalți asupra propriei persoane, punându-și în valoare propria personalitate. Opoziția față de adulți, negativismul, spiritul de contrazicere, autonomia, sunt tendințe de transpunere în plan comportamental, ce trebuie cunoscute, interpretate și valorificate în plan pedagogic.

Subperioada preșcolară mare este o perioadă de trecere între perioada preșcolară și mica școlaritate. Opoziția față de adult se va menține dar va fi marcată de tendința de reconciliere. conduita duplicitară se va manifesta în funcție de cele două medii, grădinița și cel familial, adică copilul va putea fi destins, disponibil la grădiniță și răsfăț, nervos acasă sau invers. Acest comportament este determinat de existența în unul din aceste medii a unor persoane defavorizate psihic pentru el sau a unor persoane cu care nu stabilește relații din cauza unor baraje psihice: teamă, antipatie, nesiguranță, aceste aspecte vor fi sesizate de educatoare și tratate adecvat din punct de vedere psihopedagogic. Se va constata o mai mare adaptare a copilului la mediile sociale în care trăiește și la exigențele exprimate de membrii acestora, datorită creșterii gradului de maturizare generală a personalității copilului.

Autoreglarea eficientă a comportamententelor copilului în raport cu interacțiunile pe care le are în mediul familial și al grădiniței va fi dezvoltarea inteligenței generale exprimată prin creșterea gradului de înțelegere a raporturilor de cauzalitate, de determinare, de condiționare dintre fenomene, exprimare în plan concret.

Capacitatea de învățare va deveni mai activă și va fi dublată de interese de cunoaștere ceea ce favorizează pregătirea pentru clasa pregătitoare, pentru exigențele învățării școlare. Trezirea sentimentului la realitate va fi exprimat prin esența profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare. Această va fi manifestat printr-o anumită atitudine de opoziție (Wallon – „spirit de contrazicere” și de „obrăznicie”), apoi printr-o anumită „parada eului”, ce va fi relevată prin agilitatea corpului și grația stângace, dar plină de farmec, folosită pentru determinarea atenției și admirația celor din jur, și prin imitarea adultului, imitarea pe care copilul o practică în jocurile sale sub forma identificării cu persoane pe care le consideră apropiate.

La intrarea copilului în clasa pregătitoare în școala și terminarea ciclului elementar, importantele progrese în dezvoltarea psihică se vor datora conștientizării procesului învățării. Învățarea va ocupa un loc major în viața de fiecare zi a copilului școlar, devenind tipul fundamental de activitate.

Dezvoltarea biofizică este între 6 și 7 ani și are loc o încetinire a procesului de creștere, ca ulterior acesta să se intensifice ușor. Dentiția provizorie începe să fie înlocuită cu dentiția permanentă, ceea ce creează disconfort și modificări temporare ale vorbirii sau dificultăți în alimentație. La nivelul toracelui, al claviculelor și a coloanei vertebrale, procesul de osificație este fi mai intens. La vârsta de 7 ani, are loc o creștere în greutate a creierului, acesta cântărind aproximativ 1200 g.

Îndemânarea și agilitatea cresc, forța musculară crește și se accentuează caracterul de ambidextru, pentru ca apoi să se aprecieze din ce în ce mai e lateralitatea stângă sau dreaptă. Se vor dezvolta organele de simț și implicit modalitățile senzoriale, posibilitățile de a reflecta în mod complex obiectele și fenomenele cu care vine în contact. Gustul, olfacția, văzul, auzul și tactul vor face posibilă buna orientare și adaptarea la mediul, extinderea câmpului de acțiune și dezvoltarea unor noi abilități.

Transformările psihice din cadrul dezvoltarii psihice, se fac lent și nespectacular, fiind fundamentale pentru evoluția ulterioară a copilului. Ele au conținut mai complex, sunt mai corect orientate pe obiect sau pe situație și devin mai precise sau complexe.

Senzațiile și percepțiile se dezvoltă atât pe linie calitativă cât și pe linie cantitativă. Percepția se restructurează în direcția orientării pe baza unui plan adoptat, sub influența proceselor psihice, ceea ce determină capacitatea copilului de a sesiza caracteristicile definitorii și generale ale obiectelor percepute în funcție de criterii mai precise. Reprezentările devin tot mai variate și pot fi desprinse de obiect, ceea ce îi dă independență copilului să opereze cu noi imagini.

Copilul, cu ajutorul acestora, va putea să-și reprezinte situații și evenimente evocate cu ajutorul limbajului, în afara experienței sale proprii, și să-și proiecteze în viitor caracteristici ale unor elemente cu care va opera. Construcțiile logice joacă un rol important, la nivelul gândirii, iar prin intermediul raționamentului și judecății, copilul are posibilitatea să opereze cu elemente desprinse de contextul intuitiv, să depășească realitatea nemijlocită și să se apropie de abstract și general. El poate formula diferite variante despre concepte și va putea admite reversibilitatea.

Spiritul critic, logic și operarea cu seturi de reguli intervine tot mai mult în gândire ca afirmații despre concepte. Nivelul de dezvoltare a inteligenței și o tipologie a gândirii este evidentă, existând variante de gândire concret-intuitivă, variante de gândire teoretică și variante de gândire socială. Informațiile și stimularea calității gândirii divergente se acumulează prin evoluția și dezvoltarea strategiilor de învățare, făcându-se progrese în toate palierele cogniției. În paralel cu dezvoltarea psihică, are loc și o evoluție a învățării. În anul pregătitor, copiii utilizează forme simple, bazate pe solicitările memoriei. Antrenarea verbalizării solicită diferitele funcții ale atenției, ceeea ce imprimă o activitate intelectuală susținută în timpul lecției. Păstrarea devine tot mai de lungă durată, datorită exercițiilor dese și care facilitează clasificarea și organizarea informațiilor stocate în memorie.

Consistența învățării este dată de motivație. În anul pregătitor, copilul învață sub influența adulților pentru a răspunde statutului școlar. Ambiția, cooperarea și competiția sunt elemente de rezonanță din relaționarea copiilor cu colegii, învățarea fiind impulsionată. Astfel, interesele cognitive se vor dezvolta și vor da contur unor forme ale învățării preferențiale. Vor apărea motivele ce impulsionează învățarea în general și motive ce întrețin învățarea preferențială. Aceste motive stimulează interesele copilului și dezvoltă trăsături de voință, perseverență și hărnicie.

Una dintre cele mai accentuate caracteristici ce îi diferențiază pe copii la intrarea în școală o constituie limbajul. Mediul din care provine copilul și capacitățile sale intelectuale imprimă un nivel al dezvoltării limbajului. Performanța este mai puțin dezvoltată decât competența. Competența este întreținută de limbajul pasiv al copilului și este realizată prin înțelegerea celor auzite. Vocabularul total la intrarea copilului în clasa pregătitoare, cuprinde aproximativ 2500 de cuvinte, iar la terminarea clasei pregătitoare ajunge la 4000-4500 de cuvinte. Debitul verbal crește de la 80 cuvinte / minut în clasa pregătitoare la 150 cuvinte / minut, la sfârșitul ciclului primar.

Formele de limbaj se dezvoltă în perioada clasei pregătitoare. Conduitele verbale încep să subordoneze toate celelalte comportamente, să le organizeze și să le dinamizeze. În limbajul oral, conduitele de ascultare, contribuie nu numai la însușirea celor comunicate ci și la disciplinare mintală a copilului.

Încă din perioada preșcolară, motivația trebuie menținută, atunci când copilul își dorește să devină școlar. Factorii interni și externi exercită influențe pozitive asupra copilului, ceea ce îl determină să renunțe definitiv la activități plăcute și să se mobiliteze pentru cele dificile, de cunoaștere, după intrarea în clasa pregătitoare. Copilul va fi capabil de un efort susținut, dozat, previzibil în care se impune tot mai mult voința sa. Atenția la comportamentele sale și ale altora o face efortul voluntar. Desfășurarea mai multor activități în același timp și necesitatea de a trece relativ repede de la o activitate la alta este datorită atenției si capacității de mobilizare. Capacitățile importante ale atenției sunt: flexibilitatea, suplețea, mobilitatea și cele legate de voință, intenționalitatea, punctualitatea și conștientizarea în executarea sarcinilor. Facilitarea desfășurării activităților școlare cu efort redus sunt formate de o serie de deprinderi și abilități. Aceste deprinderi sunt destinate executării scris-cititului, a calcului matematic, utilizării corecte a regulilor gramaticale etc. Unele din aceste deprinderi stau la baza constituirii priceperilor intelectuale ce contribuie la succesul în învățare. Școlarul manifestă preferințe și înclinații pentru unele domenii și își formează aptitudini pentru activitățile respective, în contact cu diferite discipline școlare și cu informații diverse. Din aptitudinea generală pentru învățare se constituie aptitudini specializate pentru matematică, literatură, muzică și desen. Extinderea aptitudinilor prin oferirea unui model pozitiv și prin susținerea copilului și stimularea capacităților sale implicate în astfel de activități de reușită o au doar educatorii.

. Metode și tehnici de cunoaștere a personalității preșcolarului și școlarului mic

În vederea cunoașterii personalității, care stau la îndemâna cadrelor didactice în grădiniță și școală, se vor prezenta câteva metode de cercetare psihologică, făcând precizare că eficiența și calitatea de psihodiagnostic sunt în funcție de priceperea și valoarea personalității celui ce le utilizează, precum și faptul că este absolut necesară corelarea, confruntarea și certificarea datelor oferită de o anumitp metodă cu cele obținută prin alte metode. Metodele sunt: metoda observației, metoda biografică sau anamneza, metoda analizei produselor activității și metoda convorbirii.

Metoda biografică sau anamneza:

Anamneza constă în culegerea de informații referitoare la principalele evenimente din existența unui individ, prin discuțiile cu el însuși și cu alte persoane care îl cunosc, în vederea cunoașterii istoriei sale personale, necesară pentru stabilirea profilului personalității sale. Structurile psihice presupunând și rezultatul unor acțiuni ale factorilor de mediu, metoda biografică fiind la baza principiului cauzalității (Holban, I., 1978). Educatorul, utilizând această metodă, își propune să identifice factorii care au condiționat anumite configurații psihice și să releve aceste structuri prin intermediul relațiilor lor cu faptele naturale de viață.

Metoda analizei produselor activității:

Este foarte important ca analizele portofoliilor copiilor să aibe în vedere ambele dimensiuni ale produselor activității acestora, adică atât procesul de elaborare a produsului, cât și produsul final. Sinteza fondului informațional și a celui aptitudinal, o reflectă structurile intelectuale, afective, volitive și psihomotorii, ce sunt reprezentate de produsele activității copiilor. Permiterea constatării nivelului normal de activitate sau priceperile și competențele formate sunt actitățile analizei și a produselor obținute de cineva. Copilul își proiectează fără rezerve, în toate activitățile pe care le înterprinde și în produsele acestor activități, bogăția de gânduri, trăiri, înclinații, dorințe, capacități, atitudini, dar și nevoi, frustrări, tensiuni, conflicte (Glava,A., Glava., 2002).

Urmărirea procesului prin care ia naștere o lucrare este importantă și bogată în informații, ca și analiza produselor activitățiilor. Tema fiind aleasă în funcție de înclinațiile și aptitudinile copilului, iar modul în care copilul lucrează reflectând temperamentul, atitudinea față de lucru și lucrare, evidențiază caracterul și interesul. Nivelul mediu specific, vârstei, dispoziția de moment, experiența de viață și de mediu sunt alși factori luați în considerare de datele obținute ce trebuie interpretate.

Metoda convorbirii:

Convorbirea poate fi aplicată atât ca metodă independentă, ca și observație și ca auziliar al altor metode pentru obținerea unor informații. Convorbirea este o conversație între două persoane, desfășurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmărește obținerea unor informații cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior. Convorbirea, pentru a fi o metodă științifică de cunoaștere, trebuie să premediteze, să aibe scop bine precizat care să vizeze obiective psihologice și să respecte anumite reguli.

Întrebările fiind fixate dinainte și neputând fi modificate în timpul conversației, convorbirea se poate desfășura liber sau standardizat. Adulții, copiii sau cadrele didactice, pot îmbrăca această metodă în grădinițe sau școala primară. Reușita metodei este asigurată de măiestria și experiența practică în dirijarea conversației și de cunoștiințele din domeniul psihopedagogic ale conducătorului.

Cele trei metode sunt: metoda chestionarului, metoda testelor și fișa psihopedagogică.

Metoda chestionarului:

Chestionarul este un set de întrebări bine organizat și structurat, aplicat pentru a obține date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, și al cărui răspunsuri sunt consemnate în scris. Chestionarele pot fi administrate și în grădiniță, atât copiilor cât și părinților, chestionarele copiilor vor fi de preferințe orale, iar în cazul părinților va fi necesară obținerea unor date privind opiniile, referințele, interesele, atitudinile, cunoștiințele acestora în legătură cu preșcolarii și activitatea instituției. Prin aceste chestionare, se va pătrunde mai complex și mai sistematic în lumea interioară, în universul dorințelor, intereselor și temerilor copilului.

Pentru construirea chestionarelor se presupune cunoașterea următoarelor aspecte:

Chestionarul trebuie să cuprindă mai multe tipuri de întrebări: întrebări tranzitorii, ce fac trecerea de la o temă la alta; întrebări filtru, care verifica calitatea răspunsurilor date; întrebări de tip „de ce?”, care solicită informații suplimentare, explicații; întrebări de control, care verifică fidelitatea răspunsurilor și întrebări de identificare a persoanei;

Așezarea și ordinea itemilor în chestionar trebuie să fie psihologică și nu logică;

Itemii trebuie grupați pe teme;

Chestionarele aplicate copiilor nu trebuie să fie prea lungi și trebuie prezentate într-o manieră cât mai asemănătoare cu jocul, altfel devin obositoare sau neatractive, ceea ce înseamnă că se vor obține rezultate nesemnificative.

Metoda testelor:

Din punct de vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condițiilor de aplicare și a instrucțiunilor date, precum și al modalităților de cotare și interpretare a rezultatelor obținute, testul reprezintă o probă standardizată. (Cosmovici, A., 1999). Aplicarea testelor presupune respectarea unor cerințe legate de crearea unei anumite relații cu subiectul testat, a unui anumit context de investigație și realizarea unui instructaj precis, acest lucru nefiind la îndemâna educatorilor decât dacă au primit o instruire specială în acest sens.

Problele psihologice nestandardizate care sunt foarte utile cadrelor didactice interesate în cunoașterea obiectivă a profilului psihologic al copilului, este dată de literatura de specialitate.

