• Studiul antropologic astăzi • Antropologia este caracterizată drept o știință pur holistică , caracteristică susținută prin două argumente: în… [621123]

Robe Palel Patricia Teodora
Seria 3, grupa 9, anul întâi
Facultatea de Litere, Universitatea București

• Studiul antropologic astăzi •

Antropologia este caracterizată drept o știință pur holistică , caracteristică susținută prin două
argumente: în primul rând, aceasta vizează studiul tuturor oamenilor, indiferent de epoca din care
aceștia fac parte, indiferent de societatea de proveniență ori statutul social, politic, etc. De
asemenea, această disciplină complexă nu exclude nicio dimensiune a umanității și pune în centrul de
interes conceptul de cultură , precum și puterea dobândită de umanitate prin intermediul
simbolurilor. Ramură a științei istoriei, antropologia își găsește pu nctul principal de evoluție odată cu
avansarea științelor naturale , precum și cu o solidă convingere ce viza descoperirea principiilor și
legilor ce realizau anumitele fenomene socio -culturale. În aceeași măsură, vom regăsi o inevitabilă
corelație între ce ea ce reprezintă tradiția și ceea ce reprezintă procesul de modernizare.

Deși denumirea în sine de ,,antropologie" apare pentru prima dată în secolul al XV -lea, interesele
manifestate față de cunoașterea, descoperirea și redescoperirea naturii uma ne, precum și dorința de
înțelegere a formării și evoluției acesteia apar încă din antichitate , aspecte amintite de personalități
precum Tacitus sau Herodot, care au descris în operele lor concepte vizând umanitatea și caracterul
uman prezente în sfera triburilor germanice și celtice. Herodot este și cel care problematizează
pentru prima oară aspectele principale în cercetarea antropologică. Lista numelor mari ce și -au arătat
interesul față de studiu l de natură antropologică continuă cu Marco Polo, care detaliază în studiul său
cultura, viața, tradițiile și obiceiurile aparținând mongolilor, dar și cu Cristofor Columb care
conturează și insistă asupra culturii amerindienilor .

În aceeași măs ură, sunt înfăptuite și cercetări de acest gen în cazul unor civilizații dispărute ( un
plus în ceea ce privește dimensiunea obiectivă a antropologie i, precum și inexistența granițelor în
vederea studiului de caz) , cercetări ce îmbogățesc în mod considerabi l orizontul cunoscut deja al
umanității. Domenii precum arheologia și realizări istorice precum descifrarea hieroglifelor servesc în
mod direct la această îmbogățire , precum și la evoluția în domeniul științelor.

Perioada secolului X IX este viz ată în mod considerabil de teoriile deterministe , evoluționiste și
mitologiste, teorii ce iau amploare în sensul evoluției cercetării despre om și cercetării asupra

evoluției acestuia pe parcursul timpului , accentul fiind pus din nou pe cultură. Această perioadă este
dominată de antropologia evoluționistă și de ideile centrale ale acesteia. În acest context, focusul
este așezat și stabilizat pe ,,zorii umanității”, mai exact pe o cercetare amănunțită asupra triburilor și
societăților considerate în urma evoluției actuale, tocmai pentru a ,,diseca" în sens științific condiția
primară a omului, pură, ,,necivilizată", pentru a se stabili un punct de reper corect de la care
umanitatea a ajuns să ia formele sale actuale .

Teoriile principale după care s -au ghidat cercetările epocii sunt cele întocmite de Herbert
Spencer (organismul social), Karl Marx care a ieșit în evidență cu determinismul socia l și evoluția
umanității ca lupte între clase, Morgan cu periodizarea culturii și a etnicității , Tylor cu definirea
culturii drept centru antropologic. Cum finalul unei perioade înseamnă întotdeauna începutul alteia,
vorbim despre perioada metodei etnografice de studiere a oamenilor, de data aceasta într -un mod
mult mai apropiat, mult mai personal, chiar în sânul mediului uman cercetat , oamenii fiind urmăriți
îndeaproape. Tot în această perioadă, personalități precum Max Weber sau Emile Durkheim
formulează teoriile moderne în științele sociale. În perioada următoare, secolul XX, se urmărește o
ramificare a teoriei antropologice, precum și o diversificare a acesteia, o mai atentă amănunțire. Se
produc descrieri culturale vaste, numite ,,etnografii", din ce în ce mai diverse și inedite, momente
marcante în evoluția disciplinei discutate și vitale pentru forma acesteia actuală, din zilele noastre.

Domeniul antropologiei se împarte în mai multe ramuri, iar în acest sens amintim antropologia
culturală/socială, care presupune de asemenea o interacțiune cu subiecții cercetați, ocupându -se de
evoluția acestora , studiind condițiile de desfășurare în ceea ce privește traiul, precum și relațiile
interpretabile între oameni; antropologia lingvistică, ce se ocupă de studiul limbajului și al limbii în
contextul lor socio -cultural, drept sistem al comunicării orale și al simbolurilor semnificative ;
antropologia fizică, ce studiază alcătuirea corpului uman din punct de vedere biologic, dar și
trăsăturile distincte ale oamenilor în funcție de rasă, modificarea acestora; și antropologia
arheologică, ce se ocupă în mod deosebit de preistorie și de perioada modernă, având drept punct
de pornire obiectele semnificative rămase în urma oamenilo r, drept obiecte de studiu.

