Studiu Privind Rolul Alimentatiei la Persoanele cu Osteoporoza Si Risc Supraponderal

STUDIU PRIVIND ROLUL ALIMENTAȚIEI LA PERSOANELE CU OSTEOPOROZĂ ȘI RISC SUPRAPONDERAL

PLANUL LUCRARII

Introducere

Capitolul I Motivarea alegerii temei

Capitolul II Fundamentarea teoretică

2.1.Date privind structura osului

2.2. Considerații teoretice privind osteoporoza

2.2.1.Osteoporoza –definiție,clasificare

2.2.2. Etiopatogenia osteoporozei

2.2.3. Tablou clinic

2.2.4.Diagnosticul osteoporozei

2.2.5. Investigații paraclinice

2.2.6.Tratamentul complex in osteoporoză

2.3.Consideratii teoretice privind obezitatea

2.3.1.Aspecte generale

2.3.2.Etiopatogenia

2.3.3.Tratamentul complex in obezitate

2.3.4. Metode de evaluare a statutului ponderal

Capitolul III Rolul alimentației la persoanele cu osteoporoză și risc supraponderal – Contribuții personale

3.1.Concepte alimentare utile persoanelor cu osteoporoză și risc supraponderal

3.2.Studiu de caz

Capitolul IV Concluzii

Bibliografie

Introducere

Osteoporoza reprezintă o problemă de sănătate publică, în prezent se apreciază că peste 150 de milioane de oameni fiind diagnosticați cu această afecțiune. Afecțiunea este extrem de invalidantă și costisitoare,cu un impactAeconomic, și social într-o; continuă creștere,datorită fenomenului de îmbătrânire a populației. Studii recente arată că în Europa, la fiecare 30 secunde o femeie suferă o fractură osteoporotică, iar peste varsta de 50 ani una din trei femei suferă o fractură osteoporotică. În SUA, 20 milioane de persoane (predominant femei în postmenopauză) au osteoporoză, cu o incidență de 1,5 milioane de fracturi osteoporotice pe an. Peste 50 ani, una din două femei dezvoltă o fractură osteoporotică, iar; peste 75 ani unul din trei bărbați sunt afectați de osteoporoză. Semnificația clinică a osteoporozei este dată de riscul de fractură, riscul fiind mai mare la femei decât la bărbați, având variații semnificative între țări. Organizația Mondială de Sănătate (OMS) a dezvoltat un algoritm care integrează factori clinici de risc pentru fracturi, cu ajutorul căruia se poate calcula probabilitatea pe 10 ani de fractură de șold sau alte fracturi majore osteoporotice (vertebre, antebraț, humerus).

În România în ultimii ani se constată înmulțirea exponențială a numărului de persoane care sunt identificate cu factori de risc importanți în apariția osteoporozei, subdiagnosticarea, netratarea sau tratarea tardivă a acestora ducând la apariția de complicații nedorite manifestate prin fracturi osteoporotice ce compromit mult calitatea vieții, ducând în final la creșterea mortalității și morbidității în populație. Cea mai ieftină metodă din punct de vedere economic și cea mai simplu de realizat de către pacient o reprezintă kinetoprofilaxia.Investigarea și tratarea osteoporozei trebuie realizată în centre specializate dotate corespunzător, iar cel mai util test diagnostic este măsurarea masei osoase prin DEXA (absorbtiometrie duală cu raze X) la populația individualizata în grupele crescute de risc. Exista in tratamentul osteoporozei multiple optiuni terapeutice , alegerea lor fiind facuta rational pe baza unor criterii multiple, avand ca si obiective generale stabilizarea si cresterea masei osoase, imbunatatirea confortului fizic si psihic, prevenirea complicatiilor de tip fracturi sau tasari vertebrale.

CAPITOLUL I: Motivarea alegerii temei

Am ales această temă datorită incidenței crescute a bolii și a rolului important pe care kinetoterapeutul îl poate avea în rândul persoanelor cu osteoporoză.

Apariția osteoporozei în rândul persoanelor ce trec pragul vârstei de 50 de ani reprezintă o cauză mult mai des întâlnită,datorită mai multor factori,care poate sporii apariția acestei afecțiuni

• factori legați de alimentative

• factori medicamentoși

• stilul de viață

• stilul familial

În funcție de starea de sănătate a pacientului,cauza apritiei acesteia,vechime,istoricul bolii și al tratamentelor presupune abordări difrite. Cunoașterea factorilor care influențează masa osoasă este foarte importantă,deoarece ne ajută la prevenirea apariției osteoporozei la pacienții cu risc sau tratarea acesteia,astfel evitând apariția unei posibile fracture cu toate consecințele ce decurg ulterior. Tratamentul este unul foarte costisitor pentru osteoporoză,incidența mare a osteoporozei,mortalitatea ridicată legată în special de fractura de șold,precum și alterarea calității de viață a persoanelor diagnosticate cu osteoporoză.Este foarte important de știut că sedentarismul constituie un mare risc pentru osteoporoză,că un rol important în prevenirea și agravarea osteoporozei o are tratamentul kinetic, care influențează în bine masa și remodelarea osoasă ,în special la șold și coloana vertebrală, reducând riscul de fractură.

Mijloacele, atât specifice cât și nespecifice, ce se pot folosi în ameliorarea acestei afecțiuni reprezintă ca fiind un potențial semnificativ de adaptare, ce poate oferi rezultate îmbunătățite atunci când sunt folosite corespunzător. În concluzie,exercițiile fizic sunt benefice pentru oase pe toată durata vieții,este foarte important că în timpul copilăriei și adolescenței trebuie să avem o viață activă care permite construirea unui schelet rezistent deci formarea unei rezerve osoase pentru vârsta adultă.

CAPITOLUL II: Noțiuni de fundamentare teoretică

2.1 Date privind structura osului

Oasele sunt structuri anatomice..care îmbină în mod efficient..rezistența cu elasticitatea. Teoretic, se pot diferenția..oase corticale ce reprezintă aproximativ 80% din totalul masei osoase și oase spongioase..ce reprezintă aproximativ 20% din masa osoasă totală. Din punct de vedere structural, osul prezintă.. patru ordine de structură, conform clasificării lui Petersen:

• Structurile de ordin I, alcătuite din arhitectură macroscopica a compactei și spongioasei, a măduvei osoase, periost, cartilaj articular, cartilaj de creștere. Reflectă pe plan funcțional rolul de susținere.. pe care-l joacă osul studiat precum și modul în care sunt exercitate asupra lui forțele mecanice.

• Structurile de ordin II sunt reprezentate..de sistemele haversiene,..lamele circumferentiale, nervi și vase. Unitatea morfofuncțională a țesutului osos compact e reprezentată de osteon sau sistem haversian, ce poate fi asemănat.. cu o diafiză osoasă în miniatură.

• Structurile de ordin III sunt reprezentate de fibre de colagen și fibre elastice, celule osoase, substanța fundamentală, apă, săruri minerale și grăsimi.

•Structurile de ordin IV sunt reprezentate de dispoziția moleculară a substanței organice și anorganice

Apa constituie solventul.. principal al sărurilor minerale din țesutul osos. Contunutul de apa al osului scade cu înaintarea în vârstă și reprezintă elementul cel mai variabil în 24 de ore din structură osului.

Substanța fundamentală, împreună cu osteocalcina (sau osteogenina) și osteonectina alcătuiesc componența noncolagenica a matricei.. extracelulare osoase. În constituția substanței fundamentale intră proteoglicanii. Osteocalcina e un polipeptid.. cu 49 de aminoacizi.. ce leagă ionul de calciu, iar .osteonectina realizează o punte între componența minerală și cea organică a osului.

Colagenul reprezintă..cea mai frecventă proteină din..organism, constituind 50% din totalul proteinelor, 23% din osul total și 90% din matricea organică osoasă. intramoleculare. Biosinteză colagenului începe..în osteocite și se termină în matricea..extracelulară. Colagenul osos, spre deosebire de colagenul din piele, e mai dens, puțin hidratat, puțin solubil, cu mare stabilitate termică și..rezistență mecanică. Colagenoliza (catabolismul colagenului) e produsă de osteoclaste sub actiunea colagenazei..specifice,eliberând peptide (hidroxiprolina urinara si hidroxiprolina sangvina).

