Studiu Privind Tratarea Namolului la Statiile de Epurare

Introducere

Motivarea alegerii temei

Actuala preocupare globală privind protecția mediului și dependența de combustibilii fosili a provocat un impuls în cercetarea în detaliu a energiilor alternative, cum ar fi energia solară, eoliană, geotermală și biogazul. O altă problemă valabilă la nivel global o reprezintă gestionarea deșeurilor, deci și a nămolurilor rezultate în urma tratării apelor uzate municipale.

Dezvoltarea infrastructurii în domeniul colectării și epurării apelor uzate în Romania, ca urmare a Tratatului de Aderare va conduce la mărirea volumului de nămol produs în stațiile de epurare. Legislație prevede ca până în anul 2020 toate localitățile cu peste 2000 de locuitori sa fie prevăzute cu rețea de canalizare, astfel că se pregonizează o creștere de cinci ori a producției de nămol[Neamț Ioan].

La nivelul Uniunii Europene valorificarea ecologică a nămolului a luat amploare odată cu implementarea Directivei EEC91/271, privind tratarea apelor uzate urbane. Valorificarea lui energetică a luat amploare în ultimii ani, în anul 2010 fiind estimată o cantitate de 31000000 to.s.u/an, estimându-se o creștere până în anul 2020 de până la 3600000 to.s.u/an [INTECUS].

In cadrul stațiilor de epurare a apelor municipale, eliminarea nămolului este o problemă de importanță tot mai mare, costurile tratamentului ajungând până la 50% din costurile totale de funcționare [Ahmed]. Acest nămol conține fracțiuni de substanțe volatile și cantități mari de apă înainte de o posibilă uscare, reprezentând o adevărată problemă privind depozitarea și eliminarea lui.

În acest context stațiile de epurare sunt nevoite să adopte soluții potrivite, luând în calul strategia de gestionare (elimanare/valorificare) a nămolului pentru utilizarea lui în agricultură; valorificarea lui energetică prin fermentare anaerobă, co-incinerare în incineratoarele pentru deșeuri solide sau co-procesarea namolului produs în fabricile de ciment,

Cercetarea s-a bazat pe valorificarea energetică a nămolului de epurare, plecând de la cosiderentul că nămolul este clasificat, conform legislației românești și europene ca un deșeu și este necesară valorificarea lui în mod ecologic și fezabil ori de câte ori este posibil. Obiectivul a fost de a compara solubilizarea materiiei solide după tratarea termică și tratarea cu microunde precum și de a observa potentialul metanogenic al nămolului tratat și netratat.

Nămolurile de la stațiile de epurare

Originea nămolurilor

Potrivit [SR 12702 :1997 bb] nămolul este definit ca ‘sistem coloidal complex rezultat dintr-un proces de tratare a apelor de suprafață sau de epurare a apelor uzate, cu compoziție eterogenă, conținând apă și particule în suspensie, coloidale, minerale și organice etc., în care sunt înglobate produse ale activităților metabolice și/sau materii prime, produși intermediari și produse finite ale unor activități industriale’.

Transportul acestor ape uzate de la origine la stațiile de epurare se face prin sistemul de conducte ce formează sistemul de canalizare, ce poate fi unitar, divizor sau mixt.

Datorită proceselor fizico-chimice implicate în tratamentul de epurare a apei, precum și a calității efluentului , nămolul tinde să concentreze metale grele și compuși organici slab biodegradabili precum și organisme potențial patogene (virusuri, bacterii, etc) prezente în apele uzate.

Namolul este, totuși, bogat în substanțe nutritive, cum ar fi azot, fosfor și conține materie organică valoroasă, care este utilă atunci când solurile sunt epuizate sau supuse eroziunii. Materia organică și nutrienții sunt cele două elemente principale care fac utilizarea acestui tip de deșeu ca îngrășământ organic sau ameliorator de sol. [http://ec.europa.eu/environment/index_en.htm]

Clasificarea nămolurilor

Tratarea apelor uzate constă în general în transferului de poluare organică și minerală din faza lichidă (apa) in faza solidă (nămolul) și o fază gazoasă (emitere de CO2, N2 …). Volumul și caracteristicile nămolului sunt astfel legate direct de sistemul de tratare a apei reziduale, de tehnologiile folosite precum și de metodele utilizate.

