Studiu Statistic Privind Inflatia In Romania

Introducere

Inflația reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane. Ea a existat dintotdeauna, dar, în trecutul îndepărtat, nu era cunoscută sub această denumire, și nici nu se manifesta la un asemenea nivel.

Acum, în secolul XXI, inflația, deși ușor perceptibilă, reprezintă unul dintre fenomenele complexe foarte greu de prins în tușe sigure, fiind generată de o multitudine de cauze, care mai de care mai complexe și mai greu de controlat.

Obiectivul lucrării este de a analiza starea economiei naționale, prin studierea fenomenului inflaționist în timpul și după două dintre cele mai importante momente din economia românească: aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007 și perioada de criză economică internațională, resimțită pe plan national.

Această lucrare cuprinde trei capitole structurate astfel:

Primul capitol se referă la conceptul de inflație și caracteristicile sale, tipurile de inflație care se pot manifesta într-o economie dar și efectele sale în plan economic și social.

În cel de-al doilea capitol am scos în evidență indicatorii și metodele statistice folosite în studiul inflației.

Ultimul capitol cuprinde studiul de caz asupra inflației folosind metodele prezentate în capitolul II, cu o introducere asupra evoluției inflației în economia românească în perioada 2007-2014, dar și asupra evoluției inflației în ultimul an, prin intermediul indicelui prețurilor de consum și a principalelor grupe de produse pe baza cărora se calculeaza acesta și implicit inflația.

Capitolul I

Conceptul de inflație și mecanismele inflației

I.1 Definirea conceptului de inflație

Inflația, un fenomen despre care auzim de fiecare dată când deschidem televizorul sau pe care îl simțim când mergem la magazin reprezintă pentru noi, oamenii de rând, momentul în care, deși salariul nostru crește pe hârtie, cu acei bani în plus nu ajungem să cumpărăm prea multe lucruri.

Din punct de vedere economic, literatura de specialitate cuprinde mai multe definiții ale acestui concept:

Inflație: fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație ca urmare fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Inflația este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care „prea mulți bani alearga după prea puține lucruri”.

Inflația reprezintă o creștere a nivelului prețurilor având și următoarele caracteristici sau condiții adiționale: este anticipată cu lipsă de precizie; duce(prin creșterea costurilor) la noi creșteri de prețuri; nu sporește gradul de ocupare al forței de muncă și nici producția reală; este mai rapidă decât o așa-numită „rată inofensivă”; se manifestă ca „fenomen bănesc”; se măsoară prin prețuri nete, adică prin prețuri din care au fost scăzute impozitele și/sau este reversibila.

Etimologic, termenul de „inflație” provine din latinescul „inflare” care are semnificația de „umflătură”, respectiv „a se umfla”, unii autori traducându-l și prin „creștere”. Nu orice creștere însă este considerată inflație, ci doar aceea care îndeplinește cel putin două caracteristici: în primul rand să fie anormală, iar în al doilea rand să constituie un neajuns particular al activității economice.

Dat fiind faptul că acest fenomen are, prin natura sa, un caracter dinamic, specialiștii în economie nu au ajuns la o definiție clară și definitivă a inflației.

Prin ceea ce au în comun opiniile lor, putem defini inflația ca fiind un dezechilibru macroeconomic monetaro-real, reflectat în creșterea masei monetare din circulație peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetară și la creșterea anormală, permanentă, cumulativă și generalizată a prețurilor.

Din definiția de mai sus, rezultă că nu orice creștere a prețurilor este sinonimă cu inflația. Astfel, această creștere de prețuri trebuie să fie anormală, foarte puternică pentru a se considera inflație. Aceasta înseamnă, implicit, că trebuie să raportăm creșterea la un sistem de referință, la un prag admisibil socotit normal, caracteristic stării de stabilitate monetară.

În al doilea rand, creșterea prețurilor trebuie să fie permanentă pentru a se putea vorbi despre inflație. Nu se poate numi inflație o creștere conjuncturată, determinată de factori aleatori, sezonieri.

Caracteristica esențială care pune în evidență implicit dimensiunile acestui fenomen numit inflație o reprezintă creșterea generalizată a prețurilor. Așa cum am mai afirmat, nu orice creștere a prețurilor înseamnă în mod necesar inflație.

Pentru a putea vorbi despre un asemenea fenomen trebuie să ne confruntăm cu un proces dinamic, care se dovedește a fi de durată. Totodată trebuie ținut seamă de faptul că această sporire a prețurilor este una dispersată, unele prețuri putând rămâne stabile pe un anumit interval de timp, în timp ce altele ar putea chiar să scadă. Ca și exemplu elocvent în acest sens, se știe că prețurile en-detail, prețurile produselor agricole și cele ale produselor industriale nu cunosc aceleași ritmuri de creștere.

De asemenea, creșterea prețurilor implică scăderea puterii de cumpărare a banilor. Deoarece puterea de cumpărare scade, un consumator cumpără tot mai puțin dintr-un bun pe măsură ce timpul trece. Această scădere a puterii de cumpărare afectează în același timp toți jucătorii dintr-o economie – consumatori, societăți, guvern, aceștia fiind mai înclinați spre consum, în defavoarea economisirii.

O altă caracteristică a inflației, ca formă a dezechilibrelor în economie, o reprezintă proporționalitatea cu aceste dezechilibre. Inflația este direct proporțională cu amploarea acestora, nivelul ei fiind cu atât mai mare cu cât decalajul dintre cererea și oferta agregată este mai mare.

I.2 Tipuri de inflație

În funcție de valorile indicilor de măsurare a inflației și în principal de cele ale indicelui mediu anual al prețurilor, literatura de specialitate clasifică inflația în:

Inflație târâtoare (creeping inflation): se caracterizează prin creșterea generalizată a prețurilor cu 3-4% anual. Este o inflație latentă, menținută la o dimensiune redusă cu ajutorul unor factori de frânare economici.

Inflație deschisă (open inflation): este o inflație moderată caracterizată prin creșterea prețurilor cu 5-10% anual. Când creșterea prețurilor este la limita inferioară, ea poate constitui, la fel ca și inflația târâtoare, un stimulent al creșterii ofertei și, desigur, al ridicării ocupării factorului muncă. Inflația moderată sau medie face suportabilă economia, dar cu semne și tendințe mici de creștere. Acest tip de inflație este și cea care menține un echilibru între șomaj și creșterea economică sau stabilitatea monedei naționale comparativ cu alte monede.

Inflație galopantă (cu două cifre): este caracteristică unor creșteri de prețuri de peste 10% anual. Efectele ei sunt deosebit de novice pentru economie, atât pentru agenții economici cât și pentru populație, ea descurajează investițiile și orientează resursele bănești spre acțiuni speculative curente, redistribuie veniturile în favoarea unor agenți economici puternici și în defavoarea celor relativ slabi, cu venituri fixe, etc.

Hiperinflația, cea mai acută formă de creștere necontrolată a prețurilor, depășește o creștere de 50% pe lună și uneori ajunge la cote incredibile în perioade de războaie, recesiune economică profundă, instabilitate politică, economică și ca urmare a unor alți factori puternic perturbatori. În aceste situații, deprecierea monedei naționale are loc și ca urmare a faptului că economiile populației, cât și multe afaceri se bazează nu pe moneda națională, ci pe monede stabile, puternice, ce constituie valute de rezervă pentru marea majoritate a țărilor. În perioadele de hiperinflație, banii exprimați în monedă națională nu mai sunt considerați etalon de valoare.

