Studiul Afectarii Intelegerii Paralimbajului In Retardul Mental

Introducere 5

I.PARTEA GENERALĂ 6

1.RETARDUL MENTAL 7

1.1 Definirea conceptului 7

1.2Terminologie 7

1.3Epidemiologie 8

1.4Etiopatogenia retardului mental 9

1.5 Clasificare 10

1.6Criterii de diagnostic : 11

1.7Tablou clinic 12

1.8 Diagnostic diferențial 13

1.9Principii terapeutice 14

1.10Evoluție și prognostic 14

1.11Profilaxie 15

2.COMUNICAREA 16

2.1Generalități 16

2.2Clasificare 17

2.3Comunicarea Nonverbală 17

2.3.1Structura comunicării nonverbale: 20

2.3.2Factori determinanți ai competenței de comunicare nonverbală : 21

3.VOCALICA SAU PARALIMBAJUL 22

3.1Tonul vocii 24

3.2Intensitatea vocii 25

3.3Ritmul vorbirii 26

3.4Accentul 27

3.5Manifestări sonore fără conținut verbal 28

3.6Componenta sonoră a râsului 28

3.7Tăcerea pauzelor 29

3.8sunetele de acoperire a pauzelor în vorbire 30

3.9calitatea vorbirii 30

4.LIMBAJUL ȘI PARTICULARITĂȚILE SALE LA DEFICIENȚI MENTALI 30

5.Emoția în comunicarea interpersonală 31

II. PARTEA SPECIALĂ 34

Introducere 35

1.Obiective și ipoteze 36

1.1 Obiective: 36

1.2 Ipoteze: 36

2.Material și metodă 37

2.1 Tehnica cercetării: 37

2.2 Design-ul studiului: 37

2.3 Participanții la studiu: 38

2.4 Instrumente utilizate: 41

2.4.1 Testul Raven-Matricele Progresiv Standard-M.P. (s) 41

2.4.2 Testul de expresii vocale: 43

2.4.3 Testul de expresii faciale: 44

2.5 Procedura 44

2.6 Metode de prelucrare a datelor 46

3. Rezultate 46

3.1 Verificarea primei ipoteze: 46

3.2 Verificarea ipotezei a doua: 48

3.3 Verificarea ultimei ipoteze: 50

4.Discuții 52

5.Concluzii 55

Bibliografie 57

Anexe 59

Anexa I – Testul de expresii vocale(paralimbaj) 59

Anexa II – Test de expresii faciale(vizual) 61

Anexa III-Testul Raven 62

Anexa IV-Lista figurilor 63

Anexa V-Material audio folosit 63

Introducere

Interesul pentru subiectul de față este explicat prin faptul că,deși metodele de diagnosticare, de profilaxie și de stimulare a comunicării nu s-au schimbat prea mult de-a lungul ultimilor ani, practica activității profesorului psihopedagog cu deficienții mentali întăresc necesitatea introducerii unor schimbări în organizarea și desfășurarea acestui serviciu. La cei cu deficiență mentală întârzierile din dezvoltarea limbajului duc la dificultăți de învățare și implicit la o inadaptare socială. La aceste persoane procesul de însușire al limbajului este încetinit și de deficitul sau de inegalitatea dezvoltării sferelor intelectuale și emoțional-volitive;Orice studiu realizat în astfel de condiții obține actualitate și semnificație practică.

I.PARTEA GENERALĂ

1. RETARDUL MENTAL

1.1 Definirea conceptului

Retardarea mentală presupune “o stare psihică defectuală, disproporționată, permanentă, cu caracter global și omogen, lipsită de progrediență, ale cărei cauze au acționat în etapele timpurii ale ontogenezei sau postnatal, pâna la 3-4 ani ca vârsta limită în maturarea creierului, dar al căror început de acțiune s-a situat înaintea conturării elementare a funcțiilor psihice, înainte de 18 luni de viață extrauterină”.

Aprecierea dezvoltării intelectuale și diagnosticul retardului mental se face prin determinarea coeficientului de inteligență (QI) și aprecierea funcțiilor adaptative.BINET și SIMON,autorii primelor teste psihometrice au folosit termenul de "Age Mental", înlocuit apoi cu cel de Quotient intellectuel (QI )de STREN .Dacă IQ-ul este mai mic de 70 și cel puțin două din funcțiile adaptative sunt reduse semnificativ se poate pune diagnosticul de întârziere mentală. În cazul sugarilor este suficientă doar aprecierea clinică a subdezvoltării intelectuale.[1]

1.2 Terminologie

S-au depus eforturi uriașe pentru modificarea semnificației sociale a retardului mental,deoarece acest diagnostic este privit adesea ca un stigmat.

În secolul XVIII, termenul de "Idiotisme" cuprindea toate aceste tulburări.A fost utilizată concomitent și termenul de "Cretinism" care azi se mai folosește numai pentru hipotiroidism.

Francezi au folosit termenii de "Arrieration Mentale", și"Oligophrenie" dar actualmente ei preferă "Deficience Mentale".

Până de curând, termenul cel mai des folosit în Statele Unite ale Americii era cel de " Mental Retardation ", dar în prezent este preferat cel de " Intellectual disability ".

În Regatul Unit era preferată denumirea de "Mental Handicap", care mai apoi a fost modificată în "Intellectual Disability".

Atât DSM IV cât și ICD10 folosesc termenul de "Mental Retardation ".

În țara noastră se preferă traducera "Întârziere mentală".[2]

1.3 Epidemiologie

“Prevalența retardului mental în populația generală este de 1%. Retardul mental ușor are o prevalență de 0.4-0.6% în populația generală. Dacă unul din parinți este cu retard mental, riscul primului copil de a se naște cu insuficiență psihică este de 20% și crește până la 40% când ambii părinți sunt afectați (Takei, 1995)”. “Tendința de agregare familială a cazurilor de insuficiență psihică ușoară este accentuată de tendința de mariaj asortativ”. [1],[5],[3],[4]

“Prevalența altor tulburări mentale este de 3-4 ori mai mare la persoanele cu retard mental comparativ cu populația sănătoasă.

Copiii cu întârziere mentală pot avea asociate:

– tulburări de auz în 10 % din cazuri

-crize convulsive în 33% din cazuri

-paralizie cerebrală ( encefalopatie cronică infantilă) în 30-60%

din cazuri

-tulburări de conduită, irascibilitate, crize de mânie.”

1.4 Etiopatogenia retardului mental (factori determinanți, favorizanți și de menținere a tulburării)

Factorii esențiali implicați în apariția întțrzierii mentale sunt ereditatea pe primul loc, factorii sociali și factorii de mediu.

Există două tipuri de retard mental:”cel subcultural”(=limita inferioară de distribuție normală a inteligenței într-o populație) și “cel patologic “(datorat proceselor patologice specifice).

Retardul mental se datorează de obicei unui cumul de factori și anume:

Factori prenatali:cromozomopatii, infecții maternale (rubeolă, sifilis, toxoplasmoză,CMV), intoxicații (sindromul alcoolismului fetal, plumb, medicamente, droguri), afectare somatică (traumatism, iradiere, hipoxie), disfuncție placentară (toxemie, întârziere în creștere prin subalimentare), boli endocrine (hipotiroidie);

Factori perinatali: suferințe de ordin edematos, anoxic și lezional, determinate de sarcină suprapurtată sau prematuritate, distocii de dinamică uterină, prezentații vicioase, circulara de cordon, icter nuclear postincompatibilitate Rh. 

Factori postnatali:în urma unor procese inflamatorii cerebrale (meningoencefalite) parazitare, complicații post tuse convulsivă, parotidită epidemică, scarlatină, varicelă, gripă, hepatită, traumatisme, intoxicații acute, etc.

Factori psihosociali:”carențele socioculturale sunt considerate astăzi ca factori generatori de performanțe slabe.S-a observat că nivelul mediu de inteligență crește odată cu statutul socio-economic; Cea mai mare răspândire a retardării mentale a fost găsită în mediile muncitorilor necalificați.Cu cât familia are mai mulți membri, cu atât rezultatele medii la testele de inteligență scad, deoarece în familiile numeroase apare suprapopularea locuinței cu înrăutățirea condițiilor de educație.Cercetări românești au relevat diferențe semnificative între dezvoltarea copiilor din creșa de zi și cea saptamânală, în favoarea primei, explicabil prin îngrijirea suplimentară zilnică din partea familiei. Pe lângă retardul real,Melanie Klein descrie la copiii școlari așa numita "falsă oligofrenie", care constă într-un defect aparent și reversibil al inteligenței determinat de factori afectivi, cum ar fi frica de eșec, frica de reacția agresivă a părinților și educatorilor în fața unui rezultat slab.

Cauze necunoscute(idiopatice)[4]

1.5 Clasificare

Clasificarea actuală,ICD-10 codifică retardarea mentală la capitolul F (9), aliniatele F 70-79, cu următoarele subgrupe: 

“Întârzierea mentală ușoară, cu coeficientul intelectual (QI) care oscilează între 50 si 69. Această categorie este neomogenă sub raportul posibilităților de instrucție, a capacității de socializare, a frecvenței cu care se manifestă și alte tulburări pe lângă cele psihice.”

“Întârzierea mentală moderată,QI = 35-49, corespunde imbecilității superioare din vechea clasificare.” 

“Întârzierea mentală severă, QI= 20-34, corespunde imbecilității inferioare.” 

“Întârzierea mentală profundă, QI<20, nu presupune practic viața psihică, ci doar vegetativă.”

