STUDIU PRIVIND TEHNOLOGIA DE CULTURĂ BIOLOGICĂ A PRUNULUI ÎN LIVADA [303894]

Declarația pentru conformitate asupra originalității operei științifice

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………..

IMPORTANȚA CULTURII ………………………………………………….

CAPITOLUL 1. CADRUL NATURAL GEOGRAFIC

1.1. CARACTERISTICI GEOGRAFICE ALE TERENULUI …….

1.1.1. Istoricul zonei ………………………………………………………………………………….

1.1.2. Așezarea geografică …………………………………………………………………………

1.2. ORGANIZAREA TERITORIAL ADMINISTRATIVĂ

1.2.1. Infrastructura …………………………………………………………………………………

1.2.2. Elemente demografice și sociale ……………………………………………………….

1.3. CONDIȚIILE CLIMATICE ……………………………………………………

1.4. CONDIȚII PEDOLOGICE ȘI HIDROGRAFICE …………………..

1.4.1. Solurile ………………………………………………………………………………………….

1.4.2. Hidrografia zonei ……………………………………………………………………………

1.5. FLORA ȘI FAUNA SPONTANĂ ………………………………………………..

CAPITOLUL 2. CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE CONDIȚIILE DE MEDIU

2.1. ORIGINE, [anonimizat] …………………………

2.1.1. Originea prunului …………………………………………………………………………

2.1.2. Areal de cultură ……………………………………………………………………………

2.1.3. Istoric …………………………………………………………………………………………

2.2. PREZENTAREA PLANTEI

2.2.1. Particularități de creștere …………………………………………………………….

2.2.2. Caracteristici biologice ……………………………………………………………….

2.3. CICLUL DE VIAȚĂ AL PRUNULUI ……………………………………..

2.4. ANALIZA FACTORILOR ECOLOGICI ………………………………

2.4.1. Cerințe fată de lumină și temperatură………………………………………………

2.4.2. Cerințe plantare prun față de apă ………………………………………………..

2.4.3. Cerințele plantare prun față de sol ………………………………………………

2.5. ÎNMULȚIREA PRUNILOR ȘI OBȚINEREA MATERIALULUI SĂDITOR.

CAPITOLUL 3. ÎNFIINȚAREA PLANTATIEI ÎN CONDIȚII ECOLOGICE

3.1. OBIECTIVELE POMICULTURII BIOLOGICE ……..

3.2. ORIENTĂRI ȘI PERSPECTIVE ÎN POMICULTURA BIOLOGICĂ …

3.3. AMPLASAREA, [anonimizat] ..

3.3.1. Amplasarea ………………………………………………………………………….

3.3.2. Amenajarea terenului ……………………………………………………………

3.3.3. Situația cadastrală ………………………………………………………………..

3.4. ÎNFIINȚAREA PLANTAȚIEI ……………………………………………

3.4.1. Sistem de culturi……………………………………………………………..

3.4.2. Aplicarea îngrășămintelor……………………………………………………..

3.4.3. Irigarea……………………………………………………………………………….

3.5. ÎNTREȚINEREA PLANTAȚIEI TINERE ……………………………

3.5.1. Formarea și tăierea pomilor fructiferi ……………………………………

3.5.2. Tăierile de intreținere și fructificare ……………………………………..

3.6. PORTALTOI FOLOSIȚI ȘI SOIURI CULTIVATE …………….

3.6.1. Portaltoi prunului ………………………………………………………………

3.6.2. Soiuri cultivate ………………………………………………………………….

CAPITOLUL 4. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ BIOLOGICĂ A PRUNULUI ÎN LIVADĂ

4.1. TĂIERILE DE ÎNTREȚINERE ȘI RODIRE ……………………….

4.2. ÎNTREȚINEREA ȘI LUCRĂRILE SOLULUI ……………………..

4.3. FERTILIZAREA SOLULUI …………………………………………………

4.4. LUCRĂRI DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR

4.5. RECOLTAREA ȘI AVANTAJUL CULTIVĂRII …………………..

4.6. SORTIMENTUL DE UTILAJE ……………………………………………

CONCLUZII …………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….

Introducere

În țara noastră prunul întâlnește condiții pedoclimatice favorabile și se cultivă diferențiat, pe suprafețe considerabile. Valoarea alimentară și industrială a fructelor justifică interesul social – economic și modernizarea tehnologiilor de cultură și valorificare.

Importanța culturii acestei specii pomicole rezultă, în primul rând, din valoarea alimentară, industrială și terapeutică a fructelor.

Diversificarea mare a gamei de soiuri face ca această specie să asigure pentru consumatori, fructe în stare proaspătă pe o perioadă mare de timp, ce se eșalonează din luna iulie până la începutul lunii octombrie.

În afara consumului în stare proaspătă, prunele se pretează și la industrializare, obținându-se dulcețuri, compoturi, gemuri, fructe deshidratate și băuturi alcoolice.

Creșterea producției și calității fructelor la prun, reprezintă obiective esențiale pentru cercetarea pomicolă și în mod deosebit pentru producătorii de fructe.

Fiecare verigă tehnologică își are ponderea sa în realizarea obiectivelor mai sus amintite, fiecare putându-se într-un fel cuantifica și justifica.

Diversificarea mare de specii și soiuri de prun, se caracterizează prin sensibilitatea variabilă la atacul agenților patogeni, fapt ce impune elaborarea unei tehnologii moderne, de combatere integrată.

Combaterea agenților patogeni este așadar, o verigă foarte importantă în lanțul tehnologic.

Efectul bolilor asupra longevității pomilor este foarte mare, iar producția de fructe poate fi redusă

anual, în proporție de 30-80%, în funcție de structura soiurilor, tehnologia de cultură, acțiunile fitosanitare și condițiile climatice.

Cunoștințe despre patogenii prunului, interacțiunea factorilor climatici și tehnologici cu principalele boli,

comportarea soiurilor față de agenții patogeni, combaterea integrată prin metode convenționale și neconvenționale.

Prunul este mult răspândit pe glob, în special în zonele temperate din emisfera nordică. Specia ocupă locul al XI-lea pe glob după mere, citrice, banane, piersici și ananas și locul al II-lea în zonele temperate după măr cu circa 1,7 milioane ha și o producție totală de circa 13,5 milioane tone.

Obiectivele generale ale pomiculturii sunt:

să aprovizioneze populația din belșug cu fructe proaspete, în tot parcursul anului;

să producă materie primă pentru industria alimentară, prelucratoare de fructe, asigurând în mod direct aprovizionarea oamenilor cu produse derivate din fructe;

să creeze o bază largă de export de fructe proaspete;

să constitue sporirea considerabilă a producției de nuci și de material lemnos de nuc pentru industria mobilieră fină.

Planul de perspectivă prevede o îmbogățire substanțială a sortimentelor, cu soiuri noi de mare reputație, importate din alte țări și cu altele create de amelioratorii noștrii.

Planul prevede ca în dezvoltarea pomiculturii să se pună accentul pe intensificarea culturilor, îndeosebi a celor de pomi pitici și semipitici. În acest scop este necesar ca organizarea teritoriului și amenajarea terenului în pantă, prin terasări sau alte sisteme să se facă astfel încât să fie posibilă mecanizarea lucrărilor de agrotehnică pomicolă, reținerea sau evacuarea apelor, de ploi și de zapadă, irigarea culturilor.

Trebuie să se dezvolte pe o etapă superioară și cercetarile științifice, să sporească numeric și să crească nivelul cadrelor de specialist în pomicultură și paralel cu aceasta să se continue calificarea în masă a lucrărilor.

Impotanța culturii

Prunul este o cultură de mare inters la nivelul Terrei, producția sa situându-se la peste 9000 mii t anual. Pentru multe țări, între care și România, cultura prunului prezintă o tradiție îndelungată și importanța ridicată (Bulgaria, China, Moldova, Ungaria etc.)

Prunul prezintă inportanță economică (rusticitate mare, producții mari, perioadă lungă de fructificare, diversitatea caracteristicilor, fructelor, posibilități largi de valorificare sub diferite forme, –etc.) și importanță alimentară. Fructele proaspete conțin între 7-18% zahăr. 0,16-2,3% aciditate, 0,15-1,5% taninuri, 0,2% lipide, 0.8% proteine, etc. (Consumer Nutrtion Center, 1982). Pe lângă acestea prunele mai conțin subtanțe minerale (Ca, Fe, P, Mg, K, Na, etc), vitamine (A, C, B6, Thiamină, Riboflavină, etc.).

Prunele au avut un rol extrem de important pentru zona subcarpatică din România, unde au constituit unul dintre principalele elemente de susținere economică, socială și alimentară pentru populația satelor

CAPITOLUL 1. Cadrul natural geografic

1.1.Caracteristici geografice ale terenului

Plantația de prun în care am efectuat studiul, este amplasată pe teritoriul satului Fântânele care aparține de orașul Săliște, județul Sibiu.

1.1.1. Istoricul zonei

Localitatea Fântânele (denumită Cacova până în 1964) face parte dintr-o zonă ce prezintă urme de viețuire umană încă din epoca pietrei ,dovada fiind descoperirile făcute la Fântânele, Boița, Tilișca (un ciocan perforat de piatră șlefuită, un topor de silex lustruit și găurit), care atestă existența unor populații de agricultori și păstori caracterizați deja printr-o viață sedentară dominată de domesticirea vitelor și primelor începuturi ale agriculturii.

Perioada migrațiilor a fost marcată ca pe întreaga suprafață a munțiilor Cindrel de retragerea populației de la poalele masiului la înalțimi mai mari unde în poienile realizate prin defrișare, multe din ele brăzdate de răzoare, populația și-a putut duce firul viețuirii în condiții mai bune.

Știri mai concrete despre localitatea studiată apar în secolul XIV când Fântânele (Cacova) împreună cu alte patru sate învecinate (Sibiel, Vale, Săliște, Galeș) și ulterior Tilișca, au format feuda Amnașului care a intrat în stăpânirea voievodului muntean Vlaicu, ca gest de prețuire din partea regelui Sigismund de Luxemburg.

Deși restrâns ca populație, satul s-a prezentat în toată această perioadă ca un element economic dinamic, cacovenii find vestiți prin cultivarea pamintului si cresterea animalelor.

O pagină de glorie ilustrată și azi în cadrul satului o constitue rezistența trupelor române din timpul primului război mondial când Fântânele a constituit teritoriul cel mai avansat ocupat de trupele române după trecerea prin defileul Oltului.

Perioada comunistă a însemnat și pentru cei din Fântânele ca și pentru majoritatea mărginenilor o restrângere drastică a preocupărilor de oierit și datorită apropieri de Sibiu, o tendință accentuată de navetism spre industria sibiană. Aceasta este perioada când, atât din punct de vedere productiv cât și demografic, localitatea intră într-o perioadă nefastă în care ocupațiile tradiționale au fost menținute doar de cei în vârstă.

Satul Fântânele (Cacova) s-a bucurat în decursul timpului de interesul – îndeosebi de natură istorică și etnografică – al unor personalități de mare ținută precum I. Lupaș, C. Irimie, N. Nistor, A. Dumitrescu-Jippa, și mai ales din partea unor pasionați care au suplinit rigoarea științifică prin consemnarea unor date importante despre această localitate.

1.1.2. Așezarea geografică

Localitatea Fântânele este situată în partea central –vestică a României, în sud-vestul Transilvaniei și a județului Sibiu, pe zona de contact dintre Munții Cindrel și Depresiunea Săliște – mai precis în sud-estul acesteia.

Vatra așezării este poziționată chiar pe contactul dintre munte și depresiune, în punctul unde paralela de 45˚45' latitudine nordică întâlnește meridianul de 23˚54' longitudine estică, într-o mică depresiune submontană în formă de pâlnie, la o altitudine medie de 570m.

Casele se înșiruie una după alta pe două străzi principale orientate nord-sud, "dincoace și dincolo de Vale"

La nord, pădurea Bercul Roșu urmată de o porțiune din albia râului Săliște, îl separă de satul Săcel.

În est și sud, o linie care se suprapune de-a lungul a 750 m pe albia Râului Sacel după care urcă pe culmea Dealului Merezi (965m), pentru ca apoi coborând pe versantul sud-vestic al acestuia, să coincidă cu albia râului Orlat până la izvoare, în final oprindu-se pe un scurt aliniament poziționat la sud de muntele Balta Roșie (1461 m), constitue limita administrativă dintre comunele Săliște și Orlat.

Limita vestică separă hotarul satului analizat de cea a Sibielului și a fost stabilită pe un aliniament orientat nord-sud-vest după cum urmează :mijlocul pădurii Bercul Roșu-creasta dealului Sura (882 m)- izvorul Pârâului Toderaș, culmea dealului Arșița (1077 m ) – 250 m vest de Vârful Scorușetu (1464 m).

Fig. 1.1 Așezarea geografică

1.1.3. Relieful localității

Așezat la poalele munților Cindrel, satul Fântânele este înconjurat de dealuri. Astfel, dealurile care înconjoară satul la est se numesc " Dosul Țarinei ", "Teiș ", "Capul Dealului". Spre sud "Merezi" și "Poinicioara". Spre vest "Zăpodia", "Sura" și "Împărățel", iar spre nord "Lunca Satului" și "Dealul Bărcu Roșu".

Înclinațiile dealurilor din jurul satelor sunt de 4-57 grade, altitudinea de la 600-1700 m. Solul din vatra satului este argilos nisipos, iar subsolul la o adâncime de 3-5 m marnă vânătă prin care nu poate străbate apa. Din această cauză în timpul ploios, stratul de deasupra se îmbină cu apa ; aceasta prin topire devine unsuros, iar pământul din vatra satului, care în general este încliat, alunecă pe marnă cauzând prejudicii caselor și curților.

