Studiul Climatologic AL Zonei Apa Neagra

Diverse2

Studiul Climatologic AL Zonei Apa Neagra

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIUL CLIMATOLOGIC AL ZONEI APA NEAGRĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.1 Poziția geografică

1.2 Zona în literatura de specialitate

1.3 Date și metode folosite

CAPITOLUL II

2.1 Factori radiativi

2.2 Factori dinamici

2.3 Factori geografici

2.4 Factori antropici

CAPITOLUL III

3.1 Temperatura aerului

3.2 Temperatura medie anuală

3.3 Temperatura medie lunară

3.3 Temperatura medie anotimpuală

3.4 Temperaturi maxime și minime lunare

3.5 Numărul de zile cu anumite caracteristici termice

3.2 Presiunea atmosferică

3.2.1 Presiunea atmosferică medie lunară

3.2.2 Presiunea medie semestrială și anotimpuală

3.3 Umezeala aerului

3.3.1 Umezeala relativă

3.4 Durata de strălucire a Soarelui

3.4.1 Durata medie lunară

3.4.2 Durata medie semestrială

3.4.3 Durata medie anotimpuală

3.5 Nebulozitatea

3.5.1 Nebulozitatea totală

3.5.2 Numărul zilelor senine

3.5.3 Numărul zilelor acoperite

3.6 Precipitațiile

3.6.1 Precipitații medii anuale

3.6.2 Precipitații medii semestriale

3.6.3 Precipitații medii anotimpuale

3.6.4 Precipitații medii lunare

3.6.5 Cantități maxime de precipitații în 24 de ore

3.7 Vântul

3.8 Fenomene meteorologice extreme

3.8.1 Ceața

3.8.2 Bruma

3.8.3 Chiciura

3.8.4 Stratul de zăpadă

CAPITOLUL IV

4.1 Influența climei asupra activităților omenești

4.2 Influența climei asupra vegetației

4.3 Influența climei asupra solurilor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Clima, prin caracteristicile sale, reprezintă o resursă importantă, fiind și în același timp un factor de risc, care poate avea repercusiuni prin tipul de manifestări ale unor elemente.

În lucrarea „Studiul climatologic al zonei Apa Neagră” am avut ca și obiectiv analiza și interpretarea datelor preluate de la stația meteorologică Apa Neagră, date furnizate de Centrul Meteorologic Regional Oltenia. Datele sunt reprezentate de diferiți parametri climatici din perioada 1961-2010.

Lucrarea de licență este structurată pe patru capitole, fiecare dintre acestea deținând un rol important în realizarea studiului climatologic.

În primul capitol am prezentat poziția geografică a zonei în cadrul României și Europei, o scurtă caracterizare a evoluției satului, dar și datele și metodele folosite în scopul realizării acestei lucrării.

În capitolul al doilea am analizat factori care influențează clima: radiativi, dinamici, geografici și antropici și interacțiunea dintre ei.

În capitolul al treilea, care este și cel mai amplu, am analizat și interpretat datele obținute de la Centrul Meteorologic Regional Oltenia. Am realizat tabele și grafice pentru a pune mai bine în evidență diferențele ce apar la nivel anual, lunar și sezonier.

Pentru cei doi parametri, temperatură și precipitații analiza a fost mai amplă: la temperatură am analizat, interpretat și reprezentat temperaturi minime, maxime, lunare, anotimpuale și anuale din perioada 1961-2010. Pentru precipitații intervalul analizat este tot 1961-2010, analizând și interpretând graficele la nivel lunar, anual și anotimpual.

Pentru presiunea atmosferică și umezeala relativă reprezentările le-am realizat cu ajutorul datelor din perioada 1971-1990.

Graficele si interpretările pentru durata de strălucire a Soarelui au fost realizate cu ajutorul datelor din perioada 1974-2003.

În ceea ce privește analiza parametrilor: nebulozitatea, frecvența medie a vântului, numărul zilelor cu brumă, ceață, chiciură, zăpadă reprezentările au fost realizate cu ajutorul datelor din perioada 1971-1980.

În ultimul capitol am analizat clima ca factor de influență asupra activității antropice, a vegetației dar și a solurilor. Pentru a scoate în evidența influența pe care o are clima asupra vegetației am realizat grafic și interpretat o serie de indici: precum tetraterma Mayr, indicele hidrotermic, indicele de ariditate „de Martonne” și indicele de ploaie Lang.

Realizarea acestui studiu mă ajutat să înțeleg mai bine fenomenele petrecute în decursul a mai multor ani dar și cauzele ce duc la producerea lor.

Acest studiu nu-l puteam realiza fără ajutorul doamnei lect. univ. dr. Alina Vlăduț, căreia doresc să-i mulțumesc pentru tot sprijinul acordat.

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI GENERALE ALE ZONEI APA NEAGRĂ

Poziția geografică

Stația meteorologică Apa Neagră este amplasată în satul Apa Neagră, comuna Padeș, județul Gorj (Tabelul nr. 1.1).

La nivel european, satul Apa Neagră este situat în sud-vestul Europei centrale (Fig. nr. 1.1). La nivelul țării noastre, satul este localizat în nord-vestul județului Gorj (Fig. nr. 1.2). Prin acest sat trece râul Motru având o lungime de 120 Km, ce izvorăște din masivul muntelui Godeanu, iar în satul Apa Neagră primește apele Bulba și Brebina unite. Stația face parte din categoria stațiilor meteorologice de deal, fiind înființată pentru studiul climei din nord vestul Olteniei, aflându-se la răscrucea drumurilor ce duc spre stația meteorologică Drobeta Turnu Severin la (73 km) , stația meteorologică Târgu Jiu la (40 km) și a oficiului poștal Padeș (5 km).

Tabelul nr. 1.1 Poziția geografică a stației meteorologice Apa Neagră

Făcând parte din comuna Padeș, satul se învecinează în vest cu județul Mehedinți, în nord-vest cu județul Caraș-Severin, în nord cu județul Hunedoara, iar în est și sud cu orașul Tismana.

1.2 Zona în literatura de specialitate

Consemnări cu privire la regiunea Oltenia întâlnim în unele lucrări ca Monografia geografică a României (1960) sau în sintezele de Geografie Fizică a României (Roșu, 1967, 1980; Tufescu, 1966; Posea et al., 1974; Velcea, Savu, 1982). Lucrările prezintă o vastă informare geografică asupra principalelor caracteristici fizico-geografice (așezarea, relieful, clima, hidrografia, flora, fauna).

Referitor la climă, primele lucrări de sinteză, elaborate de Institutul Meteorologic, sunt publicate pe baza datelor din intervalul 1896 – 1955. Astfel, sub coordonarea lui Șt. M. Stoenescu și D. Țâștea, apare în 1960 capitolul Clima R. P. R. (în cadrul Monografiei geografice a R. P. R.), iar în 1961 – 1962 se publică lucrarea Clima Republicii Populare Române (volumele I – 1962 și II – 1961 și 1966, cel din urmă incluzând date statistice).

Fig. nr. 1.1 Localizare Apa Neagră în Europa Fig. nr. 1.2 Localizare Apa Neagră în România

Sursa: wikipedia.org/wiki/

Tot în această perioadă apare și prima lucrare complexă legată de regimul precipitațiilor atmosferice. Este vorba de Ani ploioși și secetoși, lucrare scrisă de N. Topor și publicată în 1962.

N. Topor împreună cu C. Stoica au publicat în 1966 o altă lucrare importantă – Tipuri de circulație și centrii de acțiune atmosferică, unde cei doi identifică, în urma analizării materialelor sinoptice din intervalul 1938 – 1961, cele patru forme principale de circulație atmosferică (circulația vestică, circulația polară, circulația tropicală și circulația de blocare). De asemenea, Ion Marinică în lucrările sale Fenomene meteorologice extreme în Oltenia apărută în anul 2003 și Fenomene climatice de risc în Oltenia, publicată în 2006, analizează principalii parametri ai climei. Octavia Bogdan în lucrarea sa Riscurile climatice din România, co-autor Elena Niculescu, din 1999, face referire deasemenea și la zona studiată. În anul 2008, este publicată și lucrarea Clima României. Cu referire directă la regiunea analizată, menționăm Clima Olteniei deluroase, elaborată de Gh. Neamu.

1.3 Date și metode folosite

Pentru realizarea studiului climatologic al zonei Apa Neagră am utilizat date pe care le-am preluat de la Centrul Meteorologic Regional Oltenia. Satul Apa Neagră prezintă o singură stație meteorologică ce are următoarele coordonate geografice: latitudine 450 00`, longitudine 220 52`, altitudine platformă 260 m, altitudine barometru 261 m, timp solar mediu local H+29.

Pentru realizarea lucrării de licență am prelucrat datele legate de următorii parametrii climatici: temperatură, presiune atmosferică, umezeala aerului, nebulozitate, precipitații atmosferice, vânt, durata de strălucire a Soarelui, stratul de zăpadă, chiciură, brumă, ceață pe o perioadă îndelungată, intervalul fiind cuprins între anii 1961-2010. Cu ajutorul datelor respective am calculat media, abaterile și variabilitatea.

În ceea ce privește evidențierea acestor parametri meteorologici am calculat și interpretat mediile aritmetice la nivel anual, lunar, semestrial, dar și anotimpual. Pentru observarea variabilității am utilizat metodele de calcul ale frecvenței abaterilor pozitive și negative, a frecvenței anuale. În acest sens cele mai bune exemple sunt cei doi parametri: temperatura și precipitațiile.

Pentru temperatura aerului am calculat valorile medii lunare și anuale, am calculat valorilor medii multianuale ale abaterilor față de media multianuală și mediile glisante pe intervale de zece ani. La acest parametru am analizat și caracterul termic al anilor după criteriul Hellman (Gaceu, 2002) redat în Tabelul nr. 1.2.