Celulele conjuctive osoase sunt de 3 tipuri: osteocit, osteoblast si osteoclast.

Osteocitul se află situat în substanța fundamentală, în spațiile goale numite osteoplaste, și sunt celule osoase mature.

Osteoblastul e celula tanara care prin maturizare se transforma in osteocit.

Osteoblastele au următoarele funcții: sinteza materiei osoase, sinteza colagenului osos (osteocalcina, osteonectina), în mineralizarea osoasă și intervin în resorbția osoasă.

Osteoclastul e celula osoasă.. ce intervine în resorbția osului și remodelarea materiei osoase.

Sarurile minerale au o dispoziție și o structură intens discutată, fiind reprezentate de:

∙     fosfat tricalcic (75%)

∙      carbonat de calciu (11%)

∙     calciu legat de proteine (10%)

∙      fosfat si carbonat de magneziu (2,5%)

∙     fosfat de sodiu (aproximativ 2,5%).

Metabolismul calciului

Ionul de calciu reprezintă elementul mineral cel mai abundent în organismul uman (99% fiind depozitat în oase și dinți, 0,9% în alte țesuturi, 0,1% în plasmă și lichide extracelulare). În corpul unui adult calciul se găsește în cantitate de 1-1,5 kg.

Rolul calciului in organism:

– la nivelul sistemului nervos intervine în reglarea excitabilității neuromusculare, în transmiterea influxului nervos, în stabilizarea permeabilității membranei plasmatice celulare.

– în reglarea echilibrului acidobazic

–     rol in coagularea sangelui

–     stimulează secreția gastrică

–     modulează efectele unor hormoni (catecolaminele alfa-adrenergice, vasopresina, angiotensina)

–     intervine ca mediator in transmiterea informațiilor unor variați factori biologici.

Necesarul de calciu zilnic al unui adult cu activitate fizică medie este 800 mg calciu , sursele importante de aport fiind laptele și preparatele lactate, broccoli, pește, portocale, nuci și fructe uscate.

Absorbția calciului se realizează în segmentul proximal al intestinului subțire prin mecanisme active (transport transmembranar prin enterocite cu creșterea permeabilității membranei pentru ionul de calciu, proces controlat de 1,25- dihidroxicolecalciferol) și transport pasiv prin difuziune limitată, transport bidirecțional ce se realizează atât la nivelul intestinului subțire, cât și în colon.

Factorii ce influențează absorbția calciului:

–    factori ce cresc absorbția ionului de calciu – lactoza – factori ce scad absorbția ionului de calciu: lipide, oxalați, ingestie crescută de sodium hipovitaminoză D, malabsorbție,maldigestie,perturbarea raportului calciu/fosfor,hipofizectomia, administrarea îndelungată de glucocorticoizi.

Metabolismul magneziului

Ionul de magneziu se găsește în organismul uman în cantitate de 20-25 grame, dintre care 54% în oase și dinți, împreună cu calciu și fosfor, 45% în alte celule și 1% în plasmă și lichide extracelulare.

Rolul magneziului in organism:

•  influențează activitatea sistemului nervos central și periferic și activitatea   neuromusculara

•  implicat in toate procesele metabolice importante (glicoliza, sinteza argininei)

•  efect antispastic asupra musculaturii netede (digestivă, uterină, bronșica și vasculară)

•   intervine în contracția musculaturii striate (inclusiv musculatura cardiacă)

•  stimulează absorbția și metabolismul altor minerale (calciu, fosfor, sodiu și potasiu) și vitamine ( B, C și E)

Necesarul zilnic de magneziu al unui adult este de 350 mg/zi, sursele de aport fiind vegetale verzi, cereale , semințe si fructe.

Absorbția magneziului se efectuează în intestin, rata absorbției fiind invers proporțională cu cantitatea de magneziu prezentă în alimentele ingerate.

Factorii ce favorizează absorbția magneziului sunt asemănători cu cei ce favorizează absorbția calciului (lactoza, proteine, raportul calciu-fosfor). Absorbția de magneziu e crescută de prezența vitaminei D și de hiperaciditate; e scăzută în alcalinitate, vărsături, diaree acută.

Rolul fosforului (sub formă ionizată ):

•  în mineralizarea osoasă

• component al membranei celulare, al acizilor nucleici (ATP a adenozintrifosfat, CP-creatinfosfat), participă la biosinteză proteinelor și transmiterea caracterelor ereditare

• în contracția musculaturii striate

Necesarul zilnic de fosfor la un adult normal cu activitate fizică normală este de 800 mg/zi, sursele de aport fiind peștele, legumele și fructele. Ionii ce calciu, de magneziu și de fosfor participă la realizarea homeostaziei minerale, se intercondiționează în metabolismul lor atât în stare fiziologică, cât și patologică.

Absorbția fosforului în lumenul intestinal se face contra unui gradient de concentrație, fiind necesară prezența ionului de sodiu.

Factorii ce cresc absorbția fosforului sunt: acizii, lipidele, calciferolul și parathormonul. Factorii ce scad absorbția fosforului sunt sărurile alcaline și calciu.

In concluzie, osul este format din:

•   apă, în proporție de 10-50%

• reziduuri reprezentând 30-40% dintre care reziduuri organice (40%) formate din substanță fundamentală, fibre elastice și de colagen și celule osoase; și reziduuri anorganice (60%), reprezentate de: calciu 36%, fosfat 50%, sodiu 81%

• grăsimi 30%.

2.2. Consideratii teoretice privind osteoporoza

2.2.1. Osteoporoza – definitie,clasificare

Osteoporoza reprezintă o afecțiune cronică a sistemului osos fiind caracterizată prin scaderea masei osoase si deteriorarea  microarhitecturii a țesutului osos având ca rezultat apariția fragilității osoase și a riscului de fractură.Semnificația clinică a osteoporozei este dată de riscul de fractură,boala afecteaza mai frecvent femeile decat bărbații.

Cu toate că diagnosticul bolii se bazează pe determinarea cantitativă a densității minerale osoase (DMO), determinantul major al rezistenței osoase, semnificația clinică a osteoporozei constă în apariția fracturilor. Sediile obișnuite ale fracturilor osteoporotice sunt: coloana vertebrală, șoldul, radiusul distal, humerusul proximal.

În accepțiunea clasică, sindromurile osteoporotice se clasifică în primare și secundare, în funcție de cunoașterea sau nu a etiologiei. Dacă în formele primare osteoporoza este principala manifestare, în cele secundare, osteoporoza este una din manifestările bolii de bază. Din acest considerent multe din situațiile prezentate în clasificarea de față nu sunt neapărat entități clinice bine individualizate, ele reprezentând mai degrabă factori de risc pentru osteoporoză

Descrierea tipurilor de osteoporoză:

Osteoporoza postclimax (osteoporoza de tip I)

Aceasta formă este cea mai frecventă, pacienții expuși fiind femeile după terminarea perioadei fertile (aproximativ după vârsta de 45 de ani).

Din punct de vedere hormonal, menopauza se caracterizează prin:

• scădere marcată a producerii și concentrației plasmatice a estrogenilor;

• scăderea concentrației plasmatice a progesteronului și androgenilor ovarieni;

• creșterea concentrației serice de FSH și LH.

Osteoporoza se manifestă preponderent la această categorie de femei datorită:

dereglării metabolismului osos sub influența factorilor hormonali;

densității osoase scăzute la femei în comparație cu bărbații;

activității fizice mai reduse la această vârstă.

După menopauză rata scăderii densității osoase este crescută prin închiderea “umbrelei estrogenice’’. Estrogenii inhibă liza osoasă și stimulează activitatea osteoblastică. Tot aceștia, contracarează efectele PTH-ului care, la nivel osos, activează osteoclastele, favorizând osteoliza.