Cu cât albia pârâului Vale se adâncește cu atât pământul din apropierea ei alunecă, cauzând surpări în lungime de 300-400 m. Albia Văii se adâncește an de an cu 25-30 cm prin eroziunea marnei.

1.2. Organizarea teritorial administrativă

1.2.1. Infrastructura

Teritoriul plantației face parte din extravilanul satului Fântânele ,accesul în comună se face din DN 106(Orlat – Sibiel)

Satul Fântânele aparține de Orașul Săliște, suprafața sa este de 8 km². Satul are o formă semiovală (de potcoavă),străjuit de dealurile înconjurătoare. Străzile sunt în pantă, înguste, pavate cu piatră de râu, casele sunt simple, adunate specifice zonei de munte.

Orașul Săliște din care face parte satul Fântânele, se află situat în partea de Vest a județului Sibiu.

Centrul satului se află la 45.756389 – latitudine nordică și 23.924444 – longitudine estică.

Fig.1.2. Organizarea teritorial administrativă

Teritoriul administrativ al comunei, în suprafață de 46 kmp, este străbătut de autostrada A1, și de două căi rutiere importante – DN 1 (Sibiu – Săcel – Săliște – Miercurea ) traversează orașul de la nord la sud, pe o distanță de circa 15 km; si de drumul județean- DJ 106E (Orlat – Sibiel – Vale – Săliște – Galeș) traversează Orașul și satele de la sud la nord, pe circa 11 km.

Cele nouă sate ale localități, sunt așezate de-o parte și de alta a drumului național și județean.

Teritoriu este transversat de Calea Ferată Sibiu-Vințu de Jos, localitatea Fântânele fiind deservită de halta Sibiel.

Organul deliberativ la nivelul orașului este Consiliul Local, care își desfășoară activitatea pe principiul autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice. Activitatea deliberativă de bază are loc în comisiile consiliului, ele studiază problemele esențiale din toate domeniile specifice localității.

În aparatul de specialitate al primăriei există, Compartimentul Agricol și Cadastru în cadrul compartimentului se ține atât evidența și înregistrarea în registrul agricol, cât și registrele și hărțile de cadastru .

1.2.2. Elemente demografice și sociale

Populația orașului Săliște, în anul 2011, era de 5795 locuitori, dintre care 2839 bărbați și 2956 femei. Conform estimărilor din anul 2011, persoanele sub 15 ani alcătuiau 18,17%, iar persoanele peste 59 de ani alcătuiau 25,81%, din populația totală. Densitatea populației în limitele comunei, în anul 2011 era de 57,9 locuitori/kmp. Mortalitatea este de 0,015%, iar sporul de migrație este de 15%. Populația satului Fântânele este de 205 locuitori, cea mai mare parte din populație o constituie generația în vârsta și de pensionari. Orașul Săliște are 1861 de gospodării.

Satul Fântânele dispune de infrastructura social edilitară corespunzătoare:

– rețea de alimentare cu apă în sistem centralizat: locuitorii satului dispun de un sistem, de canalizare și apă curenta ;

– stație de epurare: pe teritoriul satului Sibiel, există o stație de epurare amenajată să deservească Satul Sibiel, Fântânele și Săcel;

– alimentarea cu energie electrică: orașul și satele aparținătoare sunt alimentate în întregime cu energie electrică prin LEA (linii electrice aeriene) de medie și joasă tensiune

– alimentarea cu energie termică: această alimentare se face în sistem individual, prin centrale proprii sau sobe, pe combustibil solid (lemn și cărbune);

– colectarea deșeurilor: se face de centralizat.

Fig.1.3. Satul Fântânele

1.3.Condițiile climatice

Pentru caracterizarea climatică se pot folosi înregistrările Stației Meteo Sibiu aflată la Aeroport.Clima zonei datorită poziției sale geografice este temperat continentală lipsind fenomene meteorologice deosebite sau excesive.

Trebuie specificat totuși că schimbările climatice din ultimul deceniu și-au pus amprenta și asupra acestei zone, în sensul reducerii continue a cantităților de precipitații, iernile fiind mai sărace în zăpadă, apărând fenomenul de secetă, iar ploile căpătând aspect de furtună.

Clima zonei este spcifica Munților Cindrel cara au o climă variată datorită marilor întinderi și a înălțimii ce atinge 2244 m. Temperatura, precipitațiile și celelalte elemente climatice se schimbă odată cu creșterea altitudinii. Datorită trăsăturilor generale ale Carpaților Meridionali din care fac parte, munții Cindrel beneficiază de o puternică influență oceanică din nord-vestul continentului care provoacă uneori ploi lente și de durată. În cadrul lor se disting mai multe etaje climatice : etajul montan inferior, etajul montan superior, etajul subalpin și alpin.

Începând de la contactul cu podișul Transilvaniei până la 1000 m, deci în zona pădurilor de foioase, întâlnim etajul montan inferior caracterizat printr-o climă mai blânda din cauza altitudinii joase și a invaziei maselor de aer cald și mai umed dinspre vest, prezentând diferențe mici de temperatură diurnă și anuală.

Temperatura medie anuală este de 8,9°Ccuvalori cuprinse între 7 și 10 ˚C, cu o amplitudine medie anuală de 23,4°C. Temperatura medie a lunii iuliere valori cuprinse între 17 și 22˚C, iar a lunii ianuarie intre -2 și -4˚C. Temperaturile medii decadale ating maxima în decada a III-a a lunii iulie și minima în decada II-a lunii ianuarie.

Tabelul 1.1. Temperaturile medii

Temperaturile absolute extreme înregistrate în ultimii 30 ani au fost -25°C în ianuarie 1990 și de +37°C în august 1992.

Toamna temperaturile scăzute pot să se înregistreze din luna septembrie, astfel încât pot să apară brumele timpurii și se pot menține până în aprilie.

Data medie a primului îngheț este 11 octombrie, iar data medie a ultimului îngheț este 22 aprilie, ca date extreme primul s-a produs la 9 noiembrie, iar ultimul îngheț s-a produs la 3 aprilie. Durata medie a zilelor fără îngheț este de 172 zile.Numărul mediu al zilelor cu cer acoperit este între 140 și 150 zile.

Precipitațiile sub formă de ploi și zăpezi sunt reduse și ele, media multianuală este de 662 mm oscilând între 600 și 1000 mm. cu minime în februarie 26,7 mm și maxime în iunie 113,0 mm.

Precipitațiile maxime înregistrate în 24 ore au fost de 92,0 mm în iunie 1890. Repartiția pe parcursul anului a precipitațiilor este neuniformă determinând mai ales în ultimii 10 perioade de secetă.

Tabelul nr. 2 reprezintă fișa climatologică cuprinzând o parte din elementele meteorologice studiate pe o perioadă de 50 de ani la Stația Meteorologică Sibiu.

Tabelul 1.2. Fișa climatologică

Vânturile. Determinat de așezarea geografică în depresiunea Sibiului, datorită culoarului Oltului și teraselor, vânturile cu frecvență și viteză medie bat din direcțiile NV și SE.

Vântul dominant suflă dinspre valea Mureșului (nord-vest), local cunoscut sub numele de" Moroșanul". De la sud bate "Vântul Mare", mai puternic primăvara când topește zăpada. Dinspre est iarna bate "Crivățul", moderat și rece, iar vara un vânt cald și plăcut, numit de ciobani "Oltețul", deoarece vine dinspre Olt ; dinspre sud-vest suflă "Austrul", vânt cald și uscat. În raport cu poziția de relief se constată diferențieri de microclimă: versanții nordici cu un minus de căldură și lumină, un plus de umezeală, zăpadă persistentă până primăvara, vegetația pornește cu 3-5 zile mai târziu comparativ cu celelalte expoziții.

Versanții sudici au un plus de căldură și insolație, un minus de umezeală, solurile sunt mai calde. Culmile au temperatura medie anuală mai mică decât restul formelor de relief, prezintă oscilații termice mai mari de la zi la noapte și sunt mai expuse vântului și zăpezii spulberate.

Văile înguste prezintă un minus de lumină și căldură și un plus de umiditate.

Clima zonei se caracterizează în câteva cuvinte: zona ferita de ger, de vânt, veri calde, uneori secetoase, ierni blânde.

Având în vedere studiile climatice, plantele care întâlnesc condițiile cele mai bune de creștere și dezvoltare sunt: grâul de toamnă, secara, ovăzul, cartoful, trifoiul, lucerna, porumbul și pomii fructiferi.

1.4. Condiții pedologice și hidrografice

1.4.1. Solurile

Teritoriul studiat prezinta forme de relief variate și tipurile de sol sunt variate existând diferite unități de sol tipul zonal și predominant fiind solul brun de pădure cu diferite varietăți.

Procesul pedogenetic caracteristic al acestor soluri este acumularea biologică puternic acidă, humificarea activă a materiei organice, mai mult aerob de către ciuperci și mai puțin de către bacterii, levigarea sărurilor solubile, levigarea puternică a carbonaților, alterarea mineralelor și formarea în cantitate mare a argilei, care parțial se descompune în silice coloidală și hidroxizi ușor levigabili datorită curentului de apă descendent.

Solurile brune de pădure se diferențiază în funcție de stadiul procesului pedogenetic determinând bioacumulare slab acidă spre neutră cu migrație slabă de argilă fără podzolire.

Pe terasele din câmpie care fac legătura cu dealurile s-au format soluri brun-închise de pădure care se caracterizează printr-un orizont închis la culoare asemănător cu cel al cernoziomurilor levigate.

Următorul stadiu pedogenetic al solurilor brune este bioacumularea din ce în ce mai acidă, migrația argilei, și levigarea hidroxizilor reprezentând procesul de podzolire.

Regimul hidric și temperaturile ridicate favorizează spălarea sărurilor, deplasarea argilei pe profil din orizonturile superioare și depunerea ei în cele inferioare determinând o slabă permeabilitatea a acestora.

Datorită acestui proces de argilizare, apa de precipitații stagnează temporar la acest nivel producând fenomene de pseudogleizare de diferite intensități, fenomen ce scade considerabil capacitatea de producție a acestor soluri.

La baza versanților și văilor dintre versanți solurile sunt frecvent colmatate ca o consecință a procesului de eroziune și depunere. Gradul de humificare variază de la slab până la puternic, în funcție de vechimea depunerii si de bogăția vegetației ce s-a instalat. Aluviunile cele mai recente frecvent inundabile nu sunt humificare, sau se află într-un stadiu incipient de humificare.

Aluviunile foarte puternic humificate au intrat în tipul solurilor brune de luncă datorită diferențieri atât ca profil cât și ca grad de humificare.

În zonele mai joase ale luncii cu un drenaj defectuos a avut loc procesul de gleizare și pseudogleizare a profilului de sol, iar în locurile unde apa a stagnat la suprafață un timp mai îndelungat, au loc procese de ușoară lăcoviștire.

1.4.2. Hidrografia zonei

Teritoriile descrise aparțin marelui bazin hidrografic al Oltului prin afluentul Cibin, care la ridul sau este alimentat de Râul Săliște și Râul Sibiel.

De interes hidrografic sunt și salba de lacuri artificial amenajate ca bazine piscicole pe pârâul Cernavoda.

Fig. 1.2. Hidrografia zonei

Rețeau hidrografică a satului Fântânele este reprezentata de pârâie cu diferite dedumiri fiind favorizată de fragmentarea puternică a reliefului, de substratul geologic și de precipitațiile bogate.

Aceste pârâie curg pe direcția sud-nord, cel mai important și permanent numit Valea Cacovei brazdeaza în două teritoriu acestuia.

Toate aceste pârâie permanente și nepermanente având pante mari produc eroziune superficială, de adâncime și chiar alunecări de teren și petru a combate aceste fenomene au fost construite diguri și cascade din piatră.

Datorita acestor factori în zonă se mai întâlnesc de asemenea ravene scurte, ogașe, șiroiri, terenuri pe care trebuie făcute studii de specialitate. Pe terenurile degradate sau cu potential de degradare trebuie aplicate, lucrari hidroameliorative, formarea agro-teraselor, măsuri, agrofitotehnice obișnuite, asolamente și rotația corespunzătoare a culturilor, executarea lucrărilor agricole paralel pe curbele de nivel.

În ce privește nivelul apelor freatice, acesta este variabil în funcție de relief, pe versanți, culmi și terase apare la o adâncime mai mare de 2 m. În luncă pânza de apă freatică apare între 1-2 m iar în zonele mai depresionare nivelul apei freatice scade sub 1 m, cu fluctuații în unele perioade ajungând la suprafață, în această situație formându-se soluri hidromorfe.

1.5. Vegetația și fauna

Condițiile de sol și de climă,relieful intens fragmentat, cu o mare diferență de altitudine precum și intervenția antropică în peisaj, sunt factori ce favorizeaza dezvoltarea unei flore bogate și variate. Diferența dintre altitudinile de deal și luncă, face ca vegetația să apară amestecată, cu specii caracteristice acesteia. s-a format aproape exclusiv pe podzoluri precum și pe solurile podzolice scheletice extrem de acide.

Prin dispunerea în trepte etajate, de la 479 m până la circa 2000 m altitudine, vegetația este repartizată în cele patru mari etaje pe altitudine. De la poalele munților Cindrel (600m) până la 1000 m înălțime sunt răspândite pădurile de foioase dominate mai întâi de gorunete (Quercus petrae) și apoi făgete(Fagus silvatica) alături de care apar mesteacănul, paltinul, frasinul, pinul silvestru, alunul, păducelul. Vegetația de luncă este adaptată la exces de umiditate si cuprinde următoarele specii: salcie (Salix alba), răchită (Salix purpurea), plopi (Populus alba, Populus nigra), rogoz (Carex leporina).

