Studiu Psiho Social Asupra Barfei Si Invidiei

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………….Pag.3-4

Capitolul l Barfa

Definirea ei si studiile effectuate in acest domeniu

Etimologia și definirea bârfei

Studiile psiho-sociale privind bârfa……………………..pag.5-6

Bărfa în organizație………………………………………pag.6-9

Barfa si mass-media………………………………………pag.10-13

Avantajele si dezavantajele barfei…………………………pag.13-14

CAPITOLUL II Invidia

Invidia – definire și abordări…………………………………pag.14-15

Gelozia……………………………………………………….pag.16-19

Gelozia intre frati…………………………………………….pag.19-21

Stima de sine…………………………………………………pag.22-26

Rusinea……………………………………………………….pag.26-27

Frustrarea……………………………………………………..pag.27-32

Bibliografie…………………………………………………………………pag.33

INTRODUCERE

Omul este privit ca o entitate, un tot unitar și relativ autonom. Este un punct de intersecție a multiple și diverse serii de relații și interacțiuni (fizice, naturale, sociale, informaționale și aculturale). Tocmai acest lucru îl face sǎ se delimiteze de restul ființelor umane.

În calitatea sa de ființǎ socialǎ, omul este un produs socio-cultural. Determinǎrile sociale exercitate asupra individului în dezvoltarea sa, sunt menite sǎ producǎ un subiect ale cǎrui mijloace acționale, epistemice și ale valorificǎrii îi faciliteazǎ participarea la viața și activitatea socialǎ și formarea unei personalitǎți unice.

Simetricǎ cu individualitatea, personalitatea cuprinde sistemul atributelor, structurilor și valorilor de care dispune o persoanǎ. Ea se referǎ la calitǎțile personale, rolurile și status-urile de care dispune respectiva persoanǎ. Cu alte cuvinte, personalitatea este subiectul uman privit în cele trei ipostaze ale sale (Psihologie, manual pentru clasa a-X-a, 1976):

subiect pragmatic, al acțiunii, cel care transformǎ lumea și ajunge sǎ o stǎpâneascǎ;

subiect epistemic, al cunoașterii, care ajunge la conștiința de sine și de lume, deoarece beneficiazǎ de cunoștințe și participǎ la procesul cunoașterii;

subiect axiologic, purtǎtor al valorilor adevǎrului, binelui și frumosului, cǎlǎuzindu-se dupǎ semnificații, credințe și idealuri, conferind un sens superior propriei vieți.

Proprie personalitǎții este inteligența, care îi diferențiazǎ pe oameni unii de alții; o structurǎ instrumentalǎ ce presupune un proces de asimilare și prelucrare a informațiilor variabile, în scopul unei adaptǎri optime. Calitǎțile inteligenței (complexitate, flexibilitate, fluiditate, productivitate) asigurǎ eficiența conduitei umane ca sistem de însușiri stabile proprii subiectului individual. Inteligența se manifestǎ în viața de zi cu zi prin calitatea activitǎții intelectuale, centratǎ pe gândire. Experiența de viațǎ, cu deosebire experiența școlarǎ și profesionalǎ o pune în evidențǎ și permite evaluarea ei. Empiric, ea se poate evalua dupǎ randamentul învățǎrii, dupǎ ușurința și profunzimea învǎțǎrii și dupǎ dificultatea și noutatea problemelor pe care subiectul este în stare sǎ le rezolve. Fiecare personalitate fiind unicǎ din punct de vedere al inteligenței, caracterului, temperamentului și aptitudinilor, cumuleazǎ un ansamblu diferit de status-uri și roluri; în diverse relații și acțiuni, personalitatea se manifestǎ conform rolului îndeplinit și ținând seama de statusul sǎu.

Însǎ, fiecare individ își modeleazǎ structurile profunde ale personalitǎții dupǎ împrejurǎrile în care se aflǎ și dezvoltǎ comportamente conforme cu rol/status-ul său de pǎrinte sau copil, profesor sau elev, șef sau subordonat, producǎtor sau consumator, șofer sau pieton, gazdǎ sau oaspete, profesionist sau nespecialist etc., de fiecare datǎ apǎrând un personaj mai mult sau mai puțin original.

Mergând mai în profunzime, în cadrul edificiului personalitǎții se aflǎ conceptul de eu. Ca formațiune psihologicǎ eul se constituie în procesul multiplelor interacțiuni cu lumea, în special cu oamenii. La baza sa se aflǎ percepția de sine, propria corporalitate și posibilitǎțile de acțiune caracteristice pentru subiectul uman. În modelul eului intrǎ imaginea de sine- viziune asupra propriei ființe și asupra raporturilor cu ceilalți, parte componentǎ a stimei de sine. Specificǎ pentru eu este conștiința de sine care se dezvoltǎ prin confruntarea continuǎ cu conștiința de lume și se centreazǎ în jurul ideii de om. În aceastǎ formulǎ a conștiinței de sine, eul apare ca integrator al personalității.

Eul se identificǎ cu ființa printr-un proces de confruntare și comparare cu ceilalți, printr-un proces de intermodelare în baza tuturor experiențelor și apartenențelor la relații și categorii sociale. Tocmai acest proces de confruntare și comparare cu ceilalți stǎ la baza tuturor comportamentelor sale mai mult sau mai puțin conștiente sau inconștiente, în favoarea sau în defavoarea celor care îl înconjoarǎ. Din cadrul acestor comportamente fac parte bârfa și invidia, obiective țintǎ ale lucrǎrii de fațǎ.

CAPITOLUL I

Prin barfa se intelege devaluirea de informatii despre oameni, unor persoane care nu au voie sa le cunoasca, cu intentia de a face rau acelor persoane. Un barfitor nu ar recurge la minciuni daca adevarul ar produce daune mari acelei personae despre care vorbeste.

„Eu distrug fara ca sa ucid. Eu frang inimi si daram vieti. Sunt vicleana si plina de rautate si cu varsta sunt tot mai puternica. Cu cat sunt mai mult citata, cu atat sunt mai crezuta. Infloresc la orice nivel al societatii. Victimele mele sunt neajutorate: ele nu pot sa se protejeze de mine pentru ca nu am nici nume, nici fata. A fi urmarita este imposibil. Cu cat incerci mai mult, cu atat sunt mai greu de gasit. Nu sunt prietena nimanui. Odata ce manhesc o reputatie, nu mai este niciodata la fel. Distrug casnicii, fac guverne sa cada, provoc durere celor nevinovati. Cine sunt eu? Numele meu este Barfa!”

In Vechiul testament cuvantul barfitor este definit ca „unul care dezvăluie secrete, unul care poartă povești sau unul care calomniază”. Scopul persoanelor care barfesc este de a-si zidi o imagine pozitiva prin “zugravirea” altora ca fiind rai.

Biblia ne spune că „Omul neastâmpărat stârnește certuri, și pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 16:28). Multe prietenii au fost destrămate după o neînțelegere care a început cu o bârfă. Cei ce dobândesc un astfel de obicei nu fac altceva decât să întărâte, să provoace necazuri și mânie, amărăciune și suferință între prieteni. Trist, dar unii rămân în obiceiul bârfei și caută ocazii să-i distrugă pe alții.

”Tot asa si limba..intineaza tot trupul  si aprinde roata vietii, cand este aprinsa de focul gheenei”(Iacov 3:5-6). Trebuie sa ne gandim la puterea cuvintelor si la ce consecinte ne expunem la rostirea unor vorbe, precum Imparatul David care spunea “Voi veghea asupra cailor mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba; imi voi pune frau gurii, cat va sta cel rau inaintea mea.” (Psalmul 39:1). Indemnandune sa punem frau vorbelor fara rost, fiind foarte atenti la ce vorbim

Femeile cu siguranță nu sunt singurele găsite vinovate de bârfă. Oricine se poate face vinovat de bârfă pur și simplu repetând un lucru confidențial auzit. Cartea proverbelor are o listă lungă de versete ce acoperă pericolele bârfei și a suferințelor produse de ea. „ Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primește și tace. Cine umblă cu bârfe dă pe față lucrurile ascunse, dar sufletul credincios ține ce i s-a încredințat.” (Proverbe 11:12-13).

