Studiul Aplicatiilor Grafice Si Cartografice Si al Elementelor Cadastrale In Comuna Snagov

INTRODUCERE

“Studiul aplicațiilor grafice și cartografice și al elementelor cadastrale din comuna Snagov ” reprezintã o lucrare realizatã în scopul susținerii examenului de absolvire al Colegiului de Cartografie și Cadastru din cadrul Facultãții de Geografie, București.

În timpul elaborãrii lucrãrii am fost îndrumatã și sprijinitã de domnul profesor lector universitar doctor Cristian Braghinã, cãruia țin sã-i aduc mulțumiri, precum și de celelalte cadre didactice din Facultatea de Geografie București, cãrora le mulțumesc pentru sprijinul acordat. În special doresc sã mulțumesc domnului profesor universitar doctor Mihai Grigore, directorul Colegiului de Cartografie și Cadastru. De asemenea, mulțumesc locuitorilor Snagovului pentru bunãvoința acordatã, mai ales domnului secretar al Primãriei Ghermãnești-Snagov, Grigore Dima, precum și cartografilor de la Institultul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Agricol și reprezentanților Ministerului Apelor, Pãdurilor și Protecției Mediului. Nu în ultimul rând doresc sã mulțumesc familiei pentru sprijinul moral și material.

Acest studiu este prima lucrare de geografie umanã și economicã ce se referã exclusiv la teritoriul acestei comune. De asemenea s-a fãcut o primã încercare de îmbinare a elementelor geografice cu cele specifice cadastrului forestier. Acest nou tip de studiu se dorește a fi dezvoltat pe viitor, mai ales cã necesitãțile actuale în acest domeniu sunt foarte variate.

S-a încercat descoperirea aspectelor actuale ale activitãților economice și ale realitãților sociale din aceastã perioadã.

Utilizând numeroase date statistice, date bibliografice, materiale cartografice și fotografice și chiar simple pãreri ale locuitorilor satelor componente ale comunei s-a ajuns la realizarea acestei lucrãri.

Acest studiu al elementelor geografice fizice și economice al comunei Snagov reliefeazã interdependența dintre cadrul natural și comunitatea umanã de pe acest teritoriu, și de asemenea evoluția particularã a personalitãții teritoriului fațã de comunele vecine, care s-au confruntat cu condiții fizice, istorice și economice mai mult sau mai puțin asemãnãtoare.

Natura nu oferã un cadru spectaculos, ca cel din zonele montane, aici existând o diferențã de nivel de numai 10-15 metri, dar ansamblul lacustru Snagov imprimã particularitatea fizicã a acestei zone, precum și personalitatea economicã și umanã. Limaul fluviatil Snagov face parte integrantã din ființa locuitorilor și oferã sursele de existențã necesare în foarte multe cazuri. Proximitatea lacului și a pãdurii oferã venituri din potențialul turistic, precum și din cel piscicol și stuficol. Acestea sunt câteva exemple din problemele ce vor fi dezbãtute pe larg în acest studiu.

Studiul are la bazã cercetãri pe teren, incursiuni de observare și cartare, precum și de fotografiere ce acoperã întreg teritoriul comunei. De un real ajutor a fost consultarea materialului bibliografic, enumerat în capitolul de bibliografie și care a completat numeroase pasaje rãmase neclare în urma studiului de teren. Partea științificã este completatã de hãrți generale și speciale, diagrame, cartograme, cartodiagrame și fotografii, realizate în scopul înțelegerii mai exacte a textului, evidențierii trãsãturilor cadrului natural și uman.

Lucrarea oferã și o bogatã colecție de date statistice referitoare la elementele hidrografice, soluri și mai ales la dinamica și structurile demografice ale populației și activitãțile economice.

Monografia dorește sã gãseascã rãspuns la unele întrebãri specifice perioadei istorice actuale sau chiar, sã punã unele întrebãri. Astfel, lucrarea se vrea a fi și un semnal de alarmã pentru cei ce dețin posibilitatea îmbunãtãțirii tehnologiilor de transformare și conservare a cadrului natural și mai ales a celui antropic. Lucrarea se dorește a fi utilã celor interesați de aspectele geografice ale comunei Snagov.

Scopul general al lucrãrii constã în prezentarea datelor sistematizate și analizate științific unor persoane interesate de caracteristicile teritoriului comunei.

Nu în ultimul rând se dorește a aminti cititorilor cã acest studiu este perfectibil și cã se dorește a constitui un punct de plecare pentru viitoare studii mai complete și mai aprofundate.

ISTORICUL CERCETÃRILOR

Câmpia Românã a fãcut obiectul de cercetare al celor mai renumiți geologi și geografi români încã de la sfârștul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, dar despre Câmpia Vlãsiei și mai ales despre cea a Snagovului s-a scris foarte puțin, existând doar studii rãzlețe și neaprofundate.

Existã trei teze de doctorat cu subiectul Câmpia Românã în primele decenii ale secolului trecut, și anume Emm. de Martone (1904), Al. Dumitrescu-Aldem (1911) și G. Vâlsan (1915). Existã și lucrarea lui Em. Protopopescu-Pache, care a avut tot scopul unei lucrãri de doctorat, dar care nu a putut fi prezentatã datoritã rãzboiului.

În 1924, Vintilã Mihãilescu publicã lucrarea “Vlãsia și Mostiștea”, poate singura lucrare aprofundatã și care vizeazã special aceastã zonã. În 1934, N. Cernescu determinã factorii climatici și zonele de sol din cadrul Câmpiei Române. În 1936, I. P. Voitești localizeazã un lac cuaternar pe teritoriul Câmpiei Române, iar M. Paucã descoperã fosile ale mamiferelor pleistocene în jurul Bucureștilor.

Între anii 1944 și 1966 apare o nouã orientare sub raport metodologic, teoretic și pe teren. Astfel, cercetãrile geologice, geomorfologice, hidrogeologice, pedologice, geotehnice și agronomice iau o mare dezvoltare prin numeroase colective și institute de specialitate. Apar acum cercetãri de amãnunt, sinteze, proiecte geotehnice și de dezvoltare a agriculturii.

Între anii 1944 și 1945, C. Brãtescu ține un curs special anului terminal, numit “Evoluția lacului din partea de est și nord-est a Câmpiei Române”. Acesta analizeazã și profile geologice în loess și orizonturile de soluri fosile.

În 1947 apare lucrarea lui N. M. Popp, intitulatã “Formarea Câmpiei Române”.

Între 1952 și 1953, E. Liteanu efectueazã cercetãri hidrogeologice și de geologie asupra zonei Bucureștilor și împrejurimi. Tot în aceastã perioadã, împreunã cu A. Pricãjeanu, C. Opran, T. Brandabur, C. Ghenea și D. Slãvoacã rezolvã unele probleme de litologie, stratigrafie și tectonicã cuaternarã. În aceastã perioadã și în aceastã zonã Fl. Crãciun și D. Popescu se ocupã de geotehnicã.

I. Conea, în 1970 și 1972 și N. Spirescu, în 1970 studiazã depozitele superficiale și analizeazã paleosolurile și loessul, folosind metode moderne de laborator. În 1960, 1968 și 1972, N. Macarovici efectueazã studii asupra moluștelor și mamiferelor și analizeazã polenul pentru fixarea depozitelor cuaternare.

Importante sunt și studiile arheologice efectuate de C. N. Plopșor între 1930 și 1959, în strânsã legãturã cu depozitele cuaternare.

N. Botzan efectueazã studii ale conductelor de irigații, desecãri și agroameliorații între anii 1956 și 1966.

Mai existã studii asupra extinderii irigațiilor și a influenței acestora asupra solurilor și dinamicii lor, asupra echilibrului natural etc. I.N.M.H. a realizat studii în acest sens în anul 1973.

POZIȚIA ȘI AȘEZAREA GEOGRAFICÃ

Teritoriul comunei Snagov se aflã situat, din punct de vedere fizico-geografic, în partea de sud-est a României (fig. 1 – Poziția geograficã în cadrul României), în zona central-esticã a unitãtii Câmpiei Române (fig. 2 – Pozția geograficã a Câmpiei Vlãsia în cadrul Câmpiei Române). Mai exact, teritoriul comunei ocupã o parte a Câmpiei tabulare a Vlãsiei (sau a Ciornulesei), respectiv subunitatea acesteia – câmpia Snagovului, cuprinsã între vãile Prahovei și Ialomiței la nord și valea Cãldãrușanilor la sud.

Comuna Snagov se aflã situatã, din punct de vedere administrativ, în nordul județului Ilfov, aproape de limita sudicã a județului Prahova și de cea nordicã a municipiului București (fig. 3 – Județul Ilfov). Astfel, pe drumul național DN 1, distanța din București pânã în comuna Snagov este de 29 km, iar de aici pânã în Ploiești este de 30 km, comuna aflându-se la aproximativ jumãtatea distanței dintre București și Ploiești.

Teritoriul se aflã în zona de influențã economicã a orașelor Ploiești și București. De asemenea, distanța dintre Buftea, singurul oraș din județul Ilfov, și comuna Snagov este de aproximativ 17 km. Județul Ilfov se aflã la intersecția meridianului de 26° longitudine E și a paralelei de 44° 30’ latitudine N între județele Prahova la N, Ialomița la E-NE, Cãlãrași la E-SE, Giurgiu la S-SV și Dâmbovița la V-NV.

Suprafața județului este de 1593 km2, ceea ce reprezintã 0,67% din suprafața țãrii. De asemenea, alãturi de comuna Snagov, în administrația județului Ilfov se mai aflã 37 de comune, 102 sate și doar un oraș – Buftea.

Calculându-se pe baza hãrții topografice la scara 1:25000, s-a aflat cã punctele extreme ale comunei Snagov au urmãtoarele coordonate: cel mai nordic punct se aflã la latitudinea de 44o44'30"N și la longitudinea de 26o08'17"E, cel mai sudic punct se aflã la latitudinea de 44º38'00"N și longitudinea de 26º10'30"E, cel mai vestic punct se aflã la latitudinea de 44º38'33"N și la longitudinea de 26º01'38"E, cel mai estic punct se aflã la latitudinea de 44º41'47"N și la longitudinea de 26º13'45"E. Centrul comunei, considerat a fi clãdirea Primãriei Ghermãnești-Snagov are coordonatele urmãtoare: 44º41'22" latitudine N și 26º08'50" longitudine E.

Coordonatele centrelor satelor au fost și acestea calculate. Astfel, satul Tâncãbești se aflã la latitudinea de 44º40'47"N și la longitudinea de 26º04'32"E, satul Vlãdiceasca se aflã la 44º40'16" latitudine N și 26º05'26" longitudine E. Satul Ciofliceni se aflã la 44º40'58" latitudine N și 26º07'06" longitudine E, iar satul Snagov se aflã la 44º42'34" latitudine N și 26º10'18" longitudine E. Coordonatele satului Ghermãnești pot fi considerate cele ale centrului comunei, respectiv ale primãriei (fig. 4 – Comuna Snagov – Coordonate geografice).

Comunele vecine ale Snagovului fac parte tot din județul Ilfov și sunt în numãr de cinci: în nord-est comuna Gruiu, cu patru sate, în sud-est comuna Moara Vlãsiei, cu douã sate, în sud-sud-vest comuna Balotești, cu trei sate, în vest comuna Periș, cu trei sate și în nord-vest comuna Ciolpani, cu patru sate. Comuna Snagov are de asemenea cinci sate: Tâncãbești, Vlãdiceasca, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov, înșirate pe malul drept al limanului fluviatil Snagov, în afarã de Tâncãbești care se întinde și pe malul stâng.

Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordicã a pãdurii Snagov, la sud pârâul Vlãsia, afluent pe partea stângã a râului Cociovaliștea, și el afluent al Ialomiței, la est limita esticã a pãdurii Vlãsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul Snagov și limita sudicã a pãdurii Ciolpani și la nord-vest limita vesticã a pãdurii Snagov. Delimitarea hotarelor comunei s-a fãcut între anii 1970 și 1972 și de atunci, indiferent de schimbãrile administrative petrecute în interiorul județului Ilfov, hotarele comunei nu au mai fost modificate. Între aceste limite comuna deține o suprafațã de 88 km2, adicã 8835 ha. Dintre aceștia, 35 km2, adicã 3500 ha reprezintã suprafața agricolã, iar doar 1 km2, adicã 100 ha reprezintã suprafața intravilanului. Restul suprafeței este deținut de pãduri și lacul Snagov, acesta din urmã mãsurând 7,80 km2, adicã 780 ha.

Așezarea geograficã a permis dezvoltarea economicã și, mai ales, statornicirea locuitorilor pe aceste meleaguri. O dovadã în acest sens o constituie și întoarcerea oamenilor pe vatra satului Vlãdiceasca, ce a fost desființat, și reconstruirea din temelii a acestuia, într-un timp foarte scurt, de numai 7-10 ani.

Trãinicia vetrelor satelor comunei se datoreazã mai ales terenurilor agricole foarte fertile, neatacate de eroziune și care oferã prosperitate locuitorilor. Totodatã, producãtorii au la dispoziție o piațã de desfacere a produselor foarte variatã și apropiatã, respectiv orașele București și Ploiești, cu un numãr mare de consumatori.

Se poa 1:25000, s-a aflat cã punctele extreme ale comunei Snagov au urmãtoarele coordonate: cel mai nordic punct se aflã la latitudinea de 44o44'30"N și la longitudinea de 26o08'17"E, cel mai sudic punct se aflã la latitudinea de 44º38'00"N și longitudinea de 26º10'30"E, cel mai vestic punct se aflã la latitudinea de 44º38'33"N și la longitudinea de 26º01'38"E, cel mai estic punct se aflã la latitudinea de 44º41'47"N și la longitudinea de 26º13'45"E. Centrul comunei, considerat a fi clãdirea Primãriei Ghermãnești-Snagov are coordonatele urmãtoare: 44º41'22" latitudine N și 26º08'50" longitudine E.

Coordonatele centrelor satelor au fost și acestea calculate. Astfel, satul Tâncãbești se aflã la latitudinea de 44º40'47"N și la longitudinea de 26º04'32"E, satul Vlãdiceasca se aflã la 44º40'16" latitudine N și 26º05'26" longitudine E. Satul Ciofliceni se aflã la 44º40'58" latitudine N și 26º07'06" longitudine E, iar satul Snagov se aflã la 44º42'34" latitudine N și 26º10'18" longitudine E. Coordonatele satului Ghermãnești pot fi considerate cele ale centrului comunei, respectiv ale primãriei (fig. 4 – Comuna Snagov – Coordonate geografice).

Comunele vecine ale Snagovului fac parte tot din județul Ilfov și sunt în numãr de cinci: în nord-est comuna Gruiu, cu patru sate, în sud-est comuna Moara Vlãsiei, cu douã sate, în sud-sud-vest comuna Balotești, cu trei sate, în vest comuna Periș, cu trei sate și în nord-vest comuna Ciolpani, cu patru sate. Comuna Snagov are de asemenea cinci sate: Tâncãbești, Vlãdiceasca, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov, înșirate pe malul drept al limanului fluviatil Snagov, în afarã de Tâncãbești care se întinde și pe malul stâng.

Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordicã a pãdurii Snagov, la sud pârâul Vlãsia, afluent pe partea stângã a râului Cociovaliștea, și el afluent al Ialomiței, la est limita esticã a pãdurii Vlãsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul Snagov și limita sudicã a pãdurii Ciolpani și la nord-vest limita vesticã a pãdurii Snagov. Delimitarea hotarelor comunei s-a fãcut între anii 1970 și 1972 și de atunci, indiferent de schimbãrile administrative petrecute în interiorul județului Ilfov, hotarele comunei nu au mai fost modificate. Între aceste limite comuna deține o suprafațã de 88 km2, adicã 8835 ha. Dintre aceștia, 35 km2, adicã 3500 ha reprezintã suprafața agricolã, iar doar 1 km2, adicã 100 ha reprezintã suprafața intravilanului. Restul suprafeței este deținut de pãduri și lacul Snagov, acesta din urmã mãsurând 7,80 km2, adicã 780 ha.

Așezarea geograficã a permis dezvoltarea economicã și, mai ales, statornicirea locuitorilor pe aceste meleaguri. O dovadã în acest sens o constituie și întoarcerea oamenilor pe vatra satului Vlãdiceasca, ce a fost desființat, și reconstruirea din temelii a acestuia, într-un timp foarte scurt, de numai 7-10 ani.

Trãinicia vetrelor satelor comunei se datoreazã mai ales terenurilor agricole foarte fertile, neatacate de eroziune și care oferã prosperitate locuitorilor. Totodatã, producãtorii au la dispoziție o piațã de desfacere a produselor foarte variatã și apropiatã, respectiv orașele București și Ploiești, cu un numãr mare de consumatori.

Se poate observa cã aproape întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse pãduri de stejari, care au oferit de-a lungul timpului protecție atât împotriva atacurilor oștilor strãine, cât și a asperitãților naturii. Lacul, de asemenea a completat necesitãțile economice și spirituale ale populației. Lacul a oferit producția piscicolã, ca o varietate a specificului economic al zonei de câmpie, de asemenea surplusul de apã necesar unei producții agricole îmbelșugate și mai ales a oferit potențialul turistic important din punct de vedere economic și spiritual.

Drumurile de legãturã cu zonele învecinate și apoi cu întreaga țarã sunt de asemenea foarte lesnicioase și foarte importante pentru schimburile economice și culturale și mai ales pentru turism. Astfel, prin satul Tâncãbești trece cel mai important drum național, ce leagã Bucureștii de restul țãrii, și anume Drumul Național 1, precum și Drumul Județean 101B, care strãbate comuna de la un capãt la altul. De asemenea, existã legãturã pe calea feratã între București și satul Snagov.

2. CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

2.1. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC

Câmpia Snagovului, ca de altfel întreaga Câmpia Românã, la suprafațã, face parte din cele mai noi unitãți geomorfologice ale țãrii, totuși adâncurile teritoriului au o origine destul de îndepãrtatã în timp. Astfel, fundamentul cristalin pe care s-a consolidat câmpia este chiar mai vechi decât unele pãrți ale Carpaților.

Blocul rigid al fundamentului aflat la adâncimi foarte mari s-a format în diferite etape sau faze de eroziune și acumulare a sedimentelor marine și lacustre. Sedimentãrile s-au suprapus în etape diferite pânã la nivelul cel mai extins, în Cuaternar, nivel pe care ne aflãm astãzi. Depresiunea Valahã, cum se mai numește acest fundament este o complexã depresiune de scufundare.

Din analiza cadrului morfostructural la zi se observã cã fundamentul Câmpiei Române are legãturã cu unitãțile de relief înconjurãtoare. Dinspre S fundamentul moesic cade în trepte din ce în ce mai adânci spre geosinclinalul carpatic.

Teritoriul care corespunde astãzi comunei Snagov reprezintã o suprafațã a cãrei geneze constã într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonã cu caracter subsident, pe un fundament cretacic aparținând Platformei Moesice (prebalcanice). Coloana de deasupra este alcãtuitã din formațiuni neogene și cuaternare, cu unele discontinuitãți rezultate din faze când teritoriul a fost exondat și au lipsit condițiile de sedimentare, dar acesta se întãmplã la sud de București. Depozitele loessoide mai noi, din Pleistocenul Superior și Holocenul Superior se gãsesc în Câmpia Vlãsiei, Mostiștei și terasele fluviatile (fig. 5 – Harta geologicã – Comuna Snagov).

Astfel, începând din Preordovician, pe fondul unor geosinclinale s-au acumulat sedimente metamorfozate, respectiv șisturi cristaline mezo și epimetamorfice. Acestea au suferit o peneplenizare în mai multe faze, ceea ce constituie primul etaj de relief fosil, caracterizat printr-un aspect ondulat, prin grabene și horsturi.

În Paleozoic are loc acoperirea cu sedimente de tipul faciesuri, detritice și totodatã ridicarea și peneplenizarea paleozoicã.

În Permian-Triasic existã mai multe faze de sedimentare și a treia fazã de peneplenizare. În Jurasic-Cretacic și Eocen are loc o sedimentare marinã cu materiale detritice și calcare care și acestea suferã o peneplenizare (dupã D. Paraschiv, 1966 – Peneplena Moesicã sau Valahã).

Depozitele sarmațiene și pliocene sunt variate – detritice (nisipuri, pietrișuri, argile nisipoase, marne nisipoase, argile, marne). În Sarmațian are loc o stratificație ritmicã de nisipuri și argile. Astfel, Dacianul este nisipos, Levantinul conține stratificații torențiale continuate și în Cuaternar.

Sub raport morfotectonic, Câmpia Snagovului face parte din sectorul estic, la est de Argeș, unde mișcãrile de subsidențã au continuat din Levantin pânã în Pleistocen și Holocen, ceea ce explicã lipsa teraselor în zona de divagare.

Deși mai scurt, Cuaternarul reprezintã o etapã mult mai complexã și mai importantã din punct de vedere tectonic, stratigrafic, climatic și pedobiologic, mai ales datoritã multiplei activitãți a vieții sociale și economice. Acest lucru este dovedit și de harta geologicã a comunei Snagov (fig. 5). Acum au fost conturate condițiile principale ale vieții omenești și ale societãții.

Poziția periglaciarã în timpul Cuaternarului dovedește prezența loessului și ritmicitatea acestuia în timpul schimbãrilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza depozitelor loessoide corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Acest lucru a fost demonstrat de descoperirile de fosile de Mammuthus Trogontherii și de Paracamelus Alutensis – mamifere ce aparțin faunei termofile din acea perioadã.

Depozitele loessoide, din care fac parte loessul propriu-zis și derivatele secundare ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid, adicã lehmul acoperã toate porțiunile interfluviale, inclusiv podul teraselor fluviatile cu grosimi între 10 și 25 de metri.

Depozitele loessoide, având caracteristicile tipice acestei roci, se prezintã ca un înveliș continuu, uniform ce acoperã largi pãrți ale câmpiei și coboarã pe terasele inferioare și pe lunci. Repartiția loessului și grosimea acestuia se aflã în raport cu vânturile de nord și nord-est, originare din Rusia. Din acest motiv, loessul este considerat vechiul nãmol glaciar uscat și ridicat de vânturile anticiclonale în epoci mai uscate decât acum. Depunerea eolianã nu a încetat nici în zilele noastre. Cronicele povestesc cã, în verile foarte uscate, praful se aduna ca zãpada în jurul caselor și a copacilor. Depozitele loessice din aceastã zonã au un caracter eolian mai pregnant decât în alte zone.

Loessul este cenușiu-brun, foarte fin, cu un diametru de 0,02-0,006 mm și conține cuarț, rotund sau oval, niciodatã unghiular, mica albã, mica brunã, ortoza, epidotul, granatele. O altã parte a acestui loess este format din aluviunile râurilor, remaniate de vânturi (seeloess) și reprezintã un depozit post-glaciar.

Separãrile pe bazã granulometricã și chimicã nu sunt prea multe, dar E. Liteanu a concis cã pe teritoriul Câmpiei Snagov, cantitatea de SiO2 atinge un procent de 68-74% în depozitele loessice aleuritice și 83-84% în cele fin nisipoase. Cantitatea de CO3Ca este de 5,09-5,25% în depozitele loessice fin nisipoase și de 10-24% în cele aleuritice. Al2O3 se aflã într-un procent de 3-6% în depozitele fin nisipoase și de 5-13% în depozitele aleuritice. Fe2O3 reprezintã 2-8,1% în depozitele loessice aleuritice.

Fl. Crãciun, D. Popescu și Em. Protopopescu-Pache, în anul 1963, au calculat gradul de tasare al loessului la diferite sarcini. Acest lucru are o importanțã deosebitã pentru agronomie și geotehnicã.

În aceste formațiuni geologice existã cantonatã o mare cantitate de apã freaticã la adâncimi foarte mici, de numai 5-20 metri, ce constituie și o sursã importantã de alimentare a bazinului hidrografic.

2.2. PARTICULARITĂȚI ALE RELIEFULUI

Câmpia Bucureșteanã, în sens larg, se întinde între Argeș, Dâmbovița, Colentina și Valea Sãrãții și este formatã din câmpii subcolinare și de subsidențã, apoi, spre sud Câmpia Vlãsiei, terminatã în grui între Argeș și Dâmbovița. În partea de nord a Câmpiei Vlãsiei se aflã Câmpia Snagovului, pe care este situat teritoriul comunei Snagov.

Limitele Câmpiei Vlãsiei nu se pot stabili cu precizie. Spre margini, o parte din caractere dispar și sunt înlocuite cu unele ale regiunilor vecine. La contactul dintre zona de divagare și regiunea Câmpiei Vlãsiei se aflã o subdiviziune importantã și anume conul de dejecție aflat între Dâmbovița și Ialomița, unde curbele de nivel se precipitã, apele curg mai repede, stagnãrile sunt rare, dar pe pantele conurilor se observã vechile divagãri radiale ale Ialomiței.

Împrejurimile Bucureștilor oferã în Câmpia Românã un aspect nou care se repercuteazã imediat în distribuirea populației. Așezãrile omenești țin seama de cursurile de apã, satele se rânduiesc de o parte și de alta a luncilor reapãrute, ca niște case de-a lungul unei strãzi. Acesta este un rezultat indirect al adâncirii râurilor în câmpie și al formãrii vâlcelelor.

Câmpia tabularã, cu terase, se gãsește în sudul zonei de subsidențã și aici se întind câmpuri netede, largi, acoperite de depozite loessoide, loess și, local, dune de nisip. Acestea sunt mai strâmte în zona câmpiei Snagovului.

Câmpia Snagovului se înfãțișeazã cu un microrelief destul de variat, cu vãi cu apã relativ multã. Aceastã apã stagneazã sub forma bãlților și a lacurilor ce împrumutã formele concave și convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Apa ce alimenteazã aceste lacuri provine și din izvoarele ce apar la contactul argilei lacustre de bazã cu o pãturã de pietrișuri, groasã și îmbibatã de apã.

Câmpia tabularã loessicã se extinde în zona Snagovului și se caracterizeazã prin vãi puțin adâncite, albii pãrãsite, terase fluviatile îngropate, acoperite cu depozite loessoide de 10 – 25 metri, care sunt afectate la suprafațã de crovuri, movile, vãiugi, dar care atât ca adâncime, cât și ca densitate sunt mai reduse fațã de Câmpiile Mostiștei și Burnazului.

Interfluviile acoperite de loess, plane și foarte întinse, n-au putut fi drenate superficial, realizându-se astfel zone semiendoreice, care au condus la intensificarea proceselor clastocarstice – de sufoziune și tasare și la formarea numeroaselor depresiuni de crov.

Câmpia Snagovului are altitudini cuprinse între 80 și 100 de metri, iar vãile ce o strãbat sunt orientate de la vest la est. Pe mãsura înaintãrii lor cãtre est, vãile se adâncesc și luncile se transformã în cuvete lacustre. Altitudinea maximã din cadrul comunei Snagov este de 105 metri, în V, spre comuna Periș. Altitudinea medie oscileazã între 90 și 95 metri, iar cea minimã este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlãsia. Panta este foarte micã, nu depãșește 3%.

Ca urmare, la zona de confluențã, majoritatea vãilor mici se terminã prin limane fluviatile, ca cele de la Snagov, Bãlteni, Balta Neagrã, Cãldãrușani, Comana. Acestea se gãsesc pe partea dreaptã a vãii Ialomiței.

Cauza transformãrii acestor cursuri de ape într-o salbã de iazuri este panta micã a vãilor în profil longitudinal.

Densitatea fragmentãrii reprezintã gradul de discontinuitate generat în planul orizontal al suprafețelor morfologice din cadrul comunei Snagov, în urma modelãrii și împãrțirii suprafețelor de cãtre factorii exogeni, respectiv de cãtre rețeaua hidrograficã. Elementul caracteristic al densitãții fragmentãrii îl reprezintã alternanța culoarelor de vãi și a interfluviilor. Se poate observa cã în zona comunei Snagov, aceastã alternanțã nu este frecventã, ceea ce face ca densitatea fragmentãrii sã fie, în general, redusã ca valoare (fig. 6 – Harta densitãții fragmentãrii reliefului în comuna Snagov).

Astfel o suprafațã de 22 km2 are valoarea densitãții fragmentãrii 0. Aceste zone sunt rãspândite în partea central-vesticã și în cea vesticã a comunei.

Valorile cele mai mari ale densitãții fragmentãrii, de peste 1,51 km/km2 se aflã mai ales în zona lacului Snagov, deci în centrul comunei, precum și în sudul acesteia, pe unde trece pârâul Vlãsia și ocupã o suprafațã de 15 km2. Cea mai mare valoare este de 2,75 km/km2.

Suprafețele cu valori între 0,01 și 0,25 km/km2 mãsoarã 16 km2, cele cu valori între 0,26 și 0,50 km/km2 mãsoarã 8 km2, cele cu valori între 0,51 și 1 km/km2 mãsoarã 16 km2 iar cele cu valori între 1,01 și 1,50 km/km2 mãsoarã 12 km2.

Ialomița, în cursul sãu mijlociu, prezintã o terasã de 4 m ce este o dovadã cã a fost nevoitã sã-și potriveascã profilul de echilibru dupã o vale mai adâncã, odatã ce a luat-o spre sud. Dovada cã acestã vale era mai adâncã o constituie limanurile fluviatile, înguste, cu coturi, ramificãri, maluri convexe și concave, grãdiști. Aceste limanuri fluviatile erau simple vãi pe fundul cãrora curgea un pârâu, afluenți ai râului adânc, pe valea cãruia a invadat Ialomița. Pe o parte, aceste limanuri, inclusiv lacul Snagov, au fost aluvionate de cãtre Ialomița, însã pe cea mai mare parte sunt vãi adânci, cu maluri bine sãpate, umplute cu o apã fãrã scurgere. O probã evidentã a existenței acestor mici vãi afluente o constitue pãdurea fosilizatã de pe fundul lacului Snagov.

Lunca Ialomiței mãsoarã 4-7 km, iar malul drept, pe care ne aflãm, este mult mai înalt și mai abrupt decât cel stâng, datoritã înclinãrii câmpiei și a vânturilor. Tot aceastã înclinare a câmpiei explicã și alunecarea cursurilor și direcția râurilor din aceastã zonã.

Existã douã etape mari în evoluția Câmpiei Snagovului, determinate de Petru Coteț, și anume – faza inițialã de realizare a vãilor mici, secundare, prin procesele de tasare (vãi de tip Maia) și faza secundarã în care aceste vãi se leagã de rețeaua hidrograficã majorã, respectiv Ialomița. Tot acum existã procese de eroziune influențate de mișcãrile de subsidențã.

Apele freatice și subterane constituie una din resursele importante ale subsolului, mai ales în condițiile climatice actuale și datoritã particularitãților rețelei hidrografice – adâncimea de 5 – 20 metri, debit, calitãți fizico-chimice. Apele freatice și subterane sunt cantonate în nisipurile cu granulație mijlocie aflate în Câmpia Snagov.

Prezența acestor bogate pânze de ape freatice la micã adâncime, a unor soluri fertile și a unei mari piețe de desfacere, în perimetrul capitalei au favorizat dezvoltarea unei activitãți agricole, în general și legumicole, în particular.

2.3. CARACTERISTICI CLIMATICE

Clima pãstreazã caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române, caracterizat printr-o largã desfãșurare a elementelor meteorologice – temperaturã, precipitații, vânturi – cu aceeași valoare.