Fișa psihopedagogică:

Fiind un instrument util în sinteza și organizarea informațiilor privind profilul psihologic, medical, familial al copilului, se obține pe parcursul mai multor investigații complexe, cu ajutorul mai multor metode. Fișa psihopedagogică îngăduie aprecieri calitative asupra anumitor trăsături de personalitate ale copilului, cât și asupra factorilor care exercită influențe asupra formării copilului.

Fișa psihopedagogică este structurată schematic prin date generale despre copil și familia sa, date despre activitatea copilului în grădiniță și în afara grădiniței, rezultate școlare și preocupări ale elevului, date asupra structurii psihologice și concluziile.

Datele generale despre copil și familia sa se referă la date biografice despre copil, date medicale, date despre familia copiluluii, de exemplu structura familiei, profesiunea părinților, condiții de locuit, climatul educativ în familie, comportarea copilului în familie și aspectele activității copilului în familie.

Datele despre activitatea copilului în grădiniță și în afara grădiniței – rezultate școlare și preocupări ale elevului se referă la rezultatele obținute de copil în cadrul categoriilor de activități structurate în conținutul învățământului preșcolar, jocuri preferate de copii, conduita copilului în grădiniță, concordanța între comportamentul copilului în familie și grădiniță, modul în care își îndeplinește sarcinile, adaptarea la grădiniță și rolul pe care îl îndeplinește în grupa de joc.

Pentru elevii din școală, contează rezultatele școlare, disciplinele la care au obținut rezultate bune sau slabe, succese deosebite, preocupări în afara școlii și factorii explicativi ai reușitei sau nereușitei școlare.

Datele asupra structurii psihologice se referă la aptitudinile și capacitățile intelectuale: inteligență, capacitatea de memorare, limbajul, creativitatea și atenția. Pe lângă aceste aptitudini mai avem si trăsături de caracter, cum ar fi sârguința, organizarea eficientă a studiului, modestia, colegialitatea, disciplina în clasă. Trăsăturile de temperament sunt extrorvertit sau introvertit, energic, emotic, activ, inactiv, sentimental, sensibilitate afectivă redusă și răceală.

În legătură cu nivelul dezvoltării copilului și sugestiile cu activitatea viitoare a copilului se fac aprecieri generale.

. Caracteristicile psihologică a limbajului copilului de 3-6 ani

Limbajul uman este cel mai important mijloc de relație între conștiință și realitatea obiectivă, instrument al cunoașterii, al creațiilor valorilor cultural morale și al transformării naturii constituind unul dintre cele mai complexe fenomene psihosociale.

Limbajul reprezintă actul fundamental de legitimare a omului și de situare a sa pe scara evoluției în progresul materiei vii. Limbajul se realizează prin coordonarea unitară a unui complex de sisteme aferente și eferente. Însușirea limbajului este oactivitate care presupune un efort îndelungat din partea copilului în procesele de cunoaștere, comunicare care au loc prin asimilarea diferitelor aspecte ale limbii – fonetic, lexical, gramatical.

Dezvoltarea limbajului nu se poate deprinde decât prin comunicareacu ființe omenești, prin ascultare și răspuns. În raport cu vârsta și dezvoltarea copiilor se pot constata diferențe de pronunție în caracteristicile însușirii limbajului. Dacă la 3-4 ani, copiii nu diferențează toate sunetele limbii, pronunția este incorectă, datorită omisiunilor, substituirilor și a inversiunilor. Nu aceași situație se constată la grupa mare care, până la această vârstă reușește să înlăture aproape în întregime aceste dificultăți. Din aceasta cauză este necesară dezvoltarea auzului fonetic prin exerciții specifice pronunției corecte a sunetelor și a diferențierii lor, cât și prin analiza compoziției fonetice a cuvintelor care oferă premise necesare pentru scris deoarece oricât de bine ar fi înzestrat la naștere un copil, limbajul nu apare în afara exersării verbale.

Procesul însușirii limbii și a tehnicii vorbirii nu decurge atât de simplu. Copilul își însușește vorbirea prin imitație, prin asimilarea limbajului adulților. Urmărind educarea la copiii a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, educatoarea trebuie în primul rând să ofere ea însăți variantele corecte de vorbire, aceasta însemnând exprimare în termeni simpli, clari și precisă.

Folosirea unui limbaj prea evoluat, pe lângă faptul că duce la neînțelegerea completă a mesajului de către copil, ei își pot însușicuvintele fără să le înțeleagă sensul, folosindu-le apoi cu totul nepotrivit.

Vocabularul unui copil care vine la grădiniță este format mail mult din substantive și verbe, limbajul fiind pasiv și mai bogatdecât cel activ. La vârsta de 3 ani, vocabularul copiilor posedă în jur de o mie de cuvinte, dar la această vârstă confuziile în denumirea termenilor, inexactitățile, impreciziile în determinarea sonificației cuvintelor sunt destul de frecvente. El își însușește în procesul de cunoaștere fondul principal al cuvintelor cu semnificația lor, reușind să-și îmbogățească vocabularul. La preșcolarul mic, sporește ponderea limbajului contextual mai ales sub forma povestirii monologate despre cele văzute de el în timpulplimbărilor, teatru de păpuși, despre relațiile cu alți copii. Pe parcursul preșcolarității, aceste două forme de limbaj coexistă. Cu cât preșcolarul înaintează în vârsta, limbajul contextual dobândește un rol tot mai accentuat.

În povestirile referitoare la experiența copilului, caracterul situativ al limbajului este mai pronunțat în povestirile referitoare la experiența copilului și este mai estompat chiar și la copii mici, atunci când reproduc povestiri auzite de adulți. Dacă în procesul povestirii sunt introduse ilustrații, limbajul în ansamblu este situativ pentru că prin structura proceselor sale cognitive, preșcolarul are tendința să se sprijine pe materialul intuitiv. În vederea exersării limbajului contextual coerent, este necesar de la vârsta de 3 ani, să fie pus în situația de a-și organiza și realiza povestirea fără un suport intuitiv imediat.

La vârsta preșcolară mare, caracterul situativ al limbajului este mult diminuat în favoarea celui contextual, atât în povestirile independente ale copilului pe teme din viața proprie, cât și în cazul sprijinirii pe imagini intuitive, caracterul contextual al limbajului este bine determinat. Copiii care au vârsta de 6 ani, și-au însușit pe deplin structura fonetică și ritmică a cuvintelor, normele ortoepice, elementele intonaționale și melodice ale frazei. La această vârstă, fondul lexical cuprinde cam 3.500 de cuvinte, iar la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul sttăpânește lexicul de bază al limbajului matern.

În perioada preșcolarității, accentul cade pe dezvoltarea cantitativă a vocabularului activ, pe calea transferului de experienșă cognitivă de la adult la copil și de la copil la copil, favorizând trecerea de la vocabulatul pasiv spre cel nativ a unui număr mare de cuvinte. Acestea se resfrâng mai ales asupra limbajului contextual. Copilul și-a însușit noțiuni referitoare la categoria de fenomene, relațiile dintre ele, precizându-și sfera și conținutul semantic al acestora.

Datorită flexibilității gândirii, a capacității sporite a atenției, a gradului de socializare, a proceselor afective intense, copiii își vor însuși un vocabular bogat și expresiv. Copilul nu își va însuși regulile gramaticale în mod organizat, nu va ști că este substantiv, adjectiv, pronume, dar le va folosi în vorbirea lui de bază de imitație, ce va fi favorizat de acel simț al vorbirii. La baza structurii gramaticale a limbajului, deprinderile corespund unor sisteme complexe de legături temporare sub forma stereotipilor dinamici la nivelul celui de al doilea sistem de semnalizare. În privința structurii gramaticale a limbii, copiii prezintă anumite particularități, dezacorduri între subiect și predicat și folosirea incorectă a pronumelui personal. În privința utilizării cazurilor, copiii prezintă greutăți atunci când trebuie să acorde adjectivul cu substantivul, la fel și folosirea articolului – a, al, ai ale, se face incorect. Dificultățile vor întâmpina și întrece unele substantive de la singular și plural cum ar fi: varză – verzi, salată – salăți.

Copiii își vor asimila odată cu vocabularul și structura gramaticală, reușind să îmbine cuvintele prin folosirea părților secundare în propoziții și fraze. Putem spune că se va contura o vorbire corectă, expresivă ce va dezvolta limbajul contextual, limbajul interiorizat, vorbirea devenind logică și coerentă. Fiind capabili să întrețină dialoguri și să se exprime corect, cursiv și expresiv, în prinvința exprimării, ei vor face diferența în raport de gradul de dezvoltare intelectuală, cu influențele mediului familial și cu aptitudinile speciale de vorbire. Unii copii își expun faptele prin mimică, gesturi, interogații sau interjecții.

Însușindu-și limbajul pe cale verbală cu cei din jurul lui, copilul își însușește în același timp nu numai experința socială cât șistructura formelor și regulile gândirii logice. Pe baza limbajului copilul are posibilitatea să realizeze o reflectare mijlocită în absența obiectelor și fenomenelor concrete, generalizată însușirii comune unui grup de obiecte sau fenomene. În felul acesta are loc trecerea de la senzații, percepții și reprezentări la gândirea logică, abstractă care operează cu noțiuni, judecăți și raționamente.

Cunoscând însușirile psihologice ale copiilor, se va proceda dezvoltarea limbajului în raport cu aceste însușiri spre dezvoltarea și perfecționarea în exprimare.

1.6. Dimensiunea creativă a personalității. Formare, dezvoltare, exprimare, afirmare în plan individual și social al preșcolarului și școlarului mic

Creativitatea este una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și aformare a personalității copilului. Profilul psihologic al vârstei preșcolarității și cel al școlarității mici cuprinde mai multe premise pentru cultivarea potențialului creativ.

Aceste premise au în vedere dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea proprii acestor vârste, fiind un freamăt permanent ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilități de exteriorizare spontană și autoexpresie însuflețită, analoage oricărui elan creator. Educatoarele care sunt preocupate de crearea unui climat corespunzător, fac ca creativitatea să devină educabilă încă de la vârsta preșcolară, propunându-și să realizeze corelații interdisciplinare, să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învățare, dar în primul rând să stimuleze potențialul creativ alfiecărui copil, recurgând la creativitatea în grup, cel maieficient procedeu susținut de specialiști (Dottrens, R., 1974).

Termenul de creativitate provine din latinescul creare = a naște, a zămesli, a făuri. Termanul a fost introdus în psihologie de G. Allport, desemnându-se capacitatea de a produce noul, dispoziția generală a personalității spre nonu, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate, în urma înțelegerii faptului că „substratul psihic al creației este ireductibil la aptitudini” ( Popescu Neveanu, P., 1982 ). Creativitatea este acea capacitate psihică a individului uman de a realiza noul sub diferite forme: teoretică, științifică, tehnică, socială și de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realității, de a elabora căi și soluții originale de rezolvare a problemelor și a le exprima în forme personale inedite. Creativitatea mai este și un proces complex, o activitate psihică ce se finalizează printr-un anumit produs.

Creativitatea presupune originalitate și se manifestă prin diferite grade de noutate. Copilul poate răspunde într-o manieră proprie la o situație problemă ce manifestă un anume grad de activitate și printr-un efort propriu. Produsul activității lui nu se compară cu ceea ce reușește să aducă nou un om de știință printr-o invenție sau un artist printr-o operă originală. Adultul nu poate ajunge la forme superioare de expresie a creativității fără o manifestare a independeței și originalității în răspunderile date la situațiile problemă ivite pe parcursul formării sale, în copilărie și tinerețe.

În viziunea lui Al. Roșca, principalele caracteristici definitorii ale creativității creatoare sunt productivitatea, utilitatea, eficiența, noutatea și originalitatea. Al. Roșca spunea că: „progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești”.

Pe baza analizei valorii produselor creative, Taylor distinge cinci niveluri ierarhice de creativitate:

Creativitatea expresivă: nu este preocupată ca produsul activității sale să aibe un nume, grad de utilitate sau valoare, și se caracterizează printr-o exprimare liberă, spontană a persoanei. Desenul, lucrările de colaj, plastilină, versurile spontane ale copiilor, sunt exemple de creativitate. Spontaneitatea și libertatea de expresie sunt caracteristicile acestui nivel. Pe măsură ce se oferă tot mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât va fi mai creator pe viitor. Aprecierea critică, defavorabilitatea a produselor acestuia sunt deosebit de dăunătoare prentru dezvoltarea creativă a copilului.

Creativitatea productivă: se caracterizează prin produse utile, realizate în baza folosirii unor priceperi și deprinderi care, nu evidențiază pregnant personalitatea celui ce desfășoară activitatea, aduc un plus de eficiență sau de valoare față de produsele similare., Se va remarca tendința spre restrângere și controlarea jocului liber, alături de dezvoltarea unor tehnici, a unor priceperi necesare producerii de lucrări finite, la vârsta preșcolară și școlară mică.

Creativitatea inventivă constă în tehnicile, metodele și ingeniozitatea acțiunii cu materialele. Forma aceasta, nu contribuie direct la elaborarea de idei fundamentale noi ci la utilizarea noua a unor elemente vechi.

Creativitatea inovativă: este caracterizată unui număr mai restrând de persoane. Se fac modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noile modalități de exprimare.

Creativitatea emergentă: este cea mai rară și inaltă formă. Principii și ipoteze noi sunt dezvoltate la un nivel abstract si profund. Nivelul acesta implică aptitudinea de a absorbi experiențele existente, realizându-se ceva cu totul deosebit. Este specifică pentru un grup restrâns de indivizi.

Munca de creație parcurge mai multe etape: perioada de preparare, incubația, iluminarea și verificarea. Perioada de preparare sau pregătirea este etapa în care se delimitează problema sau scopul urmărit, se adună informații, se schițează o ipoteză. Aceasta fază, este marcată cu efort conștient și dirijat, propulsat motivațional, susținut energetic de afectivitate și direcționat atitudinal.

Incubația este o etapă de frământare la nivel mental a ideilor produse în prima etapăp. Duratele ei putând fi diferite. Inconștientul și subconștientul pot intra în această etapă, susțin unii autori, deoarece i-ar fi imposibil să combine toate datele obținute și să le analizeze în întreaga gamă de combinații posibile. Subconștientul și inconștientul o fac, și odată apărută ideea npoate pătrunde în conștiinșp în orice moment (Căpâlneanu, I., 1978).