Inflația, ca principală formă de manifestare a dezechilibrului monetar se manifestă sub diferite forme, în funcție de cauzele care au generat-o:

Inflația prin cerere (demand-pull inflațion) se realizează atunci când cererea agregată este mai mare decât oferta agregată. Cererea agregată poate crește atunci când crește masa monetară, are loc creșterea salariilor neînsoțită de creșterea productivității muncii, când se extinde creditul de consum și se reduce interesul spre economisire.

Efectul inflației prin cerere poate fi surprins în graficul următor:

Graficul 1.1 Inflația prin cererea agregată

IPC

Q

Unei creșterii a cererii de la la firmele îi răspund, parțial prin creșterea ofertei de la la și parțial prin creșterea prețurilor de la la . Prețurile vor crește cu atât mai mult cu cât curba ofertei este mai inelastică (mai apropiată de verticala imaginară), iar producția oferită va spori mai puțin.

Graficul de mai sus prezintă o singură creștere a cererii agregate, un șoc al cererii. Pentru a putea vorbi despre inflație este necesară o creștere continuă a cererii și, în mod corespunzător, a prețurilor. De regulă, o astfel de inflație este specifică perioadelor de boom economic prelungit.

Inflația prin costuri, prin ofertă (cost-push sau supply-side inflation) este generată de revendicările grupurilor sindicale pentru creșterea salariilor și în acele domenii de activitate unde nu se obțin creșteri de productivitate. Consecința majorărilor de salarii este majorarea costurilor bunurilor și serviciilor care sunt produse, și ulterior, creșterea prețurilor. Inflația prin costuri se declanșează pe piața factorilor de producție, iar salariul, ca principală componentă a costului, antrenează sporirea generală a prețurilor.

Această formă de inflație este sugerată în graficul următor:

Graficul 1.2 Inflația prin costuri

IPC

Q

Așa cum se poate observa în graficul de mai sus, deplasarea către stânga a ofertei va determina o creștere a nivelului prețului de la la și o reducere a nivelului producției de la la .

Măsura în care firmele vor mări prețurile și vor reduce producția depinde de inclinația pantei cererii agregate. Cu cât cererea agregată este mai inelastică, cu atât producția se va reduce mai puțin, acest lucru fiind resimțit în cea mai mare măsură de catre consumatori prin prețurile mai mari întâlnite pe piață.

Ca și în cazul inflației prin cerere, și în cazul inflației prin costuri creșterea prețurilor trebuie să se constituie într-o tendință, pentru ca respectiva creștere de prețuri să capete atributul de inflaționistă.

Inflația monetară este determinată de introducerea și menținerea în circulație a unei mase monetare excedentare, în raport cu volumul de mărfuri de pe piață, peste nevoile circulației bănești. Acest lucru se întâmplă, în general, atunci când apar deficite bugetare mari, iar finanțarea acestora se face prin împrumuturi de la banca centrală, care va emite o cantitate corespunzătoare de monedă. Fenomenul inflaționist provine din faptul că statul nu se împrumută pentru a produce bunuri și servicii suplimentare, ci spre a consuma, activând o cerere fără corespondent în planul ofertei.

În literatura economică întâlnim o serie de termeni legați de inflație: deflație, dezinflație, stagflație, slumflație.

Deflația este un proces monetar-material caracterizat prin scăderea durabilă, pe termen lung a nivelului prețurilor. Dezinflația este un proces monetar-real care se manifestă prin încetinirea durabilă și autoîntreținută a ratei de creștere a nivelului general al prețurilor.

Trebuie făcută clar distincția între deflație și dezinflație. Potrivit lui R.J.Barro, deflația reprezintă o scădere a indicelui general al prețurilor într-o perioadă de timp. Aceasta poate fi cauzată de o reducere a ofertei de bani sau de o restrângere a cheltuielilor, fie din partea guvernului, fie din partea populației sau a investițiilor dintr-o economie.

Deflația este opusul inflației, respectiv valoarea banilor crește. În perioadele de deflație, consumatorii își amână cheltuielile, asteptând ca prețurile să se diminueze în continuare. Prin urmare, cererea scade. Intreprinderile trebuie să reducă producția, salariile și, în final, numărul locurilor de muncă, ducând astfel la creșterea șomajului. În cazul dezinflației, prețurile cresc, dar într-un ritm mai lent decât în perioada măsurată anterior.

Dezinflația măsoară ritmul de creștere al inflației. Spre exemplu, dacă rata anuală a inflației într-o lună este de 5% și în următoarea lună este de 4%, se poate spune că dezinflația este de 1%.

Stagflația reprezintă o formă de criză economică, care se reflectă într-o stagnare a activității economice și continuarea unui lung proces inflaționist. Slumflația presupune o inflație accelerată pe fondul scăderii PIB.

I.3 Consecințele inflației în plan economic și social

Efectele inflației diferă de la o perioadă la alta, în funcție de forma și intensitatea acesteia, de politicile economice promovate, precum și de capacitatea guvernelor de a cunoaște și controla procesul. Consecințele inflației sunt diferite pentru diversele categorii de agenți economici, poziția economică a fiecăruia în parte și tuturora fiind grav afectată de inflație, iar la nivel macroeconomic distruge orice echilibru economic.

Inflația antrenează dezechilibre generale în economia națională, cu multiple efecte economice și sociale:

Afectează negativ utilizarea resurselor economice de care dispune economia națională;

Duce la dezorientarea agenților economici, la accelerarea cheltuielilor de consum, în detrimentul deciziilor de a economisi, perturbându-se echilibrul dintre cerere și ofertă;

Deformează repartizarea veniturilor; ea avantajează pe anumiți titulari de venituri și dezavantajează pe alții, modificând astfel echilibrul sferei repartiției;

Subminează creditul pe termen lung (în special inflația galopantă), ducând, de cele mai multe ori, la diminuarea depozitelor bancare;

Are importante consecințe și în planul relațiilor economice internaționale, în special pentru statele cu moneda convertibilă; prin deprecierea acesteia sporesc mult cheltuielile de import și este afectată valoarea națională a mărfurilor destinate piețelor externe.

Depreciind moneda, inflația schimbă comportamentul individual atât în actul de consum cât și în cel al economisirii. Astfel, în calitate de consumatori și pentru a atenua efectele deprecierii monetare, agenții economici accelerează ritmul cumpărărilor, plasându-și banii, pe cât posibil, în bunuri de folosință îndelungată sau în „valori refugiu” cum ar fi opere de artâ, metale prețioase etc.

Procesul de economisire suferă, la rândul său, de pe urma deprecierii monetare, nu atât ca nivel, cât mai ales ca structură. În general, inflația descurajează economisirea incitând subiecții economici să cheltuiască, nu să economisească.

Pe fondul unei creșteri rapide și generalizate a prețurilor, indivizii preferă satisfacțiile prezente celor viitoare, nefiind siguri că în viitor economisirea unei părți din venitul actual le va aduce aceeași satisfacție. Acest gen de arbitraj conduce la mutații în structura economisirii. Capătă pondere economisirea pe termen scurt și cu caracter speculativ în detrimentul celei pe termen lung. De aici, efectul direct asupra tipului de investiție. Sunt preferate și privilegiate investițiile pe termen scurt în defavoarea celor costisitoare dar destinate formării și reformării moderne a ramurilor economice, unde perspectiva obținerii de profit se profilează la un orizont mult mai îndepărtat. Urmarea este apariția unui sector terțiar hipertrofiat unde investitorii ajung la profit în timpi relativ scurți.