Nămolurile provenite din stațiile de epurare municipale pot fi grupate în mai multe clase, în funcție de diverși factori.

Clasificare după criteriul treptei a stației de epurare :

Nămolul neprelucrat, ce reprezintă nămolul netratat și nestabilizat, care emană miros și tinde să fermenteze acid;

Nămolul primar, fiind rezultat prin procedeul de tratare mecanică, care include grătarele și deznisipatoarele și conține contaminanții apei uzate ca atare. Nămolui care este colectat la partea inferioară a bazinului de sedimentare primară este de asemenea numit nămol primar.

Compoziția acestui nămol depinde de caracteristicile suprafeței de captare. Nămolul primar conține un procent ridicat de substanțe organice (vegetale, fructe, textile, hârtie) și are consistența unui fluid dens cu un conținut de apă între 93 și 97 %;

Nămolurile din decantoarele primare au o culoare cenușiu-deschis, un miros slab, un conținut sub 50% de materii organice, fermentează repede și după 15 zile pe paturile de uscare, devine lopătabile [http://www.lenntech.com/index.htm].

Nămolul activ, ce provine din treapta de epurare biologică a apelor uzate. Această treaptă de epurare se caracterizează prin interacțiunea dintre diferite tipuri de bacterii și microorganisme, care consumă oxigen pentru a trăi, cresc și se înmulțesc prin consumul de substanță organică.

Acest nămol care se prezintă în mod normal sub formă de flocoane, conține pe lângă biomasa moartă și vie, constituenți minerali și organici, care pot fi adsorbiți la suprafața biomasei sau înglobați în interiorul acesteia. Comportarea la sedimentare a flocoanelor de nămol activ este de importanță foarte mare pentru buna funcționarea a treptei de epurare biologică. Flocoanele trebuie să fie ușor de îndepărtat, astfel încât biomasa să poată fi separată de apa tratată fără probleme, iar volumul necesar de nămol activ să fie recirculat în faza de aerare [Negulescu].

Caracteristicile nămolului activ depind de caracteristicile apei uzate supuse epurării [Negulescu].

Nămol activ de recirculare rezultă din bazinul de decantare secundară sau finală și este recirculat în bazinul de aerare pentru a reactiva procesul de epurare biologică.

Flocoanele de nămol activ se decantează la partea inferioară a bazinului de decantare și pot fi separate de apa tratată. Partea principală de nămol separat, care este transportat înapoi în bazinul de aerare reprezintă de fapt, nămol activ de recirculare.

Nămolul in exces, nămol secundar, fiind biomasa nefolosită ce trebuie să fie îndepărtată din sistemele de epurare biologică.

Nămolul în exces conține materiale particulate și biomasa rezultată din procesele metabolice.

Nămolul terțiar este produsul treptelor avansate ale procesului tehnologic de epurare. Acest nămol a fost numit și terțiar deoarece provine din treapta chimică de epurare terțiară (de ex. îndepărtarea fosforului) [Dima].

Nămolul fermentat provine din procesul de fermentare anaerobă. Acesta are culoare neagră și miros pământiu. În funcție de gradul de stabilizare, acest nămol are un ,onțnut de substanțe solide organice cuprins între 45 și 60 %.

Claisficare după stadiul de prelucrare [Dima]:

nămol brut (neprelucrat) ;

nămol stabilizat (aerob sau anaerob) ;

nămol deshidratat (natural sau artificial) ;

nămol igienizat (pasteurizat, tratat chimic sau compostat) ;

nămol fixat (prin solidificare în scopul imobilizării compușilor toxici) ;

nămol incinerat (supus operației de incinerare).