Tabelul nr. 1.2 Caracterul termic al anilor după criteriul Hellman

La precipitații datele au fost prelucrate după următorii parametri: cantitatea medie lunară, anotimpuală, semestrială și anuală, abaterea cantităților anuale de precipitații față de media multianuală iar caracterul pluviometric al anilor a fost redat în funcție de același criteriul Hellman (Gaceu, 2002) (Tabelul nr. 1.3).

Tabelul nr. 1.3 Caracterul pluviometric al anilor după criteriul Hellman

Pentru a evidenția influența climei asupra vegetației, am folosit o serie de indici ecometrici, precum tetraterma Mayr, indicele hidrotermic, indicele de ariditate „de Martonne” și indicele de ploaie Lang.

Tetraterma Mayr reprezintă media aritmetică a temperaturilor din lunile sezonului estival.

Aceasta evidențiază optimul termic al vegetației din perioada cu activitate biologică maximă. Valorile acestea cresc pe măsură ce altitudinea scade (Indici și metode cantitative utilizate în climatologie, 2003, p. 48).

Indicele hidrotermic este corelat cu capacitatea de fotosinteză maximă și cu întrunirea unor condiții satisfăcătoare de sol. Valoarea indicelui scade cu altitudinea. Acesta se calculează după următoarea formulă (Gaceu, 2002, p. 69; Indici și metode cantitative utilizate în climatologie, 2003, p. 48):

unde,

P – cantitatea anuală de precipitații

t – temperatura medie anuală

Indicele de ariditate „de Martonne” se calculează atât pentru valori anuale, cât și lunare. La nivel anual, se folosește următoarea formulă de calcul (Gaceu, 2002, p. 69):

unde,

P – cantitatea anuală de precipitații

T – temperatura medie anuală

10 – coeficient care se adaugă pentru a nu obține valori negative

Pentru valorile lunare formula utilizată este următoarea:

unde,

Pi – cantitatea lunară de precipitații

Ti – temperatura medie lunară

Tabel nr. 1.4 Corelația numerică a indicelui de Martonne cu climatul caracteristic

Indicele de ploaie Lang, denumit și indicele pluviotermic, indică gradul de umiditate atmosferică, precum și variația acestuia, putându-se calcula la nivel anual, estival și vernal (Gaceu, 2002, p. 70). Acesta crește cu altitudinea, pe măsură ce cantitatea de precipitații devine mai mare, iar temperatura se reduce, până la nivelul de condensare.

unde,
ipitații datele au fost prelucrate după următorii parametri: cantitatea medie lunară, anotimpuală, semestrială și anuală, abaterea cantităților anuale de precipitații față de media multianuală iar caracterul pluviometric al anilor a fost redat în funcție de același criteriul Hellman (Gaceu, 2002) (Tabelul nr. 1.3).

Tabelul nr. 1.3 Caracterul pluviometric al anilor după criteriul Hellman

Pentru a evidenția influența climei asupra vegetației, am folosit o serie de indici ecometrici, precum tetraterma Mayr, indicele hidrotermic, indicele de ariditate „de Martonne” și indicele de ploaie Lang.

Tetraterma Mayr reprezintă media aritmetică a temperaturilor din lunile sezonului estival.

Aceasta evidențiază optimul termic al vegetației din perioada cu activitate biologică maximă. Valorile acestea cresc pe măsură ce altitudinea scade (Indici și metode cantitative utilizate în climatologie, 2003, p. 48).

Indicele hidrotermic este corelat cu capacitatea de fotosinteză maximă și cu întrunirea unor condiții satisfăcătoare de sol. Valoarea indicelui scade cu altitudinea. Acesta se calculează după următoarea formulă (Gaceu, 2002, p. 69; Indici și metode cantitative utilizate în climatologie, 2003, p. 48):

unde,

P – cantitatea anuală de precipitații

t – temperatura medie anuală

Indicele de ariditate „de Martonne” se calculează atât pentru valori anuale, cât și lunare. La nivel anual, se folosește următoarea formulă de calcul (Gaceu, 2002, p. 69):

unde,

P – cantitatea anuală de precipitații

T – temperatura medie anuală

10 – coeficient care se adaugă pentru a nu obține valori negative

Pentru valorile lunare formula utilizată este următoarea:

unde,

Pi – cantitatea lunară de precipitații

Ti – temperatura medie lunară

Tabel nr. 1.4 Corelația numerică a indicelui de Martonne cu climatul caracteristic

Indicele de ploaie Lang, denumit și indicele pluviotermic, indică gradul de umiditate atmosferică, precum și variația acestuia, putându-se calcula la nivel anual, estival și vernal (Gaceu, 2002, p. 70). Acesta crește cu altitudinea, pe măsură ce cantitatea de precipitații devine mai mare, iar temperatura se reduce, până la nivelul de condensare.

unde,

p – cantitatea anuală de precipitații

t – temperatura medie anuală

Tabel 1.5 Corelația numerică a indicelui Lang cu climatul caracteristic

Confortul termic a fost analizat prin prisma indicelui termo-higrometric THI, conform următoarei formule:

THI (°C) = Tusc – (0.55 – 0.0055 x UR) (Tusc – 14.5), unde

Tusc = temperatura aerului (°C) măsurată la termometrul uscat;

UR = umezeala relativă (%).

Acest indice permite clasificarea condițiilor și tipurilor de climă atât pentru perioadele calde, cât și pentru cele excesiv de reci. Pragurile de valori ale THI (exprimate în °C) corespunzătoare diferitelor tipuri de bioclimate sunt redate în Tabelul nr. 1.6:

Tabelul nr. 1.6 Tipurile de bioclimat conform valorilor THI

CAPITOLUL II

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Fiind așezată într-o zonă de vale, împrejmuită de înălțimi al căror ecart variază intre 496 m (Vârful Măgura) și 1421 m (Vârful Piatra Cloșani) a dus la imprimarea unui climat de adăpost al zonei. O altă caracteristică o reprezintă influențele maselor de aer sudice și sud-vestice, influențe ce se resimt în flora și fauna zonei. Așadar, climatul zonei este unul temperat continental cu influențe submediteraneene.

2.1. Factorii radiativi

Factorii radiativi sunt grupați in două mari categorii: fluxuri radiative de undă scurtă, care cuprind la rândul lor: radiația solară directa, radiația difuză, radiația globală și radiația reflectată; și fluxuri radiative de undă lungă care cuprind: radiația terestră, radiația atmosferică și radiația efectivă. Un alt factor radiativ îl reprezintă și bilanțul radiativ.

Radiația solară directă (S) reprezintă cantitatea de radiație solară care străbate atmosfera, ajungând nemodificată la suprafața terestră. Intensitatea radiației solare directe depinde de doi factori: înălțimea Soarelui deasupra orizontului și transparența atmosferei (Ciulache, 2002).

Radiația difuză (D) constituie parte a radiației solare care ajunge la suprafața terestră, din toate părțile, după ce a fost difuzată de suspensiile din atmosferă. Asemenea radiației solare directe, principali factori care influențează radiația difuză sunt: înălțimea Soarelui deasupra orizontului și transparența atmosferei. Este de remarcat ca la răsăritul și apusul Soarelui, se înregistrează cele mai mari cantități de radiație difuză. Un rol la fel de important îl reprezintă și tipul norilor, astfel valori mari ale fluxului radiativ sunt date de norii mijlocii (Ciulache, 2002).

Radiația globală reprezintă suma dintre radiația solară directă și radiația difuză. Regimul anual al radiației globale prezintă un minim în decembrie și un maxim în iulie.

Radiația reflectată reprezintă parte din radiația globală căreia i se schimbă direcția de propagare. Depinde de însușirile fizice ale scoarței terestre (culoare rugozitate).

Radiația terestră constituie radiația emisă continuu de suprafața terestră în domeniul infraroșu, fiind influențată de temperatura absolută a suprafeței terestre.

Radiația atmosferică reprezintă cantitatea de radiație transmisă continuu asupra Pământului; absorbția având caracter selectiv, datorându-se vaporilor de apă, particulelor lichide de apă, bioxidului de carbon și ozonului (Ciulache, 2002).

Radiația efectivă reprezintă diferența dintre radiația terestră îndreptata de jos în sus și radiația atmosferică îndreptată de sus în jos. Mărimea valorii ei depinde de: temperatura si umezeala suprafeței terestre, de distribuția verticală a temperaturii și umezelii absolute a aerului, nebulozitate dar și de mărimea suprafeței emisive.

Bilanțul radiativ constituie diferența dintre suma tuturor fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă și suma fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă cedate de o suprafață oarecare.

2.2 Factorii dinamici

Factorii dinamici apar ca urmare a distribuției inegale a bilanțului radiativ pe suprafața terestră. Ei exercită o acțiune inversă deosebit de importantă, asupra factorilor radiativi și sunt răspunzători de variațiile neperiodice ale timpului și climei. Datorită repartiției inegale a presiunii, în atmosferă ia naștere un sistem complicat de mișcări ale aerului, cunoscut sub numele de circulația generală a atmosferei (Ciulache, 2002).

Conform lui N. Topor si C. Stoica (1965) deasupra Europei se află patru tipuri de circulație atmosferică cu implicații asupra vremi și climei României: circulați vestică, polară, tropicală și de blocare.

Circulația vestică reprezintă principala cauză a transformărilor atmosferice de pe continentul european. Pentru teritoriul țării noastre aceasta determină ierni blânde în cursul cărora predomină precipitații sub formă de ploaie.

Circulația polară are o frecvență mai mare decât circulația tropicală și cea de blocare, dar mai mică decât cea vestică și este determinată de anticiclonul Azorelor. Acest tip de circulație cuprinde la rândul ei trei variante: circulația polară directă, întoarsă si circulația extrapolară. La nivelul României circulația polară determină căderi abundente de zăpadă iarna, iar în restul anotimpurilor vremea este rece cu precipitații scăzute.

Circulația tropicală prezintă două variante: circulație maritim-tropicală și circulație continental-tropicală. Acest tip de circulație aduce pe teritoriul țării noastre un val de aer cald, iar precipitațiile sunt scăzute pe direcție sud-vest. Aceasta determină ierni mai blânde, în care precipitațiile cad în general sub formă lichidă. Vara temperaturile sunt foarte ridicate, fiind călduroasă și secetoasă.

