Studiul Comparativ AL Unor Hibrizi DE Floarea Soarelui In Conditiile DE LA Sc. Agroindustrial Srl, Judetul Braila

Diverse2

Studiul Comparativ AL Unor Hibrizi DE Floarea Soarelui In Conditiile DE LA Sc. Agroindustrial Srl, Judetul Braila

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIUL COMPARATIV AL UNOR HIBRIZI DE FLOAREA-SOARELUI ÎN CONDIȚIILE DE

LA SC. AGROINDUSTRIAL SRL, JUDEȚUL BRĂILA

Cuprins

introducere

CAPITOLUL I – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul temei abordate

1.1.Aspecte generale privind cultura florii-soarelui

1.2. Evoluția suprafețelor cultivate și a producțiilor de floarea-soarelui pe plan mondial și în România

1.2.1.Suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate pe plan mondial

1.2.2.Suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate în România

CAPITOLUL II – MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Obiectivele urmărite în cercetările aferente lucrării de diplomă

2.2. Material studiat

2.3. Determinări efectuate

2.4. Tehnologia si amplasarea experienței

CAPITOLUL III – Condițiile generale în care s-au efectuat cercetările

3.1. Amplasarea experiențelor

3.1.1. Date generale ale județului Brăila

3.1.2. Date generale ale societății agricole pe raza căreia s-a realizat studiul

3.2. Condițiile pedoclimatice

3.2.1. Solul

3.2.2. Caracteristicile solei in care s-a efectuat experiența

3.2.3. Caracteristicile condițiilor climatice

CAPITOLUL IV – REZULTATE OBȚINUTE

4.1. Rezultate privind talia plantelor

4.2. Rezultate privind perioada începerii înfloritului

4.3. Rezultate privind diametrul calatidiilor

4.4. Rezultate privind infestarea cu Sclerotinia sclerotiorum de calatidiu

4.5. Rezultate privind infestarea cu Phomopsis helianthi – pătarea brună și frângerea tulpinilor

4.6. Rezultate privind MMB – ul

4.7. Rezultate privind procentul de semințe seci

4.8. Rezultate privind conținutul în ulei

4.9. Rezultate referitoare la producție

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Floarea- soarelui, este una dintre cele mai importante plante oleifere, este originară din partea vestică a Americii de Nord, fiind cunoscută cu 3.000 de ani î.Hr (Heiser, 1955). Semințele de floarea-soarelui au fost folosite de către indienii nord-americani ca aliment și condiment, vindecarea unor boli, în ceremonii primitive, vopsirea feței (Stephen, 1936)

După descoperirea Americii de către Columb în anul 1492 s-a scris și despre această plantă și modul ei de utilizare. Aducerea florii-soarelui în Europa este atribuită de către Jerkovscky unei expediții spaniole din anul 1510, fiind semnalată pentru prima dată de Dodonaeus (1568) în grădinile regale din Spania și fiind semnalată apoi în Belgia, Italia, Germania, etc.

În decurs de 250 de ani, după introducerea florii-soarelui în Europa, ea s-a cultivat ca plantă ornamentală (AL.V.Vranceanu, 1974).

La începutul sec. XVIII, în Anglia, Bunzan (1716) atrage atenția pentru prima data în Europa, asupra florii-soarelui ca plantă producătoare de ulei.

Floarea-soarelui este cultura oleaginoasă de bază în România, înregistrând o creștere dinamică a producțiilor de semințe și ulei. Primele date oficiale privind floarea-soarelui în România se referă la anul 1910, când existau în cultură 672 ha. În anii următori aceste suprafețe au crescut treptat, fiind de 5349 ha în 1912 și 6141 ha în 1913 (Roman și Enescu, 1915).

În perioada 1966-1970, producția totală de semințe a crescut, atât datorită extinderii suprafețelor cultivate, cât și realizării unor producții din ce în ce mai mari la unitatea de suprafață. Suprafața cultivată ajunsese la 520 mii ha, nivel aproape constant pentru perioada următoare, iar producția medie a crescut de la 870 kg/ha la 1400 kg/ha (Vrânceanu, 1970).

Sporirea producției medii la hectar cu 61% în decursul a două decenii se explică prin îmbunătățirea tehnicii de cultură, utilizarea soiurilor cu conținut ridicat de ulei și amplasarea florii-soarelui în zone favorabile de cultură.( Pacureanu si colab., 2007).

În această perioadă s-a cultivat în proporție de 75-90% soiul românesc Record, creat la I.C.C.P.T. Fundulea, producțiile medii fiind cuprinse între 1270 și 1500 kg/ha. Datorită conținutului ridicat de ulei în semințe al soiului Record (47-50%), randamentul mediu de ulei a ajuns la 44,55 (Vrânceanu, 1968).

Soiul Record a continuat să fie cultivat paralel cu hibrizii de floarea-soarelui, până la generalizarea completă a acestora în producție, la mijlocul anilor 1970. Odată cu introducerea în cultură a primilor hibrizi autohtoni, Romsun 52 și Romsun 53, cultura florii-soarelui a intrat într-o etapă nouă, modernă, atât în România, cât și pe plan mondial (Vrânceanu și Stoenescu, 1972, 1975).

În anii care au urmat după 1989, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui au crescut, ajungând în anul 1996 la 916 mii ha, dar randamentul la unitatea de suprafață a scăzut, din cauza aplicării unor tehnologii deficitare, cu aport minim de îngrășăminte, erbicide și irigații. Cu toate acestea, în ultimii ani se remarcă un început de redresare a producției. Astfel în anul 2009, în România floarea-soarelui s-a cultivat pe o suprafață de 761.093 ha, iar la nivel mondial pe o suprafață de 23.716.835 ha (FAOSTAT, 2011).

După suprafața medie cultivată în perioada 2000-2013 cu plante oleaginoase tipice, floarea-soarelui ocupă locul doi, cu 23.0 milioane ha/an, urmând după rapiță (28.9 milioane ha/an). În această perioadă, suprafața mondială cultivată cu floarea-soarelui a variat între 18.0 și 23.7 milioane ha/an. (după datele FAO).

Creșterea spectaculoasă a suprafețelor cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani se datorează posibilității cultivatorilor de a stabili structura culturilor în funcție de piața de desfacere, implicării fabricilor de ulei în cultivare și subvenționare, stabilității mai mari a producțiilor de floarea-sorelui, datorate toleranței mai mari a acesteia la secetă și datorită

aparitia hibrizilor performanți.

Capacitatea de producție a hibrizilor de floarea-soarelui este mult mai mare decât se reflectă în producțiile medii pe țară. Numeroase unități de producție obțin producții cuprinse între 2500 și 4000 kg/ha, cultivând suprafețe mari de floarea-soarelui, cuprinse între 150 și 850 ha. Variația producțiilor de floarea-soarelui se explică prin variația condițiilor pedoclimatice din zonele și anii de cultură.

Potențialul de producție al hibrizilor este diminuat de însușirile fizice și chimice mai puțin favorabile ale unor soluri pe care floarea-soarelui s-a extins în ultimul timp, precum și din cauza umidității, care nu se asigură în unii ani la nivelul cerințelor plantei, decât în condiții de irigare.

Un factor important în sporirea producției îl constituie concentrarea acestei culturi în zonele cele mai favorabile din punct de vedere ecologic. ( Pacureanu-Joita si colab., 2007).

În perioada 1934-1938, s-a clasat pe locul II după URSS, în privința producției totale de semințe, apoi a concurat cu Argentina pentru locurile II și III, în 1963, 1964 și 1972

(Putt, 1978). În anul 1974/1975, România s-a clasat pe locul III, după URSS și Argentina, cu o producție de 681 mii tone, iar în anul 1979-1980 pe locul IV, după URSS, SUA și Argentina.

În perioada 2000-2013, producția medie mondială de semințe la floarea-soarelui a fost de 1.35 t/ha, cu variații cuprinse între 1.15 și 1.75 t/ha. (după datele FAO)

În România, producțiile medii de semințe au fost cuprinse între 0.73 și 2.0 t/ha, cu o medie de 1.4 t/ha (la nivelul producției medii mondiale), dar în condiții favorabile de cultivare (condiții pedo-climatice și tehnologice) sunt unități agricole (ferme) care obțin producții de peste 3.5 t/ha, uneori chiar de peste 4 t/ha. (după datele FAO)

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

Aspecte generale privind ameliorarea florii-soarelui

Primele lucrări de ameliorarea florii-soarelui în Romania s-au efectuat în anii 1932-1938, la Stațiunea Experimentală Agricolă Târgu-Frumos, continuând din anul 1956 și la Stațiunile Experimentale Agricole din Câmpia Turzii și Mărculești, iar în anul 1957 și la I.C.A.R. În anul 1961 s-a înființat Laboratorul de Ameliorarea florii-soarelui la I.C.C.P.T. Fundulea, care a devenit ulterior unul din cele mai puternice centre de ameliorare a florii-soarelui din lume. Aici s-au dezvoltat cu precădere lucrările de creare și selecție a liniilor consangvinizate și de valorificare a fenomenului heterozis, la această specie.

În prima etapă a programului de ameliorare a florii-soarelui (1959-1965), lucrările au fost orientate cu precădere în direcția creării unor soiuri mai bine adaptate condițiilor ecologice din sudul țării, unde se află 70% din suprafața cultivată cu floarea-soarelui în România. În această perioadă s-au inițiat și dezvoltat în paralel lucrările de creare a liniilor consangvinizate de floarea-soarelui, în vederea utilizării lor ulterioare în combinații hibride.