Clasificarea nămolurilorDupă compoziție, nămolurile pot fi clasificate astfel:

Nămoluri organice care conțin peste 50% substanțe organice (exprimate în substanță uscată), acestea provin din epurarea biologică ;

Nămoluri minerale cu un conținut de peste 50% substanță anorganică (exprimată în substanță uscată) care provin din epurarea mecano-chimică.

Clasificarea nămolurilor după proveniența apelor uzate :

nămoluri de la epurarea apelor uzate menajere ;

nămoluri de la epurarea apelor uzate orășenești ;

nămoluri de la epurarea apelor industriale

Clasificarea nămolurilor după filtrabilitate:

nămoluri greu filtrabile cu rezistența la filtrare, cu r cuprinsă între 1012-1013 cm/g (cuprind nămolurile urbane brute și fermentate);

nămoluri cu filtrabilitate medie, având coeficientul de corelatie liniară r cuprinsă între 1010-1012 cm/g (cuprind nămolurile industriale )

nămoluri ușor filtrabile, având coeficientul de corelație liniară r 1010 cm/g (cuprind nămolurile urbane condiționate chimic precum și unele nămoluri minerale).

Clasificarea nămolurilor din punct de vedere chimic:

a) nămolul mineral la care materiile solide minerale sunt preponderente, mai mari de 50% ;

b) nămoluri organice la care cantitatea de substantă organică este mai mare de 50% din totalul materiilor solide retinute.

Clasificarea nămolurilor active cu sedimentare nefavorabile pot fi clasificate astfel [Dima] :

nămolul plutitor, apărut în decantoarele secundare, care decantează și compactează bine, dar care apoi se ridică (partial sau total) la suprafata apei limpezite, uneori chiar înainte de trecerea a 30 minute.

Ridicarea nămolului se datorează fenomenului de denitrificare și de înglobare sau aderență a bulelor de azot gazos în masa nămolului decantat. Fenomenul se întâlnește mai ales la apele cu concentrații mari de nitriți sau nitrați ;

nămolul septic ce apare în decantoarele secundare în spațiile moarte, în care nămolul sedimentat stagnează mai mult de 18 ore. In nămolul depus in aceste zone se dezvoltă germeni anaerobi care produc gaze (h2s, CO2, CH4 ȘI H2) care desprind nămolul și îl ridică la suprafață.

nămolul supraaerat, rezultă ca urmare a unei agitări violente în bazinul de aerare ce duce la formarea unor bule de aer de care se atașează flocoanelor de nămol activ;

nămolul defloculat se formează prin fărâmițarea flocoanelor în particule foarte mici (grupe de bacterii sau bacterii libere) care sedimentează greu sau deloc. Apariția defloculării se traduce printr-o turbiditate ridicată a supernatantului deasupra stratului de nămol decantat;

nămol umflat, se produce în cazul umflării, înmulțirli unor microorganisme filamentoase sau zoogleale care modifică structura microscopică a flocoanelor de nămol. Aceste nămoluri sunt nedorite în procesele de epurare, dar existența lor ne dă anumite semnale cu privire la deficiențele proceselor de epurare. Datorită semnalelor primite se poate acționa într-o stație de epurare pentru înlăturarea deficiențelor semnalate.

Acest tip de nămol se deshidrateaza foarte greu și este recomandat pentru compostare. Conținutul mare de compuși cu azot se poate valorifica prin selectarea unui material ligniocelulozic care să permită formarea raportului C:N adecvat obținerii unui îngrășământ valoros [Ali].

Caracteristicile nămolurilor de epurare

Corespunzător apelor uzate din care provin, conform [NP 118-06] se deosebesc trei categorii de caracteristici :

-Caracteristici fizice ;

Caracteristici chimice ;

Carcateristici biologice și bacteriologice.

Caracteristicile fizice ale nămolurilor de epurare

Caracteristicile fizice au un rol determinant în tratarea și eliminarea nămolurilor de epurare.