Cand barfitorii sunt confruntati, nega afirmatiile facute si raspund cu scuze sau explicatii, ori arunca vina pe altii „Gura nebunului îi aduce pieirea, și buzele îi sunt o cursă pentru suflet. Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă pâna în fundul măruntaielor” (Proverbe 18:7-8).

Etimologia cuvantului”barfa” este necunoscuta, nu a avut niciodata un inteles pozitiv decat poate din gresala.

De ce barfim:

a) din dorinta de afirmare

b) din invidie

c) din dorinta de razbunare

d) din dorinta de acceptare

e) din dorinta de a ne simti superiori.

Din cercetarile psihologului Robb Willer reiese faptul ca barfa are un rol pozitiv in mentinerea echilibrului social si ca serveste ca metoda de terapie prin capacitatea sa de a degaja stresul.

„Răspândirea informației cu privire la persoana pe care au văzut-o comportându-se neadecvat tinde să-i facă pe oameni să se simtă mai bine, îndepărtând frustrarea care i-a determinat să bârfească”, afirmă Willer.

Rezultatele experimentelor din cadrul acestui studiu arată că „atunci când observăm că cineva se comportă imoral, devenim frustrați”, concluzionează Willer. „Dar dacă reușim să transmitem informația unor persoane care pot beneficia de pe urma sa, ne face să ne simțim mai bine”.

Dar ce înseamnă comportament imoral, rămâne la latitudinea fiecărui bârfitor.

„În concluzie, studiul indică că oamenii nu simt remușcări când dezvăluie informații cu privire la viciile altora, mai ales dacă acest lucru poate salva pe cineva de la exploatare”.

Barfa in organizatie

Bârfele la locul de muncă sunt greu de controlat. Dacă vrei să afli “noutățile” din firmă mergi la țigară (chiar dacă nu ești fumător), bea-ți cafeaua alături de colegi sau ieși la iarbă verde cu “gașca”. Garantat vei fi pus la curent cu intimitățile și aventurile amoroase ale colegilor, cu salariile pe care le credeai confidențiale, dar le știe toată lumea precum și cu avansările sau concedierile care urmează.
Bârfa își găsește terenul fertil în companiile în care e încurajată la nivel de management sau acolo unde există disfuncționalități în circulația informației. Există angajați pe diferite trepte ierarhice care transmit fragmentat informația crezând că astfel le crește influența și puterea. Informația incompletă duce la speculații și creează premisele diluării și deformării acesteia.

Cum îi recunoaștem pe bârfitori?

• Folosesc expresii de genul: hai să-ți spun una tare…, îți spun da’ nu știi de la mine…, ca să fiu sincer…, n-o să-ți vină să crezi…, știu că sună ciudat…, te asigur…, crede-mă pe cuvânt că…
• De obicei sunt lingușitorii șefilor și le fac mici servicii care nu au nimic de a face cu munca propriu-zisă.
• Își schimbă poziția după cum bate vântul.
• Pot folosi un ton misterios, dezinvolt sau indignat în funcție de situație pentru a transmite credibilitate.
• Înainte de a intra în biroul șefului își corectează ținuta, își aranjează părul sau își reîmprospătează deodorantul.

Cum acționează bârfitorii?

• Spun ceva în fața voastră și altceva când nu sunteți prezenți.
• Când vorbesc despre colegi intenționat uită detaliile, își aduc aminte doar părțile picante și distorsionează.
• De multe ori se aliază, formează “bisericuțe” și lansează zvonuri din mai multe direcții.
• Zvonurile conțin mici adevăruri însoțite de minciuni bine ticluite și exagerate pentru credibilitate.
• Dezvăluie informații particulare, neînsemnate, despre ei pentru a vă determina să le dezvăluiți intimități.
• Vă împărtășesc opiniile proaste și înflorite ale celorlalți despre voi sub aparenta dorinței de a vă ajuta.

De ce bârfesc angajații?

• Se practică sau li se permite.
• Au timp neocupat ori s-au format într-un mediu în care era încurajată bârfa.
• Din invidie, gelozie, ură sau ca să-i discrediteze pe ceilalți.
• Pentru că unora le place să se audă vorbind și asta îi face să se simtă importanți în ochii șefilor sau ai colegilor.
• Deoarece bârfa e încurajată de un manager care e obsedat de control și trebuie să știe tot ce mișcă în departament.
• Sau pur și simplu pentru că nu au 7 ani de acasă și pentru că au multe frustrări nerezolvate.

Cum ne protejăm de bârfitori?

• Evitați să vă puneți sufletul în palmă. Fiecare dintre noi avem un prieten foarte bun care la rândul său are și el un alt prieten foarte bun …Dacă doriți, dezvăluiți chestiuni personale care făcute publice nu vă afectează.
• Dacă doriți un confesor, căutați un preot sau găsiți un prieten integru din anturajul extraprofesional.
• Cereți detalii și verificați faptele înainte de a reacționa.
• Evitați-l pe cel care bârfește și nu-i bârfiți voi la rândul vostru. Este expert în a descoperi ce au spus oamenii.
• Ca să aflați cine vă bârfește, dezvăluiți fiecăruia dintre cei pe care îi bănuiți câte o “informație confidențială” și apoi aveți răbdare.
• Când aveți nevoie de informație folosiți două, trei surse pe care le-ați verificat ca fiind credibile.

Cum scăpăm de bârfă?

• Informația într-o companie trebuie să circule la toate nivelurile pe căi formale nu informale. Stabiliți proceduri și reguli clare în acest sens.
• Nu vă așteptați să scăpați de bârfă dacă personal o încurajați.
• Țineți-i ocupați pe cei care au acest obicei, trebuie să aibă tot timpul de lucru.
• Puneți capăt discuțiilor care nu constau decât în bârfe răutăcioase.
• Informați-vă bine și demascați-i în public folosindu-vă de fapte concrete și nu de presupoziții sau deducții.
• Dacă aveți funcție de conducere angajații trebuie să știe că nu acceptați bârfa și îi disprețuiți pe bârfitori.
• În momentul în care un angajat îl bârfește pe altul chemați-l imediat și pe celălalt puneți-i față în față relatându-le ce a spus unul despre altul. Garantat nu vor mai călca în biroul vostru decât pentru probleme profesionale.
Se spune că: “o faptă rea poate fi îndreptată printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic”. Fiți vigilenți și pe fază și luați măsuri din timp. În stadiul de “șuetă” bârfa este oarecum suportabilă, dar amplificată pentru organizații devine nocivă. Înainte de a vorbi de bine sau nu, un coleg, reflectați cu atenție. Este benefic pentru voi? Este benefic pentru el sau pentru colectiv? Merită consecințele?

Fie că vrem, fie că nu vrem, acest tip de comunicare informală există în organizații. Important este să nu o lași să afecteze relațiile și cooperarea în cadrul echipei.

Barfa si mass-media

In opinia Mihaelei Radulescu barfa mediatica este caracterizata

Pentru cele mai multe persoane, bârfa este singura posibilitate de exprimare în public, singura șansă de a acapara atenția pe termen scurt, în general, cât durează băutul cafelei sau conversația telefonică. Cei mai multi o confunda cu small-talk-ul, care ar fi mult mai inocent, daca n-ar contine persoane, ca punct de pornire in dezbatere.