Sumele anuale ale radiației solare și mediile anuale de temperaturã: +10o +11oC – ating valori dintre cele mai ridicate din țarã (tabelul 1 – Temperatura medie lunarã și anualã și fig. 7 – Evoluția temperaturii medii lunare a aerului). Temperatura maximã absolutã înregistratã a fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimã absolutã înregistratã a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942 (tabelul 5 – Valorile climatice absolute și medii absolute). De asemenea, amplitudinile dintre sezonul rece și cel cald ating 22o-26oC. Amplitudinile anuale ale valorilor absolute sunt de 70o-74oC (tabelul 2 – Suma anualã a temperaturilor medii zilnice, tabelul 3 – Prima zi cu temperaturi zilnice mai mari de 0oC, 5oC, 10oC, 15oC și tabelul 4 – Ultima zi cu temperaturi mai mari de 0oC, 5oC, 10oC, 15oC). Valoarea medie a umezelii relative multianuale a aerului a fost calculatã ca fiind de 40-45% iarna, 15-20% primãvara, 5-10% vara și sub 20% toamna (tabelul 6 – Frecvența medie a umezelii relative la ora 14).

Precipitațiile sunt mult mai slabe decât în restul țãrii. Influența sistemelor barice determinã nuanțãri climatice mai accentuate decãt în zone montane sau deluroase (tabelul 8 – Precipitații și fig. 8 – Precipitațiile medii lunare).

Regimul eolian se caracterizeazã prin predominarea vânturilor de nord-est, care reprezintã un procent de 21,6% din totalul vânturilor, apoi sunt cele de est care reprezintã 19,7%, cele de sud-vest – 16,8%, și de vest – 13,8% (fig. 9 – Roza vânturilor). Vitezele vânturilor ating valori, în general, între 2 și 2,5 m/sec., dar iarna crivãțul care bate dinspre nord-est și est atinge viteze de 125 km/orã, cum s-a întâmplat în anul 1954.

Nebulozitatea se caracterizeazã prin valori medii de 6 – 5,5 – 7 în luna februarie și de 3,5 – 4 în luna iulie. În timpul anului nebulozitatea este cuprinsã între aceste valori. Anual, în zona comunei Snagov sunt înregistrate, în medie, 100-110 zile senine și 120-140 zile cu cer acoperit de nori (tabelul 7 – Nebulozitatea).

Astfel în Câmpia Snagovului, vara se caracterizeazã printr-un climat uscat și foarte cãlduros și un cer senin, ceea ce rezultã din continentalizarea maselor de aer. Ariditatea și caracterul continental sunt efecte și ale deficitului de umiditate și al caracterului negativ al bilanțului hidric al suprafeței active, determinat de valori mai mari ale potențialului de evapotranspirație fațã de cele ale precipitațiilor (691 mm fațã de 555 mm – date mãsurate la stația meteorologicã București Bãneasa). Bilanțul radiativ a fost calculat la 120 kcal/cm2/an. Valoarea acestuia se datoreazã maselor de aer tropical-uscat și fierbinte din Africa de N și continental uscat și fierbinte din E – anticiclonii pãrții europene a Federației Ruse. Precipitațiile sunt în cantitãți reduse și au un caracter torențial și variabilitate în timp. Numãrul zilelor de varã, adicã cu temperaturi mai mari de 25oC sunt în jur de 100 de zile, iar numãrul celor tropicale sunt de 40, și atunci se înregistreazã temperaturi mai mari de 30oC.

Iernile sunt reci datoritã maselor de aer continental rece din E sau arctic din N, astfel temperaturile sunt, în medie de -10o, -20oC. Stratul de zãpadã este instabil și discontinuu, iar vântul de NE – crivãțul – troienește zãpada în vâlcele, crovuri, vãi, pãduri și, mai ales în sate și în localitãțile mari din apropiere – București și Ploiești (în iarna 1953-1954 – stratul de zãpadã din localitãți era de 5-6 metri). Precipitațiile solide reprezintã 16% din cantitatea totalã a precipitațiilor. Primul îngheț apare, de obicei, între 19 octombrie și 1 noiembrie, iar ultimul îngheț din iarnã are loc între 1 și 13 aprilie. Astfel, existã aproximativ 189 de zile pe an fãrã îngheț, dar 80 de zile solul este înghețat și neacoperit de zãpadã – ceea ce este foarte dãunãtor culturilor agricole de primãvarã. Stratul de zãpadã acoperã suprafața solului doar 52 de zile pe an.

Primãvara începe în februarie cu topirea bruscã a zãpezii. Ploile provocate de norii cumuliformi de convecție se desfãșoarã mai ales spre sfãrșitul acestui sezon, când cade cea mai importantã cantitate de precipitații și într-un moment prielnic culturilor agricole. Astfel, luna iunie, urmatã, ca valoare de lunile mai și iulie, asigurã 40% din totalul precipitațiilor, iar în perioada de vegetație a plantelor, adicã între lunile martie și septembrie cad aproximativ 70% din totalul precipitațiilor. Primãvara bat vânturi uscate și foarte puternice dinspre est-nord-est, care antreneazã particule fine de praf de pe solurile descoperite, cum s-a întâmplat în anii 1960 și 1965.

Toamna, în primele luni – septembrie și octombrie – clima este uscatã, dar în luna noiembrie cad ploi lungi ca duratã, dar cu intensitate micã. Existã, însã și excepții ca în toamna anului 1969, când masele de aer au stagnat la suprafața teritoriului întreaga toamnã, neexistând precipitații sau chiar ca în anul 1999 și 2000.

În modificarea valorilor climatice, un rol important îl au și complexul lacustru Snagov și pãdurile compacte Vlãsia, Snagov, Ciofliceni, Tâncãbești și Vlãdiceasca, care creeazã topoclimate proprii.

HIDROGRAFIA

Teritoriul comunei Snagov are ca principal organism hidrografic valea Snagov, un afluent pe partea dreaptã a Ialomiței (fig. 10 – Bazinul hidrografic Snagov și bazinul hidrografic Vlãsia). Valea Snagov are o prea micã importanțã din punctul de vedere al dimensiunilor morfometrice.

Limanele din cursul mijlociu și inferior al Ialomiței sunt cele mai bine reprezentate în Cãmpia Românã. Aceste lacuri sunt numeroase, dispuse alternativ pe o parte și pe alta a râului și au un grad de mineralizare variat.

Lacurile s-au format din vãile mici, secundare care au avut obârșia în zona de câmpie. Datoritã debitului mic și al energiei mici de relief, din scurgerea superficialã și din procesele de tasare în depozitele loessoide, vãile s-au transformat, în condiții naturale, în cursuri lacustre. La zonele de confluențã au avut loc inundații, prin pãtrunderea Ialomiței, iar vãile au fost lãrgite și barate prin aluviuni rezultând limane fluviatile. Acestea au evoluat apoi independent prin procesele de tasare și astãzi sunt foarte bine reprezentate în bazinul Ialomiței.

Lacul Snagov este cel mai important liman fluviatil din Câmpia Românã, cel mai important complex turistic periurban din apropierea Bucureștiului și cel mai bine amenajat (foto nr. 1). Acest lac are un caracter permanent, o suprafațã de 7,80 km2, o lungime de 13 km și o adâncime maximã de 9 m (cea mai mare fațã de cele ale lacurilor din Câmpia Românã) (foto nr. 2).

Limanul fluviatil al Snagovului respectã formele concave și convexe ale malurilor sculptate de meandrele râului (foto nr. 3), are o formã alungitã, îngustã, foarte sinuoasã, cu multe golfuri care sunt de fapt vâlcele afluente, coturi, ramificãri, grãdiști, bãlți și mlaștini învecinate. Aceste vãlcele se numesc cozi – Coada Cãțelului, Coada Rece, Coada Lungã, Coada Țigãniei.

Lacul Snagov are o mineralizare redusã, de regulã sub 1g/l, determinatã de aportul din bazinul de recepție și de scurgerea din lac. Datoritã condițiilor hidrice și climatice, aici se dezvoltã o vegetație acvaticã luxuriantã – specii submerse ce acoperã fundul cuvetei (Ceratophilum, Myriophylum) sau tapiseazã malurile (Phragmites, Typha, Juncus). Acestea pot chiar sã alcãtuiascã un pod plutitor de plaur cu grosimi de 0,80 – 1 – 1,5 metri cãtre Ialomița și în cozi. Acest “exces production” (exces de materie organicã) se depune la fund – colmatare biogenã rapidã – și intrã în circuitul natural al materiei rezultând gaze nocive (hidrogen sulfurat) ce afecteazã fauna piscicolã din lac. Din cauza protejãrii malurilor de cãtre aceastã vegetație nu existã nici procesul de abraziune lacustrã.

Caracteristicile biotice impun și culoarea lacului gri-petrol. Petre Gâștescu, la 6 decembrie 1960, fãcând analiza hidrochimicã a lacului gãsea urmãtorii indici: suma ionilor – 94,8 ( mg/l), cationi: Na+K+ – 52,6/2,3; Ca++ – 34/1,7; Mg++ – 18,2/1,5; anioni: Cl– – 53,9/1,5; SO4– – 22,6/0,5; HCO3- – 213,5/3,5; astfel lacul este bicarbonatat sodic sau calcic, cu un grad de mineralizare pânã în 100 mg/l. Ca rezultat, biohidrocenozele sunt tipice lacurilor dulci.

În avale existã o insulã, unde s-a construit mãnãstirea Snagov – aceastã insulã este un martor de eroziune ce indicã o fazã în care eroziunea fluviatilã era mult mai intensã decât astãzi. Acest lucru demonstreazã cã valea pe care se gãsește lacul Snagov este la origine o vale de eroziune, formatã în condițiile unei energii de relief mai mari, iar ulterior, prin mișcãrile de subsidențã (neotectonice – negative), au fost invadate de ape și barate de râul colector.

Acești martori de eroziune emerși sau submerși sunt prezenți în mai multe astfel de limane fluviatile din bazinul Ialomiței. Lacul Snagov avea legãturã cu Ialomița printr-un emisar – pârâul Gruiu de 8 km lungime, care trecea pe sub versantul câmpului, prin localitãțile Șanțu Florești, Gruiu, Lipia și se vãrsa în Ialomița la Bojdani. În 1969 s-a sãpat un canal de 2 km între lac și Ialomița prevãzut cu un stãvilar și punte de mãsurare a debitelor.

O altã explicație a formãrii acestor limane fluviatile (Bãlteni, Snagov, Cãldãrușani) ar fi cã acestea reprezintã o serie de cursuri pãrãsite ale Ialomiței (George Vâlsan – Câmpia Românã) în retragerea ei succesivã de la sud-est spre nord-vest determinatã de aria de subsidențã, dovada fiind trunchiurile de copaci de pe fundul lacului Snagov – resturi ale unei pãduri ce acoperea fundul vãii ce ulterior a fost inundatã. Rețeaua hidrograficã a lacurilor Bãlteni, Snagov și Cãldãrușani se lega, în trecut, prin vãile Burdufului și Colceagului cu Mostiștea, formând un singur bazin hidrografic. Astfel, prin migrarea Ialomiței spre sud și prin captãri succesive s-au format aceste vãi lacustre ce aparțin Ialomiței.

La zona de confluențã a limanului cu valea, datoritã pantei mici în profil longitudinal, apa stagneazã sub formã de mostiște – lacuri acoperite de vegetație – pe care s-au construit baraje. Datoritã acestora, valea Snagovului se întinde pânã în amonte de localitatea Butimanu.

Datoritã condițiilor climatice, bazinul hidrografic (fig. 10 – Bazinul hidrografic Snagov și bazinul hidrografic Vlãsia) trebuie sã fie mai mare în raport cu suprafața lacului, pentru a putea persista și avea posibilitãți trofice mai ridicate datoritã evacuãrii sãrurilor prin scurgeri superficiale.

De asemenea, malurile lacului și zona înconjurãtoare prezintã o trecere spre o mlaștinã eutrofã, respectiv o bahnã. Colmatarea se produce prin acumularea și depunerea treptatã a rãmãșițelor organice, începãnd de la maluri și progresând spre mijlocul lacului. Mlaștina se formeazã pe seama apelor de infiltrație, bogate în substanțe minerale nutritive și se localizeazã sub nivelul general al reliefului. Treptat lacul se umple de turbã și ciclul de formare al mlaștinii se încheie, evoluînd spre pajiște sau pãdure.

Pentru asigurarea unui volum corespunzãtor de apã și pentru primenirea apei, în lacul Snagov se aduce un surplus de apã prin canalul Bilciurești, dintre Ialomița și Argeș. Depresiunea lacustrã adâncitã intersecteazã pânzele freatice, fiind astfel alimentatã și subteran.

Apele freatice și subterane se aflã într-o cantitate însemnatã pe teritoriul studiat și la o adâncime foarte micã, de 5-20 metri, aproape de suprafața activã, un considerent important pentru economia agricolã. De asemenea calitãțile fizico-chimice și mecanice – debitul și viteza sunt propice activitților agricole. Apele freatice și subterane sunt cantonate în nisipurile cu granulație mijlocie aflate în Câmpia Snagov.

POTENȚIALUL BIOPEDOGEOGRAFIC

Vegetația. Pe baza analizei repartiției geografice a diferitelor elemente floristice, al procentului lor în cadrul covorului vegetal au fost efectuate mai multe regionãri fitogeografice corespunzãtoare întregului teritoriu al țãrii.

Acestea se bazeazã pe situarea României la intersecția celor trei mari regiuni fitogeografice ale Europei – centralã, esticã și sudicã. Din punctul de vedere al trãsãturilor regionale ale florelor, specificului compoziției, genezei și dependenței lor de diversitatea condițiilor fizico-geografice au fost delimitate urmãtoarele regiuni: regiunea central-europeanã cu provincia est-carpaticã, regiunea macronezo-mediteraneanã (subregiunea submediteraneanã), cu provincia dacicã, provincia daco-iliricã și panono-iliricã, regiunea ponto-caspicã cu provincia ponto-dunãreanã.

Teritoriul comunei Snagov aparține regiunii fitogeografice macaronezo-mediteraneanã, respectiv subregiunii submediteraneene și se aflã în provincia dacicã, respectiv subprovincia daco-moesicã.

Aceastã regiune macronezo-mediteraneanã se evidențiazã prin prezența numeroaselor specii mediteraneene și submediteraneene, unele recent descoperite în urma ultimelor studii efectuate în mai multe zone ale țãrii. În urma acestor studii s-au extins limitele unitãților regionale în care vegetația spontanã mediteraneanã și submediteraneanã joacã un rol important în structura covorului vegetal.

În aceastã zonã a Câmpiei Române, cantitatea de precipitații depãșește 500 mm pe an, vara umezeala aerului este mai mare, iar pânzele freatice se gãsesc mai la suprafațã, ceea ce condiționeazã expansiunea silvostepei și creșterea pãdurilor de cerete.

Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct de vedere teritorial, subzonei pãdurii de stejari submezofili-termofili prezentã în Câmpia Vlãsiei, respectiv în Câmpia Snagovului, stepei și silvostepei. Elementele vegetației spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociații pure sau amestecate și se aflã pe soluri brun-roșcate, ce sunt caracteristice subzonei cerului și gârniței. Acest fenomen fitogeografic de neconcordanțã între caracterul vegetației și al solului prezintã un deosebit interes.

Totuși suprafața ocupatã de aceste formațiuni este micã, locul acestora fiind luat de vegetația cultivatã.

De-a lungul vãilor, încã se mai întind pãduri mari, în care predominã stejarul. În mijlocul câmpiei netede și arse de soare existã câte un stejar singuratic, ultimele urme rãmase dintr-o uriașã pãdure ce acoperea toatã regiunea și trecea chiar pe o parte a platformei Burnas. Având accesul la o pânzã freaticã apropiatã de nivelul terenului și la o luncã largã, pãdurea s-a putut dezvolta, formând o legãturã între pãdurile carpatice și cele balcanice și rupând stepa românã în douã. Numele acestei pãduri – Vlãsia – demonstreazã existența pe cuprinsul ei a unei vechi populații românești.

Vegetația naturalã forestierã este mult mai bine reprezentatã și formatã din pâlcuri de pãduri de gârnițã (Quercus rainetto) și de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arțar tãtãresc (Acer tataricum), salcâm (Robinia pseudacacia). Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), pãducel (Crataegus monogyna), mãceș (Rosa canina).

Pãdurea Vlãdiceasca se extinde de la limita S a satului Vlãdiceasca pânã la pârâul Vlãsia în S (foto nr. 4). Altitudinea maximã se gãsește în extremitatea V și ajunge la 99,2 metri. Altitudinea medie este de aproximativ 90 metri. În partea de V, stejarul este mai rar. Aici stejarul ajunge la 25 metri înãlțime și are un diametru mediu de 0,30 metri. Distanța medie între copaci este de aproximativ 2 metri. Spre N se face tecerea la esențele de tei, care ajung la o înãlțime de 24 metri înãlțime și un diametru mediu de 0,60 metri; distanța între copaci fiind de 5 metri. Aproape de satul Vlãdiceasca, adicã la extremitatea N a pãdurii, caracteristicile pãdurii de tei devin 25 de metri înãlțime, 0,60 metri diametrul mediu și 6 metri distanța medie între copaci.

Pãdurea Tâncãbești conține esențe de frasin, care ating 25 metri înãlțime, 0,30 metri în diametru și aproximativ 2 metri între arbori. Spre Ciofliceni, înãlțimea medie scade la 20 de metri, dar diametrul crește la 0,35 metri și de asemenea pãdurea se rãrește, distanța între arbori fiind de 4 metri. Aceste pãduri sunt strãbãtute de drumuri naturale îmbunãtãțite cu lãțimea de 4 metri, acoperite de piatrã și de drumuri de exploatare.

Pãdurea Ciofliceni Arbore este alcãtuitã din stejar cu înãlțimea medie de 20 metri, diametrul de aproximativ 0,35 metri și distanța de aproximativ 4 metri între copaci.

Pãdurea Ciofliceni este alcãtuitã spre N (spre sat), din stejar cu înãlțimea de 18 metri, diametrul aproximativ de 0,30 metri și distanța medie între copaci de 4 metri. În centru, înãlțimea copacilor scade la 16 metri, pentru ca la limita de S a comunei, arborii sã ajungã la 7 metri înãlțime, 0,15 metri în diametru și 4 metri distanța medie între copaci.

Pãdurea Pașcani este alcãtuitã din stejar cu înãlțimea între 16 și 20 metri și diametrul între 0,25 și 0,35 metri; distanța între copaci fiind de 3 metri. Spre N, salcâmul ia locul stejarului. Caracteristicile acestuia sunt înãlțimea de 16 metri, diametrul mediu de 0,20 metri și distanța medie între copaci de 4 metri.

Pãdurea Nuca conține esențe de stejar, cu înãlțimea de 18 metri, diametrul mediu de 0,35 metri și distanța medie între copaci de 5 metri. Un pâlc de stejari, spre Ghermãnești are înãlțimea medie de 16 metri, diametrul mediu de 0,30 metri, distanța medie între stejari fiind de 4 metri.

Spre Pãdurea Vlãsia, stejarul ajunge la înãlțimea de 12 metri, diametrul de 0,30 metri și se rãrește deoarece distanța medie între copaci ajunge la 6 metri. Aceastã pãdure este strãbãtutã de calea feratã.

Pãdurea Vlãsia este situatã la o altitudine de 90 metri în S-E și 95 metri în N-V. Esențele ce se gãsesc aici sunt cele de carpen, care ating 12, 16 pânã la 20 metri înãlțime și 0,25 – 0,30 – 0,35 metri în diametru. Distața între acești copaci este între 3 și 5 metri. Spre N esențele se schimbã treptat în cele de stejar care au înãlțimi cuprinse între 8 și 25 metri și diametre între 0,15 și 0,45 metri. Distanța între arbori variazã între 1 metru și 6 metri. În centrul pãdurii se aflã un pâlc de salcâmi mai rari și mai tineri. Lângã satul Snagov, frasinul este esența dominantã, cu înãlțimi medii de 8 metri, diametre de 0,15 metri și distanțe medii între arbori de numai 1 metru. În cadrul acestei pãduri existã numeroase lacuri sau mlaștini, sau chiar foste lacuri – La Lacu Zgãvãrdei, La Lacu cu Sovar, La Lacu Lupãria, La Lacu Sârbului, La Lacu lui Panã, La Lacu lui Bãjenaru.

Pãdurea Bãrboși conține stejari mari, cu înãlțimea de 30 metri, diametrul de 0,45 metri și distanța medie de 4 metri.

Pãdurea Fundu Lacului se aflã situatã la N de satul Snagov și conține exemplare de stejar cu înãlțimea de 30 metri și diametrul de 0,85 metri, de asemenea distanța dintre arbori este de 4 metri.

Pãdurea Snagov conține esențe de carpen și ulm în N, cu înãlțimi de 5 metri și diametre între 0,10 și 0,20 metri, foarte deși, la distanțe de 1-2 metri. Sunt și pâlcuri de carpen mai rari. Spre est – nord – est, carpenul atinge și înãlțimi de 8 și 10 metri, iar spre V, înãlțimi de 20 metri și diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanța medie între copaci este de 8 metri. Stejarul se gãsește în partea de S a pãdurii și mãsoarã înãlțimi de 30 metri și diametre de 0,45-0,55 metri. Distanța între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a pãdurii se gãsesc specii de tei cu înãlțimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri și distanțele dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Existã zone, în cadrul pãdurii, cu vegetație ierboasã și higrofilã – mușchi și stuf. Spre sud – est se aflã Valea Coșarnei, iar spre sud-vest Lacu Ursului. Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximã este de 100,5 metri și cea medie oscileazã între 95 și 97 metri. Aici se aflã baza sportivã, camping, ștrand, tabãra de copii, Parcu Snagov și Hanu Vlãsiei.

Producția de lemn a acestor asociații este destul de scãzutã, aproximativ 300 – 400 m3/ha, la 100 de ani.

Pajiștile, extinse pe suprafețe restrânse, au suferit o degradare profundã datoritã pãșunatului intens. Elementele vegetale de aici sunt pãrușca de stepã (Festuca valesiaca), troscot (Polygonum aviculare), firuța cu bulb (Poa bulbosa), pir gros (Cynodon dactylon), obsiga (Bromus tectorum), pãtlagina (Plantago major), trifoi (Trifolium repens).

Vegetația mlaștinilor eutrofe prezintã, de obicei, mai multe centuri concentrice de vegetație. Astfel, în locuri puțin adânci, la mal, apare zona stufului, cu plante înalte – stuf (Phragmites comunis), papura (Thypha latifolia), țipirigul (Scirpus), limba broaștei (Alisma), piciorul cocoșului (Ranunculus lingua) (foto nr. 5). Spre centrul mlaștinei se dezvoltã fanerogame acvatice – feriga (Dryopteris thelypteris), drãgaica (Galium palustre), (Comarum palustre), trifoiștea (Menyanthes trifoliata), rãchitanul (Lythrum salicaria).

Vegetația acvaticã se împarte în trei benzi: vegetație acvaticã de mal – formațiuni stuficole și alte specii asociate, vegetație plutitoare – plaur cu grosimi de 0,80-1-1,5 metri, nufãr galben (Nuphar luteum), mai rar nufãrul alb (Nymphaea alba) (Phragmites, Typha, Juncus), pluticã (Nymphoides peltata), ciulini (Trapa nantas), iarba broaștelor (Hydrocharis morsus ranae) și vegetație submersã – brãdiș (Myriophyllum verticilatum și spicatum), (Ceratophylum) ce tapiseazã fundul lacului Snagov și al celorlalte lacuri cu regim hidrologic constant și permanent, pașã (Potamogeon crispus), moț (Potamogetom perfoliatus), otrãțel (Urticularia vulgaris), chora și alte caracee ce formeazã pajiști submerse. În lacul Snagov se formeazã “exces production”. În plancton se gãsește frecvent copepodul Eudiaptomus gracilis.

Rezervația științificã de la Snagov a fost creatã în vederea conservãrii unor anumite specii floristice. Aceastã rezervație se întinde în limitele unui areal de 967 ha de pãdure și 180 ha de apã ce aparține limanului fluviatil Snagov.

Pãdurea este un rest al vestiților Codrii ai Vlãsiei, ce aparține pãdurii de șleau. Speciile forestiere protejate aici sunt stejarul (Quercus robur), teiul alb (Tilia tomentosa), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus carpinifolia), jugastrul (Acer campestre), paltinul de câmp (Acer platanoides), sorbul (Sorbus torminalis) și specii de arbuști. Aici existã exemplare monumentale de frasin, stejar și tei care ajung la un diametru de 80-90 centrimetri și o înãlțime de 30 de metri.

Speciile floristice acvatice protejate sunt Aldrovandia vesiculosa – un relict terțiar, Sagittaria latifolia, Nelumbo nucifera – nufãrul indian, care a fost adus și adaptat cu speciile indigene – Castalia alba și Nuphar luteum.

Fauna este de asemenea caracteristicã zonei Câmpiei Române și cuprinde o mare varietate de specii de mamifere, care nu sunt locuitori specifici ai acestei zone și ajung pânã la munte sau în stepã – mistreți, cãpriori (Capreolus capreolus), veverițe, vulpi, , specii de pãsãri – gaițe, ciocãnitori, pițigoi, cinteze, cuci, mierle, fazani ce au fost colonizați, specii de reptile – șerpi, șopârle etc. Acestea sunt specifice zonei de pãdure.

Pe câmp, fauna este reprezentatã mai ales de rozãtoare cum ar fi popândãii (Citellus citellus), hârciogii (Cricetus cricetus), șoarecii și șobolanii de câmp (Microtus arvalis, Apodemus agrarius), orbetele (Spalax leucodon), cârtițele, iepurii de câmp (Lepus europaeus) și dihorii (Putorius putorius), nevãstuica (Mustela nivalis), hermelina (Mustele erminea).

Printre pãsãrile de aici se pot observa prepelițele (Coturnix coturnix), pasãrea ogorului (Bushinus vericnernus), prigoriile (Merpos apiaster), presura (Emberiza calaudra), privighetorile, ciocârliile de câmp (Melanocorypha calandra), heretele alb (Circus macrourus), dropia (Otis tarda), șorecarii, ulii, vrãbiile, porumbeii, guguștiucii.

O mare varietate de insecte își gãsesc aici habitatul propice dezvoltãrii și reproducerii. Numãrul speciilor de insecte depãșește cu mult numãrul celorlalte specii de mamifere sau pãsãri.

Rațele, gâștele, berzele, stârcii, lișițele, nagâții trãiesc în apropierea lacurilor populate cu specii de plãticã, somn, crap, știucã, biban, roșioarã, caracudã, șalãu, guvizi (Gobius, Proterhorhynus). Principalele grupe de animale sunt spongierii (Spongilla lacustris), celenteratele (Chlorohydra viridisima, Pelmatohydra), toate fixate pe plante, turbelariatele, rotiferii, oligochetele, hirudineele, lamelibranhiatele, gasteropodele pulmonate, prosobranhiate etc. Aceste specii faunistice sunt adaptate la viața de pãdure, de cãmp sau de apã.

Solurile. Prezența solurilor fertile care dominã aceastã câmpie constitue o premisã favorabilã pentru dezvoltarea unei agriculturi de mare randament.

Cultivarea cerealelor, a plantelor tehnice, a legumelor și a furajelor are o bazã pedologicã dintre cele mai favorabile.

Solurile se diferențiazã în funcție de criterii regionale, cele mai importante fiind particularitãțile bioclimatice și mai puțin altitudinale, deci dispunerea zonalã orizontalã luând locul celei pe verticalã (fig. 11 – Harta Pedologicã).

Se înregistreazã o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri brun-roșcate de pãdure. Direcția de evoluție a procesului pedogenetic de pe interfluviile plane orizontale sau cvasiorizontale din zona pãdurilor de foioase, condiționatã de faciesul bioclimatic sud-european este caracteristic Câmpiei Vlãsia.

Formele plate, tabulare, cu o fragmentare slabã oferã condiții mult mai bune pentru desfãșurarea procesului pedogenetic. Astfel, aici se gãsesc solurile cele mai evoluate, de o vârstã înaintatã, deși acest relief este tânãr.

Clima mai caldã și mai puțin umedã, amplitudinile termice mai mari și apariția unor perioade îndelungate de uscãciune determinã o slabã fertilizare a scoarței de alterare.

Principalele caractere ale procesului pedogenetic sunt determinate de condițiile de climã. Substanța organicã depusã anual la partea superioarã a solului se mineralizeazã rapid și, de aceea, se formeazã cantitãți relativ mici de acizi humici, care nu pot fi neutralizați complet. Sub acțiunea humusului slab acid, compușii minerali din substrat suferã o alterare pronunțatã, formând minerale argiloase secundare și chiar hidroxizi ce precipitã pe locul formãrii lor.

În perioada uscatã și caldã a anului, lunile iulie-septembrie, acizii hidroxizi se deshidrateazã parțial, iar culoarea lor ruginie sau roșcatã dã nuanța generalã a solului. Aciditatea slabã a soluției favorizeazã migrarea parțialã a coloizilor minerali (argilã, sesquioxizi de fier). Aceștia se acumuleazã în orizontul B, care devine astfel mai argilos și cu o pigmentare ruginie-roșcatã mai pronunțatã.

Regimul hidric periodic transpercolativ al solului determinã levigarea completã a sãrurilor solubile într-un orizont C inferior. Acestã levigare este mai puternicã decãt la solurile din silvostepã, dar mai slabã decãt la cele formate în condiții climatice central-europene. Solurile rezultate astfel sunt de tipul argiloiluvial brun-roșcat de pãdure, socotit ca un termen de tranziție între solurile brune de pãdure ale zonei temperate din vest și cele roșcate mediteraneene din zona sudicã. Ele pot evolua, în condițiile creșterii umiditãții climatice, determinatã de relief, pânã la stadiul de sol argiloiluvial podzolic.

Însușirile interne fizico-chimice le conferã o productivitate mai mare fațã de cele brune de pãdure, însã au nevoie de umezire suplimentarã în timpul verii.

Solurile brun-roșcate de pãdure sunt specifice vegetației alcãtuite din cerete, gârnițe, frasin, tei. Defrișarea pãdurii atrage dezvoltarea procesului de înțelenire secundarã și modificãri însemnate în distribuirea luminii, cãldurii, umezelii, ceea ce duc la însemnate modificãri morfologice și fizico-chimice.

De asemenea, lucrãrile hidroameliorative, cum ar fi cele de desecare, drenaj, irigare, modificã regimul hidric al solului și provoacã mutații morfologice și fizico-chimice, mai ales dacã sunt aplicate nerațional sau fãrã mãsuri preventive. Solurile îndiguite și irigate din luncile râurilor pot sã se degradeze prin procese de salinizare secundarã.

Roca mamã predominantã o formeazã luturile loessoide. Aceste soluri se caracterizeazã printr-un conținut de humus redus, de aproximativ 3-9%, o argilizare accentuatã a orizontului B și prezența orizontului C. De asemenea prezintã o tasare ușoarã și o porozitate scãzutã.

Profilul acestor soluri este gros de peste 2 metri. Orizontul A este relativ afânat cu structurã grãunțoasã, orizontul AB are o structurã alunarã, iar orizontul B este gãlbui și are, în bazã, o structurã prismaticã și este argilos (tabel 9 – Profilul solului brun-roșcat de pãdure). Orizontul C prezintã carbonați sub formã de pete sau concrețiuni.

tabelul nr. 9

Profilul solului brun-roșcat de pãdure

Sursa: C-tin Chițu, Relieful și solurile României

Din cauza înrãutãțirii regimului hidric și de aerație în cadrul microdepresiunilor, apare o mare varietate de forme de degradare morfogeneticã a solului zonal. Astfel solurile ajung la stadiul de podzolire slabã sau pseudogleizare slabã determinatã de stagnarea apei în unele perioade ale anului deasupra orizontului iluvial B, devenit greu permeabil prin acumularea argilei migratã din orizontul superior.

Solurile stagnogleice, materializate prin bãlți sau mlaștini, se caracterizeazã prin scãderea fertilitãții și pierderea substanțelor bazice, un impediment în executarea lucrãrilor agrotehnice de primãvarã și stagnarea dezvoltãrii plantelor semãnate toamna. Aceste crovuri, padine sau gãvane ocupã 20% din suprafațã.