Fracturile osoase osteoporotice sunt mai frecvente la nivelul scheletului axial. Cel mai des sunt afectate corpurile vertebrale, masivul trohanterian și 1/3 distală a antebrațului.

Diagnosticul pozitiv se pune pe anamneză minuțioasă, pe testele de laborator, pe rezultatul radiologic (aspect „șters’’ al corpurilor vertebrale) și pe testele de măsurare a densității osoase.

Osteoporoza de involuție(osteoporoza de tip II)

Această formă afectează atât femeia cât și bărbatul după vârsta de 70 de ani, fiind considerată o formă de manifestare a îmbătrânirii scheletului. Afectează atât osul trabecular cât și osul cortical.

Factorii incriminați în apariția bolii:

scăderea activității fizice, firească la această vârstă;

scăderea activității metabolice a organismului;

reducerea activității osteoblastelor;

activitate ușor crescută a osteoclastelor.

Scăderea masei osoase se manifesta atât la nivelul scheletului axial, cât și la nivelul extremităților. Clinic, apare cifoza dorsală, rezultat al numeroaselor microfacturi produse prin tasări ale corpurilor vertebrale consolidate în poziție vicioasă. Apariția cifozei dorsale semnifică un stadiu avansat al bolii, cu o pierdere de peste 40% din masa osoasă.

Diagnosticul este întotdeauna tardiv.

Osteoporoza poate fi limitată prin exercițiu fizic și prin limitare imobilizării prelungite.

Osteoporoza in cadrul bolii osteogenesis imperfecta

Osteogeneza imperfectă (fragilitatea osoasă esențială) este o boală a țesutului conjunctiv care determină o alterare a colagenului. Ca urmare, creșterea și dezvoltarea scheletului sunt afectate. Clinic se manifestă prin: sindrom osos (fracturi, deformări),sclere albastre,laxitate ligamentară, dentiție anormală, tulburări de creștere și surditate. Formele severe se diagnostichează în primii ani de viață datorită sclelelor albastre și a fracturilor la traumatisme minime. Formele extrem de ușoare, în care fracturile apar după 40-50 de ani, sunt atribuite osteoporozei de involuție.

Osteoporoza de imobilizare (sindrom algo-neuro-distrofic)

Cel mai important stimul al metabolismului osos este mișcarea. Prin solicitările mecanice active și pasive scheletul își modelează forma în funcție de necesități.Imobilizarea este un factor determinant pentru osteoporoza segmentară. Astfel, după o imobilizare de 6 săptămâni, o tibie sănătoasa poate pierde până la 15% din masa osoasă integrală.La pacienții imobilizați la pat cu fractură de bazin, de coloană vertebrală, la paraplegici, se constată o dezvoltare a osteoporozei în segmentele osoase nesolicitate.

Osteoporoza se întâlnește și la echipajele spațiale care lucrează în condiții de imponderabilitate. Activitatea musculară este redusă la minim în aceste condiții, iar țesutul osos încearcă să ajungă la o nouă stare de echilibru metabolic, corespunzătoare necesităților scăzute de mișcare.În sindromul algo-neuro-distrofic eliminările urinare de calciu și hidroxiapatita sunt crescute.

Osteoporoza reumatică

În poliartrita reumatoidă, osteoporoza poate să apară încă din stadiul de debut al bolii. În stadiul clinic-manifest se produce datorită imobilizării sau ca urmare a corticoterapiei.În artroze, examenul radiologic evidențiază osteoporoza.

Osteoporoza posttraumatică

Osteoporoza este secundară traumatismelor mecanice, degerăturilor, epilepsiei, accidentelor vasculare, gutei, infarctului miocardic.

Maladia se stadializează astfel:

Stadiul I (1-3luni) – vasodilatație locală cu hiperemie, tumefacție, edem, piele lucioasă, caldă, hiperestezie

Stadiul II (3-6luni) – ischemie locală cu tegument uscat, atrofie, descuamare epitelială, modificări ale unghiilor, articulații rigide

Stadiul III (6-9luni) – fibroză cu anchiloza articulațiilor respective, atrofie musculară, durere, osteoporoză locală regională

Factorul declanșator al bolii este cel vascular. Spasmul determină încetinirea curgerii sângelui, este urmat de vasodilatație paralitică (băltirea sângelui în teritoriul respectiv) și de intensificarea fenomenelor osteolitice.

Osteoporoza posttraumatică este accentuată de prezența cercului vicios durere-vasospasm-vasoplegie-osteoporoză-durere.

Osteoporoza endocrină

Hipersecreția estrogenică (la femeie) și testosteronică (la bărbat) reprezintă cauze majore de osteoporoză.Hipertiroidismul, hiperparatiroidismul sunt alte cauze care determină resorbție osoasă crescută.

Osteoporoza din bolile maligne

În limfoamele maligne, leucemii, mielom multiplu, osteoporoza este un fenomen de însoțire. Aceasta se instalează târziu, însa pe primul plan trece diagnosticul bolii de bază.

Osteoporoza de natură iatrogenă

Tratamentele îndelungate cu anumiți compuși medicamentoși pot interfera cu metabolismul osos. Astfel, tratamentul cronic cu corticoizi, mai ales sub forma preparatelor retard, este o cauză frecventă de osteoporoză. Heparina, metotrexatul, medicația AINS, anticoagulantele de tip heparinic, anticonvulsivantele sunt renumite pentru efectul osteoporotic indus.

Alte tipuri de osteoporoză:

Osteoporoza indusă medicamente -se dezvoltă ca urmare a folosirii pe termen lung a unor medicamente: glucocorticoizi, heparină, anticonvulsivante orale, metotrexat, litiu, ciclosporină. De menționat că diureticele tiazidice, prin acțiunea lor de stimulare a resorbției tubulare de calciu, au efect antiresorbtiv.

Osteoporoza nutrițională – se dezvoltă prin scăderea aportului normal de calciu, magneziu, fosfor și vitaminele D, C, fie în condiții fiziologice (ultimul trimestru de sarcină, perioada de lactație), fie în condiții patologice (alcoolism cronic). Sunt cunoscute stările fiziologice de sarcină și alăptare în care necesarul de calciu se dublează sau se triplează și în care masa osoasă scade. Alcoolismul cronic poate induce osteoporoza datorită stării de denutriție pe care o produce și prin influența la nivel digestiv (gastrită atrofică), cu scăderea absorbției intestinale de calciu.

. Osteoporoza localizată – e mai rar întâlnită în practica medicală. Poate apare în bolile reumatice inflamatorii cum e poliartrită reumatoida, în neoplazii (mielom multiplu), boala Paget a osului, osteonecroze aseptice, hemoglobinopatii.

2.2.2 Etiopatogenia osteoporozei

Osteoporoza influențează proprietățile mecanice ale osului, cu precădere rezistentă și rigiditatea. Rezistența osului e data atât de cantitatea de mineral (densitatea osoasă), cât și de structura sa arhitectonică. Factorii de risc ce pot contribui la o masă osoasă scăzută sunt:

Vârstă – masa osoasă maximă este atinsă în jurul vârstei de 30-35 de ani,începând cu această vârstă ,pierderea de masă osoasă este de aproximativ de 1% pe an,ea se accelerează după menopauză și poate atinge 5-15% pe an.

Genele pot influența masa osoasă maximă,rata pierderii osoase fiind legată de vârsta și de alți factori , cum ar fi :deficitul de hormon estrogen și acțiunea unor medicamente.Vârsta la care apare prima menstruație și vârsta la care se instalează menopauză sunt tot sub controlul genelor.Genetica osteoporozei este comparabilă cu aceea a obezității.În ambele cazuri ,starea patologică este consecința dezechilibrului între formarea și resorbția osoasă,pe de o parte,și între aportul și consumul de energie pe de altă parte.