Fauna ca și flora este variată. Varietatea reliefului și a vegetației, a determinat existența unor însemnate specii de animale și păsări, dintre care amintim: cerbul lopătar, căprioara, mistrețul, lupul, vulpea, iepurele, hârciogul, șoarecele de câmp, vrabia de casă, rândunica, turtureaua, fazan, cuc, privighetoare,etc.

În pădurile de foioase și de conifere trăiește un număr apreciabil de mamifere dintre care menționam : mistrețul, cerbul, căpriorul, ursul, lupul, vulpea, dihorul, viezurele, veverița.

Dintre mamiferele care se intilnesc în zona alpină amintim urșii și lupii, atrași de numărul mare al turmelor de oi ce vin vara, apoi, mai rar, cerbii și râșii.

CAPITOLUL 2. Cerințele prunului față de condițiile de mediu

2.1. Origine, areal de cultură, istoric

2.1.1. Originea prunului

Cele peste 3000 de soiuri de prun cunoscute pe plan mondial au origine foarte diferită. Majoritatea soiurilor cultivate în zona temperată provin din speciile Prunus domestica L. Li P. Instituția L. și sunt cunoscute sub numele de „prune europene”. O altă grupă mare de soiuri provine din P. Salicina Lindl. Și cunoscute ca „prune americano-japoneze” sau „prune chino-japoneze”. Acestea se cultivă în zone mai calde, cum sunt cele de tip mediteranean.

Grupe mai mici de soiuri și/sau portaltoi provin din P. Cerasifera (Turcia, Ucraina, Bulgaria, etc.) și speciile americane P. Hortulana, P. Maritima, P. Americana, etc.

O grupă aparte de soiuri provine din hibridări interspecifice de tipul:

– Plumcot – hibrizi prun x cais

– Pluot – hibrizi Plumcot x prun

– Aprium – hibrizi Plumcot x cais

2.1.2. Areal de cultură

Arealul de cultură al prunului este mai restrâns ca al mărului chiar și al vișinului. Cele mai valoroase și răspândite dintre speciile de prun se află mai mult în jumătatea de sud a zonei de climă temperată, cu precădere în emisfera nordică.

Producția mondială de prune s-a situat în ultimul deceniu între 6320 mii t (1995) și 9102 mii t (2000).

Se constată la această plantă o creștere mai lentă a producției decât la alte specii și o alternanță în fructificare mai accentuată (Botu M 1999; FAO, 2001). Cele mai mari țări producătoare de prune sunt: China (3900 – 4145 mii t), SUA (585 – 825 mii t), România (361 – 491 mii t), Germania (294 – 570 mii t), Franța (185 – 266 mii t),

Condițiile ecologice oferite de țara noastră și interesul tradițional și național pentru această specie pomicolă au făcut ca prunul să fie cultivat pe mari suprafețe în majoritatea județelor țării. Producțiile de prun au oscilat între 361 și 481 mii t. În ultimii 10 ani, dar anterior s-au obținut în unii ani peste 800 mii t (1966 cu 837 mii t; 1969 cu 962 mii t; 1985 cu 816 mii t, etc.) Producția s-a diminuat continuu ca urmare a defrișărilor masive din ultimii ani. Județele Argeș (9,6%), Vâlcea (7,8%), Sălaj (6,3%), Arad și Carș – Severin (5,4%), Buzău (4,8%), Olt (4,4%), etc., sunt cele mai mari cultivatoare și producătoare de prune. Tendința generală în cultura prunului este de a promova soiuri cu fructe mari pentru masă și soiuri pentru prelucrre (în special pentru deshidratare).

2.1.3. Istoric

Vechimea culturi prunului în Europa și Asia, nu este stabilită cu certitudine. Pe teritoriul țării noastre cultura prunului comun sau a prunului vânăt, din specia Prunus Domestica este mai recentă decât a goldanului sau a scoldușului si a corcodușului.

Există descopriri în Europa, unde în urma săpăturilor arheologice s-au gpsit sâmburi de goldan și porumbar încă din perioada preistorică.

Unele date mai veridice, referitoare la istoricul culturii prunului sunt din secolul VI î.e.n.m se referă la cultura goldanului, la finele sec. IV î.e.n. se pomenește de cultura ”prunului obișnuit”, alături de cea a porumbarului.

Prima denumire ca și ”prun comun” ese facută de Pliniu (sec. I î.e.n.), și se presupune că a fost adus în Europa din Caucaz. Aici, se regăsesc împreună, în stare sălbatică atât porumbarul cât și corocodușul, din a căror încrucișare naturală, după spusele unor autori a provenit ”prunul comun”.

Pe timpul împăraților romani Probus (Roma 276 – 282) și Diocletian (Bizant 274 – 305) au fost făcute întinse plantații de prun pe văile râurilor Drava și Sava, care au și rămas cele mai însemnate bazine de cultură a prunului comun în Europa, ca și soi dominant fiind soiul Pojegacea. Se presupune că prunul comun a ajuns și la noi, venind tot dinspre Roma.

Intensificarea culturii prunului în Europa a avut loc abia în secolul al XII-lea, și se presupune că tot în aceeași epocă sa dezvoltat și în Țările Românești.

2.2. Prezentarea plantei

2.2.1. Particularități de creștere

Cultura prunului reprezintă o cultură de mare interes la nivel global deoarece această cultură prezintă importanță economică și importanță alimentară. Este necesară cunoașterea modului de dezvoltare și creștere a istemului radicular.

Astfel, acesta permite pomicultorilor să stabiliească cu precizie adâncimea de aplicare eficientă și corectă a îngrășămintelor, adâncimea diferitelor lucrări ale solului și în principal a aratului, combaterea bolilor și a dăunătorilor din sol etc..

Soiurile de prun prezintă o diferențiere accentuată în privința creșterii părți aeriene. Acest caracter prezintă un determinism genetic.

În primii ani de la plantare, plantele cresc repede formând lăstari lungi. Unele soiuri prezintă o capacitate accentuată de a emite lăstari anticipați. Soiurile se diferențiază și după mărimea unghiurilor de ramificare mici (până la 45°), în care se încadrează majoritatea, soiuri cu unghiuri mijlocii (45-70°), ca în cazul soiului Agen, Vânăt de Italia, Blue Fre, etc. sau cu unghiuri foarte mari (de peste 70°), ca la Renclod verde. Soiul Tuleu gras, în plină perioadă de fructifîcare prezintă unghiuri mici, cu ramuri aproape de verticală și foarte fragede. Forma de coroană naturală se formează în funcție de unghiul de ramificare.

După vigoarea de creștere a soiurilor, deși diferențierea nu este așa de puternică precum la măr sau alte specii, distingem următoarele grupe.

vigoare mică: nu se cunosc soiuri din grupa europeană de această vigoare;

vigoare medie: majoritatea soiurilor cultivate;

vigoare mare: Dâmbovița, Gras ameliorat, Vânăt românesc, Pescăruș, etc. Vigoarea soiurilor este putemic influențată de portaltoii folosiți la altoire.

Pe plan mondial și în România se utilizează următorii portaltoi pentru altoirea soiurilor de prun:

vigoare slabă: Pixy, Saint Julien A, Wangenheim, Oteșani 8;

vigoare medie: PF Roșior văratic, Oteșani 11, Scolduș, Voinești B, GF 655-2, Brompton, PF. Renclod verde, Cirule, etc.;

vigoare mare: Mirobolan galben, Miroval, C 163, Marianna GF 8-1, Myran, Ishtara, etc.

Din combinațiile de altoire între soiuri și portaltoi rezultă plantele cu Vigoarea dorită. Partea hipobiontă este formată din portaltoi. În funcție de caracteristicile agrobiologice se formează un system radicular cu arhitectură specific. Acest sistem radicular are o extindere orizontală de 1,5-2,0 ori proiecția coroanei pătrunzând în sol la 20-80 cm.

2.2.2. Caracteristici biologice

Intensitatea culturii prunului are o largă răspândire pe glob, ajungând să dețină locul patru după mere, piersici și citrice. Intensificarea culturii prunului în Europa a avut loc abea în sec. al XVII-lea și se presupune că în aceleași condiții și în aceeași epocă aceasta s-a dezvoltat mult în Țările Românești. Se observă că în ultimele trei secole, cultura runului a ajuns să acopere în țara noastră zeci de mii de hectare, situându-o din acest punct de vedere printre primele țări din lume.

Prunul reprezintă o specie cu vechi tradiții de cultură. Acesta are un rol deosebit în viața locuitorilor de la sate, în special în zona dealurilor subcarpatice și constituine principala sursă de venituri.

Prunele proaspete conțin 7-8 % pînă la 14-15% și chiar 18% zahăr, 0,16-2,3 acizi, 0,15-l,5 % substanțe tanante și cantități apreciabile de vitamina C. În valori medii pulpa prunelor constituie 94-95% din greutatea fructelor, restul fiind sâmburi, pedunculi și pieliță.

În țara noastră, prunele sunt folosite în hrana oamenilor nu numai ca desert, dar și ca aliment de bază. Dintre toate speciile de fructe ele au fost cel mai mult folosite în industria casnică de preparare a magiunului. O mare parte din producția de prune se consumă sub formă de țuică singurul rachiu de consum larg, lipsit de uleiuri de fuzel (cînd este bine preparat) dăunătoare sănătății. În afară de aceasta, majoritatea cultivatorilor consumă oțet de prune obținut în casă.

În condițiile tehnicii moderne, prunele se pretează mai bine decât celelalte fructe sâmburoase la păstrare prin refrigerate, mai ales când uînt puse în sirop de zahăr. În acest caz își mențin gustul, aroma, culoarea și chiar pruina.

Valoarea profilactică și terapeutică a prunelor a fost bine cunoscută înca din antichitate, ele având acțiune laxativă, diuretică, decongestionată hepatic, alcalinizantă, mineralizantă.

Valoarea energetica a prunelor rezultate din cultura prunului (75kal/100g pulpa) este mai mare decât a merelor, perelor, piersicilor, caiselor. Aceasta poate varia între 6284 kcal/ha la soiul Renclod Althan si 19781 kcal/ha la soiul Centenar.

Prunele sunt bogate în substante minerale (0,23 – 0,65%) predominante fiind cele alcalinizate (potasiu, calciu, magneziu), față de cele acidifiante (fosfor, clor, sulf), consumul lor constituind la menținerea echilibrului acido – bazic.

În stare proaspată prunele au o valoare vitaminizată foarte ridicată, fiind bogata în vitaminele B1, B2, PP, C, în special vitamina A.

Totodată se utilizează lemnul de prun în fabricarea creioanelor, drept combustilil și în obținerea cărbunelui activ.

Prunul are o creștere rapidă, este o specie mai puțin pretențioasă față de factorii de mediu, valorificând foarte bine chiar și solurile mai sărace și subțiri.

Prunul intră pe rod la 4-5 ani, ajungând să producă abundent iar pomii trăiesc mult. Datorită speciei reușește să rodească și în condițiile unei agrotehnici simple ajungând astfel să se extindă în grădinile populației.

Dintre cele mai însemnate centre de cultură a prunului se pot regăsi:

În regiunea Oltenia -Baia de Aramă, Tg. Jiu, Strehaia; în regiunea Argeș Sîmburești, Dedulești, Rîmnicu-Vîlcea, Olănești, Ladești, Oteșani, Schitu Golești, Dărmănești, Păduroiu, Bălil'ești ș.a. În sortimentul acestor regiuni intră în principal soiurile: Tuleu gras, Anna Spăth, Agen și pot reuși bine Nectarina roșie, Renclod Althan, Stanley, Ruth Gerstetter.

În regiunea Ploiești Gemenea, Cîndești, Pucioasa, Comarnic, Vărbilău, Vălenii de Munte, Cislău, Pîrscov, Cărpiniștea ș.a. Aici reușesc foarte bine soiurile Gras românesc, Tuleu gras, Anna Spăth, Agen, Renclod Althan, Kirke, Monfort, dar pot reuși și Stanley, Ruth Gerstetter ș.a., cu condiția să fie amplasate just ca altitudine.

În partea nordică a zonei dealurilor subcarpaților meridionali predomină cultura prunului pentru țuică cu soiul Gras românesc, iar în partea sudică se cultivă și soiuri de masă. În frunte, din acest punct de vedere, stau centrele Pitești, Golești, Călinești, Goleștii Badii, Topolovem ș.a.

În regiunile Banat, Crisana, Cluj și Hunedoara, centrele mai de seamă sub rapontul culturii prunului sunt: Domașnea, Cornea, Bozovici, Borlova, Caransebeș, Ighiu, Bistrița, Prundul Bârgăului, Alba, Brad, Hațeg, Ilia, Orăștie, Gurahonț, Beiuș și altele. Aici predomină soiurile Bistrița și Tămîioasa de Bistrita, dar se comportă bine și Prunul vânăt de Italia, R. Althan, Anna Spăbh, Agen ș.a., fiecare în condiții pedoclimatice favorabile.

Regiunile Maramureș, Mureș Autonomă Maghiară si Brasov, deși mai puțin importante sub raportul culturii prunului, prezintă și ele centre bine cunoscute cum sunt: Vișeu, Dragomirești etc. În aceste locuri predomină prunul de Bistrița.

În zona de câmpie, cultura prunului găsește condiții mai puțin prielnice decât în zona de dealuri. Cu Condiția irigării în aceste zone reușesc toate soiurile de masă.

2.3. Ciclul de viață al prunului

Perioada de vârstă, ca și durata de viață a prunilor sunt în general mai scurte decât la măr, păr, cireș, chiar și în comparație cu caisul, când acesta nu piere prematur.