Umiditatea (w) reprezintă conținutul de apă din nămol, se determină experimental în laborator , prin stabilirea peirderii în greutate a nămolului, ca urmare a evaporării lui în etuvă, la temperatura de 105ºC.

Relatia de calcul pentru determinarea umidității este :

Wn , [1]

unde :

Ga=greutatea apei din nămol [kgf] ;

Gn=greutatea nămolului [kgf].

Materiile solide totale (MTS) sunt materiile solide în suspensie și cele dizolvate în apă, respectiv materiile minerale și materiile organice volatile.

MTSn= [2]

unde :

Gs-greutatea materiilor solide din nămol [kgf] ;

Gn-greutatea nămolului [kgf].

Greutatea specifică (Ɣ) reprezintă greutatea unității de volum și în general variază în funcție de proveniența nămolului corespunzător etapelor de tratare d epe linia de epurare a apei uzate.

Greutatea specifică se determină cu relația :

Ɣn= , [3]

unde :

Gn-greutatea nămolului [kgf].

Vn= volumul nămolului [m3].

Mirosul și culoarea nămolurilor variază în funcție de proveniența lor. Nămolul brut are o culoare cenușie și un miros neplăcut; nămolul fermentat este brun tinzând spre negru, iar nămolul provenit din treapta secundară de epurare are aspect noroios.

Filtrabilitatea nămolului este proprietatea acestuia de a ceda apa pe care o conține. In mod sumar filtrabilitatea se determină prin observarea timpului necesar nămolului pentru a deveni consistent sau să prezinte o serie de crăpături, atunci când a fost întins pentur uscare, în aer liber, pe o platformă de nisip sau pe o hârtie de filtru. [Negulescu]

Puterea calorică a nămolului (PCn) este legată de conținutul de substanță organică și se poate calcula astfel :

PCn=SV(44.4 kj/kg s.o)

unde :

– PCn (kJ/kg nămol) = puterea calorică a nămolului (valoarea netă);

– SV (kg s.o./kg nămol) = conținutul în substanțe volatile al nămolului.

Carcateristicile chimice ale nămolurilor de epurare

Caracteristicile chimice ale nămolurilor de epurare dețin un rol important în tratarea nămolului, în special privind procesul de fermentare, pentru a se decide realizarea alot procese sau eliminarea din stațiile de epurare.

O caracteristică importantă pentru procesele supuse nămolului este ph-ul, ce trebuie monitorizat permanent. Valoarea optimă pentru fermentarea metanică este 7-7.5, valori din afara acestui interval dereglând procesul de fermnetare, nerespectându-se alcalinitatea amestecului[Neamț Ioan]

Fermentabilitatea nămolului influențează potențialul metanogenic precum și compoziția biogazului obținut. Pentru o bună determinare a fermentabilității sunt necesare analize pentru identificarea acizilor volatili și raportul carbon/azot.

În [NP 118-06] este menționat „Concentrațiile optime trebuie să se încadreze în intervalul (300 – 2.000) mg / l ca acid acetic, cu o valoare optimă de 500 mg / l . La valori mai mari de 2.000 mg / l există riscul ca fermentarea metanică să se oprească, astfel că fermentarea acidă va fi dominantă, producând gaze urât mirositoare și un nămol periculos pentru mediul înconjurător.”

Nutrienții, azotul, potasiul, fosforul sunt foarte bine analizați când nămolul urmează a fi valorificat în agricultură sau condiționarea unor spații verzi. Valorile sunt indicate în Tabelul 1. Principalele caracteristici fizico-chimice ale nămolurilor brute și fermentate, provenite din epurarea apelor uzate, conform datelor din [NP 118-06].

