Studiul Actual al Cunoasterii Cultivarii Verzei Albe pe Plan National Si International , In Sistem Ecologic

Cultura verzei este una dintre cele mai importante în spectrul plantelor legumicole din țara noastră, acest fapt este demonstrat de marea suprafață cultivată , care reprezintă 14-15 % din suprafața totală de legume.

Importanță alimentară

Varza albă se cultivă pentru căpățâni care se utilizează în alimentație în stare proaspătă sau murată sub diferite forme de salate,salată crudă, simplă sau asortată și în diferite preparate culinare, precum și în diferite conserve. Deși varza are o valoare alimentară relativ scăzută , se consumă în tot cursul anului , datorită conținutului său în vitaminte și săruri minerale.

Varza în stare proaspătă conține circa 92 % apă , 5-6 % glucide , 1,2-1,5 % proteine , 0,2 % grăsimi; săruri minerale ( de calciu – 46 mg/100g , de sodiu – 20 mg/100g , fosfor – 31 mg/100g , de potasiu – 24 mg/100g precum și vitamine ( complexul B – 1,1-1,2 mg/100g , vitamina C – 50mg/100g).

Varza murată constituie o importantă sursă de vitamine și minerale în timpul iernii datorită faptului ca prin fermentația lactică acestea se pastrează în mare parte fără degradări semnificative. Valoarea calorică a verzei este redusă , 36 cal/100g.

Importanța agrotehnologică/ Importanță agrofitotehnică

Varza este o specie care intră ușor în asolamentele legumicole și se poate cultiva în sisteme și tipuri de culturi diferite , în câmp cât și în spații protejate ; ca varză timpurie , varză de vară sau varză de toamnă ; în culturi succesive , duble și asociate.

Cultivarea verzei este relativ simplă, deși se înființează de regulă prin răsad nu prezintă lucrări speciale de îngrijire.

Factori de risc

Riscul este definit ca o posibilitate de a deteriora, de a prejudicia sau de a pierde, dar mai poate fi definit ca o categorie de maximă universalitate ce estimează probabilitatea unui pericol. Riscul practic este amenințarea ca un eveniment să afecteze toată capacitatea de producție a unui sistem în agricultură.

Noțiunea de factor de risc, constă în procese, fenomene și acțiunile unui sistem din interior sau din exterior, ce pot perturba sistemul.

Principalii factori de risc

Legumicultura ecologică presupune un număr remarcabil de factori de risc, aceștia fiind: pedologici; agrochimici; meteorologici; orografici; antropici; biologici; chimici etc.

Factori de risc pedologici sunt într-un număr destul de mare, cei mai importanți sunt:

-solurile cu conținut de argilă de 35-40%, ce formează crustă și împedică răsarirea plantelor;

-solurile cu conținut mare de nisip, care în timpul veri determină uscăciune, este un factor de stres mare pentru legume datorită supraîncalziri;

-solurile care au conținut mare de humus sunt sensibile la geruri;

-solurile acide,grele, umede,reci, solurile sărăturate;

-terenurile care împedică buna dezvoltare a plantelor fiind infestate puternic de buruieni.

Factori de risc agrochimici care sunt în legătură cu caracteristicile agrochimice ale solului: terenul cu conținut mic sau absent de materie organică;solurile sărace în azot, fosfor, potasiu și microelemente; solurile cu pH cuprins între 5,5-7,5 în afara limitelor admise; solurile poluate puternic cu metale grele, nitriți și nitrați,pesticide;

Factori de risc agroclimatici sunt condiționați de condițiile nefavorabile meteorologice și climatice asupra culturilor: temperaturile scăzute de -30 °C, aceasta în cazul în care plantele nu sunt acoperite cu un strat de zăpadă; brumele târzii de primăvară; ploile de lungă durată;secetă atmosferică și pedologică; alternanță zile geroase cu temperaturi ridicate în timpul iernii, urmate din nou de zilele geroase; vânturile puternice.