“Ca noțiune relativ recentă, aparută odată cu încărcarea programelor școlare, intelectul de limită prezintă un QI cuprins între 70-85. Se subîmparte în:

a. înapoiere mentală (reală sau aparentă);

b. intelectul de limită propriu-zis;

c. deficiența mentală.”[6],[4]

1.6 Criterii de diagnostic conform DSM-IV:

Criteriul A- este constituit din funcționarea intelectuală generală semnificativ sub medie

Criteriul B-restricții majore în funcționarea adăptativă în cel puțin două din domenii(autoîngrijire, comunicare,viață de familie, aptitudini școlare, ocupație, timp liber,

Criteriul C-debutul trebuie să survină înainte de vârsta de 18 ani

“Funcționarea intelectuală generală este definită prin coeficientul de inteligență (QI) obținut prin evaluarea cu unul sau mai multe teste de inteligență standardizate.La alegerea instrumentelor de testare și la interpretarea rezultatelor, trebuie luați în considerare factorii care pot limita performanța la test (fondul sociocultural al individului, limba maternă, și handicapurile de comunicare, motorii și senzoriale asociate)”.[7]

1.7 Tablou clinic

Tabloul clinic al întârzierii mentale este dependent de vârsta cronologică la care este examinat cazul, de etiologie și de intensitatea insuficienței.

Intelectul de limită (Scor QI= 70-84)

Prezintă tulburări de învățare și de memorie în cazul situațiilor suprasolicitante sau care depășesc nivelul lor de inteligență.Funcționarea globală este relativ bună ,fără a necesita protecție socială.

Retardul mental ușor(Scor QI= 50-69)

La subiectul adult vârsta mentală este similară cu cea a copilului între 7 și 12 ani.

Vor fi educați în cadrul unor școli ajutătoare deoarece achiziționează cu întârziere limbajul vorbit,scris și calculul la nivel elementar.Nu vor achiziționa gândirea abstractă, dar achiziționează capacitatea de se autoîngrijii, pot lucra în domenii care presupun abilități practice și nu intelectuale.

Retard mental moderat și sever (scor QI= 20-49)

Întârzierea mentală moderată presupune un QI cuprins între 35-49 și întârzierea mentală severă cu un QI de 20-34.

Atât retardul mental moderat cât și cel sever se caracterizează prin:

-pot atinge o vârstă mentală asemănătoare cu cea a unui copil între 3 și 7ani.

-pot învăța limbajul vorbit dar nu pot fi școlarizați deoarece nu achiziționează scrisul, cititul și calculul;

-achiziționează întârziat mersul;

-au capacitatea de autoîngrijire(spălat,mâncat,îmbrăcat), doar sub supraveghere;

-au nevoie de îngrijire în instituții speciale

Retard mental profund (scor QI < 20)

Au o vârstă mentală corespunzătoare vârstei de 2ani.

Comunicarea este în principal nonverbală (țipete,sunete nearticulate), nu sunt în stare să achiziționeze mersul, nu au capacitatea de autoîngrijire dezvoltată și nici nu pot fi învățați.

Necesită îngrijire permanentă în instituții medicale specializate.

Prezintă frecvent epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale, paralizie cerebrală spastică, tulburări de vedere sau de auz.[8],[4]

1.8 Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial cuprinde în primul rând diagnosticul între diferitele forme ale retardului mental .Demența,care este o insuficiență psihică secundară se diferentiază de insuficiența psihică primară prin faptul că ea apare după o perioadă de dezvoltare mentală normală, adică după ce s-a încheiat procesul de maturizare a sistemului nervos central.

Diferitele afecțiuni somatice cum ar fi tusea convulsivă, afecțiuni bronho-pneumonia,rahitismul grav,pot determina oprirea sau chiar regresul psihomotor tranzitor,dar care se poate recupera odată cu însănătoșirea somatică.

Copilul cu ADHD poate da impresia de insuficiență mentala din cauza indisciplinei și a insuccesului școlar.

Copiii cu diverse deficiențe senzitivo-sensoriale (hipoacuzie, ambliopie, dislalie, dislexie) și cei cu tulburări emoționale, nu sunt capabili să valideze posibilitățile potențiale, lăsând astfel impresia unui retard aparent.[2],[4]

1.9 Principii terapeutice

Obiectivul terapeutic primordial constă în stimularea dezvoltării la maximum a capacităților intelectuale disponibile,însușirea deprinderilor de muncă și autoservire,asimilarea cunoștințelor școlare necesare unei adaptări socio- profesionale optime.

Terapia specifiă este posibilă doar în unele situații particulare cum ar fi:fetopatia toxoplasmotică,hipotiroidismul congenital, sau în unele boli genetice de metabolism de exemplu fenilcetonuria.

Tratamentul medicamentos vizează:

-corectarea instabilității psihomotorii și a reacțiilor emoționale exagerate;

-ameliorarea metabolismului cerebral, psihostimulare, creșterea posibilităților de memorare;

-tratamentul consecutiv al bolilor somatice asociate.

Metodele instructive vizează:

Educația intelectuală

Educația fizică

Educația morală

4.Educația prin muncă care vizează inițierea profesională în vederea integrării socioprofesionale.[2],[4]

1.10 Evoluție și prognostic

Capacitatea persoanelor cu retard mental de a se dezvolta intelectual și de a-și însuși cunoștiințele și deprinderile este cert inferioară persoanelor sănătoase.

Randamentul în muncă a celor cu deficiență mentală este mai bun decât prognosticul școlar,deoarece motivația în procesul muncii este mai adecvată și mai puternică.De asemenea reușita lor pe plan profesional nu implică gândirea verbal-logică,ci vizează diferitele aptitudini psihomotorii.Integrarea lor într-un colectiv de muncă depinde și de particularitățile colectivului, de atitudinea de înțelegere, de ajutor pe care o au ceilalți față de el.[1],[2],[4]

1.11 Profilaxie

“În cadrul măsurilor de profilaxie se înscriu: grija pentru ridicarea nivelului de educație sanitară și a standardului de viață economic, social și cultural sau pentru sănătatea părinților (examenul medical prenupțial, consultul și sfatul genetic), dispensarizarea gravidei, nou-născutului și a copilului, preocuparea pentru prevenirea suferinței fetale, vaccinările, dezvoltarea tehnicilor de diagnostic antenatal, etc. ”

“Aplicarea sistematică a unor programe de educație suplimentară adresată copiilor din familii dezavantajate cultural și altor copii cu risc crescut de interesare neuropsihică, în Suedia, a dus la reducerea semnificativă a prevalenței întârzierii mentale ușoare sub 1% față de media internațională de 3-5%.”[2],[4]

2.COMUNICAREA

2.1 Generalități

Prin noțiunea de „comunicare” înțelegem transmiterea ideilor, informațiilor și emoțiilor de la o entitate socială (persoană sau colectivitate) la o altă entitate prin intermediul mesajelor.[9]

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenței umane încă din antichitate. În fapt, însăși etimologia termenului sugereză acest lucru; cuvântul “comunicare” provine din limba latină: “communis” și înseamnă “a pune de acord”, “a fi în legătură” sau “a fi în relație”, deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite și celorlalți”, “a împărtăși ceva celorlalți”.

În prezent, a fi informați, a comunica reprezintă principala dimensiune a existenței fiecăruia dintre noi, devenind atât de prezentă, încât nici măcar nu mai este percepută ca activitate distinctă.

“Emițătorul” desemnează sursa mesajelor iar ”receptorul” este destinatarul. ”Mesajul” transmis prezină o semnificație care va fi „codificată” adică tradusă într-un cod de către emițător ,urmând apoi „decodificarea” de către receptor [10].

2.2 Clasificare

Informația transmisă prin intermediul limbajului oral sau scris aparține comunicării “verbale”,iar când nu utilizăm acest limbaj atunci apare comunicarea “nonverbală”.

În comunicarea “face to face” , asupra receptorului, impactul cel mai puternic, din partea emițătorului, îl reprezintă mesajele non-verbale

“ Comunicarea interpersonală constă din:

– 55% limbajul trupului (gestică, mimică, posturi)

– 38% paralimbaj(ritmul,tonul vocii)

– 7% mesajul transmis prin intermediul cuvintelor”

(Mehrabian Albert “Silent Messages”)[11]

2.3 Comunicarea Nonverbală

În comunicarea interumană, din păcate cuvintele nu sunt de ajuns.Uneori apelul la cuvinte este chiar inutil de exemlu când este zgomot,când nu cunoaștem limba vorbită,când distanța dintre interlocutori este mare.Gesturile împreună cu mimica, contactul vizual, utilizarea spațiului ,atingerile corporale, reprezentarea timpului,îmbrăcămintea,tonul vocii,însoțesc de cele mai multe ori și uneori chiar înlocuiesc cuvintele.Toate aceste elemente alcătuiesc comunicarea nonverbală,numit și dialogul fără cuvinte [12]

Primul studiu științific al comunicării non-verbale a fost realizat de Charles Darwin, și a fost publicat în cartea “The Expresion of the Emotions in Man and Animals” (1872). În cadrul acestui studiu, Darwin a argumentat că “toate mamiferele exprimă prin mimică emoții”.[13]

În lucrarea “Comunicarea umană : Dialogul Nevorbit” a autorilor Judee K. Burgoon, David B. Buller și W. Gill Woodall (1996/1998, 4-8), este relevată importanța comunicării nonverbale, susținând argumentat că acest tip de comunicare:

a) este omniprezent adică însoțește în permanență comunicarea verbală;

fiind utilizat și înțeles dincolo de limitele barierelor geografice putem afirma că este un sistem lingvistic universal;

poate determina atât înțelegerea, cât și neînțelegerea situațiilor;

este primordial din punct de vedere filogenetic,precede limbajul verbal în evoluția omului;

este ontogenetic primordial,fiind cunoscut faptul că încă de la naștere „candidații la umanitate” transmit informații nonverbale mamelor;

este primordial și în interacțiunile umane, înainte de a rosti un cuvânt,comunicăm prin diverse canale nonverbale cine suntem și în ce legătură ne aflăm cu interlocutorii;

poate exprima și ceea ce prin cuvinte nu se poate exprima sau nu se cuvine;

pentru majoritatea persoanelor este mai de încredere decât comunicarea verbală.