Tabelul 1. Principalele caracteristici fizico-chimice ale nămolurilor brute și fermentate, provenite din epurarea apelor uzate

Caracteristicile biologice și bacteriologice

Caracteristicile biologice și bacteriologice ale nămolurilor sunt asemănătoare cu ale apelor uzate. Procedeele de prelucrare a nămolului au ca scop și diminuarea potențialului microbiologic, în special al potențialului patogen[Cârțână].

În namol se găsesc bacterii cu o contribuție semnificativă în procesele de tratare a nămolului, exemplu fiind bacteriile nitrificatoare și denitrificatoare, sau cele metanogene.

Bacteriile patogene, virușii sau oualele de helmiți pun în pericol sănătatea umană și doar cu tratare termică avansată se poate obține radicarea lor[Neamț Ioan ].

Tratarea nămolului

Pentru fiecare ramură de valorificare a nămolului, fie ca fertilizator în agricultură, fie pentru compostare sau incinerare sunt necesare realizarea unor procese de prelucrare a nămolurilor, în funcție de proveniența și carcateristicile lor.

Principalele procese de prelucrare a nămolului, conform [NP 118-06], sunt exemplificate în tabelul .

Tabelul 2. Principalele procese de tratare a nămolului de la stațiile de epurare [NP 118-06]

Prelucrarea preliminară a nămolurilor constă in ansamblul de procese efectuate în amonte de stația de tratare a nămolului, pentru a evita perturbarea echipamentelor, precum blocarea pompelor pentru nămol, a șnecului centrifugelor sau blocarea rolelor de ghidare a benzii în timpul procesului de deshidratatre cu filtre bandă[tratat bb].

Acest prim proces la care este supus nămolul constă în sitare, în urma careia sunt reținute materiile grosiere cu ajutorul unor site sau sisteme de presare a reținerilor instalate pe conductele ce transport nămolul[NP 118-06].

După sitare urmează mărunțirea namolului, ce este definit ca „procesul în care o cantitate mare de material fibros (vâscos) este taiat sau împărțit în particule mici astfel încât sa se prevină colmatarea sau înfășurarea în jurul echipamentelor în mișcare.

Îngroșarea nămolului

Îngroșarea nămolului constă în eliminarea volumului de apă din nămol, având drept rezultat reducerea și ameliorarea rezistenței specifice la filtrare. Acest proces poate fi realizat prin decantare, flotare sau centrifugare, gradul de îngroșare depinzând de mai multe variabile, dintre care tipul de nămol, concentrația inițială a solidelor, temperatura, durata etc. [epurarea apelor uzate].

Îngroșarea nămolului duce la o reducere de circa 20 de ori a volumului, astfel că se consumă mai puțină energie în procesul de fermentare pentru încâlzirea nămolului.

Îngroșarea grevitațională se realizează în decantoare circulare, având radierul cu pantă spre centru. Echipamentele mecanice amestecă lent nămolul, acesta fiind dirijiat spre centru, unde se extrage, apa fiind evacuată pe la partea superioară.

Îngroșarea prin flotare este specifică nămolurilor su suspensii ce au tendina de flotare și sunt rezistente la compactare prin îngroșare gravitațională. Se poate realiza cu aer sub presiune, cu aer la presiune negativă și prin flotare biologică și este condiționat de parametrii precu, presiunea, raportul de recirculare, concentrație de solide, durata de retenție, tipul si calitatea nămolului.

Îngroșarea prin centrifugare se aplică pentru nămolurile biologice și este recomandată atunci când se lucrează cu un debit de nămol mai mare de 0,2 m3/s iar spațiul este limitat.

Conform literaturii de specialitate, prin utilizarea unei centrifugi cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de solide de circa 4% și un grad de reținere a solidelor de 90%, în cazul îngroșării nămolului activ cu adaos de floculanți [Cârțână].

Stabilizarea nămolurilor

Procesul de stabilizare a nămolului are scopul de a inhiba, a reduce și a elimina potențialul de putrefacție, eliminarea mirosurilor neplăcute și reducerea potențialului patogenic.