Sectoarele depresionare prezintã un înveliș de soluri mai complex: gleice sau semigleice – în pãrțile cele mai coborâte, unde nivelul hidrostatic al pânzei freatice este la numai 1-2 metri, soluri cernoziomice freatic-umede aflate în diverse stadii de levigare – în cea mai mare parte a sectoarelor larg depresionare și pe unele porțiuni mai ridicate din cadrul acestora. Microrelieful de grinduri vechi reprezentat de proeminențe și microdepresiuni alungite (estompate) este generat de depuneri fluviatile vechi și de vânt.

Eroziunea este neapreciabilã, dar degradarea prin acțiunea apei se manifestã prin tasarea loessurilor sau a depozitelor loessoide în microrelieful de crovuri (stagnarea apei).

Scoarța de alterare de tip acumulativ a condiționat formarea solurilor cu cele mai dezvoltate profile și cu cea mai bunã fertilitate naturalã din țarã.

Solurile brun-roșcate închise de pãdure fac tranziția spre cernoziomuri levigate cu un conținut de humus mai bogat.

Cernoziomurile levigate sunt specifice condițiilor climatice ce se gãsesc în aceastã zonã, adicã precipitații relativ slabe, continentalism accentuat și evapotranspirație accentuatã.

Orizontul A este gros de 40-50 cm, negru sau brun, cu structurã grãunțoasã. Spre deosebire de cernoziomurile propriu-zise, cele levigate au și orizontul B foarte bine dezvoltat, de culoare brun-cenușie; acesta are o structurã uniformã pânã la prismaticã. Orizontul C prezintã pete și concrețiuni de CO3Ca (carbonat de calciu).

tabelul nr. 10

Profilul solului cernoziom levigat

sursa: C-tin Chițu, Relieful și solurile României

Roca mamã a cernoziomurilor levigate este constituitã tot din loess sau depozite loessoide, argile, nisipuri etc. Cernoziomurile levigate formate pe loessuri au o bunã permeabilitate și un bogat conținut de humus, de aproximativ 2,8-4,8%. Cele formate pe argile sunt cunoscute și sub numele de cernoziomuri levigate zlotoase; apar în zonele de divagare și sunt nestructurate. Mai fertile sunt cernoziomurile levigate formate pe loessuri.

Câmpia, fiind caracterizatã printr-o uniformitate mare a condițiilor ecologice, nu prezintã o complexitate prea mare a mãsurilor de organizare a teritoriului și a celor pedoameliorative.

3. POPULAȚIA

3.1 DINAMICA POPULAȚIEI

Evoluția numericã. Numãrul exact de locuitori, la o anumitã datã, se poate afla numai în urma recensãmintelor. Informații și aprecieri asupra numãrului de locuitori existã însã, încã din antichitate. Este cunoscut faptul cã spațiul comunei Snagov a fost locuit încã din cele mai vechi timpuri, dar datele despre populația așezatã aici nu sunt precise.

La recensãmântul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la comunã și la satele acesteia și nu la regiune sau provincia istoricã. Comuna Snagov adãpostea un numãr de 4257 de persoane. Astfel, satul Tâncãbești numãra 1220 de locuitori ceea ce reprezenta o pondere de 29% din populația totalã a comunei. Satul Ciofliceni numãra 1577 de locuitori, adicã 36% din totalul populației comunei. În satul Snagov locuiau 490 de persoane, care reprezentau doar 12% din populația comunei iar în satul Ghermãnești locuiau 970 de persoane, adicã 23% din populația comunei (fig. 12 – Populația satelor comunei Snagov în anul 1930).

În anul 1966, la recensãmânt, populația comunei numãra un total de 5716 persoane, dintre care 1508 locuiau în satul Snagov, respectiv 26,5% din populația comunei, 1120 în satul Ciofliceni, adicã 19,5% din populația comunei, 1311 în satul Ghermãnești, adicã 23%, 1540 în satul Tâncãbești, respectiv 27% din populația comunei și 237 în satul Vlãdiceasca, adicã 4% din populația comunei (fig. 13 – Populația satelor comunei Snagov în anul 1966.

De-a lungul timpului, datoritã factorilor sociali și naturali, populația a evoluat de-a lungul unei curbe sinusoidale, menținându-se aproximativ numãrul de locuitori. Astfel, la recensãmântul de la 7 ianuarie 1992, populația comunei numãra 5698 de locuitori, dintre care 1454 locuiau în satul Snagov, ceea ce însemna o popndere de 25,5% din populația comunei, 929 locuiau în Ciofliceni, respectiv 16,5%, 1770 locuiau în Ghermãnești, adicã 31%, 1398 locuiau în Tâncãbești, respectiv 24,5% din populația comunei și 147 locuiau în Vlãdiceasca, adicã 2,5%. Acest ultim sat deținea o pondere atât de micã din numãrul total al populației deoarece reconstrucția totalã a acestuia începuse doar de doi ani (fig. 14 – Populația satelor din comuna Snagov la 7 ianuarie 1992).

Evoluția numericã a populației se caracterizeazã prin numeroase creșteri și scãderi ale populației mai line sau mai bruște (fig. 15 – Evoluția populației între 1966 și 1998, la 1 ianuarie și 1 iulie). Astfel, începând cu anul 1966, populația a înregistrat o creștere destul de bruscã a numãrului de locuitori, pânã în anul 1976. Creșterea rapidã, de la 5716 locuitori la 6155 de locuitori s-a înregistrat pânã în anul 1971. Astfel, în anul 1967 erau 5783 de locuitori, în 1968 erau 5958, în anul 1969 erau 6021, în anul 1970 erau 6103 de locuitori, iar în anul 1971 erau deja 6155 de locuitori. Aceastã creștere s-a datorat revenirii economice și sociale dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, dar mai ales interzicerii întreruperilor de sarcinã și politicii de încurajare a creșterii populației.

Creșterea a continuat, dar mai lin, pânã în anul 1976, astfel, în anul 1972, populația comunei Snagov numãra 6147 de locuitori, în anul 1973 erau 6169 de locuitori, în anul 1974 erau 6221 de locuitori, în anul 1975 erau 6283 de locuitori iar în 1976 erau 6327 de locuitori.

Dupã acest an, populația nu a mai atins niciodatã acest numãr de locuitori, cunoscând o continuã scãdere. Acest lucru nu se datoreazã schimbãrii condițiilor sociali sau economici, ci strãmutãrii populației tinere în centrele urbane, mai ales în București, în vederea cãutãrii unui loc de muncã. Aceastã scãdere a fost linã dar continuã pânã în anul 1990. Astfel, în anul 1977, populația comunei Snagov era alcãtuitã din 6199 de oameni, în 1978, erau 6192 de oameni, în 1979 erau 6146 de locuitori, în 1980 erau 6073, în 1981 erau 6038, în 1982 erau 6013, în 1983 erau 5957, în 1984 erau 5918, în 1985 erau 5887 de locuitori, în 1986 erau 5829 de locuitori, în 1987 erau 5763, în 1988 erau 5709, în 1989 erau 5655 iar în 1990 populația numãra 5602 locuitori.

Dupã anul 1990 populația înregistreazã o scãdere vertiginoasã într-un singur an, de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizãrii întreruperilor de sarcinã și deci scãderii natalitãții. Apoi, pânã în anul 1992, populația a crescut la fel de brusc pânã la 5615 locuitori. Creșterea a continuat și în anii urmãtori pânã în 1998, dar mult mai încet, populația ajungând la un numãr de 5906 locuitori.

Se poate observa cã în perioadele în care populația a crescut, numãrul acesteia era mai mare la data de 1 iulie a fiecãrui an fațã de 1 ianuarie al acelorași ani. Situația este inversã în perioadele în care numãrul populației comunei a scãzut, respectiv valorile populației erau mai mari în ianuarie decât în iulie (fig. 15 – Evoluția populației între 1966 și 1992, la 1 ianuarie și 1 iulie).

Evoluțiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales dupã 1992 valorile densitãții totale a populației în cadrul suprafeței totale a comunei. Astfel, în anul 1966 densitatea populației era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul 1998, valoarea densitãții a scãzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km2. Oricum, în decursul timpului, valoarea densitãții s-a menținut sub media valorii densitãții naționale.

Mișcarea naturalã a populației este unul dintre factorii ce influențeazã direct sensul evoluției numerice a populației și a altor indicatori demografici, cum ar fi structurile pe grupe de sexe, de vârstã etc.

Gradul de dezvoltare socio-economic determinã valorile numerice ale mișcãrii naturale dar și invers. Indicii care determinã mișcarea naturalã, respectiv sporul natural sunt natalitatea și mortalitatea.

Natalitatea este reprezentatã de numãrul nãscuților vii, într-un an, raportat la 1000 de locuitori.

De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 și pânã în 1992, indicele natalitãții cunoaște o evoluție sinusoidalã determinatã de diferiții factori socio-economici (fig. 16 – Situația nãscuților vii și a decedaților între anii 1966 și 1992). Astfel, în anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8‰, în anul 1976, natalitatea avea valoarea de 17,54‰, iar în 1992, natalitatea era de 9,26‰.

Se poate observa o creștere bruscã a numãrului de nãscuți vii într-un singur an 1966-1967. Numãrul nãscuților vii a crescut de la 79 la 207 datoritã mai ales interzicerilor întreruperilor de sarcinã și politicii de încurajare a creșterii natalitãții prin acordarea de cãtre stat a alocațiilor pentru copii, a concediilor de maternitate și a altor beneficii.

O nouã etapã, de scãdere a natalitãții se poate observa între anii 1967 și 1972, cu o ușoarã creștere în anul 1971. Astfel, în anul 1968 au fost nãscuți 167 de copii, în anul 1969 au fost nãscuți 121 de copii, în anul 1970 au fost nãscuți 109 copii, în anul 1971 au fost nãscuți 118 copii vii iar în anul 1972 au fost nãscuți 76 de copii vii.

Din acest an pânã în anul 1974 indicele natalitãții crește moderat, astfel în 1973 au fost nãscuți în comuna Snagov 87 de copii vii iar în 1974 au fost nãscuți 112 copii.

Perioada de timp dintre anul 1974 și 1977 se caracterizeazã printr-o menținere a indicelui natalitãții în jurul valorii de 110 copii nãscuți vii.

Astfel, în anul 1975 au fost nãscuți 114 copii, în anul 1976 au fost nãscuți 111 copii iar în anul 1977 au fost nãscuți 112 copii.

O nouã perioadã de scãdere se poate observa pânã în anul 1980. În anul 1978, numãrul copiilor nãscuți vii a fost de 100, apoi, în anul 1979, numãrul acestora a scãzut la 79, în 1980 la 74. În anul 1981 a avut loc o ușoarã creștere a natalitãții, fiind nãscuți 86 de copii în cadrul comunei Snagov, dar dupã anul 1982 scãderea a continuat, numãrul nãscuților vii fiind de 54. În anul 1983 au fost nãscuți 57 de copii, în anul 1984, 64 de copii au vãzut lumina zilei, în anul 1985 au fost nãscuți 65 de copii. Se observã o ușoarã creștere constantã a natalitãții.

În anul 1986 numãrul copiilor nãscuți vii a fost de 71, valoare care s-a menținut și în anul 1987 , în anul 1988 au fost nãscuți 81 de copii iar în anul 1989 au fost nãscuți 75 de copii. În anul 1990, cãnd s-au legalizat întreruperile de sarcinã, natalitatea a scãzut brusc la 40 de copii nãscuți.

Aceeași valoare a fost înregistratã și în anul 1991, dar a crescut în anul 1992 la 52 de copii nãscuți. Aceastã valoare s-a pãstrat constantã în anii urmãtori și datoritã programelor de planificare familiarã.

Mortalitatea reprezintã numãrul persoanelor decedate, de orice vârstã, în decurs de un an, raportat la 1000 de locuitori.

Valoarea mortalitãții s-a menținut, în general, mai micã decât cea a natalitãții, indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuã creștere (fig. 16 – Situația nãscuților vii și a decedaților între anii 1966 și 1992). Astfel, la recensãmântul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95‰, la cel din 1976, avea valoarea de 9,32‰, iar la recensãmântul din anul 1992, avea valoarea de 16,38‰.

De asemenea valoarea mortalitãții populației comunei Snagov s-a menținut în jurul cifrei de 65-70 de decedați pe an, înregistrând mici creșteri sau scãderi. Astfel, în anul 1966, numãrul deceselor în comuna Snagov a fost de 34. Acesta a crescut în anul 1967 când a fost de 50.

Valoarea mortalitãții a continuat sã creascã ușor și în 1968, când a fost de 57, în 1969 când a fost de 61 și în 1970, când a fost de 65. De la aceastã datã valoarea mortalitãții a oscilat în jurul cifrei de 65 decedați. În anul 1971, valoarea a fost de 61, în anul 1972 au murit 68 de oameni, în anul 1973 au decedat 58 de oameni, în anul 1974 au fost 69 de decese, în anul 1975 cifra deceselor a fost de 64, în 1976 de 59, în 1977 de 66, în 1978 de 62, în 1979 și 1980 de 76.

În anul 1980 s-a înregistrat pentru prima oarã un numãr mai mare al mortalitãții decât cel al natalitãții. În anii 1981 și 1982 au murit 66 de locuitori ai Snagovului, în 1983 au murit 65, în anul 1984 au murit 54 de oameni.

Anii 1982 și 1983 au înregistrat din nou o valoare mai mare a mortalitãții decât a natalitãții, ca și în anii de dupã 1985, de altfel, când valoarea mortalitãții a fost de 68, 84, 85, 88, 90, 75, 87 și 92 de decedați în cadrul comunei Snagov. Se poate observa nu numai scãderea fertilitãții populației, dar și creșterea numãrului persoanelor decedate, care înregistreazã o medie de 80-85 de locuitori.

Acest lucru se datoreazã unui proces mai vechi de îmbãtrânire a populației favorizat atât de valorile scãzute ale nașterilor, cât și de fenomenul amplificat de strãmutare a populației tinere în centrele urbane în scopul gãsirii unui loc de muncã. În aceste condiții, bãtrânii au ajuns sã deținã o pondere mai mare în cadrul populației totale a comunei, ceea ce explicã valorile mai ridicate ale mortalitãții.

Sporul natural este indicele demografic care caracterizeazã creșterea sau scãderea numãrului unei populații. Acesta reprezintã diferența dintre valorile natalitãții, respectiv a numãrului nãscuților vii și valorile mortalitãții, respectiv a numãrului persoanelor decedate, în cursul unui an.

Evoluția sporului natural între anii 1966 și 1992 a cunoscut o linie sinusoidalã, de oscilații ale creșterilor și ale scãderilor valorilor sporului natural (fig. 17 – Evoluția sporului natural între anii 1966 și 1992). Totuși, tendința generalã este de scãdere a sporului natural.

Astfel, la recensãmintele din anii 1966, 1976 și 1992, sporul natural a avut o valoare de 7,85‰, apoi de 8,22‰, pentru ca apoi sã devinã negativ, înregistrând o valoare de –7,12‰.

Dacã, în timp de un an, 1966-1967 a avut loc o creștere vertiginoasã a sporului natural de la 45 de locuitori la 157 de locuitori, în anii urmãtori, sporul natural a continuat sã scadã, ne-mai-atingând niciodatã aceastã valoare.

Au existat totuși perioade de creștere sau cel puțin de stagnare a valorilor sporului natural. Cu toate acestea, sporul natural nu a fost întotdeauna pozitiv, înregistrându-se și valori negative mai ales în ultimele douã decenii.

Astfel, în anul 1968, sporul natural a fost de 110 persoane, în 1969 de 60 de persoane, în 1970 de 44 de persoane, în 1971 de 57, în 1972 de 8, în 1973 de 29, în 1974 de 43, în 1975 de 50, în 1976 de 52, în 1977 de 46, în 1978 de 38, în 1979 de 3, în 1980 de -2, în 1981 de 20, în 1982 de -9, în 1983 de -4, în 1984 de 10, în 1985 de -3, în 1986 de -13, în 1987 de -15, în 1988 de -7, în 1989 de -15, în 1990 de -35, în 1991 de –47 și în 1992 de –40 persoane.

Mișcarea migratorie se referã la procesele de plecare a populației comunei spre alte teritorii administrative și de sosire a unor persoane în cadrul comunei (fig. 18 – Situația populației sosite și a celei plecate, în comuna Snagov, între anii 1966 și 1992). Aceste plecãri și sosiri pot fi permanente, sezoniere sau navetiste.

Ponderea populației plecate a înregistrat, la recensãmintele din anii 1966, 1976 și 1992, valori de 14,52‰, 17,7‰ și, respectiv de 17,8‰.

Valoarea populației plecate se menține de-a lungul timpului, între anii 1966 și 1989 în jurul cifrei de 60-80 de persoane. In anul 1990 se înregistreazã o creștere bruscã și foarte mare a populației plecate, ajungându-se de la 71 de locuitori plecați în 1989 la 454 de locuitori plecați în 1990. Acest lucru se datoreazã schimbãrii regimului politic. Dupã aceastã datã, procesul s-a temperat, în anul 1991 plecând doar 104 persoane, iar în 1992 doar 100 de persoane.

În anul 1966 au plecat din comunã 83 de locuitori, în 1967, 66 de locuitori, în 1968, 73 de locuitori, în 1969, 74, în 1970, 76, în 1971, 102 de locuitori. Toate aceste persoane se îndreptau în special cãtre capitalã, care oferea mirajul unei vieți moderne și dezvoltate. În anul 1972, populația plecatã numãra 94 de locuitori, în 1975, 114, în 1976, 118, în 1977, 68 de locuitori, în 1978, 112, în 1979, 88, în 1980, 70 de locuitori. Majoritatea populației plecate era tânãrã, în cãutarea unui loc de muncã. Datoritã acestui fapt, astãzi este mai pregnant ca oricând procesul de îmbãtrânire a populației în satele Snagovului.

Populația sositã din alte regiuni, respectiv întoarsã în locurile natale contribuie la realizarea sporului migratoriu și la temperarea scãderii numãrului populației comunei. Totuși, numãrul celor sosiți nu poate acoperi numãrul celor decedați sau plecați.

Astfel, ponderea celor sosiți în comunã, în anii recensãmintelor – 1966, 1976 și 1992 – a fost de 10,67‰, 16,12‰ și, respectiv 38,11‰.

Pânã în anul 1976, timp de zece ani, numãrul mediu al celor sosiți a fost de 75 de persoane pe an, dar dupã acest an, pânã în 1989, numãrul populației sosite s-a menținut la valori foarte mici. Cea mai micã valoare înregistratã a fost în anul 1986, când în comuna Snagov nu s-au stabilit decât 5 noi locuitori.

Totuși, dupã 1989, numãrul acestora a crescut continuu și constant, ajungând în anul 1992 la 214 locuitori noi veniți, cifrã neatinsã pânã atunci. Aceastã populație este, de fapt, în mare majoritate, populația întoarsã pe locurile natale în urma reîmproprietãririi. De asemenea reconstrucția satului Vlãdiceasca a fost o chemare puternicã pentru foștii locuitori ai acestui sat.

Sporul migratoriu reprezintã diferența dintre numãrul persoanelor sosite și cel al persoanelor plecate.

Din analiza evoluției sporului migratoriu între anii 1966 și 1992 se poate observa cã în mulți ani valoarea sporului migratoriu a scãzut sub valoarea 0 sau oscileazã în jurul acesteia (fig. 19 – Evoluția sporului migratoriu între anii 1966 și 1992). Acest lucru se datoreazã preponderenței numerice a persoanelor plecate din comuna Snagov.

Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de –3,85‰, în anul 1976, valoarea era de –1,58‰, iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv, datoritã persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31‰. Se poate observa o creștere a valorii sporului migratoriu, chiar foarte mare în ultimul deceniu.

Singurele valori pozitive sunt înregistrate în 1967, de 36 de persoane, în 1970, de 23 de persoane, în 1972, de 11 persoane, în 1975, de 27 de persoane, în 1991, de 9 persoane și în 1992 de 114 persoane.

Restul valorilor sunt negative, chiar mult sub valoarea 0. Astfel, în anul 1978 a fost atinsã o valoare de –84 de persoane, dar cea mai micã valoare a sporului migratoriu a fost atinsã în anul 1990, de –371 de persoane.

De asemenea se poate observa cã pe întreg intervalul de timp 1966-1992, numãrul total al persoanelor sosite în comunã este de aproape douã ori mai mic decât al celor plecați. Astfel, numãrul total al persoanelor sosite în comunã de-a lungul timpului, începând cu 1966 este de 1675, iar al celor plecate este de 2563.

3.2. STRUCTURI GEODEMOGRAFICE

Structura populației pe grupe de vârstã și sexe, în cadrul comunei Snagov, se evidențiazã o populație cu simptome clare de îmbãtrânire demograficã și preponderența numãrului femeilor fațã de numãrul bãrbaților.

Acest lucru se datoreazã atât scãderii numãrului de nașteri încã din trecut, cât și amplificãrii procesului migratoriu mai ales în cadrul populației tinere și masculine. Dacã în anul 1930, populația femininã a comunei reprezenta 49% din totalul populației, iar cea masculinã 51%, în anul 1966, populația femininã reprezenta 54%, iar în anul 1992, 53%, populația masculinã reprezentând 46%, respectiv 47% din totalul populației comunei.

De asemenea, în cadrul piramidei vârstelor se poate observa cã în anul 1966, ponderile fiecãrei grupe de vârstã erau proporționale (fig. 20 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în comuna Snagov, în anul 1966). Astfel, majoritatea grupelor dețineau cam 200 de persoane. Cu toate acestea, grupa de 0-4 ani deținea doar 203, respectiv 181 bãieți și, respectiv fete, iar grupa de peste 65 de ani deținea o populație numeroasã de 217, respectiv 266 bãrbați, respectiv femei.

În anul 1992, populația masculinã oscileazã, în cadrul grupelor de vârstã mijlocie, în jurul cifrei de 140 de bãrbați, iar populația femininã, în jurul cifrei de 160 de femei, chiar 230 la grupele de vârstã mai mare. Populația tânãrã este ceva mai numeroasã decât în anul 1930, iar cea peste 65 de ani este și aceastã cu mult mai numeroasã (fig. 21 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în comuna Snagov, la 7 ianuarie 1992).

În anul 1998, situația este asemãnãtoare, cu mențiunea cã populația tânãrã este în continuã scãdere, baza piramidei micșorându-se (fig. 22 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în comuna Snagov, în anul 1998).

Din analiza graficului populațieiei satelor comunei Snagov pe grupe de sexe în anul 1930 se poate observa cã ponderea populației masculine este cu puțin mai mare decât a populaiei feminine. Excepție face doar satul Tâncãbești, unde numãrul bãrbaților este de 588, iar cel al femeilor este de 632 (fig. 23 – Populația satelor comunei Snagov pe grupe de sexe în anul 1930).

În satul Ciofliceni, care deținea și cel mai mare numãr de locuitori, bãrbații erau în numãr de 803, iar femeile de 774.

În satul Snagov, bãrbații numãrau 253 de locuitori, iar femeile 237 și în Ghermãnești 489, respectiv 481 de locuitori.

Analizând aceleași date la 7 ianuarie 1992 se observã cã numãrul femeilor a depãșit pe cel al bãrbaților (fig. 24 – Populația comunei Snagov pe grupe de sexe la 7 ianuarie 1992). Astfel, în satul Snagov erau 678 de bãrbați și 776 de femei, în Ciofliceni erau 435 de bãrbați și 494 de femei, în Ghermãnești erau 873 și respectiv 897 bãrbați și femei, în Tâncãbești erau 612 și 786 de bãrbați și femei și în Vlãdiceasca, bãrbații numãrau 70 de persoane și femeile 77 (fig. 25 – Populația satelor comunei Snagov la 7 ianuarie 1992).

În satul Tâncãbești, la recensãmântul din 1992 se poate observa cã populația tânãrã între 15 și 24 de ani și cea bãtrânã de peste 50 de ani înregistreazã valori ridicate, pe când populația mijlocie ca vârstã, cât și copiii pânã în 10 ani înregistreazã valorile cele mai mici. Populația femininã încadratã în grupa de vârstã cuprinsã între 10 și 14 ani numãrã cele mai multe persoane, respectiv 108 (fig. 26 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în satul Tâncãbești, la 7 ianuarie 1992).

În satul Vlãdiceasca, la același recensãmânt s-a înregistrat o situație interesantã a grupelor de vârste, mai ales numãrului mic de locuitori ai satului.

Astfel, nici o grupã de vârstã nu numãrã mai mult de 11 persoane, iar unele grupe nici nu au reprezentanți în acest sat. Baza piramidei este destul de mare pentru numãrul total al populației satului, dar valorile cele mai ridicate sunt deținute de grupele de vârstã de 20-24 de ani și 60-64 de ani. De asemenea, nu existã femei cu vârste cuprinse între 55 și 59 de ani sau între 80 și 84 de ani (fig. 27 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în satul Vlãdiceasca, la 7 ianuarie 1992).

În satul Ciofliceni se observã un accentuat proces de îmbãtrânire a populației. Cele mai mari valori, de peste 45 de persoane caracterizeazã grupele de vârstã de peste 50 de ani. În același timp, populația de pânã la 10 ani deține cel mai mic numãr de persoane. Tinerii între 14 și 25 de ani, deci cei nãscuți în deceniul al 7-lea sunt ceva mai numeroși, dar nu ating valorile populației bãtrâne (fig. 28 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în satul Ciofliceni, la 7 ianuarie 1992).

În satul Ghermãnești, de asemenea, grupa de vârstã cea bine reprezentatã este tot cea a tinerilor între 20 și 24 de ani. Numãrul populației masculine este de 136, iar al celei feminine este de 108. Grupa de vârstã 0-4 ani este și aceastã bine reprezentatã. Cu toate acestea procesul de îmbãtrânire demograficã este destul de pregnant (fig. 29 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în satul Ghermãnești, la 7 ianuarie 1992).

În satul Snagov populația femininã este numeroasã și mai ales cea de vârstã înaintatã de peste 55 ani. În cadrul acestor ultime grupe de vârstã populația atinge un numãr impresionant. Baza piramidei poate susține, pe viitor, greutatea populației, dar se impune o întinerire a populației (fig. 30 – Piramida vârstelor pe grupe de sexe, în satul Snagov, la 7 ianuarie 1992). Deși numãrul femeilor este mai mare decât cel al bãrbaților, diferența dintre acestea rãmâne constantã (fig. 31 – Populația satului Snagov la 7 ianuarie 1992).

Structura populației pe grupe de vârstã și sexe reprezintã o problemã deosebit de importantã pentru funcționarea mecanismului social din cadrul comunei Snagov. Îmbãtrânirea și scãderea accentuatã a fertilitãții reprezintã cauze principale ale procesului de depopulare. Totuși între anii 1992 și 1998 se poate observa o creștere a numãrului de locuitori în comuna Snagov de la 2668 bãrbați la 2762 și de la 3030 de femei la 3140. Proporția dintre populația masculinã și cea femininã a rãmas aceeași, femeile fiind mai numeroase (fig. 32 – Populația comunei Snagov în anii 1992 și 1998).

Analiza structurii naționalitãții populației ce locuiește într-un teritoriu administrativ poate explica multe caracteristici ale indicilor demografici, cum ar fi natalitatea și mișcarea migratorie, precum și gradul de dezvoltare și culturã a societãții respective.

În cadrul comunei Snagov populația de naționalitate românã a reprezentat o pondere majoritarã, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în 1992 (fig. 33 – Situația populației comunei Snagov pe naționalitãți).

La recensãmântul din anul 1930, populația de naționalitate românã reprezenta un procent de 98% din totalul populației comunei și populația de naționalitate țigãneascã deținea un procent de 1,9% (tabelul nr. 11 – Structura naționalitãții populației satelor comunei Snagov în anul 1930).

În satul Tâncãbești trãiau 1178 de români, respectiv 96% din populația satului, 41 de țigani, adicã 3,36% din locuitorii satului și 1 locuitor de naționalitate germanã.

În satul Ciofliceni populația românã deținea o pondere de 97,3%, iar populația țigãneascã reprezenta 2,5% din totalul populației satului. La acest recensãmânt a fost declarat și un locuitor de naționalitate rusã.

În satul Ghermãnești populația românã deținea o pondere de 100%, respectiv 970 de locuitori.

Aceeași situație era întâlnitã și în satul Snagov, unde populația românã era de 490 din totalul de 490 de locuitori.

Tabelul nr. 11

Structura naționalitãții populației satelor comunei Snagov în anul 1930

Sursa : Rezultatele definitive ale recensãmântului din anul 1930

La recensãmântul din 7 ianuarie 1992, situația era aproximativ aceeași, ponderea populației de naționalitate românã fiind de 99% (fig. 33 – Situația populației comunei Snagov pe naționalitãți).

În satul Snagov, cei 1446 de români dețin o pondere de 99% din totalul populației, iar cei 6 rromi reprezintã 0,4%. Alãturi de aceștia mai trãiesc 1 maghiar și 1 german.

În satul Ciofliceni, romãnii, în numãr de 928 reprezintã 99,8%, alãturi de aceștia trãind un singur rrom.

În satul Ghermãnești românii sunt în numãr de 1765, ceea ce înseamnã 99,7%, maghiarii sunt în numãr de trei, iar rușii – unul singur.

Satul Tâncãbești încã mai deține cea mai mare pondere a rromilor din comunã – 1,5%, fiind în numãr de 21. Restul de 98,5% este reprezentat de români, aceștia fiind în numãr de 1376.

Satul Vlãdiceasca este singurul sat în care ponderea populației române este de 100% – 147 de locuitori. Acest aspect se poate datora și faptului cã acest sat are un numãr foarte mic de locuitori.

În timp, în comuna Snagov s-au stabilit patru persoane de naționalitate maghiarã, iar populația de naționalitate țigãneascã s-a diminuat. Declararea naționalitãții este însã un act personal, astfel cã numãrul rromilor poate fi mai mare în realitate. Oricum, se poate observa cã prima minoritate, ca pondere a populației, este reprezentatã de rromi.

Structura populației în funcție de religie se aflã într-o strânsã legãturã cu naționaliatea populației. Astfel, populația românã majoritarã este de religie ortodoxã. Ponderea religiei ortodoxe, în comuna Snagov este de 99-100%. Dovadã stau și lãcașele de cult, care sunt în totalitate biserici ortodoxe.

Structura populației dupã starea civilã

Populația se analizeazã în funcție de starea civilã a locuitorilor, respectiv necãsãtoriți, cãsãtoriți, vãduvi și divorțați.

La recensãmântul din 1930, populația necãsãtoritã reprezenta 56%, respectiv 2370 de locuitori, populația cãsãtoritã reprezenta 37% din populație, adicã 1606 locuitori, iar populația vãduvã reprezenta 7%, adicã 274 de persoane (fig. 34 – Populația satelor comunei Snagov dupã starea civilã și grupe de sexe în anul 1930 și tabelul nr. 12 – Structura populației dupã starea civilã în anul 1930).

Tabelul nr. 12

Structura populației dupã starea civilã în anul 1930

Sursa : Rezultatele definitive ale recensãmântului din anul 1930

În satul Tâncãbești erau 700 de femei și bãrbați necãsãtoriți, 420 de femei și bãrbați cãsãtoriți și 100 de femei și bãrbați vãduvi. Aceasta înseamnã cã populația necãsãtoritã reprezenta 57% din populația satului, cea cãsãtoritã reprezenta 34%, iar cea vãduvã 8%.

În satul Ciofliceni, populația necãsãtoritã reprezenta 55%, respectiv 874 de bãrbați și femei, populația cãsãtoritã reprezenta un procent de 39%- 601 persoane, iar populația vãduvã de 6%, respectiv 89 de persoane.