Iluminarea este punctul culminant al procesului creativ, ea presupune intrarea în stare de vigilență și de atenție a tuturor facultăților psihice, conjugarea eforturilor lor ducând la găsirea unei soluții. Rezultatul efortului etapelor precedente erste de cele mai multe ori dată de inspirație.

Verificarea este ultimul stadiu al procesului creator, durata putând fi îndelungată. Este etapa prin care se finisează materialul obținut prin iluminare. Opera de creație devine reală odată cu parcurgerea cu succes a acestei ultime etape.

Creația, nu apare doar pe treptele cele mai înalte a dezvoltării, ea fiind o activitatea psihică în structura fenomenelor psihice, manifestându-se de foarte timpuriu. Creativitatea, care face posibilă creația ca activitate psihică, se poate vorbi din preșcolaritate de acest potențial admirabil al omului. „Nivelul posibil de atins este doar acela al creativității expresive” (Marinescu, R., 1999).

Factorii care pot determina sau influen’a creativitatea sunt foarte numeroși și variați. La baza procesului creativ stau trei categori de factori: imaginația, memoria și inteligența.

Imaginația, este definită ca un proces psihic al cărui rezultat este obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Este cea mai importantă componentă a creativității. Principalele caracteristici ale creativității sunt însușirile prin care imaginația se manifestă. Însușirile sunt: fluiditatea, posibilitatea de a îți imagina în scurt timp numeroare imagini sau idei, printre acestea găsindu-se și cele adecvate soluției căutate; plasticitatea, este ușurința de a schimba punctul de vedere sau modul de abordare a unei probleme când un procedeu se dovedește a fi inoperant; originalitatea, este expresia noutății, a inovației. Principala caracteristică rămâne originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare.

Memoria este aparent antagonică imaginației deoarece în timpul conversării cunoștiințelor imaginile suferă modificări, iar ideile noi se bazează pe informațiile acumulate în prealabil. O mare imfluență o are volumul experienței asupra posibilităților de creație, important este nu doar volumul de cunoștiințe însușit, ci varietatea acestora, deoarece se cunosc multe cazuri în care soluționarea unor probleme s-au realizat prin analogie.

Inteligența poate influența creativitatea unei persoane. Inteligența, poate fi definită ca o aptitudine generală ce contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situațiile noi, se va afla că prin procesele nde gândire, ea ocupă central capacitatea complexă care este creativitatea. Motivația, este necesară pentru un lkucru nou, o dorință, o aspirație creatoare.

Pasiunile care le domină preocupările, aspirațiile de fiecare zi, sunt adevărați creatori ce sunt animați de sentimente trainice. Voința este necesară, mai ales în lumea contemporană, atunci când progresele foartemari din toate domeniile fac dificile eforturile de a duce inovații sau ameliorări. Mediul ambiant, în special cel social, influențează persoanele creative.

Comportamentul creativ sub aspectul factorilor stimulatori sau de blocaj ai creativității o prezintă literatura de specialitate. Securitatea psihică, libertatea psihică și consolidarea eului sunt factorii care promovează creativitatea. Securitatea psihică se poate obține prin trei căi: acceptarea necondiționată a individului, a valorilor sale, acordându-i încredere deplină, individul devenind astfel mai puțin rigid, crearea unei atmosfere care să nu permittă pătrunderea infleunței unei aprecieri valorice exterioare.

Aprecierea critică va provoca nesiguranță individului, îl împinge într-o atitudine defensivă iar ultima condiție necesară securității psihice o constituie siguranța individului care este înțeles, el fiind astfel dispus să ne dezvăluie eul său real și să își structureze relațiile cu mediul înconjurător.

Factorii de frânare a comportamentului creativ sunt blocajele sociale, blocajele metodologice și blocajele emotive. Blocajele sociale sunt conformismul, care este una dintre ele și care desemnează dontința oamenilor ca toți cetățenii să se poarte și să gândească în mod obișnuit. Constituirea descurajării sunt cei cu idei sau comportamente neobișnuite, ce sunt priviți cu suspiciune, chiar cu dezaprobare. Blocajele metodologice sunt rigiditatea algoritmilor anteriori.

Fixitatea funcțională este folosirea obiectelor și uneltelor potrivit funcției lor obișnuite și nu apare idea de a le utiliza altfel. Blocajele emotive, sunt teama de a nu greși. Acest blocaj poate împiedica o persoană să exprime și să dezvolte o altă idee decât un punct de vedere obișnuit. Deoarece munca de creație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată, există persoane care se descurajează foarte repede. Torrance indică și alți factori de blocaj ai creativității, în cazul copiilor. Primul factor ar fi orientarea asupra necesarului, curajul copilului de a realiza ceva este condiționat de asigurarea unui succes maxim, acesta fiind un factor de blocaj. Al doilea factor este orientarea după colegii de aceași vârstă, ei înțelegând caprin această grijă nu se pot indepărta de acest conformism.

Copiii se tem de a fi altfel decât grupul său și regulează tendința de a descoperi lumea și pe sine însăți. Al treilea factor este interdicția de a pune întrebări și de a explora lumea. Deseori se interzice copiilor să pună întrebări, pentr a nu deranja procesul de învățământ.

Copilul, pe lângă capacitatea de a crea, el mai dispune și de capacitățile jocului și a învățării. Primul pas la el este ucenicia deprinderii lucrului cu instrumentele, apoi apare plăcerea de a se afirma pe sine prin ceea ce a realizat singur. Chiar dacă unele atribute sunt valabile doar în raport cu sine însuși, copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit, original. Creația unui copil, ne dezvăluie o viața interioară bogată, marcată de un mare decalaj între dorințe și posibilități.

Procesul psihic, ce ocupă un loc important în contextul factorilor creativității, acum va dezvolta imaginația. Această explozie a imaginației trebuie cultivată prin actul educațional. La această vârstă, imaginația compensează într-un anume mod slabiciunea gândirii. Funcția de completare, este una dintre seriile funcțiilor importante, care dă posibilitatea înțelegerii unor situații lacunare sau ambigue. Această funcție de proiectare și anticipare, ajută copilul să înțeleagă succesiunile evenimentelor. Ascultând povești, preșcolarul este capabil să își elaboreze forme ale imaginației reproductive, dar să și poată vorbi despre un alt nivel de imaginație. Astfel, personajele malefice putând fi reale și constituind pentru el o sursă de frică, copilul avînd tendința de a integra imaginarul, posibilul în real.

La vârsta preșcolară, imaginației i se atribuie un rol major. Minciuna poate fi doar un produs al fanteziei și al creației, astfel pedeapsa nu este necesară. Fantezia copilului îl face să povestească despre sine fapte ale unor personaje de basm sau din desene animate. Responsabilitatea într-o anumită măsură și abilitatea cu care cei mici se feresc de pedeapsă este tot imaginația.

Elementele de ideație, capacitățile de figurare, deprinderile și priceperile, își fac loc în activitatea creatoare a copilului. Prin desenele copilului pot fi observate aceste aspecte. Copilul poate prezenta o întreagă lume izvorâtă din cele câteva mâzgălituri, folosindu-și doar imaginația și deprinderile de exprimare expresivă, chiar dacă nu are deprinderi de lucruri formate sau dacă desenul în sine nu este măcar inteligibil. Copilul poate crea desene, picturi foarte frumoase și originale pe măsură ce își însușesște tehnica de lucru.

Felul în care lumea externă reverbează în sufletul copilului, afectivitatea copilulu se exprimă în creație într-un mod deosebit. Expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica din momentele în care fabulează, culorile utilizate în desen, sunt surse de cunoaștere a afectivității copilului. Creația are o valoare imensă pentru modelarea personalității la această vârstă, ea trebuie să fie în centru preocupărilor educatorilor și mai ales trebuie să fie stimultă.

Un alt rol important îl au factorii sociali, care stau alături de factorii intelectuali și cei caracteriali. Se impune ca activitatea educativă să fie condusă în mod conștient în direcția activităților cu caracter de creație în scopul formării și dezvoltării potențialului creativ.

Fenomenele de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului creativ, sunt demersuri educaționale complexe ce stimulează creativitatea. Utilizarea adecvatăa diferitelor metode și procedee specifice stimulării și antrenării creativității individuale și de grup sunt absolut necesare. Osborn propune metoda brainstorming-ului, care presupune principiul amânării producerii a cât mai multor idei originale, neobișnuite. În activitățile de grupse vor respecta următoarele reguli:

Orice critică în emiterea ideilor noi se va evita;

Orice idee, chiar fantezistă, se va accepta;

Pentru amplificarea șanselor de apariție a soluțiilor noi și valoroase, se va extinde cât mai mult numărul ideilor;

Prin reformularea și combinarea originală a acestora, se vor valorifica constructiv ideile altora.

Trebuie pus accent pe formularea obiectivelor instructiv – educative, în procesul învățării școlare. Aceste obiective se vor reflecta în conținutul învățământului, pe atitudinea profesorului, pe relația sa cu elevii în abordarea unor metode și mijloace specifice și nespecifice. Activitatea în afara clasei și cea extrașcolară, oferă numeroase șanse pentru cultivarea imaginației și a creativității.

1.7. Jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului și comunicării orale

Atunci când copiii se joacă, experimentează posibilitatea de a deveni mai flexibili în gândirea lor și în rezolvarea situaților problematice. Ca activitate specifică umană, jocul este prezent pe tot parcursul vieții, dar ponderile și semnificațiile sunt diferite de la o vârstă la alta. La vârsta copilăriei, jocul reprezintă activitatea fundamentală, procesul natural prin care copiii învață și se dezvoltă. Singura munca a copilului este joaca, atrăgându-l în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc (M. Montessori, 1996).

Jocul, este un instrument prin care copilul acționează și scoate la lumină sentimentele și ideile interioare. Astfel, se poate rezolva anumite experiențe traumatice sau plăcute, trăite de aceștia, copilul câștigând în procesul de joc noi înțelegeri asupra lumii înconjurătoare (E. Erikson, 1963). Atunci când se joacă, copilul pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea (J. Piaget, 1973). Jocul „activitatea prin care copilul se dezvoltă, dar acest lucru este dependent de libera sa alegere, de motivația intrisecă, de orientarea către proces și implicarea participării active” (E. Vrășmaș, 1999).

Învățarea prin joc se bazează pe următoarele:

experiența personală a copilului; acțiunile acestuia sunt îndreptate spre a descoperi, înțelege și transforma elementele din realitate;

să existe concordanța între nevoile de acțiune, de joc ale copilului și condițiile oferite de realitate;

materialele variate și adaptate vârstei;

relațiile sociale dintre copii și dintre copii și adult;

respectarea identității și unicității fiecărui copil – în joc intervenția acționează în stilul și ritmul său, acțiunile din timpul jocului sunt mai importante decât produsul jocului;

mediu stimulativ – ținând cont de particularitățile și nevoile copilului de dezvoltare.

Dezvoltarea vorbirii la copiii preșcolari se realizează, în primul rând, prin relația verbală cu cei din jur, prin cunoașterea mediului înconjurător sau prin activitățile specifice în condițiile manifestării curiozității cognitive de către copii în legătură cu denumirea obiectelor, a însușirii acestora, a atitudinii de curiozitate față de ceea ce este în jur, precum și prin stimularea relațiilor de cooperare și comunicare între copii sau cu adultii. Pentru aspectul fonetic al limbii vom insista pe diftongi, triftongi, grupuri de consoane ca: cr, sr, st, str, gr, gl, tr, situate în diferite poziții în cuvinte privind pronunțarea clară a acestora.

Jocurile care dezvoltă limbajul și comunicarea orală sunt: „Am spus bine, n-am spus bine?”, „Să vorbim corect”, „Ce se aude?”. Aceste jocurididactice au ca scop dezvoltarea acuității auditive,perceperea structurii sonore a cuvintelor și reproducerea lor corectă. La jocul „Am spus bine, n-am spus bine?” scopul este identic cu jocul „Ce a spus păpușa?”, unde nu se vor spune numai cuvintele corect formulate sau incorecte, pentru a sesiza eroare, ci se va formula și propoziții corecte și mai puțin corecte.

Sarcina didactică a copiilor este de a compara pronunțarea corectă față de cea incorectăși găsirea formei corecte de pronunțare a propozițiilor auzite. În jocul didactic „Să vorbim corect” sau „Ce se aude?” copiii au ca scop să perceapă corect sunetele, silabele sau cuvintele care se deosebesc printr-un singur sunet, în acest caz se dezvoltă auzul fonetic. Sarcina didactică impune copilului să repete și săgăsească un alt sunet sau o altă silabă asemănătoare, făcând diferența printr-un singur sunet.

Aspectul lexical al limbii se dezvoltă prin îmbogățirea vocabularului cu noi substantive, adjective și adverbe, pronume personale de politețe, posesive, demonstrative, numerale cardinale, verbe, adverbe și locuțiuni adverbiale de loc, timp, mod, prepoziții și locuțiuni prepoziționale, toate aceste fiind ușpr de asimilat dacă se va asigura legătura dintre cuvântul nou și obiect sau acțiunea care o reprezintă cuvântul, în vederea înțelegerii semnificației cuvântului întrebuințat pentru facilitatea folosirii lui în vorbirea curentă de către copii.

Astfel, jocurile didactice ca: „Este ziua mea”, „Darul prietenului meu”, „Ce știi despre…” etc, au ca scop activizarea vocabularului copiilor și îmbogățirea lui cu noi cuvinte referitoare la produse, jucării, anotimpuri, plante, animale etc. În evitarea monotoniei în urma alcătuirii unei propoziții dezvoltate ca element de joc, se poate introduce mimarea acțiunii respective. De exemplu: la jocul didactic „Ce știi despre meserii?”, la formularea propoziției cu „seringa” și „asistenta” – „Asistenta face injecții cu seringa”, copiii pot imita acțiunea, creându-se o atmosferă de joc pentru facilitarea însușirii noilor cuvinte.

În jocul didactic „A cui este…?”, pe lângă formarea deprinderii de a folosi corect substantivele în cazul genitiv, s-a realizat activizarea vocabularului cu cuvinte despre animale domestice și sălbatice, plante, precum și deprinderea de a se exprima în propoziții simple sau dezvoltate, dar corect formulate.

Pentru realizarea aspectului expresivității vorbirii, se pot juca jocuri ca: „Ghici cine este?” și „Căsuța fermecată”, introducându-se alte jocuri ca „Să facem o poveste”, „Spune ce știi despre…”. pe lângă recunoașterea personajelor la acest joc, a denumirii poveștii, a acțiunii la care iau parte personajele, se poate introduce folosirea dialogului, vorbirea nuanțată care să imite timbrul vocii personajelor, precum și dezvoltarea creativității în relatarea unor fapte trăite, imaginate și văzute.