Nu se poate nega faptul că istoria a înregistrat și înregistrează fenomene de creștere economică inflaționistă. Faptul este posibil și explicabil prin prețurile mari, incitante pentru producători și prin rata dobanzii mică, permisibilă lansării afacerilor.

Autoîntreținerea unui astfel de proces se lovește însă de multiple limite. Economisirea forțată prin renunțare la consum din cauza prețurilor mari și transformarea ei în sursă de investiții nu are loc în orice condiții.

În primul rând, nu se poate întâmpla așa ceva decât în țările dezvoltate unde veniturile populației sunt suficient de mari încât să poată fi diminuate nominal și real pentru a stimula investițiile prin renunțare la consum.

În al doilea rând, este posibil ca celelalte efecte negative ale inflației să fie mult prea mari pentru a fi acoperite prin pozitivul efect al creșterii. Acesta este motivul pentru care, cel puțin teoretic, inflația nu este acceptată ca factor al creșterii economice.

Cunoscuta dilemă inflație-șomaj desprinsă din analizele lui J. M. Keynes și A. W. Phillips sugera, la nivelul anilor ΄60-΄70, că inflația este prețul plătit pentru „fericirea” de a ocupa un loc de muncă; sau, invers, menținerea la un nivel redus a prețurilor pentru a face, de pildă, produsele competitive la export presupunea a accepta un anumit grad de neocupare.

Realitatea, mai încăpătânată decât teoria, s-a confruntat, începând cu anii ΄70, cu fatidicul fenomen al stagflației. Nici ingrata și amintita dilemă nu mai stă în picioare; economia era confruntată, concomitent, cu trei rele: inflație, șomaj, stagnare economică; una nu mai constituia soluție pentru cealaltă. Cercetările economice angajate cu această ocazie au demonstrat cu suficiente argumente că inflația conține în sine suficienți factori cauzatori sau agravanți pentru fenomenul șomaj.

Nu reținem decât împrejurarea că inflația bulversează gestiunea întreprinderii și îi afectează serios capacitatea de a investi. De asemenea, pe fondul unei creșteri generale și accelerate a prețurilor și a unor sarcini salariale tot mai sufocante, întreprinderile nu au la îndemână altă cale de rentabilizare a activității decât reducerea numărului celor ocupați.

Dincolo de mecanismele economice, pe care le afectează și le bulversează, inflația generează incertitudine și neliniște în plan social, în rândul populației. Cei care reușesc să se organizeze în sindicate puternice încearcă, și adesea reușesc, prin indexarea salariilor, să contracareze efectele nefaste ale fenomenului. Alții dobândesc statutul unor grupuri de presiune în relația cu patronatul și guvernul. Se conturează și declanșează atunci o atitudine de revendicare, periculoasă și păgubitoare pentru ambele parți. Guvernele și forța publică, în general, își pierd credibilitatea.

Măsurile luate în pripa conduc la o mai mare diferențiere socială. Climatul social se degradează. Din cauza efectelor redistribuirii veniturilor, inflația crește tensiunile sociale: tensiuni între angajați și cei care conduc, între guvern și populație, iar consumatorii pot copleși societatea și instituțiile sale.

O semnificație reală a costului inflației constă tocmai în ceea ce face inflația pentru starea de spirit, pentru coerența socială și pentru atitudinile oamenilor unii față de alții. Societatea este construită pe legături implicite și explicite. Ele sunt legate de ideea că banul înseamnă totul.

Cu prețurile schimbându-se tot timpul, deprinderile oamenilor sunt tulburate. Ei sunt obligați să facă față la o nouă dimensiune de nesiguranță… trebuie să continue sa salveze o parte din veniturile lor, deși valoarea reala a economiilor este în scădere? Trebuie să cumpere diferite bunuri și servicii? Cum poți ridica venitul când inflația urcă? Toate aceste îngrijorări par a se a cumula rapid când prețurile încep să crească rapid.

Așa-numitul „stres al inflației” conduce spre frecvente certuri în familie, crește pesimismul, se diminuează încrederea în propriile puteri. Chiar și oamenii ale căror venituri nominale cresc odată cu inflația se simt adesea împovărați de creșterea prețurilor. Ei se simt păcăliți când descoperă că, cu salariile lor înainte (nominale) nu pot cumpăra mărfuri în plus. Acesta este un fenomen numit de economiști „iluzia banilor”.

Capitolul II

Seriile cronologice

II.1 Particularități ale seriilor cronologice

Pentru fundamentarea viitoarelor decizii economice este necesară cunoașterea evoluției unor indicatori, referitori la activitatea economică desfașurată (evoluția costurilor, prețurilor, profitului, productivității, inflației etc).

Culegerea, sistematizarea și analiza valorilor individuale ale caracteristicilor unităților unei colectivități statistice la diferite momente sau pe anumite intervale de timp conduc la obținerea și analiza seriilor cronologice.

Seriile cronologice (dinamice, de timp) arată evoluția în timp a unui fenomen. O serie cronologică se prezintă sub forma a două șiruri paralele de valori numerice corespondente: componentele unui șir sunt momentele sau intervalele succesive de timp, iar celălalt șir indică valorile înregistrate de fenomenul analizat în aceste unități de timp.

Există mai multe tipuri de serii cronologice, diferențiate în funcție de timpul la care se referă datele, modul de exprimare a indicatorilor, natura fenomenului evidențiat și numărul termenilor.

În funcție de modul de definire a timpului deosebim seriile de intervale de seriile de momente.

Seriile cronologice de intervale (de fluxuri) sunt formate din mărimi asociate unor perioade de timp (anuale, trimestriale, lunare, zilnice). Fiecare valoare individuală reprezintă rezultatul unui proces care se desfășoară pe un interval de timp . O proprietate importantă a seriilor cronologice de intervale o reprezintă posibilitatea însumării valorilor ; în acest fel se obține un indicator totalizator pentru întreaga perioadă de timp considerată: . De exemplu, prin însumarea desfacerilor zilnice se obține desfacerea totală lunară, prin cumularea producțiilor lunare se determină producția anuală etc.

Seriile cronologice de momente (de stocuri) cuprind mărimi care se referă la anumite momente de timp (de exemplu: stocul de produse finite al unei firme la începutul fiecărei luni). Fiecare valoare individuală caracterizează nivelul la care a ajuns fenomenul considerat în momentul de timp . Nu are sens cumularea valorilor seriilor cronologice de momente deoarece ele reflectă, în mod repetat, elemente care coexistă în momente diferite de timp. De exemplu, în numărul salariaților unei întreprinderi la 31 iunie se regăsește cea mai mare parte sau tot personalul existent la 30 mai; stocul de produse finite la începutul unei luni poate include o mare parte din produsele finite existente în depozitul unității la începutul lunii anterioare; majoritatea capitalului fix al unei întreprinderi reprezintă o componentă stabilă regăsită la fiecare din inventarierile anuale etc.

În cazul seriilor cronologice de momente, pentru a caracteriza seria în ansamblu se pot calcula indicatori medii pe o perioadă de timp: numărul mediu de personal, stocul mediu de produse finite, valoarea medie a capitalului fix etc.

În funcție de modul de exprimare a termenilor seriei deosebim serii cronologice formate din indicatori absoluți, relativi sau medii.

