Studiu Privind Unele Posibilitati DE Crestere A Resurselor Financiare LA Primaria Comunei Harseni
STUDIU PRIVIND UNELE POSIBILITĂȚI DE CREȘTERE A RESURSELOR FINANCIARE LA PRIMĂRIA COMUNEI HÂRSENI
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 : Delimitări conceptuale privind organizarea și funcționarea unităților administrativ-teritoriale
Semnificația noțiunii de unități administrativ-teritoriale
Necesitatea dezvoltării economico-sociale a unităților administrativ-teritoriale din țara noastră
Rolul și influența autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale asupra procesului de dezvoltare a acestora
CAPITOLUL 2 : Finanțarea unităților administrativ-teritoriale din țara noastră în etapa actuală
2.1. Finanțarea din veniturile proprii
2.2. Finanțarea din resurse împrumutate
2.2.1. Împrumutul obligatar
2.2.2. Împrumuturile din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului
2.2.3. Leasing-ul
2.2.3.1. Leasing operațional
2.2.3.2. Leasing financiar
2.2.4. Împrumuturi contractate de la bănci comerciale sau alte societăți financiare
2.3. Finanțarea din surse atrase
2.3.1. Creditul comercial
2.3.2. Transferuri de la bugetul de stat și de la alte bugete publice
2.3.3. Creditul fiscal
2.3.4. Transferuri voluntare sub forma sponsorizărilor și donațiilor
2.4. Finanțarea din surse externe nerambursabile
CAPITOLUL 3 : Studiu de caz privind resursele financiare la Primăria Comunei Hârseni
3.1. Prezentarea Primăriei Comunei Hârseni
3.2. Finanțarea Primăriei Comunei Hârseni
3.3. Analiza nivelului, structurii și a dinamicii veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
3.3.1. Analiza nivelului veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
3.3.2. Analiza structurii veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
3.3.3. Analiza dinamici veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Organizarea administrativ teritorială constituie o necesitate, care trebuie să contribuie la dezvoltarea vieții social-economice în ansamblul ei. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești indispensabile realizării obiectivelor sociale și economice într-un interval de timp determinat. În ceea ce privesc resursele financiare publice, potrivit definiției acceptate de majoritatea economiștiilor, acestea exprimă totalitatea mijloacelor bănești pe care autoritățile publice le încasează de la populație, având ca destinație acoperirea cheltuielilor publice. Într-o economie modernă, necesarul de resurse depășește posibilitățile de obținere a acestora. De asemenea, în timp ce resursele au un carcater limitat, cererea de resurse înregistrează o tendință de creștere continuă. Prezenta lucrare de licență „Studiu privind unele posibilități de creștere a resurselor financiare la Primăria Comunei Hârseni” are ca principal scop……. Am ales această temă deoarece consider că este foarte important de stiut cum administrația publică satisface interesul public și de asemenea……………. Lucrarea de față este structurată pe 3 capitole în care sunt prezentate atât aspecte teoretice cât și practice în ceea ce privesc unitațile administrativ teritoriale. Primul capitol este structurat pe trei subcapitole care cuprinde în primul rând informații despre semnificația noțiunii de unități administrativ-teritoriale, acestea sunt părți componente a teritoriului țării, cu populația și instituțiile aferente. În țara noastră unitățile administrati-teritoriale sunt județele, orașele, dintre care unele sunt municipii, și comunele. Un alt aspect tratat în acest capitol este cel legat de necesitatea dezvoltării economico-sociale a unităților administrativ-teritoriale, această dezvoltare este utilă pentru crearea de noi locuri de muncă, creșterea veniturilor și de asemenea de a îmbunătății calitatea vieții întregii colectivițăți locale. Tot în cadrul acestui capitol am evidențiat rolul și influența autonomiei financiare a unităților administartiv-teritoriale asupra procesului de dezvoltare a acestora. În cadrul celui de-al doilea capitol am avut în vedere prezentarea tuturor tipurilor de finanțare pe care le are o unitate administrativ teritorială, respectiv, finanțarea din venituri proprii, finanțarea din surse împrumutate, finanțarea din surse atrase și finanțarea din surse externe nerambursabile. În ultimul capitol al lucrării „Studiul de caz privind resursele financiare la Primăriei Comunei Hârseni”, în prima parte, am realizat o prezentare generală a Primăriei, în cea de-a doua parte am evidențiat modul de finanțare al acesteia, care este în proporție de 80% de la Programul Național de Dezvoltare Locală și 20% din bugetul local, iar în ultima parte a acestui capitol am analizat indicatorii de nivel, structură și dinamică a veniturilor bugetului local. La sfârșitul lucrării sunt prezentate atât concluziile cât și propunerile pe care le-am consemnat în urma analizei privind nivelul, structura și dinamica veniturilor Primăriei.
CAPITOLUL 1: Delimitări conceptuale privind organizarea și funcționarea unităților administrativ-teritoriale din țara noastră
În prima și a doua parte a lucrării de licență intitulată „Studiu privind unele posibilități de creștere a resurselor financiare la Primăria Comunei Hârseni”, voi prezenta noțiuni teoretice cu privire la delimitările conceptuale privind organizarea și funcționarea unităților administrativ-teritoriale și despre finanțarea actuală a acestor unități din țara noastră. După cum știm, problema organizării administrative a teritoriului statului s-a pus din totdeauna, însă, ea s-a accentuat mai mult în perioada instituirii statelor mari, determinată fiind de nevoia unității de scop și acțiune pe întregul teritoriu aflat sub suveranitatea statului. Prin organizarea administrativă a teritoriului se întelege delimitarea acestuia în unități administrativ teritoriale în scopul situării autorității administrative publice locale și județene, în scopul aplicării principiilor autonomiei locale și al descentralizării administrativ-teritoriale, precum și a instanțelor judecătoresti. La început, organizarea administrativă a teritoriului a fost o problemă de ordin practic, de bună conducere de către stat a supușilor săi, și mai puțin de ordin teoretic, de stabilire a resorturilor politice și sociale care o determină. După o anumită perioadă, în statele moderne, teoreticienii au încercat sa evidențieze conținutul și semnificațiile diferitelor enunțuri la care statele au recurs în organizarea administrativă a teritoriului lor. Am putea spune, ca din totdeauna, organizarea din punct de vederea administrativ a interesat în aceiași măsură, atât puterea de stat, cât și colectivitățile locale. Prin unitățile administrativ-teritoriale, statul urmărește în principal să conducă și să guverneze mai ușor societatea, iar colectivitățile locale aspiră spre o gestiune autonomă cât mai evidențiată a problemelor care le privesc, atât cu structurile administrativ-teritoriale organizate la nivel superior, cât și cu statul. În diferite state, aceste structuri administrative au purtat denumiri distincte și au fost organizate pe mai multe niveluri având, astfel, fie legături directe cu statul, fie prin intermediul celorlalte structuri teritoriale create de stat. Cu alte cuvinte, statul și-a păstrat putere deplină asupra unităților administrative pe care le-a creat pe teritoriul său. Mai mulți teoreticieni, au cautat să analizeze și să motiveze soluțiile adoptate pe acest plan de stat, promovând diferite concepte și noțiuni cum ar fi: „organizare administrativ-teritorială”, „îmbunătățire administrativ-teritorială”, „reorganizare administrativ-teritorială”, „împărțire administrativ-teritorială”. În sens larg, putem spune că toate aceste noțiuni sunt sinonime, deoarece privesc organizarea teritoriului statului în structuri administrative, asupra cărora statul își exercită puterea suverană într-o modalitate pe care el o consideră cea mai convenabilă în acel moment. Totuși aceste concepte au sensuri diferite și nu pot fi folosite la întâmplare, știința și norma juridică trebuie să utilizeze noțiuni precise și bine definite. Prima noțiune „organizare administrativ-teritorială”, este acea acțiune primară care are ca țintă crearea pentru prima dată, pe teritoriul statului a mai multor unități administrative, neavând importanță pe câte niveluri se organizează acestea și care sunt relațile dintre ele. Pe parcurs, orice fel de intervenție asupra acestei organizări primare nu poate fi decât o „îmbunătățire” sau o „reorganizare”. Vorbim de o „îmbunătățire a organizării administrativ-teritoriale” atunci când acestora, existând deja, li-i se aduc corecții mai mari sau mai mici, fară a schimba însă structura și nivelurile pe care sunt constituite unitățile administrativ-teritoriale. Noțiunea de „îmbunătățire” administrativă a teritoriului are în vedere nu numai interesele statului ci și ale locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, trecerea unor sate de la o comună la alta, sau a unor comune și orașe de la un județ la altul, înființarea sau desființarea unor orașe, comune și chiar județe înseamnă, o „îmbunătățire”, nu o „reorganizare” administrativă a statului. Reorganizarea administrativ-teritorială este o acțiune mai de amploare, care se referă la modificarea nivelurilor de organizare a unităților administrativ-teritoriale și a raporturilor juridice. Putem vorbi de „reorganizare administrativ-teritorială” atunci când se formează trei niveluri, în locul celor două care există sau, în cazul în care există trei sau mai multe niveluri, numărul acestora s-ar reduce. Făcând referire la țara noastră, problema reorganizării administrative a teritoriului s-ar pune în ipoteza în care în afara nivelului „județean” și a celui „local” s-ar crea un al treilea nivel (regional), până atunci acțiunea neputând fi calificată decât ca „îmbunătățire” a organizării administrative a teritoriului. Presupunând că suntem tot în prezența unei „reorganizări” administrativ-teritoriale organizată pe două niveluri, actualele județe, s-ar organiza în unități administativ-teritoriale mai mari, cum sunt de pildă actualele regiuni de dezvoltare, neavând importanță dacă aceste unități s-ar numi tot „regiuni”, „județe” sau „provincii”. Înființarea sau desființarea unui nivel de organizare administrativă a teritoriului statului implică în mod necesar și o nouă delimitare a competențelor între autoritățile publice care le reprezintă și o schimbare a raporturilor juridice dintre acestea, statul având raporturi juridice directe cu autoritățile publice din unitățile administrativ-teritoriale. Pentru România, o asemenea soluție ar fi chiar benefică, deoarece ar evita crearea a încă unei verigi intermediare între puterea centrală (statul) și nivelul local (colectivitățile din comune si orașe). Aceasta a doua verigă, ar fi mult mai rezistentă decât actualul județ, atât ca potențial financiar și economic, cât și ca populație, clasându-se la nivel similar cu entități din țări europene. În plus, ar fi eliminate si cheltuielile pe care le-ar presupune organizarea și funcționarea a încă unui nivel de unități administrativ-teritoriale. Privitor la noțiunea de „împărțire administrativă a teritoriului” sau de „reîmpărțire” a acestuia, putem spune că acest termen este inadecvat. Unitățile administrativ-teritoriale create de stat nu se „împart” și nu se „reîmpart”, ele ramân secțiuni componente intrinseci ale teritoriului național. Așadar, această noțiune este neacceptată atât în formă, cât și în conținut, folosirea ei fiind lipsită de rigoare științifică și normativă.