Etapa II- a programului de ameliorare a florii-soarelui a început în anul 1966, când s-au sistat complet lucrările de creare a soiurilor cu polenizare liberă și s-au dezvoltat în continuare cercetările de explorare a fenomenului heterozis, aceasta putând fi considerată etapa creării hibrizilor de floarea-soarelui.

Lucrările de ameliorare au fost concentrate în direcția obținerii de cultivare care, pe lângă un conținut ridicat de ulei, să asigure producții mari și constante de semințe în principalele zone ecologice din țara noastră.

Dacă metodele convenționale de creare a soiurilor au condus la o substanțială creștere a conținutului de ulei din semințe, fără un progres genetic semnificativ în privința producției de semințe, prin utilizarea metodei consangvinizării și heterozisului s-a urmărit sporirea cu precădere a producției de semințe la hibrizii simpli și trilineali, astfel încât să se realizeze un salt considerabil al producției de ulei la unitatea de suprafață.

Orientarea exclusivă a lucrarilor de ameliorare a florii-soarelui pe metoda consangvinizarii si heterozisului a fost posibilă datorită inițierii lucrarilor de selectie a liniilor consangvinizate cu mult mai devreme, încă din etapa creării soiurilor, precum și datorită elucidării principalelor aspecte ale folosirii androsterilității în ameliorarea florii-soarelui.

O astfel de orientare, care s-a dovedit prin rezultatele ei ulterioare corectă, a situat România pe primul loc în activitatea de creare a hibrizilor de floarea-soarelui.

Al doilea obiectiv de importanță majoră al acestor lucrări a fost ameliorarea rezistenței la boli a florii-soarelui, aceasta fiind cea mai eficace cale de prevenire și combatere a unor boli foarte păgubitoare pentru această cultură.

O atenție deosebită a fost acordată ameliorării rezistenței la cădere și frângere, a rezistenței la secetă și arșită, reducerii înălțimii plantei.

Pentru sporirea eficienței fotosintezei la unitatea de suprafață au fost dezvoltate lucrările de selecție a unor genotipuri cu o arhitectură îmbunătățită. În ultimii ani, având în vedere cerințele pieții de semințe de floarea-soarelui, au fost luate în considerare noi obiective în ameliorarea florii-soarelui. Astfel, a fost demarată activitatea de introducere în genotipurile valoroase de floarea-soarelui a caracterului de conținut ridicat de acid oleic și cea de introducere a rezistenței la erbicidele de tip imidazolinonic și sulfoniluree.

Sporirea gradului de autofertilitate la floarea-soarelui a constituit, de asemenea, un obiectiv important în ameliorarea florii-soarelui, alături de sporirea eficienței economice a procesului de producere de sămânță hibridă.

În prima etapă a activității de ameliorare a florii-soarelui de la I.C.C.P.T. (în prezent I.N.C.D.A.) Fundulea s-au creat numeroase linii, utilizându-se metoda selecției individuale repetate, cu studiul descendențelor și polenizarea în loturi izolate în spațiu a elitelor. Ca material inițial de ameliorare s-au folosit soiurile de tip VNIIMK.

O mare atenție a fost acordată selecției individuale repetate în privința conținutului de ulei, a rezistenței la secetă, la boli și dăunători. Cele mai bune 10 linii au fost experimentate în perioada 1962-1965 la șase stațiuni experimeenire și combatere a unor boli foarte păgubitoare pentru această cultură.

O atenție deosebită a fost acordată ameliorării rezistenței la cădere și frângere, a rezistenței la secetă și arșită, reducerii înălțimii plantei.

Pentru sporirea eficienței fotosintezei la unitatea de suprafață au fost dezvoltate lucrările de selecție a unor genotipuri cu o arhitectură îmbunătățită. În ultimii ani, având în vedere cerințele pieții de semințe de floarea-soarelui, au fost luate în considerare noi obiective în ameliorarea florii-soarelui. Astfel, a fost demarată activitatea de introducere în genotipurile valoroase de floarea-soarelui a caracterului de conținut ridicat de acid oleic și cea de introducere a rezistenței la erbicidele de tip imidazolinonic și sulfoniluree.

Sporirea gradului de autofertilitate la floarea-soarelui a constituit, de asemenea, un obiectiv important în ameliorarea florii-soarelui, alături de sporirea eficienței economice a procesului de producere de sămânță hibridă.

În prima etapă a activității de ameliorare a florii-soarelui de la I.C.C.P.T. (în prezent I.N.C.D.A.) Fundulea s-au creat numeroase linii, utilizându-se metoda selecției individuale repetate, cu studiul descendențelor și polenizarea în loturi izolate în spațiu a elitelor. Ca material inițial de ameliorare s-au folosit soiurile de tip VNIIMK.

O mare atenție a fost acordată selecției individuale repetate în privința conținutului de ulei, a rezistenței la secetă, la boli și dăunători. Cele mai bune 10 linii au fost experimentate în perioada 1962-1965 la șase stațiuni experimentale (Vrânceanu și colab., 1967), dintre acestea fiind omologată linia F70 care a fost introdusă în cultură sub denumirea de soiul Record.

Lucrările de obținere a heterozisului la floarea-soarelui prin încrucișarea liniilor consangvinizate sunt aproape tot atât de vechi la floarea-soarelui ca și la porumb, însă evoluția acestora nu a avut o linie la fel de ascendentă.

În țara noastră, primele cercetări de genetică în vederea elaborării metodologiei de creare a hibrizilor de floarea-soarelui au fost cele referitoare la reacția florii-soarelui la autofecundare, stabilirea celor mai adecvate metode și procedee de autofecundare, castrare, hibridare (Vrânceanu, 1969).

Au fost efectuate cercetări ample privind manifestarea heterozisului la diferite tipuri de hibrizi, în vederea stabilirii celor mai adecvate combinații pentru extinderea în producție (Vrânceanu, 1967, 1970; Vulpe, 1968, 1972; Vrânceanu și Stoenescu, 1972).

Nivelurile medii ale heterozisului înregistrate la un număr însemnat de hibrizi simpli, trilineali și dubli au fost asemănătoare și nu au prezentat diferențe semnificative (Vrânceanu și Stoenescu, 1979).

Față de mediile părinților, aceste diferențe s-au situat între 149 și 152% la producția de semințe, între 109 și 110% pentru conținutul de ulei din sămânță și între 143 și 148% pentru talia plantelor.

În cursul lucrărilor de selecție a liniilor consangvinizate, au fost identificate diferite forme cu androsterilitate nucleară care au stimulat interesul pentru crearea hibrizilor comerciali (Leclerq, 1966; Putt și Heiser, 1966; Vrânceanu, 1967).

Folosindu-se linkage-ul detectat de Leclerq (1966) între alela pentru fertilitatea masculă Ms și gena dominantă T care controlează colorația roșie antocianică a întregii plante, în România și în Franța au fost produși primii hibrizi comerciali de floarea-soarelui care au fost introduși în producție la începutul anilor 70 (Vrânceanu, 1974).

Pe baza acestui tip de androsterilitate au fost creați și introduși în producție hibrizii de floarea-soarelui Romsun 52 și Romsun 53, omologați în anul 1971 (Vrânceanu și Stoenescu, 1975).

Grupa a doua de hibrizi marchează progresul realizat ulterior în ameliorarea florii-soarelui, determinat de perfecționarea metodologiei și tehnicii de hibridare, utilizându-se androsterilitatea citoplasmatică, genele de restaurare a fertilității polenului și o serie de gene de rezistență la atacul principalilor paraziți.

Au fost elucidate, de asemenea, o serie de aspecte genetice și fiziologice importante.

Descoperirea androsterilității citoplasmatice în descendențele încrucișării interspecifice Helianthus annuus x Helianthus petiolaris (Leclerq, 1969) și identificarea unor gene pentru restaurarea fertilității polenului în cadrul unor specii sălbatice (Kinman, 1970) și în cadrul unor cultivare vechi de floareasoarelui (Vrânceanu și Stoenescu, 1971) au permis dezvoltarea și lansarea primilor hibrizi obtinuți pe baza acestui tip de androsterilitate, programul de ameliorare axându-se exclusiv pe metoda consangvinizării și heterozisului (Vrânceanu, 2000).

Lucrările de hibridare interspecifică au permis, pe lângă preluarea de la speciile sălbatice de floarea-soarelui a unor gene importante, cum ar fi cele pentru rezistența la boli și pentru restaurarea fertilității polenului, descoperirea unor noi surse de androsterilitate citoplasmatică.

O contribuție importantă o reprezintă sursa Fundulea 1, identificată în cadrul unui hibrid de tipul Helianthus annuus ssp. Texanus x Helianthus annuus (forma cultivată) (Vrânceanu și colab., 1986).

Tot de la speciile sălbatice de floarea-soarelui au fost preluați și factorii genetici care determină caracterul de ramificație al tulpinii, ramificația recesivă prezentând o importanță deosebită în crearea liniilor restauratoare de fertilitate a polenului (Vrânceanu, 1985).

Analiza coeficientului de ereditate al ramificației recesive a demonstrat că factorul genetic este predominant (70-90%), factorul mediu fiind mai puțin important (10-20%), interacțiunea celor doi factori fiind minimă. Acest lucru confirmă stabilitatea caracterului „ramificație recesivă” și siguranța utilizării lui în loturile de hibridare.