Alimentația e foarte importantă pentru obținerea unei mase osoase maxime. Deficitul de calciu din alimentație nu e un factor patogenic în osteoporoza postmenopauză și cea senilă, dar persoanele cu osteoporoză au de regulă calcemia scăzută. Alte produse alimentare care conduc la scăderea calcemiei pot fi: fitatii conținuți în cereale, proteinele alimentare, preparatele din carne și mezelurile (bogate în fosfați), consum excesiv de sare.

Fumatul  scade densitatea osoasă și reprezintă un factor de risc pentru fracturile osteoporotice (incidența e mai mare de 2 ori la fumători ca la nefumători). Fumatul cronic determină o hipoponderalitate (independentă de reducerea masei osoase) și e implicat și în scăderea concentrației sangvine de estrogeni biologic activi, grăbind instalarea menopauzei.

Imobilizarea prelungită duce la pierderea de masă osoasă deoarece se pare că dezvoltarea masei osoase e în strânsă legătură cu masa musculară.

Exercițiul fizic e de mare importantă deoarece mișcarea stimulează formarea osului. Studiile efectuate au demonstrat că exercițiul fizic practicat constant în copilărie și adolescentă contribuie la realizarea unei mase osoase superioare mediei pentru vârsta respectivă; de asemenea, atleții au o masă osoasă mai mare decât subiecții sedentari. Totuși, nu se recomandă practicarea exercițiului fizic la nivel de performanță la femei pentru că intensitatea mare a efortului poate induce amenoree cu multiple consecințe negative în timp.

Tipul constituțional persoanele slabe,de rasă albă și de statură mai mică au oase mai mici,o masă osoasă și o densitate osoasă mai mică.Acest dezavantaj aparent este compensat de faptul că,în cazul unei căderi,persoanele mai scunde fac mai rar fracturi.

Consumul de cafea abuzul de cafea favorizează o balanță calcică negativă prin creșterea eliminărilor urinare ionice.Rolul cafeinei că factor de risc este controversat .într-un studiu longitudinal ,femeile cu consum crescut de cafeină au prezentat o rată sporită a pierderii de masă osoasă

2.2.3. Tablou clinic:

Osteoporoza latentă (subclinică) e o perioadă destul de lungă în care subiecții nu prezintă simptome clinice sau acuză discrete dureri dorsolombare care se accentuează în condiții de ortostatism prelungit sau solicitare fizică intensă. Durerea are caracter tipic de durere mecanică și se ameliorează prin repaus în decubit dorsal. Osteoporoza clinic manifestă se instalează atunci când simptomele sunt clare și constante. De obicei e vorba de manifestarea simptomatică a unei osteoporoze vertebrale datorită tasarilor și chiar fracturi vertebrale.

Durerea e principalul simptom acuzat de bolnavi și e de tipul rahialgiei acute și cronice. La unii bolnavi, chiar osteoporoza însoțită de tasari vertebrale poate fi complet indoloră, putând fi descoperită la un examen radiologic de rutină. Osteoporoza se poate manifesta și în absența rahialgiilor, direct printr-o complicație de tipul unei fracturi localizate cel mai frecvent la nivelul:

• colului femural

• extremitatea distală a radiusului (fractură Pouteaux-Colles)

• extremitatea superioară a radiusului

• vertebre și coaste

Pacienții cu osteoporoză de tip I prezintă frecvent dorsolombalgii acute și cronice ca expresie a unei fracturi vertebrale osteoporotice.Dorsolombalgiile acute sunt instalate brusc în urma unei căderi sau după un mic efort de ridicare, tracțiune sau presiune fiind adesea expresia apariției unei fracturi.Dorsolombalgiile cronice sunt mai puțin intense și pot avea mai multe cauze: tulburări de statică și dinamică..vertebrală, leziuni degenerative coexistente, poziția vicioasă a coloanei vertebrale cu solicitarea nefiziologica a aparatului musculo-capsulo-ligamentar. Ele apar pe fond de oboseală după ortostatism prelungit, activități profesionale solicitante fizic sau activități casnice.

Pacienții cu osteoporoză tip II prezintă frecvent dureri osoase generalizate, atât la nivelul coloanei vertebrale dorso-lombare și bazinului, cât și la nivelul oaselor lungi. Se complică cu fracturi ale oaselor lungi (mai frecvent fracturi de col femural.

2.2.4 Diagnosticul osteoporozei

Se face pe baza examenului radiologic.

1. Circumstanțele descoperirii afecțiunii sunt variabile:

• o durere brutală și intensă,spontană sau provocată,cu senzația de cracment mărturie a unei fracturi (tasare vertebrală,fractură de col femural,a articulației genunchiului,a capului femural).

• o rigiditate rahidiana.

• o contractură paravertebrala.

• durere la palparea apofizelor spinoase

• dureri cronice mecanice secundare tulburărilor de statică vertebrală.

• o deformare a coloanei (constantă într-un stadiu avansat ):diminuarea lordozei lombare și accentuarea cifozei dorsale

2. Radiologic:

• cliseele realizate vor fi in functie de orientarea clinica(rahis,memebre,bazin,craniu etc.)

• ele pun in evidenta o osteoporoza:

• trabeculara(in special la nivelul coloanei ),cu hipertransparenta osoasa,netitatea contururilor,stratii verticale foarte vizibile datorita disparitiei traveelor orizontale;

• corticala(indeosebi la nivelul membrelor ) cu subtierea ei si,uneori,fracturi.

3. Biologic:

Semne ,,negative’’normalitatea VSH,a fosforemiei,a fosfaturiei,a calcemiei,acalciuriei și a fosfatazelor alcaline.

4. Densitometric:

– constă în aprecierea masei osoase măsurând încărcătura minerală a osului.

– sunt utilizate două tehnici:scanner și absorbțiometrie bifotonică

Diagnosticul osteoporozei poate fi precoce sau tardiv:

Diagnosticul pozitiv precoce se realizează prin efectuarea osteodensitometriei cu diferite tehnici. Astfel, pot fi depistate persoanele cu risc și poate fi instituit un tratament profilactic care să împiedice apariția fracturii.

Diagnosticul pozitiv tardiv se face în primul rând clinic:

în osteoporoza de tip I : femei aflate la menopauză cu expunere la factori de risc: înălțime sub 1,56 cm, greutate sub 55 kg, fumătoare, consumatoare de alcool, sedentare;

osteoporoza de tip II : persoane în vârstă de peste 70 de ani, de ambele sexe, prezentând o factură după un traumatism minim, prezentând scădere în înălțime, modificări de statică vertebrală, dureri osoase.

2.2.5. Investigații paraclinice

Diagnosticul clinic este completat de investigații paraclinice:

• biochimice (dozarea calciului și fosforului în sânge);

• dozarea markerilor de remodelare..osoasă (fosfatază alcalină,osteocalcină, calciuria, fosfataza acidă – tartrat rezistentă);

• radiografia standard.. la nivelul coloanei vertebrale – nu permite un diagnostic precoce. Radiografic apare hipertransparență vertebrală difuză, vertebrele par goale, ca de sticlă, în „chenar’’, tasări vertebrale în special anterioare la nivelul T12, L1 (la nivelul coloanei vertebrale), hipertransparență (la nivelul colului femural) și subțierea corticalei oaselor lungi;

• biopsia osoasă (utilitate limitată);

• determinarea densității osoase.

Testele de absorbțiometrie au o sensibilitate superioară față de investigația radiologică in diagnosticul osteoporozei.

Se utilizează pentru măsurarea densității minerale osoase care e etichetată ca fiind cel mai puternic factor predictiv al riscului de fractură osteoporotică. Măsurarea densității mineral osoase folosită obișnuit în practică clinică reflectă cantitatea de calciu prezentă în aria scheletara, valorile obținute fiind comparate cu valorile unei populații normale de referință. Testele moderne

de absorbțiometrie (fotonice si cu raze X) se bazează pe principiul că atenuarea suferită de raza fotonică sau raza X e legată de grosimea osului, de aceea gradul de atenuare permite evaluarea conținutului mineral al osului cortical și trabecular.

1) Absorbțiometrie duala cu raze X (DEXA) e considerata a fi „standardul de aur” in diagnosticul osteoporozei, fiind cea mai utilizată metodă, permițând aprecierea DMO la nivelul coloanei vertebrale, femurului și a scheletului integral.