O metodă de stabilizare a nămolurilor este cea chimică cu ajutorul unui material alcalin, cel mai folosit fiind varul. Foarte economic și eficient, tratarea nămolului cu var poate fi realizată inainte sau după deshidratare, distrugerea germenilor patogeni și evaporarea apei fiind rezultatul exotermicității reacției varului cu apa[A.L].

Stabilizarea biologică aerobă constă în degradarea biochimică a compușilor organici ușor degradabili. Nămolul este aerat în bazine deschise, componenta organică reducându-se până la 20-25%, cantitatea de grăsimi ajungând până la 6.5% față de substanța uscată și activitatea enzimatică fiind nulă[Ed. Junimea, Iași 1998].

Stabilizarea aerobă se întâlnește prepoderent la stațiile de epurare pentru ape municipale, prezinta ca avantaj lipsa mirosului și a pericolului de explozie dar oxigenarea impune costuri mari cu energie electrică.

Fermentarea anaerobă este definită în literatura de specialitate ca „procesul de degradare biologică a substanțelor organice cu ajutorul unor populații de bacterii care descompun materiile organcice din nămol în molecule simple de gaze (CH4, CO, CO2, H2)” [Căileanu].

Etapele procesului de fermentare anaerobă sunt prezentate în figura

Fig. 1 Etapele procesului de fermentare anaerobă

Fermentarea anaerobă se realizează la temperatura de 35ºC, cu ajutorul microorganismelor mezofile acidogene și metanogene. Procesul constă în transformarea substanțelor organice complexe (hidranții de carbon, proteinele, lipidele, în substanțe organice mai simple (acizi organici, alcooli, cetone) cu ajutorul enzimelor extracelulare. Procesul este finalizat cu transformarea acizilor organici în metan și dioxid de carbon.

Un fermentator anaerobic este ilustrat în figura

Fig. 2 Fermentator Anerobic [NP 118-06].

Condiționarea nămolului

Condiționarea nămolului este procedeul de aducere a nămolurilor în starea de nămoluri ușor filtrabile, deci cu rezistență la filtrare de aproximativ 10×1010 cm/g [NP 118-06]. Procesul are ca scop obtinerea unui nămol drenabil, filtrabil sua centrifugabil, pentru a fi utilizate diverse echipamente de transport sau instalații de tratare.

Conditionarea chimică (coagularea cu reactivi chimici) este o metodă de modificare a structurii nămolului. Acest procedeu constă în aplicarea proceselor de coagulare și floculare, producâdu-se o aglomerare de particule sub forma unui sistem tridimesional.

Agenții de coagulare sunt menționați în tabelul

Tabelul 3. Principalii reactivi chimic utilizați în conditionarea nămolului [NP 118-06].

Condiționarea termică se realizează printr-o încălzire la o temperatură suficient de mare astfel încât structura nămolului este transformată ireversibil. Procesul are loc la o temperatură de 160-210ºC, presiune de 1-2.5 atm, timp de 30-60 minute, în funcție de tipul nămolului , flocoanele coloidale fiind distruse [Degremont].

Deshidratatrea nămolurilor

Conform literaturii de specialitate, procesul de deshidratare reprezintă „ una din cele mai importante etape de prelucrare a nămolurilor ținând seama de probleme cu care se confruntă majoritatea operatorilor în ceea ce privește manipularea și transportul unor volume semnificative de nămoluri «  [tratat bb]. Deshidratarea constă în pierderea umidității pentru a facilita manipularea lui.

Deshidratarea poate fi naturală, reducerea umidității realizându-se prin filtrare și evaporație pe platforme (paturi) de uscare. Aceste pot fi construite astfel[NP 118-06]:

– platforme de uscare convenționale, cu pat de nisip ;

– platforme de uscare cu radier pavat ;

– platforme de uscare cu radier din materiale artificiale ;

– platforme de uscare cu vacuumare ;

– platforme de uscare cu energie solară.

Deshidratarea artificială a nămolurilor se realizează prin procedee statice (vacuum-filtre, filtre presă) sau procedee dinamine.