Prunii intră pe rod la vârsta de 4-6 ani și rodesc până la 25-30 de ani iar în conditii de irigare si sol fertil, chiar până la 35-40 de ani.

Dintre soiurile mai răspînditc în cultura din țara noastră, mai precoce usut Agen, Timpurii, Ncclarina roșie, chclnd verde, Vinete de Italia, Vinete Wangenheim, R. Althan, Montfort, Roșioare văratire. O precocitate mijlocie prezintă soiurile Tuleu gras, Jefferson, Anna Spath, Strop de aur, Bărdace de Cotnari, iar soiurile Uriușe, Washington, Kirke. Bosniace, Ou galben sunt tardive.

Spre deosebire de măr și păr, prunul înflorește la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie., soiurile de prun se grupează în funcție de momentul deschiderii florilor în: soiuri cu înflorire timpurie (Gras românesc), soiuri cu înflorire mijlocie (Stanley) și soiuri cu înflorire târzie (Tuleu gras și Vinete românești). După modul în care se comportă florile în timpul fecundării, soiurile de prun se împart în: autocompatibile (Stanley), parțial autocompatibile (Agen) și autoincompatibile (Tuleu Gras).

Productivitatea prunilor în general este mare sau foarte mare. Aceasta poate oscila însă mult în funcție de fertilitatea solurilor, condiții și agrotehnică, mergând pînă la nerodire în anumiți ani.

Unele soiuri de prun cultivate în țara noastră sunt autofertile, putând lega prin autopolenizare cel puțin 25-30% din flori, ceea ce este suficient pentru o recoltă optimă.

La prun, ca și la alte specii (măr, păr) poate avea loc alternanța de rodire provocată de supraîncărcarea pomilor cu rod în anumiți ani, fie nerodirea provocată de alte cauze (secetă excesivă, grindină, atac puternic de insecte).

În primii ani de livadă prunii formează creșteri viguroase, de 0,5-1,5 metri lungime, cu unghiuri de inserție mici (Tuleu gras, Renclod Althan), mijlocii (Agen, Vinete de Italia) și mari (Montfort). Majoritatea soiurilor au coroanele umbrite și compacte datorită numărului mare de lăstari anticipați care apar înainte de intrarea pomilor pe rod (Agen, Minerva). Există însă și soiuri care au coroanele mai rare și mai bine luminate (Stanley, Peche).

Soiurile cu coroanele compacte rodesc pe ramuri mijlocii și ramuri lungi, iar cele cu coroanele aerisite pe buchete ramificate. Pomii încep să fructifice la vârsta de 3-4 ani (Stanley, Agen), 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Spath) sau 7-8 ani (uriașe). În anii 9-10 de la plantare, soiurile de prun altoite pe corcoduș au o talie mare (9-10 metri), iar cele altoite pe prunul franc o talie mijlocie (5-7 metri) sau mică (3,5-4 metri). După instalarea rodirii, coroanele pomilor devin piramidale (Tuleu gras, Gras românesc), fusiforme (Simon), invers piramidale (Anna Spath), globuroase (Agen) sau turtite (Renclod verde).

Prunele sunt fructe cu pulpa și pielița elastice, astfel încât ele se pretează mult mai bine ca piersicile și caisele la ambalat și rezistă mai bine la transport. Datorită acestor însușiri, prunele se pot culege și prin scuturare fără să piardă din calitate.

2.4. Analiza factorilor ecologici

2.4.1. Cerințe față de lumină și temperatură

Soiurile de prun cultivate în țara noastră prezintă o gamă destul de largă în ce privește cerințele lor ecologice.

Față de factorul lumină, cultura prunului nu ridică probleme importante, dat fiind că dealurile din țara noastră sunt bine însorite, iar soiurile de prun nu sunt dintre cele mai pretentioase plante fată de lumină.

Față de căldură ele sunt în general mai puțin pretentioase decât caisul, piersicul, migdalul și chiar cireșul, însă mai pretentioase decât soiurile de măr și se apropie de cele de păr în fazele de formare si coacere a fructelor. Clima din țara noastră priește soiurilor de prun provenite din P. domestica, dar nu satisface pe cele provenite din P. triflora.

Necesarul de căldură activă pentru declanșarea și parcurgerea principalelor fenofaze la soiurile de prun este în cifre medii de: 95-165° pentru umflarea mugurilor floriferi, 140-225° pentru cei vegetativi, l75-320° pentru dezmuguritul și începutul creșterii lăstarilor, 290-355° pentru înflorit.

Numărul de zile necesare pentru dezvoltarea și coacerea prunelor variază între 90-95 și 135-140, în funcție de epoca de coacere a soiurilor.

Excesul de căldură, mai ales când este unit cu secetă și cu vânturi uscate, nu priește prunului.

Din această cauză, în stepa Dobrogei, a Bărăganului, în sudul Moldovei etc., cultura prunului reușește mai bine în condiții de irigare. Efectele temperaturilor ridicate în timpul arșitelor de vară încep să se resimtă când acestea depășesc 35-36° C, în acest caz părțile neumbrite ale coroanelor capătă arsuri.

Prunul nu este pretențios la lumină iar pentru a se obține recolte bogate, superioare calitativ se impune ca tehnologia de cultivare să asigure o luminare corespunzătoare a coroanei, prin respectarea următoarelor verigi tehnologice:

Amplasarea livezilor pe terenuri în pantă, cu expoziție sudică, sud-est si sud-vest;

Orientarea rândurilor de pomi pe direcția nord – sud sau nord – vest, sud – est si nord – est, sud – vest;

Aplicarea corectă și în fiecare an a tăierilor de întreținere și luminare a coroanei, diferențiate în funcție de soi, tipul de livadă, vârsta pomilor s.a.;

Stabilirea distanței de plantare a pomilor în corelație cu vigoarea lor, respectiv, cu înalțimea și grosimea coroanei, pentru a evita umbrirea reciprocă, mai ales în intervalul de timp când soarele este mai sus de 45° față de orizont, perioada în care lumina este cel mai eficient valorificată;

Utilizarea formelor de coroană care să permită pătrunderea ușoară a luminii în interior și să asigure o luminare cât mai bună a elementelor biostructurale.

Față de temperaturile relativ scăzute, a căror acțiune condiționează parcurgerea normală a repausului de iarnă și în consecință înflorirea normală, cerintele prunului sunt îndeplinite în climatul țării noastre.

Rezistenta la ger a soiurilor de prun variază destul de mult în funcție de proveniență, zona de formare, de mersul temperaturii, gradul de călire a țesuturilor etc.

Rezistența la ger a mugurilor florifori este în general bună și foarte bună. La cele mai multe soiuri limita de rezistență în timpul repausului de iarnă este de -30°-3l°C. Mult mai bine rezistă la ger mugurii vegetativi și ramurile de diferite vîâste.

Adesea livezile de prun suferă din cauza înghețurilor tâzii de primăvară și mai ales din cauza ploilor reci în timpul înfloritului; primele distrug florile în întregime sau parțial, iar ploile reci împiedică polenizarea și fecundarea, cauzând compromiterea recoltelor.

2.4.2. Cerințe plantare prun față de apă

Problema rezistenței la secetă a prunului se pune la noi în toată zona de stepă și silvostepă, unde culturile neirigate nu reușesc să dea producții susținute și mari. În zona dealurilor, această problemă se pune numai în anumiți ani, în lunile de vară.

Dintre toți factorii ecologici, prunul are cele mai mari cerințe față de apă.

Acesta dă rezultate bune în zonele cu 650 – 750 mm precipitații anuale, din care minimum 100 – 120 mm cad în luna iunie și 70 – 80 mm în luna august .

În timpul perioadei de vegetație, prunul are cerințe mari față de apă în fenofaza creșterii intense a lăstarilor și fructelor și la începutul coacerii fructelor.

Consumul este mai redus în timpul înfloritului, a măturarii fructelor și la coacerea lemnului. După recoltare nevoia de apă se reduce treptat, pană la sfârșitul perioadei de vegetație.

Insuficiența apei din sol determină obținerea de fructe mici, cu calități gustative inferioare și împiedică diferențierea normală a mugurilor de rod.

Soiurile de prun de vară sunt mai rezistente la secetă decât cele cu maturare mijlocie și târzie.

Prin excesul apei din sol, peste 75 % din capacitatea de câmp, provoacă pieirea pomilor prin asfixie radiculară, datorită scăderii conținutului de oxigen sub limita asimilabilă. În cazul în care stagnează apa, în urma ploilor abundente, se impune drenarea apei în exces în timp cât mai scurt pentru a evita pierderile de recoltă sau chiar moartea pomilor.

2.4.3. Cerințe plantare prun față de sol

Sub raportul cerințelor față de sol, prunul prezintă o plasticitate destul de mare, fiind specia pomicolă dintre cele mai puțin pretentioase față de structura și textura solului și până la un punct față de umiditate. Datorită sistemului său radicular superficial el reușește bine și foarte bine în soluri argiloase, compacte și relativ umede, cum sunt solurile brune de pădure. Prunul are nevoie de o reacție a solului  acidă sau neutră (pH optim 5,8 – 7,2 minim 5,4 maxim  8,3).

Acesta se comportă bine în solurile brun roșcate de pădure, pe aluviuni și în cernoziomurile degradate și destul de bine în solurile nisipoase, dacă acestea nu sunt prea uscate. Prunului nu îi priesc solurile de stepă, aceasta nu însă din cauza structurii sau texturii acestora, ci din cauza uscăciunii excesive. Prunul nu poate supraviețui dacă volumul de sol negleizat explorat de sistemul radicular scade sub 0,3 m3/m2 .

Concluzionând, remarcăm că cultura prunului dă rezultate bune pe sol cu 40 – 50% argilă, 15 – 20% porozitate de aerație, minimum 30 % din volumul de sol, negleizat, ph-ul solului de 5,5 – 8,4 , conținutul maxim de carbonat de calciu (CaCO3) de până la 15 – 16% și adâncimea apei freatice de 1,5 – 2m.

2.5 Înmulțirea prunilor și obținerea materialului săditor

Prunul se poate înmulți prin sâmburi (prunul franc) sau prin drajoni, care se vor altoi.

Obținerea materialului săditor, se poate face în pepinieră în trei ani, luând în calcul și școala de puieți, prin formarea coroanei în câmpul 2 necesită tratarea difernțiată a soiurilor.

Pentru această metodă se pretează bine soiurile: Vinete românești, Tuleu gras, Gras românesc.

Putem obține rezultate bune și prin metoda însămânțării sau repicării sâmburilor încolțiți direct în câmpul 1 și altoirea lor pe loc în luna august.

Pentru ca acestă metodă să de-a roade este necesar ca toate lucrările agrotehnice să fie executate la un nivel superior iar pentru evitarea lipsurilor, se însîmânțează câte 2 – 3 sâmburi la fiecare cuib, cel de-al 2-lea și al 3-lea puiet răsărit îndepărtându-se când ating înălțimea de 8 – 10 cm. Este mai puțin recomandată pentru prun altoirea puieților la masă, urmată de forțare.

La formarea coroanei în câmpul 3, datorită creșterii foarte viguroase a ramurilor, se recomandă ciupirea lor după ce au atins lungimea de 75 – 80 cm. Astfel se asigură o îngroșare mai bună a ramurilor, coacerea țesuturilor și dezvoltarea ochilor.

În pepinierele din țăra noastră soiurile de prun se altoiesc aproape exclusiv pe corcoduș.

Corcodușul – este un portaltoi rezistent

CAPITOLUL 3. Înființarea plantației în condiții ecologice

3.1. Obiectivele pomiculturii biologice

Agricultura ecologică iși reface intrarea în scenă la începutul secolului XX, ca rezultat al preocupăriilor lui Rudolf Steiner de o contracarare pericolul determinat de confuza materialistă în domeniul vieții și efectele negative ale mecanizării și chimizării agriculturii asupra diverselor componente ale biosferei. Acesta a atras atenția că se pot obține producții noi constante dar se consumă și sănătatea pomului, a plantelor, animalelor și a oameniilor.

Agricultura ecologică pune accentul pe menținerea echilibrului între cerințele complete oferite de mediu de cultură și ale plantei cultivate, încât tehnologia de cultură să asigure condiții cât mai aproape de mediul nativ care să aducă la supraviețiurea cât mai multor ființe și din agrofond.

Regulamentul consiliului Europei 2092/91 referitor la obținerea unor produse agricole biologice constituie o recunoaștere oficială la nivelul European a acestui mod de producție și definește reglementăriile la care vor trebui să se alinieze toate țăriile comunității. Regulamentul dă garanții tuturor consumatorilor asupra calității igienice a tuturor produselor agricole comercializate pe piețele comunitații.

În prezent se pune tot mai mult problema obținerii de produse agricole sănătoase de calitate superioară, încercând să se restabilească un mediu natural favorabil pentru buna desfășurare a tehnologiilor agricole.

Analizând și sintetizând rezultatele agriculturii moderne s-au stabilit o serie de obiective ale pomiculturii biologice:

Aplicarea unor tehnologii compatibile cu mediul înconjurător

Evitarea orcăror forme de poluare ce pot deriva din tehnologiile agricole

Menținerea diversității genetice și folosirea de soiuri noi rezistente la boli și dăunători, rezistente la condițiile de mediu cu capacitate de mare de utilizare a resurselor pedologie.

Obținerea produselor pomicole sănătoase în condiții economico-financiare rentabile și asigurarea producătorilor a unor condiții satisfăcătoare de viață.

Indiferent de curentele apărute în cadrul pomiculturii biologie, țelul final este realizarea unor produse pomicule cu un ridicat conținut în substanțe, cu rol biologic activ, care să nu prejudicieze sănătatea consumatorilor și să utilizeze metode de lucru, care să fie compatibile cu mediul înconjurător (N. Cepoiu și colab., 1996).