Având în vedere faptul că preșcolarul nu învață regulile gramaticale în mod intenționat, nu cunoaște definiții, nu știe ce sunt părțile de vorbire sau de propoziție, dar în vorbire respectă aceste reguli, educatoarele, trebuie sa le ofere copiilor modele de vorbire prin care să-i antreneze să le cunoască, judecându-se și să-i corectăm când greșesc.

. Strategii didactice învățării matematicii la preșcolari

Educatoare, prin strategia didactică poate alege, combina și organiza într-o succesiune ce asigură atingerea obiectivelor propuse, ansamblul de metode, materiale didactice și mijloace de învățământ. Ansamblul metodelor de învățământ constituie o modalitate prin care este organizat procesul didactic în învățarea matematicii la preșcolari. Metodele pedagogice, eficiente și utilizate, predării matematicii la preșcolari, sunt: conversația, observarea, explicația, demonstrația, problematizarea, exercițiul și jocul.

Metoda bazată pe dialogul întrebare-răspuns și care are o listă logică de întrebări este conversația. Observarea este analiza copiilor, a obiectelor și a fenomenelor ce constituie conținutul învățării, asigură o bază a intuiției cunoașterii, permite percepția și asigură formarea de reprezentări clare despre obiecte și însușirile acestora. pentru însușirea cunoștiințelor ce pot crea un model descriptiv la nivelul relațiilor de tip cauză – efect, se aplică metoda explicației. Cu ajutorul explicației,copiii explică modul în care au acționat pentru rezolvarea unei sarcini sau a unei soluții găsite, folosind limbajul matematic. Demonstrația trebuie să însoțească întotdeauna explicația. În cursul explicației, educatoare poate formula și adresa întrebări copiilor, prin care le poate testa gradul de receptare și înțelegerea a celor explicate. Un procedeu nou de lucru sau o situație noua, poate fi demonstrată de către educatoare cu: obiecte și jucării – acestea contribuie la reprezentarea corectă a noțiunilor matematice elementare ca: mulțimile, corespondența, număr sau operație. Materialul didactic poate fi o altă metodăde demonstrație, acesta favorizând transferul de la acțiunea obiectuală la reflectarea în plan mental a reprezentărilor noi. Ultima metodă de demonstrație este prin reprezentările iconice, ce realizează saltul din planul acțiunii obiectuale la nivelul simbolic.

Problematizarea se bazează pe construirea de situații problemă. Efectuarea de către copii, în mod conțtient și repetat, cu scopul formării de priceperi și deprinderi, se face cu ajutorul exercițiului, fiind metoda care se bazează pe acțiuni motrice și intelectuale. Exercițiile pot fi de mai multe tipuri: de grupare, de triere, de separare, de înlocuire, de completare, de ordonare și de clasificare. Ultima metodă este cea a jocului, care realizează un scop și o sarcină, din punc de vedere matematic și care intervine în anumite secvențe de instruire.

. Stimularea potențialului de inteligență a comunicării și creativității preșcolarilor prin intermediul materialului didactic intuitiv

Preșcolarul are neapărat nevoie, ca în procesul formării reprezentărilor și noțiunilor, datorită gândirii lui concret – intuitive, a experienței de viață limitate, a bagajului minim de cunoaștințe și a vocabularului sărac, în însușirea unui volum de cunoștiințe și deprinderi prevăzut de programă, să se sprijine pe un material didactic intuitiv bogat, variat și atractiv. Acesta trebuie să îi ajute la înțelegerea mai clară a cunoștiințelor și noțiunilor comunicate pe cale verbală de către educatoare și să îi stimuleze să-și exerseze propriile abilități de comunicare, prin modul de concepere și folosire a sa.

Atunci când pe masa de lucru se află noutăți, când este buna dispoziție, interes și curiozitate din partea copiilor, o educatoare bună știe că orice activitate desfășurată cu preșcolarii va fi mai spornică și mai eficientă. Oferindu-le mereu ceva nou, atractiv și interesant, cere multe eforturi, muncă de concepție și gândire din parte educatoarei, dublată de spirit creator, pasiune și ingeniozitate, multe zile de gândire și muncă efectivă pentru conceperea și realizarea acestor „materiale jucării” educative, în speranța de a îi mobiliza în permanență.

Scopul creșterii activismului acțional și de comunicare verbală a copiilor, s-au realizat o serie de materiale didactice în concepția originală, dintre care următoarele:

Planșe de dimensiuni relativ mai mari, fără elemente suplimentare, în care acțiunea înfățișată este accesibilă și apropiată copiilor;

Coloritul și expresivitatea mișcărilor personajelor sunt realizate astfel încât să-i atragă pe copii și să le stimuleze interesul pentru activitate și dorința de a-și comunica gândurile și ideile legate de aceste aspecte;

Personajele înfățișate în compoziția planșelor și tablourilor sunt realizate cu mimică sugestivă și în atitudini diferite, cu expresii ușor exagerate pentru a sugera: uimirea, curiozitatea, veselia, tristețea și pentru a incita copiii la descrierea fizionomiei acestora, majoritatea imaginilor, înfățișând copii în atitudini și acțiuni specifice colectivității din grădiniță, acesta având drept scop, sensibilizarea și apropierea preșcolarilor de personajele înfățișate dar și stimularea dragostei pentru grădiniță, a dorinței de a fi prezenți în mijlocul copiilor, de a-i cunoaște, de a comunica cu aceștia și de a se împrieteni.

Lucrând prea mult cu planșe tipizate, statice, șablonizate, realizate prin desen sau colaj, se va limita posibilitatea dezvoltării gândirii și imaginației creatoare la copiii, îngrădindu-le manifestările de creativitate și inventivitate în vorbire și acțiune, propie fiecărei personalități. Simpla contemplare a unor „planșe-tablouri” nu poate și nu trebuie să o mulțumească pe educatoarea preocupată de viitorul copiilor săi, cunoscând adevărul că: „aud-uit, vâd-țin minte, comunic și acționez- înțeleg”.

Pe lângă tradiționalele planșe și tablouri ilustrate, realizate prin pictură și colaj, s-au realizat o serie de „materiale didactice -jucării”, care prin modul lor de concepere, prin coloritul și dinamica personajelor se apropie tot mai mult de „jucaria”, care este prietena copilăriei și care le suplinesc cu mult succesc, atunci când, în condițiile societății de astăzi, în multe familii, acestea lipsesc, sau sunt în cantități insuficiente. Genul acesta de „jucării-educative” oferă copiilor, mai largi posibilități de manifestare a independenței în acțiune și comunicare, a gândirii, a inițiativei și a imaginației lor creatoare.

Având în vedere toate aceste aspecte, s-a creat o diversitate de „materiale-jucării” care să-i stimuleze activ la mânuirea materialului, prin găsirea unor soluții noi în folosirea sa. copilul, va fi chemat să coopereze la buna desfășurare a activității, să ofere idei și soluții proprii pentru rezolvarea situației problemă. Astfel, transformându-se din simplu spectator al imaginii, într-un realizator activ și inventiv ce participă aducând soluții originale la propria sa formare și dezvoltare psiho-intelectuală, exprimate prin gesturi și cuvinte. Aceste materiale-jucării, apar în fața copiilor ca o realitate vie în imagini, atitudini și mișcări specifice. Instruirea și educarea preșcolarilor, într-un mod plăcut și interesant, de comunicare și însușire a cunoștiințelor, priceperilor și deprinderilor legate de aspectele realității, un mijloc activ de antrenament verbal și acțional, de cultivare și dezvoltare a sensibilității estetice a copiilor, de stimulare a gândirii și imaginației lor creatoare, de activizare și îmbogățire a vocabularului activ și expresiv a acestora, sunt constituite de unul dintre cele mai bune mijloace intuitive, moderne și atractice metode.

Accentuarea laturii formative a procesului instructiv-educativ se datorează celor trei aspecte esențiale:

Aspectul cognitiv, unde se va activa vocabularul și stimularea comunicării verbale, îmbogățind și perfecționând cunoștiințele și reprezentările copiilor, despre mediu și realitatea înconjurătoare;

Aspectul educativ, unde prin formarea unor abilități și deprinderi de muncă și practică și aunor obișnuințe trainice, prin mânuirea materialelor, cum ar fi jucării, siluete, măști, cât și deprinderea de a le utiliza și păstra cu grijă, ca pe un bun proppiu de mare valoare;

Aspectul afectiv, este dezvoltarea unei largi game de emoții și sentimente afective și estetice legate de plante, insecte, păsări, animale și oameni;

Folosirea cu măsură și discernământ a unui material didactic intuitiv de bună calitate, poate asigura desfășurarea unui proces instructiv-educativ complex și eficient. Cu ajutorul unui material intuitiv estetic și funcțional, activitățile variate diferențiate în mod cât mai divers și activ, oferă o permanentă adaptare a oferte de învățare și joc, la nevoile și interesele copiilor, oferindu-le în permanență posibilitatea tratării lor diferențiate, prin încurajarea intereselor acestora, spre anumite domenii sugeratem cât și prin anumite posibilități de a comunica și de a desfășura acțiuni în cooperare și colaborare cu colegii lor.

Educatoarele manifestă interes pentru disponibilitățile acestora, în vederea dezvoltării lor în procesul de instruire și educare, unde preșcolarii manifestă dispoziții creatoare, sociabilitate, imaginație, exuberanță afectivă, predispoziții native, ce pot genera prin exersare, aptitudini, curiozitate nestinsă, prospețime a percepțiilor, facând posibilă apariția noului și asigurându-se premisele pentru veritabila comunicare și creație de mai târziu.

Prin intermediul materialului intuitiv,motivația primită la activitățile desfășurate, începe treptat să dirijeze comportamentul de comunicare al copilului. Astfel, vor apărea trebuințele sociale și spirituale care își vor face loc pe lista cu preferințe și priorități ale acestuia, concretizând următoarele:

Interesul sporit de joc și jucării – sugerate de materialul intuitiv utilizat;

Interesul pentru mediul înconjurător – copilul își dorește să-l exploreze printr-o activitate deschisă de curiozitate, manifestată în observarea unor aspecte ilustrate în tablouri, el dorind să le compare, analizeze prin exprimare verbală, cu impresii și idei proprii;

Interesele și detașarea în adresarea unor întrebări – pentru clarificarea nelămuririlor;

Interesul de a acționa împreună cu cei din jur – se va asocia pentru a rezolva anumite sarcini de compunere a unor imagini din siluete detașabile, stabilind locul unor imagini într-o serie, grupă sau categorie, cu desfășurarea, motivarea logică;

Interesul artistic stimulat și manifestat prin sensibilitatea și receptivitatea față de frumos – prin utilizarea unui material intuitiv de un nivel artistic mai înalt;

Tendința de a răspunde în felul lor – la propriu, prin lucrările exigente pe care le realizează și prin raportarea la ceea ce le este prezentat ca posibil „model”;

Manifestarea deschisă, sinceră a propriilor idei – cum ar fi gânduri sau aprecieri legate de materialele pe care educatoarele le prezintă copiilor.

Felul în care aceste modalități diverse, mereu noi, antrenante și atractive, de gândire, concepere și de realizare a „materialului – jucării”, sunt interesante, cât și maniera permanentă inedită și variată de a le utiliza în momentul potrivit al activităților și cu mult discernământ, în cantitate suficientă, neabuzând de acesta. Aceste modalități vor influența în mod evident dezvoltarea și modelarea întregii personalități a copilului preșcolar.

Instruirea și educarea copilului preșcolar, oferă un câmp de acțiune în afirmarea personalității sale,deoarece el are satisfacția exprimării conduitelor civilizate și a vieții socio-afective, prin materialele intuitive corelate între ele. Educatoarea va persevera în acest mod pe drumul influențării și educării personalității copilului, a stimulării potențialului său de inteligență, a comunicării și creativității sale, elemente și predispoziții native ale școlarizării optime a acestuia.

2. PREGĂTIREA PENTRU ȘCOALĂ

2.1. Colaborare grădiniță școală

Pregătirea preșcolarului pentru startul școlar este un obiectiv final deplin acceptat și promovat în programele de educație timpurie din toate sistemele de învățământ dezvoltate. Pe parcursul perioadei preșcolare, copiii acumulează un bagaj important de cunoștiințe fundamentale, priceperi, deprinderi, atitudini, capacități, comportamente care, consolidate și îmbogățițe pe parcursul anului pregătitor pentru școală, vor contribui la conturarea „capacității complexe de învățare” sau a „stării de pregătire pentru școală”, definită în literatura psihopedagogică drept „echilibrul realizat de ansamblu proceselor psihice care deschid caldea unei deplasări și a unei achiziții noi, și care marchează acel nivel al dezvoltării preșcolarului la carrre activitatea de tip școlar contribuie din plin la dezvoltarea în continuare a personalității” (Kulcsar, T., 1978).

Cadrele didactice ale nivelului preprimar și primar, pot asigura caracterul unitar și a continuității grădiniță- școală și pot înterprinde activități în direcția cunoașterii cerințelor programei școlare respectiv preșcolare și de grupă mare, schimburile de experiență prin asistarea la activitățile didactice și abordarea problematicii pregătirii pentru clasa pregătitoare la întâlnirile metodice și programele de formare continuă. Pregătirea pentru clasa pregătitoare presupune, alături de obținerea de către copii a unei stări de disponibilitate pentru activitatea de învățare de tip școlar, și familiarizarea acestuia cu caracteristicile și implicațiile statului și rolului de elev, cu natura relațiilor cu adultul și cu colegii, cu condițiile mediului școlar.

În grupa mare, vizita copiilor împreună cu educatoarea în instituțiile locale este în instituțile școlare cu demers foarte util în scopul mai sus amintit. Pentru atingerea acestui scop și pentru crearea impresiei plăcute și puternice, vizita în școală trebuie pregătită riguros și eventual precedată de o discuție cu copiii, în care educatoare explică rostul parcurgerii programelor școlare, a materiilor ce se predau, caracteristicile atributelor școlarității: a avea ghiozdan, a primi calificative, a îți face temele. Aceste discuții vor înlesni observarea în timpul vizitei a diferențelor dintre grădiniță și școală și vor stimula dorința copiilor de a deveni școlari. Pe parcursul vizitei, educatoare le va atrage atenția copiilor asupra unor momente din desfășurarea lecției, asupra modului cum răspund școlarii la întrebări, asupra atmosferei disciplinare. La întoarcerea în grădiniță se vor discuta impresiile acumulate, se vor oferi explicații suplimentare, iar în zilele următoare se pot organiza jocuri având ca temă activitățile din școală.