    Ca principiu, folosește 2 raze X de 2 energii diferite, undele de energie joasă fiind atenuate de un grad mai mare decât undele de energie înaltă, atenuarea fiind mai mare în os decât în țesutul moale.

Raportarile valorilor DEXA se fac pe baza scorurilor T, Z și a valorilor absolute:

• Scorul T e o comparație a masei osoase a pacientului cu cea a unui individ normal și tânăr (30 ani) considerat a avea vârful masei osoase. Scorul T reprezintă numărul de deviații standard al pacientului de sub vârful de masă osoasă, și indică dacă pacientul are sau nu osteoporoză.

• Scorul Z e o comparație a masei osoase a pacientului cu cea a unui individ normal de aceeași vârstă, el indicând dacă masa osoasă e adecvată vârstei pacientului sau dacă alți factori secundari justifică pierderea de masă osoasă.

•Valoarea absolută a DEXA se exprimă în g/cm2 și rezultă prin divizarea conținutului mineral osos la ariile scanate.

Indicatiile clinice ale DEXA

– stabilirea diagnosticului (existența modificărilor radiografice suspecte de osteoporoză sau prezența cumulativă a factorilor de risc)

– stabilirea riscului de fractură (istoric familial de fractură de șold, fractură de fragilitate, fumător, menopauză precoce, amenoree prelungită, hipogonadism primar, hiperparatiroidism, tratament cortizonic-prednison în doza de peste 7,5mg/zi timp de 3 luni consecutiv).          

– stabilirea progresiei bolii (identificarea indivizilor care pierd rapid masa osoasă)  

Indicatiile clinice ale DEXA, conform NOF (National Osteoporosis Foundation) sunt:

• Toate femeile peste 65 ani cu sau fără prezența factorilor de risc

• Femei tinere în postmenopauză cu prezența unuia sau mai multor factori de risc

• Femei în postmenopauză cu fracturi.

2) Osteodensitometrie calcaneana-screnning

Evaluarea ultrasonografică – QUS (Quantitative utlrasound ). Folosește ultrasunetul măsurând viteza de transmitere, respectiv atenuarea semnalului ultrasonor, în timpul trecerii lui prin os (SOS – Speed of Sound; Broadboand Ultrasonic Attenuation – BUA). Se face la nivelul calcaneului, patelei, tibiei, falangelor Este simplă, neinvazivă, dar nu oferă date exacte, fiind doar un element ajutător

3) Radiografia osoasă în explorarea osteoporozei devine pozitiv numai după ce se pierde aproximativ 30-50% din osul mineral.Osteoporoza se evidențiază radiologic printr-o hipertrans- parenta localizata la nivelul coloanei vertebrale, dar și în alte zone scheletare.

În stadiile inițiale de boală, vertebrele osteoporotice prezintă hipertransparenta cu scăderea traveelor orizontale și păstrarea celor verticale dând aspectul de „os striat”. În stadiile evolutive de boală, radiografia osoasă evidențiază tasari vertebrale osteoporotice (semnificând fracturi vertebrale osteoporotice) cu localizare predominantă la nivel dorsal inferior și lombar superior. Pe baza radiografiei de coloană dorso-lombara în incidența laterală se evaluează

fracturile vertebrale vechi (prevalente), ce pot fi definite semicantitativ ca o modificare a vertebrei.

Tomografie computerizată cantitativă – QCT

Micro-CT, RMN.

OMS a recomandat aprecierea osteoporozei prin criterii cifrice. S-a propus expunerea valorilor densității osoase în raport cu valoarea medie de referință a femeilor tinere, astfel:

• valoarea normală: scorul T ≥ -1 DS;

• osteopenie: scorul T între -1 și – 2,5 DS (scăderea densității osoase cu 1 la 2,5 DS față de valorile medii ale adultului tânăr);osteoporoză: scorul T ≤ -2,5 DS (scăderea densității osoase sub 2,5 DS față de adultul tânăr).

Un alt scor utilizat în osteoporoză este scorul Z, reprezentând numărul de deviații standard deasupra sau sub valoarea de referință a subiecților de același sex și vârstă.

2.2.6. Tratamentul complex al osteoporozei

Osteoporoza e o boală osoasă cronică care implică multiple regimuri terapeutice, însă nici unul din acestea nu e dovedit a fi ideal, terapiile sunt lungi, iar prețul de cost e ridicat.

Investigarea și tratarea osteoporozei trebuie realizată în centre specializate dotate corespunzător,iar cel mai util test diagnostic este măsurarea masei osoase prin DEXA, (absorbtiometrie duală cu raze x )la populația individualizată în grupele crescute de risc. Există în tratamentul osteoporozei multiple opțiuni terapeutice vechi și noi,alegerea lor fiind făcută rațional pe baza unor criteria multiple,având ca și obiective generale.

Obiectivele tratamentului în osteoporoză sunt:

• prevenirea fracturilor

• stabilizarea sau creșterea masei osoase

• ameliorarea simptomatologiei secundară fracturilor și deformărilor scheletale

• îmbunătățirea funcției fizice

Tratamentul nefarmacologic și educația profilactică

Măsurile profilactice se adresează tuturor persoanelor expuse osteoporozei, respectiv femeilor peste 50 ani și bărbaților peste 65 ani. Practic, efectuarea unei profilaxii corecte la o masă proporțională atât de mare e aproape imposibilă, punându-se în prezent accent pe campaniile de informare în masă, pe programele de educație terapeutică (alimentația deficitară, pe schimbarea stilului de viață, combaterea sedentarismului.

Astfel, cea mai importantă e profilaxia primară a osteoporozei prin prevenirea fragilității osoase. În acest scop, trebuie avute în vedere, din copilărie până la vârstă adultă:

• realizarea unui titlu mineral maximal al scheletului în perioada de creștere

• menținerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp

Partea superioară a machetei

• încetinireaPartea inferioară a machetei ritmului resorbției osoase odată cu înaintarea în vârstă și în special la femeile postmenopauză.

Aceste obiective se pot realiza prin alimentație corespunzătoare, expunere la soare și practicarea exercițiului fizic regulat.

Tratament farmacologic si strategii actuale in managementul osteoporozei:

Indicațiile de tratament în osteoporoză sunt actualmente bine stabilite:

∙ tratamentul simptomatic se adreseaza durerii, dupa evaluarea in prealabil a impactului acesteia asupra posibilităților de desfășurare a activităților zilnice,folosindu-se antiinflamatoare nesteroidiene, antialgice, miorelaxante.

∙ tratamentul etiopatogenic se bazează pe următoarele clase de medicamente, în funcție de modul lor de acțiune:

– Medicamente antiresorbtive (inhibitori ai resorbției osoase)

– Agenți stimulatori ai formării osoase

– Agenți stimulatori ai formării osoase și inhibitori ai resorbției osoase

– Alți agenți

Agenți inhibitori ai resobtiei osoase se indică în formele de boală cu turnover osos crescut, fiind mai eficient pe osul trabecular care e mai activ metabolic decât cel cortical. Ei sunt reprezentați de : Calciu,Vitamina D,Estrogenii,Calcitonina,Bifosfantii.

2.3. Consideratii teoretice privind obezitatea

2.3.1. Aspecte generale

Obezitatea a fost definită de către Organizatia Mondiala a Sănătății (OMS) ca fiind “o creștere anormală sau excesivă a masei adipoase, până la nivelul la care este afectată sănătatea.”

Obezitatea este o afecțiune cronică a cărei prelevantă este în creștere și care determină apariția riscului pentru dezvoltarea diabetului zaharat, hipertensiunii, a bolilor de inimă, a afecțiunilor vezicii biliare și a unor forme de cancer.

Obezitatea poate fi privită ca o consecinsecinta a interacțiunii dintre factorii de mediu și substratul genetic individual, în particular fiind vorba de susceptibilitate;genetică. Aceste gene cresc depozitele de grăsime, atunci când alimentația este limitată, și determină o creștere a riscului de apariție a obezității când alimentația este abundentă, iar consumul energetic este scăzut.