În felul acesta pomicultura biologică realizează păstrarea productivității ecosistemelor pomicole, reconsideră raporturile dintre cultura pomilor, știință și tehnologi, iar coordonarea tuturor acestora are scopul realizării unui echilibru între om și natură, între pomicultură și mediul înconjurător.

Pomicultura biologică în contextul agriculturii biologice, reprezintă o metodă de producție de perspectivă, care ține seama și de cunoștiintele tradiționale, care integrează procesele științifice realizate în toate domeniile.

Unul dintre obiectivele ei principale îl constituie apărarea biosferei, a resurselor Terrei și a biodiversității.

Această metodă de producție contribuie la reducerea risipei, prin utilizarea rotației culturilor, prin fixarea azotului atomosferic și prin reciclarea sistematică a reziduurilor organice (N. Cepoiu și colab.,1996),

În cadrul energiei culturale pomicultura biologică consumă mai multă energie solară și mai puțină energie fosilă, ameliorând în acest fel bilanțul energetic al producției.

Pomicultura biologică poate asigura noi locuri de muncă pentru o societate în care șomajul a ajuns o problemă vitală.

Rezultatul final al realizării pomiculturii biologice, este o mai bună protejare a naturii, evitarea poluării ei și obținerea de produse sănătoase, libere de diferite substanțe chimice sau de hormoni, care ar putea dăuna sănătății omului.

3.2. Orientări și perspective în pomicultira biologică

Pomicultura convențională de tip industrial utilizează din plin rezultatele științei și tehnologie avansate asigurând producții mari care se încadrează în standardele impuse consumului industrial și alimentar, dar calitatea produselor și menținerea feritilității pe timp îndelungat au de suferit.

În tehnologiile intensive supermecanizate și chimizate, principalul obiectiv îl constituie recolta și beneficiul mediu fiind privit ca mijloc de obținere a acestora.

Pomicultura biologică are drept scop o producție normală, sănătoasă și de înaltă valoare nutritivă. Aceasta își propune să păstreze fermă fertilitatea solului și să nu afecteze negativ mediul înconjurător favorizând activitățiile biologice.

Pentru a asigura obiectivele pomiculturii biologice se are în vedere câteva principii de bază agrotehnice și biologice:

Lucrările solului se fac superficial și alternativ în funcție de caracteristicile acestora.

Protecția plantelor se face pe cale indirectă prin folosirea soiurilor rezistente la agenții patogeni, folosirea substanțelor mai puțin toxice.

Folosirea îngrășămintelor naturale, cultivarea de plante pedoameliorative și compostarea acestora.

Folosirea soiurilor cu înalt potențial cantitativ și calitativ.

Înlăturarea și combaterea factoriilor naturali de stres: secetă, înghețul, agenți patogeni și poluarea.

Zonarea speciilor și a soiurilor pentru valorificarea justicioasă a condițiilor de mediu.

Sistemele de agricultură fundamentate ecologic nu exclud posibilitatea utilizării îngrășămintelor minerale sau a substanțelor chimice de protecție dar promovează norme severe cu privire la doze, forme, momentul aplicării, gradul de poluare.

Realizarea pomiculturii biologice se face prin amplasarea fiecărei specii, a fiecărui soi în condiții optime de mediu și aplicarea unor tehnologii diferențiate în funcție de zona pedo-climatică, sol, soi, portaltoi, vârsta pomilor, încărcatura de fructe etc.

De asemenea trebuie urmărită convertirea la maxim a energiei solare prin sistemul de cultură, forma coroanei, distanțe de plantare, orientarea rândurilor, realizarea unui covor vegetal valoros și omogen.

Având în vedere benificiile pomiculturii ecologice tot mai multe țări și fermieri aplică tehnologii prieteneoase cu mediul și promovează legislația corespunzătoare prin aplicarea regulamentului Consiliului Europei 2092/91 referitor la obținerea unor produse agricole biologice.

Rezultatul aplicării tehnologiilor și actelor normative constă în marimea suprafețelor cultivate și creșterea numărului fermierilor care practică agricultură ecologică.

Exemplu:

Tabelul 3.1. Organizarea teritorial administrativă

3.3. Amplasarea, amenajarea terenului, situația cadastrală

3.3.1. Amplasarea

Organizarea este pregătirea temeinică a unei acțiuni după un plan bine chibzuit. Conform aceleiași surse, termenul de organizare presupune o rânduire si realcătuire.

Organizarea teritoriului este un element important, cuprinde împărțirea terenului în unități de exploatare care sunt: tarlaua și parcela.

Fig.3.1. Organizarea teritorial administrativă

3.3.2. Amenajarea terenului

Amenajarea reprezintă ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. A amenaja semnific, a organiza în vederea unei anumite utilizări.

3.3.3. Situația cadastrală

Citind Legiile fondului funciar terenul prevazut pentru infiintarea plantatiei pomicole, dupa destinatie se incadreaza in terenuri cu destinatie agricola (pasuni impadurite, terenuri agricole productive arabile, livezii, sere, drumuri tehnologice si de exploatare Agricola, etc.).

Dupa categoria de folosinta terenul face parte din categoria de fânaț.

.

Fig. 3.2. Situația cadastrală

3.4. Înființarea plantației

3.4.1. Sistem de culturi

Pentru plantarea prunului în livezi este importantă alegerea sistemului de întreținere a solului. Această alegere se face diferențiat, în funcție de condițiile climatice, proprietățile fizice, relieful sectorului, nivelul de asigurare cu umiditate a solului  pentru plantarea prunului și particularitățile biologice ale plantelor.

Prune de cea mai bună calitate se obțin în zona dealurilor joase și mijlocii, unde clima este mai caldă, În zona dealurilor înalte, pentru prun trebuie rezervate terenurile cu expoziție sudică, care sunt mai bine încălzite.

Spre deosebire de măr, păr și piersic, prunul poate fi plantat într-un sol mai puțin adânc și desfundat la o adâncime mai mică.

Întrucât prunul dă un procent mare de prindere 1a plantare, se pot folosi ca material săditor atât pomi de 1 an cât și de 2 ani. La soiurile cu creștere viguroasă și cu mare putere de ramificare materialul de 1 an poate fi cu coroana formată având 3 ramuri distanțate la 8-10 cm pentru piramida etajat rărită și 2-3 ramuri și mai distanțate pentru leader modificat și vas ameliorat. La nevoie, se pot planta în livadă și sub formă de vergi.

Prunul fiind rezistent la ger poate fi plantat aproape fără excepție toamna. În acest caz, soiurile sensibile la arsurile de iarnă, cum este Tuleu gras, se protejează prin învelirea trunchiurilor. Această lucrare nu se poate face la pomii lăsați să ierneze în pepinieră.

Distanțele de plantare se recomandă să fie de 6-7 m între rânduri și 4-5 m între plante pe rând; în solurile mai sărace, aceste distanțe pot fi reduse cu 0,5-1 m. Plantarea prunilor nu se deosebeste de a celorlalte specii de pomi.

Lucrările aplicate pomilor tineri urmăresc grăbirea intrării pe rod și formarea unei coroane cu schelet suficient de rezistent și cu desime optimă. Lemnul de prun fiind destul de fragil, se cere ca ramurile să nu fie prea lungi și subțiri, să fie sub un unghi de ramificarc mărit și bine concrescute la bază. De asemenea, se urmărește obținerea unor ramuri de garnisire mai viguroase și longevive, spre a nu grăbi procesul de degarnisire.

Ingroșarea mai bună a creșterilor anuale și garnisirea secventelor de 2-3 ani cu ramuri roditoare mai viabile se obține prin rărirea lăstarilor și ciupirea celor prea lungi sau prin scurtarea vâfurilor la tăierile de iarnă.

În solurile cu fertilitate mică și mijlocie, la plantare se aplică 8-15 kg gunoi de grajd bine descompus, câte 20-30 g azot și potasiu și 40-50 g fosfor substanță activă la un pom.

În anii următori, îngrășămintele se aplică în doze variate și sporite treptat, aceasta mai ales dacă solul este înțelenit. Pe intervale, în terenurile fertile se practică culturi intercalate cu condiția aplicării îngrășămintelor, iar în cele sărace se cultivă plante pentru îngrășământ verde.

Fenomenul periodicității de rodire la prun este relativ rar și ușor de combătut. În scopul de a-l evita, pomii trebuie feriți de epuizare, care poate fi provocată fie prin subnutriție, fie prin supraîncărcarea lor cu rod.

Mai frecvent, recoltele de prun se compromint din cauza ploilor reci din timpul înfloritului, care împiedică polenizarea și uneori, din cauza înghețurilor târzii de primăvară. Acestea din urmă afectează îndeosebi mugurii florali și florile debile și mai evoluate. În acest scop trebuie să se obțină ramuri roditoare viguroase, cu muguri florali viguroși, diferențiați cu întârziere.

Lucrările solului în livezile de prun se recomandă a fi făcute cu 3-4 cm mai superficial decît în livezile de măr. Dacă solul este înțelenit, se impune, pe lângă săparea cercurilor în jurul trunchiului și grăparea țelinei cel puțin o dată pe an.

Sistemul de îngrășare și irigare a livezilor de prun pe rod trebuie să asigure o îndestulare a plantelor, în special cu azot și apă în lunile aprilie-iunie, astfel încât creșterea vegetativă să fie puternică și prelungită până în a doua jumătate a lunii iulie.

Dozele de îngrășăminte vor trebui mărite și bine proporționate atunci când se pune problema obținerii unor recolte mari și a unor procente ridicate de fructe extra și calitatea I.

Deoarece pe fâșiile cu lățimea de 0,8-1,0 m de-a lungul rândului de pomi sunt răspândite majoritatea rădăcinilor și există riscul leziunilor mecanice a trunchiuriloreste foarte dificilă întreținerea solului pentru plantarea prunului.

În scopul realizării acestei plantări se aplică îmbinarea a trei metode:

mecanică (lucrarea solului  pentru plantarea prunului 1-2 ani);

biologică (înierbarea pentru o perioadă scurtă de timp 1-2 ani, ori acoperirea suprafeței solului cu diferite materiale de mulcire);

limitat chimică (tratarea cu erbicide în caz de necesitate în diversa îmbinare aplicând strict doar metoda de bandă).

Astfel, lucrarea mecanică a solului  pentru plantarea prunului se efectuează cu sapa, freza (FA-0,76) ori discul evitând leziunile mecanice ale trunchiului. Ca materiale pentru mulcire se pot utiliza următoarele: pelicula de polietilenă, paiele vechi, gunoi de grajd, rumeguș și alte materiale, iar pentru inierbare, semănatul paiușului de livadă (4-6 kg/ha). Se va cosi când iarba atinge înălțimea de 15-20 cm lăsând masa verde pe loc ca muici.

Îmbinând aceste trei metode duce la revenirea la lucrările mecanice a solului pentru plantarea prunului odată la 4-5 ani și aplicarea erbicidelor odată la 5-6 ani.

Modul aplicării erbicidelor se alege în funcție de tipul îmburuienirii. Stropirea totală a suprafetei se realizează pe terenurile predispuse eroziunii în scopul reducerii numarului de lucrari mecanice și pe terenurile plane cu capacitatea de înmulțire vegetativă pronunțată a buruienilor.

Stropirea locală în benzi se dovedește a fi mai eficientă din punct de vedere economic și ecologic.

Dacă buruienile perene se răspândesc în vetre, erbicidarea se va realiza folosind stropitorile purtatoare.

Pentru combaterea integrată a buruienilor mono și dicotiledonate anuale și perene, în plantațiile de prun, se utilizează erbicidele sistemice Roundup, 360 SL – 2,0-4,0 l/ha, Nabu 200 EC – 1,0-2,0 l/ha, Glyphogan 480 SL – 4,0-5,0 l/ha. Aceste erbicide pătrund și se absorb prin frunze de către buruieni. Este importnt ca masa foliara a buruienilor să fie bine dezvoltată (15-20 cm). Căderea soluției pe lemnul mai bătrân de 3 ani nu va traumatiza pomii. Tratamentele nu se recomandă a se aplica pe timp cu vânt și fără folosirea vizierei de protecție.

Buruienile anuale pot fi erbicidate în orice stadiu de dezvoltare,dar nu mai tarziu de răspândirea semințelor. Eficiența erbicidelor în funcție de specie se va observa după 5-14 zile de la aplicare, iar distrugerea completă a buruienilor se va observa după 30 de zile.

Buruienile distruse nu se vor îndepărta de pe teren, deoarece ele împiedică germinarea buruienilor anuale, asigură păstrarea umidității solului și acestea previn eroziunea.

3.4.2. Aplicarea îngrășămintelor

Este foarte importantă aplicarea îngrășămintelor pentru culturile de prun în special datorita faptului că această specie se amplasează pe terenuri mai puțin fertile. Se va stabili nivelul fertilizării în funcție de gradul de aprovizionare a solului, textură, regimul de precipitații, producția planificată etc. Se pot obține date cu privire la fertilizare doar utilizând analiza de sol și diagnoza foliară.

Dozele de îngrașământe se diferențiază în dependență de fertilitatea solului, densitatea plantării pomilor, portaltoi, durata perioadei productive, producția scontată la un hectar și sistemul de întreținere și lucrare a solului  pentru plantarea prunului.

Împrăștierea îngrășămintelor înainte de arat, se face cu mașini speciale sau cu mâna.

În ce privește îngrășămintele minerale se obțin cele mai bune rezultate când acestea se introduc la adâncime mai mare, între 30-50 cm. Ingrășămintele cu azot având o mobilitate mare și fiind slab reținute de sol, ajung mai ușor în raza de acțiune a rădăcinilor, chiar dacă sunt împrăștiate mai superficial. Rezultate bune se obțin când îngrășămintele azotate se încorporează la adâncimea de 25-30 cm.