Dintre cercetările care au avut ca scop studiul și ameliorarea adaptabilității liniilor consangvinizate și a hibrizilor de floarea-soarelui la condiții nefavorabile de mediu, cele referitoare la rezistența la cădere au dus la obținerea unor rezultate importante, care au demonstrat că rezistența hibrizilor F1 este intermediară față de formele parentale, în majoritatea cazurilor evidențiindu-se efectul important al componentei aditive. Nu există o corelație strânsă între înălțimea plantelor și rezistența la cădere (Vrânceanu și Stoenescu, 1971).

Adaptabilitatea florii-soarelui la stresul hidric și termic a generat studii care au dus la identificarea unor surse de rezistență, una dintre acestea fiind specia sălbatică Helianthus argophyllus (Iuoraș și Voinescu, 1984).

Toleranța la temperaturi ridicate și arșițe este asociată cu componenții celulari și subcelulari, care la rândul lor sunt legați de membranele celulare. Vătămarea relativă a membranelor celulare, ca test de toleranță la temperaturi ridicate, a fost studiată de Balotă (1994) și Țerbea și colaboratorii(1995), care au găsit diferențe semnificative între hibrizii de floarea-soarelui.

Având în vedere că floarea-soarelui s-a dovedit o specie deosebit de sensibilă la atacul unor paraziți păgubitori, un volum important de cercetări a fost dedicat depistării și utilizării genelor pentru rezistență. Principalele boli care produc pagube mari în lanurile de floarea-soarelui sunt:

• mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi (Farl.) Berl. et de Toni);

• putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By);

• putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea);

• pătarea brună și necrozarea tulpinilor (Phomopsis helianthi Muntcvetk.,

Muhaly et Rtr);

• înnegrirea tulpinilor (Phoma oleracea var. helianthi tuberosi Sacc.)

• putrezirea rădăcinii și tulpinii (Sclerotium bataticola Tamb.);

• alternarioza (Alternaria spp.).

Rezistența la mană (Plasmopara halstedii/helianthi) a fost studiată pentru prima dată din punct de vedere genetic la I.C.C.P.T. Fundulea, folosindu-se linia rezistentă AD 66, creată în cadrul institutului (Vrânceanu, 1967). Analizele hibridologice au evidențiat existența unei gene dominante, denumită Pl 1, aceasta fiind prima genă pentru rezistență la mană semnalată în literatura de specialitate (Vrânceanu, 1970).

Cercetările ulterioare au permis evidențierea unei noi gene de rezistență, notată cu simbolul Pl 5, care s-a dovedit diferită de celelalte (Pl 1- Pl 4). Gena Pl 5 a fost identificată în genotipul liniei consangvinizate RF-S 11-5566-74, provenită dintr-un hibrid interspecific de tipul Helianthus tuberosus x Helianthus annuus (Vrânceanu și colab., 1981).

Existența tuturor celor cinci gene în colecția de germoplasmă de la Fundulea a permis stabilirea unei strategii de utilizare a lor în crearea hibrizilor rezistenți, astfel încât să nu se creeze o presiune asupra parazitului, care să-l oblige să formeze rase noi, mai virulente, în perioade scurte de timp.

Această strategie s-a dovedit foarte eficientă, dovadă fiind faptul că patogenul nu a dezvoltat rase noi, până în ultimii ani, când au fost identificate două rase răspândite deja în alte țări din Europa (Tabelele 1.1 și 1.2), rase care încă nu s-au răspândit în zonele cu largi suprafețe cultivate cu floarea-soarelui în România.

Pentru a fi pregătiți în cazul răspândirii acestor rase, s-a început introducerea genelor de rezistență la acestea, în genotipul unor linii de floarea-soarelui valoroase din punct de vedere agronomic.

Concomitent cu lucrările de selecție pentru rezistență la atacul patogenului Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb), desfășurate la Fundulea, au fost întreprinse numeroase studii genetice (Vrânceanu și colab., 1981 b; Pârvu și colab., 1985).

Ereditatea rezistenței s-a dovedit foarte complexă. În urma testării unui număr mare de linii, hibrizi și soiuri de floare-soarelui, au fost identificate genotipuri cu rezistență de câmp superioară. A fost evidențiată influența puternică a mediului asupra frecvenței atacului.

Variabilitatea ridicată a genotipurilor de floarea-soarelui pentru rezistența la acest patogen a dus la posibilitatea ame liorarii în acest sens. A fost identificată o genă recesivă s1, care, în stare homozigotă, asigură rezistență la infecția cu ascospori.

Tabelul 1.1. Rezultatele testării rezistenței la mană (Plasmopara halstedii) a liniilor de floarea-soarelui din setul diferențiator pentru rasele patogenului

Sursa: Fundulea 2006 (după Păcureanu și colab., 2007)

Tabelul 1.2. Patotipurile patogenului Plasmopara halstedii identificate în cultura florii soarelui în România

Sursa: (după Păcureanu și colab., 2007)

Cercetările privind rezistența florii-soarelui la atacul patogenului Phomopsis/Diaporte helianthi au fost inițiate la Fundulea imediat după semnalarea prezenței acestuia în vestul și sudul țării, în anul 1980. Testarea unui număr mare de linii și hibrizi a scos în evidență o mare variabilitate genetică în ceea ce privește rezistența. Liniile consangvinizate rezistente și foarte rezistente au fost introduse într-un proces de obținere a hibrizilor rezistenți.

Observațiile inițiale privind controlul genetic al rezistenței la Phomopsis/ Diaporte au indicat existența unui număr redus de gene implicate, astfel încât presiunea de selecție pentru acest caracter trebuie aplicată asupra ambelor forme parentale (Vrânceanu și colab., 1983). Predominanța de aditivitate a fost confirmată în studiile efectuate de Vrânceanu și colab. (1990), Vear și colab. (1996), Miller și colab. (1996).

Păcureanu-Joița (1998) a analizat ereditatea rezistenței la atacul de Phomopsis/Diaporthe în cadrul a două sisteme dialele, confirmând validitatea modelului „aditiv x dominant” și subliniind importanța redusă a interacțiunilor nealelice și a alelismului multiplu.

A fost demonstrată posibilitatea transmiterii foarte uniforme în descendență a rezistenței la agresiunea patogenului. Pentru ameliorarea rezistenței la atacul acestui patogen, s-a folosit metoda selecției recurente, multe linii cu valoare agronomică superioară fiind transformate în linii rezistente.

În domeniul rezistenței la boli, la I.N.C.D.A. Fundulea au mai fost efectuate cercetări recente privind rezistența la atacul patogenului Alternaria helianthi (pătarea neagră a frunzelor). A fost confirmată observația privind asocierea între factorii genetici care determină rezistența la atacul acestui patogen și la atacul de Phomopsis/Diaporthe (Iliescu și colab., 1985; Škorić, 1988).

A fost evidențiată o variabilitate genetică ridicată privind rezistența la atacul acestui patogen, în cadrul liniilor și hibrizilor de floarea-soarelui (Figura 1.1).

Sursa: (după Păcureanu și colab., 2007)

Figura 1.1. Atacul patogenului Alternaria spp., în cazul infecției artificiale în 3 stadii de vegetație a florii-soarelui

Lupoaia (Orobanche cumana) a fost și a devenit din ce în ce mai mult un parazit deosebit de periculos în zonele cultivate cu floarea-soarelui în România, în special în sud-estul țării.

Cercetările efectuate la Mircea Vodă, județul Brăila, în condiții de infestare naturală, și la Fundulea, în condiții de infestare artificială, au permis stabilirea unui set de diferențiatori și identificarea, inițial, a cinci rase ale parazitului (A, B, C, D, E) și a cinci gene corespunzătoare de rezistență (Or 1- Or 5) (Vrânceanu și colab., 1981).

Incepând cu anul 1996, diferențiatorul pentru rasa 5 a parazitului și-a pierdut rezistența, astfel că, în urma studiilor efectuate, a fost raportată o nouă rasă a acestui parazit în cultura florii-soarelui din România, rasa F și gena corespunzătoare de rezistență, Or 6, în genotipul liniei LC 1093 (Păcureanu-Joița, 1998).

Identificarea de surse de rezistență la lupoaie, în cadrul germoplasmei cultivate de floarea-soarelui a permis, pe de o parte, obținerea de hibrizi comerciali rezistenți, iar pe de altă parte, introducerea genelor de rezistență în genotipul unor linii valoroase.

Pentru că rezistența la lupoaie este condiționată de o genă dominantă, acest proces este simplu, utilizându-se metoda back-crossului. Primii hibrizi comerciali cu rezistență totală la lupoaie au fost Fundulea 53 și Fundulea 80, urmați de-a lungul anilor de alții, cel mai cultivat în România, până în prezent, fiind hibridul Favorit.

Ultimele creații în domeniul hibrizilor comerciali sunt hibrizii Neptun și Jupiter, care, de asemenea, sunt rezistenți la rasa a șasea (rasa F) a parazitului.

Cercetările privind autocompatibilitatea polenului au scos în evidență influența puternică a condițiilor de mediu, în special a temperaturii și lungimii zilei asupra acestui caracter (Vrânceanu și colab., 1978).

În prezent, când toți hibrizii de floarea-soarelui sunt produși pe bază de androsterilitate citoplasmatică, fenomenul de autocompatibilitate (autofertilitate) a devenit din ce în ce mai important și este preferat mai ales în regiunile în care frecvența insectelor polenizatoare este scăzută sau ploile și cerul înnorat îngreunează zborul acestora.