Mai sunt alte inițiative care să apropie preșcolarii de mediul și caracteristice școlii și care pot fi valorificate într-o manieră similară vizitei, ca de exemplu:

vizitarea grădiniței de către copii a unei clase pregătitoare, care le împărtășesc copiilor din grupa mare despre experiența de elev;

organizarea unpr serbări comune ale preșcolarilor mari cu copiii clasei pregătitoare, activitate ce favorizează cunoașterea interpersonală.

Cadrele didactice din grădiniță pot înterprinde activități de observare a copiilor din generațiile care au intrat în școală și identificarea eventualelor probleme cu determinări în mediul grădiniței sau care ar putea fi prevenite de către educatoare. Grădinița devine astfel un centru de educație care lucrează în beneficiul copiilor, al familiilor lor și al comunității.

. Aspecte privind integrarea în clasa pregătitoare

Vârsta preșcolară are o perioadă de maximă receptivitate la stimulii externi care favorizează dezvoltarea vorbirii, formarea diverselor deprinderi, dezvoltarea emoțională și a capacității intelectuale. Copiii pot și trebuie să învețe mai devreme decât până acum și sunt apți de a asimila cunoștiințe noi cu condiția ca ei să fie instruiți în regimul noului regim de învățământ.

Nu este de negrijat faptul că fiecare copil are individualitatea sa proprie, ritmul său de creștere, inteligența sa, temperamentul său, caracterul său. Cei mai multi psihologi consideră că este necesar pentru adaptarea în clasa pregătitoare, atingerea următoarelor nivele de dezvoltare:

dezvoltarea limbajului care să-i permită însușirea de noi cunoștiințe;

dezvoltarea proceselor intelectuale pentru a putea recepționa, înregistra, reține, reproduce conștient date senzoriale și materiale logic – verbale;

dezvoltarea orientării în timp și spațiu conform vârstei;

dezvoltarea capacității de a fi atent și de a depune efort voluntar pentru a-și subordona propria activitate cerințelor școlare;

dezvoltarea independenței relative față de adult în îndeplinirea unei sarcini;

dezvoltarea adaptării la prezența persoanelor străine;

dezvoltarea atingerii unei maturități afective, pentru a putea accepta restricțiile impuse de școală, fără să fie tulburat.

Aceste nivele de dezvoltare odată atinse, se va impune cunoașterea minuțioasă a caracteristicilor etapei preșcolarității, fapt ce va înlesni integrarea școlară. Între grădiniță și școală trebuie să existe numeroase și importante întrepătrunderi. Unitatea influențelor pedagogice dintre grădiniță și școală se poate realiza prin numeroase măsuri care pot fi grupate pe categorii de probleme:

activități de conlucrare a acadrelor didactice din învățământul preșcolar și cel prima pentru stabilirea unității de cerințe și a mijloacelor de reducere a pragului dintre grădiniță și școală și pentru ameliorarea efectelor diverselor discontinuități;

activități directe cu copiii preșcolari în vederea pregătirii lor pentru clasa pregătitoare.

Este bine ca la elaborarea programelor din ciclul prima sau cel puțin la discutarea proiectelor de programă să fie antrenați și consultați și specialiști în probleme ale învățământului preșcolar și educatoare cu experiență practică, după cum și la elaborarea programelor pentru grădiniță trebuie să fie consultați învățători și specialiști în probleme ale învățământului primar.

2.3. Premise psihologice ale integrării copilului în clasa pregătitoare

Faza de dezvoltare a copilului care marchează nivelul de dezvoltare, unde activitatea de tip școlar contribuie din plin dezvoltării personalității sale este maturitatea școlară. Favorizarea dezvoltării maturității copilului sau a întârzierii, se datorează mediului socio-cultural și familial, unde a crescut și a trăit. Maturitatea școlară se împarte în două categorii: maturitate intelectuală și materitate socială.

Maturitatea intelectuală este apreciată pe baza unor prob de inteligență verbală și pe reușitele sau nereușitele desenate în activitățile sau jocurile propuse.în pragul școlarității, evaluarea aptitudinilor intelectuale, ale copiilor urmărește departajarea copiilor normali și anormali. Anticiparea gradului de maturitate a copilului este formarea deprinderilor de citire și scriere.

Maturitatea socială are o prezentare mai amplă, evaluarea ei având în vedere observarea copilului în cadrul colectivității, precum și latura sa psihologică. Aprecierile finale și fișa psihologică se face doar cunoscând sistematic și longitudinal copilul preșcolar. Copii nepregătiți pentru activitatea școlară, vor dezvolta absența factorilor nonintelectuali, adică subdezvoltarea fizică, instabilitatea psihomotrică, capacitatea redusă de concentrare, percepție și reprezentarea spațială imperfectă.

Investigarea nivelului de dezvoltare fizică și neurofizică, la nivelul proceselor cognitive, elementare și superioare, dezvoltarea afectivității și a gradului de sociabilizare a copilului se vizează datorită stabilirii maturității școlare.

Cauzele imaturității școlare se pot datora din cauza factorilor organici primari, secundari și sociali. Factori organici primari se referă la leziuni nervoase primare, microleziuni ale sistemului nervos central și disfuncțiile minime parțiale. Factori organici secundari, se referă la traumatisme externe, tulburări organici interne și cele musculare, boli cronice. Factorii sociali sunt din cauza anturajul social cultural negativ din familie și limbajul familiar. Alte cauze ale imaturității școlare sunt nașterea prematură și subalimentația. Aceste cauze de imaturitate școlară duc la amânarea școlară. Până la o anumită vârstă,mai exact 5 – 6 ani, există un balans între dezvoltarea fizică și cea mintală, alternându-se mai tarziu.

2.4. Aptitudinile școlare

Aptitudinea de școlaritate este un concept multidimensionalm iar una dintre dimensiunile acestui concept, vizează pregătirea copiilor pentru clasa pregătitoare. Pregătirea pentru școală este un proces care se referă la formarea și dezvoltarea de competențe și aptitudini, generale și specifice, dezirabile pentru nivelul de vârstă 6-7 ani.

Datorită varietății mediului socio-cultural familial, experiența prealabilă a copiilor în pragul școlarizării este extrem de diferită din cauza mediului unde au crescut și au trăit. Educația preșcolarului este foarte importană, ea reprezentând fundamentul principal al educației ulterioare la care va avea acces copilul pe parcursul formării sale. Riscul apariției diferitelor dizabilități sau dificultăți de învățare pot apărea neglijând procesul de învățare.

Abordarea conceptului de aptitudine de școlaritate ca o fundamentare pe pregătirea generală, adică formarea competențelor de învățare, educarea senzorială și cognitivă, comunicare și dezvoltarea limbajului, educarea psihomotrică, educația specială unde se formează premisele cititului și a scrisului, formarea reprezentărilor matematice, va conferi o valoare procesului de pregătire a preșcolarilor pentru integrarea în clasa pregătitoare. Formarea și dezvoltarea aptitudinilor de școlaritate vizează educarea motricității, educarealimbajului – a educației comunicării orale și educarea comunicării scrise și activitățile matematice.

Educarea motricității cuprinde organizarea schemei corporale și a lateralității, elaborarea și perfecționarea unor conduite și structuri perceptiv motrice de culoare și formă folosind drept criterii de clasare, orientarea, organizarea și structurarea spațio-temporală.

Educarea limbajului se împarte în doua metode de educare: metoda educării orale și metoda educării scrise. Metoda educării orale are trei aspecte: aspectul fonetic care perfecționează pronunția, formează și evaluează abilitățile de procesare fonologică; aspectul lexical care îmbogățește vocabularul activ al copilului, utilizează corect sinonimele, antonimele și omonimele; aspectul gramatical care respectă acordul dintre părțile de propoziție, construirea unor propoziții în baza cuvintelor cheie, construirea unor propoziții formate dintr-un anumit număr de cuvinte. A doua metodă, educarea comunicării scrise se bazează pe reproducerea unor modele, desenarea după puncte de reper, orientarea în spațiu grafic, trasarea elementelor grafice, corespondența dintre complexul sonor și reprezentarea grafică ce îi corespunde și scrierea literelor de tipar.

Activitățile matematice se clasifică în gruparea de obiecte și formarea de mulțimi după criterii date sau identificate, sortarea și clasificarea obiectelor sau mulțimilor după criterii variate, formarea conceptului de număr, compararea numărului de obiecte din două mulțimiprin procedee variate, inclusiv punerea în corespondență, ordonarea, raportarea corectă a numărului la cantitate, operarea cu numerele naturale de la 1 la 10 și citirea și scrierea numerelor naturale de la 1 de la 10.

3. Instrumentul de evaluare a dezvoltării copilului la finalul grădiniței

3.1. Contextul elaborării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului la finalul grădiniței

În viața unui copil, trecerea de la grădiniță la școală esteun moment foarte important, care aduce cu sine o schimbare de statut, noi responsabilități și roluri, alte provocări și, în același timp, noi oportunități de cunoaștere și dezvoltare a personalității. Debutul școlar implică emoții, griji și multe întrebări din partea adulților, cum ar fi părinții, educatoarea, învățătoarea. La nivelul sistemului educațional românesc s-a luat decizia de realizare a unui profil unitar al copilului la finalul grădiniței, cu rolul de a pregăti și a susține demersurile educaționale care sunt necesare asigurării unui debut școlar de succes. În cadrul Proiectului pentru educația Timpurie Inclusivă, componenta a Programului de Incluziune Socială, a fost elaborat Instrumentul de Evaluare a Dezvoltării Copilului, prescurtat și IEDC, la finalul grădiniței.

În urma unor nevoi specifice identificate în domeniul educației timpurii, elaborarea instrumentului de evaluare a dezvoltării copilului la finalul grădiniței a răspuns corespunzător, fiind necesar uniformizarea demersurilor actuale de evaluare a copiilor din grădiniță. Pentru aceste evaluări, educatoarele utilizează diferite instrumente, cum ar fi chestionarele,grilele, fișele etc., ce se referă la un profil și la un instrument unic la nivelul întregii țări, având intenția de a înlocui alte instrumente asemănătoare ca cele din prezent în grădinițele din diverse județe ale țării.

Racordarea la multiplele măsuri de reformă promovate în ultimii ani la nivelul educației, este dezvoltat pe baza documentelor curriculare specifice învățământului preșcolar: Curriculum pentru educația timpurie a copiilor 3-6 ani, Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de la 3-6 ani. Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie de la naștere la 6 ani, prescurtat RFIDT, este un document de politică educațională care poate defini competențele cheie pe care trebuie să le dobândească copiii prin frecventarea educației timpurii. Prin modul de organizare, RFIDT este un cadrul de referință comun cu toate serviciile de dezvoltare timpurie a copilului, adică cu educația, sănătatea, îngrijirea și este un instrument util cadrelor didactice și a părinților fiind o modalitate de abordare integrată, de organizare și planificare aactivităților și de monitorizare a etapelor de dezvoltare a copilului de la naștere și până la intrarea în clasa pregătitoare.

Elaborarea IEDC pornește de la un set de premise, ce sunt derivate din principiile educaționale pe care se bazează proiectarea întregului curriculum specific educației timpurii din România.

Principiile sunt:

Fiecare copil este unic și valoros;

Ritmul dezvoltării este o particularitate a fiecărui copil;

Dezvoltarea nu se produce în etape similare și în ritmuri comparabile la toți copiii, nefiind un proces uniform și nu se produce în mod egal în toate domeniile de dezvoltare ale copilului;

Copiii sunt partajați activi la propria lor dezvoltare și învățare, iar activitatea educativă trebuie să susțină și să valorifice acest aspect;

Dezvoltarea nu se produce de la sine, ea trebuie stimulată, provocată, susținută, încurajată prin intervenții educaționale multiple și variate;

Cunoașterea copilului se realizează cu scopul sprijinirii și dezvoltării acestuia, al identificării punctelor tari, precum și a aspectelor în care acestea au nevoie de sprijin suplimentar.

Fiecare copil are propriul parcurs de dezvoltare, pe care procesul educațional trebuie să-l susțină prin joc, cunoaștere, activități de aprofundare și compensare.

Prin acest instrument de evaluare a copilului la finalul grădiniței, se va permite realizarea unui „portret” al fircărui copil, care va fi un punct de plecare în sprijinirea integrării în clasa pregătitoare.

3.2. Scopul utilizării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

La momentul debutului școlar, fiecărui copil i se va realiza un profil, cu ajutorul instrumentului de evaluare la finalul grădiniței. Profilul acesta devine un sistem de referință în sprijinirea dezvoltării și învățării fiecărui copil, oferind adulților – părinți, educatoarelor, învățătoarelor sau a învățătorilor, informații care răspund la următoarele aspecte: de unde pornește, care sunt punctele tari în dezvoltarea copilului, interesele, nevoile lui, unde trebuie să se lucreze mai mult pentru a recupera eventualele lacune sau rămâneri în urmă.

Elementul de sprijin al tranziției copilului de la grădiniță la școală, evitând posibile dificultăți de adaptare școlară sau susținând depășirea acestora, este IEDC. IEDC nu a fost conceput ca un instrument de măsurare, după un anumit standard, a nivelului de dezvoltare a copilului și nu se poate utiliza pentru a compara și pentru a împărți preșcolarii în copii care sunt pregătiți și copii care nu sunt pregătiți pentru clasa pregătitoare. Acest instrument, nu este un instrument de etichetare a unui copil ca inteligent sau mai puțin inteligent în raport cu capacitatea derealizare a unor sarcini.

3.3. Structura Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

Instrumentul de evaluare a dezvoltării copilului cuprinde un număr de 63 de itemi, grupați pe cele cinci domenii de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală, dezvoltarea socio-emoțională, capacități și atitudini de învățare, dezvoltarea limbajului și a comunicării și dezvoltarea cognitivă.

Primul domeniu, dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală oferă informații privind deprinderile de mișcare fizică, cum ar fi mersul, jocurile de mișcare, sportul etc. Aceste deprinderi le manifestă copilul împreună cu gradul de autonomie în igiena personală, la nivelul dezvoltării senzoriale, capacitatea de autoprotecție și idependență fizică a copilului în anumite contexte dificile sau în spații publice.

Al doilea domeniu, cel al dezvoltării socio-emoționale cuprinde itemi de evaluare referitori la următoarele aspecte:

modalitatea de interacțiune a copilului cu adulții sau cu alți copii;

măsura în care acesta respectă normale și își asumă o serie de responsabilități;

modul în care își exprimă emoțiile și reușește să le gestioneze în interacțiunile sociale;

capacitatea de a înțelege schimbările care se produc în mediul înconjurător și de a accepta schimbarea;

cunoașterea unor elemente de identitate personală.