Factori de risc orografici aceștia sunt în legătură cu relieful terenului unde sunt amplasate culturile: amplasarea necorespunzătoare a terenului; terenuri cu pante mari, neuniforme, denivelate; orizontalitate necorespunzătoare.

Factori de risc antropici aceștia sunt cei mai numeroși și sunt determinași de către om: aplicarea practicilor agricole necorespunzătoare; modificarea însușirilor chimice prin acidifiere; tăierea perdelelor de protecție, amplasarea culturilor în zonele puternic industrializate,etc.

Factori de risc biologic aceștia au un mare grad de risc pentru că sunt ignorați, mai puțin cunoscuți, efectele sunt întarziate sau ascunse și greu de controlat:

Agenți patogeni proprii culturilor de legume

Agenții patogeni, virusuri;pătarea inelară neagră a verzei( Cabbage black ring virus; sin turnip mosaic virus) etc.

Agenții patogeni, fungi; hernia rădăcinilor de varză( Plasmodiophora brassicae) etc.

b.Dăunătorii din culturile legumicole

– dăunători polifagi ai plantelor legumicole: limaxul cenușiu (Deroceras agreste), coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa), viermii sârmă(Agriotes spp.), buha semănăturilor ( Agrotis segetum) etc.

-dăunătorii legumelor din grupa verzei; ploșnița roșie e verzei (Eurydema ornatum), ploșnița albastră a verzei (Eurydema oleracea), păduchele cenușiu al verzei ( Brevicoryne brassicae), puricele negru al verzei ( Phyllotreta atra), puricele de pămant ( Phyllotreta undulata), gărgărița galicolă a verzei ( Ceuthorrhynchus pleurostigma), gărgărița tulpinilor de varză (Ceuthorrhynchus quadriedens), fluturele alb al verzei ( Pieris brassicae), buha verzei (Mamestra brassicae), musca verzei (Delia brassicae).

Relațiile cu factori de mediu

În relațiile cu factorii de mediu varza albă se caracterezează printr-o mare plasticitate ecologică chiar și rusticitate, datorită cerințelor relativ modeste față de condițiile de mediu. Totuși producții mari, de calitate și timpurii nu se pot obține decât în condițiile în care tehnologiile de cultură corectează corespunzător toți factori de mediu.

Factorul de mediu cu cele mai mari cerințe pentru plantele de varză este apa.

Cerințele față de temperatura pentru plantele de varză sunt relativ modeste față de suma gradelor de temperatură sau anumite niveluri de temperatură, însa destul de mari față de variațiile de temperatură.

Semințele de varză germinează la temperaturi relativ scăzute, acestea fiind cuprinse între 2-3°C. La temperaturi mai mari procesul de germinare este mai repede și mai uniform, la temperatura de 11°C germinarea are loc în 10-12 zile și la 18-20°C în 3-4 zile. Dupa germinare, în faza de răsad cea mai potrivită temperatură este de 8-12°C. Varza poate suporta temperaturi mai scăzute în timpul formări primelor frunze, și anume la temperatura de minus 5-6°C, iar în faze mai avansate cand s-au format căpățânile pot rezista la minus 15-20°C pentru un scurt timp.

Temperatura optimă pentru creșterea și formarea căpățânilor este de 15-20°C, peste 20-25°C creșterea încetează.

Cerințele față de lumină. Varza este o specie bienală care face parte din grupa plantelor de zi lungă și cu un vizibil caracter heliofil. Datorită caracterului său heliofil, este necesar ca în toată perioada ciclului vital, să se ofere o atenție deosebită acestui factor de mediu.

Cerințele față de apă. Pentru varză apa este un factor major în creșterea și dezvoltarea ei. Varza crește și se dezvoltă normal în condiții de umiditate ridicată, în sol cât si în atmosferă. În situația solului plafonul de umiditate trebuie să fie menținut la 80% din capacitatea de câmp pentru apă, lipsa cantități de apă mai ales în faza de formare a căpățânilor, are influență negativă asupra producției din punct de vedere calitativ cât și din punct de vedere cantitativ. Varza are cerințele cele mai mari față de apă în faza de formare a căpățânii până când plantele își formează complet rozeta de frunze. Asigurarea unui plafon mărit al umidității solului determină și o umiditate relativă a aerului ridicată la niveluri optime de 75-80%. Excesul de umiditate este prielnic pentru imbolnavirea plantelor și crăparea căpătânilor.