Coeficientul de folosire a îngrășămintelor fosfatice și potasice, poate fi ridicat prin administrarea lor în cuiburi sau gropi adânci de 25-40 cm în jurul coroanei.

Pentru o utilizare mai completă de către pomi cît și pentru economia de îngrășăminte de fosfor și potasiu, este mai indicat ca acestea să se aplice localizat la fiecare pom și nu pe toată suprafața.

Ingrășămintele suplimentare se administrează prin metoda brazdelor. Brazdele se trag de 18-22 cm adâncime la pomii semintosi și de 15-20 cm la cei sâmburoși. Distanta de la tulpină la prima brazdă variază după vârsta pomilor și anume, până la vârsta de 6 ani este de 60-75 cm, de la 6 la 10 ani de 100-150 cm, iar la vârsta de peste 10 am este de 1,50-2 m.

lngrășământul lichid se toarnă pe brazdă, aceasta acoperindu-se imediat la fecale, urină și mustul de gunoi de grajd, iar la îngrășămintele minerale, după ce s-a zvântat solul.

În livezile irigate, îngrășămintele lichide se aplică o dată cu udatul și aceasta cu atât mai mult cu cât și irigatul se recomandă să se facă pe brazde. În acest caz, ca îngrășământ suplimentar poate fi folosit și gunoiul de grajd, care așezat în gropițe pe fundul canalelor de irigat este spălat de sărurile nutritive de către apele cu care se face udatul, infiltrîndu-se în sol o dată cu acestea. În plantațiile unde se aplică sistemul înierbârii solului cu ierburi perene ese necesară o doză a îngrășămintelor azotoase care să se mărească cu 30%, deoarecu o parte din azot este utilizat de ierburi.

3.4.3. Irigarea

Importanța irigării pomilor ca și a celor mai multe culturi în zonele secetoase este dovedită cu prisosință de practica seculară a pomicultorilor. Rezultatele experiențelor din ultimul timp ale institutelor și statiunilor experimentale pomicole, rezultatele obtinute în producție de pomicultorii din Italia, Franta, S.U.A., U.R.S.S. și din țara noastră etc., au demonstrat că în regiunile cu precipitatii de 500 și chiar 600 mm, udatul este un factor hotărâtor în reușita culturii celor mai multe specii de pomi și mai ales pentru lichidarea intermitenței de rodire și obținerea recoltelor mari de fructe.

Asigurarea unei prinderi de 100% în anul plantării, a creșterii și dezvoltării maxime în primele perioade din viață a pomilor, a longevitățiî lor, a recoltelor mari și sustinute este posibilă numai cu condiția asigurării plantelor cu apă în toată perioada de vegetație.

Obiectivul principal care se urmărește prin irigatul pomilor constă în menținerea umidității necesare pentru fiecare fenofază, la nivelul ei optim. Plafonul minim sub care nu trebuie să scadă umiditatea din sol depinde de textura solului. Pe solurile ușoare apa este reținută cu o forță mai mică decât pe solurile grele, de aceea plafonul minim va fi mai ridicat pe solurile grele decât pe cele ușoare. Mentinerea umiditătii optime în sol nu este posibilă fără irigarea livezilor și aceasta mai ales în regiunile de stepă și silvostepă, unde se ridică problema lichidării periodicitătii și obtinerea de recolte mari. În lipsa condițiilor de umiditate optlmă în sol, procesele chimice și microbiologice se înrăutătesc, se formează mai puține rădăcini active, iar acestea au o viață scurtă. Astfel pomul va asimila și depune substanțe de rezervă în cantități mai mici. În consecință, creșterea frunzelor și a lăstarilor scade, creșterea fructelor scade, iar pregătirea plantei pentru iernat rămâne incompletă.

Excesul de apă din sol produce de asemenea efecte negative asupra pomilor. Cu totul dăunătoare este apropierea prea mare a apei freatice de la suprafața solului, care în timpul ploilor abundente sau în urma unor irigații excesive efectuate la timp nepotrivit, se unește cu apa ce se înfiltrează de sus, ocupă toate golurile din sol și înrăutățește foarte mult acrația acestuia, ceea ce duce la asfixierea rădăcinilor și la moartea pomilor.

Intr-o livadă irigată, efectele udatului asupra rădăcinilor pomilor se manifestă mai întâi prin restrângerea volumului de sol explorat. Plantele găsind în apropiere substanțele hrănitoare dizolvate în apă și nu mai au nevoie să-și lungească rădăcinile în căutarea hranei, doer să exploreze un volum mare de pământ.

Adâncimca la care pătrund rădăcinile pomilor udati este mai mică, ei fiind mai ușor afectați de secetă și de ger.

În regiunile cu ploi puține dar și în anii secetoși se recomandă irigarea pomilor. Udarea treuie să coincidă cu fazele critice de dezvoltare a pomilor: legarea fructelor, creșterea maximă a organelor vegetative, formarea mugurilor și sfârșitul formării fructelor. Udatul primăvara devreme are ca efect aprovizionarea solul în adâncime cu rezerve de apă și grăbirea creșterii rădăcinilor active, iar în cazul în care terenul a fost uscat el întârzie înfloritul prin scăderea temperaturii solului. Totodată, udatul de primăvară constituie un mijloc de atenuare a efectelor brumelor prin micșorarea radiației solului.

Pentru solurile care au ieșit din iarnă cu umiditate insuficientă, udatul timpuriu de primăvară este obligatoriu. Totodată acesta poate fi însă vătămător pomilor în solurile cu umezeală suficientă. De aceea, este bine ca în cazurile discutabile să se facă sondaje și să se stabilească continutul de apă al solului în procente din capacitatea sa de câmp, rămânând să se facă numai completarea. Sondajele se fac fie scoțând probe de pămînt cu burghiul sau cu sonda și determinînd continutul de umiditate.

În preajma înfloritului, udatul nu este recomandabil dacă solul este reavăn. Totodată udatul după culesul fructelor, mai ales când toamna este secetoasă, ajută mult a doua creștere intensivă a rădăcinilor, iar în preajma iernii, un udat moderat pe un sol uscat mărește rezistența rădăcinilor față de ger, prin aprovizionarea lor cu apa necesară sintetizării substanțelor de protecție și prin mărirea capacității solului de a degaja căldură latentă.

Udatul în preajma culesului este dăunător, întrucît provoacă crăparea fructelor. În caz de nevoie, se va uda cu cel puțin 2-3 săptămîni înainte de cules și nu cu norme mari. De asemenea, nu trebuie aplicat udatul timp de 2-3 săptămâni după căderea frunzelor, întrucât pomii în această fenofază își măresc de la sine conținutul în apă al țesuturilor ca efect al reducerii la minimum a transpiratiei în urma pierderii frunzișului.

3.5. Întreținerea plantației tinere (tăieri, lucrări agrofitotehnice)

3.5.1.Formarea și tăierea pomilor fructiferi

Sistemele de coroană recomandate pentru prun sunt: etajat-rărit cu vârful axului suprimat sau leader modificat pentru soiurile cu lemnul fragil (Tuleu gras) și cele cu creștere puternică a axului (Timvas ameliorat pentru soiurile cu coroana

Stanley, Nectarina roșie) , ' tă și lemnul mai rezistent (Anna Spăth, Renclod verde) ; sistemul Rabaté pentru coroanele care se turtcsc cu timpul (Agen). In cultura modernă se încearcă palmeta cu brate oblice, care se pretează, în special pentru soiurile de vigoare slabă și mijlocie, cu conditia dirijării mai îndeaproape a fonmării palmetci și a garnisirii scheletului cu ramuri roditoare.

Caracteristic pentru prun este degarnisirea prematură, mai accentuată ca la celelalte specii, a ramurilor dc schelet de ramuri roditoare, în cazul cînd acestea sînt predominant sau exclusiv ramuri-buchet. De aceea tăierea lungă la formarea coroanei trebuie aplicată cu prudență și obligatoriu îmbinată cu mărirea unghiurilor de ramificare (aplecarea ramurilor de schelet).

Concret, prelungirile anuale, în primii 3-4 ani trebuie scurtate la cel mult 80 cm și totodată aplecate pînă sub unghiuri de 55–600 fată de verticală. Și mai bine este ca aceste prelungiri să fie ciupite în cursul vegetatiei, așa cum s-a recomandat la formarea pomilor în pepinieră.

În ce privește tăierea de rodire la soiurile cu ramuri roditoare lungi -crescute natural sau provocate prin scurtarea șarpantel'or se impune dimensionarea celor prea viguroase, precum și repartizarea uniformă pe șarpantă a tuturor ramurilor roditoare. Ca regulă, nu trebuie să se lase ramuri mai lungi de 70-75 cm; acestea se ciupesc și se apleacă. Distanțarea ramurilor roditoare pe șarpantă trebuie să varieze între 7-8 si 12-15 cm, după cum sînt mai slabe sau mai puternice.

Dat fiind că unele soiuri (Tuleu gras, Anna Spăth, Stanley) se supraîncarcă cu rod, se pune problema răririi ramurilor roditoare, a florilor sau fructelor în vederea reducerii încărcăturii la optimum. Operatia răritului se face fie prin tăieri, îndepărtîndu-se ramurile semischelet și cele roditoare mai slabe, rărindu-se chiar ramurile roditoare normale, fie stropind pomii cu substante de creștere în concentratie corespunzătoare.

După Childers N. (1966) în California, rezultate bune au fost obținute cu D.N. 28, cu Elgatol-SO sau 318 în soluție de 160 cm la 100 litri apă. Epoca cea mai indicată de stropit s-a dovedit a fi cînd 70-800/0 din flori sînt deschise, Problema aceasta fiind nouă, necesită experiente cu soiuri și variante în ce privește substanțele și concentratiile folosite.

În perioada a IV-a de vîrstă, adică de plină rodire, cînd creșterile anuale sînt mici, se începe cu aplicarea tăierilor de regenerare parțială, prin etăierî de reducție, operîndu-se în lemn de 2-3 ani, astfel încît să se provoace creșteri de lăstari de cel puțin 30-40 cm.

In general, la prun se aplică mai puține tăieri decît la piersic, iar la nevoie, în vederea răririi lăstarilor, se efectuează și plivitul.

Împotriva ploilor reci încă nu există mijloace de apărare a pomil’or, totuși două mijloace stau la îndemînă pomicultorilor și anume :

așezarea în incinta livezilor a unui număr suficient de stupi cu albine ; distanțele pînă la pomi fiind mici, al-binelc pot să folosească cu maximum de efect pentru polenizare, timpul frumos ;

obținerea de muguri florali viguroși și mai tardivi, în care rezisența lor și a florilor la îngheț este mai mare.

3.5.2. Tăierile de intreținere și fructificare

Tăierea prunilor. Sistemele de coroană recomandate pentru prun sunt:

-etajat cu vârful axului suprimat sau leader modificat pentru soiurile cu lemnul fragil (Tuleu gras) și cele cu creștere puternică a axului (Timpurii, Stanley, Nectarina roșie)

vas ameliorat pentru soiurile cu coroana mai răsfirată și lemnul mai rezistent (Anna Spath, Renclod verde) ;

-sistemul Rabaté pentru coroanele care se turtesc cu timpul (Agen). În cultura modernă se încearcă palmeta cu brațe oblice, care se pretează, în special pentru soiurile de vigoare slabă și mijlocie, cu condiția dirijării mai îndeaproape a formării palmetei și a garnisirii scheletului cu ramuri roditoare.

Caracteristic pentru prun este degarnisirea prematură, mai accentuată ca la celelalte specii, a ramurilor de schelet de ramuri roditoare, în cazul în care acestea sunt predominant sau exclusiv ramuri-buchet. De aceea tăierea lungă la formarea coroanei trebuie aplicată cu prudență și obligatoriu îmbinată cu mărirea unghiurilor de ramificare (aplecarea ramurilor de schelet).

Concret, prelungirile anuale, în primii 3-4 ani trebuie scurtate la cel mult 80 cm și totodată aplecate până sub unghiuri de 55–600 față de verticală. Este mai bine ca aceste prelungiri să fie ciupite în cursul vegetatiei, așa cum s-a recomandat la formarea pomilor în pepinieră.

În ce privește tăierea de rodire la soiurile cu ramuri roditoare lungi, crescute natural sau provocate prin scurtarea șarpantelor se impune dimensionarea celor prea viguroase, precum și repartizarea uniformă pe șarpantă a tuturor ramurilor roditoare. Ca regulă, nu trebuie să se lase ramuri mai lungi de 70-75 cm. Acestea se ciupesc și se apleacă. Distanțarea ramurilor roditoare pe șarpantă trebuie să varieze între 7-8 si 12-15 cm, după cum sunt mai slabe sau mai puternice.

Dat fiind că unele soiuri (Tuleu gras, Anna Spath, Stanley) se supraîncarcă cu rod, se pune problema răririi ramurilor roditoare, a florilor sau fructelor în vederea reducerii încărcăturii la optimum. Operatia răritului se face fie prin tăieri, îndepărtîndu-se ramurile semischelet și cele roditoare mai slabe, rărindu-se chiar ramurile roditoare normale, fie stropind pomii cu substanțe de creștere în concentrație corespunzătoare.

În perioada de plină rodire, cand creșterile anuale sunt mici, se începe cu aplicarea tăierilor de regenerare parțială, prin tăieri de reducție, operîndu-se în lemn de 2-3 ani, astfel încât să se provoace creșteri de lăstari de cel puțin 30-40 cm.

În general, la prun se aplică mai puține tăieri decât la piersic, iar la nevoie, în vederea răririi lăstarilor, se efectuează și plivitul.