Nu știm de unde provine cuvântul, dar știm precis care sunt ingredientele unei bârfe perfecte: invidie, prostie, neputință, lipsă de identitate socială, lipsă de cultură, răutate, nesiguranță, lipsa unor preocupări majore sau… pasiune. Bârfitoarele „profesioniste” ajung să inventeze povești și despre persoanele pe care nu le cunosc, nu numai despre cele pe care nu le suportă. În majoritatea situațiilor, tehnica e aceeași. Se începe cu „ai auzit că…?” și se presară elemente persuasive: „mă jur pe viața mea!” sau „știu sigur, dar nu pot să-ți spun de unde am aflat”, sau se mai introduce un personaj cu prezentarea „întreabă-l pe X, dar nu-i spune că știi de la mine…”.

Sunt femei – chiar și bărbați – care te privesc în ochi ca și când ți-ar fi prieteni de încredere, îți ascultă destăinuirile și apoi pleacă să le „verse” în urechile altora, deși tocmai i-ai rugat „să rămână între noi”. E doar o chestiune de caracter, de educație și de… ipocrizie. Mai sunt și cei care se justifica sub lozinca „eu spun exact ce gândesc, eu am curaj să spun lucrurilor pe nume”, dar numai după ce au fost prinși și țintuiți la stâlpul infamiei pentru ineptiile debitate.

Bârfitorii sau bârfitoarele cu carte de muncă n-au rușine, ci numai riduri abjecte. Și abjecția nu are rafinament, iar bârfa te transformă în ceea ce ești de fapt, nu în ceea ce vrei să pari. Mai ales la femei, răutatea, invidia, prostia se văd, oricât de cool ar fi înveșmântate, fardate și coafate. Falsitatea dobândită prin practicarea obsesivă a bârfitului se simte ca un miros de transpirație. Dar ca să-l simți, trebuie să fii tu însăți „curată”, să gândești frumos și să ai preocupări serioase.

N-am auzit până acum de bârfitoare cărora să le fi mers bine până la capăt. Undeva, pe drum, cineva le-a mirosit, poate chiar dintre cei mai apropiați, cum ar fi soțul, iubitul, prietena cea mai bună sau șeful… Din bârfe se naște scandalul, adică zarva, vâlva produsă de o faptă reprobabilă, întâmplarea care tulbură ordinea publică, fapta urâtă și rușinoasă care provoacă indignare. Așa zice dicționarul – iar realitatea completează definiția, de la caz la caz.

Despre cum ne afectează scandalul, de la scara de bloc până la nivel național (știri de prima pagină), voi mai scrie. Până atunci, hai să ne vedem fiecare de viețile noastre, să-i respectăm pe cei de la care avem ceva de învățat, să-i admirăm pe cei care merită, să-i lăsăm în pace pe alții și să ne bârfim pe noi înșine. Ne-am face un mare bine și viața noastră ar fi mai bogată, prietenii mai dornici să ne aibă în preajmă și, precis, realizările noastre ar fi mai importante, pentru că le-am acorda mai multă atenție.
Bârfa urâțește, îmbătrânește sufletul și consumă cantități prețioase de energie. Oamenii nu se judecă prin lupa bârfei, ci prin puterea caracterului și a faptelor lor.

„Telefonul fără fir” este abecedarul bârfei, dar copiii îl folosesc ca metodă ludică, nu ca ticăloșie matură. Și, nu știu dacă ați observat, persoanele pe care le bârfești sunt întotdeauna mai relaxate, mai luminoase, miros frumos și le merge foarte bine. Trageți concluzia și spuneți-o prietenelor! Asta nu e bârfă!

„Pune Doamne o straja inaintea gurii mele si pazeste usa buzelor mele” (Psalmul 141:3)

Masss-media ocupa primul loc la barfa, in general televiziunile care au ca principale subiecte barfele, peste tot se vorbeste despre divorturi, casatorii, neintelegeri, care ce au mai facut si sa nu uitam de presa de scandal care stie tot ce se petrece in lumea modena, putand fi comparata cu grupul vaduvelor din trecut care din lipsa de ocupatie, umblau din casa in casa si vorbeau ce nu trebuie.

E destul de jenant ca emisiunile de barfa si scandal se mandresc cu cele mai mari ratinguri, si ma intreb daca noi ca si popor am devenit unul cu o cultura scazuta in care domneste rautatea, hotia, invidia. Consider ca prin intermediul acestor emisiuni s-a ajuns la o “normalitate” in care marea majoritate a oamenilor fac ce li se prezinta.

Cercetarile facute de psihologi si psihopedagogi au mai aratat si ca, in mass-media, la fiecare 11 minute este lansata o barfa, la fiecare 15 minute are loc o asa-zisa dezvaluire amoroasa si in general, la fiecare 23 de minute un scandal in centrul caruia se afla o persoana publica.

Care este diferenta fundamentala intre o barfa si o stire? Barfa este in esenta inutila, nu transmite nimic important sau vital, nimic care sa merite tinut minte. A fi la curent cu o barfa cel mai probabil nu-ti va aduce vreun avantaj, in afara unui eventual subiect de discutie.

Nu exista niciun eveniment normal intr-o barfa pe care o citim intr-un tabloid: orice lucru este scandalos, de neconceput, nemaiauzit. Apoi, o barfa este desigur secreta, chiar daca a fost anuntata intr-o conferinta de presa. Daca vedeta X s-a casatorit la biserica este cu siguranta un lucru exceptional ca n-a facut-o la primarie; daca din intamplare a facut-o doar la primarie, este exceptional ca n-a facut-o la biserica. De asemenea, daca rochia de mireasa a fost alba este vorba despre o alegere bizara, la fel de demna de comentat ar fi fost insa si rosie, galbena, ce sa mai vorbim de violet.

Ca atare, in publicatiile dedicate barfelor mondene, redactorii trebuie sa se dedea unor sofisticate contorsionari lexicale pentru a reusi sa descrie pe un ton exceptional o intamplare cat se poate de banala; la fel de adevarat este si ca, de cele mai multe ori, ajunge si daca fraza/propozitia este scrisa cu litere de-o schioapa si cu semnul exclamarii la final.

Avantajele si dezavantajele barfei

Încercați să înțelegeți ceea ce este bârfa. Bătaie de joc amical între colegi și bârfă sunt două lucruri diferite. Dar cum să vă spun diferenta? Luați în considerare aceste lucruri: Subiect: o discuție prietenoasă între colegi vorbind de alte persoane la tonul general, prietenos și de susținere. Care vorbește nu este obsedat de găsirea de defecte în caracterul cuiva, el doar trece informațiile de pe care le-a facut, în mod obiectiv, pentru a facilita realizarea unui scop, sau tema conversației și de lucru pentru a ilumina ascultatorul pe probleme la locul de muncă;

Zvon sau bârfă: bârfă este un discurs care tinde să atragă atenția la vorbitor. De multe ori vorbitorul adoptă un ton confidențial și utilizează informații despre o altă persoană să fie in procentul de atenția, de asemenea, oferă detalii cu intenția de a submina credibilitatea sau aprecierea persoanei în cauză. Detaliile vor fi furnizate cu un ton moralizator și demolarea protagonistului, poate fi prioritate pe ordinea de zi de bârfă. Adesea, in ele sunt descoperite mai multe detalii personale ale celor care doresc să știe. Motivele din spatele bârfă includ căutarea pentru atenție, celebrarea însuși, exagerarea și o mentalitate egocentric;

Bârfă auzite: aceasta este un zvon care se întinde de multe ori într-un context de lucru. Cineva vorbește și se raspandeste ca focul. De obicei, se întâmplă într-un mediu instabil și este alimentat de frica, comunicare slabă de nivelurile ridicate de sălbatic și ipotezele utilizate. Este mai puțin personal decât un zvon care atacă o persoană, dar este dăunător și demoraliza în același mod.