Datorită creșterii; constante,obezitatea a devenit în ultimii ani o importantă problemă de sănătate la nivel mondial. Un studiu al OMS arată că țara noastră se află pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește obezitatea în rândul copiilor,potrivit Federației Române de Diabet,Nutriție și Boli metabolice,arată că 25% dintre români sunt obezi ,iar 50% sunt supraponderali. Cauzele cele mai frecvențe ale obezității sunt funcționarea anormală a glandei endocrine și anumiți factori genetici.

Obezitatea fiind cauzată de doi factori: o dietă nesănătoasă, bogată în zaharuri și grăsimi; lipsa exercițiului fizic

.2.3.2. Etiopatogenia obezității

Obezitatea, mai poate fi definită ca o boală cronică, multifactorială, apărută prin interacțiunea mai multor factori: sociali, fiziologici, metabolici, celulari și genetici.Astfel, in producerea acesteia au fost implicați:

• factori genetici – existent a numeroase cazuri de obezitate în aceeași familie a fost remarcată de mult timp. Estimarea genelor implicate în obezitatea umană este complicate deoarece acestea pot avea efecte majore,minore sau poligenice. S-a emis ipoteza că procentajul transmiterii multifactoriale a obezității(genele minore)este cuprins între 25-45% însă șapte studii susțin că această varitie este datorată genelor majore.Descoperirea a cinci mutații care conduc la obezitate ,,spontana și diabet zaharat la șoareci,este o evident convingătoare a existenței unei baze genetice a obezității

• factori sociali și psihologici – o mai mare aploare de a face publicitatea unor produse alimentare,aditivii alimentari,consumul exagerat de alcool,băuturile hipercalorice.Unele tulburări psihologice primare ca patologia anxioasă,depresivă,tulburările de personalitate,pot constitui factori etiopatogenici ai obezității prin inducere de tulburări de comportament alimentar.

Sedentarismul poate fi:

– habitual indus de lipsa unei culturi sportive,a terenurilor de sport și de progresul tehnnologic,ce au condus la o diminuare a activității fizice,promovând excesul ponderal;

– forțat,datorat unor accidente ,handicapuri fizice,imobilizarea postoperatorie etc.

• factori fiziologici – în mod normal,apare o creștere în greutate la femeile aflate în perioada de,(lactație,sarcină,menopauză)

Alte afecțiuni determină producerea obezității secundare bolile hipotalamusului (traumatice,tumorale etc.)și unele disfuncții endocrine(Sindromul Cushing,hipotiroidismul, sindromul adiposo-genital. Însă cauza principală a acumulării excesive de țesut adipos o constituie dezechilibrul dintre aportul caloric și cheltuielile de energie ale organismului,rezultând un bilanț energetic pozitiv,cu transformarea excesului de energie în depozite adipoase.

2.3.3.Tratamentul complex in obezitate

Pentru o abordare cât mai corectă a terapiei pacienților obezi, impune implicarea unei întregi echipe multidisciplinară.În afară medicilor care sunt implicați direct (endocrinologi și nutriționiști),ci și chirurgi,medici în recuperare medicală,cardiologi.etc.

Tratamentul obezității este unul complex și foarte dificil,fiind nevoie de schimbarea stilului de viață al persoanelor care se confruntă cu aceste probleme.

Aceste schimbări trebuie să fie de durată,chiar pe toată durata întregii vieți,obezul fiind considerat în continuare ca fiind un bolnav cronic.

Tipuri de tratament:

• tratament dietetic

• tratament medicamentos

• tratament kinetic

• tratament chirurgical

• terapie comportamentală 

1.Dieoterapia

Dietoterapia este prima componență a pacientului obez. Elaborarea unui program nutrițional se bazează pe faptul că fiecare individ este unic (bagaj genetic, istorie medicală, mod general de viață) și de aceea dieta trebuie personalizată în așa fel încât să se furnizeze alimente sănătoase, variate, echilibrate nutrițional în funcție de nevoile fiecărui pacient.

2. Tratamentul medicamentos

Există o gamă largă de medicamente care duc la scăderea poftei de mâncare, și contribuie la obținerea unor rezultate pozitive. Trebuie menționat că terapia medicamentoasă se adresează doar persoanelor obeze(cu IMC peste 30)și ar trebui administrată doar la indicația și sub supravegherea medicului,fiind obligatoriu asociată dietei și creșterii activității fizice. Unele dintre medicamente acționează la nivelul sistemului nervos central,asupra centrilor foamei si satietatii din hipotalamus).Alte medicamente duc la creșterea metabolismului bazal, deci și al consumului de energie, având de asemenea efecte secundare nedorite, în special asupra inimii și sistemului nervos. Există și medicamente care impiedică absorbția grăsimilor la nivel intestinal scăzând valoarea calorică a dietei.

3. Tratamentul chirurgical

Este utilizat cu succes în ultimele decenii în terapia obezității morbide.Se apelează la acest tip de terapie doar când dieta și medicația n-au avut rezultate.Scopul chirurgiei bariatrice nu

este unul estetic,ci terapeutic pentru obezitate,precum și de prevenție a complicațiilor medicale ale acesteia. Există mai multe tipuri de proceduri,cele mai frecvent practicate fiind plasarea unui inel gastric reglabil,balonul intragstric,bypass-ul gastric și gastrectomia longitudinală. Cu toate riscurile legate de orice act chirurgical,studiile cu această temă au demonstrat o creștere a șanselor de supraviețuire pe termen lung pentru acești pacienți și o îmbunătățire a stării lor de sănătate.

2.3.4. Metode de evaluare a statutului ponderal

Pe cât de usor este măsurarea greutății (masei) corporale, atât de dificilă, complexă, este determinarea masei de țesut gras în exces. Măsurătorile directe ale țesutului adipos sunt laborioase și costisitoare. Tehnica de absorbție duală a razelor X este cea mai bună metodă de evaluare a țesutului adipos total al organismului,insa costurile sunt foarte mari. Astfel cea mai simplă metodă de evaluare a excesului ponderal este cântărirea și compararea valorilor măsurate cu normele pentru greutatea corporală ideală. Pentru calcularea aproximativă a greutății ideale a unei persoane se poate folosi formula sau indexul lui Broca.

Greutatea (kg) = Înălțimea (cm)-100

Măsurarea greutății corpului nu poate face precizarea dacă excedentul ponderal se datorează țesutului gras, țesutului muscular sau eventual unei retenții de apă. Determinarea masei de țesut gras în sine este foarte dificilă.

Indicele de masă corporală

Cea mai folosită metodă pentru stabilirea greutății normale sau excesive este indicele de masă corporală. Indicele masei corporale (prescurtat IMC) numit și indice Quetelet, este un instrument de evaluare a greutății corporale raportat la înălțimea individului. IMC se corelează cu cantitatea de grăsime din corp dar relația dintre cele două variază cu vârsta și sexul. În general, la valori similare ale IMC, femeile au tendința de a avea mai multă grăsime decât bărbații. La fel, persoanele în vârstă au tendința de a avea mai multă grăsime față de persoanele mai tinere cu același IMC. IMC se calculează împărțind greutatea, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii, exprimată în metri. La copii și adolescenți IMC se calculează pe baza unor grafice specifice în funcție de sex și vârstă.
Măsurarea înălțimii se face fără pantofi iar cântărirea se face fără îmbrăcăminte, dimineața înainte de mâncare, după evacuarea urinii și a scaunului. La adulții peste 20 de ani, bărbați și femei, valorile rezultate au următoarea semnificație:
• Subponderal < 18,5

Normoponderal 18,5 – 24,9

Supraponderal 25 – 29,9

Obezitate gr. I 30 – 34,9

Obezitate gr. II 35 – 39,9

Obezitate gr. III > 40

Valorile IMC reflectă relația dintre greutatea corporală și riscul de îmbolnăvire sau deces. Cu cât IMC crește, cu atât crește și riscul față de anumite boli. Principalele afecțiuni care au legătură cu greutatea corporală excesivă sunt: bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, osteoartrozele (reumatismul degenerativ), unele forme de boală canceroasă, diabetul zaharat.IMC izolat nu poate fi folosit pentru a stabili probabilitatea apariției unor boli. Evaluarea riscului se face ținând cont de ceilalți factori de risc care contribuie împreună la apariția bolilor cardiovasculare, bolilor canceroase, diabetului etc. Notabil este faptul că creșterea greutății corporale poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire chiar dacă IMC rămâne în limitele normale acceptate.