În ceea ce privește subdomeniile științei prezentate, revenim la conceptul de cultură, concept
întotdeauna central. Ne referim la aspecte aferente culturii umane, desigur, printre care viața
economică și cea socială, cea politică și religioasă, dar și diversele forme de expresie vizuală ori
simbolică. Conceptele sunt regăsite după cum urmează:

• antropologie socială (cea mai complexă în studiu)
• antropologie economică
• antropologie politică
• antropologie urbană
• antropologie religioasă
• antropologie simbolică
• antropologie vizuală

De asemenea, venind cu propriile teorii, concepte inovatoare și idei originale, amintim și
de următoarele:

• antropologia rudeniei și a familiei
• antropologia feministă
• antropologia post -colonialismului
• antropologia corpului
• antropologia alimentației
• antropologia turismului
• antropologie aplicată
• antropologia naționalismului
• antropologia socialismului și a tranziției
• antropologia mass -media

De asemenea, facem legătura dintre disciplina discutată, antropologia, și domenii precum
etnologia și etnografia. Ne aflăm deja în perioada în care diversele aspecte ale culturii umane ,
precum uneltele, îmbrăcămintea , credințele ori unitățile de instituție nu mai sunt considerate
prelungiri/ dependențe ale caracterelor specifice grupurilor umane. Totuși, conceptul de
etnologie supraviețuiește în mod deosebit în India și în Franța. Totuși, în urma cercetărilor
efectuate ș i a studiilor, ne întrebăm ce distincții și ce legături se află între termenii de etnologie,
etnografie și, desigur, antropologie, precum și ce se înțelege prin deosebirea antropologiei
sociale de cea culturală. Sunt realizate conexiuni interesante între sociologie , știința socială,
geografi e, arheologie și chiar lingvistică.

În ceea ce privește etnografia, se pare că toate țările, ori cel puțin majoritatea acestora, o
concep în aceeași manie ră, fiind caracteristică primelor stadiii ale cercetării și bazându -se pe
munca și cercetarea de teren, pe observație apropiată și descriere amănunțită. Astfel se face că
fie chiar un studiu ce vizează un grup restrâns de oameni, ori o experiență personală
semnificativă în cadrul cercetat pot constitui în sine obiectul studiului etnografic. De asemenea,
etnografia se ocupă și de clasificarea , descrierea și analiza fenomenelor culturale de ordin
particular, caz în care ne referim la unelte, la arme, credințe ori instituții specifice. Operațiile în
acest sens se realizează în cadrul unui muzeu, obiectele materiale fiind mai amănunțit studiate
în această ,,pre lungire a terenului".

Revenim asupra termenilor de antropologie socială și antropologie culturală, amintim faptul că
aceste domenii au urmărit să facă deosebirea dintre anumite câmpuri de studiu și acelea ale
antropologiei fizice. După lungi dezbateri legate de originea de bază a acestor termeni discutați, s-a
stabilit că noțiunea de cultură în sine își are bazele în limba engleză , deoarece lui T ylor îi datorăm
prima definiție formulată într -o manieră complexă – ,,acel tot complex care include cunoaștere,
credință, artă, moravuri , lege, tradiție și alte câteva aptitudini și obișnuințe dobândite de om ca
membru al societății.”

Observăm, așadar, o subtilă referință la diferența clară dintre om și animal, care dă naștere unei
opoziții clasice încă de pe atunci , anume aceea între natură și cultură. Mergând pe această
perspectivă, omul este prezentat drept ,,homo faber" ori, după cum numeau anglo -saxonii, ,,tool
maker". Abordând o manieră intelectuală, însă, regăsim obiceiurile, credințele și instituțiile drept
niște tehnici care servesc în sensul vie ții sociale și o fac pe aceasta posibilă, în același mod în care
tehnicile agricole servesc la satisfacerea nevoilor aferente nutriției , ori tehnicile textile care ajută la
protejarea împotriva intemperiilor.

Antropologia socială se ocupă în mod principal de studiul organizării de tip social, o etapă
esențială, însă doar o etapă printre cele ce alcătuiesc complexitatea antropologiei culturale;
perspectivă susținută mai ales din punctul de vedere al științei americane , ori cel puțin în primele
trepte urcate de aceasta. Radcliffe -Brown este cel care a oferit o semnificație profundă termenului
de antropologie socială, definind drept obiect al propriei sale cercetări relațiile sociale, precum și
structura socială în sine. Această definire fiind realizată, homo faber nu mai este plasat pe locul întâi,
ci conceptul de grup, drept ,,ansamblul formelor de comunicație care fundează viața socială”. De
menționat este și faptul că nu există nicio opoziție, precum nicio contradicție între aceste puncte de
vedere.