Domeniul capacități și atitudini de învățare, se referă la următoarele aspecte ale dezvoltării: inițiativa, persistența, curiozitatea și creativitatea. Acestea sunt manifestate de copil în diferite contexte și constituie premise unei reușite școlare în clasa pregătitoare.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării este domeniul care vizează următoarele subdomenii:

pronunția corectă a sunetelor, a cuvintelor și a propozițiilor;

utilizarea unor elemente specifice de vocabular;

capacitatea de ascultare a poveștilor – comunicare receptivă;

modul de participare la o conversație- comunicare expresivă;

premise ale citirii prin elemente specifice ale activității cu cartea;

capacitatea de discriminare fonetică;

asocierea sunet – literă;

mesaj scris – mesaj – vorbit;

premise ale scrierii.

Ultimul domeniu, cel al dezvoltării cognitive și cunoașterea lumii va oferi informații privind măsura și modul în care copilul cunoaște formele, sortează și grupează obiecte, înțelege și utilizează elemente referitoare la succesiunea în timp, compară obiecte și personaje, numără și ordonează, conștientizează elemente de cauzalitate, înțelege importanța și efectele utilizării tehnologiei în viața oamenilor.

Toate aceste informații privind dezvoltarea copilului din perspectiva tuturor acestor aspecte vor fi colectate de-alungul ultimului an de grădiniță, prin fișa de înregistra „Instrumentul de Evaluare a Dezvoltării Copilului la finalul grădiniței – IEDC”, care va permite cuantificarea clară, în comportamentele observabile și măsurabile, a tuturor aspectelor ce au fost menționate anterior.

Educatoare, va completa fiecare fișă în parte, a fiecărui copil, cu ajutorul tuturor celorlalți adulți care sunt implicați în educația și îngrijirea copilului.

Datele vor fi adunate utilizând anumite metode precum: observarea copilului în timpul diferitelor activități, organizarea de activități specifice, conversația individuală sau de grup cu copiii, interviul cu părinții ori cum alți adulți din prejama acestuia etc. Ghidul de utilizare a Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului, vine în sprijinul activității de completare a fișei IEDC.

Această fișă oferă informații detaliate care explică contextul, scopul aplicării IEDC, modalitățile de completare, colectate și interpretarea datelor pentru fiecare item în parte.

3.4. Avantajele utilizării Instrumentului de Evaluare a Dezvoltării Copilului

Trecerea de la grădiniță la clasa pregătitoare este un proces complex. Acest proces solicită efortul tuturor adulților implicați în educarea și îngrijirea copilului, cum ar fi: familia, educatoarea, învățătoarea/învățătorul, alt personal desprijin: logoped, psiholog, consilier șscolar, profesor de sprijin etc. Portretul dezvoltării copilului, ce rezultă în urma aplicării IEDC, este foarte util părinților și cadrelor didactice deopotrivă pentru a facilita și susține pozitiv tranziția copilului de la grădiniță la clasa pregătitoare.

Prin comunicare și prin limbajul comun privind nevoile educaționale ale copilului, precum și prin activitățile comune de antrenare a competențelor copilului în domeniile diferite ale dezvoltării sale, apar intervențiile educaționale prin care se instruiește pas cu pas, unitatea de viziune și cerințele dezvoltării.

IEDC este pentru educatoare, modalitatea de autoevaluare asupra eficienței propriei activități didactice la nivelul fiecărui copil în parte. Educatoarea va avea un sistem de referință pentru ameliorarea activității viitoare, cu alte generații de copii din grădiniță. Identificând ce intervență educațională au dat rezultate pozitive și în ce domenii este deficitară dezvoltarea copiilor. Pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar, IEDC oferă un tablou sintetic referitor la cunoștiințele, deprinderile, aptitudinile și atitudinile fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare.

Cadrul didactic din ciclul primar pare să aibe cele mai multe avantaje ca urmare a utilizării IEDC. Aceste rezultate oferă posibilitatea de cunoaștere a particularităților de dezvoltare a copilului în diferite domenii și a premiselor de viitor. Acestea sunt: ce probleme de dezvoltare fizică are copilul, de ce preferă sau respinge anumite jocuri și la ce activități nu poate participa sau nu dorește să participe, ce dificultăți are copilul în gestionarea spațiului propriu, în aplicarea deprinderilor de viață personală, ce aptitudini și dificultăți de socializare are copilul, cum își asumă responsabilități și ce norme nu respectă, ce capacități și premise necesare procesului de învățare ale acestuia, care este stilul de învățare și ritmul fiecărui copil, modalitățile predilecte de învățare, care sunt premisele citirii și scrierii și cu ce dificultăți potențiale se poate confrunta fiecare elev în perioada preabecedară și abecedară.

Pentru învățătoare/învățător, portretul sintetic al dezvoltării copilului reprezeintă un sistem de referință pentru dezvoltarea unei abordări personalizate a activității didactice, pentru proiectarea și aplicarea unor măsuri de sprijin și intervenții ameriorative adecvate nevoilor și intereselor fiecărui copil. Cadrul didactic, poate continua sau încuraja anumite aptitudini manifestate de copil, poate proiecta jocuri sau alte activități didactice care să dezvolte deprinderile și atitudinile ce sunt deficitare, poate împărți sarcini diferențiate și responsabilități în grup, pentru sprijinirea procesului de cunoaștere, înțelegere, acceptare și colaborare în cadrul clasei și promovarea principiului diversității. Se mai poate proiecta activități specifice de dezvoltare a sintalității grupului de elevi, se poate apela la diferiți alți specialiști pentru proiectarea unor intervenții sistematice și unitare asupra aspectelor deficitare din dezvoltarea anumitor copii. Astfel, învățătoare sau învățătoarea poate înțelege și sprijini copilul să învețe cât mai eficient, mai ușor și mai prietenos în noua lui schimbare cum este clasa pregătitoare.

Părinții, sunt beneficiarii direcți ai utilizării IEDC. Acest instrument, poate conștientiza și motiva părinții să se implice în activitățile educaționale destinate propriilor copii, organizate în mediul familial, pentru a-i pregăti pentru clasa pregătitoare. Ei vor ști în ce domenii trebuie să asigure sprijnin suplimentar pentru dezvoltarea propriului copil, organizând activități în mediul familial și apelând la personal și sprijin specializat, daca este cazul.

Pentru cadrul didactic și pentru părinți, IEDC oferă un tablou sintetic integrat aldezvoltării copilului la finalul învățământului preșcolar, ca sistem de referință pentru sprijinirea dezvoltării și învățării fiecărui copil și pentru facilitarea integrării în clasa pregătitoare.

În contextul în care Instrumentul de Evaluare a Dezvoltării Copilului la finalul grădiniței, este de așteptat ca toate cadrele didactice beneficiează de o informare și o formare cu privire la scopul și aplicarea acestui instrument. În concluzie, IEDC este un instrument care se aplică fiecărui copil la momentul finalizării grădiniței și nu vizează numai anumiți copii, identificați a avea probleme de învățare. IEDC este un instrument descriptiv, care sintetizează nivelul de dezvoltare a copilului la un moment dat și nu evaluează critic sau condiționează intrarea copilului în clasa pregătitoare. Instrumentul prezintă o sinteză a nivelul dezvoltării copilului la momentul de final al grădiniței și nu are valoarea de predicție despre reușita sau nereușita școlară ulterioară a acestuia.

Abordarea dezvoltării din perspectiva globalp, integrată, ia în calcul toate domeniile de dezvoltare a copilului,fără a se concentra numai pe aspectele cognitive, adesea supravalorizate în sistemul de învățământ românesc. IEDC promovează coerența și coeziunea în acțiunile tuturor adulților implicați în educația copilului, solicită și oferă informații cadrelor didactice și familiei deopotrivă, nu numai mediului școlar.

4. STUDIUL DE CAZ ASUPRA EVALUĂRII ȘI DEZVOLTĂRII COPILULUI

4.1. Scopul studiului de caz

Pregătirea copilului preșcolar pentru integrarea în clasa pregătitoare este o acțiune de actualitate în condițiile intensificării și accelerării întregului proces de învățământ. Pregătirea pentru clasa pregătitoare se poate realiza cu ajutorul jocului și a învățării. Metodele și tehnicile ce pot fi aplicate în cadrul activităților de dezvoltare a limbajului, a activităților matematice, de cunoașterea mediului, a scrierii grafice, în dezvoltarea domeniilor estetic, creativ și muzical și în activitatea didactică de dimineată, pot ajuta dezvoltarea intelectuală și pot ușura trecerea la activitatea de tip școlar, cum este clasa pregătitoare, scopul final fiind în utilizarea rezultatelor obținute.

Reușita depinde de folosirea materialului didactic, în cantitate suficientă pentru fiecare copil. Copiilor li se vor forma deprinderi de muncă intelectuală, li se va satisface curiozitățile de cunoaștere învățând totodată să analizeze, să utilizeze, să interpreteze, să citească și să denumească anumite obiecte cu expresii literare.

Activitățile ce se vor desfășura în grădiniță, vor dezvolta copiilor spiritul de observație, de investigație, le va cultiva imaginația, gândirea creatoare, va orienta activitatea psihică, disciplina și conduita contribuind la formarea rapidă și eficientă a mecanismelor psihice. Aceste mecanisme ușurează și condiționează învățarea, munca, fiind necesare la pregătirea și integrarea copilului preșcolar în clasa pregătitoare.

Condiția principală pentru obținerea acestor rezultate, este ca jocul, atenția, încurajarea, aprecierea să fie dominantă în întreaga activitate din grădiniță, chiar dacă sarcinile procesului instructic devin din ce în ce mai grele.

. Tipul studiului de caz

Acest studiul de caz pune în evidență importanța achiziționării unui vocabular conform vârstei, particularitățile și nevoile individuale ale copiilor de vârstă școlară.

. Obiectivele studiului de caz

O1. Evidențierea importanței educației timpurii în dezvoltarea comunicării verbale la copiii preșcolari;

O2. Dezvoltarea unui vocabular adecvat vârstei și particularitățile nevoilor copiilor;

O3. Utilizarea metodelor și procedeelor adecvate în vederea integrării optime a preșcolarilor la activitatea clasei pregătitoare;

O4. Identificarea gradului de influență a mediului neadecvat asupra dezvoltării abilităților de comunicare, psihopmotrice și deprinderilor estetice și creative.

. Descrierea studiului de caz

În acest studiu de caz se vor prezenta cazurile unor copii, care au probleme de comunicare, de comportament sau probleme psihomotrice. Deasemenea, se vor explica si demonstra soluțiile în rezolvarea acestor probleme.

Studiu de caz nr. 1

Date despre copil

Numele copilului: C.Ș

Domiciuliu: Deva, Jud. Hunedoara

Data nașterii: 2012

Scurt istoric:

C.Ș provine dintr-o familie dezorganizată, tata părăsind familia la aflarea sarcinii mamei, nesprijinind financiar noua familie. C.Ș a rămas în grija mamei și a bunicii care locuia împreună cu mama. Bunica fiind bolnavă, are nevoie de îngrijirea și atenția mamei. Mama nu are servici, fiind șomeră, întreținându-se doar din pensia bunicii și banii primiți de la șomaj.

Date privind starea de sănătate a copilului:

C.Ș este un copil bine dezvoltat din punct de vedere fizic. La vârsta de 3 ani și 6 luni, când a intrat în grădiniță, ea avea însușite deprinderile de autoservire, însă prezenta întârziere în limbaj. Vocabularul ei avea circa 7, 8 cuvinte, și acelea rostite cu deficiențe. Copilul se folosea de gestică, dacă dorea să se facă înțeles.

Examenul psiho – pedagogic în urma evaluării psihologice:

C.Ș a venit la grădiniță la vârsta de 3 ani, intrând în grupa mică. Copilul prezintă o întârziere de aproximativ doi ani, în dezvoltarea limbajului, fapt care face ca adaptarea la grădiniță și la grupul de copii să se realizeze foarte greu. Din cauza faptului că tatăl nu este prezent în viața copilului și acesta este lipsit de afecțiunea lui, copilul este timid, emotiv, nu are încredere în forțele proprii și evită să participe la jocurile copiilor, preferând să stea pe scaun. Din cauza dificultăților de comunicare și a emoțiilor puternice, nu poate răspunde la întrebări simple, atenția este instabilă, nu poate analiza și face cu greu față unor activități elementare de clasificare și comparare. Copilul manifestă mulțumire atunci când este lăudată și apreciată dar afișează o mimică crispată atunci când este solicitată să vorbească.

Având în vedere cele constatate, am considerat că este necesar încadrarea lui C.Ș într-un program de stimulare și recuperare.

Planul de intervenție personalizat:

Orice copil, indiferent de problemele pe care le are, își doresc să fie incluși în grup, va simți nevoia de a avea prieteni și în special de a fi iubiți și sprijiniți. În cazul lui C.Ș, în lipsa tatăui, problemele mamei de a-i asigura un trai zilnic împreună cu boala bunicii, au făcut ca copilul să fie lipsit de afecțiune, iar din această cauză comportamentul copilului a fost afectat.

Programul de stimulare și recuperare are la bază metode și strategii centrate pe copil, în funcție de particularitățile sale individuale, în speranțșa creării unui mediu favorabil integrării în societate. Scopul programului este valorificarea potențialului fizic și psihic al copilului, în vederea integrării sale în activitățile preșcolare și în grupul de copii. Am folosit ca metode de cunoaștere observația și am analizat activitățile la care a participat, convorbirea și testele.

Pentru ca integrarea socio-afectivă a preșcolarului C.Ș să se poată realiza, trebuie pus accent pe antrenarea în toate jocurile de creație ce se organizează la grupă, pe lângă activitățile obligatorii prevăzute în programă. Am observat că se joacă jocuri de construcție singură. După o perioadă de timp, am antrenat preșcolarul să intre în jocuri de construcție desfășurate pe grupe de copii, și am ales tema jocului astfel încât să fie cât mai mulți copii.

A participat la mai multe jocuri având ocazia să-și cunoască bine colegii, să lege relații de prietenie cu aceștia, să-și învingă timiditatea și să capete încredere în forțele proprii. Am folosit jocuri ca: „De-a grădinița”, „De-a familia”, „De-a doctorul”, „De-a șoferii”.

C.Ș. a început să fie foarte sociabilă, având mulți prieteni, nu mai este complexată de micile probleme pe care le mai are, așteptând cu nerăbdare venirea la grădiniță pentru că este așteptat și apreciat de colegii și educatoare.