Seriile cronologice formate din indicatorii absoluți reprezintă situația cea mai frecvent întâlnită. Fiecare termen al seriei este în acest caz o mărime absolută exprimată în unități concrete de măsură. De exemplu: producția zilnică a unei secții (în unități fizice sau valorice), încasările lunare ale unui magazin, valoarea creditelor anuale acordate de o bancă etc.

Seriile cronologice formate din indicatori relativi se exprimă procentual sau sub formă de coeficienți. Termenii acestor serii reprezintă mărimi relative de structură, de coordonare, de intensitate sau de dinamică. De exemplu: dinamica anuală a PIB (%), ponderea populației ocupate în agricultură (%) sau cursul zilnic al dolarului (lei/$). Baza de raportare trebuie să fie întotdeauna precizată.

Seriile cronologice formate din indicatori medii se caracterizează prin aceea că termenii seriei sunt calculați ca valori medii. Aceasta este o modalitate de prezentare a evoluției în timp a unor indicatori de moment (transformați în indicatori de intervale prin calcularea nivelului mediu pe fiecare interval între două momente succesive) sau a unor caracteristici calitative. De exemplu: stocurile medii de materiale, mărfuri sau produse finite, productivitatea medie a muncii, salariul mediu, numărul mediu de salariați etc.

După numărul termenilor pe care îi conțin, seriile cronologice pot fi de lungime mică, medie sau mare.

Analiza seriilor cronologice urmărește frecvent să caracterizeze modul în care a evoluat un fenomen într-o perioadă anterioară, în vederea prognozei evoluției sale probabile în viitor. Atingerea acestui scop presupune parcurgerea câtorva etape:

constituirea seriei cronologice;

prelucrarea termenilor seriei cronologice și obținerea indicatorilor statistici absoluți, relativi și medii;

aplicarea metodei ajustării termenilor seriei cronologice în funcție de timp pentru determinarea tendinței pe termen lung;

determinarea influenței factorilor sezonieri și analiza fenomenelor cu caracter ciclic;

estimarea valorilor probabile pentru perioada următoare (prin metoda extrapolării).

II.2 Indicatorii seriilor cronologice

Întrucât termenii unei serii cronologice prezintă variații mari de la o perioadă de timp la alta, prima fază, obligatorie în studiul oricărei serii, o reprezintă calcularea unui sistem de indicatori statistici absoluți, relativi și medii.

Indicatorii absoluți

Indicatorii absoluți ai unei serii cronologice de intervale exprimă nivelul, volumul agregat și modificările (în mărime absolută) fenomenului analizat în perioade diferite de timp. Indicatorii absoluți se exprimă în unitatea de măsură a caracteristicii analizate (în unități fizice, valorice, procente etc.).

Valorile individuale absolute sau nivelul absolut () sunt reprezentate de termenii seriei analizate;

Volumul agregat (nivelul totalizat) reprezintă suma termenilor seriei cronologice de intervale: ;

Modificarea absolută (sporul sau scăderea absolută) reflectă creșterea sau descreșterea absolută (în unități concrete de măsură) a valorilor individuale ale fenomenului analizat, de la o perioadă de timp la alta. Se calculează ca diferență între doi termeni ai seriei.

În funcție de perioada aleasă ca bază de comparație (constantă sau variabilă), există două forme ale acestui indicator:

modificarea absolută cu bază fixă reprezintă distanța (diferența) fiecărui termen al seriei față de o perioadă fixă de referință:

, t = 2, …, n

unde: – orice termen al seriei cronologice (de regulă, primul);

modificarea absolută cu bază în lanț se calculeaza ca diferență între cei doi termeni succesivi ai seriei cronologice:

, t = 2, …, n.

Indicatori relativi

Acești indicatori se calculează sub formă de raport și reflectă proporția dintre nivelurile absolute ale termenilor seriei cronologice de intervale. Permit analiza comparativă a evoluției unor fenomene diferite.

Indicele de dinamică este o mărime relativă care arată de câte ori s-a modifica T mărimea unui fenomen în timp. Se calculează ca raport între doi termeni diferiți ai seriei cronologice.

În funcție de alegerea unei baze de raportare constante sau variabile, se poate determina indicele cu bază fixă sau cu bază în lanț:

indicii cu bază fixă se calculează ca raport între nivelul caracteristicii în fiecare perioadă t și nivelul acesteia într-o perioadă fixă considerată bază de referință, conform relației:

, t = 2, …, n.

indicele cu bază în lanț compară sub formă de raport două niveluri succesive ale caracteristicii:

, t = 2, …, n.

Se exprimă în procente. Valori mai mari de 100% ale acestor indicatori arată creșteri față de perioada luată ca bază de comparație. Valorile sub 100% semnifică scădere, reducere.

Produsul tuturor indicilor cu bază în lanț este:

Ritmul de modificare (creștere/descreștere), numit și ritmul de dinamică arată cu cât s-a modificat procentual mărimea fenomenului într-o anumită perioadă de timp față de o perioadă de referință fixă sau mobilă. Se determină ca raport între modificarea absolută (cu bază fixă sau în lanț) și nivelul fenomenului în perioada aleasă ca termen de comparație.

Are două forme de calcul: ritmul cu bază fixă și ritmul cu bază în lanț.

ritmul modificării cu bază fixă se calculează ca raport între modificarea absolută cu bază fixă și nivelul înregistrat în perioada de bază:

ritmul modificării cu bază în lanț se calculează ca raport între modificarea absolută cu bază în lanț și bază de comparație respectivă:

Valoarea absolută a unui procent de creștere sau de scădere arată mărimea absolută a modificării ce revine pe o unitate (un procent) din ritmul dinamicii. Se calculează sub forma unui raport între modificarea absolută și ritmul modificării și se exprimă în unitatea de măsură a caracteristicii. Acest indicator face legătura dintre indicatorii absoluți și cei relativi: arată câte unități din modificarea absolută a fenomenului analizat revin la un procent din ritmul modificării pe o anumită perioadă de timp. Așadar indicatorul oferă valoarea absolută a unui procent de modificare (creștere sau scădere).

Valoarea absolută a unui procent de modificare cu bază fixă este:

Are aceeași valoare pentru întreaga perioadă analizată.

Valoarea absolută a unui procent din ritmul modificarii cu bază în lanț este:

Indicatori medii

Spre deosebire de indicatorii absoluți și relativi, care se determină sub forma unui șir de valori care arată variabilitatea termenilor seriei cronologice de intervale, indicatorii medii oferă o măsură sintetică a tendinței de evoluție a întregii serii.

Se pot calcula atât medii de nivel, cum sunt media termenilor seriei și media modificărilor absolute, cât și medii de dinamică: indicele mediu și ritmul mediu.

Nivelul mediu al termenilor seriei cronologice de intervale se calculează sub forma mediei aritmetice simple a tuturor termenilor seriei cronologice analizate:

unde n – numărul termenilor seriei;

Modificarea medie absolută este media aritmetică simplă a modificărilor absolute cu bază în lanț:

Indicatorul arată cu cât crește/scade fenomenul în medie (în valoare absolută) de la o perioadă de timp la alta. Modificarea medie absolută poartă numele de spor mediu, dacă este calculată pentru un fenomen cu tendință de creștere. În caz contrar vorbim despre scădere medie.