Varza se asfixiază ușor în cazul în care apa administrată prin irigare depașește limitele optime.

Pentru varză elementele nutritive sunt factorul esențial care asigură producții mari, împreună cu apa. Varza este considerată ca având un consum specific destul de ridicat față de celelalte plante legumicole. Pentru fiecare tonă de varză se obține un consum specific de azot acesta fiind de 3,3 kg, 1,20 kg P₂O₅, 4,40 kg K₂O, 0.7 kg CaO și 0,3 MgO. Gunoiul de grajd la varză este recomandat între 20-60 t/ha, acesta se aplică toamna însă se poate aplica și primăvara la nevoie anterior pregătiri terenului.

Cerințele față de sol. Varza albă are pretenții moderate față de sol, cu toate aceste pretenții varza reactionează foarte bine cu soluri fertile, soluri profunde și bine structurate, textura să fie mijlocie spre semigrea. Solurile grele și solurile ușoare nu sunt recomandate pentru că cele grele nu permit scurgerea în profunzime a apei iar cele ușoare pentru ca nu rețin apa.

Reacția solului variază în limite medii, valorile pH-ului fiind cuprinse între 6-7,5. De obicei în țara noastră solurile îndeplinesc condițiile cerute de varza albă pentru căpățână.

Alegerea sortimentului după criteriul plasticității ecologice și analiza la agenți patogeni.

Dintre factori de care depind productivitatea și calitatea legumelor cel mai important este cultivarul, deoarece potențialul săuu biologic și tehnologic va fi exprimat în condiții tehnologice corespunzătoare (C. Petrescu, 1997).

Pentru alegerea cultivarului cel mai potrivit, cultivatorul de legume trebuie să țină cont de următoarele criterii, și anume:

-condițiile de climă și condițiile de sol;

-modul de cultură care poate fi în câmp, în sere sau în condiții cu climat protejat;

-destinația produselor de consum în stare proaspătă sau pentru industrializare;

-epoca de semănat, epoca de plantat și perioada de recoltare;

-cultivarea în regim irigat sau neirigat;

-rezistența la boli și dăunători sau toleranța lor;

-adaptarea la condiții de mediu extreme cum ar fi temperaturi excesive, lungimea fotoperioadei, tolaranță la concentrații mari de săruri și utilizarea economică a îngrășămintelor;

-adaptarea la lucrărilor de înființare mecanizate cele de îngrijire și de recoltare;

-rezistența la manevrare, la transport și la păstrare;

-preferințele consumatorilor privind gustul și aspectul legumelor.

Firește un soi hibrid nu poate și nu este necesar să îndeplinească toate aceste cerințe, însă în funcție de destinația și exigența produselor atât a consumatorilor cât și a cultivatorilor se vor alege cele mai potrivite în condițiile date ( C. Petrescu și colab., 1997).

Există cerințe foarte variate din partea cultivatorilor de legume privind însușirile soiurilor în funcție de mărimea suprafețelor și de destinația produselor, așadar pentru grădinile mici înființate pentru consum propriu se poate cultiva și soiuri cu fructul mare care sunt mai sensibile la transport și păstrare. Iar pentru exploatări comerciale cu suprafețe mai mari de un hectar în câmp și 1000 mp de sere sunt necesare soiuri conforme cu cerințele pieței care sunt mai rezistente la transport și potrivit standardelor de ambalare.

Alegerea soiurilor si hibrizilor cu rezistență la agenți patogeni se impune în special în cazul culturilor protejate dar și acelor timpurii în cămp, pentru că investițiile sunt foarte mari iar în acest fel trebuie eliminate riscurile și pierderile.