Din această lucrare se desprinde definiția comunicării nonverbale: “Înțelegem prin comunicare nonverbală interacțiunea umană bazată pe transmiterea de semnale prin prezența fizică și/sau prin comportamentele indivizilor într-o situație socio-culturală determinată.”[14]

Comunicării nonverbale îi este specific un paradox: din punctul de vedere al emițătorului, semnalele emise au un caracter involuntar (dacă este vorba de reacții naturale, spontane), însă din punctul de vedere al receptorului informația primită nu este eliberată de intenție, emițătorul purtând responsabilitatea celor transmise.[15]

Se cunoaște astăzi și mecanismul neurofiziologic al legăturii dintre cuvânt și gest, teoria lui Guido Gainotti fiind larg acceptată. Potrivit acestei teorii, când se numește un obiect sau un fenomen, se înregistrează informația în zona cerebrală lingvistică, dar și în zonele motorii ale creierului. În aceste zone sunt stocate acțiunile care s-au făcut când s-a învățat utilizarea obiectelor sau s-a încercat înțelegerea modului lor de funcționare. Când se evocă numele respectivelor obiecte, se evocă și acțiunile cu aceste obiecte. Contracțiile musculare (gesturile) ajută la reamintirea numelor obiectelor – susține Guido Gainotti.[16,17,18]

Maurice Patterson(1983) consideră că influența genetică își aduce contribuția la patru mari tendințe în comunicarea nonverbală: codificarea și decodificarea reacțiilor expresive, atenția,monitorizarea vizuală a semenilor și diferențierea de gen în decodificare.Pe de altă parte, perspectiva culturală scoate în evidență faptul că forma și semnificația gesturilor care însoțesc sau nu vorbirea sunt diferite de la un cadru cultural la altul.Diferența culturală explică și preferințele diferite ale indivizilor și grupurilor de a interacționa cu partenerii lor.După Judith A.Hall persoanele de sex feminin au o capacitate expresivă (de codificare) și una receptivă (de decodificare) mai mari în comparație cu persoanele de sex masculin.Această diferență de gen este,în opinia autorului determinată de influențele biologice și sociale.Stilul personal de comunicare nonverbală este legat de personalitatea individului. Astfel, cercetările au scos în evidență că persoanele anxioase, introvertite au tendința de a folosi la nivel scăzut comunicarea nonverbală,față de cei extravertiți.[19]

2.3.1 Structura comunicării nonverbale:

Kunkzick și Zipfel disting formele de comunicare nonverbală în funcție de canalele de transmitere a informațiilor: – canalul auditiv: comunicarea verbală și paraverbală; – canalul vizual: mimica, gestica, ținuta, vestimentația; – canalul tactil: atingerile voluntare sau involuntare; – canalul olfactiv: mirosurile pe care le percepe receptorul; – canalul termal: receptarea căldurii corpului; – canalul gustativ: receptarea gusturilor.[20]

Cei mai mulți cercetători acceptă o clasificare rezultată din combinarea codurilor și mediilor de transmitere a mesajelor. ”Kinezica” (așa numitul limbaj corporal) include mișcările corpului,expresiile faciale și privirea. Studiul privirii poartă și numele de „oculezică”(oculesics). Activitățiile vocale alcătuiesc „paralimbajul” sau „vocalica”(vocalics). Studiul percepției și al modului de utilizare a spațiului poartă numele de „proxemică”(proxemics), iar studiul percepției și al modului de utilizare a timpului este denumit „cronemică”(cronemics). [21,22,23].

2.3.2 Factori determinanți ai competenței de comunicare nonverbală :

Când spunem că anumite persoane reușesc să comunice nonverbal mai bine decât altele, se are în vedere diferențe individuale și culturale. Competența în comunicarea nonverbală se dezvoltă diferit în funcție de contextul socio-cultural în care individul se naște și evoluează ca persoană, în funcție de interacțiunile pe care le stabilește cu semenii de-a lungul vieții și în funcție de anumite caracteristici individuale ale fiecăruia.

Pe baza cercetărilor de până acum, se acceptă, în general, că abilitatea de decodificare a mesajelor nonverbale sporește o dată cu vârsta, cu lărgirea experienței în relațiile cu ceilalți.Totodata aceasta variaza în funcție de caracteristicile psihologice ale persoanei, precum și de diferențele socio-ocupaționale și de apartenența la gen.

Analizând capacitatea indivizilor de a exprima anumite emoții prin manipularea elementelor feței, mai mulți autori au afirmat că există diferențe de gen, femeile realizând performanțe superioare în codificarea expresiilor faciale în comparație cu bărbații pentru simplul motiv că în cultura europeană sau americană ele sunt mai puternic încurajate să-și exprime emoțiile și deci învață de timpuriu expresiile faciale care le corespund.Astfel de studii s-au derulat, în general, prin a cere subiecților să mimeze expresiile faciale ale bucuriei, tristeții, mâniei etc., care erau ulterior evaluate în raport cu tipul ideal de exprimare a emoției respective. [23]

Alte cercetări experimentale au încercat să pună în evidență universalitatea expresiilor faciale (P. Ekman și W.V. Friesen, 1969; C. Izard, 1971). Astfel, studiile transculturale au relevat existența a șase emoții, considerate fundamentale: bucurie, tristețe, mânie, teamă, surpriză, dezgust. Expresiile faciale corespunzătoare lor au putut fi ușor codificate și respectiv decodificate de către un număr mare de subiecți aparținând unor culturi diferite, inclusiv unor triburi primitive.[24]

Dacă se ia în considerare teza universalității unor expresii emoționale, se poate putem presupune că performanțele superioare ale femeilor în exprimarea unor emoții si, deci, în codificarea elementelor nonverbale nu se datorează unor influențe culturale sau socializatoare diferite, unor capacități individuale diferite. Disputa devine mai interesantă dacă avem în vedere că rezultatele unor cercetări (D. Fuchs și M. Thelen, 1988; F. Pittman, 1993) arată că bărbații obțin performanțe ridicate în inhibarea emoțiilor negative: tristețe, anxietate, teamă, elementele nonverbale corespunzătoare acestor emoții putând fi observate mai greu de către un receptor atunci când emițătorul este de sex masculin.

3.VOCALICA SAU PARALIMBAJUL

Aspectele ce țin de caracteristicile vocale sunt denumite “paralimbaj" (adică “împreunã cu limbajul", și nu “împotriva limbajului" – cum s-ar putea deduce pe baza analogiilor cu “parasolar", “paratraznet" etc.) [25]

Comunicarea paraverbală desemnează “caracteristicile fizice, vocale ale comunicării verbale” sau ,după McQuail (1999) manifestările auxiliare ale limbii propriu-zise”.[25]

Fără factori paraverbali, comunicarea orală lasă impresia de sărăcie, monotonie și inexpresivitate astfel își dovedește incapacitatea de a trăi prin ea însăși, independent de formele de comunicare ce o însoțesc și completează(M. Dinu4, 2002).

Paralimbajul este specific oralității, dar elementele paraverbale nu lipsesc din comunicarea prin scris. Ele sunt marcate prin semne de punctuație (virgule, puncte de suspensie, semnul întrebarii, semnul exclamării, liniuța de unire, linia de dialog), precum și prin înregistrarea unor cuvinte (expresii incidentale, vocativul, interjecția, cuvinte de argou sau jargou, repetiția, elipsa etc.). dar lipsa exprimării implicate și a prezenței fizice este extrem de resimțită în calitatea paraverbalității.[25]

Paralimbajul transmite informații despre emițător, despre personalitatea sau starea sa de spirit în timpul conversației (A. Gilles și A. Guittet, 1997). Din acest punct de vedere, distingem:

a) caracteristicile fonice ale vocii: intonația, intensitatea, timbrul, accentul;

b) râsul, plânsul, respirația;

c) repetarea inconștientă a unor sunete, adesea arătând angoasa sau neliniștea;

d) articularea cuvintelor și intonația;

e) ritmul, debitul vorbirii, structurarea vorbirii în timp, pauzele.

În cele ce urmează, vor fi prezentate câteva dintre elementele enumerate mai sus :

3.1 Tonul vocii

Bernard Shaw spunea că există 100 de feluri de a spune “nu” și 1 000, de a spune “da”. Știm foarte bine că, după intonație, un “da” poate însemna “nu” și uneori un “nu” se apropie de “da”. Exemplu: Identificați câteva feluri de a spune "O".

“Exclamare: O! Am uitat să semnez cecul!

Încântare: O! Extraordinar!

Întrebare: O? Este adevărat?

Pasiune: O… Îmi place muzica rock.

Dezgust: O, nu iarăși fasole!