Indicele mediu de dinamică se calculează ca medie geometrică simplă a indicilor de dinamică cu bază în lanț, conform relației:

Indicele mediu de dinamică arată de câte ori s-a modificat (a crescut sau a scăzut) în medie fenomenul analizat pe întreaga perioadă luată în calcul. Valoarea rezultată din calcul este semnificativă îndeosebi pentru fenomenele care evoluează în progresie geometrică (indicii cu bază în lanț au valori apropiate între ele). Valori mai mari de 100 % ale acestui indicator arată tendința de creștere a fenomenului analizat. Valori mai mici de 100 % corespund unei scăderi pe ansămblul perioadei considerate.

Ritmul mediu de dinamică se determină cu ajutorul relației:

și arată cu câte procente se modifică în medie fenomenul analizat pe întreaga perioadă analizată.

Capitolul III

Analiza statistică a ratei inflației în România

III.1 Evoluția inflației în România în perioada 2007-2014

Anul 2007 reprezintă un an crucial în evoluția economiei românesti, când România se află în fața celei mai mari oportunități din istoria sa recentă, odată cu integrarea sa în Uniunea Europeană.

Cadrul macroeconomic favorabil stabilității financiare în perioada 2005-2006, caracterizat de intensificarea procesului de corelare a politicilor existente și implementarea de noi politici (reforma politicii fiscale, denominarea monedei naționale, continuarea liberalizării contului de capital, țintirea directă a inflației), continuarea consolidării fiscale, manifestarea unor tendințe (cum ar fi: încetinirea procesului dezinflaționist, creșterea rapidă a deficitelor externe) vor avea un impact asupra politicii fiscal-bugetare a anului 2007.

Graficul 2.1 Rata anuală a inflației – 2007

După cum se poate observa în graficul 2.1, primul trimestru al acestui an prezintă o rată anuală de creștere a prețurilor de consum de 3,66% în luna martie. Nivelul înregistrat este cu 1,21 puncte procentuale sub nivelul ratei înregistrate în decembrie 2006; principalul motiv pentru care rata anuală a inflației a scăzut pe parcursul trimestrului I 2007 a revenit scăderii ritmului de creștere a prețurilor administrate, cum ar fi scăderea prețului gazelor naturale în luna ianuarie cu 3,49% și a prețurilor medicamentelor cu 2,66%.

Trimestrul II 2007 prezintă o rată anuală a inflației ușor superioară celei înregistrate în trimestrul anterior (3,8%, cu 0,14 puncte procentuale mai mult). Acest fapt s-a datorat creșterii prețurilor administrate ( cu 1,8 puncte procentuale peste nivelul din luna martie), majorarea chiriilor de către administrațiile locale, ajustarea cu 4,16% a prețului energiei electrice în luna aprilie.

În trimestrul III 2007, rata anuală a inflației a atins nivelul de 6,03%, fiind cu 2,33 puncte procentuale mai ridicat decât cel înregistrat în iunie 2007. Această creștere a ratei anuale a inflației s-a datorat în principal creșterii substanțiale a prețurilor unor legume și fructe în condiții în care, din luna august, producția agricolă a înregistrat scăderi importante.

În trimestrul IV 2007, rata anuală a inflației și-a continuat trendul ascendent temporar pe care l-a înregistrat la mijlocul anului, atingând în luna decembrie nivelul de 6,57%.

Perioada 2008-2013 cuprinde un moment important în economia internațională, care a afectat și economia românească: criza financiară internațională.

În România s-au înregistrat o serie de avantaje și dezavantaje în urma crizei resimțite în toate domeniile de activitate. Printre avantaje se remarcă: scăderea inflației. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante urmări pozitive ale reducerii nivelului de lichiditați și ale scăderii consumului, acest lucru însemnând creșterea puterii de cumpărare a unităților monetare aferente fiecărei țări.

Prima jumatate a anului 2008 prezintă o creștere a ratei inflației cu 2,06 puncte procentuale în primul trimestru, respectiv 2,04 puncte procentuale în al II-lea trimestru, față de decembrie 2007. Creșterile înregistrate s-au datorat în principal creșterii prețului la combustibili (cauzată de creșterea prețului țițeiului pe piața internațională), scumpirii accentuate a energiei electrice, mărfurilor alimentare și gazelor naturale.

În cea de-a doua parte a anului 2008 s-a produs o accelerare a procesului dezinflaționist, rata anuală a inflației atingând în luna septembrie nivelul de 7,30%, în scădere cu 1,31 puncte procentuale față de luna iunie, iar la sfârșitul anului cu 1 punct procentual mai puțin.

Factorii care au determinat scăderea ratei anuale a inflației sunt: ajustările aplicate prețurilor administrate (în special celor aferente serviciilor telefonice, energiei electrice, serviciilor de apă și canal), scăderea rapidă a cotațiilor petrolului pe piața internațională, care a influențat o dinamică favorabilă a prețurilor combustibililor pe piața internă, scăderea prețurilor produselor sezoniere (legume și fructe) și ale unor bunuri precum zahăr, ulei, carne care s-au ieftinit pe plan internațional, importurile făcând concurență puternică producătorilor autohtoni.

Graficul 2.2 Rata anuală a inflației 2008

Rata inflației a continuat să se reducă și în anul 2009. În ceea ce privește rata anuală a inflației IPC înregistrată la sfârșitul trimestrului I, aceasta a atins nivelul de 6,71%, în creștere cu 0,41 puncte procentuale față de decembrie 2008 (6,30%). Accelerarea ritmului de creștere a prețurilor de consum s-a datorat în mare măsură efectelor deprecierii semnificative a monedei naționale în cursul trimestrul I 2009, în urma înrăutățirii percepției investitorilor cu privire la vulnerabilitățile și perspectivele economiilor din Europa Centrală și de Est pe fondul accentuării crizei financiare și economice globale.

În lunile următoare ale anului, rata anuală a ratei inflației scade, în trimestrul II atingând pragul de 5,85%, în trimestrul III 4,94%, iar la finele perioadei se înregistreaza o rată de 4,74%. Aceste scăderi s-au datorat în principal reducerii cererii de consum, pe fondul deteriorării situației financiare actuale a populației și al perspectivelor incerte privind fluxul viitor de venituri disponibile.

După două trimestre în care tendința descendentă a ratei anuale a inflației s-a menținut (4.20% în trimestrul I, respectiv 4,38% în trimestrul II), anul 2010 prezintă în trimestrul III o creștere de 7,77%, cu 3,39 puncte procentuale peste nivelul atins în luna iunie, anul curent. Cauza principala a acestei evoluții a fost majorarea cu 5 puncte procentuale a cotei standard pe valoarea adaugată, de la 19 la 24 la suta, începând de la 1 iulie 2010. Această creștere a cotei TVA continuă să afecteze inflația, rata anuală atingând nivelul de 7,96% în luna decembrie 2010.

Într-un context internațional dificil, România a continuat în anul 2011 politicile destinate stabilizării macroeconomice, având ca rezultat readucerea inflației în intervalul-țintă, restrângerea deficitului bugetar, menținerea deficitului contului curent la un nivel moderat și asigurarea unui cadru adecvat pentru o creștere economică sustenabilă.

În trimestrul I 2011, rata anuală a inflației a înregistrat valoarea de 8,01%, crescând față de luna dcembrie 2010 cu 0,05 puncte procentuale. Această creștere s-a datorat creșterii prețurilor produselor alimentare și ale combustibililor pe piața internațională, creșteri care și-au pus amprenta și pe piața românească. Prețurile alimentare volatile au înregistrat creșteri cu 28% în luna martie, atingând astfel un nivel maxim în ultimii 7 ani.