1.1. Semnificația noțiunii de unități administrativ-teritoriale
Unitatea administrativ-teritorială este parte componentă a teritoriului țării, cu populația și instituțiile aferente, denumită și organizată prin lege. În țara noastră unitățile administrativ-teritoriale sunt județele, orașele, dintreportanță dacă aceste unități s-ar numi tot „regiuni”, „județe” sau „provincii”. Înființarea sau desființarea unui nivel de organizare administrativă a teritoriului statului implică în mod necesar și o nouă delimitare a competențelor între autoritățile publice care le reprezintă și o schimbare a raporturilor juridice dintre acestea, statul având raporturi juridice directe cu autoritățile publice din unitățile administrativ-teritoriale. Pentru România, o asemenea soluție ar fi chiar benefică, deoarece ar evita crearea a încă unei verigi intermediare între puterea centrală (statul) și nivelul local (colectivitățile din comune si orașe). Aceasta a doua verigă, ar fi mult mai rezistentă decât actualul județ, atât ca potențial financiar și economic, cât și ca populație, clasându-se la nivel similar cu entități din țări europene. În plus, ar fi eliminate si cheltuielile pe care le-ar presupune organizarea și funcționarea a încă unui nivel de unități administrativ-teritoriale. Privitor la noțiunea de „împărțire administrativă a teritoriului” sau de „reîmpărțire” a acestuia, putem spune că acest termen este inadecvat. Unitățile administrativ-teritoriale create de stat nu se „împart” și nu se „reîmpart”, ele ramân secțiuni componente intrinseci ale teritoriului național. Așadar, această noțiune este neacceptată atât în formă, cât și în conținut, folosirea ei fiind lipsită de rigoare științifică și normativă.
1.1. Semnificația noțiunii de unități administrativ-teritoriale
Unitatea administrativ-teritorială este parte componentă a teritoriului țării, cu populația și instituțiile aferente, denumită și organizată prin lege. În țara noastră unitățile administrativ-teritoriale sunt județele, orașele, dintre care unele sunt municipii, și comunele. Comuna este unitatea administartiv-teritorială care cuprinde unul sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, demografice, geografice, de interese și tradiții. Orașul reprezintă centrul de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural și edilitar gospodăresc. Orașele care au un număr mai mare de locuitori, un nivel de dezvoltare economică, politică, socială, cultural – științifică și o bogată tradiție istorică, au fost declarate municipii. Municipiul este localitatea urbană cu un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viața economică, social – politică și cultural – științifică a țării. Referitor la dispozițiile art.3 alin. (3) din Constituție și ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală potrivit căreia „unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii” și „în municipii se pot crea subdiviziuni administartiv-teritoriale a căror delimitare și organizare se fac potrivit legi”, este de precizat că numai municipiul București este organizat în subdiviziuni administartiv-teritoriale numite sectoare, fiind în număr de 6, fiecare sector are un organism propriu care se subordonează organelor de stat. În municipii, orașe și comune, subdiviziunile administrati-teritoriale ale municipiilor, autoritățile prin care se execută autonomia locală sunt:
Primarul, ca autoritate executivă;
Consiliul local, ca autoritate deliberativă (dreptul de a lua o hotărâre).
Consiliul local și primarul sunt cei care rezolvă problemele publice din orașe și comune. De multe ori ne punem următoarea întrebarea, cine este autoritatea executivă, primăria sau primarul? În opinia noastră, autoritatea executivă este primăria, dar care se află sub conducerea primarului, ca șef al administrației publice din municipiu, oraș, comună. Referitor la județ, ca unitate administrativ-teritorială este unitatea alcătuită din orașe și comune și are rolul de verigă intermediară în cadrul organizării administrative a teritoriului. În prezent, sunt 41 de județe, delimitarea s-a făcut astfel încât acestea să fie echilibrate ca suprafață, număr de locuitori si potențial economic. În fiecare județ se formează un consiliu județean, care conduce activitatea consiliilor comunale și orășenești cu scopul realizării serviciilor publice în interes județean. În cee ce privesc relațiile dintre administrația publică județeană și cele din municipii, orașe și comune putem spune că nu există raporturi de subordonare. Aceste relații se înființează pe principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor întregului județ. Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a lua în calcul asocierea cu alte autorității administrative, dar și cu agenți economici din străinătate și din țară pentru înfăptuirea unor operațiuni de interes comun, de asemenea pot încheia anumite acorduri de colaborare cu autoritățile similare din alte țări. Guvenul sprijină asocierea unităților administrativ-teritoriale prin programe naționale de dezvoltare. Aceste programe sunt prevăzute diferit în cadrul bugetului Ministerului Administarției și Internelor și sunt finanțate prin bugetul de stat, în condițiile legii privind finanțele publice locale. Fiecare unitate administartiv-teritorială, precum și localitățile componente sau aparținătoare, poartă o denumire. Potrivit reglementărilor în vigoare, schimbarea sau atribuirea denumirilor satelor, comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, localităților componente ale acestora se fac de către Parlament, la propunerea Guvernului. Unitățile administartiv-teritoriale au calitatea de subiect de drept, ele pot fi titulare ale dreptului de proprietate privată și ale dreptului de proprietate publică, au atribuții și competențe stabilite prin lege, autonomie administrativă față de stat și dispun de organe alese pe baza votului universal direct.
1.2. Necesitatea dezvoltării economico-sociale a unitățiilor administrativ teritoriale din țara noastră
Dezvoltarea economică locală este acțiunea prin care diferiți actori din sectorul public, mediul de afaceri și sectorul non-guvernamental cooperează pentru a crea condiții mai bune de creștere economică și pentru a genera noi locuri de muncă. În opinia noastră, necesitatea dezvoltării economico – sociale este utilă pentru crearea de noi locuri de muncă, creșterea veniturilor și de asemenea de a îmbunătății calitatea vieții întregii colectivități locale. A face dezvoltare economică locală înseamnă a ridica competitivitatea economică a unei arii locale în scopul îmbunătățirii viitorului economic al acesteia. Dezvoltarea îmbunătățirii competitivității și a economiei locale sunt necesare, deoarece reușita comunităților depinde de adaptarea lor la schimbările care au loc în mediul extern. Fiecare comunitate are condiții local care avantajează sau împiedică dezvoltarea economică. Aceste însușiri locale stau la baza formulării strategiei de dezvoltare economică care este emisă pentru a îmbunătății competitivitatea locală. În concepția unor autori, dezvoltarea economică locală este un proces global, o strategie integrală, al cărei obiectiv este de a promova o altă manieră de a concepe comunitățile sau orașele, punând accent asupra ideei de solidaritate și de apartenență la aceeași colectivitate, concomitent, luptând contra mecanismelor de eliminare, care sunt deseori intensificate. În alt sens, un alt autor, consideră că „dezvoltarea economico – socială a comunităților locale este o strategie de intervenție economică, prin care reprezentanții locali ai sectorului privat, public sau social cooperează în scopul valorificării resurselor umane, tehnice și financiare ale unei comunități”. Prin urmare, considerăm că, dezvoltarea economico-socială a comunităților locale implică existența unui cadru legal, a unei strategii de dezvoltare locală, a unui parteneriat local și a unor resurese disponibile. Orice definiție sau caracterizare i-am atribui dezvoltării economice sociale, ea îndeplinește un număr de trăsături:
presupune specializarea fiecărui decupaj teritorial în activitățile pentru care este cel mai bine dotat;
necesită o strategie globală care integrează obiective economice și sociale;
apelează la noi forme de solidaritate, sunt create noi instituții și organizații;
fructifică resursele locale.
În continuare, voi face referire la distincția ce trebuie făcută între politici de dezvoltare economică locală și dezvoltare economică locală. O primă distincție ar fi de natură logică, adică fenomenul de dezvoltare economică locală poate apărea și în lipsa politicilor de dezvoltare economică locală, prin așa numita dezvoltare economică locală spontană. Limita dintre dezvoltare economică locală organizată și dezvoltare economică locală spontană este foarte greu de stabilit. O altă distincție ar fi de ordin conceptual, adică deosebirea trebuie să se realizeze între amenajarea teritoriului și dezvoltarea economică locală. Legătura cu amenajarea teritoriului constă în faptul că ambele vor să influențeze localizarea întreprinderilor și în special numărul de locuri de muncă. De asemenea, există legături și între dezvoltarea economică locală și politicile industriale și sociale. Ca și concluzie, a urmării demersului de analiză conceptuală, dezvoltarea economică locală se bazează pe un domeniu și un tip de acțiuni competente, adică nu poate fi obiectul unei politici izolate, ceea ce înseamnă că intervenția locală în favoarea dezvoltării vizează domenii foarte diferite.
1.3. Rolul și influența autonomiei financiare a unităților administartiv-teritoriale asupra procesului de dezvoltare a acestora
Principiul autonomiei locale este principiul care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia, care constă în dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autoritățiilor centrale. Autonomia financiară are la bază ideea esențială în raport cu care decizia în ceea ce privește realizarea propriilor interese trebuie să aparțină persoanei, comunității – municipiu, oraș sau sat, a căror interese se află în discuție. În acest fel, se deduce că cea mai eficientă realizare sau soluționare a intereselor respective este asigurată de cei în cauză, respectiv de persoana sau grupul de persoane ce se află în situația de a-și gestiona propriile interese. Analizând elementele de natură financiară ale autonomiei comunităților locale, doctrina dreptului financiar public arată că ele constau din „dreptul fiecărei unități administartiv-teritoriale de a avea buget anual propriu și competența consiliilor de conducere ale municipiilor, orașelor, comunelor și județelor de a adopta bugetele locale, stabilind cheltuielile în funcție de trebuințele locale, ca și impozitele, taxele și împrumuturile locale”. Autonomia financiară a autorităților administrației publice locale este foarte importantă și indispensabilă pe de-o parte, deoarece este cea care asigură suportul material al funcționării autonomiei administrative, iar pe de altă parte comunitățiile locale îsi cunosc posibilitățile proprii în ceea ce privește resursele bănești de proveniență publică, cu precădere, nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local. Autonomia locală administrativă nu se poate săvârși dacă nu are la bază autonomia locală financiară. În legislația română, autonomia locală reprezintă „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă”. O autonomie locală reală, nu poate exista fără garantarea resurselor financiare necesare colectivităților locale, autortăților într-un procent corespunzător responsabilităților și competențelor care le sunt atribuite prin lege. Aceasta presupune descentralizarea sistemului cheltuielilor și veniturilor publice, prelevarea directă, de către autoritățile locale a unei cote părți din celelalte taxe și impozite stabilite la nivel central, deci, nu numai a taxelor și impozitelor locale. Există o mare nepotrivire între nivelul responsabilității administrative, competențele și sarcinile care revin autorităților locale din România, resursele la dispoziția lor și nivelul decizional. Autonomia locală se impune din următoarele rațiuni:
este o componentă importantă în ceea ce privește contextul instituțional specific economiei de piață;
îndeplinirea satisfacerii nevoilor este mult mai mare dacă deciziile sunt luate la nivel local;
administrarea unui număr mare de proiecte poate fi mai convenabil și mai folositor dacă se bazează pe un regim al autorității și administrației descentralizate.
Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul Cartei Europene a Autonomiei Locale, întocmită de Consiliul Europei. Carta obligă semnatarii să aplice reguli de bază ce garantează independența administrativă, financiară și politică a autorităților locale. Carta Europeană a Autonomiei Locale relevă următoarele principii:
colectivitățile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naționale la resurse proprii adecvate, în vederea exercitării atribuțiilor lor;
resursele financiare ale colectivități locale trebuie sa fie proporționale cu responsabilitățile stabilite prin lege pentru ele;
cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din taxe și impozite locale, în proporțiile stabilite la nivelul autorităților locale;
protecția colectivităților locale deficitare din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare care să implice echilibrarea bugetelor locale;
sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunitățile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată și dinamică, încât să le permită să urmărească, evoluția reală a costurilor exercitării competențelor proprii;
colectivitățile locale trebuie sa fie consultate, asupra modalităților în care le vor fi alocate resursele redistribuite;
subvențiile acordate colectivităților locale nu trebuie să fie destinate, în măsura în care este posibil, finanțării unor proiecte expres specificate;
în scopul finanțării propriilor obiective de investiții, colectivitățile locale trebuie să aibă acces, la piața națională de capital.
CAPITOLUL 2: Finanțarea unităților administartiv-teritoriale din țara noastră în etapa actuală
Putem spune că, finanțarea unităților administrativ-teritoriale este o problemă generală aflată în aproape toate țările europene, care se confruntă cu încercarea de a echilibra nevoia de control și de reducere a cheltuielilor publice cu o mai mare autonomie financiară a autorităților locale. Dacă întărirea democrației înseamnă întărirea autonomiei locale, atunci trebuie creat un sistem de finanțare a autorităților locale care să fie echitabil, eficient și etic în accepțiunea în care repartizarea resurselor publice pentru o anumită destinație trebuie să răspundă intereselor unui număr cât mai mare de cetățeni, adică să satisfacă nevoile contribuabililor. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești indispensabile realizării obiectivelor sociale și economice într-un interval de timp determinat. Finanțarea instituțiilor publice se asigură din veniturile bugetare constituite la nivelul bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul local, bugetul fondurilor speciale (fondul asigurărilor pentru șomaj și fondul național unic de asigurări de sănătate) sau bugetele instituțiilor publice:
din venituri proprii și subvenții virate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat;
finanțarea din alocații bugetare – presupun finanțarea integrală de la bugetele de stat, bugetele asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau de la bugetele fondurilor speciale după caz;
autofinanțarea – prin acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri proprii.
Cel puțin o parte dintre resursele financiare ale instituțiilor publice locale trebuie să provină din taxele și impozitele locale, al căror nivel acestea au competența să îl stabilească în limitele legale. În vederea stabilirii tipului de finanțare a unei instituții publice se au în vedere resursele utilizate pentru acoperirea majorității cheltuielilor curente ale instituției respective. Indiferent de modul de finanțare, instituțiile publice pot avea acces la fonduri și din alte surse (fonduri nerambursabile, autofinanțări, împrumuturi interne sau externe etc.). Creditele deschise și repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanțate de la bugetele locale și bugetul de stat sunt reliefate în conturi din afara bilanțului. Ordonatorii de credite sunt acei conducători ai instituțiilor publice care au competențe și responsabilități în elaborarea și executarea bugetului și a modului de gestionare a patrimoniului instituției. Bunurile materiale primite ca sponsorizări și donații de către instituțiile publice, se înregistrează în contabilitatea acestora. Pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru finanțarea cheltuielilor publice, prin legea bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cu destinație. Fondurile bănești acordate de către persoanele fizice și juridice, primite ca sponsorizări și donații de instituțiile publice finanțate integral de la buget, se alocă direct la bugetul din care se finanțează acestea. Aceste sume ajută la creșterea creditelor bugetare ale bugetului respectiv și care urmează să se utilizeze, potrivit legii. Prin urmare, cu aceste fonduri primite de către instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la buget, se majorează bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale sunt repartizate pe județe, potrivit următoarelor principii:
capacitatea financiară determinată pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporție de 70%;
suprafața județului în proporție de 30%
Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, și din cota de 22% prevăzută la art. 32 alin. (1) din LFP, o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, astfel: – 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, în funcție de următoarele criterii: capacitatea financiară a unității administrativ-teritoriale, populație și suprafața din intravilanul unității administartiv-teritoriale; – 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Hotărârea consiliului județean se comunică directorului direcției generale a finanțelor publice județene, prefectului și consiliilor locale din județ. Pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, direcțiile generale ale finanțelor publice județene acționează astfel:
calculează indicatorii „impozitului pe venit mediu pe locuitor/pe unitatea administartiv-teritorială” și respectiv „impozitul pe venitul mediu pe locuitor/pe ansamblul județului”;
calculele rezultate se comunică, până la data de 31 mai a fiecărui an, Ministerului Administrației și Internelor;
în prima etapă se repartizează sumele calculate numai către unitățile administartiv-teritoriale ale căror impozit pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administartiv teritorială în anul anterior anului de calcul, este mai mic decât impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul județului în anul anterior anului de calcul, pe baza urmatoarelor criterii: – ponderea suprafeței din intravilanul unităților administrativ-teritoriale care participă la această etapă în totalul suprafeței din intavilanul acestora, în proporție de 25%; – ponderea populației unităților administartiv-teritoriale care participă la această etapă în totalul populației acestora, în proporție de 75%;
sumele repartizate în prima etapă unităților administartiv-teritoriale sunt limitate, astfel încât media rezultată pe locuitor, să fie mai mică sau egală cu impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul județului în anul anterior anului de calcul;
sumele rămase nerepartizate în prima etapă se repartizează la toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, în funcție de capacitatea financiară a acestora, determinată pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor în anul anterior anului de calcul;
sumele stabilite pe fiecare unitate administartiv-teritorială în parte în urma derulării celor două etape de echilibrare, precum și pe județ și municipiul București vor fi reduse cu gradul de necolectare, prin înmulțirea cu coeficientul subunitar, calculat ca raport între suma impozitelor și taxelor locale, chiriilor și redevențelor încasate în anul financiar încheiat anterior și suma impozitelor și taxelor locale, chiriilor și redevențelor de încasat în anul financiar anterior încheiat. La calculul gradului de necolectare nu se iau în considerare creanțele fiscale aflate în litigiu;
repartizarea sumelor se face de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene sau al Direcției Generale a Finnțelor Publice a Municipiului București, prin decizie ce se comunică prefectului, consiliului județean și consiliior locale din județ.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, la determinarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor se au în vedere următoarele aspecte:
standardele minime de cost pentru prestarea serviciilor publice către populație;
posibilitățile de acoperire a secțiunii de funcționare a bugetului local din venituri proprii;
după epuizarea etapelor, în limita sumelor posibil de asigurat de la bugetul de stat, se stabilesc sume care urmează să fie prevăzute în secțiunile de dezvoltare ale bugetelor locale;
standardele minime de calitate pentru prestarea serviciilor publice către populație;
după cuantificarea sumelor determinate numai acolo unde este cazul, se propun sume pentru asigurarea echilibrării secțiunii de funcționare a bugetului local.
Finanțarea integrală din alocații bugetare
Finanțarea instituțiilor publice integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, sau bugetele fondurilor speciale se realizează pe baza alocațiilor bugetare. În strictă legătură cu veniturile încasate la bugetele publice (bugetul local, bugetul de stat etc.) se pot face deschideri de credite bugetare pe seama ordonatorilor principali de credite finanțați din respectivele bugete. Deschiderea de credite bugetare se face în mod diferit, în funcție de tipul instituțiilor publice. Prin urmare, există două proceduri diferite de deschideri:
deschideri de credite din resurse constituite pe seama colectivităților locale;
deschideri de credite din resurse constituite la nivel central.
Deschiderile de credite la nivelul bugetelor locale se efectuează la unitățile Trezoreriei Statului din teritoriu. Creditele bugetare care sunt aprobate prin bugetele locale pot fi utilizate prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali de credite, în limita sumelor aprobate, în funcție de destinația stabilită și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea acelor cheltuieli. Deschiderea de credite bugetare aferente transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale și în funcție de necesitățile execuției bugetare, respectându-se destinația. Ordonatorii terțiari și secundari de credite finanțați din bugetul local sau de stat beneficiază de repartizări de credite bugetare. Sumele repartizate se încadrează în deschiderile de credite bugetare realizate de ordonatorii principali de credite și reduc disponibilul din deschideri de credite ce pot fi utilizate pentru următoarele deschideri sau plăți. Sumele repartizate ordonatorilor secundari de credite se folosesc pentru efectuarea de plăți pentru activitatea proprie și pentru deschiderea de credite bugetare ordonatorilor terțiari de credite din subordine. Aceste sume se utilizează exclisiv pentru plățile inițiate de instituțiile publice. Ordonatorii secundari și terțiari de credite bugetare pot retrage creditele nefolosite. Această retragere apare în situația în care este nevoie de alocațiile neutilizate la anumite capitole și titluri pentru a fi realocate (distribuite) către alte capitole și titluri de cheltuială. În urma rectificării negative a bugetului, apare o altă situație, în care, creditele bugetare deja repartizate sunt mai mari decât noile prevederi bugetare. Realizarea plăților de către instituțiile publice trebuie să se realizeze în cadrul repartizărilor de credite bugetare aferente capitolelor și titlurilor de cheltuială. Folosirea acestor credite bugetare în cadrul capitolelor și titlurilor se realizează în funcție de nevoile instituției, neexistând limitări sau relații suplimentare. Ca și exemplu, repartizările de credite bugetare unei școli la titlul de bunuri și servicii în proporție de un sfert din prevederea bugetară trimestrială nu împiedică unitatea școlară să utilizeze mai puțin de 25% la unele aliniate și să utilizeze în proporție de peste 25% creditele bugetare la alte aliniate (cum ar fi carburanți, telefon etc.), astfel încât valoarea plăților inițiate să nu depășească repartizarea de credit bugetar. Creditele bugetare repartizate și neutilizate la sfârșitul lunii se reportează, soldul neutilizat cumulându-se cu noile repartizări. La nivel local putem spune, că există o excepție reprezentată de instituțiile publice din subordinea Consiliilor Județene care nu sunt repartizați la Trezoreria din reședința de județ. Aceste instituții funcționează pe principiul specific instituțiilor subvenționate cu toate că veniturile proprii ale acestora nu există. În cazul ordonatorilor principali de credite finanțați de la una dintre bugetele centrale, deschiderea de credite se realizează printr-o aprobare comunicată de către Ministerul Finanțelor Publice prin Trezoreria Centrală cu privire la totalul repartizărilor de credite bugetare ce se pot realiza către ordonatorii din subordine și totalul plăților proprii ce pot fi inițiate. Aprobarea deschiderilor de credite se face în limita creditelor bugetare și potrivit destinațiilor aprobate pe titluri și capitole de cheltuieli în raport cu:
gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar;
gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior;
respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
În ceea ce privește menținerea echilibrului bugetar, Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcție de estimarea încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principalii de credite repartizează și deschid credite bugetare pentru instituțiile publice subordonate și pentru bugetul propriu. Retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate din conturile instituțiilor subordonate sau din conturile proprii de care dispun ordonatorii principalii de credite se face numai în cazuri temeinic justificate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.