Vrânceanu și colaboratorii (1989) au studiat gradul de autofertilitate la unele soiuri comparativ cu hibrizi de floarea-soarelui, evidențiind o mare variație a procentului de semințe viabile pe calatidiul izolat, nepolenizat artificial.

A existat o tendință susținută de creștere a autofertilității hibrizilor de floarea-soarelui în România, rata medie anuală fiind de 24,5% față de cea a soiului martor, Record. În prezent, majoritatea hibrizilor comerciali au un grad ridicat de autofertilitate (60-70%).

Ameliorarea calității uleiului de floarea-soarelui se poate face în funcție de cerințele industriei și ale pieții alimentare. S-a constatat că paralel cu selecția pentru conținut ridicat de ulei în semințe are loc și o creștere a conținutului în acid linoleic (Filipescu și Stoenescu, 1981).

Datorită corelației extrem de mari (r=0,991) dintre conținutul de acid linoleic și indicele de iod al uleiului de floarea-soarelui (Kinman și Earle, 1964), creșterea conținutului de acid linoleic va fi însoțită de creșterea proporțională a indicelui de iod.

În ultimii ani, în contrast cu orientarea precedentă, când se cerea creșterea conținutului în acid linoleic, o altă direcție în ameliorarea calității uleiului de floarea-soarelui a constituit-o reducerea indicelui de iod prin creșterea conținutului în acid oleic.

Datorită posibilității de selecție pentru raporturi diferite între acidul linoleic și acidul oleic, proporția acizilor grași poate fi ușor modificată prin autofecundare și selecția liniilor consangvinizate.

Uleiul de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic este mai puțin saturat, mai rezistent la schimbările oxidative din timpul rafinării, depozitării și prăjitului. Acest tip de ulei este cel mai indicat pentru siguranța alimentară.

Interesul pentru utilizarea nealimentară a uleiurilor vegetale, inclusiv cel de floarea-soarelui, a crescut mult în ultima vreme, în special pentru obținerea de biocarburanți, astfel că în Directiva Comisiei Europene COM 2003/30/EC (EC 2003) este prevăzută înlocuirea carburanților clasici cu cei biologici, în proporție de 5,75%, până în anul 2010.

Uleiul de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic este foarte indicat pentru a satisface aceste cerințe.

Prima sursă de ulei cu conținut ridicat de acid oleic a fost obținută de Soldatov (1976) prin mutageneză chimică, din soiul VNIIMK 8931. Linia obținută a dus la crearea soiului Perveneț (90% acid oleic), din care ulterior au fost obținute linii cu conținut ridicat de acid oleic, la Universitățile din Dakota de Nord (SUA) și Pisa (Italia).

Aceste linii au fost folosite și la Fundulea ca surse, pentru introducerea genelor pentru caracterul „high oleic” în genotipul unor linii valoroase de floarea-soarelui.

Spre deosebire de unele presupuneri privind productivitatea mai scazută a hibrizilor oleici, s-a demonstrat că acești hibrizi au dat, în cele mai multe cazuri, producții semnificativ mai mari decât hibrizii cu conținut scăzut de acid oleic, având și un conținut ridicat de ulei și o biomasă aeriană mai mare (Fernandez- Martinez și colab., 1992, 1993).

S-a demonstrat că liniile bogate în acid oleic sunt mai puternic afectate de anumite boli ale florii-soarelui, în special cele provocate de patogenii Sclerotinia sclertiorum și Phomopsis helianthi (Ahmad și Mehdi, 1992; Păcureanu- Joița, 2000; Nagyne Kutni și colab., 2004).

De aceea, la I.N.C.D.A. Fundulea s-a acționat în direcția îmbunătățirii rezistenței la atacul acestor patogeni, în cadrul liniilor oleice (Tabelul 1.3).

Tabelul 1.3. Linii de floarea-soarelui cu un conținut ridicat în acid oleic și diferite niveluri de rezistență la atacul unor agenți patogeni

Sursa: (după Păcureanu și colab., 2007)

O altă tendință actuală în ameliorarea florii-soarelui o constituie rezistența la diferite erbicide. Obținerea de genotipuri cultivate de floarea-soarelui, rezistente la erbicide a fost posibilă prin identificarea unor gene pentru rezistență în specia sălbatică Helianthus annuus (Miller și colab., 2000). Au fost identificați atât factori de rezistență pentru erbicide de tip imidazolinone, cât și pentru cele de tip sulfoniluree.

Ereditatea rezistenței la erbicidele de tip imidazolinone este parțial dominantă, în controlul acesteia fiind implicată o singură genă (Malizda și colab., 2000).

Rezistența la erbicidele de tip sulfoniluree pare a fi de tip dominant, acest aspect nefiind pe deplin elucidat. Încorporarea caracterului „rezistența la erbicide” în floarea-soarelui cultivată îmbunătățește semnificativ procesul de combatere a buruienilor în această cultură. Utilizându-se câteva surse pentru rezistența la erbicide, distribuite în toată lumea, la I.N.C.D.A. Fundulea sunt în curs de realizare primii hibrizi de floarea-soarelui rezistenți la erbicide.

Evoluția suprafețelor cultivate și a producțiilor de floarea-soarelui pe plan mondial și în România

Cele mai mari țări cultivatoare de floarea-soarelui, după suprafața medie în perioada 2000-2013 sunt următoarele: Federația Rusă (5,4 milioane ha/an), Ucraina (3,9 milioane ha/an), Argentina (2,1 milioane ha/an), India (1,5 milioane ha/an), China (1,0 milioane ha/an). (după datele FAO)

Floarea-soarelui este planta oleaginoasă care se cultivă pe suprafața cea mai mare în Europa.

În România, în perioada 2000-2013, suprafața cultivată cu floarea-soarelui a fost cuprinsă între 748 și 1.153 mii ha/an (locul 7 în lume și locul 1 în UE, după suprafața medie cultivată). (după datele FAO)

Suprafața cultivată cu floarea soarelui a cunoscut o creștere constantă în România începând încă din anul 1989. În perioada 2001-2006 creșterea suprafeței cultivate a fost de peste 23%.

1.2.1. Suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate pe plan mondial

Floarea -soarelui este una din cele mai importante plante oleaginoase cultivată în lume și principala plantă oleaginoasă cultivată în România. Uleiul de floarea-soarelui îi revine cca. 16% din producția mondială de uleiuri vegetale cu destinație alimentară. Pe glob, floarea-soarelui este cultivată pe o suprafață de peste 23.716.835 hectare. Ca pondere, floarea-soarelui se cultiva pe cele mai întinse suprafețe în Europa (52,11 %), în 2009, urmând apoi Asia (19,63 %), America de sud (16,49 %), America de nord (6,95 %) și Africa (4,38 %).

Printre cele mai importante țări cultivatoare de floarea-soarelui, se număra Argentina, cu 3.477.120 ha, Ucraina cu 2.841.600 ha, India cu 1.073.800 ha, România cu 876.000 ha, Spania cu 838.904 ha, Franța cu 728.515 ha, Federația Rusă cu 4.368.370 ha și S.U.A. 1.071.2100 ha. Suprafața cultivată cu floarea- soarelui a cunoscut o creștere constantă în România începând încă din anul 1989. În perioada 2001-2006 creșterea suprafeței cultivate a fost de peste23%. În anul 2007 datorită secetei severe suprafața recoltată de floarea-soarelui a fost mai mică cu cca 15% față de cea cultivată, iar o evoluție pozitivă au avut randamentele la hectar. Se apreciază că în viitor suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor crește în continuare, însă într-un ritm mai scăzut, tendința generală fiind de stabilizare a suprafețelor, datorită restricțiilor tehnologice (ponderea în structura culturilor, atacul agenților fitopatogeni) și performanțelor productive și calitative ridicate ale hibrizilor nou introduși în cultură.

1.2.2. Suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate în România

În România, floarea-soarelui a cunoscut un ritm de cultivare ridicat, la nivelul anului 2006 deținând locul al șaselea în lume ca suprafață și primul loc la nivelul Uniunii Europene, cu 991.400 ha, o producție medie ceva mai mică – 154 kg/ha și o producție totală de ulei de 1.526.232 tone. Județele mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Teleorman, Timiș, Dolj, fiecare cultivând peste 50 000 ha, dar în ultimul timp, cultura s-a extins și în județele din Transilvania și Moldova În ultimii 6 ani (2009-2014). suprafața cultivată cu floarea- soarelui a înregistrat o ușoară crestere, ajungând în 2014 la 1126 mii ha (Tabelul 1.5).

Tabelul 1.4. Suprafața cultivată, producția medie și producție totală realizată

Sursa: (Anuarul Statistic al României; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale)

Figura 1.2 Situația grafică a suprafețelor cultivate, producția medie și producție totală realizată (2009-2014)

Suprafețele si producțiile medii au crescut în ultimele decenii, datorită calității materialului biologic disponibil, după cum putem observa șiTop of Form

Top of FoTop of FoBottom of FormCAPITOLUL II

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Obiectivele urmărite în cercetările aferente lucrării de diplomă

Floarea- soarelui este una din cele mai rentabile culturi agricole. Un hectar de floarea soarelui, cu o recoltă de 2,5 t/ha, asigură obținerea a 1200 kg ulei, 800 de șroturi (300 kg de proteine), 500 kg de coji (70 kg drojdii), 1500 kg calatidii (1000 kg de fân calitativ), 30-40 kg de miere de albine ș.a. produse (M. Vronschkih ș.a., 2002).