Împotriva ploilor reci încă nu există mijloace de apărare a pomilor, totuși două mijloace stau la îndemînă pomicultorilor și anume :

-așezarea în incinta livezilor a unui număr suficient de stupi cu albine ;

-distanțele până la pomi fiind mici, albinele pot să folosească cu maximum de efect pentru polenizare, timpul frumos ;

-obținerea de muguri florali viguroși și mai tardivi, în care caz rezistenta lor și a florilor la îngheț este mai mare.

Fig. 3.3. Conducerea pomilor

3.6. Portaltoi folosiți și soiuri cultivate

3.6.1. Portaltoi folosiți

Cele mai importante specii ale genului Prunus, care au contribuit la formarea soiurilor cultivate și prezintă interes în ameliorarea acestei specii, sunt următoarele:

specii euro-asiatice: P. insititia; P. cerasifera; P. domestica; P. spinosa;

specii est-asiatice: P. salicina; P. triflora; P. ussuriensis; P. simonii;

specii nord-americane: P. americana; P. nigra; P. hortulana.

Pentru altoirea prunilor din livadă am utilizazat în special portaltoii generativi: corcodușul, prunul franc.

Corcodușul este un portaltoi viguros și este foarte rezistent la ger și rezistent la secetă. Prunii altoiti pe corcoduș trăiesc în medie 30-35 și câteodată 40-45 de ani. Se înmulțește foarte ușor prin sâmburi.

Înmulțirea pe cale vegetativă nu este introdusă în practică, deși există anumite tipuri de corcoduș bune pentru aceasta: EM-A, EM-B, EM-C și EM-D, obținute la East Malling, tipul de corcoduș alb și tipul B obținute în Olanda, corcodușul Pfalz ș.a. În California se folosesc tipuri vegetative rezistente la nematozi, de asemenea în Franța tipul P1 obținut la Pont de la May.

Puieții cresc în pepinieră foarte viguros, se altoiesc ușor și dau o mare prindere la altoire, dar ulterior unele soiuri, cum sunt Tuleu gras, Renclod Althan, Vinete românești se dezbină. în punctul de altoire.

Cu rezistență mare la ger, în iernile foarte geroase, puieții de corcoduș degeră în pepinieră. După observațiile făcute la Fălticeni mai rezistente sunt tipurile de corcoduș cu lăstarul verde și mai puțin rezistente cele cu lăstarul roșiatic. În regiunile foarte secetoase, cum este stepa Dobrogei, mirobolanul nu este suficient de rezistent la secetă.

În livadă, pomii bătrâni altoiți pe mirobolan uneori lăstăresc de la baza tulpinii, de aceea trebuiesc altoiți cât mai aproape de colet.

Studiul tipurilor de corcoduș rămâne o problemă deschisă atat în ce privește comportarea lor în producția de puieti cât și sub raportul comportării diferitelor soiuri de prun pe diferitele tipuri de corcoduș.

3.6.2. Soiuri cultivate

În livadă sunt cultivate în paralel 3 soiuri atât pentru diversificarea culturii cât și pentru polenizare.

Alegerea soiului este de asemenea o misiune importantă pentru un cultivator având în vedere că pe plan mondial se cunosc peste 2000 soiuri de prun, care s-au format în trei mari centre genetice, prin participarea numeroaselor specii ale genului Prunus. Lucrările de ameliorare a prunului în Europa ca și în America de Nord au contribuit, în cea mai mare măsură, la lărgirea bazei ereditare și la îmbogățirea numerică a sortimentului cultivat cu o serie de soiuri valoroase.

În România, sortimentul a cunoscut o evoluție lentă și s-a bazat în special pe soiuri locale, cu valoare economică scăzută, folosite preponderent pentru distilare. De-a lungul timpului îmbunătățirea sortimentului s-a realizat atât prin selecția unor soiuri autohtone foarte valoroase (Tuleu gras, Grase românești, Vinete românești) cât și prin introducerea de peste hotare a unor soiuri la fel de valoroase, precum Stanley, Anna Späth, d’Agen, Vinete de Italia.

Stanley: Acest soi este de origine americană, obținut prin hibridarea soiulufi Agen cu Grand Duc. În țara noastră este înmulțit cu precădere, având perspectiva de a deveni unul din principalele soiuri comerciale, mai ales pentru export.

Pomul este viguros, rezistent la ger și destul de rezistent la secetă și la boli, însă fructele lui sunt puternic atacate de viermi. Soiul acesta înflorește în mijlocul epocii de înflorire a prunului. Rodește regulat și abundent, fiind un soi autofertil și în același timp bun polenizator.

Fig. 3.4. Soiul Stanely

Fructele mari, având în medie 35-40 g în greutate, de formă invers ovoidalungită, neregulată și cu tendintă de a forma gât. Are o culoare vînătă-închis aproape neagră, acoperite cu o puternică pruină albastră ce apare cu mult înainte de a fi coapte fructele. Pulpa este de culoare galbenă-verzuie, apoi galbenă-aurie, foarte rezistentă, relativ suculentă, dulce și armonios acidulată, cu aromă plăcută, la fructele coapte este neaderentă la sâmbure.

Prunele Stanley sunt foarte rezistente la transpont și foarte bune ca fructe de masă, fiind crocante și aproape la fel de bune la gust, ca și prunele Tuleu gras.

Coacerea are loc în prima jumătate a lunii septembrie., Produce aproximativ (25 tone/hectar), are toleranță la Plum-pox.

Tuleu gras: Acesta este un soi românesc, originar din regiunea Argeș și foarte valoros sub raportul productivității și calității fructelor, însă cu lemnul foarte fragil.

Acest soi este un pom viguros în primii ani, apoi rămîne de talie mijlocie. Înflorește la mijlocul epocii de înflorire și este autosteril. Buni polenizatori : Agen, Anna Spath, Nectarina roșie, Vinete românești etc.

Fig. 3.5. Soiul Tuleu Gras

Acest soi are fructul de mărime mijlocie spre mare, în greutate medie de 35 g, putând ajunge la 40 g. Forma acestuia este elipsoidală destul de regulată. Este de culoarea violetă închis trecând spre negru, uniformă, acoperită cu o pruină albăstruie, relativ subțire. În apropierea pedunculului apar longitudinal crăpături fine ale pieliței, care se pierd repede. Pulpa este de culoare verzuie, apoi verzuie-gălbuie, câteodată roșietică, cu vinișoare albicioase, dispuse radiar, foarte crocantă, potrivit de suculentă, dulce, fin acidulată și cu o nuanță de taninozitate bine dozată cest soi are un gust armonios, foarte plăcut și nu aderă la sâmbure.

Fructifică pe ramuri scurte și mijlocii, ca și producție aproximativ (20-25 tone/hectar).Nu este compatibil cu corcodușul.

Are toleranță la și este sensibil la afide, monilinită și ger.

Anna Spath. Acesta este un soi german, răspândit în numeroase țări pomicole. În țara noastră se cultivă de 8-9 decenii, reușind bine în zona mai caldă.

Pomul în tinerețe crește moderat, totuși formează o coroană destul de mare. Este destul de rezistent la ger și secetă, de asemenea la boli și unii dăunători. Este numai parțial autofertil, iar polenizatori buni sunt soiurile: Agen, Kirke, Nectarina roșie, Renclod Althan, Renclod verde, Vinete de Italia, Vinete românești și altele. Înflorește târziu și leagă fructe regulat și abundent, fiind un soi foarte productiv.

Fig. 3.6. Soiul Anna Spath

Acesta are fructul mare sau foarte mare, atingând în greutate 50-55 g. Forma globuloasă sau subrotundă, cu tendință de dedublare la vârf. Culoarea acestuia este vânătă-roșiatică, destul de uniformă, potrivit de brumată. Are pulpa groasă, neaderentă la sâmbure, de culoare galbenă-verzuic sau galbenă-aurie și suculentă. Gustul acesteia este fad, rareori bun, neînsoțit de aromă.

Coacerea acestui soi începe în a doua jumătate a lunii septembrie durând până la sfârșitul lunii septembrie.

Produce aproximativ (20-25 tone/ha).

CAPITOLUL 4. Tehnologia de cultură biologică a prunului în livadă

4.1 Tăierile de întreținere și rodire

Prin operațiunile de tăiere propriuzise s-a urmărit poziționarea corectă a mugurilor pe ramuri, a ramurilor pe scheletul coroanei în cadrul formei de coroane alese ”Vas ameliorat”.

Tipul de tăieri care se fac în prezent în această livadă sunt tăieri de rodire, tăieri de întreținere și corecție a formei coroanei.

În continuare având în vedere vârsta plantației urmează să se facă și lucrări de regenerare.

Având în vedere principiile și obiectivele sistemului de cultură biologică propus prin executarea tăierilor pomilor am urmărit:

– creearea unor condiții de creștere și dezvoltare biologică corespunzătoare a pomilor.

– constitituirea unui schelet al coroanei cât mai rezistent

– asigurarea de condiții puțin prielnice dezvoltării bolilor și dăunătorilor.

– înlăturarea fenomenului de alternanță de rodire și asigurarea longevității pomilor.

– obținerea unor producții mari de fructe și de calitate superioară.

Operațiunile tehnice și practice privind tăierile în această livadă sunt:

– menținerea taliei joase a pomilor

– creșterea unui schelet cât mai rezistent tinând cont de specie și soi prin stabilirea numărului optim de ramuri și muguri, a distanțelor optime între ei și așezarea lor judicioară.

– folosirea la maxim a spațiului coroanei prin formarea unor coroane potrivite de rare, evitarea îndesirii sau a degarnisirii ramurilor.

– reglarea încarcăturii optime de rod prin dirijarea proceselor de creștere și fructificare

– în primii ani, creșterile anuale au fost de aproximativ 0,6 – 0,7 m.

Epoca de executare a tăierilor în această livadă este în perioada de repaus vegetativ (iarna) nunită ”în uscat”. Nu s-au executat tăieri în verde fiind greoaie și costisitoare, de asemenea nu s-au executat lucrăre rărire a fructelor.

Fig. 4.1. Coroană ”Vas ameliorat„

Vas ameliorat

La tărierile de fructificare am ținut cont de:

– vârsta pomilor

– tipul ramurilor de rod

– particularitățile de creștere și fructificare

Prunul fructifică pe următoarele tipuri de ramuri:

– buchet ramificat

– ramură mijlocie ramificată

– ramuri în devenire (smicea), pinten și spur.

Buchetul ramificat nu se taie, doar după 3-4 ani de rodire se îndepărtează odată cu scurtarea ramurilor de semischelet.

Ramurile mijlocii nu se scurtează ci se răresc eliminându-se cele slab dezvoltate.

Ramurile de semischelet se scurtează stimulându-se formarea de noi creșteri vegetative.

La soiurile cu fructificare de tip spur (Stanley) se face scurtarea periodică a semischeletului, scurtarea periodică a semischeletului, scurtarea buchetelor ramificate și îmbătrânite.

În situația actuală de talie și vârstă a pomilor prin tăieri am urmărit aerisirea coroanei, regenerearea de noi ramuri și menținerea taliei pomilor.

4.2 Întreținerea și lucrările solului

Prin lucrările solului am urmarit următoarele aspecte:

-reglarea însușirilor fizice, fizice și chimce ale solului, crearea de condiții optime pentru viața pomilor, distrugerea buruienilor, a unor dăunători și agenți fitopatogeni, încorporarea în sol a îngrășămintelor sau a altor substanțe aplicate, dar și a resturilor vegetale.

Sistemul de întreținere a solului influențează regimul hidic din sol, porozitatea stratului superior al solului dezvoltarea microorganismelor din sol etc., astfel are o influență directe aspra dezvoltării pomilor, producției dar și calității acesteia.

Gradul de fertilitate a solului precum și întreținerea sa, în condiții climatice favorabile reprezintă unul din factorii de bază privind creșterea pomilor și producția de fructe.

În condițiile analizate însușirile solului fiind bune spre slabe prin lucrările solului sa urmărit:

alegerea unui sistem de întreținere a solului simplu și eficient economic

sistem minim de lucrări economice

creșterea fertilității prin îmbinarea verigilor agrotehnice (fertilizare, combaterea buruienilor, etc).

îmbunătățirea regimului de apă și aer

Sistemul de întreținere a solului (modul în care este menținut și folosit terenul de sub pruni) se stabilește ținând cont de specie, vârsta pomilor, caracteristicile solului, sistema de mașini, eficiența economică, etc.

În acest sens în livadă analizată au existat două etape privind modul de întreținere și lucrările solului:

Întreținerea și lucrările solului în perioada de creștere și dezvoltare a pomilor tineri (anii 4 – 8)

întreținerea și lucrările solului în perioada de rodire intensă.

Etapa 1

Între anii 4 – 6 de la plantare sistemul de întreținere și lucrările solului ales a fost:

Întreținerea ca ogor negru a intervalului între rândurile de pomi prin lucrări ale solului obișnuite în livadă (o arătură de toamnă la adâncimea de 10 – 15 cm și 2 – 3 lucrări în perioada de vegetație), am ales menținerea ca ogor negru pentru că plantație se afla în pantă iar rândurile sunt orientate de la deal spre vale, astfel am contribuit la eliminearea excesului de umiditate.

În perioada de vegetie am executat pe intervale 3 – 4 lucrări cu grapa cu discuri în alternanță cu cultivatorul.

Fig. 4.2. Țelină pemanentă cu mulcire

Pe rândul de pomi am executat și 3 – 4 prașile manuale și mecanice cu ajutorul utilajelor dezaxabile (freză, cultivator, disc).