Daca în trimestrul II 2011, rata anuală a inflației a înregistrat o mică scădere față de trimestrul I (7,93%), trimestrul III prezinta o revenire a ratei anuale a inflației în interiorul intervalului de variație din jurul țintei stabilite de Banca Națională, situându-se la nivelul 3,45%. Principalele motive ale scăderii ratei inflației sunt în primul rând reducerea efectului creat de majorarea cotei TVA la 1 iulie 2010, iar în al doilea rând scăderea prețurilor alimentare volatile, scădere datorată unei producții agricole bune pe plan intern și internațional. La sfârșitul anului 2011, rata anuală a inflației s-a situat la un nivel minim atins în ultimii 20 de ani: 3,14%.

Un articol al Ziarului Financiar explică principalul motivul pentru care rata inflației a atins acest punct:”Unde am fi fost acum fără anul agricol de excepție? A "salvat" economia și a ținut jos inflația. Anul agricol de excepție a contribuit din plin la creșterea economică a României, atât cât va fi ea, după doi ani consecutivi de cădere. Ce se va întâmpla în 2012 mai ales pe acest fond al prelungirii perioadei fără ploi semnificative, rămâne de văzut, dar, în ceea ce privește 2011, cu o valoare estimată a producției de 12 mld. euro agricultura s-a aflat în fruntea ramurilor care au mișcat economia în sus, chiar dacă creșterea se va situa pe tot anul la sub 2% din PIB.”

Anul 2012 prezintă o evoluție a ratei anuale a inflației neuniformă, după cum se poate vedea în graficul 2.3.

Graficul 2.3. Rata anuală a inflației în anul 2012

În ciuda faptului că în trimestrul I 2012 se înregistrează un nou nivel minim al ratei anuale a inflației (2,4%), această tendință de scădere menținându-se și pe parcursul trimestrului II (2,04%), cealaltă jumatate a anului prezintă o creștere a ratei inflației cu 3,29 puncte procentuale peste valoarea înregistrată la finele trimestrului precedent. Condițiile climaterice nefavorabile au dus la creșterea substanțială a prețurilor volatile ale mărfurilor alimentare (acestea au crescut cu până la 27% în luna septembrie față de luna iunie); de asemenea, produsele cu prețuri administrate au suferit majorări: tariful la energie electrică s-a majorat cu 5,4%, iar cel al gazelor naturale cu 5%. Scăderea cu 0,38 puncte procentuale a ratei anuale a inflației în ultimul trimestru al anului 2012 ( 4,95%) s-a datorat faptului că, în această perioadă, au scăzut prețurile legumelor, fructelor, combustibililor.

Rata anuală a inflației a evoluat într-un mod neuniform și în anul 2013. Prima jumătate a anului prezintă o evoluție ascendentă (5,25% în trimestrul I, respectiv 5,37% în trimestrul II), situată și în această perioadă deasupra intervalului țintit de Banca Națională a României (2,5% ± 1 punct procentual). Prețurile de consum înregistrează creșteri de 5%, ca urmare a creșterii accizelor pentru produsele din tutun și a tarifelor la energie electrică în lunile decembrie 2012 și ianuarie 2013 (circa 17%). Efectul reducerii cotei de TVA la 1 septembrie 2013 la unele produse de panificație de la 24% la 9 %, recoltei agricole bune a anului care a avut ca urmare scăderea prețurilor produselor alimentare procesate, este reprezentat de scăderea ratei anuale a inflației în trimestrul III 2013 la valoarea de 1,89%.

La finele anului, rata anuală a inflației înregistreaza un nou minim istoric: 1,55%. Este pentru prima dată când România are o inflație anuală de sub 2%, adică limita uzuală în țările occidentale, la care visa în anii de hiperinflație și inflație galopantă din perioada 1990-2000.

Rata anuală a inflației a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66%-1,5%, minimul de 0,66% fiind atins în luna iunie. Prețurile mărfurilor alimentare au scăzut anul trecut cu 0,4%, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%. Anul agricol bun, inflația scăzută din zona euro, persistența deficitului de cerere agregată, scăderea prețului petrolului și continuarea ajustării descendente a anticipațiilor inflaționiste și-au adus „contribuția“ la minimul record al inflației.

În anul 2014 rata anuală a inflației a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, înregistrând valoarea de 1,07%, cu 2,91 puncte procentuale mai mică față de anul precedent. În graficul 2.1, respectiv tabelul 2.1 sunt prezentate datele privind evoluția indicelui lunar al prețurilor de consum față de luna corespunzătoare a anului anterior pe principalele categorii de mărfuri și servicii.

Pe baza graficului și a datelor din tabel observăm că indicele lunar al prețurilor de consum a avut o evoluție uniformă pe parcursul anului 2014, creșterea medie a prețurilor pe total fiind de 0,99% față de anul 2013 (corespunzător unei creșteri medii a prețurilor produselor nealimentare cu 15%, a serviciilor cu 11% și unei scăderi medii a prețurilor produselor alimentare cu 11%).

În luna decembrie 2014, prețurile produselor alimentare au scăzut cu 0,41%, în principal datorită scăderii prețului cartofilor cu 2,8%, legumelor cu 2,4% și zahărului cu 3,3%. Produsele nealimentare au suferit o creștere a prețurilor având la bază creșterea prețului combustibililor cu 5,7%, tutunului cu 7,6%, dar și al gazelor cu 9,5% față de decembrie 2013. În cadrul prețurilor serviciilor care au crescut cu 2,25% s-a remarcat creșterea prețului serviciilor cu apă, canal și salubritate cu 8,2% și serviciilor poștale cu 5,5%.

Graficul 2.1 Evoluția IPC în anul 2014 pe principalele categorii de produse

Tabelul 2.1 Indicele lunar al prețurilor de consum pe principalele categorii de produse în anul 2014

Sursă: Institutul Național de Statistică

III.2 Analiza statistică a ratei inflației în România în perioada 2007-2014

III.2.1 Analiza ratei inflației folosind indicatorii seriilor cronologice

Inflația reprezintă acea stare de dezechilibru economic în care masa monetară existentă în economie depășește necesarul real de monedă, ducând la creșterea generalizată a prețurilor și la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

În România, evoluția inflației poate fi studiată divizat în 3 perioade distincte, astfel:

Perioada 1991-2000, caracterizată printr-un nivel înalt al inflației ca efect al acumulării unei serii de dezechilibre majore în momentul prăbușirii regimului comunist. În această perioadă, rata anuala a inflației a înregistrat valori extrem de diferite de la un an la altul, pe fondul parcurgerii etapelor de liberalizare, cel mai înalt nivel fiind atins în anul 1993 (+256,1%);

Perioada 2000-2007, caracterizată printr-o scădere semnificativă a ratei anuale a inflației de la 45,7% în anul 2000 până la 4,84% în 2007. Anul 2005 prezintă două momente importante pentru economia românească: Banca Națională a României a adoptat strategia de țintire directă a inflației, iar rata anuala a inflației s-a încadrat, pentru prima oară după 1990, în intervalul cu o singura cifră, valoarea sa fiind de 9%:

Perioada 2008-prezent, când, pe fondul crizei economice și a urmărilor sale în economie, inflația a cunoscut un trend neuniform. După aproape un deceniu în care rata anuală a inflației a înregistrat o scădere continuă, anul 2008 prezintă creșterea acesteia cu 3 puncte procentuale față de anul precedent (7,85%), urmând ca în perioada 2010 – 2014 rata inflației sa își reia cursul descendent.