Nu iau prea mult pentru barfa la birou. Multe dintre bârfele de la birou sunt doar – zvonuri. Ele sunt pline de broderie, suspiciuni, erori și prostii chiar obraznic și lipsit de sens. Butala glumă în loc de o lua personal sau să fie defensiv. Fără îndoială, bârfe trebuie abordate în mod decisiv și imediat, dar nu va ajuta situația ca un lider de echipă sau coleg, dacă îl luați prea personal.

Informat. Există ceva adevăr în toate aceste povești? Uneori există o bază de adevăr și ar trebui să fie aduse la lumină înainte de abordarea problemei, astfel încât să se poată răspunde cu fapte și nu cu emoții. Acest lucru este deosebit de important atunci când vine vorba de bârfă la etajele superioare. Cercetarea faptelor de către oamenii potriviți, și anume cei care sunt în măsură să ofere răspunsuri definitive și corecte. S-ar putea, de asemenea, nevoie să caute alte dovezi bazate pe surse de încredere ca buletine interne, rapoarte anuale și minute de întâlnire în cazul în care există zvonuri de modificări sau reduceri care ar putea afecta răspunsul.

Italianul Sergio Benvenuto arata in cartea sa Dicerie e pettegolezzi "discutiile au o functie sociala: ajuta la crearea de aliante, la imbunatatirea relatiilor din interiorul grupului". Cel mai mare avantaj este acela ca "daca nu am vorbi despre altii, am fi obligati sa vorbim despre noi, sa ne aratam asa cum suntem de fapt". Si este mult mai sigur pentru noi sa nu o facem. "Insa, in realitate, de fiecare data cand luam o atitudine dispretuitoare in anumite probleme sau intelegatoare in altele, ne descoperim propria personalitate”

CAPITOLUL II Invidia

In dex, invidia este un sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciuda, provocat de succesele sau de situatia buna a altuia.

In opinia filozofului Immanuel Kant, invidia este "repulsia de a ne vedea propriul bine acoperit de al altuia"

In Retorica, opera lui Aristotel, invidia este "durerea cauzata de norocul celorlalti"

In ochii psihologilor invidia este o boala, o tulburare psihica, care a aparut in urma competitivitatii moderne si a dezvoltarii platformelor sociale. Invidia trebuie tratata cu maxima seriozitate si, in general, ea poate fi diagnosticata de un specialist abia atunci cand e in stare avansata, cand ia forma unui psihoze sau se transforma in ceva obsesiv.

Invidia este, între pasiunile umane, una dintre cele mai josnice și periculoase, deoarece efectele sale sunt devastatoare si manifestarea sa întotdeauna mascate și acoperite. Cand vine vorba sa daune la lumină, și de aceea existența sa, este prea târziu pentru victimele sale.

Și "fructul de auto-ura, resentiment, sentimente de inferioritate si lipsa de respect de sine, dar, de asemenea de speranță, cu toate acestea, spre deosebire de ura deschisă, care se manifestă în mânie și în violență deschisă, acte invidie ca o otravă lentă și corozive, și a subminat din interior tesatura de viață al celor care sunt ținta.

Nu-mi place opusul iubirii, dar invidie? De obicei un invidios nu cunoaște iubirea și, prin urmare, iar distruge pe cei care încearcă sa-l cunosca. Universul lui este lipsit de iubire.

Cine hrănește viața lui cu invidie, el nu știe a râde. El nu știe că râsul vine din inima, luminozitatea de suflul ce deschide pieptul deschis, și niciodată nu zâmbește. Buzele lui se întind într-un zâmbet, nasul este ondulat într-o insinuare care ar părea dispreț sau superioritate, dar prost ascunde dorința de răzbunare. Deoarece invidiosii nu înțeleg că viața ne dă ceea ce cerem si alegem. El crede că ceea ce a ajuns la o altă persoană este doar rezultatul unui noroc nemeritat. Nu este suficient de norocos să cunoasca iubirea, asta e ceea ce-l conduce să se răzbune, iar razbunarea lui este o răzbunare împotriva întregul univers.

Scopul invidiosului este de a distruge obiectul urat. Aceasta distrugere este prin calomnie, ura, dorindu-va tot raul din lume, crezand ca asa are mai multa bunastare, fericire, putere, moral, intellectual si spiritual. Aceasta piesa de schimb este un mijloc de a distruge sau cheltui, chiar si fizic obiectul urii sale.

Lumea lui este gri, lipsita de culoare, înfășurat într-o ceață de fum. Fața este tensionată, marcată de linii adanci, pielea plictisitoare, buzele trag în mod constant într-un efort de a păstra raul care fierbe în el.

Persoana invidioasa poate fi bogata, cu multe lucruri pentru a avea succes în viață, dar toate acestea nu vor fi suficiente pentru a potoli demonul care ucide. Un demon care nu-i da pace, care l-a condus să urmeze o teribilă cale in viata, avand un singur scop constant: de a distruge pe cei care au sentimente. Aceasta nu ia în considerare faptul că obiectul urii sale nu are nimic de-a face cu acest sentiment intolerabil, pentru că vine de la un miez bolnav de răul care este în el.

De ce, în cazul în care invidia poate merge până la crimă, atât fizic cât și mental, în cazul în care se poate ajunge la ceea ce este astăzi numim urmărire, este adevărat că se varsă în nebunie.

GELOZIA

Gelozia provine dintr-o confruntare între noi și alții și este neplăcut atât pentru cei care "test" pentru cei care au "primesc". În societate, publicului nu-i place și el aproape întotdeauna a negat. Și "de nedescris. Și "respingător. Și "trăit în singurătate. Acesta este motivul pentru care este atât de important de a avea un spațiu pentru a vorbi despre ea și de a o înțelege mai bine. Invidia este un sentiment foarte comun și se prezentă în toate latitudinile.. in Catolicism este una dintre cele șapte păcate de moarte. in Budism este factorul mental care duce la ură. În cele din urmă. Invidia este adesea confundata cu gelozie, lăcomie și resentimente, dar emotie este foarte specific și trebuie să fie studiată din mai multe puncte de vedere.

Simptomele care semnaleaza invidie:

– evită să coopereze, nu aduce beneficii pentru oamenii din jurul nostru.

– Este ceva ce nu ne place într-o persoană, dar nu se poate identifica ceea ce … uneori în spatele acesteia vag se ascunde invidie.

– A devenit brusc “critică" pentru alții.

– Începe să folosească "epitete urâte" cuiva (coleg), care a făcut o carieră sau care a reușit să implementeze cu succes un proiect.

– Ei vor căuta "scuze pentru succesele altora", presupunând posibile privilegii speciale. –

Putem spune ca gelozia este tot una cu invidia? Gelozia este o emotie pe care noi și moralitatea socială acceptam mai ușor. Gelozia presupune o relație de dragoste și te face să te simți mai puțin vinovat, gelozia este destinata să mențină legătura cu persoana iubita, relația fiind amenințata de pătrunderea unui al treilea element. În timp ce invidia implică impulsul de a rănit alte persoane, gelozie vizează păstrarea posesiva a persoanei iubite și eliminarea rivalului.

Gelozia este un sentiment întunecat și complex, frustrări ascunse, temeri și dorințe rușinoase sau necunoscute. Cele mai frecvente componente ale gelozie sunt sentimentele de obsesie și neîncredere; multe studii arata ca in cuplurile în care există un partener care este foarte sigur și că alte conflicte promisiuni de fidelitate cauzate de scăderea gelozie. În spatele unui comportament gelos poate fi ascuns: o reglare de conturi cu conflictele emoționale din trecut, o strategie defensivă împotriva fricii de a suferi, insecuritate personală și stima de sine scazuta si dorinta excesiva dependenta de a manipula alte așteptări false despre partener.