CAPITOLUL III Rolul alimentației la persoanele cu osteoporoză și risc supraponderal – Contribuții personale

3.1 .Concepte alimentare utile persoanelor cu osteoporoză și risc supraponderal

Rolul alimentației în tratarea osteoporozei este extrem de importantă, avantajele acesteia sunt numeroase și se reflectă asupra întregului organism nu doar asupra sistemului osos.

Alimentația trebuie să aibă un aport optim de calciu prin lapte și derivați,în special în copilărie și adolescent,pentru că organismul să aibă materialul necesar dezvoltării și consolidării scheletului și perioada de creștere.

Ph-ul organismului trebuie să fie echilibrat,nici prea scăzut,și nici prea crescut,adică să existe în organism un raport armonios între acizi și baze.

• sa consumăm cât mai multe fructe și legume proaspete, lactate și brânzeturi, carne ușoară și pește;

• să evităm produsele procesate cu un conținut ridicat în sare;

• să petrecem timp la soare, mai ales în anotimpurile însorite;

• să evităm consumul unor cantități exagerate de cafea sau produse pe bază de cafeină ;

• să consumăm sucuri naturale de fructe și să înlocuim băuturile carbogazoase;

• să ne asigurăm necesarul zilnic de vitamina D fie prin alimente fie prin suplimente nutritive.

Lactatele și alte produse alimentare pe bază de lapte sunt printre cele mai bogate și la îndemână surse de calciu din dietă. Două sau trei porții de lactate pe zi sunt suficiente pentru un aport adecvat de calciu. Lactatele mai sunt importante deoarece constituie o sursă importantă de proteine și alte vitamine și minerale.

Sunt recomandate proteinele de origine animală și vegetală cu valoare biologică ridicată din carne slabă, pește, ouă, dar fără a se depăși 1g proteină /kg corp/zi. Depășirea acestei valori modifică echilibrul acido – bazic, crescând calciuria.

Alte alimente recomandate sunt pâinea de secară, cereale integrale minimal procesate, (fără glazuri de zaharuri, cuverturi de ciocolată), care sunt surse de magneziu, fier, fibre și vitamine. Nucile, alunele, migdalele sunt surse de proteine vegetale valoroase, minerale, acizi grași esențiali.

Bananele și prunele conțin potasiu și magneziu, reechilibrand balanțele calciu-fosfor-magneziu-potasiu.

Nu sunt recomandate băuturile care conțin cola, acestea sunt bogate în fosfor și cofeină, determinând accelerarea pierderii de calciu.

Importanța tratamentului kinetic:

Numeroase studii au demonstrat importanța tratamentului kinetic în osteoporoză și obezitate. Mecanismele prin care exercițiul fizic reduce riscul de fractură la persoanele afectate osteoporoză și combaterea obezității sunt:

• menținerea masei osoase;

• creșterea stabilității posturale și mobilității;

• ameliorarea echilibrului

Tratamentul kinetic va fi adaptat fiecărei persoane în parte,în funcție de vârstă,sex,de calitățile motrice pe care le deprindesi de afecțiunea suferită.

Obiectivele tratamentul kinetic constau în:

• scăderea greutății corporale ;

• menținerea mobilității articulare și mineralizării osoase;

• ameliorarea oxigenării și mărirea ventilației pulmonare;

• creșterea tonusului musculaturii postural e și a forței muscular;

• reeducarea echilibrului și coordonării;

• prevenirea complicațiilor;

3.2. Studiu de caz

Pentru a argumenta o dată în plus rolul alimentației și cel kinetic în tratamentul osteoporozei, asociat cu risc supraponderal am efectuat un studiu de caz pe o persoană diagnosticată cu osteoporoză,pe o perioadă de 6 luni.Din noiembrie 2014- aprilie 2015. Locul de desfășurare a studiului a fost în cadrul sălii de kinetoterapie,Medicover Wellness Center,unde îmi desfășor activitatea.

Prezentarea subiectului

Nume,prenume: B.R.

Vârsta:70 de ani

Domiciuliu :urban

Ocupație: Asistentă Radiologie

Înălțime :1,60 m

Antecedente personale patologice:

• hipertensiune arterială

• tahicardie sinusală

Din anamneza efectuată,reținem următoarele date: Pacienta diagnosticată cu osteoporoză în urmă cu 4 ani,în tot acest timp luând în greutate 10 kg.Pacienta prezintă dureri la nivelul coloanei vertebrale lombare și la nivelul membrelor inferioare,motiv pentru care a făcut investigații paraclinice amănunțite:

În urma examinării subiectul de către un medic de specialitate s-a stabilit:

• Examen radiologic: ce a evidențiat o coxartroză bilaterală și o cifoză dorsala

• Efectuarea unu i (RMN)rezonanță magnetică nucleară ( lombar) :ce a pus în evidență ,,multiple deshidratări discale ,mică compresiune L5 , ce ,,amprentează discret sacul durala a(Buletin RMN 2783)

Evaluare inițială:

Evaluarea este primul și ultimul act al medicului și kinetoterapeutul în procesul de recuperare funcțională. Evaluarea este foarte importantă pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat. Evaluarea finală apreciază rezultatul obținut în urma programului de recuperare urmat de către pacient.

Greutate = 80 kg

Scor T(DEXA) = – 2,8

Sub tratament cu Ca Coral 100mg/zi, D3 0,5/mg/2 zi

Planul de recuperare propus, a asociat un regim alimentar ,elaborat de nutriționist si tratamentul kinetic.

Se recomandă o dietă hipocalorică, evitarea alimentelor bogate în conținut glucidic și a băuturilor carbogazoase

Tratamentul kinetic are un rol foarte important în îmbunătățirea calității vieții pacientului cu osteoporoză atât din punct de vedere fizic ,cât și emoțional și social,celelalte metode fiind adjuvante și complementare a acestora.

Acest program de exerciții are ca obiectiv :

• tonifierea musculaturii și abdominale,determinând astfel creșterea densității coloanei vertebrale osteoporozate;

• excitarea periostului oaselor prin exerciții fizice,ce constituie un stimul pentru formarea de os

• educarea pacientului privind posturarea corectă,cu evitarea pozițiilor statice lordozante sau cifozante prelungite,cât și învățarea modalității corecte de ridicare a unei greutăți în idea protejării coloanei vertebrale

• educarea pacientului privind riscul de căderi și fracturi ,prin elaborarea unui program individualizat pentru creșterea stabilității,cuprinzând exerciții de creștere a forței muscular

Program kinetic propus:

Din ortostatism:

• cu un baston se executa ridicarea prin inainte sus pe inspir;revenire pe expir

Figura 3.1

• cu fata la spalier,mainile fixate pe sipcă din dreptul umerilor,cu membrele inferioare usor departate se executa ridicari pe varfuri;

Figura 3.2

• cu fața la spalier,mâinile fixate pe sipcă din dreptul umerilor,se execută ridicări alternative ale membrelor inferioare cu îndoirea genunchiului pe prima sipcă

Figura3.3

• cu spatele la spalier mâinile apucă șipca la nivelul șoldului se execută alternativ flexia genunchilor spre torace

Figura 3.4

Din pozitia șezând:

• pe minge coatele extinse cu o bandă elastică susținută în față se execută întinderea benzii cu inspir ,revenire cu expir

Figura 3.5

• pe minge cu gantere se execută ,abducții,circumductii cu respirație

Figura3.6

Pozitia decubit dorsal:

• cu genunchii flectati pe minge picioarele ușor depărtate se execută ducerea simultană a genunchilor spre stânga și apoi spre dreaptă până la nivelul solului

Figura3.7

• se execută ducerea alternativă a genunchilor la piept cu vârfurile picioarelor

Figura3.8

• pe minge se execută ducerea simultană a genunchilor la piept

Figura 3.9

Din patrupedie:

• se execută așezarea șezutului pe călcâie;revenire inspire la coborâre expir la revenire

Figura 3.10

Pozitie decubit lateral:

• pe partea stângă și dreaptă se execută abducția membrului inferior cu sau fără îngreuiere

Figura 3.11

• pe partea stângă și dreaptă se execută ușoară abducție a membrului inferior cu ducerea genunchiului îndoit la nivelul toracelui

Figura 3.12

Programul kinetic prezentat a fost structurat in functie de cateva criterii ale pacientului: varsta, gradul de dificultate,perioada de desfasurare, afectiunile asociate,profilaxia complicatiilor osteoporozei. S-au urmarit beneficiile legate de efectuarea unei activitati fizice periodice si constante alaturi de o alimentatie cat mai echilibrata.