Durere: O, mă doare brațul.

Neîncredere: O, chiar așa?

Plictiseală: O. Ce interesant.”[26]

Tonul rostirii (înălțimea cu care se pronunță, inflexiunile glasului în timpul vorbirii) este sinonim cu intonația sau inflexiunea.Fiziologic, frecvența sunetului este dată de vibrațiile acestuia, dar o vibrație mai mare dă vocii o tonalitate înaltă.Tonul „trădează” iritarea, nervozitatea, frica, nemulțumirea, nesiguranța, blândețea, supărarea, relaxarea etc.

Prin alternarea tonurilor vocii putem contracara monotonia și direcționa atenția ascultătorului. Tonurile crescânde exprimă o doză de siguranță, în timp ce inflexiunile descrescânde punctează nesiguranța. Atunci când dorim să arătăm încredere și competență,când vrem să atragem atenția și să fim convingători, psihologii ne recomandă folosirea unui “ton parental”. Când nu suntem luați în serios, când vedem că nu prea reușim să convingem și nu ne putem impune în fața celorlalți, e timpul să ne întrebăm și dacă nu cumva tonul adoptat de noi este unul de copil.

S-a constatat (A. Pease și B. Pease, 1999/2001, 111) că femeile obeze tind să folosească o „voce de școlăriță“,din dorința de a compensa dimensiunile corporale și a declanșa din partea celorlalți un comportament de ocrotire. De asemenea,s-a constatat că, în afaceri, femeile care posedă o voce mai joasă sunt considerate mai inteligente,și mai demne de încredere. Allan Pease și Barbara Pease consideră că „femeile preferă la bărbați vocile mai joase pentru că poate fi un indicator al unui nivel înalt de testosteron, ceea ce denotă o virilitate mai puternică“ [27]

3.2 Intensitatea vocii

Are rol de a vedea cât de înaltă sau de joasă este vocea celui care o emite.

Există voci puternice,iar volumul tare caracterizează un ins dominator, obraznic.Există, de asemenea, voci stinse, cu volum mic care caracterizează un individ nesigur, fricos, bleg, molatec și mototol.

Varierea volumului vocii este o altă tehnică pe care trebuie să învățăm a o stapâni deoarece ne ajută să dominăm sau să fim dominați. Fiecare din noi putem face acest lucru mai bine sau mai rău, în funcție de volumul plamânilor, de capacitatea toracică, de calitatea corzilor vocale, de modul în care ne controlăm respirația, de poziția corpului etc. Elementele care nu țin neapărat de noi în corecția volumului vocii, dar care trebuie luate în seamă dacă vrem să fim auziți și ascultați, sunt mărimea încăperii, mărimea publicului și zgomotele de fond.

Cineva încearcă să se impună atenției prin sporirea intensității vocii: vorbește „tare“. Este un semnal de luptă și de obicei persoanele care ridică vocea sunt percepute ca fiind agresive. Intensitatea vocii nu constituie decât un semnal, care pot să apară erori dacă este interpretat izolat de celelalte semnale, rupt de context. Este evident însă că cei care rostesc „mai încet“ unele cuvinte vor, în mod conștient, să le sublinieze importanța.Vera F. Birkenbihl (1979/1999, 193) apreciază,pe de altă parte,că pronunțarea unor cuvinte cu un glas deosebit de scăzut, poate fi un semnal de sine stătător, care exprimă o stare de nesiguranță. Pe de altă parte, scăderea intensității vocii în folosirea unor termeni noi, poate să trădeze faptul că persoana respectivă nu este familiarizată îndeajuns cu aceștia.

Exercițiul de politețe ar trebui să educe o voce ponderată,alternativă și adaptată momentului și contextului exprimării. De pildă, într-o ceartă colegială, vocea poate învârti butonul de volum la maximum pentru că cine strigă mai tare acela e convins că are dreptate absolută. Dar într-o conversație intimă, vocea abia vibrează, pentru că nu vorbele exprimă mesajul purtător de semnificație, ci ochii lucitori și cu pupilele dilatate.

3.3 Ritmul vorbirii

Ritmul vorbirii este dat de derularea lentă (aproximativ 200 de silabe/minut) normală (în jur de 350 de silabe /minut) sau rapidă (în jur de 500 de silabe/minut) a cuvintelor pronunțate. Un bun vorbitor trebuie să varieze viteza pronunțării cuvintelor în funcție de conținutul și importanța generală a mesajului.

Este larg acceptată ideea că,ritmul de vorbire este mai important decât intonația în ceea ce privește înțelegerea mesajelor verbale. Vera F. Birkenbihl (1979/1999, 183) introduce o distincție interesantă și anume raportarea la o viteză „absolută“ (limbile indo-europene, din care face parte și limba noastră, o vorbire relativ rapidă desemnează circa 500 de silabe pe minut), dar și la viteza „medie“ (diferită pentru fiecare persoană).

Pentru unii, ritmul vorbirii (lent, normal, rapid) ține de temperament (vezi vorbirea oltenilor comparativ cu cea a ardelenilor), dar alții fac din ritmul vorbirii o formă de manifestare a personalității. Vorbind mai rar, un profesor dorește să stimuleze capacitatea de asimilare informațională a studenților. Nu același lucru l-ar face dacă ar anunța un incendiu sau ar dori să transmită multe cunoștințe într-un timp scurt.

Ritmul lent al vorbirii poate plictisi, in timp ce ritmul rapid poate induce ideea unei gândiri superficiale sau a unei vorbirii pălăvrăgite.Alternanța ritmului vorbirii,măririea și micșorarea vitezei de vorbire ține de o siguranță profesională și de capacitatea strategică de a menține interlocutorul „în priză”.

După ritmul de vorbire, uneori putem identifica,țara sau chiar zona din care provine persoana, nivelul ei de școlaritate. Cei care au studii superioare emit de obicei mai multe silabe pe minut decât persoanele având doar studii elementare.

3.4 Accentul

Este o altă componentă a limbajului paraverbal, care se referă la rostirea mai aspră și atent punctată a unor cuvinte. Se atrage atenția asupra importanței cuvântului punctat (care în scris se marcheaza prin bold sau italic), precum și a intenției celui care accentuează de a stimula atenția interlocutorului.

3.5 Manifestări sonore fără conținut verbal

Sub acest titlu apar: plescăitul,gemetele, oftatul, dresul vocii și tușitul.Plescăitul care este un fel de „ț“ accentuat apare ca o constantă în vorbirea unora ,dar gemetele și oftatul au fost interpretate ca fiind semnul unei dureri majore.

Dresul vocii și tușitul oferă o anumită informație despre interlocutori. Cei care au obiceiul să-și drege ritmic vocea sau să tușească „par să se elibereze de ceva“. Încearcă în acest mod„să elimine simbolic acel ceva“ – este de părere Vera F. Birkenbihl (1979/1999).

3.6 Componenta sonoră a râsului

Rportat la semnificație, râsul are determinări culturale specifice. Autorul Mahadev L. Apte (1985, 16) crede că zâmbetul și râsul,sunt intim conectate la cultură și de asemenea pot servi la cunoașterea valorilor sociale .În cultura europeană s-a observat că, atunci când râd, oamenii accentuează o anumită vocală, exprimând în acest mod diferite stări psihice.

Directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, Vera F. Birkenbihl (1979/1999, 196-198), enumeră câteva moduri de a râde:

“1) Râsul „în A“. „Haha“ exprimă bucuria și lipsa stresului. Este râsul primordial, contagios.

2) Râsul „în E“. „Hehe“ (râs behăit) exprimă disprețul, batjocură, o amenințare. Nu este contagios.

3) Râsul „în I “. „Hihi“ (râs de „gâsculiță“), adeseori involuntar, exprimă o bucurie răutăcioasă, reținută.

4) Râsul „în O“. „Hoho“ este asociat cu uimirea și disprețul; uneori, exprimă o doză de neîncredere.

5) Râsul „în U“. „Huhu“ exprimă teamă și spaimă (cu greu s-ar putea spune că este vorba despre râs).”[28-31].

3.7 Tăcerea pauzelor

Chiar dacă tăcerea constituie un nimic în comunicare acesta are la rândul ei o semnificație.Afirmația criticilor conform căreia tăcerea este de aur merită a fi reconsiderată: “e mai bine să taci dacă nu ești în stare să spui ceva care să valoreze mai mult decât tăcerea”.

Pauzele dintre cuvinte au rolul de a transmite informații atât despre intențiile si atitudinile discursive ale comunicatorului, cât și despre stările lui psihoafective.Pauzele în discurs pot accentua anumite idei, iar cel care folosește pauza – ca formă de comunicare paraverbală – urmărește un efect.

Tăcerea poate de asemenea afirma plictiseala dintr-un dialog, dezaprobarea sau dezinteresul într-o conversație.Fiecare om își poate aloca o pauză prin tăcere de tip reflexiv.Prin urmare, tăcerea nu însemană „a ne ține gura”,ci a reflecta și a medita asupra celor spuse anterior pauzei,în intenția de a așeza informațiile într-o ordine.

În situația în care un interlocutor știe să asculte tăcerile, atunci va putea observa un paradox: tăcerile vorbesc.

3.8 sunetele de acoperire a pauzelor în vorbire

Sunt utilizate cu scopul de a oferi răgaz de reflecție celui care urmeaza să vorbescă.Deși spunem „sunete de acoperire“,în unele situații golurile din comunicare sunt umplute de cuvinte sau sintagme.