În satul Snagov, populația necãsãtoritã numãra 260 de persoane, adicã 53%, populația cãsãtoritã numãra 203 persoane, adicã 42%, populația vãduvã numãra 27 de persoane, adicã 5% din populația totalã a satului.

În satul Ghermãnești, populația necãsãtoritã numãrã 536 de locuitori, adicã 55%, populația cãsãtoritã reprezenta 368 de persoane, adicã 38% din populația satului, iar populația vãduvã reprezenta 61 de persoane, adicã 7%.

La recensãmântul din 1992, situația era aproximativ aceeași, în ceea ce privește ponderile, cu mențiunea cã a crescut numãrul persoanelor divorțate.

Analizând situația cãsãtoriilor între anii 1966 și 1992 se poate observa cã numãrul acestora este direct proporțional cu numãrul populației comunei, respectiv cu modul de evoluție sinusoidal al acesteia.

Astfel, cel mai mic numãr de cãsãtorii într-un an, respectiv 23 a fost în anul 1971, iar cel mai mare, de 52, a fost în anii 1966 și 1976. Cele mai multe cãsãtorii într-un an au avut loc în perioada 1972-1976, iar cele mai puține, în perioada 1967-1971.

De asemenea, se poate observa cã în perioadele cu multe cãsãtorii au loc și cele mai multe divorțuri, respectiv anii 1976, 1977, când au avut loc 10 divorțuri. Perioadele cu puține cãsãtorii sunt caracterizate, de asemenea, de puține divorțuri. Astfel, în anii 1967-1971 nu a existat nici un divorț, la fel și în anii 1991 și 1992. Numãrul divorțurilor nu reprezintã un indice demografic îngrijorãtor, acesta fiind destul de redus (fig. 35 – Situația cãsãtoriilor și a divorțurilor, în comuna Snagov, între anii 1966 și 1992).

Structura populației active pe ramuri ale economiei naționale. Populația activã este un element important în definirea profilului economic al unitãții teritoriale studiate. În funcție de numãrul populației ocupate în fiecare ramurã a activitãții productive sau neproductive economice se poate determina caracteristica unitãții teritoriale.

Urmãrind ponderea populației active din totalul populației se observã cã, aceasta atinge valoarea de 58% din totalul populației comunei de 5716 locuitori în anul 1966 și de doar 38% în anul 1992 din totalul populației de 5698 de locuitori.

La recensãmântul din 1992, în comuna Snagov, populația activã reprezenta 2189, dintre care 257 de persoane lucrau în agriculturã, 5 persoane în pisciculturã, 645 de persoane în industria prelucrãtoare, 43 de persoane în industria distribuției energiei electrice, gazelor și apei, 140 în construcții, 340 în comerț și turism, 291 de persoane lucrau în transporturi și telecomunicații, 18 în finanțe și asigurãri, 41 în cercetare, 73 în administrație, 74 în învãțãmânt, 90 în sãnãtate și asistențã socialã, 7 în culturã și 21 în alte activitãți. Se observã cã numãrul populației feminine ce lucreazã în îndustrie este mult mai mic decât cel al populației masculine. Femeile ocupã o pondere mai mare în domenii economice ca turismul, comerțul, finanțele, administrația publicã, sãnãtate, culturã și învãțãmânt (tabelul nr. 13 – Situația populației active în anul 1992).

Tabelul nr. 13

Situația populației active în anul 1992

Sursa: rezultatele definitive ale recensãmântului din anul 1992

În anul 1998, 52% din populația activã, adicã 461 de persoane, era ocupatã în industria prelucrãtoare, 11% – 95 de persoane – era ocupatã în agriculturã, la fel și în comerț. Restul populației era împãrțitã astfel: 8% – 69 de persoane – în învãțãmânt, 6% – 53 de persoane – în transporturi, poștã și telecomunicații, 4% – 32 de persoane – în administrația publicã, 1% – 9 persoane – în industria energiei electrice, termoficare și apã și 0,3% – 4 persoane – în activitãți financiare (fig. 36 – Situația populației active pe ramuri ale economiei naționale, în anul 1998).

Gradul de culturã al populației, respectiv nivelul școlilor absolvite are o foarte mare legãturã cu domeniul preponderent al ocupației locuitorilor. Important este și modul în care populația maturã actualã încurajeazã învãțãmântul. În prezent, majoritatea copiilor urmeazã o anumitã formã de învãțãmânt (fig. 37 – Situația învãțãmântului în comuna Snagov, în anul 1998). Astfel, 106 copii sunt înscriși la grãdinițã, dar numai 5 educatori se ocupã de învãțãmântul preșcolar. În învãțãmântul primar sunt înscriși 354 de elevi și doar 33 de cadre didactice predau în aceste instituții. În învãțãmântul gimnazial sunt 338 de elevi înscriși și 25 de cadre didactice profeseazã. Cei 517 liceeni sunt îndrumați de 19 cadre didactice. Se poate observa o discrepanțã foarte mare între numãrul mare de elevi și numãrul extrem de redus al profesorilor. Astfel, un cadru didactic trebuie sã instruiascã aproximativ 22 de copii, respectiv elevi.

Acești indici geodemografici se caracterizeazã prin relații de interdependențã și oferã rãspunsul unor probleme atât sociale, cât și geografice, cum ar fi rãspândirea populației în teritoriu, evoluția populației și altele.

4. ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA TERITORIALÃ A LOCALITÃȚILOR

4.1. Factori naturali și condițiile economice și istorice care au favorizat apariția localitãților

Gruparea populației este un fenomen specific ființei omenești ce derivã din necesitatea formãrii unei societãți și din necesitatea apãrãrii în fața naturii și a dușmanilor. Astfel se formeazã concentrãri de populație mai mici sau mai mari, în funcție de gradul de populare și de favorabilitatea condițiilor naturale.

Așezãrile rurale sunt formațiuni spațiale ce cuprind mediul de locuit și oamenii ce-și obțin mijloacele de trai într-un spațiu geografic, denumit moșie, cu profil predominant agricol. Satele și comunele sunt considerate organizãri superioare de habitat, deși traiul se desfãșoarã într-o strânsã legãturã cu mediul natural.

Habitatul rural adãpostește comunitatea umanã, dar nu se rezumã numai la locuințã. Comunitatea umanã ruralã se bazeazã pe unitatea factorilor organizatorici, sociali, materiali, spirituali și culturali. Astfel, satul include necesitãțile referitoare la locuințe, muncã, învãțãmânt, sãnãtate, recreere și odihnã, aprovizionare cu alimente, apã, energie, transporturi, salubritate; toate acestea incluse în cadrul fizico-geografic. Legãtura cu mediul natural este cea mai puternicã în cadrul habitatului rural, acesta având un grad scãzut de artificialitate.

Vatra satului, delimitatã de perimetrul construibil, reprezintã locul pe care s-a format așezarea, adicã terenul pe care s-au construit locuințele, drumurile, alte construcții necesare populației. Vatra este o realitate socialã și economicã.

Moșia se identificã cu spațiul destinat activitãții populației, respectiv cu terenurile destinate culturilor agricole și creșterii animalelor. Aceasta a evoluat diferit fațã de vatra satelor datoritã condițiilor economice și politice.

Populația întregește componentele așezãrilor rurale și reprezintã totalitatea persoanelor ce trãiesc în vatra respectivã.

Satul se caracterizeazã prin mãrime, numãr de locuitori, densitate și echipare tehnico-edilitarã.

Originea satelor se pierde în negura timpului, iar evoluția acestora constituie un proces continuu, de la comunitatea gentilicã pânã la organizarea superioarã ruralã și, în acest caz, pânã la stadiul de periurban.

Spațiul periurban se definește ca fiind teritoriul din jurul unui oraș principal, respectiv București, în care influențele acestuia se resimt nemijlocit și în cadrul cãruia se stabilesc multiple legãturi de cooperare în dublu sens. Procesul de evoluție este considerat ireversibil, iar acest spațiu se caracterizeazã printr-o dinamicã proprie, mai mare decât în oricare altã zonã urbanã sau ruralã.

Aceastã evoluție a avut loc sub influența factorilor geografici – relief și climã, a factorilor sociologici – gradul de culturã al populației, considerații politice și ocupația de bazã a populației, și a factorilor cronologici – perioada de evoluție și posibilitãțile tehnice ale epocii. Satele comunei Snagov au fost influențate de acești factori, alãturi de cei accidentali.

Încã din cele mai vechi timpuri, populația a fost atrasã de aceastã zonã datoritã climei propice funcțiilor biologice, potențialului cinegetic aflat în pãdurile bogate și apropierii apei dulci. Un factor decisiv pentru stabilirea populației pe aceste meleaguri a constituit-o și fertilitatea solului pentru culturile agricole, dar și poziția de apãrare oferitã de perdeaua de copaci în fața atacatorilor migratori. Aceste populații nu erau stabilite exact pe spațiul actualelor vetre de sat, dar oricum în apropierea acestora, tot pe malul lacului și în inima pãdurii, atunci mult mai deasã și mult mai întinsã decât în zilele noastre.

Astfel, primele urme ale existenței umane în apropierea vetrelor actuale dateazã din Neolitic, respectiv culturile Boian (mileniul 4 î.Hr.) și Gumelnița (mileniile 4-3 î.Hr.). De asemenea, aici au fost stabilite familii ale triburilor tracice și geto-dacice ce se ocupau cu topirea și prelucrarea bronzului și, mai târziu a fierului. Documente istorice care atestã existența unor localitãți în jurul lacului Snagov dateazã, însã, din secolul al XIV-lea.

Nucleul vetrei de sat primitive se formeazã pe baza unor relații productive și de locuire. Când acestea evolueazã din punct de vedere demografic și productiv, din cadrul acestora se desprind grupuri de populație ce dau naștere unor noi așezãri în apropierea celei de origine, cu care mai pãstreazã legãturi sociale și economice.

4.2. Istoricul localitãților și așezãri umane care au existat pe vetrele

acestora și în împrejurimi

Județul Ilfov, din care face parte și comuna Snagov, a suferit de-a lungul timpului numeroase modificãri, teritoriul acestuia pendulând între limite variate. Astfel, primele urme ale existenței umane pe teritoriul acestui județ dateazã Neolitic, respectiv culturile Boian (mileniul 4î.Hr.) și Gumelnița (mileniile 4-3î.Hr.). De asemenea, existã urme ale triburilor tracice și geto-dacice cu privire la topirea și prelucrarea bronzului și a fierului.

În Evul Mediu, Snagovul, legat de mãnãstirea Snagov apare în hrisoavele secolului al XIV-lea ca așezare stabilã, ctitorie a domnului Mircea cel Bãtrân. Se pare cã județul și-a primit numele de la râul Ilfov și este amintit pentru prima oarã într-un hrisov din 23 martie 1482, emis la Gherghița, de cãtre domnul Basarab cel Tânãr. Prin acest document, domnitorul acordã unele privilegii mãnãstirii Snagov și oferã câteva sate: “…Și iarãși oricâte sate are Sfânta mãnãstire în județul Elhov, iar la ele sã se ia birul de la vecinii mãnãstirii…”

Pânã la 17 februarie 1968, orașul București fãcea parte din teritoriul județului Ilfov, dar la aceastã datã a fost declarat municipiu și unitate administrativã de sine stãtãtoare, cu rang de județ. În continuare, mai ales în a doua jumãtate a secolului al XX-lea, teritoriul județului a continuat sã fie ajustat.

Astfel în 1937, județul avea 5176 km2 și 10 plãși, 2 orașe și 419 sate, iar în 1972, suprafața a ajuns la 8225 km2 și deținea 2 municipii, 2 orașe, 125 de comune și 418 sate.

La 8 septembrie 1950, conform legii 5, teritoriul acestui județ și unele porțiuni din județe vecine au fost integrate regiunii București. Astfel în anul 1964, aceastã regiune avea o suprafațã de 20480 km2 și 15 raioane, 10 orașe și câteva sute de sate.

La 17 februarie 1968, conform legii 2, județul Ilfov a fost reînființat cu reședința la București, pentru ca la 23 ianuarie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr.15, județul sã fie desființat din nou. Teritoriul sãu a fost împãrțit județelor nou înființate Cãlãrași și Giurgiu, iar mici porțiuni au fost repartizate și județului Ialomița și municipiului București (aceasta din urmã funcționând ca un sector de sine stãtãtor – Sectorul Agricol Ilfov, cu un oraș – Buftea, 26 comune și 73 sate, reședința la Balotești).

Între 23 ianuarie 1981 și 12 aprilie 1996 comuna Snagov a fãcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Limitele Sectorului Agricol Ilfov au mai fost modificate de-a lungul timpului conform unor Decrete ale Consiliului de Stat: nr.368/27noiembrie 1985, nr.209/18 iunie 1986 etc.

La 12 aprilie 1996, conform Legii 24, articolul 124, denumirea de Sectorul Agricol Ilfov a fost înlocuitã de Județul Ilfov: “…De la data intrãrii în vigoare a prezentei legi și pânã la noua organizare administrativ-teritorialã a țãrii, Sectorul Agricol Ilfov se va numi județul Ilfov…”. Legea nr.50 a apãrut la 10 aprilie 1997 și conform articolului 126, paragraful 1 al acestei legi, teritoriul a fost trecut în categoria județelor: “…De la data intrãrii în vigoare a prezentei legi și pânã la noua organizare administrativ-teritorialã a țãrii, Sectorul Agricol Ilfov va avea statut de județ, cu denumirea de județul Ilfov, având reședința în municipiul București…”.

Județul Ilfov este astfel cel mai mic județ din cele 41 ale țãrii, cuprinzând o suprafațã totalã de 1593 km2 și 38 de comune, 102 sate, un oraș – Buftea și reședința în municipiul București – o amintire a județului secolului al XV-lea.

Satul Vlãdiceasca a fost demolat în totalitate în anul 1987 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu și reînființat dupã 1990.

Snagovul împletește în mod armonios amintirea trecutului cu prezentul și adãpostește monumente istorice și de artã de mare valoare. Printe acestea se numãrã mãnãstirea Snagov, care a fost atestatã documentar pentru prima oarã în anul 1408 și refãcutã între anii 1517 și 1521. Aceastã mãnãstire este un important centru de culturã, mai ales cã aici funcționa una din tipografiile înființate de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Tipografia adãpostea pe cãrturarul Antim Ivireanul. Mãnãstirea Cãldãrușani este datatã între anii 1638 și 1639 și adãpostește colecții de artã medievalã, picturi din tinerețea lui Nicolae Grigorescu.

În împrejurimi au mai fost construite Palatul de la Mogoșoaia, în anul 1702, în stil brâncovenesc și biserica, în anul 1688. Palatul Știrbei de la Buftea dateazã din secolul al XIX-lea, la fel ca și mãnãstirile Țigãnști și Bãlteni.

Cadrul natural pitoresc, vestiții codri ai Vlãsiei cu stejari falnici, lacul Snagov, și-au pus amprenta asupra dezvoltãrii comunei Snagov, cunoscutã nu numai ca o localitate cu profil turistic, ci și prin îndepãrtatul ei trecut istoric. La 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declaratã stațiune climatericã.

Izvoarele istorice atestã cã, în jurul lacului Snagov, încã din secolul al XIV-lea, au fost înființate așezãri omenești. Acest lucru este explicat de poziția izolatã, în plin codru al Vlãsiei. Astfel, așezãrile erau ferite de atacurile tãtare și turcești, dar, mai important în statornicirea acestor așezãri a fost bogãția în pește a lacului Snagov, bogãția animalelor de vânat, precum și apropierea râului Ialomița, o arterã de mare circulație pe care se putea ajunge ușor în capitala Țãrii Românești – pe atunci cetatea Târgoviștei.

Dintre așezãrile omenești și satele din jurul lacului Snagov, izvoarele istorice enumerã satele: Frãngisești, Izvorani, Ghermãnești, Popești, Dobroșești și Tâncãbești.

La început, satul Snagov s-a numit Dobroșești, dupã numele celui care arenda terenurile agricole – Dobrescu. Aceastã denumire a purtat-o pânã în anul 1937, așa cum rezultã din documentele arhivei fostei primãrii a comunei Dobroșești.

Cãtre mijlocul secolului al XIX-lea, aici au fost aduși și colonizați lipoveni din Delta Dunãrii, spre a fi exploatatã mai bine bogãția de pește a lacului Snagov. Pentru cã lipovenii purtau barbã, zona satului în care aceștia s-au stabilit s-a numit Barboși, nume pe care îl poartã și astãzi o parcelã de pãdure din apropierea satului Snagov. Acest fapt este confirmat și de scriitorul Alexandru Odobescu, în urma unei cãlãtorii fãcute la Mãnãstirea Snagov în anul 1862 – “Câteva ore la Snagov”.

Satul Ciofliceni își are numele de la un mic pârâiaș, afluent al vãii Snagovului, care astãzi nu mai existã, dar care a lãsat urme în satele Ghermãnești și Ciofliceni. Pârâiașul se numea Cioflec. Hanul din satul Ciofliceni dateazã din secolul al XIX-lea.

Satul Ghermãnești poartã denumirea unui anume Gherman, arendaș de moșie, nume care mai este întâlnit și astãzi în satele comunei, atât ca nume de familie cât și ca prenume. În satul Ghermãnești a fost atestatã pentru prima datã biserica cu hramul “Sfântul Nicolae” în anul 1790.

Referitor la denumirea satului Tâncãbești existã mai multe ipoteze.

Prima ipotezã susține ca numele acestui sat derivã de la Tâncãb, numele unui pârcãlab în timpul domniei lui Mihai Viteazul, menționat în documentul lui Vlad Cãlugãrul.

Dat fiind cã Mihai Viteazul a domnit între anii 1593 și 1601, iar documentul de mai sus dateazã din 1482, ipoteza nu poate fi admisã, în sensul cã Tâncãb nu a fost pârcãlab în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

Cea de-a doua ipotezã pretinde cã numele satului s-ar trage de la Tinca-Beșci, o cadânã a moșierului fanariot Filitis. Este adevãrat cã la sfãrșitul secolului al XVIII-lea în timpul domniilor fanariote a fost proprietar la Tâncãbești un oarecare fanariot Filitis, dar satul nu putea lua numele acestei femei care a trãit mult mai târziu de anul 1482.

Se crede cã satul poartã numele unui pârcãlab Tâncãb, dar nu din timpul domniei lui Mihai Viteazul, ci cu cel puțin un secol înainte. În acest sens pledeazã și faptul cã pârcãlabii erau administratorii satelor boierești și ai mãnãstirilor.

Un alt act emis de o cancelarie domneascã dateazã din 3 iunie 1626 de pe vremea lui Alexandru Coconul, care a domnit între anii 1623 și 1627, fiind fiul lui Radu Mihnea. Acesta spunea: “…io, Alexandru Voievod și domn în toatã țara Ungro-Valahiei, dã domnia mea aceastã poruncã a domniei mele Jupanului Preda, spãtar ce sã-i fie satul Tâncãbești cu tot hotarul și vecinii și cu tot venitul din câmp și din pãdure și din apã”.

Din acest act reiese cã satul Tâncãbești i-a fost închinat acelui Jupân Preda.

În satul Tâncãbești, biserica “Sfãntul Nicolae” a fost atestatã în secolul al XIX-lea.

În trecut comuna Snagov s-a fãcut cunoscutã datoritã Mãnãstirii Snagov, veche ctitorie probabil a lui Mircea cel Bãtrân. Mãnãstirea a fost refãcutã și restauratã de mai multe ori de domnitorii ce i-au urmat: Vlad Țepeș și Mircea Ciobanul și a fost înzestratã cu întinse moșii. Biserica a rezistat timpului, fiind tãinuitã în codrii Vlãsiei, izolatã pe ostrovul din mijlocul lacului. De asemenea a folosit adeseori ca loc de refugiu pentru familiile domnitoare sau de surghiun pentru cei care erau osândiți, dar a rãmas vestitã pentru activitatea tiparniței lui Antim Ivireanul, ce a tipãrit aici primele cãrți cu litere latine.

Comuna Snagov are o întindere de 8835 de ha și o populație stabilã de 5700 locuitori, este strãbãtutã de la nord la sud de Drumul Național 1 București-Ploiești, iar de la vest la est de Drumul Județean 101 B.

Prin poziția sa geograficã, comuna Snagov și împrejurimile acesteia, favorizeazã existența permanentã a unui bioclimat favorabil evoluției organismului uman și prezintã interes din acest punct de vedere.

Evoluția comparativã a localitãților dupã 1950 și tendințe de

înglobare sau transformare a acestora

Localitãțile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncãbești, Vlãdiceasca, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban. Acest lucru a fost posibil în contextul oferit de condițiile apropierii de o mare zonã urbanã aflatã într-o continuã dezvoltare – București.

Creșterea vertiginoasã a numãrului de locuitori ai capitalei, mai ales dupã 1950, datoritã și condițiilor politice, a creat atmosfera propice dezvoltãrii funcției agricole speciale de aprovizionare a metropolei. De esemenea populația navetistã ce venea în contact direct cu metropola a avut un rol important în dezvoltarea satelor prin reprofilarea în industrie.

O evoluție dinamicã realã se înregistreazã însã dupã anul 1990. Pânã atunci se dorea o înglobare a teritoriului comunei în cadrul metropolei și desființarea propriu-zisã a satelor. Acest lucru este demonstrat de demolarea completã a satului Vlãdiceasca în anul 1997 și strãmutarea populației acestuia în Ghermãnești și Snagov. Aici se crease o atmosferã pseudourbanã prin construirea blocurilor de 2 etaje, fãrã încãlzire, gaze și alte condiții minime de trai (foto nr. 6).

Dupã anul 1990, în toate satele, nu numai în Vlãdiceasca, a început un proces de reconstrucție modernã și utilitarã a locuințelor și a clãdirilor industriale particulare. În același timp, clãdirile proprietãții statului suferã o continuã degradare, ajungând chiar în stadiul de ruinã.

Evoluția pe viitor a localitãților comunei Snagov se preconizeazã a fi foarte dinamicã și beneficã locuitorilor comunei, dar este necesar un plan de organizare și sistematizare a localitãților.

. Fizionomia localitãților

Studiul fizionomiei unei comune constã în analiza aspectului exterior dar și a texturii și structurii rețelei de cãi de comunicații și a densitãții locuințelor și a construcțiilor în general, sub influența factorilor fizico-geografici și economico-sociali. Astfel topografia reliefului, incluzând aici și existența și poziția organismului lacustru, izolarea sau legãtura cu așezãrile vecine, dar și tradițiile au o influențã hotãrâtoare asupra aspectului general al comunei.

Localizarea și evoluția localitãților

Așezãrile de pe teritoriul comunei Snagov s-au format într-un lung proces istoric și social. Aceste localitãți au parcurs de-a lungul timpului numeroase etape cu condiții social-politice diferite, dar și-au pãstrat locul de așezare al vetrei și specificul fiecãreia.

O caracteristicã dominantã a localitãților de aici o constituie continuitatea locuirii acestui spațiu, fapt datorat îndeosebi condițiilor fizico-geografice. Dispariția de pe hartã a satului Vlãdiceasca pentru trei ani, între 1987 și 1990 s-a datorat factorilor politici și nu celor geografici.

Acest proces a fost brusc și nu s-a datorat unei evoluții în timp. Dovada persistenței în timp o constituie rapiditatea cu care a fost reconstruit acest sat, atunci când populația a avut posibilitatea unei alegeri.

Analizând vechile hãrți austriece și ruse se poate observa cum vetrele celor cinci sate se aflau aproximativ în aceeași poziție ca și astãzi, în lungul malului lacului Snagov și înconjurate de o arie vastã de pãdure, care în trecut avea o întindere și mai mare.

De asemenea, poziția localitãților a ținut cont și de existența terenurilor plane, cu soluri fertile, în imediata apropiere a intravilanului.

Populația a cãutat sã se așeze în locuri ușor accesibile pentru stabilirea legãturilor economice și culturale, dar, care sã ofere, în același timp, siguranțã în fața eventualelor invazii și ocupații strãine.

Orice comunã ia naștere în jurul unui nucleu polarizator, care în timp își poate pierde din importanțã sau își poate modifica poziția în teren.

În cazul comunei Snagov acest nucleu este considerat a fi însuși lacul, ce poartã același nume. Cursurile de apã întrunesc cele mai bune condiții pentru dezvoltarea vieții umane și concentreazã în lungul lor o mare parte a așezãrilor omenești. De asemenea, limanul fluviatil Snagov reprezintã axul orizontal al comunei, pe malurile cãruia s-au dezvoltat localitãțile. În exterior, la nord, sud și est, localitãțile împreunã cu lacul sunt înconjurate de pãduri de stejari, menite sã apere teritoriul comunei, dar și sã constituie hotarul natural al comunei Snagov.

Astfel trupul comunei apare ca un organism viu, ca oazã de mișcare în mijlocul liniștii oferite de pãdure. Comuna Snagov a împrumutat exact forma alungitã a limanului fluviatil – explicatã de geneza acestuia.

Tipologia satelor comunei

Comuna Snagov este alcãtuitã din cinci sate, așezate unul în prelungirea celuilat, de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncãbești, în cea mai mare parte pe malul drept) și de-o parte și de alta a drumului județean (fig. 38 – Harta administrativã a comunei Snagov). Cele cinci sate sunt Tâncãbești, Vlãdiceasca, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov. Aceste sate vor fi studiate tipologic dupã forma exterioarã, texturã și structurã.

Sistemul așezãrilor rurale determinã structura teritorialã a producției materiale și oferã premise pentru dezvoltarea ulterioarã a producției, respectiv zone de amplasare a unitãților economice, resurse de muncã și infrastructurã socialã.

Forma exterioarã este datoratã suprafeței topografice pe care s-au dezvoltat, precum și condițiilor istorice.

Satele comunei au o formã alungitã, fiind considerate, din punctul de vedere al formei, ca fiind sate “lineare” sau sate “drum”, foarte adunate. Neexistând pante, lacul a fost factorul hotãrâtor în geneza așezãrilor omenești. Aceste așezãri sunt dispuse pe direcția vest-est, pe o singurã linie principalã de dezvoltare, constituitã de drumul județean. Acestea prezintã tendințe tentaculare, dar numai în pãrțile cele mai vechi ale satelor, deci mai evoluate, cum ar fi în Ghermãnești și Snagov (fig. 39 – Vatra și trama stradalã a satelor Ghermãnești și Snagov) sau acolo unde se întretaie drumuri importante, cum ar fi în Tâncãbești (fig. 40 – Vatra și trama stradalã a satului Tâncãbești). Acest fapt rezidã din necesitãțile oamenilor de “ieși cu locuința la stradã”.

Extinderile de vetre, în urma evoluției satelor sau a reconstrucției acestora au fost tot lineare, deoarece nu a existat un plan de organizare și sistemetizare a teritoriului.

Formele cele mai evoluate sunt prezente în cadrul satelor mai vechi și mai dezvoltate, cum ar fi satul Ghermãnești, care s-a extins și în afara axului drumului județean. Astfel, satul Ghermãnești este mult mai compact și strãbãtut de mai multe strãzi. Acest lucru a fost permis și de condițiile fizice, respectiv de forma lacului, dar și de faptul cã satul este considerat centrul comunei și satul de reședințã în devenire al comunei, de asemenea aici este concentratã o populație mai numeroasã.

Textura vetrelor satelor este reprezentatã de fizionomia rețelelor de drumuri modernizate sau nu. Textura depinde de condițiile topografice ale terenului, planul cvasiorizontal al acestuia fiind propice dezvoltãrii rețelei de comunicații și a vetrei satelor, dar și de perioada mai mare sau mai micã a existenței vetrei.

Astfel se detașeazã o texturã simplã, neregulatã, linearã. Se poate observa cum, cel mai nou sat, ce numãrã doar un deceniu de existențã – Vlãdiceasca – are și textura cea mai simplã și mai ordonatã (fig. 41 – Vatra și trama stradalã a satelor Vlãdiceasca și Ciofliceni), fațã de satul Ghermãnești (fig. 39 – Vatra și trama stradalã a satelor Ghermãnești și Snagov), ale cãrui strãzi se ramificã din drumul județean.

Satul Tâncãbești s-a dezvoltat de-a lungul drumului național, de la nord la sud, dar și de-a lungul celui județean, de la vest la est (fig. 40 – Vatra și trama stradalã a satului Tâncãbești).

Locuințele sunt dispuse pe ambele pãrți ale drumului. În timp, extinderea vetrelor nu a beneficiat de un plan de sistematizare, astfel cã localnicii au determinat, prin construcții noi, o texturã mai neregulatã, dar nu întâmplãtoare. Noile construcții încã mai țin cont de specificul satului adunat, în lungul unui drum, dar au și o tendințã tentacularã, acolo unde spațiul nu mai permite extinderea strict linearã.

Structura satelor se referã la modul de grupare al locuințelor în cadrul vetrei, sub influența factorilor fizico-geografici și socio-economici. Structura morfologicã a satelor din aceastã zonã este datã de caracterul adunat al acesteia.

Astfel, locuințele sunt construite pe o parte și pe alta a drumului, una lângã alta, pentru a câștiga cât mai mult teren agricol. Evoluția vetrei se face prin construirea caselor spre periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.

Dacã nu se va dispune de un plan de sistematizare, abia dupã aceastã contopire, evoluția satului se va face perpendicular pe cãile de comunicație acum existente. Acest lucru este foarte posibil și datoritã funcției rezidențiale din ce în ce mai pregnante a satelor și, deci, a procesului de construire accelerat.

4.5. Clãdirile

Clãdirile, mai ales cele care au o vechime mai mare de câteva decenii, cu destinație de locuit, sunt construite din paiantã sau chirpici și acoperite cu stuf (foto nr. 7).

Clãdirile noi sunt construite cu structuri de rezistențã din zidãrie sau beton armat cu planșeu din beton armat (foto nr. 8).

Fundația poate fi din beton, piloți, radier, lemn etc, iar pereții pot fi din cadre de beton armat, diafragmã mixtã, lemn, zidãrie portantã etc.

Acoperișul poate fi realizat din tablã mai ales, dar și din șindrilã, țiglã, olane, azbociment, bituminoase. De asemena acoperișul poate fi o terasã circulabilã sau nu.

La construcția clãdirilor, mai ales a locuințelor se folosesc materiale moderne, rezistente, ușoare și ieftine, cum ar fi prefabricate, beton-armat, cãrãmidã, lemn și altele. Aspectul și forma exterioarã a caselor sunt variate, mai ales la cele noi, care nu mai respectã stilul tradițional, dar care sunt caracterizate de diferite funcționalitãți.

Numãrul de încãperi, dar și numãrul nivelelor este diferit și depinde de situația materialã a proprietarilor. Regimul de înãlțime este, însã, pentru casele din ultimul deceniu, de parter+1 etaj sau parter+2 etaje (foto nr. 8), fațã de cele mai vechi care se caracterizeazã printr-un singur nivel – parter (foto nr.7). Curțile acestora sunt spațioase, cu grãdini în spatele caselor, iar dependințele tind sã fie incluse în corpul principal al casei. De asemenea, noile case au fost dotate cu canalizare și încãlzire centralã.

La recensãmântul de la 7 ianuarie 1992 existau în comuna Snagov 2867 de locuințe ce ocupau o suprafațã de 103239 mp. Aceste clãdiri ofereau un numãr de 7977 de camere de locuit. În anul 1998 existau 3175 locuințe și ocupau ocupau o suprafațã de 129566 mp (tabelul nr. 14 – Situația locuințelor satelor comunei Snagov).