În anii 7 – 9 de la plantare sistemul ales a fost:

– întreținerea “sol negru ” pe intervalul coroanei prin lucrări simple și ierbicidat.

Lucrările le-am executat primăvara, pentru a evita procesul de eroziune a solului.

Ierbicidarea a fost executată la o lățime de aproximativ 1,5 – 2 m, aceasta fiind făcută atât cu pompă manuală cât și cu atomizor.

Printre ierbicidele folosite au fost:

de contact: Reglone, Tiuran, Fusilade

sistemice: Roundup, Betanol

Înierbare permanentă a intervalului dintre rânduri și întreținerea acetuia prin cosire și folosire a materialului rezultat ca fân.

După anul 10 sistemul folosit a fost:

Telină permanentă asociată cu mulcire

4.3 Fertilizarea solului

Necesitatea feritilizării solului derivă din faptul că pomii trăiesc mulți ani pe același teren și extrag substanțele hrănitoare prin sistemul radicular de la diferite adâncimi.

Fertilizare sistematică a pomilor împreună cu aplicarea tuturor lucrărilor agrotehnice favorizează creșterea lăstarilor, garnisire a ramurilor, diferențierea mugurilor, dezvoltarea aparatului radicular și foliar, favorizând dezvoltarea fructelor.

Pentru stabilirea unei scheme de fertilizare anuale am ținut cont de următorii factori:

gradul de aprovizionare al solului cu elemente nutritive necesare speciei (prin analize chimce de sol).

vârsta pomilor

sistemul de întreținere a solului

necesitățiile de substanțe nutritive ale prunului pentru creștere și fructificare

dinamica absorției substanțelor nutritive

caracterul de cultură biologică a plantației

Anual s-au administrat complexe de tip NPK 16-16-16, iar odată la 3 ani a fost administrat gunoi de grajd bine macerat.

Gunoiul de grajd a fost administrat toamna, printr-o aratură adâncă aprox 16-18 cm, la fel și îngrășămintele cu P și K.

4.4. Lucrări de combatere a bolilor și dăunătorilor

Prunul este specia pomicolă care este atacată de numeroase boli și daunători care produc pagube însemnate, îndeosebi fructelor. Între acestea, cele mai mari dăunătoare sunt produse de boli virotice ca plumpox (vărsatul prunului sau sharka), piticirea prunului (plum dwarf), pătarea inelară necrotică (prunus ringspot), declinul prunului (plum decline), mozaicul liniar (plum pseudopox).

Fig.4.3. Boală virotică – Plum pox Fig.4.4. Boală criptogamică – Polystigma rubrum

Dintre bolile criptogamice, pătarea roșie a funzelor de prun, (Polystigma rubrum), monilioza (Monilinia laxa), nurlupii (Taphina pruni), ciuruirea micotică a frunzelor (Coryneum beijerinckii) sunt cele mai păgubitoare cand nu sunt tratate fitosanitar in mod corespunzator.

Fig.4.5. Boală criptogamică – Monilinia laxa

Ca dăunători periculoși ai prunului sunt recunoscuți viespea semințelor de prun (Eurotoma schreineri), viespea neagră a prunelor (Hoplocampa minuta), viermele prunelor (Laspeyresia funebrana), păduchele din San Josè (Quadraspidiotus perniciosus), și acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi).

Ca mijloace de combatere parțiala, a bolilor si dăunătorilor, deoarece soiuri imune la boli nu se cunosc, se recomandă: înființarea plantațiilor cu soiuri tolerante și pomi devirozati procurati din pepiniere specializate cu certificat biologic de garanție, înlaturarea pomilor bolnavi din livezile existente, combaterea prin tratamente împotriva vectorilor (afidelor) si a gazdelor acestora (buruienile), aplicarea la timp a tuturor lucrărilor și în special a tăierilor și prin aplicarea tratamentelor chimice după schema de combatere prezentată în continuare.

În secorul pomicol, ca de altfel în toate celelalte sectoare agricole se

îngregistrează însemnate pierderi datorită numeroaselor boli și dăunatori și a accidentelor naturale cum ar fi: (gerul, bruma, grindina).

Fig.1.2. Îngheț primăvara devreme

Protecția fitosanitară este o verigă tehnologica deosebit de importantă. Prin lucrările agrotehnice, aplicate solului (săpat în jurul pomilor, arat, cultivat intervalele dintre rânduri, prăsit, erbicidat) se distruge o mare parte din rezerva biologică a bolilor și dăunătorilor.

Pentru aceasta este recomandă respectarea indicațiilor date prin buletinele emise de stațiile de prognoză și avertizare din zonă, care indică momentul optim, produsul protivit cât și normele de protecția muncii și a mediului.

Pentru combaterea insectelor și a bolior sau folosit mai multe măsuri:

-măsuri agrotehnice, acestea sunt necesare și importante având în special un rol de prevenire;

-mobilizarea terenului prin arături și prăsile, prin care se scot la suprafață insectele larvele;

efectuarea tăierilor;

distrugerea tufișurilor, care găzduiesc numeroase insecte dăunătoare;

scuturarea și arderea insectelor:

măsuri de carantină prin care se izolează zonele infestate.

Măsurile de combatere chimică sunt cele mai eficente în lupta împotriva bolilor și a dăunatorilor. Aplicarea corectă a tratamentelor depinde în mare măsură cantitatea și calitatea producției. Efectele celolalte măsuri cum sunt: folosirea celor mai viguroase soiuri, administrarea îngrășămintelor, aplicarea unei agrotehnici corespunzatoare sau introducerea pe scara largă a mecanizării sunt mult diminuate sau chiar anulate dacă nu se iau toate măsurile pentru prevenirea și combaterea bolilor și a dăunătorilor. Numărul tratamentelor fitosanitare aplicate diferă de la o zonă de cultură la alta, de regimul termic pluviometric din zona respectivă și de preioada de maturare a soiurilor.

Tipurile de utilaje folosite pentru efectuarea lucrărilor de combatere a bolilor și a dăunătorilor sunt următoarele:

aparate pentru stropit sau prăfuit purtate și acționate de om;

aparate pentru stropit sau prăfuit purtate și acționate de om și acționate de motor;

aparate de stropit carosabile;

mașini pentru stropit purtate de tractor.

Am executat aproximativ 6 tratamente anuale după schma descrisă mai jos.

Calendarul tratamentelor impotriva bolior si daunatorilor prunului

Tabelul 5.1 Calendarul tratamentelor impotriva bolior si daunatorilor prunului

4.5. Recoltarea și avantajul cultivării

Recoltarea fructelor. Se face în diferite faze, în funcție de destinația recoltei. Cu o săptămână înainte de coacerea deplină se recoltează fructele destinate compotului și dulceții. Pentru consum în stare proaspată, fructele se recoltează cu 2-5 zile înainte de maturarea deplină. Pentru distilare, fructele se recoltează la supracoacere. Fructele pentru consum în stare proaspătă se recoltează manual, iar pentru celelalte utilizări, prin scuturare.

Recultarea a fost făcută manual, o mică parte au fost culese cu mâna iar o mare parte au fost culese prin scuturare, fiind aplicat o folie de nailon sub pomi.

Avantajul cultivării prunelor este datorat productivității ridicate și perioadei extinse de valorificare a acestora și prin faptul că sunt împărțite după coacere: timpurie, tirzie

Fructele se pot valorifica în mai multe stări, cum ar fi: consum în stare proaspătă, deshidratare, prelucrare ca gem, dulceață, magiun, compot, rachiu etc. Cultivarea prunelor este o afacere profitabilă, având următoarele avantaje:

Plantațiile de prun produc recolte de circa 15-30 t/ha și pot fi exploatate 20-25 de ani.

Investiția se recuperează în mai mult de 2 ani de rod deplin (7 ani de la plantare).

Prezența în țară a companiilor care exportă prune în stare proaspătă și uscate companiilor producătoare de sucuri, gemuri, compoturi etc. Plantația de pruni este o investiție pe termen lung care poate rezista până la 20-25 de ani.

Având în vedere expoziția terenului, mi se pare una dintre cele mai bune întrebuințări aduse, ținânt cont și de faptul că în zonă sunt destul de multe plantații de pomi.

4.6. Sortimentul de utilaje

Pentru executarea lucrărilor au fost utilizate următoarele utilaje:

Motocoasa Sthil Fs 89

Atomizorul Sthil SR 430

Foarfece Felco 8, Bellota profesională și foarfece telescopice

Ferăstraie Gardena și Fiskars

Drujba Husqvarna 236

Motocultivatorul Husqvarna TF 334

Grapă manuală motocultor

Cultivator pentru motocultor

Remorcuță motocultor

Tocător pentru crengi și frunze

CONCLUZII

Importanța pământului în agricultură este deosebită, el constituind principalul mijloc de producție deoarece prin învelișul său de sol este izvorul de hrană al plantelor.

Prunul este un dintre cele mai importante specii pomicole, apreciat pentru fructele sale care se pot consuma in stare proaspata sau industrializate.

Prunul este o specie valoroasa si datorita faptului ca pomii au cerinte relative mici fata de cerintele ecologice, necesita o agrotehnica relativ simpla si au un potential productive ridicat si constant.

Prunele sunt fructe bogate in: vitamine, zaharoza, fructoza, glucoza, apa si aminoacizi.

Studiul efectuat a avut drept scop de a analiza cultura biologică a prunului în livadă.

Am executat lucrări de întreținre și fructificare în livada de pruni pe care am făcut studiul în ultimii 3 ani.

Am avut ocazia să văd evoluția acestora în anii de fructificare abundentă (ex. 2016), cât și ani în care rodul a fost ceva mai mic.

Datorită faptului că plantația se află lăngă o pădure de stejar (Bercul roșu), am avut probleme cu anumiți dăunători ai stejarului, care au migrat cu ușurință și în livadă:

Omida păroasă a stejaurlui (Lymantria dispar), Păduchele țestos al stejarului (Eulecinium rufulum), Viespea Stejarului (Cynips quercusfolii) etc.

Drumul de acces în livadă este accesibil, favorizând efecutarea tratamentelor și lucrărilor de întreținere la perioada optimă, astfel am putut urmări evoluția plantației, comparând cu plantațiile vecine.

Tăierile în uscat au fost efectuate în cursul lunii martie fiind o perioadă optimă pentru executarea lucrărilor de întreținere, astfel dezvoltându-mi experiența profesională.

Toamna am aplicat gunoi de grajd bine macerat iar primăvara am aplicat complexe, astel am putut vedea evoluția dezvoltării pomiilor, față de alte plantații unde nu au fost administrate îngrășăminte.

În perioada de repaus vegetativ am executat 2 tratamente cu ulei horticol unul în perioada noiembrie-decembrie și unul în perioada ianuarie-februarie când temperaturile au fost favorabile, acestea având un rol foarte important în distrugerea dăunătoarilor care rezistă unei ierni mai blânde, dar și asupra dezvoltării mușchilor pe trunchiul pomilor.

Au fost alese trei soiuri diferite de prune, pentru polenizare dar și datorită diversificării cât și a rezistenței la boli și dăunători a acestor soiuri.

Recoltarea a fost executată manual cu un număr suficient de persoane, fiind aplicată folie sub pruni.

Sistemul A.P.I.A. a fost înființat în 2007 ca o nevoie de organizare a fondurilor europene alocate dezvoltării agricole. Aceste fonduri primite de către fermieri de la Uniunea Europeană sunt foarte bune, ajutându-i pe agricultori să efectueze lucrările de pregătire și îngrijire corespunzător și la momentul optim.

Începând de anul trecut livada a fost înscrisă la A.P.I.A., de unde s-a primit subvenție care a contribuit la achiziționarea de utilaje și soluții de stropit.

BIBLIOGRAFIE

BARBU I. – Pomicultură ,Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2017;

BARBU H. C. – Agrochimie, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2012;

CIORTEA G., IAGĂRU P., – Agrotehnica, Curs pentru uzul studenților, Editura ”ALMA MATER”, Sibiu;

CONSTANTINESCU N., NEGRILĂ A., GHENA N., – Pomicultura generală, Vol. I, Editura „Agro-silvică”, București;

CONSTANTINESCU N., NEGRILĂ A., GHENA N., – Pomicultură generală, Vol. II, Editura „Agro-silvică”, București;

MIȘINGER C. – Monografia satului Fântânele (Cacova) din Mărginimea Sibiului, Editura „Tribuna”, Sibiu, 2000;

GEORGESCU N., – Pomicultură generală, Editura „ Alma Mater” , Sibiu, 2000;

GEORGESCU N., IAGĂRU R., – Pomicultură generală Îndrumător de lucrări practice, Editura „ Alma Mater”, Sibiu, 2000;

GHENA N., -Particularitatiile cresterii si rodirii prunului pe diferite portaltoaie, Bucuresti;

MINOIU N., – Portaltoii principalelor specii de pomi fructiferi, A.S.A.S., București 1974;

POPESCU M., MILIȚIU I., MIHĂESCU GR., CIREAȘĂ V., GODEANU I., DOBROTP Gh., CEPOIU N., – Pomicultură generală și specială, Editura Didactică și pedagogică, București, 1983;

BLAJ R., BUIUC M., – Ecologie Generală, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2013;

SPÂNU S. – Meteorologie. Climatologie. Agrometeorologie, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2014;

STAN Gh., – Mecanizarea lucrărilor în pomicultură, Editura Ceres, București, 1979;

Situ – rile :

HOME

http://ro.wikipedia.org, -Enciclopedia libera.

http://www.morami.ro

http://www.zf.ro

http://www.agrimedia.ro

http://www.revista-ferma.ro

http://www.fermierul.ro

http://www.agriculturaromaniei.ro

http://www.gazetadeagricultura.ro

Magazin Online Plante – Pomi Fructiferi Altoiți