Circulația de blocare prezintă cea mai redusă frecvență din toate tipurile de circulație și are loc atunci când deasupra Europei se instalează un regim de presiune ridicată, ce are rolul de a devia perturbațiile ciclonice apărute în Oceanul Atlantic spre nord-estul Europei. La nivelul României acest tip de circulație se manifestă prin veri frumoase cu cer senin, călduroase și secetoase iar în anotimpul rece, vremea este umedă cu precipitații neînsemnate.

Prin poziționarea sa în nord-vestul României, satul Apa Neagră este influențat într-o oarecare măsură de circulația tropicală.

La nivelul continentului european și implicit la nivelul României acționează o serie de anticicloni. Se remarcă: anticiclonul Azoric, ciclonul Islandez, anticiclonul siberian, ciclonii Mediteraneeni, anticiclonul Scandinav, anticiclonul Groenlandez și anticiclonul Nord-african (Fig. nr. 2.1).

Fig. nr. 2.1 Principalii centri barici ce influențează Europa

Sursa: http://gal2.piclab.us

Anticiclonul Azoric este predominant în Oceanul Atlantic, în zona insulelor Azore fiind un anticiclon semipermanent cu o frecvență anuală de 71%. Este mai intens vara decât iarna, determinând o circulație vest-est, nebulozitate și ploi abundente vara și ninsori iarna.

Ciclonul Islandez se formează pe frontul polar al Oceanului Atlantic în sud-vestul Islandei. Acționează într-o strânsă legătura cu anticiclonul Azoric, aflându-se într-o reciprocitate inversă. Iarna este foarte extins și foarte activ iar vara pe teritoriul țării noastre nu are o influență predominantă. Deși acționează pe tot parcursul anului acesta nu are o prezență zilnică (Clima R.P.R., 1962).

Anticiclonul Siberian are de asemenea un caracter semipermanent formându-se cu precădere iarna deasupra Eurasiei ca urmare a răciri suprafeței terestre.

Ciclonii Mediteraneeni își au originea în bazinul vestic și central al Mării Mediterane având un caracter semipermanent, formându-se în sezonul rece al anului, provocând schimbări majore asupra vremi și precipitațiilor prin viteze mari ale vântului, precipitații solide bogate, dar și apariția viscolului.

Ceilalți centri barici au o influență mult mai mică asupra țării noastre, un exemplu elocvent este anticiclonul scandinav și cel groenlandez.

Anticiclonul Nord-african are rol de a transporta aerul cald de origine tropicală, având o mare instabilitate termică, determinând fenomene orajoase ce afectează cu precădere România.

Circulația generală a atmosferei constituie cauza principală a variațiilor neperiodice ale vremii, conducând la redistribuirea căldurii și umezelii și imprimând climei un caracter dinamic (Geografia României, vol. I, 1983).

2.3. Factorii geografici

Factorii geografici joacă un rol important în modificarea valorilor și regimurilor diferitelor fluxuri de energie radiantă, fără a perturba însă periodicitatea determinată de mișcările Pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui (Ciulache, 2002). Printre factori cu o influență importantă asupra zonei Apa Neagră se remarcă: poziția geografică, relieful, hidrografia, vegetația și solurile.

Poziția geografică – fiind poziționată în sud-vestul României într-o zonă de deal și munte, satul Apa Neagră prezintă influențe climatice de tip mediteranean caracterizându-se prin valori ale temperaturii mai ridicate iarna, număr de zile cu strat de zăpadă mai redus, iar verile sunt mai răcoroase.

Relieful – aflându-se la o altitudine mai redusă, principalii parametri climatici sunt influențați într-o măsura foarte redusă de acest factor geografic.

Hidrografia – arealul analizat se află situat în bazinul râului Motru, fiind prezentă evapotranspirația, dar și apariția ceți.

Vegetația – este constituită în general din păduri de foioase (Fig. nr. 2.2), specia dominantă fiind fagul. Influențele submediteraneene au dus la dezvoltarea unor specii endemice, precum: liliacul sălbatic, mojdreanul, scumpia, alunul turcesc. O bogăție verde a zonei este dată de numeroasele plante medicinale ce pot fi culese din zonă: tei, sunătoare, mușețel, păducel, scumpie, ciuboțica cucului (aglice), coada șoricelului etc..

Fig. nr. 2.3 Păduri de foioase

2.4 Factorii antropici

Factorii antropici au început să introducă modificări sensibile în valorile și evoluția climei odată cu „era industrială”. Bine cunoscut la scară locală, rolul lor este controversat când e vorba de modificările climatice la scară regională sau globală. Un lucru este însă sigur: impurificarea accelerată a atmosferei terestre nu poate conduce în niciun caz la ameliorarea climei (Ciulache, 2002).

Aflându-se într-o zonă rurală, activitatea antropică nu și-a pus amprenta în mod deosebit, zona fiind mai ferită. O acțiune antropică asupra zonei a fost cea a asfaltării drumurilor.

CAPITOLUL III

CARACTERISTICI GENERALE ALE CLIMEI

3.1. Temperatura aerului

Temperatura constituie elementul climatic asupra căruia s-au efectuat cele mai numeroase determinări instrumentale (Ciulache, 1980). Repartiția geografică a acesteia se realizează cu ajutorul hărților cu izoterme (linii de egală valoare a temperaturii aerului).

3.1.1. Temperatura medie anuală

La nivel anual, temperatura medie multianuală în perioada 1961-2010 a zonei Apa Neagră este de 9,67°C, valoare ce se încadrează în tiparul acestei zone. Valorile medii anuale variază între 8,18°C în anul 1985 și 11,29°C în anul 2007 (Fig. nr 3.1).

Fig. nr. 3.1 Temperatura medie anuală si multianuală

Valorile minime ale temperaturii medii anuale sunt cu -1°C respectiv -1,5°C mai scăzute decât valoarea multianuală, iar cele maxime înregistrate în această perioadă depășesc cu 1-2°C valoarea normală și se înregistrează datorită frecvenței ridicate a maselor de aer sud-vestice, de origine tropicală.

În zona Apa Neagră, abaterile pozitive și negative nu depășesc 1,7°C. Conform criteriului Hellman (Tabelul nr. 3.1), în perioada 1961-2010 sunt considerați ani calzi: 1994, 2007, 2008, 2009 cu o frecvență de 8,1%; în categoria celor călduroși intra anii: 1961, 1966, 2000, 2001 cu o frecvență de 8,1%; ani răcoroși: 1969, 1986, 1991 având o frecvență de 6,2%; ani reci: 1980, 1985 cu o frecvență de 4,1%, iar restul anilor (36) se încadrează din punct de vedere termic, în categoria anilor normali, care dețin de astfel ponderea cea mai mare, având o frecvență de 73,5%.

Tabelul nr. 3.1 Caracterul termic al anilor în funcție de criteriul Hellman

Sursa: date prelucrate după C.M.R. Oltenia

Abaterile temperaturilor diferă de la un an la celălalt, astfel încât se observă faptul că abaterile negative sunt în proporție de 55% în intervalul 1961-2010, iar abaterile pozitive reprezintă aproximativ 45%. Din analiza valorilor abaterilor, se poate observa faptul că în intervalul 1970-1990 au predominat abaterile negative, în timp ce abaterile pozitive au o pondere mai ridicată în intervalele 1960-1970 și 1998-2010, acest fapt confirmând tendința de încălzire de la nivel global (Fig. nr. 3.2 a).

Calculul mediilor glisante pe intervale de 10 ani a permis certificarea tendinței de creștere a temperaturii medii anuale ilustrată de valorile abaterilor. Astfel, analizând Fig. nr. 3.2 b, se constată faptul că mediile ultimelor intervale (1999-2008, 2000-2009 și 2001-2010) sunt cele mai ridicate, peste 10°C, (valoarea maximă este de 10,33°C în intervalul 2000-2009) ceea ce înseamnă o creștere de peste 1°C comparativ cu intervalul 1976-1985, când s-au înregistrat 9,05°C.

Fig. nr. 3.2 Abaterile temperaturii medii anuale față de media multianuală (a) și mediile glisante pe intervale de 10 ani (b)

3.1.2 Temperaturile medii lunare

Valorile temperaturii medii lunare multianuale din perioada 1961-2010 sunt pozitive, excepție făcând luna ianuarie, care înregistrează o valoare de -2,230C și luna decembrie cu o temperatură de -0,46°C (Fig. nr. 3.3).

Curba temperaturilor lunare este cea tipică regiunii temperate, ascendent-descendentă, astfel încât din luna ianuarie (-2,23°C), care este luna de minim, până în luna iulie, care reprezintă și luna de maxim (20,64°C), temperaturile sunt într-o continuă creștere. În următoarele luni se înregistrează o scădere a temperaturilor, însă valorile rămân pozitive excepție făcând luna decembrie în care se înregistrează -0,46 °C. Așadar, amplitudinea termică medie anuală este de 22,87°C, mai ridicată decât cea caracteristică regiunii deluroase.

Fig. nr. 3.3 Temperaturile medii lunare la stația Apa Neagră (1961-2010)

Analizând variabilitatea temperaturilor din lunile extreme, ianuarie și iulie, observăm faptul că atât abaterile negative cât și cele pozitive sunt mult mai ample în comparație cu valorile temperaturilor anuale.

Ianuarie este luna cea mai rece a anului și prezentă fluctuații evidente generate de contextul sinoptic specific fiecărui an (Fig. nr. 3.4). Valorile cele mai scăzute s-au înregistrat în anii 1985 cu o temperatura de -8,1°C și în 1963 când temperatura a atins -7,4°C. Valorile cele mai ridicate în această lună s-au înregistrat în ani 2007 (3,7°C) și în 1983 (2°C). Cea mai mare abatere negativă este așadar de -5,87°C în anul 1985, iar cea mai mare abatere pozitivă este de 5,93°C în anul 2007. Amplitudinea termică pentru luna ianuarie este de 11,8°C.