Tabelul nr. 14

Situația locuințelor satelor comunei Snagov

Sursa: Rezultatele definitive ale recensãmântului din anul 1992

Blocurile de douã nivele sau patru din centrul satului Ghermãnești oferã condiții minime de locuit ce nu se ridicã la standardele moderne (foto nr. 6). Acestea au fost construite în anii 1980 și erau destinate în principal populației strãmutate din satul Vlãdiceasca. Multe dintre acestea nu au fost finalizate și nici nu se întrevãd posibilitãți de finalizare (foto nr. 9). Dacã, în trecut populația era obligatã sã se mute în aceste blocuri, astãzi nu mai existã posibili locatari.

În ultimul deceniu se observã o amplificare a procesului de construire atât a locuințelor permanente moderne și dotate cu toate utilitãțile necesare unui trai modern, cât și a celor sezoniere – case de vacanțã. Acestea din urmã sunt locuite de proprietari numai la sfârșit de sãptãmânã și în timpul verii sau sunt închiriate.

Datoritã acestui fenomen, de amplificare a funcției rezidențiale a comunei, mari suprafețe destinate în trecut culturilor agricole au intrat în cadrul intravilanului.

Echiparea tehnico-edilitarã și probleme de sistematizare. Teritoriile administrative necesitã anumite dotãri tehnico-edilitare care permit desfãșurarea în bune condiții a vieții locuitorilor.

Teritoriul comunei Snagov se aflã în cadrul spațiului periurban al municipiului București. Acest lucru face ca analiza organizãrii teritoriale sã fie foarte complexã, mai ales datoritã dinamicii accelerate și ireversibile (fig. 48 – Organizarea și sistematizarea spațiului comnei Snagov).

Spațiul periurban este definit de cele trei caracteristici principale: caracterul rezidențial și recent, caracterul navetist și cel de subansamblu al orașului.

Organizarea spațiului periurban din comuna Snagov, ca și din alte zone de altfel, presupune mai multe mãsuri și acțiuni complexe referitoare la structura administrativã a fiecãrei localitãți, precum și a orașului București. Aceste mãsuri constau în realizarea sistemului recreativ al municipiului, în restrucurarea rețelei de așezãri, organizarea activitãții comerciale și zonarea producției agricole.

Suprafața locuibilã a comunei este de 129566 m2, dintre care 19744 m2 sunt aflați în proprietate publicã, iar 109801 m2 sunt proprietate privatã. Pe aceste terenuri sunt construite 3175 de clãdiri, dintre care 2492 sunt proprietate particularã, iar 682 de clãdiri sunt proprietate publicã. În anul 1998 au fost terminate 85 de noi construcții din fonduri private. De asemenea comuna mai dispune de 67 de unitãți de cazare, dintre care 2 sunt hoteluri și 65 vile turistice. Acestea oferã 534 de locuri de cazare.

Cei 5900 locuitori ai comunei au la dispoziție mai multe dotãri edilitare publice. Astfel, Primãria comunei Snagov se aflã în comuna Ghermãnești (foto nr. 10). Existã patru școli primare și gimnaziale (foto nr. 11), una în fiecare sat în afarã de Vãdiceasca, patru grãdinițe de copii și un liceu în satul Snagov. În cadrul acestor 9 instituții de învãțãmânt existã 48 de sãli de clasã, 3 laboratoare școlare și 3 ateliere școlare. De asemenea, comuna dispune de 5 biblioteci și 3 unitãți P.T.T.R. Existã un dispensar teritorial și un cabinet stomatologic particular. Cele douã farmacii din comunã aparți sectorului privat.

Rețeaua de distribuție a apei potabile mãsoarã 4,8 km lungime și se aflã rãspânditã pe întreaga suprafațã a intravilanului. Lungimea simplã a rețelei de canalizare mãsoarã 13,3 km și, de asemenea, se aflã în cadrul intravilanului. Aceste rețele trebuie completate pe o suprafațã mai mare, iar cele deja existente necesitã îmbunãtãțiri.

De asemenea sunt necesare lucrãri pentru rețeaua de distribuție a gazelor, pentru rețeaua de termoficare și pentru cea termicã. Existã încãlzire centralizatã în anumite locuințe datoritã minicentralelor termice.

4.6. Funcțiile localitãților

Localitãțile comunei Snagov sunt caracterizate de anumite funcții specifice unui teritoriu administrativ, în care se desfãșoarã anumite activitãți economice, culturale, în care se desfãșoarã viața.

Principala funcție a celor cinci sate este cea agicolã și industrialã datã de majoritatea populației ce lucreazã în aceste ramuri economice (fig. 42 – Diagrama triunghiularã reprezentatând funcțiile localitãților).

Majoritatea populației este implicatã direct sau indirect în agriculturã, chiar dacã un numãr foarte mare de oameni sunt salariați în industrie, în municipiul București. Aceștia din urmã produc necesarul agricol pentru consumul propriu în gospodãrii, nefiind salariați ai unei asociații agricole sau ai unei ferme de exploatare agricolã.

Existã douã asociații agricole care funcționeazã în locul fostelor unitãți de producție. Acestea sunt Asociația Agricolã Izvorul Tâncãbești, în locul fostului I.A.S. Mogoșoaia – ferma 12 și Asociația Agricolã Snagov. Ferma Vlãsia aparține de R.A.P.P.S., Intreprinderea Agricolã Bãneasa.

Industria este reprezentatã de unitãți mici, particulare, cum ar fi minilaminorul S.C. Arca S.A. din Vlãdiceasca și fabrica de componente electronice Interelectronik SRL.

Funcția turisticã și sportivã a comunei Snagov se datoreazã condițiilor fizico-geografice care permit dezvoltarea turismului în sezonul de varã. De asemenea, comuna Snagov a fost declaratã și stațiune climatericã la 22 decembrie 1994.

Existența pãdurii Snagov și a lacului au permis, în timp, amenajarea teritoriului în scopuri turistice. Astfel, s-au construit unitãți de cazare în numãr de 67, care oferã 534 de locuri. Dintre acestea, douã sunt hoteluri cu 58 de locuri și 64 sunt vile turistice cu 458 de locuri. De asemenea, s-au construit baze sportive și terenuri de sport pe care se antreneazã chiar și echipele olimpice, cum ar fi cea de cayac-canoe. Existã complexul turistic Snagov, complexul turistic Pacea și cel C.F.R. Snagov. Aceastã funcție a localitãților, mai ales a satului Snagov, se datoreazã și turiștilor ce exercitã o presiune destul de mare asupra teritoriului.

Funcția comercialã este de asemenea prezentã în toate localitãțile și, prin aceasta se asigurã necesarul de produse locuitorilor, prin intermediul magazinelor universale, în majoritate alimentare (fig. 42 – Diagrama triunghiularã reprezentând funcțiile localitãților).

Populația navetistã, care are acces la magazinele variate din cadrul orașului, nu se aprovizioneazã din sate. De asemenea, locuitorii din satul Vlãdiceasca sunt nevoiți sã realizeze schimburile comerciale în satele învecinate.

Dupã anul 1990 au apãrut magazine particulare din ce în ce mai multe, benzinãrii, magazine cu diferite profile. Numãrul de persoane care se ocupã în comerț este de 95 și este în creștere.

Funcția sanitarã a localitãților este foarte importantã. Existã trei dispensare în Tâncãbești, Ghermãnești și Snagov. De asemenea existã și un cabinet medical veterinar. Farmaciile aparțin sectorului privat și sunt în numãr de douã. Cabinetul stomatologic este tot particular și este deservit de doi medici stomatologi. De asemenea existã șase medici și șapte asistenți medicali. Numãrul mediu al salariaților în sãnãtate și asistențã socialã este de 21 de persoane.

Funcția culturalã este determinatã de desfãșurarea activitãților de învãțãmânt, culturale și de recreere intelectualã. Existã nouã unitãți de învãțãmânt, dintre care patru grãdinițe de copii, patru școli din învãțãmântul primar și gimnazial în Tâncãbești, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov și liceul teoretic Mihail Kogãlniceanu în Snagov. Aceste instituții adãpostesc 48 de sãli de clasã și cabinete școlare, trei laboratoare și trei ateliere școlare. Totalul elevilor înscriși în școli este de 1209 iar totalul personalului didactic este de 82. De asemenea existã cinci biblioteci deschise cititorilor și Casa de Culturã a comunei Snagov. Populația deține 1192 abonamente radio și 942 abonamente la televiziune.

Funcția administrativã este deținutã de Ghermãnești-Snagov. Noua Primãrie a fost construitã în Ghermãnești și funcționeazã din anul acesta. Vechiul sediu al Primãriei era în Snagov. Tot aici se aflã și sediul Poliției. Aceste sate au centre administrative unde sunt comasate principalele instituții de interes public.

5. ECONOMIA

5.1. Scurt istoric al activitãții economice

În aceastã zonã a comunei Snagov, în primul rând datoritã condițiilor biopedoclimatice, ocupția de bazã a locuitorilor este agricultura, dar și industria.

Baza științificã în analiza culturilor agricole se formeazã în timp numai prin studiul condițiilor naturale care trebuie sã satisfacã anumite cerințe biologice ale plantelor agricole și ale animalelor. Astfel, culturile agricole cu pondere mare în suprafața cultivatã, cum sunt în cazul zonei de fațã, grâul și porumbul, necesitã o distribuire în zonele cele mai favorabile pentru a nu se recurge la mãrirea suprafețelor agricole și la distrugerea ecosistemului natural. Din acest studiu al cadrului natural rezultã expresia geograficã a modului în care se poate repartiza, pe viitor, potențialul ecologic al agriculturii pe teritoriul României, în general și pe teritoriul comunei Snagov, în particular.

Cu acestã ocazie se vor studia și alte și alte probleme ecologice, cum ar fi acțiunea limitantã a factorilor de vegetație, optimul ecologic, delimitarea ecosistemelor agricole, adicã determinarea locului precis ce revine plantelor agricole, animalelor crescute și chiar omului însuși și a habitatului acestuia.

Omul poate atribui sistemului ecologic proprietatea de a fi economic, iar biomasa, producția biologicã poate fi consideratã recoltã.

Producția agricolã vegetalã stã la baza existenței umane ca hranã directã sau indirectã, omul fiind introdus în lanțul trofic al ecosistemelor.

Omul nu a modificat doar limita teritorialã a ecosistemelor agricole ci a impus și noi condiții de fertilizare și dezvoltare a plantelor și animalelor, a creat noi soiuri și rase, noi relații între acestea, a creat medii artificiale de dezvoltare, care erau mai ușor de controlat. Odatã cu acest studiu se pot face și preconizãri ale evoluției pe termene diferite.

Factorii mediului fizic, indispensabili activitãții biologice a plantelor sunt “factorii pedoclimatici”, respectiv lumina, cãldura, aerul, apa și substanțele minerale. Acești factori și gradul lor de influențare diferã de la o specie la alta și chiar la aceași specie în decursul perioadelor de vegetație.

Cerințele mereu crescânde pentru produsele agricole au dus la o creștere a suprafeței agricole “prin extinderea pe noi terenuri și în noi regiuni, pânã aici înțelenite sau acoperite de pãduri și pãșuni”.

În primele șase decenii ale secolului al XIX-lea, peisajul Câmpiei Române și mai ales al regiunii din apropierea capitalei s-a schimbat radical. Analizând hãrțile timpului, adicã harta austriacã din 1790, cea ruseascã din 1830-1831 și cea austriacã din 1857, se poate observa cum arãturile s-au extins mereu în detrimentul pãdurii și al stepei. Desțelenirea stepei și silvostepei și despãdurirea zonei stejarului din zona comunei de astãzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate perioadele anterioare.

Sistemul arendãrii moșiei mãnãstirești a Snagovului și a celei boierești, uneltele rudimentare ale țãranilor clãcași, lipsa capitalului pentru achiziționarea mașinilor agricole și exploatarea plugãrimii prin “învoieli” nedrepte sunt principalele aspecte negative ale agriculturii secolului al XIX-lea.

Existã, însã și aspecte pozitive care decurg din extinderea producției agricole și a suprafețelor cultivate. Printre acestea se numãrã și creșterea inventarului agricol, introducerea mașinilor de treierat, de semãnat, secerat și vânturat. Apar chiar și modeste lucrãri de îmbunãtãțiri funciare cum ar fi îndiguiri și irigații. Toate aceste progrese culmineazã cu reforma agrarã a lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1864.

O caracteristicã importantã a agriculturii din aceastã zonã este constituitã de evoluția de la agricultura de subzistențã la cea de piațã, mai ales dupã 1800.

Pãnã în 1989, agricultura era organizatã în unitãți mari de producție, se foloseau soiuri superioare, se aplica rotația culturilor și tratamente chimice, de asemenea creșterea animalelor era supravegheatã de medici veterinari, se creșteau rase superioare în condiții speciale.

Dupã 1989, datoritã împãrțirii proprietãților, culturile au fost amplasate în neconcordanțã cu condițiile pedoclimatice, nu s-a mai fãcut rotația culturilor, oamenii nu au mai investit în îmbunãtãțirea condițiilor. În aceastã perioadã nu s-a mai fãcut nici o lucrare de îmbunãtãțire funciarã, și mai mult, cele deja existente au fost distruse.

5.2 Agricultura

5.2.1. Modul de utilizare a terenurilor

În condițiile unui relief cvasiorizontal, de câmpie tabularã, cu altitudini cuprinse între 80 și 100 de metri, puțin fragmentat, zonarea și parcelarea terenului este relativ simplã.

Structura modului de utilizare a terenului comunei a variat în decursul timpului. Dacã în secolele trecute cea mai mare parte a suprafeței comunei era acoperitã de pãduri, în timp, întinse suprafețe silvice au fost defrișate și înlocuite de culturi agricole.

În prezent se observã un fenomen deosebit ce constã în extinderea suprafețelor destinate construcțiilor în detrimentul celor destinate culturilor agricole. Astfel, vetrele satelor se mãresc, datoritã funcției rezidențiale predominante.

Astãzi, suprafața totalã a teritoriului comunei este de 8835 ha..

Aprope jumãtate (47%) din aceastã suprafațã este acoperitã de pãduri, respectiv 4166 ha. Pãdurile sunt așezate în nordul comunei – pãdurea Snagov, în sudul acesteia – pãdurile Vlãdiceasca, Tâncãbești, Ciofliceni și Nuca și în estul comunei – pãdurile Vlãsia, Bãrboși și Fundu Sacului.

Suprafețele acvatice mãsoarã 700 de ha și reprezintã 8% din suprafața comunei. Cea mai mare unitate acvaticã este lacul Snagov. Acesta este înconjurat, aproape în totalitate, de mlaștini, cea mai extinsã aflându-se în partea de nord-est a comunei, unde în trecut, pârâul Snagov se vãrsa în Ialomița.

Limita de sud a comunei este alcãtuitã de pârâul Vlãsia, iar în cadrul comunei se mai aflã câteva lacuri foarte mici, majoritatea înmlãștinite – La Lacu Ursului, La Lacu Zgãvãrdei, La Lacu lui Bãjenaru etc.

Suprafețele agricole dețin o pondere importantã de 43,5%, mãsurând 3860 ha, în trecut acoperite de pãduri (fig. 47 – Harta modului de utilizare a terenurilor în comuna Snagov). Aceste suprafețe se gãsesc în imediata apropiere a vetrelor satelor, pentru a putea fi accesibile lucrãtorilor. Suprafețele cele mai îndepãrtate aflate la limita pãdurilor sunt cele mai noi teritorii defrișate.

Suprafața arabilã mãsoarã 3560 ha, dintre care, cea cultivatã cu grâu și secarã reprezintã 762 ha, cea cultivatã cu porumb boabe reprezintã 1218 ha.

Suprafața destinatã culturii de floarea soarelui reprezintã 605 ha, cea destinatã culturii de cartofi reprezintã 30 ha și cea destinatã culturii de legume reprezintã 33 ha. Suprafața destinatã pãșunilor mãsoarã 20 ha.

Livezile și pepinierele pomicole sunt extinse pe o suprafatã de 234 ha, iar viile și pepinierele viticole dețin o suprafațã de 46 ha. Acestea din urmã se aflã în imediata apropiere a locuințelor, intrând chiar în cadrul intravilanului.

Suprafața intravilanã mãsoarã 129 ha, reprezintã 6% din suprafața comunei și este în continuã dezvoltare. Aceastã suprafațã este repartizatã celor cinci sate ale comunei, dar într-un mod neunitar. Astfel, satul Vlãdiceasca deține o pondere foarte micã în comparație cu celelate.

Intravilanul deține cãi de comunicație rutiere modernizate, ce fac legãtura cu zonele învecinate, dar și calea feratã București-Snagov Sat. Drumurile nemodernizate, respectiv potecile, traverseazã mai ales suprafețele arabile și pãdurile.

5.2.2. Lucrãrile de îmbunãtãțiri funciare influențeazã în mod hotãrâtor modul de utilizare al terenului, constituind un factor antropic de cea mai mare importanțã pentru modificarea mediului geografic, în scopul dezvoltãrii producției agricole. Acestea constau în îndiguiri, desecãri, irigații, bazine de acumulare, regularizãri de cursuri, lucrãri de ameliorare a sãrãturilor și terenurilor nisipoase, lucrãri de combatere și prevenire a eroziunii solului.

Lucrãrile de îmbunãtãțiri funciare au ca scop mãrirea capacitãții de producție a terenurilor agricole. Acestea se realizeazã izolate sau combinate în funcție de felul problemelor pe care le ridicã condițiile naturale și economice locale.

Diferențierea geograficã a teritoriului, în vederea sporirii fertilitãții solurilor și a planificãrii folosirii raționale prin aplicarea unor mãsuri ameliorative a avut la bazã cunoașterea și clasificarea factorilor naturali care condiționeazã fertilitatea solului și care prezintã, pe teritoriul analizat, deosebiri semnificative, în mãsurã sã diferențieze zone distincte.

Zona de desalinizare – pe câmpie și pe terasele Ialomiței (25-60m)

Zona intermediarã de desalinizare presupune irigarea pe suprafețe masive, și, într-un viitor mai îndepãrtat, fãrã colectoare adânci de desecare va putea provoca procese de sãrãturare.

Zona de acumulare a sãrurilor, cu cote mai joase și cu drenajul natural mai slab în depresiunile lacurilor de pe zonele interfluviale presupun mãsuri speciale, cum ar fi spãlãri, drenãri, amendãri.

Prin suprapunerea factorilor de zonare se genereazã schema zonãrii mãsurilor de hidroameliorații. Factorii de zonare sunt reprezentați de climã, respectiv precipitații, temperaturã, vânt, regimul hidrologic și de sãruri al solului, hidrogeologia, adicã aportul de apã în sol din pânza freaticã, relieful, vegetația, cultura agricolã, respectiv rezerva de apã din sol și coeficientul de înmagazinare al precipitațiilor de iarnã.

În aceastã zonã, cu climã subumedã, vegetație formatã din pãdure de foioase, respectiv șleau, soluri brun-roșcate de pãdure, cu un regim hidrologic al solului periodic semipercolativ, cu un strat acvifer aflat la o adâncime de 1-2 metri și o mineralizare sub 1g/l, principalele mãsuri hidroameliorative sunt drenajul spre zona umedã, irigația și uneori prevenirea sãrãturilor spre zona semiumedã.

Drenajul se efectueazã împotriva excesului de apã spre zona umedã și a excesului de apã și a sãrurilor spre zona semiumedã.

În Câmpia Românã se înregistreazã cele mai mari deficite, astfel cã recolta este compromisã. În anii foarte secetoși, ca o mãsurã disperatã de supraviețuire, stuful din lac a fost folosit ca hranã pentru animale, în combinație chiar, cu frunze de stejar și plop. Urmãrile secetei au repercursiuni și asupra albinelor care nu mai au de unde strânge polen și nectar, pãșunile se usucã și ard, pãdurile se incendiazã foarte ușor, fântânile seacã, la fel și bãlțile și lacurile.

Perioade de secetã au fost înregistrate încã din secolele trecute în documentele oficiale, începând cu anul 1758, 1794, 1815, 1831, 1873, 1894, 1896, 1899, 1903, 1904, 1907, 1945, 1946, 1950, 1952. Se observã cã în 194 de ani au fost 15 secete, cu o periodicitate de 14 ani. Seceta cea mai intensã, cu un deficit de 4000 m3/ha a fost înregistratã în anul 1945, când s-a impus irigarea în perioada de vegetație.

Perioada actualã, 2000 – 2001 se confruntã cu toate condițiile unei seceete de mari proporții.

Teritoriul comunei Snagov se situeazã în zona foarte necesarã pentru irigare de gradul II, cu precipitații de 200-250 mm/an și temperaturi medii în sezonul cald de 20-22oC.

Lucrãrile pentru irigații se construiesc în scopul amenajãrii și organizãrii terenurilor arabile. Deși, teoretic cel puțin, umiditatea trebuie sã fie menținutã constantã la un plafon optim, în realitate se folosește, în cel mai bun caz, un plafon minim al umiditãții solului. Astfel pentru doar o tonã de grâu sun necesare 4000 tone de apã la hectar.

Numãrul lucrãrilor pentru irigații din bazinul Snagovului este de 13. Acestea au început a fi construite din 1958, dar majoritatea au fost definitivate între anii 1974 și 1976. Sursa apei pentru irigații este la suprafațã, iar tipul captãrii este prin pompare. Debitul atinge 1120 l/sec.

Suprafețele amenajate pentru irigațiile prin brazde cumuleazã 301 ha iar cele pentru aspersiune 422 ha. În total existã 723 ha amenajate pentru irigații. Din acestea, grãdinile pentru zarzavat reprezintã 229 ha iar culturile de câmp 422 ha. Acestea la un loc cumuleazã 651 ha. Debitele apelor captate, în medie ating 111 l/sec., debitele maxime ating și 1120 l/sec.

Volumul captat anual este de 1468000 m3, din care nimic nu este restituit. Irigațiile au un caracter de suplimentare, ce asigurã creșterea recoltei și regularizarea acesteia. Astfel, sunt administrate norme de udare mici prin metoda aspersiunii (ploaie artificialã), nefiind necesare udãri de aprovizionare.

Pe luncile râurilor, unde existã un sol aluvial cernoziomic puternic levigat, iar regimul hidrologic al solului este nepercolativ sau periodic percolativ, stratul acvifer se aflã la 2-5 metri de suprafațã și mineralizarea este între 1 și 3g/l, dominã deficitul de umiditate. Ca urmare a acestei caracteristici a zonei se impun irigațiile, ca mãsurã de bazã, administrate în norme de udare mari pe brazde și fâșii, irigarea realizându-se prin scurgere la suprafațã. Irigarea prin brazde este folositã la culturile agricole în rânduri rare, cum ar fi prãșitoarele sau în livezi. Irigarea prin fâșii se recomandã la culturi agricole în rânduri dese, cum ar fi pãioasele și plantele furajere. Aceste irigații au un caracter de aprovizionare dar ridicã câteva probleme speciale cum ar fi tasarea depozitelor loessoide.

Folosirea irigațiilor impun o serie de lucrãri agro-pedo-ameliorative, ce au ca scop optimizarea și conservarea unor însușiri fizice și chimice ale solului în vederea mãririi producției.

Astfel, spãlarea solurilor reprezintã o mãsurã radicalã de ameliorare a solurilor sãrãturoase. Aceastã metodã se aplicã numai în cazurile în care terenul este amenajat cu sisteme de irigare, drenaj și desecare, ca și în cazul de fațã. Spãlarea solului constã, de fapt, în inundarea terenului nivelat sau prin suprairigare (aspersiune), cea ce permite infiltrarea apei în straturile inferioare ale solului și migrarea, odatã cu apa, a sãrurilor. Astfel, sãrurile vor fi rãspândite uniform în cadrul întregului orizont de sol, evitându-se suprasãrãturarea la suprafața orizontului. Eficiența spãlãrii solului scade, însã, odatã cu permeabilitatea.

Spãlarea se recomandã a fi aplicatã toamna sau la începutul iernii, când pierderile de apã prin evapotranspirație sunt minime datoritã temperaturii reduse, iar adâncimea apei freatice este relativ mare. De asemenea, primãvara, solul are posibilitatea sã se zvânte, permițând lucrãrile agricole. Aceste mãsuri sunt recomandate a fi aplicate odatã la câțiva ani, între 4 și 7 ani.

De asemenea, în cazul crovurilor de dimensiuni reduse și instalate pe terenuri devenite sãrãturoase, în urma evaporãrilor succesive a bãlților instalate aici la fiecare ploaie, se recomandã copertarea solurilor inapte pentru producție prin aportul de material pãmântos.

Mãsurile de preîntâmpinare a înmlãștinirilor și a sãrãturãrilor constau în drenãri combinate cu îndiguiri, folosirea drenajului la subirigare, acolo unde apa subteranã nu conține sãruri, drenãri adânci pe terenuri sãrãturate și irigații prin aspersiune.

Regimul de inundare se manifestã diferențiat, chiar pe același râu, între diversele sale sectoare. Zonele inundabile au aspectul unor fâșii situate de-a lungul cursului de apã, adesea discontinue și cu lãțimi reduse. În bazinul hidrografic al Ialomiței existã 39730 ha inundabile. Lipsa scurgerii sau întârzierile în scurgerea apei conduc la exces de umiditate în solul din zonele depresionare situate pe câmpia interfluvialã.

Folosirea economicã a terenurilor inundabile și cu exces de umiditate prezintã particularitãți strâns legate de condițiile ecologice și tehnice speciale în care se desfãșoarã procesele de producție pe aceste terenuri. În anii în care se produc inundațiile, procesele de producție sunt întrerupte și culturile agricole existente pe teren sunt distruse. Pagubele provocate producției vegetale au repercursiuni și asupra creșterii animalelor.

Planificarea și organizarea producției pe terenurile inundabile sunt îngreunate de fluctuațiile regimului de inundabilitate. Lucrãrile de apãrare contra inundațiilor se fac din anul 1849 și 1865. Îndiguirile au fost executate lent și pe o suprafațã redusã. La adãpostul digurilor și al sistemelor de desecare s-au introdus în circuitul agricol noi suprafețe și s-au înlãturat pagube provocate de inundații, s-au putut introduce irigațiile și spori productivitatea.

Seceta pedologicã este expresia bilanțului între primirile și consumurile de apã, care poate fi materializat prin excedent sau deficit. Consumul optim al plantelor este dat de evapotranspirația potențialã.

Nu s-au înregistrat degradãri de albii și maluri. De asemenea, aici nu au fost executate îndiguiri, desecãri, lucrãri hidrotehnice pentru protecția albilor și a malurilor și nu au fost construite centrale hidroelectrice.

Pe cursul râului Snagov existã 13 alimentãri cu apã potabilã. Sursele sunt subterane, prin pompare și au un debit de 76 l/sec. Debitul zilnic al apei potabile captate este de 57 l/sec., iar al celei restituite este de 13,7 l/sec. Volumul anual de apã captatã este de 347000 m3, iar al celei restituite este de 159000 m3. Alimentãri cu apã industrialã nu existã în aceastã zonã.

În aceastã zonã, solurile suportã o eroziune neapreciabilã pe majoritatea suprafeței. Accidental, se instaleazã o eroziune de mal în lungul rețelei hidrografice, deci a lacului Snagov și chiar a vãilor temporare. În aceste soluri de luncã predominã procese de aluvionare și coluvionare.

Erodarea solului, datoritã pierderii stratului de sol de la suprafațã, înregistreazã o serie de modificãri ale însușirilor mecanice, hidrofizice și chimice care înrãutãțesc condițiile pedologice. Astfel se micșoreazã stabiliatea hidricã, textura devine mai grosierã, capacitatea de câmp pentru apã se reduce și scurgerile se accentueazã, de asemenea conținutul de substanțe nutritive, humus și azot se reduce. Limita inferioarã a terenurilor arabile trebuie sã fie pe pante de 3%. De asemenea pomii fructiferi, la pante sub 8% se vor orienta transversal pe pantã.

Mecanizarea reprezintã gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adicã de 80-100%. Acest lucru în 1965, însemna cã unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil.

Chimizarea trebuie sã ținã seama, imperios, de tipul solului. Astfel, cernoziomul levigat este considerat ca având o fertilitate naturalã relativ ridicatã, ceea ce recomandã ca îngrãșãmintele chimice sã fie aplicate combinat și nu separat, cu azot sau cu fosfor, deoarece dau rezultate slabe.

Pe solurile brun-roșcate de pãdure, cerealele reacționeazã mai ales la îngrãșãmintele cu azot pe când plantele tehnice și vița de vie rãspund la aplicarea combinatã a îngrãșãmintelor cu azot, fosfor și potasiu.

Îngrãșãmintele organice sunt mai eficiente când se dau împreunã cu superfosfatul și azotatul de amoniu și calciu, deoarece sunt ușor solubile în apã în zonele uscate. Eficiența acestora variazã și în raport cu cultura.

Îngrãșarea cu gunoi de grajd dã rezultate pe toate tipurile de sol, mai ales în combinații cu alte îngrãșãminte organice, cum ar fi turba, mustul de gunoi de grajd, îngrãșãmintele verzi și diverse amestecuri organo-minerale și chiar îngrãșãminte bacteriene.

Eficiența acestora variazã cu tipul de sol, planta cultivatã, felul acestor îngrãșãminte, momentul aplicãrii lor, mãrimea dozei și concentrația, precum și modul de combinare al diferitelor îngrãșãminte.

Spre exemplu, azotul are o eficiențã moderat spre bine pentru grâul de toamnã, iar azotul, împreunã cu fosforul are o eficiențã tot moderat spre bine pentru porumb, dar numai aplicate combinat.

Factorul “soi” poate spori producția agricolã cu 10-35%, mai ales când cultivarea se face numai în zonele ecologice specifice structurii lor biologice. Cerintele umane de la aceste soiuri îmbunãtãțite nu sunt numai de ordin cantitativ ci și calitativ, de rezistențã la iernare, la secetã. Astfel se face zonarea soiurilor și hibrizilor care, prin modul în care se desfãșoarã perioada de vegetație sunt în afara acțiunii dãunãtoare a arșiței și a lipsei de apã.

De asemena se mai urmãrește rezistența la cãdere a pãioaselor, la bolile criptogamice și la dãunãtori animali. Cei mai tardivi hibrizi de porumb sunt și cei mai productivi. Grâul de toamnã este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca, București 1, Scorospelka 3, grâul de toamnã – Mãgurele 7, secara de toamnã – Petkus ameliorat, orz de toamnã – Cenad 345, ovãz – Târgu Frumos 9, orez – Krasnodor 424, 3352, porumb – HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg pentru boabe – F44, mazãrea de câmp – ICA 332, soia – Chipewa, Lincoln, in pentru fuior – Deta, cânepã – Fibramulta, cartof – Irish Kobler, Bintje, Urgenta, Brașovean.

Analiza condițiilor naturale și economice diferite de pe teritoriul României, nevoile de consum ale orașelor și centrelor populate, necesitãțile de aprovizionare a fabricilor de conserve au dus la delimitarea unor bazine legumicole, specializate în diferite culturi. Acest lucru este specific mai ales zonelor periurbane pentru aprovizionarea marilor centre, cum ar fi București și Ploiești. Aici se cultivã legume termofile, cum ar fi roșii, vinete, ardei, iar pentru export, se cultivã soiurile timpurii, cum ar fi tomatele, castraveții, cartofii, varza, conopida, ardei, gogoșari, pepeni verzi, ceapa, praz, usturoi.

Creșterea animalelor constã în exploatarea taurinelor: rasa brunã de Maramureș și a ovinelor – Merinos.

5.2.3. Structura ramurilor de producție pe proprietari

Structura proprietarilor pe teritoriul agricol studiat a suferit numeroase modificãri de-a lungul timpului, mai ales în perioada anilor 1989-1990.

Dacã pânã în secolul al XIX-lea, proprietarii acestei regiuni erau mãnãstirile Snagov și Cãldãrușani și câțiva moșieri, dupã cel de-al doilea rãzboi mondial au început sã ia naștere marile unitãți de producție sub forma I.A.S. – urilor și a C.A.P. – urilor.