Deshidratarea mecanică constă în separarea părții solide de cea lichidă într-un timp mai scurt, dar necesită condiționarea chimică prealabilă a nămolului (polimeri organici). Procesul este realizat cu ajutorul filtrelor presă ilustrat în figura, filtrelor presă cu șnec, filtrelor cu vaccuum și centrifugelor. (trebuie detaliat procesul? Pt fiecare echipament?

Figura 1. Presă filtru cu bandă pentru deshidratare nămol [wastewatersolutions].

Uscarea nămolurilor

Uscarea nămolurilor constă în reducerea considerabilăa umidității prin evaporarea forțată apei, până la o umiditate de 10-15% în instalații cu aport de energie exterioară. Utilajele folosite pentru uscarea nămolului sunt utilaje de uscare rotative sau cu pat fluidizat. Calculul necesarului de caldură este important în atingerea randamentului optim, astfel că pentru un nămol cu umiditate de 80%, sa se obțină o umiditate de 10% sunt necesare aproximativ 4500 Kcal/kg substanță uscată [Cârțână]

Procedeul de uscare este costisitor dar produce un nămol steril, reduce considerabi volumul și necesită suprafețe mici de depozitare[Cârțână].

Incinerarea nămolurilor

Încinerarea nămolurilor devine o soluție pentru nămolurile de la apele industriale ce conțin compuși organici și anorganici toxici ce nu permit valorificarea lor agricolă sau depozitarea pe sol. În timpul incinerării compușii organici sunt oxidați total, iar compușii minerali sunt transformați în oxizi metalici ce se regăsesc în cenușă. Procesul are loc în cuptoare rotative cilindrice, cu vetre multiple sau cu pat fluidizat, toate necesitând instalații de spălare sau filtrare a gazelor de ardere, până la obținerea unui conținut de suspensii la evacuare de 150-200 g/m3[Cârțână].

Aspecte legislative privind tratarea nămolului

Nămolurile de epurare tratate sunt clasificate, conform Ordinului nr. 95 din 12 februarie 2005 ca deșeuri nepericuloase ce îndeplinesc criteriile pentru depozitare [ ordin 95 din 12 feb http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16542_Ordin%2095-2005.pdf] dar obiectivul principal al strategiei naționale de gestionare a nămolurilor de epurare este de a valorifica ori de câte ori este fezabil acest deșeu.

Pe plan european, utilizarea nămolurilor de epurare a fost reglementată prin Directiva 86/278/CCE din 12 iunie 1986, modificată prin Directiva 91/692/CEE și Regulamentul (CE) nr. 807/2003[directiva bb]. Această directivă a fost transpusă în legislație românnescă prin Ordinul nr. 49/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor când se utilizează nămolurile de peurare în agricultură, modificat în luna octombrie 2004 prin Ordinul nr.334/2004.

Ordinul nr. 344/2004 al Ministerului Mediului reglementează folosirea nămolurilor de epurare în agricultură pentru o prevenire privind efectele nocive asupra solului, a florei, faunei și a omului. Se interzice utilizarea nămolurilor netratate în agricultură, acestea fiind acceptate de statele membre doar cu condiție ca nămolurile netratate sa fie imediat încorporate în sol [Ordin 344/708]. Se impune valorile limită privind concentrație metalelor grele în sol prin exprimarea în unitate de suprafață și unitatea de timp sau în tone de materie uscată, ilustrat în tabelul , precum și interzicerea utilizării nămolurilor dacă concentrațiile unuia sau mai multor metale grele depășesc valorile menționate în tabel.

Tabelul 1 Valorile limită pentru concentrațiile de metale grele din nămolurile de epurare utilizate în agricultură (mg//kg materie uscată) [Ordin 344/708].