Autofinanțarea instituților publice
Instituțiile publice care obțin venituri proprii care pot acoperi integral cheltuielile intră în categoria instituțiilor publice autofinanțate (finanțate integral din venituri proprii). Veniturile proprii ale instituțiilor publice autofinanțate se axează pe contracte de prestări de servicii către terți. Deoarece nu sunt obligatorii, aceste venituri fac parte din caregoria taxelor pentru contribuabili, iar în cazul în care se plătesc trebuie să existe și o contraprestație din partea instituției publice. Contractele de prestări servicii sunt semnate de instituțiile publice autofinanțate și prevăd prestarea de servicii publice către beneficiari, de asemenea decontarea contarvalorii realizându-se direct către beneficiari sau de terțe persoane. Un exemplu concret ar fi cel al unui spital public, care prestează servicii medicale către pacienți, plata putând fi făcută direct de aceștia (dacă pacienți nu sunt asigurați în sistemul public sau solicită servicii neacoperite de asigurare), de Casa de Asigurări de Sănătate (dacă sunt asigurați în sistemul public) sau de angajatorii acestora. Putem spune, că deși decontarea unor servicii se face din resurse bugetare publice nu înseamnă că avem de a face cu subvenții. Stabilirea veniturilor proprii trebuie făcută în așa fel în cât veniturile din taxe să acopere cheltuielile instituției. Prin autofinanțare, instituțiile publice nu pot ieși dintr-un eventual impas generat de o criză de lichiditate. Institutțiile publice autofinanțate, în cursul unui an, trebuie să se încadreze în bugetul aprobat conform reglementărilor, dar și în disponibilul de la Trezorerie. Posibilele lipsuri temoprare de casă nu pot fi acoperite din resurse împrumutate. Disponibiltățile bănești din contul de Trezorerie pot fi valorificate prin constituirea de depozite la termen doar la unitățile Trezoreriei Statului. Depozitele la termen au scadențe predefinite și rata de dobândă stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice, deci nu se negociază. La sfârșitul anului bugetar, soldul contului de disponibilități se reportează automat pentru următorul an bugetar.
Subvenționarea instituțiilor publice
Instituțiile publice ale căror cuantum este insuficient pentru acoperirea cheltuielilor și obțin venituri proprii în mod curent, pot beneficia de subvenții, devenind instituții publice subvenționate. Considerăm că, nu toate instituțiile publice care obțin venituri proprii sunt instituții subvenționate. În actele normative de înființare trebuie să se prevadă regimul veniturilor obținute de instituțiile publice respective: se vireză integral la bugetul ordonatorului de credite și beneficieză de alocații bugetare ce acoperă integral cheltuielile (în acest caz devin instituții publice finanțate integral de la buget, încasarea veniturilor nefiind ale instituției) sau rămân la dispoziția acestora și se completează cu subvenții (în acest caz instituțiile publice devin subvenționate). Veniturile instituțiilor publice subvenționate, au două componente majore: – veniturile proprii obținute de instituție; – subvențiile primite de la ordonatorul superior. Cheltuielile instituțiilor publice subvenționate trebuie să se încadreze în totalul veniturilor stabilite. Structura cheltuielilor este întocmai cu cea a oricărei instituții publice. Efectuarea plăților este determinată de existența disponibilităților în contul deschis la Trezorerie. Disponibilitățile se formează din încasarea/depunerea directă a veniturilor proprii la care se adaugă viramentele periodice de subvenții realizate de ordonatorul superior de credite bugetare. Instituțiile publice subvenționate, la finele anului au obligația să restituie ordonatorului superior de credite bugetare sumele pe care nu le-a utilizat din contul de trezorerie. Operațiunea aceasta se referă la respectarea principiului conform căreia subvenția acoperă doar deficitul de finanțare obținut prin deducerea din cheltuieli a veniturilor proprii. Dacă veniturile proprii în cursul exercițiului bugetar au fost mai mari decât cheltuielile, instituția publică trebuie să returneze ordonatorului superior de credite doar subvențiile primite de la acesta, diferența putând fi folosită anul următor pentru acoperirea cheltuielilor. Reportarea sumelor de la un an bugetar la altul se face de către unitățile Trezoreriei Statului.
Surse de finanțare
Instituțiile publice pot avea activități diferite ce sunt finanțate din resurse diferite. Dacă la majoritatea activităților curente sursa de finanțare este cea care arată tipul de instituție publică, celelalte surse de finanțare vin să acopere anumite cheltuieli punctuale (diverse obiective de investiție, proiecte etc.). Prin urmare, legea finanțelor publice impune ca pentru fiecare sursă de finanțare în parte să se întocmească file de bugete distincte pentru un management eficient al fondurilor. Sponsorizările și donațiile sunt incluse pe una din filele de buget ale instituției publice deci, nu reprezintă o sursă de finanțare de sine stătătoare. Resursele financiare ale bugetului de stat se formează din contribuții (de la personalul din structurile militarizate), impozite (impozit pe venit, accize, TVA, impozit pe profit), taxe și alte prelevări. Aceste resurse sunt distribuite pe ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat. Ordonatorii principali, la rândul lor distribuie sume către instituțiile din subordinea lor (ordonatorilor terțiari și secundari de credite bugetare). Prin anumite legi speciale s-au prevăzut situații în care creditele bugetare sunt deschise și pe seama unor entități ce nu fac parte din sistemul de instituții publice subordonate ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat. Așadar, regiile autonome de interes național pot beneficia de fonduri pentru implementarea unor investiții ce vizează școlile care organizează examene naționale sau proprietatea publică pot beneficia de credite bugetare pentru organizarea acestor examene. Fondurile europene post-aderare atrase de instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, începând cu anul 2009 sunt incluse la veniturile, respectiv cheltuielile, bugetului de stat. Resursele financiare ale bugetelor locale se constituie din cote și sume defalcate din TVA, impozit pe venit, impozite locale (impozit pe clădiri, mijloace de transport, terenuri), taxe (în special pentru autorizații) și alte vărsăminte. Fondurile publice locale, sunt utilizate de către singurul ordonator principal al fiecărui buget local și de ordonatorii de credite din subordine. Bugetul asigurărilor sociale de stat își instituie resursele din contribuțiile de asigurări sociale, în principal și din contribuțiile pentru accidente de muncă și boli profesionale. Prin urmare, din acest fond se finanțează Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu toate instituțiile din subordine. Majoritatea sumelor sunt destinate către pensiile din sistemul public și către prestațiile medicale acordate în caz de accident de muncă. Bugetul fondului unic național de asigurări sociale de sănătate a fost creat pentru colectarea contribuțiilor pentru concedii și indemnizații și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. Cheltuielile se administrează de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și instituțiile subordonate acesteia. Aceste cheltuieli vizează, în primul rând decontarea serviciilor medicale ale asigurațiilor și de asemenea plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Bugetul asigurărilor pentru șomaj înregistrează la venituri contribuții pentru garantarea creanțelor salariale, contribuții pentru asigurări de șomaj, rambursări din creditele acordate din bugetul de șomaj etc. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și instituțiile subordonate sunt cele care administrează cheltuielile asigurărilor pentru șomaj, vizează plata drepturilor salariale restante, plata indemnizațiilor de șomaj și acordarea de credite pentru cei care creează noi locuri de muncă. Creditele interne sunt acele sume cu caracter rambursabil atrase de pe piața internă pentru finanțarea unor obiective. Cel mai frecvent, creditele interne sunt folosite la nivel local, îmbrăcând forma creditelor bancare sau creditelor obligatare. Ramburasarea acestor credite se asigură de la bugetul de stat sau bugetul local, după caz. Costurile comisioanelor și dobânzile sunt incluse în aceleași bugete. Creditele externe contractate de ordonatorii de credite ajută la completarea resurselor bugetare naționale și sunt utilizate pentru proiecte de interes local sau național. De regulă, împrumutătorii sunt organisme financiare internaționale: Banca Mondială, BERD etc. În ceea ce privește rambursarea creditelor externe, dobânzile, ratele de capital și comisioanele vor fi alocate bugetului local sau de stat pe parcursul anilor financiari în care se va efectua rambursarea. Veniturile proprii ale instituțiilor publice se constituie din taxele colectate pentru serviciile oferite beneficiarilor. Aceste sume sunt folosite în totalitate doar pentru asigurarea funcționării instituțiilor respective. Bugetul Trezoreriei Statului este asociat activității de trezorerie din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Veniturile (predominant de natură financiară) finanțează costurile viramentelor interbancare și dobânzile plătite pentru resursele atrase pe termen scurt. Prin legea finanțelor publice au fost inițiate veniturile și cheltuielile înregistrate în afara bugetului local. Aceste venituri se formează din următoarele resurse:
fondul de risc;
taxe speciale;
fondul de rulment;
depozitele speciale constituite pentru construcții de locuințe.
Aceste resurse se utilizează în cursul anului bugetar în funcție de destinațiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale. Fila de buget aferentă fondurilor externe nerambursabile se folosește pentru proiectele europene finanțate din fonduri de pre-aderare. Cheltuielile cuprind toate sumele necesare plăților ce se află în legătură cu proiectul implementat, iar la partea de venituri sunt trecute sumele de la bugetul european, cofinanțarea din fonduri publice naționale și sumele alocate acoperirii neeligibile. Veniturile proprii ale instituțiilor publice subvenționate se formează din colectarea taxelor pentru serviciile oferite beneficiarilor. Aceste sume sunt utilizate pentru asigurarea funcționării instituțiilor respective, fiind suplimentate cu subvențiile primite de la ordonatorul de credite.
2.1. Finanțarea din venituri proprii
Autoritățiile locale, pentru a putea finanța anumite proiecte de dezvoltare, respectiv pentru a-și acoperi cheltuielile bugetare folosesc mai multe tipuri de resurse. Din categoria veniturilor proprii fac parte următoarele: veniturile de capital, veniturile cu destinație specială, veniturile curente, cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit.
Veniturile de capital reprezintă acele venituri obținute din valorificarea unor bunuri care aparțin unităților publice locale și venituri din vânzarea de locuințe construite din fondurile statului. Sunt în scădere și au caracter mai mult excepțional.
Veniturile cu destinație specială sunt reprezentate de taxe speciale, stabilite de consiliile locale, pentru funcționarea unor servicii publice locale și reflectă un capitol nou introdus în structura bugetului local.
Veniturile curente sunt constituite cu precădere din veniturile fiscale, cele mai imprtante fiind cele care provin din impozitele și taxele locale.
Finanțele locale deși sunt independente față de cele generale, în nicio țară, nu se lasă libertatea acestora de a stabili taxele și impozitele locale după propria decizie. Această libertate este imposibiă deoarece, ar pune în pericol finanțele publice ale statului și de asemenea intervenția economică și socială a acestuia nu ar fi posibilă în condițiile în care colectivitățile locale ar promova o politică fiscală independentă. Rezultă, că prin diferite mijloace, se reduce posibilitatea colectivităților locale de a stabili impozite și taxe. În categoria veniturilor proprii, pe langă veniturile fiscale, intră și veniturile nefiscale – aceste venituri reprezintă vărsăminte din profitul net al agenților economici la care autoritatea locală deține titluri de participare, vărsăminte de la instituții publice, precum și alte venituri (închirieri, concesiuni etc.).
Cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit încasate de la bugetul de stat sub forma transferurilor neconsolidate.
2.2. Finanțarea din surse împrumutate
Împrumutul public local este o înțelegere care are loc între o persoană fizică sau juridică și o administrație publică locală/județeană, prin care persoana fizică sau juridică acceptă să pună la dispoziția autorității administrative publice locale/județene o cantitate de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă de timp, iar autoritatea administrației publice locale/județene se angajază să ramburseze această sumă la un anumit termen, plătind și o dobândă cuvenită. Consiliile locale, comunale, orășănești, județene și municipale, pot aproba, în condițiile Legii 189/1998, contractarea de împrumuturi externe sau interne, pe termen lung și mediu, pentru efectuarea de investiții publice de interes local, de asemenea și pentru refinanțarea datoriei publice locale. Împrumutul are caracter contractual sau voluntar și se bazează pe acordul subscriptorului, nimeni nu este obligat să subscrie la împrumut, în timp ce impozitul este decis de către un act unilateral al statului. Pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală, comunitățile locale, au la dispoziție atât veniturile proprii cât și fondurile împrumutate. Aceste fonduri împrumutate pot fi de mai multe feluri:
împrumutul obligatar reprezintă emisiunea titlurilor de valoare de către autoritățile publice locale, direct sau prin intermediul unor agenții specializate și plasate pe piața internă sau externă;
împrumuturile fără dobândă din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului;
leasingu-ul operațional sau financiar;
împrumuturi contractate de la bănci comerciale sau alte instituții financiare.
Plata dobânzilor și a comisioanelor datorate, precum și rambursarea împrumuturilor contractate de autoritățile publice locale, se realizează din resursele aflate la dispoziția acestora și prevăzute în bugetul local, exceptând transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat. Consiliul General al Municipiului București, precum și Consiliile Locale și cele județene sunt cele care aprobă contractarea împrumuturilor, cu vot a cel puțin jumătate plus unu din numărul consilierilor. Aceste împrumuturi nu se pot contracta oricând, legiuitorul prevede o limită a îndatorării, nu mai mult de 30% din totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit.
2.2.1. Împrumutul obligatar
Împrumutul obligatar este o modalitate de finanțare pe termen lung și mediu și se deosebește de împrumutul bancar prin faptul că obligațiunea este un titlu de creanță negociabil, care poate fi cotat pe o piață secundară și de asemenea prin existența a numeroși creditori, recuperarea fondurilor investite putându-se realiza înainte de scadență. Se pot distinge mai multe tipuri de obligațiuni:
după emitent: obligațiuni municipale (sunt emise de către autoritățile locale), obligațiuni corporatiste (emise de societățile pe acțiuni) și obligațiunile de stat (emise de administrația locală);
după formă: obligațiuni dematerializate (înscrisuri în cont) și obligațiuni materializate (emise pe suport de hârtie);
după modul de stabilire a dobânzii: obligațiuni cu dobândă zero, obligațiuni cu dobândă variabilă, obligațiuni cu dobândă fixă și obligațiuni indexată;
după modalitatea de identificare a creditorului: obligațiuni normative (au înscris numele creditorului) și obligațiuni la purtător (nu au înscris numele creditorului);
după modul de garantare a împrumutului obligatar: obligațiuni asigurate (plata împrumutului și a dobânzii e garantată printr-o poliță de asigurare); obligațiuni garantate prin valori mobiliare (garanția valorilor mobiliare este înregistrată în registrul de evidență al respectivelor valori mobiliare); obligațiuni negarantate (emise doar pe baza onoarei și bonității) și obligațiuni ipotecare- sunt garantate cu bunuri imobiliare.
2.2.2. Împrumuturile din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului
Aceste împrumuturi se acordă fără dobândă, pentru a se acoperi lipsurile temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre cheltuielile și veniturile bugetului local, doar după utilizarea fondului de rulment. Valoarea totală a împrumutului nu trebuie să depășească 5% din totalul veniturilor ce urmează a fi încasate pe durata unui an bugetar. Concomintent, autoritățile publice locale nu pot pretinde împrumuturi mai mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiași an bugetar.
2.2.3. Leasing-ul
Finanțarea prin leasing, este acea finanțare prin care o instituție specializată sau o bancă, transmite dreptul de folosință pentru o perioadă determinată asupra unui bun unei autorități publice locale, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, la sfârșitul perioadei de leasing, autoritatea publică locală poate opta pentru una din următoarele variante: – să devină proprietar asupra bunului respectiv; – să reînoiască contractul de leasing; – să restituie bunul către proprietar. Ratele de leasing sunt calculate astfel încât să asigure amortizarea prețului bunului într-o perioadă mai scurtă decât durata normală de folosință a acestuia. Distingem două categorii de leasing:
2.2.3.1. Leasing operațional – este acel tip de leasing, care oferă dreptul de folosință utilizatorului asupra unui bun, iar dreptul de proprietate pe întreaga durată a contractului îi este transmis celui care dă leasing-ul, adică producătorului bunului. Utilzatorul, datorează plăți cu titlu de chirie producătorului bunului. Leasing-ul operațional se definește prin următoarele trăsături:
dacă bunul este deteriorat sau nefolositor utilizatorului, acesta poate cere încetarea contractului de leasing înainte de termenul stabilit, totodată ratele de leasing aferente perioadei de timp revocate nu se mai plătesc;
deoarece, contractul de leasing operațional se incheie pe o perioadă mai scurtă decât durata normală de utlizare a unui bun, iar ratele de leasing prevăzute în contract fiind insuficiente pentru acoperire în totalitate a valorii bunului, acest tip de leasing nu permite amortizarea completă a valorii bunului;
cel care se ocupă cu întreținerea bunului este producătorul acestuia;
la încetarea contractului, utilizatorul are dreptul de a se decide dacă dorește să cumpere bunul, la un preț stabilit în momentul încheierii contractului.
Suma totală a datoriei, trebuie înscrisă în registrul de evidență a datoriei publice locale al respectivei autorități publice locale, iar garanțiile totale trebuie înscrise în registrul garanțiilor locale.
2.2.3.2. Leasing financiar – este acela în care utilizatorul stabilește termenele de livrare și prețul cu producătorul bunului, apoi se selectează finanțatorul cu care se stabilesc termenii și condițiile contractului de leasing. La încheierea contractului de leasing, finanțatorul cumpără bunul de la producător și îl dă în folosință utilizatorului care va executa contractul de leasing. Leasing-ul financiar îndeplinește următoarele cerințe:
ambele părți au convenit, ca la încetarea contractului, utilizatorul să primească dreptul de proprietate asupra bunului;
utilizatorul poate cumpăra bunul la un preț ce va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care opțiunea poate fi exprimată;
în momentul încheierii contractului, beneficiile și riscurile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului;
utilizarea bunului acoperă cel puțin 75% din durata normală de folosire a bunului, chiar dacă la final dreptul de proprietate nu este transferat.
2.2.4. Împrumuturi contractate de la bănci comerciale sau alte instituții financiare
Împrumuturile contarctate de autoritățile locale reprezintă acele împrumuturi aflate la nivelul administrației publice locale, cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor ce formează consiliile județene sau locale. Aceste împrumuturi se obțin doar cu avizul prealabil al Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale și cel al Ministerului de Finanțe și fără garanția statului. În opinia noastră, acest tip de finanțare suplimentară ajută la dezvoltarea comunităților locale. Așadar, aceste împrumuturi contractate și garantate de către autoritățile locale, fără ajutorul statului, reprezintă efectul de descentralizare, respectiv de autonomie locală. Plata comisioanelor și a dobânzilor datorate, respectiv rambursarea împrumuturilor contractate de către autoritățile publice locale, direct sau cu garanția statului, se efectuează din resursele aflate la dispoziția acestora și prevăzute în bugetul local, cu excepția transferurilor de la bugetul de stat cu destinație specială. Astfel, aceste împrumuturi pe care le efectuează autoritățile publice locale fac parte din datoria publică, iar plata datoriei acestor împrumuturi se realizează cu precădere din bugetele locale și prin împrumuturi pentru refinanțarea datoriei publice locale. Autorităților publice locale li se interzice accesul la orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate, comisioanele și dobânzile aferente acestora, depășește limita de 30% din veniturile proprii totale ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit.
2.3. Finanțarea din surse atrase
Sursele atrase reprezintă datorii ale unităților administartiv-teritoriale față de terți (furnizori,stat, personal), atrase pe o anumită perioadă de timp, ca urmare a reînoirii continue a acestora. Aceste resurse sunt, practic, niște împrumuturi indirecte pe termen scurt care se formează prin decalajul de timp dintre momentul vânzării sau prestării serviciului și momentul în care beneficiarul îl plătește. Pentru aceste surse atrase nu se plătește o dobândă, putem spune că este un tip de datorie „gratuită”.
2.3.1.Creditul comercial
Ca principal element al surselor atrase creditul comercial reprezintă creditul pe care și-l acordă cei care participă pe o piață comercială, sub forma creditului furnizor și a creditului cumpărător, fără nici un fel de intervenție din partea intermediarilor. Creditul cumpărător reprezintă plățile efectuate în avans de către cumpărător, iar creditul furnizor înseamnă vânzările de bunuri cu plata amânată la un termen stabilit, livrarea bunului urmând să se facă la o dată ulterioară stabilită de către cele două părți. Cu toate că, acest tip de credit nu are un cost explicit (nu trebuie plătită dobândă pentru utilizarea sa), el totuși are un cost implicit. Întrucât, vânzarea pe credit are loc prin acordarea de către furnizor a unui rabat pentru a grăbi plata vânzărilor din partea clienților, în cazul în care clienții nu profită de acest discount ei pierd sume de bani corespunzătoare mărimii și rabatului vânzărilor. Așadar, pentru client creditul comercial are un cost implicit determinat de pierderea rabatului acordat de furnizor, sumă ce ar putea fi folosită pentru plata unor (rambursări de credite, active imobilizate, achiziții de stocuri etc.). Creditul comercial acționează cu următoarele elemente:
scontul de decontare reprezintă rabatul acordat de furnizor pentru plata realizată înaintea termenului stabilit;
pentru acordarea creditului, se ține cont de credibilitatea pe care o deține clientul;
intervalul de timp conferit cumpărătorului pentru a efectua plata variază de la câteva zile pană la 90 de zile;
politica de încasare utilizată de către furnizor, se referă la procedeele utilizate de acesta în vederea încasării sumelor de la clienți.
Instrumentele principale de acordare a creditului comercial pentru autoritățile publice locale sunt:
Cecul/biletul la ordin reprezintă acele instrumente întocmite de cumpărător în care se specifică suma de plată, scadența, alte condiții și termeni ale unui credit. De obicei, se apelează la acest instrument atunci cănd vânzătorul anticipează greutăți la încasare;
Cont deschis potrivit căruia, instrumentul de acordare a creditului comercial este factura semnat de cumpărător, pe care s-a înscris scadența la plata stabilită de către cele două părți;
Cambia este întocmită de vânzător și plătită de către cumpărător la o dată ulterioară. Aceasta se depune la banca cumpărătorului care o transmite la cumpărător pentru confirmare după recepția bunului, urmând a fi returnată băncii pentru plată.