Profesorii adesea critică folosirea excesivă a indicatorului „deci“, mai ales dacă acesta este plasat la începutul unei fraze. De fapt, critica nu este îndreptățită decât parțial deoarece emitentul nu a intenționat să atragă atenția asupra formulării un raționament final,ci pur și simplu a umplut un gol în propria vorbire,oferindu-și astfel timp de răgaz pentru a-și pregăti mesajul.Prin urmare folosirea indicatorului „deci“ era lipsit de orice componentă verbală,și putea fi înlocuit și cu alte „sunete de umplutură“ de exemplu “hmm“,”nu-i așa?“, “ăăă“ ,”carevasăzică“ sau cu gesturi echivalente.

4. LIMBAJUL ȘI PARTICULARITĂȚILE SALE LA DEFICIENȚI MENTALI

Una dintre principalele trăsături ale deficienței mentale o constituie o dezvoltare și o achiziție tardivă a limbajului, precum și frecvența crescută a tulburărilor de vorbire.

Vorbirea copiilor cu deficiență mentală conține și o serie de cuvinte parazite, precum și unele expresii perseverative. De asemenea, lipsesc intonațiile expresive, fapt care se constată mai ales atunci când citesc, ei nu respectă pauzele și nu pun accentul corect. În cazul în care trebuie să povestească ceva, ei nu reușesc să facă efortul necesar pentru organizarea amintirilor, mulțumindu-se cu o relatare superficială, iar răpunsurile la întrebări sunt fie monosilabice fie gestuale.Apar de asemenea numeroase erori de articulare, fonație și ritm.

Deficiențele de limbaj se manifestă și sub aspectul recepționării vorbirii, copiii cu deficiență mentală înțelegând mai greu cuvintele cu circulație restrânsă, precum și frazele complexe; în plus, atenția lor se distrage atunci când vorbirea interlocutorului durează mai mult, în special în cazul în care nu se sprijină pe materiale concrete.

Caracteristică pentru deficiența mentală este nu numai frecvența crescută a tulburărilor de vorbire la un grup luat în ansamblu, ci și cumularea mai multor deficiențe la unul și același individ, ceea ce face ca vorbirea sa să devină greu de înțeles.

În cazuri mai rare, se întâlnește și fenomenul idioglossiei, adică o substituire aproape totală a sunetelor, care determină imposibilitatea înțelegerii cuvintelor.

Trebuie menționat faptul că există și copii cu intelect normal, care din cauza unor deficiențe serioase ale motricității, prezintă grave tulburări de vorbire, mergând până la dificultățile de înțelegere din partea anturajului. Însă, spre deosebire de copiii cu deficiență mentală, aceștia au un limbaj pasiv mult mai dezvoltat.

5. Emoția în comunicarea interpersonală

Conform cercetătorilor,o emoție este reacția pluridimensională a corpului la orice eveniment care amplifică sau inhibă obiectivele unei persoane.[32]

Cercetătorii consideră că anumite emoții sunt emoții primare,adică sunt experiențe emoționale distincte.O trăsătură importantă a emoțiilor primare este faptul că oamenii le simt și le exprimă fundamental la fel ,în diverse culturi. Psihologul Paul Ekman a postulat că există șase emoții primare: bucuria,tristețea,mânia,teama,surpriza și dezgustul. El a observat că oamenii dintr-o mare varietate de culturi- inclusiv culturile care nu au o cultură scrisă,asupra cărora lumea occidentală exercită o influență minimă-codifică și decodifică în mod asemănător aceste emoții.De exemplu, în orice societate cunoscută,zâmbetul înseamnă bucurie,încruntarea înseamnă tristețe,iar privirea amenințătoare înseamnă mânie.De asemenea,cercetătorii au descoperit că emoțiile primare au fundamental aceleași cauze pretutindeni.De exemplu,oamenii din toate culturile manifestă surpriză când se întamplă evenimente neașteptate,simt bucurie când au loc evenimente pozitive,simt teama când cred că este pe cale să se întâmple ceva rău și simt tristețe când se petrec evenimente negative.Faptul că oamenii simt și exprimă emoții primare în mod asemănător în diverse culturi sugerează că emoțiile primare nu sunt influențate intens de cultură,ci mai degrabă ar putea avea un caracter innăscut,ceea ce înseamnă că ne naștem cu tendința de a simți și de a exprima emoțiile primare în anumite moduri.

Emoțiile primare se pot combina în diverse moduri pentru a genera emoții secundare. Un exemplu bun este gelozia, care este o combinație de trei emoții primare: mânie,teamă,tristețe. Multe alte emoții sunt la rândul lor combinații de emoții primare;printre ele se numără remușcarea(o combinație de tristețe și dezgust ), disprețul (dezgust și mânie) și venerația (surpriză și teamă) .

Emoțiile au diverse forme. Specialista în comunicare și expertă în emoții Laura Guerrero a sugerat că putem înțelege multe emoții dacă le situăm într-una din aceste trei categorii:

emoții de bucurie și afectuoase,

emoții ostile

emoții de tristețe și anxietate[33]

Principalele sentimente și emoții care sunt comunicate prin parametrii vocali sunt:

Afecțiunea -inflexiune ascendentă,rezonanță,volum și viteză scăzute;

Mânia-volum ridicat,inflexiuni neregulate,vorbire răspicată;

Plictiseala -volum moderat, rezonanță, viteză relativ redusă,inflexiuni descendente,claritate scăzută ;

Voioșia -volum relativ ridicat, viteză ridicată, inflexiuni neregulate ;

Nerăbdarea -înălțime normală la volum ridicat,viteză ridicată ;

Bucuria-volum ridicat,viteză ridicată,inflexiuni ascendente ;

Mirarea-inflexiuni ridicate ;

Apărarea-vorbire răspicată ;

Entuziasmul-volum puternic,înălțime empatică ;

Supărarea-volum scăzut, rezonanță, viteză scăzută, inflexiune descendentă, claritate scăzută ;

Neîncrederea-înălțime ridicată,vorbe "smulse";

12. Satisfacție-inflexiune ascendentă,claritate scăzută.

Cunoașterea nuanțelor vocii, a sentimentelor, înțelesurilor și emoțiilor purtate de acestea este critică în întreținerea comunicării corespunzătoare.

II. PARTEA SPECIALĂ

Introducere

Realizarea ecestei cercetării se justifică dat fiind faptul că, copilul cu retard mental este mai sensibil la comunicarea nonverbală decât la comunicarea verbală.Școala specială este predominant verbală, profesorul insistă mult pe comunicarea verbală, nevalorificând-o pe cea nonverbală care este filogenetic primară și mai accesibilă tuturor,dar mai ales persoanelor cu retard mental.În România nu s-au efectuat cercetări speciale pe problema comunicării nonverbale la cei cu retard mental,există totuși cercetări despre comunicare- integrarea teoriilor lingvistice cu cele psihologice(T.S.Cazacu),precum și despre conduita verbală la deficienți (E.Verza),conceptul de comunicare totală (E. Verza), comunicarea la deficienți (D.Popovici) etc.

1.Obiective și ipoteze

1.1 Obiective:

1.Testarea abilităților de comunicare paraverbală, prin recunoașterea diferitelor expresii vocale înregistrate cu tonalitați corespunzătoare principalelor emoții umane, la pacienții diagnosticați cu retard mental ușor în comparație cu un lot martor alcătuit din subiecți fără antecedente psihiatrice.

2.Evaluarea corectitudinii ipotezei conform căreia emoțiile pozitive (bucurie) pot fi decodate mai ușor decât emoțiile negative (tristețe) la lotul experimental respectiv la lotul martor.

3.Stabilirea veridicității afirmației conform căreia,emoțiile umane pot fi interpretate mai just prin intermediul indicilor vocali decât prin intermediul expresiilor faciale.

1.2 Ipoteze:

1.Pacienții diagnosticați cu retard mental de grad ușor prezintă un deficit în ceea ce privește înțelegerea emoțiilor transmise prin intermediul comunicării de tip paraverbal.

2.Emoțiile cu valență pozitivă(bucurie) pot fi recunoscute mai ușor decât emoțiile cu valență negativă(tristețe).

3.Subiecții cu întârziere mentală prezintă deficiențe atât pe planul comunicării paraverbale cât și pe cel al comunicării nonverbale cu precizia că,neajunsurile de tip paraverbal sunt mai diminuate.

2. Material și metodă

2.1 Tehnica cercetării:

În vederea realizării studiului am alcătuit două loturi de subiecți care au fost de acord cu participarea la cercetare și cu efectuarea testelor pregătite pentru ei. Primul lot este lotul experimental,format din pacienții diagnosticați cu retard mental de grad ușor. Al doilea lot este lotul martor,care cuprinde subiecții sănătoși,adică fără patologie psihiatrică cunoscută.Loturile au fost realizate astfel încât să existe o oarecare similitudine între ele in ceea ce privește vârsta,sexul si mediul de proveniență. Numărul celor incluși în studiu a fost de 30 de persoane pentru fiecare lot în parte,iar vârsta participanților a fost cuprinsă între 18 și 21 de ani.Fiecare subiect din cele două loturi a fost supus unor teste prin care s-a urmărit abilitatea lor de a descifra principalele emoții umane transmise prin intermediul comunicării paraverbale.Datele obținute in urma acestor teste au fost analizate statistic,scopul lor final fiind acela de a valida ipoteza conform căreia există probleme de comunicare la pacienții cu retard mental.