Potențialul biologic al hibrizilor de floarea- soarelui omologați și cultivați în România este destul de ridicat, însă producția obținută nu se ridică întotdeauna la nivelul acestui potențial. Motivele sunt numeroase și diferite.

Pe de o parte schimbările climatice din ultima perioadă de timp au accentuat variațiile extreme, cu consecințe grave asupra producției agricole, și pe de altă parte cutivarea hibrizilor necorespunzători în anumite zone.

Cauzele interacțiunilor cu mediul, respectiv ale diferențelor de stabilitate la diferiți hibrizi de floarea-soarelui sunt:

diferențe în reacția la boli;

diferențe în rezistența la cădere;

diferențe în rezistența la stresurile abiotice;

diferențe de precocitate etc.

Prezenta lucrare de diplomă își propune ca obiectiv să analizeze comportarea unui număr de șase hibrizi străini de floarea -soarelui, de origine diferită, în perimetrul județului Brăila, pe baza testărilor în doi ani de zile în parcele randomizate (3 repetiții), în vederea identificării și recomandării pentru extinderea în cultură, în zonă, a celor mai bine adaptați dintre ei. Pentru soluționarea acestui obiectiv ne-am propus pentru cercetare mai multe direcții, care sunt prezentate mai jos (analizele și determinările realizate).

2.2. Materialul studiat

În experiența derulată pe parcursul a 2 ani de studiu, respectiv 2013 și 2014, au fost testați, comparați și evaluați un număr de 6 hibrizi de floarea- soarelui, de la 3 companii multinaționale, în condițiile pedoclimatice ale Societății Agricole S.C.Agroindustrial.SRL situată în comuna Râmnicelu, județul Brăila. Pentru realizarea experiențelor au fost aleși câte 2 hibrizi de la fiecare companie, respectiv Compania Syngenta Seeds, Compania Pioneer Hi-Bred Services GmbH și Compania Limagrain Verneuil Holding (Tabelul 2.1).

În continuare, vor fi prezentate principalele caracteristici ale hibrizilor de floarea soarelui, care fac obiectul acestei lucrări de diplomă.

1.NK Armoni- este un hibrid semi-tardiv de floarea-soarelui creat de Compania Syngenta Seeds AB, Suedia. Prezintă toleranță la Orobanche cumana – rasa E și talie medie-înaltă. Are o bună toleranță la boli și un potențial de producție ridicat. Manifestă o excelentă reacție la feritilizare. Are un conținut de ulei ridicat și prezintă de asemenea, bună adaptabilitate în toate zonele de cultură.

2. NK Meldimi- este un hibrid semi-tardiv de floarea-soarelui cu rezistență la imazamox, creat de Compania Syngenta Seeds AB, Suedia. Are un potențial ridicat de producție, prezintă toleranță la Orobanche – rasă E. Prezintă bună adaptabilitate în toate regiunile de cultură a florii-soarelui, talie medie-înaltă, toleranța bună la cădere și frângere și toleranță la principalele boli (Sclerotinia, Phomopsis, Phoma).

3.PR64A89- este un hibrid simplu de floarea-soarelui,semi-tardiv creat de Compania Pioneer Hi-Bred Services GmbH, Austria. Prezintă un potențial de producție ridicat și rezistență genetică la rasa E de lupoaie, talie inaltă, rezisteță genetică la atacul de mana, toleranța bună față de pătarea brună și frângerea tulpinilor cauzată de patogenul Phomopsis helianthi, toleranța față de putregaiul alb și cenusiu al tulpinilor și calatidiilor produs de Sclerotinia sclerotiorum. Hibridul are o rezistență bună la secetă și arsiță.

4. P64LC53- este un hibrid simplu de floarea-soarelui,semi-timpuriu creat de Compania Pioneer Hi-Bred Services GmbH, Austria. Prezintă un potential de producție ridicat și cu toleranța ridicată la secetă, talie medie-inaltă, rezistență genetică la Lupoaie (Orobanche cumana) până la rasa G, toleranță bună la Sclerotinia și Phomopsis.

5. LG 56.65 – este un hibrid semi-timpuriu de floarea- soarelui, creat de Compania Limagrain Verneuil Holding, Franța. Prezintă talie medie, toleranța crescută la Phoma phomopsis, Botritis cinerea, rezistența la Orobanche cumana(Lupoaia) rasele A-E. Potențial de producție ridicată.

6. LG 56.63CL- este un hibrid semi-tardiv de floarea soarelui, creat de Compania Limagrain Verneuil Holding, Franța. Prezintă talie înaltă, toleranța crescută la Phomopsis și Sclerotinia de capitul, genetică noua cu potențial ridicat de producție.

Densitatea recomandată de producător la hibrizii folosiți in experiența este de 55000-60000 boabe germinabile/ha.

Tabelul 2.1. Descrierea hibrizilor de floarea- soarelui luați în studiu

2.3. Determinări efectuate

Fiecare hibrid a fost semănat în parcele de 56 m2, în 3 repetiții, la o distanță de 70 cm între rânduri, 27,5 cm între boabe pe rând și 6-7 cm adâncime, respectându-se și randomizarea experienței conform tehnicii experimentale.

Tabel 2.2 Schema experienței (2013-1014)

Figura 2.1 Modul de randomizare al hibrizilor (2013-2014)

S-au realizat mai multe analize și determinări, și anume:

● talia plantelor s-a determinat prin măsurători după sfârșitul înfloritului la câte 10 plante (luate la rând) din două repetiții. Măsurătorile s-au făcut de la colet până la baza calatidiului.

● perioada de la semănat până la începutul înfloritului (număr zile-înflorire min 50 %);

● diametrul calatidiului masurat la maturitatea fiziologică s-a apreciat prin măsurarea la maturitatea fiziologică pe partea frontală și pe cea dorsală a calatidiului și calculându-se apoi media acestora.;

● procentul mediu de semințe seci în calatidiu s-a determinat prin numărarea semințelor seci din centrul calatidiului, care se raportează apoi la numărul total de semințe, raportul rezultat înmuțindu-se apoi cu 100. De obicei, sunt apreciate plantele care au cel mai mic procent de semințe seci (maximum 5%);

● reacția la atacul de Sclerotinia sclerotiorum de tulpină și calatidiu (notate pe o scară de la 1 la 9) – observațiile au fost efectuate la planta întreagă, după răsărit și următoarele 10 zile în perioada formării și creșterii calatidiilor;

● reacția la atacul de Phomopsis, notată pe o scară de la 1 la 9 – observațiile au fost efectuate la tulpini în timpul înfloritului și la maturitate;

● MMB (g) – pentru determinarea MMB-lui s-au luat probe de câte 250 semințe și s-au cântărit la o balanță tehnică fiecare separat. Daca diferența dintre MMB-urile gasite nu depăsește 3%, atunci MMB se află prin calcularea mediei aritmetice a probelor luate, care se înmulțesc apoi cu 4;

● conținutul în ulei (%)- determinat în laboratorul de analiza calității de la SC Agroindustrial SRL, cu ajutorul aparatului Analyzer Hcy-10;

Aparatul este utilizat pentru determinarea conținutului de ulei din: floarea-soarelui, fasole, porumb, grâu si rapiță.

Figura 2.2 Aparatul necesar pentru determinarea conținutului în ulei

● producția de semințe (kg/ha) recoltarea manuală a probelor pe o suprafața de 56m2 la fiecare repetiție, rezultatul fiind raportat la hectar pe baza metodei de trei simplă, 10000m2x(cantitatea obtinuta la recoltare)/56m2.

2.4. Tehnologia și amplasarea experienței

Suprafața experienței a fost de 1008 m2, suprafața situată la o distanță de 10 km de Comuna Râmnicelu, planta premergătoare a fost grâul. Pe toata suprafața experienței s-a folosit același agrofond, aceleași tratamente,aceleași lucrari, în acceași zi.

Rotația culturilor: cultura premergătoare hibrizilor de floarea-soarelui în cei doi ani de experiente respectiv 2013, 2014 este porumbul, acesta fiind considerat una dintre cele mai bune plante premergatoare.

Fertilizarea: îngrașăminte complexe 20.20.0 în cantitate de 200 kg/ha aplicate la pregătirea patului germinativ; azotat de amoniu în cantitate de 100 kg la prima prașilă.

Data semănatului 20 martie în 2013 și 26 martie în 2014, cu o densitate de 60.000 bg/ha, la adâncimea de 6 cm și cu o distanță între rânduri de 70 cm.

Tratamente fitosanitare: semințele au fost tratate cu MAXIM XL 035 FS, 5,0 l/t, care are ca spectru de acțiune mana (Plasmopara helianthi), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), ca produse pentru combaterea buruienilor au fost folosite erbicidele: AFALON 50 SC- erbicid preemergent aplicat în doza de 2l/ha, combaterea buruieni dicotiledonate anuale, FUSILADE FORTE 150 EC- erbicid postemergent aplicat în doza de 0.8l/ha combătând buruieni monocotildonae anuale (Setaria, Echinochloa, Digitaria, Sorghum halepense din semințe), fungicid în vegetație am folosit ACANTO PLUS pentru combaterea putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi), alternarioza (Alternaria spp.) aplicat în vegetație, iar ca produs insecticid s-a folosit KARATE ZEON- păduchele verde (Aphis fabae), păduchele florii- soarelui (Brachycaudus helichrysi).

