Studiul Atent al Fiscalitatii In Uniunea Europeana

Studiul atent al fiscalitatii in Uniunea Europeana relevă o diversitate impresionantă. Fiscalitatea fiecărui Stat Membru, ca atribut al suveranității naționale, este rezultatul reflectării structurilor economice și sociale acumulate în timp ca urmare a opțiunilor politice la un moment dat. Din această perspectivă, armonizarea fiscală rămâne un deziderat, credem noi, în primul rând, datorită complexității materiei.

Fără o politică fiscală coordonată între Statele Membre, libera circulație a capitalurilor poate favoriza frauda financiar –

fiscală. Se recomandă astfel unele măsuri cu scopul de a elimina distorsiunile importante în materie de fiscalitate.

Actele de bază comunitare nu prevăd dispoziții specifice cu privire la alinierea impozitelor directe chiar dacă în ultima perioadă au fost remarcate progrese în ce privește dubla impozitare ori combaterea fraudei transfrontaliere.

Însă, fiscalitatea indirectă presupune urgent o armonizare întrucât sunt atinse cele mai importante valori ale Uniunii, respectiv libera circulație a mărfurilor și libera prestație a serviciilor.

Politica fiscală poate fi definită ca fiind ansamblul de măsuri adoptate de autoritatea fiscală pentru asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii cheltuielilor publice. Altfel spus, politica fiscală se constituie într-un instrument de intervenție pentru realizarea unor obiective cu un impact favorabil asupra sistemului economico-social global condiționat de prioritățile sociale.

În ce privește principiile fiscalității, considerăm că cele mai importante sunt următoarele:

I. Principiul legalității

Potrivit art. 139 alin 1 din Constituția României, „impozitele, taxele și orice alte venituri cuvenite bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. De exemplu, Ia nivel local anumite taxe și impozite se pot stabili, în virtutea autonomiei locale, prin hotărâri ale consiliilor locale cu respectarea prevederilor constituționale. De asemenea, anumite organe ale administrației fiscale centrale elaborează și aprobă, cu respectarea prevederilor constituționale, legislația secundară în materie fiscală (norme de aplicare, norme metodologice, instrucțiuni, regulamente, proceduri, etc.).

II. Principiul priorității dreptului european față de dreptul național

Acest principiu este aplicabil în dreptul fiscal național de Ia momentul aderării României la Uniunea Europeană. Din punct de vedere legal, principiul este reglementat în art. 148 alin. 2 din Constituția României care stipulează: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii de Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Mai mult, în alineatul 4 al art. 148 din Constituție se prevede că instituțiile statului sunt garanții respectării și aplicării acestui principiu.

Originile principiului prevalenței dreptului comunitar se găsesc în jurisprudența europeană. Printr-o hotărâre din 1964, Curtea Europeană de Justiție a considerat că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate în fața dreptului național.

Printr-o altă soluție jurisprudențială s-a precizat faptul că dreptul european (tratatele, regulamentele, directivele ori deciziile) se aplică prioritar chiar și față de Constituția statului membru. O hotărâre relativ recentă a Marii Camere a Curții Europene de Justiție a statuat că împotriva dreptului comunitar nu poate fi invocat principiul autorității de lucru judecat din sistemele naționale de drept.

III. Principiul egalității în materie fiscală

Egalitatea în materie fiscală are în componență două elemente: egalitatea în fața legii fiscale și justa așezare a sarcinilor fiscale.

Cadrul legal privind egalitatea în fața legii fiscale îl constituie art. 16 din Constituția României care prevede: „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.

IV. Principiul securității juridice

Potrivit acestui principiu cetățenii trebuie apărați tocmai împotriva pericolului (insecurității) pe care dreptul îl poate crea sau riscă să îl creeze. În doctrină s-a considerat că principiul securității juridice implică patru aspecte: retroactivitatea legii; teoria aparenței; legalitatea incriminării și a pedepsei; obscuritatea textelor legale.

Securitatea juridică nu implică numai neretroactivitatea legii fiscale, ci și unele aspecte cu o sferă de cuprindere mult mai largă precum: accesul contribuabililor Ia legislația aplicabilă și previzibilitatea legislației fiscale, obligația organelor fiscale de a-și defini exigențele și de a-și respecta angajamentele luate sau dreptul cetățenilor Ia o interpretare unitară a legislației fiscale.

V. Principiul neretroactivității legii

Consacrarea legală a acestui principiu o constituie art. 15 alin. 2 din Constituția României care dispune că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția Iegii penale sau contravenționale mai favorabile”.

În unele state europene (Belgia, Franța) a fost admisă retroactivitatea Iegii în anumite situații strict determinate, astfel: când există necesitatea protejării interesului general; când contribuabililor nu Ii se pot aplica sancțiuni și nu le pot fi afectate drepturi recunoscute prin hotărâri cu autoritate de lucru judecat.

VI. Principiul accesului liber Ia justiție în domeniul fiscal

Reglementarea accesului liber Ia justiție se regăsește în textul art. 21 din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri că instituirea unei taxe de timbru într-un cuantum foarte ridicat contravine prevederilor art. 6 din Convenția Europeană.