Îmbinarea rezistenței multiple la boli cu combaterea principalilor dăunători duce la realizarea unor producții mari, de calitate în condiții de poluare foarte mică cu pesticide.

Tabelul 1.

Soiuri si hibrizi creați în țară cu rezistență sau toleranță la diferiți agenți patogeni sau dăunători

Principiile legumiculturi ecologice

Producția ecologică presupune conceperea unor sisteme agricole adecvate durabile, diversificate și echilibrate, având în vedere protejarea mediului înconjurator și asigurarea consumatorilor cu alimente de adevărată calitate nutritivă si sanitară.

Principiile legumiculturi ecologice se bazează pe cunoașterea amănunțită a sistemelor de producție care pune în valoare foarte mult resursele locale, cu reducerea la minim a riscurilor economice și ecologice, încorporând cunoștințele tradiționale cu progresul științific din toate domeniile agronomiei și biologiei. Principiiile sunt formulate după cum urmează ( Dejeu, 1997; Bioterra, 1998, 1999, 2000; Toncea 2002).

Menținerea fertilității solului

Pe primul plan în preocupările legumiculturi ecologice se află solul care este considerat ca un mediu viu, complex care interacționează în strânsă legătură cu plantele. Toate acțiunile vizate de legumicultura ecologică au ca scop intensificarea activității microbiologice a solului dar și menținerea și sporirea fertilității acestuia, aceste fiind condiții indispensabile pentru păstratea stării de sănătate a plantelor.

Protecția mediului înconjurător

Tehnicile culturale aplicate în ultimele decenii au avut consecințe nedorite asupra mediului înconjurător, participând la eroziunea solurilor, la degradarea sistemelor ecologice, poluarea solului, apelor freatice și a recoltelor cu pesticide și nitrați.

Legumicultura ecologică urmărește menținerea nealterată a mediului prin utilizarea de îngrășăminte organice și minerale mai puțin solubile, a composturilor, prin ocolirea folosirii produselor care pot avea efecte dăunătoare.

Este interzisă aplicarea erbicidelor, fiind permise numai cele bazate pe săruri minerale simple sau extracte de plante ce nu dăunează, dar si aplicarea metodelor fizice.

Respectul pentru sănătatea consumatorilor

În legumicultura ecologică practicată se urmărește obținerea unor produse legumicole de calitate, să nu aibă reziduri de pesticide dar care să conțină o balanță echilibrată de elemente nutritive, vitamine și saruri minerale, acizi organici.

Legumele se consumă în stare proaspătă cel mai mult, de aceea calitatea lor nutritivă și igienică este de o importanță deosebită în alimetația populației moderne.

Imaginea globală asupra interacțiunilor din natură

În legumicultura ecologică accentul este pus pe calitatea interacțiuni omului asupra naturii, în comparație cu cea convențională.

Ferma, un organism în echilibru

Organizarea fermei trebuie sa respecte legile biosferei, având tot timpul în vedere că indicatorul sintetic al unei gospodăriri bune îl constituie conservarea și sporirea fertilitații solului.

[NUME_REDACTAT] are următoarele principii puse la baza unei producții ecologice:

Eliminarea tehnologiilor poluante;

Crearea unor structuri de protecție și asolamente, în cadrul cărora rolul primordial este deținut de speciile și soiurile care sunt adaptate la condițiile locale;

Susținerea și ameliorarea fertilității naturale a solului;

Dobândirea produselor cu valoare nutritivă mare, sănătoasă, libere de substanțe toxice;

Utilizarea unor tehnologii care să mulțumească cerințele speciilor, soiurilor;

Octrotirea concepției sănatoase despre legumicultură.

În esență observăm că fără de a ține seamă de cine a enunțat principiile, producția ecologică admite realizarea unor sisteme agricole durabile, echilibrate, având în vedere protejarea mediului și asigurarea consumatorilor cu produse de calitate fără substanțe toxice.

Situația legumiculturi ecologice pe plan mondial, în [NUME_REDACTAT] și în România