Fig. nr. 3.4 Temperaturile medii ale lunii ianuarie (1961-2010)

Luna cea mai caldă din perioada 1961-2010 este iulie (Fig. nr. 3.5). Aceasta prezintă ample fluctuații, astfel încât cele mai mari valori s-au înregistrat în anii 2007 cu 23,8°C și în 1988 cu 23°C. Cele mai mici valori ale lunii iulie s-au înregistrat în anii 1986 cu 18,7°C și în 1979 cu 18,8°C. În perioada analizată, anul 2007 iese în evidență cu o abatere pozitivă de 3°C față de media lunară. Cu toate acestea, atât abaterile pozitive, cât și cele negative sunt mai reduse comparativ cu cele înregistrate în luna ianuarie. Amplitudinea la nivelul luni iulie este de 5,1°C. Tendința de evoluție a lunii iulie în intervalul 1962-2010 este ascendentă, acest fapt influențând într-o mare măsură creșterea temperaturilor pentru întregul anotimp de vară.

Fig. nr. 3.5 Temperaturile medii ale lunii iulie (1961-2010)

3.1.3 Temperaturi medii anotimpuale

Dat fiind faptul că România dispune de un climat temperat-continental de tranziție, marcat de unele influente climatice, în Oltenia se face simțită nuanța mediteraneană caracterizată de o vreme mai caldă și mai umedă. Se remarcă diferențe considerabile între anotimpurile extreme (iarna și vara) și valori apropiate între primăvară și toamnă (Fig. nr. 3.6).

Primăvara, datorită pătrunderii unor mase de aer cald de tip mediteranean, aduse de ciclonii din Marea Mediterană pe direcție sud-vest – nord-est, temperatura medie este de 10,05°C. În acest anotimp, maxima s-a înregistrat în anul 2003 cu o temperatură de 12,3°C, ceea ce înseamnă o abatere pozitivă de 2,25°C, iar minima s-a înregistrat în anul 1987, cu o valoare de 7,2°C, abaterea negativă corespunzătoare fiind de 2,85°C. Amplitudinea este astfel de 5,1°C.

Vara reprezintă anotimpul cel mai călduros, înregistrând o temperatură medie de 19,8°C. În ceea ce privește maxima acestui anotimp, aceasta s-a înregistrat în anul 2007 cu o temperatura medie de 22,17°C, având o abatere pozitivă de 2,37°C, iar minima a fost înregistrată în anul 1976 cu o temperatura de 17,56°C, având o abatere negativă de 2,24°C, rezultând o amplitudine termică de 4,61°C.

Fig. nr. 3.6 Temperaturile medii anotimpuale la stația Apa Neagra (1961-2010)

Anotimpul de tranziție, toamna, prezintă o temperatura medie de 9,75°C,valoarea minimă fiind înregistrată în anul 1983 cu o temperatură de 7,67°C, astfel rezultând o abatere negativă de 2,08°C, iar maxima s-a înregistrat în anul 1962 cu o temperatură medie de 11,53°C, având o abatere pozitivă de 1,78°C. Amplitudinea termică a acestui anotimp este de 3,86°C.

Iarna prezintă cele mai scăzute temperaturi datorită circulației polare, coborând sub 0°C. Un factor important care contribuie la scăderea temperaturilor este zona în care se află Apa Neagră. Temperatura medie a acestui anotimp este de -0,94°C. Minima s-a înregistrat în anul 1985 cu o temperatură de -5,07°C, rezultând astfel o abatere negativă de -4,13°C. Maximul a fost înregistrat în anul 2007 cu o valoare de 1,87°C, astfel încât abaterea pozitivă este de 2,81°C, rezultând o amplitudine termică de 6,94°C.

Rezultă astfel că amplitudinea cea mai ridicată corespunde anotimpului de iarnă, 6,94°C, iar cea mai redusă celui de primăvară, 3,86°C.

3.1.4 Temperaturi maxime și minime lunare

Temperaturile minime din perioada analizată (1961-2010) la stația meteorologică Apa Neagră, sunt pozitive din luna aprilie pană în luna octombrie, iar in sezonul rece, cu excepția lunii octombrie, acestea coboară sub 0°C. Cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat în luna ianuarie cu -8,1°C în anul 1985, datorită pătrunderii unei mase de aer mai rece de origine continentală. Cea mai mare temperatură minimă o înregistrează luna iulie cu 18,7°C în anul 1986 (Fig. nr. 3.7).

Fig. nr. 3.7 Temperaturile minime lunare în perioada 1961-2010

Valorile temperaturilor maxime lunare sunt pozitive atât în anotimpul cald cât și în cel rece. Cele mai ridicate valori se înregistrează în luna iulie care este de altfel și luna de maxim cu o temperatură de 23,8°C urmată de luna august în care temperatura atinge 23°C (Fig. nr. 3.8).

Fig. nr. 3.8 Temperaturile maxime lunare în perioada 1961-2010

Din analiza valorilor maxime și minime lunare se poate observa faptul că toate valorile minime s-au înregistrat înainte de 1990 pentru toate lunile, în timp ce în cazul celor maxime, doar lunile aprilie, octombrie, noiembrie și decembrie corespund perioadei 1961-1990.

3.1.5 Numărul de zile cu anumite caracteristici termice

În permanență, factorii de mediu acționează asupra organismului uman, obligându-l să reacționeze la toți stimulii, componenta climatică a mediului geografic solicită și ea un răspuns al organismului, de aceea unii parametri climatici pot fi analizați și ca indici bioclimatici (Maria Moise, pag. 39). Cei mai reprezentativi parametri climatici sunt numărul zilelor de vară la care se adaugă și zilele tropicale, dar și numărul zilelor de iarnă plus cele de îngheț.

Numărul lunar al zilelor de iarnă și îngheț (Fig. nr. 3.9) sunt caracteristice semestrului rece al anului (octombrie-martie) datorită activității anticiclonice. La nivel lunar, maxima se înregistrează în luna ianuarie: 4,5 zile de iarnă și 29,2 zile cu îngheț. În ceea ce privește numărul zilelor de iarnă minima este de 0 zile în lunile semestrului cald.

Fig. nr. 3.9 Numărul lunar al zilelor de iarnă și îngheț

La numărul de zile cu îngheț valori de 0 zile prezintă doar lunile iunie-august. Septembrie înregistrează 0,4 zile iar în aprilie și mai valorile sunt ceva mai ridicate (4,7 zile respectiv 1,4 zile).

Numărul lunar al zilelor de vară și tropicale (Fig. nr. 3.10) la stația meteorologică Apa Neagră sunt caracteristice semestrului cald al anului datorită influenței maselor de aer de origine tropicală. Se remarcă faptul că valorile au o tendință ascendentă, maximul zilelor de vară fiind în luna iulie, înregistrându-se 25 zile, urmată de luna august cu o valoare de 24 de zile de vară. Lunile aprilie și octombrie înregistrează aceeași valoare de 1 zi de vară.

În ceea ce privește numărul zilelor tropicale acestea se înregistrează doar în lunile iunie-septembrie. Valoarea cea mai ridicată o prezintă luna august cu 5,5 zile tropicale, iar la polul opus se află luna septembrie cu o scădere considerabilă a numărului de zile tropicale, ajungând la 0,5 zile.

Fig. nr. 3.10 Numărul lunar al zilelor de vară și tropicale

În luna iunie numărul zilelor tropicale ajunge la 1,7 zile iar în iulie se remarcă o creștere considerabilă, înregistrându-se 5 zile.

3.2 Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică reprezintă forța cu care învelișul gazos al planetei apasă asupra unității de suprafață. Ea reprezintă în același timp, o forță rezultată din energia cinetică a moleculelor cât și de viteza cu care ele se mișcă, determinată la rândul ei de temperatură; drept urmare, presiunea este mai mare la temperaturi înalte decât la temperaturi joase (Ciulache, 2002).

Un puternic factor permanent de influență îl constituie altitudinea, care determină o scădere accentuată a presiunii odată cu diminuarea densității aerului (Clima României, vol. I, 2008).

3.2.1 Presiunea atmosferică medie lunară

În perioada 1971-1990, la stația meteorologică Apa Neagră s-a înregistrat o presiune atmosferică medie multianuală de 1003,7 mb.

Se remarcă faptul că o valoare ridicată a presiunii se înregistrează în perioada rece a anului când predomină activitatea anticiclonică (Anticiclonul Siberian atinge maximul de dezvoltare) și o valoare mai scăzută în semestrul cald al anului. Valorile medii lunare ale presiunii atmosferice înregistrează un minim de 1000,0 mb în luna aprilie, iar maximul este înregistrat în lunile octombrie și decembrie, cu o valoarea de 1006,6 mb (Fig. nr. 3.9).

Fig. nr. 3.9 Presiunea atmosferică lunară și multianuală in perioada 1971-1990

În ceea ce privește abaterile negative acestea se înregistrează în lunile sezonului cald, cu o valoare maximă de -3,7 mb, iar abaterile pozitive ale presiunii atmosferice se înregistrează în sezonul rece, cu o valoare maximă de 2,9 mb.

3.2.2 Presiunea medie semestrială și anotimpuală

În urma analizei valorilor presiunii atmosferice anotimpuale (Fig. nr. 3.10) se constată faptul că valoarea minimă de 1001,5 mb se înregistrează primăvara, iar la polul opus valoarea maximă este înregistrată iarna, cu o valoare de 1006 mb.

Fig. nr. 3.10 Presiunea atmosferică medie anotimpuală

Se observă faptul că între iarnă și toamnă valorile sunt foarte apropiate, înregistrându-se o diferență de 0,4 mb, aceeași valoare înregistrându-se și între anotimpurile vară și primăvară.