Astfel, pânã în 1989, pe aceste terenuri au funcționat, cu un randament mai mare sau mai mic, C.A.P. – ul de la Tâncãbești Sud și cel de la Ghermãnești, dar mai existau grajduri la Ciofliceni și la Snagov. De asemenea, exista I.A.S. – ul Scai Mogoșoaia, ferma 12, ale cãrei dotãri tehnice mai sunt folosite și în prezent.

Ferma Vlãsia aparținea Întreprinderii Agricole Bãneasa și aceasta aparținea de R.A.P.P.S. (Regia Autonomã a Patrimoniului și Protocolului de Stat). Unitãțile agricole funcționau sub observația Centrului de exploatãri agricole din Tâncãbești. Acestea produceau peste 2500 de tone de cereale pãioase și peste 4500 de tone de porumb. Tot aceste asociații aveau în proprietate un numãr ridicat de culturi pomicole.

Existã și întreprinderi agricole zootehnice specializate, cum ar fi cele de creștere a pãsãrilor, avicole, foarte dezvoltate. Acestea creșteau peste 250000 de pãsãri, în special gãini. Una dintre acestea se afla în Tâncãbești, la marginea vesticã a comunei, spre Periș, iar o alta la Snagov, pe malul stâng al lacului Snagov.

Aceste unitãți de exploatare agricolã aveau în proprietate și în administrație aproape totalitatea suprafeței agricole de 3500 de hectare din comunã. Micii proprietari dețineau doar suprafețe restrânse, în cadrul gospodãriilor, acestea fiind reprezentate în special de grãdinile de zarzavat, adicã aproximativ 500 de hectare.

Dupã 1989, situația politicã a permis reîmproprietãrirea persoanelor fizice. Astfel, cele 3500 de ha au revenit agricultorilor din Snagov.

Aceștia doresc sã lucreze singuri suprafețele mici de teren ce le revin pentru a avea un beneficiu mai mare, pentru a fi independenți și pentru a elimina eventualii intermediari. Datoritã cerințelor de producție, atât pentru subzistențã, cât și pentru piațã, agricultura are nevoie de specialiști și de aplicarea unor reguli agrotehnice. Acestea nu pot fi asigurate decât în cadrul unor mari asociații, datoritã costurilor ridicate.

Astfel, dupã câțiva ani, adicã în 1993-1995, o mare parte a lucrãtorilor agricoli s-au reasociat. Astãzi existã douã asociații agricole – Asociația Agricolã Snagov și Asociația Agricolã Izvorul Tâncãbești. De asemenea, cum am mai amintit, ferma 12 mai funcționeazã în cadrul fostului I.A.S. Mogoșoaia și ferma Vlãsia care încã mai aparține de R.A.P.P.S. Acestea, însã dețin suprafețe mult mai reduse decât cele din perioada anterioarã.

Proporția între asociații și proprietarii individuali s-a inversat în favoarea ultimilor. Asociațiile încã mai obțin cea mai mare parte din producția comunei Snagov, aproape dublu și în unele situații chiar triplu fațã de proprietarii individuali la un loc.

5.2.4. Mecanizarea și chimizarea

Condițiile climatice și însușirile solurilor brun-roșcate de pãdure, precum și a cernoziomurilor levigate oferã condiții pentru dezvoltarea biologicã a multor plante de culturã, dar ca în orice alt ținut, necesitãțile tot mai crescânde ale omului duc la o continuã încercare nu numai a îmbunãtãțirii recoltei din punct de vedere calitativ dar mai ales din punct de vedere cantitativ.

Pentru ca aceste necesitãți sã fie satisfãcute se impun în primul rând mecanizarea și chimizarea.

O altã direcție avutã în vedere de aceste mãsuri amelorative este consevarea condițiilor naturale actuale, care sunt mai mult decât favorabile pentru dezvoltarea unei agriculturi sãnãtoase și productive în aceastã zonã.

Solurile brun-roșcate de pãdure dezvoltate pe depozite loessoide sunt printre cele mai fertile soluri, alãturi de cernoziomurile din vecinãtate. De asemenea aceste soluri se lucreazã în condiții optime într-un interval mai scãzut de umiditate datoritã stabilitãții hidrice a structurii relativ scãzute.

Pot exista, însã, și anumite deficiențe în regimul aerohidric al solului datoritã tasãrii. Rezervele de humus, azot și fosfor sunt moderate și variazã în funcție de timpul când sunt cultivate.

Astfel, nevoia de îngrãșãminte este moderatã și sporuri mari de recoltã se obțin mai ales prin aplicarea gunoiului de grajd, a îngrãșãmintelor minerale cu azot, cum ar fi sulfatul de amoniu, azotatul de amoniu și cianamida de calciu.

Îngrãșãmintele cu potasiu sunt aplicate numai în asociație cu azotul și fosforul și numai pentru plantele cu consum mare de potasiu. Astfel, cerealele reacționeazã mai ales la îngrãșãmintele cu azot pe când plantele tehnice și vița de vie rãspund la aplicarea combinatã a îngrãșãmintelor cu azot, fosfor și potasiu. Cu toate aceste mãsuri, totuși, calitãțile de panificație ale grâului sunt mai slabe decãt ale celui obținut în stepã și silvostepã.

Se observã cã eficiența îngrãșãmintelor variazã cu tipul de sol, planta cultivatã, felul acestor îngrãșãminte, momentul aplicãrii lor, mãrimea dozei și concentrația, precum și modul de combinare al diferitelor îngrãșãminte.

Spre exemplu, azotul are o eficiențã moderat spre bine pentru grâul de toamnã, iar azotul, împreunã cu fosforul are o eficiențã tot moderat spre bine pentru porumb, dar numai când sunt aplicate combinat.

Cea mai bunã metodã de fertilizare a solului îl reprezintã îngrãșãmintele organice, care au fost de la începuturile agriculturii cele mai utilizate și mai eficiente substanțe fertilizatoare. În zilele noastre acestea sunt și mai eficiente dacã sunt administrate împreunã cu superfosfatul și azotatul de amoniu și calciu, deoarece sunt ușor solubile în apã în zonele uscate, deci specifice acestei zone cu o medie a precipitațiilor de 250 mm/an.

Dintre aceste îngrãșãminte organice cele mai cunoscute și mai eficiente, precum și cele mai ieftine și ușor de procurat sunt considerate a fi gunoiul de grajd, turba, mustul de gunoi de grajd, îngrãșãmintele verzi și diverse amestecuri organo-minerale și chiar îngrãșãminte bacteriene.

Tabelul nr. 15

Sporul de recoltã în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5)

Sursa: Rãdulescu N., Petrescu I., Velcea I. – Geografia agriculturii României

Tabelul nr. 16

Parametrii îngrãșãmintelor pentru diferitele tipuri de soluri – cernoziom levigat și sol brun-roșcat de pãdure

Sursa: Rãdulescu N., Petrescu I., Velcea I. – Geografia agriculturii României

Tabelele nr. 15 și 16 (Sporul de recoltã în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5) și Parametrii îngrãșãmintelor pentru diferitele tipuri de soluri – cernoziom levigat și sol brun-roșcat de pãdure) prezintã o structurã a principalelor îngrãșãminte chimice și organice, respectiv sporul de recoltã pentru diverse culturi pe diverse tipuri de sol și doza îngrãșãmânt necesarã la un hectar pe diverse tipuri de sol.

Mecanizarea reprezintã gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adicã de 80-100%, deoarece aceastã zonã are o pantã foarte micã, terenurile fiind aproape orizontale.

Acest lucru în 1965, însemna cã unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil din cele 3500 ha agricole. Mijloacele tehnice au transformat,în timp, un teritoriu inapt pentru agriculturã într-unul chiar foarte productiv, dar și administrarea improprie a acestor lucrãri a dus la degradarea unor terenuri foarte fertile, cum este și cazul comunei Snagov.

Mai ales dupã anul 1989, când s-au divesificat formele de proprietate și mai mult, proprietarul a devenit incert, suprafețele agricole au avut de suferit, fiind distruse sistematic datoritã dorinței de câștig imediate și datoritã unei exploatãri improprii de cãtre necunoscãtori.

Astãzi în comuna Snagov dotarea tehnicã cu utilaje agricole este foarte slabã. Micii proprietari, persoanele fizice nu dețin tractoare proprii, decât în numãr de trei în toatã comuna, datoritã prețului ridicat de achiziționare.

Doar cele douã asociații agricole ale comunei, care administreazã o mare parte din suprafața arabilã a comunei dețin mici parcuri de utilaje agricole și acestea insuficiente pentru obținerea unei producții reale potențialului agricol din aceastã zonã și pentru practicarea unei agriculturi decente specifice secolului actual.

Micii propritari ajung sã închirieze utilaje agricole pe perioada lucrãrilor de pregãtire, însãmânțare și recoltare a terenurilor, iar cei ce nu au nici aceastã posibilitate preferã sã introducã pãmântul în administrarea celor douã asociații și astfel sã obținã un profit mult mai mic, sã-l vândã, fapt ce a luat o amploare deosebitã în ultimii ani sau în cel mai rãu caz sã lase pãmântul în pârloagã, neinvestind deloc pentru chimizarea sau lucrarea acestui pãmânt.

5.2.5. Producția agricolã și centrele de producție agricolã

Teritoriul comunei Snagov se încadreazã, conform hãrții ce prezintã zonele și perioadele cu excedent și deficit de apã în sol, în zona cu o perioadã de aproximativ 9 luni pe an excedent de apã și 3 luni pe an deficit de apã în sol.

Condițiile climatice și însușirile solurilor brun-roșcate de pãdure, precum și a cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de culturã, atât plante de câmp, cât și plante de nutreț, legume, vițã de vie și pomi fructiferi.

Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnã și porumbul. Calitãțile de panificație ale grâului sunt însã mai slabe decãt ale celui obținut în stepã și silvostepã. Se cultivã, de asemenea, orz de toamnã și de primãvarã, ovãz, sfeclã de zahãr, care gãsește aici condiții favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepã, in de ulei, rapițã, leguminoase pentru boabe (mazãre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere, cum ar fi sfecla de nutreț, iarbã de sudan, trifoi, lucernã.

Dintre pomii fructiferi, aici gãsesc condiții favorabile caisul, piersicul, cireșul, vișinul, nucul, dudul, mãrul și pãrul. Doar mici suprafețe din aceste soluri mai sunt ocupate de vegetația spontanã specificã, respectiv pãdurile de stejar.

Cum am arãtat în subcapitolul “Mecanizare și chimizare”, solurile specifice acestei zone sunt deosebit de fertile și nu necesitã decât mãsuri minime de îmbunãtãțire a producției și mai mult mãsuri de transformare a agriculturii existente într-o agriculturã intensivã.

Totuși, aceastã prefacere are nevoie de mai mult timp și în primul rând de o dezvoltare materialã, respectiv cât mai multe utilaje mecanice și îngrãșãminte chimice în concentrații și cantitãți suficiente.

De asemenea, pe teritoriul comunei Snagov trece izolinia 1000 m3/ha a deficitului de umiditate din sol a culturilor de grâu și izolinia de 3000 m3/ha a deficitului de umiditate din sol a culturilor de porumb.

Schița fenologicã aratã cã recoltarea grâului este propice acestui teritoriu în perioada cuprinsã între 1 iulie și 10 iulie.

O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupați în agriculturã și silviculturã, respectiv 257 de persoane, mult mai mulți sunt implicați indirect în aceastã ramurã.

Astfel, existã douã principale asociații agricole, respectiv Asociația Agricolã Snagov și Asociația Agricolã Izvorul Tâncãbești. De asemenea mai existã un fost I.A.S. Mogoșoaia ferma 12. Ferma Vlãsia este administratã de Întreprinderea Agricolã Bãneasa, dar aparține de Regia Autonomã a Patrimoniului și Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.).

În afarã de aceste unitãți mari de producție agricolã mai existã numeroase gospodãrii ce produc pentru propria existențã dar și pentru piața de desfacere a marilor orașe, cum ar fi București și Ploiești.

Suprafața agricolã, ca și producția diferitelor culturi s-a modificat de-a lungul timpului, și chiar în perioade relativ scurte, de la un an la altul (fig. 43 – Ponderea suprafețelor agricole în anul 1998). Ca un exemplu, în anul 1996 exitau 3026 ha agricole, în 1997 – 3024 ha, pentru ca în 1998, aceastã suprafațã agricolã sã creascã pânã la 3860 ha.

În cadrul acestora, pe suprafețele arabile s-au cultivat grâu și secarã, într-un volum de aproximativ 1500 de tone, 5000 tone de porumb, 800 tone de floarea soarelui și 500 de tone de legume, toate acestea anual (fig. 44 – Ponderea producțiilor agricole în anul 1998).

Grâul de toamnã este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca, București 1, Scorospelka 3, Mãgurele 7, dar aceste soiuri prezintã o calitate pentru panificație mai scãzutã decât aceleași specii de grâu dar care sunt cultivate în zona de stepã și silvostepã, secara de toamnã – Petkus ameliorat, orz de toamnã – Cenad 345, ovãz – Târgu Frumos 9, orez – Krasnodor 424, 3352, porumb – HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg pentru boabe – F44.

Alãturi de aceste specii pe care le gãsim în acestã zonã, se mai cultivã și speciile leguminoase: mazãrea de câmp – ICA 332, soia – Chipewa, Lincoln, in pentru fuior – Deta, cânepã – Fibramulta, cartof – Irish Kobler, Bintje, Urgenta, Brașovean, legumele termofile, cum ar fi roșii, vinete, ardei, castraveți, varza, conopida, gogoșari, pepeni verzi, ceapa, praz, usturoi.

Tabelul nr. 17 (Producția diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 și 1998) prezintã cuantumul principalelor culturi de pe teritoriul comunei Snagov, în anii 1996, 1997 și 1998, aceștia fiind cei mai reprezentativi pentru perioada de tranziție prin care trece agricultura româneascã.

Tabelul nr. 17

Producția diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 și 1998

Sursa: Date culese de la Primãria Ghermãnești-Snagov

Pomicultura. România dispune de un vechi și important patrimoniu pomicol, condițiile naturale și economice fiind favorabile dezvoltãrii pomilor și arbuștilor fructiferi. Documente istorice consemneazã existența livezilor în Valahia încã din secolul al XIV-lea, tot de atunci dateazã și altoirea pomilor pãdureți pentru obținerea soiurilor superioare de fructe. România, înainte de primul rãzboi mondial era consideratã “țara pometurilor” și a doua țarã europeanã dupã Franța în ceea ce privește producția de fructe pe locuitor.

Deși altitudinile cuprinse între 300 și 500-800 metri sunt propice culturilor, întãlnim și la altitudini mai joase de 100 metri, culturi de piersic, cais și cireș.

Cerințele acestor specii pot fi satisfãcute de condițiile naturale din acestã zonã, respectiv temperaturi medii ridicate, de 20-22oC în sezonul cald, respectiv în perioada de vegetație, precipitații mai scãzute, de 200-300 mm (aceste specii de caiși și piersici sunt adaptați la condițiile de secetã), iar solul brun-roșcat de pãdure este foarte fertil.

Totuși, alte specii, cum ar fi merii și prunii, mai ales, nu gãsesc condiții propice de dezvoltare datoritã precipitațiilor scãzute, înghețurilor și brumelor târzii de primãvarã care sunt foarte frecvente.

Problemele ce se doresc a fi rezolvate de cãtre speciliștii în pomiculturã constau în producerea materialului sãditor, în îmbunãtãțirea proporțiilor dintre specii și mai ales extinderea plantațiilor pe terenurile degradate pentru combaterea eroziunii solului.

Structura producției animaliere. Existã o legãturã organicã între agriculturã și pãstorit, ele existând împreunã și dezvoltându-se într-o strânsã legãturã de interdependențã, mai ales cã acestea douã sunt ocupațiile de bazã ale poporului român.

Pãșunile carpatice ofereau condiții de hranã vara, iar cele din Țara Româneascã, iarna, ofereau o completare necesarã. Pãșunile naturale și efectivul de animale cel mai mare aparțineau domnului, marilor latifundiari sau mãnãstirilor, de asemenea și prisãcile.

Tipul de bazã furajerã din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderența nutrețurilor verzi și însilozate, urmate de concentrate și de grupa paie-coceni, și în proporție mai micã de fân. Participarea în mod redus a fânului și în volum destul de mare a paielor și cocenilor a influențat nivelul de furajare al ierbivorelor, în special în lunile de iarnã, dar cantitãțile relativ mari de porumb boabe produse în acestã zonã au dat posibilitatea sã se realizeze o furajare mai bunã a porcinelor și a pãsãrilor și sã se completeze cea a bovinelor și a ovinelor.

În incintele îndiguite, pãșunile și fânețurile naturale au fost desțelenite și înlocuite cu culturi cerealiere, în special porumb și plante furajere.

Fostele asociații agricole dețineau grajduri și utilaje speciale, astãzi distruse și nefolosite. Ameliorarea speciilor se fãcea în Centrul de exploatãri agricole din Tâncãbești prin însãmânțãri artificiale cu material genetic din rasele evoluate, mai ales Holstein la bovine. Astãzi producãtorii individuali nu mai realizeazã aceste ameliorãri decât la scarã micã.

Efectivul de animale este, de obicei în creștere, dar nu și în ultimii ani (fig. 45 – Situația creșterii animalelor și producția animalierã în anul 1998).

Dupã 1997 se înregistreazã o scãdere a efectivului de animale mai ales datoritã lipsei furajelor. De asemenea, oamenii preferã sã vândã porumbul în plus decât sã-l foloseascã drept furaj pentru animale.

Vacile de lapte, care reprezintã peste 40% din efectivul total de bovine, se gãsesc în numãr mai mare în jurul orașelor mari, cum ar fi București și Ploiești, deci și în zona comunei Snagov. Bovinele numãrã aproximativ 600 de capete și sunt reprezentate de Sura de stepã, de rasa brunã de Maramureș și de rasa Holstein, porcinele 3000 de capete, iar ovinele Merinos 1000 de capete (fig. 45 – Situația creșterii animalelor și producția animalierã în anul 1998).

Creșterea pãsãrilor este una din cea mai veche activitate umanã. Avicultura este foarte dezvoltatã în sudul țãrii, în zonele cerealiere. Aici 80% din totalul pãsãrilor crescute sunt gãinile, dar în unitãțile lacustre se cresc cu precãdere palmipedele – rațele și gâștele. Întreprinderile avicole din Tâncãbești și Snagov erau recunoscute pentru producția de pui de îngrãșat. Anual, în acestã comunã se cresc aproximativ 250000 de pãsãri, în special gãini. Acest efectiv de pãsãri, ca și efectivul de animale în general este crescut în gospodãriile individuale (fig. 45 – Situația creșterii animalelor și producția animalierã în anul 1998).

Tabelul nr. 18 (Structura creșterii animalelor în anii 1996, 1997 și 1998) prezintã datele exacte ale creșterii animaliere, atât numãrul total al acestora, cât și numãrul celor aflate în gospodãriile particulare.

Tabelul nr. 18

Structura creșterii animalelor în anii 1996, 1997 și 1998

Sursa: Date culese de la Primãria Ghermãnești-Snagov

Apicultura este o ramurã cu vechi tradiții în țara noastrã, așa cum rezultã din documentele vechi istorice. Astãzi se practicã pe scarã largã, condițiile naturale fiind foarte favorabile.

Prin condiții propice se înțelege o bogatã și variatã bazã meliferã asiguratã de pãdurile de tei, dar și de pãșuni și fânețe. În județele din sudul țãrii producția de miere reprezintã 1/3 din producția totalã.

Numãrul de familii de albine este de aproximativ 250-300 și au crescut în ultimii zeci de ani.

Piscicultura

Piscicultura are vechi tradiții pe acest teritoriu, unde lacul Snagov reprezintã axul pricipal al vieții locuitorilor comunei Snagov și chiar al celor învecinate.

Pe suprafața bazinului hidrografic Snagov, în anul 1966 existau 9 lacuri de acumulare, respectiv iazuri cu destinație piscicolã care cumulau un volum de 3,656 mil. m3 și care mãsurau 192 de ha. Debitul mediu captat era de 97 l/sec. Astãzi existã 11 crescãtorii piscicole, în amonte, pe lacul Snagov, la Bilciurești. Acestea sunt împãrțite în zona Snagov 1 și în zona Snagov 2.

5.3. Industria

Funcția preponderentã a comunei Snagov este cea agricolã, chiar dacã cea mai mare parte a populației lucreazã în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab reprezentatã în cadrul comunei.

Numãrul mare al salariaților în industrie este explicat de procesul de navetism, astfel, muncitorii din industrie lucreazã în unitãțile industriale din București și chiar din Ploiești.

Unitãțile industriale din terioriul comunei Snagov au un capital majoritar particular și au capacitãți mici de producție.

Cea mai veche unitate industrialã, care a avut un capital majoritar de stat a fost Fabrica de Covoare. Lucrãtorii, în majoritate femei, erau specializați în producția de covoare. În urma închiderii acestei fabrici a crescut cu mult procentului șomajului populației. Neexistând cereri de muncã în acest domeniu, populația a revenit la vechea ocupație – agricultura.

Unitãțile industriale au luat naștere dupã anul 1989, când micii producãtori au primit dreptul de funcționare. Întreprinzãtorii sunt, de obicei, persoane specializate în domeniu, care lucrau în orașele mari.

Patronii au domiciliul în comuna Snagov și au fost disponibilizați, pierzându-și locurile de muncã din oraș. Fostele unitãți industriale în care lucrau și în care s-au specializat au dat faliment sau au trecut printr-o perioadã de restructurare a personalului pentru a împiedica falimentul. Primii oameni disponibilizați, care lucrau în aceste tipuri de unitãți industriale, au fost navetiștii.

Întreprinzãtorii au pornit cu un capital mic și s-au extins treptat, în funcție de cerința pe piațã a produsului executat. De obicei, nu au existat investitori din alte zone, întreprinzãtorii fiind chiar locuitori ai Snagovului.

S-au extins foarte mult firmele de construcții, mai ales în urma cererii crescute de echipe de constructori și de materiale moderne, ieftine și durabile de construcție. La cele 85 de clãdiri executate în anul 1998 au contribuit mai multe firme de construcție, printre care cea mai extinsã firmã este SC MAREX 2 Com SRL.

De asemenea mai existã și alte firme cu diferite profile. Astfel, SERAD Com SRL realizeazã printre altele și apãrãtori de mal, iar INTERELECTRONIK SRL realizeazã componente electronice.

O firmã industrialã care s-a extins destul de mult în ultima vreme este minilaminorul SC ARCA SA, produsele realizate aici fiind din ce în ce mai cãutate.

Muncitorii care lucreazã în cadrul acestor firme sunt în majoritate bãrbați și sunt locuitori ai comunei Snagov.

Pe viitor se întrevede posibilitatea extinderii acestor firme și înglobarea lor într-o zonã industrialã perifericã a orașului București. Supraviețuirea acestor firme depinde și de existentã unor contracte avantajoase cu firme puternice din domeniul respectiv, precum și existența unei cereri mari de produse industriale pe piața româneascã și nu numai.

5.4. Turismul

Activitatea economicã a comunei Snagov este impulsionatã de existența resurselor turistice. Peisajul, respectiv ansamblul creat de întinse pãduri, cum sunt Snagov și Vlãsia și lacul Snagov, bioclimatul de câmpie moderat termic datoritã microclimatului de pãdure, fondul cinegetic și piscicol creazã condițiile optime pentru desfãșurarea unei activitãți turistice recreative cerutã mai ales de locuitorii marelui oraș din apropiere. Aceasta nu este întotdeauna beneficã mediului natural, dar este pentru prosperitatea locuitorilor comunei.

De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declaratã stațiune climatericã, deci, oficial, aceasta reprezintã o zonã cu interes turistic deosebit.

Spațiul verde, respectiv cel forestier, al cãrui valoare este dublatã de proximitatea lacului Snagov, trebuie organizat funcțional sub toate aspectele – numãrul de potențiali solicitanți, accesibilitatea – respectiv drumurile modernizate și starea acestora, drumurile forestiere, dotãrile turistice – hoteluri, vile, restaurante, terenuri sportive etc.

Lucrãrile de amenajare se executã permanent în funcție de gradul de solicitare. Amenajãrile pentru diversificarea peisajului constau în ameliorarea compoziției arboretului alcãtuit din esențe de tei, carpen și stejar. În aceastã zonã tãierile copacilor sunt interzise, dar se impun lucrãrile de curãțire și de îngrijire a copacilor, precum și asigurarea unei vizibilitãți de minimum 100 m și a vetrelor pentru foc. În aceste zone forestiere nu se obține o producție de lemn, ce în mod normal ar fi de 300-400 m3 lemn/ha, la 100 de ani.

Pãdurea Snagov se încadreazã în categoria pãdurilor parc, situatã în zona periurbanã interioarã a Bucureștilor de pânã la 35 km distanțã, cu drumuri de acces, dotãri edilitare pentru recreație și odihnã pentru diferite perioade de timp, unitãți de alimentație publicã.

O noutate o constitue și amenajãrile pentru practicarea sporturilor, mai ales pentru cãlãrie, cross, tir și tenis. Pãdurea Snagov este consideratã ca fiind o pãdure de agrement excepționalã din punct de vedere al accesibilitãții, al interesului turistic și științific, al distanței fațã de București și Ploiești, al stãrii drumurilor de acces, al peisajului natural în care se aflã amenajãrile turistice.

Gradul de solicitare al numãrului de potențiali vizitatori este din ce în ce mai mare pentru aceastã zonã, deși existã mai multe zone forestiere cu potențial recreativ asemãnãtor în chiar imediata apropiere a acesteia. Acest lucru se datoreazã și unei mentalitãți a populației împãmântenitã încã dinainte de anul 1989.

Prin acest fapt se exercitã, de cãtre locuitorii capitalei și ai orașului Ploiești, o presiune, asupra teritoriului, mai mare decât poate fi suportatã.

Potențialul ridicat recreativ și turistic este dat de complexul mediului natural alcãtuit de pãdurea Snagov și ansamblul lacustru Snagov. Acest complex oferã condiții speciale recreative – plimbãri prin pãdure, pe malul lacului, plimbãri cu barca, pescuit, practicarea sporturilor, toate în același cadru peisagistic deosebit.

Pãdurea parc, respectiv zona de intereres turistic este alcãtuitã din zona de recreere pasivã situatã departe de cãile de acces, deci de zgomot și poluare. Aici, densitatea turiștilor pe un hectar este mult mai micã. Aceastã zonã este rezervatã plimbãrilor în aer liber și de aceea sunt necesare anumite amenajãri cum ar fi bãnci, adãposturi pentru intemperii, poteci, panouri pentru orientare.

Zona de recreere activã și mixtã se aflã situatã lângã drumurile de acces, în anumite zone ale malului lacului și ale marginii pãdurii. Aici, presiunea umanã poate fi mai mare, de 20-50 turiști pe hectar, pe zi. Aceastã zonã mai zgomotoasã este dotatã cu plaje, poieni pentru joacã și sporturi de familie (volei, badmington). Dar aici sunt amenajate și terenuri speciale de sport – de tenis, tir, cross, cãlãrie și baza sportivã veche, unde se antreneazã lotul oloimpic de cayac-canoe.

Tot aici se aflã spații de campare, douã pensiuni turistice și numeroase vile turistice, hoteluri particulare “Flamingo” (foto nr. 13) și “Holiday Magnum”, complexul turistic S.N.C.F.R., cu spații de cazare și restaurant. Alte spații de cazare sunt încã în construcție. În total existã 67 de unitãți de cazare, care oferã 534 de locuri de cazare, dintre care 58 în hoteluri și 458 în vile și pensiuni.

Existã și un debarcader care în trecut deținea ambarcațiuni destinate curselor de agrement și care, în prezent sunt dezafectate. Tabãra de elevi se aflã de asemenea într-o stare nefuncționalã.

Alãturi de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul exploatãrii turistice existã și o serie de obiective turistice antropice cu valoare istoricã, arhitecturalã și culturalã. Snagovul împletește în mod armonios amintirea trecutului cu prezentul și adãpostește monumente istorice și de artã de mare valoare. Printre acestea Palatul Snagov și Mãnãstirea Vlad Țepeș sunt cele mai interesante din punct de vedere arhitectural, dar și istoric. Muzeul, bibliotecile și Casa de Culturã reprezintã obiective turistice interesante. De asemenea, bisericile din Ciofliceni, Ghermãnești (foto nr. 14) și Snagov sunt cunoscute ca adevãrate opere de artã și lãcașe de cult ce atrag numeroși credincioși.

Mãnastirea Snagov așezatã chiar pe o insulã a lacului Snagov este atestatã din anul 1408 și este refãcutã între anii 1517 și 1521. Acesta este un important centru de culturã, aici funcționând tipografia înființatã de domnitorul Constantin Brâncoveanu, administratã de cãrturarul Antim Ivireanul. Aceastã mãnãstire, precum și cele din apropiere sunt vizitate anual de 300-400000 de turiști români și strãini.

Existã obiective turistice în afara teritoriului administrativ al comunei Snagov, dar care fac parte din circuitele turistice ale zonei Snagov.

Astfel, în sud-estul comunei se aflã Mãnãstirea Cãldãrușani, atestatã documentar între anii 1638 și 1639, care adãpostește colecții de artã medievalã și picturi din perioada de tinerețe ale lui Nicolae Grigorescu și Schitul Balamuci, pe malul lacului Cãldãrușani, precum și Mãnãstirea din pãdurea Grãdiștea, în comuna Moara Vlãsiei.

Tot în aceastã zonã se mai aflã și lacurile de acumulare Dridu și Cãldãrușani și lacurile Balta Neagrã, Moara Vlãsiei , Țigãnești și Bãlteni și pãdurile de agrement Gruiu, Cãldãrușani, Balta Neagrã și Vlãsia.

În sudul comunei, în comuna Mogoșoaia, se aflã Palatul Mogoșoaia, în stil Brâncovenesc, atestatã în anul 1702, iar bisericã în 1688. Palatul Știrbei Vodã și parcul ce-l înconjoarã, în Buftea dateazã din secolul al XIX-lea.

În comuna Balotești se aflã Comlexul Sanatorial Balotești pentru odihnã și tratament.

În nord-vestul comunei, în Ciolpani, se aflã Mãnãstirea Ciolpani și pãdurea de agrement Ciolpani, iar în Scroviștea, Palatul Scroviștea. Popasul turistic Sinești este, și acesta, un loc agreat de turiști.

Armonizarea perfectã dintre peisajul natural și amenajãrile turistice existente fac din comuna Snagov un loc ideal pentru petrecerea vacanțelor, precum și a sfârșiturilor de sãptãmânã. De asemenea, se preconizeazã cã, în viitorul apropiat, o mare pondere din venitul total al comunei va fi asigurat de activitãțile turistice.

5.5. Transporturile

Transporturile în aceastã zonã sunt numeroase și asigurã accesul cãtre zonele cele mai populate dar nu numai (fig. 46 – Harta transporturilor – comuna Snagov).

Astfel satul Tâncãbești este traversat de la nord la sud de drumul național DN1, acoperit cu asfalt, într-o stare destul de bunã, cu o lãțime a carosabilului de 16 m și o lãțime totalã de 18 m (foto nr. 15). Distanța dintre București și Tâncãbești, pe acest drum este de 30 km. Pe suprafața comunei acest drum mãsoarã aproximativ 5 km și este intersectat aproape perpendicular de drumul județean 101B (foto nr. 16), care strãbate comuna de vest la est și trece prin centrul Tâncãbeștilor. Acesta este acoperit tot de asfalt și are o lãțime a carosabilului de 7 m și o lãțime totalã de 9 m. acest drum trece prin toate cele cinci sate, fiind paralel cu malul lacului. Astfel, satele sunt specifice zonei de câmpie, de tip linear, “sate drum”, de-a lungul unei vãi și al unui drum.