Prin Ordinul nr. 344/2004 se impune că producătorii „ sunt responsabil de tot ceea ce înseamnă calitate, cantitate, transport, împrăștierea nămolului pe suprafețele agricole, precum și pentru efectele acestuia asupra mediuluimși sănătății umane după utilizare”. Acestia au următoarele obligații [Ordin 344/708]:

– să identifice un potențial utilizator de nămol și sa evalueze posibilitățile de utilizare;

– transmită utilizatorilor de nămol informații privind indicatorii de calitate a nămolurilor, precum pH, umiditate, pierdere la calcinare, fosfor, si concentrațiile de metale grele;

– să obțină permisul de aplicare în agricultură a nămolului;

Principalele autorități competente în amplicarea normelor tehnice menționate în ordin sunt [Ordin 344/708]:

Ministerul Mediului și Gospodăriri Apelor;

Direcției de gestiune deșeuri și substanțe chimice periculoase;

Agenția Natională pentru Protecție Mediului;

Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie;

Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice;

Autoritatea terotorială de protecție a mediului.

În vederea aplicabilității normelor tehnice, Ministerul Mediului și Gospodăriri Apelor au atribuția de a coordona activitatea prin intermendiul Direcției de gestiune deșeuri și substanțe chimice periculoase și de a valida datele privind indiciii de calitate a nămolurilor colectate de Agenția Natională pentru Protecție Mediului și de Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie.

Agenția naționala pentru Protecția Mediului are atribuția de a transmite un raport anual de sinteză la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și de a elabora documente tehnice pentru valorificarea nămolurilor [Ordin 344/708].

Datorită Ordinului nr. 95 din 12 februarie 2005 care încadrează nămolurile de la stațiile de epurare ca deșeuri, acestea se încadrează în Directiva 2000/76/CE a parlamentului European si a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deeurilor[DIRECTIVA 2000/76/]. În cadrul acestei directive se urmărește prevenirea efectelor nocive datorită incinerării deșeurilor prin respectarea concentrațiilor de emisii în sol, apă și aer precum și posibelele incidente ce ar putea periclita sănătatea populației.

Rezoluția Parlamentului European din 12 martie 2008 recunoște biogazul ca o resursă de energie vitală, care impreună cu energia solară și eoliană pot constitui o sursă independentă de energie pentru următorii ani. Rezoluția este un îndemn pentru toatele statele din Europa pentru a crea un mediu propice și în dezvoltarea cercetării precum si pentru aplicarea metodelor de a obține biogaz din nămolurile de epurare sau biomasă.

La nivelul Romăniei s-a constituit în anul 2012 „Strategie națională de gestionare a nămolurilor” cu ajutorul cercetărilor finanțate cu „Fondul European de Dezvoltare Regională”, din anul 2011. Această evaluare a fost impusă de Directiva Consiliului Europei nr.2001/42/CE și transpusă prin Hotărârea de Guvern nr.1076 din iulie 2004. Obiectivul principal al acestei hotărâri a constat în evaluarea și cercetarea tuturor factorilor care influențează mediul înainte ca un program sau plan să fie implementat. Evaluarea de mediu este realizată pentru a se emite avizul mediu [Hotarare nr. 1076 din 8 iulie 2004].

„Strategie Națională de Gestionare a Nămolurilor” constă, pe lângă constituirea unei strategii naționale de gestionare a nămolului și într-o conștientiare și instruire cu prin intermediul metodologiei elaborate și broșurile privind gestionarea deșeurilor[Strategia].

Toate reglementările impuse de legislație urmează obiectivele principale impuse de Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă aprobată prin Hotărârea nr.1460 din 12 noiembrie 2008. Strategia de gestionare a deșeurilor preia din ideile prezenttate în hotărâre prin:

încurajarea utilizării de tehnologii fiabile și economice;

adaptarea unor soluții pe termen lung privind schimările climatice și catastrofele naturale;

utilizarea energiilor regenerabile pentru obținerea unei independențe pe plan financiar;

colaborarea privind securitatea și siguranța alimentară, prin elaborarea unor bune practici agricole,