Așa cum ne-am propus ne vom opri la analiza statistică a ratei inflației în România în perioada 2007–2014. Studiul de caz are ca obiectiv analiza cu ajutorul indicatorilor seriilor cronologice a ratei anuale a inflației în România, pentru a vedea cum s-a modificat aceasta de la un an la altul, dar și față de o perioadă de referință ( în cazul nostru, anul 2007), ritmul de modificare (de creștere sau descreștere) al acesteia, dar și ajustarea seriei în scopul de a observa trendul parcurs de acest fenomen.

Datele reprezentând rata anuală a inflației sunt prezentate în tabelul 3.1, respectiv în graficul 3.1.

Tabelul 3.1 Rata anuală a inflației în România în perioada 2007-2014

Sursa: Institutul Național de Statistică

Graficul 3.1 Evoluția ratei anuale a inflației în România în perioada 2007-2014

Din analiza graficului observăm o creștere bruscă a ratei inflației în perioada 2007-2008, urmată de o scădere semnificativă în anul 2009, respectiv cu 2,26% față de anul precedent. Această tendință de scădere se menține pe perioada 2010-2014, ajungându-se în anul 2014 la un minim istoric al ratei anuale a inflației de 1,07%, mai mic cu 2,91% față de anul 2013.

După cum am precizat în capitolul anterior, analiza unei serii cronologice presupune parcurgerea unor etape. După constituirea seriei cronologice reprezentată de rata anuală a inflației în perioada 2007-2014 (graficul 3.1, respectiv tabelul 3.1) , vom analiza evoluția ratei anuale a inflației cu ajutorul indicatorilor absoluți, relativi și medii ai seriilor cronologice, astfel:

Indicatori absoluți:

Nivelul absolut () este reprezentat de termenii seriei, unde t = 2007, 2008, …, 2014

Nivelul totalizat:

Modificarea absolută ():

cu bază fixă  :

(vezi tabelul 3.2, coloana 3)

cu bază în lanț :

(vezi tabelul 3.2, coloana 4)

Tabelul 3.2

Indicatori absoluți:

Indicele de dinamică (creștere/ descreștere) :

Cu bază fixă (vezi tabelul 3.3, coloana 3)

Cu bază în lanț (vezi tabelul 3.3, coloana 4)

Tabelul 3.3

Ritmul de modificare (creștere/ descreștere):

Cu bază fixă (vezi tabelul 3.4, coloana 3)

Cu bază în lanț (vezi tabelul 3.4, coloana 4)

Tabelul 3.4

Valoarea absolută a unui procent din ritmul modificării:

Cu bază fixă (vezi tabelul 3.5, coloana 3)

Cu bază în lanț (vezi tabelul 3.5, coloana 4)

Tabelul 3.5

Indicatori medii:

Nivelul mediu ():

Seria cronologică prezentată este o serie de intervale pentru care nivelul mediu se calculează aplicând formula mediei aritmetice:

Valoarea medie anuală a ratei inflației pe perioada analizată a fost de 4,81%.

Modificarea medie absolută:

Indicele mediu:

Ritmul mediu:

În urma calculelor efectuate putem afirma că în perioada 2007-2014, rata inflației a scăzut anual, în medie, cu 0,53 procente, ceea ce reprezintă un ritm mediu de scădere de -19,4%. Faptul că indicele mediu se situeaza sub 100% întărește afirmația că evoluția ratei inflației în perioada analizată a avut o tendință descendentă.

III.2.2 Ajustarea seriei reprezentând rata inflației

Ajustarea termenilor unei serii de date este operațiunea de înlocuire a termenilor empirici (reali, rezultați în urma observării), cu temenii teoretici (ajustați), care exprimă legitatea specifică de dezvoltare obiectivă a fenomenelor la care se referă datele.

Prin operația de ajustare se separă influența factorilor esențiali cu acțiune sistematică de influența factorilor neesențiali cu acțiunea întâmplătoare, care determină abaterile dintre termenii empirici (reali) și cei teoretici (ajustați). Pe baza datelor referitoare la o perioadă expirată se poate determina tendința de dezvoltare a fenomenului studiat pentru o perioadă viitoare.

Din cronograma prezentată (graficul 3.2), se observă că ajustarea seriei reprezentată de rata anuală a inflației se poate face prin metoda liniară.

Graficul 3.2 Cronograma ratei inflației în perioada 2007-2014

Pentru ajustarea liniară se utilizeaza relatia:

unde: – valorile ajustate (teoretice)

a – parametrul care matematic arată nivelul la care ar fi ajuns variabila y, dacă influența tuturor factorilor ar fi fost constantă pe toată perioada analizată;

b – parametrul care arată cu cât se modifică în medie variabila analizată în condițiile modificării cu o unitate a factorului timp; b>0 înseamnă o tendință de creștere, b<0 tendință de descreștere, iar dacă b=0 fenomenul a fost staționar;

t – reprezintă valorile variabilei timp.

Pentru a calcula parametrii a și b ai funcției liniare vom utiliza metoda celor mai mici patrate:

= min

Sistemul de ecuații este:

Daca se pune condiția ca = 0, sistemul devine:

Pentru satisfacerea condiției ca = 0, valorile lui t se aleg pornind de la numărul termenilor seriei. Pot interveni două situații:

Daca seria este formată dintr-un număr impar de termeni, originea (t=0) va corespunde termenului central, iar pentru ceilalți termeni, t va lua valorile 1, 2, 3, etc;

Daca seria este alcătuită dintr-un număr par de termeni, în centrul seriei se află doi termeni, caz în care corespunzător primului termen central t = -1 și t = 1 în cazul celui de-al doilea termen, urmând ca pentru ceilalți termeni t să ia valorile 3, 5, 7, etc.

Calculele necesare rezolvării sistemului sunt prezentate în tabelul 3.3.

Valoarea negativă a parametrului b confirmă tendința de descreștere a seriei cronologice analizate.

În urma calculelor, rezultă că funcția de ajustare a seriei cronologice analizate este:

Valorile ajustate sunt prezentate în tabelul 3.3, coloana 6.

Tabelul 3.3

III.3 Analiza corelației dintre rata inflației și rata șomajului în perioada 2007-2014

Din multitudinea problemelor economice, inflația și șomajul sunt două dintre cele mai importante probleme cu care economia românească se confruntă în ziua de astazi.

Șomajul reprezintă fenomenul socio-economic care se manifestă prin inactivitatea forțată a unui număr mare de salariați, ca rezultat al dezechilibrului dintre cerere și oferta forței de muncă.

În România, șomajul a fost recunoscut imediat după 1990, iar primul cadru legal în vederea sprijinirii șomerilor l-a constituit Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor socială , lege înlocuită în 2002 cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor sociale de șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

În mod tradițional, se consideră că între inflație și șomaj există o corelație inversă, și anume măsurile antiinflaționiste generează șomaj, în timp ce creșterea ocupării poate genera o sporire relativă a cererii – mai elastică în comparație cu oferta de mărfuri – și, deci, inflație.

Așa cum ne-am propus, ne vom opri la analiza ratei inflației și a ratei șomajului în perioada 2007 – 2014. Din tabelul 3.1, respectiv graficul 3.1, putem observa că cele două fenomene au avut tendințe invers proporționale, confirmând faptul că între rata inflației și rata șomajului există o corelație inversă.