Recoltatul sa început la umiditatea semințelor de 13-14%, aceasta corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 75-80% din calatidii au culoarea brună și să încheiat la umiditatea semințelor de 10%.

Recoltarea s-a efectuat manual, evitând scuturarea boabelor pentru o determinare cât mai precisă a elementelor de productivitate si a producției.

Recoltatul in anul agricol 2013 a avut loc în prima decadă a lunii septembrie iar în anul agricol 2014 s-a realizat în a doua decadă a lunii septembrie.

CAPITOLUL III

CONDIȚIILE GENERALE ÎN CARE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

3.1. Amplasarea experiențelor

Experiența a fost amplasată în apropierea satului Rîmnicelu, din județul Brăila (figura 3.1).

sursă: (http://www.hartionline.e-promovaresite.ro/harta_judetului_braila.html)

Figura 3.1 Localizarea județului Brăila, Harta județului Brăila (câmpul de experiență)

3.1.1 Date generale ale județului Brăila

Județul Brăila este situat în sud-estul României și se întinde pe o suprafață de 4.766 km2, ocupând o parte din Lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bărăganului, mici porțiuni din Câmpia Sălcioara și Câmpia Buzăului. În est, județul Brăila cuprinde Insula Mare a Brăilei, suprafață ce reprezintă 2% din teritoriul țării. Reședința județului este Municipiul Brăila, situat la 200 de km nord-est față de București.

Județul Brăila se învecinează la nord cu județul Galați, la est cu județul Tulcea, la sud-est cu județul Constanța, la sud cu județul Ialomița, la vest cu județul Buzău și la nord-vest cu județul Vrancea.

Întreaga populație a județului numără 303.031 locuitori din care 186.717locuitori se găsesc în zona urbană și 116.314 locuitori în zona rurală.

(Sursa:*** 2009, Strategia de dezvoltare durabilă a județului Brăila 2010-2015.)

3.1.2 Date generale ale societății agricole pe raza căreia s-a realizat studiul

SC.AGROINDUSTRIALA.SRL este situată extravilan la distanță de 35.2 km de orașul Brăila. Este gestionată de Ing.Petrea Marius, ferma fiind dispusă pe o suprafață de 3ha din care:

1.4 ha clădiri și spații de depozitare

0,9 ha drumuri

0,7 ha neproductiv

Pentru o bună desfășurare a procesului agricol în dotarea fermei există un parc auto cuprinzând mașini și utilaje agricole, tiruri, autoutilitare, autoturisme pentru deplasarea personalului în câmp:

5 tractoare U-650 65CP

1 Case 5140-TM 160 CP

3 tractor John Deer- seria 6M 170 CP

Combina Claas Tucano 240 CP, lătimea hederului de 5.40m iar capacitatea buncărului este de 7500 l

Combina Claas Lexion 398 CP lățimea hederului de 6,10 m iar capacitatea buncărului este de 9000 l + heder prașitoare 6 rânduri

John Deer 5430 sprayer 161 CP cu o capacitate de 4000 l si cu o lățime de lucru de 36m

2 semănători pneumatice pentru cereale Gaspardo Pina

3 semănători de precizie pentru plante prășitoare Gaspardo Sara

3 pluguri reversibile Gaspardo Unico

2 combinatoare Lemken Kompactor 600A

3 grape cu discuri GDU

Scarificator Gaspardo Pinocchio

5 remorci universale

8 remorci universale

3 mașini de erbicidat tractată,cu capacitatea rezervorului de 1000 l (MET-1000)

mașină de împrăștiat îngrășăminte cu capacitatea de 6000 kg (MA-6A

3 tiruri Volvo 420 CP

2 autoutilitare Volkswagen 140 CP

3 autoturisme Dacia Logan

autoturism Toyota Land Cruiser

Ferma dispune de un personal efectiv care cuprinde: 2 ingineri agronomi, 1 contabil,8 mecanizatori, 2 mecanici cât și un număr de 3-4 zilieri al căror număr poate diferi în funcție de necesitate. Asociația are în administrare teren arabil 1106 ha dintre care 632 ha în proprietate iar 474 ha în arendă.

3.2. Condițiile pedoclimatice

3.2.1. Solul

Condițiile pedoclimatice din județul Brăila au determinat apariția și evoluția unei cuverturi de soluri, diversă, dominată de solurile zonale de tip cernoziom, soluri azonale, soluri aluvionare, coluviale, neevoluate, psamosoluri, gleisoluri etc. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol este redată în figura 3.1 și respectiv în tabelul 3.1.

Principalele tipuri de sol ale județului Brăila sunt Cernoziomurile și Aluviosolurile atât ca suprafață ocupată cât și ca nivel de fertilitate.

Cernoziomurile s-au format în cea mai mare parte în condiții de relief plan și pe areale restrânse slab ondulat și depresionar (crovuri). Rocile parentale sunt reprezentate de löess și depozite löessoide. Apa freatică se află la adâncimi mai mari de 3 m. Datorită gradului mare de porozitate, inflitrația pe verticală se realizează ușor. În condițiile existenței aridității, apa freatică determină supraumezirea și evaporația. Vara datorită insolației, crește temperatura suprafeței solului, ceea ce determină intensificarea evaporației, umiditatea menținându-se între coeficientul de ofilire și mijlocul umidității active, de aici și necesitatea irigațiilor. Sunt reprezentate de subtipurile tipic, calcaric, cambic, salinic, sodic, gleic. Cernoziomurile fac parte din categoria celor mai fertile soluri.

Cernoziomurile cambice s-au format in conditii de vegetatie si clima active, care au favorizat intensificarea și adâncirea proceselor de transformare a materiei minerale. Sunt răspandite în silvostepa – zona de tranziție intre stepă cu cernoziom și zona forestieră, care se caracterizează printr-o bogată vegetatie ierboasă. În prezent, aspectul inițial al silvostepei se păstrează doar izolat și pe suprafețe mici întrucât structura acesteia a fost modificată antropic. La cernoziomurile cambice nu se înregistrează migrarea argilei.

Sursa: (SCDA Brăila, 2008)

Figura 3.1. Harta pedologică a județului Brăila

Deficitul de umiditate se reduce prin aplicarea unei agrotehnici adecvate, prin irigații, fertilizare chimică și organică. Sunt soluri bune pentru toate culturile și sunt folosite în special pentru culturi de câmp.

Tabelul 3.1. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol

Sursa:( SRTS 2003)

Resursele subsolului județului Braila sunt reprezentate de :

• rezerve de hidrocarburi lichide și gazoase;

• loessul cu o textură foarte fină;

• Apa și nămolul;

Din punct de vedere al domeniului agricol, Județul Brăila înregistrează suprafețe ridicate de cerelale păioase, prășitoare, leguminoase, plante oleaginoase dar și un sortiment ceva mai restrâns de culturi horticole, pășuni și fânețe.

3.2.2. Caracteristicile solei în care s-a efectuat experiența

Sursa: (SC.Agroindustriala.SRL)

Figura 3.3 Conținutul solului in fosfor, potasiu, humus

3.2.3 Caracteristicile condițiilor climatice

Clima este temperat-continentală, cu nuanțe mai excesive în vest și mai moderate în nord spre Lunca Siretului și în est spre Insula Mare a Brăilei. Este caracterizată prin valori ridicate ale bilanțului radiativ și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cu temperaturi excesive, peste 35o C, cantități relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în timpul verii și perioade de secetă în tot timpul anului, viscole și ger iarna.

Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari ale radiației solare (125 Kcal/cm2), iar precipitațiile sunt reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate. Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil și continuu, influențate de anticiclonul siberian. Uniformitatea terenului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul județului Brăila.

Conform DADR in Brăila s-au înregistrat urmatoarele date privind temperatura și precipitațiile pe anul 2013-2014:

Temperatura maximă: 2013 » 35.5° C în data de 10.08.2013

2014 » 36.4 °C în data de 01.08.2014

Temperatura minimă: 2013 » – 13.1 ° C în data de 13.01.2013

2014 » – 18.4 ° C în data de 20.01.2014

Tabel 3.2 Temperatura maximă, minimă, din anii agricoli 2013, 2014

După formula propusă de Koppen, clima poate fi prezentată ca fiind de tipul D.f.a.x. în care :

● D = climat temperat cu ierni aspre în care temperatura medie a celei mai reci luni coboară sub -3oC, iar cea mai caldă lună prezintă temperaturi mai mari de 10oC;

● f = precipitațiile sunt repartizate în tot timpul anului cu o medie anuală de 564 mm în cazul de față;

● a = veri călduroase, temperatura medie a celei mai calde luni fiind de peste 22oC;

● x = cele mai mari precipitații ale anului cad la începutul verii, perioadă cuprinsă între lunile mai-iunie despărțind două perioade de secetă, fiind repartizate în felul următor: prima perioadă de secetă în lunile martie-aprilie și a doua perioadă de secetă este cuprinsă în intervalul limitat de lunile iulie-octombrie.

Județul Brăila are temperaturi medii mai ridicate cu 1,5°C față de restul Câmpiei Române. Temperatura medie anuală este de 10.5°C, maxima absolută de 44,5°C fiind înregistrată în anul 1951, iar minima absolută de -30°C s-a înregistrat în anul 1942.

Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat-continental, cu nuanțe excesive. Amplitudinea maximă a temperaturilor medii lunare este de 26,5oC. Temperaturi medii zilnice peste 15oC sunt realizate între 30 aprilie și 15 septembrie în decurs de circa 130-150 zile/an, iar temperaturi peste 30oC într-un număr de 55-60 zile/an, totalizându-se o sumă a temperaturilor de 2850-3180 0C, (în medie 3000 0C), indicând un climat cu caracter continental.

Cele mai călduroase luni ale anului sunt iunie, iulie și august, când se înregistrează valori termice superioare pragului de 25oC, iar cea mai stabilă lună de toamnă este octombrie, cu temperaturi oscilante între 11-14 oC.

Pentru cei doi ani de experimentare temperaturile au înregistrat diferențe mari comparativ cu mediile multianuale lunare, de aceea consider că rezultatele obținute reflectă corect influența factorilor de mediu în elaborarea productivitatii celor 6 hibrizi.

Anul 2014 a înregistrat temperaturi mai scazute și o umiditate atmosferică relativ ridicată față de anul agricol 2013, fapt ce a favorizat atacul de boli.

Tabel 3.3 Temperatura medie multianuală din anii agricoli 2013, 2014.

Figura 3.2 Situația grafică a temperaturilor din 2013, 2014

Precipitațiile atmosferice care cad anual totalizează între 450-550 mm; media multianuală însumând 452 mm, din care 183 mm în perioada de iarnă și 269 mm în perioada de vară. Din sezonul agricol, lunile iulie și august sunt cele mai sărace în precipitații. În partea de sud a județului (Câmpia Călmățuiului), cantitatea de precipitații se apropie de 500 mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400 – 490 mm/an. Cele mai mici cantități de precipitații (sub 400 mm/an) se înregistreză în Balta Brăilei.

Regimul precipitațiilor are o foarte mare variabilitate în timp și spațiu, reflectând tipul de climat continental. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitații, uneori însă în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de secetă (80 – 100 de zile). Precipitațiile anuale sunt reduse (in medie 456 l/mp.) și au caracter torențial vara. Cantitatea anuală de precipitații nu acoperă necesitățile obținerii unor producții agricole mari, deficitul de apă trebuind să fie acoperit prin irigații.

În anul agricol 2013 suma anuală a precipitațiilor a fost de 560.2mm, cu un excedent de 108.2mm față de media multianuală.

Respectiv anul agricol 2014 s-a înregistrat o cantitate totală de precipitații de 601mm, deci un excedent de 149 față de media multianuală.

Tabel 3.4 Precipitații medii multianuale din anii agricoli 2013, 2014.

Figura 3.2 Situația grafică a precipitațiilor

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

4.1 Rezultate privind talia plantelor

Comparând anul agricol 2013 cu 2014 în câmpul experimental de la SC.Agroindustriala SRL, talia hibrizilor testați este relativ mai mare deoarece anul agricol 2014 fiind un an cu precipitații abundente hibrizii au avut o creștere uniformă, după cum reiese din tabelul 4.1.1 respectiv tabelul 4.1.2 și figura 4.1;

Se poate observa o diferență semnificativă pe parcursul celor doi ani de studiu la hibridul NK Armonia, acesta înregistrând o fluctuație a taliei (anul 2013 – 1,69 m iar în anul 2014 – 1,82 m).Cel mai uniform hibrid testat a fost atât P64A89 cât și P64LC53.

Tabelul 4.1.1 Rezultate privind talia hibrizilor testați la SC.Agroindustriala.SRL

2013 – 2014

Tabelul 4.1.2 Rezultate privind media taliei plantelor

Figura 4.1. Talia hibrizilor de floarea-soarelui testați la Sc.Agroindustriala SRL

4.2. Rezultate privind perioada începerii înfloritului

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.2.1 respectiv tabelul 4.22 și figura 4.2, s-a constatat că înflorirea cea mai timpurie în anul 2014 a realizat-o hibridul LG 56.65 însumând 82 zile de la semănat la înflorit, iar în 2013 hibridul P64LC53 însumând de la semănat la înflorit 73 zile.

La polul opus, cea mai tardivă înflorire în anul 2013 a înregistrat-o hibrizii NK Meldimi și LG 56.63CL cu 83 zile de la semănat la înflorit, iar în 2014 hibridul LG 56.63CL înregistrând un număr de 90 zile de la semănat la înflorit.

Tabelul 4.2.1 Rezultate privind perioada începerii înfloritului la hibrizii de floarea-soarelui testați la SC.Agroindustriala SRL – 2013, 2014

Tabelul 4.2.2 Rezultate privind media numărului de zile de la semănat la înflorit

Figura 4.2.Perioada începerii înfloritului la hibrizii de floarea-soarelui

testați la SC.Agroindustriala SRL

4.3. Rezultate privind diametrul calatidiilor

Analizând tabelul 4.3.1, tabelul 4.3.2 și figura 4.3. se poate observa că diametrul caltidiului hibrizilor P64A89 și LG56.63CL este constant, în cei doi ani de testare aceștia înregistrând 31 cm respectiv 30 cm.

Valoarea cea mai mare a înregistrat-o hibridul P64LC53 în anul 2014, calatidiul având un diametru de 33 cm, iar cea mai scăzută valoare a fost înregistrată la hibridul LG56.65 în anul 2014 cu 23 cm diametru.

Tabelul 4.3.1 Rezultate privind diametrul calatidiilor hibrizilor de floarea-soarelui testați în câmpul experimental SC.Agroindustriala SRL

Tabel 4.3.2 Rezultate privind media diametrului calatidiului.

Figura 4.3. Diametrul calatidiilor hibrizilor de floarea-soarelui testați în câmpul experimental SC.Agroindustriala.SRL

4.4. Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul de Sclerotinia sclerotiorum (Putregaiul alb)

Sclerotinia sclerotiorum (Putregaiul alb) este una din cele mai răspândite și mai păgubitoare boli ale acestei plante de cultură la noi în țară, în anii cu condiții favorabile de dezvoltare a ciupercii, pagubele pot fi de 5-20% din producție. Boala se manifestă începând cu primele faze de dezvotare ale plantelor și până la maturitatea acestora, ciuperca atacând toate organele florii-soarelui, dar mai ales baza tulpinii și rădăcinile. La plantele tinere se observă o brunificare și putrezire a bazei tulpinii astfel că plantele atacate în această fază nu se mai dezvoltă, cad la pământ și mor. La plantele mai dezvoltate este atacată baza tulpinii în regiunea coletului și rădacinile.

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.4.1, tabelul 4.4.2 și figura 4.4. s-a constatat că în anul 2013 hibridul LG 56.65 a avut o ușoară sensibilitate la Sclerotinia de tulpină acestuia acordându-i-se nota 8 iar în anul 2014 acordându-i-se nota 7.00.

Pe parcursul celor doi ani de experiență hibrizii s-au remarcat și prin toleranța lor față de Sclerotinia sclerotiorum acestia fine apreciați cu note de 8, 9: NK Armoni, LG 56.63CL.

Tabelul 4.4.1 Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul de Sclerotinia sclerotiorum

Tabel 4.4.2 Rezultate privind media plantelor tolerante la Sclerotinia sclerotiorum

Figura 4.4. Reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul de Sclerotinia sclerotiorum

4.5. Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul de Phomopsis helianthi (pătarea brună și necrozarea tulpinilor)

Boala a apărut în 1981 în condițiile de precipitații abundente și temperaturi ridicate extinzându-se în toate zonele cultivatoare de floarea-soarelui. Miceliu ciupercii se instalează printre țesuturile plantei gazdă atacând tulpinile, frunzele, pețiolul și mai rar calatidiile. Atacul se manifestă prin apariția unor pete brune. Observațiile au fost efectuate la tulpini în timpul înfloritului și la maturitate.

Analizând tabelul 4.5.1 respectiv tabelul 4.5.2 și figura 4.5. se poate observa o infestare considerabilă manifestată la hibrizii NK Armoni, P64A89 în ambi ani de testare acestea fiind notați cu nota 7.33 în anul agricol 2013 respectiv 6.33 in 2014.

Cei mai toleranți hibrizi pe parcursul celor doi ani au fost P64LC53 și NK Meldimi, aceștia fiind notați cu 9 în anul 2013 respectiv nota 8 în anul 2014.

Tabelul 4.5.1. Reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul Phomopsis helianthi

( pătarea brună și frângerea tulpinilor )

Tabelul 4.5.2 Rezultate privind media plantelor tolerante la Phomopsis helianthi (Putregaiul negru)

Figura 4.5. Reacția hibrizilor de floarea -soarelui la atacul de Phomopsis helianthi

( pătarea brună și frângerea tulpinilor ) – SC.Agroindustriala SRL – 2013, 2014

4.6. Rezultate privind masa a 1000 boabe (MMB)

După cum reiese din tabelui 4.6.1, tabelul 4.6.2 și figura 4.6 în anul 2013 hibrizii de floarea-soarelui au înregistrat la această determinare valori mai mari decât în anul 2014.

Comparând hibrizii se poate observa o fluctuație a gramajului celor o mie de boabe la hibridul LG 56.65 iar la hibridul 56.63CL o constantă pe parcursul celor doi ani de studiu.