3.3 Umezeala aerului

Prezența în atmosferă a vaporilor de apă determină umezeala aerului, care este unul din principalele elemente meteorologice. De valoarea acestui element depind în bună măsură cantitatea norilor și precipitațiilor, opacitatea atmosferei și bilanțul radiativ-caloric (Ciulache, 2002). Prin principalele două componente, umezeala absolută (tensiunea vaporilor de apă) și umezeala relativă, umezeala aerului are o distribuție geografică variată, condiționată de temperatura aerului, proporția și repartiția uscatului și a apei, natura învelișului vegetal.

Umezeala absolută a aerului reprezintă cantitatea de vapori de apă conținută la un moment dat, într-un volum de aer cu o temperatură dată (Ciulache, 2002).

3.3.1 Umezeala relativă

În perioada analizată (1971-1990), la stația meteorologică Apa Neagră,umezeala relativă înregistrează o valoare medie multianuală de 76,2 %. La nivel anual (Fig. nr. 3.11) valoarea maximă a umezeli relative este înregistrată în ani 1978 respectiv 1980, aceștia deținând valoare de 78,4 %. La polul opus se află anul 1990, când valoarea umezeli relative a înregistrat valoarea de 72,2%.

Fig. nr. 3.11 Umezeala relativă anuală față de media

umezelii relative multianuală (1971-1990)

Valori reduse ale umezelii se înregistrează în anii: 1971 (75,6%), 1973 (74,3%), 1979 (75,2%), 1983 (75,3%). Se remarcă faptul că în intervalul 1986-1990, cu excepția anului 1989 în care valoarea umezeli este de 76,7 %, umezeala relativă are o tendință descendentă. În anul 1986 atingea valoarea de 75,3%, iar pană în anul 1990 a ajuns la 72,2%.

La nivel lunar tendința umezeli relative este una descendent-ascendentă (Fig. nr. 3.12). Valoarea maximă este atinsă în semestrul rece, în luna decembrie, înregistrând o valoare de 88,5%, de altfel valorile cele mai ridicate sunt în lunile semestrului rece: octombrie (76,3%), noiembrie (84,9%), ianuarie (87,5%), februarie (82,7%), iar martie deține o valoare mai scăzută 74,6%.

Fig. nr. 3.12 Umezeala relativă medie lunară în perioada 1971-1990

În ceea ce privește lunile semestrului cald, acestea dețin valori mai reduse ale umezeli relative, minimul la nivel lunar fiind înregistrat în luna iulie cu o valoare de 67,4%.

La nivel anotimpual maxima umezeli relative este înregistrată iarna, deținând o valoare de 86,3%, iar minima este înregistrată vara, unde valoarea umidități scade la 68,8% (Fig. nr. 3.13). Primăvara și toamna sunt considerate anotimpuri de tranziție făcând trecerea de la maxim la minim: toamna (78%), iar primăvara (71,5%).

Fig. nr. 3.13 Variația anotimpuală a umezelii relative a aerului(1971-1990)

3.4 Durata medie de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp când este vizibil discul solar și se exprimă în ore și zecimi de oră (Clima României, 2008).

Dezvoltarea urbană și folosirea surselor neconvenționale și nepoluante de energie necesită cunoașterea detaliată a regimului de variație diurnă, lunară, anuală și semestrială a parametrilor duratei de strălucire a Soarelui. Factori genetici care stau la baza duratei strălucirii Soarelui sunt: durata zilei, activitatea ciclonică, frecvența nebulozității și a ceții, poluarea aerului și condițiile fizico-grafice locale (Moise, 2005, p. 51).

În ceea ce privește variația neperiodică a duratei de strălucire a Soarelui la stația meteorologică Apa Neagră, se înregistrează valori diferite de la un an la altul, astfel încât media multianuală a duratei de strălucire a Soarelui în intervalul 1974-2003 este de 2.002,2 ore.

3.4.1 Durata medie lunară

În decursul anilor 1974-2003 (Fig. nr. 3.14), valorile medii lunare ale duratei de strălucire a Soarelui la stația meteorologică Apa Neagră prezintă o tendință ascendent-descendentă. Din luna ianuarie pană în luna iulie se remarcă o tendință de creștere a valorilor duratei de strălucire a Soarelui, maxima fiind de 288,2 ore înregistrată în luna iulie. Pe parcursul următoarelor luni, tendința este una descendentă, minima lunară de strălucire a Soarelui se înregistrează în luna decembrie (solstițiul de iarnă) cu o valoare de 69,4 ore când durata zilei este mai redusă, iar nebulozitatea înregistrează maximul anual.

Valoarea maximă înregistrată în luna iulie se datorează faptului că ziua prezintă cel mai mare număr de ore, respectiv 14 ore, iar nebulozitatea prezintă cele mai mici valori iar Soarele strălucește toată ziua. Luna decembrie deține un număr mai redus de ore (9 ore) când nebulozitatea înregistrează cele mai mare valori, dar și datorită scăderii duratei zilei.

Fig. nr. 3.14 Media anuală a duratei de strălucire a Soarelui (1974-2003)

3.4.2 Durata medie semestrială de strălucire a Soarelui

Durata medie semestrială de strălucire a Soarelui (Fig. nr. 3.15) la stația meteorologică Apa Neagră în perioada 1974-2003 prezintă valori mai reduse în semestrul rece (octombrie-martie) datorită activități ciclonice, duratei zilei, nebulozități dar și a inversiunilor de temperatură, înregistrând un număr de 612,1 ore. În semestrul cald al anului (aprilie-septembrie), durata efectivă de strălucire a Soarelui prezintă valori mult mai ridicate în comparație cu sezonul rece, în urma creșterii duratei zilei, a predominării regimului anticiclonic de la sfârșitul verii, dar și datorită reducerii nebulozității. În acest semestru durata strălucirii Soarelui atinge valoarea de 1.390,1 ore.

3.4.3 Durata medie anotimpuală de strălucire a Soarelui

Valorile duratei de strălucire a Soarelui variază de la un anotimp la celălalt (Fig. nr. 3.16) astfel încât maxima se înregistrează vara, cu o valoare de 799,9 ore, iar iarna înregistrează valoarea cea mai redusă cu un număr de 446,1 ore, cu o diferență de 353,8 ore.

Între anotimpurile de tranziție diferența este de 135.4 ore, primăvara însumând 703,8 ore, iar o valoare mai redusă se înregistrează toamna,568,4 ore.

Fig. nr. 3.15 Durata medie semestrială de strălucire a Soarelui

3.5 Nebulozitatea

Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire cu nori a bolții cerești. Ea este importantă în practica meteorologică, îndeosebi în prognozele meteorologice, unde sistemele noroase sunt urmărite prin imagini satelitare și cu ajutorul radarului (www.scribd.com). La stațiile meteorologice este luată în calcul atât nebulozitatea totală, cât și nebulozitatea inferioară.

Nebulozitatea totală reprezintă gradul de acoperire al bolții cerești cu toți norii vizibili existenți în momentul observației. Nebulozitatea inferioară reprezintă gradul de acoperire a bolții cerești cu nori a căror bază este situată în etajul inferior (sub 2000 m altitudine) (Clima României, 2008).

Fig. nr. 3.16 Durata medie anotimpuală de strălucire a Soarelui (1974-2003)

3.5.1 Nebulozitatea totală

La nivelul zonei Apa Neagră (Fig. nr. 3.17) cele mai mari valori corespund lunilor din semestrul rece, în timp ce valorile cele mai reduse se înregistrează la nivelul verii. Cu toate că există diferențe între luni, se remarcă faptul că acestea sunt destul de reduse comparativ cu alte regiuni deluroase din țară. Valoarea maximă nebulozității totale se înregistrează în luna februarie cu 6,84 zecimi, iar la polul opus se află luna iulie, cu o valoare a nebulozității de 4,4 zecimi.

Fig. nr. 3.17 Nebulozitatea medie lunară la stația meteorologică Apa Neagră

3.5.2 Numărul zilelor senine

În ceea ce privește numărul zilelor cu cer senin (Fig. nr. 3.18) se remarcă faptul că luna octombrie deține numărul cel mai ridicat, 8,4 zile. Variația numărului zilelor senine oscilează de la o lună la cealaltă, astfel încât în primele luni ale anului (ianuarie-iunie) valorile sunt mult mai scăzute, în luna mai înregistrându-se și minimul lunar de 3 zile.

Fig. nr. 3.18 Numărul lunar de zile senine în perioada

În decursul lunilor iulie-octombrie numărul zilelor senine depășește 7 zile, iar în noiembrie și decembrie scade la 5,5 zile (noiembrie) respectiv 6,4 zile (decembrie).

3.5.3 Numărul zilelor acoperite

La nivel lunar, la stația meteorologică Apa Neagră (Fig. nr. 3.19), numărul maxim de zile acoperite s-a înregistrat în luna ianuarie, 13,9 zile. Evoluția valorilor numărului zilelor acoperite este descendent-ascendentă, acestea fiind corelate cu valorile nebulozității totale.

Fig. nr. 3.19 Numărul zilelor acoperite la stația meteorologică Apa Neagră

În decursul lunilor ianuarie-iulie, valorile scad, ajungând în iulie să înregistreze doar de 3,2 zile, aceasta fiind și luna de minim. În următoarele luni tendința este una ascendentă până în luna noiembrie unde valoarea numărului zilelor acoperite ajunge la 12,8 zile. În luna decembrie se remarcă o scădere a valori, înregistrându-se doar 10,8 zile.

3.5 Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice constituie una din cele mai importante caracteristici ale climei și una din verigile principale ale circulației apei în natură (Clima Republici Populare Române, vol. I, 1962).

Precipitațiile atmosferice cuprind totalitatea produselor de condensare și cristalizare a vaporilor de apă din atmosferă, denumite și hidrometeori, care cad de obicei din nori și ajung la suprafața pământului sub formă lichidă (ploaie, aversă de ploaie), solidă (ninsoare, aversă de zăpadă) sau sub ambele forme în același timp (lapoviță și aversă de lapoviță). Particularitățile și repartiția precipitațiilor ca și a altor elemente și fenomene meteorologice, depind direct de deplasarea maselor de aer și de gradul de dezvoltare a convecției termice (Clima României, 2008).