Gelozia intr-o relatie: cum și când să trateze Freud gelozia, este ca durerea, senzație de normal. Este un fenomen reprimant și joacă un rol și mai mare în inconștient. Potrivit psihologilor, cu toții avem in subconstient un nivel cu strategii pentru a proteja impotriva suferinței iubirii. Unii oameni s-au apropiat de punctul în care nu mai doresc să se îndrăgostească de teama de a nu fi trădati. Alții folosesc convingerea de a avea întotdeauna un loc special, în ciuda oricarei trădari.

Apoi, există oameni posesivi: ei vor să controleze comportamentul partenerilor, cu cine sa iasa, cum se îmbrace, etc. Trebuie să pună o limită pentru a păstra autonomia și independența. Ca și în nici un caz nu se poate justifica folosirea violenței. Oamenii care asaltează fizic gelozia, de obicei, sunt foarte imaturi, dependenti și de manipulare. Ei justifică reacțiile lor ca dovadă de dragoste pentru partenerul care îi aparține. Ei nu au învățat să controleze și să gestioneze impulsurile, trec de la pasiune la violență foarte ușor și nu le este neobișnuit că violența continuă creasca.

Există, de asemenea diferentele de gen: bărbații in general nu recunosc ca sunt gelosi, dar nu admit nici ca sunt imuni geloziei. Gelozia lor se manifesta prin furie si in cel mai rau caz devin violenti sau decid sa puna capat relatiei, acuzand partenera de infidelitate. Simtindu-se ranit in mandrie si onoare, mai doreste sa stie daca au fost contacte sexuale. Femeile tind să ia vina pentru orice trădare și de a salva relația; folosind diferite strategii cum ar fi schimbarea de imagine sau BackTrack. Ele sunt, de asemenea, foarte curioase împotriva rivalelor. Uneori gelozia este buna în doze mici: conduce la analiza raportului și va decide dacă într-adevăr este satisfăcătoare si ce modificări sau îmbunătățiri pot fi făcute. Acesta pot fi, de asemenea, un semn al iubirii, deși foarte discutabil. În concluzie, în doze moderate, aduce o pasiune în plus pentru relații sexuale.

Analizand gelozia ne dam deama ca ea provine din frica, nesiguranta si sentimente ascunse.

Gelozia este de cealaltă parte a iubirii, o fata ascunsa, doare. Cei care sufera de gelozie nu sunt de multe ori conștienți de cât de mult doare. Gelozia este o parte a culturii noastre, poeți și dramaturgi au atras întotdeauna inspirat din psihologic drame umane să se întoarcă la mânie și pasiune.

Există diferite forme de gelozie, sau mai pronunțate, care vin la viață chiar și în familiile noastre:

Gelozia depresiva

Gelozia obsesiva

Gelozia paranoica

Gelozia paterna

GELOZIA INTRE FRATI

Conflictele, luptele, resentimentele nu trebuiesc dramatizate. Dar sa nu se încheie cu un război, părinții trebuie să analizeze comportamentul lor in familie. Deoarece de multe ori ei sunt cei care "încuraja" rivalitatea. Aici sunt 10 moduri de a gestiona această situație și să formeze o echipă câștigătoare.

Gelozia între frați este ceva clasic în istoria familiilor. Certuri, resentimente, lupte, confruntări, cu intercalate momente de mare entuziasm și afecțiune, par a fi parte dintr-un mod natural de a fi împreună în rândul copiilor din aceeași familie. Și, de fapt, nu ar trebui să fie dramatizate. Rivalitatea și concurența sunt inevitabile in randul fratilor. În unele privințe, acest sentiment puternic ajută să încerce forțele, se confruntă, și afirma drepturile lor, lupta înapoi, lupta și de a face pace. În sarcina delicată de a crește, între atașament și de auto-afirmare, identificarea și diferențierea, trece, de asemenea, prin gelozie. Nu lasa relația dintre frați blocata pe acest mod de a fi în conflict împreună pentru că gelozia este inevitabilă, așa că de ce atunci trece …

Sosirea un alt membru acasă este, fără îndoială văzut ca o invazie. Inițial ostilitate, chiar dacă ascuns, spre intrusul este funcțional pentru a redimensiona spațiul vostru, să ia măsuri în relația cu părinții. Dar gelozia este de multe ori vestita, predeterminată, de așteptat de proprii părinți. Acest tip de predicție, în cele din urmă, tinde să accentueze și să sprijine comparații și rivalități, mai degrabă decât să le calmeze. Se pare, potrivit unor studii, aceasta este mai puternică decât gelozia între frați de același sex și vârstă mai aproape. Dar nu este o regulă, desigur. Așa cum se spune a fi cel mai mare de a fi gelos dintre cele mai mici. Motivele de conflict dincolo.

Psihologul Anna Oliverio Ferraris "Nu numai dragostea nevoile psihologice ale copiilor.", se zbate între frați poate lua multe forme: exprima resentimente, furie, ostilitate, sau să fie jucaus. Atitudinea părinților, capacitatea lor de a face față conflictelor, preferințele lor, comparațiile pe care le fac, desigur sunt toate condițiile care pot calma sau agrava ciocnirile. În spatele copiii pot fi părinți foarte litigioase de a transforma competitive, cu experiențele din copilărie de confruntare și rivalitate.

Gelozia fratilor dobândita poate fi chiar mai complexa. Repoziționarea în noua familie este complicata, se poate supara ierarhia între frați: singurul copil poate deveni unul dintre multii, copilul noii uniuni poate fi văzută ca fiul cuplului reușit … gelozie față de fratele său poate exprima în mod indirect respingerea "al treilea părinte". Uniunea diferitelor nuclee, abilitățile emoționale ale părinților sunt în special necesare pentru a trata situații delicate, cu risc de coaliții și concursuri.

Cu toate acestea, in gelozia dintre frati, părinții, sunt implicati, în general, mult mai mult decât pare.

Iata cateva trucuri pentru a face față situațiilor de rivalitate, mai mult sau mai puțin declarate, între frați:

1. diferențe și preferințe: Nu fi obsedat de a face totul la fel. Diferențele sunt acolo, copiii nu toate sunt la fel și așa sunt nevoile lor. Favoritismul poate crea gelozii.

2. Evitați contactul continuă: caracterele atributelor (e dulce, e inteligent), pentru a sublinia diferențele, evidențiază dificultățile și se pregăteșc să competitivitate. Frații sunt foarte sensibile la simpatie, senzație de disconfort puternic defavorizate generează.

3. Nu certa, critica sau dezaproba a copilul pentru ostilitatea sa la fratele sau trebuie să fie în măsură să-și exprime suferința, fără a fi afectate estimare lui. Gelozia nerostita devine mai profundă și o face chiar mai vulnerabila la fiecare mica inegalitate.

4. Lasă-l să-și exprime furia: nu ar trebui să fie depreciata suferința lui, el trebuie să simtă că părinții lui înțeleag și recunoasc dificultățile sale.

5. Petrece timp singur cu fiecare copil, o atenție individualizată.

6. NU poliția sau judecătorii: Evitați protejarea unuia în detrimentul unui altuia atunci când apar conflicte. Părinții pot primi plângeri, dar nu mustra abuziv presupusa, "victima" ar trebui să fie încurajata să știe cum să se retragă cele mai bine din situații de avarie în viitor.

7. Nu cere întotdeauna o să se adapteze la nevoile celuilalt sau de a reduce spațiul de mai mare sau "puternic" în favoarea celuilalt.

8. Încurajați experiențe distincte: fiecare copil ar trebui să aibă interese proprii, prieteni, hobby-uri separat.