Tabelul 4.6.1 Rezultate privind masa a 1000 boabe

Tabel 4.6.2 Rezultate privind media MMB (g)

Figura 4.6. MMB la hibrizii de floarea-soarelui studiați

SC.Agroindustriala.SRL: – 2013, 2014

4.7. Rezultate privind procentul de semințe seci

Procentul de semințe seci (nedezvoltate) s-a apreciat prin măsurarea diametrului cu semințe seci din centrul calatidiului, care s-a raportat apoi la diametrul calatidiului întreg, considerat 100%. In general, procentul ridicat de semințe seci scoate în evidență sensibilitatea hibridului la stresul termic (arșiță). Deși anul 2013 a fost mai puțin favorabil spre deosebire de anul 2014, trei dintre hibrizii testați, respectiv hibrizii LG 56.63CL, P64A89 și NK Meldimi au avut un conținut de semințe seci mai mic decât în anul 2014, relativ normal din punct de vedere climatic (Tabelul 4.7.1,Tabelul 4.7.2, Figura 4.7). Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că în anul 2014, în perioada polenizării au fost multe ploi, deci au rămas multe semințe seci (nu au fost polenizate datorită ploilor).

Tabelul 4.7.1. Rezultate privind procentul de semințe seci la hibrizii luați în studiu

Tabel 4.7.2 Media privind procentul de semințe seci

Figura 4.7. Procentul de semințe seci la hibrizii de floarea-soarelui studiați

SC.Agroindustriala SRL – 2013, 2014

4.8. Rezultate privind conținutul în ulei

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.9.1. respectiv tabelul 4.9.2 și figura 4.9, s-a constatat că în anul 2013 hibridul LG 56.63CL a înregistrat un conținut de 44 % ulei iar în 2014 scaderea a fost de 5 %. Conținutul cel mai mare de ulei în anii 2013-2014 s-a evidențiat la hibridul NK ARMONIA (43%). Desi hibridul P64LC53 nu a înregistrat un conținut foarte ridicat de ulei, acesta a fost constant pe parcursul celor doi ani de studiu (38% în 2013 și 2014).

Tabelul 4.8.1 Rezultate privind conținutul în ulei la hibrizii de floarea-soarelui testați

SC Agroindustriala.SRL – 2013, 2014

Tabelul 4.8.2 Media privind conținutul în ulei

Figura 4.8. Conținutul în ulei la hibrizii de floarea-soarelui testați

SC Agroindustriala SRL – 2013, 2014

4.9. Rezultate privind producțiile obținute la hibrizii de floarea-soarelui evaluați

Așa cum se poate remarca și în tabelul 4.9.1, tabelul 4.9.2 și figura 4.9., în anul de cultură (normal din punct de vedere climatic) 2014 aproape toți hibrizii testați, cu excepția hibridului NK Armonia, au realizat producții mai mari decat în anul secetos 2013. Cea mai mare producție a înregistrat-o hibridul LG 56.63CL cu 4174 kg / ha în anul 2014 urmat de hibridul NK Meldimi cu o producție de 3839 kg / ha dar în anul 2013.

P64A89 a avut cea mai slabă producție din cei doi ani de studiu (2451 kg/ha), producție înregistrată în anul 2013, iar în anul 2014 cea mai slabă producție a avut-o hibridul NK Armoni cu o cantitate de 2432 kg/ha.

Tabelul 4.9.1 Producțiile obținute la hibrizii de floarea-soarelui evaluați SC.Agroindustriala SRL

Tabel 4.9.2 Media privind producția la floarea-soarelui

Figura 4.9. Producția hibrizilor de floarea- soarelui – SC.Agroindustriala.SRL

CONCLUZII

Rezultatele obținute în urma studiului comparativ al celor șase hibrizi de floarea- soarelui experimentați în condițiile de la S.C. Agroindustriala SRL, județul Brăila, dau posibilitatea formulării mai multor concluzii și recomandări.

Dupa cum reiese din lucrarea prezentată ca uniformitate a plantelor, hibrizii recomandați sunt P64A89 cât și P64LC53 care nu au înregistrat o fluctuație considerabilă a taliei, aceștia rămânând la aceeași înălțime pe tot parcursul cercetării.

Dacă se urmarește o înflorire cât mai timpurie conform determinărilor făcute la SC.Agroindustriala SRL, județul Brăila, se poate concluziona din prezenta lucrare că hibrizii P64LC54 si LG 56.65 au realizat cea mai timpurie înflorire. Deoarece, în anul agricol 2014 s-au inregistrat temperaturi mai mici față de anul agricol 2013, a avut loc un decalaj în privința numărului de zile de la semănat la înflorit semnificativ cu aproximativ șase șapte zile.

Punând in concordanță diametrul calatidiului și procentul de semințe seci, s-a constatat că hibridul P64LC53 a înregistrat cel mai mare calatidiu dar si cel mai mare procent de semințe seci.

Hibrizii care s-au remarcat cu toleranță ridicată la Sclerotinia sclerotiorum sunt: hibridul NK Armonia si LG 56.63CL înregistrând nota 9 în anul agricol 2013, respectiv nota 8.33 în anul 2014.

Hibrizi care s-au evidențiat cu toleranță scăzută la Sclerotinia sclerotiorum sunt: LG 56.65 cu nota 8.00 în anul 2013, respectiv în anul agricol 2014 acesta înregistrând un atac mai puternic notat cu nota 7.

Hibrizii care s-au remarcat cu toleranță ridicată la Phoma helianthi sunt: hibridul NK Meldimi înregistrând nota 9.00 în anul agricol 2013, respectiv nota 8 în anul 2014 și hibridul P64LC53 cu nota 9.00 în anul 2013, respectiv nota 8.33 în anul agricol 2014.

Hibrizii care au prezentat toleranță scăzută la Phoma helianthis sunt hibrizii NK Armonia și P64A89 cu nota 7.33 în anul agricol 2013, în anul 2014 inregistrând nota 6.33.

Se poate remarca faptul că în anul 2014 toleranța la atacul de boli, Sclerotinia sclerotiorul respectiv Phoma helianthis la hibrizii studiați este semnificativ ridicată față de anul agricol 2013 înregistrând aproximativ un punct diferență. Acest fenomen se poate explica prin faptul că anul 2014 a înregistrat temperaturi mai scăzute și o umiditate atmosferică relativ ridicată față de anul agricol 2013 fapt ce a favorizat atacul de boli.

Ținându-se cont că niciunul din hibrizi nu este HO concentrația de ulei a fost variabilă de la un hibrid la altul. Pe parcursul celor doi ani de studiu s-a remarcat un conținut ridicat de ulei la doi hibrizi : LG 56.63CL în anul agricol 2014 și NK Armonia în anul 2014.

Toate determinările prezentate în lucrare s-au reflectat în productivitatea hibrizilor testați pe parcursul celor doi ani în câmpul experimental de la SC.Agroindustriala SRL, județul Brăila. Producția de semințe a hibrizilor de floarea-soarelui a fost fluctuantă dar din cei 6 hibrizi testați s-au remarcat hibrizii: LG 56.63CL cu o producție medie de 3886 Kg/ha, NK Meldimi cu o producție medie de 3619.33 Kg/ha și hibridul P64LC53 care a înregistrat o producție medie de 3397.33 Kg/ha, aceștia având atât o productivitate remarcabilă cât și o adaptabiliatate crescută la conditiile pedoclimatice.

Hibrizii care s-au evidentiat cu producții relativ constante sunt hibrizii: P64A89 cu o producție de 2451 Kg/ha în anul agricol 2013 respectiv 2971 Kg/ha în anul 2014, hibridul LG 56.65 înregistrând in anul 2013 2815 Kg/ha iar în 2014 a înregistrat 2539 Kg/ha.

Productivitatea cea mai scăzută s-a constatat la hibridul NK Armonia cu producția medie pe parcursul celor doi ani de studiu de 2541.33 Kg/ha.

BIBLIOGRAFIE

Roman G.V., G. Morar, T. Robu, M. Stefan., V.Tabara., M. Axinte, I. Borcean., S. Cernea., 2012. Plante tehnice, medicinale si aromatice, Fitotehnie. Editura Universitară, Vol.II, Bucuresti.

Păcureanu-Joița Maria., Vrânceanu A.V., Stanciu D., 2007. Cincizeci de ani de activitate în ameliorarea florii-soarelui la Fundulea.

Țerbea M., Vrânceanu A.V., Petcu E., Craiciu D.S., Micuț G., 1995. Physioloical response of sunflower plants to drought. (Pag.61-67)

Udrescu S., Rusu I., 1996. Pedologie. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Vrânceanu A.V., 2000. Floarea-soarelui hibridă. Editura Ceres, București.

Vrânceanu A.V., Soare G., Crăciun D., Crăciun M., 1990. Rezistența genetică a florii-soarelui la atacul ciupercii Phomopsis helianthi în reactive cu stabilirea producției de sămânță și ulei. Bul .Inf, ASAS București 19. (Pag.103-112)

Vrânceanu A.V., Pârvu N., Stoenescu F.M., Iliescu H., 1981. Aspecte genetice ale rezistenței florii soarelui la Sclerotinia sclerotiorum . Anale I.C.C.P.T Fundulea XLVII. (Pag. 45-53)

*** 2009, Strategia de dezvoltare durabilă a județului Brăila 2010-2015.

http://www.acuz.net/html/Agroecosistemul_florii-soarelui.html

http://www.fao.org

http://faostat.fao.org

http://www.hartionline.e-promovaresite.ro/harta_judetului_braila.html Bottom of Form

http://www.incda-fundulea.ro

http://laboratorvirtual.forumcreativ.ro/t17-harta-pedologica-a-judetului-braila

http://www.madr.ro/

Acasă