2.3.2. Transferuri de la bugetul de stat și de la alte bugete publice
Transferurile reprezintă sumele alocate din bugetul de stat sau din alte bugete publice pentru bugetul unor instituții publice cu destinație precisă și cu utilizare într-un an bugetar, sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se regularizează cu bugetul din care s-au alocat sau se reportează pentru anul următor spre a fi utilizate cu aceiași destinație. O parte importantă a transferurilor a constituit-o subvențiile de consum care au fost acordate pentru transport urban și energie termică și care au fost comunicate prin intermediul bugetelor locale regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale. În bugetul de stat se prevăd următoare tipuri de transferuri:
Transferuri consolidabile care îmbracă forma cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din TVA. În bugetul de stat, TVA-ul și impozitul pe venit se prevăd în sume absolute iar cotele și sumele defalcate din ele se preconizează ca sume negative (care se scad) de unde denumirea de transferuri consolidabile. Distingem următoarele transferuri consolidabile din bugetul de stat către bugetele locale:
construcții de locuințe;
alimentarea cu apă a satelor și pietruirea drumurilor comunale;
investiții finanțate parțial din împrumuturi externe;
pentru aeroporturi de interes local;
finanțarea elaborării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism.
Transferuri neconsolidabile reprezintă acele sume cu destinație precisă, alocate din bugetul de stat pentru bugetele altor instituții publice, care urmează principiul restituirii/rambursării și care nu sunt supuse operațiunii de consolidare sumelor rămase neutilizate la sfârșitul anului. Destinațiile principale ale transferurilor neconsolidate sunt:
cotizații și contribuții la organisme internaționale;
burse;
ajutoare și servicii sociale;
locuințe;
contribuții la UE;
ajutor pentru locuinței;
finanțarea partidelor politice.
Subvențiile reprezintă sumele repartizate din bugetul de stat către bugetele locale în vederea completării veniturilor proprii. Aceste subvenții se acordă pentru transport local de persoane, finanțarea unor activități, investiții etc.
2.3.3. Creditul fiscal
Creditul fiscal reprezintă o diminuare la plata și calcularea taxelor, impozitelor și contribuțiilor sociale stabilite de legislația fiscală acordate autorităților publice locale. Dintre acestea amintim:
pentru activitățile cu caracter economic, autoritățile publice locale înregistrate ca plătitor de TVA, beneficiază de facilități referitoare la faptul generator și la exigibilitatea TVA; celelalte activități sunt scutite de la plata TVA;
autoritățile publice locale nu plătesc impozite și taxe locale pentru terenuri, clădiri și mijloace de transport aflate în administrarea acestora;
excedentele bugetare nu sunt supuse impozitării și rămân la dispoziția autorităților publice locale în vederea finanțării lor.
2.3.4. Transferuri voluntare sub forma sponsorizărilor și donațiilor
Sunt acele transferuri de bunuri și bani, cu titlu definitiv și gratuit, primite de autoritatea publică locală în calitate de beneficiar din partea sponsorilor/donatorilor cu o destinație precisă, prevăzută în contractul de sponsorizare/donație. Au o pondere redusă în structura de finanțare a autorităților publice locale și se obțin pe baze contractuale.
2.4. Finanțarea din surse externe nerambursabile
Principalele fonduri externe nerambursabile eligibile pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare economico – socială a comunităților din România sunt: inițiativele comunitare, programul cadrul (EP7), instrumentele structurale și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Instrumentele Structurale au ca obiectiv diminuarea disparităților de dezvoltare economică și socială în cadrul UE și sunt instrumente financiare ale Politicii de Coeziune a UE. Proiectele de dezvoltare sunt finanțate de către acestea, în baza strategiei naționale de utilizare a acestor fonduri, respectiv “Cadrul Strategic Național de Referință”. Fondurile care fac parte din categoria instrumentelor structurale sunt următoarele:
Fondul Social European – asigură sprijin pentru educație și formare profesională, incluziunea socială, adaptabilitatea forței de muncă și a întreprinderilor, creșterea eficienței administrative;
Fondul de coeziune – asigură sprijin pentru infrastructura mare și medie de transport;
Fondul European de Dezvoltare Regionlă (FEDR) – asigură sprijin pentru mediu, energie, infrastructura de transport, IMM-uri, sănătate, turism, educație, cercetare-dezvoltare, cooperare teritorială.
Dintre aceste fonduri, cea mai mare aplicabilitate în finanțarea dezvoltării economico – sociale locale o are Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta a fost creat în anul 1975, odată cu aderarea în 1973 a Irlandei, Danemarcei și a Regatului Unit la Uniunea Europeană, ceea ce a dus la creșterea decalajelor de dezvoltare între regiunile Comunității Europene. Obiectivele Fondului European de Dezvoltare Regională sunt, în mod cert, avansarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor slab dezvoltate sau a căror dezvoltare a rămas în urmă și susținerea reconversiei economice, dezvoltarea și redezvoltarea zonelor cu probleme esențiale, cu precădere regiunile industriale în declin, zonele aflate în criză, etc. Cu ajutorul acestui fond se finanțează investiții productive care ajută la salvarea și crearea de locuri de muncă, prioritate au investițiile în IMM-uri, investiții în infrastructură, dezvoltarea potențialului autohton prin măsuri de sprijin la nivel local și regional. Un rol important în dezvoltarea infrastructurii locale îl au administrațiile publice locale, serviciile sociale și a mediului de afaceri, grație avantajului de cunoaștere a realităților și necesităților locale. Rezultă că, atragerea de fonduri de dezvoltare din partea administrațiile publice locale este un element important pentru atinegerea obiectivelor de coeziune ale Uniunii Europene. Un alt fond de finanțare este Fondul Social European care se focalizează pe proiecte ce urmăresc obținerea și îmbunătățirea pregătirii profesionale și sunt eligibile în măsura în care oferă șanse egale atât pentru bărbați cât și pentru femei, și a căror finalitate este integrarea în inițiativele locale de pe piața muncii și folosirea tehnologiilor de comunicare și de informare. Sumele alocate din Fondul Social European vizează următoarele obiective:
promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității lucrătorilor;
prestarea de investiții în domeniul educației, al formării competențelor și al învățării pe tot parcursul vieții;
consolidarea capacității instituționale și a eficienței administrației publice;
combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale.
Cei care beneficiază de acest fond sunt cetățenii care participă la programe de pregătire sau la alte activități organizate la nivel local. Organizațiile publice și private sunt cele care efectuează această pregătire, acestea sunt: asociațile profesionale, organizațiile de voluntari, instituțiile de învățământ, societățile comerciale. Din acest fond se mai acordă sprijin instituțiilor și întreprinderilor pentru a ușura adaptarea acestora la noile provocări și de asemenea pentru a promova buna implementare și guvernare a reformelor, în special în domeniile ocupării forței de muncă, educației și implementării politicilor sociale. Fondul European de Coeziune țelul principal al acestui fond este de acordare de asistență țărilor cu impedimente în două sectoare importante: transportul, respectiv formarea rețelelor de transport transeuropene și mediul înconjurător. Pentru ca o țară să dispune de finanțare din Fondul de Coeziune, trebuie să respecte următoarele condiții:
țările beneficiare să beneficieze de un program care să satisfacă condițiile convergenței economice (art. 104, lit. C) al Tratatului de la Maastrich;
venitul pe locuitor al țării trebuie să fie sub 90% din media Uniunii Europene.
Comunitățile locale din România mai pot dispune și de fonduri externe rambursabile pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare economico – socială. Din aceste fonduri fac parte împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Banca Internațională pentru Reconstrucție și dezvoltare. În cele ce urmează, voi continua, prin evidențierea aspectelor teoretice prezentate anterior în studiu de caz privind resursele financiare la Primăria Comunei Hârseni, prezentarea, modul de finanțare al acesteia, precum și analiza indicatorilor de nivel, structură și dinamică a veniturilor bugetului local.
CAPITOLUL 3 : Studiu de caz privind resursele financiare la Primăria Comunei Hârseni
3.1. Prezentarea Primăriei Comunei Hârseni
Din punct de vedere geografic, comuna Hârseni face parte din Țara Oltului cunoscută și sub numele de Țara Făgărașului. Comuna este alcătuită din 4 sate: Copăcel, Sebeș, Mărgineni și cătunul Măliniș. La 15 km de comună se află municipiul Făgăraș. Teritoriul comunei se învecinează la nord cu comnuna Mândra, la sud cu județul Argeș, la vest cu comuna Recea, iar la est cu comuna Șinca și orașul Zărnești. Comuna Hârseni este străbătută de următoarele căi de comunicații: Drum Județean 104B – Făgăraș – Hârseni – Sebeș, Drum Județean 104A – Victoria – Sebeș – Perșani care trece la sud de satul Copăcel, la nord satul Sebeș și traversează satul Mărgineni, Drum Comunal 69, care face legătura între comuna Hârseni și comuna Recea, prin satele Hârseni și Copăcel, Drumul Comunal 69A, care traversează satul Sebeș și pe toată lungimea Văii Sebeșului. De asemenea, comuna este străbătută și de două vai: Valea Sebeșului care trece prin Sebeș și Hârseni și Copăcioasa care trece prin satul Copăcel. Aceste două vai, colectează apele mai multor pâraie ce își au izvoarele la altitudini de peste 1.500 m. Suprafața totală a comunei este de 15.142,88 ha, din care: – intravilan – 518,13 ha; – extravilan – 14.624,75 ha.
Suprafața terenurilor pe categorii de folofință este următoarea: – teren agricol – 6.813,19 ha; – teren neagricol – 605,70 ha; – pășune – 1.603,11 ha; – pășune alpină – 924,05 ha; – pădure – 6.799,05 ha; – pășunat împădurit – 1.633,89 ha; – fâneață – 905 ha. Conform formularului de colectare a datelor la nivel de localitate, în anul 2012, totalul populației din comună fiind de 2.034 locuitori, aceștia se împart în felul următor:
români – 1934;
romi – 100.