Evaluare finală:

Tratamentul propus s-a desfășurat pe o perioadă de sase luni , durată în care ședințele de kinetoterapie se defășurau în medie de trei ori pe săptmână. Studiul început la data de 02.11.2014 și s-a terminat pe 02.04.2015,la începerea tratamentului greutatea măsurată era de 80 de kg. Prima evaluare a fost făcută în ianuarie având o greutate de 78,2kg,a doua evaluare a înregistrat o scădere în greutate de aproximativ 3,4 kg,cântărind 74,4kg

Iar în ultima perioadă de tratament pacienta a scăzut cel mai mult în greutate cu aproximativ 4kg,având o greutate de 70.4 Începând cu cea de-a doua lună de tratament, condițiile de lucru au fost modificate.

Așadar subiectul a efectuat exercițiile kinetice cu greutăți la nivelul articulației mâinilor, urmând ca in luna a patra-a să fie adăugate și la nivelul membrelor inferioare , la articulația gleznei, pentru a crește gradul de solicitare la nivelul mușchilor și articulațiilor vizate. De asemenea, în programul kinetic au fost adăugate aparate de fitness precum bicicleta ergometrică și , banda de alergare cu scopul de a mări consumul caloric și de a crește capacitatea de efort.

La finalul studiului, subiectul a înregistrat o greutate cu 9.6kg mică decât cea inițială iar durerile de la nivelul coloanei vertabrale au fost îmbunătățite considerabil.

CAPITOLUL IV Concluzii

Osteoporoza e o afecțiune metabolică cu o largă răspândire atât pe plan mondial, cât și în România, făcând obiectul de cercetare al specialiștilor din multiple domenii medicale (endocrinologie, ortopedie, reumatologie, recuperare, geriatrie). Conform OMS, osteoporoza e o boală generalizată a scheletului, caracterizată prin scăderea masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, având drept consecință creșterea fragilității osoase și a riscului de fracturi. E cea mai frecventă boală a metabolismului osos și afectează mai frecvent femeile decât bărbații (raport 3:1 până la vârsta de 65 ani, ulterior se egalizează). Osteoporoza e o boală cu evoluție extrem de lentă, aproape insesizabilă până la apariția primei fracturi produse de regulă spontan sau în urma unui traumatism minor, cu risc de repetare în primul an de 20% și în următorii 5 ani de 86%. Fracturile vertebrale și de șold se asociază cu risc crescut de mortalitate (una din cinci fracturi osteoporotice da complicații ce duc la deces), la nivel mondial înregistrându-se aproximativ 150000 de decese anual datorită complicațiilor osteoporozei.

Investigarea și diagnosticul osteoporozei trebuie să se realizeze în centre specializate dotate cu aparatură medicală corespunzătoare (DEXA-absorbtiometrie duală cu raze X), iar prioritatea o reprezintă identificarea persoanelor ce prezintă multipli factori de risc pentru osteoporoză: factori genetici (ereditate/ istoric familial, etnicitate, polimorfism al genei vitaminei D), factori constitutivi- hormonali (sex feminin, talie mică, subponderali, vârsta peste 45 de ani, aport insuficient de calciu /vitamina D, menopauză precoce,) și factori de mediu (fumat, alcool, consum excesiv de cafea, medicamente, imobilizare prelungită). 

În urma studiului desfășurat, pot afirma că în tratamentul osteoporozei incluzand si alte afectiuni la nivelul coloanei vertebrale nu este de ajuns urmarea doar unui plan de recuperare kinetic, ci este necesară asocierea cu un regim alimentar strict și cu un stil sănătos de viață.

Așadar, tratamentul kinetic nu trebuie să include doar principalele obiective specifice recuperării afecțiunii la nivelul sistemului osos, trebuie sa includa și obiective specifice afecțiunilor supraponderabilității.

Scăderea greutății corporale spre normoponderabilitate;

Tonifierea globală a musculaturii, în special a musculaturii abdominale;

Creșterea capacității de efort a organismului;

Îmbunătățirea respirației și mărirea ventilației pulmonare;

Îmbunătățirea stării fizice și psihice;

Prevenirea instalării altor afecțiuni generate de obezitate;

Înlăturarea afecțiunilor asociate.

Tratamentul osteoporozei este unul complex , fiind necesare schimbări majore ale stilului de viață al persoanelor care se confruntă cu aceste probleme.

BIBLIOGRAFIE:

Boloșiu H., Muntean L.,( 2003) – Osteoporoza, 10 Teme Alese de Reumatologie, Edit. Medic. Univ. ,,Iuliu Hateganu” Cluj Napoca;

Bota, A., (2007) – Kinesiologie, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Buzescu, Al.; Scurtu, L., (1999) – Anatomia omului, Editura Alexandru 27, București,

Cordun, M., (1999) – Kinetologia Medicală, Editura AXA, București;

Crețu, A., Popescu, A., (2013) – Nutriție și sănătate, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Dumitru D. ,( 1981)–Reeducare functionala – Editura Sport –Turism, Bucuresti,

Francois Aubert,Philippe Guittard., (2002) – Esential medical de buzunar Editura Libra,Bucuresti;

Gagea, A., (2009) – Biomecanică aplicată, ANEFS, București;

Geambașu, A., (2008) – Kinetoterapia deficiențelor fizice funcționale, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Ionescu R., (2007) – Esentialul in reumatologie, Editura Medicala Amaltea, Bucuresti;

Ispas, C., 2005) – Kinetoterapia in osteoporoza, Editura Alexandru 27, Bucuresti;

Ispas, C.,( 1997) – Kinetoterapia in afectiunile varstei a treia, Bucuresti;

Joan, Gomez., (2002) – Totul despre osteoporoza,Editura Polimark,Bucuresti;

Miroiu, R., (2010) – Kinetoterapia in patologia endocrino-metabolica – Editura Morosan Bucuresti;

Păun, R., Mincu, I., ( 1986) – Tratat de Medicină Internă, Bolile de metabolism și nutriție, Editura Medicală, București;

Păunescu, M., (2013)- Metode de Cercetare Științifică , Note de Curs, Discobolul , ISBN, București;

Popa, S., (2009) –Osteoporoza , Editura –Semne,Bucuresti;

Predescu, C., (2009) – Fiziologia sistemelor funcționale vegetative, Editura Moroșan, București;

Predescu, C., (2005)- Fiziologie-Îndrumar de Lucrări Practice, Editura.Alexandru 27,
București ;

Radulescu, E., (2012) – Osteoporoza cauze si prevenire – Editura Viata si sanatatea , Bucuresti;

Sbenghe, T., (1999) – Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, București;

. http://www.baicus.ro/Reumatologie/Osteoporoza_pdf

.http://rmr.medica.ro/reviste_med/download/rmr/2008.1/RMR_Nr-1_2008_Art-09.pdf

23. http://ro.wikipedia.org/wiki/Obezitate