2.2 Design-ul studiului:

Principala etapă în efectuarea unui studiu clinic o reprezintă culegerea datelor.Factorii de care trebuie să ținem cont în momentul culegerii acestor date sunt: obiectivele propuse, tipul studiului, modul de selecționare a subiecților,timpul disponibil, resursele financiare și umane, accesul la date, procedura folosită. Prin urmare,modalitatea de adunare a datelor în funcție de populația cuprinsă în studiu este una prin eșantionare,iar în funcție de durata culegerii datelor avem un studiu transversal. Obiectivele propuse face ca studiul nostru să fie unul de tip analitic adică presupune compararea a două grupuri de subiecți predefiniți prin criterii clare de incluziune și excluziune. În funcție de rezultatele vizate studiul este unul observațional.

Pentru realizarea studiului au fost utilizate două loturi de subiecți,formate din pacienți diagnosticați cu retard mental ușor și subiecți martori fără antecedente psihiatrice.Modul de alcătuire al grupului face ca acest studiu să fie unul de tip caz-martor,format din mai multe variabile cantitative(vârsta) și calitative(sex,mediu de proveniență).

2.3 Participanții la studiu:

Pentru realizarea unui studiu cât mai corect din punct de vedere statistic,am exclus din lotul experimental pacienții care prezentau în antecedente consum de alcool sau alte substanțe toxice,pacienții cu alte patologii psihiatrice sau neurologice asociate,pe cei cu alte boli organice netratate sau slab controlate și pe cei cu deficiențe de auz .De asemenea pentru a demonstra ceea ce ne-am propus am considerat esențial să includem în acest test doar pacienții diagnosticați cu retard mental ușor(cu un IQ cuprins între 50 și 70).

În ceea ce privește lotul martor de subiecți am ales să includem doar pe cei fără antecedente psihiatrice,pe cei fără alte patologii cronice asociate,și pe cei fără consum sau abuz de substanțe toxice.

Loturile astfel luate în studiu,în numar de 30 fiecare,au cuprins subiecți de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, din mediu rural sau urban, din toate categoriile sociale.Am încercat să evităm apariția unei variabile care ar putea crea confuzii,de aceea alcătuirea celor două loturi de subiecți s-a realizat astfel încât să fie comparabile ca vârstă,sex și mediu de proveniență.

Figura 1.Distribuția pe sexe a loturilor

Cele două loturi au fost formate din 17 persoane de sex masculin și 13 de sex feminin în lotul experimental respectiv 15 de sex masculin și 15 de sex feminin în lotul martor.Pentru a compara cele două loturi am obținut cu ajutorul testului Hi Pătrat în Excel, un p=0,604773.Conform valorii lui p putem spune că cele două loturi sunt comparabile din punct de vedere al distribuției pe sexe.

Figura 2.Distribuția pe grupe de vârstă a loturilor

În dorința de a compara cele două loturi în ceea ce privește vârsta am obținut cu ajutorul testului Hi Pătrat în Excel,un p=0,32762.Conform acestei valori putem spune că cele două loturi sunt comparabile din punct de vedere al distribuției pe grupe de vârstă.

Figura 3. Distribuția pe mediu de proveniență a loturilor

Cele două loturi au fost formate din 15 martori din mediul rural și 15 din mediul urban,iar în cazul pacienților diagnosticați cu retard mental de grad ușor 17 provin din mediul urban și 13 din mediul rural drept urmare am obținut prin intermediul testului Hi Pătrat un p=0,604773. Conform valorii lui p putem spune că cele două loturi sunt comparabile din punct de vedere al distribuției pe mediul de proveniență.

2.4 Instrumente utilizate:

2.4.1 Testul Raven-Matricele Progresiv Standard-M.P. (s)

Testul Matricelor Progresive standard a fost formulat de J.C.Raven în 1938,fiind un test de inteligență nonverbală.Testul este astfel constituit încât să acopere nivele variate de capacitate intelectuală (slabă,medie,bună).Testul poate fi aplicat individual sau colectiv,după vârsta de 8 ani,indiferent de gradul de școlarizare și de naționalitate.Prezentarea testului: cuprinde 5 serii(A,B,C,D,E) a câte 12 itemi fiecare (60 de itemi în total). Fiecare item in parte constă dintr-un desen abstract, sau dintr-un grupaj de figuri (“matrice”), din care lipsește o parte  (un element). Subiectul trebuie să decidă care este figura (din cele 6 sau 8 oferite pe aceeași planșă sub matrice) potrivită pentru “încheierea” corectă a matricei. Fiecare serie ilustrează o temă diferită :A-stabilitatea de relații în structura matricei continue; B-analogii între perechile de figuri ale matricei, C-schimbări progresive în figurile matricei; D-permutări, adică grupări de figuri în interiorul matricei; E-descompuneri în elemente ale figurilor matricei.Subiectul trebuie să demonstreze capacități ca: spirit de observație, raționament inductiv, înțelegerea relațiilor spațiale, abilități vizual-motrice, operații de abstractizare și sinteză dinamică .Se acordă 1 punct pentru fiecare răspuns corect.Punctajul obținut prin numărarea răspunsurilor corecte se calculează atât pentru fiecare serie, cât și pentru testul întreg.Subiectul poate realiza cel mult 60 de puncte.Raportarea performanței la etalon(Tabelul 1)permite stabilirea nivelului de inteligență generală a subiectului și încadrarea lui în cele 10 grade de inteligență.

Tabelul 1.-Etalon pentru elevii din România

Tabelul 2.-Clasificarea intelectuală

2.4.2 Testul de expresii vocale:

Prin intermediul acestui test ne-am propus să punem în evidență deficiența paciențlor cu retard mental în a înțelege emoțiile transmise prin intermediul comunicării paraverbale și să notăm diferențele față de subiecții fără antecedente psihiatrice.Testul în sine constă în ascultarea de către fiecare subiect a unei fraze și anume “Cineva a lăsat asta pentru tine “ ;acesta fiind înregistrată în diferite intonații corespunzătoare principalelor emoții umane(uimire,bucurie,frică,tristețe,ură).Li s-a cerut participanților să atribuie o emoție pentru fiecare frază ascultată în funcție de ceea ce considerau ei că exprimă.În cazul în care aceștia au avut dubii,am repetat variantele cerute de către ei.Fiecare asociere corectă(frază+emoție)a fost notată cu 1 punct,iar răspunsurile greșite cu 0 puncte,prin urmare punctajul maxim pe care puteau să-l obțină a fost de 5 puncte.

2.4.3 Testul de expresii faciale:

Acest test urmărește abilitatea participanților de a recunoaște principalele emoții umane transmise de data aceasta prin intermediul comunicării nonverbale.Utilitatea acestui test este acela de a demonstra că pacientii cu întârziere mentală prezintă probleme de comunicare nonverbală.O serie de 6 imagini au fost puse la dispoziția participanților,fiecare dintre acestea exprimând prin intermediul mimicii câte o emoție umană (bucurie, uimire, ură, dezgust, frică, tristețe).La fel ca la testul de expresii vocale, subiecții celor două loturi au atribuit pentru fiecare poză emoția care le era lor inspirată .Răspunsurile corecte au fost notate cu un punct,iar cele greșite cu zero puncte,cu posibilitatea de a aduna la final un scor maxim de 6 puncte.

După aplicarea celor două teste se va face o comparație între ele cu scopul de a vedea prin intermediul cărui test pot fi descifrate mai ușor emoțiile transmise.

2.5 Procedura:

Cercetarea noastră s-a efectuat pe un număr total de 60 de subiecți împărțiți în două loturi egale.Astfel din primul grup fac parte 30 de persoane diagnosticate cu retard mental ușor care frecventează Liceul Special Samus din Cluj-Napoca iar din al doilea grup fac parte tot 30 de subiecți martori voluntari,fără antecedente psihiatrice.Loturile cuprind subiecți atât din mediul rural cât și din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani.Am încercat pe cât posibil să alegem loturi cât de cât asemănatoare din punct de vedere al vârstei,sexului și mediului de proveniență.Alegerea participanților la studiu,colectarea datelor și aplicarea testelor s-a realizat în perioada aprilie-iunie 2015.Fiecare participant a fost înștiințat despre testele care urmau să fie aplicate,despre procedura acestora și despre scopul lor.Am cerut consimțământul pacienților și am asigurat răspunderea confidențialității datelor și rezultatelor.

În cazul pacienților diagnosticați cu retard mental s-a efectuat o anamneză mai amănunțită cu scopul de a exclude din studiu pe cei care prezentau diverse patologii care nu permiteau buna finalizare a studiului.Am consultat fișele medicale ale pacienților din care am obținut scorul lor Raven și am exclus pe cei cu un IQ mai mic de 50 deoarece cu ei ar fi fost dificilă realizarea testelor,dat fiind faptul că poate nu reușeau să înțeleagă cerințele testelor.

Testul cu expresii vocale a fost alcătuit dintr-un dispozitiv mp3 player prin intermediul căruia am redat aceeași frază „Cineva a lăsat asta pentru tine” spusă în 5 feluri diferite din punct de vedere al caracteristicilor vocale exprimând diferite emoții.Subiecții au ascultat aleator cele 5 fraze după care au trebuit să aleagă varianta de emoție pe care credeau că exprimă fiecare frază ascultată.În caz de incertitutdine frazele puteau fi repetate de mai multe ori .