3.5.1 Precipitațiile medii anuale

Fiind considerate fenomene atmosferice care nu se produc regulat și în cantități asemănătoare, precipitațiile diferă de la un an la altul. În perioada analizată, 1961-2010, precipitațiile, cantitatea medie multianuală de precipitații în arealul analizat este de 917,2 mm caracteristică zonei depresionare submontane în care se află stația meteorologică Apa Neagră (Fig. nr. 3.20).

Fig. nr. 3.20 Precipitațiile anuale și media multianuală

la stația meteorologică Apa Neagră (1961-2010)

Cea mai scăzută cantitate de precipitații s-a înregistrat în anul 2000, respectiv 331,8 mm, fiind considerat și cel mai secetos an din ultimii 50 de ani la nivelul întregii țări. Astfel, abaterea negativă este de 558,1 mm.

Maxima s-a înregistrat în anul 2010, cantitatea de precipitații fiind de 1443,6 mm, în acest an excesul de precipitații producând numeroase pagube materiale în zonă. Abaterea pozitivă corespunzătoare anului 2010 este de 526,4 mm. În perioada 1982-2003, cu excepția anului 1999, unde valoarea cantității precipitațiilor este mai ridicată decât media multianuală (1423,8 mm), în restul anilor cantitatea de precipitații este mai scăzută decât media multianuală.

Deoarece precipitațiile se produc diferit, abaterile pozitive însemnate ale cantității de precipitații anuale față de media multianuală diferă de la an la an, astfel încât sunt considerați ani ploioși: 1961, 1966, 1969, 1972, 1974, 1976, 1979, 1999, 2005, 2010, valorile abaterilor fiind mai mari. În categoria anilor foarte ploioși s-au înregistrat 5 ani, având o frecvență de 10,2% . În ceea ce privește categoria anilor ploioși, aici se înscrie doar anul 1975, cu o frecvență de 2%, în timp ce anilor moderat le revine 2 ani, rezultând o frecvență de 4,1%.

Conform criteriului Hellman, la nivelul zonei Apa Neagră în perioada 1961-2010, au fost încadrați în categoria ani excesivi de ploioși 10 ani, având o frecvență de 20,4 %, cele mai mari valori au fost înregistrate în anii: 1969, 1972, 1976, 1979, 1999, 2009 și 2010, fiecare cu abateri de peste 200 mm (Tabelul nr. 3.2, Fig. nr. 3.21).

Tabelul nr 3.2 Caracterul pluviometric al anilor după criteriul Hellman

Sursa: date prelucrate după C.M.R. Oltenia

Fig. nr. 3.21 Caracterul pluviometric al anilor în funcție de criteriul Hellman

3.6.2 Precipitații medii semestriale

În zona Apa Neagră, cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) cu o valoare medie de 491,0 mm (Fig. nr. 3.22), ceea ce înseamnă 53,5% din cantitatea totală de precipitații, iar cea mai mică cantitate îi revine semestrului rece având o valoare de 426,2 mm ceea ce înseamnă 46,5% din totalul cantității de precipitații.

Ca urmare a poziționării față de masele de aer de origine mediteraneană, se remarcă o diferență redusă atât cantitativă, cât și procentuală între cele două semestre, aceasta fiind una dintre particularitățile principale ale regimului pluviometric din regiune. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din semestrul cald se înregistrează în luna iunie (99,8 mm), iar cea mai mică în luna august cu 63,6 mm. În semestrul rece luna de maxim este noiembrie cu 87,0 mm, iar luna e minim este martie cu 58,8 mm.

3.6.3 Precipitații medii anotimpuale

În ceea ce privește cantitatea de precipitații anotimpuale, la nivelul zonei Apa Neagră valorile sunt oarecum apropiate, precipitațiile fiind distribuite uniform pe parcursul celor patru anotimpuri (Tabelul nr. 3.3, Fig. nr. 3.23).

Valoarea maximă este înregistrată vara, precipitațiile atingând 251,0 mm (27,3%), iar minima este înregistrează iarna, cu o valoare de 204,3 mm (22,3%). Valorile din anotimpurile de tranziție (primăvară-toamnă) sunt apropiate, fiind o diferență de 5 mm, toamna având o valoare de 233,5 mm (25,5%), iar primăvara de 228,5 mm (24,9%). Așadar, din punct de vedere pluviometric, regiunea se caracterizează printr-o uniformitate mult mai mare decât regiunea subcarpatică estică sau piemontană sudică.

Fig. nr. 3.22 Precipitații medii semestriale în perioada 1961-2010 la stația Apa Neagră

Tabel nr. 3.3 Cantitatea medie semestrială și anotimpuală (1961-2010)

Fig. nr. 3.23 Precipitațiile medii anotimpuale la stația meteorologică Apa Neagră

3.6.4 Precipitații medii lunare

Cantitățile medii lunare de precipitații oscilează de la o lună la alta, astfel încât cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în luna iunie cu o valoare de 99,8 mm, iar cea mai scăzută cantitate de precipitații este înregistrată de luna martie cu 58,8 mm (Fig. nr. 3.24).

Resimțindu-se influențele maselor de aer sudice și sud-vestice, submediteraneene, în zona Apa Neagră se înregistrează creșteri ale cantității de precipitații în intervalul aprilie-iunie. Cantitățile minime sunt prezente în intervalul ianuarie-martie, dar și în august-octombrie (sfârșitul verii-începutul toamnei). O ușoară creștere se remarcă în intervalul noiembrie-decembrie, datorită intensificării activității ciclonice din Marea Mediterană.

În intervalul analizat cea mai mare cantitate de precipitații s-a înregistrat în 1999, în luna iulie cu o valoare de 386,3 mm, acesta fiind și anul cu a doua cea mai mare cantitate de precipitații din perioada 1961-2010.

Cea mai mică cantitate de precipitații este de 0,4 mm în luna aprilie a anului 1961. În arealul analizat au existat luni în care valorile precipitațiilor erau egale cu zero. În această categorie intră luna octombrie a anului 1969 și 2000 și luna ianuarie a anului 1975.

Figura nr. 3.24 Precipitațiile medii lunare în perioada 1961-2010 la Apa Neagră

3.6.5 Cantității maxime de precipitații în 24 de ore

În intervalul 1971-1980, la stația meteorologică Apa Neagră cantitatea medie maximă lunară de precipitații maxime în 24 ore (Fig. nr. 3.25) s-a înregistrat în luna mai, cu o valoare de 41,09 l/m2.. Minima a fost înregistrată în luna decembrie unde cantitatea medie minimă lunară de precipitații maxime în 24 ore a fost de 17,4 l/m2.

Fig. nr. 3.25 Cantități maxime lunare de precipitații în 24 ore în perioada 1971-1980

În decursul lunilor, tendința de evoluție a cantității de precipitații este descendent ascendentă, valorile înregistrate variind de la o lună la cealaltă. Lunile cu valori ridicate a cantității de precipitații, cu excepția luni mai care este luna de vârf, iulie și octombrie dețin valori însemnate (32,16 l/m2,31,51 l/m2). Valori mai reduse se înregistrează în semestrul rece: noiembrie (19,72 l/m2), februarie (19.08 l/m2) martie (17,61 l/m2).

3.7 Vântul

Vântul este un fenomen meteorologic vectorial, deosebit de variabil în timp și spațiu condiționat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulației generale a atmosferei. Vântul se caracterizează prin doi parametri extrem de variabili în timp și spațiu: direcția din care bate vântul și viteza, reprezentând distanța parcursă de particulele de aer în unitatea de timp exprimată în m/s (Clima României, 2008).

În ceea ce privește frecvența și direcția vântului, la stația meteorologică Apa Neagră (Tabelul nr. 3.4, Figura nr. 3.26) se înregistrează o valoare mai ridicată pe direcție vestică, având o frecvență de 10,5% și o viteză de 3,5 m/s. În acest interval calmul atmosferic atinge o valoare de 80,9%.

Valoarea cea mai scăzută a vitezei vântului se înregistrează pe direcție nordică și nord-estică având o valoare de 0,7 m/s și o frecvență de 0,2 % în sectorul nordic, care deține de asemenea valoarea cea mai scăzută a frecvenței vântului, iar în sectorul nord-estic frecvența are o ușoară tendință de creștere, înregistrând o valoare de 0,4 %.

Fig. nr. 3.26 Roza anuală a vitezei și frecvenței vântului la stația Apa Neagră

În sectoarele nord, nord-vest, nord-est și sud-vest se remarcă o apropiere a valorilor frecvenței vântului, valorile fiind cuprinse între 0,2-0,8 %. Valori apropiate ale vitezei vântului se înregistrează în sectoarele nord-vest, sud-est și cel sudic(1,1 m/s,1,4 m/s respectiv 1,6 m/s).

Tabelul nr. 3.4 Frecvența (%) și viteza medie anuală a vântului pe direcții (m/s) la stația Apa Neagră

Așadar, la stația meteorologică Apa Neagră, în ceea ce privește frecvența vântului maxima se înregistrează pe direcție vestică (10,5%), ca și viteza maximă de 3,5 m/s.

3.7 Fenomene meteorologice extreme

Fenomenele meteorologice de risc care își pun amprenta asupra zonei Apa Neagră sunt bruma, ceața, chiciura și în aceeași măsură stratul de zăpadă. Manifestarea cu interes a acestor fenomene determină în mod obișnuit pagube pentru unele sectoare economice, punând deasemenea în pericol bunurile și chiar viața oamenilor, de aceea ele sunt socotite fenomene meteorologice de risc (Clima Republicii Populare Române, vol. I, 1962).

3.7.1 Ceața

Ceața este constituită din picături foarte mici de apă sau din cristale de gheață, aflate în suspensie în stratul de aer din vecinătatea suprafeței pământului, reducând vizibilitatea orizontală la mai puțin de 1 km (Clima Republicii Populare Române, vol. I, 1962).