Tot în cazul antropologiei sociale, s -a descoperit în mod categoric faptul că aceasta constituie în
sine un ansamblu complex format din mai mulți factori, toate aspectele vieții sociale (economic,
politic, juridic, tehnic, religios, estetic) – acestea formează un ansamblu semnificativ pe care nu îl
vom putea nici odată desluși până la capăt fără a pune cap la cap aspectele anterior enumerate.
Totuși, indiferent dacă se intitulează antropologie socială sau antropologie culturală, domeniul în sine
și la modul său general se ocupă cu studiul realizat asupra omului total, în toată complexitatea și
imprevizibilitatea acestuia , drept balanță între producțiile sale și reprezentările sale.

Este considerat faptul că adesea antropologia este așezată ,,în constelație" față de ori alături de
alte discipline importante în cercetare precum psihologia, geografia, sociologia, lingvistica și
arheologia , toate acestea ocupându -se într -un mod diferit de studiul aspectelor umane.

• Antropologie și folclor •

Istoria folclorului este una deosebit de complexă, disciplina ocupându -se în mod deosebit de
cercetări care, în ciuda faptului că vizează societatea observatorului, recurg la metode de anchetă și
la tehnici de observație în stilul celor utilizate pentru societățile arhaice. Totuși, de menționat este și
realitatea conform căreia toate studiile folcloristice țin de antropologie, fie prin obiectul urmărit, fie
prin metoda de urmărire.

Trecând prezentarea și prin filtrul științelor sociale în raport cu antropologia, amintim și faptul
că antropologia nu ar putea fi desprinsă de aceste științe naturale și exacte ( punem accentul pe
antropologia fizică), ori de științele cu anume caracter um anist, menționând în acest caz geografia,
lingvistica și arheologia. Totuși, se crede că dacă ar trebui să fie asociată unei singure filiere, aceasta
s-ar proclama drept știință socială , tocmai prin prisma faptului că această latură subliniază un
caracter unitar ce tinde spre a deveni comun tuturor disciplinelor , astăzi fiind regăsite semnificații
antropologice chiar și în ceea ce privește științele exacte.

• Misiuni proprii antropologiei •

În primă instanță, antropologia atinge obiectivitatea în toate cazurile, însă această obiectivitatea
aceasta nu vizează doar abstracția față de credințele, preferințele și prejudecățile sale, ci face
referință la o caracteristică a tuturor științelor sociale . Misiunea antropologului de astăzi nu este doar
aceea de a -și reprima sentimentele, acesta modelează în mod propriu noile categorii mintale ,
contribuie la introducerea unor noțiuni de spațiu și de timp, precum și de opoziție și contradicție,
elemente în con tinuare la fel străine și îndepărtate de gândirea de tip tradițional precum întâlnim în
zilele noastre anumite ramuri ale științelor naturale.

Tot în sfera misiunii tipice antropologiei , întâlnim conceptul de totalitate , concept prin filtrul
căreia viața socială devine un sistem bine organizat de aspecte organice legate. De asemenea, se
caută ceea ce se numește formă comună regăsită și căutată în sfera manifestărilor vieții sociale.
Această noțiune menționată este amintită și de Marcel Mauss, sub denumirea de fapt social total.

În ceea ce privește de asemenea misiunea antropologiei astăzi, ajungem în mod inevitabil la
conceptul de semnificație. Semnificația se prezintă drept greu de definit și totuși, cea mai importantă
caracteristică dintre cele prezentate până în punctul actual. Acest fapt este susținut în primă instanță
de faptul că antropologia se ocupă în mod deosebit de studiul acelor societăți și acelo r grupuri
necivilizate, unde obiecte precum scrisul sau mecanizarea au rămas încă necunoscute și implicit,
neexplorate. În acest context, în interiorul acelor societăți se pune cel mai mare accent pe relațiile
personale între indivizi, directe, pe raportur i directe între indivizi , situație care poate fi pe larg
discutată și cercetată.
Trecând și prin Criteriul autenticități i, menționăm faptul că în ceea ce privește legătura noastră
cu trecutul în momentul actual, aceasta constă, desigur, mai mult în documentele rămase, în cărțile
înghesuite în bibliotecă, în ideile noastre despre cum a fost, cum a arătat, cum s -a întâmplat, cum s -a
simțit. Cumva, încercând să oferim sens și dedicându -ne studiului autenticității, pierdem exact esența
autenticității, adică ideea inițială și punctul inițial de pornire a l polemicii.
Totuși, în 2019, studiul antropologic se arată a fi încă viu, încă diver sificat, încă foarte complex,
continuându -și demersurile și având un caracter extins în ceea ce privește domeniul științific. În
aceeași măsură, disciplina încă evoluează, încă redescoperă și se redescoperă , află și cercetează,
ridică semne de întrebare și caută răspunsuri în mod continuu – exact ca oamenii.