9. Mai mult de cuvinte, este necesar să se dea un exemplu cu comportamente de cooperare, de partajare, coeziune a familiei, care arată ceea ce veți câștiga într-o echipă, mai degrabă decât de război.

10. Coaliție cu copilul la nașterea unui frate: necesita pentru a ajuta la îngrijirea copilului, implică-l, să-l asculte și să-l liniștească.

STIMA DE SINE

Stima de sine este, în general, este percepută ca un fenomen important si care influențează într-un fel viața, dar că este dificil de definit și de a înțelege bine. Cum am putea defini, atunci acest aspect al personalității și care sunt elementele pentru a-l determina?

Nathaniel Branden, un savant care a fost de lucru pentru mai mult de patruzeci de ani de stima de sine, susține că, spre deosebire de un aviz destul de răspândită, interesul pentru stima de sine nu este doar un moft. Pentru a încerca să clarifice, pornind de la etimologia, găsim estimarea derivat din verbul latin însemnând aestimare evalua dubla sensul: determinarea valorii și au un aviz cu privire la. Din acest punct de vedere conceptul de sine include: modul în care fiecare se vede pe sine ca judecător, ce fel de valoare este atribuită.

În acest sens, stima de sine este caracterizat ca o experiență foarte subiectiv, legata mai mult de ceea ce simte fiecare și crede despre el, nu despre ceea ce cred altii despre el. De fapt, dacă ne gândim la asta, toate hotărârile care sunt pronunțate de noi în timpul vieții, cel mai important, și, uneori, cel mai critic, este propria noastră constiinta. De exemplu, o persoană ar putea sa se simta foarte iubita de familie, de la parteneri, prieteni, bucurați-vă de admiratie si respect de la co-lucrători și totuși s-ar putea să nu ne iubim unii pe alții, sau sa nu ne consideram demni de toată considerația și respectul pe care alții o au.

Într-adevăr, unii s-ar putea potrivi exact la asteptarile altora și totuși să nu fie mulțumiti de sine, sau daca au realizat repere importante și simt că nu este suficient sau că nu au realizat nimic din ceea ce au vrut de fapt, sau chiar judecati de către alții și echilibrati în condiții de siguranță și se simt extrem de inadecvati. După cum vom vedea, în toate aceste situații, mai degrabă decât de dovezi obiective, sau hotărâri ale altora, ceea ce fac nemultumit sau nedumerit persoana cu privire la sine și a ceea ce a făcut, este tocmai judecata, valoarea pe care ea însăși o oferă.

Potrivit Branden, au un cont bun cu ei înșiși, atunci judecă și gândirea în termeni favorabili, acționează ca un fel de sistem imunitar al spiritului, care vă permite să abordeze în mod eficient ceea ce viata ne ofera si să atingeți rezistența dacă vom compara, de asemenea, cu eșecurile inevitabile; În schimb, o vedere negative de ei înșiși poate duce la o mai mare teamă în fața problemelor și circumstanțele de viață și mai puțin rezistența în fața de eșecuri. Prin urmare, cred în valoarea lor și senzație de intim sigur, pentru a răspunde în mod adecvat ajută la provocări și oportunități, nu invers, dacă noi credem în noi înșine și în abilitățile noastre și în ființa noastră demn de dragoste și respect se va confrunta cu viata mai greu. De fapt, dacă ne gândim la asta, ceea ce este cea mai mare estimare de noi înșine, cu atât mai mult avem tendinta de a fi ambițios, nu numai și nu neapărat în ceea ce privește cariera sau de câștiguri, dar în general, pentru tot ceea ce ne-am sperat sa obținem de la viață, atât în ​​emoțional și sentimental, atât în ​​sfera intelectuală, creativa, spirituala.

În schimb, cea mai mică estimarea de noi înșine, cu atât mai mult obiectivele noastre sunt limitate și chiar mai greu pentru a ajunge la ele. Ambele aceste poziții au tendința de a consolida și perpetua, cu cât mai mult mai mult ne-am estima simtim nevoia de a ne exprima bogăția noastră interioară și se confruntă alții atunci, când în loc sa subestimam devine mai dificil de a urmări ideile lor. Dar atenție, după cum a subliniat deja, estimarea de noi înșine, depinde de hotărârea sau aprobarea altora.

De fapt, chiar și aspectele importante care pot face să ne simțim mai bine împotriva noastră, sau pentru a ne proteja de o eventuală hotărâre negativă în afara, sau chiar ne face sa ne simtim mai confortabil în situații speciale – cum ar fi o bună educație, căsătorie, maternitate sau paternitate, bogăție materială, eforturile filantropice, cuceririle sexuale, facelift-ul sau mai mult – nu sunt aspecte constitutive ale stimei de sine. Aceste aspecte pot afecta stima de sine, dar nu cauza.

De fapt, stima de sine este ceva care atinge cele mai profunde și cele mai intime aspecte ale persoanei noastre, fiind conectat atât la persoane fizice care se percep ca competente – apoi posibilitatea de a face față vieții, pentru a învăța, pentru a alege și a lua decizii importante demne de a fi iubit. În acest sens, precum și ilustrează Christophe André și François Lelord în cartea lor Estime de soi, ingredientele care permite tuturor să se simtă competent și demn de iubire, sunt: ​​iubirea de sine, san u uitam de încredere în sine.

Conform acestor autori, o doză echilibrată de fiecare dintre aceste trei componente este esențială pentru a obține o bună stimă de sine: Dragostea de sine este ceea ce ne permite să ne apreciem, în ciuda limitărilor și defecte noastre. Această dragoste necondiționată pentru noi insine nu depinde de performanțele noastre, dar ne permite să facem față cu adversitate. În caz de dificultate, nu împiedică nici greutăți, nici îndoială, dar protejeaza de la disperare. Iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care familia noastră a făcut-o să ne simțim noi, am fost copii si hrana emotionala care am primit-o. Pentru a iubi sine este fundamentul stimei de sine, componenta mai profundă și mai intima. Din această perspectivă, prima poveste de dragoste pe care trebuie să trăim cu succes este cu noi înșine. Doar atunci vom fi gata pentru o relatie, sunt în măsură de a iubi pe deplin și de a accepta că o altă persoană ne iubește.

Viziunea de la sine: În conformitate cu André și Lelord este al doilea pilon al stimei de sine: ea este aspectul care ne face să ne, că este, de evaluare, înființată sau nu, o facem din calitățile noastre și greșelile noastre. Nu este vorba doar de a afla mai multe despre ei înșiși. Cel mai important lucru în acest caz nu este ca suntem cu adevarat, dar suntem convinși ca avem calități sau defecte, potențiale sau limite, elemente care nu înseamnă că alții ne percep ca le percepem în noi înșine. Un punct de vedere pozitiv ne permite tuturor să simtim până la a face ceea ce rezerva viața; Invers o viziune de noi prea limitat sau fricos, ne expune mult mai mult la confuzia și nesiguranța.

Încrederea în sine este a treia componentă a stimei de sine și se aplică în special la acțiunile noastre. Sunt încredințat să ne gândim că unul este în măsură să ia măsuri adecvate în situații de importante. Deși încrederea în sine poate părea mai puțin important decât dragostea de sine sau de auto-viziune, care nu este nimic mai mult decât o consecință, rolul său este fundamental pentru că stima de sine, are nevoie de acțiuni pentru a menține sau a dezvolta .

Aceste trei componente ale stimei de sine, de obicei, sunt interdependente: dragostea de sine (respectarea te indiferent de ce se întâmplă) -> faciliteaza o atitudine pozitivă față de ei înșiși -> și apoi credința în abilitățile lor și știu cum să proiecteze în viitor -> care la rândul său un efect pozitiv încrederea în sine și, astfel, -> actul fără temeri excesive de eșec sau judecata altora posibile.