Alte drumuri asfaltate, ce asigurã lagãtura cu zonele forestiere și acvatice de recreere, se aflã în nordul, sudul și sud-estul comunei. Aceste drumuri asgurã accesul și spre comunele învecinate: Gruiu, Moara Vlãsiei, Balotești, Periș și Ciolpani. Existã și drumuri acoperite cu pietriș, cu o lãțime a carosabilului de 4 m, ce fac legãtura cu celelalte pãduri, drumuri forestiere – Vlãdiceasca, Vlãsia, Bãrboși. În interiorul pãdurilor și a suprafețelor agricole se aflã poteci, drumuri nemodernizate, ce asigurã accesul pietonal cãtre diferite obiective de interes local, turistice sau economice (fig 46 – Harta transporturilor – comuna Snagov). Accesul public spre aceastã comunã este asigurat de mijloacele de transport în comun R.A.T.B., ce au câte douã stații de oprire în fiecare sat pe ruta autobuzului 400 și de cele speciale ale autogãrii Filaret din București. Totuși, datoritã așezãrii lineare a satelor, distanța dintre acestea este destul de mare.

Cãile ferate asigurã legãtura între București și Snagov, prin trenurile personale pe ruta gara București Nord – halta Snagov Sat – halta Snagov Plaje. Aceastã legurã este posibilã, în prezent, numai în sezonul de varã, turistic, respectiv între lunile iunie și septembrie. În afara acestei perioade nu existã flux turistic și datoritã creșterii ratei șomajului nu mai existã nici navetiști, decât foarte puțini, ce utilizeazã automobilele personale.

De asemenea, existã și alte tipuri de transport, și anume cel fluviatil de agrement. Existã un debarcader pe malul lacului Snagov, la Pacea, care, în trecut deținea ambarcațiuni destinate plimbãrilor pe lac, dar care, în prezent sunt dezafectate. Întreprinzãtori particulari pot oferi turiștilor astfel de plimbãri cu barca sau chiar yahturi.

Așezãrile și transporturile reprezintã un factor determinant în evoluția unei societãți, reflectând, în același timp gradul de dezvoltare și personalitatea societãții respective.

6. INTRODUCERE ÎN CADASTRUL FORESTIER

Cadastrul forestier este un subsistem al cadastrului general, de evidențã și inventariere sistematicã a bunurilor imobile din fondul forestier national, sub aspect tehnic și economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și a datelor de bazã din cadastrul general, privind suprafața, categoria de folosințã și proprietarul.

Componenta tehnicã constã în determinarea poziției, configurației și mãrimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosințã și pe proprietari, precum și parametrii construcțiilor, numai pe bazã de mãsurãtori.

Componenta economicã constã în determinarea valorii economice a bunurilor imobile, pe baza realizãrii componentei tehnice, respectiv stabilirea destinației, categoriilor de folosințã a parcelelor și a altor elemente.

Componenta juridicã constã în identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate și prin publicitatea imobiliarã.

În cadrul lucrãrilor de introducere a cadastrului forestier sunt executate lucrãri geodezice, topografice, fotogrammetrice de teledetecție, cartografice și altele, de cãtre persoane fizice și juridice autorizate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, pe baza articolului 4 din “Legea cadastrului și publicitãții imobiliare nr. 7/1996”. Aceastã lege desemneazã ca organizatori ai cadastrului fondului forestier, Ministerul Apelor, Pãdurilor și Protecției Mediului și Regia Naționalã a Pãdurilor.

Alãturi de aceastã lege, cadastrul fondului forestier mai este reglementat de “Legea nr. 18/1991 a fondului funciar”, de “Legea nr. 26/1996 – Codul silvic”, de “Hotãrârea Guvernului nr. 1038/1996 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie”, de “Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general”, de “Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, și a Legii nr. 169/1997” și de “Hotãrârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privatã asupra terenurilor și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 131/1991”.

Astfel, conform Legii nr 26/1996, pãdurile, terenurile destinate împãduririi, cele care servesc nevoilor de culturã, producție sau administrație silvicã, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național. Acesta este, dupã caz, proprietate publicã sau privatã și constituie bun de interes național. Pãdurile sunt terenurile acoperite cu vegetație forestierã cu o suprafațã mai mare de 0,25 ha, cuprinse în fondul forestier național. Existã, însã, și alte terenuri cuprinse în fondul forestier național, cum ar fi terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate și poienile stabilite prin amenajamentele silvice sã fie împãdurite, pepinierele, solariile, plantajele, culturile de rãchitã și cele cu arbuști ornamentali și fructiferi, terenurile destinate asigurãrii hranei vânatului și animalelor din dotarea unitãților silvice, terenurile date în folosințã temporarã personalului silvic și terenurile ocupate de construcții, drumuri și cãi ferate forestiere, fazanerii, pãstrãvãrii, crescãtorii de animale, dotãri tehnice specifice sectorului forestier.

Titlul de proprietate a statului asupra terenurilor din fondul forestier are ca bazã amenajamentul silvic.

Parcela este acea porțiune de teren componentã a unui bun imobil situat într-un teritoriu administrativ, având o singurã categorie de folosințã și aparținând unui singur proprietar sau mai multor în indiviziune. Aceasta poate avea sau nu construcții pe suprafața ei și poate cuprinde mai multe parcele sau subparcele amenajistice. Parcela cadastralã din care face parte o unitate amenajisticã va fi menționatã la descrierea unitãții amenajistice respective. Corespondența dintre parcela cadastralã și structurile cadastrale forestiere, pentru pãdurile proprietate de stat, cum este și pãdurea Snagov din comuna Snagov, va fi ținutã la zi în Registrul cadastral forestier al parcelelor (și în bazele de date computerizate ale cadastrului forestier) care se pãstreazã de cãtre Inspectoratele Silvice Teritoriale și de cãtre Direcțiile silvice. Aceste date se centralizeazã de cãtre serviciul abilitat din cadrul Ministerului Apelor, Pãdurilor și Protecției Mediului. Aceste date se pun la dispoziția organelor rãspunzãtoare de evidența cadastrului general și publicitate imobiliarã – ONCGC, OJCGC Și judecãtorii.

Parcela amenajisticã este o diviziune cu caracter permanent a fondului forestier care servește ca unitate de organizare teritorialã a acestuia, bine delimitatã prin forme de relief ale terenului (vãi, culmi) sau prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, cãi ferate, linii deschise). Aceasta poate fi sau nu divizatã în subparcele. Subparcela amenajisticã, omogenã din punct de vedere stațional, biometric, funcțional și al folosinței și care reclamã aceleași mãsuri de gospodãrire silvicã pe întreaga ei suprafațã.

Subdiviziunile fiscale ale parcelei sunt porțiuni cu aceeași clasificare calitativã. Clasificarea calitativã este necesarã pentru furnizarea cãtre organele Ministerului Finanțelor a evidențelor necesare impunerii contribuabililor. În cadastrul forestier subdiviziunile fiscale ale parcelei, pentru terenurile cu folosința pãdure, sunt unitãțile amenajistice.

Amenajamentul silvic furnizeazã majoritatea informațiilor privind fondul forestier național. Completarea informațiilor necesare cadastrului forestier se realizeazã prin urmãtoarele operațiuni: delimitarea cadastralã a fondului forestier, delimitarea unitãților teritoriale și a proprietãților din cadrul fondului forestier, identificarea și delimitarea parcelelor cadastrale.

Baza cartograficã este reprezentatã de planurile topografice la scara 1 : 5000 (sistem de proiecție Stereografic 1970 și sistem de cote cu plan de referințã Marea Neagrã). Acolo unde nu existã bazã cartograficã 1 : 5000 se vor folosi planuri topografice 1 : 10000 urmând ca, în mod obligatoriu, la urmãtoarea reamenajare sã se treacã la utilizarea planurilor topografice la scara 1 : 5000.

Pentru introducerea cadastrului forestier în comuna Snagov se va utiliza planul topografic, la scara 1 : 5000, L-35-113-C-d-1-III. Pe planurile topografice sunt transpuse limitele amenajistice: limite de ocol silvic (O.S.), de unitate de producție (U.P.), de parcele și subparcele, precum și alte elemente necesare amenajamentului silvic și limitele cadastrului general.

Cadastrul forestier se va actualiza odatã cu lucrãrile de amenajare sau atunci când este solicitat acest lucru în mod special – în caz de litigii, reconstituirea dreptului de proprietate etc.

Delimitarea cadastralã se efectueazã dupã limitele corespunzãtoare cadastrului general și cele specifice cadastrului forestier. Astfel, existã delimitãri între cadastrul forestier și alte cadastre de specialitate și delimitãri în cadrul fondului forestier (limite între unitãțile administrativ teritoriale și limita de proprietate). Aceste limte se traseazã de comisii autorizate, conform “Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general”, “Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere”, solicitate potrivit prevederilor “Legii fondului funciar nr. 18/1991”, republicatã, a “Legii nr. 169/1997” și a “Hotãrârii Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privatã asupra terenurilor și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor”, aprobat prin “Hotãrârea Guvernului nr. 131/1991”. Limitele specifice cadastrului forestier sunt trasate în cadrul lucrãrilor de amenajare a pãdurilor și sunt reprezentate de limita de parcelã și limita de subparcelã.

În cazul în care planurile cadastrale vor fi transpuse sau lucrate direct în formã digitalã se vor respecta prevederile “Normelor tehnice de realizare a bazelor de date GIS în silviculturã”. De asemenea, sistemele în care se vor realiza bazele de date GIS vor fi toatal compatibile cu cele ale cadastrului general și vor fi obligatoriu sisteme GIS dedicate și în nici un caz sisteme care le emuleazã, cum sunt sistemele pentru proiectare asistatã (CAD). Lucrãrile geodezice, cartografice, topografice și fotogrammetrice vor fi, de asemenea, executate conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general și a altor reglementãri sau norme elaborate de O.N.C.G.C.

Delimitarea cadastralã a fondului forestier se organizeazã ca lucrare de bazã prin care se identificã, se mãsoarã la teren, se materializeazã și se oficializeazã limitele dintre fondul forestier și suprafețele vecine, aparținând altor cadastre de specialitate.

Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptãrii Codului silvic (Legea nr. 26/1996). Limita fondului forestier național este cea figuratã pe planurile topografice de bazã la scara 1 : 5000 sau 1 : 10000 și va fi materializatã în teren iar coordonatele vor fi determinate conform metodologiei O.N.C.G.C.

Delimitarea va fi realizatã în mai multe etape:

Se convoacã o comisie pentru stabilirea limitelor fondului forestier. Aceasta va fi alcãtuitã din delegatul Inspectoratului Silvic Teritorial, care și convoacã comisia și este președintele acesteia, delegatul Direcției Silvice de care aparține zona respectivã, șeful ocolului silvic, primarul și secretarul primãriei teritoriului administrativ prin care trece limita fondului forestier, delegatul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie, proprietarii suprafețelor de teren proprietate privatã învecinate cu limita fondului forestier, reprezentanții instituțiilor de stat ale cãror terenuri au limitã comunã cu fondul forestier, reprezentantul Direcției generale de urbanism și amenajarea teritoriului, în cazul în care fondul forestier se delimiteazã de teritoriu intravilan și reprezentantul autorizat al executantului lucrãrii de cadastru. Aceastã comisie necesitã aprobarea Ministerului Apelor, Pãdurilor și Protecției Mediului și a Prefectului. Delegatul O.J.C.G.C. și șeful ocolului silvic pun la dispoziția comisiei documentele existente referitoare la ultima delimitare cadastralã pentru stabilirea prealabilã a concordanței între documente și situația realã din teren.

Se parcurge traseul și se picheteazã locurile unde se vor instala borne. În situația în care apar neînțelegeri privind traseul limitei fondului forestier între membrii comisiei, pe schema de delimitare se vor prezenta ambele variante, suprafața de litigiu se va stabili pe baza documentelor de proprietate legale, iar în procesul verbal de delimitare se vor menționa argumentele pãrților în litigiu și se vor anexa copii dupã documentele prezentate. De asemenea, punctele de hotar se marcheazã în ambele variante, provizoriu, cu stâlpi de lemn (L=100cm, Φ=10cm), vopsiți în alb și numerotați. Numerele se vor trece în procesul verbal, împreunã cu descrierea amplasamentului și cu menționarea cãrei pãrți în litigiu aparține varianta respectivã de trasare a hotarului. Dupã soluționarea litigiului, limita se reface și se materializeazã definitiv.

Se instaleazã bornele. Punctele de hotar vor fi amplasate obligatoriu la frângerile traseului, la intersecția cu alte limite cadastrale și acolo unde asigurã vizibilitate între punctele de hotar atunci când traseul este în linie dreaptã. Fiecare punct de hotar va primi un cod SIRUES/NR, unde SIRUES este codul teritoriului administrativ pe care este amplasat punctul de hotar, iar NR este un numãr care începe cu 1 pentru fiecare teritoriu administrativ și nu se repetã în cadrul aceluiași teritoriu administrativ. Materializarea limitei fondului forestier se va efectua prin bornare cu borne tipizate, din lemn, așezate în punctele de hotar stabilite de comisia de delimitare și înconjurate cu movile de pãmânt sau piatrã întãrite cu împletituri de rãchitã sau plasã de sârmã. Pe bornã este înscris numãrul punctului de hotar. În cazul în care punctul de hotar se aflã situat în locuri improprii bornãrii (mlaștini, ape, cariere) sau supuse degradãrii, borna se va amplasa în apropierea punctului respectiv, ca bornã martor, având scrise orientarea și distanța pânã la punctul de hotar, precum și numãrul punctului de hotar. Materializarea punctelor de hotar prin borne se efectueazã de cãtre executantul lucrãrii de cadastru. Pentru a se putea reconstitui punctele de hotar, în cazul dispariției bornelor sau a schimbãrii abuzive a amplasamentului, sub acestea se vor îngropa materiale nedegradabile, cum ar fi cãrbune, cioburi, fragmente de țiglã sau cãrãmidã. Materialele folosite vor fi specificate în procesul verbal de delimitare. Limita fondului forestier se poate materializa și prin șanțuri cu lãțimea de 100cm și adâncimea de 50cm, acolo unde este posibil – zone de câmpie și deal. Pãmântul rezultat în urma sãpãrii șanțului va forma un val spre interiorul fondului forestier. De asemenea, șanțul va fi în interiorul fondului forestier.

Se executã operațiunile necesare pentru determinarea coordonatelor punctelor de hotar. Dacã linia de hotar este și linie de frontierã a țãrii, coordonatele punctelor de hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Cadastru. Coordonatele punctelor de hotar se vor determina cu precizia prevãzutã de “Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general”, respectiv ±10cm în intravilan, iar în extravilan ±20cm în zone de șes, ±30 cm în zone colinare și ±50cm în zone de munte. Coordonatele determinate vor fi furnizate O.N.C.G.C. sub formã de liste pe hârtie și pe suport compatibil cu computerul (magnetic sau optic) în format ASCII.

Se executã planurile cadastrale și hãrțile. Planul topografic amenajistic constituie baza cartograficã a cadastrului forestier. Semnele convenționale pentru reprezentarea cartograficã a limitelor cadastrale vor fi stabilite ulterior.

Se întocmesc actele de confirmare a limitelor cu acordul membrilor comisiei.

Se întocmește dosarul pentru delimitarea limitelor fondului forestier și marcare cadastralã a acestora. Acest dosar conține urmãtoarele documente: schița generalã a hotarului fondului forestier, schițele segmentelor de limitã a fondului forestier cuprinse între douã puncte de trei sau mai multe hotare cu acordul și semnãturile membrilor comisiei de delimitare, schițele de reperaj ale tuturor punctelor materializate, descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate și inventarul coordonatelor pentru toate punctele de hotar, inventarul de coordonate pe suport compatibil cu tehnica de calcul automat. Dacã mãsurãtorile se executã cu tehnicã topo-geodezicã clasicã (alta decât mijloacele GPS), se vor anexe dosarului de delimitare cadastralã și schița mãsurãtorilor efectuate – schița vizelor, fișiere ASCII, pe suport compatibil cu tehnica de calcul automat cu datele rezultate din mãsurãtorile de teren – denumirea, numãrul punctului de stație, numerele punctelor vizate, direcții mãsurate, distanțe mãsurate și procesul verbal de delimitare cu descrierea tronsoanelor de hotar corespunzãtoare fiecãrui teritoriu vecin, cu acordul și semnãturile membrilor comisiei de delimitare. Fiecare membru al comisiei va deține o copie a acestui proces verbal.

Delimitarea suprafețelor în cadrul fondului forestier

Delimitarea cadastralã a teritoriilor administrative face obiectul lucrãrilor de cadastru general și se realizeazã de cãtre organele abilitate (OJCGC) ale ONCGC conform “Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general”. Coordonatele segmentelor acestor limite care trec prin fondul forestier vor fi reprezentate pe planurile topografice amenajistice. Bornele amplasate pentru delimitarea teritoriilor administrative în cadrul fondului forestier național vor fi evidențiate prin marcarea arborilor celor mai apropiați cu vopsea galbenã (benzi de 10 cm la înãlțimea de 150 cm de la sol. Pe banda galbenã va fi trasatã cu vopsea roșie o sãgeatã care sã indice poziția bornei și va fi înscrisã distanța în metri pânã la aceasta. Marcajul va fi amplasat astfel încât sã asigure vizibilitatea din toate direcțiile.

Delimitarea cadastralã între proprietãți se efectueazã cu ocazia punerii în posesie a proprietarilor în condițiile prevãzute de actele normative: “Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, și a Legii nr. 169/1997, nr. 1/2000”, “Hotãrârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privatã asupra terenurilor și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 131/1991”. Coordonatele limitelor de proprietate se vor solicita de la OJCGC și vor fi utilizate pentru transpunerea pe planurile topografice amenajistice a acestor limite. De asemenea vor fi solicitate numerele cadastrale ale propritãților și proprietarii. Semnele de hotar se întrețin în stare bunã de cãtre ocolul silvic, chiar dacã teritoriul vecin este proprietate particularã. În cazul în care semnele de hotar se aflã între proprietãți particulare aceastã sarcinã revine proprietarilor respectivi.

Numerotarea cadastralã forestierã. Pentru parcela cadastralã forestierã se utilizeazã sistemul de numerotare al cadastrului general. Parcela, ca unitate cadastralã de bazã, se individualizeazã prin numãrul cadastral, care asigurã legãtura dintre planul cadastral, registrele cadastrale și înregistrãrile din cartea funciarã. Numãrul cadastral al parcelei este unul dintre identificatorii de legãturã logicã între baza de date grafice și baza de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului. Numerotarea cadastralã într-un teritoriu administrativ se face conform “Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general”. Dacã la încheierea numerotãrii se constatã omiterea unor parcele, acestea vor primi numere în continuarea numerotãrii în teritoriul administrativ respectiv. Dacã un bun imobil (parcelã, pãrți dintr-o parcelã sau o construcție) își schimbã proprietarul , fiecare parte din aceasta va fi numerotatã cu un numãr cadastral nou, în continuarea ultimului numãr atribuit la ultima numerotare cadastralã. Un numãr cadastral vechi nu se va atribui altei parcele ci va rãmâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul parcelei respective. Numerele cadastrale din vechile cãrți funciare vor fi înregistrate, în baza de date, la istoricul parcelei.

Codul de identificare al unei parcele, la cãutarea în baza de date a cadastrului general și a celui forestier este compus din codul SIRUTA, cod extravilan/intravilan, numãr cadastral al parcelei/corpului de proprietate.

Parcela cadastralã cu folosința pãdure este compusã din parcele și subparcele amenajistice cãrora li se atribuie identificatori conform “Normelor tehnice pentru amenajarea pãdurilor”. Fiecãrei unitãți amenajistice i se va atribui un cod forestier național – CFN – care va fi unic pe țarã. Codul forestier național va fi pozițional, numeric și se va forma din urmãtoarele coduri, în aceastã ordine:

Codul direcției silvice – 2 poziții

Codul O.S. (ocol silvic) – 2 poziții

Codul U.P. (unitate de producție) – 2 poziții. Cifra romanã va înlocuitã cu cifra arabã corespunzãtoare.

Codul parcelei – 3 poziții

Codul subparcelei – 2 poziții. Litera va fi înlocuitã cu cifra arabã corespunzãtoare.

În cazul schimbãrilor administrative, codul se va schimba, dar codul vechi se va pãstra în baza de date a istoricului u.a.-ului.

Parcelele amenajistice vor avea codul forestier național format din primele 9 cifre. Dacã U.A.- ul va fi format de o parcelã amenajisticã (nesubdivizatã în subparcele) atunci codul parcelei va fi 0.

Planul cadastral forestier este planul topografic amenajistic pe care este reprezentatã și limitele cadastrului general.

Dacã existã un plan de amenajare digital, realizat în sistem GIS, limitele cadastrale corespunzãtoare cadastrului general vor constitui strat separat de tip poligon. Aceste poligoane vor corespunde parcelelor, iar limitele vor fi copiate din stratele existente, în cazul coincidenței lor, și se vor adãuga limitele care nu existau la data realizãrii planului amenajistic digital. În baza de date digitalã vor fi introduse codurile parcelelor cadastrale ca atribut de bazã, apoi proprietarii, categoria de folosințã și teritoriul administrativ din care fac parte. Planul cadastral forestier este la scara 1 : 5000. Se pot folosi și planuri la scara 1 : 10000, dar va trebui sã se treacã la utilizarea planurilor amenajistice la scara 1 : 5000 (fig. 49 – Pãdurea Snagov – Plan cadastral).

Datele cadastrale forestiere se țin în registre speciale și fac legãtura cu parcela cadastralã prin intermediul codului cadastral. Realizarea bazelor de date cadastrale computerizate se poate face cu sisteme RDBMS (sisteme de gestionare a bazelor de date relaționare) care pot genera baze de date direct conectabile (sau importabile) în sistemul GIS. În cazul existenței planului cadastral forestier digital, aceste date vor fi conținute în tabelul de atribute al stratului cadastral (tema cadastralã).

Datele cadastrale conțin în mod obligatoriu elementele de cadastru general, respectiv suprafața parcelei, proprietarul și categoria de folosințã și elementele de cadastru forestier.

Elementele referitoare la terenurile acoperite de pãdure sunt suprafața, compoziția arboretelor pe specii, productivitatea arboretelor, bonitarea stațiunii, categoria funcționalã și accesibilitatea fațã de cãile de transport.

În comuna Snagov suprafața forestierã introdusã în cadastrul forestier mãsoarã 4166 ha.

Condițiile bio-pedo-climatice au fost deosebit de propice dezvoltãrii vegetației forestiere. Mai mult, accesul la o pânzã freaticã apropiatã de nivelul terenului și la o luncã largã, pãdurea a putut evolua la suprafața imensã ocupatã între Carpați și Balcani.

Deși zona a fost defrișatã aproape în totalitate, aici încã se mai întind pãduri mari, în care predominã stejarul, resturi ale vestiților Codrii ai Vlãsiei.

Fenomenul de defrișare a cunoscut o amploare deosebitã mai ales în primele șase decenii ale secolului al XIX-lea, când arãturile s-au extins mereu în detrimentul pãdurii compacte. Astãzi au rãmas doar pâlcuri izolate. Acest lucru se poate observa și din hãrțile vechi dinainte de aceastã perioadã și dupã aceastã perioadã: harta austriacã din 1790, cea ruseascã din 1830-1831 și cea austriacã din 1857. Despãdurirea zonei stejarului din zona comunei de astãzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate perioadele anterioare.

Teritoriul comunei Snagov se aflã în cadrul subzonei pãdurii de stejari submezofili-termofili din Câmpia Vlãsiei, respectiv din Câmpia Snagovului. Elementele vegetației spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociații pure sau amestecate și se aflã pe solurile brun-roșcate, caracteristice, de fapt, subzonei cerului și gârniței.

Vegetația naturalã forestierã este reprezentatã, în general, de pâlcuri de pãduri de gârnițã (Quercus rainetto) și de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arțar tãtãresc (Acer tataricum), salcâm (Robinia pseudacacia), tei. Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), pãducel (Crataegus monogyna), mãceș (Rosa canina).

Pãdurea Snagov conține esențe de carpen și ulm în N, cu înãlțimi de 5 metri și diametre între 0,10 și 0,20 metri, foarte deși, la distanțe de 1-2 metri. Sunt și pâlcuri de carpen mai rari. Spre E-NE, carpenul atinge și înãlțimi de 8 și 10 metri, iar spre V, înãlțimi de 20 metri și diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanța medie între copaci este de 8 metri. Stejarul se gãsește în partea de S a pãdurii și mãsoarã înãlțimi de 30 metri și diametre de 0,45-0,55 metri. Distanța între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a pãdurii se gãsesc specii de tei cu înãlțimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri și distanțele dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Existã zone în cadrul pãdurii cu vegetație ierboasã și higrofilã – mușchi și stuf. Spre S-E se aflã Valea Coșarnei, iar spre S-V Lacu Ursului. Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximã este de 100,5 metri și cea medie oscileazã între 95 și 97 metri. Aici se aflã baza sportivã, camping, ștrand, tabãra de copii, Parcu Snagov și Hanu Vlãsiei.

Producția de lemn a acestor asociații forestiere este destul de scãzutã, aproximativ 300 – 400 m3/ha, la 100 de ani.

În prezent aceste pãduri se aflã în proprietatea șî administrarea Regiei Autonome a Pãdurilor și Apelor din Romãnia. Pânã acum nu existã proprietari particulari, persoane fizice sau juridice, astfel întreaga suprafațã forestierã de pe cuprinsul comunei Snagov aparține Statului Român. În prezent, defrișarea în orice scopuri este ilegalã, efectuându-se doar curãțirea pãdurilor de esențele uscate.

Tabelul nr. 19

Coordonatele punctelor caracteristice ale parcelelor

Elementele referitoare la terenurile care servesc nevoilor de culturã (pepiniere, plantaje, colecții dendrologice) sunt reprezentate de suprafața acestora, speciile utilizate, bonitarea stațiunii și accesibilitatea fațã de cãile de transport.

Datele despre terenurile care servesc nevoilor de productivitate silvicã sunt suprafața, specii utilizate, bonitarea stațiunii, accesibilitatea pentru arbuști fructiferi, suprafața, speciile cultivate pentru vânat, bonitarea stațiunii pentru terenurile pentru hrana vânatului, suprafața luciului de apã pentru ape stãtãtoare, suprafața luciului de apã, suprafața construcțiilor și producția pãstrãvãriei pentru pãstrãvãrii, suprafața cu voliere, a construcțiilor, producția pentru fazanerii, suprafața construcțiilor, producția de blãnuri pentru crescãtoriile de animale cu blanã finã, suprafața totalã și cea a construcțiilor și producția de fructe de pãdure pentru centrele de fructe de pãdure, suprafața totalã și cea a construcțiilor și producția de ciuperci pentru ciupercãrii, suprafața și producția de miere pentru secții și puncte apicole.

Datele despre terenurile care servesc nevoilor de administrație forestierã se referã la suprafața totalã și cea a construcțiilor, felul fundației, al pereților, acoperișul și numerele de camere pentru construcții și curți, lungimea, lãțimea, suprafața și valoarea de inventar pentru cãile ferate forestiere, lungimea, lãțimea, suprafața și felul suprastructurii pentru drumurile forestiere, lungimea, lãțimea și suprafața pentru liniile de pazã contra incendiilor și pentru depozitele forestiere, lungimea, lãțimea și felul digului sau al canalului pentru diguri și canale.

Datele referitoare la terenurile afectate împãduririi constau în suprafațã, bonitarea stațiunii, categoria funcționalã și accesibilitatea.

Datele despre terenurile neproductive se referã la suprafața stâncãriilor, abrupturilor, bolovãnișurilor, pietrișurilor, nisipurilor, râpelor, ravenelor și a sãturilor cu crustã.

Datele despre terenurile scoase temporar din fondul forestier și nereprimite se referã la suprafața, bonitarea stațiunii, categoria funcționalã și accesibilitate.

Datele cadastrale forestiere se extrag din amenajamentul silvic și/sau se culeg la teren atunci când este necesar. Datele privind proprietatea se înscriu pe baza titlurilor de proprietate.

Evidența mișcãrilor imobilelor ce fac obiectul cadastrului forestier va fi ținutã conform “Legii nr. 26/1996 – Codul silvic” și a “Ordinului Ministerului 398 din 10 noiembrie 1998”.

7. ELEMENTE GENERALE DE CARTOGRAFIE

Necesitatea utilizãrii diferitelor produse grafice și cartografice

Produsele cartografice rezultã în urma tuturor operațiunilor științifice și tehnice, care constau în observații directe sau consultarea unei documentații. Cartografia a devenit o științã separatã de Geografie, alcãtuitã din ramuri cum ar fi Cartografia matematicã, Întocmirea hãrților, Cartoreproducerea, Cartometria și Cartologia. Aceste ramuri studiazã procedeele de reprezentare a suprafeței terestre cu ajutorul formulelor matematice, metodele de realizare a originalului, de editare și multiplicare,instrumentele și mãsurãtorile ce se pot efectua pe hãrți și planuri și istoricul acestei discipline.

În timp, s-au individualizat cartografia topograficã sau generalã și cea tematicã sau specialã, din care fac parte cartografia fizico-geograficã, geologicã și economico-geograficã. Acestea se împart la rândul lor în mai multe ramuri. Astfel, hãrțile speciale social-economice cuprind hãrți ale populației, hãrți economice – ale repartiției industriei, ale modului de utilizare al terenurilor, ale repartiției resurselor, hãrți de sistematizare, hãrți politico-administrative etc.

Produsele cartografice sunt indispensabile în studiul geografic, fizic sau economic, deoarece oferã o cantitate mult mai mare de informații, într-un mod mult mai explicit. Prin interpretarea hãrților se înțelege identificarea semnelor convenționale și determinarea relațiilor dintre elementele de pe teren reprezentate aici. Interpretarea hãrților presupune analiza datelor generale despre hartã, cum ar fi titlul, teritoriul reprezentat, scara, proiecția utilizatã, destinația etc.; analiza conținutului hãrții. Astfel, se studiazã elementele de altimetrie (relief, rețea hidrograficã, vegetație) și de planimetrie – rețea de localitãți, rețea de comunicații și utilizarea terenurilor. Studiul acestora se referã la metodele de reprezentare – specifice fiecãrui element, semnele convenționale, culorile, alte date explicative aflate pe hartã. Pentru rețelele de așezãri umane se vor urmãri numãrul acestora, tipul, structura și textura, localitate cea mai importantã, relațiile de interdependențã dintre localitãți și relief sau cadrul natural în general, cãile de comunicații, rețeaua hidrograficã, frecvența gospodãriilor izolate și alți factori determinanți ai localitãților. Cãile de comunicații vor fi studiate din punctul de vedere al categoriilor, al datelor caracteristice ce se pot afla pe hartã sau deduce, al altor particularitãți – cum ar fi ramblee, deblee, poduri etc. De asemenea se vor face precizãri în ceea ce privește categoriile de utilizare a terenurilor, accentuarea categoriei predominante și relațiile de interdependențã cu relieful. Important mai este și studiul exploatãrii resurselor naturale – tipul acestora, mãrimea, importanța, relația acestora cu centrele de prelucrare și felul transporturilor speciale. În aceastã operație de analizã și interpretare a hãrții un rol foarte important îl deține legenda hãrții, care nu poate lipsi de pe nici o hartã. De asemenea o hartã, pentru a putea fi interpretatã trebuie sã fie lizibilã și redactatã conform normelor de cartografiere specifice hãrții respective, care are o anumitã scarã, temã, destinație etc.