În ceea ce privește dezvoltarea economică și socială a comunei în perioada comunistă, un rol important l-au avut Combinatul Chimic Făgăraș, UPRUC-ul, întreprinderea Economică și întreprinderea Viitorul, unde, aproape fiecare membru din famile lucra. În prezent, majoritatea din aceste întreprinderi nu mai funcționează. Dacă înainte de 1990 în comună și în fiecare sat aparținător era un magazin mixt-alimentar, textil și un bufet, acum s-au înființat mai multe societăți comerciale, întreprinderi individuale, asociații familiale etc. Începând cu anul 2011, un număr tot mai mare de tineri și-au dat seama că agricultura este un factor important în dezvoltarea comunei și au început împreună cu părinții, cultivarea pământului și a creșterii animalelor, așa au apărut asociațiile familiale și întreprinderile individuale. Așezarea geografică a comunei, pășunile, pădurile, terenul arabil, peisajul și clima oferă cetățenilor variate posibilități în alegerea domeniului de activitate în care pot realiza investiții. Dar, ceea ce ține în loc fenomenul de dezvoltare al comunei este lipsa titlurilor de proprietate ale locuitorilor asupra pamântului. În comună, există mai multe societăți de prelucrare a lemnului, care au reușit să dea producție și să angajeze forță de muncă, aceste societăți execută lucrări de tăiere bușteni, elemente de tâmplărie, parchet și diverse elemente pentru mobilier din lemn. Și domeniul energetic a oferit cetățenilor locuri de muncă, pe Valea Sebeșului existând mai multe microcentrale. Exisă de asemenea și societăți mici care execută lucrări de construcții, reparații auto și alte prestări de servicii. Culturile de bază din comuna Hârseni sunt cartoful, orzul, porumbul, grâul și ovăzul. Cei mai mulți dintre cetățeni cultivă pentru a hrăni animalele și păsările din gospodăria proprie, cartoful fiind singurul care se vinde pentru obținerea unu câștig, dar și acesta la prețuri mici. În ultimii ani, au fost înființate pe teritoriul comunei mai multe plantații de afine, care urmează să intre pe rod. Cultivarea legumelor se face în cea mai mare parte doar pentru consumul propriu, însă, au avut loc și câteva încercări de cultivare a plantelor în sere sau solarii cu rezultate bune, dar insuficiente. Cu privire la creșterea animalelor, speciile și rasele crescute, fac parte din rase comune. Bovinele sunt crescute pentru consum propriu și pentru lapte, surplusul fiind exploatat către centrele de colectare a laptelui, de firme precum Olimpus și Prodlacta. Este de remarcat faptul, că, în comună bivolița este animalul cel mai important pentru crescătorii de animale, dar numărul acestora a scăzut mult. Caii sunt crescuți pentru transport și la lucrările solului, numărul lor fiind unul foarte mic. Ovinele și caprinele sunt crescute în exploatații , acestea sunt pășunate pe izlazurile comunei sau fânețele concesionate. În prezent, în comună există 6 ferme de vaci pentru lapte și 13 ferme de caprine și ovine. Pădurea, care se află doar la câțiva km de comună, reprezintă o sursă foarte importantă, având un rol economic și social deosebit. Suprafața forestieră pe locuitor estimată la 2.206 ha (potențialul forestier, care se calculează ca raport între suprafața forestieră a comunei de 4.641,31 ha și numărul de locuitori 2.103), reprezintă un indicator favorabil și are o importanță deosebită pentru dezvoltarea unor activități specifice în mediul rural. În ceea ce privește sectorul turistic și al serviciilor, acesta nu este suficient de dezvoltat în raport cu potențialul oferit de așezarea geografică a comunei, deși există pensiuni și cabane pe Valea Sebeșului. Cetățenii comunei, au avut oportunitatea de a beneficia și de fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană, în special persoanele tinere, întreprinderile și asociațiile. Aceste fonduri au fost utilizate pentru diferite proiecte cum ar fi:
creșterea competitivității sectorului agricol și silvic:
instalarea tinerilor fermieri;
modernizarea exploatațiilor agricole;
sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență.
îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale:
sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi;
încurajarea activităților turistice.
Comuna Hârseni, prezintă un relief variat, de la șezul din Depresiunea Făgărașului, la pantele repezi situate pe versantul nord-estic al Munțiilor Făgăraș, iar înspre sudul comunei, pășuni alpine situate la peste 2.000 m altitudine. Toate acestea ajută la existența unei mari variații de specii de plante și animale. Referitor la sistemul de învățământ, deși există 4 clădiri cu destinație școlară, în prezent funcționează o singură școală gimnazială, respectiv în comună, unde învață toți copii de pe raza acesteia, numărul acestora este de 88 de elevi în ciclul primar și 54 de elevi în ciclul gimnazial. Școala a fost renovată în perioada 2011-2013 și este dotată cu un laborator de informatică, unul de limbi străine și o bibliotecă virtuală bine organizată. Pentru ciclul preșcolar, există gradinițe în fiecare sat al comunei. Acestea sunt amenajate cu încălzire, apă curentă și grupuri sanitare. În comună, există un cabinet medical unde își desfășoară activitatea 2 medici de familie și două asistente, o farmacie umană, un cabinet veterinar cu un doctor și un asistent și un cabinet stomatologic cu un medic dentist și o asistentă. Acestea sunt în regim privat, iar spațiile unde se defășoară activitatea, inclusiv dotările sunt ale autoritătiilor locale. Toate acestea se află în comună, celelalte sate nu dispun de spații amenajate pentru defășurarea acestor activități. Rețeaua de gaz metan există în comună din anul 1995, spre deosebire de rețeau de apă și canalizare, care lipsesc cetățenilor, dar într-o proporție destul de mare, aceștia au apă curentă cu instalații proprii din fântână, problema este, că o parte dintre ei folosesc scurgeri improvizate, în pârâul care traversează satul, astfel contribuind în mare măsură la poluarea mediului înconjrător. În anul 2014, Primăria Comunei Hârseni, a depus și a primit aviz favorabil pentru finanțare de la Guvern pentru două proiecte respectiv, alimentarea cu apă pe raza comunei Hârseni și lucrări de canalizare, având o valoare estimată de 31,7 milioane lei. În vara acestui an, se presupune că o să se înceapă derularea proiectelor menționate mai sus. Comuna Hârseni a fost printre primele comune electrificate din zonă, toate satele aparținătoare sunt alimentate cu curent electric, inclusiv zona turistică Sebeș. Atât rețeaua de distribuție cât și rețeaua publică de iluminat necesită modernizări, datorită faptului că atât stalpii, cablurile cât și punctele de transformare care au un randament scăzut, sunt foarte vechi. De asemenea, este necesară extinderea rețelei de curent pentru zonele turistice din satele Margineni și Copăcel. Totodată, locuitorii comunei beneficiază și de rețea de telefonie mobilă și fixă, cablu TV și internet, Principalul operator de telefonie mobilă și fixă este Telekom România Communications SA, existând și alte societăți cum ar fi: Akta SRL și NextGen Communications SRL Făgăraș. Societatea de salubrizare care operează în comună este SALCO SERV SA. Modul de conlucrare cu aceasta este pe bază de contract de servicii cu fiecare gospodărie în parte. În baza acestor contracte, este colectat doar gunoiul menajer, colectarea realizându-se bilunar. În ceea ce privește transportul, nu există transport public, ci doar transport public-privat, respectiv SC.Transbus Codreanu SRL, SC.Maius Tour SRL, care efectuează transportul persoanelor după un program stabilit în funcție de necesitățile muncitorilor care lucrează în municipiul Făgăraș. Rețea de cai ferate nu există pe raza comunei, cea mai apropiată rețea este la 15 km depărtare, respectiv stația CFR Făgăraș. Transportul elevilor este asigurat cu 3 microbuze de către Primărie, unul dintre microbuze este folosit pentru elevii de liceu care fac naveta în Făgăraș, iar celelalte două microbuze sunt folosite pentru transportul elevilor pe teritoriul comunei. Locuitorii beneficiază de siguranță și ordine publică, la sediul din comună sunt angajați 3 agenți, iar la serviciul de asigurare a pazei pe timp de noapte sunt angajați 8 agenți de pază (2 agenți pentru fiecare sat), acestia având contract cu Primăria. În fiecare sat există cămine culturale, doar cele din satele Copăcel și Hârseni sunt renovate, bine întreținute, dar insuficient dotate, unde se organizează diferite activități culturale. Căminele din satul Sebeș și din satul Mărgineni se află în renovare. De asemenea există și Monumente istorice, închinate eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, acestea sunt construite din ciment și sunt placate cu marmură. Patrimoniul religios al comunei este format din șapte biserici, dintre care două sunt monumente istorice, un locaș de cult al adventiștilor de ziua a VII-a și o biserică catolică, majoritatea dintre ele au fost renovate în ultimii ani. Referitor la obiectivele pe care le are Primăria Hârseni în următorii ani, sunt în derulare următoarele proiecte: de infrastructură alimentare cu apă pe raza Comunei Hârseni și lucrări de canalizare pe raza Comunei Hârseni, ambele în valoare de 31,7 milioane lei (apa – 13,9 mil. lei și canalizare – 17,7 mil. lei) și proiect modernizare dum comunal DC 69 KM 0+000-2+500-Comuna Hârseni în valoare de 3,2 milioane lei. Aceste proiecte sunt semnate și aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), perioada de implementare este de 3 ani respectiv august 2014 – august 2017. De asemenea mai există un proiect depus la Ministerul Mediului pentru împădurirea a 50 ha teren degradat a cărui valoare este de 1,1 milioane lei. Comuna Hârseni prezintă multe obiceiuri străvechi, dintre care unele au dispărut, iar altele s-au menținut datorită tinerilor care sunt dornici să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile din comună. Printre aceste obiceiuri, se află „cetele de feciori colindători”, care se adună în fiecare an în data de 6 decembrie și se desface în data de 7 ianuarie. Ceata este formată din 6-9 tineri, dintre care unul este vataf mare, adică are funcție de comandă, aceștia se îmbracă în costume populare tradiționale și colindă din casă în casă colinde arhaice în noapte de ajun a Craciunului. În următoarele zile de Craciun sunt adunate și fetele din sat pentru a lua parte la „jocul” care se desfășoara la căminul cultural. Un alt obicei îl reprezintă „irozii”, acesta este format dintru-un grup de copii cu vârste cuprinse între 10-16 ani, care colindă satul din casă în casă vestind nașterea Domnului. Aceștia interpretează șcene biblice ca împăratul, irod, crai, ciobanul, magii. Relația dintre aceste grupuri și comunitate este una foarte puternică, deoarece satul este scena unde aceștia își desfășoară activitatea pe perioada sărbătorilor de iarnă, animând viața culturală și spirituală a cetățenilor.
3.2. Finanțarea Primăriei Comunei Hârseni
Finanțarea Primăriei Hârseni este în proporție de 80% de la Programul Național de Dezvoltare Locală și 20% din bugetul local. Veniturile Primăriei se constituie din:
venituri proprii, acestea provin din:
impozite pe clădiri și terenuri;
taxe pentru eliberare autorizații;
amenzi suportate de persoane fizice;
impozite pe mijloace de transport.
De asemenea, în categoria veniturilor proprii intră și cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, care sunt utilizate pentru echilibrarea bugetului local.
sume defalcate din TVA pentru anumite destinații:
cheltuieli cu personalul;
burse și obiecte de inventar ale instituțiilor de învățământ;
drepturile asistenților personali ai personalului cu handicap.
subvenții de la bugetul de stat:
subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri;
subvenții pentru investiții;
sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA (Fondul European de Garantare Agricola) implementate de APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură).
subvenții de la alte administrații:
subvenții acordate pentru situații de urgență.
Bugetul anual al comunei este de aproximativ 4 milioane lei. O mare parte din acesta reprezintă salarii, plata unităților clădirilor aflate în patrimoniul primăriei și contribuții bugetare.
3.3. Analiza nivelului, structurii și a dinamicii veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
Pentru analiza veniturilor bugetului Primăriei Comunei Hârseni, voi porni de la situația de ansamblu a veniturilor în perioada 2012-2014.