Testul cu expresii faciale a constat dintr-un set de 6 imagini ,iar în fiecare din aceste poze se aflau diverse persoane ce exprimau prin intermediul mimicii diferite stări emotive.Subiecților li s-a cerut să recunască tipul de emoție exprimată în fiecare poză.În caz de dubii s-au dacă se răzgândeau puteau să modifice raspunsurile.Rezultatele testelor au fost analizate prin diferite metode statistice.

2.6 Metode de prelucrare a datelor:

Pentru prima ipoteză care evaluează comunicarea paraverbală la pacienții diagnosticați cu retard mental comparativ cu comunicarea paraverbală la subiecții sănătoși am folosit testul Student T pentru variabile independente.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză aceasta a fost demonstrată utilizând de asemenea testul Student.

Veridicitatea ultimei ipoteze a fost ilustrată prin intermediul testului de corelație în Excel.

3. Rezultate

3.1 Verificarea primei ipoteze:

Ipoteza 1: Pacienții diagnosticați cu retard mental de grad ușor prezintă un deficit în ceea ce privește înțelegerea emoțiilor transmise prin intermediul comunicării de tip paraverbal.

Cu ajutorul testului audio,de interpretare a emoțiilor transmise prin paralimbaj,am încercat să vedem dacă există dificultăți de comunicare paraverbală la pacienții cu retard mental ușor în comparație cu subiecții sănătoși,adică fără antecedente psihiatrice.

Pentru demonstrarea veridicității acestei prime ipoteze am utilizat testul Student T pentru variabile independente după care am folosit reprezentarea grafică,facilitând astfel înțelegerea mai bună a rezultatelor obținute.

Astfel rezultatele obținute prin testul Student la cele două loturi sunt:

T=4,6430

Df=58

P<0,0001→foarte semnificativ din punct de vedere statistic

Tabelul 3. Semnificația statistică a punctajelor obținute de cele două loturi la testul de interpretare a expresiilor vocale

În graficul de mai jos am dorit să ilustrăm diferența dintre media răspunsurilor corecte la cele două loturi de subiecți.Analizând acest grafic putem afirma că,există o diferență între media răspunsurilor la cele două grupuri,și anume dintr-un total de 5 puncte care reprezintă punctajul maxim care se putea obține,vedem cum lotul de subiecți martori au avut o medie de 4,87 pe când pacienții diagnosticați cu retard mental au obținut o medie a răspunsurilor corecte doar de 3,77.

Figura 4. Comparația mediilor răspunsurilor la testul audio

Conform acestor date statistice putem afirma că pacienții cu retard mental de grad ușor prezintă o dizabilitate în descifrarea emoțiilor transmise prin intermediul comunicării paraverbale față de subiecții martori,care au obținut un punctaj mult mai mare la acest test.

3.2 Verificarea ipotezei a doua:

Ipoteza 2: Emoțiile cu valență pozitivă(de exemplu bucurie) pot fi recunoscute mai ușor decât emoțiile cu valență negativă(cum ar fi tristețea).

Cea de-a doua ipoteză are rolul de a observa dacă la testul audio pacienții din cele două loturi se descurcă mai bine în descifrarea emoției pozitive-bucurie,comparativ cu emoția negativă-tristețea.

Pentru validificarea acestei ipoteze am utilizat de asemenea testul Student T pentru variabile independente după care am folosit reprezentarea grafică pentru ilustrarea rezultatelor obținute.

Astfel rezultatele obținute prin testul Student la cele două loturi sunt:

T=1.5730

Df=58

P=0,1212→nu este semnificativă din punct de vedere statistic

Tabelul 4. Semnificația statistică a numărului de subiecți cu retard mental care au identificat corect “bucuria “și “tristețea”

Pentru ademonstra care sunt tipurile de emoții recunoscute cel mai ușor de către pacienții cu retard mental ne-am folosit de graficul de mai jos.Din acest grafic putem afirma că “Bucuria” este emoția recunoscută în cel mai mare procentaj.

Figura 5.Numărul total de pacienți cu retard mental care au identificat corect fiecare emoție în parte

3.3 Verificarea ultimei ipoteze:

Ipoteza 3: Subiecții cu întârziere mentală prezintă deficiențe atât pe planul comunicării paraverbale cât și pe cel al comunicării nonverbale

Pentru a evidenția mai bine deficiența înțelegerii celor două tipuri de comunicări la pacienții diagnosticați cu retard mental am calculat cu ajutorul funcției CORREL coeficientul de corelație Pearson.

Rezultatul obținut r =0,154449596

Interpretarea Coeficientului de corelație conform regulilor empirice ale lui Colton (1974):

-un coeficient de corelație de la -0,25 la 0,25 indică o corelație slabă sau nulă,ceea ce denotă existența unei slabe corelații între calitatea răspunsurilor la testul audio față de cel vizual.[34]

Figura 6.Comparația testului audio cu testul vizual

Coeficientul de determinare este pătratul coeficientului de corelație r,adică R2 = 0,0239. Valoarea coeficientului de determinare exprimă o intensitate a relației liniare între cele două variabile sau răspunde la întrebarea: cât la sută din variația lui Y(răspuns la testul audio)se poate explica prin relația liniară cu X(răspuns la testul vizual).Interpretarea coeficientului de determinare (R2): 2% din variația scorului la testul audio se explică prin relația liniară cu răspunsul la testul vizual.

Punctele diagramei de dispersie sunt repartizate în toate cele patru cadrane în mod egal, prin urmare diagrama de dispersie ne indică o corelație nulă.P=0.4068–>nu există diferență semnificativă din punct de vedere statistic.prin urmare putem afirma că corelatia dintre cele douăa comunicări este foarte slabă adică dacă un pacient raspunde bine la un test poate cel mai probabil să răspundă bine și la celălalt test.

4. Discuții

Acest studiu a fost efectuat cu scopul de a îmbunătății,în viitorul apropiat,comunicarea cu pacienții diagnosticați cu retard mental de grad ușor.

Urmărind compararea rezultatelor proprii cu cele obținute de alți autori,am căutat în literatura de specialitate și alte studii despre dificultățile cu care se confruntă pacienții cu retard mental în ceea ce privește decodarea emoțiilor transmise prin intermediul comunicării paraverbale.

Din studiul intitulat “Judgements of facial and vocal signs of emotion in infants with Down syndrome”scris de autorii Carvajal F si Iglesias J aflăm că pacienții cu Sindrom Down care asociază și un nivel de retardare mentală au probleme în descifrarea emoțiilor transmise prin comunicarea paraverbală.

Studiul ”Perceiving facial and vocal expressions of emotion in individuals with Williams syndrome”scris de către Plesa-Skwerer D, Faja S, Schofield C, Verbalis A, Tager-Flusberg H,compară trei grupruri de subiecți.Primul grup este alcătuit din persoane cu sindrom Williams,al doilea grup cuprinde persoane cu retardare mentală și ultimul îi cuprinde pe subiecții sănătoși.Este cunoscut faptul că persoanele cu sindrom Williams sunt extrem sociabile,și au un grad înalt de empatie și de expresivitate în comunicare.Prin urmare unii cercetători afirmă că ei ar trebui să fie extrem de buni în descifrarea emoțiilor.Totuși rezultatele studiului au evidențiat că persoanele cu sindrom Williams și cei cu retard mental au reușit să obțină rezultate mult inferioare grupului martor la ambele teste,mai ales în ceea ce privește emoțiile negative

Autorii Stewart ME, McAdam C, Ota M, Peppé S, si Cleland J au comparat în cadrul studiului denumit”Emotional recognition in autism spectrum conditions from voices and faces” pacienții având autism cu subiecții sănătoși.Ei au utilizat un set nou de teste vocale în care emoțiile vocale transmise pot să fie congruente,necongruente,și neutre cu conținutul semantic al propoziției.Pacienții cu autism au obținut rezultate similare cu grupul control în cazul în care emoțiile coincideau cu conținutul semantic al propoziției.În cazul în care emoțiile vocale nu coincideau cu conținutul semantic al propoziției sau când propoziția era neutră rezultate mai bune au fost obținute de grupul martor.Prin urmare pacienții cu autism se bazează mai mult pe conținutul semantic al frazelor probabil compensează prin acest mod deficiențele de comunicare paraverbală.

În urma relatărilor de mai sus putem afirma că rezultatele studiului nostru sunt în concordanță cu rezultatele obținute în alte studii,efectuate pe subiecți cu retard mental,și anume că acești subiecți au un deficit de comunicare paraverbală.

În ceea ce privește rezultatele acestui studiu,putem afirma că sunt de o acuratețe relativ ridicată,privind criteriile de includere și excludere.În strângerea datelor am încercat pe cât posibil să alegem subiecți potriviți ca vârstă,sex și mediu de proveniență.Am urmărit ca aceste două loturi de subiecți să fie comparabile pentru a evita aparițtia unei variabile care ar fi putut crea confuzii.

Limitele studiului efectuat sunt: dimensiunea lotului(30 de subiecți)care nu este suficient de mare pentru a putea extrapola rezultatele pe care le-am obținut la întreaga populație a României.Trebuie precizat faptul că,acest studiu este raportat la populația țării noastre,adică la această cultură,prin urmare acest studiu este unul limitat la o populație anume.Nu putem generaliza rezultatele obținute ca fiind valabile pentru întreaga populație de pacienți cu retard deoarece fiecare popor diferă în parte prin cultură,prin tipul conținutul mesajelor paraverbale.