Jocul de creație, cu toate variantele sale, atunci când este bine organizat și bine îndrumat de adult, poate deveni o modalitate de menținere a unei stabilități emoționale a preșcolarilor care vin dintr-un mediul familial cu probleme de ordin afectiv.

Studiu de caz nr. 2

Date despre copil

Numele copilului: V.D.

Domiciulul: Deva, județul Hunedoara

Data nașterii: 2011

Scurt istoric:

V.D. provine dintr-o familie modesta din punct de vedere material, fiind al doilea copil și având doar un frate cu 3 ani mai mare. Mama este casieră la un magazin iar tatăl lucrează în domeniul construcțiilor.

Date privind starea de sănătate a copilului:

V.D. este un copil bine dezvoltat din punct de vedere fizic, este rezistent la îmbolnăviri, nu are probleme în privința bolilor contagioase care se contactează foarte ușor și nu creează probleme altor copii, fiind foarte energic.

Examenul psiho – pedagogic în urma evaluării psihologice:

V.D. a venit la grădiniță în grupa mijlocie, la vârsta de 4 ani. Analizând comportamentul său, am constatat că V.S are unele ieșiri în colectivitate, ca de exemplu: aruncă jucăriile, lovește alți colegi, se bate cu ei, plânge din senin, acuzând că alții sunt vinovați de aceste lucruri. Nu poate stabili relații de lungă durată cu alți copii din grupă și oscilează între o prietenie sau alta, în funcție de ce jucărie are colegul. Caută tot timpul motive să atragă atenția prin agresiune, plâns nemotivat și pâră. Din activitățile desfășurate, se observă nivelul scăzut al cunoștiințelor, deprinderilor și abilităților socio-emoționale și intelctuale.

Atunci când este solicitată, se ascunde, evită sarcinile de lucru, încercând să-i convingă pe alții să i le rezolve. Ritmul său de lucru este lent, fără implicare cu responsabilitate în activitatea desfășurată cu grupa. Nu își poate concentra atenția pe timp îndelungat în activitățile propuse, aceste activități dându-i stări de neliniște, agitație, încercând să-și schimbe locul și activitatea fără un anumit motiv. Mama a explicat că nu are timp să se ocupe de cei doi copii, fiind tot timpul la servici. Din punctul ei de vedere, educatoare trebuie să-i acorde toată atenția și să îi ușureze munca, făcând tot ce ea nu poate face.

Planul de intervenție personalizat:

Cauza afecțiunii din partea părinților poate detemina modificări ale comportamentului, ale evoluției intelectuale și a personalității copilului. Dacă în cadrul familie nu se comunică destul, copilul se va considera neglijat și acest lucru va duce la devieri de comportament. Pentru a ajuta copilul trebuie să se descopere interesele și aptitudinile copilului în scopul atragerii acestuia în diferite activități ce sunt menite să sprijine formarea unei personalități armonioase, cum ar fi:

Convingerea copilului că aceste comportamente sunt nedorite și că trebuie înlăturate;

Sprijinirea copilului în sensul autocontrolului, a stăpânirii de sine și a renunțării la anumite manifestări nepotrivite;

Încurajarea copilului pentru a se comporta corect în cadrul grupului și pentru formarea unei imagini de sine corecte.

Alte strategii de intervenție ar fi să i se acorde cât mai mult timp din partea părinților, să comunice cu el cât mai mult posibil, să îș sprijine și să îi explice de ce este important tot ce face și să fie apreciat pozitiv atunci când face un lucru bun sau realizează o lucrare, să i se explice clar cerințele pe care le impun activitățile în cadrul grupului, regulile care trebuie respectate și să fie sprijinit în corectarea comportamentelor nedorite.

V.D. fiind un copil care manifestă probleme de concentrare a atenției, hiperactivitate, am încercat să descopăr cauzele care au condus la acest mod de comportare în colectiv. Membrii familiei necomunicând cu el, a dus la necesitatea unui comportament care să atragă atenția celor din jur. Agresiunile asupra unor colegi din grupă, izbucnirile în plans fără motiv, sunt cu scopul de a atrage atenția persoanelor din jurul său. Manifestările acestea pot fi consecința unei nevoi de afecțiune, care nu o primește din cadrul familial.

Am încercat să discut cu părinții, explicându-le și incercând să-i conving de ce este bine să se implice mai mult în activitățile copilului. Deasemenea, am sfătuit copii să îl încurajeze atunci când nu realizează întotdeauna lucrări foarte bune, să îl sprijine în eforturile ei și să-i acorde atenție și afecțiune. În cadrul activităților didactice, am acordat mai multă atenție acestui copil și l-am ajutat corectându-i comportamentul greșit și sprijinindu-l în formarea unei imagini de sine corecte. I-am scos în evidență realizările, i-am lăudat acțiunile cu caracter pozitiv la care a participat de câte ori a avut ocazia, am arătat că este foarte frumos și bine să fim prieteni, să ne ajutăm și să realizăm lucruri împreună, ajutându-ne și sprijinindu-ne la bine și la greu.

În timp, comportamentul s-a ameliorat, devenind prieten cu colegii lui de grupă și având realizări și reușite mari la activitățile didactice de zi cu zi.

Studiu de caz nr. 3

Date despre copil

Numele copilului: R. D

Domiciliul: Deva, Județul Hunedoara

Data nașterii: 2010

Scurt istoric:

R.D provine dintr-o familie stabilă din punct de vedere financiar si material. Mama este funcționară la bancă iar tatăl avocat. Copilul este singur la părinți. Având în vedere programul foarte încărcat al părinților, R.D stă mai tot timpul la bunicul care este foarte aproape de domiciliul copilului.

Date privind starea de sănătate a copilului:

R.D este foarte bine dezvoltată fizic dar are anumite probleme de sănătate. Copilul se deplasa foarte greu și nu vorbea. În urma discuțiilor cu părinții am aflat că copilul suferă de parapareză spastică formă ușoară/medie.

Examenul psiho – pedagogic în urma evaluării psihologice:

Am stabilit mai întâi să o prezint pe R.D. copiilor din grupă. Aceștia au vazut că ea este foarte sensibilă, emotivă, fapt pentru care plângea foarte repede și nu se putea despărți de mama ei. I-am încurajat pe copii să o accepte, să-i ofere prietenia lor, să o încadreze în jocurile lor, care nu necesitau un efort mare din parte ei. În această perioadă de acomodare am încercat să fac o evaluare inițială a copilului și am putut constata următoarele:

R.D. are un limbaj verbal slab dezvoltat, o imaginație săracă, având crize de afectivitate, eforturile de voințe fiind satisfăcătoare și comportamentul fiind cooperant și orientat în situațiile simple. Copila folosește mai mult mâna dreaptă, prinde cu dificultate obiectele cu mâna stângă, atunci când merge, pășește cu teamă și preferă să stea jos.

Planul de intervenție personalizat:

Activitatea de recuperare va fi proiectată pe următoarele direcții:psihic, fizic, intelectual și emoțional. La început, am încercat să mă aproprii de copil, să mă împrietenesc cu ea, să-l distrag de la starea de plâns în lipsa mamei, atrăgându-l cu jucării. Împrietenindu-se cu mine,copila a stat lângă mine mai tot timpul, simțindu-se în sigurață și refuzând invitațiile copiilor de a se juca împreună.

Pentru a o ajuta să treacă de aceste dificultăți de acomodare, am luat-o de mână și am intrat în jocurile copiilor. Din cauza problemelor ei de sănătate, joaca ei era mai mult statică deoarece mergea foarte greu, de teamă să nu cadă sau să nu fie împinsă de alți colegi. Copiilor le-am explicat să aibe grijă să nu o împingă și să se joace cu ea.

Am desfășurat o terapie logopedică unde am realizat exerciții de gimnastica pentru buze, limbă și am urmărit corectarea pronunției, pornind de la articularea corectă a sunetelor, folosing imagini vizuale și motorii, administrate sub formă de joc. Combinațiile consonantice au urmat treptat mărind gradul de dificultate. Copila, pe parcursul acestor activități, era în permanență încurajată, stimulată și recompensată

Educarea comportamentului emoțional, s-a desfășurat mai greu deoarece R.D. este dependent de mamă. În timp, copila a reușit să acumuleze un volum de cunoștințe, reține cu ușurință, întâmpinând dificultăți în ceea ce privește comunicarea, și-a exersat memoria și gândirea, iar pe plan afectiv, copila s-a integrat bine în regimul grădiniței, împrietenându-se cu copiii. Din spusele mamei, copila abia așteaptă venirea la grădiniță și întâlnirea cu prietenii pe care și i-a făcut. Dat dovadă de multă voință, dorind să facă ce fac și colegii ei dar din cauza problemelor de sănătate, nu se poate îndeplini această dorință.

Din punct de vedere fizic, recuperarea este de lungă durată și necesită implicarea mai multor persoane cum ar fi,părinții, specialiștii kinetoterapeuți, care să o ajute să se poată deplasa pe distanțe mai lungi, pentru a prinde curaj și încredere în forțele proprii.

V. Evaluarea inițială în vederea integrării în clasa pregătitoare

Evaluarea inițială vizează nivelul de cunoștiințe și deprinderile pe care copiii trebuie să le aibă, în vederea reglării demersului didactic și pentru pregătirea integrării în clasa pregătitoare.

Au fost utilizate metodele clasice, cum ar fi fișele, iar evaluarea va pune în evidență, progresele pe care copiii le vor realiza în toate domeniile.

Obiectivele evaluării inițiale au urmărit anumite comportamente , ce au fost stabilite pe domeniile de dezvoltare.

În urma studiului de caz, au fost evaluați 18 copiii, cu vârste cuprinse între 5-6 ani, în perioada Martie – Aprilie.

Domeniul Limbă și Comunicare – DLC

Obiective de referință:

Să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

Să înțeleagă și să transmită mesaje simple, să reacționeze la acestea;

Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

Să distingă sunete ce compun cuvinte și să le pronunțe corect;

Să recepteze un text care i se citește ori se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;

Să găsească ideea unui text, urmărind indiciile oferite de imagini;

Să recunoască literele alfabetului și alte convenții ale limbajului scris;

Să perceapă și să discrimineze între diferitele forme, mărimi, culori – obiecte, imagini, forme geometrice, tipuri de conturi etc;

Să utilizeze efectiv instrumentele de scris, stăpânind deprinderile motrice elementare necesare folosirii acestora;

Să utilizeze desene, simboluri pentru a transmite semnificații;

Să înțeleagă semnificația cuvintelor, literelor și cifrelor, învățând să le traseze.

Material didactic:

Fișe

Tipul activității:

Activități și povești – fișe

Itemi:

Descrie imaginile. Alcătuiește propoziții cu fiecare imagine. – 2 p

Recunoaște personajele și spune din ce poveste fac parte. Povestește un fragment care ți-a plăcut mai mult din poveste. – 2 p

Desparte în silabe cuvintele care denumesc aceste imagini. Trasează în căsuță atâtea linii orizontale câte silabe ai găsit. – 2 p

Denumește personajele și spune din ce poveste le cunoști; Colorează personajul preferat. 2 p

Recitararea unei poezii. – 2 p

Calificativ:

F.B – 8 – 10 p

B – 5 – 7 p

S – 2 – 4 p

Tabelul 5.1

Domeniul Limbă și Comunicare

Concluzii și măsuri:

Având în vedere faptul că 3 copii prezintă defecte de vorbire, se vor iniția permanent exerciții de exersare a vorbirii, insistând asupra orientării spre logoped.

În acest an școlar se va continua formarea competenței de a citi imagini și a se exprima în propoziții corect formulate gramatical, iar activitățile desfășurate se vor axa în principal pe comunicare în grup, pe socializarea cu cei din jur, despărțire în silabe, sunete etc.

Domeniul Științe – DȘ

Activități Matematice

Cunoașterea Mediului

Obiective de referință – Activități Matematice:

Să-și îmbogățească experiența senzorială, ca baza a cunoștiințelor matematice referitoare la recunoaștere, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/mulțimi, pe baza unor însușiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan;

Să efectueze operații cu grupele de obiecte constituite în funcție de diferite criterii date ori găsite de el însuși: triere, grupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantității prin punere în corespondență;

Să înțeleagă și să numească relații spațiale relative, să plaseze obiecte într-un spațiu dat ori să plaseze corect el însuși în raport cu un reper dat;

Să recunoască, să denumească, să construiască și să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri;

Să numere de la 1 la 10 recunoscând grupele cu 1-10 obiecte și cifrele corespunzătoare;

Să efectueze operații de adunare și scădere cu 1-2 unități, în limitele 1- 10;

Să identificie poziția unui obiect într-un șir utilizând numeralul cardinal;

Să compună și să rezolve probleme simple, implicând adunarea și scăderea în limitele 1 – 10;

Obiective de referință – Cunoașterea mediului:

Să găseasă soluții diverse pentru situații problematice reale sau imaginare întâlnite în viața de zi cu zi sau în povești, povestiri;

Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aer, apă, sol, vegetație, faună, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum și interdependența dintre ele;

Să recunoască și să descrie verbal sau grafic anumite schimbări și transformări din mediul apropiat;

Să cunoască elemente ale mediului social și cultural, poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului;

Să cunoască existența corpurilor cerești, a vehiculelor cosmice;

Să comunice impresii, idei pe baza observării efectuate;

Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștiințele dobândite;

Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.

Material didactic:

Fișe

Tipul activității:

Activități matematice

Activități cunoașterea mediului

Itemi:

Activități Matematică

1.Încercuiește cifra care corespunde numărului de elemente din fiecare mulțime. – 2 p

2.Încercuiește obiectele care sunt îndreptate spre dreapta. – 2 p

3.Colorează triunghiurile dacă cifrele din casete corespund numărului de elemente din fiecare mulțime, iar dacă acestea sunt greșite colorează cercurile. – 2 p

Cunoașterea Mediului

3.Recunoaște anotimpurile și desenează în căsuță simboluri pentru fiecare anotimp. – 2 p

4.Unește cu cifra 6 cercurile în care sunt 6 elemente. Scrie în casete tot atâtea liniuțe câte elemente sunt în fiecare cerc. – 2 p

Calificativ:

F.B – 8 – 10 p

B – 5 – 7 p

S – 2 – 4 p

Tabelul 5.2

Domeniul Științe

Concluzii și măsuri:

Copiii care operează greu cu numerele vor fi monitorizați în permanență. Se vor organiza periodic jocuri logice sub diferite forme și în diferite momente ale zilei pentru familiarizarea copiilor cu denumirea formei, mărimii, culorii acestora, jocuri didactice matematice pentru familiarizarea copiilor cu numerația 1-5 și achiziția strategiilor adecvate pentru rezolvarea de probleme simple.