În perioada 1971-1980,la stația meteorologică Apa Neagră (Fig. nr. 3.27), la nivel lunar se constată că numărul cel mai ridicat de zile cu ceață se înregistrează în luna ianuarie (2,5 zile) fiind urmată de luna decembrie unde numărul de zile scade la 2,2 zile, iar în februarie se înregistrează doar 2 zile cu ceață.

Valorile cele mai scăzute, în care numărul zilelor cu ceață este egal cu zero se înregistrează în cea mai mare parte în lunile semestrului cald(iunie-septembrie). În anotimpul de primăvară valorile zilelor cu ceață sunt cuprinse între 0,1-0,4. Luna octombrie prezintă de asemenea valoare apropiată cu cea a lunilor de primăvara, deținând o valoare de 0,7.

Datorită efectului negativ pe care ceața îl exercită asupra diferitelor activități și în special în transporturile rutiere, în meteorologie cercetarea acestui fenomen ocupă un loc deosebit de important. În acest sens se fac încercări de împrăștiere a ceții, cu ajutorul unor substanțe chimice, cu efecte termice sau cu efecte de precipitare.

Fig. nr. 3.27 Numărul mediu lunar de zile cu ceață

3.7.2 Bruma

Bruma reprezintă un fenomen ce își face apariția în timpul toamnei și primăveri , prin coborârea temperaturii sub 0°C în aer cât și pe suprafața solului, ea fiind definită ca „un depozit de gheață, cu aspect cristalin, deseori sub formă de solzi ace, pene, evantai” (Topor, 1958; Țîștea et al., 1965).

Condițiile atmosferice necesare formării brumei sunt: vânt slab (până la 2 m/s) sau calm, umezeala relativă mai mare de 80%, nebulozitate redusă care favorizează radiația nocturnă. Uneori se poate forma brumă și în condițiile unei umezeli relative mai mici de 50%, când temperatura aerului este de 00 C, iar temperatura solului coboară până la -100 C. Cel mai frecvent se formează înainte de răsăritul Soarelui (Clima Republicii Populare Române, vol. I, 1962).

Formarea brumei este determinată deasemenea și de condițiile geografice locale acești factori influențatori sunt: relieful, solurile, rețeaua hidrografică (Bogdan, 1978).

În perioada 1971-1980 (Fig. nr. 3.28), la stația meteorologică Apa Neagră numărul zilelor cu brumă variază de la un an la altul.

Valoarea maximă se înregistrează în semestrul rece, luna decembrie înregistrând o valoare de 11,1 zile cu brumă. La polul opus se află lunile iunie și august în care numărul zilelor cu brumă este egal cu zero.

Se remarcă faptul că lunile semestrului rece dețin valori mult mai ridicate ale numărului zilelor cu brumă: martie (7,5 zile), octombrie (7,2 zile), noiembrie (9,7 zile). În semestrul cald maxima este atinsă în luna aprilie cu o valoare de 3,6 zile, restul lunilor dețin valori cuprinse între 0-0,8 zile.

Fig. nr. 3.28 Numărul mediu lunar de zile cu brumă

3.7.3 Chiciura

Chiciura este un strat alb, afânat, constituit din cristale sau granule de gheață cu aspect de brumă sau zăpadă, care ia naștere pe timp geros prin depunerea acelor de gheață sau a picăturilor suprarăcite de ceață pe diferite obiecte și mai ales pe cele verticale sau suspendate în aer (pe cabluri, pe ramurile arborilor, pe stâlpi). Chiciura se depune în cazul advecției aerului arctic maritim (cu temperaturi negative foarte scăzute) sau datorită răcirii radiative intense a aerului temperat maritim (Clima Republicii Populare Române, vol. I, 1962).

Chiciura este caracteristică sezonului rece, fapt evidențiat și în graficul (Fig. nr. 3.29) la nivel lunar la stația Apa Neagră. Luna decembrie este singura în care s-au înregistrat zile cu chiciura,0,4 zile, însă și aici valoarea este redusă.

Fig. nr. 3.29 Numărul mediu lunar de zile cu chiciură

Încadrându-se în categoria fenomenelor meteorologice de risc, depunerile de chiciură duc la distrugerea culturilor agricole dar și la distrugerea sistemelor.

3.7.4 Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă, de cele mai multe ori nu se formează de la prima ninsoare, chiar dacă predomină calmul atmosferic, deoarece primele ninsori se produc la începutul sezonului rece când temperatura nu este suficient de coborâtă și dau cantități reduse de precipitații, mai mult, oscilațiile termice numeroase de la suprafața solului în jurul valorii de 00C nu fac posibilă acumularea zăpezii. Ca urmare, stratul de zăpadă se produce mai târziu și dispare primăvara mai devreme. Formarea stratului de zăpadă necesită trei condiții: temperaturi negative în aer și la sol, ninsori în cantitate suficientă, calm atmosferic sau vânt slab (Mărinică, 2006).

În arealul analizat (Fig. nr. 3.30), stratul de zăpadă este caracteristic lunilor semestrului rece. Maxima se înregistrează în luna ianuarie, de 17,8 zile, iar la polul opus se află luna octombrie, unde numărul zilelor cu zăpadă este de 0,1 zile.

Stratul de zăpadă ce acoperă solul, își aduce un aport important datorită grosimii, structurii si densității ce-l caracterizează. Având o conductibilitate redusă, stratul de zăpadă joaca un rol protector pentru sol împotriva înghețurilor radiative și advective. Însă acesta are și efecte negative asupra populației prin inundațiile produse în urma topirii zăpezii, blocării rețelelor de comunicații, căderea rețelei energiei electrice.

Fig. nr. 3.30 Frecvența lunară a zilelor cu strat de zăpadă

CAPITOLUL IV

INFLUENȚE ALE CLIMEI

4.1 Influența clima asupra activităților omenești

Datorită condițiilor climatice și a așezări într-o zonă submontană, zona Apa Neagră beneficiază de un climat temperat marcat de influențe mediteraneene, astfel încât principala activitate a localnicilor o reprezintă agricultura, creșterea animalelor cu preponderență a ovinelor și potențialul turistic prea puțin exploatat.

Cantitățile bogate de precipitații și prezența râului Motru favorizează dezvoltarea vegetației ce servește drept hrană pentru animale. În zonă fauna este foarte diversificată, pe lângă animalele domestice crescute, se întâlnesc și animale sălbatice: lupul, ursul, căprioara, cerbul, vulpea, porcul mistreț, șarpele, liliacul etc. Influențele climatice de tip submediteranean au facilitat prezența în zonă a unor animale endemice precum: vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat și chiar scorpionul.

Livezile, în special pruni și meri, sunt favorizate de climă, în special de temperaturile mai scăzute vara și mai ridicate iarna. Fenomenele climatice de risc au repercusiuni asupra populației prin distrugerea culturilor agricole.

4.2 Influența climei asupra vegetației

Vegetația reprezintă o consecință a progresului paleobotanic dar și a schimbărilor climatice.

Vegetația specifică zonei Apa Neagră se încadrează în regiunea macaronezo-mediteraneană (sub regiunea submediteraneană), provincia dacică, sub provincia banato-getică, districtul Subcarpaților Getici, care se caracterizează prin alternanța făgetelor cu gorunete și puternice infiltrații de specii balcanice submediteraneene: Quercus cerris, Chrysopogon gryllus, Dasypyrum villosum (Geografia României, vol. 1, 1983).

În arealul analizat, printre factori cu influență asupra vegetației se număra: relieful, clima, solurile, dar și activitatea antropică. Influențele mediteraneene din provincia moesică au dus la apariția unor specii: endemice liliacul sălbatic, mojdreanul, scumpia, alunul turcesc.

La nivelul pădurilor de gorun, de-a lungul timpului omul și-a pus amprenta prin despăduriri, acestea fiind înlocuite în prezent de culturile agricole și livezi. De-a lungul râului Motru se întâlnesc pădurile de stejar în amestec cu cele de fag.

Circulația maselor de aer își pune amprenta asupra vegetației din timpul ierni, datorită poziționări Subcarpaților Getici sub influența unor mase de aer umed și cald determinate de ciclonii mediteraneeni ce duc la dezvoltarea unei vegetații termofile de origine submediteraneană.

Pentru a ilustra influența climei asupra vegetației au fost calculați o serie de indici ecometrici bazați pe valorile medii lunare și anuale de temperatură și precipitații.

Tetraterma Mayr reprezintă raportul dintre suma temperaturile medii pe lunile mai-august și numărul lunilor luate în calcul. La stația meteorologică Apa Neagră valoarea tetratermei Mayr este de 18,73°C fapt ce duce la o dezvoltare a speciilor mezofile și termofile corespunzătoare acestei zone. Din analiza valorilor anuale se constată faptul că după 1990 valorile sunt în general mai mari decât media perioadei, excepție făcând intervalul 2004-2007. Anul cu cea mai mare valoare a acestui indice este 2003, când s-au depășit 21°C (Fig. nr. 4.2). Tendința de evoluție este clar ascendentă subliniind creșterea însemnată a temperaturii pe perioada estivală. Impactul asupra vegetației naturale nu este totuși unul extrem de însemnat ținând cont de faptul că aici se dezvoltă multe specii termofile care pot tolera temperaturi ridicate.

Fig. nr. 4.2 ….. Valorile anuale ale tetratermei Mayr și tendința lor de evoluție

Indicele hidrotermic (Fig. nr. 4.3) reprezintă tendința de aridizare a climatului, iar creșterea sa este invers proporțională cu altitudinea. Acesta prezintă variații cuprinse între 3,6 în anul 2000 și 14,5 în 1999, anii cu cea mai redusă, respectiv cea mai ridicată cantitate de precipitații. În intervalul 2008-2010 valorile indicelui hidrometric sunt mult mai ridicate, acestea variind de la un an la altul, fiind cuprinse între 11,3 și 14,2.

Fig. nr. 4.3 Indicele hidrotermic

Datorită expuneri versanților și a activității foehnale, la nivelul zonei Apa Neagră se individualizează elemente mezotermofile pe versanții expuși Soarelui, dar și pe interfluvii.