Orice hartã, în timp, trebuie reambulatã, în funcție de schimbãrile produse pe teren – acestea fiind mult mai dese în cazul unor harți cu caracter uman și economic. Mai mult în cazul hãrților speciale umane și economice, reambularea periodicã permite și o monitorizare a evoluției în timp a diferiților factori.

7.2. Metode de întocmire a acestor produse cartografice în aceastã lucrare

În lucrarea de fațã sunt prezentate hãrți speciale, precum și planuri și alte produse cartografice – diagrame, grafice etc. Acestea au fost realizate de pe o bazã cartograficã originalã cu ajutorul unor metode de reprezentare cartografice specifice, dupã anumite reguli. Aceastã lucrare are un caracter geografic economic-uman, astfel cã metodele de întocmire prezentate aici vor fi particularizate pentru a putea rãspunde cerințelor subiectului cercetat.

O primã categorie foarte des utilizatã este reprezentatã de metodele statistice, din care fac parte diagrama, cartodiagrama și cartograma. Cu ajutorul acestor metode, procesele și fenomenele geografice sunt reprezentate grafic, acestea fiind mai des utilizate în cadrul ramurei umane și economice a geografiei.

Metodele statistice redau anumiți indicatori statistici ce pot fi comparați sau doar prezentați și care nu sunt condiționați de amplasarea celorlalte elemente geografice.

Diagramele sunt reprezentãri grafice ce oferã posibilitatea comparãrii simultane a mai multor tipuri de date numerice complexe din care vor rezulta informații greu de observat sau de descoperit prin mijloace clasice. Diagramele pot fi construite cu sistemul de coordonate rectangulare sau polare, cu scarã graficã aritmeticã, logaritmicã, probabilisticã sau combinatã, fiecare fiind folositã în funcție de datele folosite și de scopul realizãrii acesteia – ceea ce se dorește a fi determinat sau scos în evidențã.

Astfel, a fos folositã metoda diagramei în coloane, ce se realizeazã cu ajutorul nui sistem de axe YOX, pe ordonatã reprezentându-se scara reprezentãrii, iar pe abscisã bazele coloanelor care sunt egale. Coloanele pot fi una lângã alta sau distanțate, în acest ultim caz, distanțele trebuie sã fie proporționale cu intervalele care le separã. Astfel s-au realizat diagrama cu numãrul populației satelor din comuna Snagov la recensãmântul din 7 ianuarie 1992 și diagrama comparativã cu numãrul populației în 1992 și 1998. De asemenea au mai fost realizate diagramele populației pe grupe de sexe, dupã starea civilã și naționalitãți la 7 ianuarie 1992.

Cronograma sau histograma este utilizatã pentru reprezentarea dinamicii fenomenelor. Aceasta este construitã pe baza sistemului de coordonate rectangulare. Pe abscisã se trece timpul, respectiv perioada de referințã. Punctele rezultate în urma ridicãrii perpendicularelor de pe abscisã și ordonatã se unesc cu o linie ce aratã dinamica fenomenului. Acestea pot fi simple, cum sunt histogramele evoluției sporului migratoriu în comuna Snagov între anii 1966 și 1992, a evoluției sporului natural între anii 1966 și 1992 și a precipitațiilor și a temperaturilor medii lunare în cursul unui an, sau corelate, cum sunt histogramele evoluției populației între anii 1966 și 1992, la 1 ianuarie și respectiv 1 iulie, a cãsãtoriilor și a divorțurilor între anii 1966 și 1992, a nãscuților vii și a decedaților între anii 1966 și 1992 și a populației sosite și plecate între anii 1966 și 1992 în comuna Snagov.

Diagrama prin sectoare circulare poate prezenta ponderea unui anumit fenomen sau element în cadrul unui întreg reprezentat de un cerc sau de un disc. Cercul poate fi de o razã oarecare, iar sectoarele de cerc reprezintã ponderea elementelor componente. Prin aceastã metodã s-au construit diagramele populației active pe ramuri ale economiei naționale în anul 1998, a învãțãmântului în anul 1998 și a populației celor cinci sate din comuna Snagov din anul 1998. De asemenea aceastã metodã a fost reprezentativã pentru reliefarea ponderii producțiilor agricole și a suprafețelor agricole, precum și a ponderii animalelor și a producției animaliere în gospodãrii și ferme de stat în anul 1998.

Piramida structuralã este utilizatã pentru reprezentarea graficã a distribuției populației pe grupe de vârstã și pe sexe. Piramida structuralã este reprezentatã, de fapt, de douã diagrame în benzi așezate fațã în fațã, cu aceleași intervale pe abscisã, respectiv pe ordonatã. Astfel, în partea stângã este reprezentatã populația masculinã, iar în partea dreaptã populația femininã. S-au realizat piramide structurale pentru fiecare sat al comunei, cu valorile recensãmâtului de la 7 ianuarie 1992 și pentru întreaga comunã cu valorile din anii 1966, 1992 și 1998.

Hãrțile cuprinse în aceastã lucrare sunt executate manual și se aflã la scara 1:5000, cum ar fi planul cadastral forestier, la scara 1:12500, cum ar fi hãrțile vetrelor și tramelor stradale ale satelor comunei Snagov la scara 1:25000, cum ar fi harta densitãții fragmentãrii, harta modului de utilizare a terenului și harta organizãrii și sistematizãrii teritoriului comunei Snagov, la scara 1:100000 – harta geologicã, harta pedologicã, harta administrativã și cea a coordonatelor geografice. Existã și hãrți la scara 1:200000 – harta bazinului hidrografic Snagov, la scara 1:1750000 – harta poziției geografice a Câmpiei Vlãsia în cadrul Câmpiei Române.

Aceste hãrți au fost realizate prin diferite metode cartografice, sau mai precis cartografo-geografice, de obicei corelate, ce se caracterizeazã prin aceea cã reprezentarea și amplasarea fenomenelor și proceselor se face în mod geografic, cu exactitate și în funcție de o serie de factori fizico-geografici și economico-geografici. Aceste metode sunt cea a semnelor convenționale, prezente pe toate hãrțile, cea a arealelor și cea a fondului calitativ.

Astfel s-au folosit semne convenționale pentru redarea localitãților, a cãilor de comunicație, a rețelei hidrogafice, a limitelor etc.

Harta densitãții fragmentãrii a fost realizatã prin metoda cartogramelor, care indicã gradul diferit al intensitãții unui fenomen într-o anumitã unitate teritorialã – respectiv 1 km2.

Metoda arealelor a fost utilizatã pentru realizarea unor hãrți ca cea a coordonatelor geografice, unde este reprezentat arealul pãdurilor și cea a poziției comunei în cadrul județului Ilfov. Reprezentativã este harta organizãrii și sistematizãrii teritoriului comunei Snagov. Arealul reprezintã o suprafațã în care este rãspândit continuu un fenomen sau un element geografic. Aceastã metodã este combinatã cu cea a semnelor convenționale.

Metoda fondului calitativ a fost cea mai utilizatã metodã în aceastã lucrare. Astfel, s-au reprezentat, calitativ, fenomene și elemente geografice cu rãspâdire continuã, dar neuniformã, împrãștiatã, în cadrul unor anumite limite. Fiecare suprafațã se coloreazã (metoda fondului colorat) sau se hașureazã (metoda hașurãrii calitative) diferit. Și aceastã metodã se poate combina cu cea a semnelor convenționale. Reprezentativã pentru aceastã metodã este harta modului de utilizare a terenurilor comunei Snagov, la scara 1:25000, unde sunt reliefate terenurile acoperite de pãduri, de ape, de culturi agricole, cãi de comunicație și terenuri destinate construcțiilor. Tot prin metoda fondului calitativ au fost realizate și hãrțile geologicã și pedologica, dar și cea a poziției geografice a câmpiei Vlãsia în cadrul Câmpiei Române.

Pentru realizarea acestor hãrți s-au folosit mai multe baze topografice, la scara 1:25000 (hãrțile cu nomenclatura L-35-113-C-c, L-35-113-C-d, L-35-125-A-a, L-35-125-A-b), harta administrativã a județului Ilfov la scara 1:100000, harta geologicã la scara 1:200000, harta pedologicã la scara 1:200000 precum și hãrți din Atlasul Geografic al României – harta unitãților de relief, la scara 1:1750000 și harta României la scara 1:4000000.

Aceste produse grafice și cartografice au ca scop evidențierea și completarea informațiilor geografice prezentate în aceastã lucrare.

CONCLUZII

În urma efectuãrii studiului geografic uman și economic asupra teritoriului comunei Snagov și a satelor acesteia s-a ajuns la diferite concluzii privind specificul geografic al unitãții teritoriale.

Teritoriul comunei Snagov se aflã situat, din punct de vedere fizico-geografic, în partea de sud-est a României, în zona central-esticã a unitãtii Câmpiei Române. Mai exact, teritoriul comunei ocupã o parte a Câmpiei tabulare a Vlãsiei (sau a Ciornulesei), respectiv subunitatea acesteia – câmpia Snagovului.

Comuna Snagov face parte, din punct de vedere administrativ, din județul Ilfov. Mai exact, comuna Snagov este una dintre cele mai nordice comune ale județului Ilfov, situatã foarte aproape de limita sudicã a județului Prahova. Teritoriul se aflã în zona de influențã economicã a orașelor Ploiești și București.

Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordicã a pãdurii Snagov, la sud pârâul Vlãsia, afluent pe partea stângã a râului Cociovaliștea, și el afluent al Ialomiței, la est limita esticã a pãdurii Vlãsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul Snagov și limita sudicã a pãdurii Ciolpani și la nord-vest limita vesticã a pãdurii Snagov. Delimitarea hotarelor comunei s-a fãcut între anii 1970 și 1972 și de atunci, indiferent de schimbãrile administrative petrecute în interiorul județului Ilfov, hotarele comunei nu au mai fost modificate.

Între aceste limite comuna deține o suprafațã de 88 km2, adicã 8835 ha. Dintre aceștia, 35 km2, adicã 3500 ha reprezintã suprafața agricolã, iar doar 1 km2, adicã 100 ha reprezintã suprafața intravilanului. Restul suprafeței este deținut de pãduri și lacul Snagov, acesta din urmã mãsurând 7,80 km2, adicã 780 ha.

Întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse pãduri de stejari, care au oferit de-a lungul timpului protecție atât împotriva atacurilor oștilor strãine, cât și a asperitãților naturii. Lacul, de asemenea a completat necesitãțile economice și spirituale ale populației.

Teritoriul care corespunde astãzi comunei Snagov reprezintã o suprafațã a cãrei geneze constã într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonã cu caracter subsident, pe un fundament cretacic aparținând Platformei Moesice (prebalcanice).Poziția periglaciarã în timpul Cuaternarului dovedește prezența loessului și ritmicitatea acestuia în timpul schimbãrilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza depozitelor loessoide corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Depozitele loessoide, din care fac parte loessul propriu-zis și derivatele secundare ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid, adicã lehmul acoperã toate porțiunile interfluviale, inclusiv podul teraselor fluviatile cu grosimi între 10 și 25 de metri.

Pe acest suport geologic se aflã Câmpia Vlãsiei, respectiv Câmpia Snagovului – în partea de nord a acesteia, și teritoriul comunei Snagov.

Câmpia Snagovului se înfãțișeazã cu un microrelief destul de variat, cu vãi cu apã relativ multã. Aceastã apã stagneazã sub forma bãlților și a lacurilor ce împrumutã formele concave și convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Câmpia Snagovului are altitudini cuprinse între 80 și 100 de metri, iar vãile ce o strãbat sunt orientate de la vest la est. Pe mãsura înaintãrii lor cãtre est, vãile se adâncesc și luncile se transformã în cuvete lacustre. Altitudinea maximã din cadrul comunei Snagov este de 105 metri, în V, spre comuna Periș. Altitudinea medie oscileazã între 90 și 95 metri, iar cea minimã este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlãsia. Panta este foarte micã, nu depãșește 3%.

Existã douã etape mari în evoluția Câmpiei Snagovului, determinate de Petru Coteț, și anume – faza inițialã de realizare a vãilor mici, secundare, prin procesele de tasare (vãi de tip Maia) și faza secundarã în care aceste vãi se leagã de rețeaua hidrograficã majorã, respectiv Ialomița. Tot acum existã procese de eroziune influențate de mișcãrile de subsidențã.

Limanul fluviatil Snagov are un caracter permanent, o suprafațã de 7,80 km2, o lungime de 13 km și o adâncime maximã de 9 m (cea mai mare fațã de cele ale lacurilor din Câmpia Românã) și s-a format prin colmatarea gurii de vãrsare a râului Snagov în Ialomița datoritã profilului longitudinal al râului Snagov puțin înclinat.

Clima pãstreazã caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române, caracterizat printr-o largã desfãșurare a elementelor meteorologice – temperaturã, precipitații, vânturi – cu aceeași valoare.

Sumele anuale ale radiației solare și mediile anuale de temperaturã: +10o+11o C – ating valori dintre cele mai ridicate din țarã. Temperatura maximã absolutã înregistratã a fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimã absolutã înregistratã a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942. De asemenea, amplitudinile dintre sezonul rece și cel cald ating 22o-26o. Precipitațiile sunt mult mai slabe decât în restul țãrii, atingând valori medii anuale de 550 de mm și o medie lunarã multianualã de 40-50 mm/lunã. Regimul eolian se caracterizeazã prin predominarea vânturilor de nord-est, care reprezintã un procent de 21,6% din totalul vânturilor. Vitezele vânturilor ating valori, în general, între 2 și 2,5 m/sec., dar iarna crivãțul care bate dinspre nord-est și est atinge viteze de 125 km/orã.

Teritoriul comunei Snagov aparține regiunii fitogeografice macronezo-mediteraneanã, respectiv subregiunii submediteraneene și se aflã în provincia dacicã, respectiv subprovincia daco-moesicã. Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct de vedere teritorial, subzonei pãdurii de stejari submezofili-termofili prezentã în Câmpia Vlãsiei, respectiv în Câmpia Snagovului, stepei și silvostepei. Elementele vegetației spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociații pure sau amestecate și se aflã pe soluri brun-roșcate.

În aceastã zonã se înregistreazã o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri brun-roșcate de pãdure, specifice ceretelor, gârniței, frasinului și teiului. Cernoziomurile levigate sunt specifice condițiilor climatice ce se gãsesc în aceastã zonã, adicã precipitații relativ slabe, continentalism accentuat și evapotranspirație accentuatã.

În contextul acestui cadru fizico-geografic, de-a lungul timpului, a evoluat o grupare specificã a populației, care astãzi reprezintã locuitorii satelor comunei Snagov. Numãrul exact de locuitori, la o anumitã datã, se poate afla numai în urma recensãmintelor.

La recensãmântul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la comunã și la satele acesteia și nu la regiune sau provincia istoricã. Comuna Snagov adãpostea un numãr de 4257 de persoane.

În anul 1966, la recensãmânt, populația comunei numãra un total de 5716 persoane. De-a lungul timpului, datoritã factorilor sociali și naturali, populația a evoluat de-a lungul unei curbe sinusoidale, menținându-se aproximativ numãrul de locuitori.

Dupã anul 1990 populația înregistreazã o scãdere vertiginoasã într-un singur an, de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizãrii întreruperilor de sarcinã și deci scãderii natalitãții. Apoi, pânã în anul 1992, populația a crescut la fel de brusc pânã la 5698 locuitori. Creșterea a continuat și în anii urmãtori pânã în 1998, dar mult mai încet, populația ajungând la un numãr de 5906 locuitori.

Evoluțiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales dupã 1992 valorile densitãții totale a populației în cadrul suprafeței totale a comunei. Astfel, în anul 1966 densitatea populației era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul 1998, valoarea densitãții a scãzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km2. Oricum, în decursul timpului, valoarea densitãții s-a menținut sub media valorii densitãții naționale.

De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 și pânã în 1992, indicele natalitãții cunoaște o evoluție sinusoidalã determinatã de diferiții factori socio-economici. Astfel, în anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8‰, în anul 1976, natalitatea avea valoarea de 17,54‰, iar în 1992, natalitatea era de 9,26‰.

Valoarea mortalitãții s-a menținut, în general, mai micã decât cea a natalitãții, indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuã creștere. Astfel, la recensãmântul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95‰, la cel din 1976, avea valoarea de 9,32‰, iar la recensãmântul din anul 1992, avea valoarea de 16,38‰.

La recensãmintele din anii 1966, 1976 și 1992, sporul natural a avut o valoare de 7,85‰, apoi de 8,22‰, pentru ca apoi sã devinã negativ, înregistrând o valoare de –7,12‰.

Ponderea populației plecate a înregistrat, la recensãmintele din anii 1966, 1976 și 1992, valori de 14,52‰, 17,7‰ și, respectiv de 17,8‰, iar ponderea celor sosiți în comunã, în anii recensãmintelor – 1966, 1976 și 1992 – a fost de 10,67‰, 16,12‰ și, respectiv 38,11‰.

Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de –3,85‰, în anul 1976, valoarea era de –1,58‰, iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv, datoritã persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31‰.

Structura populației pe grupe de vârstã și sexe, în cadrul comunei Snagov, evidențiazã o populație cu simptome clare de îmbãtrânire demograficã și preponderența numãrului femeilor fațã de numãrul bãrbaților.

De asemenea, în cadrul comunei Snagov populația de naționalitate românã a reprezentat o pondere majoritarã, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în 1992. De asemenea, populația de religie ortodoxã corespunde celei de naționalitate românã.

Populația activã este un element important în definirea profilului economic al unitãții teritoriale studiate. Urmãrind ponderea populației active din totalul populației se observã cã, aceasta atinge valoarea de 58% din totalul populației comunei de 5716 locuitori în anul 1966 și de doar 38% în anul 1992 din totalul populației de 5698 de locuitori.

În anul 1998, 52% din populația activã, adicã 461 de persoane, era ocupatã în industria prelucrãtoare, 11% – 95 de persoane – era ocupatã în agriculturã, la fel și în comerț. Restul populației era împãrțitã astfel: 8% – 69 de persoane – în învãțãmânt, 6% – 53 de persoane – în transporturi, poștã și telecomunicații, 4% – 32 de persoane – în administrația publicã, 1% – 9 persoane – în industria energiei electrice, termoficare și apã și 0,3% – 4 persoane – în activitãți financiare.

Aceastã populație s-a grupat pe teritoriul comunei, în anumite zone compacte, unde și-au construit locuințe și au format sate, respectiv vetre de așezãri. Limanul fluviatil Snagov reprezintã axul orizontal al comunei, pe malurile cãruia s-au dezvoltat localitãțile.

Comuna Snagov este alcãtuitã din cinci sate, așezate unul în prelungirea celuilat, de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncãbești, în cea mai mare parte pe malul drept) și de-o parte și de alta a drumului județean.

Localitãțile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncãbești, Vlãdiceasca, Ciofliceni, Ghermãnești și Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban.

O caracteristicã dominantã a localitãților de aici o constituie continuitatea locuirii acestui spațiu, fapt datorat îndeosebi condițiilor fizico-geografice. Dispariția de pe hartã a satului Vlãdiceasca pentru trei ani, între 1987 și 1990 s-a datorat factorilor politici și nu celor geografici.

Satele comunei au o formã alungitã, fiind considerate, din punctul de vedere al formei, ca fiind sate “lineare” sau sate “drum”, foarte adunate. Se detașeazã o texturã simplã, neregulatã, linearã și o structurã morfologicã datã de caracterul adunat al locuințelor. Astfel, locuințele sunt construite pe o parte și pe alta a drumului, una lângã alta, pentru a câștiga cât mai mult teren agricol. Evoluția vetrei se face prin construirea caselor spre periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.

Locuințele sunt realizate din variate tipuri de materiale, atât ieftine cât și mai scumpe, durabile sau mai puțin durabile. Clãdirile sunt și foarte vechi, dar un numãr mare de locuințe dateazã dupã anul 1990. Acestea din urmã pot avea un regim altitudinal mai mare.

De asemenea, locuitorii trebuiau sã producã necesarul existențial în cadrul moșiei. În timp, activitatea economicã a devenit o caracteristicã determinantã a unui grup de oameni.

O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupați în agriculturã și silviculturã, respectiv 257 de persoane, mult mai mulți sunt implicați indirect în aceastã ramurã.

Condițiile climatice și însușirile solurilor brun-roșcate de pãdure, precum și a cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de culturã, atât plante de câmp, cât și plante de nutreț, legume, vițã de vie și pomi fructiferi.

Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnã și porumbul. Calitãțile de panificație ale grâului sunt însã mai slabe decãt ale celui obținut în stepã și silvostepã.

Se cultivã, de asemenea, orz de toamnã și de primãvarã, ovãz, sfeclã de zahãr, care gãsește aici condiții favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepã, in de ulei, rapițã, leguminoase pentru boabe (mazãre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere, cum ar fi sfecla de nutreț, iarbã de sudan, trifoi, lucernã.

Dintre pomii fructiferi, aici gãsesc condiții favorabile caisul, piersicul, cireșul, vișinul, nucul, dudul, mãrul și pãrul. Producțiile acestor culturi, pe suprafața arabilã de 3530 de ha, sunt de 1500 de tone de grâu și secarã, 5000 tone de porumb, 800 tone de floarea soarelui și 500 de tone de legume, anual.

Tipul de bazã furajerã din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderența nutrețurilor verzi și însilozate, urmate de concentrate și de grupa paie-coceni, și în proporție mai micã de fân.

Dupã 1997 se înregistreazã o scãdere a efectivului de animale mai ales datoritã lipsei furajelor. Bovinele numãrã aproximativ 600 de capete, porcinele numãrã 3000 de capete, iar ovinele 1000 de capete, aparținând în majoritate gospodãriilor particulare.

Anual, în comuna Snagov se cresc aproximativ 250000 de pãsãri, în special gãini. Acest efectiv de pãsãri crescut în gospodãriile individuale, dar și în intreprinderile avicole de la Tâncãbești și Snagov specializate în pui de îngrãșat și în producția de ouã.

Funcția preponderentã a comunei Snagov este cea agricolã, chiar dacã cea mai mare parte a populației lucreazã în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab reprezentatã în cadrul comunei. Firmele industriale reprezentative în comuna Snagov sunt: minilaminorul SC ARCA SA, fabrica de componente electronice Interelectronik SRL și firmele de construcții SC Marex SRL și Serad Com SRL.

O altã funcție importantã a comunei Snagov este cea turisticã. Peisajul, respectiv ansamblul creat de întinse pãduri, cum sunt Snagov și Vlãsia și lacul Snagov, bioclimatul de câmpie moderat termic datoritã microclimatului de pãdure, fondul cinegetic și piscicol creazã condițiile optime pentru desfãșurarea unei activitãți turistice recreative cerutã mai ales de locuitorii marelui oraș din apropiere. De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declaratã stațiune climatericã, deci, oficial, aceasta reprezintã o zonã cu interes turistic deosebit.

Alãturi de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul exploatãrii turistice existã și o serie de obiective turistice antropice cu valoare istoricã, arhitecturalã și culturalã, cum ar fi Palatul Snagov, Mãnãstirea Vlad Țepeș, cele trei biserici, Mãnãstirea Snagov, restaurante și muzee.

Accesul în aceste zone turistice este asigurat de numeroase tipuri de transporturi – rutiere și feroviare.

Astfel comuna Snagov este traversatã de la nord la sud de drumul național DN1 și de la vest la est de drumul județean 101B. De asemenea, alte drumuri comunale asigurã legãtura cu comunele și satele învecinate.

Prin poziția sa geograficã, comuna Snagov și împrejurimile acesteia favorizeazã existența permanentã a unui bioclimat favorabil organismului uman și a desfãșurãrii eficiente a activitãților economice, mai ales agricole și prezintã interes pentru reconfortare și asigurarea odihnei și refacerea capacitãții de muncã.

BIBLIOGRAFIE

Boeru, S. – Lucrãri de îmbunãtãțiri funciare, Rev. “Terra”, IV, XXIV, nr. 2, București, 1975

Bãcãnaru, I., Ștefãnescu, Ioana, Deicã, P., Bugã, D. – Contribuții la studiul clasificãrii funcționale a așezãrilor rurale din România, Rev. “Probl. de geogr.”, X, București, 1963

Chirițã, C. – Zona forestierã din Câmpia Românã cu soluri brun-roșcate de pãdure, Rev. “Cercetãri de pedologie”, București, 1975

Chirițã, C. – Pãdurile României – studiu monografic, Editura Academiei Române, București, 1981

Chițu, C-tin. – Relieful și solurile României, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1975

Coteț, P., V. – Câmpia Românã – Studiu de Geomorfologie Integratã, Editura Ceres, București, 1976

Coteț, P., V. – Irigarea terenurilor din țara noastrã, Rev. “Terra”, XXI, nr.2, București, 1976

Coteț, P., V. – Schimbãri hidrografice în Câmpia Snagovului, Rev. “Hidrologie”, nr. 5, București, 1975

Cucu Starostescu, N. – Asupra hidrologiei subterane a regiunii N-V a Bucureștilor, Rev. “Bul. Soc. St. Buc.”, VI, București, 1977

Dragu, Gh. – Cartografierea economico-geograficã, Centrul de multiplicare al Universitãții din București, București, 1975

Donciu, C. – Studiul secetelor din România, Rev. “Met. hidr. gosp. apelor”, nr. 3, București, 1975

Erdeli, G., Melinda Cândea, Costache, S. – Dicționar de geografie umanã, Editura Corint, București, 1999

Florea, N. – Resursele de soluri ale României, Rev. “Natura”, nr. 1, București, 1967

Gâștescu, P. – Considerațiuni morfogenetice asupra limanelor și cursul Ialomiței, Rev. “Pr. de geogr.”, VII, București, 1970

Gâștescu, P., Zãvoianu, I., Octavia Bogdan – Excesul de umiditate din Câmpia Românã N-E, Editura Academiei Române, București, 1970

Gâștescu, P. – Lacurile din România – limnologie regionalã, Editura Academiei Române, București, 1971

Gâștescu, P., Iordan, I. – Județul Ilfov, Editura Academiei Române, București, 1970

Gâștescu, P., Platagea, Gh. – Apele din România și folosirea lor în economia naționalã, Rev. “Natura”, nr. 2, București, 1961

Giurcãreanu, Cl., Nãstase, A. – Cartografierea economico-geograficã, Centrul de Multiplicare al Universitãții București, București, 1969

Ghinea, D. – Enciclopedia geograficã a României, Editura Enciclopedicã, București, 1996

Gogoașã, T., Cucutã, Al. – Cercetãri pedologice în partea esticã a Câmpiei Vlãsiei (raionul Snagov), D.d.S. Com. geol., XLII, București, 1959

Ielenicz, M., Laura Comãnescu, Mihai, B. – Dicționar de geografie fizicã, Editura Corint, București, 1999

Ionescu Șișești, Gh. – Cultura grâului, Editura Ceres, București, 1980

Ionescu Sisești, Gh. – Cultura porumbului, Editura Ceres, București, 1980

Ionescu Sisești, Gh. – Irigarea culturilor, Editura Ceres, București, 1982

Iordan, I. – Geografia umanã și economicã – Geografia României, vol. II, Editura Academiei Române, București, 1984

Iordan, I. – Amenajarea teritoriului agricol al zonei preorãșenești București, Editura Academiei Române, București, 1975

Iordan, I. – Zona periurbanã a Bucureștilor, Editura Academiei Române, București, 1973

Martiniuc – Câteva probleme de geografie fizicã în sprijinul agriculturii în țara noastrã, Editura Academiei Române, București, 1980

Mehedinți, S. – Geografie umanã, Editura Naționalã “S. Ciornei” București, 1937

Mehedinți, S. – Geografie economicã, Editura Naționalã “S. Ciornei” București, 1930

Mihãilã, M., Corcodel, Gh., Chirilov, I. – Cadastrul general și regimul funciar din România, Editura Ceres, București, 1995

Mihãilescu, V. – Vlãsia și Mostiștea, Rev. “Bul. Soc. Rom. Geogr.”, XLIII, București, 1924

Mihãilescu, V. – Dealurile și câmpiile României, Editura Științificã, București, 1966

Mihãilescu, V. – Așezãrile omenești din Câmpia Românã la mijlocul și la sfârșitul secolului al XIX-lea, Rev. “Mem. Acad. Rom.”, secț. ist., III, IV, nr. 2, București, 1924

Mihãilescu, V. – Cartografierea populației prin metoda punctului și cea a sferelor proporționale, Rev. “Bul. Soc. Rom. Geogr.”, XLIX, București, 1931

Mihãilescu, V. – O hartã a principalelor tipuri de așezãri rurale din România, Rev. “Bul. Soc. Rom. Geogr.”, XLVI, București, 1938

Moțoc, M., Trãsculescu, Fl. – Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, Editura Agro-Silvicã, București, 1959

Nãstase, A., Vișan, Gh., Cocoș, O. – Cartografie aplicatã, Editura Fundației “România de Mâine”, București, 1998

Nãstase, A. – Cartografie, Editura Fundației “România de Mâine”, București, 1998

Nãstase, A. – Atlas de semne convenționale, editura Academiei Române, București, 1958

Nãstase, A., Gabriela Osaci-Costache – Topografie – Cartografie, lucrãri practice, Editura Fundației “România de Mâine”, București, 2000

Petrescu, N. – Eficiența economicã a lucrãrilor de îndiguiri, desecãri și irigații, Rev. “Problemele agriculturii”, nr. 6, București, 1965

Rãdulescu, N. – Considerațiuni geografice asupra fenomenelor de secetã din România, Rev. “Natura”, nr. 1, București, 1964

Rãdulescu, N., Petrescu, I., Velcea, I. – Geografia agriculturii României, Editura Științificã, București, 1968

Rotaru, M., Anculete, Gh. – Sistemul cadastral și regimul funciar din România, Editura Tehnicã, București, 1996

Tãlângã, C. – Transporturile și sistemele de așezãri din România, Editura Tehnicã, București, 2000

Tufescu, V. – Contribuția geografiei la studiul utilizãrii terenului în agriculturã, Rev. “Natura”, nr. 6, București, 1966

Tufescu, V. – Evoluția tipurilor de agriculturã din România, Rev. “Natura”, nr. 6, București, 1966

Tufescu, V. – Studiul utilizãrii terenurilor în organizarea teritoriului și dezvoltarea agriculturii României, Rev. “Natura”, nr. 6, București, 1963

Vâlsan, G. – Câmpia Românã, Rev. “Bul. Soc. Rom. Geogr.”, București 1916

***, Geografia României – Geografie umanã și economicã, vol. II, Editura Academiei Române, 1985

***(1970), Topografie Militarã, D.T.M., București

***,Atlasul geografic al Județelor României

***,Atlasul geografic al României – edițiile 1965, 1977

***, Baza topograficã – 1:50000 – L-35-113-C

– L-35-125-A

– 1:25000 – L-35-113-C-c

L-35-113-C-d

L-35-125-A-a

L-35-125-A-b

1:5000 – L-35-113-C-d-1-III

***, Harta Administrativã a Județului Ilfov, scara 1:100000

***, Harta Geologicã a României, scara 1:200000

***, Harta Pedologicã a României, scara 1:200000

***, Date culese de la – Primãria Ghermãnești-Snagov,

Școala generalã Ghermãnești

Institutul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Agricol (ICOTA)

Ministerul Apelor, Pãdurilor și Protecției Mediului

***, Legea cadastrului și publicitãții imobiliare, nr. 7/1996 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 61 – 26 martie 1996)

***, Codul Silvic – Legea nr. 26/1996 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 93 – 8 mai 1996)

***, Hotãrârea nr. 1038 din 28 octombrie 1996 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie (Monitorul Oficial, partea I, nr. 282 – 12 noiembrie 1996)

***, Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general (Monitorul Oficial, partea I, nr. 78 – 25 martie 1999)