Se întâmplă, însă, că, în anumite persoane aceste aspecte sunt diferențiate sau nu, întotdeauna prezente simultan sau nu. Tot acest lucru îl face vulnerabil la stima de sine. Un alt autor, în special Nathaniel Branden, în lucrarea sa Șase Pilonii de stima de sine, extinderea perspectivele anterior, consideră că elementele care stau la baza stimei de sine sanatoasa, consta, în a trăi într-un mod conștient, în a fi în măsură să accepte, în asumarea lor de responsabilitate, în afirmarea drepturilor lor, de a avea un scop în viață și să fie în concordanță (integritate personală).

În special, aceasta înseamnă că pentru a avea o bună stimă de sine, trebuie să aveți mai întâi un bun de auto-conștientizare – astfel încât să fi-ti conștienți de limitările și punctele lor forte, dorește, sentimente, nevoi, chiar și atunci când nu ne place, obiectivele să fie atinse, succesele și eșecurile obținute – și modul în care acționează în lume. În al doilea rând să aibă o bună stimă de sine presupune capacitatea de a accepta, înțeleasă ca abilitatea de a fi respectuos si de sustinere cu tine, chiar și atunci când nu simțiți admiratie sau apreciere pentru sentimentele sau deciziile lor. Potrivit Branden, ca al treilea și al patrulea element al stimei de sine sunt plasate in responsabilitate și a ști cum să fie asertiv.

Luate împreună, toate aceste aspecte vă permit să va simtiti suficient de capabil de a avea un scop în viață, un obiectiv care trebuie atins prin acțiuni coerente, care sunt o expresie a ceea ce suntem și valorile care sunt ale noastre. Iar faptele associate, acceptarea necondiționată a noi înșine, nu fac altceva decât să afecteze sentimentul nostru de eficacitate, percepția de a fi competente și, prin urmare, în cele din urmă ce estimare avem despre noi înșine. Fără a neglija ceea ce distinge poziția de André și Lelord, și că de Branden subliniază, de asemenea puncte de vedere similare: una dintre acestea este să ia în considerare stima de sine ca un aspect de plastic de personalitate, un aspect care poate fi crescută și că nu este dat o dată pentru totdeauna.

Rezultate plasticitatea și complexitatea stimei de sine a ajutat la dezbaterea cu privire la existența unei singure stime de sine sau mai multe estimări ale sinelui, care poate funcționa relativ independent unul de celălalt, fiecare referitoare la un domeniu particular. Din acest punct de vedere, unii autori subliniază, de exemplu, să fie posibil de a avea o buna stima de sine, în stima de sine profesional și joasă în viața de dragoste și deduce de aici că, în funcție de circumstanțe și interlocutori, concepția de valoarea lor personale pot varia semnificativ, chiar având în vedere că, în majoritatea oamenilor, un succes sau o înfrângere într-un câmp afectează toate celelalte.

În schimb, alți autori consideră că este imposibil să compartimenteaze stima de sine, fiind de părere că este puțin probabil că aveți o părere bună despre el însuși într-un anumit domeniu cu excluderea altora. Prin urmare, din acest punct de vedere, stima de sine ar trebui să fie înțeleasă doar ca un aspect de ansamblu de ei înșiși. Dacă acest aspect este binevoitor și pozitiv, ne poate minimiza neajunsurile noastre și le permite să profite de punctele noastre forte. În schimb, dacă nu învățăm in sfârșit prin a fi prea strict cu noi înșine, uneori, se poate bucura în succesele noastre.

În orice caz, dincolo de diferitele teorii cu privire la acest aspect complex și variat al personalității noastre, ceea ce este sigur este faptul că fiecare dintre noi este unic, special, merită și demn de afecțiune, și, deși uneori poate părea greu de crezut , amintiți-vă poate ajuta să se ocupe mai eficient de provocările vieții.

RUSINEA

Rusinea este o emotie negativa, un produs secundar al fricii.

Rușine se bazează pe ideea de a avea de a fi diferit de ceea ce suntem, aici și acum. În acest sens, este un fel de judecată pentru noi înșine, care devine astfel automat să prindă rădăcini în noi, astfel încât să poată fi chiar mai clar depistate și izolate. Rușinea este o stare emoțională mult mai complicata decât alte emoții, deoarece ne conduce la o slăbire continuă a stimei de sine, de darurile noastre, precum și a acțiunilor noastre.

Cu toate acestea, ar trebui să se realizeze că nu toate gândurile din care izvorăsc emoțiile noastre sunt: ​​de multe ori suntem pur și simplu "victime" ale familiei și a formelor de gândire colective, entități de joasă frecvență a modelelor ciclice repetitive, etc … Deci, problema nu este niciodată în gând, sau emoțiile pe care le putem încerca.

Frustrarea:

l)Frustrarea este lipsa de gratificare de o dorință, sau impedimentul la satisfacerea unei nevoi. Este o stare psihologică care apare atunci cand un obstacol blochează realizarea unui ordin de o organizație care este motivata pentru a atinge acest scop.

II) componente fundamentale pentru înțelegerea conceptului de frustrare:

a) aceasta se poate face numai pentru un organism care poate ghida comportamentul lor prin direcționare de la un capăt;

b) comportamentul trebuie să fie activat de un motivație mult sau mai puțin specifica; c) trebuie să existe un obiect (stimulent) corespunzător nevoii de dorința, capabil de a fi plăcut lor;

d) nu există nici o frustrare, fără interferențe de un obstacol care intervine între motivația și motivația de a preveni achiziționarea.

III) Cauzele frustrarii:

1) Factori fizici: Din pântece individului este în mod constant angajamentul de a aborda un mediu fizic care are propriile sale legi, nu corespunde întotdeauna cu o satisfacție imediată a nevoilor ale organismului (de exemplu, foame, sete, adăpost, protecție, rece. , căldură, umiditate …).

2) Factori sociali: omul trăiește într-un mediu fizic "umanizat", adică social, construit pentru a se potrivi nevoilor omului. Dar normele sociale care guvernează acest mediu nu favorizează întotdeauna, existența multe reguli scrise (și nescrise) constrânge acțiunea, până la punctul că împiedică îndeplinirea dorințelor (de exemplu. O căsătorie mixtă, câștigătoare un concurs. ..).

3) Factorii personali: sunt împărțiti în biologic, psihologic și social.

a) cele referitoare la organismul biologic (o sursă de frustrare este o stare fizică: mic de statură, păr roșcat, miopie …). Evident, situația fizic în sine nu se datorează o nepotrivire, dar devine, deci, dacă este trăită sau în cazul în care se propune să se supună atât de frustrant.

b) Factorii psihologici afectează personalitatea (de exemplu. traiesc intr-un mediu axat pe eficiența operațională poate fi frustrant pentru cei care au o personalitate dornici de a implicare emotionala, contactul uman și înțelegere).

c) factorii sociali care afectează societatea (de exemplu. membru într-un anumit context sau clasă socială poate provoca frustrare). Rețineți, totuși, că aceeași experiență de gratificare nu poate fi percepută de o persoană ca neplăcută și umilitoare, în timp ce altul poate fi o provocare. Adesea este imposibil de a satisface dorinta imediat este stimulent util pentru a căuta noi soluții.

IV) reacții la frustrare.

1) Persistența obstacolului: mai mare de stimulare-motivare, cu atât mai mare va fi tendința de a persista în realizarea acestei gratificari care este împiedicată de persistența a obstacolului.