Precipitațiile reprezintă un factor deosebit de important în dezvoltarea ecosistemele forestiere, astfel încât în arealul analizat pe versanții nordici se întâlnesc păduri de gorun și de fag iar pe versanții sudici pădurile de gorun se găsesc în amestec cu numeroase elemente termofile: mojdrean,frasin, liliacul sălbatic, scumpia, alunul turcesc. În partea nordică a versanților, zona este caracterizată printr-o durată de strălucire a Soarelui mai scăzută , cantitățile de precipitații fiind mai ridicate, ducând prin spălare la o debazificare ridicată a solului.

Indicele de ploaie Lang (Fig. nr. 4.4) înregistrează un minim anual de 32,1 la nivelul anului 2000, iar maximul este de 155,0 în anul 1969. Valori ridicate ale indicelui Lang înregistrează și ani: 1972, 1976, 1979, 1980, 1999, 2010. Valoarea media a indicelui de ploaie Lang este 95,2 unități ceea ce încadrează regiunea de studiu la regiuni cu climat temperat cald, favorabil dezvoltării vegetației termofile.

La nivel anual, indicele de ariditate de Martonne (Fig. nr. 4.5) înregistrează valoarea maximă de 73,0 la nivelul anului 1969. La polul opus se remarcă anul 2000 cu o valoare de 16,5. Conform valorii medii pentru intervalul 1969-2010 de 46,7 unități în regiune se individualizează prezența un climat umed. Subtipul indicat de valoarea medie este cel caracteristic subalpin, chiar dacă regiunea este din punct de vedere altitudinal situată mult sub acest nivel.

Fig. nr. 4.4 Indicele de ploaie Lang

Fig. nr. 4.5 Indicele de ariditate ,,de Martonne”

La nivel lunar indicele de Martonne (Fig. nr. 4.6) prezintă fluctuații de la o lună la alta, astfel încât valoarea maximă se înregistrează în luna decembrie cu o valoare de 103,8. Valoarea minimă s-a înregistrat în luna august, având o valoare de 25,6. Tendința este una descendent-ascendentă: in luna ianuarie până în august valorile indicelui scad treptat, în următoarele patru luni tendința este ascendentă.

De-a lungul timpului suprafața pădurilor a fost treptat redusă, una din cauzele principale fiind păstoritul și defrișările într-un mod excesiv. Un alt factor care a contribuit la distrugerea pădurilor de stejar este înlocuirea acestora cu terenurile arabile.

Fig. nr. 4.6 Indicele de ariditate ,,de Martonne”

4.3 Influența climei asupra solurilor

În ceea ce privește solurile, în arealul analizat sunt prezente: molisoluile, argiluvisoluri și cambisoluri. Molisolurile au cea mai mare răspândire, întâlnindu-se la altitudini peste 350 m.

Argiluvisolurile se dezvoltă în condiții climatice relativ umede, determinând spălarea solurilor din profil și o debazeificare accentuată a materialului mineral. Acestea prezintă o fertilitatea ridicată și propice diferitelor culturi.

Cambisolurile sunt caracteristice zonelor cu un relief relativ recent sau întinerit prin denudație, fiind influențate de condițiile climatice prin spălarea solurilor fiind îndepărtate din profil ca o alterare a substratului mineral.

Resturile organice provenite din pădurile de foioase ale regiunilor colinare suferă transformări într-un ritm mai scăzut datorită umezelii mari și a temperaturilor scăzute, fapt ce duce la o dezvoltare a microflorei deficitară. Astfel că substanțele bazice sunt blocate în materia nedescompusă rezultând soluri cu reacție acidă.

Răspândirea solurilor este zonală și etajată variind cu altitudinea, având o legătură cu clima vegetația și roca. În zonele cu pante mai înclinate procesele de spălare sunt mai reprezentative, profilul solului fiind unul scurt. Solurile corespunzătoare gorunetelor și făgetelor din regiunile mai înalte fac parte din clasa argiluvisolurilor, solurile reprezentative fiind cele brune argiloiluviale, brune luvice sărace în elemente nutritive precum și în humus.

Compoziția chimico-mineralogică a rocilor, influențând compoziția soluției de sol și regimul substanțelor solubile, determină pe rocile bogate în componente bazice o desfășurare încetinită a fenomenelor de podzolire și acidifiere a solurilor, în timp ce pe cele sărace în componente bazice, o desfășurare accelerată. S-a constatat însă că influența chimismului global al rocilor este deosebit de clară numai în condițiile climatului moderat umed (Cernescu, 1959).

CONCLUZII

În urma analizei și a reprezentărilor grafice a parametrilor climatici din zona Apa Neagră se remarcă o modificare a tuturor parametrilor climatici în perioada analizată.

Studiu climatologic al arealului analizat, s-a realizat cu ajutorul datelor care au fost preluate de la Centrul Meteorologic Regional Oltenia.

Temperatura medie anuală în perioada 1961-2010, la stația meteorologică Apa Neagră este de 9,67°C, temperatură ce se încadrează în tiparul general al zonei de câmpie din sud-vestul țării. La nivel lunar cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată în luna iulie cu o valoare e 20,64°C iar cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat în luna ianuarie având o valoare de -2,23°C .

Conform criteriului Hellman, în perioada 1961-2010 au fost înregistrați 36 de ani normali din punct de vedere termic, urmați de patru ani călduroși, de trei ani răcoroși, patru ani calzi și doi ani reci.

În ceea ce privește presiunea atmosferică se constată că în intervalul 1971-1990 aceasta a înregistrat o valoare medie de 1003,7 mb, cu un maxim de 1006,6 mb în luna octombrie și decembrie și un minim în luna aprilie de 1000,0 mb.

Din punct de vedere al umezeli relative, aceasta are o valoare multianuală de 76,2% , valoare ce se încadrează tipului de climă specific zonei. Maximul se înregistrează în luna decembrie, cu o valoare a umezelii relative de 88,5% iar luna iulie ca fiind luna cu cea mai scăzută valoare a umezelii relative, deținând valoarea de 74,6%.

Se remarcă faptul că umezeala relativă se află într-un raport invers proporțional cu temperatura.

Durata de strălucire a Soarelui prezintă valori maxime în semestrul cald și valori minime în lunile anotimpului rece.

În cadrul nebulozități, aceasta prezintă diferențieri de la un an la altul, minimul fiind înregistrat în luna iulie cu 4,4 zecimi iar maximul de 6,84 zecimi în luna februarie.

În ceea ce privește caracterul pluviometric, cantitatea medie de precipitații medie multianuală din perioada 1961-2010 este de 917,2 mm, medie caracteristică zonei de deluroasă în care se află poziționat satul dar și tipului de climat.

Anul cel mai ploios a fost 2010 înregistrându-se o cantitate de 1443,6 mm, iar cel mai secetos an a fost 2000, când s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 338,1 mm.

Analizând cantitățile medii lunare de precipitații înregistrate la stația meteorologică Apa Neagră luna iunie deține cea mai mare cantitate de precipitații 98,8 mm, iar luna de minim este martie cu o valoare a cantității de precipitații de 58,8 mm.

În ceea ce privește frecvența și direcția vântului, la stația meteorologică Apa Neagră se constată că direcția predominantă este cea vestică, având o frecvență de 10,5% și o viteză de 3,5 m/s.

În capitolului trei am analizat și reprezentat fenomene meteorologice de risc ca: ceața, bruma, chiciura și stratul de zăpadă; acestea având o influență negativă asupra activităților desfășurate de oameni dar și asupra căilor de comunicații.

Ultimul capitol este destinat climei ca factor de influență. Pentru analiză am avut nevoie de anumiți indici precum tetraterma Mayr, indicele hidrotermic, indicele de ariditate „de Martonne” și indicele de ploaie Lang.

BIBILOGRAFIE

Bogdan, Octavia (1978), Fenomene climatice de iarnă și de vară, Editura Științifică și enciclopedică, București;

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România, Academia Română – Institutul de Geografie, București;

Ciulache, S. (1980), Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Ciulache, S. (2002), Meteorologie și climatologie, Editura Universitară, București;

Gaceu, O. (2002), Elemente de climatologie practică, Editura Universității din Oradea, Oradea

Marinică, I., (2003), Fenomene meteorologice extreme în Oltenia, Editura Ceres, Craiova;

Marinică, I. (2006), Fenomene climatice de risc în Oltenia, Edit. MGM, Craiova

Moise, Maria (2005), Durata de strălucire a soarelui în depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei Seria Geografie, nr. 8, Editura Fundației România de Mâine, București;

Moise, Maria (2006), Studiu privind numărul zilelor de vară în depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei, Seria Geografie, nr. 9, Editura Fundației România de Mâine, București;

Neamu, Gh., (1998), Clima Olteniei deluroase, Editura „Ars Docentis”, București;

Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., (1974), Relieful României, Editura Științifică, București;

Roșu, Al., (1967), Subcarpații Olteniei între Motru și Gilort, Editura Academiei R.S.R., București;

Roșu, Al., (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Topor, N., Stoica, C. (1965), Tipuri de circulație și centri de acțiune atmosferică deasupra Europei, Editura CSA- Institutul de Meteorologie, București;

Topor, N. (1958), Bruma și înghețul – Prevederea și prevenirea lo, Editura Agro-Silvică de stat

Țâștea, D., Bacinschi, D., Nor, R. (1965), Dicționar meteorologic, CSA, IM, București

Velcea, Valeria, Savu, Al. (1982), Geografia Carpaților și a Subcarpaților Românești, Editura Didactică și Pedagogică, București;

***Cernescu, 1959

*** (2003), Indici și metode cantitative utilizate în climatologie, Ed. Universității din Oradea, Oradea

*** (1962), Clima RPR, I, IM, București;

*** (1983), Geografia României, I, Geografia fizică, Editura Academiei R.S.R., București;

*** (2008), Clima României, Editura Academiei Române, București

www.scribd.com

https://maps.google.com/

http://gal2.piclab.us