Obiectivul principal al acestui studiu este acela de a pune în evidență că există un deficit în comunicarea paraverbala la subiecții diagnosticați cu retard mental ușor față de subiecții sănătoși,fără antecedente psihiatrice. Potrivit analizei statistice în urma testului cu expresii vocale aplicat la ambele loturi, media răspunsurilor subiecților sănătoși este evident mai mare decât media răspunsurilor subiecților cu retard mental. Diferența mediilor celor două loturi este de 1.10, și avem un p<0.0001 adică este foarte semnificativ din punct de vedere statistic și putem afirma că există un deficit de comunicare paraverbală la subiecții cu retard mental ușor în comparație cu subiecții lotului martor.

În a doua parte a studiului am urmărit să demonstrăm că există o dificultate la lotul de subiecți cu retard mental ușor în ceea ce privește identificarea corectă a emoțiilor cu valență negativă în comparație cu identificarea corectă a emoțiilor cu valență pozitivă.Deci am comparat numărul de subiecți care au reușit să recunoască bucuria cu cei care au recunoscut tristețea.Diferența mediilor dintre numărul de subiecți cu retard mental ușor care au identificat corect bucuria și cei care au identificat corect tristețea este de 0,17, și avem un p= 0,1212 adică nu este semnificativ statistic,deci putem spune că nu există o dificultate în identificarea corectă a emoției tristețe în comparație cu emotia bucurie la lotul de subiecți cu retard mental ușor.

O ultima parte a cercetării a vizat gradul de diferența între cele două comunicări.Rezultatele arată că pacienții cu retard prezintă atât probleme de comunicare paraverbală cât și de comunicare nonverbală,dar diferența dintre cele două este relativ mică,nefiind semnificativă din punct de vedere statistic.Înțelegem din asta că dacă un pacient răspunde bine la un test,poate cel mai probabil să răspundă bine și la celălalt test.

Posibile sugestii pentru studiile viitoare ar fi cuprinderea unui număr mai mare de subiecți participanți,de asemenea s-ar putea cuprinde loturi alcătuite din națonalități diferite pentru a vedea dacă diferențele culturale influențează recunoașterea emoțiilor transmise paraverbal,și in final s-ar mai putea compara loturi de subiecți cu grade și forme diferite de retard mental.

5. Concluzii

1. Există un deficit de comunicare paraverbală la subiecții cu retard mental ușor față de subiecții fără antecedente psihiatrice. Media răspunsurilor corecte la testul cu expresii vocale a fost de 3,77 la subiecții cu retard mental ușor și 4,87 la subiecții sănătoși. Diferența mediilor a fost de 1.10, iar în urma aplicării testului T pentru variabile independente a rezultat un T=4,6430 și un p<0.0001, care este foarte semnificativ statistic, deci există un deficit de recunoaștere a emoțiilor pe baza expresiilor vocale la lotul de subiecți cu retard mental ușor.

2. Nu există o dificultate a lotului de subiecți cu retard mental ușor în identificarea corectă a emoției negative tristețe în comparație cu identificarea corectă a emoției pozitive bucurie. Media numărului de subiecți cu retard mental ușor care au identificat corect emoția tristețe a fost de 0.70, iar media numărului de subiecți cu retard mental ușor care au identificat corect emoția bucurie a fost de 0.87 Diferența mediilor a fost de 0,17, iar în urma aplicăii testului T pentru variabile independente a rezultat un T=1,57și un p=0,12 cu o semnificație slabă din punct de vedere statistic, deci rezultă că nu există o dificultate în identificarea corectă a emoțiilor negative.

3. La efectuarea corelațitei dintre cele două teste la pacienții cu schizofrenie am obținut un coeficient de regresie de 0,154 semnificand o corelație foarte slabă și un p=0,406,deci nu există o diferență statistică semnificativă între cele două.Nu putem spune că pacienții se descurcă mai bine în descifrarea comunicării paraverbale față de cea nonverbală,dar putem spune pe baza acestui studiu că existădeficite în descifrarea ambelor forme de comunicare.

Bibliografie

Psihiatria copilului si adolescentului.Cluj-Napoca:Casa Cărții de Știință;1999.

Dobrescu I.,Psihiatrie

Ajuriaguerra J,Manuel de psychiatrie de l’enfant. Paris: Masson; 1970.

http://www.mediculmeu.com/sanatatea-familiei/mama-si-copilul/dezvoltarea-copilului/retardul-psihic-al-copilului.php

Curs de psihiatrie generala.Timisoara:Editura „Victor Babeș”;2014

International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems 10th Revision Version for 2007

AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION (APA) (2000). DSM-IV-TR : Manuel diagnostique et statistique des troubles mentaux (4ème édition, Texte révisé). Paris, Masson, 2003.

http://www.preferatele.com/docs/medicina/2/retardul-psihic-21.php

Popescu, Dan- Arta de a comunica, ed. Economică, 1998

Birdwhistell, R. L.,An Introduction to Kinesics. Louisville: University of Louisville.

Knapp M.L.Hall J.A., 2002

Chiru I.,Comunicarea interpersonală.Bucuresti:Editura Tritonic; 2003

Darwin C.,Expresia emoțiilor la om și animale.Bucuresti:Editura Academiei R.S.R.;1967.

Burgoon, J. K., Buller, D. W., Gill W., Nonverbal Communication: The Unspoken Dialogue.ediția a II-a.. New York;1996

Harrison,R.P., Beyond Words: An Introduction to Nonverbal Communication. Englewood Cliffs

Hall J. A., Gender effects in decoding nonverbal cues. Psychological Bulletin, 845 -857, 1978

Birkenbihl, V., Antrenamentul comunicării sau artă de a ne înțelege, București: Editura Gemma Press,1998

Knapp M. L., The study of nonverbal behavior vis-à-vis human communication theory. In A.Wolfgang (ed.). Nonverbal Behavior: Perspectives,Applications, and Intercultural Insights. New York:Hogrefe.

Muchembled, R., Ordonarea gesturilor: o istorie socialã a sensibilitãților sub Vechiul Regim din Franța;2000

Kunckzick V., Zipfel. A,p. 21 30

Tran V., Stănciugelu I.,Teoria Comunicării,Bucuresti:Editura Comunicare.ro;2003

Goleman, D., Emotional Intelligence.New York: Bantam

Knapp M. L., Essentials of Nonverbal Communication. New York: Holt, Rinehart and Winston;1980

Ekman P.,Emotion in the human face(Studies in emotion and social interaction);1983

EDUCATIA-PLUS NR. 6 / 2007-CULEGERE SEMESTRIALA DE STUDII STIINTIFICE SI DIDACTICE-Editura Universitatii “AUREL VLAICU”Arad,2007-PSIHOLOGIA COMPORTAMENTULUI În AMBIANTA POSTMODERNA-pg16

Graur E.,Tehnici de comunicare. Cluj-Napoca: Editura Mediamira; 2001

Pease A.,Limbajul vorbirii:ed. Polimarc;1994;

Knapp & Hall, 2007,p12-17

International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems 10th Revision Version for 2007

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Alzheimer_and_other_dementias_world_map_-_DALY_-_WHO2002.svg

Birdwhistell, R. L., An Introduction to Kinesics.Louisville: University of Louisville

Frijda N.H.,Moods, emotion episodes, and emotions. In Handbook of emotions.Editia a II-a.New York;pp.381-403

Guerrero L.K.,Floyd K.,Nonverbal Communication in close relationships.Mahwah,Lawrence Erlbaum Associate;2006

Achimaș Cadariu A.,Metodologia Cercetării Științifice Medicale. Cluj-Napoca:Editura Universitară Iuliu Hațieganu;2001.

Anexe

Anexa I – Testul de expresii vocale(paralimbaj)

Pacient nr:

Inițiale:

Sex :

Vârsta :

Mediul de proveniența :

Ocupația :

Școlarizare : 

Diagnostic :

Fraza : “Cineva a lăsat asta pentru tine.”

Aveți de ascultat cinci fraze,pentru fiecare va trebui să atribuiți una din următoarele caracteristici în funcție de ceea ce credeți că exprimă:

A. Uimire D.Bucurie

B. Ură E.Tristețe

C. Frică

Punctaj obtinut=

Anexa II – Test de expresii faciale(vizual)

1 2 3

4 5 6

Imaginile de mai sus exprimǎ prin intermediul mimicii cele șase stări emoționale de bază.Alegeți pentru fiecare poză emoția pe care considerați că o exprimă.

A. bucurie D. uimire

B. tristețe E. dezgust

C. urǎ F. frică

Anexa III-Testul Raven-exemplificare

Anexa IV-Lista figurilor și tabelelor

Figura 1.Distribuția pe sexe a loturilor

Figura 2.Distribuția pe grupe de vârstă a loturilor

Figura 3. Distribuția pe mediu de proveniență a loturilor

Figura 4. Comparația mediilor răspunsurilor la testul audio

Figura 5.Numărul total de pacienți cu retard mental care au identificat corect fiecare emoție în parte

Figura 6.Comparația testului audio cu testul vizual

Tabelul 1.-Etalon pentru elevii din România

Tabelul 2.-Clasificarea intelectuală

Tabelul 3. Semnificația statistică a punctajelor obținute de cele două loturi la testul de interpretare a expresiilor vocale

Tabelul 4. Semnificația statistică a numărului de subiecți cu retard mental care au identificat corect “bucuria “și “tristețea”

Anexa V-Material audio folosit

Am atașat un CD cu înregistrările pentru testul vocal.

Pe acest CD se găsesc 5 fraze audio în format mp3,fiecare dintre ele denumit după starea emoțională pe care o exprimă.