Tabelul 3.1

Sursa: Institutul Național de Statistică, Eurostat

Graficul 3.1 Evoluția ratei inflației și a ratei șomajului în România în perioada 2007-2014

Cele două serii prezentate sunt serii paralele interdependente a căror metodă presupune ordonarea valorilor caracteristicii factoriale (rata șomajului) și înregistrarea în paralel a valorilor corespunzătoare caracteristicii dependente (rata inflației), după cum se poate vedea în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2

Pe baza graficului de corelație (graficului 3.2) putem spune că între cele două variabile există o legătură de tip liniar deoarece tendința de concentrare a punctelor este în jurul unei linii drepte.

Graficul 3.2 Corelograma dintre rata inflației și rata șomajului în România în perioada 2007-2014

Sistemul de ecuații normale necesar pentru aflarea parametrilor a și b ai funcției liniare este:

Folosind rezultatele calculelor prezentate în tabelul 3.3 (coloanele 1,2,3,4), se obține sistemul:

cu soluțiile: a = 13,10

b = -1,20

Valoarea negativă a parametrului b sugerează faptul că în momentul în care rata șomajului crește cu o unitate, rata inflației va scădea cu 1,20. Acest lucru întărește afirmația că între cele două fenomene există o legătură invers proporțională.

Valorile teoretice ale ratei inflației () se vor calcula înlocuind fiecare valoare a variabilei factoriale în funcția de regresie:

Tabelul 3.3

Analizând valorile teoretice ale ratei inflației în corelație cu rata șomajului, calculate pe baza funcției de regresie, putem observa că exista abateri relativ mici față de valorile reale înregistrate de acest fenomen( 2 ).

Pentru a calcula gradul de legătură dintre rata inflației și rata șomajului, vom calcula coeficientul de corelație și raportul de corelație.

Coeficientul de corelație se calculează după formula:

=

Această valoare a coeficientului de corelație, situată în intervalul [-0,50; -0,25] indică un grad de asociere acceptabil între cele două fenomene.

Raportul de corelație se determină cu formula:

unde:

Utilizând datele din tabelul 3.3 , obținem:

-0,31

Coeficientul și raportul de corelație au valori egale, ceea ce confirmă liniaritatea legaturii dintre rata inflației și rata șomajului înregistrate în România în perioada 2007-2014.

Concluzii

Economia românească s-a confruntat de-a lungul timpului cu un proces inflaționist amplu si de durată. Analizând evoluția inflației în România, putem concluziona că:

Dezechilibrele majore apărute în urma căderii regimului comunist în Decembrie 1989 au dus la creșteri ale ratei inflației de peste 200% în perioada 1990-200, cel mai ridicat nivel înregistrat fiind în anul 1993 de 256,1%.

Perioada 2000-2007 s-a caracterizat printr-o revenire treptata a economiei și totodata o scadere uniforma a ratei inflatiei. Decizia Băncii Naționale de a adopta, în anul 2005, strategia de țintire directă a inflației a condus la încadrarea ratei inflației pe intervalul cu o singură cifră.

Declanșarea crizei economice internaționale în anul 2008 a condus la un avantaj important pentru economia românescă, și anume scăderea inflației.

În ceea ce privește evoluția ratei anuale a inflației în România în perioada 2007-2014, în urma studiului statistic realizat am ajuns la următoarele concluzii:

Rata anuală a inflației în România în intervalul ales a cunoscut o evoluție descendentă, datorită unor factori precum: deteriorarea situației financiare naționale în urma crizei economice internaționale, ceea ce a redus consumul și a crescut totodată puterea de cumpărare a monedei naționale, ajustările aplicate unor prețuri de mare influență asupra indicelui prețurilor de consum, dar și politicile aplicate de către Banca Naționala a României în sensul stabilizării macroeconomice și a reducerii inflației.

Printre factorii care au condus la creșteri ale ratei inflației în perioada 2007-2014 se numără: condițiile climaterice nefavorabile ce au condus la creșterea prețurilor unor produse alimentare, creșterea cotațiilor combustibililor pe piața internațională datorită crizei financiare, deprecierea monedei naționale, creșterea cotei TVA de la 19% la 24% în anul 2010.

Rata anuală a inflației reprezintă o serie cronologică de intervale. Pe baza indicatorilor seriilor cronologice și a calculului acestora, putem afirma că în perioada 2007-2014, rata anuală a inflației a înregistrat o scădere medie anuală de 0,53%, ceea ce reprezintă un ritm mediu de scădere de 19,4%. Valoarea indicelui mediu de 80,6%, sub limita de 100%, întărește afirmația că evoluția ratei inflației în perioada 2007-2014 a avut o evoluție descrescătoare.

Metoda de ajustare a seriei cronologice reprezentată de rata inflației ne ajută să concluzionăm că în perioada 2007-2014, dacă am da la o parte factorii cu acțiune întâmplătoare, rata inflației ar înregistra o scădere uniformă de 6,89% la 2,73%.

Efectele crizei economice, în care economia internațională și implicit, economia românească s-au aflat în ultimii ani, au fost resimțite și pe partea cererii și ofertei de forță de muncă.

În ceea ce privește șomajul în România privit ca factor de influență asupra inflației, putem spune că în perioada 2007-2014 acesta a avut o evoluție invers proporțională față de inflație.

Valoarea negativă coefientului b al funcției de regresie (-1,20) întărește afirmația de mai sus, întrucât creșterea ratei șomajului cu o unitate determină scăderea ratei inflației cu valoarea acestui coeficient.

În ceea ce privește corelația dintre rata inflației și rata șomajului în perioada analizată, putem spune că valorile egale și negative ale coeficientului de corelație și al raportului de corelație de -0,31 obținute în urma calculelor susțin afirmația că între cele două fenomene există o legătura liniară, iar evoluția lor este una invers proporțională față de cealaltă.

Bibliografie

Anghelache, C., Gheorghe, M., Voineagu, V., Metode și modele de măsurare și analiză a inflației, Editura Economică, București, 2013

Bezbakh, P., Inflație, dezinflație, deflație, Editura Humanitas, București,1992

Begu, L., Tușă, E., Statistică teoretică și economică, Biblioteca digitală ASE

Cohuț, I., Inflația în cea de-a doua jumătate a secolului XX, Editura Economică, București, 2005

Dăianu, D., Vrânceanu, R., România și Uniunea Europeană: inflație, balanța de plăți, creștere economică, Editura Polirom, Iași, 2002

Duguleană, L., Bazele statisticii economice, Editura C.H.Beck, 2012

Frisch, H., Teorii ale inflației, Editura Sedona, Timișoara, 1997

Isărescu, M., Spre o nouă strategie politică monetară: țintirea directă a inflației, varianta pdf, Craiova, 2003

Pivodă, D., Analiza și actualizarea la inflație, Editura Economică, București, 2001

Ploae, V., Economie politică, Editura Ex Ponto, Constanța, 1999

Țugui, A., Inflația. Concepte, teorii și politici economice, Editura Economică, București, 2000

Voineagu, V., Titan, E., Ghiță, S., Statistică. Baze teoretice și aplicații, Editura Economică, București, 2007

*** Banca Națională a României, Rapoarte anuale 2007-2014,

Rapoarte lunare,

Raport asupra stabilității financiare,

Raport asupra inflației 2007-2014

www.insse.ro

http://ec.europa.eu/eurostat

http://www.zf.ro/