3.3.1. Analiza nivelului veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
Indicatorii privind nivelul veniturilor bugetului local arată volumul efectiv al unui indicator exprimat intr-o unitate de măsură în:
expresie nominală(Vn) – reprezintă volumul veniturilor exprimate în prețuri curente ale perioadei de analiză;
expresie reală(Vr) – reprezintă volumul veniturilor exprimate în prețuri constante, acesta se calculează prin raportarea voumului resurselor financiare în expresie nominală la indicele prețului de consum:
Venituri totale2013 = 3.936.664 / 100,41 = 39.205 Cote și sume defalcate din impozitul pe venit2013 = 1.339.712 / 100,41 = 13.342 Cote și sume defalcate din TVA2013 = 1.245.726 / 100,41 = 12 .496 Rest venituri2013 =1.342.226 / 100,41 = 13.367 Venituri totale2014 = 4.390.959 / 100,41 = 43.730 Cote și sume defalcate din impozitul pe venit2014 = 1.286.564 / 100,41 = 12.813 Cote și sume defalcate din TVA2014 = 1.666.077 / 100,41= 16.592 Rest venituri2014 = 1.438.325 / 100,41 =14.324
Tabel 3.3.1.1. Analiza nivelului bugetului local la Primăria Comunei Hârseni în perioada 2012-2014
-Lei-
Sursa: calculat pe baza datelor din conturile de execuției a bugetului local ale Comunei Hârseni pe anii 2012-2014
Figura 3.3.1.1
Sursa:date prelucrate din tabelul 3.3.1.1. Analiza nivelului bugetului local la Primăria Comunei Hârseni în perioada 2012-2014
Veniturile bugetului local pentru anii 2012, 2013 și 2014 sunt de 3.116.215, 3.936.664 și respectiv 4.390.959 milioane lei, înregistrându-se o creștere în fiecare an față de anul 2012.
3.3.2. Analiza structurii veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni
Indicatorii privind structura veniturilor bugetului local exprimă ponderea/greutatea specifică a fiecărui fel de venit în veniturile totale:
Venituri proprii2012 = (760.541 / 3.116.215) × 100 = 24,40% Cote și sume defalcate din impozitul pe venit2012 = (874.224/ 3.116.215) × 100 = 28,05% Cote și sume defalcate din TVA2012 = (1.001.327 / 3.116.215) × 100 = 32,13% Impozite și taxe pe proprietate2012 = (332.229 / 3.116.215) × 100 = 10,66% Impozit pe venit,profit și câștiguri din capital2012 = (892.027 / 3.116.215) × 100 = 28,62% Taxe pe utilizarea bunurilor2012 = (95.275 / 3.116.215) × 100 = 3,05% Impozite și taxe fiscale2012 = (588 / 3.116.215) × 100 = 0,01% Venituri nefiscale2012 = (314.646 / 3.116.215) × 100 = 10,09% Subvenții de la bugetul de stat2012 = (445.123 / 3.116.215) × 100 = 14,28%
Venituri proprii2013 = (648.123 / 3.936. 664) × 100 = 16,46% Cote și sume defalcate din impozitul pe venit2013 = (1.339.712 / 3.936.664) × 100 = 34,03% Cote și sume defalcate din TVA2013 = (1.254.726 / 3.936.663) × 100 = 31,87% Impozite și taxe pe proprietate2013 = (335.789 / 3.936.664) × 100 = 8,35% Impozit pe venit,profit și câștiguri din capital2013 = (1.351.503 / 3.936.664) × 100 = 34,33% Taxe pe utilizarea bunurilor2013 = (80.559 / 3.936.664) × 100 = 2,04% Impozite și taxe fiscale2013 = (532 / 3.936.664) × 100 = 0,01% Venituri nefiscale2013 = (219.112 / 3.936.664) × 100 = 5,56% Subvenții de la bugetul de stat2013 = (384.103 / 3.936.664) × 100 = 9,75%
Venituri proprii2014 =(799.515 / 4.390.959) × 100 = 18,20% Cote și sume defalcate din impozitul pe venit2014 = (1.286.564 / 4.390.959) × 100 = 29,30% Cote și sume defalcate din TVA2014 = (1.666.077 / 4.390.959) × 100 = 37,94% Impozite și taxe pe proprietate2014 = (400.500 / 4.390.959) × 100 = 9,12% Impozit pe venit,profit și câștiguri din capital2014 = (1.299.611 / 4.390.959) ×100 = 29,59% Taxe pe utilizarea bunurilor2014 = (88.394 / 4.390.959) × 100 = 2,01% Impozite și taxe fiscale2014 = (784 / 4.390.959) × 100 = 0,01% Venituri nefiscale2014 = (289.861 / 4.390.959) × 100 = 6,60% Subvenții de la bugetul de stat2014 = (358.803 / 4.390.959) × 100 = 8,17%
Tabel 3.3.2.1. Analiza structurii veniturilor bugetului local în perioada 2012-2014 la Primăria Comunei Hârseni
-Lei-
Sursa: calculat pe baza datelor din conturile de execuției a bugetului local ale Comunei Hârseni pe anii 2012-2014
Figura 3.3.2.1. Sursa:date prelucrate din tabelul 3.3.2.1. Analiza structurală a veniturilor bugetului local în perioada 2012-2014 la Primăria Comunei
Ponderea în venitul total a principalelor venituri, pe categorii a evoluat astfel:
1.Veniturile proprii înregistrează un nivel maxim de 24,40% în anul 2012 și un nivel minim, la procentul de 16,46% în anul 2013 din veniturile totale. Scăderea ponderii veniturilor proprii în venituri totale se datorează scăderii autonomiei financiare locale. Astfel, se poate observa că capacitatea de autofinanțare a avut fluctuații. 2.Cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit reprezintă o sursă importantă a bugetului local, care asigură în mare parte autonomia financiară, acestea au crescut în termeni nominali față de anul 2012, observâdu-se cea mai mare creștere în anul 2013 ajungând la 34,03% din total venituri, fiind cu 5,98 puncte procentuale în creștere față de anul 2012 și cu 4,73% față de anul 2014. Această evoluție din anul 2013 se datorează creșterii impozitului pe venit,profit și câștiguri din capital, care a ajuns de la 892.027 la 1.351.503. 3.Cotele și sumele defalcate din TVA dețin cea mai mare pondere în venituri totale, înregistrând o ușoară scădere în anul 2013, cu 0,77 puncte procentuale față de anul 2012, iar în anul 2014 se observă o creștere cu 5,81 puncte procentuale față de anul 2012 și cu 6,07% puncte procentuale față de anul 2013. 4.Veniturile nefiscale au trend descendent din anul 2012 și până în prezent datorită scăderii încasărilor din veniturile din proprietate. 5.Subvențiile de la bugetul de stat, au scăzut de la an la an, având o pondere în veniturile totale în anul 2012 de 14,28%, cu 4,53 puncte procentuale în scădere față de anul 2013 și cu 6,11 puncte procentuale față de anul 2014.
3.3.3. Analiza dinamici veniturilor bugetutlui local la Primăria Comunei Hârseni
Dinamica veniturilor arată modificarea (evoluția) în timp a veniturilor unei instituții publice. Pentru analiza acesteia se utilizează următorii indicatori:
modificarea absolută a venturilor instituției publice (Δ):
în expresie nominală:
în expresie reală:
modificarea relativă a veniturilor instituției publice (%Δ):
în expresie nominală:
în expresie reală
ΔVenituri totale2012/2013 = 3.936.664 – 3.116.215 = 820.449 ΔImp. pe venit, profit și câștiguri din capital2012/2013 = 1.351.503 – 892.027 = 459.476 ΔImp.și taxe pe proprietate2012/2013 = 335.789 – 332.229 = 3.560 ΔCote și sume defalcate din imp. pe venit2012/2013 = 1.339.712 – 874.224 = 465.488 ΔCote și sume defalcate din TVA2012/2013 = 1.254.726 – 1.001.327 = 253.399 ΔSubvenții2012/2013 = 694.103 – 480.123 = 213.980
%ΔVenituri totale2012/2013 = (3.936.664 – 3.116.215) / 3.116.215 × 100 = 26,32% %ΔImp. pe venit, profit și câștiguri din capital2012/2013 = (1.351.503 – 892.027) / 892.027 × 100 = 51,50% %ΔImp. și taxe pe proprietate2012/2013 = ( 335.789 – 332.229) / 332.229 × 100 = 1,07% %ΔCote și sume defalcate din imp. pe venit2012/2013 = (1.339.712 – 874.224) / 874.224 × 100 = 53,24% %ΔCote și sume defalcate din TVA2012/2013 = (1.254.726 – 1.001.327) / 1.001.327 ×100 = 25,30% %ΔSubvenții2012/2013 = (694.103 – 480.123) / 480.123 × 100 = 44,56% ΔVenituri totale2012/2014 = 4.390.959 – 3.116.215 = 1.274.744 ΔImp. pe venit, profit și câștiguri din capital2012/2014 = 1.299.611 – 892.027 = 407.584 ΔImp.și taxe pe proprietate2012/2014 = 400.500 – 332.229 = 68.271 ΔCote și sume defalcate din imp. pe venit2012/2014 = 1.286.564 – 874.224 = 412.340 ΔCote și sume defalcate din TVA2012/2014 = 1.666.077 – 1.001.327 = 664.750 ΔSubvenții2012/2014 = 638.803 – 480.123 = 158.680 %ΔVenituri totale2012/2014 = (4.390.959 – 3.116.215) / 3.116.215 × 100 = 40,90% %ΔImp. pe venit, profit și câștiguri din capital2012/2014 = (1.229.611 – 892.027) / 892.027 × 100 = 45,69% %ΔImp. și taxe pe proprietate2012/2014 = (400.500 – 332.229) / 332.229 × 100 = 20,54% %ΔCote și sume defalcate din imp. pe venit2012/2014 = (1.286.564 – 874.224) / 874.224 × 100 = 47,16% %ΔCote și sume defalcate din TVA2012/2014 = (1.666.077 – 1.001.327) / 1.001.327 × 100 = 66,38% %ΔSubvenții2012/2014 = (638.803 – 480.123) / 480.123 × 100 = 33,04%
Tabel 3.3.3.1.Analiza dinamici veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni în perioada 2012-2014
-Lei-
Sursa: calculat pe baza datelor din conturile de execuției a bugetului local ale Comunei Hârseni pe anii 2012-2014
Figura 3.3.3.1.
Sursa:date prelucrate din tabelul 3.3.3.1. Analiza dinamică a veniturilor bugetului local la Primăria Comunei Hârseni în perioada 2012-2014
În ceea ce privește modificarea relativă se observă o creștere mai mare în anul 2014 fată de anul 2012 decât creșterea din anul 2013 față de anul 2012 a veniturilor totale, impoztite și taxe pe proprietate și a cotelor și sumelor defalcate din TVA. Impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital, cotele și sumele defalcate din TVA și subvențiile se află într-o continuă scădere atât în anul 2014 cât și în anul 2013 față de anul 2012.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
Anexa 1
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2012
-Lei-
Anexa 2
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2013
-Lei-
Anexa 3
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2014
-Lei-
Anexa 1
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2012
-Lei-
Anexa 2
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2013
-Lei-
Anexa 3
Contul de execuție a bugetului local al Primăriei Comunei Hârseni – Venituri la data de 31.12.2014
-Lei-
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Unele Posibilitati DE Crestere A Resurselor Financiare LA Primaria Comunei Harseni (ID: 147759)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.