Se vor face ieșiri în aer liber pentru o corectă observare a mediului înconjurător și a fenomenelor din natură precum și pentru practicarea unor reguli de minimă protecție a mediului înconjurător.

Domeniul Om și societate – DOS

Educație pentru societate

Activități practice

Obiective de referință:

Educație pentru societate

Să cunoască și să respecte normele necesare integrării în viața socială, precum și reguli de securitate personal, ca de ex: importanța alimentelor sănătoase pentru organismul uman, reguli ale activității și ale jocului, în vederea evitării unor situații periculoase, reguli de minimă protecție a naturii și pericolul încălcării lor, reguli privind protecția vieții proprii și a celor din jur;

Să-și adapteze comportamentul propriu la cerințele grupului în care trăiește – familie, grădiniță, grupul de joacă;

Să negocieze și să participe la decizii comune;

Să aprecieze în situații concrete unele comportamente și atitudini în raport cu norme prestabilite și cunoscute;

Să trăiască în relațiile cu cei din jur stări afective positive, să manifeste prietenie, toleranță, armonie, concomitent cu învățarea autocontrolului;

Să descrie și să identifice elemente locale specifice țării noastre și zonei în care locuielte – elemente de relief, așezare geografică,obiective socio – culturale, istorice, religioase, etnice;

Activități practice:

Să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activități practice;

Să cunoască și să utilizeze materiale de lucru, din natură ori sintetice;

Să efectueze operații simple de lucru cu materialele din natură și sintetice;

Să se raporteze la mediul apropiat, contribuind la îmbogățirea acestuia prin lucrările personale;

Să dobândească comportamente și atitudini igienice corecte față de propria persoană și fața de alte ființe și obiecte;

Să capete abilitatea de a intra în relație cu cei din jur, respectând norme de comportament corect și util celorlalți;

Să-și formeze deprinderi practice și gospodărești;

Material didactic:

Fișe

Tipul activității:

Activități

Fișe

Itemi:

Colorează imaginile care ilustrează corect locul unde ar trebui să ne jucăm. – 2 p

Maria ar dori să patineze. Ajut-o să își găsească patinele. – 2 p

Colorează imaginile în care copiii protejează natura. – 2 p

Taie cu o linie imaginea în care copiii nu protejează natura. – 2 p

Desenează în dreptunghi cum protejezi tu mediul. – 2 p

Tabelul 5.3

Domeniul Om și Societate

Concluzii și măsuri:

Majoritatea copiii dețin cunoștințe de spre regulile de igienă personală, dar și reguli de protecție a mediului, respectă regulile grupei și prezintă trăsături de voință și caracter. Există lacune în ceea ce privește evenimentele istorice din istoria țării noastre, dar cunosc evenimentele religioase, tradițiile naționale.

Se va insista pe prezentarea de materiale care să le prezinte pe înțelesul lor evenimentele importante din istoria României ( folosind Internetul, imagini, povești). Munca în grup a devenit mai ușoară, copiii împărțind între ei sarcini de lucru.

Verbalizarea acțiunilor se realizează mai ușor și își exprimă liber opinia față de propria lucrare sau față de a celorlalți colegi.

Se va acorda atenție deosebită activităților practic-gospădărești ( prepare salate, punere murături, curățenie în sala de clasă).

Domeniul estetic și creativ – DEC

Activități artistice plastice

Educație muzicală

Obiective operaționale:

Activități artistice plastice:

Să redea teme plastice specifice desenului;

Să obțină efecte palstice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii;

Să exerseze deprinderile tehnice specifice modelajului în redarea unor teme plastice;

Să recunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora;

Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete;

Să compună în mod original și personal spațiul plastic, utilizând materialele și tehnici diverse alese de el;

Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;

Să privească și să recunoască creații artistice corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilor acestuia, cum ar fi portrete de copii, jocuri ale copiilor, șcene de familie, peisaje, activități cotidiene ale oamenilor;

Educație muzicală:

Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului;

Să diferențieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat și al sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale;

Să diferențieze auditiv înălțimea sunetelor muzicale;

Să intoneze cântece pentru copii;

Să cânte acompaniați de educatoare;

Să acompanieze ritmic cântecele;

Să asocieze mișcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

Să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzică audiată;

Să exprime într-un joc impresia muzicală;

Să asculte și să recunoască fragmente din creații muzicale naționale și universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilot acestuia.

Material didactic:

Acuarele;

Planșe;

Plastelină;

CD player;

Tipul activității:

„Familia mea” – desen

„Lanțuri” – modelaj

„Vine, vine Primăvara!” – cântec

Itemi:

Activitatea artistică – plastică:

Desenează în fiecare formă geometric un element specific unui anumit anotimp. – 2 p

Încercuiește cu roșu anotimpul care are ca element principal curcubeul. – 2 p

Colorează fiecare parte a curcubeului cu culoarea numărului de pe norul din partea stângă, jos. – 2 p

Desenează în norul din partea dreapta, jos, atâtea picături de ploaie (oval) câte culori are curcubeul. – 2 p

Educație muzicală:

Cântă un cântec! – 2 p

Tabelul 5.4

Domeniul Estetic și Creativ

Concluzii și măsuri:

Rezultatele obținute precum și observațiile realizate pe perioada evaluării denotă faptul că instrumentele de lucru sunt utilizate corect de către majoritatea copiilor, folosesc în exprimare puține elemente de limbaj plastic, dar prin activitățile din acest an școlar se vor familiariza cu acestea. Am remarcat copii care elaborează creații individuale fără temă dată deosebite, insistând pe manifestarea creativității lor. Sunt și preșcolarii care nu sunt atrași în mod deosebit de activitățile artistico-plastice, pe aceștia urmăresc să îi atragem spre artă prin activități deosebite.

Sunetele se diferențiază ușor în funcție de intensitate, ritm. Copiii intonează cu plăcere cântecele, redând când este nevoie mișcările adecvate. Am constatat că muzica le place de aceea vom începe fiecare zi cu muzică și mișcare.

Domeniul Psihomotric – DPM

Obiective de referință:

Să fie capabil să execute mișcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri, cățărări;

Să cunoască și să aplice reguli de igienă a efortului fizic;

Să-și formeze ținuta corporală corectă – în poziție stând, șezând și în deplasare;

Să perceapă componentele spațio temporale – ritm, durată, distanță, localizare;

Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însușite în diferite contexte;

Să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente sau comportamente, pentru a răspunde la diferiți stimuli, senzații în diferite ritmuri;

Să manifeste în timpul activității atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiție, fair – play.

Materiale didactice:

Popice

Tipul de activitate:

„Cursa cu obstacole” – joc

Gimnastică

Itemi:

Execută împreună cu educatoarea exerciții de încălzire pentru diferite segmente ale corpului; – 2 p

Aleargă printre popice, fără să le atingă. – 2 p

Schimbă la comandă direcția de alergare. – 2 p

Merge pe loc și se oprește la semnal. – 2 p

Fă ca mine. – 2 p

Tabelul 5.5

Domeniul Psihomotric

Concluzii și măsuri:

Deprinderile motrice sunt încă în dezvoltare la mare parte din copiii grupei. Toți copiii cunosc și aplică reguli de igienă a efortului fizic. Dorința de mișcare pune copiii în situația de a exersa zilnic prin jocuri de mișcare deprinderile motrice.

Concluzii

Concretizarea învățământului spre schimbare în bine, spre exprimarea unui caracter real, formativ, creativ a întregii activități se datorează învățământului preșcolar, care îi rămâne sarcina de a pregăti copii la un nivel concordant, complex pentru integrarea în clasa pregătitoare.

Capacitatea de asimilare, ușurința acestora, dozarea sistematică și nivelul de aplicare a cunoștiințelor teoretice în practica de zi cu zi, sunt transmise din punct de vedere a volumului de cunoștiințe. Atunci când se transmit cunoștiințe, la baza asimilării lor vor sta principiile didactice, metodele clasice ce vor fi unite cu cele moderne și procedeele ce se vor diversifica, creând momente sau secvențe în cadrul activităților. Aceste momente îi vor atrage pe copii, îi vor stimula pentru activitățile de învățare.

Activititățile desfășurate în grădiniță, programa se va îndrepta în direcția obiectivelor spre o temă care se va ramifica într-un complex de idei, posibilități ce vor contribui la cunoașterea obiectivă, științifică a fenomenelor, obiectelor, a omului împreună cu activitățile lor. Cu ajutorul activităților didactice de dimineață, a ariilor de stimulare sub aspectul teoretic și practic a tuturor cunoștiințelor însușite de copil în acest mod se va descoperii baza științifică a sectoarelor.

Modul diversificat și științific la înțelegerea și legătura didactică a omului cu natura, societatea, universul cu posibilitățile de explorare și observare, prin modalități simple dar cu efect atât de valabil pentru copii este singura programa instructiv – educativă care nu a contribuit într-un mod înalt.

Cu ajutorul obiectivelor, a conținutului, a formei de desfășurare și concepere a întregii activități la grupa, forma de realizare pe baza cerințelor programei, în special a grupei mari, va conduce copilul spre o pregătire bună pentru clasa pregătitoare, având o listă de abilități. Un rol foarte important îl deține materialul didactic și mijloacele de învățământ pentru o desfășurare eficace a activității preșcolare.

Cunoașterea trăsăturilor psiho-fizice specifice vârstei, cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecărui copil aduce rezultate foarte bune muncii lucrând cu acești copii. Un rol important și esențial în stabilirea relațiilor interpersonale de către copilul care are nevoie de integrarea în clasa pregătitoare este componenta emoțională și afectivă a comunicării. Perturbarea sau raporturile interpersonale pot duce la neîncredere în sine, în cei din jur și în cel mai rău caz,la stări depresive sau agresive, dându-i copilului o stare de spirit negativă.

Educatoare trebuie să depună eforturi pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fenomene. Educatoarea, are responsabilitatea și obligația de a cunoaște trebuințele preșcolarului în domeniul comunicării cu colegii, precum si descoperirea la timp a dificultăților de relații cu cei din grupă. Atenția copiilor timizi este foarte necesară, ei pretrecându-și majoritatea timpului izolați sau retrași de restul grupei.

Educatoare, mai trebuie să aibe în vedere manifestările copiilor preșcolari care au adesea un caracter contradictoriu. Odată prin trecerea în grădiniță, în clasa pregătitoare,copilul va ști ce este obligația, se va putea mobiliza pentru rezolvarea unei sarcini didactice, se va obișnui să reziste tentațiilor care îș pot distrage de la activitățile de învățare. Această dezvoltare aduce calități psihice și asigură condițiile instruirii organizate în clasa pregătitoare.

Relațiile stabilite între educatoare și copii va fi reușita unei activități ce se va desfășura în grădiniță. Manifestarea tactului pedagogic în adresarea anumitor întrebări, va avea rolul de a scoate din dificultate atât educatoare cât și copilul.

O planificare atentă a activităților în concordanță cu nivelul de cunoștiințe al copiilor, va fi succesul final. ținând cont de aceste particularități, se va impune o necesitate a cunoașterii temeinice de către educatoare pentru pregătirea și integrarea copiilor în clasa pregătitoare. Modul de a îi mobiliza pe copii să fie atenți, cât și mai receptivi la activități, sunt aprecierile și încurajările.

Rolul deosebit pe care îl are o adevărată educatoare, fiind cel mai important în acest sens este că ea trebuie să dețină cunoștiințele temeinice referitoare la psihicul copilului, la etapelel lui în dezvoltare, la însușirile și particularitățile lui caracteristice proceselor psihice pe fiecare treaptă a dezvoltării și grupei de vârste.

În învățământul preșcolar, factorul decisiv al optimizării este pregătirea educatoarei, care trebuie să dețină cunoștiințele psihologice și pedagogice împreună cu calitățile intelectuale, morale și valorice, pentru a pregăti copii pentru noua etapă, clasa pregătitoare.

Bibliografie

H. Rudolph Schaffer ( 2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj Napoca;

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predarea și învățare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008), Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6 ani;

Georgeta Burlea, Roxana Cristina Milici (2008), Exerciții pentru formarea și dezvoltarea aptitudinii de școală, Editura Polirom, București;

Mușată Bocoș, Dana Juncan (2008), Fundamentele pedagogiei, Teoria și Metodologia Curriculum-ului: repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești;

Șchiopu, V., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Stoica, A., (1983), Creativitatea preșcolarilor, posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Neacșu, Ioan (1990), Metode și tehnici de învățare eficientă, Editura Militară, București;

Boca, Cristina (2009), Gata pentru școală: modul pentru educator, Editura Educația 2000+

Păun, E., (1995), Contribuția grădiniței la pregătirea copilului pentru școală, Culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București;

Drăgan, I., (1996), Aspecte psihologice ale pregătirii preșcolarului pentru școală în Grădiniță, Familie, Școală, Culegere metodică edită de Revista de pedagogie, București;

Dragu, A., Cristea, S., (2002), Psihologia și pedagogia școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța;

Coasan, A., Vasilescu, A., (1988), Adaptarea școlară,Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Constandache, M., (2008), Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar, teorie și practică, Editura Ex Ponto, Constanța;

Bibliografie

H. Rudolph Schaffer ( 2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj Napoca;

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predarea și învățare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008), Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6 ani;

Georgeta Burlea, Roxana Cristina Milici (2008), Exerciții pentru formarea și dezvoltarea aptitudinii de școală, Editura Polirom, București;

Mușată Bocoș, Dana Juncan (2008), Fundamentele pedagogiei, Teoria și Metodologia Curriculum-ului: repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești;

Șchiopu, V., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Stoica, A., (1983), Creativitatea preșcolarilor, posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Neacșu, Ioan (1990), Metode și tehnici de învățare eficientă, Editura Militară, București;

Boca, Cristina (2009), Gata pentru școală: modul pentru educator, Editura Educația 2000+

Păun, E., (1995), Contribuția grădiniței la pregătirea copilului pentru școală, Culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București;

Drăgan, I., (1996), Aspecte psihologice ale pregătirii preșcolarului pentru școală în Grădiniță, Familie, Școală, Culegere metodică edită de Revista de pedagogie, București;

Dragu, A., Cristea, S., (2002), Psihologia și pedagogia școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța;

Coasan, A., Vasilescu, A., (1988), Adaptarea școlară,Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Constandache, M., (2008), Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar, teorie și practică, Editura Ex Ponto, Constanța;