2) Reacția agresivă, gratificare eșec prelungit poate a declansa reacție agresivă. Energia este detașat de obiect care blochează sau se reinvestite (mai agresiv) la un alt obiect. Răspunsul agresiv este proporțional cu frustrarea. Ori la, efectul de acumulare, se poate produce o reacție extrem de agresive la sfârșitul unei lungi serii de frustrări cererile cu valoare redusă, dintre care niciunul nu, a trăit în mod individual, ar fi declanșat criza. · Reacția agresivă poate fi hetero (spre exterior) sau auto-dirijata (pornit el însuși). El răspunde următoarea logică: "Dacă ceva nu a mers bine, va exista o eroare, vina pe cineva, că cineva ar trebui să fie pedepsit." În funcție de cine "cineva" este subiectul sau altul, reacția agresivă este intrapunitiva sau extrapunitiva.

·

Pentru a sublinia reacția agresivă redirecționat: de exemplu. o persoană poate simti frustrat justificat resentimente împotriva unei alte persoane (care crede că au comportat într-o manieră ofensivă) nu-si dau seama (deoarece procesul este inconștient),in care resentimentul lui se datorează faptului că persoana pe care o înlocuiește de fapt un al treilea, care a fost de fapt ofensator pentru el și pentru care el nu a putut reacționa.

3) Stimularea inteligenței: frustrarea declanșează comportamentul, astfel încât să poată fi folosit pentru învățare, cu condiția să nu prea intens sau prea mult timp (de exemplu, în întrebările întrebările prea "liniștit" sau prea "deranjante". prof. au un randament de răspuns minor).

4) Reacție de cooperare: nu are niciun potential active de colaborare între subiecții care au suferit (de exemplu, cazul în care există pericolul unui inamic comun uita greșelile vechi)..

5) Anxietate, Anxietate și apatie: în toate acele cazuri în care gradul de frustrare suferit este atât de mare încât să depășească limitele de toleranță din partea subiectului.

Anxietatea este o stare de agitație, stres-frica; probleme este agitație incontrolabila, incapacitatea de a reacționa; apatie este caracterizat prin indiferență-detașare-totală lipsă de motivare, tipic acelor subiecte testate de traume severe emotionale (închisoare, cutremure, tortura, durere, trădare …) sau subiecte patologice. Apatia este protectia maxima a sinelui ca angoasa altfel de nesuportat.

V) Mecanismele de aparare. Anxietate, angoasă și apatia sunt de reacție mai mult sau mai puțin conștienți de acest subiect. Dar există, de asemenea mecanisme de apărare inconștiente și extreme, apartin nici individual, care sunt de fapt o expresie a necesității de a masca sau fals, o stare de viață mai bună decât este în realitatea. Desigur, dacă persoana este legata de realitate numai prin recurgerea la aceste mecanisme, atunci acestea ar trebui să fie văzută ca simptomele unei nevroze.

1. sublimare: este o transformare a forțelor-instinctuale-sexuale instinctive atât de impulsiv și imediate, dar permise social și aprobate (de lucru, arta, sport …).

2. idealizare: de exemplu. păstrați într-un pur și simplu științific, fără implicare emoțională, un curs de educatie sexuala.

3. Raționalizarea: de exemplu. vulpea în fabula lui Esop justifică incapacitatea sa de a spune că strugurii sunt acri.

4. Evasion: de exemplu. visând de a deveni un Einstein, în ciuda respingerii.

5. Compensare: de exemplu. tratament dedicat unui câine, uneori, un eșec de a compensa sau maternitate imposibil.

6. Training reactive: de exemplu. o atitudine de rigoare morală fără compromisuri al unei mame pentru fiica ei pot exprima o tendință spre libertate de costume nerecunoscute.

7. Traducerea: de exemplu. ataca un animal sau un obiect atunci când nu poate ataca adversarul.

8. Izolație: de exemplu. Spune de moartea unei rude apropiate, fără nici o emoție confrunta (a izola un fapt cu emoție).

9. Projection: de exemplu. o persoană care vrea să vadă sinceritatea lui ar putea crede că ceilalți sunt toți mincinoșii.

10. De anulare a rezervării: de exemplu. care controlează mai multe ori pentru a închide robinetul de gaz înainte de a părăsi (Legea anulează prima).

11. Eliminarea: de exemplu. Agresiune noaptea poate implica nu numai eliminarea (inconștient) din cifra de agresorului, dar, de asemenea, numele străzii unde a avut loc incidentul.

12. regresie: de exemplu. în caz de boală reapar atitudini infantile.

13. fixare: de exemplu. repeta un comportament, de asemenea, la circumstanțe în schimbare.

14. introiecție: de exemplu. atunci când vedeți un film vă identificați cu personajul sau situația, ca și cum ar fi real.

Poate fi definite frustrări, greutățile psihice ca urmare a neîndeplinirii de o nevoie. Ce determină această stare de suferință sau disconfort (psihologică, fizică, psihică și fizică), se produce atunci cand un obstacol stă în calea realizării unui scop (împlinire o nevoie sau o dorință). Așa cum sa menționat, este important să se înțeleagă că frustrările pot fi abordate și rezolvate prin schimbarea răspunsului sistemului, împotriva dificultăților pe care lumea din afara le-a alocat.

Principala dificultate întâlnită în metabolizarea de frustrare, este refuzul, disconfortul produs de aceeași frustrare.

Această realitate determină faptul că fiecare ființă umană, în timpul experienței intrauterine, este capabil de a satisface cu ușurință nevoile lor în primul rând, prin dezvoltarea conceptului de placere din ceea ce am înțeles respingerea a ceea ce doare.

Există două tipuri de frustrări:

Negativ

Pozitiv

Frustarea pozitiva este definita:

orice dificultate din care unul este capabil de a extrapola lecții de viață, orice alt obstacol care cauzează ne furnizează, cu toate acestea, un număr de explicații (învățături "practic" pentru a ajuta să crească). Acest tip de frustrare duce să se maturizeze și să depășească.

lene Falls în frustrare negativ, orice suferință rezultă dintr-un obstacol care stă între necesitatea de a satisface o nevoie (sau dorinta) și ceea ce este nevoie pentru a atinge acest obiectiv;

Aceasta afectiune determina un dezechilibru care să fie rezolvate, impune necesitatea de absorbție (accepta ideea de a avea pentru a face față dificultate) și un metabolism (rezolva situația) din același frustrare.

Frustrări negativ, se împart în:

primar – atunci când nu există nici un obiect trebuie să răspundă necesității; de exemplu, nu sunt în măsură să satisfacă setea de lipsa apei în zonele deșertice sunt o frustrare care lăsa o marcă de neșters în mintea ființei umane: de exemplu, cei care au suferit de foame, în timp de război, un test are nevoie de aproape de neoprit de a depozita alimente, chiar și în zilele în care o astfel de necesitate pare să fie irațional.

Secundare – atunci când este posibil de a aborda și rezolva suferința cauzată de obstacole și dificultăți.

La rândul său, obstacol poate fi:

interne (ființa umană) sau externe (în ceea ce privește mediul înconjurător care interacționează cu oamenii);

ACTIVE (dacă, pentru rezolvarea problemei, este nevoie de implicarea voinței subiectului) sau pasive (în cazul în care dificultățile nu pot fi rezolvate prin simpla activare a voinței)

.

BIBLOGRFIE:

http://psub.ro/ce-este-gelozia-cauzele-emotionale-ale-geloziei/

http://dynamic-learning.ro/barfa-in-organizatie/

http://www.mihaelaradulescu.ro/simte/barfa-ca-subiect-de-barfa-i/

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/sanatatea-familiei/barfa-dezvaluie-personalitatea-46969.html

http://www.kudika.ro/articol/relatii~tips/415/barfa-dezvaluie-personalitatea.html

http://www.kudika.ro/articol/relatii~tips/415/barfa-dezvaluie-personalitatea.html

https://monna1.wordpress.com/tag/barfa/

http://www.crestemimpreuna.com/blog/110/iti-mai-amintesti-de-mine-barfa/