2. Autoritatea fiscală. Structură și atribuții

Statul are, în principal, menirea de a asigura cadrul juridic legislativ necesar pentru desfășurarea în condiții optime a activității economice și condițiile de exercitare a liberei inițiative de către toți agenții economici. În sistemele bazate pe economia de piață, statul intervine sau se implică în viața economică fie direct, fie indirect.

Implicarea statului în viața social-economică se realizează prin mijloacele care-i sunt specifice: bugetul central și bugetele locale, sistemul fiscal, programarea economică, creditul, controlul financiar etc.

Statul intervine în viața economică pe două căi principale sau, altfel spus, utilizând două modalități concrete: prima este aceea a realizării resurselor financiare și constă în preluarea unei părți din veniturile agenților economici, iar cea de-a doua este aceea a utilizării resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor urmărite. Dovada prezenței concrete a statului în viața social-economică este oferită de faptul că autoritățile publice adoptă și emit o serie de reglementări, necesare bunei funcționări a economiei naționale.

Integrarea României în structurile europene și euroatlantice a presupus și impune în continuare eforturi din partea autorităților publice în direcția relansării economiei naționale și, deci, a înscrierii relațiilor sociale în cadrul unor forme specifice de activitate. Toate acestea pretind din partea statului un efort continuu, pentru direcționarea și coordonarea activităților economice și sociale, în scopul atingerii obiectivelor urmărite.

Ministerul Finanțelor Publice

Ministerul Finanțelor Publice este o instituție publică cu personalitate juridică, care – funcționând ca organ de specialitate al administrației publice centrale – aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor. În subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează Agenția Națională de Administrare Fiscală — ca organ de specialitate al administrației publice centrale (instituție publică cu personalitate juridică proprie) finanțată de la bugetul de stat.

Având rol de sinteză, Ministerul Finanțelor Publice contribuie în mod eficient, transparent și orientat la elaborarea și implementarea strategiei și a Programului de guvernare în domeniul finanțelor publice, precum și în exercitarea administrării generale a finanțelor publice.

Principiile care stau la baza activității Ministerului Finanțelor Publice sunt:

coerența, stabilitatea și predictibilitatea cadrului macroeconomic;

armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;

întărirea autorității instituției;

perfecționarea managementului fondurilor publice;

transparența activității în toate domeniile sale de activitate;

satisfacerea cerințelor partenerilor sociali;

asigurarea unui mediu de afaceri concurențial și predictibil.

În calitatea sa de organ de specialitate, Ministerul Finanțelor Publice exercită administrarea generală a finanțelor publice, impunând și utilizând pârghii financiare și valutare în concordanță cu cerințele economiei de piață, în scopul stimulării inițiativei agenților economici. Pentru realizarea obiectului său de activitate, Ministerul îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

propune strategia de dezvoltare pe termen lung și soluții de reformă în domeniul finanțator publice;

elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;

stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia;

stabilește metodologii pentru elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor fondurilor speciale și a proiectelor bugetelor locale;

analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire etc. (a se vedea dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 386/2007).

Toate ministerele, alte autorități ale administrației publice, instituțiile publice, precum și agenții economici au obligația de a pune la dispoziția Ministerului Finanțelor, la cererea acestuia, datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor sale.

În scopul îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor care îi revin, Ministerul Finanțelor este autorizat să întreprindă – în condițiile legii – orice măsuri considerate necesare:

să dea agenților economici, ca urmare a controlului, dispoziții obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare a legii;

să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în competența sa;

să aprobe înlesniri, restituiri, compensări și amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor vărsăminte bugetare obligatorii, în condițiile legii;

să aplice, prin organele abilitate, modalitățile de executare silită și măsurile asiguratorii, în condițiile legii, pentru recuperarea creanțelor bugetare;

să încheie protocoale de schimb de informații, documente și de colaborare cu ministere, instituții publice și cu alte organizații, potrivit competențelor atribuite;

să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare;

să retragă creditele bugetare deschise ordonatorilor de credite, în cazurile în care se constată că acestea se utilizează în alte scopuri decât cele stabilite;

să respingă situațiile financiar-contabile ale ordonatorilor de credite care nu îndeplinesc condițiile stabilite de normele legale și să stabilească noi termene pentru refacerea și prezentarea acestora, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare;

să stabilească orice alte măsuri, în condițiile prevăzute de lege.

Ministerul Finanțelor coordonează și controlează activitatea unităților care se află — potrivit legii — sub autoritatea sa: Agenția Națională de Administrare Fiscală (sub autoritatea căreia funcționează: Autoritatea Națională a Vămilor și Garda Financiară), Autoritatea de Plată, Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar (în cadrul căreia funcționează Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică), Autoritatea de Management pentru Infrastructură (în cadrul căreia este organizată Direcția Programe, Evaluare și Scheme de Finanțare), Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, precum și unitățile din teritoriu ale Ministerului (ale căror atribuții se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice) și care sunt: Direcțiile generale ale finanțelor publice județene (în subordinea cărora funcționează administrațiile finanțelor publice municipale, administrațiile finanțelor publice orășenești și administrațiile finanțelor publice comunale) și, respectiv, Direcția finanțelor publice a municipiului București (având în subordine administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor capitalei); de asemenea, sunt sub autoritatea Ministerului Finanțelor companiile naționale la care acest minister are calitatea de reprezentant al statului ca acționar: Imprimeria Națională și Loteria Română.